Casatoria in Dreptul International Privat [PDF]

Zitiervorschau

I. Noţiuni introductive Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească şi din adopţie. De asemenea, aceste raporturi prezintă aspecte personale nepatrimoniale şi aspecte patrimoniale. De regulă, statutul persoanei fizice este guvernat de legea naţională (lex patriae), însă aceste statut poate fi guvernat şi de alte legi dacă există dispoziţii speciale în acest sens. Având în vedere numeroasele definiţii existente în doctrina juridică referitoare la căsătorie, în bază articolelor 271 C.Civ şi următoarele, putem privi căsătoria ca fiind acea uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie şi reglementata de normele imperative ale legii. Mai mult decât atât, căsătoria oglindeşte particularităţile politice, sociale şi religioase ale fiecărui stat în parte. Rezultă astfel o mare diversitate a legislaţiilor care, alăturată intensificării circulaţiei contemporane, face din aceasta un teren propice multiplicării conflictelor de legi. Totuşi căsătoria şi relaţiile personale între soţi sunt definite în moduri foarte asemănătoare de către sistemele juridice elaborate de comunităţi umane, care au aderat, cândva, la una dintre marile religii ale lumii. Riscul apariţiei, între aceste sisteme de drept, a unor conflicte de calificări în materia căsătoriei şi a relaţiilor dintre soţi este foarte redus. Influenţa factorului religios în materia instituţiilor legate de familie este considerabilă, întotdeauna specialiştii atrăgând atenţia asupra impregnării sporite a acestui domeniu juridic cu obiceiurile, credinţele şi valorile sociale locale. Un argument în susţinerea influenţei religiei asupra instituţiilor ce urmează a fi analizate, îl constituie faptul că până în secolulal XVI-lea, întreaga materie a căsătoriei era în Europa şi în America de competenţa exclusivă a Bisericii, fiind supusă unei singure legi, dreptul canonic, un adevărat drept uniform1. Se consideră căsătoria ca fiind internațională atunci când în componența acesteia există un element de extraneitate, fie acesta naționalitatea părților, locul de încheiere a căsătoriei sau agentul constatator. 1

Dariescu C., Relaţii personale dintre soţi în dreptul internaţional privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2009, p. 9.

1

II. Izvoare juridice Pentru determinarea competenței internaționale a instanțelor spaniole, se vor aplica art. 51 și 57 din Codul civil spaniol (în continuare Ccs.). Legea aplicabilă va fi, în cazul capacității părților, stabilită de art. 9.1 Ccs. și Rezoluția - circulară a Direcției Generale a Registrelor și Notarilor (DGRN) din 29.07.2005, cu privire la căsătoria între homosexuali. În cazul consimțământului, se va utiliza art. 9.1 Ccs. și Instrucțiunile DGRN din 31.01.2006 cu privire la căsătoria de conventiență, pe când forma va fi stabilită conform principiului auctor regit actum. În vederea recunoașterii efectelor căsătoriilor religioase sau civile încheiate de către autorități străine, se vor aplica art. 9.1, 49 și 50 din Ccs. și Instrucțiunile DGRN menționate anterior. Pentru opozabilitatea tuturor faptelor juridice produse în Spania sau care au efect asupra cetățenilor spanioli, se va aplica art. 15 din Legea Registrului Civil, precum și prevederile Acordurilor dintre Spania și Vatican din 3.01.1979 și legile 24, 25, 26 din 10.11.1992 – pentru învestirea cu efecte civile a căsătoriilor încheiate în formă religioasă.

III. Încheierea căsătoriei Pentru încheierea valabilă a căsătoriei este necesară îndeplinirea următoarelor cerinţe legale: îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă. Datorită faptului că impedimentele sunt împrejurări care împiedică încheierea căsătoriei, ele sunt considerate condiţii de fond negative2. Calificarea sau distincţia între condiţiile de fond şi condiţiile de formă se face în principiu după legea forului, după cum este prevăzut şi în legislaţia română. Dar există şi situaţii în care se determină după legea domiciliului fiecăruia dintre soţi sau în funcţie de legea locului încheierii căsătoriei. a) Condiţii de fond - se evidenţiază mai multe sisteme în dreptul comparat:

2



sistemul conform căruia se aplică legea naţională a viitorilor soţi;



sistemul care presupune aplicarea legii domiciliului viitorilor soţi;



sistemul unde se aplică legea locului încheierii căsătoriei;

Macovei I., Drept internațional privat, Editura CH Beck, București, 2011, p. 227.

