Politica Fiscala A Republicii Moldova La Etapa Actuala [PDF]

Zitiervorschau

PROIECT DE SPECIALITATE

POLITICA FISCALĂ A REPUBLICII MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ

CUPRINS

INTRODUCERE ................................................................................................. 3 Capitolul I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND ......................................... 6 POLITICA FISCALĂ......................................................................................... 6 1.1. Conceptul de politică fiscală .................................................................. 6 1.2. Instrumentele politicii fiscale................................................................. 9 1.3. Rolul politicii fiscale în îndeplinira funcțiilor statului ...................... 14 Capitolul II. POLITICA FISCALĂ A REPUBLICII MOLDOVA: PREZENT ȘI PERSPECTIVE ........................................................................ 18 2.1. Obiectivele generale ale politicii fiscale în Republica Moldova ....... 18 2.2. Evoluția politicii fiscale a Republicii Moldova în condițiile crizei mondiale .......................................................................... 24 2.3. Măsuri de optimizare a politicii fiscale în Republica Moldova ........ 33 CONCLUZII ...................................................................................................... 39 BIBLIOGRAFIE ............................................................................................... 41

2

INTRODUCERE Importanţa proiectului. Politica fiscală reprezintă o componentă a politicilor economice adoptate de stat, prin care acesta influiențează eficiența în ansamblu a economiei. Prin procesele fiscale are loc regularea mărimii inclinației de a economisi, investi sau munci, astfel are loc acționarea asupra ocupării forței de muncă, asupra creșterii producției, asupra nivelului investițiilor, toate acestea caracterizînd nivelul creșterii economice și modul de intervenție a statului, prin politica fiscală, în procesul de stimulare a economiei. Procesul de dezvoltare economică poate fi direct influenţat prin intermediul

măsurilor

de

politică

fiscală

întreprinse

de

autorităţile

guvernamentale Politica fiscală promovată de autoritățile guvernamentale ale oricărui stat contemporan este orientată, de regulă, spre atingerea unor obiective microeconomice şi macroeoconomice ce derivă din rolurile pe care statul trebuie să le îndeplinească în economie. În aceste condiţii, autoritățile guvernamentale, prin producţia şi oferta de bunuri publice pe care le finanţează, fie pe seama impozitelor sau taxelor, fie pe seama împrumuturilor publice, influenţează atît funcţiile de utilitate ale indivizilor, cît şi funcţiile de producţie ale agenţilor economici din sectorul privat. La nivel macroeconomic, deciziile de politică fiscală ale autorităților guvernamentale, legate fie de cheltuielile publice, fie de fiscalitate, pot fi orientate şi spre stimularea procesului de dezvoltare a economiei naționale. Însă, efectele unor asemenea măsuri sunt diverse şi diferă de la un caz particular la altul, ceea ce face să nu existe o soluţie universal valabilă pentru autorităţile guvernamentale ce doresc să stimuleze dezvoltarea economică. Prin urmare, reuşita utilizării de către autorităţile guvernamentale a instrumentelor de politică fiscală pentru antrenarea şi amplificarea dezvoltării economice depinde decisiv de capacitatea acestora de a aprecia conjunctura 3

economică actuală, de a alege instrumentul potrivit de intervenţie şi de a anticipa corect efectele produse în economie de utilizarea acestuia. Scopul cercetării constă în analiza politicii fiscale actuale a Republicii Moldova și studierea impactului acesteia asupra dezvoltării economice, în special, prin evaluarea principalelor rezultate ale economiei naționale. Obiectivele lucrării sunt următoarele: 

definirea politicii fiscale ca componentă a politicii financiare și ca ansamblu

distinct de metode, tehnici și instrumente, prin studiul diferitor concepte privind politica fiscală; 

determinarea instrumentelor de acțiune a politicii fiscale, a tehnicilor de

utilizare a acestora în procesul de executare a politicii fiscale de către organele competente; 

analiza evoluției politicii fiscale a Republicii Moldova în condițiile

economice actuale, precum și evaluarea indicatorilor rezultativi ai acesteia; 

determinarea obiectivelor generale pe termen mediu a politicii fiscale

naționale și a măsurilor de realizare eficientă a acestora; 

estimarea impactului măsurilor aplicate de politica fiscală națională asupra

economiei naționale; 

elaborarea măsurilor de optimizare a politicii fiscale naționale prin analiza

deficiențelor în elaborarea și executarea acesteia. Studiul este structurat în două capitole. În Capitolul I. - ”Abordări teoretice privind politica fiscală” – este studiat conceptul de politică fiscală în viziunea diferitor autori, precum și evoluția noțiunii de politică fiscală ca parte componentă a politicii financiare. Capitolul dat se încheie cu o scurtă descriere a instrumentelor fiscale și a rolului politicii fiscale în realizarea funcțiilor statului. Analiza detaliată a politicilor guvernamentale naţionale şi depistarea cauzelor performanţei atît de reduse în domeniul investiţiilor străine sunt prezentate în Capitolul II. - ” Politica fiscală a Republicii Moldova: prezent și perspective”- este axat pe identificarea obiectivelor generale ale politicii fiscale 4

naționale și analiza rezultatelor acesteia în contextul crizei mondiale, atît ca indicatori distincți, cît și ca pondere în PIB. Acest capitol se încheie cu prezentarea principalelor măsuri necesare de a fi aplicate în scopul maximizării eficienței politicii fiscale la nivel național. Studiul se încheie cu o serie de concluzii cu privire la modul și nivelul de influență a politicii fiscale asupra economiei naționale, precum și concluzii referitoare la modalitățile de eficientizare a corelației dintre politica fiscală și procesul de dezvoltare a economiei.

5

Capitolul I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND POLITICA FISCALĂ 1.1. Conceptul de politică fiscală Apariţia şi consacrarea noţiunii de fiscalitate, pînă la accepţiunea sa actuală, se înscrie organic în evoluţia societăţii omeneşti, fiind legată indisolubil de crearea şi funcţionarea statului, de la formele incipiente pînă la instituţiile şi organismele de tip statal moderne, cu funcţii şi sarcini multiple şi complexe. Sub aspectul originii sale în plan lingvistic, se poate admite că fiscalitatea îşi are rădăcinile în cuvîntul fiscus din limba latină, cu circulaţie în imperiul roman timpuriu, care avea înţelesul de paner (coș) folosit pentru colectarea veniturilor ce formau cămara Principelui şi acopereau cheltuielile sale, coexistînd o vreme cu tezaurul aflat la dispoziţia Senatului. Subordonarea Senatului de către Împărat a condus însă şi la contopirea celor două entităţi prin înglobarea resurselor tezaurului (public) cu cele ale fiscului şi, implicit, a destinaţiilor date acestor resurse financiare publice, denumite generic resurse fiscale, pentru finanţarea cheltuielilor publice. În contextul conturării sale ca fenomen socio-economic, tipic organizării de tip statal a societăţii omeneşti, noţiunea de fiscalitate a vizat derularea proceselor de prelevare obligatorie de resurse băneşti la dispoziţia statului, în corelaţie cu cele de alocare/utilizare a acestor resurse pentru satisfacerea nevoilor considerate a avea caracter public, implicînd raporturi economice în formă bănească între stat şi supușii săi. Este însă de admis că, în concordanţă cu înțelesul atribuit iniţial fiscului, accepţiunea dată cel mai adesea conceptului de fiscalitate s-a grefat, mai ales, pe semnificația proceselor de prelevare a unor părţi din veniturile sau averile persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului. Politica fiscală este o componentă esențială a politicii financiare care reprezintă un ansamblu de măsuri iniţiate şi implementate de guvern în scopul realizării şi menţinerii echilibrului macroeconomic în economia reală. Considerată distinct, politica financiară exprimă opţiunile privind metodele, 6

mijloacele (instrumentele) şi instituţiile cu caracter financiar, antrenate în procurarea, alocarea şi utilizarea resurselor băneşti, inclusiv modalităţile de folosire a instrumentelor şi tehnicilor financiare pentru influenţarea activităţilor economico-sociale în sensul dorit. Sfera sa de activitate o constituie activitatea financiară, în particular, dar, prin conţinut, ea repercuteaza asupra întregii activităţi a entităţilor de la care emană.1 Politica fiscală poate fi promovată numai de către stat sau autorităţi publice şi care cuprinde atît deciziile (reglementările) privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor, concretizînd opţiunile în materie de impozite şi taxe, cît şi pe cele referitoare la cheltuielile publice ce se finanţează . Politica fiscală este de asemenea definită şi ca politica financiară în domeniul veniturilor statului, care cuprinde: sursele de formare a fondurilor bugetare şi extrabugetare ale statului, metodele de prelevare, obiectivele care trebuie să se realizeze cu ajutorul acestor instrumente. Conceptul de politică fiscală este prezentat adesea cu nuanţe diferite, accentuîndu-se, de regulă, asupra laturii sale referitoare la sistemul de impozite promovat de un stat. De fapt, politica fiscală nu poate fi concepută decît ca un mixaj între modalităţile de procurare a resurselor la dispoziţia statului şi cele privind destinaţiile ce se dau acestor resurse, în îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor ce-i revin. Conceptul de politică fiscală are la bază eficienţa fiscală şi un randament ridicat care va asigura venituri cât mai mari la bugetul de stat. Această politică are în vedere stimularea activităţii economice, a investiţiilor, asigurarea protecţiei sociale şi, deasemenea, susţinerea unui principiu moral/juridic care cere respectarea drepturilor fiecăruia în contribuţia individuală la constituirea veniturilor. Cu alte cuvinte politica fiscală are în vedere fixarea volumului şi a 1

