Jocul de Volei [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA DIN PITESTI - FACULTATEA DE STIINTE KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA

PRIMUL AJUTOR IN CAZUL ACCIDENTARILOR SPORTIVE

COSTEA ANDREI FLOREA MIHAITA KMS ANUL II,GRUPA 1

Noţiuni generale de prim ajutor Primul ajutor reprezintă o intervenţie rapidă şi calificată, în caz de accident, cu scopul de a înlătura cauza, a ameliora suferinţa şi a preveni complicaţiile. În cadrul primului ajutor se iau măsuri în primele minute la locul accidentului, pentru combaterea efectelor unei agresiuni, efecte care se pot agrava în timp, de multe ori punând în pericol viaţa individului. Există două tipuri de măsuri de prim ajutor: a) măsuri generale: acestea pot fi folosite în mai multe tipuri de traumatisme; b) măsuri specifice: aceastea sunt caracteristice unei leziuni (exemplu: imobilizarea provizorie este o metodă specifică pentru fracturi şi generală pentru luxaţii). Tipuri de accidente posibile: accidente de circulaţie; accidente de muncă; accidente casnice (la domiciliu); accidente în timpul calamităţilor; accidente în sport. Există două categorii de factori care duc la producerea unui accident sportiv: a) factori determinanţi: În fiecare sport există mişcări care predispun la anumite accidente specifice: - atletism: în proba de sărituri (în lungime, în înălţime) pot apare următoarele accidente: rupturi musculare, fracturi, ruptură de menisci; în proba de alergare fond apare epuizarea energetică; - fotbalul este unul din cele mai traumatizante sporturi: fracturi, entorse, luxaţii, contuzii, rupturi musculare; - rugby : traumatisme la nivel toracic, abdominal, coloană vertebrală cervicală b) factori favorizanţi: Aceştia unt reprezentaţi de: căldura, frigul şi umezeala (ploaie, ceaţă), altitudinea, terenul de sport, aparatele şi materialele sportive folosite, echipamentul individual, organizarea defectuoasă a activităţilor (lipsa încălzirii înaintea depunerii efortului specific sportive, etc.). Toţi aceşti factori (determinanţi şi favorizanţi) trebuie limitaţi la maxim de cei care lucrează în domeniu, pentru a preveni apariţia accidentului în sport. În funcţie de persoana care acordă primul ajutor, se pot consemna următoarele: a) ajutor reciproc: există mai multe victime, care se ajută reciproc b) autoajutor: victima îşi acordă primul ajutor

Exemple: în caz de fractură nu-şi mişcă segmentul afectat; într-o hemoragie îşi montează singur un garou; în stare de prelipotimie (senzaţie de leşin) din poziţia decubit dorsal îşi ridică membrelor inferioare la un unghi de 90 0 . c) martorii oculari: aceştia trebuie să ajute la degajarea accidentaţilor; să coopereze şi să asculte de cei din jur, dacă aceştia sunt mai competenţi faţă de ei; să lucreze cu foarte multă atenţie şi răbdare; să prevină amplificarea efectelor accidentului; dacă este nevoie, pot efectua respiraţie “gură la gură” d) ajutor medical calificat: acesta este asigurat de medici, asistenţi medicali, kinetoterapeuţi, pompieri, poliţişti, militari. Acordarea primului ajutor presupune: - asigurarea unei respiraţii eficiente; - menţinerea funcţiei cardiace; - oprirea hemoragiei; - instalarea unei perfuzii; - limitarea pătrunderii unor substanţe toxice în organism; - imobilizarea fracturilor; - reducerea luxaţiilor; - poziţionarea corectă a accidentatului (este foarte importantă ca măsură de prim ajutor şi pe parcursul timpul transportului). Cunoaşterea etapelor acordării primului ajutor medical şi respectarea ordinii de desfăşurare a acestora este foarte importantă pentru asigurarea unui prim ajutor corect. Sunt patru etape importante de acordare a primului ajutor: 1) Înlăturarea cauzelor: Pentru aceasta se scote victima din mediul în care s-a produs accidentul şi se înlătură agentului cauzal (dacă este posibil).

