Licenta [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA„NICOLAE TITULESCU” DIN BUCURESTI FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE SPECIALIZAREA FINANŢE BĂNCI

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific: Lect. univ. dr. Sudacevschi Mihaela

Huci Andra Ionela FB III zi gr. 7

UNIVERSITATEA„NICOLAE TITULESCU” DIN BUCURESTI 1

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE SPECIALIZAREA FINANŢE BĂNCI

MONEDA UNICA EUROPEANA realizări şi perspective

Coordonator ştiinţific: Lect. univ. dr. Sudacevschi Mihaela

Huci Andra Ionela FB III zi gr. 7

CUPRINS 2

Capitole şi subcapitole .....................................................................................pag.

INTRODUCERE CAP.I. Principalele momente ale formãrii Uniunii economice şi monetare CAP. II. Moneda unica europeana EURO -bce -sebc CAP. III 1. Avantaje privind moneda unica 2. Dezavantaje ale EURO CAP. IV. 1. Rolul EURO pe plan internaţional 2. Influenţele euro asupra companiilor din Europa Centrala şi de Est 3.Principalele efecte ale euro asupra pietelor de obligatiuni 1.1.1.4.Efectele euro asupra pietelor de valori mobiliare 1.1.1.5.Efectele EURO asupra pieţelor de capital. 1.1.1.6. Efectele EURO asupra pieţelor de obligaţiuni. 1.1.1.7.Efectele pe termen mediu ale monedei euro 1.1.1.8. €– Y - $ 1.1.1.9.riscurile monedei euro 1.1.1.10.analiza CAP.V. IMPACTUL EURO ASUPRA ECONOMIEI ROMÂNEŞTI

Capitolul VI. Studiu de caz 3

CAP. VII. CONCLUZII SI PROPUNERI BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE Uniunea Europeană reprezintă un spaţiu economicosocial şi politic, în construcţie, de o natură şi consistenţă diferită faţă de formele tradiţionale de grupare a intereselor de natură economică şi socială la scară societală. In prezent, Uniunea Europeană se află în faza de construcţie a Uniunii economice şi monetare. Din Uniunea economică şi monetară, ca formă de integrare, fac parte toate statele membre ale Uniunii Europene, cu deosebirea că unele dintre ele (Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia,Slovenia si Estonia) au adoptat moneda Euro, două state (Marea Britanie şi Danemarca) beneficiază de clauza optout, care le permite să aleagă dacă să facă sau nu parte din zona euro, iar celelalte state membre, care au statutul de „stat membru cu derogare de la adoptarea euro” vor trebui să adere la euro într-o perioadă nedeterminată. 4

Moneda unică este unul din cele mai incitante proiecte economice realizate vreodata. De altfel, implicaţiile introducerii unei monede unice pentru o zona atât de întinsa, cu o populatie de peste un sfert de miliard de persoane, depasesc sfera economicului. În plus, Europa este una dintre regiunile cele mai încarcate de istorie din lume. Aceasta face ca problema adoptarii EURO sa fie atât politica, cât si culturala. Este aproape imposibil de realizat o trecere în revista, chiar si rezumativa, a tuturor aspectelor implicate de adoptarea monedei unice europene. Euro (ISO EUR, cu simbolul €) este moneda oficială a 17 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Criza economică globală care a început în anul 2008 a zdruncinat şi moneda euro în mod puternic. S-a dovedit printre altele că şi în Europa unele instituţii financiare şi bănci, în setea lor de profit, au activat la marginea legalităţii, în timp ce statul respectiv nu şi-a dat seama la timp de situaţie şi nu le-a pus frâne prin legi corespunzătoare. În plus a apărut şi criza Greciei, care pe de o parte falsificase datele sale economice şi monetare cu scopul de a primi aprobările pentru Zona euro, şi pe de altă parte în anul 2010 a ajuns în pragul falimentului statal. Dar şi alte state din Zona euro nu-şi îndeplinesc obligaţiile prescrise de a-şi limita datoriile bugetare anuale noi la maximum 3 % din PIB-ul anual şi cele totale la 60 % din PIB, aşa cum ar fi Spania, Portugalia, Germania. Drept consecinţă, în perioada martie-iunie 2010 statele Zonei euro au hotărât o serie de măsuri financiare cu scopul de a sprijini euro, printre care garanţii şi credite în valoare totală de 750 miliarde euro. Aceasta este o sumă exorbitantă, iar această hotărâre încalcă grav propriile principii ale Băncii Centrale Europene, care până acum şi-a dorit să fie independentă de orice stat şi orice politică. Am ales tema“MONEDA UNICA EUROPEANA – realizări şi perspective” deoarece miau atras atenţia efectele crizei, efecte ce s-au resimţit şi in ţara noastră cu precădere asupra creşterii ratei inflaţiei. Acest fapt a dus la majorarea tuturor preţurilor iar întreprinderile pentru a face faţă crizei au fost nevoite să implementeze aşa zise măsuri anti-criză cum ar fi reducerile masive de personal din toate domeniile. Dat fiind faptul că România indeplineşte deja statutul de ţară membră a U.E., următoarea etapă este trecerea de la moneda naţională la moneda unică, insă efectele crizei financiare au amânat acest proces care trebuia să aibă loc în anul 2012, având ca nou termen anul 5

2014. Lucrarea este structurată pe 7 capitole, încercând să surprind importanţa monedei unice euro. În primul capitol am vorbit despre principalele momente ale formãrii Uniunii economice şi monetare În capitolul II am scris despre moneda unică Euro si institutiile acesteia Capitolul III Avantaje si dezavantaje privin moneda euro In Capitolul al IV.-lea am prezentat in cele 9 subcapitole: rolul, efectele asupra pietelor si riscurile monedei unice Capitolul V. Impactul euro asupra economiei Romanesti Capitolul VI. Studiu de caz Capitolul VII. l-am rezervat concluziilor si perspectivelor ce decurg din tema pe care miam ales-o.

Capitolul I Principalele momente ale formãrii Uniuni economice şi monetare Uniunea economică şi monetară europeană este rezultatul unui proces integrativ complex, atât în planul economiei reale cât şi în cel al economiei monetare, derulat de-a lungul unei jumătăţi de secol în spaţiul comunitar, proces care a presupus parcurgerea mai multor etape. Dintre acestea, cele mai importante sunt: - Crearea unui aranjament monetar numit Uniunea Europeană de Plăţi (1950) format nu doar din state europene ci, prin intermediul lirei sterline şi a zonei francului, şi din ţările africane aflate în spaţiul colonial. - Crearea Comunitãţii Economice Europene care a însemnat liberalizarea fluxurilor de bunuri şi servicii, şi a Pieţei Comune pentru liberalizarea mişcării factorilor de producţie. - Crearea Sistemului Monetar European (1979), înlocuit ulterior de către Mecanismul Ratei 6

de Schimb cu cele două forme ale sale. - Summitul de la Haga din 1969 în care s-a pus problema creării unei uniuni economice şi monetare; - Raportul Werner din 1970, care a propus crearea Uniunii Monetare Europene prin fixarea irevocabilă a parităţilor dintre monedele statelor membre şi liberalizarea totală a fluxurilor de capital; - Crearea, în 1988, a Comitetului pentru Studiul Uniunii economice şi monetare, sub conducerea preşedintelui Comisiei Europene din acea perioadă, Jaques Delors, care a propus, prin raportul care îi poartă numele, o nouă bază pentru unificarea monetară în Europa. Raportul Delors a definit strategia care a condus la realizarea, în mai multe etape, a uniunii monetare. - Tratatul de la Maastricht (1992) privind constituirea Uniunii Europene, care în plan monetar, a consfinţit constituirea unei Bănci Centrale la nivelul Uniunii şi a stabilit criteriile pe care statele membre trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membru al spaţiului monetar european. –Crearea Sistemului European al Bãncilor Centrale, a cărui funcţionare se bazează pe mai multe principii generale dintre care amintim independenţa instituţională şi financiară a Băncii Centrale Europene şi a băncilor centrale ale statelor membre, transparenţa, subsidiaritatea şi responsabilitatea în atingerea obiectivelor propuse prin Tratatul de la Maastricht. Procesul integrării economice europene de peste 60 ani a parcurs trei faze fundamentale: Uniunea Vamală, Uniunea Economică şi Uniunea Monetară. 1. Uniunea vamală. Constituirea CEE a avut ca obiectiv iniţial crearea unei uniuni vamale între ţările membre. Conţinutul esenţial al acestuia a fost: liberalizarea schimburilor comerciale prin desfiinţarea taxelor vamale între ţările membre şi instituirea unui tarif vamal comun faţă de ţările terţe, adică cele care nu erau membre ale comunităţii. Această fază, cea a uniunii vamale, s-a încheiat la 1 iulie 1968. 2. Uniunea economică. Este faza următoare a integrării, superioară primei, incluzând realizările acesteia la care s-a adăugat introducerea celor „patru libertăţi”: libertatea de mişcare a bunurilor; libertatea de mişcare a capitalurilor; libertatea de mişcare a serviciilor; 7

libertatea de mişcare a persoanelor.Prin realizarea celor „patru libertăţi” s-a constituit piaţa unică europeană, care a început să funcţioneze la 1 ianuarie 1993. Prima etapă a UEM a permis mersul spre o mai mare convergenţă a politicilor economice a statelor membre şi o consolidare a coordonării politicilor monetare naţionale. În cursul primei etape se avea în vedere ca programul pieţei unice să fie terminat şi noul tratat al UEM să fie subordonat ratificării în toate statele membre, după procedurile constituţionale naţionale. Constituirea pieţei unice a avut ca urmări: - desfiinţarea controlului mărfurilor la frontiere; reducerea controlului persoanelor la frontierele interioare în cursul anului 1993; - securitate comună pentru toţi cetăţenii comunităţii; eliminarea dublei taxări la cumpărarea de produse pentru uz personal din alte ţări membre; - stabilirea cetăţenilor Comunităţii pentru o durată nedeterminată într-un alt stat membru decât propriul lor stat, - recunoaşterea calificărilor profesionale pentru toate statele membre, - extinderea ofertei de produse mai ieftine pentru consumatori printr-o concurenţă sporită; - concurenţa deschide posibilităţi suplimentare pentru crearea de noi locuri de muncă. Termenul de constituire a pieţei unice europene la 1 ianuarie 1993 nu înseamnă că toate libertăţile s-au realizat automat şi în întregime la acea dată. Este vorba de un proces, în care unele măsuri s-au realizat anterior, sau se vor realiza în anii următori. De exemplu, nouă state membre (din cele 12 de atunci) au semnat Convenţia de la Schengen fixând data de 1 februarie 1994 pentru suprimarea controlului la frontierele interioare, inclusiv pentru zborurile aeriene ale căror plecări şi sosiri se situează în interiorul Comunităţii. Formarea Uniunii Economice, a Pieţei Unice Europene, este un proces în care drepturile şi libertăţile economice sunt indisolubil legate de drepturile sociale. În decembrie 1989, ţările membre au adoptat o cartă socială europeană, care include 12 drepturi fundamentale sociale: 8

- dreptul de a exercita orice profesie într-una din ţările Comunităţii, la alegerea sa; - dreptul de remunerare echitabilă; –dreptul la ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă; –dreptul la protecţie socială asigurată prin sistemul în vigoare în ţara primitoare; - dreptul la libertatea de asociere şi la negociere colectivă; –dreptul la formarea profesională; – dreptul la egalitate de tratament între bărbaţi şi femei; - dreptul la informaţie, la consultare şi participare a salariaţilor; –dreptul la protecţia sănătăţii şi securitatea locului de muncă; –dreptul la protecţia copiilor şi adolescenţilor; –garantarea unui venit minim pentru persoanele în vârstă, –dreptul la integrare profesională şi socială pentru persoanele handicapate. Piaţa unică europeană s-a extins prin crearea spaţiului economic european (SEE) printr-un acord semnat în mai 1992 între CEE şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994. Statele membre trebuie să evite deficitele excesive ale finanţelor publice, iar finanţarea monetară a acestora este interzisă. Când este vorba în tratatul UEM de a cuprinde deficitele şi datoria finanţelor publice în interiorul anumitor raţii, trebuie să se înţeleagă: prin finanţe publice (finanţele guvernului general); prin deficit (suma totală netă a împrumuturilor); prin datorie (totalul datoriilor brute la valoarea lor nominală în curs la sfârşitul exerciţiului, în interiorul sectoarelor de guvernământ general). În ceea ce priveşte deficitele publice şi în particular cheltuielile publice corespunzătoare deficitului, putem spune că un deficit corespunzător cu investiţiile, purtătoare de bogăţie pentru viitor, poate fi considerat un „bun” deficit. Modul de finanţare al deficitelor se poate face: prin ceea ce se numeşte „finanţare monetară”, prin recurgerea la un împrumut, cu condiţia ca statul să nu beneficieze de acces 9

privilegiat la piaţa capitalurilor; prin recurgerea la un împrumut pe piaţa capitalurilor, care poate să pună problema contractării de datorii externe a unei ţări; statul poate să finanţeze un deficit bugetar, crescând impozitele. Comisia este însărcinată să supravegheze evoluţia situaţiei bugetare şi starea datoriei publice a Statelor Membre în vederea descoperirii erorilor făcute şi elaborează un raport care examinează în special dacă deficitul public depăşeşte cheltuielile publice de investiţii ţinând cont de toţi ceilalţi factori. 3. Uniunea Monetară. Cea de-a treia fază a formării Uniunii Europene, conform Tratatului de la Maastricht, este constituirea Uniunii Monetare. Concepţia privind crearea Uniunii Monetare Europene în trepte urmăreşte ca până la finele secolului să apară pe piaţă euro bacnotele şi euro - monedele, ceea ce s-a şi întâmplat. Procesul formării uniunii monetare nu trebuie înţeles ca începând doar după înfăptuirea celei de-a doua faze – uniunea economică; acesta a apărut mult mai devreme, de aceea se vorbeşte de trei etape ale constituirii uniunii monetare: 1. Introducerea SME care s-a făcut în 1979 prin: -stabilirea unui mecanism al ratei de schimb a valutelor ţărilor membre, care nu permitea o fluctuaţie mai mare de ±2,25%; - introducerea unităţii monetare europene (ECU – European Currency Unit), ca monedă de cont, ECU se formează ca un coş al valutelor ţărilor membre, cu ponderi diferite ale acestora în funcţie de forţa economică a statelor membre, pe baza unor criterii convenite între părţi. În anii 1992-1993 au apărut unele tulburenţe monetare, provocate de dificultăţile unor monede – francul francez, lira sterlină, peseta, escuador – ceea ce a determinat modificarea în vara anului 1993 a marjei fluctuaţiei a monedelor în cadrul SME de la ±2,25% la ± 15%, cu excepţia mărcii germane şi guldenului olandez, pentru care s-au menţinut vechile limite. O adevărată furtună monetară a fost provocată prin ieşirea lirei sterline şi lirei italiene din SME în 1992 şi care au fost lăsate să fluctueze liber. Lira italiană a revenit în SME în decembrie 1996. 10

2. Înfiinţarea Institutului Monetar European (IME), care a început să funcţioneze de la 1 ianuarie 1994. Dacă prima etapă a reprezentat începuturile uniunii monetare europene, această etapă înseamnă consolidarea ei. Obiectivele IME sunt: –întărirea cooperării între băncile centrale europene naţionale; –o mai bună coordonare a politicilor monetare ale membrilor UE în vederea stabilităţii preţurilor; – supravegherea funcţionării SME; –facilitarea utilizării ECU; –pregătirea condiţiilor pentru trecerea la faza a treia prin crearea instrumentelor – procedurilor necesare aplicării politicii monetare unice. 3. În etapa finală s-a creat Banca Centrală Europeană (BCE), care a înlocuit IME. Banca Central Europeana a inceput sa emită o monedă unică. S-a convenit ca moneda unică să se numească EURO, fiind folosită de la 1 ianuarie 1999. Prin înfiinţarea BCE se va ajunge la o singură politică monetară, vor fi blocate ratele de schimb se va introduce moneda unică cu circulaţie mai întîi între băncile centrale şi comerciale, pentru ca apoi, după unele aprecieri, să circule pe piaţă ca bacnote şi monede în 2002. După formarea BCE, băncile centrale ale statelor membre au continuat să existe şi împreună cu BCE s-a constituit Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). Pentru judecarea gradului de convergenţă economică atins de statele membre şi reţinute pentru a decide trecerea la cea de-a treia etapă trebuie să îndeplinească cele 5 criterii de convergenţă prevăzute în Tratatul de la Maastricht (menţionate în capitolul anterior). În plan economic convergenţa politicilor economice naţionale spre obiectivele fixate în comun va fi mai puternică decât în cursul celei de-a doua etape şi urmărirea multilaterală a evoluţiilor economice a statelor membre va putea, dacă este cazul, să aplice sancţiuni pentru statele care, ducând o „proastă politică” ar risca să pună în pericol stabilitatea monedei unice. 11

