44 1 53KB
Referat Tema: „Ambalarea machetei protezei parțial mobilizabile scheletate, polimerizarea și dezambalarea protezei partiale mobilizabile scheletate”. A realizat: Cereteu Dorina, S1803.
Există două posibilități de realizare a șeilor definitive ale protezei scheletate, și anume: -ambalare în cuvetă; -ambalare cu cheie. Ambalare în cuvetă Înainte de ambale, macheta va fi examinată atent, privind corectitudinea modelării, făcându-se completări acolo unde este necesar. La nivelul joncțiunii cu conectorul principal, ceara va trebui să depășească conectorul principal cu puțin. Acest plus va fi îndepărtat după polimerizare între acrilat și metal. Macheta șeilor se va lipi de model prin picurare de ceară în fundurile de sac, de jur-împrejur. Dacă dinții artificiali prezintă urme de hârtie, acestea vor fi șterse. În continuare, se îndepărtează modelul împreună cu macheta de pe articulator. Modelul va fi apoi introdus în apă saturată cu sulfat de calciu, câteva minute, pentru a preveni deshidratarea gipsului de ambalare de către modelul funcțional, cu apariția de zone fragile ale tiparului, ce se pot fractura în timpii următori ai ambalării. Ambalarea propriu-zisă: a. Alegerea cuvetei corespunzătoare mărimii modelului În jumătoatea inferioară a cuvetei se toarnă pastă de gips, apoi se introduce modelul împreună cu macheta în centrul cuvetei. Gipsul trebuie să ajungă până la nivelul soclului modelului. Se adaugă cu spatula o nouă cantitate de gips, astfel încât să se acopere dinții de pe model și scheletul metalic al protezei. Vor rămâne libere numai macheta șeilor și dinții artificiali. Se va modela un val de gips peste dinții naturali, de formă troncoconică, astfel încât să nu fie retentiv în direcție verticală. Se evită formarea de unghiuri ascuțite sau de zone de gips subțiri, care se pot fractura în cursul manevrelor ulterioare. Între extremitatea superioară a valului de gips și marginea superioară a celei de-a doua jumătăți de cuvetă trebuie să fie un spațiu de cel puțin 7 mm. Ceara și dinții artificiali se pensulează cu o subtanță care reduce tensiunea superficială. Se pune cuveta la izolat în apă saturată de sulfat de calciu, timp de 5 minute, evident după priza gipsului. b. Se aplică jumătatea superioară a cuvetei și se toarnă gips prin vibrare, până la umplerea cuvetei. Se fixează capacul și se lasă o oră pentru priza completă a gipsului. c. Cuveta, după priza gipsului, se așază într-un vas cu apă care fierbe, timp de 5 minute. Cu o spatulă, se desfac cele 2 jumătăți de cuvetă. Se
îndepărtează cu spatula porțiunile mari de ceară rămolită, apoi se spală cuveta cu apă fiartă curată, pentru înlăturarea tuturor urmelor de ceară. Cele două jumătăți de cuvetă se așază într-o poziție care să permită scurgerea apei, după care, cu o spatulă ascuțită, se îndepărtează cu grijă muchiile ascuțite de gips care au rezultat după îndepărtarea cerii și care riscă să se fractureze atunci când se îndeasă acrilatul. Într-o jumătate de cuvetă rămân dinții artificiali, iar în cealaltă jumătate, scheletul și modelul funcțional. d. După răcirea celor două jumătăți de cuvetă, cât să poată fi ținute în mână, în dinții artificiali, cu o freză con invers, se realizează niște cavități retentive mai bună a dinților la șei. Se pensulează tiparul cu o substanță izolatoare, fără a atinge dinții artificiali. Pensularea se face și sub șeile metalice, pe toată suprafața crestelor, pentru a evita aderea acrilatului la gips. e. Când cuveta s-a răcit complet, se prepară pasta de acrilat roz termopolimerizabil. Pudra(polimerul) se adaugă la lichid (monomer), într-un recipient care se poate închide. Dacă șeile metalice ale scheletului nu prezintă stop distal, se va face acest stop din acrilat autopolimerizabil roz, care se aplică la extremitaatea șeilor. Astfel se evită posibilitatea de deplasare a scheletului în timpul îndensării acrilatului. Când acrilatul termopolimerizabil a atins consistența de cocă, dezlipindu-se ușor de pereții vasului și de spatulă, se introduce în tipar. Este indicat ca mâinile tehnicianului să fie acoperite cu mănuși, pentru a nu contamina acrilatul cu subtanțe grase și a evita posibilele iritații ale pielii date de monomer. În lipsa mănușilor, coca de acrilat poate fi manevrată între două folii de plastic. O cantitate mică de acrilat se aplică pe și în jurul șeilor metalice, iar altă cantitate se aplică pe dinții artificiali. Între cele două jumătăți de cuvetă se aplică o folie subțire de plastic, se ambalează cuveta, se pune într-o piesă și se strănge ușor, pentru a permite ieșirea surplusului de acrilat. După strângerea maximă, se dezactivează presa, se scoade și se deschide cuveta, verificându-se dacă a fost suficientă cantitea de acrilat. Existența surplusului la nivelul tuturor marginilor indică acest lucru. Se înlătură surplusul de acrilat cu spatula. Se va repeta operația de strângere la presă pe folia de plastic. Se redeschide cuveta și se înlătură surplusul de acrilat de la margini. Dacă nu mai există surplu de acrilat, se îndepărtează folia de plastic, se umezește cu monomer suprafața acrilatului din ambele jumătăți de cuvetă, se închide cuveta, se
