Revolutia Industriala Din Franta [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea Ecologică din București Facultatea de Management Financiar Specializarea – Finanțe-Bănci Anul 1 - Focșani

REFERAT

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ ÎN FRANȚA

Conf. univ. dr. Oana Chindris Vasioiu

Student Butnaru Liviu

Revoluția industrială franceză Secolele XVIII-XIX au fost veacurile revoluției industriale. Accelerarea descoperirilor științifice, utilizarea unor noi forme de energie au provocat mutații profunde in întreaga societate. Cea mai importanta a fost nașterea marii industrii moderne. În numai câteva secole, lumea a cunoscut o transformare radicala. Ritmul lent al vieții sociale caracteristic perioadelor anterioare, a făcut loc dezvoltării tot mai accelerate. Chiar daca aceasta a însemnat unele inegalități sau chiar întreruperi și s-a realizat într-o manieră neuniformă în anumite regiuni ale globului, revoluția industrială a marcat un remarcabil progres la nivelul întregii societăți. Desprinderea lumii moderne de cea medievala nu s-a realizat decât treptat, elementele feudaliste coexistând multa vreme cu cele capitaliste. Revoluția industrială reprezintă momentul de răscruce în evoluția economică a omenirii, un proces complex, cu o dublă natură (tehnică și social-economică), din care au rezultat performanțe economice, sociale, politice, culturale fără precedent în istorie. Franța cunoaște o dezvoltare industriala relativ târzie. În secolul 19, economia franceză este puternic marcată de revoluția din țară. Au fost luate numeroase măsuri sub impulsul revoluțiilor, având urmări negative aproape jumatate de secol.

Reforma agrară impusă împroprietărește locuitorii marilor domenii, deteminând marea proprietate care substituie agricultura de tip fermă (doua treimi). Cealaltă treime se regăsește sub forma unor proprietăți mici și mijlocii. Se reține în agricultură o prea mare forță de muncă, iar clasele mici și mijlocii nu au o fortă economică puternică. Agricultura țărănească este de subzistență, având o ofertă mică și un preț mare. O altă masură o reprezintă emisiunea de monedă de hârtie. Aceasta scapă de sub control, producând o inflatie galopantă. Clasa mijlocie este astfel ruinată. Distrugerile provocate pe perioada revoluției sunt foarte mari. Ca urmare a domniei lui Napoleon Bonaparte,  economia activă pierde 15%, astfel instalându-se o fortă de muncă deficitară, cu deosebire în mediul agricol. Productivitățile sunt scăzute, prețurile la produsele alimentare ridicate. Sărăcia în care trăiesc francezii îi împiedică să își întemeieze o familie, neavând condițiile necesare, populația astfel scăzând.

2

Franța rămâne cu o imensa datorie externă și finanțe dezorganizate. Pe acest fundal, economia evoluează lent, sub nivelul posibilităților economice. Statisticile arată prăbușirea economică a Franței: 80% din întreprinderile industriale au între 3 și 5 lucrători (cu patron cu tot). La jumătatea secolului 19 se semnează un tratat comercial franco-britanic încheiat din inițiativa englezilor. Acesta presupune respectarea principiului liberului schimb. Cele două țări își exceptau reciproc mărfurile de la taxe. Efectul este negativ, industria franceză fiind puternic falimentată de economia engleză. Franța pierde Alsacia și Lorena și e obligată să plătească datorii Germaniei. Aceste datorii se materializă în 40% din rezervele de aur franceze. Aproape două decenii, moneda lor este una slabă. Inaugurarea primei linii internaţionale de transport pe cale ferată are loc la 19 septembrie 1841, pe un traseu de 140 km, între Strasbourg (Franţa) şi Basel (Elveţia).  Începuturile.Industria Chiar dacă ritmul nu a fost cel din Anglia, producţia industrială a crescut, reţeaua de căi ferate s-a lărgit  şi capitalurile băncilor s-au mărit, fapt ce a ce a determinat ca bancherii şi industriaşii francezi să facă un intens export de capital în colonii şi în ţările mai puţin dezvoltate: Rusia, China şi ţările baltice. Întreprinderile mari s-au unit în monopoluri. Industriaşii, bancherii, marii proprietari agricoli, alcătuind „oligarhia financiară”, au participat la conducerea activităţii statului. Europa modernă s-a construit în bună măsură pe principiile Revoluţiei Franceze şi pe instituţiile create de Napoleon. Importanţa modelului francez poate fi interpretată în două sensuri. Pe de-o parte, el a inspirat modernizarea Europei la nivel social, politic şi cultural, pe de altă parte a oferit marilor puteri conservatoare un exemplu imediat pentru consolidarea propriei lor autorităţi economice. Alternativa unui executiv puternic, soluţia lui Napoleon la criza regimului revoluţionar, a fost prelucrată chiar de foştii adversari, ca exemplu putem da Austria. Reorganizarea sistemului legislativ, fiscal şi judiciar, unificarea sistemului monetar, dirijismul economic reglat de instituţiile puternice (Banca Franţei, Curtea de Conturi) au dus la unificarea şi centralizarea economică, Codul de Comerţ (1807) reglează pe baze noi comerţul exterior şi interior. Blocada continentală impusă de Napoleon împotriva Angliei în 1806 ilustrează o percepţie mai puţin tradiţională a fenomenului economic, care nu mai era unul continental, ci şi mondial.

