Etapele Medierii [PDF]

Zitiervorschau

Etapele procesului de mediere Medierea este un proces şi ca şi oricare proces ea are o anumită ordine care a fost gîndită în aşa fel încît să producă rezultate cît mai bune. Cu toate că nu se poate afirma că există un model fixat al medierii, sunt totuşi anumiţi paşi prin care mediatorul conduce părţile. De obicei o mediere trece prin următoarele etape: Activităţile pre mediere Organizarea şi desfăşurarea întîlnirilor preliminare Decizia de a media Planificarea contextului Completarea actelor necesare Organizarea spaţiului pentru mediere

Etapa 1 Iniţierea medierii Explicarea procesului de mediere şi a rolului mediatorului Lămurirea regulilor ce trebuie respectate pe parcursul medierii Clarificarea întrebărilor participanţilor

Etapa 2 Identificarea problemelor Strîngerea informaţiei Clarificarea problemelor Relevarea intereselor neexprimate

Etapa 3 Elaborarea planului de negociere Formularea problemelor în limbaj neutru Asigurarea acceptării problemelor Stabilirea ordinii discuţiilor

Etapa 4 Crearea unei înţelegeri reciproce şi formularea alternativelor Gestionarea climatului emoţional Identificarea poziţiilor şi intereselor Formularea intereselor comune Clarificarea presupunerilor Formularea criteriilor pentru soluţiile posibile Identificarea soluţiilor Verificarea fezabilităţii soluţiilor propuse Negocierea soluţiilor propuse

Etapa 5 Finisarea medierii Decizia de a termina medierea Formularea acordului (paşii de implementare şi responsabilităţile) Încheierea formală a medierii de către mediator Scrierea acordului Planificarea urmăririi implementării acordului

Medierea de obicei are un început şi sfîrşit clar. Între aceste două etape, celelalte pot să se repete în mod ciclic, mediatorul conducînd părţile de mai multe ori prin aceste etape avînd întoarceri înapoi de la o etapă la alta (de exemplu de la negociere la identificarea problemelor etc.).

Activităţile pre mediere Aceste activităţi au drept scop pregătirea medierii propriu zise. Prima activitate de la această etapă poate varia în dependenţă de modul în care părţile într-un conflict intră în contact cu mediatorul. În cadrul unor centre care prestează servicii de mediere în cazurile penale, mediatorii de obicei sunt contactaţi de reprezentanţi ai organelor de drept pentru a prelua un caz şi a-l media. În acest caz în cadrul centrului se decide dacă cazul este potrivit pentru mediere şi dacă da, se numeşte o persoană responsabilă care să se ocupe de el. În cazul litigiilor civile mediatorii ar putea fi contactaţi direct de către una sau ambele părţi. Mediatorul desemnat urmează să se întîlnească cu fiecare persoană în parte. În cazurile penale mediatorul mai întîi de toate contactează persoana învinuită. Dacă de săvîrşirea infracţiunii este învinuit un copil, mai înîi de toate trebuie de contactat reprezentantul legal al acestuia pentru a obţine acordul lui şi apoi de vorbit cu copilul. Dacă după înîlnirea preliminară persoana învinuită doreşte să încerce soluţionarea cazului prin intermediul medierii, mediatorul contactează victima pentru a avea şi cu aceasta o înîlnire preliminară. Întîlnirile preliminare au drept scop: - Formarea la părţi a unei credibilităţi personale şi procedurale în ceea ce priveşte medierea. Credibilitatea personală se referă la caracteristicile mediatorului care sunt de natură să asigure succesul în cadrul medierii. Credibilitatea procedurală se referă la încrederea pe care şi-o formează părţile precum că procesul propus de mediator are şanse mari de a fi cu succes în soluţionarea conflictului lor. - Stabilirea unui raport dintre mediator cu părţile. Raportul se referă la posibilitatea de a comunica liber, gradul de confort personal a părţilor, calitatea contactelor interpersonale. - Informarea/educarea participanţilor despre procesul de mediere. Aceasta presupune explicare rolului mediatorului şi a procedurii de mediere. O prezentare desfăşurată a procesului de mediere pe parcursul întîlnirilor preliminare este foarte importantă. Faptul că părţile vor înţelege corect rolul mediatorului şi modalitatea de luare a deciziilor în cadrul medierii va minimiza pericolul ca părţile să fie nesatisfăcute de ceea ce se întîmplă şi le va oferi părţilor posibilitatea să se pregătească tactic pentru mediere. - Obţinerea acordului de a participa la mediere. Spre finele întîlnirii preliminare, mediatorii trebuie să elucideze toate întrebările privind procesul de mediere pe care ar putea să le aibă participanţii şi să le amintească că participarea în cadrul procesului de mediere este voluntară. După aceasta mediatorul clarifică dacă partea ar dori să încerce medierea ca metodă de soluţionare a conflictului. În practică este controversată întrebarea despre faptul dacă în cadrul întîlnirilor preliminare mediatorul urmează să colecteze informaţii despre conflict. Unii spun că întîlnirile preliminare cu părţile nu au ca scop colectarea informaţiei despre caz. Ţinînd cont de caracterul procesului de mediere, de cele mai multe ori o informaţie sumară despre părţi şi esenţa conflictului este suficientă pentru a începe o mediere. Este foarte important ca mediatorul pe parcursul întîlnirilor preliminare să-şi păstreze neutralitatea. Aceasta poate să fie făcut inclusiv şi prin faptul că mediatorul nu intră în esenţa conflictului. Părţile de multe pot încerca să povestească despre caz încercînd să convingă mediatorul despre dreptatea lor sau să-l influenţeze altfel. Este recomandabil ca mediatorul să accentueze din start scopul întîlnirii şi pe parcurs să facă referinţă la acesta atunci cînd partea începe a prezenta detalii care nu sunt necesare la această etapă. Alţii aduc argumente despre avantajele colectării informaţiei. În orice caz dacă o faceţi, pentru a păstra neutralitatea, o strategie bună de urmat ar fi organizarea întîlnirilor preliminare de către un mediator şi petrecerea medierii de către alt mediator. În caz că părţile sunt de acord să medieze, mediatorul trebuie să precizeze cu ele locul unde va avea loc medierea. În cazurile penale se recomandă ca victimele să aibă prioritate la determinarea

