Economia Republicii Moldova Referat [PDF]

Zitiervorschau

Pe parcursul ultimelor două decenii, Republica Moldova a mers pe un drum complex şi controversat al formării sale. Devenind un stat suveran, în scurt timp, a fost demontat sistemul administrativ de gestionare a economiei cu centrul la Moscova. Industria națională și agricultura, construcțiile și transporturile, sfera comerțului și serviciilor, sectorul financiar, în ciuda competitivității lor încă scăzute, nu mai prezintă acele întreprinderi de stat care produceau mărfuri pentru „depozit” cu o „marcă de calitate” iluzorie, urmate prin distribuție. planificare garantată. În pofida acestui fapt Moldova rămâne, de departe, cel mai sărac din punct de vedere economic stat din Europa. Nivelul Produsului Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor a fost în anul 2010 puţin peste trei mii dolari SUA. Această cifră este doar o jumătate din media PIB per capita pentru statele în dezvoltare, aproximativ un sfert din media PIB înregistrat în statele membre ale CSI şi doar o frântură din media PIB pe cap de locuitor pentru regiunea geografică a Europei centrale şi de est, unde este amplasată geografic Moldova. Cauza majoră a acestei situaţii rezidă în modul în care a fost şi continuă să fie gestionată transformarea economică în Republica Moldova, odată cu declararea independenţei ţării. Astfel, perioada de tranziţie de la socialism a durat în Moldova mult prea mult, cuprinzând aproape zece ani de zile. Creşterea economică susţinută a început în Moldova doar în anul 2000 şi a continuat până în 2008. În acea perioadă de dezvoltare, pe calea reformelor de piaţă au fost transferate, în mare parte, ştiinţa şi învăţămîntul superior. S-a înregistrat o tendinţă pozitivă în majorarea finanţării cercetărilor ştiinţifice. În anul 2008, în ştiinţă şi inovare se investeau deja 388,2 milioane lei sau 0,7 % din PIB şi acest lucru s-a reflectat, în mod evident, la creşterea contribuţiei ştiinţei în economia ţării. În ştiinţă a început să se întoarcă tinerii. S-au înregistrat tendinţe pozitive atît în creşterea cantităţii şi calităţii realizărilor ştiinţifice, cît şi în punerea lor în aplicare. Cu regret, finanţarea pentru ştiinţă a scăzut, în următorii anii, atît în termeni absoluţi, cît şi relativi. Evoluţiile pozitive de pînă în prezent sînt fragmentare şi fragile. Remunerarea oamenilor de ştiinţă rămîne a fi ruşinos de mică, în special, în rîndul tinerilor cercetători. Aceasta continuă să fie bazată, în principal, pe vechimea ştiinţifică şi pedagogică, titluri academice şi grade, dar nu pe rezultatele activităţii de cercetare. Instituţiile ştiinţifice de stat sunt împotmolite, totodată, într-o masă diversă de rapoarte formale, mai ales financiare, care demult nu se mai utilizează în lumea civilizată. Politicile publice nu au stimulat îndeajuns crearea unor capacităţi de producţie şi, în prezent, statul nostru are un potenţial productiv redus. La rîndul său, tergiversarea reformelor, va agrava problemele existente în sectoarele economiei naţionale, grăbind transformarea acestora în constrîngeri iminente pentru dezvoltarea economică. Fragilitatea înaltă a construcţiei economice face ca procesul creşterii în Republica Moldova să fie extrem de vulnerabil la şocuri, atît de ordin extern, cît şi intern. Probabilitatea producerii unor şocuri va plana constant asupra economiei naţionale pe termen mediu, fapt ce va afecta negativ creşterea. În fiecare an, zeci de mii de cetăţeni părăsesc Republica Moldova. În special, deosebit de mare este exodul tinerilor şi persoanelor în cea mai productivă vîrstă. Cîştigurile lor din străinătate au devenit baza „bunăstării” noastre relative. Doar în anul trecut, 2010, prin intermediul caselor de schimb valutar, oficial, în economia ţării au ajuns aproape 1,9 miliarde dolari SUA, ceea ce constituie echivalentul a circa

60 % din toată piaţa naţională de bunuri şi servicii. De notat în context că, în anul 2011, fluxul de valută străină s-a majorat cu încă 25 % În prezent avem o situaţie destul de interesantă, Republica Moldova are ritmuri bune de creştere, dar dinamica pozitivă nu e generată de factori interni. Consumul, finanţat din remitenţe, determină dinamica economică, iar Republica Moldova are în plan intern capacităţi reduse de a genera o creştere calitativă. Actualul model, cu toate că permite statului să se dezvolte şi nu implică eforturi sporite pentru menţinerea sa, reprezintă o provocare pe termen lung, pentru economia naţională. Este improbabil ca această creştere a remitenţelor să poată fi menţinută pe un termen lung. Odată cu absorbţia migranţilor de către ţările gazdă şi reunificarea peste hotare a familiilor lor, volumul remitenţelor direcţionate spre Republica Moldova se va reduce mult. Actualmente, orice reținere în realizarea unor reforme profunde, liberale prin esenţă – deoarece economia modernă este o economie liberală – va reţine pe mult timp Republica Moldova în ultimul eşalon al dezvoltării. În acest context, se impune schimbarea ”modelului” de funcţionare a economiei naţionale. Sursele ce ar putea asigura dezvoltarea economică durabilă rămîn a fi investiţiile şi exportul. În acelaşi timp, remodelarea economiei naţionale impune realizarea unor schimbări structurale profunde. În lumina celor expuse mai sus, noua Strategie Naţională de Dezvoltare trebuie să potenţeze eforturile de reformare pe următoarele direcţii: Luînd în considerare faptul că instituţiile publice au rolul central în asigurarea competitivităţii economiei naţionale, Guvernul trebuie să păstreze reforma instituţiilor din sectorul public drept prioritate a sa în materie de politici. Un element important al reformării în acest domeniu ţine de elaborarea unui nou sistem de remunerare în cadrul sectorului public, bazat pe eficienţa şi randamentul angajaţilor. Pentru a susţine pilonul cunoştinţelor se recomandă următoarele măsuri: - reformarea sistemului de învăţămînt trebuie axată pe modificarea curriculei şi îmbunătăţirea procesului de formare a cadrelor didactice; - îmbunătăţirea calităţii învăţămîntului profesional şi superior. Un rol important în reformare l-ar avea stabilirea parteneriatelor dintre mediul academic şi cel de business. Calitatea infrastructurii naţionale poate fi calificată ca una destul de proastă, fiind necesare o serie de măsuri în vederea îmbunătăţirii acesteia. Eforturile în domeniul infrastructurii trebuie orientate pe următoarele direcţii: - diversificarea surselor de aprovizionare cu energie; - îmbunătăţirea eficienţei energetice; - restructurarea politicilor tarifare în vederea ajustării tarifelor la costuri; - restructurarea întreprinderilor de stat care gestionează infrastructura prin promovarea eficienţei şi a practicilor comerciale în activitatea acestora.