Managementul Riscurilor Deinundaţii Şi Alte Dezastre [PDF]

Zitiervorschau

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSTITUTUL NAŢIONAL DE ADMINISTRAŢIE Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Bucureşti

Col. (r) Dr. NICOLAE STEINER Cms. Şef. Dr. ing. RADU ANDRICIUC

MANAGEMENTUL RISCURILOR DE INUNDAŢII ŞI ALTE DEZASTRE ŞI COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ PENTRU REDUCEREA EFECTELOR ACESTORA

BUCUREŞTI 2009

2

Col. (r) NICOLAE STEINER Cms. Şef. Dr. ing. RADU ANDRICIUC Doctor în ştiinţe medicale Doctor în ordine pub. şi securitate naţională medic primar membru al Academiei Europene expert internaţional NATO de Management a Crizelor pt. Medicina de Dezastre Specialist în managementul membru al Comitetului de Securitate esurselor de apărare a Sănătăţii al U.E. membru al Societăţii Mondiale de Medicină de Dezastre şi Urgenţă membru al Academiei Europene de Management a Crizelor membru al Societăţii Internaţionale de Medicină de Dezastru membru de onoare al National Disaster Medical System al U.S.A

MANAGEMENTUL RISCURILOR DE INUNDAŢII ŞI ALTE DEZASTRE ŞI COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ PENTRU REDUCEREA EFECTELOR ACESTORA

BUCUREŞTI 2009

3

4

CUPRINS: 1. ÎNŢELESUL RISCURILOR .................................................................... 10 NIMIC ÎN VIAŢĂ NU ESTE SIGUR….............................................................. 10 DEFINIŢIA RISCULUI ................................................................................. 11 EVALUAREA RISCURILOR ......................................................................... 11 CULEGEREA DATELOR ............................................................................. 12 CE ESTE RISCUL? MĂSURAREA RISCULUI. ................................................. 13 Riscul şi priorităţile riscurilor comparative .......................................... 14 Aspectele calitative ale percepţiei riscului ................................... 19 NIVELURILE ACCEPTABILE DE RISC ............................................................ 20 MANAGEMENTUL RISCURILOR LA NIVELUL COMUNITĂŢILOR .......................... 21 Riscurile prezentate de pericolele naturale şi tehnologice .......... 22 Înţelegerea riscurilor .......................................................................... 23 2.EVALUAREA RISCURILOR ŞI A VULNERABILITĂŢILOR ................... 24 FOLOSIND RISCURILE ÎN LUAREA DECIZIILOR .............................................. 24 TIPURILE DE PIERDERI CE VOR FI LUATE ÎN CONSIDERARE ............................ 25 Prezentarea riscurilor ........................................................................ 27 Evaluarea pericolelor......................................................................... 28 Estimarea producerii evenimentelor rare.................................... 29 TRECEREA PERICOLELOR PE HARTĂ .......................................................... 30 Cuantificarea vulnerabilităţii........................................................... 31 Reducerea vulnerabilităţii în societăţile robuste................................. 31 3. PERICOLE ŞI RISCURILE PRINCIPALE CĂRORA TREBUIE SĂ LI SE FACĂ FAŢĂ ......................................................................................... 33 INTRODUCERE................................................................................... 33 Fundamentele Managementului Dezastrelor .............................. 33 Evaluarea riscului şi a vulnerabilităţii............................................... 33 INUNDAŢIILE ...................................................................................... 37 Introducere ........................................................................................ 37 Cauze................................................................................................ 38 Tipuri de inundaţii ........................................................................... 38 Cum pot contribui oamenii la inundaţii? ....................................... 39 Caracteristicile generale .................................................................... 40 Efectele negative tipice ................................................................ 42 Măsurile posibile de reducere a riscurilor ........................................ 44 Alte strategii de prevenire ............................................................ 45 Măsurile specifice de pregătire.................................................... 46

5

Nevoile tipice post-dezastru ........................................................ 48 Bibliografie ...................................................................................... 49 PRODUSE DE OM............................................................................... 49 DESPĂDURIREA................................................................................. 49 Cauze................................................................................................ 49 Agricultura ....................................................................................... 50 Păşunatul ......................................................................................... 50 Recoltarea arborilor ........................................................................ 51 Locuirea ........................................................................................... 51 Caracteristicile generale .................................................................... 51 Previzibilitatea ................................................................................... 53 Efectele adverse tipice ...................................................................... 53 Măsuri posibile de reducere a riscurilor ............................................. 53 Managementul pădurii .................................................................... 53 Plantarea în locuri noi. .................................................................... 54 Reîmpădurirea............................................................................... 54 Instrumentele politicilor silviculturii .................................................. 55 Instrumentele de evaluare a impactului ............................................. 55 Bibliografie: ..................................................................................... 55 4. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE MANAGEMENT AL RISCULUI DE INUNDAŢII ................................................................................................. 56 1. INTRODUCERE............................................................................... 56 a. Activităţi preventive (de prevenire, de protecţie şi de pregătire). 58 b. Activităţi de management operativ (managementul situaţiilor de urgenţă) ce se întreprind în timpul desfăşurării fenomenului de inundaţii:............................................................................................ 59 2. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE MANAGEMENT AL RISCULUI LA INUNDAŢII........................................................................................... 59 Necesitatea strategiei ........................................................................ 59 Obiectivele strategiei ......................................................................... 64 Obiective generale .......................................................................... 64 Obiective specifice .......................................................................... 65 Implementarea strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii............................................................................................. 66 Planuri si programe......................................................................... 66 Atribuţii şi responsabilităţi................................................................ 67 A. MINISTERUL MEDIULUI ŞI GOSPODĂRIRII APELOR ................... 67 a. Măsuri şi acţiuni preventive:....................................................... 67 b. Măsuri şi acţiuni operaţionale pe timpul producerii fenomenului de inundaţii:............................................................................................ 69

6

c. Responsabilităţi după trecerea fenomenului de inundaţii: .......... 70 B. MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE. ............................................................................................. 70 a. Măsuri şi acţiuni preventive:....................................................... 70 b. Măsuri în timpul producerii fenomenului de inundaţii:................. 71 c. Măsuri după trecerea inundaţiilor:.............................................. 72 C. MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI ....................................................................................... 72 a. Măsuri preventive: ..................................................................... 72 b. Măsuri în timpul producerii fenomenului de inundaţii:................. 73 c. Măsuri după producerea fenomenului:....................................... 73 D. MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR .......................... 73 a. Măsuri şi acţiuni preventive:....................................................... 73 b. Măsuri în timpul producerii inundaţiilor:...................................... 74 c. Măsuri după trecerea inundaţiilor:.............................................. 75 E. MINISTERUL ECONOMIEI ŞI COMERŢULUI.................................. 75 a. Măsuri preventive: ..................................................................... 75 b. Măsuri în timpul producerii fenomenului de inundaţii:................. 76 c. Măsuri după trecerea fenomenului de inundaţii:......................... 76 F. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ................................................................ 77 a. Acţiuni preventive: ..................................................................... 77 b. Acţiuni în timpul desfăşurării fenomenului de inundaţii:.............. 77 c. Măsuri după trecerea fenomenului:............................................ 77 G. MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII..................................... 78 a. Acţiuni preventive: ..................................................................... 78 H. MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE............................................ 78 I. CONSILIILE JUDEŢENE................................................................... 78 a. Acţiuni preventive: ..................................................................... 78 b. Acţiuni în timpul producerii fenomenului de inundaţii:................. 80 c. Acţiuni după trecerea fenomenului:............................................ 80 J. CONSILIILE LOCALE (MUNICIPALE, ORĂŞENEŞTI ŞI COMUNALE) ............................................................................................................ 81 a. Acţiuni preventive: ..................................................................... 81 b. Acţiuni în timpul producerii fenomenului de inundaţii:................. 84 c. Acţiuni după trecerea fenomenului:............................................ 84 K. COMUNITĂŢILE LOCALE ............................................................... 85 L. CETĂŢENII ...................................................................................... 85 3. INFORMAREA ŞI EDUCAREA POPULAŢIEI ................................... 85 4. TRANSMITEREA ŞI RECEPŢIONAREA MESAJELOR DE AVERTIZARE PENTRU CAZURI DE INUNDAŢII ................................. 86

7

5. ASPECTE LEGISLATIVE ................................................................. 88 DICŢIONAR DE TERMENI................................................................... 89 5. PROMOVAREA PRINCIPIILOR DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN MANAGEMENTUL TRANSFRONTALIER AL SITUAŢIILOR DE CRIZĂ GENERATE DE INUNDAŢII ŞI DEZASTRE NATURAL ............................ 91 NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DEZASTRELE.................................................. 91 SCOPUL ORGANIZĂRII ŞI FUNCŢIONĂRII SISTEMULUI NAŢIONAL DE MANAGEMENT AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ .............................................. 95 NOŢIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND INUNDAŢIILE ........................................... 99 AVARIILE GRAVE LA CONSTRUCŢIILE HIDROTEHNICE .................................. 101 Elemente de analiză cantitativă privind dezastrele..................... 102 PRINCIPIILOR DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN MANAGEMENTUL TRANSFRONTALIER AL SITUAŢIILOR DE CRIZĂ GENERATE DE INUNDAŢII ŞI DEZASTRE NATURALE .................................................. 104

8

9

1. ÎNŢELESUL RISCURILOR Nimic în viaţă nu este sigur… Atunci când traversăm o stradă este un risc de a fi răniţi de un automobil. Acasă există un risc cotidian de accident sau incendiu. Noi permanent desfăşurăm acţiuni pentru a reduce riscurile. Atunci când traversăm o stradă, noi ne îndeplinim o serie de ritualuri pentru observarea vehiculelor. Atunci când părăsim locuinţa, noi închidem sursele de căldură şi aparatura electro-casnică, pentru a reduce riscul de incendiu. Noi acceptăm astfel un nivel redus de risc. În situaţia unor niveluri mari de risc noi vom încerca să facem ceva. Noi toţi avem de a face cu riscurile de dezastre naturale. Pentru unii dintre noi riscul este mai mare decât pentru alţii. Acolo unde trăim şi ce determină riscul nostru. Cât de important este riscul de dezastre naturale este comparat cu alte riscuri din viaţa noastră şi va determina ceea ce facem şi cât de mult vom face pentru reducerea acestora. Avertizarea publicului despre riscuri în general şi percepţia asupra acestui risc în comparaţie cu altele va determina atitudinea societăţii referitoare la reducerea lor. Înţelegerea riscurilor este importantă în managementul dezastrelor. Cunoştinţele asupra a ceea ce face o persoană sau o comunitate mia vulnerabilă decât altele determină paşii pe care putem săI facem pentru a reduce riscurile lor. Societatea desfăşoară acţiuni colective pentru a se proteja pe sine împotriva riscurilor şi are succes în această acţiune. Reducerea riscurilor de îmbolnăviri a fost una din realizările sociale cele mai mari a ultimului secol şi jumătate. Durata medie de viaţă pentru cineva născut în Europa în 1841 a fost de 35 de ani. Astăzi în majoritatea ţărilor industrializate este de peste 70 de ani şi peste 50 de ani în cele 40 de ţări dintre cele mai sărace.1 Majoritatea acestor discrepanţe este datorită virtualei dispariţii în această perioadă a mortalităţii datorate îmbolnăvirilor infecţioase. Societăţile apar în general mai sigure şi mai puţin tolerante faţă de riscuri pe măsură ce înaintează pe calea avansului tehnologic. Şi în prezent o serie de avansuri tehnologice aduc cu sine o serie de riscuri crescute: automobilul a dus la pierderea multo vieţi. Dezvoltarea energeticii şi a industriei a adus cu sine o serie de pericole şi aşa mai departe. Beneficiile noilor tehnologii par să fie depăşite de riscurile pe care le aduc şi noi ca societate putem tolera diferite riscuri din diferite motive. Cererea pentru creşterea securităţii în locuinţe şi locuri de muncă

10

continuă. Pe măsură ce riscurile diminuează faţă de evenimentele comune cum ar fi îmbolnăvirile, riscurile prezentate de evenimentele extraordinare cum ar fi pericolele naturale prezintă o mai mare semnificaţie . Nivelul de siguranţă care este urmărit nu este specific. Cât de mare este siguranţa suficientă? Care sunt riscurile cărora putem să le facem faţă din perspectiva dezastrelor şi cum se pot compara cu alte riscuri mai familiare? În multe cazuri este mult mai cost-eficient să prevenim dezastrele din vreme decât să ne refacem după acestea. În ţările în curs de dezvoltare, UNDP promovează scopul unei dezvoltări durabile şi se argumentează că avertizarea pentru dezastre trebuie să fie încorporată în toate programele şi planurile de dezvoltare ambele în scopul protejării procesului de dezvoltare şi a reducerii riscurilor de risipire a resurselor de dezvoltare sărace. Cum pot fi evaluate riscurile? Şi cum pot fi luate deciziile în contextul unui nivel de protecţie adecvat? Fundamental pentru reducerea riscurilor este evaluarea vulnerabilităţii. Cât de mult ştim despre vulnerabilitate şi metodele de evaluare a vulnerabilităţii se prezintă mai jos. Definiţia riscului Definiţia oficială pentru evaluarea riscului în dezastrele naturale a fost stabilită într-o convenţie internaţională încheiată la o reuniune a experţilor organizată de către Oficiul Naţiunilor Unite a Coordonatorului în Dezastre (UNDRO) în 1979.2 Termenul de risc se referă la pierderile probabile produse de un pericol anume pentru un anume element supus riscului, într-o anumită perioadă de timp în viitor. În funcţie de calea în care elementul supus riscului este definit, riscul poate fi măsurat în termeni de pierderi economice probabile, sau în numărul de vieţi pierdute sau de extinderea distrugerilor fizice de bunuri.3 Riscul specific este de asemenea folosit pentru pierderile financiare de bunuri şi se referă în mod obişnuit la raportul costurilor de reparare sau de restaurare a bunurilor faţă de costul de înlocuire totală. Frecvent termenul mai scurt de risc este folosit pentru a ne referi la ceea ce este strict “riscul specific”. Evaluarea riscurilor

11

Sarcina generală a managementului riscurilor trebuie să includă atât o estimare a magnitudinii unui anume risc cât şi o evaluare a cât de important este acel risc. Procesul de management al riscurilor de aceea are două părţi. 4 a) Estimarea riscului. Reprezintă cuantificarea ştiinţifică a riscurilor pe baza datelor şi înţelegerii proceselor implicate. b) Evaluarea riscurilor. Judecarea socială şi politică a importanţei diferitelor riscuri de către indivizii şi comunităţile care trebuie să le facă faţă. Aceasta implică judecarea riscurilor percepute faţă de beneficiile potenţiale şi include cântărirea judecăţilor ştiinţifice faţă de alţi factori şi credinţe. În scopul de a înţelege un risc şi de a compara diferitele riscuri , oamenii de ştiinţă şi economiştii în mod obişnuit încearcă să le cuantifice. Aceasta se face prin adunarea datelor asupra efectelor diferitelor pericole care produc riscuri şi pe baza unei analize statistice, ce prezice probabilitatea viitoarelor evenimente. Identificarea cauzelor şi efectelor şi înţelegerea proceselor declanşării dezastrelor sunt critice pentru evaluarea viitoarelor riscuri. Precizia cuantificării riscurilor depinde într-o măsură considerabilă de cantitatea de date disponibilă. Numărul de evenimente despre care avem date trebuie să fie destul de mare pentru a fi semnificativ statistic. În plus calitatea sau corectitudinea datelor trebuie să fie adecvată. Aceşti factori prezintă problemele oricărui evaluator al riscurilor care trebuie să identifice limitele de încredere sau rangul dubiilor faţă de orice viitoare estimare a riscurilor oferită. Unele riscuri sunt mai uşor de cuantificat decât altele. Riscurile efectelor unor inundaţii minore sau a unor cutremure mici sunt mai uşor de prezis decât alte manifestări catastrofice pentru că se produc mult mai des şi sunt multe date despre producerea lor. Ca de exemplu reapariţia unei secete poate fi prezisă pe baza experienţei istorice. Pe de altă parte, riscurile unor evenimente care încă nu s-au produs, cum ar fi procesele de fuziune dintr-un reactor nuclear, nu au date statistice din trecut şi de aceea trebuie să fie estimate prin extrapolarea unor date probabile şi preziceri. Culegerea datelor Colectarea datelor asupra dezastrelor nu este direcţionată şi studierea sistematică a dezastrelor este o ştiinţă relativ tânără, astfel calitatea datelor disponibile pentru estimarea riscurilor este considerabil

12

mai scăzută decât datele disponibile pentru evaluarea oricăror alte riscuri, cum ar fi riscul medical sau al prăbuşirii unor facilităţi industriale. În dezastrele cum ar fi războiul, informaţiile sunt insuficiente. Sunt multe alte dezastre mari care s-au petrecut în acest secol în care după toate confuziile , încă nu se cunoaşte cu exactitate numărul deceselor în afara estimărilor pierderilor economice, a distrugerilor fizice sau afectarea economiei. Supravegherea exactă a efectelor dezastrelor poate identifica factorii de risc şi să stabilească relaţiile între pericole şi vulnerabilitate. De exemplu supravegherea sistematică a distrugerilor produse de cutremure poate stabili ce tipuri de locuinţe au fost cel mai afectate în comparaţie cu alte tipuri: şi astfel se conturează concluzia că vulnerabilitatea unor tipuri de construcţii este mai mare decât a altora. Oamenii care locuiesc în tipurile de locuinţe cele mai vulnerabile sunt supuşi unui risc mai mare în faţa unui viitor cutremur decât alţii. Importanţa studierii efectelor dezastrelor în scopul înţelegerii riscurilor şi a luării unor decizii efective pentru reducerea acestora trebuie să fie clar înţeleasă. Pentru a înţelege riscul este necesar nu numai să se studieze victimele, dar şi să se studieze acei oameni care nu au fost afectaţi. Riscurile trebuie să fie definite în termeni de probabilitate a efectelor şi a proporţiei din totalul populaţiei care este afectată. Ce este riscul? Măsurarea riscului. Riscul poate fi descris şi exprimat într-o varietate de căi. O metodă standard este de a număra oamenii expuşi la un anume risc şi a împărţi acest număr la numărul total de oameni care au fost supuşi acestui pericol într-o anumită perioadă de timp. Dacă numărul de oameni care au călătorit cu trenul în oricare an este de 10 milioane şi 10 oameni sunt omorâţi în medie în fiecare an, atunci riscul anual de a fi omorâţi în călătoriile cu trenul este de 1 la un milion. Aceste cuantificări simplificate a riscului ridică mai multe întrebări decât rezolvă. Dacă răspândirea riscului este egală asupra celor 10 milioane de oameni sau sunt unii oameni supuşi unui risc mai mare decât alţii? Sunt anumite cauze care determină toate cele 10 decese? Sunt călătoriile mai lungi mai periculoase decât cele scurte? Nu toate riscurile care definesc oamenii expuşi la ele sunt la fel de clare ca drumurile cu trenul. Când încercăm să cuantificăm riscurile pentru populaţie din partea unor răspândiri de substanţe chimice de la o întreprindere chimică, riscul este în general mai mare pentru cei situaţi

13

mai aproape de întreprindere şi mai mic pentru cei care trăiesc mai departe. Dacă 20 de oameni care necesită internare în spital în urma unei anume răspândiri de substanţe chimice, apoi încercând să cuantificăm riscul pentru un eveniment similar în viitor, astfel că cei 20 de oameni trebuiesc împărţiţi la populaţia totală expusă- dar unde este situată linia de demarcaţie care defineşte populaţia expusă? La 5 km de uzina chimică? La 100 de km? La toată ţara? În mod similar cu evaluarea riscurilor la dezastrele naturale, definirea populaţiei expuse afectează evaluarea acestui risc. Nu există o cale standard de definire a populaţiei expuse la un anume risc, astfel că expresiile statistice ale riscului au nevoie să fie atent definite şi explicate ca să poată fi utile. Marile niveluri ale riscurilor, luând în considerare numărul de decese pe care le cauzează, rapoarte la unele estimări ale populaţiei expuse poate da o anumită categorisire a probabilităţii de deces a unui individ din diferite cauze. Probabilitatea de a fi omorât într-un cutremur în Iran în cursul unui an de exemplu, este obţinută din numărul total de decese înregistrate în urma cutremurelor din Iran în secolul al XX-lea (120,000), împărţit la 90 de ani. Aceasta dă o medie de aproximativ 1.300 de oameni omorâţi anual. Populaţia Iranului este în jur de 55 de milioane de locuitori cu o medie în secolul XX-lea de mai puţin de 30 milioane, astfel că probabilitatea medie de a fi omorât într-un cutremur este de 1 la 23,000.6 Desigur nu toată lumea din Iran este supusă aceluiaşi risc. Unele părţi ale Iranului sunt situate în zone mult mai supuse riscului de cutremure decât altele, astfel că toţi cei care locuiesc în acele zone sunt supuşi unui risc mai mare. Toţi cei care locuiesc în clădiri de slabă calitate sunt supuşi uni risc mai mare decât cei care locuiesc în clădiri cu rezistenţă antiseismică mai mare. Dar pentru a defini cu claritate zonele seismice şi numărul exact de oameni care locuiesc în clădiri de diferite rezistenţe la cutremur este nevoie de o analiză mult mai detaliată. Riscul şi priorităţile riscurilor comparative Riscurile de dezastre sunt puţin probabil să fie considerate ca fiind importante într-o comunitate care are de făcut faţă unor pericole zilnice mult mai mari cum ar fi îmbolnăvirile şi lipsa de alimente — chiar dacă riscul de dezastre este de a dreptul semnificativ este improbabil să fie comparat cu riscul mortalităţii infantile într-o societate care are o îngrijire medicală primară minimă. Satele din zona periculoasă a văilor montane

14

din Pakistanul de nord, afectate regulat de inundaţii, cutremure şi alunecări de teren, nu percep reducerea efectelor negative ale dezastrelor ca fiind una din priorităţile lor.7 Priorităţile lor sunt protecţia împotriva unor riscuri mai mari cum ar fi îmbolnăvirile sau prăbuşirea sistemelor de irigaţii. Prin contrast, comunităţile din zone cu un mediu mult mai puţin periculos, ce trăiesc în clădiri mult mai puţin vulnerabile , din California de exemplu, iniţiază programe de reducerea efectelor negative ale dezastrelor, din cauză că riscul relativ al îmbolnăvirilor şi a altor riscuri care sunt reduse, fac ca percepţia riscului de dezastre să fie mai acută. Nivelul riscurilor de dezastre în comparaţie cu alte riscuri este important în stabilirea dacă o comunitate sau un individ desfăşoară activităţi pentru a le reduce. Nivelul de resurse disponibile pentru a investi în reducerea efectelor negative ale dezastrelor şi valoarea infrastructurilor care să fie protejate de asemenea determină cât de dispusă este o societate să execute acţiuni de reducere a efectelor negativa ale dezastrelor. Pe măsură ce societăţile se dezvoltă din punct de vedere economic, reducerea efectelor negative a dezastrelor este probabil să devină mult mai importantă pentru ele. Dezvoltarea prin ea însăşi este probabil să crească riscul de dezastre. Dezvoltarea industrială poate aduce noi pericole, îmbunătăţirea indicatorilor de sănătate şi creşterea economică pot determina modificări demografice, migrare şi concentrarea populaţiei. Nivelul pierderilor în urma unor dezastre creşte, pe măsura acumulării resurselor. O mai bună sănătate publică şi îmbunătăţirile din alte sectoare probabil vor reduce riscurile comparative ale pericolelor zilnice în aşa fel încât riscurile prezentate de evenimentele extraordinare să-şi manifeste o mai mare semnificaţie. Pe măsură ce societăţile devin mai bogate, mai multe resurse pot fi disponibilizate pentru a fi învestite în creşterea gradului de protecţie. Protecţia procesului de dezvoltare în sine devine un element al reducerii efectelor negative ale dezastrelor. Programele de dezvoltare şi ţările în curs de dezvoltare sunt cele mai importante arene pentru reducerea efectelor negative ale dezastrelor. Societăţile în tranziţie de la un model agricol la o economie industrializată îşi vor dezvolta conştientizarea unor noi riscuri ce vin din mediul înconjurător cărora trebuie să le facă faţă şi vor dezvolta înţelegerea unor mijloace posibil de a fi folosite în protecţia împotriva lor. Dar în acelaşi timp, procesul de dezvoltare are potenţialul de a pune în pericol sau distruge protecţia asigurată pe căile tradiţionale de procedură — prin stabilirea aşezărilor şi folosirea terenurilor, ca şi a practicii construcţiei

15

locuinţelor, practicile de apărare ale comunităţilor ca şi a celor agricole. Înlocuirea acestora prin tehnicile moderne poate fi o opţiune foarte costisitoare. Totuşi o strategie adecvată de reducere a riscurilor pentru o ţară în curs de dezvoltare va trebui să includă înţelegerea tradiţiilor de reducere a efectelor negative ale dezastrelor şi trebuie să fie construită mai cu seamă pe aceste principii decât să le înlocuiască. Percepţia riscului Cheia pentru întocmirea unui program cu succes de a reduce riscurile este de a înţelege importanţa pe care societatea o asociază cu pericolele cu care se confruntă, ceea ce înseamnă propria sa percepţie a riscurilor. Deciziile care trebuiesc luate referitor la riscuri, trebuiesc făcute chiar dacă aceste decizii sunt de a nu se face nimic pentru acestea. În majoritatea societăţii câteva grupuri sunt implicate în aceste decizii, în special: Publicul general; Reprezentanţii lui politici; Experţii, comunicatorii şi managerii. În principiu, experţii adună datele ştiinţifice şi cele socioeconomice şi dau avizul tehnic către politicieni, care apoi legiferează şi reglementează pentru beneficiul şi cu agrementul implicit al publicului general. În practică, desigur, lucrurile nu întotdeauna se petrec astfel. Evaluarea riscurilor din datele disponibile nu întotdeauna este pe de a întregul utilă cât ar dori experţii. Politicienii pot avea obiective şi interese în luarea deciziilor diferite de cele ale unui simplu cetăţean şi poate mai depărtate de luarea în considerare a reducerii efectelor negative ale riscurilor, iar publicul poate vedea problema diferit de punctul de vedere al experţilor sau al politicienilor. Deciziile sunt luate şi acţiunile sunt desfăşurate în conformitate cu căile pe care riscurile sunt percepute. Percepţia riscurilor poate diferi de la un grup la altul. Experţii vor folosi cu precădere statisticile. Dar majoritatea altor oameni sunt mai puţin familiarizaţi cu conceptele statistice şi vor prefera percepţiile de bază ale riscurilor unor serii de alte valori, filozofii, concepţii şi calcule.

