Teza de An Original [PDF]

Zitiervorschau

Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova Universitatea de Stat din Moldova Facultatea Sociolgie şi Asistenţă Socială

TEZĂ DE AN

PROBLEME DE REINTEGRARE SOCIALĂ A VICTIMELOR TRAFICULUI DE FIINŢE UMANE

A elaborat Studenta: Specialitatea : Asistenţă socială Coordonator ştiinţific:

Cuprins Introducere Capitolul I. Geneza şi evoluţia fenomenului traficului de fiinţe umane I.1 Premisele apariţiei şi evoluţiei fenomenului traficului de fiinţe umane în lume şi în Republica Moldova I.2 Formele de manifestare ale traficului de persoane I.3 Portretul victimei traficului de fiinţe umane din Republica Moldova Capitolul II. Probleme de integrare socială a victimelor şi percepţia acestor dificultăţi de către tinerii din societatea contemporană II.1

Serviciile de protecţie şi reabilitare a victimelor traficului de fiinţe umane

II.2 Rolul ONG-lor prestatoare de servicii sociale în integrarea victimelor traficului de fiinţe umane şi prevenirea victimizării

Concluzii şi recomandări Bibliografie Anexe .

2

Introducere Pe parcursul ultimilor ani fenomenul traficului de fiinţe umane a devenit o problemă stringentă, cu consecinţe nefaste asupra întregii societăţi. Traficul de fiinţe umane este un fenomen care se manifestă atât la nivel naţional cât şi internaţional, constituind o încălcare gravă a drepturilor omului, ceea ce e inadmisibil şi neacceptabil într-o societate civilizată şi modernă. Premisele relevante ale apariţiei acestui flagel sunt unanim considerate situaţia economică precară, în special noile state din spaţiul ex-sovietic, iar în particular pentru Republica Moldova, o tranziţie îndelungată la economia de piaţă, secundată de pauperizarea populaţiei din mediul urban şi apariţia şomajului şi migraţiei ilegale. Lipsa unor strategii clare de reglementare a fenomenului de migraţie, precum şi lipsa unor perspective clare de implemetare în spaţiul rural, face ca o bună parte din populaţia activă şi aptă de muncă, atât de la sate, cât şi din oraşe, să meargă peste hotare ţării în căutarea unui loc de muncă. În această ordine de idei, cifrele oficiale care caracterizează Republica Moldova la capitolul migraţie a forţei de muncă indică circa 400 mii de oameni la începutul mileniului trei, iar conform unui studiu realizat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie această cifră se ridică circca la 1 mln de cetăţeni plecaţi, legal şi ilegal, în căutarea unui loc de muncă.. În Moldova 10% din populaţie lucrează în străinătate fără statut legal, anume acest tip de migranţi reprezintă cel mai mare risc pentru a fi traficaţi. Potrivit unui studiu realizat de Idis Viitorul în 2010, fiecare al treilea moldovean doreşte să părasească ţara, fie legal, fie ilegal. În 2010 datele utilizate de Banca Mondială indică 705 533 de migranţi (17% din populaţie). Conform datelor Ministerului Dezvoltării Informaţionale, pe parcursul anului 2008 din ţară au plecat pentru a se stabili cu domiciliul permanent în străinătate 6988 persoane. Cele mai active legături migraţionale se menţin cu Ucraina şi Rusia (corespunzător 3163 şi 2663 emigranţi). Numărul cetăţenilor Republicii Moldova, ce şi-au ales noul domiciliu S.U.A. a constituit 588 persoane, Germania - 195, Israel – 137. Majoritatea emigranţilor, atît femei, cît şi bărbaţi, fac parte din grupele de vîrstă 20-29 de ani şi 30-39 de ani. Majoritatea emigranţilor, indiferent de sex, au un nivel de educaţie mediu, liceal. Emigranţii cu studii superioare constituie mai puţin de 15% din total.1 Abandonul şcolar, neşcolarizarea, dezorganizarea familială, instituţionalizarea copiilor, vagabondajul infantil, rata ridicată a suicidului în rândul femeilor şi spitalizarea lor în implicaţii parţiale ale traficului de femei, care destabilizează ordinea socială şi favorizează carenţarea în toate

1

Biroul Naţional de Statistică, Situaţia demografiică în Republica moldova în 2010// www.statistica.md

3

sferele sociale. De aici se impune studierea imediată şi aprofundată a problemei: cauze, factori, tendinţe, proporţii, consecinţele fenomenului. Din nefericire traficul de fiinţe umane produce anual peste 300 mii de victime numai pe continentul european, acesta fiind catalogat ca fenomen infracţional transnaţional ce implică forme de crimă organizată definit ca o formă modernă de sclavie, traficul de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale, economice sau prelevării de organe, reprezintă o gravă ameninţare în respectarea drepturilor omului. Traficanţii „muncesc” în adevărate reţele naţionale şi internaţionale, cu mare putere de penetrare a sistemelor legislativă şi cu o enormă putere financiară. Victimele asistate de OIM au fost returnate din 52 de ţări, reprezentând toate continentele, astfel subliniind natura globală a acestei crime trans-frontaliere. Cele 33% din victime asistate de către OIM la Chişinău, sunt repatriate din Turcia sau Rusia, care sunt cele mai mari focare de probleme.2 Actualitatea problemei se datorează gravităţii problemei traficului de fiinţe umane. Acest comerţ deţine întâietatea problemelor nu numai în Republica Moldova, dar şi în majoritatea statelor slab dezvoltate. În Moscova, la Centrul de Plasament, pentru victimele traficului de fiinţe umane a fost efectuat un studiu, care atestă că din 25.000 copii ai străzii exploataţi sub formă de cerşit 50% sunt copii din R. Moldova. „Profiturile” anuale realizate din activităţile ce presupun trafic de fiinţe umane le depăşesc cu mult pe cele obţinute prin traficul şi consumul de droguri. Pe parcursul anilor 2000-2006 Organizaţia Internaţională pentru Migraţie la Chişinău a oferit ajutor la 1799 victime care au suferit în urma traficului 3. De identificarea cazurilor de trafic se ocupă lucrătorii Centrului de Contact, subdiviziune a Centrului Internaţional „La Strada”, care pe parcursul anilor septembrie 2001- aprilie 2009, au identificat circa 500 cazuri de trafic de fiinţe umane. Analizând cercetările celor mai activi actori din domeniu - Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Misiunea din Moldova, Centrul de Prevenire a Traficului de Femei, Centrului Internaţional „La Strada” - şi ţinând cont de faptul că circa 70 la sută din totalul persoanelor traficate rămân nedescoperite, am putea estima că anual în Republica Moldova sunt traficate de la 500 până la 1500 de persoane. Gama serviciilor de care au nevoie victimele traficului de persoane este foarte diversă. În Republica Moldova deocamdată nu există un pachet oficial aprobat de servicii standard şi proceduri standard de lucru cu victimele traficului. În acest context, se impune formularea unor politici publice coerente pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, proces care întâmpină, o serie de dificultăţi, rezultate în primul rând din nerecunoaşterea dimensiunilor reale ale fenomenului. Chiar daca fenomenul ia amploare în întreaga lume, nu doar în ţara noastră, el se 2

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. Traficul de fiinţe, Profil Statistic 2004-2005, Chişinău 2006 Conform rapoartelor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie pentru anul 2000-2008

3

4

manifestă cu precădere în zonele în care lipsesc un cadru legal corespunzător şi un sistem de cooperare eficientă dintre instituţiile guvernamentale şi societatea civilă. Gradul de investigare a temei Fenomenul traficului de fiinţe umane datează din cele mai vechi timpuri, însă în trecut nu se putea vorbi de o analiză profundă şi minuţioasă a formelor de manifestare a acestuia Studierea acestei probleme este relativ nouă pe arena problemelor sociale în Republica Moldova. La nivel de stat nici nu exista o statistică a cazurilor de trafic, de aceasta se ocupă instituţii internaţionale sau naţionale care şi monitorizează cazurile asistate. Lipsa unor cercetări şi statistici centralizate se explică prin faptul că până nu demult autorităţile statale nu se preocupau de această problemă. Situaţia persoanelor care migrează ilegal a trezit interes organismelor internaţionale, implicând autorităţile, ONG-urile naţionale în politici de eradicare a traficului de fiinţe umane. În aşa fel apar primele încercări de practici asistenţiale destinate prevenirii traficului de fiinţe umane. Lucrările de bază care au constituit repere teoretice şi practice ale respectivei teze sunt: „Traficul de fiinţe umane în Moldova: acte normative”, publicată de colaboratorii Centrului Internaţional „La Strada” (2008), Raportul de cercetare realizat pentru Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada” (iunie-iulie 2008), „ Traficul de fiinţe umane: infractor, victimă, infracţiune”, G.Mateuţ, T.Rudică (2005). Asistenţa Socială Acordată Victimelor Traficului de Femei şi Profilaxia Fenomenului este un studiu ce contribuie la evidenţiere necesităţilor victimelor şi la utilizarea eficientă a resurselor de către specialişti, la îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi finalmente la integrarea cu succes a persoanelor traficate. Studiul Identificarea Victimelor Traficului de Fiinţe Umane în Moldova elaborat de Ana Revenco, acordă numeroase recomandări asistenţilor sociali, organelor de poliţie, precum şi specialiştilor din alte structuri de stat, care prin tipul lor de activitate, vin în contact cu victimele traficului. De asemenea pe parcursul ultimelor ani, acest subiect a fost pe larg discutat în cadrul conferinţelor, fiind întreprinse încercări de a completa golurile care există în vederea contracarării acestui fenomen. Despre preocuparea mai multor state în combaterea acestui fenomen, ne dăm seama prin analiza informaţiei deţinută pe paginile web. Acest domeniu de investigaţie imprimă involuntar dorinţa de a aduce o analiză mai profundă fenomenului larg răspândit. Scopul lucrării constă în analiza şi elucidarea multiaspectuală a fenomenului traficului de fiinţe umane şi evidenţierea modalităţilor asistenţiale de integrare a victimelor traficului de persoane. Pentru realizarea eficientă a acestui scop se propun următoarele obiective: •

Identificarea elementelor caracteristice ale traficului de fiinţe umane; 5

•

Prezentarea evoluţiei traficului de fiinţe umane în Republica Moldova;

•

Reiterarea formelor de manifestare a traficului de fiinţe umane;

•

Descrierea şi analiza portretului victimei traficului de fiinţe umane;

•

Analiza factorilor de vulnerabilitate la trafic şi condiţiile în care traficul de fiinţe umane este posibil;

•

Prezentarea rolului organizaţiilor prestatoare de servicii sociale

în integrarea

victimelor traficului de fiinţe umane şi prevenirea victimizării; •

Evidenţierea serviciilor de protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane. Structura lucrării. Lucrarea cuprinde introducere şi două capitole a câte trei paragrafe, de asemenea lucrarea

conţine concluzii şi recomandări, bibliografie şi anexe.