3

Revoluţia industrială a început prin inventarea maşinilor cu aburi, care înlocuiau munca manuală cu cea prestată de o maşină. Primele maşini cu aburi au fost folosite în industria textilă, apoi în cea minieră şi în transporturi. Ele au permis creşterea productivităţii. Alt element al revoluţiei industriale a fost noua organizare a muncii. Muncitorii nu mai pot lucra acasă sau în mici ateliere. Producţia se concentrează acum în uzină având un ritm impus de maşină. Aceasta impune o disciplină foarte strictă a muncii şi o organizare perfectă. Populaţia angajată în domeniul industrial devine tot mai numeroasă. Metalurgia cunoaşte începând cu 1820, o creştere rapidă. Producţia de fontă în furnale înalte care funcţionează cu cocs, asigură 60% din producţie, înlocuind cărbunii de pământ. Ea produce pentru căile ferate, dar şi pentru maşinile cu vapori. Metalurgia devine pentru prima dată principala ramură motrică. Criza din 1847 marchează o incertitudine a producţiei. Franţa şi Marea Britanie au urmărit drumuri diferite, putem spune paralele până în secolul al XIX-lea. Ideea că industria franceză şi economia sa ar fi înapoiate prin comparare cu celelalte state este falsă. Industria franceză este doar diferită. Ea se aşează pe produse de înaltă calitate şi mai ales pe larg consum, pe creşterea în paralel a muncii şi a marii industrii. Producţia bunurilor de larg consum reprezenta între anii 1825-1844, 65% din producţia industrială a Franţei. Producţia de cosmetice (axată pe săpun), de lumânări şi mai ales de zahăr sunt caracteristice. Industria textilă este foarte bine reprezentată şi are o creştere dinamică. Normandia rămâne principala regiune textilă. Filaturile sunt însă bazate pe energie hidraulică, iar cusutul manual este predominant. Industria bumbacului în Alsacia este dimpotrivă, mult mai progresivă. Se utilizează cusutul mecanic, maşini cu aburi de origine engleză. Constructorii alsacieni le perfecţionează permanent. Producţia de lână şi mătase pentru articole de îmbrăcăminte de lux constituie una din sursele principale de export în Marea Britanie, Statele Unite şi Belgia. Construcţia de material feroviar capătă o creştere rapidă. În 1860, 40% din producţia franceză de locomotive este exportată. Între 1850-1860, echipamentele de maşini cu abur se diversifică, apar centre specializate în construcţia de maşini. Prin comparaţie, industria carboniferă franceză este mai slab reprezentată. Cele 130 societăţi de extracţie din Masivul Central sunt mai active decât cele din nord. Cărbunele francez este cu 45% mai scump decât cel englezesc. Unele inovaţii ştiinţifice sunt remarcabile. În industria alimentară menţionăm descoperirea lui Pasteur (1880) - laptele condensat - pasteurizat - fapt ce a dus la accelerarea şi mărirea transporturilor în bidoane ermetice. Tehnica frigului (Charles Tellier - 1878) şi tehnica sterilizării (1809 - Nicolas Appert), intensifică comerţul cu produse alimentare. Se exportă biscuiţii, ciocolata, băuturi gazoase, ulei de măsline, margarină (unt economic inventat în Franţa sub cel de-al doilea imperiu). Se dezvoltă producţia de hârtie pentru cărţi, reviste, documente administrative şi ambalaje. În 1900, consumul de hârtie, pe cap de locuitori este deja de 2 kg, comparativ cu Austria şi Ungaria, unde este de 700 g. Din 1880, după descoperirea dinamului (mașină electrică generatoare de curent continuu) de către mecanicul belgian Gramme, electricitatea joacă un rol important, atât pentru industrie, cât şi pentru diversificarea comunicaţiei la distanţă, telegraful electric, telefonul, transmisiunea radio. Parisul avea în 1893, 27 000 abonaţi telefonici. După 1880, electricitatea este aplicată în căile ferate, în transportul urban, în metalurgie şi industria chimică. Motorul cu explozie şi automobilul dau petrolului o importanţă mondială. În 1863, Franţa prin societatea fraţilor Desmorais importă petrol pentru prima dată şi începe să-l rafineze. Se dezvoltă în paralel industria chimică, se produc acizi, fosfaţi, coloranţi, cloruri, explozibili. Societăţile „Kuhlman ā Loos”, „Pechiney”, „Saint Gobain” deţineau 24 de uzine în care lucrau 20 000 de muncitori. 4

