Obiectul Managementului Public [PDF]

Zitiervorschau

OBIECTUL MANAGEMENTULUI PUBLIC 1.1. Concepte generale si caracteristicile de management public Managementul public opereaza cu concepte fundamentale ale managementului general, la care se adauga particularitatile sectorului public. Prin urmare, pentru definirea managementului public este necesar a se relua definirea managementului. In literatura de specialitate se intalnesc mai multe definitii ale managementului, ca de exemplu: 1) „Managementul este procesul de atingere a obiectivelor organizationale prin angajarea si implicarea celor patru functii principale: planificarea, organizarea, leading-ul (antrenarea si motivarea) si controlul1[1].” 2) „Managementul firmelor rezida in studierea proceselor si relatiilor de management din cadrul lor, in vederea descoperirii legitatilor si principiilor care le guverneaza, a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici si modalitati de conducere de natura sa asigure obtinerea si cresterea competitivitatii2[2].” 3) Wiliam Newman defineste managementul ca fiind „o importanta tehnica sociala de directionare, conducere si control a eforturilor unui grup social in vederea realizarii unui obiectiv comun3[3]”. Managementul public are ca obiectiv principal satisfacerea interesului public prin intermediul serviciilor publ 636d36g ice. Serviciile publice constituie domeniul de activitate al institutiilor publice, care ofera cadrul institutional care sa permita aplicarea cadrului legislativ (Legi, Hotarari de Guvern, Ordonante ale Guvernului, Ordine ale ministrilor, regulamente de organizare etc.). Institutiile publice reprezinta organismele prin care statul isi exercita functiile si serviciile sale in domeniul economic, socio-cultural, de aparare, de siguranta publica, ordine publica. Institutiile publice pot fi de importanta centrala, care cuprind Parlamentul, Administratia Prezidentiala, Guvernul, ministerele si alte autoritati publice centrale, precum si institutiile din subordinea lor, si de importanta locala, care cuprind unitatile administrativ-teritoriale, consiliile judetene, municipale, orasenesti si comunale, precum si institutiile publice subordonate acestora. Totalitatea institutiilor publice determina sectorul (sistemul) public. Managementul din sistemul (domeniul) public urmareste coordonarea si controlul serviciilor publice in raport cu obiectivele stabilite de fiecare institutie publica. De asemenea, urmareste sa stabileasca directiile strategice si pe termen scurt, mijloacele necesare atingerii obiectivelor, dar si motivarea membrilor institutiilor publice in realizarea obiectivelor stabilite. Managementul public este in stransa corelatie cu activitatile desfasurate in sectorul public, in complexitatea si dinamica sa, precum si cu politicile adoptate si stabilite in cadrul sistemului. Actualmente, mediul socio-politic foarte dinamic, in continua schimbare si transformare, isi exercita influenta asupra managementului public. Managementul public este strans legat de schimbarile care au loc in societate, reflectand dinamismul din societatea contemporana. Din acest punct de vedere, managementul public, opereaza cu o serie de concepte generale, care pot fi impartite in trei categorii, si anume4[4]: 1[1] Ionescu, Gh.Gh., Cazan, E., Negrusa, A.L., Management organizational, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2001, pag.1. 2[2] Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Editura Economica, Bucuresti, 1996, pag.17. 3[3] Newman, Wiliam, Administrative action, Pretince Hall, Englewood Hills, New York, 1964, pag.1 din Filip, P., Managementul administratiei publice, Editura Treira, Oradea, 2004, pag.5. 4[4] Plumb, I., Androniceanu, A., Abaluta, O., Managementul serviciilor publice, editia a II-a, Editura ASE, Bucuresti, 2003, pag.18.



1) concepte legate de modul de organizare a sistemului public: obiective, resurse, proces managerial, optimizare. Obiectivele managementului public se refera la misiunea si scopul fiecarei institutii publice din cadrul sistemului. Resursele reprezinta nevoile materiale, financiare si umane necesare atingerii obiectivului stabilit. Procesul managerial consta in modalitatea de transformare a resurselor in vederea atingerii obiectivelor stabilite. Optimizarea rezulta din dorinta de a realiza cat mai bine procesul managerial, astfel incat resursele sa fie utilizate optim, ducand chiar la modificarea obiectivelor, resurselor si procesului managerial. 2) concepte legate de functionarea sistemului public: autonomie, adaptabilitate, organizare, plan, planificare si incluziune. Autonomia consta in capacitatea sistemului de a se conduce singur, cu respectarea normelor si legilor in vigoare. Adaptabilitatea consta in capacitatea sistemului de a-si pastra stabilitatea, tinand cont de influentele mediului exterior. Organizarea se refera la structura interna a sistemului, care se stabileste pentru a determina o buna functionare a sistemului. Planul este instrumentul prin care se urmareste realizarea obiectivelor stabilite. Planificarea este activitatea prin care se stabilesc termenele si mijloacele de realizare a obiectivelor. Incluziunea consta in capacitatea sistemului, ca sistem deschis, de a se integra in structuri mai largi, cum ar fi integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. 3) concepte legate de conducerea sistemului: informatia, verificarea, decizia si controlul. Informatia consta in culegerea si prelucrarea datelor necesare procesului de management in atingerea obiectivelor. Datele culese sunt organizate intr-o baza de date si se supun analizei, in vederea identificarii variantei optime de actionare. Verificarea este operatia prin care se constata daca modelele si procedurile alese in procesul de management corespund cu realitatea si cu obiectivele stabilite. Decizia consta in alegerea uneia dintre variante, care se considera a fi optima pentru realizarea obiectivelor. Controlul urmareste indeplinirea obiectivelor ca urmare a deciziilor luate. Controlul se realizeaza in toate fazele procesului de management. Un rol important in eficientizarea managementului il are managerul. Pentru a fi eficient, managerul trebuie sa-si dezvolte aptitudinile in:  elaborarea si selectarea informatiilor, care trebuie sa fie utile si credibile;  dezvoltarea rationamentului logic si analiza judicioasa a fenomenelor manageriale;  perfectionarea colaborarii si comunicarii cu personalul; dezvoltarea capacitatii de a gandi economic si social;  cunoasterea si recunoasterea propriei valori si capacitatea de a munci in echipa;  dezvoltarea capacitatii de a stabili si comunica obiective, de a finaliza realizarea lor. Aptitudinile manageriale se formeaza si se dezvolta ca urmare a cunostintelor si experientei proprii, dar si prin motivare. Managerul trebuie sa lucreze in echipa si sa aiba aptitudinea de a preveni sau stopa situatiile conflictuale. Pentru a fi eficient, managerul din administratia publica trebuie sa depisteze la timp cauzele unui potential conflict, sa stabilesca precis sarcinile fiecarui salariat, sa foloseasca criterii de promovare si competenta profesionala, sa stimuleze dorinta de perfectionare, sa stimuleze creativitatea

individuala sau de grup. In acest fel, managerul va dobandi autoritatea necesara si respectul membrilor institutiei, creand un climat de munca propice realizarii obiectivelor stabilite. 1.2. Delimitari si clarificari cu privire la stat si administratia publica Managementul public opereaza cu concepte si abordari fundamentale legate de sistemul public, de particularitatile serviciilor publice din administratia publica centrala si locala, de particularitatile institutiilor publice din domeniul economic, socio-cultural, de aparare, ordine publica si siguranta nationala. Din acest punct de vedere se impune delimitarea si clarificarea notiunilor de „stat”, „puteri ale statului”, „administratie publica”, „organele administratiei publice”. Statul, in sens larg, consta in colectivitatea umana cu o istorie comuna, cu un teritoriu bine delimitat, cu legi proprii, cu un sistem de guvernare propriu si un sistem propriu de aparare a frontierelor, de siguranta nationala si ordine publica, de dezvoltare a relatiilor internationale, alegerea reprezentantilor. In sens restrans, statul cuprinde ansamblul organizatiilor prin care isi exercita puterea si functiile sale. Alaturi de partidele politice si societatea civila, statul formeaza un sistem complex, care urmareste rezolvarea intereselor generale ale societatii. Prin intermediul statului se exercita puterile politice. In Romania, puterile politice sunt: 1) puterea legislativa, care se exercita de catre Parlament, prin intermediul celor doua camere: Senat si Camera Deputatilor; 2) puterea executiva, exercitata de Presedinte, Guvern si celelalte autoritati ale administratiei publice; 3) puterea judecatoreasca, exercitata de instantele judecatoresti. Romania este un stat democratic, parlamentar si semiprezidential, caracterizat prin principiul separatiei si echilibrul puterilor in stat. Cele trei puteri sunt in echilibru, ceea ce inseamna ca niciuna dintre ele nu o domina pe cealalta, intre ele existand relatii de colaborare pentru buna functionare a statului. Pentru intelegerea corecta si completa a notiunii de „stat” se impune si clarificarea notiunilor de „administratie”, „administratie publica” si „autoritate publica”. Administratia, in sens larg, poate fi definita ca fiind activitatea unui grup care coopereaza pentru realizarea unui obiectiv. In sens restrans, administratia se refera la acele modele si proceduri prin care membrii unui grup sunt convinsi sa coopereze si sa-si coordoneze eforturile pentru realizarea unui obiectiv. Acest sens restrans al administratiei este specific comportamentului si cooperarii umane in cadrul unei organizatii. Prin urmare, persoanele angajate intr-o activitate de cooperare cu alte persoane pentru atingerea unui obiectiv sunt angajate intr-o administratie. Administratia se preocupa de gasirea metodelor de lucru pentru ca oamenii din grup sa coopereze intre ei pentru indeplinirea sarcinilor, modul de organizare a activitatii lor, de impartire a sarcinilor intre ei, a rolului fiecaruia si cum sa isi indeplineasca acest rol, cum sa isi coordoneze eforturile unul cu celalalt. In societatea moderna, activitatea comuna se desfasoara in cadrul unei organizatii oficiale, care consta intr-un sistem planificat de eforturi comune, in care fiecare participant are un rol bine definit si sarcini sau atributii de indeplinit pentru atingerea obiectivelor organizationale stabilite. Factorul cheie in intregul proces este colaborarea intre persoanele angajate in aceasta activitate. Administratia publica cuprinde ansamblul institutiilor care asigura elaborarea, executarea si aplicarea legilor. Elaborarea legilor se face prin intermediul Parlamentului, care asigura puterea legislativa a statului. Executarea si aplicarea legilor se face prin intermediul institutiilor care asigura puterea executiva a statului.

Identificarea si rezolvarea abaterilor de la legile in vigoare se asigura prin intermediul institutiilor care asigura puterea judecatoreasca a statului. Intre administratia publica si cea privata exista asemanari si deosebiri. Asemanarile dintre problemele administrative din organizatiile publice si cele private pot fi observate cu usurinta atunci cand o organizatie privata este preluata de Guvern. Patrimoniul organizatiei va fi acelasi, angajatii vor indeplini aceleasi sarcini, iar personalul de conducere va fi aproximativ aceleasi. Daca s-ar produce modificari de personal dupa preluare, se poate spune ca si proprietarii privati ar fi putut face aceleasi modificari. De asemenea, se poate spune ca atat in administratia publica, cat si in cea privata, sunt necesare aceleasi abilitati in rezolvarea sarcinilor. Totusi exista si anumite diferente, mai ales de ordin cantitativ decat calitativ. Spre exemplu, atat activitatile organizatiilor publice, cat si a celor private se bazeaza pe legi. Cu toate acestea, atributiile si responsabilitatile personalului din organizatiile publice, de obicei, sunt descrise mult mai detaliat in legislatie decat cele din domeniul privat, existand mult mai multe posibilitati ca personalul din organizatiile publice sa fie tras la raspundere in fata organelor judecatoresti, in legatura cu modul de indeplinire a sarcinilor. Astfel, o achizitie publica trebuie sa respecte o serie de conditii legale privind anuntarea licitatiilor, acordarea contractului licitantului care ofera cele mai avantajoase conditii, autorizarea cheltuielilor etc., in timp ce in cazul unei organizatii private, aceasta poate autoriza angajatii sa achizitioneze in numele sau, indeplinind proceduri stabilite de managementul de varf al organizatiei respective. Managementul privat beneficiaza de mai multa libertate in alegerea procedurilor de urmat, care sa fie benefice pentru organizatia sa. Managementul privat isi urmareste predominant interesele personale, in timp ce managementul public trebuie sa serveasca interesul public. Pe de alta parte, exista perceptia ca administratia publica este ineficienta si corupta. Cu toate acestea, societatea moderna are nevoie de activitati si servicii publice. Eficienta activitatilor publice poate fi influentata de platitorii de impozite. Parlamentul, ca institutie formata din reprezentanti alesi, constituind legislativul tarii, concepe politicile, pe care administratia publica le pune in aplicare. Pentru ca administratia publica sa fie eficienta trebuie incredintata unor functionari publici, selectionati dupa criterii de competenta. Functionarii publici nu ar trebui sa fie responsabili politic, ci numai pentru aplicarea politicilor in mod eficient, deci fara irosirea fondurilor publice. Majoritatea teoriilor si principiilor managementului public au la baza criteriul eficientei. Existanta organizatiilor publice este determinata si de alte necesitati umane. O sarcina pe care organizatiile private nu o au este aceea de colectare a veniturilor prin impozitare. O alta activitate o reprezinta serviciile de sanatate publica, care nu pot fi incredintate personelor particulare sa decida asupra protectiei impotriva bolilor transmisibile. Perceperea impozitelor face posibila efectuarea serviciilor sanitare in beneficiul tututor, ca de exemplu vaccinarea obligatorie sau carantina, pentru a impiedica raspandirea bolilor transmisibile. Alte servicii publice sunt cele din domeniul economic, cum ar fi apa, gazele, electricitatea etc., pentru care se percep impozite si taxe. Alte servicii publice sunt cele de invatamant, aparare, ordine publica, siguranta nationala etc., care au ca obiectiv principal rezolvarea problemelor comunitatii. Constitutia Romaniei opereaza cu notiunea de autoritate publica. Autoritatea publica reprezinta „colectivul organizat de oameni care exercita prerogativele de putere publica fie intr-o activitate statala, fie intr-o activitate din administratia locala autonoma”5[5]. Denumirea de „autoritati publice” se utilizeaza si pentru functionarii publici care intra in contact nemijlocit cu cetateanul6[6]. 5[5] Profiroiu, A., Popescu, I., Bazele administratiei publice, editia a II-a, Editura Economica, Bucuresti, 2004, pag.13. 6[6] ibidem.