CAPITOLUL II Moneda unica europeana Nume Euro(ISO EUR, cu simbolul €) este moneda oficială a 17 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Aceste state, cunoscute colectiv ca „Zona euro”, sunt :Austria,Belgia Cipru,Estonia,Finlanda,Franța,Germania,Grecia,Irlanda,,Luxemburg,Malta,Olanda,Portuga lia,Slovaci,SloveniașiSpania. Numele euro a fost adoptat oficial la 16 decembrie 1995, iar moneda însăşi a intrat pe pieţele internaţionale la 1 ianuarie 1999, înlocuind aşa-numita unitate monetară europeană (ECU), iar apoi, la 1 ianuarie 2002, a fost introdusă în circulaţie înlocuind în cele din urmă monedele naţionale din Zona euro. Documentele oficiale ale UE utilizează termenii euro şi cent atât la singular cât şi la plural, în funcţie de variaţiile ocazionale ale limbiilor statelor mebre ale uniunii: de exemplu pluralul italian al euro este euri, în timp ce cuvântul grecesc pentru centime este lepto (λεπτο). Un euro este divizat în 100 cenţi, sau centime (nu contează ce declinare este folosită, centimos spanioli sau centesimi italieni). State participante În prezent statele membre participante la euro sunt : Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovaci, Slovenia și Spania. Aceste ţări sunt numite frecvent "Zona euro" sau "Euroland". Andora, Monaco, San Marino şi Vatican folosesc de asemenea euro, deşi nu sunt în mod oficial membri euro, nici măcar membri ai UE. (Au folosit înainte monede care au fost înlocuite prin euro) .Aceste state şi-au creat propriile monede, cu propriile simboluri 12

naţionale pe spate. Andora foloseşte monede franceze şi spaniole, de vreme ce au folosit francul francez şi peseta spaniolă ca şi monedele sale. Aceste ţări folosesc euro datorită unor înţelegeri cu statele membre UE (Italia în cazul principatului San Marino şi oraşului Vatican, Franţa în cazul principatului Monaco), aprobate de către Consiliul Uniunii Europene. Muntenegru şi Kosovo, care au folosit marca germană ca şi monedă a lor, au adoptat de asemenea euro, deşi, spre deosebire de cele trei state de mai sus, nu au intrat în nici o înţelegere legală în mod explicit cu UE care să le permită acest lucru. Din 2 februarie 2002 litasul lituanian (LTL) a intrat în ERM II, rata de schimb fiindu-i fixată în raport cu euro în locul dolarului american. Danemarca şi Regatul Unit nu sunt apte în mod legal pentru aderarea la euro, până când guvernele lor nu decid altfel. Suediei nu i-a fost aprobată participarea de nici un act legal; totuşi, Suedia a decis în 1997 să nu se alăture zonei euro, aşa că nu a făcut nici un efort spre a-şi îndeplini criteriul necesar, de a avea o rată stabilă de schimb. Suedia a făcut un referendum pe tema monedei unice europene pe 14 septembrie 2003 participanţii votând împotriva euro: Da 41.8%, Nu 56.1%. Aceasta a constituit o decizie pentru minimum cinci ani. În Danemarca un referendum pe tema aderării la euro a avut loc pe 28 septembrie, 2000, rezultând un procent de 53.2% împotriva aderării. Rata de schimb Valoarea euro pentru vechile monede este următoarea: 13,7603 schillingi austrieci (ATS - Austria) 40,3399 franci belgieni (BEF - Belgia) 1,95583 mărci germane (DEM - Germania) 166,386 pesete spaniole (ESP - Spania, Andora) 5,94573 mărci finlandeze finlandeze (FIM - Finlanda) 6,55957 franci francezi (FRF - Franţa, Andora, Monaco) 0,787564 lire irlandeze (IEP - Irlanda) 1936,27 lire italiene (ITL - Italia, San-Marino, Vatican) 40,3399 franci luxemburghezi (LUF - Luxemburg) 2,20371 guldeni olandezi (NLG - Olanda) 13

200,482 escudo portughezi (PTE - Portugalia) 340,750 drahme greceşti (GRD - Grecia) 239,640 tolari sloveni (SIT - Slovenia)

Monede şi bancnote Toate monedele au o faţă comună şi o faţă specifică ţării de către care este emisă moneda. Bancnotele au ieşit toate după o machetă comună pentru toată zona euro. Evident, toate monedele sunt utilizabile în toate ţările membre, de exemplu o monedă cu portretul lui Juan Carlos are valoare circulatorie nu doar în Spania ci şi în Finlanda, în Irlanda, etc. Monede euro. Un euro este divizat în 100 cenţi şi exitsă opt denominaţii diferite Descrierea monedelor euro Denominaţie

Diametru

Grosime

Masă

1 cent | € 0.01

16.25 mm

1.67 mm

2.30 g

Oţel cu un înveliş de cupru

Netedă

2 cenţi | € 0.02

18.75 mm

1.67 mm

3.06 g

Oţel cu un înveliş de cupru

Netedă cu o singură scobitură

5 cenţi | € 0.05

21.25 mm

1.67 mm

3.92 g

Oţel cu un înveliş de cupru

Netedă

€ 0.10

19.75 mm

1.93 mm

4.10 g

€ 0.20

22.25 mm

2.14 mm

€ 0.50

24.25 mm

2.38 mm

1 euro | € 1.00 2 euro | € 2.00

23.25 mm 25.75 mm

2.33 mm 2.20 mm

Compoziţie

Aliaj

Margine

În formă de val (margine

de cupru (aurnordic)

vărgată)

5.74 g

Aliaj de curpru (aur nordic)

Neted cu şapte spaţii

7.80 g

Aliaj de cupru (aur nordic)

7.50 g 8.50 g

În formă de val (margine vărgată)

Interior: aliaj de cupru-nichel

Şase segmente alternante, trei

Exterior: nichel-bronz

netede, trei deja vărgate

Interior: nichel-bronz

Deja vărgată cu margine

Exterior: aliaj de cupru-nichel

formată din litere

Toate monedele au faţa banului comună arătând valoarea monedei, printr-un desen realizat de designerul belgian Luc Luyckx. Desenul de monedele de 1, 2 şi 5 cenţi simbolizează locul Europei în lume ca şi un tot unitar. Imaginea de pe monedele de 10, 20 şi 50 cenţi arată statele membre UE împreună (şi statele care în acest moment nu participă încă la euro, dar sunt membre UE, sunt desenate). În final, monedele de 1 şi 2 euro arată Europa fără frontiere.

14

Banul € 0.01

€ 0.02

€ 0.05

€ 0.10

€ 0.20

€ 0.50

€ 1.00

€ 2.00

Fiecare ţară participantă la Euro are propriul său desen pe partea naţională a monedei. Aceste desene variază de la simpla pictare a monarhului pe monede (ex. Belgia) până la un desen diferit pentru fiecare monedă (ex. Italia). Totuşi, toate monedele conţin din nou cele 12 stele într-un fel sau altul şi pe această parte. Deşi nu sunt state membre ale UE, Monaco, San Marino şi Vatican de asemenea au monede euro ce conţin o parte naţională, dar acestea nu se aşteaptă să termine în circulaţie, ci mai degrabă să devină un interes pentru colecţionarii de monede. Monedele din Monaco conţin stema şi sigiliul familiei regale şi portretul conducătorului curent, Prinţul Rainier III; cele din San Marino conţin diverse turnuri şi clădiri publice din mica naţiune, precum şi steam naţională iar monedele din Vatican prezintă portretul Papei Ioan Paul al II-lea. Existenţa unor monede cu chipul unui lider religios a cauzat unele controverse în anumite 15

ţări precum Franţa. Bancnotele euro Există câteva denominaţii distincte, fiecare având culoare şi mărime diferită. Desenele pentru fiecare dintre bancnote au o temă comună a arhitecturii europene din diverse perioade artistice. Partea frontală (sau recto) a bancnotei conţine ferestre şi porţi, în timp ce pe verso se găsesc poduri. S-a avut grijă ca exemplele arhitecturale să nu reprezinte nici un monument existent la această oră, pentru a nu apărea controverse în alegerea monumentelor ce trebuiau reprezentate. Comun pentru toate bancnotele este Steagul european, iniţialele Băncii Centrale Europene în cinci versiuni (BCE, ECB, EZB, ΕΚΤ, EKP), o hartă a Europei pe verso, numele "euro" şi în alfabetul grecesc şi în alfabetul latin şi semnătura curentă a preşedintelui curent al BCE. Cele 12 stele ale UE sunt încorporate în fiecare bancnotă, cu desene realizate de artistul austriac, Robert Kalina. Descrierea bancnotelor euro Denomina Culoarea Dimensiuni ţie dominantă 120 x 62 €5 Gri mm 127 x 67 € 10 Roşu mm 133 x 72 € 20 Albastru mm € 50

€ 100

€ 200

€ 500

140 x 77 mm 147 x 82 mm 153 x 82 mm 160 x 82 mm

Portocaliu

Verde

Galben-Maro

Mov

Arhitectură Perioadă Clasic Roman Gotic

Renaştere

secolul XI şi secolul XII secolul XIII şi secolul XIV secolul XV şi secolul XVI

Baroc şi

secolul XVII şi

Rococo

secolul XVIII

Fier şi

secolul XIX şi

sticlă

secolul XX

Modern 16

< secolul V

secolul XX şi secolul XXI

Poziţia codului imprimeriei marginea din stânga a imaginii stea la ora 8 stea la ora 9 marginea din dreapta a imaginii în dreapta stelei de la ora 9 între steaua la ora 7 şi cea de la ora 8 stea la ora 9

Desenele de pe bancnotele euro Faţă (recto)

Valoare

Spate (verso)

€5

€ 10

€ 20

€ 50

€ 100

€ 200

€ 500

Spre deosebire de monedele euro, bancnotele euro nu au o faţă naţională, ca să indice de unde provin. Această informaţie este însă conţinută într-un cod de pe reversul biletului. Prima literă indică în mod unic ţara în care a fost emisă, numerele rămase (adunate apoi şi cifrele sumei şi readunate până ce rămâne o singură cifră) dând o cifră de verificare unică pentru acea ţară. Codurile W, K şi J au fost rezervate pentru statele membre UE care 17

deocamdată nu participă la euro.

Codurile de identificare naţionale Cod Ţară Z Belgia Y Grecia X Germania (W) (Danemarca) V Spania U Franţa T Irlanda S Italia R Luxemburg (Q) Nu este folosit P Olanda (O) Nu este folosit N Austria M Portugalia L Finlanda (K) (Suedia) (J) (Regatul Unit)

Suma 9 1 2 (3) 4 5 6 7 8 (9) 1 (2) 3 4 5 (6) (7)

Undeva ascunsă pe partea frontală a biletelor există o secvenţă în care prima literă identifică chiar imprimeria ce a tipărit biletul. Codul imprimeriei nu trebuie să coincidă cu codul de ţară, pentru că se poate ca bancnotele emise într-o anumită ţară să fi fost imprimate într-o alta (de exemplu unele bancnote finlandeze au fost produse de o imprimerie din Regatul Unit). Codurile A, C şi S au fost rezervate pentru imprimeriile care în prezent nu imprimă bancnote euro. Începând cu 2002, băncile naţionale individuale sunt responsabile pentru producerea uneia sau a două bancnote anume şi de aceea va selecta lucrările de imprimare. Aceste scheme de decizii descentralizate însemnă că băncile centrale trebuie să schimbe între ele denominaţiile produse în diferite locaţii înainte de ieşire.În privinţa politicii monetare şi de schimb, aceasta este condusă într-o manieră uniformă la nivelul Uniunii Monetare de către 18

Banca Centrală Europeană. Elementele de siguranţă ale bacnotelor şi monedelor EURO Cele şapte bacnote Euro, începând de la 5€ la 500€ pot fi recunoscute uşor prin aspectul lor şi prin tactilitatea deosebită. Fiecare bacnotă are propia sa culoare şi mărime. Cu cât valoarea nominală este mai mare, cu atăt este mai mare şi bacnota. Pe faţa bancnotei, desene reprezentândferestre şi porţi simbolizează un spirit de deschidere, iar pe revers, imagini reprezentănd poduri semnifică cooperarea, nu numai în interiorul Europei, ci si cu restul lumii. Diverse elemente sunt incluse pentru a ajuta persoanele fără vedere sau cu vedere slabă în identificarea diferitelor valori ale bacnotelor. Elementele de siguranţă a bacnotelor EURO: 5 €, 10 €, 20 € Diverse elemente de siguranţă au fost încorporate în bacnotele euro. Ele ne ajută să recunoaştem dintr-o privire o bacnotă originală. Bacnotele euro sunt tipărite pe hârtie de bumbac pur, ceea ce le conferă o tactilitate deosebită. Pentru a putea identifica bacnotele prin pipăit,unele părţi de pe faţă sunt tiparite în relief. •Filigran: ţinută în contralumină, devine vizibil un desen şi valoarea nominală a bancnotei. •Fir de siguranţă: ţinută în contralumină, devine vizibilă o linie întunecată. •Bandă din folie aplicată:ţinută în contralumină, pe hologramă va deveni vizibil şi simbolul euro şi valoarea nominală a bancnotei. •Bandă iridiscentă: la înclinarea sub o lumină puternică, va străluci şi îşi va schimba Elemente de siguranţă: 50 €, 100 €, 200 €, 500 € Putem vedea alte elemente de securitate ţinând bancnota în contralumină sau înclinând-o. Două din elementele de securitate de pe bancnotele de 50 €, 100 €, 200 €, 500 € sunt diferite de cele de pe bancnotele de valori mai mici, contribuind la securitatea lor. Cerneală variabilă optic: la înclinare, cifrele reprezentând valoarea nominală îşi schimbă culoarea de la purpuriu la verde olive sau maro. Criteriile participării la moneda unică 19

Pentru a introduce moneda unică euro, fiecare stat membru trebuie să satisfacă câteva criterii de convergenţă: a) un criteriu instituţional. Banca centrală a fiecărui stat membru trebuie să fie independentă faţă de orice altă putere din stat şi să nu fie influenţată în deciziile pe care le ia. b) un set de criterii economice. Potrivit Art. 121 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană, rata inflaţiei monedelor naţionale nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1½ puncte procentuale performanţele celor mai bune trei state membre din anul anterior, deficitul public anual nu trebuie să depăşească 3% din PIB (cu anumite excepţii temporare), iar datoria publică brută anuală trebuie să se încadreze în plafonul de maximum 60% din PIB (cu anumite excepţii temporare). De asemenea, este necesară participarea la Sistemul Monetar European fără o devalorizare voluntară a monedei naţionale timp de cel puţin doi ani consecutivi, şi o limitare a ratei nominale pe termen lung a dobânzilor la maximum 2 puncte procentuale mai mult decât cea practicată în anul anterior de cele mai bune trei state membre. Comisia va examina periodic dacă unele state membre, din interiorul său din afara UEM, au atins aceste obiective bugetare, în caz contrar intervenind prin semnalări critice şi recomandări pentru măsuri corective. De menţionat este faptul că toate celelalte sancţiuni care pot fi aplicate membrilor UEM - amenzi, suspendarea împrumuturilor de la Banca Europeană de Investiţii sau publicarea forţată a unor informaţii nefavorabile înainte de lansarea împrumuturilor publice - nu se pot aplica statelor membre neparticipante la UEM. Cu toate acestea, nu este lipsit de semnificaţie faptul că, în cele din urmă, întrebarea cea mai controversată în momentul de faţă (cum să-şi conducă politica cursurilor de schimb statele membre neparticipante la UEM?) nu a primit încă răspuns la reuniunea oficială din septembrie 1996 de la Dublin, EcoFin schiţând doar liniile generale şi declarând că toate ţările din afara blocului Euro ar trebui să-şi raporteze moneda la Euro şi să o menţină în limitele unor marje destul de largi. Se înţelege, astfel, că problemele privind introducerea monedei unice au complexitatea lor solicitând noi eforturi de acomodare.

20

Institutiile monedei unice Trecerea la moneda unica a impus realizarea unor noi structuri institutionale in UE: reunirea bancilor centrale nationale intr-un organism comun, Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC), si crearea unei Banci Centrale Europene (BCE).

Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC) Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC) este compus din Banca Centrală Europeană (BCE) şi toate celelalte bănci centrale naţionale ale statelor membre. Ţelul principal al acestui sistem este menţinerea stabilităţii preţurilor. SEBC este guvernat de structurile de decizie ale BCE, şi anume: •Comitetul

Executiv este compus din Preşedintele BCE, Vice-Preşedintele ei şi alţi patru

membri; •Consiliul

Director, compus din membrii Comitetului Executiv şi din guvernatorii băncilor

centrale naţionale din statele zonei Euro; •Consiliul

General, compus din Preşedintele şi Vice-Preşedintele BCE, precum şi din

guvernatorii băncilor centrale din toate statele membre UE. Băncile centrale din statele neparticipante la zona Euro au un statut special ce le permite a avea o politică monetară naţională, fără a avea dreptul de a se implica în deciziile de politică monetară sau în punerea lor în practică pentru zona Euro. Cele două hotărîri din 3 mai 1998 Hotărîrea nr. 974/98 a Consiliului privind introducerea monedei Euro, adoptată la o zi după ce s-a finalizat lista cu Statele Membre participante, este un supliment la prevederile Tratatului prin autorizarea Statelor Membre să emită monede euro sau cenţi şi să confere un statul legal acestor monede începînd cu 1 ianuarie 2002. Această hotărîre stabileşte şi acceptabilitatea monedelor: .nimeni nu va fi obligat să accepte mai mult de 50 de monede într-o singură plată de la cumpărători.. Articolul 12 al aceleiaşi hotărîri prevede că Statele Membre vor stabili .sancţiunile adecvate privind contrafacerea şi falsificarea monedelor şi bancnotelor euro.. Hotărîrea nr. 975/98 a fost adoptată în aceeaşi zi. Aceasta stabileşte valorile - 8 valori 21

diferite de la 1 cent pînă la 2 euro - şi specificaţiile tehnice ale monedelor euro (diametru, grosime, greutate, formă, culoare, compoziţie.). Aceste specificaţii au fost usor îmbunătăţite ca rezultat al dezvoltărilor tehnice impuse prin Hotărîrea 423/1999 din 22 februarie 1999, prin care se schimbă grosimea şi greutatea monedelor de 50 de cenţi şi marginile monedelor de 10 si 50 de cenţi.

SEBC (Sistemul European al Băncilor Centrale) funcţionează din prima zi a etapei a III-a şi este compus din băncile centrale ale tuturor statelor membre şi din BCE1. SEBC e administrat prin organele de decizie ale Bancii Centrale Europene, respectiv Consiliul guvernatorilor si Directoratul. Ultimul este constituit din presedinte , vicepresedinte si alti patru membri recunoscuti prin competentele lor in domeniu monetar si numiti de sefii de stat sau de guvern ai tarilor participante. Consiliul guvernatorilor cuprinde membrii Directoratului si guvernatorii bancilor centrale ai tarilor membre.SEBC mai cuprinde si un al treilea organism, Cnsiliul general, care reuneste guvernatorii bancii centrale, are functii mai limitate si care va fi desfiintat in momentul in care toate toate tarile UE vor intra in UEM. În perioada de tranziţie, timp în care membrii UE nu aderă încă la UME, alt consiliu al BCE era temporar ales, Consiliul General al BCE. Banca Centrală Europeană Banca Centrală Europeană (BCE) a fost înfiinţată în 1998. Sediul băncii este la Frankfurt (Germania). Misiunea băncii este să administreze moneda euro – monedaunică a UE şi să păstreze stabilitatea preţurilor pentru cele peste două treimi din cetăţenii UE care utilizează moneda euro. BCE este responsabilă şi pentru crearea şi implementarea politicii monetare în zona euro. Pentru a-şi îndeplini rolul, BCE colaborează cu Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), din care fac parte toate cele 27 de state membre ale UE.Cu toate acestea, doar 16 dintre ele au adoptat până în prezent moneda euro, formând împreună „zona euro”. Băncile centrale naţionale ale acestor ţări şi Banca Centrală Europeană alcătuiesc aşa-numitul „Eurosistem”. 1

Gnos C., L′Euro – monnaie pour l′an 2000, Editions Management Societe , Paris, p.73-79.

