Drama. Jocul Ielelor [PDF]

Zitiervorschau

PROF. POPA GABRIELA DRAMA Definiţie: Specie a genului dramatic, în proză, în care se pot îmbina episoadele triste cu cele vesele. Ea încearcă să exprime complexitatea vieţii reale. Partea cea mai importantă a dramei este conflictul - complex şi puternic al personajelor, cu situaţii tragice, în care eroii au un destin nefericit. Trăsături: • amestec de tragic şi comic; • personajul nu mai aparţine exclusive clasei sociale superioare, fiind preferat modelul geniului neînţeles; • personajele au un suflet complex, ilustrând adeseori stări de spirit contradictorii, îmbinând trăsăturile pozitive cu cele negative, mai aproape de realitate decât personajele tragediei şi comediei; • conflictul este puternic, între forţe adesea egale: a) interior ( psihologic ) şi b) exterior ( social ); • deznodământul este tragic ( se apropie mai mult de tragedie ); mai apropiat de realitatea vieţii; • stilul: conform mediului cultural şi social în care se situează acţiunea. • • • • •

Clasificare: Drama socială: Răzvan şi Vidra de B. Petriceicu-Haşdeu Drama istorică: Apus de soare de de B.Şt. Delavrancea Drama de idei: Jocul ielelor de C. Petrescu Drama parabolică: Iona de M. Sorescu Drama mitologică: Meşterul Manole de L. Blaga

• • • • • • •

Caracteristici ale dramei sec. XX ( Teatrul modern ) interferenţa genurilor ( teatrul epic, teatrul poetic, drama parabolă, teatrul absurdului ) interferenţa speciilor dramatice ( comedie, dramă, tragedie ) procuparea pentru adâncurile pshicului modificare structurii dramei şi scăderea importanţei conflictului ( teatrul absurd ) deconstrucţia logicii şi a cursivităţii discursului mutaţii ăn realizarea personajului interpretarea modernă a miturilor

JOCUL IELELOR de Camil Petrescu AUTOR ŞI OPERĂ Camil Petrescu ( 1894 —1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. PIESE DE TEATRU: „Jocul ielelor” (1919), „Act veneţian” (1919), „Suflete tari” (1925), „Danton” (1926), „Mitica Popescu” (1926), „Mioara” (1943) etc. Aduce o importantă contribuţie la dezvoltarea dramei de idei în perioada interbelică. VIZIUNEA AUTORULUI ASUPRA LUMII Camil Petrescu este un scriitor analitic atât în romane, cât şi în piesele de teatru, construind personaje frământate de idealuri ce rămân la stadiul de teorie (utopice), intelectuali lucizi trăind în lumea ideilor pure, care sunt imposibil de aplicat în realitatea concretă. Concepţia lui Camil Petrescu despre drama umană evidenţiază ideea că „o dramă nu poate fi întemeiată pe indivizi de serie, ci axată pe personalităţi puternice, a căror vedere îmbrăţişează zone pline de contraziceri", că personajele nu sunt caractere, ci cazuri de conştiinţă, personalităţi

