F. Şi Cauzele În Economia Republicii Moldova (WORD) [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

Universitatea de Stat din Moldova Facultatea „Ştiinţe Economice” Departamentul „Administrarea afacerilor”

ȘAPTEFRAȚI VLAD

Lucrare individuală la disciplina ”Managementul riscurilor în afaceri” ” Falimentul şi cauzele frecvente ale falimentului înregistrate în economia Republicii Moldova”

Autorul: Șaptefrați Vlad, BA171

Chişinău – 2020

Cuprins Introducere ..................................................................................................................................... 3 Capitolul I.Procesul de faliment ................................................................................................... 4 1.1.Conceptul de faliment în studiile din literatura de specialitate ....................................... 4 1.2.Tipuri de procese de faliment ............................................................................................. 6 1.3.Drumul către faliment si cauzele falimentului .................................................................. 7 1.4.Principalii utilizatori ai informaţiei furnizate de predicţia falimentului........................ 8 Concluzii ......................................................................................................................................... 9 Bibliografie ................................................................................................................................... 10

2

Introducere În viaţa economică a unei firme pot să apară momente de regres şi chiar de eşec care să ducă la punerea sub supraveghere financiară, reorganizare/restructurare şi, în final, lichidare. Procedura falimentului este reglementata de lege cu modificarile si completarile ulterioare. Falimentul este o procedura speciala de recuperare a creantelor, se aplica acelor comercianti care nu mai pot face fata cu disponibilitatile existente, pasivului social. Odata cu declansarea procedurii falimentului, societatea este dizolvata de drept, fiindu-i restranse capacitatile si drepturile de folosinta, capacitatea de exercitiu fiind limitata numai in scopul indeplinirii operatiunilor de lichidare. Tototdata, odata cu declansarea procedurii falimentului, administratorii statutari isi pierd dreptul de a mai conduce societatea, de a mai efectua acte de dispozitie si administrare asupra patrimoniului acesteia, incetand mandatul incredintat de catre asociatii societatii. Timpul acţionează ca un filtru, diferenţiind între succes şi insucces, între viabil şi neviabil.Faptul că o firmă îşi continuă existenţa o perioadă îndelungată este un indiciu că proprietarii sunt atreprenori capabili şi că acţionează într-o industrie viabilă.Pentru marea majoritate a firmelor tinere aceasta nu înseamnă că ne aşteptăm să intre foarte repede în probleme financiare.Companiile au nevoie de timp pentru a acumula datorii, creditorii să-şi dea seama că lucrează cu o întreprindere care nu-şi plăteşte obligaţiile şi, de asemenea, pentru ca procedurile legale să fie iniţiate.Iată de ce ne aşteptăm ca pentru firmele tinere să existe "o lună de miere".Există ramuri în care ciclul activităţii este mai lung şi este nevoie de timp pentru ca abilităţile antreprenorului să devină evidente, iar creditorii să devină nerăbdători să forţeze lichidarea. Numeroase studii circumscrise analizei economico-fiannciare se focalizează pe previziunea falimentului, aceasta se întîmplă pentru că falimentul este mai uşor de definit din punct de vedere metodologic decât succesul. Totuşi, într-o oarecare măsură, falimentul ajută societatea să se elibereze de întreprinderile sufocante şi să creeze noi posibilităţi în campul muncii.În acest sens, falimentul ar putea fi numit “sanitar al societăţii”.

3

Capitolul I.Procesul de faliment 1.1.Conceptul de faliment în studiile din literatura de specialitate Termenul "faliment" provine din latinescul "faliere", ceea ce înseamnă "a greşi,a înşela". În dreptul roman falimentul reprezenta o procedură prin care o societate înceta, confiscîndu-i-se sau vînzîndu-i-se bunurile, iar comercianţii falimentari erau consideraţi infractori, fiind deseori vînduţi sau chiar omorîţi pentru neonorarea obligaţiilor sale. Este des utilizat şi termenul de bancrută, care se presupune că a apărut în oraşele italiene din epoca medievală de la cuvîntul "bankarupta", ceea ce înseamnă "bancă distrusă,ruinată". În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române DEX, bancruta este definită ca: 1."faliment însoţit de nereguli financiare facute în dauna creditorilor". 2. "situație de insolvabilitate a unui om de afaceri, constatată de o instanță judecătorească". 3. "stare a unui debitor care nu-și poate plăti datoriile sau nu-și poate respecta angajamentele". 4. "eșec complet; nereușită totală; fiasco". În dicţionarul economic şi financiar falimentul este definit ca "situaţie economică dificilă a unui debitor, aflat în imposibilitate de a-şi onora datoriile comerciale (faţă de creditori); stare de insolvabilitate a debitorului constatată de către tribunal pe baza declaraţiei falitului sau la cererea unuia sau mai multor creditori. Intentarea, derularea si incetarea proceselor de insolvabilitate al debitorilor aflati in capacitate de palta este prevazuta de Legea insolvabilitatii nr.632-XV din 14.11.2001. Odata cu intrarea in vigoare a Legii insolvabilitatii a fost abrogata Legea cu privire la faliment nr.786-XIII din 26.02.1996, iar termenul de „faliment”a fost inlocuit cu cel de „insolvabilitate” Insolvabilitatea are doua sensuri: in sens larg prin faliment este desemnat o institutie juridica ,un ansamblu de norme juridice ce reglementeaza relatiile in legatura cu urmarirea bunurilor debitorului insolvabil, indiferent de faptul daca este supus lichidarii sau isi restabileste capacitatea de plata .In sens restrins , insolvabilitatea reprezinta un ansamblu de norme juridice, conform carora bunurile debitorului sunt expuse vinzarii, banii se impart intre creditori, iar debitorul insolvabil pesoana fizica este privat de statutul de intreprinzator, iar cel persoana juridica se lichideaza. Eşecul economic al unei firme este cauzat de mai mulţi factori, dintre care se pot enumera: 1. evoluţia nefavorabilă a pieţei (circa 20%). 2. incompetenţă şi greşeli de conducere (60%); 3. fenomene naturale, incendii, calamităţi, cutremure (10%); 4.alte cauze (10%). 4

