Notite TPR Full [PDF]

Zitiervorschau

Curs 1 In ultimul timp am vazut nenumarate diplome sau interventii pe cladiri care au o valoare, fie vizibila la nivel urban, fie la nivelul peisajului, valoare istorica sau memoriala. De multe ori aceste proiecte de diploma sau proiecte de restaurare efectiva realizate de diversi autori, nu pleaca de la ipoteza monumentului in prim plan, sau a cladirii vechi in prim plan, ci mai degraba de la idea unei interventii care urmareste cresterea valorii noii interventii. Altfel spus o interventie pe un obiect existent care de-a lungul timpului a acumulat valoare trebuie sa fie privita in centrul zonei de discutie si nu marginala sa devina accesoriu pe monument. Altfel zis tot demersal proiectului de rest sau de interventie asupra unei constructii valoroase trebuie sa gaseasca in prim plan aceasta cladire veche si nu invers noua cladire sa aiba un accesoriu. Din punct de vedere al configuratiei cursului, intr o prima prelegere (azi) vom incerca sa recapitulam cateva elemente pe care in parte le ati parcurs deja, care privesc niste definitii si niste termini utilizati de a lungul cursului dar si cateva repere in cee ace priveste doctrinele de restaurare. Pentru ca in lipsa acestor doctrine ne gasim intr-o zona sa spunem supusa subiectivului sau oricum una insufficient de bine conturata. Dupa aceea vor urma cateva cursuri care o sa faca trimitere la partea ce fundamentare a unui proiect de restaurare. Asemenea oricarui proiect de arhitectura dar in restaurare cu atat mai mult partea fundamentarii deciziei este una esentiala, iar la aceasta parte nu participa doar arhitectul restaurator, ci este un grup de oameni cu multiple specializari, fiecare dintre ele ajutand la identificarea unor valori si la protejarea acestora. Vom invata la nivel teoretic cum sa abordam o activitate relative simpla. De data aceasta vom studia releveul ca instrument de cercetare pentru realizarea, argumentarea unor decizii in cadrul proiectului de restaurare. Vom avea si cativa invitati care vor analiza un monument de arhitectura din punctul lor de vedere, cu specializari diferite, oameni care contribuie la intelegerea monumentului istoric si la formularea unor solutii care sa mentina toate acele valori identificate, fie ca este vb de inginer de structuri, fie ca este vb de restauratori ale unor componente artistice,restaurator de pictura murala, sau de restauratori de piatra sau alte elemente de parametru. Vom incerca sa detaliem si problema studiului istoric tot in capitolul studiilor de fundamentare, studiul istoric devenind si el o parte esentiala in proiectul de restaurare si nu vom insista asupra componentei de cercetare efectiva ci in special pe reglementarile ce rezulta in urma analizelor facute. Care este scopul studiului istoric? Si la ce este util? Cum anume pot sa fundamentez o anumita interventie la nivel de volumetrie sau la nivel de detail? Iar dupa aceste prelegeri care fundamenteaza o anumita decizie sau anumite viziuni pe care le am vis a vis de obiectul meu de arhitectura cumva vor urma cateva prelegeri prin care analizam diverse interventii de restaurare sau pur si simplu interventii de arhitectura pe pe cladiri existente. Cladiri restaurate in perioada anilor 70, constructii finalizate in perioada contemporana sau cee ace se intampla in Europa. Din pacate problema asta a restaurarii nu beneficiaza de o bibliografie cinsistenta nici la nivel European, cu atat mai putin la nivel national. Au fost autori de-a lungul timpului care au abordat acest subiect dar fundamentarea teoretica a acestei discipline, o disciplina relative noua comparative cu multe altele este inca supusa dezbaterilor, pt ca intotdeauna vom v=gasi alte pribleme cu care monumentul sau cladirile cu valoare culturala se confrunta si ntotdeauna apar noi intrebari legate de modul in care se poate inetveni asupra unor constructii valoroase. Bineinteles in ultimul curs va exista o prelegere amanuntita, detaliata asupra unui proiect de restaurare aflat in desfasurare.

In primul rand scopul cursului este ca fiecare dintre noi sa constientizam complexitatea problemelor patrimoniului, si bineinteles complexitatea proiectului de restaurare, aceasta disciplina necesitand cunostinte complexe, cunostinte din nenumarate domenii de la cel al ingineriei, cel al biologiei sau al chimiei. Toate aceste analize anterioare proiectului de restaurare conducand la fundamentarea unui decizii de interventie, o decizie de interventie care este particulara acelui obiect si in principiu nu are motive sa se regaseasca in alte situatii. Asta pt ca lucram intotdeauna cand intervin pe o casa existenta am numeroase necunoscute. In imagine este un desen al lui John Ruskin, un teoreticial al acestei discipline care si-a exprimat puncte de vedere in general la jumatatea secolului al 19-lea. Un desen extrem de sensibil, care cuprinde reprezentari foarte concrete, foarte exacte dar si unele doar intuite, caci de cele mai multe ori atunci cand intervenim pe o casa existenta ne aflam in situatia asta. Intr-o situatie in care sunt multe necunoscute iar nr acestora se poate adanci pe masur ace investighez maim ult, sau pot sa raman in niste limite banuite. De cele mai multe ori aceasta situatie fiind mai degraba una ideala, caci in momentul in care am terminat un proiect care a fost avizat de stucturi ale statului, din acel moment de fapt, probabilitatea schimbarii solutiei de proiectare este una destul de mare. Indiferent de cate cercetari as face intotdeauna voi avea surprize, prin care descopar lucruri noi, formulez noi ipoteze si chiar o solutie pe care o cred sufficient de bine fundamentata, poate usor sa se transforme, sis a se transforme intr-un mod radical, ba chiar solutia de principiu pe care am formulat-o sa se dezvolte intr-o alta directive decat cea pe care am banuito.

Astfel de structuri vechi de secole pot ascunde lucruri nestiute, fie ca este vorba de dovezi arheologice, fie ca pot gasi informatii legate de diverse etape contructive, pe care eu architect restaurator trebuie sa le identific si sa le gasesc o modalitate de punere in valoare. Avand in vedere faptul ca valoarea acestor obiecte arhitecturale este unaunim recunoscuta fiecare stat incearca sa faca o proprie politica , una care are insa repere commune la nivel Mondial. Acestea sunt date de carta internationala la care statele iau parte, si le asuma sub forma integrarii in niste formule legislative. Avand in vedere valorile unanim recunoscute in acest prces de restaurare sau de interventie pe cladiri cu valoare sunt implicati mai multi specialist. Pentru a interveni pe astfel de cladiri (cel putin in RO) trebuie sa fi atestat de ministerul culturii,pt ca orice lucrare pe care doresc sa o fac pe un monument istoric trb sa fie realizata de personae care au o experienta in domeniul acesta si bineinteles prin lucrarile pe care le-au facut pana atunci si-au dovedit competenta. Masura aceasta de siguranta nu este una itamplatoare, deoarece in momentul in care realizezi o interventie nefericita acest lucru conduce la pierderea unor valori, valor ice nu mai pot fi recuperate, astfel incat este absolut natural ca sa existe o plasa de siguranta prin care acesti specialist sa isi confirme competentele, caci daca stam sa ne gandim sis a analizam lista monumentelor istorice (document care cuprinde si care identifica cladirile, ansamblurile si siturile semnificative pentru istoria cultura noastra nationala) observam ca sunt undeva la 30000 de monumente istorice care sunt pe mai multe categorii. Aceste monumente ne definesc ca natie, ne definesc ca comunitate si protejarea lor este necesara, este chiar o obligatie. Nu intotdeauna cei care intervin pe monumenteele istorice sau pe cladiri cu valoare patrimoniala au si competentele necesare, de multe ori interventiile conduc pana la distrugeri, la pierderea unor valori pe

care generatiile urmatoare nu le vor mai cunoaste. Intre 1992 si 2021 au disparut un numar semnificativ de monumente fie din cause naturale fie ca urmare a actiunii unor oameni. Unele disparate ca urmare a indiferentei, altele ca urmare a unor actiuni voite, dar toate au saacit acest patrimoniu. In cee ace priveste definirea acestor monumente, sunt nenumarate institutii sau personae cercetatori care au incercat sa le defineasca si in principiu ceea ce trebuie sa retinem este ca un monument este o constructive sau o parte a unei cnstructii la care adaugam si instalatiile, componentele artistice, mobilierul, garda, partea vegetala, toate care fac parte integrate din acest monument, lucrari artistice, funerare,de fort public. Acestora li se adauga terenul delimitat topographic, adica parcela pe care sunt asezate monumentele. Ele constituie marturii istorice culturale semnificative din punct de vedere architectural, memorial, arheologic, stiintific, ethnic. Practic acesta ar fi definitia monumentului individual. Daca urmarim lista monumentelor istorice gasim 3 tipuri de monumente. De fiecare data cand cineva doreste sa intervina pe un monument istoric sau doreste sa faca lucrari in cadrul acestor ansambluri se va raporta la aceasta lege (legea 422). O componenta foarte importanta a definitiei care face referire la aceasta delimitare,la acest teren afferent delimitat topographic. Altfel zis monumentul istoric nu este doar constructive individuala, doar cladirea , ci este inclusive terenul pe care ea s-a format si este absolut natural sa fie asa pt ca istoria casei respective, sau a obiectului respective este data de cladire, ansamblu si tot de anamblu de perimetrul in care s-a format si tot cee ace este cuprins in el. Pana la definirea unor valori care sunt dictate de un studio istoric tot cee ace se afla pe acea parcela este monument istoric, indifferent daca este o magazine construita la inceputul anilor 90 sau este o cladire cu oarecare vechime. Pe langa monumentul acesta individual putem sa privim si ansamblurile. Ansamblurile sunt grupuri coerente dpdv cultural istoric architectural urbanistic, fie ca este vorba de constructii rurales au urbane, care impreuna cu terenurile aferente formeaza o unitate delimitata topographic ce se constituie marturie la fel cultural istorica semnificativa pentru patrimoniul architectural urbanistic arheologic samd. Altfel zis in lista monumentelor istorice apare de exemplu strada Gabroveni ca ansamblu de arjitectura. Asta presupune ca orice imobil de pe acea strada are statut de monument istoric, practice toate imobilele care sunt casa plus teren de la inceputul strazii pana la sfarsitul ei , sunt monumente istorice caci formeaza acel grup coherent dpdv istoric cultural si architectural. Au fost construite intr-o perioada de timp relativ unitara, a fost realizata intr-o arhitectura care are elemente commune, reprezinta pt societatea epocii respective un model ce a fost urmat, drept urmare fiecare poate fi privita ca un monument individual si orice interventie as face in acest ansamblu trebuie sa o privesc ca pe o interventie pe monument. In cadrul acelorasi definitii situl este lotul delimitat topographic de data asta pe o raza mult mai mare, poate sa fie un ansamblu urban sau un sit urban si aici il putem da ca exemplu siturile de arhitectura ale municipiului bucuresti care nu sunt neaparat un sector al orasului dar o suprafata foarte mare, sau situl urban al orasului Braila care corespunde centrului orasului. Teren delimitat topographic care cuprinde creatii umane in cadrul natural care sunt marturii cultural istorice semnificative dvdv architectural urbanistic si religios istoric samd. Gasim 3 scari ale monumentului: cea care este data de un sit ( in imagine avem prezentat in partea de jos o imagine a sitului arheologic de la histria , un sit deosebit de complex dpdv al evolutiei si al valorilor pe care le detine) , ansamblul ( exemplul cel mai usor de retinut este cel al unei strazi), sau monument cu constructia principala in prim plan.

Mai sus avem prezenta o statistica pe care a facut-o in urma cu cativa ani dl professor Nistor si care priveste ce se intampla la nivel European cu aceste monumente. In ultimul timp in spatiul public au aparut diverse voci care sustin eliminarea din lista monumentelor istorice, adica urmarind un statut juridic de protectie, eliminarea unor monumente istorice motivand nr mare al acestora dar si tendinta progresista de a creste supr construita a oraselor. Voci destul de prezente inclusive la nivel politic, dar uitandu-ne asupra acestui table vedem ca o buna parte a tarilor europene au un numar mult mai mare de monumente decat cele pe care le avem noi. Tabelul se refera exclusive la elemente de arhitectura , nu neaparat la cele arheologice sau ansambluri situ, ci la monumente de arhitectura. Practic Romania ar avea monumente de arhi undeva la aprox 20000 de monumente. La inceput am mentionat ca lista monumentelor istorice sunt 30000 de monumente. Diferenta este data de aceste situri arheologice in pricipiu, si cam o trime dintre monumente se refera la situri arheologice. Dupa aceea exista un raport intre nr de monumente pe mia de km patrati,cum de altfel nr de monumente la mie de locuitori. Daca ne uitam la cele 2 intervale observam ca pentru 1000 de km patrati Romania are 84 de monumente, Germania are aprox 2000, Anglia are cam 3000 de monumente, Olanda 1000, practice un monument pe km patrat. Bineinteles ca exista si state care au un nr mai mic de monumente, insa nu foarte multe, putem insa sa mentionam aici Letonia, Portugalia. Portugalia este o tara europeana in care regimul juridic de protectie al monumentelor este unul care are anumite particularitati. Raportat la suprafata, la nr de munumente si la populatie putem vedea ca in fruntea clasamentului se afla Germania si Anglia, nu se afla Franta, deoarece are statut de protectie al monumentelor istorice diferite de cele ale clorlalte state europene. Statul fiind obligat in conservarea si restaurarea acestor

monumente. Mai putem spune ca cam 2 treimi din monumentele pe care le avem se afla in proprietatea persoanelor particulare, private. Altfel spus pentru fiecare dintre acesti proprietri de monumente istorice exista o responsabilitate foarte mare in cee ace priveste lucrarile pe care le vor face. De cele mai multe ori acestea sunt private cu dezinteres motivandu-se sau uitandu-se mai degraba la costurile financiare decat larespectarea unor principii care vizeaza conservarea si pastrarea in conditii cat mai bune a obiectelor pe care le detin. Exista o suma de specialist care au dreptul de a interveni pe aceste monumente. Legea 422 spune foarte clar ca pe monumentele istorice intervin doar specialistii atestati de ministerul culturii in calitate de elaboratori. Exista nise registre care sunt disponibile online, insa este de subliniat diversitatea acestor specializari si diversitatea domeniilor in care trebuie sa ai o atestare . Exista specialist atestati care elaboreaza studii istorice sau de inventariere a monumentelor istorice, alti specialist care verifica proiectele, sefi de proiect, iar intre domeniile care necesita aceste atestari , restaurarea de arhitectura este unul dintre ele, urbanismul istoric, inginerie, instalatii, conservare pictura murala, conservare pictura de lemn, metal, lemn policrom, decoratii din piatra, sau vitralii si sticla. Toti acestia sunt implicati fiecare cu specializarea sa, insa arhitectul restaurator cel care coordoneaza proiectul este un architect cu o specializare suplimentara, este singurul care poate sa fie sef de proiect complex , adica cel care ii coordoneaza pe ceilalti specialisi. In functie de informatiile pe care le are de la colaboratori, de pregatirea pe care a dobandit-o, el decide modul in care se face restaurarea, modul in care se intervine pe acel obiect, a.i. toate calitatile monumentului sa fie rezervate si desigur transmise mai departe a patrimoniului. Misiunea de a transmite mai departe patrimoniul pe care l ai mostenit este una esentiala intr-o societate care se doreste dezvoltata.

Intre deciziile de interventie conservarea este masura cea mai usor de obtinut si care nu ridica probleme de doctrinaire. A conserva inseamna a pastra in conditiile in care ai gasit acel element, corps au cladire, chiar daca ne raportam la o stare fragmentara, chiar daca vedem o ruina, asupra ei putem sa facem interventii de conservare, de pastrare a materialului original, de mentinere a lui in starea in care am gasit-o. Daca discutam de o imbunatatire poate ca termenul sepoate extinde catre o restaurare. Toate aceste operatiuni au limite care se intrepatrund, fara definiri clare. Definitia din imagine este importanta. In imagine este o fotografie de la biserica manastirii Patrauti, in care se oserva o pictura fragmentara ce nu a fost completata ci efectiv a fost conservat materialul gasit insituu. Unele picturi nu pot fi completate sau iterpretate, vom discuta mai tarziu. In lipsa autenticitatii totul se rezuma la un fals, ce nu poate fi acceptat.

Inca de la mijlocul secolului al 19-lea teoreticienii acestei noi discipline mentioneaza ca restaurarea are un character exceptional, deoarece de fiecare data cand voi interveni cu restaurarea voi pierde niste elemente care fac trimitere la autenticitate. Noile elemente adaugate trebuie sa fie reversibile sis a nu distruga materialul de baza. Restauratorul avea ca obiectiv intoarcerea la etapa cea mai importanta din punctul lui de vedere, cee ace nu este intotdeauna correct pt ca in momentul in care ma reintorc la o etapa am anumite incertitudini in ce priveste elemente, marturii ale etapei pe care o vizez, si pe de alta parte decizia conduce la anularea, eliminarea unor alte etape istorice, a unor altor straturi. Lucrul acesta nu este nici pe departe acceptabil. Trebuie sa elimin doar acele etape pe care le consider intr-adevar nesemnificative iar pierderea materialelor istorice este una nesemnificativa sau neimportanta. Ganditiva ce se intampla la nivelul unei decizii de restaurare in care intr-o constructive bisericeasca care a fost ridicata in perioada gotica si modificata in perioada baroca, cu o pictura baroca incerc sa revin la perioada gotica, elimin practice o componenta importanta din viata monumentului istoric. Asa poate fi privit un monument istoric in prisma vietii pe care a avut-o si pe care o are, fiecare parte a ei fiind importanta in cele mai multe dintre situatii.

O alta definitie este cea care vizeaza renovarea, care ar fi o reinnoire a unor elemente. Acest process poate fi destul de inselator pt ca reinnoirea conduce iar la pierderea unor elemente valoroase. Implica operatiuni care urmaresc atingerea atingerea unitatii estetice in special in ceea ce priveste straturile vizibile. In cazul renovarilor, de cele mai multe ori se propun operatiuni de eliminare a straturilor istorice in mod particular in cee ace priveste finisajele si elementele decorative. Ex: o vopsitorie sau o zugraveala care s a facut de- a lungul timpului cu anumite materiale fie ca este vb de var, fie ca este vb de var in combinatie cu alte substante. Eliminarea lor duce la o pierdere in cee ace priveste toata aceasta marturie, inclusiv daca iau si analizez straturile zugravelilor respective imi pot contura o idee legata de modul in care era privit acest strat de contact, de cate ori era zugravita casa intr-un an sau intr-o perioada de timp. Intervin asupra unei case si gasesc 30 de straturi de zugraveala. Care sa fie mai important dintre ele? Greu de decis, pt ca toate sunt importante, e bine sa le pastram sau sa aplicam niste procese de renovare utilizant aceleasi materiale. In cazul monumentelor de certa valoare nu se pune problema acestor renovari, ci ne raportam la operatiuni de conservare sau de restaurare. Este acceptabila daca materialul original nu mai poate fi conservat sau daca materialul vechi trb acoperit. Acoperirea tine de necesitatea protectiei, protectie absolut necesara. Totodata interventiile acestea de renovare pot sa fie facute in cazul in care asupra monumentelor deja s a intervenit, si s a intervenit cu o suma de materiale mai mult sau mai putin correct utilizate. Vedeti in partea dreapta un conac ce a fost decopertat la inceputulanilor 90 complet, retencuit si rezugravit cu materiale ce nu sunt tocmai compatibile celor istorice. A fost o op prin care o parte a elem ale acestui monument au disparut, fiind inlocuite cu lucruri noi. Sigur ca decizia nu este una corecta, dar in mom in care acum as dori sa fac o

interventie asupra acestui monument, aplicarea altor finisaje nu mai conduce la o pierdere deoarece deja s a petrecut. Conservarea ca o idee generala este mereu necesara, restaurarea este justificabila in anumite situatii iar renovarea devine incompatibila cu cerintele prezervarii materialului, care conduc la pierderi nejustificate ale materialului. Reparatia este o alta definitie si se refera la o intetrventie care se desfasoara la un interval mai mare de timp, undeva la 50 de ani. Operatiunile de reparatii trebuie sa se limiteze la strictul necesar. Nu am de ce sa fac reparatii care nu sunt necesare, asta si in cee ace priveste bugetul dar si in cee ace priveste pastrarea materialelor originale. Afirmatia asta pare bizara in contextul unei ratiuni elementare dar in situatia, sau intr-un context mai larg, chiar European, operatiunile astea de reparative uneori nu sunt necesare, ci sunt doar o modalitate prin care mesteri sau constructori realizeaza lucrari care sunt bugetate, de multe ori se propun decapari, decopertari ale tencuielilor sau straturilor de vopsitorie, s epropun diverse alte lucrari, dar care nu sunt necesare monumentului. Ele pot disparea oricand sau sa nu fie executate. Realizarea unor lucrari care nu sunt necesare duce la costuri excesive si la pierdere de material, lucru care ne intereseaza in primul rand. Totodata este preferabil sa repar decat sa inlocuiesc.

Toate aceste reparatii in cadrul monumentelor sau in cadrul caldirilor care au acumulat valori de-a lungu timpului trebuie sa urmareasca tehnicile si materialele traditionale. Consolidarea este o operatiune ce poate sa devina extrem de invaziva si chiar la nivel European, problema aceasta a consolidarii si inclusive a autenticitatii, mai ales a autenticitatii conceptiei este pusa din ce in ce mai des si nu de putine ori ele se gasesc intr-o opozitie. Sau se gasesc in parti diametral opuse.

Printr-o consolidare urmarim asigurarea stabilitatii cladirii respective, o asigurare care nu se refera doar la incarcarile dinamice si statice ci poate sa cuprinda incadrarea intr-o serie de norme si normative, uneori extrem de instructive pentru monumentele istorice. Ex: situatia in care asupra unei constructii din epoca stefaniana se doreste realizarea unei consolidari, de cele mai multe ori nu este o necessitate, ci reprezinta exercizarea aplicarii unor acte normative, sunt diverse coduri de proiectare structurala, sau altele, care impugn niste cerinte minimale pe care structura trebuie sa le indeplineasca indifferent daca e noua sau veche. Exista precizari prin care noua structura ca aiba o capacitate structurala mai mare decat cea veche. Acest lucru conduce de cele mai multe ori aproape mereu la supradim elem constr, la introducerea unor noi materiale care nu sunt compatibilie cu cele vechi, si in principiu la modificarea schemei structural initiale, lucru care nu este neaparat acceptabil. Ne putem pune usor intrebarea daca nu cumva cladirea care a rezistat 500 de ani si a ajuns pana la noi nefiind necesare tipul acesta de consolidari, nu poate sa reziste mai departe in schema structurala pe care constructorul initial a aplicato? Consolidarea sigur ca trebuie sa ia in considerare tot materialele originale, tehnica de executie si in niciun caz sa nu chimbe schema structurala a obiectului respectiv. De multe ori solutia cea mai simpla este sa se faca o cladire noua sau sa se faca o structura noua, din metal sau de cele mai multe ori din beton, de care este agatata vechea structura. Aici comentariile sunt multe. De ce astfel de pozitie? O alta definitie priveste reconstructia. Acolo este o operatiune cu totul exceptionala. Presupune refacerea unor elemente disparute, dar a caror caracteristici, forme spatiale, materiale sunt foarte bine documentate. Aceasta posibilitate de interventie este acceptata daca prin reconstructie se intelegemai bine monumentul istoric, functionarea lui si integritatea. Exemplul pe care l-am considerat cel mai bun

este cel al catedralei notre dame care printr-un accident, printr-un eveniment fortuit, nefericit, si-a pierdut flesa. Decizia pe care specialistii francezi au luat-o a fost de reconstruire. In aceste conditii este acceptabil deoarece este vb de un eveniment nefericit pe care nu vreau sa il accentuez sis a il trimit mai departe (incendiul).

Apoi ajungem la un punct destul de sensibil cel putin in cee ace priveste interventiile contemporane, cel al autenticitatii. Este un factor essential care defineste valoarea unei constructii. Spuneam putin mai inainte despre acele tablouri sau opera artistice, ce inseamna copie, ce inseamna authentic. Diferente de valoare indubitabile. Iar autenticitatea aceasta are mai multe componente, ea vizeaza pe de-o parte autenticitatea stilului, a conceptiei , a formelor, materialelor, functiunilor, traditiilor s.a.m.d. Autentic este si modul in care este realizat, cioplit lemnul care se pune in constructii, authentic este si situl in care este asezata respectiva constructie. Toate lucrurile astea conduc la acest criteriu essential in evaluarea unei ce trimite la autenticitate. Toate aceste elemente de functiune, de materiale, componente imateriale, toate trebuie pastrate, iar pierderea oricarei parti diminueaza valoarea generala a monumentului. Doctrinele de restaurare. Momentul in care ele au fost elaborate si cum au fost intelese dupa jumatate de secol, dupa un secol, daca criteriile applicate au fost intelese sau au fost eludate.

Cateva citate ale unor primi teoreticieni ai disciplinei. Viollet-le-duc si Jean Lassus, despre restaurarea catedralei Notre Dame, cei doi vin implicati in aceasta restaurare. Observam o atitudine ponderata in discursul celor 2, doi parteneri in cadrul aceluiasi proiect. Franta cu o perspectiva extrem de bine inchegata si un argument solid in cee ace priveste disciplina aceasta a interventiilor pe cladiri istorice. In principat, in acelasi timp noi suntem departe de a afirma ca este necesar de a se face sa dispara toate adaugirile posterioare constructiei initiale si de a reduce monumentul in prima sa forma. Restaurarea trebuie sa vizeze toate etapele istorice ale cladirii si nu doar etapa initiala. Noi gandim ca deopotriva orice parte adaugata oricarei epoci ar apartine si trebuie sa fie in principiu conservata, consolitata, restaurata in stilul care este propriu, manifestand o religioasa discretie, o renuntare totala la orice opinie personala. Practic in acest discurs se fac referiri legate de cunoasterea pe care arhitectul restaurator trebuie sa o aiba asupra monumentului istoriclegate de etapele constructive si fiecare trebuie sa fie aratata, descoperita si totodata la o rezerva pe care restauratorul o mentine atunci cand propune interventiile de restaurare. Un discurs de la jumatatea secolului al 19-lea devine extrem de actual, extrem de contemporan in contextual unor nenumarate dezbateri in spatii publice ce au urmat acestui moment. O alta idee ca arhitectul trebuie sa renunte complet la ideile sale, sa si uite gusturile, sa si uite instinctele entru a studia subiectul sau, pentru a regasi si a urma gandul care a calauzit executia operei. Inca odata idea asta de a intelege mai intai obiectul asupra caruia doresti sa intervii si de a retine, de a avea o retinere asupra interventiei, de a nu considera ca cee ace faci tu este mai important decat ceea

ce au facut altii inaintea ta, de a avea o pietate fata de ceea ce antecesorii nostrii au facut. Nu trebuie eu sa fiu in prim plan, eu restaurator, ci monumentul trebuie sa aiba aceasta prioritate.

Ce spune aici violet le duc este ca nu trebuie sa ne bazam neaparat pe materialele originale, pe cele care au constituit monumentul sau obiectul anterior, ci trebuie sa folosim niste rezultate mai bune, sa aiba oportunitate mai mare in timp obiectul respective. Aici intervine tot acel discurs legat de originalitatea obiectului, de autenticitatea lui. Inlocuirea cu materiale mai trainice, mai solide, mai frumoase, mai destepte, conducand de-a lungul secolului al 20-lea la rezultate contestabile. Ma refer aici la utilizarea betonului armat care in perioada interbelica era considerat un material panacea al restaurarii, putand fi folosit absolut oriunde si oricand. Cercetari ulterioare dovedesc insa ca utilizarea acestui “nou” material conturand o serie de pierderi, o serie de distrugeri. De mute ori catre finalul secolului al 20-lea realizand operatiuni successive de derestaurare, de interventie asupra restaurarii, de eliminare a componentelor negative pe care o restaurare intr-o etapa a secolului 20 le-a introdus. Bineinteles in acelasi discurs violet le duc cu fraza lui celebra repetata maim ult sau mai putin complet sau doar fragmente din e, de cercetatori ai domeniului spune asa “ A restaura un edificiu nu inseamna a il intretine, a il repara ori a il reface, si a il restabili intr-o stare complete care a putut chiar sa nu fi existat la un moment dat”. Este o afirmatie care conduce la posibilitatea unor interventii absolut estreme, interventii care de altfel au fost si applicate iar cazul lui le Con de nuit, architect restaurator elev al lui violet Leduc ce a activat la noi in tara este unul pe care il putem studia cu interventii brutale, fie ca ne raportam la biserica trei ierarhi din iasi, la biserica episcopala din curtea de arges, la mitropolia veche din targoviste, biserica sf Nicolae din iasi, sf Dumitru din craiova s.a.m.d. Practic o idee ce lasa posibilitatea unor interventii absolut totale,

interventii foarte subiective si sigur discutabile, cel putin in cee ace priveste momentul pe care noi il analizam acum. Afon nitro (nush cum se scrie) alt francez care are o precizare des utilizata de restauratori este ca in cazul monumentelor este mult mai bine sa conservam decat sa reparam. Este mai bine sa reparam decat sa restauram, si este mai bine sa restauram decat sa infrumusetam. Termenul de infrumusetat poate sa capete diverse valente, dar in niciun caz sa facem adaugiri sau suprimari. Adaugirile sau suprimarile vin in contextual acesta al optiunilor subiective, al optiunilor pe care restauratorul le ia fara a avea un support, fara a avea o baza. Opus lui violet le duc, in lumea engleza sunt 2 personaje care contureaza doctrina antiinterventionista, despre care sigur ca ati auzit, dar si aici as dori sa punctez 2 dintre fraze. Practic cei 2 au o reverenta considerabila asupra a cee ace exista sim ai degraba ar lasa monumentul sa moara decat sa se intervina asupra lui. John Ruskin spune ca trebuie sa aveti grija de monumentele voastre ca sa nu fie necesara restaurarea. Mici interventii, cateva foi de plumb asezate pe acoperis, cateva crengi uscate care au cazut pe scurgerea unor ape, burlane, jgheaburi. Pot salva acoperisul ca si peretii de la ruinare, si lucrul asta este cat se poate de adevarat. Este extrem de usor sa curat elemente de acest tip, si dintr-o data speranta de viata a constructiei creste. Partea asta de intretinere curenta este absolut importanta la orice constructive, si la cele noi dar mai ales la cele vechi. Tot ruskin spune ca restaurarea inseamna distrugerea cea mai mare pe care o cladire o poate suferi. William moris spune ca sunt importante toate constructiile apartinand perioadelor istorice, si chemam pe cei implicati in existenta lor sa puna protectia, intretinerea in locul restaurarii.Sa opreasca ruinarea prin ingrijire zilnica, sa sprijine ziduri ce se inclina, sa reoare acoperisul care curge, cu mijloacele cele mai potrivite acestor scopuri. Sau sa refuze modificarea structurii sau ornamentarea existenta, lucruri care de multe ori sunt uitate de restaurator sau lasate intr-o zona insufficient studiata. Un restaurator care practice gaseste o cale de mijloc intre cele 2 doctrine, cea interventionista si antiinterventionista este Camillo boid, un Italian, italia fiind cea mai importanta scoala de restaurare din lume, iar la sfarsitul secolului al 19-lea acest personaj contureaza o suma de principii care sunt valabile si in present. Aici spune foarte plastic, o comparative foarte plastica,arta restauratorului este asemanatoare cu cea a unui chirurg, ar fi preferabil cine n ar dori ca fragiul nostrum corp omenesc sa nu aiba nevoie nici de sonde, nici de bisturiu, nici de scalpel. Dar rar sunt cei care gandesc ca este preferabil sa ii moara un parinte sau mai degraba un prieten, mai degraba decat sa il vada cu degetul sau cu un picior de lemn. Este o degradare pe care si constructia, si corpul uman la o alta scara le au. In anumite situatii stiu ca trebuie sa intervin. Intrebarea este cum intervii? Si trebuie intotdeauna sa ai un balas intre cee ace ai gasit acolo si ceea ce vei avea intr-o etapa viitoare. Tot Camillo Boito spune ca prefera restaurarile rau facute celor bine facute, in timp ce primele gratii revin operei initiale, sa se distinga in mod clar partea veche de cea moderna, celalalt cu o admirabila stiinta si dibacie, facand sa para vechi cee ace este nou. Ce vrea sa sublinieze aici este de marcarea interventiei, este iar un principiu bine conturat si pe care orice restaurator trebuie sa il ia in seama.

Aici iar este o comparatie foarte bine facuta, si ar trebui sa ne gandim la acest lucru. (citatul de sus) Ganditi-va la situatia in care aveti o hartie pe care este scris un text, o iau o rup si din ea extrag 5-6 parti si incerc sa o recompun. Voi ajunge in situatia in care trebuie sa completez locurile lipsa. Cu ce le completez? Ma bazez pe imaginative? Ma bazez pe intuitie? E o intrebare pe care un alt theoretician al domeniului Cezar Ebrandi incearca sa o explice. Imaginea din partea dreapta a ecranului in care o cetate a lui Stefan cel mare a fost completata, I au fost adaugate diverse volume. Intrebarea cat din aceasta imagne genereaza o forma autentica, si cat o viziune? Cetatea de la soroca asupra careia s a intervenit si au fost adaugate niste invelitori din lemn cu rupere de sarpanta, urmarind principii sau tehnici constructive care sunt mai degraba commune bisericilor din Bucovina sau altor categorii, altor obiecte de arhitectura. Se pot pune foarte usor niste semne de intrebare legate de necesitatea dpdv defensive a prezentei unor stresini care au aceasta anvergura. Cu siguranta daca ne raportam la un asediator prezenta unor elemente de lemn la partea superioara ar conduce la posibilitatea rapida de incendiere a acoperisului. In partea de jos vedem releveul cetatii facut cam in perioada interbelica si rezultatul sau forma pe care o vedem acum. Tot cammilo boito spune ca emelentele distruse sau stirbite pot fi reconstruite numai pe baza documentului sigur pe care il reprezinta resturile pastrate sauo bibliografie destul de consistenta. Aceasta reconstruire desi executata riguros dupa modelul elementelor vechi trebuie facuta recurganduse la materiale evident diferite si totodata sa poarte incis sau data restaurarii. Revenim la problema autenticitatii materialelor si a reconostibilitatii fazelor de construire. Am elemente disparute pe care le inlocuiesc cu unele avand caracteristici similare, tehnica constructive, material, si deci trebuie sa fac in

asa fel incat sa existe o diferentiere intre cee ace a existat si cee ace am adaugat eu, diferentiere pe care pot sa o incizez, pot sa o scriu, sau pot sa folosesc alt material de constructie. Atinci cand cerintele actuale functionale s-au motivat pe stabilitatea cladirii, pretend sa se faca completari sau adaugiri, fie ca e vb de remedierea unor elemente disparute, asupra formelor carora documentele lipsesc, fie ca e vb de elemente noi, ele trebuie sa fie executate intr-o arhitectura diferita de cea a monumentului.

Vedeti in partea dreapta a imaginii aceeasi biserica, de undeva din zona banatului, o biserica care initial a fost realizata cu chetori romnesti, in acest system de prindere cu acei montanti verticali care sustin elemente intermediare si cee ace a rezultat in urma restaurarii. Utilizarea altor tipuri de imbinari, alte chertori, utilizarea altor tipuri de elemente constructive, barne din lemn care sunt prelucrate pe toate fetele. Imaginea este total diferita fata de cea initiala, de cea care priveste autenticul, este vorba de alterarea tehnicilor constructive, alterarea, inlocuirea materialelor si utilizarea unor elemente constructive in forma neadecvata. Vedem o restaurare incheiata la sf secolului al 20-lea care dpdv doctrinar contrazice teorii formulate la sf sec al 19-lea. Deci dupa 100 de ani totusi sunt arhitecti restauratori cu o exp bogata care renunta sa aplice sau sa inteleaga aceste doctrine c educ in final la pierderea unor valori. Sa motivezi elementele orizontale din lemn erau degradate, ca nu erau drepre, ca nu erau frumos prelucrate pentru a impune tu noi forme inseamna o depasire a limitelor restaurarii, o interventie care se apropie de formulele utilizate la mijlocul secolului al 19-lea de violet le duc. Intre normele pe care le propune Camillo boito sunt urmatoarele, trebuie sa acorzi importanta foarte mare ingrijirii monumentelor, reconstituirea motivate de ratiunea unitatii artistice, unitatea de stil pe care o propovaduia violet le duc, sau arh sa este acceptata doar daca se bazeaza pe documente certe si aici de

nenumarate ori e lovim in mom contemporan de reconstituiri care urmeaza doar viziunea restauratorului. Anastiloza este acel procedeu prin care parti dispersate intr-un teritoriu sunt puse intrun intreg.

La ultimul punct este o discutie intreaga legata de cum orasul se poate dezvolta, o discutie intre conservatorsiti si progresisti, intre ce care vor mentinerea unei situatii actuale sau a unei situatii trecute, revenirea la o situattie trecuta si la cei care vad un alt tip de viitor pe care locul monumentelor istorice este unul secundar. Adaugirile necesare contorizarii sau reutilizarii monumentelor trebuie limitate la maxim. Si totodata ele trebuie differentiate fie prin inscriptia materialului, fie printr-o placa care sa marcheze lucrul asta, sau prin stilizare, eliminarea elementelor decorative.

Observam in imagine una dintre turlele unei biserici construite la inceputul secolului al 18-lea, o turla care reia in detaliu forme medievale. Intrebarea pe care oricine si-o poate pune este daca turla este una medievala sau este una contemporana. In tot procesul acesta de restaurare documentarea este o parte foarte importanta. Un alt theoretician al arhitecturii, o carte Cesare Brandi, teoria restaurii, pe care v-o recomand. ( de asemenea cartile lui Francois Choais alegoria patrimoniului, patrimoniul la rascruce, textile scrise de mihael petet cu principii international ale prezervarii monumentelor, cartea domnului Prenski Borona cu arhitectura urbanism restaurare; carti care dezbat acest subiect al doctrinelor de restaurare si al principiilor de interventie)

Cartea este complexa dar din ea am selectat cateva elemente pe care merita sa le supun atentiei voastre. Prima axioma, ne raportam la materie nu la altceva. A doua axioma, e o fraza ce trebuie sa fie privita cu atentie. Unitatea originala a operei de arta, cea initiala si unitatea potentiala. Opera de arta originala in timp a fost modificata fie de factori naturali, fie de actori antropici, fie datorita unor evenimente exceptionale, dar ea subsida in unitatea potentiala pe care o are, adica din fragmentele pe care le identific pot sa compun intregul la nivel mental. Tot acesta mentioneaza ca nu poate exista o disociere intre aspect si structura. De multe ori ingineri de structure sau restauratori in general considera ca monumentul este facut din parti. Fatada este valoroasa sau doar camera centrala este valoroasa, sau doar sarpanta este valoroasa. Nu. Totul trebuie sa fie privit ca intreg. Sarpanta este parte a monumentului. El sau ea a fost configurata urmarind aceleasi principii ca intreaga opera. Nu pot sa disociez parti din monument, sau daca le fac atunci generez o pierdere si partile odata extrase raman inerte. E ca si cum am citi niste cuvinte intr-un dictionar. Aceleasi cuvinte pe care poetul le-a reunit intr-un vers, dar odata dezlegate de vers se intorc la a fi nimic, la a fi grupuri semantice de sunete. Exact acelasi lucru si in cazul operei de arhitectura. In momentul in care leam separate ele nu mai au valoarea initiala. Ca o concluzie a acestui discurs, Brandi spune ca opera de arta beneficiaza de o exceptionala unitate, si evident ca nu poate fi alcatuita din parti. Ganditi-va ca dintr-un fragment de coloanal pot sa compun fusul intregii coloane uitandu-ma sau imaginand mental toate elementele care ma conduc la acea coloanal, bam ai mult daca am o serie de cunostinte suplimentare, pot sa recreez coloanal. Daca coloanal este una dorica pot sa ma raportez la niste proportii, pe care acea coloanal le-a avut. In asta rezulta potentialitatea. Chiar daca stiu cum ar arata

acea coloanal, pt ca am niste proportii pe care grecii le foloseau, nu am sa incerc sa copies acea forma , ci doar sa folosesc niste sugestii pt a reintregii aceasta potentialitate. In mom in care adaug lucruri, atunci private din exterior intreaga opera trebuie sa fie vizualizata ca un intreg, dar apropiindu-ma sav ad cee ace am adaugat sau cee ace am scos, lucrurile acestea fiind extrem de cunoscute si applicate in zona conservarilor picturilor sau a componentelor artistice sim ai greu intelese sau mai greu aplicabile in interventiile de structura sau de arhitectura.

Curs 2 In principiu, de-a lungul timpului au fost numerosi cercetatori care au incercat sa inteleaga cat mai multe despre constructiile existente, antice sau contemporane, sa inteleaga depersurile pe care cei care le-au corectat, sau cei care le-au executat le-au avut in vedere atunci cand au construit obiectivul respectiv. O definitie spune ca releveul este o permanenta cautare a adevarului, si lucrurile nu sunt departe de adevar, caci de fiecare data poti sa intelegi alte lucruri in funtie de metodele pe acare le aplici. Este subiectiva pt ca este vazuta prin prisma celui care realizeaza aceasta cercetare si bineinteles tine de pregatirea pe care o are, de cunostintele atat tehnice , cat si la un background cultural ce permite intelegerea anumitor detalii care poate anterior unora sau altora le-au scapat. Intr-un fel va arata releveul unui topograf, altfel va arata releveul unui angajat al directiei de cadastru, al unui architect sau al unui constructor, fiecare fiind interest de o anumita zona a cercetarii. Bineinteles ca altfel arata releveul unui arheolog, al unui architect si al unui restaurator. Acesta este motivul pentru care releveul este un instrument subiectiv. Rezulta un grad mai mare de detaliere sau mai mic in functie de cunostintele pe care fiecare le are. O definitie mai tehnica a releveul il ilustreaza ca fiind un set de masuratori realizate insituu si doar insituu si care inregistreaza cu precizie configuratia unui ansamblu, al unei cladiri sau a unui obiect. De asemenea, reprezentarea la scara si interpretarea informatiilor sunt parti ale releveului. Nu e vorba doar de un desen, de o reprezentare ci de interpretarea informatiilor pe care le gasesc acolo.

Revenind la o istorie mai mult sau mai putin indepartata vedeti aici 2 imagini, un releveu realizat de andrea palladio, personaj relevant pentru istoria arhitecturii, cu realizari impresionante in zona nordului italiei, definind principii noi ale curentului renascentist. Realizeaza la mijlocul secolului al 16-lea o serie de masuratori la constructii antice, constructii romane, lumea romana definind pt urmatoarele milenii toata peninsula italica. Setul acesta de masuratori il face tocmai pentru a se inspira, sa se inspire din antici, sa gaseasca proportiile si armonia desavarsita in constructiile pe care le realizeaza, si bineinteles sa le transmita celor care urmau aceasta cale a profesiei de architect, chiar daca termenul de architect nu este sufficient de bine conturat la momentul acela, dar putem spune ca exista o sepcializare in directia aceasta, a construirii cladirilor. Bineinteles daca va uitati in imaginea din partea stanga partea de capitel al templului vestei din roma , iar in partea de jos friza templului fortune virillis din roma. In partea dreapta la 100 de ani diferenta, tot o reprezentare a lui antoine desgodetz, un francez ce este trimis de statul francez in italia tocmai pt a realiza o documentare ce sa urmareasca aceluias scop, anume de pregatire a arhitectilor in vederea realizarii unor edificii impunatoare, care sa reprezinte statele, state, regate, imperii, cu un grad mare de reprezentare la nivel European. Intre cei 2 autori exista diferente semnificative in cee ace priveste interpretarea, si chiar exactitatea masuratorilor pe care fiecare dintre autori le face. Se observa diferente evidente in ambele desene. Fiecare a urmarit anumite

aspect care il interesau. Paladio a pus mai degraba accent pe proportii si pe relatiile dintre elemente, Dezgodetz accentueaza componenta grafica si plastica a arhitecturii. Dupa inca aproape un secol zona angliei incearca si reuseste sa descopere antichitatea greaca, iar in acest sens exista o competitive intre practicienii francezi, respective englezi, dezvoltata pe la jum secolului al 18lea. O competitive ce urmareste acelasi scop, de intelegere a antichitatii grecoromane, cu accent pe componenta greaca, caci cea romana, maim ult sau mai putin era cunoscuta, nu neaparat in detaliu dar elemente de compozitie si relatie intre parti ale ansamblurilor de arhitectura, asa cum aratat, existau in bibliotecile europene. In Romania, abia dupa constantin brancoveanu, dupa 1700 , devine interesant pt tinerii boieri, preocuparea pt cultura, pt antichitati, mai degraba o componenta romantica in cee ace priveste ruina si partile ei, sim ai putin una ce sa se inscrie intr o componenta de cercetare, de cunoastere. Oricum majoritatea celor care construiau la acee momente veneau din zonele occidentale, o zona occidental ace incearca sa isi gaseasca repere culturale in aceasta antichitate greaca, si bineinteles sa o inteleaga cat mai bine. Cealalta metoda poate sa fie mai usor de inteles decat reprezentarea grafica.

In acest sens la jum sec 18, 1758, Julien David le Roy realizeaza o serie de masuratori, pt ruinele monumentelor grecesti, in parallel cu 2 englezi care practic vor schimba modul de percepere al

arhitecturii europene in veacul urmator, anume Nicolas Hrivet si James stuart(numit si atenianul, aproape intreaga viata si-a dedicate-o acestor monumente).

Le Roy publica inaintea celor 2 englezi cartea sa, ajutat de statul francez. O enciclopedie a acestor componente arhitecturale, dar care prezinta numeroase omisiuni sau zone insufficient cercetate, care bineinteles sunt axate de rivalii acestuia, N. Rivet si James Stuart, ce inperiplul lor grec, realizeaza o suma de reprezentari grafice, extrem de detaliate, si suggestive, si o cercetare efectiva, ce va folosi extrem de mult in definirea princpiilor neoclasicismului ce va domina a doua jum a secolului al 18lea in zona enlgeza, franceza dar si in italia( deja avand o traditie de cateva sute de ani in cee ace priveste modul de contruire urmarind principii ale arh Greco-romane). Revenind la cei 2 englezi vedeti in imagine, o reprezentare a parthenonului, o reprezentare extrem de exacta cu planurile, imaginile, o perspectiva, reprezentari in 2 dimensiuni, ale situatiei existente, dar si o incercare de reconstituire a intregului, una pe care multi altii inaintea lor o facusera si este important apt ca nu este doar o relevare, o cercetareamanuntita a elementelr de detaliu, ci si o incercare de adaugare, de completare a intregului. Aici discutam in cursul trecut de ce inseamna si cum se poate face o completare in ce conditii se poate face o completare a intregului, daca ea este oportuna sau nu. Intr-o reprezentare grafica sigur ca acest lucru nu genereaza vreo problema, dar intr-o constructive reala

completarile pot fi facute doar in anumite conditii urmarind o serie de restrictii, aceste restrictii fiind impuse de carta internationala, sau principii, formulate in general la mijlocul secolului al 20-lea, in a doua jum a sec 20, dupa carta de la venetia, o carta care a fost detaiata la prlegerile domnului sergiu nistor, si asupra careia o sa ne mai oprim ori de cate ori vom avea ocazia.

Bineinteles ca zona franceza participa si ea la aceasta campania de intelegere a monumentelor antice si unul dintre reprezentantii de seama ai frantei, si prin prisma faptului ca elaboreaza si sustine doctrina interventionista, cea pe care am enuntat-o cursul trecut, este Viollet-le duc, o personaliatte marcanta a secolului al 19lea ce pe langa aceasta doctrina ce priveste interventii pe monumente istorice, modul pin care le vede la momentul respective sustinute toate aceste idei, de o argumentatie puternica, se bazeaza pe o cercetare , si pe o cercetare extrem de amanuntita a monumentului istoric. Bineinteles carea pe care o publica, dictioner rezone de l’architecture francez este un reper inca in aceasta zona a restaurarilor europene, o carte deosebit de voluminoasa care se apleaca, de data asta nu spre arhitectura antica, greaca sau romana, ci asupra arh medieval, arhiecturii gotice, o arhitectura ce practic a caracterizat zona frantei dar si a angliei. Intelegerea constructiilor existente, patologiei acestora contribuie la definirea metodei de interventie, spune acesta. In cazul releveului intr-adevar releveul este

cel care nu se opreste la cercetarea efectiva a monumentului ci decide si modul in care interventiile se circumscriu. Revenind la Viollet le duc si la toata aceasta teorie de intelegere a monumentului si de a adapta raspunsul interventiei la caracteristicile cladirii asupra careia se intervine. Mai mult, acesta intelege unitatile pe care fotografia la inceputurile ei le le are, recomandand o documentare suplimentara, nu doar prin desene, ci si prin fotografie. De-a lungul timpului tipul de reprezentare, tipul de realizare a acestei cercetari prin desen, prin releveu se schimba, si o sa parcurgem cateva desene realizate la intervale la o oarecare diferenta de timp, tocmai pt a vedea pe ce anume pune accentul fiecare dintre perioade.

Vedeti aici un desen al bisericii episcopale de la curtea de Arges realizat de andre lecomte du nouy, un elev al lui violet le duc, cel care intervine la sf secolului 19 pe o suma de monumente din Romania, monumente representative, intervine la invitatia regeui carol al 2lea, intervine pe o serie de monumente representative. Putem mentiona pe langa biserica episcopala de la curtea de arges si biserica sf Dumitru din perva, biserica sf Nicolae dn iasi, biserica 3 ierarhi sau alte asemenea. Inainte insa de a interveni, realizeaza aceasta cercetare exhaustive a tuturor detaliilor care compun intregul, propunand eliminarea unora si adaugarea altora, asta ca reminiscenta sau ca solutie ce se integreaza in cee ace in a 2 a jum a

sec 19lea popovaduia profesorul sau , francezul viollet le duc. Practic o cercetare extrem de detaliata ce conduce la inteleregea monumentului, maim ult se doreste intelegerea epocii in care acesta a fost realizat, tocmai pt a realiza acele corecturi pe care interventionistii sau progresistii le propuneau pt monumentele antice, incercand astfel sa corecteze eventuale inadvertente constructive tehnice sau teoretice pe care inaintasii le-au avut, sau nu le-au avut in vedere. Vedeti aici (nu vedem ca n am facut ss) una dintre plansele releveelor care sunt depozitate in arhiva departamentului de istorie teorie si conservare a patrimoniului, o casa in bucuresti, care a purtat numele proprietarului, proprietarilr morutzi, respectiv cantacuzino, o casa ce a fost demolata in perioada comunista pt a se taia prelungirea bdlui dacia, o casa deosebit de valoroasa, pe care in ciuda eforturilor pe care diversi politicieni le-au facut pentru a se mentine, recunoscandu-i-se astfel valoarea, acest lucru nu s a petrecut, si casa a disparut. Ce doream sa va arat insa era aceasta tehnica de reprezentare, o tehnica care inregistreaza geometria relativa a obiectului masurat, characterizand spatiile principale, si propunand o serie de gabarite. Catre anii 70 directia aceasta de cercetare isi schimba un pic caracteristicile, in sensul in care se pune accentual mult maim ult pe partea grafica, pe partea de reprezentare, si vedeti aici cateva imagini ale bisericii sf gheorghe vechi din bucuresti unde exista o planimetrie relative corecta, o elevatie si un detaliu al unui capitel, o tehnica de lucru exceptionala si toate aceste reprezentari bazata de asemenea pe o suma de masuratori dar nu masuratori de detaliu, ci unele care propuneau gabarite generale, mizand maim ult pe componenta plastica a reprezentarii. Catre perioada anilor 90, tehnicii de reprezentare I se adauga alte cateva elemente ce privesc tipurile de degradari.(vbm in cursul urmator). Puteti sa vedeti toate aceste degradari dar si tipuri de materiale, care si ele ajung sa fie importante in intelegerea modului in care ansamblul a evoluat si problemele pe care acesta le-a avut de-a lungul timpului .

Ajungand in contemporaneitate in ce priveste releveele vedeti aici o reprezentare care incearca sa detalieze cat maim ult starea cladirii, starea de degradare, sis a caracterizeze geometria corecta a ansamblului caci o geometrie corecta iti poate configura o serie de ipoteze in evolutia ansambluui, orice grosime suplimentara sau orice anomalie pe care o inregistrez prin masuratori trebuie sa imi ridice niste probleme sis a incerc sa inteleg motivele pt care rezolvarea nu este una curenta, ci are o tartare speciala. Orice urma pe care o vad intr-un releveu trebuie sa o inregistrez fie ca o vad pe moment fie ca in urma altor studii, inclusive cele bibliografice sau studii de arhiva, aceste studii imi vor oferii niste informatii legate de acea anomalie. Aceasta zona (nu mai stiu care) vedeti aici ca exista o grosime mai mare a peretelui, o grosime care este data de fapt de modificari ale proiectului in timpul santierului, deci practic casa initiala, a avut aceasta forma, si dupa aceea i-a fost adaugata inca o zona. In aceasta grosime de zid exista si aici cateva lucruri care ar putea fi mentionate si anume pozitionarea unor cosuri de incalzire care vin din zona subsolului catre partea superioara. Aici vedeti aceasta grosime suplimentara, care este de fapt rezultatul dublarii unui zid. Acestea sunt niste lucruri care ridica niste semne de intrebare celui care realizeaza releveul, care trebuie sa fie puse a.i sa poata sa fie facuta ulterior o propunere de restaurare care sa ia in considerare toate valorile, si bineinteles sa nu elimine parti ale ansamblului, parti ce constituie elemente definitorii in viata acestei cladiri. Asta este motivul pt care este

important sa fie masurata cu atentie, sis a fie notate toate acele elemente care ies dintr-un cadru normal. Peste aceste detalii pot sa adaug si elemente care vizeaza instalatiile, cele de aer conditionat, fire, diverse elemente, in incercarea de a stabili o ierarhie a valorilor.

Alte tipuri de reprezentari sunt si cele arheologice mult mai complexe. Ce vedeti aici este doar un detaliu al unui ansamblu religios din perioada burebista, decebal si civilizatia daca, din care au ramas relative putine urme si care de fapt constituie o componenta extraordinar de valoroasa pt civilizatia noastra. Revenind la partea aceasta tehnica de reprezentare, vedeti aici o serie de plinde ( acele elemente pe care stateau coloanele templului, templul marele calcar datat in perioada epocii lui burebista), incercarea de a pozitiona si a reprezenta cat mai exact aceste plinte conduce la diverse ipoteze de abordare in ce e ace priveste proiectul de restaurare.

O reprezentare contemporana, una care incearca sa fie foarte sugestiva si care apeleaza la aceasta tehnica a punctelor, o tehnica care nu este singulara, sau nu este o aparitie nemaivazuta, aceeasi tehnica fiind utilizata si in perioada anilor 1970, dar si in primele decenii ale secolului trecut. Reprezentarea insa care este deosebit de sugestiva si care surprinde componentele degradate dar si pe cele artistice. Bineinteles ca in sensul realizarii unui desen urmarind aceasta tehnica, lucrurile nu sunt tocmai usor de realizat, necesita extrem de multa rabdare, atentie si un parcurs intellectual ce face trimite la niste cunostinte pe care fiecare dintre arhitectii specializati in acest domeniu trb sa le aiba.

Foarte important pt releveu atunci cand incerc sa vizualizez rezultatul acestei cercetari este scopul pt care este intocmit, si el va arata diferit in functie de acest scop, voi aloca mai multe sau mai putine resurse in funcie de cee ace urmaresc. Ce vreau sa imi rezulte din aceasta cercetare. In punct de vedere material, dpdv al resurselor financiare pe care le aloc este foarte important ca la inceputul acestor cercetari sa stim pt ce il intocmesc. Releveul piate fi unul de ansamblu, cand ma refer la o piata urbana, la un fragment de tesut urban, atunci voi aborda un releveu care sa urbareasca scara de reprezentare 1:500, 1:200 pt a intelege o tipologie utilizata, pt a intelege un tip de acces, sau o relatie intre spatiul public si privat, voi allege aceasta metoda de reprezentare. Daca fac o interventie de conversie sau una de restaurare atunci trebuie sa adaug mai multe detalii. O prima faza a releveului este cea de intelegere sau intelegere cel putin superficiala. Spun superficial apt ca indifferent de ce as face nu am cum sa am toate datele de analiza in mom in care ma apuc de o astfel de lucrare , ele se vor decela pe masur ace voi aprofunda cercetarea si voi vedea efectiv cee ace se intampla in ansamblul pe care il cercetez. De multe ori suntem tentati sa facem relevee dupa altele mai vechi, sau sa realizeze reprezentarea urmarind fotografii sau alte tehnici contemporane. In cazul in care exista un releveu atunci ma voi baza pe el, dar nu voi ramane exclusive la reprezentarea respective pt ca indifferent de cat de exact as dori sa fiu, nu voi reusi sa surpind toate detaliile. Un arheolog se uita la un anumit tip de detaliu, un architect se

uita la un alt tip de detaliu, un inginer de rezistenta la altceva. Chiar daca am aceste surse deja disponibile, voi incerca sa fac propriile mele schite. O a doua etapa a releveului, pe langa aceasta initiala de intelegere, de parcurgere, de fotografiere a unor detalii de gandire a planselor pe care le voi realiza, urmatoarea etapa este cea de realizare a schitelor, niste schite care pot fi de principiu, care suporta adnotari, niste texte cu care directionezi catre anumite puncta pe care le consideri importante de relevat.

Vedeti aici o cercetare la fata locului, o cercetare insituu pe una dintre casele existente. O metoda de relevare care are insa si ea slabiciuni, despre care vom discuta in ora urm. Pe acest releveu sunt facute fel de fel de notite, nu pot fi surprinse de cel mai detaliat releveu, fie ca este vb de stereotomie (parchetului, placilor ceramice), fie ca este vorba despre diverse elemente de detaliu, elemente de mobilier, in urma unor comparari ale dimensiunilor ne poate conduce la formularea unor ipoteze de restaurare, de relocare a unor obiecte din interiorul ansamblului, sau marcarea acestora in pardoseala, elemente care trimit la sistemul de aerisire al casei. Conditiile unei restaurari, problema repunerii in functiune a acestui system, este parte a acestui proiect de restaurare, modul de dispunere al parchetului, modul de pozitionare al urmelor pe care erau sustinute candelaprele, caci intre timp toate candelabrele din casa disparusera dar au ramas locurile de ancorare al acestor candelabruri, pozitia acestora trebuie luata in considerare caci tine de modul in care spatiu respective era luminat, dupa

cunostintele pe care fiecare le are poate sa adauge cel putin mental inclusive intensitatea luminii din spatiul respective, astfel incat sa poti sa recreezi o atmosfera, care poate sa rezulte din astfel de detalii. Vedeti ca in releveu nu este marcat niciun gol, cum de altfel nici aici nu apare nicio precizare suplimentara, dupa aceea urmarind planurile si info de la fata locului, s a putut constata faptul ca in aceste zone sunt niste cosuri de evacuare in zona aceasta a fumului de la centrala termica, iar in zona asta a aerului generat de o instalatie de ventilare. Discutam aici de o casa construita la sf sec al 19lea, in care aceste probleme de incalzire, de ventilatie erau puse si erau executate, ele sunt parte a monumentului istoric, trebuie intelese si trebuie prezervate, cel putin daca nu puse in functiune. Vedeti ca pe marginea acestui releveu sunt facute fel de fel de notite, inclusive mod de prindere al tamplariei, in zona aceasta este un detaliu din zona unei tamplarii, chiar scara 1:1, care la mom realizarii acestei investigatii nu a fost inteles fiind ulterior inteles prin prisma unor documente de arhive cercetate. Sunt o serie de schite si informatii ce nu a putut sa fie cuprinsa in reprezenarea grafica a unui atelier de arhitectura specializata in interventia pe relevee monument istoric.

Tot in sensul aceasta al realizarii unor schite, vedeti aici timpanul unei biserici de lemn, din maramures. Pe langa reprezentarea grafica, si ce contine, inclusive modul de imbinare, realizarea unor astfel de reprezentari in 2 dimensiuni nu este deloc suficienta pt intelegerea nodului, si atunci alaturi de desen,

apar explicatii suplimentare, realizate prin schite axonometrice. Aceste lucruri te pot face pe tine, architect restaurator, sa intelegi mai bine tehnica de lucru a celor care au realizat obiectivul, capacitatile materialului, modul in care acesta lucreaza in timp, si bineinteles sa iti ridice un semn de intrebare vis a vis de modul in care trebuie intervenit asupra obiectului.

Tot in aceasta schita de releveu, pe langa masuratori grafice pot sa cuprind si programul iconografic sau elemente de detaliu care inca odata cu relativa greutate pot fi surprinse intr-o reprezentare in 2 dimensiuni. Tot la Ilimbav releveul programului iconografic cu notatii ale literelor chirilice si o transcriere ulterioara a acestora. Pt un architect programul iconografic nu reprezinta neaparat o cunoscuta, pt un restaurator sau un cercetator de arta acesta devine deosebit de important si poate sa ofere informatii legate de momentul aparitiei picturii, despre Pictor sau despre comunitatea care a comandat raportandu-se la alte metode de cercetare sau la metode de cercetare similar dar applicate diferit, la analogii, sau urmarind teste de materiale, caci aceasta componenta a cercetarii ce este realizata de o echipa pluridisciplinara este foarte importanta in definirea ipotezei de restaurare. Vedeti aici (nu stiu) alte schite, de data aceasta in ce priveste sistemul constructive, un system constructiv al turnului de pe pronaosul bisericii de lemn de la Balisoata. Nu este usor, cel putin la fata locului sa intelegi un astfel de system constructive. Practic dupa mai multe schite vei reusi sa il analizezi

sis a intelegi inclusive mecanismul dpdv structural. O reprezentare in 2 dimensiuni nu poate sa ajute foarte mult pe cel care nu cunoaste in amanunt obiectivul. Practic prin diversele schite pe care le fac incerc sa adaug informatii astfel incat problematica monumentului istoric sa poata sa fie inteleasa de oricine doreste sa il inteleaga.

Vedeti aici o reprezentare de data aceasta care tine maim ult de arheologie, e vorba de schita piatetei din situla rheologic de la sarmizegetusa regia, piateta care incheie drumul sacru in incinta ansamblului reigios si din care se pastreaza relative putine fragmente, dar facand un releveu de detaliu, si cumuland informatiile poti sa aaugi o serie de concluzii in cee ace priveste modul in care alunecari sau tasari ale terenului au generat anumite fisuri in suprafata aceasta pavata, prezenta unei fisuri presupune o directive de interventie de consolidare, a terenului, o operatiune extrem de dificila intr-un context arheologic, dar si o suma de detalii (dreapta) ce pot fi trecute cu usurinta cu vederea caci daca va uitati cu atentie, aici sunt urmele a doua bujoaje, bujoanele sunt acele locasuri in piatra in care erau montate diverse elemente vertical metalice, urme ce intr-o fotografie sunt practice insesizabie, dar care la o cercetare atenta iti formuleaza o serie de ipoteze privind posibilitatile de prezervare a materialului original, dar si de punere in vaoare de interpretare a sitului arheologic. In lipsa unei analize, a uneii

cercetari effective pe obiect, foarte multe dintre detalii pot sa iti scape, indifferent de cat de performanta este tehnologia pe care o ai in vedere.

Vedeti aici niste schite de la acelasi temple mare de calcar ale acestor plinde, si fotografii ale plintelor, niste schite care se raportaza la o serie de puncta inregistrate cu statia totala, acel dispozitiv care iti identifica cu precizie pe coordinate x,y,z orice pct pe care il masori, iar pe aceste schite o serie de observatii particulare. Vedeti practice o adancire a plintei pe care in oricare din acele fotografii nu le vom vedea, dar toata aceasta fina adancitura se regaseste la majoritatea, cee ace poate sa conduca la idea sau banuirea grosimea coloanei care statea anterior. Aici este o discutie in interpretarea acestei informatii, daca aceasta mica adancitura este rezultatul unor degradari antropice, ale unor cicluri successive de inghet-dezghet sau sunt intr-adevar prelucrari ale pietrei a.i fusu coloanei ce se presupune ca a fost din lemn, fusul coloanei sa se aseze cat mai bine pe plinta. Cee ace voiam sa subliniez este aceasta obervatie absout obligatory pe care fiecare trb sa o faca la fata locului. Interventiile care privesc elementele litice, exista restauratori care sunt in cazul nostrum atestati de ministerul culturii sip t a decide care este solutia cea mai buna trebuiefacute niste investigatii. Pe de-o parte sa afli care a fost cauza degradarii, si pe de alta parte sa analizezi care este metodologia de interventie, cum pot sa adaug cele 2 parti desprinse. In functie de caracteristicile pietrei si de mediul in

care ea este amplasata se decide metoda cea mai buna. In principiu sunt metodele acestea, fie de inlocuire, fie de lipire, a partilor componente. Cu ce se face aceasta prindere? Asta decide restauratorul. O sa avem o prelegere cu domnul iulian olteanu, unul dintre cei mai buni restauratori de piatra, care ne va povesti despre tipul de interventie asupra materialului litic si asupra parametrelor, inclusive ale tencuielilor, in cadrul cursului 9 (20 aprilie).

Am revenit la imaginile acestea care incearca sa detalieze modul in care realizezi un releveu, care sa fie cat mai exact si de fapt sa caracterizeze cat mai bine constructia, dpdv structural, al geometriei, al tehnicilor de constructive si ale materialelor, si dup ace realizezi acele schite, iti definesti zonele cele mai relevante pt a caracteriza obiectivul, un pas de lucru este sa iti trasezi un vagnes adica acel plan orizontal la care se raporteaza toate inaltimile. E important sa trasezi acest plan orizontal pt c=introduce astfel in masuratori un element independent de structura existanta. Cu ajutorul acestui plan orizontal poti sa afli orice incinatii fie ca este vb de cele ale terenului, sau ale elementeor constructive. Lucru important. Daca analizaz dpdv constructive, sau daca analizezi tehnicile de executie. Acest plan orizontal in mod traditional se face cu furtunul de nivel, un furtun care are grosimea unui deget, lungime de 10-15m si practice unul dintre membrii tine furtunul de un capat, celalalt la capatul celalalt ridica sau coboara furtunul pe verticala pana cand semnele notate pe obiectul relevat corespund aceluiasi nivel. Principiul

vaselor comunicante, in caest caz este intotdeauna valabil. Practic un furtun cu 2 capete notez linia la care fac masuratorile, colegul ridica sau coboatra in functie de cee ace omul din primul reper ii spune.

Se observa in imagine modul in care la o biserica din maramures este trasat vagrisul. Nu trebuie sa folosesc neapatrat metode traditionale, pot sa utilizez si alte mijloace, in stanga sus este utilizat laserul, raportarea la linia laserului facandu-se mult mai usor. Utilitatea vagrisului o puteti vedea in fotografia din dreapta jos unde diferentele de orizontala sunt evidente, iar in acest caz aceste probleme de orizontalitate sunt date de instabiitatea terenului. Aici este o discutie intreaga legata de modul in care se poate intervenii asupra unei astfel de biserici de lemn. Daca trebuie consolitat terenul, daca trebuie adusa biserica in verticala, este posibil? Rezolvarea nu este simpla, iar in acest caz decizia inginerului de rezistenta este una decisiva in procesul de restaurare. Vedeti utilizarea unui nivel de laser, de data aceasta la exterior, in functie de paramentul pe care fac masuratorile pot interveni cu un marker in cazul unor constructii noi, sau in cazul unor constructii cu oarecare valori culturale, atunci vagrisul acesta este mult mai bine sa fie notat cu un scotch de hartie care sa nu se prinda puternic. Fata de aceste elemente reper dupa aceea pot face masuratorile.

In definirea acestor elemente orizontale si verticale, pt orizontal utilizarea vagrisului este esentiala, dar pt verticala firul cu plumb este binevenit. Firul cu plumb adduce o problem ace piate sa fie ridicata in momentul in care fac astfel de masuratori si anume sa pozitionez firul cu plumb la o cote sufficient de inalta din care sa imi rezulte diferenta de verticala. O pizitionare care este relative usoara daca am o sacara, si daca elem pe care il masor nu are maim ult de 3 metri. Daca aceasta inaltime creste atunci pot aparea probleme. Legate de necesitatea montajuui unei schele. Alta metoda mai simpla este sa pozitionez firul pe varful unei undite pescaresti sis a se poata ajunge la 7m. Sunt destul de multe monumente care nu depasesc aceasta inaltime. Daca discutam de cladiri nultietajate atunci acest fir de plumb poate sa fie scos pe unul dintre golurile constructiei si de la el sa fac masuratori. In unele cazuri diferenta de verticalitate poate sa fie foarte importanta si ea sa nu fie rezultatul unor erori constructive, ci mai degraba a unor erori structurale. In cazul problemelor structurale lucrurile trebuie sa fie tratate cu deosebita atentie caci au impact asupra modului in care materialul original se conserva. Toate aceste masuratori ulterior trebuie sa fie centralizate, sa capete o forma, o reprezentare. Vedeti aici unul dintre conacele din modlova relevate de colegul meu Adrian Craciunescu, unde sunt marcate diverse linii de nivel, linii de vaguri.

Daca ne uitam cu atentie pt subsol este pozitionat un vagris, dupa aceea mai exista unul la acest nivel, unul in zona parterului si 2 in zona podului. Toate acestea pt a incerca sa caracterizez cat mai bine constructia pe care o am.

Inclusiv daca va uitati aici in zona din partea dreapta, modul in care este reprezntat peretele, perete ce are reprezentate ceva probleme structurale.

Toate aceste reprezentari ale unor deformari sunt deosebit de costisitoare dpdv al timpului, cum de altfel se observa si aici si planseul, grinzile care alcatuiesc acest planseu este deformat pe directie orizontala, informatie pe care Adrian craciunescu a prins-o in schita facyta, tocmai pt ca constituie un element, aceasta lipsa de orizontalitate, care are implicatii in decizia de restaurare. Spuneam ca lucrurile acestea nu se reprezinta tocmai usor, de multe ori multi din cei care realizeaza relevee sunt tentati sa puna linii orizontale,si inainte de existenta calculatorului, utilizarea teului si a echerului era o solutie rapida de a sugera aceste deformatii in cazul calculatorului lucrurile trebuie privite cu mai multa atentie caci si scara de reprezentare, afara de cea printabila este una care impune un grad mqi mare de detaliere. Toate aceste informatii ne conduc la o serie de decizii pe care ulterior ca restaurator trebuie sa le iei, inclusiv modul in care este deformata pardoseala. Daca este deformata pardoseala este necesara aceasta detaliere. Vedeti aici reprezentarea bisericii sf ioan botezatorul de la ursi, cea pe care ati vazut o intr o imagine unde existau probleme de orizontalitate evidente accentuate si le vedeti aici pe aceasta reprezentare grafica. Mult mai bine si mai usor de inteles, inclusiv in aceasta sectiune transversala. Ganditi va ca in lipsa acestui plan orizontal, practic elementele reper sunt greu de schitat, cum ar putea sa caracterizez corect inaltimea prin naosul bosericii atata timp cat la pardoseala exisga o diferență de nivel de vreo

20cm, am o inatlime intr o parte a biserici si cu totul alta inaltime in partea cealalta. Dupa stabilirea acestui vagris este necesara utilizarea unor metode de masurare care sa elimine erorile, sa fie corecte si in conformitate cu realitatea. In constructii si in realitate, unghiul drept aproape ca nu exista, el este o intamplare, un accident, inclusiv la cobstructiile metalice care presupun o precizie mult mai mare fata de cele de zidarie, unghiul drept este aproximativ. In cazul constructiilor de lemn si a constr de zidarie aproape ca nu exista. Ca unitate de masura de a lungul timpului am facut mai bine de 60-70 de relevee a unor constructii destul de importante ca marime, si m am întâlnire foarte rar cu unghiul de 90 de grade. Astfel incat in aceasta situatie, pot sa folosesc 2 metode, de fapt trebuie sa combin 2 metode de masurare si anume metoda triangulatiei si metoda axelor reper. Metoda triangulatiei presupune alegerea unei directii de la care plec, adica imi aleg 2 puncte. Pt a determina al 3 lea punct am nevoie intotdeauna de 2 masuratori. Intotdeauna trebuie sa mai am in vedere masuratori de verificare. Toate aceste masuratori le voi raporta la planul bagris pe care l am trasat si care imi este util si pt realizarea cotelir de nivel pentru ca daca nu am trasat acest plan vagris orizontal, masuratorile pe care le fac la o cota inferioara vor fi diferite de cele de la o alta cota si este normal pt ca asa cum nu gaskm unghi drept in masuratorile din plan orizontal, nu le vom gasi nici in plan vertical, decat in situatii excepționale.

Suprafetele curbe, tot asa, se vor determina raportandu se la fie niste axe, fie utilizandu se triangulatia. Atunci cand fac o masuratoare a unui arc, in niciun caz nu o sa caut un centru al acestui arc de cerc. In acest caz voi avea limitele suprafetei curbe si pe aceasta suprafata se vor calcula o serie de puncte, pe care le pozitionez la un interval, fie ca este vb de 50cm, fie ca este vb de 1m. Dupa aceea fiecare punct il voi determina din 2 masuratori. Din aceste masuratori voi putea realiza un desen care sa corespunda realitatii.

Vedeti aici, pot sa folosesc si 2 pct exterioare, a.i sa pot sa definesc curba exterioara, suprafata curba exterioara, dar metoda in principiu este aceeasi. Aceea de marcare pe zid a unor puncte la un anumit interval pe care obligatoriu il notez (50cm, 70 cat or fi) oar dupa aceeq trasez din cele 2 puncte reper catre fiecare din cunctele de pe curba. Daca 2 linii de masuratoare se intersecteaza voi fi nevoit ca la o anumita distanta de unul dintre capete sa mai pun un punct reper care sa determine celalalt punct. Pt cealalta metoda vedeti in imagine o biserica de lemn de la balisoara, ati vazut turnul acela explidat la aceeasi biserica de la balisoara care a utilizat triangulatia in definirea formelor. Vedeti ca suprafetele nu sunt nici le departe unele ortogonale. Pt definirea conturului exterior a fost ales jiste puncte exterioare reper, practic cu distanta dintre ele di cu inca 2 masuratori pot sa determjn colturile, sau alte puncte de pe acest segment, iar dupa aceea pe interior cu ajutorul triangulatiei sa se determine toate celelalte puncte.