6

I. 1 Premisele apariţiei şi evoluţiei fenomenului traficului de fiinţe umane în lume şi în Republica Moldova Traficul de fiinţe umane a depăşit cu mult timp în urmă hotarele unei ţări sau unei regiuni, devenind un factor destabilizator şi demoralizator de proporţii, cu multiple aspecte de desfăşurare. La ora actuală fenomenul traficului de fiinţe umane ca şi corupţia, economia tenebră, evaziunea fiscală sau fraudele financiare reprezintă una din cele mai extinse forme de manifestare ale criminalităţii, care într-un timp record a înregistrat proporţii inacceptabile pentru societatea noastră. Pentru a înţelege proporţiile acestui fenomen este nevoie de o incursiune istorică, este necesar o comparaţie a prezentului cu trecutul, deoarece noţiunile de femeie sclavă, femeie vândută, femeie luată în robie, nu sunt deloc noi, acestea au existat şi în timpul jugului turcesc, dar şi în relaţiile diplomatice ale domnitorilor cu suveranii statelor vecine. La începutul anilor 1900 traficul de fiinţe umane s-a manifestat ca o formă a comerţului, acest termen a fost utilizat pentru prima dată cu referire la comerţul cu sclave albe (femeile albe erau considerate concubinele, prostituatele, curtezanele). Traficul şi migrarea voluntară a femeilor albe din Europa spre ţările Arabe şi Europa de Vest pentru a presta servicii sexuale au alertat statele europene. Drept rezultat în anul 1904, majoritatea statelor au semnat o Convenţie Internaţională ce prevedea lupta cu comerţul de sclave albe. La acel moment traficul se referea la mişcarea şi transportarea femeilor pentru scopuri imorale. Iniţial definiţia presupunea traversarea hotarelor, însă mai târziu un acord de colaborare a venit cu o nouă definiţie care recunoştea că traficul de fiinţe umane poate avea loc şi în cadrul hotarelor ţării.4 Acest fenomen a existat din cele mai vechi timpuri, însă adesea nu era considerat imoral în unele societăţii sau fără importanţă şi daune vizibile în alte societăţi. Atitudinile diferenţiale erau adesea în acord cu obiceiurile şi tradiţiile existente în societate, astfel ceea ce era considerat normal şi acceptabil într-un context socio-cultural, era deviant şi neacceptabil în alt context social. În societăţile tradiţionale nu se făcea distincţia dintre trafic de persoane şi prostituţie, nu se conştientiza că sunt două fenomene diferite ca formă şi conţinut. Pentru o înţelegere mai profundă a conceptului de trafic a fost necesară o delimitare a noţiunilor tangenţiale ce succed din conceptul

4

Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada” Traficul de persoane în Moldova.

Comentarii, tendinţe, recomandări. - Chişinău, 2005, p. 49.

7

dat: traficant, proxenet, recrutor, victimă, recrutare, transportare, transfer, adăpostire,

ţară de

origine, ţară de tranzit, ţară de destinaţie. Traficul de fiinţe umane reprezintă recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare cu forţa sau prin folosirea forţei ori a unor alte mijloace de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de putere sau de situaţie de vulnerabilitate ori prin darea sau primirea de bani ori de beneficii de orice gen pentru a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul unei alte persoane, în scopul exploatării acesteia, se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 25 ani. Proxenetismul este îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tragerea de foloase de pe urmă practicării prostituţiei de către o altă persoană, precum şi recrutarea unei persoane pentru prostituţie, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani. Victima – este persoana care a fost traficată şi care a suferit vătămări corporale, psihice sau mintale, traume emoţionale. Rolul recrutorului se reduce la ademenirea şi convingerea persoanei de a pleca peste hotare. De obicei recrutorii pot fi: persoane fizice şi agenţi economici. Traficant – rolul lui se reduce la transportarea şi transferarea persoanelor recrutate (selectate, ademenite şi convinse sau răpite şi înşelate), în ţările de destinaţie, viitorilor proprietari. Sunt acele persoane ce-şi asumă toate cheltuielile necesare pentru deplasare, inclusiv: falsificarea actelor de identitate şi vizelor, transportul, mituirea serviciilor de frontieră, evitarea inspecţiei de frontieră, planifică foarte bine modul de deplasare, ruta pe care o vor parcurge. Recrutarea – constă în ademenirea şi convingerea persoanelor de a merge peste hotare prin folosirea inducerii în eroare, prin promisiuni interesante, captivante, dar în acelaşi timp false, înşelăciune, uneori prin abuz de putere sau ameninţări, constrângeri5. Transportarea – rezidă în deplasarea unei persoane dintr-un loc în altul în perimetrul unui stat sau peste frontieră, folosind diferite mijloace de transport ori pe jos. Transferarea – constă în transmiterea victimei de la o persoană la alta prin vânzarecumpărare, schimb, dare în chirie, în contul unei datorii, donaţii sau alte asemenea tranzacţii cu sau fără recompensă. Adăpostirea – constă în plasarea victimei care este exploatată la maximum într-un loc ferit pentru a nu fi descoperită de către reprezentanţii organelor de drept sau de terţe persoane care ar putea denunţa traficantul.

5

Acte normative, Traficul de Fiinţe Umane în Moldova, La Strada. - Chişinău, 2006, pag. 59

8

Ţară de origine – este ţara care furnizează resurse de existenţă pentru reţelele de Trafic de Femei. Ţară de destinaţie – este locul unde trebuie să ajungă victima. Ţară de tranzit – este traseul din ţara de origine către ţara de destinaţie. Majoritatea definiţiilor includ trei grupe de elemente de bază ale crimei traficului de persoane: 1. Acţiuni: recrutarea, transportarea, primirea, adăpostirea, cumpărarea, vânzarea. 2. Metode: ameninţarea cu forţa sau aplicarea oricăror forme de constrângere, răpire, fraudă, inducere în eroare, abuz de putere sau de situţie de vulnerabilitate. 3. Scop: exploatare sexuală, muncă sau servicii forţate, sclavie, servitute sau prelevare de organe.6 La începutul anilor ’90 ai secolului trecut, Republica Moldova a devenit stat independent, însă tranziţia de la economia centralizată la cea de piaţă, de la totalitarism la democraţie a fost însoţită de serioase probleme politice, economice, sociale. Astfel, într-un timp relativ scurt Moldova devine cunoscută în întreaga Europă, dar nu ca un stat prosper, care urmează ferm calea reformelor democratice, ci drept una din cele mai sărace ţări de pe continent, în care înfloreşte toate tipurile de trafic de fiinţe umane. Apariţia numeroaselor probleme în toate sferele sistemului societal şi lipsa mecanismelor care ar asigura prosperitatea economică şi siguranţa populaţiei, cum era şi firesc au dus la apariţia numeroaselor fenomene patologice cu efect naţional. Traficul de persoane a devenit una din problemele stringente ale societăţii moldoveneşti, accentuându-şi proporţiile şi implicând riscuri majore pentru populaţie. Din nefericire măsurile de combatere în Republica Moldova erau minime deoarece acest fenomen nu era identificat ca o problemă, ce necesită soluţii rapide pentru a fi diminuat. Până în iunie 2001 în legislaţia ţării noastre a lipsit însăşi noţiunea „trafic de fiinţe umane”. Singurul articol care se referea la trafic era articolul 105 al Codului Penal şi Codul de Procedură Penală. În 2001 a fost introdus articolul 113.2 despre traficul de persoane, 7 articolul cuprinde toate aspectele noţiunii de trafic, însă experţii în domeniu considerau că are numeroase lacune. În vederea unor posibile modificări de viitor, OSCE a înaintat o serie de recomandări Comisiei Juridice a Parlamentului. „ Este îmbucurător faptul că au fost întreprinse numeroase schimbări pe plan legislativ, au fost stabilite clar elementele traficului de fiinţe umane, fiind posibil clarificarea traficului de fiinţe umane ca infracţiune. Îmbunătăţire cadrului legislativ a permis distincţia clară dintre clară dintre proxenetism şi trafic de persoane, dar pe de altă parte mai sunt multe lipsuri la

6 7

Identificarea victimelor traficului de fiinţe umane. Ediţia nr. 2. Chişinău, 2006, p.16. Cod Penal al Republicii Moldova, Monitorul Oficial nr. 182-129, articolul 105, articolul 113, 2002.

9

nivel legislativ, iar problema principală este că adesea se încalcă şi legislaţia pe care o avem” (E.3) Înainte de modificarea întreprinsă în legislaţia republicii, Guvernul a creat în luna mai 2000, în cadrul Ministerului de Interne o Secţie pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane şi un grup de lucru alcătuit din experţi. Activităţile acestui grup nu au fost foarte vizibile, reducându-se la numeroase fraze de genul sunt necesare măsuri urgente, deşi Comisia a existat mai mult de un an nu s-au luat măsurile urgente de care se vorbea. Exodul populaţiei peste hotarele ţării ca migranţi ilegali în majoritatea cazurilor a impus necesitatea formării unei baze de control a migraţiei, astfel tot în anul 2000 a fost instituit Biroul Naţional de Migraţie. Ulterior această structură a fost desfiinţată, atribuţiile ei fiind împărţite între Ministerul de Interne, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale, Departamentul Grăniceri. În octombrie 2001 dată fiind gravitatea problemei traficului în Moldova, guvernul a creat Comitetul Naţional pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane (“Comitetul Naţional Antitrafic”), care consta din reprezentanţii diferitor ministere şi care iniţial aveau misiunea de a convoaca şedinţe lunare în diferite regiuni ale Moldovei. Mai târziu a fost realizat Planul Naţional de Acţiuni pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, iar membrii comunităţii internaţionale şi ONG-urile de la fondarea Comitetului şi până în prezent au statut de observatori şi monitorizează progresul Comitetului la implementarea Plan Naţional. Planul stabileşte măsurile pe care trebuie să le ia Guvernul moldovean pentru a preveni incidenţa traficului, pentru a pedepsi traficanţii, pentru a proteja victimele traficate şi pentru a coopera cu alte state, în vederea unei combateri mai eficiente a fenomenului în general. După cum am menţionat ţara noastră din anii 1990 se confrunta cu o problemă gravă şi nu se putea vorbi de măsuri şi mecanisme de eradicare, deoarece nu era prezentat statistic gravitatea faptelor, numărul victimelor fiind estimat foarte vag. Nu era prezentat fenomenul în ansamblu cu cifre concrete. Încercările de a estima proporţiile fenomenului erau prezentate doar de ONG-urile de profil care în 1995-2000 abia îşi începeau activitatea şi doreau să demonstreze ferm că traficul de fiinţe umane este o problemă stringentă a societăţii şi sunt necesar de întreprins măsuri urgente de prevenire şi de combatere. Potrivit datelor Centrului Internaţional „La Strada”, dacă în anii 1998-2001 majoritatea victimelor erau reîntoarse în Moldova din regiunea balcanică (circa 90%), în anii 2002-2004 a crescut semnificativ numărul victimelor traficate/readuse din Orientul Apropiat şi Mijlociu, Europa de Est, în topuri figurând Turcia, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Cipru. În ultimii ani rutele traficului de fiinţe umane duc tot mai des spre Polonia, Ucraina, Israel, mai puţin Europa Centrala. În

10

perioada ianuarie 2002 – mai 2009 au fost asistate 386 persoane şi li s-a oferit suport informativ prin intermediu Liniei Fierbinţi la circa 761 cazuri. Conform datelor organizaţiei obşteşti Salvaţi Copiii din 153 de fete tinere repatriate în 2001 la data de 31 martie, victime ale traficului de fiinţe umane, 29 % aveau vârsta de 17-19 ani. În aceeaşi ordine de idei, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) constată că aproximativ 10 % din victimele traficului de fiinţe umane sânt copii între 12 şi 18 ani. În decursul anilor 2000 - mai 2003 în Moldova s-au întors 1074 de victime ale traficului - femei şi copii - prin misiunile OIM din alte ţări. 30% din numărul total al acestora au fost recrutate în vârstă minoră, iar la momentul întoarcerii în ţară 42 dintre ele erau încă minore. În anul 2000 din cei circa 750,000 de Moldoveni plecaţi în străinătate, mai mult de 1% erau victime ale traficului de persoane.8 Conform Biroului Procuraturii Generale în anul 2003 au fost investigate 189 cazuri de trafic de persoane şi 71 de investigaţii de proxenetism observându-se o creştere de 54% a cazurilor anchetate faţă de 2002. Guvernul a intensificat eforturile sale de aplicare a legii, urmărind penal 386 de cazuri de trafic în 2005. Din cele 314 cazuri transmise în instanţă, au fost condamnaţi 58 de traficanţi, ceea ce reprezintă cu 23 de condamnări mai mult decât în 2004. În Republica Moldova, în anul 2005 au fost înregistrate 246 de cazuri de trafic de fiinţe umane, iar în 2006 au fost înregistrate 248 cazuri. În perioada 2005-2006 au fost depistate şi înregistrate 468 infracţiuni de trafic de persoane, din acestea: •

trafic de fiinţe umane – 245 cauze penale,

•

trafic de copii – 59 cauze penale;

•

scoaterea ilegală a copiilor din ţară – 7 cauze penale;

•

proxenetism – 124 cauze penale;

