Tema 8, Discursul PDF [PDF]

Zitiervorschau

Raisa BORCOMAN

Maria MANCAȘ

ARTA COMUNICĂRII ȘI ETICA PROFESIONALĂ Manual

TEMA VIII. DISCURSUL.

Obiective: Studenţii trebuie să fie capabili: O.1. Să definească şi să identifice tipurile de discurs; O.2. Să cunoască factorii ce determină compoziţia discursului; O.3. Să cunoască structura unui discurs şi modalităţile de elaborare a lui; O.4. Să facă distincţie dintre tipurile de asistenţă în vederea adaptării discursului la aşteptările acesteia; O.5. Să cunoască regulile de prezentare a discursului; O. 6. Să-şi formeze competenţe de elaborare şi de ţinere a unui discurs; O.7. Să aplice corect şi eficient mijloacele suport (ca Power Point ş.a.), pentru a facilita înţelegerea şi memorarea discursului ţinut.

297

TEMA VIII. DISCURSUL.

Noţiuni-cheie: discurs, discurs narativ/ descriptiv/ explicativ/ argumentativ, stil de comunicare, orator, audienţă, auditoriu, tipuri de asistenţă, public, structura discursului, prezentare Power Point.

8.1. Discursul: definiţie, istorie şi tipuri. „Cine nu ştie să vorbească acela nu-şi va face o carieră nicicând.” (Napoleon Bonaparte) Discursul este o specie a genului oratoric, care constă într-o expunere făcută în faţa unui auditoriu, pe o temă politică, economică, morală, socială etc. Susținerea discursurilor publice ar trebui, teoretic, să fie una dintre cele mai familiare activități, dat fiind faptul că avem cu toții noțiuni de bază privind comunicarea. În timpul unui discurs, trebuie doar să demonstrăm o mult mai mare capacitate de adaptare la auditoriu – acesta fiind mult mai numeros decât în cazul unei comunicări de zi cu zi, cu atât mai mult că, de multe ori, în fața noastră se află persoane pe care nu le cunoaștem. De aceea, dificultatea discursului public provine din audiența copleşitor de mare şi, uneori, din lipsa cunoaşterii acesteia. Desigur, se adaugă aici și emoțiile inerente pe care cu toții le avem în fața unui public mare, însă pe care vom încerca să le depășim prin câteva tactici pe care le vom prezenta în continuare. Scopul oratorului în discurs este să convingă, să obţină adeziunea celor ce îl ascultă, să placă şi să emoţioneze.

Această artă şi ştiinţă, în acelaşi timp, de a convinge prin discurs, este veche ca însuşi cuvântul. Retorica este îmbinarea artei construcţiei discursului cu teoria despre discurs. Ea se înregistrează din cele mai vechi timpuri prin existenţa unor discursuri rostite cu ocazia unor întruniri publice ale marilor conducători, ale filosofilor greci şi romani. 298

Ca ştiinţă, se afirmă în epoca clasică a Greciei şi a Romei antice. Or, impunătoare şi înfloritoare în antichitatea greacă şi romană, dispreţuită şi gratuită multe secole de-a rândul, renăscută timid în secolul al VIII-lea, la fel de timidă la începutul secolului XX, a fost descoperită şi restabilită în zilele noastre. Pentru că azi, ca şi acum 2000 de ani, rostul discursului, cum spunea cel mai mare orator al antichităţii, Cicero, este să convingă, să placă şi să emoţioneze. Fiecare individ are o anumită capacitate înnăscută de a folosi diverse limbaje pentru a comunica. Însă pentru a atinge nivelul de competenţă necesar, el trebuie să-şi însuşească anumite deprinderi, comportamente, tehnici specifice, care pot fi învăţate, practicate, evaluate, perfecţionate. Formarea sau perfecţionarea deprinderilor îndeamnă oratorul la determinarea sensului şi sentimentelor conţinute în mesaje, la vorbire fluentă, convingătoare, la utilizarea feedback-ului şi la înţelegerea sentimentelor celorlalţi faţă de mesaj. În funcţie de intenţia enunţătorului, se disting următoarele tipuri de discurs:

Discursul narativ

Discursul descriptiv

Discursul explicativ

Discursul argumentativ

Figura 8.1. Tipuri de discurs. Sursa: elaborată de autoare.

Indiferent de tipul discursului pe care îl alegem, trebuie să conştientizăm că pentru a fi un bun vorbitor, orator, discursul necesită o pregătire, mai ales dacă este vorba de un începător. Oricum, Larry King, autorul cărţii „Secretele comunicării”, oferă următorul sfat: „Vei reuşi să-ţi organizezi gândurile mai uşor şi mai eficient dacă ţii minte această structură simplă, necesară unui discurs: Spune-le ce-o să le spui → Spune-le → Spune-le ce le-ai spus. [1.3, p.121]

8.2. Pregătirea discursului. 8.2.1. Factorii ce determină compoziţia discursului. Care sunt primele întrebări pe care ar trebui să ni le adresăm înainte de a pregăti eficient discursul public? În elaborarea unui discurs public, trebuie să ne concentrăm pe două

299

tipuri de pregătire: pe cea psihică (morală, emoțională) şi pe cea efectivă (a conținutului discursului). Vom analiza contextul în care va avea loc discursul, în funcţie de aceşti doi factori: 1. Factorul psihologic (moral, emoțional): A. Cunoaşterea contextului: Înainte de a planifica efectiv discursul, este necesar să cunoaştem care este specificul evenimentului în cadrul căruia urmează să vorbim:   

o reuniune a studenților (având un caracter informal); un cuvânt de deschidere în cadrul unui eveniment organizat de firmă cu un stil puțin formal; o prezentare a unei cercetări academice ce trebuie să răspundă unor etichete foarte riguroase etc. În funcție de specificul evenimentului, va fi selectat stilul corespunzător discursului

respectiv şi ţinuta pe care evenimentul o necesită (îmbrăcăminte, accesorii etc.). (Fig. 8.2.) Care este specificul evenimentului?

Foarte formal (academic)

Puţin formal

Informal

Cerinţe privind: - îmbrăcămintea; - stilul discursului.

Figura. 8.2. Cunoaşterea contextului: specificului evenimentului. Sursa: elaborată de autoare. B. Caracteristica audienţei (media de vârstă, stilul conversaţional, experienţe comune). În funcție de natura evenimentului, putem avea de-a face cu un public pe care să-l cunoaştem, cu o audiență cu care suntem familiarizaţi şi a cărei atitudine poate fi parțial anticipată. În acest sens, vom afla care este aproximativ vârsta publicului, care este stilul abordat de acesta (mai mult sau mai puțin formal) şi, de asemenea, dacă pot exista anumite experiențe comune care să ne lege cu auditoriul şi pe care le-am putea folosi în discurs pentru a genera amintiri şi crea simpatii.

300

Pe de altă parte, dacă publicul este unul necunoscut, oratorul trebuie să se documenteze cât mai bine și să folosească cât mai multe informații din partea organizatorilor evenimentului respectiv. Cel mai important aspect pe care, însă, trebuie să-l cunoască oratorul despre publicul său este motivația participării la eveniment cu discursul său. Este o participare obligatorie? Este o participare condiţionată de alte beneficii oferite participanților sau participarea este liberă, pentru orice persoană interesată de subiectele avute în discuție? În cel din urmă caz, motivația publicului de a asculta oratorul va fi una intrinsecă, iar această situație îl avantajează major. Interesul și atenția din partea lor există, oratorul va trebui doar să se asigure că le va menține. (Fig. 8.3.) Imi cunosc audienţa?

DA

NU

Media de vârstă

Ce pot afla despre audienţă de la organizatorii evenimentului?

Stilul convenţional

Ce experienţe comune mă leagă de audienţă?

Informaţii privind: - aşteptările audienţei; - interesul şi motivaţia audienţei.

Figura. 8.3. Cunoaşterea contextului: interersul şi motivaţia audienţei. Sursa: elaborată de autoare. Cât de mare va fi numărul celor care ascultă? Este îngrozitor să vă pregătiţi pentru un auditoriu format din doisprezece oameni şi să vă treziţi în faţa a două sute. Ce înseamnă mai mare? Unii înţeleg prin ,,public larg” un grup de doisprezece oameni, alţii înţeleg sute sau mii de oameni. De exemplu:

301









Un auditoriu format din 5 până la 10 oameni reprezintă un grup restrâns. Trebuie să stabiliţi rapid un raport de comunicare prin care să-i antrenaţi pe fiecare în parte şi nu doar grupul ca entitate. Puteţi să staţi pe un scaun sau dacă preferaţi vă puteţi aşeza pe marginea biroului. Un auditoriu format din 10 până la 30 de oameni necesită o abordare mai oficială, însă şi în acest caz va trebui să vă preocupe tot personalitatea fiecăruia. Mijloacele vizuale trebuie să aibă dimensiuni mari şi va trebui să acordaţi mare atenţie modului de a pune întrebări. Poziţia cea mai indicată este în picioare. De la 30 la 100, auditoriul apare sub forma unei mase amorfe, necunoscute şi mai greu de abordat. Este mult mai greu de stabilit raporturi de comunicare cu fiecare persoană în parte, iar mijloacele de prezentare trebuie să fie ireproşabile. Se poate lua în calcul şi folosirea unui microfon. În cazul unui auditoriu cu peste 100 de oameni vă transpuneţi într-o situaţie teatrală. Problemele legate de decor scenic, lumini şi mijloace de prezentare necesită grijă şi atenţie sporită; seturile de întrebări şi răspunsuri nu-şi vor atinge scopul dacă nu au fost precis formulate. [2.1, pp.17-18]

Tipuri de asistenţă sunt diferite. 1. Superiorii vorbitorului (managerul, profesorul etc.): Aceasta pare o asistenţă care ar putea cu adevărat să te intimideze, dar gândeşte-te că ai de partea ta o serie de atu-uri, cum ar fi:   

Cunoştinţele tale – ştii deja mai multe şi mai în amănunt despre subiectul prezentării decât ei, altfel nu ai mai fi fost solicitat să susţii prezentarea. Timpul – ţi se va acorda timp suficient pentru a te pregăti, dar şi pentru a explica de ce e nevoie în prezentarea ta, la nivelul cerinţelor lor. Sprijinul lor – ei vor ca tu să reuşeşti. Probabil, că au avut un cuvânt de spus în alegerea ta. În mod sigur ei doresc ca tu să dovedeşti standardele înalte ale companiei. Ei sunt de partea ta. Deci, nu fi reticent sau descurajat, ci dimpotrivă: pregătit; hotărât în ceea ce spui; concis

