Licenta Leasing [PDF]

Zitiervorschau

Introducere Piaţa serviciilor financiare a parcurs în ultimii ani etape impunãtoare datorate în mare parte oportunitãţilor oferite de contextul economic. Este important de clarificat incã de la începutul prezentei lucrãri, cã, în esenţã operaţiunea de finanţare prin leasing presupune existenţa a trei persoane: furnizorul, societatea finanţatoare (societatea de leasing) şi utilizatorul (beneficiarul finanţãrii). Societatea de leasing cumpărã de la furnizor bunul solicitat de utilizator şi îl cedează acestuia din urmă pe o anumita perioadă de timp contra unor redevenţe lunare. Scopul lucrării constă în sistematizarea şi relevarea esenţei leasingului financiar, identificarea tuturor aspectelor economice ale acestuia prin prisma analizei activităţii companiilor de leasing, prin prisma procesului decizional privind evaluarea proiectelor de finanţare prin leasing, precum şi prin determinarea direcţiilor de dezvoltare a activităţii de leasing în vederea sporirii eficienţei investiţionale în cadrul economiei naţionale. Structura tezei este alcătuită din introducere, motivaţia , importanţa si metodologia cercetãrii, patru capitole şi concluzii generale. În introducere am încercat sã argumentez actualitatea, importanţa, necesitatea şi gradul de studiere a temei cercetate. Capitolul I: Introducere în teoria leasingului cuprinde aspecte generale privind apariţia şi evoluţia leasingului, modul de tratare a acestor tipuri de operaţiuni în România, cadrul legal, factorii determinanţi pentru politica de leasing sau avantajele si dezavantajele acestuia. Capitolul II: Clasificarea şi natura juridicã a operaţiunilor de leasing cuprinde particularitãţile privind natura juridicã a operaţiunilor de leasing, precum şi principalele criterii de clasificare. Capitolul III: Etape premergãtoare operaţiunilor şi contractului de leasing înglobeazã aspectele privind procedura de leasing, trãsãturile, subiecţii şi elementele contractului de leasing. Capitolul IV se doreşte a fi un studiu de caz în care am încercat sã redau principalele operaţiuni înregistrate de societatea de leasing în momentul încheierii unei astfel de operaţiuni, precum şi elemente de noutate privind legislaţia leasingului.

0

Motivaţia, importanţa şi metodologia cercetãrii Pe mãsurã ce leasingul a devenit un produs din ce în ce mai evoluat el a avut nevoie de elemente care sã îl departajeze de celelalte forme de finanţare. Aşa cum a facut-o peste tot în lume leasingul s-a impus şi la noi în ţarã, de-a lungul timpului tot mai mulţi agenţi economici apelând la aceastã modalitate de finanţare. Scopul şi obiectivele de bază ale cercetărilor rezidă în analiza complexă a leasingului (în special a leasingului financiar), a naturii lui juridice, în explicarea tipurilor şi categoriilor leasingului, precum şi în determinarea locului leasingului în sistemul dreptului civil. Putem afirma deci cã în materializarea scopului cercetării, au fost formulate sarcini precum analiza abordărilor conceptuale privind definiţia şi clasificarea operaţiunilor de leasing,

identificarea avantajelor şi dezavantajelor

operaţiunilor de leasing sau determinarea rolului şi locului leasingului financiar în finanţarea afacerilor la nivel microeconomic; Bazele metodologice ale cercetării se constituie dintr-o totalitate de mijloace şi procedee teoretice şi practice strict determinate de cunoaştere a domeniului cercetat, a realităţii juridice, printre care un loc dominant îl ocupă metodele general-ştiinţifice: metoda istorică, de analiză sistemică a fenomenelor; generalizarea, inducţia şi deducţia, analiza şi sinteza sau analogia. La fel, au fost aplicate metodele specialjuridice, şi anume: metoda comparativă, istorică, analizei complexe şi interpretative a actelor normative, metodele formal-juridice, ale logicii formale, concret-sociologice etc. Utilizarea metodelor indicate în cercetarea problemei vine să asigure o studiere complexă a acesteia, determinarea esenţei şi trasarea perspectivelor evoluţiei fenomenului analizat. Bazele teoretice ale investigaţiei sunt constituite din lucrările unor iluştri jurişti şi economişti. În lucrare, au fost analizate numeroase surse cu caracter ştiinţific şi practic, precum şi cele mai avansate idei privind promovarea leasingului selectate din publicaţiile plasate pe paginile web ale operatorilor de leasing din Internet. Bazele normative ale cercetării le constituie cadrul legislativ şi normativ în vigoare. Astfel, s-a încercat a se prezenta cât mai complex aceste tipuri de operaţiuni, precum şi implicaţiile lor.

1

CAPITOLUL I: INTRODUCERE ÎN TEORIA LEASINGULUI 1.1 Aspecte generale privind apariţia şi evoluţia operaţiunilor de leasing. 1.1.1. Definirea leasingului în doctrinã. Reglementarea juridică a oricărui tip de activitate începe cu definirea şi formularea caracterelor specifice ale acesteia. Cu referire la definirea leasingului, putem spune că suntem în prezenţa unei problematici generate de existenţa diverselor opinii. Deoarece leasingul s-a impus în realitatea practică acest termen a creat multe dispute în rândul specialiştilor, oscilând între noţiunile de: locaţiune (arendă), vânzare cu achitarea preţului în rate sau credit. Delimitarea exactă a noţiunii juridice are importanţă deosebită în plan practic pentru a stabili raporturile obligaţionale dintre părţi şi cele dintre părţi cu terţe persoane, pentru a şti exact cine suportă riscurile, în ce condiţii sau cine garantează pentru vicii. Se deosebeşte cã din punct de vedere economic, leasingul reprezintã o operaţiune de finanţare în care locatorul asigurã fondurile necesare pentru întreaga investiţie ( Dan Voiculescu, 1986 ) iar din punct de vedere juridic, leasingul reprezintã un contract complex care permite unei persoane sã obţinã şi sã utilizeze un lucru fãrã a plãti imediat preţul. Dezvoltarea explozivã a leasingului în America a avut loc pe fondul unei economii expansive şi într-un climat fiscal încurajator. În dreptul american definiţia

leasingului

este

prezentatã

în

Codul

Comercial

Uniform:

„Operaţiunea de leasing reprezintã transferul dreptului asupra folosinţei unor bunuri

pentru o perioadã limitatã de timp, în schimbul unor rate; vânzarea, inclusiv vânzarea cu acordul pãrţilor, returnarea bunurilor, retenţia sau crearea unei dobânzi garantate, reprezintã o operaţiune de leasing. Cu excepţia cazurilor în care contextul indicã o situaţie contrarã, termenul presupune un subleasing”. Aceastã operaţiune a fost preluatã în Marea Britanie, pentru ca apoi, începând cu anii 1960, sã se rãspândeascã în Europa Continentalã (Franţa, Olanda, Belgia), unde au apãrut reglementãri juridice specifice. Ca şi în Statele Unite, prima formã a leasingului care s-a rãspândit în Marea Britanie a fost „sale and lease-back”. Aici apar reglementãri juridice specifice fiecãrei ţãri, iar terminologia cunoaşte unele nuanţãri: spre exemplu în Franţa apare sub denumirea de „credit-bail”.

2

Aceasta este consemnatã prin legea nr. 66-455 din 2 iulie 1966 şi se referea doar la leasingul imobiliar, definind operaţiunile de credit-bail ca fiind cele prin care o întreprindere dã în locaţii bunuri imobiliare, în vederea unei utilizãri profesionale, cumpãrate de ea sau construite prin efortul ei financiar, dacã aceste operaţiuni, indiferent de calificarea lor permit locatarului de a deveni proprietar, în tot sau în parte, a bunurilor astfel închiriate, cel mai tarziu la expirarea termenului contractual, fie printr-o promisiunea unilateralã de vânzare, fie prin achiziţionarea directã sau indirectã a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele închiriate, fie prin transferul de plin drept a dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pe terenul aparţinând locatarului. Ordonanţa nr. 67-837 din 28 septembrie 1967 a completat legea din 2 iulie 1966, supunând operaţiunile de credit bail formalitãţilor de publicitate, fãcând distincţia între credit-bail mobiliar si operaţiunile de credit-bail imobiliar. Deşi se referã doar la leasingul imobiliar, aceastã definiţie prezintã cu claritate principalele elemente cuprinse de concepţia tradiţionalã asupra leasingului. Operaţiunile de leasing sunt definite în doctrina francezã recentã prin evidenţierea funcţiilor economice ale acestuia. Astfel, se subliniazã cã leasingul reprezintã o finanţare, în principiu integralã, a unei investiţii productive, garantatã de cãtre beneficiar cu însãşi proprietatea investiţiei finanţate. Se desprinde astfel cu uşurinţã caracterul comercial al operaţiunii dar şi intenţia de a se încuraja activitãţile economice aducãtoare de profit. Se impune a se face distincţie între : Leasingul imobiliar: este acel contract de locaţie ce presupune darea în folosinţã a unui bun cum ar fi clãdiri, hale industriale şi terenurile aferente lor. Un caz complet este acela în care se închiriazã clãdiri cumplet utilate (plant leasing). În cazul incapacitãţii de platã a locatarului societatea de leasing se aflã în situaţia dificilã de a valorifica bunurile respective. Dificultatea constã şi în faptul cã bunurile sunt imobilizate la locurile de funcţiune, puţini beneficiari fiind interesaţi de preluarea afacerii în acel loc. De asemenea se distinge forma „rezidenţial” - când este vorba despre clãdiri de locuit sau „comercial ” - când este vorba de clãdiri pentru birouri, depozite, producţie. Leasingul mobiliar: reprezintã acel contract de leasing ce presupune darea în locaţie a unui bun mobil cum ar fi mijloace de transport (automobile) dar şi mijloace de producţie (maşini, utilaje, echipamente). În cazul automobilelor, de regulã locatorul 3

(de multe ori furnizorul însuşi) oferã toatã gama serviciilor de garanţie respectiv de întreţinere şi reparaţii. Aici se include şi leasingul bunurilor de larg consum care are menirea de a satisface nevoile gospodãriei cu privire la bunuri de genul: televizoare, video – playere, camere video sau alte aparate electrocasnice. De obicei aceste bunuri sunt oferite persoanelor fizice şi sunt finanţate de societãţile producãtoare prin intermediul bãncilor, asigurânsu-se inclusiv service complet. Aceste bunuri sunt luate în folosinţã pe o perioadã între unul şi cinci ani, dupã expirarea cãreia bunul respectiv poate fi cumpãrat la valoarea rezidualã. O definiţie foarte sumarã a leasingului a fost datã în Germania prin circularele fiscale din anul 1971 şi, respectiv 1972, stabilind drept criteriu unic în caracterizarea contractului, durata sa fixã şi perioada în care este reeşalonatã restituirea capitalului investit de finanţator. Circularele menţionate prevãd urmãtoarele: -contractul este încheiat pe o perioadã determinatã (irevocabilã), timp în care nici una din pãrţi nu este îndreptãţitã a proceda la reziliere. -mãrimea plãţilor care se fac de cãtre beneficiar, cuprinde, în afarã de costul de achiziţie ori de producţie, toate cheltuielile accesorii suportate de societatea finanţatoare. În Italia, leasingul este prevãzut în mod expres în Legea Nr. 183 din 2 aprilie 1986, care la art. 17 alin. 2 defineşte leasingul prin „închirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care fianţatorul le dobândeşte, ori le confecţioneazã, în raport cu indicaţiile date de utilizator, acesta din urmã asumându-şi toate riscurile pe timpul valabilitãţii contractului, având şi dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în locaţiune, cu condiţia de a plãti preţul stabilit la data încheierii”. Nu se specificã nimic despre natura plãţilor şi a preţului. Astfel, putem spune cã oamenii au cautat întotdeauna rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat, folosindu-şi toate resursele şi imaginaţia în acest sens. Chiar şi în ţãri cu mecanisme financiare extrem de bine dezvoltate, operaţiunile specifice leasingului sunt componente relativ noi ale activitaţilor financiare. Legat de istoria leasingului în România, prima societate de leasing înfiinţatã aici în iulie 1994 a fost Romlease SA (transformatã apoi în Demir Romlease, iar în prezent în Unicredit Leasing). Aceasta funcţiona ca o societate mixtã având ca acţionari instituţii financiare internaţionale si româneşti.

4

1.1.2. Scurt istoric al operaţiunilor de leasing

Originile leasingului se regãsesc în istoria îndepãrtatã a omenirii. Desigur formele acestor tipuri de operaţiuni înregistrate în Antichitate diferã cu mult de complexitatea operaţiunii de leasing existentã în zilele noastre. Astfel, urme rudimentare ale acestor operaţiuni gãsim încã de la începutul omenirii. În ţãri orientale ca Mesopotamia, Egipt, Fenicia apar forme apropiate ale acestor tipuri de operaţiuni. Fiind în concordanţã cu activitãţile preponderente din acea perioadã, obiectul acestor operaţiuni îl constituiau uneltele necesare practicãrii agriculturii, iar subiecţii erau, pe de o parte clasele bogate (clerul) şi, pe de altã parte, agricultorii cãoroa li se „închiriau” uneltele. Astfel, încã din Antichitate s-au observat beneficiile obţinute prin folosinţa unui bun, având mai puţinã importanţã cine deţine titlul de proprietate. Aristotel spunea cã „bogãţia nu se mãsoarã prin titlurile de proprietate, ci prin efectiva utilizare a unor bunuri, chiar dacã sunt proprietatea altora”. De asemenea, reglementãri referitoare la proprietatea personalã arendatã apar în Codul de legi al regelui babilonian Hammurabi, în anul 1750 î.Hr., aceastã operaţiune de arendare cunoscând o largã rãspândire la greci şi romani. Aici, sclavii aduşi din Africa nu erau vânduţi, ci „închiriaţi” pentru muncã, fiind şi aceasta o forma rudimentarã a leasingului operaţional. Prin anul 201 î.Hr., în oraşul samaritean Ur, proprietarii de unelte agricole le închiriau fermierilor, consemnând aceste operaţiuni pe plãci de argilã. Primele reglementãri privind leasingul au fost gãsite în vechea Romã, pe la anul 550 î.Hr., în codul lui Justinian, unde se fãcea distincţie între leasingul operaţional şi leasingul financiar ( Monica Achim, 2006 ). Astfel, se poate afirma cã leasingul descinde din forma arhaicã a creditului pe care o constituia în dreptul roman „fiducia”, ca urmare a faptului cã împrumutãtorul îşi constituia drept garanţie pentru creanţã proprietatea unui lucru. Împrumutatul (fiduciant) transferã proprietatea unui bun în patrimoniul împrunutãtorului (fiduciar), cu titlu de garanţie a bunului primit. La rândul sãu, fiduciarul, se obligã sã-i restituie bunul dupã înapoierea datoriei ( Dan Clocotici, 1998 ). Pe de alta parte, este aproape de necontestat asemãnarea leasingului sub forma „lease-back” cu forma gajului din dreptul roman „fiducia cum creditare”, care, alãturi

5

de gaj şi ipotecã era o garanţie realã care permitea creditorilor sã-şi asigure finanţãrile efectuate şi oferea totodatã un plus de securitate. Gaius aratã cã aceasta consta în transmiterea proprietãţii prin mancipaţiune sau „in jure cessio”, însoţitã de o convenţie privind retransmiterea proprietãţii asupra lucrului (Dorin Oancea, 1993) . În epoca modernã, în S.U.A, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, aveau loc primele operaţiuni care prefigurau leasingul. În 1877 aparatele de telefon au fost închiriate abonaţilor pe baza unui contract denumit „lease”. Se observã cã nu din zona bunurilor mobile avea sã se dezvolte noua figurã juridicã. În 1936, „Safe Stores Inc.” a cumpãrat un teren pe care ulterior a ridicat super-magazinul Safeway Stores; având nevoie de capital mobil, acesta l-a vandut imediat unui grup de investitori care, la rândul lor, l-au lãsat spre exploatare fostului proprietar, în regim de „lease” pe o perioadã îndelungatã. Cam în aceeaşi perioadã, o operaţiune similarã lease-back-ului avea loc in Ohio. Operaţiunea consta în vinderea unui imobil cãtre o bancã, cu titlu de garanţie (trustee), imobil ce urma sã fie exploatat de vânzãtor în regim de „lease” timp de 99 de ani, dupã care utilizatorl avea opţiunea cumpãrãrii bunului. Leasingul financiar s-a folosit in S.U.A în anii 1930 pentru finanţarea bunurilor imobile. La începutul anilor 1950, el a început sã fie folosit ca instrumente de finanţare a echipamentelor mobiliare. Operaţiunile de „lease financing” s-au dezvoltat foarte mult dupã al II-lea Rãzboi mondial şi datoritã încurajãrilor pe care S.U.A le-au dat prin facilitãţile fiscale. În 1950, peste 150 de unirevsitãţi şi colegii americane erau angajate în tranzacţii de „sale and lease-back”, beneficiind de multiple avantaje fiscale. Principalele susţinãtoare ale opraţiunilor de „sale and lease-back” au fost marile companii de asigurare. Dupã unii autori, leasingul financiar este strâns legat de numele omului de afaceri californian Schoenfeld, care a fondat în 1952, alãturi de câţiva parteneri, între care şi D.P.Bootle Jr. „United States Leasing Corporatin” – prima societate specializatã în operaţiuni de leasing al echipamentelor mobiliare, societate care este şi astãzi una dintre cele mai puternice în domeniu. Schoenfeld şi D.P.Bootle sunt consideraţi pe drept cuvânt „pãrinţii” leasingului modern. Principalele susţinãtoare ale leasingului echipamentelor industriale au fost bãncile fie indirect, prin intermediul unor societãţi specializate de leasing, fie direct, dupã ce acestea au primit autorizaţia sã desfãşoare asemenea operaţiuni. 6

Ideea i-a venit lui Schoenfeld dintr-o fericitã experienţã personalã. Astfel, în anul 1950, amercanul era managerul unei fabrici de produse alimentare şi s-a confruntat cu o problemã neîntâlnitã de el pânã atunci şi anume: a primit o comandã profitabilã de produse alimentare pentru care nu dispunea de utilajele necesare şi nici de banii necesari pentru a le achiziţiona. Dorind sã nu piardã comanda, s-a decis sã imprumute utilajele necesare pentru a o putea executa la timp. Astfel, el a convins un alt comerciant sã-i închirieze, în regim asemãnãtor contractului de „lease” utilajele de care avea nevoie, pentru un termen îndelungat. În urma afacerii, Schoenfeld şi-a dat seama cã aceasta poate fi o medotã de finanţare eficientã în viitor ( Monica Achim, 2006 ) Se considerã deci cã leasingul financiar de echipamente, ca tehnicã de afaceri economice, a apãrut dintr-o nevoie stringentã de a soluţiona o problemã. Este adevarat cã nu chiar în acea perioadã s-a inventat termenul de închiriere (leasing) ci forma specificã a operaţiunii care, aşa cum s-a vãzut se deosebeşte de modul în care se deruleazã actualmente operaţiunea de închiriere. Iatã deci motivele pentru care în unele lucrãri de specialitate din ţara noastrã se preferã termenul englezesc de „leasing” celui echivalent din limba românã de închiriere: evitarea confuziei dintre cele douã tipuri de operaţiuni distincte.