plenare, singurele care pot trăi existenţa ca paradox: "Câtă luciditate, atâta existenţă şi deci atâta dramă." Crezul literar al lui Camil Petrescu este exprimat în mod sugestiv în volumul „Versuri. Ideea. Ciclul morții”, care are ca moto: Jocul ideilor e jocul ielelor: Dar eu, Eu am văzut idei... (...) Eu sunt dintre acei Cu ochi halucinați și mistuiți lăuntric, Cu sufletul mărit Căci am văzut idei. GENEZA OPEREI Prima formă artistică a dramei „Jocul ielelor" datează din 1916, după care Camil Petrescu a realizat mai multe variante, piesa fiind publicată abia în 1947, în volumul de "Teatru". El însuşi adept convins al absolutului, nu a fost de acord cu nici o viziune regizorală de punere în scenă a spectacolului, aspiraţia sa de perfecţiune împiedicând astfel reprezentarea acestei piese atâta timp cât a trăit. Drama, care a purtat iniţial numele „Jocul ideilor, jocul ielelor”, prima creaţie dramaturgică a autorului, are ca punct de pornire o experienţă de viaţă a lui Camil Petrescu, aşa cum afirmă în Addenda, revenind într-o seară de mai 1916 de la o bătaie de flori de la şosea (faimoase în acea vreme), vede cum fete tinere şi femei aruncau rămăşiţele coşurilor, garoafe, bujori, care erau călcate şi amestecate cu ziare în care se citeau titluri despre gigantica măcinare de la Verdun. „Înţelegeam atunci că lumea asta nu e cea mai bună cu putinţă. În sâmbăta aceea s-a desprins în mine însumi autorul dramatic şi într-o săptămână, lucrând însetat zi şi noapte, am scris prima versiune din Jocul ielelor care trebuia să fie imperativul violent al Dreptăţii sociale. Am păstrat mereu în titlu şi în intenţie apropierea jocul ielelor-jocul ideilor.” (Addenda la Falsul tratat, în Teatru, Ed.100+1 Gramar, Bucureşti) ADDÉNDA s.f. Adaos la o lucrare cuprinzând note, texte, diagrame etc. ◊ Addenda corrige = addendă prin care se și corectează greșelile dintr-o lucrare. [< lat. addenda < addo – a adăuga].

EXPLICAREA TITLULUI Titlu este  O metaforă pe care o „descifrează” chiar dramaturgul „Jocul ideilor e jocul ielelor.” Metafora sugerează de fapt, supremaţia conştiinţei (a ideilor) asupra existenţei. „A vedea Jocul ielelor înseamnă o aspiraţie orgolioasă spre cunoaşterea esenţelor, dar şi o dramă a iluzionării.” (Elena Zaharia-Filipaş, Retorică şi semnificaţie). Sintagma „jocul ielelor, jocul ideilor” trimite către personaje supuse unui dans fatidic, cu rădăcini în folclorul românesc: „IÉLE s. f. pl. (Mai ales art.) Ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărba ți, asupra cărora au puteri nefaste; vântoasele, drăgaicele. Despre cei care le vânează sau le văd întâmplător se spune că fie dispar, fie amuţesc, fie sunt sluţiţi deoarece, chiar dacă nu sunt socotite a fi genii rele, ielelor nu le place să fie văzute de muritori.” (Gheorghe Lăzărescu, Dicţionar de mitologie).  O alegorie pornind de la semnificaţia ielelor creează şi Penciulescu, unul din personajele secundare ale dramei: „Cine a văzut ielele devine neom... Trece flăcăul prin pădure, aude o muzică nepământeană şi vede în luminiş, în lumina lunii, ielele goale şi despletite, jucând hora. Rămâne înmărmurit, pironit pământului, cu ochii la ele. Ele dispar şi el rămâne neom. Ori cu faţa strâmbă, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rău, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate coborâ pe pământ. Aşa sunt ielele: pedepsesc... Nu le place să fie văzute goale de muritori...”. TEME ŞI MOTIVE LITERARE

Tema o constituie drama de conştiinţă a intelectualului, izvorâtă dintr-un conflict complex şi puternic în planul ideilor absolute, pe care, dintr-un orgoliu nemăsurat, eroul se încăpăţânează să le aplice în realitatea concretă cu care sunt incompatibile. Destinul nefericit al protagonistului este determinat de luciditatea prin care îşi asumă eşecurile, de opacitatea faţă de orice soluţie reală, de refuzul de a abandona lumea ideilor pure, de obstinaţia aplicării în societate a conceptului utopic de dreptate absolută. De altfel personajele se împart în două lumi: REALIA ( Saru-Sineşti, Praida, Irena, fam. Lipovici) şi UTOPIA( Gelu, Grigore Ruscanu, Petre Boruga, Maria Sineşti-într-o anumită măsură). *UTOPÍE s. f. 1. nume dat teoriilor fanteziste, irealizabile, care preconizează crearea unei alte ordini sociale, fără a ține seama de condițiile concret-istorice date și de legile obiective ale dezvoltării societă ții. 2. concep ție, proiect irealizabil, fantezie, himeră, vis.