Chirleşan D. Metodele acțiunii bancare și gestiunea finanţelor publice, volum 2. Editura Universităţii

”Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2008, p.149-154

7

locurilor de unde provin resursele de alimentare a fondurilor financiare din sectorul public, procedee de prelevare care vor fi utilizate, a obiectivelor şi modalităţilor de creare a acesteia prin intermediul instrumentelor sale specifice. Teoria economică şi practica politică au impus, în timp, două mari abordări fiscale, strîns legate de concepţiile privitoare la rolul statului în economie. Acele teorii economice şi doctrine politice care se axează pe stimularea liberei iniţiative, cu menţinerea unui rol redus al statului în economie sunt, în mod clar, adeptele unei fiscalităţi reduse, considerînd că orice formă suplimentară de impunere înseamnă, de fapt, reducerea capacităţii private de decizie pentru investiţie şi consum, decizie considerată a fi, din start, mult mai eficientă decît cea a statului „nivelator”. Aceste teorii a fost dezvoltate, în perioada postbelică, de adepţii neoclasicismului economic, curent reprezentat, în special, de profesorul Milton Friedman, şi a devenit parte a doctrinei politice, în special, pentru partidele conservatoare din lumea anglo- saxonă. În viziunea modernă, se consideră că politica fiscală presupune folosirea conştientă a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat pentru a influenţa viaţa economică şi socială. În mod deosebit, conţinutul său face imperativă utilizarea ansamblului de instrumente şi procedee cu caracter fiscal pentru a stabili nivelul şi structura prelevărilor obligatorii; operaţiile, activităţile şi veniturile impozabile; regimul exonerărilor şi reducerilor de impozite sau cel al subvenţionărilor, conturînd modul de a realiza redistribuirea produsului creat între sfere de activitate, ramuri economice, entităţi administrativ-teritoriale, persoane fizice şi juridice. În acelasi timp, politica fiscală are şi scopuri specifice, între care, în opinia lui Paul Samuelson, sunt de avut în vedere şi acelea de a contribui la atenuarea oscilaţiilor caracteristice ciclurilor economice sau de a favoriza menţinerea unei economii progresive, care să asigure un grad ridicat de ocupare a forţei de muncă.

8

Politica fiscală îşi poate pune amprenta, influenţînd asupra derulării proceselor economico-financiare şi implicit asupra evoluţiei întregii societăţi. Dar, la rîndul său, ea este condiţionată de mediul economic, printr-o serie de factori, dintre care se remarcă: starea economiei, raporturile dintre sectorul public şi cel privat, nivelul veniturilor cetăţenilor etc. În sinteză, politica fiscală se reprezintă prin totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor şi instituţiilor folosite de stat pentru procurarea resurselor financiare fiscale şi utilizarea lor în finanţarea de acţiuni publice, inclusiv pentru influenţarea vieţii economice şi sociale. Ea abordează, în mod firesc, atît problematica impozitelor (prelevărilor fiscale), cît şi pe cea a cheltuielilor publice, care adesea joacă rolul determinant în cadrul politicii financiare a statului. 1.2. Instrumentele politicii fiscale Politica

fiscală,

în

esență

înseamnă

utilizarea

cheltuielilor

guvernamentale și a instrumentelor fiscale pentru a influența cererea agregată. În același timp, politica fiscală reprezintă activitatea de influențare a proceselor social-economice prin utilizarea pîrghiilor financiare (impozite, taxe, cheltuieli guvernamentale) pentru a stimula oferta agregată în vederea realizării principalelor obictive macroeconomice. Principalul instrument de relizare a politicii fiscale, cheltuielile guvernamentale, se referă la cheltuielile pe care guvernul le face, în general în două scopuri: a) pentru satisfacerea unor necesităţi curente ale statului (de exemplu, aprovizionarea cu diverse bunuri necesare funcţionării investiţiilor statului, efectuarea unor investiţii de dezvoltare a activităţilor publice); b) pentru refacerea echilibrelor macroeconomice destabilizate. În ambele situaţii, cheltuielile guvernamentale pot fi de două feluri: 1) cumpărări guvernamentale de bunuri şi servicii; 2) plăți transferabile. 9

Prima categorie, cumpărările de bunuri şi servicii, include achiziţiile de produse destinate refacerii şoselelor naţionale, plăţi de salarii către sectorul bugetar, achiziţia de produse intermediare şi finale necesare sectorului de apărare etc. A doua categorie de cheltuieli guvernamentale o reprezintă transferurile de venit pentru care guvernul nu primeşte nimic în schimb, transferuri denumite plăţi transferabile. Astfel, familiile cu venituri mici primesc ajutoare sociale, elevii şi studenţii primesc burse de stat, veteranii de război primesc pensii etc. Toate aceste plăţi transferabile, prin care se redistribuie venitul naţional, nu au contribuţie directă asupra sectorului privat dar îl pot influenţa indirect datorită efectului lor asupra cheltuielilor de consum. Pe lîngă aceste două instrumente, politica fiscală mai utilizează şi impozitele şi taxele datorită influenţei acestora în formarea venitului disponibil şi, de aici, în determinarea cheltuielilor de consum şi a cererii agregate. În literatura de specialitate există numeroase definiţii date impozitului. Astfel, Alvin Hansen consideră că impozitele sunt preţuri stabilite prin constrîngere pentru servicii guvernamentale. Economistul german F. K. Mann precizeză că cetăţeanul capătă dreptul de a pretinde pentru suma totală a impozitelor plătite un bun cumulativ din partea societăţii care este format dintr-o complexitate extrem de variată de servicii publice. Dar cetăţeanul care plăteşte impozite nu beneficiază în mod efectiv de toate serviciile pe care le prestează statul, ci este liber să beneficieze de cele care îi convin, în funcţie de obiceiurile sale. Principala sursă de venituri publice o constituie veniturile fiscale, impozitele și taxele Prin impozit se înţelege o formă (principală) de prelevare a unei părţi din venitul sau averea persoanelor fizice sau juridice, la dispoziţia statului, pentru acoperirea cheltuielilor publice. Impozitele directe se aşează şi se percep direct de la subiecţii plătitori, avînd în vedere existenţa veniturilor şi a averilor. Acest tip de impozit se 10

grupează în două categorii şi anume: impozite reale care se stabilesc în raport cu obiectele materiale (de exemplu: clădiri, fabrici etc.) și impozitele personale care se stabilesc în raport cu situaţia materială a contribuabilului. Se urmăreşte astfel repartizarea echilibrată a sarcinilor fiscale asupra subiecţilor plătitori. Atunci cînd discutăm despre impozitele directe se are în vedere impozitul pe venitul persoanelor fizice, impozitul pe venitul persoanelor juridice şi impozitul pe avere. Impozitul pe venitul persoanelor fizice se aplică atît persoanelor care au domiciliul sau reşedinţă într-un anumit stat cît şi asupra celor nerezidente care realizează venituri a căror sursă de provenienţă se află pe teritoriul statului respectiv. Impozitul se stabileşte în fiecare an în urma unei declaraţii de impunere a contribuabilului sau a informaţiilor pe care le deţin organele fiscale. Încasarea veniturilor din salarii, pensii, rente etc., se realizează prin stopaj la sursă. Impozitul pe veniturile persoanelor juridice se stabileşte la aceeaşi perioadă că şi impozitul veniturilor persoanelor fizice, se calculează cu ajutorul unor cote proporţionale. În cazul impozitului pe avere acesta este în strânsă legătură cu dreptul de proprietate al diferiţilor indivizi asupra unor bunuri mobile şi imobile. Impozitul acesta se găseşte în practică fiscală sub forma impozitului asupra averii prpriu-zise (impozitul pe proprietăţi imobiliare, impozite asupra activului net etc.), impozitul pe sporul de avere (impozitul pe plusul de valoare imobliara etc.) şi impozitul pe circulaţia de avere ( impozite pe donaţii, impozitele pe circulaţia capitalurilor etc.). Impozitele indirecte sunt suportate de consumatori ai bunurilor şi serviciilor economiei indiferent de veniturile, profesia, averea sau situaţia profesională. Astfel de impozite afectează puterea de cumpărare

a

consumatorului deoarece sunt stabilite în cote procentuale asupra valorii mărfurilor vîndute sau serviciilor prestate. În perioadele de avînt economic impozitele indirecte au un randament fiscal ridicat, iar în perioadele de criză şi depresiune, randamentul este în scădere, astfel că se observă că impozitele 11

indirecte oscilează. Aceste impozite sunt reprezentante de taxele de consumaţie, taxele vamale,monopolurile fiscale cît şi alte taxe. În ceea ce priveşte taxele de consumaţie pe produs denumite şi accize, sunt introduse în preţul de vânzare al mărfurilor fabricate în interiorul ţării care îl percepe. Funcţionarea categoriei economice de impozit are loc în cadrul finanţelor publice, iar prelevarea efectivă a sumelor băneşti menţionate are următoarele caracteristici: 

este obligatorie. Plata impozitului se stabileşte ca sarcină obligatorie de către

puterea legislativă, nerespectarea acestei obligaţii conducînd la măsuri represive din partea statului şi la executarea silită a neexecutantului; 

este definitivă şi nerambursabilă. Plata impozitului nu se face cu titlu

temporar, ea este definitivă şi, în plus, plata impozitului nu presupune rambursarea sa într-un moment ulterior; 

nu implică nici o contraprestaţie. Plata impozitului nu presupune din partea

statului efectuarea vreunui serviciu sau livrarea vreunui bun ori efectuarea vreunei lucrări către plătitor, ea este fără contraprestaţie (este adevărat, ne referim aici la o contraprestaţie directă, manifestă, căci, în principiu, cheltuielile publice reprezintă contraprestaţii sui-generis pe care statul le efectuează în contul întregii populaţii, fie că este fie că nu este plătitoare de impozite). Ca instrument al politicii fiscale impozitul îndeplineşte mai multe funcții. Cea mai importantă funcţie a impozitelor se manifestă în plan financiar, întrucît ele au constituit şi constituie mijlocul principal de preocupare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. În statele dezvoltate, impozitele, taxele şi contribuţiile asigură opt sau nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului, iar în ţările în curs de dezvoltare această pondere este mai mică, fiind cuprinsă între cinci şi nouă zecimi. De aceea, funcţia cea mai importantă a impozitelor este aceea de asigura mobilizarea veniturilor necesare statului pentru acoperirea cheltuielilor publice.

