1.procedura Civila Sem 1,2 [PDF]

Zitiervorschau

Predarea 1 - DREPT PROCESUAL CIVIL

Procesul civil si dreptul procesual Procesul civil este activitatea complexa realizata de instanta, parti si alti participanti precum si raporturile ce se stabilesc intre aceste organe sau persoane in scopul restabilirii drepturilor si intereselor incalcate sau contestate. Dreptul procesual civil este totalitatea normelor juridice care reglementeaza modul de desfasurare a activitatii judiciare in scopul solutionarii litigiilor civile, precum si executarea silita a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii. •

FAZELE SI ETAPELE PROCESULUI CIVIL De regula, procesul civil parcurge 2 faze: judecata si executarea silita.

1. JUDECATA Se desfasoara in fata instantei judecatoresti si poate parcurge mai multe etape, respectiv: • Judecata in fata primei instante • Judecata in fata instantelor de control judiciar. Acestea sunt: apel, recurs, contestatia in anulare si revizuirea. Prin judecata in fond intelegem judecata in fata primei instante si in calea de atac a apelului. Judecata in fata primei instante cuprinde urmatoarele etape: 1. Etapa scrisa prealabila, in care partile isi comunica reciproc pretentiile si apararile (prin cererea de chemare in judecata, intampinarea, cererea reconventionala). 2. Etapa cercetarii procedurii asupra obiectului litigiului, in care sunt solutionate exceptiile procesuale si sunt administrate proble. 3. Etapa dezbaterii in fond a procesului - in aceasta etapa se pun concluzii asupra tuturor imprejurarilor de fapt si de drept ale cauzei. 4. Etapa deliberarii si pronuntarii hotararii. Aceste etape se regasesc cu anumite particularitati si in caile de atac. •

IZVOARELE DREPTULUI PROCESUAL

1. Constitutia Romaniei 2. Legi organice (Legea nr. 304/2004, Legea nr. 303/2004, Legea nr. 317/2004, Legea nr. 554/2004) 3. Codul de procedura civila - primul cod de procedura civila 1806 (Napoleon); 1865 in Romania (Al. I. Cuza)

PREDAREA 2 - Drept procesual civil

IZVOARELE DREPTULUI PROCESUAL CIVIL • Ordonantele de urgenta ale Guvernului - OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru - OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar • Documentele adoptate de Comisia Europeana si de Parlamentul European • Problema practicii judiciare ca izvor de drept: art. 514 CPC, art. 517, al. 2 CPC, art. 517, al. 4 CPC, art. 520, al. 8 CPC, art. 521, al. 3 CPC, art. 480, al. 3 CPC, ultima teza, art. 501, al. 1 CPC. In anumite situatii, practica judiciara este izvor subsidiar de drept. Este cazul deciziilor in interesul legii, hotararilor prealabile pronuntate de Inalta Curte, deciziile date de instantele superioare instantelor inferioare in cazul desfiintarii sau casarii hotararii. (art. 480, al. 3 CPC, art. 501, al. 1 CPC).

-》 CLASIFICAREA NORMELOR PROCESUALE: 1. Dupa obiect: • Norma de organizare judecatoareasca • Norme de competenta • Norme de procedura propriu-zisa NORMELE DE ORGANIZARE JUDECATOREASCA reglementeaza structura, alcatuirea instantelor si statutul magistratilor. NORMELE DE COMPETENTA reglementeaza atributiile organelor judiciare in raport cu alte organe cu atributii jurisdictionale si realizeaza si o delimitare de sarcini in cadrul instantelor judecatoresti. NORMELE DE PROCEDURA reglementeaza modul de solutionare a litigiilor civile si de urmarire silita a dispozitiilor cuprinse in titlurile executorii. Normele de procedura le putem subclasifica in: ● Norme de procedura contencioase ● Norme de procedura necontencioase ● Norme de executare silita

2. Dupa sfera raporturilor sociale reglementate: • Norme generale • Norme speciale NORMELE GENERALE reglementraza raporturile aplicabile in orice materie cu exceptia acelora pentru care s-a stabilit o alta procedura. NORMELE SPECIALE prescriu reguli de urmat numai intr-o materie determinata derogand de la dreptul comun. Importanta practica a clasificarii rezida in prezentarea regulilor ce guverneaza raporturile dintre aceste norme. Norma speciala se aplica cu prioritate fata de norma generala, chiar daca aceasta este

ulterioara. Normele speciale se intregesc cu normele generale. Normele speciale sunt de stricta interpretare si aplicare.

3. Dupa caracterul conduitei pe care o prescriu partilor • Norme imperative • Norme dispozitive NORMELE IMPERATIVE prescriu o conduita de la care partile NU pot deroga. Prezinta urmatoarele particularitati: - de regula, incalcarea lor poate fi invocata intre oricare dintre parti, de procuror, de instanta din oficiu si in cazurile prevazute de lege in oricare faza (etapa a procesului civil); - in principiu, partile NU pot confirma nici expres si nici tacit un act procedural intocmit prin nesocotirea legii imperative; - incalcarea normei imperative atrage o sanctiune absoluta: nulitatea absoluta, decaderea sau perimarea. NORMELE DISPOZITIVE (SUPLETIVE SAU PERMISIVE) impun o conduita de la care partile pot sa se abata. Particularitatile acestor norme sunt: - pot fi invocate numai de partea ocrotita prin edictarea normei si doar in anumite conditii; - incalcarea lor atrage o sanctiune relativa: nulitatea relativa; - partile pot confirma expres sau tacit valabilitatea unui act prin care s-a incalcat o norma dispozitiva.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL Sunt reguli esentiale ce determina structura procesului si guverneaza intreaga activitate judiciara. Importanta cunoasterii principiilor: • Dpdv teoretic, principiile fundamentale contribuie la intelegerea si interpretarea corecta a normelor procesuale • Dpdv legislativ, principiile fundamentale orienteaza activitatea de elaborare a legislatiei procesuale in sensul reglementarii coerente si eficiente • Dpdv practic, cunoasterea principiilor contribuie la formarea unei jurisprudente unitare

PREDAREA 3 - Drept procesual civil

1. PRINCIPIUL LIBERULUI ACCES LA JUSTITIE - art. 21 din Constitutie prevede ca orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Art. 5 CPC - Îndatoriri privind primirea și soluționarea cererilor (1) Judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii. (2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. (3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității. (4) Este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății.

2. PRINCIPIUL DREPTULUI LA JUDECAREA CAUZEI IN MOD ECHITABIL INTR-UN TERMEN OPTIM SI PREVIZIBIL - potrivit art. 6 din Conventia Europeana, orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil de catre o instanta independenta si impartiala. Garantiile procesului echitabil sunt, de fapt, respectarea dispozitiilor legale, a principiilor fundamentale reglementate in legislatia interna, precum: contradictorialitatea, egalitatea, dreptul la aparare si la administrarea probelor, motivarea hotararilor judecatoresti, publicitatea dezbaterilor. Caracterul rezonabil al unei proceduri se apreciaza in functie de circumstantele cauzei si in raport cu criteriile determinate de jurisprudenta, in special in raport cu complexitatea litigiului, comportamentul reclamantului si al autoritatilor competente, precum si miza litigiului pentru partile interesate. Caracterul rezonabil are in vedere ambele faze ale procesului civil: judecata si executarea silita. O garantie a acestui principiu o reprezinta si reglementarea procedurii contestatiei privind tergiversarea procesului. Art. 6 CPC - Dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil (1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în faza executării silite. Art. 238 CPC - Estimarea duratei cercetării procesului (1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părților, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil. Durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere. (2) Pentru motive temeinice, ascultând părțile, judecătorul va putea reconsidera durata prevăzută la alin. (1).

3. PRINCIPIUL LEGALITATII - indica respectarea actelor normative de catre toate organele de stat, de toate persoanele juridice de drept public sau privat, de toti cetatenii. In activitatea de solutionare a cauzelor civile, judecatorii trebuie sa urmareasca respectarea tuturor dispozitiilor legale incepand de la cele de drept substantial care au incidenta asupra raportului juridic litigios, continuand cu cele referitoare la organizarea, constituirea, compunerea si atributiile instantei, precum si cu cele referitoare la formele de procedura. Art. 7 CPC - Legalitatea (1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii. (2) Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces.

4. PRINCIPIUL EGALITATII PARTILOR IN FATA JUSTITIEI - egalitatea partilor in fata legii si a autoritatilor judiciare implica respectarea unor conditii: • Judecarea proceselor pentru toti cetatenii trebuie sa se realizeze de aceleasi organe si potrivit acelorasi reguli procedurale. Existenta unor organe speciale de jurisdictie NU exclude egalitatea partilor deoarece acestea solutioneaza toate litigiile date in competenta lor fara nicio discriminare fata de persoanele implicate in proces. • Aceleasi drepturi procesuale trebuie acordate tuturor partilor fara nicio deosebire. • Instanta de judecata are obligatia de a asigura un echilibru in situatia procesuala a partilor. In acest sens, instantei ii revine obligatia de a incunostiinta partile asupra termenelor de judecata, de a comunica actele de procedura, de a lamuri partile asupra drepturilor lor. Art. 8 CPC - Egalitatea În procesul civil părților le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal și fără discriminări.

5. PRINCIPIUL DISPONIBILITATII - in esenta, disponibilitatea semnifica posibilitatea conferita de lege partilor de a sesiza autoritatile judecatoresti, de a dispune de obiectul litigiului si de mijloacele de aparare. Distingem intre 2 forme ale disponibilitatii: • Disponibilitatea materiala, care le ofera partilor posibilitatea de a dispune de obiectul litigiului. • Disponibilitatea procesuala, adica disponibilitatea partilor de a dispune de mijloacele procesuale de aparare. Judecatorul NU poate solutiona un litigiu decat in baza cererii partii interesate si doar in limitele stricte ale sesizarii. Reclamantul este persoana care determina intinderea obiectului judecatii si persoana sau persoanele cu care se judeca. (Art. 78, al. 2 CPC) Disponibilitatea include in continutul sau urmatoarele prerogative mai importante: 1. Dreptul partii interesate de a promova sau NU actiunea 2. Dreptul reclamantului de a determina limitele actiunii. Paratul poate determina limitele apararii 3. Dreptul reclamantului de a renunta la actiune sau la dreptul pretins 4. Dreptul paratului de a achesa total sau partial la pretentiile formulate de catre reclamant 5. Dreptul ambelor parti de a finaliza procesul prin incheierea unei tranzactii 6. Dreptul partii de a exercita caile legale de atac 7. Dreptul partii de a achesa la hotararea pronuntata 8. Dreptul partii castigatoare de a renunta la executarea silita a hotararii

Disponibilitatea NU are un caracter absolut. Initiativa partilor trebuie armonizata cu rolul activ al judecatorului. (Ex.: Art. 919 CPC) Art. 9 CPC - Dreptul de dispoziție al părților (1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public. (2) Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. (3) În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege.

6. PRINCIPIUL OBLIGATIILOR PARTILOR IN DESFASURAREA PROCESULUI Art. 10 CPC - Obligațiile părților în desfășurarea procesului (1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia. (2) Dacă o parte deține un mijloc de probă, judecătorul poate, la cererea celeilalte părți sau din oficiu, să dispună înfățișarea acestuia, sub sancțiunea plății unei amenzi judiciare.

7. PRINCIPIUL OBLIGATIILOR TERTILOR IN DESFASURAREA PROCESULUI - Ex. Art. 660 CPC Art. 11 CPC - Obligațiile terților în desfășurarea procesului Orice persoană este obligată, în condițiile legii, să sprijine realizarea justiției. Cel care, fără motiv legitim, se sustrage de la îndeplinirea acestei obligații poate fi constrâns să o execute sub sancțiunea plății unei amenzi judiciare și, dacă este cazul, a unor daune-interese.

8. PRINCIPIUL EXERCITARII CU BUNA-CREDINTA A DREPTURILOR PROCESUALE Art. 12 CPC - Buna-credință (1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți. (2) Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare. (3) De asemenea, partea care nu își îndeplinește cu bună-credință obligațiile procesuale răspunde potrivit alin. (2).

PREDAREA 4 - Drept procesual civil

8. PRINCIPIUL EXERCITARII CU BUNA-CREDINTA A DREPTURILOR PROCESUALE - pentru ca un drept procedural sa NU fie exercitat in mod abuziv, trebuie: 1. Sa fie exercitat cu buna-credinta 2. Sa fie exercitat potrivit scopului in vederea caruia a fost recunoscut de lege 3. Sa NU incalce drepturile procesuale ale altei parti Abuzul de drept procesual civil presupune 2 elemente: 1. Un element subiectiv - exercitarea cu rea-credinta, in scop de sicana, fara justificarea unui interes legitim. 2. Un element obiectiv - deturnarea dreptului procesual de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege. Art. 12 CPC - Buna-credință (1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți. (2) Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare. (3) De asemenea, partea care nu își îndeplinește cu bună-credință obligațiile procesuale răspunde potrivit alin. (2).

9. PRINCIPIUL DREPTULUI LA APARARE - dreprul la aparare se prezinta sub 2 acceptiuni: • Una materiala • Una formala Prin drept la aparere in sens MATERIAL se desemneaza ansamblul prerogativelor recunoscute de lege in scopul sustinerii intereselor lor. Din aceasta perspectiva, dreptul la aparare include in continutul sau posibilitatea partilor: • De a lua cunostinta de cuprinsul dosarului • Sa propuna probe • Sa isi faca aparari • Da isi prezinte sustinerile in scris si oral • Sa exercite caile legale de atac Sensul FORMAL desemneaza posibilitatea partii de a-si angaja un aparator. (Art. 83 CPC) O garantie a dreptului la aparare o reprezinta si ajutorul public judiciar. (Art. 90 CPC si art. 91 CPC) Art. 13 CPC - Dreptul la apărare (1) Dreptul la apărare este garantat. (2) *) Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii. (3) Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(4) Instanța poate dispune înfățișarea în persoană a părților, chiar atunci când acestea sunt reprezentate.

10. PRINCIPIUL CONTRADICTORIALITATII - in esenta, contradictorialitatea se concretizeaza in posibilitatea conferita de lege partilor de a discuta si combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. "Audiatur et altera pars" - sa fie ascultata si cealalta parte. Exigenta fundamentala a contradictorialitatii este aceea ca nicio masura sa NU fie ordonata de instanta, inainte ca aceasta sa fie pusa in discutia contradictorie a partilor. (Art. 224 CPC) Art. 14 CPC - Contradictorialitatea (1) Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel. (2) Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea. (3) Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză. (4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu. (5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. (6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

11. PRINCIPIUL ORALITATII - oralitatea domina numai faza dezbaterilor judiciare. Oralitatea implica dreptul partilor: • De a-si sustine verbal pretentiile • De a da explicatii • De a discuta materialul probatoriu, • De a invoca neregularitatea actelor de procedura • De a pune concluzii cu privire la toate imprejurarile de fapt sau de drept ale litigiului Principiul oralitatii NU exclude intocmirea actelor de procedura in forma scrisa. Mai mult, multe acte de procedura se intocmesc in forma scrisa. In procesul civil roman procedura judiciara are un caracter mixt. Legea dispune altfel in imprejurarile in care exclude participarea partilor la solutionarea unor cereri sau incidente, cum ar fi: • In cazul solutionarii conflictelor de competenta • In cazul sesizarii inaltei instante pentru pronuntarea unei hotarari prealabile Art. 15 CPC - Oralitatea Procesele se dezbat oral, cu excepția cazului în care legea dispune altfel sau când părțile solicită expres instanței ca judecata să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar.

12. PRINCIPIUL NEMIJLOCIRII - nemijlocirea se materializeaza in dreptul si obligatia instantei de a cerceta in mod direct intreg materialul probatoriu. Exigenta majora a nemijlocirii consta in folosirea unor dovezi primare (din primă sursa). -》 Exceptii de la principiul nemijlocirii: • Administrarea probelor din comisie rogatorie (art. 261 CPC) • Asigurarea dovezilor (art. 359 CPC) • Constatarea de catre executorul judecatoresc a unei stari de fapt Art. 16 CPC - Nemijlocirea Probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea stabilește altfel.

13. PRINCIPIUL PUBLICITATII Art. 17 CPC - Publicitatea Ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. Art. 213 CPC - Desfășurarea procesului fără prezența publicului (1) În cazurile în care cercetarea procesului sau dezbaterea fondului în ședință publică ar aduce atingere moralității, ordinii publice, intereselor minorilor, vieții private a părților ori intereselor justiției, după caz, instanța, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca acestea să se desfășoare în întregime sau în parte fără prezența publicului. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1), au acces în sala de ședință părțile, reprezentanții lor, cei care îi asistă pe minori, apărătorii părților, martorii, experții, traducătorii, interpreții, precum și alte persoane cărora instanța, pentru motive temeinice, le admite să asiste la proces.

14. PRINCIPIUL FOLOSIRII LIMBII ROMANE IN JUSTITIE - nerespectarea principiului desfasurarii judecatii in limba romana atrage nulitatea in cauza. Art. 18 CPC - Limba desfășurării procesului (1) Procesul civil se desfășoară în limba română. (2) Cetățenii români aparținând minorităților naționale au dreptul să se exprime în limba maternă în fața instanțelor de judecată, în condițiile legii. (3) Cetățenii străini și apatrizii care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune concluzii, prin traducător autorizat, dacă legea nu prevede altfel. (4) Cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română.

15. PRINCIPIUL CONTINUITATII - continuitatea presupune solutionarea intregului proces intr-o singura sedinta de judecata. Realizarea principiului continuitatii implica respectarea urmatoarelor conditii: 1. Unicitatea completului de judecata, adica solutionarea intregului proces de acelasi complet de judecatori 2. Continuitatea sedindei de judecata, adica solutionarea cauzei intr-o singura sedinta Art. 19 CPC - Continuitatea Judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii.

Art. 214 CPC - Continuitatea instanței (1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății. (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii. (3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, cauza se repune pe rol. Art. 395, alin. 2 CPC - Deliberarea La deliberare iau parte numai membrii completului în fața cărora au avut loc dezbaterile.

PREDAREA 5 - Drept procesual civil

16. PRINCIPIUL ROLULUI ACTIV AL JUDECATORULUI IN AFLAREA ADEVARULUI - principiul aflarii adevarului implica cerinta ca toate imprejurarile de fapt ale cauzei sa fie stabilite de catre instanta, in deplina concordanta cu realitatea. Adevarul pe care trebuie sa-l stabileasca instanta este unul real, obiectiv, iar NU formal. Rolul activ al judecatorului se materializeaza in mai multe prerogative judiciare, astfel: • Dreptul instantei de a dispune introducerea in cauza a altor persoane, in conditiile legii. • Dreptul judecatorului de a stabili calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii, chiar daca partile le-au dat o alta denumire. In acest caz, instanta este obligata sa puna in discutia partilor calificarea juridica exacta. • Dreptul judecatorului de a solicita partilor explicatii oral sau in scris cu privire la situatia de fapt si la motivarea in drept pe care ele o invoca in sustinerea pretentiilor sau a apararii. • Dreptul judecatorului de a pune in dezbaterea partilor orice imprejurari de fapt sau de drept, chiar daca NU sunt mentionate in cerere sau in intampinare. • Dreptul si obligatia judecatorului de a dispune administrarea probelor pe care le considera necesare, precum si alte masuri prevazute de lege, chiar daca partile se impotrivesc. • Obligatia judecatorului de a incerca impacarea partilor, inclusiv de a recomanda solutionarea litigiului prin mediere. • Dreptul instantei de apel si de recurs de a invoca din oficiu motivele de ordine publica. • Dreptul instantei de apel de a incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta si de a dispune administrarea altor dovezi daca le considera necesare pentru solutionarea cauzei. Art. 22 CPC - Rolul judecătorului în aflarea adevărului (1) Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. (3) Judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii. Persoanele astfel introduse în cauză vor avea posibilitatea, după caz, de a renunța la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretențiile reclamantului ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacție. (4) Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă. (5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora. (6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. (7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale

ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.

ACTIUNEA CIVILA Actiunea civila este ansamblul mijloacelor procesuale, prevazute de lege, pentru protectia dreptului subiectiv pretins de catre una dintre parti sau a unei alte situatii juridice, precum si pentru asigurarea apararii partilor in proces. (Ex. Art. 29 CPC)

-》 Actiunea civila si cererea de chemare in judecata: In limbaj juridic, notiunea de actiune civila este confundata cu cererea de chemare in judecata. Este adevarat ca, cererea de chemare in judecata cuprinde elementele esentiale ale actiunii: parti, obiect, cauza. Aceasta NU poate conduce insa la identificarea lor, adica NU poate conduce la egalitatea intre aceste actiunea civila si cererea de chemare in judecata, deoarece actiunea civila este o institutie procesuala, iar cererea de chemare in judecata este un act de procedura (art. 148 CPC) In ceea ce priveste diferentierea, retinem ca: actiunea civila este o institutie procesuala, iar cererea de chemare in judecata este un act de procedura.

-》Elementele actiunii civile: Actiunea civila NU poate fi conceputa fara elementul ei subiectiv (partile) si fara elementele sale obiective (obiectul si cauza).

1. Partile actiunii civile - sunt persoanele fizice sau persoanele juridice intre care exista un litigiu cu privire la dreptul civil subiectiv sau la o situatie juridica, pentru a carei realizare, calea judecatii este obligatorie si asupra carora se rasfrang efectele hotararii judecatoresti pronuntate in cauza.

2. Obiectul actiunii civile - indiferent de obiectul dreptului subiectiv, actiunea are ca obiect protectia acestuia sau a unei situatii juridice. Obiectul actiunii civile consta intr-o pretentie concreta a reclamantului. (Ex. Restituirea unei sume de bani, anularea casatoriei) Daca ne referim la mijlocul procesual folosit, obiectul masurilor asiguratorii consta in indisponibilizarea bunurilor si protectia lor pana la stabilirea situatiei juridice a lor. In acelasi sens, obiectul cailor de atac il constituie desfiintarea hotararilor judecatoresti. Obiectul actiunii trebuie sa fie: licit, posibil si determinat.

3. Cauza actiunii civile - este scopul urmarit de acela care apeleaza la actiune, fie pentru a pretinde, fie pentru a se apara. Cauza actiunii NU trebuie confundata cu cauza raportului juridic, numita si cauza debendi, adica motivarea in drept sau fundamentul raportului juridic. Cauza actiunii civile, numita si cauza petendi (motivarea in fapt), trebuie sa fie: licita, morala, reala si sa existe.

-》 Conditiile de exercitiu ale actiunii civile: Art. 32 CPC - Condiții de exercitare a acțiunii civile (1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii;

b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor.

1. Formularea unei pretentii/formularea unui drept real si actual - pentru exercitarea actiunii civile este necesar ca o persoana sa pretinda, sa afirme un drept civil subiectiv sau sa prevaleze de o situatie juridica pentru a carei realizare este necesara calea judecatii. Cu alte cuvinte, sa supuna judecatii o pretentie. Pentru a se bucura de protectie judiciara, dreptul civil subiectiv trebuie sa indeplineasca anumite cerinte: • Sa fie recunoscut si ocrotit de lege - adica sa NU intre in continutul unui raport juridic care contravine normelor legale sau regulilor de convietuire sociala • Sa fie exercitat in limitele sale externe de ordin material si juridic, precum si in limitele sale interne • Sa fie exercitat cu buna-credinta • Sa fie actual - se refera numai la actiunile in realizare, NU si la cele in constatare. In cazul in care un drept subiectiv civil NU este actual, deci este supus unui termen suspensibil sau unei conditii suspensive, titularul poate solicita anumite masuri de asigurare ori de conservare sau se poate proceda la o asigurare de probe. In cazurile expres prevazute de lege, se pot introduce actiunile preventive. Aceste actiuni NU il vor prejudicia pe debitor deoarece hotararea obtinuta va fi pusa in executare numai dupa ce dreptul a devenit actual. Art. 34 CPC - Realizarea drepturilor afectate de un termen (1) Cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen. (2) Se poate, de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a obligației de întreținere sau a altei prestații periodice. (3) Pot fi încuviințate, înainte de împlinirea termenului, și alte cereri pentru executarea la termen a unor obligații, ori de câte ori se va constata că acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamantul ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului.

