Tema 8. Rezultatele Financiare Ale Intreprinderii [PDF]

Zitiervorschau

1. 2. 3. 4.

Tema 8. Veniturile şi cheltuielile întreprinderii Costuri şi cheltuieli Conţinutul şi structura veniturilor Profitul şi rentabilitatea întreprinderii Indicatorii economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare ale întreprinderii

1. Costuri şi cheltuieli Costurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor în scopul obţinerii unui venit, iar cheltuielile - toate cheltuielile şi pierderile perioadei care se scad din venituri la calcularea profitului (pierderii) perioadei de gestiune. Componenţa şi modul de determinare şi constatare precum şi clasificarea generală a costurilor şi cheltuielilor întreprinderilor din Republica Moldova sunt reglementate de prevederile SNC „Stocuri”, SNC”Cheltuieli”. După cum a fost stabilit în SNC , costurile reprezintă consumul resurselor utilizate pentru fabricarea produselor sau prestarea serviciilor în scopul obţinerii unui venit. Iar expresia bănească a tuturor resurselor utilizate pentru fabricarea produselor sau prestarea serviciilor reprezintă costul de producţie. Actualmente componenţa costurilor incluse în costul de producţie include 3grupe: 1. costuri directe de materiale; 2. costuri directe privind retribuirea muncii; 3. costuri indirecte de producţie. La întreprinderile de producţie costurile directe de materiale includ costurile de materii prime şi materiale de bază din care se fabrică produsul, formând baza materială a acestuia, şi anume:  materia primă şi materialele, care constituie baza producţiei fabricate (de exemplu: făina utilizată la fabricarea pâinii, pielea folosită pentru producerea încălţămintei, etc.);  semifabricate achiziţionate şi articole accesorii (piese de completare) supuse asamblării sau prelucrării suplimentare la întreprinderea respectivă (de exemplu: firele în industria textilă, anvelope în industria constructoare de maşini, etc.); Necesitatea evidenţierii semifabricatelor într-un articol de consum distinct se motivează prin faptul că a crescut esenţial ponderea acestora la întreprinderile mari ca urmare a dezvoltării procesului de specializare şi cooperare.  valoarea serviciilor cu caracter productiv prestate de terţi (de exemplu: valoarea testelor de laborator pentru testarea calităţii cărnii la combinatele de mezeluri);  combustibilul de toate tipurile (solid, lichid şi gazos) consumat în scopuri tehnologice (de exemplu: păcura utilizată la fabricarea energiei electrice, petrol, diesel, gaz lampant, benzină, cărbune, lemne, etc.);  energia de toate tipurile (electrică, termică, aer comprimat, frig, apă, etc.) utilizată în scopuri tehnologice (de exemplu: energia electrica utilizată pentru fierberea conţinutului borcanelor sau apa folosită pentru spălarea fructelor, pregătirea siropurilor la fabricile de conserve; frigul utilizat la prelucrarea strugurilor sau aerul comprimat utilizat la fixarea dopurilor sticlelor la combinatele vinicole etc).; Pentru întreprinderile de prestări servicii costurile de materiale utilizate în procesul 1

activităţii de bază, cuprind:  materiale auxiliare;  materiale de construcţie,  carburanţi şi lubrifianţi;  piese de schimb pentru prestarea serviciilor de reparaţii;  alte materiale. În costurile directe privind retribuirea muncii a întreprinderii de producţie se includ toate tipurile de remunerări a muncii prestate de către muncitorii încadraţi în activitatea de bază a întreprinderii (de exemplu: retribuţiile brutarilor la combinatele de panificaţie, retribuţiile croitorilor la fabrica de confecţii, etc). La acestea se referă:  salariile pentru munca efectiv prestată de către muncitori pentru fabricarea produselor (prestarea serviciilor) ;  premiile pentru rezultatele de producţie obţinute;  contribuţiile pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie aferente salariului calculat;  compensaţiile şi adaosurile la salarii în funcţie de condiţiile şi regimul de muncă;  retribuţiile pentru concediile legale de odihnă şi suplimentare. La retribuţiile indicate mai sus se calculează contribuţii pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie prin aplicarea cotelor în vigoare. La întreprinderile de prestări servicii costurile privind retribuirea muncii cuprind salariul de bază şi cel suplimentar, diverse sporuri, adaosuri, premii calculate personalului care lucrează nemijlocit în domeniul prestării serviciilor. În componenţa costurilor indirecte de producţie se includ costurile care nu pot fi raportate la articolele de consum menţionate mai sus. Putem menţiona că costurile indirecte de producţie includ:  costurile pentru întreţinerea, reparaţia şi funcţionarea mijloacelor fixe cu destinaţie productivă;  uzura mijloacelor fixe de producţie; 

amortizarea activelor nemateriale utilizate în procesul de producţie;