22

BCE îşi desfăşoară activitatea în condiţii de independenţă totală. BCE, băncile centrale naţionale ale SEBC sau alt membru al organismelor lor de decizie nu pot solicita sau primi instrucţiuni de la niciun alt organism. Instituţiile UE şi guvernele statelor membre UE trebuie să respecte acest principiu şi au obligaţia de a nu încerca să influenţeze BCE sau băncile centrale europene. Jean-Claude Trichet a fost numit preşedinte al BCE în noiembrie 2003. Una dintre atribuţiile principale ale BCE este de a menţine stabilitatea preţurilor în zona euro, astfel încât puterea de cumpărare să nu fie erodată de inflaţie. BCE are ca obiectiv să asigure o creştere anuală a preţurilor de consum mai mică, dar aproape egală cu 2 % pe termen mediu. Pentru a face acest lucru, BCE stabileşte praguri pentru ratele dobânzilor în urma analizei evoluţiilor economice şi monetare. Banca măreşte ratele dobânzilor dacă doreşte să controleze inflaţia şi le reduce în cazul în care consideră că riscul de inflaţie este limitat. Activitatea băncii este organizată prin: -Comitetul Executiv Comitetul este alcătuit din preşedintele BCE, vicepreşedintele şi alţi patru membri, toţi fiind numiţi de comun acord de către preşedinţii sau prim-miniştrii ţărilor din zona euro. Membrii Comitetului Executiv sunt numiţi pentru un mandat de opt ani care nu poate fi reînnoit. Comitetul Executiv al BCE este responsabil pentru aplicarea politicii monetare stabilite de Consiliul Guvernatorilor (a se vedea în continuare) şi pentru transmiterea instrucţiunilor către băncile centrale naţionale. De asemenea, Comitetul pregăteşte reuniunile Consiliului Guvernatorilor şi este responsabil de administrarea activităţilor zilnice ale BCE. -Consiliul Guvernatorilor Consiliul Guvernatorilor este organul de decizie la cel mai înalt nivel din cadrul Băncii Centrale Europene. Acesta este alcătuit din cei şase membri ai Comitetului Executiv şi guvernatorii băncilor centrale din zona euro. Consiliul este condus de preşedintele BCE. Misiunea fundamentală a acestui Consiliu este să definească politica monetară a zonei euro şi, în special, să fixeze ratele dobânzilor pentru băncile comerciale care doresc să împrumute fonduri de la BCE. -Consiliul General 23

Consiliul General este alcătuit din preşedintele şi vicepreşedintele BCE şi guvernatorii băncilor centrale naţionale din toate cele 27 de state membre UE. Consiliul General contribuie la activitatea consultativă şi de coordonare a BCE şi contribuie la pregătirile în vederea extinderii zonei euro Pentru a face acest lucru, BCE stabileşte praguri pentru ratele dobânzilor în urma analizei evoluţiilor economice şi monetare. Banca măreşte ratele dobânzilor dacă doreşte să controleze inflaţia şi le reduce în cazul în care consideră că riscul de inflaţie este limitat.

Obligatiile si independenta BCE. Banca Centrală Europeană este cea mai nouă instituţie a Uniunii Europene şi reprezintă pilonul central al Uniunii Economice şi Monetare. A fost înfiinţată oficial la data de 1.06.1998. Împreună cu băncile centrale ale celor 17 state membre UE, BCE face parte din Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC), al cărui ţel principal este menţinerea stabilităţii preţurilor. Principalele sarcini ale BCE includ definirea şi punerea în practică a politicii monetare pentru zona Euro, realizarea de tranzacţii internaţionale în devize, păstrarea şi administrarea rezervelor valutare ale statelor membre. Trebuie să promoveze utilizarea eficientă a sistemelor de plată şi să contribuie la activitatea autorităţilor naţionale cu atribuţii în supervizarea instituţiilor de creditare şi în asigurarea stabilităţii sistemului financiar. Băncile centrale din statele neparticipante la zona Euro au un statut special ce le permite a avea o politică monetară naţională, fără a avea dreptul de a se implica în deciziile de politică monetară comunitară sau punerea lor în practică pentru zona Euro. Banca Centrală Europeană (BCE) şi băncile centrale naţionale sînt pe deplin independente faţă de instituţiile politice şi private ale statelor membre, precum şi faţă de cele comunitare. BCE raportează Consiliului European şi Parlamentului European despre activităţile sale. Parlamentul poate chiar să invite membri ai Comitetului Executiv să dea explicaţii asupra deciziilor de politică monetară ale BCE. Principalele sarcini ale BCE includ: •definirea şi punerea •realizarea •păstrarea

în practică a politicii monetare pentru zona Euro,

de tranzacţii internaţionale în devize,

şi administrarea rezervelor valutare ale statelor membre

•promovarea

utilizării eficiente a sistemelor de plată 24

cooperarea cu autorităţile naţionale cu atribuţii în supervizarea instituţiilor de creditare şi în asigurarea stabilităţii sistemului financiar Conform propunerilor raportului Delors, Tratatul de la Maastricht prevedea instaurarea unui Sistem european al băncilor centrale şi a unei Bănci centrale europene. Această creare instituţională răspunde imposibilităţii evidente de încredinţare a responsabilităţilor în materie monetară instituţiilor care au, în principiu, sarcini executive în ordinea juridică comunitară, adică a Comisiei şi a Consiliului şi acest lucru datorită autonomiei recunoaşterii entităţii responsabile cu politica monetară. Această realitate fusese deja recunoscută o dată cu crearea Fondului european de cooperare monetară (FECOM), cu personalitate juridică. În plus, contrar situaţiei SUA, când în 1913 a fost hotărâtă înfiinţarea unui Sistem federal de rezerve, băncile centrale naţionale existau în SEBC cu tradiţiile responsabilităţile lor. Trebuia să se ţină cont de această realitate în organizarea SEBC şi în conferirea acestui sistem a unei naturi federale şi a unui regim descentralizat. De asemenea, era necesară definirea raporturilor SEBC şi BCE cu instituţiile politice ale Uniunii în scopul asigurării unei anumite responsabilităţi a sistemului, fără a i se afecta independenţa. BCE reprezinta cea mai inalta autoritate monetara din zona euro. La fel ca Rezerva Federala in SUA, la fel ca Banca Japoniei sau Bundesbank in Germania, Banca Centrala Europeana sete emitentul si paznicul constitutional al euro. Activitatea ei centrala consta in stabilirea ratelor critice pe termen scurt ale dobanzilor, care stabilesc in mod indirect ritmul cresterii economice.In calitate de creator al politicii monetare in zona euro, BCE este unicul si cel mai important determinant al stabilitatii si succesului final al euro. Inaite de introducerea euro, 11 banci centrale nationale diferite au formulat politica monetara in zona euro.Fiecare institutie, de la Bundesbank in Germania, pama la Banca Centrala a Irlandei, stabileau independent ratele nationale ale dobanzilor, desi colaborarea oficiala si neoficiala exista la mai multe niveluri. Consiliul de Guvernare al BCE are ca principale obligaţii: - să formuleze, în timp ce Biroul Executiv implementează, politici monetare pentru statele membre participante vizând obiectivele principale şi stabilitatea preţurilor. În literatura de 25

specialitate, o distincţie este de obicei făcută între obiectivul stabilităţii preţurilor şi cel al inflaţiei zero. Obiectivul neoficial al Bundesbank e definit ca o rată de referinţă a inflaţiei mai mică sau egală cu 2%. IME defineşte stabilitatea preţurilor ca obţinerea unei rate a inflaţiei care nu influienţează deciziile de economisire sau investiţii ale agenţilor economici; -să publice sau să autorizeze emisiunea de bancnote în cadrul UME de către băncile centrale naţionale; -să promoveze cursivitatea operaţiunilor în cadrul sistemului de plăţi; -să gestioneze şi să deţină rezerve în valută oficiale ale statelor participante, precum şi -să divizeze operaţiunile cu valute ale UME. Politica valutară a UME în ceea ce priveşte monedele celor ce nu fac parte din UME, dar fac parte din UE, ca şi monedele din afara UE rămâne în responsabilitatea Consiliului ECOFIN – a lua decizii precise relativ la politica de supraveghere a instituţiilor de credit. De asemenea fiecare guvern naţional deţine supervizare preventivă a instituţiilor de credit, BCE poate da consiliului, acţionând în unanimitate pe baza unei propuneri a comisiei şi după ce a primit încuviinţarea Parlamentului European, sarcini precise privind politica relativ la supravegherea a instituţiilor de credit. Politici ale cursului de schimb în UME Noul sistem propus legat de EURO şi monedele ţărilor membre neparticipante va avea următoarele caracteristici: noul ERM(Mecanismul ratelor de schimb) se va baza pe cursuri oficiale, cu limite de fluctuaţie, ale monedelor non-participanţilor vis-à-vis de EURO. O bandă de fluctuaţie standard va fi stabilită pentru aceste monede în jurul cursurilor oficiale; ERM2 poate include un ERM “multi-speed” pentru monedele ce nu aparţin UM. Monedelor statelor care sunt aproape de a îndeplini cursul în benzi relativ înguste faţă de EURO; În general cursurile oficiale şi benzile ERM2 vor fi stabilite numai faţă de EURO: aceasta implică faptul că banda ratei implicită de schimb definită între două monede externe va fi de două ori mai largă decât banda ratei de schimb dintre două monede definite prin EURO; 26

ERM2 va fi asimetric, însemnând că politica ajustărilor pentru stabilizarea monedelor va fi predominată iniţial de ieşiri, astfel încât să nu influenţeze obiectivele politicii monetare ale monedei comune; Consiliul General al BCE va fi responsabil pentru administrarea noilor fonduri multilaterale constituite în vederea intervenţiilor necesare ERM2; În ideea de a asigura stabilitatea cursului de schimb dintre EURO şi moneda fiecărui stat membru ce nu face parte din UM, procesul şi procedurile de convergenţă se vor întâlni. Acest considerent poate fi îndeplinit obţinând angajamente politice la un grad mai înalt din partea statelor membre în ceea ce priveşte implementarea programelor respective şi prin accentuarea recomandărilor specifice ţărilor în contextul politicilor economice clare adoptate de Consiliu. Banca Europeană de Investiţii (BEI) a fost înfiinţată în 1958 prin Tratatul de la Roma. Rolul principal al băncii este de a împrumuta fonduri pentru proiectele de interes european, precum căile de comunicaţie rutieră şi feroviară, aeroporturile sau programele de mediu. Banca finanţează, de asemenea, investiţiile întreprinderilor mici în UE şi dezvoltarea economică din ţările candidate şi ţările în curs de dezvoltare. Priorităţile băncii la nivelul UE sunt de a susţine -coeziunea şi convergenţa; -întreprinderile mici şi mijlocii; -durabilitatea mediului; -inovaţia, -dezvoltarea reţelelor de transport transeuropene şi -sursele de energie durabile, competitive şi sigure. Philippe Maystadt a fost ales preşedinte al BEI în ianuarie 2000 BEI este o instituţie nonprofit, care se autofinanţează şi este independentă de bugetul UE. Banca este finanţată prin împrumuturi pe pieţele de capital. Acţionarii băncii – statele membre ale Uniunii Europene – subscriu colectiv la capitalul băncii, iar contribuţia fiecărei ţări reflectă puterea economică a acesteia în Uniune. Prin susţinerea statelor membre, BEI beneficiază de cel mai bun rating de credit (AAA) de pe pieţele de capital, de unde poate ridica sume foarte mari de capital în condiţii foarte 27

avantajoase. La rândul ei, banca poate să investească în proiecte de interes public pentru care nu s-ar putea găsi fonduri din alte surse – sau pentru care ar trebui efectuate împrumuturi costisitoare. -Proiectele în care banca investeşte sunt selectate atent. -În exteriorul UE, BEI susţine politicile UE de dezvoltare şi cooperare în ţările candidate şi potenţial candidate, în ţările din regiunea Mării Mediterane şi din estul Europei (inclusiv Rusia) care se încadrează în sfera politicii de vecinătate a UE, şi în ţările din Africa, Caraibe, Pacific, Asia şi America Latină. -În final, BEI este acţionarul majoritar al Fondului European de Investiţii, alături de care formează „Grupul BEI”. -BEI este o instituţie autonomă. Banca adoptă deciziile de împrumut şi de creditare pe baza punctelor forte ale fiecărui proiect şi a oportunităţilor oferite de pieţele financiare. În fiecare an, banca prezintă un raport cu privire la toate activităţile sale. -BEI cooperează cu instituţiile UE. De exemplu, reprezentanţii săi participă în comitetele Parlamentului European, iar Preşedintele BEI participă la reuniunile Consiliului atunci când se întâlnesc miniştrii economiei şi finanţelor din statele membre UE. -Deciziile băncii sunt adoptate de următoarele organisme. -Consiliul Guvernatorilor este alcătuit din miniştri (în mod normal, miniştrii de finanţe) din toate statele membre. Acesta defineşte politica generală de împrumuturi a băncii, aprobă bilanţul contabil şi raportul anual, autorizează banca să finanţeze proiecte în exteriorul UE şi ia hotărâri cu privire la creşterile de capital. -Consiliul Director aprobă operaţiunile de creditare şi de împrumut şi se asigură că BEI este administrată corespunzător. Consiliul este alcătuit din 28 de directori – unul nominalizat de fiecare stat membru UE şi unul nominalizat de Comisia Europeană. Comitetul Administrativ este organul executiv permanent al băncii. Acesta administrează activităţile zilnice ale BEI şi are nouă membri.

28

CAPITOLUL III Avantaje şi dezavantaje ale EURO „Euro reprezinta cel mai bun candidat pentru rolul de moneda unica, neputând fi inlocuita cu nici o alta moneda oricare ar fi tentatia pe termen scurt” – Jacques Delors Moneda euro va fi, mai ales, un concurent credibil pentru dolar pe piata monetara. 1. Avantajele Euro "Euro reprezintă cel mai bun candidat pentru rolul de monedă unică, neputând fi inlocuită cu nici o alta monedă oricare ar fi tentaţia pe termen scurt" - Jacques Delors Moneda euro este, mai ales, un concurent credibil pentru dolar pe piaţa monetară. Crearea de euro ar putea să accelereze mişcarea de basculare a dolarului către euro, dar pe termen lung şi gradual. Deja de aproape 2 ani după lansarea sa, euro a devenit a doua moneda cea mai utilizată după dolar şi înaintea yenului. Această situaţie reflectă moştenirea vechilor monede naţionale ale ţărilor din zona euro, care au fost înlocuite de euro şi rezultă şi din ponderea economică a Eurolandului în economia mondială. Discuţiile create o dată cu trecerea la moneda unică au avut în centrul lor problema lichidităţii.S-a discutat mult despre impactul UEM asupra lichidităţii. S-au diferenţiat în acest sens 6 factori: -efectul eficienţei euro; -nivelul multiplicatorului banilor; -rezervele suplimentare; 29

-implicarea "privilegiului exorbitant" al euro de a deveni rezervă monetară; -cererea externă de euro; -trecerea de la dolar la euro. Primele 4 sunt efecte inflaţioniste, iar ultimele două au caracter deflaţionist. Un efect eficient, de tipul "unul pentru toţi", va fi neprevăzut, generând o creştere asemănătoare în oferta de bani europeni, cu efecte inflaţioniste proporţionale. Aceasta pentru că lichiditatea monedei unice este mai mare decât lichiditatea unora dintre monedele naţionale. Când 500 de miliarde de euro în monedă naţională vor fi înlocuite cu 500 de miliarde de euro, lichiditatea europeană va creşte ca şi când acolo s-a produs o creştere bruscă în oferta europeană de bani. Un efect similar va fi experimentat pe piaţa obligaţiunilor. Ca toate bunurile, obligaţiunile au o anumită dimensiune a lichidităţii. Lichiditatea este măsurată cu uşurinţa cu care un bun poate fi transferat în bani fără pierderi. Obligaţiunile cu o piaţă de mari dimensiuni sunt mai lichide decât cele cu o piaţă mica. Lichiditatea în UE va fi rezolvată prin adoptarea unei singure monede. O problemă de coordonare poate apărea datorită diferenţelor proporţiei de rezervă legală sau practica existentă în diferite ţări membre. Problema serioasă este crearea suplinitorilor euro. Datorită înlocuirii monedelor naţionale prin transferarea de euro la BCE, fiecare ţară este stimulată să-şi minimizeze nevoia de euro. Acest stimulent exista, cu toate că este slăbit de redistribuirile profiturilor sale la băncile centrale naţionale. Dacă una sau mai multe bănci centrale naţionale creeaza facilităţi de ultimă sursă de împrumut, care impiedică băncile să depoziteze euro, un stimulent pentru băncile centrale naţionale de a face asta poate fi eliminat de reglementarea prin care veniturile băneşti sunt destinate costului general şi apoi alocate băncilor centrale naţionale în proporţia participării lor la BCE. Ramân oportunităţile pentru sectorul privat sau ca o echipă guvernamentală să îndeplinească funcţiile pe care le-au avut anterior băncile centrale naţionale. Coeficientul rezervelor ban pe ban în ţările UE, şi reciproc multiplicatorul banilor, a scăzut încă de la începutul anilor 1990. Acest coeficient şi creşterea multiplicatorului banilor se pot accentua o dată cu introducerea euro. Există, totuşi o nesiguranţă considerabilă în legatură cu multiplicatorul 30