PREDAREA 6 - Drept procesual civil Existenta dreptului subiectiv civil pretins sau a situatiei juridice afirmate se stabilesc de catre instanta dupa dezbaterile contradictorii. In cazul in care, in urma probelor administrate si dupa dezbaterile contradictorii instanta constata ca dreptul subiectiv pretins de reclamant NU exista, atunci cererea de chemare in judecata va fi respinsa ca neintemeiata sau nefondata. Daca se constata ca dreptul civil subiectiv NU este actual, ceea ce inseamna ca s-a invocat exceptia de prematuritate a actiunii, cererea de chemare in judecata va fi respinsa ca prematura, fara a mai fi cercetata pe fondul cauzei. Exceptia de prematuritate a actiunii este una de fond peremptorie si absoluta. Reclemantul va putea sa reitereze cererea in momentul in care dreptul devine actual fara a i se putea opune exceptia puterii de lucru judecat.

2. Justificarea unui interes: Prin interes se intelege folosul practic urmarit de cel care a pus in miscare actiunea civila, respectiv, oricare dintre formele procedurale ce intra in continutul acesteia. Interesul poate sa fie: • Material - cand se urmareste obtinerea unui folos material (ex. o suma de bani, predarea unui bun etc) • Moral - in situatia in care se urmareste obtinerea unei satisfactii de ordin nepatrimonial (ex. instituirea interdictiei). Interesul moral NU trebuie confundat cu prejudiciul moral sau cu reparatia materiala a daunelor morale. Interesul trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte: 1. Sa fie determinat 2. Sa fie legitim 3. Sa fie personal 4. Sa fie nascut si actual 1. Interesul este DETERMINAT atunci cand apelarea la un mijloc procesual ce intra in continutul actiunii civile, poate fi justificata de un avantaj, de un folos practic concret. 2. Interesul este LEGITIM atunci cand NU contravine legii sau regulilor de convietuire sociala. 3. Interesul trebuie sa fie PERSONAL, in sensul ca folosul practic trebuie sa il vizeze pe cel care recurge la forma procesuala. Aceasta cerinta este si atunci cand actiunea NU este introdusa de titularul dreptului, ci de alte peraoane sau organe carora legea le recunoaste legitimare procesuala deoarece folosul practic se produce asupra titularului. 4. Interesul trebuie sa fie NASCUT si ACTUAL, adica sa existe in momentul in care se exercita actiunea civila. Lipsa interesului se invoca pe cale de exceptie. Exceptia lipsei de interes este una de fond peremptorie si absoluta. Daca instanta constata lipsa interesului judiciar, va respinge actiunea ca fiind lipsita de interes.

3. Capacitatea procesuala: Capacitatea procesuala reprezinta aplicarea pe plan procesual a capacitatii civile. • Capacitatea procesuala DE FOLOSINTA consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual.

In cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinta incepe la nastere si inceteaza la moartea lor. Nimeni NU poate fi lipsit total de aceasta capacitate, insa in conditiile legii, capacitatea de folosinta poate fi limitata. Capacitatea procesuala de folosinta a persoanelor juridice se dobandeste la data integistrarii sau la data actului de infiintare ori la data autorizarii. Incetarea capacitatii procesuale de folosinta a persoanei juridice are loc la data incetarii persoanei juridice. • Capacitatea procesuala DE EXERCITIU consta in aptitudinea unei persoame de a-si valorifica singura drepturile procedurale si de a-si indeplini singura obligatiile procesuale, deci de a sta in judecata. In cazul persoanelor fizice, capacitatea de exercitiu deplina se dobandeste la implinirea varstei de 18 ani. In cazurile si in conditiile expres prevazute de lege, o persoana poate fi lipsita total de capacitate de exercitiu ori sa aiba o capacitate de exercitiu restransa. (Art. 57, al. 2 CPC) ■ Reprezentarea legala intervine in cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu (minorii sub 14 ani si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca). Aceste persoane NU stau personal in proces, ci prin reprezentantii lor legali, respectiv parinti, tutore sau persoana care reprezinta pe cel dat in plasament. Daca persoana fizica lipsita de capacitate de exercitiu NU are reprezentant legal si exista urgenta in solutionarea cauzei, instanta va numi un curator special care sa il reprezinte pe incapabil pana la numitea reprezentantului legal. Instanta va numi un curator special si atunci cand exista contrarietate de intetese intre reprezentantul legal si cel reprezentat (ex. In procesele de iesire din indiviziune exista contrarietate de interese, atunci cand alaturi de minori avem si parinti) - art. 58 CPC ■ Asistarea intervine in cazul persoanelor cu capacitate de exercitiu restransa (minorii cu varsta intre 14-18 ani). Aceste persoane vor sta personal in proces, dar asistati, dupa caz, de parinte sau tutore care vor semna alaturi de minori cererile adresate instantei. Si parintii sau tutorele vor fi citati de catre instanta. Daca minorul implineste in cursul procesului varsta de 14 ani, reprezentarea legala se transforma in asistare si dupa implinirea varstei de 14 ani, el va trebui sa fie citat personal. In litigiile privitoare la munca, indeletnicirile artistice sau sportive, pentru minorul care a implinit varsta de 15 ani, se citeaza numai minorul personal, si tot el va efectua exclusiv actele de procedura. In cazul in care partea cu capacitatea de exercitiu restransa NU are ocrotitor legal si exista urgenta, instanta, la cererea celui interesat, va numi un curator special. Instanta va numi un curator special si atunci cand exista contrarietate de interese intre cel cu capacitate de exercitiu restransa si cel care il asista. Numirea curatorilor se face de instansa care judeca procesul. ■ Autorizarea intervine in cazul in care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exercitiu sau minorul cu capacitate de exercitiu restransa si ocrotitorul legal care il asista efectueaza acte procesuale de dispozitie. Pentru aceste acte este necesara autorizarea speciala a instantei de tutela. In cazul persoanelor juridice, capacitatea de exercitiu, inclusiv cea procesuala, se realizeaza

prin intermediul organelor sale de administrare. Potrivit art. 56, al. 2 CPC, asociatiile societatile sau alte entitati fara personalitate juridica, pot sta in judecata atat ca reclamante sau ca parate, daca sunt constituite potrivit legii. Exceptia lipsei capacitatii de folosinta este o exceptie de fond absoluta si peremptorie. Actele de procedura facute de o persoana fara capacitate procesuala de folosinta sunt lovite de nulitate absoluta. Actele de procedura indeplinite de cel care NU are exercitiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Nulitatea NU intervine automat deoarece art. 57, al. 5 CPC prevede ca daca instanta constata ca actul de procedura a fost indeplinit de o parte lipsita de capacitate de exercitiu va acorda un termen pentru confirmarea lui. Daca actul NU este confirmat, se va dispune anularea lui. Exceptia lipsei capacitatii de exercitiu poate fi invocata in orice stare a pricinii/cauzei, chiar si de adversar, care are interesul sa se pronunte o hotarare valabila.

4. Calitatea procesuala: -》 Legitimarea procesuala ordinara/obisnuita Calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios astfel cum acesta a fost dedus judecatii. (art. 36 CPC) RECLAMANTUL fiind cel care porneste actiunea civila, trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva a persoanei pe care a chemat-o in judecata, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza pretentia sa. Dupa ce a fost sesizata, instanta este obligata sa verifice calitatea activa sau pasiva, de regula, inainte de inceperea dezbaterilor.

Predarea 7 - drept procesual civil In ceea ce priveste verificarea calitatii procesuale, uneori aceasta este usor de realizat deoarece legea stabileste cine are calitate procesuala activa, spre exemplu: in cazul divorrului, in cazul stabilirii filiatiei fata de mama, in cazul actiunii in tagada paternitatii, etc. Verificarea calitatii procesuale NU prezinta dificultati nici in cazul valorificarii drepturilor de creanta. In schimb, in cazul actiunilor prin care se urmareste valorificarea unui drept real principal, pentru a se stabili calitatea procesuala activa, trebuie sa se administreze acelasi probe ca si pentru dovedirea temeiniciei cererii. Lipsa calității procesuale nu trebuie sa fie confundata cu netemeinicia. In ipoteza unei actiuni reale introduse de o persoana fara calitate procesuala, dreptul subiectiv exista, dar cererea nu a fost introdusa de titularul dreptului respectiv. In schimb, in cazul unei actiuni netemeinice sau nefondate, nu exista dreptul pretins de reclamant. Drepturile si obligatiile procedurale pot fi transmise in cursul procesului, ceea ce echivaleaza cu o transmisiune a calitatii procesuale active sau pasive. Transmisiunea poate fi legala sau conventionala. In cazul persoanelor fizice, transmisiunea legala se realizeaza pe calea mostenirii, astfel ca mostenitorii care accepta mostenirea preiau pozitia procesuala pe care o avea decujus, cu exceptia cazurilor in care legea nu permite aceasta deoarece este vorba de drepturi legate nemijlocit de persoana (drepturi cu caracter strict personal). Exista situatii in care daca actiunea a fost pornită de titular, poate fi continuată de mostenitorii acestuia. In cazul persoanelor juridice, transmisiunea legala are loc pe calea reorganizarii (prin fuziune, divizare sau transformare a persoanei juridice care este parte procesuala). Transmisiunea conventionala a calitatii procesuale poate avea loc ca urmare a cesiunii de creanta, a vanzarii sau donarii bunului litigios, a preluării datoriei cu consimtamantul creditorului, precum si a altor mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv al raportului juridic substantial dedus judecatii. Din punct de vedere al întinderii transmisiunii calitatii procesuale aceasta poate fii: 1. Universala (ex. Mostenitorul legal unic) 2. Cu titlu universal (ex. cazul mostenitorilor legali) 3. Cu titlu particular (ex. legatarul cu titlu particular) Cel care dobandeste calitatea procesuala ca efect al transmisiunii este introdus in proces in locul autorului sau si preia procesul in starea in care se gaseste in momentul in care a avut loc transmisiunea, actele procedurale indeplinite de autorul sau fiindu-i opozabile. Art. 39, CPC, (1) Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între părțile inițiale. Dacă însă transferul este făcut, în condițiile legii, prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al autorului, după caz. (2) În toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoștință de existența procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu. În acest caz, instanța va decide, după împrejurări și ținând seama de poziția celorlalte părți, dacă înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va rămâne sau, după caz, va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul sau, după caz, succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura în starea în care se află la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus in cauza. (3) Hotărârea pronunțată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu universal al acestuia, după caz, va produce de drept efecte și contra succesorului cu titlu particular și va fi întotdeauna opozabilă acestuia din urmă, cu excepția cazurilor în care a

dobândit dreptul cu bună-credință și nu mai poate fi evins, potrivit legii, de către adevăratul titular. Exceptia lipsei calitatii procesuale este o exceptie de fond peremptorie si absoluta. Daca instanta constata lipsa calitatii procesuale pasive sau active, va respinge cererea ca fiind introdusa de o persoana fara calitate sau ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate.

Legitimarea procesuala extraordinara Art. 37, CPC, 1)Când una dintre părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii sau asistenţii judiciari ai instanţei, cealaltă parte poate să ceară strămutarea pricinii la o altă instanţă de același grad. (2)Strămutarea pricinii se mai poate cere pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică. Bănuiala se socotește legitimă de câte ori se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurării pricinii, calităţii părţilor ori vrăjmășiilor locale. Constituie motive de siguranţă publică acele împrejurări care creează presupunerea că judecata procesului la instanţa competentă ar putea produce tulburarea ordinii publice. Potrivit art. 1560 CC, creditorul a carui creanta este certa si exigibila poate sa exercite drepturile si actiunile debitorului atunci cand acesta, in prejudiciul creditorului, refuza sau neglijeaza sa le exercite. In cazul actiunii oblice, interesul nu este personal, celui care exercita actiunea, ci debitorului acestuia. Creditorul justifica un interes, dar acesta nu este direct. Art. 92, CPC prevede dreptul procurorului de a porni orice actiune civila ori de cate ori este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege. Asociatiile de consumatori au calitate procesuala activa pentru introducerea unei cereri de chemare in judecata pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale consumatorilor. Sindicatele care apara drepturile membrilor, au calitate procesuala activa conform Lg.62 din 2011 a dialogului social.

Clasificarea actiunilor civile 1. In functie de scopul material urmarit de reclamant, distingem intre actiuni in realizarea dreptului, actiuni in constatare si actiuni in constituire de drepturi (constiutive sau transformatoare de drepturi) a. Acțiunile in realizarea dreptului, numite si actiuni in adjudecare sau condamnare. Sunt acelea prin care reclamantul, care se pretinde a fi titularul dreptului subiectiv solicita instanței sa-l oblige pe parat la respectarea dreptului sau, iar daca acest lucru nu este posibil la despagubiri. Ex. Actiuni in revendicare, posesorii, pentu predarea unei sume de bani. Se intalanesc cel mai des in practica. Aceste actiuni prezinta unrmatoarele trasaturi: • Prin ele se afirma un drept subiectiv al carui obiect il constituie un bun material sau alt interes referitor la patrimoniul celui care reclama • Prin ele se pretinde ca restabilirea sau valorificarea dreptului afirmat sa se faca in mod direct prin restiuirea bunului, efectuarea lucrarilor, etc sau prin echivalent. • Prin ele se pretinde ca instanta sa-l oblige pe parat sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva in folosul reclamantului.

Hotărârea pronuntata printr-o actiune in realizare este susceptibila de executare silita. b. Actiunile in constatare Cel care are interes poate sa ceara constatarea existentei sau inexistentei unui drept. Hotărârile pronuntate in actiunile in constatare nu pot fi aduse la indeplinire prin executare silita. Conditiile exercitarii actiunilor in constatare: • Partea sa nu poata cere realizarea dreptului pe orice alta cale prevazuta de lege Potrivit art. 35, teza a II-a, actiunea in constatare nu poate fi primită daca partea poate cere relizarea dreptului pe orice alta cale prevazuta de lege. Prin acest text a fost reglementat caracterul subsidiar al actiunii in constatare fata de cea in realizare. Exceptia caracterului subsidiar al actiunii in constatare fata de cea in realizare este una de fond, peremptorie si absoluta. In aprecierea caracterului subsidiar, legea se refera la toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv la contestatia la executare si nu doar la mijloacele de drept comun, precum actiunea in revendicare. • Partea sa justifice un interes Intr-o actiune prin care se solicita constatarea existentei sau inexistentei unui drept, trebuie justificat un interes pentru planificarea unui raport juridic. In celelalte actiuni, de regula, se cere protectia juridica a unui drept. • Prin actiune sa nu se urmărească constatarea existentei sau inexistentei unei stari de fapt, ci a unui drept Spre exemplu, actiunea in constatare nu este admisibila pentru constatarea unor stari de fapt care ar putea fi folosite ca mijloc de aparare intr-un viitor litigiu. Preconstituirea dovezilor nu se face pe cale de actiune, ci printr-o procedura simpla si rapida, reglementata de cod: asigurarea dovezilor. c. Acțiunile in constituire de drepturi Sunt acelea prin care reclamantul solicita aplicarea legii la anumite fapte pe care le invoca in scopul crearii unor situatii juridice noi. Acestea se refera in general la starea si capacitatea persoanei. Trasaturile acestor actiuni: • Sunt actiuni cu caracter strict personal • Asupra obiectului lor nu se poate tranzactiona • De regula, produc efecte pentru viitor • In mod exceptional, produc efecte si pentru trecut, precum in hotararile de stabilire a filiatiei fata de parintele din afara casatoriei Intra in aceasta categorie: divortul, incuviintarea adoptiei, declararea judecatoreasca a mortii, incheierea casatoriei, desfacerea casatoriei, etc. 2. Dupa natura drepturilor, distingem intre actiuni personale, reale si mixte. a. Actiunile reale Sunt cele destinate apararii drepturilor reale, respectiv dreptul de proprietate si dezmembramintele sale. Actiunile reale se pot subclasifica in: • Actiuni posesorii si petitorii

• Actiuni mobiliare si imobiliare b. Actiunile personale Sunt nelimitate ca numar, asa cum sunt nelimitate drepturile de creanta. Ex. Actiunea pentru plata chiriei, pentru restituirea unui imprumut, pentru repararea prejudiciului, etc. c. Actiunile mixte Sunt acelea in care se valorifica drepturi care au aceeasi cauza generatoare sau care se afla intr-o strânsă conexiune. Sunt: • Actiunile prin care se urmareste executarea unor acte privitoare la transmiterea proprietatii • Actiunile in anulare sau rezolutiunea unui contra se prin care se constituie sau se transmite un drept real asupra unui bun imobil. Clasificarea prezinta importanta din punctul de vedere: - al competentei instantelor, - al calitatii procesuale - al termenului de prescriptie a actiunii. 3. In functie de calea procedurala aleasa de parte, distingem intre actiuni principale, accesorii, incidentale si aditionale. a. Actiunile principale Actiunea principala este aceea prin care se declanseaza procedura judiciara. Poate cuprinde atat capete de cerere principale, cat si capete de cerere accesorii. b. Actiunile accesorii Cererile accesorii sunt acelea a caror solutionare depinde de solutia data unui capat de cerere principal. c. Actiunile incidentale Cererea incidentala este acea cerere care poate avea o existenta de sine statatoare ca o cerere principala, dar este formulata intr-un proces deja inceput. (Pendinte) Exemplu: cererea reconventionala, cererea de interventie principala. d. Actiunile aditionale Cererea aditionala este acea cerere prin care o parte modifica pretentiile sale anterioare. In aceasta categorie de cereri sunt incluse acelea prin care reclamantul modifica o cerere in justitie cu care a sesizat anterior instanta, fie ca e vorba de o cerere principala, accesorie sau incidentala. Modificarea poate privi: - obiectul actiunii, - cauza actiunii, - partea impotriva careia este formulata actiunea. Importanta clasificarii: • Din punct de vedere al competentei, cererile accesorii, aditionale si incidentale sunt in competenta instantei care judeca cererea principala (art. 123, alin.1, CPC).

• Exista cereri care se pot formula numai pe cale principala. (Ex. Actiunea in tagada paternitatii) • Exista cereri care se pot formula numai pe cale accesorie. (Ex. Cererea sotului la divor sa poarte in continuare numele dobândit prin casatorie.) • Exista cereri accesorii si incidentale care trebuie sa fie rezolvate din oficiu de catre instanta judecatoreasca. (Ex. In cazul divortului cu copii minori, instanta se pronunță din oficiu cu privire la exercitarea autoritatii parintesti - art. 919, CPC) • Prin intermediul unor cereri incidentale pot fi atrase in proces terte persoane care dobandesc calitatea de parte, iar hotararea judecatoreasca le va fi opozabila. ( ex. Chemarea in judecata a altor persoane care ar pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul) • Daca prin aceeasi hotarare sunt solutionate si cereri accesorii sau incidentale, ca regula generala, calea de atac este determinata in functie de cererea principala potrivit principiului Accesoriun secvitum pricipale.

PREDAREA 8 - Drept procesual civil

PARTICIPANTII LA PROCESUL CIVIL Putem numi participant la procesul civil acea persoana care contribuie la desfasurarea procesului civil, pozitia sa fiind bine precizata de legea procesuala prin drepturile si obligatiile care ii revin, precum si prin denumirea specifica atribuita acestora.

■ INSTANTA DE JUDECATA -> COMPUNEREA SI CONSTITUIREA INSTANTEI Compunerea insantei reprezinta alcatuirea instantei cu numarul de judecatori prevazut de lege. Potrivit legii de organizare judecatoreasca cauzele civile se judeca in prima instanta de un singur judecator. In apel, 3 judecatori (de la 1 ian. 2020) In recurs, 3 judecatori. In cauzle privind conflictele de munca si asigurarile sociale, in prima instanta completul este format dintr-un judecator si 2 asistenti judiciari. Avand in vedere principiul accesorium sequitur principale, contestatia in anulare, revizuire, cererea de indreptare a hotararii, de lamurire a hotararii, de completare a hotararii judecatoresti, care sunt cereri subsecvente fata de pricina in care a fost pronuntata hotararea, vor fi solutiomate in aceeasi propunere in care s-a pronuntat hotararea respectiva. Atunci cand legea a vrut sa deroge in privinta compunerii completelor a prevazut aceasta in mod expres. Spre exemplu, potrivit art. 1024, al. 4 CPC, cererea in anulare impotriva ordonantei de plata se solutioneaza de catre instanta care a pronuntat ordonanta de plata in complet format din 2 judecatori.

-> CONSTITUIREA INSTANTEI Desemneaza alcatuirea completului de judecata cu toate organele sau persoanele prevazute de lege. Este vorba de participarea alaturi de judecatori a grefierului, a magistratului asistent la ICCJ, a procurorului (cand concluziile sale sunt obligatorii) si a asistentilor judiciari in conflictele de munca si asigurari sociale. Asistentul judiciar participa la deliberari cu vot consulatativ si semneaza hotararile pronuntate. Opinia sa se consemneaza in hotarare, iar opinia separata se motiveaza. Gresita sau reaua compunere a completului de judecata inseamna ca pricina a fost judecata de un numar mai mare sau mai mic de judecatori. Gresita constituire a completului presupune ca instanta NU a fost alcatuita cu toate organele si persoanele prevazute de lege. In cursul procesului, aceasta neregularitate poate fi invocata pe cale de exceptie. Exceptia gresitei compuneri sau constituiri a completului: - Este o exceptie, in primul rand, de procedura, deoarece vizeaza incalcarea regulilor referitoare la compunerea instantei. - Este o exceptie dilatorie, pentru ca duce la amanarea judecatii. - Este o exceptie absoluta, deoarece normele care reglementeaza compunerea si constituirea instantei sunt impetative. Instanta se pronunta asupra exceptie printr-o incheiere interlocutorie care poate fi atacata numai odata cu fondul.

Daca a fost pronuntata o hotarare in prima instanta, incalcarea regulilor privind compunerea si constituirea instantei, va fi invocata pe calea apelului sau daca este cazul, pe calea recursului. Gresita compunere sau consituire a instantei poate fi invocata si prin intermediul contestatiei in anulare.