1.2. Leasingul în România 1.2.1. Piaţa leasingului în ţara noastrã În România, primele contracte de leasing s-au derulat înainte ca o lege specialã destinatã reglementãrii acestei operaţiuni sã existe. Ca urmare, modul de tratare a leasingului era mai apropiat de o închiriere. El a devenit din ce în ce mai utilizat în ultimul timp, şi, deşi nu exista un corespondent în literatura de specialitate româneascã,

s-a impus în primul rând prin simplitate, prin operativitatea de a

satisface în intervale de timp foarte scurte nevoia de fonduri pentru investiţii a agenţilor economici. De asemenea prin leasing, agenţii economici evitã procedurile complicate ale contractãrii de credite bancare, proceduri care presupun imobilizarea unor elemente din patrimoniul societãţii sau cel privat pentru constituirea de garanţii. Prima reglementare privind leasingul în România a apãrut prin Ordonanţa Guvernului (OG) nr. 51 din 28 august 1997 privind operaţiunile de leasing şi

7

societãţile de leasing, care prevedea cã leasingul este o operaţiune „în care o parte, denumitã locator, se angajeazã, la indicaţia unei alte pãrţi, denumitã utilizator, sã cumpere de la un terţ şi sã confere folosinţa şi posesia unui bun mobil sau imobil, în scopul exploatãrii sale comerciale sau pentru consumul final”. În legea nr. 90 din 28 aprilie 1998 pentru aprobarea OG nr. 51/1997 au intervenit o serie de modificãri, şi anume: „locatorul se obligã ca, la solicitarea utilizatorului, sã cumpere sau sã preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil şi sã trasmitã utilizatorului posesia sau folosinţa acestuia, contra unei plãţi numitã redevenţã, în scopul exploatãrii sau, dupã caz, al achziţionãrii bunului”. În ianuarie 2000, OG nr. 51/1997 a fost republicatã, în temeiul art. VII din Legea Nr.99/1999, iar definiţia cuprinsã în noua reglementare este: leasingul este acea operaţiune „prin care o parte, denumitã locator/ finanţator, transmite pentru o perioadã determinatã dreptul de folosinţã asupra unui bun al cãrui proprietar este celeilalte pãrţi, denumitã utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plãţi periodice, denimitã ratã de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing, locatorul/ finanţatorul se obligã sã respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpãra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale . Utilizatorul poate opta pentru cumpãrarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing dacã pãrţile convin astfel şi dacã utilizatorul achitã toate obligaţiile asumate prin contract”. Se considerã cã cea mai importantã îmbunãtãţire care a avut loc a fost adoptarea principiului primordialitãţii economicului asupra juridicului („substance over forinciple”) care în domeniul leasingului s-ar traduce prin preluarea în bilanţul contabil al locatarului a bunului ce face obiectul leasingului financiar, considerânduse cã acesta preia, în mare mãsurã, riscurile şi beneficiile de la locator. De asemenea s-a fãcut o diferenţiere mai clarã a celor douã categorii de leasing, criteriul principal de diferenţiere fiind transferul riscurilor şi beneficiilor de la locator la locatar. Cea mai completã abordare din punct de vedere conceptual, în ceea ce priveşte operaţiunea de leasing, o regãsim în standardul IAS 171, revizuit în 1997, standard care are ca şi obiectiv declarat stabilirea policticilor corespunzãtoare şi elementelor ce trebuie evidenţiate cu privire la leasingul financiar şi leasingul operaţional. Astfel, efectuându-se diferenţierea de bazã între cele douã tipuri de leasing se statueazã de fapt calitatea leasingului financiar ca operaţiune de împrumut. Conform IAS 17, leasingul este un acord prin care locatorul sau finanţatorul transmite locatarului sau

8

utilizatorului, în schimbul unei plãţi sau serii de plãţï, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadã convenitã de timp.

1.2.2. Tratarea noţiunii de leasing În lipsa unor reglementãri legale a operaţiunilor de leasing, diverşi renumiţi profesori şi cercetãtori români au procedat la elaborarea unor definiţii ale acestor tipuri de operaţiuni. Opinia specialiştilor în domeniul financiar-contabil privind definirea operaţiunilor de leasing diferã, datã fiind complexitatea şi impunerea de cãtre realitatea practicã a acestor operaţiuni. Primii autori români care s-au încumetat sã dea definiţie operaţiunii de leasing sunt D. Voiculescu şi M. Coraş. Ei considerã cã „leasingul este o formã de închiriere a unor maşini, utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri, întreprinderilor care, în general, nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate, nici de credite bancare tradiţionale, de cãtre societãţi financiare care le cumpãrã de la producãtori şi le închiriazã pe o perioadã anumitã cu condiţii de platã clar stipulate într-un contract ce constituie suportul juridic al acţiunii” ( Dan Voiculescu, 1989 ). Observăm că, deşi în definiţia prezentată este pus accentul pe faptul că leasingul ar fi o formă a locaţiunii, totuşi este reflectat aspectul financiar al acestei activităţi. Reputatul profesor universitar Iacob Petru Pântea dã urmãtoarea definiţie a leasngului: „leasingul este o afacere de naturã economicã care se încheie pe o anumitã perioadã, în anumite condiţii de platã şi a altor condiţii cuprinse în contractul de leasing ce constituie suportul juridic al acţiunii. El poate fi considrat : - o formã de comerţ, deoarece presupune o operaţie comercialã contractualã la care iau parte de regulã furnizorul de bunuri pentru a fi închiriate, proprietarul bunurilor cumãrate ce urmeazã sã facã obiectul leasingului şi beneficiarul lor, cel care utilizeazã bunurile şi care le plãteşte în condiţii speciale. - o formã de finanţare pe termen mediu şi lung de cãtre societãţi financiare specializate sau producãtori direcţi care oferã în condiţii de închiriere bunuri unor cumpãrãtori ce nu dispun de suficiente resurse proprii pentru a le cumpãra şi care preferã dreptul de folosinţã pentru o perioadã determinatã a acestora.

9

- o formã accesibilã de privatizare care oferã posibilitatea unor persoane ce nu au suficient capital sã-şi constituie societãţi care sã foloseascã o bazã materialã închiriatã în cadrul unor operaţiuni de leasing ( Iacob Petru Pântea, 1999 ). Mihai Toma şi Felicia Alexandru sunt de pãrere cã „leasingul reprezintã o metodã de finanţare care în esenţã se poate asimila împrumutului, întreprinderea utilizatoare a obiectivelor de investiţii ce dobândesc nu are calitatea de proprietar a uzufructului ci este un fel de chiriaş în acest contract. Contractul se încheie pe o perioadã determinatã, în general pânã la amortizarea mijlocului fic în cursul cãreia nici o parte nu poate rezilia contractul”. Ion Stancu considerã cã: „leasingul este o formã specialã de închiriere a bunurilor imobiliare sau mobiliare prin care chiriaşul obţine avantajele legate de posesiunea bunului închiriat în timp ce finanţarea achiziţiei acestuia este fãcutã de cãtre societatea de leasing”. Alexandru Puiu: „leasingul este o formã de comerţ şi de finanţare prin locaţie de cãtre societãţi financiare specializate în aceste operaţiuni, de instituţii financiare sau direct de producãtori, întreprinderilor a cãtor motivaţie sã recurgã la aceastã tehnicã de comerţ rezidã în specificul unor operaţiuni pe care le realizeazã (pe termen scurt şi nerepetabile) sau în faptul cã nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate pentru a le cumpãra. Afacerea economicã se încheie pe o anumitã perioadã, în anumite condiţii de platã şi a altor condiţii stipulate într-un contract ce constituie suportul juridic al acţiunii . Cu alte cuvinte leasingul este o operaţiune de finanţare la termen care are drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri. Totodatã leasingul se dovedeşte a fi şi o formã de privatizare a economiei de stat ” (Puiu Alexandru, 2000). Ioan Stoian: „leasingul este o formã de dare în folosinţã, contra unei taxe, a maşinilor, utilajelor, mijloacelor de transport şi altor bunuri mobiliare şi imobiliare, unor întreprinderi care nu dispun de resursele financiare necesare achiziţionãrii lor pe o perioadã determinatã, în condiţii de platã şi utilitate precizate în contract”(Ioan Stoian, 1994). Nicolae Hoanţã: „leasingul este o procedurã de finanţare a investiţiilor prin care o bancã sau o instituţie financiarã specializatã achiziţioneazã un bun (mobiliar sau imobiliar) pe care-l închiriazã unei firme sau unui particular, acesta din urmã având posibilitatea de a-l cumpãra la sfârşitul contractului, la un preţ convenit, în general la valoarea rezidualã”( Nicolae Hoanţã, 1998 ). Valoarea rezidualã este 10

valoarea stabilitã de pãrţile contractante, la care, dupã achitarea tuturor ratelor de leasing prevãzute în contract, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului de la finanţator cãtre utilizator. Andreica Marin: „leasingul reprezintã achiziţionarea de la furnizori de cãtre o societate specializatã (financiarã) a unor bunuri şi închirierea acestora unor beneficiari care nu dispun de resursele bãneşti necesare achiziţionãrii lor direct de la furnizor. Închirierea se efectueazã pe o perioadã datã, pe baza unui contract care stipuleazã condiţiile de platã, cuantumul ratelor, obligaţiile pãrţilor şi condiţiile de transfer a bunului în proprietatea beneficiarului la opţiunea acestuia” ( Andreica Marin, 1998 ). B. Ştefãnescu şi I. Rucãreanu : „leasingul este o cumpãrare în scop de închiriere urmatã de o închiriere în scop de vânzare” ( Ştefãnescu B., 1987 ) The Economist Book`s: „leasingul reprezintã procedeul prin care companiile cu profil de fabricaţie închiriazã echipamente de producţie pentru a evita astfel costul substanţial aferent achiziţionãrii lor. O instituţie financiarã cumpãrã echipamentele respective, scade costul de capital din venitul impozabil şi aboi le închiriazã unui fabricant. În mare parte reducerile fiscale acordate instituţiei financiare se vor repercuta asupra beneficiarului (numit şi locatar) sub forma unei chirii mai mici. Practica este utilã mai ales când: - locatorul şi-a utlizat toate exceptãrile de capital pe care le avea disponibile (ca urmare a cheltuielilor substanţiale pentru procurarea echiamentului de lucru). - locatarul nu poate dispunde de numerarul necesar pentru cumpãrarea directã a echipamentelor. - locatorul nu doreşte sã-şi asume responsabilitatea ce i-ar reveni în calitate de proprietar de bunuri ”. Din toate aceste definiţii remarcãm cã în condiţiile în care gradul de uzurã a echipamentelor şi instalaţiilor este deosebit de ridicat, iar resursele financiare pe care le au la dispoziţie organizaţiile româneşti sunt limitate, pentru a putea desfãşura afaceri strategice leasingul reprezintã o excelentã soluţie pentru aceasta.

11

1.2.3. Cadul legal al operaţiunilor de leasing Cu privire la legislaţia care reglementeazã leasingul, putem exemplifica urmãtoarele: existã ţãri cu o legislaţie a leasingului foarte bine delimitatã (S.U.A, Marea Britanie, Franţa, Luxembourg), ţãri cu o legislaţie a leasingului parţial constituitã (Elveţia, Spania, Portugalia, Olanda şi mai târziu şi Cehia, Polonia, Ungaria România) şi ţãri cu câteva reglementãri legale privind leasingul (Africa de Sud, Mexic, Taiwan). Principalele repere care definesc modul de tratare al leasingului din punct de vedere juridic şi fiscal sunt: 1.Ordonanţa Nr. 51/28.08.1997 privind operaţiunile de leasing şi societãţile de leasing. 2.Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului Nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing. 3.Legea Nr. 90/28.04.1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului Nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing. 4.Norme privind înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor de leasing. 5.Propunere de ordonanţă de modificare a Legii Nr. 99/1999 privind activităţile de leasing şi societăţile de leasing. În aceastã propunere se definesc termeni specifici activitãţii de leasing cum ar fi: valoare de intrare, valoare totalã, rata de leasing, leasingul financiar şi leasingul operaţional, precum şi condiţiile în care se pot încheia cele douã tipuri de leasing. Se introduce un capitol nou „Contractul de leasing” în care se specificã elementele definitorii pentru contractul de leasing operţional cât şi pentru cel financiar. Pentru veniturile realizate în România de persoane juridice strãine se spune clar cã acestea se impoziteazã în România pentru reţinerea la sursã potrivit Convenţiilor de evitare a dublei impuneri. Un element nou în reglementarea vamalã a importurilor de bunuri ce fac obiectul unui contract de leasing, importate în regim vamal de admitere temporarã sau regim vamal de import, limita minimã a valorii reziduale de 20% din valoarea de intrare a bunului. 6.Legea Nr. 414/26.06.2002 privind impozitul pe profit. 7.Hotãrârea Guvernului Nr. 859/16.08.2002 pentru aprobarea instrucţiunilor privind metodologia de calcul a impozitului pe profit . 8.OMFP 1784/2002 pentru aprobarea precizărilor privind unele măsuri referitoare la închiderea exerciţiului financiar pe anul 2002 la persoanele juridice 12

care, potrivit prevederilor Legii contabilităţii Nr. 82/1991, republicată, au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale. 9.HG 22/16.01.2003 privind unele modificări şi completări ale metodologiilor contabile şi fiscale. 10.OG 36/30.01.2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar fiscală . 11.Legea Nr. 266 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului Nr. 28/2006 privind reglementarea unor mãsuri financiar fiscale. 12.Legea Nr. 287 din 2006 de modificare a Ordonanţei Guvernului Nr.51/1997, privind operaţiunile de leasing şi societãţile de leasing. 13.Ordinul Nr. 2 din 1 iunie 2006 privind modul de organizare şi conducere a contabilitãţii şi întocmirea situaţiilor financiare de cãtre instituţiile financiare nebancare.(Instituţiile Financiare Nebancare, persoane juridice române, şi sucursalele din România ale instituţiilor financiare nebancare, persoane juridice strãine, înscrise în Registrul general, cu excepţia societãţilor de credit ipotecar, vor ţine contabilitatea, pânã la data de 31 decembrie 2006, conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementãrilor contabileconforme cu directivele europene). 14.Modificare a OG 28/2006, privind reglementarea unor mãsuri financiar fiscale. Denumirea unei entitãţi care poate desfãşura activitate de creditare, în condiţiile prezentului titlu, va include sintagma „instituţie financiarã nebancarã” sau abrevierea acesteia „IFN”. În cazul instituţiilor financiare nebancare ce fac obiectul înscrierii în Registrul de evidenţã, completarea denumirii este opţionalã. Sintagma „instituţie financiarã nebancarã” va fi folositã în denumire, antet, acte oficiale, contracte ori în alte asemenea documente, reclame sau în publicitate numai de cãtre instituţiile financiare nebancare.

13

1.2.4. Factori determinanţi pentru politica de leasing în România. Elementul determinant în fundamentarea deciziei de finanţare prin leasing este reprezentat de flexibilitatea oferitã de leasing ca şi factor calitativ de fundamentare a acestei decizii. În plus, în România politica de credit este incã foarte restrictivã. Datoritã avantajelor fiscale ofetite de stat, criteriile de cost pot fi folosite nu neapãrat numai pentru fundamentare deciziei de finanţare, cât şi în direcţia alegerii tipului de finanţare prin leasing prin cele douã alternative: leasing financiar şi leasing operaţional. Astfel, factorii hotãrâtori în fundamentarea deciziei de finanţare prin leasing sunt urmãtorii: 1. Politica de credit este încã foarte resitrictivã şi regimul de acordare a creditelor greoi şi inflexibil. Faţã de America unde societãţile de leasing îşi permit sã ofere bunuri la o dobândã comparabilã cu dobânda bancarã, în România nu se întamplã acest lucru. Oricum şi la dobânzi diferenţiate, în ţara noastrã societãţile de leasing înregistreazã o cerere corespunzãtoare, date fiind în primul rând avantajele la utilizator sub forma reducerii timpului de procurare a unui bun. Avantajele fiscale oferite de stat peste hotare constau în deductibilitatea ratelor de leasing la locatar şi direrenţierea ratelor de impozitare a profitului de la locator la locatar. 2. Avantajele fiscale oferite de stat reprezintã un alt factor major în luarea deciziei de leasing în România. - în cazul leasingului extern cu opţiune de cumpãrare finalã bunurile introduse în ţarã se încadreazã în regimul vamal de admitere temporarã, pe toatã durata contractului de leasing, cu exonerarea totalã de la obligaţiile de platã a surselor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanţiilor vamale. Este vorba de taxe vamale, TVA în vamã (nu intrã valoarea comisionului în vamã). Utilizatorul va achita valoarea taxelor vamale la valoarea rezidualã a bunului stabilitã în momentul încheierii contractului de leasing, valoare care nu poate fi mai micã de 20% din valoarea de intrare a bunului. - economiile de impozit pe profit obţinute din deductibilitatea ratelor de leasing reprezintã un alt avantaj fiscal. Astfel, în cazul leasingului operaţional, chiria este integral deductibilã iar în cazul leasingului financiar, beneficiarul va deduce doar amortizarea şi dobânzile. Amortizarea se va calcula conform normelor în vigoare.

14

- avantajele fiscale semnificative specifice unei investiţii au constat în: reducerea impozitlui pe profit cu 50% pentru partea din profitul reinvestit şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, cota parte din profitul brut reivvestit nu era supusã impozitãrii. Aceste faclitãţi au fost insã anulate de Legea impozitului pe profit care a intrat în vigoare de la 1 iulie 2002. - un alt avantaj pe care îl au, de asemenea, cei care achiziţioneazã un bun în sistem de leasing financiar este faptul cã aceştia pot proceda la reevaluarea imobilizãrii achiziţionate în sistem de leasing financiar. Ca urmare a acestui proces, se va modifica corespunzãtor valoarea de intrare a activului, precum şi valoarea amortizatã, aceasta din urmã reprezentând un element de deductibilitate la calculul impozitului pe profit. - plata în mod eşalonat a TVA- ului, o datã cu plata ratelor de leasing reprezintã, de asemenea, un avantaj fiscal pentru utilizator. - un avantaj fiscal major al leasingului, de aceastã datã referitor la leasingul operaţional, l-a reprezentat pentru o bunã perioadã de timp, reducerea perioadei de amortizare la locator. - o reglementare fiscalã, care influienţeazã de aceastã datã decizia societãţilor de leasing, persoane juridice strãine, cu sediul în strãinãtate, este impozitarea la sursã a veniturilor obţinute de acestea sub formã de dobândã (în cazul leasingului financiar) sau de redevenţã (în cazul leasingului operaţional). Aceastã reglementare fiscalã poate constitui un avantaj pentru societãţile de leasing, nerezidente, cu sediul în strãinãtate , atunci când rata de impozitare a profitului din ţara unde funcţioneazã acestea este superioarã ratei impozitului pe profit din România.

