Edmund Burke - Reflectii Asupra Revolutiei Din Franta PDF [PDF]

Zitiervorschau

SOIETATEA POLITICĂ

Colecţie coordonată de CRISTIAN PREDA

„Această ediţie a ost publicată cu sprijnul Centrl Europen University Trnslation Project, nnţat de OSI-Zug Foundation şi contribuţia Center or Publisng Development dn cadrul Open Society Institute - Budapesta, precum şi a Fundaţiei pentru o Societate Descisă Romnia." .. „ �

„ ' �

CEU 4 • "

Edmund Burke

REFLECTII ASUPRA REVOLUTIEI ' ' DINFRANTA ' SI ASUPRA ACTIVITĂTILOR ANUMITOR , ' ' SOCIETATI DIN LONDRA CU PRIVIRE ' LA ACEST EVENIMENT. ÎN FORMA UNEI SCRISORI CARE URMA SĂ FIE TRIMISĂ MAI ÎNTÎI UNUI TÎNĂR, LA PARIS Traducere, sudiu ntroductiv şi note de Mihaela Czobor-Lupp

J

lI

2000

Coperta colecţiei: DAN PERJOVSCl

Ilustraţie: Caspr David Friedrich, Ruinele de la Eldena, Berln, Galeria Naţională

EDMUND BURE

REFLECTU ASUPRA REVOLUTIEI DIN FRANTA '

,

© Editura Neira, 2000

'

Comercializrea n afara graniţelor ţării f'ară acordul editurii este interzisă.

Difuzare: S.C. Nemira & Co, Str. Popa Tatu r. 35, sector 1, Bucureşti Telefax: 314.2 1.22, 314.2 1.26

Clubul cărţii: C.P. 26-38, Bucureşti e-mail: [email protected] www.nemira.ro

ISBN 973-569-462-x

EDMUND BURKE: UN C ONSERVATOR ÎN SLUJBA VALORIL OR LIBERALE

Motto: „No politicin can make a situa­ tion. His skill consists n his well-playng the game dealt to m by ortune, nd ollowng the ndications given by nature, tmes nd crcumstnces" (leter to G. Elliot, september, 1 793)

Burke este un gnditor moc.en. Numai că modenitatea sa aparţine, după expresia lui Isaiah Berlin, Contra-Luminilor. Gndrea lui Burke este de aceea ilustrativă pentru o altel de modenitate decît cea consacrată de ideologia Luminilor şi de Revoluţia ranceză. Concepţia lui B urke despre raţiune şi teorie, concepţia sa despre om, modul n cre el nţelege relaţia dintre ordine (a universului, dr şi a comunităţii umne) şi libertate, concepţia sa despre relaţia dnre natură şi istorie snt toate aspecte cre deinesc sensul acestei ltel de modenităţi, pe cre romn­ tismul, mai ales cel de sorgnte gemnă, o va consacra în mare măsură. Pe de altă parte, Burke, aşa cum remrcă John Gray, a pus b.azele conservatorismului englez. Este însă vorba de un conservatorim cre păstrează valorile liberale, temperînd n acelaşi tmp crednţa secolului al XVIII-iea într-un progres menit să elmine n ntregme imperfecţiunile, nedreptăţile şi toate relele cre apasă asupra societăţii umne. Două idei vor structura prin umre acest studiu cre îşi propune să-l ntroducă n mod succnt pe cititorul Relecţiilor asupra Revoluţiei din Franţa n universul gndii ilozoului englez. Prima idee se reeră la modenitatea

5

altenativă pe care o preigurează Burke. Cea de-a doua se reeră

la conservatorismul său mai aparte, care păstrează valorile libe­ rale. Acest gen de conservatorim, parte componentă a moder­

nităţii altenative, este cu atît mai interesant cu cît el se naşte ca

o critică la liberalismul dominnt, cel al Luminilor şi al Revoluţiei ranceze.

Burke si Contra-Luminile ' Deşi considerat de regulă un ilozof utilitarist, continuator al

lui David Hume, Burke este în egală măsură un continuator al lui Aristotel, un lozof care „a conceput Constituţia britnică într-un spirit asemănător celui în care Cicero a conceput constituţia

poliy)

romană"l. Pentru Leo Strauss, el este un lozof care nu

a ezitat să folosească limbajul dreptului natural modem pe un­

dalul unei viziuni de nsamblu tomiste, un ilozof care, desi a

�

criticat Revoluţia ranceză şi tipul de modenitate pe care ace sta­

îl iniţiază, nu este decît un alt reprezentnt al crizei dreptului

natural moden, un ilozof cre alege istoria în locul raţiunii şi

c�e deschide astel calea „scolii istorice"2. Pe de altă parte, asa cum pare să sugereze şi mott o-ui acestei scurte introduceri, există pe alocuri în limbajul lozofului englez ecouri ale concepţiei lui

Machiavelli, ecouri ale modului în care gndirea politică engleză

a înglobat, începînd cu secolul al XVII-iea, concepţia istoricului

lorentin, o gîndire care potrivit lui John Pocock se bazează în

omarea sa pe trei concepte fundamentale, custom, grace, and virtute(fortune 3 . În acelaşi timp, Burke este un gînditor con­ .. servator care păstrează vlorile liberale. In măsura în care acest lucru este adevărat, aceste valori liberale snt aceleaşi cu cele pe care John Locke însuşi, întemeietorul liberlismului clasic, le-a cultivat. Voi încerca, n cele ce umează, să schiţez un proil al

gîndirii filozofului englez în jurul ideii potrivit căreia el aparţine unei altel de modenităţi, cea a Contra-Luminilor. Pentru Burke, vita activa este miezul moralei şi al politicii,