16

Percepţia riscurilor este o importantă preocupare a cercetării psihologice. Procesul mental al evaluării riscurilor—care capătă sens printr-o complexă colectare a diferitelor tipuri de informaţii—tinde să difere semnificativ între indivizi şi grupuri. Regulile judecăţii pot să evolueze în cadrul unui grup care poate să conducă la decizii valabile şi consistente, dar care pot fi semnificativ diferite de cele ale uni lat grup sau indivizi care au folosit alţi parametrii sau căi de evaluare ale aceluiaşi set de riscuri sau fapte. Diferenţe similare pot exista între indivizii din orice alt grup. Riscul şi mas media Un element important al psihologiei percepţiei riscurilor este disponibilitatea informaţiilor. Strategia mentală pentru luarea deciziilor este de a evalua o situaţie şi a revizui informaţiile care sunt cel mai rapid disponibile şi rapid verificate. Cu cât informaţiile disponibile despre un anume eveniment, cu atât mai mult se va judeca dacă acest eveniment se va produce. Lucrurile care se produc des sunt mai uşor de reamintit. Frecvenţa raportării producerii unor evenimente cum ar fi un pericol natural va creşte percepţia acestuia. Dar mulţi alţi factori cum ar fi influenţa – disponibilitatea mentală a informaţiei—şi prin aceasta a percepţiei riscurilor. Atributele dramei, contextul şi influenţa experienţei. Informaţiile dramatice cu multe decese şi dezastre tind să fie foarte uşor de memorat. Pentru majoritatea oamenilor, contactul personal cu pericolul este foarte rar si astfel cunoştinţele despre acestea sunt achiziţionate mai ales din presă decât din experienţa proprie. Calea rapoartelor de media despre pericole este extrem de influentă în percepţia riscurilor. Media tinde să se concentreze pe întâmplări dintre cele mai neobişnuite şi dramatice în reportajele sale astfel că astfel de evenimente sunt deseori percepute ca fiind mai frecvente decât sunt în realitate. Cercetările efectuate în USA şi într-un număr de alte ţări industrializate referitor la percepţia riscurilor. Experimentele solicitând diferite grupuri de populaţie să aprecieze frecvenţa diferitelor cauze de deces, cum ar fi îmbolnăvirile, accidentele şi pericolele naturale, arată că aceste aprecieri sunt relativ precise cu un număr oarecare de factori moderatori. Oamenii au tendinţa să ştie în general care sunt cele mai comune şi în final cele mai frecvente evenimente letale dar există o tendinţă generală în aceste grupuri în general bine informate de a supra estima incidenţa unor cauze rare de deces şi de a subestima frecvenţa unor

17

cauze mult mai obişnuite. Cercetările de altfel au arătat că repetarea frecventă a faptului că unele evenimente (cum ar fi prăbuşirea unui avion) sunt rare şi pot avea un efect contrar asupra audienţei care poate percepe doar faptul că evenimentul (conceptul unei prăbuşiri ale unor aeronave) şi nu mesajul (care pentru ei este rar) şi prin aceasta reafirmând posibilitatea psihologică a disponibilităţii informaţiei asupra riscurilor călătoriilor aeriene. Percepţia riscului în lipsa informaţiilor În contrast cu exemplul, prezentat mai sus al uni grup bine informat din societatea influentă, populaţia fără o expunere regulată la noutăţile transmise de media poate subestima riscurile din mediul înconjurător cărora trebuie să le facă faţă. Există probe că percepţia riscului este considerabil influenţată de disponibilitatea informaţiei. Unele societăţi fără acces la informaţii asupra pericolelor par să aibă percepţii scăzute asupra riscurilor prin dezastrele naturale care le-ar putea lovi. Cercetările cu un anumit nivel al diferitelor grupuri au arătat că pregătirea de bază şi experienţa individului, care sunt variabile cum ar fi familiaritatea tehnologică şi gruparea socială—pot afecta percepţia riscurilor în mod considerabil şi uneori selectiv. Nu există studii psihologice asupra percepţiei riscurilor în grupele mai puţin expuse şa acoperirea cu informaţii transmise prin media sau grupe care sunt supuse unor riscuri mult mai mari de dezastre naturale comparativ cu cele descrise mai sus, dar cu un număr de studii sociale asupra comunităţilor mai puţin informate ce au de făcut faţă unor riscuri mari de dezastre au concluzionat că indivizii sunt probabil supuşi unui risc mai mare din partea pericolelor decât îl pot realiza.9 Comunităţile rurale sau societăţile cu o educaţie formală mai redusă pot avea mai puţine informaţii disponibile asupra ceea ce pot face cei ce iau deciziile asupra riscurilor. Percepţia lor asupra riscurilor este probabil să fie determinată mai mult de propria lor experienţă, evenimentele locale şi folclorul verbal mai mult decât prezentările media asupra riscurilor. Orizontul informaţiilor— distanţa de la care sunt aduse ştirile şi lungimea istoriei care le este la dispoziţie - poate să nu cuprindă evenimentele mai rare care să prezinte pericolele majore. Familiaritatea lor cu pericolele în particular cu perioadele de revenire mai lungi decât o generaţie—poate fi minimă şi cauzele pericolelor şi recunoaşterea lor să fie în afara experienţei lor. Un ingredient obişnuit al programelor de reducere a efectelor negative ale dezastrelor este un program de educaţie publică pentru a

18

creşte sensibilizarea faţă de dezastre. Acest program nu este îndreptat doar pentru creşterea percepţiei riscurilor acolo unde este considerat a fi prea jos, ci şi pentru a educa publicul că dezastrele sunt preventabile şi să-l încurajeze să participe la protecţia proprie. Aspectele calitative ale percepţiei riscului Din datele rezultate din cercetarea percepţiei riscului rezultă că abstracţia riscului este mult mai uşor acceptată decât personalizarea riscului. “Nu mi se va întâmpla nici o dată”, este o atitudine comună atât în societăţile bogate cât şi în cele sărace. Probleme complexe legate de risc şi de posibilitatea unor răniri ale persoanelor sunt tratate psihologic prin respingerea lor. Riscul de deces sau de rănire la un grup de populaţie, este mai greu de acceptat, chiar dacă acel grup include indivizi care acceptă mult mai uşor că riscul este o problemă personală. Riscul familiar confruntă de multe ori cu anumite fapte cum ar fi conducerea unui automobil pe drumuri de munte care străbat un vulcan adormit şi care poate determina o mai redusă percepţie a riscului. Riscul de care nu se poate scăpa poate fi complet respins şi virtual ignorat. În general, cercetarea percepţiilor arată că oamenii evaluează riscul printr-un număr de concepte subiective şi credinţe într-o formă multi-dimensională. Aspectele cantitative ale riscului sunt mai puţin importante decât unele aspecte calitative ale riscului – imaginea unui anume risc şi conjunctura asociată cu acesta. De aceea în percepţia riscului sunt patru factori importanţi: Expunerea – nivelul cantitativ actual al riscului; Familiaritate – Experienţa personală a evenimentelor periculoase; Preventabilitate – Gradul până la care pericolul este perceput ca fiind controlabil sau efectele sale preventabile; Teama – Conceptul pericolului pe care unii cercetători îl denumesc ca fiind “teroarea” este teama de pericol cu scara lui şi a consecinţelor sale. Este clar că dezastrele au un înalt factor de teama şi sunt larg percepute ca fiind imprevizibile. Imaginile dezastrelor, în care incendiile şi împroşcările de sânge sunt comune evocă factori de teamă ridicaţi decât cei induşi de sufocare sau înec. Dezastrele care cauzează un număr mare de decese sunt mult mai terifiante decât catastrofele cu un număr redus de fatalităţi. Percepţia riscului apare strâns legată de factorul de

19

teamă şi este singur legat de nivelul de expunere sau de familiarizarea personală. Un grad înalt de risc perceput este în mod obişnuit asociat cu dorinţele sau acţiunile de a reduce riscul şi cu sprijinul către comunitate şi reprezentanţii ei de a reduce riscurile din însărcinarea lor. Este de asemenea clar că un acces crescut la informaţiile factuale poate creşte percepţia riscului şi prin aceasta să reducă acceptanţa riscului şi ceea ce este considerat “sigur”. Nivelurile acceptabile de risc Nivelurile foarte mari de riscuri percepute sunt asociate cu acţiunile de reducere a riscurilor—astfel când oamenii consideră că riscul ca un vulcan să erupă este prea mare, ei se refugiază. Unele niveluri, riscurile devin inacceptabile. Ce nivel constituie un risc acceptabil este întotdeauna o problemă complexă. Ea este un element de discuţii politice şi de conform public. Concepţia toleranţei riscurilor şi nivelul inacceptării sunt ceea ce determină în final dacă bugetul public este votat pentru construcţia unui dig de apărare împotriva inundaţiilor sau dacă oamenii sunt de acord cu reglementările din construcţii pentru a face locuinţele lor mai rezistente la cutremure. Multe riscuri sunt de altfel asociate cu beneficiile. Trăind în apropierea unui vulcan poate aduce beneficiile unui sol fertilizat pentru o bună agricultură. Riscurile asociate cu radiografiile toracice sunt acceptabile de oarece beneficiile sunt imediate. În general, expunerea la pericolele naturale şi din mediul înconjurător nu au vre-un specific “Nu mi se va întâmpla mie nici o dată.” Este de asemenea clar că accesul crescut la informaţiile factuale poate creşte percepţia riscului şi prin asta să reducă acceptanţa riscului şi să afecteze ceea ce se consideră a fi “sigur”. Beneficiile asociate cu aceasta: expunerea este o consecinţă simplă a desfăşurării vieţii într-un anume loc. Aceasta poate avea efectul de a face aceste riscuri mai puţin acceptabile decât beneficiile care s-ar putea eventual obţine. În general nivelurile acceptabile de risc par să crească în funcţie de beneficiile derivate din expunerea la acestea. Unele riscuri sunt asumate voluntar şi o distincţie este uneori făcută între riscurile voluntare şi cele involuntare. Multe activităţi recreaţionale şi sporturi, implică un nivel considerabil de risc personal asumat voluntar. Într-adevăr teama de risc este o parte a recreeării. Beneficiile riscurilor sunt depăşesc costurile şi astfel percepţia riscului

20

este redusă, şi prin asta nivelul de risc este considerat ca fiind acceptabil, dar este cu mult mai mare decât un risc care este impus din afară sau este involuntar. Studiile asupra căror riscuri se întreprind acţiuni de către oameni şi a nivelurilor de risc acceptate în societate – au fost desfăşurate pentru a încerca să se alcătuiască o scară a riscurilor acceptate.10 . Un alt concept derivat din cercetările efectuate este acela al comparabilităţii riscurilor: această noţiune este caracterizată prin aceea că o serie de clase de risc similare pot avea aproximativ acelaşi nivel de acceptanţă. Cu toate acestea, nivelul acceptabil de risc din partea pericolelor cauzate de vânt se poate aştepta să fie similar cu nivelul acceptabil de risc din inundaţii, dar nu pot fi în mod necesar comparabile cu riscurile din transport pentru care sunt alte sisteme de valori care operează. Concluzia ce rezultă din aceste studii este că judecarea dacă un risc este acceptabil sau nu, nu este ceva care depinde de nivelul actual de risc astfel că multe dintre determinările existente sunt subiective. Informaţiile factuale pot afecta acceptabilitatea riscurilor. Managementul riscurilor la nivelul comunităţilor Nivelul unui risc de dezastru natural pentru un singur individ este de departe mai mic decât riscul existent pentru o întreagă comunitate. Riscul ca un individ să fie omorât într-un dezastru natural în Turcia este de aproximativ 1 la 100.000 în fiecare an- chiar dacă pentru acest individ este un risc mic. În momentul de faţă în populaţia din Turcia poate să fie o medie de 1 la 1000 de oameni care pot muri într-un cutremur, alunecări de teren şi inundaţii fiind un nivel destul de mare de risc—cu un mare grad de uzură. Şansa ca un individ să fie prins într-o arie lovită fără distincţie de un pericol natural, de exemplu este relativ mică, dar dacă aria de jurisdicţie a autorităţii – un judeţ, o regiune sau întreaga ţară este mult mai mare, iar şansele de a fi afectate de dezastre sunt proporţional mai mari. Din acest motiv este în mod obişnuit argumentat că managementul riscului este mult mai important pentru comunitate decât pentru individ. Multe riscuri sunt rezolvate mai mult la nivelul comunităţii decât la nivel individual. Cu toate acestea nu este adevărat că cu cât resursele unei comunităţi sunt mai mari devine mai motivată să facă faţă riscurilor. Legislaţia, structurile construite pe scară largă şi instalaţiile pentru

21

reducerea pericolelor şi stabilirea organizaţiilor de siguranţă sunt iniţiative la nivelul comunităţii de a reduce riscurile. Instituţiile care pot influenţa siguranţa şi protecţia comunităţii include legislativul, departamentele guvernului şi organele administrative, organizaţiile industriale şi multe altele. Organizaţiile non-guvernamentale pot de asemenea să joace un rol din însărcinarea comunităţii şi pot fi implicate în asistarea reducerii riscurilor fiind voluntar responsabile faţă de comunitate. În diferite ţări, diferitele grupuri sociale au atitudini diferite faţă de siguranţa şi protecţia comunităţii. Cea mai mare diferenţă este probabil să fie în gradul participării publicului aşteptat fie formal, prin anchetele publice şi exerciţiile de protecţie sau informal prin presiunile publicului manifestate în media. Riscurile prezentate de pericolele naturale şi tehnologice În mod istoric, percepţia riscului şi prin aceasta motivarea societăţii pentru a le reduce, este dependentă în oarecare măsură de expunerea la risc—mai ales de incidenţa acestuia. În mod general, cu toate acestea, “factorul de teamă” care este legat de scara unor potenţiale catastrofe are un mai mare impact. Nu este nici o îndoială că dezastrele sunt evenimente formidabile şi demne de interesul mass media datorită numărului de decese care se pot produce sau chiar prin nivelul ridicat de risc ce poate fi reprezentat de pierderile pe o scară mai mică. De exemplu leucemia sau diabetul pot fi mult mai responsabile de decese dar faptul că ele ucid individual şi fără elemente prea dramatice le face mai puţin băgate în seamă de mass media şi mai puţin alarmante. Dezastrele omoară un număr de oameni într-o perioadă scurtă de timp—astfel o prăbuşire de avion provoacă mai multă teamă decât un număr destul de mare de accidente auto-rutiere. Datorită numărului mai mare de morţi într-un singur eveniment. Dimensiunea unui dezastru de aceea, reprezentată prin numărul de fatalităţi, este aproape la fel de importantă pentru percepţia sa ca şi frecvenţa incidenţei sale. Într-adevăr scara eliberării de energie care este posibilă în natură—într-un ciclon, inundaţie, erupţie vulcanică sau cutremur (care poate fi echivalent cu explozia sute de bombe atomice)—sunt încă departe de orice sursă energetică folosită de om. Seceta şi foametea au fost cei mai mari ucigaşi în acest secol, cu toate că numărul exact al persoanelor omorâte este dificil de estimat. Printre aşa numitele dezastre

22

cu debut rapid cum ar fi inundaţiile şi cutremurele sunt cele mai mari pericole ale globului atât prin frecvenţă cât şi prin letalitate. Furtunile, inclusiv cicloanele şi tornadele sunt doar uşor mai puţin severe. Cea mai mare pierdere de vieţi într-un singur eveniment cu debut rapid a fost în acest secol în China în anul 1956 când în urma unor inundaţii s-au înregistrat 2 milioane de morţi în Nordul Chinei şi 1,4 milioane de morţi într-o inundaţie pe fluviul Iangtze-Kiang în 1931. Cel mai mare număr de victime decedate s-a înregistrat tot în China în anul 1976 în urma cutremurului de la Tangşan în care au murit peste 250.00 de victime. Aceste evenimente individuale au reprezentat cauzele extreme ale unor pericole extreme, populaţie foarte densă şi comunităţi vulnerabile: riscuri care pot să fie extrem de rare. Situaţii mai puţin severe cu mult mai puţine victime sunt mult mai frecvente Înţelegerea riscurilor Managementul efectiv al riscurilor necesită informaţii atât asupra magnitudinii riscului(estimarea riscului) şi cât de mare importanţă trebuie să acorde comunitatea reducerii acestui risc (evaluarea riscului). Riscurile sunt deseori cuantificate în formă agregată ( o probabilitate de 1 la 23.000 pe an ca un individ să decedeze în urma unui cutremur în Iran). O astfel de estimare grosieră a riscului poate fi utilă în scopurile comparării evenimentelor, dar în mod obişnuit este o un element supus unor mari variaţii ale riscului faţă de indivizii sau a diferitelor regiuni. Importanţa pe care comunitatea o atribuie riscurilor unor dezastre naturale este probabil să fie influenţată de tipul şi nivelul altor riscuri cotidiene cărora trebuie să le facă faţă. Procesul dezvoltării economice necesită să încorporeze o strategie de reducere a efectelor negative ale dezastrelor de oarece altfel căile tradiţionale de a se face faţă dezastrelor pot probabil să fie pierdute. Riscul este perceput variat de către diferiţi indivizi şi grupuri diferite. Aceia care au acces regulat la mass media sunt probabil mai avertizaţi despre riscurile din mediul înconjurător cărora trebuie să le facă faţă decât alţii, dar aceasta poate conduce şi la o supraestimare a probabilităţii unor riscuri neobişnuite cum ar fi dezastrele naturale. Percepţia riscului este de asemenea influenţată de gradul până la care un dezastru este considerat a fi controlabil sau efectele sale

23

preventabile şi până unde un individ percepe factorul de teamă faţă de acesta. Acceptabilitatea nivelului unui risc pentru indivizi şi societăţi pare să crească cu beneficiile obţinute din expunerea la risc şi mult mai mare dacă expunerea la risc este voluntară (ca în sport) decât dacă expunerea este involuntară (ca în dezastrele naturale).Nivelul de risc acceptabil de asemenea apare să scadă în timp pe măsură ce mai mulţi oameni devin expuşi la un anume tip de risc. Pentru multe riscuri, reducerea efectelor lor negative pot fi mai bine managerizate la nivelul comunităţii de oarece nivelul expunerii comunităţii este mai mare decât a unui individ şi din cauză că protecţia deseori necesită acţiuni colective deseori pe scară largă. În secolul trecut scara unor dezastre naturale (inclusiv foametea) au fost mult mai mari decât dezastrele tehnologice, atât în termeni de număr total de victime cât şi ca număr de evenimente cu număr foarte mare de victime (fără războaie). 2.EVALUAREA RISCURILOR ŞI A VULNERABILITĂŢILOR Folosind riscurile în luarea deciziilor Estimarea viitoarelor pierderi probabile este o problemă de interes crescând pentru aceia interesaţi în întocmirea planurilor sau în managementul facilităţilor sau a administraţiei publice în regiunile supuse riscului de dezastre. Estimările viitoarelor pierderi probabile sunt de interes pentru aceia care răspund de întocmirea şi planificarea fizică la scară urbană sau regională, în particular atunci când deciziile planurilor pot avea un efect asupra viitoarelor pierderi; din aceleaşi motive de acestea sunt interesaţi planificatorii economici la scară naţională sau internaţională. Estimările pierderilor sunt de asemenea de interes pentru aceia care trebuie să facă managementul unui mare număr de clădiri sau alte facilităţi vulnerabile şi pentru companiile de asigurări sau reasigurări care vor asigura aceste clădiri. În mod egal, estimările pierderilor sunt de importanţă pentru responsabilii cu protecţia civilă, ajutor şi servicii de urgenţă pentru a le permite o planificare de urgenţă adecvată în vederea pregătirii lor; iar de acestea mai sunt interesaţi cei ce întocmesc proiectele reglementărilor referitoare la construcţii sau standardele de protecţie antiseismică a acestora şi a căror sarcină este să se asigure că s-a

24

realizat o protecţie corespunzătoare prin aceste standarde la costuri minime. Tipurile de pierderi estimate care sunt necesare depind de utilizator: pentru unele scopuri estimările pierderilor fizice de clădiri, infrastructuri şi echipamente pot fi nevoia principală , pe când în alte cazuri estimarea pierderilor umane a rănirilor şi a deceselor ca şi a celor rămaşi fără casă pot fi la fel de importante. Pentru planificarea pe termen lung a dezvoltării, aspectele cum ar fi pierderile economice şi distrugerile sociale pot fi de asemenea necesare a fi estimate. Luarea măsurilor de reducere a efectelor viitoarelor pericole a devenit din ce în ce mai comună în planificarea viitoarei dezvoltări a oraşelor sau regiunilor care au o istorie de dezastre. Planificarea Pregătirii implică măsuri de urgenţă care să facă faţă urgenţelor atunci când ele se produc şi Planificarea reducerii efectelor negative implică măsuri pe termen lung cum ar fi controlul folosirii terenurilor, îmbunătăţirea calităţii stocurilor de clădiri construite şi alte măsuri de reducere a impactului pericolului atunci când el eventual se produce. Fundamental pentru acest proces de planificare este înţelegerea a ceea ce se aşteaptă. Aceasta are nevoie să fie cuantificată, chiar dacă într-o formă crudă şi aproximativă, în termeni de riscuri existente cărora trebuie să li se facă faţă, dimensiunea evenimentului probabil şi consecinţele acestui eveniment dacă se produce. Tipurile de pierderi ce vor fi luate în considerare Riscul este cuantificat în majoritatea exemplelor de până acum în termeni de pierderi de vieţi. Este în general acceptat că salvarea vieţii este cea mai mare prioritate a reducerii efectelor negative ale dezastrelor şi a pregătirii pentru dezastre. Mai mult, decesele sunt absolute şi pot fi înregistrate mai uşor decât rănirile. Este de aceea relativ direct să se compare riscul fumatului şi al inundaţiilor în termeni de oameni ucişi. Cu toate acestea, mulţi alţi parametri ai consecinţelor dezastrelor pot avea o valoare practică egală sau mai mare pentru noi. Pentru medicină, de exemplu, predicţia rănirilor este mult mai utilă decât estimarea fatalităţilor, din cauză că riscul de rănire se corelează cu resursele necesare pentru tratament. De aceea scopul final al analizei, calcularea riscului general are nevoie să ia în considerare o serie de pierderi. Cel mai comun parametru al pierderilor şi unul din cel mai uşor de calculat, este costul economic. Costul este folosit general din cauză că multe tipuri de pierderi pot fi convertite în costuri economice. Este o metodă curentă de a lua în considerare o largă paletă de efecte. Efectele

25

care sunt considerate în termeni de costuri economice sunt cunoscute ca fiind pierderi tangibile. Dar sunt o serie de alte efecte ce rezultă din dezastre care sunt importante dar care nu pot fi convertite în echivalentul monetar si de aceea sunt considerate a fi pierderi intangiblie. O considerare completă a riscului va include o completă paletă a consecinţelor atât tangibile cât şi intangibile şi ale unor tipuri diferite calitativ. Diferenţele calitative ale riscurilor de dezastre naturale face imposibilă agregarea lor într-un singur indicator al impactului dezastrelor. Degradarea mediului înconjurător de exemplu este aproape imposibil de comparat cu distrugerea socială. Într-adevăr pierderile intangibile pot fi în unele cazuri egale sau mai mari decât cele tangibile. Fără îndoială, di cauza dificultăţii cuantificării pierderilor intangibile, majoritatea procedurilor de analiză pot folosi doar unul sau ambii parametrii ai pierderilor cum ar fi decesele şi costurile tangibile ale distrugerilor fiziceca elemente principale. Cel mai comun parametru al pierderilor şi unul din cel mai uşor de folosit, este costul economic. Cum să determinăm parametrii pierderilor pentru analiza riscurilor? Sunt trei componente esenţiale în determinarea riscului, care pot fi cuantificate separat: a) probabilitatea incidenţei pericolului: este probabilitatea producerii oricărui pericol natural sau tehnologic într-un anume loc sau o anume regiune; b) elementele supuse riscului: identificarea şi realizarea inventarului de oameni sau clădiri sau a altor elemente care vor fi afectate de către pericol, dacă se produce şi unde este necesară estimarea valorii lor economice c) vulnerabilitatea acestor elemente supuse riscului: cum sunt afectate clădirile sau oamenii sau alte elemente dacă sunt supuse unor anumite niveluri de pericol. Fiecare dintre aceste elemente nu reprezintă un singur parametru ce trebuie să fie evaluat, dar unele, cuantificări ale probabilităţii pericolului implică evaluarea nu numai a probabilităţii producerii acestuia, cum ar fi de exemplu probabilitatea producerii unui uragan , dar si probabilitatea de producere a unui uragan de o anumită putere. O furtună puternică va fi mai rară decât nişte vânturi mai uşoare. O furtună foarte puternică va fi eventual mai rară.