  







Organele administratiei publice reprezinta structuri organizationale cu personalitate de drept public, care actioneaza din oficiu pentru executarea legii sau pentru prestarea serviciilor publice, sub controlul direct sau indirect al Parlamentului7[7]. Structura organizatorica, politica si administrativa a Romaniei este urmatoarea: Parlamentul compus din doua camere: - Senat - Camera Deputatilor; Organele supreme ale administratiei de stat - Presedintele si administratia prezidentiala; - Guvernul si aparatul sau de lucru; Administratia centrala de specialitate - Ministerele; - Autoritatile subordonate ministerelor; - Autoritatile autonome; Administratia teritoriala de stat - Prefectul; - Comisia judeteana consultativa; - Comitetul operativ-consultativ; - Serviciile deconcentrate ale administratiei publice centrale in teritoriu; Administratia judeteana - Consiliul judetean; - Presedintele consiliului judetean; - Secretarul general al judetului; Administratia locala - Consiliul local; - Primarul; - Secretarul; - Aparatul propriu de specialitate; - Serviciile publice locale. 1.3. Administratia publica – domeniul de aplicare a managementului public Asa cum s-a mai aratat anterior, administratia publica cuprinde ansamblul organizatiilor cu personalitate de drept public, care reprezinta si apara interesul public. Capacitatea de drept public, care se impune celui particular, se fundamenteaza pe prerogativele care rezulta din Constitutie si din legile organice. In virtutea acestei capacitati, institutiile administrative emit acte de autoritate, care se executa din oficiu sau apeland la masuri de constrangere, sanctiuni sau executie silita. Puterea publica consta in drepturi speciale de care dispune o institutie administrativa prin care se duc la indeplinire prevederile legale, precum si prestarea de servicii publice in limitele legii. Puterea publica presupune si contenciosul admninistrativ si aplicarea sanctiunilor penale stabilite de instantele judecatoresti prin hotarari definitive. Procesul de management in administratia publica, pentru indeplinirea legilor, presupune procese de pregatire a executarii actelor normative prin emiterea de hotarari, circulare, instructiuni de la Guvern, precum si procese de executie prin emiterea de acte unilaterale, incheierea de contracte, efectuarea de operatii materiale. Pentru eficientizarea administratiei publice, managementul public urmareste cresterea calitatii serviciilor publice oferite de institutiile publice conduse conform unor principii riguroase desprinse din lege. Deciziile administrative se fundamenteaza pe judecati de valoare, iar calitatea serviciilor depinde si de sumele prevazute prin bugetele aprobate de partidele politice aflate la guvernare. 7[7] ibidem.

a) b)

Scopul managementului public in institutiile administratiei publice este satisfacerea nevoilor generale, fara a se urmari obtinerea unui profit, asa cum se intampla in organizatiile private. Satisfacerea intereselor generale constituie domeniul managementului in administratia publica. Continutul serviciilor publice este influentat de puterea politica. El variaza in functie de evolutia societatii, de politicile stabilite de legislatori si de oficialii alesi, dar obiectivul managementului public ramane acelasi: executarea eficienta a acestor politici. Intre adminitratia publica si politica exista o stransa legatura, interconditionandu-se reciproc. Administratia publica transpune in practica deciziile politice, dar si managementul administratiei publice influenteaza politica. Serviciul public reprezinta ansamblu de activitati organizate si autorizate de administratia publica pentru satisfacerea nevoilor sociale in interes public. Managementul public urmareste rezolvarea acestor nevoi sociale, la un moment dat, ceea ce presupune ca puterea politica sa valorizeze aceste nevoi si sa adopte un cadru legislativ adecvat. Avand in vedere complexitatea si diversitatea nevoilor sociale s-a constatat ca ele nu pot fi satisfacute doar de serviciile publice ale institutiilor administrative, aparand necesitatea de a oferi servicii publice si de catre organizatii private. Serviciile publice oferite de catre organizatiile private trebuie insa sa functioneze prin autorizarea de catre institutiile administrative. Serviciile publice au la baza decizii ale managementului public si un cadru legislativ corespunzator elaborat si controlat de autoritatea publica. In acest sens, serviciile publice trebuie sa prezinte urmatoarele caracteristici: - sa satisfaca o necesitate de interes public; - sa fie intr-un raport juridic permanent cu administratia care le-a infiintat si care le conduce; - sa furnizeze bunuri si/sau servicii de interes public; - sa fie supuse unor norme si principii de drept public, care le diferentiaza de serviciile organizatiilor private. Clasificarea serviciilor publice8[8] Serviciile publice pot fi clasificate dupa mai multe criterii, si anume: 1) Dupa criteriul juridic, serviciile publice pot fi:  servicii publice administrative;  servicii publice industriale si comerciale. Serviciile publice administrative constau in activitatea sau ansamblul de activitati prin care institutiile administratiei publice actioneaza intr-un cadru legislativ bine determinat pentru satisfacerea interesului public. Serviciile publice industriale si comerciale pot fi oferite de organizatii publice sau private cu caracter industrial si comerciale. 2) Dupa modul de cooperare la satisfacerea interesului public, serviciile publice pot fi:  servicii publice la realizarea carora nu sunt implicate persoane din afara si care au drept scop satisfacerea directa si individuala a particularilor, ca de exemplu: invatamant, sport, cultura si servicii administrative. Ele pot fi: stabilimente publice; stabilimente de utilitate publica. Stabilimentul public este un serviciu oferit de o institutie publica care dispune de un patrimoniu propriu si se constituie ca un procedeu, ca o tehnica, cu scopul de a realiza o mai buna satisfacere a interesului public. Stabilimentele publice pot fi nationale, judetene sau comunale, care primesc donatii din partea particularilor, colectivitatilor publice, cu scopul de a realiza unele obiective caritabile, culturale si pot pastra venituri provenind din activitatile lor, ca de exemplu: spitale, scoli, universitati etc.

8[8] Filip, P., Managementul administratiei publice, Editura Treira, Oradea, 2004, pag.11-12.

Stabilimentele de utilitate publica sunt institutii create din initiativa particulara, cu fonduri private, dar fara scop lucrativ, pentru satisfacerea unui interes public, ca de exemplu: universitati private, clinici private, teatre particulare etc.  servicii publice la realizarea carora participa indirect si alte persoane si fara ca beneficiarul sa intre in contact cu serviciul respectiv. In acest caz clientul este utilizator, nu beneficiar, ca de exemplu: intretinerea retelei de drumuri;  servicii publice la realizarea carora sunt implicate persoane din randul cetatenilor si destinate intregii colectivitati umane, fara ca indivizii sa cunoasca, in mod individual, rezultatul, ca de exemplu: apararea nationala, serviciul diplomatic etc. 3) Dupa nivelul la care se realizeaza, serviciile publice pot fi:  servicii publice nationale;  servicii publice locale. Serviciile publice nationale sunt cele care se adreseaza ansamblului colectivitatilor nationale, iar serviciile de interes local se adreseaza colectivitatilor la nivel de judet, oras, comuna etc. 4) Dupa forma de proprietate, serviciile publice pot fi:  servicii publice monopolizate, oferite doar de institutiile administrative care detin si monopolul asupra activitatilor respective;  servicii publice realizate de agenti economici publici si/sau privati. Aceasta categorie de servicii sunt oferite atat de institutii publice, cat si de organizatii private. Administratia publica intr-un stat este organizata pe principiul descentralizarii administrative, care imbraca doua forme:  descentralizarea teritoriala;  descentralizarea pe servicii. Descentralizarea teritoriala se refera la impartirea statului in circumscriptii administrative in care functioneaza autoritati administrative locale, organizate pe principiul autonomiei locale. Descentralizarea pe servicii se refera la serviciile publice autonome, scoase din competenta administratiei publice centrale sau locale. Prin urmare, ele au un anumit grad de independenta fata de organele administrative din competenta carora s-au desprins. Deci, descentralizarea pe servicii nu se refera la o grupa de servicii de interes local, care sunt in competenta autoritatilor locale. Se poate concluziona ca serviciile publice reprezinta mijloacele prin care administratia publica isi desfasoara activitatea. Ele constau in organisme administrative, create de stat, judet sau comuna, cu competente si puteri determinate, inzestrate cu mijloace financiare din bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale sau bugetele administratiei publice locale, puse la dispozitia publicului pentru a satisface in mod regulat si continuu nevoile cu caracter general. A. Teodorescu9[9] considera ca serviciile publice se intalnesc pretutindeni unde este o activitate de stat, functia executiva a statului se exercita prin servicii publice, iar totalitatea serviciilor publice constituie administratia. Sensul notiunii de serviciu public este acela de activitate organizata de organele administratiei publice locale (comunale, orasenesti, municipale si judetene) cu scopul satisfacerii permanente a interesului general. Acest sens este limitat, necuprinzand serviciile de interes national. Serviciile publice ale administratiei publice locale pot fi obligatorii si facultative10[10]. Serviciile obligatorii sunt cele destinate bunei desfasurari a administratiei publice teritoriale, ca de exemplu serviciile de stare civila si autoritatea tutelara, pentru a caror organizare si functionare exista reglementari legale. 9[9] Teodorescu, A., Tratat de drept administrativ, din Filip, P., Managementul administratiei publice, Editura Treira, Oradea, 2004, pag.12. 10[10] ibidem, pag.13.