2



sistemul mixt, care se deosebeşte prin faptul că se aplică legea naţională pentru proprii cetăţeni care se căsătoresc în străinătate şi straăinilor care se căsătoresc în ţară se aplică legea domiciliului3.

În legislaţia românească, condiţiile de fond pentru încheierea promisiunii de căsătorie căsătoriei sunt determinate, potrivit art. 2585 Cod civil, de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi la data încheierii acelei promisiuni. În ceea ce priveşte efectele promisiunii de căsătorie şi consecinţele încălcării ei, acestea sunt supuse mai multor legi: legea reşedinţei obişnuite comune a viitorilor soţi la data promisiunii de căsătorie, legea naţională comună a viitorilor soţi, dacă aceştia nu au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat şi legea română în lipsa legii naţionale comune. Condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt guvernate, conform art. 2586 Cod civil, de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi la momentul celebrării căsătoriei. De asemenea, în cazul impedimentelor la căsătorie se aplică tot legea naţională. Mai mult decât atât, art. 2586 alin. (2) reglementează o măsură de protecţie a cetăţenilor români în situaţia în care una dintre legile străine prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului românesc, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie. În acest caz, acel impediment va fi înlăturat ca fiind inaplicabil în cazul în care unul dintre viitori soţi este cetăţean român şi căsătoria se încheie pe teritoriul României. Se impun unele distincţii în ceea ce priveşte aplicarea legii pentru condiţiile de fond în dreptul român:  căsătoria se încheie în România între un cetăţean român şi unul străin, se aplică legea naţională a fiecărui soţ;  căsătoria se încheie în România între un cetăţean român şi un apatrid, pentru acesta din urmă se aplică legea ţării domiciliului ( în lipsa acestuia, legea reședinţei), iar cetăţeanului român - legea naţională;  căsătoria se încheie în ţara noastră între doi străini de cetăţenii diferite, se aplică fiecăruia legea sa naţională;  căsătoria se încheie în România între doi apatrizi - fiecare este supus legii domiciliului/reşedinţei; 3

Baciu A., Drept internaţional privat, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2005, p. 182.

3

 căsătoria se încheie în străinătate între cetăţeni români, se aplică legea română;  căsătoria se încheie în străinătate între un cetăţean român şi un cetăţean străin, se aplică legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi;  căsătoria se încheie în străinătate între un cetăţean român şi un apatrid, se aplică

legea

română

pentru

cetăţeanul

român

şi

pentru

apatrid

legea

domiciliului/reşedinţei.  b) Condiţii de formă – art. 2587 Cod civil dispune că formă încheierii actului este supusă statului pe teritoriul căruia se celebrează, făcându-se aplicarea principiului locus regit actum, dacă se încheie în faţă autorităţilor locale 4. Căsătoria unui cetăţean român în străinătate poate fi încheiată şi în faţa agentului diplomatic sau funcţionarului consular, fiind supusă condiţiilor de formă ale legii române. Dacă viitorii soţi sunt străini, căsătoria se va putea încheia în România în faţa autorităţii locale competente, fie în faţa organelor diplomatice sau consulare ale statelor de origine, luând în consideraţie prevederile art. 2587 alin. (2) Cod civil. Art. 49 Ccs. consacră același principiu de determinare a formei de încheiere a căsătoriei – în cazul în care aceasta nu este oficiată de judecător, primar, ofițer de stare civilă sau autoritate religioasă - respectiv legea locului. Art. 50 precizează că, în cazul încheierii căsătoriei între cetățeni străini, aceștia vor putea alege între legea națională a oricăruia dintre ei sau a locului celebrării. Căsătoria catolică nu necesită verificarea prealabilă a condițiilor de fond de către ofițerul de stare civilă, respectiv consul. Se va exprima consimțământul în prezența autorității religioase și se va proceda la înscrierea automată în Registrul civil, învestind astfel căsătoria cu efecte civile depline. În cazul celei evangelice sau iudaice, este necesară verificarea condițiilor de fond în fața autorității civile, după care se vor urma aceiași pași ca în cazul căsătoriei catolice. La căsătoria musulmană există două situații: în primul rând, dacă au fost verificate condițiile de fond, se va proceda la exprimarea consimțământului în fața autorității religioase și la înscrierea în Registrul civil; în caz 4