Vedeti aici o schita de releveu care caracterizeaza un spatiu, un spatiu prin 2 metode. Fie prin triangulatie, fie prin axe reper. Exista niste axe care practic au determinat pozitia unor puncte, pct exterioare sistemului existent si fata de aceste puncte au fost facute toate celelalte masuratori. Pt a intelege mai bine modul in care funcționează aceste axe reper vedeti aici o caracterizare simpla a spatiului, o axa care este trasata, vizibila in teren, cu ajutorul unei sfori, sfoara care se prinde la nivelul parapetului, la nivelul unuk calorifer sau la nivelul unui tarus pe care il infig in exterior, si fata de qceasta axa voi face masuratorile pentru a determina geometria corecta a spatiului. Metoda aplicata cu axele reper, respectiv, cu metoda triangulatiei, practic o combinare a celor 2. Nu cred ca intr-un releveu poti sa aplici doar o metoda, una standard, ci metodele se adapteaza in functie de caracteristicile obiectului pe care il relevezi, si scopul pt care faci acest releveu. Vedeti aici tot asa axele reper ale unei alte constructii de a determina inclusive pozitia relativa a obiectelor in interiorul unei curti, a unui ansamblu. Vedeti aici prezenta unei axe pe care sunt marcate o serie de puncta puse din metro in metro, dupa aceea o axa perpendiculara sau nu. Daca vreau sa fie perpendiculara atunci pe aceasta axa masor 3 metri , pe axa cealalta tot 3 metri si dupa aceea verific cu ipotenuza de 5m. Astfel pot verifica dacca unghiul este de 90 de grade dar pot sa folosesc si o directive

intamplatoare, adica sa notez un punct, notez al doilea punct si dupa aceea ipotenuza o masor. Cu ajutorul celor 3 masuratori determin pozitia axelor. Spuneam ca am o serie de puncte pe care le notez D1, D2 samd, si fata de acest system de puncta voi determina toate celelalte puncta ale casei. Rezultand o forma correct determinate .

O situatie reala din teren. Vedeti aici axul pe care colegi de ai vostrii l au trasat putin mai sus de nivelul pardoselii, a fost scos si in curte, si dupa aceea de la acele 2 puncte reper facute cate 2 masuratori a.i sa rezulte o geometrie corecte.

O reprezentare grafica a acestei metode cu axa reper trasata central, dupa aceea pozitionati 4 pari la extremitati, si masuratori cate 2 pt fiecare punct. Asta daca utilizati o metoda traditionala care da rezultate corecte si necesita o investitie relative mica. Puteti sa folositi si statia totala, aici presupune deja o tehnologie, o modalitate particulara de lucru.

Principiile statiei totale sunt relative simple. Un dispozitiv optic de mare precizie , calculatorul acestui obiect inregistreaza coordonatele oricarui punct pe cele 3 axe: x,y,z. Sunt niste metode pe care trebuie sa le iei in considerare atunci cand faci masuratorile iar metoda aceasta de pozitionare a unei statii si din statia respective sa fac o suma de masuratori se cheama metoda radierii.Aceasta metoda nu este extrem de deficienta, pozitioneaza correct relatiile intre punctele pe care le masori dar nici ea nu poate sa fie folosita singular. Aveti aici o schita a unei statii totale si a punctelor pe care le vizezi cu ajutorul statiei. Dupa ce ai lucrat o zi intreaga ai un numar de puncta, mai mare sau mai mic, iar tu ulterior va trebui sa interpretezi toate punctele, va trebui sa identifici pe schitele pe care le ai facut, punctele masurate a.i sa poti sa caracterizezi cu exactitate ansamblul.

Dup ace faci aceasta suma de masuratori tu sau un topograf cu care lucrezi, e bine sa fie unul specializat pe masuratori de arhitectura, ajungi acasa, descarci punctele si trebuie sa le identifici, sa stii ce pct reprezinta, ce pozitie ocupa sip t ce ti-a fost util atunci cand l-ai masurat in teren. Desigur ca pt ansamblurile mari, numarul de puncta poate sa genereze de fapt un inconvenient si nu un ajutor, atata timp cat nu reusesc sa identific punctele pe care le-am masurat, asa incat e bine ca atunci cand fac masuratorile sa fac o schita sau pe o fotografie sa notez numarul fiecarui punct pe care l-am masurat cu statia totala. Este un ucru greu, un lucru relativ facil. Oricum dupa ce fac masuratorile cu statia totala, am o certitudine ca toate elementele sunt correct inregistrate. Gradul de exactitate al statiei totale este unul foarte mare, undeva la 2-3 mm la 500m masurati, adica ceva nesemnificativ. Erorile mult mai mari sunt introduce tot de operator sau de caracteristicile materialului, adica masor intr-un loc unde tigra este sparta sau coama este ciobita, atunci pot sa apara unele erori. Dar in principiu aici nu mai am nevoie de fir cu plumb, nu mai am nevoie de boloboc, nu mai am nevoie de plan orizontal de proiectie. Practic scutesc o buna parte din eforturile pe care le fac in masuratori.

Daca sunt sufficient de bine organizat si bine instruit nu am nevoie de atatea schite, si pot sa am o ordine de verificare a punctelor, a.i sa stiu sa identific punctele din ridicare. Dupa aceea utilizand diverse metode toate aceste puncta ridicate se proiecteaza intr-un plan orizontal, mai multe metode indifferent de programul pe care in folosesc.

Si voi unii punctele, pt a rezulta o forma. Forma care rezulta prin statia totala nu este diferita, sau ofera cam gradul acesta de detaliere. Dupa aceea trebuie sa vin cu alte informatii pe care le- am inregistrat insituu sau pe care le am din fotografii sis a completez acest desen, rezultand un desen de arhitectura care inregistreaza in detaliu starea materialelor, forma.

Vedeti aici la Roades casa parohiala, prezentare extrem de sugestiva pe care unii dintre colegii vostrii din anii trecuti au facut-o, tot asa utilizand aceasta tehnica combinate de reprezentare a observatiilor facute la fata locului si cu ajutoru statiei totale. O metoda pe care trebuie sa o luati in considerare atunci cand discutati despre cladiri vechi, este o transpunere preluata din arheologie, e vorba de releveul arheologic. Ici in functie de materialele pe care le gasesc, in functie de straturile successive la care ma raportez pot si eu sa identific etape istorice. Vedeti aici tipuri de reprezentari pentru tipuri de pavaje, tipuri de materiale pe care le gasesc la fata locului.

Ca exemplu vedeti aici un zid, cu diverse etape constructive. Pare o conglomerare de bolovani care genereaza un parametru. La o privire mai atenta, inregistrand doar informatiile zidariei pot sa extend cercetarea intr-o zona prin care pot sa stabilesc etape constructive, caci si aici in functie de tehnicile constructive, de caracteristicile materialelor, de modul de punere in opera, pot sa stabilesc o suma de etape constructive. In cazul nostrum putem sa ne raportam la o caramida mai veche care are anumite dimensiuni la un strat de mortar, care are niste dimensiuni si in functie de aceste caracteristici sa pot sa identific aceste etape constructive.

Vedeti aici cu zidarii care sunt specific secolului al 19-lea, zidarii medieval, zidarii din perioada romana, etc. O metoda extrem de eficienta, de inregistrare si de intelegere si de interpretare in final a lucrului pe care il relev, il masor.

Vedeti aici un releveu de detaliu care este inspirat din arheologie in incercarea de a intelege etapele constructive successive. Schematizarea acestui releveu si identificarea tipurilor de zidarie, pe care dupa aceea le pot extinde in alte zone ale fatadelor sau in alte zone ale planurilor si in functie de ele sa pot sa identific correct fie etape constructive, fie tehnici de executie.

Aveti aici o etapizare in cee ace priveste o constr religioasa.

O alta metoda care poate sa fie folosita este fotogrametria. Foecare dintre metodele acestea nu uitati ca au avantaje si dezavantaje pt ca fotogrametria o sa releveze efectiv doar ce poate sa surprinda aparatul optic. Dupa aceea eu trebuie sa interpretez rezultatele. O suma de imagini pe care programe unesc toate aceste fotografii si genereaza un model 3d, care se piate exporta si dupa aceea sa se adauge sau sa se scoata informatie din aceste modele. Fotografii In mai multe fotografii cu diverse unghiuri de la diverse distante, facute tocmai pt a genera cele mai mici detalii ale unui obiect de arhitectura mai mare sau mai mic.

Daca am un obiect mai mare trebuie sa ma gandesc la metode de inregistrare a ftografiilor la cote superioare si atunci desigur ca pe langa obiectiv, program, ar fi necesara si o drona.

Alt program pe care il pot sugera este agisoftul. E o tehnica relative simpla, insa totodata necesita mult exercitiu, a.i sa stii care este nr optim de fotografii pe care trebuie sa il faci, de la ce distanta, cu ce fel de lumina, a.i rezultatele sa fie unele corecte si totodata calculatorul pe care il ai sa poata sa proceseze toate aceste informatii.

Sigur pot sa folosesc alte programe care de fapt nu imi genereaa un model ci deformeaza o fotografie pe care o am urmarind diferse dimensiuni. E o metoda de relevare rekativ simpla dar care nu este una de detaliu.

O alta metoda care poate sa fie folosita in reaizarea releveelor, mult mai costisitoare dpdv al timpului, dar si al banilor, al dispozitivelor necesare, este scanerul 3d, care inregistreaza informatiile cu acuratete pe care o poti seta. Problema acestui dispozitiv este faptul ca nu poate inregistra maim ult decat se poate vedea.

Aveti aici o imagine in care vedeti ca toata partea de cornisa este invizibila, dar aceste informatii pot fi completate de fiecare in functie de timpul pe care il are la dispozitie, cum de altfel releveul cu scanerul 3d nu va inregistra niciodata detaliile si totodata nu va putea sa interpreteze informatiile disponibile insituu. Chiar daca ai o reprezentare corecta data de acest dispozitiv si ea la randul ei trebuie sa fie interpretata, inclusive de un operator care trebuie sa deseneze sau sa scoata dintr-un nor de puncta, sa scoata un model din 3 dimensiuni. Lucrul asta este consummator mare de timp, care trebuie echilibrat cu scopul pentru care este realizat acest releveu.

Realizarea reeveului de catre cel care urmeaza sa faca e=interventia este foarte importanta, prin prisma interpretarilor pe care fiecare le da unor anumite detalii. Detaliile trebuie sa fie cunoscute, trebuie sa fie intelese si prin ele descoperi o parte a valorilor, fie ca este vorba de tehnici, fie ca este vorba de materiale, de modul in care acestea se degradeaza in timp si fiecare aceasta etapa de cercetare conduce la o anumita decizie in proiectul de restaurare.

Curs 3 Tema este cea care analizeaza patologia unei constructii.

O sa discutam despre problemele pe care o constructive le are, sau un material. Orice material in momentul in care este scos din cariera, in cazul pietrei, sau in momentul in care este pus in opera, incepe sa se degradeze. Scos din mediul sau sau recompus intr-o forma care sa fie prelucrabila, el ajunge sa se degradeze, si se degradeaza mai puternic sau mai putin agresiv in functie de factorii de mediu, de caracteristicile materialelor, de tehnica de executie. Daca ne raportam la factorii de mediu, fie ca discutam de ploaie, vant, cutremure, toti acesti factori degradeaza intr-un mod mai lent sau mai accelerat cladirea. Factorii antropici iar constituie elemente semnificative in modul in care cladirea se comporta in timp. In primul curs am spus cateva lucruri despre doctrina interventionista respectiv de cea antiinterventionista cele doua aflandu-se in pozitii diferite, una dintre ele incercand sa remedieze sa corecteze aceste degradari, sau aceste defecte de conceptie, este vb de teoriile formulate de violet le duc, altele asa cum sunt discursurile lui ruskin si morris, incercand sa mentina cladirea in parametrii pe care ii are la momentul in care se evalueaza acest ansamblu. Totodata la jum sec 19, atunci cand aceasta disciplina isi contura criteriile, Adolphe napoleon Nitrone spunea ca “este mult mai mine sa conservam

decat sa reparam, sa reparam decat sa restauram sis a restauram decat sa infrumusetam..”. O fraza care putin modificata este preluata si de Camillo boito, un personaj cheie in definirea acestei discipline, a mentionat ca “este mai bine sa consolidezi decat sa repair, este preferabil sa repair decat sa restaurezi…”. Practic un accent puternic pus pe partea aceasta de intretinere, aceasta constituind si acum un element cheie in prelungirea duratei de viata a constructiilor. Totodada mai trebuie sa mentionam ca toate aceste activitati de intretinere nu sunt unele care sa necesite foarte mult timp sau investitii foarte mari. Cu cat avem grija de un obiect, cu atata interventiile de reparere, de restaurare, de conservare, sunt mai mici.

In cee ace priveste factorii care pot determina distrugeri ale monumentelor o sa fac o prima trecere in revista, precizari relative generale care dupa aceea vor putea fi detaliate, ajungand modalitati de reprezentare ale diversilor factor ice provoaca degradari. Sigur ca o discutie pe care as vrea sa o propun este cea a necesitatii intelegerii acestori factori care degradeaza , si rolul acestui process, acestei etape in proiectul restaurarii. In mod evident in acest discurs trebuie sa ne gandim, sa ne raportam la unul dintre principiile fundamentale ale restaurarii care trimite la autenticitate. La autenticitatea conceptiei, a materialelor, a tehnicilor de executie, caci in timp, o parte dintre acestea isi pierd din calitati, tocmai datorita acestor factori degradanti. Intelegerea unei patologii, si oferirea unui raspuns bine documentat

in ce priveste aceste degradari, conduc in final la interventii mai mici, la interventii mai putin consistente si bineinteles la mentinerea unei componente importante in cee ace priveste materialul authentic, material, tehnica s.a.m.d, caci daca interventiile sunt unele brutale, neintelese sau pur si simplu dezinteresate , intr-o perioada mai mare de un ciclu, conduc la pierderi irecuperabile, si inlocuirea materialelor si tehnicilor de constructive si a conceptiei chiar, inlocuirea ei cu alte materiale, ele copiind pe cele initiale. Vedem la un moment dat exemplul acesta al unui tablou sau al unei sculpture, facute de un personaj important, si care in timp datorita acestor factori degradanti ajunge sa fie inlocuit cu altceva, cu o copie. Acest lucru nu este unul care sa fie acceptabil in principiu. Este acceptabil In masura in care nu pot sa intervin a.i sa reduc sau sa elimit factorii de degradare. Este o problema care trebuie analizata cu foarte multa atentie, necesita rabdare si cunostinte, caci nu de putine ori am auzit chiar specialist care ucreaza pe monumente istorice mentionand ca interventia facuta reproduce de fapt imaginea initiala. Practic din tot acest discurs este eliminat acest principiu foarte important, cel al autenticitatii. Revenind la factori care genereaza degradari, sigur ca cei mai important sunt cei naturali, apa sub diversele ei forme, fie ca e vb de precipitatie, apa capilara de infiltratii, produce poate cele mai importante probleme, cu desprinderi de material si distrugeri ale acestuia. Un alt factor natural este vantul, conduce la pulverizari ale materialelor si sigur ca impreuna cu apa, accentueaza si el toate aceste pierderi. Daca mentionam apa nu trebuie sa uitam aceste cicluri successive de inghet-dezghet, care tot asa in timp produc mari degradari inclusive unele structural. Mai putem adauga in aceasta categorie a degradarilor naturale sunt atacurile biologice, sub diverse forme, fie ca este vb de plante, muschi, licheni, alge, insecte, sau arbori. Toate acestea contribuie la degradari in lipsa unor masuri de conservare, a unor masuri de intretinere.

Pe langa acesti factori naturali, sigur ca degradarile in cazul obiectelor construite, realizate de-a lungul timpului, agresivitatea degradarilor este data si de caracteristicile materialelor, densitatea lor, modul in care au fost prelucrate, modul in care piatra a fost asezata in opera, daca au fost urmarite pozitia sedimentelor, sau linia sentimentelor. Intotdeauna se va degrada mai repede piatra care va fi montata perpendicular pe linia sedimentelor si daca va uitati in imaginea de sus vedeti 2 elemente decorative care apartin aceluias obiect dar care au caracteristici diferite. Imaginea stanga reprezinta un vasceron care apartine fazei initiale al cladirii, iar imaginea din partea dreapta o copie care a fost realizata la sfarsitul secolului al 19lea dar care datorita unui material mai slab dpdv calitativ s-a degradat intr-un ritm mult mai puternic. Acelasi lucru puteti vedea si in partea din stanga jos a imaginii. Un parament de piatra la sarmizegetusa Regia cu blocuri initiale, extrase din cariera din apropierea sitului, un calcar care are o duritate crescuta. Vedeti acolo primele 2 asize, dupa aceea un pat de mortar care face diferentierea intre elementele existente gasite insituu si cele adaugate, acestea utilizand un calcar cu caracteristici fizice si chimice diferite, mai slabe, lucru care a generat o distrugere accelerate, In principal datorata porozitatii mai mari a materialului, a infiltratiilor si a ciclurilor de inghet-dezghet, dar si actiuni umane, caci factorul uman nu trebuie obis din toate aceste studii care privesc degradarile. In partea din dreapta jos vedeti unul dintrezidurile curtii domnesti de la targoviste si si aici vedeti degradari diferentiale, existand zidul initial, un zid care are materiale cu o calitate ridicata, iar partea superioara,

vedeti si cu tehnica de executie se deosebeste, lucru care nu este neaparat gresit, caci completarile au fost facute cu materiale avand caracteristici diferite si intr- o alta tehnica. Tot asa principiul acesta al diferentierii ce trebuie introdus in proiectul de restaurare atunci cand fac completari, dar cee ace se poate vedea este ca materialul nou a avut o comportare diferita comparative cu cel vechi, realizarile anilor 70 ale secolului trecut conduc la o imagine mult mai delabrata, si asta in principal datorita utilizarii unui mortar de ciment, un mortar care are alte configuratii, alte caracteristici fizico-chimice si care reactionat, a fost incompatibil cu materialele istorice. Practic aici neexistand o corelare in cee ace priveste caracteristicile fizico-chimice ale materialelor, cele noi si cele vechi, a rezultat o incompatibilitate a acestora si bineinteles o alta serie de probleme, asupra carora ne vom opri cat e curand.

Printre acesti factorii naturali nu putem sa uitam inundatiile, ce sigur afecteaza toate cladirile intr-o masura mai mare sau mai mica in functie de numarul acestora. Daca inundatiile sunt ocazionale nu sunt atat de mari probleme, daca constructiile au un fundament sufficient de solid. Daca la venetia acolo unde aceste inundatii se petrec frecvent, nimeni nu considera o problema prezenta apei, ganditi-va la cee ace se intampla in momentul in care albia unui rau iese din matca si inunda sate sa spunem, din zonele rurale ale europei rasaritene, acolo unde cladirile utilizeaza materiale perisabile indifferent daca

ne gandim la chirpici sau zidarii cu calitati mai slabe. Prezenta apei in aceste situatii conduce la deteriorari ale fundatiilor, ale zidurilor si nu de putine ori ale prabusirii.

Cutremurele sunt iar un factor care conduc la degradarea constructiilor, iar zonele seismice printer care Romania se afla la intersectia sau zona in care placi tectonice se intersecteaza, drept urmare componenta sau acest factor de risc trebuie luat n considerare si el se manifesta direct, in modul in care se fac interventii asupra caselor, interventii ce presupun masuri de consolidare suplimentara comparative cu cee ace se intampla in vestul European, unde cutrmurele sunt mult mai putin puternice. Chiar si in aceste situatii in zone ce poate nu au fost caracterizate de prezente seismice, ele se pot petrece. Aveti aici in imagine urmele bisericii sfantului augustin din amatrice, ce la un cutremur de 6,2 grade pe scara richter, s a prabusit, un cutremur care nu este unul devastator dar care din diverse conditii, din diverse cause au generat prabusirea intregului ansamblu.

In alte situatii putem sa luam in considerare inclusive defecte de conceptie, si cu siguranta cel mai reprezentativ obiect este cel al turnului din pisa care este construit in secolul al 12lea, probleme in cee ace priveste ridicarea lui pe un teren cu probleme de coeziune, si practice inca din timpul executiei se incearca corectarea acestor deficient de proiectare initiala, dare le nu ajung sa fie eliminate. In partea din stanga a imaginii vedem o comparative in cee ace priveste inclinarea turnului in extremitatea stanga turnul in 1370 si in 1995. O diferenta de unghi apreciabila. Tot aceasta problema de conceptie a generat de-a lungul timpului incercari de oprire a inclinarii turnului, lucru care s-a si reusit, reusita extraordinara dar care s- a putut baza pe o tehnologie ce in secolele trecute nu putea fi luata in considerare si in cazul asta inclusive acest defect de conceptie contribuie la imaginea pe care ansamblul din pisa o are, iar indreptarea lui , cu siguranta nu ar putea fi luata in calcul.

Intre factorii antropici se pot mentiona si actiuni neintuite. In ciuda unor masuri foarte stricte in ce priveste normele de utilizare ale cladirilor si modul in care ele sunt applicate si respectate, in franta, in ciuda acestor eforturi de a preveni astfel de evenimente, iata ca ele se intampla si conduc la degradari absolut irecuperabile, eforturi materiale fantastice pentru a reveni la o forma si bineinteles toata componenta asta a autenticitatii pe care o mentionam este scoasa din orice discutie.

Discutand tot de factori aantropici, de data asta actiuni deliberate, si e cazul biserici sfantul mihail din dinta, o localitate aflata in apropierea rosiei montane, judetul alba, si care a ajuns sa fie inundata caci in jurul fostei localitati a fost amenajat un lac de acumulare, pt depozitarea deseurilor rezultate din prelucrarea minereurilor neferoase. Practic actiuni deliberate care conduc la pierderi sau modificari ale unui peisaj si ale unei pierderi de fond construit foarte valoros. In momentul de fata biserica a fost demontata, sau buna parte din aceasta, inclusive partea de pictura, si urmeaza sa fie remontata in incinta muzeului astra din sibiu.

Tot intre acesti factori antropici trebuie sa mentionam si conflictele, ori de q lungul timpului distrugerea unor elemente simbolice ale unui regim, a constotuit actiuni care se intalnesc frecvent de a lungul istoriei, fie ca discutam de antichitate, fie de epoca mkderna, sau chiar contemporana. Practic cuceritorii nu de putine ori distrug tot ceea ce reprezinta dpdv simbolic covilizatia sau orasul cucerit, istaurand o noua ordine sau o noua directie. Nu intotdeauna lucrurile acestea se petrec asa. Daca ne apropiem de epoca contemporana, nu putem sa nu mentionam din acest ciclu al distrugerilor, bastilia, inchisoarea pariziana, simbol al monarhiei milenara a frantei ce a fost distrusa ca urmare a evolutiei omenirii 1789. In partea din dreapta sus a imaginii vedeti distrugerea bisericii fran chehe din Bresla, ca urmare a bombardamentelor aliatilor ce practic au distrus complet intregul oras. Aici este iar un discurs asupra caruia o sa ne mai oprim ce priveste necesitatea sau permisivitatea reconstruirii unor astfel de obiecte, obiecte arhitecturale, obiecte simbolice, repere ale comunitatii ce doreste sa se raporteze dinnou la obiecte ce le caracterizeaza. Deci in cazul bisericii fracheche a existat si exista un proiect, acum este finalizat, nu finalizat in totalitate, de refacere integrala a vechiului edificiu, existand niste documente concrete care au permis aceasta refacere volumetrica. Putem sa ne mai apropiem de timpurile noastre cu razboiul din siria care si el a dus la distrugeri ale unor constructii religioase vechi de sute de ani. Vedeti in partea din stanga jos a imaginii, ansamblul mescheii,

distrusa in procent insemnat dar si in cealalta imagine din afganistan, care a fost pulverizat de explozii pe care liderii supremi ai zonei doreau sa isi exprime impotrivirea fata de covilizatia occidentala, de reprezentanti ai lumii occidentale, ce incercau sa protejeze de conflictele armate astfel de monumente unice, care rezista sute de ani, mii de ani unele dintre ele si care sunt puse la pamant ca urmare a unor decizii pripite ale unor conducatori. Practic vedeti ca exista numeroase cauze care conduc la degradarea acestor constructii avand insa niste repere in cadrul comunitatii deosebit de puternice, niste repere ce sunt ancorata in constiinta fiecaruia si nu de putine ori dupa distrugeri intreaga comunitate a incercat refacerea acestor edificii, ce ii caracterizeaza. Lasand la o parte aceste precizari de ansamblu sau precizari care fac trimitere la factori care sunt de conflicte, de inundatii, incendii, cutremur, deci lucruri care nu pot fi gestionate, in cee ace priveste degradarea provocata de factori naturali aceste degradari pot fi intelese si temperate, fie prin tratamente, fie prin interventii care sa creasca caitatile materialelor, dar inainte de a propune vreun tratament bineinteles ca este imperios necesar sa intelegi toate aceste degradari. Sa le identifici prima data , sa intelegi care sunt cauzele si apoti sa aplici un tratament si in aceasta intalnire o sa vedem diverse tipuri de degradari care pot aparea pe paramente a.i sa puteti sa le identificati si dupa aceea sa puteti sa intelegeti tratamentele pe care voi sau colaboratorii oricarui restaurator, restauratorii de piatra, restauratorii de pictura, biologi, tratamentele pe care ei le compun. Dar ca architect restaurator trebuie sa inteleg intregul fenomen sis a pot face niste propuneri generale de interventie si totodata sa identific toate aceste cauze care genereaza probleme cladirii asupra careia vreau sa intervin. Daca luam si analizam documente care fac trimitere la aceste degradari sunt destul de numeroase si fiecare autor a incercat sa contureze criterii propria de analiza, si o sa doresc sa va fac o prezentare a unui normative Italian care inceara sa identifice aceste degradari, sa arate astfel incat sa poata sa fie intelese de oricine cum se manifesta ele, si totodata sa gaseasca o metoda de reprezentare, una ce apare in plansele dupa care se vor executa lucrarile de interventie.

Veeti aici o serie de definitii sau o serie de caracteristici ale acestor degradari. Prima asupra careia ne vom opri este alterarea cromatica. Alterarea unuia sau a mai multor parametrii care defines culoarea materialului original, ori alterarea aceasta poate sa fie causata de diversi factori, fie ca este vorba de umiditate, si aveti fotogravia din partea dreapta, fie ca este vb de scurgeri ale apelor pluviale, care practice erodeaza componenta cromatica sau elementele decorative ale unei cornise sau ca e vorba de incendii care au provocat o schimbare a culorilor si a caracteristicilor materialelor asa cum vedeti in imaginea din partea dreapta jos. Practic toate schimbarile de nuante ale unor materiale sunt si trebuie sa fie intregistrate. Daca in campul unei fatade vom avea o pata de umiditate, adica trebuie sa identificam care este aceasta cauza, de unde a aparut pata de umiditate, e vorba de o infiltratie a apei, de o ineficienta a unui burlan, ape capilare sau a unor instalatii care s-au defectat. Oricum alterarile cromatice pot fi generate si de actiuni ale diversilor compusi chimici, fie ca ii gasesc in atmosfera, fie ca suprafata la care ne raportam este sau intra in contact cu acesti compusi chimici. Iar putem in aceeasi categorie a alterarilor cromatice, putem sa mentionam petele, ce pot fi rezultatul oxidarii unor elemente de metal, care au fost introduce in parament la un moment dat, cu diverse scopuri, fie ca este vorba de niste crampoane metalice care solidizeaza blocurile, fie ca sunt elemente care de-a lungul timpului au tinut diverse elemente constructive sau instalatii tehnice. Toate acestea

genereaza sau accentueaza prezenta oxizilor de fier care se scurg pe suprafetele verticale. Aceasta situatie poate sa fie intalnita inclsiv in cazul rocilor care au in componenta lor oxid de fier. Nu trebuie sa fie neaparat o actiune antropica care sa fi introdus acel element in parament. Inclusiv pietrele pot sa contina oxizi de fier si un caz pe care nu l am aratat in imagini ar putea sa fie paramentul din piatra al cetatii neamtului, ea fiind compusa majoritar din roc ace prezinta acest oxid de fier. In cazul asta sigur ca restaurarea noastra nu propune niciodata eliminarea oxizilor de fier, acesti oxizi fac parte din istoria casei, dar acelasi oxid de fier va trebui sa fie eliminat daca ne gandim la imaginea pe care o vedeti in partea dreapta jos. Eliminarea acelui element metaic care a fost forat in elemntul de zidarie pentru a sustine o schela. Sau pot fi atlerari cromatice cauzate de oxidul de cupru, destul de present in cazul invelitorilor monumentelor istorice fie ca sunt biserici sau spatii de cult, si vedeti in partea dreapta sus a imaginii o parte din zidul de incinta a manastirii putna. Acesta impreuna cu un turn stefanian ce a fost acoperit cu o table de cupru , una care a inceput sa oxidezie sis a pateze zidaria de piatra. In cazul acesta petele trebuie sa fie eliminate, tu ca restaurator trebuie sa te gandesti la acest tip de degradare a.i sa propui un system de eliminare a apelor pluviale, a.i sa elimini aceasta degradare pe care o poti intui, sau sa renunti la a inveli corpurile de cladire cu table de cupru sis a te gandesti la alt tip de material, table de cupru nefiind neaparat un material specific secolelor anterioare, de cele mai multe ori fiind utilizata table de plumb. Plumbul in momentul de fata este un material care este toxic si care intra de fapt intr-o alta logica in ceea ce priveste posibilitatea lui de utilizare.

Vedeti am ales acest normative Italian pt a va prezenta diverse tipuri de degradari pentru ca fata de alte carti poate mult mai bine structurate, poate mult mai detaliate pe care am sa le mentionez la sf prelegerilor, are si o suma de reprezentari, utile pt sinteza acestei patologii pe care orice restaurator trebuie s ao faca inainte sa decida solutiile de restaurare. Tot asa daca ne gandim la tipurile de degradari, le putem impartii in 2 mari categorii, degradari care genereaza pierderi ale materialului authentic si degradari care sunt produse de adaosuri ale diverselor materiale. Lipsuri si adaosuri. In cee ace priveste pierderi ale materialelor, degradarile sunt destul de numeroase si au diverse cauze. Lacunele sunt degradari frecvente si ele se manifesta la nivelul straturilor de finisaj, fie ca sunt tencuiala, fie ca sunt de pictura, dar si la nivelul elementelor tridimensionale, basorelief, statui, rombost sau altele. Aceste lacune sunt pierderi ale unor parti componente dintr-o suprafata arhitecturala. General tipul acesta de lacuna se foloseste pentru suprafetele pentru picturi. Daca va uitati in imaginea din partea dreapta sus, vedeti pierderi ale materialelor istorice si datrate unor actiuni antropice, diverse practice oculte care utilizeaza reprezentari sau vopseaua ce reprezinta sfinti in biserica, pentru diverse actiuni dinacestea.

In cazul tencuielilor vedeti tot asa o lacuna la nivelul stratuluide tencuiala. Si lacunele acestea pot fi impartite pe mai multe categorii. Ca sunt lacune la nivelul stratului de vopsea, ca sunt lacune la nivelul stratului de tinci, ca sunt lacune la nivelul stratului de zidarie. In functie de profunzimea ei pot sa descriu o plaja destul de larga de lacune, care au si ele,fie sunt generate de actiuni unmane, de lovituri, de impacte, sau ca sunt cauzate de coeziuni ale straturilor sport, desprinderi successive ale straturilor. Tot lacune sunt si cele care privesc pierderile unor suprafete mai mari, de coeziune ale stratului support pe care l-am mentionat sau distrugeri cauzate de diversi factori ale unor elemente tridimensionale. Vedeti aici (sus) doua capiteluri, unul pe pozitie, altul in pozitie secundara dar care si-au pierdut formele initiale. Aici dpdv al restaurarii, se pot face diverse propuneri. In cazul stratului pictural, sigur ca decizia apartine pictorului restaurator, daca lacuna trebuie sa fie intregita sau sa fie integrate sau din contra sa existe o separare foarte clara intre stratul adaugat si elementul initial. In cee ace priveste suprafetele tencuielilor desprinderile in general sunt cauzate de lipsa de coeziune a stratului de grund de zidarie, sau a tinciului de grund, si aceasta decoeziune este un rezultat al mai multor cauze, fie ca in momentul in care tencuiala a fost executata, stratul support nu a fost umezit, si atunci nu a existat o prindere ferma intre straturi, fie ca au aparut diverse actiuni intre straturi, ca e vb de cristalizari ale unor saruru, ca e vorba de alte elemente, toate aceste lucruri conduc la desprinderi mai mari sau mai mici de pe suprafata

stratului support, care sigur ca se repara sau se restaureaza in functie de directia pe care eu restauratorul doresc sa o urmez, fie sa arat prezenta acestor degradari. Acest lucru as putea sa il fac pt a arata materialul original de cel adaugat, sau daca doresc sa accentuez un anumit eveniment care a provocat aceasta lacuna, ca e vb de un eveniment exceptional, razboi, sau alta calamitate, sau doresc sa fac uitat tot acest eveniment si atunci nu imi ramane decat sa fac o diferentiere extrem de fina, una la nivelul stratului de tencuiala. Trebuie sa analizam un pic si modul in care elementele tridimensionale pot fi completate si sigur ca daca exista informatii suficiente, atunci pot sa propun recompunerea volumetrica, practice sa fac diverse actiuni de adaugare a unui material nou a.i sa reconstruiesc volumetric corpul pe care il analizez.

O alta degradare este cea care priveste alveolarile, un factor care produce acest tip de degradare in general este vantul. Au forme si dimensiuni variabile. Ele pot si interconectate intre ele si nu au o distributie uniforma.Vedeti aceste alveolari la nivelul unui calcar, si al unei caramizi. Alveolarile acestea sunt produse in genera de vant dar contribuie la accentuarea lor si umiditatea atmosferica sau capilaritatea. De cele mai multe ori nu gasesc o singura degradare. In momentul in care analizez un element, ci maim ult etipuri de degradari care se cumuleaza si impreuna formeaza sau genereaza degradari multiple.

Degradarea alveolara poate sa fie usor recognoscibila tocmai prin formele extrem de neregulate si totodata calitatiile acestea.

Protuberantele sau parbusirile sunt iar degradari frecvente pe suprafetele arhitecturale. Ele au forme rotunjite si sunt generate de o presiune care apare in interiorul materialului, o presiune de cele mai multe ori data de prezenta apei. Fie ca e vorba de apa capilara, sau de nfiltratii ale apelor pluviale, asta e mai putin important. Totodata aceste protuberante pot sa fie si rezultatul unor cristaizari de saruri care incearca sa ajunga la suprafata. Materialul finit tencuiala, este mult mai dens si atunci cristalizarile se produc intre cele 2 materiale, generandu-se practice distrugerea ultimului strat. De obicei aceste protuberante nu sunt clare, ele au dimensiuni mai mari sau mai mici in functie de gravitatea infiltratiilor sau modul in care cristalizeaza sarurile si sunt associate cu diverse crapaturi. Ca sunt crapaturi fir de par, crapaturi extrem de fine, si se concentreaza intr-un punct acolo unde practice a explodat suprafata. Aceasta scristalizare a sarurilor, fie incercarea de evaporare a apei din ziduri conduce la acest tip de degradari.

O alta degradare frecventa este exfolierea si in acest caz, exfolierea se caracterizeaza prin desprinderi ale unor straturi superficiale, nu maim ult de 5mm, iar ea se produce parallel cu fata materialului, sau parallel cu straturile de sedimentare daca discutam de miatra. Acelea sunt similar paginilor unor carti, este de asemenea asociata unitatii excesive si a cristalizarii sarurilor. In cazul exfolierilor aici tot asa sunt mai multe, sau cel putin 2 categorii: exfolieri in solzi, solzii sunt parti ale materialului care au dimensiuni mai mari sau exfolieri in fulgi, aici dimensiunea materialului exfoliat este mult mai mica. In aceasta categorie mai putem sa numim si delaminarile, care sunt associate pietrelor, si ele urmaresc straturile de sedimentare ale pietrei, deci o separare o detasare a straturilor urmarind structura naturala de formare de tivare, care este caracteristica rocilor sedimentare. Sunt tot degradari pe care le intalnim la nenumarate constructii iar in imaginea din dreapta sus vedeti exfolieri care sunt vizibile la nivelul pietrei, practice o roca sedimentara, un calcar un detaliu tot asa al exfolierilor de pe suprafata. Il vedeti in partea dreapta jos pt suprafata pietrei, iar revenind la img din dreapta sus exfolieri ale stratului de tencuiala, si tencuiala nu se da intr-un singur strat, se da in mai multe straturi si atunci exista posibilitatea reala ca ea sa se desprinda in spate. Poate sa fie usor recunoscuta si operatiunile de interventie asupra acestor degradari sunt unele care necesita destul de mare atentie caci presupun consolidari, care se fac cu diversi aditivi. Metodele acestea le vom mai discuta, le vom discuta tot cu specialisti restauratori.

Tot in categoria pierderilor de material putem sa mentionam si eroziunile, sau eroziunile pulberulente. Practic o lipsa de coeziune, caracterizeaza desprinderea de granule, cristale sau pulberi in functie de caracteristicile materialului. Rezulta o atenuare a detaliilor, adica in principal rotunjirea suprafetelor. Cauza principala a acestor eroziuni pulberulente este vantul. Vantul antreneaza particule foarte mic ice erodeaza suprafetele.

Vedeti aici diverse manifestari ale acestor eroziuni, in partea din dreapta jos eroziuni ale marmurei, care este o roca destul de densa, dar in contact cu actiunea distructiva a vantului si ea conduce la pierderi ale materialelor. In partea din dreapta sus vedeti o fotografie putin mai detaiata de la curtea domneasca din targiviste, si aici o sa mai fac o scurta paranteza care trimite la utilizarea materialelor, incompatibile cu cele istorice. Vedeti rostuirile cu mortar de ciment, material mult mai dur comparative cu caramida arsa in cuptor, caramida medievala, practice ramanand rostul ca o grila si in interior fiind eliminate materia medievala de caramizi. Spuneam ca aceste eroziuni pulberulente sunt accentuate si de prezenta apelor, caci in momentul in care o suprafata este erodata, apa ajunde in porii si in microporii materilalului, se produc cicluri successive de inghet-dezghet, care ulterior sunt eliminate si totodata antrenate de vant, constituind actiuni abrasive ale suprafetelor. In partea din dreapta jos vedeto o fotografie de la Cetatea antica a histriei din zona termelor noi, unde apar eroziuni ale pietrei , ale calcarului, un material present

n dobrogea si folosit pe scara larga in constructiile antice si medieval, actiuni dar si eroziuni pulberulente pe suprafetele de caramida, o caramida care de altfel este extrem de buna dpdv calitativ cu o rezistenta deosebita, lucru care de altfel este dovedit di prin prezenta materialului dupa 2000 de ani de la punere in opera. Vedeti aici si modalitatea de reprezentare cu o suma de puncte. Trecem la o alta degradare, degradari differentiate. Practic asupra materialului in principal e vorba de eroziuni, materialul are degradari diferite care sunt date de variatii ale structurii si compozitiei materialului, fie ca este vb de piatra cu o structura diferita, fie ca este vorba de caramida, o caramida care are un continut mai mare sau mai mic de argila, argila la mom la care a fost pusa in opera nu a fost sufficient de bine amestecata si atunci in timp apar acest tip de eroziuni.

Alte degradari, un termen ce nu are cirespondent in limba romana si de fapt a fost preluat si in latura de specialitate la nivel general, este Peetingul, niste degradari punctiforme care sunt de fapt niste mici gauri apropiate si numeroase. Gaurile tind sa aiba o forma cilindrica si doar cativa mm. Dar acest tip de degradare , poate sa fie causata de mai multi factori, dar in principal este causata de materialele care au servit la realizarea stratului de finisaj. Fie ca varul nu a fost sufficient stins in groapa, a fost pus in opera

iar dupa aceea a continuat sa reactioneze in timp, si practice a creeat aceste mici explozii si care dau forma pe care o vedeti in imaginea din dreapta, fie sunt cauzate de diversi compusi chimici ce au intrat in compozitia mortarului.

Degradari foarte importante, si aici cauzele sunt multiple, sunt crapaturile, fisurile si microfisurile. Diferenta dintre crapatura, fisura si microfisura este data de dimensiunea, de cat de larcga este discontinuitatea materialului. Practic e o discontinuitate a unei suprafete ce determina o separare vizibila a partilor manifestata la nivelul unui strat si atunci pot sa discut de fisura, sau la nivelul mai multor straturi si in momentul in care ea depaseste un cm spun ca este o crapatura si atunci rolul ei structural este unul de netagaduit. In cazul fisurilor ele pot sa anunte probleme structural, sau din contra sa arate doar defecte ale unor finisaje. Vedeti aici cateva exemple cu crapaturi tot in masa de zidarie img din partea dreapta sau in piatra. In general aceste crapaturi structural sunt cauzate fie de defecte de proiectare, fie de probleme ale terenului de fundare, sau subdimensionari ale fundatiilor sau actiuni ale apelor care in timp au erodat pamantul in care erau incastrate fundatiile, sau bineinteles de cutremure. Cele mai multe insa dintre aceste crapaturi sunt generate de probleme care privesc dimensionarea fundatiilor fata de configuratia terenului. In cazut caramizilor sigur ca aceste fisuri pot fi si defecte de executie, in sensul in care pot sav ad crapaturile caramizilor care sunt cauzate de o diferenta f mare de temperature in momentul in care

aceasta a fost coapta, practice o evaporare rapida a apei. Acelasi lucru pot sa il vad si in cazul tencuielilor, o tencuiala care a fost data intr-un strat mult prea gros, si care a avut prea muta apa, o evaporare rapida si care a condus la numeroase fisuri sau o insuficienta prelucrare a stratului support. Vedeti aici microfisurile, care sunt discontinuitati minore la nivelul suprafetei. Nu au rol structural dar si ele pot conduce la pierdere de material, si ma refer aici la ultimu strat de finisaj, cu atat pierderea este mai importanta daca ne raportam la o pictura, un décor, parietal.

Latimea fisurilor acestora este mai mica decat o zecime de mm si sigur ca in principal ele sunt cauzate de tehnica de executie deficitara, iar in cazul mortarelor de var, cel care executa aceste mortare trebuie sa fie foarte atent, pt ca evaporarea apei se petrece din masa de mortar si apar aceste microfisuri care trebuie dupa aceea reprelucrate la intervale constante cu drisca pt a fi eliminate. Daca acest lucru nu s-a produs apar aceste microfisuri.

Trecem la o alta categorie, cea a elementelor adaugate. Pana acum am discutat de diverse degradari care generau pierderi de material. Acum luam in discutie adaosul de material, si aici sunt destul de multe. Putem sa anaizam intr-o prima faza adaosuri care sunt generate de diversi compusi chimici, fie ca este vorba de sulfati, fie ca e vorba de nitrati, sau ca e vorba de cloruri. Sulfatii sunt generate in principal de poluare, dioxidul de sulf formeaza aceasta crusta neagra. Nitratii sunt formati de dejectiile pasarilor. Clorurile de cristalizari ale sarurilor. Lucrurile astea sunt maim ult decat generale dar e bine sa le cunoastem. Daca ne raportam la crusta neagra, aceasta este o degradare frecventa, mai ales in zonele urbane. Pe suprafata materialului este depus un strat superficial, un strat care este adherent si care in principiu este eliminat cu ajutorul bisturiului. Are culoarea neagra si se poate confunda relative usor cu depunerile de praf, cel putin daca nu am o schela pe care sa pot sa ajung la suprafata sis a pot sa o cercetez cu atentie. Vedeto aici diverse tipuri de cruste negre, mai vizibile atunci cand materialul este spre culoarea alba, marmura de exemplu, sau mai putin vizibil daca sunt folosite calcare care imi da o concentratie mare de diversi compusi chimici. Vedeti cateva exemple, vedeti destul de semnificative pt acest tip de degradare. In general ele sunt vizibile pe partile sau pe elementele constructive expuse ploilor. Practic apa circula pe suprafata obiectului, nu permite depunerea crustei negre. Mai trebuie mentionat ca aceasta grosime a crustei creste in timp, comparative cu alte depuneri care raman intr-un

interval constant. Daca nu intervin asupra crustei, aceasta va conduce la o diminuare a detaliilor, bam ai mult si la o pierdere de material, pt ca sub crusta, nu mai exista posibilitatea evaporarii apelor si atunci se produc acele defragmentari cu pierderi ale materialului.

Tot o crusta, de data asta salina sunt fluorescentele. Ele sunt cauzate in principiu de sarurile pe care le gasim in mortarele de ciment. Utilizarea mortarului de ciment sau a cimentului in str pe care le consolidez va conduce aproape intotdeauna la acest tip de degradare. Ca sunt acumulari de pulberi sau cristale din saruri solubile care se depun pe suprafata materialului in diverse forme si concentratii. Vedeti in imaginea din partea dreapta unde pe la mijlocul fotografiei suprafata este complet alba. O depunere mai mare de saruri si asta ne duce cu gantul ca pe acea suprafata are loc evaporarea mai mare a apei. Practic clorurile din interiorul mortarului de ciment, sunt antrenate de apa, apa se evapora catre zonele calde, si aici fiind intr-un subsol se duce spre interior si deci cristalizeaza aceste saruri. Ele pot sa fie agresive si atunci prezenta acestor fluorescente saline trebuie sa fie inlaturata. Culoarea este albicioasa, este un lucru care o deosebeste, sau poate sa fie identificata rapid. Ce trebuie mentionat este ca aceasta cristalizare a sarurilor se poate petrece in interiorul materialului. Daca se petrece in interiorul materialului, atunci in timp va conduce la pierderi ale materialului authentic, luru care nu este de droit.

Alte degradari sunt concretiunile. In general este un deposit compact care are dimensiuni limitate si se dezvolta pe o directive, care in principal este directia de curgere a apei., data de gravitatie, si poate sa ia forma de stalagtita sau stalagmite. In general rocile care au continut de calciu, sunt supuse unor astfel de degradari. Practic calciul din interiorul rocii se dizolva si recristalizeaza pe o alta forma la exteriorul materialului. Poate sa fie data nu doar de o roca ci si de tencuieli, tencuielile au in continutul lor calciu. In partea din dreapta vedem o imagine pe unul dintre coridoarele fortului 13 jilava, unde umiditatea este o constanta in interiorul acestor spatii. Drept urmare prezenta acestor concretiuni nu este surprinzatoare. Alte elemente care se adauga suprafetelor sunt diversele alge, muschi, licheni, plante anuale sau perene. Ele pot sa distruga materialul obiectului analizat intr-un procent insemnat. In cazul planteor perene acestea dezvolta radacini destul de patrunzatoare care disloca o cantitate mare de material. Acelasi lucru se petrece si cu plantele anuale, ele isi dezvolta radacini, au nevoie de apa, ajung iar la cicluri inghet dezghet, contractii, dilatari successive intr-o perioada scurta de timp si expuzari ale materialului. Totodata in cazul muschilor la suprafata pietrei se dezvolta un strat biotic in care muschii, lichenii isi dezvolta hifele, ajung in interiorul suprafetei, si dupa aceea tot datorita ciclurilor inghet

dezghet se ajunge ca suprafata, stratul superficial al pietrei sau al caramizii sa fie expulzat. Tpoate aceste microorganism care se dezvolta pe suprafete sunt dat e in general de prezenta apei. Vedeti in imaginea din partea dreapta sus pe suprafata boltita a pivnitelor conacului lui Mares Baljescu, prezenta unui biofilm din alge. Pentru inlaturarea acestora sunt necesare analize fizicochimice, identificarea exacta a speciilor si tratarea cu biocizi intr-o prima faza, iar dup ace stratul a fost dezactivat, se elimina cu diverse metode, fie cu bisturiul, fie cu presiunea fie de aer, fie de apa, sau cu elemente combinate.

Tot intre elementele care sunt adaugate putem sa mentionam Grafitti urile, un fenomen care a capatat raspandire in ultimii 50 de ani, multe dintre ele acte de vandalism, ce conduc la degradari ale materialelor istorice. O parte dintre acestea pot fi intr adevar opera de arta, din pacate ele sunt prea putine, iar cele mai multe de fapt sunt doar marcari ale unui teritoriu, manifestari primitive care nu ar trebui luate in considerare. Un factor pe care I luam in considerare este patina. Ea este o alterare naturala care este dusa pe suprafata materialelor datorata imbatranirii, utilizarii manipularii, expunerii factorilor de mediu. Patina este inseparabila de material. Nu de putine ori restauratorii au tendinta de a elimina acest strat, care insa rine de natura, de vechimea obiectului respectiv si nu trebuie eliminat, sau trebuie elminat doar atunci cand factorii care au determinat-o sunt unii agresivi si care conduc la pierderi de material. Un exemplu usor de inteles este dat de cele 2 imagini pe care le am seectat. E vb de niste stalpi din lemn ce configureaza zona sacra a templului circular de la sarmizegetusa, stali de lemn ce in urma cu cativa ani au fost inlocuiti cu unii noi si bineinteles ca cei noi nu afost tratati nicicum, astfel incat au existat pentru o perioada de timp o diferenta cromatica foarte mare, izbitoare chiar si nu foarte usor de digerat. In timp si elementele noi capata o patina, ajungand sa se reintegreze in peisaj. Subliniez ca patina este

parte inserabila a materialului si trebuie sa fie eliminate doar atunci cand genereaza pierderi ale materialului initial.

Acestea au fost tipurile de degradari pe care voiam sa vi le prezint. Mai vreau sa subliniez, si de fapt as mentiona ca asta de-a lungul cursului este ca puteti sa aveti o documentare suplimentara si din alte publicatii, si una pe care v-o recomand tocmai pt ca prezinta in detaliu tipul acesta de degradari fara a avea insa niste reprezentari pt elevatii, este illustrated glossary on stone deterioration pattern. O carte pubicata de ni comos, in care sunt tratate cu foarte mare atentie si explicate degradarile. Vedeti aici explicatii pentru alveolari si pentru altele le puteti gasi. Cartea se poate gasi pe internet foarte usor.

In cee ace priveste reprezentarea acestor degradari formele de realizare sunt multiple, vedeti aici tot o carte nemteasca, care incearca sa faca foarte exacte toate aceste grade ale degradarilor si totodata sa identifice degradarile stabilind diverse categorii, de la foarte putin degradat pana la degradari severe. Dupa aceea sa identifice tipurile de degradari, concentratiile de cruste, intensitati s.a.m.d, ajungand la niste repreentari care caracterieaza din toate pct de vedere obiectul pe care urmeaza sa se intervina.

Vedeti aici bucati ale unor ruine antice din grecia si cele 2 interpretari. Pe de-o parte in partea superioara reprezentari ale degradarilor, iar in partea de jos intensitatea lor Cu negru sunt degradari puternice, cu rosu severe, cu alb degradari foarte putin consistente. Exista o diversitate destul de mare in cee ace priveste modalitatile pe care le aleg in a incerca sa surprind intensitatea si tipul degradarii.

In cazul unei case aveti o plansa din atlasul lui Jovani Carbonara pe o reprezentare bidimensionala a unei fatade puse degradarile, la nivelul mortarelor, la nivelul pietrei, patologii generale, de la fisuri la depozite generale, la patine biologice, vegetatie, suprafete carbonatite, lacune, eroziuni, decoeziuni. Toate marcate si care genereaza o imagine destul de puternica in cee ace priveste pasul urmator, al interventiei, ce urmeaza sa se faca.

Aici vedeti tot ca nivel de reprezentare o plansa a unor colegi de ai vostri facuta in urma cu cativa ani, atunci cand au reaizat releveul degradarilor pentru pt mai multe obiective monumente dedicate unor personalitati si a celor disparuti in primul razboi Mondial, si care urmaresc acea carte pe care deja am mentionat o si recomandat o. Practic luate si identifiate culorile pt tipurile de degradari sip use pe releveul pe care il aveaau de facut.

Vedeti iar identificarea unor degradari la nivelul general al fatadelor, la niv general caci in principiu spre astfel de reprezentari trebuie sa identificam acele degradati, cat pentru a intelege patologie in integralitatea constructiei. De la fisuri, microfisuri, crapaturi, cruste negre, interventii necorespunzatoare, cele facute cu mortar de ciment si care uterior trebuie derestaurate si scoase din constructive, desprinderi de materiale, necoeziuni eroziuni, toate cu un tip de reprezentare.

Sau la o cladire mai mare, muzeul de istorie al orasului bucuresti, unde tipul asta de reprezentare poate sa dea o imagine asupra interventiilor nesecare, interventii la nivelul stratului de zugraveala, interventii de completare columetrica, vedeti aici cornisele, zone in care actiunea apei a condus la deteriorari importante, detalii asupra aceluiasi obiectiv cu identificarea elementeor degradate.

Dar si o cartare a materialelor poate sa fie adaugata, care priveste dimension ale materialelor, caracteristici fizico-chimice, si care poate sa fie extrem de utila in definirea uno retape constructive.

Nu in ultimul rand ne putem raporta inclusive la tehnologia de executie, ce tehnologie a fost utilizata pt a putea sa imi dau seama de interventiile pe care urmeaza sa le fac la nivelul profilulirol, la nivelul emelemtelor decorative, daca ele au fost turnate, daca ele au fost executate la fata locului. Elemente decorative (cu rosu) care au fost turnate si dupa aceea au fost montate in santier, cu albastru, cu verde elem care au fost trase, profilurile, in santier si tencuiala de ..bosaj care are o alta tehnologie de executie.

Curs 4 Studiul istoric. Cel prin care practice se fundamenteaza interventia, modul in care urmeaza sa se intervina pe o constructive, care cumulat de-a lungul timpului diverse valori. Oportunitatea acestui studio istoric poate sa fie discutata, caci orice interventie pe un monument istoric, trebuie sa porneasca de la o cercetare amanuntita. De-a lungul timpului urmariim proiectele de restaurare cu un material documentar extrem de bine configurat, vedem ca cei care au intervenit au facut o cercetare ampla. Ma refer aici in special la proiectele anterioare anilor 1980, de fapt 1977, si o sa detaliez un pic motivele pt care ma refer in special la aceste proiecte. Cel putin in cee ace priveste cadrul national sim ai putin cel European sau international. Practic in Romania s-a produs o fractura in 1977 prin o decizie a regimului communist care a desfiintat directia monumentelor istorice, o institutie care avea o experienta de mai multe decenii si care avea in sarcina aceasta grija fata de monument, grija manifestata prin componenta de cercetare, prin partea de restaurare si care practice gestiona toate interventiile asupra acestor constructii cu valoare patrimoniala. Motivele acestei decizii de desfiintare a directiei monumentelor istorice sunt multiple dar in principal ele privesc dorinta regimului communist de a interveni masiv in zone protejate si astfel incat sa nu existe foruri stiintifice, sau personae apropiate acestui domeniu care sa se opuna. Cel putin asta este una dintre explicatiile des aduse in discutie atunci cand se discuta despre desfiintarea directiei monumenteor istorice. Directia monumentelor istorice, cea care a preluat din atributiile comisiunii monumentelor istorice, denumire pe care o purta anterior aparitiei regimului communist, bineinteles ca a avut oameni pregatiti, care s au format intr-un cadru europea, fie in zona italiei, fie in zona frantei sau a germaniei, cu burse primate de statul roman, a.i ei erau extrem de bine documentati, pusi la punct cu toate doctrinele si toate teoriile domeniului care la mom respective circulau in spatiul European, fie ca este vb de teoriile lui Camillo boito, lui Gustavo giovanoni, fie ca e vb de cee ace se discuta incadrul congreselor internationale de la athena, sau prin al doilea congress international al restauratorilor si tehnicienilor monumentelor istorice, mult mai cunoscut tutuorr cu denumirea de carta de la venetia. Toti acesti profesionisti practicanti, G. cantacuzino, Nicolae Diaconu, horia teodoru, rodica manciulescu, toti acestia aveau o pregatire formata intr-un cadru si intr un colectiv pregatit temeinic, aplicand reguli valabile la nivel European si la nivel Mondial. Dupa desfiintarea directiei monumentelor istorice si reinfiintarea ei in 1990 cu titlul de directia monumentelor isstorice a ansamblurilor si siturilor, practic aceasta pregatire a specialistilor care sa intervina pe monumentele istorice este reluata. Este reluata insa cu o fractura, care este data tocmai de acesti ani in care practic nu a existat o institutie specializata, care sa pregateasca astfel de specialisti. Cei care urmeaza sau au urmat, au reinnodat de fapt traditia acestui domeniu vor fi elevi sau persoane care intr-un fel sau altul au lucrat, au colaborat sau s-au aflat in cercul celor care au functionat in cadrul directiei inainte de desfiintarea ei. Practic aceasta sciziune care s a produs in perioada comunista a generat o serie de neajunsuri, o serie de probleme care din pacate se manifesta si acum. Practic o elipsa a unor specialisti sau o rupere la nivel doctrinar de ceea ce se intampla in europa, de discutiile sau de teoriile aparute in acest interval. Sigur ca toti cei care au reluat traditia interventiilor si pe monumentele istorice trebuie sa le aratam toata recunostinta caci eforturile pe care le-au depus privind infiintarea lucru, sau reinnodarea unui lucru ce nu mai avea niste baze solide merita toata aprecierea. Acum in ceea ce priveste motivele pt care in procesul acesta de cercetare este necesara o documentare foarte sustinuta putem sa aducem inclusiv unuldintre articolele cartei de la venetia care precizeaza ca restaurarea, articolul 9 daca nu ma insel, restaurarea trebuie sa fie precedata si urmata intotdeauna de

catre studii arheologice, si studii istorice ale monumentului adica tocmai aceasta intelegere foarte exacta a intregului ansamblu de la patologie (pe care am discutat-o in cursul trecut) pana la etapeconstructive, componente care privesc latura materiala si imateriala a monumentului respectiv. Totusi pe langa partea tangibila a monumentului exista si una intangibila, o parte care poate sa fie greu de vazut, de atins, in special de catre o persoana care este straina fata de monumentul respectiv, si este greu de atins daca nu se face aceasta cercetare, a.i sa poata sa fie intelese traditiile locului, legate de momentul respectiv, sau intelegi atmosfera care a definit monumentul respectiv intr-o anumita perioada, bineinteles cumulata cu o valoare memoriala data de personalitati ce au avut intr-un fel sau altul legatura cu respectivul monument. Sa incercam acum sa ne raportam la un cadru legislativ a.i sa vedem care este stuatia de fapt in momentul de fata a acestor studii documentare.

Practic in momentul de fata exista mai multe tipuri de studii istorice, iar 2 dintre ele sunt configurate din punct de vedere al continutului, al 3-lea cel care ne intereseaza nu are neaparat o structura care sa fie validata de un act normativ. Unul dintre studiile istorice este cel de fundamentare a planurilor urbanistice generale si a planurilor urbanistice zonale, si el este detaliat prin metodologia de elaborare

intr un ordin de ministru nr 652/2003. Despre acest document cu siguranta veti mai vorbi. Practic el reglementeaza modalitatea in care se intervine, in toate zonele protejate, sau in toate localitatile care au in componenta monumente, ansambluri sau situri protejate. O structura care este utila atunci cand facem aceasta analiza multicriteriala asupra unei zone urbane, sau asupra unei zone rurale. Este un document pe care ar fi bine sa il retineti caci asa cum am spus, va veti mai intalni cu el, cel putin in anii viitori si cu siguranta in cadrul diplomei pe care o veti sustine. Intre elementele care sunt continute de acest studio este o nota metodica, analiza evolutiei teritoriului studiat, zone si subzone istorice de referinta, adica o impartire a zonei de referinta in mai multe fragmente care au caracteristici comune. Identificarea valorilor de patrimoniu construit, valori materiale, imateriale care sigur sunt identificate si dupa aceea preluate in planurile urbanistice generale si modul in care se va construi in acest teritoriu studiat. Acest tip de studiu istoric nu face parte din documentatia, din prelegerea de astazi ci este exclusiv mentionat pt a stii de existenta lui, cum de altfel nu face parte din acest curs nici cea de-a doua categorie de studii istorice care privesc clasarea sau declasarea unor constructii, inscrierea lor in lista monumentelori istorice, acel document in care sunt inregistrate toate constructiile care intr-un fel sau altul au un regim de protectie juridic foarte bine definit, iar intre aceste criterii prin care se stabileste inscrierea in lista sau eliminarea din lista unor monumente istorice sunt 4 criterii: criterii valabile si care privesc vechimea. Criteriul vechimii care sigur ca este ponderat in functie de perioada in care monumentul, constructia respectiva a fost realizata, cu valori exceptionala daca constructia este anterioara lui 1775, cu valoare nula daca ansamblul, cladirea este realizata dupa 1960. Pe de alta parte acest criteriu este ponderal si de substanta care s-a mai pastrat de la etapele acestea stabilite prin ordin de ministru. Un alt criteriu este cel referitor la valoarea arhitecturala artistica si urbanistica, componenta urbanistica fiind foarte importanta caci analizeaza obiectul la o scara mult mai mare si il pune intr-un context urban sau rural, intr-un context care face referire la peisaj, criteriu referitor la frecventa raritate si unicitate, criteriu referitor la valoare memorial simbolic. Principial in cazul in care vreunul dintre aceste criterii primeste o valoare exceptionala atunci el este inscris in lista monumentelor istorice, si totodata daca la 3 dintre criterii primeste valoare medie, tot asa este inscris in lista monumentelor istorice. Dar tipul acesta de studiu istoric se refera exclusiv la inscrierea, la clasarea sau declasarea monumentelor istorice. Deci ele dezvolta si arata tipurile de valori acumulate urmarind valorile identificate la fata locului. Un al treilea studiu istoric despre care vom discuta astazi si sper ca suficient astfel incat sa intelegeti o posibila structura pe care sa o folositi inclusiv in studiile care vor urma si marefer aici la toate acele interventii care sunt propuse in atelierele scolii noastre ce privesc solutii de arhitectura in cazul unor constructii care de-a lungul timpului au acumulat valori, si nu ma refer exclusiv la monumente, la acele constructii inscrise in lista monumentelor istorice. Inclusiv in cazul constructiilor care se afla intr-o zona protejata si in ansamblul lor constituie o valoare, caci asa cum stiti tot in carta de la venetia se mentioneaza ca conservarea unui monument presupune inclusiv conservarea cadrului sau, cadrul sau acolo unde el s-a format, si daca acest cadru exista, el trebuie sa fie pastrat. Constructiile noi sau cele care dispar sau se modifica nu trebuie sa altereze relatiile de natura si culoare si legatura pe care o stabilesc la nivelul intregului ansamblu. Practic definirea unei zone de protectie se spune in jurul monumentelor istorice este tot apanajul acestor studii. Stidiul istoric pe care ne concentram asa cum am spus este cel care fundamenteaza deciziile de interventie in cazul monumentelor istorice sau al unor cladiri care detin valori patrimoniale. Desi nu exista un continut cadru al acestui document inca odata fundamental in decizia care priveste interventia

pe o casa este mentionat, in cateva acte normative si este f bine pt ca in caz contrar nu exista reglementari care sa impuna unui proprietar sau unor persoane care au drepturi patrimoniale asupra unui monument istoric sa realizeze aceasta documentatie, o documentatie care de multe ori capata aspecte formale, adica exclusiv un document care nu constituie un fundament ci constituie un raspuns la aceste prevederi legale, fara a avea un continut suficient de bine dicumentat, fara a avea o justificare. Deci practic de multe ori apare situatia in care acest studiu istoric este o acumulare de informatii care privesc exclusiv istoricul si nicidecum nu are un caracter operational, un caracter prin care sa se impuna niste restrictii, niste permisivitati in acord cu caracteristicile proprii monumentului sau cladirii care este analizata.

Revenind la cadrul normativ legea 422/2001 cea care reglementeaza interventiile pe monumente istorice in articolul 35 se mentioneaza comisia nationala a monumentelor istorice. Despre aceste documente, ca e vorba de legea 422 ca e vb de hotararea guvernului 907/2016 sau alte ordine, ati aflat deja din prelegerile domnului sergiu nistor, asa incat legatura cu prima parte a acestor prelegeri dedicate protectiei patrimoniului istoric si interventiei pe monumente istorice trebuie sa o reluati caci nu de putine ori referirile la cursurile interioare vor exista si in cadrul acestui curs dar si in cadrul altor cursuri obligatorii sau optionale. Totodata incercam sa va punem la curent cu modul in care interventiile

pe monumentele istorice trebuie sa fie facute a.i ele sau dvs sa aveti o viziune larga care sa se detaseze de aceste obiective sau tocmai de interventii care nu au fundamente. Revenind la cadrul normativ unul dintre articole , articolul 35 precizeaza ca comisia nationala a monumentelor istorice este acel for care avizeaza interventiile pe monumente istorice aflate sau introduse in grupa valorica A avand insa si alte atributii, avizeaza studiile de fundamentare istoricostiintifice, deci practic nu poarta denumirea de studiu istorico-arhitectural si o sa vedeti, sunt acte normative care il denumesc in diverse moduri, dar in principiu este vb despre acelasi document, avizeaza studiul de fundamentare istorico-stiintifice pt intruirea si delimitarea zonelor protejate de patriomoniu construit si a ariilor siturilor arheologice protejate prin lege. Este vorba despre aceste studii istorico-stiintifice la care facea referire si ordinul 562 pe care l-am mentionat anterior. Totodata mai exista o dispozitie in cadrul ministerului culturii emisa in 2005 in care mentioneaza prezenta acestui studiu istoric si de arhitectura. Totodata exista un document foarte prezent in mediul acesta al arhitectilor si anume este hotararea guvernului 907/2016 si care priveste elaborarea si intocmirea documentatiei tehnico-economice aferente obiectivelor finantate din fonduri publice. Toate interventiile pe constructii care sunt finantate din fonduri publice trebuie sa se supuna acestei hotarari. In anexa 1 capitolul 7 se mentioneaza necesitatea existentei unui studiu de fundamentare a valorii resursei culturale, referitoare la restrictiile si permisivitatile asociate cu obiectul de investitie. Deci practic iar o trimitere catre o cercetare care are o componenta istorica arhitecturala si totodata care face referire la restrictii si permisivitati, asupra modului de construire. Studiile acestea istorice tot asa istoricoarhitecturale, istorice, strudiu de fundamentare a valorii resursei culturale, studiu istoric si de arhitectura sau cum s-o denumi el, asa cum vedeti nu are o denumire precisa, trebuie sa fie intocmit de o serie de specialisti, care primesc un acord din partea ministerului culturii ca sunt capabili sa realizeze astfel de documentatii si in acest ordin de atestare a specialistilor si expertilor verificatori, tehnici in domeniul protejarii, in articolul 1, chiar articolul de inceput se mentioneaza ca interventiile pe monumentele istorice sunt facute doar de specialisti si experti atestati, si cei care realizeaza aceasta documentatie trebuie sa fie specialist, expert in specializarea A domeniul 3. Specializarea A= poate sa elaboreze studii istorice, cercetari si inventarierea monumentelor istorice. Domeniul 3 = studii si cercetari, inventariere monumente istorice. Totodata aici sunt cuprinsi si alti specialisti, cei care privesc interventiile pe structurile istorice, pe componente artitice, pe instalatii, s.a.m.d. Pt a intocmi aceste studii istorice ai nevoie de specializare si de o practica anterioara. Ca sa fii specialist in minimal trebuie sa ai studii de specialitate sa activezi vreo 5 ani in domeniu si totodata sa fi participat la 5 astfel de proiecte. Pt a fi expert cam 10 ani si 10 proiecte. Sunt niste conditii destul de stricte, nu usor de indeplinit si acest lucru este necesar tocmai datorita particularitatii pe care studiile istorice le au, si totodata cunostintele pe care fiecare trebuie sa le detina. Nu intotdeauna insa aceste studii istorice sunt facute sa spunem suficient de bine a.i ele sa capete o forma sau sa capete o utilitate, si o sa discutam si asta prin niste exemple concrete. In principiu aici o sa punctez o serie de capitole pe care un studiu istoric ar trebui sa le aiba urmand ca ulterior printr-o suma de exemple sa dezvoltam fiecare dintre aceste capitole.

In primul rand ar fi sa existe o definire a obiectivelor, ce anume urmareste acest studiu istoric. Sa defineasca posibilitatile de interventie asupra unui monument istoric, sa defineasca contextul urban si modul in care acesta poate sa fie protejat. Deci obiectivul ar fi primul capitol, si dupa aceea nota metodica. Cu nota metodica orice lucrare bine documentata trebuie sa contina sursele pe care autorul le-a avut in realizarea acestor cercetari, surse iconografice, documente istorice, documente juridice publicatii sau manuscrise. Aici mentionezi sursele pe care le ai avut in vedere atunci cand ai intocmit stidiul.E important pt ca inclusiv prin mentionarea urselor poti sa iti dai seama cat de riguros a fost facuta respectiva lucrare. Ca principiu o nota metodica trebuie sa fie continuta de toate lucrarile care au un caracter stiintific, inclusiv pe ceea ce dvs veti face la nivelul disertatiei, acea parte a diplomei prin care se verifica abilitatile dvs de a compune un text si de a sintetiza un material bibliografic. Un alt capitol se refera la delimitarea zonei de studiu, practic acel cadru natural sau construit la care ma raportez atunci cand analizez o constructie ce are diverse valori, iar pt delimitarea acestei zone de studiu trebuie sa am in vedere criterii de vizibilitate, morfologia urbana si arhitecturala a zonei a,i sa se configureze o zona cu caracteristici similare sau elemente topografice si de peisaj. Aici o sa discutam pe cateva exemple concrete modul in care se poate trasa o astfel de zona. Se poate dupa aceea analiza

cadrul urban, deci practic se pleaca de la mare catre mic cu diverse puncte, de la evolutia perimetrului administrativ, la trama stradala, parcelar, fond contruit, stiluri, structura etnica, sociala. Toate aceste subcapitole prin care se doreste intelegerea cat mai buna a zonei in care monumentul s- a dezvoltat, toate aceste elemente pot sa creasca sau sa scada in functie de caracteristicile zonei urbane ce urmeaza sa fie studiata. Dupa aceea bineinteles se trece la analiza imobilului, o analiza care trebuie sa fie destul de detaliata si care se incheie cu restrictii si permisivitati de interventie. In evolutia asta a imobilului trebuie sa existe o cercetare complexa care priveste arhive, care priveste multe alte surse, pe unele dintre ele mentionandu-le imendiat. Ai niste repertorii, proprietari, funciuni, etape constructive, dupa aceea descrierea amenajarilor, descrierea cladirilor, a.i intregul ansamblu sa fie inteles, o descriere arhitecturala, o descriere structurala a componentelor artistice, instalatii, s.a.m.d. Urmeaza o descriere a starii de degradare cu precizarea cauzelor a.i sa poata sa fie inteles stadiul in care cladirea in momentul in care studiul este intocmit. In functie de starea de degradare urmeaza si si niste directii de interventie. Dupa ce fac acest studiu trebuie sa identific si niste valori, caci unele parti sunt mai valoroase prin vechime, prin autenticitatea tehnicilor constructive, prin materialele utilizate, prin componenta plastica, arhitecturala, iar altele mai putin valoroase, ba unele chiar nocive, la interventii care au aparut si care conduc la o percepere negativa a monumentului respectiv. Poate cel mai important capitol al studiului istoric, cel care da masura operativitatii sale sunt aceste restrictii si permisivitati de interventie. In acest capitol ar trebui sa fie precizate care sunt specialistii ce urmeaza sa fie implicati in procesul de restaurare, ca e vb de specialisti pe componente artistice, ca e vb de cei de structura, daca sunt pe componente artistice, care dintre ei, pe lemn pe pictura pe metal, biologi s.a.m.m. Dupa aceea care sunt masurile de conservare primara, adica cele care trebuie facute absolut imediat, mentionarea directiilor de restaurare, conservare, raportandu-se la criteriile acestea ce privesm minima interventie, compatibilitatea materialelor diferentierea materialelor, utilizarea tehnicilor traditionale, si reversibilitatea interventiei, acestea sunt niste principii asupra carora ne vom opri de cate ori vom putea. Si dupa aceea descrierea tipurilor de interventii posibile care privesc volumul, fatadele, spatiile interioare, dar si materialele care pot fi utilizate, deci aceasta descriere a tipurilor de interventie nu trebuie sa priveasca doar o componenta generala ci in cadrul acestui capitol ar trebui sa se mentioneze la nivel de detaliu ce anume este permis, si ce anume este interzis si vom discuta pe cateva exemple toate aceste precizari pe care capitolul ar trebui sa le contina. Si bineinteles ca ar mai fi un capitol care trebuie acoperit si anume studiile si cercetarile suplimentare care sunt necesare in faza urmatoare de proiectare, fie ca este vorba de proiect de detaliu, fie ca este vorba de executia in santier. Totodata mai trebuie sa mentionez aici cateva lucruri. In practica asta de dupa 1990 s a produs aceasta fractura intre cel care intocmeste studiul istoric si cel care realizeaza proiectul de restaurare, lucru care anterior nu exista, ba mai mult cel care era seful de proiect, care decidea solutiile de interventie trebuia sa faca toata partea aceasta de cercetare, asa cum am precizat la inceputul prelegerii, lipsa specialistilor si sa spunem o pregatire poate insuficienta a unora dintre ei a produs la aceasta separare intre cel care intocmeste studiul istoric si cel care realizeaza proiectul derestaurare. Pt ca indiferent de cat de atent as fi, indiferent de ce bibliografi as consulta, in momentul in care santierul de restaurare incepe exista posibilitatea unor noi descoperiri, care infirma anumite ipoteze, sau din contra le confirma. Practic acest studiu istoric ar trebui updatat in acor cu ceea ce se petrece pe santier, si totodata aceste restrictii, permisivitati ar trebui rescrise, in acord cu noile dovezi care au aparut. Practic aici este o vulnerabilitate intr-un fel in ceea ce priveste aceasta separare a ceui care face acest studiu istoric si a celui care intervine asupra monumentului istoric. Totodata mai exista cateva practici care poate ca ar trebui

discutate acum, si anume de multe ori proiectanti de arhitectura care preiau proiecte ce privesc interventii pe constructii monument istoric, proiectanti care fie nu stiu, fie nu sunt interesati de prevederi legale care cer o atestare prealabila a ministerului culturii pentru lucrul pe monumente istorice si ajung sa isi dea seama ca aeste necesar si avizul ministerului culturii, deci practic in certificatul de urbanism , fiind un act de informare al autoritatilor publice locale prin care se precizeaza care sunt conditiile in care se pot construi si care sunt avizele autoritatilor locale, respectiv autoritatilor centrale in ceea ce priveste viitoarea constructie, din acest certificat de urbanism proiectantii afla ca este necesar un aviz de ma nimisterul culturii. Sigur ca pare usor de obtinut, caci cel putin textul este scris si se precizeaza ndoar avizul ministerului culturii. Lucrul asta poate sa fie trecut cu vederea relativ usor ajugandu-se foarte aproape de predarea proiectului ca nu exista acest aviz al ministerului culturii. Atunci afla ca este necesara si realizarea unui studiu istoric, dar studiul istoric teoretic trebuie facut inaintea inceperii demersului de realizare a proiectului si este un studiu fe fundamentare, ori el conditioneaza proiectul de restaurare si este foarte posibil si foarte probabil ca proiectul care se afla deja intr-o stare avansata de lucru sa fie reluat pt a se inscrie in precizarile pe care persoana ce realizeaza studiul istoric le face. Revin la neintelegerea aceasta asupra rolului pe care studiul istoric il are in definirea viitoarei interventii. Nu este doar o adunare sau sintetizare a informatiilor istorice care privesc persoane care au trecut acolo, o compozitie arhitecturala nemaipomenita, niste valori plastice deosebite, ci el trebuie sa fundamenteze, asta este rolul studiului istoric, acela de a arata cum trebuie sa intervin, dpdv doctrinar si dpdv al interventiilor a.i sa respect aceste criterii minime de interventie pe constructiile cu valoare culturala. Revin la ele, cel al autenticitatii, al minimei interventii, al compatibilitatii materialelor, reversibilitatea interventiilor, tehnici traditionale si diferentieri ale materialelor adaugate fata de cele istorice. Acesta este motivul pt care studiul istoric capata un rol determinant in proiectul de restaurare. Acum o trecere relativ usoara in revista, va subliniez cateva directii pe care ati putea sa le folositi atunci cand faceti un studiu. Nu o sa ajungeti la terminarea facultatii sau in timpul facultatii sa faceti astfel de studii, dar in aceasta perioada de pretarire a voastra ca viitori arhitecti va trebui sa faceti diverse studii care sa se bazeze pe o cercetare de arhiva, pe o cercetare un pic mai consistenta care poate sa depaseasca limitele spatiului virtual. Iar in ceea ce priveste aceste surse documentare, primariile localitatilor, cu siguranta puteti sa gasiti planuri de urbanism, verificari topografice, sau acte cu caracter juridic sau tehnic. La agentia nationala de cadastru si publicitate imobiliara puteti sa aveti acces la planuri topografice, planuri cadastrale, ortoplanuri. Acestea sunt disponibile pe site ul ancpi.ro si va trebuie un cont prin care sa puteti avea acces la astfel de documente. Dupa aceea bibliotecile sunt surse permanente in care puteti gasi informatii utile, recomand biblioteca universitara, biblioteca nationala, dar si biblioteca academiei romane, cu un fond documentar extraordinar, dar poate un pic mai greoaie in modul in care se relationeza cu membrii ei.