2) Evaluarea leziunilor: Se face la locul accidentului, pentru eşalonarea acţiunilor de prim ajutor. Pentru stop respirator, sau stop cardio-respirator se asigură menţinerea funcţiilor vitale. Pentru hemoragii se execută hemostază provizorie.

Pentru celelalte tipuri de leziuni, se iau măsurile măsuri specifice leziunii. 3) Combaterea durerilor: Este o etapă foarte importantă, deoarece durerea poate declanşa o stare de şoc. 4) Transportul accidentatului la o unitate sanitară de specialitate: Pe tot timpul transportului, accidentatul trebuie să fie supravegheat permanent, pentru a putea sesiza apariţia eventualelor efecte secundare sau complicaţii.

Asepsie, antisepsie Sepsis = infecţie. Agenţii patogeni (cei care produc infecţiile) pot fi clasificaţi astfel: - agenţi endogeni (din interiorul organismului) - agenţi exogeni (din afara organismului): Aceştia pot intra în organism prin trei căi: inhalare (la nivelul aparatului respirator); ingestie (la nivelul aparatului digestiv); leziuni de contiguitate (la nivel tegumentar). În această categorie, un loc aparte ocupă agenţii iatrogeni (acţionează în unităţile sanitare). Aceştia apar datorită neglijării măsurilor de asepsie şi antisepsie; folosirii neraţionale a antibioticelor, care creează celule microbiene rezistente la acestea şi scăderea stării de imunitate (a capacităţii de luptă antiinfecţioasă) la unii pacienţi; aglomerării pacienţilor.

ASEPSIA: Reprezintă metoda profilactică (de prevenire) a contaminării plăgilor cu agenţi patogeni. Se realizează prin: - sterilizarea materialelor folosite şi - dezinfecţia regiunii lezate şi a mâinilor persoanelor care acordă primul ajutor

Metode de asepsie utilizate:

 Sterilizarea prin căldură umedă: Aceasta se poate folosi pentru consumabile (mănuşi, aleze, etc), materiale de sutură, materiale de cauciuc (drenuri, etc). Mijloace utilizate: - autoclav (este aparatul de strerilizare cu căldură umedă) - fierbere: este mai puţin sigură decât autoclavul, fiind folosită doar în ultimă instanţă. Durează minim 30 de minute, materialele care urmează să fie sterilizate fiind în permanenţă acoperite de apă. Are dezavantajul că partea metalică a instrumentelor poate rugini.  Sterilizarea prin căldură uscată: Este o metodă mai puţin sigură, deoarece unele bacterii şi viruşii sunt rezistenţi la ea (exemplu: agentul patogen al tetanosului este distrus la o temperatură uscată de 400-500 după 3 ore) Mijloace utilizate:

- pupinel (este aparatul de strerilizare cu căldură

uscată) - călcare - flambare (instrumentul care urmează să fie sterilizat este acoperit cu vată, aceasta este bine îmbibată cu alcool şi i se dă foc)  Spălarea mecanică

ANTISEPSIA Reprezintă metoda curativă de distrugere a microbilor existenţi într-o plagă. Se realizează prin: - substanţe dezinfectante şi - mijloace biologice (antibiotice, seruri, vaccinuri) Metode de asepsie utilizate:  Substanţe dezinfectante: - antiseptice de suprafaţă: alcool sanitar (700); iod tinctură de iod)

(alcool

iodat,

- substanţe care degajă clor: cloramina (aceasta, pentru a avea efect antiseptic, trebuie să fie soluţie proaspătă, de maxim 24 de ore)

-substanţe care degajă oxygen: apă oxigenată (H2O2) (de asemenea. Trebuie să fie soluţie proaspătă, pentru a avea acţiunea specifică spumantă) - permanganat de K - eter (are efect antiseptic prin acţiunea lui volatilă) - formol - benzina “uşoară”, mai ales benzina iodată - substanţe colorate:

