Paradisurile Fiscale [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE SUCEAVA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ SPECIALIZAREA AFACERI INTERNAŢIONALE ANUL III

PROIECT LA RELAŢII FINANCIAR VALUTARE INTERNAŢIONALE TEMA PARTICULARITĂŢILE PARADISURILOR FINANCIARE

REALIZAT DE : ROATĂ ANA-RAMONA ROŞU ALEXANDRA

CUPRINS Cap. 1. Noţiuni generale privind paradisurile fiscale şi evaziunea fiscală ................................. 2 Cap. 2. Caracteristicile paradisurilor fiscale ................................................................................ 4 Cap. 3. Clasificarea paradisurilor fiscale ...................................................................................... 5 Cap. 4. Factorii care determină alegerea paradisurilor fiscale ................................................... 7 Cap. 5. Forme de entităţi juridice offshore ................................................................................. 12 5. 1. Forme clasice de entităţi juridice offshore.................................................................. 12 5. 2. Tipuri de companii offshore din punct de vedere al activităţii desfăşurate ............... 13 5. 3. Utilizări legale ale jurisdicţiilor offshore …………………………………….…….. 15 5. 3. 1. Practici legale de utilizare a jurisdicţiilor offshore …………………………. 15 5. 3. 2. Doctrine judiciare cheie .................................................................................. 16 5. 3. 3. Utilizări imorale ale paradisurilor fiscale ....................................................... 17 Cap. 6. Alegerea unui paradis fiscal ............................................................................................ 18 Cap. 7. Paradisuri fiscale .............................................................................................................. 19 Cap. 8. Concluzii ............................................................................................................................ 21 Bibliografie ..................................................................................................................................... 22

2

Cap.1.Noţiuni generale privind paradisurile fiscale şi evaziunea fiscală Evaziunea fiscală internaţională, stimulată de existenţa unor mici entităţi juridice cu statut special sau de tip statal, numite în literatura secolului XX paradisuri sau oaze fiscale, nu este un fenomen caracteristic lumii contemporane. Acestea au existat din vechime. Astfel, în Grecia antică, insulele din vecinătatea Atenei erau utilizate de către comercianţi pentru stocarea mărfurilor, în felul acesta evitându-se un impozit de 2% perceput de cetate asupra importurilor şi exporturilor. În secolele XVI-XVII, Flandra a devenit un paradis fiscal, întrucât comerţul efectuat prin porturile sale era supus la obligaţii fiscale şi restricţii minore. În anul 1889, The Bank of Nova Scotia din Canada, a doua ca mărime din ţară, a deschis un birou în Jamaica, prin intermediul căruia clienţii băncii beneficiau de avantajele fiscale şi financiare acordate de această ţară pentru operaţiunile de comerţ internaţional. Momentul care a marcat creşterea importanţei paradisurilor fiscale l-a reprezentat sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, când a crescut numărul filialelor unei societăţi – societate mamă. Iniţial, aceste filiale au servit extinderii societăţilor mamă în străinătate, în ţări care le acordau facilităţi fiscale, şi ca loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi reinvestite sau repatriate. Ulterior, filialele străine au început să fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscală. Pentru a servi acestui scop, filialele au început să fie implantate în ţări cu monedă stabilă, care nu exercitau un control asupra schimburilor, aveau un sistem bancar fiabil şi un guvern care încuraja investiţiile străine pe teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile investitorilor străini sau beneficiile societăţilor rezidente, precum şi dividendele vărsate de filiale societăţii mamă. Statele-paradis fiscal (Tax Haven) capătă, astăzi, o rezonanţă din ce în ce mai profundă, atât în lumea marilor giganţi ai mapamondului, cât şi în ţări cu niveluri de trai mult sub cel al subzistenţei, ele multiplicându-şi simultan numărul şi complexul de avantaje oferite investitorilor străini, în speţă corporaţiilor multinaţionale. Pentru susţinerea celor de mai sus se pot prezenta o serie de date relevante. Astfel, dacă în 1978, corporaţiile americane transferau către paradisurile fiscale, sub forma investiţiilor străine directe, capitaluri cifrate la 23 miliarde dolari USD, iar corporaţiile Europei Occidentale avansau resurse financiare estimate la 160 miliarde dolari USD, la începutul secolului al XXI–lea, volumul operaţiunilor de capital derulate în state - paradis fiscal sunt evaluate la 1600 miliarde dolari USD, aşa cum afirmă reprezentanţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite411. Evaziunea fiscală internaţională este o formă a evaziunii fiscale ilicite, iar paradisul fiscal o soluţie de realizare a acesteia. Ceea ce este însă cu adevărat grav, în legătură cu existenţa paradisurilor fiscale, este faptul că, profitând de avantajele oferite de acestea, companiile „off-shore” recurg la spălarea banilor proveniţi din fraudă fiscală naţională, de foarte multe ori evaziunea fiscală, derulată prin intermediul companiilor „offshore” împletindu-se, armonios, cu bancruta frauduloasă, contrabanda şi spălarea banilor. Şi în România, „speriaţi” de mărimea exagerată a unor impozite şi taxe, oamenii de afaceri, în special importatorii şi exportatorii, şi-au înregistrat, într-un ritm ameţitor, în ultimii 15 ani, companii „offshore”, prin intermediul cărora statul român este prejudiciat de importante fonduri băneşti. Paradisurile fiscale sunt răspândite pe cele cinci continente. Şi nu sunt refugiul exclusiv al celor mai bogaţi: majoritatea celor care obţin profituri în aceste locuri dispun de o avere modestă pe care doresc să o dezvolte şi să o păstreze. În contextul mondializării schimburilor, o întreprindere care ignoră paradisurile fiscale se condamnă prin aceasta la non-competitivitate. Este posibil legal ca firmele să nu mai plătească taxe şi impozite Ce este un paradis fiscal

1

Ledoran Serge, Rose Philippe (2006) , “ Cyber – Mafia hakerilor, Securitatea site-urilor comerciale”, Editura Antet Bucureşti

3

Termenul de "paradis fiscal" este vag definit şi include orice ţară care percepe zero impozite sau impozite reduse pe toate sau doar pe unele categorii de venituri, un anumit nivel de secret bancar sau comercial, cerinţe minime din partea băncii centrale şi nici un fel de restricţii asupra schimburilor valutare. De asemenea, cele mai multe paradisuri fiscale au criterii relativ simple pentru autorizarea şi funcţionarea băncilor şi a entităţilor economico-financiare. Într-un sens strict, aproape fiecare ţară din lume poate fi considerată un paradis fiscal deoarece, într-o formă sau alta, companiilor şi persoanelor fizice străine le sunt oferite o serie de facilităţi pentru a încuraja investiţiile lor şi a promova astfel creşterea economică. Orice stat poate servi ca paradis fiscal unor persoane în baza unor tratate de impozitare care asigură un regim favorabil unor tipuri de venituri şi investiţii efectuate de străini în ţara respectivă. În acelaşi timp, o ţară ca Panama, de exemplu, care este considerată ca una din primele zece ţări paradisuri fiscale din lume, nu este considerată un paradis fiscal de către populaţia locală, întrucât guvernul percepe impozite pe venituri, taxe vamale asupra importurilor şi exporturilor, impozite asupra donaţiilor şi proprietăţilor imobiliare, taxe de înregistrare a corporaţiilor, impozite asupra consumurilor şi diferite alte taxe asupra propriilor cetăţeni. Trebuie recunoscut dreptul oricărui contribuabil de a evita pe căi legitime plata impozitelor, ceea ce presupune deseori recurgerea la paradisurile fiscale, dar în acelaşi timp aceste paradisuri fiscale pot fi folosite pentru efectuarea unor operaţiuni care implică evaziune fiscală. Paradisurile se impart în cinci tipuri: se poate alege aici domiciliul fiscal, locul de instalare a bazei de lucru, se poate trăi aici, se pot câştiga bani sau se poate obţine cetăţenia. Aceste ţări se adresează fie persoanelor fizice, fie persoanelor juridice, fie ambelor în acelaşi timp. Statele considerate ca fiind paradisuri fiscale constituie un refugiu pentru toate tipurile de societăţi cu scopul de a permite beneficiarilor să reducă şi respectiv chiar să suprime în totalitate taxele la care sunt supuşi, în deplină legalitate şi de-o manieră practic imposibil de controlat de către serviciile fiscale din ţara de origine. Evaziunea fiscală Legea privind combaterea evaziunii fiscale, numărul 87/1994 defineşte evaziunea fiscală ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare, de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine”. În economia de piaţă, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce ia proporţii de masă din cauza tentaţiei de a fi sustrase de sub incidenţa legii venituri impozabile cât mai substanţiale. Dicţionarul explicativ al limbii romane defineşte evaziunea fiscală ca fiind : „sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale”. Evaziunea fiscală e rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a unei neprevederi şi nepriceperi a legiutorului a cărui fiscalitate excesivă e tot atât de vinovată ca şi cei care îi provoacă prin aceasta la evaziune. Pentru mulţi analişti, evaziunea fiscală este una din bolile societăţilor moderne, alături de economia subterană, corupţie şi altele. Pentru alţii, puţini se pare, ea este o atitudine şi manifestare brută a democratiei.În ecuaţia fiscalităţii una din variabilele ce trebuie luate în considerare este înclinaţia contribuabilului spre evaziune fiscală. Cu cât această înclinaţie este mai mare, cu atât va fi înregistrată o pierdere mai mare de venituri fiscale din partea statului. Pe termen scurt, evazioniştii au de câştigat, în timp ce statul (bugetul acestuia) are de pierdut. Pe termen lung au de pierdut ceilalţi contribuabili care nu recurg la evaziune fiscală, prin ridicarea posibilă a fiscalităţii pentru complinirea resurselor financiare publice diminuate de evaziune. Prin evaziune fiscală, puterea publică are de pierdut ceva mai mult decât o nerealizare de resurse bugetare. Pierderea efectivă constă în nerealizarea programului politic de guvernare şi în împiedicarea îndeplinirii unor aspiraţii fireşti pentru puterea politică şi administraţia publică: putere, glorie, credibilitate şi alte avantaje materiale sau spirituale.Pe termen lung, în urma evaziunii fiscale s-ar putea să aibă de câştigat economia în întregul ei, dacă eficienţa cu care sunt utilizate resursele rezultate din evaziune este mai mare decât cea pe care ar fi obţinut-o guvernul pentru aceste fonduri. Este util să esenţializăm. în faţa evaziunii fiscale sunt puse trei părţi: două părţi active (statul şi evazionistul) şi o parte pasivă (neevazionistul). Dacă cele două părţi active au în mod evident ce pierde, respectiv ce câştiga, a 4

treia parte, aparent, nu are nici ce pierde şi nici ce câştiga din evaziunea fiscală a altora.Totuşi, pe termen lung, cel care nu recurge la evaziune fiscală, aşa cum am arătat, ar putea să suporte o creştere a sarcinii fiscale datorită golurilor produse în bugetul de stat de evazionişti. El poate anticipa acest proces, dar nu este sigur că va lua hotărârea, în acest context, să recurgă şi el la evaziune. Cei mai mulţi neevazionişti nu o vor face nici în continuare, fie că nu au ocazia (spre exemplu, pensionarii), fie că nu merită (riscul este prea mare comparativ cu beneficiile), fie, pur şi simplu, că au aversiune pentru astfel de fapte.