•

organizarea migraţiunii ilegale – 31 cauze penale;

•

iniţierea sau organizarea cerşetoriei – 2 cauze penale. Potrivit datelor statistice, Centrul de Combatere a Traficului de Persoane al MAI a depistat

170 de infracţiuni. în instanţele de judecată în 2006 au fost trimise pentru examinare în fond 315 cauze penale privind infracţiuni ce ţin de traficul de persoane, dintre care 141 cauze penale de trafic de fiinţe umane, 52 – de trafic de copii, 101 – de proxenetism, 20 – de organizare a migraţiunii ilegale şi 1 cauza penală privind organizarea cerşetoriei. Dacă am generaliza datele statistice pentru

8

G. Mocanu coordonator 100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova în 2007, – Chişinău, 2008 p.192.

11

perioada 2002-2006 cu privire la structura şi dinamica infracţiunilor de trafic de fiinţe umane, putem obţine următorul tabel:

Anul

Numărul infracţiunilor atribuite celor de trafic de fiinţe umane

Numărul de dosare expediate în judecată

Numărul persoanelor condamnate

2002 2003 2004 2005 2006

91 260 382 382 468

55 107 162 314 315

22 34 95 102 173

Sursa: V. Stepaniuc. Traficul de fiinţe umane poate fi prevenit prin acţiuni de conştientizare publică şi educaţie // Buletin informativ al Guvernului Republicii Moldova, 2008, nr.8, p.10. Comitetului Naţional pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane în anul 2009 a stabilit că numărul cazurilor de trafic de fiinţe umane este în scădere în ultima perioada, în acelaşi timp, se atestă o creştere a cazurilor de organizare a migraţiei ilegale peste hotarele R. Moldova. Iar Valeriu Hâncu, directorul Centrului pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a declarat că nivelul infracţional ce ţine de traficul de fiinţe umane s-a redus în anul 2008 cu 14,3% în raport cu 2007. Combaterea traficului de fiinţe umane din cadrul Procuraturii Generale, a precizat că numărul cazurilor de trafic de fiinţe umane a scăzut pe fundalul creşterii numărului cazurilor de organizare a migraţiei ilegale. Această scădere s-a produs ca urmare a unor măsuri de combatere şi sentinţe dure date de către autorităţi, însă din păcate aceste măsuri nu au avut rezultate complete deoarece, infractorii îşi reprofilează activitatea în organizarea migraţiei ilegale. Ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane (CCTP), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), sunt convinşi că din 2003 nu mai există fenomenul de trafic al persoanelor, în scopul prelevării de organe. În cadrul unei conferinţe de presă, autoritîţile oficiale au susţinut ideea că angajaţii săi nu au înregistrat astfel de cazuri, foarte des întâlnite la începutul anului 2000, lucru care demonstrează că „acest fenomen nu mai există în Republica Moldova”. De asemenea au accentuat faptul că în 2009 au fost înregistrate 185 de cazuri de trafic de fiinţe umane, iar majoritatea cazurilor se referă la filiere specializate în plasarea cetăţenilor ţării noastre la muncă peste hotare. Referindu-se la traficul de copii, s-a menţionat că anul trecut au fost înregistrate 21 de cazuri, însă acestea au fost organizate de părinţii acestora, care lucrează peste hotare. „Aceste 21 de

12

cazuri nu se referă la trafic în scopul de prelevare de organe. Părinţii acestor copii, care se află ilegal peste hotare, încearcă să-şi reîntregească familiile şi apelează la fel de fel de scheme ilegale” Dintre cele 185 de cazuri de trafic de fiinţe umane înregistrate în 2009, 123 au fost expediate în judecată, iar 37 sunt examinate de procuratură. Scăderea numărului cazurilor de trafic de persoane s-a realizat în mare parte datorită implicării active a ONG-urilor şi măsurilor adoptate de Guvern. ONG-urile au avut în permanenţă drept obiectiv informarea şi prevenirea traficului de fiinţe umane pentru ca populaţia republicii să conştientizeze pericolul traficului. Au realizat numeroase campanii de informare, seminare care au dus la scăderea numărului persoanelor traficate şi la diminuarea acestui flagel. Deci în concluzie putem accentua faptul că evoluţia traficul de fiinţe umane are un caracter ascendent, cu efecte dezastroase asupra societăţii şi a apărut datorită condiţiilor de trai precare, datorită nivelul scăzut de informare şi a naivităţii persoanelor traficate. Extinderea traficului de fiinţe umane a impus realizarea unui cadru legislativ mai complex, s-a impus adoptarea măsurilor de prevenire şi eradicare, iar măsurile întreprinse cum era şi firesc au dat rezultate, prognozele în ceea ce priveşte diminuarea numărului persoanelor traficate au un caracter îmbucurător pentru societatea noastră, estimând scăderea considerabilă a persoanelor traficate.

13

I. 2 Formele de manifestare ale traficului de fiinţe umane Definirea noţiunii trafic de persoane, factorii determinanţi, formele de manifestare de altfel ca şi metodele de eradicare aplicate, au fost şi rămân un subiect îndelung discutat atât de teoreticieni, cât şi de practicieni. Varietatea de strategii aplicate de structurile statale şi

ONG-uri pentru

redresarea traficului de persoane umane reflectă diversitatea noţiunilor, dar şi a priorităţilor acordate de o structură sau alta în combaterea acestui fenomen. Variatele soluţii, măsurile de prevenire sau de conceptualizare a problemei şi de analiză corespunzătoare a cauzelor apar nemijlocit datorită multitudinii de forme de manifestare a traficului în societatea moldovenească. Conform Protocolul privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea traficului de fiinţe umane, în special a femeilor şi a copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva crimei organizate transfrontaliere, aprobat la 15 decembrie 2000 la Palermo, stabileşte că: a) “Traficul de persoane înseamnă recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea persoanelor prin ameninţare cu forţa sau prin folosirea forţei sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de putere sau situaţia de vulnerabilitate sau prin oferirea sau acceptarea de plăţi sau foloase pentru obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane în scop de exploatare. Exploatarea va include, la nivel minim, exploatarea prostituţiei altora sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forţate, sclavie sau practici similare sclaviei, servitute sau prelevare de organe; b) Consimţământul unei victime a traficului de persoane privind exploatarea intenţionată definită în alineatul a) al prezentului articol nu este relevant în cazul în care s-au folosit oricare dintre mijloacele enunţate la alineatul a); c) Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil în scopul exploatării vor fi considerate “trafic de persoane” chiar dacă aceasta nu implică nici unul din mijloacele prevăzute în alineatul a) din prezentul articol; d) “Copil” înseamnă orice persoană sub 18 ani.” Această definiţie permite să se facă o distincţie clară între fenomenul traficului de fiinţe umane, pe de o parte, şi migraţie de muncă, contrabandă cu migranţi şi prostituţie, pe de altă parte, cu care, deseori, este asociat traficul de fiinţe umane, deoarece aparent pare a avea aceleaşi forme de manifestare. Elementele care caracterizează toate aceste fenomene pot avea o trăsătură comună, situaţiile în care se încalcă un şir de drepturi ale omului.

14

Alianţa Globală Împotriva Traficului de Femei (GAATW), Grupul Internaţional de Drept privind Drepturile Omului şi Fundaţia Împotriva Traficului de Femei (STV), ONG-uri din lume au elaborat o definiţie, pornind de la experienţa de lungă durată în domeniul prevenirii traficului de femei şi acordării asistenţei sociale victimelor acestui trafic – Principii Standard ale Drepturilor Omului privind Tratamentul Persoanelor Traficate (PS): “Orice acţiune sau tentativă de recrutare, transportare înăuntrul sau în afara unor frontiere, cumpărare, vânzare, transfer, primire sau adăpostire a unei persoane prin folosirea inducerii în eroare, a constrângerii (inclusiv prin utilizarea ameninţărilor sau abuzului de autoritate) sau a constrângerii cauzate de datorii, în scopul aducerii sau menţinerii acestei persoane, cu sau fără plată, într-o formă de aservire (muncă în gospodărie, aservire sexuală sau de reproducere), într-o formă de muncă forţată sau constrânsă de datorii sau în condiţii asemănătoare sclaviei, exploatarea ei petrecându-se în altă comunitate decât cea în care persoana trăia în momentul inducerii ei în eroare, constrângerii prin forţă sau constrângerii cauzate de datorii.”9 Analiza formelor de manifestare a traficului de fiinţe umane poate fi realizat în funcţie de o serie de factori care determină apariţia acestor infracţiune, pot fi enumerate formele traficului de persoane în raport cu caracteristicile persoanelor traficate, în raport cu scopul urmărit şi interesul vizat, în paralel cu natura cauzelor care au generat fenomenul şi implicaţiile sociale lezate. Din punct de vedere a încălcării drepturilor omului traficul de persoane include sclavia, munca forţată, violenţa, abuzul de încredere, agresiune fizică şi psihică a persoanei. Sub aspect economic, traficul presupune interese financiare (profituri uriaşe), reţele regionale şi internaţionale, circulaţia ilicită a banilor. Din punct de vedere a originii fenomenului, factorii care generează şi susţin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, neîncrederea în sine. Din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiţia de marfă, sunt traumatizate treptat, fiindule lezate sentimentele cele mai profunde. Din perspectiva implicaţiilor sociale traficul de fiinţe umane este favorizat pe de o parte de procesul general al globalizării şi de utilizarea tehnologiilor moderne, iar pe de altă parte existenţa ţărilor cu venituri minime. Prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri uriaşe pentru traficanţi, care reinvestesc veniturile obţinute în derularea în continuare a faptelor ilicite. Traficul de persoane pentru prestarea serviciilor, traficul în scop de muncă forţată, prelevarea de

organe

sunt

formele

cele

mai

răspândite

care

implică

necesitatea

folosirii

manipulării/constrângerii victimelor. Formele traficului variază în funcţie de numărul persoanelor

9

V. Rusu, A. Revenco, D. Misail-Nichitin, Asistenţa socială a victimelor traficului de persoane, în special femei. - Chişinău 2005, p. 17

15

implicate, tipul de traficanţi şi în raport cu traficul care rămâne a se desfăşoară în tară sau peste hotare. Tipologia traficului de fiinţe umane este foarte diversă şi cu numeroase forme de manifestare. Spre exemplu din perspectiva organizării traficanţilor putem distinge: traficul ocazional, când se raportează doar la transportarea internă a victimelor, traficul în bande sau grupări mici, această formă se caracterizează prin buna organizare

şi specializare în traficarea cetăţenilor în afara

graniţelor, folosind aceleaşi rute, traficul internaţional este o formă laborios organizată, derulată de reţele periculoase şi greu de combătut.10 Din perspectiva victimei traficate, traficul de persoane poate fi clasificat în funcţie de natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor vizând aspectul social (abuz psihologic, sexual sau viol) aspectul juridic (deposedarea de acte, ameninţări cu predarea la poliţie), aspectul economic (împovărarea cu datorii, reţinerea unei plăţi nejustificate) Unele cercetări se axează pe părţile vătămate, altele – pe părţile generatoare ale problemei, deoarece pentru a înţelege dimensiunile traficului de persoane este necesar analiza din mai multe perspectivă, iar pentru a întreprinde măsurile cele mai optime este necesar de identificat riguros cauzele care facilitează creşterea numărului peroanelor traficate. Şi dacă traficul de persoane este considerat drept o problemă sau consecinţă a sărăciei, soluţiile propuse vor fi diferite de cele propuse în cazul în care acelaşi fenomen este tratat drept o problemă a crimei organizate. Atunci cînd traficul de persoane este analizat ca formă de manifestare a crimei organizate, scopul „strategiei” de combatere este axat în primul rând pe: (a) persecutarea mai aspră a criminalilor, adică a traficanţilor; (b) consolidarea eforturilor organelor de drept, precum şi fortificarea iniţiativelor de colaborare a acestora la nivel internaţional, alte activităţi, care permit urmărirea mai eficientă a criminalilor. Totodată, observăm, însă, că de fapt contracararea fenomenului trafic de persoane se limitează la combaterea crimei organizate. Practica din trecut a statelor europene atestă că mai multe victime au avut de suferit în urma conlucrării cu organele de drept – făcând mărturii în calitate de martor sau parte vătămată, acestora nu li s-a acordat protecţia şi asistenţa necesară la nivel înalt. Urmărirea criminalilor se axează în primul rând pe criminalizarea acţiunilor acestora şi rareori include protecţia şi respectarea drepturilor victimei, iar în majoritara cazurilor interesele victimei sânt supuse în întregime intereselor investigaţiilor. Şi dacă victimele, mai bine zis mărturiile 10

Mateuţ G. Petrescu V, Ştefaroi G, Traficul de fiinţe umane. Infractor. Victimă. Infracţiune – Iaşi, 2005.

