Rezultatele Financiare Ale Întreprinderii [PDF]

Zitiervorschau

REZULTATELE FINANCIARE ALE FIRMEI Veniturile şi cheltuielile întreprinderii Desfăşurarea unei activităţi economice eficiente, concretizate în obţinerea unor rezultate financiare favorabile constituie scopul oricărei societăţi comerciale. Rezultatele financiare (profit sau pierdere) se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile exerciţiului financiar, pe cele trei domenii de activitate: de exploatare, financiară şi extraordinară.

Rezultatul exerciţiului =Venituri – Cheltuieli

Veniturile exprimă raporturile patrimoniale privind bogăţia obţinută din activitatea desfăşurată şi din proprietatea deţinută.Veniturile exerciţiului corespund unei creşteri de active patrimoniale(creanţe sau disponibilităţi băneşti), iar cheltuielile exerciţiului determină o creştere a pasivului patrimonial.

Veniturile se diferenţiază pe domenii de activităţi în: venituri din exploatare; venituri financiare ; venituri extraordinare.

Veniturile din exploatare cuprind următoarele categorii de venituri: -venituri din vânzarea mărfurilor; -venituri provenite din vânzarea produselor finite; -venituri din vânzarea semifabricatelor;

-venituri din vânzarea produselor reziduale; -venituri din producţia de imobilizări; -venituri din servicii prestate şi lucrări executate -venituri din subvenţiile de exploatare; -venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii; -venituri din studii şi cercetări; -alte venituri din activitatea de exploatare.

Veniturile financiare au următoarea structură: -venituri din imobilizări financiare; -venituri financiare pe termen scurt; -venituri din creanţe imobilizate; -câştigurile nete din cesiunea valorilor mobiliare de plasament (diferenţa dintre preţul de vânzare mai mare şi preţul de cumpărare mai mic); -venituri din dobânzi; -venituri din diferenţe favorabile de curs valutar, -venituri din sconturile obţinute de unitatea patrimonială de la furnizorii săi, -alte venituri financiare.

Veniturile extraordinare cuprind subvenţiile pentru evenimente extraordinare şi altele asimilate. Prin însumarea celor trei categorii de venituri (venituri din exploatare, venituri financiare şi venituri extraordinare) obţinem veniturile totale.

Cheltuielile desemnează în expresie valorică operaţiunile patrimoniale referitoare la cumpărarea şi utilizarea bunurilor economice în cadrul activităţii desfăşurate de unitatea patrimonială. În funcţie de natura lor, cheltuielile sunt grupate pe domenii de activitate în: cheltuieli de exploatare; cheltuieli financiare; cheltuieli extraordinare. Astfel, în categoria cheltuielilor de exploatare sunt incluse: -cheltuielile cu materiile prime; -cheltuieli cu materialele consumabile; -cheltuielile privind mărfurile; -cheltuieli cu energia şi apa; -cheltuielile cu personalul; -cheltuielile cu serviciile şi prestaţiile executate de terţi; -cheltuielile cu impozite şi taxe; -cheltuieli cu amortizările şi provizioanele; -alte cheltuieli de exploatare.

Cheltuielile financiare cuprind: - pierderile din creanţe legate de participaţii; -cheltuieli privind dobânzile; -cheltuieli din diferenţe nefavorabile de curs valutar; -sconturile de decontare acordate unui client de către unitatea patrimonială; -alte cheltuieli financiare.

Cheltuielile extraordinare sunt determinate de pierderile apărute în urma calamităţilor şi a altor evenimente similare.