Ciucă A., Statut personal şi naţionalitate în dreptul internaţional privat, Ed. Fundaţiei Axis, Iaşi, 2005, p. 47.

4

contrar, se va exprima consimțământul în fața autorității religioase și se va înscrie în Registrul civil, urmând a se face ulterior verificarea condițiilor de fond.

IV. Efectele căsătoriei Potrivit Codului civil, efectele generale ale căsătoriei sunt delimitate de regimurile matrimoniale si prevăzute în art. 2589. Astfel, prin efecte generale se înţeleg efectele personale şi cele patrimoniale ale căsătoriei, de la care soţii nu pot deroga indiferent de regimul matrimonial ales (art. 2589 alin. 2 Cod civil). IV. 1 Efectele generale ale căsătoriei – potrivit alin. (1) al art. 2589 Cod civil, acestea sunt supuse legii reşedinţei obişnuite comune a soţilor, iar în lipsă, legii cetăţeniei comune a soţilor. În lipsa cetăţeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată. Prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol notează însă o excepţie: drepturile soţilor asupra locuinţei familiei, precum şi regimul unor acte juridice asupra acestei locuinţe sunt supuse legii locului unde aceasta este situată. Aplicarea normelor se impune voinţei părţilor, deoarece acestea sunt de ordine publică. Efectele căsătoriei cu privire la numele soţilor sunt supuse legii aplicabile raporturilor personale şi patrimoniale dintre soţi. Obligaţia de întreţinere dintre soţi este supusă legilor efectelor căsătoriei, deoarece constituie un raport patrimonial între soţi. Donaţiile dintre soţi sunt supuse nu numai legii care reglementează efectele căsătoriei, căci revocabilitatea interesează calitatea de soţ, ci şi legii ce reglementează succesiunea pentru cotitatea disponibilă. Art. 9.2 din Ccs. prevede că efectele căsătoriei vor fi reglementate de legea națională comună soților la momentul încheierii, legea națională sau a domiciliului oricărei părți după momentul încheierii sau cea aleasă de părți prin înscris autentic. Dacă nici acesta din urmă nu există, legea va fi cea a domiciliului comun de imediat după încheierea căsătoriei sau a locului celebrării acesteia.

5

IV.2 Regimul matrimonial – în accepţiunea dată de Codul civil, soţilor le este recunoscută posibilitatea să aleagă între regimurile comunităţii legale, separaţiei de bunuri sau comunităţii convenţionale. Dacă doresc un alt regim decât al comunităţii legale, alegerea se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale. Determinarea subiectivă a legii aplicabile regimului matrimonial este prevăzută de alin. (1) al art. 2590 Cod civil, prin aceste dispoziţii consacrându-se principiul autonomiei de voinţă a soţilor în materia regimului matrimonial5. Libertatea de alegere de către soţi a legii aplicabile regimului matrimonial este posibilă numai în anumite limite. Conform alin. (2) al art. 2590 Cod civil, aceştia pot alege: a) legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei îşi are reşedinţa obişnuită la data alegerii; b) legea statului a cărui cetăţenie o are oricare dintre ei la data alegerii; c) legea statului unde îşi stabilesc prima reşedinţă obişnuită comună după celebrarea căsătoriei. Părţile au posibilitatea de a încheia o convenţie de desemnare a legii aplicabile regimului matrimonial fie înainte de celebrarea căsătoriei, fie la momentul încheierii căsătoriei, fie în timpul căsătoriei (art. 2591 alin. 1 Cod civil). Condiţiile de formă sunt guvernate de legea aplicabilă regimului matrimonial sau de legea locului unde s-a încheiat convenţia de alegere. În toate situaţiile, pentru evitarea dificultăţilor de probă, desemnarea legii implică îndeplinirea unor cerinţede formă. Alegerea legii trebuie să fie expresă şi constatată printr-un înscris semnat şi datat de către soţi, ori să rezulte în mod neîndoielnic din clauzele unei convenţii matrimoniale. Dacă este aplicabilă legea română, convenţia de alegere trebuie să respecte forma autentică notarială şi consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică specială, având un conţinut predeterminat. Oricând, în timpul căsătoriei, soţii pot alege o altă lege aplicabilă regimului matrimonial cu respectarea limitelor şi condiţiilor privind posibilitatea de opţiune. Modificarea intervenind în timpul căsătoriei are valoarea unei schimbări voluntare. Dacă