16

acestora, joacă un rol determinant în incriminarea acţiunilor traficanţilor, fiind respectiv încurajate să conlucreze cu organele de drept, acestora trebuie să li se acorde servicii de asistenţă de bază, inclusiv protecţie (permis de staţionare pe durata investigaţiilor, asistenţă juridică şi asigurarea dreptului de protecţie a martorului, asigurarea dreptului la azil şi asistenţă socială din partea statului). În acest context, statutul victimei în unele state continuă să fie vulnerabil. „Traficul de persoane ca problemă a migrării” în ultimii ani, tot mai des, auzeam această noţiune, fenomenul traficului de persoane fiind definit prin prisma migrării ilegale. În limitele acestei metode, prevenirea traficului de persoane presupune prevenirea ieşirii/intrării, respectiv, staţionării ilegale a persoanelor într-o ţară. Totodată, atunci când traficul de persoane are loc în limitele hotarelor aceluiaşi stat, această metodă îşi epuizează toate justificările. În acest context strategia de combaterea traficului de persoane devine o luptă împotriva migrării ilegale. Mai multe state (atât ţări de origine, cât şi de destinaţie) duc o politică restrictivă în ce priveşte migrarea, care, printre altele, ar prevedea: (a) politica strictă şi condiţionată de eliberare a vizelor şi controlul strict al hotarelor; (b) limitarea numărului permiselor de şedere şi de muncă; (c) expulzarea tuturor persoanelor fără permis de reşedinţă; (d) controlul riguros al străinilor pe teritoriul ţării date; (e) supravegherea mai strictă a căsătoriilor între cetăţenii diferitelor state; (f) incriminarea imigranţilor ilegali etc. O astfel de strategie denotă, de fapt, interesul statului de a-şi proteja mai degrabă teritoriul naţional de imigranţi (ilegali), decât de a asigura protecţia imigranţilor de exploatare şi violenţă. Promovarea unei astfel de strategii are un efect negativ asupra persoanelor, deoarece din lipsa oportunităţilor în propria ţară, în combinaţie cu cererea de forţă de muncă în sectorul neformal din altă ţară (care, de fapt, este cel mai neprotejat şi nereglementat), lipsa oportunităţilor legale de emigrare, face traficul de persoane o afacere profitabilă, “încurajându-le” să apeleze la modalităţi ilegale. Astfel persoanele devin şi mai vulnerabile în faţa diferitelor forme de abuz, violenţă şi exploatare, neavând acces la protecţie şi suport. Majoritatea ţărilor de destinaţie, inclusiv ţările din Uniunea Europeană, neţinând cont de obligaţiunile internaţionale şi prevederile Protocolului de la Palermo, în aspect legislativ şi în activitatea practică considerau victimele traficului de persoane şi copii ca imigranţi ilegali şi, ca rezultat, aceştia erau imediat deportaţi din ţară. Astfel, persoanele traficate nu aveau acces la serviciile de asistenţă şi nu pot beneficia de o ulterioară reintegrare. O astfel de atitudine din partea statelor de destinaţie nu numai că lezau drepturile persoanelor traficate, dar şi demotivau dorinţa victimelor de a depune mărturii împotriva traficanţilor, aceştia rămânând în anonimat şi continuând 17

să desfăşoare activităţi criminale. Traficul de persoane ca problemă a muncii poate fi în cazul în care traficul de persoane, munca forţată şi practicile tip sclavie sânt definite drept problemă a muncii, aceste practici pot fi considerate drept rezultat al poziţiei sociale şi juridice dezavantajoase a persoanelor pe piaţa muncii, inclusiv a imigranţilor. Traficul de fiinţe umane, ca fenomen infracţional, este de o complexitate care îl face greu de anihilat, de aceia nu putem vorbi de formele de manifestare fără a studia etapele de desfăşurare şi în specificul acestora. Fiecare etapă a lui înseamnă o grea încercare pentru victime. Etapele traficului de fiinţe umane sunt următoarele: - Recrutarea este momentul în care un „binevoitor”, prima verigă a traficului, intră în contact cu viitoarea victimă, făcându-i promisiuni mincinoase de angajare în străinătate. Înşelată, victima îşi dă acordul să urmeze planul recrutorului de a părăsi ţara. - Transportul este organizat de recrutor şi se face pe trasee stabilite anterior. Are loc la scurt timp după

recrutare,

astfel

încât

victima

să

nu

aibă

timp

să

se

răzgândească.

- Trecerea frontierei se face adesea în mod fraudulos, victima trece graniţa însoţită de recrutor şi de o „călăuză”, fiind preluată de primul cumpărător, care, drept garanţie, îi opreşte paşaportul. - Vânzarea este esenţa traficului de fiinţe umane, victimele fiind transformate în marfă şi sortate ca atare de traficanţii-cumpărători. Abia acum victima conştientizează pericolul. Dar seria vânzărilor nu se opreşte aici. - Exploatarea - victimele sunt ameninţate şi abuzate, supuse unor tratamente inumane şi exploatate sexual şi în regim de sclavie. Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare şi mai importantă categorie a infracţiunii, din simplu motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai mare sursă de profit pentru traficanţi, în timp ce alte forme de trafic, cum ar fi exploatarea forţei de muncă, comiterea de infracţiuni şi donarea de organe continuă să se extindă, este evident că exploatarea femeilor tinere şi a copiilor în industria sexului din ţările mai bogate este o sursă de bani mult mai generoasă decât exploatarea fiinţelor umane ca sclavi, sau pentru o singură plată, cum ar fi în cazul extirpării unui rinichi. Pot fi evidenţiate următoarele forme ale traficului de fiinţe umane, în dependenţă de scopul propriuzis al traficului iniţiat: • traficul de fiinţe umane, în special al femeilor şi copiilor, cu scop de exploatare sexuală, inclusiv: − pentru organizarea prostituţiei; − pentru organizarea practicării prostituţiei în unităţile militare sau în locurile de dislocare a forţelor armate; − pentru organizarea turismului sexual; − pentru servicii pornografi ce (în special, folosirea copiilor de ambele sexe în acest scop); 18

• traficul de fiinţe umane în scop de exploatare prin sclavie, inclusiv: − folosirea în munci istovitoare; − folosirea în economia tenebră; − folosirea în activităţi de producere a produselor ilegale sau de contrabandă; − folosirea în lucrări casnice; − munca copiilor (spălarea maşinilor, lucrări agricole etc.); • traficul de fiinţe umane, în special al copiilor şi invalizilor, în activitatea de cerşetorie, cum ar fi: − folosirea copiilor; − folosirea invalizilor; − „arenda” pruncilor pentru cerşetorie; • căsătoriile în scop de exploatare (inclusiv folosirea sistemului „mirese prin poştă”): − pentru folosirea persoanei în muncă casnică (menajeră etc.); − pentru naşterea forţată a copiilor; − pentru îngrijirea bolnavilor şi vârstnicilor, copiilor etc.; • traficul de copii în scopul impunerii la maternitate surogat, pentru reproducere; • traficul de fiinţe umane în scopul prelevării şi transplantării organelor şi ţesuturilor; • traficul de copii în scopul adopţiei ilegale; • traficul de fiinţe umane în scopul folosirii în conflicte armate; • impunerea soldaţilor şi deţinuţilor la muncă forţată;11 Traficul de fiinţe umane, ca orice altă formă de crimă organizată, se consumă printr-un lanţ de infracţiuni. Din momentul racolării victimei, traficantul şi complicii lui încalcă legea în nenumărate moduri, iar drepturile fundamentale ale omului sunt lezate. Lovirea şi vătămarea corporală, omorul, ameninţarea şi şantajul, sechestrarea şi răpirea, violul şi prostituţia forţată sunt faptele penale pe care se construiesc şi funcţionează reţelele de trafic de fiinţe umane. Falsul şi uzul de fals, darea şi luarea de mită, trecerea frauduloasă a frontierei completează infracţiunile prin care traficanţii reuşesc să îşi pună în practică scenariile distructive. Trebuie accentuat şi faptul că recrutarea victimelor, ca prima etapă a traficului, se realizează în majoritatea cazurilor tot printr-o faptă penală, înşelăciunea. Deşi pare mai puţin gravă, promisiunea mincinoasă în baza căreia o persoană acceptă să plece din ţară constituie punctul de plecare al tuturor umilinţelor şi suferinţelor de mai târziu. Recrutarea victimelor se realizează prin obţinerea consimţământului unei persoane în schimbul unor beneficii, utilizarea unor poziţii vulnerabile, abuz de putere, înşelăciune şi, uneori, 11

M. Vidaicu I. Dolea, Combaterea traficului de fiinţe umane -- Chişinău 2009, p. 72

19

chiar răpire. Existau şi situaţii când victimele erau răpite de pe stradă sau din spaţii publice de distracţie şi urcate forţat într-o maşină, datorită masurilor întreprinse în vederea protecţie şi contracarării a traficului de fiinţe umane, astăzi din fericire asemenea cazuri sunt foarte rar întâlnite sau chiar nu există. În asemenea cazuri extreme, recrutorii vizau tinerele cu o condiţie materială modestă sau despre care aveau informaţii că provin din familii dezorganizate, contând pe faptul că nimeni nu se va interesa de dispariţia lor. Exploatarea include forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forţate, sclavia sau practici similare sclaviei, prelevarea de organe. Traficanţii de obicei sunt bărbaţi, dar şi femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. Majoritatea au ocupaţii legate de locuri care le dau posibilitatea unui contact direct cu potenţialele victime: barmani, chelneri, taximetrişti etc. Ei au aerul unor persoane demne de încredere şi afişează discret semne ale bunăstării. Sunt foarte convingători şi au mereu la îndemână o poveste despre cineva care a plecat şi s-a realizat din toate punctele de vedere în străinătate. Aceşti “binevoitori” dispuşi să ajute o persoană să câştige mai bine peste hotare sunt, uneori, cunoştinţe sau chiar rude ale ei. Grupul ţintă este reprezentat de segmentul cel mai vulnerabil, atât din mediul urban, cât şi rural, care nu cunosc cu adevărat riscurile pe care le prezintă plecarea în străinătate, lucru pe care se bazează şi traficanţii. Lipsa de informare, precum şi situaţia materială precară reprezintă factorii favorizanţi ai traficului. Provenienţa dintr-o familie dezorganizată sau dintr-un mediu în care persoana a fost supusă abuzurilor creşte riscul de a accepta o falsă propunere de lucru în străinătate. Nivelul scăzut de educaţie împiedică viitoarea victimă să evalueze corect şi realist informaţiile şi planurile prezentate de recrutor. În concluzie putem afirma că în Republica Moldova traficului de fiinţe umane a cunoscut numeroase forme de manifestare, iar combaterea acestora a impus adoptarea unor politici publice complexe axându-se în special pe sensibilizarea opiniei publice, acordarea asistenţei şi suportului victimei, dar partea cea mai importantă în vederea eradicării acestui fenomen este colaborarea autorităţilor centrale cu ONG-urile în vederea minimalizării proporţiilor fenomenului.

