Functii de Relatie, Sisteme [PDF]

Zitiervorschau

 FUNCTIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMULUI UMAN

•

•

Anatomia omului este studiată în general prin observarea multiplelor și variatelor organe ale corpului. Multe dintre acestea pot fi grupate laolaltă în diferite sisteme, pe baza modului în care unele organe și structurile asociate lor acționează împreună pentru a îndeplini funcțiile specifice ale organismului. În final, toate sistemele – si celulele minuscule care sunt componentele de bază ale tuturor organelor și țesuturilor – sunt implicate în menținerea sănătății și a unei stări de echilibru intern ale organismului în prezența unor factori constant variabili. Organismul uman prezintă 3 mari funcţii: funcția de relație, de nutriție și de reproducere.

 Func țiilețiile organismului uman 1. Func de relație 2. Funcțiile de nutriție 1. 2. 3. 4.

Sistemul nervos Sistemul endocrin Sistemul osos Sistemul muscular

1. 2. 3. 4. 5.

Sistemul digestiv Sistemul circulator Sistemul limfatic Sistemul respirator Sistemul excretor

3. Funcțiile de reproducere 1. Sistemul reproducător

 FUNCȚIA DE RELAȚIE •

  Prin această funcţie se realizează legătura între organism şi mediul extern, organismul uman ia cunoştinţă despre realitatea înconjurătoare şi acţionează în consecinţă la diferiţi stimuli din mediul înconjurător.

•

Funcţia de relaţie este înfăptuită de către sistemul nervos, endocrin şi locomotor (sistem osos şi muscular).

•

Baza anatomica a funcţiei de relaţie o reprezintă organele de simţ → componente nervoase, care au rolul de a capta informaţia, a o conduce la nivelul centrilor nervoşi unde are loc analiza şi sinteză acestor informaţii. Organele de simt infaptuiesc functia de relatie prin intermediul analizatorilor.

•

Analizatorii sunt sisteme care au rolul de a recepţiona, conduce şi transforma în senzaţii specifice excitaţiile primite din mediul extern sau intern. Ei contribuie la realizarea integrării organismului în mediu şi la coordonarea funcţiilor organismului.

•

Analizatorii sunt sisteme morfologice care: – sesizează prin receptori specifici, modificările din mediul extern şi intern, ce acţionează asupra organismului; – conduc impulsurile nervoase în ariile corticale corespunzătoare; – realizează analiza şi sinteza impulsurilor nervoase determinând formarea de senzaţii specifice.

•

Orice analizator prezintă trei segmente: – segmentul extern ( periferic ) – receptorii; – segmentul intermediar – nervii; – segmentul central – centrii nervoşi.

•

Sistemul nervos, împreună cu sistemul endocrin reglează majoritatea funcțiilor organismului. Sistemul nervos (SN) are rol în special în reglarea activității musculaturii și a glandelor secretorii (atât exocrine, cât și endocrine) , în timp ce sistemul endocrin reglează în principal funcțiile metabolice . Reglarea activității musculaturii scheletice este realizată de SN somatic, iar reglarea activită ții musculaturii viscerale și a glandelor (exo- și endocrine) este realizată de SN vegetativ. Între SN și sistemul endocrin există o strânsă interdependen ță.

•

Sistemul endocrin   - sunt organe specializate care secreta hormoni

- nu au canal de excretie, hormonii se varsa direct in sange, stimuland sau inhiband activitatea organelor sau tesuturilor - cand activitatea glandelor este scazuta (Hipofunctie), sau crescuta (Hiperfunctie), apar bolile endocrine - totalitatea glandelor endocrine formeaza sistemul endocrin

•

Glandele endocrine sunt: hipofiza, epifiza, hipotalamusul, tiroida, paratiroidele, timusul, suprarenalele, pancreasul endocrin, ovarele şi testiculele.

STRUCTURA SISTEMULUI ENDOCRIN

Hipofiza (glanda pituitară) are greutatea de 0,5 grame. Este formată din trei lobi, anterior, mijlociu şi posterior, ultimul fiind conectat la hipotalamus. Hormonii secretaţi de hipofiză sunt: * Hormonul somatotrop: este hormonul de creştere. De asemenea, intervine în dezvoltarea celulelor, activează transportul aminoacizilor în celule şi stimulează secreţia glandelor mamare. Hipersecreţia acestui hormon înainte de pubertate determină gigantismul, iar secreţia insuficientă cauzează nanismul hipofizar. * Hormonul adenocorticotrop sau corticotropina stimulează creşterea. * Hormonul tireotrop sau tireotropina stimulează dezvoltarea organismului. * Hormonii gonadotropi controlează funcţia glandelor femeişti şi bărbăteşti. * Hormonul luteotrop sau prolactina stimulează la femeie secreţia lactată. * Hormonul antidiuretic sau vasopresina contribuie la menţinerea volumului normal al lichidelor extracelulare în organism prin stimularea absorbţiei de apă la nivel renal. * Ocitocina favorizează naşterea prin stimularea contracţiilor musculaturii uterului şi alăptarea.

