Piaţa Si Preţurile Produselor Agricole [PDF]

Zitiervorschau

CUPRINS: INTRODUCERE

3

CAPITOLUL 1. PIAŢA PRODUSELOR AGRICOLE – COMPONENTA DE BAZĂ A MECANISMULUI ECONOMIC 1. Piaţa agrară: caracteristici, structură, factori de influenţă 2. Piaţa produselor biologice 3. Piaţa en gros a produselor agricole

5 5 11 15

CAPITOLUL 2. CONCEPTUL, ESENŢA ŞI ROLUL PREŢURILOR ÎN ECONOMIE 1. Abordarea conceptului de preţ în teoria economică 2. Funcţiile, tipurile preţurilor şi clasificarea lor 3. Fundamentarea preţurilor la produsele agricole autohtone: factorii de influenţă a procesului formării preţurilor CAPITOLUL 3. ANALIZA PIEŢEI ŞI PREŢURILOR PRODUSELOR AGRICOLE A REPUBLICII MOLDOVA 1. Analiza pieţei şi preţurilor cerealelor boabe pentru anii 2009 -2011 2. Analiza pieţei şi preţurilor oleaginoaselor pentru anii 2009 – 2011 3. Analiza pieţei şi preţurilor strugurilor şi a vinului pentru anii 2009 – 2011 CONCLUZII ŞI PROPUNERI BIBLIOGRAFIE ANEXE

19 19 22 25

27 27 33 35 41 45

2

Introducere De-a lungul timpului, termenului piaţă, i s-au dat mai multe definiţii. Iniţial, piaţa reprezintă spaţiul în care cumpărătorii şi vânzătorii se adunau pentru a schimba între ei bunuri şi sevicii. Termenul de piaţă este întrebuinţat în două sensuri distincte: - piaţa indică fie locul unde se desfăşoară o tranzacţie; - piaţa indică condiţiile acestei tranzacţii. Piaţa pe care se tranzacţionează produsele agricole în relaţiile economice internaţionale este considerată o piaţă a produselor de bază. O piaţă este alcătuită din ansamblul cumpărătorilor existenţi pentru o anumită ofertă. Cumpărătorii potenţiali se pot caracteriza după următoarele criterii: interes, venit şi acces. Spaţiul geografic dă o primă indicaţie asupra mărimii pieţei, şi există: piaţa locală, piaţa regională, piaţa naţională şi piaţa internaţională. În cadrul unei economii naţionale pot exista şi funcţiona cel puţin 5 tipuri de pieţe: -

piaţa bunurilor şi serviciilor;

-

piaţa capitalurilor;

-

piaţa muncii;

-

piaţa titlurilor de valoare;

-

piaţa monetară.

Scopul si obiectivele lucrării sunt: -Modernizarea şi modificarea sectoarelor de procesare şi comercializare a produselor agricole. Dezvoltarea lanţului procesare – comercializare pentru produsele agricole trebuie să aibă la bază principiul relaţiei cerere-ofertă, precum şi să ţină cont de puterea de cumpărare a populaţiei. Pornind de la experienţa anterioară, trebuie încurajate investiţiile în întreprinderile de procesare mici şi mijlocii din mediul rural. Ţinînd cont de situaţia naţională, investiţiile pentru procesarea şi marketingul produselor agroalimentare vor avea drept obiectiv final creşterea valorii produselor, respectarea condiţiilor de calitate şi de siguranţă 3

alimentară, precum şi satisfacerea cerinţelor de piaţă. În acest sens, procesarea alimentară este un instrument complementar activităţilor agricole ale populaţiei rurale. Pe lîngă creşterea veniturilor întreprinzătorilor, aceste activităţi vor genera totodată şi noi locuri de muncă. Înfiinţarea grupurilor de producători va permite o ofertă de produse de o calitate ridicată, în cantităţi adecvate şi în timp util pentru unităţile de procesare şi comercializare. - Dezvoltarea infrastructurii de piaţă şi îmbunătăţirea canalelor de distribuţie.Optimizarea comerţului agricol va fi asigurat prin funcţionarea eficientă a pieţelor, creşterea economică a sectorului, majorarea veniturilor populaţiei rurale şi reducerea sărăciei. Avantajele comparative ale sectorului în vederea cultivării unor plante înalt productive cu posibilitatea de cultivare şi de către gospodăriile medii şi mici vor favoriza, cu precădere, zonele rurale. Însă, creşterea competitivităţii produselor agricole nu este o soluţie imediată. În lipsa dezvoltării unei infrastructuri de piaţă şi stabilirea canalelor de distribuţie adecvate şi integrate în reţelele de comercializare externe, valoarea adăugata a acestora va fi diminuată. - Perfecţionarea competenţelor producătorilor şi antreprenorilor agricoli în domeniul marketingului Producătorii şi antreprenorii agricoli activi pe piaţă vor fi sprijiniţi în adaptarea managementul gospodăriilor/întreprinderilor la cerinţele pieţei şi standardelor internaţionale de calitate. Nivelul actual scăzut al calificării acestora, cu precădere în subiectele de marketing, necesită perfecţionarea şi intensificarea pregătirii profesionale, a serviciilor de consultanţă şi acţiunilor de informare permanentă.

“Piaţa trebuie avută în vedere ca un mecanism complex ce cuprinde: cererea, oferta, concurenţa, preţurile, mecanism care determină într-o măsură însemnată deciziile şi comportamentul agenţilor economici”. Philip Kotter 4

CAPITOLUL 1. PIAŢA PRODUSELOR AGRICOLE – COMPONENTA DE BAZĂ A MECANISMULUI ECONOMIC 1.1 Piaţa agrară : caracteristici, structură, factori de influenţă Piaţa agrară reprezintă un segment al pieţei globale, unde bunurile şi serviciile apar sub formă de ofertă de mărfuri iar nevoile de consum, sub forma cererii de mărfuri. Piaţa agrară cuprinde totalitatea furnizorilor de bunuri şi servicii, pe de o parte, şi a clienţilor potenţiali, pe de altă parte, care se află în relaţii de vânzare -cumpărare. Dacă vom sintetiza definirea pieţei bunurilor şi serviciilor, vom putea accepta că ”piaţa reprezintă totalitatea clienţilor (consumatorilor) care prezintă aceleaşi nevoi de consum solvabile” (figura 1.). [3] Piaţa agrară se aseamănă cu orice altă piaţă, în care producţia agricolă autohtonă apare sub formă de ofertă iar nevoile de consum ale populaţiei, sub forma cererii de mărfuri (produse agricole şi agroalimentare).

Fluxul informaţiilor

Fluxul mărfurilor

Vînzătorii

Vînzare - cumpărare

Cumpărătorii

Fluxul banilor Figura 1. Conţinutul pieţei agrare 5

Piaţa reprezintă un sistem care, sub aspect structural, cuprinde trei subsisteme (fig. 2.): Intrări

Ieşiri

Producţia naţională

Consumul populaţiei

Autoconsumul producătorilor Materie primă pentru activitate secundară

Import

Piaţa agrară

Rezerve naţionale

Export

Ajutoare din afară

Rezerve naţionale internaţional e

Figura 2. Schema sistemului pieţei agrare •

intrările

-

reprezentate

de

producţia

autohtonă

(exclusiv

autoconsumul), importurile, rezervele naţionale şi ajutoarele externe; •

piaţa propriu-zisă - reprezentată de confruntarea ofertei cu cererea

de consum; • ieşirile - reprezentate de consumul populaţiei autohtone, materia primă pentru industriile prelucrătoare, disponibilităţile pentru export, rezervele naţionale şi obligaţiile internaţionale. Funcţiile pieţei agrare sunt concretizate de subsistemul reprezentat de “ieşirile din sistem”. Cea mai importantă funcţie a pieţei agrare o constituie “asigurarea populaţiei cu produse agricole şi agroalimentare necesare vieţii şi a industriei prelucrătoare (alimentară, uşoară) cu materii prime de origine agricolă (figura 3.). [5]

6

Produs e vegetal e Produs e Asigurare animal a e populaţiei Industria alimentară Materi e primă Industria uşoară

Seminţe, material săditor, animale de reproducţie

Piaţa agrară

Furaj e

Disponibilităţi pentru export

Consum

Asigurare a rezervelor

Prelucrare

Panificaţie, industria cărnii, ind. laptelui, ind. zahărului, etc

Producţia naţională Industria textilă, industria încălţămintei, etc

Rezerv e

Consum populaţi e

Export

Naţional e Internaţ ionale

Figura 3. Funcţiile pieţei agrare

O altă funcţie a pieţei agrare o constituie asigurarea unor rezerve naţionale, necesare pentru a interveni în anii cu calamităţi naturale sau cu alte situaţii deosebite. Una dintre funcţiile deosebit de importante ale pieţei agrare este reprezentată de asigurarea disponibilităţilor pentru export. Piaţa bunurilor şi serviciilor trebuie să fie analizată ca un sistem complex de pieţe, format din mai multe segmente între care există relaţii de intercondiţionare, oferindu-i astfel, o structură specifică. Evoluţia generală a economiei naţionale va determina schimbări evidente şi în cazul pieţei agrare. [7] În acest sens, pe lângă factorii generali, asupra evoluţiei pieţei agrare vor influenţa şi alţi factori, dintre care enumerăm : •

modificarea mărimii şi structurii producţiei agricole;

•

evoluţia importurilor de produse agricole şi agroalimentare;

•

nivelul veniturilor populaţiei;

•

evoluţia preţurilor produselor agricole şi agroalimentare, a preţurilor şi

tarifelor pentru alte bunuri şi servicii, etc Producţia agricolă autohtonă reprezintă factorul principal al dinamicii pieţei produselor agricole şi agroalimentare, determinând mărimea ofertei de produse agricole şi agroalimentare pe piaţă şi implicit posibilităţile satisfacerii cât mai depline a cererii de consum. 7