20

I. 3. Portretul victimei traficului de fiinţe umane din Republica Moldova Traficul de fiinţe umane a reuşit să dobândească, dimensiunile şi particularităţile unui fenomen social transnaţional, responsabil pentru multe drame umane, provocând suferinţe devastatoare victimelor, fie ele exploatate pentru muncă forţată, pentru oferirea de servicii sexuale, pentru practicarea cerşetoriei ori pentru alte scopuri criminale. În acelaşi timp, traficul de fiinţe umane reprezintă un fenomen de criminalitate organizată care nu cunoaşte graniţe, o infracţiune gravă prevăzută şi pedepsită de legislaţia celor mai multe ţări. Problema traficului de fiinţe umane era argumentul forte că ţara noastră suferă de o maladie care se numeşte „subdezvoltare” la toate nivelurile. În acest termen găsim explicaţia problemelor existente în societatea noastră. Chiar dacă unii ar putea să susţină că subdezvoltarea se datorează fenomenului globalizării şi al evoluţiei ascendente, totuşi, pentru Republica Moldova constatăm, cu părere de rău, că indiferenţa şi lipsa măsurilor au făcut societatea neviabilă şi fără un viitor sigur. Portretul victimei traficului de fiinţe umane în Republica Moldova a fost pe larg cercetat de ONG-urile active, încercând să scoată în vileag particularităţile şi consecinţele devastatore ale acestor acţiuni asupra persoanei care devine prada traficanţilor. Încercarea de a schiţa un portret al victimelor era absolut necesară, iar acest pas în vederea combaterii traficului de persoane a fost preluat de ONG-uri, încă de pe timpurile când politicile de prevenire şi eradicare a traficului de fiinţe umane erau un mit, iar adoptarea lor de către autorităţile centrale erau considerate o pierdere de timp şi de fonduri. Conform Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele traficul de fiinţe umane şi traficul de copii, victime ale traficului sânt persoane care au suferit, fie individual, fie colectiv, prejudicii, inclusiv vătămări psihice sau mintale, pierderi materiale sau morale, încălcări esenţiale ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin acte sau omisiuni. Victime ale traficului sânt considerate: − persoanele care au fost supuse la violenţă, abuzuri de autoritate sau la ameninţări care au stat la baza intrării lor în acest proces ce a dus la exploatarea lor sexuală sau au survenit pe parcursul acestuia; − acele persoane care au fost înşelate de organizatori/traficanţi şi care au crezut că au un contract de muncă atrăgător fără nici o legătură cu comerţul sexual, sau pur şi simplu un loc de muncă obişnuit;

21

− acele persoane care sânt conştiente de adevăratele intenţii ale organizatorilor/traficanţilor şi care au consimţit anterior la această exploatare sexuală cauza fiind situaţia vulnerabilă în care se aflau. Pentru o înţelegere mai amplă a dimensiunilor traficului de fiinţe umane şi pentru o evidenţiere mai clară a profilului victimei este necesar de raportat acest fenomen la cele trei nivelurile existente: exploatarea sexuală, exploatarea prin muncă şi prelevarea de organe. Fiecare formă de exploatare are caracteristici specifice chiar şi atunci când este vorba de procesul de descoperire a infracţiunii. În anii 2001-2003 ONG-urile au venit cu o serie de rapoarte, cercetări care prezentau profilul victimei şi factorii de vulnerabilitate. Traficul de fiinţe umane iniţial era privit prin prisma exploatării sexuale, din acest considerent profilul victimei era asociat cu o femeie tânără care ajunge să fie maltratată, bătută şi impusă să presteze servicii sexuale. Centrul Internaţional “La Strada”, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi alte organisme active în domeniu în anul 2004 prezintă pe larg mai multe aspecte ce definesc “portretul” persoanelor care sânt prinse în capcanele traficanţilor. Profilul persoanei vulnerabile poate fi prezentat în felul următor: •

Categoria de vârstă – 12 şi 25 ani;

•

Provenienţa – din zone sărace, urbane sau rurale;

•

Provenienţa din medii sau familii în care există violenţă (diverse forme de abuz);

•

Profil social vulnerabil (orfane sau provin din familii cu un singur părinte ori având tutore);

•

Au nivel scăzut de educaţie, lipsa profesionalizării;

•

Apartenenţa la un mediu informaţional sărac;

•

Lipsa experienţei de viaţă şi a unui loc de muncă;

•

Mame singure;

•

Dependenţă financiară sau lipsa unei surse financiare stabile;

•

Dorinţă aprigă de independenţă materială;

•

Îşi asumă cu uşurinţă riscul plecării în străinătate, de care-şi leagă speranţa de realizare.12 Traficul de fiinţe umane de-a lungul timpului a lovit în dezvoltarea ţării noastre, provocând

serioase stagnări la nivel economic şi social. Autorităţile centrale nu au recunoscut proporţiile acestui fenomen şi necesitatea implementării metodelor de eradicare. Dar studiile în domeniu au avut drept scop prezentarea reală a problemei, evoluţia acesteia şi impactul asupra societăţii. Dacă 12

V Rusu, A. Revenco, D. Misail-Nichitin Asistenţa socială victimelor traficului de persoane, în special femei. - Chişinău 2005, p. 25

22

până în anul 2003 profilul victimei era asociat cu o femeie care este obligată să presteze serviciii sexuale, din 2004 studiile realizate încearcă să elucideze faptul că victime a traficului de fiinţe umane pot fi toate categoriile de persoane. „Traficul de copii în scopul exploatării sexuale în Republica Moldova” (elaborat de Centrul de Prevenire a Traficului de Femei în 2003 pentru ECPAT International) şi „Traficul de copii pentru exploatare sexuală şi munci în Moldova, (pregătit de Institutul de Politici Publice în 2004 pentru Organizaţia Internaţională a Muncii) sunt două rapoarte citate să prezinte o imagine în ansamblu a fenomenului traficului de copii, încercând să sublinieze faptul că traficat poate fi orice persoană indiferent de vârstă şi gen. Conform primului raport, din cauza absenţei mediului familial şi a unei instabilităţi tot mai mari a familiei, copiii erau expuşi unui risc sporit al traficului de fiinţe umane. Problemele economice din familie, alături de violenţa din familie şi alcoolismul au fost identificate ca fiind principalul motiv pentru care copiii ajung în stradă, contribuind cu peste 40 la suta la cazurile de trafic. Peste jumătate dintre copiii străzii sânt fie orfani, fie au pierdut contactul cu părinţii din cauza migraţiei sau din alte motive.13 În al doilea raport a fost schiţat portretul copiilor care fac parte din grupul de risc. Aceştia provin din familii social vulnerabile sau dezorganizate, de regulă cu un singur părinte, ori se află în întreţinerea rudelor, cunoscuţilor, vecinilor sau a instituţiilor specializate. De obicei, au studii medii incomplete, unii dintre copii fiind chiar analfabeţi. Şi-au abandonat studiile în schimbul cerşitului sau a lucrului, pentru a întreţine familia. Conform rapoartelor copiii devin victime ale traficului de fiinţe umane din următoarele motive: dorinţa de a avea un câştig propriu; asigurarea unui trai decent; conflictele în familie; necesitatea întreţinerii familiei, încrederea în promisiunile ademenitoare, condiţiile mizerabile de trai, lipsa banilor, speranţa la un viitor mai bun, dorinţa de a deveni „liberi şi independenţi”, comportamente amorale ale unor minori. În conformitate cu studiului realizat de către Institutului de Politici Publice din Moldova, în 48 % din cazuri călătoria copiilor intervievaţi a fost organizată de către cunoştinţe apropiate, 13% de către prieteni, 13 de către persoane din mediul ţiganilor, 11% de către persoane necunoscute, 5% de către rude, 2 % de către o agenţie de angajare în câmpul muncii şi doar 2% au confirmat ca şi-au organizat plecarea de sine stătător dar au fost recrutaţi la locul de destinaţie de traficanţi.14 În anul 2008 o minimă analiză a fenomenului traficului de fiinţe umane a permis evidenţierea trăsăturilor victimelor şi modificările care s-au produs la profilul-tablou al acestora. S-a constat că în 2008 ponderea victimelor de gen masculin a fost mai mare decât cea a victimelor de sex feminin, 13

Centrul de Prevenire a Traficului de Femei, Traficul de copii în scopul exploatării sexuale în Republica Moldova Chişinău, 2003. 14 Institul de Politici Publice Traficul de copii pentru exploatare sexuală şi munci în Moldova - Chişinău, 2004.

23

exploatarea prin muncă forţată a fost reprezentată de bărbaţi, iar exploatarea sexuală, iar femeile reprezintă totalitatea victimelor exploatate sexual. Factorii care înlesnesc fenomenul traficului de copii au persistat de-a lungul timpului în ţara noastră, influenţând considerabil creşterea proporţiilor acestuia sunt: Factorul spiritual: refuzul religiei, golul spiritual, lipsa unei relaţii cu Dumnezeu, substituirea inadecvată a căutărilor spirituale specifice fiinţei noastre duhovniceşti, existenţa unei repulsii sociale faţă de religiozitatea semenilor, lipsa educaţiei religioase din întregul sistem de învăţământ, sincretismul religios; Factorul moral: revalorizarea valorilor morale tradiţionale, relativizarea principiilor moralei creştine, lipsa educaţiei morale din sistemul de învăţământ gimnazial, liceal şi universitar, lipsa unor măsuri adecvate de combatere a manifestărilor amorale din societate (bordelurilor, saune cu “program prelungit” etc.) Factorul economic: sărăcia, şomajul, lipsa de oportunităţi pentru generaţiile tinere, veniturile mici, divizarea populaţiei în bogaţi şi săraci, afluxul de informaţie despre viaţa în roz din Occident prezentată la TV. Factorul social: nivelul de educaţie scăzut; lipsa unei susţineri din partea societăţii, lipsa spiritului de caritate, conflictul dintre generaţii, pierderea influenţei familiei în societate, pierderea valorilor în societate, orfelinate şi şcoli internat, cum face poliţia la ora actuală nu este o soluţie în principiu. Factorul politic: lipsa unor strategii de stat privind migrarea, legislaţie naţională imperfectă la acest capitol; inerţia statului, care nu reuşeşte să-şi protejeze cetăţenii aflaţi la muncă în alte ţări; lipsa unor strategii de absorbţie a şomajului. Portretul victimei traficului de fiinţe umane în Republica Moldova are la bază o serie de particularităţi care sunt direct proporţionale cu schimbările din societate şi cu politicile publice de eradicare. Este necesar în permanenţă analiza minuţioasă a portretului victimei pentru ai oferi suport în procesul de reabilitare şi reintegrare. După cum am menţionat în ţara noastră de-a lungul timpul tipologia victimelor traficului de fiinţe umane a cunoscut modificări deoarece traficanţii se reprofilau cu scopul de a nu fi descoperiţi de autorităţi şi pedepsiţi.