 

Comerţul și agricultura

Dezvoltarea comerţului în sec. al XIX-lea este rezultatul unei producţii de masă, care depăşeşte necesarul diversificării mijloacelor de transport ce stimulau schimbările existenţei unei monede clar definite, mai ales între marile puteri economice. Bogăţia unei ţări se manifesta prin: produse vizibile – materii prime (cărbune, minereuri, lemn), produse agricole (grâu, porumb, bumbac şi cauciuc) şi produse finite (maşini, utilaje, confecţii, cosmetice, zahăr, ulei, alimente); capitaluri financiare; servicii (transporturi, asigurări, brevete de investiţii, drepturi de autor, hoteluri, alimentaţie publică). Franţa renunţa la politica protecţionistă şi stabileşte noi tratate comerciale bilaterale cu alte state. Marea Mediterană conservă un trafic internaţional, flota maritimă şi riverană jucând un rol important. Importurile sunt exprimate  în milioane (moneda naţională a ţării). Exporturile sunt exprimate în milioane de franci aur. Franţa importă mai ales materii prime. Fiind o ţară agricolă dezvoltată se importă mai ales produse tropicale şi exportă produse agricole finite, vin, grâu, dulciuri, brânzeturi, băuturi. Baza exporturilor franceze o reprezintă utilajele şi maşinile, produse de lux (îmbrăcăminte şi pielărie). Între anii 1860-1870, Franţa a fost considerată a doua putere comercială a lumii. Din 1800 până în 1914, agricultura continuă să obţină un loc important în economia franceză. Dacă studiem procentajul populaţiei antrenate în agricultură din totalul populaţiei active (1851-64%, 1861-50%, 1900-43%) vom vedea că deţine un segment important. Migrarea spre oraşe va începe accelerat, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu industrializarea.  Aşa-zisa revoluţie agrară a secolului al XIX-lea în Franţa, este slab reprezentată. Se încearcă o alternare ştiinţifică a culturilor, pentru a nu sărăci solurile, folosirea unor îngrăşăminte chimice şi utilaje. Totuşi agricultura rămâne tributară vechilor tehnici, dependentă de capriciile vremii, de calitatea solului. Mutaţii importante apar în acest domeniu, abia în secolul XX, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, a chimiei, a ingineriei genetice. Mijloacele de transport În primii 50 de ani ai sec. al XX-lea, călătoriile terestre şi pe mare devin de zece ori mai rapide, astfel încât regiuni izolate cu economii domestice, continente greu accesibil, devin cunoscute şi integrate în circuitul economic. Trenul şi vaporul cu aburi au uimit populaţia secolului şi au deschis calea spre toate celelalte revoluţii economice. Axe feroviare Paris-Bruxelles, Anvers - Cologne, Frankfurt-Berlin, etc. sunt rute interne şi internaţionale.