12

Pe lîngă rolul financiar, impozitul îndeplinește și rolul economic și social legat de utilizarea acestuia ca instrument de intervenţie a statului în economie, avînd calitatea de pîrghie fiscală. Astfel, de la rolul primordial de a asigura venituri statului pentru acoperirea cheltuielilor publice, s-a ajuns la utilizarea impozitului pentru obţinerea de efecte pe plan economic şi social. Funcția de pîrghie financiară a impozitelor se manifestă în următoarele direcţii: 

de stimulare a investiţiilor, asigurărilor, exportului;



de a inhiba consumul de produse dăunătoare sănătăţii, poluarea mediului,

formarea de averi excesive etc.; 

de protejare a anumitor ramuri, sectoare sau produse autohtone, prin

intermediul taxelor vamale. Pe lîngă impozite, taxele sunt o altă categorie de venituri bugetare care se definesc ca plăţi datorate de persoanele care beneficiază de anumite servicii sau activităţi ale unor organe de stat. Taxele se diferenţiază de impozite prin următoarele trăsături caracteristice: -

taxa reprezintă o plată neechivalentă a cheltuielii pentru serviciul prestat;

-

taxa reprezintă o contribuţie stabilită în sarcina contribuabilului pentru a

acoperi doar o parte din serviciul prestat; -

taxa este anticipativă;

-

taxa este unică pentru acelaşi act sau tip de serviciu;

-

sancţiunea neplăţii taxei este nulitatea actului;

-

răspunderea pentru neplatata taxei revine prestatorului nu contribuabilului. Un alt instrument al politicii fiscale, prelevările obligatorii, reprezintă

venituri la bugetul public, cu caracter obligatoriu (fără a constitui, însă, nici impozite, nici taxe), colectate de la întreprinderile cu capital integral de stat (în ţara noastră: regiile autonome). Cuantumul lor este stabilit prin lege, asigurînduse atît autofinanţarea întreprinderilor plătitoare cît şi alimentarea bugetului public cu fondurile necesare susţinerii sarcinilor sociale ale guvernului. Ele se 13

constituie pe baza profitului net al firmelor respective. Din punct de vedere economic, prelevările obligatorii au un caracter disfuncţional, deoarece nu stimulează firmele în cauză în direcţia creşterii eficienţei economice şi, implicit, a sporirii masei şi ratei profitului activităţii. În scopul integrării cu succes în acţiunile economice generale ale statului, politica fiscală urmăreşte atingerea diferitor scopuri (de natură economică, socială, fiscală, publică, militară etc.), suprapunîndu-se intens cu alte politici, precum cele sectoriale, bugetare, monetare, sociale şi cu strategiile de dezvolatare sectorială sau naţională. Totuși, scopul primordial al politicii fiscale ramîne a fi colectarea veniturilor bugetare, necesare pentru realizarea sarcinilor ce revin statului. Acest obiectiv impune utilizarea cît mai eficientă a instrumentelor fiscale, care implică: stabilirea corectă a necesarului de resurse financiare fiscale și a metodelor optime de colectare a acestora (pentru a suporta cheltuieli minime), repartiția sarcinilor fiscale în mod echitabil, controlul și asigurarea respectării acestor sarcini etc. Prin intermediul instrumentelor sale, politica fiscală poate promova unele acţiuni de protejare şi încurajare a anumitor ramuri din economie precum: determinarea agenţilor economici să investească în anumite domenii, realizarea unui nivel înalt de competitivitate şi calitate a produselor, încurajarea exportului şi a micilor producători, eliminarea unor activităţi nocive mediului înconjurător etc. Prin urmare, efectele maxime ale politicii fiscale pot fi obținute nemijlocit prin stabilirea obiectivelor concrete și utilizarea eficientă a instrumentelor acesteia. 1.3. Rolul politicii fiscale în îndeplinira funcțiilor statului În prezent, în condițiile economiei de piaţă, statul joacă un rol semnificativ în nivelarea deferențelor financiare dintre diferite categorii de personea, precum și dintre diferite ramuri ale economiei. Statul acționează

14

indirect asupra pieței, prin aplicarea unor pîrghii economico-financiare din diferite domenii. Deoarece funcţionarea pieţei se poate dovedi adesea nemiloasă, putînd duce la apariţia unor inegalităţi uriaşe, statul poate să intervină pentru a corecta disfuncţiunile de distribuţie ale pieţei. În plus, deoarece periodic economiile se confruntă cu o serie de fenomene negative cum sunt: şomajul, lipsa creşterii economice etc., statul poate interveni pentru a ţine sub control excesele ciclului economic şi a realiza stabilizarea economiei. Pentru realizarea acestor roluri, pe care le poate juca în economie, statul are la dispoziţie trei mari categorii de instrumente: impozitele, cheltuielile publice şi transferurile de la buget precum şi reglementările. În ceea ce priveşte politica bugetară, care reuneşte politica fiscală şi politica cheltuielilor publice, se identifică trei funcţii care se suprapun cu cele trei roluri ale statului: funcţia de alocare, funcţia de distribuţie şi funcţia de stabilizare. Politica fiscală promovată de autorităţile guvernamentale ale oricărui stat contemporan este orientată, de regulă, spre atingerea unor obiective microeconomice şi macroeoconomice ce derivă din rolurile pe care statul trebuie să le îndeplineascã în economie: 

un rol alocativ,



un rol distributiv;



un rol stabilizator. Rolul alocativ al politicii fiscale. Funcţia de alocare se referă la

implicarea statului în mecanismul pieţei în vederea determinării tipului şi calităţii unui serviciu public şi la posibilităţile de creştere a veniturilor pentru acoperirea cheltuielilor necesare prestării acestuia. O alocare eficientă a resurselor în economie constă în utilizarea totalităţii resurselor disponibile astfel încît satisfacţia indivizilor societăţii să fie maximă. Importanţa funcţiei de alocare în perioada de tranziţie din Republica Moldova este mult amplificată comparativ cu economiile dezvoltate, şi este 15

datorată nefuncţionării pieţei concurenţiale. Spre exemplu, statului îi revine rolul evident de a oferi servicii publice cum sunt educaţia şi sănătatea publică, serviciile sociale şi infrastructura de bază (drumuri, telecomunicaţii etc.) pentru un mare număr de subiecţi economici complet dependenţi de buget, comparativ cu situaţia altor ţări în care finanţarea de la buget este parţială pentru învăţământ, ocrotirea sănătăţii sau cultură. Din punct de vedere al politicii fiscale, stabilirea raportului dintre sectorul public şi sectorul privat trebuie să găsească acel nivel al activităţii statului pentru care beneficiul social rezultat din cheltuielile publice efectuate egalează costul social impus comunităţii sub formă de taxe şi impozite, aceasta fiind condiţia pentru obţinerea unei eficienţe maxime a activităţii sectorului public. Principala problemă care apare în găsirea egalităţii este aceea a stabilirii beneficiului social obţinut ca urmare a cheltuielilor publice efectuate. Rolul distributiv al politicii fiscale. Distribuţia veniturilor se referă la implicarea statului pe piaţă prin procesul de ajustare a veniturilor şi avuţiei acumulate din tranzacţii economice. Rolul distributiv are în vedere influenţarea distribuţiei venitului şi a averii în societate prin intermediul fiscalităţii, al serviciilor publice de asigurări sociale şi al distribuţiei serviciilor din sectorul public, astfel încît să fie atins obiectivul de menţinere a unei echităţi sociale. Deşi analiza economică nu oferă indicatori în ceea ce priveşte corectitudinea acestei repartiţii, principiile de echitate socială şi justa reglementare a avuţiei stau la baza politicilor fiscale şi a cheltuielilor publice. Distribuţia veniturilor se asigură în practică în special prin sistemul impozitelor progresive care constă în perceperea unor impozite mai ridicate asupra veniturilor mai mari. În acest fel, sectorul public încasează fonduri ce pot fi folosite pentru acordarea unor facilităţi celor cu venituri mici. Rolul politicii fiscale în realizarea funcţiei de stabilizare. Stabilizarea reprezintă o funcţie a sectorului public care vizează crearea cadrului legal ce asigură şi protejează tranzacţiile economice publice şi private. Obiective precum 16

creşterea ocupării forţei de muncă, stabilitatea preţurilor, creşterea economică se află în centrul politicilor macroeconomice. Ocuparea forţei de muncă este un proces care poate fi privit în strînsă legătură cu fenomenul şomajului şi politicile de diminuare a acestuia. Implicarea statului în economie prin exercitarea funcţiilor de alocare, distribuţie şi stabilizare trebuie să vizeze corelarea permanentă a deciziilor şi acţiunilor publice. Aceasta, deoarece uneori pot să apară contradicţii între obiectivele publice. Impozitarea progresivă poate conduce la scăderea incitaţiei la muncă şi chiar ineficienţă, funcţia de distribuţie fiind astfel, în relaţie conflictuală cu cea de alocare. În concluzie, analizînd modalitățile de aplicare și efectele politicii fiscale în realizarea funcțiilor statului, putem cert susține că acestea necesită, mai întîi de toate, o adaptare reală la cerințele pieței, urmată de o previziune a efectelor acesteia, pentru ca în final, instrumenetele politicii fiscale, să devină optime pentru a fi aălicate în economie.