montează într-un inel care se strânge la maxim, apoi se deșurubează un sfert de tură. Se lasă cuveta libera o oră. f. Polimerizarea acrilatului. Cuveta împreună cu inelul se așază în aparatul de polimerizat, apa la temperatura camerei trebuind să acopere în întregime cuveta. Polimerizarea de lungă durată. De la temperatura camerei, temperatura apei va fi crescută raăid până la 71 C și va fi menținută timp de 8 ore. Apoi temperatura va fi crescută la 100 C și lăsată o oră. Există aparate care îndeplinesc acest program în mod automat. Polimerizarea rapidă. Se aduce temperatura apei în care se află cuveta la 54C și se lasă timp de o oră jumătate, după care se crește temperatura la 100C, și se lasă încă o jumătate de oră. Cuveta nu se deschide până nu are temperatura camerei. Probleme care pot să apară în faza de ambalare: Mobilizarea dinților artificiali din tipar când se deschid cele două jumătăți de cuvetă. Cauza: -ceara a fost prea rigidă la deschiderea cuvetei, deoarece cuveta nu a stat 5 minute în apă fiartă. Ceara lichefiată pătrunde în tipar și în model. Cauza: -timp de fierbere a cuvete mai mare de 5 minute. Rășina acrilică aderă la gips. Cauza: -izolarea tiparului nu s-a făcut corect. Remediu: -izolarea corectă a tiparului înainte de introducerea acrilatului. Șeile acrilice prezintă porozități. Cauza: -temperatura de polimerizare a fost prea mare. Remediu: -după ambalare, cuveta trebuie lăsată o oră; -respectarea timpului de polimerizare; -preferarea polimerizării de lungă durată. Scheletul este înfundat pe model. Cauza: -nu a existat stop distal.
Remediu: -realizarea stopului distal din faza de machetă a scheletului. Verificarea contactului acestuia cu modelul; -lipsa stopului distal impune realizarea lui din acrilat autopolimerizabil. g. Dezambalarea protezei. Este un procedeu asemănător cu al tuturor protezelor acrilice mobile. Se îndepărtează capacul cuvetei, apoi- cu o spatulă și un ciocan se desfac două jumătăți de cuvetă. Cu un aparat special, cu ciocănire pe un dorn de mărimea cuvetei, sau prin folosirea unui ferestrău de gips, se scoate gipsul din jumătatea de cuvetă în care se găsește proteza. Prin secțiuni marginale făcute cu fierăstrăul de gips și apoi folosind spatula, se îndepărtează bucăți mari de gips de pe suprafața vestibulară a protezei. Porțiunile de gips de pe suprafața orală vor fi îndepărtate numai cu spatula. Rămâne modelul cuproteza fixată de el. Cu o freză, se secționează dinții de gips pe care sunt aplicate croșetele, după care proteza de desprinde ușor. h.Finisarea protezei. După eliberarea protezei, resturile de gips vor fi îndepărtate folosind intrumente fine, de exemplu sonde sau perii. Plusurile de acrilat de la marginile șeilor se îndepărtează cu freze de acrilat sau pietre montate. Vor fi realizate suprafețe netede ale șeilor și margibi rotunjite de minimum 2 mm grosime. Netezirea șeilor se face cu flițuri și praf de piatră ponce umezit, cu grijă, pentru a nu deteriora dinții artificiali. După lustrure, proteza se spală cu apă, săpun, perie moale. Ambalarea cu cheie Această tehnică este o metodă rapidă de realizare a șeilor definitive ale protezei scheletate, evitând posibilitățile de deformare a părților metalice, mai ales croșete, care pot să se producă la dezambalarea din cuvetă. După finisare machetei, pe fața vestibulară și ocluzală a dinților artificiali se face o cheie din gips cu elastomer vâscos. După priză se îndepărtează cheia, care lasă liberă zona orală a șeilor dinților artificiali. Se spală cu apă fiartă ceara machetei și se izolează modelul cu o soluție specială. Vor fi apoi fixați corect dinții artificiali în cheie, folosind ceara de lipit. Se prepară acrilat roz, realizat special pentru această tehnică, care se va turna liber sub dinții artificiali și sub cheile metalice. Când
acrilatul capătă o consistență ceva mai vâscoasă, se modelează fața orală. Se introduce modelul într-un aparat de polimerizare, timp de 10 minute, la o presiune de 3 bari. După polimerizare, se îndepărtează cheia, se scoate proteza de pe model, se prelucrează apoi se lustruiește. Metoda descrisă poate fi utilizată mai ales când proteza prezintă o singură șa. Dacă există mai multe șei, acestea vor fi realizate pe rând. Curățarea ultrasonică Chiar dacă sunt mai puțin utilizate, aparatele du curățat ultrasonice au o largă aplicabiliate în laboratoarele dentare. Aceste aparate utilizează pentru curățae unde de înaltă frecvență, producând cca 40 000 de microunde alternative pe secundă. Unele, trecând prin o soluție specială, formează milioane de bule microscopice care implodează, dând naștere unui proces, numit cavitație. Apare astfel o diferență de presiune care produce o aspirație foarte puternică pe toate suprafețele externe, chiar și în cele mai retentive zone ale obiectului de curățat. Soluții utilizate: 1.Soluții universale – acestea sunt cele mai utilizate, putând să îndepărteze sânegele coagulat, țesuturi moi sau dure, tartru, gips, materiale de amprentă, cimenturi, mare de ambalat, nicotina, amalgam. 2.Pulberi pentru colorații pessitente 3.Pulberi pentru alginate 4.Soluții pentru curățat ceara.