 

salariile muncitorilor auxiliari şi administratorilor din cadrul subdiviziunilor de producţie; primele de asigurare a mijloacelor fixe de producţie;



cheltuielile de asigurare a pazei subdiviziunilor de producţie;



suma chiriei aferentă mijloacelor fixe de producţie închiriate;

 consumuri de deplasare a lucrătorilor productivi etc. Clasificarea costurilor se efectuează pentru atingerea a trei scopuri mari, şi anume: 1. calcularea costului, evaluarea stocurilor şi determinarea rezultatului financiar; 2. planificarea şi controlul costurilor; 3. analiza costurilor şi luarea deciziilor manageriale. Pentru realizarea acestor scopuri costurile se clasifică după mai multe criterii Fiecare criteriu de clasificare a consumurilor necesită o analiză detaliată pe care o vom prezenta în continuare. I) După conţinutul economic consumurile se clasifică pe elemente economice. Element economic se numeşte un singur tip de costuri, cu un conţinut omogen, care la 2

nivelul întreprinderii nu mai poate fi divizat în părţi componente. Pentru toate tipurile de întreprinderi s-a stabilit un singur nomenclator a costurilor pe elemente economice, care cuprinde, la fiecare element, costuri de acelaşi fel, respectiv, cu acelaşi conţinut economic, în funcţie de natura mijloacelor economice consumate în momentul producţiei şi anume:  costurui de materiale;  costuri aferente serviciilor prestate de terţi;  amortizarea activelor pe termen lung;  costuri privind retribuirea muncii;  contribuţii pentru asigurările sociale şi asistenţă medicală obligatorie;  alte costuri II) După destinaţia în procesul de producţie, costurile se grupează pe articole La întreprinderile de producţie, această grupare a costurilor este esenţială, dar conţinutul ei este diferit, reieşind din particularităţile specifice ramurii în care activează întreprinderea respectivă. Însă în cea mai mare parte această grupare se prezintă în felul următor:  materii prime şi materiale de bază;  deşeuri recuperabile (se scad);  semifabricate cumpărate (sau din producţie proprie);  combustibil tehnologic;  energie tehnologică;  salarii de bază;  salarii suplimentare;  contribuţii pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie;  consumuri indirecte de producţie;  cost de producţie Avantajele clasificării costurilor pe articole de consum constau în asigurarea separării costurilor directe de cele indirecte; asigurarea cunoaşterii mărimii costurilor suportate la nivelul subdiviziunilor productive; permiterea calculării costului normativ şi efectiv pe produse, lucrări şi servicii; permiterea identificării direcţiilor în care sunt necesare stabilirea căilor de reducere a consumurilor; asigurarea organizării evidenţei analitice a consumurilor. III) După modul de includere în costul producţiei, costurile se clasifică în directe şi indirecte. Costurile directe reprezintă consumurile legate nemijlocit de procesul de producţie care pot fi identificate şi atribuite unui anumit tip de produs în momentul efectuării lor, fără a fi necesare unele calcule suplimentare (adică, nemijlocit pe baza datelor din documentele primare). În categoria costurilor directe se includ: costul materii prime şi materiale de bază, salariile muncitorilor care fabrică produse (prestează servicii), costul energiei electrice în scopuri tehnologice etc. De exemplu, la o brutărie se vor constata ca directe următoarele costuri: consumul de făină, apă, drojdie, sare; consumul de energie electrică pentru încălzirea cuptoarelor electrice; salariile brutarilor; contribuţiile pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie calculate din salariile brutarilor etc. Costuri indirecte reprezintă consumurile care nu se identifică din momentul efectuării lor pe produse, lucrări sau servicii, ci numai la nivelul unui centru de colectare (de regulă, secţia), iar pentru a fi atribuite unui tip de produs sunt necesare efectuarea unor calcule suplimentare. În categoria costurilor indirecte se includ costurile pentru întreţinerea şi funcţionarea utilajelor de producţie şi costurile generale ale secţiei. IV) După comportamentul faţă de evoluţia volumului fizic al producţiei, costurile se clasifică în variabile şi constante. Costurile variabile sunt acelea care îşi modifică mărimea în acelaşi sens cu modificarea volumului fizic al producţiei, dar nu întotdeauna direct proporţional. Aici pot fi incluse toate costurile directe, precum şi o parte din costurile indirecte de producţie şi anume, costurile 3

efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea utilajelor de producţie. Costurile constante sunt acele costuri a căror mărime rămâne relativ neschimbată sau se modifică în mărimi nesemnificative faţă de evoluţia volumului fizic al producţiei. Aici se includ costurile generale ale secţiei. V) După rolul costurilor în procesul de producţie ele se divizează în; costuri de bază şi costuri de regie. Costurile de bază sunt costurile ocazionate în mod nemijlocit de desfăşurarea procesului tehnologic al producţiei şi fără de care acest proces nu se poate desfăşura în mod normal. În această grupă se încadrează costul de materii prime şi materiale de bază, retribuţiile muncitorilor de bază, uzura mijloacelor fixe de producţie etc., care constituie cea mai mare parte a mărimii costului produselor fabricate. Costurile de regie sunt costurile care nu au o legătură directă cu procesul tehnologic, fiind ocazionate de organizarea, administrarea şi deservirea acestuia, pentru a se desfăşura în condiţii normale de muncă. În această categorie de costuri se cuprind: costurile cu iluminatul, încălzitul, reparaţia transportul etc. VI) După omogenitatea conţinutului lor, costurile se împart în: costuri simple şi costuri complexe. Costurile simple sunt acele costuri care au un conţinut omogen, fiind formate dintr-un singur element de consum, care nu se mai poate descompune în alte elemente constitutive. În această categorie se includ: costul de materii prime şi materiale de bază, retribuţiile muncitorilor de bază, uzura utilajelor de producţie etc. Costurile complexe sunt acele costuri care au un conţinut eterogen, fiind formate din mai multe elemente de costuri simple. În această categorie se cuprind: costurile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor, costurile generale ale secţiei, care împreună formează costurile indirecte de producţie. VII) După compatibilitatea momentului efectuării costurilor cu perioada la care se referă, se disting: costuri curente, costuri anticipate şi costuri preliminate. Costurile curente sunt costurile care se efectuează şi se includ totalmente lor în costul efectiv al producţiei în perioada respectivă (curentă). Ele se produc atunci când costul de mijloace de producţie şi de muncă apare şi se înregistrează în cursul unei perioade de gestiune. În această categorie care deţine ponderea cea mai mare a costurilor de producţie, se încadrează costurile materiale, retribuirea muncii, amortizarea mijloacelor fixe de producţie etc., care au avut loc şi s-au înregistrat într-o perioadă de gestiune. Costurile anticipate sunt costurile efectuate în perioada curentă, dar privesc producţia perioadelor viitoare de gestiune în ale căror costuri se includ treptat, pe măsura ajungerii lor la scadenţă. Din categoria costurilor anticipate fac parte: plăţile de arendă sau primele de asigurare achitate anticipat etc. Costurile preliminate sunt costurile care urmează a fi efectuate în perioadele viitoare de gestiune, dar care trebuie incluse în costurile perioadei curente. VIII) După importanţa costurilor în luarea deciziilor manageriale, se deosebesc: costuri relevante, costuri nerelevante, costuri eventuale, costuri marginale şi costuri diferenţiale. Costurile relevante reprezintă costurile care pot fi modificate ca urmare a luării deciziilor. Costurile nerelevante reprezintă costurile care rămân neschimbate indiferent de luarea deciziilor. Ele sunt moştenite din perioadele precedente şi care nu se mai pot modifica atunci când întreprinderea îşi schimbă planul său iniţial de acţiune. Costurile eventuale sunt costurile care se iau în calcul la luarea deciziilor şi apar în cazul resurselor limitate. Costurile marginale reprezintă costurile suplimentare rezultate din modificarea volumului 4