Gruparea veniturilor şi cheltuielilor pe cele trei domenii de activitate conferă posibilitatea determinării : rezultatului din exploatare (Rexpl), ca diferenţă între veniturile din exploatare (Vexpl) şi cheltuielile de exploatare (Ch expl) Re=Vexpl – Ch.expl

rezultatului financiar (Rf), ca diferenţă între veniturile financiare (Vf) şi cheltuielile financiare (Ch.f); Rf= Vf – Ch f rezultatului extraordinar (Rex), ca diferenţă între veniturile extraordinare şi cheltuielile extraordinare. Rex = Vex – Ch.ex

Prin însumarea rezultatului din exploatare cu rezultatul financiar se obţine rezultatul curent al exerciţiului (Rc). Rc=Rexpl + Rf

Prin însumarea rezultatului curent şi a rezultatului excepţional se obţine rezultatul brut al exerciţiului – RBE (profitul brut sau pierderea brută). RBE = Rc + Rex sau RBE= VT – CT unde: VT= venituri totale (VT= Vexpl + Vf + Vex) CT= cheltuieli totale (CT=Chexpl + Chf + Cex)

Funcţiile şi factorii de influenţă ai profitului

Dat fiind rolul important pe care îl îndeplineşte profitul în cadrul oricărei companii, am considerat oportună prezentarea principalelor funcţii ale acestuia: -sursă de autofinanţare şi, implicit de dezvoltare a activităţii întreprinderilor; -indicator sintetic de apreciere a eficienţei utilizării resurselor; -conduce la motivarea şi cointeresarea proprietarilor (asociaţi şi acţionari) şi salariaţilor de a obţine rezultate financiare ridicate; -resursă principală de formare a veniturilor bugetului public naţional; -instrument de control al gestiunii economico-financiare; Profitabilitatea întreprinderii este influenţată în mod direct de venituri şi cheltuieli, impunându-se în acest sens acţiuni continue de creştere a veniturilor şi diminuare a cheltuielilor.

Printre factorii de majorare a veniturilor, şi implicit a profitului, menţionăm: -creşterea productivităţii muncii, care conduce la caracteristici calitative superioare ale produselor şi serviciilor prestate, în special prin utilizarea unor tehnici şi tehnologii noi, cu randamente superioare; -majorarea producţiei comercializate sau a serviciilor prestate pe plan intern şi extern; -sporirea veniturilor provenite din activitatea financiară şi extraordinară a întreprinderii; -promovarea metodelor moderne de management -diminuarea volumului de stocuri la activele circulante, prin accelerarea vitezei de rotaţie a activelor de exploatare; -creşterea calităţii produselor şi serviciilor, etc.

Principalele modalităţi de reducere a cheltuielilor privesc:

-diminuarea cheltuielilor materiale de producţie prin scăderea consumurilor la materii prime, materiale auxiliare, energie, combustibil şi reducerea altor cheltuieli materiale ale firmei; -utilizarea raţională a forţei de muncă în vederea scăderii cheltuielilor cu personalul;

-diminuarea cheltuielilor financiare şi extraordinare, etc.

Profitul contabil-profitul impozabil Am considerat necesară delimitarea noţiunilor de profit contabil şi profit impozabil, între cele două existând diferenţe de ordin cantitativ. Profitul contabil reprezintă global profitul pe tot parcursul exerciţiului financiar, în timp ce profitul fiscal reprezintă profitul impozabil al exerciţiului financiar, respectiv baza de calcul al impozitului. Profit contabil =Venituri totale – Cheltuieli totale Profitul fiscal sau impozabil se determină în funcţie de profitul contabil (brut), veniturile neimpozabile şi cheltuielile nedeductibile, astfel: Profit fiscal (impozabil)=Venituri totale – Cheltuieli totale – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile

În conformitate cu legislaţia în vigoare, în categoria veniturilor neimpozabile se includ: - dividende primite de la o persoană juridică română sau de la o persoană juridică străină plătitoare de impozit pe profit; -diferenţe favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare -veniturile din anularea datoriilor care au fost considerate cheltuieli nedeductibile, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

Sunt considerate cheltuieli nedeductibile:

- cheltuieli proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi şi impozitul pe profit sau venit plătite în străinătate; -majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi penalităţile de întârziere datorate autorităţilor române, altele decât cele prevăzute în contractele comerciale; -cheltuieli cu bunurile de natura stocurilor constatate lipsă în gestiune sau degradate şi neimputabile;

- cheltuieli înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;

- cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile;

- cheltuieli cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului, etc.

