Teza de An [PDF]

Zitiervorschau

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIŞINĂU

Catedra Psihologie si Psihopedagogie Specială Specialitatea Psihopedagogie

TEZA DE AN

a studentului anului I I Popa Mihail Conducător ştiinţific: Popescu Cristina

2013

CUPRINS Cuprins .................................................................................................. 2

Introducere ............................................................................................ 3

Capitolul I . Agresivitatea .................................................................... 5

1.1 Notiuni generale a termenului agresivitatea .................................. 5

1.2Particularitatile agresivitati...............................................................11

1.3Particularitatile vârstei preadolescente ..........................................13

Capitolul II .Designul Experimental ..................................................... 20 2.1 Prezentarea şi interpretarea datelor ............................................... 21

Concluzii .............................................................................................25

BIBLIOGRAFIE .................................................................................26

Introucere 2

Agresivitatea este o trasatură generală a ființei umane, o stare psihică potentială, ce se poate manifesta în majoritatea domeniilor de activitate. În funcție de modul de gestionare și manifestare, ea poate avea valori distructive sau adaptative. Adolescența este perioada din vieața fiecaruia om în care se structurează identitatea, fiind caracterizată de fragelitate emoțională și de

tendința de căutare a limitelor.

Comportamentele agresive pote reprezenta în acestă perioadă o formă inadecvată de stabilire a relaţiei cu o persoană sau pot fi o modalitate dea atrage atenţia; alte ori însă, în spatele lor se poate afla o simplă provocare ,

comportamentele agresive au întimp

efecte negative şi duc la deficienţe la nivelul strategii lor de rezolvare paşnică a situaţiilor conflictuale. Încă din perioada desugar pot fi observate forme de manifestare ale furiei,care ulterior ,pe parcursul dezvoltării sunt legate de manifestări comportamentale agresive. Astfel ,frecvenţa cea mai ridicată a comportamentelor agresive este la vârsta preşcolară,dar cele mai grave forme se manifestă în adolescenţă şi la adultult tânăr. Actualitatea temei. Actualmente, în Republica Moldova agresivitatea este un fenomen răspândit, adesea fiind studiat de către psihologi, pedagogi şi psihopedagogi în sistemul educaţional. La fel este studiat de către studenţii facultăţilor de Psihologie la îndeplinirea tezelor de an, de licenţă, de diplomă etc. În sistemul educaţional atît psihologii cît şi pedagogii acordă asistenţă copiilor – elevilor diagnosticaţi cu această tulburare, deoarece adesea acest fenomen are un impact negativ asupra dezvoltării psihice şi socializare a indivizilor. Motivarea alegerii. Motivul pentru care am ales această temă rezultă din interesul personal pentru studierea fenomenului de agresivitate ,deoarece este o problemă larg raspândită în R.Moldova , și acceptarea de majoritatea ca o normă, dorința proprie de a schimba ceva . Obiectivele tezei: 3

Scopul acestei teze de an constă în studiul atît teoretic cît şi practică a conceptului de agresivitate. Printre finalităţile urmărite de mine ca viitor specialist au fost următoarele: O1. Analiza literaturi de specialitate privind fenomenul agresivitații în școlii. O2. Măsurarea nivelului agresivitații la adolescenții în școală tipică din R.Moldova. O3. Definirea conceptului de agresivitate ,pornind de la etiologia cuvîntului. O4.Expunerea anumitor concluzii privind cercetarea curentă.

Metodologia de cercetare. Metodologia de cercetare folosită la elaborarea acestei lucrări a fost diagnosticarea psihometrică a indivizilor cu ajutorul anumitor teste psihologice . Ipoteza cercetării: I1. Dacă stima de sine are un nivel scăzut, atunci individul manifestă frecvent un comportament agresiv ridicat; I2.Dacă individul prezintă trasauri temperamentale de genul coleric,atunci manifestă fregvent un comortament agresiv ridicat sau viceversa. Importanţa teoretică a lucrării Materialul structurat în această teză de an oferăo amplă informaţie privind problema agresivitații în școlii. Informaţia relatată în această teză va oferi un suport teoretic viitorilor studenţi, care vor dori să cerceteze acest fenomen, cît şi la lărgirea fondului teoretico – practic.

