Nicolae Labis-Biografie [PDF]

Zitiervorschau

Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava d. 22 decembrie 1956, București) Biografie Fiu de învățători (Eugen și AnaProfira), Nicolae Labiș învață să citească pe la 5 ani, de la elevii mamei sale. Între primele lecturi ale sale se numără Capra cu trei iezi a lui Ion Creangă .De asemenea, începe să și deseneze. Școala primară o începe în satul natal (în clasa mamei sale); apoi, din cauzacelui de-al Doilea Război Mondial, o continuă în refugiu, în comuna Mihăești, satul Văcarea (lângă Câmpulung-Muscel), unde va urma clasa a III-a, obținând numai note de 9 și 10. Colegii de atunci își amintesc că scria poezii și scenete și îi plăcea să apară în public ca recitator. În mai 1945, familia se întoarce acasă și se stabilește la Mălini. Compunea poezii și povești încă din copilărie, iar debutul publicistic are loc la nici 15 ani, în ziarul Zori noi - Suceava(1950) și Viața Românească (1951). A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni(1947 - 1951). La 13 ani a apărut în Îmblânzirea scorpiei pe o scena improvizată în satul natal. În noiembrie 1949 a început să scrie un roman, Cărări spre Victorie, pe un caiet de școală, descoperit trei decenii mai târziu. În noiembrie 1950 a fost cel mai tânăr participant la o reuniune a tinerilor scriitori din Moldova, fiind salutat ca o „minune locală”, a recitat un poem al lui acolo. În mai 1951 a primit premiul de top în limba română, la o Olimpiada de nivel național ce a avut loc în București. Luna următoare a debutat în Viața Românească la București. El a început să atragă atenția personajelor literare, inclusiv Mihail Nicolae Labis

Pagină 1

Sadoveanu și Tudor Arghezi. În următorii trei ani o sumă extinsă a poeziei lirice sale a fost publicată în reviste, dar nu sub formă de cărți până după moartea sa. În ianuarie 1952, Labiș a fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a condus în cadrul școlii discuții literare. În vara anului 1952 a întrerupt cursurile liceale, reluându-le anul următor. Obține nota maximă la limba română la examenul de absolvire în Fălticeni, în august 1954. Carieră La data de 15 septembrie 1952, Labiș a intrat la școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București. În timp ce acolo, el a citit voios și a cheltuit toți banii pe cărți noi și folosite. El a editat, de asemenea, secțiunea poezie din revista școlii. Printre profesorii lui au fost Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu. Deși el a îmbrățișat ideile regimului comunist de guvernământ, cântându-i laude într-un număr de poezii, în timpul celui de al doilea an de școală, el a devenit un lider de opinie și o stea în cadrul partidului, care, având în vedere spiritul său liber și o demnitate incoruptibilă, a fost făcut activist al Partidului Comunist Român. În februarie 1953, departamentul său a purtat discuții cu privire la el pentru presupusele lui „abateri de la moralitatea

școlii și disciplină”. În primăvara anului 1954, în cadrul Uniunei de Lucru a Tineretului (UTM) au avut loc de asemenea discuții despre el și, cu un vot împotrivă, a decis să-l expulzeze din rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost confirmată de organele superioare. În această perioadă el l-a vizitat frecvent pe Sadoveanu. El a recitat o poezie de a lui în iunie 1954, la absolvire și a fost angajat de către revistaContemporanul, apoi de Gazeta literară. Începând din toamna lui 1955 urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, însă renunță după doar un semestru. Poemul său cel mai celebru, Moartea Căprioarei, apare în Viața Românească în acest an. În 1955-1956, Labiș a scris opere lirice. Multe dintre ele, deși publicate în reviste, nu a făcut parte din primul său volum, Primele iubiri, care a apărut cu întârziere în toamna anului 1956. (La scurt timp înainte de aceasta, el a publicat o lucrare pentru copii, Puiul de Cerb). Unele dintre aceste poezii au rămas în Nicolae Labis

Pagină 2

manuscris, fiind, în cele din urmă, publicate postum după 1962. În martie 1956, el a ținut un discurs la conferința națională a scriitorilor tineri și ca pe tot parcursul anului, a fost „uimitor de productiv, a continuat să scrie poezii și să publice în afară de cele din Primele iubiri și se pregătea activ pentru volumul său viitor.