locului. Dar acesta ar trebui să fie totdeauna (sau pe cît de posibil şi necesar) neutru, sigur şi confortabil. În afară de confort, siguranţă şi condiţii bune pentru comunicare, aranjamentul sălii pentru mediere trebuie să ofere mediatorului şi un control asupra procesului. Mediatorul ar putea alege să şadă mai lîngă uşă, astfel că în caz de o parte pe parcurs se ridică şi încearcă să părăsească sala, mediatorul să aibă posibilitatea să o oprească în încercarea de a o calma şi convinge să nu plece. Înainte de mediere, mediatorul trebuie să aranjeze sala de mediere. Deoarece unele tipuri de mediere cum ar fi şi medierea în cauzele penale ar putea implica incidente violente, mediatorul ar trebui să aibă grijă ca părţile să nu fie foarte aproape una de altele pentru a preveni cît de cît izbucnirile violente. Un truc care poate fi folosit în acest sens este organizarea medierii după o masă care ar asigura că părţile sunt la o distanţă sigură una de alta. Aranjamentul scaunelor trebuie să fie făcut în aşa fel încît participanţii la mediere să aibă contact vizual cu ceilalţi. Mediatorul trebui să aibă grijă şi de alte momente mărunte, dar care ar putea să faciliteze comunicarea. Astfel mediatorul ar putea pregăti biscuiţi, apă şi în dependenţă de părţi ar putea să organizeze şi alte lucruri care ar face părţile să se debaraseze de tensiunea pe care o au (o vază cu flori etc.). Un loc aparte în acest sens îl are îmbrăcămintea mediatorului care la fel trebuie să fie potrivită cu caracterul părţilor. Înainte de mediere este bine ca mediatorul să revadă informaţia pe care o are despre caz, să înveţe numele părţilor şi altor participanţi, pentru a evita situaţii neplăcute pe parcursul medierii (confundarea persoanelor sau a informaţiei personale etc.). Amstutz şi Zehr recomandă că în cadrul întîlnirilor preliminare ar trebui să fie realizate următoarele lucruri: Oferiţi o prezentare generală a medierii şi a modului de funcţionare a ei. Nu este nevoie ca aceasta să fie exhaustivă sau să sune prea idealist. În discuţia cu victimele trebuie de accentuat că un scop major al activităţii este de a restaura echitatea cum ar fi stabilirea caracterului şi modului de restituire a pagubei. Un alt moment ţine de discutarea procedurii, inclusiv manierei de moderare a întîlnirii şi a persoanelor care vor fi prezente. Mediatorul de asemenea oferă informaţie despre etapele medierii şi regulile care trebuie respectate. După prezentarea acestei informaţii mediatorul va încerca să obţină acordul părţii de a participa la mediere. O atenţie sporită trebuie să fie acordată faptului ca victimele să nu fie revictimizate prin constrîngerea lor de a participa la proces. Totuşi este de obligaţia mediatorului să prezinte eventualele avantaje de la participarea la mediere (obţinerea răspunsurilor la întrebări, participarea la stabilirea pagubei etc.). În genere este bine de ţinut cont de faptul că victima poate fi înfuriată şi frustrată. Nu fiţi surprinşi că ea nu este dornică să coopereze. La rîndul lor făptuitorii pot avea simţăminte similare. Un scop al acestei întîlniri este stabilirea timpului şi locului care ar fi cel mai convenabil pentru părţi în caz că doresc să medieze1.

1

Prelucrare din Lorraine Stutzman Amstutz and Howard Zehr Victim Offender Conferencing in Pennsylvania’s Juvenile Justice System, 1998 p.62-63

Etapa 1. Iniţierea/începerea medierii După cum s-a arătat mai sus, medierea propriu zisă are mai multe etape. Pe parcursul primei etape care am denumit-o convenţional începerea medierii, mediatorul are drept sarcină crearea unei atmosfere de siguranţă pentru părţi în termeni fizici şi siguranţă în termeni de încredere că medierea ar putea fi o cale de a soluţiona conflictul apărut. La fel mediatorul trebui să se asigure încă o dată că părţile înţeleg rolului mediatorului, procesul de mediere, principiile şi regulile care trebuie respectate pe parcursul lui. La sfîrşit părţile trebuie să-şi clarifice toate întrebările pe care eventual le-ar avea şi să fie de acord cu regulile de lucru. Această etapă se începe de fapt cu venirea părţilor la locul medierii. Mediatorul trebuie să fie cu ceva timp înainte în aşa fel încît părţile să nu fie nevoite să stea împreună în aşteptarea mediatorului. De cele mai multe ori părţile nu vor veni amîndouă odată. În acest caz mediatorul trebuie să le găsească o ocupaţie în aşa fel încît la venirea celeilalte părţi să nu apară îndoieli în privinţa neutralităţii mediatorului. De exemplu, este mai bine ca la intrarea celei de-a doua părţi, prima parte să frunzărească o revistă, decît să fie într-o discuţie vie cu mediatorul. După sosirea ambelor părţi mediatorul le indică locurile lor, fără a le lăsa libertatea de a alege unde să se aşeze. În aşa fel se asigură că părţile se vor aşeza în felul în care a fost gîndit de mai înainte. După aceasta urmează declaraţia de introducere a mediatorului. Această declaraţie de obicei include următoarele: 1. Introducerea mediatorului şi dacă este necesar prezentarea părţilor. 2. Aprecierea dorinţei şi acceptării părţilor de a coopera şi a încerca să găsească o soluţie la problemele pe care le au. 3. Explicarea medierii şi rolului mediatorului. Declaraţia de imparţialitate şi neutralitate. Explicarea regulii confidenţialităţii. 4. Descrierea procedurii de mediere. Explicarea conceptului de întîlniri separate. 5. Prezentarea aspectelor de logistică. 6. Stabilirea regulilor de comportament. 7. Răspunderea la întrebările părţilor. 1.