înţelepciunea practică iind adevărata măsură a problemelor

morale şi politice. Spritul teoriei rebuie ţinut prn urmare departe

de tărîmul moralei şi al politicii. Experienţa este cea pe care

raţiunea politică trebuie să se sprijine, şi nu concluziile

6

a prior i

cre pot i trase dintr-o presupusă ordne universală. Pe de altă

parte, atunci cînd critică intruziunea teoriei n problemele de

natură morală şi plitică, Burke respinge atît raţionalismul

dogmatic al lui Hobbes4, cît şi tradiţia raţionalistă a secolului al

XVIII-lea5, dar nu şi importnţa principiilor, a unor puncte stabile pe care orice experienţă se bazează. Prin urmare, Burke nu

respnge orice el de teorie6, ci numai acel model care îşi are sor­

gintea ie n raţionlismul de tip hobbesian ie în ceea ce I. Berlin

numeşte Ilunism, ideologia celei de-a doua jumătăţi a secolului

al XVIII-iea. Indiscutabil, Burke este, în tradiţia engleză, un

lozof pragmatic, numai că, aşa cum apreciează Frncis Canovan,

este vorba de un „pncipled pragmatism"7. De aceea, pentru gîndi­

torul englez „without the guide nd light of sound well-understood principles, all reasoning n politics, as in every ting else. would

be only a conused jumble of particular facts nd details, without

the mens of drawng out any sort of theoretical or practica}

conclusion. "8

Pentru a înţelege modelul de teorie pe care Burke îl admite

ca valid în problemele de natură morală şi politică, trebuie

lămuite două aspecte �e gndrii sale: natura problemelor morale şi politice şi rolul pe care l joacă raţiunea în abordarea acestora.

Problemele de natură morală şi politică nu sînt de natură

abstractă, de aceea ele nu pot i soluţionate pe baza speculaţiilor abstracte şi metafizice. Ele sînt adînc înrădăcinate în natura

umană, ceea ce înseană că ele sînt ancorate întotdeauna n si­

tuaţii concrete, speciice, schimbătoare, adică în ceea ce Burke

numeşte în mod generic „crcumstanţe". Această idee face din Burke un apărător al ideii de diversitate. Caracterul, natura şi

tradiţiile unui popor trebuie să constituie cel dintîi obiect de

studiu al unui politicin, astel ncît orice formă de guvenare să relecte particulrităţile şi speciicul valorilor şi experienţei isto­

rice ale acelei comunităţi. Pe baza unei astel de idei îşi constru­

ieşte Burke, printre altele, argumentul în favoarea coloniştilor

englezi din America. Trăsătura undamentală a americnilor, ne spune Burke, este dragostea de libertate. Orice politician britanic care ignoră acest lucru se va lăsa condus, ca şi revoluţionarii

rancezi de mai tîrziu, nu de natura, înclinaţiile şi elul de a i al unui popor, de tradiţiile acestuia, ci de imaginaţia sa şi de ideile

absracte de drept. De aceea, Burke pledează, formulînd astfel una

7

dntre ideile fundamentale le concepţiei sale politice, pentru

păstrrea păcii în Imperiul Britnic printr-o unitate de spirit, dar

prinr-o diversitate de metode.9

n

acelaşi timp, pentru Burke „things are right or wrong,

morlly speaking, only by their relation nd connexion with other things" .10 Aceasta nseamnă că ceea ce nţelegem prn bne atît

din punct de vedere moral, cît şi din punct de vedere politic este foarte complex şi trebuie abordat în mod holist, niciodată nalitic. Apre.aici o altă idee cracteristică pentru Contra-Lumini, o idee

cre va deveni undamentală pentru Burke n abordarea modului

în care trebuie schimbată o constituţie (n speţă cea engleză),

ntotdeauna prin considerrea ei ca întreg.11 Este vorba de respin­ gerea metodei geometrice, a matematicii

n

adecvată pentru abordrea problemelor cre

general, ca fiind

n

de experienţa

morală şi politică a ndividului şi a comunităţilor umne.12 „ The

world of contngency and politic! combination is much lrger

thn we are apt to imagne ... ", ne spune B urke, prin urmre a

diseca, a sepra această realitate şi a o încide nr-un sistem cre

nu relectă decît imaginaţia şi diviziunile rbitrre ale ilozofului,

ale raţiuni înseamnă a ignora miezul însuşi al relităţilor morale

şi politice, a ignora caracteristica lor undamentală. Aşadar,

raţiunea practică trebuie să penduleze între ceea ce oeră expe­ rienţa (instnţă absolută pentru Burke, nvocată de multe ori n

critica pe care o face Revoluţiei rnceze) şi istoria, pe de o parte, şi aspectele de natură teoretică, pe de altă parte, între scopule urmărite prin acţiune şi lumea actuală în cre acestea sînt de

realizat. Raţiunea politică se mniestă întotdeauna în cadrul unei numite tradiţii. Funcţia ei este aceea de a puriica, de a adopta şi

de a dezvolta această tradiţie, nu de a o distruge.13 Această tra­

diţie, reprezentînd atît cadrul de acţiune l raţiunii politice ca n­

corare a acesteia în afra sa, cît şi substnţa ideilor, a scopulor şi a regulilor

ciuni poitice, este denumită de Burke prejudecată.

Se mai conturează astel alte două idei cracteristice Con­

tra-Luminilor: ancorarea raţiunii în afra sa şi conceperea raţiunii teoretice însăşi, mai degrabă după modelul celei practice.