26

Elementele supuse riscului constau dintr-o paletă largă de lucruri care constituie elemente utile societăţii noastre – şi a vieţii oamenilor ca şi a sănătăţii lor cum ar fi elementele activităţii economice, locurile de muncă, echipamentele, recoltele şi vitele. Casele sunt elemente clar supuse riscului şi la fel sunt drumurile şi serviciile de care depinde societatea respectivă. Serviciile comunitare—şcolile, spitalele, instituţiile religioase- sunt elemente supuse riscurilor, tot aşa este în anumite cazuri şi mediul înconjurător natural. Aceste elemente nu sunt uşor de agregat şi trebuiesc să fie tratate ca un număr de categorii separate—iar aspectele tangibile sau intangibile ale fiecărei categorii să fie luate în considerare. Vulnerabilitatea este de asemenea multidimensională. Fiecare element- o clădire, o persoană, o activitate- vor fi afectate diferit de către pericole de diferite severităţi. Cu cât mai sever este pericolul, cu atât se vor produce distrugeri ale elementului luat în considerare. Această relaţie între severitatea unui pericol şi gradul de distrugere cauzat este o relaţie de vulnerabilitate. Atât pericolul cât şi vulnerabilitatea sunt descrise în mai multe detalii în cele ce urmează. Prezentarea riscurilor În baza definiţiilor date anterior, riscul sau riscul specific este definit ca fiind o rată medie a pierderilor sau “ rată exhaustivă”. Întrucât este util pentru estimarea pierderilor pe o perioadă mai lungă de timp, ea poate da o idee cam deformată asupra naturii riscurilor din cauza pericolelor naturale. Majoritatea pierderilor cauzate de aceste evenimente se produc printr-o acţiune de cele mai multe ori a unui eveniment singular de mari dimensiuni, mai mult decât prin forma unor acţiuni lente şi continue de distrugere. O varietate a diferitelor metode a fost întocmită pentru prezentarea riscurilor pentru a ajuta depăşirea acestei dificultăţi. Prezentarea riscurilor pe această cale este percepută a fi mai apropiată de calea actuală. Cu toate acestea, astfel de relaţii în general arată pierderile pentru o mai mare regiune şi perioadă de timp. Ele nu ajută identificarea distribuţiei geografice a distrugerilor, pentru care este necesară trecerea pe hartă a riscurilor. Hărţile de risc încearcă să prezinte distribuţia geografică sau spaţială a pierderilor probabile pentru unul sau mai multe pericole. Din cauza căilor pe care se produc pericolele naturale, prezentarea riscurilor anuale, aşa cum se defineşte mai sus, nu este în mod necesar cea mai utilă, fiind mai multe căi de prezentare a pierderilor ce includ:

27

a. Descrierea pe hartă a scenariilor: prezentarea impactului unui singur pericol. Prezentarea pe hartă a pericolului este deseori folosită pentru a estima resursele necesare care vor fi folosite pentru a face faţă urgenţei. Numărul de oameni omorâţi şi răniţi şi pierderile ce apar în alte elemente sunt estimate. Din coroborarea acestor date se poate estima resursele necesare pentru asistenţa medicală, pentru reducerea distrugerilor, cazarea sinistraţilor şi reducerea perioadei de refacere. b. Studiul pierderilor potenţiale: Înscrierea pe hartă a efectului producerii pericolului probabil într-o regiune sau ţară arată localizarea comunităţilor care probabil vor suferi pierderi grele. Efectul pericolului în fiecare arie este calculat pentru fiecare comunitate din aceste arii pentru a identifica “Comunităţile supuse celui mai mare risc”. Aceasta arată de exemplu care oraşe sau comune probabil vor suferi cele mai mari pierderi, care trebuie să fie priorităţile pentru programele de reducere a pierderilor şi care este probabil să fie cel mai mare ajutor sau asistenţă de salvare în eventualitatea unui dezastru major. c. Harta anualizată a riscurilor: Este calcularea nivelurilor probabile a pierderilor ce se produc din partea tuturor nivelurilor de pericol într-o perioadă de timp. Probabilitatea fiecărui nivel de pericol ce apare în această perioadă de timp este combinată cu consecinţele acelui nivel de pericol pentru a genera pierderile probabile totale în timpul respectiv. Însumarea acestor pierderi de toate nivelurile de pericol dă pierderile probabile totale în perioada evaluată. Harta indică pierderile probabile atât în timp cât şi în spaţiu. Cu suficiente detalii în calculare, efectul probabil al politicilor de reducere a efectelor produse de un cutremur pot fi estimate şi evaluate economic. Efectele relative ale diferitelor politici de reducere a pierderilor pot fi comparate şi schimbările riscurilor în timp pot fi examinate. Pierderile totale evaluate astfel ne ajută să sugerăm priorităţile pentru planificarea naţională. În acest caz cele mai mari oraşe vor avea şi cele mai mari pierderi probabile (datorită numărului mai mare al populaţiei), cu toate că pierderile pot fi localizate în anumite alte regiuni datorită unei mai slabe rezistenţe ale construcţiilor. Puţine ţări au date statistice suficiente în comparaţie cu Turcia asupra tipurilor de locuinţe care să poată fi estimate şi pe alte căi. Evaluarea pericolelor Pentru a face calculele riscurilor va trebui să ştim care este probabilitatea de producere a unui pericol precum şi a nivelului de severitate al acestuia, într-o anumită perioadă de timp într-o anumită arie.

28

Nivelul de severitate al pericolelor naturale poate fi cuantificat în termeni de magnitudine a incidenţei ca un întreg (parametrul evenimentului) sau în termeni de efecte a incidenţei cu o anumită localizare (parametrul locului). Ca şi riscul, incidenţa pericolului poate fi exprimată în termenii mediei ratei incidenţei unui anume tip de eveniment, sau pe o bază probabilistică. În orice caz recurenţa anuală a cazului este folosită în mod obişnuit. Inversul perioadei de recurenţă anuale reprezintă perioada de reîntoarcere. Exemplele de pericole definite în termenii parametrilor incidenţei lor sunt: E s ti m a r e a pr odu c e ri i e v e ni m e n t e l or r ar e Pericolele naturale sunt cazurile extreme ale unor evenimente normale; un uragan este un vânt foarte puternic, un cutremur distructiv este o versiune mai mare a energiei eliberate de procesele geologice care se produc zilnic, o inundaţie este rezultatul unor precipitaţii extreme sau a unor furtuni, sau a condiţiilor de valuri. Evenimentele extreme metrologice, hidrologice sau geofizice prezintă pericole pentru mediul creat de om şi pentru indivizi. Prin definiţie, evenimentele extreme sunt rare. Cu cât un eveniment este mai extrem şi mai sever, cu atât este mai rar. Incidenţa extremă a pericolelor naturale este dificil de prezis. Ele se produc neregulat –sunt foarte puţine elemente identificabile ale incidenţei evenimentelor naturale (de altfel studiile în curs au început să arate că unele elemente pe termen lung pot fi distinse) – şi pe termen scurt. Din cauza rarităţii producerii lor, nu este un număr mare de evenimente extreme în bazele de date şi previziunile statistice bazate pe evenimentele trecute nu sunt prea convingătoare. Un vulcan care a erupt doar o dată în ultimul secol poate erupe o dată la un mileniu sau poate avea erupţii din 20 în 20 de ani iar erupţia ultimă poate fi produsă la o perioadă necunoscută. Estimarea probabilităţii unei alte erupţii în viitorul apropiat va necesita ceva mai mult decât o perioada de un secol de observaţii. Se poate construi o înregistrare de mai lungi perioade a cât de des a erupt vulcanul prin cercetarea cu atenţie a datelor istorice din secolele anterioare. De asemenea mai poate fi posibil pentru geologi să analizeze resturile vechi de lavă şi să încerce să dateze frecvenţa acestora.

29

Cu cât mai mare şi mai sever este un eveniment cu atât este mai rar. O serie de elemente coroborative ale incidenţei pericolelor pot fi uneori găsite pentru inundaţii (situaţii, depuneri şi nivelurile ridicate ale apelor) şi cutremure (date geologice ale l mişcărilor faliilor) dar în cele mai multe arii unde pericolele sunt probabile, principalele probe ale pericolelor trebuie să vină de la înregistrările făcute de oameni. Cercetările au examinat cât de probabile sunt evenimentele extreme ale fenomenelor naturale ce s-ar putea produce. S-a găsit că numărul evenimentelor mari cum ar fi inundaţiile sau cutremurele are o oarecare relaţie cu numărul de evenimente mai mici care se produc şi astfel aceste evenimente mult mai dese pot fi folosite ca predicţie pentru cele mai mari şi severe. Teoriile statistice asupra distribuţiei valorilor extreme ale lucrurilor, derivate din observaţiile pe termen lung indică că severitatea unui eveniment (sau logaritmul acestei severităţi) poate fi considerat ca fiind invers proporţional cu logaritmul frecvenţei sale. Metodele standard de înregistrare a datelor provenite din evenimentele mai mici, dar mult mai frecvente pot fi folosite pentru a estima probabilitatea producerii unor evenimente extreme. Trecerea pericolelor pe hartă Recurenţa probabilităţii pericolelor variază de la un loc la altul şi una Din cele mai importante căi de a înţelege riscul care stă în faţa oricărei comunităţi sau regiuni şi care necesită înregistrarea lor pe hartă. Pericolul de inundaţii este deseori trecut pe hartă în aşa fel încât să se figureze întinderea maximă a inundaţiilor cu perioadele de reapariţie, care sunt marcate pe oricare alte hărţi. Pericolele vulcanice sunt mai greu de cuantificat, dar ariile supuse unui mai mare risc pot fi cu uşurinţă identificate. Scara hărţilor folosite pentru identificarea riscurilor depind atât de folosirea cât şi de nivelul de date disponibile. Cunoştinţele distribuţiei spaţiale a unor pericole, cum ar fi cutremurele, alunecările de teren şi inundaţiile au ajuns la un nivel în care variaţiile riscului în cadrul unei comunităţi mici pot fi trecute pe hartă. Astfel de hărţi de micro-zonare au un rol important în planificarea folosirii terenurilor. Ariile în care este probabil să se producă alte pericole, în special pericole meteorologice cum ar fi seceta sau vânturile puternice, pot fi doar indicate pe hărţi ale ariilor cu mult mai mari – de exemplu ariile cele mai probabil de a fi supuse riscului de secetă şi desertificare sau de

30

furtuni tropicale. Aceste hărţi de altfel nu prea detaliate, pot avea un rol deosebit în întocmirea planurilor de alarmă referitor la tendinţele pe scară largă şi pot fi utile pentru reprezentanţii rezidenţi ai UNDP pentru identificarea pericolelor pentru care trebuie să se pregătească. Cuantificarea vulnerabilităţii Vulnerabilitatea este definită ca fiind gradul pierderilor faţă de un anumit element supus riscului (sau set de elemente) ce rezultă dintr-un anumit pericol de un anumit nivel de severitate. (Distincţia dintre această definiţie şi ceea a riscului este foarte important să fie notată. Riscul comină pierderile probabile de toate nivelurile de severitate a pericolului, ţinând seama de probabilitatea lor de producere). Vulnerabilitatea este un element care este în mod normal exprimat ca fiind un procent din pierderi (sau ca o valoare între 0 şi 1) la un anumit nivel de severitate a pericolului. Măsura pierderilor folosite depind de elementul supus riscului, şi poate fi măsurat ca un raport al numărului de decese sau răniri faţă de populaţia generală, sau ca un cost al reparaţiilor sau ca gradul de distrugeri fizice definit într-o scară adecvată. La un număr foarte mare de elemente, cum ar fi un stoc de clădiri, el poate fi definit în termenii de proporţii a clădirilor ce pot suporta un anumit nivel particular de distrugeri. Vulnerabilitatea unui set de clădiri la un uragan cu o viteză de 130 km/oră poate fi definită ca: “20% din clădiri ce suferă distrugeri grele sau cele mai rele, la un vânt de 130 km/oră” sau “cu un cost mediu de reparaţii de 5% la un vânt de 130 km/oră ” Vulnerabilitatea populaţiilor umane poate fi exprimată în termeni de mortalitate sau morbiditate:“5% omorâţi şi 20% răniţi într-un cutremur cu o intensitate de VIII MSK” Reducerea vulnerabilităţii în societăţile robuste Se argumentează uneori că folosind conceptul de risc în reducerea efectelor negative a dezastrelor este prea specifică pentru pericol. Într-o analiză clasică de risc, pericolul este primul identificat , iar apoi probabilitatea producerii acestui pericol este estimată şi în final vulnerabilitatea care se referă la acel pericol este identificată şi în final se acţionează pentru reducerea vulnerabilităţii. În acest mod de a face lucrurile, dacă un pericol se produce fără a fi prevăzut , programul de reducere a efectelor acestuia poate să nu ofere protecţie împotriva lui. De altfel este clar că este imposibil să se prevadă fiecare pericol de dezastru. Orice societate are de făcut faţă unei largi palete de pericole potenţiale – lucrul care caracterizează aceste dezastre este ca oricât de atentă este

31

întocmirea planurilor pentru a li se face faţă ele sunt întotdeauna surprinzătoare. Cu toate acestea multe dintre elementele de vulnerabilitate faţă de diferite pericole sunt similare. Cel mai de bază element al apărării împotriva dezastrelor este o societate care este mai puţin vulnerabilă. De altfel fiecare pericol are o anumită cale de manifestare şi afectează elementele supuse riscului cu diferite caracteristici- astfel o inundaţie pune în pericol oamenii din văi mai mult decât pe cei de pe dealuri, uraganele vor afecta locuinţele mai uşoare şi mai puţin rezistente – în general apărarea unei comunităţi este aceiaşi în mare. O economie mai puternică este cea mai bună apărare împotriva dezastrelor. Obiectivele programului de reducere a vulnerabilităţii trebuie să creeze o societate robustă, rezistentă la influenţele periculoase în general, mai curând decât una protejată îngust împotriva unui anume tip de eveniment – cum ar fi un cutremur sau o inundaţie. Raţiunile care fac societăţile vulnerabile sunt aceleaşi pentru orice tip de dezastru şi dacă este posibil să se combată unele cauze de bază ale vulnerabilităţii, robusteţea acelei societăţi va fi îmbunătăţită. Legătura dintre dezastre şi dezvoltarea economică . Cele mai vulnerabile societăţi sunt acelea care sunt mai slabe din punct de vedere economic. În mod asemănător, cei mai vulnerabili membrii ai societăţii sunt cei care sunt marginalizaţi din punct de vedere economic. Cele mai rele locuri de dispunere a locuinţelor, în special în zonele supuse riscurilor de alunecări de teren de pe dealuri, malurile râurilor care sunt supuse riscurilor de inundaţie, sunt locurile unde îşi pot construi locuinţele cei mai săraci. Locuinţele construite cu costuri minime sunt cele mai vulnerabile la furtuni sau la cutremure. Mecanismele care determină vulnerabilitatea trebuie să fie bine înţelese în scopul de a o reduce. Vulnerabilitatea este în mare o problemă de dezvoltare, şi nevoile de reducere a vulnerabilităţii trebuie să fie îndeplinite în cadrul contextului dezvoltării. Protecţia resurselor şi îmbunătăţirea potenţialului economic al comunităţii sau al grupului pot să fie la fel de importante ca şi reducerea vulnerabilităţii lor. O economie puternică este cea mai bună apărare împotriva dezastrelor. Vulnerabilitatea este în mare o problemă de dezvoltare şi nevoile de reducere a vulnerabilităţii vor fi rezolvate în cadrul contextului dezvoltării.

32

3. PERICOLE ŞI RISCURILE PRINCIPALE CĂRORA TREBUIE SĂ LI SE FACĂ FAŢĂ INTRODUCERE Fu n da m e nt el e M a na ge m e nt ulu i Dez a s tr el or Fundamentele comune pentru selectarea pregătirii împotriva pericolelor şi a măsurilor de reducere a efectelor negative ale acestora include, evaluarea riscurilor, evaluarea vulnerabilităţii şi evaluarea dezastrelor. Un alt concept principal în întocmirea programelor este cel referitor la relaţiile dintre dezastre şi dezvoltare. E va l u a r e a r is c ul u i ş i a vu l n e r abi l i t ăţ i i Înţelesul riscurilor Managementul efectiv al riscurilor necesită informaţii despre magnitudinea riscului cu care avem de a face (evaluarea riscului) şi ce importanţă acordă societatea reducerii riscului respectiv (evaluarea riscului). Cuantificarea nivelului de risc este un aspect esenţial atât al planificării pregătirii cât şi al planificării măsurilor de reducere a efectelor negative ale dezastrelor. Riscurile sunt deseori cuantificate pe căi agregate (cum ar fi o probabilitate de 1 la 23.000 pe an ca un individ să decedeze în urma unui cutremur în Iran).O astfel de estimare grosieră a riscului poate fi utilă în scopul comparării, dar în mod obişnuit comportă mari variaţii ale riscului pentru anumiţi indivizi sau diferite regiuni. Componentele esenţiale ale cuantificării riscului  Probabilitatea de producere a pericolului – este probabilitatea de producere a unui anume pericol de o anumită severitate într-o anumită perioadă din viitor.  Elementele supuse riscului – un inventar al acelor oameni sau lucruri care sunt expuse la un pericol.  Vulnerabilitatea – gradul de pierderi ale fiecărui element dacă se produce un pericol de o anumită severitate.

33

Probabilitatea unor pericole naturale extreme care să producă dezastre poate fi estimată printr-o extrapolare statistică a datelor unor niveluri normale de incidenţă. Precizia unor astfel de estimări depinde de cantitatea şi nivelul datelor existente ca şi a perioadei de timp din care au fost colectate. Datele istorice pot fi surse foarte valoroase de informaţii. Recurenţa, frecvenţa şi intensitatea majorităţii pericolelor naturale variază de la un loc la altul – hărţile de pericole pot fi folosite pentru a demonstra aceste variaţii. Pentru unele, pericole geologice notabile, hărţile locale detaliate (micro-zonare) pot fi folosite pentru a stabili variaţiile locale şi a sprijini deciziile de folosire a terenurilor. Pentru altele, doar hărţile ariilor geologice de risc sunt posibile, cum ar fi cele pentru desertificare şi despădurire. Evaluarea vulnerabilităţii Evaluarea vulnerabilităţii implică în primul rând identificarea tuturor elementelor care pot fi supuse riscului din partea unui anume pericol. Cunoştinţele locale şi datele demografice pot fi folosite pentru a completa tabloul. Funcţiile pierderilor sub forma curbelor vulnerabilităţii, a curbelor de probabilitate a distrugerilor sau matricele distrugerilor pot fi obţinute pentru unele elemente supuse riscului(clădiri, oameni) pe baza experienţei trecute. Multe elemente ale vulnerabilităţii nu pot fi descrise în termeni monetari, cum ar fi pierderile familiilor proprii, a căminelor, a veniturilor şi a suferinţelor umane corelate ca şi a problemelor psihosociale, dar ele nu trebuie supraestimate. Din cauză că pericolele tind să devină incontrolabile, va trebui să se depună foarte multă muncă pentru reducerea efectelor lor negative mai ales pentru reducerea vulnerabilităţii. Îmbunătăţirea condiţiilor economice va reduce multe dintre aspectele vulnerabilităţii şi o bună stare a economiei poate în multe cazuri să constituie cea mai bună apărare împotriva dezastrelor. Riscul poate fi conturat din datele pericolelor şi a vulnerabilităţii şi din inventarierea elementelor supuse riscurilor. O varietate de moduri de prezentare a riscurilor este disponibilă cum ar fi curbele, hărţile scenariilor, hărţile cu pierderile probabile şi riscul anualizat.

34

Importanţa pe care o acordă o comunitate riscurilor unui pericol este probabil să fie influenţată de tipurile şi nivelul altor riscuri cărora trebuie să le facă faţă zilnic. Procesul dezvoltării economice are nevoie să incorporeze strategiile de reducere a riscurilor din cauză că modurile tradiţionale de a se face faţă la riscurile din mediul înconjurător par să fie altfel pierdute. Riscul este diferit perceput de diferiţi indivizi sau grupuri. Toţi acei care au un acces normal la datele din mediile de informare sunt probabil să fie mai avertizaţi asupra riscurilor din mediul înconjurător decât ceilalţi, dar ei pot ca un rezultat să supraestimeze probabilitatea unor riscuri extraordinare cum ar fi dezastrele naturale. Acceptabilitatea unui nivel de risc pentru indivizi şi societăţi pare să crească cu beneficiile obţinute din expunerea la acest risc şi să fie mult mai mare dacă expunerea la acest risc este voluntară (ca în sport) decât cea involuntară (ca în dezastrele naturale). Nivelul acceptabil de risc apare de asemenea să scadă în timp pe măsură ce mai mulţi oameni devin expuşi la tipuri particulare de risc. Pentru multe riscuri, reducerea efectelor negative poate fi doar managerizată la nivelul comunităţii din cauză că expunerea unei comunităţi poate fi mai mare decât a unui singur individ şi pentru că protecţia necesită deseori măsuri colective, uneori acţiuni pe scară largă. Opţiunile reducerii efectelor negative ale dezastrelor Primul Pas esenţial în orice strategie de reducere a efectelor negative ale dezastrelor este de a înţelege natura pericolelor cu care vom avea de a face. Înţelegerea fiecărui pericol necesită conştientizarea a: – cauzelor sale; – distribuţia sa geografică, magnitudinea şi severitatea şi frecvenţa sa probabilă ; – mecanismele fizic ale distrugerilor produse; – elementele şi activităţile cele mai vulnerabile la distrugere; – consecinţele posibile economice şi sociale ale dezastrului. Reducerea efectelor negative implică nu numai salvarea vieţilor şi prevenirea rănirilor ca şi reducerea pierderilor de bunuri, dar si reducerea consecinţelor negative ale dezastrelor asupra activităţilor economice şi a instituţiilor sociale. Acolo unde resursele pentru reducerea efectelor negative sunt limitate, ele trebuie să fie alocate ţintit pentru cele mai

35

eficiente domenii – asupra celor mai vulnerabile elemente şi în sprijinul unor activităţi existente la nivelul comunităţilor. Evaluarea vulnerabilităţii este un element foarte important al planificării unei efective reduceri ale efectelor negative ale dezastrelor. Vulnerabilitatea implică atât susceptibilitatea la distrugerile fizice şi economice şi lipsa resurselor pentru o refacere efectivă. Pentru a reduce vulnerabilitatea fizică, elementele slabe pot fi protejate sau întărite. Pentru a reduce vulnerabilitatea instituţiilor sociale şi a activităţilor economice, infrastructurile trebuiesc modificate sau aranjamentele instituţionale modificate. Pentru majoritatea riscurilor asociate cu pericolele naturale, sunt ocazii puţine sau de loc, pentru a le reduce. În aceste cazuri punctul central al politicilor de reducere a efectelor trebuie să se axeze pe reducerea vulnerabilităţii elementelor şi activităţilor supuse riscurilor. Pentru pericolele tehnologice şi cele produse de om, reducerea pericolului este cu toate acestea probabil să fie cea mai eficientă strategie de reducere a efectelor negative ale lor. Acţiunile autorităţilor prin planificarea sau dezvoltare pentru a reduce vulnerabilitatea pot fi în mare clasificate în două tipuri – active şi pasive. Măsurile active sunt acelea în care autorităţile promovează acţiunile dorite prin oferirea de stimulente – acestea fiind deseori asociate cu programe de dezvoltare în ariile cu venituri mici. Măsurile pasive sunt acelea în care autorităţile previn acţiunile nedorite prin amenzi şi penalităţii prin care acţionează autorităţile locale bine puse la punct cu activităţile curente în ariile cu venituri mari. Nivelul acţiunilor de reducere a efectelor negative care pot fi luate în considerare Ingineria şi construcţiile – Măsurile inginereşti variază de la lucrările inginereşti pe scară largă pentru consolidarea unor anumite clădiri şi cele de mică amploare destinate proiectelor micilor comunităţi. Codurile de practică pentru protecţia împotriva dezastrelor sunt puţin probabile să fie eficiente dacă nu sunt acceptate şi înţelese de comunitate. Pregătirea constructorilor locali în aceste tehnici încorporează o mai bună protecţie în structurile tradiţionale – clădiri, drumuri şi locuri de ambarcare – şi este probabil să dea un element esenţial al acestor

36

măsuri. “Deşi poate să fie mai costisitor să se iniţieze acţiuni active ele pot produce rezultate mai bune în unele comunităţi din cauză că ele 1) tind să promoveze o cultură autoperpetuată de securitate, 2)nu depind de capacitatea economică a comunităţii afectate şi 3) nu depind de capacitatea autorităţilor locale de a întări măsurile de control”. Măsurile fizice de planificare – Alegerea cu grijă a locurilor noilor facilităţi – în particular ale facilităţilor comunităţii cum ar fi şcolile, spitalele şi infrastructurile joacă un rol important în reducerea vulnerabilităţii aşezărilor; în ariile urbane, deconcentrarea elementelor în special supuse riscului este un principiu important. Măsurile economice – Legăturile dintre diferitele sectoare ale economiei pot fi mult mai vulnerabile la distrugerile provocate de dezastre decât infrastructurile fizice. Diversificarea economiei este o cale importantă pentru a reduce riscurile. “O economie puternică este cea mai bună apărare împotriva dezastrelor.” În cadrul unei economii puternice, guvernele pot folosi stimulările economice pentru a încuraja indivizii sau instituţiile să desfăşoare acţiuni de reducere a efectelor negative ale dezastrelor. Măsurile de management şi instituţionale – Construcţia unei protecţii împotriva dezastrelor necesită timp. Ea are nevoie să fie sprijinită de programe de educaţie, pregătire şi de construcţie instituţională pentru a asigura cunoştinţele profesionale şi competenţele necesare. Măsurile societale – Planificarea reducerii efectelor negative ale dezastrelor trebuie să aibă ca scop dezvoltarea unei “culturi a securităţii” în care toţi membrii societăţii sunt avertizaţi asupra pericolelor cărora trebuie să le facă faţă, cunoscu cum să se protejeze pe sine însăşi şi vor sprijini eforturile de protecţie a altora şi a comunităţii în întregul ei.