La începutul sesiunii mediatorul se prezintă şi explică cum a devenit mediator pe acest caz. Oricine poate fi mediator, dacă părţile sunt satisfăcute cu prestaţia persoanei date. Cu toate acestea pentru o mediere eficientă de cele mai multe ori este nevoie ca mediatorul să fi trecut cursuri speciale de pregătire. În acest sens, înainte de începerea medierii, mediatorul trebuie să prezinte părţilor competenţa şi experienţa sa de mediere. Mediatorul trebuie să fie onest în ce priveşte informaţia despre competenţa sa şi să nu promită părţilor un anumit rezultat. Apoi le oferă posibilitatea părţilor să se prezinte în caz că nu se cunosc. Mediatorul întreabă părţile cum doresc să li se adreseze (prenume, nume, adresarea de politeţe etc.). Dacă o persoană doreşte o adresare mai formală (doamnă sau domn), mediatorul trebuie să menţină o simetrie adresîndu-se cu o formulă de politeţe şi către cealaltă parte. 2. Mediatorul trebuie să aprecieze dorinţa părţilor de a veni la mediere pentru a soluţiona conflictul lor. Tot la acest moment mediatorul ar putea să întrebe părţile cum se simt sau să verifice percepţiile sale în acest sens. Recunoaşterea emoţiilor la acest moment ajută la disiparea tensiunii. 3. După aceasta mediatorul le spune părţilor că deşi în cadrul înîlnirilor preliminare a vorbit cu fiecare despre mediere în continuare le va prezenta încă o dată informaţia de bază despre procesul de mediere pentru a asigura o înţelegere comună a acestuia. Această prezentare ar putea începe cu definirea medierii şi prezentarea principiilor ei. Mediatorul trebuie să explice următoarele principii: 1. Caracterul voluntar al medierii Caracterul voluntar este un principiu fundamental al medierii. Mediatorul prezintă părţilor că medierea se bazează pe acordul lor să intre într-o sesiune de mediere şi că ele pot pe parcursul acesteia

să o întrerupă în orice moment dacă doresc. Mediatorul explică că nimeni nu va fi impus ca să încheie un acord dacă nu doreşte aceasta. Mediatorul trebuie să ofere părţilor posibilitatea să exploreze şi să discute orice posibilitate de soluţionare a conflictului. În caz că doreşte, o parte are dreptul de a se consulta cu persoane de încredere pentru a decide asupra încheierii unui acord de mediere, iar mediatorul trebuie să-i ofere această posibilitate. 2. Caracterul imparţial şi neutru al mediatorului Conceptul imparţialităţii şi neutralităţii mediatorului este central şi serveşte ca o caracteristică de bază a procesului de mediere. Mediatorul trebuie să medieze numai acele cazuri în care el este şi poate rămîne imparţial. În caz contrar, mediatorul are obligaţia de a se retrage. Prin comportamentul său mediatorul trebuie să sublinieze imparţialitatea sa. Mediatorul trebuie să expună părţilor toate cazurile posibile de conflict de interese sau alte circumstanţe care ar pune la îndoială neutralitatea şi imparţialitatea sa (de exemplu, presiuni administrative de a încheia cu un acord procesul de mediere). Este de dorit ca mediatorul să nu comunice nici cu o parte în afara sesiunilor de mediere. La fel părţile trebuie să ştie că mediatorul poate să se retragă din procesul de mediere atunci cînd vede că nu poate rămînea neutru sau imparţial. Mediatorul trebuie să sublinieze că spre deosebire de un judecător el nu adoptă decizii. În aşa fel, nu va fi luată nici o decizie dacă părţile nu vor cădea de acord cu această decizie. Scopul lui este de a ajuta părţile să evalueze scopurile pe care le au, să identifice soluţiile şi să le aleagă pe acelea care sunt satisfăcătoare pentru toate părţile. 3. Caracterul confidenţial al procesului de mediere Părţile în procesul de mediere pot să conteze pe o confidenţialitate rezonabilă din partea mediatorului. Mediatorul nu poate să divulge nici o informaţie pe care a aflat-o în cadrul medierii cu excepţia cazurilor cînd partea îi permite expres acest lucru sau legea stabileşte o obligaţie în acest sens. Mediatorul este obligat să anunţe părţile despre caracterul confidenţial şi să discute esenţa acestuia. Părţile pot să stabilească reguli proprii de confidenţialitate, iar mediatorul este obligat să le respecte dacă acestea nu contravin legii. Pentru a păstra încrederea părţilor în mediere, mediatorul trebuie să se abţină să comunice despre felul cum a mers medierea, cum s-au comportat părţile etc. Ceea ce poate el raporta este dacă o parte sau alta s-a prezentat la mediere sau nu. 4.

5.

6.

Un pas următor constă în explicarea părţilor a etapelor de mediere şi în ce vor consta acestea. La fel mediatorul urmează să explice conceptul de întîlniri separate. Dacă această informaţie a fost deja prezentată în cadrul întîlnirilor preliminare, mediatorul va reitera ceea ce le-a comunicat deja părţilor în acest sens. Mediatorul urmează să explice orice moment ce ţine de organizarea medierii. Astfel mediatorul trebuie să menţioneze despre durata sesiunii şi a întregului proces. Atunci cînd le oferă posibilitatea părţilor de a face notiţe, dacă consideră necesar să facă şi el notiţe, mediatorul îşi va cere permisiunea de la părţi să o facă. În acest caz este bine de anunţat părţile că notiţele nu vor fi o stenogramă a sesiunii de mediere, ci au ca scop fixarea unor momente ce pot fi uitate în timp ce o parte vorbeşte şi că la sfîrşitul medierii mediatorul va distruge notiţele pe care le-a făcut. Un următor pas la această etapă constă în stabilirea regulilor de petrecere a medierii. Aceste reguli pot varia în dependenţă de domeniul în care se mediază, de atitudinea părţilor (agresivă sau bunăvoitoare). Cu toate acestea în toate cazurile este folositor ca următoarele reguli să fie explicate părţilor:  Fiecare parte are dreptul să vorbească la un moment dat oferit de mediator;  În timp ce o parte vorbeşte, cealaltă nu are dreptul să o întrerupă. Această regulă se referă şi la mediator care nu trebuie să abuzeze de dreptul lui de a pune întrebări atunci cînd o parte vorbeşte. Dacă unei persoane îi apar unele întrebări sau comentarii ea poate să le înscrie pentru a nu le uita ca mai apoi să le expună după ce i se va oferi cuvîntul. În acest sens mediatorul trebuie să fie gata să ofere părţilor hîrtie şi un pix pentru a face notiţe.

 Nimeni nu are dreptul să atace personal sau să insulte altă persoană. Alte reguli (se poate de fumat sau nu etc.) sunt stabilite după necesitate Mediatorul trebuie să obţină acordul expres a părţilor de a respecta aceste reguli. 7.

