Subiecte Posibile Examen Politici Publice Amp Ase [PDF]

Zitiervorschau

Subiecte posibile anul II – Politici publice 1. Caracteristici ale conceptului de politici publice in acceptiunea

unor sociologi si politologi din literatura franceza. La ora actuala, in literatura franceza, exista un consens relativ in randul politologilor si sociologilor cu privire la caracteristicile acestui concept( Y. Meny, J-C. Thoening, 1989), in sensul ca o politica publica reprezinta in acelasi timp:  un continut – activitatea publica apare sub forma unei substante, a unui continut. Pentru generrea rezultatelor sau a produselor se mobilizeaza resurse. Tocmai aceste produse (rezultate, efecte) sunt examinate de analist ca o problema de cercetare pentru actiune. Aceste produse rezulta dintr-un proces de munca si de actiune.  un program – o politica publica nu se reduce la un act punctual luat in considerare in mod izolat: de exemplu, ceea ce face ministrul intr-o anumita zi intr-un anumit dosar. In spatele unui act, in spatele unor activitati sau al altora se afla un cadru mai general in care se integreaza actul sau activitatile respective, de exemplu, prin actiunile sale, ministrul se inscrie intr-o politica pe termen mediu. Altfel spus, se poate emite ipoteza ca, desi acest cadru nu este definit in mod explicit, de exemplu prin proceduri intitutionale (legi) sau prin discursul actorilor politici (programul guvernului sau al primarului), putem totusi sa reperam legaturi intre aceste acte, o structura de referinta sau de orientare relativ permanenta, pe care Easton o numeste “intentiile mai generale ale autoritatilor”.  o orientare normativa – se presupune ca activitatea publica nu este rezultatul unor raspunsuri aleatorii ci, din contra, este expresia finalitatilor si preferintelor pe care decidentul, constient sau nu, in mod voluntar sau fortat de imprejurari, nu poate decat sa le accepte, pentru care este, volens nolens, responsabil sau raspunzator (accountable). Actele traduc orientari: intentionat sau nu, satisfac anumite interese, poarta anumite valori, servesc drept baza pt obiective specifice. Analistul este cel care trebuie sa le reconstituie textura.  un factor coercitiv – activitatea publica provine din natura autoritara cu care este investit actorul guvernamental. Altfel spus, acesta din urma are o legitimitate a autoritatii legale sau exercita o coercitie care se bazeaza pe monopolul fortei. Actul public se impune tocmai prin faptul ca este abilitat ca expresie a puterii publice. Autoritatea cu care este investit actorul guvernamental se impune colectivitatii.  un resort social – o politica publica se defineste in cele din urma prin resortul sau, prin cetatenii ale caror situatii, interese, comportamente sunt afectate de aceste acte si dispozitii. Analiza trebuie sa identifice publcul, indivizii, grupurile sau institutiile care intra in campul de actiune guvernamentala avuta in vedere, orice individ a carui situatie este perturbata direct sau indirect de actiunea publica.

1

2. Formulati si explicati trei definitii ale conceptului de politici

publice (Dye, def. Anglo-saxona, Guy Peters). Dye largeste sfera de cuprindere a notiunii de politica publica, aratand ca aceasta este alcatuita din “tot ceea ce actorii guvernamentali hotarasc sa se faca sau sa nu se faca”. Aceasta formulare este probabil prea simpla si nu reuseste sa ofere mijloacele necesare pt conceptualizarea politicilor publice. Potrivit acestei conceptii, se poate considera politica publica orice aspect al comportamentului organelor administrative, neexistand astfel niciun mijloc de a separa aspectele inportante ale activitatii guvernamentale de cele importante. Totusi, definitia lui Dye are cateva merite:  in primpul rand, stabileste clar faptul ca organele administrative reprezinta agentul elaborarii politicilor publice, chiar daca exista o serie de alte grupuri din afara organelor administratiei publice care pot influenta ceea ce acestea hotarasc, insa deciziile acestora nu constituie esenta politicilor publice;  in al doilea rand, Dye evidentiaza faptul ca politicile publice implica o alegere fundamentala din partea organelor administrative de a face sau a nu face ceva, de a urma un anumit curs al unei actiuni. Un concept mai dificil de inteles este acela de nondecizie,de exemplu decizia unei autoritati publice de a nu actiona, de a nu crea un program sau de a mentine, pur si simplu statu-quoul. Acestea ar trebui sa fie insa decizii deliberate.

Definitia anglo-saxona -

In literatura anglo-saxona, termenul “policy” reprezinta transpunerea prioritatilor politice si a principiilor guvernului in programe si punerea lor in practica pt a furniza schimbarile dorite. Ca urmare, putem afirma ca o politica publica reprezinta un program de actiune guvernamentala intr-un sector al societatii sau intr-un spatiu geografic: sanatate, ordine publica, siguranta rutiera, un oras determinat, o tara sau o comunitate determinata in mod precis.

Guy Peters defineste politica drept “ansamblul activitatilor care afecteaza direct sau indirect cetatenii”, care opereaza pe trei niveluri: alegerile publice (public choices), rezultatele politicilor ( policy outputs) si impactul politicilor (policy impacts).

3. Definiti conceptele de policy-making si policy cycle. Unul dintre aspectele pe care trebuie sa le intelegem despre procesul de elaborare a politicii ( policy-making) este faptul ca el poate fi vazut atat ca un proces analitic (rezolvarea unei probleme), cat si ca un proces politic. In consecinta, diferiti autori au abordat in lucrarile lor una sau alta dintre aceste perspective:  din perspectiva rezolvarii problemelor, policy making reprezinta cautarea de solutii pentru problemele existente, facand apel la rationalitate in vederea indeplinirii scopurilor publice. In acest caz, cheia procesului de elaborare a politicii consta in definirea corecta a problemei, identificarea si analiza unui set de solutii adecvat, selectarea alternativei care rezolva cel mai bine problema. 2



daca avem in vedere cea de a doua perspectiva, si anume procesul de elaborare a politicii, vazut ca proces politic, atentia cade asupra conflictelor si dezacordurilor, asupra luptelor pentru a controla procesul de luare a deciziei, asupra urmaririi propriului interes si eforturilor de a defini scopurile publice.

Politica ocupa un loc central in procesul politic deoarece noi suntem diferiti in ceea ce priveste valorile, credintele si sentimentele. Venim cu background-uri diferite care ne fac sa preferam diferite definiri ale problemei si diferite solutii pentru rezolvarea problemelor. Cautarea de scopuri comune in rezolvarea conflictelor este vazuta mai mult ca o teorie politica decat ca o stradanie nobila. Romanii, ca si alti cetateni ai planetei, nu prea au incrredere in politicieni, si aceasta face sa le influenteze perceptiile aupra procesului de elaborare a politicii. Politicienii, desigur, fac lucruri care alimenteaza aceasta neincredere. Explicarea politicilor se bazeaza pe doua aspecte principale: ciclul politicilor si analiza politicilor. Policy cycle explica politicile ca pe o succesiune logica de “pasi” (ex: definirea problemei, identificarea raspunsurilor alternative, evaluarea optiunilor, decizia, implementarea, evaluarea).