INUNDAŢIILE Introducere Inundaţiile se produc atunci când apele de suprafaţă acoperă pământul care în mod normal este uscat sau când apele depăşesc locurile închise normal. Cel mai răspândit pericol dintre toate, inundaţiile pot apare datorită precipitaţiilor anormal de mari, valurilor de furtună ale furtunilor tropicale, distrugerii barajelor, căderilor masive şi rapide de

37

zăpadă. Majoritatea inundaţiilor sunt periculoase pentru aşezările umane şi inundaţiile anuale, în medie, pot produce cca.20.000 de morţi şi afectează 75 de milioane de oameni. Cu toate acestea, inundaţiile pot aduce şi beneficii fără să creeze un dezastru şi sunt necesare pentru a menţine majoritatea ecosistemelor acvatice. Inundaţiile împrospătează fertilitatea solului, asigură apa pentru irigarea recoltei şi locurilor de pescui şi contribuie la asigurarea rezervelor de apă în sprijinul vieţii în locurile aride. Cauze Cea mai importantă cauză a inundaţiilor este ploaia excesivă. Ploaia poate fi sezonieră pe arii largi sau poate forma om serie de furtuni localizate care produc ploi de cele mai mari intensităţi. Unele inundaţii sunt atribuite proceselor atmosferice şi oceanice cum ar fi Oscilaţia sudică El Nino(ENSO) sau o serie de curenţi. Zăpada este un alt contributor major la inundaţii. Tipuri de inundaţii Inundaţiile bruşte – Acestea sunt în mod obişnuit definite ca fiind inundaţiile ce se produc în 6 ore de la începutul unei ploi foarte severe şi sunt în mod obişnuit asociate cu nori cumulus, fulgere şi trăznete ca şi furtuni severe, cicloni tropicali sau trecerea unor fronturi masive de ploi. Acest tip de inundaţii necesită a fi anunţate prin alarme rapid localizate şi răspuns imediat al comunităţilor afectate dacă distrugerile au nevoie să fie reduse. Inundaţiile bruşte sunt în mod normal rezultatul unei căderi torenţiale de ploaie, în special dacă aria de primire de pe pante este capabilă să reţină şi să absoarbă p parte semnificativă din apa căzută. Alte cauze ale inundaţiilor bruşte include distrugerea barajelor sau distrugerea rapidă a blocurilor de gheaţă sau a altor obstrucţii de pe râuri. Inundaţiile bruşte sunt pericole potenţiale în special acolo unde terenul este inundabil, suprafaţa este înaltă iar apele curg prin canioane înguste şi unde furtunile severe cu ploi masive sunt probabile. Inundaţiile râurilor – Inundaţiile râurilor sunt produse în mod obişnuit de precipitaţiile căzute în bazinele mari de primire sau prin căderea combinată de zăpadă sau uneori de ambele. Inundaţia se produce în bazinul râului cu afluenţii săi care pot drena o arie geografică mare şi să cuprindă mai multe bazine independente ale râurilor. Spre deosebire de inundaţiile bruşte, inundaţiile râurilor în mod normal se produc mai lent, sunt deseori sezoniere şi pot continua zile sau săptămâni. În unele ţări semi-aride cum este Australia, inundaţiile unor

38

râuri care în mod normal nu au apă sau au un curs stagnant se pot produce la săptămâni după căderea unei ploi masive, la sute de km mai în aval. Înregistrările istorice ale inundaţiilor oraşelor de către râul principal pot fi necaracteristice din punct de vedere al protecţiei împotriva inundaţiilor datorită contribuţiei multiplilor afluenţi. Inundaţiile costiere – Unele inundaţii sunt asociate cu ciclonii tropicali (denumiţi uragane sau taifunuri). Inundaţiile catastrofale din cauza apei de ploaie sunt deseori agravate de valurile de furtună de a lungul coastei. Apa sărată poate inunda pământul prin unul sau o combinaţie de efecte ale valurilor de maree înalte, valurilor de furtună sau tsunami. Ca şi în inundaţiile râurilor, ploile intense căzute pe o arie geografică mare vor produce inundaţii extreme în bazinele râurilor de coastă. Cum pot contribui oamenii la inundaţii? Inundaţiile sunt pericole naturale. Ele devin dezastre când afectează aşezările umane. Magnitudinea şi frecvenţa inundaţiilor sunt deseori crescute datorită următoarelor acţiuni umane. Aşezarea oamenilor în zonele supuse riscurilor de inundaţii contribuie la dezastrele produse de inundaţii prin punerea în pericol a oamenilor şi a bunurilor acestora. Cu toate acestea, beneficiile economice ale localizării aşezărilor umane în zone susceptibile la riscurile de inundaţii depăşesc pericolele pentru anumite societăţi. Presiunile din cauza creşterii numărului populaţiei şi lipsa terenurilor de asemenea determină aşezarea localităţilor în zonele supuse riscurilor de inundaţii. De asemenea dezvoltarea zonelor supuse riscurilor de inundaţii pot de asemenea să modifice albiile râurilor care dacă nu sunt bine proiectate pot contribui la inundaţii. Urbanizarea contribuie la inundaţiile urbane în patru moduri. Drumurile şi construcţiile acoperă terenul prevenind absorbirea excesului de apă astfel încât apa îşi caută drumuri noi. Reţeaua de drenuri din ariile urbane poate să elibereze apa şi să umple astfel canalele naturale mai rapid decât drenajul natural, sau, poate să fie insuficientă şi astfel să dea pe afară. Ori canalele naturale sau cele artificiale pot deveni insuficiente prin astuparea lor cu resturi, sau obstruate de facilităţile de pe râu, împiedecând drenajul şi fiind depăşite în ariile bazinului.

39

Despădurirea şi îndepărtarea rădăcinilor creşte scurgerea de apă. Eroziunea consecutivă cauzează sedimentarea în canalele râurilor care descresc capacitatea lor de scurgere. Imposibilitatea de a menţine sau întreţine sistemele de drenaj, digurile şi protecţiile din ariile vulnerabile contribuie de asemenea la inundaţii. Caracteristicile generale Distrugerile potenţiale ale inundaţiilor sunt dependente de mulţi factori care determină caracteristicile principale ale evenimentului de inundaţie, cum ar fi magnitudinea inundaţiei, durata evenimentului şi viteza debutului. Aceste caracteristici sunt: Natura precipitaţiilor sau sursa apei – Ploile sezoniere pot fi foarte intense cu multiple furtuni, cauzând inundaţiile musonice. Ploile însoţite de depresiunile ciclonice sezoniere pot fi de durată lungă şi extensive ca acoperire. Furtunile locale de mare intensitate, ce apar în mod obişnuit în sezoanele de vară, ca şi căderile masive de zăpadă ce se produc obişnuit în primăvară, de asemenea pot produce mari volume de apă. Alte surse de apă pot fi distrugerile barajelor sau afectarea surselor principale de aprovizionare cu apă. Caracteristicile bazinului de drenaj – Dimensiunea ariei de drenaj este importantă pentru estimarea nivelului apei şi duratei inundaţiei în funcţie de gradul de afectare a structurilor şi a vegetaţiei în cursul unei inundaţii. Estimarea raportului de creştere şi de eliminare a unui râu formează baza pentru avertizările şi reglementările zonei. Ariile mici de primire a apei pot să nu fie capabile să primească apa de pe pantele dealurilor şi astfel să apară torenţi şi inundaţii bruşte. Calităţile solului sunt de asemenea importante pentru rata infiltrărilor cum ar fi umezeala solului, starea vegetaţiei, adâncimea zăpezii sau extinderea suprafeţelor impermeabile de sol. Viteza fluxului de apă – Vitezele mari ale fluxului de apă pot fi suficiente pentru a submina fundaţiile clădirilor şi să devină mult mai periculoase când conţin resturi cum ar fi o serie de roci, sedimente sau ghiaţă. Forţele fizice imense constituie un pericol pentru viaţă şi bunuri şi pot afecta canalizarea ca şi depozitele de materiale chimice producând o poluare întinsă a mediului. Beneficiile inundaţiilor

40

Efectele pozitive ale inundaţiilor include prezervarea zonelor umede, reîncărcarea rezervelor de apă din sol şi menţinerea ecosistemelor râurilor prin asigurarea oxigenării apelor şi a hranei pentru peşti, păsări şi animalele sălbatice. În Bangladeş, inundaţiile reîmprospătează hrana pentru peştii din apele interioare care stau la baza unei industrii majore a pescarilor din regiunea de deltă. În general inundaţiile înlătură poluanţii di apele râurilor. Acolo unde barajele contribuie la siguranţa zonelor inundabile, fertilitatea mai redusă a terenurilor şi drenajul inadecvat pot afecta productivitatea agricolă. Inundaţiile pot fi benefice pentru unele populaţii dependente de ploile sezoniere cum ar fi cele din zonele aride de la tropice. În aceste zone reîmprospătarea umezelii din sol promovează creşterea ierburilor pentru păşunatul animalelor ca şi recoltele pe termen scurt. Inundaţiile în zonele semi-aride din Africa de vest au o importanţă economică foarte mare pentru sprijinirea rezultatelor agriculturii. Previzibilitate Prevederea inundaţiilor şi alarmarea s-a dezvoltat foarte mult în ultimii 20 de ani şi inundaţiile produse de precipitaţii sau căderile de zăpadă sunt deseori previzibile. Centrele globale şi regionale asigură hărţile de vreme globale de câteva ori pe zi ca un rezultat al interpretării datelor de la sateliţii de vreme, modelele pe calculator sau hărţile naţionale. Prevederile pe termen lung şi la distanţă pot fi disponibile cu trei sau patru zile înainte pe când probabilitatea mult mai specifică poate fi disponibilă cu 24-36 de ore înainte. Majoritatea inundaţiilor produse de râuri şi a celor bruşte depind de observaţiile făcute de serviciile naţionale de meteorologie şi hidrologie pentru activarea alarmei de inundaţii. Informaţiile despre vreme sunt combinate cu informaţiile şi cunoştinţele despre condiţiile hidrologice locale şi măsurătorile de monitorizare a cotelor de inundaţii pentru instituirea alarmei. Comunicarea datelor în timp real este posibilă acolo unde este disponibilă tehnologia cum ar fi transmiterea prin satelit, radar şi echipamentele de sensori la distanţă care pot ţine sub observaţie nivelul apelor râurilor şi să marcheze deplasarea viiturilor. Un mijloc efectiv de măsurare a nivelului inundaţiilor este prin folosirea comunicaţiilor prin satelit cum ar fi INMARSAT, o organizaţie interguvernamentală care poate asigura informaţii către şi din ariile îndepărtate. Aceste sisteme sunt de importanţă strategică atunci când

41

inundaţiile au efecte transfrontaliere şi ele pot transmite alarma către toate ţările implicate cum ar fi de exemplu pentru Bangladeş unde 90% din fluxul râurilor este originar din zone aflate în exteriorul ţării. Multe ţări, cu toate acestea, încă depind de reţelele wireless şi de legăturile telefonice pentru a monitoriza situaţiile create de inundaţii. Chiar şi echipamentele foarte moderne nu sunt întotdeauna capabile să asigure alarmarea eficientă în situaţia inundaţiilor bruşte pentru a se putea asigura o evacuare promptă. Vulnerabilitate Persoanele care locuiesc în zonele joase ale ariilor inundabile, cu bazine mici de drenaj, ariile în josul digurilor nesigure, sau pe litoralul jos sau în deltele râurilor sunt în mod special vulnerabile la pericolele de inundaţie. Un risc notabil în aşezările situate în ariile inundabile sunt clădirile construite cu mortar solubil sau din chirpici, sau clădirile fără fundaţii sau din materiale care nu rezistă la apă. Elementele de infrastructură supuse unor riscuri notabile include acele utilităţi cum ar fi sistemele de drenare a apelor menajere, alimentare cu energie electrică sau cu apă care aparţin de industrie şi comunicaţii. De mare importanţă sunt stocurile destinate pentru combaterea inundaţiilor şi depozitarea alimentelor, vitele în stabulaţie, operele de artă unicate şi navele de pescuit sau a altor industrii maritime. Alţi factori care influenţează vulnerabilitatea sunt lipsa de spaţii adecvate pentru refugiu în susul cursurilor de apă şi a căilor de acces către aceste locuri. În mod similar, lipsa informaţiilor publice despre căile de evacuare şi a altor acţiuni adecvate de răspuns fac comunităţile mult mai vulnerabile. E f e c t el e ne g ati ve t i pi c e Distrugerile fizice Structurile sunt afectate prin a) forţa impactului apelor de inundaţie asupra structurilor b) plutirea pe apele în creştere c) inundare d) prăbuşire prin eroziune sau înmuiere şi e) afectate prin resturile aduse de ape. Distrugerile vor fi probabil mai mari în văi decât în locurile deschise din ariile joase. Inundaţiile bruşte deseori vor mătura orice din drumul lor. În ariile de coastă, valurile de furtună sunt distrugătoare atât în drumul lor la

42

venire cât şi la retragere către mare. Noroiul, petrolul şi alţi poluanţi aduşi de ape sunt depozitaţi şi distruge recoltele ca şi clădirile. Saturarea solului poate produce alunecări de teren sau prăbuşiri. Victimele şi sănătatea publică Curenţii de apă turbulentă pot doborî şi îneca oamenii şi animalele în adâncimi relativ mici. Inundaţiile majore pot conduce la un număr foarte mare de morţi prin înecare, în special a oamenilor tineri dar în general produc multe răniri mai puţin serioase dar care necesită internări şi deseori cresc incidenţa muşcăturilor de şerpi. Inundaţiile lente produc puţine decese directe. Îmbolnăvirile endemice vor continua în ariile inundate, dar sunt puţine probe a legăturilor lor directe cu inundaţiile în afară de diareei, malarie şi alte îmbolnăviri virale la 8+10 săptămâni după inundaţii.

Aprovizionarea cu apă Izvoarele deschise şi alte surse de apă de suprafaţă pot fi contaminare temporar prin resturile aduse de apele de inundaţii sau de apa sărată adusă de valurile de furtună. Ele vor fi contaminate cu agenţi patogeni din corpurile umane sau animale care sunt căzute în sursele de apă sau dacă reţelele de canalizare se varsă în reţelele de aprovizionare cu apă. Sursele de apă normale pot să nu fie disponibile câteva zile. Recolta şi produsele alimentare O întreagă recoltă poate fi pierdută ca şi vitele într-o inundaţie pe termen lung. Stocurile de alimente pot fi pierdute prin submersiune sau depozitele de alimente pot fi inundate conducând la lipsuri imediate de alimente. Grâul se distruge rapid dacă este umectat cu apă chiar şi pentru o durată scurtă. Majoritatea pierderilor agricole rezultă din inundarea recoltei. Susceptibilitatea la inundaţii depinde de tipul de recoltă şi de durata inundaţiei. Un mare număr de animale pot fi omorâte în cursul inundaţiilor ducând astfel la lipsuri în aprovizionarea cu lapte şi alte produse animaliere ca şi în lipsa animalelor de muncă. Aceste pierderi la care se adaugă posibilele pierderi ale fermelor ca şi a stocurilor de seminţe pot stingheri viitoarele eforturi de refacere a culturilor agricole.

43

Inundaţiile aduc cu ele o serie de rezultate în termenii efectelor lor asupra solului fie bune când fertilitatea solului creşte fie rele când fertilitatea solurilor scade ca urmare a contaminării cu apele sărate aduse de valurile de furtună. M ăs u r i l e p os i b i le d e r ed uc er e a r is c ur i l o r Majoritatea deceselor şi multe dintre distrugerile provocate de inundaţii pot fi prevenite prin aplicarea măsurilor de pregătire ca şi a celor de reducere a efectelor negative. Primul pas implică identificarea elementelor vulnerabile prin întocmirea unei hărţi a pericolului de inundaţii şi apoi prin integrarea acestor informaţii într-un plan de pregătire şi dezvoltare. O strategie poate combina reglementările folosirii terenurilor din zonele inundabile cu măsurile de control a inundaţiilor. Planificatorii vor putea să-şi aducă contribuţia prin o serie de discipline începând cu evaluarea riscului a nivelului riscului acceptabil şi a viabilităţii activităţilor propuse. Informaţiile şi asistenţa pot fi obţinute din diferite surse începând de la agenţiile internaţionale şi până la nivelul comunităţii respective. Întocmirea hărţilor de risc ale zonelor inundabile – Inundaţiile sunt descrise în mod normal în termeni de frecvenţă statistică folosind ca parametru repetarea lor la o perioadă de 100 de ani pentru programele de reducere a efectelor lor negative. Harta de bază poate fi combinată cu alte hărţi şi date pentru a forma un tablou complet al zonei inundabile. Alte date necesare includ analiza frecvenţei inundaţiilor, hărţile inundaţiilor, frecvenţa lor şi distrugerile înregistrate, ca şi alte date precum densitatea populaţiei şi hărţile infrastructurilor. În unele ţări în curs de dezvoltare, obţinerea unor informaţii extensive pe termen lung poate fi dificilă. Tehnicile cu sensori asigură o alternativă la tehnicile tradiţionale ale înscrierii pe hartă a zonelor inundabile şi pot fi la fel de eficiente sau chiar mai eficiente din punct de vedere al costurilor întrucât ele permit estimarea unor date care altfel ar necesita o serie de manopere costisitoare din punct de vedere al cantităţii de muncă necesară cum ar fi studiile hidrologice pe arii extinse. Hărţile cu pericole multiple – Inundaţiile deseori cauzează şi se produc în conjuncţie cu sau ca un rezultat al altor pericole. O hartă cu multiple pericole sintetizată serveşte pentru a sublinia ariile vulnerabile la mai mult de un pericol şi sunt cunoscute ca hărţi compozite. Acestea constituie un excelent instrument pentru proiectarea unor acţiuni compozite de reducere a pericolelor ca şi a planurilor de urgenţă. El poate uneori să nu fie prea adecvat pentru activităţile de reducere a unor pericole specifice anumitor locuri şi activităţi.

44

Controlul folosirii terenului– Scopul reglementărilor de folosire a terenurilor este de a reduce pericolul pentru viaţă, bunuri materiale şi dezvoltare atunci când apele cu nivel foarte mare inundă zonele joase sau zonele de coastă. Reglementările folosirii terenurilor asigură că riscurile de inundaţii nu sunt mai crescute de folosirea incorectă a terenurilor. De un interes particular sunt regiunile de expansiune urbană. Următoarele elemente trebuiesc rezolvate: 1. Reducerea densităţilor: În ariile supuse riscului de inundaţii, numărul de victime probabile este direct legat de densitatea populaţiei din zona supusă acestui risc. Dacă o arie este încă în stadiile de planificare, reglementările densităţii pot fi introduse în plan. Pentru zonele de altfel ocupate. În special aşezările provizorii, reglementările densităţii pot constitui o problemă sensibilă şi vor trebui să fie rezolvate problemele socio-economice ale relocării. Din nefericire, există multe situaţii în care aşezările cu densităţi neplanificate sunt localizate în zonele inundabile. Planificatorii trebuiesc să încorporeze măsurile de îmbunătăţire ale locurilor respective şi de reducere a vulnerabilităţii. 2. Interzicerea unor funcţii specifice: Nici o dezvoltare majoră nu ar trebui să fie permisă în ariile găsite a fi susceptibile de a fi inundate în medie o dată la 10 ani. Ariile de mare risc pot fi folosite doar pentru funcţii cu un potenţial mai mic cum ar fi rezervaţiile naturale, facilităţi sportive şi parcuri. Funcţiile susceptibile de a fi distruse cum ar fi un spital sunt premise doar în ariile sigure. 3. Relocarea elementelor care blochează scurgerea apei: În plus la pericolele generale de a fi luate de ape, clădirile ce blochează cursul apelor de inundaţie pot produce distrugeri prin aceasta crescând nivelul inundaţiei chiar şi în zonele care în mod normal nu sunt inundate. Reglementările de folosire a terenurilor asigură că riscul de inundaţie nu este înrăutăţit prin folosirea incorectă a terenurilor. 4. Reglementările de folosire a materialelor de construcţii: În unele zone clădirile din lemn şi alte structuri uşoare trebuie să fie evitate. În unele zone clădirile din pământ (chirpici sau vălătuci) sunt permise doar dacă măsurile de protecţie la inundaţii au fost luate. 5. Asigurarea de căi de evacuare: Aşezările supuse riscului de inundaţii trebuie să aibă căi de evacuare şi asigurarea ariilor de refugiu bine stabilite din vreme în locuri înalte. Al t e s t r a te gii de pr e ve nir e  Achiziţia de teren în zonele inundabile de către agenţiile de dezvoltare, poate ca o soluţie alternativă pentru construcţii;

45

 Stabilirea de stimulente (împrumuturi sau subvenţii, reduceri de taxe) pentru a încuraja dezvoltarea viitoare a unor locaţii sigure folosind metode sigure de construcţii;  Diversificarea producţiei agricole cum ar fi folosirea unor hibrizi rezistenţi la inundaţii sau ajustarea sezonului de însămânţare; stabilirea unor alocaţii pentru constituirea rezervelor pentru inundaţii;  Reîmpădurirea, managementul stabilirii păşunatului şi controlul acestuia pentru a creşte absorbţia;  Construirea unor zone mai înalte sau a unor construcţii care să poată fi folosite ca refugiu dacă evacuarea nu este posibilă. Controlul inundaţiilor Aşa cum s-a menţionat anterior, controlul folosirii terenurilor este de utilitate destul de limitată în zonele inundabile dezvoltate până în prezent. De fapt, modificările trebuiesc aplicate pentru a reduce vulnerabilitatea comunităţilor la distrugerile produse de inundaţii. Cea mai comună metodă folosită implică măsuri de reducere a inundaţiilor şi reamenajarea cursurilor râurilor ca şi măsurile de apărare împotriva inundaţiilor în combinaţie cu măsurile de control al folosirii terenurilor. Reducerea inundaţiilor are ca scop descreşterea cantităţii de apă ce se scurge, prin în special stimularea vărsării şi este foarte eficientă când se foloseşte în bazinul de drenaj al apelor. Tratamentele tipice include reîmpădurirea sau reînsămânţarea refacerea sistemului de terase şi protecţia vegetaţiei împotriva incendiilor supra păşunatului şi a altor măsuri. Alte măsuri implică îndepărtarea sedimentelor şi a resturilor din albiile râurilor şi construirea sau refacerea diverselor arii de reţinere a râurilor în parcuri sau pădurici. M ăs ur i l e s p eci f i c e de pr e gă ti r e Pregătirea comunităţilor –Trăind cu inundaţiile Locuitorii din ariile supuse riscului de inundaţii în mod obişnuit au un număr de metode tradiţionale de a face faţă inundaţiilor. În ţări cum ar fi Bangladeşul unde un mare număr de oameni şi arii de teren sunt vulnerabile la inundaţii, guvernele vor fi foarte tare presate să asigure o acoperire completă cu chiar şi unele măsuri mai puţin elaborate de a reduce efectele negative ale acestora. Unele aspecte ale inundaţiilor pot fi

46

managerizate la nivelul localităţilor rurale şi actualizate cu asistenţă din afară. Acestea sunt:  Instituirea alarmării la nivel local;  Participarea la lupta împotriva inundaţiilor prin organizarea unor echipe de lucru care să repare digurile sau să cureţe resturile din ariile de drenaj, să pună saci de nisip şi să stocheze o serie de materiale necesare;  Să faciliteze refacerea agriculturii;  Să planifice materialele de urgenţă pentru inundaţii şi să asigure apa potabilă;  Să identifice măsurile tradiţionale de pregătire şi de reducere a efectelor negative ale inundaţiilor şi să stabilească eficacitatea lor. Programele de promovare a avertizării populaţiei cu privire la pericolul de inundaţii ar putea cuprinde următoarele componente:  Explicaţii asupra funcţiilor zonelor inundabile controlat, localizarea zonelor locale şi a zonelor de drenaj;  Identificarea pericolelor de inundaţii şi a semnalelor de alarmă;  Încurajarea indivizilor de a-şi proteja proprietăţile împotriva inundaţiilor şi întocmirea unor planuri personale de scăpare;  Explicarea planurilor comunitare de evacuare şi a sistemelor de alarmare ca şi a activităţilor adecvate post-dezastru;  Încurajarea responsabilităţilor individuale pentru prevenirea/reducerea efectelor negative a inundaţiilor în activităţile şi practicile zilnice. Acestea vor include practicile corespunzătoare în ferme, prevenirea despăduririi şi întreţinerea sistemelor de drenaj. Planul principal Ghidul de bază care asigură oficialităţilor locale şi proprietarilor de terenuri informaţiile necesare asupra zonelor inundabile este denumit Planul principal. Acest plan conţine regulile de control a folosirii terenurilor şi programul de informaţii publice. Paşii ce vor fi întreprinşi în întocmirea acestui Plan principal sunt: 1) Obţinerea unei hărţi exacte a ariei respective; 2) Înscrierea datelor hidrologice pentru anumite situaţii de inundaţie pe ultimii 100 de ani; 3) Delimitarea zonelor inundabile şi a frecvenţei inundaţiilor folosind canalul existent şi condiţiile respective.

47

4) Estimarea pierderilor produse de inundaţii pentru variatele posibilităţi şi întocmirea curbelor de frecvenţă a distrugerilor anuale; 5) Revizuirea tuturor distrugerilor produse de inundaţii ca şi a măsurilor posibile de reducere a acestora, cum ar fi digurile, canalele, etc. 6) Întocmirea proiectelor preliminare şi estimarea costurilor pentru alternativele selecţionate şi delimitarea zonelor inundabile ce rămân la situaţiile avute în vedere; 7) Stabilirea volumului distrugerilor pentru fiecare alternativă de inundaţie; 8) Întocmirea unei analize cost/beneficiu pentru fiecare alternativă; 9) Revizuirea fiecărei alternative pentru alţi factori posibili folosirea multiplelor oportunităţi şi factori de mediu; 10) Selecţionarea unor alternative sau a unor combinaţii acceptabile pentru fiecare jurisdicţie administrativă afectată; 11) Publicarea unui raport asupra Planului principal cu documentarea proceselor prezentate mai sus. Ne v oi l e ti pi c e po s t - d e z a s tr u Răspunsul iniţial la inundaţii al autorităţilor locale va include:  Căutarea şi salvarea;  Asistenţa medicală;  Evaluarea dezastrului;  Măsuri pe termen scurt şi asigurarea apei potabile;  Purificarea apei;  Supravegherea epidemiologică;  Adăpostirea temporară. Măsurile secundare de răspuns vor include: Reparaţiile sau reconstrucţia locuinţelor;  Restabilirea sau crearea de locuri de muncă;  Asistarea refacerii agriculturii prin credite, distribuirea de materiale agricole şi instrumente ca şi animale;  Asistenţa prin refacerea întreprinderilor mici şi îmbunătăţirea celor piscicole ca şi acţiuni individuale.