Se observă că principala cauză are în vedere greşelile în procesele de conducere şi de cunoaştere a pieţei. Procedurile de faliment încep atunci cînd un debitor este incapabil să îndeplinească sau se poate prevedea incapacitatea de îndeplinire, la timp, a obligaţiilor de plată către debitori. În acest moment, creditorii trebuie să ia decizia dacă vor dizolva compania prin procedura de lichidare,sau o vor menţine în viaţă printr-o reorganizare.Această decizie depinde de determinarea valorii firmei în condiţiile în care este realizată, faţă de valoarea activelor sale, dacă acestea sunt vîndute separat. Diferenţa între faliment şi eşec este că falimentul este un proces care începe financiar şi se termină legal,în vreme ce eşecul nu are neapărat o componentă juridică. Momentul precis în care apare falimentul este dificil de precizat.El apare în urma unor decizii subiective din perioada în care firma are probleme financiare.Creditorii sunt adesea cei care decid acţiunea legală de lichidare.Eşecul financiar e necesar, dar nu suficient ca condiţie a falimentului. Din perspectiva financiară falimentul poate fi definit ca:  Activ net negativ;  Încetarea platino către creditor/neplata creditorilor;  Incapacitatea de răscumpărare a obligaţiunilor emise;  Incapacitatea de achitare a creditelor;  Neplata dividendelor pentru acţiuni preferenţiale. Trebuie să reţinem că, pe termen scurt, o companie poate continua activitatea operaţională chiar în condiţiile prezentate mai sus. În literatura de specialitate, eşecul este interpretat în mai multe feluri, în funcţie de problemele pe care le implică sau în funcţie de situaţia cu care se confruntă firma.În general sunt acceptaţi următorii termeni: 1. Eşec economic - semnifică faptul că veniturile unei firme nu acoperă costurile totale (inclusiv costul capitalului investit). 2. Eşec al firme - situaţia în care o întreprindere şi-a încetat activitatea generînd o pierdere pentru creditori. 3. Insilvabilitate tehnică - situaţia unei firme care nu îşi poate îndelpini obligaţiile curente, pe măsură ce acestea devin scadente.Situaţia denotă o lipsă de lichidităţi ce se poate dovedi doar temporară.Totuşi, ea oferă creditorilor un semnal privind o problemă fundamentală, iar aceştia pot reacţiona în sensul creşterii garanţiilor pentru acoperirea creanţelor. 1. Insolvabilitatea de faliment - o firmă este în această situaţie atunci cînd totalul datoriilor depăşeşte valoarea de realizare pe piaţă a activelor.Aceasta reprezintă o situaţie mai delicată decît insolvabilitatea tehnică şi cel mai adesea se încheie cu falimentul firmei. 5