Moartea În noaptea de 9-10 decembrie 1956, la scurt timp după aniversarea împlinirii a 21 de ani, Labiș, care petrecuse câteva ore cu cunoștințe și băuse cafea și țuică la Casa Capșa și apoi la restaurantul Victoria, a plecat să ia un tramvai. El a fost condus acasă de Maria Polevoi, o dansatoare în trupa Armatei pe care o întâlnise în acea seară. Era după miezul nopții și mijlocul de transport public tocmai a început să se miște de pe loc. Aparent, el și-a pierdut echilibrul și a fost prins în grilajul dintre vagoane, lovindu-se cu capul de trotuar și fiind târât pe o distanță scurtă.[necesită citare] O investigație oficială stabilește că ebrietatea a fost cauza căderii lui, dosarul fiind rapid închis. Locul accidentului din Piața Universității se afla peste drum de Spitalul Colțea unde a fost transportat imediat. Măduva spinării a fost secționată, trupul fiind paralizat (la 02:30 un chirurg a notat: „traume craniene și vertebrale, paralizie”). Spre zori, el a fost dus la Spitalul de Urgență. Acolo, el a șoptit un poem pentru prietenul său Aurel Covaci: Pasărea cu clonț de rubin „S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat. Nu mai pot s-o mângâi. M-a strivit, Pasărea cu clonț de rubin, Iar mâine Puii păsării cu clonț de rubin, Ciugulind prin țărână, Nicolae Labis

Pagină 3

Vor găsi poate Urmele poetului Nicolae Labiș Care va rămâne o amintire frumoasă...” Imediat după accident, istoricul literar Alexandru Oprea a propus din nou eliminarea lui din UTM. În ciuda eforturilor medicilor și o mobilizare spirituală enormă de către colegii săi, cunoștințe și prieteni, starea lui s-a înrăutățit inexorabil. Pe 22 decembrie, la ora 2 dimineața, a murit. Două zile mai târziu, la amiază, persoane îndoliate s-au adunat la Casa Scriitorilor, unde mai mulți scriitori proeminenți au citit și poemul său Moartea Caprioarei. El a fost înmormântat la cimitirul Bellu, după ce procesiunea funerară a trecut prin fața mormântului lui Mihai Eminescu. Trei scenarii există cu privire la moartea sa. În primul moartea a fost accidentală. Colegul lui Gheorghe Ioniță a scris, „Labiș nu prezintă nici un pericol real pentru [regim], dimpotrivă, a fost în interesul lor să fac din el un poet de curte. După toate aceste, el a fost cel mai talentat”.[necesită citare] Al doilea este că a fost sinucidere: în anii 1980, prietenii lui[cine?] au început să spună că, după cum a simțit că vârful talentului său a trecut, el a făcut acest pas deoarece nu dorea să-și petreacă restul vieții în mediocritate.[necesită citare] Al treilea este că a fost o lovitură din partea Securitații. În dimineața următoare, el însuși a spus unui prieten, „După ce am căzut pe liniile de tramvai, am văzut roata venind spre capul meu. Apoi a fost ceva ce mă împingea de la spate și din nou mă apropiam de roți. Acest lucru s-a întâmplat de trei ori”. Un alt prieten[cine?] a observat, „El a încercat să urce la bordul tramvaiului în față, la scaunele de clasa a doua, dar cineva l-a împins și în ultimul moment a prins grila de la mijloc, dintre vagoane: am ținut ochii larg deschiși”. Mai mult, Maria Polivoi, l-a văzut pe cel care l-a împins de la spate, dar, amenințată în repetate rânduri cu moartea, a preferat să păstreze tăcerea asupra identității lui, ducând secretul cu ea în mormânt în 1978.[necesită citare] Chiar dacă el nu a fost asasinat, Labiș a fost cu siguranță un ghimpe în coasta regimului. După Revoluția română din 1989, Gheorghe Tomozei a scris, „Labiș Nicolae Labis