Romnticii resping ideea unei raţiuni care îşi ascultă dor propriul

său glas, a unei ilozofii pur imnente, a unui sistem cre se

susţne prin sine însuşi. Una dntre problemele esenţile pentru

gîndrea romantică este legată de modul n care poate raţiunea să

8

răzbată dincolo de proprile sale fruntariil4. Burke procedează aidoma. Pentru el, raţiunea reprezintă numai o pte dn natura umană, în nici un caz cea mai cuprinzătoare.15 Astfel limitată, raţiunea relectă incapacitatea omului de a atinge perfecţiunea, de a descira misterul ultm al realităţii. Rădăcinle raţiunii coboră mai adînc decît poate cuprinde raţiunea nsăşi; de aceea, o raţiune bne întrebunţată îşi va admite limitarea în cel puţin trei sensui: a) va extrage şi va omula cît mai clar cu putinţă nţelepciunea conţinută în ceea ce Burke numeşte prejudecăţi; b) se va mulţumi doar să îmbunătăţească structurile deja existente, fără a-şi propune să renoveze temeliile înseşi ale acestor structui; şi c) va considera ca un citeriu l bunei sale utlizări nu propria coerenţă logică, ci eectele probabile pe care punerea ei la lucru le-ar putea avea asupra unei vieţi vrtuoase şi asupra nstituţiilor cre fac posibl acest mod de viaţă . 1 6 Avînd n vedere această limitre precaută a raţiunii (teore­ tice) şi preferinţa lui Burke pentru un anume tip de raţiune, ra­ ţiunea politică, se poate spune că pentru gînditorul şi politicinul englez nu numai că există un primat al înţelepciunii practice asupra ştiinţei teretice, dar şi că el este înclinat să transere asupra raţiunii speculative standardele prin care activitatea acesteia este testată pe tărîmul practicii . 17 Acest interesant trnser aminteşte de concepţia de sorginte kntină a lui O'Neill. Pentru acesta, autonomia raţiunii înseamnă exercitarea raţiunii de către fiinţe inite. Această limitare radicală a raţiunii face ca pincipiile acesteia să ie lipsite de un fundament absolut, şi de aceea „construcţia raţiunii trebuie văzută ca proces, mai degrabă decît ca produs, ca practici de legre şi ntegrre decît ca aşezre odată pentru totdeauna a undamentelor."18 Miezul raţiunii umne este prin urmare această construcţie recursivă a princi­ pilor, prin ntemediul unor practici de legare şi ntegare. Acestă asociere aduce împreună, într-un mod - cred - fote sugestiv, ambiguitatea însăşi a modenităţii, scindarea acesteia ntre Lumini şi Conra-Lumi, pe care Burke o relectă înr-o oarecre măsură: prinderea iinţei umne între efortul constructiv al individului raţional şi autonom, eoul de a exprima - n poida limitii radicale a unei inţe fnite -, eoul de a uniica - prin instiurea unor prncipii -, şi imposibilitatea de a exprima în totalitate, mposibilitatea de a uniica în mod absolut, deorece 9

raţiunea nu poate capta acest nexprimabil care scapă mereu din limitele ragile ale oricărui act uman (ie individual fie al unei generaţii) de explicitare şi ixarel 9. Limitarea raţiunii, faptul că aceasta trebuie să penduleze între principii şi varietatea şi diversitatea experienţei, nu exclude, în viziunea lui Burke, existenţa unei ordini universale inteligibile şi a unei legi naturale, a unei exigenţe morale înscrise n însăşi natura umană. Numai că Burke, dintr-un anume punct de vedere mai utilitarist decît Locke, pare să ie interesat, în acord cu modul n cre el nsuşi defineşte teoria şi relaţia acesteia cu practica, mi degrabă de eectele pe care credinţa în această ordile universală le are asupra comportamentului moral al oamenilor20. Acest interes vine şi din faptul că, pentru Burke, omul este o inţă deo­ potrivă imperfectă şi failibilă. Capacitatea omului de a nţelege binele este imperectă (limitarea raţiuni), n vreme ce dorinţa sa de a face binele nu este niciodată suicient de putenică (o limitare a voinţei). 21 Această dublă limitare a raţiunii şi a vonţei explică de ce pentru Burke miezul naturii umane, pe care o invocă mereu împotriva speculaţiilor metaizice şi abstracte, pur logice, este conerit de relaţia dintre natură şi istorie, dntre raţiune şi experienţă, dintre ordine şi libertate, dintre individ şi comunitate; o relaţie cre nu înclină niciodată, în mod decisiv, n favoarea vreunuia dintre termeni, o relaţie care îşi dobndeşte sensul toc­ mai din balansul necontenit între iecare dintre cele două ele­ mente componente. Acest balans nu este altceva decît expresia repulsiei pe care Burke o re pentru extreme. El denotă de altel unul dintre sensurile conceptului de prudence, atît de important pentru autorul Relecţiilor. Există prin urmare o ordine universală pe care o putem nţelege. Ea este de sorginte divină. Numai că dubla limitare a raţiunii şi a vonţei, imperecţiunea şi failibilitatea nu-i permit omului să acceadă n mod absolut si decisiv la această ordine, cu atît mai mult să o repreznte n cuprinsul unui sistem ilozoic22. Această ordine, din care natura umană este o parte componentă, se dezvăluie treptat în cuprinsul istoriei umane, prin intermediul creaţiilor umane, al experienţei umne care este locală, condiţio­ nată de spaţiu şi timp, diversă şi vriabilă. Omul este a creature of its own making, consideră Burke. Numai că acest lucru, ne asigură autorul Relecţiilor, nu implică libertatea omului de a 10