1.3. Avantajele şi limitele leasingului. Leasingul este un pas înainte în finantarea întreprinderilor care doresc sa îşi achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilitati financiare. Aceasta tehnica de finantare a cãpãtat sensuri din ce in ce mai largi, deschizând analiştilor noi perspective. Prin avantajele pe care le prezintã în comparaţie cu celelalte forme de finanţare a investiţiilor, el s-a impus ca o operaţiune economicã de mare complexitate şi diversitate atrãgând tot mai mulţi „adepţi”. De asemenea leasingul presupune un risc ridicat, vine sa dea satisfactie agentilor economici care nu pot sa obtina credite de

15

la banci, ori nu vor sa-si greveze bunurile mobile si imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri. În condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, când înnoirea produselor şi uzura moralã sunt deosebit de accelerate, leasingul se dovedeşte a fi alternativa pentru obţinerea unor utilaje costisitoare. Pentru partenerii operaţiunilor de leasing o asemenea formã de comerţ are avantaje cât şi dezavantaje.

1.3.1. Avantajele leasingului pentru beneficiar 1.Mecanismul de platã prin ratele de leasing constituie un avantaj pentru utilizator prin economisirea în faza iniţialã a capitalului propriu, plat aunui avans nefiind obigatorie. 2.Nu necesitã garanţii suplimentare. 3.Flexibilitatea ce derivã din posibilitatea formulãrii mai multor variante de leasing. 4.Reprezintã o cale de acces la tehnologii avansate şi de dezvoltate a activitãţii. 5.Mãrimea constantã a chiriei faciliteazã programarea mai riguroasã a cheltuielilor. 6.Durata de închiriere poate fi stabilitã astfel încât întreprinderea sã fie dotatã permanent cu maşinile cele mai moderne şi cu cel mai bun randament. 7.Posibilitatea de a negocia modul de eşalonare a ratelor ( rate mai mici la început ). 8.Se poate conveni cu furnizorul sã se înlocuiascã utilajele cu altele mai moderne, beneficiarul fiind astfel ferit de efectele nocive ale uzurii morale care a devenit foarte intensã în condiţiile revoliţiei tehnico-ştiinţifice actuale. 9.Obţinerea de utilaje pe perioade foarte scurte pe care nu se justificã cumpãrarea (operaţii de hire-reting). 10.Posibilitatea folosirii în continuare şi dupã încheierea contractului, a maşinilor solicitându-se chirii mai reduse. 11.Posibilitatea de a achiziţiona bunul la încheierea contractului la un preţ mai scãzut dat de valoarea rezidualã. 12.Cheltuielile cu redevenţele plãtite societãţilor de leasing sunt, în ţãrile dezvoltate, în totalitate deductibile din profitul impozabil. Existã şi opţiunea potrivit cãreia aceasta deductibilitate trebuie sã 4inã seama de reglumentãrile privind impozitul pe profit, şi anume cheltuielile deductibile sã fie aferente veniturilor obţinute de utilizator

16

prin exploatarea utilajelor obţinute prin leasing, în caz contrar, realiz2ndu-se un act contrar de evaziune fiscalã. 13.Pentru bunurile provenite din import, plata taxelor vamale şi a accizelor se calculeazã doar la valoarea rezidualã ( la noi, potrivit reglementãrilor legale în vigoare, acestea nu se pot calcula la o valoare rezidualã sub 20% din valoarea de intrare a bunului ). 14.Graficul de plãţi a unei operaţiuni de leasing este mult mai flexibil decât al unui credit bancar. 15.Utilizatorul poate beneficia la preţuri modice de know-how privind exploatarea optimã a maşinilor, utilajelor, instalaţiilor aflate în folosinţa sa, pregãtirea personalului şi creşterea nivelului de calificare. 16.Permite depãşirea anumitor dificultãţi legate de legislatie, de exemplu atunci când legislaţia naţionalã interzice anumite importuri de utilaje. 17.Bilanţul contabil al întreprinderii locatare nu este afectat în cazul în sistemelor de contabilitate grefate pe principiul prevalenţei aparenţei juridice asupra realitãţii economice (form over substance principle), dar si pentru sistemele de contabilitate ce aplicã principiul prevalenţei realitãţii economicului asupra aparenţei juridicului (substance over form principle), însã aici numai pentru leasingul operaţional.

1.3.2. Avantajele leasingului pentru furnizor ( producãtor ) 1.Este o tehnicã de marketing eficientã contribuind la promovarea şi dezvoltarea exporturilor, furnizorul având posibilitatea sã realizeze pe lângã exportul tradiţional şi pe cel în leasing. 2.Se atrag noi beneficiari care nu pot plãti întregul preţ în cazul vânzãrilor cash sau nici avansul în cazul vânzãrii pe credit. 3.Câştigarea de noi clienţi prin faptul cã un anumit echipament este mai întâi închiriat pentru a-l convinge pe client de randamentul sãu, iar în cazul unui rezultat pozitiv, acesta va achiziţiona echipamentul. 4.Promovarea bunurilor de înaltã calitate dar cu preţuri ridicate. 5.Rata profitului este de regulã mai mare în cazul leasingului decât în vânzãrile tradiţionale.

17

1.3.3. Avantajele leasingului pentru finanţator ( societatea de leasing ). 1.Obţinerea unor câştiguri suplimentare din revânzarea sau reînchirierea maşinilor şi utilajelor care i-au fost returnate dupã expirarea perioadei de inchiriere de bazã. 2.Pãstrarea drepturilor de proprietate asupra bunurilor în regim de leasing putându-se folosi ca garanţii pentru noi împrumuturi. 3.Costurile de achiziţie a bunurilor sunt mai reduse pentru cã societatea de leasing are posibilitatea sã cumpere bunuri în condiţii mai avantajoase dacã se specializeazã pe anumite bunuri. Aceasta lucrând cu acelaşi furnizor poate primi o reducere de preţuri. 4.Ratele de rentabilitate obţinute din leasing sunt, de regulã, ridicate.

1.3.4. Limitele şi riscurile leasingului pentru beneficiar 1.Este eficient numai în condiţiile în care se poate exploata obiectul contractului de leasing în toatã perioada de închiriere. 2.Adeseori este mai costisitor decât cumpãrarea pe credit iar opţiunea pentru o astfel de operaţiune se justificã numai dacã sumele eliberate pot fi investite numai în alte domenii rentabile. 3.Operaţiunea devine realmente rentabilã în situaţii numericeşte limitate (se are în vedere în special leasingul financiar). 4.Prezintã condiţii restrictive în ceea ce priveşte obligaţiile de întreţinere a bunului mai ales în cazul leasingului operaţional. 5.În cazul leasigului financiar, imposibilitatea rezilierii contractului înainte de termen chiar dacã bunul devine inutilizabil; rezilierea contractului poate avea loc numai prin plata unei penalitãţi substanţiale din partea utilizatorului care sã-i asigure finanţatorului profitul proiectat şi sã acopere riscull de a nu gãsi un utilizator pentru bunul în cauzã. 6.Avantajul reducerii impozitului datorat prin includerea ratelor de leasing pe cheltuieli deductibile este adeseori supraestimat putând conduce la decizii greşite privind unele oferte de leasing.

18

1.3.5. Limitele şi ruscurile leasingului pentru societatea de leasing 1.Bunurile închiriate pot fi deteriorate prin utilizarea lor necorespunzãtoare de cãtre beneficiar. 2.Sunt sitiaţii în care un bun utilizat temporar sã nu-3i mai gãseascã solicitanţi (în special în cazul leasingului operaţional). 3.Necesitã o instruire specialã a personalului atât la furnizor cât şi la beneficiar cu privire la gestionarea bunului închiriat în special pentru faza iniţialã şi finalã a încheierii contractului de leasing. 4.Derularea operaţiunilor de leasing presupune un numãr mare de consilieri şi analişti financiari , mãrindu-se astfel costul tranzacţiilor. 5.Riscurile pot creşte pe mãsura creşterii numarului beneficiarilor, a exigenţelor privind solvabilitatea, a creşterii duratei pe care pot acţiona factori aleatori, a creşterii ponderii tranzacţiior transnaţionale. 6.Dificultatea recuperãrii bunului în cazul rezilierii contractului. 7.Pot apãrea pierderi în situaţia neincluderii în contract a unor clauze referitoare la actualizarea preţului în cazul în care mãrimea dobânzilor inclusã în ratele de leasing nu acoperã nivelul inflaţiei, mai ridicat decât cel prognozat.

1.4. Leasingul, evoluţie comparativã ASLR ( Asociaţia Societãţilor de leasing din România ) este o organizaţie profesionalã, nonguvernamentalã, nonprofit, apoliticã şi independentã, supusã legislaţiei romane în vigoare şi a fost înfiinţatã în februarie 1996 în conformitate cu prevederile Legii Nr. 21/1924. Scopul şi obiectivele ASLR: -aparã şi reprezintã interesele societãţilor de leasing din România. -promovarea colaborãrii între aceste societãţi. -analizarea cadrului legislativ privind operaţiunile de leasing în România şi formularea unei poziţii comune în elaborarea şi aplicarea oricãror reglementãri. -colaborarea în acest sens cu organismele interne şi internaţionale din acest domeniu. 19

popularizarea şi promovarea conceptelor, tehnicilor şi metodelor avansate din domeniul leasingului. -organizarea de simpozioane şi mese rotunde pe teme de leasing pentru a sprijini realizarea acestor obiective. -implicarea mai activã a membrilor ASLR în dezvoltarea industriei leasingului în România. ALB ( Asociaţia de Leasing şi Servicii Financiare NeBancare) a fost înfiinţatã în 2004 sub numele de „Asociaţia de Leasing Bancar”, fiind dedicatã companiilor de leasing ce erau subsidiare ale bãncilor. Primii membri fondatori sunt companii de leasing care sunt afiliate unor grupuri financiare şi bancare mai mari. Începutul anului 2006 a fost marcat de emiterea Ordonanţei Guvernamentale Nr. 28/2006, ce a adus o primă recunoaştere şi definiţie a leasing-ului financiar drept activitate de creditare, în timp ce companiile de leasing financiar au fost astfel catalogate drept instituţii financiare nebancare. Ca urmare, “Asociaţia de Leasing Bancar – ALB” şi-a deschis porţile pentru această categorie de instituţii financiare nebancare, şi a fost redenumită “Asociaţia de Leasing şi Servicii Financiare NeBancare – ALB”.

1.4.1. Piaţa leasingului în Romania în anul 2005 Instituţiile financiare nebancare (IFN) s-au dovedit o sursã de finanţare pe termen mediu capabilã sã sprijine dezvoltarea diverselor sectoare ale economiei naţionale la costuri competitive. Leasingul a fost şi este motorul pieţei financiare nebancare, pe care încã o dominã ca volum al finanţãrilor, reprezentând aproximativ 3% din PIB-ul României în anul 2005. Numãrul membrilor ASLR la sfârşitul anului 2005 era 52, faţã de 37 la finele anului 2004. Leasingul financiar a continuat sã reprezinte principala direcţie de derulare a contractelor de leasing semnificativ fiind faptul cã leasingul operaţional pierde în mod constant teren. Analiza evidenţiazã o scãdere substanţialã în piaţa de leasing, diminuare de la 7% la aproximativ 4%. Cei mai importanţi clienţi ai societãţilor de leasing au fost şi în anul 2005 persoanele juridice. Valoarea bunurilor finanţate în leasing pentru persoanele juridice a reprezentat circa 67% din total piaţã, 21% fiind reprezentat de sectorul public şi ONG-uri şi 12% fiind reprezentat de persoanele fizice. Din punct de vedere al originii

20

bunurilor finanţate cea mai mare parte a contractelor de leasing încheiate în primele 9 luni ale anului 2005 a fost reprezentatã de contracte cu furnizori externi. Ca duratã a contractelor pentru bunurile mobile, cea mai mare parte sunt încheiate pe duratã între 3-5 ani. Contractele de leasing imobiliar sunt încheiaten în marea majoritate pe durata de 5-8 ani. Din analiza datelor furnizate de membrii ASLR rezultã cã cel mai important segment al pieţei de leasing continuã sã îl reprezinte cel al autovehiculelor. Ponderea acestui segment a ajuns, la finele anului 2005 la un nivel de circa 90.5% în scãdere faţã de anul 2004, când aceastã pondere era de 93%. Aceastã scãdere este compensatã prin evoluţia pozitivã a ponderii finanţãrilor în leasing destinatã zonei echipamentelor industriale/agricole unde s-a înregistrat o creştere de la 4,2% la aproape 6% în total vânzãri. Leasingul imobiliar se situeazã la un nivel scãzut ca şi pondere în total finanţãri (sub 1%). Deşi existã o creştere substanţialã şi constantã a pieţei de leasing din România în anul 2005, societãţile de leasing se confruntã cu o serie de aspecte, dintre care se reţin: -cadrul legal insuficient structurat: se aflã în discuţii modificãrile de la O.G nr. 51/1997. -manifestarea unei lipse de informare a potenţialilor clienţi despre operaţiunea de leasing. -stadiul actual al dezvoltãrii economiei naţionale (nivelul încã redus al investiţiilor strãine în România). -impactul aplicãrii noilor reglementãri privind organizarea şi funcţionarea activitãţii instituţiilor financiare nebancare.

1.4.2. Piaţa leasingului în Romania în anul 2006 Ca urmare a schimbãrilor intervenite în cadrul legal prin emiterea de cãtre Banca Naţionalã a României a Ordonanţei 28/2006 (legea IFN-urilor) piaţa de leasing din România este reprezentatã de circa 330 de societãţi de leasing, care s-au notificat la BNR pânã în luna aprilie 2006. Numãrul membrilor ASLR la sfârşitul anului era de 32, faţã de 52 la finele anului 2005. Reducerea numãrului de membri s-a datorat ieşirii din ASLR a 4

21

societãţi de lesing: Romextera Leasing IFN S.a, BCR Leasing IFN S.a, Ţiriac Leasing IFN S.a, Matco Leasing. Persoanele juridice au continuat sã reprezinte cei mai importanţi clienţi ai societãţilor de leasing. Valoarea bunurilor pentru leasingul persoanelor juridice a reprezentat 70.9% din total piaţã, 7.86% fiind reprezentat de sectorul public şi de cãtre ONG-uri, diferenţa de 21.24% fiind reprezentatã de persoanele fizice şi PFA. În cadrul contractelor de leasing încheiate la nivelul asociaţiei, se poate face distincţie în funcţie de tipul achiziţiei, în leasing cu bunuri din import şi leasing domestic. Astfel, din totalul de 47.965 contracte încheiate în anul 2006 şi aflate în derulare la sfârşitul anului, circa 56.5% sunt contracte cu furnizori externi şi 43.5% reprezintã leasing cu furnizori interni. Ca duratã a contractelor, cea mai mare parte, adicã un procent de 40,2% din valoare bunurilor sunt încheiate pe durate de 3 ani. Contractele de leasing imobiliar sunt incheiate în marea majoritate pe durata de 5 ani, din valoarea bunurilor. Din analiza datelor furnizate de membrii ASLR rezultã cã cel mai important segment al pieţei de leasing continuã sã îl reprezinte cel al autovehiculelor. Ponderea acestuia a ajuns, în 2006 la un nivel de 93,12%, în creştere faţã de anul 2005, când pentru aceeaşi perioadã de raportare aceasta era de 90,5%. În ceea ce priveşte ponderea finanţãrilor în leasing destinate echipamentelor industriale şi agricole s-a înregistrat un procent de 3,98%, în descreştere faţã de anul precedent. Leasingul imobiliar se situeazã la un nivel mai ridicat ca pondere în total finanţãri faţã de 2005, înregistrându-se un procent de 1,44%. Deşi existã o evoluţie substanţialã şi constantã a pieţei de leasing din România, societãţile de leasing se confruntã cu o serie de aspecte, dintre care menţionãm: -cadrul legal încã insuficient structurat: în aceastã perioadã s-au aflat în discuţii atât modificãrile la Legea 441/2006, lege care aduce modicicãri Legii31/1990-legea companiilor, cât şi normele metodologice ale Ordonanţei 28/2006, lege privind reglementarea activitãţii instituţiilor financiare nebancare IFN. -manifestarea unei lipse de informare a potenţialilor clienţi despre operaţiunea de leasing. stadiul actual al dezvoltãrii economiei naţionale. nivelul încã redus al investiţiilor strãine în România.