Violet de genţiana, Albastru de metil, Rivanol

- detergenţi sanitari La nivelul tegumentelor se folosesc următoarele substanţe dezinfectante: - soluţie alcoolică de iod (2% iod) - Lugol (iod dizolvat în apă) - soluţie de cloramină - H2O2 - alcool etilic (sanitar - 700) - Rivanol, etc La nivelul mucoaselor se folosesc următoarele substanţe dezinfectante: - H2O2 (cea mai folosită) - peroxid de O2 3% La nivelul plăgilor se folosesc următoarele substanţe dezinfectante: - H2O2 - Rivanol lactat, etc  Mijloace biologice: - antibiotice - sulfamide - seruri

- vaccinuri

Primul ajutor in cazul accidentarilor sportive De cele mai multe ori, învăţăm cum să prevenim accidentările din timpul antrenamentului fizic. Fără doar şi poate, prevenţia este un pas important, însă nu trebuie să uităm că lucrurile scapă uneori de sub control. Tocmai de aceea, ar fi bine să cunoaştem câteva informaţii şi despre primul ajutor în cazul accidentărilor sportive. Entorse, luxaţii, accidentări la nivelul muşchilor sau tendoanelor, toate necesită vizita la un medic specialist. Cu toate astea, noi suntem primii care ne putem ajuta. Ba mai mult, chiar şi după vizita la doctor, există anumite recomandări pe care ar fi indicat să le cunoaştem. • Pentru început, trebuie să facem diferenţierea între accidentarea acută şi cea cronică. - În prima categorie se încadrează accidentările la care ne vom referi mai jos: entorsele, luxaţiile, dislocările, contuziile, fracturile etc. Acest tip de accidentare apare în timpul antrenamentului, spontan, din cauza unei mişcări greşite. Simptomele pot fi: durere foarte mare, incapacitatea de a mai flexa sau de a călca, umflătură. - Accidentarea cronică apare după ce un timp îndelungat am solicitat o anumită parte a corpului în timpul antrenamentului, efortul fizic fiind în acest caz dăunător şi amplificând gravitatea situaţiei. Durere în timp ce executăm exerciţiile, durere surdă atunci când suntem în repaus sunt semnele clare ale unei accidentări mai vechi. • În cazul accidentărilor acute, primul pas este să nu mai faci efort fizic şi, uneori, când problema este mai gravă, să stai în repaus câteva zile. Orice solicitare îţi va amplifica durerea, va îngreuna vindecarea, existând riscul unor complicaţii ulterioare. • Nu solicita părţile corpului afectate. Cu alte cuvinte, dacă ai leziuni la nivelul piciorului foloseşte cârje. Pentru accidentările la nivelul braţului, este recomandat să foloseşti atela sau cel puţin să încerci să ţii braţul nemişcat. • Bandajează locul respectiv. Mai ales dacă s-a şi umflat, bandajul este esenţial. Foloseşte bandaj sterilizat şi nu strânge foarte tare pentru că asta ar putea amplifica umflătura. • Gheaţa este primordială pentru a reduce umflătura, diminuând totodată şi durerea. Astfel, ne vom recăpăta mobilitatea mult mai repede. Aplică gheaţă pe bandaj (sau înfăşoară gheaţa într-o batistă sau prosop mai subţire) şi ţine-o 15-20 de minute. După aceea, este bine să aşteptăm ca locul respectiv să revină la temperatura normală, după care să aplicăm gheaţa din nou. În primele trei zile de la accidentare, putem pune gheaţă de mai multe ori, iar apoi doar dacă umflatura persistă. •

Gheaţă pentru accidentări acute, căldură pentru cele cronice. Mulţi nu ştiu care

dintre cele două variante este cea mai bună. Ei bine, gheaţa reduce inflamaţiile, limitează sângerea internă deci funcţionează în cazul accidentarilor acute, pe când căldură este recomandată în cazul accidentărilor cronice, care nu prezintă inflamare. Căldura se foloseşte în general înainte de antrenamentele sportive pentru a creşte elasticitatea muşchilor. • În cazul tăieturilor, rezumă-te în a dezinfecta rana cu apă şi săpun, după care prezintă-te la un medic. • Dacă durerea nu-ţi dă pace, poţi lua un analgezic sau un antiinflamator care va acţiona şi local.