4. Inventarierea principalelor abordari ale studiului PP realizata de catre Howlett si Ramesh. O inventariere a pricipalelor abordari ale acestui subiect a fost realizata de Howlett si Ramesh:  studiile privind analiza naturii regimului politic – definit in sens larg ca un mod de organizare a sistemului politic – erau considerate drept o cale de a intelege procesul de constituire a politicii publice. Acestea au indicat faaptul ca politicile publice variaza in functie de natura sistemului politic si a legaturilor sale cu societatea si au incercat sa analizeze influentele exercitate asupra luarii deciziilor.  studii ce au vizat identificarea unor variabile cauzale in constituirea politicii publice sau ceea ce au fost denumiti factori determinanti, care sunt in mare masura empirice si au adesea caracter cantitativ.  studii care se concentreaza asupra continutului politicilor, dintre care se concentreaza ca importanță cel intreprins de Theodore Lowi, care a afirmat ca natura priblemei politice si caile menite sa o solutioneze determina de multe ori felul in care politica va fi trata de sistemul politic respectiv. Astfel, felul in care politica va fi tratata este determinat de caracterul ei initial reglementator, distributiv, redistributiv sau constitutiv. Intr-o directie similara se inscrie J. Wilson, care a afirmat ca gradul de concetratie a costurilor si beneficiilor politicii contureaza tipul proceselor politice care o vor insoti.  studii care se axeaza asupra impactului politicii publice si asupra rezultatelor acesteia. Analizele acestora vizeaza cercetarea cantitativa a legaturilor dintre anumite programe guvernamentale si care folosesc tehnici de deductie statistica pentru a stabili relatii cauzale intre diferite tipuri de activitati intreprinse de

3

organele administrative. Aceasta abordare are ca principala limita faptul ca ea furnizeaza putine informatii cu privire la procesul politic care a dus la aceste rezultate.

5. Explicati care este aportul diferitelor discipline la elaborarea studiilor privind PP. Studiile despre politicile publice preiau elemente de la mai multe discipline:  stiinta politica: preocupata de procesul prin care se iau deciziile privind politicile  administratia publica: preocupata de rolul birocratiei in formularea politicii si implementarea deciziilor  economia: preocupata de concepte precum: rationalitatea instrumentala, cost/beneficii  sociologia: preocupata de clasa, statutul si problemele sociale  psihologia: preocupata de logica, valori si etica. Aceasta lista poate fi completata prin includerea altor perspective invecintate cum ar fi: istoria si lectiile politice ale trecutului, antropologia si importanta culturii, legile matematicii si instrumentele de masurare si analiza, stiintele naturale etc.

6. Explicati in ce consta diferenta dintre analiza PP (policy analysis) si policy design Policy analysis (analiza politicilor) presupune o privire neutra, expertul studiaza o politica publica fara sa-si asume a priori, in mod constient, vreo alternativa prestabilita, o alegere precisa si din mai multe optiuni posibile. Analiza constta in identificarea tuturor consecintelor pe care le implica toate alternativele disponibile sau imaginabile, precumm si in descrierea lantului de efecte previzibile.

Analiza trebuie sa raspunda astfel la doua intrebari, si anume:  

care sunt alternativele de actiune imaginabile din punct de vedere politic e care actorul guvernamental le poate lua in considerare in situatia in care se afla? cum si de ce o astfel de alternativa si nu o alta apare pe scena politica?

In schimb, policy design desemneaza o abordare mult mai angajata, mai activa, in acest caz analistul nemailimittandu-se la simpla observare a alternativelor, ci elaboreaza el insusi astfel de alternative. Factor de decizie sau consilier al unui decident, expertul isi exprima, in mod constient, preferinta pentru un rezultat final care trebuie obtinut, pentru un efect concret sau simbiotic care trebuie indus. Odata tinta aleasa, el va modela apoi mijloace si solutii care au cele mai mari sanse de a genera rezultatul dorit, de a attinge tinta stabilita.

4

7. Tipuri de analisti de PP (conceptia lui Durning si Osuna). Intr-un studiu mai recent, Durning si Osuna (1994), au examinat analistii politici care isi desfasoara activitatea in administratia centrala si locala, universitati si organizatii de sustinere a intereselor/ avocatura. Ei au gasit 5 tipuri diferite de roluri si orientari de valori avand la baza diferentele dintre tipurile de analisti si perceptiile variate asupra unor aspecte legate de analiza politicilor. Durning si Osuna au atras atentia si asupra a 2 modalitati de percepere a abordarilor analizei de politici:  analiza politicilor drept o stiinta, cu un pronuntat aport de pozitivism, obiectivitate, neutralitate valorica  analiza politicilor drept un exercitiu de aparare in modelul sistemului legal in care avocatii sunt expertii care se angajeaza in activitati opozante. Studiul lor se incheie cu identificarea in practica, a 5 tipuri de analisti:  







tehnicienii obiectivi – ce considera ca tine de responsabilitatea lor sa asigure consultanta in formularea obiectivelor si implicit a consecintelor generate de politicile propuse. consultantii pentru client – ce considera, de asemenea, ca intra in responsabilitatea lor sa asigure consultanta in formularea politicilor tinand cont de integritatea analitica, dar, in viziunea lor, politica este parte intrinseca a activitatii exercitate. Ei isi vad clientii drept o sursa de legitimitate si ca fiind elementul central al muncii lor. Se vad pe ei insisi oferind argumente ce tin de aria politicilor publice drept parte a unui proces adverativ activistii in directia problemelor – resping ideea de neutralitate valorica si credinta conform careia optiunile de selectie a valorilor este mai bine sa fie lasate pe mana politicienilor. Ei cred in implicarea personala in politica, dar nu “umbresc”/nuanteaza politica in favoarea preferintelor personale; activistii in directia problemelor ambivalente – sunt asemenea activistilor in directia problemelor. Ei cred cu mai multa tarie in necesitatea obiectivitatii analizei lor, dar recunosc, de asemenea, ca sunt mult mai interesati de rezultatele politicii publice decat de integritatea analitica si responsabilitatea fata de client. sustinatorii clientului – sunt asemenea consultantilor pentru client, dar sunt mai inclinati spre activisti sau avocati.

8. Modele de aparitie a PP. Recent, politologii au incercat sa inteleaga cum apar politicile publice. Ei au impus insa 2 conditii suplimentare:  este necesara studierea impreuna a fenomenelor care se petrec in cadrul sistemului politic, pe de o parte, iar pe de alta parte, a celor care au loc in cadrul opiniei publice  admiterea cu titlu de ipoteza care trebuie verificata a faptului ca in societate exista o pluralitate de actori, situatii si probleme.

5

Exista 3 modele traditionale care explica aparitia politicilor publice, insa ele induc o viziune adesea prea limitativa asupra procesului: A. Aparitia politicilor publice, plecand de la cerere Sursa politicilor publice este reprezentata de nevoile oamenilor, probleme unui anumit sector, ale unei zone sau ale unei colectivitati locale. Atunci cand amploarea lor creste, aceste nevoi si probleme exprimate sunt receptate de pers calificate, de intermediari politici care vor face presiuni asupra autoritatilor publice competente. Volumul cererilor ascultate si gradul lor de bruiere ( de denaturare) depind de o serie de factori:  Presiunile diferitelor grupuri de actori asupra deciziilor politice. Cu cat acestea sunt mai importante dpdv numeric, cu atat ele vor avea posibilitatea mai mare de a fi ascultate.  Diferentele existente intre capacitatile de analiza si influenta ale diferitilor intermediari sau antreprenori politici. Anumite persoane sau grupuri sunt percepute de decidentii politici ca fiind purtatori de opinie.  Sensibilitatile de perceptie diferite ale actorilor publici. Fiecare actor public are tendinta de a percepe numai acele fenomene care corespund cel mai bine cadrului sau ideologic si cultural de referinta. B. Aparitia politicilor publice prin impunerea ofertei In versiunea “usoara” a acestui model, cetatenii ajung sa perceapa bunurile si serviciile oferite de decidentii politici, ca fiind asipratii proprii. In versiunea “dura”, acest scenariu duce la ipoteze de manipulare, de propaganda prin care autoritatile publice influenteaza perceptiile cetatenilor in privinta anumitor nevoi, facandu-i sa le resimta mai intens sau, dimpotriva, sa le considere deja rezolvate. Oferta si cererea se determina prin puterea politica, mecanismele concrete si simbolistica acesteia. C. Inlantuirea politicilor publice O actiune publica poate aparea pentru ca o politica publica preexistenta intampina dificultati, in cadrul fazei de implementare sau chiar in faza de terminare, intampina obstacole, modifica situatii care incita autoritatea publica sa intervina din nou, pe un alt plan, intr-un alt mod, prin fenomene de efecte legate. Cu alte cuvinte, politicile publice se intretin singure.