22

1.4.3. Piaţa leasingului în Romania în anul 2007 Piaţa de leasing a cunoscut o dezvoltare semnificativã şi a ajuns sã reprezinte peste 4% din PIB, confirmând statutul leasingului de produs financiar complementar altor produse bancare, accesibil unui numãr mare de agenţi economici. Leasingul a devenit o sursă de finanţare a investitiilor pe termen mediu, capabilă să sprijine dezvoltarea diverselor sectoare ale economiei naţionale la costuri competitive. Ritmul de creştere a fost de 51.3% la 31 decembrie 2007, faţã de sfârşitul anului anterior. În anul 2007, ALB

a finanţat active totale în valoare de 3.714

milioane de euro (75%) iar ASLR a finanţat actice totale în valoare de 3939 milioane euro (19%), astfel încât totalul contractelor semnate la sfârşitul anului 2007 (dupã valoarea activelor finanţate), de cãtre membrii ALB şi ASLR, însumeazã 4.653 milioane de euro. În anul 2007, leasingul financiar a continuat sã reprezinte principala direcţie de derulare a contractelor de leasing, atingând un procent de 98% din totalul activelor finanţate, restul de 2% fiind reprezentat de leasing operaţional. Totuşi este de remarcat faptul cã datele Asociaţiei Producãtorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) aratã cã, în 2007, volumul achiziţionãrilor auto în sistem de leasing a scãzut cu 5.83% faţã de 2006. Leasingul auto pierde teren. Potrivit statisticilor Asociaţiei Producãtorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), piaţa finanţãrilor în leasing care a avut ca obiect de activitate achiziţionarea autoturismelor noi a scãzut anul trecut cu aproape 6% faţã de 2006. Aceasta cu toate cã în cursul anului trecut, vânzãrile totale de autoturisme au crescut cu peste 23%. Cifrele aratã cã, în 2007, au fost cumpãrate în sistem de leasing aproape 83.550 de autoturisme, respectiv cu 5.83% mai puţine decât în 2006. Evoluţia negativã a fost generatã în primul rând de scãderea vânzãrilor în leasing a autoturismelor de producţie autohtonã. Aceleaşi date aratã cã ritmul de creştere a finanţãrilor în leasing a încetinit anul trecut şi pe segmentul autovehiculelor importate. Partea de piaţã pierdutã de leasing a fost acoperitã de achiziţiile prin credite bancare precum şi de cele cu plata pe loc. Tendinţa s-a manifestat încã din prima parte 23

a anului trecut. Conform unor statistici BNR 33% din creditele acordate de bãnci în primul semestru din 2007 au fost împrumuturile de nevoi personale, din care o cotã parte au avut ca scop cumpãrarea unui autoturism iar 20%, finanţãrile auto. Avantaje vs dezavantaje. Aceastã evoluţie poate fi justificatã prin faptul cã împrumuturile auto sunt mai puţin accesibile unei anumite categorii de clienţi decât împrumuturile de consum, cu toate cã acestea din urmã sunt, per total, mai costisitoare. Asta deoarece anumite instituţii bancare solicitã şi avans, în medie de 10% din preţul de cumpãrare a maşinii. Mai mult, creditul auto este oferit de regulã pe o perioadã medie de 5 ani, ceea ce înseamnã cã la un împrumut mediu de 15 000 euro rata lunarã va fi mai mare decât în cazul creditului de nevoi personale care are de obicei o perioadã de rambursare de 10 ani. În plus, în acest caz, nici nu se pune problema avansului ori a justificãrii destinaţiei creditului. Prin urmare şi documentaţia necesarã la dosarul de împrumut este simplu de procuat, actele de bazã fiind adaverinţa de venit şi, uneori, copie dupã cartea de muncã. Având în vedere aspectele prezentate, câştigãtorul pare a fi împrumutul de nevoi personale. Din aceleaşi considerente şi leasingul auto este mai puţin accesibil faţã de creditul de consum. Societãţile de leasing din România oferã, cu unele excepţii, finanţare pe o perioadã maximã de 6 ani. În plus, maşina finanţatã în leasing nu devine proprietatea cumpãrãtorului decât la achitarea valorii reziduale, adicã a ultimei rate a finanţãrii. Practic, pe durata derulãrii contractului, acesta are doar drept de folosinţã a automobilului. La acea perioadã, leasingul a devenit puţin mai dezavantajos dupã ce societãţile financiare au majorat dobânzile, acestea situându-se între 8.5% şi 9%. Factorul care a generat scumpirea leasingului a fost creşterea riscului de ţarã şi a costurilor determinate de lichiditãţile scãzute de pe piaţa financiarã internaţionalã, dupã cum au explicat unii jucãtori de pe piaţa de profit.

24

CAPITOLUL II CLASIFICAREA ŞI NATURA JURIDICã A OPERAŢIUNILOR DE LEASING

2.1. Delimitarea leasingului 2.1.1. Natura juridicã a operaţiunilor de leasing Treptat, leasingul s-a conturat ca o instituţie de sine stãtãtoare atât ca realitate economicã cât şi ca figurã juridicã. Delimitarea exactã a naturii juridice a leasingului are o deosebitã improranţã în plan practic, pentru a fi cunoscute cu certitudine atât obligaţiile pãrţilor din contractul bilateral propriu-zis, cât şi raporturile juridice care iau naştere între acestea şi terţe persoane. În acest demers este necesar sã se facã o analizã a raporturilor obligaţionale care se formeazã în cadrul contractului de leasing, precum şi a celor care se formeazã prin încheierea unor alte contracte asemãnãtoare.

2.1.1.1. Delimitarea leasingului faţă de credit Leasingul, în formă clasică, poate fi asemănat cu un credit de investiţii, fapt pentru care el a fost considerat ca un credit în natură sau o operaţiune cu scop financiar grevată de un contract de închiriere. Se poate spune cã, în ceea ce-l priveşte pe finanţator, leasingul este un credit pe termen mediu sau lung, garantat de un drept de proprietate. ( Dorin Clocotici, 1998 ). Datorită asemănării cu creditul, băncile au fost autorizate să acorde finanţări sub forma leasingului financiar, însă numai indirect, prin intermediul unor societăţi distincte, special constituite în acest scop. În decizia sa din 10 octombrie 1979 Curtea din Paris a constatat cã în mod cert leasingul presupune şi o închiriere, dar caracterul sãu esenţial constã în finanţarea integralã de cãtre utilizator a unei investiţii. Curtea conchide cã leasingul nu este nici un împrumut, nici un credit, şi nu este nici o vânzare la termen, mai ales cã spre deosebire de ultima categorie, plãţle fãcute cu titlu de restituite, dacã vânzarea nu mai are loc din diferite motive.

25

amortismente nu pot fi

Creditul poate fi pus la dispoziţie de către o bancă comercială, în baza unui contract de credit bancar sau a unui contract de deschidere de credit. Prin contractul de credit, banca pune la dispoziţia unei persoane, contra unei renumeraţii, fonduri băneşti pe un termen şi în cuantum determinat, iar prin contractul de deschidere de credit se eliberează sumele către client până la concurenţa sumei convenite, clientul fiind obligat să ramburseze creditul la termenul contractului, împreună cu dobânda stabilită. Contractul de credit bancar este un contract unilateral şi intuitu personae, şi presupune aducerea unor garanţii reale, personale sau speciale (girul) de către beneficiar. Totodată, creditele sunt acordate pentru realizarea unor investiţii, iar beneficiarul trebuie să contribuie cu un anumit procent la realizarea acesteia. Spre deosebire de credit, prin leasing se asigură finanţarea integrală a unei investiţii, iar garanţia o reprezintă, în principal, însuşi dreptul de proprietate asupra bunului ce constitue obiect al contractului.

2.1.1.2. Delimitarea leasingului faţã de împrumut Leasingul se aseamanã şi cu împrumutul mai ales dacã se are în vedere obligaţia de de restituire integralã a finanţãrii (face excepţie valoarea rezidualã), sau caracterul irevocabil al contractului pe timpul derulãrii sale. Într-o structurã cu caracter general, redevenţele contractuui de leasing cuprind: ratele de amortizare, chiria pe capitalul neamortizat, taxele şi asigurãrile, precum şi o marjã de profit.

2.1.1.3. Delimitarea leasingului faţã de vânzarea cu plata în rate şi vânzarea cu plata la termen. Vânzarea cu plata preţului în rate este un contract potrivit cãruia cumpãrãtorul îşi asumã obligaţia de a plãti preţul unui bun din veniturile salariale realizate prin reţineri lunare. Ca orice contract de vânzare cumpãrare, şi aceastã formã de contract dã naştere la obligaţii specifice din partea pãrţilor: vânzãtorul trebuie sã predea bunul şi sã-l garanteze pe cumpãrãtor, iar acesta din urmã trebuie sã ia în primire bunul şi sã plãteasca contravaloarea lui.

26

Deosebirea între leasing şi aceste forme comerciale poate fi privitã prin prisma urmãtoarelor caracteristici: -Dreptul de proprietate. Prin operaţiunea de vânzare cu plata în rate, un anumit bun este schimbat ca marfã, obţinându-se echivalentul bãnesc, şi este transferat astfel dreptul de proprietate şi toate riscurile cãtre cumpãrãtor. În cazul leasingului, dreptul de proprietate rãmâne locatorului şi se cedeazã doar dreptul de folosinţã împreunã cu toate riscurile şi obligaţiile. -Dreptul de opţiune. În contractul de vânzare cumpãrare cu plata în rate, odatã cu achitarea ultimei rate, bunul intrã automat în proprietatea deplinã a cumpãrãtorului. În contractul de leasing, locatarul, la sfârşitul termenului de leasing, are dreptul de a opta pentru cumpãrarea bunului sau, dupã caz, pentru prelungirea contractului de leasing ori încetarea raporturilor contractuale. -Natura juridicã a plãţilor. Ratele, în cazul vânz1rii cu plata în rate, are rolul de platã a preţului bunului. Redevenţele nu au aceeaşi naturã juridicã a ratelor, respectiv de platã a preţului, ci rolul de platã a contravalorii dreptului de folosinţã. -Durata. Durata de vânzare cu plata în rate este de obicei mult mai scurtã, urmãrinduse doar facilitarea achiziţiei bunului de cãtre beneficiar. Durata pe care se fac plãţile de leasing este mai mare, ideea fiind de finanţare a clientului. Se conoaşte faptul cã în ţara noastrã termenul unui contract de leasing este de minim un an. -Fiscalitate. În cazul vânzãrii cu plata în rate, beneficiarul trece pe cheltuieli nu valoarea ratelor ci amortismentul periodic calculat prin deducerea din masa impozabilã a unui procent anume stabilit de actele normatice în vigoare. În cazul leasingului beneficiarul poate include redevenţa direct pe cheltuieli ( Monica Achim, 2006 ).

2.1.1.4. Delimitarea leasingului faţã de locaţiune. Se constatã cã leasingul se aseamãnã cu locaţiunea, datoritã transmiterii dreptului de folosinţã pentru o anumitã perioadã. În ţãrile membre din Uniunea Europeanã existã noţiunea de „proprietate economicã”. În Belgia este prevãzut faptul cã locatarul va trebui sã punã în valoare promisiunea de vânzare, la expirarea contractului. În legea belgianã este autorizat ca el sã includã pe durata leasingului în activul bilanţului bunurile care îi sunt închiriate

27

şi pe care le deţine cu titlu de proprietar. În Franţa, potrivit reglementãrilor fiscale, se recunoaşte locatarului posibilitatea de a-şi ţine registrele ca şi când ar fi din punct de vedere juridic, proprietar. Privind la efectele pe care le produce încheiarea unui contract de leasing conform prevederilor O.G Nr. 52/1997 comparativ cu raporturile juridice care iau naştere în baza unui contract de locaţiune, reglementat de art. 1410-140 din Codul Civil se observã urmãtoarele diferenţe: -în cazul leasingului durata locaţiei şi ratele vor fi determinate în funcţie de preţul de achiziţie al bunului cuprinzând cote pãrţi din aceste şi unele elemente cum ar fi dobândã, profit, tva. Ratele de leasing se consumã din substanţa bunului pânã îl aduc la valoarea rezidualã la sfârşitul contractului. În cazul contractului de locaţiune, ratele se stabilesc în funcţie de condiţiile existente pe piaţã. Aceastã sumã nu ţine neapãrat seama de o recuperare a valorii bunului prin cuantumul lor. -utilizatorul se foloseşte de bun – ca şi locatarul – în timpul derulãrii contractului, însã trebuie sã-l restituie în starea în care l-a primit, mai puţin uzura normalã, pe când locatarul trebuie sã restituie lucrul închiriat în starea în care l-a primit, conform inventarului. De aici rezultã o altã diferenţiere importantã, în sensul cã dacã chiria reprezintã contravaloarea dreptului de folosinţã al locatarului, rata de leasing cuprinde şi cota parte din valoare de intrare a bunului (în cazul leasingului financiar), respectiv din valoarea de amortizare (în cazul leasingului operaţional). Rata de leasing poate fi consideratã un product, întrucât prin amortizãrile cuprinse, substanţa lucrului se consumã pânã la nivelul unei valori reziduale, la sfârşitul contractului. -în cazul leasingului (şi cu preponderenţã în leasigul financiar), riscurile le transferã la utilizator în momentul încheierii contractului, care este obligat şi totodatã interesat sã plãteascã primele de asigurare, spre deosebire de locaţiune, unde riscul este suportat de locator. -leasingul se mai deosebeşte de locaţiune şi prin faptul cã acesta din urmã nu include promisiunea de vânzare la sfârşitul contractului, stabilind-se astfel în practica judiciarã francezã cã, în cazul în care locatarul nu are facultatea de a deveni cumpãrãtor, suntem în prezenţa unei locaţiuni. -obligaţiile finanţatorului, respectiv ale locatorului: locatorul în cazul unui contract de locaţiune, rãspunde de predarea bunului cãtre locatar, pe când finanţatorul dintr-un contract de leasing este exonerat în mod expres de râspundere, în cazul în care bunul nu este predat utilizatorului. Se defineşte locaţiunea ca fiind „un contract prin care una 28

din pãrţile contractante se îndatoreşte a asigura celeilalte folosinţa unui lucru pentru un timp determinat, drept un preţ determinat” ( Carpenaru D., 1999 ). -elementul esenţial de diferenţiere dintre cele douã contracte constã în dreptul de opţiune de care beneficiazã utilizatorul la sfârşitul perioadei contractuale (sau în timpul derulãrii contractului, în anumite condiţii), drept care nu poate fi exercitat şi de locatar în cadrul unui contract de locaţiune. În cazul contractului de leasing, la sfârşitul perioadei de locaţie, bunul poate trece în posesia beneficiarului în baza redevenţlor plãtite şi a unui preţ rezidual. Transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor se face de la momentul încheierii contractului, cu unele restricţii ce revin cumpãrãtorului: de a înstrãina bunul şi de a-l asigura pe durata plãţii ratelor. În operaţiunile de leasing, finanţatorul pãstreazã proprietatea asupra bunului, iar toate celelalte obligaţii, inclusiv riscurile, revin utilizatorului. Redevenţele nu au natura juridicã a ratelor, respectiv de platã a preţului, însã vor fi deduse în cazul în care utilizatorul îşi manifestã opţiunea de a cumpãra bunul folosit. De asemenea, leasingul se deosebeşte şi de contractul de vânzare cumpãrare, cu pãstrarea proprietãţii pânã la plata preţului, deoarece aceastã formã de vânzare, deşi nu transferã proprietatea decât la termen, naşte toate celelalte efecte specifice vânzãrii. Mai este de observat cã la plata preţului cumpãrãtorul devine automat proprietaarul bunului, situaţie inexistentã în cazul leasinglui, unde utilizatorul nu devine proprietar în mod automat ci la finele perioadei de folosinţã a bunului, când el are posibilitatea de a cere achiziţionarea acestuia.

2.2. Clasificarea leasingului O particularitate a operaţiunilor de leasing este reacţia fulgerătoare la schimbarea cerinţelor pieţei, motiv care a influenţat crearea mai multor varietăţi ale leasingului. Stabilirea şi înteţirea concurenţei pe piaţa de leasing impune ca societăţile de leasing să găsească şi să propună clienţilor diverse servicii în legătură cu activitatea lor, modalităţi mai flexibile de achitare a ratelor de leasing, noi forme de cooperare cu producătorii etc. Din acest considerent, operaţiunile de leasing se prezintă în practică sub mai multe tipuri, categorii sau forme. În literatura de specialitate, atât naţională, cât şi străină, există o mare diversitate de opinii cu referire la determinarea

29

caracterelor specifice leasingului. Astfel, extinderea operaţiunilor de leasing a dus la modalitãţi diferite de organizare şi finanţare a lor, cuprinse într-un sistem de criterii de clasificare a acestor operaţiuni.

Existã mai multe criterii de clasificare. A ) În funcţie de durata închirierii, operaţiunile de leasing se clasifică în: -leasingul pe termen scurt constă în închirierea bunurilor pe o durată de câteva ore, zile sau luni mai multor beneficiari, în vederea amortizării; -leasingul

pe termen mediu presupune amortizarea bunului prin închirierea

consecutivă a acestuia mai multor beneficiari pe termene scurte de 2-3 ani; -leasingul pe termen lung se realizează pe termen lung, durata normală de leasing corespunzând celei de funcţionare normală a bunului; după perioada de închiriere beneficiarul poate opta pentru cumpărarea acestuia la un preţ inferior celui iniţial. Această variantă se practică în mod frecvent pe piaţa bunurilor imobiliare pentru clădiri complet utilate. B) În funcţie de ponderea ratelor în preţul de vânzare al bunului, distingem: -leasing operaţional (de mentenanţă, tehnic) – se derulează pe o perioadă mai mică decât durata economică de viaţă estimată a bunului şi presupune recuperarea în perioada de locaţie doar a unei părţi, deşi locatorul aşteaptă să recupereze toate costurile prin reînnoirea contractului sau prin închirierea către alţi locatari. Oferă atât finanţarea, cât şi servicii de mentenanţă pentru bunul închiriat, costul asigurării mentenanţei fiind inclus în chiria leasingului; -leasing financiar (de capital) – urmăreşte recuperarea integrală a valorii bunului în perioada de locaţie şi obţinerea unui profit. Leasingul financiar nu oferă mentenanţă, nu poate fi reziliat şi este complet amortizat. La sfârşitul perioadei, locatarul poate opta pentru cumpărarea bunului prin achitarea valorii reziduale; -lease-back – reprezintă o formă mascată de finanţare a unei societăţi comerciale, fiind similar cu ipoteca. În acest caz, beneficiarul vinde bunurile aflate în proprietatea sa finanţatorului, care i le închiriază în baza unui contract de leasing. La finele 30

locaţiei, bunurile revin în proprietatea beneficiarului în urma achitării valorii reziduale. Ordonanţa 57/1997 defineşte leasingul financiar stabilind însã cã orice formã de leasing care nu este financiar este operaţional. Astfel , o operaţie de leasing poate fi clasificatã drept financiarã dacã: -riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatoului din momentul încheierii contractului de leasing. -pãrţile au prevãzut expres cã la expirarea contractului de leasing se transferã utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului. -utilizatorul poate opta pentru cumpãrarea bunului, iar preţul de cumpãrare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (valoarea la care a fost achiziţionat bunul de cãtre finanţator, respectiv costul de achiziţie) pe care acesta o are la data la care opţiunea poate fi exprimatã. -perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperã cel puţin 75% din durata normatã de utilizare a bunului, chiar dacã în final dreptul de proprietate nu este transferat. Trebuie remarcat, astfel, cã în general o operaţie de leasing financiar este îndreptatã cãtre achiziţia bunului finanţat. Oricum, fie datoritã duratei mari de utilizare, fie datoritã sumelor mari achitate de utilizator se poate constata cã utilizatorul, la finele contractului, poate considera practic proprietatea bunului ca fiind asumatã. Astfel, în cazul leasingului financiar legea mai precizeazã cã rata de leasing reprezintã cota parte din valoarea de intrare a bunului şi a dobânzii de leasing, arãtând cã aceasta este egalã cu rata medie a dobânzii bancare pe piaţa româneascã, iar contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă obligatoriu valoarea iniţială a bunului, şi clauza privind dreptul de opţiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului şi la condiţiile în care acesta poate fi exercitat. Spre deosebire de leasingul financiar, leasingul operaţional presupune, în adevãratul sens al cuvântului, folosirea bunului finanţat pentru o perioadã limitatã de timp, fãrã asumarea unor riscuri şi beneficii aferente proprietarului, în general, pentru dezvoltarea punctualã a unor activitãţi specifice. Astfel, utilizatorul este practic decis, încã de la semnarea contractului, asupra returnãrii bunului finanţat la finele perioadei de leasing, urmând ca locatarul sã preia riscul de realizare a valorii rãmase neamortizate la finele contractului. 31