În categoria cheltuielilor cu deductibilitate limită se includ: -cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit; -suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în România şi în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice; -cheltuielile sociale în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului; -cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii, etc.

Se scad din impozitul pe profit cheltuielile de sponsorizare efectuate de contribuabili, dacă totalul cheltuielilor îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: -este în limita a 3 la mie din cifra de afaceri; -este de până la 20% din cheltuielile cu impozitul pe profit datorat. De asemenea, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu trei. În cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este peste trei, cheltuielile cu dobânzile sunt nedeductibile . Gradul de îndatorare a capitalului se calculează ca raport între capitalul împrumutat şi capitalul propriu.

capital imprumutat la inceputul anului +capital imprumutat la sfarsitul anului Gradul de îndatorare a capitalului =

2

capital propriu la inceputul anului +capital propriu la sfarsitul anului 2

Capital propriu = capital social + prime de capital + rezerve + rezultatul reportat + rezultatul exerciţiului

Capital împrumutat = datorii pe termen scurt + datorii pe termen mediu şi lung

În cazul în care rezultatul financiar al activităţii firmei îmbracă forma pierderii, aceasta se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii ani . Impozitul pe profit se obţine prin aplicarea cotei de impozit pe profit de 16% (cu excepţiile prevăzute de lege) asupra profitului impozabile. Impozit pe profit=Cota de impozit pe profit x Profit impozabil Profitul net se determină prin deducerea impozitului pe profit din profitul impozabil. Profit net = Profit contabil – impozit pe profit

Soldurile intermediare de gestiune Soldurile intermediare de gestiune (S.I.G.), denumite şi marje de acumulare bănească reprezintă paliere succesive în formarea rezultatului final, degajate de cele trei tipuri de activităţi (de exploatare, financiară şi extraordinară) prezentate în structura contului de profit şi pierdere.

Soldurile intermediare de gestiune au drept scop remunerarea factorilor de producţie şi finanţarea activităţii viitoare; ele au ca punct de pornire acumulările realizate prin vânzarea mărfurilor, produselor, serviciilor (cifra de afaceri), la care se adaugă celelalte categorii de venituri şi se scad cheltuielile, ajungându-se la ultimul sold intermediar de gestiune-profitul net (pierderea netă). Determinarea soldurilor intermediare de gestiune presupune tratarea prealabilă a contului de profit şi pierdere pentru a evidenţia modul de funcţionare şi rentabilitatea întreprinderii.

TABLOUL SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE

Principalele solduri intermediare de gestiune reflectate în tabloul S.I.G. sunt: 1.valoarea adăugată (VA) 2.excedentul brut (insuficienţa brută) de exploatare (EBE) sau excedentul brut înainte de dobânzi, impozite, amortizări şi provizioane (EBITDA) 3.rezultatul exploatării (profit sau pierdere)-RE sau excedentul brut înainte de dobânzi şi impozit (EBIT) 4.rezultatul curent (profit sau pierdere)-RC sau excedentul brut înainte de impozit (EBT) 5.rezultatul net al exerciţiului (profit sau pierdere).

Fiecare sold intermediar de gestiune ilustrează performanţele gestiunii financiare la respectiva treaptă de acumulare, determinarea succesivă a acestor marje de acumulări băneşti marcând denumirea de cascadă a soldurilor intermediare de gestiune.

Marja comercială (adaosul comercial) este specifică întreprinderilor comerciale sau activităţii comerciale a întreprinderilor mixte (industriale şi comerciale), activitatea comercială constând în achiziţionarea şi revânzarea mărfurilor (mărfurile sunt considerate bunuri cumpărate în scopul de a fi revândute în aceeaşi stare). Marja comercială reprezintă excedentul de mărfuri în raport cu costul de achiziţie al acestora. Costul de achiziţie al mărfurilor include preţul de cumpărare (fără TVA) şi cheltuielile auxiliare de cumpărare. Marja comercială = Vânzări de mărfuri (ct.707) – Costul mărfurilor vândute (ct.607)

Producţia exerciţiului este specifică activităţilor industriale şi cuprinde valoarea bunurilor şi serviciilor fabricate de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii.