2. Incapacitatea de plată - un termen frecvent pentru a acoperi toate situaţiile în care firma nu şi-a indeplinit toate condiţiile contractuale prin care creditorii au avansat fonduri sau bunuri firmei.Astfel, în această situaţie se includ atît firmele în insolvabilitate tehnică, cît şi cele în insolvabilitate în faliment 3. Falimentul juridic. Deşi adesea se utilizează termenul falit pentru orice caz de eşec al unei firme, din punct de vedere juridic o firmă este falimentară atunci cînd este în eşec conform criteriilor stabilite de Legislaţia ţării respective în domeniul falimentului, a fost declarată falită de o instituţie judecătorească. 1.2.Tipuri de procese de faliment Se clasifică falimentul în două tipuri: a) faliment voluntar, cînd firma falită înaintează o cerere instanţei judecătoreşti. În această situaţie nu există ordin de supraveghere şi administratorul averii/sindicul este numit direct. b)faliment involuntar, cînd creditorii firmei înaintează o cerere către instanţa judecătorească şi dovedesc că debitorul nu onorează datoriile la scadenţă. În acestă situaţie, instanţa instituie ordinul de supraveghere asupra debitorului şi numeşte administratorul averii. Putem considera că falimentul este o funcţie de trei mari variabile: • Capacitatea individuală a proprietarilor şi a managementului; • Caracteristicile industriei; • Mediul economic în care acţionează. Pentru a susţine ideea existenţei mai multor tipuri de procese de faliment Laitinen (1991) a efectuat o analiză pe un eşantion de companii filandeze, pornind aprioric de a următoarele dimensiuni ale falimentului:  profitabilitatea;  creşterea;  intensitatea utilizării capitalului;  armonia structurii de finanţare. Concluziile autorului au arătat existenţa a trei tipuri alternative ale procesului de faliment, denumite prin preluarea unor termeni sugestivi din domeniul medical:  Falimentul cronic, în situaţia în care toate ratele financiare arătau o situaţie delicată cu patru ani consecutiv înainte de faliment;  Falimentul prin insuficienţa veniturilor, în cazul în care firmele arătau o îndatorare şi un nivel al lichidităţii apropiate de medie în întreaga perioadă înainte de faliment, însă insuficienţa 6

veniturilor determină o rentabilitate redusă şi imposibilitatea de a acumula surse pentru a susţine creşterea.  Falimentul acut, în cazurile în care majoritatea indicatorilor financiari arată o deteriorare puternică cu un an înainte de faliment. 1.3.Drumul către faliment si cauzele falimentului Punctul de vedere general al dezechilibrului financiar este că el reprezintă rezultatul incongruenței dintre activele disponibile (lichide) și obligațiile curente rezultate din contractele tari (contracte ce trebuie respectate necondiționat). Activele lichide reprezintă o parte considerabilă din activele totale și au o implicație majoră atît în a lichidităților și creștere a dezechilibrului dintre activele disponibile (lichide) și obligațiile curente ale întreprinderii care, în cele din urmă, conduc către faliment.

Etapele către faliment Nr. crt.

Stadiul

1.

Corelație bună între obligațiile curente și cash-flow-ul curent, între investițiile pe termen scurt și volumul de lichidități.

2.

Utilizarea creditelor pe termen scurt.

3.

Management strict al cash-flow-ului prin controlul politicii de credite și a nivelului stocurilor.

4.

Renegocierea contractelor de credit, contractelor cu furnizorii, etc.

5.

Vînzarea de active.

6.

Falimentul.

Observații Firma nu are probleme în achitarea la timp a obligațiilor. Acoperirea unor nevoi temporare de lichidități sau finanțarea unei creșteri a cifrei de afaceri se face prin credite. De regulă, firma își amînă obligațiile către furnizori și ratele scadente la credite. Fiind în imposibilitate de a-și plăti întrun termen rezonabil datoriile scadente, firma renegociază contractele. Pentru a crește volumul activelor lichide firma transformă o parte din imobolizări în lichidități. În măsura în care etapele anterioare au avut o desfășurare ireversibilă și nu a fost posibilă resuscitarea economicofinanciară, (chiar prin vînzarea de active) firma va intra în colaps.

Cauzele falimentului  Factorii interni. Prima cauză a falimentului o reprezintă inabilitate managementului, acesta fiind responsabil pentru mai mult de 50% din numărul de falimente. Principalele greșeli manageriale sunt:  supradezvoltarea;  consulanța fianaciară greșită;  o forță slabă de vînzări; 7

 pierderea controlului asupra costurilor;  comunicare inadecvată. În cadrul factorilor interni trebuie să avem în vedere și: o incapacitatea firmei de reacție la schimbare; o pierderea unor proiecte importante;  Factorii externi rețin îndeosebi:  probleme de forță de muncă;  reglementările statului;  cauze naturale. Ca factori externi trebuie să avem în vedere, de asemenea, influențe determinate de: o activitatea economică. Ciclurile economice pot afecta semnificativ numărul falimentelor dintr-o economie. Este dovedit că rata falimentelor este mai ridicată în condiții de recesiune; o ciclul de viață al firmei. Firmele, ca și oamenii, au o viață finită și deci putem vorbi de o componentă naturală în procesul de faliment al întreprinderii. 1.4.Principalii utilizatori ai informaţiei furnizate de predicţia falimentului Principalii utilizatori ai acestui tip de analiză sunt: 1. Băncile şi celelalte insituţii financiare.Companiile care acordă finanţarea sunt extrem de interesate de predicţia falimentului întreprinderilor finanţate din două puncte de vedere: •

decizia de acordare a unei finanţări (inclusiv condiţiile finanţării);



orientarea politicii de monitorizare a împrumutului acordat.

