Moneda Si Credit [PDF]

Zitiervorschau

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Subiectul 6 CREDITUL Unităţi de conţinut: 6.1 Apariţia şi necesitatea creditului. 6.2 Conceptul şi funcţiile creditului. 6.3 Trăsăturile şi elementele creditului. 6.4 Formele şi varietăţile creditului. 6.5 Creditul bancar contemporan. 6.6 Creditul bancar în Republica Moldova. 6.7 Rolul creditului în economie

Obiectivele studiului:       

să recunoască conceptele de bază cu privire la sistemul de credit, credit, subiecţi ai creditului, precum şi a rolului creditului bancar contemporan; să relateze funcţii de bază ale creditului, precum şi formele şi varietatea creditului; să distingă principalele sursele de formare a resurselor creditare; să formuleze elementele şi trăsăturile creditului; să ilustreze cunoştinţele şi abilităţile privind esenţa şi funcţiile creditului în identificarea rolului creditului în relaţiile economice şi sociale contemporane; să identifice formele şi varietatea creditului precum şi a legislaţiei Republicii Moldova pentru evidenţierea laturilor formale ale creditului bancar; să elaboreze lucrări scrise şi prezentare a discursurilor verbale pe problematica identităţii şi funcţionalităţii creditului.

Cuvinte-cheie: sistem de credit, credit, credit juvenil, credit bancar, credit comercial, credit de consum, credit ipotecar, forme ale creditului, debitor, creditor, scadenţă, rambursare, garanţie, perioadă de graţie, dobândă, leasing, factoring.

1

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

6.1 APARIŢIA ŞI NECESITATEA CREDITULUI. Abordând aspectul apariţiei creditului, vom menţiona că originile acestuia se regăsesc în împrumutul banal, care răsare la primele trepte ale evoluţiei, omenirii. Anumite nevoi cotidiene, cu caracter provizoriu, ale individului, cum ar fi o unealtă de vânat sau pescuit, o blană sau un vas, boabe sau seminţe, l-au impus pe acesta să apeleze la unul din congenerii săi, care, la acel moment, nu folosea bunul respectiv, pentru a-1 solicita în folosinţă temporarii cu condiţia întoarcerii peste un anumit timp. Fenomenul împrumutării, în esenţă, reprezintă acţiunea de a da cuiva sau a lua de la cineva un bun (obiecte sau sume de bani) în folosinţă provizorie, care urmează a fi restituit. În evoluţia sa, creditul a cunoscut câteva forme istorice (figura 6.1.1).

Figura 6.1.1. Formele istorice ale creditului Primă formă istorică a creditului este denumită de unii autori credit „juvenil”. Împrumutul respectiv a avut caracter de întrajutorare între indivizi sau grupuri de indivizi aflaţi în relaţii de rudenie sau în imediată vecinătate. El se acorda între persoane cunoscute şi se restituia, de regulă, în aceiaşi cantitate şi materie cu bunul împrumutat. Încetăţenirea proprietăţii private şi dezvoltarea producţiei-marfă a transformat creditul “juvenil”, în relaţie economică dintre persoane, născând astfel cea de- a doua formă istorică a creditului, numit credit cămătaresc. Cămătăria, în esenţă, este activitatea de împrumutare a banilor cu camătă. Aceasta a fost o îndeletnicire a tezaurizatorilor de profesie în toate sistemele economice predecesoare celei de piaţă dezvoltată, având impact resimţit asupra evoluţiei economice. Astfel, cămătăria a intensificat procesul de descompunere a orânduirii gentilice, generând sclavia, deoarece ca gaj serveau nu numai averea împrumutatului, dar şi el însuşi, precum şi membrii familiei lui. Apariţia banilor şi, îndeosebi, a monedei propriu- zise a dat impuls extinderii şi diversificării împrumutării. Negustoria cu bani, în forma pe care aceştia o îmbrăcau la etapa respectivă, a existat la egipteni, fenicieni, iar mai târziu la greci şi romani. Activitatea respectivă era în esenţă, cămătărie şi zârăfie. Împrumutători erau comercianţii şi concesionarii fiscali. De asemenea, dădeau împrumut templele, cel mai cunoscut, în acest sens, fiind templul Delphi din Grecia. 2

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Camăta, fiind o formă a dobânzii pentru împrumuturile cămătăreşti, din cauza insuficienţei de monedă şi riscului înalt de nerambursare, era extrem de exagerată. Astfel, căpetenia cavaleriei romane Attic dădea bani în împrumut oraşelor vasale Romei cu 36-48% anual. Cămătarul roman Rabirii (mijlocul secolului I-u î. Hr.) împrumuta regele egiptean Ptolomeu II la camăta 100% annual. În cunoscutul Cod al lui Hammurabi1, adoptat în jurul anului 1760 î. Hr. de către suveranul regatului babilonian din acea perioadă, al cărui nume îl şi poartă, se regăsesc reglementări referitoare la împrumuturi, depuneri, dobânzi, restituirea datoriilor etc., care aveau menirea de a proteja interesele cămătarilor. În condiţiile economiei feudale, cămătăria şi-a menţinut rolul său, extinzându-şi aria de activitate. Principalii împrumutaţi erau feudalii. Printre împrumutaţi, apar mai frecvent regii, care împrumutau pentru a duce războaie şi a procura obiecte de lux. Desigur că şi ţăranii împrumutau, intrând tot mai mult în datorii. Sunt cunoscute numeroase revolte populare contra condiţiilor grele ale împrumutului. Camăta, după cum am menţionat, dintotdeauna, a fost mare. Astfel, în Germania, ea varia de la 21% până la 43%, iar, în România, camăta s-a ridicat până la 500% pe an. Împrumuturile cămătăreşti, în general, au fost împrumutări de consum. Cu toate acestea, cămătăria a contribuit esenţial la dezvoltarea economică a societăţii, cedând, într-un sfârşit, în faţa altor forme de împrumut, mult mai eficiente şi sigure, cum ar fi creditul acordat de instituţii specializate în operaţiuni cu bani. Descoperirile istorice mărturisesc că primul prototip al creditului bancar l-au constituit împrumuturile băneşti, care au apărut în arealul, unde, mai târziu, aveau să se ivească sisteme monetare suficient de chibzuite - Orientul Mijlociu. Pe măsură ce banii se manifestau tot mai mult în raporturile economice ca mijloc de plată, a avut loc decalarea în timp a actului de vânzare de cel de cumpărare. Aceasta însemna că mărfurile se vindeau cu amânarea achitării, ceea ce exprima transmiterea bunurilor în folosinţă fără drept de proprietate. În esenţă financiară, aceasta înseamnă împrumutarea valorii în formă substanţialmaterială până la rambursarea ei în formă de bani. În acest mod, apare cea de a treia formă istorică a creditului, cunoscută cu denumirea de credit comercial. Creditului comercial i-a revenit un rol esenţial în impulsionarea dezvoltării comerţului în Evul Mediu. Forma clasică a acestuia este cambia. În perioada dezvoltării economiei capitaliste, creditul comercial a fost una din principalele forme de creditare a afacerilor. Şi, în prezent, acesta persistă în relaţiile dintre agenţii economici şi oamenii de afaceri. Creditul bancar apare în urma înfiinţării primelor bănci italiene din secolul al Xl-lea. Pe parcursul secolelor al XlII-lea şi al XVI-lea, creditul bancar se dezvoltă, are loc conturarea principiilor şi formarea cadrului juridic al acestuia. Maturizarea relaţiilor de credit a avut loc odată cu dezvoltarea economiei de piaţă bazată pe capital. Creditul bancar, actualmente, reprezintă o componentă centrală a mecanismelor economice de gospodărire în întreaga lume.