– nu ai timp de pierdut; precis în exprimare – este posibil să fii citat ulterior; onest – dacă nu ştii ceva şi nimeni nu poate pretinde să ştii, atunci recunoaşte. nu induce în eroare; pozitiv. La sfârşitul prezentării, nu te aştepta la felicitări sau aprobare. Vei fi tratat politicos şi într-o manieră care ţine de conduita în afaceri. Rezultatul discursului tău poate deveni evident mai târziu. [2.1, p.19] 2. Colegii cu funcţii/ nivel de pregătire echivalente (colegii de la serviciu/ colegii din grupă etc.): Dintre toate asistenţele, aceasta este probabil cea mai dificilă. Oricât de unită ar fi compania/ grupa în ceea ce priveşte interesele globale, inevitabil vor exista rivalităţi şi obiective

302

divergente pe termen scurt între departamente. Colegii tăi nu doresc ca tu să-i conduci şi, spre deosebire de superiorii tăi, nu au un interes în succesul tău. În acest context, trebuie să te bazezi pe profesionalism şi o bună pregătire. Nu lăsa nimic la voia întâmplării şi nu da impresia că te pricepi într-un domeniu unde, în realitate, nu eşti sigur de ceea ce spui. Fii hotărât acolo unde eşti pe teren sigur, fără însă a fi agresiv. 3. Personalul din departamentul tău/ colegii din torentul tău: În acest caz, subiectul prezentării îşi va pune amprenta asupra modului în care vei aborda prezentarea. De exemplu, anunţarea creşterii vânzărilor/ modificarea orarului va necesita mai puţină diplomaţie decât anunţarea reorganizării departamentului/ torentului/ grupei. Personalul din propriul departament/ colegii din torent sau grupă se comportă diferit la o prezentare faţă de o situaţie cotidiană. În practică, aceasta se poate traduce prin faptul că se vor aştepta la un grad mai înalt de profesionalism atunci când este vorba de: a) încredere, conducere şi autoritate; b) pregătire şi cunoştinţe; c) coerenţă, claritate şi cursivitate a exprimării. Personalul din propriul departament/ colegii din torent sau grupă te cunosc bine, probabil mai bine decât crezi. Îţi apreciază căldura şi firea prietenoasă, dar nu îţi vor tolera slăbiciunile. Eşti liderul lor formal sau informal. Ei pretind o atitudine prietenoasă, un tratament egal, fără discriminări, sinceritate, precum şi capacitatea de a le judeca starea de spirit şi temperamentul. Vor să fie informaţi, să se amuze chiar şi, în mod sigur, să fie trataţi ca persoane inteligente şi egale. Prin urmare, prezentarea trebuie să fie: profesionistă; entuziastă; firească, fără să încerci să-i tratezi cu superioritate. 4. Asistenţa mixtă: De cele mai multe ori, nu avem parte de asistenţe ai căror membri au aceleaşi pregătire, statut, experienţă şi cunoştinţe profesionale. Problema care se ridică în cazul unei asistenţe mixte este că nu eşti sigur ce ştiu deja despre subiectul prezentării, ce vor să audă, de ce sunt prezenţi şi în ce relaţii sunt unii cu alţii. Astfel, nu ştii la ce nivel să plasezi discuţia, ce fel de cunoştinţe să presupui că există, ce fel de limbaj să foloseşti şi din ce unghi să abordezi subiectul. În aceste cazuri, trebuie să încerci să afli cât mai multe despre asistenţă înainte de a planifica conţinutul prezentării. Încearcă să realizezi întâlniri separate pentru persoanele cu pregătiri şi interese diferite. Dacă nu reuşeşti, atunci orientează-te spre nivelul cel mai de jos al cunoştinţelor celor prezenţi, astfel încât fiecare participant să poată înţelege ceea ce trebuie să spui. Pentru cei cu nivel ridicat al cunoştinţelor, prezentarea va fi o confirmare a ceea ce ştiu deja. Dacă porţi însă discuţia la un nivel superior, atunci cei mai puţin avizaţi nu vor resimţi decât un sentiment de frustrare, pentru că au pierdut timp valoros în care s-a discutat peste capetele lor. [2.1, pp.19-20]

303

Deci, când vorbeşti unei asistenţe mixte nu uita:      

să-i informezi că ai cunoştinţă de diversitatea acesteia; să-i anunţi că din cauza pregătirii diferite, pentru unii dintre ei ceea ce le vei spune le este familiar; câştigă-i prin aceasta de partea ta; foloseşte această ocazie pentru a crea o atmosferă de interes comun: convinge-i pe toţi că ei trebuie să audă ce le spui; nu devia de la noţiunile de bază explicite şi clare; evită folosirea jargonului, cuvintele şi glumele pe care le cunosc numai o parte dintre ei (nu împărţi în „noi” şi „ei”); foloseşte pauzele care survin în mod natural, pentru a reaminti anumitor părţi din asistenţă de ce trebuie să asculte ceea ce le spui – vorbeşte din mai multe puncte de vedere).

5. Asistenţa ostilă: Există situaţii în care te confrunţi cu o asistenţă ostilă. Ar putea fi, de exemplu, personalul nemulţumit pentru că explici noile niveluri de ocupare a forţei de muncă sau poate că susţii interesele grupului din care faci parte într-un context care va determina unirea altor grupuri cu interese diferite, în opoziţie cu ale tale. Sau colegii de facultate nemulţumiţi de repartizarea biletelor pentru un spectacol etc. În aceste cazuri, ai foarte puţine avantaje de partea ta şi va trebui să foloseşti din plin atuurile de care beneficiezi, şi anume:   

Cunoştinţele – cel mai puternic atu: nimeni nu va şti mai multe despre subiect decât tine. Timpul – asistenţa poate fi ostilă, pentru că a auzit zvonuri care sunt complet nefondate; foloseşte timpul cu băgare de seamă, astfel încât să reuşeşti nu numai să-ţi afirmi ideile, dar şi să le alungi temerile. Fii sincer, deschis, onest şi abordează problema într-un mod tolerant şi profesionist; nu permite ca această abordare să se transforme în slăbiciune.

5. Asistenţa este mult mai în vârstă sau mult mai tânără decât vorbitorul: Diferenţa de vârstă poate reprezenta o problemă. Vom demonstra prin câteva situaţii: 



Un dealer de automobile, urmărind campania de primăvară a agenţiei de publicitate la care era acţionar, face următoarea replică: „Băiatul acesta nu are mai mult de 25 de ani şi vine să-mi spună el mie cum să vând maşini. N-a încheiat niciodată o tranzacţie, nu şi-a făcut niciodată probleme pentru un contract, n-a avut de-a face cu un lot de maşini de mâna a doua. Ce ştie el? Iar eu să-l las să-mi cheltuiască banii din bugetul pentru publicitate? E doar un novice!” Un angajat al unei reviste de specialitate, ascultând un expert în prospectarea pieţei, care prezintă tendinţele la zi ale acesteia: „Cine mai e şi ăsta? Cred că are peste 55 de ani şi ne vorbeşte nouă despre noile tendinţe în comerţul cu amănuntul. Mă aşteptam la cineva ca mine – mă înţelegi, la o persoană care este la curent cu ultimele noutăţi.” [2.1, pp.20-21] Ce este de făcut?

304

Fie că eşti student sau masterand, deci tânăr şi ambiţios, fie că eşti la o vârstă a experienţei profesionale şi personale, deci vârsta atu-urilor, iată câteva trucuri care îţi vor pune anii în valoare: A. Ţine cont de felul în care te îmbraci: dacă eşti mai în vârstă decât auditoriul tău, este bine să porţi un costum cât mai tineresc, iar dacă dimpotrivă eşti mai tânăr decât auditoriul tău, este indicat să porţi cel mai sobru costum pe care îl ai (aspect pe care îl vom menţiona şi în figura 8.5.) B. Ţine cont de „vârsta” limbajului tău: dacă eşti mai tânăr decât cei din asistenţă, fereştete de expresii de genul „băieţi” atunci când te adresezi grupului. „Ştii” este un alt tic verbal care irită pe cei în vârstă. Ai grijă ca prin felul în care te exprimi să nu creezi stereotipii negative. C. Ţine minte singura lege inexorabilă a naturii umane care este în favoarea ta: oamenii sunt mult mai preocupaţi de persoana şi de problemele lor decât de vârsta ta. [2.1, p.22] Actriţa şi scriitoarea Ruth Gordon obişnuia să pună următoarea întrebare: „Ce vârstă ţi-ai da tu dacă nu ai şti câţi ani ai?”. C. Determinarea obiectivelor: de informare sau luare a deciziei, de instruire sau explicare, de persuadare, influenţare sau inspirare, de distrare sau amuzare. Dacă publicul nu are un interes pentru discurs sau măcar pentru orator, discursul va trebui să fie transformat într-o adevărată poveste, ale cărei tehnici de creare le vom detalia puțin mai târziu. Înainte de a elabora un discurs, oratorul trebuie să cunoască cerințele organizatorilor evenimentului din partea oratorului. Majoritatea evenimentelor au un anumit timp alocat fiecărui vorbitor, iar în unele situații există cerințe predefinite cu privire la tipul discursului care este așteptat din partea acestuia. În aceste cazuri, este bine să fie consultaţi organizatorii cu privire la stilul discursului: va fi un discurs pur informaţional sau argumentativ, unul motivațional sau este la latitudinea vorbitorului să facă această alegere.