producţiei, fiind calculate pe o unitate de produs. Costurile diferenţiale sunt costurile suplimentare rezultate din modificarea volumului producţiei, fiind calculate pentru un anumit lot de produse. IX) După posibilitatea de a influenţa asupra mărimii consturilor se disting: costuri controlabile şi costuri necontrolabile. Costurile controlabile sunt costurile mărimea cărora depinde de nivelul de reglementare a acestora din partea managerului. De regulă, se corelează cu centrele de cost create şi cu centrele de responsabilitate din structura acestora. Costurile necontrolabile sunt costurile asupra cărora managerul unui centru de responsabilitate nu poate influenţa. De exemplu, într-o hală de producţie s-a înregistrat un supraconsum de materiale. Aceste consumuri pot fi controlate de managerul halei dacă supraconsumul se datorează încălcării disciplinei în hală şi nu poate fi controlat în cazul în care supraconsumul este cauzat de calitatea joasă a materialelor predate în hală. Clasificarea cheltuielilor conform scopurilor utilizării informaţiilor Criterii de clasificare

Grupe de cheltuieli

După destinaţie (funcţiile întreprinderii)

• • •

Cheltuieli ale activităţilor ordinare Cheltuieli extraordinare Cheltuieli privind impozitul pe profit

După natura tranzacţiilor

• • • •

Cheltuieli aferente bunurilor vîndute Cheltuieli din returnarea şi reducerea preţurilor la bunurile vîndute Cheltuieli privind serviciile prestate Alte cheltuieli

După modul de conectare

• •

Cheltuieli conectate la venituri Cheltuieli neconectate la venituri

După modul de determinare a • rezultatului fiscal •

Cheltuieli deductibile Cheltuieli nedeductibile

Cheltuielile la întreprinderi se divizează pe tipuri de activităţi în trei grupe: 1. Cheltuieli ale activităţii operaţionale. 2. Cheltuieli ale activităţii neoperaţionale. 3. Cheltuieli privind impozitul pe venit. Cheltuielile activităţii operaţionale se referă la cheltuielile ocazionate de desfăşurarea activităţii de bază la întreprindere. Acestea cuprind: - costul vânzărilor; - cheltuieli de distribuire; - cheltuieli administrative; - alte cheltuieli operaţionale; Costul vânzărilor. Spre deosebire de cuantumul valoric al resurselor de care dispune întreprinderea într-o anumită perioadă, costul vânzărilor exprimă numai ceea ce s-a consumat efectiv din aceste resurse pentru producerea bunurilor, prestarea serviciilor, relevând mărimea exactă a efortului depus în vederea realizării obiectivului de producere a bunurilor şi/sau prestare a serviciilor. Acesta cuprinde: a) la întreprinderile de producţie – costurile materiale directe, costurile directe privind retribuirea muncii, inclusiv contribuţiile pentru asigurările sociale, costurile indirecte de producţie aferente produselor vândute;