1

Codul lui Hammurabi a fost descoperit sub ruinele templului Susa în anul 1901. Textul lui este gravat pe un bloc de diorit cu înălţime de 2,25 m, care, în prezent, este expus în muzeul Luvru din Paris. Culegerea de legi era deja în vigoare în timpul cârmuirii în Babilon a lui Hammurabi (secolul al XVIII-lea î. Hr.) şi, de rând cu multe alte reglementări, cuprindea şi norme cu referire la, vorbind în limbajul modem, depozite, credite, rambursarea lor etc. Astfel, pentru împrumuturile de cereale dobânda anuală era de 1/3, iar pentru împrumutul de argint - de la 1/8 până la 1/5. Tot aici, se regăseşte prima reglementare scrisă referitoare la contractul de cont de comision, o formă arhaică al contului curent.

3

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

În acest mod, creditul a influenţat, poate, cel mai mult evoluţiile sociale, economice şi politice ale societăţii umane, devenind temelie a funcţionării sistemelor economice moderne. Abordând aspectul necesităţii obiective a creditului în economie, trebuie menţionat faptul că acesta este condiţionat de unele particularităţi ale circulaţiei capitalului, îndeosebi:  constituirea permanentă a resurselor băneşti temporar libere, în unele sectoare ale economiei şi apariţia necesităţii temporare de mijloace suplimentare, în alte sectoare ale economiei;  existenţa diferenţei în durata ciclului de rotaţie a mijloacelor avansate în producţie în diferite ramuri ale economiei (spre exemplu agricultura şi comerţul);  derularea circulaţiei monetare atât în numerar, cât şi fără numerar;  existenţa proprietăţii asupra capitalului a diferitelor persoane fizice şi juridice etc. Necesitatea creditului este motivată şi de implicaţiile acestuia în: asigurarea circulaţiei perpetue a capitalului; finanţarea continuă a procesului de producţie; investirea economiilor; organizarea decontărilor şi achitărilor; funcţionarea sistemelor monetare etc. Este evident că existenţa mijloacelor băneşti, temporar libere, provenite din diverse venituri ale diferiţilor proprietari, care formează resursele de credit, constituie temelia materială a declanşării fenomenului credit în urma solicitării acestor fonduri pentru acoperirea deficitelor provizorii de către cetăţeni, subiecţii economici şi instituţiile publice. Mijloacele băneşti temporar libere, care se impun de a fi folosite în funcţie de resurse de credit, se formează în procesul activităţii economice provenind din:  încasările de la realizarea producţiei, care nu sunt folosite imediat şi definitiv, dar treptat şi parţial, prin rate pentru plata materiei prime, materialelor de completare, energiei, salariilor, impozitelor etc.;  profitul, care, de asemenea, nu se foloseşte instantaneu în întregime, dar se acumulează în diferite fonduri (de dezvoltare, de plată a dividendelor, de rezervă etc.);  defalcările de amortizare pentru renovarea şi extinderea fondurilor fixe, care, de asemenea, se valorifică treptat, o parte rămânând temporar libere;  salarii şi alte drepturi de personal acumulate pe măsura realizării produselor fabricate, însă achitate o dată sau două ori pe lună, în restul timpului mijloacele fiind libere;  veniturile publice ale diferitelor bugete, care sunt temporar libere, în unele perioade, din cauza ne-coincidenţei termenului vărsării impozitelor şi taxelor cu termenul finanţării cheltuielilor publice;  veniturile băneşti ale populaţiei, temporar libere, formate în urma prevalării veniturilor curente asupra cheltuielilor curente sau a economisirii în scopul transferării consumului în viitor;  alte venituri, din diverse motive temporar libere, acumulate la diferiţi proprietari. În acest mod, resursele de credit se constituie din diverse surse, principalele fiind:  mijloacele băneşti ale agenţilor economici, temporar neincluse în circuitul economic;  mijloacele băneşti ale băncilor, accumulate special pentru acordarea de credite;  mijloacele băneşti ale băncii centrale, acumulate special pentru creditare;  acumulările băneşti publice provizoriu libere;  economiile populaţiei depuse la bănci;  mijloacele băneşti obţinute în urma emisiunii monetare;  banii creaţi în sistemul bancar;  alte mijloace băneşti. Resursele de credit se află într-o permanentă diversificare. În condiţiile internaţionalizării activităţii economice şi financiare, o importanţă crescândă o capătă resursele de credit de provenienţă externă: fondurile instituţiilor financiare internaţionale şi regionale, mijloacele băncilor transnaţionale, fondurile uniunilor interstatal etc.

4

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL 6.2 Conceptul şi funcţiile creditului.

Abordarea conceptului credit logic demarează cu interpretarea cuvântului credit, care are origine latină şi provine de la „creditum”. Acesta însemna împrumut, datorie şi, totodată, poseda sensul de încredinţez, cred. Latinescul credito înseamnă a avea încredere. Termenul „credit” este utilizat nu numai în limba italiană, ci şi în alte limbi romanice, în limbile anglofone, germanice, slave. Penetrarea cuvântului „credit” în terminologia economică are loc în perioada când împrumuturile de monedă devin preponderente. În limba română, cuvântul „credit” a venit din limba franceză în secolul al XVIII- lea. „Definirea creditului - scria economistul Italian Amedeo Gambino2 - rămâne, într-adevăr, o chestiune dintre cele mai controversate”, iar belgianul Femand Baudhuin3 susţine că nu lipsesc definiţii ale creditului, şi că „mai fiecare economist propune propria definiţie”, astfel constatăm că există multiple opinii privind conceptul credit. Sistematizându-le potrivit elementului definitoriu, observăm că acesteia se axează pe câteva concepţii de bază referitoare la esenţa creditului, printre care evidenţiem: creditul ca relaţie de încredere, creditul ca relaţie de schimb şi creditul ca relaţie de redistribuire. Creditul ca încredere. Conceptul dat plasează la baza noţiunii ideea încrederii. Economiştii, care susţin această opinie, afirmă că creditul este, de fapt, încrederea, aceasta reprezentând conţinutul lui. Reprezentanţii acestei tabere afirmă că creditul constituie încrederea pe care o persoană (creditorul) o manifestă faţă de altă persoană (debitorul) prin împrumutarea banilor sau altor valori ce-i vor fi restituite la o anumită dată împreună cu taxa, denumită dobândă. Este evident că, în acest caz, dacă noţiunea de încredere este de ordin psihologic, şi creditul ar fi o categorie psihologică, subiectivă. Este adevărat că încrederea este suportul moral pe care se sprijină creditul, iar fară existenţa acestei susţineri, nu se poate concepe creditul. Însă, deşi presupune încredere, creditul este o categorie economică reală, materializată în valoare de o anumită formă concretă. Fără a diminua rolul încrederii în existenţa creditului, totuşi, nu trebuie să se confunde încrederea cu conţinutul economic al creditului, care are caracter obiectiv. Creditul ca formă specifică a relaţiilor de schimb. Conceptul se sprijină pe ideea conform căreia creditul este o formă particulară a schimbului, care îl caracterizează ca schimb separat în timp. Anume această tratare are mai mulţi adepţi, afirmaţiile cărora rezidă în următoarele enunţuri. Creditul se consideră ca un schimb care începe în prezent şi se termină în viitor4. Creditul înseamnă schimbarea unei prestaţii actuale contra unei prestaţii viitoare între doi subiecţi: creditorul, care transferă bunuri, servicii sau bani (prestaţia actuală) şi debitorul, care-şi asumă obligaţia de a plăti bunurile sau a restitui banii la scadenţă (prestaţie viitoare)5. Creditul este un acord prin care valoarea, în diferite forme - bunuri, servicii sau monedă - este cedată în schimbul unei promisiuni de plată viitoare6.