Motivele sunt: scrisoarea, care sublinează importanţa cuvântului scris, ce poate fi folosit în diferite scopuri, motivul dreptăţii absolute şi al dreptăţii sociale, care stabilec limitele dintre cele două lumi, motivul actului sinucigaş, privit nu din perspectivă religioasă, ca fiind inacceptabil, ci dimpotrivă, ca fiind singura cale de eliberare din această lume, motivul ielelor, alias ideile, care provoacă drama individului. Alte motive: motivul patului procustian, nostalgiei, adulterului etc *Procust este un personaj din mitologia greacă. Acesta ademenea călătorii și le oferea ospitalitatea casei sale. Odată ajun și în casă, îi obliga să se culce pe un pat de aramă. Atunci când călătorul era mai scurt decât patul, Procust îi întindea corpul, trăgându-l de mâini și de picioare, până ce-l lungea pe potriva patului. Dacă oaspetele era mai lung decât patul, Procust îi tăia capul ori picioarele. Evident, în orice situație deznodământul era moartea călătorului ghinionist. Eroul Tezeu a pus capăt vie ții și practicilor sadice ale lui Procust, supunându-l acelorași tratamente pe care le rezervase el „oaspe ților” săi. Metaforic, „Patul lui Procust” a devenit simbolul practicilor abuzive de încadrare a oamenilor, a gândirii și sim țămintelor lor, în anumite tipare prestabilite.

STRUCTURA ŞI COMPOZIŢIA TEXTULUI DRAMATIC: Piesa Jocul ielelor, de Camil Petrescu, este structurată în 3 acte, 12 tablouri, cele din urmă fiind împărţite în scene. Pe prima pagină a piesei, pe care sunt scrise personajele, autorul Camil Petrescu defineşte opera ca fiind „o dramă a absolutului”, precizând totodată timpul şi locul unde se petrec evenimentele, „mai 1914”, în Bucureşti. Relaţiile spaţiale sunt complexe, manifestându-se în această dramă atât spaţiul real şi deschis al evenimentelor ce se petrec în Bucureşti, precum şi spaţiul închis, psihologic al protagonistului. Relaţiile temporale reliefează, în principal, perspectiva continuă, cronologică a evenimentelor care duc la destinul tragic al personajului. Se distinge totodată şi o discontinuitate temporală, generată de alternanţa evenimentelor, marcate de flashback (acţiunea nu este strict lineară).

EXERCIŢII I.Încercuieşte varianta corectă: 1.„Cazul Ruscanu” este anticipat, într-o ştire de presă, de cel al lui: a)Andrei Pietraru; b)moş Dumitrache; c)Praida. 2.Ziarul condus de Gelu Ruscanu se numeşte: a) Dreptatea absolută; b) Dreptatea socială; c) Utopia. 3.Membrii redacţiei au simpatii: a)socialiste; b)fasciste; c)capitaliste. 4.Gelu Ruscanu îi cere demisia Ministrului de Justiţie, pentru că: a)deţine o scrisoare care dovedeşte că a asasinat-o pe bătrâna Manitti, însuşindu-şi bunurile acesteia; b)i-o cere Maria Sineşti, în numele iubirii dintre ei; c)vrea să îl îndepărteze din calea iubirii lui pe Maria Saru-Sineşti. 5.Publicarea scrisorii care anunţă sfârşitul carierei politice a lui Şerban Saru-Sineşti este amânată cu o zi la rugămintea: a) Maria Sineşti; b)mătuşii lui Gelu; c)lui Praida. 6.Penciulescu îl numeşte pe Ruscanu: a)Danton; b)Saint-Just; c)Platon. 7. Maria Sineşti îi propune să lase totul în urmă şi să fugă în lume:

a)lui Gelu; b)soţului său; c)mai întâi lui Şerban Saru-Sineşti şi apoi lui Gelu. 8.Toate principiile lui Gelu despre dreptatea absolută şi iubirea absolută se prăbuşesc: a)atunci când află de la mătuşa sa că tatăl lui a fost ajutat de Şerban Saru-Sineşti să acopere suma delapidată de acesta şi pierdută la jocurile de cărţi; b) atunci când află că tatăl lui s-a sinucis, nu a murit într-un accident de vânătoare, aşa cum ştia el; c)atunci când o întâlneşte pe Nora, actriţa iubită cândva de Grigore Ruscanu. 9.Gelu Ruscanu renunţă la publicarea scrisorii: a)ca să nu o distrugă pe Maria Sineşti; b)când Şerban Saru-Sineşti îl asigură de eliberarea lui Petre Boruga; c)pentru că Praida îl convinge de absurditatea luptei sale, de a elimina răul din lume în numele unei justiţii absolute. 10.Scena sinuciderii lui Gelu are loc: a) în prezenţa Norei; b) sub ochii mariei; c)în timpul unei discuţii aprinse cu Praida şi Penciulescu. II.Formulează răspunsuri pentru următoarele cerinţe: 1.Precizează timpul şi locul desfăşurării acţiunii. 2.Numeşte două aspecte ale realităţii social-politice asupra cărora insistă dramaturgul. 3.Stabileşte două similitudini între destinul lui Gelu şi cel al tatălui său. 4.Menţionează două scene care evidenţiază rolul personajului Petre Boruga în evoluţia acţiunii piesei. 5.Rezumă o scenă care să reflecte condiţia tragică a clasei de jos, a muncitorimii în epoca prezentată în piesă. 6.Comentează, în 5-6 rânduri, ce înseamnă să fii prins în jocul ielelor/ideilor, conform confruntărilor dintre Praida, Penciulescu şi Ruscanu. TIPURI DE CONFLIC Exemplificaţi cele două tipuri de conflict CONFLICT EXTERIOR 

CONFLICT INTERIOR la nivel sentimental



la nivel etic



la nivel politic

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR Stabileşte statutul social în piesă al următoarelor personaje: Personaj Statutul social Personaj Gelu Ruscanu Maria Boiu Şerban Saru- Sineşti Praida Penciulescu Irena Romescu Petre Boruga Nora Ionescu

Statutul social

Un mijloc specific dramaturgiei de caracterizare a personajelor, un procedeu folosit într-un chip cu totul nou în stilistica genului dramatic, îl constituie la Camil Petrescu indicaţiile scenice de la începutul unui act, tablou, a unei replici. Acestea au multiple valori: Didascalie

Valoarea didascaliei

Praida (Actul I Scena 2): E un bărbat voinic, frumos, ca de treizeci şi cinci, patruzeci de ani, cu o barbă pătrată blondă, îngrijită. Fire de un calm episcopal, cu gesturi foarte legate, are o autoritate sigură, fără să ridice niciodată tonul. Tabloul VI: (camera Mariei Sineşti) -Un budoar, nu lipsit de stil. În stânga, o canapea mare de tot cu spătar trilobat, ca şi cum ar fi făcută din fotolii imense... oglindă mare, obiecte de toaletă... cărţi multe, neaşteptat de multe, flori de asemenea. Pe masă un dejun abia început, un serviciu de cafea, altul de lichior... Gelu: (pustiit sufleteşte, frânt în el, se închide cu un soi de îndârjire în el însuşi, nu mai ascultă nimic...palid, înmărrmurit, extenuat).