Arhivele personale iara sunt documente inedite, cu informatii ce practic nu sunt cunoscute. Arhiva departamentului de istorie teorie si conservare a patrimoniului la care puteti avea acces, arhivele nationale, si aici exista nenumarate documente, de la planuri topografice, acte cu caracter juridic, fotografii, microfilme, clisee, si si aici puteti sa aveti acces. Toata partea asta de cercetare de arhiva, cercetarea unor fonduri bibliografice va pune in situatia descoperirii unor surse noi, care pot pune intr-o alta perspectiva constructia sau ipotezele pe care le bazati pe studiul istoric. Bineinteles informatiile usor accesibile sunt cele de pe blogurile unor persoane de domeniu sau ale unor site uri specializate, si aveti aici cateva mentiuni. Pe digibuc putem da cu search in majoritatea documentelor. Ganditi-va ca anterior anilor 2000 toate aceste surse erau greu accesibile, ma refer aici la arhivele nationale, la biblioteca academiei, a.i sursele erau relativ limitate, si nu veti fi surprinsi ca de multe ori de fapt o sa gasiti o informatie in mai multe publicatii, uneori eronate. Practic o sa incercam sa exemplificam fiecare parte, componenta a unui studiu istoric, prin cateva exemple. Aveti aici de exemplu o extindere care s-a realizat pe una dintre casele importante ale sfarsitului de secol 19, e vb de casa colonelului maca unde acum isi desfasoara activitatea institutul de arheologie vasile parban. Practic in debutul secolului al 20lea Hien Berindei, arhitect cu realizari absolut

exceptionale in spatiul arhitectural al perioadei, realizeaza o extindere, o sera ce este nspirata de art nuveau l epecific epocii, o sera din metal ce practic adapostea un lift, un element tehnic, extrem de rar in epoca, dar care asa cum vedeti apare si pe aceste case. Liftul era facut de un producator, unul important al momentului, si in documentele de arhiva gasim caracteristicile tehnice ale acestui obiect, care intre timp a disparut dar care mai pastreaza insa urmele acestui dispozitiv, dar si cateva elemente. Aflam din documentele de arhitectura ca liftul era actionat de curent, iar o facilitate abia aparuta, avea iuteala de 20m/minut si putea transporta 2 persoane sau 300 de kg. putea sa ridice greutatea la 5m.

Actionarea instalatiei se facea prin apasare de buton in asa mod ca pasagerul apasand pe butonul corespunzator etajului si cabina oprindu se singura la acel etaj neputand fi pusa in miscare pana ce nu sunt usile inchise. Cabina era din lemn machetat, o banca pentru sezut, geamuri, oglinda, lampa electrica,covor de linoleum,bine executat. Si acesta era un element pur functional dar care avea si o componenta decorativa si carr modifica aspectul exterior al casei tocmai prin prezenta acestei marchize. In acest caz avand in vedere importanta tehnica, prezenta unui arhitect important in realizarea acestui nou volum,obiectul in sine capata o valoare deosebita care trebuie protejata sau daca nu mai exista, ele trebuie identificate si marcate cumva.

Vedeti la acelasi obiectiv o cercetare de arhiva a pus in evidenta o fotografie realizata in anii 40, o forografie care arata forma invelitorii casei anterior interventiilor ce au urmat cutremurului din 1940 si anume prezenta unor lucarne, existenta unor parazapezi la partea superioara, dar si un fronton ce in momentul de față este disparut. Mai mult, in podul constructiei, caci podul si subsolul constructiilor in general contin lucruri ce amintesc sau constituie dovezi ce amintesc de etape anterioare utilizarii curente, au gasit o macheta a ansamblului de la tropeum traiani din dobrogea. Sigur ca nu puteai sa o pozitionezi exact sau nu puteai stii daca are vreo valoare. Totodata cumuland informatiile descoperitepe insituu cu informatii bibliografice identificate in ghidul orasului bucuresti realizat de grigore ionescu ( profesor al acestei universitati si fobdator al catedrei de istorie). In acest ghid unde erau prezentate colectiile muzeului se mentiona ca la primul nivel erau expuse piese arheologice specifice perioadei grecoromane fiind mentionat inclusiv cetateanul tomitav(?) Dar mai mult centrul atracriei camerei, deci camera este identificabila in descrierea cartii lui grigore ionescu , contemporan cu momentul in care casa colonelului macca a functionat acest muzeu de istorie a orasului bucuresti, in centrul acestei camere se gasea o miniatura a monumentului de la adam crisin (?) Si peometopul (?) Original al acestuia il reprezenta pe traian. Deci practic iata ca acest obiect din ipsos, miniatura monumentului lui adam

crisin, se poate gasi inclusiv pozitia lui in cadrul anamblului in 1936, bineinteles facand investigații si cercetarea de arhiva. Spuneam la inceputul discursului ca inainte de a ne apuca de studiul efectiv al monumentului ar trebui sa intelegem cadrul in care acesta s a format, instituirea unei zone de protectie a.i sa nu de altereze asa cum spune articolul 6 al cartei de la venetia, sa se conserve cadrul sau traditional si nicio constructie viitoare sau care dispare sa nu lodifice, sa nu altereze relatiile de masa si de culoare. Bineinteles ca acest lucru nu este permis si trebuie sa existe sa spunem, o zona de mijloc intre conservatorismul acesta muzeificayor sau pe directia opusa a progresismului, intolerant asa cum ar spune domnul cazmer goua(??) Si am mai gasit o zona de mijloc dar totodata sigur ca o noua constructie care apare intr un cadru urban cu niste reguli clare, trebuie sa se inscrie in acest cadru si sa nu isi depaseasca limitele, conducand la diverse probleme care nu privesc doar componenta estetica.

Aveti aici ca ordin de marime o imagine care prezinta o zona de protectie, o zona de analiza a cetatii medievale de la giurgiu care urmareste mai multe criterii. Suprafata verde este limita imoblului suprafata rosie este zona in care au fost identificate elemente arheologice, deci practic daca se fac sapaturi in aceasta zona exista o posibilitate crescuta de a identifica ruinele arheologice ale garnizoanei turcesti care a functionat acolo pana la adrianopol, 1829, deci practic din perioada lui mircea cel batran pana la 1831, cand giurgiu a trecut in componenta tarii romanesti. Deci ruine arheologice deosebit de importante pentru istoria localitatii dar sigur si pentru istoria nationala. Iar zona cu albastru o zona de protectie care priveste cadrul natural. Este si ea importanta pt ca in aceasta suprafata orice construcrie ar aparea ar interactiona intr un mod sau altul cu ruina istorica.

In definirea acestei zone de protectie trebuie luate in considerare si criteriile de vizibilitate. De unde ckadirea sau viitoarea cladire poate sa interacționeze cu alte elemente cobstruite. Sigur ca aici sunt niste metode dar oricum in general definirea acestor limite trebuie sa urmareasca repere fixe, sa urmareasca niste criterii ce doar in siruatii speciale ar putea sa se raporteze la axul strazii si de cele mai multe ori trebuie sa vizeze limitele de proprietate, limitele parcelelor adiacente.

Vedeti aici tot asa criterii de analiza in incercarea de a stabili importanta caii mosilor si relatia dintre targul dinauntru si targul din afara. Calea moșilor, o artera deosebit de importanta in cadrul orasului bucuresti caci dintotdeauna a legat cele 2 targuri, targul dinauntru in general destinat comertului acesta de detaliu, comertului care nu presupunea prevederi de incendiu, targul din afara, targ in care se sacrificau animale, erau achizitionate foraje, dar si o componenta sa spunem rurala,extrem de diversa. Acest targ a fluctuat de-a lungul caii mosilor, ori in acest context sigur ca atunci cand analizez calea mosilor trebuie sa ma gandesc la aceasta relatie ce a fost stabilita de-a lungul timpului si locurile in care acest targ din afafra, adica din afara perimetrului orasului ar functiona.

Definirea altor zone de studiu, de data asta raportata la niste axe ale unor strazi. Inca o data, raportarea la axul strazii este mai degraba o operatiune sau o operatiune de exceptie si nu una curenta, sau in cazul altor obiective mai mari si in aceasta imagine aveti muzeul de istorie al municipiului bucuresti cu identificarea vechimii constructiilor. Urmarind diverse criterii incerc sa inteleg zona in care exista monumentul istoric, sa inteleg valorile acestei zone a.i prin viitoarele propuneri sa nu produc modificari radicale ale contextului urban, a.i sa am perceptii denaturate, sa am elemente care asociate monumentului istoric conduc la modificarea radicala a cadrului sau.

Dupa finalizarea acestei cercetari urbane este necesara o descriere arhitecturala, care sigur ca urmareste ceea ce se petrece in sit cu identificarea acelor elemente ce sunt particulare, deci practic realizez o cercetare de arhiva, vad o suma de elemente ce au configurat cladirea in secolele anterioare si dupa aceea sigur ca le verific insituu. In cazul asta de verificare ce pot sa va mentionez ca forma muzeului national de istorie, cel putin fatada dinspre calea victoriei a fost modificata, modificari care au aparut dupa cutremurul din 1940, atunci cand frontoanele care apareau in dreptul cupolelor s au prabusit.

Celelalte au fost date jos mai tarziu cum de altfel in aceste locuri existau niste statui, statui facute de sculptori celebrii si care asa cum am spus dupa cutremur au fost distruse, unele dintre ele cazand in strada si chiar provocand victime. La momentul respectiv exista o corespondenta destul de bogata in arhivele nationale, care mentioneaza o investigatie pe care ministerul cultelor a facut o, investigatie la care a fost directorul muzeului tocmai prin decizia aceasta de inlaturare a statuilor care nu cazusera de pe suprafata. Statui facute de Stor(?), facute de ionescu balbulea, sculptori cu nume ai momentului. Tot in cadrul muzeului national de istorie vedeti un corp care a fost facut in perioada anilor 68-72, cand palatul postelor cum era cunoscut pana atunci si palat ce fusese construit in acest scop a fost modificat si a devenit sediu al muzeului national de istorie. Cu aceasta ocazie a fost construit acest spatiu, care a fost de la inceput gandit sa adapoteasca columna lui traian. Aceasta ajunge sa fie cunoscuta abia dupa 1972, de fapt, desi demersul pt a realiza o copie a acestei columne fusese facut anterior anilor de razboi si chiar copia columnei lui traian exista in depozitele din capitala italiei.

Trebuie sa tretineti ca acest volum a fost construit pt a adaposti columna lui traian si care practic a ocupat zona centrala a curtii muzeului, o curte generoasa si care trebuia sa adaposteasca alte functiuni. Un volum ce a schimbat relatiile spatiale in interiorul curtii muzeului. Detaliile acestea sunt rezultatul studiului istoric pe care l-am realizatt in urma cu cativa ani pt concursul ce a avut ca obiect restaurarea si refacerea muzeului national de istorie, urmarind cerinte sigur care sa raspunda unui spatiu muzeal contemporan.

Tot la capitolul descriere, un alt exemplu, este vb de banca romaneasca de pe strada Smarnar (?) care sigur ca trebuie surprinse toate aceste elemente care privesc compozitia fatadei, elementele decorative, elem decorative e detaliu, principii compozitionale, asta pt a intelege tot asa arhitectura si a putea propune diverse modalitati de interventie. Dupa epuizarea descrierii exterioare este necesara si o caracterizare a spatiilor interioare, mentionandu-se toate acele elemente care definesc spatiul interior, de la elemente de mobilier, pana la diverse modalitati de tratare a paramentului sau ale pardoselilor. Aparitii ale unor luminatoare sau urmarind tot asa documente de arhiva, precizari in ceea ce priveste modificarea spatialitatii interioare prin suprabetonari, modificari ale planseelor asupra carora ne vom opri.

Si tot o descriere a spatiilor interioare, sala de consiliu a bancii romanesti sigur cu mentionarea inclusiv a elementelor disparute, constituie iar pozitii ce pot contura interventiile de restaurare.

La acelasi obiectiv inca cateva observatii care privesc etape constructive, ce trebuie sa fie puse in evidenta in proiectul de restaurare. Vedeti aici relativ usor una dintre etapele constructive care a presupus o extindere a scarii care conduce la subsol, subsol unde se gasea si tezaurul bancii. Practic aceasta fractura in continuitatea treptelor.

Asa cum am spus lucrurile acestea trebuie sa fie mentionate cumva, caci sigur ca intr-o decizie de restaurare pot sa consider ca toata crapatura asta in mijlocul treptelor nu poate sa fie acceptabila pt o functione contemporana si ca inlocuiesc treptele, dar inlocuirea treptelor conduce la pierderea unor marturii in ceea ce priveste etapele istorice, semnificative, de altfel.

De asemenea vedeti in partea stanga tot asa o interventie care priveste spatiul de la subsol si vedeti urmele unei scari, sigur recompartimentari facute si partea superioara care propune un alt tip de acoperire. Aici sunt iar urme ale unei foste etape ce si ele trebuie sa fie mentionate. Ca decizie de restaurare pot foarte usor sa pun un planseu aici si toata marturia aceasta a acestei scari, cum de altfel pot sa tencuiesc usor suprafata asta la fata si toate urmele acestei etape constructive anterioare interventiei principale sa dispara, lucru care sigur ca nu este acceptabil. Vedeti (jos) alte etape constructive in subsolurile cladirilor si vedeti aceste tehnici constructive care sunt specifice secolului al 18lea deci daca analizam tehnici constructive ce privesc asize de caramida in alternanta cu panouri din bolovani de rau, e o tehnica constructiva, inca una foarte veche care apare in perioada medievala inclusiv la bisericile de inceputuri ale tarii romanesti si ma refer aici la Sermitoare (?) la nicolae domnesc, au tipul acesta de parament pe care il regasim aici, iar de la o cota superioara pur si simplu o suma de caramizi in asize orizontale intr- o tehnica curenta. Deci identificand aceste lucruri ele nu pot sa ramana pur si simplu sub un strat de tencuiala si trebuie sa gasesc o modalitate de a exprima aceste faze constructive diferite.

O alta fotografie, un volum al unui fost conac, ce practic a fost modificat, un volum al invelitorii conacului, o constructie realizata de arhitectul petre antonescu, modificat si vedeti aici urmele unui fost cos cum de altfel vedeti urmele fostei sarpante si automat in decizia care priveste restaurarea casei trebuie sa ma raportez la configuratia vechii invelitori, invelitoare diferita radical fata de cea de acum, specifica stilului neoromanesc, iar panta fostei invelitori o pot deduce din aceasta urma.

Bineinteles in functie de ea sa faca propuneri de interventii. Deci sunt niste informatii pe care le pot gasi, specula si totodata prin studiul istoric sa le mentionez ca repere in viitorul proiect de restaurare. Sau vedeti alte modalitati de a identifica compartimentari interioare urmarind exclusiv pardoseala. Daca va uitati in imaginea aceasta vedeti ca pe zona din partea stanga exista o pardoseala de dusumea. Dupa aceea aici exista o dusumea din parchet, iar aici un alt tip de parchet. Deci desi aici exista un spatiu unitar el initial a fost fragmentat. Acestor lucruri sigur ca li se adauga si alte informatii care privesc planuri istorice dar si niste crapaturi in pereti care indica prezenta unui gol si bineinteles un traseu existent intre 2 dintre incaperile constructiei. Deci practic uitandu-ma la nivelul pardoselii, frizurile si dimensiunea elementelor de pardoseli cumuland cu informatiile de arhiva obtinute se piate recompune o confiiguratie spatiala disparuta. In mod evident in lipsa unei cercetari si a unor probleme pe care sa ti le pui, decizia ar fi sa faci o singura pardoseala, una comuna. Dar practic aceasta etapa de modificare ar disparea, ori tu ca arhitect trebuie sa gasesti o solutie ca arhitect restauratoe, trebuie sa gasesti o solutie de a sublinia aceste etape.

Sau la biserica din Gostinari vedeti aici urmele ale unui plafon, plafonul care sustinea cafasul, si urmele unei scari din lemn ce tot asa conducea catre acest spatiu acum disparut.

Alte elemente, vedeti un inscris in podul unei cladiri, anul 1897 probabil anul in care a fost realizata constructia iar pe suportul tapetului ziar de la nivelul parterului, o mentiune care priveste un calendar de la anul 1900. Deci foarte probabil ca aceasta data sa fie corecta. Ce vreau sa subliniez aici, ca practic informatiile pe care le gasesc, trebuie sa le cumulez sa le compar unele cu altele si dupa aceea sa propun niste ipoteze, care sa conduca la o etapizare si identificarea unor valor, iar prin valori sa inteleg nu doar elementele arhitecturale dar si elementele de mobilier.

Totdoata vedeti aici o suma de seifuri, care au apartinut unei banci. Ele sunt parte a bancii respective si ar trebui restaurate, cum de altfel si mobilierul e parte a aceluiasi ansamblu arhitectural. Disparitia lor ar conduce sigur la pierderi.

Descrierea elementelor structurale caci si ele pot fi absolut particulare, si chiar componenta structurala sa fie mai importanta decat cea arhitecturala, constituie tot asa valori care trebuie protejate si respectate. Aici aveti un luminator al unui spatiu central si structura lui de la partea superioara. O structura extrem de spectaculoasa si minunat realizata cu niste profiluri extrem de subtiri ce in momentul de fata probabil ar fi imposibil de realizat avand in vedere conditionarile, actele normative ale momentului. E un luminator care are mai bine de 100 de ani si care se pastreaza in conditii extraordinare.

Tot o structura metalica care se inscrie in aceleasi directii pe care deja le-am mentionat, o utilizare rationala a profilurilor metalice, o sarpanta exceptionala, e vb de sarpanta muzeului national de istorie si care probabil in conditiile actuale ar fi imposibil de proiectat si totodata acest lucru presupune si o permanenta intrebare sau un permanent dialog cu inginerul de rezistenta care trebuie sa raspunda insa unor normative contemporane, si intrebarea ramane deschisa. Cum pot sa consolidez o sarpanta sau un element structural atata timp cat intr-un fel sau altul trebuie sa raspund unor normative contemporane, acre cu siguranta trebuie sa indeplineasca conditii de siguranta mult mai consistente comparativ cu ceea ce se intampla in urma cu un secol.

Alte sarpante metalice, tot asa extraordinare, vedeti aici cladirea cec. Sigur ca intr-un studiu istoric trebuie sa mentionez ce se poate face, sau cum se poate interveni asupra sarpantei a.i sa nu se schimbe caracteristicile istorice, caci sigur ca si in imaginea anterioara pot sa propun inlocuirea intregii sarpante cu niste ferme profiluri laminate HP care au alte caracteristici, alte dimensiuni, dar cu siguranta este o pierdere ce nu poate sa fie acceptabila. Studiul istoric trebuie sa precizeze modul in care se poate interveni la nivelul sarpantei fie ca este vorba de elemente structurale metalice, fie ca este vb de elemente str de lemn. Utilizarea tehnicilor traditionale a celor care au condus la realizarea sarpantei sunt repere in acest tip de decizie.

Trebuie descrise si componentele artistice, care pot fi definitorii, parte esentiala in ansamblul arhitectural. Chiar uneori sa depaseasca dpdv al valorii componenta arhitecturala si vedeti aici ansamblul pictat de la darjiu, biserica inscrisa in lista patrimoniului national unesco, care reprezinta legenda sfantului ladislau, si lupta pe care acesta o are cu conducatorul uman. Vedeti aici e practic o scena, o friza la partea superioara a bisericii ce arata rapirea unei fecioare de catre conducatorul uman, urmaririea acestuia de catre lagislau, lupta pe care o are si uciderea conducatorului uman. O scena cu calitati artistice si descriptive absolut extraordinare.

Bineinteles ca in componenta aceasta descriptiva putand intra si analiza exterioara si ma refer la biserici pictate, indiferent ca sunt cele din moldova, sua sunt cele din oltenia.

Mentionarea starii de degradare este iar parte a componentei studiului istoric. In functie de degradare pot sa propun si diverse tipuri de consolidari.

(...) inclusiv partea de grafitiuri sau atacuri biologice.

O sinteza a intregului studiu ce priveste etapele constructive si vedeti ca etapele constructive nu se refera exclusiv sau nu interfereaza adica nu intotdeauna am o singura etapa constructiva, sau am o zona care se raporteaza exclusiv la o etapa constructiva. Vedeti aici planul unei cladiri obisnuite, cladiri de mici dimensiuni si interventiile care au fost realizate in decurs de 120 de ani. Deci practic sunt 6 etape constructive importante care au definit spatialitatea, respectivcompozitia arhitecturala a ansamblului. Numar desul de mare de interventii care sigur ca au modificat aspescul general dar printr-un proces de restaurare si printr-un studiu bine documentat se poate ajunge la o restaurare care sa repuna sau sa puna in evidenta etapele principale care au generat aceasta interventie.

La nivelul parterului interventiile sunt mult mai discrete, inclusiv in ceea ce priveste configurarea spatiilor. La nivelul fatadelor iar aveti diverse etape, practic din prima etapa de la sf sec 19, vedeti la nivelul parterului se identifica foarte clar spatiul.

La nivelul fatadei practic se poate identifica doar gardul marchiza centrala, o fatada refacuta in perioada interbelica, un adaos postcomunist, si modificari ale sarpantelor care au survenit de-a lungul timpului. Dar practic o reprezentare grafica a acestor etape.

Cum de altfel vedeti aici un alt exemplu al unei case ce arata tot asa multitudinea etapelor constructive care vizeaza de obicei o cladire ce are o anumita vechime. Vedeti aici un prim volum, care ulterior a fost suprainaltat si se vede foarte clar a doua etapa constructiva. Dupa aceea o legatura intre cele 2 volume generandu-se un volum compact, si bineinteles ca tratarea unotara a fatadei.

Ucrurile astea asa cum spuneam nu sunt usor de intuit, si atunci cand le realizez propui niste ipoteze de lucru. Ipoteze care sunt confirmate mai apoi sau sunt infirmate pe santier. Aici o sa dau cateva exemple legate de niste studii istorice. Nu conteaza cine le-a facut pt ce cladire, dar care practic surprind tocmai acel capitol care priveste restrictiile si permisivitatile de interventie, un studiu istoric care are 3 capitole principale. Consideratii generale despre program, scurt istoric al monumentului si starea actuala. In lipsa componentei operationale acest studiu istoric este mai degraba un document care are valoare informativa si cam atat, sau alt studiu istoric care spune asa ( primul paragraf). Se vede relativ usor sau se poate observa relativ usor ca se afla intr-o stare avansata de degradare dar nu este necesar un studiu amplu ca sa observ lucrul asta. (urm paragraf) Ce inseamna tehnici adecvatte nu se precizeaza drept urmare exista o libertate majora din partea celui care intervine, putand utiliza de la vopseluri acrilice pana la table sau alte materiale incompatibile cu cele traditionale. (urm propozitie) Prin modelatura fatadelor intelegem expresia arhitecturala insaeste iar o notiune care este mult prea generala. (urm propozitie) Maniera asemanatoare e tot asa o precizare extrem de vaga care poate sa conduca la lucruri mai putin dorite. (urm paragraf) Asta nu este o componenta a studiului istoric deci practic din studiul istoric nu trebuie sa iti rezulte ca trebuie sa ai sali de expunere, sali de conferinta, practic studiul istoric trebuie sa iti conditioneze elemente care au legatura cu evolutia casei cu elementele particulare s.a.m.d. Un alt studiu istoric care spune asa (primul paragraf partea dreapta) , intocmirea unei expertize tehnice

de structura nu este stabilita de un studiu istoric ci este stabilita de alte acte normative, si este obligatorie, de altfel este vorba de legea 50/1991, cea care scuteste (/) interventia pe pe constructii indiferent de natura lor. Dupa aia spune asa (urm liniuta) reabilitarea fatadelor, termenul de reabilitare nu este corect folosit, reabilitarea putand sa insemne orice, si (in special zonele degradate ae paramentului) pai sigur ca acolo voi interveni, dau cum voi interveni este foarte important, ori in capitol de concluzii al studiului istoric pt ca acest lucru nu apare. (urm liniuta) cu toate ca este o decizie corecta, dar daca initial pardoeala era din piatra naturala si au existat niste investigatii care sa demonstreze lucrul asta. (urm liniute cu restaurarea) astea sunt niste decizii care fac parte din proiectul de restaurare, nu trebuie sa fie mentionate in studiul istoric, sunt niste lucruri absolut obligatorii. Dupa aceea zice asa (urm liniuta, cea cu golurile) lucru care este corect, dar trebuie detaliat cum trebuie sa fie realizata aceasta tamplarie de lemn, ori tamplaria de lemn este si cea cu lemn stratificat, e o discutie care ramane deschisa. (urm liniuta cu sarpanta) este o decizie corecta avand in vedere caracteristicile pe care biserica le avea inainte de restaurare. Dupa aia (urm liniuta, cea cu trotuarul) aici sigur ca prezenta unui trotuar perimetral trebuie sa aiba si un argument istoric. De fapt intrebarea este daca in epoca medievala care caracterizeaza aceasta constructie, exista acest trotuar perimetral, ori daca nu exista trebuei sa ma gandesc la o solutie a.i sa realizez o relatie corecta intre biserica si pamant, caci daca pun un trotuar perimetral automat relatia asta intre elem vertical, intre volumul bisericii si cota naturala a terenului se schimba Si aici este o discutie, cum voi face acest detaliu. (urm liniuta, instalatii) nu este o componenta a studiului istoric, ci a proiectului de instalatii, si trebuie sa mentionez care sunt cinditionarile pe care trebuie sa le am in vedere atunci cand modific instalatiile electrice, pe unde pot sa trag traseele, sua pe unde nu pot sa fac acest lucru. (ulima liniuta) da, e o decizie a proiectului de restaurare, tot asa trebuie sa vad care sunt conditionarile in ceea ce priveste sistematizarea, pot sa inalt terenul in anumite zone, sau din contra. Sunt lucruri pe care trebuie sa le am in vedere.

Alt studiu istoric care zice asa:

Astea sunt propunerile expertizei tehnice (primele 2 liniute) ori in situatia asta lucrurile stau un pic diferit, in sensul in care prin studiul istoric trebuie sa impun niste conditionari expertizei tehnice a.i sa nu schimb sistemul structural, caci daca propun elemente structurale verticale din beton care sunt inglobate in peretii structurali automat propun un alt sistem constructiv, lucru care nu este acceptabil intr un monument istoric caci componenta structurala este partea ansamblului istoric. Componenta structurala nu poate sa fie disociata de cea arhitecturala sau cea care priveste componentele artistice. Deci iata ca conditionarile pe care studiul istoric le da in cazul asta nu sprijina valorile identificate pe teren ci mai degraba sprijina decizia pe care inginerul de structuri a luat-o. (paragraf 2) aici sunt iar mai multe comentarii legate de compatibilitatea materialului, de modificarea modului in care tamplaria este perceputa. Inchiderea pridvorului este iar un element care ridica semne de intrebare. Sa pui la un monument geamuri termopan e o decizie care este supusa semnului intrebarii si sigur nu este una potrivita. (paragraf 3) nu sunt elemente sau componente ale studiului istoric, caci studiul istoric trebuie sa precizeze unde pot sa pun sa spunem bransamentele, pe unde pot sa trag traseele sau unde nu am voie sa fac lucrul acesta. Recomandari si prescriptii, un alt capitol, aici urmeaza un sir intreg de sondaje lucru care este corect caci trb sa identific eventualele componente arhitecturale si modificari ale proiectului

de restaurare in functie de sondajele pe care le-am facut Pe parcursul desfasurarii santierului trb sa fie prezenti experti, da, este o situatie curenta care nu trebuie mentionata in studiul istoric. Mai apoi mai vine o fraza la incheiere care spune ca (..) e o fraza care nu isi gaseste sensul. Acum vedeti aici o plansa de sinteza care priveste restrictiile si permisivitatile de interventie, cazul unei case despre care am mai vorbit. Vedeti aici la nivelul parterului identificate toate elementele care ar trebui sa fie restaurate, cum de altfel si spatiile unde sunt permise interventii.

Ceea ce este cu culoare portocalie reprezinta zonele in care este necesara conservarea si restaurarea. Spatii arhitectura, elemente parietale. Ceea ce este cu verde sunt zone in care sunt permise interventiile, interventii in anumite conditii pe care o sa le reluam incurand dar inclusiv rrestaurari ale unor instalatii, si e vb de un rezervor de pacura, fiind contemporant cu casa deci practic un element de noutate tehnica ce face parte din ansamblul cladirii. La nivelul etajului aceleasi lucruri cu posibilitati de modificare a spatialitatii precizandu-se in componenta scrisa care sunt limitele acestor interventii. Si vedeti aici in aceasta camera unde de-a lungul timpului au fost facute niste modificari care au generat o alta percepere a spatiului.

Dar si la nivelul fatadei unde tot asa sunt posibile operatiuli de restaurare cu refacerea unor lucarne care au disparut de-a lungul timpului. Practic mai multe interventii de restaurare la nivelul fatadelor si posibilitati de interventie relativ minime in cazul acestui obiect arhitectural. Si iata cum ar putea arata si un text care priveste restrictiile si permisivitatile. Si vedem aici:

E vorba de textul care corespunde imaginilor pe care le ati vazut anterior. Conservarea mentinerea starii existente, restaurarea = completari dar in limitele unor directii definite la 1891, 1911-1912. Dupa aceea (text) Are la baza o fotografie, mentionand inclusiv dosarul din arhiva unde se pot gasi informatii suplimentare. Sunt luate pe rand incaperile si sunt identificate grafic care sunt acestea. Mai departe (tot textul) sunt suficiente indicatii care arata modul in care se intervine. Nu este necesar sau recomandat sa elimin 2 stalpi pt ca aceasta practica de utilizare a unor profiluri metalice in constructiile civile se petrece in jurul anului 1900. O etapa tot asa care priveste epoca respectiva si reutilizarea unor elemente din alt domeniu pt constructiile civile. La final mai sunt dinste indicatii care arata obligativitatea pastrarii unor elemente corespunzatoare.

Curs 5 Astazi o sa discutam despre un subiectcare cred ca o sa va fie pe plac si anume despre tehnici si materiale de constructie caci in mod evident atunci cand doresc sa realizez un proiect de restaurare, sa ii identific valorile, trebuie sa cunosc si toate, sau cat mai multe date despre materiale si tehnicile de constructie, caci unele dintre ele sunt particulare si ofera numeroase cunostinte legate de modul in care in trecut se construia, de la elemente de fundatii pana la sarpante, vom incerca sa acoperim o gama cat mai larga de materiale si tehnici pe care in cursul carierei dvs le puteti intalni. In acest curs sunt cuprinse acele elemente care au o oarecare frecventa si care de multe ori pot fi trecute cu vederea, fie neconsiderand ca au vreo valoare tehnica, sau vreo valoare artistica, fie pur si simplu se cunosc prea putine lucruri despre aceste materiale si tehnici constructive, dar ele sunt si trebuie doar rabdare si cateva cunostinte pt a le putea identifica si bineinteles pt a le aprecia. Ganditi va ca pana in secolul al 20lea toata aceasta activitate de construire era transmisa din generatie in generatie, acumuland insa niste cunostinte care poate de multe ori de-a lungul secolului al 20lea, un secol al cunoasterii si al ratiunii in ceea ce priveste orice activitate. De multe ori toate aceste lucruri fiind pierdute. Daca in secolele anterioare regulile de construire erau cunoscute si multe dintre ele reprezentau niste repere pt mesteri, niste repere transmise din generatie in generatie, unele dintre ele devenite cutume, fara sa se mai cunoasca exact motivele pt care o anumita solutie tehnica era adoptata. Secolul al 20lea vine cu permanente intrebari si incercarea de a rationaliza la maxim componenta structurala a.i sa fie inlaturate excesele de materiale care ar duce la costuri suplimentare, lucru care insa nu a fost intotdeauna valabil, prin calcul nereusindu se intotdeauna sa se acopere situatii care anterior erau cunoscute sau rezolvate printr-o practica indelungata. Si ma refer aici poate inclusiv la problema zidariei si a grosimii optime de a se construi un perete din zidarie de caramida, care in perioada sa spunem medievala, avea niste reguli relativ simple, plecandu se cu o grosime mai mare de fundatie si pe masura ce se crestea in inaltime constructia, grosimea peretelui scadea, deci daca se pleca cu o grosime de zidarie de 50cm la nivelul subsolullui, urmatorul nivel avea 37,5 grosime, urm 25cm, si tot asa. O varianta care prevedea si economie de material dar si dpdv structural, dozarea eforturilor mai mare catre fundatie si mai mica catre partea superioara. Mai mult, sistemele de acoperire ale spatiilor se ghidau dupa aceleasi rezolvari. Adica la nivelul parterului suprafete cu greutatea mai mare, suprafete boltite, iar pe masura ce se crestea inaltimea, planseele deveneau din lemn si cu rezolvari care sa elimine din greutatea excesiva. Solutii care in secolul al 20lea se modifica, asa cum spuneam in incercarea aceasta de rationalizare a materialelor si a eforturilor si in debutul secolului, in mod curent se rezolva zidariile portante cu caramida de 25cm, indiferent daca discutam de subsol sau de nivelurile superioare. Sigur ca aici este un discurs mult mai larg, intervin si solutii mixte ce includ chiar si betonul armat. Revenind la principiile asupra carora o sa ne concentram am sa incep sa plecam de la fundatii ca sa ajungem la sarpante. Atunci cand discutam de fundatii, sigur ca cea mai simpla varianta de realizare a unei fundatii, o realizare curenta care pleaca din epoca medievala pana in contemporaneitate este aceea a fundatiilor turnate in groapa. Practic un sant, iar santul umplut cu un material care contine sparturi de piatra, sparturi de caramida, si un mortar de var, in general este vb de mortar de var hidraulic, avand o comportare buna in timpul conditiilor de umiditate, priza varului fiind facuta in prezenta apei. Aceasta ar fi fundatia cea mai simpla, urmata de fundatiile care sunt zidite in groapa, deci tot asa un sant de dimensiuni mai consistente in care zidarul construieste fundatia, o fundatie care are o latime mai mare decat zidul. In ceea ce priveste dimensiunea optima intre latimea fundatiei si a zidului, s au proactivat tot asa niste

reguli empirice, dar care au avut rezultate. Bineinteles ca exista o relatie, deci daca fundatia este prea lata comparativ cu incarcarile care vin din zid, atunci exista riscul fracturarii capetelor fundatiei, iar aceasta latime optima in mod curent era de la o patrime, adica adaugarea unei latimi mai mare cu o patrime fata de latimea zidului, pana la o jumatate din grosimea zidului curent. Dar pe langa aceste 2 tipuri de fundatie, cu material turnat in groapa si fundatii zidite in groapa, exista si de multe ori fundatii care sunt realizate pe terenuri cu o prezenta constanta a apei, adica cu o apa freatica relativ ridicata, lucru pe care de multe ori il puteti vedea inclusiv in cazul orasului Bucuresti. Practic din zona centrala pana spre Dambovita o buna parte a cladirilor de aici sunt realizate utilizand piloti. Piloti de lemn, lemnul trebuie sa fie din stejar sau din tufan, tufanul este o specie de stejar, care erau batuti in pamant, o sa vedem si cum erau batuti in pamant. Iar la partea superioara erau realizata o grila tot asa din lemn de stejar, o grila cu ochiuri patrate in principiu, iar deasuprase punea amestec de mortar hidraulic. Pilotii acestia din lemn nu erau batuti pana la contactul cu pamantul ci se lasau 30cm . Dupa aceea se punea aceasta grila, grila care era fixata de piloni cu ajutorul unor elemente metalice, dupa aceea se turna blocul de fundare, sau se turna radierul, un pat continuu, urmand sa fie asezati dupa aceea peretii de zidarie, fie ca este vb de zidarie de piatra sau zidarie de caramida.

Vedeti aici o schita axonometrica a unui astfel de ansamblu si daca va uitati in imaginea din partea dreapta vedeti ca pt a putea sa torn in groapa acest mortar de var cu piatra sparta se realiza la partea superioara si un cofrag, din lemn, care permitea aceasta operatiune de turnare. Operatiunea este extrem de ingenioasa caci prin baterea tarusilor in pamant se creea o presiune in interiorul suprafetei pe care doream sa construiesc iar prezenta apei facea ca elementele de lemn sa se comporte foarte bine in timp. Sigur ca o problema reala era aceea care privea prezenta sau constanta acestei panze freatice, deci in momentul in care se schimba, se modifica panza freatica ca urmare a diverselor evenimente care au loc de-a lungul unui secol sau chiar mai mult, disparitia apei punea in pericol structura supraterana. Vedeti aici cateva tipuri de varfuri ale pilotilor, piloti care puteau sa fie pur si simplu taiati la unul dintre capete sau puteau sa aiba diverse elemente de metal care sa permita strapungerea sa spunem a unor zone de roca sau a unpr conglomerate.

Deci vedeti ca in toata operatiunea aceasta de fundare, de gasire a solutiei optime, experienta mesterilor constructori era foarte importanta si chiar manuale de constructie publicate la mijlocul sec al 19lea precizeaza acest lucru, anume o permanenta consultare a celui care raspunde de constructia respectiva cu cei din zona, cei din zona cunoscand caracteristici ale materialelor, ale solului, pe diverse suprafete. Sigur ca nu erau disponibile studii geotehnice, asa cum practic se intamla acum cand printr-o serie de masuratori si investigatii se afla structura si compozitia terenului de fundare, iar solutiile si dimensionarea fundatiei rezulta din aceste calcule. Vedeti la partea superioara diverse modalitati de fixare a pilonilor, de realizare a acestui pat uniform peste care se va zidi. Deci practic fie capetele pilonilor erau prinsi intre 2 elemente de tip grinda, fie deasupra lor, prinderea cu buloane iara constituind elemente care rigidizau suprafata. Vedeti aici si dispozitivul cu care se bateau parii, dispozitivul se chema soneta, cu o str relativ simpla si ganditica ca tipul acesta de structura era disponibil din perioada romana pana in sfarsitul sec 19. Practic principiul este relativ simplu, un berbec care avea 200-300kg si care glisa de-a lungul unui ax vertical. Berbecul era prins cu o funie suficient de rezistenta ce era trecuta peste un scripete, practic mai multi oameni tragand

de capetele funiei care tinea berbecul. Prin ridicari si coborari succesive toti acesti piloti erau batuti ajungandu-se pana la adancime chiar de 10m.

Vedeti aici ((jos) o cercetare arheologica in zona hanului cu tei din bucuresti care surprinde tocmai acest sistem de fundare in conditii dificile. Si vedeti in fotografie dispunerea parilor, sigur afectat substratul arheologic de diverse lucrari utilitare care au avut loc de-a lungul timpului dar urmele exista, si de fapt acest sistem de fundare nu este unul singular ci este identificabil la majoritatea constructiilor din aceasta zona centrala. Cercetarile arheologice din anii 2000 care au vizat strazile centrale, lipscani, selani, gabroveni, sepcari, au in=dentificat astfel de structuri si in alte parti.

De la tipul acesta de fundatii o sa trecem la partea de suprastructura, la ziduri. Aici exista iar o varietate extrema in ceea ce priveste tehnicile constructive si ele sunt aplicate cu destul de multa indemanare si pricepere si difera in functie de caracteristicile locului in care se doreste construirea , de prezenta in apropiere a unor cariere, caci in zonele in care piatra este predominanta atunci materialul principal din care vor fi realizate zidurile va fi piatra. In zonele in care exista posibilitatea realizarii unor cuptoare pt realizarea caramizii si nu exista piatra atunci materialul predominant va fi caramida. Paranteza: rasp la comentariu pe zoom: Existau si reguli de bun simti dpdv al adancimii fundatiilor? Legat de adancimea fundatiilor pe reperele care se luau in considertie trebuiau prezenta sau absenta apei de suprafata, apelor subterane, caci daca stam sa ne gandim la perioada secolului al 17lea foarte multe dintre constructii care aveau subsol, aveau si niste pivnite foarte mari, si era cautata adancimea mare a pivnitelor pt depozitarea unor bunuri perisabile ce veau o temperatura constanta in pivnite. Practic adancimea fundatiilor era caracterizata de prezenta sau absenta apelor subterane, iar daca ne

gandim la niste constructii curente atunci regula sa spunem care era aplicata era ca afundatiile sa nu aiba mai putin de jum de stanjen, in principiu stanjenul avea o lungime de 2m, spun in principiu pt ca dea lungul timpului, valoarea stanjenului a fost diferita, cum de altfel difera in functie de zona, moldova, TR, iar in transilvaia existau alte metode de masurare. Unificarea sistemului de masura s a produs in a doua parte a sec al 19lea. Dc era jum de stanjen? Pt ca trebuia sa treaca dincolo de posibilitatea inghetarii fundatiei, si in mom de fata normativul care priveste adancimi minime de fundatie se refera la o adancime care variaza undeva intre 80cm si 1,10m. Dimensiuni care inca odata sunt impuse de aceasta adancime de inghet, in functie de caracteristicile zonei, adancimea este mai mare sau mai mica, temperaturile medii anuale, adancimea fundatiei este mai mare sau mai mica. Revenind la materialele din care sunt facute elementele portante structurale, asa cum spuneam in functie de zona, in functie de materialele disponibile se opteaza pt piatra, pt caramida sau pt variante de ziduri care le combinau pe cele 2. Bineinteles ca in aceasta ecuatie intra si o buna parte a fondului construit care utiliza materiale perisabile, fie ca este vb de chirpici, fie ca este vb de pamant batut. Dar acele tehnici de executie curente, sau aplicabile mai degraba in mediul rural nu le vom discuta in acest curs, fiind destul de frecvente, si inca odata, mai degraba utilizate in mediul rural. Nu ca ele nu au valoare, ci au una f mare, mai alest intr-un text contemporan, dar timpul nu ne permite sa aprofundam toate tehnicile si materialele constructive. Revenind la partea de zidarii din piatra, in general existau exploatari, exploatari de suprafata sau de adancime. Si pt taierea in blocuri a pietrelor erau folosite diverse unelte, in gemeral se faceau sectiuni, iar directia de taiere a pietrelor se raporta la straturile de sedimentare. Practic erau taiate blocuri de suprafete relativ regulate care ulterior erau comercializate.

Pentru spargerea pietrei, in functie de caracteristicile acesteia, fie ca este vb de roci magmatice sau roci metamorfice, cele mai putin consistente erau prelucrate pur si simplu fie cu un tarnacop, fie cu fierastraie pt roci, mai putin consistente, dar cele magmatice care au o duritate crescuta erau prelucrate sau taiate cu ajutorul daltilor. Practic de-a lungul liniei de sectiune urmarind linia de sedimentare se faceau niste gauri asa cum vedeti in imaginile de aici, dalta se adancea. Dupa aceea de-a lungul liniei de sectiune erau batute rand pe rand daltitele, cu un ciocan . Nu de putine ori atunci cand analizati constructii vechi puteti sa vedeti urmele facute de aceste dalti, fie ca sunt urme care sunt vizibile pe suprafata pietrei, urme care nu mai ajung sa fie prelucrate, fie ca sunt vizibile pe alte elemente de piatra care au fost refolosite la un mom dat de-a lungul timpului de alti constructori. Inclusiv in Romania puteti sa vedeti o astfel de cariera, o cariera abandonata, o cariera utilizata de daci pt constructia cetatilor din jurul orastiei, si vedeti aici, urmariti cu atentie aceste linii de sectiune, urmele daltilor care practic delimitau blocurile din calcar pe care ulterior le transportau la cativa zeci de km, fie ca era vb de Sarmizecetusa, Costesti, piatra rosie sau alte cetati din zona orastiei. Practic atunci cand veti vedea o suma de gauri insiruite sa va ganditi ca sunt urme de prelucrare ale pietrei.

In ceea ce priveste transportul, sigur ca fie ca erau pusi busteni de-a lungul traseului care urma sa fie parcurs, fie ca erau suite in care, iar daca discutam de santier, acolo unde erau puse in opera puteti sa va inchipuiti utilizarea unor mecanisme cu scripeti, simplii sau dublii care permiteau ridicarea unor piese litice, uneori la cateva tone la inaltimi apreciabile.

Aici aveti in minte toata antichitatea greaca, respectiv romana si edificiile colosale pe care constructorii epocii le-au lasat. Inca un detaliu pe care as vrea sa vi-l supun atentiei se refera la aceste urme sapate in blocurile de piatra pe suprafata de asteptare si care corespund tehnicilor ce privesc pozitionarea blocurilor in zona corecta. Vedeti ca suprafata de asteptare, o suma de gauri, care corespund urmelor prelucrarii pietrelor pe care cei care ridicau zidurile le faceau a.i sa poata sa pozitioneze corect blocurile de piatra, si bineinteles ca pe langa aceste urme pe care le-am marcat cu rosu si care reprezinta urmele unor crampoane sau bujoane adica ale unor elemente metalice care erau introduse a.i sa se realizeze o solidizare a zidului, pe langa acestea arat si cu verde urmele, care erau rezultate din impingerea unui sistem de parghii a pietrelor in pozitia corecta.

Alte variante de ridicare a pietrei le vedeti aici detaliate, iar la partea superioara sunt cateva mecanisme care practic permiteau ridicarea blocului, vedeti aici un dispozitiv care se cheama lupa, practic agatarea cu o sfoara genera o impingere laterala, si practic blocuri de dimensiuni apreciabile puteau sa fie ridicate cu ajutoru acestor dispozitive. O situatie mai putin intalnita, cel putin la noi in tara se refera la realizarea unor urechi pe fetele laterale ale blocurilor de piatra care ulterior puteau sa permita ridicarea blocului. Vedeti alta solutie dar si cele pe care le am aratat anterior detaliate aici in partea din dreapta, acestea sunt sistem de tip lupa, iar gaura de ridicare nu este vizibila in paramentul exterior. Un sistem cu un carlig sau cu un carlig foarte mare care arata golul sau genereaza un gol vizibil spre exterior, vedeti in partea de jos stanga jos, blocurile de piatra utilizate pt ridicarea bisericii negre din brasov, sau lasarea in faza de prelucrare a unor urechi de care ulterior erau agatate niste funii pentru a se putea ridica blocurile. Dupa ce erau montate in pozitia corecta, aceste urechi de obicei erau degrosate, erau cioplite si sigur, nu se mai cunostea solutia prin care piatra a fost ridicata la o oarecare inaltime.

In partea dreapta jos aveti un detaliu al uneia dintre pietrele care este vizibil in ziddul de la histria. Fixarea intre ele a pietrelor se facea cu ajutorul crampoanelor. In general atunci cand discutam de zidarie de piatra, blocuri mari de piatra, acestea nu erau legate cu mortar, ci erau pur si simplu asezate, ramanand in pozitie verticala, si inca o perioada lunga de timp, tocmai prin suprafetele orizontale care se realizau, si prin propria greutate a blocurilor.

In unele cazuri ele se solidarizau pietrele intre ele cu ajutorul crampoanelor. Acestea erau elemente de fier ce legau, uneau 2 pietre, iar peste ele era turnat plumb. Deci practic elemente de fier sau din bronz, erau asezate intre pietre, fie ca este vorba de o suprafata in forma unei cozi de randunica, fie ca este vorba de un element dreptunghiular, elementul metalic bronz sau fier era asezat in gaura lasata in piatra, ulterior se turna plumb tocmai pt a elimina toate golire care ar fi putut sa acumuleze apa si sa conduca la deteriorarea bronzului sau a metalului. Iar surplusul de plumb, uitati aici in poza din partea dreapta sus, era evacuat prin intermediul unor canale spre exterior.

Vedeti, in cazul coloanelor tot asa prezenta unor gujoane care permiteau solidarizarea tamburilor coloanelor pe verticala. Sistemul coada de randunica este unul destul de frecvent folosit, atat la piatra dar si la imbinarile din lemn. In partea din stanga jos vedeti o modalitate de a fixa coloane angajate de zidarie, prin intermediul unui gujon, care practic urma sa fie cuprins in asiza, sau sa fie fixat in asiza de zidarie.

In ceea ce priveste apareiajul, paramentul zidurilor, aici sunt mai multe tipuri de parament pe care sigur le cunoasteti pe o parte dintre ele, dar si ele sunt specifice unor perioade, cel putin in perioada antica sub influenta lumii romane si a celei grecesti sunt cunoscute o serie de zidarii care au caracteristici bine definite. Aveti aici un prim exemplu, opus quadatrum, adica realizarea unor ziduri din blocuri de piatra, paramentele zidului din blocuri de piatra fatuite avand forme dreptunghiulare, forme regulate. In ceea ce priveste proportia intre lungime si latime, tot cu tuma care a fost transmisa inclusiv in secolul al 19lea prevedea ca pt o dispunere optima, corecta inaltimea asizei sa nu fie mai mare de , sau de fapt lungimea blocului de piatra sa nu fie mai mare de 4 ori inaltimea asizei. Dupa, sau marind aceasta distanta existand riscul ca blocul de piatra sa se fisureze, adica practic marirea lungimii presupunea un risc de fisurare ca urmare a propriei greutati si sigur a greutatii suportate de la niv superioare. In general zidurile au o grosime care depaseste un metru fie ca este vb de zidurile de aparare, la cazul carora grosimea curenta era undeva la 3m in cazul constructiilor importante semnificative pt obste, fie ca este vb de bazilisi, fie ca este vb de biserici in secolele urmatoare, zidurile nu sunt mai mici de 1m. Acest lucru presupunand un consum mare de materiale si atunci de cele mai multe ori, zidul este unul

compus din 2 paramente care constituie de altfel si cofrag pt miez, miezul fiind alcatuit dintr un mortar de var in amestec cu argila, cu caramida sau si piatra, in diverse proportii, in diverse procente, in functie tot asa de perioada in care a fost executat zidul, de posibilitatile financiare ale celui care a dispus realizarea elementului. Fiind miezul acesta care poarta si denumirea de emplecton (?) fiind mai consistent sau mai putin constisent, uneori foarte putin consistent. Iar aceasta tehnica de realizare a zidurilor, cu paramente prelucrate si cu emplecton, este una curenta pe care o gasim in toate zonele lumii din asa cum am mai spus la un mom dat din perioada antica pana in contemporaneitate. Practic acest tip de zid este caracterizat de asize regulate, si forme regulate ale blocurilor. Plafonul opus se afla ocus incertum adica bolovani de piatra putin prelucrati, uneori choar neprelucrati care sunt prinsi in aceasta masa de mortar, mortar hodraulic sau aerian in functie de zona in care este pozitionat zidul.

Vedeti aici un alt zid pe care grecii il cunosteau foarte bine si care a fost utilizat pe teritoriul tarii noastre de daci, atunci cand au realizat fortificatiile asezarilor lor si vedeti ca pt a solidariza paramentele exista aceste gauri in blocurile de piatra, ganditi-va ca un bloc ca acesta de piatra, sunt blocuri care sunt extrase din cariera de la magura calanului, a carei poza v am aratat-o un pic mai devreme, pt a solidariza

cele 2 paramente a.i sa nu se desfaca caci in interiorul celor 2 paramente de data aceasta nu gasim un amestec de mortar, de un liant puternic, ci este un pamant dispus dupa anumite reguli adica, cu o piatra mai consistenta la partea inferioara si cu o piatra cu un sort mai mic catre partea superioara. Deci practic nu exista un liant care sa lege paramentele asa cum am vazut la celelalte 2 exemple. Legatura intre ziduri era realizata prin intermediul unor grinzi puternice din lemn de stejar, care legau fetele zidului, iar grinzile acestea din lemn de stejar nu puteau sa se desprinda pt ca erau in coada de randunica prelucrate deci practic grinda avea forma aceasta, care se aseza peste un bloc de piatra. Blocul de piatra fiind decupat asa.

Dupa aceea sigur ca venea urmatorul bloc de piatra, poate ca asta nu avea nicio gaura, si dupa aceea alt bloc si tot asa. Si atunci in partea asta aparea grinda de lemn. Si rezolvarea pe care am detaliat-o aici este mai degraba specifica zidurilor orientate spre exteriorul incintei, zidurile curente avand taietura asta in coada de randunica mult mai larga fiind dezvoltata pe toata grosimea paramentului de piatra. Este o modalitate pe care o puteti vedea la majoritatea fortificatiilo din aceasta perioada, un sistem care

ulterior, dupa cucerirea daciei de catre romani, sistemul este abandonat, fiind preluate aceste ziduri de factura romana care utilizeaza mortarul de var.

Vedeti aici un alt tip de zidarie, opus incertum mixtum, ceea ce presupune alternanta intre asizele din zidarie de caramida si bolovani, fie bolovani de rau, asa cum vedeti in partea stanga, fie spartura de piatra, cum apare in partea dreapta. O modalitate ingenioasa care presupune o economie de material dar si realizarea unor rosturi orizontale cu ajutorul caramizilor, deci practic o forma neregulata, cea a bolovanilor de piatra care este uniformizata la intervale regulate cu ajutorul mortarului de var, respectiv a zidariei de caramida.

Bun, si daca vorbeam de zidarie de caramida, sigur ca pt a realiza acest material trebuie sa am niste forme, care imi reproduc niste dimensiuni care variaza de a lungul timpului. In perioada romana caramizile erau de forma patrata, aveau dimensiuni cuprinse intre 20x20, 40x40, 50x50, in functie de locul in care erau dispuse si de legiunea care le facea sau mesterul care le realiza, dar in general erau divizate. Sigur ca transpunerea in sistemul metric iar este o varianta de compromis pt a ne raporta la o oarecare dimensiuni, pt ca in perioada romana piciorul era unitatea de masura, si daca nu ma insel piciorul roman avea 29,57cm. Iar variatia asta de dimensiune difera in timp. Oricum in momentul de fata sistemul imperial de masurare este mai aproape de sistemul medieval, respectiv de sistemul lumii antice. Erau degetul, palma, piciorul si unitatile care urmau. Vedeti aici ca practic erau realizate caramizile, dupa niste matrite care se umpleau cu argila. Argila era lasata la soare un pic sa se usuce, iar mai apoi existau niste cuptoare, asa cum il vedeti pe cel din sectiune, practic caramizile erau dispuse dupa o regula foarte bine stabilita in interiorul cuptorului iar la partea inferioara se facea foc pe o perioada relativ lunga de timp rezultand un material, caramida cu capacitati portante mult mai bune comparativ cu caramida arsa la soare.

Vedeti aici ziduri realizate din caramida si pot fi ziduri pline, din caramida, sau tot asa intre paramente sa existe un eplectum. Existand insa si din loc in loc legaturi intre cele 2 fete ale caramizilor, tocmai pt a nu se desprinde paramentul, si ati mai vazut modaitatea asta de legare a celor 2 paramente. In functie de grosimea zidului exista si un apareiaj ale suprafetelor si totodata specuand acest lucru pot fi facute o multitudine de jocuri arhitecturale. In detaliu din partea dreapta vedeti zidaria de caramida, iar mortarul are in componenta sa sparturi de caramida, ceea ce confera o comportare mai buna in legatura cu prezenta umiditatii in atmosfera. Practic toate aceste sparturi de caramida in interiorul mortarului de var. Trebuie sa va amintesc ca daca in perioada antica zidariile din piatra erau zidarii seci, adica nu foloseau mortar, utilizand in unele situatii crampoane sau gujoane, in perioada medievala in principiu rosturile de mortar sub influenta bizantina de altfel, rosturile de mortar sunt aproape echivalente cu inaltimea caramizii, aceasta avand undeva intre 3 si 5cm, iar rostul de mortar, are tot asa dimensiuni similare. Si pe masura ce, de fapt ajungand in secolul al 19lea ca acest rost de mortar sa inceapa sa devina din ce in ce mai mic, asta tot asa ca o incercare de a castiga dpdv economic. Aici sunt 2 discutii pe care ar trebui sa le acoperim.

Pe de-o parte echivalenta asta a rosturilor de mortar cu inaltimea caramizii conduce la o comportare foarte buna dpdv seismic. Practic mortarul fiind un material care permite disiparea eforturilor din energia degajata de cutremur intr-o zona mult mai buna. Sigur ca in momentul in care inaltimea rostului de mortar se diminueaza atunci apar mai multe probleme in ceea ce priveste actiunea fortelor seismice. Ce ar trebui sa retineti: ca atunci cand veti vedea o zidarie unde grosimea stratului de mortar este una apreciabila sa va ganditi ca exista posibilitatea ca acea caramida sa fie una veche. Totodata in acelasi sens al discursului trebuie sa mia luati in considerare ca aceste zidarii medievale au o lungime mai mare comparativ cu caramizile actuale. Formatul caramizii actuale, cel standard e undeva la 240mm pe 115 si 63mm,ori in caramizile medievale acestea au inaltime de 3,5-5cm si o lungime ce depaseste 30cm. Sigur ca aici observatia asta nu este una perfect valabila pt toate perioadele, deci ganditi-va ca abia de la mijlocul secolului al 19lea caramizile incep sa fie standardizate. Pana atunci fiecare producator avea propriile dimensiuni a.i sa asigure continuitatea unor comenzi pe o perioada mai mare de dimp. In momentul in care tu livrai un anumit format de caramida daca se incepea o constructie atunci proprietarul trebuia sa te caute dinnou si dinnou pt a ii livra caramizi care sa se potriveasca cu cele pe care le avea deja, le utiliza deja in constructie. Practic exista o mare varietate de caramizi si existau nenumarati producatori in cuprinsul unei asezari. Dar ce trb sa retineti este pe de-o parte da intotdeauna voi avea un modul care leaga inaltimea caramizii de latimea ei si de lungime, adica o inaltime, doua latimi si 4 lungimi, asta este formula, si totodata ca cu cat este mai subtire caramida cu atata ea poate sa se raporteze la o perioada mai veche. E un indiciu improtant de a aproxima la o prima vedere vechimea sau faptul ca zidaria respectiva nu este una contemporana, drept urmare ridica un semn de intrebare vis a vis de valoarea ei de vechime. Perioada medievala fie ca este vb de inceputul perioadei in tara romaneasca, in moldova, in transilvania mai putin, in cele 2 tari extracarpatic, in aceasta perioada vedeti o buna parte a zidurilor construite in casete, adica practic acel opus incertum mixtum din perioada romana dar care practic alterneaza si pe verticala elementele de caramida.

Vedeti aici un zid al unei curti boieresti de secol al 18lea, este vb de curtea lui Mares Bajescu, care arata tehnica aceasta constructiva, cu asize de caramida, vedeti 2 asize de caramida, bolovani de rau , de dimensiuni apreciabile prinsi in casete. Tot asa daca vedeti astfel de ziduri atunci sa va ganditi ca ele trebuie sa aiba o oarecare vechime, sau cel putin anterioare secolului al 19lea atunci cand caramida aproape ca inlocuieste zidaria de piatra, sau cel putin in zonele de campie.

Vedeti tot asa zidarii in casete, tot cu alternanta a asizelor de caramida cu panouri din tencuiala de data asta, deci practic suprafata aparenta este tencuita si este tot asa o modalitate curenta care este folosita in perioada medievala, in general dupa epoca lui matei basarab. Practic desi imaginea pe care o vedeti apartine sau a fost facuta bisericii mihai voda, deci practic cu vreo 50 de ani mai devreme, comparativ cu perioada de domnie a lui matei basarab. Practic sistemul este unul pe care il regasim in special in tara romaneasca, in arhitectura moldovei. Tipul de construire adoptat si dezvoltat de stefan cel mare cu paramente din piatra aparenta fiind utilizata aproape intotdeauna. Dar lucrurile acestea cu siguranta ca le-ati invatat si la cursurile de istoria arhitecturii. Ceea ce am vrut aici a fost doar sa subliniez diverse tehnici constructive utilizate.

Tot in ceea ce priveste zidaria de caramida mai voiam sa va aduc in atentie cateva modalitati de dispunere a carmizii in functie de tipurile de tesere. In partea centrala a imaginii vedeti tipuri de tesere care sunt specifice unui perete cu grosime de 2 caramizi adica de 50cm. In desenul pozitionat in mijlocul imaginii zidarie de 37 cm , respectiv de 25 cm, in partea stanga a imaginii vedeti o zidarie care a fost utilizata in perioada interbelica, o zidarie care are si a avut avantaje dar si dezavantaje. E vorba de zidarie numita zidarie americana, care presupunea existenta unui gol intre cele 2 paramente ale zidului. Deci practic zidaria era fixata pe cant, existand o legare intre cele 2 paramente cu caramizi dispuse perpendicular pe directia zidului. Dupa aceea sigur ca se rigidizau un nivel, dar practic acest tip de zidarie a avut 2 motivatii. Pe de-o parte economica caci exista o economie de material, si pe de alta parte o motivatie care priveste o izolare termica mai buna, comparativ cu o zidarie obisnuita. Problema este insa legata de modul in care acest tip de zidarie se comporta in timp caci cutremure succesive slabesc aderenta intre piesele zidului, iar posibilitatile de consolidare sunt unele limitate avand in vedere tocmai acest gol intre paramentele de caramida. Dar inca o data, este o modalitate de realizare a unei zidarii curente in perioada interbelica.

Mai vreau sa va mai arat aici cateva detalii legate de schela caci sigur ca tine de tehnica constructiva, si daca va uitati aici cu atentie, de multe ori schelele sunt ancorate de ziduri si nu intotdeauna sprijina cu toate picioarele pe pamant. Practic pe masura ce ridicam zidul, pozitionam console pe laterale care permiteau accesul la inaltimile superioare, iar acest lucru conduce ca de multe ori in paramentele unor ziduri cu suprafete apreciabile sa am o serie de goluri care nu reprezinta niveluri intermediare adica capetele grinzilor, ci reprezinta tocmai acest sistem de montare a schelelor pe care l-ati vazut detaliat in schemele anterioare. Practic daca vedeti un zid avand gauri regulate pe suprafata planului, trebuie sa va puneti 2 probleme, fie a prezentei unor grinzi adica a prezentei unor niveluri pe suprafata zidului, fie urme ale acestor console de montare a schelelor. Aici pot exista diverse variante care presupun si astuparea acestor gauri, astupare care insa este tradata in timp de prezenta unor crapaturi.

Revenind la caramizi, pe langa formatul acesta curent care are inaltime de 3,5-5cm si 30-32-35cm latime sunt si caramizi cu format special, si vedeti aici in zona soclului la biserica curtea vechie, utilizarea unor caramizi speciale. Vedeti tipul acesta de caramida care urmareste coltul, sau caramida care genereaza braul median, dar si caramida la 45 de grade, caramida care defineste forma cornisei, o forma a cornisei in zig zag ce de multe ori nu folosea neaparat caramizi in format special, cat dispunerea acestora la 45 grade, a.i sa se obtina un relief care sa accentueze zona de contact intre suprafata inclinata a acoperisului si suprafata verticala a zidului.

Aici trebuie sa va mai mentionez ca toate aceste zidarii erau legate intre ele pe cele 2 directii cu elemente metalice, legaturi metalice imbinate sub diverse forme, fie cu platbande fie cu elemente circulare si tensionate de tiranti, iar platbandele si tirantii erau pozitionati in grosimea zidului, deci practic in dreptul planseelor de obicei, la partea superioara, atunci cand ajungeam cu zidaria la un nivel orizontal, pe acea asiza pozitionam legaturi.

Paranteza intrebari: 1. Se mai fabrica astazi caramizi in format special? Da. Dar in general nu este vb de mari producatori tondax, siceram, sau alti producatori, ci e vb de ateliere mici care practic fac o caramida sau tigle manuale, si sunt cativa mesteri, in zona transilvaniei in general, care practica si pot livra, dar cantitati mici care nu intotdeauna pot acoperi necesitatile unui santier de restaurare. Este o problema reala si ar avea niste rezolvari dar tin mai degraba de o politica care sa fie dezvoltata si sustinuta de reprezentanti ai autoritatii publice centrale. La Batani de exemplu este un astfel de mester si mai sunt si alti cativa, la rosia sibiu iar exista un atelier care poate sa livreze caramizi si tigle in format special. Este o problema reala pt ca de multe ori le o restaurare se ia decizia aceasta de inlocuire a tiglei vechi, una ce conduce bineinte;es la pierdere de material semnificative, si chiar acum cativa ani a fost un scandal destul de mare in ceea ce priveste inlocuirea completa a unor invleitori istorice, cu tigla ale unui producator destul de cunoscut.

2. Din ce perioada dateaza acest tip de zid cu console, datorata montarii schelelor? E folosit din perioada antica pana in contemporaneitate, unde a fost folosit mai putin. Deci cam pana in perioada comunista. In mom in care au aparut schlelele metalice deja utilizarea acestui sistem de sprijinire a schelelor este abandonata. In mom de fata exista o precizare legislativa foarte clara care mentioneaza obligativitatea utilizarii pe santier a schelelor metalice, si eliminarii schelelor din lemn. Acest lucru din 2 motive, pe de-o parte e vb de o economie de material absolut fantastica, si pe de alta parte e o practica curenta a constructorilor care de fiecare data aveau castiguri semnificative din schelele ce ramaneau dupa inchiderea santierelor. Sigur aici nu ne gandim neaparat la case de importanta scazuta, ci la investitii mari unde schelele reprezinta chiar zeci de mii de metri patrati de suprafata. Revenind la aceste legaturi metalice vedeti aici o modalitate prin care sunt legate in acelasi plan cu platbanda zidurile unei constructii, iar pt a tensiona cele 2 elemente fie foloseam niste elemente dinacestea de torsiune pe care le vedeti aici, fie un dispozitiv care prevedea 2 pane pe directii diametral opuse, batute, generand o tensiune la nivelul platbandelor. Si aceste legari pot fi vizibile si in unele constructii mai importante, fie ca identificam niste capete care nu sunt neaparat de tiranti, adica nu au fost adaugate ci ele au fost pozitionate in mom in care casa s a construit.

Si vedeti aici modul in care sunt legate 2 astfel de platbande metalice.

Inca un detaliu in ceea ce priveste zidaria. De multe ori am observat ca reprezentarile proiectelor de arhitectura nu detaliaza in mod corect modul in care sunt realizate sprijinirile pe peretii laterali. Deci practic caramizile, fata de limita golului care este undeva aici, caramizile trb sa iasa in, adica sprizine spre exteriorul suprafetei. Sa aiba un umar, un sprijin, si le vedeti aici intr-un detaliu la hanul solapolu, o reprezentare destul de sugestiva, o ruina care poate sa fie folosita foarte bine ca material didadactic. De fapt hanul sonapolu in partea dreapta, iar in partea stanga este un detaliu de la ansamblul belu de la gostinari.

Si acum trecem la sistemele de boltire. Iar ca principiu general, bolta fie ca este cilindrica, fie ca e avela, sau alte sisteme de boltire, trebuie sa aiba o baza mai consistenta ca dupa aceea, aici vedeti o schema care arata lucrul asta. Vedeti ca spre baza bolta este mai groasa si se subtiaza pe masura ce ajung spre arc.

Tipuri de cofraje pt bolta, fie ca este din parti laterale care se imbina, fie ca este cu cofraje de tip schelet, iar imaginea urmatoare detaliaza mai bine aceasta tehnica de executie care se raporteaza fie la un gofrag, fie realizarea boltii prin asezarea asizelor inclinate, acest lucru determinand posibilitatea realizarii boltii fara executia unui cofraj. E un sistem mai elaborat si necesita mai multa atentie atunci cand se executa. Vedeti aici o bolta la hagiesti, o bolta cilindrica, in acr manastiresc, care este ramforsata de arce dublouri, si in general boltile care au o oarecare suprafata trebuie sa fie ramforsate de aceste arce dublouri. Vedeti aici arcul dublou este arcul acesta, ingrosarea aceasta suplimentara, practic niste coaste care cresc volumul, si daca va uitati iar cu atentie, exista niste striuri care sunt citibile, care reprezinta urmele cofrajelor pe care a fost zidita bolta. Este o bolta de la 1700, chiar in a doua jum a secolului al 17lea, la hagiesti, un conac in apropierea bucuresti ului.

Un alti tip de bolta care apare in epoca lui Constantin Brancoveanu pe la 1700. Si este regasit de-a lungul secolului al 18lea, este bolta cu pilon central, sau stalp central, ceea ce presupune existenta unor arcaturi, iar la partea superioara a unei calote sferice, trecerea de la planul patrat la cel circular al calotei sferice, facandu de prin intermediul pandantivelor. De multe ori, de fapt atunci cand veti vedea acest tip de acoperire, de sistem de boltire, atunci sa fiti siguri ca e vb de o constructie care are o vechime mai mare de 200 e ani, si in principiu folosita in secolului al 18lea pt constructii importante, la mogosoaia, la hurezi, la potlogi, dar si in cazul catorva case din bucuresti care utilizeaza acest sistem de boltire. Case mai modeste, fie ca era vb de a unor negustori, sau mai pot fi intalnite la resedintele de vara ale unor boieri. Sistemul de boltitre cu stalp central se refera in special la subsoluri, nu este utilizat la nivelurie curente.

Un sistem de boltire iara utilizat in sec al 18lea in tara romaneasca cu precadere, si in sec anterioare cu mai putina frecventa dar oricum cam pe la inceputul sec al 19lea deja nu mai este folosit, este cel al boltilor cu penetratii. In sec al 18 in principal pt nivelurile curente este folosit acest sistem de boltire cu penetratii. Penetratiile sigur avand diverse variante, fie ca sunt terminate in semicirculat, fie ca sunt terminate in arc frant, ele genereaza de fapt o bolta cu goluri ce permit lumina sa ajunga in int spatiului si sigur creeaza un spatiu particular, un spatiu vibrat, diferit de cel al plafoanelor drepte. Tot in secolul al 18lea dar in general a doua jum a sec 18lea si inceputul sec al 19lea se foloseste bolta in maner de cos sau in maner de paner este definita in alte studii de specialitate, deci practic este urmarita o forma eliptica. Aici voiam sa va mentionez acelais principiu de a sprijini caramida pe zid, si totodata sigur un cofraj care urmareste aceleasi principii ca cele ale unei bolti in plin cilindru, iar daca bolta este facuta din caramida, atunci modul de taiere a boltarilor, a arcului, a chieii de bolta, este facut urmarind niste reguli care privesc sau urmaresc mediana a 2 puncte care se afla pe planul de nastere al boltii.

Planul de nastere al boltii, aici undeva, 2 puncte, o impartire echivalenta a arcului, si practic pe cele 2 directii imi rezulta dupa aceea pe mediata directia boltarului. Vedeti si o imagine din pasajul comercial Gabroveni care utilizeaza acest sistem de boltire. Vedeti ca racordul intre suprafata verticala si cea a elipsei, este unul atent facut, si nu este unul care sa rezulte colturi sau alte asemenea.

O bolta folosita in sec al 19, si asta inca pe la sf lui, este bolta avela, care reprezinta o suprafata cu dubla curbura. Echivalenta a unui cearceaf face este tinut de 4 colturi, ridicat in aer, si rezulta aceasta suprafata, Si ea la randul ei este decupata cu 4 planuri fie pe un patrat, atunci cand suprafata este un patrat, fie pe o elipsa atunci candsuprafata boltii este dreptunghiulara. Vedeti aici modalitati diferite de tesere a caramizilor dar care urmaresc liniile mediane ale boltii. Deci in coada de peste, si invers, reversul cozii de peste, si cele 2 reprezentari pe care le aveti, iar pt a intelege mai bine poate o fotografie este mai sugestiva. Vedeti arcele care definesc planul dreptunghiular al boltii avela, si modalitatea de dispunere, de zidire a caramizilor, de la baza catre varf, ajungandu-se in cheia de bolta care inchide suprafata, daca aici in schema anterioara aveati o rezolvare a unei suprafete patrate, in schema de aici aveti o rezolvare a unei scheme a unei suprafete dreptunghiulare.

Vedeti o alta imagine poate mai sugestiva tocmai pt ca prezinta si stratul tencuit pe jumatate, iar pe cealalta jum se vede modul de tesere al caramizilor. Deci inca o data este o bolta care incepe sa fie folosita in tara romaneasca si moldova la sf sec al 19lea si pana la jum sec 20 este folosita cel putin pt toate subsolurile, sau nu pt toate, pt o buna parte a subsolurilor cladirilor importante. In transilvania, tipul acesta de bolta avela era cunoscut si utilizat mult mai inainte.