2

Amedo Gambino (1895-1973) cunoscut economist italian, publică, în 1962, la Torino, vestita lucrare Economia creditizia. Femand Baudhuin (1894-1977) cunoscut economist belgian. Lucrări de referinţă: L'economie belge sous l'occupation, 19401944; Credit et banque, 1962 etc. 4 DUM1TRESCU, Ştefan. Tratat de monedă. Ediţia a 2-a. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1984, p. 126. 5 Dicţionar economico-fmanciar şi contabil. Napoli: Editura Simon, 1992, p. 6 FITCH, Thomas. Dicţionary of Banking Terms. New York: 1993, p. 158. 3

5

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Creditul reprezintă o relaţie financiară între două părţi, creditorul şi debitorul, bazată pe încredere şi pe trecerea timpului, adică, în acest caz, pe intervalul scurs între acordarea împrumutului şi rambursarea lui7. „Credit. Relaţie bănească între o persoană fizică sau juridică numită creditor, care acordă unei alte persoane, debitorul, un împrumut în bani sau care vinde mărfuri/servicii pe datorie, în general, cu o dobândă stabilă în funcţie de riscul pe care-1 asumă creditorul sau de reputaţia debitorului”. „Într-un mod simplificat, creditul poate fi definit ca o formă specială de mişcare a valorii: vânzare de mărfuri cu plată amânată sau transferare de monedă cu titlu de împrumut”. „Creditul şi operaţiunea de credit constituie acel fapt economic prin care se cedează o sumă de bani efectuată la un moment dat din partea unui subiect economic, în folosinţă altui subiect economic, cu obligaţia acestuia din urmă de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma primită plus o sumă de bani, care se cheamă interes sau dobândă”. „Credit - împrumut în bani sau mărfuri cu condiţia rambursării la termen”. Dacă acceptăm ideea că schimbul este cedarea unui bun, cu o anumită valoare de întrebuinţare, pentru obţinerea altui bun, cu o altă valoare de întrebuinţare, prin intermediul banilor, observăm că creditul nu exprimă relaţii tipice de schimb. Schimbul, acceptat ca echitabil, nu modifică mărimea valorii, ci numai forma materială în care ea se concretizează. Creditul, din contra, nu modifică conţinutul material al valorii, având în atenţie mărimea acesteia. În aşa mod, argumente teoretice pentru definirea creditului ca relaţie de schimb, chiar şi ca formă specifică, nu există. Cu toate acestea, creditul este legat de schimb, cel mai frecvent, fiind generat de acesta. Creditul ca formă particulară a relaţiilor de redistribuire. Acest concept, evident, se bazează pe ideea că, prin intermediul creditului, se produce redistribuirea valorică sau de bunuri. Economiştii susţinători ai opiniei, redau conţinutul economic al creditului ca transfer de capital între persoane fizice şi juridice, fapt care poate fi sesizat din următoarele enunţuri. Creditul constituie o formă specifică de mişcare a capitalului de împrumut8. Conţinutul economic specific al creditului este transferul unei părţi din produsul social de la unii participanţi la circuitul economic către alţi participanţi la acest circuit, un transfer cu caracter temporar. Creditul este o componentă a relaţiilor de repartiţie, o formă particulară a acestor relaţii care are caracter temporar, spre deosebire de relaţiile de redistribuire ce au loc pe linie fiscală, în raporturile cu bugetul public, cărora le sunt proprii redistribuiri valorice cu titlu definitiv9. „Creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relaţii de repartiţie a unei părţi din produsul intern brut (PIB) sau din venitul naţional, prin care se mobilizează şi se distribuie disponibilităţile din economie şi se creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital şi al realizării unor obiective ale politicii economice”10. Atractivitatea ideii este evident. Însă, în opinia noastră, are loc substituirea noţiunilor de conţinut cu cea de funcţie. Este adevărat că, prin intermediul creditului, se produce redistribuirea, aceasta fiind o funcţie a creditului. Însă conţinutul creditului în opinia noastră este cu totul altceva. Concepţiile asupra creditului expuse - relaţie de încredere, relaţie de schimb, relaţie de redistribuire - corelează indisolubil cu esenţa creditului, configurând în ansamblul lor relaţia de credit.

7

Dicţionar de ştiinţe economice. Editura Arc: I.E.P. „Ştiinţa”, 2006 (Tipografia Centrală), p.23 MARX, Karl. Contribuţii la critica economiei politice. Bucureşti: ESPLP, 1954, p.78. 9 TURLIUC, Vasile, COCRIŞ, Vasile. Monedă şi credit. Iaşi: Editura ANKAROM, 1998, p. 65. 10 DARDAC, N., BARBU, Teodora. Monedă, bănci şi politici monetare. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 2005, p. 155. 8