17

Capitolul II. POLITICA FISCALĂ A REPUBLICII MOLDOVA: PREZENT ȘI PERSPECTIVE 2.1. Obiectivele generale ale politicii fiscale în Republica Moldova Ca obiectiv intermediar al politicii fiscale putem vorbi de modernizarea aparatului productiv ca fiind strîns legat de creşterea competitivităţii economiei autohtone pe piaţa internaţională şi de dezvoltare a comerţului exterior. Pentru atingerea acestui obiectiv politica fiscală poate să întreprindă o serie de măsuri precum: o reducere a cotelor de impozitare pentru agenţii economici în conformitate cu profitul care se reinvesteste sau prin acordarea de deduceri fiscale din valoarea investiţiilor realizate, prin stimularea economisirii etc. Atunci cînd poltica fiscală stimulează procesul de dezvoltare în anumite sectoare economice sau în anumite activităţi prin reducerea cotelor de impozitare sau acordarea de facilităţi de ordin fiscal, se are în vedere realizarea obiectivului de restructurare şi creştere economică. Acest obiectiv este atins de politică fiscală atunci cînd aceasta vizează şi descurajarea în a consuma anumite produse dăunătoare sănătăţii, încurajarea subiecţilor impozabili la participarea unor acţiuni filantropice cît şi reducerea unei inegalităţi intre venituri şi averi. Autorităţile publice au folosit şi folosesc în continuare politică fiscală în scopul atingerii unor ţinte nefiscale, de natură economică precum modificarea proceselor economice, rectificarea ciclului economic, eliminarea dezechilibrelor economice. În continuare, avînd în vedere direcţiile spre care se îndreaptă politica fiscală putem enumera ca obiective principale următoarele: 

stabilizarea economică;



modernizarea aparatului productiv;



reglarea conjucturală şi relansarea economiei;



restructurarea şi creşterea economică. Aceste obiective pot fi realizate prin:

18

-

optimizarea structurii cotelor impozitelor în vederea reducerii poverii fiscale

şi prin extinderea în continuare a bazei fiscale; -

raţionalizarea sistemului de facilităţi fiscale în vederea menţinerii celor care

sînt direcţionate spre susţinerea creşterii economice şi reducerea sărăciei; -

îmbunătăţirea şi eficientizarea administrării fiscale. Obiectivele generale ale politicii fiscale pentru anii 2013-2015 sunt

orientate spre: 

mentinerea stabilităţii şi previzibilităţii veniturilor publice, în special a

încasărilor fiscale, în scopul onorării depline a obligaţiunilor bugetare; 

asigurarea egalității fiscale, a stabilităţii şi transparenţei legislaţiei fiscale ;



stimularea activităţii economice, în special prin încurajarea dezvoltării

micului business, atragerea investiţiilor atît străine, cît şi a celor autohtone în economia naţională, crearea noilor locuri de muncă etc.; 

optimizarea presiunii fiscale;



armonizarea principiilor puse la baza legislaţiei fiscale naţionale cu cea

comunitară. Obiectivele politicii fiscale pe termenul mediu 2013-2015 în ţara noastră au drept scop asigurarea stabilităţii macroeconomice, prevenirea majorării presiunii fiscale, menţinerea unui mediu fiscal favorabil pentru dezvoltarea sectorului real, sistematizarea şi simplificarea legislaţiei fiscale, precum şi îmbunătăţirea administrării fiscale. În acest sens, Ministerul Finanţelor a prezentat obiectivele pentru fiecare tip de impozit aparte. Impozitul pe venitul persoanelor fizice. Pe termen mediu se prevede menţinerea sistemului progresiv de impozitare a veniturilor cetăţenilor, concomitent cu majorarea tranşelor de venit impozabil precum şi a scutirii anuale personale, scutirii personale majore şi scutirii pentru persoanele întreţinute la rata inflaţiei prognozată pentru 2013 - 2015, conform tabelului 1. Măsura dată are drept scop susţinerea persoanelor fizice cu venituri mici şi

19

transpunerea treptată a presiunii fiscale asupra populaţiei cu venituri medii şi mai sus de medii. Tabelul 2.1.1 Evoluţia cotelor impozitului pe venitul persoanelor fizice în 2010 - 2015 2010 Mărimea grilelor de venit impozabile (vi) şi cotele impozitului pe venitul persoanei fizice, lei anual / % Scutirea anuală personală, lei Scutirea anuală personală majoră, lei Scutirea anuală pentru persoanele întreţinute, lei

2011

2012

2013

2014

2015

efectiv

propuneri pe termen mediu

vi25200: 18%

vi25200: 18%

vi25200: 18%

vi26700: 18%

vi28200: 18%

vi29700: 18%

8100 lei (675 lei) + 900 lei 12000 lei (1000 lei) 0 lei 1800 lei (150 lei) + 120 lei

8100 lei (675 lei) 0 lei 12000 lei (1000 lei) 0 lei 1800 lei (150 lei) 0 lei

8640 lei (720 lei) + 540 lei 12840 lei (1070 lei) + 840 lei 1920 lei (160 lei) + 120 lei

9120 lei (760 lei) + 480 lei 13560 lei (1130 lei) + 720 lei 2040 lei (170 lei) + 120 lei

9600 lei (800 lei) + 480 lei 14280 lei (1190 lei) + 720 lei 2160 lei (180 lei) + 120 lei

10080 lei (840 lei) + 480 lei 15000 lei (1250 lei) + 720 lei 2280 lei (190 lei) + 120 lei

Sursa: Anexa nr. 4 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, www.mf.gov.md

Impozitul pe venitul persoanelor juridice. În anul 2013 se prevede: a) efectuarea unui studiu privind sistemele de impozitare a fondurilor nestatale de pensii naţionale şi internaţionale; b) examinarea oportunităţii introducerii impozitului pe reprezentanţă în mărime fixă; c) examinarea oportunității introducerii impozitului unic consolidat în sectorul agricol.2 Pentru anul 2014 se prevede introducerea conceptului privind preţurile de transfer. Scopul măsurii date este de a crea condiţii egale de impunere a agenţilor economici autohtoni şi companiilor multinaţionale. Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. În anii 2013 - 2015 se prevede Anexa nr. 4 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, www.mf.gov.md, p.1 2

20

menţinerea cotelor generale ale contribuţiilor de asigurări sociale (29%) şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (7%). Evoluţia cotelor contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se prezintă în tabelul 2.1.2. Tabelul 2.1.2 Evoluţia cotelor contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în 2010 – 2015 2010

2011

2012

efectiv Cotele contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, total pentru angajator pentru salariat Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, total pentru angajator pentru salariat

2013

2014

2015

propuneri pe termen mediu

29 %

29 %

29 %

29 %

29 %

29 %

23 % 6% 7%

23 % 6% 7%

23 % 6% 7%

23 % 6% 7%

23 % 6% 7%

23 % 6% 7%

3,5 % 3,5 %

3,5 % 3,5 %

3,5 % 3,5 %

3,5 % 3,5 %

3,5 % 3,5 %

3,5 % 3,5 %

Sursa: Anexa nr. 4 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, www.mf.gov.md

În anul 2013 se prevede implementarea Titlului X al Codului fiscal „Contribuţii sociale”, care va reglementa contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Măsura dată va permite sistematizarea legislaţiei fiscale prin codificarea acestor plăţi. Taxa pe valoarea adăugată. În anul 2013 se prevede: a) anularea scutirii de TVA la mijloacele fixe depuse în capitalul social al agentului economic; b) introducerea cotei standard TVA de 20% pentru producţia agricolă primară în schimbul cotei reduse a TVA de 8%, cu restituirea (subvenţionarea) directă din partea statului. Accize. În anii 2013-2015 se prevede ajustarea la rata inflaţiei prognozată pentru anii respectivi a cotelor accizelor stabilite în sume fixe. În vederea ajustării graduale a cotelor accizelor la produsele din tutun la nivelul ţărilor din regiune, cît şi la practica europeană, în anii 2013 - 2015 se prevede: 21

a) modificarea mărimii cotei accizului la articole din tutun, care se prezintă în tabelul 2.1.3. Tabelul 2.1.3 Evoluţia cotelor accizelor pentru articolele din tutun-ţigarete cu filtru în 2012 – 2015 Cota accizului Poziția tarifară

