Iarna Pe Ulita 1 [PDF]

Zitiervorschau

Aprobat Director Zavate Valeriu

Proiect Didactic

Obiect: Limba și literatura română Clasa: a VI-a A, B Liceul : „Alexandru cel Bun”, or. Sîngera Profesor: Corotinscaia Nina Data: Unitatea de învățare: unitatea 12 Nr.orei din unitate: prima lecţie Tema : Iarna pe uliță de George Coșbuc. Prelectura. Competențe: 8. Lectura, audierea și interpretarea textelor literare și nonliterare, în limita standardelor de conținut.9. Operaționalizarea terminologiei lingvistice și literare, în limita standardelor de conținut. Subcompetențe: 8.1. lectura expresivă a fragmentului de text.8.2. comentarea textului. 9.1.Identificarea fenomenelor și unităților lingvistice studiate în context.;9.2. Aplicarea instrumentelor de interpretare a textului. Obiective : Oo1- să lectureze corect şi coerent textul propus; Oo2- să comenteze un text descriptiv; Oo3-să identifice în txt formele regionale ale unor cuvinte; Oo4- să selecteze sinonimele unor cuvinte din text; Oo5-să explice cuvintele necunoscute ale textului. Materiale și resurse:manual, ghidul profesorului, tabla, anexe. Forme de predare-învățare- evaluare: lectura comentată, lucru pe text, , notiţe, frontal individual, evaluare reciprocă, evaluare frontală.

Etapele lecției

Timp

Activitatea profesorului

Activitatea elevului

Evocare

15 min

Vorbim despre iarnă. Ce este iarna pentru fiecare dintre voi?

Elevii răspund ce este iarna pentru fiecare dintre ei.

Alcătuiește un acrostih: Iarna. Citește acrostihurile în clasă. (anexa 20

Elevii scriu un acrostih cu tema Iarna. Elevii citesc acrostihurile în clasa

Activitate de predare-învățare

Activitate de evaluare

Interogare individuală

Conversaţie

Acrostih Întocmește o listă de texte despre iarnă de autori română și străini. Grupează-le după genurile cărora le aparțin.(anexa 2) Realizarea sensului

20 min

Interogare individuală

Conturează imaginea iernii din secvențele propuse: A. B. C. D.

E.

Va veni iarna, miroase a fulg,Țăranii pun lemne-n șoproane. (Adrian Păunescu) Brazii înalți și copleșiți de nea Par crini enormi acoperiți de floare. (A.E.Baconsky) Ziu ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară! Cu o zale argintie se îmbracă mîndra țară. (Vasile Alecsandri) Totu-i alb în jur cît vezi, Noi podoabe pomii-ncarcă Și vibrează sub zăpezi Satele –adormite parcă. (Nicolae Labiș) Uraaa! Ninge ca-n poveste! Timpul e de săniuș! Hai, copii! Ca și altădată, S-a făcut alunecuș. (Virgil Carianopol)

Profesorul citește textul Iarna pe uliță de George Coșbuc.

Argumentarea simplă

Elevii incearcă să cmenteze secvențele propuse.

Notiţe

Elevii ascultă textul după care lecturează și ei textul de 2-3 ori.

Profesorul le dă elevilor cîteva date despre autor (anexa 1) Reflecție

5

Ex.4, p.125

min

A (se) răzbuna . A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a Năvalnic

Interogare individuală

suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia,

Lectura expresivă

Interogare individuală

necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se

Lucru pe text

face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre

Evaluare frontală

nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (în expr.) A răzbuna (pe cineva) de

inimă sau

(refl.) a

i

se

răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli Adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi domolit, Mătănii

stăpânit; furtunos, impetuos, aprig, violent; strașnic, cumplit.

♦

repede. 2. S.

(Despre

ape

curgătoare)

Care

m. Specie de ferigă cu frunze mari,

lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete, folosită în medicina populară (Scolopendrium vulgare). Gîlvăcesc

Înclinare până la pământ făcută de credincioși în semn de venerație și de pocăință. ♦P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni numără rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se certa.

Brînci

Fig. Îndemn, împing: inima-l îmbrîncea să se ducă. – Șibrîncesc: c´o mînă e brîncit spre bară .

Gureșe

(Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). Mulțime (pestriță) de oameni strânși la un loc; buluc,

Gloată

Notițe

curge

adunătură. 2. (În Evul Mediu) Masa poporului, compusă mai

Lucru cu dicționarul

ales din țărani aserviți și din orășenimea săracă și mijlocie. 3. (În Evul Mediu) Unitate de infanterie alcătuită din țărani. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui Ocol

loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă;

înconjur,

ocolire,

ocoleală,

ocoliș.