C) În funcţie de părţile participante la contract, distingem: -leasing direct, în care finanţatorul este şi furnizorul (producătorul); Se realizeazã prin încheierea contractului între producãtorul şi utilizatorul bunului ce face obiectul operaţiunii, finanţarea fiind asiguratã de furnizor (producãtor). În acest caz furnizorul este identic cu locatorul, acesta din urmã putând fi producãtorul dar şi comerciantul bunului respectiv. -leasing indirect, în care finanţarea îi revine unei societăţi specializate în leasing. Acestea preiau creditarea, prestarea de servicii, contractarea, finanţarea şi controlul plãţii ratelor, asumându-şi riscurile acestor operţiuni. Societãţile de leasing pot fi: societãţi de leasing generale ( sunt societãţi care au ca obiect de activitate leasingul pentru bunuri de folosinţã îndelungatã, cu destinaţie comercialã sau industrialã ), societãţi de leasing de intermediere ( desfãsoarã activitate de mijlocire ), societãţi de leasing integrate ( sunt constituite de cãtre mari unitãţi producãtoare care au înfiinţat societãţi de leasing proprii pentru a beneficia de avantajele financiare ce rezultã din aceste tranzacţii ). D ) În funcţie de conţinutul ratelor de leasing: - leasing brut (full service leasing) se caracterizeazã prin aceea cã ratele includ şi cheltuielile de întreţinere, reparaţii, service şi asigurare. Această formă de leasing se foloseşte în scopul permanentizării relaţiilor dintre companii şi se întâlneşte în general la instalaţiile complexe sau acolo unde se doreşte cucerirea pieţei; - leasing net se caracterizeazã prin aceea cã ratele se calculează doar pe baza preţului net de vânzare al obiectului contractului, farã sã includã costul întreţinerii sau reparaţiilor. E ) În ceea ce priveşte tara de origine a finanţatorului, distingem: - leasing internaţional intervine atunci când pãrţile implicate în contractul de leasing provin din cel puţin douã tãri diferite. Acesta poate fi la rândul sãu leasing de import (apare atunci când locatarul şi furnizorul sunt persoane juridice strãine, ceilalţi participanţi fiind autohtoni), leasing de export (când furnizorul şi locatorul pe de-o parte şi beneficiarul pe de alta parte aparţin unor tãri diferite) si leasingul de tranzit (toţi paticipanţii la operaţiunea de leasing aparţin unor ţãri diferite).

32

- leasingul intern, la fel ca şi leasingul financiar extern, este o operaţiune de finanţare în care participanţii sunt aceiaşi, particularitatea constând în faptul că, atât utilizatorul cât şi societatea de leasing sunt persoane rezidente ale aceleiaşi ţări. 1.2. Forme speciale de leasing 2.2.1. Leasing Conteiner şi Master Leasing În ultimii 50 de ani, schimburile comerciale au cunoscut o creştere explozivă, dezvoltându-se mai rapid chiar decât producţia în sine. A crescut gradul în care economiile naţionale se bazează pe comerţul internaţional în activitatea economică de ansamblu. Tendinţele de creştere a comerţului internaţional au avut ca efect direct dezvoltarea transportului internaţional de mărfuri. Astfel, dacă în 1950, transportul maritim de mărfuri s-a ridicat la aproximativ 500 milioane tone, în 2000 s-a ajuns la 5000 milioane tone, ceea ce indică înzecirea cantităţii transportate. O creştere spectaculoasă în acest context a cunoscut-o industria de transport conteinere. Apariţia navelor port conteiner a însemnat pentru transportul mondial de mărfuri o descoperire egală ca importanţă cu inventarea motorului cu aburi sau a căilor ferate. În ultimele decenii, odată cu globalizarea activităţilor economice, industria de conteinere a înregistrat creşteri spectaculoase, acest lucru ducând la dezvoltarea unor domenii adiacente noi, cum ar fi master leasingul, care este o formă de leasing pe termen scurt (trip leasing – în general pentru o singura călătorie) sau pe termen lung (term leasing), care se referă la o operaţiune de leasing practicată în cazul închirierii conteinerelor de transport marfă. Mecanismul de funcţionare a acestui tip de leasing este următorul: utilizatorul (cel care doreşte să-şi transporte o marfă) încheie un contract de leasing cu o companie de leasingconteiner, care are un acord de masterleasing cu o companie internaţională. Costurile în sistem de master-leasing includ închirierea conteinerului, încărcarea şi descărcarea sa pe nave de transport, autovehicule rutiere sau trenuri, transportul şi costurile de asigurare. Ratele de leasing şi nivelurile de utilizare se îmbunătăţesc pe măsură ce preţurile pentru conteinerele noi se stabilizează, iar comenzile de transport cresc. Se realizează astfel un flux stabil de comenzi pentru conteinere, în contextul unui flux la fel de constant de retragere a echipamentelor vechi din flote. Trecerea spre utilizarea tot mai intensivă a internetului şi a computerelor, avantajele pe care le oferă acestea, au determinat companiile de

33

leasing conteiner să ofere linii de transport cu acces permanent la informaţie. Această afacere de 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, cere continuitate şi servicii non-stop din partea furnizorilor. Internetul a permis companiilor de leasing să deschidă birouri virtuale, cu acces permanent în întreaga lume. Primele şi cele mai simple informaţii on-line se refereau la o listă de birouri, agenţi şi contacte, simple informaţii statice fără un element interactiv. Acestea au fost urmate de alte aplicaţii, oferind mai multe detalii, care cereau o dezvoltare mai complicată. O problemă care trebuia rezolvată era integritatea datelor. Companiile mari de leasing s-au dezvoltat până la nivelul la care sunt în prezent datorită achiziţiilor şi fuziunilor. Aceasta a dus la un amestec de tipuri de conteinere pentru flotă. Problemele iniţiale au fost în mare parte rezolvate, deşi detaliile informaţiilor au fost şi încă sunt variate, diferite, depinzând de sursa şi integritatea datelor. În prezent, toate companiile importante de leasing oferă informaţii detaliate, uşor de înţeles. Accesul expeditorilor, a posesorilor de camioane şi de navebaza la aceste informaţii a devenit un element important pentru eficienţa şi productivitatea întregii industrii de transport în conteinere. 2.2.2. Leasing Creativ Cuvântul “creativ” alăturat unei caracteristici a unei industrii a apărut pentru prima dată la Alvin Toffler în cartea “Al treilea val”. El defineşte foarte bine “producţia de masă” şi “producţia individuală”. Informatizarea, gradul de cunoaştere în continua dezvoltare şi multe alte argumente sunt pentru trecerea la o “producţie individualizată” ( Toffler Alvin, 1983 ). Exemplul pe care îl oferă Alvin Toffler în lucrarea citată este elocvent: realizarea unui articol de îmbrăcăminte pe măsura celui care îl foloseşte. S-a trecut astfel de la clasicul şablon cu anumite dimensiuni la “lucrul la comandă”, de la mii de bucăţi din acelaşi produs la “produsul unic”, aşa numita producţie personalizată (customized order). Cu toate că leasingul, mai mult decât oricare alt sistem de creditare, se caracterizează prin flexibilitate – adaptarea ofertelor în funcţie de necesităţile clienţilor – caracteristica de creativitate a sistemelor de finanţare este foarte puţin folosită. Majoritatea companiilor de leasing au o ofertă standard: o dobânda de X%, un termen de rambursare cuprins între t1 şi t2 şi un avans de minim Vmin şi maxim Vmax.

34

Sistemul de leasing creativ defineşte un mod de lucru puţin diferit. După analiza datelor economico-financiare ale potenţialului client se determină o expunere maximă a societăţii de leasing asupra acestuia. În acest moment intervine caracteristica creativă a leasingului. Împreună cu societatea de leasing se alege cea mai bună ofertă de finanţare. Se determină avansul optim, durata optimă a contractului de leasing şi implicit procentul de dobândă. Dacă toate aceste informaţii conduc la o profitabilitate acceptată de societatea de leasing atunci se încheie contractul de finanţare. Principalele avantaje ale unui astfel de sistem ar putea fi următoarele: • corelarea perfectă între posibilităţile de rambursare ale clientului şi sursele de finanţare ale societăţii de leasing, ceea ce conduce implicit la un nivel minim al creditelor în observaţie sau neperformante; • oferirea unor alternative de finanţare în defavoarea răspunsurilor negative imediate; Acest sistem de finanţare presupune un efort mai mare din partea firmei de leasing. Leasingul creativ implică un timp de lucru mai ridicat, discuţii cu clienţii, analize de indicatori calitativi, etc. – informatizarea îşi are propriul cuvânt de spus în acest caz. De asemenea, aplicarea acestui sistem necesită un personal bine pregătit profesional, într-o continuă cunoaştere a industriilor din piaţă. Publicaţiile de specialitate, cursuri, dezbateri, stau la baza definirii unei soluţii. Ţinta finală a leasingului creativ este individualizarea ofertelor de finanţare, unde utilizatorul are un cuvânt de spus. 2.2.3. Leasing cu “levier” (Leveraged Leasing) Leasingul cu “levier” poate fi unul dintre cele mai complexe şi sofisticate mijloace de finanţare a echipamentului în piaţa financiară a zilelor noastre, apreciază Richard Contino, expert american în domeniu ( Contino Richard, 2002 ). Leveraged leasing este o tranzacţie în care finanţatorul (societatea de leasing) implică doar o parte (de obicei între 20% şi 40%) din fondurile necesare pentru a cumpăra echipamentul, urmând ca o terţă parte – creditorul – să asigure restul de bani. Deoarece beneficiile companiei de leasing se bazează, în general, pe costul întregului echipament, se poate spune ca investiţia sa este “garantată” prin datoria terţei părţi. În general, împrumutul terţei-părţi nu implică garanţia către lessor şi angajează aproximativ 60%-80% din costul echipamentului. Potrivit procesului de non35

garantare, creditorul îi poate cere utilizatorului ratele de plată care i-au fost atribuite, precum şi echipamentul pentru răscumpărare. Lessorul nu are nici o responsabilitate de plată, chiar dacă eşecurile de plată ale utilizatorului şi împrumutul nu pot fi recuperate. Faptul că terţul finanţator nu poate face firma de leasing responsabilă pentru neplata împrumutului nu este atât de gravă precum pare şi aceasta pentru că finanţatorul nu va acorda împrumutul fără obligaţie de plată decât în cazul în care utilizatorul este considerat demn de încredere. În al doilea rând, drepturile creditorului faţă de orice procedeu provenind din vânzarea sau revânzarea echipamentului vin înaintea oricărui drept al firmei de leasing în ceea ce priveşte echipamentul şi leasingul. Investiţia în acţiuni a lessorului este subordonată obligaţiei de rambursare a împrumutului. Dacă un terţ împrumutător a contribuit, de exemplu, cu 70% din fondurile necesare, înţelegerea de subordonare îl va pune într-o poziţie de împrumut de supracolateralizarecare, în schimb, va diminua riscul de împrumutare. Dacă situaţia financiară a utilizatorului este slabă, finanţatorul-creditor poate fi dispus să ofere doar un împrumut fără garanţii. În această formă de împrumut, creditorul are dreptul să ceară plata de la firma de leasing în cazul în care plata nu poate fi făcută de către utilizator sau prin echipament. Tranzacţiile de împrumut cu scopul de a obţine profit, mai ales cele care implică angajări de sume mari în valută, presupun adesea mai multe părţi care se asociază prin combinaţii complicate. Lessorul apare de obicei ca un grup de investitori asociaţi printr-unparteneriat sau trust. Parteneriatul sau trustul reprezintă proprietarul legal sau “deţinătorul deacţiuni” al echipamentului. Creditorul este de obicei reprezentat de un grup de finanţatori care, în general, acţionează printr-un acord al trustului. În continuare acest procedeu este complicat, pentru că fiecare participant se va face cunoscut prin dezbateri din numeroase puncte de vedere. În consecinţă, sarcina de a organiza, elabora şi negocia documentele necesare este, de obicei, foarte dificilă. Din motivele expuse, Richard Contino consideră că indivizii şi firmele care lucrează în industria leveraged leasing sunt agresivi şi creativi, mediul fiind astfel un mijloc de inovaţie şi competiţie internă.

36

2.2.4. Leasing cu capital de risc (Venture Leasing) Este cunoscut faptul că printre actele necesare încheierii unui contract de leasing se numără bilanţurile contabile pe ultimii doi-trei ani. Acestea, alături de alte documente financiar contabile, fac obiectul unei analize riguroase pe baza căreia societăţile de leasing decid acordarea sau nu a finanţării. Pornind de la această precondiţie, aria de utilizatori de leasing se reduce la cei care au deja o activitate de câţiva ani în spate, companiile nou apărute fiind de multe ori văduvite de accesul la această sursă de finanţare. Nu trebuie uitat însă faptul că fiecare solicitare de finanţare în leasing este tratată separat, ţinându-se cont de particularităţile firmei solicitante. De altfel, leasingul a apărut ca o modalitate de finanţare modernă, flexibilă, mult mai avantajoasă faţă de sistemele clasice. În timp, leasingul a suferit transformări, în sensul adaptării surselor de finanţare la cerinţele din ce în ce mai diverse ale fiecărei companii. Aşa s-a conturat venture leasing, operaţiunea prin care societăţile de leasing acceptă să acorde finanţare şi companiilor recent înfiinţate care nu sunt încă profitabile, dar au un potenţial de dezvoltare ridicat. Astfel, firmele recent înfiinţate pot obţine finanţări din primele stadii, fără a-şi diminua în mod nejustificat capitalul. Conceptul de venture leasing a apărut la sfârşitul anilor ’80. Companiile nou înfiinţate care demonstrează perspective de dezvoltare, sprijinite de investitori de risc (care investesc în schimbul unei participări în companie), au început să fie finanţate de companiile de venture leasing pentru achiziţia de echipamente. Atât locatorii venture (venture lessors), cât şi investitorii venture (venture capital) privesc întreprinzătorii ţinând cont de potenţialul lor şi nu ca bancherii sau locatorii tradiţionali - ţinând cont de stabilitatea veniturilor existente. Locatorii venture finanţează echipamentul de bază pentru companii de înaltă tehnologie, ca de exemplu computere, sisteme de telecomunicaţii, aparatură de măsurare şi control, echipamente de laborator şi birotică. Sunt excluse echipamentele unicat, foarte specializate. În schimbul finanţării în leasing, locatorul venture primeşte redevenţele lunare de leasing, valoarea reziduală a echipamentului şi dreptul de a achiziţiona acţiuni ale companiei la un preţ prestabilit (garanţiile în acţiuni), dacă sunt scoase la vânzare. Companiile importante implicate în această industrie lucrează, de cele mai multe ori, cu investitorii de risc pentru a identifica companii bine poziţionate în sectoare aflate în dezvoltare şi cu perspective promiţătoare. De obicei, obţinerea 37

capitalului de risc este o condiţie obligatorie pentru a obţine finanţare venture leasing. Totuşi, spre deosebire de capitalurile de risc, locatorii venture au un rol strict consultativ în portofoliul companiei şi, de obicei, nu se implică în conducerea executivă. Investitorii de risc oferă o finanţare directă, implicându-se strategic în managementul companiilor. Aceasta este şi cauza pentru care, în multe ţări, investitorii de risc au posibilităţi limitate de a investi în mai multe companii care aparţin aceleiaşi industrii. Tot echipamentul achiziţionat de companiile venture este înglobat într-un sistem de leasing unitar, reglementat de un “master lease agreement”. Deşi, de cele mai multe ori, echipamentul este cumpărat de la o întreagă varietate de producători, condiţiile generale impuse sunt similare, iar termenii pentru fiecare piesă de echipament sunt determinaţi în funcţie de programele specifice, care include, de asemenea termenii şi condiţiile contractului de master lease. La ora actuală, în România există câteva societăţi de leasing care acordă echipamente în leasing societăţilor aflate la început. Aprobarea finanţării pentru astfel de companii se realizează pe baza unor planuri de afaceri şi a unor studii de piaţă temeinic realizate, companiile de leasing stabilind, în general, pe perioada derulării contractelor, o legătură de lucru cu societăţile pe care le finanţează. Pe lângă o serie de avantaje financiare, practicarea venture leasingului presupune riscuri pe care nu orice societate de leasing şi le poate asuma. Cadrul economic instabil, legislaţia deficitară şi atitudinea refractară a băncilor finanţatoare sunt motivele pentru care acest tip de serviciu nu a fost încă adoptat pe scară largă în ţara noastră. Asumarea acestor riscuri depinde, în primul rând, de puterea financiară a companiei de leasing. Din acest punct de vedere, relevantă este clasificarea societăţilor de leasing în trei categorii – cele care aparţin de o bancă, cele specializate în leasing şi cele afiliate producătorilor de echipamente. Prima categorie dispune de un regim preferenţial de finanţare, lucru care constituie un avantaj faţă de societăţile care au încheiate parteneriate de finanţare pe termen mediu cu diverse bănci şi a căror dobândă nu este întotdeauna cea mai avantajoasă. Pentru societăţile producătoare de echipamente, leasingul reprezintă doar o formă de comercializare a produselor pe lângă metodele clasice de creditare. Avantajul unei astfel de societăţi este dat, în primul rând, de posibilitatea valorificării unui bun în cazul în care utilizatorul nu-şi onorează angajamentele. În ciuda riscurilor mari la care sunt supuse societăţile finanţatoare, operaţiunile de venture leasing se bucură de un real succes în rândul marilor companii din Occident. Acestea se ghidează după ideea că avantajele 38

leasingului ating cote maxime de dezvoltare doar în condiţiile în care se îmbină cu flexibilitate faţă de cerinţele clienţilor. 2.2.5. Leasing Time-Sharing Time-Sharing este un tip de leasing cu o tehnică de realizare specială. Bunul este închiriat în acelaşi timp de mai mulţi utilizatori, care îl folosesc numai în anumite perioade, fărã a avea obligaţia de plată a chiriei pentru timpul în care nu îl utilizează. Cu toate că acest tip de contract de leasing este cunoscut în România doar din ofertele unor companii de turism (închirierea unor spaţii de cazare în sistem time-sharing), în ţările avansate acesta este un instrument utilizat într-o multitudine de variante. Prin time sharing se poate achiziţiona dreptul de folosinţă, pentru o anumită perioadă dintrun an, atât pentru bunuri mobile (aeronave, automobile, ambarcaţiuni, echipament industrial, etc.), cât şi pentru imobile cu diverse destinaţii. O variantă a leasingului time-sharing este reprezentată de entertainment leasing. Deşi în România este necunoscută, această formă de leasing este foarte folosită în ţările occidentale, în SUA fiind chiar unul din cele mai obişnuite tipuri de proiecte de entertainment (mai ales pentru activităţi de vânătoare şi pescuit). Această formă de leasing poate fi considerat leasing în comun pentru un teren având o destinaţie precisă. Contractul de leasing este încheiat cu persoane sau grupuri de persoane, pe perioade specifice. Rata pentru acest tip de leasing este calculată în funcţie de suprafaţa închiriată. În SUA, spre exemplu, preţul mediu al unui hectar în leasing entertainment se încadrează între 12,5 şi 15 USD pe hectar pentru o săptămână. Proprietarii de terenuri care se pretează la activităţi de vânătoare sau pescuit (păduri, lacuri, bălţi) pot prin intermediul acestui tip de leasing să beneficieze de o exploatare optimă a proprietăţilor pe care le deţin. O porţiune de teren poate fi închiriată mai multor persoane sau grupuri de persoane strict pentru activităţi de vânătoare şi pescuit negociindu-se eventuale investiţii în managementul habitatului, pentru a se îmbunătăţi calitatea vieţii faunei precum şi pentru creşterea numărului de exemplare sau paza suprafeţelor. De obicei, cluburile de vânătoare pot avea grijă de proprietate mai bine decât o poate face proprietarul, atât datorită resurselor financiare mai mari, cât şi a interesului direct pe care îl au pentru descurajarea braconierilor.

