35 0 455KB
Acțiunea penală Art.16.(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: a) fapta nu există
fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege
Ex: contraventie, fapte dezincriminate
c)
nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;
”in dubio, pro reo”- atunci când există vreo îndoială în cursul procesului penal, aceasta profită celui urmărit sau cercetat. Ex: excluderea unor probe nelegal administrate/ probe insuficiente. Prin decizia 18. 01.2018 a CCRs-a stabilit ca vor fi eliminate nu doar probele nelegal obtinute, ci si mijloacele de proba care provin din administrarea probelor excluse pe motive de nelegalitate Operează in personam
d)
există o cauză justificativă sau de neimputabilitate
Opereaza in rem-justificative Operează in personamneimputabilitate(exceptie:cazul fortuit:opereaza si in rem)
e)
lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale
Operează in personam/rem De asemenea, trebuie sa indeplinească: conditiile de fond si de forma specifice, să fie introdusa de o pers. cu cap.proc.cerută de lege, lipsa calitatii procesuale la plângerea prealabilă fiindrespinsă ca inadmisibilă
b)
Acț.pen.lipsită de temei
Dacă sunt incidenteîn cursul judec.a)-d)se pron .achitarea
Dacă apar (toate)in cursul u.pprocurorul va dispune solutia clasarii
Dacă e)-j) sunt incidenteîn cursul judec.se pron: incetarea proc penal
Nu s-a săvârșit, nu există în materialitatea ei. Ex : inducerea in eroare a organelor judiciare Opereaza in rem
Teza I: fapta nu este prevăzută de legea penală- actiunea civilă va fi lasată nesoluționată Teza II: fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege -actiunea civilă va fi solutionată
Acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și ulterior
Clasare-daca se dispune in u.p Încetare- în cursul judecății
Acț.pen.lipsită de obiect
f)
a intervenit amnistia(antecond) sau prescripţia(răspunerii penale), decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică
amnistia -înlatura rasp.pen. pentru infractiunea savarsită. Deces- incetandu-si existenta, faptuitorul nu mai poate fi tras la raspundere penala, iar in temeiul principiului raspunderii personale in fata legii penale, nici mostenitorii acestuia nu pot fi sanctionati pentru fapta ascendentului lor.
g)
a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii
Plângerea preal.-poate fi retrasă până la pron. unei hot.definitive Împăcarea-poate interv.până la citirea actului de sesizare a instanței Mediere- poate interv.până la citirea actului de sesizare a instanței
h)
există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
Cauze gen: desistarea, împiedicarea prod. rezultatului și împiedicarea săv.infracț.) Cauze spec: art 290-mituitorul nu se ped daca den fapta mai înainte ca oup să fie sesizat
i)
există autoritate de lucru judecat
Acț. penală nu mai poate fi pusă în miscare sau exercitată, întrucat inst.deja a pron. o hot.definitivă cu privire la acel caz Art.6 - ne bis in idem”
j)
a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și ulterior
Actul de inculpare- ordonanță Excepții: Acț penală se pune în mișcare și prin declarația orală a procurorului: infracțiuni de audiență
Art. 319.Continuarea urmăririi penale la
cererea suspectului/incupatului
Continuarea procesului penal la cererea suspectului/inculpatului
În caz de clasare ca urmare a constatării că:
În caz de:
intervenit amnistia
amnistie
a intervenit prescripţia
Prescripție
a intervenit retragerea plângerii prealabile
Retragere a plângerii prealabile
s-a constatat existenţa unei cauze de nepedepsire
Existența unei cauze de nepedepsire
Art.18.
Existența unei cauze de Neimputabilitate În cazul renunțării la urmărirea penală Termen: suspectul /inculpatul poate cere, în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonanţa de soluţionare a cauzei, continuarea urmăririi penale
Stingerea acţiunii penale În cursul urmăririi penale acţiunea penală se stinge prin: Art.17
Clasare. Se dispune când: a) nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de fond şi formă esenţiale ale sesizării; b) există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) renunţare la urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege În cazul infracț. pentru care legea prevede: pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii de cel mult 7 ani procurorul poate renunta la urmarirea penala cand constata ca nu exista un interes public in urmarirea faptei.
În cursul judecăţii acţiunea penală se stinge prin: rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare renunţare la aplicarea pedepsei amânarea aplicării pedepsei achitare sau încetare a procesului penal.