Diferența principală între aceste tipuri de discursuri constă în modul în care este prezentată informația. Un discurs informaţional, spre exemplu, va prezenta informații într-un mod obiectiv cu privire la un nou produs lansat pe piață. Acest tip de discurs va aborda doar aspecte obiective: caracteristici tehnice, fizice, reale, nu va încerca să convingă neapărat audiența de a achiziționa produsul. Acest lucru s-ar întâmpla în cazul unui discurs argumentativ, care va prezenta preponderent avantajele produsului și va încerca să diminueze importanța aspectelor negative. Un asemenea discurs se va finaliza cu un îndemn clar spre acțiunea dorită. Pe de altă parte, discursul motivaţional nu îndeamnă în mod direct spre o acțiune concretă la finalul său, dar încearcă să transmită o stare de spirit, o atitudine, un fel de a fi. Beneficiile unui asemenea

305

discurs nu vor putea fi cuantificate, dar vor putea fi evaluate calitativ, ca și măsură în care vorbitorul a reușit să câștige adepți sau simpatizanți ai ideilor expuse de el. (Fig. 8.4.) Care este tipul discursului?

Informaţional

Argumentativ

Motivaţional

Informaţii privind: - forma discursului; - modul general de prezentare.

Figura. 8.4. Cunoaşterea contextului: tipul discursului aşteptat. Sursa: elaborată de autoare. D. Stilului personal de comunicare: formal, serios, relaxat, glumeţ. Identificarea dorinţelor auditoriului privind stilul de comunicare. Fiecare dintre oratori are un anumit mod preferat de comunicare: pot fi persoane foarte glumeţe şi relaxate (pot fi vorbitori în public foarte buni atâta timp cât își păstrează stilul de comunicare original şi lejer). Acest gen de persoane, dacă sunt strâmtorate de rigori și contexte formale, vor pierde acel șarm și fluență în comunicare, iar discursurile lor nu vor mai avea aceeași valoare. Pe de altă parte, există persoane care abordează fiecare situaţie în mod instinctiv, cu multă seriozitate, iar dacă ar încerca să devină glumețe, discursul ar pierde mult din conținut. De cele mai multe ori, vorbitorii vor resimți situația ca fiind stânjenitoare și, cel mai probabil, nu vor mai vrea s-o repete prea curând. Este foarte important ca fiecare dintre oratori să-și cunoască propriul stil de comunicare și să încerce să-l perfecționeze. Orice stil îşi are avantajele sale, de aceea oratorii pot încerca să „importe” avantaje din fiecare stil de comunicare, dar nu pot aplica un cu totul alt tipar asupra sa. Prin urmare, fiecare orator trebuie să-şi dea seama cum se simte cel mai confortabil să comunice, respectiv, ce lexic, tonalitate, figuri de stil, îmbrăcăminte, atitudine etc. să utilizeze. Nu trebuie să le schimbe și să le înlăture din rădăcină cu gândul că un alt stil este mai bun. (Fig. 8.5.) Pentru un orator, cea mai bună abordare va fi o adaptare a stilului său preferat la contextul evenimentului.

306

Care e stilul meu de comunicare?

Formal, serios.

Relaxat, glumeţ.

Dorinţe privind: - stilul şi atitudinea în discurs; - vestimentaţia.

Figura. 8.5. Stilul personal de comunicare. Sursa: elaborată de autoare. Când ţii un discurs, felul în care te îmbraci constituie una din cele mai importante componente ale mesajului, deoarece felul în care te îmbraci sunt o formă de comunicare pură, nonverbală. Ţinuta transmite un mesaj instantaneu, pe care îl conştientizezi prin percepţia vizuală. Or, hainele reprezintă autoportretul celui care le poartă. Ele te reprezintă. Şi apoi, pentru că hainele ne spun nouă două lucruri fundamentale: cum te percepi pe tine însuţi şi cum percepi publicul. Iată câteva sugestii pentru a impresiona publicul:  

Scoate din buzunare lucrurile care le fac să pară burduşite: carnetul de note sau carnetul de student, ochelari de soare, batista mototolită, biletul de avion, lista de cumpărături, chitanţele de tot felul, carneţelul de la hotel, toate mărunţişurile de genul acesta. Nu lua cu tine obiectele care fac zgomot: bani care zornăie, pastile care zăngănesc în sticluţe sau cheile de la breloc. Hainele nu au rolul numai de a îmbrăca, ci şi de a comunica. Ele te acoperă, dar te şi

descoperă, prezentându-te pe tine însuţi. Deci, e recomandabil:    

să te îmbraci confortabil – evită hainele noi, gulerele strânse, pantofii cu scârţ, jachete foarte călduroase, etc.; îmbrăcămintea ta să fie foarte curată, călcată şi bine aranjată; să nu porţi haine care distrag atenţia, ca de exemplu cele în culori ţipătoare, şi nu te parfuma excesiv; să nu porţi nimic care ar putea încuraja un obicei prost al tău. [2.1, pp.64-65]

E. Identificarea dotărilor sălii în care se va ţine discursul. Oratorii au nevoie de mai multe informații cu privire la sala în care discursul va avea loc. Acestea sunt necesare, pe de o parte, din punct de vedere logistic, pentru că, în cazul în care 307

organizatorii nu pun la dispoziție informaţiile de care oratorul poate să aibă nevoie în discurs, el trebuie să şi le „procure” singur. Pe de altă parte, informațiile privind sala și chiar o vizită în respectiva locație îi va fi foarte utilă oratorului pentru a-şi pregăti discursul din punct de vedere psihologic. Văzând sala, oratorul va cunoaşte: 

cum bate lumina; elementele perturbatoare (uşa care produce zgomot, pupitru prea înalt);



unde va fi cel mai bine să se poziționeze pentru a putea derula slide-urile prezentării sale;



se va putea pregăti pentru dimensiunea aproximativă a publicului;



va şti cum să-şi modeleze vocea pe care va trebui să o folosească în vorbire, cu scopul de a se adapta la dimensiunea spațiului;



cunoaşterea nemijlocită a sălii îi va ajuta să identifice faptul dacă discursul său va putea fi înregistrat video şi dacă va avea un microfon în dotare, pentru că, de obicei, aceste două instrumente provoacă panică în rândul vorbitorilor începători;



oratorul se va acomoda cu ideea că va avea timp să exerseze destul de mult emoțiile vorbirii în fața camerei până în momentul discursului. Etc. Astfel, oratorul are beneficiul major de a anticipa și a reduce șansele luării prin

surprindere, la momentul discursului, de aspecte ce îl pot influența negativ. Desigur, situații neprevăzute pot apărea oricând; totuşi, va încerca să reducă cât mai mult această posibilitate, tocmai pentru că, sub presiunea stresului, ar putea să nu aibă întotdeauna cea mai bună reacție la situațiile neprevăzute. (Fig. 8.6.) Care sunt dotările sălii în care voi ţine discursul?

Cum sunt dispuse principalele zone din sală?

Ce dotări tehnice există în sală?

Cum poate fi organizat discursul sub aspectul sălii?

Zona destinată publicului

Laptop Proiector

Discursul va fi înregistrat video?

Zona destinată vorbitorilor

Sistem de sonorizare

Se poate folosi flipchart ?

Informaţii privind: - modul în care se va putea interacţiona cu publicul; - materialele suport care se vor putea folosi în discurs.

Figura. 8.6. Cunoaşterea contextului: care sunt dotările sălii în care oratorul va vorbi? Sursa: elaborată de autoare. 308

2. Pregătirea efectiă a discursului (conţinutul discursului sub aspectele logic şi lingvistic). Elaborarea discursului trebuie să fie precedat de un plan bine gândit. Unul din ele ar fi:     

Schematizarea discursului: notarea imediată a câtorva idei sau perspective din care se poate aborda tema; Documentarea: căutarea articolelor utile cu privire la subiectul abordat; Etapa de brainstorming: notarea tuturor ideilor legate de temă - crearea graficului soare; Găsirea corelaţiilor între idei: eliminarea ideilor care nu aduc valoare adăugată discursului; Schematizarea discursului (cu ajutorul graficelor). Deţinând câteva informații esențiale cu privire la contextul în care discursul va avea loc,

oratorul se va concentra asupra conţinutului discursului: 1. Va începe cu schematizarea discursului ce urmează a fi ținut, printr-o mică sesiune de brainstorming: o poate face cu sine sau cu alte persoane pe care doreşte să le consule. Scenariul ideal este acela în care, știind tema discursului, oratorul va nota imediat câteva idei sau perspective din care poate aborda tema. 2. În cazul în care nu se simte atât de inspirat de la început, va putea începe prin a se documenta: va cauta articole utile pe internet, va întreba persoane din domeniu până când va deține informațiile suficiente pentru a-şi forma un punct de vedere propriu cu privire la acel subiect. 3. Toate ideile gândite în acest timp vor fi notate pe o foaie, sub așa-numita tehnică de mindmapping (Wood), corespunzător: se ia o foaie A4, poziționată în formatul orizontal şi va nota în centrul paginii tema discursului. Radial1, vor fi notate toate ideile care par a fi legate de temă, fiind o etapă de brainstorming în care se stimulează creativitatea. Va fi notat orice cuvânt sau idee, fără critici cu privire la ingeniozitatea sau profunzimea lor. 4. Se va crea așadar un grafic sub forma unui soare, cu atât de multe raze, pe cât de multe idei au apărut. Apoi se va trece la etapa în care se va face corelații între idei. 5. Vor fi create noi legături și dispunerea radială se va transforma într-un arbore cu noi conexiuni și ramificații. Dacă în acest nou grafic sunt idei care au rămas fără conexiuni şi nici nu aduc valoare adăugată discursului, ele vor fi eliminate. 6. Ideile trebuie notate schematic, iar această schemă va ajuta la susținerea discursului în mod cursiv. 7. Atâta timp cât structura discursului este clară, oratorul va avea șanse mari să fie înţeles uşor de public şi să producă un feedback pozitiv, deci să convingă, să placă.

1

Radial - care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat.