5

b) la întreprinderile comerciale – valoarea de bilanţ a mărfurilor vândute (suma cea mai mică dintre valoarea de intrare a mărfurilor procurate şi valoare lor realizabilă netă); c) la întreprinderile de prestări servicii – costurile de materiale, costurile privind retribuirea muncii, precum şi costurile indirecte de producţie aferente serviciilor prestate. Cheltuielile de distribuire sunt cheltuielile aferente desfacerii produselor, mărfurilor şi prestării de servicii, şi anume: a) cheltuieli privind ambalajele şi ambalarea produselor şi mărfurilor; b) cheltuieli de transport privind desfacerea; c) cheltuieli de reclamă; d) cheltuieli de studiere a pieţei de desfacere, de salarizare a lucrătorilor ocupaţi cu colectarea şi prelucrarea datelor privind pieţele de desfacere a mărfurilor respective, informaţii asupra producătorilor-concurenţi, costul literaturii economice pentru efectuarea investigaţiilor de marketing, alte cheltuieli ale secţiilor, serviciilor sau ale lucrătorilor din domeniul marketingului; e) reparaţiile şi deservirea cu termen de garanţie a produselor şi mărfurilor vândute; f) cheltuielile aferente creării rezervelor pentru datorii dubioase; g) cheltuielile privind returnarea şi reducerea preţurilor la mărfurile vândute; h) cheltuielile privind retribuirea muncii salariaţilor de la întreprinderile de comerţ care cuprind salariile de bază şi suplimentare, diverse adausuri, sporuri, prime plătite vânzătorilor, casierilor, hamalilor, precum şi bucătarilor, ospătărilor la întreprinderile de alimentaţie publică şi altui personal care participă nemijlocit la vânzarea mărfurilor; i) comisioanele plătite organizaţiilor de desfacere, de intermediere, de comerţ exterior; j) cheltuielile privind procurarea licenţelor pentru exportul produselor şi mărfurilor; k) cheltuielile privind întocmirea declaraţilor vamale pentru vânzarea produselor peste hotarele republicii etc. Cheltuieli administrative cuprind cheltuielile privind deservirea şi gestiunea întreprinderii în ansamblu. Acestea cuprind: a) cheltuieli privind uzura, reparaţia şi întreţinerea mijloacelor fixe; b) cheltuieli privind amortizarea activelor nemateriale cu destinaţie generală gospodărească; c) cheltuieli de întreţinere a personalului administrativ şi de conducere; d) impozitele, taxele şi plăţile virate în buget potrivit legislaţiei în vigoare (cu excepţia impozitului pe venit), precum şi taxa pe valoare adăugată nerecuperată, accizele; e) cheltuieli în scopuri de binefacere şi sponsorizare, cheltuieli pentru protecţia muncii; f) cheltuieli pentru reprezentare; g) cheltuieli pentru deplasare a personalului de conducere; h) cheltuieli pentru acţiunile de ocrotire a sănătăţii, de organizare a timpului liber şi odihnei salariaţilor întreprinderii; i) cheltuieli de organizare aferente desfăşurării adunărilor acţionarilor, întocmirii actelor; j) cheltuieli pentru lucrările de cercetări ştiinţifice, inovaţii şi raţionalizării cu caracter de producţie; k) cheltuieli pentru pregătirea şi reciclarea cadrelor, achitarea diverselor servicii prestate întreprinderii, în conformitate cu contractele încheiate; l) cheltuielile aferente angajării forţei de muncă; cheltuieli pentru întreţinerea unităţilor de producţie şi economice de deservire etc. Alte cheltuieli operaţionale cuprind: a) cheltuielile privind vânzarea altor active curente; b) cheltuielile privind arenda operaţională; 6

c) d) e) f) g) h)

cheltuielile sub formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri; cheltuielile din modificarea metodelor de evaluare a activelor curente; cheltuielile aferente dobânzilor pentru credite şi împrumuturi; consumuri indirecte de producţie nerepartizate; lipsurile şi pierderile din deteriorarea valorii; cheltuielile aferente produselor rebutate, precum şi cheltuielile aferente anulării comenzilor de producţie, încetării activităţii unităţii de producţie care nu a fabricat produse şi cheltuielile anticipate care s-au dovedit a fi inutile.

Cheltuielile activităţii neoperaţionale cuprind cheltuielile suportate de întreprindere la desfăşurarea altor feluri de activităţi. Acestea cuprind: - cheltuielile activităţii de investiţii; - cheltuielile activităţii financiare; - pierderile excepţionale; Cheltuielile activităţii de investiţii rezultă din ieşirea activelor pe termen lung şi cuprind: cheltuielile şi pierderile aferente ieşirii activelor nemateriale, activelor materiale în curs de execuţie, terenurilor, mijloacelor fixe, resurselor naturale, activelor financiare pe termen lung; sumele reducerii valorii activelor pe termen lung ieşite; pierderile din participaţiile în alte întreprinderi şi operaţiunile cu părţile legate; valoarea pierderilor constatate în urma inventarierii activelor pe termen lung. Cheltuielile activităţii financiare rezultă din modificarea mărimii şi structurii capitalului propriu, împrumuturilor şi creditelor întreprinderii. Acestea cuprind: cheltuielile privind operaţiunile aferente plăţilor redevenţelor aferente activelor pe termen lung luate în arendă finanţată, diferenţele nefavorabile de curs valutar, plăţile calculate pentru activele nemateriale luate în chirie; alte cheltuieli ale activităţii financiare. Pierderile excepţionale rezultă din evenimentele şi operaţiunile rare şi netipice, care nu sunt legate de activitatea economico-financiară (ordinară) a întreprinderii. Acestea cuprind daunele provocate de calamităţile naturale, pierderile din perturbări politice, modificarea legislaţiei ţării precum şi cheltuielile privind lichidarea consecinţelor evenimentelor excepţionale. Schema 1.2. Structura cheltuielilor întreprinderii. Cheltuielile întreprinderii