Cap. 2.Caracteristicile paradisurilor fiscale Multe ţări nu impun nici un impozit sau percep impozite foarte reduse pe toate sau pe unele categorii de venituri şi oferă un anumit grad de secret bancar sau comercial. Dar, în mod tipic, paradisurile fiscale au extins sau întărit legile lor cu privire la secretul bancar şi au adoptat şi alte măsuri pentru a-şi îmbunătăţi poziţia în competiţia cu alte paradisuri fiscale. Principalele caracteristici ale paradisurilor fiscale sunt următoarele: • Impozitele reduse Majoritatea ţărilor considerate paradisuri fiscale nu impun nici un impozit pe venituri sau impun impozite doar asupra unor categorii de venituri, fie impun un impozit redus, în comparaţie cu impozitele impuse de ţările de origine ale celor care folosesc paradisurile fiscale respective. De exemplu, guvernele din Insulele Bahamas, Bermuda, Cay-man şi altele nu impun nici un impozit asupra veniturilor sau averii personale. în aceste cazuri, lipsa impozitelor pe venituri face parte dintr-o politică de atragere a băncilor şi corporaţiilor economico-financiare din străinătate, dar e-xistă de asemenea şi cazuri în care ţara respectivă a considerat că nu este necesar sau practic să aplice un impozit asupra veniturilor. Multe din paradisurile fiscale din regiunea Caraibelor sunt ţări mici, mai puţin dezvoltate, ai căror locuitori sunt, în general, săraci. Proporţia redusă a populaţiei cu un venit superior nivelului de subzistenţă ar putea face ca un sistem de taxare să fie prea puţin practic. Ţara respectivă ar putea obţine un venit mai considerabil, cu un cost mai redus, prin perceperea de taxe vamale, taxe de autorizaţii şi onorarii. • Secretul Un anumit grad de secret bancar este o caracteristică comună atât ţărilor care sunt considerate a fi paradisuri fiscale, cât şi celor care nu intră în această categorie. Cele mai multe ţări asigură o anumită protecţie a informaţiilor bancare sau comerciale. Dar, în acelaşi timp, cele mai multe ţări nu vor proteja aceste informaţii în cazul unei anchete legale din partea unui guvern străin, mai ales atunci când această anchetă este făcută în baza unui tratat. Paradisurile fiscale, însă, refuză să spargă zidurile din jurul secretului bancar, chiar şi atunci când poate fi vorba despre încălcarea legilor unei alte ţări. Distincţia se face între o serie de reguli exagerat de restrictive cu privire la secretul bancar, care pot încuraja comiterea unor infracţiuni fiscale şi legile care ţin seama cuvenită de protecţia confidenţialităţii personale, dar care permit şi cercetările legitime în cazurile corespunzătoare. Gradul de secret şi amploarea restricţiilor variază de la ţară la ţară. Spre exemplu, unele state menţin o distincţie între evaziunea fiscală şi alte activităţi criminale, cooperând atunci când este vorba despre investigarea cazurilor infracţionale din afara sferei taxelor, dar refuză să coopereze în cazurile de evaziune fiscală. • Incurajarea dezvoltarii segmentului bancar Activitatea bancară tinde să joace un rol mai important în economia unui paradis fiscal decât în economia unei ţări care nu este considerată ca atare. Cele mai multe ţări paradisuri fiscale urmează o politică de încurajare a activităţii bancare din străinătate. Acest lucru se face prin introducerea unei distincţii între activitatea bancară a locuitorilor ţării respective şi aceea a cetăţenilor străini. În general, activitatea cetăţenilor străini nu este supusă unor cerinţe în ce priveşte rezerva de fonduri, ea fiind impozitată în mod diferit (dacă va fi impozitată) şi nu va fi supusă controalelor exercitate asupra schimburilor valutare sau altor controale. În plus, această activitate se bucură de garanţiile relative la menţinerea secretului bancar. 5

Paradisurile fiscale prosperă în largă măsură datorită prezenţei băncilor străine. Unul din criteriile importanţei activităţii bancare pentru o economie este relaţia dintre volumul de bunuri străine, sub forma depunerilor bancare şi volumul comerţului exterior total al ţării respective. In comparaţie cu comerţul exterior, depunerile bancare din străinătate în paradisurile fiscale sunt considerabil mai mari decât conturile bancare străine în ţările care nu sunt paradisuri fiscale. • Mijloace de comunicaţie moderne Numeroase ţări considerate paradisuri fiscale posedă excelente instalaţii de comunicare, îndeosebi servicii bune de telefonie, cablu care le leagă de alte ţări. Unele au, de asemenea, excelente servicii aeriene. De exemplu, există curse aeriene zilnice non-stop între SUA şi Insulele Cayman. Folosirea englezei ca limbă principală în ţările caraibiene şi apropierea lor geografică de continentul american contribuie, de asemenea, la considerarea lor drept ţinte deosebit de atrăgătoare pentru locuitorii Statelor Unite şi Canadei. • Lipsa de control asupra monedei Controlul care se exercită în multe paradisuri fiscale este un control cu dublă monedă, care face deosebire între localnici şi străini şi între moneda locală şi cea străină. Ca regulă generală, locuitorii ţării sunt supuşi controalelor asupra monedei, dar nu şi cetăţenii străini. În mod normal, însă, străinii sunt supuşi controalelor în ceea ce priveşte moneda locală. O companie creată într-o ţară paradis fiscal şi al cărei proprietar este un cetăţean străin care îşi desfăşoară cea mai mare parte a activităţii în afara paradisului fiscal este, în general, considerată ca entitate cu regim de străin în ce priveşte controlul asupra schimburilor valutare. În consecinţă, un străin poate înfiinţa o companie într-un paradis fiscal pentru a-şi desfăşura activitatea în alte jurisdicţii. În acest caz, compania nu va fi supusă controalelor asupra schimburilor valutare în paradisul fiscal, atât timp cât activitatea ei se desfăşoară în moneda altor jurisdicţii şi nu se angajează în tranzacţii în ţara paradis fiscal respectivă. • Publicitatea promoţională Cele mai multe ţări paradisuri fiscale îşi fac singure publicitate pe această temă datorită avantajelor pe care le prezintă atragerea investiţiilor străine. Aceste ţări văd în activitatea financiară o sursă de venituri relativ stabilă şi caută să o promoveze activ. De exemplu, Insulele Barbados au adoptat o legislaţie de natură a le îmbunătăţi poziţia de centru financiar. Insulele Bahamas au declanşat o puternică campanie publicitară pentru a deveni un centru de elită al activităţii bancare, de asigurări şi înregistrări de nave. Unele ţări paradisuri fiscale sunt activ promovate de diferite persoane şi companii din alte state, care organizează seminarii în ţările lor. Ei favorizează interesele acelor investitori interesaţi sa-şi recicleze banii şi care nu vor să plătească impozite pe venit. Aceşti promotori sunt specializaţi în vânzarea de licenţe de funcţionare în străinătate. Astfel, pentru un preţ rezonabil, o persoană poate deveni proprietara unei bănci proprii, care este de obicei adăpostită într-un birou cu o singură încăpere, alături de multe alte bănci, şi constă dintr-o placă de alamă cu numele băncii, lipită pe o uşă şi un sistem de telex folosit în comun. Pretutindeni şi din totdeauna evaziunea fiscală a fost condamnată. Cu toate acestea perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat de-a lungul timpului. El persistă în toate ţările şi în toate perioadele, în ciuda sancţiunilor.

Cap. 3. Clasificarea paradisurilor fiscale Paradisurile fiscale se pot împărţi în principale şi secundare. În cadrul paradisurilor fiscale principale se pot identifica şapte tipuri de ţări: 1) ţări care nu aplică nici un fel de impuneri asupra veniturilor şi creşterilor de capital numite „zero heavens” sau „pure heavens”): Anguilla, Aruba, Bahamas, Bermude, Insulele Cayman, Insulele Marshall, Mauritius.

6

2) ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este redus (rate fixe stabilite de autorităţi sau în combinaţie cu scutiri sau reduceri provenite din tratatele de evitare a dublei impuneri): Cipru, Liechtenstein, Malta, Elveţia, Jersey, Insulele Britanice Virgine. 3) ţări în care impozitul este stabilit pe o bază teritorială: Costa Rica, hong Kong, Liberia, Malaezia, panama, Filipine, Marea Britanie (pentru societăţile nerezidente). Contribuabilii beneficiază de o exonerare a beneficiilor obţinute prin operaţiuni realizate în afara teritoriului. 4) ţări care oferă tratamente speciale companiilor offshore şi companiilor holding: Austria, Ungaria, Luxemburg, Olanda, Singapore, Thailanda. 5) ţări în care sunt scutite de taxe companiile ce produc pentru export: Irlanda şi Madeira. 6) ţări în care sunt oferite avantajele fiscale companiilor de afaceri internaţionale – companii orientate sau nu spre investiţii, dar care se califică drept companii financiare offshore privilegiate: Antigua, Bahamas, Bermude, Insulele Britanice Virgine, Montserrat, Nevis. 7) ţări care oferă avantaje fiscale specifice societăţilor bancare sau altor instituţii financiare cu activităţi offshore: Hong Kong, Madeira, Malaezia, Filipine, Singapore, Thailanda, Vanuatu. Această clasificare are la bază principalele dispoziţii legale, însă în realitate multe ţări aparţin mai multor categorii de mai sus. Marea majoritate a acestor state reprezintă foste colonii rămase fără suportul financiar al Coroanei după spargerea imperiului colonial britanic. Fiind ţări mici din punct de vedere geografic, cu populaţie restrânsă şi în general fără prea multe resurse naturale, aceste state s-au orientat către exploatarea frumuseţilor naturale, turismul şi serviciile diverse jucând cel mai important rol în economia lor. Companiile offshore asigură acestor ţări venituri substanţiale prin:  crearea de locuri de muncă pentru persoane superior calificate, deci salarii şi impozite pe salarii mai mari;  existenţa unor firme de avocatură, instituţii de stat de înregistrare, bănci şi instituţii financiare înregistrate pe aceste teritorii. Chiar şi în situaţia unor sume modeste, taxele obligatorii către stat: taxe de înmatriculare şi reînmatriculare şi impozitele contribuie la obţinerea unui venit considerabil pe cap de locuitor. De exemplu, Insulele Britanice Virgine au 17.000 de locuitori. În anul 2003, erau înmatriculate în această ţară aproximativ 460.000 de companii offshore. Înmulţind acest număr cu impozitul anual plătit de o astfel de companie ( 300 USD), reiese că taxele plătite de companiile offshore „aduc” 8.000 USD pe cap de locuitor. În ceea ce priveşte paradisurile fiscale secundare, ţările din cadrul lor, caracterizate printr-o suprafaţă mică şi o populaţie redusă numeric, fără a îndeplini toate caracteristicile paradisurilor fiscale principale, fie nu aplică nici un fel de impunere fiscală, fie nu impun anumite venituri realizate de persoane fizice sau de societăţi. Uneori acordă exonerări pentru activităţilr desfăşurate de anumite societăţi sau reduc mult cotele de impunere. Există însă multe insuliţe şi ţări în curs de dezvoltare deficitare la nivelul mediului economico – social, dar care nu prevăd impozite şi taxe pentru entităţile offshore. Ele nu sunt calificate drept paradisuri fiscale eficiente deoarece nu oferă celelalte facilităţi cerute de această industrie. De exemplu, Tonga, în Oceanul Pacific, nu impozitează profiturile, ci impune numai o taxă anuală plătită de companii; acest stat este însă practic inaccesibil pentru afaceri. În Marea Nordului, pe coasta germană, în statul Schleswig Holstein, se află un sătuc de aproximativ 50 de locuitori, utilizat în scopuri fiscale de aproximativ 70 de companii. Relaxarea fiscală a existat aici de aproximativ 300 de ani, de când un duce german i-a eliberat de taxe pe locuitori în schimbul construirii unui dig pentru prevenirea inundaţiilor. După ce, din 1996, satul a început să fie căutat pentru a beneficia de avantajele sale fiscale, autorităţile au încercat să stavilească profitorii fiscali condiţionând facilităţile fiscale de derularea operaţiunilor societăţii din satul respectiv şi de ţinerea evidenţei tot acolo. Rezultatul s-a materializat în introducerea de noi linii telefonice şi în demararea afacerilor.