39

Pe lângă punerea la dispoziţie a suprafeţelor respective, se pot include în contractul de entertainment leasing şi servicii conexe, cum ar fi: utilizarea unor cabane de vânătoare, cazare,servicii de pensiune, etc. 2.2.6. Leasingul de echipamente După explozia înregistrată în România în domeniul leasingului auto, specialiştii se aşteaptă la o dezvoltare cel puţin la fel de puternică pe segmentul leasingului de echipamente. Aceste previziuni se bazează pe precedentele înregistrate în ţările dezvoltate, unde leasingul auto a marcat perioada de început a acestei industrii, urmată de creşterea puternică a leasingului de echipamente industriale, de calcul şi de telecomunicaţii. Condiţia esenţială pentru trecerea la această etapă superioară este însă creşterea economică. În România, rezultatele economice din ultimii ani, revigorarea segmentului IMM – urilor, alături de privatizarea celor mai importante obiective economice, care presupune retehnologizare şi investiţii, pot crea premisele de trecere la etapa leasingului de echipamente. Saturarea pieţei de leasing auto va determina companiile de leasing să-şi îndrepte atenţia către potenţialii clienţi din sectorul industrial. Un pas important va fi popularizarea avantajelor pe care leasingul le oferă şi convingerea industriaşilor să folosească această metodă modernă de achiziţie. La această oră, mulţi dintre cei care investesc în echipamente, percep în mod greşit leasingul ca un instrument costisitor, care nu răspunde cerinţelor investiţionale, în ciuda faptului că el reprezintă un mijloc de finanţare mai rapid şi mai flexibil decât creditul bancar. Operatorii de leasing afirmă însă că întotdeauna leasingul ţine cont de nevoile şi posibilităţile utilizatorului, el fiind special conceput pentru investiţii, interesul comun al locatarilor, precum şi al locatorilor, fiind acela de a dezvolta afacerea. De aceea, companiile de leasing nu pot percepe dobânzi foarte ridicate sau costuri prea mari, fiindcă se poate distruge investitorul, iar scopul final este recuperarea banilor şi păstrarea clienţilor. Dincolo de toate aceste aspecte, leasingul de echipamente este solicitat şi, cel mai important, este în creştere. Leasingul de echipamente nu comportă doar un risc mai mare, ci şi o profitabilitate pe măsură. Dovada o reprezintă companiile specializate pe categorii de echipamente.

40

În ultima perioadă au apărut companii orientate exclusiv pe utilaje agricole, echipamente medicale, IT, industrie alimentară sau prelucrarea lemnului. Impunerea acestor companii pe piaţă nu este deloc întâmplătoare, ea având la bază cumularea mai multor condiţii. Printre acestea se numără experienţa companiei şi a personalului în industria de destinaţie a echipamentelor finanţate, o bună cunoaştere a programelor guvernamentale pentru susţinerea acestor domenii, o reţea teritorială de vânzare şi service bine pusă la punct, parteneriate strategice cu furnizori şi finanţatori din ţară şi străinătate. Principalele particularităţi pe tipuri de echipamente sunt următoarele: ECHIPAMENTE MEDICALE: dezvoltarea sistemelor de asigurări de sănătate private, modernizarea spitalelor şi demararea unor proiecte de tip publicprivat reprezintă premisele creşterii volumului finanţărilor în leasing. Cu toate acestea, din cauza lipsei acute de fonduri şi a necunoaşterii avantajelor leasingului, o mare parte din sectorul medical continuă să prefere achiziţiile de echipamente secondhand. IT&C: pe fondul accelerării schimbărilor în tehnologie şi a reducerii duratei de viaţă a echipamentelor de calcul, specialiştii se aşteaptă la o intensificare a leasingului pe acest segment. Una din schimbările majore apărute în cadrul acestei pieţe este trecerea semnificativă de la finanţarea componentelor hardware la finanţarea proiectelor integrate. România s-a situat în anul 2004 pe locul 35 dintr-un total de 60 de state analizate de Economist Intelligence Unit (EIU) după gradul de dezvoltare şi utilizare a serviciilor electronice în industrie. UTILAJE AGRICOLE: principalele riscuri sunt legate de gradul de acoperire a pagubelor din calamităţi şi de plata sezonieră a ratelor. Spre deosebire de alte tipuri de echipamente, pentru utilajele agricole există piaţa secundară, în acest caz apărând problema costurilor de repunere în funcţiune. Potrivit reprezentanţilor din industrie, sectorul agricol românesc necesită împrumuturi anuale de până la 1,5 miliarde RON, în condiţiile în care, în prezent, creditele acordate de bănci pentru producţie şi investiţii în acest sector se ridică la doar 0,3 miliarde RON pe an.

41

2.2.7. Leasingul imobiliar Domeniul construcţiilor a cunoscut în România ultimilor ani o explozie fără precedent, atât în sectorul civil cât şi în cel industrial. Aceasta a condus, pe de o parte la creşterea volumului leasingului de echipamente pentru construcţii, dar a creat şi premisele dezvoltării leasingului imobiliar, ca şi alternativă eficientă de finanţare a proiectelor imobiliare. Cu toate acestea, leasingul imobiliar are o pondere foarte scăzută în totalul pieţei de leasing. Aceasta se întâmplă, pe de o parte, datorită lacunelor legislative, care nu permit delimitarea clară a leasingului imobiliar de celelalte tipuri de leasing, iar pe de altă parte de lipsa companiilor specializate în leasing imobiliar, care să dezvolte programe speciale şi să explice potenţialilor clienţi avantajele pe care le oferă această formă de finanţare. Problemele de ordin legislativ privind transferul unui imobil care face obiectul unuicontract de leasing, precum şi sumele foarte mari necesare a fi investite sunt răspunzătoare de menţinerea acestui tip de leasing la cote reduse, chiar dacă viitorul leasingului este cel imobiliar şi cel pentru utilaje. Dezvoltarea leasingului imobiliar depinde în mare măsură de existenţa unui echilibru între atragerea de surse pe termen lung, între 15 şi 20 de ani, şi plasarea acestora. Actorii principali din piaţă sunt de părere că noul Cod fiscal ar trebui să conţină şi o analiză a implicaţiilor fiscale ale leasingului imobiliar, deoarece există neclarităţi în privinţa modului de rambursare a TVA în aceste situaţii, precum şi imperfecţiuni legislative legate de transferul de proprietate al bunului după expirarea contractului de leasing. 2.2.8. Leasingul de personal Dinamica economiei şi legislaţia muncii din ce în ce mai împovărătoare pentru angajatori au determinat apariţia unui tip de leasing al cărui obiect nu este constituit de bunuri mobile sau imobile, ci de forţa de muncă, acesta purtând denumirea de leasing de personal. Există foarte multe companii care au nevoie de personal suplimentar pe perioade scurte de timp, iar angajarea cu un contract de muncă ar însemna responsabilităţi faţă de respectivul angajat pe o perioadă lungă de timp, de aceea companiile preferă să “închirieze” un angajat specializat într-un anumit 42

domeniu (acesta este un alt avantaj al acestui tip de leasing – angajaţii sunt specialişti verificaţi în anumite domenii) pe perioada respectivă. Deşi costurile sunt mai ridicate, practica arată că procedând astfel companiile au mai mult de câştigat decât angajând personal suplimentar cu contract de muncă, personal care întâi trebuie testat, iar după terminarea perioadei de vârf, care a determinat creşterea numărului de angajaţi, aportul acestuia nu mai este necesar. În principiu, mecanismul acestui tip de leasing implică trei părţi: persoana angajată (care este furnizorul de muncă şi care semnează un contract de muncă cu compania de leasing, în baza căruia atât angajatul cât şi compania îşi asumă obligaţii specifice), compania de leasing (poate fi o societate specializată în domeniul resurselor umane sau al leasingului de personal) şi compania – client (care este interesată să folosească forţa de muncă în condiţii legale, asigurându-şi necesarul de personal corespunzător cu evoluţia activităţii sale şi eliberându-se de povara administrativă legată de operaţiunile de personal). Compania – client iniţiază tranzacţia prin manifestarea cererii de forţă de muncă, persoana angajată permite derularea afacerii, iar societatea de leasing este cea care facilitează afacerea, fiind răspunzătoare de angajarea persoanei şi plata salariilor, a taxelor aferente acestora, conform legislaţiei în vigoare. În România leasingul de personal este o formã nou apãrutã, dar într-o continuă expansiune, datorită nevoii temporare a societăţilor comerciale pentru personal suplimentar (datorat în principal sezonalităţii anumitor activităţi), coroborată cu legislaţia muncii, din ce în ce mai împovărătoare pentru angajatori. Aceştia, în locul „mariajului” cu un angajat, din care decurg numeroase responsabilităţi, preferă într-o măsură din ce în ce mai mare soluţia leasingului de personal. În România, acesta poartă denumirea de „muncă prin agent de muncă temporară”, fiind un subiect de discuţie între specialişti cum se suprapune acest concept celui de leasing de personal în accepţiunea lui europeană. În 2003, Codul Muncii din România reglementa, în capitolul VII, munca prin agent de muncă temporară, o noutate pentru legislaţia muncii din ţară noastră. Munca temporară înseamnă angajarea directă de către beneficiar a unui număr de salariaţi, pe o perioadă determinată de timp, în limitele legii. Practic, un agent de muncă temporară are un număr de angajaţi proprii, pe care îi pune la dispoziţie, pe o perioadă determinată, unui client utilizator. Angajaţii sunt plătiţi de agentul de muncă temporară, dar nu la salarii mai mici decât dacă ar fi fost 43

salariaţi ai societăţii comerciale beneficiare. Perioada de utilizare (misiunea de muncă temporară, conform Codului Muncii) nu poate fi mai mare de un an, dar poate fi extinsă până la 18 luni în anumite situaţii. După cum se poate observa, există un mecanism asimilat leasingului de personal reglementat în legislaţia românească. Flexibilitatea pe care o poate oferi acest mecanism este ceea ce au nevoie societăţile comerciale din ţara noastră. Totuşi, există o problemă de funcţionare a acestui mecanism: conform Codului Muncii, condiţiile de înfiinţare şi funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară se stabilesc prin hotărâre de Guvern. Deşi Ordonanţa a fost emisă de Guvern, nici un agent de muncă temporară nu a primit licenţă în România, din simplul motiv că Parlamentul nu a stabilit încă taxa de înscriere pentru obţinerea acestei licenţe.

CAPITOLUL III ETAPE PREMERGATOARE OPRAŢIUNILOR ŞI CONTRACTULUI DE LEASING

44

3.1.Etapele procedurii de leasing

În general, în derularea unui contract de leasing, sunt implicate, în diverse etape ale procesului de finanţare, cel puţin cinci părţi: societatea de leasing, clientul sau utilizatorul final, furnizorul bunului achiziţionat, banca finanţatoare şi, nu în ultimul rând, societate de asigurare. 1.Alegerea bunului si a furnizorului

În funcţie de necesităţile clientului, acesta decide atât asupra caracteristicilor bunului cat si asupra furnizorului. Toate detaliile legate de natura bunului (preţ, caracteristici tehnice, amănunte privind livrarea, condiţii de instalare şi punere în funcţiune, în cazul echipamentelor) vor fi negociate de utilizator direct cu furnizorul ales, urmând a respecta în contractul de vânzare cumpărare şi în contractul de leasing, toate aspectele negociate. 2.Obţinerea ofertei şi solicitarea de leasing

Pe baza preţurilor negociate cu furnizorul întocmeşte o ofertă generală de finanţare, în care vor fi calculate, avansul, rata de leasing, valoarea asigurării, etc. În urma transmiterii solicitării de leasing, oferta transmisă iniţial poate suferi modificări în funcţie de clasa de risc în care se va încadra clientul. Analiza riscului are la bază atât documentele financiare puse la dispoziţie de către client (bilanţ, balanţă, cont de profit si pierderi) cât şi alte documente solicitate (chestionar de leasing, prezentarea activităţii companiei, business-plan, etc.). 3.Analiza şi aprobarea solicitării de leasing

Evaluarea solicitării de leasing se realizează de către specialişti într-un interval de timp ce nu depăşeşte 48 ore. În funcţie de complexitatea proiectului supus finanţării, societatea de leasing poate solicita clientului informaţii suplimentare referitoare la unele aspecte analizate, răspunsul final al evaluării urmând a fi prelungit în funcţie de furnizarea informaţiilor solicitate. 4.Încheierea contractului

În cazul unui răspuns afirmativ, se va încheia un contract de leasing, financiar sau operaţional, ce va include atât clauzele negociate de utilizator cu furnizorul bunului, cât şi clauze specifice politicii societăţii de leasing privitoare la modalitatea de plată a ratelor, asigurarea efectuării plăţilor, etc. 5.Asigurarea generalã a bunului. 45

Bunul ce urmează a fi achiziţionat urmează a fi asigurat de către societatea de leasing, pe toată derularea contractului de leasing, în opţiunea pentru toate riscurile, în condiţiile stabilite cu societatea de asigurări şi banca finanţatoare, iar prima de asigurare va fi achitată de către utilizator. În cazul produselor provenite din import, prima de asigurare se va calcula la valoarea DDP a bunului. 6.Livrarea bunurilor Obligaţia livrării bunurilor revine în întregime furnizorului, operaţiunea fiind asistată de specialiştii societăţii de leasing 7.Condiţiile şi costurile finanţãrii Pot obţine finanţare pentru achiziţionarea de bunuri în leasing atât persoane juridice, înfiinţate în baza Legii 31/1990 republicata, cât şi persoane fizice sau persoane fizice autorizate. Bunurile finanţate pot fi noi, din import sau achiziţionate de pe piaţa românească, sau second-hand, caz în care se va efectua o evaluare suplimentară de către specialiştii societăţii de leasing. Pot fi finanţate atât vehicule diverse (autoturisme, autoutilitare, microbuze) cât şi echipamente medicale, telecomunicaţii, tehnica de calcul, etc. Valoare bunurilor achiziţionate va fi cuprinsa între 3.000 euro şi 100.000 euro. Durata contractului de leasing poate varia între 12 şi 48 luni, în funcţie de necesităţile clientului şi rezultatul analizei financiare. 8.Documentele necesare analizei În funcţie de personalitatea juridica a solicitantului (persoană juridică, persoană fizică autorizată, persoană fizică) sunt necesare diferite tipuri de documente menite să reliefeze bonitatea si capacitatea de plata a acestuia.