6

9. Explicati tipologia PP din punctul de vedere al coercitiei si din punctul de vedere al stilului de politica. Din punctul de vedere al coercitiei, o politica publica poate fi calificata in 2 moduri:  pe de o parte, aceasta coercitie se exercita in mod direct sau constrangator asupra cetateanului sau, din contra, in mod indirect sau lejer (ex: atunci cand un agent de politie da o mustrare sau un sfat automobilistului in culpa)  pe de alta parte, aceasta coercitie ii afecteaza pe cei catre care este indreptata, modificandu-le comportamentul acestora si limitandu-le autonomia sau, din contra, se exercita printr-o presiune asupra mediului in care traiesc acestia. Tipologia politicilor publice bazata pe coercitie se prezinta astfel:  o politica reglementara este o actiune publica ce consta in adoptarea de norme autoritare care afecteaza comportamentul destinatarilor. (ex: statul obliga sau interzice codul rutier) Politica de reglementare a fost impartita in 2 categorii:  politicile de reglementare competitive, presupun ca politicile elaborate sa limiteze furnizarea de bunuri si de servicii de catre una sau cateva categorii desemnate de furnizori (ex: statul limiteaza accesul liber la o profesie: medici, farmacisti, notari, inducand o protectie pt agentii economici din aceasta profesie).  politicile de reglementare protective, sunt cele care incearca sa protejeze publicul in general de efectele negative ale activitatii private (ex: poluare, consumul de produse falsificate).  O politica distributiva reprezinta o actiune prin care puterea publica autorizeaza cazuri speciale desemnate nominal. Ex: permisul de constructie. Pt a construi este nevoie de permis pe care autoritatea publica il acorda de la caz la caz. Cetateanul este beneficiarul unei actiuni publice, aceea care ii acorda o favoare (o renta imobiliara).  O politica redistributiva consta in adoptarea de catre puterea publica a unor criterii care confera acces la anumite avantaje, acest acces nefiind acordat unor cazuri sau unor destinatari desemnati nominal, ci anumitor grupuri de destinatari neindividualizati. Este caracterizata prin actiuni care modifica alocarea bunastarii, drepturie personale si civile.  O politica constitutiva se traduce prin faptul ca actiunea publica defineste reguli privind puterea; de exemplu, prin revizuirea constitutiei unei tari, prin realizarea de reforme adm. In functie de stilul adoptat de cei care fac politica (policy-makers) pot exista mai multe tipuri de politici: - politici proactive, care incearca sa anticipeze eventualele amenintari, dar si sa dezvolte oportunitati care pot satisface interesele publice si, de asemenea, sa reactioneze adecvat in avans pt a anticipa posibilele dezvoltari

7

-

politici reactive, care reactioneaza atunci cand interesul public este amenintat

O alta clasificare imparte politicile in functie de stilul acestora in: - politici publice liberale, sunt cele care intervin acolo unde un interes individual ameninta interesul public acceptat - politici publice paternaliste, impun interesul public recunoscut, uneori fara sa se preocupe de impactul nefast al unei asemenea politici asupra intereselor individule Richardson identifica, la randul sau, urmatoarele tipuri de stiluri de politica: -

politici in care autorii politicilor cauta consensul politici in care autorii reactioneaza la probleme politici in care autorii cauta sa impuna decizii politici in care autorii anticipeaza probleme

10.Explicati conceptia lui Howlett si Ramesh privind actorii politicii si rolul acestora. Howlett si Ramesh impart actorii politici in urmatoarele 5 categorii: - oficialii alesi (membri ai executivului si ai legislativului) - oficialii numiti in functie (functionarii) - grupurile de interese - grupurile de cercetatori - mass-media Rolul acestora in ciclul politicilor publice este diferit:  executivul, guvernul sau cabinetul – rolul acestuia in procesul politicilor publice este de departe cel mai important, el intervenind in toate etapele ciclului politicilor (elaborarea, implementarea, evaluarea). Puterea de care dispune variaza insa in functie de regimul politic existent in tara respectiva.  legislativul - are un rol secundar, el nu este cel care initiaza propuneri de politici, desi acest lucru nu este exclus. Are rolul de a aproba proiecte de legi inaintate de executiv, ocazie cu care poate aduce amendamente acestora, dar si de a finanta implementarea acestora. Capacitatea de influentare a parlamentului este limitata de caracterul uneori prea tehnic al propunerilor.  functionarrii, mai ales cei de rang inalt, reprezinta un pion important al procesului politicilor publice, mai ales datorita complexitatii problemelor de guvernare. Atat executivul, cat si legislativul apeleaza la expertiza functionarilor pentru a-si transpune in practica propriile optiuni in ceea ce priveste politicile publice, care evident le pot influenta aceste opinii.  grupurile de interese reprezinta principalul mijloc de reprezentare a opiniilor publicului si de aducere a acestora intr-un mod organizat, in fata autoritatilor guvernamentale.

8

 grupurile de universitari, cercetatori si consulanti sunt formate din persoane care activeaza in cadrul universitatilor, institutelor de cercetare, firmelor de consultanta si organismelor de tip think-thank.  Mass-media joaca deseori rolul de amplificator al problemelor publice sau al unor solutii promovate de anumite grupuri de intere sau organisme think-thank. Ea reprezinta o oportunitate pt ca anumite probleme sa ajunga in atentia publicului.

11.Enumerati modelele de comunitati ale politicii si explicati unul dintre ele. Howlett si Ramesh au inventariat existenta mai multor modele de comunitati politice: 

modelul triunghiului de fier , alcatuit din reprezentantii grupurilor de interese, ai legislativului si ai agentiilor guvernamentale din Statele Unite, care au dezvoltat un sistem de sprijin reciproc. Aceste grupari au fost acuzate ca au acaparat procesul politicii publice, subminand principiile democratiei populare prin faptul ca au acordat intaietate propriilor interese, si nu celor ale populatiei.

 

modelul retelelor de interese sau de probleme (issue networks)



modelul coalitiilor de sprijin (advocacy coalition)



modelul retelelor administrative



modelul comunitatilor administrative

12.Explicati diferentierea actorilor politicii in functie de capacitatea lor de a se mobiliza in jurul problemelor (Cobb si Elder). 



actori propriu-zisi. Acestia se mobilizeaza la nivel social si politic, prin forme de participare si organizare (partide, asociatii, miscari sociale etc.). Cei mai activi constituie grupuri de indentificare. Cei mai putin activi devin grupuri de atentie in raport cu problemele. grupuri de public. Acestia sunt spectatori. Cei mai implicati si cei mai informati formeaza publicul interesat, atent, iar cei mai neimplicati sau neinteresati alcatuiesc publicul in general.

9

13.Explicatii cele doua dimensiuni ale politicii. Inca de la inceput trebuie semnalat faptul ca exista 2 dimensiuni, verticala si orizontala ale politicii si acest fapt are impact asupra modului in care intelegem politica. In cadrul dimensiunii verticale, politica este considerata drept o regula, care are in vedere transmiterea de sus in jos a deciziilor autorizate. Decidentii autorizati aleg mijloacele de actiune ale valorilor pe care le sustin si le transmit functionarilor subordonati pt a le implementa. Aceasta este o dimensiune care subliniaza actiunea instrumentala, alegerea rationala si forta autoritatii legitime. In cadrul dimensiunii orizontale, politica este privita ca o structurare a actiunii. Ea se refera la relatiile dintre participantii la procesul de formulare si implementare a politicii, care se afla in diferite organizatii, la ceea ce se alfa in afara liniei autoritatii ierarhice. Cele 2 dimensiuni nu sunt alternative: mai degraba fiecare tinde sa o inglobeze pe cealalta. Intelegerile ajunge pe planul orizontal trebuie puse in aplicare prin instrumentele dimensiunii verticale.