banilor, care apare datorită faptului că există diferiţi multiplicatori în fiecare ţară. UE este în prezent o mulţime de sisteme monetare naţionale care au caractere diferite. O măsură a diferenţierii structurii naţionale este raportul dintre rezervele de bani şi sursă, masa monetară în sens larg (M2) Cu exepţia Luxemburgului şi Germaniei, rezervele sunt diferite radical, de la 3,6 % în Marea Britanie la 16,2 % Spania. Aceasta înseamnă că valoarea multiplicatorului banilor va tinde să crească sau să descrească împreună cu surplusurile din balanţa de plăţi datorate rezervelor scăzute ori ridicate ale ţărilor. Scăderea valorii raporturilor dintre rezervele naţionale şi M2 reprezintă un factor important: un multiplicator variabil al banilor va fi riscant în perioada de tranziţie, când sistemul bancar şi raporturile dintre rezerva şi masa monetară nu sunt armonizate. Rezervele rezultate din fondurile comunităţii îndreaptă atenţia asupra efectului lichidităţii din centralizarea rezervelor naţionale. Rezervele pot fi impărţite în trei tipuri: -valuta deţinută în monedele UE, ECU, rezervele FMI şi DST; -valuta deţinută în monedele non-europeane; -aur. Prima categorie de bunuri poate fi deţinută şi rezolvată de BCE. Aceasta va obţine o valoare echivalentă de peste 50 miliarde de euro. Contribuţia fiecărui stat membru va fi fixată în coeficientul conform părţilor deţinute la capitalul BCE. Nevoia de rezerve în Europa va fi mai mică din două motive: o dată cu formarea UME deficitele inter-unionale şi surplusurile vor fi mai reduse, iar nevoile de rezerve pentru uniune, în totalitate, vor fi considerabil mai mici decât suma nevoilor de rezerve pentru membri individuali. Daca rezervele externe, in principal dolari, erau la un nivel nepotrivit inainte de uniune, ele vor fi excesive dupa uniune. La fel se va intâmpla şi cu rezervele de aur, pe care tarile UE se bazeaza pentru aproape o jumatate din stocurile monetare mondiale, cu toate ca aici rezervele de aur pot combate partial slabiciunile create de absenta unui centru statal puternic. "Orice actiune de a dispune de aceste rezerve, considerate excesive, va afecta stabilitatea cursului de schimb", aduce drept argument Mundell. pe termen lung, nevoia de rezerve de valute va scadea drastic o data ce euro va fi lansat cu succes. Euro va dezvolta atunci o rezevă monetară optională pentru mai multe tări. Rezervele monetare au nevoie mult mai mica de astfel de monedă, în special dacă există încredere în politica monetară, deoarece moneda lor este lichidă din punct de 31

vedere internaţional. Rezervele de valută nu vor fi excesive. Aceasta, deoarece euro va deveni moneda internaţională des folosită, dând euro privilegiul de a avea un deficit fară "lacrimi". Rezervele mondiale ale ţărilor au constrângeri în fine asupra balanţei de plăţi, permiţând acumularea de euro mai degrabă decât utilizarea aurului şi bunurilor straine de schimb. Importanţa acestui factor poate fi uşor diminuată prin existenţa unor deţineri mici în rezerva centrală SUA, cea mai mare din lume şi cel mai mare exportator. Cât de mare va fi cererea internaţională de euro? Raspunsul se bazează pe presupunerea că cererea de rezerve monetare creşte ca un tot. Valoarea mondială a PIB este întotdeauna subiectul erorii datorită factorilor ce rezultă din măsurarea imperfectă şi instabilitatea cursului de schimb. Totuşi se presupune ca PIB va creşte cu 6% pe an peste urmatorii 10 ani. În acest caz PIB se va dubla în 12 ani, 19982010 proporţionat între SUA, UE şi restul lumii. O moneda unică europeană permite în primul rând să surmonteze fragmentarea actuală a pieţei interne şi deci să-şi întăreasca poziţia faţă de concurenţa intenaţională. Moneda unică asigură o mai mare transparenţă a costurilor şi preţurilor, care devin comparabile în toată comunitatea, dând un nou impuls concurenţei. Pe de altă parte moneda unică are avantaje pentru voiajori, turişti sau oameni de afaceri deoarece nu suportă costurile de tranzacţie pe care le fac de fiecare dată, schimbul de devize. Se ştie că un cetăţean care vizitează un stat membru UE şi schimbă moneda de fiecare data, pierde circa 45% din valoarea banilor săi, din cauza costurilor de tranzacţie sau schimburilor de devize repetate. În fine, o monedă comună economică pentru întreprindere presupune cheltuieli de acoperire a riscului de schimb, cheltuieli care se făceau în prezent pentru a se proteja de fluctuaţiile monetare; întreprinderile ce realizează tranzacţii comerciale în mai multe state membre pot înlătura astfel costurile administrative legate de schimburile de monede, inclusiv risipa de timp. S-a mai apreciat că, atunci când exportă, micile întreprinderi trebuie să facă faţă unor cheltuieli de schimb de 10 ori mai mari decât cele multinaţionale, care pot opera compensări între vânzările şi cumpărarile lor in străinătate şi să obţină astfel taxele cele mai favorabile pentru operaţiunile lor de schimb. Avantajele euro pe scurt: 32

-dispariţia riscurilor cu privire la schimburile monedei intereuropeană şi reducerea în consecinţă a cheltuielilor aferente tranzacţiilor -din ce în ce mai multe politici naţionale au fost înlocuite cu politici monetare BCE după modelul Bundesbank. Se va produce, astfel, o sporire a credibilităţii, importanţa pentru consecinţele sale în menţinerea sistematică a stabilităţii preţurilor, respectiv a capacităţii de luptă împotriva inflaţiei. -ridicarea euro la rangul de monedă vehiculată, monedă mondială, deviza-cheie care să concureze puternic dolarul american; apariţia euro ca valută puternică şi relativ stabilă va relansa Europa în competiţia mondială cu SUA şi Japonia prin reaşezarea sferelor de influenţă valutară pe piaţa mondială -inducerea unei mari stabilităţi pe pieţele financiare, reducerea volatilităţii, orientarea acestor pieţe către un comportament macroeconomic al limitelor strâmte ale deficitului bugetar -reunirea în euro a trei dintre cele mai importante valute ca volum al fluxurilor financiare creează premisele creşterii numărului ţărilor aflate pe orbita economică europeană -intrarea euro în jocul valutar creează condiţiile atenuării diferentelor considerabile dintre imaginea reflectată de cursurile valutare şi datele economice fundamentale, diferenţe care pot duce la declanşarea unor crize financiare şi comerciale de amploare -eliminarea ineficienţei politicilor monetare naţionale necoordonate -expansiunea pieţelor financiare - companiile au la îndemână facilităţi de finanţare mai mari, orientându-şi profiturile spre acţionariat, stabilirea monedei unice fiind de natură să atragă o serie de fluxuri investiţionale semnificative -reducerea costurilor de tranzacţie -funcţionarea optimă a Pieţei Comune: este evident că marea piaţă europeană ar fi afectată de riscurile valutare implicate de instabilitatea cursurilor de schimb; cea mai bună garanţie împotriva instabilităţii cursurilor de schimb valutar este însăşi dispariţia monedelor europene şi înlocuirea acestora cu moneda unică -stabilitatea preţurilor, ca urmare a uniformizării condiţiilor monetare -stimularea comerţului şi a producţiei, pe de o parte prin eliminarea costurilor legate de utilizarea unor monede diferite, iar pe de altă parte, prin eliminarea costurilor implicate de asigurarea riscurilor valutare 33

-dispariţia decalajelor între gradul de dezvoltare economică a diverselor ţări participante -eliminarea restricţiilor exercitate de situaţia balanţei de plăti, aşa cum se manifestă acestea în mod clasic: presiune asupra cursurilor de schimb şi evaluarea rezervelor valutare; ori tocmai aceste restricţii sunt cele care împiedică creşterea economică mai rapidă a unor regiuni, creştere necesară pentru alinierea la nivel comunitar a veniturilor formate în regiunile respective. 2. Dezavantajele Euro Cel mai des invocat inconvenient al Uniunii Monetare este pierderea suveranităţii naţionale. Tranferul la nivel comunitar al unor componente naţionale de ordin monetar şi fiscal ar implica faptul ca ţări viguroase şi stabile să accepte luările de decizii ale altor ţări, uneori mai slabe şi mai lipsite de rezistenţă pe planul luptei împotriva inflaţiei. De altă parte, ţări cu economii mai puţin prospere ar pierde urma recurgerii la devalorizare şi care le permite temporar să-şi amelioreze competitivitatea economiei lor. Eficienţa recurgerii la devalorizare este totuşi frecvent contestată, căci ea are un impact inflaţionist imediat, datorită scumpirii importurilor şi pentru că ea constituie o soluţie facilă eludând adevarate probleme. Succesele la export depind astăzi din ce în ce mai mult de o serie de factori cum sunt: gradul de tehnologizare, calitatea service-ului, asupra cărora o devalorizare mare nu are decât efecte reduse, pentru că ele se limitează la o simplă ajustare de preţuri. Odata cu instituirea UEM, riscul de şocuri asimilate poate, în mod paradoxal, să crească datorită tendinţei de specializare. Cursul de schimb ne mai constituind un mijloc de adaptare, ajustarea riscă să se bazeze pe flexibilitatea salariilor. Dacă acestea sunt rigide, somajul nu va putea decât să se agraveze, creşte probabilitatea migraţiilor. De fapt, în privinţa pieţei muncii, flexibilitatea salariului real şi mobilitatea geografică conduc la acest rezultat. Dacă apare somajul local, acesta poate fi absorbit fie prin scăderea salariului, fie prin migraţii. Un dezavantaj al uniunii monetare este deci ca prin pierderea cursurilor de schimb flexibile se elimină şi un mecanism de ajustare pentru compensarea modificărilor şi translatării cererilor între produsele a două ţări, care pot conduce la probleme în ocuparea forţei de muncă. Mecanismele de ajustare se referă la faptul că prin ieftinirea monedei ţării cu cerere 34

în scădere, produsele acesteia devin mai ieftine şi astfel se realizează un nou proces de creştere a cereri şi a ocupării forţei de muncă în ţara respectivă. În ţara cu cerere în creştere se va întâmpla procesul contrar. Se consideră că în Europa integrarea pieţelor muncii va fi mult mai lentă decât cea a pieţelor de capital, bunuri şi servicii. Chiar şi în SUA, unitatea monetară nu este suficientă pentru asigurarea omogenităţii ratelor de creştere. Anumite state cunosc perioade lungi de creştere pronunţată, altele au în mod durabil rate de creştere mult sub media naţională. Evoluţia locurilor de muncă este foarte ridicată de la un stat la altul, în special pentru că integrarea accentuează diviziunea muncii şi astfel favorizează specializarea ingustă a statelor, pe industrie şi pe produs. Acestea sunt afectate de fluctuaţile specifice datorate modificării cererii de bunuri în a căror producere s-au specializat. Flexibilitatea salariilor, atât de laudată în SUA, apare insuficientă pentru restabilirea competitivităţii şi păstrarea locurilor de muncă. Numai mobilitatea forţei de muncă permite reducerea deficitelor regionale ale ratelor şomajului. Dar ţinând cont de diversitatea domeniilor, de tradiţiile culturale şi sociale ce caracterizează Europa, mobilitatea între ţările europene este şi va fi mult mai scăzută decât în SUA şi chiar presupunem că mobilitatea interstatală se accentuează, cine ar accepta ca integrarea europeană să se soldeze prin declinul anumitor ţări şi creşterea în putere a altora. Un factor nefavorabil este puterea dolarului. Uniunea Monetară poate fi vazută ca o reacţie împotriva senioriajului ori a taxelor monetare. Alte dezavantaje pe scurt: -costuri ridicate ale conversiei - spre exemplu costurile implementate la toate nivelele sistemelor informatice capabile să execute prompt tranzacţiile în euro şi să realizeze automat conversia monedelor naţionale europene în euro -centralizarea puterii - euro pare a fi un nou pretext pentru centralizarea puterii, a diferenţelor prerogative la nivel comunitar; ceea ce conduce la alterarea suveranităţii naţionale a statelor membre cu toate consecinţele care decurg de aici -viaţa politică exacerbată, care a însoţit procesul de creare a Uniunii Monetare ignorând de multe ori realităţile economice; o astfel de situaţie, în condiţiile unei recesiuni economice serioase poate avea repercursiuni serioase asupra UEM -absenţa unor organisme de control în materie de politică monetară şi fiscală. Relevanţa în 35

acest sens este absenţa unei trezorerii europene care să preia datoriile statelor membre. Crearea unui astfel de organism ar însemna o şi mai mare diminuare a suveranităţii naţionale -ameninţarea deflaţionistă. Respectarea planului BCE şi al Comisiei de realizare în spaţiul euro a unei inflaţii reduse s-ar putea produce dacă acest proces este "scăpat" de sub control, un şoc deflaţionist puternic cu efecte negative resimţite deplin pe piaţa muncii -lipsa de coerenţă şi de instrumente a monedei euro de a face faţă unor situaţii de criză. Autorităţile comunitare par a fi luat prea puţin în calcul modalităţile de gestionare în cadrul UEM al unor situaţii de criză de natură financiară sau ale economiei reale. În cadrul unor crize severe s-ar putea ca anumite ţări să iasă din sistem, situaţie pentru care, de asemenea nu sunt prevăzute nici un fel de proceduri.

36

CAPITOLUL IV. 1.Rolul EURO pe plan internaţional După căderea sistemului de la Bretton Woods în 1971, dolarul american a fost contestat în rolul său de monedă internaţională în mai multe rânduri. Aceasta s-a întâmplat, în particular, în perioadele de extremă slăbiciune a monedei americane, aşa cum a fost la sfârşitul anilor `70. Cu toate acestea, nici o altă monedă naţională nu a fost în măsură de a deveni o veritabilă concurentă pentru dolarul SUA. Punerea în circulaţie a EURO este de natură să modifice această situaţie. Euro este o monedă emisă de o entitate care, chiar dacă perimetrul său a fost la început mai restrâns (11 ţări iniţial), are un PIB superior celui al Japoniei şi comparabil cu cel al SUA. În plus, deja UE este prima putere comercială mondială. Drept urmare, euro a devenit un adevărat concurent al dolarului în calitate de monedă internaţională. Orice monedă îndeplineşte, în principal, trei funcţii: -de unitate de calcul, -de unitate de rezervă de valoare -de mijloc de plată şi intermediar al schimburilor. O veritabilă monedă internaţională trebuie să îndeplinească, la fel de bine, toate aceste funcţii, atât în sfera specifică a operaţiunilor monetare oficiale, cât şi în sfera activităţilor cu caracter privat. În cadrul funcţiilor cu caracter oficial, având calitatea de unitate de calcul, euro serveşte ca 37

element de raportare în cadrul regimului cu rate de schimb fixe sau semifixe. Privită ca rezervă de valoare, moneda euro este deţinută la băncile centrale ale ţărilor membre UE, dar şi ale ţărilor care nu au aderat la uniune, reprezentând totalul sau o parte a rezervei oficiale. Ca mijloc de plată, este utilizat în intervenţiile oficiale pe pieţele schimburilor valutare. Cele trei funcţii cu caracter oficial pe care trebuie să le îndeplinească euro au drept particularitate faptul de a fi destul de interdependente, în sensul că, îndeplinind una dintre ele, se îndeplinesc şi celelalte două. Ne putem aştepta la faptul că euro nu va câştiga decât progresiv un rol semnificativ pe scena monetară internaţională. Aceasta va depinde, în primul rând, de politica pe care o vor adopta ţările partenere ale UEM. Dacă acestea precum şi candidatele la aderare în UE vor folosi tot mai mult în tranzacţiile internaţionale moneda euro, aceasta va deveni o monedă oficială tot mai importantă. Dacă unele ţări asiatice ale căror monede nu sunt legate de yen vor prefera să utilizeze euro în plăţile internaţionale, poziţia dominantă a dolarului ar putea fi pusă în cauză, deşi este greu de formulat un pronostic mai precis în acest domeniu. În cadrul operaţiunilor cu caracter privat, îndeplinind funcţia de unitate de calcul, moneda unică europeană serveşte la facturarea schimburilor comerciale internaţionale. În calitate de rezervă de valoare, euro serveşte drept element de exprimare a activelor bancare şi financiare internaţionale (precum eurocreditele, euroobligaţiunile, euroacţiunile etc.). Îndeplinind funcţia de mijloc de plată, acesta este utilizat în reglementarea tranzacţiilor comerciale internaţionale. De asemenea, serveşte şi ca instrument de intermediere între monede terţe pe pieţele interbancare în devize. Perspectivele ce se deschid pentru euro pot fi considerate promiţătoare, dacă avem în vedere faptul că într-un viitor apropiat, piaţa activelor exprimate în euro (depozite bancare, titluri, produse derivate etc.) va fi una dintre cele mai atractive din lume. Acestea vor depinde de o serie de calităţi ale pieţelor respective, dintre care amintim profunzimea, lichiditatea şi stabilitatea. Se speră că euro va beneficia rapid de aceste calităţi, având în vedere dimensiunea UEM şi nivelul de dezvoltare atins de pieţel bancare şi financiare în ţările membre. Urmărirea de către deţinători de active financiare a unei anumite diversificări a acestora va face ca dolarul şi euro să coexiste fără ca una dintre monede să ia locul celeilalte. 38