Un sistem de boltire ce este specific sf sec al 19lea deci pe la 1870 pana catre 1920 este cel al boltisoarelor, care presupun prezenta unor profiluri metalice care sprijina pe pereti in interiorul profilurilor metalice sprijinindu se pe profilurile metalice fiind dispuse caramizile. Utilizarea acestui sistem are legatura in principiu cu aparitia cailor ferate, caile ferate in tara romaneasca apar la 1869, este data in folosinta prima cale ferata, si practic dupa o perioada de timp este necesara schimbarea profilurilor sinelor, material ce incepe sa fie vandut catre populatie. La momentul respectiv fierul nu era atat de rezistent, si cam dupa 10-15 ani trebuiau sa fie schimbate sinele. O cantitate de fier asa cum spuneam impresionanta care este folosita cu succes pt rezolvarea acestui tip de boltire. Sigur ca ulterior in ultimul deceniu al sec al 19lea profilurile de cale ferata sunt inlocuite de profiluri laminate, avand caracteristici un pic diferite in ceea ce priveste sectiunea, dar nu si in ceea ce priveste expresia plastica. Vedeti aici unul dintre subsolurile unui conac afalat in apropierea localitatii Urziceni la condesti, unde se citeste foarte bine modul de rezolvare al acestui sistem de boltire. Pe langa planseele din sau inchiderile cu bolti, poate cel mai curent sistem este cel al planseelor din lemn, si vedeti aici modul in care erau

realizate grinzile, in partea din dreapta grinzi urmarind o tehnologie primitiva, cu un topor sau cu un fierastrau special, in partea din dreapta unul dintre mesterii traditionali care fac o demonstratie pe terasa scolii noastre de arhitectura si demonstratia a presupus realizarea unei grinzi din lemn. Practic o taiere cu un topor foarte greu, taiere pe laturi ale grinzilor, deci 3 lovituri perpendiculare pe latura grinzii, si dupa aceea urmata de o lovitura care a presupus despicarea suprafetelor taiate si eliminarea restului, rezultand o grinda foarte bine realizata cu muchii perpendiculare, realizata tot asa intr-o perioada relativ scurta de timp, in numai 40min, o grinda ce putea sa fie ulterior pusa in opera. Sigur ca cest tip de prelucrare necesita exercitiu si o precizie foarte mare caci lucrul cu un topor care se opreste mai mereu la cativa cm de picior poate genera accidente cu urmari grave.

Ce vreau aici sa va arat este ca toate aceste grinzi, de cele mai multe ori erau si ele fixate la randul lor cu ancore metalice si vedeti aici diverse modalitati de fixare a lor, fie cu pane care sunt ancorate in zidarie si prinse in lateral, fie cu elemente tot de tip platbanda, legaturile pe care deja le-am mentionat.

Vedeti aici diverse alte elemente ajutatoare, de metal, care genereaza o rigiditate a planseului in plan orizontal. Inca un detaliu pe care vreau sa il subliniez este acest mod de sprijinire a grinzilor in perete, practic grinda nu este pozitionata pana in capatul peretelui pt ca are un joc si atunci exista riscul ca sa existe niste tensiuni care sa genereze o spartura in zid, p de alta parte prezenta acestei zone de aer, conduce la ventilarea capatului grinzii, a.i posibilitatea putrezirii sa fie atenuata, iar ca o masura tocmai la aceasta problema a putrezirii capetelor grinzilor, se puteau grundui sau carboniza la papere a.i sa reziste mai bine la umiditate. Vedeti aici si o combinatie intre grinzile de lemn si grinzile metalice. Practic grinzi metalice care urmaresc directiile principale ale zidurilor iar intre acestea pozitionate grinzi de lemn. Si vedeti tot asa grinzile metalice la randul lor unite de legaturile perimetrale, metalice, si totodata puteau sa fie folosite profiluri laminate destul de scumpe, dar si profiluri compuse.

O sectiune caracteristica planseelor de la sf sec al 19lea. (...) grinzi, grinzi care au la partea inferioara o serie de sipci, batute direct pe grinzi.Peste aceste sipci pozitionate trestie, si dupa aceea tavanul tencuit. O observatie pe care sa o fac este ca in aceasta varianta a trestiei si a planseului din lemn zona dintre suprafata orizontala a tavanului si ce a peretelui capata o ingrosare, un racord mai mare sau mai mic, o ingrosare suplimentara care este necesara tocmai pt a evita crapaturile pe perimetru, existand rigiditati diferite intre planseu si perete. Totodata in aceeasi rezolvare traditionala, pe lateralele grinzilor se bat iar sipri urmate de scanduri dispuse transversal, scanduri care sustin o umplutura din cloturi de caramida, practic un strat care are rol si fonoizolator si termoizolant. Peste grinzi se adauga o dusumea, fie simpla daca podul este necirculat, sau daca este circulat este un etaj curent, o dusumea cu lamba si uluc, sau o dusumea oarba urmata de un parchet. In principiu asta este o modalitate curenta de rezolvare. Ce as mai putea sa mia adaug, la partea superioara poate saprimeasca finisaje diferite, la casele mai avute, deasupra pardoselii din lemn se aseza un strat de mortar din var si peste un strat de caramida avand sigur si rol izolator dar si rol de protectie impotriva incentiilor, sarpantele fiind un element sensibil.

Vedeti in cazul de fata urmele grinzilor unei constructii ce a fost adaugata acestui zid, aici ca detaliu constructiv asezarea grinzilor pe capatul peretelui a generat im pingeri laterale si expulzarea caramizilor spre exterior rezultand niste goluri.

Incheiem aici cu 2 fotografii care prezinta acest sistem , pe de-o parte vedeti la hanul solapolu o bolta avela prabusita, cloturile de mortar, moloz si alte resturi constructive intre suprafata boltii, extradosul boltii si grinzile din lemn. Pe grinzile de lemn urmand sa fie batuta o dusumea oarba iar apoi parchetul, iar in partea din dreapta un plafon al uneia dintre casele importante ale orasului bucuresti, un plafon care s a prabusit in zona de camp si care arata tocmai structura pe care o detaliasem, aceea a grinzilor de lemn, a sipcilor si a trestiei. Peste trestie fiind tencuita rezultand astfel o suprafata plata.

Curs 6 Incepand de astazi, asa cum am spus, o sa fie aceste prelegeri. O sa inceapa colegul meu Balici Stefan cu o prima prezentare care are in centru ruina arheologica si modul in care se poate interveni, care sunt conditionarile asupra acestor obiective. Vor urma prelegeri ale unui specialist restaurator de pictura, componente artistice, e vorba de doamna Cristina Serendan, apoi domnul Horia Mihnea va va prezenta probleme care privesc structura, structurile, urmand sa incheiem cu componentele artistice ce privesc paramente de piatra, zidarie respectiv tencuiala, o prelegere pe care o va sustine domnul Iulian Olteanu. Toti cei pe care i am mentionat, profesionisti ai domeniului, recunoscuti de intreaga comunitate. Suportul discutiei de astazi :ruina. Cand vorbim despre ruina, sigur cu accent pe ruina arheologica, dar in general despre ruina arhitecturala si voi prezenta o serie de considerente teoretice si apoi implicatiile lor practice in ceea ce priveste restaurarea cladirilor, restaurarea de arhitectura.

Incepem cu o imagine a unei ruine ati zice, dar e o imagine inselatoare. Este o ruina proiectata si construita ca atare, in parcul palatului schon Brun de la Viena. Am introdus aceasta imagine pt a incepe mai cu semne de intrebare discutia despre ce este aceea ruina. Sigur ca vom discuta clar cu ce acceptiune privim notiunea aceasta de ruina si in ce fel ne raportam la ea, dar e important de stiut ca ruina a reprezentat o realitate care a preocupat oamenii de cultura de-a lungul timpului si in special incepand cu jumatatea secolului al 18lea european cand dupa cum unii dintre voi stiti, va aduceti aminte de discutiile pe care le-am avut semestrul trecut referitoare la arheologie si am spus de atunci ca

perioada asta a fost una cu totul speciala pentru tot ceea ce inseamna cultura europeana actuala, si a avut in centrul sau oarecum ruina. Ruina arheologica si ruina in general. Ca preocupare filozofica, preocupare artistica si preocupare practica, datorita interesului deosebit pentru ruina care s-a manifestat in aceasta epoca in secolul al 18lea, putem discuta astazi despre niste discipline cu drepturi depline in cultura europeana si in cultura mondiala precum istoria artei, istoria arhitecturii, arheologia, toate s-au nascut in perioada aceasta in relatie cu cercetarea ruinelor antichitatii, bineinteles cu intentia clara de a ajunge la intelegerea culturii antichitatii clasice greco-romane din spatiul mediteranean. Dar acest interes pentru ruine s-a mai manifestat si asa cum vedeti in imaginea de mai sus prin aparitia unor proiecte de ruine care erau ampasate in diferite parcuri in europa. Dar discutia noastra sigru priveste alte aspecte, ruinele intelese ca arhitecturi care si-au pierdut integritatea si capacitatea de a fi utilizate intr-o definitie foarte simpla, bazata pe teoria restaurarii a lui Cesar Brandi. Sigur putem gasi definitii ale ruine in multe alte surse.

Deci o arhitectura fragmentara, care si-a pierdut integritatea, nu mai este intreaga si care si-a pierdut capacitatea de a fi utilizata, sigur cand spunem asta ne referim la utilizarea originala sau utilizarile practice pe care o cladire le are de-a lungul existentei sale. Fac precizarea asta pt ca in mod evident astazi utilizam ruinele intr-un fel, chiar si atunci cand cf definitiei acestea, si au pierdut capacitatea de a fi utilizate, ele pot sa devina elemente importante intr- un scenariu muzeal, intr-un scenariu educational. Deci isi gasesc niste utilizari, dar sigur nu sunt utilizarile directe si pt care cladirile au fost realizate ci niste utilizari asociate pe care noi le atribuim astazi in raport cu intelesul cultural pe care il dam ruinei.

Brandi zice in definitia pe care o da ca trebuie sa ne multumim cu definirea ruinei ca reziduu al unui monument istoric sau artistic care nu mai poate fi nimic altceva decat este, adica nu poate fi spatiu pt productia industriala, nu poate fi spatiu comercial, si nu poate fi decat ceea ce este, adica ceea ce a ramas dintr- o cladire sau dintr-o opera de arta. Stim doar ca Brandi si-a conceput teoria din perspectiva aceasta a istoricului de arta, ceea ce era, si a extins-o si asupra arhitecturii, operelor de arhitectura. Ruina am spus ca constituie o alcatuire fragmentara a unei foste arhitecturi, dar despre fragment putem discuta si altfel. Fragmentul uneori este redus la pur si simplu un reziduu cum zice si Brandi, care nu mai are capacitatea de a evoca intregul. Dar asta numai uneori. Alte ori insa fragmentul poate sa indice date despre intreg si mai ales lucrul asta e valabil in cazul arhitecturii clasice antice grecesti si romane, si ma refer in mod special la arhitectura din blocuri mari de piatra unde fragmentele, elementele componente ale acestei arhitecturi au individualitate proprie sau in orice caz au un loc care poate fi stabilit pe baza unor relatii compozitionale si tehnice foarte clar stabilite prin natura arhitecturii monumentale antice. Vorbim de arhitectura bazata pe ordinele monumentale, ordinele de arhitectura si in aceast asituatie sigur fragmentele au cutotul alta poveste de spus, si cu totul alt potential pt restaurare, ca sa ne intoarcem putin pe terenul notru al discutiilor pe care le purtam la acest curs. Deci fragmentul arhitectural poate cuprinde datele contitutive ale arhitecturii intregi si am introdus aici un citat un pic mai lung dar cred ca totusi merita citit din Manolis Korres, care e un arhitect si cercetator al arhitecturii grecesti antice, coordonator pt multi ani ai santierului de cercetare si restaurare de pe acropola Athenei si autor al nenumarator studii dedicate arhitecturii antice grecesti. Si Korres vorbeste asa despre fragment : Individualitatea membraturilor, aici o paranteza, el numeste si nu numai el, e un termen adoptat in istoria arhitecturii antice, numeste deci partile din care e alcatuita o cladire din aceasta categorie a arhitecturilor monumentale bazate pe ordinul de arhitectura, numeste deci partile ca fiind membraturi, pe baza analogiei daca vreti cu corpul uman, nu e o analogie intamplatoare pe care o facem acum in cercetare, pt ca ea este invocata inca de la origini de istoricii si teoreticienii antici, analogia intre ordinele de arhitectura si corpul uman este o tema pe care o cunoastem, si in privinta cercetarii arhitecturii antice, este relevanta aceasta analogie pt ca ea indica cumva nu doar interdependenta dintre parti, ci relatia organica dintre ele. Doar cu ajutorul tuturor partilor care functioneaza asa cum au fost menite , intregul poate si el sa isi spuna intreaga poveste si sa functioneze. In acest sens intelese membraturile, sigur ca si atitudinea noastra fata de ele este diferita fata de alte fragmente oarecare ale unor foste arhitecturi si revin deci la citatul lui Korres care zice asa: Individualitatea membraturilor este o stare alternativa a arhitecturii articulate, el ii spune “lying architecture” arhitectura intinsa pe sol, pur si simplu s-a rasturnat pe sol, deci o stare alternativa a arhitecturii articulate. Stare alternativa deci nu e o alta arhitectura, e tot aia. Zice daca membraturile se prabusesc, coeziunea lor structurala poate fi pierduta, dar nu si legaturile logice dintre ele pt ca acestea sunt imateriale. De aici rezulta ca este posibil prin observatii sa fie descoperite relatiile si prin intermediul lor conceptul teoretic al constructiei initiale. Cu alte cuvinte membraturile cazute continua sa fie arhitectura, arhitectura desfacuta, care este o forma alternativa a constructiei integre. Sigur sunt mai multe de citit in acest eseu al lui Korrez dar el prezinta foarte bine acest caz particular al fragmentului de arhitectura cand vbm de arhitectura clasica dar el este posibil de intalnit chiar si in alte epoci, ma refer la arh medievala, catedralele gotice, unde intr-o oarecare masura putem intalni individualitatea partilor din care e alcatuit intregul si pornind de la aceasta intelegere sigur ca si demersurile noastre de restaurare se desfasoara pe cu totul alte coordonate decat in cazul altor monumente, altor tipuri de ruine. De aceea tematica aceasta a ruinei arheologice, atunci cand avem de aface cu arhitecturi din categoria pe care am mentionat o e o tematica aparte si trebuie sa o discutam. Alta notiune cu care operam cand lucram cu ruine, dar nu numai, de data asta e o notiune pe care o putem intalni, o intalnim de fapt in lucrul cu monumentele intregi chiar, lacuna. Lacuna este o discontinuitate intr-un element sau un camp constitutiv al elementului, un element ca de ex o coloana sau un zid, sau un cam constitutiv pur si simplu in stratul de finisaj. Cei care ati fost la intalnirea de

sambata la Gostinari ati avut ocazia sa vedeti concret pe teren cum se prezinta aceste lacune si am putut discuta despre ele, dar nu conteaza daca ati fost sau nu, tema ramane importanta si trb sa o aveti in vedere de cate ori operati cu restaurarea unor cladiri in stare de ruina sau cu procese de deteriorare semnificative. Lacuna deci este o intrerupere, o discontinuitate. Nu este lacuna acoperisul lipsa de la turnul de la Gostinari. Aia nu este o discontinuitate, este pur si simplu o parte din caldire care nu se mai pastreaza deloc, si acolo e o alta discutie si vbm de necunoscutele unui context construit in care intervenim prin restaurare, necunoscutele care sunt date de elementele lipsa care nu au lasat urme sau indicii, sau care au lasat dar ele nu mai exista si nu pot fi cunoscute in detaliu. Poate fi vb de plasee care au disparut, vezi cazul nostru de la gostinari, cu turnul, nu mai avem planseele interioare, avem insa o grinda, un ciod de grinda si niste urme de la incastrarea in pereti ale celorlaltegrinzi. Deci un set de informatii care ne vorbesc despre planseele disparute dar doar partial. Raman necunoscute pe care nu le vom putea lamuri. Ultima observatie de natura teoretica pe care dinnou va rog sa o urmariti la Brandi in locul indicat in partea de sus a slide ului la capitolul restaurarea in funtie de instanta istorica, din Teoria Restaurarii, deci considerentul teoretic acesta este referitor la prevalenta dimensiunii istorice, atunci cand avem de-a face cu ruina, tocmai prin consecinta pierderii intregritatii, a naturii fragmentare, instanta istorica cum o numeste Brandi, deci dimensiunea istorica a monumentului respectiv tinde sa devina prevalenta si sa se autopropuna ca criteriu principal de evaluare si de operare cu ruinele. Doar ca lucrurile nu stau niciodata asa de unilateral, deci e vb de o prevalenta a dimensiunii istorice ca urmare a naturii materiale fizice a ruinei, dar asta nu exclude si redescoperirea dimensiunii estetice eventual intr-un alt registru si vorbim de o anumita estetica a ruinelor, exista o astfel de notiune, si cand vbm de estetica ruinelor, vorbim insa de o alta estetica decat cea a cladirii initiale, deci nu vbm de instanta estetica a cadirii, asa cum am analiza-o in raport cu instanta istorica referindu-ne la datele constitutive ale monumentului, ci vbm de o alta estetica care este rezultata din procesul de ruinare si din instituirea in constiinta colectiva, mai ales cum spuneam, incepand cu secolul al 18lea, a acestei sensibilitati aparte pentru ruine. In secolul al 18lea a aparut si un intreg gen in pictura al acelor peisaje cu ruine. A aparut o serie intreaga de manifestari artistice si culturale, prilejuite de ruine, si pana in ziua de astazi exista o atractie speciala pe care o avem fata de ruine, si care e datorata si unei estetici speciale, aparte a acestora. Deci de aia spun ca atunci cand vorbim de prevalenta dimensiunii istorice si reafirmarea acelei estetici, de fapt vorbim in alti termeni decat in teremnii acestui dualism al teoriei Brandiene care stabileste ca monumentul istoric se manifesta in dubla sa polaritate, estetica si istorica. Si apropo de Lying Architecture a lui Korres, de arhitectura aceasta desfacuta, un exemplu frumos de la Selimunte de pe coasta sud estica a siciliei, unul dintre cele mai importante situri ale colonizarii occidentale agrecilor, aria de colonizare occidentala magna, grecia si sicilia, unde s-a manifestat prin excelenta arhitectura dorica, in antichitate evident, si selinunte este unul dintre siturile exemplare unde se gasesc inca temple in aceasta stare pur si simplu dezmembrata, prabusite in urma unor cutremure dar care sunt dupa cum vedeti in imagine, pastreaza componentele aproape ca in conexiunea lor initiala, si in orice caz intr-o stare atat de buna, incat ele pot sa vorbeasca despre intreg, si incat au permis si reconstructii prin anastiloza de tipul celei pe care o vedeti in imagine si a altora. Multe dintre templele zonei au fost reridicate in picioare prin anastiloza, asta apropo de ce spuneam mai inainte despre fragment si puterea fragmentului atunci cand vorbim de monumente arheologice de o anumita categorie. Altfel fragmentul sub forma de moloz nu are ce sa ne spuna prea mult, o cladire din caramida prabusita nu mai are puterea de evoca prin fiecare caramida un intreg. Nu e comparabil.

Interventii de restaurare a ruinelor, ce facem, cum intervenim, care sunt categoriile de interventii pe care le putem intalni si utiliza atunci cand lucram cu ruine? Interventii arhitecturale, cele care se adreseaza elementelor de arhitectura si caracteristicilor arhitecturale, compozitie, expresivitate, integritate, si aceste interventii arhitecturale pot consta in: integrari de lacune sau intregiri de str sau de finisaje, si in introducerea de elemente noi cu rol arhiytectural in ideea urmaririi acelei unitati potentiale a monumentului. Uneori adaugam elemente noi si cu rol structural de asemenea si voi explica. Dpdv static sau str, (...) de consolidare, de refacere a continuitatii si coeziunii si functionalitatii elementelor structurale, de ex la o zidarie, care in urma proceselor de degradare a ajuns sa fie fragmentata in masive de zidarie cu zone intregi de zid care nu conlucreaza cu cele invecinate, ca urmare a fracturarii. Acolo sigur ca vbm de reteseri care au menirea tocmai de a reda coeziunea structurala si comportamentului unitar elementului constructiv respectiv. De asemenea integrarile de lacune pot avea rol structural, cand e vb de lacune in campul de zidarie, sigur ca ele pot sa puna in pericol stabilitatea constructiei, si atunci integrarea lacunei se face si din perspectiva aceasta a asigurarii stabilitatii, nu doar din perspectiva recuperarii unitatii vizuale si unitatii de percepere a monumentului, ceea ce ar insemna deci interventia perspectiva arhitecturala. Din perspectiva structurala, integrarea lacunelor este importanta pt asigurarea stabilitatii si comportamentului optim al ruinei.

Aceste interventii de refacere a continuitatii si coeziunii se pot face cu sau fara adaugarea de elemente (...) si elemente de armare a rosturilor, atunci cand refacem, retesem o zidarie, refacem conexiunea intre masivele alaturate care nu mai conlucreaza, nu e uneori suficient doar sa reasezam caramizi si pietre a.i sa se refaca dispozitia normala si corelarea functionaa intre ele, si e nevoie uneori sa intreducem si elemente de armare in rosturi, elemente care pot fi mici bare de fibra de sticla, elemente metalice tratate anticoroziv, in asa fel incat interventia sa fie eficienta. Sau uneori e vorba si de pur si simpu completari, adaugare de elemente noi care sunt menite sa rezolve problemele structurale. Apoi, interventii de protectie, indirecte,nu direct pe materia monumentului, ci indirect, e vb de constructii sau acoperiri de protectie, pt structuri ruinate, sau uneori constructii de protectie care isi asuma si functiuni noi, cum ar fi un centru de primire a vizitatorilor, casa de bilete, librarie, cafenea, ceea ce in momentul de fata orice sit istoric important are. Si atunci o constructie de protectie peste o ruina poate sa isi asume si astfel de functiuni noi, sau sigur functiuni culturale, cum e spatiu de expozitie, spatiu de conferinta, spatiu cultural. Apoi o alta categorie, interpretare si prezentare. Accesibilizarea nu se refera doar la accesibilizare fizica, dar si la asta se refera. Si cu atat mai mult cand vorbim de ruine e important sa avem in vedere acest aspecti pt ca ruinele de multe ori nu mai au suprafete de calcare istorice sau niciun fel de suprafete de calcare amenajata care sa permita circulatia in conditii bune in interiorul monumentului sau sitului respectiv. Ceea ce impune introducerea unor suprafete de calcare pt vizitare care pot lua forma unor pasarele sau a unor alei, in interiorul sitului, dar sunt interventii cu rol de accesibilizare. Daca ele se aseaza toate aceste suprafete de calcare pe care le introducem, se aseaza pe cote istorice relevante pt monumentul respectiv, deci pe o cota de calcare interioara a monumentului din epoca cutare , atunci isi asuma si functia de interpretare si prezentare a monumentului pt ca preia o informatie rezultata din studiu si o materializeaza in teren a.i vizitatorul sa poata sa inteleaga mai bine ratiunea si functiunea cladirii respective. Mai putem vorbi sigur de lifturi tot in sensul acesta al accesibilizarii fizice. O ultima categorie de interventie pe care o vom atinge astazi, este cea a reconstructiei, cu semn de intrebare pt ca poate avea mai multe taisuri. Reconstructia stiti bine ca in principiu este o interventie limita, extrema care poate fi acceptabila doar in conditii cu totul si cu totul particulare, adica in urma unor evenimente de tip dezastru, dezastru antropic, cauzat de om care poate fi razboi, acte de terorism, sau dezastre naturale, cutremure, incentii de vegetatie, inundatii, alunecari de teren s.a.m.d care produc ruinarea unor cladiri sau a unor localitati. Atunci se poate pune problema reconstructiei, postdezastru in niste termeni foarte clar stabiliti. Din pacate insa reconstructia este un gest foarte atractiv dintr=o alta perspectiva complet diferita de cea pe care o adoptam noi in restaurare si anume aceasta a entertainmentului, parcuri tematice cu monumente antice reconstruite, exista peste tot in lume, cladiri in centre istorice care sunt reconstruite, se intalnesc la tot pasul, fara ca reconstructia respectiva sa se petreaca in conditiile pe care le-am mentionat si anume situatii limita, in urma unor dezastre, ci pur si simplu din alte considerente. Astea nu intra in domeniul de interes al restaurarii dar le vom mentiona tocmai ca sa stiti cum sa faceti distinctia intre o reconstuctie care poate fi justificata si multele reconstructii care sunt acum pur si simplu motivate pe considerente comerciale sau politice.

Incepem cu cateva exemple de la cele mai simple, interventiile de consolidare, de stabilizare temporara a unor ruine, generate de un dezastru. Si aveti in imagine aici un mic fragment dintr-una dintre bazilicile de la L’Aquila care au fost distruse impreuna cu intreg centrul istoric al acestei localitati, in urma unui cutremur acum cam 15 ani. Unul dintre cele mai distructive cutremure recente din italia, intr-unul din siturile istorice valoroase. In urma acestui eveniment natural, au urmat interventii urgente de stabilizare a ruinelor provocate de seism si vedeti in imagine la bazilica din Collemaggio o interventie a unui inginer dintre cei mai importanti ingineri structuristi, specializati pe interventii asupra patrimoniului arhitectural, Giorgio Croci. Vedeti ca este vorba de niste esavodaje din elemente metalice de schela, de bare si noduri, aparent un lucru simplu, dar un tip de interventie care daca nu se bazeaza pe o buna cunoastere a arhitecturii asupra careia se intervine, si a comportamentului structural al acelei arhitecturi,nu poate produce rezultate bune, sau poate produce chiar rezultate contrarii. Pt ca daca punctele acestea de contact si modul de descarcare a eforturilor din punctele de contact cu ruina catre sol nu sunt gandite in raport cu modul de functionare al acelei ruine, evident ca toata interventia ramane inutila sau cum spuneam poate chiar sa prvoave pagube suplimentare. Deci chiar si asemenea interventie temporara si reversibila care trebuie facuta rapid e un exercitiu foarte important dpdv profesional. Trebuie sa ai capacitatea sa faci astfel de interventii. Inchipuiti-va ca la L’aquila vorbim de cateva mii de cladiri care s-au prabusit in cutremurul respectiv, partial sau ajuns in intreg colaps, si interventiile s-au petrecut in interval de 24h, prima punere in siguranta. Extrem de rapid si pe o scara uriasa. Dupa care au urmat interventiile de punere in siguranta cum e cea de aici, care sunt facute pe un

interval mai mic de timp, si apoi restaurarea. Intre timp biserica din Collemaggio a fost reconstruita in urma seismului si a luat si premiul european pt patrimoniu cultural.

Tot la capitolul stabilizare, insa, discutam in cu totul alti termeni atunci cand avem de-a face cu ruine istorice, ruine pe care le-am mostenit ca atare, in stare de ruina si care au ajuns in stare ruina ca urmare a unor procese istorice si naturale de degradare. In cazul acestor ruine, sigur ca nu putem discuta in aceiasi termeni ca la san francesco di asizi, cand s-a prabusit cupola cu pictura lui Gioto, sau aici la L’aquila. Vorbim in cu totul alti termeni. Aici e vorba de niste ruine care as putea zice ca si-au castigat dreptul de a ramane ruine, tocmai pt ca sunt mostenite asa, si pe care dorim sa le pastram cat mai bine in forma care sunt cu interventii minimale. Interventia pe care o vedeti aici realizata de un inginer tot din italia, din nord, Lorenzo Jurina, asupra unei ruine medievale, a unui castel, e extrem de interesanta, pt ca utilizeaza la maximum ceea ce ofera monumentul. Avem de-a face cu un zid aproape izolat, nu mai are legaturi perpendiculare pe planul lui, cu celelalte ziduri care au existat, ale castelului, dar care au disparut, si a ramas o suprafata de mari dimensiuni, autoportanta, care e vulnerabila la orice fel de sarcina perpendiculara pe planul sau. Ce ar putea fi o astfel de sarcina? Vant? Vantul poate fi suficient sa darame un astfel de zid, sau evident cutremur. Si atunci interventia este o interventie de stabilizare, exact in raport cu aceste potentiale solicitari perpendiculare pe suprafata zidului. Apoi, ce observam? Dpvd constructiv zidul acesta ramas din castel e realizat cu o zidarie realizata cu schele incastrate in zid. E vb de o tehnica cunoscuta din antichitate si utilizata pana in pragul epocii moderne, care consta in

realizarea unei fasii de zidarie, unui strat pana la inaltimea la care zidarul poate sa zideasca, dupa care se incastreaza niste grinzi de lemn in zid, perpendicular pe zid, si se aseaza o schela. Si apoi zidarul iarasi zideste inca o jumatate, sau cat poate zidi de pe aceasta schela, dupa care schela se muta mai sus. Cum se muta? Se taie grinzile pe care erau castrate in perete. Si in felul asta o retea de capete de grinzi de lemn raman incastrate in zid. In momentul in care cladirea se ruineaza si deci nu mai are acoperis, nu mai are finisaje, tencuieli, acele grinzi de lemn devin expuse la exterior si putrezesc si dispar de cele mai multe ori. Rezultatul este o astfel de zidarie perforata regulat de niste orificii in care au existat grinzile de lemn care strabateau zidul si sustineau de-o parte si de alta schela in timpul constructiei. Deci zidul e deja perforat, si exact asta exploateaza Lorenzo Jurina in proiectul sau. Introduce in aceste perfotratii care exista deja in zid, introduce niste tije care conecteaza pe ambele fete ale zidului niste piese de legatura pe care ancoreaza tiranti metalici din cablu fixati in pamant.In felul asta vedeti ca conexiunea cu zidul se face la 2 cote calculate in raport cu capacitatea de rezistenta a zidului la solicitari perpendiculare. Vedeti aici cu rosu schema structurala a acestui sistem de stabilizare si rezultatul este o interventie foarte fina care nu e extrem de vizibila, nu intra in prim-planul imaginii, iti permite sa citesti, sa lecturezi intreaga suprafata arhitecturala a ruinei, si in acelasi timp asigura stabilitatea ei fara sa cauzeze pierdere de material, nu a trebuit data nicio gaura in zid, pt a instala aceste dispozitive de fixare. Absolut remarcabil, e o interventie minimala, reversibila, diferentiata, se poate distinge imediat fata de structura istorica, deci respecta principiile restaurarii si este si extrem de inteligenta solutia.

In stanga aveti o diagrama a unei alte interventii, tot a aceluiasi inginer, pe un alt monument, tot in ruine si vedeti 2 alte principii de stabilizare a ruinei. Pe de-o parte tensionarea zidurilor in axul vertical, tocmai pt a compensa eventualele sarcini transversale pe care le-ar putea primi. Aceasta pretensionare verticala compenseaza fortele orizontale ale unei solicitri de tip vant sau cutremur. Dincoace in celula din mijloc si cea din dreapta vedeti un sistem de cabluri ancorate in ziduri care refac coeziunea functionala, structurala intre peretii ruinei in absenta planseelor care la origine asigurau aceasta rigiditate orizontala si o conexiune intre pereti care conduceau la un comportament structural coeziv. Odata disparute planseele peretii devin vulnerabili, si atunci in cazul acesta el introduce reteaua aceasta de cabluri ancorate in ziduri care refac coeziunea structurala fara sa presupuna adaugarea de plansee. Trebuie sa stiti ca exista fel si fel de solutii testate in medii seismice, pe monumente care au similitudini cu monumentele de la noi, deci nicidecum nu suntem prizonierii betoanelor, ci trebuie sa gandim altfel.

Si aici este exemplul acela cu tensionarea verticala a zidurilor. Vedeti, este o grinzisoara mica in partea de sus, tiranti care sunt ancorati in pamant si care sunt apoi tensionati si niste mici piese de ghidaj care au ca rol doar sa impiedice flambarea acestor tiranti. Contactul cu monumentul este minim, sunt 4 surubele la fiecare piesa de ghidajsi grinzile acestea care stau deasupra. Deci o interventie dinnou discreta, vizibila, reversibila si eficienta , in conditiile in care mentine cladirea in forma ei de ruina. Nu isi propune sa o intregeasca a.i ea sa isi recupereze comportamentul structural initial. Nu il recupereaza dar in schimb asiguram doar compensarea slabiciunilor pe care le are, vulnerabilitatilor structurale.

Acum trecem intr-adevar la ruine arheologice. Nu inseamna ca si aceste ruine pe care le-am vazut pana acum nu au si componenta arheologica, dar acum trecem la ruinele din categoria pe care am mentionato de la inceput, a arhitecturilor din blocuri mari de piatra, arhitectura clasica, grecoromana din spatiul mediteranean, si ruinele pe care le genereaza, care se preteaza la o metodologie aparte de interventie.

Inainte, insa de a discuta despre metodele de interventie directa aspura ruinei, de fapt pe care o sa le vedem imediat si dupa, si in imaginea pe care o vedeti, vreau sa subliniez ceva, si anume o categorie de interventie extrem de simpla si in acelasi timp importanta si eficace, si anume tratarea suprafetelor. Observati diferenta intre cele 2 imagini, cea din dreapta cu monumentul inainte de restaurare, si cea din stanga dupa. E un proiect care a luat si el premiul uniunii europene pentru restaurare in urma cu cativa ani. Inainte de interventie, sigur un peisaj minunat, specific pt insulele grecesti, un monument pitoresc, niste ruine care se ivesc printre tufe, plante mediteraneene. Foarte frumos, dar deloc explicit. Monumentul nu poate fi citit, nici limitele sale, de unde si pana unde e monument si ce e in jur, nici alcatuirea interioara, nici modul de functionare. Nimic nu poate fi citit in starea aceasta. In urma interventiei de restaurare, insa, observati ca e foarte clar facuta distinctia aceasta intre interiorul templului si spatiul inconjurator. Interiorul e tratat cu acest pietris atent selectionat pentru culoarea sa si textura, asemanatoare culoarea cu a pamantului din jur, tocmai pt a se integra cat mai bn in peisajul de ansambul, dar diferit evident de pamantul din jur, prin textura si prin uniformitate si nivelare, explicand in acest fel distinctia dintre un spatiu exterior oarecare si spatiul interior al fostului templu, intr-o maniera care nu este contrastanta violent cu nimic din ceea ce este in jur, nici cu natura, nici cu arhitectura. Un gest extrem de simplu, dar eficace, si specific interventiilor in situri arheologice, si asupra monumentelor arheologice, pt ca acolo in mod special este greu de identificat nivelul de calcare la momentul de incepere al interventiei.

Daca tinem cont ca aceste monumente sunt de fapt aduse la lumina prin intermediul sapaturii arheologice, definitia operationala pe care o folosim pentru patrimoniul arheologic, monumentele aheologice, este cea din cartele si conventiile internationale si care spune asa: “este monument arheologic acel monument a carui cunoastere este obtinuta preponderent cu mijloacele arheologiei”. Deci e o definitie instrumentala, nu imi zice de fapt ce e monumentul arheologic, dar imi zice ca e acel monument pe care il cunosc cu instrumentele arheologiei, iar intre instrumentele arheologiei, cel mai important este sapatura arheologica. Deci atunci cand vorbim de ruine aheologice ne referim in cea mai mare parte din cazuri la monumente care au fost recuperate printr-o sapatura arheologica. Asta ce inseamna? Ca la momentul in care incepe intreg procesul de cercetare si apoi restaurare, nivelul pe care calc, eu omul de astazi, este deasupra ruinei. Incep sapatura arheologica, inlatur acumularile si cobor pe un alt nivel de calcare care trebuie sa fie un nivel istoric, ma opresc pe unul sau mai multe niveluri reorezentative pt functionarea monumentului respectiv. Asta e un gest fundamental pt interventia pe ruina arheologica. Daca nu stiu sa explic nivelurile de calcare, nu pot sa fac de ex distinctia intre fundatie, si elevatie. Daca nu pot sa spun clar care e care, cum sa explic o cladire? O cladire fragmentara, pt ca inca odata, vorbim de monumente care sunt puternic fragmentate si care deci nu mai au capacitatea de a se exprima singure, de a se prezenta, si trebuie descifrate. De aceea revin, acest gest simplu de tratare a suprafetelor de calcare este esential pt ca el tine si de explicarea ruinei, si de prezentarea ei catre un public care nu e de cele mai multe ori, super cunoscator al istoriei arhitecturii si al arheologiei , ca sa stie imediat sa inteleaga ce vede acolo. Trebuie sa fie prezentata ruina, in asa fel incat sa devina accesibila intelectual, accesibila intelegerii, si eventual si fizic, dar nu intotdeauna este necesar ca publicul sa aiba acces intr-un anume spatiu. Asta e gestul cel mai simplu despre care am vorbit si notiunea corespunzatoare lui, si anume suprafata de calcare, e cheie, nu discutam de arheologie daca nu discutam de suprafete de calcare. Identificarea suprafetelor de calcare antice, sau istorice.

Acum trecem la o alta situatie, si o alta operatiune care e specifica arhitecturii arheologice, ruinei argeologice de tip clasic. Ruina cladirilor din blocuri mari de piatra care provin din antichitatea clasica si care se bazeaza pe sistemul ordinului de arhitectura. Procedeul acesta specific se numeste anastiloza, vine din limba greaca unde anastilozis inseamna restaurare, iar in lb greaca moderna, termenul e folosit in general pt restaurare, dar in practica internationala si in thenologia internationala, anastiloza desemneaza acest procedeu aparte, specific ruinei arheologice care consta in remontarea, de cele mai multe ori partiala a unei constructii realizate din blocuri mari de piatra prin asezarea lor in pozitia initiala, sau intr-o pozitie care este plauzibila in raport cu conceptul arhitectural al cladirii. De ce fac aceasta precizare? Nu intotdeauna e posibil prin studiu sa identificam exact pozitia initiala a fiecarei piese dintr-o cladire de tipul acesta. De exemplu acest bloc de arhitrava si friza combinat, deci un bloc de antablament putea foarte bine sa stea si pe capitelul urmator, si pe cel urmator. Nu stim cu precizie pe care o fi stat, Dar stim cu precizie care era pozitia relatica a unui bloc de tipul asta in raport cu capitelul si apoi in raport cu cornisa care venea deasupra. Si atunci descoperind prin studiu aceasta logica constructiva, putem sa propunem o reconstructie prin anastiloza, o remontare a blocurilor in pozitia lor initiala sau intr-o pozitie corecta in raport cu principiile compozitionale ale cladirii din care provine piesa respectiva. Ce mai e de spus, ca anastiloza e posibila doar acolo unde exista fragmente arhitecturale originare care pot fi reasezate in pozitia lor corecta, determinata prin studii, si de cele mai multe ori anastiloza

presupune adaugarea de material nou, de integrare in cazul micilor lacune, sau de completare in cazul pieselor lipsa. Valoarea anastilozei este ca transforma o ruina aplatizata, acea Lying architecture a lui korez, ruina desfasurata la sol o transforma intr-o ruina care isi recapata verticalitatea, isi recapata proportiile, ritmul, elementele compozitionale, sigur, in functie de proportia de material care subzista, se poate castiga cat mai mult din ceea ce reprezenta cladirea initiala. Dar chiar si atat cat este in imaginea aceasta mai mare (sus) , adica 3 coloane dintr-un portic care de fapt flanca un spatiu mai mare, suntem in forumul de la pompeii in ambele imagini, deci un monument de mari dimensiuni, recompunerea prin anastiloza se refera doar la un mic fragment, dar suficient incat sa redea aceste date esentiale, sa ne faca sa intelegem care e proportia, relatia cu scara umana, relatia intre spatiul public deschis al forumului si porticul din spatele, cladirile de mai incolo, si asa mai departe. Toate aceste lucruri sunt recastigate printr-un gest foarte restrans ca anvergura , dar puternic ca efect. Deci anastiloza e foarte pretioasa, dar ea se preteaza la astfel de cazuri. Acum anastiloza s-a practicat in fel si chip de-a lungul timpului. In imaginea din dreapta aveti un caz de pe la jumatatea secolului al 20lea tot in italia, la Precia, adica abrixia, capitoliumul, deci un templu roman, din care se pastreaza fragmente, mai numeroase in partea de jos, mai putine, tot mai putine pe masura ce urca, o anastiloza care astazi probabil nu ar fi acceptabila pt ca presupune o adaugire, o proportie mult prea mare de material nou adaugat, dar care e interesanta pt noi, pt discutia noastra pt ca e foarte didactica imaginea. Iti permite sa nu doar sa vezi distinctia dintre nou si vechi pe care sigir ca o urmarim in orice proiect de restaurare dar nu oricum, astazi nu se mai practica genul asta de completare cu caramida la structuri de piatra, pt ca contrastul e mult prea mare si in final rezultatul este o imagine dezintegrata, nicidecum nu se atinge unitatea potentiala in ceea ce priveste aspectul si imaginea exterioara, pt ca contrastul e prea mare. Solutia asta se practica mult timp in spatiul mediteranean in siturile arheologice, si cum spuneam imaginea e foarte didactica pt ca datorita acestui contrast intelegem ce inseamna anastiloza. Inseamna de ex completari, adaugari cum am spus si am vazut si in imaginea anterioara, ale unor elemente arhitecturale, dar si completari ale unor elemente decorative. Ce te faci cu capitelurile, si vedeti in cazul de fata ce mai subzista dintr-un capitel geminar de la 2 coloane din fundal, un fragment de marmura, dar capitelurile sunt produse din caramida ca si restul adaugirilor, o caramida special realizata pe forma si dimensiunea necesara a.i sa poata sa alcatuiasca geometria de baza a capitelului corintic fara detaliile sculpturale de amanunt. O forma foarte interesanta de a reda capitelul, pastrand sigur rezerva aceasta a materialului care e prea contrastant, dar ca mod de lucru cu forma, e interesant. Mai mult vedeti aici zona de friza, cu inscriptia de dicatoria templului, din care tot asa se pastreaza fragmentul. Datorita evolutiilor epigrafiei , adica a disciplinei care se ocupa cu descifrarea inscriptiilor antice se poate reconstitui o astfel de inscriptie pt ca ea are reguli de transcriere, de conformare a corpului literelor, de distantare intre litere si reguli de prescurtare, inscriptiile antice nu erau transpuse pe largci erau prescurtate ca sa incapa intr-o suprafata data un text mai amplu. Si datorita tuturor acestor reguli care se cunosc si a unor deductii logige, de exemplu in ceea ce priveste numele personajelor, numele imparatului in timpul caruia este dedicat templul de catre un personaj cu rol in ierarhia administrativa. Aceste nume de personaje iara se cunosc, iar toate datele acestea puse cap la cap permit reconstituirea textului inscriptiei intr-o maniera convingatoare si cu un grad foarte mic de imprecizii. Ceea ce a insemnat in cazul nostru si posibilitatea transpunerii acestei inscriptii intregi, dinnou in caramida. Deci vedeti ca sunt tot felul de detalii care trebuie luate in considerare atunci cand se gandeste o anastiloza. Dincoace in imaginea din stanga vedem o alta modalitate de operare cu acelasi principiu de baza, cu acelasi instrument al anastilozei care porneste de la principiul reasezarii fiecarei piese in pozitia corecta in raport cu un monument, pozitia ei initiala, sau o pozitie corecta in raport cu ceea ce stim despre monument. Dar exista situatii cum e aici in imaginea din stanga unde nu se pastreaza decat foarte putine piese. In cazul asta doar partea superioara a coloanelor cu capitelurile si cateva piese din

antablament, 2 bucati de arhitrava si un pic de friza dorica cu metope si triplid. Nu se poate pune problema asezarii pieselor in pozitia lor corecta, pt ca asta ar fi insemnat 10m de sol, suspendate in aer pt ca dedesubt nu se mai pastreaza piesele.

In astfel de situatii cand se pastreaza prea putine fragmente ca sa poata permite o anastiloza desfasurata pe intreaga inaltime a cladirii, se adopta solutiile acestea ale anastilozelor partiale si anastilozelor indirecte, care in anumite cazuri poarta denumirea de mostre dearhitectura, pt ca pur si simplu, cum e cazul img din dreapta, avem cateva fragmente dintr-o coloana doar, deci nu putem sugera un monument, e doar o coloana, nici aia intreaga, si doar 3 tamburi si un capitel. Intr-o astfel de situatie ceea ce s-a urmarit este doar pastrarea pozitiei relative corecte a pieselor, tamburii din partea de mai jos a fusului sunt pusi jos, cel de deasupra e pus deasupra, dar nu sunt in conexiune directa pt ca nu au fost in conexiune directa,si exista acel rost, acel nut, dupa care vedeti ca nici fusul nu este partea superioara a fusului si atunci iara e un rost, si urmeaza capitelul. Dar ele sunt asezate in pozitie relativa corecta, prin aceasta simpla asezare totusi incep si capata verticalitate, nu mai sunt niste fragmente risipite pe sol, ci devin un inceput de sugestie de coloana si evident prezinta si avantajul posibilitatii de a urmari de aproape detaliile sculpturale ale unui element cum e capitelul, care altfel ar fi suspendat in aer, cum spuneam, la o inaltime foarte mare. Deci asta e mostra de arhitectura. Dincoace e o anastiloza indirecta, pt ca totusi nu vorbim doar de un element, nu e doar o bucata de coloana, ci e pur si simplu o parte dintr-o colonada a unui templu doric, 3 coloane, fragmentele lor si cu

fragmente de antablament, dar care nu sunt asezate pe pozitia initiala, ci intr-o forma de expunere in cadrul sitului, expunere muzeala daca vreti. Dinnou coborate la sol pt ca nu mai exista partea interioara a coloanelor iar in felul asta ele devin accesibile pt observatie, intr-un mod in care nu ar fi accesibile daca ar fi asezate in pozitia lor initiala, deci sunt niste avantaje, si evident are o functie preponderent didactica o astfel de anastiloza. Orice anastiloza are o functie didactica importanta, dar asta cu atat mai mult. Deci anastiloza indirecta si mostre de arhitectura. In realitate in situri sigur in functie de fiecare situatie se adopta decizii de toate felurile. In cazul acesta la Priene suntem, observati o colonada care partial este recompusa pana la cota superioara, deci pe toata inaltimea pana la cornisa, 3 coloane, antablament, cornisa pe o zona unde au existat piese pt astfel de recompuneri, iar in rest sunt pur si simplu asezate fragmentele de coloana care mai subzista a.i sa refaca, sa reconstituie ritmul colonadei si suprafata virtuala pe care o constituie, dar totul se opreste la pct maxim pt care avem material origina;.Desi aici sigur se pastreaza si capiteluri la coloanele de alaturi, deci cine ne-ar fi impiedicat sa facem in continuare si sa completam coloanele acestea fragmentare pana la capitel, antablament, tot, pt ca informatia o avem. Da, dar exista acest principiu conform caruia anastiloza se opreste la pct cel mai de sus pt care avem materialul original. Chiar si aici la Presia, vedeti ca este pct terminus al frontonului se pastreaza, deci nu e nicio urma de material nou mai sus decat ultimul element original. Principiul asta se pastreaza in general si il vedeti si aici la Priene unde deci e o combinatie intre o anastiloza completa pana la inaltimea maxima cu anastiloze partiale.

In continuare mai vedem un exemplu de anastiloza recent, ultimul proiect in care a fost implicat si Golfrid Grupen, unul din cei mai importanti cunoscatori ai arhitecturii grecesti, si autorul care a scris cea mai importanta sinteza pana la ora actuala referitoare la templele grecesti. Golfrid Grupen a facut cercetarea acestui ansamblu si apoi a coordonat restaurarea prin anastiloza. Suntem tot pe o insula din grecia, pe insula naxos la sangri, Sanctuarul Demetrei, si aici vedeti in img din dreapta jos felul in care se prezenta situl si monumentul inaintea oricarei interventii, un sit complet nedefinit ca forma, inform si nelizibil, nu intelegi mare lucru din el cu exceptia catorva mici fragmente unde vezi o piatra asezata peste cealalta asa cum vor fi fost, in rest totul este aplatizat, dezordonat. Suprafata este acoperita peste tot cu vegetatie si nediferentiata interior, exterior, nu stii unde esti, daca esti in afara monumentului, inauntru lui, sau in ce zona a monumentului. E tipic pt majoritatea ruinelor arheologice inainte de a se interveni asupra lor. Aceasta stare de amorfa si nedefinita, ori prin interventia de restaurare tocmai asta se obtine, definitia dpdv arhitectural, atat ca forma cat si ca scara, cum spuneam ca proportii, principii compozitionale s.a.m.d. cat si ca relatie intre monument si vecinatati. Si asta a facut si Groupen aici impreuna cu echipa de restauratori, intai o cercetare amanuntita a monumentului, apoi il vedeti din starea ei initiala, in forma de lucru, in care pietrele sunt ordonate in functie de tipul de provenienta posibila, din ce fel de element constructiv provin, evident inventariate, masurate si apoi studiate pt a stabili conexiunile dintre ele, relatiile logice si fizice pe baza urmelor constructive, urme de agrafe care solidarizau blocurile de piatra, urme de trasaj, alte tipuri de urme care sunt de obicei pastrate pe aceste elemente din piatra ale arhitecturii antice si care ne permit sa intelegem monumentul si apoi sa il recompunem. Si in stanga avem rezultatul cu adaugiri saiemnificative de material nou, care poate fi identificat datorita calitatii fizice diferite a pietrei nou excavate, nou extrase din cariera, fata de cea antica care e patinata deci care a suferit si modificari de forma, de suprafata dar si modificari de culoare si textura ca urmare a unor procese ireversibilie care ii confera patina. Spre deosebire deci de piatra veche patinata, piatra noua este nou extrasa din cariera si are alte calitati tactile si vizuale, si e suficient pt a face distinctia intre nou si vechi. Nu e necesar sa introduci caramida ca sa se inteleaga ca e o adaugire. E clar pt oricine ce e adaugat. Se vede si aici la fusul asta de coloana care e fragmentul nou, unde partial o suprafata finita de material nou este asezata peste un fragment vechi de fus partial, este copiat dupa forma unui fragment originar existent, a.i sa se poata monta perfect si sa restabileasca unitatea si rezistenta coloanelor. Rezultatul e clar, e cu totul altceva. Percepi un monument, intelegi o arhitectura, un limbaj, o pozitie. Observati aici in interiorul templului, suprafata de calcare e tratata tot cu un pietris ales in asa fel incat sa fie potrivit ca nuanta si ca ton cu cromatica zidariei, sa nu produca niciun fel de contrast, si in felul asta e o suprafata care e tratata diferit fata de cea din exteriorul templului. In felul asta am dat toate indicatiile necesare pt intelegerea monumentului.

Inca un exemplu mai avem de interventie pe un alt tip de context antic ruina, sit arheologic. De data asta e un anamblu urban, e forum, forumul unei colonii romane din spania, empuries se cheama, inainte si dupa restaurare. Deci nu mai e vorba de un singur monument ci de un ansamblu de monumente in context urban. Sigur doar atat este cercetat arheologic din situl acesta si tesutul urban care evident ca inconjura acest forum nu e dezvelit, decat partial sunt niste sapaturi fragmentare, le vedeti aici. Asa incat obiectul interventiei este doar forumul ca ansamblu care deja a fost cercetat si evidentiat, in schimb nu fusese restaurat si prezentat intr-un mod corespunzator. Ce inseamna asta? Inseamna ca nu exista nicio distinctie clara intre nivelul de calcare, in interiorul spatiului deschis al forumului, al piatetei forumului, in interiorul porticelor care o flancau, in interiorul diferitelor incaperi si constructii care se desfasoara in jurul spatiului acesta central al forumului, niciun fel de distinctie clara, nicio distinctie functionala, ci pur si simplu un camp de ruine nediferentiat. In urma interventiei prin cateva gesturi minore situatia e radical diferita. Deja ansamblul este inteles, explicat, prin gesturi cum spuneam foarte discrete. In principal este vb de tratarea suprafetelor de calcare. Suprafata de calcare, vedeti a spatiului deschis, al forumului piatetei e tratata cu un pietris fin de o anumita culoare, cu o anumita nuanta. Apoi gradat spatiul acoperit dar deschis din jur, porticele e tratat cu un pietris fin de o alta nuanta, dar din aceeasi culoare ca face parte tot din spatiul central al forumului. Si apoi spatiile interioare ale unor cladiri care flancau forumul, sunt tratate cu alta culoare sau alte culori de pietris, dar bineinteles nuante atent alese, sa nu produca niciun fel de contraste nepotrivite intre cromatica variata a zidurilor ruinelor si noile suprafete introduse, deci foarte atent.

Mai mult, cateva alte detalii, vedeti ca aici e vb de o platforma si dincoace unde a fost puria, spatiul administrativ al orasului, care erau ridicate cateva trepte cu cateva trepte deasupra spatiilor porticelor forului. Acolo s au introdus aceste platforme noi. Platforme pt ca nu se pastreaza nimic din elevatiile acestor constructii, ci doar costamentul, la curie vedeti nu e nici macar un bloc de piatra care sa se ridice deasupra cotei de calcare antice. Si atunci este introdusa o platforma pe locul acela, pe care este marcat cu culoare partiul constructiei, din care cum spuneam se pastreaza doar partea de postament, de baza. La fel si dincoace o platforma si atat. Dar astea sunt suficiente pt a reda ierarhii functionale, ierarhii simbolice ale spatiului care in cazul forumului este si economic si politic si religios, deci exista o serie intreaga de ordini, de ierarhii care intro forma cum e cea din imaginea din stanga, sunt pierdute total. Aici e totul aplatizat, pot sa sesizez doar niste geometrii de baza, dar atat. Dincoace in schimb sunt recuperate toate aceste elemente prin doar cateva gesturi foarte simple.

Acum trecem la acoperiri de protectie, am zis ca discutam si despre aceste interventii indirecte asupra ruinelor. Deci acoperirile de protectie sunt interventii indirecte care au ca rol asigurarea unor conditii optime de conservare a ruinei fara sa trebuiasca sa recurgem la reconstructia ruinei, lucru care cum spuneam de la inceput, poate fi valabil doar in anumite situatii extreme postdezastru, in niciun caz in situatia unor ruine istorice. Aici suntem in spania la Gurgos, ruinele bisericii unei manastiri sf ioan, care era un punct important de halta, de oprire pe traseul, drumul de pelerinaj catre santiago di compostela, care dupa cum stiti strabatea intreaga europa occidentala, si era cel mai important astfel de spatiu geografic cultural, religios al epocii, si a revigorat si acum ca eveniment mai degraba turistic, traseul de pelerinaj al sfantului iacob. Revenind la ruina noastra, biserica era ruinata de mult. Ceea ce introduc arhitectii aici este o constructie de protectie care evident fereste ruinele de contactul direct cu mediul extern, de precipitatii si de insorire directa, si in acelasi timp creaza si conditiile pt o utilizare a acestui spatiu ca spatiu cultural. A devenit un centru cultural acest loc, si foarte apreciat, dar ce vreau eu sa discutam este feul in care isi configureaza interventia arhitectii. Preluand cateva idei esentiale de configurare a spatiului unei biserici de tip bazilical, cum a fost aceasta, si anume, stiti ce caracterizeaza modelul bazilical, impartirea in nave longitudinale adiacente, separate prin colonade sau stalpi, pilastrii. Nave din care una este nava mediana care de obicei e mai larga, mai ampla si mai inalta, si navele laterale, 2,4, depinde de biserica, si navele laterale care sunt mai joase si mai inguste. Deci e vb de un spatiu directionat, longitudinal, si ierarhizar, care e dominat de nava mediana si subordonat ei navele laterale. Constructia asta pastreaza aceasta esenta, recunoastem si imediat identificam diferentierea de

spatiu intre nave, dar in acelasi timp se adapteaza si la configuratia ruinei. Pe stanga unde ruinarea e mai pronuntata si zidurile care se pastreaza mai joase, acoperisul coboara mai jos, in dreapta unde ruina e mai inalta urca mai sus. Si in felul asta reuseste sa imbine tipologia spatiala si compozitionala a monumentului initial cu aspectul si consistenta actuala, si imbina de fapt si ideea aceasta de ruina cu ideea de spatiu intreg si utilizabil printr un gest minimal. Nu cad deloc in tentatia de a sugera bolti sau alte lucruri, sigur uitati aici se vede in imagine in dreapta, se vede o pornire de bolta, sigur ca partiul biserici, trama structurala, e cunoscuta, si ca atare se poate deduce o anumita tipologie de boltire. Se pot stabili si cote si tot, pt ca exista suficiente elemente care sa indice aceste lucruri, dar arhitectii nu fac asta, ci cum spuneam, se aseaza direct pe ruina, tocmai subliniind starea de ruinare. Ceea ce rezulta e remarcabil, e o acoperire plata, simpla, mulata pe ruina dar care evova si spatiul bazilical, si ierarhiile care au existat. Vedeti si aici o sectiune prin interventia aceasta, si se conecteaza perfect la elementele arhitecturale care mai exista inca, cum ar fi turnul clopotnita. Deci iata un exemplu de acoperire de protectie, interventie indirecta, care atinge absolut minimal monumentul, in 4 puncte pe linia aceasta a separatiei dintre nave dar nu pe amprenta vechilor coloane, care se pastreaza ca vestigiu, ci langa, doar 4 stalpi, si in rest reazemele sunt pe zidurile perimetrale care au capacitatea de a sustine o acoperire, bineinteles cu completarile necesare retrase din planul zidariei, vedeti.

Deci asta e o alta categorie de interventii importante pentru ruine, avem nevoie de multe ori, nu intotdeauna de constructii de protectie din motive, sigur ele trebuie sa fie in principal motivate de ratiunile de conservare a ruinei, in mod secundar pot fi motivate si de ratiuni functionale, cum e cazul aici, creearea unui spatiu cultural, public, deci gasirea unei noi utilizari a acestui loc. Ultimul caz de care vreau sa discutam pt a introduce in discutie reconstructia, pt a o ilustra. Reconstructia care spuneam ca poate fi acceptabila doar in situatii limita in urma unor dezastre, sunt chiar multe cazuri de reconstructie care se desfasoara in lume in momentul de fata, sau s-au intamplat in ultimii ani, va aduc aminte de Mali, de distrugerea mausoleelor din tombuctu, de catre rebelii islamici, si a urmat reconstructia acestor mausolee, cu implicarea unesco, tombuctu oricum este un sit inscris in lista patrimoniului mondial. Va aduc aminte de asemenea de nepal, de cutremurul de acum cred ca 10 ani, un cutremur distructiv care a distrus mare parte din monumentele importante din catmandu, acesta fiind un sit important istoric arhitectural, inscris si el in lista patrimoniului mondial, si si acolo s-au facut in ultimii ani reconstructii ale unor monumente bazate pur si simplu pe documentatiile existente si pe putinele vestigii care au mai putut fi recuperate in urma cutremurului devastator. Sa nu mai spun de siria sau iraq, si distrugerile din razboaiele recente, de alep, si de palmira, unde sigur inca nu s-au produs reconstructii dar sunt discutii care se poarta. La alep probabil ca va incepe un program amplu de reconstructie a zonei sucului si a centrului orasului. La palmira discutia e mai delicata pt ca acolo vorbim de niste situri arheologice care functionau doar pt turism si mai ales pt turismul occidentali, care vizitau aceste locuri si care le apreciaza in mod special.

In urma crizei prelungite din siria stim bine ca populatia traieste in niste condiții absolut dificile. Asa incat s a pus problema cumva a imoralitatii inceperii unui proiect de reconstructie a palmirei atata timp cat populatia din siria nu poate sa fie sprijinita,ajutata sa revina la un mod de viata normal. E interesant subiectul pt ca ne aduce cumva înapoi la ceea ce trebuie sa avem tot timpul in minte,pt ce facem, pt cn facem restaurarile. Noi ca arhitecti sigur ca trebuie sa recunoastem ca un pic facem si pt noi pt ca pur si simplu ne face placere, avem satisfactie personala profesionala. Dar orice gest pe care il facem asupra patrimoniului il facem pt oameni, si nu pt oamenii din viitor ca aia e o chestie abstracta, sa zici ca faci pt generatiile viitoare, sigur ca da, in sensul in care vrem sa ne asiguram ca monumentele astea nu vor dispărea pana cand or sa ajunga in grija altor generatii. Dar nu pt asta facem, facem pt generatiile actuale, pt noi toti cei care traim astăzi si trebuie sa ne bucuram ca societate de acest patrimoniu si sa putem sa ne extragem din el ceea ce cautam, pe plan spiritual, pe plan intelectual. Si atunci daca intelegem lucrul asta, sigur ca orice propunere am face trebuie sa o punem si in contextul social, si de aceea palmira si o discuție despre fonduri uriase pe care le ar mobiliza statele occidentale ca sa reconstruiasca ruine in conditiile in care populatia din siria este in criza, este intr adevar o discutie sensibila, trebuie gandit bine inainte de a actiona. Dar altfel strict in raport cu principiile teoretice ale protejarii patrimoniului cultural, sigur ca acolo s ar putea pune problema unei reconstructii, pt ca e vb de o distrugere de tip terorist si exista o documentare a monumentelor respective si se poate actiona in

spiritul acesta al reconstructiei. Dar in afara de multele cazuri despre care putem discuta din lungul si largul mapamondului am ales 2 exemple din germania, recente. Unul este dresda, frawn kirche, biserica emblema a arhitecturii baroce, a acestui oras baroc absolut fantastic, o biserica de secolul 18 care definea silueta si in jurul careia gravita de fapt intreg orasul ostoric si care a fost bombardata odata cu intreaga dresda la sfarsitul celui de al 2lea razboi mondial. E unul dintre cazurile tragice, multe din nefericire, dw distrugere salbatica. Dresda a fost bombardata cand nu mai exista niciun motiv sa o bombardeze, razboiul era practic ca si terminat, iar in dresda mai era populatie civila care a fost masacrata. Bombardamentele aliatilor pracfic au ras de pe suprafata pamantului orasul dresda. Odata cu el frawn kirche, aceasta emblema. Dupa razboi, in germania dw est, Germania democrata a reconstruit o parte din orasul istoric, dar nu si frawn kirhe. Aceasta a ramas ca ruina memorial in mijlocul orasului, in miezul orasului. Din ea se pastrau aceste fragmente de ziduri pe care le vedeti, si in rest din toata aceasta masa enorma de moloz cu minutiozitate au fost extrase toate pietrele care mai puteau fi utilizate si identificate, si toate au fost catalogate, masurate, inventariate, si apoi introduse intr o schema generala de reconstructie. Au existat mai multe incercari de a reconstrui biserica dar nu s au intamplat pana dupa unificarea germaniei., dupa caderea zidului berlinului si in anii 90 a aparut acest proiect de reconstructie care de data asta si q gasit suficienti adepti, fonduri, mare parte din donatii, fundatii care s au apucat de asa ceva si a fost reconstruita biserica asa cum o vedeti.

Ce este interesant e insa de vazut daca ne uitam si la detalii cum putem citi aceasta recobstructie. Este o reconstructie postdezastru, am putea spune, chiar daca s a realizat la 50 de ani dupa dezastrul respectiv, si nu imediat cum se intampla in cele mai multe cazuri, dar e o reconstructie de tip postdezastru. In felul acesta a si fost justificat. Dar in acelasi timp e o reconstructie care isi asuma si niste mesaje aparte. Intr o reconstructie normala, daca ar exista asa ceva, o reconstructie normala, am repune totul la locasa cum se poate, adica reutilizarea fragmentelor existente, compketat cu material nou, dupa care in baza principiilor obisnuite cu care operam in restaurare, am face o integrare a fragmentelor, adica cele originale pe care le vedeti aici innegrite, pt ca au fost distruse in urma bombardamemtului care a provocat incendii, deci sunt urmele incendiilor din dimpul distrugerii. In mod normal astea se curata, intr o restaurare normala, piatra asta se curata, se estompeaza, nu dispar complet urmele, e clar ca se estompeaza, si orice am fi adaugat am fi tratat cromatic in acea procedura care se numeste integrare cromatica, exact n sensul etomparii diferentelor si pastrarii diferentelor doar cq sa poata fi identificat materialul original. La o privirea imaginii de ansamblu general in orice interventie urmarim integrarea. Ei bn ei nu numai ca nu au facut asta, dar aproape programatic este exploatare a acestui contrast, si in felul asta fiecare piatra veche devine un fel de monument al monumentului care a fost, un monument in amintirea bisericii distuse si in amintirea distrugerilor. Deci intreg gestul isi asuma si simbolistica asta a comemorarii unui eveniment distructiv. Nu este doar un gest care recupereaza arhitectura si sensurile initiale ale cladirii. Un mesaj politic foarte clar, dupa reunificarea germaniei sunt reconstruite si piesele simbol care au fost distruse in al doilea razboi mondial. Si cealalta piesa simbol e ce vedeti in imaginea din dreapta, si anume castelul din berlin, castelul principilor si apoi al imparatilor. Deci sediul puterii politice militare administrative care a fost distrus tot in al doilea razboi mondial,evident in urma bombardamentelor si imediat dupa al doilea razboi mondial cand germania democrata a decis raderea tuturor ruinelor care mai existau, au fost inlaturate si pe locul respectiv a fost construit noul parlament al republicii democrate germane. O cladire modernista, postbelica, interesanta. Dupa 90 dupa unificarea germaniei a aparut ideea aceasta q reconstructiei castelului din berlin si in cele din urma palatul parlamentului RDG a fost demolat si a fosr reconstruit acest palat, aici vedeti o randare, dar e gata acum, cred ca a fost inaugurat sau urmeaza sa fie inaugurarea acestuia.

E o reconstructie intr o scara nemaipomenita, intr un loc care nu putea sa il justifice si intr un context care nu poate sa il justifice decat politic. Ca gest politic, in niciun caz ca gest de restaurare si in niciun caz intr o logica a protejarii patrimoniului cultural. Deci asta e o extrema a reconstructiei care iese clar din schemele teoretice si cobceptuale cu care operam in restaurare. Nu inseamna ca nu e un caz interesant de discutat, dwspre cum evoluează societatea de astazi, ce mesaje politice incep sa se propage prin astfel de gesturi s.a.m.d. In stanga vedeti ruina inventata de la schon brun cu care am inceput discutia de azi si in dreapta pe locul unor ruine care au fost înlăturate, demate, reconstruita o cladire care nu are decat aspectul celei initiale, partial dupa cum vedeti partea din stanga e configurata totusi voit modern, pt a nu produce o confuzie totala in privinta originii si rostului acwstei cladiri care e intitulata forumul hudmod si va fi un spatiu cultural. Vom vedea.

Curs 7 6.04.2021 O sa continuam seria prelegerilor pe care le-am inceput data trecuta, cu invitati care au specializari ale unor domenii conexe arhitecturii, dar cu o legatura extrem de puternica in interventia de restaurare si conservare si avem ca invitate pe doamnele profesoare ale universitatii nationale de arta, membre ale departamentului de conservare, restaurare, doamna Cristina Serendan, si Maria Dumbravicean, care va vor introduce, va vor structura o serie de cunostinte legate de interventiile asupra picturilor, ca sunt interventii pe suport de lemn, sua ca sunt pe suport de tencuiala, incercand sa va ghideze spre cunoasterea unor principii absolut elementare in aceasta disciplina. Si doamna Cristina Serendan, si doamna Maria Dumbravicean au o bogata experienta in interventiile care privesc straturile de pictura murala, avand proiecte si sigur, executii ale lucrarilor pe monumente importante ale patrimoniului national, mentionand printre ele Biserica domneasca din curtea de arges, biserica din deal, manastirea humor, biserica catolica din rosia montana, biserica dobroteasa, biserica din robesti, sau multe alte asemenea. Sper ca toata aceasta prezentare sa va apropie mai mult de acest domeniu. Am sa las cuvantul doamnei Cristina Serendan.

Speram astazi impreuna cu colega mea Maria Dumbravicean sa va aratam cateva exemple de posibilitati de interventie pt conservarea si restaurarea picturilor murale, si vom discuta despre contextul picturilor murale, despre structura lor, cate feluri de picturi murale putetii intalni in activitatea voastra de arhitecti

si daca veti dori sa va implicati in partea de restaurare, si principalele probleme de conservare, cu posibilitatile de interventie existente, studii de caz in care vom prezenta cat de importanta este rezistenta unei colaborari stranse intre arhitecti si restul specialistilor care deprind cu restaurarea diferitelor componente artistice.

E important sa cunoastem inca de la inceput ca in interiorul unei cladiri, monument istoric putem avea mai multe tipuri de componente artistice. Suprafetele arhitecturale care au diferite tipuri de decoratii, sau de finisaje, pot sa aiba decoratii in relief, stucaturi, decoratii in teracota atasate, care toate fac parte din conceptul original al cladirii, si acestea sunt parte din componenta artistica, si au nevoie de un tratament special si de o atentie in aceeasi masura in care si picturile murale vor fi tratate. Deci avem ca si componente artistice in cadrul unui monument, nu doar picturile murale, ci si chiar tencuielile aparent fara semnificatie artistica, dar care fac parte si care reprezinta epiderma cladirii. Apoi avem componentele pe suport din lemn, fie ca vorbim despre un iconostas cu pictura pe lemn si cu icoane pe lemn, sau ca vbm de obiectul de mobilier cu destinat special monumentului sau pe parte de tamplarie de lemn. Avem componente artistice pe suport litic, sub forma de structuri sau decoratii arhitecturale pe suport litic care este o specialitate separata si specializare separata in restaurare si aveti nevoie sa colaborati cu specialisti diferiti care au specializari pe toate aceste tipuri de suporturi. Mai exista componente artistice din metal, aparent nesemnificative in contextul interior al unui monumen istoric, dar care sunt valoroase pentru ca fac parte si ele din conceptul designului interior. Pot fi corpurile de iluminat, dar pot fi in acelasi timp si sisteme de incalzire daca exista calorifere din fonta care au decoratii sau care au un stil anume. Si ele fac parte din conceptul si designul interior al monumentului si au nevoie de restaurare separata.

Apoi avem componentele artistice din sticla, care pot fi din vitralii, sticla gravata, diferite elemente arhitecturale care sunt realizate din sticla. Si bineinteles in functie de modul de folosire in realitate a cladirii putem avea cateva elemente care sunt obligatorii, mai ales in cadrul bisericilor, in cladirile care sunt cu rol eclezial, au intotdeauna iconostase sau altare la interior, si aceste iconostase pot avea o constructie din materiale mixte, adica pot fi realizate pe peretele zidit cu o zidarie mixta, sau pot fi realizate pe o structura din lemn, sau pot fi jumatate intre zidarie, jumatate din lemn cum am intalnit in unele cazuri, dar mai pot fi si din piatra, cum este cazul bisericilor catolice.

Cel putin imaginea de la Sf Iosif din Bucuresti, aceasta avand 3 altare, unul principal si 2 secundare, care sunt realizate din marmura. Atunci toate aceste componente artistice au nevoie de specialisti pentru tipul particular de suport pe care il au. In afara de cladirile ecleziale, putem avea chiar locuinte, case de locuit care au si ele decoratii diverse si componente artistice diverse si pot fi chiar de complexitatea monumentelor ecleziale. Nu trebuie sa le consideram monumente secundare doar pt ca sunt case de locuit, unele dintre ele sunt chiar foarte valoroase si foarte diverse si importante ca si concept arhitectural si design de interior. Putem avea tamplarie din lemn, putem avea la vitralii, la usi , la ferestre, decoratii parietale foarte interesante.

Sau mai sunt monumentele vernaculare care ne surprind de multe ori prin solutiile tehnice gasite de mesterii care le-au realizat, si care sunt atipice pentru ca de multe ori au structuri cu un comportament diferit sau poate au solutii tehnice la care nu ne asteptam, si din cauza asta restauratorii sunt nevoiti sa gaseasca solutii inovative de interventie pentru acest tip de monumente istorice si pentru picturile murale pe care ele le adapostesc. In ansamblu o cladire monument istoric poate contine, poate adaposti la interior categorii diferite de componente artistice care au materialele diferite. Aceste materiale, fie ca sunt de natura organica sau fie ca sunt de natura anorganica au nevoiele lor speciale de conservare . Au nevoie de anumite conditii de microclimat, de anumite conditii de expunere si de pastrare, si totusi in acelasi timp sunt adapostite de acelasi invelis. Constructia, zidaria cladirii sau constructia arhitecturala, structura arhitecturala.

Prin urmare ele se afla intr-o relatie de interdependenta cu structura arhitecturala a monumentului si orice modificare in aceasta structura, fie ca este o modificare survenita in urma unei deteriorari, fie ca este o modificare intentionata de schimbare a planului arhitectural, orice modificare in structura arhitecturala induce modificari in starea de conservare a acestor componente artistice. Unele dintre ele sunt mai rezistente, cum sunt componentele pe suport litic, altele in schimb sunt foarte sensibile la modificarile conditiilor de conservare cum sunt materialele organice,lemnul sau alte materiale organice din structura luturilor. Daca ne aflam in situatia unui monument care se afla într-o stare avansata de degradare sau care are picturi murale cu o stare avansata de degradare, trebuie sa stim care sunt posibilitatile dw interventie sau cum putem planifica un proiect de intervwntie, si trebuie sa stim ca exista mai multe posibilități.

Exista posibikitatea unor interventii punctuale care sunt destinate rezolvarii doar unor probleme de conservare punctuale cum este consolidarea stratului pictural atunci cand avem desprinderi numeroase si riscam sa pierdem din pictura murala, sau cum este problema tratamentelor impotriva biodeteriogenilor in siruatiile in care exista degradarea biologica extinsa. Deci acestea sunt interventii punctuale cu destinație clara, care au intentia de a rezolva doar aceste probleme de conservare, si care pot fi concepute sub forma unui proiect de intervenție de urgenta, care bineinteles asa dupa cum sifur stiti pana acuma ca orice proiect de interventie pe un monument trebuie avizat de ministerul culturii,unde exista mai multe tipuri de proiecte (...) care merg la avizre. Unul dintre ele este acest tip de interventie de urgenta, care insa are un parcurs similar cu celelalte tipuri de proiect de interventie. O alta modalitate, o alta posibilitate este de a interveni prin masuri preventive, in situatia in care monumentul istoric are nevoie de consolidari structurale majore, de interventii aparte de arhitectura, care pot afecta picturile murale, atunci este nevoie obligatoriu de asistenta tehnica a unui restaurator specializat pe picturi murale, care se asigura ca interventii de arhitectura pot fi facute in siguranta pt pictura murala, si poate pt a asigura aceasta siguranta a picturii murale, este nevoie de interventii cu caracter preventiv, cum sunt asigurarile temporare ale picturii murale. Pt un proiect de asistenta tehnica este nevoie si aici de colaborarea stransa intre restaurator si arhitect, si este nevoie ca restauratorul sa cunoasca etapele desfasurarii proiectului de arhitectura, pt a putea anticipa riscurile pe care le are pictura murala in timpul operatiulilor de restaurare a arhitecturii si pt a putea propune masurile preventive.