14.Enumerati modelele procesului politicii si explicati unul dintre ele.  modelul sistemic al procesului politicii publice  modelul procesual al politicii publice  modelele recente ale procesului politicii publice  modelul “metaforei curentilor” a lui Kingdon  modelul coalitiilor de sprijin  modelul echilibrului punctual Modelul “metaforei curentilor” a lui Kingdon : J. Kingdon arata ca problemele castiga un loc in agenda, iar solutiile alternative sunt selectate atunci cand se aduna elementele a 3 curenti.  primul dintre curenti (problem stream) cuprinde atributele unei probleme: daca merge bine sau rau etc. Incadrarea problemei devinde semnificativa pentru modul in care ea va fi rezolvata  al doilea curent are in vedere starea politicii si opinia publica (political stream).

10

 al treilea curent contine solutii potentiale pt. o problema (policy stream). Aici, fortele importante nu sunt politice, ci intelectuale si personale. Ideile si rolul antreprenorilor politici sunt mult mai importante. Acesti curenti merg paralel si oarecum independent unul de altul in aria sau domeniul politicii, pana cand se intampla ceva care face ca doi sau mai multi curenti sa se intalneasca intr-o asa-numita fereastra de oportunitate. Aceasta fereastra reprezinta posibilitatea de a schimba politica, dar deschiderea ferestrei nu garanteaza ca politica se va schimba cu siguranta. Aceasta oportunitate poate consta intr-o schimbare in modul nostru de a intelege problema.

15.Explicati cele doua functii (fatete ale activitatii guvernamentale ). 1)Gestiunea interna desemneaza mobilizarea de catre o autoritate publica a resurselor proprii pt a produce rezultate specificate in mod concret si usor de individualizat. Autoritatea dispune de mijloace cum ar fi personal, material, o imagine de marca, credite financiare. Le utilizeaza pentru a le transforma in produce. Aceasta activitate este in principiu reglementata in interiorul autoritatii luate in considerare. Este insarcinata cu asigurarea eficientei, cu ajustarea resurselor si a produselor, este responsabila cu o functie de productie si dispune de anumite instrumente de gestiune (contabilitate, gestiunea resurselor umane, informatica). In schimb, exista o opozitie radicala intre autoritatea publica si intreprindere. Aceasta tine de finalitatile fiecareia dintre ele. 2) Aceasta a doua functie de productie, ce are in vedere transformarea produselor in efecte sau impacturi, reprezinta de fapt centrul managementului politicilor publice. Vizitarea “saracilor” de catre un lucrator social trimite la o finalitate de atenuare a inegalitatilor sociale. Acordarea de burse pt invatamantul superior se justifica prin democratizarea societatii. Pe scurt, orice interventie publica concreta trebuie sa duca la o modificare a starii naturale a lucrurilor in societate si poate fi atasata de unul sau mai multe efecte sau impacturi.

16.Explicati care este rolul analistului in identificarea schimbarii sociale adusa de politica (parametrii ce trebuie identificati). Pentru un analist, orice politica publica tine de o teorie a schimbarii sociale sau o teorie cauzala. Deoarece problemele sociale sunt foarte complexe, nu este surprinzator faptul ca dezvoltarea unei teorii cauzale despre cum lucreaza lumea sociala este foarte dificil de realizat. Identificarea acestei teorii este o sarcina esentiala a analizei, care nu este intotdeauna usor de realizat. Totusi, orice politica publica contine o teorie a schimbarii sociale.

11

Explicitarea teoriei pe care actorul public si-o asuma trece printr-un studiu atent al continutului acestei politici din doua unghiuri diferite, cel al obiectivelor si cel al realizarilor. Aceasta identificare a fenomenelor normative, a credintelor si reprezentarilor in ceea ce priveste functionarea societatii si schimbarea sociala, poate fi realizata sistematic cu ajutorul urmatorilor parametri: - obiectivele urmarite de politica publica avuta in vedere - cetatenii vizati de politica publica - responsabilii cu punerea in aplicare carora li s-a incredintat misiunea de implementare a masurilor guvernamentale

17.Tipurile de agende.





Agenda institutionala¸ include probleme care tin de competenta autoritatii publice respective. Astfel, Constitutia unui stat cau carta unei colectivitati locae enumera probleme, institutionalizeaza modul de apartie a acestora, calendarul de rezolvare a problemelor si ordinea de zi a organismelr politice si administrative care tin de resortul lor. Exemplul clasic in acest caz este bugetul. Acesta este anual, automat, standardizat. Alte probleme pot fi de naturi diferite, aparitia lor nefiind definita dpdv institutional. In orice caz, procedurile stabilite de lege sau de traditie codifica continutul si programarea problemelor, domeniul “natural” sau consensual al interventei publice. Agenda publica sau sistemica, este alcatuita din probleme care, spre deosebire de primele, nu tin de competenta “obisnuita” a autoritatii publice, dar care sunt percepute in mod obisnuit de membrii counitatii politice ca necesitand atentie publica si ca avand legatura cu autoritatea publica respectiva. Exemplul cel mai elocvent ar fi dreptul la a da viata unei fiinte, care, a priori, este vorba de o libertate ce tine de indivizi si, cu cateva exceptii, numai de ei, interventia oricarei autoritati publice in procreare fiind exclusa.

18.Mentionati care sunt parametrii care sporesc probabilitatea ca o problema sa intre pe agenda (in viziunea lui Cobb, Elder si Walker). Cobb si Elder mentioneaza 5 parametri care cresc sansele ca o problema sa intre pe agenda:  ambiguitatea definitiei problemei : problema trebuie sa fie audibila pe mai multe “lungimi de unda”  simplitatea : problema trebuie sa fie enuntata in termeni simpli 12

 persistenta in timp : problema nu este definita intr-un spatiu momentan, ci este relativ persistenta  noutatea : o problema noua mobilizeaza mai mult decat o miza ce are in spate o experienta trecuta indelungata  caracterul imperfect al problemei : grupurile de public se arata mai sensibile la mizele care evoca anomalii, imperfectiuni La randul sau, Walker afirma ca atractivitatea unei probleme creste daca aceasta are un impact asupra unui nr. mare de oameni; problema devine mai usor de inscris in agenda daca exista o solutie usor inteleasa pt problema.

19.Explicati care sunt raspunsurile alternative pe care le poate da o autoritate publica cu privire la o cerere de inscriere in agenda.  Ea poate refuza inscrierea cererii. Are posibilitatea de a formula un refuz frontal sau, din contra, de a adopta o tactica mai indirecta de refuzare. Are posibilitatea de a actiona asupra problemei prin inchiderea acesteia. Se evita adoptarea unei pozitii cu privire la probl propriuzisa: prin discreditarea liderilor etc.  Ea poate raspunde favorabil la cerere, dar in functie de grade diferite.  transmite un semnal simbolic prin primirea si ascultarea unei delegatii;  invoca o constrangere care sa permita evitarea actiunii.  Amana examinarea problemei.  Stabileste o procedura de solutionare a problemei, fara vreun angajament cu privire la continut.  Solutioneaza o mica parte a problemei.  Ia in considerare cererea in ansamblul ei.  Anticipa aparitia cererii. Tipul de raspuns depinde de caracterul stringent al probl, de complexitatea si natura sa. Tr sa tinem cont si de context, de aparitia ferestrelor de oportunitate. Depinde si de curentul politic.

20.Explicati care sunt conditiile in opinia lui Cobb si Elder pentru ca o miza sau o problema sa fie inscrisa pe agenda guvernamentala. Cobb si Edler definesc conditiile necesare si suficiente pt ca o miza sau o problema sa fie inscrisa pe o agenda guvernamentala. Exista 3 tipuri de conditii: a) miza sau problema trebuie sa tina de competenta autoritatilor publice in general, daca nu de cea a unei autoritati publice specifice.