Serviciile facultative au la baza reglementari la nivel local si depind de mijloacele financiare de care dispune unitatea administrativ-teritoriala. Din aceasta categorie fac parte serviciile descentralizate girate de regiile autonome si societatile comerciale, cum sunt serviciile publice de gospodarie comunala. Acestea se desfasoara sub autoritatea administratiei publice locale, avand drept scop furnizarea de servicii de utilitate publica, prin care se asigura: alimentarea cu apa, canalizarea si epurarea apelor uzuale si pluviale, salubrizarea localitatilor, alimentarea cu energie termica, transportul public local, administrarea fondului locativ public, administrarea domeniului public. Organizarea serviciilor publice de gospodarire comunala se realizeaza cu respectarea urmatoarelor principii: principiul dezvoltarii durabile, principiului autonomiei locale, principiul descentralizarii serviciilor publice, principiul responsabilitatii si legalitatii, principiul participarii si consultarii cetatenilor, principiul parteneriatului, principiul corelarii cerintelor cu resursele, principiul protectiei si conservarii mediului natural si construit, principiul administrarii eficiente a bunurilor din proprietatea publica a unitatilor teritoriale, principiul asigurarii mediului concurential, principiul liberului acces la informatii privind serviciile publice11[11]. Serviciile de gospodarire comunala trebuie sa urmareasca satisfacerea cantitativa si calitativa a nevoilor utilizatorilor, in conditii de rentabilitate si eficienta economica. 1.4. Definitia si caracteristicile obiectului managementului public Managementul public presupune o problematica deosebita, care, pentru a putea fi solutionata, trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:  elementele managementului general se regasesc in administratia publica, cu toate dimensiunile si functiile pe care le indeplinesc in oricare alt domeniu de activitate;  exercitarea managementului public se face la fel ca in oricare alt domeniu al vietii sociale, intr-un mediu social-politic aflat in continua miscare si schimbare, din ce in ce mai accelerata;  exercitarea managementului public in conditiile cresterii complexitatii vietii sociale si al fenomenului globalizarii;  delimitarea si clarificarea notiunilor de management public, lideritate, administratie publica, guvernare institutionala. Managementul public consta, in principal, in coordonarea si controlarea serviciilor publice pentru a le face eficace si eficiente in raport cu obiectivele lor, in timp ce lideritatea se refera la schimbare, pe care trebuie sa o stapaneasca, sa-i stabileasca directiile, sa asigure mijloacele necesare si sa motiveze membrii organizatiei in vederea schimbarii. Guvernarea institutionala indica pe cei care conduc. Administratia urmareste transpunerea in practica a politicilor adoptate. Din cele prezentate se poate concluziona ca managementul coordoneaza si controleaza, liderii orienteaza si „entuziasmeaza”, iar administratia - serveste12[12]. Managementul general, atat din punct de vedere teoretic, cat si practic, isi gaseste aplicabilitate si in domeniul administratiei publice, la fel ca si in celelalte domenii de activitate, elementele si functiile sale fiind aceleasi. Prin urmare, si in administratia publica, managementul urmareste coordonarea resurselor umane, informationale si financiare in vederea realizarii obiectivelor propuse. Problematica managementului public trebuie studiat si analizatat in contextul unui mediu social si politic foarte dinamic, ridicand probleme permanente privind finantarea, continutul, calitatea si eficienta acestui domeniu de activitate. Managementul public este influentat in mare masura de cultura nationala si de birocratie. Birocratia presupune numarul functionarilor publici care activeaza in administratia publica. In ultimul timp se constata o crestere a birocratiei atat la nivel national, cat si la nivel local. 11[11] ibidem. 12[12] Plumb, I., Androniceanu, A., Abaluta O, Managementul serviciilor publice, editia a II-a, Editura ASE, Bucuresti, 2003, pag.16.

 

Cresterea birocratiei se datoreaza atat progresului stiintei si tehnologiei, cat si interventiei statului in economie, pentru protejarea pietelor, prin agentii administrative. Programele guvernamentale pentru combaterea saraciei si rezolvarea problemelor sociale conduc la aparitia unor noi autoritati publice, care determina cresterea democratiei. Tendinta activitatii managerilor din administratia publica este orientata catre client si catre schimbare, ceea ce presupune utilizarea metodelor si tehnicilor moderne de conducere si organizare. Managementul public are ca obiectiv principal satisfacerea intereselor sociale. Sectorul public al unei natiuni consta in administratia publica centrala si locala, precum si toate organizatiile publice care presteaza servicii in interesul general al societatii. Managementul public se refera la metodologia de realizare a programelor administratiei publice, alocarea resurselor materiale, financiare si umane, evaluarea si controlul activitatilor administratiei publice. In acest sens, managementul public vizeaza aspecte privind sistemul de management in institutiile publice, resursele materiale, financiare si umane, eficacitatea si eficienta activitatii lor pentru realizarea obiectivelor. Managementul public vizeaza, de asemenea, metodele si tehnicile manageriale utilizate de managerii institutiilor publice, precum si functiile managementului, cu particularitatile lor din acest domeniu. Managementul public are ca obiectiv satisfacerea interesului public prin realizarea serviciilor publice. Pentru a realiza acest lucru este necesar a se realiza un cadru institutional care sa permita aplicarea legislatiei in vigoare (Legi, Hotarari de Guvern, Ordonante ale Guvernului, Ordine ale ministrilor, regulamente de organizare etc.). Procesul de management in sectorul public presupune si existenta relatiilor de management din institutiile publice, care constau in raporturile din sistemul administrativ. Intre managementul public si administratia publica exista stranse interdependente. Astfel, administratia publica asigura realizarea puterii de stat si a organizatiilor administrativ-teritoriale, prin conducerea lor pe baza principiilor generale ale managementului public. Domeniile de interes in administratia publica sunt: organizarea structurilor administratiei publice; psihologia comportamentului administrativ;  relatia dintre politica si administratia publica si rolul administratiei publice in politica. Toate aceste aspecte trebuie privite impreuna. Toate cele prezentate anterior pot conduce la urmatoarea definitie a obiectului managementului public: Managementul public are ca obiect cunoasterea proceselor si relatiilor de management din admininistratia publica, prin elaborarea de principii si legitati, urmarind perfectionarea continua a organizarii si functionarii structurilor administrative cu scopul realizarii unor servicii publice eficiente, in concordanta cu nevoile sociale generale si satisfacerii interesului public. Definitia obiectivului managementului public poate fi prezentata schematic astfel:

Fig.1- Definitia obiectului managementului public Caracteristicile obiectului managementului public decurg din definitia acestuia. O prima caracteristica o reprezinta continutul managementului public, care consta in cunoasterea proceselor si relatiilor din administratia publica, in baza carora emite principii si legitati de organizare si functionare a acesteia. A doua caracteristica consta in activitatea de perfectionare a organizarii si functionarii structurilor administrative pentru atingerea obiectivelor stabilite, tinand cont de dinamica mediului exterior, a schimbarilor si transformarilor care au loc in societate si care determina schimbarea permanenta a intereselor generale.

A treia caracteristica o reprezinta scopul managementului public, adica satisfacerea interesului public, prin eficientizarea serviciilor publice si urmarirea realizarii unei concordante intre nevoile sociale si serviciile publice oferite. Intrebari de control 1. Enumerati si definiti conceptele cu care opereaza managementul public legate de modul de organizare a sistemului public; 2. Enumerati si definiti conceptele cu care opereaza managementul public legate de functionarea sistemului public; 3. Enumerati si definiti conceptele cu care opereaza managementul public legate de conducerea sistemului public; 4. Care sunt aptitudinile pe care trebuie sa le posede managerul pentru a fi eficient? 5. Definiti conceptul de „stat”; 6. Ce este „administratia” si „administratia publica”; asemanari si deosebiri; 7. Definiti autoritatea publica si organele administratiei publice; 8. Prezentati structura, politica si administrativa a Romaniei; 9. Prezentati serviciile publice si caracteristicile lor; 10. Clasificati serviciile publice: a) dupa criteriul juridic; b) dupa modul de cooperare la satisfacerea interesului public; c) dupa nivelul la care se realizeaza; d) dupa forma de proprietate; 11. Definiti managementul public; 12. Definiti obiectul managementului public si prezentati caracteristicile lui.

13

[1] Ionescu, Gh.Gh., Cazan, E., Negrusa, A.L., Management organizational, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2001, pag.1. 14 [2] Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Editura Economica, Bucuresti, 1996, pag.17. 15 [3] Newman, Wiliam, Administrative action, Pretince Hall, Englewood Hills, New York, 1964, pag.1 din Filip, P., Managementul administratiei publice, Editura Treira, Oradea, 2004, pag.5. 16 [4] Plumb, I., Androniceanu, A., Abaluta, O., Managementul serviciilor publice, editia a II-a, Editura ASE, Bucuresti, 2003, pag.18. 17 [5] Profiroiu, A., Popescu, I., Bazele administratiei publice, editia a II-a, Editura Economica, Bucuresti, 2004, pag.13. 18 [6] ibidem. 19 [7] ibidem. 20 [8] Filip, P., Managementul administratiei publice, Editura Treira, Oradea, 2004, pag.11-12.

13 14 15 16 17 18 19

21

[9] Teodorescu, A., Tratat de drept administrativ, din Filip, P., Managementul administratiei publice, Editura Treira, Oradea, 2004, pag.12. 22 [10] ibidem, pag.13. 23 [11] ibidem. 24 [12] Plumb, I., Androniceanu, A., Abaluta O, Managementul serviciilor publice, editia a II-a, Editura ASE, Bucuresti, 2003, pag.16.

CONTINUTUL SI CARACTERISTICILE MANAGEMENTULUI PUBLIC 1.1.1. Despre administratia publica si necesitatea mana-gementului public Societatea ca mod de organizare al existentei desemneaza intregul camp de actiune umana: sistemul social, organismul comportamental, personalitatea individului, mediul fizic si organic, sistemul cultural etc. Caracteristica societatii o constituie ordinea normativa comportamentala prin care viata unei populatii este organizata in mod colectiv. Ca ordine, este alcatuita din valori si norme, iar ca si colectivitate, ofera o conceptie anume despre calitatea de membru, prin care se disting indivizii care-i apartin sau nu. Alcatuita dintr-un sistem normativ de ordine, din status-uri, drepturi si obligatii apartinand membrilor, pentru a putea supravietui si dezvolta, comunitatea umana trebuie sa mentina integritatea unei orientari culturale intelese si respectate de catre membrii sai, ca baza pentru identitatea sociala. Realizarea unei ordini normative solicita existenta unui conformism, cu asteptari comportamentale stabilite prin norme si valori, dar si a unui mecanism de constrangere, legat de necesitatea interpretarii autoritate a obligatiilor institutionalizate. Pentru toate acestea statul infiinteaza servicii publice, de mentinere a ordinii, de educatie, finante publice, de paza a granitelor tarii, administrarea domeniului public s.a. Aceasta insiruire de servicii publice, organizate, alcatuiesc administratia publica. Administratia publica este o categorie atat de abstracta si variata, incat se poate descrie in termeni diferiti: 20 21 22 23 24

„Administratia publica este activitatea prin care se realizeaza scopurile si obiectivele guvernului“(J.I. Corson si J.P.Harris). „Administratia

publica

este

in

principal

preocupata

de

mijloacele

pentru

implementarea valorilor politice“(J.Pfiffner si R.Presthus). „Procesul administratiei publice consta in actiunile de realizare a intentiei sau dorintei guvernului“ (D.J.Waldo). Din aceste definitii, dar si a altor autori (D.H. Rosenbloom, P. Negulescu, I. Alexandru, A. Iorgovan) se poate concluziona faptul ca administratia publica, ca multe alte stradanii umane este dificil de definit, dar oamenii au cu totii un sens al acesteia 757b18h , desi sunt pareri diferite despre cum ar putea fi realizata. Administratia publica implica activitate, are legatura cu politica, tinde sa fie concentrata in ramura executiva a guvernarii, difera de administratia privata si este preocupata de aplicarea legii. Administratia publica reprezinta ansamblul proceselor manageriale si de executie, de natura politica si juridica prin care se realizeaza mandatele guvernarii legislative, executive si judecatoresti in scopul asigurarii reglementarilor si serviciilor necesare societatii in ansamblu, dar si componentelor acesteia. Este bine cunoscut faptul ca Romania avea inainte de 1989, unul dintre cele mai centralizate sisteme administrative. Desi a fost initiata o reforma a administratiei menita sa conduca la adaptarea acesteia la transformarile economico-sociale produse odata cu schimbarea din 1989 se apreciaza ca situatia a ramas in mare masura neschimbata, atat din cauza constrangerilor bugetare cat si din lipsa de determinare politica si experienta in ceea ce priveste structurile administratiei alternative. In conditiile statului de drept, in care separarea puterilor, descentralizarea serviciilor administrative si autonomia administrativa constituie coordonate fundamentale, structurile organizationale ale administratiei publice sunt realizate atat la nivelul statului, a colectivitatii nationale, situatie in care avem administratie publica centrala, cat si la nivelul colectivitatilor locale, unde este organizata si functioneaza administratia publica locala. Eficienta proceselor manageriale din domeniul institutiilor publice este determinata de calitatea functionarilor publici, iar prestatia profesionala a acestora depinde hotarator de cunoasterea si aplicarea managementului public. Aceasta presupune posibilitatea intelegerii particularitatilor cu care