GELU RUSCANU – ŞERBAN SARU- SINEŞTI Gelu Ruscanu

Didascalii/autor - „Gelu e un bărbat ca de 27-28 de ani, de o frumuseţe mai curând feminină, cu un soi de melancolie în privire, chiar când face acte de energie. Are nervozitatea instabilă a animalelor de rasă. Priveşte totdeauna drept în ochi pe cel cu care vorbeşte, şi asta-i dă o autoritate deosebită. Destul de elegant îmbrăcat, deşi fără preocupări anume”

Praida şi Penciulescu el este „SaintJust”, „omul care vede idei”, „arhanghelul dreptăţii”. Maria Sineşti: „Ah, între inima ta şi inima mea simt mereu, mereu, lama rece a minţii tale...”. "Vrei să strângi totul în cămașa de forță a ideilor tale". Şerban Saru- Sineşti -„Cine e de vină

Trăsăturile personajului şi modalităţi de caracterizare

Şerban Saru- Sineşti

Didascalii/autor - „bărbat ca la patruzeci şi şase de ani, înalt, lat în umeri, cu oase tari şi totuşi cu aspect uscat [...]. Omul fumează şi gândeşte aproape nemişcat, dând o impresie de concentrare dură ca o carapace. Are o privire puternică şi mâinile mari, agitate. În conul de lumină cu reflexe verzui, trăsăturile feţei au o duritate de gravură”. Maria - „el este un monstru”

Gelu -„un asasin”

Penciulescu îl consideră una

Trăsăturile personajului şi modalităţi de caracterizare

că iei fumurile dumitale drept realitate?”

dintre cele mai infernale canalii spe care le-a întâlnit şi „un crâncen jucător”, Pentru mătuşa Irena, Sineşti este salvatorul onoarei lui Grigore Ruscanu.

Autocaracterizarea: „Am putut greşi, dar mască nu am purtat niciodată” "Pereat mundus, fiat justitia!" ("Să piară lumea, numai să se facă dreptate"). „Cătă luciditate, atâta existenţă şi deci atâta dramă” "Am socotit totdeauna că dreptatea este absolută. Dacă lupt pentru o cauză, aceasta este dreptatea însăși" „Am dorit femeia aproapelui și am mințit... am mințit mult.... am silit si pe alții la minciună... cuvântul dat mi l-am călcat... am mâhnit adânc pe cei care mau iubit... purtarea mea a stârnit mânia celor din jurul meu... Iertare nu am știut ce este... am lovit crâncen... fără îndurare". "în atotputernicia lui Dumnezeu nu am crezut" "memoria părinților nu mi-am cinstit-o" "eu nu pot să scriu decât ceea ce gândesc. Eu valorez cu condeiul atât cât valorează convingerile mele". Praida: „A avut trufia să judece totul... S-a depărtat de cei asemenea lui, care erau singurul lui sprijin...”. Maria Saru-Sineşti, soţia ministrului justiţiei, lui Gelu Ruscanu – „Când te-am întâlnit… după acest demon… [Şerban Saru-Sineşti] am întâlnit un stâlp de lumină … O faţă de arhanghel … El era în viaţa mea o noapte grea, tu erai un răsărit nou de soare…” Sinești însuși îi povestește lui Gelu despre Grigore Ruscanu, care-i fusese mentor în profesia de avocat, pe care-l admirase pentru "înspăimântătoarea inteligență", având "aceeași nebunie a absolutului"

CLASIFICARE „Jocul ielelor" este considerată: dramă modernă de idei

dramă modernă psihologică, de conştiinţă pentru că

dramă socială

INTERPRETAREA FINALULUI Gelu Ruscanu: „Răul e în noi... Totul în lume este coruptibil... Nimic nu e întreg și frumos... și nici nu poate deveni [...]. Mai merita viața asta să fie trăită, dacă totul ți se dă atât de cârpit și de îndoielnic?...". Criticul Marian Popa consideră însă că Gelu Ruscanu „nu este un învins: ar fi fost învins dacă ar fi continuat să trăiască, dar moartea sa este moartea cauzei sale".