Producţia exerciţiului =Producţia vândută (ct.70-707) +/- Producţia stocată (ct.71) +Producţia imobilizată (ct.72) Prin urmare, producţia exerciţiului include trei elemente: producţia vândută, producţia stocată şi producţia imobilizată

Valoarea adăugată este primul sold intermediar de gestiune şi reflectă creşterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producţie, în special a forţei de muncă şi a capitalului, peste valoarea bunurilor şi serviciilor provenite de la terţi, în cadrul activităţii curente a firmei. Calculul valorii adăugate se efectuează pornind de la producţia exerciţiului, la care se adaugă marja comercială şi se scad consumurile de bunuri şi servicii provenite de la terţi.

Valoarea adăugată = Producţia exerciţiului + marja comercială - consumuri de la terţi Consumuri de la terţi = cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile (ct.600+601) +alte cheltuieli materiale (ct.602+603+604+606) +energia , apa (ct.605) +cheltuieli privind prestaţiile externe (ct.61+62)

Excedentul brut de exploatare (EBE) sau, după caz, insuficienţa brută de exploatare (IBE) reprezintă al doilea sold intermediar de gestiune şi se determină ca diferenţă între valoarea adăugată (plus subvenţiile de exploatare) şi impozitele, taxele şi cheltuielile de personal. EBE= Valoarea adăugată +Subvenţii de exploatare (ct.74) -Cheltuieli cu personalul (ct.64-641+645) -Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (ct.63)

Excedentul brut de exploatare reflectă acumularea brută din activitatea de exploatare, ca principală resursă a întreprinderii, cu o influenţă covârşitoare asupra rentabilităţii economice şi capacităţii de autofinanţare a investiţiilor.

Rezultatul exploatării (profit sau pierdere) – RE este al treilea sold intermediar de gestiune şi se referă la activitatea de exploatare normală şi curentă a întreprinderii. Prin deducerea cheltuielilor de exploatare (cu amortizările şi provizioanele şi alte cheltuieli) din veniturile exploatării , acesta devine un rezultat net al exploatării. Rezultatul exploatării= Excedentul brut de exploatare + Venituri din provizioane pentru exploatare (ct.781) +Alte venituri din exploatare (ct.75) -Cheltuieli de exploatare privind amortizările şi provizioanele (ct.681) -Alte cheltuieli de exploatare (ct.65)

Rezultatul curent (profit sau pierdere)-RC este al patrulea sold intermediar de gestiune şi este determinat de rezultatul exploatării (normale şi curente) şi de cel al activităţii financiare, reprezentând rezultatul tuturor operaţiilor curente ale întreprinderii: Rezultatul curent=Rezultatul exploatării +Venituri financiare din provizioane (ct.786) +Alte venituri financiare (ct.76) - Cheltuieli financiare privind amortizările şi provizioanele (ct.686) -Alte cheltuieli financiare (ct.66)

Acest sold intermediar de gestiune oferă posibilitatea analizei dinamicii rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe exerciţii succesive, el nefiind perturbat de elemente extraordinare.

Rezultatul net al exerciţiului (profit sau pierdere)-RN este al cincilea sold intermediar de gestiune şi ilustrează mărimea absolută a rentabilităţii financiare cu care sunt remuneraţi acţionarii pentru capitalurile proprii subscrise.

Rezultatul net = Rezultatul curent +Venituri extraordinare (ct.77+787) -Cheltuieli extraordinare (ct.67+687) -Impozit pe profit (ct.69) Profitul net poate fi repartizat acţionarilor sub formă de dividende în funcţie de aportul la capitalul social şi/sau reinvestit în întreprindere. Forma relativă de exprimare a rentabilităţii financiare este dată de ROE (rata rentabilităţii capitalurilor proprii) sau rata de rentabilitate financiară: Profit net Rfin =

Capitaluri proprii

 100