acţiona numai pe baza voinţei sale. Aşa cum rădăcinile raţiunii coboră mai adnn straturle experienţei istorice, locale şi contingente, în prejudecăţi, n înţelepciunea practică depozitată de generaţii, la el natura umană este creaţia istoriei. Capacitatea omului de a se face pe sine este adevărata sa natură. Omul se face pe sine, dar n acest proces el este condiţionat de natura sa. Numai că natura umană reprezintă tocmai ansamblul creaţiilor umane, al prejudecăţilor, al deprinderlor, al modurilor de a face şi de a gîndi, consacrate şi testate de istorie. Istoia este pentru Burke expresia şi actualizarea naturi umane. 23 De aceea, societatea civilă este pentru el deopotrivă naturală şi convenţională, spaţiul n care pasiunle şi dornţele umane, sentimentele naturale, care reprezintă undamentul moralităţii naturale în viziunea lui Burke, sînt lmitate de către raţiune, n formele în care aceasta se mniestă, n instituţiile umane, la loc de frunte situndu-se legile şi religia. Rolul raţiunii în societate este acela de a recunoaşte nevoile şi relaţiile umane n forma lor aectivă şi de a le ormula astfel ca lege morală. Procedînd în acest mod, raţiunea umnă şi, implicit, societatea sînt cele care formulează regulile �ţiunii umane. ca limite morale ale vieţii în comun. Pentru Burke, spre deosebire de Rousseau, starea de natură nu este perfectă, ci doar condiţia de posibilitate a adevă­ ratei dezvoltări a omului prn istoie şi societate. Sccietatea nu este cea care l corupe pe om, ci cadrul în care adevărata natura a omului dobîndeşte expresie, se actualizează. „The state of civil society„. îs a state of nature; and much more truly so than a savage and incoherent mode of life. For man is by nature rcasonable; nd he is never perfectly in his natural state, but when he îs placed where reason may be best cultivated, and most predominates.' '24 Pin urmre, iinţă creată de Dumnezeu, înzestrată cu o im­ perfecţiune şi o inferioritate care, în raport cu Dumnezeu, reprezintă o constantă a gîndrii lui Burke25. a fost totuşi dotată cu capacitatea de a se dezvolta ca iinţă morală. Ordinea morală naturală - simpatia, mitaţia şi ambiţia, pasiunile care îi leagă pe oameni26 - îl poate determina pe om să devină o fiinţă vrtuoasă. Parte a acestei deveniri morale, al cărei punct de ponire îl reprezintă ordnea morală naturală, este comunitatea politică sau statul. Politica este astel o prelungre a moralei, iar ambele sînt 11

expresii ale unei naturi u:nane care se dezvoltă� care creşte, o

naură care nu se ascund.� dincolo de civilizaţie, c1 care constă

de

tocmai în �ivilizatie. în ciierentele traditie, în inventiile . ' omului. n gust. în caractcr.27 Acest mod de a ţelege natu a şi

n

�

rela�a dintre aceasta şi istorie şi civilizaţie explică de ce, pentu Burke, nu e�te admisibilă nici o schimbare radicală, nici o

inovaţie totală. .cest lucru ar însemna însăşi distrugerea naurii umne, trunchierea ei, amputarea unei părti a acesteia. ' Întrepătrunderea stabilităţii şi a schimbăii ţine de însăşi esenţa ordinii universale, care este un model pentru ordinea socială. De

aceea, cuvîntul-cheie pentru Burke, din acest punct de vedere, este a

reforma. A reoma este acel mod de a acţiona care îmbnă

schimbarea şi stabilitatea sau, altel spus, care schimbă întot­

deauna în limitele naturii umane, şi nu pe baza unei cunoaşteri

absolute a naturii umne. A schimba n limitele naturii umane înseamnă a :chimba în limitele tradiţiei, idee profund con­

servatoare. Cum se împacă această idee profund conservatoare cu

valoi1e liberale pe care le păstrează conservatorismul lui Burke?

Valori liberale dintr-o perspectivă conservaioare? Burke foloseşte în mare măsură limbajul teoriei contractului

social, n special în versiunea lui Locke.28 Pe de altă pate, el

critică şi respinge oricare dintre teoriile contempcranilor săi despre .,dr�pturile n1turale" ale omului.29 Burke

î� i

însuşeşte,

este drept, o mare pate din limbajul teoriei contractului social,

numai că el coneră un sens nou, deosebit de cel dat de filozoii

frncezi sau de către Hobbes, Locke şi Rousseau, unor noţiuni precum cele de „drepturi", „contract social", „stre de natură".

Argumentul conservator pe care îl construieşte Burke, un

argument care păstrează valorile liberale, trebuie înţe]es, prinre

altele, ye fundalul criticii pe care Burke o face ,,democraţiei

pure". In traditia engleză a secolului al XVII-lea30, Burke este un

�

apărător al „c nstiuţiei mxte"

(mixed ;overnment) 3 !

.

În cadrul

unei astel de constituţii, ideea de ordine este esenţială. Ca urmare

a acestui lucru, ideea însăşi de unitate, de reprezentare a ntregului, devine importntă. Acesta este un înreg n care iecare prte re de jucat rolul ei, datorită atît vituţlor, cît şi viciilor sale,

12

datoită perfecţiunii, cît şi jmpefecţiunii, datorită nei iimitări

cre o ac� să ie eea cc este, creînd n ncelasi timp U!l spatiu pentru celelalte elemente componente ntre ului. În virtutea

le g unei astel de concepţi, Burke opteză pentru ideea potivit creia

„iecare reprezentnt este un mputenicit

întreg ansamblul,

(trustee) comun pentru

şi nu doar pentru iecare dntre părţile sale",32

idee conservatoare pn faptnl că acccntueaz� impotanţa unui

într::g în cre sunt ncluse inegalitatea şi diferenţa dntre părţile

componente ale societăţii, dr şi prn fapul că admite puterea şi

capacitatea puterii legislative,

n

ultimă instnţă, de a înţelege,

mai bine decît poporul, interesele acestuia, de a judeca şi de a

decide n numele său, deorece înţelege mai bne decît el valorile şi scopurile care relectă întregul.