Formulează răspunsuri la următoarele cerinţe: 1.Transcrie câte o structură care să ilustreze dimensiunea spaţială, respectiv dimensiunea temporală a cadrului piesei. 2.Explică rolul următoarelor elemente de decor în conturarea personajului Gelu Ruscanu, directorul ziarului Dreptatea socială. Dosare, cărţi, ziare.................. Afişe de lansare ale cotidianelor socialiste, franceze............ Afişe cu Dreptatea socială............. 3.Comentează, în patru-cinci rânduri, semnificaţia pe care o are imaginea tatălui în evoluţia personajului Gelu Ruscanu, cu referire la tabloul descris în incipit, în relaţie cu sinuciderea eroului din final. 4.Formulează câte o idee pentru modul în care percepe sinuciderea lui Gelu Ruscanu fiecare dintre personajele din ultima scenă a dramei. PRAIDA

RECAPITULARE I.

SNUCIDEREA LUI GELU RUSCANU

PENCIULESCU

Formulează răspunsuri la următoarele cerinţe: 1.Menţionează tipurile de conflict pe care le declanşează scrisoarea de amor, primită de Gelu Ruscanu de la Maria Sineşti. 2.Selectează şi precizează rolul didascaliilor în fragmentul citat. 3.Prezintă relaţia dintre Gelu şi Praida din perspectiva analizei psihologice realizate de dramaturg în indicaţiile scenice. 4.Comentează, în patru-cinci rânduri, afirmaţia lui Gelu: „De asemeni, eu sunt, cum ştii, altul.” II.

Formulează răspunsuri la următoarele cerinţe: 1.Selectează din text o pereche de antonime. 2.Precizează care este concepţia celor trei personaje despre dreptate. 3.Selectează două citate semnificative pentru fiecare personaj, precizând trăsăturile ce se desprind şi modalităţile de caracterizare. 4.Demonstrează prin două argumente că textul de faţă se încadrează în genul dramatic.

III.

Formulează răspunsuri la următoarele cerinţe: 1.Explică modul în care Gelu Ruscanu, aflat în pragul unui eşec în a impune dreptatea absolută în realitate, analizează şi reevaluează trecutul: Din perspectiva iubirii pentru Maria Sineşti................ Din perspectiva relaţiei cu destinul tatălui său................ Din perspectiva rolului pe care îl are individul pentru a lupta cu răul social, model fiind aici Petre Boruga........... 2.Comentează, în trei-patru rânduri, afirmaţia lui Gelu Ruscanu: „E deosebire de la trăire la conştiinţă...Adică, totul...drama...Câtă luciditate, atâta existenţă şi deci atâta dramă.”

STILUL Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil (împotriva scrisului frumos) și se particularizează prin formule estetice moderne, care se concretizează prin interesul pentru stările difuze ale eroilor, prin exaltarea trăirilor, sondarea până în zonele cele mai adânci ale subconștientului. Conștiința eroului selectează acele fapte care vor

duce la opțiunea finală a sinuciderii. Monologul interior constituie un mijloc artistic de ilustrare a trăirilor lăuntrice, de reflectare asupra existentei. Limbajul artistic este remarcabil prin imaginile intelectuale, introspectarea nuanțelor sufletești, claritatea limbajului analitic. Figurile de stil se rezumă la comparații și epitete , dar "fără ortografie, fără compoziție, fără stil și chiar fără caligrafie". (Camil Petrescu) TEMĂ- ESEU Relizaţi un eseu, de 1-2 pagini, în care să demonstraţi apartenenţa textului Jocul ielelor de Camil Petrescu la specia literară dramă.