Un alt factor al evoluţiei pieţei agrare îl constituie importurile de produse agricole şi agroalimentare. Nivelul veniturilor populaţiei influenţează dimensiunile pieţei agrare prin intermediul cererii de produse agricole şi agroalimentare, care poate avea o tendinţă crescătoare sau descrescătoare. Mărimea preţurilor produselor agricole şi agroalimentare influenţează asupra accesibilităţii produselor pe piaţă, a solvabilităţii cererii de consum, a puterii de cumpărare a populaţiei. Influenţa preţurilor asupra dimensiunilor pieţei agrare depinde şi de natura produsului solicitat. Trebuie subliniat faptul că şi în cadrul pieţei agrare este necesar să se urmărească existenţa anumitor corelaţii între preţurile diferitelor categorii de produse sau între sortimentele şi calităţile aceluiaşi produs, astfel încât interesele consumatorilor să nu fie afectate. Piaţa unui produs reprezintă un segment al pieţei globale a bunurilor de consum. Pentru a putea fi caracterizată, piaţa produsului trebuie raportată la un anumit segment al pieţei bunurilor din care acesta face parte. [10] Spre exemplu, piaţa untului va fi cuprinsă în cadrul “pieţei laptelui şi a produselor lactate“ sau în cadrul unui segment al acesteia: ”piaţa produselor lactate“. După gradul de mobilitate a pieţei şi în special a dimensiunilor sale, piaţa produsului poate fi: • elastică; • slab elastică; • inelastică (rigidă). Mobilitatea dimensiunilor pieţei agrare este influenţată de elasticitatea cererii de consum a populaţiei, care depinde în mare măsură de veniturile consumatorilor, cât şi de preţurile produselor agricole şi agroalimentare. Piaţa produsului depinde de natura produsului: în cazul unui produs de bază (carne, lapte, pâine, cartofi etc.), piaţa va fi mai largă, mai mult sau mai puţin 8

rigidă, cu un număr mai mare de magazine sau puncte de vânzare, dispersate teritorial. [10] De asemenea, piaţa produsului este influenţată şi de gradul de accesibilitate al produsului pe piaţă. Vârsta produsului constituie un alt factor care poate influenţa dimensiunile pieţei produsului, prin atributele şi caracteristicile produselor care rămân neschimbate o lungă perioadă de timp. Următorii factori pot influenţa, de asemenea, piaţa produsului : • calitatea activităţii de distribuţie şi valorificare; • raportul dintre nevoile de consum şi cererea de consum; • politica economică a statului privind impozitele, taxele, autorizaţiile de funcţionare, licenţele de fabricaţie, standardele de calitate, etc.; • elasticitatea cererii de consum în funcţie de nivelul preţului; valoarea de unicat a produsului; • existenţa pe piaţă a unui înlocuitor al produsului; • dificultatea comparaţiei calităţii unui produs cu cea a altui produs substituent; • mărimea cheltuielilor totale de achiziţie a produsului în structura veniturilor băneşti ale cumpărătorilor; • avantajele finale privind costul total al produsului; • participarea la cheltuieli şi a unei terţe părţi; • asocierea produsului în utilizare; • imaginea produsului şi cheltuielile de promovare a produsului; • posibilităţile de stocare. [7] Produsul privit în ansamblul său îşi delimitează o piaţă proprie. Ca subdiviziune a pieţei globale, piaţa produsului poate fi definită prin gradul de penetrare a acestuia în consum, prin frecvenţa de cumpărare de către consumatori, prin posibilităţile prezente şi viitoare de valorificare etc. Piaţa firmei agricole şi agroalimentare constituie aria de acţiune a acesteia, în care firma pătrunde cu produsele sale, cu marca sa, cu spiritul său. În cazul firmelor agricole şi agroalimentare cu un grad ridicat de specializare, piaţa 9

firmei se poate suprapune cu piaţa produsului său. Dimensiunile cantitative ale pieţei firmei agricole şi/sau agroalimentare depind de posibilităţile şi căile de dezvoltare ale acesteia : o calea extensivă, care vizează strategia de atragere a noi consumatori; o calea intensivă, care are în vedere creşterea cantităţilor medii cumpărate/con-sumate de o persoană, o familie, o firmă, etc., într-o anumită perioadă de timp. Posibilităţile de creştere a dimensiunilor cantitative ale pieţei firmei agricole şi/sau agroalimentare depind de mărimea cererii de consum, respectiv de numărul consumatorilor şi intensitatea consumului. Din punct de vedere a relaţiilor faţă de un anumit produs, populaţia dintr-un anumit areal se divide în două mari categorii : o consumatori; o nonconsumatori. Nonconsumatorii sunt reprezentaţi de persoanele care, datorită unor restricţii, temporar sau definitiv, nu consumă un anumit produs. Numărul acestora se determină pe baza diferenţei dintre numărul total al populaţiei şi numărul total al consumatorilor efectivi ai unui produs, dintr-un anumit teritoriu dat. Nonconsumatorii se împart în două categorii: • nonconsumatori relativi; • nonconsumatori absoluţi. În grupa nonconsumatorilor relativi sunt cuprinse persoanele care în prezent nu cumpără un anumit produs, dar în anumite împrejurări pot deveni consumatori efectivi pentru produsul respectiv (se pot considera drept consumatori potenţiali). [6] Raportul dintre consumatori şi nonconsumatori diferă de la un produs la altul, decalajul dintre aceste categorii reflectând potenţialul de creştere a vânzărilor, de lărgire a pieţei reale . Nonconsumatorii absoluţi sunt reprezentaţi de acele persoane care nu sunt şi nici nu pot deveni consumatori efectivi, întrucât le lipseşte nevoia de consum 10

pentru produsul respectiv (de exemplu: băuturi alcoolice, produse din tutun, carne de porc, carne de oaie etc.). Un alt factor care poate influenţa lărgirea pieţei produsului sau a firmei agricole şi/sau agroalimentare este reprezentat de intensitatea consumului sau normele de consum. 1.2 Piaţa produselor biologice Produsele biologice vor fi cele mai indicate pentru a satisface noile exigenţe ale calităţii, de securitate şi de respect faţă de natură. [8] Acest fenomen este deosebit de bine scos în evidenţă de tipul procesului de producţie din agricultură, care elimină folosirea produselor chimice de sinteză. În schimb, adepţii agriculturii biologice aplică metode bazate pe reciclarea materiilor organice naturale şi rotaţia culturilor în asolament. Consumatorii produselor biologice îşi bazează opţiunea lor pe posibilitatea evitării riscurilor de îmbolnăvire, pe respectul faţă de mediul natural, pe regăsirea gusturilor pentru produsele naturale, etc. Interesul pentru produsele biologice a crescut în majoritatea ţărilor europene, cât şi în alte ţări, cum ar fi : S.U.A., Canada, Australia, Japonia, Argentina, Israel, ş.a. Din datele publicate, rezultă că la nivel mondial, suprafaţa culturilor biologice a ajuns la 16 milioane hectare, din care 3,7 milioane hectare se cultivă în unele ţări ale Uniunii Europene, existând peste 130.000 agricultori care practică agricultura biologică, ponderea cea mai mare întâlnindu-se în Franţa, Italia, Germania, Danemarca şi Marea Britanie. Spre exemplu, în Franţa, numărul exploataţiilor agricole biologice a avut o evoluţie ascendentă, de la 3500 în anul 1995, la 10400 în anul 2001, urmând ca în anul 2005, numărul acestora să ajungă la 25.000. În acelaşi timp, suprafaţa cultivată în Franţa în sistem biologic, a avut aceeaşi tendinţă ascendentă, de la 100.000 hectare în anul 1995, la 420.000 hectare în anul 2001 şi respectiv, la 1.000.000 hectare în anul 2005. 11

La nivel mondial, în anul 2001, produsele biologice reprezentau sub 3 % din producţia agroalimentară totală, urmând să ajungă la 15 % în anul 2005, ca urmare a evoluţiei pozitive a pieţei produselor biologice dintr-o serie de ţări, cum ar fi : Australia, Argentina, Italia, S.U.A., Franţa, ş.a. [12] Adoptarea în cadrul Comunităţii Europene a Regulamentului nr.2092/1991 privind recunoaşterea oficială a agriculturii biologice, a permis pătrunderea produselor biologice pe segmentul de piaţă a produselor de calitate. De asemenea, prin Regulamentul (CEE) nr. 2078/1992, s-au deschis noi posibilităţi de susţinere financiară a producătorilor de produse biologice. În cadrul spaţiului economic european, încă din anul 1999, F.A.O. a adoptat un program de activitate în domeniul agriculturii biologice, care vizează în mod special ţările în curs de dezvoltare. Astfel, unele ţări (Islanda, Liechteisten, Cipru, Malta, Turcia, ş.a.), au adoptat o serie de legi specifice agriculturii biologice, în concordanţă cu legislaţia comunitară. Dezvoltarea agriculturii biologice trebuie să contribuie la producerea alimentelor de calitate superioară şi în concordanţă cu cerinţele consumatorilor. De aceea, agricultura biologică trebuie să se încadreze în potenţialul ecosistemelor şi să nu afecteze mediul şi sănătatea consumatorilor. [12] Оn acest context, agriculturii biologice trebuie să i se acorde o importanţă deosebită, deoarece agricultura biologică presupune o structură multifuncţională a fermelor, cât şi efecte favorabile mediului, peisajului şi infrastructurii locale. Principalii furnizori ai produselor biologice provin în proporţie de 60 % din ţările Uniunii Europene (Italia, Germania, Spania, etc.) iar 40 % din Africa şi America de Sud. Consumul produselor biologice este evident în Germania, Franţa, Danemarca, Austria, Italia, ş.a., revenind o sumă de 16,1 Euro/persoană/an, similară cu cea realizată de cetăţenii din Statele Unite ale Americii. Adepţii produselor biologice sunt în primul rând, pensionarii şi cadrele cu studii superioare şi medii, care împreună ocupă circa 2/3, cele mai mici ponderi 12

realizându-le şomerii, artizanii şi agricultorii. În structura consumatorilor produselor biologice, aproape 50 % dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 – 24 ani nu cumpără niciodată produse biologice. în acelaşi timp, circa 60 % dintre adepţii produselor biologice, apreciază drept normală plata unui preţ mai ridicat cu 30 – 40 % pentru această categorie de produse agroalimentare. Import-exportul produselor biologice cuprinde : fructe, legume, cafea, tei, cacao, condimente, plante medicinale, ş.a. Numărul cumpărătorilor produselor biologice din Franţa a fost în creştere, de la 40 % din totalul menajelor (sept.2000), la 65 % (martie 2002) iar consumatorii care au cumpărat constant produse biologice au reprezentat 8 % din totalul menajelor (în 1983), 15 % (în 1992) şi 25 % (în 2001), astfel că, în anul 2001, consumul total al produselor biologice ajunsese la un total de 2,3 miliarde Euro. [11] În anul 2002, în Franţa, 48 % dintre consumatorii produselor biologice, achiziţionau aceste produse din supermagazine, 33 % din hipermagazine şi 19 % din magazinele specializate. Cu toate acestea, în anul 2000, cota de piaţă a produselor biologice a reprezentat numai 1,5 % din totalul produselor alimentare oferite de piaţa franceză. Sunt prevăzute şi substanţele permise şi ingredientele de origine neagricolă sau aditivii alimentari (anexa 1). [12] Criteriul de distribuţie a produselor biologice este orientat preponderent spre marile magazine (circa 77 %), aliniindu-se strategiei de distribuţie a celorlalte produse alimentare, unde spre marile magazine se îndreaptă peste 86 % din totalul acestora. Piaţa produselor biologice este exigentă şi complexă în ceea ce priveşte aprovizio-narea cu materii prime, varietatea produselor biologice şi a canalelor de distribuţie. Piaţa produselor biologice implică investiţii importante în domenii de maximă importanţă, cum ar fi : producţia, comercializarea, logistica şi 13

marketingul. Gama produselor biologice va ţine cont de o serie de elemente esenţiale, dintre care enumerăm : •

exigentă expertiză a certificării produselor biologice;

•

nivelul măiestriei filierelor de aprovizionare;

•

aplicarea marketingului pentru dezvoltarea mărcilor de produse

biologice; •

o politică voluntară pentru noi circuite de distribuţie, de licenţă şi de

internaţionalizare.