-> INCOMPATIBILITATEA: Incompatibilitatea este o interdictie legala de a participa la actul de justitie ce se aplica judecatorilor, procurorilor, magistratilor asiatenti si grefierilor care NU pot fi impartiali datorita anumitor imprejurari. Incompatibilitatea este de 2 feluri: ▪ Generala, cand vizeaza conditiile generale de exercitare a functiei de catre magistrati si conduita pe care acestia trebuie sa o aiba. ▪ Speciala, care vizeaza doar situatiile particulare in care un magistrat sau grefier NU are dreptul de a participa la judecata unei anumite pricini (la speta). ▪ INCOMPATIBILITATILE GENERALE: Incompatibilitatile generale se incadreaza in regimul incompatibilitatilor de drept comun ce se aplica magistratilor, politicienilor, persoanelor cu functii publice si care sunt reglementate de Legea nr. 161/2003. Potrivit art. 101 din aceasta lege, functia de judecator sau procuror este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior. Potrivit art. 105 din aceasta lege, magistratilor le este interzis sa participe la judecarea unei cauze in calitate de judecator sau procuror daca sunt soti sau rude pana la gradul al 4 lea inclusiv, intre ei, sau daca si sotii sau rudele lor pana la gradul 4 inclusiv au un interes in cauza. Potrivit art. 106 din lege, judecatorul care devine avocat NU poate pune concluzii la instanta la care a functionat timp de 2 ani de la incetarea calitatii de judecator. Procurorul care devine avocat NU poate acorda asistenta judiciara la organele de urmarire penala din localitatea in cara a functionat timp de 2 ani de la incetarea calitatii. Potrivit art. 108, incalcarea acestor norme constituie abateri disciplinare si se sanctioneaza in raport cu gravitatea abaterilor cu suspendarea din functie pe o perioada de maxim 6 luni sau chiar cu indepartarea din magistratura. Sanctiunea se aplica de CSM, iar magistratul indepartat din magistratura NU poate ocupa nicio functie de specialitate juridica timp de 3 ani. ▪ INCOMPATIBILITATILE SPECIALE PREVAZUTE DE CPC NU se refera la calitatea de magistrat, in general, ci au in vedere doar cazurile personale in care un anumit magistrat NU poate participa la judecata datorita unei banuieli legitime de impartialitate. CPC reglementeaza in art. 41 cazurile de incompatibilitate absoluta obiectiva si in art. 42 cazurile de incompatibilitate relativa subiectiva. Art. 41 CPC - Cazuri de incompatibilitate absolută (1) Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare. (2) De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeași cauză. Judecatorul este incompatibil daca a solutionat cauza sau a admis o exceptie de fond. Daca

spre exemplu, judecatorul s-a pronuntat asupra unei exceptii de procedura, cum ar fi exceptia de necompetenta sau lipsa citarii, atunci acesta NU este incompatibil. NU este incompatibil judecatorul care s-a pronuntat printr-o incheiere interlocutorie asupra unei exceptii procesuale, iar instanta de trimitere a anulat sau casat hotararea spre rejudecare, daca la instanta respectiva NU mai trebuie discutata si solutionata exceptia respectiva. NU este incompatibil judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o procedura speciala, cum ar fi ordonanta presedintiala sau ordonanta de plata in care NU se solutioneaza fondul cauzei. NU se aplica incompatibilitatea in cazul in care hotararea este desfiintata (anulata sau casata) si pricina mentinuta spre rejudecare de catre aceeasi instanta. Doar in cazul trimiterii spre rejudecare intervine incompatibilitatea. Incompatibilitatea se aplica doar in cadrul aceluiasi dosar. NU exista incompatibilitate cand un judecator s-a pronuntat intr-o cauza identica sau similara, insa in dosare diferite. NU exista incompatibilitate cand un judecator care a pronuntat o hotarare ce constituie titlu executoriu judeca o contestatie la executare declarata impotriva acelui titlu executoriu. Art. 42 CPC - Alte cazuri de incompatibilitate (1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații: 1. când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil; 2. când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soțul său, ascendenții ori descendenții lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă; 3. când este soț, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori reprezentantul unei părți sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soțului uneia dintre aceste persoane; 4. când soțul sau fostul său soț este rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna dintre părți; 5. dacă el, soțul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt părți într-un proces care se judecă la instanța la care una dintre părți este judecător; 6. dacă între el, soțul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, și una dintre părți a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să judece pricina. În cazul plângerilor penale formulate de părți în cursul procesului, judecătorul devine incompatibil numai în situația punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa; 7. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părți; 8. dacă el, soțul său, ascendenții ori descendenții lor au primit daruri sau promisiuni de daruri ori alte avantaje de la una dintre părți; 9. dacă el, soțul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, se află în relații de dușmănie cu una dintre părți, soțul ori rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv; 10. dacă, atunci când este învestit cu soluționarea unei căi de atac, soțul sau o rudă a sa până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiași pricini înaintea altei instanțe; 11. dacă este soț sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt membru al completului de judecată; 12. dacă soțul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau a asistat partea în aceeași pricină înaintea altei instanțe; 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. (2) Dispozițiile alin. (1) privitoare la soț se aplică și în cazul concubinilor.

-> MIJLOACELE DE INVOCARE A INCOMPATIBILITATII Acestea sunt abtinerea si recuzarea. Abtinerea este situatia in care un judecator, cunoscand ca se afla intr-unul dintre cazurile prevazute de lege, se abtine de la judecata unei anumite pricini. Recuzarea este situstia in care una dintre parti cere in cazurile strict determinate de lege inlaturarea unuia sau mai multor judecatori de la judecata unei anumite pricini. Obligatiei judecatorului de a se abtine ii corespunde dreptul partii, care are motive sa se indoiasca de impartialitatea sa, de a-l recuza. Potrivit art. 43, al. 2 CPC, judecatorul care stie ca exista un motiv de incompatibilitate in privinta sa este obligat sa se abtina de la judecarea pricinii. Declaratia de abtinere se face in scris, de indata ce judecatorul a cunoscut existenta cazului de incompatibilitate sau verbal, in sedinta, fiind consemnat in incheiere. Pentru cazurile de incompatibilitate absoluta obiectiva recuzarea poate fi invocata in orice stare a pricinii. (Art. 41 CPC) Recuzarea pentru cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 42 CPC, poate fi invocata inainte de inceperea oricarei dezbateri. Cand motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte dupa inceperea dezbaterilor, aceasta (partea) trebuie sa solicite recuzarea de indata ce acestea (motivele) ii sunt cunoscute.

PREDAREA 9 - Drept procesual civil Instanta in fata careia s-a formulat cererea de recuzare o poate respinge ca inadmisibila in urmatoarele situatii: 1. Cererea de recuzare este intemeiata pe alte motive decat cele prevazute in art. 41 si art. 42 CPC sau NU este deloc motivata 2. Cererea de recuzare priveste alti judecatori decat cei care fac parte din completul de judecata 3. Cererea este introdusa impotriva aceluiasi judecator pentru acelasi motiv de incompatibilitate 4. Cererea de recuzare vizeaza recuzarea tuturor judecatorilor dintr-o instanta 5. In cererea de recuzare NU se mentioneaza cazurile de incompatibilitate si probele de care partea intelege sa se foloseasca in demonstrarea motivului de incompatibilitate

-> PROCEDURA DE JUDECATA A ABTINERII SI RECUZARII Judecatorul impotriva caruia este formulata cererea de recuzare poate declara ca se abtine, caz in care declaratia de abtinere se solutioneaza cu prioritate. Regula este ca abtinerea sau recuzarea se solutioneaza de un alt complet al instantei respective in compunerea careia NU intra judecatorul recuzat sau cel care a declara ca se abtine. Exceptia de la regula este urmatoarea: cand din pricina abtinerii sau recuzarii NU se poate alcatui completul de judecata, cererea se va judeca la instanta superioara. Instanta in fata careia s-a formulat declaratia de abtinere sau recuzare hotaraste de indata, in camera de consiliu, fara prezenta partilor, putand sa-l asculte pe judecatorul recuzat numai daca apreciaza ca este necesar. In aceleasi conditii poate asculta si partile. In situatia in care, la acelasi termen s-au formulat cereri de recuzare si de abtinere pentru motive diferite, acestea vor fi judecate impreuna. Daca este admisa declaratia de abtinere, cererea de recuzare, indiferent de motiv, va fi respinsa prin aceeasi incheiere ca ramasa fara obiect. Daca declaratia de abtinere se respinge prin aceeasi incheiere instanta se va pronunta si asupra cererii de recuzare putand sa o admita sau sa o respinga. NU se admite interogatoriul ca mijloc de dovata a motivelor de recuzare.

-> EFECTELE ADMITERII CERERII DE RECUZARE SAU A DECLARATIEI DE ABTINERE • Principalul efect il reprezinta inlocuirea judecatorului incompatibil cu alt judecator. • Daca instanta superioara solutioneaza abtinerea sau recuzarea, aceasta va dispune trimiterea pricinei la o instanta de acelasi grad. • Prin incheierea de admitere a abtinerii sau recuzarii instanta mentioneaza in ce masura actele indeplinite de judecatorul incompatibil urmeaza sa fie pastrate. Daca NU se face mentiune in incheiere, actele de procedura vor fi refacute in totalitate.

-> STAREA CAUZEI PANA LA SOLUTIONAREA CERERII DE RECUZARE SAU DE ABTINERE Pana la solutionarea declaratiei de abtinere NU se face niciun act de procedura in cauza, adica este vorba de o suspendare de drept. Spre deosebire de actiune, judecata cererii de recuzare NU determina suspendarea cauzei, insa pronuntarea solutiei NU poate avea loc decat dupa solutionarea cererii de recuzare.

-> CAILE DE ATAC NU sunt supuse niciunei cai de atac: • Incheierea prin care s-a admis sau respins abtinerea • Incheierea prin care s-a admis recuzarea • Incheierea prin care s-a respins recuzarea pe motiv ca cererea de recuzare a ramas fara obiect ca urmare a admierii cererii de abtinere • Incheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi ataca doar de parti odata cu hotararea prin care s-a solutionat cauza. Daca incheierea este definitiva, ea va putra fi atacata cu recurs la instanta ierarhic superioara in termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotarari.

■ PARTILE IN PROCESUL CIVIL De regula, PARTI sunt acele persoane cu interese contradictorii ale caror drepturi si obligatii constituie obiectul procesului civil.

-> COPARTICIPAREA PROCESUALA Potrivit art. 59 CPC, mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca obiectul procesului este un drept ori o obligatie comuna, daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza ori daca intre ele exista o stransa legatura. COPARTICIPAREA reprezinta acea situatie juridica procesuala in care ca urmare a deducerii in judecata a unui raport juridic obligational cu pluralitate de subiecte, in calitate de parti in acel proces, urmeaza sa figureze toate persoanele intre care s-a stabilit acel raport.

-> FELURILE COPARTICIPARII PROCESUALE • 1. 2. 3.

Dupa pozitia partilor poate fi:

Activa - mai multi reclamanti si un singur parat Pasiva - un singur reclamant ai mai multi parati Mixta - mai multi reclamanti si mai multi parati • In functie de rolul vointei partilor in formarea coparticiparii distingem intre: 1. Coparticipare facultativa 2. Coparticipare obligatorie/necesara - suntem in prezenta unei coparticipari obligatorii atunci cand raportul juridic obligational a carui valorificare se urmareste este unic, indivizibil sau solidar. In ceea ce priveste raporturile juridice obligationale conjuncte, aceatea NU pot da nastere la o coparticipare obligatorie, aceasta pe motiv ca fiecare creditor NU are dreptul decat la partea sa si fiecare debitor NU datoreaza si NU poate fi urmarit decat pentru partea sa. Raporturile juridice obligationale indivizibile devenite litigioase trebuie sa fie solutionate cu participarea in calitate de parti a tuturor subiectelor lor. (Ex. Art. 684, al. 2 CC prevede ca partajul facut fara participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absoluta) • Dupa momentul in care se formeaza coparticiparea: 1. Coparticipare initiala 2. Coparticipare ulterioara

-> EFECTELE COPARTICIPARII PROCESUALE Regula este inscrisa in art. 60, al. 1 CPC, care prevede: actele de procedura, apararile si concluziile unuia dintre reclamanti sau parati NU le pot profita celorlalti si nici NU ii pot prejudicia. Din text rezulta ca in cadrul procesului civil fiecare coparticipant se bucura de independenta procesuala, astfel ca: actele de dispozitie (renuntarea, achesarea) facute numai de catre unul dintre coparticipanti, chiar in cazul obligatiilor solidare sau indivizibile, NU ii obliga pe ceilalti coparticipanti sa adopte aceeasi atitudine. De la regula independentei procesuale se deroga prin art. 60, al. 2 CPC. Prin art. 60, al. 2 CPC li se consacra participantilor 2 posibilitati: 1. Aceea a avantajului sigur care opereaza de drept 2. Aceea a aprecierii finalitatii actului in cazul in care exista deosebiri de atitudini Spre exemplu, apelul sau recursul declarat de un singur coparticipant, daca va fi admis, va folosi si celorlalti coparticipanti cu aceeasi pozitie procesuala. (Este vorda de avantajul sigur) Dimpotriva, respingerea apelului sau a recursului va privi numai pe coparticipantul care l-a declarat. Numai el va suporta consecintele solutiei. (Plata cheltuielilor de judecata - la apel se timbreaza cu 50%) Pe ceilalti participanti ii consideram ca au optat pentru actul mai favorabil al neatacarii hotararii.

-> ALTE EFECTE ALE COPARTICIPARII Art. 60 CPC - Regimul juridic al coparticipării procesuale (3) Reclamanții sau pârâții care nu s-au înfățișat ori nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor continua totuși să fie citați, dacă, potrivit legii, nu au termenul în cunoștință. Dispozițiile art. 202 sunt aplicabile. Art. 149 CPC - Numărul de exemplare (1) Când cererea urmează a fi comunicată, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare, în afară de cazurile în care părțile au un reprezentant comun sau partea figurează în mai multe calități juridice, când se va face într-un singur exemplar. În toate cazurile este necesar și un exemplar pentru instanță.

■ TERTELE PERSOANE LA JUDECATA "TERTELE PERSOANE" reprezinta expresia prin care in dreptul procesual civil se desemneaza acele parti care au intrat in procesul deja inceput intre reclamant si parat.

-> CONDITII SPECIALE DE PARTICIPARE A TERTELOR PERSOANE LA JUDECATA 1. Interesul de a interveni in cauza, care apartine fie tertului, fie partii 2. Existenta unui proces civil aflat in curs de judecata 3. Legatura de conexitate - cerinta legaturii de conexitate este determinata de caracterul incident al formelor de participare al tertelor persoane ce decurge din chiar scopul participarii acestora, adica solutionarea raporturilor juridice conexe in cadrul aceluiasi litigiu.

Sunt 2 forme a participarii tertelor persoane: 1. Interventia voluntara 2. Interventia fortata

1.

Interventia VOLUNTARA poate fi:

A. principala B. accesorie A. Interventia PRINCIPALA sau AGRESIVA - interventia este principala cand intervenientul pretinde pentru sine in tot sau in parte dreptul dedus judecatii sau un drept strans legat de acesta. D.p.d.v. al continutului sau, interventia principala constituie o veritabila actiune civila. D.p.d.v. al formei, cererea de interventie principala va fi facuta in forma prevazuta pentru cererea de chemare in judecata. Cererea de interventie principala se deosebeste de o cerere de chemare in judecata prin aceea ca NU creaza cadrul procesual, ci il largeste. Momentul procesual cand se formuleaza cererea de interventie principala - poate fi facuta numai in fata primei instante inainte de inchiderea dezbaterilor. Cu acordul expres al partilor originare, interventia principala se poate face si in instanta de apel. Art. 64 CPC - Procedura de judecată. Căi de atac (1) Instanța va comunica părților cererea de intervenție și copii de pe înscrisurile care o însoțesc. (2) După ascultarea intervenientului și a părților, instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu a intervenției, printr-o încheiere motivată. (3) Încheierea de admitere în principiu nu se poate ataca decât odată cu fondul. (4) Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai recursul la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel. Dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanței competente să soluționeze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului. Întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii principale se suspendă până la soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție. Art. 65 CPC - Situația intervenientului (1) Intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale. (2) Intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției, dar va putea solicita administrarea de probe prin cererea de intervenție sau cel mai târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenție. Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite și față de el. (3) În cazul intervenției principale, după admiterea în principiu, instanța va stabili un termen în care trebuie depusă întâmpinarea. Art. 66 CPC - Judecarea cererii de intervenție principală (1) Intervenția principală se judecă odată cu cererea principală. (2) Când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de intervenție, instanța poate dispune disjungerea ei pentru a fi judecată separat, în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuși dreptul dedus judecății. În caz de disjungere,

instanța rămâne în toate cazurile competentă să soluționeze cererea de intervenție. (3) Nu se va dispune disjungerea nici atunci când judecarea cererii de intervenție ar fi întârziată de cererea principală. (4) Intervenția principală va fi judecată chiar dacă judecarea cererii principale s-a stins prin unul dintre modurile prevăzute de lege. B. Interventia ACCESORIE (auxiliara sau conservatoare) - potrivit art. 61, al.3 CPC, interventia este accesorie cand sprijina numai apararea uneia dintre parti. Spre deosebire de intervantia principala, interventia accesorie NU mai poate fi considerata o adevarata actiune civila. Intervenientul urmareste apararea drepturilor uneia dintre parti tocmai pentru ca astfel, pe o cale indirecta, isi conserva propriile drepturi. Interventia ACCESORIE este acea institutie procesuala care confera unui tert interesat in rezolvarea unui litigiu posibilitatea de a interveni in proces pentru apararea drepturilor uneia dintre parti, in scopul de a-si conserva un drept subieciv. Pentru cererea de interventie accesorie NU mai este prevazuta in mod expres o anumita forma. Cererea de interventie accesorie va fi formulata conform conditiilor generale prevazute in art. 148 CPC. Pentru ca NU este o cerere principala, legiuitorul a permis ca interventia accesorie sa fie facuta in tot cursul judecatii, chiar si in caile extraordinare de atac.

◇ Judecarea si solutionarea cererii de interventie accesorie: Judecarea cererii de interventie accesorie NU poate fi disjunsa de judecarea cererii principale, iar instanta este obligata sa se pronunte asupra acesteia prin aceeasi hotarare, odata cu fondul. Intervenientul accesoriu poate sa savarseasca numai actele de procedura care NU contravin interesului partii in favorarea careia a intervenit. Cu alte cuvinte, tertul are o pozitie subordonata fata de partea pentru care intervine. Dupa admiterea in principiu a cererii de interventie acceaorie, tertul va deveni parte in proces. El va putea propune probe, va putea invoca exceptii ori mijloace de aparare, cu singura conditie ca acestea sa fie in folosul partii pe langa care intervine. Art. 67 CPC - Judecarea cererii de intervenție accesorie (3) După admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate să renunțe la judecarea cererii de intervenție doar cu acordul părții pentru care a intervenit. (4) Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.

PREDAREA 10 - Drept procesual civil Solutiile asupra cereii de interventie accesorie difera in functie de partea pe langa care intervine. Daca este facuta in interesul reclamantului, ea se va admite in cazul in care instanta admite cererea de chemare in judecata. Daca cererea de chemare in judecata este respinsa, va fi respinsa si cererea de interventie accesorie. Daca este facuta in interesul paratului, aceasta se va respinge in cazul admiterii cererii de chemare in judecata si se va admite in cazul in care se respinge cererea principala. Daca partile sting litigiul printr-o tranzactie, cererea de interventie accesorie ramane fara obiect. Art. 67 CPC - Judecarea cererii de intervenție accesorie (4) Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.

2.

Interventia FORTATA:

Prima forma in cazul interventiei fortate este chemarea in judecata a altor persoane care ar pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul. Potrivit art. 68, al. 1 CPC, oricare dintre parti poate sa cheme in judecata o alta persoana care ar putea sa pretinda pe calea unei cereri separate aceleasi drepturi ca si reclamantul. CHEMAREA IN JUDECATA a altor persoana care ar pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul este acea institutie procesuala care confera partilor si tertului dreptul de a solicita introducerea in proces a acelor terte persoane ce ar pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul pe calea unei cereri separate in scopul preintampinarii unui nou litigiu. (Ex. Posesorul unui mobil este chemat de catre un singur mostenitor, atunci ii cheama pe toti)

-> MOMENTUL PANA LA CARE SE POATE FORMULA CEREREA Cererea facuta de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai tarziu pana la terminarea cercetarii procesului, inaintea primei instante. Cererea facuta de parat se va depune in termenul prevazut pentru depunerea intampinarii. In cazul nerespectarii termenelor de formulare a cererii, vor fi incidente dispozitiile art. 185 CPC, care prevede sanctiunea decaderii. Drept urmare, cererea va fi lovita de nulitate. Deoarece presupune abordarea fondului, cererea poate fi formulata numai in prima instanta, NU si in caile de atac. Art. 69 CPC - Comunicarea cererii (1) Cererea va fi motivată și, împreună cu înscrisurile care o însoțesc, se va comunica atât celui chemat în judecată, cât și părții potrivnice. (2) La exemplarul cererii destinat terțului se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare și de pe înscrisurile de la dosar. (3) Dispozițiile art. 64 și 65 se aplică în mod corespunzător. Potrivit art. 70 CPC, cel chemat in judecata dobandeste pozitia procesuala de reclamant, iar hotaratea isi produce efecte si in privinta sa. Din momentul introducerii in proces, tertul se bucura de independenta procesuala, el putand sa faca acte de dispozitie, deci poate sa renunte la dreptul sau, insa NU poate sa renunte la judecata deoarece NU el a facut cererea.

-> EFECTUL SPECIFIC PREVAZUT IN ART. 71 CPC Art. 71 CPC - Scoaterea pârâtului din proces (1) În cazul prevăzut la art. 70, când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească, recunoaște datoria și declară că vrea să o execute față de cel căruia îi va fi stabilit dreptul pe cale judecătorească, el va fi scos din proces, dacă a consemnat la dispoziția instanței suma datorată. (2) Tot astfel, pârâtul, chemat în judecată pentru predarea unui bun sau a folosinței acestuia, va fi scos din proces dacă declară că va preda bunul celui al cărui drept va fi stabilit prin hotărâre judecătorească. Bunul în litigiu va fi pus sub sechestru judiciar de către instanța învestită cu judecarea cauzei, dispozițiile art. 972 și următoarele fiind aplicabile. (3) În aceste cazuri, judecata va continua numai între reclamant și terțul chemat în judecată. Hotărârea se va comunica și pârâtului, căruia îi este opozabilă.

■ CHEMAREA IN GARANTIE Potrivit art. 72 CPC, partea interesata poate sa cheme in garantie o terta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte cu o cerere separata in garantie sau in despagubiri. Sirul chemarilor in garantie: in aceleasi conditii, cel chemat in garantie poate sa cheme in garantie o alta persoana. CHEMAREA IN GARANTIE este o instituie procesuala care confera partilor posibilitatea de a solicita introducerea in proces a persoanelor care ar avea obligatia de garantie sau de despagubire in ipoteza in care ar putea formula o cerere separata. Ideea de garantie este o forma a actiunii in regres, ce are ca sursa legea sau contractul. Desi este o facultate si NU o obligatie pentru parti, in cazurile anume prevazute de lege, daca NU alege calea incidentala, garantatul se expune riscului de a NU mai putea sa isi valorifice ulterior pretentiile impotriva garantului, adica in cel de-al doilea proces i se opune exceptio mali processus. (=exceptia procesului gresit condus). Exemple: art. 1705 CC si art. 2310, al. 2 CC. Chemarea in garantie NU este admisibila in urmatoarele categorii de actiuni: • In actiunile personal nepatrimoniale - acestea sunt incompatibile cu actiunea in regres • In litigiile de munca individuale • In procedura ordonantei presedintiale • In procedura necontencioasa • In porcedura de evacuare Art. 16, al. 2 din Legea nr. 554/2004, creaza premizele ca functionarul public chemat in judecata sa il cheme in garantie pe superiorul sau ierarhic de la care a primit ordin scris sa elaboreze sau sa NU elaboreze actul, in ipoteza in care ar cadea in pretentii. Art. 73 CPC - Formularea cererii. Termene (1) Cererea va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. (2) Cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe. (3) Cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanțe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată. Din text rezulta ca cererea de chemare in garantie NU poate fi formulata pe calea apelului sau recursului si nici in caile de retractare deoarece presupune o antamare (reluarea judecatii) a fondului. Totusi, cererea de chemare in garantie este admisibila in cazul rejudecarii fondului dupa casarea cu trimitere.

In cazul reformularii cererii de chemare in garantie in termenele aratate cererea va fi ca respinsa deoarece este decazuta prin dreptul de a o formula potrivit art. 185 CPC.

-> JUDECATA SI SOLUTIONAREA CERERII DE CHEMARE IN GARANTIE Art. 74 CPC - Procedura de judecată (1) Instanța va comunica celui chemat în garanție cererea și copii de pe înscrisurile ce o însoțesc, precum și copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare și de pe înscrisurile de la dosar. (2) Dispozițiile art. 64 și art. 65 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător. (3) În termenul stabilit potrivit art. 65 alin. (3), cel chemat în garanție trebuie să depună întâmpinare și poate să formuleze cererea prevăzută la art. 72 alin. (2). (4) Cererea de chemare în garanție se judecă odată cu cererea principală. Cu toate acestea, dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în garanție, instanța poate dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat. În acest din urmă caz, judecarea cererii de chemare în garanție va fi suspendată până la soluționarea cererii principale.

-> SITUATIA CELUI CHEMAT IN GARANTIE Cel chemat in garantie se va substitui in toate drepturile procesuale ale partii care a formulat cererea in garantie, avand si aceleasi obligatii. Prin intermediul chemarii in garatie se tinde spre realizarea unei aparari comune a tertului si a celui garantat. Cel chemat in garantie va putea opune aparari, ridica exceptii. El NU va putea ridica exceptiile care au fost acoperite anterior introducerii sale in proces.