 Epifiza are formă conică şi are ca principal hormon secretat melatonina, care acţionează inhibator asupra glandelor sexuale şi are efect hipoglicemiant.

 Tiroida se găseşte lângă laringe şi trahee şi are o greutate de aproximativ 30 de grame. Hormonii tiroidei sunt tiroxina şi triiodotironina. Acţiunea acestora cuprinde: controlează creşterea şi diferenţierea celulară, reduc depozitele de lipide, intensifică absorbţia intestinală de glucoză, determinând hiperglicemia, stimulează activitatea glandelor sexuale. O diminuare a funcţiei tiroidei poate determina cretinismul ori scăderea capacităţii de învăţare şi de memorare. La populaţiile din zone muntoase, cu ape sărace în iod, apare guşa endemică, creşterea volumului glandei tiroide. •

 Paratiroidele sunt patru glande mici aflate în partea posterioară a tiroidei şi care secretă hormonii: parathormonul şi calcitonina care au rol în menţinerea echilibrului (absorbţia şi fixarea) fosforului şi a calciului organismului. Hiperfuncţia acestor glande determină decalcifierea osoasă, iar hipofuncţia lor conduce la dezvoltarea defectuoasă a dinţilor şi întârzieri mintale.

 Timusul este un organ care se dezvoltă până în al doilea an de viaţă, după care rămâne staţionar până la 14 ani, când se atrofiază şi este înlocuit cu o grăsime. Limfocitele T, care îşi au originea în măduva hematogenă sunt diferenţiate în timus.

 Glandele suprarenale se găsesc în partea de sus a fiecărui rinichi. Zonă exterioară a acestora secretă trei categorii de hormoni steroizi: mineralocorticoizi (reglarea metabolismului mineral, reabsorbţia natriului şi eliminarea potasiului), glucocorticoizi (sunt reprezentaţi de cortizol, care intervine în special în metabolismul glucidelor) şi sexosteroizi (contribuie la diferenţierea dintre sexe: timbrul vocii, pilozitatea etc.). Zona interioară a suprarenalelor secretă adrenalina şi noradrenalina. Stresul şi suprasolicitările stimulează secreţia medulosuprarenalei. În stări de stres cu care organismul este obişnuit creşte nivelul noradrenalinei, iar în condiţii de stres neobişnuit creşte secreţia adrenalinei.

 Pancreasul endocrin este format din celule răspândite în interiorul pancreasului exocrin. Există două tipuri de celule, celule alfa, care secretă glucagonul şi celule beta care secretă insulina. Insulina este principalul hormon care scade nivelul glicemiei din organism. Ea creşte gradul de utilizare a glucozei în celule şi ajută la transformarea glucidelor în lipide. Hiposecreţia de insulină produce diabetul zaharat. Glucagonul are efecte opuse insulinei, determinând hiperglicemie.

 Ovarele produc hormonii sexuali ai femeii, incluzând hormonii steroizi: estrogenul şi progesteronul, precum şi inhibina. Estrogenul şi progesteronul reglează funcţiile ovariene şi dezvoltarea sânilor la pubertate. Estrogenul ajută la dezvoltarea ovulelor. Progesteronul este necesar în menţinerea şi dezvoltarea sarcinii, dacă acesta s-a produs.

•

Cum previne pilula contraceptivă sarcina? Ciclul menstrual şi sarcina sunt controlate de la nivelul creierului de hipofiză. Aceasta eliberează lunar substanţe, stimulând ovarele să producă hormonii sexuali: estrogenul şi progesteronul. În primele 2 săptămâni ale menstruaţiei, ovarele produc estrogen, care pregăteşte organismul pentru eliberarea unui ovul. La administrarea pilulelor, informaţia primită de hipofiză este că nivelul progesteronul este ridicat, ceea ce ar însemna că există un ovul fertilizat. Pilula contraceptivă este cea care mimează nivelul crescut de progesteron. Ca urmare, hipofiza blochează eliberarea de alte ovule. Rolul pastilei contraceptive este, aşadar, acela de a preveni ovulaţia. Totodată, mucusul cervical se îngroaşă, devenind mai vâscos şi impenetrabil pentru spermatozoizi.