Capitolul I . Agresivitatea 4

1.1Noțiuni geneale a termenului agresivitate. Termenul agresivitate îşi găseşte originea etimologică în latinescul „adgradior”, care înseamnă „a merge către... cu un spirit belicos, cu tendinţa de a ataca.” În acest sens, noţiunea de agresivitate trimite la o potenţialitate individuală, la capacitatea de a înfrunta un obstacol, de a se confrunta cu altul şi a nu da înapoi în caz de dificultate. În acest sens, agresivitatea este deci necesară, uneori chiar utilă pentru desfăşurarea şi finalizarea unei activităţi. Ea reprezintă o instanţă profundă care permite individului să se afirme, să nu dea înapoi în faţa dificultăţilor. Treptat, însă, în literatura de specialitate, termenul de agresivitate dobândeşte un nou înţeles, acela de „comportament distructiv şi violent orientat spre persoane, obiecte sau spre sine” (Popescu,Neveanu,1978). O problemă discutată este dacă agresivitatea constituie o trăsătură înnăscută sau dobândită. Pentru S. Freud agresivitatea este o forţă endogenă, pulsională, înnăscută. Freud include agresivitatea în instinctul morţii, ce este responsabil de conduitele distructive ale individului. Pentru ca această presiune ereditară să nu aibă consecinţe nefaste asupra individului şi a celorlalţi trebuie găsite situaţii, modalităţi nedistructive care să canalizeze tendinţele agresive. O modalitate, în această direcţie, ar putea fi ceea ce Freud numea mecanismul sublimării, prin care impulsurile agresive sunt satisfăcute în activităţi sportive. John Dollard explică natura comportamentelor agresive prin ipoteza frustrareagresiune. Astfel, agresivitatea este o consecinţă a frustrării şi orice frustrare antrenează o formă de agresivitate. Intensitatea răspunsului agresiv este proporţională cu cea a frustrării. Dacă răspunsul direct nu este posibil, reacţia poate îmbrăca trei forme: inhibiţia, redirecţionarea către o altă ţintă, catharsisul. Chiar dacă teoria lui Dollard a fost supusă unor critici serioase, insistându-se pe faptul că exagerează legătura frustrare-agresivitate, frustrarea rămâne una din cele mai importante surse aleagresivităţii.

5

Teoreticienii învăţării sociale susţin că agresivitatea este dobândită fie prin învăţarea directă - acordarea de recompense sau pedepse unor comportamente - fie prin observarea şi imitarea unor modele de conduită ale altora. Agresivitatea face parte din diferitele comportamente sociale pe care individul le achiziţionează şi care sunt menţinute şi actualizate când condiţiile o impun. Experimentele psihologului Bandura au demonstrat rolul adultului ca model în însuşirea comportamentului agresiv la copii. Putem aşadar disocia două aspecte în analizele asupra agresivităţii. Pe de o parte, agresivitatea este considerată o trăsătură internă, inaccesibilă care ţine mai mult de instinct, asupra căreia nu putem acţiona. Pe de altă parte, există o dimensiune externă a agresivităţii, care ţine de învăţare, se construieşteşi poate fi controlată. Noţiunea de violenţă este discutată în relaţie cu cea de agresivitate. Majoritatea analizelor privilegiază ideea că agresivitatea ţine mai mult de instinct, în timp ce violenţa ţine mai mult de cultură, educaţie, context. Rădăcina latină a termenului violenţă este „vis”, care înseamnă “forţă” şi trimite la ideea de putere, dominaţie, de utilizare a superiorităţii fizice asupra altuia. Eric Debarbieux (1996) defineşte violenţa ca fiind „dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, utilizarea forţei, conştient sau inconştient, însă poate exista şi violenţă doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău”. Criteriile de identificarea a gresivitați sunt:  În funcție de persoana care adopta o conduita gresiva (agresivitate ,tanar/adult , masculina/femenina ,individual/colectiva ,spontana/premediata).  În funcție de mijloacele utilizate (agresivitatefizica/ verbal,directa/ indirecta).  În funcție de obiective (agresivitate în scopul obținerii de benefici imaterial/ agresivitate care urmarește ranirea și distrugerea victimei).  În funcție de forma de manifestare (agresivitate violenta,latent/manifesta) 6

violent/non-

FORME DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITĂŢI Date fiind intensitatea şi extensiunea cu care se manifestă agresivitatea, precum şi marea complexitate a acestui fenomen psihosociologic, orice încercare de clasificare se loveşte de dificultăţi mai mari sau mai mici. Actele agresive pot îmbrăca forme diverse de manifestare, mergând de la omor la simple remarci sarcastice, fapt ce face dificilă stabilirea unor criterii de identificare şi tipologizare a acestora. Buss (1961), citat de Moser, identifică trei dimensiuni caracteristice agresiunii10: 1) fizică – verbală; 2) activă – pasivă; 3) directă – indirectă. Combinarea acestor trei dimensiuni permite delimitarea a opt tipuri diferite de agresiune (fig. 1). În funcţie de agresor sau de persoana care adoptă o conduită agresivă se pot diferenţia: 1) agresivitatea tânărului vs. agresivitatea adultului; 2) agresivitatea masculină vs. agresivitatea feminină; 3) agresivitatea individuală vs. agresivitatea colectivă. Literatura de specialitate mai face distincţia între agresivitatea reactivă – cea prin care se răspunde unei provocări – şi cea proactivă, iniţiată fără provocări prealabile. Importantă este, de asemenea, diferenţierea între agresivitatea verbală şi cea fizică, aceasta din urmă fiind mult mai gravă, atât prin consecinţele asupra celui agresat, cât şi datorită probabilităţii mai mari de a declanşa o ripostă agresivă şi deci, de a duce la o escaladare a conflictului. *Agresiune activă –Fizică :1Directă (loviri şi răniri) 2 Indirectă (atacuri asupra unui substitut al victimei) -Verbală : 1 Directă (insulte) 2 Indirectă (bârfă) *Agresiune pasivă-Fizică :1Directă (blocarea unui comportament al victimei) 2Indirectă (neangajarea într-un comportament) 7