14

1.3 Piaţa en gros a produselor agricole Piaţa en gros reprezintă un spaţiu, unde se întâlnesc o multitudine de producători (ofertanţi) şi intermediari, în vederea realizării schimbului prin licitaţie publică. Piaţa en gros este costituită prin concentrarea producătorilor (ofertanţilor), angrosiştilor, prestatorilor de servicii, într-o Societate Economică a Pieţei en Gros, având capital privat sau mixt (public şi privat), inclusiv capital extern. Piaţa en gros este organizată pe principiul clasic al sistemului de comercializare:

Figura 4. Principiul de organizare a pieţei en gros Sub raport constructiv, Piaţa en gros cuprinde următoarele componente spaţiale: • 1-2 corpuri de clădire, care constituie zona principală a pieţei, unde se realizează procesul de comercializare a produselor agricole şi agroalimentare; •

clădiri anexe (depozit frigorific, sală pentru coacerea bananelor, staţie de

sortare, depozit uscat); •

clădirea administraţiei Societăţii Economice Piaţa de gros;

•

spaţii de cazare;

•

infrastructură diversă (oficiul bancar, atelier de reparaţii auto, restaurant,

atelier de întreţinere, grupuri sanitare), etc. Obiectivele pieţei en gros sunt următoarele: . satisfacerea cererii de consum a populaţiei din zonă cu produse agricole proaspete, prin organizarea unei pieţe concurenţiale; . asigurarea unei oferte de produse agricole şi agroalimentare de calitate pentru întrega durată a unui an, prin intermediul centrelor de colectare amplasate în zonele cheie de producţie; 15

. realizarea unui punct de cumpărare unic şi de mare transparenţă pentru cumpărătorii de produse agricole proaspete; . constituirea asociaţiilor de producători şi a punctelor de colectare a produselor agricole proaspete, dotate corespunzător; . constituirea Societăţii Economice Piaţa de gros; . organizarea sistemului de aprovizionare a Pieţei de gros cu produse agricole proaspete; . organizarea şi funcţionarea sistemului de transport al produselor agricole de la punctele de colectare la Piaţa en gros; . asigurarea completă a ambalajelor corespunzătoare, sortarea, formarea loturilor, ambalarea, vânzarea de la Piaţa en gros către detailişti, alţi grosişti, alţi cumpărători; . operaţionalizarea sistemului informaţional al Pieţei en gros şi al preţurilor; . îmbunătăţirea distribuţiei globale a produselor agricole şi agroalimentare. [6] Principalele categorii de utilizatori (chiriaşi) ai Pieţei en gros sunt: •

operatorii din centrele de colectare (producătorii care îşi vând

propriile produse şi produsele achiziţionate de la alţi producători din zonă); •

alte categorii de furnizori de produse agricole proaspete (asociaţii,

ferme agricole, importatori, etc); •

negustorii grosişti (achiziţionează produsele de la producători şi

importatori şi le vând cumpărătorilor din oraş); •

cumpărătorii detailişti şi instituţionali (au depozite şi standuri de

vânzare în Piaţa de gros); •

operatorii din pieţele deschise (deţinute şi conduse de municipalitate,

ca puncte de vânzare en detail); •

importatorii/intermediarii;

•

prestatorii de servicii (bănci, operatori de transport, specialişti în

reparaţii auto, furnizori de materiale, etc). [5] Pentru a asigura concurenţa, în condiţiile Pieţei en gros Chişinău, fiecărui utilizator i se poate închiria maxim 5 % din totalul suprafeţei de comercializare. 16

Piaţa en gros Chişinău nu asigură depozitarea produselor pe termen lung, ci doar pentru câteva zile sau cel mult câteva săptămâni, fiind specializată pe vânzarea de produse proaspete (legume şi fructe). Activităţile principale ale Societăţii Economice Piaţa en gros sunt: •

să atragă utilizatorii (chiriaşii) şi să menţină spaţiile închiriate la întreaga

capacitate, încât să-şi asigure recuperarea cheltuielilor şi realizarea de profit; •

să încaseze taxele de chirie şi comisioanele;

•

să asigure o exploatare uşoară a pieţei şi să impună reglementări de

funcţionare a acesteia; •

să asigure serviciile esenţiale utilizatorilor: energie electrică, energie termică,

apă, telecomunicaţii etc.; •

să asigure curăţenia zonelor comune şi să nu polueze mediul înconjurător;

•

să se preocupe permanent pentru îmbunătăţirea distribuţiei şi comercializării

produselor agricole. Centrele rurale de colectare sau punctele de achiziţie a produselor agricole vor fi amplasate unitar în perimetrul zonei geografice în care operează Piaţa en gros. La Centrele de colectare a produselor agricole se desfăşoară următoarele activităţi: •

colectarea produselor agricole de la asociaţiile producătorilor agricoli şi de

la alţi furnizori din zonă; • sortarea produselor agricole pe clase de calitate; •

asigurarea ambalării produselor conform prevederilor din Caietul de sarcini;

•

depozitarea temporară a produselor agricole;

• asigurarea necesarului de mijloace de transport; •

livrarea produselor agricole la Piaţa en gros;

•

informarea producătorilor agricoli privind principalele elemente ale Pieţei de

gros, obţinute prin sistemul informaţional al Pieţei en gros; •

asigurarea consultanţei de specialitate pentru producătorii agricoli din zonă. 17

Pentru ca Piaţa en gros a produselor agricole şi agroalimentare să răspundă cerinţelor consumatorilor, sub raportul cerere/ofertă, piaţa trebuie să aparţină cumpărătorilor iar organizarea şi funcţionalitatea acesteia trebuie să se bazeze pe o disciplină legislativă clară şi riguroasă. [12] În prezent, în Republica Moldova, evoluţia pieţelor agricole nu se corelează întocmai cu nevoile de consum ale populaţiei, cu rolul pe care trebuie să-l îndeplinească piaţa în asigurarea unui echilibru dintre cerere şi ofertă.

18

CAPITOLUL 2. CONCEPTUL, ESENŢA ŞI ROLUL PREŢURILOR ÎN ECONOMIE 2.1Abordarea conceptului de preţ în teoria economică Preţul desemnează un concept multidimensional care, prin valenţele sale economic şi psihologice, se dovedeşte a fi atît un instrument macroeconomic, cît şi unul microeconomic pe care întreprinderea îl poate utiliza ca element de bază în deciziile sale strategice şi tactice. În activitatea oricărei întreprinderi producătoare de bunuri şi servicii, preţul deţine un rol special, de maximă importanţă pentru atingerea obiectivului final pe care şi-l propune – maximizarea profitului. [3] Ca instrument al pieţei şi un indicator esenţial al realităţii economico-sociale preţul pieţei reprezintă o cantitate de monedă pe care cumpărătorul este dipus şi poate să o ofere producătorului în schimbul bunului pe care acesta îl poate oferi. În economia contemporană preţul se poate manifesta prin diverse forme ale sale: -

tarif – în cazul serviciilor;

-

taxă – în cazul plăţilor la buget sau alte instituţii de stat;

-

impozit – ca preţ al dreptului de a cîştiga bani;

-

salariu – preţ al muncii;

-

dobîndă – ca preţ pentru utilizarea banilor împrumutaţi;

-

dividende – preţ al capitalului acţionar ş.a. [2] Preţurile, „creaţie” a producţiei de schimburi de mărfuri, au devenit o

categorie economică de prim rang sub raportul complexităţii şi intercondiţionării lor cu alte categorii şi procese economice, cu dinamica globală a dezvoltării economico-sociale a unei ţări. Preţurile sunt cuvinte întâlnite pretutindeni, oriunde şi oricând, cu o frecvenţă pe care nu o au ceilalţi termeni economici. Orice individ sau agent economic plăteşte sau/ încasează zilnic nenumărate preţuri. În domeniul economic prezenţa preţului este evidentă, fiindcă în categoria de preţ sunt întrunite toate problemele de dezvoltare economică: producţia, 19

mărfurile, munca, informaţia, capitalul, investiţiile, transporturile, serviciile, folosirea pământului etc. aceste relaţii au făcut şi fac din problema analizei naturii preţurilor o formă frecventă de investigare ştiinţifică a lor. La baza definirii preţului stă conceptul de valoare, aceasta fiind abordată în viziuni diferite ce corespund anumitor şcoli şi curente de gîndire economică, evidenţiindu-se în acest sens, trei orientări (teorii) principale: Teoria utilităţii marginale, Teoria obiectivă, Teoria subiectivă. [7] Conform primei teorii valoarea unei mărfi este determinată de utilitatea pe care consumatorii o atribuie bunurilor dorite, mărimea ei fiind o funcţie şi a rarităţii mărfii respective. Cu alte cuvinte, aşa cum afirma Stanley Jevons, bunurile nu au valoare pentru că ele costă, ci oamenii le atribuie o valoare pentru că au nevoie de ele. Utilitatea apare în relaţia dintre bunuri şi nevoile oamenilor. Bunurile economice nu sunt utile în acelaşi grad şi ca atare valoarea este dată nu numai de intensitatea dorinţelor omului ci şi de raritatea lor. Valoarea apare ca întruchipare a două elemente: unul subiectiv – dorinţă, şi altul obiectiv – raritatea. Ca măsură a preţuirii serveşte acel ultim grad de satisfacere a nevoii, reflectat de către utilitatea marginală, care îi dă astfel valoarea. Mecanismul concret de formare a valorii se bazează pe legile cererii şi ofertei: cererea este funcţie de utilitate, iar oferta funcţie de raritate (care determină mărimea sacrificiului necesar pentru obţinerea lui). Conform teoriei obiective, la baza valorii unui bun stă raritatea acestuia, precum şi cheltuielile de muncă vie şi materializată implicate de realizarea sa. Legătura dintre muncă, valoare şi preţ este redată de Adam Smith în „Avuţia Naţiunilor”. El evidenţiază faptul că la baza preţului stă munca depusă pentru dobîndirea acestuia. Teoria obiectivă a fost adoptată şi de către clasicii englezi W.Petty şi D.Ricardo. D.Ricardo face distincţia între valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb. Prima nu o poate crea pe a doua, din moment ce lucrurile cele mai utile (aerul, apa) sunt cele care nu a valoare de schimb, iar bunurile avînd o mare valoare de schimb (aurul, briliantele) sunt puţin utile. Utilitatea este condiţia 20