13

Actiunea politica consta in reconsiderarea portofoliului de sarcini atribuite autoritatii publice. Anumiti actori doresc ca acest portofoliu sa se extinda, altii doresc sa il limiteze (privatizarea intreprinderilor). Autoritatea publica are capacitatea de a acorda atentie diferitelor fapte, dar asta nu inseamna ca ea va trebui neaparat sa actioneze. b) miza trebuie perceputa ca fiind problematica si este definita ca necesitand atentia publicului. O astfel de situatie este perceputa ca nesatisfacatoare. Se creeaza anumite diferente intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Aceste diferente sunt suficient de puternice pt. a ne face sa consideram ca situatia este inacceptabila si necesita o actiune publica. Aceasta este constiinta actorilor politici sau a altor medii. c) aceasta problema si miza pe care o poate constitui trebuie sa fie abordate in termeni de atentie publica. Nu toate cererile pot si auzite si solutionate de o autoritate publica, ele trebuie sa fie traduse intr-un limbaj adecvat pt. autoritatea publica. Trebuie sa fim capabili sa formulam cererea in termeni care sa fie cei ai actiunii politice si publice.

21.Modele de elaborare a agendei guvernamentale in opinia lui Cobb, Ross si Ross si a lui Howlett si Ramesh. In opinia lui Cobb, Ross si Ross exista 3 modele de elaborare a agendei: a) Modelul de initiere din exterior, se aplica in situatia in care o grupare aflata in afara structurilor administratiei publice 1) formuleaza o nemultumire, 2) incearca sa atraga interesul asupra problemei din partea unui numar suficient de grupari, pt. a introduce problema pe agenda publica, pentru ca sa 3) poata exercita suficienta presiune pt ca problema sa ajunga pe agenda oficiala. b) Modelul de mobilizare, descrie modelul stabilirii agendei in situatia in care liderii politici initiaza o politica ce necesita sprijinul populatiei pentru implementarea ei. Momentul crucial este cel al transferului problemei de pe agenda oficiala pe agenda publica. c) Modelul de initiere din interior, este cel in care propunerile apar in cadrul unitatilor administrative sau al grupurilor strans legate de acestea. Problema e apoi extinsa la grupurile care o identifica si care pot pune presiune pentru ca problema sa ajunga pe agenda oficiala. Populatia nu e in niciun moment implicata cu adevarat, iar initiatorii nu depun eforturi ca problema sa ajunga pe agenda publica. Dimpotriva, ei se straduiesc sa o tina departe de aceasta.

14

Howlett si Ramesh au construit un model de stabilire a agendei care depinde de 2 variabile: initiatorul dezbaterii in legatura cu rezolvarea problemei (statul/societatea), si masura in care populatia sprijina rezolvarea acesteia (mare/mica). Modelul acesta preia cele 3 tipuri de stabilire a agendei prezentate anterior, carora li se adauga un al 4-lea, denumit de consolidare. Consideram ca aceste tipuri sunt doar teoretice, intrucat realitatea practica le poate denatura.

22. Enumerati modelele de luare a deciziilor publice si explicati unul dintre acestea. a) Modelul rationalitatii absolute si abordarea rational-comprehensiva b) Modelul rationalitatii limitate a lui Simon c) Teoria comportamentala a organizatiei a lui Cyert si March d) Modelul incremental al lui Lindblom e) Modele mixte

Teoria comportamentala a organizatiei a lui Cyert si March Cyert si March au demonstrat ca organizatiile actioneaza ca o coalitie de indivizi, avand scopuri si obiective diferite. De asemenea, teoria comportamentala a organizatiei demonstraza ca deciziile luate nu cauta o solutie, urmand o logica a rationalitatii perfecte, ci din contra, vor fi intotdeauna privilegiate solutiile care limiteaza starea de incertitudine. Obiectivul este cel de a controla mediul, incercand sa-l fac din ce in ce mai predictiv. O alta concluzie a acestei teorii este ca, in absenta unor probleme concrete si tangibile, organizatiile nu incearca sa ia decizii de schimbare. Ele functioneaza in termeni de satisfactie, de acceptabilitate, si nu de optimizare. In final, Cyert si March demonstreaza faptul ca actorii in organizatii nu inoveaza decat foarte rar. Acest model se traduce prin strategii de decizie cum ar fi: 

decidentul se doteaza cu o alternativa privilegiata, preferata



recurge la precedente, la experiente. Astazi ce procedeaza asa cum se proceda in trecut.



referirea la criterii care au aspectul unor reguli

15

23.Explicati succint etapele procesului decizional. In general, se considera ca un proces decizional are 2 faze principale: faza de formulare si cea de legitimizare. a) Formularea, desemneaza activitatea prin care o cerere sau o problema inscrisa pe agenda guvernamentala se transforma in alternative pentru actiune, in solutii. Formularea incorporeaza atat planificarea rationala, cat si reactii subiective. In esenta, procesul consta in a determina care actiuni sunt posibile si care nu. Formularea poate sa se imparta la randul sau in 2 subetape: cea a analizei si cea a selectiei.  Analiza defineste o activitate de investigare a problemei, de cautare a optiunilor si alternativelor.  Selectia reprezinta procesul de reducere a optiunilor la o singura alegere. Aceasta subfaza este insotita de tensiuni. b) Legitimizarea, pare mai scurta si mai usor de identificat. Ea coincide cu momentul in care responsabilul formal caruia ii revine sarcina de a decide, ia decizia efectiva. El detine autoritatea, monopolul alegerii. In practica, acest lucru se intampla destul de rar. Legitimizarea este un element central intr-un sistem politic, implica autoritate, aprobare, obligatie, sustinere.

24.Enumerati care ar fi problemele implementarii unei politici in cadrul unei societati.  autonomia dezvoltarii sociale vs. eforturile de a influenta intr-un anumit fel aceasta dezvoltare.  complexitatea crescanda a mediului in care traim  considerabila influenta exercitata de valori, atitudini si comportamente, atat ale oamenilor, cat si ale institutiilor

16

 nicio politica nu este realizata in izolare  dificultatea in anticiparea dezvoltarilor viitoare si posibilitatile limitate de a le pregati dinainte  problema simularii politicii  problema cauzata de consecintele nedorite ale politicii

25.Explicati modelul de implementare top-down. Aceasta prespectiva considera procesul politicii ca pe o exercitare a autoritatii. Ea vede determinarea scopurilor autorizate ca fiind in centrul procesului si explica restul procesului organizational ca urmarire a acestor scopuri, culminand cu constatarea atingerii (sau nu) a acestora. Perspectiva traditionala asupra executiei, proprie analistilor, cat si a planificatorilor era urmatoarea:  procesul decizional si cel de executie sau lumea politica si cea administrativa sunt foarte clar delimitate 

procesul de decizie se afla inaintea executiei



deciziile care se produc in procesul de implem au o naturalete tehnica.



executantul primeste o sarcina de la decident.



politica publica este comunicata si incredintata executantului sub forma de interactiuni specifice detaliate, programe de activitate



executantul pune in aplicare instructiunile in conformitate cu obiectivele si indicatiile date de factorul de decizie

Acest model pare absolut credibil si, intr-o lume ideala, acest mod de abordare ofera solutia pt. gestionarea administratiei cotidiene. Experienta practica a scos insa in evidenta faptul ca aplicarea unei politici publice nu se realizeaza in mod automat pt. gestionarea efectelor acesteia. Modelul top-down si-a concetrat atentia asupra controlului si executiei, adica asupra subordonatilor si superiorilor ierarhici, asupra relatiei dintre administratie si grupul-tinta.

17

Din perspectiva top-down, gradul de indeplinire a obiectivelor politicii depinde de modalitatea de implementare. Primele critici considerau ca abordarea top-down e rar eficace deoarece nu ia in considerare factorii care cauzeaza intarzierea, proasta coordonare, incoerenta obiectivelor si conflictele. Anumiti autori considera ca aceasta perspectiva “de sus in jos” asupra politicii ca fiind distorsionata deoarece reflecta interesele personale si o intelegere a managerilor si ofera o imagine inadecvata asupra procesului politic ca intreg. Implementarea politicilor rareori implica doar superiori si subordonati din aceeasi ierarhie organizationala, cel mai probabil fiind necesara si cooperarea altor persoane cu moduri diferite de a intelege chestiunea polticii si obiectivele acesteia.