Accidentarile din jocul de volei Jocul de volei,joc extrem de complex,cu procedee diverse care desi nu este un sport cu contact direct cu adversarul implica o suprasolicitare a sportivului. Suprafata dura pe care se joaca precum si tehnica executarii procedeelor(de atac, de pasare,de preluare,de serviciu,cu sau fara plonjon) implica foarte multe accidentari.Accidentarile in jocul de volei pot aparea atat in timpul antrenamentului cat si in timpul competitiei.Pot fi accidentari simple,banale, cauzate de lipsa incalzirii adecavate si aici amintim:intinderi capsulo-ligamentare, intinderi musculare pe brat,coapsa sau gamba,contracturi musculare paravertebrale,rupturi musculare.Accidentararile de joc sau de “zi cu zi” sunt: plaga,produsa prin contactul cu parchetul,arsura in timpul plonjonului,contuzia osoasa la nivelul articulatiei genuchiului. Uneori pot aparea si usoare entorse(gradul I) care sunt adeseori trecute cu vederea de catre sportiv.Accidentarile grave,care necesita intreruperea activitatii sportive sunt accidentarile majore cu localizare pe articulatiile complexe de tipul genuchiului,umarului si coloanei vertebrale.Aici amintim traumatismele forte localizate pe genuchi si anume: - leziunea de menisc - ruptura partial de tendon rotulian - fractura de rotula - ruptura de ligament incrucisat - ruptura de capsula articulara - ruptura ligamentelor colaterale sunt accidente foarte grave care merg in evolutia lor catre sechele severe imobilizarea cu segmentul in gips. La nivelul umarului apar rupturi de ligament,rupturi de coif rotator,luxatie de umar,fractura de cap humeral.Umarul este articulatia care se solicita foarte mult in timpul jocului,atat in ceea ce priveste executia procedeelor cat si datorita traumatismelor provocate prin cadere.

Un alt segment predispus la accidentari este glezna;la acest nivel apar: - entorse - fractura de os metacarpian - fractura de tarsian - luxatia gleznei - fisura de calcaneu - ruptura severa de tendon ahilian La nivelul coloanei vertebrale accidentarile cele mai dure sunt contuziile sau tasarea de vertebre.In momentul extensiei trunchiului mai ,ales in timpul blocajului,coloana vertebrala este suprasolicitata,spatial intraarticular se micsoreaza,apare tasarea vertebrala si compresia puternica pe nervi,care determina durere si uneori parestezie.Rolul kinetoterapeutului intervine atat profilactic cat si post operator.Profilaxia consta in aplicarea unor tehnici de relaxare post competitional ce constau in masaj,bazin,jocuri de relaxare. Pentru prevenirea accidentelor se utilizeaza:bandaje,orteze,fese elastice, genuchiere,cotiere,tape.Masajul incalzitor precompetitional sau inainte de antrenament are un rol foarte important asupra musculaturii sportivului,pe care o pregateste pentru sustinerea efortului.Aplicarea pungilor cu gheata cat mai din timp,chiar la locul accidentului,ajuta foarte mult la refacerea mai rapida a sportivului si previne agravarea accidentului.Kinetoterapeutul va avea in permanenta o trusa medicala tip geanta in care se vor gasi urmatoarele: - substante hemostatice - balsamuri incalzitoare - fese elastic - compresii sterile - tapenguri - eucoplast - orteze(genuchiere,cotiere) - pungi cu gheata - spray cu kelen pentru crioterapie Rolul kinetoterapeutului nu se opreste aici,el are obligatia de a comunica antrenorului starea fizica si psihica a sportivului,modul in care se alimenteaza sportivul,felul in care acesta participa la programul de recuperare fizica,dupa accidentarile suferite.Acesta propune un program kinetic de recuperare conform diagnosticului pus de medical specialist.Am exemplificat mai departe un plan de recuperare ce se adapteaza atat membrului superior cat si membrului inferior,cu caracter general.