309

Să exemplificăm un discurs de bun-venit, susținut de rectorul unei universități la deschiderea anului universitar. Crearea hărţii mentale a discursului său poate arăta în felul următor (Fig. 8.7):

Boboci

Noi facilităţi pentru studenţi

Studenţi

Realizări Personal universita r

Nou corp de clădire

Bun venit

Profesori

Discurs de bun-venit Ambiţie Educaţie Noi cadre didactice

Provocări

Viitor Dezvoltare personală

Noua lege a educaţiei

Determinare

Dezvoltare profesională

Figura. 8.7. Harta discursului – tehnica mindmapping. Sursa: elaborată de autoare. În acest caz, rectorul va trebui să rețină:    

are 4 idei principale de susținut în discursul său, discursul nu trebuie să fie unul prea lung, pentru că ar deveni prea obositor în contextul altor discursuri ce urmează după el (cunoscând natura evenimentului); ritmul discursului trebuie să fie concis în vorbire; este persoana cea mai îndreptățită să vorbească din partea universității, motiv pentru care discursul său trebuie să fie, pe de-o parte, informativ (ca să aducă la cunoștința studenților realizările anului universitar precedent şi provocările următorului an), însă, pe de altă parte, dorește să aibă și un rol motivațional (pentru a genera în rândul studenților dorința de autodepășire, perseverența și ambiția de a se implica într-un proces calitativ de educație, în scopul realizării şi desăvârșirii lor personale și profesionale). 8. Alegerea tonului discursului. Discursul odată schematizat, va fi mai uşor de dezvoltat

fiecare idee principală și de gândit tonul fiecărui mesaj în parte. În acest sens, se va putea folosi un ton cald, prietenos la începutul discursului, astfel încât să impulsioneze simpatia celor prezenţi, care se bucură să fie întâmpinați de un mesaj emoționat și entuziast din partea

310

rectorului. Pentru ideile intermediare, având rol informativ, nu se va accepta ca tonul să fie unul sentimental, pentru că ar fi nepotrivit. Se vor aduce la cunoștința publicului realizările şi provocările urmărite, pe un ton neutru, cu optimism și încredere că universitatea va duce la bun sfârșit tot ceea ce și-a propus. Este și de așteptat ca rectorul să prezinte o imagine frumoasă a instituției pe care o reprezintă. În final, va avea un ton inspiraţional, se va putea folosi de pauze după fiecare profeție legată de posibilul viitor măreț al absolvenților universității. Pauzele vor oferi timp publicului să sedimenteze informația.

8.2.2. Structura discursului. Orice prezentare sau discurs trebuie să prindă un contur clar şi, în acest sens, va fi urmărită o structură clasică de tipul: 1. Introducere

2. Abordare de fond (sau cuprinsul)

3. Încheiere

1. Introducere. În introducere, se obișnuiește să se folosească un un procedeu original, ieşit din comun, care va stimula atenția și interesul publicului, astfel încât acesta să fie dornic să-i acorde oratorului timpul lui. Pentru captarea atenţiei în cazul unui discurs cu tematică economică/ financiară, poate fi un pumn de bănuți aruncați pe jos, într-o completă liniște, la începutul discursului, chiar înainte de a ne prezenta și a spune tema discursului nostru. Audiența va privi nedumerită spre orator și va crede mai întâi că a fost un accident nefericit. Totul până când acesta va spune: „Şi cam aceasta se întâmplă şi în economie ... Sunt X şi astăzi vreau să vă explic ce s-a întâmplat acum. Cine scapă banii şi cât de intenționat este acest gest în economia la nivel mondial”. În acest fel, se asigură că publicul ştie progresul speech-ului și urmărește structura împreună cu el. Aşadar, oratorul se asigură şi de adeziunea pe care trebuie s-o realizeze cu publicul respectiv.

Introducerea =30" – 1min. pentru a capta auditoriul. Introducerea trebuie să fie scurtă, originală şi suficient de interesantă. Putem capta atenţia publicului şi prin anecdote (în limita bunului simţ, a tipului de audienţă, dar şi în legătură 311

cu tematica abordată), analogii, o întâmplare personală, o parabolă, citate, întrebări retorice, retrospective succinte (o privire în trecut) sau proiecţii de viitor în legătură directă cu logos-ul, de exemplu, sau cu propoziţia referitoare la tematica discursului. În ceea ce priveşte anecdotele spuse de cineva, să ne asigurăm, la rându-ne, că am reţinut bine ceea ce vrem să spunem şi altora. Iată o situaţie plină de haz:

Un orator motivaţional cunoscut îşi întreţinea publicul. La un moment dat, a spus: - Cei mai buni ani din viaţa mea au fost petrecuţi în braţele unei femei, care nu era soţia mea! La auzul acestei afirmaţii, publicul a rămas uimit. Oratorul a adăugat: - Iar acea femeie a fost mama mea! Râsete şi aplauze. O săptămână mai târziu, un manager instruit de către acest orator a încercat să spună această glumă de efect acasa. Fiind uşor afumat, a spus: - Cei mai buni ani din viaţa mea au fost petrecuţi în braţele unei femei, care nu era soţia mea! Soţia acestuia s-a înfuriat rău de tot. Încercând să-şi amintească timp de 20 de secunde a doua parte a glumei, managerul a trântit în cele din urmă: - Dar nu-mi amintesc cine era. În introducere nu sunt indicate, în primele minute ale discursului, clişeele sau expresiile banale de genul: „ Am mare plăcere să …”, „Vă cer scuze pentru faptul că sunt răcit şi …” etc.

2. Abordarea de fond. Se prezintă argumentele şi se aduc dovezi în sprijinul acestora, adică: se dezvoltă ideea centrală; se dezvoltă argumentele (premisa, raţionamentul, concluzia); se aduc exemple (dovezi) care să susţină argumentele. 3. Încheierea. Finalul „încununează discursul”. Înainte de a concepe finalul discursului, trebuie să se cunoască ce trebuie să se evite. Şi anume: 

A nu lăsa în suspans problemele expuse: ele trebuie comentate interesant, astfel ca auditoriul să nu părăsească sala;



A nu folosi repetiţii: se prezintă toate punctele principale, fără a prezenta amănunte cu referire la ele;



A evita expresii ca: „În încheiere …”, „În concluzie …”, „Un alt lucru doresc să spun înainte de a încheia ...”, deoarece ele sunt şablonate şi plictisitoare;



A evita folosirea notiţelor pentru încheiere, pentru a nu pierde contactul vizual cu auditoriul, mai ales în încheiere; Or, finalul (ca şi introducerea) trebuie să fie memorabil pentru auditoriu.

312

Iată câteva sugestii de finalizare a discursului: 

Folosirea sumarului – modalitate standard de finalizare a discursului (prezentarea pe scurt a câtorva idei, aşa încât auditoriul să înţeleagă bine mesajul discursului);



Folosirea întrebărilor care pot face auditoriul să se gândească la un răspuns: „Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem împreună este: cum putem să realizăm cel mai bine …?”;



Folosirea povestirilor, glumelor, întâmplărilor etc., extrem de scurte, care să se refere la ideile expuse;



Folosirea citatelor, ce poate demonstra diversitatea cunoştinţelor oratorului şi poate conferi credibilitate informaţiilor aduse;



Folosirea dramatismului, realizat prin vocea uşor dramatică sau prin expresii cu un conţinut dramatic - metodă ce impresionează publicul;



Folosirea cuvintelor care produc teama, îndoiala, remuşcările, pentru a face publicul mai activ. În cazul dat, trebuie să fie justificat orice element care provoacă incertitudini. Toate aceste scheme, planificări ale discursului vor putea prevedea şi gesturile menite să

atragă atenția publicului, pentru că spontanietatea nu va fi punctul forte al unui speaker aflat la început. Nu e cazul să vedem ampla pregătire a discursului ca pe un semn de slăbiciune. Următorul pas nu va fi sub nicio formă scrierea discursului cuvânt în cuvânt. Dacă oratorului totuşi îi este teamă să vorbească în public, o compunere de o pagină A4, cu scris mărunt, nu-i va ajuta să scăpe de trac, ci îi va înmulți emoțiile. Va începe să citească (nu în zadar a scris tot discursul), doar că emoțiile acționează chiar atunci când vorbitorul se aşteaptă mai puțin. Cel mai bine este să aibă în faţă schema inițială a discursului. 8.2.3. Exersarea efectivă a discursului. Dale Carnegie atenţiona: „Frica este rezultatul unei lipse de încredere, iar lipsa de încredere este rezultatul faptului că nu vă cunoasteţi adevăratele capacităţi” [...] „La fiecare aparitie a ta în public, întotdeauna sunt trei tipuri de discursuri: unul pe care l-ai repetat, unul pe care îl oferi celorlalţi şi unul pe care ai fi vrut să-l prezinţi.” Joe Navarro, mentorul lui D. Carnegie, spunea: „Înainte de a susţine un discurs la o conferinţă, repetă-l de cel putin 13 ori. Reţine, de 13 ori cel puţin în oglindă!”

313

În contextual celor citate, conchidem fără îndoială că o persoană în postură de orator cu cât are mai multe experienţe reuşite, cu atât temerile lui vor dispărea mai repede. Or, nu speraţi să realizaţi un discurs de succes, dacă nu exersaţi înainte. Timpul consumat cu etapa de exersare va fi răsplătit, adeseori, prin calitatea lucrului obţinut. Chiar şi cei mai experimentaţi oratori vor repeta câteva idei simple, până când vor fi siguri că nimic nu este lăsat la voia întâmplării. De fapt, ei îşi realizează aura unei încrederi relaxate şi o spontaneitate aparentă prin această repetare în profunzime. Oricine poate fi orator? Exista mai multe categorii de oratori? Fiecare dintre noi avem potenţial de orator. Unii îşi descoperă potenţialul de a fi un bun orator de timpuriu, chiar de la vârstă fragedă. De exemplu, la evrei, fiecare băiat, aproximativ la vârsta de 14 ani, este pus sa citească „Tora” în Sinagoga. De ce? Pentru a-şi exersa abilităţile de a vorbi in public! Alţii, înaintând în carieră, sunt nevoiţi să devină oratori, având de facut o prezentare în faţa conducerii firmei la care lucrează, în faţa unui client (urmărind încheierea unui contract), în faţa unei comisii care poate să le finanţeze afacerea etc. Cei mai „norocoşi” devin oratorii profesionişti, cei mai mulţi fiind aşa-numiţii oratori motivaţionali, care livrează prezentări peste tot în lume, devenind extrem de faimoşi şi solicitaţi.