2.Influenţele euro asupra companiilor din Europa Centrala şi de Est Foarte multe companii mari vest-europene lucrează cu EURO ca să-şi atragă profitul de pe urma introducerii EURO cât mai curând posibil. Acestea îşi încurajează partenerii de afaceri atât din zona EURO cât şi din afara ei să folosească moneda unică. În acest fel EURO va juca un rol din ce în ce mai important în relaţiile de afaceri care implică companii din afara Uniunii Economice şi Monetare. Prin urmare, EURO va afecta în mod direct companiile din ţările central şi est europene, în momentul în care partenerii lor de afaceri din zona EURO vor începe să folosească moneda unică. Un număr din ce în ce mai mare de astfel de companii cunosc paşii pregătitori privind adoptarea EURO: adaptarea software-ului pentru aplicarea corectă a regulilor de conversie şi rotunjire, îndeplinirea condiţiilor legale. De asemenea băncile se confruntă din ce în ce mai mult cu cereri de servicii bancare efectuate în EURO. Companiile central şi est europene se confruntă, în legatură cu adoptarea monedei EURO, cu probleme mai puţin complexe decât cele din zona monedei unice. Astfel acestea vor iniţia un proces de pregătire format din două etape dacă au relaţii de afaceri cu zona EURO. Prima etapă va fi aceea de a raspunde cererii partenerilor de afaceri din vestul Europei de a lucra cu EURO ( mai multe pregătiri vor fi necesare dacă ţările respective aderă la Uniunea Economică şi Monetară) A doua etapă constă în folosirea efectivă a monedei EURO. De asemenea, vor putea beneficia de experienţa companiilor care au trecut cu succes la noua monedă. Companiile situate în ţările central şi est europene au deja experienţă în folosirea valutei cerute de partenerii străini. Populaţia din aceste ţări îşi păstrează o mare parte a economiilor în monedă străină ca mijloc de protecţie împotriva inflaţiei. De asemenea, băncile sunt mai obişnuite să folosească valută decat cele din ţările Uniunii Europene. Toate acestea crează o bază mai bună pentru inţelegerea EURO. Cu toate că legislaţia fiecăreia dintre aceste ţări presupune ca plata bunurilor să se facă în moneda locală nu este neobişnuit să se facă concordanţa preţurilor locale cu valuta externă. Renta este cotată adeseori în valută iar plata se face în echivalent monetar local. Multe companii îşi cotează 39

preţurile în valută şi adaptează preţurile în moneda locala în funcţie de rata de schimb. Totuşi va apărea o problemă pentru companiile din ţările central şi est europene: deoarece companiile din Uniunea Europeană vor fi în poziţia unică de a se obişnui cu un nou mediu concurenţial. În acelaşi timp prin activităţi cum ar fi marketing-ul internaţional, strategii de vanzări, cooperări, uniuni, se implică în crearea acestui nou mediu competiţional. Acest proces de reorientare strategică şi de restructurare a pieţei va crea o asimetrie între companiile Uniunii Economice şi Monetare şi cele din afara ei. Companiile din ţările central şi est europene se confruntă cu EURO în trei situaţii posibile: companii care sunt parţial (total) deţinute sau în cooperări foarte stranse cu parteneri din Uniunea Economică şi Monetară. Acestea vor adopta strategia de schimbare potrivit planului partenerului şi profitând de pe urma experienţei acestuia. Companii orientate spre export şi care s-au confruntat cu problemele tehnice ale introducerii EURO şi au folosit EURO în serviciile bancare. Acestea vor folosi EURO în momentul în care clientii lor o cer sau când concurenţa adoptă EURO. Companii care nu au legături strânse de afaceri cu companiile din Uniunea Economică şi Monetară. Acestea nu folosesc EURO în serviciile bancare ci din cazuri individuale. În asemenea cazuri acestea tratează EURO ca pe oricare monedă straină. Atât pentru companiile Uniunii Economice şi Monetare cât şi pentru cele din afara ei nu există o singură şi foarte bună cale de trecere la EURO, ci eforturile de pregătire trebuie adaptate la individualitatea fiecărei companii în parte. Totuşi companiile din ţările central şi est europene trebuie să facă o evaluare precisă a : -relaţiilor internaţionale ale companiei -clienţilor şi furnizorilor -strategiilor concurenţiale accesibilităţii serviciilor bancare -resurselor internaţionale Zona EURO este astăzi o piaţă cu aproape 300 de milioane de consumatori ce va ajunge la 370 de milioane dacă, şi când Danemarca, Suedia şi Marea Britanie vor adopta EURO. Lansarea EURO crează un nou mediu competiţional în Uniunea Economică şi Monetară şi de aceea companiile cele mai avansate în adoptarea monedei unice, o consideră mai ales o chestiune de afaceri. 3. Principalele efecte ale euro asupra pietelor de obligatiuni . 40

Solicitarile Uniunii Europene solicita acum ca toate obligatiunile guvernamentale noi sa fie emise in euro . Guvernele din zona euro si-au recotat pachetele lor imense de obligatiuni publice nerascumparate in euro , in ciuda faptului ca regula Uniunii Europene “ nici o obligatie , nici o interdictie “ nu le solicita in mod obligatoriu sa procedeze astfel . Peste noapte , euro a vindecat scindarile induse de devize pe cele 11 piete de datorii publice din zona euro , creand in mod instantaneu pe glob o piata de active exprimate in euro . Introducerea euro nu schimba faptul ca Europa nu are un emitent central in euro de genul Trezoreriei americane , care serveste drept centru de gravitatie pentru pietele de obligatiuni . Europa nu are un guvern central emitent de creante si , prin urmare , nu are un echivalent al Trezoreriei din Statele Unite ale Americii . Euro stabileste de asemenea baza pentru modificari semnificative pe termen lung pe pietele de obligatiuni din zona euro . In primul rand , pietele de obligatiuni , ca si pietele de valori mobiliare , au tendinta sa devina mai mari si mai lichide ca niciodata pana acum . In al doilea rand , se estimeaza ca euro va promova inovatia si modificarile structurale . Cel mai important lucru este acela ca se estimeaza ca piata creantelor companiilor europene va exploda , deoarece baza mai mare de investitori potentiali pentru orice emisiune face posibile noi instrumente . Titlurile de creanta au devenit , de asemenea mai realiste , deoarece este acum mai usor de realizat caracteristica lor definitorie . Mai mult , Pactul de stabilitate si crestere , care limiteaza deficitele bugetare guvernamentale la 3 procente , determina faptul ca multe dintre guvernele din zona euro vor emite mai putine titluri de imprumut decat au facut-o in trecut . Dacă este adevărat că pieţele de capital se confruntă cu mai multe modificări decât în orice alt moment din secolul XXI, atunci în nici o altă parte nu sunt mai pronunţate efectele decât pe pieţele de obligaţiuni din zona euro. Chiar şi modificările pe termen scurt sunt semnificative. Printre alte lucruri, reglementările Uniunii Europene solicită acum ca toate obligaţiunile guvernamentale noi să fie emise în euro. Mai mult, guvernele din zona euro şi-au recotat pachetele lor imense de obligaţiuni publice nerescumpărate în euro. Peste noapte, euro a vindecat scindările induse de devize pe cele 17 pieţe de datorii publice din zona euro, creând în mod instantaneu pe glob o piaţă de active exprimate în euro. Obligaţiile emise de alte părţi decăt guvernele centrale au fost convertite treptat în euro, între anii 1999 şi 2002. Acestă acţiune include emisiunile de datorii ale guvernelor statale 41

şi locale şi cele ale companiilor. Până în anul 2002, însă, toate plăţile dobânzilor şi returnările împrumuturilor pentru obligaţiunile noi şi pentru cele existente, exprimate în una din cele 17 monede naţionale trebuie să fie plătite în euro. Cel mai târziu până la acea dată, conversia totală a pieţelor de titluri de împrumut din zona euro va fi încheiată. Este important să subliniem totuşi că majoritatea acestor recotaţii publice şi private se efectuează fără proceduri oficiale, fără întâlniri ale deţinătorilor de obligaţiuni sau documente de lucru. Legile Uniunii Europene afirmă că toate monedele naţionale devin simple reprezentări ale euro de la 1 ianuarie 1999, la rate de schimb fixate în mod irevocabil. Ca rezultat, deţinătorii de obligaţiuni nu sunt în poziţia de a obţine sau pierde valoare în virtutea faptului că se reexprimă o datorie în euro şi de regulă sunt solicitate proceduri speciale. Introducerea euro nu schimbă faptul că Europa nu are un emitent central în euro de genul Trezoreriei americane, care serveşte drept centru de gravitate pentru pieţele de obligaţiuni. Europa nu are un guvern central emitent de creanţe şi, prin urmare, nu are un echivalent al Trezoreriei din Statele Unite ale Americii. Astfel, deşi Banca Centrală Europeană stabileşte un set de rate pe termen scurt ale dobânzilor în întreaga zonă euro, persistă decalajele dintre ratele pe termen lung ale diferiţilor emitenţi de datorii. Aceste decalaje sunt însă extrem de mici, ratele pe termen lung ale dobânzilor în toate ţările din Uniunea Europeană au convers de o manieră remarcabilă înainte de Uniunea Economică şi Monetară. Această convergenţă a ratelor pe termen lung ale dobănzilor a apărut ca urmare a criteriilor de convergenţă, care au dus la o convergenţă economică puternică a celor 17 participanţi la euro. Din punct de vedere al unui investitor, riscurile de credit ale diverselor guverne emitente nu mai sunt la fel de disparate cum obişnuiau să fie. În al doilea rând, o monedă unică alungă riscul ratei de schimb care obişnuia să diferenţieze ratele dobânzilor din zona euro. 4. Efectele euro asupra pietelor de valori mobiliare . O parte importanta a oricarui mediu de afaceri o constituie marimea ,scopul si complexitatea pietelor sale financiare . Pantru companiile aflate la inceput de drum , euro creaza a doua piata de actiuni din lume ca marime . La nivel tehnic , aceasta transformare a fost relativ simpla . Actiunile 42

comercializate public la principalele burse din zona euro au fost convertite in euro in prima zi de tranzactionare din anul 1999 . recalcularea valorilor actiunilor s-a petrecut automat , deoarece pietele libere determina preturile actiunilor , iar participantii de pe piata au fost perfecti capabili sa aplice ratele oficiale de schimb ale euro pentru propriile lor ordine de cumparare si vanzare . Coversia valorilor nominale ale actiunilor obisnuite din bilanturile companiilor reprezinta o modificare contabila minora care nu a afectat noile valori de comercializare . In prezent , peisajul capitalului din zona euro ramane impartit si disparat , ceea ce reprezinta o mostenire din vremurile in care existau cele 17 monede nationale si costurile tranzactiilor aferente lor . Cele 28 de burse de valori din zona euro reprezinta intr-adevar un exemplu de ineficienta si de regionalism . Se estimeaza insa , pe scara larga , ca euro va duce la o tendinta generala de expansiune , consolidare si diversificare , care va face pietele de capital europene mai competitive in comparatie cu institutiile similare americane si japoneze. Acest punct de vedere se bazeaza pe cateva argumente . In primul rand , preturile comune si eliminarea riscului legat de rata de schimb probabil ca ii vor impulsiona pe investitorii din zona euro sa faca investitii de capital in alte tari din zona euro , intr-o masura nemaiintalnita . In al doilea rand , entuziastii afirma ca avantajele economice fundamentale ale euro au propulsat zona monedei unice intr-o era economica de aur , de consolidare a sectorului privat , de cheltuieli guvernamentale reduse , stabilitate monetara si crestere economica ridicata . Pe scurt , ei afirma ca Europa se indreapta catre un avant economic de lunga durata si ca investitorii vor cumpara actiuni cu un zel regasit , pe masura ce veniturile anuale vor creste . In al treilea rand , pietele de capital din zona euro au suportat mai multe feluri de constrangeri nenaturale , timp de mai multe decenii , deoarec fragmentarea pietei de-a lungul granitelor nationale a dus lipsa bazei de investitori necesara pentru a face din inovatiile fiananciare inovatii de succes . Rezultatul tuturor acestor fapte este patul ca expertii se asteapta ca pietele de capiatal europene sa infloreasca in urmatoarea decada .Bursele existente se vor consolida pe masura ce volumul tranzactiilor va creste si investitorii interni vor incepe sa aiba o perspectiva pan-europeana . Inovatia financiara si costurile reduse ale tranzactiilor pot determina familiile europene sa isi invinga aversiunea indelungata fata de burse . Bursele de valori 43

din zona euro coteaza acum actiunile intr-o moneda comuna . Alte efecte majore ale euro asupra pitelor de capital se refera la regimurile ratei de schimb . In primul rand , de la New York pana la Beijing , suporta acum un singur tip de risc lefgat de rata de schimb in majoritatea mediilor investitionale din zona euro – cel determinat de puterea sau de slabiciunea euro . In al doilea rand , indiferent de stabilitatea euro , institutiile din lumea intreaga au acum tendinta de a aborda investitiile in Europa dintr-o perspectiva de sus in jos , si nu una de jos in sus . 5. Efectele pe termen mediu ale monedei euro Euro este un catalizator de integrare macroeconomică şi microeconomică. 1. Pe plan microeconomic, statele nu pot în acelaşi timp să deţină aceeaşi monedă şi să aibă politici economice dispersate, care să meargă în toate direcţiile. Coordonarea politicilor economice este esenţială credibilităţii monedei, echilibrului şi succesului uniunii economice şi monetare. Marile orientări ale politicii economice constituie un test al voinţei statelor membre de a îşi coordona politicile, servindu-se de instrumente care au acest scop. Chiar dacă este de dorit a ne gândi încă de azi la modalităţile de întărire a acestei coordonări şi de a face mai constrângătoare dispoziţiile instituţionale existente. Printre altele, crearea euroului duce la armonizarea fiscală în economiile şi impozitele întreprinderilor (nu exista un risc al persoanelor particulare, pentru că ele sunt foarte puţin mobile: mai puţin de 1 % dintre europeni lucrează într-un stat membru, altul decât cel de naştere). Subiectul a fost tabu pentru mult timp, însă azi lucrurile au evoluat: euro aduce o transparenţă totală a diferenţelor de impozitare, care ar putea crea la unele din statele membre o tentaţie a dumpingului fiscal. Iar acest lucru i-ar prejudicia pe toţi, pentru că s-ar traduce sau printr-o scădere a încasărilor - lucru ce ar putea pune în pericol finanţele publice - fie printr-un transfer al principiilor de impozitare înspre facturile cele mai puţin mobile, adică înspre salarii. Şi nimeni nu doreşte să crească costul muncii, din contră. Unele progrese s-au realizat: astfel, s-a adoptat în decembrie 1997 un cod de conduită în ceea ce priveşte fiscalitatea întreprinderilor. Au fost examinate de către un grup de lucru prezidat de către dna Primarolo 250 de măsuri; 40 au fost considerate ca derogatorii şi ar trebui suprimate până în 2002. Este un pas important, însă încă nu este vorba decât de un 44

acord de bună conduită. Este greu să mergi dincolo azi pentru că deciziile în materie fiscală continuă să se ia în unanimitate. Trecerea la majoritate este în prezent discutată de către o conferinţa interguvernamentală care ar trebui să se încheie în decembrie. Intrebări privind armonizarea socială s-au pus de mai multe ori, ea acoperind în general două lucruri diferite: - armonizarea salariilor şi armonizarea legislaţiilor. - armonizarea salariilor este imposibilă pentru ca diferenţele salariale traduc adesea diferenţe de productivitate. A impune aceleaşi salarii minime peste tot ar însemna să se genereze şomaj în ţările unde productivitatea muncii este mai slabă. - armonizarea legislaţiilor este dificil de realizat pentru că acest lucru se referă direct la modelul de societate. Economiile aflate în faza recuperării (ex: Portugalia, Grecia...) au progrese de productivitate mai importante şi deci posibilităţi de creşteri salariale mai importante, ceea ce ar face nedorită o politică uniformă dictată de Bruxelles. Singura soluţie viabilă astăzi este de a avea un număr minim de reguli comune, de tipul "cartei sociale". 2. Pe plan macroeconomic, euro o să accelereze fenomenul convergenţei preţurilor. Diferenţe importante există într-adevăr în UE. Variaţiile de preţuri rămân, în medie, mai mari cu 30 % pentru produsele farmaceutice şi cu 15 % pentru industria chimică sau produsele alimentare. Studiul periodic al Direcţiei generale a concurenţei asupra preţurilor automobilelor arată existenţa diferenţelor de preţ fără taxe, diferenţe care merg până la 40 % pentru acelaşi model de automobil. Transparenţa adusă de euro, care face ca preţurile să fie mult mai simplu de comparat, întăreşte concurenţa pe toate pieţele de bunuri şi servicii pentru întreprinderi, dar şi pentru bunurile de consum, acolo unde marii distribuitori încep să traseze sistematic diferenţele cele mai interesante. Creşterea rapidă a comerţului electronic accentuează şi mai mult acest fenomen de convergenţă a preţurilor, permiţându-i cumpărătorului să îşi caute oportunităţile cele mai atractive. Conform unui studiu publicat de KPMG, 86% din marile întreprinderi europene cred că diferenţele de preţuri se vor reduce după introducerea monedei euro şi 64% se aşteaptă la o scădere a preţurilor. Pentru a pregăti această concurenţă acerbă, întreprinderile tind să se regrupeze. încep să 45

apară fenomene de concentrare în diferite sectoare cum ar fi cel de distribuţie sau cel bancar, unde fuziunile de achiziţii se desfăşoară intr-un ritm rapid. Volumul fuziunii de achiziţii (1250 miliarde euro în 1999) în Europa este mai mare decât în Statele Unite. Mai mult, el continua să se accelereze şi atinge chiar şi bursele. De exemplu, bursele din Paris, Bruxelles şi Amsterdam vor fuziona

pentru a forma

Euronext, un vast spaţiu care va grupa 1300 de întreprinderi cotate la bursă şi 2380 miliarde de euro de capitalizare. Ele vor fi de asemenea reunite de către bursa din Luxemburg. Acţiunile vor fi cotate la Paris, produsele derivate la Amsterdam. 6. €– Y - $ „Ciclul

febrei euro a rasarit si a apus o data cu puterea si slabiciunea dolarului”, Mundell.