6

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Pentru evidenţierea esenţei creditului, este necesară o abordare complexă, în aspect psihologic, financiar, economic, social, juridic ete., care ar îngloba ipostazele de bază ale acestuia: încrederea în rambursare; împrumut acordat cu titlu rambursabil; plata, de obicei, a unei dobânzi; creanţa creditorului; obligaţia debitorului; valoarea, suma de bani pe care creditorul o împrumută debitorului, relaţie economică în formă pecuniară; scadenţa; forma contractuală etc. În acest mod, creditul reprezintă o relaţie economică dintre o persoană fizică sau juridică, care acordă împrumut sau vinde mărfuri şi servicii pe datorie cu încrederea în rambursarea acestuia sau achitarea cumpărăturilor la scadenţă (creditor), şi o altă persoană fizică sau juridică, care primeşte împrumutul sau cumpără pe datorie cu condiţia restituirii şi plăţii unei dobânzi (debitor), manifestată ca o tranzacţie realizată în baza unui contract. Această tratare a categoriei de credit se pare mai pragmatică şi reprezintă o abordare atât din optica economico-socială, cât şi de pe poziţii organizatorico-jiuridice. Vorbind despre locul creditului în ansamblul relaţiilor economice, vom specifica faptul că acesta este parte integrantă a relaţiilor financiare, posedând, în mare măsură, caracteristicile respective. Creditul a apărut şi există pentru realizarea anumitor obiective care nu pot fi atinse pe altă cale sau cu alte mijloace. Astfel, creditul îşi exercită destinaţia sa socială prin funcţiile sale. Prin abordarea funcţiilor, se relevă conţinutul şi semnificaţia creditului sub aspect funcţional. În literatura de specialitate, sunt expuse un număr impunător de opinii privind funcţiile creditului. În abordarea atribuţiilor creditului, plecăm de la axioma că funcţia creditului este interacţiunea a ceea ce reprezintă această categorie în sine cu mediul economic şi nu tot ceea ce se poate face cu acest instrument. Pornind de la aceasta, evidenţiem două funcţii ale creditului: funcţia de repartiţie şi funcţia creaţie monetară. Funcţia de repartiţie. Pe parcursul activităţilor economice, are loc formarea latentă a disponibilităţilor de bunuri, în principal, băneşti, temporar libere la unii cetăţeni, agenţi economici, instituţii publice etc. Aceste mijloace, prin diferite mecanisme de credit, se transmit în folosinţă temporară altor cetăţeni, agenţi economici, instituţii publice care resimt deficit de mijloacele respective. Unul din mecanismele de mobilizare a mijloacelor temporar libere în formă bănească este cel bancar. Băncile atrag în conturile curente şi de depozit ale clienţilor săi, în anumite condiţii, impunătoare de sume de bani. Ulterior, aceste mijloace sunt distribuite, în alte condiţii, clienţilor săi, care solicită lichidităţi. Prin urmare, prin intermediul băncilor şi al creditului bancar, are loc redistribuirea valorii. Redistribuirea valorică prin intermediul creditului se deosebeşte de redistribuirea realizată prin intermediul finanţelor (impozite, cheltuieli publice, asigurări etc.). În cazul dat, titularii de conturi curente şi de depozit nu-şi pierd dreptul de proprietate asupra disponibilităţilor respective. În acelaşi timp, beneficiarii de credite nu intră în posesia, cu titlu de proprietate, a valorii împrumutate. Ei au numai dreptul de a folosi temporar valoarea sau bunul împrumutat până la scadenţă, având obligaţia de a returna banii sau bunul fungibil, suplimentar mai plătind şi o anumită valoare în formă de dobândă. Funcţia creaţie monetară, se manifestă prin crearea de noi mijloace de plată în economie, prin aceasta influenţând cantitatea de lichidităţi aflată în circulaţie. Această funcţie, cu toată senzaţia lăsată, este valabilă nu numai pentru creditele bancare, ci pentru toate formele creditului. Chiar şi acordarea împrumutului în formă substanţial-materială este, de asemenea, soluţionarea unei probleme monetare. Mecanismul creaţiei monetare în sistemul bancar este, poate, cel mai dezvoltat, clar şi cu pondere evidentă. Funcţia de creaţie monetară a creditului îl transformă pe acesta într-un instrument eficient al politicii monetare ( Creaţia monetară şi politica monetară sunt abordate în capitolele 12 şi 13). 7

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL 6.3

Trăsăturile şi elementele creditului

Relaţiile de credit, constituind o parte integrantă a relaţiilor economice, posedă un şir de trăsături autentice, care le evidenţiază şi le caracterizează, şi un set de elemente inedite, care relevă originalitatea acestora. Printre cele mai importante trăsături ale creditului, vom menţiona: credibilitatea, rambursabilitatea, caracterul plătibil, garantarea, destinaţia, acordarea la scadenţă, consemnarea creditului. Credibilitatea este suportul moral, elementul psihologic, fără de care creditul nu poate exista, încrederea se referă atât la calităţile morale şi profesionale ale împrumutatului, cât şi la reputaţia produselor şi serviciilor furnizate de el, relaţiile lui cu partenerii, situaţiei sale patrimoniale şi financiare. Rambursabilitatea înseamnă întoarcerea mijloacelor băneşti după expirarea perioadei pentru care au fost împrumutate. Caracter plătibil, ceea ce înseamnă că pentru beneficierea de credit debitorul achită o plată, care îmbracă forma de dobândă. Dobânda este caracteristica definitorie a creditului şi prezintă interesul care stă la baza oricărei operaţii de credit. Garantarea creditului înseamnă că orice credit trebuie garantat fie cu bunuri mobile şi imobile, titluri de valoare etc., fie cu anumite angajamente, pentru diminuarea riscului insolvabilităţii în rambursarea împrumutului. Riscul de nerambursare constă în întârzierea plăţii sau incapacităţii de plată datorită deficienţelor financiare ale împrumutatului survenite din cele mai diferite motive. Prevenirea riscului de nerambursare poate fi realizată prin garantarea împrumutului. Destinaţia creditului este principiul care obligă împrumutatul de a utiliza mijloacele împrumutate în concordanţă cu scopul pentru care au fost acordate şi, totodată, permite băncii de a urmări respectarea modului de utilizare a acestora. Acordarea la scadenţă este principiul conform căruia creditul se acordă pentru o perioadă strict stabilită de subiecţii tranzacţiei şi se rambursează la termenele prescrise în contractul de creditare. Astfel, scadenţa semnifică oferirea creditului pentru o anumită perioadă. Consemnarea creditului presupune că toate operaţiile de credit şi garanţiile să fie consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toate condiţiile împrumutului. Acordurile de credit sunt consemnate prin înscrisuri, a căror formă de prezentare este variată şi implică multiple aspecte diferenţiate, înregistrarea tranzacţiei de împrumut, fixarea operaţiunii de împrumut se efectuează în baza contractului de împrumut, care este, în esenţă, o interpretare juridică a împrumutului. Acesta este strict reglementat de legislaţiile naţionale în vigoarei. După cum se vede, contractul referitor la împrumut prevede că unul din participanţii la tranzacţie - creditorul, împrumutătorul - acordă celuilalt - debitorul, împrumutatul, beneficiarului de credit - bani sau alte bunuri materiale sau nemateriale pentru o anumită perioadă de timp cu condiţia rambursării valorii echivalente şi plăţii taxei pentru acest serviciu în formă de dobândă. Creditul, regăsit în instrumentarul financiar, este o ustensilă pluriformă, după construcţia şi elementele sale fiind inedit. Principalele elemente ale creditului sunt: subiecţii creditului, obiectul creditului, garanţia creditului, dobânda, scadenţa, responsabilităţile subiecţilor, contractul de credit.

