Familia in Dreptul Roman [PDF]

Zitiervorschau

FAMILIA ÎN DREPTUL ROMAN ,,Prin familie viaţa individului se eternizează. Precum se cufundă în trecut prin strămoşii săi tot aşa ia în stăpânire viitorul prin descendenţii săi.” (Joseph Athanase Paul Doumer)

I.INTRODUCERE







Familia defineşte o societate într-un anumit stadiu de civilizaţie şi marchează profund destinul fiecărui individ. Fiind un subiect inepuizabil, dorinţa de a alege acestă temă ca subiect al referatului nostru, a venit, pur şi simplu, de la sine. Ni s-a părut foarte interesant să analizăm familia romană din toate perspectivele, să-i descoperim atât plusurile cât şi minusurile, pentru ca, în final, să descoperim locul pe care familia l-a ocupat în evoluţia poporului şi civilizaţiei romane.

II. DEFINIŢIE În dreptul Roman, termenul familie avea mai multe accepţiuni :  desemna totalitatea sclavilor aflaţi în proprietatea cuiva;  reprezenta un grup de persoane aflate sub aceeaşi putere;  totalitatea bunurilor şi persoanelor aflate sub puterea lui pater familias. II.1.Componenţa familiei romane În societetea romană, familia era alcatuită din şeful familiei, soţie, copii naturali sau adoptivi şi sclavi, precum şi din patrimoniul familial. II.2. Pater familias Pater familias era in cadrul familiei romane o ,,putere care îşi avea originea în societetea gentilică primitivă anterioară societăţii romane, societete cu specific patriarhal caracterizată prin autoritatea şefului de familie asupra tuturor membrilor acesteia ea extinzându-se şi asupra bunurilor”.

II.2.1. Puterea lui pater familias asupra persoanelor:  Patria potestas era puterea care se exercita asupra descendenţilor.  Puterea maritală desmena puterea soţului asupra soţiei în cadrul căsătoriei numită cu manus.  Mancipio este o putere care se exercita asupra persoanelor cumpărate prin mancipatio. II.2.2. Puterea lui pater familias asupra bunurilor:  Dominica potestas reprezenta puterea supra sclavilor.  Dominium era puterea exercitată de stăpân – dominus asupra tuturor celorlalte bunuri existente în cadrul familiei romane.

II.3. Poziţia femeii-mame în familie

Începând cu ultimul secol al republicii femeia romană, soţie şi mamă de copii se bucura de întreaga încredere a soţului, putând ieşi singură pentru a face vizie sau pentru cumpărături, iar seara îl însoţea pe bărbat adeseori la reuniuni familiale sau chiar la ospeţe.  În societetea sclavagistă romană nu se poate vorbi de o emancipare a femeii sau de o deplină egalitate cu bărbatul.  Pe timpul lui Cato cel Bătrân adulterul era considerat o crimă, iar legea îi dădea soţului lezat dreptul de a o pedepsi cu moartea.  La începutul epocii imperiale situaţia apare schimbată întrucât adulterul începe să fie generalizat şi dintr-o parte şi din cealaltă, încât ameninţa profund temeliile familiei. 

III. COPILUL ÎN DREPTUL ROMAN III.1. Capacitatea juridică 

Capacitatea juridică pe care o are o persoană, poate fi definită ca o categorie ce desemnează aptitudinea, posibilitatea de a avea drepturi în raporturi juridice concentrate.

III.1.1. Capacitatea juridică a copilului 

În societeatea romană putem vorbi despre o capacitate juridică deplină a copilului.



La opt sau nouă zile de la naşterea copilului, după ce tatăl îl recunoştea şi avea loc ceremonia purificării.



Când împlinea 7 ani, băiatul îşi urma tatăl iar fetele mama, în activităţi zilnice ale casei.



Ajuns la vârsta de 17 ani copilul era înscris în listele cetăţenilor, avea drept de vot şi era apt pentru serviciul militar.