Cheltuieli ale activităţii operaţionale Cheltuieli privind impozitulCheltuieli ale activităţii neoperaţionale pe venit

Costul Cheltuieli CheltuieliAlte cheltuieli operaţionale Cheltuieli ale activi-tăţiiCheltuieli de investiţii ale activiPierderi excepţio- nale tăţii financiare vânzărilor De distribuţie administrative

2. Conţinutul şi structura veniturilor Activitatea economică a întreprinderii se finalizează în efecte utile concretizate într-o serie de bunuri şi servicii apte să satisfacă nevoia socială după parcurgerea fazei schimbului prin monedă. 7

Sub aspect valoric efectul util al activităţii agentului economic este egal cu diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile băneşti dintr-o anumită perioadă. Venitul reprezintă afluxul de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune rezultat în procesul activităţii ordinare a întreprinderii sub formă de majorare a activelor sau diminuare a datoriilor care conduc la creşterea capitalului propriu cu excepţia sporurilor de la contribuţiile proprietăţii întreprinderii. Valoare justă – suma cu care poate fi schimbat benevol un activ sau decontată o datorie, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii normale între părţi interesate, independente şi bine informate. Venituri – creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora, sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia creşterilor legate de contribuţiile proprietarilor. Venituri din prestarea serviciilor – venituri din executarea de către entitate a unor lucrări pe parcursul unei anumite perioade de timp (de exemplu, venituri din serviciile de transport, reparaţie, intermediere, consultanţă, instruire, agrement-sport, instalare a utilajului, telefonie, internet, turism). Venituri din vânzarea produselor şi mărfurilor – venituri din comercializarea bunurilor produse de entitate sau cumpărate pentru a fi revândute, inclusiv terenurile şi alte imobilizări deţinute în scopuri revânzării. Venituri sub formă de dobânzi – venituri din utilizarea numerarului sau a echivalentelor acestuia, precum şi din deţinerea obligaţiunilor şi a altor sume datorate entităţii. Venituri sub formă de redevenţe – (royalty) venituri din utilizarea imobilizărilor necorporale ale entităţii cum ar fi brevetele, mărcile, drepturile de autor (copyright) şi softwareul pentru computere etc. Venituri sub formă de dividende – venituri din cotele deţinute în capitalul social al altor entităţi. 3. Profitul şi rentabilitatea întreprinderii Profitul reprezintă rezultatul pozitiv al unui agent economic şi poate fi de mai multe feluri:  profit până la impozitare  profit brut  profit net Profitul are destinaţia de a determina necesitatea remunerării capitalului propriu, constituirii fondurilor pentru autofinanţare şi cointeresării salariaţilor. Întreprinderile stabilesc profitul pe produs, pe grupe de produse, pe întreprinderi - fiice sau pe alte elemente. Profit brut = Preţ de vânzare – TVA- Costul producţiei Profitul rezultat din activitatea de bază şi din alte activităţi poate fi influenţată de:  dividendele şi dobânzile încasate din cumpărarea acţiunilor şi obligaţiilor a altor agenţi economici;  vînzarea ambalajelor şi a altor active nemateriale;  amenzile şi penalităţile;  anularea unor comenzi;  surplusurile de la inventariere;  venituri financiare;  pierderi din calamităţile naturale;  micşorarea datoriilor, etc. Profitul şi rata profitului (sau rata rentabilităţii) reflectă capacitatea întreprinderii de a produce profit net peste cheltuielile efectuate. Profitul unui agent economic este format din profit normal sau ordinar, iar în unele cazuri din supraprofit sau profit de monopol. 8