24

Capitolul II. Probleme de integrare socială a victimelor şi percepţia acestor dificutăţi de către tinerii din societatea contemporană

II.1. Serviciile de protecţie şi reabilitare a victimelor traficului de fiinţe umane Fiecare persoană, identificată drept victimă a traficului de fiinţe umane, are dreptul să beneficieze de un pachet complex de servicii de asistenţă, în conformitate cu standardele internaţionale şi legislaţia Republicii Moldova. Cum în majoritatea cazurilor persoana nu are un suport sau abilităţi pentru a reveni la un mod de viaţă normal şi sigur, un asemenea pachet trebuie să-i ofere organele specializate, dar în mare parte şi comunitatea. Acest pachet de servicii de protecţie şi reabilitare, oferit victimelor traficului de fiinţe umane, urmează a fi îndreptat spre acoperirea necesităţilor individuale a beneficiarilor. Calitatea ajutorului influenţează întreg procesul de asistenţă a victimelor, iar intensitatea şi durata acestuia urmează a fi alese în funcţie de necesităţile victimelor. O influenţă asupra procesului de reintegrare exercită la fel şi alţi factori, ce urmează a fi luaţi în considerare de personalul care oferă suport pe întregul proces de oferire a asistenţei, cum ar fi: - capacităţile individuale şi motivarea persoanei traficate; - sprijinul persoanelor apropiate; - gradul de pregătire a comunităţii (societăţii) de a accepta aceste persoane. Scopul serviciilor oferite persoanelor traficate este oferirea unui sprijin victimelor şi reintegrarea acestora în societate. Acest ajutor oferit este indispensabil, deoarece persoanele traficate suportă situaţii care presupun violenţă extremă – de la violenţă fizică, bătăi, până la viol sau înfometare. Prin acest tratament are loc distrugerea mecanismelor de apărare ale victimelor, care astfel să fie nevoită să se gândească mai mult la soluţii de supravieţuire şi mai puţin la demnitatea sa ca fiinţă umană, rezultatul este depersonalizarea victimei şi supunerea necondiţionată la executarea tuturor cererilor. Reacţiile întâlnite la victime sunt: teama de a sta singură, de a nu fi găsită şi pedepsită de traficanţi. Femeile care au fost supuse să presteze servicii sexuale simt vinovăţie, ruşine, neajutorare, îndoială, dezorientare. Adesea victimele traficului de fiinţe umane se confruntă cu dereglări de memorie şi imposibilitate de concentrare, cu lipsa legăturii dintre prezent şi trecut, această situaţie continuă şi atunci când victima este liberă. Majoritatea persoanelor care au suferit de pe urma traficului de fiinţe umane, se aleg cu probleme grave de sănătate fizică şi psihică

25

drept consecinţă a exploatării. Experienţa traumatică trăită în condiţii caracteristice sclavie, deseori conduc la dereglările stării normale a psihicului, dereglări psihice de ordin grav, cum ar fi neurastenia, psihastenia, depresia.15 Victima traficului de fiinţe umane din păcate se confruntă cu o serie foarte largă de dificultăţi în procesul ei de reintegrare, adesea se întâmplă sa nu aibă un adăpost, iar acasă nu poate să se întoarcă sau în multe cazuri nu este primită de rude, nu are bani pentru cheltuielile de prima necesitate. În acest sens, este nevoie de intervenţia a mai multor specialişti, care să alcătuiască o echipă multidisciplinară pentru rezolvarea fiecărui caz identificat. În funcţie de problematica identificată, ca urmare a evaluării iniţiale, trebuie să se cunoască situaţia asupra căreia urmează să se intervină, trebuie, identificate nevoile persoanei, precum şi resursele necesare pentru rezolvarea cu succes a dificultăţilor beneficiarilor. Managementul cazurilor de victimizare prin trafic are ca scop central crearea conexiunilor dintre victimă şi furnizorii acreditaţi de servicii respondente nevoilor acesteia. Rolul managementului de caz este acela de a mobiliza un ansamblu de servicii eficient care să răspundă complexităţii nevoilor victimei. Ajutorul acordat victimelor traficului de fiinţe umane adesea vizează aspecte de ordin social, psihologic, medical, juridic. Scopul asistenţei acordate persoanelor traficate este oferirea unui sprijin în dezvoltarea la maxim a capacităţilor volitive şi morale ale acestei persoane motivându-le să acţioneze independent. În procesul de reabilitare a persoanelor supuse traficului intervin următorii specialişti: 1. Asistentul social – prestează asistenţă primară: oferă posibilitatea de a fi în siguranţă, consiliere, cât şi asistenţă secundară: ajutor familiei victimei, oferă informaţii şi ajutor pentru găsirea unui loc de muncă, posibilitatea de a face studii profesionale, ajută la identificarea căminului, etc.; 2. Psiholog – acordă consiliere psihologică, terapii de relaxare, de evitare a coşmarurilor etc. ; 3. Psihoterapeut – terapie de lungă durată, şedinţe de lucru cu victima; 4. Psihiatru – posibilităţi de restabilire pentru depăşirea sindromului post-traumatic (în cazuri mai complexe); 5. Medic – asistenţă medicală persoanelor traficate; 6. Jurist/avocat – perfectarea actelor, asistenţă în instanţă în caz de intentare a procesului împotriva traficantului; 7. Poliţist – tragerea la răspundere a traficantului.16 Unul din elementele cheie cu care începe ajutorarea persoanelor traficate este identificarea lor – proces care le facilitează accesul la asistenţa ulterioară. Totodată un element problematic al 15

Fomină T. Traficul de persoane.– Chişinău, 2005, p.40 Centrul pentru Prevenirea Traficului de Femei, Asistenţa socială victimelor traficului de persoane, în special femei. – Chişinău, 2005, p. 132. 16

26

procesului de identificare este autoidentificarea victimelor sau capacitatea lor de a înţelege şi accepta experienţa prin care au trecut. Ca rezultat persoanele bănuite sau chiar identificate ca persoane traficate, dar care nu se „autoidentifică”, pot refuza serviciile oferite. Atunci când victimele traficului recunosc sentimentele şi emoţiile trăite, verbalizează şi mărturisesc propriile stări, se implică activ în elaborarea şi realizarea planului de refacere şi reintegrare. Conform opiniei expertului „Este foarte important ca persoana în cauză să conştientizeze că este victimă si că poate fi ajutată. Atunci când persoana îşi dă seama, colaborează cu organele de poliţie, mărturiseşte mai uşor atunci când este audiată.” (E.3) După cum am specificat prima etapă în acordarea suportului victimei în procesul de reabilitare şi integrare este identificarea, de aceea în cazul în care este identificată o potenţială victimă, indiferent de profilul organizaţiei, este foarte important ca aceste persoane să fie redicţionate la o instituţie specializată în asistarea acestor persoane, care va evalua necesităţile lor, va oferi suport necesar şi va monitoriza statutul ei pe parcursul procesului de reabilitare şi reintegrare. Primul contact cu victima poate fi considerată o etapă importantă în procesul de acordare a serviciilor de protecţie şi reintegrare, de el depinde eficienţa suportului acordat. „Primul contact cu victima şi începutul audienţei practic reprezintă baza de care depinde apariţia rezultatelor. Acest pas trebuie foarte bine gândit. Noi adesea optăm pentru prezenţa şi altui specialist, pentru a ne îndruma.” (E.3) Serviciile de protecţie şi reintegrare a victimelor traficului de fiinţe umane în majoritatea cazurilor sunt oferite de organizaţiile nonguvernamentale, de astfel în majoritatea cazurilor nevoilor victimei sunt identificate de către ONG-urile. Majoritatea ONG-urilor de profil au drept scop oferirea întregului pachet de servicii sau menţinerea unui colaborări cu alte organizaţii pentru ca victimele să fie direcţionate în vederea primirii ajutorului necesar. Un exemplu elocvent ar fi Centrul „La Strada” care până în 2008 avea drept grup ţintă persoanele traficate oferind întreg „pachetul” de servicii: 1)

or

ganizarea repatrierii victimelor; 2)

în

tâlnirea la aeroport, dacă era necesar; 3)

of

erirea unui adăpost, cazarea în centre de zi; 4)

se

rvicii medicale;

27

5)

as

istenţă socială; 1)

as

istenţă psihologică (imediată şi de lungă durată); 6)

as

istenţă juridică; 2)

re

stabilirea actelor de identitate şi a altor documente; 3)

as

istenţă în stabilirea contactului cu familia (la rugămintea beneficiarului); 10)

or

ientare profesională, instruire profesională sau asistenţă în obţinerea studiilor; 11)

in

struire şi sprijin în sfera micului business;. 12)

as

istenţă la angajarea în câmpul muncii. Serviciile de protecţie şi suport în majoritatea cazurilor au acelaşi conţinut, dar cum e şi firesc are un caracter particular, diferenţiindu-se de la persoană la persoană. Asistenţa în procesul de reintegrare este diferită şi în funcţie de categoria de vârstă. Spre exemplu dacă victima traficului este ea un minor, acesta are dreptul la asistenţă şi protecţie specială conform convenţiilor internaţionale şi obligaţiilor Moldovei în acest context. Toate acţiunile întreprinse în raport cu victimele-copii trebuie să se bazeze pe principiile respectării şi apărării drepturilor omului, stabilite de Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului (1989) şi conform cadrului legislativ existent în Republica Moldova.17 Oferirea unui adăpost este un elementul important al întregului sistem de asistenţă şi protecţie a victimei. Dreptul de a beneficia de un adăpost trebuie să-l aibă toate victimele traficului fără careva condiţii. De regulă, pentru victime se înfiinţează aziluri confidenţiale, adresele cărora sunt declarate secrete. Potrivit standardelor internaţionale de lucru cu victimele traficului, asemenea aziluri urmează a fi înfiinţate separat pentru diferite categorii de victime, întrucât victime ale traficului pot deveni nu numai femeile, dar şi copiii şi chiar bărbaţii. Cerinţa cea mai importantă pentru azil este gradul de securitate. În acelaşi timp, beneficiarilor urmează să li se ofere hrană şi îmbrăcăminte. Azilul trebuie să corespundă posibilităţii de a petrece diverse activităţi (şedinţe de grup, terapie de grup, consiliere 17

Costachi J, T. Catană, Traficul de copii în scopul exploatării sexuale în Republica Moldova – Chişinău, 2003, p.13

28

individuală). Pe perioada şederii la azil victimele pot beneficia de asemenea de un set de servicii specializate.. În acelaşi timp, nu se admite a îngrădi dreptul victimei la libera circulaţie, exceptând timpul de noapte. Se cuvine să precizăm că acordarea unui loc în azil este tipul de asistenţă cel mai scump şi complicat şi poate fi compatibil doar cu ţările dezvoltate, unde numărul persoanelor traficate este foarte mic. Din păcate în Moldova nu putem vorbi de un asemenea azil, deocamdată organizaţiile care au ca şi beneficiari victimele traficului de fiinţe umane pot doar să direcţioneze aceste persoane spre centre care oferă azil, ca mai apoi aceste centre să le ofere un spaţiu locativ pe un termen nu foarte mare. Toate tipurile de ajutor au o importanţă colosală pentru victima, chiar dacă la prima vedere avem impresia că prioritare sunt satisfacerea nevoilor primare, hrana, adăpost, îmbrăcăminte, un loc aparte în procesul de reintegrare îl are şi suportul emoţional. Suportul emoţional reprezintă o parte importanţă a lucrului cu victima, scopul fiind susţinerea beneficiarului care încearcă să înţeleagă sentimentele pe care le are, anxietatea necontrolată şi în acelaşi timp să depăşească trauma care îi influenţează starea afectivă. Adesea persoana traficată se simte vinovată că a comis greşeala de se lăsa înşelată de traficanţi, se simte vinovată că nu a fost pe măsura aşteptărilor familiei, simţind furie, fiind supărată pe sine, pe traficanţi, pe oamenii l-a care s-a adresat pentru ajutor şi nu a beneficiat de acesta, pe autorităţi, pe societate în general. Situaţiile de criza a persoanelor traficate necesită măsuri urgente, dar cum e şi firesc necesită a fi întreprinse de persoane calificate care prin măsurile abordate ar duce la schimbarea comportamentului şi depăşirea dificultăţilor. „În procesul de soluţionare a unei cauze penale în ceea ce priveşter traficul de fiinţe umane, implicarea şi acceptarea ajutorului din partea victimei au un rol deosebit de important. În majoritatea cazurilor unde victima a colaborat cu noi, au fost pedepsiţi infractorii, deoarece adesea persoanele traficante deţin informaţii, ce pentru noi sunt indicii importante. (E 3) Rezultatelor care se obţineau în urma analizei şi monitorizării procesului de reintegrare a victimilor traficului denotă, numeroase cazuri şi situaţii de nereuşită sau reuşită parţială. Acestea se datorează deseori fie multiplelor referiri a persoanelor către diferiţi prestatori de servicii, fie elaboratrea unui set de servicii fără a se ţine cont de riscurile şi problemele ce pot apărea în proces. În urma

analizei acestor nereuşite s-a scos în evidenţă cauzele– lipsa unui concept unic, a

perceperii unice a etapelor de asistenţă, a rezultatului final, a indiciilor de evaluare a succesului, precum şi a unor Planuri de integrare validate la nivel naţional. Un rol important în aprecierea calităţii planurilor de reintegrare, a concordanţei între timpul şi resursele alocate, îl are procedura de evaluare a succesului reintegrării. Actualmente, în Republica Moldova, după cum am menţionat o sarcină actuală şi importantă pentru furnizorii de servicii către victimele traficului este definirea

29

metodologiei de evaluare a procesului de reintegrare şi a indicilor (calitativi şi cantitativi) succesului reintegrării. Astfel pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor de protecţie şi reabilitare a victimelor traficului de fiinţe umane, majoritatea organizaţiilor nonguvernamentale au mers pe ideea realizării unui astfel de Plan de reintegrare care ar face posibil identificarea nevoilor victimelor, cu metodologie bine la pusă la punct şi cu o monitorizare atentă a etapelor parcurse. „Metodele de intervievare şi ajutorare a unei victime trebuie să aibă un caracter individual, fiecare persoană este diferită şi nu putem să avem o metodă fixă pentru toate victimele traficului de fiinţe umane”.(E3) Asistenţa socială are un rol primordial în adaptarea victimei la realitate şi reintegrarea acesteia în societate, oferă un spijin motivând victimele să acţioneze independent, implicându-le în procesul decizional, ca mai apoi să fie capabilă să ia decizii optime în mod independent Obiectivele asistenţei sociale acordate persoanelor traficate sunt: •

Contribuţia în stabilirea unor relaţii de acceptare reciprocă între persoana traficată şi mediu social în care trăieşte;

•

Contribuţia la răspândirea informaţiei despre drepturile şi înlesnirile categoriilor speciale de cetăţeni, despre serviciile sociale;

•

Efectuarea profilaxiei traficului de fiinţe umane.