26.Explicati modelele alternative de implementare. a) Modelul bottom-up Acest mod de abordare se bazeaza pe situatiile concrete in care se gasesc cetatenii pentru a prescrie un proces generat de punerea in aplicare, care sa fie implementat in special in cazul tarilor cu economie mixta. Aceasta abordare porneste de la toti actorii publici si privati implicati in programele de implementare si analizeaza obiectivele personale si organizationale ale acestora. Atentia nu ar trebui focalizata asupra unei singure organizatii, ci asupra tuturor actorilor implicati. Ce ii aduce impreuna este un program la care fiecare dintre ei poate contribui. Ei alcatuiesc o structura organizationala slaba, intrucat unii sunt mai implicati decat altii. Principalul avantaj al modelului bottom-up este faptul ca isi indreapta atentia asupra relatiilor oficiale si neoficiale care alcatuiesc retelele administrative implicare in elaborarea si implementarea politicilor. b) Modelul de planiface Forward si Backward Planificarea Forward and Backward incepe cu o tinta relativ precisa la nivelul inferior al sistemului si defineste capacitatile si resursele necesare pt. ca acestea sa fie atinse. Capacitatea de a rezolva probleme ale sistemelor complexe nu depinde de controlul ierarhic, si ce maximizarea discretiei in punctul in care problema este urgenta. Un astfel de rationament rasturnat ofera un cadru analitic care tine cont de conexiunea intre control ierarhic si complexitate tot mai mare. Mai tarziu, Elmore s-a gandit sa combine elementele de planificare inapoi cu cele de planificare inainte.

18

Privind atat inainte, cat si inapoi, putem intelege ca cei de la nivelul cel mai inalt al elaborarii politicii fac alegeri in ceea ce priveste instrumentele pentru structura de implementare, luand insa in considerare motivatiile si nevoile celor aflati la nivelul de jos al implementarii.

c) Modelul de abordare sistemica Acest mod ofera 2 avantaje:  

detecteaza efectele de retroactiune pe care le antreneaza insusi continutul politicii publice determina punerea in aplicare drept o activitate constituanta a sistemului politic.

In loc sa fie liniar si unidirectional, procesul punerii in aplicare apare schimbat de un principiu al circularitatii. Cu alte cuvinte, orice participant la procesul de punere in aplicare poate sa intervina asupra oricarei alte parti a procesului. La momentul punerii in aplicare, jocul este dominat de 3 imperative: legal Imperativul

organizational consensual

27.Aratati care pot fi cauzele disfunctionalitatilor de implementare ale politicilor publice. Diferiti autori au identificat cauzele disfunctionalitatilor de implementare ca fiind:  numarul mare de participanti la proces si diversificarea scopurilor  ambiguitatea scopului initial  obiectivul nu a fost considerat ca fiind prioritar  nu au existat suficiente resurse pentru a-l indeplini

19

 a existat un conflict cu alti participanti importanti  grupul vizat de politica a fost greu de implicat, contactat etc.  lucrurile facute nu au avut impactul asteptat  in timp, circumstantele s-au schimbat si atentia a fost acordata de alte probleme, aparent mai importante

28.Aratati care sunt diferentele dintre implementarea unui proiect sau program si cea a unei politici (Crosby si Brinkerhoff , etc.).  implementarea politicii este rareori un proces linear si coerent. Spre deosebire de aceasta, programele si proiectele au un inceput si un sfarsit. Ele au termene bine stabilite, obiective clar specificate in fiecare faza. Desi statutele politicilor fixeaza scopuri si obiective, masura in care acestea sunt clar stbilite poate varia in mod frecvent

 efortul de implementare a politicii nu poate fi condus doar de o singura organizatie. Spre deosebire de aceasta, proiectele si programele au un manager de proiect sau un conducator de program. Dar, implementarea politicii necesita actiuni concentrate ale mai multor ministere/ agentii/grupuri.

 implementarea politicii creeaza castigatori si perdanți, in timp ce proiectele si programele furnizeaza beneficii tuturor celor pe care ii afecteaza.

 noile politici, in general, nu sunt insotite de bugete, ceea ce nu este cazul proiectelor si al programelor. In lipsa bugetelor, acestea din urma nu ar putea exista. Spre

20

deosebire de acestea, politicile rareori sunt insotite de ceva mai mult decat o promisiune de resurse.

29.Explicati ciclul implementarii unei noi politici in viziunea lui Crosby si Brinkerhoff. In opinia lui Brinkerhoff si Crosby, ciclul implementarii unei noi politici prezinta urmatoarele faze: legitimizarea politicii, construirea bazei de sustinere, acumularea resurselor, designul organizational si modificarea, mobilizarea resurselor si actiunilor, monitorizarea progresului si a impactului.

Legitimizarea politicii – reprezinta acea faza in care anumiti indivizi, grupuri sau organizatii declara acea politica drept necesara si vitala, chiar daca aceasta presupune costuri serioase. Oricare ar fi sursa, este important ca politica sa fie recunoscuta si legitimizata si urmata cat mai curand de implementarea procesului.

Construirea bazei de sustinere – deoarece suportul politicii este frecvent absent, este necesara dezvoltarea unei clientele care sa sustina reforma; reforma trebuie sa fie promovata. Sustinatorii sunt aceia care vor beneficia de schimbare intr-o anumita masura. Construirea bazei de sustinatori completeaza si amplifica procesul de legitimizare. Crearea bazei de sustinere mobilizeaza stakeholderi pozitivi in favoarea noii politici.

Acumularea resurselor – reprezinta acea faza de alocare a resurselor umane, tehnice, materiale si financiare necesare implementarii reformei.

Designul organizational sau modificarea – este o etapa absolut necesara atunci cand se stabilesc noi sarcini si obiective. Ea ridica insa si unele probleme (rezistenta fata de schimbari, lipsa de capacitate organizationala).

21

Mobilizarea resurselor si actiunile – necesara pentru ca schimbarea politicii sa-si atinga rezultatele. Mobilizarea resurselor include atat planificarea, cat si actiunea.

Monitorizarea progresului si a impactului schimbarii politicii – daca schimbarile de politica au succes, atunci impactul lor va fi evident. Monitorizarea este vitala si in stabilirea responsabilitatilor, pt. a ne asigura ca managerii politici si agentiile de implementare isi indeplinesc obligatiile.

30.Explicati clasificarea instrumentelor administrative realizata de catre Howlett si Ramesh. Howlett si Ramesh au alcatuit o lista de 10 tipuri de instrumente administrative, grupate pe 3 categorii (instrumente voluntare, mixte si obligatorii). Instrumentele voluntare sunt cele care presupun un grad cat mai mic de implicare a statului, in care obiectivul dorit este indeplinit de o maniera voluntara. Organele administrative pot decide sa nu se implice in rezolvarea unei probleme de interes public deoarece considera ca aceasta poate fi solutionata mai bine de catre familie, comunitate, ONG-uri sau de piata. Instrumentele obligatorii presupun cele mai mare grad de coercitie si constau in directionarea actiunilor persoanelor fizice sau juridice. Acestea acorda o putere neinsemnata de decizie indivizilor, grupurilor sau organizatiilor implicate. Ele cuprind: reglementarile, intreprinderile publice sau furnizarea directa a bunurilor sau serviciilor de catre organele administrative. Instrumentele mixte, se afla intre cele obligatorii si cele voluntare. Intre acestea se numara raspandirea de informatii si influentarea persoanelor fizice sau juridice de catre organele administrative, subventionarea unor activitati, stabilirea unui mecanism al preturilor in sectoare in care acesta nu mi exista in mod normal, etc.