Pagină 4

este primul poet român disident .... El a anunțat o pauză feroce între poezie și ideologia zilei. Mai mult decât sigur, închisoarea nu era prea departe pentru el”{nc}. Securitatea a făcut notă din convorbirile sale private că a „defăimat regimul comunist”, iar poemele lui conțineau prea multe teme voalat anticomuniste.[necesită citare] Inerție, în titlul celui de al doilea volum poate să se fi referit la absența unei destalinizări veritabile a regimului Gheorghe GheorghiuDej. El și prietenii săi au discutat despre problema Basarabiei. La data de 03 noiembrie 1956, la o nuntă la care au participat aproximativ o duzină de oameni, el a cântat imnul Regatului din România, Trăiască Regele. La Capșa, în timpul unei discuții anti-sovietice privind revoluția maghiară recentă, s-a ridicat și a recitat cu voce tare Doina lui Eminescu poem patriotic interzis. De asemenea el a participat la reuniuni în cursul mișcării studențești în București, din 1956, care au fost urmate de represiuni viguroase. Având în vedere popularitatea lui în creștere, un proces ar fi fost incomod.

Tabel cronologic 1935, 2 decembrie. Se naste Nicolae Labis, în Poiana Mărului, comuna Mălini, raionul Fălticeni, judetul Suceava (pe teritoriul fostului judet Baia). Mama, Ana-Profira, învătătoare, este din Topolita, sat vecin cu Humulestii, si bunica ei, Zamfira Blendea, era înrudită cu Stefan sin Petrea Ciubotariul, tatăl lui Ion Creangă. Tatăl Anei-Profira, tăran, a murit în luptele de la Mărăsesti. Surorile Anei-Profira au fost învătătoare. Tatăl, Eugen Labis, fiu de brigadier silvic, este absolvent al Scolii Normale din Iasi, îndeplinind, din 1931, de-a lungul întregii vieti, menirea de învătător. Combatant în cel de al doilea război mondial. [... ] În afară de Nicolae, familia Labis mai are două fete: Margareta si Dorina. 1935-1942 Nicolae Labis învată să citească, pe la 5 ani, de la elevii mamei sale. Între primele lecturi, Capra cu trei iezi. Incepe să deseneze, anuntând o pasiune si o vocatie.