7

Cap. 4. Factorii care determină alegerea paradisurilor fiscale Indiferent de natura juridică a unui investitor şi de motivaţia acestuia, în cadrul deciziei de a apela la avantajele oferite de un paradis fiscal, problema primordială este aceea a obiectivelor de realizat şi a costului acestora. Factorii care determină alegerea paradisurilor fiscale s-ar putea împărţi în două categorii: factori generali şi factori principali.Factorii generali : 1. Garanţiile guvernamentale în privinţa protecţiei împotriva expropierii şi naţionalizării. Fluxul de bani se aseamănă ciclului hidrologic în care apele se îndreaptă inevitabil către mare. Apa este folosită, refolosită şi în final ajunge în rezervoarele oceanelor. Pe de altă parte, există aproximativ 250 de ţări şi teritorii în lume şi numai o singură ţară (cea de rezidenţă fiscală) nu poate fi considerată un potenţial refugiu offshore. Numai un guvern care a ajuns cu spatele la zid (forţat de împrejurări) va confisca investiţiile străine; o astfel de acţiune va duce la încetarea investiţiilor străine pentru o lungă perioadă de timp. În 1959, americanii au pierdut aproximativ 7 mld. De USD prin neasigurarea investiţiilor americane în Cuba (condusă de Fidel Castro la acel moment), Cuba fiind totodată un paradis fiscal în acei ani. Paradisurile fiscale care au conştientizat din timp importanţa acestui element au avut numai de câştigat. Cayman Islands şi Antilele Olandeze au introdus în legislaţiile lor garantarea împotriva riscului de expropriere sau naţionalizare, ele numărându-se la ora actuală printre cele mai renumite paradisuri fiscale. 2. Tratament nediscriminatoriu al investiţiilor străine La ora actuală, în zonele offshore, cu cât restricţiile investiţionale, sunt mai neînsemnate, cu atât paradisul fiscal este mai flexibil şi mai atrăgător. Prin acest tratament obiectiv se urmăreşte contracararea limitării libertăţii societăţii la un moment dat sub un anumit pretext, prin schimbarea bruscă a legislaţiei faţă de capitalul străin. Sunt evitate ţările în care guvernele limitează participarea capitalului străin, în care se deţine în întregime controlul asupra unor domenii de activitate sau se stimulează prioritar investiţiile naţionale. 3. Stimularea investiţiilor străine Guvernele din întreaga lume se luptă pentru atragerea de investiţii internaţionale. Chiar şi o ţară cu fiscalitate excesivă, precum Marea Britanie, exclude de la impozitare dividendele, dobânzile şi câştigurile de capital din vânzarea activelor fixe obţinute de către investitorii străini care s-au instalat la Londra şi care acţionează pe pieţele internaţionale. Guvernul britanic e conştient că dacă ar supune impozitării aceşti investitori cu siguranţă ei se vor muta într-o ţară cu un mediu de afaceri mai lejer din punct de vedere fiscal, iar bugetul naţional ar pierde veniturile realizate din comisioanele de transfer de proprietate şi din impozitele plătite pe proprietatea imobiliară. Imaginea Irlandei de ţară „favorabilă investiţiilor străine directe” se datorează menţinerii unei strategii fiscale competitive mai bine de 40 de ani. Încă din 1950, Irlanda oferea o scutire de impozite pentru profiturile din export pe o perioadă de 15 ani, în condiţiile în care nivelul mediu de impozitare existent în Europa la acea dată era de 50%. 4.Impozitarea redusă În toate paradisurile fiscale, avantajele fiscale au o bază legală. Companiile offshore înregistrate în Insulele Britanice Virgine nu plătesc alte tipuri de impozite în afara unui impozit anual în valoare de 300 USD, independent de cifra de afaceri. Pentru Belize şi Seychelles, această taxă anuală se ridică la „impresionanta” sumă de 100 USD, în timp ce în Panama, este de 150 USD. Este evident de ce aceste avantaje fiscale sunt alese în schimbul unor cote de impozit pe profit de 20-50%. 5.Stabilitate politică şi economică Un investitor care e dispus să abordeze zona offshore este interesat de două elemente extrem de importante: profit şi siguranţa investiţiei, iar ultimul element este în directă dependenţă de stabilitatea statuluigazdă. Decizia guvernelor unor ţări de a proceda la naţionalizări şi exproprieri constituie un risc care nu poate fi neglijat. 8

6. Sistemul legislativ În general, majoritatea paradisurilor fiscale sunt ţări care funcţionează pe baza dreptului cutumiar anglo-saxon, unde precedentele juridice (soluţiile anterioare ale instanţelor pentru cazuri similare) au o importanţă foarte mare. 7.Portofoliul de Tratate de Evitare a Dublei Impuneri Acordurile bilaterale pentru evitarea dublei impozitări (şi pentru împiedicarea evaziunii fiscale) pot fi benefice, deoarece pentru anumite tipuri de venit se aplică reguli de impozitare care sunt mai atractive decât acelea care s-ar fi aplicat dacă venitul ar fi fost impozitat în doar una sau în ambele ţări implicate. Tipurile de venit aplicabile sunt în mod obişnuit, veniturile din dobânzi, dividende şi redevenţe. 8. Secretul bancar Prevederile legale ale Common Law-ului dispun uneori amenzi mari şi ani grei de închisoare pentru angajaţii din domeniul bancar ce încalcă principiul confidenţialităţii activităţii clienţilor. Pe de altă parte, SUA şi organismele internaţionale exercită presiuni asupra jurisdicţiilor offshore în cadrul luptei împotriva evaziunii fiscale şi spălării banilor murdari. Prinse între ciocan şi nicovală, băncile ce nu dezvăluie informaţiile solicitate pot suporta amenzi usturătoare în ţările în care au filiale deschise şi în care autorităţile nu primesc informaţiile solicitate, mai mult sau mai puţin diplomatic. În Europa, la un moment dat, relaţiile diplomatice între Franţa şi Elveţia s-au deteriorat, datorită încercărilor unor vameşi francezi (ulterior condamnaţi penal) de a viola secretul bancar elveţian.Ca urmare a acestui conflict, Consiliul Naţional al Elveţiei a refuzat să mai aprobe un protocol, prin care se modifica un tratament existent între aceste ţări. 9. Cooperarea guvernamentală Venezuela şi-a pierdut statutul de paradis fiscal deoarece a ales calea unei politici naţionaliste în defavoarea unei cooperări cu companiile străine de comerţ internaţional. Insula Norfolk a fost un paradis fiscal cu o reputaţie în creşetere până în 1974, când Australia a amendat această situaţie, considerând-o parte a sa din punct de vedere al tratamentului fiscal. Numai rezidenţii nativi ai insulei şi companiile înmatriculate aici şi care sunt în întregime deţinute şi controlate de rezidenţii insulei pot obţine facilităţi fiscale. 10. Taxe vamale minimale La nivelul statelor ce permit activităţi offshore, în unele cazuri este compensată taxarea minimală a importurilor cu taxe pe vânzări; în alte cazuri (Bermuda, Liberia, etc.) se practică taxe mari pe import, contrabalansând taxe foarte mici pe vânzări. 11. Localizarea economică a jurisdicţiei Multe companii s-au orientat către paradisurile fiscale ce se aflau în centrul unor pieţe comune regionale pentru a benficia de reducerile de tarife vamale, restricţii comerciale minime, armonizarea legislativă şi pieţe potenţiale mai vaste. Beneficiarii principali ale acestor relocări au fost Belgia în CEE, Costa Rica în Piaţa Comună din America Centrală şi Jamaica în Asociaţia de Comerţ a Caraibelor. Ca urmare a cererilor statelor membre UE, Belgia şi-a crescut taxele astfel încât în prezent nu mai este un paradis fiscal, păstrându-şi totuşi o serie de avantaje. Jamaica şi-a pierdut şi ea din autoritate, de data aceasta nu ca urmare a modificărilor fiscale, ci datorită recesiunii sale economice, poziţia sa fiind uzurpată de Barbados şi Sf. Vincent. 12. Oportunităţile oferite pe termen lung Profesioniştii din domeniu sunt interesaţi de speranţa de viaţă a reducerilor fiscale oferite în condiţiile schimbării guvernării acestor ţări. În Bahamas, respingerea zvonurilor referitoare la o posibilă reformă fiscală a dus la o deblocare masivă a intrărilor de investiţii din exteriorul ţării în zona liberă a acestei regiuni. 13. Inflaţia şi politica de creditare O politică pertinentă de creditare a Băncii Centrale este un element vital pentru corporaţiile ce nu deţin suficiente resurse financiare şi doresc să apeleze la credite locale pentru finanţarea operaţiunilor lor. Elveţia reprezintă numărul 1 în lume din acest punct de vedere, pe când Bahamas, Jamaica, Hong Kong şi Vanuatu au fost criticate pentru insuccesul lor în a adopta politici antiinflaţioniste şi de creditare eficiente. 9