5

Între 1850-1914, reţeaua de căi ferate are o dinamică accelerată    

1850

1917

Germania

6000 km

630000 km

Belgia

800 km

8800 km

Franţa

3500 km

39500 km

Italia

120 km

18000 km

  Societăţile de căi  ferate angajează cât mai mult personal, se extind şi devin o ramură importantă în economia statelor. Spre deosebire, de dezvoltarea oarecum uniformă a transportului feroviar în ţările europene, transportul maritim şi fluvial cunoaşte o manieră de creştere diferită. Astfel, se constată supremaţia Angliei şi a Germaniei, Franţa ocupă locul al V-lea. Prima societate maritimă capitalistă importantă este fondată în 1854 „Mesageriile maritime”, specializată în servicii maritime poştale în Marea Mediterană. Compania „General Transatlantic” fondată în 1855, deservea cele două linii importante: Le Havre-New York, Saint-Nazaire - Panama: În 1876, după invenţia lui Charles Tellier, apar primele vapoare frigorifice care pot traversa oceanul. Apar oraşe porturi importante, în care se dezvoltă şantiere navale: Anvers, Marseille, Geneva. În transportul intern se construiesc în Franţa canale pentru navigaţie: Canalul Rhônului şi Rinului, Canalul Loarei, Canalul Senei, Canalul Berry, care leagă oraşele şi facilitează schimburile comerciale, transportul materiilor prime şi a produselor finite, a petrolului şi a cerealelor. Survolarea continentelor şi a oceanelor cu balonul devine, după încercarea fraţilor Rénard, un mijloc credibil. Dirijabilul, planorul şi mai apoi avionul lui Clément Ader (1896), deschid pentru aviaţie un nou orizont, care va deveni spectaculos în sec. XX. Adoptarea timbrului poştal, a distribuţiei la domiciliu, a telegrafului electric, a telefoniei, fac ca transmisiunile să fie mai rapide şi mai clare. Franţa îşi stabileşte propriul sistem de comunicaţii telegrafice încă din 1851, astfel încât în 1873, reţeaua avea 80 000 km. Revoluția franceză de la 1789 a dat un nou imbold dezvoltării științelor în general și a matematicii în special. Prin înființarea unor școlii celebre, descoperirile în matematică capată noi dimensiuni. Între figurile marcante ale școlii franceze de matematică, din această perioadă, se distinge Joseph Louis Lagrange, pe care Napoleon îl numea "cea mai înaltă piramidă a științelor matematice". Fizicianul francez Jean Bernard Léon Foucault efectuează la Paris experimente cu pendulul, oferind dovada rotirii zilnice a Pământului în jurul propriei axe. În 1851 prezintă public aceste încercări. Dovada de necontestat a revoluției Pîmântului naște un mare interes, "pendulul lui Foucault" fiind reprodus pe tot mapamondul. Experimente similare sunt derulate în 1852, de exemplu de Caspar Garthe în domul din Köln și de Friedrich Schwerd în domul din Speyer. 6

Louis Braille, profesorul pentru persoanele cu deficiențe de vedere și inventatorul sistemului de scriere și de citire pentru nevăzători, se stinge la 43 de ani. El înșusi pierzânduși vederea în al treilea an al vieții, a început la mijlocul anilor 1820 să elaboreze un sistem de semne ce se va consacra ulterior drept procedeul internațional de scriere pentru nevăzători. Henri Giffard, francezul pioneer al aviației, decolează de la Paris într-un dirijabil de o singură persoană construit de el însuși și parcurge 27 de kilometri, survolând Versailles și aterizând la Trappes. Construcția lui Giffard este considerate primul vehicul aerian cu echipaj la bord, functional și motorizat.