La sfîrşitul acestei etape mediatorul întreabă părţile dacă au întrebări sau neclarităţi. Este important ca aceasta să nu se facă formal, ceea ce înseamnă că mediatorul trebuie să ofere părţilor un timp pentru a reflecta. Înainte de a trece la următoarea etapă mediatorul trebuie să întrebe de cît timp dispune fiecare parte pentru a stabili o agendă a discuţiilor. După aceasta mediatorul invită o parte să se expună în privinţa celor întîmplate şi în aşa fel se începe următoarea etapă. Este recomandabil ca mediatorul să decidă cine vorbeşte primul, astfel încît să nu se pomenească în situaţia în care părţile să dorească ambele să vorbească primele sau dimpotrivă. De obicei, prima vorbeşte persoana care a înaintat plîngerea sau care a apelat prima la mediere. Deoarece în cazurile penale această ordine nu coincide ca în celelalte tipuri de cazuri, mediatorul va decide cine va vorbi primul. Pentru anumite cazuri însă ar fi important ca mediatorul să motiveze întrun fel de ce o persoană va vorbi prima, astfel ca să nu se creeze o impresie că o persoană este favorizată sau dimpotrivă prin faptul că va vorbi prima. MODEL DE MONOLOG I DE DESCHIDERE A SESIUNII DE MEDIERE2 (urmează după partea de introducere) Eu m-am întîlnit cu fiecare din voi separat şi apreciez faptul că ambii aţi căzut de acord să venţiţi la această întîlnire în scopul de a examina posibilităţile de a soluţiona pe cît de mult posibil situaţia apărută. Programul de mediere este un program implementat de o organizaţie neguvernamentală. Cu toate că lucrăm în cooperare cu instanţele şi alte organe de drept şi între noi există o încredere şi respect reciproc, noi nu suntem parte a sistemului de justiţie penală. Scopul nostru este de a ajuta victimele şi făptuitorii să discute unul cu altul şi să încerce să soluţioneze cît mai echitabil conflictul care a apărut între ei. Eu sunt un mediator instruit. Rolul meu pînă acum a fost să mă întîlnesc separat cu fiecare dintre voi pentru a pregăti această întîlnire. Rolul meu acum pe parcursul acestei întîlniri este să fiu un facilitator sau mediator. Eu nu sunt judecător sau arbitru care decide pentru voi ce ar trebui să faceţi. Funcţia mea este să facilitez această întîlnire în aşa fel încît fiecare din voi să aveţi oportunitatea să vă exprimaţi lucrurile care trebuie exprimate şi să ascultaţi lucrurile care trebuie să le ascultaţi pentru a rezolva situaţia apărută. Eu sunt aici pentru a vă ajuta să ajungeţi la o înţelegere care vă aparţine. Dacă voi nu veţi ajunge la o înţelegere, s-ar putea reveni la situaţia care a existat înainte de aceasta, dar din perspectiva mea ar fi cel mai bine dacă noi am putea să rezolvăm toate lucrurile aici. Pentru a avea o întîlnire constructivă, noi tot timpul rugăm părţile prezente să cadă de acord să respecte cîteva reguli de bază. Eu aş avea nevoie de acest acord înainte de a merge mai departe. Iată care sunt regulile: 1. Nu întrerupeţi altă persoană în timp ce aceasta vorbeşte. 2. Permiteţi-mi mie să conduc această întîlnire. 3. Ascultaţi-vă unul pe altul şi fiţi binevoitori să rezumaţi ceea ce a spus cealaltă parte atunci cînd am să vă rog aceasta. 4. Spuneţi adevărul. 5. Nu folosiţi cuvinte murdare. Sunteţi de acord să respectaţi aceste reguli? Ar fi şi alte reguli pe care aţi dori să le adăugaţi la lista propusă de mine? Bine sunteţi gata să începem acum? După cum am menţionat în întîlnirile noaste individuale unul din voi va începe prin acceea că va descrie ce s-a întîmplat şi care a fost partea lui/ei în incident. După aceea, cealaltă persoană poate să pună întrebări şi apoi să descrie ce experienţe a avut ea pe parcursul incidentului. Atunci cînd terminăm cu relatările despre ceea ce s-a 2

Preluat din Lorraine Stutzman Amstutz and Howard Zehr Victim Offender Conferencing in Pennsylvania’s Juvenile Justice System, 1998