31.Obiectivele evaluarii.  intarirea cunoasterii efectelor actiunii publice prin confruntarea rezultatelor unei politici cu obiectivele initiale

22

 optimizarea alocarii resurselor financiare, materiale si umane ale politicii sau programului evaluat

 imbunatatirea transparentei actiunii publice in fata cetatenilor  diseminarea bunelor practici in cadrul administratiei  cresterea vizibilitatii actiunii publice printr-o abordare transversala  modificarea politicilor existente daca acest lucru se impune

32.Functiile evaluarii. 

Evaluarea: un instrument al deciziei publice 





analiza precisa a resurselor administratiei studiate cu scopul aprecierii justei valori a capacitatii de autofinantare propune adaptarea obiectivelor generale la conditiile de mediu



analiza detaliata a nevoilor colectivitatii



analiza raspunsurilor furnizate pentru asteptarile exprimate.

Evaluarea: un instrument de gestiune economica  



definirea nevoilor unui program sau a unei politici pentru a permite mandatarului pregatirea unui buget previzional cat mai just posibil controlul cheluielilor publice

Evaluarea: un instrument de management 

punerea in practica a unor delegari de activitate, pe masura ce programul sau politica avanseaza

23



realizarea unor parteneriate intre diferitele persoane si organisme responsabile cu aplicarea sa





Evaluarea: un mijloc de comunicare si de legitimare a actiunii publice 

poate aduce un raspuns la asteptarile cetatenilor



explica ceea ce s-a realizat

Evaluarea: un mijloc de formare, de schimbare a politicilor 

o evaluare reusita trebuie sa aiba drept obiectiv final formarea orientata spre imbunatatirea conceperii si managementului politicilor, programelor si politicilor publice.

33.Explicati diferenta dintre evaluarea politicilor publice, administrativ, auditul, controlul de gestiune si monitorizare.

controlul

Evaluarea politicilor publice nu are nicio legatura cu controlul administrativ de care sunt responsabile organele de inspectie generala sau Curtea de Conturi. Controlul administrativ vizeaza functionarea interna a serviciilor publice, nu pe cea externa sau efectul actiunii publice asupra societatii. Evaluarea nu este sinonima nici cu auditul, intrucat acesta din urma este mai preocupat de analiza concordantei contabile si a ortodoxiei financiare. El este un intrument indispensabil pt. verificarea integritatii conturilor si optimizarea financiara, dar nu are in vedere decat aspectele tehnice ale misiunii de evaluare. Trebuie sa se faca o distinctie intre controlul de gestiune si evaluarea politicilor propriu-zise. In timp ce controlul de gestiune analizeaza relatia dintre mijloace si realizari,

24

evaluarea politicilor analizeaza relatia dintre realizarile publice si impactul lor asupra mediului social si natural. Controlul de gestiune este axat pe controlul organizatiilor si se ocupa de eficienta interna, in timp ce evaluarea se ocupa de eficacitatea externa a actiunii publice. Evaluarea nu trebuie confundata cu monitorizarea, ce reprezinta alt proces prin care creatorii de politici de politici publice etc. Activitatea de evaluare este insa strans corelata cu procesul de monitorizare, intrucat datele obtinute din acest proces reprezinta una dintre sursele de informatii folosite in evaluare.

34.Tipurile de evaluari in viziunea lui Howlett si Ramesh. a) evaluarea administrativa isi propune sa verifice eficienta utilizarii banului public. Tipuri de evaluari ale politicilor publice:  evaluarea resurselor  evaluarea rezultatelor, realizarilor  evaluarea impactului  evaluarea eficientei  evaluarea satisfactiei cetatenilor De-a lungul timpului, evaluarea administrativa a imbracat mai multe forme: 1. 2. 3. 4.

Sistemul de bugetare si planificare a programelor Metoda de bugetare a punctului zero Managementul prin obiective Sistemul administrativ si de management al cheltuielilor

b) evaluarea judiciara reprezinta tipul de evaluare care se concentreaza pe aspectele legale ale implementarii programelor, si nu pe bugete, eficienta, prioritati sau cheltuieli. Se realizeaza fie din propria initiativa a organelor judecatoresti, fie la solicitarea unor persoane sau organizatii implicate in procesele intentate unui organ administrativ.

c) evaluarea politica – incearca sa analizeze succesul sau esecul unei politici, utilitatea ei, in vederea mentinerii sau modificarii acesteia. O forma de evaluare politica poate fi considerata

25

si referendumul sau alegerile. O alta clasificare a evaluarilor de politici publice poate fi: evaluarea a posteriori sau ex-post, alta a priori sau ex-ante si una intermediara sau pe parcurs.

35.Clasificarea tipurilor de evaluari din perpesctiva realizarii. O alta clasificare a evaluarilor de politici publice poate avea la baza drept criteriu perspectiva din care se realizeaza: una a posteriori sau ex-post, alta a priori sau ex-ante si una intermediara sau pe parcurs. a) Evaluarea a posteriori sau ex-post este retrospectiva. Ea poate avea in vedere atat masurarea rezultatelor, cat si studierea procesului prin care s-a ajuns la obtinerea acestor rezultate.  Identificarea si masurarea rezultatelor unei politici publice constituie nucleul dur al intregii evaluari.  Aprecierea impactului, a eficientei si eficacitatii unei politici publice b) Evaluarea ex-ante sau a priori, care este prospectiva, este utilizata ca instrument care sa sprijine luarea de decizii atunci cand exista mai multe alternative. Evaluarea a priori acorda prioritate criteriilor. Evaluarea ex-ante trebuie sa includa 6 elemente principale:  luarea in considerare a experientei dobandite  contextul socioeconomic al interventiei  optiunile strategice, prioritatile retinute, studiul coerentei interne si externe  cuantificarea obiectivelor  estimarea impactului socioeconomic scontat si alocarea de resurse  modalitatile de punere in practica a programului c) Evaluarea pe parcurs, intermediara – are drept obiect determinarea primelor rezultate ale politicii sau programului. Evaluarea poate fi folosita pt. a determina daca un program aflat in derulare ar trebui sa continue. Ea consta in:  actualizarea evaluarii ex-ante  a analiza coerenta dintre nevoie, obiective si rezultate  a evidentia gradul de integrare a prioritatilor orizontale  a analiza adaptarea sistemului de punere in practica si urmarire  a prezenta rezultatele

26

36.Prezentati criteriile de evaluare (DAC) folosit la nivelul UE. Criteriu Relevanta

Descriere Relevanta unei politici, a unui proiect sau a unui program reprezinta masura in care obiectivele stabilite si planul de implementare propus se adreseaza corect problemelor identificate. Eficienta Eficienta se refera la cat de bine au fost folosite resursele disponibile pentru a transforma activitatile propuse in rezultatele intentionate. Eficacitatea Eficacitatea incearca sa identifice daca politica sau proiectul si-a atins obiectivele stabilite in faza de programare. Impactul Impactul se refera la efectul de ansamblu al beneficiilor aduse de o anumita politica sau proiect, asupra unui numar mai mare de persoane fecat principalii beneficiari dintr-un anumit sector/regiune/intreaga tara. Sustenabilitatea Sustenabilitatea arata daca exista probabilitatea ca rezultatele pozitive ale politicii sau proiectului sa continue si dupa incetarea intervenitiei.

37.Prezentati tipurile de indicatori utilizati in evaluare. 

Indicatori de rezultate si de impact: sunt cei care pun in evidenta volumul produselor si serviciilor furnizate de autoritatile publice si efectele obtinute in urma acestora



Indicatori de eficacitate: reprezinta acea categorie de indicatori care contin informatii asupra gradului in care obiectivele politicii sau ale programului guvernamental au fost realizate. Indicatorii de eficacitate ar trebui sa contina informatii despre: gradul in care se produc efectele neasteptate asupra populatiei, si calitatea serviciilor prestate

27



Indicatori de activitate, de proces: se utilizeaza pentru substituirea indicatorilor de eficacitate deoarece sunt mai usor de calculat.