2. Investitorii sunt foarte interesaţi să-şi orienteze deciziile în funcţie de probabilitatea ca o firmă să-şi continue activitatea, pentru că pierderile pe care aceştia le suferă în situaţia falimentului unei companii sunt uriaşe.Studiile au arătat pierderi pentru investitori de circa 40% în ultimele patru zile înainte de declararea falimentului din care cea mai mare parte chiar în ziua anunţului. 3. Autorităţile de reglare, ce acţionează în domenii specifice şi care au ca sarcină să monitorizeze şi să menţină solvabilitatea entităţilor individuale din cadrul sistemului. 4. Oficialităţile guvernamentale, obţine informaţii valoroase din analiza şi predicţia falimentului întreprinderilor.Informaţiile sunt utile în susţinerea şi dezvoltarea politicilor şi reglementărilor specifice. 5. Managementul, este în mod direct interesat de predicţia falimentului.Chiar se discută de utilizarea

funcţiilor

scor

ca

instrumente

utile

în

decizia

tactică

şi

strategică

a

managementului.Falimentul presupune costuri (directe şi indirecte); costurile directe au în vedere onorariile consultanţilor, avocaţilor şi contabililor, iar costurile indirecte includ pierderi de vînzări şi implicit de profit ca urmare a constrîngerilor ce apar în procedura de faliment.Altman a estimat pe un eşantion de 19 întreprinderi, costurile indirecte la 11-17% din valoarea firmei. 6. Auditorii. Orice judecată a auditorilor se sprijină pe continuitatea versus noncontinuitatea exploatării ca fundament al evaluării activelor şi datoriilor firmei. 8

Concluzii Studiul teoretic ne permite formularea următoarelor concluzii, care sunt îndreptate spre rezolvarea problemelor financiare şi prevenirea situaţiei de insolvabilitate în cadrul unităţilor economice ale sistemului cooperaţiei de consum din Republica Moldova: 1. În scopul gestiunii întreprinderii insolvabile, este necesară o legislaţie stabilă şi bine formulată, care să nu afecteze realizarea procedurii de restructurare. 2. Problemele gestiunii anticriză a întreprinderilor includ în sine aspectele aferente depistării stării de insolvabilitate, determinarea volatilităţii întreprinderii şi prognozarea crizelor. 3. În viziunea noastră, noţiunea de gestiune anticriză constă în restructurarea financiară a întreprinderii şi modelarea proceselor interne, desfăşurate în cadrul acesteia. 4. Considerăm că stabilitatea activităţii întreprinderilor este determinată de situaţia resurselor financiare deţinute, repartizarea şi folosirea lor, de starea ce ar asigura dezvoltarea acesteia pe baza creşterii venitului şi a capitalului, păstrând, în condiţiile de incertitudine, nivelul respectiv de lichiditate şi credibilitatea. 5. Remarcăm că starea de faliment, cu care se pot confrunta entitatile economice , constituie rezultatul impactului factorilor nefavorabili cu caracter exogen, endogen şi specific. În cazul influenţei câtorva factori, concomitent, se produce o creştere mai pronunţată a crizei, ceea ce diminuează impactul asupra procesului anticriză. 6. În cadrul sistemului de monitorizare şi gestionare a finanţelor, în condiţii de insolvabilitate, rolul de bază îi revine implementării mecanismelor interne de stabilizare financiară, aplicarea eficientă a cărora va permite înlăturarea stresului financiar al pericolului de faliment . 7. Asigurarea stabilităţii financiare a întreprinderilor, se obţine în cazul înregistrării echilibrului, iar perioada maximă de funcţionare stabilă se determină ţinând cont de ritmul majorării capitalului propriu şi de valorile estimate prin modelul creşterii economice stabile. 8. Mecanismul elaborării strategiei de evitare a insolvabilităţii şi a crizelor financiare stipulează scopurile politicii tehnico-ştiinţifice şi tehnologice, la care se referă: formarea unei structuri optime de producţie; implementarea tehnologiilor noi, folosirea potenţialului ştiinţelor aplicate, susţinerea inovaţiilor.

9

Bibliografie 1. Lege insolvabilitatii nr.632-XV din 14.11.2001. 2. Anghel Ion,"Faliment.Radiografie şi predicţie", Bucureşti, 2002 3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Faliment 4. https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=118672&lang=ro 5. https://lege5.ro/Gratuit/gm4tsobzga/falimentul-si-lichidarea-activelor-lege-852014?dp=gy4dambugi4te 6. https://legeaz.net/dictionar-juridic/falimentul 7. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/insolvabilitatea/procedurafalimentului

10