Nicolae Labis

Pagină 5

1942-1946 Scoala primară în satul natal (în clasa mamei), apoi, în refugiu, în comuna Mihăilesti, satul Văcarea (lângă Câmpulung Muscel), unde va urma clasa a III-a, obtinând numai note de 9 si 10. Colegii de atunci îsi amintesc că scria poezii si scenete si îi plăcea să apară în public ca recitator. În mai, 1945, familia se întoarce acasă si se stabileste la Mălini. 1946-1951 Se înscrie la Liceul "N. Gane" din Fălticeni. Bune rezultate scolare (medii finale peste 9,00). Tine un jurnal, Antologie si informatii literare (gânduri, conspecte, rezumate), atestând un orizont si un ritm de lectură impresionante. Dintre scriitorii preferati: Creangă (evocat în Străbunul meu, poemă din 1947) si Sadoveanu, a căror amintire sau prezentă în Fălticeni o urmăreste, străbătând itinerarele literare ale orasului. Excelent la orele de română, compunerile sale impresionând atât pe colegi cât si pe profesori. Participă, ca elev, la organizarea de conferinte si sezători literare, la 13 ani jucând, chiar în Femeia îndărătnică de Shakespeare, pe o scenă improvizată din Poiana Mărului. Noi încercări literare (caietele de teme păstrează, pe ultimele file, numeroase poeme) si dorinta de aîn public". În 1949, trimite "Scânteii Tineretului" Slove de ziar si la Posta redactiei se observă că tânărul corespondent are "mult simt artistic". În noiembrie, acelasi an, începe să scrie (pe un caiet de scoală, descoperit 30 ani mai târziu) nuvela Cărări Jpre victorie. În august 1950 (la 15 ani), poezia Muntele cântă, din caietul pe care l-a intitulat Cântecul unui adolescent, este trimisă "Vietii românesti". Revista confirmă primirea manuscrisului, notând, în răspunsul semnat de Cristian Sârbu, Mihu Dragomir si Eugen Jebeleanu că "numai din aceste versuri nu ne-am putut, însă, forma o părere asupra posibilitătilor dumitale" si cere lui Nicoale Labis precizări biografice suplimentare. Muntele cântă va vedea lumina tiparului în 1972, în Moartea unui poet. 1950 noiembrie. Consfătuirea tinerilor scriitori moldoveni. Labis este cel mai tânăr dintre tinerii participanti. Prezent ca o "minune locală", el uimeste pe cei de fată prin cultura vastă, solidă si se impune tuturor prin severă stăpânire de sine. La festivitatea finală recită propria sa poezie, Fii dârz si luptă, Nicolae! (publicată, o lună mai târziu, în "Iasul nou", unde va semna în continuare sau Nicolae Labis sau Niculai Mălin), dar, neimpresionat de succesul obtinut, "părăseste scena triumfător si Nicolae Labis

Pagină 6

glacial", cum îsi aminteste Lucian Raicu, aflat si el în asistentă. Atent în primul rând la detaliul pur cultural al lumii în care pătrunde, Labis pare asi estompa cu lucidă obstinatie prezenta, complăcându-se a fl observator si nu protagonist într-o arenă cu legi de inefabilă inflexibilitate cum este arena literară. 1951 mai. Seria succeselor continuă. Bucuresti, Concursul de limba si literatură română, matematică si fizică, faza pe tară. Elevul de la Fălticeni obtine premiul I la limba română si fără "nici cea mai mică urmă de emotie vizibilă" ia cuvântul în numele tuturor concurentilor la festivitatea de închidere. Profită de venirea în capitală pentru a trece si pe la redactia "Vietii românesti", unde este întâmpinat cu bucurie si afectiune. 1951 iunie. Debut bucurestean: Gazeta de stradă apare în "Viata românească", nr. 6. 1952 ianuarie. Transferat la Liceul "M. Sadoveanu" din Iasi. Conducător al cenaclului literar din scoală. Aici, Labis îl cunoaste pe George Mărgărit, poet si publicist de autentică finete intelectuală, a cărui prietenie 11 va însoti toată viata. Continuă seria "prelucrărilor", de această dată din Lenau (pornind de la varianta literară făcută de Stefan Siklody) si două traduceri vor apărea în "Iasul nou". Vara, Labis întrerupe cursurile liceului, pe care îl va urma, din 1953, la fără frecventă pentru a da, în august 1954, la Fălticeni, examenul de maturitate, când obtine la limba română nota maximă. 1952, 15 septembrie. În urma unui examen de admitere, Nicolae Labis intră la Scoala de literatură "Mihai Eminescu" din Bucuresti. "Văd un băiat de 16 ani, foarte bine legat, mai mult scund, cu o frunte limpede încadrată din toate părtile de un păr hirsut, neobisnuit de mobil, dar de o mobilitate particulară, stăpânită de o distinctie nativă, un băiat care zâmbeste tot timpul, cu întreaga înfătisare, îndeosebi cu ochii, si în surâsul căruia ingenuitatea se contopeste suav cu o siretenie ironică" (D. Micu). Face parte din a treia serie de "elevi" ai Scolii, alături de Ion Gheorghe, Radu Cosasu, Mihai Negulescu, Gheorghe Tomozei, Florin Mugur, Lucian Raicu, Doina Sălăjan... Cursurile sunt deschise de Petre Iosif, directorul Scolii. La festivitate participă, ca invitat de onoare, Mihail Sadoveanu ce spune tinerilor învătăcei: "Dacă dintre domniile voastre vor iesi doi sau trei scriitori, atunci va fi bine". Labis, despre care, după Nicolae Labis