se identifica, analiza pertinenta a structurilor organizationale din sectorul public, cunoasterea relatiilor care exista intre componentele acestora, a rolului fiecarui element in cadrul intregului, a competentelor, sarcinilor si responsabilitatilor ce revin functionarilor din administratia publica. 1.1.2. CONCEPTUL DE MANAGEMENT PUBLIC Societatea moderna se caracterizeaza printr-o activitate statala complexa si diversificata: administrativa, juridica, economica, sociala, militara etc. Pentru a desemna actiunile care se desfasoara in aceste domenii distincte, literatura de specialitate utilizeaza o serie de notiuni, bogate in continut, cum sunt: activitatea executiva, autoritate executiva, responsabilitate, autoritate administrativa, administratie etc. Dintre multiplele sensuri care s-au dat acestor notiuni, preocuparile teoretice s-au axat in principal, pe clarificarea lor, luate ca forme de exercitare a puterii, mai ales datorita importantei pe care o reprezinta cunoasterea exacta a acestor activitati in intimitatea lor; a modurilor in care trebuie sa fie organizate realizarea lor in practica, moment esential de care depinde, in mare masura infaptuirea rolului statului in organizarea si conducerea societatii. In tratarea managementului public unii autori insista pe delimitarea sa in parti distincte: pe de o parte o abordare formala, organica, ceea ce din punct de vedere juridic presupune autoritati publice (Parlament, Administratia Prezidentiala, Guvernul, ministerele, organisme centrale si de specialitate subordonate sau nu guvernului, institutii autonome locale: consiliul judetean, consiliul local, etc.), iar pe de alta parte o abordare materiala, functionala prin care administratia publica evoca acte juridice si operatiuni materiale prin care se executa legea, fie prin emiterea de norme subsecvente, fie prin organizarea sau prestarea directa de servicii publice. Alti autori apreciaza ca managementul public „studiaza o larga problematica integrata in domeniul administratiei publice“, adica, este acea parte care cerceteaza dincolo de stiinta, arta aplicarii metodologiei programului de administratie publica, alocarea resurselor materiale, financiare, umane si informationale etc. Pentru acestia managementul public este un domeniu distinct, iar functionarul public este practicantul. In acelasi context se urmaresc metodele si tehnicile manageriale prin care se pun in valoare abilitatile si priceperile de care dispun functionarii publici pentru transpunerea in practica a cunostintelor. F. Bonnet sustine, in mod paradoxal, ca nu este o disciplina de sine statatoare, deoarece studiul acesteia se suprapune peste alte discipline, incluzand intre acestea stiintele politice, economia,

sociologia, psihologia si administratia afacerilor. Desi o asemenea abordare contine un mare adevar, in practica este apreciata nesatisfacatoare, avand in vedere imensa si puternica birocratie guvernamentala franceza. Managementul public reprezinta ansamblul proceselor si relatiilor de management, bine determinate, existente intre componentele sistemului administrativ, prin care, in regim de putere publica, se aduc la indeplinire legile si se prevede, organizeaza, coordoneaza, antreneaza si controleaza activitatile implicate in realizarea serviciilor care satisfac interesul public. In concluzie, managementul public studiaza acele procese si relatii de management si de executie din administratia publica in toata complexitatea lor, in scopul perfectionarii organizarii si functionarii structurilor organizatorice administrative potrivit valorilor puterii politice in functie de necesitatile economico-sociale, in vederea realizarii unor servicii publice eficiente. Se poate aprecia ca, in prezent, in domeniul managementului public s-a constituit un sistem teoretic si metodologic ce cuprinde concepte, principii, metode si tehnici bine articulate ce prezinta caracteristici definitorii: a. Caracterul politic. Ca domeniu al stiintei, managementul public este influentat de factorul politic. Deciziile de guvernare se transmit in administratia publica pana la nivelurile inferioare ale structurilor administrative. In aceste acte functionarii publici aplica deciziile administrative in concordanta cu orientarea lor politica si programul de guvernare al formatiunilor politice carora le apartin. b. Caracterul complex. Complexitatea apare ca urmare a intrunirii unor elemente specifice diferitelor domenii ce apartin sectorului public: invatamant, sanatate, cultura, asistenta sociala etc. c. Caracterul de sinteza. Acesta preia o serie de concepte, teorii, principii, metode si tehnici din alte domenii si sunt utilizate in structurile organizatorice administrative. Adaptarea acestor cunostinte nu trebuie realizate oricum, ci in concordanta cu particularitatile domeniului public. d. Caracterul integrator. Studiind procesele manageriale si de executie din administratia publica in scopul perfectionarii acesteia, managementul public integreaza toate elementele necesare din domeniile vietii sociale: invatamant, sanatate, cultura, asistenta sociala etc. 1.1.3. EVOLUTII SI ORIENTARI IN MANAGEMENTUL PUBLIC

Procesul conturarii si afirmarii managementului public ca stiinta a fost jalonat de o serie de evolutii carora le corespund abordari specifice, din unghiuri diferite si complementare, ale fenomenului managerial administrativ. Inceputul stiintei administratiei se regaseste in secolul al XVII-lea, in Austria si Germania, tari care au organizat pentru prima data cursuri de administrare a finantelor publice. Rezultatul acestora s-a concretizat in realizarea unui aparat administrativ in Imperiul Austro-Ungar in secolul al XIX-lea foarte eficient si bine organizat. Ch. J. Bonnin este considerat „parintele administratiei“franceze, iar A.F. Vivien, prin personalitatea marcanta pe care a manifestat-o a determinat infiintarea in 1848 a primei scoli de administratie, in aceasta tara. Dupa aceasta, stiinta administratiei se dezvolta tot mai mult devenind o adevarata istorie a structurilor si activitatilor sale, confruntandu-se cu un lant de teorii eterogene care aveau drept obiect administratia publica sau privata. Administratia nu poate fi inteleasa in intreaga sa dimensiune decat daca se tine cont de locul pe care-l ocupa ea pe piata, de rolul pe care ea il joaca in economia de piata si de structurile care rezulta de aici si prin care ea isi indeplineste misiunea. In Romania problematica stiintei administratiei si implicit a managementului public a constituit obiect de reflectie si cercetare pentru teoreticieni si practicieni. Astfel, profesorul C.Dissescu, considera stiinta administratiei ca fiind distincta de dreptul administrativ, ea formuland de altfel, acele principii capabile sa asigure gestionarea afacerilor publice si sa permita formarea unor functionari publici valorosi pentru administratie. O conceptie asemanatoare a avut-o si profesorul P.Negulescu, care sustinea ca stiinta administratiei urmareste analiza critica a administratiei din punctul de vedere al resurselor, mijloacelor si rezultatelor, formulate pe baza descoperirilor facute in mecanismul administrativ, reguli care, aplicate in activitatea administrativa, sa conduca la cresterea eficientei acesteia. Alti specialisti au considerat stiinta administratiei si implicit managementul public ca ar fi o stiinta politica sau o stiinta sociala, care studiaza interventia sociala a statului, ori o stiinta cu caracter economic care cerceteaza gospodaria bunurilor pentru realizarea scopurilor statului. De asemenea, in decursul timpului, au existat specialisti care au sustinut ca managementul public ar avea un caracter tehnic, prin ea urmarindu-se sa se identifice acele solutii necesare organizarii rationale a muncii sau obtinerea unei eficiente maxime prin perfectionarea organizarii administratiei publice.

Potrivit altor opinii, managementul public formuleaza acele principii care, imprumutate din intreprinderile publice vor putea fi regasite si in administratia publica. Potrivit lui H. Fayol, socotit creatorul doctrinei administrative, „a administra inseamna a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona si a controla“. Ca si concept, managementul public a fost folosit inca din anul 1950. In cele mai multe tari europene un curent nou, international, isi face tot mai mult simtita prezenta: noul management public. Aceasta doctrina patrunde tot mai mult in domeniul organizarii publice. Originea sa se afla in unirea a doua curente de idei: noua economie institutionala si managerialismul. Primul termen s-a constituit pe teoria publica, teoria costurilor si teoria factoriala, iar al doilea curent s-a bazat pe managementul stiintific si orientarile acestuia. Potrivit acestei doctrine, functionarii publici sunt identificati cu niste agenti activi ai politicii de dezvoltare si nu numai ca persoane ce participa la implementarea acesteia. De asemenea, descentralizarea, fundamentarea proiectelor, contractelor, pregatirea personalului, imbunatatirea organizarii, atitudinea fata de cetatean sunt noile orientari ale managementului public. Este evident ca exista o dezvoltare fara precedent a cercetarii managementului public in tarile europene de peste un deceniu incoace, si anume: crearea de catedre de management public in universitati, inmultirea Centrelor de cercetare manageriala publica cu vocatie generala sau specializata, rolul institutelor de administratie publica, fie ele institute de formare sau de perfectionare in acest domeniu, toate acestea sunt esentiale in dezvoltarea cercetarii fenomenului. La aceasta trebuie adaugata si cercetarea efectuata in interiorul managementului public. 1.1.4. ABORDARI IN TEORIA SI PRACTICA MANAGEMENTULUI PUBLIC In ideea de sistematizare a diverselor modalitati de abordare a managementului public se identifica trei categorii, determinate de perspectivele avute in vedere. Astfel, au rezultat: a. abordarea politica; b. abordarea legala; c. abordarea manageriala.

a. Abordarea politica. A fost sustinuta de W. Sayre si explicata ca pe o problema de teorie politica. Intr-o democratie, afirma acesta, problema esentiala o constituie responsabilitatea pentru un control total. Atentia cercetatorilor a fost atrasa de gradul in care functionarii publici, cu functii de conducere participa in politica. Functionarii profita de avantajele atasate functiei si doresc ca ele sa se reflecte in aceasta. Raporturile pe care le antreneaza cu publicul sunt mai mult sau mai putin dezvoltate, mai mult sau mai putin bazate pe intelegere, dupa epoca, dupa tari. Astfel, exista, pe de o parte, tendinta de a se tine la distanta de cei administrati, de a-si impune vointa mai degraba decat de a proceda prin convingere. In opozitie, de cealalta parte, tendinta de a fi aproape de cei administrati, de a cunoaste nevoile publicului, de a-l convinge de eficacitatea si oportunitatea masurilor luate. O asemenea abordare are drept valori: reprezentativitatea, sensibilitatea si receptivitatea. Luate separat sau tratate in combinatiile dorite ele sunt considerate esentiale pentru mentinerea democratiei constitutionale. Intr-un asemenea context, abordarea politica accentueaza rolul jucat de pluripartidism, reprezentat in cadrul managementului public. Orice structura organizationala, mare sau mica, performanta sau mai putin, este interesata in mentinerea sau chiar cresterea sustinerii politice. Astfel, respectiva structura organizationala se politizeaza si urmareste cu orice pret reprezentare, accentuand voit rolul valorilor politice. b. Abordarea legala. De multe ori minimalizata ca importanta in cele mai multe situatii devine esentiala pentru definirea si intelegerea managementului public. Abordarea explica locul pe care trebuie sa-l reprezinte legea in influentarea structurilor organizationale, in executarea competenta de catre functionarii publici a prevederilor acesteia, precizand modalitatile practice pentru solutionarea actelor de violare a unor drepturi. Functionarului public legea ii precizeaza autoritatea, adica, care ii sunt asteptarile de la acesta; care-i sunt limitele de autoritate si in al treilea rand care sunt drepturile individuale ce i se cuvin. Potrivit abordarii legale fiecare functionar public indeplineste simultan doua roluri: pe de alta parte, trebuie sa aplice legile existente potrivit noilor situatii, iar pe de alta parte initiaza si aproba legile noi, contribuind astfel la procesul de dezvoltare a sistemului legislativ. Specialistii unei asemenea abordari (F.Goodnow, M.Dimock, K.Davis) justifica faptul ca organizatiile publice sunt astfel cel mai bine definite in termenii legii. Abordarea legala a

managementului public solicita reunirea in permanenta a trei valori: procedura utilizata, drepturile individuale si aspectele juridice. Procedura, limitata la anumite cerinte sau standarde, trebuie definita precis; drepturile individuale ale fiecarui functionar public sa fie mentionate intr-un document oficial iar aspectele juridice sa solutioneze eventualele conflicte aparute intre persoanele private si stat. c. Abordarea manageriala. Aceasta presupune cunoasterea teoriei managementului, mai precis a managementului stiintific (Fr.Taylor si E.Lewis), a managementului birocratic (M.Weber) dar si a managementului rational (L.Gulick si L.Urwick). Cei mai multi dintre teoreticieni au tendinta de a minimaliza diferentele care apar intre managementul public si cel intalnit in domeniul privat. Potrivit acestora administratia publica poate fi considerata ca o mare afacere ce poate fi gestionata dupa valori si principii comune. Inceputurile abordarii manageriale se identifica cu secolul al XIX-lea cand s-a incercat aplicarea ei in organizarea serviciilor publice. Rezultatul unui asemenea demers a aratat ca dominatia politicului a determinat aparitia la toate nivelurile, a ineficientei, coruptiei, a unor politicieni incapabili de a conduce. Ulterior, a aparut necesitatea separarii managementului public de politic, fapt dezbatut cu ardoare si fata de care au existat reactii diverse. Concluzia acestui fapt era aceea a alegerii functionarilor publici pe criterii de performanta si eficienta, deci administratia trebuie sa iasa din sfera politica. Un asemenea punct de vedere este bine de precizat: ce poate face o structura administrativa foarte bine? Cum poate realiza obiectivele foarte bine ? De fapt raspunsul la asemenea intrebari a fost oferit inca de Fr. Taylor care a demonstrat ca un management poate fi eficient daca se apeleaza la cateva principii stiintifice. Urmarind rezultate tot mai performante, reprezentantii acestei abordari (M. Weber) promoveaza birocratismul. O divizare a muncii si o specializare a personalului determina ca fiecare angajat sa devina un expert in domeniul sau de activitate. Bazandu-se pe coordonare perfecta si o ierarhie bine determinata, abordarea implica

MANAGEMENTUL PUBLIC, NECESITATE SI CONCEPT

Managementul public se dezvolta ca domeniu distinctiv al stiintei pornind de la elementele sale fundamentale . Acestea faciliteaza cunosterea , intelegerea si utilizarea corespunzatoare a abordarilor , instrumentelor , metodelor si tehnicilor de management public cu care opereaza functionarii din institutiile publice .