Si bineinteles ca exista proiectul tehnic de conservare, restaurare in care se prinde intreaga gama de operatiuni necesare conservarii, restaurarii picturilor murale. Nu as vrea sa trecem direct la problemele de restaurare, de conservare a picturilor murale, fara sa intelegem putin structura picturilor murale. Si sunt sigura ca toti suntem obisnuiti cu termenul de fresca, am auzit foarte adesea despre fresce, picturi murale in fresca, dar trebuie sa stim ca nu tot ce pare fresca, chiar este fresca in totalitate, adica exista o gama destul de variata de picturi murale care sunt realizate in al seco. In principal, picturile al fresco, sunt realizate pe o structura care poate fi din zidarie sau poate fi o structura de lemn sau din alte materiale, ceea ce noi numim suportul picturii, care primeste o preparatie. Pt picturile din fresca, aceasta preparatie a zidariei, se realizeaza cu mortar, cu mortar pe baza de var, se incepe cu un mortar de egalizare a suprafetei care are o consistenta mai grosiera, este putin mai grosier, si care se numeste Arriccio, si un al doilea strat de mortar mai fin care se numeste Intonaco.

Apoi pe acest strat de intonaco fin se aplica culoarea cat timp el inca este proaspat, de aici si termenul de fresca, al fresco, adica pictura pe proaspat, pt ca stratul de intonaco este practic cu continut de hidroxid de calciu. Acesta este varul hidratat, este hidroxidul de calciu, cu amestec de agregat care poate fi refiinisit cu materiale organice, paie, fibre vegetale sau chiar diferit par de animale, diferite tipuri de agregat. Deci este un amestec de materiale, pt ca varul hidratat simplu ar suferi la uscare contractii mult prea mari si fisuri foarte mari, dar in principiu, culorile pt picturile in fresca, nu se amesteca cu un alt liant, ci doar pigmentii intre ei, se amesteca cu apa si se aplica pe peretele inca proaspat. Apoi varul

hidratat, hidroxidul de calciu din structura intonacoului intra in reactie, incepe procesul de uscare, intra int-o reactie de carbonatare si se transforma, se intareste, pe masura ce se usuca se transforma in carbonat de calciu. Aceasta transformare cuprinde in ea si leaga si particulele de pigment din culoare. Deci practic frescele nu au nevoie de un liant, alt liant adaugat, pt ca ele au ca liant carbonatul de calciu din stratul de intonaco. Doar privind o pictura murala nu este suficient sa stim ca este fresca sau avem nevoie de investigatii stiintifice care sa analizeze lianti. Dar nu intotdeauna acest lucru este posibil in detaliu si avem, exista cateva indicii dupa care noi restauratorii ne ghidam in analiza tehnicii de executie.

Tehnicile pe proaspat, tehnica al fresco, are cateva detalii care se pot realiza doar pe proaspat si ceea ce se vede in imagine este un desen pregatitor incizat cu marginile rotunjite care indica ca el a fost realizat pe tencuiala inca proaspata si practic acesta este un indiciu foarte bun, ca macar o parte din aceasta pictura este reaizata al fresco. Un alt indiciu sunt urmele, amprentele imprimate in materialul elastic, si moale, inca neuscat, dat de urmele de mistrie, de la (...) peretelui sau chiar urme de masto cu care pictorii se ajutau in realizarea picturii. Deci si acestea sunt indicii foarte bune ca avem de-a face cu o tehnica al fresco. Mai putem observa ca tehnica frescelor nu presupune o suprafata neteda, ci stratul de culoare poate sa aiba un relief destul de pronuntat, si chiar dramatic uneori cu impastari, care provin din compozitia, din amestecul de alga, de multe ori din structura sa vegetala.

Dar nu toate detaliile sunt neaparat realizate in fresca, intr-o pictura murala realizata pe proaspat, adica exista etape in evolutia picturii care pot fi parcuse si dupa uscarea picturii, adica exista anumite detalii compozitionale, care sunt realizare al seco, cum sunt inscriptiile, care erau de cele mai mute ori lasate la sfarsit, practic dupa uscarea cel putin partiala a peretelui, inscriptiile erau de cele mai multe ori realizate la finalul picturii unui nivel de schela.

Si atunci treceau clar mai multe zile, si in aceste zile peretele deja se usca. Deci exista si posibilitatea ca o parte din inscriptii sa fie aplicate in al seco si in acest caz era nevoie de un liant, de un material care sa se lege practic de pigment. De cele mai multe ori discutam despre lianti organici.

In cazul picturilor fresca pe structura de lemn, tehnica de realizare a picturilor este similara cu structura pe zidarie, cu diferenta ca in loc sa avem o structura a suportului din zidarie de caramida sau piatra cu mortar, aveam o structura din lemn. Avem fie pereti din barne de lemn, fie pereti auxiliari, secundari, din scanduri de lemn, fixate pe o structura tot de lemn. Pt a imbunatatii aderenta stratului de mortar pe suprafata lemnului, de cele mai multe ori mesterii practicau aceste aschieri pe baza suprafetei, care aveau rolul de a agata in fibra lemnului stratul de mortar, si fenomenul care se petrece este foarte interesant pt ca lemnul era udat inainte de aplicarea mortarului. Prin udare fibra lemnoasa se gonfleaza, se aplica mortarul, iar dupa uscarea materialelor, acestea ramaneau pur si simplu agatate.

Detaliile suprafetei sunt similare, pt ca avem o stratigrafie mai mult similara decat cea a picturii murale pe zidarie, toto 2 straturi de mortar ce cele mai multe ori, deci un ariccio si un strat de intonaco . Exista diferente de compozitie care difera de la o regiune la alta, si difera si in functie de disponibilitatea materialelor, sau de obiceiurile tehnice ale mesterilor, care altfel ca principiu de lucru, este acelasi cu o pictura murala pe zidarie cu diferenta ca, de data asta suportul este din lemn si cu diferenta ca de cele mai multe ori pictura murala pe structura de lemn se aplica la un timp destul de indelungat de la constructia cladirii, pentru ca dupa ridicarea in lemn a structurii arhitecturale, ei lasau o perioada de timp destul de indelungata ca sa permita structurii sa se usuce si sa se reaseze, sa se repozitioneze dupa uscare.

Inafara de acea aschiere a suprafetei lemnoase, era practicata o ranforsare suplimentara, nu chiar cu rolur de ramforsare ci mai degraba tot asa cu rolul de crestere a aderentei stratului de mortar pe suprafata, prin adaugarea de sipci de lemn batute in cuie, cum vedem aici, sau prin adaugarea de crengi pur si simplu, de lemn.

Vedeti aici un perete de lemn care e cazut, din pacate, dar ne lasa sa vedem putin structura adiacenta fixata pe peretele din lemn. Deci practic e o tesatura din crengi de copac, pe care s-a aplicat mortar si s-a realizat pictura murala. Deci este o variatie in structura suportului, si modul de preparare al suportului pt pictura.

Inafara de pictura al fresco, pe zidarie mai putem avea, sau pe structuri din lemn putem avea picturi al secco, care se diferentiaza prin faptul ca pigmentii sunt amestecati cu un liant. Picturile al secco au in general un liant organic. Poate fi o pictura in ulei, poate fi o pictura in tempera, si putem sa observam aceasta diferenta in modalitatea in unele tipuri de degradare pe care le sufera stratul de culoare, aceste exfolieri si fragmentari foarte fine ale stratului de culoare, doar in pelicula de culoare, sunt caracteristice unui strat de culoare cu un liant organic, care a reactionat in mod diferit atunci cand apare o separare clara intre stratul de culoare si suport, suprafata de preparatie.

Atunci este fie o deficienta tehnica majora, fie este doar o reactie diferita a liantului din structura stratului de culoare la factorii de mediu care au actionat asupra picturilor. Picturile in tehnica al secco , care sunt realizate pe o structura de lemn, au o tehnica usor diferita pt ca ele au o preparatie diferita a lemnului. In principiu, la imbinarea, deci avem peretele din lemn, format din barne de lemn dispuse orizontal sau vertical in functie de constructie, dar imbinarea acestor barne de lemn este in general ranforsata cu fasii de panza, panza groasa cu tesatura simpla poate fi din canepa, de cele mai multe ori, peste care s-a aplicat preparatia pe lemn. Preparatia peretelui, de data asta nu mai este cu mortar, ci este cu grund, un amestec, din analizele efectuate grundul era un amestec de gips cu liant, cu clei animal, de cele mai multe ori, aplicat pe toata suprafata, nu neaparat intr-un mod uniform, deci nu il aplicau cu gletiera, cum stim noi astazi, ci il aplicau cu bidineaua, cu pensula aplicau acest grunt, tot in 2 straturi. Un strat poate mai grosier care realiza suprafata si apoi un alt strat care putea sa confere o grosime suficienta a grundului si sa dea suficienta finete suprafetei pt a putea picta pe ea.

Ceea ce vedem in imagine este o tehnica tipica al secco in bisericile de lemn din romania. Este o tempera, ii spunem tempera pt ca liantul este cleiul animal si una din caracteristicile acestor picturi este ca au un liant slab concentrat, deci picturile devin mai elastice, dar in acelasi timp mai sensibile la umiditate si la agentii, factorii de degradare. Asa cum va spuneam suprafata nu este neaparat uniforma, nu este neaparat regulata si putem vedea indicii tehnice interesante cum ar fi aceste scurgeri de grund pe suprafata de preparare, sau chiar urmele de bidinea cu care au aplicat grundul si care ne pot induce in eroare, si ne pot fac sa credem ca avem de-a face cu o tencuiala de mortar si nu cu o tencuiala de grund, sau ca e vb de pictura al fresco.

Scopul prezentarii este sa puncteze aceasta necesitate a colaborarii dintre specialisti in momentul in care gandesc un proiect de restaurare. Voi avea cateva studii de caz, primul un caz fericit, unde colaborarea inca de la inceput intre beneficiar si specialisti, arhitecti, structuristi, restauratori de toate componentele, metal, pictura murala, lemn s.a.m.d, a fost foarte buna si dovada ca proiectul merge bine, interventiile merg bine, si fiecare specialist tine cont de celalalt, si exista o discutie si un discurs al fiecarui specialist in parte si o colaborare foarte buna. Iar altele mai putin fericite pe care le-am lasat la urma, si voi spune la momentul respectiv de ce zic acum ca este o colaborare mai putin buna. Asa cum spunea Cristina, interventia pe un monument trebuie gandita pe ansamblu. Chiar daca multi gandesc componentele artistice ca pe un accesoriu, o bijuterie pe care o punem cand mergem la film sau la teatru, dar ea trebuie sa aiba importanta ei asa cum i-a fost data inca de la inceputuri. Am sa incep primul studiu de caz. Este o casa foarte frumoasa din bucuresti, caracteristica pentru arhitectura secolului 19, sf de 19, inceput de 20, care are foarte multe componente artistice, de la pictura murala, usi pictate, feronerie, vitralii, stucatura, stucatura policroma, elemente de piatra s.a.m.d. Deci are tot ce poate sa aiba o cladire in Bucuresti cat sa primeasca atentia necesara de la toti specialistii interesati pt a o salva. Casa apartine acum fundatiei APIC. Ea a avut un proprietar privat la inceput, dar proprietarul s-a transformat intr-o asociatie, pt ca a zis ca e mai bine pt patrimoniul Bucurestiului sa fie o fundatie pt protejarea partrimoniului cultural. Se afla pe strada Plantelor si interventiile, spuneam, sunt pt toate componentele. Pornind de la consolidare de arhitectura, si componentele artistice enumerate si aici , enumerate si anterior.

Inainte sa incepem orice interventie, casa trebuie sa stiti si voi ca tineri specialisti care poate si speram sa se ocupe de protejarea patrimoniului, trebuie construit acest proiect de restaurare per ansamblu al unui monument.

Intrand la interior avem prima sala importanta, holul hexagonal, decorat cu tot ce se poate decora mai frumos, de la panouri de stucomarmura, stucatura policroma, pictura in ulei pe tavane, un luminator foarte frumos incadrat de ornamente in stuc, si aceste tablii pictate foarte frumos pentru care colega mea Cristina Serendan a facut partea de cercetare stratigrafica, iar noi murlistii ne-am ocupat de cercetarea stratigrafica a tencuielilor istorice din acest imobil.

Inca un detaliu dintr-un alt unghi al incaperii. Inainte de orice interventie sunt aceste imagini. Un detaliu al zonei superioare (n-am apucat sa fac ss) , cu pictura realizata in tehnica ulei, si cateva teste de curatare si indepartare a straturilor asa-zise protectie, straturi de vernis sau selac, cu care sunt protejate in timp aceste picturi.

Detalii de pe stucatura , ornamentele de stuc de deasupra usilor pe care le-ati vazut anterior. Era o stucatura policroma cu foita de aur, acoperita in cea mai mare parte cu foita de aur, ca sa ii dea pretiozitate acestui ornament. In timp foita s-a degradat si chiar daca nu era degradata a fost acoperita cu un strat de vopsea ordinara, deci nici macar un strat de culoare de ulei mai pretios. Cateva detalii de pe panourile usilor pictate (nici asta nu am prins). Si cercetarea stratigrafica cu care noi incepem sa gandim un proiect de conservare pt decoratiile identificate intr-un imobil.

Aici sunt testele facute pe pictura pe suport de lemn.

Si in continuare sunt cateva imagini din incaperile care adapostesc fie decoratie murala, (nu ii spun pictura, pt ca este o decoratie realizata cu sablonul, caruia ii acordam aceeasi importanta chiar daca e cu sablon, ca si unei picturi mai pretioase sa zic, cu elemente realizate mai artistic) si tavanele care au stucatura policroma, sau o sa vedeti mai incolo putin decoratie pictata, chiar cu semnatura autorului.

Despre casa asta s-a scris foarte mult sau mai mult decat despre alte imobile. George Oprea scrie in buletinul monumentelor istorice si daca doriti mai multe amanunte gasiti si in aceasta publicatie. Deci pictorul care realizeaza pictura de pe tavanul dintr-una din incaperi este Echele in 1891. Tehnica este ulei pe suport de ipsos. Testele de copertare sa zic, sau indepartarea straturilor de zugraveli pe care proprietarii de-a lungul timpului le-au aplicat pe decoratia originala, fie din motive estetice pt ca moda s-a schimbat si interioarele nu mai corespundeau dpdv estetic, sau pt ca structura de zidarie a suferit modificari din cauza cutremurelor.

Un alt tavan pictat. Din pacate si stucatura aici e agresiv repictata. Tavanul a suferit chiar o modificare, sa lasat toata structura pe care sta decoratia in stuc, s-a lasat aproape jumatate de metru si a modificat pozitia.

Suntem int-o alta incapere, care la inceput era zugravita cu alb, dar in urma sondajelor stratigrafice am identificat decoratia asta frumoasa cu o imitatie de tapet in zona superioara. In zona inferioara dupa aceste lambriuri din lemn, urat vopsit si lacuit, in spatele acestor panouri de lemn am gasit o imitatie foarte frumoasa de lemn. Iar pe tavan de asemenea este o imitatie de lemn identificata in urma testelor de curatare.

O alta incapere care este decorata cu elemente mai aproape de arta araba, islamica, chiar proiectantul nostru a denumit-o Alhambra, camera alhambra pt care aceste ornamente mai speciale si altfel decat in celelalte incaperi.

Aici suntem intr-o incapere care a fost adaugata ulterior constructiei nucleu. Din acest motiv ea a suferit foatrte multe probleme de statica. Peretii s-au fisurat dupa cum vedeti aici. Ea a fost consolidata si sa zic 60% a fost practic desfacuta. Tavanul acesta frumos cu stucatura a fost desfacut. Elementele de decoratie au fost refacute dupa negativele preluate dupa original. Mie mi-a parut foarte rau dar atunci cand structuristul vine si spune ca structura de zidarie nu rezista, nu putem sa ne batem cu pumnii in piept si sa spunem ca nu, eu vreau sa pastrez aceasta decoratie pt ca este originala, e autentica.

Exista compromisuri si exista sacrificii si ar trebui sa fie gandite pt toate componentele artistice. De asemenea aceasta imagine este dintr-o incapere modificata in timp. Noi o numim sera pt ca are aceasta decoratie cu vegetatie, multa vegetatie, si care face o legatura a interiorului cu gradina plina de vegetatie pe care o aveau la momenul locuirii acolo. Si acum cateva imagini in timpul interventiilor. Asta e, daca va aduceti aminte, tavanul acoperit cu un strat alb de varuiala. Acum e vizibila decoratia aceasta care imita diferite esente lemnoase.

Decoratia de pe pereti si acel lambriu, imitatia de lemn din spatele lambriului real din lemn si cateva imagini de detaliu cu starea de conservare si poate detalii care au fost ascunse sub straturile de zugraveli.

De exemplu aici deasupra usii cu sigurantta a fost un ornament din stuc, poate stuc policrom dupa cum e decorata si incaperea, dar care a disparut. Nu stim ce s-a intamplat dar forma pe care o are aici si in aceasta zona la fel, si fizurile si starea de conservare pe care o are zona aceasta indica faptul ca candva au fost si ornamente din stuc. Cum sunt aici ornamente care au fost eliminate si duse in atelier pt a fi restaurate, pt ca e mai simplu sa le restauram in atelier decat insituu cu muncitorii acolo langa noi. Spuneam ca constructia a avut multe probleme si are multe probleme de statica. De aceea sunt discutii in fiecare saptamana, cu proiectantul, cu structuristul, constructorul, pt a gasi solutia cea mai buna, pt a salva cat mai mult din originalul casei. De exemplu, structura de zidarie avea probleme de statica. A trebuit sa fie consolidata prin inserarea acestor stalpi de beton. A fost sacrificata decoratia murala pt a insera acesti stalpi. Sigur ca au fost inserati in zone mai putin importante, elementele de stuc au fost indepartate si vor fi repozitionate dupa consolidare, iar decoratia murala de pe aceste zone va fi refacuta. E un compromis minim pe care am putut noi sa il facem. Sigur ca atunci cand in biserici avem pictura si la exterior si la interior, trebuie gasita o alta solutie de consolidare a zidariei, a structurii.

Iata inca o imagine cu acest stalp de consolidare care are o structura metalica si ciment. Se kituieste sau se reface nivelul pana la nivelul decoratiei, in aceeasi tehnica ca si originalul, cu o tencuiala, un mortar de var nisip intai, apoi o preparatie de ipsos, si stratul de culoare in tehnica ulei.

Un alt exemplu care e la jumatatea drumului, nici fericit, nici nefericit. Cred ca multi dintre voi ati vizitat acest sit arheologic. Inca mai pastreaza elemente de arhitectura originala. Dar pe langa elementele arhitecturale originale mai are un fragment de pictura care a fost realizat la sf secolului 19, si pt care trebuia gandita o interventie de restaurare. De ce?

Pt ca ea se afla undeva in aceasta zona, intr-o incapere contruita ulterior constructiei initiale. Ea se afla aici. Este o pictura realizata in ulei, pe un suport de mortar, var nisip, si o preparatie de ipsos. De ce trebuia extras?

Pentru ca zidul arata asa, si e popit cu o structura de lemn ca sa nu se prabuseasca pt ca e pur si simplu dupa cum vedeti, degradat in interior. Si constructorul spune ca nu va rezista. Prin urmare a fost aplicat un „fesing” dupa testele de curatare si realizare a acelui proiect de restaurare pe care l-a avizat comisia de componente. Dupa aviz au fost aplicate asigurari pe fata fragmentului ca acesta sa poata fi extras in conditii sigure.

Un alt caz este Tismana, si nu Biserica mare a manastirii Tismana, ci ansamblul manastiresc. Deci un ansamblu reconstruit de-a luungul timpului si care poarta amprenta lui slater (?) si care acum sa zicem nu mai corespunde dpdv al beneficiarului. Vrea mai multe incaperi. Vrea instalatii corespunzatoare, care sa nu se sparga cand sunt folosite. Caldura pt locuitori.

Deci s-a facut un proiect mare de consolidare si de reamenajare, reabilitare a manastirii. Dar acest proiect amplu, mare, maret, nu a tinut cont deloc de componentele artistice, adica aici in spatiile manastiresti, pe holuri, au fost extrase si replantate picturi murale realizate in secolul al 18lea, la 1732 si 1736, care au stat aici, in pronaosul manastirii peste pictura lui dobromir de la 1564. Ele au fost suprapuse, si la 1960 cand a fost un proiect de restaurare, ele au fost extrase si replantate pe holurile manastirii. Din pacate pt ele este o a doua interventie de extragere, si din pacate proiectantul nu a avut mai multa grija decat a avut gheorghe rusu, profesor fara o educatie in acest domeniu, nu era restaurator, era profesor, si la baza era pictor, si consideram ca la acea vreme, echipa de mesteri de pictura a avut mai multa grija de fragmentele de pictura decat a avut proiectantul care realizeaza restaurarea actuala de la manastirea Tismana.

Ele pur si simplu s-au dorit a fi indepartate pt ca structura trebuie consolidata, nu conteaza ca are componente artistice suprapuse, nu conteaza ca are o materie originala care trebuie pastrata, trebuie sa o consolidam si sa o impregnam ciment daca se poate si fier beton. Si noi am fost solicitati de urgenta sa venim sa extragem aceste fragmente pt ca ei trebuie sa faca noi deschideri, mai ample, sa faca arce, etc, dar pt care nu au tinut cont de aceste componente artistice. In cadrul departamentului nostru se efectueaza interventii de restaurare si cred ca vor beneficia macar acum, a doua oara de o interventie de restaurare adecvata. Petru Mortu: Trebuie sa aveti intotdeauna in vedere ca aceste pierderi sunt irecuperabile. Practic nu exista posibilitatea revenirii la o situatie care a produs niste distrugeri sau niste pierderi ale unor materiale, tehnici constructive, autentice, si cu atata mai mult propunerea de interventie si colaborarea cu specialisti implicati din alte domenii este esentiala.

Cristina Serendan: In cazul arhitecturii din lemn, in cazul bisericilor din lemn este foarte greu sa mai gasesti in ziua de astazi meteri care sa stie sa lucreze lemnul si sa poata sa faca anumite interventii punctuale pe partea de structura de lemn. As vrea sa exemplific aici sa zic exemple de succes, voi incheia partea de studii de caz cu exemple in care coolaborarea dintre specialisti a functionat. Nu este cel din imagine, in imagine va arat doar o situatie care pare un caz extrem, este o biserica de lemn ajunsa in stare de colaps, cu o decoratie murala interioara foarte interesanta care poate nu are o valoare artistica deosebita, dar care are in acelasi timp o valoare etnografica pt ca ea ilustreaza chiar detalii de vestimentatie din perioada in care au fost contruita si decorata biserica. Am putea sa credem ca este un exemplu rar intalnit dar in cazul bisericilor cu structura din lemn, din pacate aceste situatii sunt foarte frecvente si bineinteles ca este nevoie urgenta de interventie, de restaurare a arhitecturii. Dar in acelasi timp observam ca sunt elemente decorate cu pictura care au si ele nevoie de interventie Deci practic un proiect de restaurare ar trebui sa includa participarea si a unui restaurator de pictura in aceasta situatie, si va mai arat doar un detaliu. Deci practic, si avem chiar tehnici diferite de pictura pt ca peretii sunt acoperiti cu mortar si pictati intr-o tehnica al secco. In schimb exista elemente arhitecturale din lemn care sunt preparate doar cu grund asa cum am vazut anterior la partea de tehnica. Deci practic aici ar fi nevoie de 2 specialisti de restaurare, pictura, un specialistr de restaurare in pictura, lemn policrom, si pictura pe lemn, si un restaurator specializat pe pictura murala.

Un alt caz, o biserica de lemn din Salcive, este un monument cu o dimensiune impresionanta din lemn. Din afara nu pare impresionant, dar la interior spatiul este absolut monumental si impresionant, dar care din pacate, s-a aflat intr-o stare de conservare apocaliptica as putea sa spun, pt ca ajunsese in stadiul in care practic o parte din structura arhitecturala s-a prabusit si in acest caz au cazut scandurile boltii, partea de paviment a fost deteriorata aproape in totalitate si degradata, colonizata de funghi, deci din cauza conditiilor de conservare improprii, au favorizat dezvoltarea unui atac biologic extins la interior in diferite forme, diferite organisme microbiologice au colonizat. Deci am avut un spectru foarte larg de specii care au afectat aceste picturi murale, dar problema este cum actionezi in cazul unui asemenea proiect pt ca asa cum am vazut si inainte este nevoie totusi de o sincronizare. Pictura murala este clar valoarea acestui monument. El nu este o descoperire extraordinara pe partea de constructie arhitecturala, ci valoarea lui este data in special de decoratia interioara, de decoratia parietala. Oricum intentia unui proiect de restaurare este de a conserva cat mai mult posibil din original. Ori in cazul acestui monument, partea sensibila a proiectului de conservare a fost legata de stabilizarea stratului pictural pe suprafata suportului de lemn. Asa cum vedem, o mare parte din structura de lemn a arhitecturii, a bisericii, este degradata. O parte din elemente s-au pierdut si apa a putut avea acces la interior, spaland pur si simplu straturile picturale de pe suprafata.

Deci practic la inceputul unui astfel de proiect, in momentul in care se gandeste si se planifica proiectul, este nevoie chiar din acea faza de colaborare cu arhitectul pt a reusi sa etapizezi interventiile. Restauratorul propune interventiile de urgenta, asigurarile, tot ceea ce este necesar ca interventie pe partea de pictura pt a permite restul interventiilor de restaurare la partea de arhitectura. Arhitectul colaboreaza cu restauratorul si prezinta etapele de demontari sau tot ce e nevoie, toate etapele parcurse pentru stabilizarea si restaurarea partii de arhitectura a monumentului, si trebuie colaborat in asa fel incat la final sa fie o sincronizare intre ceea ce are nevoie pictura murala, si ceea ce are nevoie structura arhitecturala. In acelasi timp exista posibilitatea de a se gasi solutii impreuna, adica de multe ori ni s-a intamplat ca arhitecti sa aiba niste idei grozave la care noi sa nu ne fi gandit, sau solutii tehnice de demontare. Colaborarea aceasta poate favoriza si gasirea unor rezolvari optime pentru ceea ce presupune un astfel de proiect complex.

Problema majora aici este cu desprinderile stratului pictural care nu sunt intotdeauna vizibile din momentul proiectarii pt ca restauratorii, in general nu au acces la partile suerioare ale monumentului, ei practic cand se conced la un proiect de restaurare exista o schela, dar aceasta iti da doar acces partial, si poti anticipa gradul de degradare sau formele de degradare care exista in monument, dar de foarte multe ori partea de bolti intotdeauna are degradari mai accentuate, mut mai extinse decat s-a crezut initial, si probleme speciale de refixare pe suport pt ca nu te ajuta gravitatia deloc. Practic, in cazul acesta avem de-a face cu un liant slab, o tempera pe lemn, dar situatii similare, cu exfolieri si despinderea stratului pictural se pot gasi si in fresca pe lemn doar ca, in cazul acela, preparatia este mult mai rezistenta, este un suport care este in primul rand rigit, si mult mai rezistent la umiditate.

In cazul grundurilor din gips si clei animal, sensibilitatea la apa este enorma, de multe ori apa in traseul ei de infiltrare solubilizeaza din grund, care apoi recristalizeaza si se usuca dinnou pe suprafete, si ajungi sa ai astfel de zone cu desprinderi. Zone pictate. Aici sunt doar niste culor, o pata dintr-un personaj, dar poate fi un portret care sa se afle intr-un stadiu asa. Tu ca restaurator de pictura trebuie sa te asiguri ca faci totul posibil sa refixezi pe suprafata aceasta desprindere fara sa o deformezi, daca este posibil. Uneori se poate, dar de foarte multe ori aceasta pictura este atat de sensibila incat simpla atingere cu pensula si cu lichidul care consolideaza, cu adezivul care este in stare lichida, pursi simplu sub pensula ea se solubilizeaza si se desface, si o vezi ca se imprastie sub ochii tai, si atunci nu poti sa stii dinainte ce se intampla si cum reactioneaza diferitele solutii de consolidare pe care noi le avem si trebuie facute teste si gasite metode atipice de interventie in situatia in care ai astfel de suprafete.

Aici de exemplu este o astfel de zona in care grundul a fost transportat de umiditatea de infiltratie si reasezata pe suprafata de pictura. Pare o zona aproape compromisa complet, dar ea se poate recupera chiar foarte bine, si principiul de la care plecam in general in astfel de actiuni de restaurare este de a nu pierde nici macar un mm de pictura de pe suprafata. Practic odata proiectul gandit, avizat de minister, incep interventiile la fata locului, propriu zise, si din experienta personala va spun ca una din cauzele de degradare a acesto biserici este lipsa de intretinere, lipsa de curatenie, lipsa de ventilare, este un monument organic, in esenta. Lemnul este un material viu, daca pot sa spun asa, pt ca el interactioneaza foarte rapid cu mediul in care se afla si este sensibil la mediul in care se afla. De aceea poate ca are nevoie de o mentenanta ceva mai atenta si mai organizata, mai consecventa, mai regulata decat o cladire din zidarie. Deci aici nu trebuie sa fim atenti doar la starea de conservare a acoperisului ci totul, toate elementele arhitecturale conteaza, inclusiv modul in care sunt tratate ferestrele care au la origine geamuri din tiraje din acea sticla realizata manual, si care in unele cazuri au fost inlocuite cu ferestre termopan, ceea ce este o eroare majora pt ca impiedica ventilatia naturala a monumentului.

Si practic una din primele actiuni pe care le face restauratorul cand incepe un proiect este sa faca curatenie. Curatenia care poate nu a fost facuta de zeci de ani de zile, o curatenie si o dezinfectie a interiorului. Noi acum vedem curatenia facuta la nivelul podelei, dar in acelasi timp se face o curatare a aerului din interior, unde vedeti ca suntem echipati si cu toate ca proiectul nu a avut loc in timpul pandemiei covid. Asta este echipament de acum 7 ani-10ani, este un echipament normal pe care noi il purtam in proiectele de restaurare din anumite biserici de lemn, care au o flora aeriana fantastic de bogata. Deci am aer care este inca incarcat microbiologic cu o diversitate foarte mare de organisme si atunci este absolut necesar sa ne protejam in primul rand si pe noi care restauratori.

Partea de podea care a fost in acest caz foarte afectata de biodeteriogeni, a fot pur si simplu indepartata din interior si arsa acolo la fata locului. Lemnul contaminat cu fungi, daca nu are valoare artistica, si nu mai are rezistenta mecanica, nu mai are caracteristicile structurale necesare, este nevoie ca el sa fie manipulat corespunzator pt ca reprezinta un focar de infectie, nu doar pentru biserica de langa, dar chiar pentru casele enoriasilor, sau ale oamenilor care intra in mediul din biserica si care pot purta pe haine sau pe incaltamnte sporii fungilor prezenti in astfel de podele. In acelasi timp si podul avea nenumarate tegumente pe care nu le-am putut indeparta, deci practic noi am facut primele interventii de restaurare, de conservare a picturii cu aceste depozite de diverse materiale biologice pe suprafata, pentru ca orice miscare pe suprafata scandurilor de lemn ar fi produs vibratii, si nu stiu daca vedeti aici niste fragmente mici care stau in aer, vibratiile ar fi riscat sa pierdem o multitudine de fragmente de pictura care erau agatate pur si simplu in panzele de paianjeni de pe pereti. Deci practic inainte de a incepe interventiile la structura arhitecturala a fost nevoie sa realizam o protectie, o stabilizare a stratului pictural la interior si sa lucram chiar cu aceste focare de infectie deasupra noastra, care au necesitat masuri de protectie suplimentare.

Deci practic dupa dezinfectia aerului, dupa curatenia locala in santier si ridicarea schelei si crearea conditiilor de lucru, problema uriasa cu care se confrunta restauratorul este primul pas. Chiar daca primul pas vine mentionat si descris in proiect, in realitate nu e neaparat primul pas ca si operatiune , ci cum faci, metoda. Una este metoda de proiectare, alta este lucrul efectiv cu obiectul, mai ales pe bolti si pe suprafetele care sunt deasupra ta si in care orice miscare pierduta produce pierderea unor fragmente de pictura. Cand am ajuns la nivelul boltilor si am vazut dimensiunea dezastrului, ca sa spun asa, mi-am dat seama ca de fapy trebuie sa gasim o solutie, ca in acelasi timp sa asiguram, sa refixam pe suprafata aceste mici fragmente de pictura desprinse, care stateau agatate in panzele de paianjen. Noi am fost invatati inca din scoala si in multe manuale de restaurare, ca una din primele operatiuni este desprafuirea. In cazul acesta desprafuirea ar fi insemnat pierderea a aproape jumatate din fragmentele desprinse de pe suprafata, pt ca indepartarea acestor panze de paianjen, ar fi antrenat cu ele si fragmentele care erau pur si simplu in aer. Dar cu toate astea nu puteam, pur si simplu sa intervenim punctual pe fiecare fragment agatat sau desprins pt ca aveam si astfel de zone pe panze mai groase, si atunci a fost nevoie, vedeti care este stadiul picturii pe bolti, si cum sunt desprinse, si a fost totusi nevoie sa facem o usoara indepartare a depunerilor care erau suspendate pe suprafata. Sa gasim solutia de a nu indeparta si fragmentele de pictura in asa fel incat sa ne permita reasezarea acestor fragmente. O alta problema cu care ne-am confruntat, faptul ca aceste fragmente erau curbate, erau deformate din cauza umiditatii, si in acelasi timp erau lipsite complet de elasticitate. Deci noi daca le-am fi presat pur si simplu pe suprafata le am fi zdrobit ca pe coaja de ou. Si atunci solutia de consolidare si de reasezare pe lemn a trebuit sa ia in considerare intai elasticizarea acestui strat pictural, si apoi asezarea pe suprafata. Si bineinteles ca am gasit o metoda mai putin obisnuita, practic injectam clei animal in lemn si din lemn cleiul migra in stratul pictural si il aducea pe perete. A fost foarte interesant sa ne imbunatatim tehnica de lucru si sa ne imbogatim experienta ca restauratori.

O alta problema a fost desprinderea acestor fasii de panza care asigura jonctiunea, si consolideaza jonctiunea intre scanduri si care fac parte din pictura. Deci ele au fost initial incleiate la rejonctiunea scandurilor si acoperite, pictate deci sub nicio forma aceste fasii de panza nu trebuiau pierdute. Prin urmare au primit un tratament special.

Practic interventia in acest monument a insemnat refixarea pe suprafata a fiecarui fragment de pictura, vedeti cum sta suspendat de panza de paianjen, pe care acest fragmentel erau ancorate individual, cu hartie japon. Dupa care am aplicat acest facing, cu hartie japon, care putea sa dea, sa asigure intreaga suprafata a picturii pentru eventuale demontari structurale, care trebuiau facute de catre colegii arhitecti pt restaurarea structurii arhitecturale.

Cateva din etapele de consolidare ale stratului pictural, si apoi o imagine cu aspectul final dupa asigurarea picturii murale al secco, in tempera, de pe scandurile din lemn. In cadrul acestui monument toata pictura a fost tempera, foarte sensibila la tot. Deci practic pt lucrarile de restaurare la suport am asigurat toata pictura. Aceste protectii trebuie sa stiti ca sunt aplicate cu un caracter temporar, deci sunt gandite sa nu reziste mult pe suprafata, ci sunt gandite si aplicate in asa fe incat indepartarea lor sa se faca fara mari riscuri pt pictura originala. De aceea a fost foarte important ca inainte de aplicarea pur si simplu a facingului pe suprafata sa facem consolidarea si refixarea stratului pictural. Nu este o abordare corecta sau optima pt pictura sa pui pur si simplu hartia, sa o pensulezi sa o incleiezi pe pictura, pt ca in situatia asta tu ai presat si ai zdrobit toate fragmentele dislocate de la locul lor. Ori o interventie corecta de restaurare presupune reasezarea in locul lor a tuturor fragmentelor dislocate si cazute, adica vedeti aici noi practic am refacut un puzzle, prin consolidare. Partea frumoasa a acestei interventii a fost ca la final am avut mai multa pictura decat era la inceput. Ceea ce parea la origine lacuna sau zona de alb, zona de grund, dupa aplicarea facingului a capatat, a integrat imaginea. Deci practic a facut o cantitate la final mult mai mica a lacunelor dupa interventia de refixare a stratului.

Cateva etape din tratamentul acestor fasii de panza cu pictura pe ele, care au fost asigurate, consolidate individual, fiecare in parte asigirate mai intai cu bridee, tot din hartie japon, si dupa aceea integrate in context. Noi am facut aceste asigurari tinand cont si de interventiile la partea de arhitectura, daca au existat componente. Va voi arata in continuare situatii in care se demonteaza anumite elemente arhitecturale pentru a putea rezolva partea de structura arhitecturala. Acolo unde era nevoie sa fie detasate elemente de pictura nu am mai acoperit, ci am lasat libere marginile, dar fasiile de panza au fost consolidate cu facing si ancorate suficient.

Si o imagine de final cu modul in care poate arata un astfel de facing. In cazul acesta el a fost aplicat pe toata suprafata picturii dar exista situatii in care facingul se aplica doar pe anumite zone sau doar perimetral. Depinde de rolul pe care il are in contextul mai complex al proiectlui de restaurare in ansamblu. Ce se intampla atunci cand pictura nu este corect protejata si fasiile de panza nu sunt corect tratate practic se pierde o cantitate semnificativa de decoratie, prin faptul ca pur si simplu aceste fasii dispar. Deci daca va este dat sa intalniti astfel de interioare in bisericutele de lemn, fie acea biserica a fost mutata si fiecare plansa de lemn demontata dar fara a se pastra fasiile din preparatia picturii, fie a suferit un proces de restaurare major, la fel prin demontarea pieselor fara a proteja corect stratul pictural. Deci asta este alternativa atunci cand interventia de consolidare sau de asigurare a picturii murale nu este corect facuta.

Si trec la un proiect care spun eu ca este un caz ce poate fi un model de interventie pe astfel de arhitecturi prin decoratie murala parietala, pe lemn. Biserica de lemn din Ursi unde a existat o foarte buna colaborare cu colegii arhitecti si la care au participat studenti si de la arhitectura, pt partea de restaurare arhitectura, si de la universitatea de arte de la departamentul de restaurare pt partea de interventie de la restaurarea picturilor murale, atat in fresco, cat si iconostasul de lemn. Deci au fost practici de restaurare, a fost o colaborare foarte stransa si un schimb de experienta la fata locului intre studentii arhitecti si studentii de la noi de la restaurare, si care va prezinta o continuare a acestei actiuni de sigurare a picturii murale in vederea lucrarilor de restaurare a arhitecturii cu un caz, o zona in care pictura a fost asigurata, cu hartie japon, pe toata suprafata, dar alte portiuni care au venit doar cu asigurari perimetrale ale picturii, pt ca aici interventie la structura au fost mai putin invazive si riscurile asupra picturii au fost mai mici decat pe alte zone.

Mi am permis sa imprumut cateva imagini doar pt a va exemplifica mersul proiectului de pe site ul fundatiei de patrimoniu care a fost sa spun unul dintre actorii principali in desfasurarea acestui proiect si a fost sufletul proiectului pe partea de organizare si de management general. Noi am colaborat foarte bine, universitatea de arte a fost un partener urias care a si finantat o mare parte din lucrarile de restaurare ale picturii murale si picturii iconostasului. Ele devin destul de costisitoare pe partea de materiale de logistica, de asigurare a transportului. Cand faci bugetul si pui cap la cap cheltuielile se

aduna un buget semnnificativ, dar noi ne-am bucurat foarte mult, studentii au putut avea o experienta foarte buna. Lucrarile au fost coordonate de profesorul Dan Moranu (?) profesor la noi in cadrul departamentului si ajutat in permanenta si preluat apoi de colega noastra Ana Chirita (?) care a fost mana dreapta de la fata locului si care si ea a fost sufletul priectului. Deci asa cum vedeti, partea de restaurare a arhitecturii uneori implica niste rescuri pt pictura si la fel ca in cazul anterior unde aveam totusi o tehnica diferita, mai sensibila, aici observati ca exista asigurari la fiecare fragment de pictura de pe fatada. Este asigurat perimetral sau in cazurile acestor fragmente. Aici a fost nevoie de un facing, pe toata suprafata pt ca prezentau crapluri de contractie, niste fisuri de contractie ale stratului de mortar, care riscau sa se disloce in timpul vibratiilor. Deci normal ca structura de lemn a suferit niste miscari, niste vibratii in cadrul interventiilor de restaurare, si atunci noi a trebuit sa ne asiguram ca totusi nu pierdem bucatele, fragmente de pictura murala.

Observati ce inseamna ridicarea unui perete intr-o biserica de lemn si cat de bine este asigurat stratul de pictura murala, chiar cu un facing dublu in acest caz, si hartie japon si hartie pe lung, pe suprafata, deci a fost o protectie suplimentara a picturii. Tocmai si pt ca uneori poate suntem prudenti, anticipam niste eventuale riscuri, stiind ca poate vor lucra echipe de mesteri, de muncitori care nu sunt la fel de obisnuiti cu sensibilitatea si fragilitatea unei

picturi, si atunci poate ca restauratorul nu poate fi in permanenta langa ei, de multe ori nici nu este indicat, e chiar periculos. Si ne asiguram ca facem tot ce putem pt a elimina aceste riscuri in cadrul interventiilor de lucru.

Dar ca sa putem face acest lucru, arhitectii ne-au permis si ne-au lasat suficient timp de interventie asupra picturii. Acest timp pate sa ia chiar luni de zile, chiar un an de zile. Si observati cat de dramatic poate sa arate, si ce inseamna denontarea anumitor elemente structurale, inlocuirea anumitor piese , elemente, de ex aceasta cosoroaba din lemn care la origine era decorata si ea cu pictura murala dar a fost mult prea afectata, mult prea degradat suportul pt a mai putea fi pastrata. Si acolo unde inginerul structurist spune ca are nevoie de un lemn sanatos, nu mai ai ce sa faci, extragi pictura si daca este posibil, o retranspui pe noul suport sau daca nu, o conservi ca atare.

Daca se colaboreaza bine cu arhitectii si cu proiectantul general se pot gasi solutii interesante de rezolvare a unor probleme care nu pot fi evitate. Observati ce au presupus aceste interventii la nivelul structurii.

Practic demontarea planselor de lemn din bolta, si restaurarea structurii de lemn si apoi remontarea loc, celor care au putut fi remontate insituu. O parte din ele au fost aduse chiar si restaurate in cadrul departamentului nostru.

Si o imagine de final cu biserica cum arata ea astazi, cu talpile refacute cu un material similar cu intr o tehnica similara, cu fundatie corespunzatoare asa cum trebuie ea sa fie si cum a fost la origine cu zidarie uscata din piatra, care bineinteles ca reduce semnificativ transferul umiditatii din sol in structura de lemn care ramane un material sensibil la umiditate si la biodeteriogeni, si din cauza asta toate interventiile care se desfășoară de restaurare pe astfel de monumente trebuie sa ia in vedere aceasta sensibilitate a materialului, nu sa inlocuiasca cu materiale noi impermeabile, sau cu alte proprietati, straine absolut de original, ci sa gaseasca solutii inteligente pt a pastra autenticitatea monumentului atat din punct de vedere tehnic, materiql, cat si dpdv estetic. Si in acelasi timp sa modifice in jur mediul in asa fel incat sa creeze conditiile optime. Solutiile inteligente nu trebuie sa aiba in vedere ploaia cu interventie directa pe monument, ci pot lua in considerare interventii indirecte de ingrijire, chiar a terenului din jur, care sa asigure o buna drrnare a apelor pluviale, un bun circuit al apei, un traseu al apelor in jurul bisericii, care sa asigure o buna ventilare a monumentului, nu cu plante si cu arbori la baza bisericii, si in acelasi timp protectia naturii, in masura in care este posibil.

Cateva inagini dinainte, deci puteti observa cat de distruse erau talpile, practic imbinarile acestea de la baza bisericii nu mai functionau pt ca lemnul fusese degradat si distrus. Biserica era cu talpile asezate la nivelul solului , ceea ce nu ajuta deloc si solutia foarte discreta si foarte buna care a fost aleasa pentru rezolvarea fundatiei, si care face parte din tehnica traditionala a acestor monumente.

Si imaginea de la interior. Abordarea la interior a fost aceea de a face interventiil3 de conservare necesare fara sa intervenim in mod special pt partea de prezentare estetica, tratamentul lacunelor. Deci lacunele au fost lasate vizibile indiferent ca erau lacune la nivelul tencuielii, la nivelul stratului de mortar, sau lacune ale stratului pictural. Si asta nu afost o decizie legata neaparat de buget. Nu. Ci decizia a tinut cont de complexitatea si de extinderea pe care o au lacunele la interior. Adica observam ca avem portiuni destul de degradate din care se mai pastreaza foarte putin, si pe partea de iconostas, si zone care sunt ceva mai bine conservate sau chiar pastrate integral, cum sunt aceste icoane, icoanele imparatesti. Dar in ansamblu, exista o unitate, in aceasta multitudine de degradari pe care le are si am considerat ca lasand doar la nivelul acesta in partea de prezentare estetica, putem sa conservam si autenticitatea monumentului. Mai exista un set de usi imparatesti pe care le vedeti aici, care au fost restaurate si ele. Si chiar dinainte de pictura murala, pt ca aici au existat 2 etape de decorare, prima a fost realizarea iconostasului imediat dupa constructia bisericii, a p4imit o decoratie pictata, dupa care in momentul in care a fost facuta si pictura murala a naosului de la interior si de la exterior, a fost o alta echipa de meșteri, o alta perioada, o alta viziune artistica si cu aceasta ocazie au acoperit si portiuni din iconostas. Au inlocuit elemente, au repictat icoana, si majoritatea icoanelor sunt repictate inclusiv crucea cu "molenile", si aici avem o alta pictura mai tarzie decat cea originala de pe iconostas. Intrebare: in ce conditii este posibila păstrarea lacunelor? As vrea sa spun ca legea care protejeaza din acest punct de vedere prin faptul ca orice interventie de restaurare intr un monument istoric trebuie sa se faca cu avizul ministerului culturii, comisia de componente artistice. Deci cu suportul si cu sprijinul acestei comisii, propunerile de interventie si

propunerile de prezentare estetica pot sa aiba in vedere acest lucru, pastrarea lacunelor vizibile. Cu ajustarile de rigoare, nu am mai avut timp acum sa arat cum putem imbunatati sau cum putem ameliora contrastul acesta foarte puternic uneori, intre lacuna si strat pictural. Exista foarte multe modalitati de a face acest lucru, fara a interveni in autenticitatea ansamblului pictural. Deci se pot gasi solutii. Pana la urma totuși trebuie si beneficiarul sa accepte o solutie de genul asta, adica trebuie găsita o cale de mijloc intre dorinta beneficiarului si etica profesionala a restauratorului, pt ca bineinteles beneficiarul ar putea dori sa aiba o pictura noua, nu am mai reusit sa va arat aici ce se intampla cand avem astfel de picturi noi sau cand intervi prea mult, dar cu o pregatire si cu discutii si cu un training din partea restauratorului, discuții cu beneficiarul poti sa il faci sa inteleaga. Noi aici la Ursi, a fost un succes zic eu, din toate punctele de vedere, pt ca fundatia care s a ocupat de proiect in ansamblu, a tinut o stransa legqtura si colaborare cu oamenii locului, si aceste discutii cu oamenii, invitatia lor de a participa, de a viziona de la distanta proiectul, mersul lucrurilor. Ii implica si ii include in proiectul de restaurare. Aceste proiecte de restaurare nu trebuie sa fie facute in afara beneficiarului, si trebuie sa includa beneficiarul si sa se lucreze si pe partea asta de constientizare a lui, asupra autenticitatii si valorii unui monument. Deci lacunele pot fi pastrate, dar trebuie sa existe o colaborare pe mai multe planuri. Orice completare care se aduce unui element arhitectural sau decorativ, poate insa sa conduca la un fals istoric. Si ganditi va la situatia in care ati avea un text scris pe o foaie de hartie care din diverse motive q fost deteriorat, din aceasta foaie de hartie sunt extrase o serie de fragmente si incercarea dvs de a repune, de a recompune aceasta foaie de hartie. Si intrebarea este ce se intampla in cazul fragmentelor disparute, cum le completam? Putem sa le completam? Oare prin completarile pe care le aducem nu putem sa generam un fals al documentului initial? Sau cum ar fi ca aceasta foaie de hartie sa fie completata cu propriile noastre idei? Sa putem face o paralela, ca un document antic sau medieval, un text scris si deteriorat, sa fie completat in contemporaneitate, rezultand poate o alta idee, o alta interpretare, si sigur o dimensiune a falsului ce nu poate sa fie acceptata.

Deci asta este un exemplu de completare a lacunelor care sunt un fals grosolan, cu toate ca sunt facute in trapetio, nimic din figura, nimic din portret nu mai este original, daca nu este original, dar nu mai exista nicio dovada ca portretele originale au avut aceasta infatisare. Deci nu este suficient doar sa intervi in completarea lacunelor printr o textura diferentiata sau intr o tehnica diferentiata. Conteaza foarte mult autenticitatea estetica a obiectului sau inscriptii care sunt dublate care sunt rescrise, cum e cazul acestei biserici in care au fost refacute nu doar elemente din pictura, in cazul asta pur si simplu repictate, ci chiar inscriptii intregi care au fost refacute, si nu ot ca exista o alta iconografie,ci o faci pur si simplu ca sa se vada mai bine.

Sau o astfel de solutie, si mai nefericita care este de-a dreptul sinistra. In aceasta situatie pur si simplu esti trecut intr o alta sfera artistica, esti rupt din estetica medievala si poate transpus intr o estetica contemporana.

E mult mai cinstit, mai onest pentru monument sa ramana lacunele vizibile, sa fie estompat contrastul intre lacune si stratul de culoare, eventual poate fi aleasa solutia unei conservari arheologice ca aici, in care se lasa vizibile toate etapele de decorare ale epidermei monumentului, si in astfel de situatii castiga in primul rand monumentul, dar castigam si noi pentru ca nu este o estetica falsificata, ci este o estetica onesta, asa cum a ajuns ea in timp.

Curs 8 TPR 13.04.2021 Horia Mihnea – inginer de rezistenta care are numeroase proiecte de interventie pe cladiri cu valoare patrimoniala. Poate cele mai importante dintre ele pe care ar dori sa le mentionez ar fi interventia de la consolidarea bisericii de la Belislavesti, dar si mult mai aproape de scoala noastra, un santier cu numeroase probleme, dificultati peste medie, ar fi constructia bancii Marmoros Blanc, o cladire de importanta aparte, si nu doar ca apartine curentului neoromanesc, dar si ca a fost proiectata de un inginer de care cu siguranta toata lumea a auzit, e vorba de Anghel Saligni, dar si de un arhitect reprezentativ al curentului neoromanesc, si anume petre antonescu, despre care iara, ati auzit in cursurile de istorie a arhitecturii. Incep prin a lista putin ce inseamna inginerie in general. Conceptia generala este ca ingineria se face calculand si dupa ce ai calculat, aduni niste raspunsuri. E extrem de departe de adevar partea asta cu calculul si cu rezultatele in urma calculului, fiindca la calcul ai date de intrare, date de iesire, caclulele toate sunt extrem de precise, datele de intrare variaza in moduri neasteptate de fiecare data. Astfel incat ingineria nu e nimic fix, se bazeaza foarte mult pe experienta, se bazeaza foarte mult pe teste, pe incercari, pe o investigatie detaliata a diverselor tipuri de materiale folosite, si a modului in care sunt compuse intre ele. Practic ce trebuie sa facem pe contructii monument istoric este sa extindem sectorul de investigare si sa descoperim modul in care comporta cladirile asa cum sunt ele, tinand seama ca sunt facute pe o intindere de timp extrem de mare, cu variatie extrem de mare a materialelor care intra in componenta cladirilor. Astfel incat rezultatele nu prea pot fi credibile fara teste precise facute in amplasament. Materialele folosite la cladiri in aproape toate colturile lumii sunt, in functie de vechime, sunt preponderent materiale locale. De ce sunt materiale lcale, e din cauza ponderii constului transportului, in pretul materialului in sine. Abia recent au inceput sa se importe considerabil materiale din alte zone ale lumii sau inclusiv pe teritoriul unei tari dintr-o zona in alta a acelei tari. De aceea tinand seama de particularitatile care tin de materialele folosite care intra in componenta, avem variabilitate extrem de mare pe tot e inseamna rezistente ale materialelor sau moduri in care se comporta. Prima data o sa discutam despre materiale in general si despre variabilitatea materialelor. Putem sa observam ca materialele au o variabilitate in cadrul aceleiasi claciri, considerabila, din multiple motive. Unul dintre motive poate sa fie etape diferite de constructie a cladirii. Alte dintre motive sunt o lipsa a controlului calitatii materialelor. Alt motiv este inclusiv echipa de mesteri care au pus in opera lucrarea. De aceea este imposibil sa estimam cu un nivel inalt de incredere datele de intrare privind rezistenta materialelor sau proprietatile de rigiditate ale materialelor. In cele mai multe dintre situatii incercarile au o distributie statistica gausiana(?). O sa va obisnuiti cu curba lui Gaus de distributie statstica, e prezenta peste tot, in care cele mai multe dintre rezultate se vor plasa la jumatate, scazand catre extremitati cu unanumit ritm. Cu cat este mai plata curba, cu cat este mai mare dispersia, cu atat este mai neclar modul in care este compusa cladirea. Orice interventie pe constructie monument istoric, orice evaluare trebuie sa se bazeze pe o serie de documente premergatoare, cum ar fi raport de incercari de materiale in care sa stii ce materiale ai. Ca sa stii ce

materiale sa incerci unul dintre elementele esentiale este sa stii principalele etape de construire ale cladirii, si pt a le stii pe acestea, le veti face in cadrul studiului istoric. Dupa ce aflam informatii de baza din elementele mici care compun cladirea, uitandu-ne la modul in care evolueaza rezistenta unei cladiri in cadrul unor incercari de penetrari cu ultrasunete sau unui singur element din cadrul unei cladiri, s a observat o variatie extrem de mare a densitatii materialului in sine. Densitatea materialului variaza in functie de viteza de propagare a sunetului prin material, iar pe peretele incercat, variatia este una extrem de mare. Intre 300 si 2000 aproximativ. Adica variatia de densitate considerabila, chiar si de 6 ori mai dens poate sa fie materialul.

Ceea ce in cadrul unei evaluari a uei cladiri, este imposibil sa o reproduci prin calcule. Si atunci singura varianta rezonabila este sa te bazezi pe o mediere a tuturor rezultatelor pt a obtine o informatie relativ credibila. In ceea ce priveste variabilitatea rezistentelor, in dreapta vedeti incercari facute pe blocurile ceramice de la Marmoros in care putem sa vedem ca rezistenta la compresiune variaza intre 5 si aproape 10, adica aproape de la simplu la dublu, pe materiale luate din acea zona a cladirii, din aceeasi perioada. Ceea ce iti da un indice destul de clar privind nivelul de incredere in rezultatele pe care le obtinem. De asta incercam sa explic faptul ca nu , nu avem informatii clare, ci mai degraba in partea evaluare a cladirilor existente trebuie sa ne concentram pe achizitie de date, mai degraba, decat pe o incadrare efectiv a unei cladiri intr-un nivel de risc, sau e greu sa facem o afirmatie despre o cladire bazata pe informatii insuficiente. O alta etapa importanta a evaluarii cladirii dupa ce ne-am obtinut datele primare privind rezistentele materialelor este de a incerca sa identificam cauzele diverselor degradari care apar intr-o cladire. Dintre cele mai importante cauze pot fi cele cauzate de factori externi, cum ar fi apa, apa capilara este un element extrem de intalnit, aproape toate constructiile existente, deoarece daca au fost facute drenuri

pt tinerea sub cintrol a apei, pe cladirile vechi. Cele mai mute dintre ele nu au avut intretinere curenta, si atunci si-au pierdut proprietatile, si au inceput sa adune umiditate in jurul cladirii, si toate materialele folosite, in compozitia cladirilor vechi, sunt poroase, asa ca favorizeaza cumva ascensiunea apei capilare. Materialele hidroizolante erau putine, preponderent se foloseau argile, pe post de hidroizolatii, sau diverse categorii de pamanturi cu permeabilitate redusa. Un efect al apei capilare si al apei care intra in contact cu elementele de zidarie este cel de a transporta odata cu apa saruri. In acel moment sarurile stagneaza in material pana se evapora apa, iar sarurile in contact cu elementele structurale, produc degradari considerabile prin exfolierea straturilor superficiale ale elementelor, in timp relativ scurt. O alta categorie de defecte, pe care le regasim in mod curent, sunt cele legate de intretinerea curenta a cladirilor, si ca urmare, lasarea sa apara diverse plante, sau animale pe suprafata elementelor existente din cadire. Asa numitul atac biologic. Acesta se intalneste in mod curent. Muschi si alte elemente care influenteaza negativ mortarele existente sau elementele care constituie clatirea. Dupa ce am terminat cu factorii astia, avem factorii mecanici care influenteaza comportarea unei cladiri si cumva specialitatea noastra pe factorii astia se concentreaza. Factorii biologici sau apa influenteaza rezistentele in timp, iar noi ne concentram pe starea actuala in care evaluam cladirea sub diversii factori mecanici. Factorii mecanici care pot fi din modul in care a fost construita cladirea, sau factorii externi cum ar fi aspecte tehnice. Tasarile diferentiate sunt una dintre cele mai comune defecte intalnite la cladiri. O sa vedeti in mod curent fisuri pe cladiri existente, cauzate de tasari diferentiate. Tasarile diferentiate apar ca urmare a unuia sau 2 facftori. Unu – fundatii dimensionate necorespunzator pe terenuri slabe, sau efectul apei asupra pamantului si tasarea pamantului din zona casei. Pentru a putea identifica cauza aparitiei tasarilor singura varianta rezonabila este cea in care investigam in timp modul in care evolueaza fisura. Spre exemplu daca incepem monitorizarea unei fisuri, adica montam niste marcari in zona fisurii pentru a vedea modul in care evolueaza. Daca s-a oprit din evolutie, sau este in curs de evolutie, si eliminam apa de la nivelul fundatiei, in mare masura. Daca fisura continua sa evolueze este un defect de sistem de fundare. Daca fisura isi opreste evolutia, atunci cel mai probabil este cauzata de apa infiltrata. Problema principala a modului astuia de a evalua este timpul, si o sa revin de mai multe ori asupra problemei timp. In evaluarea comportarii constructiei, fiindca necesita foarte mult timp de observatie inainte de a putea sa stabilesti ce se intampla. Asta este motivul pentru care varianta ideala pt un monument istoric este o urmarire cintinua a comportarii ei pt a putea preintampina eventuale defecte pe durata de viata a cladirii. Cealalta categorie destul de mare care influenteaza in foarte multe dintre situatii decizia de interventie asupra unei cladiri sunt acctiunile seismice. Actiunile seismice care sunt actiuni ocazionale, este o problematica constanta in proiectele pe care le veti face, care in mod constant, in mod obligatoriu produce degradari. Indiferent ca sunt sanse extrem de mici sa proiectam o cladire care sa nu aiba degradari post seismice. Este de asteptat ca orice cladire sa aiba degradari. De ce? Fiindca unul din principalele moduri de a consuma energia indusa de cutremur intr-o cladire este prin degradari. In momentul in care se crapa un element, atunci se consuma energia. Cealalta varianta de a consuma energia este prin frecarea interna a materialului, care intr-o componenta mica reuseste sa asigure un consum de energie, adica e nevoie de un numar mare de cicluri de miscare pt a putea sa consumi energia. De aceea nu este principalul mod de a rezolva problema. Post seism bineinteles ca toate

degradarile induse trebuie reparate, si practic aceasta decizie sta la baza tuturor codurilor de proiectare moderna. Ce sunt codurile de proiectare? Codurile de proiectare sunt conventii sociale privind riscul asupra populatiei si costul riscului asupra sanatatii si integritatii fizice a populatiei si costurile de reparatii post seism la nivelul intregii tari. Practic punand in balanta cele doua stabilesti un nivel de performanta a cladirilor astfel incat sa nu cheltui prea mult pentru constructii noi , dar nici sa nu omori oameni. Asta este balanta care se pune tot timpul pe masa in momentul in care construiesti coduri de proiectare si reguli de construire. Regulile astea de construire sunt aplicabile intr-o masura destul de mica, constructiilor monument istoric, deoarece sunt construite pe baze statistice tinand seama de materiale noi, fara sa tina seama de comportarea reala a materialelor existente in cadrul cladirilor vechi.

Dupa ce ne obtinem datele din amplasament in cadrul procesului de evaluare a cladirii, urmatoarea etapa destul de importanta in profesia noastra este realizarea unor modele matematice ale constructiilor. Modelele matematice sunt de foarte multe feluri, si exista destul de multe teorii privind comportarea elementelor. Niciuna dintre teorii nu poate sa descrie in mod precis comportarea elementului. Mai degraba descrie o comportare teoretica a lui, tinand seama de o omogenitate completa a materialului, lucru complet neaplicabil pe constructii vechi. Constructiile vechi toate erau construite, sau majoritatea lor erau construite, fara o pregatire tehnica conventionala pentru noi.

Mesteri sau echipe care construiau asa cum au invatat de la inaintasii lor. Si atunci nu prea pot sa generalizez regulile de construire. Principalele 2 tipuri de modele care se folosesc in mod curent sunt cele folosind elemente de tip shell, elemente plane, continue, si cealalta folosind macroelemente, elemente mici care compun elemente mari, de exempplu zidaria, in cazul de fata. Atunci cand folosesti un element continuu nu prea poti sa surprinzi intinderea elementului si asta este unul dintre principlalele moduri de cedare a zidariei sau a betonului. Zidaria si betonul cedeaza in mod obligatoriu prin intindere, nu prin compresiune. Modelele matematice neavand capacitatea de a surprinde suficient de bine modul in care se produce intinderea in elemente, orice model este inexact. Aproape orice model este inexact. Pentru a putea intocmii un model matematic coerent, nesetita extrem de mult timp, inclusiv timp de calcul. Timpul de calcul pentru un model cum e cel de la Marmorosch Blank este de cam o saptamana pe o situatie de incarcare, si este o procedura interactiva si de cele mai multe ori nu ai timp sa intrii in detalii, revin la problema timpului, si sa studiezi in mod adecvat comportarea materialelor. Daca in modelele matematice introducem inclusiv elementele de discontinuitate pe care le intalnesti in amplasament, iarasi ajungi in imposibilitatea de a face o evaluare corecta a cladirii. Te apropii de realitate dar inca sunt foarte multe elemente pe care nu le stii. Practic toate elementele pe care le-am prezentat inainte, rezistente materiale, categorii de degradari, modelarea matematica si interpretarea rezultatelor din modelarea matematica, se aduna intr-un document care se numeste expertiza tehnica. Expertiza tehnica are la baza o serie de informatii date de alte categorii de specialisti, cum ar fi studiul istoric, facut de un arhitect specialist pe istoria arhitecturii, un studiu geotehnic, diverse alte studii facute privind comportarea cladirii. Este bine de ex cand faci modelarea matematica sa incerci sa masori modul in care se comporta dinamic si cladirea, si sa calibrezi modelele de calcul cu informatii obtinute global din masuratori pe teren. Iar toate acestea conlcud catre o decizie de interventie. Decizia de interventie nu se ia doar pe evaluarea cladirii existente, ci se ia si pe o discutie extrem de importanta privind nivelul de asigurare tehnica a cladirii, in general. Exista nivelul de asigurare normat, care este valabil pt cladirile noi, in teorie e neclar putin cum este aplicabil cladirilor vechi, si discutia cea mai importanta ramane intre membrii echipei de priiectare privind nivelu de asigurare. In functie de restrictiile si permisivitatile din cadrul studiului istoric se decid daca este oportun sau nu sa se faca interventii pe sistemul structural, sau nu, ce se castiga in siguranta in cele mai multe situatii, se pierde in elemntele de autenticitate a cladirii. De aceea toti specialistii lucreaza impreuna pentru a balansa ce se pierde in autenticitate cu ce se castiga in rezistenta mecanica si stabilitate.

Fundatii. Ce elemente compun cladirea. Sunt separate in principiu, cladirile sunt infrastructura si suprastructura. Infrastructura reprezinta partea pe care sta, fundatii sau subsoluri si fundatii constituie infrastructura. Suprastructura este sugestiv intitulata. Pe cladirile monument istoric sistemul de fundatie a evoluat relativ simplu. De la fundatii de zidarie sau din blocuri de piatra sau blocuri ceramice , care puteau sa fie in cele mai multe cazuri erau continue, dar mai erau situatii in care puteau fi si izolate, catre fundatii din beton armat. Astea sunt principalele sisteme de fundatii. Puteti sa intalniti inclusiv sisteme de piloti, preponderent piloti din lemn folositi pe terenul extrem de slabe. Dimensionarea fundatiilor unei cladiri noi porneste de la o premiza destul de clara. Dupa darea in exploatare casa sa nnu se taseze in mod excesiv. Asta este conditia pentru dimensionarea unor fundatii noi. Pentru cladirile existente contidia nu este aplicabila fiinca casa deja si-a consumat datoria si atunci mai degraba evaluarea privind rezistenta, privind modul in care sunt conformate fundatiile unei cladiri se face mai degraba prin observatia directa in amplasament. Exista sau nu fisuri, este afectata sau nu casa, evolueaza sau nu negativ ca urmare a sistemului de fundare si a modului in care e fundata casa. In

situatia in care exista degradari la nivelul suprastructurii ca urmare a comportarii incorecte a fundatiilor exista multe abordari in functie de particularitatile cladirii. Una dintre abordari este latirea dintre talpii fundatiei. Este una dintre cele mai ineficiente metode de interventie asupra fundatiilor. De ce? Fiindca pt a intra in lucru fundatia nou adaugata, trebuie sa apara tasari suplimentare, caci implica fisuri suplimentare. De asta nu este una dintre sistemele eficiente de interventie asupra fundatiilor. In situatia in care fudatia nu are adancimea adecvata si este expusa inghetului, atunci principala varianta de interventie este cea de adancire a cotei de fundare. Adancirea cotei de fundare se poate face, varianta cea mai comuna pe care o sa o intalniti cel mai des in practica este varianta de a subzitii. Subzidirea inseamna turnarea unor elemente din beton, ce mai des, sub fundaria existenta, pentru a adanci cota de fundare. Subzidirea nu este o solutie foarte buna, in special pentru cazul cladirilor monument istoric pt ca implica dinnou tasari suplimentare pt a intra in lucru sub zidire. Si de asta e nevoie de elemente mult mai rigide pt a putea proteja fundatia impotriva tasarilor. Printre cele mai eficiente metode de a opri tasarile excesive ale cladirii, sunt cele prin care imbunatatesti terenul de fundare, sau modifici cota de fundare introducand fundare indirecta. Fundare indirecta inseamna fundatie folosind diverse elemente liniare introduse in pamant, ca sunt piloti sau ca sunt micropiloti, sau ca sunt alte solutii de fundare indirecta cum ar fi tije elicoidale sau tije metalice. Utilizarea micropilotilor este o solutie destul de des intalnita din cauza dimensiunilor mici ale echipamentului folosit. Se folosesc echipamente mici care pot incapea inclusiv in subsoluri, si sa realizeze micropiloti sub toate fundatiile cladirilor existente pt a imbunatatii comportarea sub actiunea gravitationala. Si alta varianta este injectarea terenului de fundare, ceea ce este o tehnica prin care se introduce in fluid in toate golurile pamantului din zona fundatiei pt a il face mai dens. Injectarea terenului de fundare merita discutat putin mai amplu fiindca se pot face destul de multe lucruri cu tehnica de injectare. 1. Se pot asigura hidroizolatii suplimentare. Daca se foloseste silicat de siliciu asigura o impermeabiizare a terenului sau injectii cu betonita (?) la fel asigura reducerea permeabilitatii terenului, ceea ce implica mai putina apa la fundatie. Sau se pot folosi substante care expandeaza si pot readuce casa intr-o anumita masura pe pozitia initiala. Sau pursi simplu se umplu golurile pt imbunatatirea capacitatii portante a terenului folosind mortar de ciment sau mortar de var. Fundatiile indirecte se folosesc preponderent pe terenuri extrem de dificile de fundare, spre exemplu fundari pe mlastina, sau este fundata o casa existenta pe o mlastina si trebuie sa fundam la o cota mult inferioara. E destul de rara situatia in care intalnim asta pe constructii existente, fiindca ar fi implicat niste degradari extrem de serioase a cladirilor, sau cu atat mai mult pe constructii monument istoric, fiindca ar fi implicat si un criteriu de vechime, si ar fi fost de asteptat sa fie vechi. Deci este extrem de rar sa gasim fundatii indirecte existente. Preponderent erau facute din piloti de lemn. Daca in schimb este nevoie sa adaugam puncte tari pentru cladire, utilizarea micropilotilor este intotdeauna un sistem usor de folosit, sau a pilotilor, pentru diverse componente de cladiri noi, pt imbunatatirea terenului de fundare. In schimb o situatie pe care s-ar putea sa o intalniti extrem de des, am intalnit-o inclusiv la Belislavesti, probleme cu versantii. Exista numeorase biserici care sunt puse pe terenuri inalte si ale caror versanti au diverse categorii de probleme de stabilitate. Fie si=au pierdut stabilitatea prin despaduriri, fie si-au

pierdut stablitatea prin alte cauze. Fie prin modificari ale climatizarii terenului in jur. Se poate pierde stabilitatea unui versant, si atunci sunt necesare o serie de interventii. Pentru obtinerea unui nivel de siguranta pt versanti, interventiile sunt, in mare, fie crearea unor ziduri de sprijin, fie a unor ecrane de protectie, ancorate in versantul stabil. In principiu astea sunt unele dintre cele mai dificil de proiectat sisteme, atat prin prisma costurilor cat si prin amploarea lucrarilor. Daca versantul este suficient de mare se pot crea probleme destul de mari. Alta varianta este cea de umplere a golului de la baza versantului. La baza versantului facem o umplutura care balanseaza versantul care ar putea sa se rupa. Una dintre situatiile un pic atipice dar aplicabile, la cetatea poenari, o bucata intreaga de stanca s-a rupt, a cedat impreuna cu o parte din cetate, acolo era vorba de stanca, dar cumva o problema similara. Dupa ce am rezolvat fundatiile ne uitam la ce se intampla la nivelul suprastructurii sau la nivelul sistemului structural principal. In cele mai multe situatii o sa intalniti diverse categorii de zidarii. De piatra, de caramida, sau mixta pe aproape tot ce inseamna constructii vechi. Sunt putine situatii, de abia dupa 20, cand a fost inceputa utilizarea betonului, in care ati putea sa gasiti si elemente din beton armat in componenta. In orice caz in prima etapa a anilor 20 s-a folosit preponderent un sistem mixt in care chiar daca se foloseau elemente verticale din beton, era cumva combinat cu zidaria. In modu in care au fost executate majoritatea constructiilor, nu existau niste principii ingineresti, niste practici comune privind executia, fiind in evolutie abia spre finalul secolului 20, cand a aparut codul proiectare seismica. Post 77 a aparut primul cod serios de proiectare seismica. Inainte de asta se lua un procent greutatea cladirii, si la nivelu incarcarii laterale, extrem de mic, irelevant pentr cladire, si mai degraba se executau toate cladirile bazat pe experienta anterioara. Cu toate deficientele care vin din experienta anterioara, aproape toate cladirile pe care o sa lucrati o sa aiba o serie intreaga de interventii, aparute pe durata de viata a cladirii. Asa cum am spus, in primele slide uri, unul dintre lucrurile pe care trebuie sa le facem in momentul in care facem o modelare matematica este sa avem o omogenitate a elementelor. Aceasta daca nu exista in amplasament, strategia este sa o obtinem. Asta implica o serie intreaga de interventii, de reparatii ale elementelor existente. Reparatiile elementelor existente sunt obligatorii in intretinerea corecta a unei cladiri. In acest sens, apare o fisura, trebuie sa o tratam, apare o degradare ca urmare a tencuielii, trebuie sa o tratam, pt a isi pastra toate materialele care intra in componenta , proprietatile mecanice. Astfel incat primul element este identificarea tuturor fisurilor si strategia de interventie pe fisuri. Principala strategie de interventie pe fisuri este injectarea fisurii pt a asigura contactul intre 2 sectoare de fisura si eventual tratarea suprafetei peretelui prin dispunerea de plase de diverse tipuri. Acum in incompatibilitatea materialelor un lucru care trebuie mentionat este ca betonul nu se pupa foarte bine cu zidaria. In special pentru zidaria veche care are o porizitate mai mare decat zidaria actuala, betonul este un factor agresor asupra zidariei si este de asteptat sa avem exfolieri superficiale ale zidariei. Pur si simplu zone de zidarie pleaca de pe pozitie si se rupe continuitatea materialului daca pun beton langa zidarie. De aia nu e cea mai buna strategie de interventie si de aia inclusiv in ceea ce priveste injectarile fisurilor, nu betonul este cea mai buna strategie de interventie, ci folosirea unor injectii fie cu mortar de var,daca si mortarul original e de var, fie cu diversi alti compusi chimici, care au caracteristici bune mecanice si in special adeziune pe stratul suport. Dupa care sunt luate orice fel de crapatura sau fisura pe care o intalnim, trebuie sa o tratam. Daca apare cumva la colturi, prezinta o serie de probleme suplimentare prin faptul ca colturile sunt intotdeauna cele mai solicitate zone ale peretilor. Sunt capete de pereti, care întotdeauna trebuie sa aiba o continuitate

buna. Pe colturi sau in intersectii de pereti, intotdeauna daca exista discontinuitati trebuie asigurate continuitatile in diverse moduri. Prin introducerea de elemente metalice, prin introducerea de bare de armatura, prin introducerea de bare prf, orice fel de element care este capabil sa preia intinderea, este obligatoriu a fi introdus, pentru a putea asigura o comportare corecta si coerenta a zidariei. Majoritatea golurilor pe care veti gasi umplute, dintr o cultura a constructiilor foarte dezvoltata la noi, sunt umplute extrem de prost. De cele mai multe ori fara asigurarea continuitatii zidariei, si este umplut cu o comportare complet neclara, si care trebuie clarificata. Daca gasiti umpluturi folosind blocuri de Bca, resturi de caramida, care nu sunt legate de zidaria masiva, cel mai probabil inginerul cu care veti lucra pe proiect va vq recomanda sa desfaceti golul si sa il reumpleti si sa va asigurati o continuitate corecta. Continuitatea corecta se face fie prin retesere, prin asezarea blocurilor ceramice incat sa se intrepatrunda. Bucatile de caramida trebuie sa intre in zidul existent, bucati din zidul existent trebuie sa intre in golul umplut.

Si cam astea sunt lucrurile mari de reparatii pe care o sa le intalniti la zidarii. Pe langa eventuale impermeabilizari, sau alte tratamente pt apa. Asta este o etapa a majoritatii interventiilor pe constructii existente. Repararea cladirii.