Pagină 7

cum se vede, atât unii colegi, cât si scriitorii stiau că este poet, învată la clasa de măiestrie a Veronicăi Porumbacu. Alti profesori din Scoală: Mihai Gafita (seminarul de creatie), Eusebiu Camilar, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Mihu Dragomir (catedra de măiestrie artistică), Tudor Vianu (prelegeri de literatură universală), D. Micu, Ion Oană. Labis este redactor la sectorul de poezie din redactia "Anilor de ucenicie", revista Scolii. Din această perioadă datează Minimale, caiet incluzând lecturi considerate ca fiind absolut obligatorii pentru un tânăr poet: Rilke, Arghezi, Valery, Ion Barbu, Descartes, Hegel, Heraclit, Kant, Horatiu, Proust, Keats, Lukâcs... Mitul lecturii si al bibliotecii, constituit încă din copilărie, devine dominant în universul spiritual al adolescentului. 1953 februarie. Pus în discutia colectivului pentru "abateri de la morala si disciplina Scolii". 1953 august. Sub semnătura Nicolae Mălin, în "Iasul nou", poemul Cuvânt tovarăsului Vladimir Maiakovsks: "Nu te imit rupând la vers ca altii" sau drag Esenin, ce să-i faci, si Blok/ Da' mă tot bate gândul că deai sti-o/ Aceasta nu te-ar supăra deloc". În manuscris traducerea unui catren de Villon. Citeste enorm si îsi cheltuieste toti banii în librării sau anticariate. O mare descoperire este editia Eminescu făcută de Perpessicius pe care o cercetează, împreună cu câtiva colegi prieteni, sub puterea unei fervori intelectuale iesite din comun. 1953, 1 septembrie. De acum datează o scrisoare de dragoste (neexpediată, însă), interesantă în primul rând pentru felul matur în care tânărul Labis îsi observă si mărturiseste "îndepărtarea" eului liric de cel biograflc: "Dragă Lucica, pentru că pe oameni îi interesează orice se petrece cu dânsii, află că te iubesc neîngăduit de mult. Nu te speria, tiam substituit toate gândurile si de aceea nu cer reciprocitate. Scrisoarea aceasta pot scrie într-o clipă de totală îndepărtare de mine. Este, dacă vrei, o farsă pe care cel care judecă o joacă celui îndrăgostit. El este romantic si, asemeni lui Faust din Lenau, se multumeste cu imaginile. Se spune că cei mai mari satirici erau foarte duiosi. Sunt duios si eu cu obiectul hazului meu, Nicolae Labis. De aceea, nu te purta prea milos cu el. Poate să-l jicnească. Nu-l lăuda prea mult, din politetă. Poate să-l supere. Dar întâlneste-l din când în când. Poate în clipele lui de mare turburare va citi sumedenie din versurile lui scrise pentru tine. Să nu te temi că am să râd de situatia aceasta ridicolă. Când se află el în hainele Nicolae Labis