14. Disponibilitatea capitalului local Infrastructura financiară a unei jurisdicţii offshore ar trebui să aibă la dispoziţie capitaluri necesare atunci când acestea sunt cerute. Panama a avut o evoluţie fulminantă în ultimii ani datorită faptului că a acţionat pentru a pune la dispoziţia companiilor străine fonduri pentru susţinerea operaţiunilor lor internaţionale. Prin legislaţia bancară adoptată de această ţară, au fost atrase filiale a sute de bănci importante ale lumii. Elveţia a fost cunoscută iniţial ca un paradis bancar datorită imenselor resurse financiare disponibile în băncile sale. Secretul operaţiunilor bancare derulate prin Panama, Bahamas, Luxemburg şi Elveţia a reprezentat şi reprezintă un argument important pentru transferul fondurilor în aceste state. 15.Resursele umane disponibile O companie care doreşte să-şi stabilească sediul într-un paradis fiscal solicită informaţii cu privire la structura juridică, bancară, hotelieră şi calitatea vieţii din zona respectivă. Există un pronunţat interes, pentru existenţa unui nivel de educaţie ridicat al personalului angajat autohton şi pentru asigurarea unor condiţii de viaţă şi de instruire a copiilor angajaţilor din ţara de origine, la un cost care să nu fie exagerat de ridicat. 16. Poziţia geografică, sistemul de comunicaţii şi de transport Existenţa unui sistem de comunicaţii prin telefon, fax este esenţială în desfăşurarea unei afeceri. Deplasarea şi stocajul bunurilor comerciale sunt influenţate de existenţa unui transport comod şi rapid, aerian, terestru şi maritim. Următorul factor este proximitatea resurselor naturale, aşezarea geografică, reţelele de telecomunicaţii, utilităţile şi sistemele de transport disponibile. Un amplasament favorabil pentru transbordarea mărfurilor sau bunurilor este absolut necesar pentru un centru offshore unde se depozitează, manufacturează, etichetează şi pentru astfel de operaţiuni. Elveţia nu oferă posibilitatea transportului naval, dar totuşi deţine o poziţie importantă, pe când Vanuatu este taxat de insuficienţa facilităţilor de transport naval. 17. Obligaţiile managementului Multe companii au renunţat la stabilirea de baze în străinătate pentru că legislaţiile ţării vizate nu permiteau un managemenr adecvat şi eficace. Puţine paradisuri fiscale sunt însă caracterizate de diferenţe majore între obligaţiile managementului local şi cele ale managementului străin. În acelaşi timp, e imperativ pentru o societate-mamă să permită companiilor înfiinţate în străinătate suficientă autonomie pentru a îndeplini condiţiile de calificare ca entitate juridică distinctă din punct de vedere juridic, fiscal şi contabil. 18. Respectarea cu sfinţenie a înţelegerilor contractuale Normalitatea operaţiunilor într-un paradis fiscal ţine de hotărârea guvernului-gazdă de a consfinţi şi respecta înţelegerile contractuale ce se realizează pe teritoriul său. Cu toate că dreptul internaţional nu poate ataca suveranitatea şi autonomia fiecărui stat, majoritatea companiilor multinaţionale îşi investesc banii acolo unde contractul are valoare de lege şi unde, în cazul violării lui de către guvern, se acordă compensaţii corecte, acceptabile de către partea vătămată . 19. Respectarea dreptului de proprietate Corelată cu respectarea contractelor, respectarea proprietăţii este dorinţa oricărui agent economic, oriunde s-ar afla acesta. După Panama, Elveţia are cel mai mare număr de companii offshore înregistrate, ca urmare a importanţei acordate de acest stat drepturilor nerezidenţilor în tratarea redevenţelor, licenţelor, şi, în general, a tuturor drepturilor intelectuale. Orice centru offshore care se respectă ar trebui să aibă o astfel de legislaţie de ocrotire a proprietăţii (intelectuale sau materiale). 20. Situaţia şi istoricul datoriei externe În condiţiile accentuării schimburilor comerciale internaţionale se amplifică şi transferurile financiare internaţionale, iar marile companii caută acele zone care se bucură de cea mai mare credibilitate internaţională în calitate de debitor. Când rating-ul unui guvern înregistrează evoluţii negative, companiile înmatriculate în zona lui de influenţă au de suferit şi caută locaţii cu poziţii mai sigure. Astfel de mişcări de capital se înregistrează acum în Indiile de Vest. 21. Existenţa unor tratate internaţionale SUA şi multe dintre statele puternic industrializate au încheiate Tratate de Parteneriat, Comerţ şi Navigaţiile cu majoritatea paradisurilor fiscale, astfel încât multe dispute referitoare la derularea afacerilor pot

10

fi teoretic eliminate. Totuşi, apariţia a noi paradisuri fiscale implică abordarea prudentă a riscurilor ce pot apărea ca urmare a inexistenţei acestor tipuri de acorduri (sau similare). 22. Delegaţiile oficiale şi de afaceri Când un guvern străin doreşte să atragă investitori străini în ţara sa, va trimite delegaţii oficiale pentru a promova avantajele oferite de ţara sa. Acest gen de abordare s-a dovedit foarte eficace în cazul Bahamas (1960), după ce Fidel Castro a preluat Havana şi multe companii şi-au relocat sediile în afara Cubei. 23. Promovarea guvernamentală Majoritatea statelor paradisuri fiscale finanţează deschiderea de birouri de promovare a lor în SUA, Europa şi Orientul Îndepărtat; prin acestea, firmele multinaţionale intră în contact cu facilităţile oferite de respectivele guverne. Pe lângă împărţirea de broşuri şi pliante informative, aceste agenţii de promovare aranjează şi vizite ale reprezentanţilor guvernamentali familiarizaţi cu mediul economic şi juridic promovat. Factori particulari: Factorii particulari care influenţează alegerea unui paradis fiscal sunt determinaţi de motivaţia şi situaţia individuală a persoanelor fizice şi juridice implicate în proiect. Aceştia privesc: 1. Domiciliul sau rezidenţa persoanelor fizice şi influenţa schimbării acestora În principiu, statele stabilesc impunerea veniturilor persoanelor fizice în funcţie de domiciliu sau de rezidenţă (Marea Britanie, Franţa) sau în funcţie de naţionalitate. Avantajele fiscale pe care contribuabilii urmăresc să le obţină vor fi influenţate de prevederile legale şi vor influenţa deciziile investitorilor. Un cetăţean american care trăieşte un timp îndelungat în afara SUA şi are rezidenţa fiscală în Australia, Anglia, Franţa sau oricare altă ţară va datora în continuare impozite pentru toate veniturile sale, mai puţin cele exceptate – deoarece există o excepţie asupra veniturilor mai mici de 80.000 USD obţinute din afara SUA, în situaţia în care persoana respectivă nu stă pe teritoriul SUA cel puţin 330 zile în ultimele 12 luni consecutive. Prin urmare, când se doreşte ascunderea profiturilor în offshore, paradisurile fiscale nu sunt refugii fiscale legale pentru cetăţenii americani. SUA este una din puţinele state care taxează pe criteriul rezidenţei sau cetăţeniei. Există alte trei state care au adoptat aceeaşi practică: România, Filipine şi Eritreea (estul Africii). 2. Sediul societăţii şi transferul acestuia Din punct de vedere comercial, o companie înmatriculată într-o insulă mică, necunoscută creează o cu totul altă impresie dacă aceasta poate da o adresă din Zurich sau New York. Schimbarea sediului unei societăţi comportă riscuri legate de evoluţiile politice şi economice. Acestea trebuie evaluate în consecinţă. La aceste evoluţii se adaugă evaluarea reglementărilor fiscale. Transferarea sediului social în ţări precum Canada şi Liechtenstein trebuie aprobată de guvern, în timp ce în Elveţia trebuie acceptul persoanelor creditoare. În aceste ţări, transferul se realizează prin dizolvarea societăţii, cu toate consecinţele fiscale prevăzute de lege. 3. Transferurilor capitalurilor Există ţări (Australia) care nu permit transferul caputalurilor spre paradisurile fiscale decât după obţinerea unei declaraţii de la autorul transferului şi aprobarea administraţiei fiscale. Abordările sunt diferite:  În ţările ce practică dreptul anglo-saxon, cerinţele sunt mult mai flexibile. În Bahamas, capitalul – standard înregistrat de o companie este de 5.000 USD, dar conform legilor acestor ţări, această sumă nu este obligatoriu a fi „vărsată” efectiv. Aceeaşi regulă se aplică şi în insulele Britanice Virgine, unde capitalul, standard înregistrat este de 10.000 USD, dar nu este obligatorie vărsarea acestuia. Prin urmare, în aceste ţări, companiile pot fi înfiinţate având formal un capital de câteva mii de doalri, dar fără ca în realitate să implice vreun flux de numerar sub formă de investiţie externă.  În ţările ce practică dreptul continental, modalitatea de plată a capitalului înregistrat este precis definită şi urmărită. În ţări precum Elveţia, Liechtenstein şi Andora, capitalul social subscris de proprietari trebuie vărsat într-un cont special al companiei, iar orice altă contribuţie în natură trebuie puă la dispoziţia companiei (aşa cum se practică şi România). 4. Accesibilitatea paradisurilor

11

Complexitatea acestui factor este determinată de necesitatea analizării mai multor elemente. Acestea ţin de posibilitatea obţinerii vizei de intrare (în Andora, rezidenţele se aprobă numai în funcţie de plecările şi decesele rezidenţilor străini), posibilitatea de a cumpăra sau închiria o locuinţă, condiţii de viaţă convenabile (costul vieţii este ridicat în Bahamas, Cipru, Costa Rica, Irlanda, Sri Lanka), costul operaţiunilor de stabilire, mijloace de transport rapide la preţuri care să nu fie prohibitive, limba vorbită/utilizată. 5. Asigurarea secretului operaţiunilor În unele situaţii, proprietarii unei companii offshore nu doresc dezvăluirea identităţiilor. Motivele ce duc la această dorinţă sunt diverse, pornind de la intenţia asigurării confidenţialităţii totale asupra unor demersuri de afaceri perfect legale până la evitarea oricărei conexiuni între derularea unor afaceri ilegale şi persoanele care se află în spatele întregului montaj. Astfel, companiile offshore se delimitează în trei categorii caracterizate de:  Anonimat total – identităţile directorilor şi proprietarilor nu sunt verificabile, dat fiind că aceste detalii nu trebuie raportate autorităţilor din acele ţăru (Insulele Britanice Virgine, Belize, Seychelles, Niue, etc). Din datele vehiculate în mediul consultanţilor în domeniu, se pare că importanţa anonimatului în afacerile internaţionale este destul de mare (în 2000, au fost înregistrate în insulele Britanice Virgine aproximativ 62.000 de companii noi).  Publicitate parţială – porprietarii unei companii nu figurează în Registrul Companiilor, în timp ce toate detaliile privind directorii sunt disponibile publicului.  Publicitate largă – informaţii detaliate privind acţionarii şi directorii companiilor sunt accesibile în Registrul Companiilor. De exemplu, în Cipru, sunt disponibile detaliile privind proprietarii şi directorii (nume, naţionalitate, număr de paşaport, data naşterii, domiciliul permanent, etc.). 6. Rezidenţa fictivă În biroul unui jurist, contabil, bănci sau a unei instituţii specializate dintr-un paradis fiscal se pot înfiinţa societăţi fictive. Utilizate ca societăţi releu de tip „sham companies” sau „cutie de scrisori”, aceste aservesc la fixarea beneficiilor realizate în ţări unde impunerea nu există, e slabă sau nu se prevede obligativitatea repatrierii veniturilor înasare în străinătate. Utilizatorul unei astfel de societăţi trebuie să găsească ţara în care să o implanteze şi să evite riscul de a fi contestată existenţa societăţii. Se consideră că este necesară existenţa unei activităţi de conducere şi control stabile şi nu stabilirea sediului într-un biroz al unui jurist local. 7. Restricţii de organizare De regulă, sunt instituite două tipuri de restricţii:  numărul minim de directori şi acţionari (în Panama o companie trebuie să aibă cel puţin trei directori);  naţionalitatea directorilor – cel puţin unul sau toţi directorii trebuie să fie cetăţean/cetăţeni ai statului de înmatriculare – are ca scop principal crearea de locuri de muncă pentru cetăţenii jurisdicţiei offshore. 8. Costuri de operare Costurile de operare ce caracterizează activitatea unei companii înmatriculate într-un paradis fiscal pot fi structurate astfel:  Costuri obligatorii: o Taxe şi impozite guvernamentale anuale – o sumă anuală fixă, forfetară sau un procent din profit; o Taxe plătibile pentru agentul şi sediul înregistrat – agentul reprezentant este, în general, o firmă de avocatură, care asigură adresă şi reprezentanţă pentru companiile înregistrate în schimbul unei taxe anuale.  Costuri operaţionale (în funcţie de dorinţa proprietarului): o Remuneraţii plătibile directorilor şi proprietarilor nominali – o sumă anuală fixă, plus o sumă mică pentru fiecare serviciu prestat în numele companiei; o Cheltuieli de reatransmitere a corespondenţei – pentru retransmiterea corespondenţei primite pe adresa înregistrată (stabilită anual sau pe operaţiune); o Costuri de administrare pentru furnizarea spaţiului pentru sediu, utilizarea 12