necesară a valorii, însă nu şi măsura acesteia. D.Ricardo pune în evidenţă expresia monetară a preţului, aceasta semnificînd suma de bani pentru care un produs poate fi schimbat. [8] K.Marx preia teoria valorii de la clasicii englezi, absolutizînd rolul muncii, în special al celei fizice în crearea valorii. El neagă rolul utilităţii bunurilor ca factor determinant al valorii, utilitatea fiind considerată o premisă a acesteia. Munca reprezintă singura măsură reală care poate servi la aprecierea şi compararea valorii tuturor mărfurilor, ea constituind preţul real al unei mărfi, iar cantitatea de bani defineşte preţul nominal al acesteia. Teoria subiectivă consideră că la baza valorii, reprectiv a preţurilor se află utilitatea bunurilor. Precursorii unei astfel de teorii au fost neoclasicii, reprezentaţi în special de L.Walras, C. Menger ş.a. În conformitate cu această abordare, valoarea este determinată de utilitatea marginală, precum şi de raritatea bunului respectiv. Indiferent de cantitatea de muncă depusă pentru obţinerea unui bun economic, acesta capătă valoare numai în măsura în care este cerut de piaţă datorită utilităţii sale. (utilitate şi util nu sunt sinonime). Ei conferă cererii un rol determinant în determinarea valorii de schimb şi a preţului. Valoarea unei mărfi este cu atît mai ridicată cu cît ultima unitate consumată din aceasta are o utilitate mai mare. Astfel, putem susţine că susţinătorii teoriei obiective se situează pe poziţia ofertanţilor, dorind să-şi recupereze cheltuielile ocazionate de munca încorporată, în timp ce adepţii teoriei subiective susţin interesele consumatorilor, preţul fiind un indicator al utilităţii şi rarităţii produsului, pe de o parte şi al solvabilității cererii pe de altă parte. Pentru explicarea naturii economice a preţului în condiţiile actuale este nevoe de o teorie – sinteză a valorii. Dacă formarea preţului este dictată de latura ofertei în teoria obiectivă şi de cerere în cea subiectivă, într-o teorie sintetizatoare a factorilor de influenţă

asupra

mărimii, dinamicii

şi

corelaţiilor

dintre

preţuri,acestea din urmă apar ca expresie a confruntării intereselor dintre vânzători şi cumpărători. Aşa cum apreciază M. Manoilescu: “Noi înţelegem să luăm în 21

considerare toţi factorii, atât obiectivi, cât şi subiectivi care contribuie la formarea valorilor şi ne situăm pe terenul teoriei moderne a echilibrului care, de asemenea,are în vedere multilateralitatea factorilor constituenţi ai valorii”. Iar A. Marshall înaintează următoarea afirmaţie :”Pe bună dreptate se poate discuta dacă este lama superioară sau inferioară a unei foarfeci cea care taie o foaie de hârtie, ca şi dacă valoarea este guvernată de utilitate (cererea consumatorului) sau costul de producţie (oferta producătorului)”. Deci, putem menţiona că preţul reprezintă cantitatea de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de bun economic, suma pentru transferarea drepturilor de proprietate asupra unui bun de la o persoană la alta. [10] 2.2Funcţiile, tipurile preţurilor şi clasificarea lor Esenţa oricărei categorii economice poate fi cunoscută în toată amploarea prin studierea funcţiilor îndeplinite. În cadrul mecanismului economico-financiar preţurile sunt menite să îndeplinească următoarele funcţii: La nivel macroeconomic preţul joacă un rol central în funcţionarea sistemului economic per ansamblu, el avînd rolul de pârghie economică asupra modului cum trebuie alocate resursele şi cum trebuie să fie integrate coerent toate structurile în circuitul economic. Preţul îndeplineşte o serie de funcţii: a) funcţia de măsurare a consumului de muncă socială; b) funcţia de stimulare a producţiei şi circulaţiei mărfurilor; c) funcţia de distribuire şi redistribuire a venitului naţional; d)

funcţie de pârghie a politicii economice, prin care se stimulează

dezvoltarea anumitor ramuri strategice. [9] Din perspectivă macroeconomică, preţul constituie una dintre cele mai importante arii decizionale deoarece el contribuie la echilibrarea cantităţilor oferite cu cele cerute la nivelul economiei naţionale, permite o stimulare a celor ce doresc să investeasă în anumite domenii şi totodată o descurajare a operatorilor de piaţă neperformanţi, contribuie la alocarea resurselor după criterii de eficienţă, asigură repartiţia după criterii economice a rezultatelor obţinute. 22

La nivel microeconomic preţul de asemenea îndeplineşte o serie de funcţii, dintre care se remarcă: a) instrument de măsură – prin care se măsoară consumurile de muncă, materii prime, profitul obţinut; b) funcţia de ghidare a agenţilor economic asupra direcţiilor în care ar trebui folosite resursele; c) funcţia de determinare a cantităţilor de produse ce urmează a fi oferite pe piaţă; d) funcţia de asigurare a venitului necesar continuării activităţii economice de către o întreprindere; e) funcţia de armonizare a intereselor participanţilor la procesul schimbului; f) funcţia de evaluare a sacrificiului făcut de către consumator în schimbul obţinerii beneficiilor oferite de produs; g) funcţia de informare a consumatorilor asupra valorii oferite de un produs. În R. Moldova crearea unui sistem de preţuri libere a început odată cu Decretul Preşedintelui R.M. Nr. 256 din 27-12-1991 „Despre liberalizarea preţurilor şi tarifelor şi protecţia pieţei interne”. [1] La etapa actuală sistemul de preţuri în R. Moldova include următoarele categorii de preţuri: 1) după modul de formare: a) preţuri libere; b) preţuri reglementate. 2) după domeniul de aplicare: a) preţuri cu ridicata (en-gros); b) preţuri de achiziţie a producţiei agricole pentru necesităţile statului; c)

preţurile de consum: la produsele alimentare, la mărfurile nealimentare, tarife

la servicii d) preţuri în construcţii capitale; e) dobânda (preţul capitalului); f) salariul (preţul muncii); 23

g) preţul la pământ şi resurse naturale. Gruparea preţurilor în categorii omogene distincte se poate face în funcţie de mai multe criterii: 1. criteriu: de formare 1) preţuri libere, negociate între agenţii economici; 2)

preţuri reglementate de către organele care au dreptul de decizie în

domeniul de preţ.

2. criteriu: domeniul de aplicare

1) preţuri fundamentale

Preţuri ale producătorului: • de achiziţie ale materiilor prime; Preţuri • ale cu ridicata comerciantului: în cadrul comerţului cu ridicata. • en gross, practicate de unităţile comerciale de comerţ cu ridicata; • en detail, practicate de unităţile comerciale de comerţ cu amănuntul. Preţuri de transfer: stabilite pentru un produs intermediar care face obiectul comerţului intern în cadrul unei firme

2) preţuri funcţionale Preţuri de ofertă: de catalog; de listă; de cotaţii; de deviz

Preţuri de evidenţă: medii; de prognoză; comparabile; de proiect

Preţuri de import - export

Preţuri efective: de contract; de bursă; de licitaţie; de consum

Preţuri mondiale

24

3. criteriu: modul în care reacţionează la variaţia anumitor factori: 1) variabile – se schimbă cu uşurinţă în funcţie de influenţa factorilor; 2) fixe – îşi păstrează (prin deciziile celor care au abilitate) acelaşi nivel un timp mai îndelungat; 3)

semivariabile – sunt fixate limitele prin care, sau de la care ele se pot ridica ori

coborî. 4. criteriu: aria geografică şi intervalul de timp 1) unice – valabile pentru toată ţara şi pentru tot timpul anului; 2) diferenţiate – sunt stabilite la nivele diferite de la o zonă la alta sau de la un sezon la altul. 5. criteriu: modul de luare în calcul a TVA 1) preţuri cu TVA; 2) preţuri fără TVA. 2.3Fundamentarea preţurilor la produsele agricole autohtone: factorii de influenţă a procesului formării preţurilor Preţurile mărfurilor sunt influenţate de o serie de factori economici, tehnici, naturali etc. Unii factori determină reducerea preţurilor, alţii – creşterea lor. Factorii ce determină reducerea preţurilor: creşterea producţiei; progresul tehnic; reducerea costurilor de producţie şi de realizare; creşterea productivităţii muncii; concurenţa; cote mici de impozitare; dezvoltarea infrastructurii de comercializare a producţiei fără implicarea intermediarilor. Factorii ce determină creşterea preţurilor: scăderea producţiei; instabilitatea economică; existenţa monopolurilor; cererea mare; majorarea masei monetare aflate în circulaţie; cote mari de impozitare; creşterea salariilor; majorarea profitului întreprinderii, sporirea calităţii mărfurilor; eficienţa redusă a capitalului, utilajului, forţei de muncă, a pământului. Reunind cele expuse putem scoate în evidenţă următorii factori principali care influenţează procesul formării preţurilor, nivelul şi dinamica lor: Oferta (cantitatea

oferită

de

marfă,

concurenţa

dintre

producători);

Cererea 25

(comportamentul consumatorilor, elasticitatea cererii faţă de variaţia preţului); Concurenţa; Costurile de producţie; Reglementarea de stat (inflaţia, impozitele etc.) Sistemul de preţuri – reprezintă totalitatea preţurilor care stau la baza schimbului de bunuri şi servici pe piaţa internă şi internaţională, precum şi totalitatea relaţiilor dintre ele. Se deosebesc trei tipuri de sisteme de preţuri: Sistemul de preţuri administrate – se bazează pe stabilirea unitară şi coordonată a preţurilor de către stat. Piaţa nu are nici o influenţă asupra nivelului şi dinamicii lor. Ca rezultat se creează distorsiuni foarte mari în economie, care pot provoca inflaţie şi preţuri ireale. Sistemul de preţuri libere – preţurile libere se formează sub influenţa factorilor pieţei. Dreptul de decizie cu privire la preţ revine producătorilor, preţul final urmînd să fie stabilit prin intermediul negocierii dintre consumatori şi producători. Sistemul mixt de preţuri – se formează prin interacţiunea cererii şi foerte sub influenţa conjuncturii pieţei, statul intervenind în situaţi ide dezechilibru, pericol de inflaţie. Deosebirea esenţială dintre stabilirea centralizată a preţurilor şi cea liberă este că, în primul caz, procesul de fundamentare are loc în cadrul procesului de producţie iar în al doilea caz – la etapa de realizare sub influenţa factorilor pieţii. Dreptul de decizie cu privire la preţ le revine producătorilor, preţul final urmând să fie stabilit prin intermediul negocierii.