-Verbală

:

1Directă

(refuzul

de

a

conversa/vorbi)2Indirectă

(lipsa

aprobării/acordului) Fig. 1. Tipuri de agresiune (după Buss,1961). Pe de altă parte, în raport cu forma de manifestare a agresivităţii distingem: 1) agresivitatea violentă şi agresivitatea non-violentă; 2) agresivitatea latentă şi agresivitatea manifestă Din punct de vedere social, violenţa trebuie să fie situată într-o perspectivă care permite să se înţeleagă realitatea sa multiformă şi complexă. M. Wieviorka distinge violenţa individuală şi violenţă colectivă. Violenţa individuală se subdivide în violenţă criminală care poate fi mortală (asasinatul), corporală (loviri şi răniri) şi sexuală (violul); violenţa poate fi, de asemenea, noncriminală în cazul sinuciderilor sau accidentelor. Violenţa colectivă se subdivide în violenţa unor grupuri organizate împotriva puterii (terorism, greve, revoluţie), violenţa puterii împotriva cetăţenilor (terorism de stat, violenţă instituţionalizată) şi violenţă paroxistică (războiul). ETIOLOGIA CONDUITELOR AGRESIVE ANTISOCIALE Având în vedere diversitatea conduitelor agresive, raportul lor cu normele şi standardele sociale în baza cărora sunt taxate ca antisociale sau nu, faptul că, în general , infractorii aparţin tuturor categoriilor de vârstă, sex , pregătire socioprofesională şi cultural, aptitudini intelectuale, rol-status social sau economic, tip temperamental şi caracterologic etc. Apare destul de limpede determinarea lor multiplă. Propunându-şi ca obiectiv identificarea cauzelor şi condiţiilor în care un individ este susceptibil a se angaja în acte de agresiune antisociale, cercetările efectuate pun în evidenţă o „cauzalitate multiplă cumulativă”. Aceasta înseamnă, pe de o parte, că în aproape fiecare act de agresiune sunt implicaţi atât factori de natură biologică şi psihologică, cât şi psihosocială, atât trimiteri 8

spontan–emoţionale, modele comportamentale achiziţionate prin învăţare, precum şi evaluarea situaţiei în termeni de costuri şi beneficii. În plus, cauzalitatea multiplă indică faptul că, în funcţie de tipurile de agresivitate, prezenţa şi ponderea respectivilor factori este diferită. În explicarea etiologiei comportamentului infracţional, un loc important îl ocupă stabilirea cauzelor principale şi secundare, pornindu-se de la ideea că în sfera actelor infracţionale cauzele directe sunt întotdeauna endogene, psihoindividuale, iar cauzele indirecte sunt de natură psihosocială şi societală. Fireşte, atât cauzele directe, cât şi cele indirecte pot fi principale sau secundare, în funcţie de ponderea pe care o au în manifestarea comportamentului. De asemenea, trebuie să facem distincţie între cauze şi condiţii. Condiţiile sunt complexe de împrejurări care nu pot genera nemijlocit fenomenul, dar prin faptul că însoţesc cauzele în spaţiu şi timp le influenţează, asigurând o anumită dezvoltare a lor în măsura necesară apariţiei acestuia. Fără a neglija rolul factorilor social-economici şi/sau culturali, simpla postulare a esenţei sociale a fenomenului infracţional, a decurgerii acestuia din realitatea socială nu explică în întregime şi în mod concret geneza şi dinamica acestuia. cauzalitate. În explicarea etiologiei comportamentului infracţional, un loc important îl ocupă stabilirea cauzelor principale şi secundare, pornindu-se de la ideea că în sfera actelor infracţionale cauzele directe sunt întotdeauna endogene, psihoindividuale, iar cauzele indirecte sunt de natură psihosocială şi societală. Fireşte, atât cauzele directe, cât şi cele indirecte pot fi principale sau secundare, în funcţie de ponderea pe care o au în manifestarea comportamentului. De asemenea, trebuie să facem distincţie între cauze şi condiţii.

Condiţiile 9

sunt complexe de împrejurări care nu pot genera nemijlocit fenomenul, dar prin faptul că însoţesc cauzele în spaţiu şi timp le influenţează, asigurând o anumită dezvoltare a lor în măsura necesară apariţiei acestuia. Fără a neglija rolul factorilor socialeconomici şi/sau culturali, simpla postulare a esenţei sociale a fenomenului infracţional, a decurgerii acestuia din realitatea socială nu explică în întregime şi în mod concret geneza şi dinamica acestuia.