Profitul normal sau ordinar este acel care e realizat în condiţiile de concurenţă. În cazul lipsei de concurenţă unele întreprinderi obţin supraprofit sau profit suplimentar, ceea ce nu reflectă real situaţia economico - financiară a întreprinderii. Profitul îndeplineşte următoarele funcţii: 1. este un indicator sintetic de apreciere a eficienţei activităţii economice; 2. este un mijloc de cointeresare a agenţilor economici 3. este un instrument de control asupra modului de realizare, de repartizare şi de impunere fiscală 4. stimulează iniţiativa şi acceptarea riscului din partea celora care au drept scop obţinerea unui profit. Profitul trebuie să stimuleze agenţii economici în realizarea programului de producţie, îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea sortimentului. Căile de sporire a profitului sunt: 1. reducerea costului producţiei fără a afecta calitatea producţiei 2. coordonarea nivelului preţului de vânzare, adică în cazul când creşte preţul de vânzare creşte profitul şi respectiv poate creşte volumul producţiei 3. creşterea volumului producţiei comercializate şi a serviciilor prestate 4. îmbunătăţirea calităţii producţiei şi serviciilor Cu cât profitul obţinut este mai mare cu atât este mai ridicat nivelul rentabilităţii. Nivelul rentabilităţii depinde de activitatea internă a agenţilor economici, de relaţiile cu mediul extern şi de atitudinea de a se adapta la cerinţele pieţii. Rentabilitatea este capacitatea unui agent economic de a obţine profit şi reprezintă diferenţa dintre încasările obţinute şi cheltuielile de fabricaţie, desfacere şi comercializare. Rentabilitatea poate fi apreciată sub aspect absolut şi sub aspect relativ. Rentabilitatea se măsoară prin raportul dintre rezultatele şi mijloacele utilizate pentru obţinerea lor. Rezultatele pot fi reflectate contabil, economic şi financiar. 4. Indicatorii economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare ale întreprinderii Principalele rezultate financiare sunt: 1. profitul brut care reprezintă diferenţa dintre valoarea adăugată şi cheltuielile de personal. Acest indicator permite de a efectua o comparaţie între întreprinderi deoarece se elimină influenţa impozitului şi a stării financiare; 2. profitul net = profit brut – impozite Acest rezultat nu ţine cont de mijloacele de finanţare şi este mai des utilizat în cazul evaluării proiectelor de investiţii. 3. capacitatea de autofinanţare sau marja brută de autofinanţare. Acest indicator corespunde surplusului monetar maxim pe care l-ar putea utiliza în cazul când nu va distribui dividende; 4. autofinanţarea = marja brută de autofinanţare – Σ totală a dividendelor distribuite acţionarilor; indicatori economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare – rentabilitatea, care exprimă eficienţa activităţii economice Pragul rentabilităţii defineşte momentul când veniturile din vânzări sunt egale cu costurile acestora şi profitul este egal cu zero. Vânzările înregistrate după acest moment până la un anumit nivel de capacitate vor produce profit, mai jos de acest nivel vor fi pierderi. Pragul rentabilităţii se determină în cazurile când este necesar de efectuat o planificare a activităţii. Pragul rentabilităţii se determină în dependenţă de consumurile constante şi nivelul vânzărilor. Pragul de rentabilitate este acel punct în care veniturile obţinute sunt egale cu cheltuielile efectuate, adică profitul este zero. Repartizarea profitului net Profitul se determină prin diferenţa dintre profitul pînă la impozitare şi cheltuielile privind 9

impozitul pe venit. Profitul net rămas la întreprindere se utilizează conform statutului şi conform prevederilor lui privind acumulările şi consumurile. Din contul fondului de acumulare se finanţează:  lucrări de creare şi de utilizare a tehnicii noi;  lucrări de organizare a producţiei;  de modernizare a utilajului;  de reechipare tehnică;  de construcţii şi reparare a noilor întreprinderi;  se măreşte volumul activelor curente;  se achită datoriile pe termen lung;  se plătesc dobânzi aferente acestor datorii;  se investesc noi mijloace în crearea unor întreprinderi – fiice;  se acoperă unele cheltuieli şi consumuri. Fondul de consum este destinat pentru a îndestula necesităţile economice şi pentru a acoperi cheltuielile operaţionale a obiectivelor social-culturale, pentru finanţarea construcţiei obiectivelor cu destinaţie neproductivă; pentru finanţarea unor măsuri culturale şi ajutoarelor materiale şi adausurilor la pensii. De asemenea din contul beneficiului net se plătesc diferite amenzi, penalităţi şi se acoperă alte necesităţi (de exemplu de binefacere).

10