-> SOLUTII A CERERII DE CHEMARE IN GARANTIE Solutia asupra cererii de chemare in garantie are caracter subsidiar fata de solutia din cererea principala. • Cererea de chemare

in garantie este formulata de reclamant:

1. Daca cererea de chemare in judecata se admite, inseamna ca reclamantul a avut castig de cauza, motiv pentru care se va respinge si cererea de chemare in garantie formulata de el. 2. Daca din contra, cererea de chemare in judecata se respinge, inseamna ca paratul a avut castig de cauza, motiv pentru care in masura in care cererea de chemare in garantie este intemeiata, aceasta se va admite. Tertul NU va putea fi obligat direct catre parat, instanta urmand a se pronunta cu prioritate asupra raportului juridic dintre reclamant si parat si numai apoi asupra raportului juridic dintre reclamant si tertul chemat in garantie. • Cererea de chemare

in judecata este formulata de catre parat:

1. Daca cererea de chemare in judecata se va admite, inseamna ca paratul a cazut in pretentii, motiv pentru care in masura in care este intemeiata se va admite si cererea de chemare in garantie formulata de acesta. Avand in vedere ca intre reclamant si tert NU exista un raport juridic direct, cel chemat in garantie NU va putea fi obligat catre reclamant. Instanta va trebui sa solutioneze litigiul in 2 etape. In prima etapa, se pronunta asupra raportului juridic dintre reclamant si parat, iar apoi asupra raportului juridic dintre parat si tertul chemat in garantie.

2. Daca cererea de chemare in judecata se respinge, inseamna ca paratul a avut castig de cauza, motiv pentru care cererea de chemare in garantie se respinge fie ca este lipsita de obiect, fie ca este lipsita de interes.

■ ARATAREA TITULARULUI DREPTULUI Potrivit art. 75 CPC, paratul care detine un bun pentru altul sau care exercita in numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arata pe acela in numele caruia detine lucrul sau exercita dreptul, daca a fost chemat in judecata de o persoana care pretinde un drept real asupra lucrului. O aplicatie este prevazuta in art. 1795 CC. Art. 76 CPC - Formularea cererii. Termen Cererea va fi motivată și se va depune înaintea primei instanțe în termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării. Dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se poate face cel mai târziu la primul termen de judecată. Art. 77 CPC - Procedura de judecată (1) Cererea, împreună cu înscrisurile care o însoțesc și o copie de pe cererea de chemare în judecată, de pe întâmpinare și de pe înscrisurile de la dosar, va fi comunicată celui arătat ca titular al dreptului. (2) Dispozițiile art. 64 și 65 se aplică în mod corespunzător. (3) Dacă acela arătat ca titular al dreptului recunoaște susținerile pârâtului și reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din proces. (4) Dacă reclamantul nu este de acord cu înlocuirea sau când cel arătat ca titular nu se înfățișează sau contestă cele susținute de pârât, terțul dobândește calitatea de intervenient principal, dispozițiile art. 62 șibart. 64-66 aplicându-se în mod corespunzător.

■ INTRODUCETEA FORTATA DIN OFICIU A ALTOR PERSOANE Potrivit art. 78, al. 1 CPC, in cazurile expres prevazute de lege, precum si in procedura necontencioasa, judecatorul va dispune din oficiu introducerea in cauza a altor persoane, chiar daca partile se impotrivesc. INTRODUCEREA DIN OFICIU A ALTOR PERSOANE este acea institutie procesuala care, in situatiile determinate de lege, impune solutionarea procesului civil si in raport cu o terta persoana asupra careia s-ar putea rasfrange efectele hotararii judecatoresti. In prezent, in legislatia noastra, exista un numar redus de situatii in care este posibila introducerea din oficiu. (Ex. Art. 16¹ din Legea nr. 554/2004, art. 436 CC, art. 439 CC, art. 155, al. 2 CC, potrivit art. 33, al. 2 din OUG 2/2001, atunci cand fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie, judecatoria va cita si societatea de asigurari mentionata in procesul-verbal de contraventie, art. 54, al. 1 din Legea nr. 136/1995, privind asigurarile si reasigurarile care prevede ca se face cu citarea obligatorie a persoanelor raspunzatoare de producere a accidentului in calitate de intervenienti fortati). Potrivit art. 78, al. 2 CPC, in materie contencioasa, cand raportul juridic dedus judecatii o impune, judecatorul va impune in discutia partilor necesitatea introducerii in cauza a altor persoane. Daca niciuna dintre parti NU solicita introducerea in cauza a tertului, iar judecatorul apreciaza ca pricina NU poate fi solutionata fara participarea tertului, va respinge cererea fara a se pronunta pe fond. Hotararea prin care a fost respinsa cererea este supusa numai apelului. Introducerea fortata in cauza din oficiu a altor persoane va fi dispusa, prin incheiere, pana la terminarea cercetarii procesului inaintea primei instante.

Cand necesitatea introducerii in cauza este constatata cu ocazia deliberarii, instanta va repune cauza pe rol dispunand citarea partilor. Art. 79 CPC - Procedura de judecată (1) Cel introdus în proces va fi citat, odată cu citația comunicându-i-se, în copie, și încheierea prevăzută la art. 78 alin. (3), cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, precum și înscrisurile anexate acestora. Prin citație i se va comunica și termenul până la care va putea să arate excepțiile, dovezile și celelalte mijloace de apărare de care înțelege să se folosească; termenul nu va putea fi mai lung decât termenul de judecată acordat în cauză. (2) El va lua procedura în starea în care se află în momentul introducerii în proces. Instanța, la cererea celui introdus în proces, va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi probe. Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite și față de acesta.

PREDAREA 11 - Drept procesual civil

PARTICIPAREA MINISTERULUI PUBLIC IN PROCESUL CIVIL Procurorul este acel participant la procesul civil care reprezinta interesele societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Modalitatile de participare a procurorului in proces sunt: 1. Pornirea actiunilor civile 2. Participarea la judecata actiunilor civile 3. Exercitarea cailor de atac 4. Solicitarea de punere in executare a titlurilor executorii

1. PORNIREA ACTIUNILOR CIVILE Potrivit art. 92, al. 1 CPC, procurorul poate porni orice actiune civila ori de cate ori este necesara pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege. Deoarece pornirea actiunilor civile de catre procuror are un caracter cu titlu exceptional, legea limiteaza exercitiul actiunii civile la cele 3 situatii (minori, interzisi si disparuti). Art. 92 CPC arata ca procurorul poate porni actiunea "si in alte cazuri expres prevazute de lege". Exemple: • Cererea de incetare a unui partid politic • Cererile in materia contenciosului administrativ reglementate in art. 1, al. 5 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ • Cererea de deschidere a tutelei minorului (art. 110 CC) • Cererea de punere sub interdictie a minorului • Procurorul poate porni actiuni civile cu caracter personal daca ii priveste pe minori, pe interzisi sau pe disparuti. (Ex. Actiune in vederea stabilirii paternitatii sau a maternitatii) Potrivit art. 93 CPC, in cazul in care procurorul a pornit actiunea civila, titularul dreptului va fi introdus in proces si va putea face acte de dispozitie, iar daca procurorul isi retrage cererea, va putea cere continuarea judecatii sau a executarii silite. Ministerul Public NU plateste taxe de timbru niciodata. Daca procurorul a pornit actiunea civila, i se va da cuvantul primul, urmat apoi de titularul dreptului introdus in proces si de partea adversa.

2. PARTICIPAREA LA JUDECATA ACTIUNILOR CIVILE Procurorul poate sa puna concluzii in orice proces civil, in oricare faza a acestuia, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept a drepturilor si intereselor cetatenilor. Dreptul de apreciere apartine procurorului. Instanta NU poate cenzura aprecierea procurorului, acesta nefiind tinut sa justifice motivele care il determina sa participe la un anumit proces. Desi legea se refera la "punerea de concluzii", activitatea procesuala a procurorului se concretiveaza in: - dreptul a a formula cereri - dreprul de a invoca exceptii - dreptul de a propune probe

- in final, poate prezenta propriile sale concluzii Regula in materie procesuala civila este ca participarea procurorului in procesul civil este facultativa. De la aceasta regula se deroga, in mod expres prin art. 92, al. 3 CPC, care prevede: in cazurile anume prevazute de lege, participarea si punerea concluziilor de catre procuror sunt obligatorii, sub sanctiunea nulitatii absolute a hotararii. In aceste cazuri spunem ca instanta se constituie cu procuror. Exemple de punere de concluzii obligatorii a procurorului: • In cazul judecarii cererii de decadere in exercitiul drepturilor parintesti • In cazul punerii sub interdictie • In cazul cererii de declarare a mortii • In cazul cererii de incuviintare a adoptiei • In cazul cererilor pentru stabilirea masurilor de protectie speciala prevazute de Legea nr. 272/2004 privind protectia copilului • In cazul judecarii cererii de expropiere pentru cauza de utilitate publica

3. EXERCITAREA CAILOR DE ATAC Procurorul poate sa exercite caile de atac atunci cand a pornit actiunea sau chiar cand NU a pornit actiunea civila, precum si atunci cand a participat la judecata in conditiile legii (art. 92, al. 4 CPC) Reglementarea procesuala restrange dreptul procurorului de a exercita caile de atac la urmatoarele 2 situatii: 1. Ori de cate ori este necesar pentru aparea dreptuilor si intereselor legitime ale minorilor, ale interzisilor si ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege, indiferent daca procurorul a pornit sau NU actiunea civila. 2. In cazul in care a participat la judecata, indiferent daca participarea sa era facultativa sau obligatorie. Daca procurorul NU a participat la judecata in fata primei instante, desi era obligatorie participarea sa, chiar daca NU este vorba de actiunile enumerate la art. 92, al. 1 CPC, procurorul poate exercita calea de atac pe motivul gresitei constituiri a completului de judecata.

4. PUNEREA IN EXECUTARE A TITLURILOR EXECUTORII Procurorul poate sa ceara punerea in executare a oricaror titluri executorii emise in favoarea minorilor, interzisilor si disparutilor. Procurorul poate cere, spre exemplu, executarea hotararilor judecatoresti, contractelor de credit, bilete la ordin, daca acestea sunt in favoarea lor. Procurorul poate sa ceara executarea silita indiferent daca a participat sau NU la judecata. Conditiile care trebuiesc indeplinite pentru ca procurorul sa poata cere executarea silita: 1. Sa fie vorba de orice titlu executoriu emis in favoarea minorilor, interzisilor sau disparutilor 2. Titlul sa fie susceptibil de executare silita 3. Partea interesata sa NU fi cerut ea insasi executarea titlului executoriu

REPREZENTAREA IN PROCESUL CIVIL REPREZENTAREA desemneaza situatia in care o persoana, numita reprezentant, indeplineste acte de procedura in numele si interesul altei persoane, care este parte in proces, numita reprezentat. Potrivit art. 80 CPC, partile pot sa isi exercite drepturile personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi de 3 feluri: 1. Reprezentare legala 2. Reprezentare conventionala 3. Reprezentare judiciara

1. REPREZENTAREA LEGALA intervine cand o persoana fizica este lipsita de capacitate de exercitiu. (Minorii sub 14 ani si interzisii)

2. REPREZENTAREA CONVENTIONALA intervine atunci cand partile aleg sa stea in proces printr-un reprezentant ales in conditiile legii, cu exceptia cazurilor in care legea impune prezenta personala in fata instantei. (La divort si la interogatoriu) Reprezentarea conventionala presupune incheierea intre reprezentat si reprezentant a unui contract in care se prevad drepturile si obligatiile de reprezentare a partii si care, in functie de persoana si calitatea reprezentantului poate fi: • Contract de mandat - pentru mandatarul neavocat • Contract de munca sau raport de serviciu - in cazul consilierului juridic • Contract de asistenta juridica - pentru mandatarul avocat

-》Reprezentarea prin mandatar neavocat In fata primei instante si in caile de atac, persoanele fizice pot fi reprezentate de catre avocati sau mandatari neavocati. Regula in procesul civil este ca mandatarul neavocat NU poate pune concluzii orale asupa exceptiilor procesuale si asupra fondului decat prin avocat, atat in etapa cercetarii procesului, cat si in etapa dezbaterilor in fond. Exceptia de la regula este urmatoarea: mandatarii neavocati pot pune concluzii asupra exceptiilor si asupra fondului daca sunt indeplinite 2 conditii: 1. Sunt licentiati in drept 2. Au calitatea de mandatari in procesele sotului sau rudelor pana la gradul 2 inclusiv Actele de procedura pe care le poate savarsi madatarul neavocat: • Poate formula cerei • Poate indeplini acte de procedura • Poate invoca exceptii si aparari, insa NU le poate sustine oral • Poate propune probe, insa NU le poate sustine prin pledoarii orale cu ocazia dezbaterilor asupra fondului

-> Forma mandatului: Imputernicirea de a reprezenta o persoana fizica de catre o persoana care NU are calitatea de avocat poate fi data sub 2 forme:

1. Sub forma inscrisului autentic (o procura speciala) 2. Prin declaratie verbala facuta in instanta si consemnata in incheierea de sedinta cu aratarea limitelor reprezentarii

-> Mandatul general: Mandatarul neavocat NU poate reprezenta partea in proces doar in temeiul unui mandat general. Exceptia: mandatul sub forma unei procuri generale este permis atunci cand mandantul NU are nici domiciliul si nici resedinta in tara sau daca procura este data unui prepus.

-> Continutul si limitele mandatului: Mandatul care contine dreptul de reprezentare in judecata este presupus dat pentru toate actele procesuale unde trimite in fata unei anumite instante, nefiind necesar ca acestea sa fie date in detaliu in mod expres. Daca in cuprinsul mandatului NU se precizeaza faptul ca mandatarul are dreptul de a declara si sustine cai de atac, atunci mandatul dat in fata primei instante NU este valabil in urmatoarele etape ale procesului, pentru acestea urmand a se da un nou mandat. Mandatul judiciar poate fi restrans la anumite acte, in fata aceleiasi instante. In caz contrar, mandatul este presupus pentru toate actele indeplinite in fata aceleiasi instante. Pentru acte de dispozitie este nevoie de un mandat special, ori cu incuviintarea prealabila a instantei, ori a autoritatii administrative competente. In cazul reprezentarii legale a persoanelor fizice, parintii si tutorii NU au nevoie de un mandat special pentru exercitarea actelor de dispozitie, insa legea prevede obligatoriu incuviintarea instantei de tutela sau a autoritatii administrative competente.

-> Incetarea mandatului: Art. 88 CPC - Încetarea mandatului Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat și nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului. Mandatul inceteaza: 1. In caz de deces al mandantului, la momentul retragerii lui de catre mostenitori 2. In caz de punere sub interdictie a mandantului, la momentul retragerii lui de catre reprezentantul legal al incapabilului 3. Prin moartra/punerea sub interdictie a mandatarului 4. Prin revocarea mandatului de catre mandant 5. Prin renuntarea la mandat de catre mandatar

-> Renuntarea la mandat si revocarea mandatului Art. 89 CPC - Renunțarea la mandat și revocarea mandatului (1) Renunțarea la mandat sau revocarea acestuia nu poate fi opusă celeilalte părți decât de la comunicare, afară numai dacă a fost făcută în ședința de judecată și în prezența ei. (2) Mandatarul care renunță la împuternicire este ținut să înștiințeze atât pe cel care i-a dat mandatul, cât și instanța, cu cel puțin 15 zile înainte de termenul imediat următor renunțării. Mandatarul nu poate renunța la mandat în cursul termenului de exercitare a căilor de atac.

PREDAREA 12 - Drept procesual civil

-》Reprezentarea prin mandatar avocat In fata primei instante si a instantelor de control judiciar reprezentarea prin avocat este facultativa. Imputernicirea de a reprezenta o persoana fizica sau juridica data unui avocat sau consilier juridic se dovedeste prin inscris, potrivit legilor de organizare a profesiei. Daca mandatarul este avocat, dovada mandatului NU trebuie sa imbrace forma inscrisului autentic deoarece imputernicirea, delegatia avocatiala se face in baza contractului de asistenta juridica. Potrivit art. 87, al. 2 CPC, avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face chiar fara mandat orice acte pentru pastrarea drepturilor supuse unui termen si care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp si poate, de asemenea, sa introduca orice cale de atac impotriva hotararii pronuntate. In aceste cazuri toate actele de procedura se vor indeplini numai fata de parte. Sustinerea caii de atac se poate face numai in temeiul unei noi imputerniciri.

-> Lipsa dovezii calitatii de reprezentare: Atunci cand instanta constata din oficiu sau la sesizarea uneia dintre parti ca la dosar NU de gaseste dovada calitatii de reprezentant a persoanei care a facut o cerere in numele partii, mijlocul procesual de invocare a acestei neregularitati il constituie exceptia lipsei calitatii de reprezentant sau exceptia dovezii calitatii de reprezentant.

-> Caracterele exceptiei: • Este o exceptie de procedura • Este o exceptie absoluta, deoarece poate fi invocata de orice persoana, de procuror sau de instanta din oficiu Cu toate acestea, lipsa dovezii calitatii de reprezentant NU poate fi invocata pentru prima oara in calea de atac. Aceasta exceptie poate fi invocata in fata primei instante pana la momentul incheierii dezbaterilor. Exceptia incepe cu un efect dilatoriu, dar tinde catre un efect peremptoriu. Potrivit art. 82, al. 1 CPC, instanta trebuie sa acorde un termen pentru a se face dovada calitatii de reprezentant. Daca NU se face dovada in termenul acordat, cererea va fi anulata (efectul peremptoriu). Asupra exceptiei lipsei dovezii calitatii de reprezentant, instanta se pronunta, dupa caz: 1. Prin incheiere interlocutorie, daca se respinge exceptia si ramane in continuare sesizata cu judecarea cererii 2. Prin sentinta ori decizie, daca admite exceptia si se dezinvesteste de judecarea cauzei

3. REPREZENTAREA JUDICIARA Intervine atunci cand legea prevede in mod expres obligatia instantei de a numi un curator special. Spre exemplu, exista conflict de interese intre reprezentantul legal si cel reprezentat sau cand persoana fizica este lipsita de capacitate de exercitiu si NU are reprezentant legal. Reprezentarea judiciara intervine si atunci cand circumstantele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil. Spre exemplu, atunci cand o persoana fizica, din cauza infirmitatii sau batranetii, desi capabila, NU poate sa-si apere singura interesele. Un alt exemplu, cand partea a disparut si NU exista informatii despre ea si NU a lasat un mandatar.

-> Asistenta judiciara: Art. 90 CPC - Condiții de acordare (1) Cel care nu este în stare să facă față cheltuielilor pe care le presupune declanșarea și susținerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreținere sau a familiei sale, poate beneficia de asistență judiciară, în condițiile legii speciale privind ajutorul public judiciar. (2) Asistența judiciară cuprinde: a) acordarea de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare prevăzute de lege; b) apărarea și asistența gratuită printr-un avocat desemnat de barou; c) orice alte modalități prevăzute de lege. (3) Asistența judiciară poate fi acordată oricând în cursul procesului, în tot sau numai în parte. (4) Persoanele juridice pot beneficia de facilități sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acțiuni și cereri introduse la instanțele judecătorești, în condițiile legii speciale. Art. 91 CPC - Dispoziții speciale Dispozițiile cuprinse în legi speciale privind scutirea de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri luate în vederea administrării creanțelor fiscale rămân aplicabile.

COMPETENTA INSTANTELOR JUDECATORESTI Reprezinta aptitudinea recunoscuta de lege unei instante sau unui organ de jurisdictie ori cu activitatea jurisdictionala de a solutiona o anumita cauza civila. Competenta se analizeaza prin raportare la instanta sau organ de jurisdictie, si NU la judecator sau complet de judecata. Normele de competenta pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere sau criterii: ■ Daca ne raportam la organe din sisteme diferite sau la organe din acelasi sistem, distinge intre: 1. Conpetenta GENERALA 2. Competenta JURISDICTIONALA La randul ei, competenta jurisdictionala se subcasifica in: - competenta MATERIALA - competenta TERITORIALA Competenta MATERIALA sau pe linie verticala, o impartim in: • competenta materiala FUNCTIONALA, care se stabileste dupa felul atributiilor jurisdictionale ce revin fiecarei categorii de instante. In materie civila plenitudine de jurisdictie in prima instanta are tribunalul. • competenta materiala PROCESUALA se stabileste in functie de natura, obiectul sau valoarea litigiului. Dupa criteriul valorii obiectului litigiului, cererile evaluabile in bani de pana la 200.000 de lei inclusv, se judeca de judecatorie. Peste 200.000 de lei le judeca tribunalul. Competenta TERITORIALA este de 3 feluri: 1. De drept comun - instanta de la domiciliul paratului. 2. Alternativa - este atunci cand reclamantul are alegerea intre mai multe instante deopotriva competente. 3. Exclusiva/exceptionala - este atunci cand cererea se introduce numai la o anumita instanta.

■ In functie de caracterul normelor care reglementeaza competenta, distinge intre: 1. Competenta ABSOLUTA 2. Competenta RELATIVA

COMPETENTA GENERALA Instantele judecatoresti NU detin monopolul solutionarii litigiilor civile deoarece prin lege anumite cauze sunt atribuite altor jurisdictii. In situatia in care o instanta judecatoreasca a fost sesizata cu o privinta care este de competenta unei jurisdictii din afara sistemului judiciar, ea NU poate solutiona acea pricina deoarece ar insemna sa incalce competenta generala, iar hotararea pe care o va pronunta va fi lovita de nulitate absoluta.

-》Competenta in materia CONTROLULUI DE CONSTITUTIONALITATE Potrivit Constitutiei, controlul de constitutionalitate vizeaza: • legile, inainte de promulgare; • tratatele si alte acorduri internationale, la sesizarea unuia dintre presedintii celor 2 camere; • regulamentele perlamentare, legile, ordonantele Guvernului. Controlul de constitutionalitate se realizeaza de Curte Constitutionala care: • Se pronunta asupra constitutionalitatii legilor inainte de promulgarea lor, la sesizarea pesedintelui sau parlamentului; • Hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele ridicate in fata instantelor judecatoresti. Daca in cursul judecarii unei pricini civile se invoca exceptia de neconstitutionalitate, instanta va sesiza Curtea Constitutionala printr-o incheiere ceva va cuprinde punctele de vedere ale partilor, opinia instantei, dovezile propuse de parti. Pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate judecata NU se suspenda, pentru a NU se tergiversa procesul.

-》 Competenta in materia CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV Potrivit art. 2, al. 1, lit. g) din Legea nr. 554/2004, sunt aratate instantele de contencios administrativ, respectiv: • Sectia de contencios administrativ si fiscal a ICCj • Sectiile de contencios administrativ ale Curtilor de Apel • Tribunalele administrativ-fiscale Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, pot sesiza instanta: • Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim de catre o autoritate publica printr-un act administrativ • Avocatul Poporului • Ministerul Public • Prefectul • Agentia nationala a functionarilor publici

-》 Competenta in materia LITIGIILOR DE MUNCA Aceasta, de regula, apartine instantelor judecatoresti. Litigiile de munca se solutioneaza, in prima instanta, la tribunal. Exista si alte competente reglementate in aceasta materie. Spre exemplu, Consiliul Superior al Magistraturii este instanta disciplinara pentru judecatori, procurori sau magistrati asistenti. Plenul Curtii Constitutionale judeca abaterile savarsite de judecatorii Curtii Constitutionale.

-》 Competenta in materie SUCCESORALA Competenta apartine instantei de judecata sau notarului public, in functie de caracterul contencios sau necontencios al cererii. Daca intre mostenitori NU exista neintelegeri, procedura se desfasoara in fata notarului public. Daca apar neintelegeri intre mostenitori, notarul public va suspenda procedura necontencioasa si va indruma partile sa se adreseze instantelor judecatoresti. Daca de la inceput exista neintelegeri, poate fi sesizata direct instanta, cu respectarea dispoziilor art. 193, al. 3 CPC. Art. 193 CPC - Procedura prealabilă (3) La sesizarea instanței cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidențelor succesorale prevăzute de Codul civil. În acest caz, neîndeplinirea procedurii prealabile va fi invocată de către instanță, din oficiu, sau de către pârât.