Unitatea de măsură

2012

2013

2014

efectiv

2015

prevederi

240220 Țigarete Valoarea în cu filtru lei/1000 bucăți 20 lei + 24%

30 lei + 30%

40 lei + 36%

50 lei + 40%

Sursa: Anexa nr. 4 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, www.mf.gov.md

b) modificarea mărimii cotei accizului la alcoolul etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de pînă la/mai mult de 80% volum (poziţiile tarifare 2207, 2208), alte băuturi alcoolice (poziţiile tarifare 2205, 220600), care se prezintă în tabelul 2.1.4. Tabelul 2.1.4 Evoluţia cotelor accizelor la alcoolul etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de pînă la/mai mult de 80% volum pentru 2012 – 2015 Poziția tarifară

1 2205 Vermuturi și alte vinuri din struguri proaspeți, aromatizate cu plante sau cu substanțe aromatizante 2206 Alte băuturi fermentate (de exemplu, obţinute din suc de pere proaspete, cidru, hidromel); amestecuri de băuturi fermentate, amestecuri de băuturi fermentate şi băuturi nealcoolice, nedenumite şi necuprinse în altă parte 2207 Alcool etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de 80%vol sau mai mult; alcool etilic şi alte alcooluri denaturate, de orice concentraţie 2208 Alcool etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de pînă la 80%vol., distilate, rachiuri, lichioruri şi alte băuturi alcoolice

Unitatea de măsură

2

Litru acool absolut/ valoarea în lei

Cota accizului

2012 efectiv 3

2013

2014 prevederi 5

4

2015 6

15 lei +15%

[20 +20%

lei

25 lei + 25%

25 lei +25%]

30 lei +30%

[40 lei+40%

50 lei +50%

50 lei +50%]

Sursa: Anexa nr. 4 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, www.mf.gov.md 22

Cînd ne raportăm la obiectivele politicii fiscale privind impozitul pe bunurile imobiliare, pentru anii 2013 – 2014 se prevede continuarea implementării următoarelor etape ale noului sistem de impozitare a diferitelor categorii de bunuri imobiliare, în funcţie de valoarea de piaţă a acestora (vezi tabelul 2.1.5). Tabelul 2.1.5 Etapele de implementare a noului sistem de impozitare a bunurilor imobiliare Etapele de implement are

Categoria de bunuri imobile evaluate la valoarea de piaţă

Anul implementării

 Bunurile imobiliare cu destinaţie locativă – apartamente III 2014 şi case de locuit individuale din localităţile rurale;  Bunurile imobiliare cu destinaţie agricolă – grădini din extravilan IV 2015  Bunurile imobiliare care nu au fost evaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate, în baza valorii de piaţă Sursa: Anexa nr. 4 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, www.mf.gov.md

Cît priveşte obiectivele politicii fiscale privind taxele locale, pentru anul 2013 este prevăzută efectuarea studiului privind revizuirea în întregime a sistemului naţional de taxe locale, în vederea consolidării sistemului fiscal şi simplificarea administrării fiscale şi evidenţei contabile. Şi nu în ultimul rînd cînd ne referim la obiectivele politicii fiscale privind alte impozite, în anul 2014 se prevede implementarea Titlului XII al Codului fiscal "Alte impozite şi taxe", în vederea sistematizării legislaţiei fiscale, care va reglementa impozitul privat şi patenta de întreprinzător.3 Obiectivul principal, urmărit de politica fiscală în Republica Moldova, în perioada de perfecționare a sistemului fiscal îl constituie, identificarea echilibrului între necesitatea majorării veniturilor, ca mijloc esențial de acoperire a cheltuielilor, orientate spre dezvoltarea economică

și desigur pentru

Anexa nr. 5 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, www.mf.gov.md, p.7-11 3

23

satisfacerea nevoilor sociale, precum și necesitatea sprijinirii mediului de afaceri, care de fapt constituie stimulul principal de crestere economică. În acest sens putem afirma ca în Republica Moldova este importantă creșterea veniturilor cu ritmuri mai înalte decît rata inflației, simultan cu ajustarea presiunii fiscale la nivelul, care ar favoriza dezvoltarea mediului de afaceri și investiții. 2.2. Evoluția politicii fiscale a Republicii Moldova în condițiile crizei mondiale Profunzimea crizei în Republica Moldova s-a manifestat prin stagnarea mai multor sectoare ale economiei naţionale, reducerea cererii agregate de consum din contul remitenţelor, reducerea comerţului exterior, a importului şi a altor indicatori macroeconomici. În acest sens, acțiunile Guvernului pe anul 2012-2013 sunt direcționate spre continuarea reformelor structurale și măsurilor de ajustare bugetar-fiscală inițiate în anii 2010-2011, care corespund obiectivului de reducere a deficitului bugetului public național ca pondere în Produsul intern brut (PIB) de la 1,9 % în anul 2011, pînă la 0,8 % în anul 2012. Totodată cheltuielile curente ca pondere în PIB, urmează să fie diminuate, în timp ce cheltuielile capitale vor continua să crească în corespundere cu capacitățile consolidate de implementare a proiectelor investiționale. Cheltuielile de personal în sectorul bugetar să fie plafonate la nivel de 9,5 % în PIB.4 De asemenea, Guvernul își asumă realizarea unei reforme ample a politicii și administrării fiscale care să contribuie la promovarea investițiilor și înlăturarea distorsiunilor economice, asigurînd în același timp acumularea veniturilor suplimentare la buget. Reforma inițiază trecerea de la un sistem de facilități și scutiri fiscale către un regim fiscal competitiv, simplu, transparent și echitabil. 4

Raport privind rezultatele executării bugetului public naţional în ianuarie – octombrie 2012, www.mf.gov.md

24

Aceste asumări sunt menite să reducă dependența bugetului de asistența externă excepțională, fapt ce va asigura o durabilitate sporită finanțelor publice și va promova realizarea unui spectru mai larg de obiective de dezvoltare. În aceste condiţii, doar în rezultatul rectificării bugetului pe anul 2009 şi obţinerii suportului financiar din exterior, a fost posibilă deblocarea finanţării programelor de cheltuieli, au fost achitate integral salariile angajaţilor în sectorul bugetar. Conform datelor cu privire la rezultatele executarării Bugetului Public Naţional în 10 luni ale anului 2012, au fost acumulate venituri în sumă totală de 26971,3 mil. lei, sau la un nivel de 97,5 la sută faţă de sarcinile stabilite pe perioada de gestiune. În acelaşi timp încasările au înregistrat o creştere cu 3173,8 mil. lei faţă de perioada similară a anului 2011. Din suma totală a veniturilor bugetului public naţional, veniturile fiscale au constituit 23097,2 mil.lei, iar încasările nefiscale – 1177,8 mil. lei. Sarcinile stabilite pe perioada dată au fost îndeplinite la nivel de 99,7 la sută şi 102,4 la sută, respectiv. Comparativ cu perioada similară a anului 2011, veniturile fiscale s-au majorat cu 2728,3 mil. lei, iar încasările nefiscale cu 159,1 mil. lei. Veniturile din mijloacele speciale ale instituţiilor publice au fost acumulate în sumă de 1119,1 mil.lei, sau la nivel de 91,5 la sută faţă de prevederile perioadei de gestiune. Veniturile fondurilor speciale au constituit 309,1 mil.lei, sau 113,5 la sută faţă de sarcinile stabilite pe perioada de gestiune. Pentru susţinerea bugetului şi pentru finanţarea proiectelor finanțate din surse externe din partea donatorilor externi şi investitorilor autohtoni au fost debursate granturi în sumă de 1268,1 mil. lei. Din totalul veniturilor bugetului public naţional în 2011, aproximativ 53% din venituri au fost administrate de Serviciul Fiscal de Stat, iar 39,4% - de Serviciul Vamal. Partea de cheltuieli a bugetului public naţional s-a executat în sumă de 27856,5 mil. lei, ceea ce constituie 89,7 la sută faţă de prevederile perioadei 25

gestionare. Comparativ cu perioada similară a anului 2011, cheltuielile bugetului public naţional sînt în creştere cu 2519,1 mil.lei sau cu 9,9 la sută. Cheltuielile publice au fost direcţionate pentru: 

realizarea programelor cu caracter social-cultural – 70,7 la sută;



domeniul economiei naţionale –12,4 la sută;



apărarea naţională, justiţie, jurisdicţia constituţională, menţinerea ordinii

publice şi securitatea naţională – 6,6 la sută; 

servicii de stat cu destinaţie generală – 4,4 la sută;



alte domenii – 5,9 la sută. Executarea bugetului public naţional în primele 10 luni ale anului 2012

s-a soldat cu un deficit în sumă de 885,2 mil.lei. Veniturile la bugetul de stat au constituit în această perioadă 16114,9 mil. lei sau la nivel de 95,5 la sută, ceea ce este mai puţin cu 757,9 mil. lei sau cu 4,5 la sută faţă de prevederile perioadei de gestiune. În comparaţie cu perioada similară a anului 2011, veniturile acumulate sînt mai mari cu 1598,0 mil. lei sau cu 11,0 la sută. Soldurile în conturile bugetului de stat, la situaţia din 31 octombrie 2012, s-au micşorat cu 88,3 mil.lei, comparativ cu situaţia din 1 ianuarie 2012 şi au constituit 1705,2 mil. lei, iar soldul datoriei de stat a constituit 20481,9 mil.lei, majorându-se cu 1255,4 mil.lei comparativ cu începutul anului. Proiecţia veniturilor bugetului public național și bugetului de stat pe anul 2012 s-a realizat pe baza indicatorilor macroeconomici estimați, prevederilor actuale și modificărilor propuse la legislația fiscală și vamală, cu aplicare de la 1 ianuarie 2012.5 Evoluţia veniturilor bugetului public naţional pe anii 2009-2012 se prezintă în figura 2.2.1 5