telefonului şi faxului; o Taxe plătibile pentru emiterea diferitelor documente. Taxele totale de înmatriculare şi operare în primul an ale unei companii offshore variază între 2000 şi 4000 USD, în funcţie de firma de consultanţă şi locaţia dorită, putând ajunge până la 7000-8000 USD în ţări precum Malaezia şi Madeira. Taxele anuale de retransmitere a corespondenţei şi apelurilor telefonicce sunt de ordinul sutelor de dolari (500- 700), aceste acrescând proporţional cu volumul serviciilor efectuate.

Cap. 5. Forme de entităţi juridice offshore 5.1. Forme clasice de entităţi juridice offshore Jurisdicţiile ce fac parte din sistemul offshore sunt caracterizate de o tipologie variată a entităţilor posibil de înmatriculat în acest locaţii. Există însă câteva forme clasice de companii offshore: 1. Compania exceptată (Exempt company) Este compania scutită de la plata obligaţiilor fiscale normale, sub rezerva respectărilor anumitor condiţii. În situaţia în care nu ne referim la activităţi offshore, aceste companii pot foarte bine funcţiona în jurisdicţii cu un regim fiscal normal, ele beneficiind însă de un set important de facilităţi fiscale. 2. Compania nerezidentă (Non – Resident Company); Este cea mai puţin pretenţioasă entitate, utilizată în special în zona de influenţă a legilor britanice. O companie nerezidentă va fi înregistratp într-un anumit centru offshore (Cayman Islands, Marea Britanie, Cipru, etc.) şi va avea rezidenţa fiscală într-un alt stat, în funcţie de interesele acţionarilor săi. Rezidenţa fiscală poate fi modificată o dată cu modificarea elementului de atribuire a rezidenţei, de regulă, locul de unde se face administrarea acesteia. Într-o asemenea situaţie, obligaţiile faţă de statul de încorporare sunt reduse considerabil: se evită obligaţia de a menţine un sediu şi personal în statul de încorporare, nu este necesară depunerea bilanţului contabil, iar obligaţiile faţă de autorităţi constau într-o taxă anuală care se poate ridica la câteva sute de dolari. Pentru a evita presiunile fiscale, de obicei companiile offshore nerezidente sunt domiciliate fiscal tot în jurisdicţii offshore; printre cele mai cunoscute se numărăr Insula Sark şi Cipru. Se apreciază astfel că asemenea companii sunt înfiinţate pentru a beneficia de imaginea şi caracteristicile oferite de o anumită jurisdicţie onshore sau offshore, fără a-şi asuma costurile administrative şi de operare exagerate, aferente şi direct proporţionale cu nivelul jurisdicţiei de înregistrare. 3. Compania de Afaceri Internaţionale (International Business Company) Reprezintă o categorie relativ nouă, foarte asemănătoare cu cea a companiilor exceptate, fiind un produs foarte apreciat şi frecvent utilizat de comunitatea oamenilor de afaceri din zona Caraibelor şi Asia Pacific. Ca trăsături se pot enumera:  Flexibilitate şi operativitate la încorporare;  Admiterea companiilor cu un singur acţionar (care poate fi şi singurul director);  Posibilitatea emiterii de acţiuni la purtător;  Obligaţii sumare de asigurare a sediului. 4. Asociaţia cu Răspundere Limitată (Limited Liability Company) Este un parteneriat în care răspunderea acţionarilor este limitată şi este definită superior de cota de participare la capitalul social. Este practic, o structură hibrid a două tipuri fundamentale ce caracterizează sistemul economic anglo-saxon: parteneriatul şi compania. 5. Compania hibridă Este compania ce are două categorii de susţinători: acţionarii şi membrii garanţi. Aceştia din urmă sunt aleşi în această poziţie de către directorii societăţii cu condiţia unei garanţii asupra datoriilor societăţii până la nivelul unei sume specificate (de regulă 100 USD sau mai puţin). Astfel, un membru garant deţine o datorie contingentă, spre deosebire de acţionar care deţine un activ, mai exact acţiunile. 6. Fundaţiile Anglo-saxone 13

Pentru o perioadă destul de lungă, fundaţiile din Liechtenstein şi Panama au fost instrumentele preferate ale rezidenţilor ţărilor bazate pe Codul Civil, în scopul protejării averilor în favoarea operaţiunilor viitoare. Common Law-ul britanic nu recunoaşte conceptul specific de fundaţie, dar creează un tip de organizare similar, cunoscut sub denumirea de fundaţuie anglo- saxonă. Aceasta este creată de un fondator, transferând active căre fundaţie (ce nu are acţiuni) ca o subscriere. 5.2. Tipuri de companii offshore din punct de vedere al activităţii desfăşurate 1. Companii de comerţ exterior În tranzacţiile comerciale internaţionale se practică destul de des introducerea unei companii offshore în mijlocul tranzacţiei, între vânzător şi cumpărător, companie ce va reţine cea mai mare parte a profiturilor reale ale tranzacţiei. În acest fel, profiturile taxabile sunt transferate dintr-o jurisdicţie c taxe ridicate într-un cu taxe scăzute sau chiar fără taxe. Spre exemplu, o firmă din UE poate importa prin offshore subansamble din China şi poate vinde produse finite pe piaţa din UE (cu preţ foarte mare). Un ziar din UK îşi păstrează angajaţii acolo, dar creează offshore, o companie de vânzări şi distribuţie care se ocupă de restul procesului şi păstrează profitul offshore etc. Compania offshore va fi cea care va intra în relaţii contractuale cu vânzătorul şi cumpărătorul, iar bunurile vor continua să circule de la producător/vânzător la cumpărător. Această interpunere a companiei offshore în lanţul comercial poate fi făcută atât de vânzător cât şi de cumpărător, fiind avantajoasă atât pentru cel care vinde bunurile, cât şi pentru cel care le cumpără. Exportatorul poate folosi schema de mai sus pentru a transfera profitul care provine din diferenţa dintre costul bunurilor vândute de el şi preţul de vânzare. Importatorul poate folosi compania offshore pentru a evita plata taxelor pe diferenţa dintre preţul de achiziţionare a bunurilor şi preţul cu care bunurile vor fi vândute în ţara sa. Unele paradisuri fiscale încurajează activităţile de comerţ prin oferirea unor zone duty – free, facilităţi de depozitare etc. Acest lucru este imporant mai ales atunci când se încearcă avitarea creării unui „sediu permanent” în ţara de destinaţie (prin stocarea bunurilor înainte de livrare). Ca o regulă generală, aceste companii trebuie create în jurisdicţii cu sisteme de comunicaţii eficiente, ce permit procurarea facilă a documentelor de transport, cum este: Cipru, Hong Kong, Bahams, Barbados, Caymans Islands, Costa Rica, Jersey, Luxemburg, Malta, Panama, etc. Exemplificăm o companie offshore înmatriculată în scop comercial: Se presupune că pentru mărfuri achiziţionate cu valoarea de 5.000 Euro, exportatorul (A) găseşte un client intern/extern (B) dispus să îi plătească 10.000 euro. Cota de impunere a profitului obţinut de o companie offshore este de 10%, în condiţiile în care cota de impunere a profiturilor în onshore este de 25%. Utilizând compania din ţara C, exportatorul are posibilitarea de a-i vinde acesteia marfa cu 6.000 euro, marfă ce va fi revândută ulterior la valoarea la care importatorul este dispus să o achiziţioneze, respectiv 10.000 euro. În cazul neutilizării offshore: Profit impozabil: 10.000 – 5.000 = 5.000 euro Impozit pe profit: 25% * 5.000 euro =1.250 euro În cazul utilizării offshore: Profit societate A : 6.000 – 5.000 = 1.000 euro Impozie pe profit societate A : 25% * 1.000 = 250 euro Profit societate C : 10.000 – 6.000 = 4.000 euro Impozie pe profit societate C : 10% * 4.000 = 400 euro Impozit pe profit A+C = 250 + 400 =650 euro În varianta utilizării companiilor offshore, de cele mai multe ori transportul se face direct de la exportator la importator, existând totuşi documente de „atestare” a legăturii cu jurisdicţia C. 2. Companii de investiţii