Există anumite lucruri pe care un orator NU trebuie să le facă sub nici o formă atunci când trebuie să se afle în faţa unui public: 

Un orator NU trebuie să aibă teamă de public. În momentul în care un orator este paralizat de frica de a vorbi în faţa unei mulţimi, atunci şi discursul său va fi afectat dramatic. Primul pas este conştientizarea. Din momentul în care conştientizezi importanța vorbitului în public, frica scade puțin (fie că este frica de a fi criticat, fie teama de o prestaţie proastă etc.). Vorbitul în public te ajută să arăţi lumii adevărata ta valoare, acest lucru contează atunci când vrei să primești ceva înapoi: un salariu bine plătit, un public care să-ți aprecieze creația, o afacere care să funcționeze mai mult de 2 luni etc. Deci, cum să scăpi de frica vorbitului în public? De fapt, e mai simplu decât se poate crede: vorbeşte mai mult în public.



NU venim în faţa publicului nepregătiţi, căci avem o misiune importantă: să satisfacem aşteptările publicului şi chiar mai mult decât atât. Se spune că un discurs bine pregătit este nouăzeci la sută deja prezentat, de aceea, atunci când un vorbitor are o idee cu adevărat interesantă în minte şi în suflet, dar şi o dorinţă maximă de a o transmite celorlalţi, cu siguranţă îi va reuşi să susţină un discurs memorabil pentru toti cei prezenţi.

314



Discursul NU se realizează într-o jumătate de oră, pentru că el trebuie să „coacă” într-un anumit timp. Este nevoie de cel puţin două săptămâni, înainte de apariţia oratorului în public, pentru a simţi ideea, a-i da contur, a o integra într-un discurs şi a-i da aripi, ca să prindă viaţă. Un bun orator adună cât mai multe informaţii despre subiectul supus discuţiei, apoi îl

discută cu prietenii (cei din cercul de încredere), îşi pune toate întrebările posibile referitoare la temă şi abia apoi aşterne pe hârtie toate gândurile şi exemplele. Aceasta era metoda lui Lincoln şi a tuturor oratorilor de succes! Or, autoperfecţionarea nu e neapărat o experienţă solitară.

Abraham Lincoln, de exemplu, şi-a rafinat abilităţile de comunicare devenind membru al unor grupuri literare şi polemice. Şi a învăţat să beneficieze de pe urma criticilor. Şi-a dat repede seama că un critic de calitate, care îti atrage atenţia asupra a ceea ce nu faci bine, te poate ajuta mai mult decât o mie de oameni care te ridică în slăvi. În acelaşi timp însă, Lincoln nu a permis criticismului să-i distruga încrederea în sine sau determinarea de a acţiona dupa vrerea sa. El a considerat întotdeauna criticile ca fiind simple informaţii utile. „În fiecare zi, spunea Lincoln, faceti orice, un lucru cât de mic, pentru a exersa, a vă perfecţiona. Doar aşa, pas cu pas, veţi reuşi să deveniţi un comunicator de succes.” Horace Greeley, un faimos ziarist şi cunoscut critic al lui Lincoln, a făcut, la un moment dat, următoarea remarcă în legătură cu marele om de stat american: „Nu cred să fi existat măcar un singur an din viaţa sa în care să nu se fi dovedit mai înţelept, mai simpatic şi mai bun decât fusese în anul precedent” Până în acest punct, oratorul cunoaşte contextul general în care discursul va avea loc, respectiv, cunoaşte conținutul efectiv, mesajul pe care urmează să-l livreze. Urmează acum să definitiveze forma în care discursul va fi livrat şi să-l exerseze până se va simți 100% confortabil rostindu-l. Am reținut că, din tot discursul, tot ce va rămâne scris este o schemă a ideilor principale, însă nimic mai detaliat sau elaborat. Pe baza acesteia, vorbitorul (oratorul) va putea acum reface diverse planșe ale discursului, până când va fi mulțumit de modul în care a reprezentat grafic conținutul mesajului, fără însă de a-l transforma într-un discurs scris cuvânt în cuvânt. Mai mult decât atât, dacă oratorul are de susținut un discurs informativ sau argumentativ mai laborios - poate prezentarea unui demers de cercetare sau, poate, un discurs precum cele în cadrul conferinţelor - se va putea gândi de acasă cum doreşte să interacționeze cu publicul. Revenind la situaţia exemplificată privind discursul de bun-venit, susținut de rectorul unei universități, această interacțiune ar fi dificilă, dată fiind dimensiunea mare a publicului, formalismul situației și faptul că nu există o linie de argumentare pe care rectorul să-și dorească neapărat ca studenții să o rețină în urma discursului său. Însă, dacă situația o permite, s-ar putea pregăti semne, culori, simboluri pe care să le asocieze în timpul vorbirii cu fiecare idee în 315

particular. La finalul discursului, va fi suficient ca publicul să vizualizeze simbolurile pe care le-a asociat cu respectivele idei, pentru a rememora asocierile realizate de orator anterior și a recapitula împreună conținutul discursului. Rolul mijloacelor vizuale este de a susţine comunicarea, nu de a fi o parte din aceasta. Ele sunt un mijloc de accentuare şi subliniere a elementelor mesajului, dar nu fac parte din mesaj. Este important să se înţeleagă acest punct de vedere, pentru a se putea stabili folosirea mijloacelor vizuale, în perspectivă. Mijloacele vizuale sunt folosite pentru a completa cele spuse, cu ajutorul imaginii, astfel încât să ajute asistenţa la înţelegerea cuvântului vorbit. Acest lucru poate fi obţinut la fel de simplu cu scrierea cuvintelor-cheie pe un caiet de prezentare sau listarea lor cu ajutorul unui proiector. În acest mod, asistenţa primeşte mesaj vizual, care, pus alături de cel oral, îl consolidează pe acesta din urmă. Folosirea graficii vizuale în rapoartele scrise poate să exprime, adesea, concepte şi relaţii complexe, mult mai uşor de citit decât de vorbit sau scris. De această abordare beneficiază, special, statisticile şi cifrele. La fel ca la raportul scris şi în cazul unei prezentări, un grafic va rezolva problema mult mai bine decât un tabel care cuprinde aceeaşi cantitate de informaţii. [2.2] Aceste metode presupun resprezentări grafice ale ideilor, folosită din ce în ce mai des în imagini şi videoclipuri, care s-au transmis în mediul online. Pot fi create, de asemenea, prezentări, video-uri animate, care să surpindă într-un mod cât mai simplu idei foarte complexe. Este foarte important ca acest grafic să fie unul estetic și foarte facil de înțeles. În cazul în care întâmpinăm dificultăți în a simplifica mesajul discursului nostru, încercăm să facem un exercițiu scurt şi eficient: să explicăm discursul unui copil de 6 ani. Ideea acestui exercițiu provine din citatul lui Albert Einstein: „Dacă nu poţi explica unui copil de 6 ani, atunci nici tu nu ai înţeles.” Întotdeauna copiii vor avea nevoie de explicații simple, ceea ce ne va stimula creativitatea de vorbitor. Prin urmare, mijloacele vizuale ajută asistenţa pentru a-şi aminti conţinutul prezentării.

S-a estimat că oamenii reţin 30% din ce li se spune şi 20% din ce văd. Oricum, memorarea creşte semnificativ la circa 50% pentru ceva care este văzut şi auzit în acelaşi timp (dacă puteţi antrena auditoriul dintr-o activitate care să implice ambele aspecte, memorarea va creşte şi mai mult). Din această cauză, folosirea mijloacelor vizuale vă ajută să transmiteţi mesajul, însă numai dacă este combinat cu fondul (conţinutul vorbit).

316

NU trebuie să folosiţi mijloacele vizuale dacă ele nu îmbunătăţesc prezentarea discursului.

O modalitate folosită pentru a decide includerea mijloacelor vizuale este evaluarea în concordanţă cu următoarele criterii. Fiecare mijloc vizual trebuie: 

Să se integreze cu prezentarea: nu trebuie să fie un eveniment separat, dar trebuie să se potrivească şi cu fluxul, logica, stilul întregii lucrări; să fie o accentuare a prezentării şi nu o divagaţie.



Să arate profesional: se aplică la graficele pregătite dinainte şi nu la cele scrise pe tabla de prezentare, în timpul discursului; dacă puteţi, folosiţi graficele realizate pe calculator, cantitatea fiind de prim rang; dacă nu puteţi realiza graficele pe calculator, acordaţi o atenţie deosebită întocmirii lor, deoarece ele transmit imaginea vizuală la fel de bine ca şi conţinutul ei.



Să comunice uşor cu asistenţa: referitor la conţinutul mijloacelor vizuale, trebuie să vă decideţi să folosiţi un mijloc vizual şi, după aceea, să fiţi capabil să-l utilizaţi corect. Orice avantaj pe care l-aţi putea câştiga prin folosirea lui, va fi pierdut. Urmează câteva sfaturi despre folosirea celor trei mijloace vizuale principale.

1. Când folosiţi un retro/ video-proiector: a) b) c) d) e) f) g) h)

priviţi asistenţa şi nu ecranul; folosiţi un indicator/ mouse pe proiector şi nu pe ecran; dezvăluiţi lista gradat; asiguraţi-vă că toată lumea poate vedea ecranul; asiguraţi-vă că scrisul este suficient de mare pentru a fi citit; probaţi retro/ video-proiectorul înainte de prezentare; înainte de deschiderea aparatului, verificaţi ca imaginea să fie centrată; înainte de pornire, asiguraţi-vă că slide-urile sunt în succesiunea corectă.