NECESITATEA CUNOASTERII MANAGEMENTULUI PUBLIC Tranzitia spre economia de piata determina profunde mutatii in toate domeniile vietii sociale , evident si in sectorul public . Prin continutul sau , managementul public reprezinta suportul teoretic si practice necesar implementarii schimbarilor in institutiile publice . Procesul de restructurare a sectorului public , in general , si a sistemului administrativ , in special , necesita inalt profesionalism , respectiv functionari publici cu o pregatire corespunzatoare de specialitate in domeniul managementului public . Se contureaza din ce in ce mai mult tendinta de profesionalizare a functionarilor publici permanenti . Evident , aceasta mutatie semnificativa determina o foarte buna cunoastere a continutului managementului public . Din pacate , in Romania procesul tranzitiei si restructurarea sistemului administrativ s-au prelungit , in principal , datorita practicarii unui management primar , empiric , nefundamentat din punct de vedere stiintific . Efectele negative ale unei astfel de abordari s-au amplificat in timp , conducand astfel la aparitia unei crize manageriale de sistem care a cuprins , evident , si sectorul public . Prin urmare , managementul public contribuie la formarea si perfectionarea pregatirii functionarilor publici permanenti si alesi care isi desfasoara activitatea in institutiile publice . Un management public performant presupune personal cu o foarte buna pregatire generala si o noua viziune asupra rolului institutiilor publice in societatea romaneasca . Calitatea procesului de management si de executie din institutiile publice este influentata in mod direc 424d35e t de nivelul de pregatire generala si manageriala a functionarilor publici , iar managementul public contribuie decisiv la aceasta .

In conditiile accentuarii caracterului democratic al societatii noastre , exista o serie de argumente care explica necesitatea cunoasterii managementului public . Cunoasterea managementului public ofera posibilitatea intelegerii particularitatilor care apar in acest domeniu distinct al stiintei . Elementele specifice influenteaza procesele de management , de executie si de urmarire a deciziilor administrative . Cunoasterea managementului public permite , de asemenea , identificarea si analiza structurilor din institutiile publice , a relatiilor care exista intre componentele acestora , a rolului fiecarei unitati in cadrul sistemului , a sarcinilor , competentelor si responsabilitatilor care revin managerilor publici . Managementul public , prin continutul sau , defineste principiile si regulile de organizare a sistemului informational in institutiile publice , particularitatile procesului de culegere , inregistrare , stocare , transmitere si prelucrare a informatiilor care circula in cadrul sistemului de management al institutiilor administrative . De asemenea , mangementul public ofera posibilitatea cunoasterii principalelor metode si tehnici de management folosite pe parcursul derularii activitatii in institutiile publice . Managementul resurselor umane , in sectorul public , reprezinta o alta dimensiune importanta a managementului public . In acest sens , se acorda atentie proceselor de selectie , promovare si motivare a personalului din institutiile publice . Prin urmare , managementul public ofera concepte , principii , metode si tehnici pentru intelegerea si perfectionarea continua a proceselor de management si de executie din institutiile publice si a stilului de management al functionarilor publici permanenti si / sau alesi din sectorul public . Introducerea acestei discipline in institutiile de invatamant superior economic , consideram ca este un important pas inainte in ceea ce priveste recunoasterea rolului managementului public in procesul de democratizare a societatii romanesti . Apare , astfel , evident rolul formator al invatamantului fata de managementul public .

CONCEPTUL DE MANAGEMENT PUBLIC .

Intr-o societate moderna , democratica , activitatea statala este complexa si diversificata . Intre domeniile importante mentionam : administrative , juridic , cultural , ocrotirea sanatatii , invatamant , sport , precum si alte domenii . Toate acestea reprezinta parti ale managementului public , care are ca obiectiv fundamentala satisfacerea intereselor sociale , generale . In literatura de specialitate , in mod frecvent intalnim notiuni ca : administratie , administratie de stat , activitate executiva , autoritate executiva , autoritate administrativa si mai putin management public . Astfel , unii autori precizeaza ca termenul administratie desemneaza o activitate a unei persoane , care ajuta la realizarea unui obiectiv si deriva din cuvantul din limba latina “magister” , semnificand stapanul caruia i se subordoneaza servitorul . Alti specialisti considera ca administratia locala , in baza principiului ca autonomiei locale , este , in esenta , administratie publica si nu administratie de stat . Faptul ca unele autoritati administrative , prin care se realizeaza autonomia locala au si atributii de administratie de stat nu inseamna ca toata activitatea lor este statala . Astfel , instituirea autonomiei locale ar fi o pura fictiune . Utilizand notiunea de administratie de stat , alti autori sustin ca prin aceasta se intelege un sistem de institutii ale statului sau “o anumita forma fundamentala de activitate administrative “ ; iar notiunile de “activitate executive “ , respectiv “ institutii executive “ , desi termenii “ administrativ “ si “executiv “ sunt folositi alternativ , uneori chiar cu sens identic . Exista si grupuri de specialisti care fac o distinctie neta intre “ administratie de stat “ si “activitate executiva “ . Ei definesc administratia de stat ca fiind “ activitatea care se desfasoara pentru indeplinirea in mod practic si concret a functiilor statului si a sarcinilor organismelor administratie de stat “, iar activitatea executive ca fiind o parte a sistemului administrative . Autoritatea administrativa , sustin specialistii francezi , este reprezentata de o persoana sau de un grup de persoane , functionary publici care au competente precizate de lege pentru a actiona in sensul aplicarii continutului legilor publice . In cadrul managementului public , sistemul administrative este abordat din punct de vedere juridic .Principalele componente ale acestuia sunt urmatoarele autoritati publice : Parlamentul , Presedintele Romaniei , Guvernul Romaniei , ministerele si alte institutii subordinate direct

Guvernului , organisme centrale de specialitate autonome , institutii subordinate ministerelor , Prefectul , institutii locale de specialitate subordinate ministerelor si conduse de prefect , institutii autonome locale : consiliul judetean , consiliul local , primarul si institutiile subordinate acestora . Unii specialisti considera ca aceasta este o abordare formal organica , dar ca exista si o a doua acceptiune , in sens material functional . Astfel , administratia publica evoca acte juridice si operatiuni materiale prin care se executa legea , fie prin emiterea de norme subsecvente , fie prin organizarea sau , dupa caz , prestarea directa de servicii publice . Unii specialistii pun semnul identitatii intre administratia publica si managementul public , desi intre cele doua domenii distincte exista doar stranse interdependente . Intr-o recenta colectie de eseuri Hyde si Shafritz incearca sa ofere o definitie a managementului public . Ei considera ca managementul public stuiaza o larga problematica integrate in domeniul administratiei publice . In plus , este partea din administratia publica care cerceteaza , dincolo de arta , stiinta aplicarii metodologiei pentru realizarea programului de adminisratie publica prin organizare-restructurare pentru schimbarea in politica si planificare , in lalocarea resurselor functie de buget , in managementul financiar , al resurselor umane si in programul de evaluare si control. Autorii acestor opinii abordeaza managementul public , ca domeniu , iar functionarul public , ca practicant . Totodata managementu public vizeaza si metodele ,tehnicile manageriale , abilitatea si priceperea cu care acestea sunt folosite pentru a transpune ideile si politica in programe de actiune. Overman , sustinea , in 1984 , ca managementul pubic se diferentieaza de administratia publica , intrucat : 

trateaza problematica exercitarii functiilor managementului adaptate la specificul sectorului public;



urmareste orientarea activitatii desfasurate in sectorul public , pe criterii de eficienta ;



abordeaza , cu precadere, nivelul de mijloc al structurii sistemului administrative;



are tendinta de a generalize problematica ampla a managementului in sectorul public;



se afla in legatura strinsa cu managementul traditional ca sttnta si cu alte domenii distincte : stiinta politica , sociologia .

Prin urmare , managementul public nu numai ca abordeaza aspecte ca : sistemul de management in institutiile publice , resursele umane , eficienta , pe care administratia publica le mentioneza ca parti ale aceluiasi intreg , dar analizeaza modul de exercitare a functiilor de management , intr-un context bine definit de administratia publica. Managementul public reprezinta ansamblul proceselor si relatiilor de management , bine determinate , existente intre componente ale sistemului administrative , prin care , in regim de putere publica se aduc la indeplinire legile si / sau se planifica , organizeaza , coordoneaza , gestioneaza si controleza activitatile implicate in realizarea serviciilor care satisfac interesul public. Din definitie desprindem urmatoarele caracteristici : 

managementul public reuneste un ansamblu de procese si relatii de

management , care apar intre componentele sistemului administrativ ; 

obiectivul managementului public este satisfacerea interesului public, prin crearea unui cadru institutional corespunzator , care asa permita aplicarea actelor normative . ceea ce inseamna si adoptarea de acte normative cu forta jurudica interioara , legi sau . dupa caz , decrete , hotariri , regulamente de organizare sau realizare efectiva a serviciilor publice ;



procesele desfasurate in sectorul public sunt atat procese de management , cat si de executie;



relatiile de management din institutiile publice reprezinta raporturile care apar in sistemul administrativ . In administratia de stat , acestea se realizeaza in regim de putere publica , adica prin intermediul prerogativelor , acordate de constitutie si actele norm,ative , care fac sa prevaleze interesul public general atunci cand acesta este in conflict cu interesul particular. Managementul public nu se poate restrange la studiul managementului doar la nivel executiv ,

pentru simplul motiv ca “fenomenul executiv “ a devenit altul . In prezent, tinandu-se seama de noile realitati constitutionale , aceasta notiune se foloseste pentru a definii activitatea publica , care nu este nici de legiferare , nici de justitie si este realizata de autoritati cu caracter constitutional , care impulsioneaza administratia publica formand conducerea acesteia .

Administratia publica nu mai este o forma de realizare a puterii de stat sau o forma fundamentala de activitate a statului , pentru ca in sistemul democratic al Constitutiei Romaniei din 1991 , ca de altfel si in sistemul tuturor constitutiilor democratice , atat statul , cat si organizatiile administrative teritoriale sunt persoane morale de drept public , conduse dupa principiile generale ale managementului public . Prin urmare , managementul public este o disciplina specializata care are ca obiect cunoasterea proceselor si relatiilor de management din administratia publica in toata complexitatea lor in vederea formularii de principii si legitati pentru perfectionarea permanenta a organizarii si functionarii structurilor administrative , in functie de valorile puterii politice , de necesitatiile vietii economico-sociale , de gradul de inzestrare tehnica , de nivelul general de cultura si civilizatie , cu scopul realizarii unor servicii publice eficiente , corespunzatoare nevoii sociale generale si satisfacerii interesului public .

CARACTERISTICI ALE MANAGEMENTULUI PUBLIC . Multidimensionalitatea managementului public atrage , in mod evident , o serie de caracteristici , care contribuie la o buna intelegere a continutului acestuia : 

Caracterul integrator . Managementul public studiaza procesele si relatiile de management din administratia publica , cu scopul fundamentarii solutiilor de perfectionare si rationalizare a sistemului administrative . Managementul public studiaza , in esenta , modul de conducere a institutiilor publice dintr-o societate , in sensul larg al termenului , integrand elemente din toate domeniile vietii sociale : invatamant , administratie , asistenta sociala , precum si alte domenii .