n

Pe de altă prte, aceeaşi idee amă valori liberale în măsura

care este o lmitare a democraţiei, a ceea ce Leo Strauss nu­

meşte egalitism pemisiv, o idee care cultivă, n �µit republi­

cn, valorle civice, o idee cre pune, mai presus de oice. valole

morale pe care igura l�gislatoului trebuie să le încneze ca

model pentru întreaga societate. Avertizînd împoiva unei super­

iciale. false şi peicdloase adulri a poporului, a populismului şi a demagogiei, gînditorul şi politicianul englez consideră în

Relecţii că „atunci cînd conducătoii

încep să ivalizeze ntre ei

penu a-şi creşte acţiunile de populitate, talentele lor nu vor mi

i de nici un olos în ediicrea statului. Ei vor deveni lnguşitori

ai poporului, şi nu legislatoii lui, instumentele, şi nu călăuzele poporului. Dacă s-ar ntîmpla ca vreunul dntre ei să propună un pln de libetate nţelept conceput, o ibetate ale crei lmite şi

condiţi snt bne denite, acesta va i imediat supralicitat de către rivalii lui, cre vor produce ceva şi mai atrăgător şi mai mult pe

gustul popular. Fideitatea lui faţă de cauză va i mediat pusă la

îndoială. Moderaţia va i stigmatizată ca vrtute a celor laşi, iar

compromisul ca pudenţă a trădătolor; astel încît acest con­

ducător populr se va vedea obligat, n cele dn umă- n spernţa

de a păstra creditul cre i va permite ca într-o mprejurre sau alta să joace rolul de moderator -, să se implice n răspîndirea doc­

trinelor şi n instiurea puterilor, care îl vor împiedica mai tîrziu

să atngă scopurile rezonabile pe care şi le propusese iniţial."

Guvenanţi, ne spune Burke, trebuie să ie capabili să relecte

pin decizile lor atît întregul, binele comun al socieţăţi, cît şi 13

diversitatea care compune acest ntreg. Interesele opuse şi alate

n conlict, ne asigură Burke, „ntroduc o ină binevenită n calea

tuturor deciziilor precipitate. Ele fac din deliberare nu o problemă de alegere, ci una de necesitate. Ele fac dn orice schimbre un

subiect al

compromisului,

care, în mod natural, aduce cu sne

moderaţie. Ele ormează temperamentele, erindu-le, în acelaşi

timp, de acde rele şi suerinţe pe care le produc schimbările ra­

dicale, violente şi făcute la întîmplare. Ele fac astel ca toate iniţiativele pripite ale oricărei puteri rbitre să fie pentru

totdeauna mposibile, ie că este vorba de puterea unuia sau a mi

multora. Prn această diversitate a membrilor şi intereselor, i se oeră ibertăţi generale tot la el de multe grnţi ca şi cum r

exista opinii separate ale unor ordine dierite", apreciază Burke n

Relecţii.

Sensul noţiuni de libertate pentru Burke nu poate i pn

urmre înţeles decît prin prisma impotnţei pe cre o au pentru

el ordnea şi inegalitatea n conturarea ntregului care se numeşte

commonwealth. Din negalitate şi diversitate v ine puterea iecrei

pţi componente a comunităţii politice, a poporului înţeles nu după citeii matematice, geomerice sau metazice, ci morale. Substanţa acestor citerii moral e este coneită de diversitate,

dierenţă, litre şi, mai presus de oice , de tradiţie De aceea, pentru Burke, ntre popor ş i modalitatea de guvenre există o relaţie complementară. Pe de o prte, ,it was our duty . . to con­ om our govemnent to the character nd circumstnces". Pe de altă prte, a izola „the docrne of ree govenment, s if it were n abstract question concemng metaphysical liberty nd neces­ sity, and not a matter of moral prudence nd naural eeling"33 este un lucru _complet hazrdat. Esenţa morală a poporului este reprezenta t ă de „the ancient order into which we re bom". Puterea şi libertatea se presupun reciproc. Centralizarea excesivă a puteii de cre s-a făcut vinovată Revoluţi a rnceză a aut ca rezultat anulrea libetăţii, dr şi a puterii. Deoarece Revoluţia ranceză a distrus n primul rînd ordinea socilă şi, odată cu aceasta, nsăşi sursa autorităţii pn cre interacţiun ea dintre libertate si putere este posibilă. Distrugerea ordinii sociale echivale ă pentru Burke cu distrugerea tutu r o r criterilor .

.

i

consacrate de tradiţie pn care este posibilă conerea autorităţi

pe baza „vituţi active şi a înţelepciu ni

".

