O Scrisoare Pierdută - Particularități [PDF]

Zitiervorschau

O SCRISOARE PIERDUTĂ – PARTICULARITĂȚI ALE OPEREI Reprezentată pe scenă în 1884, comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale este a treia piesă dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic. Este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată de alegerile electorale din anul 1883. Opera este o comedie deoarece respectă trăsăturile acesteia: specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipologii umane sau a unor situații neașteptate, cu final fericit. Personajele comediei aparțin unor tipologii clasice, sursa principală a comicului fiind contrastul dintre aparență și esență. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia și diferite tipuri de comic (de moravuri, de situație, de caracter, de limbaj și de nume). Comedia aparține realismului clasic. Principiile promovate de estetica realismului se regăsesc în: critica formelor fără fond și a politicenilor corupți, satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de observație acut, veridicitatea obținută prin tehnica acumulării detaliilor, individualizarea ”caracterelor” prin limbaj. Țin de clasicism echilibrul compozițional și generalitatea situațiilor și a caracterelor (prostul fudul, încornoratul, cocheta etc.). Tema operei este reprezentată de demascarea ipocriziei, a ridicolului și a prostiei omenești, reflectate în societatea românească, văzută prin ochii autorului. Suprapunerea dintre interesele a două grupări politice locale ale partidului aflat la guvernare reprezintă cadrul în care I.L. Caragiale alege să expună și să critice moravurile politicienilor secolului al XIX-lea. Comedia înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul conjugal Zoe – Trahanache – Tipătescu) a unor politicieni corupți. O primă scenă semnificativă pentru tematica operei este cea de la începutul piesei, în care Trahanache îi povestește amicului său, Tipătescu, modul în care fusese șantajat de Nae Cațavencu, șeful Opoziției. Tipătescu își exprimă disprețul față de lipsa de moralitate a lui Cațavencu: “Mizerabilul!”, când el insuși e imoral, fiind amantul Zoei și înșelând astfel încrederea prietenului său. Trahanache îi spune că Nae Cațavencu se află în posesia unei scrisori de amor pe care Tipătescu o trimise Zoei. Acesta îl anunțase că o va publica în ziarul său daca nu va fi ales in funcția de deputat. Reacțiile lui Tipătescu sunt surprinse în didascalii, acesta fiind “in culmea agitatiei”, iar in final iese “turbat” din scenă. Spre deosebire de Tipătescu, Trahanache este calm, știind să disimuleze. De aceea, consideră că Tipătescu nu este tocmai potrivit pentru functia de prefect, intrucât “e iute” și “n-are cumpăt”. O a doua scenă semnificativă este cea de la începutul actului al doilea, în care se evidențiază corupția politicienilor. Farfuridi, Brânzovenescu și Trahanache falsifică listele electorale, adaugând persoane fără drept de vot, nedeținând averea necesară. În epoca respectivă funcționa votul cenzitar care dădea drept electoral doar bărbaților cu un anumit statut social. Ei trec pe listă persoane care nu au această calitate, dar care erau simpatizanții partidului. Farfuridi și Brânzovenescu profită de ocazie pentru a-i mărturisi lui Trahanache că interesele partidului sunt înșelate, dar acesta reacționează neașteptat de puternic. Ei se grăbesc să spună că îl bănuiesc pe Tipătescu, iar Trahanache “este și mai indignat”. El îi ia apărarea amicului Fănica, despre care spune că i-a făcut și îi face “servicii” și ca “de 8 ani trăim împreună ca frații”. Întrucât este o operă dramatică, „O scrisoare pierdută” are o structură specifică. Astfel, comedia este împărțită în patru acte, iar primele trei urmăresc o acumulare treptată de tensiuni și conflicte. Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache – președintele grupării locale a partidului și Zoe, soția acestuia) și gruparea independentă construită în jurul lui Nae Cațavencu, avocat și proprietar al ziarului ”Răcnetul Carpaților”. Conflictul are la bază contrastul comic dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.

Actul întâi cuprinde expozițiunea, precum și câteva dintre personajele comediei: Ștefan Tipătescu, prefectul județului, și Ghiță Pistanda, polițaiul orașului. Tipătescu citește un articol publicat într-un ziar, care îl prezintă într-o lumină defavorabilă. Serviabil, Pristanda aprobă tot ceea ce afirmă prefectul. Intriga este reprezentată de pierderea unei scrisori de dragoste adresată lui Zoe Trahanache de către Tipătescu. Când scrisoarea ajunge în mâinile lui Nae Cațavencu, liderul opoziției, acesta amenință să publice scrisoarea, șantajându-l pe Tipătescu prin cererea a „100 de poli ori deputația”. Urmează desfășurarea acțiunii, care debutează în scena a treia a actului întâi, continuând în actul al doilea. Aceasta cuprinde manipularea și metodele neortodoxe utilizate de către ambele părți pentru asigurarea victoriei în urma alegerilor. Se face tot posibilul pentru ca scrisoarea să fie înapoiată autorului ei, pentru ca atât reputația acestuia, cât și a lui Zoe, să nu fie compromise. Punctul culminant este reprezentat de escaladarea conflictului dintre cele două grupări politice, până când se ajunge la o adevărată încăierare. Aceasta are loc în timpul discursurilor candidaților, după care Agamemnom Dandanache devine candidatul principal. Când se anunță candidatura acestuia, încep manifestările violente, în mijlocul cărora Nae Cațavencu își pierde pălăria, în căptușeala căreia se afla scrisoarea. Aceasta este găsită de cetățeanul turmentat, care o înapoiază destinatarei, fără să realizeze importanța hârtiei. Actul final surprinde detensionarea atmosferei, întrucât conține deznodământul acțiunii. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Personajele acționează stereotip, simplist, ca niște marionete, fără a evolua pe parcursul acțiunii. Ele aparțin tipologiei clasice pentru că au o trăsătură dominantă de caracter, dar se apropie de realism, fiind individualizate prin limbaj și prin elemente de statut social și psihologic, care diversifică tipurile – încornoratul (Trahanache), amorezul (Tipătescu), tipul politicianului demagog (Cațavencu) etc. Comicul reprezintă una dintre particularitățile operei „O scrisoare pierdută”. În cadrul acesteia se remarcă prezența diverselor tipuri de comic. În primul rând, observăm comicul de situație, obținut prin pierderea și găsirea scrisorii, punându-l pe Caţavencu în ipostaza ridicolă de a cădea în propria capcană. Comicul de moravuri este realizat prin maniera în care se pregătesc și se desfășoară alegerile, precum și prin construirea relației dintre Tipătescu și Zoe. Comicul de caracter rezultă din comportamentul personajelor precum Dandanache, Caţavencu sau Pristanda. Ipocrizia lui Cațavencu, alături de viclenia lui Dandanache și servilismul lui Pristanda provoacă râsul spectatorilor. Acestor tipuri de comic li se adaugă cel de limbaj și cel de nume, întrucât personajele au ticuri verbale, pronunță în mod greșit anumite cuvinte și au nume sugestive. În concluzie, piesa de teatru „O scrisoare pierdută” prezintă toate particularitățile unui text dramatic. Prin intermediul umorului și al ironiei, Caragiale atrage atenția asupra defectelor întâlnite atât în cadrul vieții politice românești, cât și în societate, în general.