PREDAREA 13 - Drept procesual civil

COMPETENTA MATERIALA 1. COMPETENTA DUPA MATERIE SI VALOARE -》 Competenta materiala a JUDECATORIEI • Competenta JUDECATORIEI IN PRIMA INSTANTA Art. 90 CPC - Judecătoria Judecătoriile judecă: 1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: a) cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel; b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, date de lege în competența instanțelor judecătorești; c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz; d) cererile de evacuare; e) cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească; f) cererile privitoare la strămutarea de hotare și cererile în grănițuire; g) cererile posesorii; h) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe; i) cererile de declarare judecătorească a morții unei persoane; j) cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare; j¹) cererile în materie de moștenire, indiferent de valoare; j²) cererile privind uzucapiunea, indiferent de valoare; j³) cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe; k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști. • Competenta JUDECATORIEI IN CAILE DE ATAC Potrivit art. 94, pct. 2 CPC, judecatoriile judeca caile de atac impotriva hotaratilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege. • Competenta JUDECATORIEI IN ALTE MATERII Potrivit art. 94, pct. 3 CPC, judecatoria judeca orice alte cereri date prin lege in competenta lor.

Exemple: - Cererea pentru asigurarea dovezilor - Cererile pentru indreptarea erorilor materiale, lamurirea sau completarea propriilor hotarari - Contestatiile in anulare - Cererile de revizuire indreptate impotriva propriilor hotarari - Contestatiile la executare

-》 Competenta materiala a TRIBUNALULUI • Competenta TRIBUNALULUI IN PRIMA INSTANTA Potrivit art. 95, pct. 1 CPC, tribunalul judeca in prima instanta toate cererile care NU sunt date prin lege in competenta altor instante. Din text rezulta ca tribunalul este instanta de drept comun in materie civila, el avand plenitudine de jurisdictie privind judecata in prima instanta. Exemple: - Cererile nepatrimoniale care NU sunt de competenta judecatoriei - Litigiile de munca si asigurari sociale (complete specializate) - Cererile in materie de contencios administrativ privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale sau judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pana la 3.000.000 de lei (art. 10 din Legea nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ) - Cererile pentru recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti straine, prevazute de art. 1099 CPC. • Competenta TRIBUNALULUI IN APEL Potrivit art. 95, pct. 2 CPC, ca instante de apel, tribunalele judeca apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta. • Competenta TRIBUNALULUI IN RECURS Tribunalele judeca, ca instante de recurs, recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii, care, potrivit legii NU sunt supuse apelului si in orice alte cazuri expres prevazute de lege. Potrivit art. 483, al. 2 CPC, NU sunt supuse recursului hotararile pronuntate in cererile prevazute la art. 94, pct. 1, lit. a) - j³) CPC. Tribunalele judeca hotararile prin care se renunta la judecata sau hotararea prin care se consfinteste invoiala partilor (hotararea de expedient). • Competenta TRIBUNALULUI IN ALTE MATERII Tribunalele judeca orice alte cereri date prin lege in competenta lor. Exemple: - Conflictele de competenta dintre 2 judecatorii din raza sa teritoriala - Cererile de indreptare impotiva propriilor hotarari - Contestatiile in anulare sau cele de revizuire indreptate impotriva proriilor hotarari

-》 Competenta materiala a CURTILOR DE APEL • Competenta IN PRIMA INSTANTA Potrivit art. 96, pct. 1 CPC, curtile de apel judeca in prima instanta cererile in materie de contencios administrativ si fiscal, potrivit legii speciale. Rezulta ca are o competenta de exceptie, de a judeca in prima instanta deoarece, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, judeca cererile in materie de contencios administrativ si fiscal privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei. • Competenta CURTII DE APEL IN APEL Curtea de apel judeca ca instanta de apel apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta. Exemplu: - Conflicte de munca • Competenta CURTII DE APEL IN RECURS Curtea de apel judeca, ca instanta de recurs, recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel sau impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunale, care, potrivit legii, NU sunt supuse apelului, precum si in orice alte cazuri expres prevazute de lege. Exemplu: - In materie de contencios administativ, legat de un act incheiat de o institutie judeteana • Competenta CURTII DE APEL IN ALTE MATERII Exemple: - Caile de atac de retractare impotriva proriilor hotarari (contestatia in anulare sau de revizuire) - Cererea de stramutare intemeiata pe motiv de banuiala legitima, daca instanta de la care se cere stramutarea este o judecatorie sau un tribunal din circumscriptia acesteia - Conflictele de competenta intre 2 tribunale aflate in raza sa de competenta teritoriala

-》 Competenta materiala a INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE Art. 97 CPC - Înalta Curte de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa.

2. DETERMINAREA COMPETENTEI DUPA VALOAREA OBIECTULUI CERERII INTRODUCTIVE DE INSTANTA Art. 98 CPC - Reguli generale (1) Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății. (3) În caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți. Art. 99 CPC - Cazul mai multor capete princupale de cerere (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt. Art. 100 CPC - Cererea formulată de mai mulți reclamanți (1) Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte. (2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și atunci când unul sau mai mulți reclamanți formulează, prin aceeași cerere de chemare în judecată, pretenții împotriva mai multor pârâți, invocând raporturi juridice distincte și fără legătură între ele. Art. 106 CPC - Dispoziții speciale (1) Instanța legal învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. (2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și la judecarea căilor de atac. Regulile speciale aplicabile pentru anumite materii sunt reglementate la art. 101 CPC - art. 104 CPC (de citit) - NU EXAMEN

COMPETENTA TERITORIALA Competenta teritoriala reprezinta acea forma a competentei jurisdictionale prin care legea, in functie de anumite criterii specifice (domiciliul partii, locul situarii imobilului, locul unde s-a produs evenimentul etc), determina pe linie orizontala teritorial in care judecatorie sau tribunal urmeaza sa-si exercite atributiile ce le revin in aceasta materie.

-> Felurile competentei teritoriale - Regula generala si exceptii: In privinta determinarii competentei teritoriale generale exista o regula traditionala: actor sequitur forum rei, adica reclamantul trebuie sa sesizeze instanta de la domiciliul sau sediul paratului. Aceasta regula are caracter general si se justifica pe ideea de protejare a intereselor paratului. Aceasta regula NU este absoluta. Drept urmare, pentru diverse motive, se deroga de la regula generala, stabilindu-se, in mod expres, competenta in favoarea altor instante. CPC reglementeaza 4 exceptii: 1. Competenta teritoriala alternativa 2. Competenta teritoriala exclusiva sau exceptionala 3. Competenta teritoriala conventionala 4. Competenta facultativa, reglementata in art. 127 CPC

-》 Competenta teritoriala GENERALA Potrivit art. 107 CPC, cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul paratul, daca legea NU prevede altfel. Notiunea de domiciliu la care se refera art. 107, al. 1 CPC, este mai larga decat cea reglementata de dreptul material deoarece locul unde o persoana domiciliaza sau unde locuieste efectiv implica o stare de fapt care poate fi dovedita prin orice mijloc de proba. Potrivit art. 107, al. 2 CPC, instanta ramane competenta sa judece procesul, chiar daca, ulterior sesizarii, paratul isi schimba domiciliul sau sediul.

-》 Competenta teritoriala ALTERNATIVA • Notiune si justificare: Legiuitorul apreciaza ca in anumite situatii interesele reclamantului trebuie sa fie ocrotite cu prioritate fata de acelea ale paratului. In cazul competentei teritoriale alternative, legiuitorul reglementeaza in favoarea reclamantului un drept de optiune intre 2 sau mai multe instante, deopotriva competente. Art. 116 CPC prevede, cu valoare de principiu, ca reclamantul are alegerea intre mai multe instante deopotriva competente. In cazul competentei teritoriale alternative, trebuie sa evidentiem 2 aspecte: 1. Ca prin regula traditionala actor sequitur forum rei NU este inlaturata instanta domiciliului sau resedintei paratului, figurand alaturi de alte instante la fel de competente. 2. Ca dreptul de optiune al reclamantului, din moment ce a fost exercitat, una dintre instantele deopotriva competente se stinge, drept urmare nici reclamantul si nici paratul NU mai pot invoca necompetenta instantei sesizate si NU mai poate cere declinarea in favoarea altei instante.

Competenta teritoriala alternativa este reglementata in art. 109 CPC - art. 115 CPC. Art. 109 CPC - Cazul persoanei juridice care are dezmembrăminte Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta. Art. 110 CPC - Cererile îndreptate împotriva unei entități fără personalitate juridică Cererea de chemare în judecată împotriva unei asociații, societăți sau altei entități fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, se poate introduce la instanța competentă pentru persoana căreia, potrivit înțelegerii dintre membri, i s-a încredințat conducerea sau administrarea acesteia. În cazul lipsei unei asemenea persoane, cererea se va putea introduce la instanța competentă pentru oricare dintre membrii entității respective. Art. 111 CPC - Cereri îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului. Art. 112 CPC - Pluralitatea de pârâți (1) Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali. (2) Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Art. 113 CPC - Competența teritorială alternativă (1) În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: 1. instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației; 2. instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii; 3. instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract; 4. instanța locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului; 5. instanța locului unde se află imobilul, pentru cererile în prestație tabulară, în justificare tabulară sau în rectificare tabulară; 6. instanța locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport; 7. instanța locului de plată, în cererile privitoare la obligațiile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare; 8. instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor; 9. instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă. (2) Când pârâtul exercită în mod statornic, în afara domiciliului său, o activitate profesională ori o activitate agricolă, comercială, industrială sau altele asemenea, cererea de chemare

în judecată se poate introduce și la instanța în circumscripția căreia se află locul activității respective, pentru obligațiile patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc. Art. 114 CPC - Cereri în materie de tutelă și familie (1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. (2) În cazul cererilor privind autorizarea de către instanța de tutelă și de familie a încheierii unor acte juridice, când actul juridic a cărui autorizare se solicită privește un imobil, este, de asemenea, competentă și instanța în a cărei circumscripție teritorială este situat imobilul. În acest caz, instanța de tutelă și de familie care a pronunțat hotărârea va comunica de îndată o copie a acesteia instanței de tutelă și de familie în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința cel ocrotit. Art. 115 CPC - Cererile în materie de asigurări (1) În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat. (2) Alegerea competenței prin convenție este considerată ca nescrisă dacă a fost făcută înainte de nașterea dreptului la despăgubire. (3) În materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său. (4) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică însă în materie de asigurări maritime, fluviale și aeriene.

PREDAREA 14 -Drept procesual civil

-》Competenta teritoriala EXCLUSIVA/EXCEPTIONALA Reprezinta o derogare completa si exclusiva de la regula generala actor sequitur forum rei. Competenta teritoriala exclusiva este aceea prin care se impune ca anumite pricini civile sa fie solutionate numai de instantele expres aratate de lege. Competenta teritoriala exclusiva este reglementata de art. 117 CPC (forum rei sitae) Cererile referitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanta in a carei circumscriptie este situat imobilul. Cand imobilul este situat in circumscriptia mai multor instante, cererea se va face la instanta domiciliului sau resedintei paratului, daca aceasta se afla in vreuna din aceste circumscriptii, iar in caz contrar, la oricare dintre instantele in circumscriptia carora se afla imobilul. Aceste reguli se aplica prin asemanare si in cazul actiunilor posesorii, actiunilor in grănițuire, actiunilor privitoare la ingradirile dreptului de proprietate imobiliara, precum si in cazul celor de imparteala judiciara a unui imobil, cand indiviziunea NU rezulta din succesiune.

-> Sfera de aplicare a normelor de competenta exclusiva in materie imobiliara Art. 117 CPC se aplica numai cererilor reale imobiliare, NU si celor personal imobiliare. In cazul ultimelor, competenta se va stabili, fie potrivit art. 113 CPC, fie potrivit art. 107 CPC. Spre exemplu, actiunea in constatare, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare, in temeiul art. 1279 CC (intre parti s-a incheiat un antecontract de contract de vanzare-cumparare cu privire la un imobil), este o actiune personala imobiliara deoarece antecontractul de vanzare-cumparare NU este translativ de proprietate, ci da nastere la un drept de creanta ce are ca obligatie corelativa obligatia de a face, respectiv de a incheia ulterior contractul. • Competenta teritoriala exclusiva IN MATERIE DE MOSTENIRI (reglementata de art. 118 CPC) In materie de mostenire, pana la iesirea din indiviziune, sunt de competenta exlusiva a instantei celui din urma domiciliu al defunctului: 1. Cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare (ex. Anularea testamentului) 2. Cererile privitoare la mostenire si la sarcinile acesteia, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia (ex. Cererea pentru anularea unui certificat de mostenitor, reductiunea liberalitatilor excesive) 3. Cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre mostenitori sau impotriva executorului testamentar (ex. Cerere de predare a unui legat cu titlu partic) Cererile privitoare la mosteniri, daca privesc mai multe mosteniri deschise succesiv, sunt de competenta exclusiva a instantei ultimului domiciliu al oricaruia dintre defuncti. • Competenta teritoriala exclusiva IN MATERIE DE SOCIETATI (reglementata de art. 119 CPC, art. 120 CPC si art. 121 CPC) Cererile in materie de societate pana la sfarsitul lichidarii sau, dupa caz, pana la radierea societatii, sunt de competenta exclusiva a instantei in circumscriptia careia societatea isi are sediul principal. Cererile in materia insolventei sau concordatului preventiv sunt de competenta exclusiva a tribunalului in a carui circumscriptirle isi are sediul debitorul. Cererile formulate de un profesionist impotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanta domiciliului consumatorului. Dispozitiile art. 126, al.2 CPC raman aplicabile.

INCIDENTE PROCEDURALE PRIVITOARE LA COMPETENTA INSTANTELOR Legea procesuala reglementeaza 3 categorii de incidente procedurale: 1. Exceptia de necompetenta si conflictele de competenta 2. Litispendenta si conexitatea 3. Stramutarea proceselor si delegarea instantei

1. EXCEPTIA DE NECOMPETENTA SI CONFLICTELE DE COMPETENTA ■ Exceptia de necompetenta Nerespectarea in materia normelor de competenta atrage starea de necompetenta, adica acea situatie in care o instanta judecatoareasca a fost sesizata cu o cerere pe care NU este indreptatita sa o solutioneze. Consecintele nerespectarii regulilor de competenta sunt diferite, in functie de natura normelor care reglementeza competenta: imperative sau dispozitive. Art. 129 CPC - Excepția de necompetență (1) Necompetența este de ordine publică sau privată. (2) Necompetența este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. (3) În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată. Exceptia de necompetenta reprezinta mijlocul procedural prin care partea chemata in fata instantei necompetente sau judecatorul pot propune desesizarea si trimiterea cauzei spre solutionare la o alta instanta competenta, potrivit legii.

-> Procedura invocarii si solutionarii exceptiei de necompetenta Art. 130 CPC - Invocarea excepției • (1) Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii. (2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. (3) Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Art. 131 CPC - Verificarea competenței • (1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței Î

sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop. • Solutiile asupra exceptiei de necompetenta: - respingerea exceptiei prin INCHEIERE INTERLOCUTORIE care poate fi atacata numai odata cu fondul, si astfel, instanta va trece la judecarea pricinii; - in cazul admiterii exceptiei de necompetenta, instanta se pronunta prin HOTARARE. Astfel, daca litigiul este de competenta unei alte instante, romana sau a unui organ cu atributii jurisdictionale, instanta va pronunta o HOTARARE DE DECLINARE a competentei.

-> Particularitatile hotararii de declinare A. Are un dublu efect: - dezinvestirea instantei sesizate initial; - investirea unei alte instante sau altui organ cu atributii jurisdictionale.

B. NU este supusa niciunei cai de atac. C. NU obliga instanta nou investita sa judece pricina, deoarece instanta de trimitere se poate declara competenta sau necompetenta sa solutioneze cauza Art. 132 CPC - Soluționarea excepției (4) Dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară.

-> Situatia actelor de procedura efectuate anterior declinarii competentei de catre instanta sesizata initial Ca regula de principiu, sanctiunea nulitatii va afecta toate actele indeplinite in fata instantei necompetente. Prin exceptie de la regula, potrivit art. 137 CPC, dovezile administrate in fata instantei necompetente raman castigate judecatii si instanta competenta investita cu solutionarea cauzei NU va dispune refacerea lor decat pentru motive temeinice.

■ Conflictele de competenta Reprezinta situatia in care 2 sau mai multe instante se considera competente sau necompetente sa judece aceeasi cauza civila.

-> Felurile conflictelor de competenta • Conflict POZITIV - 2 sau mai multe instante se declara concomitent sau succesiv indreptatite sa solutioneze aceeasi cauza. • Conflict NEGATIV - 2 sau mai multe instante se declara necompetente, declinandu-si reciproc competenta. NU se poate crea conflict de competenta cu ICCJ deoarece hotararea de declinare a competentei, pronuntata de ICCJ, este obligatorie pentru instanta de trimitere.

-> Procedura de solutionare a conflictelor de competenta Art. 134 CPC - Suspendarea procesului Instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență va suspenda din oficiu judecata cauzei și va înainta dosarul instanței competente să soluționeze conflictul. Art. 135 CPC - Soluționarea conflictului de competență (1) Conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict. (3) Conflictul de competență ivit între o instanță judecătorească și un alt organ cu activitate jurisdicțională se rezolvă de instanța judecătorească ierarhic superioară instanței în conflict. (4) Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă. (numită REGULATOR DE COMPETENȚĂ)

2. LITISPENDENTA SI CONEXITATEA ■ Litispendenta Litispendenta reprezinta situatia procesuala in care 2 sau mai multe instante de fond, deopotriva competente, sunt sesizate cu aceeasi actiune civila. Potrivit art. 138, al. 1 CPC, nimeni NU poate fi chemat in judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi parte, inaintea mai multor instante competente sau chiar inaintea aceleiasi instante, prin cereri distincte. Interzicerea litispendentei isi are originea in principiul ne bis in idem. Justificarea litispdendentei ar fi aceea ca se evita pronuntarea unor hotarari contradictorii si risipirea resurselor justitiei. Invocarea litispendentei se face prin intermediul unei exceptii procesuale de procedura.

-> Conditiile litispendentei • In privinta materiei litigioase, tripla identitate (parti, obiect si cauza) face diferenta intre litispendenta si conexitate. (Litispendenta prefigureaza autoritatea de lucru judecat) • Instantele sesizate sa fie deopotriva competente. Daca una dintre instante este necompetenta se va invoca si solutiona cu prioritate exceptia de necompetenta. • Pricinile identice trebuie sa se afle in fata instantelor de fond. Adica pricinile trebuie sa se afle in fata primei instante sau in fata instantei de apel. Exceptia este admisibila si daca o pricina se afla in prima instanta si cealalta in apel. Daca una dintre pricini se sfla la o instanta de fond si cealalta in recurs, NU exista litispendenta. Instanta de fond este obligata sa suspende judecata pana la solutionarea recursului (art. 138, al. 6 CPC) • Ambele cereri sa fie in curs de judecata. Daca intr-una dintre cereri intervine suspendarea, perimarea sau renuntarea la judecata, NU exista litispendenta. • Ambele cereri sa urmeze acelasi tip de procedura, generand solutii cu aceeasi autoritate. Astfel, NU exista litispendenta intre o actiune de drept comun si o cerere supusa unei proceduri accelerate sau sumare, cum ar fi ordonanta presedintiala sau somatia de plata.

-> Invocarea si solutionarea exceptiei de litispendenta Exceptia litispendentei poate fi invocata de parti sau de instana, din oficiu, in orice stare a procesului, in fata instantelor de fond. Art. 138 CPC - Excepția litispendenței (3) Când instanțele sunt de același grad, excepția se invocă înaintea instanței sesizate ulterior. Dacă excepția se admite, dosarul va fi trimis de îndată primei instanțe învestite.

(4) Când instanțele sunt de grad diferit, excepția se invocă înaintea instanței de grad inferior. Dacă excepția se admite, dosarul va fi trimis de îndată instanței de fond mai înalte în grad. (5) Încheierea prin care s-a soluționat excepția poate fi atacată numai odată cu fondul. (6) Când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt înaintea instanțelor de fond, acestea din urmă sunt obligate să suspende judecata până la soluționarea recursului. (7) Dispozițiile alin. (2), (3) și (5) se aplică în mod corespunzător și atunci când procesele identice se află pe rolul aceleiași instanțe.

Prorogarea competenței  Legală  Convențională  Judiciară Prorogarea legală are loc atunci când instanța sesizată își prelungește competența în temeiul unei dispoziții exprese a legii. Art. 123 CPC: cererile accesorii, adiționale și incidentale se judecă de instanța competenta pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe. Prorogarea legală operează chiar dacă cererile accesorii sau incidentale ar fi de competența absolută a altor instanțe, material sau teritorial, cu excepția cererilor în materie de insolvență sau concordat preventiv. Când instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părțile. Prorogarea convențională( art. 126 CPC) (1)Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. (2)În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă. Prorogarea judiciară de competență – operează în acele situații în care prin efectele unei hotărâri judecătorești, o instanță este învestită cu îndeplinirea unor acte procedurale sau chiar cu soluționarea unei cauze civile ce ar intra în sfera de atribuții a altor instanțe. Actele și termenele de procedură Acte de procedură = operațiunile juridice și înscrisurile făcute de participanții la procesul civil în legătură cu activitatea lor procesuală. Condițiile generale ale actelor de procedură. Pentru validitatea actelor de procedură se impun următoarele 3 condiții: 1. Să îmbrace forma scrisă ori să fie consemnate într-un alt act de procedură. Forma scrisă reprezintă o condiție a majorității actelor de procedură. De la această regulă există și o excepție în privința actelor ce reprezintă manifestarea unilaterală sau bilaterală de voință a părților, cum ar fi: invocarea unei excepții, cererea de recuzare, mandatul judecătoresc. Toate 1

aceste acte pot fi întocmite în scris însă dacă nu au fost exprimate de părți în forma scrisă, instanța are obligația să le consemneze în încheierea de ședință. 2. Actul de procedură să facă dovada prin el însuși în privința condițiilor stabilite de lege pentru întocmirea sa valabilă. Adică actul de procedură nu poate să fie completat cu probe extrinseci că a fost valabil întocmit. Excepția o constituie echivalența sau echipolența care rezultă din mai multe texte de lege, respectiv art. 148 (5), 165 pct.2, 160 (1), 184 (2), 468 (2, 3). 3. Actele de procedură să fie redactate în limba română. Nerespectarea condițiilor generale ale actelor de procedură atrage nulitatea acestora. Sancțiunile care intervin pentru nerespectarea condițiilor legale referitoare la actele de procedură.  Nulitatea actului de procedură  Obligația de a completa sau reface actul îndeplinit cu încălcarea prescripțiilor legale  Obligația de a despăgubi pe partea vătămată prin încălcarea formelor procedurale  Sancțiuni pecuniare și sancțiuni disciplinare Sancțiuni specifice care pot interveni:  Art. 67 (4) – socotirea ca neavenit al apelului sau recursului introdus de intervenientul accesoriu, dacă partea în favoarea căreia s-a intervenit nu a declarat ea însăși apel sau recurs.  Art. 172 – neluarea în considerare a schimbării domiciliului uneia dintre părți în cursul judecării dacă aceasta nu încunoștințat instanța și partea adversă.  Neluarea în considerare a înscrisului depus în copie certificată, dacă partea care l-a depus nu are în ședință originalul sau nu l-a depus în păstrarea grefei.  Neluarea în considerare a adăugirilor, schimbărilor sau corecturilor din cuprinsul hotărârilor care nu sunt semnate de judecător. Clasificarea actelor de procedură I.

II.

III.

În raport de organele sau persoanele care le întocmesc: A. Acte ale părților, B. Acte ale instanței, C. Acte ale altor participanți la procesul civil. După conținut: A. Acte de procedură care conțin o manifestare de voință, B. Acte de procedură care constată o operațiune procedurală. În funcție de natura lor: 2

IV.