Pagină 8

noastre, si aceasta se întâmplă întotdeauna de-o vreme încoace eu nu mai exist. Veti fl deci singuri. Nu te speria, ti-am substituit toate gândurile si vezi, de aceea, nu cer reciprocitate. Pentru că pe oameni îi interesează orice se petrece în legătură cu ei, află că te iubesc neîngăduit de mult. Nicolae Labis. P.S. Scrisoarea aceasta o trimit eu, cel care judec, rupând o foarte lungă scrisoare de-a lui. Amenintând cu degetul, spun la revedere, căci se pare că eu am să dorm un somn cam lung". 1951-1954 O extrem de întinsă productie lirică, găzduită în principalele publicatii culturale si literare ale vremii, vă rămâne doar acolo, întrucât nici Primele iubiri, nici Lupta cu inerlia, si nici una dintre editiile apărute între 1958 -1985 nu o vor retine. Sunt poezii urmând, confirmând tematica si retorica lirică a deceniului sase, dar care, citite astăzi, fac totusi notă aparte. În monografla sa, Ion Bălu observă că versul în discutie "sună altfel, vocea lui este mai catifelată, mai suavă, privirea senină, sufletul candid", asa încât "semnele poetului înzestrat nativ sunt vizibile în crispările antiromantice, îndreptate împotriva sentimentalismului enuntiativ, în efortul de a scoate expresia artistică de sub înrâurirea jurnalismului prozaic". 1954 primăvara. Pus în discutia organizatiei U.T.M. si, cu 1 vot contra, se hotărăste excluderea sa din organizatie. Sanctiunea nu este, însă, confirmată de organele superioare. Dese vizite la Mihail Sadoveanu. 1954 iunie. La banchetul de absolvire, Labis recită poemul Vârsta de brom tipărit postum, în 1962. Este angajat în redactia "Contemporanului", apoi a" Gazetei literare". 1954 octombrie. În "Viata Românească": Moariea căprioarei. Se înscrie la Facultatea de filologie, dar o părăseste după un semestru. 1955-1956 Anii în care sunt scrise piesele lirice majore din creatia poetului. Multe dintre ele, desi publicate în reviste, nu intră în sumarul Primelor iubiri. Altele, vor rămâne în manuscris. Toate, însă, vor pătrunde treptat în constiinta publică, odată cu editiile de după 1962. Din aceeasi perioadă, o traducere partială (Au lecteur) si o traducere integrală (Harmonie du soir, cu o splendidă "rezolvare", precum "Ton souvenir en moi luit comme un ostensoir" ="Tu mai lucesti în mine Nicolae Labis

Pagină 9

precum un rug barbar") din Baudelaire. 1956 martie. Conferinta pe tară a tinerilor scriitori la care Labis rosteste un cuvânt exemplar. 1956 toamna. Puiul de cerb, poem pentru copii, precede cu numai câteva săptămâni debutul poetic Primele Intreg anul fusese si continua să fle "neverosimil de productiv", căci în timp ce manuscrisul Iubirilar îsi urma nu foarte dreptele lui căi editoriale, Labis scrie mult, publică, iar proiectul Luptei cu inerlia 11 preocupă intens. 1956 2 decembrie. La putin timp după ce, înconjurat de prieteni, sărbătorise aparitia primului său volum de poezii, Nicoale Labis împlineste 21 de ani. 1956 10 decembrie noaptea. Este accidentat de un tramvai în statia de vis-ă-vis de Spitalul Coltea. Transportat imediat la spital, are ca diagnostic (serviciul de chirurgie, ora 2.30): "traumatism cranian si al coloanei vertebrale; paraplegie?" Spre ziuă, este transferat la Spitalul de urgentă. Aici, dimineata, va dicta prietenului său Aurel Covaci cele 11 versuri dintre care primul este: "Pasărea cu colt de rubin..." Eforturile medicilor, enorma mobilizare sufletească a colegilor, cunoscutilor si, bineînteles, prietenilor nu pot opri drumul ireversibil al bolii. 1956 22 decembrie. Nicolae Labis moare noaptea, la ora 2.00 . Luni, 24 decembrie, ora 12.00, la adunarea de doliu de la Casa Scriitorilor vorbesc Eugen Jebeleanu, Gheorghe Tomozei si Paul Georgescu, iar Paul Anghel citeste Moartea căprioarei. Este înmormântat la cimitirul Bellu după ce convoiul face un ocol prin fata mormântului lui Mihai Eminescu.

Nicolae Labis

Pagină 10