Teorii ale agresivități:  Thomas Hobbes ,, Oamenii sunt violenți de la natură și numai cu mult efort evită un ,,razboi ai tuturor înpotriva tuturor ’’  Sigmund Freud ,, Agresivitatea este înnascuta și e un instinct de a fi violent”  JohanDollord „ Frustrarea, starea afctivă negativă de privarea individului și de apariția bruscă a unor bariere, generează comportamentul agresiv ”.  Albert Badura „ Comportamenul agresiv se învață prin două metodalitați direct și indirect

( prin imitarea comportamentului altuia ) ”

10

1.2 Particularitățile agreesivități

        

Tipurile de agresivitate Agresiunea reactivă și cea instrument Agresiunea simbolică ,verbal Agresiunea fizică Agresiunea permisă în funcție de persoana care adoptă conduit agresivă : Agresivitatea tânaruului și cea a adultului. Agresivitatea masculină și cea femenină. Agresivitatea individuală și cea colectivă. Agresivitatea spontană și cea premeditată În funcție de mijloacele utilizate :

 agresivitateafizicasiceaverbală  agresivitatea direct asupra victimei si cea indirect ,prin intermediari  In funcție de obiectivele urmarite:  Agresivitatea orientate spre obtinerea unor beneficii  Agresivitatea orientate spre ranirea sau distrugerea victimei ori unor bunuri  In funcție de forma demanifestare a agresivitatii:  Agresivitatea violent si cea nonviolenta  Agresivitatea latent si agresivitatea manifesta.

Motivele agresivitați Am sa enumăr câteva motive care pot provoca agresivitatea oamenilor: -Dorința de a fi cel mai ,,tare “ -Agresivitatea față de lucrurile care nu le sunt pe plac și agresivitatea colectivă. -Agresivitatea datorată frustrarilor sexual sau de altă natură. -Agresivitatea legată de băutura sau consum de droguri. Factorii agresivitați -Alcoolul 11

-Drogurile -Factorul biologic ereditar -Experiența individuală a organizmului -Factorii externi și diferite frustrări -Relațile interumane Biologia agresivitați Agresivitatea își are originea în stimuli exterior. Zona din care î și are originea emoțională este creierul și aici au fost găsite doua zone, care cordonează agresivitatea. -Amigdala -Hipotalamusul Agresivitatea este legată de hormoni, unul dintre care este testostoronul. Un alt neurotransmițător este serotonina. Vasopresina duce și ea la creșterea agresivitați, atunci chind este prezentă în cantitate mare în hipotalamusul anterior. Efectele norepinefirinei, cortizonului ți a altor substanțe chimice se află încă în studiu.

1.3 Particularitățil vârstei adolescente Adolescenţa –definireşi caracteristici Adolescența este considerată , metaforic , când “vârsta de aur ”,când“vârsta ingrată ”,adolescenţa rămâne , pe drept cuvânt , ceea ce J.J.Rousseau numea “adoua naştere ” ,sau,conform definiţiei date de Pantelimon Golu („Psihologia copilului”,1994,p.159), vârsta oglinzii , vârsta la care adolescentul caută să coincidă cu sine ”.

12

Etimologic,cuvântul adolescenţă provine din limba latină , încare “adolesco-ere” înseamnă a creşte , a căpăta putere , a sematuriza . În acest sens îl găsim la cei mai reprezentativi scriitori latini:la Plautus: “Pestgnam adolevit ad eam aetatum” (după cea crescut până la această vârstă ); la Cicero:“Cupiditas agendi adolevis” (plăcerea dea lucra a crescut);laTacitus:“Ver adolescit”(primăvara capătă putere) . Prin urmare ,fiecă este vorba despre organism ,despre anumite procese psihice sau despre fenomene ale naturii,cuvântul“adolesco”înseamnă a creşte, a se maturiza. Printre cei mai cunoscuţi cercetători care s-au ocupat de adolescenţă ,de anumite probleme ale ei, punând accent pe diferite trăsături, se pot enumera: F. Mendeuse, care considera adolescenţa “o anarhie mintală”; M.Debesse(Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă ,Bucureşti,1970) , care arată că adolescenţa este „epoca entuziasmului juvenil” ,este“afirmarea eului” , ocupându-seşi de “criza juvenilă”; Ch.Buhler,care arată că adolescenţa este “epoca negaţiei” şi indică consecinţele maturizării sexuale prin “criza juvenilă” , care implică abateri comportamentale ca:anarhism, fugadeacasă ,izolare ,deznădejde etc . ,dar care sunt mai mult fenomene izolate determinate de factori nefavorabili, decât trăsături specifice adolescenţei; E.Spranger consideră că adolescenţa se caracterizează prin“sentimentul adânc de singurătate”,prin“radicalism şi tendinţă de idealizare” ,acordând importanţă fenomenului de conştientizare. V.Pavelcu,ocupându-se de formarea şi dezvoltarea personalităţii cu toţi factorii şi trăsăturile sale ,punctează unele caracteristici ale adolescenţei ,considerând-o“ vârstă a furtunilor” ,a“conflictelor şi frământărilor” ,o“vârstă metafizică a sistemelor şi teoriilor” ,“vârsta adevăratei prietenii” ,scoţând în evidenţă trăsături psihologice şi sociale ca:afirmare de sine , autonomie ,independenţă ,aspiraţiişinăzuinţe ,izolareşisingurătate ,solidaritate ,egoismşialtruism ,realizarea personalităţii pe plan social prin integrarea în profesie şi societate în conformitate cu un “plan de viaţă ” şi cu schimbarea normelor de conduită prin voinţă liberă, autocontrol şi creaţii personale şi originale (1972, p. 89-90). 13