III.2. Puterea părintească Caracterele puterii părinteşti: -aceasta era perpetuă; -avea un caracter nelimitat (şeful de familie dispunea în mod liber de persoana fiului şi de bunurile acestuia); -pater familias avea drept de viaţă şi de moarte, dreptul de abandon şi dreptul de a-l vinde pe fiu.

 

III.3. Educaţia copiilor III.3.1. Evoluţia pregătirii şcolare  La începutul republicii romane, educaţia copiilor a fost realizată în totalitate de către părinţii lor. Un copil este crescut de mama sa până la vârsta de 7 ani, după care instruirea copilului intră în atribuţiile lui pater familias.  Odată cu creşterea teritoriului roman cei bogaţi au început treptat să-şi trimită copiii la şcoli unde aveau ca profesori sclavi educaţi greci.  Spre sfârşitul republicii romane nivelul pregătirii şcolare a început să se îmbunătăţească, inclusiv, prin apariţia unei forme de învăţământ superior. III.3.2. Organizarea şcolară  Cursurile începeau dimineaţa devreme şi durau 6 ore, cu o pauză pentru masa de prânz.  Anul şcolar începea în martie .  Educaţia şcolară se derula în trei etape: 1. cursul primar – la această educaţie de bază au participat fete şi băieţi cu vârsta între 7 şi 10 ani; 2. cursul secundar - la vârsta de 12 ani educaţia şcolară se încheia pentru toate fetele şi pentru cei mai mulţi dintre băieţi. 3. cursul superior – de la vârsta de 16 ani băieţii copiii familiilor nobile frecventau şcolile de retorică.

IV. CĂSĂTORIA Justinian definea căsătoria ca fiind: ”unirea bărbatului cu femeia, care constă într-o comunitate de viață de nedespărțit.”  Modestin: ” unirea bărbatului cu femeia, realizând o comunitate pentru întreaga viață prin împărtăşirea dreptului divin și uman”. 

IV.2. CĂSĂTORIA CU MANUS- însemna puterea maritală a bărbatului exercitată asupra femeii. Aceasta părăsea familia de origine şi intra în familia soțului dobândind în noua familie drepturi noi. IV.3. CĂSĂTORIA FĂRĂ MANUS- era căsătoria specifică dreptului clasic. Femeia rămânea în familia de origine, cu două poziții, după cum era cazul: prima, sui iuris aflându-se sub tutela perpetuă a agnaților, a doua era alieni iuris, găsindu-se astfel sub patria potestas a lui pater familias. IV.4. CONCUBINATUL- era căsătoria specifică dreptului postclasic, care în dreptul vechi și dreptul clasic nu constituia decât o simplă uniune de fapt.

IV.5. CONDIȚII DE FOND a)Conubium, era acel drept recunoscut unei persoane de a încheia o căsătorie valabilă conform cu ius civile. b)Consimțământul. Când persoanele ce se căsătoreau erau alieni iuris, nu se cerea consimțământul lor, ci a persoanelor sub a cărui putere se găseau aceștia. Când ele erau sui iuris, se cerea consimțământul lor. c) Vârsta admisă pentru căsătorie era stabilită pentru fete la 12 ani, iar pentru băieţi, vârsta de 14 ani. IV.6. CONDIȚII DE FORMĂ Acestea priveau numai căsătoria cu manus: a)Confarreatio, căsătoria specifică numai patricienilor care beneficiau exclusiv de îndeplinirea unor ritualuri religioase de la care erau excluși plebeii b)Usus, constă în coabitarea femeii cu bărbatul timp de un an de zile, la capătul căruia femeia intra în mod automat sub puterea bărbatului. c)Coemptio, consta dintr-o mancipațiune făcută de femeie către viitorul soţ.

IV.7. Efectele căsătoriei asupra persoanelor: -tatăl femeii măritate fără manus putea interveni în coabitarea soților; -soții își datorau fidelitate unul altuia,adulterul fiind pedepsit; -soția trebuia să participe la demnitatea so țului; -soții nu puteau intenta acțiune unul împotriva celuilalt, în caz contrar suportând pedeapsa infamiei. IV.8. Efectele căsătoriei asupra bunurilor: -la căsătoria cu manus acționează regimul comunității de bunuri, adică tot ceea ce dobânde ște so ția intră în patrimoniul familiei. -în căsătoria fără manus soții trăiau în regimul separației de bunuri, ei fiind independenți din punct de vedere patrimonial unul față de celălalt.