14

În elul acesta, egalitatea devine o nivel ar e libertatea o iluzie, ir naj oitatea un smulacru prn care numai o fac ţiun e ajunge să deţnă controlul ntregii puteii; puterea însăşi devine n rie, capacitatea guvennţilor de a lucra n vedere a binelui comun se perverteşte n scopul nelegitim al acestor a de a lucra doar n ved erea interesului pers on al sau a celui de grup, toate acestea pe undalul unei societăţi atomzate, n cre valoile civice şi morale şi-au pierdut orice putere de a ţine împreună dieitele clase ale societăţii, altel decît g eograi c. Libertatea adevrată nu ex istă penru Burke decît acolo unde sunt evidente limite morale şi politice. Limitele politice vin tocmi din balnsarea şi controlul reciproc al puterilor pe care le instituie e xi stenţa unei con s tiu ţii şi a unei guvenri mxte. Limitele morale vin din existenţa ordinii, a unor moduri de a acţiona con s acrate d e tradi ţie , prin care fiecare membru l comuni tăţi i deprinde ceea ce Burke numeşte „the equality of restran". Aşa cum remarcă Francis Canovl, „it is plin, thcn. that Burke"s ideal social order was not a monoith, but a mxe d and tempered structure, in which the severa) classes of, the community checked nd restrin ed each other. u34 ,,Pemit me then . to t ell you , ne invită Burke mp reun ă cu cel căruia i-a adresat această lungă scrisoare cre este Relecţiile asupra Revoluţiei din Franţa „what e reedom is hat I Iove, nd that to which I tk all men entitled. This is the more necessary, because, of all the loose terms in the world, l ibey is the most indeinite. lt is not solitry, unconnected, individual, selish liberty, s if every mn was to regulate the whole of his conduct by is own will. The liberty I men is social reedom. It is th at state of things in which li bety is secured by the equality of restr aint A constitution of things n which the liberty of no one mn, nd no body of men, and no number of men, cn ind mens to trespass on the libety of ny person, or n y description of persons, in the society. is nd of libety is, indeed, but another name or j ustice; ascetned by wise laws, nd secured by well­ consucted insti ution s. 3 5 n ac es t context trebuie înţeleasă utlizrea de către Burke a noţiunii de „contract social". Societatea este pentru· el un contract, dr nu dor un simplu p arten eriat comercial, ci unul moral. De asemenea, ceea ce B urke numeşte .

"

..

.

„

"

.

„adevratele drepuri ale oamenilor", pentru a evita mplicaţiile

15

metaizice ale noţiunii de „drepturi ale omului"36, nu îşi dobn­ deste sensul decît în contextul relatiei ' dntre libertate si ordine so�ială. În caz contrar, l.Cestea nu sînt decît o pură speculaţie metaizică ce poate i folosită pentru a conisca puterea, n numele unei aşa-zise majorităţi, de către o minoritate a cărei putere este arbitrră şi a crei autoitate este lipsită de otice tenei, o minoritate care, mai devreme sau mai trziu. va sacrifica interesele întregului şi a]e dieritelor păţi care îl compun n favorea propriului interes. Burke a fost unul dintre cei care a militat pentu cauza coloniştilor englezi dn America. n aces1. scop, el a nvocat no­ ţiunea de libertate. Ş i tot eJ a militat - cauză pierdută rle stel împotiva lui Wrren Hastings cre· susţinea că poporul Indiei nu re nici un fel de drepuri în aţa celor cre l conduc, nvocînd noţiunea de „drepui ale oamenlor". „The rights of men - that is to say, the natural rights of mnknd - re indeed sacred things; nd if ny public mesure is proved mischievously to afect them, the objection ought to be fatal to that measure1 even if no chrter at ll could be set up agnst it. If these.natural rights are urther fme d nd dec]red by express covenants, if they re clearly defined nd secured against cicane, aginst power and authority, by written nstruments and positive engagements, they re n a stil beter condition: they partake not only of the snctity of the object so secured, but of that solemn public faith itself which secures n object of such importnce. lndeed this ormal recognition, by the sovereign power, of an orignal right iithe subject, cn never be subverted, but by rootng up the holdng radical pnciples of govemment, and even of society itself. The chrters which we call by distinction great re public insruments of this naure: I men the chters of Kng Jon and King Henry the Trd. The things secured by these nsruments nay, without ny deceitul ambiguity, be very ittly clled the chartered rights of men. These charters have made the very name of a chrter der to the hert of every Englishman. But, sr, there may be, and there re, chaters� not only dferent n nature, but ormed on pnciples the vcy reverse of those of the Great Chrter. Of this knd is the charter of the East India Company. Magna Charta is a chrter to 16

restrain power nd to dcstroy monopoly. The East India chrter is a chrter to estbish monopoly nd to create power... Those who crry the rights nd clams of the Company ... they must grant to me, n my tun, that all politica] power which is set over men, nd that all privilege claimed or e_�ercised n exclusion of them, being wholly artiicial, nd or so much a de"ogation rom the natural equality of mankind at lrge, ought to be some way or other exercised ultmately or ther benefit. If this is true with regrd to every species of politica! dominion nd every description of commercial privilege, none of which can e original, self-derived rights, or grants for the mere private heneit of the hoMers, then such rights, or privileges, or whatever else you choose to call them, re all n the strictest sense a trust: and it is of he very essence of every trust to be rendered accountable, nd even totally to cease, when it substantially vies rom the purposes or which alone it could have a lawul existencc. 3 7 -

''

Burke defineţe, prin urmare, drepturile oamenilor ca dreptui naturale, dr, aşa cum am arătat, deja noţiunea de „nau 1 al" este legată, în viziunea gînditorului englez, de cea de „istorie" şi „societate". Ceea ce le este dat oamenilor în mod natural nu îşi ală expresia completă şi autentică decît în societate. Prin urmare, drepturile naturale ale oamenilor înseamnă drepturile oamenilor aşa cum există ele şi aşa cum sînt deinite n decursul istoriei n cadrul unei anumite ordni sociale. Motiv pentru care Burke vorbeşte despre „the chartered ights of men", drepturi consnţite n documente scrise şi recunoscute ca atare în mod public. Aceste dreptui reprezntă contraponderea oricrei puteri politice, ceea ce justiică de fapt puterea în cauză, scopul în vederea creia aceasta există şi se exercită. Puterea în cauză este condiţionată şi, în acelaşi timp, ea poate i trasă la răspundere dacă se întîmplă să nu mai servească scopurilor în vederea crora există, fericirii celor asupra crora se exercită. De aceea, pentru Burke, orice ormă de guvenre sau de exercitre a puterii nu este altceva decît „a practica! tng, made for the happness of mankind, and not to unish out a spectacle of uniformity to gratify the schemes of visionary politicins. "38 C-da 66 coala 2