Dupa aia in functie de ceilalti facrori pe care ii iei in calcul, nivelul de asigurare la care vrei sa ajungi, deficientele pe care le identifici si care sunt elementele care genereaza riscul pt cladire. Daca ai un singur element care are rezistenta scazuta, sansele sunt sa aiba logica sa il consolidezi fara sa intervii considerabil asupra celorlalte. Daca toate elementele au nevoie de consolidare, e o discutie aparte. In functie de caracteristicile elementelor care constituie sistemul structural, caracteristicile peretilor, vorbesc in special de zidarie pt ca e cea mai des intalnita situatie, exista si strategii de interventie pe beton, sau pe lemn, vorbesc de cea mai raspandita tinand in cap faptul ca exista si alte tipuri de sisteme structurale. Cand vorbim de monumente istorice cel mai probabil o sa intalniti zidarii pt elementele verticale. Imbunatatirea sistemului structural se poate face prin dispunerea de elemente capabile sa preia intinderea. Obiectivul este sa preluam intinderea, asta este varianta prin care marim capacitatea peretelui, rezistenta lui. Zidaria sau betonul nu au capacitatea de a prelua intinderea, si atunci trebuie dispuse elemente suplimentare capabile sa preia intinderea. Daca este o problema de forta taietoare, adica o rupere in diagonala de cele mai multe ori, atunci trebuie sa pui elemente orizontale. Daca sunt probleme de moment, atunci o sa pui elemente verticale. Dinnou nu tratez cu betonul, intotdeauna se pot face diverse sisteme de compinare a zidariei existente, se poate modifica sistemul de zidarie existent, din zidarie simpla, sau zidarie armata folosind anumite tehnici, in zidarie confinata. Tehnica de a obtine zidarie confinata este extrem de invaziva asupra cladirii, si implica utilizarea betonului, despre care tocmai vorbeam ca interactiunea proasta pe care o are cu zidaria, si atunci pt cladirile monument istoric nu este cea mai buna dintre strategii. E de principiu de evitat. Cealalta categorie de elemente, dupa ce ne-am reparat elementele, am stabilit daca vrem sa consolidam parte dntre ele sau nu, sunt planseele. 2 categorii mari de planseu sunt cele care au rigiditate in planul orizontal, si cele care nu au rigiditate in planul orizontal, dpdv al comportarii la seism.

Ce inseamna rigiditate in plan orizontal? Adica planseul trebuie sa fie capabil sa “transporte” eforturile de la un perete are nu mai are capacitatea sa duca, sau masa care a descarcat pe un perete care nu mai are capacitatea sa duca incarcarea, catre alte elemente care au rezerva de capacitate. Practic cand pui un element extrem de rigid langa un element flexibil, prima data o sa se incarce cel rigid. Pe masura ce se incarca cel rigid, s-ar putea sa se flexibilizeze si sa transporte incarcare celalalt. Capacitatea sa poti sa plimb incarcarea in plan orizontal, incat sa incarc cat mai uniform toate elementele verticale ale casei. Majoritatea planseelor pe care le intalniti pe constructiile vechi sunt fie din lemn, fie din boltisoare pe grinzi metalice, sau diverse categorii de boltiri. Niciunul din elementele astea nu asigura rigiditate in plan orizontal, conventional. Ele au o anumita rigiditate, dat conventia spune ca nu au. Evaluarea rigiditatii in plan orizontal este extrem de greu de propus, spre imposibil, folosind modelare matematica sau folosind incercari in amplasament, Si atunci de cele mai multe ori, asta va fi o interventie pe care o veti intalni extrem de des in practica, cu obtinerea saibei rigide. Saiba asta rigida este obligatoriu sa fie obtinuta doar ca metoda conventionala pe care o sa o intalniti este aplicand o suprabetonare. Dinnou una din problemele folosirii betonului dincolo de interactiunea proasta cu zidaria este ireversibitatea interventiei. Odata turnat acel beton acolo, este foarte fluid, poate sa intre in orice fel de categorie de material, orice gol il umple betonul, in schimb dupa aceea nu il mai poti scoate. Sa sparg plansee intregi

de beton armat e greu spre imposibil. La fel sa sparg stalpisori sau diverse elemente pe care le pun pentru confinarea zidariei , acolo e chiar impisibil fara demolarea locala a elementului. Si atunci strategia este sa obtinem niste saibe rigide folosind diverse ferme puse in plan orizontal. Fur si simplu culcam fermele de hale si le punem in plan orizontal pt a putea sa asiguram un patrat sau orice forma geometrica stabila care are rigiditate. Si cu ocazia asta sa transportam eforturile dintr-un loc in altul. Se poate face interventia si la intradosul planseului, si la partea superioara a planseului. La partea superioara e mai greu sa obtinem ferme fiindca de obicei nu prea avem spatiu finisaj, nu se prea incadreaza finisajul. Este mai usor sa faci la intrados, si in special cand lucrezi pe constructii existente, la partea superioara s-ar putea sa fie o situatie ca si pardoseala sa aiba valoare istorica sau valoare de patrimoniu sau sa faca parte din elementele importante ale constructiei si atunci te orientezi catre tavan. Daca nu te poti orienta catre tavan, ca si acolo ai decoratii, iti complica putin viata. Trebuie vazut exact ce faci acolo cand le ai pe ambele la fel de importante. LLa partea superioara daca faci interventia poti sa o tii fie prin elemente plate de lemn, placi de osb, sau platbande metalice puse pe ambele directii si batute pe lemnul existent. Daca ai grinzi metalice, poti sa prinzi elemente metalice de grinzi care sa serveasca ca montanti si tiranti in fermele care se creaza.

Exista multe strategii de a obtine saiba rigida. Ultima ar fi betonul, pe care nu il recomandam. Dupa ce am obtinut saiba rigida, celalalt lucru pe care trebuie sa il urmarim, esential, este asigurarea unor legaturi clare si corect dimensionate intre peretii de zidarie si planseu. In momentul in care se misca casa , fiecare perete o sa isi aiba propriile miscari, si tendinte de miscare. Practic planseul uniformizeaza tendintele de miscare prin intermediul legaturilor. Daca nu sunt legaturile adecvate, atunci nu o sa se poata face transferul de forte spontan. Elementul cheie, si o sa vedeti aproape pe toate fatadele care au plansee din lemn, o sa vedeti elemente decorative pe fatada, metalice, care sunt puse pe capatul grinzilor. Pe multe dintre ele. Care practic leaga grinda de lemn de zidaria existenta. Exista si probleme de alta natura, nu doar seismice pe cladirile existente, si trebuie sa discutam ca este fi forta gravitationala pe care trebuie sa o mentionam si foarte multe dintre plansee, cele din lemn sau cele vechi (55.20) Cele vechi au probleme. Cele de boltisoare pot avea probleme extrem de dwse de coroziune. Un lucru care ar putea fi extrem de important este sa tin seama ca intotdeauna otelul corodeaza in prezenta mortarului de var. De asta niciodata nu se armeaza folosind armatura din otel cu mortar de var, se poate arma doar mortar de ciment cu nisip. Mortarul de var se poate arma doar folosind alte categorii de materiale care nu au probleme de coroziune, cum ar fi grile porimerice, diverse fibre din carbon, sau fibre de sticla. Orice categorie de materiale compozite pentru a arma un mortar de var. Orice problema de coroziune pe o grinda metalica a unui planseu, trebuie adresata pentru stopare, pt prelungirea duratei de viata a planseului. Asta fqce parte cumva din intretinerea curenta a cladirilor care nu se face neaparat la un nivel bun in momentul de fata si trebuie construite constructiile pe care veti lucra, inclusiv programe de utilizate a constructiei. Pentru actiuni gravitaționale elementele metalice sau din lemn, pot suferii diferite categorii de interventii si de imbunatatire a comportarii structurale. O varianta este reducerea incarcarii pe un element, prin introducerea de elemente noi, stanga, dreapta, unor grinzi de lemn. Cealalta varianta este consolidarea elementelir de lemn sau metal folosind cabluri sau elemente suplimentare. Prin folosirea unor cabluri practic misti incarcarea intr un mod difetit fata de cel natural, si mareste capacitatea portanta a grindei. Este o metoda destul de eleganta de consolidare a elementelor existente, folosita in mod curent la poduri, dar si la case au inceput sa fie folosite. Cealalata varianta este introducerea de elemente noi pe grinzile existente. Strategii de interventii pe cladiri. Dupa ce am terminat repararea si am identificat in continuare ca avem un neajuns al cladirii privind rezistenta mecanica si stabilitatea se impune o decizie de interventie. Aceasta de cele mai multe ori se ia extrem de anevoios, fiindca daca discutam de consolidarea unor elemente existente si sporirea capacitatii lor, practic tu pierzi material original, ai o tencuiala originala pusa pe un perete, trebuie sa introduci un rost orizontal in armatura, trebuie sa dai jos tencuiala ca sa poti sa introduci in rost armatura. Daca trebuie sa maresc capacitatea la moment, s ar putea sa am niste ibtervetii extreme la nivelul fundatiilor. Dacq maresc capacitatea portanta a unei fundatii, a unui perete, de cele mai multe ori o sa i dau o incarcare mult mai mare fundatiei. Si de asta se stabileste extrem de greu care este strategia de interventie. Una dintre abordari este introducerea de sisteme structurale complementare sau elemente noi structurale care duc incarcarea asupra elementelor existente. Muzeul national de istorie a avut o interventie facuta in anii 90 prin introducerea unor nuclee de beton armat pentru sustinere. Exemplul in cauza de pe ecran, pe niste cadre de beton armat,existente, s au introdus un sistem de contravantuire. Tipul asta de interventie evident ca nu o sa puteti sa il aplicati pe o fatada

au unei cladiri de patrimoniu in care fatada genereaza valoare pentru cladire, dar e un exemplu de cum se poate folosi materialul original ca parte din sistemul de consolidare, inclusiv la chestiumi tehnice.

Exista 2 tipuri de strategii la interventii la reconsolidare. Si sunt exemplificate ambele strategii in exemplul din dreapta. Consolidarea unui turn cu clopotnita din italia. Exista strategia de sporire a rigiditatii, sau de introducere de elemente cu rigiditate suplimentara si rezistenta suplimentara a cladirii, pt a reduce incarcarea asupra elementelor existente sau pt a reduce deplasarile elementelor existente si cealalta varianta este de reducere a efectului actiunii. Actiunea seismica este o miscare a pamantului, miscarea pamantului produce efecte asupra cladirii care pot fi mai mari sau mai mici in functie de caracteristicile proprii ale acelei cladiri. De asta mentionam inainte ca etapa de cercetare a modului in care se comporta cladirea este elementul cheie al unui proiect corect intocmit si care din motive de timp in cele mai multe situatii, o sa trebuiasca sa il scurtati cat de mult puteti, lucru care produce deservicii proiectelor. Unul dintre elementele care intra in componenta efectului actiunii seismice este sarpunsul dinamic al structurii. Daca se amplifica sau nu in functie de perioada proprie de vibratie. Aceasta poate fi masurata, ea variaza in funtie de nivelul de degradare al cladirii. Pe masura ce se degradeaza cladirea se lungeste perioada. In orice caz, calibrarea modelului pe o perioada masurata este varianta ideala. Pe turnul clopotnita s a introdus un cadru fundat care are la diagonale o serie intreaga de amortizori

vascosi. Practic prin introducerea cadrului s-a sporit considerabil rigiditatea turnului, prin introducerea amortizorilor vascosi s-a modificat modul de a consuma energia. Dintr-un mod in care energia era consumata prin degradarea elementelor existente, ne mutam intr-un mod in care ducem catre un element dispus de noi, dimensionat adecvat, si care reduce efectul actiunii seismice asupra elementulor preexistente de beton. Prin amortizare.

Ca strategie generala privind interventia pe constructii, apare din ce in ce mai des utilizarea de dispozidive antiseismice, adica sunt dispozitive pasive sau avtive, sau semiactive de gestiune a fortei seismice. Aici sunt prezentate 2 categorii mari, cea de izolare a bazei si cea de inducere de amortizori vascosi. Amortizorii vascosi sunt practic o tija cu un capac, care plimba un disc in interiorul unui cilindru. Pe masura ce trece fluidul prin niste gauri mici, puse cu un disc de pe capatul tijei, se consuma energia. Energia asta consumata este extrem de favorabila din multiple motive pe care o sa le mai studiati. Directia in care merge ingineria in momentul de fata este sa transforme dispozitivele pasive in dispozitive active, care sa isi modifice proprietatile in functie de intensitatea actiunii seismice si in functie de raspunsul structurii, adica sa masoare raspunsul structurii si ajustam parametrii amortizorului pt a raspunde mai bine, sau cat mai apropiat de optim.

Solutia asta poate sa fie aplicabila cu succes in numeroase tipuri de proiecte. Numeroase cladiri in cadre incepand cu secolul 20 care au nevoie de imbunatatirea sistemului structural (bucuresti). Pe tipul asta de cladiri este pretabil sistemul de amortizare. Nu este preferabil pe structuri de zidarii sau structuri cu deformatii mici. Pentru structuri din zidarie portanta poti sa introduci sisteme structurale noi care sa fie complementare celor existente, care sa aiba in plus dispozitive pasive, dar cam asta este singura optiune rezonabila pe cladiri existente de zidarie. Cealalta varianta este cea de izolare a bazei care a fost implementata pe cel putin 2-3 proiecte in Bucuresti. Arcul de triumf, primaria capitalei, cladirea A.S.E, cladiri existente. Pentru turnuri, sau pentru cladiri zvelte este extrem de usor utilizabil, sau pentru hale, pt cladiri cu deschideri mari, este o solutie extrem de buna de interventie pe cladiri existente. Pt cladiri cu pereti din zidarie care aveau fundatii continue, e mai dificil de implementat inca. Noi practic trebuie sa separam cladirea de teren , prin introducerea sistemului de izolare a bazei. Cum o separam? Sapam sub cladire, inlocuim fundatiile cu o saiba continua. Facem un sant in jurul cladirii ca sa ii permitem cladirii sa se deformeze, si dupa care construim fundatiile pentru izolatori, si abia dupa aceea putem spune ca avem o cladire izolata. Interventiile la primaria capitalei s-au desfasurat pe o perioada extrem de lunga de timp, si a fost extrem de dificil sa se implementeze proiectul. Oricare dintre deciziile de interventie de acest fel, sunt invazive. La un moment dat nu o sa avem ce sa facem, o sa trebuiasca sa luam decizii de interventii, bazate pe informatiile pe care le avem. Din punctul nostru de vedere, al specialistilor, obiectivul trebuie sa fie colectarea de date, si spre deosebire de alte sectoare de activitate, practic noi trebuie sa muncim extrem de mult ca sa aratam de ce nu intervenim. Este contra-intuitiv, adica pe masura ce decizi sa nu intervii, ai mai mult de lucru in cadrul proiectului. Pe adunarea de date, pe identificarea comportamentului cladirii, pe reusirea conformarii spatiilor, pt a raspunde cerintelor functionale. Practic asta trebuie sa fie strategia. O sa va povestesc putin de ce inseamna norme de proiectare si voi intra putin in detaliu pe norme de proiectare. Normele de proiectare, deciziile luate de societate privind siguranta in raport cu banii. Veti auzi in mod frecvent ca nu tine o cladire. Nu exista termenul de nu tine, exista doar termenul de statistic pare sa nu tina, eventual, bazat pe un test extrem de arbitrar de date. De cele mai multe ori cercetarea nu este facuta suficient. Si atunci cand exista argumentarea ca nu tine, primul lucru pe care trebuie sa il facem nu este sa propunem solutia de interventie, este sa ne confirmam toate datele de intrare, fiindca de cele mai multe ori e posibili spre situatii mai defavorabile, devin favorabile, esetial este sa stim exact unde se afla cladirea pt a lua cea mai buna decizie de interventie. Dar abordarea pe care v-o propun este un consumator foarte mare de timp si va fi de cele mai multe ori contrar cerintelor clientului. Si aici va incurajez sa cautati sa faceti tot posibilul pt a ajuta mentinerea patrimoniului construit si pt a avea ocazia sa invatam modul in care au construit ceilalti fiindca in lipsa lor, nu o sa putem sa ne dam seama de elementele bune pe care le-au folosit cei dinaintea noastra, decat din carti, scoase de ei, nu de noi, deci nu vom stii destule informatii. Spre exemplu una dintre interventiile la care facea referire Petru la inceputul cursului, a fost interventia de pe cladirea Marmorosch Blank. A fost un element spectaculos sa gasesc sistemul structural de acolo. Oamenii au facut un experiment pe masura ce construiau. Aproape pe fiecare nivel este alt sistem de planseu. Pe parter sistemul este casetat, pe etaj sistem cu nervuri, pe etajul urmator este sistem cu grinzi rare si planseul dala, deschideri extrem de mari, 8-10m si din punctul meu de vedere fara a avea aceasta certitudine, dar e o presupunere rezonabila ca a fost efectiv un experiment privind identificarea sistemelor de plansee. In perioada aia nu se stiau suficient de multe, betonul fiind relativ nou aparut. Ei

au studiat sa vada cum se comporta fiecare dintre sisteme. Practic sa pierdem etape cheie din evolutia ingineriei sau a arhitecturii e un lucru extrem de daunator pentru noi ca societate. Interventia pe Marmorosch din motive independente de vointa mea a fost mai agresiva decat ar fi trebuit sa fie, si aici e un element extrem de complicat de explicat. Prin agresivitatea interventiei, practic s-au acumulat o serie intreaga de informatii pe care altfel nu am fi putut sa le adunam, sau nu le-am fi adunat atunci, ci peste 50 de ani, 100 de ani, nu se stie. Dar pe de alta parte prin toate elementele desfacute in cadrul proiectlui s-au pierdut elemente cheie privind modul in care s-au construit. Rolul unui inginer care intervine pe constructii pe patrimoniu, sa caute solutiile minim invazive pt a proteja ceea ce exista si sa ghideze clientul catre o evaluare cat mai coerenta a riscului.

Curs 9 TPR (20.04.2021) Astazi o sa incheiem seria prelegerilor pe care le-am avut avand ca invitati specialisti din domenii conexe restaurarii de arhitectura, iar ultima prelegere o va sustine domnul Iulian Olteanu. Acesta este specialist restaurator cu realizari absolut remarcabile in ceea ce priveste interventiile pe piatra, autor al unor numeroase publicatii ce au in centrul atentiei aceasta problema a restaurarii, conservarii monumentelor istorice, in cazul particular al interventiilor pe piatra. Membru am comisiei nationale a monumentelor istorice, sectiunea de componente artistice, si director al firmei Duct srl, care are ca obiect de activitate principal interventii si restaurari pe componente artistice, deci nu doar piatra, dumnealui fiind , de altfel, restaurator specialist si expert atestat al ministerului culturii si pe alte domenii. Asa incat consider ca experienta sa dovedita poate sa va fie de un real folos, si in general este de real folos in interventiile de arhitectura care, pe langa diverse parti arhitecturale de ansamblu sau de detaliu contin si componente litice. Materiale pe care sigur trebuie sa le tratati cu deosebita atentie. Daca in cursurile trecute am discutat sau am punctat un discurs care aborda inclusiv problema degradarilor, astazi discursul domnului Iulian Olteanu se va concentra catre tipuri de interventie ce au in prim plan, inca odata, piatra. In prezentarea de astazi, in principiu incerc sa va introduc in interventia efectiva de restaurare, in ce inseamna procesul de restaurare in cadrul componentelor artistice de piatra pe monumente, suprafete arhitecturale de dimensiuni mari, chestii pe care teoretic trebuie sa le aveti. Sper ca am reusit sa sintetizez cat mai clar aspectele importante din cadrul mesajului pe care as vrea sa mi-l fac auzit de catre voi. As vrea intr-o prima faza sa incepem cu o clasificare basic basic, cea mai de capatai clasificare in domeniul geologic in ceea ce priveste formarea tipurilor de piatra. Sunt 3 mari clase, 3 mari tipuri de piatra pe care va trebui sa le retineti cumva pt ca sunt esentiale.

Avem rocile magmatice, cele care provin prin racirea lavei proiectate de un vulcan pe suprafata pamantului, si aici ar intra andezitele, granitele, bazaltele, sau tufurile vulcanice, desi aici exista o discutie pe care o sa o aprofundam pe parcursul prezentarii. Avem rocile sedimentare care sunt roci provenite prin cimentarea sedimentelor acumulate din diferite tipuri de roci sau particule organice si elemente fosilifere. In clasa asta de roci sedimentare avem calcarele, gresiile, balabastrul. Si rocile metamorfice, unde se presupune ca exista niste reactii extrem de complexe prin care fragmente din roci deja existente, roci sedimentare sau magmatice, intra intr-o reactie extrem de interesanta si sufera o transformare. Asta are loc undeva foarte adanc in scoarta pamantului, avem nevoie de temperaturi de 150-200 grade celsius si presiuni care excend 1000 de bari. Dupa care ulterior scoarta pamantului din adanc ajunge la suprafata. Un tip petrografic extrem de important din categoria rocilor metamorfice ar fi marmura. Avem serpentinitul, micasisturile, amfibolitele, cuartitele, dar as vrea sa retineti doar ca marmura este o roca metamorfica si provine din metamorfismul unui calcar, a unei foste roci sedimentare.

Avem aici un calcar fosilifer, e vorba calcarul de albesti , Biserica episcopala de la curtea de arges, Kretzulescu in bucuresti, biserica de la stravopolos au folosit acest tip de calcar, avand o cariera extrem de activa si folosita in mod special la monumente istorice. Vedem in stanga imaginii sus, cum se prezinta piatra in cadrul monumentului, un mic detaliu. Jos avem suprafata pietrei intr-o sectiune transversala printr-un bloc de piatra. Am incercat sa pastrez o scara unitara la toate celelalte imagini ca sa aveti o idee despre particularitatile optice ale fiecarui tip de suprafata. Asa se prezinta calcarul de albesti in vedere libera, iar in dreapta avem imaginea microscopica. E extrem de important sa faci o analiza microscopica prealabila in momentul in care vrei sa vezi exact cu ce fel de tip topografic te confrunti si cam asta ar fi informatia pe care t-o da microscopul petrografic. Nu iti ofera numai detalii prin care sa evidentiezi caracteristicile morfologice ale structurii pietrei, sau identificarea mineralelor existente in piatra. Iti da o informatie extrem de utila in legatura cu sistemul de pori in piatra, si magnificand la diferite niveluri, poti analiza structura si obtine informatii extrem de utile pt tine ca restaurator, cand ulterior in procesul de elaborare a metodologiei de interventie va trebui sa tii cont de toate aceste aspecte.

Un alt tip de calcar, ar fi calcarul de la magura calanului, o particularitate un pic accentuata de faptul ca e o mixtura intre carbonat de calciu si dioxid de siliciu. Aici avem, procesul de formare al acestui tip de calcar trebuie sa intelegeti ca exista la un moment dat un fel de tarm, tarmul marii Sarmatice, ajungea undeva pana la Deva, unde exista macura calanului acum ca deal, dar acolo a fost candva un tarm de mare. Particule de nisip lovite de valuri au tot fost incarcate de substante bogate in calcit dizolvat si aruncate pe tarm, s-a cristalizat un prim strat de calcit pe samburele silicatic. Iar a fost dizolvat, iar a fost dus, si incet incet s-a format aceste straturi care s-au suprapus in jurul nucleelor silicatice formand aceste oolite. De aia se mai numeste si calcarul oolitic, de magura calanului. Ulterior cand marea s-a retras, depozitele de oolite s-au sedimentat treptat, au fost suprapuse de alte straturi si aluviuni, si din cauza presiunii si chimismului intern, s-au conectat intre ele prin procesul de dizolvare si reprecipitare al calcitului, obtinand un conglomerat relativ omogen, dar care daca stam sa ne uitam la microscop, arata ceva la modul asta. Avem aici o sectiune in calcarul de la magura calanului, aici o imagine la microscop in lumina directa, vedem efectiv o suprafata sectionata care transmite lumina si imaginea catre microscop, iar jos avem o imagine la microscopul petrografic unde printr-o sectiune extrem de subtire de 20 de microni, lumina polarizata trece si iti da posibilitatea sa identifici nu numai mineralele dar si sistemul de pori, asa cum am spus, precum si toata morfologia si structura interna a pietrei in sine.

Aici o particularitate microscopica petrografica e ca bancul de lucrul pe care asezi proba se roteste la 360 grade si lumina polarizata de camp prin tot ce inseamna mineral, schimba culoarea mineralului si astfel poti determina explicit fiecare tip de mineral in parte.

Aici avem o gresie, tot o roca sedimentara, eminamente silicata, din dioxid de siliciu, granule de quartz extrem de mari din punctul meu de vedere. Am putea zice ca este o gresie grosiera. La microscop avem aici deja o jumatate de mm, exact pe aceasta scara, si vedem ca sunt in stare de calcid, chiar si de 1.5-2 mm. Avem in imaginea din stanga scara de la castelul Bran, unde am intervenit acum cativa ani, si unde a trebuit sa substituim niste elemente iremediabile, de la treptele din partea de jos a imaginii. Bineinteles ca am facut un research, si am incercat sa identificam o cariera din care sa putem folosi o piatra cu un nivel de compatibilitate cat se poate de aproape de original. Am nimerit aceeasi cariera, inca e o supozitie, ne mai dezbatem pe tema asta, ca sa zic asa, dar am reusit sa obtinem o piesa extrem de compatibila si am schimbat treptele cu noua piatra. Deci asta este o gresie de undeva la covasna, un sat de langa covasna.

O alta gresie, aici avem un alt tip de gresie, gresia de la vama, judetul suceava, iar in stanga, monumentul unde a fost gasit acest tip de gresie, biserica manastirii dragomir (?)fatada exterioara. Dintr-odata vedeti ca avem o alta imagine optica a pietrei, deci incet incet probabil ca o sa aveti o experienta, si incercand sa folositi niste criterii pe care probabil ca le stiti, le invatati acum, sau le studiati ulterior, va creati propriile criterii dupa care puteti sa va faceti singuri o baza de date, o baza de imagini, si sa recunoasteti diferite tipuri de pietre doart uitandu-va la un monument. Dici eu nu pot sa decelez intotdeauna anumite tipuri de piatra si de aceea e necesar sa faci aceste analize petrografice totusi si sa determini si compozitional, si structural si morfologic aceste informatii. Deci am avut 2 tipuri de gresii, iata ca un exemplu in care chiar daca compozitional, mineralogic, chimic avem de-a face cu aceleasi cristale de quartz, unele sunt mai mari, si au un alt tip de imbinare intre ele, porozitatea e alta. Intotdeauna exista si minerale conexe de diferite naturi care particularizeaza cumva acea roca. E ca un adn, e ca o amprenta a tipului petrografic respectiv si putin probabil sa gasesti exact acelasi tip de piatra undeva pe pamant. Sunt similitudini, extrem de mari in categoria care se numeste, sa zicem gresie, calcar oolitic, toate sunt formate pe acelasi principiu, dar in cazul fiecarui tip petrografic exista particularitati mineralogice pe care daca le detetectezi stii sigur ca este vorba despre piatra de acolo, sau din alta parte.

Tuful vulcanic de care va spuneam ca am putea sa revenim la o discutie privind originea si clasificarea lui ca roca. Unii zic ca e magmatica, unii zic ca e sedimentara. Ca proces de formare tuful vulcanic e clar o cenusa vulcanica, si ca tip de formare e clar ca e magmatica , ca provenienta. Cenysa vulcanica aruncata de un vulcan, la un moment dat se depoziteaza, si se creaza depozite de cenusa. De asta zic ca unii zic ca ar fi sedimentara dpdv al procesului de cimentare. E prin sedimentarea unei cenusi vulcanice , deci e o roca magmatico-sedimentara ca sa ii zic asa, desi teoretic e impropriu spus, ca nu exista asa ceva, dar doar pt voi cat sa intelegeti ca e magmatica ca si proces de ajungere pe suprafata pamantului, si sedimentara ca formare. Un grifon sculptat in tuf vulcanic. Am o mentiune pe care as vrea sa o fac, majoritatea pietrelor alese pt componente artistice, pt sculptura, pt prelucrare, majoritatea provin prin roci sedimentare care sunt mai moi, deci rocile carbonatice si gresiile. Tufurile vulcanice iar sunt putin probabil, sau foart erar gasim roci magmatice ca elemente de decor intr-un cadru arhitectural, desi in functie de rolul lor pot fi alese pt trepte, pt socluri, rar pt tipuri de ornamente sau elemente profilate care presupun multa prelucrare mecanica. Si atunci majoritatea cazurilor, cel putin la noi in tara, calcarele sunt peste 80%, sau hai sa zicem 60 calcare, 30 gresii si roci magmatice foarte putine. Aici avem tuful vulcanic cu imaginea la microscop.

Aici avem un andezit, deci o roca magmatica folotita, o intalnim la ansamblul de la Sarmisecgetuza regia, ca si calcarul de la magura calanului. Aici avem o imagine cu cariera inca activa de la deva, de unde inca se extrag blocuri de ani de zile, sa va faceti o imagine ca ce a ramas in urma unui vulcan, in urma unui varf si miez vulcanic. In regiune sunt vreo 7 astfel de zone in care lava a erupt. O particularitate a rocilor magmatice ar consta in faptul ca sunt extrem de omogene in topitura magmatica, a avut timp sa se omogenizeze, si in momentul procesului de racire cam toate mineralele componente au avut timp sa se orienteze cam in aceeasi forma structurala. Deci o particularitate a rocilor magmatice ar consta in aceasta omogenitate. Compozitional ele nu sunt una si aceeasi pasta, avem o gramada de minerale care insa sunt distribuite cumva omogen. Si chiar daca, sa zicem, acest vulcan de la deva si-a lasat magma in 7 puncte sau in 5 puncte in zona, exista particularitati si diferentieri intre cele 5 zone, prin faptul ca una a erupt mai devreme, una mai tarziu, una s-a racit mai repede decat alta, deci exista mecanisme extrem de complexe care definesc intr-un final structutra si morfologia unei pietre. Imaginea la microscop a unui andezit. Deci dupa cum ati vazut, sunt imagini extrem de diferentiate, de la tip petrografic, la tip petrografic. Ideea e ca trebuie sa si fi capabil sa intelegi ce vezi, si sa reusesti sa iti faci o analiza extrem de clara.

Aici avem marmura, exemplul la care m-am orpit eu pentru a va arata ce inseamna o roca metamorfica. Multi confunda un calcar fin granulat, bine polisat, ca ar fi marmura. Ei bine nu orice tip de roca carbonatica e marmura. Metamorfismul inseamna o modalitate, v am explicat ca la un moment dat resturi din roci carbonatice in conditii extreme de temperatura si presiune pot suferi un mecanism complex de reactie prin care carbonatul de calciu in forma de baza, ce consta in chimicmul calcarelor, sufera extrem de multe transformari, dizolvari si reprecipitar, reorientari ale ccristalelor de calcid, care intr-un final ajung sa se contopeasca si sa formeze monocristale de dimensiuni mari, lucru pe care il vedeti si in imaginea din dreapta sus. Asta puteti vedea si cu ochiul liber in cazul unei marmure cu structura cristalina mare, iar cu microscopul se vad foarte clar definite cristalele de calcid si conexiunea extrem de compacta fata de celelalte cristale. Avem efectiv o masa de cristale de calcid extrem de bine conturate, extrem de bine atasate unul de celalalt, dar asta numai datorita metamorfismului. Imaginativa o astfel de roca cu milioane de ani in urma, arata asa, deci din ceva de genul asta, prin procesul de metamorfism, s a ajuns la ce vedeti aici. Sunt chestii pe care datele le cunosti iti poti face ca restaurator un plan pt elaborarea metodologiei e lucru, deci fiecare caz, e un caz in parte, fiecare monument are o specificitate, chiar daca sa zicem, ai un monument similar, cu aceeasi piatra, prin simplul fapt ca e localizata in alta parte, a stat intr-un climat exterior diferit, sa zicem fata de bucuresti, a stat intr-un oras cu poluare mai putina, tipurile de degradari, procesele chimice sunt diferentiate in functie de foarte

multi parametrii si niciodata nu o sa ai monumente identice, practic cazuri de degradare identice, sau situatii in care sunt similitudini o gramada, si poti prin experienta acumulata la un moment anterior sa treci mai departe. Dar idea pe care vreau sa o subliniez e aceea ca fiecare monument trebuie studiat ca si caz particular si sa intelegi efectiv monumentul ca un nou pacient, chiar daca sa zicem ca are aceeasi boala ca alt monument pe care l-ai facut in alta parte. Am putea sa trecem direct in procesul de restaurare, prin care voi trebuie sa intelegeti ca e doar un ansamblu de masuri si operatiuni necesare pt a repune in valoare un monument istoric redandu-i suprafetele arhitecturale cat mai aproape de initial. In cazul nostru piatra. Va trebui sa ne apropiem si sa ajungem la suprafata pe care monumentul a avut-o candva la origine. Nu e nimic straniu in a considera ca o piatra care a imbatranit frumos, sa zicem, si care contine acea patina nobila pe care toata lumea o apreciaza, trebuie sa fie restaurata tinand cont de faptul ca a strabatut o unitate de timp, si a imbatranit frumos. Deci monumentul nu trebuie sa arate exact cum arata piatra proaspat cioplita din cariera si cum a aratat el in prima zi, dar macar trebuie sa ii redam frumusetea imbatranirii aplecandu-ne spre partea de estetic care tine de compozitia chimica, de faptul ca a trecut prin timp, si s-a alterat, dar sa ii redam frumusetea asa alterata cum e. Adica niciodata dupa ce ai curatat o piatra care a avut o biocrusta sau o crusta neagra nu o sa mai ajungi la claritatea si aspectul estetic al pietrei atunci cand a fost scoasa din cariera, dar nici nu intentionam asta. Teoretic am putea daca am veni acum cu o masina extrem de abraziva pe o zona ca asta am putea sa ajungem exact la nuanta marmurei pe care a avut-o cand a fost scoasa din cariera. Dar nu asta ne dorim. Ne dorim sa indepartam rezidurile si produsii nocivi prin diferite metode si sa ajungem la suprafata taiata, decorata, sculptata, pt ca pana la urma mesajul acelei decoratii ne intereseaza, acela vrem sa il pastram, nu materialul in sine. Desi respectul pt materialul original este primordial in restaurare.

Avem aici cateva aspecte legate de tratamentul de biocidare. Biocrustele si agentii biotici se formeaza peste tot. In foarte multe cazuri, in majoritatea cazurilor intalnim atac biologic, cum ii spunem noi, pe majoritatea tipurilor petrografice existente, ca si componenta artistica in cadrul monumentului. Ce trebuie sa facem noi este intr-o prima faza sa incetam activitatea biotica a substratului, al diferitelor organisme. Putem sa avem zeci, sute de tipuri de biocruste care se pot forma pe piatra, sa oprim activiatea lor, pt a le putea inlatura. In majoritatea cazurilor e bine de facut analize biologice sa determine exact tipul de alge, tipul de licheni, de muchi cu care te confrunti, pt a alege ulterior biocidul de care ai nevoie in timpul tratamentului. Aici aveti cateva imagini cu pulverizarea efectiva a biocidului pe suprafetele afectate de biocrusta, urmand ca dupa o anumta perioada, cand activitatea biotica a incetat, substratul nemaifiind activ, poate fi indepartat mai usor de pe suprafata. In stanga imaginii aveti un molod de andezit, de la sarmizegetusa regia, unde se vad 3 etape in procesul de indepartare a biocrustelor de muschi si lichene. Genul asta de crusta afecta intreaga suprafata a molonului. Toata suprafata asta a fost biocidata, dupa o perioada de timp, sa zicem 4-5 zile, cand biocidul si-a facut treaba se poate inlatura partea grosiera a biocrustei, ulterior insistand in a merge din ce in ce mai aproape catre suprafata pietrei.

Sunt zone si zone, aici tot la sarmizegetuza regia, imaginati-va peste un zid de piatra in care nu mai vezi decat vegetatie si muschi. Aici procesul de aplicare a biocidului si modul in care incercam sa indepartam din biocrusta putin cate putin.

Cam asa arata piatra dupa ce s-a indepartat partea grosiera a substratului biotic. Aici avem, sa zicem partea intima in care efectiv hivele, radacinile si planurile de contact ale microorganismelor si organismelor biotice atingeau piatra. Dupa cum vedeti avem o piatra alveolara. E o roca sedimentara, deja ati vazut o descrisa un pic mai sus. Aceste plante se ataseaza extrem de tare, si ajung chiar adanc in interfata superficiala a pietrei uneori in calcarele moi, radacinile de la muschi pot ajunge pana la 2cm. Pastreaza umiditatea foarte mult timp, deci cel putin o parte din microorganismele din aceste biocruste trebuiesc indepartate. Penetreaza efectiv structura materialului, pastreaza umiditatea in anotimpurile reci cand avem inghet dezghet, se pot produce perturbari ale inghetului induse de aceste substraturi biotice, si atunci trebuiesc cumva indepartate si de mentionat ar fi faptul ca acest tratament de biocidare are 2 faze. O faza curativa, cand folosesti produsul, biocidul sa omori un substrat deja existent, ca apoi sa il inlaturi, dupa care ar mai fi tratamentul preventiv in care impregnezi efectiv solutia in porozitatea materialului pt a crea un substrat rezistent la ulterioarele tendinte de formare a acestor biocruste. E bine de stiut fie un astfel de tratament o sa fie util si in majoritatea cazurilor reprezinta unul din primele tratamente pe care ai nevoie sa il faci in cadrul unui monument. Sa decontaminezi efectiv toate zonele folosind biocizi propice si inlaturand asttfel de substraturi biotice in detaliu ceea ce v-am spus.

Si acum intram in detalii legate de metodele prin care pot fi indepartate aceste cruste biotice. Aici avem o decoratie din tuf vulcanic, la palatul elisabeta. Sus vedeti in partea dreapta o crusta relativ consistenta de licheni, pe care am indepartat o mecanic, in momentul in care crusta are deja o grosime se pot folosi diverse instrumente si procedee mecanice prin care inlaturi efectiv partea grosiera a biocrustei, dupa care poti veni cu un curatator cu abur si regland o presiune corespunzatoare, pastrand o distanta optima fata de obiect, chiar mixand curatarea cu aburi cu procedee mecanice, gen periute sau betisoare, bisturiu, poti efectiv sa controlezi si sa indepartezi toate rezidurile biotice lasand vizibila suprafata pietrei asa cum ar trebui ea sa ramana.

Operatiuni mecanice in restaurare sunt o gramada, diverse si pot fi folosite in diferite interventii. Ce avem aici e o reconstructie volumetrica dintr-o etapa anterioara intr-o inetrventie anterioara undeva prin anii 70 cand erau la mare moda rasinile acrilice, se faceau paste si mortare, tratau inclusiv probleme de ordin estetic cum ar fi asta. Amestecau piatra concasata, tuful vulcanic original, in cazul nostru, cu o rasina epoxidica si reconstituiau cu acest material zonele lipsa, lipeau fragmente, dar acum 30-40-50 de ani si materialele erau altfel. Totul e intr-un proces de imbunatatire. Datorita cercetarii, produsele au evoluat foarte mult, instrumentalul a evoluat foarte mult. Nu trebuie sa acuzam musai astfel de interventii, ci trebuie doar sa le intelegem. Fac parte din istoria restaurarii, si nu numai in tara noastra. Gasim cazuri de genul acesta peste tot. Daca cineva ar fi tentat sa creada ca asta e o interventie extrem de nociva, ei bine in anii 70 cine a facut chestia asta, chiar s-a mandrit probabil. Si 10 ani de atunci probabil chiar a rezolvat o problema, a tinut fragmentele impreuna. Numai ca in ziua de astazi avem posibilitatea sa indepartam astfel de materiale incompatibile cumva, cel putin dpdv estetic, cu materia pietrei, si sa le substituim cu materiale mai compatibile, cu alta prestanta dpdv calitativ si sa impacam si considetentul estetic in acelasi timp. Indepartarea acestor tipuri de materiale se face eminamente mecanic sau prin metode combinate. Tot ce pot sa va spun e ca e extrem de mult de lucru, trebuie sa ai foarte mare grija, sa indepartezi numai ce

vrei, sa indepartezi fara sa afectezi substratul litic si de asta si faptul ca trebuie sa ai rabdare, trebuie sa ai cunostinte, trebuie sa stii de ce si cum si cand sa folosesti. E primordial sa ai o baza de date in cap si la nivel de cercetare preliminara si la nivel de interventie, ca sa nu mai vorbim de experienta pe care nu o acumulezi decat facand, efectiv. Toate operatiunile astea tin de aplicabilitate, manualitate, si un background teoretic pe care trebuie sa il stapanesti. Fara o grija foarte mare poti sa distrugi cu orice ustensila folosita. Cumva nu neaparat instrumentul e cel care da calitate in procesul de restaurare cat utilizatorul. As vrea sa intelegem in primul rand faptul ca nu instrumentul, nu materialul e cel vinovat, sau cel caruia i se dau merite ca e bun sau e rau, ci utilizatorul, cel care alege acel instrument, cel care alege acel material, cel care hotaraste sa actioneza intr-un fel sau nu. Restauratorul e intotdeauna de vina, in cazul in care se produce o schimbare ireversibila in interventie.

Un alt tip de metoda prin care poti sa cureti depozite slab aderente de praf, ar fi folosirea unui jet de aer, un simplu compresor cu jet de aer e o scula extrem de utila iti ofera posibilitatea sa pastrezi in permanenta o zona curata in timpul lucrului. As vrea sa va imaginati putin cam ce se intampla intr-un cabinet de stomatologie, ca e cam acelasi tip de instrumentar, cam acelasi tip de procedee mecanice cumva, dar la o alta scara. Cam asta se intampla si in restaurare cu un instrumentaj pe masura si cu materialele necesare poti sa faci o gramada de lucruri. Aici doar cateva aspecte prin care cu ajutorul jetului de aer poti sa iti pastrezi suprafata curata, sa indepartezi depunerile slab aderente, chiar si resturi de microorganisme care inca mai sunt atasate.

Aici vedem situatia in care se curata foarte bine de orice depuneri 2 fragmente desprinse din cadrul unei piese, ce urmeaza a fi reconectate. Microsablarea, iarasi o scula extrem de utila daca stii cum sa o folosesti. Si extrem de nociva daca nu stii cum sa o folosesti. Cu acest procedeu de mixare a particulelor abrazive cu un jet de aer controlat de o presiune poti sa lucrezi punctual. E o abraziune controlata in fond. Multi se tem, si pe drept, pt ca in restaurare s-au folosit tot felul de aparate de salvat care nu au fost create pentru restaurare. Sunt aparate cu care se ableaza vapoare, baraje de acumulare, nu poti sa vii cu un astfel de dispozitiv sa cureti o piatra de pamant. Intotdeauna e nevoie de un aparat adaptat pentru tipul de interventie la care vrei sa il folosesti. Aici avem un tip de microsablator special elaborat pt lucrul in restaurare. Imaginati-va ca se poate regla presiunea si alege un tip de agregat abraziv cu dimensiune doarte mica, duritate foarte mica, presiuni mici. Se folosesc inclusiv in laboratoare la curatat de monede sau artefacte de mici dimensiuni. Deci daca ai o scula pe care stii sa ti-o adaptezi si stii sa o folosesti poti face multe chestii cu ea, dar cum va spuneam, poti sa si distrugi daca cel care o manuieste nu stie ce vrea de la aparat. Poti sa distrugi o gramada de chestii. In mod special in procesul de curatare, unde ce ai dat jos, ai cam dat jos si nu mai poti sa pui inapoi. Procesul este extrem de ireversibil daca induci o curatare mult prea agresiva. De aia trebuie pornit gradual din aproape in aproape pana cand hotarasti tu care e nivelul de curatare la care trebuie sa te opresti si sa pastrezi si di patina si din toate detaliile pe care ti le confera prelucrarea pietrei respective.

Un alt detaliu in care microsablatorul poate sa fie folosit cu succes. Aici ce vedem cu negru sunt resturi de la o biocrusta nu foarte uniform formata, aici doar s-a biocidat si biocrusta a fost inlaturata prin microsablare.

Un alt tip de tratament ar fi aplicarea de comprese si straturi prin care poti sa pui in contact cu suprafata pietrei a tot felul de substante chimice, solventi, agenti de curatare, unde ai nevoie de un control al timpilor de actiune, a solventilor respectivi, sau sa controlezi anumite reactii . Ce vedem in imagine este acoperirea unei banci de la ansamblul de la targul jiu, cu foita japoneza, in vederea creeri unei interfete cu mediul a.i sa indepartam produsii de oxidare existenti in acest travertin, si a sarurilor existente acolo. Prin simplul fapt ca am udat piatra si am aplicat aceste foite japoneze cu apa distilata, am solubilizat o parte din saruri si din produsii de oxidare, iar acestia in procesul de evaporare al apei au trecut prin foita japoneza si au recristalizat, s au reasezat, s-au reformat in compresa sau pe suprafata ei. Intotdeauna stim ca in aceste procese de migrare a solutiilor solubile, a sarurilor solubile migrarea solutiilor saline catre suprafata se incheie intotdeauna cu recristalizarea sarurilor din solutie pe suprafata. Noi schimbam la modul asta suprafata de evaporare, avem procesul de cristalizare pe suprafata foitei. Si atunci indepartand foita japoneza am indepartat si sarurile. Un mod de a indeprta sarurile si produsii de oxidare.

Acelasi lucru potem face printr-un alt tip de compresa. Aici avem tot un material inert, constand in pulbere celulozica, microfibre de hartie din care prin amestec cu diferite fluide poti sa creezi paste. Poti crea paste amestecand aceasta pulbere inerta, neutra dpdv chimic, cu solventul respectiv. In pardea dreapta de exemplu avem o compresa cu pulbere celulozica si carbonat de amoniu. Am incercat sa inmuiem, sasolubilizam cumva aceasta crusta neagra formata pe acest calcar, sa o solubilizam conferind solventului posibilitatea de a interactiona cu suprafata crustei intr-o perioada mai lunga si controlata de timp. E o metoda extrem de utila de a controla o reactie chimica, de a impiedica sa zicem solventul sa se evapore foarte repede si sa interactioneze cu substratul, pot sa acopar aceasta compresa cu o folie de plastic si efectiv sa nu las sa se evapore deloc, sau foarte greu, in situatia in care am nevoie de timp lung de contact, intre solvent si substratul lui. Acelasi tip de compresa, de data asta amestecand pulbere celulozica cu edta (etilodiaminotetracid de sodiu) urmaresc sa indepartez ionii metalici impregnati in piatra prin simplul fapt ca undeva din partea superioara pe un acoperis de cupru, apa a scurs si a lasat ioni metalici pe acest contrafort, aflat in partea inferioara, iar toata piatra a fost contaminata cu ionii metalici ai cuprului su produsi de oxidare, pe care acum ma chinui sa ii extrag. Cu cat compresa asta ete mai groasa, cu atat mai mult solventul poate sa intre si el mai adanc in suprafata materialului, dupa care urmand sa migreze usor in compresa, lasand compresa sa se evapore. Prin procesul de evaporare se produce un fenomen de transport al ionilor

metalici si o depozitie a acestora in compresa sau pe suprafata ei . Dupa care eu inlatur compresa si daca consider ca mai e nevoie sa repet operatiunea, o repet pana la rezultatul pe care mi-l doresc. Tot cu ajutorul compreselor indepartez o gramada de produsi organici si saruri pe suprafete arhitecturale de dimensiuni mai mari. Adica pot sa creez o pasta mult mai fluida pe care sa o pulverizez efectiv cu un pistol. E doar apa deionizata sau apa distilata si pulbere celulozica. O pulverizez uniform pe zonele de care am nevoie sa fac tratamentul, si pot sa creez prin repetitivitatea pulverizarii o compresa extrem de uniforma de pana la jumatate de cm, dar e extrem de uniforma si ajunge sa acopere omogen cam toate zonele pe care am nevoie sa indepartez produsii respectivi. De pilda aici vedem compresa uscata si un pic ingalbenita, deja produsii organici au fost resturi de la porumbei, care au fost indepartate mecanic, grosier, dar o parte din “guano” a intrat in intimitatea pietrei si atunci eu trebuie sa scot o parte din nitratii si sarurile nocive pe care acele depuneri le-au lasat pe piatra. Prin simplul fapt ca vad si aceasta schimbare cromatica la nivelul compresei imi dau seama ca in zona aia se intampla ceva. La fel de bine cu astfel de comprese poti sa indepartezi sarurile solubile care in majoritatea cazurilor la monumente apar pe suprafete extrem de intinse.

Tot cu ajutorul compreselor se pot face curatari locale. Compresa este o chestei extrem de util, trebuie doar sa stii cu ce solvent si in ce caz vrei sa o folosesti. Aici avem de-aface cu niste statui din marmura la palatul de justitie, unde compresele au fost folosite pentru a inmuia un pic crustele sulfatice. Crustele negre formate pe marmura, in special in zonele unde avem aveste eroziuni si marmura are o structura putin diferita. Imaginati va imaginea pe care v-am aratat o la marmura cand am prezentat-o , roca metamorfica, unde vedeam cristale de calcid de dimensiuni foarte mari. Daca o marmura extrem de polisata s a pierdut din material, ajunge la structura aia interna a cristalelor mari de calcid, care retin altfel mizeria, crustele sulfatice negre au preponderenta si afinitate pt zonele cu neregularitati. Si atunci procesele de degradare incep diferentiat. Eu pot sa vin in procesul de curatare si sa tratez tot diferentiat zonele in functie de consistenta crustelor pe care vreau sa le scot sau diferitelor depozite pe care vreau sa le inlatur.

Deci cumva compresa iti ofera un nivel ridicat de selectivitate in functie de zonele pe care vrei sa le tratezi. Aici e un caz putin mai special unde avem de-aface cu piatra cu policromie, e biserica episcopala de la curtea de arges, unde aici vreau sa curat foita de aur aplicata direct pe piatra, fara sa las solventul si agentul chimic cu care vreau sa curat foita, fara sa il las sa atinga suprafata de pictura, un pigment verde in tehnica ulei, care ar suferi mult din cauza solventului pe care il folosesc pentru aur. Atunci

compresa imi da posibilitatea sa controlez extrem de bine zonele pe care vreau sa le curat, si la fel de bine si aici unde curat direct pe piatra, pun compresa exact unde am nevoie sa inlatur ceva. Sau in multe situatii nu este suficient sa rezolvi o problema printr-o singura aplicare. Cand pui o compresa, ai indepartat 20% din ce voiai sa solubilizezi sub ea, dupa care simti nevoia reaplicarii, si atunci repetitivitatea operatiunii iti da posibilitatea sa continui gradual, asa cum am zis, in acest proces care trebuie controlat din toate punctele de vedere pt a nu distruge din ce vrei sacureti, din suprafata originala de pe care vrei sa cureti, de fapt produsele, pe care vrei sa le cureti. Bisturiul cu ultrasunet iarasi este chestie extrem de utila. Poate ca multi dintre voi stiti din stomatologie, cruste fine extrem de aderente, pot fi usor indepartate cu aceste scule cu ultrasunete, printr-o vibratie la niste amplitudini si frecvente extrem de inalte, adica cu un bisturiu normal nu ai obtine in vecii vecilor o calitate a inepartarii acestei cruste sa zicem atat de uniform. Sunt metode si metode, poti sa beneficiezi astazi de tehnologii care sa te ajute mult in procesul de restaurare si e biine sa tii pasul cu procesul asta de modernizare a metodologiei pt ca iti mareste randamentul si calitatea interventiei. Tot cu bisturiul cu ultrasunete se pot indeparta chiar si cimentul extrem de aderent, stropi de ciment extrem de duri.

Aici avem un detaliu de la poarta sarutului din targul jiu, un travertin care prin natura lui e o roca cu alveole. Deci aici avem o structura atat de prelucrarea pietrei cat si de natura pietrei, colmatata cu lapte de ciment, au fost indepartate prin alte procedee mecanice partile cosistente, dar in momentul in care ajungi sa te apropii de intimitatea suprafetei va trebui sa folosesti metode din ce in ce mai delicate si mai blande fara sa afetezi suprafata materialului pe care vrei sa il pui in valoare, de fapt.

Vibroincizorul iarasi este un fel de mini pickamar, dar invarte extrem de delicat, cu o amplitudine pe care poti sa o controlezi, poti sa spargi in fragmente mici bucati de mortare sau depozite de materiale nedorite de pe suprafata. Deci in permanenta trebuie sa ai un control. Niciodata o metoda nu o folosesti singular. Trebuie in permanenta sa combini diferite metode pt a putea indeparta ceva strain de pe o suprafata de piatra pe care vrei sa o pui in valoare. Adica nu este suficient sa vii cu bisturiul cu ultrasunete in faza asta. Spargi cat poti de mult cu dalta si ciocanul. Daca e un depozit mare de ciment, sa zicem, sau mortar, cand te-ai apropiat mai mult de interfata pietrei deja poti sa folosesti acest vibroincizor, si in momentu in care ai ajuns deja foarte aproape poti sa vii cu bisturiul cu ultrasunete si ulterior comprese chimice sau cu chestii extrem de delicate, cu tampoane de vata, si in sfarsit ai ajuns unde trebuie. Deci in permanenta trb tinut cont de faptul ca un ansamblu de metode si un ansamblu de scule si un restaurator experimentat iti pot da posibilitatea sa intervii cu succes pe un obiect de arta.

Acum putem vorbi de tratamente, tratamente de consolidare, tratamente chimice. Avem pierderea coeziunii, odata, pierderea adeziunii alta data. Foarte multi confunda aceste 2 concepte. Pierderea coeziunii este atunci cand un substrat litic, un material, o piatra si-a pierdut coeziunea intre elementele componente. Toate cristalele, toata partea interna sufera detasari intre elementele componente si atunci piatra devine fiabila, din diferite motive, nu le discutam. Cumva noi in procesul de consolidare vrem sa refacem coeziunea intre aceste particule si sunt consolidanti fluizi de diferite naturi pe care poti sa ii aplici. Sunt diferite metode care penetreaza in interiorul materialului care si-a pierdut coeziunea intre particule si reface aceste legaturi intre elementele componente. Materialul isi recapata dinnou duritatea, isi recapata cumva proprietatile initiale. De aia e bine de tinut cont de consolidantii pe care ii folosesti, sa fie compatibili cu substratul litic, pe care bineinteles l ai determinat anterior prin analize chimice, ii stii pozozitatea, ii stii natura chimica. Si alegerea consolidantului se face eminamente tinand cont de toate aceste aspecte. Aici este un procedeu de aplicare a consolidantului prin pensula pe o marmura la palatul de justitie. Poate ca sa zicem ca piatra nu are nevoie musai de consolidare. In majoritatea cazurilor in care ai un element de marmura expus la exterior, toate fragmentele care se disloca din marmura sunt imediat antrenate de vant sau de ploaie si nu le mai gasesti acolo ca resturi din original, nu mai exista. Deja si-a

pierdut coeziunea si a si plecat de pe opera de arta, luat de vant sau de ploaie. Si atunci poate ca marmura mea e inca tare, e inca coeziva, dar sufera in permanenta acest proces de dizolvaresau erodare in contact cu mediul exterior si atunci poate trebuie sa aplic un consolidant protector al suprafetei. Aplic un consolidant care nu e musai sa penetreze sa imi refaca coeziunea intre niste particule, ca poate nu e nevoie, dar in schimb creaza o interfata care intarzie cumva procesul de dizolvare si eroziune creat de climatul exterior. Atunci consolidantii au si rol de refacere a coeziunii si de protectie cumva.

O alta metoda prin care poti sa impregnezi o piatra ar fi prin injectare profitand de zonele lacunare existente, de fisurile sau dislocarile aparente, in zonele pe care urmeaza sa le tratam. Deci putem sa avem un control al solutiei prin intermediul seringii, putem efectiv sa aplicam prin sprayere in momentul in care avem o suprafata care nu necesita musai o interventie locala, ci fenomenul de decoezivitate e atat de generalizat in zona respectiva incat poti sa pulverizezi si sa acoperi o suprafata mai mare. Poate nu e niciodata suficient sa pulverizezi o singura data, te uiti, vezi cum a reactionat consolidantul respectiv, repeti daca e nevoie tratamentul, doar in anumite situatii unde nu si-a facut treaba unde fisurile sau porozitatea substratului iti spun ca mai e nevoie sa aplici. Sunt tot felul de detalii si trucuri pe care nu le poti tine in frau decat experimentand, lucrand si apreciind in permanenta rezultatele tratamentelor pe care le faci. Doar ca idee, diverse metode de a impregna o piatra, cu pensula, cu

seringa , cu pulverizare, prin inundare, sunt foarte multe procedee, si in functie de situatie poti alege unul sau altul. Acum vorbim de refacerea adeziunii. Am refacut coeziunea intre particulele materialului litic, car inca avem zone cu fisuri, cu desprinderi, cu goluri de aer, si atunci ele trebuiesc umplute sau lipite. Aderenta vine de la adeziv. Cu un adeziv lipesti, refaci adeziunea, cu un consolidant refaci coeziunea. Si atunci aici avem un mortar pe care il injectam. Un mortar fluid cu care efectiv avem posibilitatea sa umplem distante intre planurile detasate. Putem tivii marginile lacunare, putem obtura fisuri. Mortarele fluide sunt extrem de utile si des folosite in procesul de restaurare tocmai pentru a bloca, sa zicem, locuri prin care apa ar putea sa intre, sau praful s-ar putea acumula. E un mod de a consolida in ansamblu toata aria respectiva.

Iarasi un exemplu in care avem o disclocare a interfetei pietrei de substrat. Nu intru acum in motive si cauze care au determinat fenomenul asta. Pot fi diferente de temperatura, pot fi infiltratii de apa. Paranteza facuta de Petru Mortu : Poate ca ar trebui sa mentionezi un pic compozitia mortarului, ca sa nu se considere ca ar fi o interventie cu un mortar de ciment atat de des folosit. Ca si in cazul consolidantilor unde am vorbit de faptul ca trebuie sa existe o compatibilitate intre tipul de consolidant pe care il folosesti si substratul, tipul de piatra pe care il aplici, in absolut toate cazurile trebuie sa existe aceasta compatibilitate. Adica aici daca avem de a face cu un calcar eminamente format din carbonat de calciu, trebuie sa gasesc un consolidant compatibil cu carbonatul de calciu, un mortar fluid compatibil cu carbonatul de calciu, cu piatra in sine. In cazul de fata avem pulbere de varuri hidraulice in amestec cu piatra pisata extrem de fin, sortata granulometric astfel incat sa poata fi injectata. Deci un fel de var pasta, amestecat cu praf de piatra, adus intr-o forma fluida care sa ii confere posibilitatea de a trece printr un ac si de a penetra o fisura. Nu mai vorbim de faptul ca un astfel de tratament presupune sa zicem, o udare a locului in care aplici materialul. Chiar poti sa faci o udare cu apa si alcool, micsorand tensiunea superficiala a apei. Poti sa umectezi intr-o profunzime mai mare adaugand putin alcool etilic in mortar. Creezi posibilitatea penetrarii mai adanci a consolidantului respectiv. Deci sunt tot felul de trucuri. Bineninteles ca sunt situatii in care astfel de injectari s-au facut

cu ciment, dar astazi folosim lucruri mai interesante, mai compatibile din punct de vedere al compozitiei cu substratul pe care il tratam. Sunt situatii in care si nou folosim adaosul de ciment in mom in care vrei sa reconstitui un mortar, sunt situatii in care in anumite tipuri petrografice, compozitia respectivului substrat, compozitia pietrei e aproape de compozitia cimentului, situatie in care chiar poti sa folosesti ciment, si dpdv estetic, si din punct de vedere al proprietatilor mecanice, sau ciment ca adaos in mortarele cu care inetrvii asupra monumentului. Deci sunt extrem de multe particularitati. Ideea e sa te adaptezi foarte bine la fiecaresituatie, analizand-o in prealabil si intelegand de ce trebuie sa faci una sau alta. I Iarasi o situatie in care o astfel de deformare poate fi rezolvata cu ajutorul mortarelor fluide, nu trebuie musai sa vin si sa injectez mortarul cu seringa. Ii maresc un pic fluiditatea a.i sa pot sa introduc cu o spatula, in astfel de situatii, mortarul in spate, sa creez un punct de conexiune, un punct de legatura, abia ulterior poti sa incepi sa incerci sa controlezi deformarea prin aplicarea unei presiuni pe zona de deformare maxima, incercand sa o realipesc in pozitia initiala. Sunt foarte multe metode prin care poti sa refaci, sa reconstruiesti, sa consolidezi, sa pastrezi o zona si sa o pui in valoare. Am vrut doar sa selectez cateva imagini prin care voi sa intelegeti mecanismul si succesiunea si necesitatea folosirii unei logici in tot ceea ce se face. De pilda, in imaginea din stanga avem o impregnare cu ajutorul sigingii, a consolidantului pt a reface intai coeziunea la piatra din situatia prezentata, si abia ulterior dupa ce am refacut coeziunea vin si introduc mortarul. Mortarul meu trebuie sa adere pe o suprafata cu coezivitatea refacuta, ca daca o las asa, ala nu va avea decat o priza pe un substrat prafos, si in timp imediat s-ar disloca si ar ramane un mortar intre 2 planuri, care nu face altceva decat sa ingreuneze, decat sa faca bine. Si atunci refaci intai coeziunea, abia dupa aia iti pui problema refacerii adeziunii si umplerea golurilor cu mortar.

In multe situatii descoperim sau gasim, fragmente originale detasate din contextul ansamblului pe care restauratorul trebuie sa le replanteze, sa le repozitioneze in locurile de origine. In multe situatii gasesti astfel de fragmente colectate in galeti sau in saci si ti se spune ca a cazut de “acolo”. Am fost in situatia in care sa fac puzzle uri cu elemente de la 2 obiecte. E o munca infernala, asta e o situatie simpla in care un colt rectangular e desprins, e usor de localizat, mai sunt pe aici tot felul de fragmente. Nu intotdeauna le gasesti pe toate. Ideea e ca trebuie sa faci o cercetare extrem de laborioasa, sa iti pregatesti foarte bine suprafetele si prin consolidare si prin curatare, pt ca ulterior sa poti sa refixezi, sa replantezi astfel de fragmente. O alta situatie in care suntem in situatia mai sus mentionata. Fragmente dislocte dintr- o pieca care urmeaza a fi replantate. Aici se presupune ca deja am curatat interfata celor 2 bucati care urmeaza a fi lipite. Am aplicat adezivul respectiv, in cazlu nostru o rasina epoxifica in care s au adunat scrisene micronizate pt a ii mari consistenta si a nu curge si a contamina partile vizibile. Mometul in care efectiv blocul se alipeste la zona pe care a fost aplicat adezivul si aici in ultima imagine aratam efectiv reconstructia volumetrica obtinuta prin reatasarea fragmentului respectiv.

Alte procedee de a reconstrui volumetric o zona lacunara cu leziuni mai mult sau mai putin ample, chiar daca vbm despre o suprafata plana simpla, cu asize incizate, trebuie sa conferim mare atentie tuturor zonelor intr-un monument, nu numai la zonele cu profilator sau ornamente. La fel de bine trebuie sa te apleci si asupra zonelor mai simple cu atat mai mult cu cat poate astea sunt la nivelul ochiului vizitatorului sau turistului sau omului, si atunci trebuie sa acorzi prioritate, si sa acorzi atentie in toate cazurile. Aici e vorba de tratarea unei eroziuni la sa zicem maxim 1m, 1,5m de la sol, datorita umiditatii de capilaritate si a fenomenelor care se produc in prezenta apei intr-un substrat poros umed, o mare parte din saruri si inghet dezghetul isi pun amprenta si mare parte s=din material se pierde in astfel de zone. E de asemenea extrem de important sa tratezi o suprafata care a suferit de un anume tip de degradare stiind ca a inlaturat cauza care a produs acea degradare. Intr -o situatie ca asta cand tratezi o eroziune la nivelul solului, pe un material de piatra care ulterior continua sa absoarba apa prin capilaritate, ai facuto degeaba daca nu ai stopat cumva cauza care a produs acea capilaritate.

La un moment dat invatam in scoala ca conservare poti sa faci si fara sa atingi efectiv obiectul in cauza. In cazul asta poate ca un inginer trebuie sa sape un sant si sa taie capilaritatea acelui zid, fara sa il atinga

macar. Si asta tot conservare inseamna. Intervin asupra cauzei care imi produce mie degradarea, fara sa ating musai obiectul. Abia dupa aia vin eu si intervin, cand stiu ca am inlaturat cauza. Ce imi producea mie saruri? Apa. Ce imi producea mie inghet-dezghet. Tot apa. Am taiat capilaritatea si am ilaturat cauza care imi producea mie degradarea. Abia acum pot sa intervin si sa fac reconstructia volumetrica stiind ca nu o sa mai fie poate afectata de apa, cel putin in urmatorii 5-10 ani. Sunt si situatii in care nu am indepartat cauza, dar trebuie sa fac tipul asta de interventie, dar in momentul ala mortarul meu devine un mortar de sacrificiu. Il pun sa rezolv momentan, o problema din considerente estetice, dar stiu clar ca peste cativa ani va trebui sa vin sa il schimb ca e fie detasat, fie erodat, fie prinde saruri. Sunt situatii si situatii unde trebuie doar sa intelegem logic ce se intampla. Mortare de restaurare poti sa faci reconstructie volumetrica prin modelarea insituu a zonelor. Sunt si situatii in care poti sa torni elemente lipsa, si sa vii sa asamblezi elementul turnat, dar totusi as prefera sa prezint situatii in care conservi cat mai mult posibil din original, il cureti , il consolidezi, iar zonele lacunare le tratezi cu foarte multa atentie, fara sa contaminezi zonele de original la modul asta. Bineinteles mortarele trebuie sa fie compatibile cu substratul, sa se apropie cat mai mult de structura, textura, culoarea materialului pe care vrei sa il imiti.

Sunt si situatii mai delicate cand poti sa vorbesti de recontructie volumetrica la nivel de cm patrati sau dm patrati, sau metri patrati. In restaurare un monument iti ofera toate variantele posibile. Trebuie doar sa fii pregatit sa le abordezi in functie de complexitatea fiecaruia in parte.

Sunt si situatii in care iremediabil degradata o zona trebuie inlaturata si substituita, adica nu prea mai ai ce sa ii faci. Si in situatii de genul asta, mai ales cand un bloc de piatra are si o componenta structurala intr un edificiu, nu ai de ales, trebuie sa il substitui. Preferam sa chiuretam zona afectata, sa cream o forma suficient de compatibila cu reinserarea unui alt element litic, care ulterior sa fie finisata la fata locului. Astea sunt cazuri extreme, nu sunt adeptul acestui tip de interventii, dar sunt necesare. Sunt situatii in care efectiv nu ai incotro, trebuie sa substitui elemente. Din pacate in majoritatea situatiilor intalnite un monument ajunge sa fie restaurat in momentul in care mai ai un pic si cade, sau nu mai are acoperis. Sunt extreme situatiile in care se abordeaza la noi restaurarea. In occident e un pic altfel vazuta treaba. Nu trebuie sa lasi monumentul sa colapseze, sa pierzi 80% din nu stiu ce valoare artistica, prin simplul fapt ca nu il faci la timp. Dar nu intru in considerente de ordin economic, politic sau de ce nu se restaureaza monumentele la noi. Ideea e ca avem aceasta situatie in care inttdeauna se ajunge extrem de tarziu, intotdeauna se ajunge cand cutitul e la os, si de aia si imaginile astea extrem de spectaculoase. Cu cat intervii mai devreme cu atat pastrezi mai mult din original.

Un exemplu de reconstructie volumetrica a unei zone lacunare destul de ample intr-un elemnt profilat care presupune si construirea unei structuri din fibra de sticla pe care ulterior pot fi asezate succesiv mortarele care sa reconstruiesti sau sa sugerezi volumetria respectivului profil. Exista si posibilitatea sugerarii volumului si sa nu ajungi exact la nivelul la care e originalul, sa stai putin sub nivel tocmai pt a crea aceasta vizibilitate intre original si interventie. Sunt multiple posibilitati, cel putin la prezentare estetica a unei interventii. Poti sa adopti o astfel de metoda, sa ramai sub nivel, sa ajungi la nivel, sa texturezi interventia ca piatra, sa o colorezi exact ca piatra, dar sunt si situatii in care e bine sa ramana aceasta diferentiere intre nou si original, si e chiar indicat. Adica nu mai am aici o zona mare lipsa, am refacut volumul suficient de mult cat sa sugerez forma, si in acelasi timp am creat si posibilitatea diferentierii originalului de interventie. Asta puteti vedea la stravopoleos, la nivelul soclului.

O schema in care sunt descrisi pasii prin care 2 elemente pot fi realipite prin inserarea unor tije structurale.ai elementul fracturat, vii cu o pensula si creezi 2 puncte in zone in care vrei sa dai gaura si sa ai corespondent al 2lea fragment, prin simplul fapt al alipirii celor 2 fragmente, obrii marcajul pe ambele piese, gauresti in acelasi loc, inserezi si iti tai tijele, in funtie de adancimea gaurii, pui adezivul respectiv in gaura, inserezi tijele si le alipesti la cea de-a doua piesa refacand unitatea celor 2. Conform acestui desen, acelasi lucru, insertiide elemnte structurale, gen tije, fibre de sticla sau metal, sau plase, sau sisteme de funii, elemente textile in loc de tije, fibre ca niste sfori, dintr un material pe care adera mortarul, pe care poti sa il prinzi la capete cu puncte de armare, cu rasina epoxi. Dar tijele de fibra de sticla sunt extrem de des folosite chiar si in ziua de astazi. In urma vizualizarii acestui desen puteti sa va imaginati descrierea procesului. Tot in lapidariumul de la biserica stravopoleos putem vedea o bisanie a bisericii sfantului ion cel nou, recuperata de cei de la stravopoleos prin faptul ca biserica a fost demolata in perioada comunista, dar fracturata. Lipirea celor 2 fragmente a fost o operatiune extrem de elaborata, foarte bine documentata, foarte bine pregatita, pt ca aveam de-aface cu 2 parti extrem de grele pe care ulterior trebuia sa le lipim cu foarte mare precizie pt a pastra continuitatea in partea decorativa a suprafetei cu alinierea textelor, literelor. Deci cand ai deaface cu asemenea piese mari, pregatirea in sine e un proces extrem de laborios, unde dai gaura, cat de

adanc o dai, cat de groasa sa fie tija, pe ce suprafata pun rasina epoxidica pt lipire. Si intr-un final dupa ce ti-ai pregatit absolut totul inclusiv sistemele de glisare pe care bucatile se apropie una de alta, abia atunci pui adezivul care are un timp extrem de limitat de reactie si se intareste si alipesti cele 2 fragmente. Piatra poate fi vazuta in lapidariumul de la stravopoleos chiar si astazi. E lipita, fisura e tratata, arata foarte bine.

Acelasi exemplu din aceasi colectie de pietre a manastirii stravopoleos, o piatra de moramnt care a fost incorsetata in aceasta structura metalica. Un mod de a prezerva astfel de elemente, dar destul de inestetic. A presupus indepartarea structurii metalice care era oribila dpdv estetic, curatarea produsilor de oxidare a pietrei, consolidarea ei, realipirea elementelor prin armare cu tije de fibra de sticla si un adeziv de rasina epoxi pus exact n zona de contact. Deci am reusit sa o facem sa stea in picioare fara sa existe posibilitatea contaminarii estetice cu o structura metalica cum era cea anterioara. Iarasi recoonstructia volumetrica e bine de stiut ca nu poti sa o faci oricand oricum, oriunde. In situatia unui text unde ai un mesaj scris, unde ai elemente figurative, unde ai fete sculptate, unde ai maini, sau degete, sau elememnte care nu presupun repetitivitate, si fiecare cm patrat e o chestie unica, nu mai poti sa vii cu reconstructia pana la nivelul originalului. Chiar daca stii ce a scris aici, nu e indicat sa refaci literele, pt ca e un fals. E bine sa stai sub nivel si sa se vada clar ce e original si ce nu e.

S-a umplut cu mortar zona asta mai adanca de material pierdut, dar pastrand o planimetrie retrasa a zonei de interventie fata de original. Dupa care incepi si intrii in detalii, inchizi fisurile, in urmalipirii, tivesti zonele lacunare pe care esti hotarat sa le pastrezi, inchizi fisurile, microlacunele, aici incepe stomatologia, detaliul. Intram in detalii si conferim atentie in functie de situatie. Alte scule, alta abordare, in functie de natura si cazuristica situatiei pe care o abordezi in momentul respectiv. Iarasi procesul de kituire a lacunelor, a fisurilor, a eroziunilor, in special a zonelor lacunare, neinsistand pe refacerea scrisuui sau pe incizarea zonelor unde au fost literele. Un camp neutru de material intr un plan retras efectuat cu un mortar compatibil, la o culoare aproape de cea originala, pe care ulterior vii si o integrezi cromatic. Adica toate kituirile toate interventiile cu materiale noi, pot fi estompate cromatic prin aplicarea de laviuri in culori de apa, sau laviuri silicatice. Sunt tot felul de situatii in care poti sa integrezi cromatic o zona lacunara la nuanta in care perimetral coexista originalul. O faci mai putin sesizabila. Efectiv o colorezi a.i sa se integreze cromatic in structura materialului si a caracteristicilor optice pe care le are acesta. Cam astia ar fi pasii importanti ce tin de restaurare. Cand se ajunge in faza de retus, esti deja intr-o faza terminala. Deja te ocupi de ultimele stadii de natura estetica ale suprafetei pe care tu vrei sa o lasi

vizibila si sa transmita mesajul pe care ea l-a transmis anterior. O suprafata astfel tratata trebuie si protejata.

Tratamentele de protectie in mod special cele de la terminarea lucrarilor constau in hidrofobizarea suprafetelor, cu alte cuvinte aplicarea unui produs in materialul nostru care inca e poros, impregnarea materialului cu un produs care ulterior imi indeparteaza apa. Proprietatea de a indeparta apa in forma fluida, adica acest produs, acest hidrofug, imi penetreaza porozitatea materialului in imediata apropiere a suprafetei, sa zicem 2-3 mm in functie de cat consider eu ca trebuie. Isi depozideaza niste ioni pe peretii porulu=i, sau pe peretii porilor materialului, fara sa ii obstructioneze. Nu imi blocheaza porul, imi distribuie niste ioni care sunt atasati de peretii porilor materialului si care ulterior printr-o forta de natura electrostatica imi resping molecula polara a apei in forma lichida. Si atunci chiar daca sa zicem o anumita forma de umiditate gen condens sau umiditatea relativa imi penetreaza porozitatea materialului un pic, ea si iese, in acelasi fel. Apa sub forma de vapori intra. Am pastrat o permeabilitate a substratului meu poros din punctul asta de vedere pt ca nu am inchis porozitatea. Dar in schimb am reusit sa blochez apa lichida care de fapt e cauza majoritatii degradarilor care se produc la o suprafata arhitecturala expusa la mediul extern. Si atunci un astfel de tratament are rolul de a intarzia procesul de degradare, are rolul de a intarzia momentul in care apa intra in reactie dinnou si isi face de cap cu substratul meu litic.