48

B i b l i o gr af i e 1. “Automated Local Evaluation in Real Time (ALERT): A Cooperative Flood Warning Service for Your Community”, National Weather Service, Western Region, Box 11188 Federal Building, Salt Lake City, utah 84147, USA. 2. Askew, Arthur, “Learning to Live With Floods”, in Nature and Resources, Vol. 27, No. 1, 1991, p. 4-8. 3. Cuny, Frederick C., “Living with Floods: Alternatives for Riverine Flood Mitigation”, in Development: from vulnerability to resilience, p. 62-73, 1989. 4. Disaster Management Center, Natural Hazards: Causes and Effects, University of Wisconsin Board of Regents, 1986. 5. Khan, H.R., “Floods and Flood Preparedness”, Disaster Management Course, Asian Disaster Preparedness Center, Asian Institute of Technology, Bangkok, Thailand. 6. Natural Disaster Reduction: How Meteorological and Hydrological Services Can Help, WMO – No. 722, Geneva, 1989. 7. Smith, Keith, Environmental Hazards: Assessing risk and Reducing disaster, Routledge, London, 1996. 8. Staffa, E., “The Use of INMARSAT in Disaster Mitigation and Emergency Operations”, in STOP Disasters (No. 18) March-April 1994. 9. UNDRO, Mitigating Natural Disasters, Phenomena, Effects and Options, United Nations, New York, 1991. 10. UNDRO NEWS, “Unprecedented Floods Devastate Bangladesh”, Sept/Oct. 1988. 11. Watson, Charles C., “The Arbiter of Storms: A High Resolution, GIS Based System for Integrated Storm hazard Modeling”, National Weather Digest, Vol., 20, No. 2, December 1995, pp. 2-9. 12. Wernly, Donald, The Roles of Meteorologists and Hydrologists in Disaster Preparedness, WMO/TD–No. 698, Report no TCP 34, Geneva, 1994. PRODUSE DE OM DESPĂDURIREA Cauze

49

Răspândirea agriculturii, colectarea de lemn şi recoltarea neregulataă de lemn sunt principalele şi imediatele raţiuni pentru despădurire. În afara acestor cauze generale, apar problemele fundamentale în dezvoltarea unor practici agricole aşa de ineficiente, o nesigură folosire a terenurilor o creştere a lipsei de angajare ca şi o creştere rapidă a populaţiei ca şi o poluare a mediului înconjurător. În plus unele guverne au eşuat în reglementarea şi prezervarea ţinuturilor împădurite sau să adopte politicile care să subevalueze resursele forestiere şi să promoveze pierderea lor rapidă. Agricultura Cauza majoră a distrugerilor pădurilor este răspândirea agriculturii. Terenul agricol trebuie să fie curăţat pentru întreprinderile comerciale cum ar fi plantaţiile de trestie de zahăr, sau de cauciuc, care constituie o cauză majoră pentru despădurire în America Centrală. În pădurile tropicale atât coloniştii legali cât şi cei ilegali încearcă să cultive terenurile care au fost în componenţa junglei, unde condiţiile de sol sunt foarte fragile. Până la 90% din nutrienţi sunt în vegetaţie mai mult decât în sol. Când pădurea este tăiată şi arsă, se produce o mare pierdere de nutrienţi în sol, crescând iniţial fertilitatea. După cultivarea şi apoi expunerea la soare şi ploaie, fertilitatea solului scade rapid şi aria devine neproductivă, determinând fermierii să doboare şi să ardă noi arii împădurite. Mulţi oameni din Bazinul Amazonului, din Africa Centrală şi Asia de sud-est încă practică o serie de tehnici agricole ce permit o serie de perioade alternative între recolte pentru a regenera solul. Aceste practici devin nesustenabile dacă populaţia creşte până la obligarea oamenilor să ocupe şi cele mai mici arii. Proprietatea nesigură asupra pământului ca şi elemente prea fixe de proprietate pot forţa suprafolosirea terenurilor. Din cauza condiţiilor supraaglomerate din oraşe şi sate, mulţi oameni migrează către arii marginale mai fertile unde ei pot menţine loturile de pământ la un nivel suficient de producţie. Unde apar fermierii migratori, pot distruge lemnul, viaţa animală şi resursele umane. În Venezuela, în care există un nivel foarte mare de şomaj şi un număr foarte mare de ţărani fără pământ, 30.000 de familii trăiesc în parcurile naţionale, rezervaţii forestiere şi alte arii protejate legal. Păşunatul

50

În America centrală şi de sud, mari arii ale pădurii tropicale au fost distruse pentru a creea arii de păşunat. O mare parte din aceasta a fost atribuită unor întreprinderi economice destinate pentru producţia de carne. Guvernul Brazilian a permis mai concesiuni de pământ atât pentru corporaţiile naţionale cât şi pentru cele străine care doresc să crească vite în Aria Amazonului. În America Centrală, pădurea virgină a fost distrusă de fermierii care doresc să exporte carne de vacă în Statele Unite. Recoltarea arborilor Procurarea de lemne de foc poate contribui la distrugerea ariei pădurilor în special în ariile mai slab împădurite. Datorită lipsei de combustibili alternativi ca şi a unor rezerve eficiente de combustibili aceasta constituie o problemă în ţările muntoase din Asia cum este Nepalul. În ariile puternic împădurite, resturile de copaci pot satisface nevoiIe locale de lemn de foc. Distrugerea masivă a copacilor pentru obţinerea lemnului de foc se produce în special în jurul oraşelor, unde piaţa lemnului de foc şi a cărbunelui există. Unele grupuri bine organizate şi indivizi aduc lemnul de foc cu vehicule, animalele de povară şi alte mijloace stimulând despădurirea. Criza lemnelor de foc – Astăzi 100 de milioane de oameni din ţările în curs de dezvoltare nu îşi pot satisface nevoile lor minime de energie şi aproape 1,3 miliarde consumă resursele de lemn pentru foc mai repede decât sunt înlocuite. În unele părţi din Africa de vest, astăzi, unele familii din mediul urban îşi cheltuiesc cca. un sfert din venituri pe lemn şi cărbune pentru gătit. În India, lemnul de foc este subvenţionat pentru cei mai săraci dintre săraci pentru a preveni foametea. Locuirea Locuirea extensivă în pădurile umede tropicale în special în Asia şi în pădurile din zonele temperate şi muntoase, sunt folosite astăzi de corporaţiile multinaţionale pentru export, sau pentru satisfacerea nevoilor de materiale de construcţii din oraşe. Procedurile folosite implică deseori defrişarea. De altfel în pădurile neamenajate, locuirea tinde să distrugă pădurea care conţine de altfel un număr de specii valoroase de copaci şi prin aceasta distrugându-se întregul ecosistem. Caracteristicile generale Arborii joacă un rol vital în reglarea atmosferei, a ecosistemelor şi a sistemelor de vreme. Ei reciclează bioxidul de carbon, un gaz care în

51

momentul de faţă este într-o creştere a concentraţiei în atmosferă şi prin aceasta contribuie la încălzirea globală. Ei eliberează umezeala în atmosferă şi prin asta contribuie la formarea norilor de ploaie şi moderarea climatului local şi global. Rădăcinile lor captează nutrienţi, îmbunătăţesc fertilitatea solului şi captează poluanţii îndepărtându-I astfel de sursele de apă. Ei asigură un habitat pentru o serie de specii şi menţin diversitatea speciilor. Ei sprijină culturile tradiţionale prin oferirea adăpostului, lemnelor, alimentelor şi a produselor medicinale. Aceste beneficii sunt pierdute dacă pădurea este distrusă. Sistemul de rădăcini al vegetaţiei sprijină reţinerea apei în sol, ancorează particulele de sol şi asigură aerarea pentru prevenirea compactării solului. Când vegetaţia este distrusă, nutrienţii se reîntorc în sol, iar când rădăcinile sunt distruse soloul devine instabil. Apa tinde să se scurgă în loc de a fi reţinută în sol şi cară cu ea partea mai fertilă a solului. Aceste elemente formează sedimente în bazinele de drenaj. Despădurirea prezintă cel mai mare pericol imediat prin contribuţia sa la alte dezastre. De exemplu:  Solurile destabilizate sunt mult mai susceptibile la alunecări de teren şi pot creşte riscul acestora în ariile vulnerabile la alunecări de teren şi erupţii vulcanice.  Pierderea umezelii prin despădurire poate contribui la apariţia secetei care poate declanşa foametea. Nutrienţii din sol pot fi de asemenea pierduţi prin eroziunea părţii superioare a solului conducând la scăderea producţiei de alimente şi posibil la pierderi cronice de alimente.  Eroziunea şi condiţiile de uscăciune combinate cu pierderea vegetaţiei şi compactarea solurilor duce la desertificare şi pierderea productivităţii terenurilor agricole.  Uscăciunea poate accelera răspândirea incendiilor.  Cercetările au demonstrat că despădurirea văilor râurilor, în special din jurul râurilor mici şi poate creşte severitatea inundaţiilor, reduce căderile de ploaie secarea râurilor în sezonul uscat şi creşterea cantităţii de sedimente ce colmatează albiile râurilor. Din toate pericolele prezentate mai sus, inundaţia este probabil cel mai serios efect secundar al despăduririi. În mod obişnuit, măsurile curative mai ales decât cele preventive cum ar fi construirea de diguri sunt luate pentru a rezolva problema inundaţiilor. Pe măsură ce inundaţiile se înrăutăţesc, o mai mare atenţie se acordă protecţiei albiilor râurilor. Aceasta pentru că în prezent o mult mai mare parte a populaţiei trăieşte în zone supuse riscurilor de inundaţii.

52

Previzibilitatea Măsurătorile şi monitorizarea ariilor împădurite pot fi executate prin probe luate la nivelul pământului, sau prin supravegherea aeriană sau din satelit. Fiecare metodă are limitele ei. Probele luate terestru sunt greu de executat şi greu de extrapolat, supravegherea aeriană este scumpă iar imageria satelitară prezintă dificultăţi în distingerea pădurilor de altă vegetaţie. Combinaţiile metodelor prezentate sunt mai utile realizând rezultate mai bune. Efectele adverse tipice Impactul specific ale despăduririi include:  Pierderea fertilităţii solului la tropice şi pierderea capacităţii productive;  Eroziunea solului şi depunerea de sedimente;  Creşterea scurgerilor de apă;  Reducerea nivelului ploilor şi creşterea temperaturii;  Distrugerea biodiversităţii şi a culturilor tradiţionale;  Pierderea unor bogăţii cum ar fi combustibilii, alimentele şi medicamentele;  Exacerbarea altor dezastre. Impactul asupra economiei Majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare sunt de altfel importatoare de produse forestiere, în special de hârtie. Aceasta se datoreşte faptului că nivelul cantităţilor de lemn şi a altor produse asemănătoare pe persoană este în scădere (şi prin aceasta în creştere de preţ) în combinaţie cu lipsurile de valute străine sugerează că importul de produse lemnoase va fi prohibitiv pentru aceste ţări. Comercializarea de lemne de foc este din ce în ce mai redusă şi preţurile din ce în ce mai mari. Lemnul de construcţie este de asemenea în cantitate redusă în multe ţări şi astfel construcţia de locuinţe este negativ influenţată. Măsuri posibile de reducere a riscurilor M a n a g e m e nt u l p ă d u r i i Majoritatea guvernelor recunosc astăzi importanţa vitală a programelor naţionale de silvicultură. Silvicultorii sprijină populaţia să-şi îndeplinească nevoile ei de bază de produse forestiere şi nu numai din

53

pădurile tradiţionale sau di loturile forestiere concentrate. De exemplu silvicultura practicată de către muţi fermieri pe pământul lor propriu s-a dovedit a fi în unele cazuri mai eficientă şi mai puţin distrugătoare a resurselor mediului înconjurător. Reîmpădurirea a devenit o măsură care e din ce în ce mai mult cuprinsă în politicile guvernamentale care pot afecta populaţie. Silvicultura de aceea trebuie privită ca o parte integrantă a folosirii pământului şi ca o resursă naturală a sectoarelor de planificare guvernamentală. Pădurile trebuiesc privite ca fiind resurse importante care trebuiesc atent gospodărite. Managementul sistemului forestier trebuie să descurajeze proprietarii ca şi concesionarii sau alţi utilizatori de terenuri să aibă unele practici care nu sunt sustenabile. Bunul management încurajează cultivarea şi recoltarea foarte restrictivă fără a lăsa deşeuri nedorite sau copaci restanţi în special în păsurile tropicale. Orice ţară ce doreşte să-şi rezolve pierderile sale de păsuri şi să-şi asigure un profit economic din păduri în viitor trebuie să întreprindă următorii paşi: 1)Să legifereze legi speciale pentru păduri sau politici forestiere de bază care să stabilească precis obiectivele managementului sustenabil pe termen lung al păsurilor. 2)Să întocmească şi să respecte reglementările pentru păduri sau ghiduri de management. 3) Să aloce suficiente resurse financiare şi umane pentru activităţile necesare. Mulţi oameni din mediul rural trăiesc în arii cu mediul înconjurător degradate unde programele de dezvoltare au fost incapabile să le rezolve problemele. Unii s-au deplasat în alte zone urbane iar alţii au fost împinşi către zonele sălbatice despădurind noile arii pentru a crea pământ agricol. P l a nt a r e a î n loc u r i n o i. Compromisul între distrugerea completă a pădurilor şi completa conservarea lor poate să permită:  Folosirea reglementată a pădurilor pentru cultivare, locuire sau vânătoare;  Protecţia voluntară şi intenţionată a pădurilor sau a speciilor anume prin desemnarea ariilor pentru rezervaţii sau pacuri naţionale;  Îmbogăţirea pădurilor cu specii din alte locuri. Re î m pă d ur ir e a Multe probleme pot fi rezolvate înaintea începerii unui program de reîmpădurire. De exemplu, ce tipuri de arbori sunt necesare şi cui vor

54

aduce beneficii? Unele programe de reîmpădurire din Africa de vest au permis înlăturarea unor specii bogat reprezentate pentru crearea de plantaţii, proces ce din nefericire a eliminat multe produse ne-forestiere folosite de populaţia locală. Unele din proiectele de reîmpădurire nu au fost atât de productive pe cât s-a aşteptat. I n s t r u me n t el e po l i t ic i l o r s i l vi c u lt u r i i Discuţiile din Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător şi a Dezvoltării (UNCED), ţinută la Rio de Janeiro şi deseori numită Summitul Pământului, a condus la enunţarea “Principiilor Pădurii” primul consens global asupra politicilor forestiere. Acest document ne-obligatoriu recunoaşte importanţa tipurilor de păduri pentru conservarea tuturor formelor de viaţă ca şi pentru folosirea complementară şi multiplă a pădurilor. Instrumentele de evaluare a impactului Înscrierea pădurilor existente şi compararea datelor din o serie de studii poate demonstra extinderea şi rata de despădurire. Ariile de reîmpădurire şi numărul de arbori plantaţi trebuie să fie înregistate şi succesul trebuie urmat de repetări în timp pentru a se stabili eficacitatea programelor de reîmpădurire. Studiile socio-economice pot sprijini evaluarea dacă nevoile comunităţii de produse forestiere s-au schimbat sau nu. Bibliografie: 1. Disaster Management Center, Natural Hazards: Causes and Effects, University of Wisconsin, 1986. 2. FAO, Forest Resources Assessment 1990: Global Synthesis, FAO Forestry Paper 124, Rome, 1995. 3. Gomez-Pompa, A., T.C. Whitmore and M. Hadley, editors, Rain Forest Regeneration and Management, UNESCO, Parthenon Publishing, Paris, 1991. 4. Grainger, Alan, The Threatening Desert: Controlling Desertification, Earthscan Publications, London, 1990. 5. Raiford, William N., “Social Forestry: An Answer to Deforestation?” in World Development, UNDP, November 1988. 6. Shane, Douglas R., Hoofprints on the Forest, Institute for the Study of Human Issues, Philadelphia, PA, 1986.

55

7. World Resources 1992-93, The World Resources Institute, UNEP and UNDP, Oxford University Press, 1992. 8. World Resources 1988-89, World Resources Institute, Baxic Books, Inc. New York, 1988. 9. World Resources 1996-97, World Resources Institute, Oxford University Press, 1996. 10. World Resources 1996-97, The World Resources Institute, UNEP, UNDP and The World Bank, Oxford University Press, 1996. 4. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE MANAGEMENT AL RISCULUI DE INUNDAŢII ”Toţi cei care ar putea avea de suferit de pe urma inundaţiilor trebuie să îşi asume responsabilitatea de a nu se expune fără măsuri de precauţie riscului la inundaţii şi nici să contribuie la sporirea acestui risc.”

1. INTRODUCERE

Inundaţiile constituie fenomene naturale şi sunt o componentă a ciclului hidrologic natural al Pământului. Inundaţiile şi în special marile inundaţii constituie unele dintre fenomenele naturale care au marcat şi marchează profund dezvoltarea societăţii umane, ele fiind din punct de vedere geografic cele mai răspândite dezastre de pe glob şi totodată şi cele mai mari producătoare de pagube şi victime omeneşti. În acelaşi timp, marile inundaţii au constituit factorul declanşator şi catalizatorul unor mari schimbări în modul de abordare a acestui fenomen, de la acceptarea inundaţiilor ca pe un capriciu al naturii, la încercarea omului de a se opune naturii prin abordări de genul lupta împotriva inundaţiilor, la cele de apărare împotriva inundaţiilor şi până nu cu mult timp în urmă la prevenirea inundaţiilor. Inundaţiile produse în numeroase ţări în ultimii 5 - 10 ani şi consecinţele ce le- au urmat, au condus, pe fondul unei creşteri a responsabilităţii sociale la o nouă abordare, aceea de management al riscului la inundaţii, abordare în care conştientizarea şi implicarea comunităţilor umane au un rol esenţial în evitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi reducerea pagubelor. Această abordare este astăzi cvasi generală şi este aceea care a deschis calea spre a face faţă provocărilor

56

viitoare prin introducerea unor noi concepte cum sunt mai mult spaţiu pentru râuri sau convieţuirea cu viiturile şi mai ales prin asimilarea conceptului dezvoltării durabile în managementul riscului la inundaţii. Practica mondială a demonstrat că apariţia inundaţiilor nu poate fi evitată, însă ele pot fi gestionate, iar efectele lor pot fi reduse printr-un proces sistematic care conduce la un şir de măsuri şi acţiuni menite să contribuie la diminuarea riscului asociat acestor fenomene. Managementul inundaţiilor este uşurat de faptul că locul lor de manifestare este predictibil şi adesea este posibilă o avertizare prealabilă, iar în mod obişnuit este posibil să se precizeze şi cine şi ce va fi afectat de inundaţii. Managementul riscului la inundaţii înseamnă aplicarea unor politici, proceduri şi practici având ca obiective identificarea riscurilor, analiza şi evaluarea lor, tratarea, monitorizarea şi reevaluarea riscurilor în vederea reducerii acestora astfel încât comunităţile umane, toţi cetăţenii, să poată trăi, munci şi să-şi satisfacă nevoile şi aspiraţiile într-un mediu fizic şi social durabil. Riscul la inundaţii este caracterizat prin natura şi probabilitatea sa de producere, gradul de expunere al receptorilor (numărul populatiei şi al bunurilor), susceptibilitatea la inundaţii a receptorilor şi valoarea acestora,rezultând implicit că pentru reducerea riscului trebuie acţionat asupra acestor caracteristici ale sale. Problema esenţială în managementul riscului la inundaţii este aceea a riscului acceptat de populaţie şi decidenţi, ştiut fiind că nu există o protecţie totală împotriva inundaţiilor (risc zero), după cum nu există nici un consens asupra riscului acceptabil. În consecinţă, riscul acceptabil trebuie să fie rezultatul unui echilibru între riscul şi beneficiile atribuite unei activităţi ca urmare a reducerii riscului la inundaţii sau a unei reglementări guvernamentale. Diminuarea pagubelor şi a pierderilor de vieţi omeneşti ca urmare a inundaţiilor nu depinde numai de acţiunile de răspuns întreprinse în timpul inundaţiilor, acţiuni abordate uneori separat, sub denumirea de managementul situaţiilor de urgenţă. Diminuarea consecinţelor inundaţiilor este rezultatul unei combinaţii ample, dintre măsurile şi acţiunile premergătoare producerii fenomenului, cele de management din timpul desfăşurării inundaţiilor şi cele întreprinse post inundaţii (de reconstrucţie şi învăţăminte deprinse ca urmare a producerii fenomenului). Ca urmare, la nivel mondial se utilizează noţiunea mai completă de management al inundaţiilor care include atat

57

managementul riscului la inundaţii cât şi managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii. Pentru ca eforturile guvernului, ale autorităţilor şi agenţiilor competente, ale comunităţii, să fie coordonate şi să aibă ca efect o comunitate pregătită să facă faţă fenomenului de inundaţii, gestionarea inundaţiilor trebuie abordată într-o manieră integrată. Într-o abordare comprehensivă, managementului inundaţiilor constau din:

principalele

activităţi

ale

a. Activităţi preventive (de prevenire, de protecţie şi de pregătire). Aceste acţiuni sunt concentrate spre prevenirea/diminuarea pagubelor potenţiale generate de inundaţii prin: • evitarea construcţiei de locuinţe şi de obiective sociale, culturale şi/sau economice în zonele potenţial inundabile, cu prezentarea în documentaţiile de urbanism a datelor privind efectele inundaţiilor anterioare; adaptarea dezvoltărilor viitoare la condiţiile de risc la inundaţii; promovarea unor practici adecvate de utilizare a terenurilor şi a terenurilor agricole şi silvice; • realizarea de măsuri structurale de protecţie, inclusiv în zona podurilor şi podeţelor; • realizarea de măsuri nestructurale (controlul utilizării albiilor minore , elaborarea planurilor bazinale de reducere a riscului la inundaţii şi a programelor de măsuri; introducerea sistemelor de asigurări etc.); • identificarea de detaliu, delimitarea geografică a zonelor de risc natural la inundaţii de pe teritoriul unităţii administrativ – teritoriale, înscrierea acestor zone în planurile de urbanism general şi prevederea în regulamentele de urbanism a măsurilor specifice privind prevenirea şi atenuarea riscului la inundaţii, realizarea construcţiilor şi utilizarea terenurilor; • implementarea sistemelor de prognoză, avertizare şi alarmare pentru cazuri de inundaţii; • întreţinerea infrastructurilor existente de protecţie împotriva inundaţiilor şi a albiilor cursurilor de apă; • Execuţia lucrărilor de protecţie împotriva afuierilor albiilor râurilor în zona podurilor şi podeţelor existente; • comunicarea cu populaţia şi educarea ei în privinţa riscului la inundaţii şi a modului ei de a acţiona în situaţii de urgenţă.

58

b. Activităţi de management operativ (managementul situaţiilor de urgenţă) ce se întreprind în timpul desfăşurării fenomenului de inundaţii: • detectarea posibilităţii formării viiturilor şi a inundaţiilor probabile; • prognozarea evoluţiei şi propagării viiturilor în lungul cursurilor de apă; • avertizarea autorităţilor şi a populaţiei asupra întinderii, severităţii şi a timpului de apariţie al inundaţiilor; • organizarea şi acţiuni de răspuns ale autorităţilor şi ale populaţiei pentru situaţii de urgenţă; • asigurarea de resurse (materiale, financiare, umane) la nivel judeţean pentru intervenţia operativă; • activarea instituţiilor operaţionale, mobilizarea resurselor etc. c. Activităţi ce se întreprind după trecerea fenomenului de inundaţii: • ajutorarea pentru satisfacerea necesităţilor imediate ale populaţiei afectate de dezastru şi revenirea la viaţa normală; • reconstrucţia clădirilor avariate, a infrastructurilor şi a celor din sistemul de protecţie împotriva inundaţiilor; • revizuirea activităţilor de management al inundaţiilor în vederea îmbunătăţirii procesului de planificare a intervenţiei pentru a face faţă unor evenimente viitoare în zona afectată, precum şi în alte zone. 2. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE MANAGEMENT AL RISCULUI LA INUNDAŢII Necesitatea strategiei Acţiunile şi măsurile pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti şi a pagubelor produse de inundaţii se desfăşoară pe teritoriul României de peste 200 de ani. În prezent sunt în funcţiune numeroase sisteme de lucrări de protecţie a populaţiei şi a bunurilor, concretizate în principal prin: • diguri, a căror lungime desfăşurată măsoară 9920 km; • regularizări de albii însumând 6300 km;

59

• 217 lacuri de acumulare nepermanente amplasate în toate bazinele şi spaţiile hidrografice şi dispunând de volume de atenuare a viiturilor de 893 mil.m3; • 1232 lacuri de acumulare permanente care pe lângă volumele necesare satisfacerii cerinţelor de apă ale folosinţelor dispun şi de volume pentru atenuarea viiturilor însumând 2017 mil.m3. Cu toate acestea, viiturile repetate şi intense şi inundaţiile asociate acestora au rămas o caracteristică esenţială a cursurilor noastre de apă. Anual se inundă zeci de mii de hectare de terenuri. Anual îşi pierd viaţa datorită inundaţiilor în medie 8 locuitori, iar pagubele medii multianuale produse de inundaţii depăşesc 100 mil.Euro. Deşi cauzele acestor consecinţe sunt complexe şi variate totuşi unele sunt evidente: • intensificarea utilizării terenurilor şi creşterea valorii economice a zonelor periclitate; • creşterea vulnerabilităţii clădirilor şi infrastructurilor; • deficienţe de concepţie şi de construcţie ale unor măsuri de protecţie; • un grad de protecţie asigurat apropiat de valoarea minimă; • neglijenţe în privinţa întreţinerii şi exploatării unor lucrări de protecţie şi a albiilor cursurilor de apă; • variabilitatea climatică tot mai accentuată manifestată prin creşterea frecvenţei fenomenelor meteorologice extreme, posibile semnale ale unor schimbări climatice. Inundaţiile produse în anul 2005 au scos în evidenţă atât anumite slăbiciuni ale tehnicilor utilizate pentru protecţia împotriva inundaţiilor, cât şi a capacităţii de răspuns pentru gestionarea fenomenului. Recentele inundaţii au scos, de asemenea, în evidenţă, vulnerabilitatea comunităţilor umane expuse riscului, manifestată prin slaba lor capacitate de a putea absorbi efectele fenomenului şi de a se reface după trecerea acestuia. Toate acestea sunt argumente pentru a schimba optica asupra modului de abordare a problemelor inundaţiilor şi a trece de la conceptul de acţiune de tip pasiv, la conceptul de acţiune activă în vederea reducerii pagubelor potenţiale şi a vulnerabilităţii receptorilor de risc la inundaţii. Mai sunt şi alte argumente în favoarea elaborării unei strategii de management al inundaţiilor cum ar fi:

60

• creşterea riscului la inundaţii datorită modului de utilizare a terenurilor şi a schimbărilor climatice deja manifeste trebuie recunoscute şi înţelese pe deplin şi luate în considerare în schemele de management al riscului şi în deciziile de planificare; • necesitatea adoptării unei abordări strategice privind managementul riscului la inundaţii având ca obiectiv orientarea resurselor către acele zone unde riscul la inundaţii poate fi efectiv redus; • necesitatea adoptării unor măsuri de protecţie a mediului, în principal a vieţilor umane şi a bunurilor de valoare prin intermediul unui minim de măsuri structurale şi adoptarea cu preponderenţă a măsurilor nestructurale, preventive; • necesitatea abordării holistice a fenomenului de inundaţii la nivel de bazin hidrografic prin promovarea unei dezvoltări coordonate şi un management integrat al activităţilor privind apa, terenurile şi resursele adiacente: transporturile, dezvoltarea urbană şi conservarea naturii; • riscul la inundaţii asupra vieţii şi activităţilor umane poate fi minimizat şi printr-o dezvoltare controlată a zonelor de inundabilitate cum ar fi: delimitarea zonelor inundabile (hărţile de risc), reglementarea utilizării terenurilor, planuri de amenajare a teritoriului, prezervarea unor spaţii de mobilitate a cursurilor de apă; • necesitatea ca toţi cei care ar putea avea de suferit de pe urma inundaţiilor să-şi asume responsabilitatea de a nu se expune fără măsuri de precautie la riscul de inundatii si de a nu contribui la agravarea acestui risc. 2.2. Scopul strategiei Strategia Naţională de management al riscului la inundaţii are drept scop reducerea impactului produs de inundaţii asupra populaţiei şi a bunurilor printr-o planificare adecvată şi printr-o politică care să corespundă standardelor şi asteptărilor comunităţilor umane, în condiţiile protecţiei mediului. Strategia de management al inundaţiilor formează documentul cadru pentru pregătirea şi adoptarea unor măsuri şi acţiuni specifice vizând: • cunoaşterea riscului la inundaţii; • monitorizarea fenomenului de inundaţii; • informarea populaţiei;

61

• amenajare • • •

considerarea riscului la inundaţii în toate activităţile de a teritoriului; adoptarea de măsuri preventive; pregătirea pentu situaţii de urgenţă; reconstrucţia şi învăţarea din experienţa anterioară.