Euro va fi un sistem financiar international, un concurent serios atât pentru dolarul american cât si pentru yenul japonez. Imbunatatirea conditiilor de productie, comert, ocupare a fortei de munca, precum si cresterea investitiilor vor promova in UE bunastare si stabilitate pe termen mediu si lung. Intrarea euro la inceputul lui 1999 promite marcarea unui punct de cotitura in Sistemul Monetar International. Acest punct de cotitura reprezinta trecerea de la sistemul cursurilor de schimb fixe, sprijinit de conferinta de la Bretton Woods, la regimul ratelor de schimb flotante. Semnificatia lui este insa mult mai adânca. Colapsul aranjamentului de la Banca Mondiala nu a alterat puternica configuratie a Sistemului Monetar, inainte si dupa cadere, dolarul fiind moneda dominanta. Introducerea euro va provoca dolarul si va fi poate cea mai importanta dezvoltare a Sistemului Monetar International de când dolarul a inlocuit lira ca moneda internationala dominanta dupa primul Razboi Mondial. Se pune problema daca Sistemul Monetar International va fi destul de stabil si daca euro va provoca dolarul in sistem. Cea mai directa masura pentru domeniul tranzactiilor este oferta de bani insasi, dar si PIB ori magnitudinea pietei de capital sunt deasemenea relevante. „Marimea este relativa”. Cum va supravietui euro depinde de competitie. Rivalii sai sunt dolarul si yenul. Cum va supravietui aceasta lume tri-monetara depinde de marimea relativa a pietei. Din acest punct de vedere previziunile pentru euro sunt favorabile. UE are o populatie de 375 milioane, mai larga decât SUA, sau Japonia cu 125 milioane.La cursurile de schimb actuale, PIB UE – 15 ajunge la 8400 miliarde de dolari, iar UE –11 46

la 6600 miliarde de dolari. Comparativ cu PIB american ajuns la 3500 miliarde de dolari si PIB japonez la 4100 miliarde de dolari. Deci, cu sau fara cele patru tari care nu au intrat in UE in prima runda, UE devine un jucator de acelasi rang cu SUA si Japonia. Una dintre problemele asociate cu miscarea catre un sistem monetar international, dominat de euro si dolarul consta in dificultatea tranzitiei. Principalul pericol este aprecierea probabila a dolarului. Presupune ca echilibrul in dezvoltarea statului va necesita o cerere aproximativ egala de euro si de dolari din partea bancilor centrale pâna in anul 2010, cea mai buna solutie va fi o crestere a detinerilor de euro, asa cum rezerva in crestere sustinuta neconditionat fara o diversificare directa fata de dolari. O data ce se va forma increderea in euro, mai multe tari vor dori sa schimbe euro pe dolar, mentinând schimbul major in cursul euro-dolar. Relatiile internationale si cursul de schimb euro. Dupa ce va fi lansata, euro va fi adoptata de cei 4 membri ramasi. Când acest lucru se va intâmpla, marimea blocului euro o va depasi si pe cea a dolarului. Ar fi o iluzie sa spunem ca extinderea suprafetei euro nu va provoca extiderea suprafetei dolarului. Extinderea suprafetei dolarului poate deveni posibila in America Latina. Euro – dolar va deveni o chestiune importanta pentru Europa, SUA si restul lumii. Trecerea de la dolar la euro a creat amenintari unui euro in crestere si un dezastru cu implicatii considerabile asupra competitivitatii si somajului in Europa. Alternativa unui euro in cadere va produce izbucnirea inflatiei. Ar fi o mare greseala sa credem ca natura apropiata a celor trei bocuri va face cursul de schimb mai putin important, ori ca raportul dolar – euro poate fi ignorat. Obiectivul cel mai urgent pentru manageri va fi cursul euro – dolar. Pe parcursul trecerii omenirii de la unilateralism monetar la bilateralism mondial, coodonarea politicii va deveni tot mai importanta. In conditiile unilateralitatii, alte tari erau libere sa fixeze si sa schimbe menedele cu dolari, cu o neglijare a cursului de schimb din partea SUA. Acest lucru nu va mai fi posibil cu euro, deoarece daca este ceruta interventia, aceasta trebuie sa fie cooperanta. In vederea unei perioade de tranzitie de la dolar la euro, asezate pe baze legale, este necunoscuta dezvoltarea unei infrastructuri capabila sa rezolve problemele. Managementul international al ratei euro-doalar nu va mai fi usor. Presupunem ca dolarul se depreciza in raport cu euro si ca este necesara interventia. Ar trebui va SUA sa sustina dolarul prin vânzarea rezervelor, sau Europa sa sustina prin cumpararea 47

rezervelor. Actiunea din partea SUA este deflationista pentru economia lumii, actiunea din partea Europei fiind inflationista. Evident actiunea SUA va fi de dorit acolo unde inflatia este in exces. Acesta moneda are doua avantaje: -un domeniu mare al tranzactiilor - o cultura a stabilitatii promovata pe lânga BCE din Frankfurt. „Initial UEM va fi mai mica decât suprafata dolarului” presupune Mundell, dar cu introducerea altor membre, pe parcurs ce UE se va extinde si tarile sarace isi revin, suprafata euro va fi mai mare decât a dolarului. Euro are si doua slabiciuni: - nu este sprijinit de un stat central - nu are o valoare de revenire. Intr-o lume instabila aceasta slabiciune ar fi fatala, dar conjunctura actuala e de departe instabila. Fiind asigurata de rezervele substantiale ale UE, echipa NATO va reusi sa inlature slabiciunea guvernului central al UE. „Furnizând o coordonare politica in vederea integrarii si rezolvându-se conflictele importante de conceptie si nationalism, euro ar trebui sa inlature dolarul” Eliminarea fluctuatiei cursului de schimb inter-european trebuie sa reduca fluctuatiile de capital frecvent reversibile, care au fost o sursa de instabilitate in trecut. Comparativ cu SUA, zona euro are un PIB inferior, insa contribuie cu o parte mai importanta la exporturile mondiale, disponibil totodata la un sistem bancar mai vast; in privinta pietei de actiuni si titluri de creanta, dimensiunile sale sunt mai moderate. Daca utilizarea euro, atât ca moneda de tranzactie si de rezerva, cât si ca unitate de cont, ramâne mult inferioara celei a dolarului, locul sau in operatiunile internationale neincetând sa cresca. Totusi, dolarul continua sa fie principala moneda utilizata ca mijloc de plata in comertul exterior de catre toate celelalte state si singura deviza utilizata pentru cotarea materiilor prime si a energiei. In ceea ce priveste cursul euro in raport cu dolarul, de la introducerea sa se constata o evolutie in scadere; In fapt, interventia Bancii Centrale Europene poate sa ajusteze cursul de schimb numai pe termen scurt; este nevoie de masuri concertate pe temen lung la nivelul economiei nationale pentru a determina o crestere a activitatii euro in raport cu dolarul. Chiar daca tarile din zona euro au inregistrat performante economice notabile, cresterea reala a PIB 48

a fost inferioara celei a economiei americane.

7. Riscurile monedei EURO În ciuda mărimii lor enorme, costurile legate de implementarea EURO sunt nesemnificative în comparaţie cu cele două riscuri continue, ale Uniunii Europene. Riscurile continue nu sunt costuri suportate o singură dată şi care vor dispărea în curând. Mai de grabă ele vor ameninţa posibilitatea de susţinere a EURO în deceniile care vor urma. Şocurile economice. Şocurile economice sunt schimbări neaşteptate în mediul macroeconomic al unei ţări sau al unei regiuni care distrug balanţa delicată a producţiei, consumului, investiţiilor, cheltuileilor guvernamentale şi comerţului. Cel mai ameninţător tip de şoc economic pentru zona monedei unice este cel cunoscut ca un şoc asimetric, numit astfel deoarece aceste şocuri afectează ţările în mod diferit. Ele pot fi cauzate de scăderi sau creşteri drastice ale cererii pentru bunuri primare şi servicii într-o ţară anume. Înainte de introducerea EURO, ţările din zona euro puteau manevra şocurile asimetrice în trei moduri principale: ajustarea ratelor dobânzilor, intervenţia asupra ratei de schimb şi ajustarea fiscală. EURO însă face ca ajustările independente ale ratelor dobânzilor să fie imposibile, deoarece băncile naţionale centrale din zona euro au predat autoritatea în domeniul politicii monetare Băncii Centrale Europene. Acum există un singur set de rate pe termen scurt ale dobânzilor pentru toţi participanţii la euro. Prin urmare, cu excepţia cazurilor în care şocurile economice lovesc simultan toate cele 17 ţări participante şi cu o intensitate aproximativ egală, ajustările ratelor dobânzilor nu pot fi folosite pentru rezolvarea şocurilor economice. A doua modalitate importantă prin care economiile îşi reveneau de pe urma şocurilor asimetrice era prin intermediul ajustărilor ratei de schimb. Moneda unică, elimină acest 49

instrument de politică monetară aflat la îndemâna fiecărei ţări, deoarece euro constitue monedă comună pentru 17 ţări diferite. Prin urmare, monedele nu mai pot fi depreciate la nivel naţional. O altă modalitate prin care economiile din zona EURO rezolvau problema şocurilor asimetrice înainte de introducerea euro era ajustarea politicii fiscale. Prin moneda unică, sau introdus reguli severe, participanţii trebuie să adere la nou Pact de stabilitate şi creştere, un acord care cere ca toate deficitele bugetare ale guvernelor din zona euro să fie mai mici de 3% din PIB. Deci se pare că euro are trei impacturi esenţiale asupra ţărilor de a răspunde şocurilor asimetrice: interzice modificările independente ale ratelor dobânzilor, împiedică deprecierea monedelor naţionale şi restrânge capacitatea guvernelor de a cheltui pentru stabilizarea unei economii. Discordia politică. Acest al doilea risc provine din faptul că integrarea politică europeană este încă în faza de început. Lipsa unui “guvern federal european”, unicat şi puternic determină două ameninţări semnificative pentru euro. Prima este aceea că guvernele membre pot deveni risipitoare din punct de vedere financiar, punând prin urmare în pericol viabilitatea unei monede unice. Cheltuielile zilnice ale celor 17 participanţi la prima rundă nu sunt controlate direct de nicio autoritate unică. Prin urmare, naţiunile neserioase pot depăşi deficitele bugetare anuale precizate în Pactul de stabilitate şi creştere fără a anunţa. În acest mod, ţările conservatoare şi stabile din punct de vedere fiscal pot fi afectate de împrumuturi excesive ale celorlalte ţări, deoarece solicitările excesive venite pe o piaţă de capital din partea unui debitor puternic ridică costul împrumuturilor pentru toţi ceilalţi care împrumută în euro, chiar dacă există în continuare rate naţionale diferite ale dobănzilor. De asemenea, mai introduce riscul ca un guvern membru să devină insolvabil, un risc care ar descuraja pieţele financiare şi, prin urmare, ar destabiliza toate economiile din zona euro. Urmărirea unei uniuni economice fără o puternică uniune politică este de asemenea riscantă deoarece tensiunile politice grave ar putea submina cooperare economică. Absenţa unei uniuni politice puternice introduce riscul ca problemele controversate, cum ar fi extinderea NATO, dezarmarea nucleară, războiul din IRAK sau dezacordurile referitoare la frontiere să scindeze Uniunea Europeană. Tensiunile regionale de acest gen ar putea afecta întâlnirile la care se discută politica economică europeană, ar putea dezbina pieţele 50

financiare, relansa naţionalismul şi ar putea pune sub semnul întrebării angajamentul zonei euro pentru stabilitate şi creştere economică, evenimente care ar afecta credibilitatea pe termen lung a euro pentru toţi participanţii. În ciuda unui pesimism general referitor la costurile şi riscurile euro, s-ar părea că avantajele euro depăşesc dezavantajele sale din punct de vedere al importanţei. Deorece EURO a fost deja introdus, la urma urmelor. El nu mai reprezintă un simbol teoretic al unităţii. Euro şi-a început în mod oficial existenţa de la data 1 ianuarie 1999, cu sprijinul şi conducerea deplină din partea celor 17 şefi de stat, a mii de politicieni şi sute de economişti proeminenţi. Nimeni nu ştie dacă avantajele pe termen lung ale euro vor depăşi riscurile implicate de şocurile economice şi instabilitatea politică. Obiectivul pur politic, al unei Europe unite şi integrate, a reprezentat forţa conducătoare a creării euro încă de la început. Argumentele economice pro şi contra nu au fost niciodată unicul punct de interes. Şi, în orice caz, evaluarea efectelor economice nenumărate ale euro pe întreg continentul reprezintă o problemă de extimare brută. O analiză corectă de tip costuri-beneficii a euro nu ar fi completă chiar dacă ar fi mobilizate resurse enorme în acest scop. Marele pariu pe care l-a pus Uniunea Europeană este acela că oportunităţile economice ale euro depăşesc ca impotanţă riscurile implicate de şocurile economice şi discordia politică. Din păcate, acest este un pariu al cărui rezultat nu va fi stabilit decât la următoarea mare criză economică. Exact seriozitatea acestui pariu şi implicaţiile sale fac din Uniunea Economică şi Monetară unul dintre cele mai interesante evenimente economice ale istoriei. 8. DENOMINAREA LEULUI - UN ALT PAS SPRE ADOPTAREA MONEDEI UNICE EUROPENE Denominarea reprezintă acţiunea de reducere a valorii nominale a însemnelor monetare. Motivele pentru care a fost necesar acest pas sunt: · denominarea marchează un ciclu inflaţionist şi intrarea intr-o perioadă de stabilitate. Dacă nu s-ar fi trecut la denominare, Banca Natională a Romaniei ar fi fost nevoită să facă multe emisiuni de bani mari şi chiar să emită o noua bancnotă, respectiv bancnota de 5.000.000 lei; · o alta motivaţie ar fi aceea a exprimării preţurilor la niveluri normale uzuale în Europa. În 51

România, leul avea o paritate exprimată “cu cinci cifre”, situaţie care nu s-a mai intalnit în alt stat vest-european. Astfel denominarea se concretizează ca fiind ultimul pas tehnic pentru introducerea monedei unice euro, prevăzută pentru perioada 2012-2014; · un alt motiv il constituie simplificarea trecerii ulterioare la moneda unică europeană. Asistăm în prezent la internaţinalizarea relaţiilor economice, monetare şi financiare, la globalizarea lor, la extinderea economiei de piată şi la utilizarea monedei în plan zonal. Este mai uşor de utilizat un schimb la o paritate de 4:1 decat 40.000:1. · denominarea este utilă pentru a reduce nivelul indicatorilor valorici la parametri mai uşor inteligibili. Dimensiunile noilor bancnote au fost stabilite tinându-se cont de faptul că, după integrare, ţara noastră va trece la moneda unică europeană. Aceasta va constitui un avantaj cert, deoarece costurile adaptării ulterioare a ATM-urilor vor fi mai reduse. Denominarea a fost necesară, fiind considerată o etapă intermediară a trecerii la moneda unică europeană. Pană la trecerea la euro estimată pentru intervalul 2012-2014 este timp îndelungat, iar lucrul cu cupiuri valorice mari prezintă incovenienţe. Tăierea a patru zerouri din valoarea nominală a însemnelor monetare are şi un efect psihologic deosebit, constatat şi în experienţa altor state care au efectuat denominarea. Inainte ca euro să devină şi moneda naţinală romanească, leul mai are de străbătut anumite etape care au mai multă importanţă simbolică, decât una economică. Prima etapă, respectiv denominarea leului, este o operaţiune cu valoare tehnică, din care “nimeni nu caştigă şi nimeni nu pierde substanţa economică”. Această etapă a dus la simplificarea evidenţelor economice, iar trecerea la euro se va realiza cu mai multă uşurinţă deoarece raportul între leu şi euro va fi de 1:4 în loc de 1:40.000. Costurile pe care le-au presupus denominarea sunt compensate cu cele privind producerea cheltuielilor de transport, manipulare şi utilizarea bancnotelor şi monedelor. Următoarea etapă va fi trecerea la un leu cu adevărat puternic, reflectarea unei economii în plină dezvoltare, iar a treia etapă va fi trecerea la moneda unică europeană, care va consfinţi integrarea deplină a ţării noastre în structurile Uniunii Europene.

52

9. Analiza EURO Baterea monedei proprii nationale reprezinta unul dintre atributele esentiale ale suveranitatii statelor independente, prevazut in Constitutie, iar renuntarea in conditii de buna-voie la un asemenea atribut de catre un grup de state atât de numeros, unele dintre ele cu monede foarte puternice, reprezinta un eveniment inedit in istorie. Dincolo de toate acestea exista si o dimensiune simbol foarte puternica, insemnatatea politica a monedei europene. Pentru prima data, unul dintre elementele constitutive ale identitatii nationale dispare. Un tarif vamal si o politica agricola nu sunt elemente ale identitatii nationale, insa moneda este unul dintre simbolurile de unitate nationala, de imagine a colectivitatii. Moneda europeana nu va adauga un simbol de unitate europeana simbolului national mentinut, ci se va substitui acestuia. O moneda este internationala atunci când este folosita in afara zonei in care este legala sau când fractiile si multiplii ei sunt limitate in alta parte. Practica derivarii si imitarii a promovat o continuitate universala asupra zonei monetare si istoriei SMI. Ce face o moneda importanta la nivel international? Evident increderea in stabilitatea ei este cheia caracteristica. Dar stabilitatea depinde de mai multi factori: marimea suprafetei tranzactiilor, stabilitatea politicii monetare, absenta controlului, puterea si continuitatea statului si valoarea de revenire. Marimea pietei, in sensul adânc, si latimea ei sunt o masura a gradului in care o moneda poate fi exploatata economic prin caracteristicile intriseci ale banului. Cu cât este mai larga suprafata tranzitiei, cu atât moneda este mai capabila sa actioneze ca o perna impotriva socurilor.Cu cât este mai mare spatiul de operare a unei singure monede, cu atât mai bine poate actiona pentru aplanarea socului. Marimea producerii stabilitatii si stabilitatea duce la cresterea atractivitatii monedei. Cu cât este mai mare domeniul de tranzactii, cu atât moneda are lichiditate mai mare deoarece cu atât mai putin socurile particulare vor afecta pretul.