A. Acte judiciare făcute in fața instanței, B. Acte extrajudiciare făcute in cadrul procesului, dar în afara instanței. După modul de efectuare: A. Acte scrise, B. Acte orale. Principalele acte de procedură

Cererile în general – mijlocul procedural prin care orice persoană poate soluționa în condițiile legii concursul instanțelor judiciare în vederea ocrotirii unor drepturi sau interese proprii sau ale unor alte persoane. Cererile pot fi grupate în 2 mari categorii: A. Cereri introductive de instanță și cereri incidente care se fac după ce procesul a fost început. B. Cereri incidente care se caracterizează prin aceea că ele se află într-un raport de dependență față de cererea principală, în sensul că, soluționarea acesteia depinde de modul de soluționare a cererii principale. Orice cerere trebuie să conțină condițiile generale reglementate în art. 148 CPC (Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenției, dacă este cazul, motivele cererii, precum și semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, și adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părți, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea.) Citația și comunicarea actelor de procedură Legiuitorul reglementează în art. 153 – 173, citarea și comunicarea actelor. Atenția legiuitorului este justificată de respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității. Art. 153 CPC – instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel ⟹ citarea este regula, iar când legiuitorul a considerat că judecătorul poate păși la judecată fără citarea părților, a prevăzut aceasta în mod expres ( e.g. judecătorul poate hotărî fără citarea părților în cazul rezolvării conflictelor de competență, în cazul contestației privind tergiversarea procesului). Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității. În alte situații citarea parților este lăsată la aprecierea instanței ( e.g. în cazul asigurării dovezilor, procedurii necontencioase, ordonanță președințială, cererilor cu valoare redusă.) 3

Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității. De la principiul citării și comunicării procedurii la reședința celui citat, art. 229, 230 CPC reglementează termenul în cunoștință. Citația = actul de procedură prin care i se aduce la cunoștință părții la procesul civil despre termenul de judecată și instanța care soluționează procesul. Citația este compusă din 2 părți: citația pr-zisă și dovada de înmânare a citației. Citația pr-zisă cuprinde elementele prevăzute în art. 157 CPC. Instanța ia la cunoștință că un participant la procesul civil a fost sau nu citat din dovada de înmânare a citației, respectiv procesul verbal încheiat de agentul procedural însărcinat cu înmânarea actului de procedură. Cuprinsul dovezii este reglementat de art. 164 CPC. Citarea statului și a persoanelor juridice, art. 155, pct. 1 la 5 CPC.( 1. statul, prin Ministerul Finanțelor Publice sau alte organe anume desemnate în acest scop de lege, la sediul acestora; 2. unitățile administrativ-teritoriale și celelalte persoane juridice de drept public, prin cei însărcinați să le reprezinte în justiție, la sediul acestora; 3. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanții lor, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrământului lor; 4. asociațiile, societățile și alte entități fără personalitate juridică constituite potrivit legii, prin reprezentantul desemnat, la sediul sau domiciliul acestuia; 5. cei supuși procedurii insolvenței, precum și creditorii acestora, la domiciliul sau, după caz, la sediul acestora; după deschiderea procedurii, citarea va fi efectuată potrivit legii speciale;) Citarea persoanelor care participă în proces prin reprezentant, art. 155, pct. 7 CPC.( 7. incapabilii sau cei cu capacitate de exercițiu restrânsă, prin reprezentanții sau ocrotitorii lor legali, la domiciliul ori sediul acestora, după caz; în caz de numire a unui curator special, potrivit art. 58, citarea se va face prin acest curator, la sediul său profesional;) Citarea persoanelor aflate în străinătate, art. 155, pct. 12, 13 și art 156 CPC. Citarea persoanelor care nu au domiciliul cunoscut. Art.167 CPC: când reclamantul invederează motivat că, deși, a făcut ce i-a stat în putință nu a reușit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate. Citarea prin publicitate constă în afișarea citației la ușa instanței cu cel puțin 15 zile înaintea termenului de înfățișare. Citarea prin publicitate are un caracter cu totul excepțional. De aceea, instanțele trebuie să manifeste o maximă prudență în aplicarea dispozițiilor art. 167 CPC. Odată cu încuviințarea citației prin publicitate, instanța va numi dintre avocații baroului, potrivit art. 58 CPC, care va fi citat la dezbateri pentru 4

reprezentarea intereselor pârâtului. Dacă cel citat se înfățișează și dovedește că a fost citat prin publicitate cu rea credință, toate actele de procedură ce au urmat încuviințării acestei citări vor fi anulate, iar reclamantul care a cerut citarea prin publicitate va fi sancționată potrivit dispozițiilor art. 187 CPC. Procedura de înmânare a citației și a actelor de procedură. Art. 154 CPC: comunicarea citației și a tuturor actelor deprocedură se va face din oficiu prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. Comunicarea se va face în plic închis la care se alătură dovada de înmânare și înștiințare prevăzută la art. 163 CPC.

Nulitatea actelor de procedură Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale de fond sau de formă. Clasificarea nulităților: A. După natura normei încălcate:  absolute, atunci când cerința nerespectată este reglementată printr-o normă care ocrotește un interes public.  relativă, atunci când cerința nerespectată ocrotește un interes privat. B. În funcție de izvor:  exprese (textuale/explicite).  virtuale (tacite/implicite) ce își au izvorul în nesocotirea principiilor de drept procesual civil sau altor reguli de procedură chiar dacă sancțiunea nu a fost prevăzută expres. C. În funcție de raportul cauzal:  nulități proprii care lipsesc de eficiență juridică actul de procedură îndeplinit cu nesocotirea condițiilor proprii de validitate.  nulități derivate ce reprezintă o consecință a invalidării unor acte de procedură anterioare și față de care, actul în cauză se află într-un raport de dependență sau accesorietate. D. În funcție de natura condiției neîndeplinite:  nulități intrinseci care intervin când se nesocotește o condiție ce ține de substanța actului de procedură (ex: citația nu menționează termenul sau instanța care va judeca cauza).  nulități extrinseci care intervin când se încalcă condițiile exterioare actului de procedură (ex:neplata taxei de timbru). E. În funcție de întinderea efectelor distructive ale sancțiunii: 5

 nulități totale.  parțiale. F. După modul în care operează:  nulități de drept – se acordă în temeiul legii fără a fi nevoie de o hotărâre.  nulități judiciare – afectează actul doar dacă intervine o hotărâre a judecătorului care pronunță sancțiunea. În procesul civil român toate nulitățile sunt judiciare. Condițiile nulității: 1. Nesocotirea cerințelor legale de fond sau de formă prevăzute pentru efectuarea unui act de procedură. 2. Producerea unei vătămări procesuale. Excepții: nulitatea nu este condiționată de dovedirea unei vătămări în cazul nulității exprese deoarece vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară (art. 56 (3)); nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la: capacitatea procesuală, reprezentarea procesuală, competența instanței, compunerea instanței, publicitatea ședinței de judecată, alte cerințe legale extrinseci actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel. 3. Vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfacerea actului. Sancțiunea nulității trebuie să reprezinte un ultim remediu. Art. 177 (1) CPC: ori de cate ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularității actului de procedură. Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate a dispărut cauza acesteia. Cu toate acestea nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori altă sancțiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare. Invocarea nulității procedurale. Indiferent de caracterul nulității, intervenția instanței este întotdeauna necesară pentru constatarea nulității actului de procedură. Art. 178 (5) CPC – toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate, trebuie invocate deodată sub sancțiunea decăderii părții din dreptul de a le mai invoca (este o aplicație a principiului concentrării mijloacelor procesuale). Nulitatea procesuală se invocă pe calea unei excepții de procedură pr-zisă cu respectarea regimului juridic specific nulității absolute sau relative. Nulitatea absolută poate fi invocată de oricare dintre părți, procurori sau instanță din oficiu. Poate fi invocată în orice fază a procesului civil dacă legea nu prevede altfel. Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă. 6

În ceea ce privește invocarea, nulitatea relativă poate fi invocată pentru neregularități săvârșite până la începerea judecații prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea un este obligatorie la primul termen de judecată. Pentru neregularități săvârșite în cursul judecării, nulitatea relativă va fi invocată la termenul la care s-a săvârșit neregularitatea, iar dacă partea nu este prezentă în instanță la termenul de judecată imediat următor și înainte de a pune concluzii pe fond. Efecte: desființarea; ineficiența actului de procedură în tot sau în parte de la data îndeplinirii lui. Deoarece nulitatea operează retroactiv, înseamnă că actul de procedură este desființat nu de la data constatării nulității ci de la data când a fost comisă neregularitatea. Dacă este cazul, instanța dispune refacerea actului de procedură cu respectarea tuturor actelor de validitate. Desființarea unui act de procedură atrage și desființarea actelor de procedură următoare dacă acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare. Nulitatea unui act de procedură nu împiedică faptul ca acesta să conducă la alte efecte juridice decât cele care decurg din natura lui proprie.

Termenele procedurale DEF: sunt stabilite de legi ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act procedural sau în care este interzis să se îndeplinească un act procedural. Termenul procedural poate fi o zi fixă (termen de judecată) sau un anumit stadiu al procesului (închiderea dezbaterilor). Rolul termenului procedural este acela de a disciplina activitatea procesuală și a asigura celeritatea acesteia. Clasificare: 1. În funcție de caracterul lor:  imperative/peremptorii – termene înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un act de procedură (exercitarea căilor de atac)  prohibitive/dilatorii – acelea înăuntrul cărora legea interzice să se efectueze actul de procedură. 2. După modul în care sunt stabilite:  legale – acelea stabilite în mod expres de lege, cum ar fi termenul pentru exercitarea căilor de atac, citarea părților. Aceste termene legale le putem subclasifica în fixe (nu pot fi prelungite sau scurtate de către instanță) și imperfecte (deoarece legea în mod excepțional permite scurtarea sau prelungirea unor termene legale fixe). 7

 judecătorești – acelea fixate de instanță în cursul judecării procesului (termenul de înfățișare a martorului)  convenționale – sunt acelea fixate de părți fără să fie nevoie de încuviințarea instanței (termenul arbitrajului). 3. În funcție de sancțiune:  absolute – în caz de nerespectare a lor intervine decăderea și afectează eficacitatea sau validitatea actului de procedură.  relative – în caz de nerespectare nu afectează validitatea actului de procedură ci atrag eventual sancțiuni disciplinare pentru cei care sunt vinovați de nerespectarea lor (art. 326 CPC).

Durata termenelor de procedură Pentru a stabili durata, trebuie să vedem punctul de plecare și de întâlnire a termenului. Momentul de la care începe să curgă termenul procedural Regulă: termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel. Excepții:  încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile care curge de la pronunțare pentru partea prezentă  principiul echipolenței actelor juridice este atunci când legea recunoaște și altor acte o valoare echivalentă cu aceea a comunicării. Acest principiu se aplică în următoarele cazuri care sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie: I. Se consideră că actul a fost comunicat părții și în cazul în care aceasta a primit sub semnătură copie de pe act, precum și în cazul în care ea a cerut comunicarea actului unei alte părți. II. Art. 468 (2) – termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii chiar atunci când acesta a fost făcut odată cu încheierea de încuviințare a executării silite. III. Art. 468 (3) – dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel. Punctul de împlinire al termenului. Este acela în care termenul își realizează efectul încetând posibilitatea de a mai exercita dreptul în vederea căruia termenul a fost acordat (în cazul termenelor imperative) ori născându-se dreptul de a îndeplini anumite acte de procedură (în cazul termenelor prohibitive). 8

Art. 183 CPC – actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege, prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, este socotit a fi în termen. În general, termenele procedurale curg continuu; de la această regulă există și excepții – când termenele pot fi întrerupte, spre exemplu când cel lipsit de capacitate de exercițiu nu are reprezentant legal. De asemenea termenul procedural se întrerupe și un nou termen începe să curgă de la data noii comunicări în următoarele cazuri: Când a intervenit moartea uneia dintre părți; Când a intervenit moartea reprezentantului părții. Calcularea termenelor procedurale. Modul de calcul este reglementat expres în art. 181, 182 CPC, astfel:  Termenele pe ore încep să curgă de la ora 00:00 a zilei următoare  Termenele pe zile se calculează după sistemul exclusiv, deci pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care a început să curgă, nici ziua în care se sfârșește  Termenele pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acelei luni.  Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.  Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură  dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal Nerespectarea termenelor procedurale atrage decăderea. Decăderea reprezintă pierderea unui drept sau a unor facultăți procesuale care nu au fost exercitate în termenul prevăzut de lege. Condițiile de existență ale decăderii: I.

Existența unui termen imperativ care să impună exercitarea dreptului înăuntrul său. Sancțiunea decăderii nu se aplică în cazul termenelor prohibitive a căror nerespectare atrage anularea actului prematur la cererea celui interesat. Sancțiunea decăderii intervine și în cazul stabilirii unor termene judecătorești de către instanță. Sancțiunea decăderii nu se aplică în privința termenelor stabilite de lege pentru îndeplinirea unor acte de către instanță. Ex: Art. 396 CPC – hotărârea judecătorească se pronunță de către instanță în cel mult 15 zile de la încheierea dezbaterilor. Nerespectarea acestui termen nu va atrage decăderea instanței din dreptul de a pronunța hotărârea și nu va afecta drepturile părților. 9

Neexecutarea dreptului procedural înăuntrul termenului prevăzut de lege. Sancțiunea nu se răsfrânge și asupra actelor întocmite de instanța de judecată sau executorul judecătoresc, ci numai asupra dreptului recunoscut de lege părților și procurorului. III. Inexistența unei derogări exprese de la sancțiunea decăderii. Legea prevede 2 situații când sancțiunea decăderii este inoperantă:  Când legea prevede altfel – Art. 262 (4) CPC(Depunerea sumei pentru administrarea de probe se va putea însă face și după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata.)  Când partea care a pierdut termenul, dovedind că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, solicită repunerea în termen – art. 186 CPC Invocarea și constatarea decăderii II.

Decăderea se invocă pe calea excepției de procedură propriu-zisă. Dacă termenul încălcat este peremptoriu prevăzut de normele imperative, excepția decăderii poate fi invocată de partea interesată, de instanță sau de procuror în orice fază a procesului. Dacă termenul procedural este prevăzut de o normă dispozitivă, excepția poate fi invocată doar in limin litis de partea împotriva căreia era îndreptat actul ce nu a fost îndeplinit în termen. Decăderea, dar și nulitățile au caracter judiciar, adică trebuie pronunțate de instanța judecătorească. Asupra excepției decăderii instanța se pronunță printr-o încheiere interlocutorie. Efectele decăderii:  Stingerea posibilității de punere în valoare a dreptului procedural neexecutat în termen  Decăderea se extinde și asupra actului de procedură, în sensul că actul tardiv va fi anulat.

Procedura în fața instanței Procedura prealabilă sesizării instanței judecătorești Art. 192 CPC – pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de 10

chemare în judecată. În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței poate fi făcută și de alte persoane sau organe. Procesul începe prin înregistrarea cererii la instanță, în condițiile legii. Cel ce formulează cererea de chemare în judecată se numește reclamant, iar cel chemat în judecată se numește pârât. Art. 193 – sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare sub sancțiunea decăderii. Art. 123 (3) – când instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părțile. Etapa scrisă Cererea de chemare în judecată – este actul procedural prin care reclamantul investește instanța cu o pretenție civilă concretă. Caracteristicile cererii de chemare în judecată:  Este un act de învestire a instanței competente  Are ca obiect o pretenție civilă concretă  Este un act declarativ de exteriorizare a voinței reclamantului cu privire la o pretenție Conținutul cererii de chemare în judecată I.

II.

III.

Datele de identificare ale părților, persoană fizică sau juridică. Aceste elemente de identificare sunt necesare pentru citarea părților și legarea raporturilor procesuale și stabilirea competenței teritoriale. Datele de identificare și calitatea celui care reprezintă partea în proces. Neindicarea calității de reprezentant legal sau convențional face să se prezume că cel care a introdus acțiunea, acționează în nume propriu și astfel acțiunea ar putea fi respinsă. Dovada calității de reprezentant se face cu procură, delegație sau împuternicire avocațială. Se poate ca o persoană să acționeze în dublă calitate (soții, părinții pot fi părți alături de copiii lor minori). Obiectul cererii și valoarea lui după prețuirea reclamantului. Obiectul cererii reprezintă pretenția reclamantului, adică ceea ce solicită în justiție. Pentru obiectele evaluabile în bani se va arăta și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii. Pentru imobile se indică valoarea de impozitare. Pentru identificarea imobilelor se va arăta localitatea, strada, etajul, numarul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic cu anexarea extrasului de carte funciară. Cererea de chemare în judecată poate conține mai multe pretenții conexe formulate în mai multe petite sau capete de cerere. 11

Obiectul și valoarea pretenției pot fi modificate în cursul judecării, dar numai în condiții restrictive prevăzute de art. 204 CPC. Importanța aflării obiectului acțiunii civile:  Stabilirea competenței materiale și teritoriale  Stabilirea taxei de timbru  Pârâtul își poate formula apărarea  Instanța poate statua doar în limitele obiectului determinat de reclamant  Depind soluționarea unor excepții procesuale, cum ar fi: litispendența, conexitatea sau autoritatea de lucru judecat. IV. Arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. Constă într-o prezentare sintetică a împrejurărilor faptice și juridice care conturează cauza acțiunii civile. În privința motivelor de drept, potrivit art. 22 (4) CPC, judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire ⟹ judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă. Ca excepție de la regulă, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora. V. Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere  Probele propuse trebuie să se refere la împrejurări de fapt invocate și nu la norme juridice pe care le invocă reclamantul  Prin indicarea probelor se evită tergiversarea procesului și se permite pârâtului să-și construiască apărarea VI. Semnătura – atestă fără echivoc, voința reclamantului de a se judeca precum și conținutul cererii de chemare în judecată. Cererea va trebui să fie semnată personal de reclamant sau de reprezentantul acestuia când acțiunea a fost promovată prin mandatar. Sancțiuni incidente pentru nerespectarea art. 194 CPC Legea face distincție între elementele esențiale și neesențiale ale cererii de chemare în judecată. Pentru lipsa elementelor esențiale, respectiv numele, obiectul, motivele de fapt și semnătura intervine sancțiunea nulității care este expresă și necondiționată.( Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.) Nejustificarea calității de reprezentant este sancționată cu nulitatea cererii numai după ce instanța a dat un termen scurt pentru acoperirea acestei lipse – art. 82 CPC. Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant înaintea primei instanțe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac. 12

Lipsa semnăturii sau orice neregularitate în legătură cu semnătura se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe în condițiile art. 196 (2) CPC. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este prezent în instanță, acesta va semna chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea. Pentru lipsa elementelor neesențiale ale cererii de chemare în judecată va intervenii nulitatea dacă s-a adus părții o vătămare procesuală. Neindicarea motivelor de drept sau a probelor poate atrage decăderea părții din dreptul de a le mai invoca ulterior. Efectele introducerii cererii de chemare în judecată Produce efecte pe plan procesual dar și material: a) Cererea de chemare în judecată creează instanța în sensul că investește instanța cu o pretenție concretă b) Determină cadrul procesual cu privire la părți, obiect și cauza acțiunii. Numai în aceste limite se va putea pronunța instanța de judecată. c) Creează starea de litispendență d) Întrerupe prescripția extinctivă a dreptului la acțiune e) Face să înceteze buna-credință a posesorului f) Face să curgă dobânzile pentru creanțele care anterior nu erau produse ale dobânzii ⟹ cererea de chemare în judecată are efectul unei puneri în întârziere. Înregistrarea, verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată se înregistrează și primește dată certă pin aplicarea ștampilei de intrare, indiferent de modul de transmitere. După înregistrare, cererea și înscrisurile care o însoțesc se predau președintelui instanței sau persoanei desemnate de acesta, care va lua de îndată măsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de judecată. Acest complet verifică dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197 CPC. Dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării trebuie să facă completările sau modificările dispuse. Dacă modificările nu sunt îndeplinite în termen, se dispune anularea cererii prin încheiere dată în cameră de consiliu. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a desemna un reprezentant comun. Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii. 13

Reexaminarea se soluționează prin încheiere definitivă dată în cameră de consiliu cu citarea reclamantului de către un alt complet. În cazul admiterii cererii, cauza se retrimite completului inițial investit. Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluție, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată. Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei. În termen de 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților. În cazul în care pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (1) sau, după caz, reclamantul nu a comunicat răspuns la întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (2), la data expirării termenului corespunzător, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților. În procesele urgente, termenele prevăzute la alin. (1) - (4) pot fi reduse de judecător în funcție de circumstanțele cauzei. În cazul în care pârâtul domiciliază în străinătate, judecătorul va fixa un termen mai îndelungat, rezonabil, în raport cu împrejurările cauzei. Citarea se va face cu respectarea dispozițiilor art. 156. Modificarea cererii de chemare în judecată Reclamantul poate să modifice cererea și să propună noi dovezi sub sancțiunea decăderii numai până la primul termen la care este legal citat. Modificarea cererii peste termenul prevăzut poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților. După comunicarea cererii modificate, pârâtul va depune o noua întâmpinare cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat sub sancțiunea decăderii. Nu se consideră modificare a cererii de chemare în judecată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță atunci când:  Se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii.  Reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii. 14

 Se soluționează contravaloarea obiectului cererii pierdut sau pierit în cursul procesului.  Se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizare sau invers atunci când cererea în constatare este admisibilă. Întâmpinarea Este actul de procedură prin care pârâtul se apără în fapt și în drept față de cererea de chemare în judecată. Importanța: asigură un echilibru între părțile în proces, reclamantul și instanța au posibilitatea de a lua la cunoștință despre apărarea pârâtului încă din faza pregătitoare a procesului. Cuprinsul întâmpinării a) Datele de identificare ale pârâtului, persoană fizică sau juridică b) Excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea reclamantului c) Răspunsul la toate pretențiile și motivele de fapt și de drept ale cererii. Din aceasta se asigură o sistematizare a apărării pârâtului d) Dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere e) Semnătura – lipsa ei atrage nulitatea întâmpinării dacă nu este îndeplinită la timp, art. 196 CPC. Procedura întâmpinării Pârâtul are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată. În cazul în care cererea a fost comunicată are obligația de a depune întâmpinarea în termen de 10 zile. Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe și a invoca excepții în afara celor de acte procedurale. Potrivit art. 208 CPC – întâmpinarea este obligatorie afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Întâmpinarea nu este obligatorie:  La judecarea caii de atac împotriva încheierii prin care cererea de intervenție a fost respinsă ca inadmisibilă – art. 64 (4) CPC  În procedura de asigurare a dovezilor  În procedura judecării cererii de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept  În procedura judecării cererii de ordonanță președințială Când sunt mai mulți pârâți aceștia pot răspunde împreuna printr-o singură întâmpinare. Întâmpinarea se comunică reclamantului care va trebui să formuleze răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare dacă legea nu prevede altfel.

15

Cererea reconvențională Este actul procedural prin care pârâtul urmărește valorificarea unor pretenții proprii în legătură cu cererea reclamantului. Avantajele și importanța depunerii cererii reconvenționale 1) permite soluționarea într-un singur cadru procesual a 2 sau mai multe litigii conexe 2) se utilizează de regulă în acțiuni patrimoniale însă poate fi folosită și în cazul acțiunii nepatrimoniale cum ar fi în cazul divorțului – art. 917 CC 3) în principiu este facultativă însă există și cazuri în care pârâtul este obligat să își valorifice pretențiile pe calea unei cereri reconvenționale Există materii în care cererea reconvențională este inadmisibilă – procedura de executare, art. 1043 CPC. Condiții de admisibilitate a cererii reconvenționale:  Cererea reconvențională se depune sub sancțiunea decăderii odată cu întâmpinarea iar dacă numitul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.  Trebuie să aibă legătură cu acțiunea principală, ea (putând) derivând din același raport juridic sau să aibă strânsă legătură cu acesta – lipsa legăturii = >respinsă ca inadmisibilă. Procedura solutionării: Când reclamantul a modificat cererea de chemare in judecata, cererea reconvențională se va depune cel mai târziu pana la termenul ce se va încuviința paratului in acest scop. In cazul in care pretențiile formulate prin cererea reconvențională privesc si alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate in judecata ca părți. Cererea reconvenționala se comunica reclamantului pentru a formula întâmpinare in termen de 25 de zile de la primirea cererii. Reclamantul nu poate formula cerere reconvențională la cererea reconvențională a paratului inițial. Cererea reconvențională se judecă odată cu cererea principală. Instanța se va pronunța printr-o singură hotărâre care va cuprinde soluții pentru toate pretențiile. Daca numai cererea principală este in stare de a fi judecată, instanța poate dispune judecarea separată a cererii reconvenționale. Cu toate acestea, disjungerea nu poate fi dispusă în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă judecarea ambelor cereri se impune pentru soluționarea unitară a procesului (în materie de divorț, în materie de partaj, etc.). Dacă reclamantul renunță la judecată sau la dreptul pretins, se constată nulitatea cererii principale, instanța va continua să judece cererea reconvențională și are caracter independent.