Ea constituie totodată baza pentru ca administraţia centrală şi locală să poată alege măsurile specifice de protecţie împotriva inundaţiilor şi de dezvoltare regională. Strategia defineşte, de asemenea, responsabilităţile specifice în plan operaţional şi de reglementare ale autorităţilor administraţiei centrale şi locale, ale populaţiei şi agenţilor economici, ale indivizilor, precum şi modul lor de cooperare care să permită un acord comun, concertat, asupra complexelor probleme asociate inundaţiilor şi o implicare autentică a tuturor în cadrul responsabilităţilor ce le revin. 2.3. Principiile strategiei Prezenta strategie are la bază urmatoarele principii: • principiul dezvoltării durabile semnificând faptul că trebuie adoptate astfel de acţiuni încât impactul inundaţiilor să fie suportabil din punct de vedere economic, ecologic şi social: • acceptabilitatea economică presupune eficienţă, respectiv abordarea costurilor ţinând cont de riscul asumat ce trebuie definit de către guvern şi optimizarea acţiunilor; • acceptabilitatea socială presupune realizarea unei protecţii corespunzătoare, respectarea legii, echitate şi prosperitate, aspecte ce asigură echilibrul şi coeziunea socială; • acceptabilitatea ecologică este măsurată prin gradul de autoreglare, dinamica şi diversitatea ecosistemelor afectate de inundaţii. • abordarea strategică pentru o perioadă de timp, astfel încât să poată fi luate în considerare eventualele schimbări posibile în frecvenţa şi vulnerabilitatea la inundaţii, precum şi a altor aspecte posibile; • simplitatea şi transparenţa: strategia de management al riscului la inundaţii va conduce la diminuarea riscului producerii de victime omeneşti şi a pagubelor generate de inundaţii numai printr-o acţiune comună a administraţiei centrale şi locale, a comunităţilor locale,

62

printr-o mai bună înţelegere a riscului la inundaţii, prin implicarea populaţiei, a şcolii, a bisericii, precum şi a mass-media; • abordarea bazinală a problemei inundaţiilor prin introducerea conceptului de planuri de gestionare a riscului la inundaţii la nivel de bazin hidrografic şi a unor programe de măsuri elaborate în concordanţă cu prevederile Directivei Cadru privind Apa; • abordarea interdisciplinară a problemei inundaţiilor; toate aspectele relevante ale gestionării apelor, amenajării teritoriului, utilizării terenurilor, agriculturii, transporturilor şi dezvoltării urbane, conservarea naturii, trebuie abordate împreună atât la nivel naţional, cât şi la cel regional şi local; • principiul solidarităţii, potrivit căruia măsurile de protecţie împotriva inundaţiilor adoptate de unii nu trebuie să compromită capacitatea altora situaţi în amonte sau în aval de a-şi adopta propriile măsuri; •

menţinerea unui echilibru între măsurile şi acţiunile preventive, cele de răspuns şi cele de reconstrucţie după trecerea fenomenului de inundaţii prin utilizarea planurilor de amenajare a teritoriului, a măsurilor structurale şi nestructurale, a măsurilor biologice ca şi a planurilor de intervenţie pentru situaţii de urgenţă; • aplicarea celor mai bune practici propuse de Uniunea Europeană şi de Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa privind măsurile preventive împotriva inundaţiilor, de protecţie şi diminuare a efectelor lor având ca principii: • apa este parte a unui întreg, sintagma care exprimă faptul că ea este parte a ciclului hidrologic natural şi că circulaţia apei pe suprafaţa scoarţei terestre este la originea unei mari diversităţi a ecosistemelor şi a utilizării terenurilor şi ca urmare ea trebuie luată în considerare în toate politicile sectoriale; • acumulaţi apa, exprimând faptul că apa trebuie stocată cât mai mult posibil în bazinele hidrografice în care se formează şi în lungul cursului de apă din bazin; • mai mult spatiu pentru râuri (lasaţi râurile să curgă) exprimând faptul că râul trebuie lăsat să curgă astfel încât viiturile să se poată scurge încet spre aval, fără a prezenta nici un pericol; • convieţuirea cu viiturile: locuirea într-o zonă inundabilă prezintă anumite riscuri; în pofida oricăror măsuri de protecţie împotriva inundaţiilor, un anumit risc tot mai rămâne şi ca urmare trebuie învăţat a trăi cu acest risc.

63

• acţiuni concertate şi integrate pe întreaga suprafaţă a bazinului hidrografic constituie o condiţie prealabilă pentru succesul oricărei strategii şi al oricărui plan de reducere a riscului la inundaţii; • cooperarea în reducerea riscului la inundaţii în condiţiile reglementărilor internaţionale privind râurile transfrontieră, în concordanţă cu geomorfologia teritoriului României şi a poziţiei sale geografice. Obiectivele strategiei O b i ec t i ve g e n e ra l e Obiectivele Strategiei Naţionale de management al riscului la inundaţii sunt obiective economice, sociale şi de mediu. Obiectivele economice urmăresc protecţia împotriva inundaţiilor a infrastructurii economice existente şi garantarea satisfacerii oportunităţilor economice ale generaţiilor viitoare. Obiectivele sociale au în vedere protecţia populaţiei şi a comunităţilor umane împotriva inundaţiilor prin asigurarea unui nivel acceptabil de protecţie a populaţiei. Obiectivele de mediu urmăresc ca prin realizarea strategiei de management al inundaţiilor să se atingă obiectivele socio – economice cu păstrarea unui echilibru între dezvoltarea economico – socială şi obiectivele de mediu. Sintetic, obiectivele generale ale strategiei de management al inundaţiilor sunt: a) creşterea calităţii vietii prin reducerea pagubelor produse ca urmare a inundaţiilor, dar fiind pregătiţi pentru producerea unor alte asemenea fenomene; b) diminuarea impactului măsurilor de management al riscului (la scara temporală şi spaţială) asupra sistemelor ecologice; c) utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea, întreţinerea şi exploatarea infrastructurilor şi a măsurilor de reducere a riscului la inundaţii; d) menţinerea unor activităţi economice corespunzătoare (agricole, industriale, comerciale, de locuit şi agrement) în zonele inundabile.

64

O b i ec t i ve s p e c if i c e Obiectivele economice ale strategiei • prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundaţii a zonelor populate, a obiectivelor economice şi a bunurilor; • prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundaţii a infrastructurilor existente; • prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundaţii a terenurilor agricole cultivate. Obiectivele sociale ale strategiei • prevenirea şi minimizarea riscului la inundaţii a populaţiei şi a comunităţilor umane; • prevenirea şi minimizarea riscului la inundaţii al bunurilor publice/comunitare (spitale, policlinici, şcoli, etc.) şi a zonelor recreaţionale; • prevenirea apariţiei de epidemii sau minimizarea deteriorării stării de sănătate a populaţiei ca urmare a impactului fenomenului de inundaţii şi a poluării asociate acestuia; • asigurarea că infrastructurile critice (poduri, podeţe, punţi, aeroporturi) rămân accesibile în timpul inundaţiilor extreme. Obiectivele de mediu ale strategiei: • satisfacerea cerinţelor Directivei Cadru privind Apa a Uniunii Europene; • evitarea alterării şi a influenţei antropice în geomorfologia bazinelor hidrografice; • prevenirea poluării cursurilor de apă şi a apelor subterane ca urmare a inundaţiilor şi a efectelor asociate lor asupra calităţii ecologice a cursurilor de apă; • protecţia şi îmbunătăţirea calităţii terenurilor, iar acolo unde este posibil încurajarea schimbărilor în practica agricolă pentru a

65

preveni sau minimiza scurgerea şi inundaţiile asociate ei ca urmare a unor lucrări agricole intensive; • protecţia şi conservarea bunurilor istorice, a monumentelor, a ariilor protejate şi a ecosistemelor; • protecţia şi îmbunătăţirea specificului mediului înconjurător şi a aspectului său estetic; • minimizarea sau prevenirea impactului schimbărilor climatice asupra producerii fenomenului de inundaţii.

Implementarea strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii P l a n ur i s i p r o g ra me Managementul inundaţiilor este o activitate intersectorială, multidisciplinară şi cuprinde managementul resurselor de apă, amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană, protecţia naturii, dezvoltarea agricolă şi silvică, protecţia infrastructurii de transport, a construcţiilor şi a zonelor turistice, protecţia individuală etc. – fiecărui sector revenindu-i realizarea unor acţiuni specifice. Adoptarea unor politici comune în aceste domenii şi planificate a fi realizate simultan sau corelat vor conduce la rezultate mult mai favorabile decât eforturile singulare. Aceste politici trebuie să vizeze atât reducerea pagubelor, prin măsuri şi acţiuni denumite măsuri pasive, care nu influenţează în nici un fel desfăşurarea fenomenului de inundaţii, dar reduc pagubele, cât şi prin măsuri de reducere a pericolului (măsuri active) cu efecte asupra derulării evenimentelor, influenţând probabilitatea lor de apariţie şi în special intensitatea evenimentelor. Activităţile de management al inundaţiilor se constituie într-o problemă de politică, de planuri şi programe de termen scurt, mediu şi lung, având ca scop protecţia vieţii, a bunurilor şi a mediului împotriva fenomenului de inundaţii. Acestea sunt: • Planul de Management al Riscului la Inundaţii, ce se elaborează la nivel de bazin sau spaţiu; • Programul Naţional de Prevenire, Protecţie şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor. Acest program se elaborează la nivelul teritoriului naţional şi are la bază planurile de management al riscurilor la inundaţii întocmite la nivel de bazin/spaţiu hidrografic;

66

• planuri bazinale, judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale de apărare împotriva inundaţiilor elaborate în conformitate cu prevederile legislaţiei existente în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi care se vor integra în prezenta strategie sub numele de planuri operative de intervenţie. A t r i b uţ i i ş i r es po n s a b i l it ăţ i Un bun management al riscului la inundaţii este rezultatul unor activităţi intersectoriale, interdisciplinare care cuprind managementul apelor, amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană, protecţia naturii, dezvoltarea agricolă şi silvică, protecţia infrastructurii de transport, protecţia construcţilor şi protecţia zonelor turistice, protecţia comunitară şi individuală, fiecărui sector revenindu-i atribuţii în realizarea unor activităţi specifice. Actorii implicaţi în managementul riscului la inundaţii au atribuţii şi responsabilităţi stabilite prin legi specifice sectorului de activitate. În consecinţă, în prezenta strategie sunt prezentate în cele ce urmează numai acele sarcini destinate prevenirii, protecţiei şi diminuării efectelor inundaţiilor care necesită realizarea corelată sau simultană a acţiunilor şi măsurilor destinate atingerii obiectivelor strategiei. Se face remarca că atribuţiile ce le revin factorilor implicaţi în timpul producerii fenomenului de inundaţii sunt prezentate foarte succint, ele făcând obiectul legislaţiei existente privind managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii. A. MINISTERUL MEDIULUI ŞI GOSPODĂRIRII APELOR Măsurile şi activităţile ce trebuie adoptate în sectorul de activitate al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor sunt de cea mai mare importanţă în reducerea riscului şi a pagubelor produse de inundaţii. Ele se diferenţiază în funcţie de etapa în care se realizează: înainte, în timpul sau după producerea fenomenului de inundaţii. Adaptarea acţiunilor, măsurilor şi soluţiilor de prevenire, de protecţie şi de pregătire preconizate trebuie să fie adecvate condiţiilor climatice actuale şi viitoare, precum şi a altor schimbări ce sar putea produce. a. Măsuri şi acţiuni preventive:

67

•

elaborarea Strategiei Naţionale de management al riscului la inundaţii; • elaborarea planurilor bazinale de management al riscului la inundaţii ca parte componentă a schemelor – cadru de amenajare şi gospodărire a apelor, valabile până cel mai tarziu la data de 31 decembrie 2009, respectiv a schemelor directoare pe bazine sau grupuri de bazine hidrografice ce se vor elabora până cel târziu la data de 31 decembrie 2009; • asigurarea de resurse (materiale, financiare, umane) la nivel judeţean pentru intervenţia operativă; • elaborarea Programului Naţional de Prevenire, Protecţie şi Diminuare a Efectelor Inundaţiilor, incluzând şi acţiunile şi măsurile pentru înlăturarea efectelor distructive apărute în albiile cursurilor de apă în zonele critice (poduri, podeţe, îngustări de albii); • elaborarea prognozelor meteorologice şi hidrologice şi a avertizărilor şi diseminarea acestora către autorităţi; • implementarea de noi sisteme informaţionale de colectare a datelor şi de avertizare – alarmare pentru cazuri de inundaţii; • introducerea unor sisteme de alarmare – avertizare a autorităţilor şi populaţiei pentru cazuri de incidente şi accidente la baraje aflate în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”; • controlul şi reglementarea utilizării albiilor şi a malurilor cursurilor de apă; • întreţinerea corespunzătoare a cursurilor de apă cadastrate; • întreţinerea infrastructurilor hidrotehnice şi asigurarea funcţionării lor în condiţii de siguranţă în exploatare; • coordonarea elaborării hărţilor de hazard şi a hărţilor de risc la inundaţii la nivelul bazinelor sau grupurilor de bazine hidrografice; • participarea la analiza şi evaluarea permanentă a pagubelor potenţiale ce le-ar putea produce inundaţiile infrastructurilor inginereşti de protecţie, infrastructurilor de transport, construcţii, turistice; • participarea la elaborarea unui sistem de comunicare şi educare a populaţiei în vederea cunoaşterii riscului la inundaţii, a consecinţelor acestuia şi a modului de comportare înainte, în timpul şi după trecerea fenomenului de inundaţii; • sprijinirea introducerii unui sistem de asigurări de bunuri şi persoane pentru cazuri de inundaţii care poate contribui activ la reducerea pagubelor potenţiale prin excluderea sau limitarea expunerii la

68

riscuri excesive, constituind totodată un mijloc de a face suportabilă convieţuirea cu inundaţiile; • elaborarea regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii, fenomene meteo periculoase şi accidente la construcţii hidrotehnice; • participarea la elaborarea planurilor operative de intervenţie în situaţii de urgenţă; • elaborarea periodică de analize privind gradul de protecţie asigurat de sistemele de protecţie existente şi sporirii acestuia; • elaborarea de propuneri de acte normative privind gradul de risc acceptabil la inundaţii, pentru populaţie, obiective social – economice şi de mediu; • responsabilitatea realizării şi implementării în conformitate cu legislaţia în vigoare a studiilor de fezabilitate şi a proiectelor de interes naţional pentru infrastructurile inginereşti destinate reducerii vârfurilor hidrografelor undelor de viitură şi a celorlalte proiecte de protecţie a populaţiei şi a bunurilor împotriva inundaţiilor şi de amenajare a cursurilor de apă; • responsabilitatea elaborării unor metodologii şi a conţinutului cadru al unor proiecte directive privind amenajarea cursurilor de apă pe care se produc viituri rapide; • reglementarea extragerii materialelor de construcţii din albiile cursurilor de apă prin menţinerea unui echilibru dinamic în timp şi spaţiu al hidrosistemului cursului de apă şi prin delimitarea unor spaţii de mobilitate ale albiilor cursurilor de apă; • introducerea de noi concepte de amenajare a cursurilor de apă, de renaturare a râurilor şi reconstruire a unor zone inundabile; • procurarea şi orientarea fondurilor necesare realizării măsurilor de gestionare a riscului la inundaţii prevăzute în proiectele de interes naţional. b. Măsuri şi acţiuni operaţionale pe timpul producerii fenomenului de inundaţii: • elaborarea prognozelor meteorologice şi hidrologice şi identificarea posibilităţilor de formare a viiturilor pe cursurile de apă; • prognoza evoluţiei propagării viiturilor în lungul cursurilor de apă; • avertizarea autorităţilor competente şi a populaţiei asupra întinderii, severităţii şi duratei inundaţiilor;

69

• activarea în cadrul instituţiilor pentru intervenţia de urgenţă în care este implicat în conformitate cu legislaţia existentă specifică; • activarea structurilor proprii implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice; • menţinerea integrităţtii şi funcţionalităţii infrastructurilor de protecţie împotriva inundaţiilor şi exercitarea controlului asupra stării acestora; • asigurarea surselor de aprovizionare cu apă a populaţiei racordate la sistemul centralizat de alimentare cu apă. c. Responsabilităţi după trecerea fenomenului de inundaţii: • analiza stării fizice şi funcţionale a infrastructurilor hidrotehnice de protecţie împotriva inundaţiilor şi adoptarea de măsuri pentru refacerea celor distruse sau avariate; • acţiuni pentru îndepărtarea obstacolelor din albiile minore ale cursurilor de apă şi asigurarea scurgerii normale a apelor; • elaborarea de tehnici, metode şi metodologii pentru evaluarea impactului economic, social şi de mediu produs de inundaţii; • revizuirea planurilor bazinale de management al riscului la inundaţii şi a celor operative de intervenţie; • participarea cu expertiză calificată la activităţile de reconstrucţie şi de înlăturare a efectelor dăunătoare mediului produse de inundaţii; • reconstrucţia şi regenerarea mediului înconjurător afectat de inundaţii; • revizuirea sistemelor de avertizare – alarmare după trecerea fenomenului de inundaţii. B. MINISTERUL DEZVOLTĂRII RURALE.

AGRICULTURII,

PĂDURILOR

ŞI

a. Măsuri şi acţiuni preventive: • zonarea teritoriului agricol şi introducerea practicilor unei agriculturi durabile; • analiza stării actuale şi funcţionalitatea lucrărilor de amenajare a torenţilor în sectoarele agricole şi silvice şi stabilirea

70

necesarului de lucrări pentru reabilitarea sistemelor existente de combatere a eroziunii solului şi de amenajare a torenţilor; • menţinerea în stare de funcţionare a infrastructurilor de protecţie împotriva inundaţiilor şi a celor de îmbunătăţiri funciare cu efecte asupra scurgerii sau evacuării apelor din teritoriile amenajate; • identificarea zonelor de risc la eroziune şi degradare a solului şi ierarhizarea lor în vederea promovării de noi lucrări antierozionale şi de combatere a degradării terenurilor; • amenajarea bazinelor hidrografice torenţiale şi de reducere a eroziunii solului din patrimoniul agricol şi silvic pe baza unui plan de amenajare concordat cu planurile bazinale de gestionare a riscului la inundaţii; • acţiuni de împădurire a zonelor de formare a viiturilor, a zonelor inundabile, a luncilor râurilor; • exploatarea judicioasă a pădurilor existente şi realizarea de noi suprafeţe împădurite pentru reducerea debitelor maxime; • planificarea corelată cu planul bazinal de management al riscului la inundaţii a realizării unor zone hidrologice speciale care să producă atenuarea undelor de viitură prin deversarea şi inundarea dirijată a unor terenuri; • realizarea de lucrări de ameliorare a terenurilor degradate în bazinele hidrografice torenţiale; • elaborarea unor ghiduri privind modul de utilizare a terenurilor din zonele agricole şi silvice pentru prevenirea producerii unor viituri rapide; • elaborarea unui ghid de utilizare şi management al terenurilor din zonele inundabile; • participarea la implementarea unui sistem de asigurări de bunuri şi persoane pentru cazuri de inundaţii. • stimularea deţinătorilor de terenuri agricole pentru a practica o agricultură durabilă; • finanţarea din fonduri publice a lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor; b. Măsuri în timpul producerii fenomenului de inundaţii: • supravegherea şi asigurarea funcţionării infrastructurilor de protecţie împotriva inundaţiilor şi a celor din bazinele hidrografice torenţiale; • asigurarea asistenţei sanitar – veterinare;

71

• participarea la acţiunile operative de intervenţie conform reglementărilor specifice existente privind managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii. c. Măsuri după trecerea inundaţiilor: • analiza modului de comportare a infrastructurilor inginereşti de protecţie împotriva inundaţiilor, a stării lor fizice şi funcţionale şi adoptarea de măsuri de refacere, reabilitare şi reconstrucţie; • analiza stării tehnice şi funcţionale a lucrărilor de amenajare a torenţilor şi de combatere a eroziunii solului şi adoptarea măsurilor de reabilitare, refacere sau reconstrucţie; • reanalizarea şi amendarea planurilor de amenajare a bazinelor hidrografice torenţiale şi de combatere a eroziunii solului. • finanţarea din fonduri publice a refacerii lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor afectate de viituri.

C. MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI a. Măsuri preventive: • elaborează şi supune spre aprobare cadrul legislativ privind amenajarea teritoriului, urbanismul şi siguranţa construcţiilor; • organizează elaborarea, avizarea şi aprobarea reglementărilor tehnice privind utilizarea terenurilor, amplasarea şi realizarea construcţiilor în zonele nundabile în vederea stabilirii prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism a modalităţilor de reducere a vulnerabilităţii acestor zone; • reanalizarea secţiunii de scurgere a podurilor şi podeţelor aflate în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi adoptarea de măsuri adevcate pentru asigurarea scurgerii debitelor de viitură, evitarea blocării lor cu plutitori sau gheaţă, măsuri de reducere a afuierilor albiilor râurilor în zona podurilor, întreţinerea albiilor minore în zona podurilor; • reanalizarea stării podurilor şi podeţelor aflate în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi măsuri de reparare a infrastructurilor şi suprastructurilor acestora;

72

• avizarea studiilor şi hărţilor de identificare a hazardurilor naturale, cutremure, alunecări de teren, inundaţii, conform competenţelor conferite de lege; • realizarea de studii şi proiecte privind inundabilitatea drumurilor naţionale, a căilor ferate şi a zonelor turistice aglomerate în vederea adoptării de acţiuni şi măsuri de reducere a riscului la inundaţii şi ierarhizarea acestora în funcţie de gravitatea situaţiei. b. Măsuri în timpul producerii fenomenului de inundaţii: • adoptarea de acţiuni şi măsuri şi mobilizarea resurselor pentru asigurarea circulaţiei pe drumurile naţionale şi pe calea ferată; • alte acţiunui şi măsuri din sectorul său de activitate ce-i revin din planurile operative de intervenţie conform legislaţiei existente privind managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii. c. Măsuri după producerea fenomenului: • analiza stării fizice şi funcţionale a infrastructurii de transport aflată în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi adoptarea de măsuri pentru repararea, reabilitarea şi reconstrucţia acestora; • verificarea actualizării în conformitate cu prevederile legale în vigoare de către autorităţile administraţiei publice a planurilor de amenajare a teritoriului în zonele afectate de inundaţii; • urmărirea actualizării hărţilor de risc la inundaţii de către autorităţile administraţiei locale şi avizarea acestora în conformitate cu prevederile legale; • procurarea fondurilor necesare pentru elaborarea de studii şi proiecte privind inundabilitatea infrastructurii de transport, a zonelor aglomerate şi a zonelor turistice sau pentru reconstrucţia acestora. D. MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR a. Măsuri şi acţiuni preventive: • monitorizarea pericolelor şi riscurilor specifice, precum şi a efectelor negative ale acestora;

73

• primirea şi diseminarea avertizărilor privind posibilitatea producerii inundaţiilor către autorităţile locale, comunităţi umane şi cetăţeni; • planificarea şi pregătirea resurselor şi serviciilor pentru intervenţia operativă; • participarea la elaborarea unor ghiduri/manuale conţinând activităţile, responsabilităţile autorităţilor locale în domeniul gestionării inundaţiilor şi a modului de acţionare înainte, în timpul şi după producerea inundaţiilor; • participarea la elaborarea unui sistem de comunicare şi de educare a populaţiei asupra riscului la inundaţii, a modului de acţionare înainte, în timpul şi după trecerea fenomenului de inundaţii şi asupra rolului protecţiei individuale în caz de inundaţii; • sprijinirea autorităţilor locale în vederea elaborării propriilor strategii de protecţie impotriva inundaţiilor; • editarea unor pliante personalizate pentru zonele inundabile conţinând un minim de informaţii privind riscul la inundaţii care să fie difuzate locuitorilor din aceste zone, inclusiv cu ocazia serviciilor curente asigurate de autorităţile locale şi de poliţie; • elaborarea unor planuri prealabile de orientare şi dirijare a circulaţiei pe drumurile publice în cazul producerii unor inudaţii potenţiale sau avariei unor structuri (poduri); b. Măsuri în timpul producerii inundaţiilor: Ministerului Administraţiei şi Internelor îi revin în gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice la inundaţii următoarele atribuţii conferite de legislaţia în vigoare: • diseminarea către autorităţile administraţiei publice locale a mesajelor de avertizare în caz de inundaţii şi avertizarea populaţiei prin sisteme şi mijloace tehnice de avertizare şi alarmare publică; • înfiinţarea unor centre de informare în zona inundată pe durata situaţiei de urgenţă care să îndeplinească şi funcţia de transmitere a avertizării individuale a cetăţenilor în cazul în care sistemele de înştiinţare – alarmare nu sunt disponibile; • căutarea, descarcerarea, salvarea persoanelor; • asigurarea împreună cu autorităţile administraţiei publice locale a măsurilor pentru evacuarea persoanelor sau bunurilor

74

periclitate potrivit planurilor întocmite, evidenţa populaţiei evacuate, asigurarea primirii şi cazării persoanelor evacuate, instalarea taberelor de evacuaţi, recepţia şi depozitarea bunurilor evacuate, securitatea şi paza zonelor evacuate; • participarea conform legislaţiei la asigurarea transportului forţelor şi mijloacelor de intervenţie, a persoanelor evacuate, asigurarea apei şi a hranei; • menţinerea şi restabilirea ordinii publice; • asigurarea asistenţei medicale pentru structurile de intervenţie operativă. c. Măsuri după trecerea inundaţiilor: • asigură securitatea şi paza perimetrelor de carantină; • reabilitarea zonei afectate pentru obiectivele din coordonarea / subordonarea sau de sub autoritatea Ministerului Administratiei si Internelor; • acordarea de ajutoare umanitare de primă necesitate pentru populaţia afectată; • participarea la elaborarea unor studii de evaluare a impactului economic, social şi de mediu ca urmare a inundaţiilor; • participarea la restaurarea funcţionării serviciilor esenţiale; • soluţionarea cererilor şi apelurilor populaţiei privind păstrarea ordinii şi apărarea vieţii şi a proprietăţii. E. MINISTERUL ECONOMIEI ŞI COMERŢULUI a. Măsuri preventive: • asigurarea funcţionării în siguranţă a infrastructurilor hidrotehnice aflate în administrarea agenţiilor din subordine; • implementarea sistemelor de avertizare-alarmare a autorităţilor şi a populaţiei din aval de baraje pentru cazuri de accidente sau incidente la acestea de către agenţii economici aflaţi în subordine; • informarea populaţiei situate în avalul barajelor asupra modului de comportare în caz de incidente sau accidente la barajele din administrarea agenţiilor din subordine;