O moneda ce reprezinta

banul pentru 100 de milioane de oameni are o lichiditate de 10 ori mai mare decât cea 53

pentru 10 milioane de oameni. Prin lansarea euro, politica monetara va fi o politica comunitara, iar emisiunea monetara se va face in limitele stabilite de BCE. Bancile comerciale nu vor fi supravegheate de BCE, transformarea BCE in imprumutator de ultima instanta, de asemenea unul foarte plauzibil.Dezideratul de stabilitate al BCE impune: prevenirea speculatiilor valutare; coordonarea politicii monetare si fiscale; gestionarea eficienta a politicii valutare in scopul mentinerii stabilitatii cursului euro; administrarea activelor financiare (prin agregatele monetare); prevenirea riscului de neefectuare a platilor. In ceea ce priveste speculatiile valutare, legate de stabilirea ratelor de conversie, s-au stabilit mai multe scenarii de determinare a acestor rate: rata centrala, de exemplu, ce a dus in 1992 la un val masiv de speculatii care s-a incheiat cu o criza SME. Alt scenariu a fost cel al determinarii ratelor bilaterale pe baza fundamentelor economice, ceea ce ar incuraja speculatiile intre rata oficiala si cea de piata. Conform acestui scenariu o moneda ar fi putut fi tranzactionata la o valoare mai mare sau mai mica in comparatie cu banda ei de fluctuatie, pentru ca rata oficiala ar fi putut fi asupra sau subevaluata. Prin fixarea definitiva si irevocabila a acestora in 1998, aceste tendinte nu au disparut, dar s-au concentrat asupra evolutiei euro in raport cu alte monede si asupra modului cum va fi receptata moneda unica de catre cetateni (increderea de care se va bucura euro). Pentru a se calma valurile speculative, BCE va interveni ori de câte ori ponderea depozitelor intr-o moneda va creste in detrimentul depozitelor in alta moneda. Iesirea unui stat din zona euro nu este prevazuta in Tratat. Un astfel de demers s-ar putea dovedi insa riscant si costisitor. Deasemenea, speculatiile pot aparea intre euro si monedele europene din afara sistemului. Statele membre care au adoptat euro au renuntat la utilizarea instrumentelor politicii monetare, in principal a cursului de schimb si a dobânzii, pentru ajustarea economiei pe termen scurt, atunci când, dintr-un motiv sau altul, aceasta a suferit un soc. De exemplu, daca un stat membru inregistreaza o accentuare a deficitului contului curent al balantei de plati, atunci poate deprecia moneda nationala si/sau ridica nivelul dobânzilor. Ca urmare, importul si accesul la credite vor deveni mai scumpe, cererea de valuta va deveni mai mica, iar afluxul de capitaluri straine va creste, atrase de o dobânda mai mare. Are loc o redresare a competivitatii pierdute si corectarea pe termen scurt a dezechilibrului de cont curent, este cauzat de slabiciuni structurale ale economiei, atunci ajustarea pe termen scurt ofera timpul necesar pentru 54

realizarea reformelor structurale care sa atace cauzele de fond ale pierderii de competitivitate. Totodata a fost exclus accesul direct, privilegiat al statelor membre la resursele sistemului de credit pentru finantarea deficitului bugetar. Mai mult, statele membre sunt obligate sa aplice o disciplina bugetara riguroasa si sa coordoneze politicile economice nationale.Debutul euro pe piata internationala s-a prevazut sa fie unul moderat, necaracterizat de volatilitate ridicata. Totusi, evolutia euro, de la lansarea efectiva si pâna in prezent, a fost marcata de evolutii interesante, care au debutat practic cu „prabusirea” monedei europene in raport cu dolarul mai multi ani, pentru a ne oferi in ultima vreme un eveniment surprinzator, care a condus practic la un echilibru intre cele 2 monede sub impactul unui panel interesant de factori dominanti. Pentru asigurarea atractivitatii euro si asigurarea cadrului tehnic pentru implementarea sa, IME impreuna cu bancile nationale, au dezvoltat sistemul de facilitare a circulatiei platilor, TARGET (Trans European Automated Real Time Gross Settlement Expres Transfer System).Acest sistem de mijloace de plata leaga din 1999 printr-o infrastructura comuna sistemele nationale de circulatie a platilor ce apartine bancilor centrale. Trans European Automated Real Time Gross Settlement Expres Transfer System realizeaza o retea intre sistemele de circulatie a platilor nationale pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor in euro la nivel suprastational comunitar. Acest sistem este in concurenta cu alte sisteme si este de un real folos IMM-urilor.

Prin euro tarile nu

vor mai avea posibilitatea de a stabili sau a alege rata inflatiei la nivelul dorit deoarce aceasta va fi fixata de BCE. Asadar rata inflatiei nu va mai putea fi folosita ca instrument macroeconomic de inlaturare a unor dezechilibre si socuri economice.In majoritatea tarilor rata inflatiei era folosita de Guvern pentru finantarea bugetului de stat. Guvernele nu-si vor mai putea finanta pe termen scurt bugetele prin emisiune monetara, iar modificarea preturilor prin inflatie sau deflatie nu vor mai putea fi compensate prin cursul de schimb si se va ajunge la modificari ale cererii in comertul international. Diferitele economii nationale ale zonei nu pot evolua sincron, desi elanul insuflat prin UEM in termeni de politica monetara si de schimburi externe ar trebui sa fie benefic pentru toate tarile; daca privim ratele de crestere anuale se observa ca este destul de prematur sa se vorbeasca de convergenta ciclurilor conjucturale; in realitate cresterea economica a tarilor situate la nivelul performantelor Uniunii (Italia, Spania, Portugalia) este superioara celei 55

inregistrate in prezent in tari ca Germania sau Franta. La acestea se adauga si problemele structurale cu care sunt confruntate anumite tari ale acestei zone. Cu siguranta reducerea diferentelor de salarii care rezulta va duce pe termen mediu si scurt la o armonizare a nivelurilor de viata, insa pe termen scurt, acesta situatie drept consecinta a cresterii presiunii asupra politicii fiscale in vederea ajungerii la o stabilitate a conjuncturii. Stabilitatea preturilor, dezideratul principal al UEM nu este posibila in absenta unei stabilitati reale a monedei unice europene. Un aspect important in aceasta ecuatie il reprezinta gradul de lichiditate al activelor financiare europene. Un punct de plecare il poate constitui agregatul monetar care permite reflectrea evolutiei sistemului financiar si al economiei in ansamblul sau. Sistemul monetar euro propune trei agregate monetare.Pentru agregatul M1 si agregatul M2 relevanta pentru gradul de lichiditate este restrânsa, in timp ce agregatul M3 ofera o imagine relativ fidela a gradului de lichiditate si are un rol semnificativ in elaborarea politicii monetare. In realizarea atributiilor care ii revin pe linia coordonarii sistemului financiar si al pietei unice, BCE utilizeaza mai multe canale monetare. In acest context agregatele monetare, prin intermediul ratei de crestere a dobânzii, ofera informatii deespre evolutia preturilor pe termen mediu si lung; sunt sensibile la disfunctionalitatile si distorsiunile pietei pe termen scurt incluse de evolutia preturilor pe termen mediu si lung;  agregatele monetare reprezinta pentru Euroland un punct de sprijin pentru impactul relational dintre bani, preturi, rata dobânzii si economia reala.Intr-un sistem de tip UEM, bancile centrale isi creeaza o anumita pozitie de monopol fiind creatoare de lichiditati. Dublul rol al bazei monetare, de decontare si de plata, determina, ca urmare a aplicarii ratelor dobânzii pe termen scurt, o volatilitate crescuta a acestui instrument de analiza monetara. Agregatul monetar M3 in acceptiune euro ia in calcul banii din circulatie si pasivele institutilor monetare financiare (respectiv ale bancilor centrale ale statelor membre, institutii depozitare de tipul money market fund, specializate in acordarea de credite si investitii in active). Prin eliminarea riscului valutar apare asa-numitul fenomen „ Risko-Pooling” (atunci când un producator incheie un contract la un pret fixat intr-o moneda straina, nu poate fi sigur, in cazul cursurilor flexibile, care va fi câstigul sau convertibilitatea in moneda nationala). Prin eliminarea fluctuatiilor cursului valutar, care atrage dupa sine riscuri in obtinerea profitului in cadrul comertului international, se realizeaza prin „Risko-Pooling” reducerea 56

riscului determinat de oscilatiile cererii de bani. Prin moneda unica cererea de bani din economie va fi stabila, iar tendintele contrare ale cererilor de bani dintre tari se vor compensa reciproc. Un factor favorizat de Uniunea Monetara Europeana sustinea includerea pensiei nefinantate in calculul deficitului bugetar, acest factor este important mai ales in cazul unor tari din UE, cum ar fi Germania si Franta. Daca permitem finantarea acestor planuri de viitor in deficitul de cont curent, deficitele bugetare ale tuturor tarilor vor fi mai mari, dar impactul este foarte diferit. S-a dovedit ca Germania si Franta au deficite mai mari decât Marea Britanie si Italia. Marea Britanie satisface relativ usor conditiile de la Maastricht, dar problema este ca ea poate sa nu doreasca sa adere, iar pozitia Italiei nu este deloc inferioara celei a Germaniei si Frantei. Luând in considerare valoarea capitalizata a pensiei nefinantate, Marea Britanie este pe o pozitie mai buna decât Franta si Germania, Italia situându-se pe aceeasi treapta superioara. Combinatiile probabile pentru Uniunea Monetara Europeana, ar fi urmatoarele: - 80% Germania si Franta vor forma o uniune monetara - 60% o uniune monetara ce include Germania, Franta si Austria, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Irlanda, Finlanda si Tara Galilor - 30% in aceste tari insotite de Suedia, Portugalia, Spania si Italia Concluzia este ca, o data ce tarile vor avea controlul deficitului begetar, ele vor avea optiuni pentru fixarea cursurilor de schimb fata de euro cu marje foarte inguste, obtinând multe beneficii ale UME fara sacrificiul suveranitatii. Cu cât adera mai multe tari cu atât va fi mai mare succesul uniunii. Europa este la inceputul unui proces de integrare economica a carui dimensiune si efecte sint greu de masurat astazi. Uniunea economica si monetara este un eveniment economic bogat în învaţăminte. Succesul lui arată capacitatea europenilor şi a instituţiilor de a duce la capat un proiect mare. Pentru prima data de la cadreea Imperiului Roman, majoritatea europenilor au aceeasi moneda. Putini erau cei care credeau in 1995 in crearea monedei euro. Pesimismul lor a fost dezmintit de fapte. Nasterea monedei euro este un mesaj de speranta pentru Europa. Ea dovedeste ca optimistii nu sint in mod necesar visatori.

57

CAPITOLUL V Romania in Uniunea Europeana

V.1. Aderarea Romaniei la U.E. V.1.1. Inceputul procesului de aderare. Avantajele si dezavantajele aderarii . România a depus cerere de aderare la U.E. in iunie 1995 si a fost acceptata ca stat candidat,

la Consiliul European de la Luxemburg din decembrie 1997. Deschiderea

negocierilor cu România a avut loc in urma deciziei luata de Consiliul European de la Helsinki din decembrie 1999. Aici s-a hotarât ca singurul criteriu care trebuie indeplinit inaintea inceperii negocierilor este criteriul politic. Criteriile economice, legislative si administrative devin necesare abia in momentul aderarii. In esenta, aderarea la U.E. consta in adoptarea, aplicarea si dezvoltarea acquis-ului comunitar care reprezinta intreaga legislatie primara si derivata ca si ansamblul politicilor si institutiilor create pentru a asigura aplicarea si dezvoltarea corespunzatoare si continua a acestei legislatii.

Acquis-ul comunitar

este grupat in 31 de capitole deschise succesiv negocierii, care cuprind de la libera circulatie a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor, trec prin politica industriala, cultura si audio-vizual pentru a ajunge la uniunea vamala si controlul financiar. Negocierile se desfasoara in cadrul unei Conferinte la care participa negociatorul tarii candidate si Consiliul Uniunii. Sarcina Comisiei Europene este de a identifica impreuna cu statul candidat acele concesii ce ar putea fi acceptate de catre Consiliul U.E. si care trebuie sa intruneasca acordul unanim al statelor membre. In cazul identificarii unor dificultati serioase si demonstrabile intr-un anumit domeniu privind aplicarea acquis-ului comunitar la data aderarii, se pot formula doua tipuri de cereri:

o perioada de tranzitie sau o adaptare speciala a acquis-ului

comunitar, in cazul când statul candidat reuseste sa convinga ca acea parte legislativa nu este suficient de evoluata. Negocierile au scopul de a stabili conditiile de participare ale noului stat membru la politicile comune ale U.E. si contributia la bugetul U.E. In

perioada

1991-1999,

României i-au fost alocati peste un militard de euro prin programul PHARE, fonduri care 58

dupa 1998 au fost utilizate in proportie de 70% pentru investitii si infrastructura si 30% pentru consolidarea institutionala. Prin decizia Consiliului U.E. de la Helsinki din decembrie 1999, România va primi anual pâna in 2005 câte 640 milioane euro, ca ajutor pentru aderare. La acestea se mai adauga 320 milioane de euro proveniti din partea Pactului de Stabilitate plus fonduri deblocate in cadrul programelor bilaterale de cooperare.

Apreciem ca avantajele aderarii României la U.E. sunt:

•beneficiul

apartenentei la o mare familie de natiuni si la securitatea pe care

aceasta apartenenta o confera; •oportunitatea

participarii la cea mai mare piata unica din lume,

cu toate

posibilitatile legate de cresterea economica si crearea de locuri de munca; •consolidarea

ireversibila a reformelor economice si politice realizate dupa

1989; •facilitarea

accesului la Fondurile Structurale destinate dezvoltarii regiunilor

mai putin prospere ale Uniunii, fonduri care s-au dovedit benefice pentru tari ca Irlanda sau Portugalia, in primii ani dupa aderare. Sunt exprimate opinii, conform carora ar exista si dezavantaje, constând in asa-zisa pierdere de suveranitate, de identitate nationala si vulnerabilitati in fata concurentei de pe Piata Unica. De fapt nu este o pierdere de suveranitate, ci o largire a acesteia prin cuprinderea sa intr-un "interes" mai larg ,

cresterea "greutatii" in organismele

internationale. Este adevarat ca o concurenta sporita presupune o restructurare corespunzatoare, proces care ar putea avea impact negativ pe termen scurt asupra unor segmente ale societa V.1.2. Desfasurarea negocierilor cu U.E. Guvernul României si-a propus ca obiectiv pentru aderarea la U.E., 1 ianuarie 2007. 59

La capitolul negocieri cu U.E., România a raportat inchiderea a sase dosare de negocieri, si a anuntat pregatirea urmatoarelor trei, care sa fie deschise si eventual inchise cu aceeasi viteza. Este vorba de: politica externa si de securitate comuna; relatii externe; educatie, formarea profesionala si tineret; stiinta si cercetare; intreprinderi mici si mijlocii, statistica. Termenul „inchidere de capitole" este impropriu,

fiind vorba despre o „inchidere

provizorie de capitole", ceea ce presupune ca, pâna in momentul efectiv al aderarii, U.E. isi rezerva dreptul de a redeschide oricând unul dintre capitole, in masura in care, la nivel comunitar, este adoptata o noua lege sau o noua directiva care trebuie sa se adauge celor deja integrate in pachetul existent la nivelul fiecarui capitol. Practic, nu se pot negocia decât derogarile partiale si perioadele de tranzitie, care vor ajuta in transpunerea acelor parti mai complicate ale legislatiei comunitare, intr-un interval de timp care nu va produce un soc. Se negociaza doar adaptarea la regulile jocului in U.E. si nu regulile in sine.

a) Politica externa si de securitate comuna. România este pregatita sa accepte si sa aplice acquis-ul in domeniul PESC a U.E. Structurile necesare transpunerii acesteia in practica au fost create, iar politica externa si de securitate a României se bazeaza pe aceleasi principii si are aceeasi orientare cu cea promovata de U.E. Capacitatea de a participa activ la PESC a fost demonstrata prin dialogul cu statele membre si cu structurile U.E., precum si prin alinierea consecventa la declaratiile, demersurile si actiunile U.E. De asemenea, România este un promotor activ al cooperarii regionale, prin participarea la o serie de organizatii sau grupari, aceasta se afla intr-un stadiu avansat al procesului de rezolvare a tuturor aspectelor legate de relatiile cu vecinii. Ca materializare a efortului privind pregatirea pentru intrarea in U.E. retinem: Aderarea la U.E. si NATO reprezinta prioritati ale politicii externe si de securitate a României,

participarea la o serie de

operatiuni de mentinere sau de sustinere a pacii si exprimarea disponibilitatii si interesului de a se implica in aranjamente ce vor fi convenite pentru cooperarea cu state terte.

b) Relatii externe. Legislatia României in domeniul politicii comerciale si al relatiilor externe este, in mare masura in concordanta cu legislatia comunitara. România va aplica 60

tariful vamal comun cel mai târziu din ziua aderarii la U.E. In relatiile cu terte tari, aplica aceleasi principii ca si U.E. De asemenea, in momentul aderarii România va transfera politica sa comerciala sub responsabilitatea deplina a U.E., va asigura compatibilitatea deplina intre legislatia sa si acquis-ul comunitar in domeniul bunurilor cu dubla utilizare, va participa la negocierea Acordului European de Evaluare a Conformitatii, va deveni parte la Acordul privind Spatiul Economic European.

c) Educatie, formare profesionala si tineret. Prin participarea la programele comunitare (Socrates, Leonardo da Vinci, Tineret pentru Europa) România a dovedit ca dispune de capacitatea institutionala de a asigura un parteneriat sustinut la initiativele U.E. din acest domeniu. d) Stiinta si cercetare. România se angajeaza ca prin politicile elaborate si aplicate recent in domeniu sa realizeze:

mentinerea finantarii programelor lansate de sus in jos si

restrângerea numarului de obiective pe baza relevantei fata de prioritati; implementarea unui sistem de finantare in regim descentralizat,

bazat pe concurenta; restructurarea

cadrului institutional; constituirea si dezvoltarea centrelor de excelenta; finantarea cu prioritate a proiectelor de cercetare orientate spre cerintele pietei. Potentialul de cercetare se va caracteriza prin alocarea a 1% din PIB pentru cercetare, dezvoltare (circa 300.000 euro/cercetator). Se va asigura un numar de 20 de cercetatori la 10.000 de locuitori, infrastructura adecvata in nisele domeniilor competitive pe plan european si acces generalizat la Internet, concomitent cu introducerea unor stimulente pentru intoarcerea tinerilor

formati

in

tarile

dezvoltate.

Negocierile de aderare trebuie sa conduca la stabilirea: „etapelor de parcurs in procesul armonizarii legislatiei; prioritatilor,

cailor implementarii normelor

comunitare pe masura integrarii României in structurile U.E.". Armonizarea legislatiei românesti cu legislatia comunitara este unul din ele mai complexe actiuni comune. Acest lucru nu inseamna o „preluare mecanica" ci respectarea a doua faze distincte: „apropierea" si apoi „deplina adaptare si corelare" a legislatiilor. Este pentru prima data când U.E. negociaza aderarea cu un numar atât de mare de state candidate. De aceea, U.E. a adoptat o pozitie 61

extrem de precauta in cadrul procesului de negociere: pâna in prezent nu a fixat nici un termen precis pentru urmatoarele aderari si nu a negociat nici unul dintre dosarele considerate dificile din aquis-ul comunitar cum ar fi agricultura, mediu, libera circulatie a persoanelor, libera circulatie a capitalurilor.

Situatia capitolelor de negociere la cele 12 tari candidate (aprilie 2001) Deschise

Inchise

In curs de dezvoltare

Polonia

16

13

1

Ungaria

15

14

1

R. Cehia

16

13

1

Estonia

13

16

1

Slovenia

15

14

1

Cipru

8

17

1

Letonia

7

9

14

Lituania

9

7

14

Slovacia

6

16

14

Malta

6

12

12

Bulgaria

3

8

19

România

3

6

21

V.1.3. Stadiul asumarii obligatiilor si strategia aderarii Conform Raportului anual al Comisiei Europene asupra progreselor facute de statele candidate privind conditiile de aderare la U.E., care acopera perioada pâna la 30 septembrie 2000, exporturile României catre tarile U.E. s-au situat in ultimul an la 5, 8 militarde EURO, iar importurile au reprezentat 6, 3 miliarde EURO. Raportat la numarul populatiei, schimburile tarilor U.E. cu România se situeaza la nivelul cel mai scazut dintre 62

toate

tarile

candidate.