17

.\�a cum spune Burke n Relecţii, societatea „este o instituţie ce acţionează în vederea binelui omului; în vreme ce legea însăşi există n vederea nfăpturii binelui, acţionnd în vederea acesui scop pn mijlocrea ordinii. Omenii au dreptul de a convieui pe baza acestei ordini; ei au dreptul la justiţie; astel încît, în relaţle dintre indivizi, indierent de poziţia lor n societate, ie aceasta o uncţie politică sau o îndeletnicre de rînd, nmeni nu este mai presus de lege. Ei au de asemenea dreptul Ja rezultatele muncii lor şi la mijloacele de a face ca această muncă să prospere. Ei au dreptul de a-şi moşteni părinţii, dreptul de a-şi ajuta şi de a-şi face urmaşii să prospere; dreptul de a se instui pe toată durata vieţii lor şi de a primi consolare pe patul de morte. Fiecare om este ndreptăţit să se bucure de tot ceea ce poate face singur n măsura în care nu încalcă astfel dreptul celorlalţi; după cum el este îndreptăţit să pretindă o prte echitablă din tot ceea ce societatea, pn toate alcătuirile ce compun ndemînarea şi forţa sa, poate să procure n avantajul lui." Acestea snt deci adevăratele drepturi ale oamenilor, cele pe cre tradiţia constituţională şi istoria engleză le-au consinţit n decursul timpului. Aşa cum remarcă Pocock, societatea engleză este nu atît o societate tradiţională, cît mai degrabă una tradiţio­ nalistă. Tradiţionalismul acestei societăţi face din conservare un mod de acţiune şi chiar de a i. „The Englishmn who saw his realm as a fabric of custom, nd himsclf as a custom-generating nimal, saw proprietar, litignt, judge, counselor, and prince as engaged in a constnt activity, one of preserving. rening nd trnsmitting the usages nd customs that made m nd England what they were. "39 Conservatorismul lui Burke, şi, ca o expresie a acestuia, critica la adresa Revoluţiei rnceze, nu fa�e decît să relecte tradiţionalismul societăţii engleze, definirea dieritelor rolui şi categorii sociale. Acest mod de acţiune este nsă, ntr-o mare măsură, conservrea valorlor liberale înseşi cre se m­ pletesc cu tradiţia constituţională engleză, cu devenirea însăşi a institutilor si a gndiii politice engleze. rgumentul lui Burke mpotiva R�voluţiei rnceze pare astel să se desăvîrşească. În măsura n care este un conservator, în măsura n cre pledeză pentru continuitatea tradiţilor, Burke este un liberal, deoarece aceste tradiţii consacră, în mre măsură, valorile liberale. 18

Se idică însă, dnr-o astel de perspectivă, cel puţin două întrebări. Cea dnîi se omulează pe undalul aprtenenţei lui Burke la Contra-Lumini Ea se reoră la măsura în care este posib�ă consturea unui rgument pentu pincipile şi valoile liberale, ponind de la alte premise declt cele ale Lumnilor. Altel spus, n ce măsură Contra-Luminile pot servi drept fundal filozoic penru liberalism? n ce măsură liberismul, pentru a servi mai bine propria-i cauză, pluralismul şi individualismul, poate încorpora în bagajul său conceptual idei precum cele creionate de Burke? Am n vedere modul n care Burke înţebge natura umană, modul n care el concepe raţiunea şi rolul pe care aceasta îl joacă n cazul problemelor de natură morală şi politică; modul n care el defineşte libertatea ca libertate socială; modul în cre el concepe noţiunea de popor ponind întotdeauna de la expeienţa locală, de la comunităţile locale şi subliniind diver­ sitatea de interese cre formează ceea ce se numeşte popor; modul în cre el rgumentează pentru noţiunea de dreptui ale oamenlor ponind de la tradiţia istoică şi constituţională a unei comunităţi politice; ·într-un cuvînt, modul n care Burke evită alsul uni­ versalism al raţiunitluministe. Cea de-a doua ntrebare se reeră la modul în cire o cultură şi o tradiţie politică, precum cea autohtonă, rJate, lund ca model argumentul conservator al lui Burke, să apeleze la ceea ce acesta numeşte prejudecăţi, din care să deceleze, cu ajutorul raţiunii, acele valori cre ţin împreună societatea ca un posibil undament pentru regulle şi principiile de acţiune politică. Două iluzii par să traverseze societatea romnească din această perspectivă: iluzia lovinesciană a revoluţiei şi cea a păstrării valorlor tradiţionale, cultivată de Iorga. A păstra însă justa măsură între a schimba şi a păstra, între a refoma şi a inova, între a distruge şi a corecta, pe fundalul unei viziuni de nsamblu a realităţii în cadrul căreia se operează ajustarea respectivă, este una dintre ideile fundamentale ale gîndrii morale, politice şi legale a lui Burke. Din perspectiva lui Burke, aceasta este o cenţă fundamentală şi elementară în acelaşi timp, un tip de echilibru, cuvînt nespus de drag lui Burke, fără de care orice tip de experienţă morală şi politică, adică umnă, riscă să eşueze. Tocmai acest mecanism pare să nu i fost deprins de societatea românească, echilibrul fră de cre istoria alunecă în utopie, iar utopia devine obligaţia de a nventa istoria. 19