Raport privind rezultatele executării bugetului public naţional în ianuarie – octombrie 2012, www.mf.gov.md

26

40000

37.80%

35329.5

30000

35.0%

25.0%

27540.2

20000

40.0%

30.0%

31016.1

25000

mil. lei

38.60%

20.0%

23517.7 15000

% în PIB

35000

45.0%

38.30%

38.90%

15.0%

10000

10.0%

5000

5.0%

0

0.0%

2009 executat

2010 executat

Venituri globale

2011 aprobat

2012 proiect

Ponderea veniturilor globaleîn PIB

Figura 2.2.1. Evoluția veniturilor bugetului public național pe anii 2009- 2012 Sursa: Nota informativa la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2012

Cele mai importante elemente ale evoluţiei veniturilor în 2012 faţă de cele aprobate pentru anul 2011 sunt: 

creşterea veniturilor fiscale cu circa 15,5% şi o descreștere a veniturilor

nefiscale cu 1,2%; 

granturile în continuare vor deţine o pondere importantă din veniturile totale,

circa 6,8%; 

creşterea semnificativă, cu 208%, a veniturilor din impozitului pe venitul din

activitatea de întreprinzător, care va constitui 5% din veniturile totale, fiind considerabil mai aproape de veniturile din impozitul pe venit ale persoanelor fizice, ce va deţine o pondere de 5,8%. În condiţiile crizei economice mondiale unele state recurg la majorarea plăţilor fiscale pentru a acumula suma necesară de venituri publice. Această decizie pare a fi cea mai simplă pentru autorităţi, dar, în final, generează o serie de riscuri, cum ar fi: 

majorarea nivelului presiunii fiscale atît pentru agenţii economici, cît şi

pentru populaţie (din contul impozitelor indirecte);

27



diminuarea cererii agregate şi a puterii de cumpărare a populaţiei, ceea ce, în

consecinţă, afectează producătorii autohtoni; 

stagnarea activităţilor economice şi, ca rezultat, micşorarea bazei impozabile

pentru majoritatea plăţilor fiscale; 

dezvoltarea fenomenului evaziunii fiscale şi transferarea treptată a activităţii

agenților economici în „economia tenebră”. Aceste riscuri persistă pentru economia Republicii Moldova, în condiţiile cînd ponderea veniturilor fiscale în totalul veniturilor publice şi PIB are o tendinţă de creştere. Tendinţa de diminuare a veniturilor publice în PIB se înregistrează în majoritatea ţărilor, ceea ce este logic în condiţiile crizei mondiale. Astfel, în R. Moldova ponderea Bugetului General în PIB a constituit: 38,9% - în anul 2009, 38,3% - în anul 2010 şi 37,8% -în anul 2011. Republica Moldova nu are alternative mai eficiente şi sigure a veniturilor fiscale, în acoperirea cheltuielilor publice. În acest context, tendinţa de majorare a veniturilor fiscale (în special din contul impozitelor fiscale indirecte) se va menţine (vezi figura 2.2.2). În cuantumul veniturilor bugetului public naţional, partea majoră continuă să o deţină veniturile fiscale, astfel în anul 2012 acestea vor constitui circa 85%, faţă de 84% în anul 2011 aprobat. Din totalul acestora, 45,6% le revin veniturilor directe şi 54,4%- veniturilor indirecte. Ca pondere în PIB veniturile directe vor deține în anul 2012 – 14,9 %, cu 1,3 % mai mult decît ponderea acestor venituri pentru anul 2011 aprobat. În structura veniturilor directe, prognozate pentru anul 2012, 69,8% revin contribuţiilor de asigurări sociale de stat și primelor de asigurări obligatorii de asistență medicală, care, preponderent, vor fi determinate de majorarea fondului de remunerare a muncii. Raportate la PIB, aceste venituri vor constitui 10,4 % și continuă să rămînă la nivelul anului 2011 aprobat.

28

100% 90% 80%

5.5 7.9 5.1

7.3 5.7 6.8

7 5.2 5.4

5.7 4.7 5.4

42.7

44.7

46.4

45.1

38.8

35.5

36.1

39.1

2009 executat

2010 executat

2011 aprobat

2012 proiect

70% 60% 50% 40% 30% 20% 10% 0%

Impozite directe

Impozite indirecte

Venituri nefiscale

Fonduri și mijloace speciale

Granturi

Figura 2.2.2 Structura veniturilor bugetului public național pe grupuri de impozite pe anii 2009- 2012 Sursa: Nota informativa la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2012, www.mf.gov.md

Este o structură a bugetului departe de a fi echilibrată. Chiar teoria economică spune pentru ca o economie să fie viabilă şi funcţională veniturile la buget ar trebui să fie acumulate în proporţie de cca 60% din impozite directe (impozit pe venit, impozitul pe profit corporativ plus contribuţiile sociale, impozite pe avere, pe imobile etc.), iar ponderea impozitelor indirecte ar trebui să fie de pînă la 40%. La noi situaţia este exact inversă. Explicaţia este foarte simplă: structura economiei moldoveneşti nu permite o altă proporţie a acumulărilor la buget, deoarece sectorul productiv din ţară nu ţine pasul cu cererea internă. În consecinţă se importă masiv (asta o demonstrează şi decalajul mare dintre exporturi şi importuri, deficit comercial etc.), respectiv impozitele indirecte prevalează în structura acumulărilor la buget. Cert este că pînă la urmă avem o economie preponderent consumistă, decît productivă. Ponderea impozitelor pe venit în totalul veniturilor directe vor constitui 27,9 la sută, și se prognozează în comparaţie cu anul 2011 aprobat cu o creştere de 59,8 la sută, astfel însumînd 3816,7 mil.lei. Majorarea dată va fi generată preponderent de introducerea, începînd cu anul 2012, a impozitului pe venitul 29

persoanelor juridice,cu cota în mărime de 12 la sută. Ca pondere în PIB aceste venituri vor atinge 4,2 % comparativ cu 2,9 % în anul 2011 aprobat. Impozitele pe proprietate rămîn a fi nesemnificative ca pondere atît în veniturile directe cît şi în PIB, 2,3 şi 0,3 %, respectiv. Totodată, continuarea implementarea noului sistem de impozitare a bunurilor imobiliare va genera o creştere a acestor venituri în anul 2012 comparativ cu 2011 aprobat cu 4,5 la sută. Creşterea ponderii impozitelor indirecte duce, în final, la majorarea nivelului presiunii fiscale asupra populaţiei, ceea ce creează un şir de probleme de ordin social. Majorarea accizelor la benzină şi motorină, majorarea cotei TVA la zahăr vor duce, nemijlocit, la majorarea preţurilor la majoritatea mărfurilor şi serviciilor. Un alt component al politicii bugetar-fiscale, strîns legat de politica fiscala (veniturilor), este politica cheltuielilor. 36058.8

45.3

35000

mil. lei

30000

45

32611.9 27354.3

44

29326.4

43

25000

42

40.8

20000

46

41

39.7

39.4

15000

40

% în PIB

40000

39

10000

38

5000

37

0

36

2009 executat

2010 executat

Cheltuielile BPN

2011 aprobat

2012 proiect

Ponderea în PIB (%)

Figura 2.2.3 Evoluția cheltuielilor bugetului public național în anii 2009-2012 Sursa: Nota informativa la proiectul legii Bugetului de stat pentru anul 2012

Cheltuielile bugetului public naţional pe anul 2012 se estimează la circa 36,0 miliarde lei, cu o depășire de 6,7 miliarde lei faţă de rezultatele anului 2010 şi cu 3,4 miliarde lei mai mult decît pe anul 2011 (vezi mai sus figura 2.2.3). 30

Aceasta evoluţie reflectă politica de comprimare a sectorului public pe piaţa serviciilor, oferind un spaţiu mai larg sectorului privat. În perioada 2009-2012, raportul cheltuielilor publice în PIB s-a redus de la 45,3% în anul 2009 pînă la 39,4% în proiect pe anul 2012 (vezi figura 2.2.4). În structura cheltuielilor bugetului public naţional pe componente, în anul 2012 nu se atestă modificări esenţiale, partea majoră constituind programele finanţate de la bugetul de stat – 38,8 la sută din totalul cheltuielilor publice. 16.0

46.0 45.0

14.0

44.0 12.0 43.0 10.0

42.0

8.0

41.0 40.0

6.0

39.0 4.0 38.0 2.0

37.0

0.0

36.0

2009 executat

2010 executat

Serviciul datoriei de stat Mărfuri și servicii Transferuri către populație Cheltuieli total

2011 aprobat

2012 proiect

Cheltuieli de personal Transferuri în scopuri de producție Cheltuieli capitale

Figura 2.2.4 Evoluția cheltuielilor publice ca pondere în PIB, % Sursa: Nota informativa la proiectul legii Bugetului de stat pentru anul 2012, www.mf.gov.md

Ritmurile de creştere a cheltuielilor componentelor bugetului public naţional în anul 2012, comparativ cu anul 2011 atestă o tendinţă relativ identică, respectiv: bugetul de stat – cu 9,0%, bugetul asigurărilor sociale de stat – cu 4,9%, fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală – cu 7,3%.6

6

Nota informativa la proiectul legii Bugetului de stat pentru anul 2012, www.mf.gov.md