2. Când folosiţi o tablă sau un caiet de prezentare: a) verificaţi ca markerele să nu fie uscate şi puneţi capacele când nu le folosiţi; b) nu staţi cu spatele la asistenţă când aţi terminat de scris; c) pe caietul de prezentare, scrieţi uşor cu creionul, astfel încât, la momentul ţinerii discursului, doar să îngroşaţi. După ce structura discursului a fost însuşită şi poate fi oricând redată cu ușurință de către orator, urmează exersarea efectivă. În această etapă, el trebuie să-şi susțină discursul imaginându-şi că se află cu adevărat în momentul mult așteptat al evenimentului şi anume:

317

   

va folosi intonația pe care doreşte să o aibă atunci; va exersa limbajul nonverbal; va încerca să vadă cum se simte introducând scurte povești sau glume în discurs, comportăndu-se de parcă audiența ar fi chiar acolo (însă glume care să aibă legătură cu subiectul discursului); va exersa asocierile între limbajul verbal și cel nonverbal, încercând să combine anumite mișcări în timp ce prezentă idei particulare din discursu – un pas făcut la momentul potrivit, o mimică anume, un gest etc. Se vor crea astfel anumite conexiuni între memoria kinestezică și cea auditivă, iar în

momentul discursului, vorbirea va fi una cursivă, fiind în același timp acompaniată de un limbaj nonverbal concordant, atent exersat în etapa de pregătire. După ce discursul a fost exersat, rămâne doar să încerce să aprofundeze și să-şi analizeze prestația. Acest lucru se va putea face prin a se înregistra în momentul exersării, pentru a putea urmări apoi discursul în scopul de a-i mai aduce ultimele îmbunătățiri. Apoi, cel ce urmează să ţină un discurs, va încerca să gândească pozitiv şi să-şi imagineze sala în care va susține discursul, modul în care pășeşte pe scenă, reacțiile pozitive şi entuziasmul audienței. Tendința generală este de a se pregăti pentru situația eșecului, însă acest lucru atrage după sine și o atitutine mult mai puțin încrezătoare în propria persoană şi, astfel, eșecul și-a făcut încet-încet loc. Vă mai amintiţi ce afirma Henri Ford? „Dacă tu crezi că eşti în stare să faci ceva sau că nu eşti în stare să faci ceva, ai dreptate în ambele cazuri”. PNL vă poate pregăti pentru un discurs memorabil!

8.2.5. Prezentarea discursului.

Edward R. Murrow, jurnalist american de mass-media, constata: „Cei mai buni vorbitori publici știu suficient de multe lucruri cât să se teamă ... singura diferență între profesioniști și novici este că profesioniștii și-au dresat fluturii să zboare în formație ordonată”. William Ury, unul dintre cei mai buni vorbitori publici, atenţionează: „Vorbeşte atunci când eşti nervos şi vei ţine cel mai bun discurs pe care îl vei regreta.”

318

Iată că oratorul a ajuns în momentul efectiv de susținere a discursului. L-a practicat deja de multe ori și este cu doar câteva ore înaintea marelui moment. Să începem cu câteva menţiuni legate de momentul în care este bine ca oratorul să se afle deja la locaţia evenimentului.

1. Vino la locul evenimentului cu minim o oră mai devreme. Oratorul trebuie să fie prezent la locul evenimentului cu minim o oră mai devreme, în cazul în care este programat printre primele speech-uri – timpul va fi suficient pentru a se asigura că sala este dotată corespunzător și pentru a simți atmosfera. Dacă speech-ul lui este programat după-amiază sau chiar seara, este de preferat să fie prezent încă de dimineață, de la momentul primului discurs. A fi acolo, în mijlocul acțiunii, îi va putea ajuta enorm. Nu doar că va putea vedea prestațiile antevorbitorilor lui şi se va putea folosi în mod spontan de corelații între discursul lui şi cele anterioare, dar va putea afla şi informații prețioase despre public. Va avea timp să descopere așa-numitele persoane-ancoră, care îi vor transmite o energie pozitivă în momentul în care va vorbi, va putea interacționa şi cu publicul, astfel încât în momentul în care va urca pe scenă, vor exista câteva persoane care să-l recunoască și să spună: „Uite, cu el/ ea am vorbit în pauză și părea interesant ce urmează să prezinte, hai să ascultăm.” Or, va porni cu un avantaj foarte important – interesul publicului pentru noi.

2. Transformăm discursul într-o poveste. Fiecare discurs reprezintă o nouă provocare, chiar şi pentru oratorii de succes, la fel cum fiecare apariție în public aduce cu sine un nou val de emoții, chiar și pentru cântăreți și actori cu multă experiență și celebritate. De aceea, se încearcă de fiecare dată să se aducă elemente noi, care să surprindă prin originalitate şi prin caracterul memorabil al discursului. S-au căutat sute de rețete ale discursului de succes, însă, adesea, este greu să preconizezi ce poate fi de interes pentru public. De multe ori, este la fel ca în liceu: cum poate un profesor de fizică, spre exemplu, să facă lecțiile sale atractive, dat fiind că multitudinea de termeni de specialitate îi pun de multe ori piedici în a le suscita interesul elevilor? Sunt persoane care spun că răspunsul ar fi unul simplu: transformă lecția într-o poveste, facilitează-i audienței intrarea într-o lume de poveste şi vei avea șanse mari ca aceștia să te placă, 319

să fie atenți și să rețină mesajul tău. Iar aceste trei promisiuni sunt cele spre care tinde orice vorbitor. Şi apoi, nu uitaţi de PNL, care vă poate învăţa să încapsulaţi un declanşator de acţiune prin utilizarea unei povestiri sau a unei glume (Duane Lakin).

3. Teoria unificatoare a lui 2+2. Andrew Stanton, producător, regizor, actor și scenarist, spunea în unul din discursurile sale, în cadrul unei conferințe, că cea mai importantă poruncă a povestirii este: „Fă-mă să îmi pese, te rog, la nivel emoţional, intelectual, estetic, dar fă-mă să îmi pese!”. Aşadar, vorbitorul va încerca să-i prezinte publicului de ce este important să-l asculte, demonstrându-i care este valoarea adăugată a discursului său. Teoria unificatoare a lui 2+2 este ceea ce Andrew Stanton numeşte „implicarea publicului în povestea sa într-un mod activ”. Nu trebuie să i se ofere concluzii pe tavă, să le citească slide-urile prezentate. În schimb, trebuie să le evidențieze întrebările pe care trebuie să şi le adreseze, calculele pe care trebuie să le facă, pentru ca singuri să ajungă la concluziile dorite. Pare a fi teoria împărtăşită de marele filosof Socrate, care îi făcea pe ucenici să găsească de sine stătător răspunsurile căutate şi concluziile mult râvnite cu privire la un adevăr, la o finalitate. În acest lucru constă și un fir bun al povestirii: în a-i determina pe ceilalți să fie atenți, să ne completeze, să anticipeze și să colaboreze cu noi.

4. Prezentările cu imagini bune şi cuvinte puţine. Cele mai multe prezentări sunt susținute folosind mijloace suport, acestea având avantajul de a veni în sprijinul vorbitorilor. Acestea ne asigură că discursul va urma ordinea dorită a ideilor, nebazându-ne exclusiv pe memorie, dar au şi beneficiul că pot sedimenta ideile şi în rândul audienței. Mai mult decât atât, dacă sunt bine construite, prezentările pot fi şi foarte estetice, acest aspect facilitând atenția și reținerea informațiilor de către cei prezenți Trei dintre cele mai importante aplicaţii software de prezentare sunt: 1) Microsoft Power Point; 2) Corel Presentation; 3) Lotus Freelance Graphics.

320

În cele ce urmeaza ne vom referi la prezentări create cu Power Point, care sunt populare datorită simplității creării lor şi a flexibilității în a le oferi un design potrivit personalității şi stilului fiecăruia dintre noi.  Etape pentru crearea unei prezentări. a) crearea prezentării prin introducerea şi editarea textului şi prin rearanjarea ordinii diapozitivelor; b) aplicarea unui design al prezentării sşi modificarea acestuia dacă este cazul; c) formatarea diapozitivelor individuale, dacă se doreste; d) adaugarea obiectelor în prezentare; e) aplicarea efectelor de animaţie şi legături pentru prezentările electronice; f) crearea materialelor pentru public şi note pentru uzul vorbitorului; g) introducerea intervalelor de timp necesare pentru fiecare prezentare; h) susţinerea prezentării.  Criterii de format pentru realizarea unei prezentări atractive: a) claritate: cu cât caracterele sunt mai mari, cu atât sunt mai vizibile de la distanţă; b) structura: pe fiecare pagină se va organiza informaţia astfel încât să fie prezentat un subiect descris în maxim şase linii cu aproximativ şase cuvinte pe linie; c) impact emoţional: este indicat să se urmăreasca aceeaşi temă grafică de la început până la sfârşit; impactul emoţional se realizează prin folosirea adecvată a culorilor, contrastelor, graficelor, pozelor şi desenelor (suficiente pentru a ne aminti care sunt ideile principale). Ce NU trebuie să facem atunci când avem de prezentat un material? Pentru că aceste prezentări Power Point sunt momentan mai familiare şi mai răspândite, ele au tendința de a crea o libertate de care cei mai mulți vorbitori profită într-un mod nepotrivit. Prin urmare, orice mijloc de prezentare poate fi bine sau prost utilizat. [2.1, p.59] Urmatoarele sugestii va vor ajuta să evitaţi cele mai comune greşeli întalnite în prezentări:

un vorbitor public

321

1. Verificaţi claritatea imaginii înainte de a începe.  Unele sisteme de proiectare fac faţă proiectărilor video, dar sunt prea neclare pentru prezentări realizate pe calculator.  Sistemele moderne dispun de modalităţi de reglare a clarităţii pe când sistemele mai vechi s-ar putea să nu fie capabile să prezinte imagini clare.  Urmărirea pentru un timp îndelungat a unor imagini neclare poate da dureri de cap unor membrii ai audienţei, pentru că ochii lor încearcă inutil să înlăture neclaritatea. 2. Amintiţi-vă de condiţiile favorabile apariţiei somnului!  Asigurarea întunericului prin stingerea luminilor, aşezarea confortabilă în acelaşi loc pentru mai mult de câteva minute şi ascultarea vocii aceleiaşi persoane pot duce la adormirea audienţei, mai ales dacă imaginile sunt neclare. 3. Luaţi în considerare mişcarea luminii soarelui.  Dacă pregătiţi o sală de prezentare la prima oră a dimineţii, s-ar putea să fie nevoie să planificaţi înainte direcţia în care va bate lumina mai târziu în ziua respectivă. 4. Nu este bine să tipăriţi prea mult pe un slide.  Există puţine prezentări în care toate slide-urile sunt lizibile din spatele încăperii.  Este mai bine să ai de două ori mai multe slide-uri decât să îngrămădeşti multe informaţii pe un singur slide. 5. Evitaţi să aşezati informaţii importante pe jumătatea de jos a slide-ului.  Doar dacă toţi membrii audienţei dvs. au o vizibilitate bună a slide-ului o puteţi ocupa în întregime cu informaţii.  Dar dacă nu, cei care stau în spate vor fi nevoiţi să se aplece înspre vecinii lor pentru a putea citi tot textul. 6. Nu este bine să utilizaţi imaginea „portret”.  De obicei, veţi avea de ales între „portret” şi „peisaj”, aşa că este mai bine să alegeţi orientarea pe orizontală pentru a vedea şi jumătatea de jos a slide-ului. 7. Evitaţi să utilizaţi culorile nepotrivite.  Culorile care arată bine pe calculator pot să nu fie la fel de potrivite pentru proiectare.  Dacă majoritatea prezentării va avea loc în săli (aulă) cu lumină solară, este mai bine să utilizăm culori închise pentru text şi fonduri deschise (chiar albe).  Dacă ştiţi că aveţi un control deplin al luminilor, puteţi să vă aventuraţi cu litere deschise pe un fond deschis. 8. Este bine să obţineţi şi părerea altora înainte de prezentarea propriu-zisă.  Este într-adevar folositor să rugaţi pe cineva să urmărească slide-urile şi să întrebaţi dacă este ceva neclar sau dacă există ceva ce poate irita audienta.  Este de asemenea folositor să vedeţi dacă prezentarea se încadrează în timpul propus. 9. Este numai în beneficiul dvs. să vă vedeţi prezentarea pe hârtie.  Să tipăriti slide-urile, de exemplu, pe şase pagini.  Aceasta vă ajută să aveţi o privire de ansamblu asupra prezentării şi vă sugerează eventual să inseraţi câteva slide-uri în plus.  Este de asemenea folositor să aveţi asemenea pagini în faţă în timp ce prezentaţi, astfel încât să vă amintească ce este pe următorul slide. 10. Este recomandabil să urmăriţi tehnica utilizată de alţii.  Este una dintre cele mai rapide modalităţi de îmbunătăţire a propriei prezentări.  Urmăriţi lucrurile care funcţionează bine la ceilalţi şi aflaţi cum s-au obţinut efectele pentru a le putea copia.  Mai important, urmăriţi lucrurile care nu funcţionează şi asiguraţi-vă că le evitaţi. 11. Nu exageraţi cu efectele speciale.  Realizarea unei întregi prezentări în formă unică poate deveni plictisitoare, dar cea în ordine întâmplătoare - iritantă pentru cel ce prezintă, pentru că nu ştie ce slide urmează după cea prezentată. [2.1]

322

Prin urmare, nenumăratele slide-uri pe care le avem la dispoziție ne obligă să fim foarte atenţi la modul în care alegem să le folosim, NU să le transformăm în discursul nostru scris şi proiectat în fața auditoriului. Or, există riscul de a crea audienței o stare de proastă-dispoziție şi, bineînețeles, o vor împiedica să mai acorde atenție discursului sau persoanei în sine. [Anexa 1] Comparând două slide-uri precum cele ce urmează (A şi B), audienţa va avea întotdeauna o atitudine mai deschisă şi mai pozitivă pentru una din ele. 2

A

B

2

Alte reguli de design în ceea ce priveşte prezentarea în Power Point le găsiţi anexate.

323

● Oratorul trebuie să arate latura sa umană (chiar şi vulnerabilă). Atunci când este la tribună, nu trebuie să aibă sentimentul că este diferit de cei din public. Prin urmare, faptul că suntem azi în postura unui vorbitor, nu ne va oferi autoritatea de a minimaliza publicul și de a ne comporta superior acestuia. De aceea, mulți vorbitori au tendința să-și ascundă emoțiile sub masca unor oameni foarte stăpâni pe sine, chiar invulnerabili. Dar nimeni nu vrea să asculte un om invulnerabil, pentru că nu va empatiza cu el. Un bun vorbitor nu se va teme să povestească încă de la începutul discursului întâmplările din acea dimineață, care aproape că l-au făcut să întârzie în susținerea speech-ului. Va destinde atmosfera și va ajuta publicul să-l înțeleagă pe cel aflat pe scenă. ● Crearea momentelor de respiro. Unul dintre cele mai importante secrete ale unui vorbitor în public este legat de micile pauze de respiro din discurs – pauze din vorbire, în care să se concentreze pe o respirație corectă. Este bine ca în discurs, oratorul să gândească mici momente de respiro, în care să mute centrul de interes al publicului asupra altei persoane/ altui obiect/ subiect. Acest lucru se poate face prin a introduce în prezentarea un scurt filmuleț relevant pentru tema discursului, prin a adresa o întrebare publicului, a oferi un scurt timp de gândire și reflecție publicului cu privire la o idee din discurs etc. Toate acestea sunt momente menite să ajute oratorul, chiar dacă nu vor fi foarte lungi, dar ele îi vor acorda răgazul necesar pentru a-i asigura menținerea echilibrului. ● Un public foarte mic ... Aceasta este o situație care poate afecta destul de mult moralul oratorului greu construit înaintea unui discurs public. Dar acesta va putea fi evaluat doar după ce va urca pe scenă. Însă dacă lumea pleacă în timpul discursului, atunci merită ca oratorul să-şi pună câteva întrebări cu privire la prestația sa. Așadar, cum se procedează în situația unui public mic, dispus aleatoriu într-o sală mare? Trebuie să fie invitaţi toți mai în față şi să se încerce de a crea un spațiu de confort pentru toată lumea. Zona din față a sălii va căpăta instant un caracter mult mai confortabil, atât pentru orator, cât și pentru auditoriu. ● Auditoriul se plictiseşte. În situaţiile când observăm că oamenii se plictisesc, cea mai bună soluție este una graduală, în care încercăm să îi implicăm în discursul nostru și să le solicităm părerea cu privire la subiectul discutat: „Ce părere aveți despre acest punct de vedere? Care este punctul vostru de vedere? Este cineva în sală care a trecut printr-o situație similară?” Dacă nu obținem niciun răspuns, într-un spirit de glumă, putem spune: „Ei bine, puncte de vedere nu avem, să fie din cauză că avem prea multe nelămuriri pentru a mai lăsa loc și opiniilor?”

324

Un zâmbet din partea noastră și vom primi instantaneu minim un zâmbet drept răspuns din partea publicului. O altă abordare mai sinceră și directă de la bun început ar fi să împărtășim publicului faptul că simțim cum discursul nu reușește să le stârnească într-atât de mult atenția pe cât ne-am dorit. Odată împărtășită această constatare, vom putea face un plan împreună cu publicul pentru a le menține o minimă atenție în minutele rămase. „Facem aşa, eu vă promit că nu vă mai rețin mult, mai avem 5 minute, iar voi îmi promiteți că încercați până la final să-mi spuneți un lucru care v-a plăcut și pe care l-ați învățat din prezentarea mea, precum şi un lucru pe care l-aţi fi dorit altfel.” Îi vom face să se simtă cu adevărat importanți pentru orator şi astfel vor fi determinaţi să colaboreze. ● Revolta generată de unele puncte de vedere. Să ne imaginăm situația unui concurs de discursuri publice în care se discută diverse subiecte, fiecare mai controversat decât celălalt. Dacă, spre exemplu, discursul nostru va aborda tema legalizării consumului de marijuana sau a legalizării căsătoriilor între persoane de același sex, se prea poate ca în public să fie persoane foarte vehemente şi care să se simtă poate chiar jignite de punctul nostru de vedere. Sunt subiecte sensibile și ne putem aștepta la reacții diverse. Într-un asemenea caz, cea mai bună soluție este să evităm disputele și să rămânem în sfera unei dezbateri, având grijă să nu se depășească limitele acesteia. Argumentele vor fi prezentate politicos, cu o bază documentară solidă, lăsând impresiile, subiectivismul și sentimentele deoparte. Cu toate că argumentele trebuie să fie unele cât mai obiective, ca și modul de construcție al acestora, nu omitem să ne gândim la felul în care se simte publicul ascultând acele argumente. Argumentele nu vor fi sentimentale, dar vor genera sentimente și ele nu trebuie ignorate. Aici trebuie să ne amintim cât este de importantă empatia și de aceea vom învăța să fim ponderați și să dovedim flexibilitate. Se spune că unul dintre cele mai corecte răspunsuri este întotdeauna „Depinde ...”. Deci, când nu suntem pe aceeași lungime de undă cu audiența, trebuie să-i amintim că totul depinde de perspectiva din care este privit respectivul lucru. Nu trebuie să fim contrariaţi când vedem că lumea nu este de acord cu noi, venind cu replica: „Există la fel de multe puncte de vedere cât şi persoane.” Sau: „Vă respect punctul dvs. de vedere, acesta este într-adevăr încă o perspectivă asupra subiectului”. În fond, cel mai bun mod de a ne impune este să invocăm toată eleganța de care dispunem.

325

● Un posibil eşec nu este cel mai rău lucru care se poate întâmpla. Un mod prin care reușim să ne eliberăm de presiunea discursului public pe care urmează să-l susținem este să evaluăm cu obiectivitate şi realism importanța acelui discurs în viața noastră. Niciun discurs nu poate fi cel mai important lucru din viața noastră, prin urmare, nici măcar un posibil eșec nu va putea fi cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla vreodată. O intrare la facultate bazată pe o prelegere pe care trebuie să o susținem sau un concurs de discursuri publice, o prezentare la o conferință academică sau prezentarea unui proiect la facultate/ la locul de muncă - toate sunt situații cu care ne putem confrunta, dar care au avantajul că nu sunt singulare. Nu am reușit să ținem discursul acela pe care l-am tot exersat? Răspunsul corect este: „Nu! De data aceasta nu a ieșit chiar cum vroiam. Rămâne pe data viitoare. Pentru că partea bună în discursul public este că există multe dăți viitoare.” Pe de altă parte, se spune că greşelile apar în medie la fiecare 10 cuvinte, iar în contextul în care un om spune circa 15000 de cuvinte zilnic, înseamnă circa 1500 de gafe/ zi/ persoană. Data viitoare când vom mai greşi, fie că ne vom bâlbâi, vom suci cuvintele sau le vom uita, trebuie să ne amintim că aceasta li se întâmplă tuturora. Deci, să trecem cu naturalețe peste aceste greşeli, într-o tentă mai umoristică, să ne bucurăm că ne apropiem de a limita gafele, pe ziua respectivă, cu una mai puțin rămasă.