Caracterul politic . Managementul public este un domeniu al stiintei influentat de factorul politic . Acest aspect este evident , deoarece nu pot fi indiferente scopurile urmarite de reprezentantii administratiei publice in state cu regimuri politice diferite . Fata de institutiile administratiei publice bazate pe principii diferite , nu se pot , obiectiv vorbind , folosi metode de cercetare identice , afirma Starosciak . De altfel , trasatura dominanta a managementului public este caracterul sau politic . Managementul in administratia de stat urmareste , in esenta , intre altele , formularea deciziilor de guvernare , care , mai departe , se transmit sub forma de impulsuri ale sefului executivului in sistemul administratiei publice.

La nivelurile inferioare ale structurii administrative , influenta politicului este la fel de importanta , intrucat executarea deciziilor administrative fundamentate pe nivelurile ierarhice superioare se face de catre functionarii publici reprezentantii ai puterii politice . Prin urmare , functionarii publici actioneaza pentru a descoperii si a aplica variante de decizii administrative tinand permanent seama de orientarea lor politica si de programul de guvernare al formatiunilor politice carora le apartin .

EVOLUTIA MANAGEMENTULUI PUBLIC PE PLAN MONDIAL SI IN ROMANIA . Managementul public , ca stiinta , s-a constituit in decursul timpului datorita preocuparilor continue ale specialistiilor pentru perfectionarea activitatii in domeniul administratiei publice . Inceputurile stiintei administratiei se afla undeva in secolul al XVII –lea . Germenii viitoarei stiinte a managementului public au aparurt in Germania si Austria , tari in care au fost organizate cursuri de stiinte camerale , respective de administrarea finantelor publice . Ulterior , cercetarile au cuprins intreaga administratie de stat . Datorita activitatii cameralistilor , in secolul al XIX – lea in Austro-Ungaria a fost creat un aparat administrativ bine organizat . Dintre cameralisti s-au remarcat Lorenz von Stein , profesor la universitatile din Kiev si Viena -1845-1885- si L. Gumplovitz , professor la Universitatea din Granz -1838-1909- . In Franta , stiinta managementului public a inceput sa se contureze ca urmare a activitatii lui Charles –Jean Bonnin . Acesta este autorul lucrarii “ Principes d’administration public “, scrisa in 1812 si este considerat parintele stiintei administratiei Contributii semnificative a avut si Alecandre-Francois Vivien . Personalitatea stiintifica a acestuia a determinat infiintarea la Paris , in anul 1848 , a unei Scoli de Administratie . Ulterior , stiinta admnistratiei cunoaste o tot mai puternica dezvoltare . De remarcat faptul ca si in Romania problematica stiintei administrative si a managementului public implicit a constituit obiect de reflexie si cercetare pentru o serie de reputati specialisti . Astfel , Constantin Dissescu , profesor la Facultatea de Drept di Bucuresti , considera stiinta administratiei ca fiind distincta de dreptul administrativ , ea avand menirea de a formula principii care

sa guverneze gestiunea afacerilor publice sis a asigure cunostiintelor necesare unui bun manager in administratie . Constantin Dissescu caracteriza stiinta administratiei ca o stiinta pluridisciplinara. Alti specialisti au considerat ca stiinta administratiei si implicit managementul public ar fi o stiinta politica sau o stiinta sociala , care cerceteaza interventia sociala a statului , ori o stiinta cu caracter economic privind gospodarirea bunurilor pentru realizarea scopurilor statului . De asemenea , in decursul timpului , au existat alti specialisti care au afirmat ca stiinta administratiei ar avea un caracter tehnic , prin ea urmarindu-se sa se gaseasca solutii pentru organizarea rationala a muncii sau obtinerea unei eficiente maxime prin perfectionarea organizarii administratiei publice . Potrivit unei alte opinii , stiinta managementului public ar fi o stiinta a managementului care formuleaza principii pentru conducerea organizatiilor publice , care ar putea fi organizate si in administratia de stat . In conceptia lui Fayon , considerat creatorul doctrinei administrative , a administra inseamna a prevedea , a organiza , a comanda , a coordona si a controla . Termenul de management public a fost folosit inca din anii 1950 . Noul Management Public ( NPM ) se refera la o doctrina care a aparut recent si este considerat unul dintre cele mai puternice curente internationale . In Marea Britanie , ca si in majoritatea tarilor vest-europene , NPM este abordat ca o cale de dezvoltare a sferei administrative , care patrunde tot mai adanc in domeniul organizarii publice . Acceptarea NPM –ului este asemanata cu ridicarea neoliberalismului cu variantele sale politice ca : “ Reaganism “ si “Thatcherism” . Hood , in 1991 , considera ca la originea NPM-ului se afla unirea a doua curente de idei si anume : “ Noua economie institutionala “ si “ Managerialismul “ . Cel dintai curent s-a constituit pe teoria publica , teoria costurilor si teoria factoriala , iar al doilea curent s-a bazat pe managementul stiintific si orientarile acestuia . NPM poate fi abordat si ca o versiune radicala a noii administratii publice . Ideea a fost sustinuta si la conferinta de la Minnowbrook , in 1968 . Echitatea sociala , drepturile minoritatilor si alte asemenea probleme au fost deplasate din centrul atentiei , iar in locul lor s-a introdus competitia si piata . In ambele curente , functionarii publici cu functii de conducere sunt abordati ca agenti activi ai politicii de dezvoltare , sin u doar ca persoane care participa la implementarea acestora .

Mai mult decat atat , descentralizarea , fundamentarea proiectelor , contractelor , pregatirea personalului , imbunatatirea organizarii , atitudinea fata de clientul – cetatean , sunt fundamentele noii orientari a managementului public . Dupa Dunsire (1994) , intr-o societate democratica cetatenii au dreptul sa participe la planificarea , implementarea , evaluarea si reforma serviciilor publice . Prin urmare , acestia pot fi implicati direct in procesele de management si de executie din sectorul public . Desi in Romania conceptul de management public a fost introdus dupa anul 1990, devine din ce in ce mai evidenta necesitatea dezvoltarii cercetarilor pentru demonstrarea faptului ca managementul public este un domeniu distinct , care se delimiteaza clar de alte domenii , respectiv administratie publica , drept administrativ .

TEORIA PRIVIND MANAGEMENTUL PUBLIC Managementul public ca domeniu distinct al stiintei managementului a aparut în deceniul al optulea al secolului trecut, în principal ca urmare a situatiei critice în care s-au aflat sistemele administrative din majoritatea statelor dezvoltate. Deficientele majore ale acestor sisteme au creat disfunctionalitati devenite cronice care, în timp, au exercitat o presiune puternica, greu de suportat de catre cetatenii tarilor respective si au alimentat efectele unei crize în domeniul administratiei. A fost necesara aparitia unei astfel de situatii, pentru ca liderii statelor dezvoltate sa traga un semnal de alarma asupra pericolului iminent în care se afla omenirea la acea vreme, daca teoriile clasice traditionale aveau sa continue sa domine modul de organizare si functionare a institutiilor, sistemelor administrative, în general si din tarile lor, în special. A fost "o lectie a istoriei" pentru care unele state, chiar din grupa celor dezvoltate, mai "platesc" si astazi. 1.1 Necesitatea aparitiei managementului public ca domeniu distinct al stiintei managementului Greselile trecutului, pe de o parte, si ritmul foarte lent în care au început în ultimii douazeci de ani ai secolului trecut schimbarile majore în procesele de management si de executie din institutiile publice si în comportamentul organizational, au efecte majore si astazi în sistemele administrative din tarile dezvoltate. De altfel, la vremea respectiva analistii pentru

sectorul public au aratat în lucrarile lor dimensiunile crizei si implicatiile pe care aceasta le-ar putea avea pe termen mediu si lung asupra sistemului administrativ. A aparut astfel nevoia de schimbari majore în sectorul public, în general si în modul de administrare a institutiilor statului, în special, astfel încât acestea sa fie eficiente si sa satisfaca deplin interesele cetatenilor, asteptarile lor, nevoile lor. Grupuri reprezentative de cercetatori din tarile dezvoltate au considerat ca a sosit momentul ca rezultatele investigatiilor si studiilor elaborate de ei în ultimul deceniu sa fie publicate. Au sperat ca liderii interesati ai administratiilor occidentale vor aprecia efortul lor si vor întelege de ce sistemul trebuia schimbat si cum ar trebui sa aiba loc schimbarile necesare. În acea perioada s-a declansat o strategie ofensiva a specialistilor în domeniul managementului public asupra marilor conducatori ai administratiilor din tarile dezvoltate. Rezultatul confruntarii a fost aparitia unui nou domeniu al stiintei managementului, managementul public si a unui nou mod de perceptie si abordare a aparatului administrativ dintr-o tara. Mai concret, aparatul birocratic, care a functionat mai bine de 50 de ani, trebuia orientat potrivit unor noi principii.25[1] Mutatii fundamentale nu puteau fi facute de aceiasi teoreticieni si practicieni care aveau un mod de gândire si comportamen 22522y2423w t traditional, rigid, bazat pe principiile birocratice ale gândirii formaliste promovate de binecunoscutul sociolog german Max Weber. Atunci, în fata argumentelor specialistilor în domeniul managementului public, practicienii au înteles un adevar esential si elementar, anume faptul ca un sistem nu poate deveni functional si eficient în acelasi timp si nu-si poate realiza misiunea pentru care a fost creat doar pe baza unui pachet de legi, a unor reguli, norme si regulamente elaborate de juristi, aplicabile si/sau aplicate în baza unor perceptii oarecare de catre persoane cu pregatire generala. Era nevoie de orientarea sistemului catre noile valori ale managementului public, care sa asigure functionarea eficienta a structurilor administrative create pentru a satisface nevoile cetatenilor, interesele generale si individuale ale membrilor comunitatii, perceputi drepti clienti ai unei imense piete reprezentate de societate în ansamblul ei si de fiecare unitate administrativ teritoriala în parte. 25[1] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.66-80 Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.79

1.2 Managementului public pe plan mondial si în România

În prima jumatate a secolului al XX-lea, profesori celebri, cum au fost Lorenz von Stein, Charles-Jean Bonnin si Alecsandre-François Vivien, Henry Fayol si Frederic Taylor de la mari universitati din Viena si Paris, au adus noutati în managementul public si mai târziu, catre jumatatea secolului trecut, din SUA si Marea Britanie, au dezvoltat stiinta managementului si stiinta administratiei, care au determinat aparitia mai târziu, în câteva tari europene si în SUA, a managementului public.26[2] În acest context, ca raspuns la modelul traditional al administratiei, promovat de Max Weber, a aparut si s-a dezvoltat managementul public, un nou domeniu al stiintei managementului, cu obiective clar determinate, cu principii si legitati generale si specifice bine definite.27[3] Dupa aproape 10 ani de cercetari, specialistii în domeniul managementului public au sintetizat rezultatele activitatii lor si astfel au aparut curente de gândire care au reunit valorile de baza ale managementului public sub diferite forme de exprimare. 28[4] Managementul public a aparut ca o necesitate si se dezvolta permanent ca unul dintre cele mai importante domenii ale stiintei managementului care, prin rezultatele sale, poate avea un impact direct asupra îmbunatatirii modului de viata al cetatenilor dintr-o tara. Este unanim acceptat faptul ca schimbarea de conceptie în sectorul public si crearea noului sistem de management public functional si eficient pentru structura administrativa reprezinta un proces de durata care, însa, ar trebui intensificat în toate tarile ce doresc o orientare reala a serviciilor oferite de administratie catre piata. De altfel, specialistii în domeniu, între care Isaac Henry-Kester, Chris Painter, în lucrarea Management in the Public 26[2]Alexandru, Structuri, mecanisme si institutii administrative, Editura Szlvi, Bucuresti, 1996,pag.54-64 27[3] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.65-68 28[4] Matei Lucica - Servicii publice, Ed. Economica, 2004,pag.34-46 .