In perioada 2000-2002, asistenta financiara totala catre România va reprezenta cel putin 242 milioane EURO alocate prin programul PHARE, 150 milioane, prin programul pentru agricultura si dezvoltare rurala SAPARD si 270 milioane EURO prin programul de infrastructura si protectia mediului ISPA. O lista a nerealizarilor României ne arata drumul deosebit de dificil si complex ce trebuie parcurs de aceasta in continuare. a) Criteriul politic. Motive de ingrijorare reprezinta practica Parlamentului de a adopta masuri legislative in lipsa unei consultari adecvate si de a modifica sau respinge ordonantele fara stabilirea unei limite de timp in privinta examinarii. De asemenea, insuficienta coordonare si procedurile de consultare inadecvate continua sa reduca eficienta activitatii executivului. Este amintita si larga raspândire a coruptiei care submineaza nu numai functionarea sistemului legal, ci are efecte negative asupra economiei si diminueaza increderea in autoritatile politice. In privinta drepturilor omului si protectia minoritatilor sunt subliniate: lenta desfasurare a procesului de restituire a pamânturilor confiscate de regimul comunist,

necesitatea demilitarizarii politiei;

deblocarea legislatiei privind restituirea pamânturilor agricole, padurilor si alte tipuri de proprietate; activitatea necorespunzatoare pentru protectia copilului si respectarea adoptarilor.

b) Criteriile economice. Intre România si tarile U.E. exista

insemnate decalaje la indicatorii de nivel si indicatorii calitativi ai dezvoltarii economice, prezente atât in ceea ce priveste nivelul mediu al indicatorilor pe locuitor, cât si in raport cu fiecare tara membra in parte. La nivelul României, in 1998, PNB a fost de 36, 9 mii milioane ECU. Suntem pe locul trei din coada listei (cf. „Statistical yearbook an candidate and South-East European countries") inaintea Albaniei si Bulgariei in ce priveste PNB/locuitor, cu doar 1600 de euro, spre deosebire de Cipru (12.200 euro), Slovenia (8.800 euro), Malta (8.300 euro), R. Ceha (4.900 euro) sau Ungaria (4.100 euro). Datoria externa bruta la nivelul intregii economii românesti a reprezentat in 1998 o proportie de 17, 9% din PIB si a fost de 6.054 milioane ECU, balanta de plati fiind negativa, cu un minus de 2.647 milioane ECU. Desi detine circa 6% din populatia U.E., România nu produce decât 0, 4% din PIB comunitar. Factorii care au condus la acumularea si accentuarea acestor decalaje tin, in esenta, de munca si capital, de volumul si structurile de ramura ale acestora si de randamentele obtinute. România marcheaza un punct pozitiv la indicatorul 63

datoriei publice; detine numai circa 15-20% din PIB, fata de peste 70% in tarile U.E. (cf. studiului realizat de I.E.N. al Academiei Române). Ponderea sectorului privat in PIB se prezinta astfel: Ungaria –80%, Cehia – 80%, Estonia – 75%, Slovacia – 75%, Lituania – 70%, Rusia – 70%, Polonia – 65%, Letonia –65%, Bulgaria –60%, România – 60%, Slovenia – 55%. Acelasi Raport al Comisiei Europene introduce pe lista nerealizarilor: nereusitele privind stabilitatea macroeconomica; climatul de afaceri neatractiv din cauza nesigurantei legislatiei politice si economice; indisciplina fiscala, chiar daca in 1999 s-a reusit reducerea deficitului fiscal de la 5 la 3, 5 la suta din PIB; reforma si transparenta finantelor publice; implementarea reformei in domeniul asigurarilor sociale si al ocrotirii sanatatii; mentinerea controlului asupra unor preturi; incertitudinile privind asigurarea dreptului de proprietate si repetatele schimbari in ce priveste legislatia si accesul la sursele de finantare. Concluzia generala este ca România nu poate fi considerata o economie de piata functionala si nu este in stare sa faca fata pe termen mediu presiunilor competitive si fortelor pietei din cadrul U.E. Nerealizari sunt marcate si in dreptul unor articole precum: libera circulatie a marfurilor, persoanelor, capitalului si a posibilitatii de a furniza servicii, a dreptului de autor si al marcii, legislatie concurentiala, agricultura, pescuit, transport, politicile de protectie sociala si somajul, inconjurator,

telecomunicatii si tehnologia informatiei,

protectia consumatorului,

interne.

mediul

cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor Diferentele importante in dezvoltarea

infrastructurii rutiere au un impact major atât asupra turismului, cât si asupra dezvoltarii economice, in general. Densitatea autostrazilor in 1999 (km/1.000 kmp) era urmatoarea: UE – 14, 8, Slovenia – 12, 5, Cehia – 6, 4, Slovacia – 6, 0, Ungaria – 4, 8, Estonia – 1, 5, Polonia – 1, 0, România – 0, 7.

In raport cu media de utilizare a suprafetelor agricole in tarile U.E., de 41, 8% gradul de utilizare in Europa Centrala si de Est este, in general, mai ridicat, aici neexistând inca restrictionari comunitare ale productiei: România – 62%, Bulgaria – 55, 5%, Ungaria 66, 5%, Slovacia – 49, 9%, Slovenia – 32, 1%, Cehia – 54, 3%, Polonia – 64

59, 1%, Lituania – 48, 5%, Letonia – 39%, Estonia – 32%. Analistii occidentali considera ca ponderea ridicata a agriculturii in PIB indica o economie nerestructurata. Daca in tarile UE media este de 2%, in tarile candidate situatia se prezinta astfel: România – 19%, Bulgaria – 20%, Cehia – 1, 8%, Ungaria – 5, 2%, Estonia – 4%, Letonia – 5%, Lituania –

10%,

Polonia

–

4%,

Slovacia

–

4,

6%,

Slovenia

–

4,

4%.

Una din cerintele UE pentru România este includerea ca prioritate strategica, dezvoltarea tehnologiei informatiei. In conditiile in care, pentru anul 2000, contributia industriei informatiei si a comunicatiilor la produsul mondial brut reprezinta circa 10%, nu e de mirare ca tot mapamondul si-a focalizat resursele si actiunile catre dezvoltarea cât mai rapida a acestui sector economic. Statisticile arata ca la sfârsitul lui 1999, in România existau aproximativ 644.000 de utilizatori de Internet. Aceasta este o cifra foarte mica daca ne gândim ca in lume exista 375 de milioane de oameni care folosesc Internetul, numai in Anglia fiind 18 milioane de internauti. Situation acestora, in tarile Europei Centrale si de Est, raportata la 100 de locuitori (utilizatori casnici / utilizatori profesionali) se prezinta astfel: România – 0, 3/2, 5, Estonia – 8/5, Letonia – 0, 4/4, Lituania – 2/1, Polonia – 1/5, Cehia – 2/2, Ungaria – 1/1, Slovenia – 6/7, Bulgaria – 2/2, 5. In România existau la sfârsitul anului 1999, 623.600 de P.C.-uri, dintre care 200.000 la domiciliu si 423.000 in business si administratie, ceea ce ne situeaza pe unul din locurile codase, cu numai 2, 8 la 100 de locuitori, fata de Slovenia cu 24 si Polonia cu 14. Numarul de abonati la telefonia mobila a crescut cu 108%, in comparatie cu Bulgaria, unde cresterea a fost de 113%, Albania – 154%, Slovenia – 237%. De remarcat faptul ca rata medie de crestere pentru tarile din Europa Centrala si de Est este de 80%. La capitolul linii telefonice digitale suntem pe locul 9, cu o rata de digitalizare de 55%, dupa Polonia – 97%, Slovenia – 93%, Bosnia – 85%, Albania – 1980%, Bulgaria – 78%, Ungaria – 75%, Cehia – 72%, Macedonia – 61%. In privinta numarului de aparate telefonice ne aflam pe penultimul loc, având 20, 1 aparate telefonice la 100 de locuitori.

Cheltuielile

alocate

pentru

sanatate situeaza România in plutonul codas al tarilor analizate, cu doar 2, 3% din totalul bugetului, in comparatie cu alocarile bugetare de 5, 3% din Ungaria, 4, 2% din Polonia sau 3, 8% din Lituania. Nu avem decât 184 de medici la 100.000 de locuitori, mai prost decât noi stând doar Turcia cu 116 medici la 100.000 de locuitori. La capitolul mortalitate 65

infantila ne situam pe locul doi cu marele procentaj de 20, 5 decese la mia de nou-nascuti, dupa Turcia care inregistreaza 37, 9 decese la mie. Recordul pozitiei il detin Cehia si Slovenia cu o rata de decese de numai 5, 2 la mie. Procesul integrarii implica astfel asumarea unor angajamente ferme din partea României cu anumite termene pentru atingerea standardelor UE, masuri pentru transpunerea in practica a angajamentelor asumate si reglementari pentru promovarea masurilor

si

realizarea

politicilor

de

integrare.

Una din conditiile puse de UE guvernului român, pentru inceperea negocierilor a fost elaborarea unei strategii de dezvoltare pe termen mediu. Rezultatul s-a concretizat in "Strategia economica pe termen mediu a României", inclusa in Programul National pentru aderarea la UE. Scopul acesteia este:

"punerea bazelor necesare

reinceperii cresterii sustinute si sanatoase … lucru crucial pentru asigurarea eradicarii saraciei larg raspândite si cresterea standardelor de viata. Drept urmare, acest lucru va ajuta tara sa indeplineasca criteriul economic de la Copenhaga pentru aderarea la UE". Inca din faza de preaderare, Comisia Europeana preciza in documentele COM (94) 320 din 13 iulie 1994 si COM (94) 361/3 din 26 iulie 1994 ca "obiectivul strategiilor este de a stabili un program care sa permita fiecarei tari asociate sa se pregateasca,

cu ajutorul uniunii,

sa

indeplineasca obligatiile pe care le implica accesul pe piata unica". Din acest motiv, analistii considera ca integrarea conditioneaza dezvoltarea,

de unde si observatia ca,

obiectivul final al strategiei fiind integrarea, dezvoltarea se transforma dintr-un scop in sine intr-o premisa a demersului de integrare. Chiar daca principiile dezvoltarii durabile ramân valabile, ele nu reprezinta garantia indeplinirii obiectivului de integrare.

66

CAPITOLUL VI VI.1. ROMÂNIA ŞI CRITERIILE DE CONVERGENŢĂ România a fost întotdeauna un stat European, iar românii nu au încetat niciodată să se considere europeni şi să aspire la revenirea lor în familia europenă.Înainte de 1989,România a fost una dintre puţinele ţări comuniste care au avut relaţii cu Comunitatea Europeană (a fost înfinţată la Roma sub numele de Comunitatea Economică Europeană (CEE), data de 25 martie 1957, de către şase state membre ale Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului), însă, aceasta nu a contribuit cu nimic la îmbunătăţirea situaţiei societăţii româneşti. După ezitările din 1990, autorităţile române au depus în luna iunie 1995, o cerere de aderare la Uniunea Europeană.Începând cu această dată, acest curent pro-european a început să se afirme mai mult în opinia publică respectiv în rândul politicienilor, devenind cu timpul predominant.Perspectiva aderării Europene a funcţionat remarcabil prin care s-a construit nu doar, democraţia şi economia de piaţă, ci

s-a

transformat într-o anumită măsură întraga societate. Practic România a intrat în Europa cu un nivel de dezvoltare economică puţin peste o treime din media Europeană şi cu ciraca 30% din populaţie angajată în agricultura de subzistenţă.Aşteptările ca intrarea în Europa va vindeca miraculos toate înapoierile istorice şi ale ingineriei impuse cu forţa în perioada comunistă sunt încă neîmplinite.Cu toate acestea aderarea la Uniune nu este „sfârşitul istoriei” ci deschiderea unei oportunităţi de dezvoltare fără precedent, a cărei valorificare depinde însă în mare măsură de autorităţile şi de societatea românească. Având în vedere, aspectele prezentate în punctul 2 al studiului, referitoare la converenţa reală şi nominală, condiţii impuse pentru aderarea la Uniunea Economică şi Monetară, analizând situaţia economiei româneşti, se observă, din tabele 1 şi 2 că România mai are încă enorm de recuperat în acest domeniu:

67

Tabelul 1. Indicatori ai convergenţei reale 2009 ŢĂRI DIN UE

Rata inflaţiei

Rata şomajului

PIB nominal/loc.

(%)

(%)

($)

ROMÂNIA

4.7%

7.8%

7.542

POLONIA

4.0%

8.2%

11.288

UNGARIA

4.0%

10.0%

12.927

GRECIA

1.3%

9.5%

29.882

CEHIA

0.6%

6.7%

18.557

PORTUGALIA

-0.9%

9.6%

21.408

SPANIA

-0.31%

18.0%

31.946

BULGARIA

2.5%

8.7%

6.223

LUXEMBURG 0.0% Sursa:FMI, EUROSTAT

5.6%

104.512

Tabelul 2 . Salariul minim lunar 2009-2010 (euro) ŢĂRI DIN UE

SALARIUL MINIM LUNAR (€)

ROMANIA

153

POLONIA

281

UNGARIA

270

GRECIA

681

CEHIA

306

PORTUGALIA

525

SPANIA

728

BULGARIA

123

LUXEMBURG Sursa: EUROSTAT

1.642

Din tabelele 1 şi 2, se observă, că în comparaţie cu celelalte state membre, România se situează, analizând rata şomajului, pe o poziţie mai puţin nefavorabilă, însă această 68

conjunctură este depăşită de nivelurile ratei inflaţiei, a PIB/locuitor, şi a salariului minim lunar, indicatori pentru care România are nevoie de politici de stabilizare. Ajustările pe piaţa muncii au continuat şi în luna decembrie 2009, rata şomajului majorându-se la 7,8 %; cele mai importante reduceri de personal s-au consemnat în industrie şi construcţii. În ceea ce priveşte sectorul bugetar, ajustările au fost de natură salarială câştigul salarial net nominal diminuându-se cu 12%, în condiţiile efectuării concediilor fără plată impuse în lunile noiembrie şi decembrie 2009. Privitor la rata inflaţiei, la sfârşitul anului 2009, rata anuală a inflaţiei a coborât la 4,74%, nivel situat cu 0,24 % peste limita superioară a intervalului de variaţie din jurul ţintei de 3,5% şi cu 0,2 % sub nivelul atins în luna septembrie (4,94%). Efecte favorabile scăderii inflaţiei au fost exercitate de deficitul persistent de cerere, precum şi de dinamica cursului de schimb al leului. Acestea au fost însă în mare măsură atenuate de influenţa nefavorabilă a factorilor de natura ofertei, dominant fiind impactul majorărilor accizelor pentru produsele din tutun.Ca urmare, s-au intensificat semnalele de atenuare a presiunilor inflaţioniste din partea costurilor salariale. Tendinţa se manifestă mai puternic în industrie, unde variaţia anuală negativă a costurilor unitare cu forţa de muncă s-a accentuat substanţial în aceeaşi perioadă. Din tabelul 2 se poate observa că, în topul actual al ţărilor Uuniunii Europene cu salarii minime pe economie, România se poziţionează pe, penultimul loc, cu 153 de euro/lună, cu doar 30 de euro mai mult decât vecina sa, Bulgaria, alături de care este codaşa Uniunii Europene în materie de remuneraţii salariale. Se poate vorbi de trei grupe în ceea ce priveşte nivelul de salarizare:  grupul 1 include statele cu salarii minime pe economie sub 400 euro/lună;  grupul 2 include statele cu salarii minime pe economie între 400 şi 800 euro/lună;  grupul 3 include statele cu salarii minime pe economie de peste 800 euro/lună. Criteriile pentru calitatea de membru a Uniunii Europene şi adoptarea monedei euro sunt stabilite de trei documente. Primul este Tratatul de la Maastricht din 1992, care a intrat în vigoare pe 1 noiembrie 1993. Mai târziu în acelaşi an, al doilea criteriu a fost creat de Consililul European la Copenhaga, prin crearea „criteriilor Copenhaga”, care au clarificat scopurile generale ale Tratatului de la Maastricht. Al treilea este contractul cadru negociat cu fiecare ţară candidată mai înainte de a adera la UE. Criteriile au fost 69

deasemenea clarificate şi de legislaţia Uniunii Europene şi prin decizii ale sistemului Judiciar European, de-a lungul anilor.Tratatul, semnat la Maastricht în 1992, este cel care a condus la introducerea politicii monetare comune fixată pe o monedă unică administrată de către o singură Bancă Centrală independentă. Tratatul de la Maastricht condiţionează participarea în cadrul Uniunii Economice şi Monetare de îndeplinirea unor criterii de convergenţă, cunoscute sub numele de Criteriile de la Maastricht. Aceste sunt:  rată scăzută a inflaţiei, care să nu depăşească cu maxim 1,5% mai mare decât media celor mai bune trei economii în domeniul inflaţiei; ale statelor membre participante în anul dinaintea examinării;  dobânzi scăzute pentru creditele pe termen lung, care să nu depăşească cu mai mult de 2% dobânzile din cele mai performante state membre participante în anul dinaintea examinării sau mai mare decât media celor trei state care au realizat cele mai bune performanţe în domeniul inflaţiei;  deficitul bugetar de maxim 3% din PIB;  datorie publică cumulată care să nu depăşească 60% din PIB;  moneda naţională să fi făcut parte din Sistemul Monetar European cel puţin doi ani premergători examinării în vederea aderării fără tensiuni grave;  legislaţie naţională compatibilă cu funcţionarea SEBC. O poziţionare curentă a economiei româneşti în raport cu împlinirea criteriilor de convergenţă nominală este prezentată succint în urmatorul tabel:

70

Tabelul nr.3. Indicatori de convergenţă nominală (%) INDICI DE

CRITERIILE DE LA ROMÂNIA

CONVERGENŢĂ

MAASTRICHT

2009

Rata inflaţiei (IAPC) < 1,5 pp.peste media 5,6 (medie anuală)

ROMÂNIA 2010 7,9

celor mai performanţi 3 membri UE(1,6% nivel de ref.)

Deficitul bugetar din sub 3%

-7,9

6,5

sub 60%

21,0

28,77

+/-15%

+1,6/-18,2

1,71/-14,3

Ratele dobânzilor