26

CAPITOLUL 3. ANALIZA PIEŢEI ŞI PREŢURILOR PRODUSELOR AGRICOLE A REPUBLICII MOLDOVA 3.1Analiza pieţei şi preţurilor cerealelor boabe pentru anii 2009 -2011 Din punct de vedere economic, cerealele ocupă primul loc în structura agriculturii mondiale, peste 50 % din suprafaţa arabilă a globului fiind cultivată cu cereale boabe. Din punct de vedere social, cultivarea cerealelor pentru boabe oferă locuri de muncă, securitate alimentară şi stabilitate socială pentru 50 – 60 % din forţa de muncă activă care lucrează în agricultură pe plan mondial, iar pâinea este alimentul de bază pentru mai mult de 1/3 din populaţia globului pământesc. Oferta de cereale pentru boabe la nivel mondial este obţinută pe cele mai mari suprafeţe. Astfel, după datele FAO, suprafaţa mondială semănată cu cereale pentru boabe reprezenta, în ultima jumătate a secolului trecut, în medie, 52 % din suprafaţa arabilă a lumii, creşterea suprafeţelor cu principalele specii fiind mai mare decât la începutul anului 1950: cu peste 60 % la porumb, cu circa 46 % la orez, cu aproape 32 % la grâu şi cu circa 25 % la orz. Consumul de cereale pentru boabe este destinat în proporţie de 69 – 74 % alimentaţiei umane şi în proporţie de numai 15 – 20 % furajării animalelor, pe când în ţările dezvoltate, consumul uman de cereale reprezintă 21 %, iar cel destinat furajării animalelor se ridică la 61 – 63 % din consumul total de cereale. Nivelul comerţului internaţional cu cereale pentru boabe desfăşurat în ultimii ani, a reprezentat, potrivit statisticilor FAO, peste 11 % din importurile cu produse agroalimentare şi respectiv, peste 10 % din exporturile produselor agro-alimentare, valorile fiind motivate prin creşterea ponderii produselor prelucrate cu preţuri mult mai mari pe unitatea de greutate decât în cazul produselor primare. În Republica Moldova, structura producţiei agricole este dominată de cultivarea cerealelor pentru boabe, pondere care a sporit după anul 1990. Oferta totală de cereale boabe realizată din producţia autohtonă este dispersată teritorial şi cantitativ neuniformă. 27

Evoluţia ofertei totale de cereale boabe realizată în Republica Moldova după 2007 a avut o tendinţă de creştere. (tabelul 1) În baza datelor Biroului Naţional de Statistică şi a datelor Ministerului Agriculturii Republicii Moldova, în total, în 2009, Republica Moldova a obţinut o cantitate de cereale de 2,6 mln tone, dintre care 770 mii tone reprezintă recolta de grâu sau aproape jumătate din recolta anului trecut, când fusese obţinută o producţie record pentru ultimul deceniu, 300,8 mii tone - orz, 80 mii de tone rapiţă şi alte 20 mii de tone - mazăre. Dacă în 2008, productivitatea medie era de 33 chintale de grâu la hectar, în 2009 randamentul a scăzut la 24 de chintale, ca urmare a secetei din primăvara curentă. Statisticile ministeriale arată însă că grâul din recolta curentă este de o calitate mai înaltă, conţinutul de gluten în boabe se ridică la 23% sau uneori 25%, faţă de maxima de 21%, în anul 2008. Iar cota grâului alimentar din recolta totală se ridică la 45%, faţă de nivelul de 28% în 2008. Producţiile şi randamentele din sectorul vegetal pot fi comparate cu cele înregistrate în unele ţări din regiune, ca Federaţia Rusă, Ucraina şi România, dar nu şi cu cele obţinute în statele în care se practică agricultură modernă. De exemplu, la principalele culturi cerealiere, grâul şi porumbul, productivitatea medie pe ţară tradiţional nu depăşeşte 36 chintale/ha, în timp ce randamentul mediu în statele Uniunii Europene este de 45 - 56 chintale de grâu/ha şi, respectiv, 50-70 chintale de boabe de porumb/ha. Tabelul 1. Suprafeţe, recolta globală şi recolta medie pentru cereale, 2007-2009 Specific 2007 2008 2009 2009 / 2008, % Recol Recol Aria Recol Recol Aria, Recolt Recol Aria, Reco Recol are ta a ta ta Aria ta , mii ta mii mii lta ta globa medie ha globa medi ha global medi ha globa medi lă, 8,89 e, 1006 3169,5 ă, 31,40 e, 951,2 2692, lă, e, 94,6 84,9 lă 70,1 Total 955, 1057, 22 Grâu 307, 406,2 13,23 409,2 1286,3 33,00 346,9 770 24 84,8 59,9 67,3 Orz 127, 115,3 9,40 122,8 353,10 26,50 300,8 85,2 Porumb 466, 362,7 7,78 427,5 1478,6 34,50 402,9 1584, 28,3 94,2 107,2 82,0 Sursa: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din Moldova 28

În anul 2008 a fost înregistrată o supraproducţie de cereale, recolta de grâu s-a ridicat la 1,286 mln tone, cea mai înaltă recolte din ultimul deceniu. Însă producătorii nu au profitat de preţurile înalte în perioada de recoltare pe a-şi vinde producţia, iar ulterior acestea au căzut sub nivelul costurilor de producţie, ca urmare exporturile au devenit neconvenabile. La începutul anului 2009 stocurile de grâu erau evaluate la 900 mii de tone. Necesarul de grâu alimentar al republicii este de 345 mii tone. (tabelul 2, 3) Tabelul 2. Estimarea consumului intern şi extern al cerealelor al Republicii Moldova, 20072009 Cereale Export

UM 2007 tone Tone 91 697

2008 256 649

2009 464 548

Import Consum populaţie

Tone 50 871 Tone 453 582

66 776 452 623

11 627 451 950

Industria procesare

Tone 345 000

345 000

345 000

Total - necesitate internă şi Tone 941 150 1 121 048 1 273 125 externă Sursa: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din Moldova Tabelul 3. Analiza asigurării Republicii Moldova cu cereale, 2009 Cereale UM 2007 2008 2009 Producţia globală Tone 1 057 900 3 169 500 2 692 100 internă Necesarul intern şi Tone 941 150 1 121 048 1 273 125 export Abateri ("+" sau "-") Tone 116 750 2 048 452 1 418 975 Deficit/Surplus % 112% 283% 211% Sursa: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din Moldova Pe parcursul anului 2009, preţurile de achiziţie a grâului pe pieţele externe a crescut de la 98-100 dolari SUA/tonă până la 140 dolari SUA/tonă, ceea ce îi determină pe un şir de agenţi economici săachiziţioneze grâu la preţuri mai mari decât cele de stat. Organizarea pieţei cerealelor pentru boabe trebuie să îndeplinească rolul de regulator al raportului dintre cerere şi ofertă, acţionând direct asupra formării 29

preţurilor pe piaţă. Aşa cum întâlnim în diverse ţări din Uniunea Europeană organisme de reglare, organizate ca societăţi civile profesionale, cu rolul de a cumpăra, a vinde şi a stoca şi în România este imperios necesară apariţia unor astfel de agenţi economici care să contribuie la garantarea unui nivel de viaţă corespunzător al agricultorilor, să amelioreze structurile pe filieră (de la producţie până la distribuţie) şi să consolideze eficienţa lor economică, să cunoască mai bine piaţa şi să determine lărgirea acesteia, să promoveze o constantă politică de calitate a produselor etc. Distribuţia şi valorificarea cerealelor pentru boabe se poate realiza fie în stare brută (imediat după recoltare), fie după o perioadă de stocare în depozit (anexa 2). Aşa cum rezultă din figura prezentată, în circuitul de distribuţie şi valorificare se interpun mai multe etape şi anume: • recepţia; • depozitarea şi condiţionarea; • compartimentarea pe destinaţii (consum alimentar, furaje, procesare industrială, export etc.); • pregătirea pentru livrare; • livrarea propriu-zisă. Conform informaţiilor Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie-septembrie 2010 preţurile medii de vînzare a produselor agricole de către întreprinderile agricole s-au majorat cu 32,4% faţă de ianuarie-septembrie 2009. Considerabil au crescut preţurile la produsele vegetale (cu 54,6%), iar la produsele animaliere au marcat o creştere moderată (cu 0,6%). Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent s-au majorat mai esenţial preţurile la culturile cerealiere – cu 67,4% (în special la grîu – cu 79,5%, porumb – cu 53,2%).