întîmplat şi cum v-aţi simţit, vom vorbi despre ceea ce se poate de făcut acum pentru a face ca totul să devină corect şi echitabil şi pentru a repara pagublele. Atunci cînd ajungem la un acord noi îl vom înregistra în scris. În final vom examina unele momente ce ţin de viitor. Aveţi întrebări în ce priveşte procedura? Cine ar dori să înceapă? O a doua opţiune în acest scenariu este că facilitatorul deja ştie pe cine ar dori să roage să înceapă şi ar putea să verifice disponibilitatea persoanei înainte de întîlnire. În acest caz scenariul ar putea urma în felul dat: Bine suntem gata să începem. X (făptuitorul) aţi putea începe Dvs. să descrieţi ce s-a întîmplat şi cum aţi fost implicat. (Aţi putea ajuta ca partea să înceapă prin întrebarea despre ziua, timpul, locul şi modul în care au avut loc lucrurile.) Nota Bene Ajutaţi ambele părţi să se concetreze asupra „descrierii” şi nu judecării sau atribuirii unor motivaţii unul altuia. MODEL DE MONOLOG II DE DESCHIDERE A SESIUNII DE MEDIERE 3 Bună dimineaţa, numele meu este........ şi am fost rugat să fiu mediatorul dvs. pentru a vă ajuta să discutaţi problemele care v-au adus la mediere. Eu lucrez ca mediator pentru Centrul de Soluţionare a Conflictelor şi am o experienţă de cîţiva ani ca şi mediator. Aş vrea să apreciez în primul rînd faptul că aţi acceptat să veniţi azi aici să negociaţi un acord în ce priveşte unele chestiuni despre care poate că v-a fost dificil să discutaţi pînă acum. Este un indicator pozitiv din partea voastră că doriţi să preluaţi responsabilitatea pentru a lua deciziile proprii. Pe parcursul (a se specifica perioada de timp) veţi fi antrenaţi în negocieri pentru a căuta o soluţie comună care ar satisface interesele şi necesităţile ambilor. Rolul meu ca şi mediator va fi să vă ajut să identificaţi problemele despre care doriţi să discutaţi, să vă ajut să clarificaţi necesităţile pe care le aveţi, să vă susţin în elaborarea unui proces de soluţionare a problemelor. După cum v-am spus anterior fiecăruia din voi medierea este un proces benevol. Sunteţi aici deoarece doriţi să vedeţi dacă aţi putea găsi soluţii la problemele care vă divizează. Rolul meu este să vă ajut. Eu nu am autoritatea şi nici nu voi încerca să iau decizii pentru dvs. Rolul meu este să vă conduc în ceea ce priveşte procedura de negociere, dar nu şi în ceea ce priveşte substanţa conflictului. Dacă veţi ajunge la un acord, eu (sau împreună) îl vom formula în formă scrisă. Acest acord poate să devină obligatoriu dacă corespunde condiţiilor înaintate de lege pentru aceasta sau să rămînă un acord neoficial. Pentru a infuza o forţă juridică acordului aţi putea avea nevoie să discutaţi cu un jurist care vă va ajuta în această privinţă. Dacă nu ajungeţi la un acord aţi putea încerca şi alte modalităţi să soluţionaţi conflictul. Înainte de a trece mai departe aş vrea să clarific atît poziţia mea în ceea ce priveşte problemele discutate cît şi relaţiile mele cu ambii din voi. Pe parcursul medierii eu am să fiu imparţial în ceea ce priveşte problemele pe care le discutaţi. Nu am nici o tendinţă de a soluţiona cazul vostru într-un fel sau altul. Relaţia mea cu fiecare din voi a constat în întîlnirile preliminare. Nu cred că această relaţie va pune în pericol capacitatea mea de a fi imparţial. Dacă simţiţi că pe parcursul medierii acţionez părtinitor spuneţi-mi. Voi încerca să-mi schimb comportamentul. Dacă totuşi simţiţi că sunt părtinitor puteţi întrerupe medierea şi să vă adresaţi unui alt mediator sau să încercaţi să găsiţi altfel o soluţie. Aş vrea la fel pe scurt să descriu procesul prin care vom trece după ce începem medierea. Ambii cunoaşteţi despre problemele cu care vă confruntaţi. Cu toate că am discutat pe scurt despre situaţia voastră, nu am o înţelegere detaliată pe care o aveţi voi. Aş sugera ca să începem discuţia astăzi cu o descriere a fiecăruia din voi despre ceea cum vede situaţia care v-a adus la mediere. Aceasta mă va informa pe mine şi pe voi despre problemele existente. Fiecare din voi va avea posibilitatea, aproximativ ?? minute să prezinte cum vede el problema. Vă sugerez să nu vă întrerupeţi şi să păstraţi întrebările care apar pentru sfîrşitul prezentării. Eu am pregătit cîte un pix şi foi pentru notiţe pentru fiecare ca să înregistraţi lucrurile care vă vin şi să nu le uitaţi. Pe parcursul prezentării eu pot să pun întrebări de clarificare pentru a obţine o înţelegere mai bună a faptului cum percepeţi situaţia. Acestea nu sunt pentru a vă intimida sau a vă face să vă simţiţi incomod, ci numai pentru a lărgi înţelegerea problemei. La finele fiecărei prezentări cealaltă parte va avea posibilitatea să pună întrebări. Acest timp nu poate fi folosit pentru a contrazice sau a dezbate anumite întrebări, ci numai pentru a clarifica probleme şi percepţii despre subiectele în discuţii.

3

Preluat şi adaptat din Christopher W. Moore The mediation process. Practical strategies for resolving conflicts., 1987

La sfîrşitul primei prezentări voi oferi cuvîntul celeilalte părţi. La această etapă noi vom clarifica problemele pe care vreţi să le discutaţi, identifica interesele pe care vreţi să le satisfaceţi, genera soluţii potenţiale şi vom evalua dacă una sau mai multe din ele vă satisfac necesităţile. Pe parcursul medierii ar putea fi necesar ca să punem deoparte ceva timp pentru ca fiecare din voi să se întîlnească cu alţi membrii ai grupului în mod separat sau cu mine. Aceste întîlniri separate nu sunt ceva neobişnuit. Ele vă oferă timp să reflectaţi asupra alternativelor, propunerilor, să analizaţi faptele pentru a elabora opţiuni noi de conciliere. Eu pot să sesizez necesitatea unei astfel de întîlniri, dar şi voi puteţi să faceţi acest lucru. Dacă eu cer o asemenea întîlnire, nu o fac pentru a ajunge la înţelegere cu unul din voi, dar pentru a explora opţiunile care poate vă va fi mai confortabil să le discutaţi în privat. Ceea ce se va discuta la aceste întîlnri separate va fi considerat confidenţial şi nu va fi comunicat celeilalte părţi dacă numai nu am să am această permisiune. Sesiunea de mediere în genere este confidenţială. Eu nu am să comunic nimănui despre ceea ce se va vorbi aici. Ar putea fi cazul ca eu să doresc să discut anumite momente cu vreun coleg de-al meu pentru a obţine un sfat. Vă rog să-mi oferiţi acest privilegiu pentru că aceasta îmi va permite mai bine să vă ajut în soluţionarea conflictului vostru. Sesiunea de azi va dura o oră. Dacă la sfîrşit va fi nevoie de mai mult timp atunci fie o vom prelungi, fie ne înţelegem pentru un alt timp. Pe parcursul sesiunii eu aş putea face anumite notiţe. Acestea sunt pentru unicul scop de a mă ajuta să facilitez procesul mai bine. După ce medierea se va termina eu voi distruge aceste notiţe. Înainte de a începe vreau să vă sugerez cîteva reguli pe care alţi mediatori le consideră necesare în discuţii. Aş vrea să sugerez ca să nu îl întrerupeţi pe celălalt în timp ce vorbeşte. Dacă aveţi întrebări atunci păstraţi-le pentru timpul rezervat întrebărilor. Vreau să văd dacă acceptaţi aceste reguli. Aveţi alte reguli care credeţi că ar trebui să le respectăm? Aveţi întrebări sau obiecţii la tot ceea ce am spus pînă acum? Dacă nu mai aveţi întrebări aş sugera să trecem la prezentarea situaţiei.