◊ Loc.

adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire,

îngrăditură; p.

ext. loc

îngrădit

(uneori

acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană Alai

de seamă etc.; paradă, pompă. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. Ceată

Laie

Lălăind

de

țigani

(nomazi). 2. Ceată

dezorganizată

și

zgomotoasă (de copii, de oameni). A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). – Formație onomatopeică.

Avan

(Pop.; adesea adverbial) Strașnic, grozav, cumplit (de tare,

de

mare,

de

rău,

de

crud

etc.).

Din tc. avvan „perfid”,ngr. avánis „calomniator”

–

Temă de casă

De efectuat ex.6,7,8. p.126,

Extindere

Anexa 2 Titluri de texte despre iarnă:

,,Iarna'' de Vasile Alecsandri; ,,Miezul iernei'' de Vasile Alecsandri; ,,Gerul'' de Vasile Alecsandri; ,,Saniuta'' de Vasile Alecsandri; ,,Apus de iarna" [Marin Moscu] ,,Iarna" [Vasile Alecsandri] ,,Iarna pe ulita" [George Cosbuc] ,,Miezul iernii" [Vasile Alecsandri] ,,La vatra rece"[Alexandru Vlahuta] ,,Fulgii" [St.O.Iosif] ,,De vorba cu iarna"[Ion MInulescu] ,,Noapte de iarna" [George Topirceanu]

Elevii îşi notează tema de casă.