30

Tabelul 4. Evoluţia indicilor preţurilor de vînzare a produselor agricole în ianuarieseptembrie 2011 faţă de aceeaşi perioadă a anilor precedenţi, % Total produse agricole

2006

2007

2008

2009

2010

99,4

138,4

104,0

68,7

132,4

din care: produse vegetale

104,0

149,7

94,3

62,0

154,6

produse animaliere

88,0

110,9

140,3

88,0

100,6

Sursa: Biroul Naţional de Statistică Producţia globală agricolă în Republica Moldova în anul 2011, conform datelor prealabile, a marcat o creştere cu 4,6% faţă de anul 2010. Majorarea producţiei globale agricole în anul 2011 a fost determinată în general de creşterea producţiei vegetale cu 6,7%,

Figura 5. Indicii volumului producţiei agricole în a. 2001 - 2011, % Sursa: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=3658

31

Tabelul 5. Producţia principalelor produse cerealere autohtone în perioda 2009 - 2011 Gradul de influenţă a Producţia producţiei asupra agricolă încreşterii (+), a. 2011 îndescreşterii (-) 2011 % faţă deproducţiei 2010 agricole globale în 2011 faţă de 2010, %

Producţia, mii tone

2009

2010

Total producţia agricolă x x x 104,6 4,6 Producţia vegetală x x x 106,7 4,4 din care pe principalele tipuri: cereale şi leguminoase boabe – total 2176 2421 2495 102,6 0,5 din care: grîu 737 744 793 106,6 0,4 porumb pentru boabe 1141 1420 1468 101,9 0,2 floarea soarelui 284 382 425 110,8 0,8 Sursa: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=3658 Analiza impactului diferitor tipuri de producţie asupra ritmului de creştere a volumului fizic al producţiei agricole în anul 2011 faţă de anul 2010 indică, că influenţă pozitivă mai semnificativă a avut-o creşterea producţiei de struguri (cu 24,6%), cartofi (cu 25,4%), floarea soarelui (cu 10,8%), fructe, nuci şi pomuşoare (cu 15,4%), legume (cu 8,0%), cereale şi leguminoase boabe (cu 2,6%), care a generat majorarea producţiei globale agricole, corespunzător, cu 3,0%, cu 1,2%, cu 0,8%, cu 0,6%, cu 0,5% şi cu 0,5%. În anul 2011 ponderea producţiei vegetale în total producţia agricolă a constituit 68% (în anul 2010 – 66%), din care de cereale şi leguminoase boabe – 18,5% (18,8%), culturi tehnice – 12,0% (12,9%), cartofi, În anul 2011, ca şi în anii precedenţi, întreprinderilor agricole le revine partea principală la producţia de rapiţă – 93%, sfeclă de zahăr – 91%, tutun – 79%, soia – 78%, cereale şi leguminoase pentru boabe (exclusiv porumb) – 69%, floarea soarelui – 68%. 32

3.2

Analiza pieţei şi preţurilor oleaginoaselor pentru anii 2009 – 2011

Plantele oleaginoase sunt acele plante ale căror fructe sau semințe conțin un procent ridicat de ulei. Semințele care conțin astfel de ulei (precum cele de soia, rapiță şi floarea‐soarelui) sunt bogate în proteine, astfel că sunt utilizate pe scară largă pentru furajarea animalelor, în special în Europa, dar şi pentru prepararea uleiurilor vegetale comestibile. Potrivit Departamentului Agriculturii din SUA (USDA), producția mondială de semințe oleaginoase a urmat un trend susținut ascendent în ultimele 5 sezoane, cu excepția sezonului 2011/2012, când a fost marcată de o uşoară scădere cu 4,2% față de sezonul anterior. Pentru sezonul 2012/2013, USDA estimează o revenire cu 7,8% a producției globale de oleaginoase la circa 472 milioane tone, pe fondul creşterii susținute a consumului global de uleiuri vegetale, în special pentru sectorul de biocombustibili din țările OECD şi pentru consumul uman în țările în curs de dezvoltare. Principalii producători mondiali de oleaginoase sunt SUA, Brazilia, China, Argentina, India şi Uniunea Europeană. Cu peste 40% din producția globală comercializată pe piețele internaționale, semințele oleaginoase sunt în topul mărfurilor agricole cele mai tranzacționate pe plan global. Principalii exportatori mondiali de semințe oleaginoase sunt SUA, Brazilia, Argentina şi Canada, cel mai mare importator fiind China. În ultimii ani, multe dintre țările producătoare au demarat politici de extindere a sectorului de procesare pentru creştere valorii adăugate la export. Boabele de soia domină comerțul mondial cu semințe oleaginoase, topul exportatorilor fiind reprezentat de SUA, Brazilia şi Argentina. Semințele de rapiță sunt exportate, în principal, de Canada, Australia şi Ucraina, însă volumul de export echivalează numai 1/8 din volumul de export al boabelor de soia.

33

Tabelul 6. Balanța comercială mondială a semințelor oleaginoase, mln. tone Sezon

Stocuri început sezon

2008/20 61,73 09 2009/20 56,66 10 2010/20 73,38 11 2011/20 81,41 12 2012/20 62,76 13 Sursa: USDA

la Produc de ție

Import uri

Export uri

Consum intern

Stocuri la sfârşit de sezon

396,70

93,95

94,23

401,49

56,66

444,97

101,71

108,35

421,61

73,38

456,47

104,08

109,23

443,30

81,41

437,26

106,04

106,52

455,43

62,76

471,48

112,62

115,10

466,13

65,63

Prețurile internaționale la semințele oleaginoase sunt susținute de o serie de factori, precum aşteptările legate de un eventual dezechilibru între cererea şi oferta de pe piață şi un declin al stocurilor, creşterea consumului de uleiuri şi grăsimi vegetale ‐ în particular, de soia ‐ în sectorul producției de biocombustibili, etc. Nu pot fi excluşi factorii negativi şi incertitudinile de pe piață, precum tensiunile bugetare din Europa şi SUA, care ar putea determina reducerea subvențiilor în aceste țări acordate producției de biodiesel. În mod similar, criza datoriilor şi cea financiară ar putea afecta piața, iar recesiunea economică ar avea un impact semnificativ asupra cererii. De asemenea, vremea favorabilă ar putea asigura un nivel ridicat al prețurilor, care, la rândul lor, ar stimula extinderea suprafețelor cultivate cu oleaginoase şi, în consecință, a producției peste nivelul preconizat pentru emisfera sudică. Actualmente, în Republica Moldova industria produselor oleaginoase reprezintă circa2% din producţia industriei alimentare, ceea ce denotă un declin în comparaţie cuanul 1995, cînd constituia circa 3%. Poziţia principală (95% din totalul producţiei acestui sector) este ocupată de uleiul de floarea-soarelui. În Republica Moldova principalele culturi oleaginoase sînt floarea-soarelui, soia şi rapiţa. Volumul total de producţie al acestora, în anul 2008, a constituit 371 34

mii tone, 57 şi, respectiv, 114 mii tone, fiind exportate 52,3 mii tone de floareasoarelui, 71,7 mii tone de rapiță şi 20,7 mii tone de soia. Principalele pieţe de export sînt: România, Ungaria, Marea Britanie, Ucraina, Turcia, Elveţia etc. Tabelul 7. Producţia de seminţe oleaginoase a Republicii Moldova, 2007 – 2011, mii tone 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 Floarea390, 335, 331, 379, 155, 371, 284 382 soarelui 0 2 1 9 5 9 ,2 ,3 Soia 19,4 40,2 65,6 79,8 39,8 58,1 49, 110 2 ,6 Sursa: http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=315&id=2278 În industria oleaginoasă activează circa 595 întreprinderi mici şi mijlocii, care procesează anual circa 60 mii tone de floarea-soarelui şi produc circa 20 mii tone de ulei, acoperind necesităţile pieţei interne şi exportul a circa 47 mii tone de ulei de floarea-soarelui, soia şi rapiţa. Principalele pieţe de des- facere a uleiului vegetal sînt: România, Ucraina, Polonia, Belarus, Kazahstan etc. În plus, în Moldova activează 5 întreprinderi de procesare a materiei prime de plante etero-oleagenoase şi obţinere a uleiurilor eterice: CPA „Aroma”, S.R.L. „Eurosalvia”, S.R.L. „Aromiplant”, S.R.L. „Cioara” şi ÎM „Re- sendjer” S.R.L.. Uleiurile eterice sînt utilizate în industria de parfumerie şi cosmetică din ţară şi, parţial, se exportă în Franţa, Olanda, Rusia etc.

3.3Analiza pieţei şi preţurilor strugurilor şi a vinului pentru anii 2009 – 2011 Sectorul vinicol din Moldova reprezintă la moment şi continuă să fie unul din cele mai importante sub-sectoare agricole în economia ţării preponderent agrară. În calitate de industrie, aceasta ocupă 3-4% din întregul produs industrial şi în jur la 13% din volumul exporturilor. Moldova se află pe locul 10 în lume în rândul producătorilor şi exportatorilor de băuturi alcoolice, conform estimărilor din in 2005, 1.4% din produsul global cu un volum de 2.3 milioane hectolitri de vin îmbuteliat. 35

Jumătatea de sud a ţării beneficiază de clima şi sol, condiţii favorabile pentru cultivarea viţei de vie. Solul se caracterizează prin componenţa de cernoziom şi este foarte fertil, respectiv, regiunile recunoscute prin producerea vinului se află la latitudinea de 46° - 48°, asemănător cu regiunile franceze Bordeaux şi Bourgogne, precum şi regiunile din Italia de nord, recunoscute pentru cultivarea strugurilor. Astăzi, majoritatea suprafeţelor sunt plantate cu soiuri Vitis vinifera, provenite din Europa de Vest, Caucaz, sau locale. 96.5% din viile Moldoveneşti sunt în proprietate privată. În conformitate cu politica de stat, în jur de 26 000 ha au fost plantate în perioada 2002 -2006 şi în felul acesta produsul vinicol total se estimează să crească în anii următori. Recolta anului 2009 a constituit aproximativ 400 000 tone. În 2008, în Moldova s-au înregistrat 150 000 ha plantate cu viţă de vie din care, 136 700 roditoare. Din suprafaţa totală de 136700 – pe 117562 ha (sau 86%) se cultivă soiurile tehnice iar pe celelalte plantaţii - 19138 (14 %) – struguri de masă. Viile tinere (de până la 10 ani) reprezintă 29000 ha. Se estimează că vinăriile din Moldova produc în jur de 140-160 mil.. litre (2008) de vin liniştit pe an, şi în jur de 7,27 milioane litri de vinuri spumoase, dintre care mai puţin de 5% sun comercializate pe piaţa internă, iar 95 % sunt exportate. Viticultura din Republica Moldova se caracterizează printr-o gamă semnificativă de soiuri de struguri, preponderent de origine europeană (estimativ 90 % de soiuri). Cele mai comune soiuri pentru vin alb care constituie aproximativ 70 % din întreaga suprafaţă cultivată includ Pinot Gris, Chardonnay, şi Sauvignon, pe când celelalte 30% reprezintă soiurile pentru vinuri roşii Cabernet Sauvignon, Merlot şi Pinot Noir. Cele mai importante regiuni unde se cultivă viţa de vie în Moldova sunt situate în Centrul şi Sudul Republicii, cu soluri fertile şi latitudine similară cu regiunea Bordeaux şi Burgundy a Franţei. Suprafaţa totală plantată cu vii a suferit un declin de aproximativ 40% începând cu mijlocul anilor 1980, ce se estimează la 150,000 hectare în 2007. 36