Etapa 2. Identificarea problemelor În cadrul acestei etape părţile vorbesc despre ceea ce s-a înîmplat şi despre emoţiile / simţămintele lor. Anume la această etapă părţile şi mediatorul obţin o înţelegere deplină a problemelor care ţin de conflictul lor. Aceasta este important de făcut deoarece, de cele mai multe ori părţile, fie nu au dorit să discute, fie chiar dacă au avut discuţii acestea nu au avut un cadru structurat care ar facilita o discuţie eficientă. De aceea anume de cele mai multe ori la mediere pentru prima dată părţile aud prin ceea ce a trecut fiecare şi ce simte. În aşa fel această etapă este importantă nu numai prin faptul că se acumulează informaţia despre conflict, dar şi prin faptul că în mare măsură în acest moment părţile ar putea să înceapă să construiască o atitudine care ar fi propice pentru atingerea unui acord. Un moment sensibil este cine va începe să prezinte. Mediatorul trebuie să decidă acest lucru şi să-l motiveze în aşa fel încît să nu trezească suspiciuni de favoritism. (de exemplu, deoarece Ion s-a adresat cu cererea de mediere vom începe cu el). În cazurile penale dreptul de a vorbi prima, de obicei i se oferă victimei cu excepţia cazului când ea preferă ca infractorul să înceapă discuţia. Atunci când i se permite infractorului să înceapă, pericolul este că povestea acestuia şi eventualele scuze ar putea „să înmoaie” victima, creîndu-i dificultăţi de sinceritate privind impactul pe care l-a avut asupra sa infracţiunea. În special, acest lucru devine mai real atunci când infractorul este tînăr. De asemenea este posibil ca infractorul să nu dezvăluie întreaga informaţie după ce va asculta victima, înţelegînd că aceasta nu cunoaşte toate detaliile infracţiunii. Uneori, victima poate insista ca infractorul să înceapă, dorind să-l vadă cum se va comporta într-o situaţie vulnerabilă, în timp ce victima va avea posibilitatea să-şi adapteze răspunsurile la tonul şi conţinutului spuselor infractorului. Oricare a fi ordinea pentru început invitaţi persoana care este prima, să prezinte din perspectivă personală esenţa conflictului/incidentului, cum a fost afectată de acesta şi să prezinte idei generale despre faptul cum crede că ar trebui de soluţionat conflictul. Este recomandabil ca persoanele să înceapă mai întîi cu partea faptică şi mai apoi să treacă la emoţii, sentimente. În acest sens făptuitorul unei infracţiuni poate fi încurajat să vorbească despre emoţiile pe care le are ca urmare a săvîrşirii infracţiunii (ruşine etc.), emoţii pe care le-a avut ca urmare a instrumentării cazului etc.

Amstutz şi Zehr menţionează că este foarte important ca mediatorul să încurajeze atît făptuitorul cît şi victima să menţioneze despre sentimentele lor atît la momentul săvîrşirii infracţiunii cît şi frustrările şi emoţiile de care au avut parte de atunci. Aceasta permite ca un proces de tămăduire să aibă loc deoarece victima îşi exprimă sentimentul de injustiţie de care trebuie să fie eliberată. O metodă bună pentru a face aceasta poate consta în întrebarea victimei „Aţi putea să ne spuneţi ce s-a întîmplat?”, iar apoi de întrebat „Cum v-aţi simţit în acel moment?”. Urmează întrebările de tipul „Cum v-aţi simţit de atunci?” şi „Ce s-a întîmplat de atunci?” Răspunsul la astfel de întrebări este deseori folositor şi pentru făptuitori care înţelegînd emoţiile care le-a cauzat prin fapta lui îl ajută să realizeze consecinţele şi costul faptei lor4. Acest algoritm adaptat la circumstanţele concrete ar putea fi folosit şi în alte tipuri de conflicte. Pe parcursul relatării părţii sarcina mediatorului în continuare va fi să asculte atent şi să asigure un mediu favorabil comunicărilor făcute, de exemplu prin încurajarea celeilalte părţi să nu întrerupă atunci cînd vrea s-o facă etc. Partea care vorbeşte trebuie lăsată să facă acest lucru atîta timp de cît crede că are nevoie. De obicei, părţile îşi prezintă mai degrabă poziţiile. Este de sarcina mediatorului ca în baza informaţiei expuse să le ajute să identifice problemele şi interesele reale ale lor. Atunci cînd prima parte termină de vorbit este recomandabil să nu puneţi întrebări la această etapă chiar dacă credeţi că ele sunt necesare. În schimb invitaţi cealaltă parte să vorbească. Canalizaţi partea spre aceea ca să nu se limiteze la un simplu răspuns la ceea ce a prezentat prima parte, dar să prezinte înţelegerea ei despre ceea ce s-a întîmplat. După prezentările părţilor mediatorul permite părţilor să-şi pună întrebări şi pune însuşi întrebări. Este important ca mediatorul să nu uite că nu este un anchetator şi să pună numai întrebările necesare. Scopul acestora este de a identifica informaţia care lipseşte, a obţine o înţelegere mai bună în ceea ce priveşte problemele, obstacolele posibile şi oportunităţile. Întrebările la fel pot să aibă ca obiectiv să ajute părţile să înţeleagă mai bine punctul de vedere a celeilalte părţi. Întrebările nu trebuie să se refere la soluţii probabile. Atunci cînd mediatorul consideră că s-au stabilit toate conflictele (explicite sau implicite) şi ceea ce doreşte fiecare parte această etapă se sfîrşeşte. După aceasta mediatorul face un rezumat la ceea ce au spus părţile care de fapt este ca o punte de trecere la următoarea etapă.

4

Lorraine Stutzman Amstutz and Howard Zehr Victim Offender Conferencing in Pennsylvania’s Juvenile Justice System, 1998 p.66

Lucruri la care un mediator trebuie să fie atent în cadrul relatărilor părţilor Interesele - dorinţe, îngrijorări materiale şi (sau) spirituale ale indivizilor, determinate de mai mulţi factori istorici, culturali, fiziologici etc. Interesele apar în formă de aşteptări, aspiraţii, scopuri, idealuri, atitudini etc. şi acţionează ca stimul, motivaţii ale comportamentului indivizilor. De cele mai multe ori la baza intereselor stau necesităţi de diferit ordin. Probleme ce formează baza conflictului – sunt acele lucruri care formează obiectul disputei părţilor. Aceste lucruri (acţiuni, comportamente) venind din partea unei persoane influenţează negativ atingerea intereselor alteia, fapt ce generează apariţia conflictului. Soluţii – propuneri exprimate de către părţi în privinţa soluţionării problemelor. O categorie aparte de soluţii o formează poziţiile exprimate de părţi care sunt propuneri unilaterale deseori inflexibile şi care de multe ori nu exprimă direct interesul persoanei (vezi istoria cu portocale). Principii – reguli sau norme de acţiune, de comportare, de apreciere etc. care sunt respectate (sau se susţine că sunt respectate) de către un individ. De multe ori la baza principiilor stau anumite valori care servesc ca criterii de apreciere dacă un lucru este bun, corect, echitabil etc. sau nu. Simţăminte – reacţii emoţionale la ceea ce se întîmplă sau s-a întîmplat. Alternativa cea mai bună – soluţia la care o parte poate să spere în caz că nu ajunge la un acord în cadrul medierii.