31

Reieşind din obiectivele de asigurare a stabilităţii macro-fiscale prin creșterea veniturilor și optimizarea cheltuielilor curente, pentru anul 2012, nivelul deficitului bugetului public naţional în PIB se estimează la nivel de 0,8% (729,0 mil.lei) față de 1,9% (1595,8 mil.lei) aprobat pe anul 2011 sau în descreștere cu 1,1 p.p. Din volumul deficitului estimat pentru anul 2012, bugetului de stat îi revine – 689,0 mil.lei, bugetelor unităţilor administrativ teritoriale – 40,0 mil.lei, cheltuielile bugetului asigurărilor sociale și fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală fiind echilibrate cu venituri. 2500 1967.9

2060.1

2000 1500 1115.3

1580.7

1000 500

860.9 334.5

241.3

393.6 380.4

456.4

0 -500

194.5 -119

-818.7

-93.1 -369.5

-419.2

2011 aprobat

2012 proiect

-1000 2009 executat

2010 executat

Finanțarea externă netă Finanțarea internă netă Mijloace din vînzarea și privatizarea patrimoniului public Modificarea soldurilor la conturi

Figura 2.2.5 Evoluția surselor de finanțare ale BPN pe anii 2009-2012 Sursa: Nota informativa la proiectul legii Bugetului de stat pentru anul 2012

Finanţarea deficitului bugetului public național se va efectua din surse interne şi externe, inclusiv prin emisiuni și răscumpărări de valori mobiliare de stat pe piața internă, atragerea din împrumuturi deja contractate în vederea finanţării proiectelor din surse externe, atragerea de noi împrumuturi pentru 32

susținerea bugetului și mijloace din vînzarea și privatizarea proprietății publice (vezi mai sus figura 2.2.5). Rezultatele arata că în Republica Moldova procesul de administrare fiscală este organizat eficient, dacă ţinem cont doar de indicatorii luaţi în calcul. În realitate, la aprecierea calităţii politicii fiscale, trebuie de reflectat gradul de afectare a contribuabililor de către obligaţiile fiscale și capacitatea guvernării de a găsi alte surse (nefiscale) de completare veniturilor publice. 2.3. Măsuri de optimizare a politicii fiscale în Republica Moldova O dată cu creşterea economică şi îmbunătăţirea administrării fiscale, impozitul pe venitul persoanelor juridice şi fizice se preconizează să devină o sursă din ce în ce mai importantă de venituri bugetare. Acest impozit are şi un rol semnificativ de pîrghie economică pentru stimularea investiţiilor şi distribuirea echitabilă a veniturilor între diferite pături ale societăţii. Aplicarea lui prudentă poate conduce la sporirea volumului de impozite colectate prin scoaterea în evidenţă a contribuabililor din economia tenebră. O obiecţie importantă care este adusă politicii de redistribuire este aceea că impactul negativ al prelevărilor fiscale asupra bunăstării indivizilor nu este în întregime compensat prin impactul pozitiv al prestaţiilor publice furnizate de stat, ceea ce face ca economia să nu mai fie într-o stare de optim. Arthur Okun compara sistemul de redistribuire şi transfer cu o „găleată găurită” deoarece nu există nici o modalitate de a redistribui venitul fără ca o parte din banii ce trebuie transferaţi de la cei bogaţi la cei săraci să dispară pur şi simplu. Cauzele care conduc la această situaţie sunt: 

cheltuielile administrative. Guvernul trebuie să angajeze funcţionari care să

colecteze impozitele şi asistenţi sociali care să distribuie aceste impozite altor persoane. Aceasta va face ca o parte din veniturile colectate să fie consumate sub formă de cheltuieli administrative; 33



incitarea la reducerea efortului. Un nivel ridicat al cotelor marginale de

impunere aplicate în cazul impozitului pe venit şi al impozitelor pe avere şi succesiuni, pot duce la reducerea motivaţiei celor bogaţi de a munci suplimentar şi la creşterea înclinaţiei pentru timp liber, reducîndu-se astfel cantitatea de muncă depusă în economie. În plus un nivel ridicat al fiscalităţii va face ca persoanele bogate să cheltuiască mulţi bani cu avocaţii specializaţi în probleme fiscale şi să investească în afaceri mai puţin riscante şi să economisească mai puţin. De asemenea, dacă societatea asigură un venit minim persoanelor sărace, săracii ar putea fi tentaţi şi ei să muncească mai puţin. Toate acestea vor contribui la reducerea mărimii totale a venitului naţional real; 

frauda. Cu cît creşte nivelul fiscalităţii, cu atît contribuabilii se străduiesc să

găsească soluţii pentru a-l eluda, ceea ce va duce la creşterea evaziunii fiscale. Totodată se poate discuta şi despre fraudele săracilor, multe familii încercînd să ascundă anumite lucruri, astfel încît să poată beneficia de alocaţii bugetare. În urma acestor fenomene veniturile obţinute din impozite se vor reduce, iar mărimea ajutoarelor sociale acordate va creşte; 

efecte perverse. Creşterea impozitelor şi a contribuţiilor la asigurări sociale

va majora costul marginal al forţei de muncă, ceea ce va duce la reducerea numărului de locuri de muncă. Aceasta va face să crească numărul şomerilor care trebuie să beneficieze de protecţie socială. În aceste condiţii are loc o reducere a numărului de contribuabili şi o creştere a nivelului asistenţei sociale ce trebuie acordată; 

efectele prag. Datorită alocaţiilor primite în urma redistribuirii, veniturile

celor mai săraci membri ai societăţii vor creşte, ajungînd să le depăşească pe cele ale persoanelor aflate iniţial imediat deasupra lor, care nu au beneficiat de alocaţii. Ca urmare, aceştia vor deveni cele mai sărace persoane din societate şi vor solicita şi ele să beneficieze de asistenţă socială. În acest fel, numărul persoanelor ce vor trebui să primească asistenţă socială riscă să crească în mod exponenţial şi să ducă la faliment sistemul de asistenţă socială. 34

O altă problemă legată de eficienţa politicii de redistribuire care trebuie menţionată este şi faptul că numeroşi autori recomandă renunţarea, pe cît posibil, la practica tradiţională ce constă în a conferi cheltuielilor publice un dublu rol: cel de vector de prestaţii publice şi cel de instrument al politicii de redistribuire. Aceasta deoarece o regulă bine stabilită a politicii economice stipulează că, în funcţie de numărul de obiective vizate ar trebui să se utilizeze cel puţin tot atîtea instrumente. Atingerea obiectivelor vizate de politica de redistribuire în mod eficient ar trebui realizată prin intermediul fiscalităţii şi al transferurilor în numerar. Folosirea politicii fiscale în realizarea procesului de redistribuire ridică o serie de probleme legate de alegarea unui sistem fiscal optim, sistem care rebuie să ia în considerare următoarele cerinţe: -

necesitatea corectitudinii (echităţii) indiferent cum ar fi ea definită;

-

necesitatea de a minimiza efectele demobilizante ale impozitelor;

-

necesitatea de a minimiza costurile administrative pe care le presupune

fiscalitatea. Problema principală care apare este aceea că, cel puţin într-o anumită măsură, cerinţa numărul unu intră în contradicţie cu cerinţa numărul doi. Dorinţa de a face un impozit să devină „mai corect” (sau mai echitabil) poate presupune apariţia unui accentuat efect demobilizator, iar reducerea efectului descurajant al unui impozit poate necesita reducerea caracterului de „corectitudine”. Această dilemă reprezintă de fapt reflectarea în plan fiscal a contradicţiei dintre echitate şi eficienţă care există în cadrul oricărei economii. Exemplul care relevă cel mai bine în practică această dilemă este impozitul pe venit, care este principalul instrument utilizat în redistribuirea veniturilor. Pentru a fi considerat echitabil, acest impozit trebuie să aibă o progresivitate foarte mare, lucru care va afecta însă motivaţia stimulatoare a muncii, mai ales atunci cînd cota marginală a impozitului ajunge la valori foarte ridicate. 35

Pentru a se evita distorsionarea motivaţiei oamenilor de a munci, ar fi necesară găsirea unui impozit pentru care să nu existe nici o modalitate prin care să se poată schimba comportamentul economic astfel încît să apară posibilitatea de a se evita plata impozitului. În scopul susţinerii persoanelor cu venituri mici şi plasării treptate a poverii asupra populaţiei cu venituri medii şi mai sus de medii, a fost modificată grila de impozitare a persoanelor fizice, totodata are loc majorarea treptată a scutirilor anuale personale. Scutirile şi deducerile la impozitul pe venit al persoanelor fizice vor avea tendinţa de creştere spre mărimea minimului de existenţă. Totodată, ţinînd cont de starea materială a populaţiei, este preconizată şi majorarea scutirilor acordate pentru persoanele întreţinute (copii, părinţi, alţi membri ai familiilor, etc.). Concomitent este planificată micşorarea în continuare a cotelor la impozitul pe venitul persoanelor fizice . Aceste măsuri fiscale vor conduce la diminuarea presiunii financiare asupra veniturilor populaţiei şi, în acelaşi timp, vor stimula activitatea de antreprenoriat. În scopul îmbunătăţirii şi eficientizării administrării fiscale, trebuiesc întreprinse următoarele acţiuni: 

perfecţionarea mecanismului de colectare a impozitelor. Aceasta se va

realiza prin consolidarea serviciilor de colectare a impozitelor şi a taxelor locale şi prin concentrarea eforturilor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat asupra colectării mai eficiente a celorlalte venituri ale statului. De asemenea, se preconizează elaborarea şi implementarea sistemelor automatizate de evidenţă a produselor petroliere şi a alcoolului. 