Actualmente (anul 2011) suprafaţa plantaţiilor viticole în toate categoriile de gospodării constituie 55% din potențialul ţării, iar suprafaţa cu producție marfă de struguri este sub 50% (45%). Suprafaţa de plantaţie a viilor depăşesc suprafaţa de defrişare ce ne conduce la concluzia că suprafața viticolă se extinde. Tabelul 8. Evoluţia suprafeţelor viticole din Republica Moldova (în % în comparaţie cu media anilor 1981 - 1984) Suprafaţa plantaţiilor viticole Toate Perioada categoriile examinată de gospodării

Media Gospodăriile Gospodăriile anuală de cu producţie auxiliare ale plantare a marfă de viilor populaţiei struguri

Media anilor de defrişare (de casare) a viilor

1981 – 100 100 100 100 1984 2005 59 49 150 40 2006 59 47 160 46 2007 59 47 171 47 2008 59 47 170 41 2009 59 47 164 20 2010 57 45 122 13 2011 55 45 149 18 Sursa: elaborată în baza datelor din Anuarul Statistic

100 8 11 18 13 9,6 14 11

Reducere considerabilă a suprafeţei viticole se observă în anul 1985 (cu 13%). Suprafaţa de plantare a viilor s-a redus în anul 1985 cu 28%, în perioada 1991 – 1995 cu 47%. În gospodăriile auxiliare ale populaţiei suprafața plantaţiilor viticole s-a redus în anul 1985 (cu 13%), a avut o creştere spectaculoasă în anul 1995 (cu 50%). Explicaţia trendului: gospodăriile auxiliare ale populaţiei s-au conformat mai uşor la condiţiile de piaţă; gospodăriile cu producţie marfă de struguri au fost afectate şi de politicele partenerilor din exterior; activităţile complexului vitivinicol nu sunt coordonate, planificate la nivelul naţional.

37

Tabelul 9. Suprafaţa plantaţiilor de viţă-de-vie (mii ha) 1991 1995 102 331 153 191,3

1996 2000 112 376 218 164,5

2000

2001

2002

2011

Africa de Sud 124 126 159 SUA 412 426 415 China 308 363 390 Republica 149,1 154,5 151,8 Moldova Sursa: estimările Oficiului Internaţional al viţei-de-vie şi vinului

132 424 410 139,3

În perioada 1991 – 1995 suprafaţa plantațiilor de viţă-de-vie în Africa de Sud, SUA, China este în creştere; în Republica Moldova – în descreştere de la 191,3 mii ha, media anilor 1991 – 1995, pînă la 139,3 mii ha în anul 2011. Actualmente în Republica Moldova agricultorii produc struguri, parţial aceştia servesc materii prime pentru producerea vinurilor în reţelele de vinificaţie. Restul strugurilor sunt exportaţi la preţuri defavorabile pentru agricultori (fiindcă aceştia nu au alternative de utilizare a strugurilor) sau sunt folosiţi la producerea unor vinuri, numite „casnice”, de regulă, necalitative, destinate consumului local. Tabelul 10. Costul unitar al producţiei de struguri (lei per tonă) Anul

200 0

200 1

200 2

200 3

200 4

200 5

200 6

200 7

200 8

200 9

201 0

Costul 136 132 149 164 241 238 234 236 180 336 unitar, 916 6 5 6 5 0 4 6 1 9 1 lei Sursa: Anuarele Statistice ale R. Moldova 2008, 2009, 2010, 2011, p. 323, Efortul (preţul de cost al strugurilor) creşte. Numai în 7 ani (din a. 2000 pînă în 2007) preţul de cost a crescut de 2,56 ori sau cu 156%. Cu certitudine putem să constatăm că efectul (cantitatea vinurilor) s-a menţinut la nivelul constant. Deci eficienţa complexului vitivinicol este în descreştere. Un alt indicator al eficienţei este raportul dintre beneficiu şi preţul de cost al strugurilor. Şi la acest capitol constatăm regresul eficienţei complexului vitivinicol. Pentru producerea strugurilor soiuri de masă, în Republica Moldova sunt ocupate cca 15,5 mii ha, pe rod – 14,5 mii ha. Producţia totală de struguri de masă 38

201 1 238 0

în gospodăriile de producţie marfă constituie cca 53,7 mii tone, recolta medie de struguri de masă - 36,9 q/ha (tabelul 11). Tabelul 11. Suprafaţa, producţia strugurilor de masă în Republica Moldova Suprafaţa Suprafaţa viticolă viticolă Producţia ocupată cu ocupată cu totală de struguri struguri struguri de Recolta medie Anii de soiuri de soiuri de masă în la struguri de referinţă masă în masă în gospodăriile masă q/ha gospodării de gospodării de de producţie producţie producţie marfă, mii marfă, totală, marfă pe rod, tone (mii ha) (mii ha) 2008 14,2 13,1 40,0 30,0 2009 14,6 13,4 70,0 52,2 2010 15,3 12,6 24,5 18,6 2011 15,9 13,1 85,6 64,8 Sursa: www.statistica.md Exportul strugurilor este în defavoarea economiei Republicii Moldova. Exportînd strugurii, se exportă locurile de muncă, se ratează posibilitatea de creare a locurilor de muncă, etc. În cazul exportului strugurilor de masă această logică nu este aplicabilă: strugurii de masă sunt produs final, nu mai pot fi procesaţi în continuare; creşterea exportului strugurilor de masă economic este justificată (tabelul 12). Tabelul 12. Dinamica exportului de struguri de masă (mii tone) Anul 2001

200 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2 Export 6,4 6,2 11,3 8,3 9,6 8,0 12,0 20,0 30,8 25,2 31,5 Sursa: www.statistica.md Începînd cu anul 2008 exportul strugurilor de masă este în creştere de la 20 mii tone în anul 2008 pînă la 31,5 mii tone în anul 2011. Exportul strugurilor de masă este stimulat şi de creşterea longevității populaţiei. Oamenii în vîrstă, de regulă, reduc consumul de alcool, preferă consumul strugurilor. Creşterea cererii la strugurii de masă pe pieţele internă, externă a Republicii Moldova poate servi 39

argument pentru extinderea suprafețelor viticole ocupate cu producţia strugurilor de masă de la 16 mii ha la 17 – 18 mii ha. Creşterea producerii mondiale a strugurilor pentru masă este specifică tuturor continentelor (tabelul 13). Tabelul 13. Producerea mondială a strugurilor pentru masă (mii tone) 1991 1995

1996

2000

2001

2002

2011

Africa 1366 1538 America 1720 2029 Asia 5416 6661 Europa 2284 2427 Mondial 11822 13563 R. Moldova Sursa: www.statistica.md

1677 2073 7651 2582 15134

1694 2296 7813 2764 15376 47,4

1744 2515 8714 2813 16364 68,2

2194 2987 9389 3758 24268 85,0

Republica Moldova în comerţul internațional cu strugurii de masă poate realiza succese considerabile în relaţiile comerciale cu ţările arabe (producătoare de resurse energetice), cu ţările nordice, cu ţările unde longevitatea vieţii umane este mai mare decît media mondială (Japonia, Germania, Marea Britanie). Tabelul 14. Evoluţia producerii mondiale a strugurilor pentru masă în raport cu nivelul mondial (%) 1991 1995 12 15 46 19 100

1996

2000

2001

2002

2011

Africa 11 11 America 15 14 Asia 49 51 Europa 18 17 Mondial 100 100 R. Moldova Sursa: http://www.oecd.org/statistics/

11 15 51 18 100

11 15 53 17 100

9 12 39 15 100

0,3

0,4

0,3

Conform datelor tabelului 14 producerea strugurilor pentru masă în Africa constituie cca 11% din producerea mondială, la un nivel constant se găseşte acest indice în ţările din America (14,3%); ţările din Asia considerabil şi-au mărit 40

producerea strugurilor pentru masă pînă la 53% din nivelul mondial, în anul 2011. Un anumit interes în acest tabel îl prezintă Republica Moldova în raport cu nivelul mondial de producere a strugurilor de masă. Republica Moldova cu o populaţie de 0,05% din numărul populaţiei Terrei produce 0,33% din producerea mondială de struguri pentru masă. Volumul producţiei strugurilor, soiuri de masă în R. Moldova este determinat în exclusivitate de cererea pe piaţa externă. Incertitudinea comercializării strugurilor de consum pentru masă determină agricultorul să menţină plantaţiile respective la un nivel contant (16 mii ha).

41

Concluzii şi propuneri Făcând o sinteză a volumului de informaţii cuprins în lucrarea de faţă, secvenţional în capitole şi subcapitole distincte şi totodată interdependente, având că centru de greutate atît studiul teoretic a temei propuse cît şi a studiului statistic urmează de menţionat următoarele: 1.

Piaţa agrară reprezintă un segment al pieţei globale, unde bunurile şi

serviciile apar sub formă de ofertă de mărfuri iar nevoile de consum, sub forma cererii de mărfuri. 2.

Cea mai importantă funcţie a pieţei agrare o constituie “asigurarea

populaţiei cu produse agricole şi agroalimentare necesare vieţii şi a industriei prelucrătoare (alimentară, uşoară) cu materii prime de origine agricolă 3.

Piaţa en gros reprezintă un spaţiu, unde se întâlnesc o multitudine de

producători (ofertanţi) şi intermediari, în vederea realizării schimbului prin licitaţie publică. 4.

Piaţa en gros Chişinău nu asigură depozitarea produselor pe termen lung, ci

doar pentru câteva zile sau cel mult câteva săptămâni, fiind specializată pe vânzarea de produse proaspete (legume şi fructe). 5.

În prezent, în Republica Moldova, evoluţia pieţelor agricole nu se corelează

întocmai cu nevoile de consum ale populaţiei, cu rolul pe care trebuie să-l îndeplinească piaţa în asigurarea unui echilibru dintre cerere şi ofertă. 6.

Preţul desemnează un concept multidimensional care, prin valenţele sale

economic şi psihologice, se dovedeşte a fi atît un instrument macroeconomic, cît şi unul microeconomic pe care întreprinderea îl poate utiliza ca element de bază în deciziile sale strategice şi tactice. 7.

În R. Moldova crearea unui sistem de preţuri libere a început odată cu

Decretul Preşedintelui R.M. Nr. 256 din 27-12-1991 „Despre liberalizarea preţurilor şi tarifelor şi protecţia pieţei interne”. 8.

Factorii de influenţă a procesului formării preţurilor: Oferta (cantitatea

oferită de marfă, concurenţa dintre producători); Cererea (comportamentul consumatorilor, elasticitatea cererii faţă de variaţia preţului); Concurenţa; Costurile 42

de producţie; Reglementarea de stat (inflaţia, impozitele etc.) 9.