Stadialitatea adolescenţei Majoritatea specialiştilor subdivizează adolescenţa în trei etape care ,în ordine cronologică , sunt: Preadolescenţa:11-14ani ,caracterizată prin întrepătrunderea şi oscilaţia între conduitele infantileşicele “mature” . Familia şi ambianţa îl consideră pe adolescent când copil ,când tânăr ,ambiguitate care îi creează anxietate ,irascibilitate ,chiar ostilitate .În această etapă se conturează dorinţa să de afirmare personală,creşte nevoia de cunoaştere abstractă. Adolescenţa

propriu-zisă:14-19ani

,marcată

de

diversificarea

şi

precizarea

aptitudinilor particulare şia gândirii abstracte ,îmbogăţirea cunoştinţelor ,socializarea aspiraţiilor .Adolescentul îşi stabileşte opţiunile profesionale ,conturându-şi concepţia despre lume şi viaţă, căpătând drepturi şi obligaţii civice prin majorat . Adolescenţa prelungită:19-25de ani,caracterizată prin câştigarea independenţei într-o măsură mai mare de către tineri ,care capătă un statut nou din punct de vedere profesional şi social cu responsabilităţi crescute. Profilul psihologic al adolescenţei În

definiţia

apărută

în„Dicţionare

inciclopedic

de

psihiatrie”(coord.C-

tinGorgos,1984),adolescenţa constituie“etapa de tranziţie în dezvoltarea individului care a depăşit puseul puberal, caracterizată prin transformări biologice şi psihologice majore”. După caracteristicile acestui“echilibru care se rupe”,M.Debesse a încercat să întrevadă sensul viitoarei deveniri, separând tipurile de adolescent în două categorii: rectilinii–subiecţi cu personalitate puţin afirmată ,conformişti ,subordonaţii dealurilorcelorlalţi (având ca tip extrem amorful); revoluţionarii – subiecţi care caută spargerea tiparelor, din rândul cărora se vor recruta atâtartiştii, exploratorii,descoperitorii, cât şi rataţii sau “revoluţionarii eterni”. 14

Ataşamentul - componentă a afectivităţii în adolescenţă În funcţie de natura şi gradul de constituire al bazei de ataşament există şi se manifestă trei tipuri de ataşament (MiftodeV.–“Teorie şi metodă în asistenţa socială”–Iaşi,1995,p.135): Sigure ,când copilul simte o protecţie puternică şi definitivă asigurată de dragostea permanentă a părinţilor ,dragoste care îndepărtează orice stres ,tristeţe sau nesiguranţă şi care dezvoltă curajul copilului în a explora lumea; Nesigure sau anxioase când copilul nu este sigur de sentimentele părinţilor, situaţiea limentată tocmai de comportamentul contradictoriu ,incert ,"şovăielnic" ,al părinţilor faţă de proprii copii ;într-un asemenea caz ,copilul este îngrijorat de fiecare dată când părinţii pleacă de acasă .În faţa inconsecvenţei reacţiilor acestora la "semnalele"lui ,şovăie şi el înexplorarea lumii din jur şi resimte capeo ameninţare ori ce absenţă părintească ,orice parţială indisponibilitate a unuia dintre părinţi la exigenţele pe care le impune (conceptul de serendipity = aptitudinea dea face descoperiri norocoase din întâmplare ,şi fenomenul serendipitaţii în volumul („Introducere în metodologia investigaţiei sociale”,Iaşi,Junimea,1982, p. 10-11); Foarte nesigure sau ambivalente ,datorită lipsei unei relaţii normale între părinţi şi copii şi îndeosebi lipsei totale de afectivitate ,de dragoste părintească ,în perioada cea mai importantă din acest punct de vedere :primul an de viaţă ,care este anul formării ataşamentului faţă de adulţii cei mai apropiaţi (părinţi ,bunici ,alte rude ,educatori -îngrijitori etc .,în funcţie de situaţia familială a copilului respectiv ) (M John Bowlby şi Mary Ainsworth vorbesc de aceste trei tipuri de ataşament . Vezi J.Bowlby apud D.Howe,”Attachment and Loss in Child and Family Social Work”). Trăsăturadominantă a adolescenţei, conflictul Procedând la o analiză sistematică ,Lazarus clasifică conflictul după sursa cerinţelor intrate în competiţie: 15