Notiţe

Anexa 1 George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou,comitatul Bistrița-Năsăud, azi Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud; d. 9 mai 1918,București) a fost un poet, critic literar, ocazional șitraducător român dinTransilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. Poezia sa aparține patrimoniului cultural național și, deși este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările școlare sau populare, creația sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvîrșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a țăranilor, e un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvîrșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima. A dat o versiune completă a poeziei lui Dante, Divina comedie. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănescEneida și Odiseea (Iliada a fost tradusă de contemporanul său,George Murnu) și a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calități îl recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român. George Coșbuc s-a născut al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum dinTelciu.[1] Copilăria și-o va petrece la Hordou, în orizontul mitic al lumii satului, în tovărășia basmelor povestite de mama sa. Primele noțiuni despre învățătură le primește de la țăranul Ion Guriță, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise „că știe povești”. De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, Coșbuc învață a citi încă de la vârsta de cinci ani.[2][3] Poetul și-a început studiile la școala primară din Hordou, în toamna anului1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I. Din toamna anului 1873, pentru clasele a II-a și a III-a, urmează cursurile școlii din Telciu, comună mare pe Valea Sălăuții, învățând germana cu unchiul său Ion Ionașcu, directorul școlii. În clasa a IV-a (1875), se află la Școala Normală din Năsăud, pe care o absolvă pe data de 21 iunie 1876. În toamna acestui an, Coșbuc se înscrie în clasa I a Gimnaziului Fundațional din Năsăud; de atunci datează și primele contacte cu operele literaturii române și universale:Lenau, Heine, Chamisso, Bürger și alții. La liceul din Năsăud predau profesori cu o pregătire serioasă, se punea accent pe studiul limbilor și al literaturilor clasice, încât Coșbuc și-a format aici o temeinică bază pentru cultura sa.[4] Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva a gimnaziului, din clasa a V-a (1880 - 1881) ca membru extraordinar. În clasa a VII-a, Coșbuc este ales vicepreședinte al societății, iar la 2 octombrie 1883 devine președinte. Publică în paginile revistei Muza someșeană (1882 - 1883) primele poezii, citește la ședințele societății traduceri din Rückert, Petőfi și o poveste populară, în 600 de versuri,Pepelea din cenușă.[5] Contactul cu literatura clasică, mai cu seamă latină, cu principalele opere ale literaturii europene, dragostea față de folclorul românesc și față de cărțile vechi îi marchează, din această perioadă, destinul creator. În mai 1884 își susține examenul de bacalaureat, după trecerea acestuia, în toamna anului1884, se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității maghiare din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limbă română. A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria grecilor vechi, traducere și interpretare de scrieri alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și istoria literaturii latine. A fost numit în comitetulSocietății Iulia a studenților români; își începe colaborarea la Tribuna dinSibiu (decembrie 1884).[6] În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare.[7] Continuă colaborarea la Tribuna, publicând Atque nos, Fata craiului din cetini, Draga mamei, Dragoste păcurărească. Ioan Slavici, directorul Tribunei, îl caută personal la Cluj pentru a-l atrage în redacția revistei și pentru a stabili cu el o eventuală colaborare. Publică la revista dinGherla Cărțile săteanului român, continuă să tipărească în Tribuna povești și basme versificate (Fulger, Brâul Cosânzenii, Tulnic și Lioara), corespondează cu Slavici, care îl cheamă la Sibiu, în redacția ziarului. Din vara anului 1887 poetul începe să lucreze ca redactor la Tribuna, inaugurându-se astfel o etapă hotărâtoare în formația sa. [8] Debutul literar Despre începuturile sale literare George Coșbuc mărturisește: „Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am și nici nu știu ce era, însă îmi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardelenești.” Referirea este făcută la revista de informare pedagogică și literară Școala practică, redactată de pedagogul Vasile Petri, în care, „student” în clasa a VII-a liceală, G. Coșbuc trimite spre publicare în primăvara anului 1883 o traducere. Primele încercări de versificație, cu solide studii umaniste de limba latină și greacă, filosofie și istorie filosofică, istoria literaturilor, poetică și prozodie, datează din perioada cursurilor Gimnaziului Fundațional din Năsăud. Evenimentul principal se produce în toamna anului 1880, când gimnazistul este primit ca membru al Societății de lectură a elevilor Virtus Romana Rediviva: „Întâiele încurajări mi le-au dat profesorii mei de liceu care în vederea talentului meu literar mă scuteau de studiile științifice ...” Începând din octombrie 1882, membrii societății elevilor gimnaziști din Năsăud redactează publicația liceului, Muza Someșeană, un caiet manuscris, în care elevii publicau texte originale, traduceri și observații critice. Aici vor apărea primele poezii ale elevului George Coșbuc, altele urmând a fi citite de autor în ședințele societății, în total peste cincizeci de poezii „dintre cele 160 scrise pe când era elev în clasa a șasea”. La 20 decembrie 1883 Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva îl alege ca președinte. Mai târziu, în numărul 47 din 18/30 noiembrie 1884, revistaFamilia din Oradea îi publică poezia Aș vrea să fiu, semnată tot C. Boșcu, purtând indicația „după Petöfi”.[7] Debutul publicistic propriu-zis se produce tot în 1884, când revista Tribunadin Sibiu îi publică sub pseudonimul C. Boșcu (anagrama numelui Coșbuc), snoava versificată Filosofii și plugarii.[6] Prezentată sub formă de foileton, această snoavă (are peste 350 de rânduri) apare în trei numere consecutive ale revistei (nr. 183-190 din 5/17 decembrie - 8/28 decembrie 1884). G. Coșbuc transmisese vasta compoziție din Cluj, unde se înscrisese la Facultatea de Litere și Filosofie. I. Slavici, conducătorul Tribunei, își va reaminti mai târziu acest debut: „Într-una din zile am primit la redacțiune, pentru foița Tribunei, un manuscript, curat și citeț, o snoavă versificată. Autorul se subscria Boșcu și plicul fusese-n Cluj pus la poștă. Mi se părea lucru învederat, că acel Boșcu e-ncepător, student la universitatea din Cluj, și mă bucuram, căci n-o fi, poate, adevărat că ziua bună de dimineață se cunoaște, dar nu mai încape nici o îndoială, că cei în adevăr aleși chiar de la începutul lucrării lor își dau destoiniciile pe față. Mi-a plăcut snoava, am publicat-o și mi-am aprins paie-n cap.[9]” Debutul editorial are loc prin apariția la Sibiu, în Biblioteca poporală aTribunei, a cinci broșuri: Blăstăm de mamă, Legendă poporală din jurul Năsăudului și Pe pământul turcului (1885), Fata craiului din cetini, Draga mamei (1886) și Fulger. Poveste în versuri (1887). Credincios ziarului în care și-a făcut adevăratul debut literar, Coșbuc va rămâne colaborator asiduu al Tribunei mulți ani, chiar și după ce se va stabili în București. Gazetar la Sibiu În august 1887, G. Coșbuc ajunge la Sibiu, unde va rămâne până în 1889. Slavici va consemna cu entuziasm evenimentul: „De vreo două săptămâni avem aici pe Coșbuc, un admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete”. Mișcarea literară de la Tribuna a dus la cristalizarea poziției lui Coșbuc față de literatură, în direcția interesului către folclor, ca bază a literaturii culte, și către limbajul popular, orientată, în esență, spre idealul restabilirii unității culturale a poporului român. Timpul petrecut aici s-a dovedit a fi cel mai rodnic din activitatea sa. Munca în redacția Tribunei, alături de I. Slavici, I. Bechnitz, de Septimiu Albini, toți oameni cu o serioasă cultură înaintată, a însemnat o adevărată școală literară. [6] „Gheorghe Coșbuc, înzestrat din belșug de către firea cea darnică, s-ar fi ridicat în toate împrejurările deasupra contemporanilor săi, n-ar fi ieșit ceea ce a fost dacă nu și-ar fi croit lucrarea vieții în mijlocul acestor oameni cu cultură generală, care toți erau scriitori ... [10]” Anii petrecuți în redacția Tribunei sibiene (1887 - 1889) vor culmina cu apariția poemului Nunta Zamfirei, un poem - spectacol admirabil, care a impresionat chiar și pe olimpianul Titu Maiorescu. Cu Nunta Zamfirei George Coșbuc s-a impus definitiv în atenția cititorilor și a criticilor de peste munți, fapt care i-a creat aureola de mare poet. Și tot cu ea s-a impus mai întâi și la București, după ce fusese publicată în Convorbiri literare, în martie 1890. „La 1893, când am publicat «Balade și idile» eram cunoscut în țara românească numai după un ciclu de poeme cu subiecte luate din poveștile poporului și să le leg astfel ca să le dau unitate și extensiune de epopee. Nunta Zamfirei este un episod din această epopee.”