16

Răspunsul la întâmpinare – este actul procedural prin care reclamantul ca urmare a apărărilor formulate de pârât face anumite precizări de natură să clarifice conținutul cererii de chemare în judecată. Răspunsul nu trebuie confundat cu modificarea cererii de chemare in judecată. Se depune in termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării, iar pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei. Reguli generale privind judecata În scopul soluționării legale și temeinice a litigiului, completul de judecată efectuează activitatea de cercetare și dezbatere a fondului procesului cu respectarea tuturor principiilor și garanțiilor procesuale sens în care sunt reglementate o serie de reguli procedurale. Amânarea judecății în temeiul învoielii părților nu se poate încuviința decât o singură dată în cursul procesului. Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă la cererea părții interesate numai în mod excepțional pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului său. Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei dacă legea nu dispune altfel. Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește. Instanța va judeca cauza și dacă ambele părți lipsesc, care au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea în lipsă. Potrivit art. 224 CPC, instanța este obligată în orice proces să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii sau invocate din oficiu. Încheierile de ședințe 1. notele de ședință – înregistrarea de ședință – grefierul care participă la ședință este obligat să ia note în legătură cu desfășurarea procesului care vor fi vizate de către președintele completului. Părțile pot cere citirea notelor si dacă este cazul, corectarea lor. După terminarea ședinței de judecată participanții la proces primesc la cerere câte o copie de pe notele grefierului. Instanța va înregistra ședințele de judecată, iar in cazul în care sunt contestate de către participanții la proces, acestea vor fi verificate si eventual completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din ședința de judecată. Încheierea de ședință – este actul procedural redactat de grefier pe baza notelor de ședință în care se consemnează conținutul dezbaterilor și măsurile dispuse de instanță la fiecare termen de judecată. 17

Încheierea de ședință se redactează de grefier în cel mult 3 zile de la data ședinței de judecată. Cuprinsul încheierii de ședință Încheierea de ședință conține 3 părți. - Partea introductivă - Considerentele sau motivarea pentru care s-a luat o anumită măsură sau care au justificat rezolvarea unei excepții - Dispozitivul, respectiv măsura ordonată de instanță Art. 233: (1) Pentru fiecare ședință a instanței se întocmește o încheiere care va cuprinde următoarele: a) denumirea instanței și numărul dosarului; b) data ședinței de judecată; c) numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, precum și numele și prenumele grefierului; d) numele și prenumele sau, după caz, denumirea părților, numele și prenumele persoanelor care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor și celorlalte persoane chemate la proces, cu arătarea calității lor, precum și dacă au fost prezente ori au lipsit; e) numele, prenumele procurorului și parchetul de care aparține, dacă a participat la ședință; f) dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită; g) obiectul procesului; h) probele care au fost administrate; i) cererile, declarațiile și prezentarea pe scurt a susținerilor părților, precum și a concluziilor procurorului, dacă acesta a participat la ședință; j) soluția dată și măsurile luate de instanță, cu arătarea motivelor, în fapt și în drept; k) calea de atac și termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat; l) dacă judecarea a avut loc în ședință publică, fără prezența publicului ori în camera de consiliu; m) semnătura membrilor completului și a grefierului. (2) Încheierea trebuie să arate cum s-a desfășurat ședința, cuprinzând, dacă este cazul, mențiuni despre ceea ce s-a consemnat în procese-verbale separate. (3) În cazul în care hotărârea se pronunță în ziua în care au avut loc dezbaterile, nu se întocmește încheierea de ședință, mențiunile prevăzute la alin. (1) și (2) făcându-se în partea introductivă a hotărârii. Clasificarea încheierilor de ședință Încheierile de ședință sunt: premergătoare și ulterioare 18

Încheierile premergătoare se clasifică în: preparatorii și interlocutorii Cele preparatorii sunt acelea prin care instanța adoptă măsuri procesuale fără să anticipeze asupra deciziei finale. Instanța poate reveni oricând, dar motivat, asupra măsurilor luate prin astfel de încheieri – (încheierea prin care se dispune amânarea cauzei, administrarea unei probe). Încheierile interlocutorii sunt acelea prin care fără a hotărî în totul asupra procesului se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase. Instanța nu poate reveni asupra acestor încheieri, judecătorul fiind legat de acestea. – (ex: încheierea prin care se respinge lipsa calității procesuale.) În cazul în care hotărârea se pronunță în ziua în care au avut loc dezbaterile nu se încheiere de ședință. Dispozițiile privitoare la deliberare, opinie separată precum și orice alte dispoziții referitoare la hotărârile prin care instanța se dezînvestește de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător și încheierilor. În cazul în care încheierile pronunțate de instanță sunt supuse apelului sau după caz recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanței superioare în copie certificată de grefa instanței a cărei încheiere se atacă.

Cercetarea procesului Este o etapă a judecății în primă instanță în cadrul căreia se administrează probe, se soluționează excepții procesuale ori alte incidente sau cereri formulate de părți în scopul pregătirii dezbaterii pe fond a cauzei. La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părților, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil. Durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere. Pentru motive temeinice, ascultând părțile, judecătorul va putea reconsidera durata prevăzută mai sus. Pentru cercetarea procesului, judecătorul fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta. Suspendarea judecății cauzei Când instanța constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua. Împrejurări care pun capăt procesului 19

În cazul în care în cursul cercetării procesului reclamantul renunță la judecarea cererii de chemare în judecată ori la dreptul pretins, intervine învoiala părților sau sunt admise cereri ori excepții care pun capăt în întregime procesului, fără a mai fi necesara dezbaterea asupra fondului, judecătorul se va pronunța asupra cauzei prin hotărâre. Când judecătorul se socotește lămurit prin încheiere, declară cercetarea procesului încheiata și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică. Pentru dezbaterea fondului, judecătorul pune în vedere părților sa redacteze note privind susținerile lor și să le depună la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru dezbaterea fondului, fără a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale. Excepțiile procesuale Def – este mijlocul prin care în condițiile legii partea interesată, procurorul sau instanța invocă fără să pune în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale referitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind după caz declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii. Excepțiile procesuale au o caracteristica comuna si anume de a supune judecătorului o chestiune exterioara si prealabila dezbaterii fondului cauzei. Clasificarea excepțiilor procesuale a).După obiect: excepții de procedura si excepții de fond. Art. 248 CPC – instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori după caz cercetarea în fond a pricinii. Excepțiile de procedură sunt acelea care se refera la neregularități procedurale. Ele sunt cele mai numeroase și aici intră: incompatibilitatea, recuzarea, litispendența, necompetența, lipsa citării, nulitatea actului de procedură. Excepțiile de fond se refera la lipsuri (îngrădiri) privitoare la exercițiul dreptului la acțiune. Intră în această categorie, următoarele: prescripția dreptului la acțiune, autoritatea de lucru judecat, lipsa calității procesuale, lipsa interesului, lipsa capacității procesuale, excepția privind caracterul subsidiar al acțiunii in constatare, lipsa reclamației prealabile, prematuritatea acțiunii. b).După efect: excepții dilatorii și peremptorii. Excepțiile dilatorii sunt acelea care determină doar o amânare a soluționării cauzei. Excepțiile peremptorii/dirimante tind la înlăturarea pretenției reclamantului.

20

Anumite excepții procesuale produc în faza inițială a invocării lor și un efect dilatoriu care determină amânarea judecății (excepția lipsei capacității de exercițiu). c).După natura normelor încălcate: excepții absolute și relative. Excepțiile absolute sunt acelea prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică. Excepțiile relative sunt acelea prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părților. Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanței în recurs numai dacă pentru soluționare nu este necesar administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi. Excepțiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes cel mai târziu la primul termen de judecată. După săvârșirea neregularităților procedurale, în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune concluzii în fond. Procedura desoluționare a excepțiilor procedurale. Art. 248 CPC – instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă administrarea de probe sau după caz cercetarea în fond a pricinii. În mod excepțional, excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceste dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau după caz pentru soluționarea fondului. În privința ordinii de soluționare a excepțiilor, art. 248 (2) CPC prevede că: în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc. Practica și doctrina au consacrat regula că prioritate va trebui acordată excepțiilor legate de investirea instanței ⟹ în urma deliberării, instanța se pronunță asupra excepțiilor procesuale, printr-o încheiere sau sentință ori decizie. Încheierea se pronunță în cazul în care instanța constată că excepția este neîntemeiată. Art. 248 (5) CPC – încheierea prin care s-a respins excepția precum și cea prin care, după admiterea excepției, instanța a rămas în continuare investită pot fi atacate numai odată cu fondul dacă legea nu dispune altfel. Art. 247 (3) CPC – părțile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare și toate excepțiile procesuale deîndată cele sunt cunoscute. În caz contrar ele vor răspunde pentru pagubele pricinuite părții adverse.

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil 21

În cursul judecării pot să apară incidente de natură a temporiza, tergiversarea sau sista cursul normal al judecății. Sistarea temporară sau definitivă a judecății poate fi determinată de inițiativa părților sau de anumite împrejurări obiective.

Actele de dispoziție ale părților 1).Renunțarea reclamantului la judecată Art. 406 (1) CPC – reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Renunțarea reclamantului se poate produce în orice moment procesual și în orice proces civil. Cu toate acestea, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecare, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să-și exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare. Această condiție restrictivă a renunțării este de natură să nu încurajeze acțiuni cu caracter șicanatoriu sau intempestive. Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. Fiind un act de dispoziție, pentru a fi valabilă renunțarea, reclamantul trebuie să aibă capacitate de exercițiu. Renunțarea la judecată trebuie să fie necondiționată. De asemenea ea trebuie să fie expresă, clar formulată și fără echivoc. Asupra renunțării la judecată, instanța se pronunță printr-o hotărâre supusă recursului care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Dacă renunțarea are loc în fața unei secții a ICCJ, hotărârea este definitivă. Efectele renunțării la judecată 22

- Determină numai efecte de ordin procedural, astfel că odată cu pronunțarea hotărârii procesul civil se va considera stins - Dacă este în termen de prescripție, partea interesată va putea formula o nouă cerere de chemare în judecată. - Stingerea procesului are efecte față de toate părțile din proces Art. 407 (1) CPC – renunțarea la judecată a unuia dintre reclamanți nu este opozabilă celorlalți reclamanți. Renunțarea produce efecte numai față de părțile în privința cărora a fost făcută și nu afectează cererile incidentale care au caracter de sine stătător. Renunțarea parțială este aceea care are ca obiect doar o parte din pretențiile formulate de reclamant, respectiv numai unele dintre capetele de cerere. În acest caz desistarea va produce efecte numai cu privire la capetele de cerere ce formează obiectul cererii, pentru celelalte judecata continuă. 2).Renunțarea la dreptul pretins Art. 408 (1) CPC – reclamantul poate în tot cursul procesului să renunțe la însuși dreptul pretins dacă poate dispune de acesta fără a fi necesar acordul pârâtului. În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond dispunând și asupra cheltuielilor de judecată. Renunțarea la drept este un act unilateral al reclamantului care are următoarele trăsături: - este un act unilateral al reclamantului – efectele acestui act nu sunt condiționate de acceptul celeilalte părți - este un act de dispoziție cu efecte defavorabile pentru reclamant - renunțarea reclamantului trebuie să fie expresia liberă și necondiționată a consimțământului acestuia. Din punct de vedere al formei, renunțarea la dreptul pretins se poate face atât verbal în ședință consemnându-se în încheiere cât și prin înscris autentic. Renunțarea la dreptul pretins în căile de atac Când renunțarea este făcută în instanța de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în tot sau în parte. Când renunțarea la dreptul pretins este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză. Hotărârea asupra renunțării la dreptul pretins se dă fără drept de apel⟹ art. 410 CPC – hotărârea este supusă recursului care se judecă de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțarea la dreptul pretins. Când renunțarea are loc în fața unei secții a ICCJ, recursul se judecă de completul de 5 judecători.

23

3).Achiesarea Reprezintă un act de dispoziție prin care pârâtul recunoaște pretențiile reclamantului sau aderă la hotărârea pronunțată. - Achiesarea la pretenție constă într-o recunoaștere pură și simplă a pretențiilor reclamantului. Ea poate fi totală sau parțială. Recunoașterea trebuie să fie pură și simplă. O măsură calificată sau complexă nu constituie achiesare. Art. 436 CPC – când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța la cererea acestuia din urmă va da o hotărâre în măsura recunoașterii. Dacă recunoașterea este parțială, judecata va continua cu privire la pretențiile rămase nerecunoscute, instanța urmând a pronunța o nouă hotărâre asupra acesteia. Hotărârea pronunțată în cazul achiesării la pretenții poate fi atacată numai cu recurs la instanța ierarhic superioară. Când recunoașterea pretențiilor a fost făcută înaintea instanței de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în măsura recunoașterii, dispunându-se admiterea în mod expres a cererii. Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosii ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau anumitor soluții din respectiva hotărâre. Art. 404 CPC – Partea prezentă la pronunțarea hotărârii poate renunța, în condițiile legii, la calea de atac, făcându-se mențiune despre aceasta într-un procesverbal semnat de președinte și de grefier. Achiesarea la hotărâre atunci când este condiționată nu produce efecte decât dacă este acceptată expres de partea adversă. Renunțarea se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător. Felurile achiesării Art. 464 CPC: Achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parțială. Achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale. Achiesarea tacită poate fi dedusă numai din acte sau fapte precise și concordante care exprimă intenția certă a părții de a-și da adeziunea la hotărâre. 24

Achiesarea poate fi totală, dacă privește hotărârea în întregul ei sau, după caz, parțială, dacă privește numai o parte din hotărârea respectivă. 4).Tranzacția judiciară Art. 2267 cc: tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu inclusiv în faza executării silite prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. În privința domeniului de aplicare, art. 2268 cc prevede: nu se poate tranzacționa asupra capacității sau stării civile a persoanelor si nici cu privire la drepturile de care părțile nu pot să dispună potrivit legii. Se poate însă tranzacționa asupra acțiunii civile derivând din săvârșirea unei infracțiuni. Consimțământul părților trebuie sa fie exprimat în mod valabil și să nu fie rezultatul unui viciu de consimțământ. Obiectul și cauza invoielii trebuie să fie licită și morală. În caz contrar, instanța va trece peste convenția părților și va proceda la soluționarea cauzei în fond. 2272 cc: pentru a putea fi dovedită, tranzacția trebuie să fie încheiată în scris. Art. 439 cpc:tranzacția va fi încheiată în formă scrisă și va alcătui dispozitivul hotărârii. Tranzacția judiciară poate intervenii în orice fază a procesului civil. Potrivit art. 438 cpc: părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății chiar fără să fi fost citate pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția părților. Dacă părțile se înfățișează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită chiar de un simplu judecător. Dacă părțile se înfățișează într-o altă zi, instanța va da hotărârea în camera de consiliu. Asupra invoielii părților, instanța se pronunță printr-o hotărâre care poartă denumirea de hotărâre de expedient. Această hotărâre se dă fără drept de apel. Art. 440 cpc: ea poate fi atacată cu recurs la instanța ierarhic superioară pentru motive procedurale. Cel mai important efect al tranzacției este stingerea procesului civil. Hotărârea de expedient constituie titlu executoriu și poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite. 25

Din dispozițiile codului civil, art. 2278 prevede: tranzacția care, punând capăt unui proces început, este constatată prin hotărâre judecătorească poate fi desființată prin acțiune în rezoluțiune ori reziliere, ori acțiune în nulitate precum orice alt contract. Ea poate fi atacată cu acțiune revocatorie sau acțiune în declararea simulației.

Suspendarea procesului civil Suspendarea constă în oprirea temporară a cursului judecății din motive voite de părți sau independent de voința lor. Suspendarea constituie un obstacol temporar în normala desfășurare a activității judiciare și intervine numai în condițiile prevăzute de lege. Formele de suspendare (cazurile) sunt: 1. Voluntară Este aceea care determină sistarea temporară a activității judiciare din cauza unor împrejurări voite de părți. Potrivit art. 411 cpc: judecătorul va suspenda judecata:  Când amândouă părțile o cer  Când niciuna dintre părțile legal citate nu se înfățișează la strigarea cauzei.( Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.) Odată îndeplinite condițiile din art. 411,instanța de judecată e obligată să dispună suspendarea judecății. Cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată. Cererea de judecare în lipsă poate fi formulată odată cu cererea de chemare în judecată sau cu întâmpinarea, dar și ulterior. 2. Suspendarea de drept Operează în cazurile prevăzute de art. 412 cpc. Potrivit lui, judecarea cauzelor se suspendă de drept prin:  decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora;  Interdicție judecătorească sau punerea sub curatelă a unei părți, până la numirea tutorelui sau curatorului; 26

 Decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre părți, survenit cu mai puțin de 15 zile înainte de ziua înfățișării, până la numirea unui nou reprezentant sau mandatar;  Încetarea funcției tutorelui/curatorului până la numirea unui nou tutore sau curator;  Când persoana juridică e dizolvată până la desemnarea lichidatorului;  Prin deschiderea procedurii insolvenței în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, dacă debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar;  în cazul în care instanța formulează o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană;  A unei hotărâri preliminare  În alte cazuri prevăzute de lege: art. 49 (1), 64 (4), 74 (4), 134, 138 (6), 221 (2), 520 (2). Împrejurările prevăzute de art. 412 sunt destinate a garanta dreptul de apărare a părților în procesul civil și a asigura principiul contradictorialității. Apariția oricărei dintre aceste împrejurări determină sistarea de drept a judecății, cauza urmând să fie scoasă de pe rolul instanței. Suspendarea intervine numai dacă aceste împrejurări s-au ivit înainte de închiderea dezbaterilor. 412 (2):faptele de mai sus nu împiedică pronunțarea hotărârii dacă au intervenit după închiderea dezbaterilor. 3. Suspendarea facultativă E acea formă a suspendării care permite judecătorului ca în anumite împrejurări determinate de lege să aprecieze asupra oportunității sistării temporare a judecății. 413 cpc: instanța poate suspenda judecata:  Când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.  Când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire(influență) hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea dacă legea nu prevede altfel.  În alte cazuri prevăzute de lege: art. 143(1), 242, 307, 520(4). Suspendarea facultativă e de natură să preîntâmpine pronunțarea unor hotărâri greșite sau contradictorii. Va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. 27

Cu toate acestea, instanța poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluționarea acestuia, ori dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluție în acea cauză. Procedura suspendării Suspendarea judecății reprezintă un incident procedural care poate fi invocat de oricare dintre părțile interesate. Suspendarea se poate dispune și din oficiu. Instanța se pronunță asupra suspendării printr-o încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta curte, hotărârea e definitivă. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului. Pe tot timpul suspendării nu se poate îndeplini legal niciun act de procedură. Efectele suspendării se răsfrâng asupra tuturor părților din proces fără nicio deosebire față de calitatea lor procesuală adică suspendarea are caracter indivizibil. Încetarea cauzei care a determinat suspendarea face posibilă redeschiderea procesului. Astfel, art. 415 cpc: Judecata cauzei suspendate se reia: prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor; 2. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6; 3. în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene; 4. prin alte modalități prevăzute de lege. 1.

Dezbaterea în fond a procesului

28

Art. 389 cpc: dezbaterile procesului poartă asupra împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept invocate de părți în cererile lor sau după caz de instanță din oficiu. Împrejurările de fapt sunt acele împrejurări invocate de părți în cererile și apărările lor a căror existență urmează a se stabili pe baza probelor administrate în cauză. Temeiurile de drept reprezintă calificarea juridică a actelor sau faptelor invocate de părți sau de instanță din oficiu respectiv determinarea normelor juridice aplicabile și interpretarea ei. Trecerea la etapa dezbaterilor e marcată de închiderea cercetării procesuale care se declară prin încheiere în momentul în care Judecătorul apreciază că e lămurit. Atunci când dezbaterea fondului are loc în altă zi decât cea în care s-a declarat încheiată cercetarea procesuală pentru dezbaterile în fond, părțile au obligația de a redacta note privind susținerile lor și să le depună la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit. Obligația părților de a depune note scrise nu aduce atingere dreptului acestora de a formula cerințe orale. Art. 390 cpc: înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, instanța din oficiu sau la solicitarea părților pune în discuția acestora cererile, excepțiile procesuale și apărările care nu au fost soluționate în cursul cercetării procesului precum și cele care potrivit legii pot fi invocate în orice stare a procesului. Dacă părțile declară că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei dând cuvântul părților în ordinea stabilită de lege. Ca regulă generală, dezbaterea în fond a procesului are loc la un singur termen de judecată. Art. 393 cpc: dezbaterile începute vor fi continuate la același termen până la închiderea lor cu excepția cazului în care pentru motive temeinice sunt lăsate în continuare pentru o altă zi chiar în afara orelor fixate pentru judecarea pricinilor. În principiu, în cazul dezbaterilor nu mai poate avea loc administrarea de probe. Excepțional, instanța poate proceda la completarea ori refacerea unor probe în cazul în care din dezbateri rezultă necesitatea acestei măsuri. Art. 391: Instanța poate proceda la completarea ori refacerea unor probe, în cazul în care, din dezbateri, rezultă necesitatea acestei măsuri. Etapa deliberării și pronunțării hotărârii 29

Deliberarea este operațiunea în cadrul căreia judecătorii stabilesc pe baza probelor administrate și a cererilor formulate de părți, soluția ce urmează a fi pronunțată asupra litigiului. Art. 395 (1): după închiderea dezbaterilor, completul de judecată deliberează în secret asupra hotărârii ce urmează să pronunțe. La deliberare iau parte numai membrii completului în fața cărora au avut loc dezbaterile. Fiecare dintre membrii completului de judecată are îndatorirea să își exprime opinia, începând cu cel mai nou în funcție. Președintele își exprimă opinia cel din urmă. Art. 398 cpc Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată și se dă în numele legii. Când unanimitatea nu poate fi realizată, hotărârea se ia cu majoritatea membrilor completului de judecată. Dacă din deliberare rezultă mai mult de două opinii, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească într-o singură opinie. În cazul în care majoritatea nu poate fi realizată, procesul se judecă în complet de divergență, constituit prin includerea în completul inițial și a președintelui instanței sau a vicepreședintelui, a președintelui de secție ori a unui judecător desemnat de președinte. În cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea ei poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile. Dacă pronunțarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunțată mai înainte de data fixată în acest scop. Soluționarea cauzei Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut dacă legea nu prevede altfel. Art. 397 (2,3) cpc: Dacă cererea are ca obiect pretenții privitoare la obligația de întreținere, alocația pentru copii, chirie, arendă, plata salariului, rate din prețul vânzării sau alte sume datorate periodic, instanța îl va obliga pe pârât, la cererea reclamantului, după achitarea taxelor de timbru, potrivit legii, și la plata sumelor devenite exigibile după introducerea cererii. În cazurile în care instanța poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând și motivele pentru care a acordat termenul. Debitorul nu va putea cere termen de plată, dacă debitorului i s-a acordat un termen rezonabil de plată de către creditor ori a avut posibilitatea să 30

execute într-un termen rezonabil, calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 1.522 din Codul civil și nici dacă la data pronunțării subzistă vreunul dintre motivele prevăzute la art. 675 alin. (1). Dacă în timpul deliberării instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei cu citarea părților. Întocmirea minutei După ce a fost luată hotărârea, se va întocmi de îndată o minută care va cuprinde soluția și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate.