Etapa 3 Elaborarea planului de negociere După ce a rezumat ceea ce a fost expus pe parcursul etapei anterioare, mediatorul va prezenta părţilor o formulare a problemelor care au fost exprimate direct sau indirect şi abordarea cărora ţine de soluţionarea conflictului. Acestea trebuie să fie formulate într-un limbaj cît mai neutru şi simplu. Odată prezentată lista de probleme, mediatorul întreabă dacă părţile sunt de acord cu ea şi dacă este nevoie ca aceasta să fie completată şi cu alte probleme. După ce părţile au acceptat o listă finală de probleme, mediatorul trebuie să stabilească ordinea în care va fi discutată şi soluţionată fiecare problemă. Se poate ca mediatorul să întrebe care sunt opţiunile părţilor în acest sens, dar este mai bine dacă acesta le va recomanda părţilor o anumită ordine. De obicei este bine ca discuţiile să înceapă de la problemele care ar putea stîrni cel mai puţine controverse şi emoţii. Găsirea unor soluţii pentru primele probleme puse în discuţie le-ar da încredere că pot să soluţioneze conflictul prin intermediul medierii chiar dacă mai au probleme complicate de soluţionat. În afară de aceasta părţile pe parcurs ar putea să devină mai flexibile în negocieri. Dacă este cazul prima problemă care este soluţionată poate fi aleasă problema rezolvarea căreia uşurează în mare măsură şi rezolvarea celorlalte sau problema care nu suferă amînare şi trebuie soluţionată urgent.

Etapa 4. Crearea unei înţelegeri reciproce şi formularea alternativelor Mediatorul pe parcursul acestei etape încurajează părţile să discute pe rînd fiecare problemă identificată şi să încerce să găsească una sau mai multe soluţii acceptabile pentru rezolvarea ei. Pentru fiecare problemă mediatorul canalizează părţile în aşa fel încît să fie identificate nu numai poziţiile lor în privinţa ei, dar şi interesele reale. Mediatorul trebuie să ajute părţile să se mişte de la poziţii spre interese. Astfel o parte poate să spună că nu doreşte ca făptuitorul să se apropie la o anumită distanţă de casa ei (poziţie) în realitate aceasta doreşte ca proprietatea sa să fie în siguranţă

(interes). Relevarea intereselor reale şi nu celor declarate ajută la soluţionarea eficientă şi mult mai uşoară a conflictului. În exemplu propus este evident că pentru a-şi păstra proprietatea intactă posibil că nu este obligatoriu ca făptuitorul să se ţină la o anumită distanţă de casa victimei. În aşa fel ar putea fi găsite soluţii care ar fi mult mai acceptabile atît pentru o parte, cît şi pentru cealaltă. Cu cît mai conştiente vor fi părţile de interesele şi nevoile lor cu atît mai pregătite pentru generarea soluţiilor şi identificarea soluţiilor potrivite. După relevarea intereselor părţilor pentru a încuraja negocierea mediatorul trebuie să idetntifice/formuleze interesele lor comune. Astfel pentru unele cazuri interesul comun al părţilor ar putea fi să păstreze relaţii bune în viitor, mai ales dacă sunt persoane care în virtutea rudeniei, vecinătăţii sau altor factori vor veni contact unul cu altul. În continuare mediatorul invită părţile să propună soluţii pentru rezolvarea problemei identificate. Dacă consideră necesar mediatorul poate să formuleze înainte de aceasta împreună cu părţile criterii pentru soluţiile propuse. Aceste criterii nu sunt obligatorii să fie stabilite şi pot să varieze de la caz la caz. Exemplu de criterii ar fi: soluţiile care să nu încalce legea, soluţiile să nu înjosească altă parte etc. Odată cu propunerea soluţiilor acestea ar putea fi respinse din start dacă nu corespund cu criteriile propuse. Găsirea soluţiilor poate avea loc prin adresarea întrebărilor deschise părţilor, prin petrecerea unui brainstroming etc. Rolul mediatorului este de a ajuta părţile să articuleze soluţiile pe care ele le doresc, iar în afară de aceasta de a le ajuta să găsească soluţii la care nu s-au gîndit. În acest sens mediatorul trebuie să încurajeze părţile să fie cît mai creative. Pentru a ajuta părţile să găsească soluţii unii autori recomandă ca mediatorul să descrie soluţiile pe care alte părţi le-au găsit utile în conflicte similare. La această fază survin unele din cele mai dificile momente pentru mediator. De multe ori, mai ales dacă mediatorul a mediat mai multe cazuri sau are o experienţă bogată în domeniul în care are loc conflictul (de exemplu drept) la acesta poate apare tentaţia să sugereze părţilor soluţiile „corecte şi echitabile”. Mediatorul însă în nici un caz nu trebuie să propună soluţii, ci să se încreadă în părţi pentru a-şi găsi soluţia. După cum am menţionat mediatorul nu este arbitru şi este de obligaţia părţilor să rezolve conflictul lor. Această poziţie duce la faptul că părţile îşi asumă o responsabilitate în conflictul lor ceea ce ar putea avea şi un efect educativ pentru viitor. În afară de aceasta, există pericolul că dacă soluţiile propuse de mediator să nu aranjeze la un moment dat după mediere părţile, toată vina va fi dată pe mediator astfel creîndu-se o imagine negativă atît mediatorului cît şi medierii. După ce au fost propuse soluţiile, următoarea fază a medierii constă în negocierea lor de către părţi pentru a ajunge la o soluţie acceptabilă pentru ambele. În timpul negocierilor mediatorul ajută părţile să verifice dacă o soluţie sau alta le este convenabilă şi le va satisface nevoile lor. Astfel evaluarea soluţiilor propuse trebuie să aibă loc prin confruntarea lor cu interesele exprimate de părţi. Mediatorul poate cerceta în profunzime fiecare soluţie folosind aceleaşi tehnici de punere a întrebărilor, de ascultare activă şi de rezumare a celor spuse. La analizarea soluţiilor pe care părţile le aleg în urma negocierilor este important ca mediatorul să se asigure că ele sunt clare şi comportă acelaşi conţinut pentru ambele părţi. După ce părţile au căzut de acord în privinţa unei sau altei soluţii mediatorul o reformulează dacă este cazul şi îi întreabă dacă aceasta este soluţia pe care o doresc. Negocierea poate avea loc printr-o discuţie facilitată de mediator între toţi participanţii la mediere sau dacă este cazul prin discuţie unilaterală mediator-parte. Cu toate acestea formatul cel mai reuşit este atunci cînd părţile negociază singure, mediatorul intervenind numai ocazional. Este important ca la această fază să fie menţinută o atmosferă prielnică pentru negocieri şi părţile să fie flexibile în atingerea unui acord. Pentru aceasta mediatorul trebuie să identifice cu părţile neînţelegerile de comunicare, să clarifice anumite momente nespuse etc. folosind tehnicile pe care le foloseşte la etapa identificării problemelor/relatării părţilor. Dacă negocierile ajung în impas mediatorul trebuie să ajute părţile să-l depăşească (de exemplu, să scoată în evidenţă consecinţele negative pentru fiecare parte în caz că nu ajung la un acord, să aibă întîlniri separate cu părţile etc.). Aceasta însă trebuie făcut în aşa fel încît părţile să nu se simtă constrînse să adopte un anumit curs de acţiuni.