5

Baias F., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 2573.

6

soţii nu au dispus altfel, legea nouă produce efecte numai pentru viitor, fără a prejudicia drepturile terţilor. Art. 2592 Cod civil determină legea aplicabilă regimului matrimonial al soţilor în situaţia în care aceştia nu au ales-o. Astfel, acesta va fi guvernat de legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei (legea indicată de art. 2589 Cod civil). Conform art. 2593 Cod civil, legea aplicabilă regimului matrimonial reglementează următoarele chestiuni: a) condiţiile de validitate a convenţiei privind alegerea legii aplicabile, cu excepţia capacităţii; b) admisibilitatea şi condiţiile de validitate ale convenţiei matrimoniale, cu excepţia capacităţii; c) limitele alegerii regimului matrimonial; d) posibilitatea schimbării regimului matrimonial; e) conţinutul patrimoniului fiecăruia dintre soţi, drepturile soţilor asupra bunurilor, precum şi regimul datoriilor soţilor; f) încetarea şi lichidarea regimului matrimonial, precum şi regulile privind împărţeala bunurilor comune. Prin excepţie, formarea loturilor şi atribuirea lor sunt supuse legii unde bunurile sunt situate la data partajului şi nu legii aplicabile regimului matrimonial. Pe de altă parte, capacitatea este guvernată de legea naţională a fiecăruia dintre soţi. În privinţa convenţiei matrimoniale, condiţiile de formă care trebuie îndeplinite sunt prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial sau legea locului unde înţelegerea se încheie. (art. 2594 Cod civil). Conform art. 9.3 Ccs., acordurile de voință prin care se stabilește, modifică sau substituie regimul matrimonial sunt supuse fie legii care guvernează efectele căsătoriei, fie a naționalității sau domiciliului uneia dintre părți la momentul încheierii. Ocrotirea terţilor - riscurile pe care le reprezintă diversitatea regimurilor matrimoniale şi posibilitatea modificării lor successive, impun un număr de reguli care să asigure protecţia drepturilor terţilor, reguli incluse in art. 2595 Cod civil. Astfel, măsurile de publicitate şi opozabilitatea regimului matrimonial faţă de terţi se include în sfera legii aplicabile regimului matrimonial.

7

În favoare terţilor de bună-credinţă este stipulată şi o excepţie. Dacă la data naşterii raportului juridic dintre un soţ şi un terţ, reşedinţa lor obiţnuită era pe teritoriul aceluiaşi stat, aplicabilă va fi legea acestui stat. Dar protecţia terţilor nu poate fi absolută. Prin raportare la legea plicabilă, ocrotirea terţilor este limitată în cele trei cazuri pe care art. 2595 alin. (2) le enumeră : a) au fost îndeplinite condiţiile de publicitate sau de înregistrare prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial; b) terţul cunoştea, la data naşterii raportului juridic, regimul matrimonial sau l-a ignorant cu imprudenţă din partea sa; c) au fost respectate regulile de publicitate imobiliară prevăzute de legea statului pe teritoriul căruia este situate imobilul. Terţul nu poate să ignore că regimul matrimonial al soţilor ar fi supus unei legi străine. Dacă nu a depus diligenţele necesare, neglijenţa terţului înlătură buna sa credinţă.