Conservatorismul l ui Burke ne-r putea oei astel o lecţie elementră: n orice ntreprindere politică, un politician nu poate ,,inventa o situaţie", aşa cum un popor nu se poate inventa ltel decît l-au făcut istoria şi tipul de expeienţă morlă şi politică cre i-au modelat ,natura'". Există dr limite de nedăpăşit pentru sco­ purile pe cre ni le propunem. Dr a accepta aceste lmite nsen­ nă a inra n istorie, a deveni vizibii pentru cellţi, a le putea cc­ munica ceva, anume ptea de ,naură" umnă pe cre a construit­ o respectiva culură şi comunitate, experienţa morală şi politică n care existăm, acţionăm şi din cre ne adresăm celorllţi. NOTE

1. Leo Strauss, Natural Right and Histoy, The University of Chicago 195 3, 1965, p. 295. 2. Idem, p 296 şi p. 31 6. 3 . John G.A. Pocock, The Machiavellian Morent: Floretine Politica/

Press,

Thought and the Atlantic Republican Traditio n, Pinceton University Press, Princeton,

4.

1 975, p. 349.

Peter J. Stanlis, Edmund Burke. The Enlightenment and Revolution,

Transaction Publi sher, New Brunswick, New Jersey,

1 991, p. 1 24.

Frncis . Canovan, The Politica/ Reason of Edmund Burke, Duke University Prcss, 1960, pp. 1 6-17 6. „I do not Yilify theory and speculation: no, because that would be to

5.

vilify reason itself ... no,-whenever I speak against theory, I mean always a

weak, eroneous, fal lacious, unounded, or imperect theoy; and cne of the ways of discovering that it is a als� theory is by comparing it with practice." (Burke, „S peech on the Reorr. of the Representation of the Commons in Parliament" ( 1782), citat în Jos�ph L. Pappin III, The M etaphysics of Edmund

,1993 , p. 19) 7. Idem, p. 26 8. Burke, „Notes or a Speech in the Connons", 1792; citat în Canovan, p. 24. 9. The Philosophy of Edmund Burke, ed. Louis I. Bredvold şi Ralph G. Ross, „Speech on C;nciliation with America", pp. 88-90.

Burke, Fordham University Press, NY,

10. „Notes f(,r a S P-ech in the Connons", n The Philosophy ofEmund

Burke.

1 1 . Vezi 1 acest sens Burke, „Letter to the Buckinghamshre Meeting on Parliamentarf Reom", îi. he Philosophy ofEdmund Burke, p. 179. 1 2. Vezi n acest sens Isaiah Berlin, The Magus ofthe North. J.G. Hamann and the Origins o f Modern Irrationalism, şi The Roots of Romanticism. 15. Canovn, op. cit., p. 79. 14. Andrew Bowie, From Romanticism to Criticai Theoy. The Philosophy of German Literay Theory, Routledge, Lor1don, New York, 1 997, pp. 39-48. 20

15 . ,.Politicks ought to be adjusted nat to humn reasonings, but to humn nature; of which the reason is but a part, nd by no means the greatest part." ( Burke, „Observations n the S tate of the Nation",

16.

1796, citat n Cnovan, p. 5 0)

Vezi şi Bruce Frohnen, Virtue and the Pomise of Conservatism. The legacy ofBurke and Tocqueville, University Press of Kansas, 1993, p. 44.

17. 18.

Cnovan, pp.

5 1-5 3 .

Onora O'Neill, „Vindicating Reason", în Cambridge Companion to

Kant, Cambridge University Press, 1 992, 1993, p. 292. Vezi de asemenea O'Neill, Constructions ofReason. Explanations ofKant's Practicai Philosophy, Cambridge University Press, 1989. 19. Vezi în acest sens I. Berlin, The Roots of Romanticism, p.

124, modul

în care Berln intepreteză concepia lui Burke despre societate ca o comunitate a celor moţi, a celor în viaţă şi a celor încă nenăscuţi, ca o expresie a ideii romantice despre incapacitatea raţiunii de a fomula în mod absolut ceea ce este de fapt inexprimabil.

20. „Nat contended with shewing, what is but tao evident, the narowness and imbecility of the human understanding, they (the sceptics) have denied that it is at all calculated for the discovery and comprehension of truth; or what amounts to the same, that no ixed order existed in the world so corespondent · to aur ideas, as the aford the least ground for cetainty in any thing„.lt is evident that, if such n opinion should prevâil the pursuit of knowledge, both in the design and the end, must the greatest olly„.lt is evident tao, that morality must shre the fate of knowledge, nd every duty of lie became precarious, if it e impossible or us t� know that we are bound to any duties or that the relations which gave rise to them have any real existence."( ,,Review of Beattie's essay On Truth" in The Annual Register, XIV, 21. Joseph Papin III, op. cit., p. 22.

1771, citat n Canovan, p. 19 )

22. Pentru Burke, apreciză lsaiah Berlin, „ideea că am putea descopei o astel de entitate, precum natura umană pură, prin darea la o parte a tuturor straturilor de civilizaţie şi creaţie, că am putea ajunge astel la omul natural,

adică la ceea ce este comun şi adevărat pentru toţi omenii în toate locurile şi în toate timpurile, această idee este alsă." (/. Berlin. En toutes libertes.

Entretiens avec Ramin Jahanbegloo, Editions du Felin, Paris, 23 . Canovr1, op. cit., p. 86. pp.

1 990, p. 97)

24. Burke, „Appeal rom the New to the Old Whigs", citat în Cnovan, 61-62. 25. „That great chain of causes, which linking one to another even to the

lhrone of God himself, can never be unravelled by any industry of ours. When we go but one step beyond the imediately sensible qualities of things, we go

out of aur depth." (A Philosophical Enquiy into the Origin of our Ideas of the Sublime and Beautul, Oxord University Press, 1990, IV, i) sau „we cn never walk sure but by being sensible of aur B lindness" („A Vindication