14

Zonele offshore oferă deseori un mediu excelent pentru companiile de investiţii sau fondurile de investiţii. Raţiunea acestei activităţi este ca profiturile din aceste investiţii vor fi netaxabile (sau foare puţin taxabile), iar reglementările legale sunt mai blânde decât în ţările cu fiscalitate mare, unde deţinătorii fondurilor investite sunt localizaţi. O companie offshore poate cumpăra acţiuni, obligaţiuni şi poate de asemenea să le vândă în mod liber. Dacă analizăm rapoartele majorităţii burselor importante ale lumii (New York, Londra) putem observa că majoritatea acţiunilor aflate în ciculaţie sunt în mâinile companiilor offshore şi că se schimbă între aceste companii. Companiile offshore sunt principalii pioni ai proprietăţii în pieţele de capital dezvoltate, fiind prezente şi pe pieţele unor materii prime şi combustibili. Deoarece fondurile offshore oferă un câştig (şi un risc) mai mare decât cele onshore, multe ţări au restricţionat investiţiile în astfel de ţări pentru cetăţenii lor, precum şi marketingul acestor fonduri pe teritoriul lor sau către rezidenţii lor. SUA este foarte strictă în aceată privinţă, iar fondurile de investiţii offshore se feresc să încalce legea Statelor Unite şi nu acceptă investiţii din partea unor cetăţeni americani. Regimul fiscla din Marea Britanie e mai permisiv, dar totuşi inflexibil. 3. Companii holding În general, multinaţionalele utilizează paradisurile fiscale pentru înmatricularea companiei ce deţine acţiunile celorlalte companii ale grupului. La acest nivel trebuie analizate avantajele şi oportunităţile fiscale accesibile, în contrapartidă cu costurile suplimentare, dificultatea şi riscul unei astfel de opţiuni. Compania holding este compania a cărei activitate se limitează la a deţine şi conduce investiţii sau proprietăţi fără a avea activităţi comerciale obişnuite. Cerinţele de încorporare şi utilizare a acestui tip de companii diferă de la stat la stat (în special în Liechtenstein, Luxemburg, Nauru şi Olanda). Pentru a avea maximum de eficienţă fiscală, compania holding va fi încorporată într-un din jurisdicţiile offshore potrivite şi utilizată pentru finanţarea firmeloe localizate în zone cu impozitare ridicată. Danemarca este un stat european frecvent utilizat în strategii de înfiinţare de companii holding ale companiilor din afara Europei. Legislaţia daneză are două avantaje majore:  Nu sunt reţinute impozite la sursă pe dividendele distribuite în exteriorul ţării;  Nu sunt impozitate dividendele primite de la o subsidiară străină, în condiţiile în care sunr deţinute cel puţin 25 de procente din capitalul social al acesteia pe o perioadă de cel puţin un an. În acest fel, în Danemarca nu sunt impozitate dividendele – ele vor fi taxate, eventual,numai în celălalt stat Pentru simplificarea calculelor, se presupune că numai compania A distribuie dividende de 20.000 euro (5% reţinere la sursă pentru plata către jurisdicţia offshore, 10% pentru persoanele juridice autohtone). Pentru compania B – dobânzi plătite în valoare de 30.000 euro, cota de reţinere la sursă – 10%. Pentru compania C – redevenţe plătite în valoare de 10.000 euro, cota de reţinere la sursă – 8%. Pentru compania D – servicii de management facturate în valoare de 15.000 euro (deductibile fiscal în întregime). Cota de impunere în onchore – 20%, iar în offshore 0%. În cazul înmatriculării companiei holding în onshore: Impozit pe dividende primite = 20.000 euro * 10% = 2.000 euro Impozit suplimentar = (30.000 + 10.000 + 15.000) * 20% = 11.000 euro Impozit total = 2.000 + 11.000 = 13.000 euro În cazul înmatriculării companiei holding în offshore reţinere la sursă = 20.000 * 5% = 1.000 euro reţinere la sursă = 30.000 * 10% = 3.000 euro reţinere la sursă = 10.000 * 8% = 800 euro Impozit total = 4.800 euro 4. Companii pentru evitarea autentificării testamentului şi pentru camuflarea proprietăţii O persoană care deţine active într-unul sau mai multe state poate apela la varianta deţinerii lor prin intermediul unei companii holfing personală astfel încât după decesul său autentificarea testamentului să nu se realizeze în fiecare ţară în care deţine averi, ci în statul de încorporare a companiei respective. Utilizarea unei astfel de societăţi poate oferi o serie de beneficii, pornind de la economisirea taxelor de succesiune enorme – în unele ţări), simplificarea procedurilor legale şi terminând cu evitarea publicităţii nedorite. Persoanele care nu doresc, din motive fiscale sau de evitare a publicităţii, să-şi divulge proprietatea 15

asupra activelor lor, se pot folosi cu succes de avantajele acestor societăţi, datorită intimităţii pe care aranajamentul offshore îl oferă. Jurisdicţiile caraibiene sunt recomabdate pentru încorporarea de astfel de companii. 5. Companii pentru deţinerea de proprietăţi Avantajele unei astfel de companii sunt:  evitarea taxelor de moştenire;  evitarea taxării câştigurilor de capital;  uşurinţa vânzării (prin transferul acţiunilor şi nu a activelor propriu-zise);  reducerea costurilor de achiziţie etc. În lipsa unei astfel de strategii, în Portugalia, o taxă de moştenire (la decesul proprietarului) poate urca până la 50%, taxarea câştigului de capital – până la 20%, iar costurile ocazionate de vânzare – până la aproximativ 13%. Din aceste motive, o astfel de metodă de deţinere a proprietăţii şi de transfer al acesteia este foarte des întâlnită în Portugalia, iar cumpărătorii preferă să achiziţioneze imobile utilizând avantajele oferite de zonele offshore. De exemplu, dacă valoarea acţiunilor ar fi de 1.000.000 euro (contravaloarea imobilelor), transferul dreptului de proprietate asupra imbilelor în onshore se taxează cu 30% (impozitul ar fi de 300.000 euro). Transferul acţiunilor societăţii offshore se taxează în offshore cu 0% (deci 0 euro impozit). 6. Companii pentru servicii hoteliere în situaţia în care se doreşte implicarea oportunităţilor offshore în proiectele hoteliere, activitatea trebuie structurată astfel încât o companie offshore să fie proprietatea clădirii, imobilul fiind apoi închiriat unei alte companii ce se va ocupa de conducerea hotelului. Este posibil să se evite impozitarea câştigurilor de capital la vânzarea unei clădiri prin deţinerea hotelului offshore, iar societatea înregistrată local este necesară pentru derularea activităţii hoteliere. Operatorul hotelului va fi impozitat pe profiturile obţinute din funcţionarea unităţii, dar există variate modalităţi ce pot fi utilizate pentru a ţine aceste profituri la minimum. Una dintre ele şi cea mai la îndemână este plata unei chirii mari (care să acopere parţial profitul fiscal ce ar fi fost obţinut în lipsa ei) către deţinătorul hotelului. Mai există şi varianta facturării (tot din offshore) a unor servicii de reprezentare internaţională, marketing, management strategic, software etc. Alte tipuri de companii offshore mai sunt:  Companii pentru servicii profesionale – pentru activităţi retribuite la nivel superior: avocaţi, designeri, consultanţi financiari, ingineri, autori sau artişti)  Companii pentru transporturi navale (cele mai cunoscute sunt în Liberia şi Panama, Cipru, Bahamas, Malta)  Companii pentru drepturi de autor (Cipru, Irlanda, Malta, Marea Britanie, Irlanda, Gibraltar, Luxemburg)  Companii pentru servicii bancare (Anguilla, Bahamas, Bahrein, Insulele Cayman, Costa Rica, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong, Liban, Singapore)  Localizarea cartierelor generale ale companiilor multinaţionale  Companiile pentru asigurări care poti fi: o Companii de asigurări (Saint Vincent şi Seycelles) o Companii captive de asigurări (Insulele Bermude, Insulele Cayman, Luxemburg, Vanuatu)  Trust-urile 5.3. Utilizări legale ale jurisdicţiilor offshore 5.3.1. Practici legale de utilizare a jurisdicţiilor offshore Firmele pot folosi centrele financiare offshore şi secretul bancar existent în acestea ca parte a efortului deliberat de a menţine secretul operaţiunilor şi avantajele concurenţiale într-un mediu de afaceri în care secretizarea informaţiilor strategice a devenit aproape obligatorie.

16

Ţări precum Cayman Island (al cincilea centru financiar al lumii) sunt atractive datorită facilităţilor fiscale şi bancare acordate, nefiind necesară nici publicarea situaţiilor financiare. Aici au răsărit peste 600 de bănci şi instituţii financiare, incluzând 47 din cele mai mari 50 de bănci ale lumii; totuşi numai 50 de bănci au o prezenţă efectivă aici şi numai 31 sunt autorizate să desfăşoare operaţiuni cu rezidenţii din Cayman. În portofoliul insulei există aproximativ 45.000 de companii ce-şi desfăşoară afacerile în afara ţării. Monaco este ţara marilor milionari. Nu există impozit pe averea personală şo evaziunea fiscală nu este considerată un delict. Este aproape imposibil de urmărit cele 340.000 de conturi bancare deţinute aici, autorităţile menţinând o stricteţe absolută în privinţa secretului bancar. Strategiile financiare ce vizează Monaco determină o pierdere anuală pentru Marea Britanie de aproximativ 1 miliard Lire sterline prin neîncasarea unor impozite cuvenite Inland Revenue2. Belize, o altă jurisdicţie notorie, este cunoscută ca fiind reşedinţa lordului Michael Ashcroft, membru al Camerei Lorzilor din Anglia. Belize a acordat o „vacanţă fiscală” de 30 de ani companiei conduse de lordul Ashcroft – Carlisle Holdings. Această societate are însă o slabă activitate în Belize – asigură servicii de aprovizionare, curăţenie şi pază pentru companii şi autorităţile municipale, având însă relaţii de afaceri cu câteva studiouri de la Hollywood. Facilităţile fiscale acordate i-au generat o economie de impozit de aproximativ 13,7 miloarde lire sterline din 1997 până în 2002. În US Virgin Islands şi Barbados există aproximativ 3.600 de companii americane înmatriculate ce păstrează aici câteva zeci de angajaţi (ce se ocupă de facturare). În felul acesta capătă rezidenţă fiscală şi-şi reduc considerabil taxele şi impozitele plătite. Şi alte companii foarte mari utilizează zonele offshore pentru creşterea competitivităţii lor internaţionale: Boeing, Caterpillar, Chevron, Daimler-Chrysler, EastemanKodak, Exxon, General Motors, Microsoft, etc Informaţii despre paradisurile fiscale sunt greu de găsit. Companiile nu publică modul în care fac evaziune, iar autorităţile fiscale păstrează investigaţiile fiscale confidenţiale. În urma unor cercetări, s-a constatat că o firmă este mai înclinată să facă evaziune fiscală atunci când este mare, auditată de o firmă care nu este din eşalonul firmelor de audit şi care are tendinţe de creşetere (cheltuieli cu cercetarea şi dezvoltarea mari şi o atractivitate mare pe piaţă). 5.3.2. Doctrine judiciare cheie De-a lungul anilor, în procesele cu conotaţie fiscală din SUA, s-au dezvoltat cinci doctrine judiciare complementare destinate contracarării strategiilor de evaziune fiscală: Doctrina tranzacţiei simulate Instanţele din SUA nu acceptă următoarele două tipuri de stranzacţii simulate:  Simulări în fapt – se referă la pseudotranzacţii, la tranzacţii care nu au loc niciodată;  Simulări în substanţă – sunt tranzacţii care au loc, dar, în absenţa obiectivelor fiscale, nu au o substanţă economică sau un motiv real de afaceri. Guvernul american nu a avut mereu succes în aplicarea doctrinei tranzacţiei simulate. De exemplu, în cazul United Parcel Service of America, INC (UPS) Vs. Commisar: UPS s-a angajat într-un program cu o companie a grupului (înregistraă în Bermuda) prin care UPS asigura pachetele clienţilor săi până la 100 USD fără cost suplimentar şi oferea de asemenea clienţilor posibilitatea de a achiziţiona acoperire adiţională. Înainte de încheierea acestui aranjament, UPS prelua în întregime riscul transportului acestor mesagerii. O dată cu apariţia companiei din Bermuda, UPS a continuat să administreze toate aspectele asigurării, dar printr-un aranjament de reasigurare semnat cu o companie de reasigurare independentă. UPS plătea toate primele firmei din Bermuda, care, la rândul ei, reasigura riscul la compania de reasigurări independentă. Curtea a considerat că acest transfer de venit era o simulare în substanţă şi a transferat tot venitul din prime înapoi la UPS din motive fiscale. Totuşi, o instanţă superioară a anulat această decizie, considerând că aranajamentul avea substanţă economică, în parte deoarece UPS nu mai putea folosi venitul pe care îl câştiga când prelua singură riscul mesageriei. Doctrina substanţei economice 2

Fiscul Britanic.