V. Desfacerea şi încetarea căsătoriei Normele conflictuale privind desfacerea căsătoriei sunt cuprinse în art. 2597-2602 din noul Cod Civil. Conform ultimului articol, legea care cârmuieşte divorţul se aplică şi separaţiei de corp 6. V. 1 Divorţul Căsătoria poate fi desfăcută prin divorț numai în timpul vieții soților. Divorțul poate interveni pe cale judiciară, pe cale administrativă sau prin procedură notarială. Determinarea legii aplicabile în materia divorţului este una de natură subiectivă, soţii având posibilitatea sa aleagă varianta optimă. Libertatea părţilor este însă admisă numai în anumite limite. De comun acord, soţii pot alege una dintre legile enumerate de art. 2597 Cod civil. Astfel, divorţul va fi supus legii reşedinţei obişnuite comune, legii ultimei reşedinţe obişnuite comune, legii statului al cărui cetăţean este unul din soţi sau pe teritoriul căruia soţii au locuit cel putin 3 ani ori legii române 7. Aceste legi nu sunt

6 7

Dariescu C., Fundamentele dreptului internaţional privat , Universul Juridic, Bucureşti 2012, p. 98. Noul Cod civil – Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2012, p. 2576

8

organizate în

cascadă, desemnarea uneia dintre ele nu este condiţionată de

imposibilitatea desemnării legii precedente 8.

Legea aplicabilă divorţului se prevede de către soţi printr-o convenţie. Potrivit art. 2599 Cod civil, condiţiile de formă ale convenţiei de alegere care trebuiesc îndeplinite de soţi privesc forma scrisă, semnătura parţilor şi data certă. Convenţia de alegere a legii aplicabile se poate încheia sau modifica cel târziu pana la data sesizării autorităţii competente să pronunţe divorţul. Alin.(2) al art. 2598 dispune că instanța judecătorească poate să ia act de acordul soților cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate. Spre deosebire de divorţul administrativ, divorţul pe cale judecătorească le conferă soţilor beneficiul unui răstimp suplimentar în care se pot decide asupra legii aplicabile. Art. 2600 Cod civil stabileşte legea atunci când soţii nu au desemnat expres o astfel de reglementare. Astfel, divorţul va fi cârmuit de : a) legea statului pe teritoriul căruia soţii îşi au reşedinşa obişnuită la data introducerii cererii de divorţ b) în lipsa reşedinşei obişnuite situate pe teritoriul aceluiaşi stat, legea statului pe teritoriul căruia soţii şi-au avut ultima reşedinţă obişnuită, dacă cel puţin unul dintre soţi mai are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acelui stat la data introducerii cererii de divorţ c) în lipsa reședinței obișnuite comune a unui dintre soți pe teritoriul statului unde soții au avut ultima reședință obișnuită comună, legea cetățeniei comune a soților la data introducerii cererii de divorț d) în lipsa cetățeniei comune a soților, legea ultimei cetățenii comune a soților, dacă cel puțin unul dintre ei are această cetățenie la data introducerii cererii de divorț; e) legea română, în toate celelalte cazuri. Spre deosebire de art. 2597 Cod civil, legaturile din art. 2600 sunt organizate în cascadă (scara lui Kegel)9. Dacă nu pot folosi o legătură, abia atunci vor trece la următoarea. Dacă legea străină astfel determinată nu îngăduie divorţul sau il permite în 8 9