IV.9. CĂSĂTORIA ASTĂZI Condiții de fond la încheierea căsătoriei: 1.Vârsta matrimonială- bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit vârsta de 18 ani, iar femeia numai dacă a împlinit 16 ani. 2.Consimțământul - căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți. 3.Comunicarea reciprocă a stării sănătății 4. Diferențierea sexuală

    

Impedimente la încheierea căsătoriei: Existența unei căsătorii anterioare nedesfăcute Rudenia Adopția Tutela Alienația sau debilitatea mintală ori lipsa temporară a discernământului

V.DIVORTUL  





Diffarreatio era formula care desfăcea căsătoria. Acesta era realizat în mod voluntar şi odată încheiat, soţii se puteau recăsători. După divorţ, copiii rămâneau în grija soţului nevinovat şi tatăl le purta de grijă pentru creştere. Soţul era obligat să restituie soţiei atât dota cât şi paraferna.

VI. SĂRBĂTORILE FAMILIALE Cele mai importante sărbători ale romanilor erau :  Liberalia - ziua când unul din băieţi îmbracă toga virilis;  Sponsalia - ziua când unul dintre copii, băiat sau fată încheie logodna;  Nuptiae – căsătoria;  Parentalia şi Feralia sărbătorile consacrate cultului morţilor;  Rosalia sau Rosaria sărbătorile trandafirilor când membrii familiilor duceau trandafiri la morminte. Toate aceste sărbători aveau un pronunţat caracter religios iar locul principal îl ocupa cultul divinităţilor protectoare ale casei : penatii si larii.  Penatii erau zeii protectori ai cămării de provizii;  Larii erau divinităţi protectoare ale casei şi ale familiei în general.

VII. RITUALURI FUNERARE Moartea nu era considerată la romani numai o chestiune strict pesonală, ci se repercuta într-un fel sau altul, după locul pe care defunctul îl ocupa în cadrul colectivităţii ei, asupra întregii familii. Muribundul era aşezat pe pământ, un membru al familiei îl săruta pe gură când îşi dădea ultima suflare, apoi cei din casă îl strigau pe nume. Cadavrul era spălat, uns cu mirodenii iar difunctului i se punea sub limbă o monedă. Vechile familii patriciene, precum şi mai târziu ale celor bogaţi şi-au construit morminte de dimensiuni mai mari pentru toţi membrii lor. Ele aveau diferite forme arhitectonice ( altare, capele, mausolee, turnuri). Adeseori în jurul mormântului se amenaja o grădină împrejmuită de un zid, se cultivau legume, dar mai ales flori, precum şi viţă-de-vie din care se făcea un umbrar sub care aveau loc banchetele funebre periodice.

VIII. FAMILIA ÎN ALTE CIVILIZAŢII MESOPOTAMIA Informațiile cele mai ample despre familie ni le furnizează Codul lui Hamurabi. -tatălui putea să îşi vândă copiii ca sclavi; -acesta nu putea să își dezmo ștenească copilul decât în cazuri grave și printr-o decizie a tribunalului; -se practica monogamia, însă dacă so ția nu a avut copii, so țul putea să î și ia o a doua soție; -sclava care dăruia stăpânului un copil, devenea liberă. -soția adulterină era pasibilă de pedeapsa capitală. 

EGIPTUL ANTIC -dota trebuia să formeze un patrimoniu familial, o garan ție materială a viitorului cămin; -exista obiceiul ”căsătoriei de probă”: dacă după un an de convie țuire căsătoria era desfăcută din vina unui so ț sau din nepotrivire de caracter, so ția se întorcea la părinții ei, luându-și întreaga dotă; - femeii i se respecta dreptul de proprietate și zestre; ea era numită ”stăpâna casei”; când rămânea văduvă devenea de drept capul familiei. 