 Ciocnirea dintre cerinţele interne şi cele externe,care reprezintă sursa predominantă a conflictelor în copilărie;  Competiţia între două cerinţe externe ,care constituie conflictul exogen obiectiv,interpersonal,intersubiectiv, interpsihic;  Conflictul care are loc între două cerinţe interne ,numit conflict endogen ,subiectiv ,intrapersonal ,intrapsihic . Între aceste categorii de conflicte există condiţionări reciproce şi treceri succesive în dinamica endo-exogenă. Kurt Lewin descrie conflictul ca efect al opoziţiei între două forţe ,între două aspecte polare apărute în mediul intern al organismului :cel de atragere şi cel de respingere .Pe baza acestui raport de forţe el ajunge la o clasificare, devenită clasică, a conflictelor: Conflictul de tip atracţie-atracţie (A-A) este situaţia încare alternativele puse în faţa individului sunt la fel de dezirabile, adică ambele variante sunt pozitive. Conflictul de tip respingere-respingere(R-R) apare în cazul în care subiectul trebuie să aleagă între variante la fel de indezirabile, ambele având valenţe negative. Conflictul de tip atracţie-respingere (A-R) – apare atunci când un scop are atât valenţe pozitive, cât şi negative. Referindu-se la particularităţile bio-psiho-sociale pe care le impune ierarhizarea calitativă şi motivaţională a conflictelor în adolescenţă ,Maurice Debesse sublinia necesitatea precizării particularităţilor dominante “nucleare” ,pe seama cărora apar anumite conflictualităţi dinamice corespunzătoare “schemei lor ontogenetice ,situaţiilor-tip şi evenimentelor” .Astfel, el identifica:  la 11-13 ani - conflictul pubertar (căutarea de sine)  la 14-17 ani - conflictul de afirmare (afirmarea de sine)  la17-20deani-conflictul între rol şi statut ,profesie ,carieră ,vocaţie ,prin care se realizează sau nu dominanta vectorială de integrare socio-profesională ,de adaptare şi integrare. Fenomenul de frustrare înadolescenţă 16

Fenomen general uman, frustrarea se plasează în centrul problematicii umane, aproblemeieducaţiei, a formării şiintegrării etico-sociale a personalităţii. Studiul acestuifenomen contribuie la elucidarea numeroaselor probleme ridicate de diferitele ramuri aleştiinţei despre om. Frustrarea este un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalităţii în mod tranzitoriu sau relativ stabil ,ca urmare a nerealizării unei dorinţe ,a obstrucţionării satisfacerii unei trebuinţe ,aprivării subiectului de ceva ce îi aparţinea anterior în ordinea materială sau în plan proiectiv şi afectiv .Frustrarea intervine şi atunci când ,după expresia lui N. Sillamy, “subiectul se înşală în speranţele sale”.

Dintre reacţiile la frustrare trebuie menţionate:

 Agresivitatea ,care poate fi orientată asupra obiectului frustraţiei sau ,prin comutare ,asupra oricărui alt obiect (R.Sears constată că violenţa actelor agresive se măreşte în

   

funcţie de intensitatea motivaţiei frustrate); Regresia la modalităţi inferioare de comportament (primitivizarea); Depresia; Reacţiile de abandon; Procesele de compensaţie corelate cu tendinţa de exaltare a dificultăţilor şi dobândirea de performanţe în acelaşi sau în alt domeniu. Cunoaşterea fenomenului de frustrare ne permite:

 Prevederea conduitei de frustrare pe baza cunoaşterii structurii personalităţii şi a situaţiei obiective de frustrare;  Diagnosticarea personalitatii celui frustrat pe baza cunoaşterii conduitei şi a situaţiei frustrante;  Discernerea modului în care se reflectă situaţia contrariantă în conştiinţa subiectului ,pornind de la analiza conduitei în situaţii de frustrare şi a structurii personalităţii celui frustrat. La copil ,frustrarea este provocată ,de obicei ,de interdicţiile părinţilor sau de simple conflicte cu fraţi ,surori sau alţi copii .Se apreciază că frustrările produse în 17

copilărie au efecte persistente ,influenţând reactivitatea adultului în situaţiile de frustrare care în aparenţă sunt analoge celor petrecute în copilărie. În preadolescenţă se produc profunde restructurări în sfera personalităţii ,care va evolua trecând succesiv prin stadiile căutării de sine(11-14ani),al afirmării de sine(14-17ani) şi al impunerii de sine. Până a ajunge însă la acest ultim stadiu al integrării socio-profesionale, adolescentul va trece prin vârsta pubertală a conflitelor ,când apar numeroase cazuri de inadaptare ,de rupere a echilibrului psihic în favoarea emoţionalităţii ,când tensiunea interioară este mai puternică decât controlul de sine ,când instalarea funcţiilor de reproducere generează transformări ce influenţează capacitatea intelectuală, afectivitatea şi temperamentul puberului. Pe măsură ce adolescentul se va maturiza, reacţiile imediate la frustrare vor deveni mai puţin frecvente şi vor pierde din intensitate ,aceasta datorită ,pe de o parte ,creşterii gradului de toleranţă la frustrare ,iar pe de altă parte interdicţiilor educaţiei care va sancţiona în principiu toate reacţiile inadaptate ale adolescentului. Adolescenţa, etapa crizei de originalitate Literatura de specialitate vorbeşte în acest sens de adevãrata “crizã” a adolescenţei ,constând în multiple conflicte interne şi externe ,acte impulsive sau conduite deviante ,exprimate prin ostilitatea faţã de pãrinţi ,revolta contra interdicţiilor puse de adult şi afirmarea unor modele contestatare de conduitã. Trãsãturi specifice crizei de originalitate:  atunci când apare se manifestã prin episoade lente şi spectaculoase;  este generatã se pare chiar de ambiguitatea statusului adolescentin; adolescentului ise neagã identitatea de copil ,dar nuise recunoaşte încã capacitatea dea îndeplini rolurile adultului . Ralph Linton („TheStudyofMan,1936) defineşte doi termeni fundamentali în psihosociologia personalităţii:status şi rol .El acordă termenului de„status“înţelesul de„local individului în societate“ ,definitorie fiind „colecţia de drepturi şi datorii“ 18