8

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Subiecţii creditului sunt persoanele fizice sau juridice (inclusiv instituţiile administraţiei publice) care apar într-una din cele două ipostaze posibile: împrumutător şi împrumutat sau, în alţi termeni, creditor şi debitor. Creditorul este subiectul care dispune de mijloace temporar libere şi, din diferite motive, poate să le acorde provizoriu pe un anumit termen în anumite condiţii unei alte persoane. Debitorul este subiectul care are deficit provizoriu de mijloace şi, în anumite condiţii, se împrumută pe un anumit termen. Obiectul creditului îl constituie o largă varietate de bunuri, inclusiv bani, care sunt în excedent provizoriu la creditor şi, în acelaşi timp, sunt în deficit temporar la debitor. Garanţia reprezintă mijlocul legal prin care se asigură rambursarea creditului. În funcţie de natura obiectului garanţiei, se poate distinge garanţia reală şi garanţia personală. Garanţia reală are la bază gajul, care constă în valorile materiale depuse în contul datoriei respective, prin a cărei valorificare, în caz de nerambursare a creditului, se pot obţine sumele necesare achitării acestuia. Garanţia personală reprezintă angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti suma ajunsă la scadenţă. în cazul incapacităţii de plată a debitorului. Dobânda este forma pe care o îmbracă plata achitată de debitor creditorului pentru folosirea provizorie a obiectului creditului. Cuantificarea dobânzii se realizează prin utilizarea ratei dobânzii. (Dobânda şi rata dobânzii este abordată în capitolul 7). Scadenţa indică termenul, data de rambursare a creditului şi achitare a dobânzii. Există un larg diapazon al termenelor scadente de la o zi, în cazul creditelor interbancare, până la 30 de ani, în cazul împrumuturilor obligatare. Responsabilităţile subiecţilor constituie totalitatea obligaţiilor subiecţilor creditului ce ţin de volumul creditului, mărimea dobânzii, scadenţă etc. Nerespectarea legislaţiei în vigoare şi condiţiilor contractuale atrage după sine aplicarea unui şir de sancţiuni, cum ar fi amenzi, punerea sechestrului pe unele bunuri etc. Contractul de credit rezidă în acordul scris al subiecţilor creditului, care prevede condiţiile acordării şi rambursării creditului, responsabilităţile părţilor contractuale şi alte clauze. Unii autori identifică şi alte elemente ale creditului.

6.4 Formele şi varietăţile creditului Relaţiile de credit, având esenţă comună, totuşi, în raport cu anumite criterii, sunt foarte diverse, generând o gamă largă de forme şi varietăţi ale creditului. În contextul formelor creditului, de regulă, se subînţelege o clasificare efectuată în funcţie de subiecţii relaţiilor de împrumut şi de trăsăturile de fond ale raporturilor de credit. Se disting mai multe asemenea forme: creditul comercial, creditul instituţiilor financiare, creditul de consum, creditul obligatar, creditul public, creditul bugetar, creditul internaţional. Creditul comercial este forma cea mai veche a relaţiilor de credit care mai funcţionează şi astăzi. În esenţă, acesta apare în cazul în care furnizorul livrează marfa cu condiţia că achitarea ei va fî efectuată de cumpărător peste o anumită perioadă de timp. Apariţia acestei forme a creditului a fost motivată de ne-coincidenţa termenilor de producere şi realizare a producţiei la diferiţi producători. Spre exemplu, unii au fabricat producţia şi au expus-o pentru vânzare, alţii resimt necesitatea acestor bunuri, însă nu dispun de mijloace băneşti, deoarece nu au realizat încă propria producţie. 9

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Trecerea executării plăţilor la un termen mai târziu evită blocajul financiar, accelerând realizarea mărfurilor şi asigurând continuitatea circulaţiei capitalului. Asemenea credit mai este numit credit de vânzător. Creditul de vânzător are ca obiect vânzarea mărfurilor cu plata amânată. Dar există situaţii în care furnizorul solicită ca mărfurile şi serviciile să fie achitate în avans. În acest caz, deja beneficiarul creditează furnizorul până la livrarea de bunuri, creditul fiind numit credit de cumpărător. Creditul de cumpărător apare ca o finanţare anticipată de către beneficiar a fabricaţiei produselor pe care acesta intenţionează să le achiziţioneze. Aceste credite obiectiv apar în procesele de exploatare cu ciclu de fabricaţie lung, cum ar fi în construcţii, agricultură etc. În aşa mod, creditul comercial este creditul acordat reciproc de subiecţii economici la realizarea mărfurilor cu amânarea plăţii sau plata pentru acestea în avans. În interpretare clasică, creditul comercial presupune utilizarea cambiei comerciale. Creditul instituţiilor financiare este forma pe care o îmbracă împrumutul în bani acordat de către instituţiile financiare clienţilor săi. În cazul acestei forme de credit, în rol de creditor, neapărat, apare instituţia financiară respectivă: banca centrală, băncile şi instituţiile financiare nebancare din domeniul monedei şi creditului. Banca centrală acordă credite băncilor, pe termen scurt, de regulă, până la 3 luni, în principal, în scopul completării resurselor de credit ale băncilor. La rândul lor, băncile acordă credite clienţilor lor - persoane fizice şi juridice pentru cele mai cariate scopuri pe diferite termene. Vom menţiona, în mod special, că resursele de credit ale băncii, în mare parte, se formează prin atragerea disponibilităţilor de bani temporar libere de la persoanele fizice şi juridice în formă de depozite bancare care, în esenţă, de asemenea, reprezintă relaţii de credit. Astfel, băncile şi clienţii lor se găsesc în raporturi de credit reciproce. Instituţiile financiare nebancare oferă credite persoanelor fizice şi juridice pentru diferite scopuri, de regulă, în sume relativ nesemnificative. Creditul obligatar exprimă relaţiile dintre unităţile economice, organizaţii, instituţiile publice etc., în calitate de debitor, care emit obligaţiuni, pe de o parte, iar pe de altă parte, subscriitorii obligaţiunilor, în calitate de creditori. Aceştia din urmă îşi avansează capitalul în scopul obţinerii unei dobânzi. Obligaţiunea, ca titlu de credit, serveşte formarea capitalului fix şi constituirea capitalului circulant. Creditul public reprezintă relaţiile dintre persoanele fizice sau juridice, care evoluează în rol de creditori, pe de o parte, şi administraţia publică de diferite nivele, în rol de debitor, pe de altă parte, prin care primele acordă o sumă de bani în formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar aceasta din urmă se angajează să o ramburseze la termenul stabilit şi să achite dobânda şi alte costuri cuvenite. Pentru identificarea relaţiilor de credit respective se foloseşte termenul împrumut public. Creditul bugetar exprimă împrumutul acordat de către administraţia publică de diferite nivele din bugetul său agenţilor economici, anumitor categorii de cetăţeni, administraţiei publice de alte nivele. Creditul internaţional tradiţional reprezenta creditul acordat de guvernul unei ţări guvernului altei ţări. În prezent, aria acestei forme de credit s-a extins înglobând creditele acordate şi de instituţiile financiare internaţionale şi regionale, băncile din străinătate şi creditele atrase de pe pieţele financiare internaţionale de administraţiile publice centrale şi locale, organele acestora, Banca Centrală, băncile, companiile financiare, întreprinderile industriale etc.