3.2. Trãsãturile contractului de leasing Contractul de leasing a fost definit în literatura de specialitate cã fiind un contract de finanţare şi închiriere, pe baza unei înţelegeri scrise între douã pãrţi prin care una, denumitã furnizor, închiriazã celeilalte, denimitã utilizator, mijloace de

46

producţie sau alte bunuri spre folosinţã, contra unui preţ, cu dreptul acesteia din urmã de a cumpãra bunul închiriat la expirarea termenului contractual. Potrivit art. 2 din OG nr. 51/1997, pentru efectuarea unor operaţiuni de leasing, orice persoanã fizicã sau juridicã va formulã unei societãţi de leasing o ofertã fermã, însoţitã de lista de bunuri care vor constitui obiectul contractului de leasing, precum şi de acte din care sã rezulte situaţia sa financiarã. Pentru a fi cosideratã o ofertã, propunerea de contractare trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii cumulative: -sã fie fermã, adicã sã fie fãcutã în manierã de angajament juridic. -sã fie precisã şi completã, adicã sã fie precizate cu claritate bunurile ce urmeazã a face obiectul contractului de leasing. -sã fie adresatã societãţii de leasing care va fi viitorul locator. Caracteristicã principalã a contractului de leasing constã în caracterul sãu atipic prin faptul cã acesta se situeazã undeva între contractul de închiriere, cumpãrare şi creditare însã în nici un caz nu trebuie privit ca şi o combinaţie a acestora. În aceste condiţii contractul de leasing este calificat în literatura de specialitate ca şi un contract de tip „sui-generis”. În formularea caraterului „sui-generis” al contractului de leasing ne bazãm pe câteva caracteristici susţinute în general de adepţii acestor teorii cum ar fi: a) Leasingul este un mod de finanţare specialã pentru cedarea folosirii obiectului de leasing. b) Contractul de leasing, în general, nu este un tip de contract reglementat special prin Codul de drept civil. c) Prin contractul de leasing se constituie relaţii specifice triunghiulare între furnizorul de leasing, locatorul de leasing şi utilizatorul de leasing. d) În privinţa delimitãrii riscurilor afacerilor de leasing dintre locatorul de leasing şi utilizatorul de leasing sunt unele claue specifice pentru astfel de contracte. Obiect al operaţiunilor de leasing îl pot constitui bunurile imobile, bunurile mobile de folosinţã îndelungatã aflate în circuitul civil, cu excepţia înregistrãrilor pe bandã audio şi video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor şi a drepturilor de autor. Statistic, obiect al leasingului îl formeazã în special echipamentul de calcul, aparatele şi instrumentele de mãsurã, mijloacele de transport, maşinile şi uneltele agricole. Utilizatorul poate opta pentru cumpãrarea bunului înainte de sfârşitul 47

perioadei de leasing, dacã pãrţile convin astfel şi dacã utilizatorul achitã toate obligaţiile asumate prin contract. Contractul de leasing este un act juridic bilateral, numit, cu titlu oneros, având conţinut patrimonial, cu executare succesivã, intuitu-personae şi consensual. Contractul de leasing este un juridic act bilateral, care se încheie ţntre societatea de leasing şi utilizator. Alãturi de condiţiile generale referitoare la încheierea actelor juridice, locatorul trebuie sã îndeplineascã şi condiţiile speciale prevãzute de lege. Utilizatorul trebuie sã îndeplineascã condiţii speciale referitoare la destinaţia bunului contractat şi plata redevenţelor. Contractul de leasing confirmat de OG nr. 51/1997 a devenit un contract tipic , numit. Contractul de leasing este un contract cu titlu oneros şi conţinut patrimonial pentru cã ambele pãrţi urmãresc realizarea unui profit propriu, profit evaluabil în bani. Locatorul primeşte redevenţe plãtite periodic de cãtre utilizator din care îşi pãstreazã o marjã de profit, iar utilizatorul beneficiazã de folosinţa bunului pe perioada derulãrii contractului, iar la sfârşitul acesteia poate achiziţiona bunul la valoarea rezidualã. Contractul de leasing este un contract sinalagmatic pentru cã ambele pãrţi se obligã reciproc. Contractul de leasing dã naştere la obligaţii corelative şi interdependente, fapt ce permite plicarea principiilor generale relative la executarea, ori neexecutarea contractelor sinalagmatice (cum ar fi excepţia de neexecutare a contractului şi rezilierea). Contractul de leasing este un contract de executare succesivã, deoarece efectele sale se produc pe tot parcursul derulãrii contractului. Acest fapt are consecinţe importante asupra desfãşurãrii raporturilor dintre pãrţi, dintre care se aminteşte problema riscului, a efectelor privind neexecutarea contractului şi rezilierii ori a prescripţiei dreptului de acţiune. Contractul de leasing este un contract intuitu personae. Societatea de leasing când încheie contractul în considerarea calitãţilor utilizatorului, care este obligat sã prezinte o datã cu cererea de a contracta, şi acte referitoare la situaţia sa financiarã, precum şi date privitoare la exploatarea ulterioarã a bunului, în cazul unei destinaţii comerciale sau industriale. Drept consecinţã, utilizatorul nu poate înstrãina drepturile sale, ori cesiona contractul fãrã acordul locatorului. Contractul de leasing este un contract consensual, simpla manifestare de voinţa a pãrţilor fiind suficientã pentru realizarea acordului în mod valabil. Încheierea 48

contractului de leasing în formã autenticã sau prin act scris şi relizarea procedurilor de publicitate nu reprezintã condiţii de valabilitate, ci doar condiţii „ad probationem” şi de „opozabilitate”.

3.3. Raporturi juridice Contractul de leasing se prezintã ca o operaţie comercialã care se compune din mai multe raporturi juridice: - un contract de vânzare-cumpãrare încheiat între furnizor şi finanţator. Operaţia de vânzare cumpãrare din cadrul leasingului se deosebeşte de una obişnuitã deoarece cumpãrãtorul nu este utilizatorul ci finanţatorul, iar contractul de vânzare cumpãrare se încheie numai dacã bunul este închiriat. - un contract de mandat prin care finanţatorul obligã utilizatorul sã urmãreascã preţul şi caracteristicile tehnice ale bunului la furnizor. - un contrat de locaţie care intervine între finanţator ( devenit proprietar al bunului ) şi utilizator ( devenit locatar ). - promisiunea unilateralã de vânzare a bunuluila sfârşitul perioadei de locaţie poate apãrea sub forma unui capitol în cadrul contractului de leasing sau sub forma unui contract separat ataşat contractului de leasing. - în funcţie de alti participanţi care pot interveni în operaţiunile de leasing mai pot exista: un contract de credit între finanţator şi bãnci sau diverse societãţi finanţatoare, un contract de asigurare între finanţator şi societãţi de asigurare, eventual un contract de service încheiat între furnizor şi societatea de leasing.

3.4. Pãrţile componente ale unui contract de leasing În contractul de leasing sunt implicate mai multe părţi, şi anume: - cumpărătorul – persoana care cumpără bunul pentru a-l închiria; - vânzătorul – persoana care vinde bunul şi care poate fi chiar producătorul acestui bun;

49

- clientul – persoana care are nevoie şi, deci, solicită maşina sau utilajul respectiv în locaţie. Prin intermediul acestui contract, cumpărătorul obţine beneficii importante, vânzătorul are o piaţă asigurată pentru produsele sale, iar clientul are posibilitatea să-şi procure maşinile şi utilajele fără investiţii prea mari. Mai mult, el realizează reducerea cheltuielilor de producţie şi de credite pentru plăţi.

3.5. Elementele contractului de leasing Contractul de leasing trebuie sã cuprindã pe lângã pãrţile conctactuale cel puţin urmãtoarele elemente: a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operaţional. b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile de identificare ale acestuia. c) valoarea ratelor de leasing şi termenul de platã a acestora. d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului. e) clauza privind obligaţia de asigurare a bunului. f) valoarea totalã a contractului de leasing. Contractul de leasing financiar trebuie sã cuprindã, pe lângã celelelte elemente urmãtoarele: a) valoarea de intrare a bunului. Valoare de intrare reprezintã valoarea la care a fost achiziţionat bunul de cãtre finanţator respectiv costul de achiziţie. b) valoarea rezidialã a bunului convenitã între pãrţi. Valoarea rezidualã reprezintã valoarea la care la expirarea contractului de leasing se transferã dreptul de proprietate asupra bunului cãtre utilizator. c) valoarea avansului. d) rata de leasing. Rata de leasing reprezintã: - în cazul leasingului fianciar, cota parte din valoarea de intrare a bunului şi cota parte a dobânzii de leasing; dobânda de leasing reprezintã rata medie a dobânzilor bancare pe piaţa româneascã. - în cazul leasingului operaţional, cota de amortizare calculatã în conformitate cu actele normative în vigoare şi un beneficiu stabilit de pãrţile contractante. Contractul de leasing se încheie în scris. În cazul încetãrii contractului de leasing din culpa utilizatorului sau prin dispariţia totalã a bunului prin furt, daunã totalã, distrugere totalã, definitivã potrivit legii, survenitã înainte de îndeplinirea unui

50

an de la intrarea în vigoare a contractului, acesta nu îşi schimbã natura, iar bunul ce face obiectul contractului de leasing este tratat fiscal şi contabil ca bun, obiect al unui contract de leasing. Contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantãrii obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii. Norma internaionalã de contabilitate IAS 17 „Leasing”, revizuitã în 1997 nu face referiri explicite cu privire la elementele contractului de leasing dar, din parcurgerea textului normei se deduce cã acest contract trebuie s facã referiri cel puţin la urmãtoarele elemente: a) Termenul de leasing definit ca: „perioada de timp irevocabilã pentru care locatarul a contractat bunul în leasing şi orice alte termene suplimentare pentru care locatarul are opţiunea de a continua utilizarea bunului în regim de leasing, cu sau fãrã platã suplimentarã, opţiune a cãrei exercitare de cãtre locatar este certã, într-o mãsurã rezonabilã, la începutul leasingului”. b) Valoarea justã a bunului definitã ca: „suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontatã o datorie, de bunãvoie, între pãrţi aflate în cunoştinţã de cauza, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv”. c) Pãrţile minime de leasing care: „ sunt acele pãrţi de-a lungul termenului de leasing pecare locatarul trebuie sau poate fi obligat sã le efectueze, excluzând chiria contingentã, costurile serviciilor şi impozitele pe care locatorul le va plãti şi care se vor rambursa acestuia, împreunã cu: - în cazul locatarului: orice sume garantate de locatar sau de o parte afiliatã a locatarului - în cazul locatorului: orice valoare rezidualã garantatã locatorului fie de cãtre locatar, o parte afiliatã locatarului sau de cãtre o terţã parte independentã, capabilã din punct de vedere financiar sã satisfacã aceastã garanţie” d) Durata de viaţã economicã a bunului definitã „ fie ca perioada de-a lungul cãreia se estimeazã cã un bun este utilizabil economic de cãtre unul sau mai multi utilizatori fie ca numãrul unitãţilor de producţie sau al unitãţilor similare care se estimeazã a se obţine prin utilizarea bunului de cãtre unul sau mai mulţi utilizatori”. e) Durata de viaţã utilã definitã ca: „ perioada estimatã care rãmâne, de la începutul termenului de leasing, fãrã a fi limitatã la aceasta, pe parcursul cãreia se

51

aşteaptã ca beneficiile economice încorporate în bun sã fie conumate de câtre întreprindere”. f) Valoarea rezidualã garantatã definitã ca: - în cazul locatarului, acea parte a valorii reziduale ce este garantatã de locatar sau de o parte afiliatã acestuia ( valoarea garanţiei constituind valoarea maximã ce devine plãtibilã, în orice situaţie ) - în cazul locatorului, acea parte a valorii reziduale ce este garantatã de cãtre locatar sau de cãtre o parte afiliatã locatorului ce este capabilã, din punct de vedere financiar, sã onoreze obligaţiile asumate prin garanţie”. g) Valoarea rezidualã negarantatã definitã ca: „acea parte din valoarea rezidualã a bunului în regim de leasing, a cãrei reziliere, de cãtre locator, nu este sigurã sau nu este garantatã numai de o parte afiliatã locatorului”. h) Rata implicitã a dobânzii din contractul de leasing definitã ca: „ rata de actualizare, care, la începutul leasingului, determinã ca valoarea actualizatã cumulatã a plãţilor minime de leasing şi a valorii reziduale negarantate sã fie egalã cu valoarea justã a bunului în regim de leasing”. i) Rata dobânzii marginale a locatarului definitã ca: „rata dobânzii pe care locatarul ar trebui sã o plãteascã pentru un leasing similar sau, dacã aceasta nu este determinabilã, rata pe care, la începutul leasingului, locatarul ar trebui sã o suporte pentru a împrumuta, pentru aceeaşi perioadã, şi cu garanţie similarã, fondurile necesare pentru achiziţionarea bunului”. j) Chiria contingentã definitã ca: „acea parte a plãţilor de leasing care nu are o valoare determinatã, dar este stabilitã în funcţie de un factor, altul decât trecerea timpului ( de exemplu, un procentaj din vânzãri, gradul de utilizare, indici de preţ, ratele dobânzilor practicate pe piaţã ). 3.5. Obligaţiile pãrţilor în cadrul unei operaţiuni de leasing 3.5.1. Obligaţiile locatorului Locatorul/finanţatorul se obligã: - sã respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri, potrivit intereselor sale. - sã contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, în condiţiile expres formulate de cãtre acesta sau, dupã caz, sã dobândeascã dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator. 52

- sã încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi sã transmitã acestuia, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivã din contract, cu excepţia dreptului de dispoziţie. - sã respecte dreptul de opţiune locatarului/utilizatorului de a cumpãra bunul, de a prelungi contractul de leasing, fãra a schimba natura leasingului, ori de a înceta raporturile contractuale. - sã îi garanteze lacatarului/utilizatorului folosinţa liniştitã a bunului, în condiţiile în care acesta a repectat toate clauzele contractuale. - sã asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacã prin contractul de leasing pãrţile nu au convenit altfel. 3.5.2. Obligaţiile utilizatorului Locatarul/utilizatorul se obligã: - sã efectueze recepţia şi sã primeascã bunul la termenul şi în condiţiile de livrare agreate cu furnizorul. - sã exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de cãtre furnizor şi sã asigure instruirea personalului desemnat sã îl exploateze. - sã nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing decât cu acordul finanţatorului. - sã achite toate sumele datorate conform contractului de leasing-rate de leasing, asigurãri, impozite-în cuantumul şi la termenele menţionate în contract. - sã suporte cheltuielile de întreţinere, precum şi orice alte cheltuieli aferente bunului. - sã îşi asume pentru întreaga perioadã a contractului, în lipsa unei stipulaţii contrare, totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii sãi, inclusiv riscu pierderii; distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, şi continuitatea plãţilor cu titlul de ratã de leasing pânã la achitarea integralã a valorii contractului de leasing. - sã permitã locatorului/finanţatorului verificarea periodicã a stãrii şi a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing. - sã îl informeze pe locator/finanţator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate venitã din partea unui terţ. - sã nu îi aducã modificãri bunului şi sã nu schimbe locul declarat în contract fãrã acordul locatorului/finanţatorului. - sã restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing.

53

3.6. Drepturilepãrţilor în cadrul unei operaţiuni de leasing 3.6.1. Drepturile locatarului În temeiul contractului de leasing, locatarul/utilizatorul are urmãtoarele drepturi: - de acţiune directã asupra furnizorului, în cazul reclamaţiilor privind livrarea, calitatea, asistenţa tehnicã, service-ul necesar în perioada de garanţie şi postgaranţie, locatorul/finanţatorul fiind exonerat de orice rãspundere. - de a exercita acţiunile posesorii de la terţi. 3.6.2. Drepturile locatorului Drepturile locatorului/finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecãtorului sindic, în situaţia în care locatarul/utilizatorul se aflã în reorganizare judiciarã şi/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie.

Studiu de caz Referitor la ceea ce presupune cu adevãrat în practicã o finanţare de leasing este de subliniat faptul cã unul dintre aspectele legate de obţinere se referã la setul de documente ce trebuie oferit societãţii de leasing spre analizã. Ulterior, în baza datelor ce reies din aceste documente, se hotãrãşte dacã se oferã sau nu respectiva finanţare şi în ce condiţii. În general, finanţãrile de tip leasing sunt preferate într-o proporţie ridicatã de cãtre persoanele juridice, spre deosebire de persoanele fizice care preponderant îşi îndreapta atenţia spre credite. Pentru a obţine o astfel de finanţare trebuie prezentate societãţii de leasing diverse acte spre analizã, pentru a puteadecide dacã firma este sau nu eligibilã. Un prim document ce trebuie prezentat este actul constitutiv al societãţii care solicitã finanţarea, precum şi toate actele adiţionale şi anexele acestuia. De asemenea, este necesar codul unic de înregistrare sau certificatul de înmatriculare şi codul fiscal. Orice modificare ce se va produce asupra oricãruia dintre aceste acte trebuie adusã la cunoştinţa societãţii de leasing.

Cele mai importante acte în analiza unui dosar de leasing sunt cele referitor la situaţiile financiare ale firmei solicitante. În general, este nevoie de bilanţul pe ultimii doi ani şi ultima balanţã de verificare întocmitã în decursul anului curent. În funcţie de 54

rezultatele financiare ale firmei resperive, şi de volumul activitãţii desfãşurate, se va determina scoringul companiei. Acest scoring este de fapt o mãsurã a gradului de risc la care se supune firma de leasing finanţând respectiva societate. De asemenea, trebuie prezentat documentul care atestã sediul social al firmei, respectiv actul de proprietate sau contractul de închiriere. În plus, este necesar un extras de cont recent şi o copie a specimenului de semnãturi de la bancã cu ştampila în original. Persoana care reprezintã societatea în raportul ei cu firma de leasing, trebuie sã prezinte o împuternicire din partea administratorului, precum şi o copie a actului de identitate, pentru a dovedi calitatea de reprezentant legal. Cererea sau formularul de prezentare este un document oferit de firma de leasing în momentul în care societatea se declarã interesatã de încheierea unui contract de finanţare. Aceasta trebuie completata şi ataşatã celorlalte documente atunci când se predã dosarul spre analizã. Durata de analizã variazã de la o societate la alta iar rãspunsul se dã în aproximatic 24-48 de ore.

În continuare am formulat un exemplu fictiv pentru o solicitare de leasing pentru a putea subilia operaţiunile ce au loc în contabilitatea societãţii finanţatoare. Societatea comercialã „Orizont Gama S.r.l.” preia la începutul execiţiului financiar N, în regim de leasing, un autoturism Toyota Rav-4 de la societatea „ GE Money Leasing S.a” Cluj Napoca. Contractul de leasing încheiat între cele douã societãţi prevede urmãtoarele clauze: - Durata contractului de leasing este de 1 an, începând cu data de 01.07.N; - Valoarea avansului reprezintã 30% din costul de achiziţie al autoturismului, înregistrat de societatea de leasing. Avansul este achitat de cãtre locatar prin virament bancar, în momentul încheierii contractului. - Valoarea ratelor de leasing este stabilitã la 2 500 Euro, factura aferentã fiecãrei luni întocmindu-se în data de 15 a lunii în curs, iar plata efectuându-se în data de 25 a aceleiaşi luni. - Diferenţele de curs aferente plãţii fiecãrei facturi se factureazã de cãtre locator separat în momentul efectuãrii plãţii respective. - Rata dobânzii prevazutã în contract este de 8.25% şi se aplicã la datoria rãmasã de rambursat privind leasingul, exprimatã în euro.