In majoritatea cazurilor un astfel de tratament are undeva o remanenta undeva la 5-10 ani, dupa care ar cam trebui sa fie refacut. Cam astea sunt lucrurile care ar trebui stiute in momentul in care un monument terminat trebuie sa beneficieze si de mentenanta si o monitorizare constanta pt a prevenii din timp procesul de degradare. O suprafata hidrofobizata in timp ce e udata iti arata clar faptul ca nu lasa apa sa intre. Sunt imagini si mai elocvent edar in momentul in care arunci apa pe o suprafata hidrofobizata efectiv ai sentimentul ca apa sare, nu uda, meniscul format de picatura de apa e vizibil, si nu isi mai schimba culoarea prin faprul ca apa nu mai uda suprafata, apa e efectiv respinsa, e mult mai usor de scurs pe suprafata. Deci e un tratament extrem de important, ca de altfel, toate pe care le-am prezentat, dar numai bine facute in succesiunea logica a lucrurilor pot duce la un rezultat bun al interventiei.

Curs 10 18.05.2021 Astazi o sa discutam despre etapele proiectului de restaurare, principiile la care trebuie sa ne raportam, iar ulterior o sa analizam o suma de exemple in general construite in peninsula iberica, intre care inclusiv o parte dintre turnuri, realizate in perioada de ocupatie islamica a peninsulei, si asta pt ca a existat un interes deosebit asupra acestui program arhitectural in ultimele decenii, fiind facute investitii in aceasta directie. Drept urmare si nr proiectelor realizate este mult mai mare comparativ cu alte zone ale europei. Mult mai mare raportat la perioada de timp pe care am mentionat-o, adica in ultimele decenii. Daca ne raportam la europa centrala sau peninsula italica, atunci cu siguranta si acolo au existat diverse interventii dar ele apartin in general sfarsitul secolului al 20lea sau mijlocul acestui secol.

Asa cum spuneam in prima parte, ne vom ocupa despre cateva principii de restaurare, niste principii care trebuie avute in vedere in absolut toate etapele proiectului. De fapt aceste principii sunt extrase, sau parti ale unor carte internationale sau discutii ale profesionistilor domeniilor, si totodata asa cum

spuneam ele trebuie reverificate pe parcursul deciziilor care se iau de-a lungul proiectului si de-a lungul executiei. Caci asa cum spunea domnul Q. Vorona, profesor al universitatii noastre in trecut, planseta restauratorului trebuie sa se gaseasca pe santier, si este absolut normal sa fie asa pt ca in nicio situatie nu poti avea toate datele proiectului, sau nu poti avea de la inceput toate datele proiectului. Asa incat pe parcursul desfasurarii santierului, vei descoperii si genera alte ipoteze de lucru, de multe ori sau in suficiente cazuri, vor modifica solutiile initiale. Cateodata chiar dramatic. Si acesta este unul dintre motivele pentru care sunt necesare studii, a.i sa nu ajungi in situati ain care proiectul trebuie sa fie modificat intr-o masura mare. Un prim principiu este cel al minimei interventii, este o directie care nu poate sa fie usor cuantificata. Ce inseamna minima interventie? Caci sigur, ne putem raporta la elemente structurale, ne putem raporta la componentele de pictura ale monumentului istoric. Dar asa cum am spus este greu de definit aceasta minima interventie. Minima interventie, sigur ca poate sa fie pusa si sub auspiciile componentei economice, deci nu am niciun motiv sa fac mai multe lucrari decat cele care sunt necesare monumentului istoric. Iar revenind la aceasta minima interventie, cu siguranta ca in momentul in care actionam punctual sau in limite reduse, posibilitatea unui esec, sau posibilitatea distrugerii unor materiale originale, fie ele chiar de sacrificiu daca ma gandesc la pardoseli, la tencuieli sau la acoperiri, toate acestea conduc la posibilitatea unor reluari a unor operatiuni, avand poate mai multe date decat in proiectul pe care il realizez. Si de cele mai multe ori actiunile acestea excesive conduc la pierderea substantei si a conceptiei originale. Ori lucrul acesta este unul dintre criteriile care trebuie luate aproape in permanenta in considerare. Si pe langa aceasta pierdere, sa spunem, a substantei originale, ne raportam bineinteles si la niste costuri. Sunt niste costuri inutile care pot fi directionate in alte tipuri de lucrari, tipuri de lucrari care bineinteles sa puna tot asa in valoare monumentele istorice. Si daca ma gandesc la acest principiu al minimei interventii nu pot sa nu iau in discutie interventii ce privesc componenta structurala, in special in ceea ce priveste operatiunile de conservare, restaurare care se desfasoara la noi in tara. Fiind o zona seismica puternica, mult mai puternica comparativ cu ceea ce se intampla in europa, automat exista o tendinta generala poate de a realiza lucrari de multe ori inutile, sau unele care depasesc aceasta minima interventie. Sigur ca acest lucru se manifesta si la nivel legislativ, caci exista reguli care prevad in cazul monumentelor istorice o asigurare seismica uneori chiar mai importanta decat cea a unor constructii noi. Altfel zis in grija asta a legiuitorului de a proteja monumentele istorice impotriva distrugerii, a disparitiei complete, se pot realiza interventii structurale deosebit de intruzive, care practic mentin structural sau forma edificiului, dar genereaza interventii semnificative asupra altor materiale istorice. Si bineinteles acest lucru conduce la aceasta pierdere pe care o tot mentionam, si o sa o tot mentionez. Deci orice pierdere pe care o am a materialului istoric va conduce in final la diminuarea valorii acestuia. Un al doilea principiu pe care trebuie sa il aveti in vedere, de altfel enuntat inca de la sf secolului al 19lea si reluat in carta de la venetia, este utilizarea materialelor compatibile si a tehnicilor traditionale. In principiu asta este regula, ma raportez la tehnici traditionale, respectiv materiale compatibile, si doar in cazuri exceptionale, acolo unde acestea se dovedesc inadecvate, pot sa folosesc tehnici moderne de conservare sau restaurare, dar cu conditia ca aceasta eficienta a lor, eficacitate sa fie demonstrata stiintific si probata de experienta. Ori lucrul asta, care tine de probarea experientei in timp, sunt absolut determinante atunci cand folosesc materiale diferite in cazul monumentelor istorice.

Deci daca nu cunosc in detaliu ceea ce urmeaza sa se intample si nu am toate datele, atunci risc ca acel nou material introdus de fapt sa genereze o degradare poate chiar mai mare a monumentului istoric. Iar pierderile sunt unele definitive. De fapt ca in cazul oricaror lucrari. Si sigur ca o pierdere definitiva nu poate sa fie inlocuita sau daca inlocuirea se petrece, cu siguranta toata conceptia, sau materialul nu mai are aceeasi valoare. Orice interventie de restaurare care se petrece asupra unui monument istoric conduce la pierderi. Asa incat e mult mai usor sa intretii sau sa conservi ceea ce exista decat sa demarezi lucrari de restaurare. Operatiunile de restaurare sunt unele exceptionale. Revenind la utilizarea acestor materiale traditionale, cu siguranta ele vor fi compatibile cu cele existente. De fapt compatibilitatea lor se testeaza prin o serie de probe care se fac la nivelul intregului ansamblu si sunt probe care tin de componentele structurale ale ansamblului si sunt probe care investigheaza caracteristicile stratului de culoare, caracteristicile liantului, ale mortarului, sau a pieselor de lemn. Si asta este motivul pt care trebuie sa fac aceste teste de materiale, pentru a afla caracteristicile fizicechimice ale materialelor initiale si a face propuneri in consecinta, si totodata a avea certitudinea ca ceea ce adaug nu o sa dauneze acum sau in timp monumentului istoric. De multe ori apar in proiecte care vizeaza interventii pe monumente istorice o serie de probe, care aproape intotdeauna sunt cerute cel putin de factori decizionali, fie ca este vorba de comisia monumentelor istorice, sau comisiile zonale ale monumentelor istorice, organisme care sunt sub autoritatea ministerului culturii. Si bineinteles ca in functie de pregatirea proiectantului pot fi considerate pur si simplu niste mofturi, daca vreti sa le spun asa, si atunci toate aceste analize sunt mai degraba niste componente formale, sau din contra pot fi considerate elemente esentiale in derularea procesului de restaurare, astfel incat propunerea sa fie una bazata pe elemente cunoscute, si nu pe sa spunem o experienta posibil aplicata in unele cazuri, cu rezultate pozitive, dar care poate in cazul monumentului pe care intervin nu se verifica. E foarte greu sa fac analogii in cazul monumentelor istorice pentru ca fiecare dintre ele este o opera unica, nu mai exista altul ca el. Pot fi similitudini intre ele, pot fi sa spunem, elemente care au caracteristici comune, dar intotdeauna nu exista o potrivire perfecta. Asa incat daca niste probe de materiale au fost posibile acceptabile in cazul unui monument, in cazul altuia aceleasi materiale sa aiba un raspuns diferit, fie ca este vorba de o punere in opera, intr-o alta maniera fata de cea initiala, fie ca mediul in care materialul respectiv si-a desfasurat existenta in ultima suta sau poate mai multe sute de ani, este fundamental diferit de cel al unui monument cu caracteristici similare. Totodata compatibilitatea materialelor este iar o cerinta ce trebuie sa fie luata in considerare. Conlucrarea materialelor vechi cu cele noi sunt absolut esentiale, si revin iar la oportunitatea si necesitatea realizarii unor teste cat mai detaliate, in vederea realizarii acestei compatibilitati. In cazul in care nu exista o compatibilitate intre cele 2, atunci vom lucra separat, si bineinteles degradarea materialului vechi va continua, iar cel nou nu va reusi sa suplineasca pierderile, poate de portanta sau la nivel estetic ale obiectivului vechi. Deci practic utilizarea materialelor compatibile si tehnicilor traditionale trebuie sa fie prioritare si subliniez inca o data, materialele noi trebuie sa fie verificate de experienta. Aici poate ca cel mai elocvent exemplu care sa sustina aceste afirmatii se refera la betonul armat, care in perioada interbelica era considerat chiar un panaceu al interventiilor pe monumente istorice si care dupa doar cativa zeci de ani s-a dovedit a fi neadevarat, iar cativa zeci de ani la scara istoriei monumentului respectiv sunt absolut nesemnificativi. Ma gandesc aici inclusiv la un monument de varf al patrimoniului montial, la Parthenon, interventii realizate in perioada interbelica cu beton armat si ulterior dupa cateva decenii, derestaurarea acestor operatiuni tocmai in incercarea de a scoate betonul armat din interventia

anterioara ce conducea la distrugeri ale materialului autentic. Deci practic ale antablamentelor, ale coloanelor si altor obiecte, altor subansambluri din cadrul parthenonului.

Un alt principiu care trebuie sa fie luat in considerare este cel al diferentierii materialelor. Bineinteles este vorba de diferentierea materialelor adaugate. Iar profesionisti, sau mai putin specializati care vor vizita, sau vor cerceta obiectul de arhitectura sa poata sa faca repede distinctia intre ceea ce a fost adaugat intr-o etapa moderna. Adaugarea elementelor este rezultatul fie al unor cerinte tehnice, de stabilitate, de realizare a unor legaturi care practic s-au rupt la un moment dat, care s-au fragmentat, sau o continuitate ce priveste componenta estetica, a.i cel care priveste monumentul sa inteleaga mult mai bine forma initiala sau sa poata sa completeze vizual acele lacune, ce vizeaza toata aceasta parte defragmentata a monumentului istoric. Trebuie sa realizez o diferentiere intre material, iar acest lucru se poate face prin inscriptionari peste fetele de asteptare ale elementelor constitutive, fetele de asteptare sunt cele peste care e aseaza un alt element, fie ca este vorba de mortar, caramida, sau piatra. De textura, aici sigur ca utilizarea unui

anumit tip de dalta care este diferita de cea initiala, va face lucrul asta usor vizibil. Cuolarea, modul de prelucrare care tine de textura, sau simplificari si interpretari ale formelor initiale. Aceasta simplificare, interpretare a formelor tot asa tine de niste principii arhicunoscute elaborate sau detaliate inca la sf secolului al 19lea. Daca va uitati in imaginea din partea dreapta, vedeti la unul dintre templele grecesti un adaos de material care genereaza un volum sau contureaza mult mai bine un volum al unui stereobat, partea de fundatie a unui templu, daca vreti sa ii spuneti asa, si exista o diferentiere evidenta intre ceea ce s-a adaugat si ceea ce s-a mentinut. Si in ceea ce priveste prelucrarea, si in ceea ce priveste materialul, dar si textura, iar in ceea ce priveste componenta didactica vedeti o serie de gujoane, crampoane care explica modul in care blocurile erau consolidate. Deci practic aceste utilizari ale unor elemnte de bronz, pozitionate in locasuri conturate cu dalta, iar solidarizarea intre blocuri si elementele, crampoanele de bronz se facea cu ajutorul plumbului topit. Un alt criteriu care trebuie luat in considerare este cel al reversibilitatii interventiei. Ori iara operatiunea asta de reversibilitate nu este usor de obtinut, caci de multe ori aplicarea unor materiale, sau raportarea la tehnicile traditionale de lucru conduce la interventii ulterioare destul de masive, destul de puternice. Asta cu atat mai mult daca ne raportam la utilizarea unei structuri din beton armat. Betonul armat are multe caracteristici, proprietati care il fac un excelent material de construire, dar in ceea ce priveste monumentele istorice sau cladirile cu valoare patrimoniala, introducerea unor noi elemente de beton armat conduce de multe ori la imposibilitatea revenirii la forma initiala. Sau daca se doreste o revenire, atunci pierderile de material sunt destul de importante, uneori chiar depasind 20-30% din materialul initia. Si ma gandesc aici in special la metodele de consolodare ale monumentelor istorice realizate din perioada anilor 70, pana in contemporaneitate in spatiul acesta romanesc, in care o schema foarte des aplicata era cea a realizarii unei carcase din beton armat, o noua structura care practic functiona independent de cea istorica, iar aceasta noua structura presupunea realizarea unor slituri in peretii zidariei existente, realizarea unor subfundari sau dublarea fundatiilor, respectiv conturarea unor centuri, placi la nivelul superior. Practic o structura independenta care functiona in final, independent de structura initiala, si spun in final functiona independent pt ca caracteristicile betonului armat, ale agregatelor si al liantului, sunt semnificativ diferite de cele ale materialelor istorice. Au factor de contractie diferit, de la rece la frig, au hidroscopicitate diferita, iar in timp intre cele 2 structuri apar microfisuri care se transforma in fisuri ce genereaza o desprindere a celor 2 materiale. Bineinteles aceasta operatiune de eliminare a structurii din beton devine excesiva si foarte greu de eliminat. E mult mai usor, de exemplu sa ma gandesc la operatiuni curente care de altfel s-au si facut de-a lungul timpului, de retesere a fisurilor peretilor de zidarie, de refacere a unor suprafete prabusite, de adaugare a unor elemente metalice fie ca este vb de centrui, platbande, tiranti, sau reparari efective ale elementelor de lemn. Ne raportam la scari, la tamplarii sau la sarpante. Practic aceste interventii care tin de o traditie in acest proces al constructiei, in aceasta disciplina a constructiilor sunt mult mai usor de eliminat intr-un viitor daca constat ca ceea ce am facut este gresit si de fapt propunerea facuta dauneaza mai mult pe termen lung decat o interventie sa spunem de aceasta in limitele traditionalului. Un alt principiu care trebuie verificat de fiecare data cand propunem operatiuni de conservare dar si de restaurare, se refera la autenticitate, si este o definitie pe care am mai discutat-o in prima intalnire pe care am avut-o. Ea se refera la originalitatea sitului, a conceptiei, a formelor, materialelor, functiunilor, traditiilor, tehnicilor utilizate, sau la factorii interni si externi, deci tot ceea ce tine de monument de fapt face trimitere la aceasta autenticitate. Si orice inlocuire sau aparitie suplimentara, indiferent daca ne

raportam la un mediu urban, mediu rural, sau ne raportam la un element intr-un subansamblu de arhitectura, toate acestea contribuie la diminuarea valorii monumentului istoric. Aici o sa va dau iar un exemplu de inscrierea in lista patrimoniului mondial a unor obiective asupra carora din motive fortuite in general, au suferit pierderi semnificative de material istoric, fie ca au luat foc, fie ca s-au prabusit in urma unor cutremure sau unor actiuni militare. Iar aproape in fiecare caz, pozitia unesco a fost de eliminare a acestor obiective din lista, tocmai datorita pierderii acestei autenticitati. Si bineinteles revin la un discurs pe care de multe ori l-am auzit in spatiul public, de reproducere a unor forme. Sigur ca pot sa reproduc o forma in conditiile, sau avand tehnilogia disponibila in momentul de fata, reproducerea unor forme este aproape la indemana. Si in perioada anterioara se reproduceau forme ale unor opere celebre, fie ca este vorba de picturi, sculpturi, sau constructii. Dar intotdeauna originalul a avut o valoare mulyt mai importanta. Deci nu este suficienta doar reproducerea formei ci inclusiv mentinerea materiei, o materie care are intiparit in ea tot ceea ce priveste tehnicile constructive, relatiile interumane sau sociale ale comunitatii, care comunitati, care au realizat acele opere de arta, opere pe care acum le apreciem. Si bineinteles ca completarile pe care le aduc, ar trebui sa sustina intregul, sa sustina tot asa materialul original, si in niciun caz sa fac completari care nu au o sustinere ce priveste mentinerea starii de conservare sau de alta natura. Raportarea la o parere, opinie, ipoteza pe care o am nu poate sa fie luata in discutie, si o sa revenim asupra acestui subiect.

Trebuie sa mentionam insa ca autenticitatea absoluta este o himera care nu corespunde realitatii. De ce spun lucrul asta? Orice obiect in momentul in care este pus in opera sau in momentul in care este scos din cadrul sau incepe sa fie afectat de factori interni, factori externi sau diverse alte elemente, generand o degradare constanta. Ce se poate face in momentul de fata este sa se intarvie aceasta degradare, fie prin operatiuni de conservare, sau fie printr-un control al factorilor de mediu. Si ma refer aici inclusiv la picturi sau la obiecte ale patrimoniului mobil, care practic indiferent de ce am face aceasta autenticitate este afectata. Dar ea trebuie sa fie afectata intr-o masura cat mai mica, a.i obiectul final sa nu ajunga sa fie inlocuit de un fals. Si aveti aici tot asa partea din dreapta ecranului, o imagine a unui manuscris, unul deosebit de important, sunt manuscrisele de la marea moarta, si care se pastreaza intr-o forma fragmentara. Si totodata imaginea ne face o trecere catre urmatorul criteriu. E vorba despre acest respect pentru adevar, sigur ca poti sa traduci printr-una dintre poruncile crestinatatii, aceasta sa nu minti. Deci restaurarea, si aici reiau un ardicol din carta de la venetia, daca nu ma insel articolul 9, restaurarea trebuie sa se opreasca acolo unde incepe ipoteza, iar in acest caz orice lucrare suplimentara ce este indispensabila, trebuie sa se distinga de compozitia arhitecturala. Si trebuie

sa poarte amprenta contemporaneitatii. Este un articol care este enuntat mai mult sau mai putin la mijlocul secolului al 20lea si care isi pastreaza valabilitatea intr-o forma extrem de bine conturata in contemporaneitate. Deci restaurarea trebuie sa se opreasca acollo unde incepe ipoteza, deci practic in momentul in care nu mai am certitudini, care sunt dovedite stiintific, legate de forme,materiale, culoare, atunci trebuie sa ma opresc cu restaurarea, sa nu mai adaug lucruri. Si mai spune asa: ca in acest caz orice lucrare suplimentara, inclusiv cele de consolidare sau de conservare a situatiei existente, ce este indispensabila, deci nu doar adaugarea unor forme de dragul compozitiei arhitecturale, sau de dragul unor compozitii urbane, lucru destul de des intalnit in societatea contemporana si nu ma refer doar la cea romaneasca, cea europeana cel putin, dar si la cea asiatica, sau din alte tari, alte parti ale globului. Deci este indispensabila, trebuie sa se distinga de compozitia arhitecturala, ca marchez materialele, ca utilizez niste materiale contemporane, ca fac o suma de tehnici pt a marca aceasta diferentiere, si trebuie sa poarte amprenta contemporaneitatii. Iar daca ma reintorc inapoi la fraza anterioara, subliniez iar inca odata aceasta lucrare suplimentara indispensabila. Deci la ele ne referim. Ori de multe ori restauratorii modifica in mod voit realitatea in incercarea de a “potrivi” monumentul, unor asteprat, ale unor nevoi sau ale unor preferinte, preferinte care sunt dictate de societate, de cunostintele pe care restauratorul le are, si asa mai departe. Dar practic eu trebuie sa reiau de fiecare data acest articol, sa spunem, sau acest principiu de a respecta adevarul. Ganditi-va cum ar fi daca as incerca sa completez in functie de cunostintele pe care le am, acest manuscris. Cum ar arata acest text? Si extrapoland sigur aceasta comparatie, ganditi-va cum este sa adaugi o turla deasupra unei biserici. Am luat exemplul asta pt ca cel putin ultimele decenii exista un concurs la nivelul arhitectilor, in special cei care actioneaza in zona fostei tari romanesti si a moldovei, de realizare a unei noi turle deasupra bisericilor. Turle care inlocuiesc altele, ce au deja poate 200 de ani de existenta. Acum o sa fac o scurta paranteza. Practic aceasta frenezie de inlocuire a turlelor este axata pe ideea aceasta de pierdere a turlelor ce in zona moldovei si a tarii romanesti, ce se petrece la inceputul secolului al 19lea prin cateva cutremure foarte puternice, in 1802, care au condus la prabusirea unui procent de 90 si cv la suta din turlele bisericilor, un cutremur foarte mare, distructiv care a tinut o perioada lunga de timp si care a condus la aceste distrugeri. Sigur ca acest lucru a generat interventii, interventii cu mijloacele disponibile la acel moment, dar si cu cunostintele rezultate ca urmare tocmai a experientei proaspat acumulate. Adica adaugarea, prezenta unor turle masive de zidarie in locuri sensibile dpdv structural, deasupra naosului, deasupra pronaosului, a condus ca in cazul unor evenimente extreme, acestea sa se prabuseasca, asa incat constructorii momentului, vorbim de anul 1800, au ales ca noile turle sa fie realizate din lemn, si invelite in tabla, generand o arhitectura, proprie inceputului secolului al 19lea. In momentul de fata eliminarea unor astfel de dovezi prin inlocuirea turlelor genereaza niste probleme de principielitate, inclusiv in ceea ce priveste principiile pe care le detaliam aici. Si ma gandesc ca la aceasta varianta de lucru, deci practic au existat niste turle din zidarie care s-au prabusit in urma cu 200 si ceva de ani si care acum isi gasesc o alta rezolvare, una care insa nu se bazeaza pe niste argumente stiintifice, caci ele in cei 200 de ani au fost sterse. Se bazeaza pe niste marturii ce se afla de cele mai multe ori la nivelul podului bisericii, dar nu exista marturii in ceea ce priveste proportiile, golurile sau altele asemenea. Drept urmare, de cele mai multe ori noile turle, care asa cum am spus inlocuiesc deja niste volume ce si=au capatat o validitate a memoriei data de timpul scurs intre momentul realizarii si contemporaneitate, deci inlocuirii acestor turle cu niste elemente inventate sau care sunt supuse subiectivului, mai corect spus. Sigur ca aici intervine aceasta problema pe care o discutam, cea a respectului pt adevar. Este preferabil sa am o forma, mai noua, dar care corespunde unei realitati istorice, a unei etape, parte in evolutia monumentului istoric, este preferabil sa adaug o forma de zidarie ce poate sa se fi potrivit la un moment

dat, sigur ca e o discutie care ar fi putut sa fie valabila la inceputul secolului al 20lea, dar in contextul unor restaurari care trebuie sa priveasca critic obiectul de arhitectura, ele sunt cu atat mai mult contestabile.

Acum trecem la un alt capitol care priveste etapele interventiei. Si sigur ca orice proiect, sau inainte de a trece la un proiect ar trebui sa am grija de el, iar interventiile acestea ce tin de intretinerea curenta, de curatarea jgheaburilor, a burlanelor, a dalajelor, de intretinerea tamplariilor. Deci practic intreventiile acestea de reparare sunt prioritare. Intotdeauna sunt prioritare. Ele realizate la momentul oportun, intrarzie aceste procese de restaurare, care conduc in final la distrugeri mult mai importante. Acum raportandu-ma la aceste interventii de intretinere, in mod normal pt fiecare monument exista o fisa privind urmarirea comportarii in timp pe care o face chiar arhitectul la finalul unui proiect, si in care explica si impune utilizatorului, beneficiarului reguli privind aceste intretineri. Ce poate sa faca si ce nu poate sa faca in momentul in care exploateaza cladirea. Si bineinteles ca de cele mai multe ori sunt vizate aceste operatiuni curente. Celelalte operatiuni de conservare, de restaurare, de refacere, de consolidare, tin de experienta unor specialisti foarte bine pregatiti. Aceste interventii curente, de evacuare a apelor pluviale, de eliminare a stratului de zapada proaspat depus, de stergere a prafului, sau

alte asemenea sunt operatiuni pe care oricine le poate face. Si de fapt vedeti foarte bine ca nu doar in cazul monumentelor istorice, orice mic defect se transforma intr-unul mare daca nu se intervine in momentul lui. Deci conservarea starii edificiului, a ansamblului, obiectului este esentiala. Trecem la o alta etapa, sau la a doua etapa a proiectului, care tine de restaurare, si spuneam anterior ca fiecare monument este un caz unic, este o opera de arta, iar restaurarea lui trebuie privita de asemenea ca un caz unic, pt ca nu ma adresez unor produse de serie, ci asa cum am spus fiecare monument are propria istorie, are propriile elemente care il definesc, la fel si restaurarea trebuie sa se supuna acelorasi principii, deci trebuie sa aplic metodele particulare, metode uneori chiar inovative, n anumite limite, astfel incat sa rezolv problemele specifice monumentului. Si sigur ca daca ma raportez la restaurare si la un discurs mult mai liber, nu trebuie sa protejez absolut tot ceea ce apartine unui monument istoric, tot ce a fost realizat in cadrul ansamblului, si trebuie sa fac iar o sinteza, sa pot sa privesc critic obiectul in sine, si practic aici trebuie sa existe acest balans intre o tendintaa conservatorilor comparativi, cu valorile efective pe care monumentul le detine. Deci un element care este adaugat monumentului la un moment dat, trebuie sa fie privit extrem de critic, si trebuie sa fie evaluat. Si in functie de valorile sau ceea ce spune acea interventie, pastrez sau din contra elimin elementul care a fost adaugat si reiau cazul turlelor care sunt refacute. Au fost niste actiuni care au vizat modificarea ansamblului volumetric initial. Dar rezultatul este un proces care a fost sustinut de o pozitie sociala, o pozitie ce face trimitere la mesteri, la educatia lor, la educatia societatii de la momentul respectiv. Acesta ar fi un caz sa spunem de analiza si interpretare critica a valorilor. Sau un element fortuit care priveste grafittiul realizat de o persoana ce trece intamplator pe langa un monument si scrie ceva pe unul dintre ziduri. Cu siguranta acel element voi hotari sa il elimin din discursul, din citirea generala a monumentului istoric. Sau un mic adaos care este rezultat ca urmare a unor interventii punctuale. Ma gandesc aici la toate cladirile de locuit, exemplul cladirilor care au fost nationalizate in perioada comunista si au fost atribuite unor chiriasi, ce de multe ori nu au stiut valoarea caselor pe care le folosesc, construind sau alterand de la finisaje pana la elemente de volum. Aici propun o noua idee, care vizeaza notiunea de coerenta arhitecturala, deci practic dupa ce am facut o analiza a acestor valori identificabile, dupa ce am incercat sa pun cap la cap o strategie de conservare a ceea ce am gasit la fata locului trebuie sa iau in calcul si coerenta arhitecturala a discursului pe care eu il propun, a modului in care voi citi monumentul istoric. Iar coerenta priveste toate deciziile pe care le iau la nivelul proiectului astfel incat discursul sa fie unul intreg. Daca aplic o metoda de rezolvare sau altfel zis unor situatii similare, trebuie sa le aplic rezolvari similare. Asta este un principiu pe care trebuie intotdeauna sa il aveti in vedere. Deci notiunea de refacere e ceea ce a disparut, ce face legatura dintre expresie, sensibilitate plastica, si enunt doctrinar. Intotdeauna va trebui sa ma gandesc la ceea ce a disparut, la ceea ce propun, caci propunerea in mod automat imi genereaza o actiune directa pe monumentul istoric, rezultand aflanduma intr un model ce priveste sensibilitatea plastica a fiecarui arhitect, deci creatia de arhitectura si enuntul doctrinar. Enuntul sau principiile doctrinare pe care le am intotdeauna in vedere atunci cand fac o anumita propunere. Deci orice modificare pe care o faci de fapt devine un exercitiu creativ. Mai trebuie sa mentionez aici ca restaurarea arhitecturala este proprie arhitecturii la care se raporteaza. Propunerile pe care le voi face le voi subordona obiectului de arhitectura pe care intervin, calitatilor initiale pe care acest obiect de arhitectura le are.

Facand un pas mai departe in directia asta a restaurari, a utilizarii sau a reutilizarii monumentului istoric putem sa citam pe unul dintre teoreticienii contemporani ai domeniului. Aceasta utilizare si reutilizare sar traduce prin nici prea mult nici prea putin, deci proiectul trebuie sa trateze in mod concret inserarea obiectului in viata cotidiana. Trebuie sa fie alocata o functiune, caci iar ne raportam la unul diintre principiile cartei de la venetia, caci este absolut necesar, sau este indicat sa atribuim o functiune curenta obiectului, tocmai pt a preveni stari de degradare, distrugeri si in final disparitii. Iar aceaasta functiune trebuie sa fie compatibila cu valorile pe care monumentul le detine. In acest caz este necesar sa se ia in considerare interesul patrimonial, deci valorile si cat de important este monumentul respectiv pentru comunitate, societate, natiune sau chiar la nivel global, si posibilitatea de a adaptare a cladirii la programul care se doreste sa fie implementat. De multe ori neexistand posibilitatea realizarii unor cerinte functionale, caci conditionarile ce tin de componenta plastica sunt mult mai importante. Deci ceea ce propun trebuie sa corespunda, sa fie compadibil cu monumentul istoric. Si aici o sa fac iar o scurta precizare dar care este foarte importanta. Ego ul

arhitectului sau al constructorului o sa influenteze decisiv interventia propriu-zisa pe monumentul istoric si o pot influenta intr-un mod pozitiv, sau intr-un mod negativ. Intotdeauna voi incerca prin propunerile pe care le fac sa scot in evidenta calitatile obiectului arhitectural, sa scot in evidenta ceea ce are el mai bun si mai putin sa scot in evidenta propria personalitate, si prin personalitatea mea sa impun forme, relationari spatiale, care sa subordoneze monumentul istoric. Lucrul asta trebuie sa il aveti in vedere ori de cate ori faceti propuneri pe cladiri monumente istorice, dar mai mult, nu doar cladiri monumente istorice, pe cladiri care au valoare patrimoniala. Ideea aceasta a mentinerii unei anvelopante si modificarii radicale a obiectului in interior este una chiar daunatoare, caci discutam la unul dintre cursurile anterioare, e o teorie pe care o dezvolta cesare Brandi, e una dintre axiomele pe care le enunta, “monumentul este un tot unitar, nu pot sa il desprind pe componente si sa spun ca fatada este valoroasa, restul e mai putin important”. Ele sunt parti ale unui intreg. Ganditi-va la un obiect de la un corp uman. Nu pot spune ca doar un singur organ e valoros, este un intreg. Asa trebuie tratate bineinteles la o alta scara, si monumentele istorice. Ele sunt un intreg. Cum de altfel daca ne raportam la o cladire sa spunem care este la un ansamblu care este realizat din mai multe obiecte nu pot spune ca anexele unei cladiri rezidentiale sa zicem de pe la sf sec 17-18-19, sunt mai putin importante si pot sa renunt la ele. Ele sunt parte a intregului si ele in intregime te aseaza in contextul in care respectivul monument a fost realizat. O alta etapa a proiectului este sa fie adaptarea la reglementarile actuale. Caci in momentul in care intervenim asupra unui obiect anterior, ma raportez la alte cerinte care privesc siguranta in exploatare, siguranta la foc, alte norme. Si atunci trebuie sa fac o serie de adaptari ale cladirii, tocmai pt a raspunde acestor noi nevoi, inclusiv unele functionale. Sigur ca toate castelele perioadei medievale erau incalzite, sau mai putin incalzite cu seminee. In interior erau 13-15 grade, incalzirea fiind facuta cu lemne, carbuni sau diverse altele. Asta nu inseamna ca si acum va trebui sa urmaresc aceleasi conditii de confort. Ele trebuie sa fie adaptate cerintelor actuale, dar cu mentiunea ca voi lua in considerare intotdeauna prezervarea acelor elemente care sunt caracteristice, care definesc acel monument istoric. Daca ma raportez la reglementari si legislatia europeana, si sigur si cea nationala, impun anumite lucruri, existant insa si derogari in cazul monumentelor istorice. Derogari care iau in considerare in termeni mai lasi sau mai stricti modul in care se poate interveni pe cladirile monument, astfel incat sa nu afecteze aceste calitati. Conditii impuse de utilizarea unor materiale, foarte simplu. Daca ma fandesc la legea 10 din 95, aceasta zice ca trebuie sa se foloseasca doar materiale de calitate, cu atestate de la organele de control ale statului. Asta ce inseamna? Inseamna ca nu mai putem sa folosim paianta, chirpicul? Sigur ca daca ne raportam inclusiv la lege, acestea nu exista si ar trebui sa folosim caramida, bca etc. Dar trebuie luam in calcul calitatile arhitecturii vernaculare, de exemplu. Si atunci a utilizarii materialelor compatibile. Atunci voi avea derogari tocmai pt a realiza, utiliza aceste materiale traditionale care continua procesele, procedeele tehniciilor constructive ale epocilor anterioare. Dupa aceea sunt conditii impuse de normele privind siguranta in exploatare. Se poate spune ca pentru scara trebuie sa existe normativele de scari. De exemplu prezenta parapetului obligatoriu, la ce distanta, la ce inaltime se afla, distanta intre rampa, etc. aici in unele cazuri se pot aplica aceste normative. In altele in niciun caz, si aveti exemplul turnului de la Gostinari, unde exista o scara, o circulatie spre nivelurile superioare, dar care in niciun caz nu puteau sa respecte normele impuse de actele de reglementari actuale. Si aici exista posibilitatea realizarii unor derogari.

Conditii impuse de norme privind siguranta la foc. Aici sunt nenumarate, cu atat mai mult cu cat ee au crescut in importanta dupa acest moment tragic ce a marcat utimii ani, si ma refer la incediul de la Colectiv. Altfel zis in aceasta situatie regulile acestea privind siguranta la foc sunt mult mai bine verificate de autoritati. Inspectoratul privind situatii de urgenta. Si in cazul acesta exista numeroase discutii si contradictii intre cei care vizeaza proiectele si cei care propun restaurari pe monumente istorice. Ganditi-va la o cerinta relativ simpla legata de fluxurile de circulatie. Avem o cladire istorica care are scari de evacuare ce nu corespund situatiei actuale. Si atunci fie modifici functiunea si diminuezi nr de oameni care pot fi sruprinsi la un moment dat intr-un interval intr-un spatiu, fi e odifici scara. Ori modificarea scarii conduce la pierderi importante, caci de multe ori institutii reprezentative ale statului sau ale statelor au investit in obiectele acestea si au realizat componente arhitecturale deosebite. Bineinteles ca si aici tine de capacitatea de interventie a pompierilor, in aceste cazuri exceptionale, de materialele pe care le folosesti, produse care pot fi utilizate. Iar in cazul acesta exista iar o derogare sa spunem de la normelor generale in cazul monumentelor istorice, normativul P118/99, mentioneaza intrunul t=dintre articole ca in cazul monumentelor istorice situatia va fi analizata in functie de obiectivitatea unei negocieri intre proiectantul si reprezentantul inspectoratului de stat pt situatii de urgenta. Spune aici ca exista posibilitatea, pt ca de multe ori discutiile se incheie destul de abrupt. Reprezentantul autoritatilor statului considerand inacceptabil proiectul propunerii. Ceea ce poti face tu ca arhitect este sa imbunatatesti aceste masuri privind siguranta la foc, prin detectoare, prin diverse alte elemente care sa imbunatateasca situatia existenta. In momentul in care schimbi functiunea, insa, intervine o alta problema, caci noua functiune va trebui sa raspunda cerintelor pe care legislatia le impune intr-un procent mult mai mare. Dupa aceea sunt conditii care sunt impuse de utilizarea cladirii a persoanelor cu handicap. E absolut obligatoriu i din ce in ce mai mult se pune accentul pe aceasta posibilitate de acces a spatiilor cu atat mai mult cu cat ele sunt expozitionale, a persoanelor cu mobilitate redusa. Si atunci trebuie sa imaginezi o serie de rampe, de platforme, pe care sa urce sau sa coboare aceste persoane. E un lucru care are influente directe asupra monumentelor istorice caci sigur, prezenta unor rampe genereaza un volum, si atunci poate fi un volum semnificativ, si atunci poate sa fie reluat acel principiu al reversibilitatii interventiei si al pozitiei lui in raport cu elementele constitutive definitorii ale casei. Mai sunt conditii care sunt impuse de protectia mediului. Utilizarea de multe ori in constructiile istorice, sunt utilizate materiale care acum sunt considerate nocive. Ganditi-va la placile de azbociment, care au fost curente pana chiar in a doua jumatate a secolului al 20lea, anii 70 ai secolului al 20lea, azbocimentul era folosit la scara larga, de la acoperisuri pana la diverse elemente de finisaj. Ori acum se stie foarte clar ca acesta poate sa provoace probleme de sanatate majore. Si atunci iti pui intrebarea in momentul in care restaurezi sa spunem finisaje care au in componenta azbociment, sau invelitori de azbociment, din placi patrate, care este solutia pe care sa o adopt? Apropo de tehnici si materiale traditionale, de compatibilitate materialelor si alte principii pe care le-am enuntat. Sau sa iau un alt exemplu mult mai usor de inteles, vitraliile care au in componenta lor plumb, care este considerat un material ce produce numeroase probleme de sanatate daca nu este manipulat cum trebuie. In momentul in care doresc sa restaurez un vitraliu de plumb, atunci restauratoru trebuie sa fie foarte atent in pasiii pe care ii urmeaza. Sau diverse tipuri de vopseluri. Acelasi lucru. Ganditi-va ca doar daca iau in calcul domeniul asta al restaurarii picturii, sunt substante utilizate de-a lungul timpului ce acum sunt conssiderate nocive pentru sanatate si chiar interzise.

Conditii impuse de cerinte structurale. Si aici sunt foarte multe, o parte dintre ele le-am discutat atunci cand prezentarea a fost tinuta de domnul Horia Mihnea. Nu o sa insist asupra lor.

Un alt subiect care trebuie luat in considerare intr-un proiect de restaurare este asumarea unor riscuri. Este o trasatura de baza a meseriei de restaurator. (...) Nu neaparat asumarea unor riscuri inutile, care sunt generate de decizii nefundamentate, care nu au studii de specialitate in spatele lor, ci riscul unor decizii care se vor dovedi neinspirate intr-un viitor, intr un viitor ce este sustinut de un nou context. Altfel zic, alte studii, alte tehnologii disponibile care imi genereaza o alta solutie, sau o alta ipoteza de abordare. Lucrul asta trebuie cuplat cu alte principii pe care le-am discutat, si spuneam la un moment dat de acest principiu al reversibilitatii interventiei. Am luat o decizie “gresita”, dar printr-o noua tehnologie, scanare 3d, gioradar, intr-un viitor descopar alte elemente. Si atunci sa pot foarte usor sa revin asupra unei situatii care nu corespunde. In realitate compromisul este un dat, si va trebui intotdeauna sa va ganditi la un compromis minim. Care sunt acele elemente la care trebuie sa ma raportez si cu ce anume pot sa raman sau sa las intr-o zona de

risc. Asumarea acestui risc nu este doar o pozitie a arhitectului restaurator. In toate meseriile exista un risc, de la cele foarte importante dpdv al impactului pana la cele mai putin importante. Riscul unei interventii care conduce la ipoteze improbabile trebuie eliminat prin cercetare. In cazul in care nu fac lucrul acesta atunci voi intelege si voi interpreta gresit monumentul istoric eu si altii care vin dupa mine, alti specialisti sau nu, pana cand altcineva cu alta tehnologie sau cu alte documente la dispozite va stabili o noua ipoteza si o noua interpretare a monumentului. Lucrurile astea exista si vor exista intotdeauna.

Sa trecem acum la un alt capitol, pe care il vom continua si in cursul urmator, care are o componenta mai practica, care analizeaza in detaliu tipuri de interventie si care sunt motivele pentru care un arhitect sau altul au adoptat o solitie considerata buna sau nu prin prisma acestor principii pe care le-am enuntat. Fiind studenti la facultatea de arhitectura consider ca o sa fie un discurs mult mai bine primit caci se bazeaza in primul rand pe imagine. Aveti aici un proiect al lui Edoardo Tresoli, arhitect italian care prin propunerile pe care le face incearca sa recompuna volumetric ruine, obiecte ruinate, raportandu-se

insa la ceea ce am discutat. Nu o sa insist foarte mult asupra ruinelor caci domnul Stefan Balici are un curs intreg dedicat acestora, dar le voi acoperi relativ sumar astfel incat sa completeze imaginea unui intreg. Vedeti aici o prezenta care incearca sa recompuna inclusiv la nivel spatial ruina, cu configurarea unor elemente de arhitectura, de plastica arhitecturala, de la frontoane pana la elemente de antablament, utilizand suprafete mai putin ferme, si raportate la o serie de plase de sarma, care sunt conturate, sau sunt mult mai bine conturate la nivelul inferior, cel care imi genereaza o imagine a plinului, iar la partea superioara sunt efectiv lasate aceste fire, ce contureaza ideea aceasta de spatialitate. De fapt, atunci cand va uitati la proiectul acesta trebuie sa luati in considerare acea idee pe care am enuntat-o, aceea ca restaurarea trebuie sa se opreasca acolo unde incepe ipoteza. Putem sa adaugam si diferentierea materialelor, putem sa adaugam si alte principii. Deci practic un contur, o imagine spatiala, bine definite dar care nu lasa posibilitatea unor confuzii in ceea ce priveste perioada de realizare.

Un alt sit, de data aceasta in Spania, tot ruine romane, unde exista o interpretare a suprafetelor de calcare, si a zidurilor, dar tot asa in limita unor elemente cunoscute. De cele mai multe ori atunci cand analizam ruinele ne raportam exclusiv la fundatii sau in cel mai bun caz la suprafete de calcare, si aici exista o conturare, sa spunem a suprafetelor, utilizarea unor elemente verticale care se detaseaza de materialele originale dar creaza niste limite clare, bine definite. Si utilizarea unor arocamente cu o texturaa apropiata de cele ale materialelor originale, a.i intregul sa poata fi mult mai usor de citit. In cazul acesta, solutia a fost de realizare a unor plase care sa sustina elementele conglomeratului din piatra sparta de la partea superioara. De fapt Toni Girones este un arhitect care speculeaza aceasta abordare minimalista, bazandu se pe elemente metalice, in incercarea de a contura principiile volumetrice ale monumentului pe care intervine.

Un exemplu des intalnit si in studiile pe care voi le-ati facut, este vorba de turnul Merola, iar in cazul acesta realizarea este una deosebit de sensibila, pt ca incearca sa completeze volumetric turnul, fara sa adauge elemnte care sa conduca la o confuzie in ceea ce priveste interpretarea volumului general. Deci practic este un esafodaj care sustine ruina existenta si totodata un esafodaj care genereaza si o completare volumetrica a turnului. Situatia era relativ simpla, pericol de prabusire a zidului nemaiavand o continuitate structurala. Modalitatea relativ usoara de a face un esafodaj care sa il sustina si propunerea efectiva, o propunere care urmareste inclusiv nivelurile de calcare ale turnului in realizarea unor pasarele ce functioneaza si ca belvedere, iar nivelurile de calcare se raporteaza la urmele de grinzi ce sunt inca citibile pe paramentul zidului.

Iar in ceea ce priveste interventia bineinteles ca exista si o interventie care priveste fundatiile, fundatii pe care se sprijina intregul esafodaj, deci o relatie ce se stabileste intre materialul autentic si ce se adauga, existand acele diferentieri ale materialului, incercarea de a respecta unul dintre principiile pe care le-am discutat.

O alta propunere la nivelul peisajului, in italia, intorducerea unui lift a.i sa se realizeze o legatura facila intre partea inferioara a fortificatiei medievale si coronamentul zidului. Si daca va uitati, este o interventie punctuala, dar care in cazul unei nereusite, putea sa insemne foarte mult pentru oras. Un element ce practic interpreteaza turnurile fortificatiei, un element care insa se detaseaza prin material si tehnica constructiva, de orice cinfuzie care ar putea sa faca trimitere la perioada medievala. Vedeti aici utilizarea unor caramizi, cu goluri, o culoare si o textura pe care o regasiti in vecinatate, si totodata ca forma vedeti aici si asocierea intre turnul existent si acest turn de lift. Iar in ceea ce priveste posibilitatea de confuzie vis a vis de detaliile utilizate, aceasta nu exista. Liftul axandu-se pe o structura metalica si pe o imbracaminte din caramida pusa pe cant. Bineinteles ca aici ca expresie arhitecturala foarte mult s-ar fi putut gandi la realizarea unui lift panoramic, mai ales ca peisajul ar fi putut conduce la o solutie de tipul acesta, dar raportat la intreaga perspectiva a orasului, alegerea acestei solutii cred ca este mult mai oportuna.

Tot asa in zona peninsulei Iberice, alte turnuri ale unor castele realizate in perioada medievala,in perioada de dominatie maura, si vedeti aici modul de interpretare si de completare a volumelor.

Practic exista aceasta intentie de mentinere a ruinei, cu niste completari minimale dar care rezolva probleme functionale dar si cele care privesc interpretarea volumului. Utilizarea unui beton usor, deasupra coronamentului zidului, astfel incat sa existe posibilitatea continuarii scarii, o scara existenta anterior care era realizata in grosimea zidului, iar ideea asta se mentine. Desigur ca este un lucru apreciabil, deci practic o reinterpretare intr-o maniera moderna a scarii medievale, dar si dupa aceea utilizarea ca expresie a unor materiale, fie ca e vorba de acest beton sau elementele metalice pe care le vedeti acolo, si care genereaza o idee legata de nivelurile de calcare initiale ale turnului.

Deci practic aceste interventii vedeti ca se detaseaza prin textura, culoare, materiale, dar urmaresc niste repere istorice. Astfel incat, tu vizitator, tu cercetator sa poti sa iti imaginezi, sau sa completezi nivelurile initiale ale turnului, fara a adauga insa o intregire completa a volumului, desi acest lucru cu siguranta se putea face. Nu e vorba doar de o sugestie, de o conservare a ruinei, de o completare, dar ceea ce se completeaza ramane intr-o forma minima necesara.

Vedeti un alt exemplu, tot al unor turnuri refacute, si care se incadreaza in peisajul urban, dar pe de alta parte si in caracteristicile fortificatiei pe care de altfel o completeaza. Si vedeti aici imagini interioare respectiv exterioare, din interiorul incintei sau din interiorul unuia dintre spatii, unde aceasta idee de refacere a zidurilor capata o nota contemporana foarte bine definita, imposibil de confundat cu zidaria exterioara, generand niste limite spatiale, si bineinteles o intelegere mult mai usoara a obiectului arhitectural. Vedeti aici un detaliu, caci sigur e foarte usor si spectaculos sa vezi un astfel de parament, dar necesita multa sensibilitate si bineinteles cunostinte tehnice pentru a ajunge la o astfel de expresie plastica. Si vedeti aici detalii de montare a zidurilor de piatra a.i golurile sa fie posibile. Deci realizarea unei structuri metalice interioare, iar aceasta structura metalica tine zidul. Vedeti aici fotografie si cateva detalii care confirma aceasta structura metalica. Totodata detasarea mai mult a unui element constructiv nou prin intermediul unor distantieri. Vedeti aici mult mai in detaliu. Practic un perete care este sustinut de structura metalica si sprijina pe o noua carcasa, care insa se detaseaza de ruinele, sau zidurile existente.

Un alt turn. Vedeti intotdeauna aceasta integrare in peisaj, o integrare care este de fapt specifica si epocilor medievale prin utilizarea unor materiale traditionale, iar toate interventiile se subscriu principiului ce priveste utilizarea unor materiale compatibile cu cele initiale. Vedeti aici un turn aflat in ruina. O completare, care insa foloseste o piatra care are caracteristici diferite in ceea ce priveste geometria, dimensiunea, a.i sa poata sa fie vizibil materialul adaugat la o citire mai atenta, vedeti partea de deasupra are un pic alt ritm, dar care in final completeaza intregul imaginii. Un pod de acces, care se realizeaza la un nivel superior si care initial nu exista. Tocmai aceasta componenta adaugata in contemporaneitate incearca sa se departeze foarte tare de solutii traditionale tocmai pt a arata momentul interventiei. Dupa aceea daca va uitati in aceasta sectiune observati ca legatura intre nivelul inferior si cel superior se face printr-o scara verticala care nu respecta normative actuale, ci este rezultatul acestor caracteristici proprii monumentului istoric, cum de altfel scara care conduce catre panorama ultimului nivel este o scara contemporana, si tocmai forma ei si elemente materiale folosite conduc catre imposibilitatea de a face vreo confuzie in aceasta directie.

Un alt turn pe care putem sa il discutam acum vine tot din zona andalusiei si are o interventie mult mai contrastanta comparativ cu cele mentionate anterior, dar care este usor explicabila. Practic vedeti diferentierea asta de material care este foarte puternica, chiar suparatoare facand numerosi critici de arhitectura sa conteste valabilitatea proiectului, dar care incearca sa recompuna la nivel volumetric turnul initial, dand o imagine ce urmareste inclusiv modalitatea de finisare initiala. Initial vedeti aici 2 probe, turnul a fost tencuit pe interior si zugravit cu o componenta cromatica si pe exterior tencuit. Deci practic acel alb ar corespunde acelor finisaje descoperite la fata locului. Iar suprafetele netencuite ar corespunde originalului. Bineinteles ca aici se pot naste fel de fel de intrebari legate de oportunitatea acestei decizii de a nu tencui si suprafata initiala, sau macar de a genera o trecere mai lina in ceea ce priveste textura adaugata si cea existenta. Pot fi adaugate numeroase alte critici, dar daca va uitati in detali vedeti foarte bine inca cateva principii ce merita sa fie subliniate. Vedeti aici elementele adaugate care se detaseaza prin niste nuturi de materialul existent, cum de altfel prezenta unor blocaje de piatra naturala, din situu, deci resturi din zonele acestea deja ruinate care au fost cuprinse intre paramentul initial si o verticala a unor elemente de caramida ce au fost zidite concomitent. Nu exista posibilitatea de a genera confuzii intre materialul care a fost adaugat si cel initial, prin utilizarea acestor detalii. Dar inca

odata, nu trebuie sa priviti exemplele acestea ca situatii care trebuie urmate in detaliu, ci trebuie privite punctual, cu rezolvarile fiecarui caz in parte, o parte dintre ele acceptabile, altele foarte bune, sau unele mai putin fericite. Totul este sa puteti sa intelegeti motivele care au condus la o anumita decizie, si mai putin la inteegerea acelei coerente pe care o discutam la un moment dat, coerenta de ansamblu a intregii interventii.

Tot in cazul turnurilor, un turn de data aceasta in Danemarca, o interventie de arhitectura destul de importanta, si aici trebuie sa ne gandim daca nu cumva ego ul arhitectului a facut decizia de realizare a unui obiect nou sa nu devina mai importanta decat ruina efectiva. Din exterior acest lucru nu se vede, dar in interior spatiul este caracterizat de noua interventie arhitecturala.

Un proiect care a fost nominalizat pentru premiile Mies Var Der Rohe, in 2017, si care propune practic o circulatie, in interiorul turnului, complet diferita de ceea ce ar fi existat anterior si care are rolul de a vedea in interior configuratia turnului si de a ajunge la o belvedere, spectaculoasa, atata timp cat turnul se afla oe un promontoriu dintr-o peninsula a danemarcei. Peninsula Jutland. Si vedeti aici principiile care au fost luate in considerare. Deci practic turnul existent, un turn care a fost scanat cu scaner 3d tocmai pt a inregistra in detaliu toate deformatiile turnului si toate elementele care il caracterizeaza, o circulatie, o scara facuta din 7 segmente, care au fost adaugate la fata locului, obtinandu-se o imagine cel putin in t=interior, care asa cum am spus devine mai importanta decat spatiile interioare ale turnului.

Vedeti aici aceasta detasare completa fata de repere anterioare, vedeti o serie de goluri ale unor grinzi in care erau fixate planseele, situatii care de altfe, sunt repetate si la alte obiective din europa, ba chiar din tara noastra.

Curs Tpr 11 (25.05.2021) Vom continua cursul de data trecuta, tema care se orienteaza catre interpretarea volumelor si modul in care in actiunile de restaurare arhitectul trebuie sa se raporteze la suprafete sau la alte elemente de detaliu, incercand sa exemplificam p eo serie de obiective din Europa in principal, urmand ca in cursul viitor sa ne concentram asupra a ceea ce se intampla in Romania cu bune si cu rele, de altfel. Si in prezentarea exemplelor din Europa incerc sa ma concentrez pe reusite, sa spunem, in aceasta directie. Dar nu intotdeauna acest lucru este realizat, ca de altfel in orice proiect, fie ca este vorba de restaurare sau de un proiect de arhitectura. Sunt lucruri reusite si lucruri care pot fi comentate prin prisma mai multor principii. Bineinteles ca aici intervine pe langa deciziile pe care orice arhitect le ia in timpul unui santier, in timpul executiei, sau chiar in timpul proiectarii, intervin diverse probleme ce nu apar neaparat comentate in documentatiile de specialitate, astfel incat unele comentarii s-ar putea sa nu corespunda unei realitati. Dar in lipsa aplicarii unuia dintre articolele cartei de la venetia, ultimul articol al acestei carte, care mentioneaza sau recomanda publicarea proiectelor si interventiilor pe care un restaurator le face. Deci in lipsa acestor publicatii de specialitate, sigur ca ramane aceasta posibilitate de a comenta si interpreta proiectul, realizarea prin aceasta prisma a raportarii la o serie de principii importante, principii definitorii ale domeniului. Si am sa revin putin la principiile pe care deja le-am enuntat data trecuta, prin prisma carora am comentat data trecuta proiectele in cursul trecut. Revin la aceasta minima interventie, absolut necesara, dar care asa cum spuneam este greu de definit. Care sunt lucrarile minime dar care sunt absolut necesare, unde te poti opri cu aceste decizii de interventie? Spun ca este un prag destul de sensibil si greu de manevrat pt ca intotdeauna exista aceasta tendinta de a realiza mai mult decat ar fi necesar. Mai mult pt ca poate de multe ori arhitectul doreste reconfigurarea unor forme, sa isi lase amprenta pe lucrarea pe care o realizeaza, sau poate si dpdv economic, sigur ca aceste interventii au o componenta economica importanta care „ajuta” atat arhitectul dar mai ales constructorul. Deci exista motivatii care privesc ego ul fiecarui arhitect, dorinta ca opera realizata sa reziste in timp, pe o perioada cat mai mare, fara ca ea sa fie afectata in viitorul apropiat. Si bineinteles interese economice. Revin la aceasta idee de interventie care sa nu fie afectata pe o perioada lunga de timp. In general in cazul monumentelor istorice sau constructiilor cu valoare patrimoniala este mult mai bine sa se intervina putin la intervale dese de timp, decat sa intervin masiv la o perioada f mare de timp. Pt ca de fapt interventiile frecvente dar neinvazive conduc la pastrarea intr-un procent cat mai mare a substantei originale. Si mai mult decat atat, mai degraba te orientezi catre acele interventii de intretinere, interventii care tin departe procesul acesta de restaurare, un proces care este, asa cum am mai spus, unul cu caracter exceptional. Bineinteles ca metoda sau pozitia cea mai corecta ar fi aceasta de a intervenii la 10-15 ani, dar cu operatiuni foarte putin invazive, care se refera mai degraba la intretinere si mici reparatii. Sigur ca daca ne raportam la o politica sau un context general al statului Roman, pozitia aceasta care priveste operatiuni permanente sau operatiuni frecvente in cazul monumentelor istorice poate sa fie pusa sub semnul intrebarii. In contextul unor bugete anuale relativ putin importante dpdv financiar. Ganditi va ca, in momentul de fata bugetul ministerului culturii, un minister care se ocupa de acest domeniu al patrimoniului, al artelor si al cultelor, este de 0,07%. Deci un buget foarte mic din care trebuie sa fie finantate o multitudine de evenimente si interventii. Asta bineinteles raportat la tot ceea ce inseamna cultura, nu doar monumentee istorice.

Deci al doilea principiu pe care il mentionam, este cel al utilizarii materialelor compatibile. Marcarea diferentelor este iar unul dintre scopurile restaurarii. Deci cu o oarecare pregatire in domeniu ar trebui sa citesti relativ usor elementele componente ale monumentului istoric, elementele autentice, si cele care au fost adaugate de-a lungul timpului, cele care contureaza sau accentueaza unitatea potentiala a monumentului. Si o sa dezvoltam putin mai tarziu aceste principii dezvoltate de Cesare Brandi care privesc unitatea potentiala si unitatea originala a monumentului istoric. Practic indiferent daca ne raportam la un material care este tratat altfel comparativ cu cel original, deci discutam de textura , de culoare, sau pur si simplu inscriptionarea lui, aceasta diferentiere trebuie sa existe, cu mentiunea ca privita in ansamblu, opera ar trebui sa fie perceputa ca un intreg, si abia apoi, dupa ce incep sa ma apropii si sa vizualizez detaliul, sa constat aceste diferente. Un alt principiu este cel al reversibilitatii interventiei, care e absolut obligatorie, cu toate ca nu intotdeauna acest lucru este posibil, dar va trebui sa ma gandesc daca ceea ce folosesc va putea sa fie eliminat intr-o etapa viitoare. Eliminat in sensul in care in urma cunoasterii sau utilizarii unor tehnologii care imi da acces la o cunoastere mult mai bogata, sa pot sa elimin elementele adaugate pe care din diverse motive le-am interpretat gresit iar inlocuirea sa fie posibila fara alte distrugeri. Si sigur ca in acest context ne putem gandi foarte bine la interventii sa spunem structurale, acestea contribuind in mod destul de important la interventie intruziva sau mai putin intruziva. Interventiile structurale care privesc utilizarea betonului armat de exemplu, conduc la degradari semnificative ale substantei originale. Si alte solutii care urmaresc utilizarea metalului sau utilizarea altor componente, fibre de sticla, fibre de carbon, sau alte asemenea, vor putea sa fie inlaturate intr-un viitor mult mai usor. Un al cincilea principiu pe care am putea si trebuie sa il luam intotdeauna in considerare, fiind mai degraba un principiu director in toata aceasta interventie de restaurare, este cel care priveste autenticitatea, nu doar a materialului, a substantei pe care se intervine, ci inclusiv pe cea a conceptiei. Deci a utilizarii unor tehnici traditionale, sa spunem, de interventie. Ori aceasta autenticitate a conceptiei se manifesta inclusiv la nivelul volumelor. Modul in care opera originala a ajuns la noi. Urmarind aceste principii sigur ca o sa putem sa intelegem mult mai bine proiectele sau interventiile asupra carora ne vom opri in comentariile viitoare. Inainte de a dezvolta acest subiect o sa mai ridic cateva probleme, probleme care au fost dezbatute la inceputul secolului trecut, Cesare Brandi fiind unul dintre teoreticienii ce inca au un cuvant greu de spus in acest domeniu. Totodata o sa fac acest comentariu, si in contextul in care multi arhitecti, nu doar din Romania, uita cateva dintre principiile fundamentale dezvoltate de Cesare Brandi si nu numai el. Intre acestea mentionez ca spune Cesare Brandi ca „Opera de arta beneficiaza de o exceptionala unitate, fapt pentru care ea nu poate sa fie dezmembrata”. Lucrul asta este foarte important, citez inclusiv o definitie care este cuprinsa in legislatia nationala, una care priveste monumentul istoric, iar in aceasta definitie unul dintre articolele de inceput ale legii 50, se mentioneaza ca monumentul este constructie sau parte de constructie, care impreuna cu instalatiile si cimponentele artistice formeaza ceva. Practic inca din definirea legii, atunci cand se mentioneaza parte a constructie, se face aceasta disociere in cadrul monumentului istoric, lucru care poate conduce foarte rapid la interpretari gresite ale valorii pe care o constructie o are, si usor se pot lua decizii care privesc, sa spunem mentinerea unor elemente separate ale intregului, si aici ma refer la o practica des intalnita, cea de a pastra fatadele unei constructii considerandu-se ca aceea e valoroasa si restul poate sa fie evascerat si reconstruit sub alte forme, urmarind poate gusturi estetice altele decat cele anterioare, sau poate avand in vedere alte criterii functionale sau de alta natura. Deci practic atunci cand vorbim de un monument pe o cladire care de-a

lungul timpului a capatat semnificatie acumuland valori, disocierea asta intre elementele componente nu poate sa fie facuta. Nu pot sa analizez doar pictura, ca o componenta artistica importanta, ci pictura respectiva este valoroasa in aceeasi masura in care si structura sau elementele arhitecturale pe care se aseaza sunt la fel de importante. In momentl in care inoculezi ideea asta de extragere a unor parti din constructie si replantarea eventual pe ceva nou, tot contextul care a condus la materializarea obiectului respectiv dispare. Este absolut esential sa privim ca intreg obiectul pe care il studiem, si discutand de un ansamblu nu pot sa extrapolez aceasta idee pe care o formuleaza Cesare Brandi, sa ma gandesc la un ansamblu rezidential, care este alcatuit din cladirea principala sa spunem, plus anexele. Si anexele sunt parte a acestui intreg si desfiintarea lor conduce la pierderi ce tin de memoria pe care obiectul respectiv, sau mai degraba de reperele pe care obiectul respectiv le are in configurarea unor situatii specifice epocii, societatii vremurilor respective. Dupa aceea tot Cesare Brandi spune ca opera de arta nefiind alcatuita din parti, daca este distrusa va continua sa existe, si va exista prin toate fragmentele care au compus-o. Si cu cat numarul acestor fragmente se pastreaza intr-o proportie mai mare, cu atata opera va avea o valoare mai mare. Practic aici trebuie sa ne raportam cand discutam despre potentialitatea operei de arta, ceea ce poate sa transmita un fragment. Practic fragmentul respectiv va fi pus mental in configuratia intregului. Deci cu cat sunt mai multe, aceste fragmente, cu atat recompunerea teoretica, vizuala, la nivelul imaginatiei fiecaruia, cu atata va fi mai completa, si mai usor de inteles. Aici s-ar putea, insa, sau trebuie sa fim foarte atenti in ceea ce priveste adaosurile care sunt compuse de arhitectul respectiv in incercarea aceasta de a stabili unitatea originala a intregului. Interventia declansata in vederea redobantirii unitatii originale, dezvoltand aceasta unitate potentiala a fragmentelor, trebuie sa se limiteze la folosirea unor sugestii, care sunt cuprinse in fragmentele detasate din intreg. Practic puterea asta de sugestie este un intrument extrem de puternic pe care arhitectul restaurator le are la indemana in sugerarea unitatii originale a operei de arta. Lucrurile sunt foarte simple. Am un fragment initial, care din diverse motive a fost distrus, raspandit in alte fragmente, iar restauratorul trebuie sa recompuna aceste fragmente, dar folosindu-se de sugestii, caci incercarea de a recompune toate fragmentele de cele mai multe ori nu va putea sa recompuna in totalitatea ei opera de arta, iar acolo unde lucrurile sunt nesigure, acolo unde nu am idee despre modul in care opera de arta, despre forma operei de arta, atunci ma voii folosi de sugestie. Este un principiu foarte simplu, si bineinteles in momentul in care nu mai am toate datele problemei, pot sa intervin prin cultura pe care o am, pregatirea arhitecturala, si sa fac propuneri de arhitectura, astfel incat sa completez la nivel mental, sau la nivelul materiei obiectele lipsa. Totodata o sa mai aduc aici un pricipiu in discutie, unul dintre articolele cartei de la venetia care spune ca restaurarea trebuie sa se opreasca acolo unde incepe ipoteza. Iar lucrurile adaugate, absolut necesare trebuie sa se distinga de compozitia initiala. Deci avand in vedere aceasta teorie care priveste unitatea originala a operei de arta, unitatea potentiala a ei, si ideea de distinctie, diferentiere intre ceea ce exista si ceea ce adaug, pot sa evaluez mult mai bine o interventie de restaurare reusita sau poate mai putin fericita. Integrarea pe care o fac trebuie sa fie intotdeauna recognoscibila, dar fara ca prin aceasta sa sparga cumva unitatea spre reconstituirea careia se tinde. Deci integrarea ar trebui sa fie insesizabila ca atare de la distanta, dar trebuie sa fie reperabila imediat ce ma apropii de ea. Iata ca sunt cateva principii pe care trebuie sa le avem in vedere atunci cand analizam un obiect cu valoare patrimoniale. Sa incercam sa ne uitam pe mai multe exemple. Ne oprisem data trecuta la aceasta interpretare a volumelor. O sa ma raportez in principal la aceste principii pe care tocmai ce leam enuntat si la tipul de interventie.

In cazul acesta si de fapt in cazul multor alte obiecte care sunt convertite, sau li se atribuie o alta functiune, atribuirea acestei noi functiuni presupune si de cele mai multe ori interventii care sa raspunda noilor cerinte. Iar unul dintre principii e acela care priveste diferentierea interventiei in limita acelei fraze care se refera la carta de la venetia, precizarea cu interventia absolut indispensabila. Vedeti aici un castel, o resedinta cu o capacitate militara care est etransformat intr-un centru de vizitare al orasului. Si in acest caz sunt necesare o serie de grupuri sanitare, puncte de informare, parcari in apropiere. Obiectul care se propune, asa cum vedeti, este sensibil diferit de tot ceea ce exista in castel, si dpdv al materialelor folosite, al formelor arhitecturale, asa incat posibilitatea confundarii materiei sau elementelor originale de ceea ce s-a adaugat este practic imposibila. Vedeti aici si urmarirea aceasta a principiului reversibilitatii cu posibilitatea relativ usoara de a elimina tot obiectul, un obiect care este privit independent, detasat de tot ce inseamna ruina. Vedeti o sectiune a obiectului construit, o constructie cu o structura independenta, o structura metalica cu panouri detasabile, care nu interfereaza cu nimic in substanta originala, la nivelul pardoselii, sau la

nivelul zidurilor de incinta. Bineinteles ca in cazul de fata detaliile utilizate de arhitect contribuie la configurarea unui obiect de arhitectura bine definit.

In aceeasi directie a interpretarii volumelor putem sa analizam si Biserica sf Parascheva din Nessebar, localitate inclusa in lista patrimoniului mondial, o localitate unde ruine romane si bizantine sunt extrem de frecvente. Valoarea lor fiind incontestabila. Vedeti aici o biserica bizantina, din secolul 12 daca nu ma insel, care pana acum un deceniu avea o forma ce este inregistrate in fotografiile de epoca. Si va uitati aici in special la nivelul sarpantei, o sarpanta improvizara, biserica pierzandu-si acoperisul initial. Este un exemplu destul de des mentionat in publicatii de specialitate sau pe site-urile de arhitectura. E o biserica bizantina care urmareste principii compozitionale specifice perioadei cu aceasta alternanta intre paramentul de piatra si asizele de caramida, marcarea cu diverse elemente ceramice a arcelor, golurilor, sau arce decorative, partea superioara pierzandu-se complet. O solutie de moment pe care au gasit-o la un moment dat restauratorii bulgari este de inchidere cu un element cu un timpan de lemn, si o configurare a unei sarpante simple. Daca va uitati aici sunt in partea dreapta a imaginii, sunt realizate releveele cladirii, si propunerile pentru proiect. Asupra a ceea ce vreau sa atrag atentia, este insa volumul pe care il imagineaza arhitectii restauratori, un volum care insa nu va fi niciodata refacut in aceasta imagine, tocmai pt ca raportarea la

acest principiu ce sustine oprirea interventiei acolo unde ipoteza incepe. Deci prezenta turlei sau turnului clopotnita deasupra pronaosului sunt rezultatul unor studii ce privesc analogii si nici pe departe niste dovezi credibile care sa permita refacerea unor volumetrii pierdute.

Vedeti aici imaginea bisericii dupa interventia de restaurare, care asa cum am spus a vizat partea superioara a edificiului. Aceasta acoperire a boltilor cu o sarpanta metalica cu lemn. Ce vreau sa subliniez aici este ca, sigur ca putem discuta in legatura cu masivitatea interventiei, cu volumul si diferentierea asta poate prea dura a materialelor dar nu putem sa surprindem si cateva calitati care privesc modul de rezolvare al cornisei, una cu siguranta existenta la un moment dat. Deci practic o detasare a interventiei contemporane de elementele arhitecturii vechi, iar acest principiu al detasarii si al utilizarii unor materiale uneori prea contrastante, este des folosit si il veti vedea aplicat in alte cateva zeci de exemple asupra carora ne vom opri un pic.

Vedeti aici modalitatea de rezolvare sau detaliu care priveste rezolvarea partii superioara a bisericii. O centura din beton la partea superioara termoizolata, si o structura metalica care genereaza aceasta sarpanta. O imagine interioara, lipsita de utilitati, cu o evidentiere a structurii boltilor, o ddiferentiere de material in aceeasi directie pe care o mentionam, si scoaterea in evidenta a materialului initial. Inclusiv la nivelul de boltire sau la sistemul de iluminare s-a incercat pe cat posibil ca toate interventiile care privesc tragerea cablurilor electrice necesare iluminarii sa nu afecteze materia initiala. Deci sunt asezate pe picioare detasabile, corpurile de iluminat de pardoseala, iar la partea superioara amplasarea unui cadru metalic de care sunt pozitionate reflectoare. Sigur ca in contextul in care biserica devine spatiu expozitional, in special in perioada calda, si cand nr de turisti este mult mai mare, glisarea acestor reflectoare este un punct castigat. Mai vedeti aici inca un detali, modalitatea ce trecere de la nivelul de calcare actual la cel initial. Fiind o biserica care are cateva sute de ani nivelul de calcare este diferit. Iar raportarea la nivelul de calcare initial este practic o operatiune elementara pe care orice arhitect restaurator trebuie sa o aiba in vedere atunci cand face o suma de propuneri. De multe ori nivelul initial de calcare este necunoscut arhitectilor fiind propuse fel de fel de solutii fanteziste, unele care se

raporteaza la alte niveluri, poate inventate, si bineinteles ca atunci perceperea si sugestia pe care tu arhitectul, o faci in c=incercarea de a recompune aceasta unitate potentiala a fragmentelor, poate sa condula la un rezultat pozitiv, atata timp cat nu stim unde este pamantul original, unde este fundatia, unde este elevatia, care sunt relatiile intre cota de calcare a pardoselilor si celelalte elemente arhitecturale ale cladirii. Deci practic prin intermediul acestor trepte care se detaseaza prin textura pe care o au, prin caracteristicile pietrei si modalitatile de prelucrare se detaseaza de materialele originale, se face racordul intre nivelul actual de calcare si cel initial.

Discutand in aceeasi directie a interpretarii suprafetelor vedeti aici o alta rezolvare a unei manastiri in zona italiei, si relatia pe care aceasta o are cu spatiul public. In cazul acesta s-a optat pentru scaerea intregului nivel din jurul manastirii si s-a incercat o detasare a manastirii de o suprafata de calcare sa spunem, contemporana. Aici iar trebuie sa discutam cateva lucruri. Pe de-o parte acest sistem de detasare si aciperire cu pietris a distantei intre o pardoseala actuala si zidaria unei constructii istorice este o solutie frecvent utilizata in restaurare, si pe langa acest avantaj al diferentierii materialelor, al departarii sa spunem, ca un semn de respect fata de materia originala, avantajul cel putin la constructiile

in zona suprafetei de contact cu pamantul, prezenta acestui pietris are si avantajul evaporarii mult mai repede a apei diin pamant, in asa fel incat sa nu afecteze fundatia si sa conduca la degradari in final. Caci daca apa ramane o perioada indelungata de timp, exista riscul inghetului-dezghetului, se manifesta aceasta capilaritate care conduce dupa aceea la distrugeri ale liantului, ale mortarului respectiv, ale caramizilor sau pietrei. Aici o solutie extrem de simpla practicata si cel putin in zonele cu probleme de umiditate, a subsolului sau racordul cu cota naturala a terenului este usor de utilizat. Pe de alta parte mai exista si avantajul acesta cand ne raportam la exteriorul cladirii, de a vizuaiza o relatie corecta intre biserica si suprafata initiala a locului pe care este amplasat obiectul de arhitectura. In ce sens? Demulte ori aceasta relatie cu contactul intre cota naturala a terenului si cladire este alterata, si este alterata de interventie mai degraba specifice secolului al 20lea ce privesc ‚trotorul de protectie”. Acesta in general aduce un plus cladirii. Departeaza apele de fundatiile cladirii. Dpdv al restaurarii, sua dpdv estetic el rupe aceasta relatie pe care cladirea istorica a avut o anterior. Ma refer la o relatie care de cele mai multe ori se bazeaza pe imaginea unei suprafete verzi din care rasar aceste cladiri. Suprafata verde ar trebui sa existe, sau ar trebui sa fie un pietris care este compactat. Si sigur ca aici solutia de arhitectura trebuie sa se gandeasca la cum poate sa se restabilieasca aceasta relatie istorica. Si se foloseste fie o argila care este compactata, si dupa aceea un strat de pamant compactat care este adaugat argilei compactate. Argila compactata ca material istoric a fost pierduta in decursul secoului al 20lea fiind aproape in permanenta inlocuita cu acest trotuar din beton, sau din alte materiale, care schimba aceasta relatie. Traditional era utilizat acest sistem de argile compactate pozitionate de jur imprejurul cladirii.

Sigur ca sistemul putea sa fie imbunatatit, inclusiv printr-un adaos de var, fie aveam un strat de var nestins care era amplasat inprejurul cladirii, deasupra acestuia o lentila de argila arsa, si apoi aceasta se inverzea. Nu uitati si de acest detaliu care priveste pozitionarea unui strat de var nestins la nivelul fundatiilor, lucru care este documentat arheologic la mai multe constructii. Dar solutia curenta era efectiv pozitionarea unui strat de argila. Revenind la imaginea pe care o vedem aici, in cazul acesta sigur ca relatia asta pe care o mentionam acum este transformata, pt ca si spatiul public, si orasul in general a suferit modificari radicale. Prezenta sau distantarea pavimentului actual de cel initial, prin intermediul unui profil metalic si al unui strat de pietris drenant, conduce la o citire mai clara a monumentului istoric.