10

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Creditul ae consum constă în vânzarea cu plata în rate a unor bunuri de consum personal de valori mari şi folosinţă îndelungată, cum sunt locuinţele, articolele de uz casnic, autoturismele etc. Varietăţile creditului derivă din structurarea relaţiilor de credit după mai multe criterii. Din punct de vedere al obiectului, creditul poate fi:  de producţie, servind nevoilor activităţilor industriale, de construcţii, agricole, lucrări şi servicii;  de comerţ, înlesnind schimburile şi finalizarea operaţiunilor de vânzare-cumpărare;  de consum, atunci când facilitează relaţiile de vânzări cu plata în rate sau de vânzări cu plata, amânată pentru bunurile de consum. După modul de garantare, creditul se grupează în:  credit real, care se acordă numai pe baza gajării cu elemente patrimoniale mobiliare sau imobiliare;  credit personal, ce se poate acorda fără gaj material, fără ipotecă, numai pe baza încrederii pe care creditorul o are în debitor. În funcţie de durata angajării împrumuturilor, creditele pot fi:  credite pe termen scurt, până la 12 luni, pentru complinirea de fonduri aferente activităţii curente de producţie sau de circulaţie a mărfurilor;  credite pe termen mediu, pe o perioadă de la unu până la cinci ani, acestea servind scopurilor investiţionale în sfera creşterii volumului activităţii economice şi a dezvoltării sau modernizării activelor fixe;  credite pe termen lung, peste cinci ani, având ca obiect activităţile de îmbunătăţiri funciare, pentru silvicultură, pentru modernizare şi retehnologizare în industrie, construcţii şi alte domenii. În funcţie de calitatea debitorului, se delimitează:  creditul acordat persoanelor fizice;  creditul acordat persoanelor juridice. După calitatea debitorului şi a creditorului, se disting:  creditul privat, care este contractat între persoane fizice cu formă de proprietate privată sau persoane fizice;  creditul public, care este atras de autorităţile administraţiei publice de la persoanele fizice şi juridice. Potrivit formei de acordare a creditului, se pot distinge următoarele varietăţi:  împrumutul simplu, efectuat prin transmiterea bunului sau transferul sumei respective direct pe contul debitorului;  creditul în cont descoperit (engl. overdraft) presupune posibilitatea retragerii de către client din contul său a unor sume mai mari decât cea care dispune, diferenţa şi fiind creditul acordat de bancă (soldul debitor) la care se percepe dobânda calculată zilnic;  scontul comercial (credit de mobilizare) al unei cambii care presupune că banca, în schimbul cambiei primite de la clientul său, îi oferă provizoriu, suma dedusă din valoarea nominală a cambiei pe perioada dintre data scontării şi data scadenţei titlului;  factoringul, care constă în „vânzarea” de către agentul economic a facturilor emise (creanţe) unei bănci sau unei companii financiare specializate în acest tip de operaţiuni, numită factor. Pe lângă faptul că este o formă de acordare a creditului, factoringul este, în acelaşi timp, o prestaţie de serviciu, deoarece factorul garantează recuperarea creanţelor, asumându-şi. riscul nerecuperării; 11

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

 leasingul este o modalitate de creditare a investiţiilor prin care o bancă sau o companie specializată închiriază un bun (de regulă, mijloace ele transport şi utilaje de producţie) unui client, acesta din urmă având posibilitatea să răscumpere bunul respectiv la expirarea termenului contractului la un preţ convenit (valoarea reziduală). Chiria (redevenţa) plătită de chiriaş (locatar) include două elemente: dobânda şi cheltuiala cu amortizarea bunului;  ipoteca sau creditul ipotecar este forma creditului acordat de diferiţi creditori (bănci, corporaţii financiar - industriale, instituţii de credit nebancare etc.) proprietarilor care îşi constituie proprietăţi imobiliare (loturi de pământ, clădiri), care sunt depuse în gaj. În funcţie de natura gajului acesta poate fi rural sau urban. Creditul ipotecar rural are drept garanţie a rambursării proprietatea funciară în formare, şi, respectiv, creditul ipotecar urban are ca garanţie clădirile şi edificiile în construcţie. Menirea creditului ipotecar este susţinerea constituirii proprietăţilor imobiliare. Acest gen de credit a apărut încă în antichitate, dar o extindere masivă obţine în perioada relaţiilor economice capitaliste. Creditul ipotecar este de lungă durată şi prevede lăsarea în proprietatea împrumutatului a bunurilor gajate, care continuă să le exploateze.  garanţia bancară (creditul angajat prin semnătură) presupune ca banca să intervină nu prin împrumuturi directe, ci acordând garanţia sa în favoarea unui client. Astfel, banca poate emite scrisori de garanţie prin care îşi asumă anumite angajamente în favoarea clienţilor săi privind achitarea unei datorii către terţi. Dacă scrisoarea de garanţie devine efectivă, adică clientul nu-şi îndeplineşte obligaţiile garantate de bancă, atunci ea se transformă într-un credit propriu-zis acordat de bancă clientului său. În funcţie de fermitatea scadenţei, creditul poate fi:  denunţabil, înseamnă că creditorul îşi rezervă dreptul ca, înaintea termenului de scadenţă, printr-un preaviz, să ceară rambursarea creditului;  ne denunţabil, înseamnă că creditorul nu îşi rezervă dreptul să ceară restituirea anticipată a împrumutului acordat. După modul de rambursare, se disting credite: amortizabile, la care se referă cele pe termen mediu şi lung cu prevederea posibilităţii rambursării prin rate anuale, astfel determinate, încât stingerea întregului angajament să se facă în cadrul unui termen stabilit. Suma din credit care trebuie restituită periodic poartă denumirea de amortizare sau amortisment. De regulă, amortizarea unui credit se realizează prin anuităţi care includ şi dobânzile aferente; neamortizabile, la care se referă cele mici sau pe termen scurt ale căror condiţii de rambursare prevăd o achitare globală sau plată eşalonată, altfel decât anual. Clasificarea creditului poate fi efectuată şi potrivit altor criterii în funcţie de necesităţile managementului, analizei, evidenţei cercetării etc.

12

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

6.5 Creditul bancar contemporan În prezent, ponderea cea mai mare în relaţiile de credit revine creditului bancar. Din aceste considerente, dar şi din perspectiva cunoaşterii activităţii bancare, vom analiza mai desfăşurat relaţiile de credit ale băncilor. La originea denumirii creditului bancar stă pretextul că acesta este acordat de bancă. Esenţa creditului bancar este analogică celei a creditului la general - un împrumut în bani acordat de bancă cu încrederea în rambursarea acestuia la scadenţă unei persoane fizice sau juridice cu condiţia restituirii şi plăţii unei dobânzi manifestată ca o tranzacţie realizată în baza unui contract. Obiectul creditului bancar îl constituie banii acordaţi, într-o anumită sumă, pentru o anumită perioadă, potrivit tehnologiei stabilite în vederea satisfacerii solicitării de finanţare a clientului băncii. Prin intermediul creditului bancar, se exercită, pe de o parte, redistribuirea resurselor financiare în economie, iar pe de altă parte, are loc crearea mijloacelor de plată (creaţia monetară). Creditul bancar cuprinde o largă varietate de raporturi organizate potrivit diferitelor principii şi realizate prin diverse modalităţi. Acordarea de credit este subordonată intereselor proprii ale băncii şi anume plasarea cât mai profitabilă a banilor deţinuţi în numele proprietarilor (acţionarilor) băncii. În acest sens, instituţiile bancare verifică exigenţa garanţiilor, scadenţelor, solvabilitatea clienţilor, bonitatea acestora şi gradul de lichiditate. Trebuie să se dea dovadă de prudenţă bancară în ceea ce priveşte acordarea creditului, având ca suport credibilitatea clientului - ca element moral determinant, fără de care creditul nu va putea exista. Orice operaţiune de credit presupune luarea în calcul a riscului de nerambursare. Riscul de nerambursare constă în întârzierea plăţii sau incapacitatea de plată din cauza conjuncturii economice, situaţiei precare a sectorului din care face parte debitorul, funcţionarea necorespunzătoare a împrumutatului uneori chiar rea voinţa acestuia. Oportunitatea unei operaţiuni de credit derivă din posibilitatea recuperării creditului la scadenţă. În acest mod, condiţia fundamentală pentru a se acorda un credit de către bancă este capacitatea potenţialului împrumutat de a produce venituri rezultate din derularea creditului. Această capacitate se poate evalua prin diverse mijloace de observare, întocmindu-se, în acest scop, un studiu de solvabilitate sau plan de afaceri. În cadrul acestui studiu, banca va evalua organizarea lui tehnică şi administrativă, raportul dintre capitalul propriu şi cel atras, modul de gestionare al patrimoniului ce a fost acoperit financiar prin respectivul credit. Chiar dacă, estimările respective sunt corecte, aceasta nu îl împiedică pe împrumutător să-şi ia garanţii reale şi personale în raport cu creditul acordat pentru evitarea riscului rezultat din insolvabilitatea clientului. Această situaţie este determinată şi de faptul că se pot produce schimbări rapide şi, uneori, imprevizibile ale situaţiilor clienţilor. Banca va căuta să-şi diminueze, cât mai mult posibil, riscul rezultat din acordarea creditelor, valorificând temeinic toate situaţiile şi variantele posibile, acordând credite doar acelor clienţi care prezintă garanţii solide şi care desfăşoară o activitate intensă şi profitabilă. Garanţiile reale cuprind reţinerea, gajul, ipoteca şi privilegiul. Dreptul de reţinere, asigură creditorului posibilitatea de a obţine un bun corporal, proprietate a debitorului atât timp cât creditul nu a fost achitat integral. Pentru ca un bun să facă obiectul unui