Indicatori de eficienta: sunt necesari pt. a pune in corelatie rezultatele obtinute cu volumul de resurse consumate

38.Enumerati categoriile de metode si tehnici de evaluare si exemplificati pentru fiecare categorie. Tehnicile si metodele pot fi clasificate in mai multe categorii:





 

tehnici de planificare si structurare a evaluarii Tehnica de delimitare a problemei sau conceptului presupune utilizarea mai multor metode pt. a obtine o harta: utilizarea tablourilor, fotografiilor, conceperea web-urilor. tehnici de colectare si prezentare a datelor Interviurile deschise sau semideschise, chestionarul postal sau telefonic, discutia de grup etc. tehnici de analiza a informatiilor Analiza SWOT, Ancheta Delphi etc. tehnici de realizare a unor judecati evaluative Analiza Costuri-Beneficii, Benchmarking-ul, etc.

39.Prezentati o tehnica de evaluare dintr-o anumita categorie. Tehnici de colectare si prezentare a datelor include anchetele sociale (asupra populatiei) asupra beneficiarilor sau asupra factorilor interesati. Principalele tehnici de ancheta sunt: interviuri deschise sau semideschise, chestionarul postal sau telefonic, inregistrarea audiovizuala, discutia de grup, observarea participativa. Populatia trebuie sa fie omogena, investigatorul are o idee precisa despre ceea ce vrea sa observe. 28

Etape: · Elaborarea chestionarului. Intrebarile pot fi nominale, descriptive, normative, cauzale. Reguli: intrebarile sa nu fie prea lungi, cu enunt ambiguu; fiecare intrebare inchisa trebuie sa trateze doar un punct; formularea intrebarii sa nu influenteze raspunsurile; intrebarile propuse sa fie echilibrate; intrebarile mai delicate sa fie plasate la sfarsitul chestionarului. · Esalonarea. Definirea precisa a populatiei ce trebuie anchetata. Trebuie adunate informatiile disponibile despre structura acestei populatii si trebuie verificat daca populatia este cunoscuta. · Pretestul sau pilotul. Furnizeaza o analiza critica asupra formei si continutului chestionarului. Converteste intrebarile deschise in intrebari inchise. · Administrarea chestionarului. De cel care este anchetat sau de un membru al echipei de evaluare. Se completeaza prin posta, tel, email (costul prin posta este mai putin costisitor, decat prin telefon si email, dar rata e mai mare de raspuns in ultimele variante). · Codificarea datelor. Sunt realizate ajustari, tinand cont de imperfectiunile esantionarii si pentru a corecta legaturile induse de nonraspunsuri. · Interpretarea si diseminarea rezultatelor. Analizarea intelesului rezultatelor unei anchete. Veridicitatea concluziilor depinde de semnificatia statistica a rezultatelor care depind de marimea si profilul respond. Aceasta ancheta furnizeaza informatii structurate, cuantificate sub rezerva ca esantionul sa fie corect selectat. Tehnicile de prezentare a datelor se refera la tehnicile de prezentare sintetica a informatiilor continute in ansamblul de date (analiza factoriala a corespondentelor, clasificarea ierarhica).

40.Prezentati caracteristicile schimbarii politicii in viziunea Crosby si Brinkerhoff.  Stimulii pt schimbarea politicii vin adesea din surse aflate in afara Guvernului. Acestea pot fi noi lideri politici care vin la putere in urma unei tranzitii democratice sau a unor alegeri, grupuri de interese puternice cu o noua agenda.  Deciziile de schimbare au un puternic caracter politic. Cand apar schimbarile, relatiile de la diferite niveluri si intre stakeholderi se transforma.  Desi politicienii si grupurile de interes pot avea un rol important in initierea schimbarii politicii, cei mai implicati in formularea politicilor de schimbare sunt tehnocratii. Acestia actioneaza sub influenta unor calcule decizionale si sunt preocupati de gasirea unor solutii tehnice, de rationalizarea consumului de resurse.  Reformatorii sunt nou-veniti in cadrul Guvernului si nefamiliarizati cu mediul implementarii politicii. Nu sunt familiarizati cu structurile administrative ale statului, cu pierderea de timp si energie, se bazeaza pe promisiuni. 29

 Resursele necesare pt a conduce schimbarea fie nu exista, fie nu se afla la locul potrivit. Bugetele sunt concepute intr-un ciclu anual si nu pot include resursele necesare pt noi eforturi.  Schimbarea politicii necesita ca organizatiile guvernamentale sa se adapteze la aceste noi sarcini. Noile politici presupun modificari sau chiar crearea de noi organizatii

41.Principii general valabile pe teritoriul administrativ-european referitoare la procesul politicilor publice. 

un cadrul legal general valabil si coerent pentru formularea politicilor publice (metodologii si reguli bine definite privind pregatirea documentelor)



fiecare minister isi formleaza in mod independent politica in domeniu



caracterul interministerial al formularii politicii publice



constrangeri asupra ministerelor cu scopul de a asigura un proces standard de elaborare a politicilor



prioritizarea componentelor politicii nationale



evitarea reorganizarii sau reformelor



internationalizarea politicii guvernamentale

42.Factorii favorizanţi ai apariţiei unor disfuncţionalităţi de implementare (în viziunea lui Brewer Leon). Brewer si Leon au identificat o serie de factori favorizanti ai aparitiei unor disfunctionali-tati in implementarea politicilor. Dificultatile legate de punerea in aplicare cresc cu atat mai mult cu cat:

30

 

 

sursa politicii (nivelul autoritatii unde a fost conceput continutul) se gaseste mai departe de executanti; politica urmand a fi pusa in aplicare nu este suficient de clara si de precisa in formularea programelor destinate indeplinirii obiectivelor (fie din cauza caracterului prea succint si prea abstract, fie din cauza complicatiilor pe care le comporta); politica declanseaza reactii ostile la nivelul opiniei publice in fata carora executantii se simt dezarmati; executantii nu considera ca li se ofera stimulente pozitive pentru a reusi.

43.Cauzele disfuncţionalităţilor de implementare determinate de birocraţie. 

Interventia a mai multor politici diferite in acelasi domeniu. Obiectivele diverselor programe sunt mai mult sau mai putin bine articulat eintre ele.



Slaba motivatie a functionarilor pb.



Caracterul pb al adm. Absenta pietei face dificila utilizarea de criterii obiective. Ob unei PP include elemente normative sau calitative.



Modalitatile de gestiune adm. O serie de regulamente stricte ordoneaza alocarea si ch resurselor fin si utilizarea res materiale.



Natura tehnologiilor adm. Consta in distribuirea hotararilor factorilor de decizie.

44.Factorii de alegere a tehnicilor şi metodelor de evaluare. Alegerea metodelor si tehnicilor depinde de urmatorii factori:  tipul interventiei socioeconomice, respectiv in functie de aria politicilor publice: agricultura, dezvoltare rurala si pescuit etc  scopul evaluarii: responsabilizarea, imbunatatirea managementului, explicarea a ceea ce merge si ce nu  stadiul din ciclul programului sau politicii: analiza prospectiva sau retrospectiva  stadiul in procesul evaluarii: planificarea (designul) si structurarea evaluarii, obtinerea datelor, analiza datelor, emiterea de judecati sau concluzii

31

45.Formulele de modificare a politicilor publice. Howlett si Ramesh au aratat ca exista 2 tipuri distincte de formare a politicilor publice: invatarea lectiilor si formarea la nivel social. Aceste 2 tipuri de invatare implica cel putin 2 formule de modificare a politicilor publice:  

prima formula, mai normala, presupune reajutari minore ale politicilor si programelor ca rezultat al invatamintelor trase cea de a doua formula, mai substantiala, transforma fundamental politicile publice pe baza formarii sociale si poate fi denumita schimbare paradigmatica a politicii publice.

In ceea ce priveste formula de schimbare normala de politica, s-a observat ca majoritatea politicilor puse in practica de organele administratiei publice reprezinta o continuare a politicilor si practicilor anterioare.

32