 Testiculele

Sunt o pereche de organe de reproducere masculine care produc, în principal, testosteron, un hormon care controlează dezvoltarea caracteristicilor sexuale masculine și care joacă un rol important în dezvoltarea spermei. TESTOSTERONUL * dezvolta organele genitale masculine * determina aparitia caracterelor primare si secundare * impreuna cu STH are actiune anabolizanta asupra metabolismului protidic * stimuleaza dezvoltarea muschilor

 SISTEMUL LOCOMOTOR – este alcătuit din sistemul osos și sistemul muscular .

SISTEMUL OSOS

 Sistemul osos(scheletul) este alcătuit din 206 oase separate, conectate între ele prin diferite articulaţii, sprijinite și completate de ligamente, tendoane, mușchi și cartilaje. • Functiile oaselor - determina forma, dimensiunile și proporţiile corpului și ale diferitelor sale segmente; - servesc ca sprijin pentru întregul corp și pentru părțile moi; - alcătuiesc cavități ce protejează anumite organe delicate (creier, inima); - servesc ca element de inserție pentru mușchi, devenind astfel pârghii ac ționate de diverse grupuri musculare, îndeplinind funcția de locomoție - constituie rezerva calcică a organismului.  • Sistemul osos se împarte în: • scheletul cefalic (scheletul capului și gâtului ) - neurocraniu( adăposte ște encefalul) și viscerocraniul(adăpostește oasele feței); • scheletul axial (cavitate toracică , stern și coloana vertebrală – 33-34 vertebre); • scheletul apendicular (membrele inferioare și superioare).

 Oasele corpului omenesc au forme diferite, caracteristice. După criteriul de lungime oasele pot fi împărţite în trei grupe, şi anume: oase lungi, oase late şi oase scurte .  Oasele lungi se caracterizează prin predominanţa lungimii faţă de grosime şi lăţime. Fiecare os lung este alcătuit dintr-un corp sau diafiză şi din două extremităţi numite epifize. Exemplu de oase lungi: femurul, tibia, peroneul, humerusul, clavicula, etc. (oasele coastelor, membrelor).  Oasele late prezintă două feţe şi mai multe margini, variabile ca număr de la un om la altul. Ca exemple ar fi: oasele craniului, omoplatului, sternul, coxalul.  Oasele scurte se caracterizează prin faptul că lungimea, grosimea şi lăţimea lor sunt aproape egale, în această categorie intră oasele tarsiene, oasele carpiene şi vertebrele.  Oasele sunt alcătuite în principal din ţesut osos compact şi spongios, fiind alcătuit din matrice osoasă și osteocite, osteoblaste și osteoclaste(tipuri celulare) . Țesutul osos este bogat vascularizat si are o activitate metabolică intensă.  Există două tipuri de șesut osos: - țesut osos primar/imatur: acesta este înlocuit cu țesut osos matur, însă sunt anumite regiuni unde nu se produce schimbarea.( în vecinătatea suturilor oaselor lateale craniului, la nivelul alveolelor dentare). - țesut osos secundar/ matur: este caracteristic adultului, bogat în fibre de colagen.

1. Scheletul craniului 

Neurocraniul (cutia craniană) - 2 parietale protejează encefalul - 2 temporale - frontal - occipital oase - etmoid neperechi -sfenoid



oase perechi

Viscerocraniu (oasele feței) - 2 maxilare (superioare) de simț și mușchii capului) - 2 lacrimale - 2 nazale perechi - 2 palatine - 2 zigomatice - 2 cornete nazale inferioare

(susține și protejează organele

- vomerul oase oase - mandibula neperechi

oase

2. Scheletul trunchiului

- coloana vertebrală - 33-34 vertebre - 7 cervicale între care se află discurile - 12 toracale intervertebrale. O vertebră este - 5 lombare alcătuită din corpul vertebrei și - 5 sacrale –sunt sudate - osul sacrum arcul vertebral. - 4-5 coccigiene - sunt sudate - coccigele (vestigiu al cozii la mamifere) - coaste – 12 perechi

- I-VII – adevarate – cartilajul lor se articulează cu sternul - VIII – X – false – se articulează cu sternul prin intermediul coastei a VII-a - XI- XII – libere – nu au cartilaj și nu ajung la stern

- stern (osul pieptului) – os lat

Coloana vertebrală

Stern

Coaste

 Caracterele generale ale coastelor: fiecare coastă este formată dintr-un corp şi două extremităţi. Corpul coastei prezintă o faţă exterioară convexă, o altă faţă internă concavă, o margine superioară şi o margine inferioară. Pe marginea inferioară, către faţa internă, se află şanţul costal, în care sunt adăpostite artera, vena şi nervul intercostal. Extremitatea posterioară a coastei se articulează cu coloana vertebrală. Extremitatea anterioară se prelungeşte cu cartilajul costal, format din ţesut cartilaginos hialin. Ei face legătura între coaste şi stern.