Sector: Challenge and Change si Kieron Walsh în lucrarea Public Service and Market Mechanisms, au demonstrat necesitatea reformarii conceptiei manageriale în sectorul public. În deceniul opt al secolului trecut, s-a folosit pentru prima data conceptul de management în sectorul public. Structurile rigide, bazate pe ierarhie si forme birocratice diversificate, care au dominat institutiile din administratia publica în cea mai mare parte a secolului douazeci, nu mai puteau raspunde pozitiv problemelor majore cu care se confrunta administratia. În acest context a aparut managementul public, ca un nou mod de perceptie asupra conducerii institutiilor publice si asupra misiunii acestora în sectorul public.29[5] La începutul anilor 1990, un nou model de management pentru institutiile publice a fost conturat si promovat în tarile dezvoltate (Farnham si Horton, 1996). Acesta reunea câteva concepte si abordari moderne formulate de cercetatori: . Managerialism (Pollitt, 1993), . Noul management public (Hood, 1991), . Administratia publica orientata catre piata (Lan, Zhizoung si Rosenbloom, 1992), . Paradigmele post-birocratiei (Barzelay, 1992), . Guvern antreprenorial (Osborn si Gaebler, 1992). Dincolo însa de terminologia diversa folosita, principiile si legitatile de baza erau aceleasi. O acceptiune, de asemenea interesanta, apartine specialistilor americani Osborn si Gaebler. Autorii au pornit de la premisa ca administratia guvernamentala "trebuie sa fie reinventata". Ei au aratat ca, desi cred în administratia guvernamentala si considera ca guvernul poate avea initiative interesante, totusi societatea civila, perceputa ca o imensa piata 29[5] Matei Lucica - Servicii publice, Ed. Economica, 2004 ,pag.45-50

este întotdeauna aceea care determina continutul activitatilor în cadrul unor astfel de structuri. Cei doi specialisti au elaborat un set de caracteristici pentru ceea ce ei au numit guvernare antreprenoriala (Osborn si Gaebler, 1992, p.20). Ei considera ca principiile si valorile de baza pentru managementul public la nivelul administratiei guvernamentale sunt30[6]: 

promovarea competitiei între furnizorii de servicii;



dezvoltarea dimensiunii participative a managementului public prin exercitarea

controlului din afara sistemului birocratic de catre membrii comunitatii, respectiv cetatenii; 

masurarea performantei institutiilor publice în functie de rezultatele obtinute si nu

de volumul si valoarea intrarilor; 

orientarea conducerii institutiilor publice catre realizarea obiectivelor derivate din

misiune si nu pentru aplicarea unor acte normative, regulamente si norme metodologice; 

considerarea beneficiarilor de servicii drept clienti carora li se pune la dispozitie o

oferta variata de servicii de catre diversi furnizori; 

accentuarea dimensiunii previzionale a managementului public de anticipare a

continutului serviciilor si de prevenire a aparitiei unor situatii problema; 

concentrarea energiilor în atragerea si câstigarea de resurse si nu pentru

consumarea acestora;   

descentralizarea autoritatii si încurajarea managementului participativ; promovarea mecanismelor de piata în locul celor birocratice; coordonarea si integrarea elementelor sistemului de servicii publice furnizate de

sectorul public sau privat pentru a solutiona problemele specifice ale comunitatilor.

30[6] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.80-89

Cei doi autori includ în lucrare câteva exemple de practici inedite în managementul public din Statele Unite ale Americii, unde s-au aplicat aceste valori, în special la nivelul administratiei locale. Presedintii si sefii guvernelor din unele state dezvoltate au început sa înteleaga ca, de fapt, competenta manageriala în administratia centrala si locala influenteaza semnificativ performantele obtinute în sectorul public si au început sa colaboreze pentru a dezvolta si extinde principiile si valorile de baza ale managementului public.31[7] Raportul pe anul 1990 al OECD, chiar pe prima pagina se mentioneaza ca cele mai multe tari dezvoltate au trecut la schimbari radicale în valorile culturale ale administratiei publice, iar acest proces trebuie sa continue într-un ritm accelerat. Nu mai exista nici un fel de dubiu asupra faptului ca eficienta si eficacitatea în sectorul public trebuie sa fie îmbunatatite, managementul public în institutiile publice trebuie orientat asupra obiectivelor si rezultatelor, iar managerii publici trebuie sa fie apreciati în functie de capacitatea de a rezolva problemele sociale generale si specifice. 32[8] Desigur ca schimbarile radicale în managementul public, în general si în cultura organizationala din institutiile publice, în special, implica o serie de costuri pe care administratiile din tarile dezvoltate au înteles ca trebuie sa le suporte în timp pentru simplul motiv ca nu exista nici o cale de întors la modelul traditional al administratiei publice. Pornind de la acest context general al stiintei managementului public pe plan international, se poate afirma ca si în tara noastra s-au realizat Noutati în managementul public primele cercetari teoretice si practice începând din ultimul deceniu al secolului trecut. Desi în România exista mari reticente, din motive diferite, în acceptarea principiilor si legitatilor generale ale managementului public în sistemul administrativ si în celelalte domenii ale sectorului public în general, totusi începând din anul 1996 în Academia de Studii Economice Bucuresti, la Facultatea Management, la specializarea Administratie Publica, a fost introdus pentru prima data în România∗ un curs de Management Public în anul IV. Cursul este orientat 31[7] Alexandru, Structuri, mecanisme si institutii administrative, Editura Szlvi, Bucuresti, 1996,pag.90-114 32[8] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.34-67

din punct de vedere valoric, principial si conceptual pe structura noilor curente în domeniu aparute în Europa Occidentala si SUA si adaptat la specificul sectorului public din tara noastra. În cursul anului 1999 au aparut în România si primele lucrari în domeniul managementului public33[9] si managementului public international34[10]. Patru ani mai târziu a fost introdus un astfel de curs si la scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti, iar în anul 2001 a fost publicata lucrarea Management public, autor Lucica Matei. Apare însa, din ce în ce mai evident, nevoia de extindere a acestui domeniu în tara noastra. Lucru care se si întâmpla de fapt prin cresterea numarului disciplinelor derivate din managementul public introduse în universitatile si centrele regionale de perfectionare care pregatesc viitorii functionari publici. În ultimii ani, la Congresul Autoritatilor Locale si Regionale din Europa, la Summit-ul mondial din martie 2002 de la Barcelona al Primilor Ministri si la întâlnirea sefilor de state desfasurata la Washington în primavara aceluiasi an, la care au participat sefi de state si guverne din toate tarile dezvoltate si în curs de dezvoltare si numeroase personalitati marcante din structurile administrative nationale si internationale, s-a sustinut nevoia de schimbari radicale în sistemele administrative ale statelor si dezvoltarea unei alte acceptiuni asupra modului de conducere a sectorului public, care trebuie orientat asupra unor valori ce situeaza în centru cetateanul, securitatea si siguranta acestuia, îmbunatatirea nivelului de trai al populatiei, prin atenuarea diferentelor între statele bogate si cele sarace. Daca în acest context invocam afirmatia lui Richard Farmer potrivit caruia: "Managementul explica de ce o tara este bogata sau saraca", atunci fara nici un fel de dificultate deducem care este misiunea complexa ce revine sefilor de state si de guverne si managerilor publici, în egala masura, în acest început de secol XXI. 33* Conferentiar universitar dr.Armenia Androniceanu în anul 1996 a introdus primul curs de management public în învatamântul superior din tara noastra. [9]

Androniceanu, A., Management public, Bucuresti, Editura Economica, 1999

2 Androniceanu, A., Management public international, Bucuresti, Editura Economica, 1999

34

Este nevoie de schimbari radicale de mentalitate, de perceptie si de comportament, care trebuie sa înceapa cu popularizarea ideilor despre noul management public si despre necesitatea transformarii si adaptarii sistemelor administrative în functie de noile principii si legitati fundamentale ale acestuia.35[11] 1.3 Continutul managementului public Desi atât în teorie, în literatura straina de specialitate, cât si în practica din tarile dezvoltate, se face o distinctie clara între continutul administratiei si cel al managementului public, totusi modelul traditionalist, consacrat în ultimii cincizeci de ani ai secolului trecut, exista, în special în tarile în curs de dezvoltare si slab dezvoltate. Acesta genereaza dificultati semnificative în întelegerea si acceptarea atât de catre teoreticieni cât si de practicieni a diferentelor majore de continut între cele doua domenii. În continuare insistam pe clarificarea unor astfel de probleme pornind de la sensul de baza al administratiei si managementului.

1.3.1 Administratia vis-à-vis de management Administratia este un domeniu cu un caracter teoretic si un continut limitat la aspectele ce tin de structura unui sistem administrativ si legile, regulile si regulamentele pe baza carora acesta este organizat si functioneaza într-o tara, în timp ce managementul are un caracter practic si un continut multidimensional. Administratia reuneste un aparat format din institutii ale statului create pentru a aplica regulamente, proceduri si politici, acte normative etc. iar managementul ansamblul proceselor si relatiilor de management din cadrul unei organizatii prin care se urmareste realizarea unor obiective definite. Cu alte cuvinte, managementul într-o organizatie este reprezentat de un grup de persoane responsabile pentru realizarea unor obiective, iar administratia este reprezentata de structuri institutionale distincte prin care se exercita puterea statului.36[12] 35[11] Androniceanu A., Management public,Ed.Economica,Bucuresti 1999,pag.214 36[12] Androniceanu A., Management public,Ed.Economica,Bucuresti 1999,pag.100-134 Androniceanu A., Management public International,Ed.Economica,Bucuresti,1999,pag.123-214

1.3.2 Administratia publica vis-à-vis de managementul public Fara îndoiala ca între cele doua concepte, asa cum acestea sunt particularizate în sectorul public, respectiv administratie publica si management public exista diferente majore de continut. Administratia publica este reprezentata de un aparat în care se desfasoara un ansamblu de activitati pentru elaborarea si aplicarea de acte normative, norme metodologice, regulamente si programe politice. Managementul public include administratia publica (Mullins, 1996) si, în plus, urmareste crearea sistemului de management în cadrul institutiei publice pentru realizarea obiectivelor cu maximum de eficienta, în conditiile asumarii responsabilitatii pentru rezultatele obtinute. Aceste doua elemente de baza nu au fost în mod necesar integrate în sistemul administrativ traditional.37[13] Administratia publica este orientata asupra proceselor, procedurilor si proprietatii, în timp ce managementul public implica mult mai mult decât instructiuni, managerul public îsi orienteaza activitatea pe obtinerea de rezultate si preia toate responsabilitatile derivate din propria misiune.

1.3.3 Managementului public stiinta managementul public studiaza procese si relatii de management existente între componentele sistemului administrativ dar si în cadrul acestora în vederea descoperirii de principii si legitati generale, de metode si tehnici pentru îmbunatatirea previziunii, organizarii si coordonarii, administrarii resurselor si control-evaluarii activitatilor cu scopul cresterii gradului de satisfacere a interesului public. Desi exista importante similaritati de continut cu stiinta managementului general, fapt de altfel absolut normal, managementul public are coordonate de continut clar definite prin 37[13] Androniceanu A., Management public,Ed.Economica,Bucuresti 1999,pag.89

care se distinge semnificativ de acesta si de alte domenii ale stiintelor economice si sociale. De asemenea, este important de remarcat ca la o analiza atenta se pot identifica importante interdependente între managementul public si alte domenii ale stiintelor economice si sociale, cum ar fi managementul general, marketingul public, dreptul administrativ, administratia publica, informatica administrativa, psihologia sociala etc.38[14] Pentru o delimitare corecta a continutului managementului public, sunt prezentate în continuare câteva coordonate esentiale. Managementul public studiaza procese si relatii de management identificate în sectorul public pe patru niveluri:  în afara sistemului administrativ dintr-o tara, în relatiile internationale: interstatale si interinstitutionale, Fundamentele managementului public;  între componentele-institutiile existente în structura sistemului administrativ dintr-o tara grupate pe cele trei ramuri ale autoritatii: legislativa, executiva, juridica;  în cadrul autoritatilor administrative ca entitati distincte ale structurii unui sistem administrativ;  în cadrul organizatiilor publice care desfasoara activitati de interes public si nu fac parte din structura sistemului administrativ. stiinta managementului public urmareste identificarea principiilor si legitatilor generale si specifice, pentru sectorul public în general si pentru institutiile publice în special, care, prin continutul lor, sa asigure fundamentele necesare satisfacerii interesului public. Principiile si legitatile managementului public sunt de fapt o rezultanta a proceselor de analiza si sinteza a unui numar reprezentativ de situatii practice identificate în sectorul public, care au fost generalizate si considerate ca având influenta determinanta asupra modului de desfasurare a activitatilor în sectorul public. 38[14] Androniceanu A., Management public International,Ed.Economica,Bucuresti,1999,pag.34-67

stiinta, în general, prin continutul ei, are caracter teoretic si este reprezentata prin principii si legitati cu o orientare specifica, data de domeniul pentru care acestea sunt definite. Valoarea acestor principii si legitati este demonstrata în practica si se masoara prin gradul în care fundamentul teoretic are o contributie semnificativa la realizarea obiectivelor domeniului respectiv. Managementul public are un set de principii si legitati specifice39[15] care determina semnificativ continutul proceselor si relatiilor de management din sectorul public influentând realizarea obiectivului fundamental pentru acest domeniu. Obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de satisfacere a interesului public, fiind determinat de nevoile generale si specifice. Sistemul de nevoi sociale generale si specifice determina în totalitate continutul interesului public. În vederea realizarii obiectivului fundamental, managementul public, prin exercitarea functiilor sale de catre managerii publici, asigura o previzionare realista a întregului sistem de obiective. În functie de acesta, reprezentantii managementului public creeaza o structura adecvata a sistemului administrativ în ansamblu si a fiecarei institutii publice în parte, în care coeziunea sa fie data de coordonarea excelenta la nivel de sistem si componente si de motivarea adecvata a resurselor umane în functie de gradul de realizare a obiectivelor previzionate pentru sectorul public si pentru fiecare entitate institutionala existenta si comunitate locala distincta. Realizarea obiectivului fundamental al managementului public implica din partea titularilor de posturi si functii publice de conducere si executie în acest domeniu un plus de responsabilitate în gestionarea tuturor categoriilor de resurse de care dispune sectorul public, respectiv resurse umane, informationale, materiale si financiare. Toate acestea sunt utilizate în procesele de management si de executie din institutiile publice pentru satisfacerea nevoilor sociale si, implicit, realizarea obiectivului fundamental al managementului public. Cunoasterea modului în care resursele atrase în sistem sunt utilizate si identificarea gradului în care nevoile sociale generale si specifice sunt satisfacute determina o monitorizare permanenta prin control si evaluarea nivelului performantelor obtinute în sectorul public în general si de fiecare institutie publica în particular. Informatiile rezultate din controlul si analizele efectuate în cadrul sistemului administrativ si în fiecare institutie publica reprezinta baza pentru 39[15] Androniceanu, A. op. cit. p. 25