eficientizarea metodelor de control şi coordonarea activităţilor de control. În

acest scop va continua să fie implementată metoda de selectare computerizată a contribuabililor pentru efectuarea controalelor în baza riscurilor. Concomitent, va fi intensificată metoda de control în baza analizei informaţiilor din dările de seamă atît fiscale, cît şi financiare, precum şi a altor surse, fără a ieşi din birou, 36

avînd posibilitatea de a determina gradul de precizie a diminuării impozitelor de către agenţii economici. 

computerizarea procedurilor fiscale. Pentru realizarea acestei acţiuni este

necesară:

elaborarea

şi

implementarea

sistemului

informaţional

şi

a

mecanismelor de notificare a contribuabililor, prezentarea dărilor de seamă în format electronic Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi deservirea de sine stătător a contribuabililor prin intermediul siteului www.fisc.md; elaborarea concepţiei, a mecanismului şi componenţei sistemului informaţional de furnizare a organelor publice de stat şi locale a informaţiilor fiscale; perfecţionarea mecanismului de interacţiune cu sistemele informaţionale ale altor departamente de stat. 

popularizarea legislaţiei fiscale şi educarea contribuabililor în spiritul

achitării voluntare a obligaţiilor fiscale, prin lansarea unui ciclu de emisiuni şi a unor spoturi publicitare cu privire la importanţa achitării obligaţiunilor fiscale. Realizarea măsurilor în aceste direcţii va contribui la eficientizarea administrării fiscale, la reducerea subiectivismului în procesul managementului fiscal, la majorarea operativităţii în aplicarea pîrghiilor de administrare fiscală. Pentru promovarea unei politici fiscale eficiente, Guvernul se va conduce de următoarele principii: uniformizarea sistemului fiscal prin simplificarea procedurilor fiscale, extinderea bazei impozabile prin anularea înlesnirilor fiscale nejustificate, asigurarea transparenţei şi caracterului stabil al politicii fiscale, neadmiterea modificărilor legislaţiei fiscale şi bugetare pe parcursul anului financiar în defavoarea contribuabililor. În aceste scopuri, Guvernul va întreprinde următoarele măsuri: -

realizarea integrală a Concepţiei reformei fiscale;

-

adoptarea şi implementarea Codului fiscal, perfecţionarea lui permanentă;

-

finalizarea procesului de introducere a standardelor naţionale de evidenţă

contabilă;

37

-

combaterea fraudelor financiare şi a evaziunii fiscale, concomitent cu

ridicarea prestigiului şi stimularea colaboratorilor din organele de control financiar şi fiscal; -

eliminarea totală a achitărilor reciproce şi plăţilor în natură în relaţiile cu

sistemul bugetar şi Fondul Social; -

reorganizarea procesului de inspectare şi control al agenţilor economici de

către autorităţile fiscale în scopul excluderii dublării şi paralelismului (periodicitatea - un control la doi ani în termen de maximum o lună); -

sistarea activităţii agenţilor economici prestatori de servicii şi comercianţi,

care nu dispun de aparate de casă cu memorie fiscală; -

corelarea cuantumului bazei impozabile cu evoluţia ratei inflaţiei;

-

adaptarea cheltuielilor bugetare la veniturile reale. Toate aceste măsuri trebuie să permită relizarea obiectivelor politicii

fiscale și să contribuie la stimularea activității întreprinderilor, la susținerea acelor întreprinderi ce creează locuri de muncă, implementează tehnologii noi, exportă mărfuri și servicii, astfel creînd condiții favorabile pentru creșterea și dezvoltarea economică a statului.

38

CONCLUZII Studiul efectuat asupra evoluției politicii fiscale naționale și a implicațiilor acesteia în economie a permis formularea următoarelor concluzii privind rolul politicii fiscale în stimularea economică a Republicii Moldova: 1. Reieșind din datele oferite de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, cu privire la evoluția veniturilor bugetului public național pe anii 2009 – 2012, ponderea veniturilor globale în PIB are tendință de creștere. Această creștere se bazează pe majorarea plăților fiscale, fapt ce poate genera o serie de riscuri, cum ar fi: majorarea nivelului presiunii fiscale atît pentru agenţii economici, cît şi pentru populaţie (din contul impozitelor indirecte); diminuarea cererii agregate şi a puterii de cumpărare a populaţiei, ceea ce, în consecinţă, afectează producătorii autohtoni; stagnarea activităţilor economice şi, ca rezultat, micşorarea bazei impozabile pentru majoritatea plăţilor fiscale; dezvoltarea fenomenului evaziunii fiscale şi transferarea treptată a activităţii agenților economici în „economia tenebră”etc. 2. Obiectivele politicii fiscale naționale denotă tipul acesteia, care pentru anul 2012 se dovedește a fi una mai restrictivă decît în anii precedenți. Această concluzie are la bază următoarele date: reintroducerea impozitului pe venitul agenților economici în mărime de 12%, cu anularea tuturor facilităților fiscale; introducerea cotei standart TVA de 20% la zahăr în schimbul cotei reduse a TVA de 8%; introducerea cotei standart TVA de 20% pentru producția agricolă primară în schimbul cotei reduse a TVA de 8%. 3. Analiza politicii fiscale a Republicii Moldova a permis depistarea problemei principale a acesteia, care constă în identificarea echilibrului între necesitatea majorării veniturilor ca sursă principală a cheltuielilor, direcţionate spre reducerea sărăciei, precum şi necesitatea susţinerii mediului de afaceri, care este factorul principal de creştere economică. 4. Experiența națională și internațională demonstrează că politica fiscală are un rol primordial în cadrul politicilor macroeconomice, deoarece cu ajutorul ei se 39

poate influența și realiza creșterea economică reală și durabilă, ceea ce influențează pozitiv economia țării, condițiile de trai ale populației și creează o imagină bună pe plan geoeconomic, în relație cu celelalte țări. Trebuie să se acorde o atenție deosebită elaborării politicii fiscale, care trebuie să reflecte obiectivele de bază ale statului și să conțină măsuri corespunzătoare conjuncturii economice respective. 5. Politica fiscală deține un rol deosebit în stimularea economiei prin influența semnificativă asupra procesului de atragere a investițiilor, în special în țările în curs de dezvoltare, din care face parte și Republica Moldova, care acordă investitorilor străini numeroase facilități fiscale, cum sunt: scutiri de impozit pentru primii ani şi reduceri proporţionale în anii următori; reduceri la impozitele pe consum dacă bunurile rezultate sunt vîndute pe piaţa internă; regim avantajos de amortizare etc. Astfel, ratele înalte de impozitare pentru investiții de capital descurajează investițiile în activitatea de producere și rezultă în lipsa stimulentelor de investiții, iar ratele joase permit sporirea intrărilor de capital și ca rezultat a acestora, are loc impulsionarea procesului de dezvoltare economică.

40

BIBLIOGRAFIE I.

Acte legislative și normative

1.1. Codul Fiscal al Republicii Moldova Nr. 1163 din 24.04.1997. Monitorul Oficial Ediție specială din 25.03.2005 1.2. Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr. 282 din 27.11.2011. Monitorul oficial nr.19-20/46 din 25.01.2012 1.3. Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr. 52 din 31.03.2011. Monitorul oficial nr.63-64/151 din 20.04.2011 1.4. Legea Republicii Moldova privind sistemul bugetar și procesul bugetar, nr. 847-XIII din 24.05.1996. Monitorul oficial nr. 19-20/197 din 27.03.1997 1.5. Legea Republicii Moldova privind finanțele publice locale, nr. 397-XV din 16.10.2003. Monitorul oficial nr. 248-253/998 din 19.12.2003 1.6. Notă informativă la proiectul bugetului de stat pe anul 2012, nr. 52 din 31.03.2011. Monitorul oficial nr.63-64/151 din 20.04.2011 II.

Manuale, monografii şi lucrări didactice

2.1. Allen R., Tommaşi D. Administrarea cheltuielilor publice - manual de referinţă pentru ţările în tranziţie. Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2002 2.2. Bistriceanu G. Bugetul de stat. Editura Universitară, București, 2007 2.3. Brezeanu P. Finanţe publice şi fiscalitatea între teorie şi practică. Editura România de Mâine, Bucureşti, 1998 2.4. Brezeanu P. Fiscalitate: concepte, teorii, politici şi abordări practice. Editura Wolters Kluwer, România, 2010 2.5. Câmpeanu E. Politici moderne privind echilibrul financiar public. Editura Universitară, București, 2005 2.6. Cobzari L., Manole T. Metodologia planificării bugetare: elaborare de buget. Editura USM, Chişinău, 2004 2.7. Dracea M. Echilibrul financiar în perioada de tranziţie. Editura Amicul 41

casei, Craiova, 1997 2.8. Miena M. Şt. Fiscalitate în Europa la începutul mileniului 3. Editura Rosseti, Bucureşti, 2006 2.9. Obreja L. Impactul politicii fiscale asupra creşterii economice. Editura ASE, Bucureşti, 2007 2.10.Văcărel I. Finanţe Publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004 III.

Site-ografia

3.1. Anexa nr. 4 la procesul- verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova 3.2. www.ase.ro/bibliotecadigitala 3.3. www.circa.europa.eu 3.4. www.mf.gov.md 3.5. www.fisc.md

42