17

În SUA, reglementările fiscale cer ca tranzacţiile să aibă un fundament economic separat şi distinct de beneficiul economic obtenabil printr-o economie fiscală. Compania Colgate – Palmolive a intrat într-un parteneriat offshore cu o sucursală a Merrill Lynch (spornosrul strategiei) şi ABN-AMRO. Partenriatul s-a angajat într-o serie de tranzacţii cu active financiare, care au avut ca efect realizarea unei pierderi de capital scriptice (substanţiale) pentru Colgate3. Tranzacţiile realizate au exploatat aplicarea unor reguli speciale de recuperare a bazei impozabile sub o reglementare temporară. Curtea a găsit plăţile făcute în cadrul strategiei ca lipsite de sens din punct de vedere economic. Merrill Lynch şi concurenţii săi au promovat o strategie similară şi altor firme, inclusiv Allied Signal Inc., American Home Products Corp., producând cu mult peste 1 miliard USD ca pierderi fiscale. Doctrina motivului de afaceri Doctrina motivului de afaceri priveşte motivaţia plătitorului de taxe în momentul în care intră într-o tranzacţie. Această doctrină testează dacă, la intrarea în tranzacţie, plătitorul de taxe era motivatd e alt scop de afaceri decât acela de a obţine beneficii fiscale. Spre deosebire de doctrina substanţei economice, doctrina motivului de afaceri este mai profundă, cercetând dacă plătitorul de taxe a intenţionat ca tranzacţia să servească un motiv non- fiscal cu adevărat util. Adesea, o companie va încerca să facă o tranzacţie cu un presupus motiv de afaceri pentru a satisface doctrina, dar păstrând tratamentul fiscal al strategiei. De exemplu, Colgate a încercat fără succes să argumenteze că parteneriatul offshore şi tranzacşiile sale au servit la aranjarea gradului de îndatorare al companiei. Doctrina prevalenţei substanţei asupra formei Această doctrină consideră că două sau mai multe tranzacţii ce formează o „cale ocolită” nu ar trebui taxate diferit (la nivel cumulat) faţă de cazul în care tranzacţia s-ar fi impozitat urmând calea directă. Această doctrină permite guvernului să refuze beneficiile fiscale ocazionate de un plătitor de taxe care face mişcări economice auxiliare sau circulare, chiar dacă aceste mişcări (luate individual) sunt tratate fiscal în mod corespunzător. Doctrina tranziţiei în etape Această doctrină susţine că fiecare tranzacţie separată într-o serie de tranzacţii relaţionale (etape) trebuie să aibă un motiv economic independent, altfel tranzacţiile pot fi lipite în scopul stabilirii bazei impozabile. Companiile mari sunt mult mai tentate să facă evaziune fiscală, dispunând de serviciile unui departament de planificare fiscală. Companiile profitabile sunt şi ele predispuse la evaziune, ca o consecinţă a valorii mari a impozitelor ce trebuie plătite. Firmele cu opţiuni de creştere, cheltuieli mari de cercetare şi dezvoltare sau operaţiuni în străinătate sunt destul de interesate să utilizeze evauziunea fiscală. În final, firmele cu auditori mari şi recunoscuţi sunt mai puţin înclinate să practice strategii de evaziune fiscală. 5.3.3. Utilizări imorale ale paradisurilor fiscale Luând în considerare declinul rapid al plăţilor din impozitarea profitului din ultimul deceniu, există posibilitatea ca paradisurile fiscale să fie o problemă foarte răspândită şi din ce în ce mai serioasă. Utilizarea paradisurilor fiscale acţionează atât asupra statelor dezvoltate, cât şi asupra celor în curs de dezvoltare, acestea din urmă fiind în mos special afectate de imposibilitatea colectării de taxe la bugetul naţional şi de realizarea de investiţii în infrastructură şi servicii sociale. În acelaşi timp, prin utilizarea zonelor offshore, companiile multinaţionale dobândesc un avantaj concurenţial neloial faţă de compatitorii naţionali sau firmele care nu-şi permit astfel de opţiuni. Evaziunea fiscală organizată permite fotbaliştilor, vedetelor de cinema, milionarilor în Euro şi companiilor să „fenteze” fiscalitatea, pe când persoanele cu venituri medii (profesori, muncitori şi doctori) plătesc Fiscului o cotă importantă din veniturile lor. Detalii privitoare la strategiile de evaziune fiscală sunt rareori făcute publice de companii sau de marile firme de consultanţă. Companiile multinaţionale, precum Boeing, Caterpillar, Coca Cola, Daimler-

3

www.zf.ro (Ziarul Financiar)

18

Chrysler, General Motors, Kodak, Intel, Microsoft, NewsCorp, deţin companii offshore înmatriculate în paradisuri fiscale pentru a facilita ocolirea taxelor4. O serie de cercetători au citat surse conform cărora, în anul 1999, liderii politici corupţi au ascuns aproximativ 20 miliarde USD în conturi elveţiene secrete. În 1997, autorităţile pakistaneze au încercat să reţină active ale fostului prim-ministru în valoare de aproximativ 940 milioane USD şi răspândite în aproximativ 9 ţări (inclusiv Elveţia). O parte a banilor se presupune a fi mită, încasată de la o corporaţie elveţiană – Cotecna Inspection SA, o subsidiară a Societe Generale de Surveillance, companie care ajută ţările în curs de dezvoltare să evite fraudele şi evaziunea fiscală. Spălarea banilor este condiţionată de păstrarea secretului bancar. Deşi fondurile ilicite se spală foarte bine şi în onshore, rezultatele operaţiunii de „legitimizare” a provenienţei banilor se păstrează de regulă în offshore. Conform presei britanice, mafia rusă a utilizat confidenţialitatea bancară a statului Monaco pentru a spăla aproximativ 6 miliarde de lire sterline. Conturile bancare offshore sunt folosite şi pentru a plăti în mod inteligent sumele cuvenite înalţilor funcţionari guvernamentali, aşa cum s-a întâmplat în Marea Britanie, când conturi din Gibraltar şi Elveţia au fost alimentate pentru a asigura obţinerea unor contracte de instalare a unor cabluri subterane de telefonie. Tot de această manieră, fostul dictator nigerian, generalul Sani Abacha, şi-a creat o rezervă personală de aproximativ 4 miliarde USD în bănci elveţiene şi londoneze5. În anii '70, ''regele regilor'' din Etiopia, Haďlé Sélassié, şi şahul Iranului au deţinut probabil în conturile elveţiene miliarde de dolari. Dar aceşti bani nu au fost niciodată găsiţi, deoarece la acea vreme autorităţile elveţiene nu au dat curs cererilor de returnare depuse de către statele victime. Alte conturi celebre au devenit ulterior, datorită lipsei unei legi împotriva spălării banilor, nesemnificative. Printre acestea figurează şi conturile lui Nicolae Ceauşescu, ale lui Manuel Noriega (Panama), Jean-Claude Duvalier (Haiti), Siad Barre (Somalia). Marile scandaluri de corupţie care s-au succedat în anii '90, în care au fost implicate persoane precum Moussa Traoré (Mali), Mobutu Sese Seko (Zair), Benazir Bhutto (Pakistan), Noursoultan Nazarbaev (Kazakhstan), Sani Abacha (Nigeria), José Edouardo Dos Santos (Angola), Carlos Menem (Argentina), i-au determinat pe elveţieni să îşi revizuiască radical politica bancară şi să adopte finalmente o lege împotriva spălării banilor. Deşi operaţiunile offshore sunt departe de ochii publicului larg, ele joacă un rol deosebit de important în fuga capitalurilor, în ceea ce priveşte crizele financiare globale, transferul averii, creşterea sărăciei şi a inegalităţilor sociale.

Cap. 6. Alegerea unui paradis fiscal Pentru a alege un paradis fiscal ste necesar să se aibă în vedere unele criterii generale: • Atentie la pseudo-paradisurile fiscale. • Să se ţină cont de accesibilitate (mijloace de transport, posibilitati de inchiriere sau de cumpararea unei locuinte, costul vietii, autorizatia de sedere şi de munca). • Sî se evalueze stabilitatea politica şi economica a tarii. • Asigurarea de existenta unei anumite structuri sociale (protectie de boala, pensionare). • Informarea asupra existentei tratatelor fiscale şi a utilizarii lor. • Verificarea stabilitatăţii monedei şi supletea controlului schimburilor. • Verificarea existentei unor legi liberale ale societatilor. • Calcularea costului şi timpului necesar infiintarii unei societati. Apoi este necesar sa se i-a în calcul factori mai precisi: • lnformarea asupra definitiei notiunii de domiciliu şi de rezidenta. 4 5

www.miscarea.com/golea-pana-unde.htm http://www.wall-street.ro/articol/International/11225/Elvetia-goleste-conturile-dictatorilor.html

19

• Asigurarea de continuitatea regimului fiscal la schimbarea rezidentei şi a domiciliului. • Alegerea intre domiciliul fictiv şi activitate comerciala. • Obtinerea autorizatiei Patrimoniului pentru transferul de capitaluri. • Specificarea societatilor-ecran, in scopul modificarii originii veniturilor. • Verificarea mentinerii secretului (bancar, numele fondatorilor). • Asigurarea că se pot utiliza reprezentanti. • Informarea asupra operatiunilor societatilor sau a rezidentelor fictive. • Documentarea asupra reglementarilor specifice societatilor maritime, bancilor offshore precum şi companiilor de asigurari captive.