,care este asociată poziţiei sociale a individului .Rolul ,în concepţia autorului ,reprezintă aspectul dinamic al status-ului;  sentimente de solitudine şi tandreţe egocentrista;  anumitã oscilaţie a personalitãţii adolescentine între normal şi patologic. După opiniile mai multor cercetători, criza de originalitate comportã trei etape:1. Perioada revoltei:  prima manifestare a acestei revolte este refuzul de ase supune din dezgustul pecare i-l provoacã ideea cã i se ordonã ceva;  adolescentul numai este serviabil şi se înfurie împotriva micilor ajutoare pe care trebuie sã le dea în casã;  revolta împotriva pãrinţilor şi a familiei este cea mai frecventã şi mai evidentã;

Perioada inchiderii în sine: Aceste excentritãţi dureazã dela caz la caz ,de la un an la trei ani ,apoi se atenueazã ,pentru a dispare între 16 şi 17 ani;  gustul pentru scandal scade când personalitatea a devenit destul de puternicã încât sã numai aibã nevoie de a se afirma; Perioada de exaltare şi afirmare:  în urma acestui examen de conştiinţã ,tânãrul se simte gata sã înfrunte pe cei de o seamã cu el şi pe cei mai vârstnici;  plin de încredere în el ,este gata să ia cu asalt tot ceea ce e mai plãcut sau mai dificil de obţinut din lume;

19

Copitolul II. DESIGNUL EXPERIMENTAL În capitolul anterior am caracterizat conceptul de „agresivitate” şi unele trăsături psihice ale personalități adolescente. Am caracterizat cauzile cele mai fregvente de aparență a agresivități la adolescenți. Ţinând cont de acest lucru mi-am propus, în lucrearea de faţă, să identific nivelul de agresivitate la o grupă de copii din scoala medie din chișinau. Astfel am folosit cîteva metode psihometrice pentru determinarea nivelului de agresivitate , pe un eșantion de 34 de elevi. Sau folosit următoarele tehnici psihometrice: 1. Test psihologic pentru determinarea nivelului de agresiviate Buss & Perry. 2. EVALUAREA POTENTIALULUI DE AGRESIVITATE

3.1. Prezentarea şi interpretarea datelor 1. Rezultatele opținute la test psihologic pentru determinarea nivelului de agresiviate Buss & Perry.

20

Agresivitate fizică

Nivel jos Nivel mediu Nivel înalt

fig.1 Distribuţia pe nivele a rezultatelor la Scala de agresivitate fizică. Datele din fig.1 pun în evidenţă faptul că 3 elevi din 34 de clasa IX –a, adesea au un comportament agresiv ce se manifestă prin actiuini fizice ,26 elevi au un comportament normal rareori acceseaza la un comportament agresiv și 5 elevi nu manifesta nici un comportament agresiv .

100% 90% 80%

Nivel înalt

70%

Nivel mediu

60%

Nivel jos

50% 40% 30% 20% 10% 0% Agresivitate verbală

Fig.2 Distribuţia pe nivele a rezultatelor la Scala de Agresivitate verbală. Datele din fig.2 pun în evidență că în clasa IX –a ,nu sunt elevi care nu actioneaza agresiv în mod verbal la un disconfort.ear 26 elevi au un nivel

21

mediu ,adica in unele cazuri chind au nevoie de ase apăra aleaza la unele agresiuni verbale,ear6elevi manifestă un comportament agresiv verbal permanen.

Furie

ivel jos Nivel mediu Nivel înalt

Fig.3 Distribuţia pe nivele a rezultatelor la Scala de Furie. Datele din fig.3 pun în evidență că doar un elev din 34 nu este predominat de furie ,ear 21 elevi sunt la un nivel mediu pot egzista unele excesuri de furie dar rareori ,si un numar de stul de mare 12 elevi ( 36 % ) sunt predomenati permanent de furie .