55

- Autoturismul a fost achiziţionat de societatea de leasing de la Profi Auto S.r.l. ( furnizor intern ) la un preţ de 26 860 Euro. - Se precizeazã în contractul de leasing transferul dreptului de proprietate, la sfârşitul perioadei de leasing, la valoarea rezidualã de 422 Euro, factura aferentã valorii reziduale fiind întocmitã şi încasatã în data de 28 a ultimei luni aferente contractului. - Comisionul de analizã şi administrare aplicat de societatea de leasing este de 2% din valoarea de intrare a bunului. - Costurile ocazionate de asigurarea obiectului de leasing sunt în totalitate în sarcina locatarului. Asigurarea full-casco va fi încheiatã de utilizator de cãtre Asiban ( societate de asigurare agreatã de locator ), pentru toata perioada contractului de leasing, şi va fi cesionatã locatorului. Prima de asigurare aferenta contractului de leasing este achitatã la începutul acesteia şi este în sumã de 1531 Euro ( 5.7% din valoarea bunului ). - Toate plãţie se fac în lei la cursul de schimb cominicat de locator. - Cheltuielile de omologare-înmatriculare efectuate de societatea de leasing sunt de 3% din valoarea autoturismului. Mai sunt cunoscute urmãtoarele date: - Durata de viaţã a mijlocului de transport este de 5 ani, conform Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fize. - Societatea „GE Money Leasing S.a” foloseşte sistemul de amortizare liniar pentru bunurile similare. - Cursul de schimb cominicat de locator se prezintã astfel:

56

Data

Data

Cursul de schimb

01.07.N

3,5971

15.07.N

3,6978

25.07.N

3,7694

15.08.N

3,6590

25.08.N

3,6388

15.09.N

3,7100

25.09.N

3,7083

15.10.N

3,6244

25.10.N

3,6055

15.11.N

3,6645

25.11.N

3,5998

15.12.N

3,6724

25.12.N

3,6688

31.12.N

3.6991

15.01.N+1

3,6925

25.01.N+1

3.7356

15.02.N+1

3,7041

25.02.N+1 Suma datoratã 15.03.N+1

3.7199 Redevenţa

3.7136

( Principal+dobândã ) 25.03.N+1 3.6798

Dobânda (8.25%)

Reducerea datoriei Principal

01.07.N

26 860 15.04.N+1

8 058

3,6988

-

8 058

15.07.N

18 802 25.04.N+1

2 500

3.7100

1 551

948

15.08.N

17 853 15.05.N+1

2 500

3,7095

1 472

1 027

15.09.N

16 825 25.05.N+1

2 500

3.6989

1 388

1 112

15.10.N

15 713 15.06.N+1

2 500

3,7166

1 296

1 204

15.11.N

14 509 25.06.N+1

2 500

3.7199

1 196

1 304

15.12.N

13 205 28.06.N+1

2 500

3.7280

1 089

1 410

15.01.N+1

11 614

2 500

958

1 541

57

15.02.N+1

10 072

2 500

830

1 669

15.03.N+1

8 420

2 500

693

1 806

15.04.N+1

6 613

2 500

545

1 954

15.05.N+1

4 658

2 500

384

2115

15.06.N+1

2 542

2 500

380 ( 210 )

2120 ( 2290 )

28.06.N+1

422

422

-

422

15 198

26 860

Total

42 058

1) Achiziţie autoturism de la Profi Auto S.r.l. %

=

404

114 975

2133

96 618 ( 26 860 x 3,5971)

4426

18 357

2) Plata autoturismului cãtre dealer 404

=

5121

114 957 3) Transferul

autoturismului cãtre beneficiar 2675

=

2133

96 618

4) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului D 8038 = 96 618 5) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii D 8052 = 54 669 ( 15 198 x 3,5971 ) 6) Înregistrarea facturii pentru comisionul de analizã şi administrare 4111

=

% 704 4427

2299 1932 ( 2% x 96 618 ) 367

58

7) Încasarea facturii privind comisionul de administrare 5121

=

4111

2299

8) Înregistrare asigurare Asiban 613

=

401

5507 ( 1531 x 3,5971 )

9) Platã primã de asigurare cãtre Asiban 401

=

5121

5507 ( 1531 x 3,5971 )

10) Refacturare primã de asigurare cãtre beneficiar 4111

=

708

5507 ( 1531 x 3,5971 )

11) Încasare primã de asigurare dupã refacturare 5121

=

4111

5507 ( 1531 x 3,5971 )

12) Înregistrare cheltuieli de omologare-înmatriculare %

=

401

628

3449 2899 ( 3% x 96 618 )

4426

550

13) Platã cheltuieli de omologare-înmatriculare 401

=

5121

3449

14) Refacturare cheltuieli de omologare-înmatriculare cãtre beneficiar 4111

=

% 708 4427

3449 2899 ( 3% x 96 618 ) 550 59

15) Încasare cheltuieli de omologare-înmatriculare dupã refacturare 5121

=

4111

3449

16) Facturare avans cãtre „Orizont Gama S.r.l.” 4111

=

%

34 492

2675

28 985 ( 8058 x 3,5971 )

4427

5 507

17) Încasare avans de la „Orizont Gama S.r.l.” 5121

=

4111

34 492

18) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului C 8038 = 28 985 ( 8058 x 3,5971) 19) Facturarea redevenţã 1 4111

=

%

11 000 (2500 x 3,6978 x 1.19)

2675

3410 (948 x 3,5971)

766

5735 (1 551 x 3,6978)

765

95 (948 x 0.1007)

4427

1756 ( 2500 x 3,6978 x 0.19)

20) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului C 8038 = 3410 ( 948 x 3,5971 ) 21) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii C 8052 = 5579 ( 1 551 x 3,5971 )

60

22) Facturarea diferenţei de curs valutar 4111

=

%

299

768

251 [2500 x(3,6978-3,5971)]

4427

48 ( 251 x 0.19 )

23) Încasarea facturii 5121

=

4111

11 299 ( 299+11 000 )

Observaţie : a doua redevenţã se înregistreazã tot pentru cursul de 3,5971 lei/Euro deci avem o diferenţã favorabilã, pentru cã actualizarea se va face la sfârşitul anului. 24) Facturarea redevenţã 2 4111

=

%

10 885 ( 2500x3,6590x1.19 )

2675

3 694 (1 027 x 3,5971)

766

5 386 (1 472 x 3,6590)

765 4427

64 [1 027x(3,6590-3,5971)] 1738 (2500x3,6590x0.19 )

25) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului C 8038 = 3 694 ( 1 027 x 3,5971 )

26) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii C 8052 = 5 294 ( 1 472 x 3,5971 ) 27) Facturarea diferenţei de curs valutar %

= 4427

10[2500x(3,6590-3,6388)x0.19]

4111

60[2500x(3,6590-3,6388)x1.19]

668

50 [2500x(3,6590-3,6388)] 61

28) Încasarea facturii 5121

=

4111

10825 ( 10 885-60 )

29) Facturarea redevenţã 3 4111

=

%

11 037 ( 2500x3.7100x1.19 )

2675

4 000 (1 112 x 3,5971)

766

5 150 (1 388 x 3,7100)

765

125 (1 112 x 0.1129 )

4427

1 762 ( 2500 x 3.7100 x0.19 )

30) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului C 8038 = 4 000 ( 1 112 x 3,5971 ) 31) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii C 8052 = 4992 ( 1 388 x 3,5971 ) 32) Facturarea diferenţei de curs valutar %

= 4427

1 [2500x(3.7100-3,7083)x0.19]

4111

5 [2500x(3.7100-3,7083)x1.19]

668

4 [2500x(3.7100-3,7083)]

33) Încasarea facturii 5121

=

4111

11 032( 11 037-5 )

34) Facturarea redevenţã 4 4111

=

%

10 783 (2500 x 3,6244 x 1.19)

2675

4 331 ( 1 204 x 3,5971 )

766

4 697 ( 1 296 x 3,6244 )

765

62 x 0,0273 ) 33 ( 1 204

4427

1 722 ( 2500 x 3,6244 x 0.19)

35) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului C 8038 = 4 331 ( 1 204 x 3,5971 ) 36) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii C 8052 = 4 661 ( 1 296 x 3,5971 ) 37) Facturarea diferenţei de curs valutar 4111

=

%

56

768

47 [2500 x(3,6244-3,6055)]

4427

9 (47,25 x 0.19)

38) Încasarea facturii 5121

=

4111

10 839 ( 10 783 +56)

39) Facturarea redevenţã 5 4111

=

%

10 900 (2500 x 3,6645 x 1.19)

2675

4 690 ( 1 304 x 3,5971 )

766

4 382 ( 1 196 x 3,6645 )

765

88 ( 1 304 x 0,0674 )

4427

1 740 ( 2500 x 3,6645 x 0.19)

C 8038 = 4 690 ( 1 304 x 3,5971 ) 41) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii

63

40) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului

C 8052 = 4 302 ( 1 196 x 3,5971 ) 42) Facturarea diferenţei de curs valutar 4111

=

%

193

768

162 [2500 x(3,6645-3,5998)]

4427

31 (161,75 x 0.19)

43) Încasarea facturii 5121

=

4111

11 093 ( 10 900 + 193 )

44) Facturarea redevenţã 6 4111

=

%

10 922 ( 2500x3,6724x1.19 )

2675

5 072 ( 1 410 x 3,5971 )

766

4 000 ( 1 089 x 3,6724 )

765 4427

106 [1410x(3,6724-3,5971)] 1 744 ( 2500x3,6724x0.19 )

45) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului C 8038 = 5 072 ( 1 410 x 3,5971 )

46) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii C 8052 = 3 017 ( 1 089 x 3,5971 ) 47) Facturarea diferenţei de curs valutar %

= 4427

1 [2500x(3,6724-3,6688)x0.19]

4111

10[2500x(3,6724-3,6688)x1.19]

668

9 [2500x(3,6724-3,6688)]

64

48) Încasarea facturii 5121

=

4111

10 912 ( 10 922 -10 )

49) Actualizare creanţã la sfârşitul exerciţiului N 2675

=

765

1 184 [11 614x(3.6991-3,5971 )]

Este foarte important ca la sfârşitul anului sã se actualizeze creanţele ţinând cont de cursul de la data de 31.13.N. Astfel, pentru urmãtoarea redevenţã înregistratã se va lua în calcul cursul de la aceastã datã. Extrabilanţier, principalul şi dobânda se înregistreazã tot la costul istoric. Înregistrãrile care ar trebui sã urmeze dupã aceastã datã coincid ca metodã şi principiu de înregistrare cu ceea ce s-a realizat pânã în acest moment. De aceea consider cã nu este relevant şi sugestiv înregistrarea tuturor operaţiilor pânã la sfârşitul contactului de leasing. 50) Înregistrarea amortismentului aferent 6811

=

2813

5372 ( 26 860 : 5 )

51) Facturare redevenţã 7 %

=

%

4111

11 014 11 004 ( 2500x3.6991x1.19 )

665

10 [1541x(3.6991-3,6925 )] 2675

5 720

( 1541x3.6991 )

766

3 539

( 958x3,6925 )

4427

1 755

( 2500x3.6925x0.19 )

C 8038 = 5 543 ( 1541 x 3,5971 ) 53) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii C 8052 = 3 446 ( 958 x 3,5971 )

65

52 ) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului

Modificãri ale cadrului legal În ultima perioada de timp în România cadrul legal aferent contabilităţii, a înregistrat o serie de modificări inclusiv asupra domeniului leasing-ului financiar şi operaţional. Mutaţiile au avut influenţe asupra ambelor părţi implicate în tranzacţia de leasing, respectiv Finanţatorul şi Utilizatorul, fără ca în prezent să existe o rezolvare deplina a acestei problematici. În acest sens, primele reglementări contabile ale operaţiunilor de leasing au fost efectuate prin OMF 686/1999 “Privind aprobarea normelor de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor de leasing”. Apreciem că în România prin intermediul acestor reglementări sa făcut primul pas către aplicarea principiului prevalenţei economicului asupra juridicului, prin recunoaşterea leasing-ului la nivelul Finanţatorului ca imobilizare financiară iar la nivelul contabilităţii Utilizatorului activul (obiect al contractului de leasing) a devenit imobilizare corporală pentru care amortizarea fiscală este cheltuială deductibilă. O particularitate a acestor norme rezidă în faptul că metodele de contabilizare utilizate de către societăţile de leasing constau în tranzitarea conturilor de venituri şi cheltuieli ca unica modalitate de descărcare a principalului/capitalului în cadrul contabilităţii Locatorului. Această situaţie a condus la denaturarea indicatorilor economicofinanciari şi la întocmirea unor situaţii financiare care în opinia autorului nu respectă principiul imaginii fidele. Ulterior OMF 686/1999 a fost abrogat de prevederile reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu Directivele Europene, aprobate prin OMFP 306/2002, ordin care a fost aplicat atât de intreprinderile mici şi mijlocii, cât şi de microîntreprinderi. Întreprinderile mari aplicau OMFP 94/2001, care de asemenea a adus importante îmbunătăţiri pe linia armonizării contabilităţii operaţiunilor de leasing prin aplicarea prevederilor IAS 17 “Leasing”. Apreciem că un neajuns determinat de prevederilor Ordinului nr. 94/2001 şi de Ordinului nr. 306/2002, constă în faptul ca bilanţul societăţilor de leasing înregistrează valori negative ale postului bilanţier “Active circulante nete” ca urmare a includerii în întregime în cadrul poziţiei “Imobilizări financiare” a creanţelor de leasing fără eşalonarea acestora pe termen scurt şi lung. În consecinţă o serie de indicatori (precum viteza de rotaţie a capitalului circulant şi lichiditatea) determinaţi ca urmare a utilizării valorilor posturilor de

66

activelor circulante reflectă rezultate denaturate asupra activităţii entităţilor de leasing. Apreciem că în cadrul situaţiilor financiare întocmite până la 31.12.2005, contul de profit şi pierdere nu reflecta situaţia economico-financiară reală a societăţilor de leasing datorită includerii în cadrul cifrei de afaceri nete a “Veniturilor din redevente, locaţii de gestiune şi chirii” pe de o parte, iar pe de altă parte, datorită excluderii “Veniturilor din dobânzile de leasing” la calculul acestui indicator. Aspectele negative determinate de aplicarea Ordinului nr. 306/2002 şi a Ordinului nr. 94/2001 au fost anulate prin abrogarea acestora la momentul intrării în vigoare a Ordinului nr. 1752/2005. Noutatea constă în faptul că în cadrul reglementarilor contabile elaborate în conformitate cu Directiva a IV- a Comunităţilor Economice Europene, Art 38 aliniat 1 defineşte cifra de afaceri netă ca fiind “sumele rezultate din vânzarea de produse şi furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curentă a entităţii, după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoare adaugată, precum şi a altor taxe legate direct de cifra de afaceri. De asemenea aliniatul 2 prevede faptul că “în cazul entităţilor al căror obiect principal de activitate îl constituie activitatea de leasing, în cifra de afaceri netă se include şi dobânda cuvenită acestor contracte, aferentă perioadei de raportare”. Urmărind în dinamică evoluţia cadrului legislativ ce reglementează activitatea de leasing în România, se observă o încercare de armonizare a acestuia cu Directivele Europene şi Standardelor Internaţionale de Contabilitate. În vederea armonizării cadrului legislativ din România cu IAS 17 apreciem că ar mai fi necesară efectuarea unor precizări privind: momentul recunoaşterii în contabilitate a contractului de leasing financiar, tratamentul contabil al valorii reziduale plătită în avans, contabilizarea taxei de management, modul de înregistrare al creanţei privind dobânda de leasing, situaţia asigurărilor incluse în contractul de leasing, precum şi natura veniturilor şi cheltuielilor din diferenţe de curs la facturare.

67

CONCLUZII Este de apreciat faptul cã piaţa leasingului a început un process de maturizare şi la noi în ţarã. România a cunoscut în ultimii ani o tendinţã de creştere în cadrul acestui sector, aliniindu-se la pieţele de profil din ţãrile UE. Una dintre întrebãrile la care am încercat sã dau un rãspuns cât mai structurat în cadrul aceste lucrãri ar fi : de ce leasing şi nu credit auto ? Rãspunsul pentru aceastã competiţie care se dã la nivelul metodelor de finanţare pentru achiziţionarea de autoturisme şi autovehicule este preponderent în favoarea leasingului, cel puţin pentru persoane juridice. Leasingul reprezintã întotdeauna o alternativã la creditul auto, fiind o soluţie de finanţare avantajoasã ( trebuie menţionat tratamentul fiscal avantajos, amânarea plãţilor TVA care este posibilã pe întreaga perioadã de leasing, utilizarea resurselor financiare proprii pentru dezvoltarea investiţiilor şi nu în ultimul rând accesibilitatea ). Paleta definiţiilor pe care le putem întâlni este foarte largă. Chiar şi cărţile de specialitate accesibile în mod curent definesc leasingul unilateral sau chiar greşit, fără a surprinde în fapt esenţa fenomenulul. Există păreri că leasingul este o operaţiune de finanţare, alţii o asimilează cu o vânzare în rate sau cu un contract de locaţie pură. Leasingul nu este neaparat necesar nici una dintre aceste operaţiuni, dar poate avea forme foarte apropiate de oricare dintre ele. Experienţa economiilor dezvoltate poate fi un exemplu de urmat. Nu întâmplător în mod , boom-ul economic din Statele Unite, şi mai târziu din Europa de Vest s-a datorat în mare măsură încurajării leasingului. Stimulentele, mai ales de natură fiscală, acordate firmelor de leasing au determinat efervescenţa fenomenului, astăzi vorbindu-se de o adevărată industrie a leasingului. Este important de menţionat faptul cã legea referitoare la operaţiunile de leasing a fost realizatã într-o manierã concisã şi încearcã sã implementeze mecanisme de finanţare eficiente specifice ţãrilor cu economie de piaţã. Avantajele finanţãii prin intermediul societãţii de leasing nu sunt de neglijat şi au în vedere, în principal medierea dintre necesitatea agenţilor economici şi pretenţiile pentru acordarea leasingului venite din partea locatorului.

BIBLIOGRAFIE 68

1.Achim Monica , Leasing – o afacere de success, Ed. Economicã, Bucuresti, 2006. 2.Andreica Marin şi colectiv, Decizia de finanţare în leasing, Ed. Cibernetica MC, Bucureşti, 2003. 3.Andreica Marin, Leasing - Cale de finantare a investitiilor pentru întreprinderi mici si mijlocii, Ed. Crimm, Bucuresti, 1998. 4.Clocotici Dorin, Opratiunile de leasing, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000. 5.Deak Fr, Contracte civile şi comerciale, Ed. Cibernetica, Bucuresti, 1999. 6.Dumbrava Partenie, Pop Anastasiu, Contabilitatea de gestiune in industrie, Ed. Intelcredo, Deva, 1997. 7.Hoanţã Nicolae, Capitalul firmei, Ed. Tribuna Economicã, Bucureşti, 1998 8.Iacob Petru Pântea şi colaboratorii, Contabilitatea financiarã a agenţior economici din România, Ediţia aIII – a, Ed. Intelcredo, Deva, 1999. 9.Molcut E, Oancea D, Dreptul roman, Ed. Ciberneticã, Bucuresti, 1993. 10.Puiu Alexandru, Management în afacerile economice internationale, Ed. Independenta economica, Bucuresti, 2000. 11.Stoian Ioan, Cartea specialistului în comert exterior, Vol II, Ed Caraiaman, Bucuresti, 1994. 12.Stefanescu B, Rucareanu I, Dreptul comertului international, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1987. 13.Toffler Alvin, Al treilea val, Ed. Politică, Bucureşti, 1983 14.Voiculescu Dan, Caras Mircea, Leasing, Ed. Enciclopedicã, 1986. 15.www.aslr.ro 16.www.e-conseil.it/leasing 17.www.siu.com 18. O.G. 51/20.08.1997 revizuitã şi republicatã, privind societãţile de leasing şi operaţiunile de leasing, publicatã în M.O. nr. 9/12.01.2000. 19. Standardele Internaţionale de Contabilitate 2001, Ed. Economicã, Bucureşti, 2001.

69