13

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

drept de reţinere, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: bunul corporal deţinut de creditor în urma gajării să aibă legătură cu creanţa, care trebuie să fie certă şi exigibilă. Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun în garanţia acestuia. Gajarea poate avea loc fară deposedare, creditorul primind un titlu de recunoaştere a gajului care face obiectul contractării creditului respectiv. Ipoteca este actul prin care debitorul acordă creditorului dreptul asupra unui mobil, fără deposedare. Privilegiul este dreptul de a fi plătit atunci când se dispune de o garanţie asupra unei plăţi sau asupra totalităţii patrimoniului debitorului. Trebuie subliniat faptul că, în caz de necesitate, transferul garanţiilor în bani presupune, pentru creditor, eforturi şi cheltuieli suplimentare şi implică imobilizări îndelungate de fonduri. Garanţia personală este angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti în cazul în care debitorul se află în incapacitate de plată. În funcţie de împrumutaţi potenţiali ai băncilor figurează persoane fizice şi persoane juridice. Creditele acordate persoanelor fizice de către bănci au, în principal, două destinaţii: finanţarea construirii sau achiziţionării unei locuinţe şi cumpărarea unor bunuri de folosinţă îndelungată. La acestea se mai adaugă unele forme de credit pentru completarea studiilor pentru elevi sau studenţi, de asigurări, precum şi, mai nou, credite de trezorerie, care se pot efectua prin intermediul cărţilor de credit şi care sunt acordate de bănci clienţilor persoane fizice care se bucură de o bună reputaţie. Creditele acordate persoanelor juridice au diverse destinaţii: credite pentru achitări (într-o tranzacţie concretă, un deficit provizoriu, pentru plăţi în avans, plata facturilor furnizorilor; procurarea valorilor mobiliare, plăţi fiscale, pentru salarii etc); pentru finanţarea cheltuielilor de producţie (formarea rezervelor de materii prime şi materiale, finanţarea cheltuielilor curente, finanţarea investiţiilor, inclusiv leasing; procurarea cambiilor etc.), credite de consum (pentru finanţarea cheltuielilor de consum în afara procesului de producţie); credite cu caracter general (fară scopuri concrete etc.). În funcţie de tehnica acordării, creditele bancare sunt: într-o sumă unică, overdraft; linie de credit simplă (ne reînnoibilă); linie de credit reînnoibilă (eng. revolving) (pe măsura utilizării creditului îşi poate reînnoi valoarea până la limita valorii la care a fost deschis); linia de credit la vedere (creditarea în limitele sumei convenite pentru perioada stabilită, în aşa mod, limita poate fi reînnoită încontinuu şi automat, fară încheierea unui contract suplimentar, cu condiţia că au fost rambursate tranşele angajate anterior); linie de credit, contocorentă (creditarea în cadrul sumei limite stabilite şi termenul stabilit al acordului, când tranşele se acordă şi se rambursează încontinuu şi automat, reflectându-se într-un cont unic numit contocorent). Banca oferă credite pentru diferite termene de rambursare, pornind de la credite pe termene foarte scurte (ore) până la termene de 30-50-100 de ani. Astfel, creditele bancare, în funcţie de scadenţă, pot fi: la vedere, overnight, pe termen scurt, mediu şi lung. Creditele la vedere se acordă fără a stabili un termen cert, la care acestea trebuie, în mod obligatoriu, rambursat. Creditele overnight se acordă pentru o perioadă de până la 24 de ore. Prin credite pe termen scurt se înţelege orice opţiune de împrumut de sume de bani pe o perioadă ce nu depăşeşte 12 luni.

14

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Credite pe termen mediu sau mijlociu sunt împrumuturi a căror dată de rambursare este de la 1 până la 5 ani. Credite pe termen lung sunt împrumuturi a căror durată de rambursare depăşeşte 5 ani. Achitarea dobânzilor se face: în momentul angajării creditului, cu plata în părţi egale pe întreaga perioadă de angajare a creditului, plata în momentul rambursării creditului. Modalităţile de rambursare a creditului bancar sunt diverse: rambursate în sumă totală la scadenţă; rambursat în părţi egale la intervale de timp egale (ceea ce presupune coordonarea unui grafic de rambursare a principalului şi achitării dobânzii cu indicarea concretă a sumelor respective şi datelor precise); rambursate în părţi disproporţionat la intervale inegale; credit progresiv, cu sporire progresivă spre sfârşitul termenului de angajare a sumelor rambursate; credit regresiv, cu rambursarea unor sume mai mari la începutul perioadei de angajare a creditului şi diminuarea acestora spre sfârşitul ei; credit sezonier, credit pentru întreprinderile cu caracter sezonier cu rambursări maxime în perioadele cu venituri maxime. Condiţiile concrete de acordare a creditului bancar se negociază de bancă şi solicitantul de credit şi sunt reflectate în contractul (acordul) de credit. Creditul bancar se află în permanentă modernizare materializată în multiple inovaţii implementate în tehnologiile de creditare şi în extinderea gamei de produse de credit.