„Când îşi termină prezentarea, vorbitorii buni

află de obicei că există patru versiuni ale discursului lor: ce au prezentat, ce pregătiseră, ce s-a scris în ziare despre asta şi ce se gândesc că-şi doresc să fi prezentat în drum spre casă.” Anticipând un viitor discurs din perspectiva aşteptărilor tale şi ale publicului, este oportun să memorezi cuvintele lui Confucius:

„Ceea ce aud, uit.

Ceea ce văd, îmi aduc aminte. Ceea ce fac înţeleg.”

326

Rezumat:  Discursul este o specie a genului oratoric, care constă într-o expunere făcută în faţa unui auditoriu, pe o temă politică, economică, morală, socială etc. În funcţie de intenţia enunţătorului, se disting următoarele tipuri de discurs: narativ, descriptiv, explicativ, argumentativ. În elaborarea unui discurs public trebuie să ne concentrăm pe două tipuri de pregătire: pe cea psihică (morală, emoţională) şi pe cea efectivă (a conţinutului discursului). Un vorbitor public trebuie să deţină, preventiv, informaţii despre tipul de asistenţă. Or, aceasta este diversă: superiorii vorbitorului, colegii cu funcţii/ niveluri de pregătire echivalente, personalul din departamentul/ facultatea/ torentul/ grupa vorbitorului, asistenţa mixtă, asistenţa ostilă, asistenţa diferită ca vârstă (este mult mai în vârstă sau mult mai tânără decât vorbitorul). În funcţie de specificul evenimentului, va fi selectat stilul corespunzător discursului respectiv şi ţinuta pe care evenimentul o necesită (îmbrăcăminte, accesorii etc.). În funcţie de natura evenimentului, putem avea de-a face cu un public pe care să-l cunoaştem, cu o audiență cu care suntem familiarizaţi şi a cărei atitudine poate fi parţial anticipată. În elaborarea unui discurs public, trebuie să determinăm obiectivele acestuia: de informare sau luare a deciziei, de instruire sau explicare, de persuadare, influenţare sau inspirare, de distrare sau amuzare. Este foarte important ca fiecare dintre oratori să-și cunoască propriul stil de comunicare şi să încerce să-l perfecționeze. Oratorii au nevoie de mai multe informaţii cu privire la sala în care discursul va avea loc. Acestea sunt necesare, pe de o parte, din punct de vedere logistic, iar, pe de altă parte, din punct de vedere psihologic.  Elaborarea discursului trebuie să fie precedat de un plan bine gândit. Unul din ele ar fi: schematizarea discursului, documentarea, etapa de brainstorming (crearea graficului soare), găsirea corelaţiilor între idei, schematizarea discursului.  Un discurs trebuie să urmeze o structură specifică evenimentului, de cele mai multe ori pe cea clasică de tipul: introducere, abordare de fond, încheiere.  La exarsarea discursului, oratorul trebuie să fie atent la: intonaţia pe care doreşte să o aibă, limbajul nonveral, istorioarele/ maximele/ glumele pe care le va folosi; apoi va

327

încerca să-şi aprofundeze şi să-şi analizeze prestaţia, să gândească pozitiv şi să-şi imagineze sala în care va susţine discursul, modul în care păşeşte pe scenă, reacţiile pozitive şi entuziasmul audienţei. Mijloacele vizuale, kinestezice şi auditive vor crea o conexiune mai bună între fond şi formă, deci şi o memorare mai bună a discursului. Cele mai multe prezentări sunt susţinute folosind mijloace suport, acestea având avantajul de a veni în sprijinul vorbitorilor. Acestea ne asigură că discursul va urma ordinea dorită a ideilor, nebazându-ne exclusiv pe memorie, dar au şi beneficiul că pot sedimenta ideile şi în rândul audienţei. Astfel, prezentările create cu Power Point sunt populare datorită simplităţii creării lor şi a flexibilităţii în a le oferi un design potrivit personalităţii şi stilului fiecăruia dintre noi. Pentru o prezentare în Power Point coerentă şi atractivă, se vor respecta: câteva etape pentru crearea unei prezentări şi anumite criterii de format pentru realizarea unei prezentări atractive.  Pentru un discurs reuşit, oratorul trebuie să realizeze următoarele: să fie prezent la locul evenimentului cu minim o oră mai devreme, să facă prezentările cu imagini bune şi cuvinte puţine, să transforme discursul într-o poveste, să determine publicul să fie atent (să--l completeze, să-l anticipeze şi să colaboreze cu el), să-şi arate latura sa umană (chiar şi vulnerabilă), să creeze momente de respiro; în situaţiile când observă că oamenii se plictisesc, să încerce să-i implice în discurs şi să le solicite părerea cu privire la subiectul discutat.  Un bun vorbitor public va ţine cont şi de anumite recomandări în ceea ce priveşte evitarea greşelilor întâlnite la prezentări: 

verificaţi claritatea imaginii înainte de a începe,



amintiţi-vă de condiţiile favorabile apariţiei somnului!



luaţi în considerare mişcarea luminii soarelui,



nu este bine să tipăriţi prea mult pe un slide,



evitaţi să aşezati informaţii importante pe jumătatea de jos a slide-ului,



nu este bine să utilizaţi imaginea „portret”,



evitaţi să utilizaţi culorile nepotrivite,



este bine să obţineţi şi părerea altora înainte de prezentarea propriu-zisă,



este numai în beneficiul dvs. să vă vedeţi prezentarea pe hârtie,



este recomandabil să urmăriţi tehnica utilizată de alţii,



nu exageraţi cu efectele speciale.

328

Întrebări de autoevaluare. 1. Oferiţi o definiţie a discursului. 2. Numiţi tipurile de discurs în funcţie de scopul oratorului. 3. Numiţi factorii care determină compoziţia discursului. 4. Ce înţelegeţi prin specificul evenimentului în care va avea loc discursul? 5. Ce trebuie să cunoască oratorul despre audienţă înainte de a pregăti discursul? 6. De ce anume depinde alegerea stilului de ţinere a unui discurs? 7. Alegeţi o temă pentru un discurs şi elaboraţi planul acestuia. 8. Explicaţi ce conţine fiecare punct al planului elaborat. 9. Elaboraţi harta discursului conform temei alese. 10. Care este structura clasică a unui discurs? 11. În ce mod veţi exersa un discurs? 12. Ce nu trebuie să facă un orator aflându-se în faţa publicului? 13. Care este rolul mijloacelor vizuale în prezentarea discursului? Dar a celor kinestezice şi auditive? Explicaţi şi argumentaţi. 14. Care sunt regulile de prezentare a unui discurs? 15. Numiţi etapele pentru crearea unei prezentări în Power Point. 16. Care sunt criteriile de format pentru realizarea unei prezentări atractive? 17. Ce sugestii (recomandări) veţi oferi colegilor (şi pe care le veţi lua şi dvs. în considerare) pentru a-i ajuta să evite cele mai comune greşeli întalnite în prezentările Power Point? 18. Cum aţi defeni un bun vorbitor public? Este diferenţă dintre: oratori, retori şi limbuţi? 19. Elaboraţi un discurs memorabil pe baza unuia din discursurile care te vor motiva: A. Personajul Chris Garder, din filmul „The pursuit of happiness” („În căutarea fericirii”) a trăit pe străzi, însă, la final, a ajuns unde şi-a dorit. Este impresionant discursul lui către fiul său, când joacă baschet: „Nu lăsa pe nimeni să-ţi spună că nu poţi. Nici măcar pe mine. Ai un vis, trebuie să-l protejezi. Când oamenii nu pot face un lucru, îţi spun ţie că nu poţi să-l faci. Vrei ceva, du-te şi ia-l. Punct.” [www.sonypictures.com/movies/thepursuitofhappyness] B.

Discursul în cauză se regăseşte în filmul „Rocky”, cu participarea lui Sylvester Stallone în rolul principal. Acesta îi spune fiului: „Lumea nu este numai soare şi curcubeu, şi oricât de dur o să fii, ea o să te lovească. Şi durerea o să fie mai puternică decât am să te lovesc eu. Depinde de tine cât o să suporţi, cât o să iei, ca să mergi mai departe.” [http://www.youtube.com/watch?v=6tWLqFmaNdQ]

329

I. Manuale, cărţi, publicaţii. 1.1. CIOCLOV, Roxana. Ghid de comunicare şi discurs public. Timişoara: Tipografia Artpress, 2013, pp. 36-71. ISBN: 978-973-108-483-1. 1.2. DOROGAN, Maria. Curs de elocinţă. Chişinău: Editura Arc, 1995, pp. 43-59, 264-292. 1.3. KING, Larry. Secretele comunicării. Bucureşti: AMALTEA, 1994, pp. 119-139. ISBN 973-98167-7-0. 1.4. STANTON, Nicki. Comunicarea. Bucureşti: Editura Ştiinţa & Tehnică, 1995, pp.99-122. 1.5. STEPHEN, E. Lucas. Arta de a vorbi în public. Polirom: Iaşi, 2014, 408 p. ISBN 9789734641970. II. Surse online. 2.1. DRĂGOI, Dumitru, Dan. Tehnici de prezentare [accesat 20.08.15]. Disponibil: http://cadredidactice.ub.ro/ionelolaru/files/2013/10/curs-tehnici-de-prezentare-sicomunicare-tehnica.pdf. 2.2. LUCAS, Stephen. E. Arta de a vorbi în public [accesat 20.08.15]. Disponibil: https://books.google.ro/books?id=Nf0eAwAAQBAJ&pg=PT307&lpg=PT307&dq=structura +discursului&source=bl&ots=m7LABmMHTf&sig=vjq49q_nDGurH_9QeSL9l8DyQvM&h l=ru&sa=X&ved=0CEQQ6AEwBTgUahUKEwiX6e23xbjHAhXGPxoKHbfsCB0#v=onepag e&q=structura%20discursului&f=false. 2.3.

Prezentările

profesioanle

şi

stiinţifice

[accesat

20.08.15].

Disponibil:

http://retele.elth.ucv.ro/Rusinaru%20Denisa/Tehnici%20de%20comunicare%20%20anul%20I/C6_comunicare_2008.pdf-

Cititul nu dăunează sănătăţii! Perfecţionează-ţi capacităţile de orator!

BERKUN, Scott. Confesiunile unui vorbitor public. Disponibil: http://www.youscribe.com/catalogue/tous/ressourcesprofessionnelles/confesiunile-unui-vorbitor-public-2504787

330