Serviciile oferite victimelor traficului de fiinţe umane nu trebuie să aibă un caracter unitar şi trebuie să aibă rezultate vizibile. În Republica Moldova în ultimii ani s-a observat o îmbunătăţire considerabilă a calităţii acestora, datorită procesului de monitorizare şi a analizei riguroase a nevoilor victimei traficate.

30

II.2. Rolul ONG-lor prestatoare de servicii sociale în integrarea victimelor traficului de fiinţe umane şi prevenirea victimizării Anual în lume mii de persoane devin victime ale traficului de fiinţe umane, o evaluare exactă a fost dificil de realizat având în vedere că problema are adesea un caracter latent. Adesea persoanele traficate nu vor să divulge că au fost exploatate din cauza stigmatizării lor în societate. Pentru a înlătura aceste concepţii şi a influenţa în mod pozitiv victima în luarea deciziei, de a cere ajutor, există numeroase organizaţii care constituie un sprijin primordial în vederea ajutorării victimelor traficate. Obiectivul principal a tuturor organizaţiilor este prevenirea, asigurând prestarea calitativă a tuturor serviciilor de care are nevoie victima şi la care are dreptul în conformitate cu legislaţia. Organizaţiile neguvernamentale reacţionează operativ la cerinţele în continuă schimbare ale societăţii, ajută structurile de stat la soluţionarea problemele apărute. Ele completează „nişele goale” în ceea ce priveşte îndeplinirea funcţiilor social necesare. Astăzi în Republica Moldova activează numeroase organizaţii obşteşti, în 2002 în sfera combaterii traficului de fiinţe umane se manifestau activ circa 20 organizaţii care aveau drept scop simplificarea accesului victimelor traficului la serviciile de asistenţă, dar în primul rând identificarea acestora.18 Datorită descreşterii proporţiilor traficului de fiinţe umane, în prezent numărul organizaţiilor este mai mic, acestea reprofilându-şi activităţile, oferit servicii pentru fenomene cu caracter ascendent accentuat şi cu impact negativ. Rolul organizaţiilor nonguvernamentale care prestează servicii pentru persoanele potenţiale victime ale traficului de fiinţe umane şi pentru persoanele care deja au statut de victimă a traficului au un rol primordial, scopul acestora fiind diminuarea traficului de fiinţe umane prin informare si reintegrare. 18

Buletin al Asociaţiei „Acasă”, Acordarea asistenţei sociale şi reabilitarea victimelor traficului de femei. Nr. 6, 2002.

31

Obiectivele de bază ale organizaţiilor care au ca grup ţintă persoanele traficate sunt următoarele: •

prevenirea cazurilor noi de trafic de fiinţe umane prin activităţi de informarea a populaţiei;

•

oferirea de servicii pentru victimele traficului de fiinţe umane la toate nivelurile procesului de reintegrare

•

contribuirea la perfecţionarea legislaţiei naţionale, elaborarea iniţiativelor legislative diverselor proiecte de legi, în vederea îmbunătăţirii cadrului legislativ

•

monitorizarea respectării legislaţiei în vigoare în vederea protejării persoanei traficate şi pedepsirea traficantului;

•

realizarea şi implementarea politicilor publice în colaborare cu instituţiile statale pentru îmbunătăţirii serviciilor acordate victimelor şi pentru prevenţia fenomenului. Obiectivele ONG-urile care oferă suport victimelor traficate pot fi diferite, însă majoritatea se

axează pe informarea populaţiei şi pe suportul victimelor traficate. Prevenirea victimizării se realizează prin diverse metode care au la bază un caracter practic, cu impact vizibil la nivel societal. Cel mai important instrument în combaterea traficului de fiinţe umane este informaţia. Din considerentul că majoritatea persoanele potenţiale victime ale traficului merg pe ideea „mie nu mi se poate întâmpla”, majoritatea ONG-urilor de profil se axează pe campanii de informare în vederea educării grupului ţintă – adolescenţi, persoane social vulnerabile, persoane ce au hotărât să muncească peste hotare. Toate aceste sunt informate cu privire la riscurile traficului, metodele de racolare pe care le utilizează traficanţii, profilul traficanţilor şi metodele de evitare şi protejare faţă de traficanţi. Un exemplu de acest gen este Centrul pentru prevenirea traficului de Femei (CPTF), care pentru implementarea campaniilor de informare în şcoli, licee din toate raioanele republicii au instruit circa 100 de voluntari pentru ca mai apoi aceştia să organizeze seminare, să elaboreze pliante şi broşuri. Pentru prevenirea traficului de persoane prin intermediul voluntarilor, Centrul de Prevenire a Traficului de Femei a aplicat următoarele metode: 1. Seminare educaţionale pentru tineri şi adolescenţi în instituţiile de învăţământ din ţară şi în taberele de odihnă pentru copii; 2. Campania de prevenire pentru copiii din orfelinate şi şcoli-internat; 3. Concursuri şi maratonuri; 4. Concursul

judeţean

de

desen

şi

eseuri

cu

genericul

„O

persoană

informată nu poate fi traficată" la care au participat 250 copii şi tineri, (85 persoane au fost premiate cu diplome şi premii băneşti.);

32

5. Concursul

raional

traficată"

la

care

colegiului

de

profesionale.

al

acţiunilor au

medicină, (78

de

teatralizate

participat colegiul participanţi

8

cu

echipe

genericul de

agro-industrial au

primit

„Nu

liceeni, şi

ai

te

lăsa

studenţi

ai

şcolii

tehnice

din

partea

diplome

CPTF şi premii); 6. Participarea

voluntarilor

CPTF

la

distribuţia

materialului

informativ

la

premiera filmului „Lilya 4- ever"; 

Participarea voluntarilor la compania socială „Şi mie îmi pasă";

Un partener deosebit de important în procesul de prevenire a traficului de fiinţe umane este mass-media, majoritatea organizaţiilor au realizat emisiuni radio, emisiuni TV, spoturi de sensibilizare a opiniei publice, articole în presa naţională, locală, buletine informative, care au avut rezultate vizibile în combaterea traficului de fiinţe umane. Informarea vis-a-vis de prevenirea traficului de fiinţe umane are un caracter primar dar şi un rol primordial implicând nu doar grupul ţintă, dar şi autorităţile publice locale, grupuri ale comunităţii locale, societatea civilă. Un exemplu elocvent este activitatea CPTF care susţinea o campanie de durată în colaborare cu postul de radio „Antena C”, difuzând săptămânal emisiunea „Pleci sau rămâi”. La acest post au fost realizate 52 emisiuni în anul 2005 şi altele 24 în 2006. Fiecare emisiune avea câte un invitat special din structurile active în domeniul antitrafic - guvernamentale, neguvermânamentale sau internaţionale. Centrul de Prevenire a Traficului de Femei cum reiterat are mai multe obiective: să acorde asistenţă gratuită potenţialelor victime ale traficului, să ofere informaţii despre consecinţele fenomenului, despre modul cum atrag traficanţii victima, etc; să acorde asistenţă familiilor în căutarea membrilor familiei traficate. Pentru o mai bună activitate CPTF şi-a lansat filiale în mai multe regiuni ale ţării (Cahul, Ungheni, Căuşeni, Bălţi). Pentru a putea observa rolul ONG-urilor este necesar încercarea de a vedea activităţile pe care le promovează grupul ţintă, obiectivele şi strategiile de implementare a serviciilor pe care le posedă. O altă organizaţiei care s-a impus ferm în viaţa socială a Republicii Moldova şi poate servi drept exemplu, cu având un rol extrem de important, în vederea combaterii traficului de fiinţe umane şi a prevenirii victimizării este Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”, care până în prezent deţine o vastă experienţă în educarea potenţialilor migranţi despre pericolul traficului. La Strada este o organizaţie care are drept scop respectarea drepturilor omului, facilitarea accesului la asistenţă calitativă şi consolidarea capacităţilor grupurilor profesionale.19

19

Centrul pentru protecţia şi promovarea Drepturilor Femeii, La Strada Asistenţa socială victimelor traficului de persoane, în special femei. –– Chişinău, 2007, p.132

33

Abordarea complexă în vederea oferirii serviciilor persoanelor traficate presupune implicarea de la etapa identificării victimei până la reintegrarea acesteia. Un rol important pentru prevenirea şi identificarea presupusei victime este „Linia fierbinte”. Acest instrument in cadrul organizaţiei este efectiv şi cu rezultate majore, fiind veriga principală de legătură dintre persoanele traficate şi prestatorii de servicii, datorită posibilităţii de a apela 24 din 24 ore, 7 zile pe săptămână, respectându-se principiul confidenţialităţii şi anonimatul. Cel mai frecvent apelanţii solicită informaţii privind plecarea peste la munca peste hotare şi privind asistenţa informaţională în vederea căutării sau recuperării persoanelor considerate victime ale traficului de fiinţe umane.20 Oferirea serviciilor de către ONG-uri

cum e firesc se realizează la trei nivele: primar,

secundar şi terţiar. Prevenirea primară necesită o deosebită atenţie deoarece reduce considerabil numărul cazurilor noi de trafic educând populaţiei ca drept urmare să fie prevenite situaţiile de criză. Scopul serviciilor primare este promovarea programelor de dezvoltare a posibilităţilor personale, contribuind la consolidarea puterii de luare a deciziilor. Prin intermediu cursurilor de instruire sunt ajutate potenţialele victime să obţină obţină cunoştinţe despre angajarea în câmpul muncii, cerinţele angajatorilor şi posibilităţile obţinerii unei profesii. ONG-urilor care oferă servicii de informare în domeniu angajării în câmpul muncii colaborează cu Agenţiile de Ocupare a Forţei de muncă pentru a ajuta grupurile de risc să acumuleze cunoştinţe şi atitudini generale pentru soluţionarea problemelor de plasare în câmpul muncii. Pe lângă orientarea profesională serviciile de prevenţie primară includ in formarea în masă a populaţiei despre consecinţele traficului. Un exemplu elocvent este Centrul în domeniul Migraţiei Migraţiei din Moldova lansat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţiei (OIM) cu scopul de a monitoriza şi coordona procese migraţionale contribuind la prevenirea înregistrării cazurilor noi. Misiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie este de a colabora cu Guvernul moldovenesc în vederea asigurării faptului ca orice persoana care pleaca peste hotare primeşte cea mai recentă şi corectă informaţie. OIM în anul 2004 a organizat numerose activităţi având ca obiective informarea populaţiei şi combaterea traficului de persoane prin sensibilizarea opiniei publice. Campania de informare s-a desfăşurat în 50 localităţi, unde au fost distribuite materiale speciale şi s-a observat creşterea solicitanţilor, s-a observat o creştere enormă a oamenilor care doreau să cunoască mai multe despre posibilităţile legate de plecarea peste hotare. Centrul oferă informaţii gratuite despre ţările de destinaţie ca Italia, Portugalia, Turcia, informaţii despre procedurile de obţinere a vizei, oportunităţi de studii şi angajări legale. Din păcate adesea pot exista asemenea centre de informare, însă pentru un grup restrâns de beneficiari, deoarece majoritatea nu ştiu de existenţa lor, fiind prea puţin mediatizat şi promovat. 20