Nivel jos Nivel mediu

Ostilitate

Nivel înalt

0

2

4

6

8

10

12

14

16

18

Fig.4 Distribuţia pe nivele a rezultatelor la Scala de Ostiitate. 22

Datele din fig.4 pun în evidență că 16 elevi din clasa IX –a nu manifest[ nici un aspect a ostilități, 17 elevi au un nivel mediu adica în unele azuri rare poate avea undele aspecte ale ostilități și doar un elev este predominat de ostilitate. 2. Rezultatele opținute la test de EVALUAREA POTENTIALULUI DE AGRESIVITATE. Fig.1

Agresivitatea

Nivel Jos Nivelmediu scazut Nivel mediu înalt Nivel mediu înalt

Datele din fig.1 pun în evidență că 6 elevi din 34 în clasa IX –a nu au tendințe agreive ,sunt pasivi nu reacționează în situați când sunt agresați , preferă sa evite conflictele, 21de elevi circa 62% din tote clasele de a IX –a , reactionezi uneori violent, dar foarte rar si in forme usoare, mai curand utilizand mijloace verbale, 7 elevi

rareori manifesta

un comportament

agresiv , dar daca se intimpla ca cineva să îl provoace reacționează violent ,și doar un singur elev ae tenddințe permanente de agresiviate , ai este efoarte greu sase stapineasca , și permnent acceseaza la un comportament agresiv.

23

Concluzii În rezultatul cercetării efectuate am constatat următoarele: - Majoritatea elevilor din clasa XI -a în jur de 80% au un nivel mediu de agresivitate. - În jur de 10% manifesta un comportament agresiv permanent , chit și fizic atât și verbal. - Și 10% nu sunt agresivi , nu manifesta nici o forma de agresiune, mai curând sunt pasivi , și evită situațile ce le provoaca un desconfort. - Chear daca majoritatea sunt la un nivel mediu , multi dintre elevi erau la limita depașiri , au nevoie de ajutor din partea psihologului școlar , sunt nevoie de ore de conseliere în grup , și în mod individual cu elevi care manifestă toate formele de agresivitate. Argumentăm acest fapt prin ceea că în Republica Moldova nu s-a aprobat încă vreo lege cu privire la activitatea psihologică, avînd în vedere faptul că nu există un anumit „Colegiu al psihologilor” care să elaboreze teste special pentru eşantionul acestei ţări. Fapt ce ar putea da o eroare în diagnosticarea subiecţilor cu teste aprobate pentru eşantionul din România sau traduse din alte limbi care ar putea să nu fie valabile şi pentru populaţia noastră. O altă cauză ar putea fi faptul că elevilor nu li se dă anumite ore pentru testarea psihologică, adesea psihologul fiind nevoit să testeze copiii din timpul anumitor ore ceea ce poate duce la oboseala acestora. Sau marea majoritate a copiilor nu au răspuns cu sinceritate la teste, dorind să obţină rezultate mai bune.

24

BIBLIOGRAFIE: 1.Cosmovici,Andrei. ,,Psihologie generală “ ,ed.Polirom , Iași 2. Golu ,Pantelimon. ,,Fundamentele psihologie sociale „ , ed. Ex Ponto,Constan ța 2000 3.

Sillamy,

Norbert

.

,,Larrouse-Dicționar

de

psihologie

„

,ed.Univers

encicopedic,Bucureți ,1999 4. Necula,Andrian .Coord.(2004) Nicolaie Mitrofan .’’Agresivitatea .Manual de psihologie socială” . ed.Polirom .Iași pag 165- 181. 5.Gilles , Ferreol. Adrian Neculau ,Coord. ,,Violența Aspecte psihologice” .Iași 2003 ed. Polirom. 6. ADLER, A. – „Cunoaşterea omului”, IRI, Bucureşti, 1996 7. ALEXIU, T. M., SELLICK, C. - Asistenţa Socială în Marea Britanie şi România,UNICEF, Bucuresti, 2000 8. ALLPORT, G.W. - "Structura şi dezvoltarea personalitãţii", EDP, Bucureşti,1991 9.

AMERICAN

PSYCHOLOGICAL

ASSOCIATION

(APA)–„Developing

Adolescents: A Reference for Professionals”, Washington DC, 2002

10. BĂRBULESCU, EL., RADOVAN, V. - „Educaţie şi reintegrare socială”, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1987 11. Pantelemon Glolu ,,Psihologia Copilului” 1994 12. M. Debesse ,,Psihologia copilului de la naștere la adolescență” București 1970 13. ,,Autocontrol și creații personale și originale “ 1972 14.Coord.Ctin Gorgos ,,Dicționar inciclopedic de psihologie” 1984 25

15. Miftode V ,, Teorie și metodă în asistență socială “ , Iași 1995 16. ,, Introducere în metodologia investigației sociale “ , Iași ,Junimea 1982 17. J.Bowlby Apud ,D. Hawe ,, Attachment and Loss in Child and Family Social Work ” 1975 18. Ralph Linton ,, The Study of man “ 1936 19. G.ferreol ,P.Cauche , J.M.Duprez ,N.gadry , M .Simon ,Edit. Polirom , Iași 1995 20. V.Preda , ,, Delicvența Juvenilă “ Edit. Presa Universitară Clujeană , cluj-Napoca .1998 21. K .Lorenz , ,,Aș-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii “ Edit. Humanitas București ,1998 22. P.Iluț , ,,Comportament Prosocial - comportament antisocial “ Edit. Exe ,ClujNapoca ,1994 23. G.Moser , ,,L’agression” P.U.F ,Paris , 1987

26