Acelasi principiu utilizat la o alta cladire, in italia, de aceiasi arhitecti, in care detasarea fata de peretii initial se face tot prin profiluri metalice, si pietris. Alte solutii, de data asta daca va uitati in imaginea din partea dreapta, asocierea acestei pardoseli intr un ciment sclivisit care nu are o detasare sau nu are o distantare fata de decoratia initiala poate sa genereze pe de-o parte pierderi ale materialului istoric, depinde de modul in care se comporta pardoseala la diferente de temperatura, dar si o citire necorespunzatoare a elementului decorativ, caci aproape sigur, initial nu exista aceasta relatie intre pardoseala si elementul parietal. Poate o calitate insa in ceea ce priveste obiectul pe care il analizam este utilizarea materialului acesta bronz, sau alama, care rimeaza intr-un fel cu decorul parietal. De inteles constituie un element suficient de pretios pt a inobila casa. Vedeti aici alte cateva imagini care privesc relatia intre zona pavimentului de intrare intr-una dintre casele din Valencia, paviment de intrare care este nou, cu o dispunere la 45 grade, o dispunere cu placi mari, placi care nu sunt specifice perioadei, si relatia pe care o are cu treptele de intrare. Pe de alta parte daca va uitati in imaginea din partea dreapta vedeti ca tot ceea ce este adaugat dpdv al pardoselii este suspendat, deci practic iar o detasare, si pe verticala, si o retragere fata de zidurile existente in

incercarea aceasta de a citi cat mai bine elementele initiale si cele care au fost adaugate. Sigur ca aici se pune problema modului in care pardoseala sprijina pe materialul initial. Si sigur ca aici ne gasim intr-o solutie de compromis. Acest compromis este intotdeauna unul dintre subiectele pe care arhitectul trebuie sa le ia in considerare, dar un compromis care sa nu afecteze in ansamblul ei materialul sau elementele originale.

Aici un exemplu care priveste un muzeu de arheologie, de fapt este un parc de arheologie. Aici este zona de expunere a parcului arheologic. Si vedeti ca pardoseala este cea initiala a curiei romane pe care s-a construit pe ruinele, sau pe urmere careia s-a construit tot acest spatiu muzeal. Si aici atitudinea este una de conservare si doar local exista elemente din piatra, care are alte caracteristici fata de cea initiala, existand posibilitatea vizitatorilor de a ajunge dar doar local mai aproape de elementele initiale. Vedeti aici o alta rezolvare. Discutam acum de o ruina, din care elevatia nu s-a mai pastrat, sau foarte putin din aceasta s-a pastrat. Si daca va uitati aici exista tot asa 2 tipuri de pardoseli. Pardoseli pe care arhitectul doreste sa diferentieze tocmai pt a arata elemente diferite ale structurilor romane anterioare. Sigur ca puteau sa foloseasca o singura pardoseala, dar atunci ea devenea greu de inteles, sau lectura ruinelor devenea mai greu de inteles, fara aceste diferentieri. Aici puteam sa ne gandim la acea sugestie pe care trebuie sa o ai in vedere aproape intotdeauna, la sugerarea unor idei pe care vizitatorul sau privitorul trebuie sa comuna mental un intreg, sau o anumita structura spatiala sau functionala.

Un alt exemplu. Aveti aici o curte interioara, un pavaj din caramida dispusa dupa un anumit model. Un pavaj refacut aproape in intregime, dar ale caror urme s-au pastrat, si s-au identificat insa paturile arheologice. Reproducerea acelui tip de pavaj cu o caramida noua, dar una care pastreaza caracteristicile celor istorice, dar sigur ca au o alta compozitie chimica, reusind astfel sa se diferentieze de cele anterioare. O diferentiere dupa aceea in ceea ce priveste pozitia sau relatia elementelor de sprijin izolate cu pardoseala, deci un bandou perimentral, care ajuta totodata la conturarea incintei curtii de lumina. Curtea de lumina cu un alt material de piatra dar cu forme

texturate.

Aici o sa comentam astazi si cateva interventii ale lui David Chipperfild, un arhitect cu o sensibilitate aparte pentru patrimoniu sau pentru cladirile istorice. Si vedeti aici muzeul national Schiler cu o cladire care local si -a piardut o parte din finisajele initiale. Deci exista un intreg, exista finisaje originale pe care echipa cu care a lucrat D.C. le-a restaurat, si vedetii in imaginea din partea stanga, o pardoseala din mozaic cu elemente geometrice, deci o restaurare efectiva a finisajelor, dar si adaosuri dar care trimit la tipul de arhitectura specific perioadei. Vedeti ca in arhitectura aceasta clasica sau neoclasica mai degraba spus, exista niste reguli compozitionale, pe care le gasim pana la sfarsitul secolului al 19lea, interferand mai multe stiluri, si pentru care principiile antichitatii clasice se regasesc si sunt utilizate in permanenta. Aceste principii sunt cele care privesc diferentierea suprafetelor orizontale si verticale. Intotdeauna va exista o zona de trecere intre campul pardoselii si suprafetele verticale ale peretilor, cum de altfel intotdeauna vor exista elemente de legatura intre suprafetele orizontale, pardoseala respectiv tavan si pereti, care se materializeaza fie prin plinte interpretate in contemporaitate fie negativ sau pozitiv, adica scobite in pereti sau adosate peretilor. La partea superioara va exista intotdeauna un

bandou, mai mare mai mic, cu elemente decorative, cu arhitrave, interpretate, sugerate, si tavanul. Aproape niciodata elementul vertical nu intersecteaza intr-un unghi de 90 de grade tavanu. Pentru aceasta petrioada a secolului al 19lea si de fapt de la mijl secolului al 18lea pana la sfarsitul secolului al 19lea. Iar daca va uitati in partea dreapta vedeti aceasta sugestie, prezenta unui bandou si un camp neutru, care ar sugera zona centrala a incaperii. Vedeti ca aici nu sunt adaugate elemente geometrice, sau aelemente decorative care sa copieze sa spunem, celelalte zone ale muzeului, ci din contra se rezuma la niste suprafete neutre, caci atribuirea unor elemente geometrice ar fi condus la niste imagini false. Acel principiu al restaurarii care priveste oprirea acolo unde incepe ipoteza se regaseste aici. Practic este o stopare a creativitatii, o limita impusa in incercarea de a nu genera un fals istoric. Vedeti dupa aceea conturarea unui gol, fara usa de data asta, tocmai ca ne raportam la un alt tip de functiune care nu mai avea nevoi ede o separare intre incaperi, dar care si ea interpreteaza in forme contemporana usile istorice. Deci sunt compuse formele specifice arhitecturii neoclasice intr-un limbaj contemporan. Si daca va uitati la ancadramentul ce aproape obligatoriu se gasete in acest tip de arhitectura vedeti ca acesta este prezent dar este interpretat in niste forme contemporane. Exista elementele de montant, respectiv sugerate niste profiluri foarte simple, iar la partea superioara este compusa la nivel de sugestie o arhitrava. Acelasi spatiu cu aceasta dualitate intre pardoselile vechi, si ceea ce este adaugat. Sigur ca tentatia este destul de mare, de a compune mental o pardoseala in stil, dar mult mai corect este sa identifici acele caracteristici esentiale ale arhitecturii la care te raportezi, sa le interpretezi intr-o maniera moderna si sa le aplici. Iar interpretarea asta in maniera moderna, in cazul de fata face trimitere la materialele pe care le folosesc si la tehnicile constructive pe care le vizezi.

Tot aici in interpretarea acestor suprafete orizontale, cateva exemple, si o suprafata ce face trecere de la suprafetele orizontale la cele verticale. In turn, pozitionarea unor grinzi pe nivelul grinzilor initiale, dar intr-o formula mai deasa decat cea originala, si pozitionarea, amplasarea unei pardoeli, o pardoseala din dusumea, dar care se detaseaza de pereti. In modul de prelucare al materialului absolut niciodata nu vei fi pus intr-o situatie confuza de a te intreba daca interventia pe care o vezi este originala sau este una adaugata. Si o sa va rog sa va aduceti aminte de diverse spatii, fie muzeale, fie expozitionale pe care leati vizitat in cladiri istorice, si daca ati reusit sa identificati fara posibilitatea unor erori, materialele initiale si cele care au fost adaugate. Utati-va si la nivelul paramentului exista materialul original si ceea ce a fost adaugat. Deci exista pe de-o parte o diferentiere a texturii si pe de alta parte exista o retragere in plan. Iar un procedeu relativ simplu utilizat si de restauratorii de componente artistice, anume de a te retrage cu cativa mm fata de suprafata originala. Si bineinteles in momentul in care este adaugata si o textura, lucrurile capata coerenta. Daca va uitati in partea drapta sus a imaginii, vedeti ca turnul la partea superioara este lasat fara un acopers, fara o acoperire efectiva, si asta tot in ideea de a nu adauga volume care sa genereze un fals istoric. Iar in partea de jos a ecranului, tot in partea dreapta, vedeti o

completare care este facuta de arhitect in aceasta intentie de a sugera un gol. Practic zidul initial, sau volumul initial nu mai putea sa configureze un gol, iar arhitectul care a ntervenit asupra turnului au realizat o retragere mult fata de planul initial al cladirii. Au produs un gol a carui forma nu este cunoscuta, dar prin modul de interpretare si realizare al detaliului nu exista posibilitatea unui fals istoric. Aici o sa fac trimitere si la circulatia verticala, vedeti ca nu exista nicio problema in a propune o scara, similara cu cele istorice, bineinteles greu accesibilia turistilor sau unei parti a lor, dar nu trebuie sa ne raportam mereu la normative contemporane pt cladiri care nu au avut astfel de repere. Ba mai mult in cazul de fata posibilitatea de a ridica scara la nivelul superior era parte concreta efectiva a elementelor defensive caci accesul la cotele superioare ale turnului era astfel ingreunat.

Avem aici la interpretarea suprafetelor verticale. Si vedeti aici tot asa o ruina care este completata cu un volum contemporan foarte bine deimitat, marcat. Poate ca in imaginea aceasta interventia nu pare foarte brutala tocmai pentru ca se profileaza pe un cer senin, dar in realitate banuiesc ca zona superioara este mult mai prezenta, si este mut mai prezenta si prin aceasta suprafata lisa pe care o

propun, o suprafata lipsita de orice detaliu. Dar este o posibilitate de a interpreta pentru ca iar nu exista posibilitatea unor confuzii.

Aici un comentariu in ceea ce priveste suprafetele interioare. Vedeti ca toata structura care este paralela si nu are vreo legatura directa cu zidurile vechi. Practic exista o cutie in cutie, o detasare completa a interventiei propuse cu o structura independenta si revin la acest principiu al reversibilitatii interventiei. Cu siguranta ca in momentul in care doresc sau am alte informatii in ceea ce priveste modul in care ruina arata, revin cu o mare usurinta asupra formelor pe care le-am propus. O sa fac o scurta paranteza in ceea ce priveste golul, incercarea de a marca interventia contemporana, sigur ca a fost in cazul de fata propus, un decupaj aleator, care tot asa se doreste a crea confuzie, poate tot acest decupaj, forma asta extrem de organica, ar fi putut sa fie interpretata in alte limite. Mai vreau sa va atrag atentia asupra pardoselii, o pardoseala care este realizata dintr-un ciment si cu o rasina epoxilica, care tot asa nu poate sa conduca la ideea vreunei pardoseli ce apartine structurii initiale a casei. Prin material si textura se detaseaza aceasta idee de distingere a materialelor originale, lucru pe care il gasim, de altfel si la Chipperfild cu maxima frecventa.

Vedeti aici o scara, o circulatie verticala, respectiv orizontala, care este propusa intr-un spatiu existent si care se detaseaza, existand insa puncte de tangenta intre materialul original si cel adaugat. Si poate revin la aceasta idee de compromis ce vizeaza practic orice interventie. Sunt compromisuri care se pot face, ce nu afecteaza imaginea de ansamblu, ce nu afecteaza cladirea respectiva, sunt compromisuri care nu se pot face. Va mai amintesc iar de acea idee pe care am dezvoltat o la inceput, care priveste unitatea exceptionala a operei de arta.

Un exemplu extrem de discutat si dezbatut in zona arhitecturii este muzeul Nuess din Germania, care a fost distrus intr-un procent extrem de mare in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Eveniment ce practic a marcat istoria recenta a germaniei, si a lumii, dar mai ales in europa. Dar acest eveniment s-a dorit sa ramana in povestea muzeului, fiind considerata o etapa importanta din evolutia acesteia. Bineinteles ca este o etapa importanta, la nivelul intregii omeniri. Aceste urme nu pot fi considerate rezultat al unor evenimente fortuite, astfel incat sa poata sa fie trecute cu vederea. Acum o sa fac o scurta paranteza si o sa va aduc in memorie inclusiv sediul uniunii arhitectilor din romania, cladirea proiectata de 2 dintre profesorii universitatii noastre, cea care se afla in piata revolutiei, de la 1989, fost sediu al legatiei germane, si care in principiu a urmarit, tot asa sublinierea acestui eveniment exceptional care a condus la distrugerea si aproape la disparitia casei. Revenind la exemplul pe care il comentam astazi, o macheta extrem de sugestiva prin care se arata elementele asupra carora au avut loc interventiile si cele originale. Vedeti aici cateva imagini exterioare, zona de pe colt care a fost refacuta si relatia pe care o are aceasta cu cladirea veche. Vedeti ca inclusiv la nivelul interpretarii suprafetelor, exista o diferentiere intre ceea ce a fost adaugat si ceea ce a existat,

cum de altfel daca va uitati aici la tencuiala, este una lisa, si cu o culoare diferita fata de cea originala, si vedeti aici unul dintre colturi cu tencuiala initiala. Dar inca odata in cazul de fata, aceasta distrugere petrecuta a dorit sa fie evidentiata. Daca va uitati la imaginea principala vedeti tot acest portic, la intrare, care pastreaza inca urmele bombelor incendiare care au distrus aproape in intregime orasele germane. Practic acest moment cu o valoare memoriala exceptionala este prezent in tot discursul restaurarii muzeului.

Vedeti aici si 2 imagini , una de dinainte de evenimentele pe care le-am mentionat si una ca rezutat al interventiei de restaurare. Si totodata intentia aceasta permanenta vis-a-vis de raportarea la cel de-al doilea razboi mondial. Vedeti zona sarpantei, scarile care nu au mai fost refacute cu elemente decorative care sa sublinieze parapetul balustradei, ci sunt niste forme pure, niste forme albe, prin care se doreste evidentierea tocmai paramentului initial. Vedeti in urmatoarea imagine cateva elemente decorative originale care s-au pastrat, au fost pozitionate pe suprafetele peretilor, dar practic rupte din contextul intregii suprafete decorate anterior. Dar tocmai ruperea din cintextul acesta a generat expunerea diferita, una muzeala, care practic detaseaza metodele de suportul de zidarie. Vedeti in prim

plan iar coloanele ionice cu urmele evenimentelor din al doilea razboi mondial, iar in partea stanga planseul de caramida si el lipsit de orice suprafata de finisaj. Rod al aceleiasi distrugeri.

In imaginea de fata, daca va uitati cu atentie la partea superioara a plafonului, deci in partea stanga a imaginii, exista un decor cu o pictura, iar daca va uitati cu atentie in zona asta, vedeti ca nu s-a ales varianta de refacere a picturii, si a formelor acestora, deci lucrul era perfect posibil, existand o geometrie suficient de bine definita, astfel incat sa fie trasate formele initiale, cum de altfel existau si desene ale plafoanelor care permiteau lucrul asta, ci s-au realizat doar niste incizii cu care sa generez formele. Si sigur ca aici nu era gresita niciuna dintre optiuni, fie de refacere, fie de sugerare, inclusiv la nivel cromatic, sau a acestor incizii. Dar raportat la intreg, la felul in care este prezentat muzeul, ideea asta de fragment, de distrugere, de pierdere materiala, este mult mai puternic subliniat in forma aleasa. Vedeti in partea din dreapta a imaginii, tot asa una dintre incaperi, cu toate aceste straturi de distrugere bine evidentiate, iar la nivelul parterului, la nivelul ochului, un fond neutru pe care sunt amplasate si dispuse piese ale muzeului. Practic tot asa o incercare de a te detasa de trauma pe care cladirea a suferit-o.

Cateva imagini legate de Forul lui Traian, in care interventiile sunt absolut minimale si tocmai marturia asta istorica transmisa timp de 2 milenii, incearca sa fie aratata si generatiilor viitoare. Practic tot un spatiu muzeal cu explicatia sa fie cat mai usor inteleasa, si vedeti aici cat de importante sunt elementele acestea de sinealetica, in citirea unor forme arhitecturale. Iata o zona de colt cu adaosul unor elemente, vedeti o scara acolo, din travertin, un material care nu este specific in epoca, in forma aceasta, deci este o diferentiere. Iar dupa aceea la nivel de pardoseala iara vedem o diferentiere. Daca va uitati la scara , la mana curenta, iar punctele de contact fata de zidaria originala sunt minime, si ele se pozitioneaza la nivelul nostru. Deci acel principiu ce priveste minima interventie, sau distrugerile cele mai mici pe care materialul original le poate suporta. Iar in partea dreapta o schita in care sunt subliniate acele completari pe care restauratorul le face, mentinerea in niste pozitii, a unor obiecte litice, parte a ansamblului, si bineinteles relatia intre materialul adaugat si ceea ce exista.

Aalvaro Siza, daca va uitati se merge pe aceeasi directie de a arata degradarile pe care cladirea le-a suferit la un moment dat si o detasare aproape completa de structura initiala, care in cazul acesta se realizeaza prin intermediul unor lambriuri si al unor corpuri de biblioteca. Inca odata pot sa aleg in mai multe optiuni de a completa, si inclusiv aceasta de raportare arheologica la suprafetele si finisajele pe care le-am identificat. O alta discutie este legata de o practica ce relativ des este observata in interventiile de restaurare sau de reabilitare. Cea care priveste eliminarea tencuielilor de pe obiectele arhitecturale, tencuieli pe care unii arhitecti le considera suprafete de sacrificiu. Dar nu este nici pe departe asa. Revenind la ideea asta a operei de arta ce in intregul ei constituie o unitate exceptionala, deci si stratul de tencuiala, si peretele de caramida, si pictura de pe suprafata genereaza un intreg. Iar tot acest intreg trebuie sa existe, si nu se pot face disocieri in ceea ce priveste valoarea fiecaror elemente. Toate impreuna genereaza valoarea.

Vedeti ca intre aceste operatiuni de restaurare pot fi si unele care in aparenta sunt foarte simple. Vedeti aici un exemplu prin care este necesara completarea unui arc, adaugarea unui segment, astfel incat sa se citeasca forma initiala. Iar in acest lucru pare un adaos pur si simplu, e un adaos care imi genereaza o forma si vedeti in partea din stanga jos a imaginii, un desen extrem de sugestiv legta de modul in care sa facut aceasta prindere. Practic detaliul tehnic, si modalitatea de executie, iar in executie practic vedeti diferentierea de textura si de material a elementului adaugat. Bineinteles ca pot sa continui aceasta incercare de sugestie a unor forme, prin adaugarea unor caramizi care sa ma conduca la un strat definit. Deci vedeti aici cu linie punctata, vedeti suprafata initiala care este citibila in partea dreapta a arcului si intuita in partea stanga. Foarte simplu puteam sa iau aceeasi decizie si pe partea aceasta, dar trebuie sa ma gandesc iar la procentul de ruina pe care doresc sa o reconstitui. La bolti si la tavane o cladire in londra care si-a pierdut o buna parte din elemente ca urmare a unui incendiu, si intrebarea permanenta, daca este necesara refacerea in totalitate a formei, si ia o solutie de restaurare, pt ca fiind un incendiu poate sa se raporteze decizia de restaurare la acest element fortuit, sau la aceasta situatie fortuita care a generat o pierdere. Dar in aceasta situatie decizia restauratorului a fost sa nu se raporteze la boltile

initiale, ci sa se raporteze la suprafata curba a acestora la modul in care era generat spatiul, sau se putea vizualiza spatiul, iar tot decorul este refacut sub alte forme decat cele initiale.

Vedeti aici o serie de detalii care imi sugereaza acest relief. Ganditi-va si dpdv tehnic la toate aceste detalii, care in permanenta conteaza in proiectul de restaurare. Detaliile cele mai simple pot avea efecte nebanuite pozitive sau negative, iar proiectul poate sa fie compromis sau i se poate creste calitatea tocmai prin aceste detalii. Vedeti aici diversele forme tocmai pt a sugera acest relief. Alte detalii, dar care au condus la imaginea pe care ati vazut-o anterior, cum de altfel si in holurile cladirii se adopta aceeasi pozitie. Se mentine ideea asta de ruina, de eveniment exceptional. La nivelul planseului sunt o suma de piese traforate din metal care imi genereaza o suprafata si se raporteaza la o

suma de elemente de detaliu.

O alta modalitate este aceea de a reproduce niste bolti pierdute. Pot sa le reconstruiesc din caramida, sa le fac din alte materiale, pot sa adopt o structura metalica pe care o decupez si o fixez, pot sa sugerez aceasta prezenta prin intermediul unor elemente de lemn. In cazul de fata vedeti o reinterpretare cu forme contemporane a unei bolti, iar lipsa acestei suprafete boltite care a caracterizat o perioada este de asemenea surprinsa in exemplul pe care vi-l arat. Si prezenta dar si absenta in acelasi timp. Discutam aici despre sugestie, iar puterea asta de sugestie este la indemana arhitectului. Care este limita pe care o iau in considerare atunci cand abordez o interventie de restaurare a unui spatiu sau a unui element de detaliu? Si intotdeauna trebuie sa ma gandesc la elementele pe care le stiu si la mesajul pe care vreau sa il transmit astfel incat ideea asta de autenticitate, ideea de fragment, de potential al unei opere sa fie revazuta de fiecare data de cel care conduce proiectul, si de cei care urmeaza sa il parcurga. Vedeti aici tot asa o ruina, iar in cazul de fata tot asa niste sugestii ale unor suprafete finite. Vedeti foarte bine aici cum s-a incercat prin adaos de material sugerarea unor suprafete finite cu elemente

verticale, si in niciun caz nu s-a dorit completarea in intregime a golului, desi acest lucru se cunostea, amprenta de la piciorul fundatiei, si cel putin pana la nivel vertical completarea era posibila. Dar iar revin la aceasta idee a sugestiei si a completarii mentale a elementelor si a procentului ce imi genereaza interventia pe ruina.

Vedeti aici inca cateva exemple care privesc accesuri. Si aici este o situatie care poate sa fie discutata, pot sa reproduc oare niste usi in forme traditionale atata timp cat ele nu mai exista. Pot oare sa am o baza suficienta documentara astfel incat prin propunerea pe care o fac sa nu generez un fals istoric? Astea sunt intrebari pe care in permanenta trebuie sa si le puna un arhitect restaurator si sa te gandesti care sunt acele elemente definitorii ale obiectului pe care vrei sa intarvii? Opacitatea este unul dintre ele, si atunci trebuie sa ma gandesc la un element opac. Dupa aceea materialul in cazul asta este mult mai putin important, dar aici daca va uitati cu atentie, materialul este o tabla, cel mai probabil de tip Corten, si care sugereaza la nivel cromatic prezenta lemnului. Dar bineinteles ca toata interventia se distinge in mod radical de vreo trimitere la perioada anterioara.

Aici in Ukraina un restaurant, o fosta casa a unei familii, cu rezonante de inceput de secol 19 in tara romaneasca si in moldova. Constantin Ipslanti, domn al Moldovei. Unul dintre capii miscarii eteriste, prin care se dorea eliberarea greciei de sub ocupatie otomana. Vedeti in cazul acesta modul in care se raporteaza arhitectul la golul de acces. Nu se incearca o completare sau realizarea unui finisaj, ci tot asa o detasare a unui alt material, un decupak, care imi stabileste foarte clar limitele elementelor adaugate si cele care au existat. In partea dreapra a imaginii, prezenta unei circulatii verticale , respectiv orizontale, care s ediferentiaza in mod nedectat, ceea ce exista istoric in aceasta casa, atat prin materiale dar si prin tehnicile utilizate. Sigur ca aici se poate pune intrebarea daca nu aceasta prezenta este prea mult in citirea generala a spatiului, dar putem considera ca este un element punctual care nu genereaza o obturare a intregului, a spatiului in intregimea lui.

Revenim iar la niste goluri, tot in muzeul national Schiller, vedeti aici o abordare care priveste restaurarea efectiva a usii, vedeti modelul de pe pardoseala, vedeti usa in forma ei traditionala, cu lambriu perimetral. Usa care este incadrata tot asa de pilastrii, si de o arhitrava foarte puternica la partea superioara. O reinterpretare a spatiilor interioare, cu aceeasi pardoseala pe care am descris-o putin anterior. Uitati-va si la sistemul de iluminat, sugerarea acelei prezente, acelor candelabre care de cele mai multe ori caracterizau astfel de spatii.

In ceea ce priveste scarile, mentinem aceeasi idee, si aceleasi principii de detasare fata de elementele considerate valoroase. Vedeti aici o scara care este realizata din beton, dar care sedetaseaza complet de existent. O pardoseala care este finisata lists, o sufrafata elicopterizata. Daca va uitati la partea superioara, pardoseala initiala din dusumea de lemn care nu este inlocuita, ci este lasata in forma si cu degradarile acumulate de-a lungul timpului. Degradarile in cazul acesta nu sunt un rau care trebuie distrus ci contribuie la acea patina pe care in general o cautam la aceste monumente. Deco o detasare si o desprindere a scarii fata de pardoseala initiala. Se pune sigur intrebarea daca nu cumva elementul asta de sprijin din beton nu devine agresiv si mult prea prezent in citirea spatiului. Si urmeaza inca cateva exemple care privesc circulatiile, exemple destul de frecvent intalnite in proiectele de arhitectura, inscriindu-se in aceleasi limite pe care le-am mai discutat pana acum. Vedeti o scara care se sprijina pe niste grinzi scoase in consola, o departare a acestei scari metalice, o diferentiere a materialelor si o aplicare foarte corecta a principiilor care privesc reversibilitatea. Metode similare in ceea ce priveste circulatiile verticale si relatia cu peretii, cu elementele verticale din interiorul

ansamblului. Structuri independente sau in cea mai mare masura independente, caci nu intotdeauna pot fi. Au in cazul de fata pastrarea scarilor initiale, si adaugarea unor finisaje care se vor absolut neutre.

Aici poate ca o detasare sau o diferentiere printr-un lut sau alte elemente ale suprafetei orizontale a pardoselii, sau celei verticale ar fi contribuit la o citire mai buna a materialului dorit. Inca cateva exemple care privesc aceleasi circulatii, si urmaresc aceleasi principii.

Sigur ca in momentul de fata, materialul acesta cortenul, este destul de frecvent studiat in proiectele de arhitectura, in special in ceea ce priveste interventiile pe ruina. E un material care se detaseaza de orice material traditional, un material care ar eo comportare relativ buna in timp, nu oxideaza mai departe astfel incat sa imi genereze pete feruginoase si alte probleme monumentului istoric, dar bineinteles el poate sa fie inlocuit oricand cu alte materiale care sa fie mai putin contrastante.

O ultima imagine, tot o circulatie verticala, si una interioara, respectiv una exterioara, care se raporteaza la calitatile spatiului si la calitatile materialelor. Vedeti in imaginea din partea dreapta grinzile de lemn care sunt prin prelucrarea lor, sensibil diferite de tot ce ar putea sa fie un material istoric. E o circulatie verticala care se raporteaza la ce se propune, si bineinteles ca nu exista posibilitatea unor confuzii.

TPR Curs 12 08.06.2021 Astazi avem invitata pe doamna Liliana Rusu, aceasta fiind inginer, si autor a numeroase documentatii economice. Despre acest subiect incercam sa va spunem mai multe. Este un subiect care este putin abordat in cursurile facultatii de arhitectura, dar unul care este extrem de important, pt formarea voastra ca arhitecti, si consider ca in principiu ar trebui sa fie un curs dedicat acestor activitati. Sigur ca de multe ori consideram ca toata partea asta de antemasuratori, documentatii economice, sunt niste lucruri secundare, sau niste lucruri pe care un arhitect nu prea ar avea motive sa le faca. E o parere fndamental gresita pt ca arhitectul are intre responsabilitati, si aceasta care tine de gestionarea componentei economice, cu atat mai mult cu cat cand doriti sa faceti o propunere de arhitectura atunci ea trebuie sa fie stapanita din toate punctele de vedere. Adica ca arhitecti trebuie sa prindeti toate acele cantitati si lucrari necesare punerii in practica a ideilor si conceptelor pe care le aveti. Fara aceste lucruri rezultatul proiectului fie este generat de cunostintele muncitorilor sau de dorinta lor de a face anumite lucruri, si in cazul acesta regula generala pe orice santier este ca lucrarea sa se execute cat mai repede si cat mai simplu, nu neaparat respectand o tehnologie, si lasati la decizia antreprenorului, o suma de detalii care evident conteaza in orice propunere de arhitectura. Trebuie sa va spun ca de cele mai multe ori, executantii se uita cu predilectie pe aceste documente economice si mai putin pe componenta tehnica a proiectului, ce inseamna planse, detalii sau oricum in momentul in care se pune problema punerii in practica a proiectului. In ochii constructorului va prima aproape intotdeauna aceasta documentatie economica, caci in functie de ea se platesc si lucrarile. ( si ei, muncitorii ). Liliana Rusu: ( feat. Petru Mortu) Partea asta de antemasuratori si devize este una complexa. Unde e locul acestei activitati? Intotdeauna spun ca asta este distanta intre linie si bani. Ca sa ajung de la linie la bani, trebuie sa trec prin etapa asta care de cele mai multe ori asa cum spun cei care au trecut prin ea, nu este deloc placute. Este o munca migaloasa, dar este foarte necesara. De ce? Pornind de la legislatia acestei tari, legea 10 care se ocupa cu calitatea in constructii, are un articol dedicat raspunderii proiectantului. Si in acest articol ni se spune foarte clar ca cheltuielile suplimentare generate de lucrari care nu au fost luate in calcul in proiect, care ar fi putut fi luate, dar au fost omise, intra in sarcina proiectantului. Adica proiectantul sef impreuna cu echipa lui sunt buni de plata. Altfel spus daca in loc de 100 m cubi de beton, am trecut 10 m cubi, atunci diferenta va fi platita de proiectant. Ganditi-va ca pretul proiectarii este undeva la 6-7 % din valoarea de investitie. Cand ai pus 90 m cubi de beton, atunci s-ar putea sa aveti o gaura in buget destul de substantiala. 2-3 greseli de tipul asta si banii de proiectare s-au terminat. Asta este motivul pt care eu sustin ca durata intocmirii antemasuratorilor, care sunt baza devizului, devizul fiind acela care da banii, deci durata acestor masuratori trebuie sa fie sensibil egala cu durata proiectarii, sau macar cu jumatate.

Sa incepem sa vorbim despre legea avizelor publice, pt ca si acolo sunt niste reglementari legislative legate de partea asta de deviz. Acolo mi se spune unde nu putem avea depasiri ale valorii estimate de proiectant, decat de maxim 50%, dar si asta are anumite conditii. Ele trebuie acoperite, cheltuielile neprevazute,dar alea sunt de maxim 20% pt restaurari si pt consolidari. Pt cladirile noi sunt de doar 10%. In cazul asta exista varianta dispozitiilor de santier care ne-ar mai ajuta cu ceva bani in plus dati prin lege dar cu niste justificari foarte clar facute. Unde nu am fi putut vedea ce lucrari sunt necesare se mai pot solicita niste bani in plus. De exemplu in fundatii sau sus la acoperis, unde eu ca proiectant, la inceputul lucrarilor neavand schela, estimez ce fel de lucrari sunt necesare, dau nu am de unde sa stiu exact. Cand vad lucrarea cand este schela pusa, si constat ca mai sunt lucrari pe care nu le-am prins, prin memorii, mai pot obtine maxim 50% din valoarea estimata. Hai sa vedem cum se alcatuieste aceasta antemasuratoare. Ea este baza oricarui deviz, si depinde de tehnologia constructiei, de experienta proiectantului, si trebuie sa fie facuta pe etape tehnologice. Adica daca trebuie sa consolidez, sau sa restaurez o casa, nu ma voi apuca sa fac antemasuratoarea cu finisajele. O iau de la baza, in ordinea in care se vor face si lucrarile. Prima data vom face o consolidare a terenului, daca este necesara, apoi sapaturi, fundatii, mergem la structura daca e nevoie, apoi la inchideri, tamplarii. La consolidarea terenului de fundare care se face cu micropiloti prin injectari de bentonita, sau prin stabilizari de teren, asta ar fi mai mult treaba inginerului de rezistenta. Dumneavoastra ca si arhitect, trebuie doar sa aveti o foarte buna colaborare cu inginerul de rezistenta si mai ales la lucrari din acestea care sunt specifice, unicat pt fiecare lucrare, pt ca acesti micropiloti sunt de un anume diametru, dar se stabileste modul in care se armeaza, tipul de beton, etc. le calculeaza inginerul de rezistenta. Ce vreau sa subliniez aici? Sa aveti in vedere intotdeauna, inclusiv oferta de la cel care realizeaza aceasta lucrare. E absolut important sa cunoastesti tehnologiile acestea de executie si modul in care ele afecteaza constructia pe care interveniti pt ca va trebui sa cereti anumite lucruri inginerului de structuri. Discutam la inceputul acestui curs de aceasta colaborare permanenta care trebuie sa se desfasoare intre specialisti. Inginerul de structuri poate neavand o experienta foarte mare in domeniu, va cere subfundari, centuri, etc la baza zidului. Daca exista alte metode mai putin invazive, atunci voi sugera masuri de consolidare a terenului. Asa cum spunea doamna Rusu, injectari cu bentonita, sau micropiloti. Aici eu va trebui sa stiu ce scrie inginerul acolo astfel incat sa pot sa ofer suficiente informatii celui care intocmeste devizul, ca tehnologia si materialele constructive, etc. Sa trec la lucrarile de fundatie acum. Fundatiile de subfundari, de fapt, le facem cu beton de cele mai multe ori. Asta e tot treaba inginerului de rezistenta, dra e bine sa stiti si dumneavoastra clasificarea sau codul unui beton.

Tot acel cod reptrezinta un beton. Ce reprezinta C25/30, XF1, Cl 0.20, Dmax 22, CEM II/A-S 32, 5R? in caietele de sarcini ale lucrarii, foarte importante, trebuie sa dati dvs arhitectii, si inginerii de rezistenta, si cei de instalatii, trebuie sa isi dea toate caractrestisticile materialelor pe care vor a le folosi. Acestea sunt niste documente pe care de cele mai multe ori proiectantii le considera inutile. Ele de fapt descrium

caracteristicile materialelor si tehnologia de lucru si metodele de decontare ale lucrarilor. Acolo daca am o lucrare particulara, e foarte important sa descriu cu claritate toate caracteristicile materialelor pe care le doresc utilizate in lucrarea mea. Daca nu am aceste caiete de sarcini, atunci s-ar putea sa am surprize neplacute. Si daca nu le cuprind, responsabili pentru proasta executie va fi tot arhitectul, in calitatea lui de sef de proiect si prin faptul ca nu a pedat o documentatie completa, suficient de explicita, astfel incat constructorul sa poata sa execute lucrarea la parametrii pe care tu i-ai dorit. Ziceam aici la betonul cu pricina, vreau sa stiti cu totii cam cum arata un beton. Cu verde avem clasa de expunere, fiecare cu codul lui. Cl reprezinta clorul. D max 22 reprezinta diametrul agregatelor folosite, si CEM reprezinta caracteristicile cimentului din beton. Foarte important de stiut este modul de preparare al betonului care trebuie scris in caietul de sarcini. In restaurare de cele mai multe ori se foloseste betonul preparat manual acolo in santier, sau cel mult mecanizat, adica cu betoniera mica de santier. Nu facut in statiile mari si adus cu cifaromul acolo. Foarte rar se foloseste aceasta metoda in restaurare, pt ca nu este recomandat betonul in restaurare. In functie de modul de preparare a betonului, avem si modul lui de transport. Daca eu il prepar in santier, transportul este la nivel de materiale componente, agregate si ciment. Daca eu il cumpar de la statie, transportul este cu mijlocul de transport dedicat, cu cifaromul, direct gata preparat, diferentele sunt evident inclusiv la transport. Transportul din statie este intotdeauna mai scump, pt ca include materialele, manopera celui care o face, plus toate cheltuielile de regie ale statiei de beton. Betonul din santier este mai ieftin, pt ca am doar materialele de cumparat, si omul care este deja pe santier. Il pun mai apoi sa faca, de exemplu, mortarul de tencuiala. Dar de la statia de beton noi primim si un certificat de garantie si de calitate, analizele se pot face mult mai bine pe betonul acela din statie. La ce foloseste acest beton? La egalizare, pe care ca incepem sa ne construim fundatiile. Beton simplu, pe unde e nevoie de el, si betonul armat, cel care are rol in suprastructuri.

Dupa ce facem aceste lucrari cu pamanturile, adica cu stabilizarea terenului, hai sa ne apucam sa facem sapaturi. La lucrarile de restaurare, sapaturile sunt manuale, marea lor majoritate. Nu poti sa vii cu un utilaj de sapat, sa faca sapaturile acolo. Daca este si sapatura sub supraveghere arheologica, este si mai pretentios acest teren. De ce? Costuri. Sapaturile manuale costa in jur de 400lei / metru cub. Sapatura mecanica costa cam 100lei pe metru cub. Diferente de cost foarte mari. Dar chiar si in cazul in care avem de facut sapatura pe langa un monument, la amenajarea exterioara, tot e bine sa optam pt sapatura manuala in detrimentul celei mecanice. Aproape in toate cazurile, langa un monument istoric voi gasi si alte etape ale existentei lui. Drept urmare sapatura si supravegherea arheologica, e aproape obligatorie in cazul unor monumente istorice. Daca printr-un studiu istoric de fundamentare dovedesc ca terenul pe care s-a construit nu a avut alte elemente ale constructii anterioare, atunci in cazuri mai degraba exceptionale, nu voi lua in considerare aceasta supraveghere arheologica. Aceasta presupune ca un arheologic de la directiile judetene sa fie pe santier in timpul desfasurarii actiunilor. Iar in cazul unor descoperiri, se opresc lucrarile, si incep cercetarile. Ceea ce presupune, sigur, un timp suplimentar in executie. Altfel zis, tu ca coordonator de lucrari, in momentul unor studii bibliografice sau de arhiva, gasesti informatia ca acolo se afla niste

etape mai vechi sau niste constructii mai vechi, va trebui sa tii cont de ele si sa iei in considerare un timp mai mare pt executia fundatiilor, de exemplu, sau pt executia sapaturilor.

Lucrarea de sapatura nu inseamna numai ea si atat. Atunci cand zicem sapatura, zicem si aruncarea pamantului, si transporturile la 30 de metri, dar si curatarea peretilor si a fundului sapaturii, cum am scris si in document. Noi sapam, dar trebuie sa lasam sapatura curata, mai ales daca turnam in aceasta beton. Si atunci faptul ca se indreapta peretii sapaturii intra aici. Dupa sapatura, intr-o ordine cumva fireasca, logica, ar fi umplutura de pamant. Daca am sapat un metru cub de pamant, pamantul pe care il avem la marginea gropii, daca il punem inapoi nu mai incape. Este coeficientul de afanare. Pamantul ala pe care noi il scoatem din groapa reprezinta cam de 25%. Trebuie sa tinem cont de acest lucru, mai ales la umpluturi. Cand avem de facut umplutura pe un metru cub de pamant, trebuie sa avem in vedere transportul si imprastierea a 1,25 de metri cubi afanati. La fel se intampla si in cazul agregatelor, cand trebuie sa facem un pat de balast, sau un pat de piatra sparta. Si acolo tinem cont ca noi vom si compacta dupa ce facem imprastierea. Facem si compactarea

materialului pe care l-am bagat in groapa. Atentie mare la antemasuratorile acestor tipuri de lucrari. Tinem cont de coeficientul de afanare al pamantului, al pietrei sparte, al balastului. Ceea ce ne ramane, avem aici, evacuarea excedentului de pamant. Ce inseamna acesta? Nu acest 25%, diferenta dintre pamantul afanat si pamantul compactat, ci diferenta dintre groapa sapata, betonul pe care il torn in groapa aceea, sa spunem, si pamantul cu care acopar groapa. Deci ca si verificare, eu trebuie sa evacuez volumul egal cu volumul materialului pe care l-am bagat in groapa si l-am acoperit. Si apoi, la finalul antemasuratorii, pe partea asta de jos, de pana la cota zero,transporturile de materiale, odata agregatele si cimentul pentru betonul pe care il prepar in santier, sau transportul betonului gata preparat din statie, eventualul transport al materialelor care vin ca si baza, piatra sparta, sau alta perna de fundare. Astea sunt in sensul de undeva catre santier. Si in sens invers din santier catre undeva, precedentul de pamant. Este interzis sa se foloseasca lucrari comasate in alta masuratoare. Deci niciodata nu vom spune fundatii din beton armat, atatia metri cubi. Nu se poate. Trebuie sa dam cofraj, cat cofraj are acea fundatie, cat beton intra in ea, de care beton, cata armatura, pe sorto-tipo-dimensiuni. Toate acestea sunt treaba inginerului structurist, dar dvs trebuie sa stiti macar lucrurile astea, sa verificati ca exista si ca sunt cum trebuie ele sa fie. Sigur ca toate cofrajele, cantitati de fier care intra in beton, beton, inra in sarcina inginerului de structuri, dar voi va trebui sa le verificati, iar in cazul in care acesta nu a prins veruna dintre lucrari, atunci sa il atentionati. Lipsa uneia dintre operatiuni, sau unuia dintre materiale conduce la un blocaj, si la alte discurtii nepplacute care se vor petrece pe santier. Pt ca cineva va trebui sa plateasca toate aceste lucrari care au fost scapate din diverse motive. Asta sa zicem ca ar fi cazul cel mai nefericit, cand cineva trebuie sa plateasca. Mai exista cazul la fel de nefericit in care constructorul sa zica nu mi le-ai pus, nu le-am vazut, nu le pun. Mai exista nota de comanda suplimentara 2, nota suplimentara 1, dar trebuie sa ma raportez la cei 50%, cum de altfel, nu stu cat de oportuna e aceasta nota pe care o dat, atata timp lucrarile au fost cunoscute, si de fapt este o problema de neatentie, de omisiune. Presupunem ca am facut fundatiile si trecem mai departe. Ce avem de facut? Trebuie sa le izolam. La izolatii trebuie sa spunem intotdeauna din ce material, cu ce il facem, carton, panza, izolatii pensulabile, etc. Daca sunt hidroizolatii pensulabile, in caietul de sarcini trebuie sa dam consumul de bitum pe metru patrat. Bitum sau mortar, sau depinde ce avem acolo. Toate astea sunt de la mai multe firme, mai multe tipuri de material, fiecare cu consumul lui, cum se prepara. Nu trebuie mentionata firma, dar trebuie mentionate toate caracteristicile tehnice ale materialului respectiv. In romania nu avem voie sa dam producatorul sau furnizorul acestor materiale. Atentie la masurarea lucrarilor multi strat. Ce inteleg prin asta? De exemplu daca avem de pus 2 straturi de membrana unul peste altul, pe o suprafata de 100 mp. Nu spunem ca avem 200mp, pt ca este o mare eroare, spunem ca facem o hidroizolatie cu membrana, in 2 straturi, pe suprafata de 100 de metri patrati. De ce spun ca este o mare eroare. Pt ca dupa noi poate sa vina oricine altcineva si sa faca masuratori, sa verifice ce lucrari s-au facut. Casa aceea tot 100 de mp o sa aiba. Cum sa punem noi 200mp de hidroizolatie pe 100 mp de casa. Nu se poate asa ceva. Ori daca scriem ca sunt 2 straturi de membrana, atunci lucrurile sunt foarte clare. La fel si cu manopera, in momentul in care am scrie 2 unitati de masura, nu am face decat sa suprapunem 2 randuri de manopera, care inseamna nu doar manopera de asezare a stratului de membrana, ci si manopera

lucrarilor aferente pregatitoare, de dinainte si de dupa operatiunea respectiva. Adica imi incalzesc cazanul, dar doar o singura data, dupa care, trebuie sa imi strang lucrurile. Sa zicem ca am terminat cu fundatiile si mergem la structuri. Aici incepe sa devina palpitant. La structuri avem intotdeauna cofraje, betoane si armare. Avem in plus sprijiniri. Atentie caci la aceste sprijiniri, ele mai pot f utilizate si pe lucrarile de arhitectura, nu doar pe cele de structura. De exemplu, cand am un planseu din lemn caruia eu trebuie sa ii modific sau sa ii inlocuiesc anumite elemente, eu trebuie sa il sprijin pe niste popi si pe niste grinzi. Unitatile de masura sunt aici importante. Popii la bucata, se calculeaza un pop pe metru patrat de planseu, si un pop pe metru liniar de grinda. Cand am de sustinut o grinda. La fel, toate acestea care inseamna sprijiniri si schela, nu merg doar cu montarea si demontarea elementului respectiv. Ele merg in 3, adica montare, demontare, ore de chirie, pentru ca ala care si-a cumparat popi sau schela, nu le-a cumparat ca sa ne faca noua acte de binefacere, sunt inchiriate, si apoi a treia operatiune este transportul acestor elemente pe santier. La sustinerea cu popi trebuie sa stim cat este chiria, cat trebuie sa stea sub o grinda sau sub un planseu. Daca planseul este din beton, trebuie sa stea pana la perioada de ajungere la clasa a betonului, adica 28 de zile. Dar la normativ, ne spune ca in cazul grinzilor si in cazul planseelor, la 14 zile putem injumatatii numarul de popi. Tocmai pt a mai scuti din cheltuiala cu chiria. Si atunci in loc de 28 de zile, media ar fi la 21 de zile. Daca insa avem plansee de lemn si trebuie sa stea sustinerea pe popi, acolo este cat dureaza lucrarea, cat estimam noi in calitate de arhitecti ca va dura lucrarea pe planseul respectiv de lemn. Trebuie sa luati in considerare ca in cazul monumentelor istorice, multe dintre ele sunt in ruina. Si atunci pana la executarea lucrarilor eu trebuie sa asigur ruina in cauza, a.i prin ceea ce execut sa nu conduc la prabusirea acesteia. Drept urmare toata aceasta parte de sprijin devine foarte importanta, de luat in considerare. Practic va trebui sa fac niste operatiuni de sprijinire temporara care trebuie sa intre in aceste costuri. Cum de altfel daca intervin pe o lucrare care are componente artistice, chiar daca este in ruina, va trebui sa iau in considerare ca sunt necesare niste operatiuni de consolidare, de punere in siguranta a acestor componente artistice. O pictura va fi consolidata, vor fi adaugate niste straturi astfel incat in timpul executiei, prin vibratii, prin praf, sa nu degradez respectiva componenta. La fel si aici transporturile de materiale sunt importante, transportul acestor elemente de sprijin si transportul materialelor conexe. Materialelor de sprijin adica de cele mai multe ori, aici este nevoie si de niste lemn. Nu pot sa pun popul acela, direct pe grinda sau direct pe planseu. Acolo mai am nevoie de niste lemn, sa avem in vedere si acel lemn. Sa trecem la sarpanta. Modul de masurare sarpanta si invelitoare. Eu cand primesc antemasuratorile de la arhitecti se intampla cateodata sa mai avem probleme pe aceasta parte a sarpantei si a invelitorii. Cum masuram sarpanta, cum masuram invelitoarea. Sarpanta este proiectia orizontala a invelitorii. Ea este egala cu suprafata planului parter. Dar trebuie sa tinem cont si de streasina, de conturul casei, de conturul invelitorii. Proiectia orizontala a invelitorii, este suprafata sarpantei. Sarpanta se masoara la metru patrat. Doar in cazul cuporlelor si turlelor se masoara la metru cub, pentur ca acolo intra mai mult lemn decat intr-o constructie obisnuita unde avem capriori la 60cm, popii cum ii avem acolo, iar normativul este foarte darnic la sarpantele noi. Si la consolidarea lor, la fel de darnic. In schimb la cupole si la turle, constructii mai speciale, acolo trebuie sa socotim metrul acela cub, in autocad sau cu creionul pe hartie. Iar invelitoarea este suprafata ei reala. De regula, pentru o casa obisnuita, am putea merge cu

proiectia orizontala de sarpanta, supra cosinus de 30de grade. Asta ca sa o socotim in santier. Dar la stadiul de proiect cat aveti desenele, invelitoarea o puteti masura cel mai exact cu putinta. La invelitoare trebuie sa mentionati intotdeauna din ce este facuta. Atentie la tabla. Tabla zincata este diferita de tabla din zinc. La tabla din zinc trebuie intotdeauna sa dati grosimea. Tabla zincata daca ea costa vreo 5lei pe kg, tabla din zinc cu grosime de 0,7, asta e cea uzuala pt invelitori, costa undeva la 40lei/kg. trebuie sa dati in antemasuratoare pt ca devizierul sa stie unde incadreaza. Modul de imbinare. Este tabla pusa pur si simplu una langa alta sau este solzi, cum o puneti, cum o ganditi. Si consumul de tabla este diferit, si manopera este diferita. Inseamna mult mai multi bani. Daca pentru o invelitoare de aceasta, la o casa simpla, norma de timp este undeva la 7 ore/mp. Cand avem invelitoare in solzi si cu tabla de aceasta mai groasa, ne ducem undeva la 4ore/mp cu consumul dublu. Deci am nevoie sa cumpar 2mp de tabla ca sa acopar un metru patrat de invelitoare. Toate aceste amanunte trebuiesc spuse. Pentru ca experienta a dovedit asa. Un ofertant, un constructor la momentul la care el liciteaza lucrarea aceea nu prea se mai uita pe proiect. Ce gaseste scris in deviz aia oferteaza, si ne trezim ca am incurcat ce voiam de fapt. Cand facem aceasta sarpanta, in ea este inclus si transportul pe verticala al materialului. Evident ca la sfarsitul antemasuratorii trebuie sa dam transporturile pt tot ce avem noi acolo. O sa ajungem si acolo. Nu trebuie sa stati dvs sa socotiti toate aceste transporturi. Ci doar sa le mentionati. Devizerul daca isi stie meseria, le calculeaza el, nici macar el, i le da programul.

In cazul unor materiale speciale, unor materiale care sunt produse la o distanta considerabila de obiectivul pe care se intervine, ar trebui sa scrieti aceasta distanta. Daca am groapa de gunoi la o distanta fata de locul in care intervin trebuie sa pun numarul de km. Ca una este sa fac o lucrare in bucuresti, unde groapa de gunoi este la 10-15 km. Alta este intr-o zona unde aceasta se gaseste mult mai departe. Are o influenta directa asupra consturilor. La fel cum este imporant si unde se afla santierul el insusi.

Sa trecem pe inchideri si compartimentari. Inchiderile existente, care sunt din caramida, de cele mai multe ori, dar caramida aceasta e de mai multe feluri. Caramida aceasta normala care este plina, cu gauri verticala, sau porotherm, caramida de epoca, etc. caramida de epoca este de mai multe tipuri. ( vezi img jos)

Tipul este dat de dimensiunea caramizii, evident in functie de dimansiunile caramizii, numarul acestor caramizi intr-un metru cub de zidarie creste sau scade. Zidaria se masoara la metru cub, orice ar fi. Niciodata la metru patrat. Daca vreti la metru patrat, trebuie sa stim grosimea zidului. Nu exista un perete la metru patrat din caramida. Zidaria poate sa mai fie si din piatra, sau cazul cel mai greu de estimat ca si cost este zidaria mixta, unde intervine caramida de epoca si piatra. E foarte greu de estimat pentru ca e la fata locului. Ajungem intotdeauna la o solutie de compromis tot vorbind eu devizier, cu dvs proiectant. Compartimentarile interioare, de exemplu, mai pot fi din osb in vremurile noastre, in vremurile de demult acestea erau din lemn. Aici ne mutam cu unitatea de masutra pe metru patrat. Cand avem osb, gips carton, lemn, le masuram la metru patrat. Materialele de adaos, la gips-carton nu ne apucam sa calculam cat profil cate suruburi, etc. acestea sunt date de norma de deviz. Toate operatiunile acestea sunt normate. Sunt cu consumuri specifice, nu materiale, manopere, sunt cuprinse in niste indicatoare, care se cheama indicatoare de deviz. Drept urmare, si in cazul restaurarilor, de multe ori indicatoarele acestea de deviz nu se potrivesc cu ceea ce se urmareste. Drept urmare se vor face niste norme locale, niste norme specifice operatiunilor pe care le facem. Dar inainte de asta sa vedem cam cum arata o norma de deviz.

Acesta este programul de devizie, unde gasim insirate toate tipurile. Este un model facut special pentru curs. Cand lucrarile sunt de alta natura decat astea prevazute de indicator, cumva niste lucrari cu care lumea s-a mai confruntat, ele au fost stranse. Cand nu mai apar in indicator trebuie sa ne facem noi propria noastra norma. De evemplu am facut aici o norma, completare vitralii cu sticla trasa manual. In romania nu exista inca un indicator de norma de deviz pentru vitralii, nu prea exista nici pentru componente artistice. Si acolo ne bazam exclusiv pe normele locale. Ca sa fac norma asta locala, ar trebui sa ii fac o reteta. Acolo pun si consumul si manopera, si utilaj, si norme de lucru. Aceasta norma este rezultatul discutiei cu specialistii, fie ca este vorba de proiectant, fie ca este vorba de executant. Toate acestea cuprinse imi genereaza aceasta norma, astfel incat sa fiu cat mai aproape dpdv economic, al consturilor, al timpului, cu ceea ce se va executa pe santier. In norma asta de exemplu, a trebuit sa pun aproape toate materialele aferente unui tip de lucrare. Impreuna cu restauratorul de vitralii am stabilit cat ii trebuie pentru un decimetru patrat de lucrare. Are nevoie de 0,01kg de rasina epoxihica, hartie japoneza, solventi. Deci in cantitatea asta de aici. Si tot el, restauratorul mi-a spus cat timp ii trebuie lui ca sa faca aceasta completare cu vitralii. Pentru un decimetru patrat mi-a spus ca are nevoie de 3 ore. Atat scriu si eu. Daca nu exista o colaborare, intre arhitectul care gestioneaza intregul proiect, si devizier, s ar putea ca pe santier cand eu o sa spun ca vreau sa restaurez vitraliul respectiv, constructorul sa se uite in deviz si sa zica, pai nu ai prins aceasta lucrare aic. Drept urmare nu o executa. Si atunci raman cu lucrarile neincheiate. Iar lucrurile astea sunt in zona privata. Nu au acoperire. Autoritatile publice, locale, centrale

sau finantatori care gestioneaza banii publici, aici regulile sunt mult mai stricte, mult mai clare. Drept urmare astfel de erori sunt aproape inacceptabile. De ce am vrut sa arat devizul? Vorbeam despre transporturile de materiale. Uite, aici de exemplu, la articolul acesta, sarpante de lemn cu acoperis neregulat, invelitori de carton, tabla, tigle etc. Eu aici am o reteta a acestui articol. Imi spune, imi da mie ce materiale intra intr -o unitate de masura a acestei lucrari. Am norme locale, sau norma speciala, care nu sunt acoperite de indicatoarele de deviz, si lucrarile curente care sunt acoperite de indicatorul de deviz. Acestea cunt niste documente in care sunt prevazute tipuri de lucrari specifice unor ddomenii. De la lucrari de finisaj la lucrari de instalatii s.a.m.d. Aici in reteta asta, dupa ce am aratat aici ce materiale intra, materialul, manopera, utilaj, imi spune ca am nevoie de un anume utilaj. Experienta a dovedit ca este nevoie de 0.6 ore de automacara pentru un metru patrat de sarpanta. La fel, nu m as fi gandit niciodata, ca am nevoie de un fierastrau mecaic circular, sa tai lemnul ala. Dar experienta a dovedit, si aceasta ne da si un consum orar. Ce voiam sa arat aici , de fapt? Pe langa toate aceste materiale si manopera care sunt inscrise, iata eu am si o greutate. Deci am 0,020 tone/ metru patrat. Asta inseamna 20kg de material intra pe un mp de lucrare. Nu e nevoie sa socotiti lucrurile astea. Dar trebuie sa stim de ele. Revenind, ziceam de indicatoarele de norme de deviz:

Acestea sunt grupate pe tipuri de lucrari. Asta doar cu titlu orientativ. Asa se cheama ele. Fiecare inseamna altceva. Deci asa cum am vazut, de exemplu pentru reparatii si consolidari, avem aici RCs,

reparatii si consolidari la cladiri. La monumente se lucreaza preponderent cu acest normatic. Se lucreaza cu RPc, adica reparatii cladiri. Si cu RM, avem reparatii monumente. Astea sunt cel mai des folosite. Aici vreau sa mai spun si ca inclusiv inginerii de specialitati precum instalatii, alimentari cu apa sanitara, ventilatii, inclusiv ei lucreaza in vederea indicatoarelor normei de deviz aferente specialitatii lor. Avem asa, alimentari cu apa, avem S, sainitare, gaze, instalatii electrice. Deci fiecare are cartulia lui. Nu putem sa iesim cu normele noastre din cartile acestea decat daca avem chestiuni cu totul si cu totul speciale si care nu pot fi incadrate, nu se pot asimila cu nimic din indicatoarele de norma de deviz. La fel pe componente artistice. In Romania nu exista indicatoare de norme de deviz, decat pentru o pictura murala. Acela este destul de vechi, e in discutie sa fie revizuit. Ce vreau sa spun aici? Neaparat trebuie sa purtati discutii cu restauratorii pe parta aceasta de componente artistice, fiecare pe specialitatea lui. Nu incercati sa faceti dvs o estimare a lucrariilor, pt ca 90% din cazuri, gresiti. Asa cum dvs va stiti meseria, la fel si ei si-o cunosc pe a lor, si cunosc tipurile de interventii pe care le au pe monumentul respectiv. Tine in mod evident de caracteristicile obiectului pe care intervin. Ca sa intervin de exemplu pe o structura de metal trebuie sa ii fac niste analize chimice. In funtie de caracteristicile fizico-chimice ale metalului, restauratorul de metal propune anumite solutii, anumite lucrari necesare restaurarii obiectului respectiv. Ele sunt trecute in articolele de deviz, si bineinteles preluate mai departe de devizier si compuse intr-un intreg.

Hai sa trecem la tamplarii. Tamplariile interioare si exterioare. Intotdeauna tabloul de tamplarie trebuie sa se pupe cu cantitatea de tamplarii din deviz. Aceasta trebuie defalcata foarte clar. Ce anume

inlocuiesc. V as sugera sa faceti tablouri de tamplarie distincte. Sa zicem ca avem 4 usi de acelasi fel, din care una se restaureaza si 3 se inlocuiesc. Cea care se restaureaza impreuna cu alte tamplarii care urmeaza a fi restaurate, ar fi tare bine daca ati avea timpul si rabdarea sa le faceti pe tablouri separate. Va este si dvs mai usor se le verificati si sa le controlati, este si mai usor devizierului sa le ia si sa le incadreze si sa faca ce are de facut cu ele. Inclusiv restauratorului ii este mai simplu, pt ca nu mai sta sa isi caute reperul, usa de lemn, numarul5, de la etajul x, camera y. Atentie la tamplarie. Ea se masoara la metru patrat, si include tocul, sau captuseala care trebuie sa aiba pana in 19 cm. cand am dat dimensiunea usii cu captuseala, daca acea captuseala are pana in 19 cm se regaseste in suprafata usii. Inaltimex latime. Daca est emai lata de 19cm, tot ceea ce trece de 19 cm trebuie calculat separat. Adica 2 inaltimi plus o latime, x diferenta 25-19. Feroneriile, doar in cazul in care se inlocuiesc punctual spus, sau se restaureaza. Trebuie spus ce tip, am 4 balamale, 5 manere, 4 cremoane. Trebuie sa le scriem pe cele care urmeaza a fi restaurate. La tamplariile metalice e bine sa spuneti si metri patrati de tamplarie si sa incercam si o estimare la kg. La grilaje de exemplu am dat niste greutati estimate si uzuale, folosite. Daca sunt grilaje din fier forjat, aici trebuie socotit ce greutate au si ce lucrari implica grilajul respectiv. La geamuri trebuie sa spunem modul lor de prindere si pe ce fel de tamplarie se prinde geamul. Daca il inlocuim de pe tamplarie de lemn e un fel, daca inlocuim pe tamplarie metalica e altfel.

Sa trecem la invelitoare. Am vorbit despre ea la sarpanta, am spus ca se masoara in metru patrat real masurat. Nu mai este cu proiectii. Jgheaburi, burlane, le masuram la metru liniar, dar dam diametrul lor. De exemplu spunem ca este jgheab, cu diametru sau forma. Nu va chinuiti sa socotiti elementele acestea de cot de jgheab, sau cleme de prindere. Astea sunt standardizate. Ele trebuie sa vina la o anumita distanta unul fata de celalalt. Aici am mai pus niste poze ajutatroare. Ajuta la antemasuratori.

La finisajele interioare, sa zicem ca vorbim despre tencuielile interioare si exterioare. Unitatea de masura este metrul partat si atat. Nu ne apucam sa cubam mortarul pe care il punem pe pereti, nu ne apucam sa socotim numarul de saci de material care intra pe pereti. Tencuiala, atatia metrii patrati cu grosimea de x. Exista cazuri in care tencuiala este de 2.5 cm, este uzualul. Exista cazuri in care tencuiala este necesar sa fie mai groasa. Atentie la tencuiala de epoca care poate sa fie plina sau stearsa. Cea stearsa o putem folosi si pe post de zugraveala, sa zic asa, sau de strat final. Va rog sa nu picati in capcana in care pica multa lume, si anume sa dea 2 operatiuni distincte grund si tinci. Nu exista asa ceva. Exista tencuiala. In santier, foarte multi constructori, incercand sa impresioneze , cand vad ei tencuiala pe articolul de deviz vin si spun ca “nu mi-ai dat tinciul”. Ba ti l-am dat, este in articolul de deviz, exista o cantitate de ciment special prevazuta pentru tinci. Deci insist. Tencuiala este una singura, are o grosime, si se masoara la metru patrat. Mai departe avem pardoseli calde si reci, tot la fel. Aici unitatea de masura ramane metru patrat. La pardoselile reci, adica ce avem ciment, mozaic, trebuie sa spunem ce anume vrem sa facem acolo. La mozaic trebuie sa avem o dizcutie, sau o liniuta speciala in antemasuratoare, din ce facem mozaicul respectiv. Venetian, de calcar, marmura, cu diametrul pana la cat, in ce il inglobam, in mortar sau mai nou in rasini epoxilice, culoare. Si atunci sigur ca am un rezultat pe care il doresc. La pardoseala de caramida este foarte important sa spun modul de asezare al caramizilor. Daca e pe lat, sua pe cant. Consumul este multtt mai mare daca asezam caramida pe cant. Cand o asezam pe cant, spunem si pe ce material. Pe nisip sau pe ciment.

La pardoselile de piatra, spunem placi, grosimea, tipul. Una este sa vrem granit, si alta este sa vrem travertin. Si pe ce o montam, cu ce. La piatra mai este important si daca vrem, sa fie cu rosturi foarte mari. Avem kit de rost sau nu. Trebuie mentionat. La pardoselile din lemn spunem ce fel de lemn, ca e dusumea, ca este parchet gros, modul de imbinare, il lipesc, il bat in cuie, pe ce, pe grinzisoare, pe strat de osb. Toate acestea trebuiesc spuse. La pardoseli trebuie mentionat daca dorim sa fie slefuite sau nu, indiferent de tipul de pardoseala. Lacuite, sau finisate, ceruite, etc. sunt cazuri in care nu este recomandata o finisare, si se cere sa fie lasate asa. Sa trecem la placaje, interioare si exterioare. Gresiile, faiantele si piatra. Masuram la metru patrat o singura data. Adica, placaje piatra 5mp. Nu mai exista inca o rubrica cu adeziv 5mp. Dar e bine de spus rostul cat e de mare. Daca este unul normal de 2-3mm il trecem sub tacere, devizerul intelege ca este de 2-3 mm. Daca vreti cu rost mai mare de 1cm de exemplu, spuneti pt ca exista un alt consum de tip de rost. Aici am lasat si am pus si un mod de calcul al kitului de rost. E important ca unitatea de masura aici sa fie mm de la un cap la altul, ca sa ne dea corect. Trecem la zugraveli si vopsitorii. Daca golul este mai mic decat 0.5mp nu il mai scadem. Daca e mai mare, luam suprafata peretelui din care scadem golurile si adaugam pe urma spaletii separat. Feresterele inseamna 1,5 din suprafata masurata daca se vopsesc pe ambele fete. Ferestrele luminatoare 1, suprafata masurata si atat. Restul va raman de citit.

Usile duble nu sunt in 2 canaturi, ci este o usa spre mine si una spre afara, atunci acolo este x4,5 suprafata masurata. Atentie la profilaturi interioare si exterioare. Ele se masoara la metru liniar, dar zicem asa. Profil cu latimea de 40cm cu grosimea profilului 5-10 cm, dar unitatea lui de masura este la metru liniar. Spunem gradul de complexitate, daca de exemplu e doar un brau sucit, se considera un profil relativ simplu, dar daca are multe detalii, floricele, frunzulite, mugurasi, acela e complex, si se normeaza si se plateste cu totul diferit. Sa trecem la scari. Scarile din lemn, metalice si de beton. Modalitatea de masurare la treapta este la metru liniar de treapta plus contratreapta, deci ansambul treapta-contratreapta. Cu amendamentul ca trebuie spus cat are treapta ca latime, si contratreapta cat este de inalta. Evident la scarile placate avem odata treaba structuristului care trebuie sa repare scara din beton, dar eu ca arhitect vin si spun ca scara mea este placata cu piatra, si atentie cum are finisajul. Ca are lacrimar, ca are baston, ca are prelucrat suprafata de antiderapaj. Toate operatiunile astea inseamna bani la pietrar, bani daca face prelucrarile in santier. La trotuare, acestea sunt de regula din beton. Mai pot fi si din piatra, la fel ca la placari. Vorbim despre grosimea pietrei. Masuram la metru patrat trotuarul. Dar cu latimea de x. Nu uitam de dopul de bitum care vine intre casa si trotuar. De regula , cand il gasesc omis il pun eu pe lungimea trotuarului. Bordurile trebuie sa stim din ce sunt facute, din beton, piatra si pe ce stau, pe mortar, pe beton, pe nisip nu prea se potrivesc, decat daca sunt decorative.

Imprejmuitrea ar trebui sa fie un obiect de sine statatori in cadrul unui proiect, pt ca implica toate lucrarile de pana acum. O imprejmuire are nevoie de sapaturi, fundatie, structura mica, si apoi partea frumoasa a imprejmuirii, materialitatea sa, lemn, zidarie, cu ochi, strapunsa. Trebuie sa le scriem. Poate avea chiar si invelitoare. Trebuie sa avem grija sa nu omitem operatiuni importante. Amenajarile peisagistice, aici va trebuie doar suprafata si trebuie sa spunem daca punem sau nu pamant nou, pamant vegetal. Acesta nu prea costa mult, dar transportul da. Si grosimea in care il punem. Daca punem pomi, trebuie o grosime mai mare, daca punem doar niste iarba, punem in grosime mai mica. Evident daca vrem sa punem flori, trebuie sa colaborati cu un inginer corticol, sa va spuna ce vegetatie sa puneti. Trebuie scris in caietul de sarcini momentul anului in care se planteaza aceste plante, tipurile, cantitatea.

Sobele de teracota nu se masoara nici la metru cub, nici la bucata, ci se masoara la placa echivalenta. Ce inseamna placa echivalenta? Inseamna placa de camp. Una care e comuna si care se repeta. Toate celelalte elemente ale sobei, se reflecta in placi echivalente. Placa asta de camp. Am scris pentru fiecare element cate placi echivalente reprezinta. La sfarsit, de exemplu, daca vrem sa demolam, demolam 57 de bucati. Cand scriem 57 de bucati acolo ele reprezinta placi echivalente. Trebuie la remontare sa fie puse exact cum au fost piesele, sa nu le sucim, pt ca ele au fost uzate diferit, si au patina diferita. Rand si numar. Discutam de niste sobe care conteaza in partea de restaurare. Sunt sobe care sunt mii de euro. Care ele insele sunt considerate a fi componenta artistica. Intra la componentele artistice pe ceramica.

Si ajungem la partea de componente artistice, trebuie intotdeauna sa colaborati cu restauratorul atestat de ministerul culturii pe domeniul sau. Daca nu este atestat, munca lui nu poate fi luata in considerare nici ca tehnologie, nici ca estimare de lucrare, nici ca nimic.

Am scris aici cateva tipuri de lucrari. Probabil ca ar fi mai multe. Mai exista tapiterii, ami exista hartie, dar deja sunt pe bunuri mobile. Noi vorbim de cele fixe, care sunt monumente istorice. Si trecem la lucrarile conexe, care inseamna schela. Cum trebuie sa masuram aceasta schela? Pe conturul casei pe care o avem, dam un metru “offset”, si pe ceea ce ne rezulta aceea este suprafata schelei. Nu judecam schela ca si cum am zugravi casa, nu este pe perimetrul casei x inaltimea. Pt ca noi avem niste podine pe cre trebuie sa stea un om. La acelea am um metru de jur imprejurul casei. Inafara de suprafata care reprezinta perimetrul ala marit cu un metru x inaltimea casei, e bine sa luam in cel mai inalt punct al ei. Dupa ce ii facem articolul acesta de montare si de demontare, mie ca devizier imi trebuie doar suprafata. Eu stiu cat trebuie sai ii dau montarea si demontarea schelei, in schimb mai am nevoi ede durata de inchiriere a schelei. Trebuie sa stiu cate luni sau cati ani va dura acel santier cu schela pe el, ca pot avea santier si fara schela. Si apoi mai am si transportul schelei metalice in si din santier. Un set are 6,4 mp. Si aici eu imi calculez, dar am nevoie de perioada de lucru a santierului ca sa pot sa calculez orele de chirie la schela, care costa in jut de 1,5 euro poate chiar 2, pe mp/luna.

Schela interioara este schela usoara din lemn, sau aici se poate pune schela tubulara pe un picior de schela. Aici am nevoie doar de montarea-demontarea schelei, o masuram o singura data. De exemplu intr-o incapere unde facem si tencuiala, si zugraveala si vopsitorie, nu punem 3 randuri de schele, pt 3 randuri de operatii. Punem o singura data o schela pe suprafata tavanului. Ne alegem unde avem mai multe, ori la tavan, ori la pereti. Se iau in considerare incaperile pentru utilizarea schelei, cu inaltimi de la 3 metrii in sus. La lucrarile noi, peste 5m. Pierderile sunt date in articolul de deviz. Acolo de exemplu daca am de pus 1mo de placare cu piatra mie prin articolul de deviz, am prevazut 1,5 mp piatra, deci pierderile le am acolo.

Indicatoarele de norme de deviz despre care va spuneam, am vorbit si despre norma locala, cum trebuie ea facuta, sa nu ne apucam sa scriem lucruri care nu sunt necesare, ci trebuie sa scriem punctual tehnologia pe care o folosesc, s.a.m.d. Si acum sa vedem cu devizele de constructii, unde ajungem cu ele dupa ce am facut antemasuratorile. Trebuie sa stim ca este un deviz general. In principiu devizul acesta general al investitiei este esential. Si este elaborat la una dintre fazele incipiente de proiectare, adica la sudiuul de fezabilitate sau la documentatia lucrarilor de construire. Deci in faza de studiu preliminar, de fapt faza asta devine foarte importanta pentru ca stabileste parametrii tehnici si economici ai constructiei, adica asa numita documentatie DALI, care se aplica la interventiile pe constructiile existente, documentatie de avizare a lucrarilor de interventie. Documentatia asta imi stabileste care este valoarea de investitie si in momentul in care o autoritate finanteaza lucrarea va cuprinde bugetul propriu, valoarea care este trecuta aici.

De exemplu in cazul asta, un exemplu de calcul, aceasta e valoarea cu tot cu tva. Valoarea aceea va intra in bugetul investitiei respective. Prin urmare nu o va mai modifica aproape nimeni. Adica daca dupa ce ajung la faza de detalii de executie, proiect tehnic, o sa constat ca imi mai trebuie 30% bani suplimentari, autoritatea contractanta va spune nu, revin o la valoarea pe care ai dat o la faza de estimare. E foarte importanta etapa asta, caci ea va cuprinde valoriile in cae mai mult sau mai putin va trebui sa te incadrezi. Acum trebuie spus ca in valoarea asta intra nu doar lucrarea, ci intra inclusiv costurile dvs ale prioectantilor cu tot ce inseamna documentatiile necesare de dinaintea proiectului, costul proiectului, costul asistentei tehnice, toate astea trebuie sa intre aici. Inclusiv cheltuielile de amenajare de teren, de bransamente. Inclusiv toate comisioanele care se dau la stat, la ispc, la timbrul arhitecturii, etc.

De la taxe pana la studii, si avize si tot felul de acte necesare intocmirii unui proiect de interventie, trebuiesc luate in considerare toate, si mentionate in deviz. Trebuie sa stiu sa discut cu beneficiarul si sa il intreb daca are cine sa ii verifice documentatia pe care o depun ofertantii. Ai, deci te consta un copiator si 7 foi. Dar daca nu ai specialistii care sa iti faca verificarea si trebuie sa angajezi niste specialisti din afara unitatii tale, uite, eu trebuie aici la punctul 3.6, organizarea procedurilor de achizitie publica, sa prevad niste bani cu care trebuie platit omul acela care trebuie sa verifice ofertele. *ultima parte in care a fost citit sumar tabelul de mai sus , si in care a facut domnul Mortu 50 de paranteze nu am reusit sa o inregistrez. Examen: (online) - 5-9 subiecte a cate 1 punct. - pot fi subiecte de tip grila, eseu, adevarat sau fals, fotografie pe care trebuiesc facute comentarii legate de principii de restaurare, modul in care respectiva lucrare de restaurare a respectat sau nu o suma de principii discutate de-a lungul acestui curs etc. - vor fi subiecte de tip mixt. -programul utilizat (platforma) cel mai probabil o sa fie easy-lms - intrebarile vor fi din prezentarile pe care le-am avut.

- pana la finalul saptamanii 14-20 iunie veti primi toate prezentarile din cadrul cursului.