6.6 Creditul bancar în Republica Moldova Creditul bancar şi mecanismul acestuia, în Republica Moldova, este reglementat juridic de Codul Civil nr. 1107-XV din 6 iunie 2002, Legea Cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr. 548 - XIII din 21 iulie 1995, Legea privind activitatea băncilor nr. 202 din 06.10.2017, Legea instituţiilor financiare nr. 550 - XIII din 21 iulie 1995, precum şi de regulamentele BNM. Referitor la creditul bancar, Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 6 iunie 2002, Cartea a treia „Obligaţiile”, Titlul III „Categoriile de obligaţii”, Capitolul XXIV „Contractele şi operaţiunile bancare”, Secţiunea a 3-a „Creditul bancar”, art. 1236 „Contractul de credit bancar” consacră: „(1) Prin contractul de credit bancar, o bancă (creditor) se obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să restituie suma primită şi să plătească dobânda şi alte sume aferente prevăzute de contract. (2) Contractul de credit bancar se încheie în scris...” Legea privind activitatea băncilor nr. 202 din 06.10.2017, Titlul I. „Dispoziţii generale”, Capitolul 1 obiect, definiţii, domeniu de aplicare şi alte prevederi generale, art. 3 „Definiţii” consacră: „credit - orice angajament de a acorda bani ca împrumut cu condiţia rambursării lor, a plăţii dobânzii şi altor plăţi aferente; orice prelungire a termenului de rambursare a datoriei; orice garanţie emisă, precum şi orice angajament de a achiziţiona o creanţă sau alte drepturi de a efectua o plată”. În practica financiară autohtonă, creditul bancar se manifestă printr-o gamă largă de împrumuturi oferite de Banca Naţională a Moldovei şi bănci. Creditele BNM înglobează: creditele pentru recreditarea sectorului real al economiei, creditele pentru menţinerea lichidităţii sistemului bancar, creditele pentru protejarea integrităţii sectorul bancar, creditele pentru construcţia locuinţelor, creditele overnight; creditele BNM pe termen lung (mai mare de 5 ani).

15

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Creditele pentru recreditarea sectorului real al economiei se acordă agenţilor economici din sectorului real al economiei pentru diferite scopuri de producţie. Recreditarea, în înţelesul dat, reprezintă acordarea de împrumut beneficiarilor recredilării din contul mijloacelor obţinute din împrumuturi de stat, de regulă, externe. Creditele pentru menţinerea lichidităţii sistemului bancar se acordă băncilor pentru completarea lichidităţilor. Creditele pentru protejarea integrităţii sectorului bancar se acordă în vederea asigurării stabilităţii, bunei funcţionări şi a viabilităţii băncilor, în parte, şi sistemului bancar, în ansamblu. Creditele pentru construcţia locuinţelor se acordă, prin intermediul băncilor, pentru creditarea cooperativelor de construcţie a locuinţelor (CCL). Creditul overnight este un credit acordat de BNM peste noapte băncilor pentru acoperirea descoperitului de cont neachitat la sfârşitul zilei operaţionale, precum şi în scopul menţinerii rezervelor obligatorii, garantat cu valori mobiliare amanetate la BNM, la o rată a dobânzii prestabilită. Creditele acordate de bănci reprezintă o diversitate largă. Acestea, în funcţie de debitor, sunt destinate persoanelor fizice şi persoanelor juridice. Creditele pentru persoanele fizice, la rândul lor, cuprind: creditele Retail (de consum), care se acordă rezidenţilor Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 55 de ani, care dispun de surse de venit stabile şi bunuri imobile de valoare suficientă pentru acoperirea obligaţiunii de credit (proprietate proprie sau proprietatea persoanei terţe); creditele ipotecare, care se acordă pentru procurarea bunurilor imobile (spaţii locative) ce se află în proces de construcţie, de la partenerii băncii sau bunurilor imobile existente şi/sau finalizate; creditarea prin leasing, care, în concordanţă cu mecanismul leasingului, serveşte pentru procurarea automobilului fără achitarea imediată a costului acestuia. În acest caz, suma maximă a creditului este de până la 85% din costul autoturismului. Creditele pentru persoane juridice, la rândul lor, cuprind: creditele pentru completarea mijloacelor circulante şi achitarea cheltuielilor curente pe un termen de până la 24 de luni calendaristice, care sunt destinate plăţii pentru materiile prime, materialelor de completare, energiei electrice şi termice, salariilor etc.; creditele pentru investiţii, din contul cărora se achiziţionează echipamente, se procură şi/sau se construiesc (reconstruiesc) încăperile destinate desfăşurării activităţii pe un termen, de până la 36 de luni calendaristice; creditele în scop mixt care sunt menite atât completării mijloacele circulante şi achitării cheltuielilor curente, cât şi efectuării investiţiilor; credite acordate din resursele organizaţiilor financiare internaţionale; credite pentru întreprinderi mici şi mijlocii cu profil agricol, de orice formă organizatorico-juridică bazată pe capital privat, amplasate în afara oraşelor Chişinău şi Bălţi; credite pentru persoane fizice şi juridice care-şi desfăşoară activitatea de antreprenori, sub orice formă de organizare juridică, angajate în activităţi de fermier, de prelucrare sau producţie sau comercializare agricolă sau în alte activităţi antreprenoriale în spaţiul rural. În funcţie de valuta în care se acordă, creditele bancare pot fi în lei moldoveneşti şi-n valută. Creditele în lei moldoveneşti înglobează toate creditele acordate în moneda naţională a Republicii Moldova. Creditele în valută cuprind creditele acordate în dolari SUA şi EURO. (în statisticile bancare, creditele în valută se reflectă în sume recalculate în lei moldoveneşti). Creditele se acordă de bănci în mod integral, în tranşe sau sub formă de linie de credit (în cazul creditelor acordate pentru completarea mijloacelor circulante). 16

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

În scopul asigurării rambursării creditelor bancare, se acceptă ca gaj bunuri materiale ale debitorului, persoanelor terţe, lipsite de grevări şi alte restricţii, după cum unnează: bunuri imobile, utilaje, mijloace de transport (nu mai vechi de 7 ani), mijloace băneşti plasate în conturi de depozit la băncile comerciale, mijloace circulante etc. Creditul bancar, în Republica Moldova, este în permanentă dezvoltare ca gamă şi tehnologie de finanţare, dar şi ca volum. 6.7 Rolul creditului în economie Împrumutul, fiind condiţionat de necesităţile vitale ale omului, apare la etapa timpurie de dezvoltare a societăţii umane. Ulterior, acesta devine un instrument indispensabil al evoluţiei economice. Pe parcurs, mereu, se dezvoltă, pentru ca, în economia de piaţă, creditul să devină locomotiva progresului economic si social. În aşa mod, rolul creditului în economie se manifestă prin efectele produse în urma exercitării funcţiilor sale şi utilizării în diverse acţiuni de ordin economic şi financiar. Creditul, în ansamblul diversităţii formelor sale, prezintă un impact economic esenţial, resimţit în următoarele aspecte:  redistribuirea resurselor materiale în interesul dezvoltării economiei reale şi sectorului financiar;  asigurarea continuităţii procesului de circulaţie a capitalului în condiţiile existenţei multiplelor întreprinderi şi ramuri cu diferită durată a ciclului de producţie (de la câteva ore până la câţiva ani), cu caracter sezonier etc.;  crearea condiţiilor pentru folosirea completă a mijloacelor temporar libere ale cetăţenilor, agenţilor economici, instituţiilor publice etc., la necesităţile reproducerii;  organizarea funcţionării eficiente a mijloacelor de circulaţie şi de plată, bazate pe caracterul de credit al monedei şi instrumentelor de plată fără numerar;  contribuirea la organizarea managementului financiar eficient al gospodăriilor familiale, agenţilor economici, administraţiilor publice. Inovarea în domeniul creditului s-a amplificat esenţial în ultima perioadă, aceasta contribuind la creşterea rolului creditului în prezent, dar mai ales în perspectivă.

17