Raport anual pe 2006 (Misiunea OSCE în Moldova), Program antitrafic şi gender,– Chişinău, 2007, p.13

34

Rolul ONG-urilor este major în prevenirea victimizării şi reintegrării victimelor care în permanenţă au optat pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi oferirea unui set complex care ar permite ajutorarea persoanelor vulnerabile care au suferit fiind traficate. În concluzie putem afirma că serviciile sociale pentru victimele traficului de fiinţe umane oferite la nivelul întregii ţări cu caracteristici de bază confidenţialitatea şi ajutorarea pe o perioadă îndelungată, au adus rezultate vizibile în vederea contracarării dimensiunilor traficului. Toate aceste servicii au avut rezultatele dorite deoarece în permanenţă s-au consolidat tehnici de implementare, strategii de implicare şi cooperare, dezvoltându-se parteneriate durabile cu autorităţile publice, instituţiile medicale şi Biserica. Concluzii şi recomandări Cercetarea ştiinţifică realizată ne permite să susţinem că traficul de fiinţe umane continuă să rămână o problemă stringentă pentru Republica Moldova, chiar dacă în ultimii ani s-au diminuat proporţiile acestuia, observându-se o descreştere a numărului persoanelor victime a traficului de fiinţe umane. Acest tip de infracţiune este de natură închisă, respectiv era foarte dificil de a stabili numărul real al persoanelor care au fost traficate, însă se încearcă în permanenţă până în prezent o remediere treptată în acest sens. În special se observă îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare dintre organizaţiile guvernamentale şi non-guvernamentale în ceea ce priveşte combaterea traficului de fiinţe umane. Din păcate chiar dacă se întreprind măsuri de contracarare a traficului de fiinţe umane în Republica Moldova, încă nu putem vorbi de mecanisme viabile în prevenirea traficului, nu putem vorbi de parteneriate durabile după un model clar de colaborare, care să stipuleze obligaţiile ONGurilor şi a autorităţilor statale în vederea reducerii numărului persoanelor traficate. Creşterea numărului persoanelor exploatate au impus analiza riguroasă a fenomenului realizându-se numeroase studii asupra acestui fenomen în prim plan fiind victima şi infractorul. Cum e şi firesc proporţiile acestui fenomen au dus la dezvoltarea serviciilor de reablitare şi integrare a victimelor în societate. Organele statale datorită numeroasele solicitări a ONG-urilor sau sesizat în vederea elaborării unor strategii de combatere a traficului, a unor iniţiative de îmbunătăţire a cadrului legislativ privind traficul de fiinţe umane. Strategiile elaborate nu au adus rezultatul dorit din cauza lipsei mecanismelor de implementare, din cauza inexistenţei acordurilor de colaborare care ar obliga ambele părţi să îşi îndeplinească obligaţiile. Prevenirea traficului de fiinţe umane este obiectivul principal al tuturor organizaţiilor, în să din nefericire şi la ora actuală unele localităţi rurale se confruntă cu insuficienţa cunoştinţelor în ceea ce priveşte traficul de fiinţe umane, metodele de recrutare, fiind o pradă relativ uşoară pentru

35

traficanţi. Responsabilitatea informării adesea poate reveni pe umerii autorităţilor publice locale, care adesea nu se implică activ sau nu au cunoştinţe necesare pentru a mediatiza fenomenul. În contextul actual prioritate trebuie să aibă activităţile de prevenire şi stagnare a acestui fenomen, prin implicarea activă a instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu, reprezentanţii administraţiei publice locale, biserica, mass-media, organizaţiile neguvernamentale. Realizând o analiză detaliată în domeniul traficului de fiinţe umane, pot fi înaintate următoarele recomandări privind modalităţile de prevenire la nivel primar, secundar, terţiar. Prevenirea primară urmăreşte scăderea numărului de cazuri de trafic prin informarea şi schimbarea unor comportamente ce ţin de mediul în care apar cazurile. Măsurile de prevenire; primară sunt: 1. aprofundarea cunoştinţelor comunităţii rurale în ceea ce priveşte traficul de fiinţe umane; 2. conştientizarea de către victimă a gravităţii situaţiei şi a necesităţii implicării acesteia în propriul proces de reintegrare. Prevenirea secundară se instituie în cazurile identificate şi are drept obiectiv o intervenţie eficientă şi cât mai rapidă. La acest nivel propunem următoarele elemente de intervenţie: 1. colectarea atentă şi discretă a informaţiilor despre victimă şi familia acesteia; 2. evaluarea gradului de siguranţă în care se află victima. Prevenirea terţiară se realizează prin intervenţia organizaţiilor şi organismelor care au abilitatea să dezvolte servicii de specialitate care să acţioneze la confluenţa cu alte servicii tangente situaţiilor de trafic. Serviciile specializate trebuie să dispună de un personal antrenat în abordarea fenomenelor, de formalizare şi înregistrare a datelor privind cazurile. Măsurile de prevenire terţiară sunt: 1. stabilirea unor reţele mixte de îmbunătăţire a mecanismelor de coordonare dintre diferite instituţii guvernamentale şi Ministere pentru implementarea şi realizarea strategiilor naţionale şi a planurilor de acţiune anti-trafic; 2. consolidarea unei reţele mai ample naţionale şi internaţionale anti-trafic 3. introducerea formelor speciale de asistenţă care pot care pot fi oferite de echipe multidisciplinare; 4. crearea centrelor de reabilitare bazate pe programe diferite în funcţie de vârsta beneficiarului. Pentru obţinerea unor rezultate vizibile şi durabile în procesul de contracarare a traficului de fiinţe umane este nevoie de implicarea maximă a instituţiilor de stat, a organelor de poliţie, a organizaţiilor neguvernamentale şi nu în ultimul rând este nevoie de implicarea administraţiei publice locale şi a instituţiilor de învăţământ. Pentru a minimaliza numărul persoanelor traficate propunem următoarele recomandări: 36

Instituţiile de stat trebuie să întreprindă următoarele măsuri: 1. îmbunătăţirea în permanenţă a cadrului legislativ, prin adoptarea unor legi noi sau prin completarea legislaţiei existente; 2. alocarea resurselor financiare pentru deschiderea unui număr mai mare de centre de reabilitare Organizaţiile non-guvernamentale trebuie să realizeze următoarele măsuri: 1. crearea unor „fonduri de urgenţă”, care să fie utilizate pentru victimele traficului de fiinţe umane în caz de maximă necesitate; 2. dezvoltarea planurilor multidisciplinare şi implementarea acestora în vederea integrării fiecărei persoane în mod individual. Organele de poliţie trebuie să întreprindă următoarele măsuri: 1. instituirea unei politici mai ample în ceea ce priveşte investigarea traficului de fiinţe umane; 2. asigurarea protecţiei şi siguranţei victimei în orice situaţie; 3. îmbunătăţirea mecanismelor de colaborare cu alte instituţii în procesul de descoperire a infracţiunii. Este necesar folosirea sistemului de învăţământ ca mijloc de informare cu privire la pericolul victimizării. De aceea instituţiile de învăţământ trebuie să întreprindă măsuri de prevenire: 1. educarea elevilor în spiritului toleranţei faţă de persoanele traficate 2. realizarea în permanenţă a campaniilor de informare la nivel de localitate, aceste activităţi de informare trebuie întreprinse pe o perioadă mai mare de timp pentru ca elevii să înţeleagă esenţa şi consecinţele fenomenului

37

Bibliografie 1) Acordarea asistenţei sociale şi reabilitarea victimelor traficului de fiinţe umane. — Buletin „Mâine", al Asociaţiei „Acasa", nr. 6 2002. 2) Asistenta sociala acordata victimelor traficului defiinte umane si profilaxia fenomenului. — Chisinau, (Centrul International pentru Protectia si Promovarea Dreptuiilor Femeii „La Strada"), 2003. 3) Bulgaru M. Aspecte teoretice si practice ale asistentei sociale. - Chisinau USM, 2003. 4) Bulgaru M. Dilion M. Concepte fundamental ale asistentei sociale. - Chisinau, 2000. 5) Bune practici de asistenta a traficului de fiinte umane. - Chisinau, (Centrul. International pentru Protectia si Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada"), 2005. 6) Chetrari Silivia, Faţă în faţă. - Editura Universul, 2001. 7) Contracararea traficului de fiinte umane. Chisinau, (Centrul International pentru Protectia si Promovarea Drepturilor Femeii La Strada), -2004. 8) Cojocaru C. Mindicanu A. Culegere de documente relevante pentru Republica Moldova cu privire la prevenirea si combaterea traficului de persoane. - Ambasada SUA in Moldova, 2006. 9) Combaterea traficului defiinte umane pentru Liderii Bisericii din Republica Moldova. - Chisinau, Organizatia Internationala a Migratie, 2008. 10) Drepturile victimei traficului defiinte umane. Extrase din acte normative ale Republicii Moldova. - Chisinau, (Asociatia Femeilor de Cariera Juridică), 2003. 11) Ghid de prevenire a traficului de persoane. Iasi, (Asociatia Alternative Sociale), 2003. 12) Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului. - Salvati Copiii, Chisinau, 2001. 13) Raport: Evaluarea politicilor privind traficul fiintelor umane din Romania. Bucuresti, (Organizatia Internationala a Migratie), 2004. 14) Raport anual pe 2006, programul antitrafic si gender al misiunii OSCE. - OSCE

Misiunea in Moldova, Chisinau, 2007.

38

15) Raportul Anual al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii privind traficul de personae, 2003. 16) Raport, traficul de fiinte umane in Europa de Sud — Est. UNICEF în Moldova,

Misiunea OSCE in Moldova, 2004. 17)

Reintegrarea victimelor traficului de fiinte umane: proces sau rezultat? - Editia nr. 3,

(Centrul International pentru Protectia si Promovarea Drepturilor Femeii) „La Strada", 2007.

18)

Prevenirea violentei infamilie si a traficului de fiinte umane. — Chisinau, Winrock

International - Initiativa civica, 2006.

19)

Traficul de persoane, profil statistic.- Chisinau, Organizatia Internationala

pentru Migratie, 2000-2004. 20) Traficul defemei si copii in scopul exploatarii lor sexuale. Chişinău, Organizaţia

Internaţională a Migraţie, 2001. 21) Traficul de fiinte umane din Moldova pentru exploatare sexuala şi a muncii. - Chişinău,

(Centul Civis, studiu sociologic), 2003. 22) Vulnerabilitatea tinerilor din Romania fata de traficul de fiinte umane. - Bucureşti,

(Centrul pentru Sociologie Urbana şi Regională), 2006. 23)

Sturtees Rebecca, Raport Anual privind Victimele Traficului de Fiinte Umane in

Europa de Sud-Est 2005. - Organizatia Internationala pentru Migratie, 2000 Acte normative: 24) Conveţia Consiliului Europei privind masurile contra traficului de fiinte umane, 3 mai, 2005, Stasbourg. 25) Legea Republicii Moldova privind prevenirea si combaterea traficului de fiinte umane, Nr. 241-XVI din 20 octombrie 2005. 26) Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului Nr. 338-XIII din 15. 12.94.

39

27) Recomandarea Comitetului de Ministri Nr. Rec (2001) 11 privind traficul de fiinte umane in scopul exploatarii sexuale, 19 mai 2000. 28) Recomandarea Comitetului de Ministri Nr. Rec (2001) 16 privind protectia copiilor impotriva exploatarii sexuale, 31 octombrie 2001. 29) Recomandarea 1545 (2002) privind campania impotriva traficului de fiinte umane, adoptata de Adunarea Parlamentara la 21 ianuarie 2002.

Internet: www.lastrada.md www.antitrafic.md www.migratie.md www.soros.org www.mai.md.

40