îmbunatatirea nivelului performantelor manageriale obtinute în procesul de realizare a obiectivului fundamental al managementului public. Desi managementul public, asa acum s-a aratat, este un domeniu nou al stiintei managementului, în tarile dezvoltate exista deja convingerea ca extinderea principiilor si abordarilor specifice lui nu este doar o chestiune relativa, ci devine o necesitate imperativa, care determina coordonatele majore ale reformei în sectorul public. Altfel exista riscul alunecarii Fundamentele managementului public spre formalism accentuat, schimbând câteva acceptiuni generale si neesentiale în detrimentul celor fundamentale, reunite în noul managementul public.40[16] Prin urmare este necesara renuntarea la tiparele vechi clasice de percepere a sistemului administrativ, în general si a institutiilor publice în special ca fiind aparatul administrativ birocratic în care se elaboreaza norme, regulamente, legi si prin care acestea sunt aplicate si trecerea la noile principii si legitati generale ale managementului public, prin care sistemul administrativ în ansamblu si fiecare institutie publica prin managerii publici urmaresc obtinerea unui nivel determinat al performantei manageriale reflectate în cresterea gradului de satisfacere a interesului public general si a nevoilor sociale specifice. 41[17]

În România, reforma administrativa nu poate fi realizata fara schimbari majore de conceptie în ceea ce priveste managementul public, valorile si principiile fundamentale ale acestuia42[18], pentru fiecare din cele patru niveluri mentionate mai sus si fara pregatirea resurselor umane din institutiile publice pentru a întelege necesitatea, continutul schimbarilor reformei, rolul si responsabilitatea fiecarui functionar public si reprezentant ales. Altfel se va continua plasarea formei înaintea esentei; or realitatea a demonstrat ca cele doua nu pot exista una în afara celeilalte ci, dimpotriva, esenta determina continutul obiectivelor reformei, în functie de care se identifica formele, modalitatile de realizare si finalitatea acestui proces complex. 40[16] Androniceanu A., Management public,pag.142 41[17] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.67-87 42[18] Negoita Al., Ìtiinta administratiei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977,pag.111-124

Prin noul management public se urmareste proiectarea si implementarea sistemului de management care satisface cel mai bine, prin activitatile desfasurate, nevoile sociale determinate si sintetizate în continutul interesului public, obiectivul fundamental al acestuia. 43 [19]

Se poate afirma fara nici un fel de îndoiala ca managementul public ofera coordonatele unei reforme reale în sectorul public din tarile dezvoltate.

1.4 Caracteristicile managementului public Multidimensionalitatea si specificul managementului public atrag, în mod evident, o serie de caracteristici, care, prin continutul lor, faciliteaza întelegerea si asimilarea conceptelor fundamentale ale acestui domeniu nou al stiintei managementului. Caracteristicile managementului public trebuie abordate în interdependenta lor, pornind de la premisa ca ceea ce determina continutul managementului public este tocmai efectul sinergic rezultat din combinarea optima a acestora.44[20]  Caracterul integrator, de sinteza, al managementului public rezulta din sfera foarte larga de delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public. Caracterul politic al managementului public este determinat de influenta pe care reprezentantii politicului, integrati în structura organizatorica a institutiilor publice, o au asupra continutului proceselor de management si de executie.  Caracterul complex al managementului public poate fi explicat luând în considerare mai multe aspecte si apare, fara îndoiala, ca un corolar al precedentelor caracteristici. Managementul public are un caracter complex datorita sferei foarte largi de delimitare a sectorului public. Managementul public este practicat în toate institutiile din sectorul public, 43[19] Androniceanu A.,Noul management public,2006,pag.88-94 44

[20]

Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.93-124

care reuneste în structura sa domenii distincte. Prin urmare, complexitatea este data de varietatea nevoilor sociale din fiecare domeniu si a variabilelor organizationale specifice institutiilor publice în care managerii publici îsi exercita functiile de conducere. Caracterul de diversitate al managementului public este o consecinta directa a numarului mare de domenii din sectorul public, pentru care se definesc aceleasi legitati generale si principii a caror aplicare este puternic influentata de specificul lor.45[21] 1.5 Principiile si legitatile specifice managementului public stiinta managementului public reuneste o serie de principii considerate fundamentale pentru ca procesele de management si de executie din institutiile publice sa aiba clar precizate coordonatele de baza si sa se poata realiza o coeziune între conceptie, decizie si actiune. 

Principiul conducerii unitare consta în definirea si aplicarea de catre toti

factorii de decizie a conceptelor fundamentale de management public, pornind de la aceeasi perceptie reflectata într-o viziune comuna, unitara, clara asupra sectorului public, asupra fiecarui domeniu si fiecarei entitati organizationale distincte în parte. Exista o logica elementara potrivit careia un sistem nu poate sa functioneze eficient decât daca partile sunt armonios integrate si coordonate si în acest spirit trebuie perceput si implementat principiul conducerii unitare. Prin urmare, cunoasterea de catre toti factorii de decizie a continutului principiului conducerii unitare si implementarea corecta a acestuia nu este doar necesara, ci devine, în contextul noului management public, absolut esentiala.46[22]  Principiul conducerii autonome consta în particularizarea continutului managementului public, în functie de domeniile în care se aplica si de diversitatea intereselor publice generale si specifice identificate. Prin urmare, principiul conducerii autonome consta

45[21] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.56-60 46[22] Androniceanu A., Management public,pag.142

în acordarea unui grad corespunzator de autonomie manageriala si financiara institutiilor publice, pentru satisfacerea intereselor publice generale si specifice. 47[23] Daca în cele mai multe tari autonomia legislativa nu este considerata ca oportuna întrun stat unitar, în ceea ce priveste autonomia manageriala, practica din toate tarile democratice dezvoltate a confirmat necesitatea stringenta de a conferi reprezentantilor managementului public acea independenta de actiune stimulativa pentru a obtine performante si a deveni responsabili pentru nivelul acestora.48[24] 

Principiul perfectionarii continue ca principiu al managementului public,

consta în abordarea într-o dinamica permanenta a sistemului de management public, în functie de schimbarile aparute în mediul intern si international dar si în sistemul de interese publice generale si specifice. 

Principiul administrarii eficiente consta în realizarea, prin intermediul

proceselor si relatiilor de management din sectorul public, a gestionarii eficiente a tuturor categoriilor de resurse atrase si destinate realizarii obiectivelor previzionate, astfel încât sa se poata respecta o concordanta esentiala si necesara între nivelul performantelor economice si sociale obtinute în institutiile publice de titularii posturilor si functiilor publice de conducere si de executie si cheltuiala cu care acestea sunt oferite. 

Principiul legalitatii consta în dimensionarea, structurarea si combinarea

proceselor si relatiilor manageriale, prevederile legislative considerându-se ca o baza legala de luat în considerare si nu ca un scop în sine. 1.6 Functiile managementului public Pentru a întelege continutul functiilor managementului public, este important sa luam în considerare cel putin doua aspecte. Primul este determinat de faptul ca managementul public, desi un domeniu distinct al stiintei managementului, este puternic influentat de acesta, din al carui trunchi comun s-a desprins si particularizat în institutiile din sectorul public.

47[23] Negoita Al., Ìtiinta administratiei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977,pag.111-124 48[24] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.67-87

Argumentele pe care se bazeaza astfel de similaritati sunt destul de usor de identificat si înteles. Câteva dintre acestea sunt prezentate în continuare:49[25] - institutia publica este tot o organizatie care se supune unor reguli de baza asemanatoare pentru constituire si pentru functionare; - institutia publica are o misiune si un sistem de obiective clar determinate de nevoi specifice, identificate în domeniul din care face parte; - conducerea institutiei publice este asigurata de o persoana sau un grup de persoane, - în orice institutie publica exista un sistem de management format din cele patru subsisteme de baza: organizational, decizional, informational si metodologic, - fiecare institutie publica dispune de toate categoriile de resurse proprii si atrase, pe care le utilizeaza în procesele de management si de executie pentru realizarea obiectivelor, - în fiecare institutie publica moderna pot fi identificate, cu ponderi diferite însa, cele cinci domenii de activitate din organizatiile sectorului privat, respectiv: cercetare-dezvoltare, comercial, productie de bunuri si servicii, resurse umane si financiar-contabil. Al doilea aspect, cel putin la fel de important ca si primul, deriva din particularitatile sectorului public, care influenteaza semnificativ continutul managementului public si modul de exercitare a acestora. Câteva aspecte sunt esentiale50[26]: . obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de satisfacere a intereselor publice generale si specifice, . exercitarea functiilor publice de conducere si de executie se face de catre membri ai corpului functionarilor publici si reprezentanti ai partidelor politice câstigatoare în scrutinul electoral,

49[25] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.24-68 50[26] Matei Lucica - Servicii publice, Ed. Economica, 2004 ,pag.77-115

. influenta majora a cadrului legislativ asupra continutului proceselor de management si de executie si asupra unor componente importante ale sistemului de management din institutiile publice, . existenta unui cadru legislativ unic care precizeaza drepturile si obligatiile functionarilor publici de cariera într-o tara, indiferent de domeniul în care acestia activeaza, . existenta unei ierarhii bine determinate pentru functionarii publici integrati în sistemul carierei etc. Exista doua categorii de functii ale managementului în institutiile din sectorul public: functii ale managementului public general valabile si functii specifice pentru fiecare domeniu distinct al sectorului public: administratie, sanatate, învatamânt, asistenta sociala, cultura etc. Functia de previziune consta în ansamblul proceselor de management desfasurate în institutiile publice prin care se determina principalele obiective ale acestora în strânsa interdependenta cu cele ale altor institutii din sectorul public si în functie de nevoile publice generale si specifice, modalitatile de realizare si resursele necesare. În ceea ce priveste functia de previziune, specialistii în domeniul managementului public au un punct de vedere comun: toti considera aceasta functie ca una din cele mai importante functii ale managementului public. Functia de organizare-coordonare a managementului public consta în ansamblul proceselor de management prin care se proiecteaza si se armonizeaza componentele cadrului organizatoric intern necesar realizarii obiectivelor previzionate în institutia publica si în domeniul în care aceasta se încadreaza. Functia de administrare a managementului public consta în ansamblul proceselor de management prin care se gestioneaza resursele umane, materiale, financiare si informationale existente si atrase în institutia publica în procesul de realizare a obiectivelor previzionate. Functia de motivare consta în ansamblul proceselor de management prin care resursele umane din institutiile publice sunt stimulate sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate.

Functia de control-evaluare a managementului public consta în ansamblul proceselor de management prin care se compara rezultatele obtinute cu obiectivele previzionate, se verifica legalitatea activitatilor desfasurate în cadrul si în afara institutiei publice, se masoara si analizeaza abaterile si se identifica modalitatile de corectare sau amplificare a cauzelor care le-au determinat.