75

• responsabilitatea elaborării de studii privind capacitatea de transport a albiilor cursurilor de apă din aval de barajele din administrare şi adoptarea de acţiuni şi măsuri pentru corelarea acestor capacităţi cu debitele evacuate din lacurile de acumulare de către agenţii economici aflaţi în subordine; • verificarea permanentă a stării de funcţionare în siguranţa în exploatare a barajelor şi a lacurilor de acumulare aflate în administrarea agenţiilor din subordine şi implementarea măsurilor de reparaţii, reabilitare, reconstrucţie sau abandonare. b. Măsuri în timpul producerii fenomenului de inundaţii: • aplicarea prevederilor regulamentelor de exploatare a barajelor şi lacurilor de acumulare în condiţii de viitură în conformitate cu regulamentele bazinale de exploatare corelată a lacurilor de acumulare din bazinul hidrografic în diverse scenarii de formare şi apariţie a viiturilor de către agenţii economici aflaţi în subordine; • supravegherea funcţionării în siguranţă a barajelor şi lacurilor de acumulare aflate în administrarea agenţiilor din subordine şi controlul respectării regulamentelor privind evacuarea debitelor maxime; • aplicarea prevederilor specifice din planurile operative de intervenţie prevăzute în legislaţia existenţa specifică privind gestionarea situaţiilor de urgenţă provocate de inundaţii. c. Măsuri după trecerea fenomenului de inundaţii: • repunerea în funcţiune a liniilor de transport a energiei electrice care au legătură directă cu asigurarea energiei electrice în zonele inundate, avariate, sau parţial distruse în aceste zone; priorităţile în alimentarea cu energie electrică vor fi în următoarea ordine: - alimentarea agenţilor economici care au activităţi pentru care lipsa energiei electrice poate provoca accidente cu periclitarea vieţilor omeneşti sau pagube materiale importante; - asigurarea integrităţii liniilor, staţiilor şi posturilor de transformare care sunt implicate direct în alimentarea cu energie electrică a punctelor unde se pot monta pompe pentru diminuarea efectelor inundaţiilor (avarierea imobilelor, infrastructurii, culturilor agricole, etc); - asigurarea energiei electrice instituţiilor care au legătură directă cu menţinerea stării de sănătate a populaţiei (spitale, creşe, grădiniţe,

76

şcoli, locuinţe şi spaţii de cazare provizorii cu asigurarea serviciilor adiacente: apă potabilă, căldură, hrană, etc.). • analiza modului de comportare şi a stării fizice şi funcţionale a infrastructurilor hidrotehnice aflate în administrarea agenţiilor din subordine şi adoptarea de măsuri de reparaţii, reabilitare sau reconstrucţie. F. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII a. Acţiuni preventive: • elaborarea unui ghid privind educarea şi comportamentul populaţiei din zonele cu risc pentru inundaţii (manevre de prim-ajutor ce se întreprind până la sosirea echipajelor de specialitate, realizarea unei rezerve minimale de materiale, efecte personale, alimente şi apă potabilă pentru subzistenţa în astfel de situaţii, comportament şi deprinderi pentru păstrarea şi menţinerea unei igiene individuale şi comunitare adecvate). • responsabilitatea elaborării unor studii pentru cunoaşterea stării de sănătate a populaţiei şi a persoanelor vulnerabile din comunităţile situate în zone potenţial inundabile; • constituirea punctelor de prim-ajutor, unde persoanele sinistrate se pot adresa pentru asistenţă medicală calificată preventivă şi curativă. b. Acţiuni în timpul desfăşurării fenomenului de inundaţii: • atribuţiile ce revin Ministerului Sănătăţii privind managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii; • adoptarea de măsuri antiepidemice; • controlul calităţii apei potabile; • asigurarea asistenţei psihologice pentru persoanele traumatizate ca urmare a producerii fenomenului de inundaţii. c. Măsuri după trecerea fenomenului: • monitorizarea calităţii apei, cu efectuarea de analize şi consultanţă de specialitate privind dezinfecţia fântânilor şi altor surse de apă;

77

• acordarea de asistenţă medicală şi asistenţă psihologică persoanelor afectate de inundaţii; • evaluarea stării de sănătate a colectivităţilor afectate şi adoptarea de măsuri de reabilitare şi refacere. G. MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII a. Acţiuni preventive: • lansarea de programe de cercetare – dezvoltare destinate managementului riscului la inundaţii, soluţionării unor aspecte privind influenţa schimbărilor climatice asupra ciclului hidrologic şi a măsurilor adecvate de adaptare la aceste schimbări; • elaborarea unor programe curriculare de educaţie şi formare în rândul copiilor şi tinerilor a unei mentalităţi de protecţie a apei, de înţelegere a fenomenelor de inundaţii şi de învăţare a modului de convieţuire cu acestea; • elaborarea unor cărţi şi jocuri pentru copii şi tineret destinate înţelegerii fenomenului de inundaţii, a riscului asociat acestora şi a modului de comportare înainte, în timpul şi după trecerea fenomenului; • lansarea unor proiecte şcolare cu premii, cu temă destinate perceperii corecte a cursului de apă ca pe un ecohidrosistem complex de mare importanţă pentru viaţa şi sănătatea omului. H. MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE • Avizarea indicatorilor tehnico – economici ai studiilor de fezabilitate pentru investiţiile care se supun aprobării Guvernului, având ca obiect managementul riscului la inundaţii şi care se realizează din fonduri publice, potrivit competenţei stabilite prin lege sau din creditele externe contractate sau garantate de stat, indiferent de valoarea acestora. I. CONSILIILE JUDEŢENE a. Acţiuni preventive: • elaborarea şi implementarea planurilor de amenajare a teritoriului în corelare cu prevederile prezentei strategii;

78

• identificarea zonelor inundabile de pe raza judeţului aflate în jurisdicţia lor; • elaborarea planurilor judeţene operative de apărare împotriva inundaţiilor în conformitate cu legislaţia specifică existentă privind managementul situaţiilor de urgenţă; • conducerea şi deciderea procedurilor de reglementare a utilizării terenurilor din zonele inundabile şi aplicarea legislaţiei naţionale în domeniul utilizării terenurilor din zonele inundabile; • elaborarea strategiei de protecţie împotriva inundaţiilor la nivel judeţean pe baza cunoaşterii vulnerabilităţii fizice, economice, culturale şi a sistemului de valori; • elaborarea unei carte privind riscul la inundaţii, destinată primăriilor, comunităţilor umane şi instituirea la nivel de judeţean a unui serviciu permanent de monitorizare a fenomenelor de inundaţii şi a consecinţelor acestora; • coordonarea activităţilor de elaborare a hărţilor de identificare a hazardurilor, a hărţilor de hazard şi a hărţilor de risc la inundaţii la nivel de judeţ, precum şi coordonarea elaborării acestor documentaţii la nivelul unităţilor administrativ –teritoriale componente; • aprobă organizarea protecţiei civile la nivelul unităţii administrativ- teritoriale, analizează anual şi ori de câte ori este nevoie activitatea desfăşurată şi adoptă măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia; • participă, potrivit legii, la asigurarea finanţării măsurilor şi a acţiunilor de protecţie civilă, precum şi a serviciilor de urgenţă şi a structurilor care au atribuţii legale în acest domeniu; • stabilesc, în condiţiile legii, taxe speciale pe linia protecţiei civile; • înfiinţează, în condiţiile legii şi cu avizul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, centre de formare şi evaluare a personalului din serviciile voluntare de urgenţă; • gestionează, depozitează, întreţin şi asigură conservarea aparaturii şi a materialelor de protecţie civilă prin serviciile specializate din subordine; • asigură spaţiile necesare funcţionării inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă corespunzătoare, paza şi securitatea acestora şi a centrelor operaţionale, precum şi spaşiile pentru depozitarea materialelor de intervenţie; • elaborarea planurilor de evacuare a persoanelor şi a bunurilor şi asigurarea utilităţilor necesare;

79

• organizarea consultării populaţiei comunităţilor umane în ceea ce priveşte strategia de dezvoltare regională ţinând seama de strategia naţională de gestionare a inundaţiilor şi a anchetelor corespunzătoare; • consultarea, înainte de adoptarea oricărei decizii a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale prevăzute de lege, în toate problemele care le privesc în mod direct potrivit legii şi preluarea punctelor de vedere oportune în conţinutul proiectelor actelor normative; • aprobă planurile anuale şi de perspectivă pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare destinate prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă; • întreprinderea de acţiuni pentru informarea, educarea şi pregătirea populaţiei privind modul de comportare înainte, în timpul şi după producerea fenomenului şi a rolului protecţiei individuale. b. Acţiuni în timpul producerii fenomenului de inundaţii: • acţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare privind managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii; • organizarea evacuării persoanelor din zona inundabilă şi asigurarea necesităţilor de hrană, medicamente şi asistenţă sanitară; • asigurarea ordinii publice, protecţia vieţii şi a proprietăţii; • coordonarea acţiunilor de ajutor a populaţiei din zonele afectate; • asigurarea fondurilor necesare activităţilor ce se demarează în această etapă; • aplicarea planurilor proprii de apărare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă datorate inundaţiilor, fenomenelor meteo periculoase sau accidentelor la construcţiile hidrotehnice. c. Acţiuni după trecerea fenomenului: • coordonarea acţiunilor pentru asigurarea hranei, îmbrăcămintei şi a locuirii temporare pentru persoanele afectate de inundaţii; • supravegherea stării de sănătate a populaţiei afectate şi a stării mediului afectat; • restabilirea serviciilor esenţiale;

80

• implementarea sistemului de acordare a ajutoarelor finnanciare; • gestionarea răspunsurilor la apelurile populaţiei; • revizuirea şi actualizarea planului de amenajare a teritoriului; • coordonarea activităţii de reconstrucţie şi revenirea la viaţa normală; • organizează elaborarea de studii de evaluare a pagubelor economice, sociale şi de mediu produse de inundaţii. J. CONSILIILE LOCALE (MUNICIPALE, ORĂŞENEŞTI ŞI COMUNALE) a. Acţiuni preventive: Protecţia împotriva inundaţiilor constituie o responsabilitate comună a autorităţilor centrale şi locale, a populaţiei şi a operatorilor economici. Autorităţile locale şi populaţia oricărei comunităţi umane expusă riscului la inundaţii trebuie să fie pregătite să facă faţă fenomenului de inundaţii, ele fiind primele care iau contact cu fenomenul şi să adopte propriile măsuri până la intervenţia autorităţilor centrale. • aprobă organizarea protecţiei civile la nivelul unităţii administrativ- teritoriale, analizează anual şi ori de câte ori este nevoie activitatea desfăşurată şi adoptă măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia; • participă, potrivit legii, la asigurarea finanţării măsurilor şi a acţiunilor de protecţie civilă, precum şi a serviciilor de urgenţă şi a structurilor care au atributii legale în acest domeniu; • stabilesc, în condiţiile legii, taxe speciale pe linia protecţiei civile; • înfiinţează, în condiţiile legii şi cu avizul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, centre de formare şi evaluare a personalului din serviciile voluntare de urgenţă; • gestionează, depozitează, întreţin şi asigură conservarea aparaturii şi a materialelor de protecţie civilă prin serviciile specializate din subordine; • asigură spaţiile necesare funcţionării inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă corespunzătoare, paza şi securitatea acestora şi a centrelor operaţionale, precum şi spaţiile pentru depozitarea materialelor de intervenţie;

81

• consultarea, înainte de adoptarea oricărei decizii a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale prevăzute de lege, în toate problemele care le privesc în mod direct potrivit legii şi preluarea punctelor de vedere oportune în conţinutul proiectelor actelor normative; • aprobă planurile anuale şi de perspectivă pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare destinate prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă; • autorităţile locale trebuie să se îngrijească să aibe elaborate planurile urbanistice generale ale localităţii, corelate cu prevederile hărţilor de hazard şi de risc natural şi să asigure respectarea prevederilor acestor documentaţii; • autorităţile locale trebuie să se îngrijească de elaborarea hărţilor de identificare a hazardurilor, a hărţilor de hazard şi a hărţilor de risc la inundaţii la nivelul unităţii administrativ – teritoriale; • stabilirea propriilor obiective de protecţie a populaţiei împotriva inundaţiilor şi stabilirea măsurilor de prevenire şi intervenţie în cazul producerii acestora; • asigurarea resurselor finaciare, umane şi materiale pentru prevenirea fenomenului de inundaţie, precum şi a celor necesare intervenţiei operative în cazul producerii acestuia; • determinarea necesităţilor comunităţii locale privind resursele mobilizabile, contribuţii în muncă, materiale de construcţii, mijloace de transport, contribuţii financiare în caz de inundaţii; • autorităţile locale sunt responsabile pentru mobilizarea populaţiei la acţiunile de apărare împotriva inundaţiilor şi organizarea de exerciţii / aplicaţii, sub conducerea organelor abilitate în vederea pregătirii intervenţiei operative, a evacuării, precum şi pentru diseminarea avertizărilor pentru cazuri de inundaţii, menţinerea legii şi a ordinei; • controlul utilizării albiilor şi malurilor cursurilor de apă necadastrate; • întreţinerea corespunzătoare a infrastructurilor hidrotehnice aflate în administraţia autorităţilor locale şi asigurarea funcţionării lor în siguranţă; • autorităţilor locale le revin responsabilităţi în ceea ce priveste informarea şi educarea populaţiei pentru situaţii de inundaţii, precum şi în implicarea acesteia în realizarea de proiecte de

82

protecţie împotriva inundaţiilor, protecţia naturii, gestionarea resurselor de apă etc.; • autorităţile locale sunt responsabile pentru asigurarea scurgerii apelor provenite din precipitaţii de pe micile cursuri de apă sau canale, şanturi, de pe raza lor de acţiune administrativă şi întreţinerea şi îmbunătăţirea capacităţiilor de transport ale albiilor micilor cursuri de apă ce traversează localităţile din jurisdicţia lor; • autorităţile locale trebuie să-şi asigure fondurile necesare pentru a-şi promova propriile opţiuni de protecţie locală împotriva inundaţiilor; • autorităţile locale trebuie să se implice în elaborarea planurilor de apărare împotriva inundaţiilor prevăzute în legislaţia existentă privind managementul situaţiilor de urgenţă a comunităţilor pe care le conduc, sa stabilească locurile de refugiu şi să asigure prevenirea şi minimizarea riscurilor la inundaţii a bunurilor publice/comunitare (spitale, policlinici, şcoli); • autorităţile locale poartă responsabilitatea respectării legislaţiei în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor în zonele inundabile; • implementarea prevederilor planurilor de amenajare a teritoriului şi decizii privind utilizarea terenurilor din zonele inundabile; • participarea la elaborarea hartilor de risc la inundatii; • organizarea acţiunilor de realizare a consensului între cei responsabili cu activităţile de protecţie împotriva inundaţiilor şi populaţie, realizarea unor grupuri de lucru pentru disemnarea celor mai bune practici în domeniul agricol şi silvic destinate a reduce riscul la inundaţii; • elaborarea propriei strategii şi a propriilor planuri de protecţie împotriva inundaţiilor; • organizarea unor registre de monitorizare permanentă a inundaţiilor şi a efectelor acestora; • reabilitarea capacităţii de evacuare a podurilor şi podeţelor de pe căile de comunicaţii aflate în jurisdicţia lor; • controlul utilizării terenurilor în conformitate cu planul de amenajare al teritoriului; • încheierea de convenţii de întrajutorare în caz de inundaţii cu localităţile învecinate.

83

b. Acţiuni în timpul producerii fenomenului de inundaţii: • activităţile cuprinse în legislaţia în vigoare privind managementul situaţiilor de urgenţă • menţinerea în stare de funcţionare a drumurilor judeţene şi a drumurilor de acces în zonele inundate; • asigurarea ordinei publice şi protecţia vieţii şi a bunurilor; • coordonarea acţiunilor de ajutor; • asigurarea asistenţei medicale; • evacuarea persoanelor în locuri dinainte stabilite şi asigurarea condiţiilor de trai; • coordonarea acţiunilor pentru asigurarea necesităţilor esenţiale ale persoanelor sau comunităţilor izolate; • asigurarea sănătăţii animalelor afectate de inundaţii; • organizarea şi instruirea grupurilor de voluntari în vederea participării la acţiunile de salvare-evacuare a populaţiei afectate de inundaţii. c. Acţiuni după trecerea fenomenului: • mobilizarea comunităţii la acţiunile privind activităţile de înlăturare a efectelor inundaţiilor, de refacere a locuinţelor şi gospodăriilor afectate de inundaţii; • mobilizarea comunităţii la acţiunile de aprovizionare cu hrană, îmbrăcăminte şi distribuirea acestora, precum şi pentru cazarea în locuinţe temporare; • acţiuni pentru restabilirea serviciilor de bază şi aprovizionarea cu hrană, îmbrăcăminte, asigurarea de locuinţe temporare şi a igienei; • asigurarea condiţiilor pentru asistenţă sanitară; • coordonarea activităţilor de reconstrucţie şi restaurare a activităţii normale; • organizarea activităţii de ajutor financiar; • gestionarea răspunsurilor la apelurile populaţiei; • revizuirea planurilor operative de apărare pentru situaţii de urgenţă; • elaborarea unor studii privind pagubele economice, sociale şi de mediu provocate de inundaţii.

84

K. COMUNITĂŢILE LOCALE • Stabilirea propriilor obiective de apărare împotriva inundaţiilor. • Clarificarea problemelor pe care inundaţiile le ridică în faţa comunităţii şi organizarea de dezbateri publice asupra soluţiilor propuse. • Elaborarea de studii socio-economice privind condiţiile economice, sociale, culturale şi de mediu ale comunităţii. • Participarea la acţiunile de protecţie şi de apărare împotriva inundaţiilor. • Cunoaşterea locurilor de refugiu, a depozitelor de alimente pentru cazuri de urgenţă. • Realizarea de locuinţe în zonele de risc la inundaţii după proiecte adecvate acestor zone (structură, subsoluri, număr de nivele, accese pentru o evacuare uşoară etc.). L. CETĂŢENII • Acceptarea faptului că locuirea într-o zonă inundabilă comportă riscuri. • Adoptarea de măsuri proprii pentru reducerea riscului la inundaţii la locuinţe şi anexe gospodăreşti cu respectarea cadrului legal privind construirea şi locuirea. • Respectarea, cunoaşterea şi aplicarea deciziilor organelor cu atribuţii şi responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă privind protecţia, intervenţia, evacuarea şi refacerea în cazul producerii inundaţiilor. • Participarea ca voluntari la acţiunile de salvare – evacuare a populaţiei afectate de inundaţii, precum şi la acţiunile de refacere. • Încheierea de asigurări pentru cazuri de inundaţii. • Cunoaşterea modului de comportare înainte, în timpul şi după trecerea inundaţiilor. 3. INFORMAREA ŞI EDUCAREA POPULAŢIEI În această acţiune trebuie să se implice toate autorităţile, societatea civilă, cetăţenii.

85

• În vederea informării şi educării populaţiei în problemele inundaţiilor, autorităţile cu atribuţii şi responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă provovate de inundaţii vor elabora ghiduri, îndrumare, pliante, afişe ce vor cuprinde informaţii asupra cauzelor producerii inundaţiilor, a modalităţilor de prevenire a acestora, precum şi a acţiunilor de protecţie şi intervenţie individuală şi de grup. • Distribuţia materialelor informative referitoare la prevenirea şi protecţia populaţiei în caz de inundaţii se face prin grija autorităţilor administraţiei publice locale cu participarea activă a instituţiilor de cult şi de învăţământ. • În zonele expuse riscului la inundaţii trebuie utilizate forme speciale de comunicare cu populaţia, de educare a acesteia în care trebuie să se implice toate instituţiile statului şi ale comunităţii. • Populaţia trebuie învăţată cum să se comporte înainte de inundaţii, în timpul acestora, în timpul evacuării şi după trecerea fenomenului. Ideea de bază trebuie să fie aceea că fiecare comunitate situată într- o zonă inundabilă trebuie să fie adaptată inundaţiilor, pornind de la ideea că vieţuirea într-o zonă inundabilă atrage în mod inevitabil consecinţe. • În vederea adaptării la inundaţii a comunităţii trebuie realizate campanii de informare adaptate pe nevoile comunităţii. 4. TRANSMITEREA ŞI RECEPŢIONAREA MESAJELOR DE AVERTIZARE PENTRU CAZURI DE INUNDAŢII Un loc aparte în managementul riscului la inundaţii îl joacă modul în care sunt transmise şi recepţionate mesajele de avertizare. Experienţa inundaţiilor produse în România în anul 2005, au dovedit cu prisosinţă acest lucru. Mesajele trebuie să precizeze clar şi concis ce se întamplă şi unde, ce semnficaţie au ele pentru populaţia ţintă şi ce trebuie ea să facă. Aceste mesaje constituie legatura critica în informaţia comunicată privind inundaţiile aşteptate. Ele constituie semnalul pentru cei expuşi riscului să treacă la acţiune înainte ca inundaţiile să se producă, ori să atingă niveluri critice. Un mesaj de avertizare converteşte o informaţie tehnică privind predicţia asupra inundaţiilor şi o traduce într-un mesaj pentru cei expuşi riscului. Pentru a avea succes şi populaţia să reacţioneze pozitiv el trebuie să provină de la o instituţie credibilă (de exemplu Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor), să fie atât informativ cât şi persuasiv şi clar pentru receptori. Eficacitatea mesajului

86

depinde foarte mult de natura comunităţii şi de cunoştinţele acesteia privind fenomenul de inundaţii. Populaţia unei comunităţi nu constituie un grup uniform care crede şi acţionează în acelaşi mod, cu aceleaşi valori, percepţii şi aşteptări. Există foarte multe populaţii, iar organismele responsabile pentru diseminarea avertizării trebuie să înţeleagă pe deplin cerinţele şi caracteristicile populaţiei specifice, sau a grupurilor din raza lor de acţiune. Populaţia diferă foarte mult din punct de vedere al experienţei privind inundaţiile, al stării financiare sau emoţionale ca şi al factorilor sociali (vârstă structura familială etc.). Construcţia unui mesaj de avertizare implică o adevarată artă a comunicării, iar specialiştii în mass-media pot fi de mare ajutor. Ei pot ajuta ca mesajul să fie: • scurt (spre exemplu la radio nu trebuie să depăşească 30 secunde de citit); • ordonat, astfel încât să constituie cea mai importantă ştire pentru populaţie; • limbajul utilizat să fie clar şi să se evite jargonul. Mesajul trebuie să fie persuasiv, adică să nască o anumită emoţie sau sentimente; limbajul trebuie să fie reţinut şi să nu fie agresiv în privinţa cauzelor inundaţiilor sau să creeze panică; tonul mesajului este deosebit de important. Mesajul trebuie să fie: • pozitiv, mai mult decât negativ, axat pe ce să facem decât pe ce să nu facem (spre exemplu: stai în casa decât nu-ţi părăsi locuinţa); • să sugereze acţiunea mai mult decât inacţiunea; • să invite la sociabilitate mai mult decât la izolare; • să fie viguros (spre exemplu: aceste inundaţii au capacitatea să spulbere vehiculele de pe şosea iar oamenii se pot îneca). Căile de diseminare a avertizării la inundaţii pot fi: • mesaje radio; • mesaje televizate (prezentat cu scris în mişcare, la ştiri sau în pauză); • ziare locale sau regionale; • telefon: • fax; • din uşă în uşă. Mesajele radio au numeroase dezavantaje mai ales în zonele metropolitane, deşi există numeroase posturi de radio. Mulţi nu aud

87

întregul mesaj; alte posturi aşteaptă anumite ore pentru a face comunicatul. Mesajele radio sunt foarte eficace pentru gospodine şi mai ales transmise înainte de micul dejun şi dimineaţa. Mai mult, în cazul radioului, nu există modalitatea de a afla cine a auzit mesajul, şi cine nu sau cine a auzit doar o parte din mesaj. Din aceste motive, cel mai eficace sistem de avertizare este cel specific, transmis personal, dar persoana trebuie să fie capabilă să relateze mesajul şi să fie credibilă. Un lucru deosebit de important în transmiterea mesajelor de avertizare îl constituie confirmarea. Problema este dificilă, iar cea mai bună soluţie o constituie confirmarea telefonică la Serviciul Special de Urgenţă sau la centrul de informare înfiinţat ad-hoc în zonă. 5. ASPECTE LEGISLATIVE • Elaborarea unui act normativ privind managementul fenomenului de inundaţii pentru protecţia populaţiei şi a bunurilor împotriva inundaţiilor care să concentreze toate prevederile legale existente, precum şi altele noi privind managementul fenomenului de inundaţii; se impune reglementarea ocupării terenurilor din zonele hidrologice destinate inundării dirijate şi a situaţiei lucrărilor de amenajare a torenţilor din cadrul domeniului privat. • Elaborarea unui act normativ pentru definirea proiectelor de interes naţional şi de interes local şi a modului lor de elaborare şi de finanţare. • Elaborarea unui act normativ pentru clasificarea obiectivelor din punct de vedere al gradului de protecţie la inundaţii ce trebuie asigurat sau a riscului social acceptat. • Elaborarea unui act normativ privind organizarea şi utilizarea terenurilor limitrofe albiilor minore ale cursurilor de apă cadastrate. • Actorii implicaţi în procesul de management al inundaţiilor sunt numeroşi, cu multe instituţii implicate, adesea cu interese divergente. Ca urmare, pentru a putea implementa prevederile strategiei apare ca necesară instituirea unei structuri guvernamentale, interministeriale care să asigure colaborarea „actorilor” şi coordonarea lor. • Elaborarea unui act normativ pentru reglementarea activităţilor de voluntariat pentru cazuri de inundaţii, dar şi pentru alte evenimente.

88

• Revizuirea legislaţiei existente în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.

DICŢIONAR DE TERMENI Risc Probabilitatea apariţiei unor pierderi/pagube. Riscul este caracterizat prin probabilitate, expunere şi vulnerabilitate. În practică, expunerea este adeseori încorporată în evaluarea consecinţelor, ca urmare riscul se consideră a avea două componente – probabilitatea de a se produce un eveniment şi consecinţele (impactul). Receptor de risc Entitate care poate fi afectată de un fenomen şi poate suferi pagube (populaţie, bunuri, habitate, etc.). Analiza riscului Metodologie de determinare obiectivă a riscului prin analiza şi combinarea probabilităţii de apariţie cu consecinţele. Evaluarea riscului Cuprinde identificarea, evaluarea şi interpretarea percepţiei riscului şi comparaţia cu riscul social acceptat în scopul orientării deciziilor şi acţiunilor în procesul de gestionare a riscului.