Cap. 7. Paradisuri fiscale DJIBOUTI Incepand cu 1998 este un paradis fiscal pentru societatile inregistrate in zona libera şi care au activitati offshores.Taxele de inregistrare se ridica la 2000 US$. Insa viitorul ramane nesigur atata timp cat situatia politica a regiunii nu va fi stabilizata. ELVETIA Străinii care devin rezidenţi ai acestei ţări pot găsi aici un veritabil paradis fiscal. Comisia Europeană luptă de ceva vreme împotriva regimului fiscal din Elveţia motivând că scutirile de impozit acordate companiilor care-şi stabilesc cartierele centrale aici sunt de fapt ajutoare de stat ilegale care trebuie eliminate. Potrivit oficialilor elveţieni, această politică fiscală aplicată companiilor străine aduce anual economiei aproximativ 2,39 miliarde de dolari. Insulele Cayman Teritoriu dependent de Marea Britanie, unul dintre cele mai renumite paradisuri fiscale. Zero taxe pentru companiile sau rezidenţii străini. Aici sunt localizate 40 dintre cele mai mari bănci din lume. În iunie 2000, organizaţiile multilaterale au catalogat oficial Insulele Cayman drept un paradis fiscal, dar şi ca un teritoriu necooperant în lupta împotriva spălării banilor negri. Răspunsul autorităţilor de aici a fost limitarea confidenţialităţii informaţiilor bancare. Mişcarea a ajutat Insulele Cayman să fie eliminate de pe lista teritoriilor necooperante GRECIA Acest stat european ofera multinationalilor şi armatorilor bogati posibilitatea de-a negocia cu guvernul deschiderea unor institutii scutite de impozit pentru activitatile lor exterioare Greciei. GROENLANDA Impozitele de aici sunt scazute.Groenlanda constituie un ecran interesant. JAMAICA Buna stabilitate politica pentru moment , insa intr-un climat agresiv , susceptibil de-a exploda oricand. De evitat mai ales ca americanii sunt din ce in ce mai interesati de aceasta zona. Acestea de mai sus sunt paradisuri aflate intr-un proces de schimbare.Caracteristica principala a acestor paradisuri este ca utilizarea lor devine hazardata pentru cel care risca aici fara precautii particulare. Hong Kong În Hong Kong nu există impozit pe salariu, taxe pentru profiturile realizate din vânzarea investiţiilor capitale, există multe deducţii de la plata contribuţiilor către stat pentru persoanele fizice, taxă pe venit standard de 16% şi o taxă pentru corporaţii de 17,5%. Guvernul Regiunii Administrative Hong Kong s-a angajat să dezvolte într-atât legislaţia pentru taxe şi finanţe încât această zonă să devină cel mai important paradis fiscal din Asia. În acest scop, autorităţile au eliminat impozitele pe proprietăţi şi moşteniri, ţinând cont 20

că până acum guvernul de la Hong Kong aduna anual din taxele pe moşteniri aproape 200 milioane de dolari. Restul taxelor sunt atât de mici încât oraşul poate fi considerat un veritabil paradis fiscal. Singapore Localizat strategic, Republica Singapore are reputaţia de a fi un centru financiar atractiv pentru fondurile „offshore'. Cu toate acestea, aceasta „Elveţie a Asiei' nu este căutată pentru taxele foarte mici, pentru că în majoritatea ţărilor din această zona, impozitele sunt nesemnificative. Singapore atrage bogaţii Asiei mai degrabă pentru politicile bancare care protejează informaţiile legate de situaţia financiară a clienţilor. Legislaţia legată de confidenţialitatea informaţiilor bancare a intrat în vigoare în anul 2001 şi de atunci micuţa republica este recunoscută prin stricteţea cu care este pusă în aplicare această lege. Iar Singapore nu renunţă la aceste reguli în ciuda presiunilor venite din partea guvernelor străine. Andorra Andorra este considerată ţara cu cea mai mare speranţă de viaţă din lume de 83,5 ani O dată o ţară izolată, acum o ţară prosperă, datorită turismului, care aduce la PIB aproximativ 80% din venituri, şi a paradisului fiscal. Aproximativ 9 mil. de turişti sunt atraşi anual de de staţiunile de vară şi iarnă şi de statutul de duty-free, unde nu există impozit pe venit sau pe achiziţii, se pot găsi ceasuri elveţiene, parfumuri franţuzeşti sau medicamente fără reţetă, toate la preţ de dumping . Sistemul bancar, cu paradisul fiscal, contribuie şi el substanţial la economia ţării. Liechtenstein Ţara a prosperat datorită politicii economice, care presupune impozite mici pentru companii, atrăgând astfel multe firme în ţară. În ciuda faptului că are o suprafaţă mică din punct de vedere geografic şi resurse naturale limitate, este una dintre puţinele ţări din lume care are mai multe companii înregistrate decât populaţie. S-a dezvoltat într-o ţară prosperă şi puternic industrializată. Impozitele relativ mici, cel mai mare fiind de 18 %, cât şi legile favorabile pentru companii, au făcut ca peste 73000 de companii să-şi stabilească birourile oficiale aici, cea ce înseamnă aproximativ 30 % din câştigurile statului. O altă sursă de venituri sunt organizaţiile, care sunt entităţi financiare create pentru a creşte intimitatea companiilor financiare străine independente. Organizaţiile sunt înregistrate de obicei pe numele unei cetăţean, cel mai adesea un avocat. Recent Leichtenstein-ul a arătat că luptă împotriva companiilor internaţionale care spală bani, dorind să promoveze imaginea de ţară cu un centru financiar legal. În februarie 2008, banca LGT, a familiei pricipiale a fost implicată într-un scandal de fraudă, neplată a impozitelor mai ales cu Germania,dar şi cu celelalte state ale lumii, ducând la relaţii tensionate între guvernul german şi casa regală. Prinţul a acuzat guvernul german de trafic de bunuri furate în valoare de 7,3 milioane de $, cumpărare ilegală de informaţii bancare private de la un fost angajat al băncii. MONACO Din punct de vedere fiscal, principatul Monaco este mai mult decât atrăgător, întrucat acolo nu există, practic, impozite directe. Se percepe, în schimb, taxa pe valoarea adăugată, care este armonizată cu Franţa, de 19,6%. Jumătate din activităţile desfăsurate în principat au ca obiect bănci, asigurări şi alte prestări de servicii. În Monaco îşi desfăsoară activitatea peste şaptezeci de bănci şi alte instituţii financiare, prin care se rulează aproximativ 40 miliarde de dolari anual. Statul nu impune impozite pentru persoane private. Monaco reţine taxe în diferite sectoare precum tutunul sau serviciile poştale. Reţeaua telefonică, Monaco Telecom, impune un monopol pe piaţă şi este deţinută în proporţie de 49% de Cable and Wireless, 45% de stat şi aduce şi ea un mare profit statului. Standardele de viaţă sunt ridicate, în mare comparabile cu cele din zonele prospere ale marilor metropole franţuzeşti. Lipsa impozitelor pentru persoanele fizice a dus la un număr considerabil de “refugiaţi ai impozitelor” veniţi din Europa, care îşi câştigă majoritatea banilor din afara Principatului; celebrităţi precum piloţii de Formula1, atrag cea mai mare atenţie însă aici se află şi numeroşi oameni de afaceri. SAN MARINO Profiturile corporaţiilor sunt impozitate cu 19%, veniturile sunt impozitate cu 5%, dobânda este supusă la o reţinere de 13 %. 21

Cap. 8.Concluzii Scopul utilizatorilor paradisurilor fiscale este simplu: sa plătescă mai putin şi să câştige mai mult. Însă ne cuprinde neliniştea de îndată ce auzim evocandu-se aceste practici. Americanii, pe de o parte, explică că utilizarea paradisurilor fiscale de către firme americane nu are ca scop o eventuală fraudă fiscală (deoarece se respectă legea), ci expansiunea în străinătate prin mijloace legale lăsate la dispoziţia lor de legislatorii ţării lor. Dar o factura provenind dintr-unul din aceste paradisuri fiscale devine rapid o pistă de urmărire pentru organele PME ale Hexagonului. Căci, asimilam într-adevar paradisurile fiscale fraudei fiscale, chiar dacă este vorba de evaziunea fiscala, perfect legală. Care sunt avantajele oferite de paradisurile fiscale? Anumite ţări nu percep nici un impozit pe venituri, pe plus -valorile în capital, nici pe avere. Altele au stabilit o percepere de impozite pe veniturile aferente unei baze teritoriale: dacă beneficiile nu işi au sursa în ţara respectivă, nu există impozit. Altele au încă rate de impozitare scăzute. În fine, anumite tţări oferă avantaje specifice pentru tipuri precise de societăţi (de exemplu: holdinguri, societăţi scutite). La ce servesc paradisurile fiscale persoanelor fizice? O persoană fizică poate încerca, pe de o parte, să profite de politicile guvernamentale având ca obiectiv dezvoltarea anumitor activităţi. Aceasta va căuta, pe de altă parte, ţările unde impozitarea este scăzută, respectiv nulă, sau unde s-au stabilit acorduri cu ţările cu impozitare puternică care oferă posibilitatea unor reduceri pentru impozitele plătite în prima ţară. Se pare că, din nefericire, numărul oportunităţilor rămâne totuşi limitat. La ce servesc paradisurile fiscale persoanelor juridice? În anumite ţări beneficiile sunt impozitate în anul imediat următor realizării lor, impozitul fiind calculat pe ansamblul beneficiilor naţionale şi străine. Aceasta permite întreprinderilor care au filiale in străinătate să întârzie impozitarea, care este aşadar subordonată repatrierii beneficiilor.

22

Bibliografie 1. Bişa C.(2005), Utilizarea paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală şi fraudă fiscală, Editura BMT Publishing House, Bucureşti. 2. Claude Dauphi (1999), Ghidul cu adevarat practic al paradisurilor fiscale , grupul de edituri Tribuna . 3. Hoanţă N. (2000), Economie şi finante publice, Editura. Polirom ,Iaşi. 4. Hoanţă N. (1997), Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică Bucureşti. 5. Horaţiu S. (2004), Evaziunea fiscală legală prin intermediul firmelor offsore: privire asupra fenomenului, Editura Teora, Bucureşti. 6. Ledoran S., Philippe R. (2006), Cyber – Mafia hakerilor. Securitatea site-urilor comerciale, Editura antet, Bucureşti 7. Mănăilă A. (2006), Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Ediţia a II-a, Editura C.H. Beek, Bucureşti. 8. .”Revista Finante publice şi contabilitate” – nr.3/ 2003 , nr. 1/ 2002 editata de Ministerul Finantelor Publice 9. *** http://www.adevarul.ro/articole/liechtenstein-isi-apara-statutul-de-paradisfiscal/344015 10. *** http://en.wikipedia.org/wiki/Andorra 11. *** http://en.wikipedia.org/wiki/Liechtenstein 12. *** http://en.wikipedia.org/wiki/San_marino 13. *** http://en.wikipedia.org/wiki/Monaco 14. *** http://en.wikipedia.org/wiki/Malta 15. *** http://en.wikipedia.org/wiki/Vatican_City 16. *** http://www.oradea.ro/stire/Cele-73-de-paradisuri-fiscale-din-lume/2990.html

23

17. ***http://209.85.135.104/search?q=cache:ZLstfHwVpIJ:www.biblioteca.ase.ro/downres.php%3Ftc %3D3105+paradisuri+fiscale&hl=ro&ct=clnk&cd=2&gl=ro 18. ***http://209.85.135.104/search?q=cache:OW-i2mMTCH0J:www.sova.ro/db%2520mai %25202007/Romana/Financiar%3B%2520Facilitati%2520Fiscale%3B %2520Contabilitate/PARADISURILE %2520FISCALE.pdf+paradisuri+fiscale&hl=ro&ct=clnk&cd=3&gl=ro 19. *** www.wall-street.ro 20. ***http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-03-05&id=4196 21. *** www.zf.ro 22. *** www.miscarea.com

24