Inginerul francez E. Merian introduce ceva inedit în tehnica construcțiilor rutiere: acoperă șoseaua de la Travers la Pontarlier cu un strat de asfalt. Călătoria devine astfel mult mai rapidă și mai confortabilă. Franța declară colonizarea Senegalului, pe coasta Africii de Vest. Comercianții francezi stabiliți pe malurile fluviului Senegal, pe coasta vest-africană, au solicitat continuu guvernului francez să-i protejeze în fața pretinselor atacuri ale triburilor maure. Întrucât dominația franceză este asigurată în Algeria nord-africană, devenită colonie în 1830, Franța planuiește extinderea imperiului său colonial către sud și est. Senegalul ar trebui să livreze aur, fildeș, minereuri, bumbac, ceară, bovine, coloranți și mari cantități de fructe uleioase. Cauciucul și arahidele sunt cele mai importante produse importate. În 1859, în apropierea orașului francez Aix-en-Provence se construiește primul stăvilar modern. Acesta asigură necesarul de apă potabilă. În 1860 sunt inventate două noi tipuri de motoare: francezul Étienne Lenoir prezintă un motor cu gaz cu dublă acțiune – un motor cu combustie internă – iar fizicianul Italian Antonio Pacinotti construiește la Florența primul motor de curent continuu. Odată cu evoluția motorului lui Lenoir începe istorica producției în serie a motoarelor funcționale cu combustie internă.

7

Fiziologul și inventatorul francez Étienne Jules Marey realizează cardiograful care examinează activitate inimii. Instrumentul manual contribuie în esență la investigarea funcțiilor inimii, fiind și un aparat clinic de diagnoză. Chimistul francez Marcelin Pierre Eugène Berthelot reușește sinteza așa numitelor hidrocarburi aromatice. Profesorul parizian se numără printer cei mai importanți chimisti ai secolului XIX și este recunoscut drept fondatorul chimiei organice sintetice. În anul 1865, la Universitatea Sorbona din Paris, chimistul Louis Pasteur prezintă descoperirea sa conform cărei numeroase boli sunt cauzate de microorganism unicelulare (microbe, bacterii). Această descoperire pune bazele bacteriologiei ca nouă ramură de cercetare, una condiționată de elucidare și de lupta cu bolile infecțioase.

La Expoziția Universală de la Paris în 1867, constructorul de mașini franceze Pierre Michaux prezentase ˶Célérifère˶, o bicicletă cu cadru metallic, pedale, lanț și anvelope de cauciuc. Cu șase ani mai înainte, el construise deja primul velociped. În timpul reparării unei Draisine (vehicul uşor, asemănător cu un vagonet, acţionat cu mâna, cu pedale sau cu un motor, care serveşte la transporturi uşoare pe o linie ferată), Ernest a descoperit brațul pedalei și a montat pedale la o bicicletă. Auguste și Louis Lumière sunt considerați inventatorii primului aparat de filmat și a primului aparat de proiecție cinematografică. De fapt, primul aparat era folosit atât la filmare, cât și la proiecție prin adaptarea unei surse de lumină. Pentru atragerea unui număr mai mare de spectatori, se ajunge la concluzia că aceștia ar veni în sala de cinema dacă filmele ar fi în culori. Alternativa este de a colora imagine cu imagine filmele făcute până atunci, lucru posibil relativ ușor dat fiind lungimea lor mică. Realizează acest lucru cu muncitorii uzinei lor. Rezultatul sunt niște filme colorate, diferit de cea ce se va numi peste ani film color. La 17 decembrie 1903, pun la punct un sistem de film color, numit „Autochrome”, sistem pe care l-au aplicat și fotografiei. 8

Frații Lumière pun la punct, în anul 1933, proiecția filmului în relief. Totuși, frații au declarat la început că „cinematograful este o invenție fără viitor” și au refuzat să-i vândă invenția lui Georges Méliès, însă viitorul a fost altul. Cinematograful s-a dezvoltat devenind atât o nouă artă, cât și o nouă industrie. În acest zbucium al căutărilor în dezvoltarea tehnicii cinematografice, îi vom mai găsi pe cei doi contribuind la dezvoltarea sistemului de transport sacadat al filmului în aparatul de proiecție, prin îmbunătățirea complexului de malta. Toată viața lor cei doi au perfecționat și îmbunătățit descoperirea lor, cinematograful.

În scurt timp, industrializarea s-a extins în Europa, în principal în Franţa, Germania şi Belgia şi peste ocean, în Statele Unite. Aceasta din urmă a devenit cea mai mare putere industrială la începutul secolului al XX-lea.

9

Bibliografie -

Cronica ilustrată a omenirii – Revoluția industrială și spiritul național 1849-1871 www.wikipedia.ro www.historia.ro http://dianaciupitu.blogspot.com/2013/01/revolutia-industriala-franceza.html

10