Cosmin Dariescu, op.cit. p. 99. Cosmin Dariescu, op.cit. p 100

9

condiţii deosebit de restrictive, se va aplica legea română in cazul în care unul dintre soţi este cetăţean român la data sau îşi are reşedinţa obişnuită în România la data cererii de divorţ. În situația în care un soț cetățean român divorțează în altă țară, instanța străină va trebui să respecte normele conflictuale din dreptul internațional privat român. Dacă soluția pronunțată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române, art.1082 alin.(2) din Codul de procedură civilă dispune că hotărârea de divorț străină nu poate fi recunoscută în țara noastră. Domeniul de aplicare a legii divorțului cuprinde mai multe aspecte. Ele se referă la următoarele: persoanele care pot cere desfacerea căsătoriei prin divorț; motivele divorț; efectele divorțului cu privire la relațiile dintre soți, efectele divorţului cu privire la relaţiile patrimoniale, precum și la relațiile dintre părinți și copii 10. Posibilitatea recunoaşterii desfacerii căsătoriei prin denunţare unilaterală nu există in ţara noastră. Astfel, actul întocmit în străinătate prin care se constată voinţa unilaterală a barbatului de a divorţa, fără ca legea aplicabilă să recunoască femeii un drept egal nu poate fi recunoscut în România decât dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) actul a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de legea străină aplicabilă; b) femeia a acceptat în mod liber și neechivoc această modalitate de desfacere a căsătoriei; c) nu există niciun alt motiv de refuz al recunoașterii pe teritoriul României a hotărârii prin care s-a încuviințat desfacerea căsătoriei în această modalitate. În cazul în care femeia a acceptat o asemenea desfacere a căsătoriei, invocarea ordinii publice nu se justifică, întrucât are semnificația unui divorț prin acordul soților. V. 2 Separaţia de corp Instituția separației de corp este un succedaneu al divorțului11. Prin separaţia de corp, soţii sunt despărţişi în fapt, cu toate că ei continuă să fie căsătoriţi in drept. Conform art. 10

Ciucă A., Statut personal şi naţionalitate în dreptul internaţional privat, Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 2005, p. 54. 11 Macovei I., op. cit., p. 235.

10

2602 Cod civil, legea care cârmuieşte divorţul se aplică în mod corespunzător şi separaţiei de corp. Aăsadar, deşi conform art. 373 Cod civil, căsătoria se desface numai prin divorţ, dreptul internaţional privat român recunoaşte şi separaţia de corp pronunţată în străinătate pentru străini. Ea reprezintă încetarea obligaţiei soţilor de a convieţui, deşi căsătoria lor continuă să existe. Această instituţie a fost multă vreme remediul găsit de dreptul popoarelor catolice pentru dificultăţile insurmontabile pe care traiul în comun le ridica în multe căsătorii12. Dreptul soților de a cere separația de corp este reglementat de legea aplicabilă divorțului. Tot acestei legi sunt supuse și efectele separației de corp. În schimb problemele de procedură privind separația de corp sunt guvernate de legea forului. Spre deosebire de dreptul românesc, atât legea elvețiana , cât și legea franceză recunosc această instituție, fiind supusă acelorași reguli ca și divortul13, cu câteva excepții precum: separația nu desface căsătoria, dar pune capăt obligației de coabitare; în caz de deces, soțul supraviețuitor își conservă drepturile; separația de corp antrenează întotdeauna separația bunurilor: lasă să subziste obligația de ajutor; la cererea unuia dintre soți, separația de corp este convertită de plin drept în hotărâre de divorț, dac această a durat 3 ani. V. 3 Nulitatea căsătoriei Dispoziţiile art. 2588 alin. (1) din Codul civil dispun că legea care reglementează cerinţele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică nulităţii căsătoriei şi efectelor acestei nulităţi. Asfel, nulitatea căsătoriei încheiată cu încălcarea condiţiilor de fond se declară potrivit legii naţionale a fiecăruia dintre viitorii soţi la momentul celebrării căsătoriei. Nulitatea căsătoriei încheiată cu încălcarea condiţiilor de formă se pronunţă conform statului pe teritoriul căruia s-a celebrat sau legii agentului diplomatic ori funcţionarului consular in faţa căruia a fost oficiată. În situaţia în care căsătoria s-a îmcheiat în străinătate, art. 2588 alin. (2) Cod civil, prevede că nulitatea acesteia pentru încălcarea condiţiilor de formă poate fi admisă în România numai dacă sancţiunea nulităţii este prevăzută şi de legea română. Aşadar, hotărârea judecătorească străină de

12

Dariescu C., op.cit., p 98. Ungureanu O., Jugastru C., Circa A., Manual de drept internaţional privat., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 225. 13