JAPONIA -nașterea unui copil era ținută, un timp, în secret. -vârsta majoratului era fixată la 13 ani,iar pentru fiii samurailor la 15. -căsătoria era aranjată de părinți, dar la țară aveau loc și ”căsătorii pe furate”, funcționând de asemenea și ”căsătoria de probă”. -căsătoria nu se considera consumată decât la na șterea primului copil. -soțul avea dreptul să își bată soția, dar dacă îi provoca o rană era pedepsit aspru. 

GRECIA -la vârsta de 20 de ani, după ce își termina stagiul militar, tânărul se putea căsători,iar fetele se măritau de obicei la 14-15 ani; -căsătoria era hotărâtă de parinţii tinerilor şi consta într-un ritual foarte simplu: în prezența familiei și a unor martori, cei doi tineri î și dădeau mâna, în timp ce mirele și tatăl fetei își declarau consimțământul oral, fără niciun act scris. -femeia nu avea un statut juridic, zestrea femeii era administrată de so ț. Acesta își putea repudia soția oricând, fără a trebui să invoce un motiv, fiind obligat de lege să o repudieze dacă se dovedise adulteră. -în oraș femeile nu ieșeau decât rar, și întotdeauna înso țite de sclave. 

IX. REGLEMENTĂRI PRIVIND FAMILIA ÎN NOUL COD CIVIL Noul Cod Civil aduce o serie de noutăţi care protejează în special familia. Cele mai importante vor fi enumerate în ceea ce urmează: 

soţii trebuie să participe la cheltuielile legate de căsătorie, ei fiind obligaţi să contribuie proporţional cu mijloacele fiecăruia.



mai există şi convenţia civilă care este un contract semnat înainte de căsătorie.



logodna devine o instituţie recunoscută de stat .



persoanele logodite vor avea drepturi precum cele căsătorite, după o perioada de convieţuire.



în cazul în care cuplul se desparte, logodnicii vor avea dreptul să împartă bunurile dobândite.



convenţiile civile îi vor lăsa pe soţi să îşi aleagă viitorul financiar: comun sau separat.



introducerea divorţului pe cale administrativă cu condiţia ca soţii să nu aibă copii minori, născuţi din căsătorie sau adoptaţi. Acest divorţ se va face la primărie, pe cale adminstrativă şi nu în instanţă.



partenerii pot decide ca în caz de divorţ să nu împartă anumite bunuri sau să îşi negocieze o eventuală pensie alimentară.



în ceea ce priveşte situaţia minorilor în caz de divorţ regula este că după divorţ părinţii vor avea prin lege custodia comună a minorilor rezultaţi din căsătorie.



Codul Civil prevede că părintele care părăseşte căminul conjugal fără un motiv întemeiat să piardă custodia copiilor.

X. CONCLUZII Romanii sunt cei care ne-au oferit un prim exemplu de familie, familie care avea la bază anumite regului, anumite tradiţii specifice perioadei la care facem referire, tradiţii care s-au menţinut chiar până în zilele noastre. Fiind considerată o ,,celulă” a societăţii, putem concluziona că familia a avut un rol extrem de important în evoluţia istorică a Imperiului Roman, reprezentând unul din stâlpii societăţii acelei vremi.

XI. BIBLIOGRAFIE 1. Anghel M. Ion, Drept roman, ediția IV, Ed. Luminalex, 2004, București; 2. Drimba O., Istoria culturii şi civilizaţiei, vol.1, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucure ști, 1994; 3. Jacotă Mihai Vasile, Drept roman, vol.I, Iași, Ed. Chemarea, 1993; 4. Molcuţ E., Drept privat roman, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006 5. Popa Vasile, Drept privat roman, Timișoara, Ed. Presa Universitară Română,1994; 6.Sâmbrian Teodor, Principii, instituții și texte celebre în dreptul roman, București, Casa de editură și presă Șansa S.R.L, 1994.