Din punct de vedere economic, cerealele ocupă primul loc în structura

agriculturii mondiale, peste 50 % din suprafaţa arabilă a globului fiind cultivată cu cereale boabe. 10. Din punct de vedere social, cultivarea cerealelor pentru boabe oferă locuri de

muncă, securitate alimentară şi stabilitate socială pentru 50 – 60 % din forţa de muncă activă care lucrează în agricultură pe plan mondial, iar pâinea este alimentul de bază pentru mai mult de 1/3 din populaţia globului pământesc. 11. În 2009, Republica Moldova a obţinut o cantitate de cereale de 2,6 mln tone,

dintre care 770 mii tone reprezintă recolta de grâu sau aproape jumătate din recolta anului trecut, când fusese obţinută o producţie record pentru ultimul deceniu, 300,8 mii tone - orz, 80 mii de tone - rapiţă şi alte 20 mii de tone - mazăre. Iar cota grâului alimentar din recolta totală se ridică la 45%, faţă de nivelul de 28% în 2008. 12. În ianuarie-septembrie 2010 preţurile medii de vînzare a produselor agricole

s-au majorat cu 32,4% faţă de ianuarie-septembrie 2009. Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent s-au majorat mai esenţial preţurile la culturile cerealiere – cu 67,4% (în special la grîu – cu 79,5%, porumb – cu 53,2%). 13. Volumul total de producţie al plantelor oleaginoase (floarea soarelui, soia,

rapuiţa) în anul 2008, a constituit 371 mii tone, 57 mii tone şi, respectiv, 114 mii tone, fiind exportate 52,3 mii tone de floarea-soarelui, 71,7 mii tone de rapiță şi 20,7 mii tone de soia. Principalele pieţe de export sînt: România, Ungaria, Marea Britanie, Ucraina, Turcia, Elveţia etc. 14. Viticultura din Republica Moldova se caracterizează printr-o gamă

semnificativă de soiuri de struguri, preponderent de origine europeană (estimativ 90 % de soiuri). Efortul (preţul de cost al strugurilor) creşte, din anul 2000 pînă în 2007 preţul de cost a crescut de 2,56 ori sau cu 156%. Cu certitudine putem să constatăm că cantitatea vinurilor s-a menţinut la nivelul constant. Exportul strugurilor este în defavoarea economiei Republicii Moldova. Exportînd strugurii, se exportă locurile de muncă, se ratează posibilitatea de creare a locurilor de 43

muncă, etc. În acest context am putea propune: 1. în scopul majorării considerabile a productivităţii şi reducerii parţiale a

terenurilor agricole ocupate cu culturile cerealiere, oleagenoase, viţă de vie este necesar de a elabora un program de suport tehnic, tehnologic, financiar al producătorilor privaţi, care ar include subvenţii, 2. perfectarea

politicilor şi mecanismelor economice prin liberalizarea

comerţului naţional şi internaţional cu grâne, porumb, alte produse cerealiere, floarea soarelui, soia, struguri pentru masă conlucrarea cu bursele regionale, europene şi mondiale. 3. Formarea unui corp de experţi evaluatori specializaţi în evaluarea economică

a terenurilor agricole. 4. Legiferarea evaluării economice a terenului agricol, în scopul fundamentării

categoriilor economice ce se negociază pe piaţa funciară (preţ, arendă, dividend) 5. Constituirea şi implementarea unui sistem informatizat - la nivel naţional,

regional şi local – pentru pieţele agricole şi piaţa funciară. 6. Elaborarea unui cadru legislativ pentru normarea într-o formulă coerentă şi

unitară acţiunile de piaţă funciară (vânzare-cumpărare, cooperare, asociere, arendare, închiriere), în scopul creşterii dimensiunii exploataţiilor agricole.

44

Bibliografie 1. Legea Republicii Moldova „Privind limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei”, №906-XII, din 29.01.1992, Monitorul Oficial al R. Moldova №2 din 01.01.1992 2. Hotărârea Guvernului R. Moldova „Cu privire la modul de reglementare a preţurilor (tarifelor) la producţia întreprinderilor-monopoliste” №99 din 26.02.1993, Monitorul Oficial al R. Moldova №2 din 28.02.1993; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor)”, №547 din 04.08.1995, Monitorul Oficial al R. Moldova №53-54 din 28.09.1995; 3. Dezvoltarea economică. Politici. Strategii. Modele. Efecte, Maria Ciubotaru, Chişinău, 1999; 4. Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă, Alexandru Felicia, Editura economică, Bucureşti, 2002; 5. Preţul şi formarea lui, Magdalena Platis; Editura Economică, Bucureşti, 1997; 6. Preţuri, echilibru concurenţial şi bunăstare socială, Moşteanu Tatiana, Editura economică, Bucureşti, 2001; 7. Preţuri şi tarife, Tatiana Moşteanu, Dalina Dumitrescu, Constantin Floricel, Editura Economică, Bucureşti, 1993; 8. Preţuri, Viorel Beju, Editura economică, Bucureşti, 2000; 9. Ristea A . L , Purcărea . Th , Tudose . C – “Distribuţia mărfurilor “ , Editura Didactică şi Pedagogică , Bucureşti , 1996 10.Gavrilescu Dinu, Economie agroalimentara,Editura Expert, Bucureşti, 2000 11.Zahiu Letiţia, Politici agroalimentare comparate, Editura Economica, Bucureşti, 2001 12.Angelescu Coralia, Politica preţurilor şi veniturilor - Politici de creştere economică, Editura Economica, Bucureşti, 2004

45

ANEXE

46

Anexa 1. Lista substanţelor permise şi ingredientele de origine neagricolă (aditivi alimentari) Nr. crt.

Denumirea

1.

E 170

Carbonat de calciu

19.

E 410

Făină de boabe de roşcov

2.

E 270

Acid lactic

20.

E 412

Făină de boabe de guar

3.

E 290

Dioxid de carbon

21.

E 413

Clei de tâmplărie

4.

E 296

Acid malic

22.

E 414

Gumă arabică

5.

E 300

Acid ascorbic

23.

E 415

Gumă de licheni

6

E 306

Extracte bogate în Tocopherol

24.

E 440

Pectine

7.

E 322

Lecitine

25.

E 500

Carbonat de sodiu

8.

E 330

Acid citric

26.

E 501

Carbonat de potasiu

9.

E 333

Citrat de calciu

27.

E 503

Carbonat de amoniu

10.

E 334

Acid tartric

28.

E 504

Carbonat de magneziu

11.

E 335

Tartrat de sodiu

29.

E 516

Sulfat de calciu

12.

E 341

Fosfat monocalcic

30.

E 524

Hidroxid de sodiu

13.

E 400

Acid alginic

31.

E 938

Argon

14.

E 401

Alginat de sodiu

32.

E 941

Azot

15.

E 402

Alginat de potasiu

33.

E 948

Oxigen

16.

E 406

Agar-agar

34.

Substanţe aromatizante naturale sau preparate aromatizante naturale

Apă şi sare

35.

Preparate pe bază de microorganisme

17.

18.

Nr. crt.

Denumirea

Minerale(conţin oligoelemen-te) şi vitamine ul de distribuţie a pr

47

Anexa 2. Filiera în distribuţia şi valorificarea cerealelor pentru boabe

48

Anexa 3. Preţurile la legume şi fructe, ianuarie 2012, lei/kg N/o

Denumirea produsului

05.01.2012

12.01.2012

19.01.2012

26.01.2012

minim

maxim

mediu

minim

maxim

mediu

minim

maxim

mediu

minim

maxim

mediu

30,00 1,50 25,00 2,00 45,00 25,00 2,50 40,00 20,00 16,00 1,50 6,00 30,00

40,00 3,50 30,00 3,00 50,00 25,00 3,50 40,00 25,00 25,00 1,60 8,00 30,00

35,00 1,60 27,00 2,50 48,00 25,00 3,00 40,00 22,00 16,00 1,50 7,00 30,00

25,00 1,50 17,00 2,00 30,00 17,00 2,00 35,00 17,00 16,00 0,50 7,00 28,00

40,00 2,50 25,00 2,50 30,00 17,00 3,00 35,00 30,00 25,00 1,00 7,00 32,00

30,00 1,80 20,00 2,30 30,00 17,00 2,50 35,00 25,00 17,00 0,70 7,00 30,00

30,00 1,50 20,00 2,30 35,00 22,00 2,50 35,00 16,00 14,00 0,50 8,00 30,00

40,00 3,50 30,00 3,00 35,00 22,00 3,50 35,00 25,00 25,00 1,20 9,00 30,00

35,00 1,80 25,00 2,50 35,00 22,00 3,00 35,00 18,00 16,00 1,20 8,00 30,00

35,00 1,50 20,00 2,50 25,00 25,00 2,50 40,00 19,00 15,00 1,50 9,00 28,00

40,00 3,50 30,00 3,00 25,00 26,00 3,50 40,00 20,00 20,00 2,00 9,00 28,00

35,00 2,00 25,00 3,00 25,00 26,00 3,00 40,00 20,00 18,00 1,80 9,00 28,00

14,83 15,00 5,00 15,00 40,00 16,00 25,00 7,00

14,83 15,00 10,00 20,00 60,00 16,00 30,00 10,00

14,83 15,00 8,00 20,00 55,00 16,00 30,00 8,00

15,00 14,00 5,00 15,00 40,00 16,00 30,00 6,00

15,00 14,00 10,00 15,00 65,00 18,00 35,00 12,00

15,00 14,00 8,00 15,00 60,00 17,00 30,00 6,00

14,83 13,00 6,00 20,00 40,00 15,00 28,00 5,00

14,83 14,00 10,00 20,00 65,00 16,00 38,00 12,00

14,83 14,00 8,00 20,00 60,00 16,00 30,00 6,00

14,83 13,00 7,00 20,00 50,00 14,00 28,00 7,00

14,83 14,00 10,00 20,00 70,00 15,00 35,00 15,00

14,83 14,00 8,50 20,00 60,00 15,00 32,00 7,00

Legume 1

Ardei dulce

2

Cartofi

3

Castraveţi

4

Ceapă galbenă

5

Ciuperci Shampinion

6

Dovlecei

7

Morcov

8

Pătrunjel

9

Roşii

11

Usturoi

12

Varză

13

Varză de pechin

14

Vinete

Fructe 1

Banane

2

Lămîi

3

Mere

4

Pere

5

Miez de nucă

6

Portocale

7

Prune uscate

8 Struguri de masă Preţurile sunt colectate din piaţa de legume şi fructe din Chişinau, str. Albişoara Preţul mediu este preţul frecvent întîlnit în piaţă www.statistica.md

3