Etapa 5. Finisarea procesului de mediere În urma negocierilor părţile pot ajunge la un acord sau nu. Un moment important în acest sens este decizia mediatorului de a încheia negocierile şi a finisa procesul de mediere şi într-un caz şi în altul. În această privinţă mediatorul trebuie să fie atent să nu „întindă” prea mult negocierile, dar şi nici să nu grăbească părţile. În acest sens merită de menţionat faptul că mediatorul trebuie să posede abilităţile necesare pentru a asigura calitatea procesului. Fiecare parte trebuie să aibă oportunitatea de a se exprima şi de a decide în ce condiţii ea poate să încheie un acord, iar mediatorul nu trebuie să fie condus de dorinţa de a termina medierea cu un acord. Dacă părţile au ajuns la un acord, adică au formulat şi ales soluţii acceptabile pentru problemele lor, mediatorul trebuie la această etapă să concretizeze cu ele modalitatea şi termenele de implementare a soluţiilor. Mediatorul dacă este cazul întocmeşte în scris un acord în care va include toate aceste momente. Aceasta poate avea loc fie atunci cînd părţile au ajuns la o soluţionare deplină a cazului fie o soluţionare parţială. Acordul trebuie să fie un document care prezintă în mod clar intenţiile participanţilor, deciziile lor şi acţiunile (sau dacă este cazul inacţiunile) pe care trebuie să le întreprindă pe viitor. De aceea înainte ca mediatorul să se apuce să întocmească acordul, el trebuie să revadă cu părţile fiecare prevedere punct cu punct pentru a asigura o înţelegere comună. Ar putea fi cazul că părţile să revină cu întrebări şi clarificări a înţelegerii la care au ajuns. Mediatorul poate întocmi acordul în prezenţa părţilor, iar dacă acordul este complex, mediatorul poate să-l scrie după mediere şi apoi să mai aibă o înîlnire cu părţile pentru a-l prezenta. După ce acordul a fost întocmit el trebuie să fie citit părţilor şi să li se ofere posibilitatea să îl citească şi ele. Fiecare parte trebuie să aibă cîte o copie a acordului semnat de participanţi. Prevederile acordului trebuie să fie succinte, dar detaliate şi clare. Acordurile trebuie să fie specifice, realizabile, şi comensurabile. Prevederea „Ion este de acord să construiască un gard” este prea vagă. O stipulare mai exactă ar include lungimea gardului, locaţia lui, materialul din care este construit, termenele etc. Dacă acordul soluţionează problema satisfăcător pentru ambele părţi, concluzia actului ar putea să exprime aceasta – de exemplu „ambele părţi sunt de acord că problema este soluţionată”. În cazurile în care sunt implicaţi minori, părinţii trebuie întrebaţi dacă acordul li se pare real pentru copiii lor. Proiectele de acorduri realizate este neapărat să fie revăzute de ambele părţi, clauză după clauză, pentru a verifica dacă reflectă dorinţele lor. După ce părţile au ajuns la o înţelegere mediatorul trebuie să le explice ce urmează. De exemplu, în cazurile penale mediatorul va anunţa organul de drept competent despre acordul la care au ajuns părţile şi respectiv despre împăcarea lor. Părţile urmează să meargă la procuror sau dacă este cazul în instanţă pentru a face declaraţie în privinţa împăcării lor. Organul de stat competent va înceta procesul în caz că legislaţia permite aceasta pentru cazul dat. Încetarea medierii poate avea loc şi fără încheierea unui acord. Pe parcursul negocierilor poate deveni clar că părţile nu pot să se înţeleagă şi de aceea mediatorul trebuie să ia decizia de a termina medierea dacă o altă soluţie nu este posibilă (de exemplu, întîlniri separate sau o întrerupere în procesul de mediere). În acest caz mediatorul ar trebui să încerce să examineze cu părţile progresul care a fost atins în cadrul medierii, paşii ulteriori care ar putea fi întreprinşi de către părţi în această privinţă. De exemplu, părţile ar putea să se înţeleagă să revină mai tîrziu la o nouă sesiune de mediere, să se adreseze în instanţă etc. Oricare ar fi modalitatea de finisare a medierii, mediatorul trebuie să felicite părţile pentru curajul pe care l-au manifestat căzînd de acord să stea împreună şi să discute, să găsească şi să le menţioneze lucruri pozitive despre felul cum s-au comportat. Semnarea acordului este o acţiune care

poate fi folosită de exemplu, pentru a crea sau menţine o atitudine pozitivă prin strîngerea mîinilor, organizarea unei gustări etc. După terminarea medierii, dacă este posibil, mediatorul ar putea face o evaluare a medierii cu părţile. De exemplu, el poate avea o discuţie cu părţile sau ele pot fi rugate să completeze o fişă de evaluare. Însuşi mediatorul ar trebui după ce părţile au plecat să-şi rezerveze timp pentru a autoevalua comportamentul şi prestaţia sa pe parcursul medierii. De multe ori părţile ar putea avea probleme în implementarea acordului. De aceea, în caz că s-a ajuns la un acord este recomandabil ca mediatorul să aibă o înţelegere cu părţile de a avea o întîlnire sau o conversaţie prin telefon pentru a monitoriza cum are loc implementarea acordului. Părţile trebuie încurajate să apeleze şi ele la mediator în această privinţă.