89

Reducerea riscului(diminuare) Acţiuni de reducere, fie a probabilităţii de producere, fie a expunerii sau a vulnerabilităţii receptorilor, fie a tuturor acestor factori. Vulnerabilitate Sensibilitatea unei comunităţi în faţa unui fenomen, susceptibilitate determinată de factori fizici, sociali, economici şi de mediu. Managementul riscului Aplicarea unor politici, proceduri şi practici având ca obiective identificarea riscului, analiza şi evaluarea lui, tratarea, monitorizarea şi reevaluarea riscului. Managementul inundaţiilor Include atât managementul riscului cât şi managementul situaţiilor de urgenţă. Managementul durabil al inundaţiilor Managementul riscului la inundaţii în contextul managementului integrat al resurselor de apă. Expunere Cuantificarea receptorilor care pot fi influenţaţi de producerea inundaţiilor (exemplu: numărul populaţiei, numărul şi tipul de bunuri, etc.). Consecinţe Efectul direct al unui fenomen, eveniment, incident sau accident (pierderi de vieţi omeneşti, răniţi, pierderi de bunuri, efecte de mediu etc.). Hărţi de risc Procese de stabilire a extinderii spaţiale a riscului (combinaţie a probabilităţilor şi a consecinţelor); harta de risc este o combinaţie între harta de hazard şi vulnerabilitate. Măsuri preventive Măuri şi acţiuni adoptate înainte de a se produce inundaţiile (de prevenire, protecţie şi de pregătire). Măsuri post inundaţii Măsuri şi acţiuni ce se adoptă după trecerea fenomenului de inundaţii în scopul remedierii situaţiei şi a evitării altor pagube viitoare. Răspuns Acţiuni şi măsuri de reacţie, de apărare, în condiţiile unei provocări.

5. PROMOVAREA PRINCIPIILOR DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN MANAGEMENTUL TRANSFRONTALIER AL SITUAŢIILOR DE CRIZĂ GENERATE DE INUNDAŢII ŞI DEZASTRE NATURALE

Noţiuni generale privind dezastrele Conform terminologiei adoptate de OCHA/ONU (Internationally ageed glossary of basic terms related to disaster management, UN, IDNDR, Geneva, 1992), prin dezastru (similar catastrofă) se înţelege:  Gravă întrerupere a funcţionării unei societăţi, generând pierderi umane, materiale sau modificări nefaste ale mediului, care nu poate fi refăcută prin resursele acesteia. Dezastrele se pot clasifica fie după modul de manifestare brutale sau agresive- fie după cauză (naturale sau antropice). O altă formă de a definii noţiunea de dezastru o reprezintă relaţia de mai jos: Dezastrele = Vulnerabilităţi + Hazard Vulnerabilităţi = urbanizare, degradarea mediului, lipsa de educaţie, creşterea populaţiei, fragilitatea economiei, sărăcie structuri de urgenţă birocratice, etc. Hazard = geologice (cutremure, erupţii vulcanice, alunecări de teren); climatice (cicloane, inundaţii, secetă); de mediu (poluarea mediului, epizootii, deşertificare, defrişare păduri); epidemii şi accidente industriale. Conform aceleiaşi terminologii, se mai definesc: Criza = situaţie internă sau externă a cărei evoluţie poate genera o ameninţare asupra valorilor, intereselor şi scopurilor prioritare ale părţilor implicate (separat sau împreună); Hazard = fenomen rar sau extrem de natură umană sau naturală care afectează viaţa, proprietăţile şi activitatea umană şi a cărei extindere poate duce la dezastre;

91

Accident = întâmplare neprevăzută, venită pe neaşteptate, curmând o situaţie normală având drept cauză activitatea umană; Accident complementar = accident care are loc pe timpul – sau după desfăşurarea unui dezastru natural, datorat acestuia. Definiţiile pentru fenomene naturale distructive de origine geologică sau meteorologică, ori îmbolnăvirea unui număr mare de persoane sau animale, produse în mod brusc, ca fenomene de masă sunt: Alunecare de teren= deplasare a rocilor care formează versanţii unor munţi sau dealuri, pantele unor lucrări de hidroamelioraţii sau a altor lucrări de îmbunătăţiri funciare; Cutremur= ruptură brutală a rocilor din scoarţa terestră, datorită mişcării plăcilor tectonice, care generează o mişcare vibratorie a solului ce poate duce la victime umane şi distrugeri; Epidemie= răspândirea în proporţii de masă a unei boli transmisibile la oameni; Epizootie= răspândirea în proporţii de masă a unei boli transmisibile la animale; Fenomene meteorologice periculoase= fenomene meteorologice care afectează violent zone relativ mari de teren pe termen lung, provocând pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale şi degradarea mediului ambiant; Inundaţie= acoperirea terenului cu un strat de apă în stagnare sau mişcare, care prin mărimea şi durata sa provoacă victime umane şi distrugeri materiale ce dereglează buna desfăşurare a activităţilor socialeconomice din zona afectată. Definiţii pentru evenimentele cu urmări deosebit de grave asupra mediului înconjurător provocate de accidente: Accident chimic = eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unei substanţe toxice pe timpul producerii, stocării sau transportului acesteia; Accident biologic= eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unui agent patogen pe timpul producerii, stocării, manipulării sau transportului acestuia; Accident nuclear = eveniment care afectează instalaţia nucleară şi poate provoca iradierea şi contaminarea personalului acesteia, populaţiei sau a mediului înconjurător peste limitele admise; Accident hidrotehnic = funcţionare defectuoasă a unei construcţii hidrotehnice, ce duce la pierderi de vieţi umane şi distrugeri materiale pe porţiunea în aval a acesteia;

92

Accidente majore la utilaje şi instalaţiile tehnologice periculoase = distrugerea sau avarierea unor utilaje şi instalaţii tehnologice, datorită neglijenţei umane, ducând la numeroase victime şi mari pierderi materiale; Accidente majore pe căile de comunicaţii = întreruperea temporară a circulaţiei, care generează distrugerea acestor căi, victime umane, animale, cât şi pagube materiale; Avarii majore la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii = distrugerea parţială a reţelelor de instalaţii şi telecomunicaţii datorită acţiunii umane sau naturale; Căderi de obiecte cosmice= pierderi umane sau distrugeri materiale generate de impactul produs asupra pământului de prăbuşirea unor sateliţi (alte instalaţii similare), meteoriţi, comete (similare); Incendii de masă = ardere declanşată natural sau artificial, în urma căreia se produc însemnate pierderi de vieţi umane, animale, precum şi pagube materiale; Etapele caracteristice evoluţiei unui dezastru

DEZASTRU

Căutare-salvare Ajutor de urgenţă

ACTIVITATEA

Evaluarea rapidă iniţială

Dezvoltare Reabilitare Reconstrucţia Evaluarea detaliată

Prognoză şi avertizare ETAPA PREDEZASTRU Ore/zile

ETAPA DE URGENŢĂ Zile/ săptămâni

ETAPA REABILITARE/ REFACERE Luni

TIMP

Figura

93

nr.1

Apărarea împotriva dezastrelor înseamnă: măsuri de prevenire şi pregătire pentru intervenţie; măsuri operative urgente de intervenţie după declanşarea fenomenelor periculoase cu urmări deosebit de grave; măsuri de intervenţie ulterioară pentru recuperare şi reabilitare. Scopurile apărării împotriva dezastrelor: reducerea (pe cât posibil evitarea) pierderilor posibile, generate de diferitele; asigurarea unei asistenţe prompte şi calificate a victimelor; realizarea unei refaceri economico-sociale cât mai rapide şi durabile. Etapele apărării împotriva dezastrelor: alarmare; declanşarea dezastrului; intervenţia; reabilitarea facilităţilor ec.-soc. afectate; dezvoltarea societăţii (prevenire a dezastrelor); pregătire (protecţie împotriva dezastrelor) pentru limitarea efectelor dezastrelor. Detaliat, pe fiecare tip de măsuri avem: Principalele măsuri de prevenire a dezastrelor: includerea problematicii privind apărarea împotriva dezastrelor în strategiile de dezvoltare ale societăţii la nivel central şi local; realizarea lucrărilor de apărare specifice fiecărui tip de hazard; optimizarea activităţii structurilor care asigură conducerea activităţii de apărare împotriva dezastrelor; dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniu. Principalele măsuri de protecţie împotriva dezastrelor: instruirea populaţiei privind normele de comportament în caz de dezastru; exerciţii şi aplicaţii cu forţele şi mijloacele destinate intervenţiei; pregătirea factorilor cu drept de decizie;

94

realizarea unor acorduri internaţionale privind asistenţa umanitară în caz de dezastre. Principalele măsuri de intervenţie în caz de dezastre: - înştiinţarea şi alarmarea populaţiei (semnalul de alarmare la dezastru este de 3 impulsuri a câte 32 secunde fiecare la interval de12 secunde) cercetarea zonei afectate; coordonarea acţiunilor de căutare-salvare, acordare a asistenţei medicale de urgenţă, etc.; evacuarea populaţiei şi a valorilor de patrimoniu; crearea şi administrarea taberelor de sinistraţi; distribuirea ajutoarelor umanitare. Scopul organizării şi funcţionării Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă Scopul organizării şi funcţionării Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă este prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate. Prin situaţie de urgenţă se înţelege un eveniment excepţionale, cu caracter nonmilitar, care prin amploarea şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediului înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate. Locul situaţiei de urgenţă, ca fază a procesului de evoluţie a unei crize, se poate observa în figura 2.

95

Intensitate criză

Situaţie de urgenţă

declanşarea crizei

nou echilibru.

echilibru instabil Timp Pre-criză

Post-criză

Figura 2

Prin managementul situaţiei de urgenţă se înţelege ansamblul activităţilor şi procedurilor utilizate de factorii de decizie, instituţiile şi serviciile publice abilitate pentru identificarea şi monitorizarea surselor de risc, evaluarea informaţiilor şi analiza situaţiei, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de acţiune şi implementarea acestora în scopul restabilirii situaţiei de normalitate. În contextul celor prezentate mai sus, se defineşte termenul factor de risc ca fiind „ un fenomen, proces sau complex de împrejurări congruente, în acelaşi timp şi spaţiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri de risc (incendii, cutremure, inundaţii, accidente, explozii, avarii, alunecări sau prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii ori amenajări, eşuarea sau scufundarea unor nave, căderi de obiecte din atmosferă ori din cosmos, tornade, avalanşe, eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte calamităţi naturale, sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate ori favorizate de factorii de risc specifici).

96

Principiile managementului situaţiilor de urgenţă sunt: - previziunea şi prevenirea; - prioritatea protecţiei şi salvării vieţii oamenilor; - respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; - asumarea responsabilităţii gestionării situaţiilor de urgenţă de către autorităţile administraţiei publice; - cooperarea la nivel naţional, regional şi internaţional cu organisme şi organizaţii similare; - transparenţa activităţilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse; - continuitatea şi gradualitatea activităţilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă, de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale până la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale, în funcţie de amploarea şi de intensitatea acestora; - operativitatea, conlucrarea activă şi subordonarea ierarhică a componentelor Sistemului Naţional.

Acţiunile şi măsurile întreprinse de elementele componente ale Sistemului Naţional pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă sunt: a) avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol; b) declararea stării de alertă în cazul iminenţei, ameninţării sau producerii situaţiei de urgenţă; c) punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc şi, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată; d) intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative; e) acordarea de ajutoare de urgenţă

97

f) instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din Constituţia României, republicată; g) solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională; h) acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice; i) alte măsuri prevăzute de lege. Structura Sistemului Naţional cuprinde următoarele componente: 1. comitete pentru situaţii de urgenţă (la nivel naţional, ministerial, al instituţiilor publice centrale, judeţean, local şi al municipiului Bucureşti); 2. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (asigură secretariatul tehnic al Comitetului Naţional); 3. servicii publice profesioniste pentru situaţii de urgenţă (asigură secretariatele tehnice ale Comitetelor judeţene şi pe cel al municipiului Bucureşti); 4. centre operative pentru situaţii de urgenţă (se creează la nivelul ministerelor, instituţiilor publice centrale, al municipiilor, oraşelor şi comunelor); 5. centre operaţionale pentru situaţii de urgenţă (se creează la nivelul Inspectoratului General şi al serviciilor publice pentru situaţii de urgenţă); 6. comandantul acţiunii (persoană împuternicită pentru realizarea coordonării unitare, la locul producerii evenimentului excepţional, a tuturor forţelor stabilite pentru intervenţie). Principalele funcţii de sprijin pe care le pot îndeplini ministerele, celelalte organe centrale şi unele organizaţii neguvernamentale în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă sunt: 1. Monitorizarea pericolelor şi riscurilor specifice, precum şi a efectelor negative ale acestora; 2. Informarea, înştiinţarea şi avertizarea; 3. Planificarea şi pregătirea resurselor şi serviciilor; 4. Comunicaţii şi informatică; 5. Căutarea, descarcerarea şi salvarea personalului; 6. Evacuarea persoanelor, populaţiei sau bunurilor materiale;

98

7. Acordarea asistenţei medicale de urgenţă; 8. Prevenirea îmbolnăvirilor în masă; 9. Localizarea şi stingerea incendiilor; 10. Neutralizarea efectelor materialelor periculoase; 11. Asigurarea transportului forţelor şi mijloacelor de intervenţie, persoanelor evacuate şi altor resurse; 12. Efectuarea lucrărilor publice şi inginereşti la construcţiile, instalaţiile şi amenajările afectate; 13. Asigurarea apei şi hranei pentru persoanele şi animalele afectate sau evacuate; 14. Asigurarea cazării şi adăpostirii persoanelor afectate sau evacuate; 15. Asigurarea energiei pentru iluminat, încălzire şi alte utilităţi; 16. Efectuarea depoluării şi decontaminării; 17. Menţinerea şi restabilirea ordinii publice; 18. Logistica intervenţiilor; 19. Reabilitarea zonei afectate; 20. Acordarea de ajutoare de primă necesitate, despăgubiri şi asistenţă socială şi religioasă. Noţiuni fundamentale privind inundaţiile În ţara noastră există aproximativ 1000 localităţi şi peste 2.000.000 hectare terenuri care pot fi inundate de-a lungul principalelor râuri interioare. Dintre termenii cei mai folosiţi în domeniul apărării împotriva efectelor inundaţiilor amintim: - viitură = fenomenul de creştere şi descreştere rapidă şi semnificativă a debitelor şi nivelelor unui curs de apă; - zonarea luncii inundabile a unui râu (vezi figura 3); - folosirea terenurilor inundabile (vezi figura 4).

Figura nr. 3

99

Figura nr. 4 Principalele măsuri de prevenire şi protecţie sunt: - realizarea unor acţiuni destinate reţinerii şi întârzierii scurgerii apelor de pe versanţi, cum ar fi împădurirea versanţilor, crearea unor tipuri de învelişuri vegetale care să favorizeze infiltraţia apei în sol, construirea unor baraje de retenţie pe fundul văilor; - modificarea cursului inferior al râurilor prin construirea unor diguri de-a lungul albiei râurilor, scurtarea cursurilor râurilor prin secţionarea meandrelor, realizarea unor bazine temporare pe unele porţiuni de câmpie pentru a reţine apa revărsată; - proiectarea unor construcţii care să reziste la creşterea nivelului apei şi la viteza de deplasare a acestora; - organizarea, încadrarea şi dotarea în aceste zone a unor echipe de intervenţie; - stabilirea locurilor şi condiţiilor în care urmează a se desfăşura acţiunile de evacuare temporară din zonele inundabile; - asigurarea înştiinţării şi alarmării despre pericolul inundaţiilor; - organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de salvare;

100

- asigurarea asistenţei medicale şi aplicarea măsurilor de evitare a apariţiei unor epidemii; - asigurarea condiţiilor necesare pentru sinistraţi (cazare, alimente şi asistenţă medicală). Avariile grave la construcţiile hidrotehnice Acest tip de dezastru apare datorită următoarelor cauze; - erori de proiectare sau de construcţie; - producerea unor cutremure sau alunecări de teren; - apariţia unor infiltraţii; - tasări sau defecţiuni ivite la fundaţii; - activităţi umane (inclusiv acţiuni teroriste). Statisticile prevăd, la nivel mondial, pentru un total de 15000 baraje existente în anul 1980, posibilitatea apariţiei a 5 ruperi de baraje pe an. La noi în ţară există circa 200 baraje cu volum mai mare de 100 milioane m3, care reprezintă un risc semnificativ. Măsurile de prevenire, protecţie şi intervenţie se iau încă din perioada de proiectare, astfel: - introducerea în proiectele de execuţie a calculelor privind inundabilitatea zonelor din aval de baraj, inclusiv evaluarea condiţiilor de curgere şi a debitelor evacuate în zonele de inundaţie; - asigurarea barajelor cu sisteme de semnalizare a anomalilor în stabilitatea construcţiilor, echiparea cu aparate de măsură şi control adecvate tipului de construcţie ( vezi figura 4) ; - planificarea modului de realizare a măsurilor de protecţie; - asigurarea formaţiilor şi materialelor necesare realizării acţiunilor de intervenţie pentru localizarea şi înlăturarea urmărilor; - instruirea populaţiei din zonele locuibile din aval de baraj privind respectarea regulilor de comportament stabilite pentru asemenea situaţii. În figura 4 este redată schema conceptuală a sistemului informaţional-decizional aferentă unui obiectiv hidrotehnic.

101

Figura nr. 5 Elemente de analiză cantitativă privind dezastrele Definiţia deciziei = alegerea conştientă şi raţională, dintre mai multe variante posibile, realizabile şi dezirabile, a aceleia care oferă maximum de satisfacţie, cu o probabilitate raţională de succes, în raport cu un sistem de obiecte anterior definit. ( Constantin Romanoschi) După gradul de cunoaştere şi control al factorilor de influenţă, deciziile pot fi: - certe ( decizii luate în condiţii de certitudine) = factorii de influenţă sunt cunoscuţi şi controlaţi în totalitate, implicând şi existenţa unor consecinţe certe; - de risc (decizii luate în condiţii de risc) = se cunosc factorii de influenţă care pot avea mai multe stări cunoscute, cu o probabilitate de apariţie determinabilă, implicând, totodată, şi existenţa unor consecinţe determinabile probabilistic;

102

- incerte (decizii luate în condiţii de incertitudine) = factorii de influenţă nu sunt cunoscuţi în totalitate, putând avea mai multe stări parţial cunoscute şi controlate, implicând însă existenţa unor consecinţe cu o probabilitate de apariţie nedeterminată. Deciziile sunt întotdeauna - intuiţie; - experienţă; -

o

combinaţie

formată

din:

calcul analitic.

Estimarea costurilor războiului din Irak şi a preţului petrolului

Figura nr.6 În unele contexte intuiţia şi experienţa sunt suficiente pentru a lua o hotărâre bună. Dar, intuiţia şi experienţa nu pot fi măsurate în mod raţional. Problema centrală pentru noi este că, tehnicile cantitative sunt foarte puţin implementate şi folosite în practică. Acesta poate fi unul din motivele luării unor decizii neadecvate sau chiar eronate. A folosi tehnicile cantitative în mod optim înseamnă, nu în ultimul rând, şi capacitatea de a interpreta corect şi etic rezultatele generate. Altel, aceleaşi informaţii furnizate de analiza cantitativă a unei situaţii specifice pot duce la interpretări total diferite !

103

PRINCIPIILOR DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN MANAGEMENTUL TRANSFRONTALIER AL SITUAŢIILOR DE CRIZĂ GENERATE DE INUNDAŢII ŞI DEZASTRE NATURALE O regiune transfrontalieră este o regiune virtuală, înscrisă în geografie istorie, ecologie, etnie, posibilităţi economice etc. dar blocată de suveranitatea statelor care stăpânesc de o part şi alte a frontierei. (Denis de Rougemont). Zona frontalieră trebuie interpretată referindu-se la o zonă circulară definită de o rază de 20 km al cărei centru se situează în punctul de trecere vamală. Convenţia cadru a Consiliului Europei asupra cooperării transfrontaliere a colectivităţilor şi autorităţilor teritoriale din 21 mai 1980 distinge două forme esenţiale de cooperare: a) concertarea prin schimb de informaţii; b) încheierea de acorduri sau aranjamente ce generează crearea de legături juridice precise. Această cooperare se face în 5 domenii principale de lucru: - economia şi locurile de muncă; - transporturile (inclusiv turismul) şi (tele)comunicaţiile; - cultură şi educaţia; - sănătate publică şi probleme sociale; - amenajarea teritoriului şi mediul mediului înconjurător. Tipologia etapelor cooperării transfrontaliere: - informare; - concertare; - cooperare; - armonizare; - integrare. Toată problematica managementul transfrontalier al situaţiilor de criză generate de inundaţii şi dezastre naturale este cuprinsă la capitolul mediu din cadrul domeniului principal de lucru amenajarea teritoriului şi mediul mediului înconjurător.

104

Acţiunile în acest domeniu prevăd atât realizarea unor programe comune de protecţie şi gestionare a mediului natural şi cadrului de viaţă, cât şi intervenţii comune în caz de dezastre cu efecte transfrontaliere. Din punct de vedere operaţional, modul concret în care este privită cooperarea transfrontalieră în caz de dezastru este definit de următoarele acte normative: - Hotărârea Consiliului Europei 2001/722/EEC, din 23 octombrie 2001 privind stabilirea unui Mecanism Comunitar care să faciliteze întărirea cooperării în cadrul intervenţiilor de asistenţă de protecţie civilă; - Hotărârea Consiliului Europei 2001/792/EEC, din 28 februarie 2002 privind reântărirea cooperării în domeniul antrenării în protecţia civilă; - Decretul 51, din 16 februarie 2004, privind promulgarea Legii pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la Mecanismul comunitar de facilitare a întăririi cooperării în intervenţiile de asistenţă în domeniul protecţiei civile, semnat la Bruxelles la 28.11.2002; - Manualul privind coordonarea crizelor şi urgenţelor în U.E. - versiunea din 22.05.2006 – ( România şi Bulgaria sunt menţionate ca având un tratat bilateral de cooperare în domeniul protecţiei civile). Caracteristicile mecanismului comunitar: - MIC funcţionează din 2004 în cadrul Directoratului General pentru Mediu al Comunităţii Europene; - CECIS este operaţional din 2004 şi conţine, suplimentar, o “bancă de date” despre echipele de intervenţie, experţi şi mijloace de intervenţie; - programul de pregătire include cursuri şi exerciţii comune, inclusiv schimb de personal; - solicitările de asistenţă se fac pe baza unor proceduri operaţionale standardizate; - pentru intervenţia în afara U.E. se folosesc aranjamente speciale.

105

Elementele mecanismului comunitar: - Centru de Monitorizare şi Informare (MIC); - Sistemul Comun de Informare şi Comunicare în caz de urgenţă (CECIS); -

echipe de intervenţie şi de sprijin ale statelor membre; echipe de evaluare şi coordonare; proceduri operaţionale standardizate pentru facilitarea transportului; - programe de pregătire pentru echipele de intervenţie, experţi şi echipele de evaluare şi coordonare. Obligaţiile

statelor

participante

la

Mecanismul

Comunitar:

- participă la toate fazele caracteristice situaţiei de urgenţă; - destină echipe de intervenţie pentru M.C., operaţionale în maximum 12 ore; - selectează experţi pentru echipele de evaluare şi coordonare ale M.C.; - pregătesc susţinerea logistică a activităţilor enumerate mai sus; - desemnează un Punct de Contact pentru primire notificări şi cereri de asistenţă, operaţional 24 ore pe zi. Evoluţii viitoare ale M.C.: - înfiinţarea centrelor naţionale de pregătire în domeniu; - înfiinţarea unui colegiu european de protecţie civilă; - înfiinţarea unei academii europene virtuale pentru protecţie civilă. Algoritmul de activare al asistenţei: 1. ţara afectată cere asistenţă prin intermediul MIC; 2. MIC cere prin P.C. informaţii privind capacităţile de intervenţie ale ţărilor membre; 3. ţările membre verifică capacitatea de intervenţie şi răspund MIC; 4. MIC adună şi trimite ofertele P.C.- ului ţării afectate; 5. ţara afectată selectează ofertele de ajutor şi informează MIC;

106

6. MIC informează toţi participanţii despre alegerea ţării afectate; 7. ţările care acordă asistenţă şi ţara afectată intră în contact direct. BIBLIOGRAFIE      

H.G. nr. 1489 / 28.09.2004, privind organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. H.G. nr. 1.490 / 28.09.2004, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. H.G. nr. 1.491 / 28.09.2004, privind aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă. H.G. nr. 1.492 / 28.09.2004, privind principiile de organizare, funcţionare şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste. O.U.G. nr. 21 / 26.04.2004, privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. OMAI nr. 224 din 11.10.2011 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a măsurilor de protecţie civilă în unităţile M.A.I..

 Organizarea şi realizarea măsurilor de protecţie civilă - culegere de lecţii”, Editura Ministerului de Interne, 2003.  Steiner N şi Andriciuc R.., (2003), Elemente fundamentale privind managementul crizelor şi urgenţelor civile din perspectiva protecţiei civile, Editura MPM Edit Consult, Bucureşti;  Andriciuc R. şi Steiner N., ( 2003), Mic glosar al termenilor de bază, abrevierilor şi semnelor convenţionale, folosiţi în managementul urgenţelor civile, Editura MPM Edit Consult, Bucureşti.

107

Anexa nr.1 FIŞA CARACTERISTICĂ PENTRU DEZASTRUL DE TIP INUNDAŢIE - cauza fenomenului: vezi definiţia; - caracteristici generale: viteza de deplasare a viituri, înălţimea viituri, durata, frecvenţa; - predictibilitate: prognoze meteo pe termen lung, mediu şi scurt în funcţie de nivelul tehnic al sistemului de monitorizare a vremii şi cursurilor de apă, - factori de vulnerabilitate: clădiri construite în zona inundabilă; lipsa sistemului de avertizare a populaţiei; capacitate redusă de absorbţie a solului; clădiri şi fundaţii capacitate de rezistenţă slabă; stocuri de alimente neprotejate; - efecte: distrugeri materiale (distrugeri sau avarieri de clădiri şi datorită unor alunecări de teren generate de existenţa solurilor saturate, distrugerea recoltelor, animale moarte); pierderi umane ( înecaţi, bolnavi de diaree, malarii sau boli infecţioase şi mai puţin răniţi); facilităţi avariate (contaminarea surselor de apă); - măsuri de reducere a riscului: lucrări de apărare (diguri, baraje, canale, poldere, controlul eroziunii, etc.); - măsuri de pregătire specifice: sisteme de detecţie şi alarmare; educarea şi participarea comunităţii; planificarea lucrărilor de apărare; - măsuri post-dezastru: evaluarea efectelor dezastrului; căutare-salvare; asistenţă medicală; aprovizionarea pe termen scurt cu apă şi alimente; purificarea apei; supraveghere epidemiologică; adăpostire temporară, - instrumente de evaluare a impactului: monitorizarea efectelor (mai ales aerian).

108