11

constatare a nulităţii poate fi recunoscută în ţara noastră sub condiţia dublei reglementări14. Competenţa jurisdicţională şi procedura de judecată sunt guvernate de legea forului. Condiţiile şi efectele căsătoriei putative sunt reglementate de legea nulităţii. Aceasta nu se răsfrânge şi asupra copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii

din

căsătorie. V. 4 Cooperarea extinsă în materia legii aplicabile desfacerii căsătoriei15 Potrivit art. 2557 alin. (3) Cod civil, normele conflictuale ale acestuia se aplică doar dacă tratatele internaţionale la care România este parte sau dreptul Uniunii Europene nu conţin alte reglementări. Regulamentul Consiliului (EU) nr. 1259/2010 din 20 decembrie 2010, conţinând norme conflictuale uniforme obligatorii pentru căsniciile alcătuite din cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene care participă la această cooperare extinsă, implementează cooperarea extinsă în materia legii aplicabile divorţului şi separaţiei legale. Statele membre care participă sunt : Austria, Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Portugalia, România, Slovenia, Spania şi Ungaria. Având in vedere situaţia actuală, reiese că România va aplica mai multe seturi de norme conflictuale în materia desfacerii căsătoriei: cele din Regulamenutul Consiliului (EU), în căsniciile dintre cetăţeni ai statelor participante la cooperarea extinsă, normele conflictuale uniforme în materia divorţului din tratatele de asistenţă juridică în materie civilă încheiate de România cu alte state membre ale UE dar care nu participă la cooperarea extinsă (ex. Polonia) şi norme conflictuale din Codul civil în căsătoriile alcătuite de cetăţeni ai statelor membre ale UE ce nu participă la cooperarea extinsă şi care nu au încheiat tratate de asistenţă juridică în materie civilă cu România care sa conţină norme conflictuale uniforme în materia desfacerii căsătoriei. Regulamentul prevede că soţii au puterea de a alege prin convenţie legea aplicabilă divorţului sau separaţiei de corp din mai multe variante propuse de regulament. În lipsa unei astfel de convenţii, regulamentul desemnează legea aplicabilă printr-o serie

14 15

Macovei I., op cit, p. 236. Dariescu C., op.cit., p. 98.

12

de puncte de legatură în cascadă16. Art. 5 al rgulamentului precizează faptul că soţii pot desemna legea aplicabilă : legea statului reşedinţei obişnuite al soţilor la momentul încheierii convenţiei sau legea statului ultimei reşedinţe obişnuite a soţilor, atât timp cât unul dintre ei mai locuieşte acolo la momentul încheierii convenţiei, sau legea statului de cetăţenie a unui dintre soţi la momentul încheierii convenţiei sau, în sfârşit, legea forului. Convenţia trebuie să fie formulată în scris, datată şi semnată de ambii soţi. Poate fi încheiată sau modificată cel târziu până în momentul sesizării autorităţii competente să pronunţe divorţul sau separaţia de corp. Şi în cazul normelor conflictuale din acest regulament se exclude retrimiterea şi de asemenea, invocându-se ordinea publică se poate înlătura aplicarea legii străine. Astfel, apare o diferenţă intre Regulament şi Codul civil legată de retrimitere : regulamentul o respinge, iar Codul civil o admite, ceea ce poate duce la aplicarea unor legi diferite desfacerii căsătoriei, în funcţie de normele conflictuale aplicabile în speţă.

VI. Bibliografie

16

Ibidem.

13



Dariescu C., Relaţii personale dintre soţi în dreptul internaţional privat, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2009.



Macovei I., Drept internațional privat, Ed. C. H. Beck, București, 2011.



Baciu A., Drept internaţional privat, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2005.



Ciucă A., Statut personal şi naţionalitate în dreptul internaţional privat, Ed. Fundaţiei Axis, Iaşi, 2005.



Baias F., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2012.



Dariescu C., Fundamentele dreptului internaţional privat , Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012.



Ungureanu O., Jugastru C., Circa A., Manual de drept internaţional privat., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.



Codul civil spaniol.



Regulamentul Registrului civil spaniol.



Curs de dreptul casatoriei si familiei in dreptul international privat si comparat, Ricardo Ruedas Valvidia, 2011.

14