Înainte de a fi publicată în Convorbiri literare, Nunta Zamfirei fusese citită de Coșbuc, la 4 februarie 1890, la ședința Junimii, în București. În jurnalul său Maiorescu va nota: „Coșbuc, cu eminenta sa poezie Nunta Zamfirei”. Până la apariția poeziei Noi vrem pământ! (1894), Nunta Zamfirei avea să rămână cea mai cunoscută și mai apreciată scriere a lui George Coșbuc. Poemul a fost elaborat în decursul a 5 ani. Prima versiune, datând din 1884, ultima perioadă a studiilor gimnaziale din Năsăud, a fost publicată pentru prima oară în Tribuna, Sibiu, la 24 martie 1889, și îl consacră definitiv pe autor ca poet de real talent. Aceasta va constitui și varianta citită la Junimea spre sfârșitul lui ianuarie 1890. Versiunea reprodusă în Convorbiri literare, București, nr. 12, 1 martie 1890, va cunoaște o formă mai accentuată decât cea din Tribuna și mai apropiată de cea pe care poetul o va publica în toate edițiile antume ale volumului Balade și idile. Poetul însuși va vorbi despre perioada petrecută la Sibiu ca despre „cei mai rodnici” ani ai săi.[11] Acum își orientează scrisul spre idilă și trece treptat de la simple versificări pe teme folclorice la creații originale. În paginile Tribunei i se tipăresc numeroase poezii, semnate sau nesemnate, printre care unele dintre cele mai izbutite creații ale sale: Nunta Zamfirei, Mânioasă, Numai una, Fata morarului, Crăiasa zânelor[6] , o parte din Anacreonticele sale, publicate cu mici modificări în ciclul Cântece la sfârșitul volumului Balade și idile din 1893. Spre anul 1889, Tribuna începe să lucreze în pierdere, situația ducând la desființarea unor posturi, printre care și cel al lui Coșbuc. La insistențele lui I. Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București, unde sosește pe la mijlocul lunii decembrie 1889 și i se oferă un post de „desemnător ajutor” la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. [12] Volume publicateBlestem de mamă, Sibiu, 1885;

            

Pe pământul turcului, Sibiu, 1885; Fata craiului din cetini, Sibiu, 1886; Draga mamei, Sibiu, 1886; Fulger, Sibiu, 1887; Balade și idile, București, 1893; Fire de tort, București, 1896; Războiul nostru pentru neatârnare, București, 1899; ediție îngrijită și prefață de Andrei Gligor, Craiova, 1995; Povestea unei coroane de oțel, București, 1899; ediție îngrijită și prefață de Teodor Vârgolici, București, 1992; ediția Iași, 1997; Din țara Basarabilor, București, 1901; Ziarul unui pierde-vară, București, 1902; Dintr-ale neamului nostru, București, 1903; Cântece de vitejie, București, 1904;

            

Superstițiunile păgubitoare ale poporului nostru, București, 1909; Balade, București, 1913; Drumul iubirii, București, 1916; Povești în versuri, ediție îngrijită de Nicolae Drăganu, Sibiu, 1921; Poezii alese, prefață de Mihai Beniuc, București, 1952; Poezii, I-II, prefață de Dumitru Micu, București, 1953; Despre literatură și limbă, îngrijită și prefață de Alexandru Duțu, București, 1960; Versuri, prefață de Dumitru Micu, București, 1961; Comentariu la „Divina Comedie”, I-II, îngrijită și introducere de Alexandru Duțu și Titus Pârvulescu, București, 1963-1965; în Opere alese, IX, ediție îngrijită de Gheorghe Chivu, prefață de și comentarii Alexandru Duțu, București, 1998; Fire de tort. Cântece de vitejie, I-II, îngrijită și prefață de Mircea Tomuș, București, 1966; Opere alese, vol. I-VI, îngrijită și prefață de Gavril Scridon, București, 1966-1982, vol. VII-IX, ediție îngrijită de Gheorghe Chivu, prefață de și comentarii Alexandru Duțu, București, 1985-1998; Opera poetică, I-II, Chișinău, 2000; Scrieri alese, îngrijită și prefață de Gavril Istrate, Iași, 2001