 Sternul este format din trei părţi: manubriul sternal, corpul sternului şi apendicele xifoid. Manubriul sternal formează la locul de unire cu corpul sternului un unghi cu deschidere posterioară, numit unghiul sternal. Apendicele xifoid, reprezentat de cele mai multe ori printr-un cartilaj, se află la extremitatea inferioară a sternului.  Regiunea toracală a coloanei vertebrale împreună cu coastele și sternul formează cutia toracică cu rol în protecția unor organe vitale (inima, plămâni, etc.)  Coloana vertebrală prezintă curburi fiziologice în plan sagital (lordoze: cervicală, toracală , lombară) și în plan frontal (scolioze) care îi măresc rezisten ța, aceasta fiind supusă greutății trunchiului, capului și membrelor superioare, datorită sta țiunii bipede.  Orificiul vertebral, delimitat de corpul și arcul vertebral, formează prin suprapunerea vertebrelor canalul vertebral care adăposte ște măduva spinării.

3. Scheletul membrelor - oasele centurii superioare(scapulare) - clavicula (fac legătura membrului superior - omoplatul cu trunchiul) Scheletul membrelor - superioare - oasele membrului propriu-zis - antebrațului: - radius - cubitus (ulna) - mâinii: - carpiene (ale încheieturii) - metacarpiene (ale palmei)

- brațului: humerus

- falange ( ale degetelor)

- inferioare - oasele centurii inferioare (pelviene): coxale (formeaza șoldurile) - se articulează posterior cu osul sacrum ,iar anterior se sudează între ele (simfiza pubiană) = bazinul - oasele membrului propriu-zis: - coapsei: -femurul - gambei: - tibia - peroneul (fibula) - piciorului:- tarsiene (ale incheieturii)

- metatarsiene (ale labei piciorului) - falange

Scheletul membrelor inferior și superior

 SISTEMUL MUSCULAR  Muşchiul sau denumirea globală a muşchilor – musculatura, formează, împreună cu scheletul, sistemul locomotor. Muşchiul reprezintă un ţesut contractil format din celule musculare. Muşchiul are rol în generarea forţei şi a întreţinerii locomoţiei. În corpul uman se găsesc peste 600 de muschi.  Amplitudinea mişcării este în funcţie de gradul de mobilitate al articulaţiei asupra căreia acţionează muşchiul şi de lungimea fibrei musculare.  În afară de faptul că muşchii sînt organe active ale mişcării, ei contribuie şi la realizarea formei generale a corpului, precum şi la menţinerea poziţiei verticale.  Muşchii care îndeplinesc aceste roluri alcătuiesc musculatura scheletică sau somatică şi sunt formaţi din ţesut muscular striat. Muşchii care îndeplinesc activitatea motoare a organelor interne (inima şi vasele de sînge, organele digestive etc.) alcătuiesc musculatura viscerelor şi sunt, cu excepţia inimii, formaţi din ţesut muscular neted.

 Forma muşchilor este variată: - fusiformă; - circulară(orbiculară) - la muşchii care se găsesc în jurul orificiilor orbitare, nazale, bucal; - sfincter - la cei care închid o cavitate a unui organ (sfincterul piloric etc); - Pot avea şi alte forme geometrice: trapezoidală, triunghiulară, dreptunghiulară .  După dimensiunea care predomină muşchii pot fi, ca şi în cazul oaselor: lungi, laţi şi scurţi.  După numărul capetelor de fixare pot fi: cu un singur capăt, cu două capete (biceps), cu trei capete (triceps, cu patru capete (cvadriceps).  Sunt muşchi care se prind numai cu un capăt pe os, iar cu celălalt pe tegument; ei se numesc muşchi cutanaţi (muşchii mimicii).  Originea şi inserţia se realizează prin intermediul tendoanelor, formaţii alcătuite din ţesut conjunctiv fibros, albe-sidefii, cilindrice sau turtite (apo-nevroze). Unele tendoane, care au tendinţa ca în timpul contracţiei să se îndepărteze de planul osos, sînt menţinute pe loc prin teci fibroase prinse de os ca, de exemplu, tendoanele muşchilor care îndoaie degetele pe palmă (muşchii flexori ai degetelor).

 Pântecul muşchiului este învelit într-o teacă conjunctivă numită perimi-sium extern, care se prelungeşte în grosimea muşchiului prin septuri, formînd perimisium intern, iar în compartimentele formate de septuri, fiecare fibră mus culară este înconjurată de endomisium ce se suprapune sarcolemei.  Peste perimisium extern, învelind muşchiul în totalitatea lui (pîntecul şi tendoanele), se află o membrană conjunctivă numită fascie.