Minuta, sub sancțiunea nulității hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători și, după caz, de magistratul-asistent, după care se va consemna întrun registru special, ținut la grefa instanței. Pronunțarea hotărârii Hotărârea se va pronunța în ședință publică, la locul unde s-au desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii. Data hotărârii este aceea la care minuta este pronunțată potrivit legii.

Hotărârea judecătorească - este actul final și de dispoziție prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părți. Clasificarea hotărârilor judecătorești: 1. După obiect sau denumire: A. Sentința - hotărârii aplicate(cauzele sunt soluționate în prima instanța sau prin care instanța se dezînvestește fără soluționarea cauzei) - hotărâri prin care judecătoria soluționează căile de atac împotriva hotărârilor autorității administrației publice cu autoritate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate în cazurile prevăzute de lege - hotărâri prin care instanța se pronunța asupra contestației în anulare sau revizuirii unor hotărâri date în prima instanță B. Decizii - hotărâri prin care instanțele se pronunța asupra apelurilor, recursurilor, recursului în interesul legii, precum și hotărâri pronunțate în apel ca urmare a anulării 31

hotărârii primei instanțe și reținerii cauzei spre rejudecare, precum și hotărârea de recurs ca urmare a rejudecării în fond după casarea cu reținere - hotărâri prin care instanța se pronunța asupra contestației în anulare, revizuirii - orice alte hotărâri date de instanță dacă legea nu prevede altfel ca sunt sentințe ori decizii În anumite situații, deși instanța este sesizată cu soluționarea cauzei în prima instanță, legea prevede că se pronunță prin încheiere: - în cazul asigurării dovezilor - în cazul îndreptării hotărârii judecătorești - în materie necontencioasă 2. După cum sunt supuse sau nu apelului sau recursului distingem între hotărâri nedefinitive și hotărâri definitive A. Sunt hotărâri nedefinitive - hotărârile date în prima instanță care pot fi atacate cu apel - cele date în prima instanță fără drept de apel care pot fi atacate cu recurs - hotărâri date în apel care pot fi atacate cu recurs B. Sunt hotărâri definitive – art. 634 cpc(hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.). Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării. 3. După forța executorie: A. Hotărâri executorii - hotărâri date în apel dacă prin lege nu se prevede altfel - hotărâri date în prima instanță fără drept de apel ori cele în care părțile au convenit să exercite direct recursul, art. 459 (2) cpc (În cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil. Cu toate acestea, o hotărâre susceptibilă de apel și de recurs poate fi atacată, înăuntrul termenului de apel, direct cu recurs, la instanța care ar fi fost competentă să judece recursul împotriva hotărârii date în apel, dacă părțile consimt expres, prin înscris autentic sau prin declarație verbală, dată în fața instanței a cărei hotărâre se atacă și consemnată într-un proces-verbal. În acest caz, recursul poate fi exercitat numai pentru încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material .)

B. Hotărâri neexecutorii – hotărâri date în prima instanță care pot fi atacate cu apel. Prin excepție de la regulă, cpc reglementează hotărârile cu executare provizorie, art. 448 - 449 cpc. 32

4. După modul de condamnare A. Cu o singură condamnare B. Cu condamnare alternativă 5. Din punctul de vedere al duratei acțiunii în timp: A. Hotărâri cu acțiune nelimitată în timp (regula) B. Hotărâri provizorii care au caracter temporar și prin care se adoptă măsuri vremelnice C. Hotărâri intermediare care durează atât timp cât există împrejurările care au stat la baza pronunțării lor ( materia ocrotirii părintești, a pensiei de întreținere)

Conținutul hotărârilor judecătorești Are 3 părți: 1. Partea introductivă ( practicaua) 2. Considerentele 3. Dispozitivul 1. Practicaua: Cuprinde mențiunile prevăzute pentru încheierea de ședință, calitatea membrilor completului, numele grefierului, ale părților și ale persoanelor care le reprezintă sau asistă. 2. Considerentele: în acestea se vor afla obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluționarea, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea instanței trebuie să fie clară, simplă, precisă, fermă, necontradictorie. 3. Dispozitivul: în care se vor arăta datele de identificare ale părților, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate ( art. 425 (2,3) cpc ). Dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanți sau împotriva mai multor pârâți, se va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant și la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacă drepturile și obligațiile părților sunt solidare sau indivizibile. În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunțării ei, mențiunea că s-a pronunțat în ședință publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum și semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta și instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac. Redactarea si semnarea hotărârii judecătorești

33

Hotărârea se redactează de judecătorul care a soluționat procesul. Când in componența completului de judecată intră și un asistent judiciar, președintele îi va putea desemna pe unul dintre aceștia să redacteze hotărârea (art. 426 alin 2-6 cpc) În cazul în care unul dintre judecători sau asistenți judiciari a rămas în minoritate la deliberare, el își va redacta opinia separată, care va cuprinde expunerea considerentelor, soluția pe care a propus-o și semnătura acestuia. De asemenea, judecătorul care este de acord cu soluția, dar pentru considerente diferite, va redacta separat opinia concurentă. Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată și de către grefier. Dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de președintele completului, iar dacă și acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situație, hotărârea se va semna de către președintele instanței. Când împiedicarea privește pe grefier, hotărârea se va semna de grefierulșef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea. Hotărârea se va redacta și se va semna în cel mult 30 de zile de la pronunțare. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum și, când este cazul, opinia concurentă se redactează și se semnează în același termen. Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței. Comunicarea hotărârii judecătorești Se va comunica din oficiu părților în copie chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii. Hotărârile se vor comunica din oficiu și anumitor autorități sau instituții chiar dacă nu au fost părți în proces. Art. 427 alin 2.3.4. Cpc: Hotărârile definitive prin care s-a dispus efectuarea unei înscrieri în cartea funciară sau, după caz, în alte registre publice se vor comunica din oficiu și instituției sau autorității care ține acele registre. Hotărârile definitive prin care s-a dispus anularea, în tot sau în parte, a unui act notarial se comunică din oficiu de îndată notarului public instrumentator, direct ori prin intermediul camerei notarilor publici în circumscripția căreia funcționează.

34

De asemenea, hotărârile prin care instanța se pronunță în legătură cu prevederi cuprinse în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în alte acte juridice ale Uniunii Europene se comunică, din oficiu, chiar dacă nu sunt definitive, și autorității sau instituției naționale cu atribuții de reglementare în materie. Efectele hotărârii judecătorești 1. Dezînvestirea instanței - după pronunțarea hotărârii, instanța se dezînvestește și niciun judecător nu poate revenii asupra părerii sale. 2. Autoritatea de lucru judecat - are autoritate de lucru judecat de la pronunțare: a. Hotărârea ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului b. Hotărârea ce statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident

Au autoritate de lucru judecat, dispozitivul precum și considerentele pe care acesta se sprijină inclusiv cele prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă. Doar considerentele decisive și cele decizorii au autoritate de lucru judecat. Considerentele indiferente sau supraabundente nu au autoritate de lucru judecat. Considerentele decisive sau necesare sunt acelea pe care se sprijină sau explică soluția. Considerentele decizorii sunt acelea prin care se tranșează anumite aspecte ale litigiului ce nu se pot regăsii în dispozitiv. Hotărâre judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. Când hotărârea judecătorească este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. Hotărârea atacată cu contestație în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat pană ce va fi înlocuită cu o alta hotărâre. Efectele lucrului judecat 1).Efect negativ (non bis in idem) - nimeni nu poate fi chemat în judecată de 2 ori în aceeași calitate și pentru același obiect. 2).Efect pozitiv - oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un 35

alt litigiu dacă are legătură cu soluția acestuia din urmă. Excepția autorității de lucru judecat - poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacata. 3). Puterea executorie - hotărârea judecătorească are putere executorie în condițiile prevăzute de lege. 4). Forța probantă - hotărârea judecătorească are forța probantă a unui înscris autentic 5). Obligativitatea hotărârii și opozabilitatea hotărârii - este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora. Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară.

Îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii În practica judiciară se poate întâmpla ca din varii motive hotărârea judecătorească să cuprindă unele greșeli, fie de judecată, fie de mai mica importanță care nu au un asemenea caracter. Greșelile de judecată pot fi remediate numai prin căile de atac prevăzute de lege. Celelalte greșeli pot fi remediate printr-o procedura suplă, rapidă, reglementată în art. 442. 1. Îndreptarea - Potrivit art. 442 (1) cpc – erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susținerea părţilor sau cele de calcul precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere. Sintagma „eroare materială” este folosită de legiuitor spre a exprima aceste erori care nu afectează legalitatea și temeinicia acestuia. Prin intermediul procedurii prevăzute de art. 442 nu pot fi remediate erorile de fond; acestea vor fi remediate doar prin intermediul căilor de atac. Sunt erori sau greșeli de fond: întinderea suprafeței de teren, suprafața de teren cu tot cu construcție, modificări a loturilor de partaj. Cererea de îndreptare a erorilor materiale se soluționează fără citarea părților. Dacă instanța găsește necesar spre a obține unele lămuriri, poate dispune și citarea părților. Legea nu instituie un termen pentru exercitarea cererii de îndreptare. Cererea 36

de îndreptare se judecă în compunerea în care s-a soluționat cauza în fond. Asupra cererii de îndreptare instanța se pronunță printr-o încheiere dată în cameră de consiliu. Împotriva încheierii se pot declara aceleași cai de atac ca și împotriva hotărârii îndreptate. În cazul hotărârilor judecătorești îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii. Dacă cererea de îndreptare va fi admisă, cheltuielile de judecată vor fi suportate de catre stat, iar dacă va fi respinsă vor fi suportate de către parte. 2. Lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii. În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori dacă aceasta conține dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Textul are în vedere caracterul neclar sau contradictoriu al dispozitivului hotărârii. Acest procedeu nu poate fi folosit pentru înlăturarea neconcordanței dintre considerente și dispozitiv sau atunci când hotărârea cuprinde considerente contradictorii. Cererea de îndreptare a hotărârii se soluționează de urgență prin încheiere dată în cameră de consiliu cu citarea părților. Legea nu exclude folosirea și altor mijloace procedurale pentru solicitarea lămuririi dispozitivului. Astfel, potrivit art. 712 (2) cpc – dacă nu s-a utilizat procedeul prevăzut la art. 442 se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea textului. Partea poate formula contestație la titlu numai după declanșarea executării silite. Încheierea dată de instanță este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea îndreptată. Încheierea se va atașa la hotărâre atât în dosarul cauzei cât și în dosarul de hotărâri al instanței. Dacă cererea de lămurire este admisă, cheltuielile făcute de parte vor fi suportate de stat, iar dacă va fi respinsă de partea care a introdus cererea. 3. Completarea Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. 37

Instituția completării hotărârii judecătorești nu poate fi folosită pentru îndreptarea greșelilor de judecată, adică pentru rectificarea soluțiilor greșite la unele capete de cerere. Cererea de completare a hotărârii se soluționează de urgență cu citarea părților prin hotărâre. Regulile procedurale prevăzute în art. 444 privind completarea hotărârii se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor cu privire la drepturile lor. Împotriva hotărârii pronunțate în acest proces se poate declara aceleași căi de atac ca și împotriva hotărârii pentru care s-a cerut completarea. Dacă cererea va fi admisă cheltuielile vor fi suportate de stat. Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului ci numai în condițiile art. 442 la 444 cpc.

Căile de atac Def: remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita rectificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești în scopul remedierii greșelilor săvârșite. Clasificare: A. Căi de atac ordinare: pot fi exercitate de părți fără să se expună motivele de exercitare. Căi de atac extraordinare: pot fi exercitate numai în condițiile și pentru motivele limitativ și expres prevăzute de lege. În legislația noastră singura cale de atac ordinară este apelul; recursul, contestația în anulare și revizuirea sunt căi extraordinare de atac. Importanța clasificării:  De regulă exercitarea căii de atac a apelului suspendă executarea hotărârii susceptibile de executare silită, în timp ce folosirea căii de atac extraordinare nu suspendă executarea.  Căile extraordinare de atac nu pot fi exercitate atât timp cât este deschisă calea de atac a apelului. În cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat recursul este inadmisibil. Ca excepție de la regulă, art 459 (2) cpc – cu toate acestea, o hotărâre susceptibilă de apel și recurs poate fi atacată înăuntrul termenului de apel direct cu recurs la instanța care ar fi fost competentă să judece recursul împotriva hotărârii date 38

în apel dacă părțile consimt expres prin înscris autentic sau prin declarație verbală dată în fața instanței. În acest caz, recursul poate fi exercitat numai pentru încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Căile de atac extraordinare pot fi exercitate și concomitent în condițiile legii. Recursul se judecă cu prioritate. Astfel, se pot exercita concomitent recursul și revizuirea sau contestația în anulare și revizuirea. Nu pot fi exercitate concomitent recursul și contestația în anulare. B. După instanța competentă  Căi de atac de reformare: se realizează controlul judecătoresc, respectiv instanțele superioare verifică hotărârile instanțelor inferioare ( apelul și recursul ).  Căi de atac de retractare: este oferită posibilitatea ca însăși instanța care a pronunțat hotărârea să o verifice și dacă este cazul să revină asupra ei ( contestația în anulare și revizuirea ). C. După faptul dacă provoacă ori nu o nouă judecată în fond:  Căi de atac devolutive: sunt acelea în care se poate reedita judecata în fond inclusiv administrarea de probatoriu (apelul).  În ce privește caracterul nedevolutiv al acestor căi de atac, precizăm că acesta se raportează la calea de atac propriuzisă – ca urmare a casării unei hotărâri poate avea loc rejudecarea în fond. D. După modul de punere în executare:  Căi de atac suspensive sau nesuspensive de executare silită.  De regulă apelul suspendă executarea silită

Instituirea; exercitarea și efectele căilor de atac Legalitatea căilor de atac – art. 457 cpc: Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

39

Atunci când instanța dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunțării încheierii, pentru părțile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părțile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege. Unicitatea căilor de atac – art. 460 cpc: O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac. Dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală. În cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului. Hotărârea dată în apel este supusă recursului. Dacă hotărârea cu privire la o cerere principală sau incidentală nu este supusă nici apelului și nici recursului, soluția cu privire la celelalte cereri este supusă căilor de atac în condițiile legii. În cazurile prevăzute la alin. (2) - (4), termenul de apel sau, după caz, de recurs este cel de drept comun, chiar dacă prin legi speciale se prevede altfel. Apelul Def: este o cale ordinară de atac prin intermediul căreia oricare dintre părți poate solicita unei instanțe superioare reformarea hotărârii pronunțată de prima instanță. Apelul este o cale de atac devolutivă deoarece permite o examinare completă a cauzei atât în fapt cât și în drept de către o instanță superioară. Cpc reglementează 3 forme de apel: 1.

Apelul principal - poate fi exercitat de oricare parte în contradictoriu cu oricare participant care a avut calitatea de parte la judecata în fond, dar numai înăuntrul termenului de apel. Apelul principal nu este dependent de exercitarea acestei căi de atac de alți participanți la proces. 2. Apelul incident - poate fi formulat în scris după împlinirea termenului de apel în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident rămâne fără efect – apelul incident are caracter accesoriu față de cel principal. 3. Apelul provocat – în caz de coparticipare procesuală, precum și atunci când la prima instanță au intervenit terțe persoane în proces, intimatul este în drept, 40

după împlinirea termenului de apel, să declare în scris apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanță și care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecințe asupra situației sale juridice în proces.

Condițiile exercitării apelului A. Condițiile de fond se referă la: 1. Hotărâri susceptibile de apel 2. Subiectele apelului 3. Termenul de apel Hotărâri susceptibile de apel Pot fi atacate cu apel: A. Hotărârile pronunțate în primă instanță dacă legea nu prevede altfel. Sunt excepții: Hotărârile date în primă instanță care se atacă numai cu recurs la instanța ierarhic superioară; Hotărâri prin care se constată renunțarea la judecată sau la dreptul pretins; Hotărâri care consfințesc învoiala părților. B. Hotărârile date în ultimă instanță dacă potrivit legii, instanța nu putea să judece decât in primă instanță (art. 466 (2) cpc). C. Hotărârile date în ultimă instanță rămân neapelabile chiar dacă în hotărâre s-a arătat că au fost pronunțate în primă instanță (art. 466 (3) cpc). D. Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul în care legea dispune altfel. Spre ex: încheierile de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată cu apel separat. Există încheieri premergătoare care nu sunt supuse niciunei căi de atac – încheierea prin care s-a încuviințat cererea de abținere. Subiectele apelului Părțile în principiu sunt îndreptățite să exercite apelul în măsura în care sunt nemulțumite de hotărârea primei instanțe. Nu are drept de apel partea care a renunțat expres la apel cu privire la o hotărâre. Potrivit art. 467 (2) cpc, nu are dreptul de a face apel partea care a executat parțial hotărârea dată de prima instanță deși aceasta nu era susceptibilă de executarea provizorie. Moștenitorii părților au legitimare procesuală pentru exercitarea căii de atac a apelului. Terțele persoane care au intervenit în proces în primă instanță au dreptul de a declara apelul.

41

Apelul intervenientului accesoriu este condiționat de exercitarea căii de atac și de partea în favoarea căreia a intervenit. Procurorul poate să exercite apel împotriva hotărârilor pronunțate în cazurile prevăzute la art. 92 (1) cpc, chiar dacă nu a pornit acțiunea, precum și atunci când a participat la judecată în condițiile legii. Termenul de apel Regula: termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel. Excepții: A) Pentru procuror termenul de apel curge de la pronunțarea hotărârii în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecata cauzei când termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii B) Încheierea de respingere a cererii de asigurare a probelor poate fi atacată separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților. C) Ordonanța președințială este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare dacă s-adat cu citarea părților. Se aplică principiul echipolenței – comunicarea hotărârii poate fi înlocuită cu un act echivalent de la care începe să curgă termenul.

Cazurile sunt: 1. Termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii chiar atunci când a fost făcută odată cu încheierea de încuviințare a executării silite 2. Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, acesta se socotește comunicat la data depunerii cererii de apel. 3. Art. 184 (2) cpc – se consideră că actul a fost comunicat părții și în cazul în care aceasta a primit sub semnătură, copie de pe act, precum și în cazul în care ea a cerut comunicarea actului unei alte părți. Termenul de apel suspendă executarea hotărârii de primă instanță cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege. În principiu termenul de apel curge continuu. Totuși, potrivit art. 469 cpc, termenul de apel se întrerupe prin: 1. Moartea părții care are interes să facă apel, în acest caz se va face din nou o singură comunicare a hotărârii la cel din urmă domiciliu al părții pe numele moștenirii. 42

2. Prin moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea. În acest caz se va face o nouă comunicare părții la domiciliul ei, iar terenul de apel va începe să curgă din nou de la acea dată. B Condiții de formă ale apelului Cererea de apel va cuprinde: a) b) c) d) e)

Datele de identificare ale părților Indicarea hotărârilor atacate Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul Probele invocate în susținerea apelului Semnătura

Pentru neindicarea hotărârii atacate și a semnăturii și a taxei de timbru intervine sancțiunea nulității. Pentru lipsa motivelor de fapt sau de drept ori a probelor invocate intervine decăderea. Pentru lipsa semnăturii se aplică art 196 alin 2 cpc în sensul că poate fi semnată ulterior. Lipsa dovezii achitării taxelor de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată. De regulă termenul de exercitare a apelului coincide cu cel de motivare. ÎNSĂ art 470 cpc- În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii. Procedura de soluționare a apelului. Efectul devolutiv. Apelul și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă sub sancțiunea nulității. Dacă cererea de apel nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, președintele va stabili lipsurile și va cere apelantului să completeze sau să modifice cererea de apel dacă este prezent și este posibil ori în scris dacă apelul a fost trimis prin poștă, fax, etc. Completarea sau modificarea cererii de apel se face înăuntrul termenului de apel. Dacă președintele apreciază că intervalul rămas până la expirarea termenului de apel nu este suficient va acorda un termen scurt de cel mult 5 zile de la expirarea termenului de apel în care să depună completarea sau modificarea cererii. După primirea cererii și a motivelor, președintele va dispune comunicarea lor intimatului punându-i-se în vedere obligația de a depune întâmpinare în cel mult 15 zile de la data comunicării. Instanța la care s-a depus întâmpinarea o comunică de îndată apelantului punându-se in vedere obligația de a depune la dosar răspunsul la 43

întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării. Președintele, după împlinirea termenului de apel pentru toate părțile precum și a termenelor arătate va înainta dosarul instanței de apel împreună cu apelurile făcute, întâmpinare, răspuns la întâmpinare și dovezile de comunicare a acestor acte.

Efectele apelului. Efectul devolutiv al apelului. Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecare asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept. Dacă apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apel noi sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță. În mod excepțional apelul poate să nu aibă caracter devolutiv atunci când prin apel nu se solicită judecarea în fond sau rejudecarea ci anularea hotărârii de primă instanță și respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepții sau trimiterea dosarului la instanța competentă. Efectul devolutiv este delimitat de 2 condiții restrictive: 1. Tantum devolutum quantum apelantum=determinat de ceea ce s-a apelat. Instanța de apel va proceda la judecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărârea care a fost atacată. Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil. 2. Tantum devolutum quantum indicatum=determinat de ceea ce s-a supus judecării la prima instanță. Potrivit art 478 alin 2 cpc :prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. Art. 478 alin 2,3,4,5 cpc: Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Părțile pot însă să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe. 44

Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe și va putea fi invocată compensația legală. Pregătirea judecării apelului;dispoziții specifice privind judecarea în apel Președintele instanței de apel va lua de îndată prin rezoluție măsuri în vederea repartizării aleatorii la un complet de judecată. Apelurile principale, incidente și provocate făcute împotriva aceleiași Hotărâri vor fi repartizate la același complet de judecată. Președintele stabilește primul termen de judecată care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției președintelui instanței de apel dispunând citarea părților. Art. 479 Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu. Instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2). SOLUȚIILE PE CARE LE POATE PRONUNȚA INSTANȚA DE APEL 1. păstrarea hotărârii atacate în cazul respingerii, anulării sau constatării perimării apelului 2. admiterea apelului în cazul anulării hotărârii atacate sau în cazul schimbării în tot sau în parte a hotărârii atacate. În cazul anulării hotărârii apelate sunt următoarele situații : a) În cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra in judecarea fondului b) Judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată În aceste două situații instanța de apel fie va judeca procesul evocând cvorumul(regula în materie) fie va trimite cauza spre rejudecare o singură dată primei instanțe sau altei instanțe de același grad dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestor măsuri în cererea de apel sau în întâmpinare(dezlegarea dată problemelor de drept dată de instanța de apel precum și necesitatea administrării unor probe sunt pbligatoriipt judecarea fondului). c) Dacă instanța de apel stabilește că prima instanță a fost necompetentă, iar necompetența a fost invocată în condițiile legii ca urmare a anulării hotărârii atacate, ea va proceda astfel:  Va trimite cauza spre judecată instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent. 45

 Va respinge cererea ca inadmisibilă  În cazul in care instanța de apel constată că ea era competentă să judece in primă instanță, va judeca în fond pronunțând după caz o hotărâre susceptibilă de apel sau de recurs. d) Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la art. 480 alin 5 cpc(necompetența) iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel anulează în tot sau în parte procedura urmată în fața primei instanțe și hotărârea atacată, va reține procesul spre judecare pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs dacă este cazul. Principiul non reformatum ui peius(art 481: Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.)

RECURSUL Recursul – cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile solicită pentru motivele limitativ prevăzute de lege, casarea unei hotărâri judecătorești pronunțate în apel sau fără drept de apel ori a hotărârilor unor organe cu activitate jurisdicțională. Scop – să supună I.C.C.J. examinarea în condițiile legii a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Caracterele recursului  Este o cale de atac de reformare  Nu este suspensiv de executare (cu excepțiile prevăzute de art. 484 cpc: Recursul suspendă de drept executarea hotărârii în cauzele privitoare la desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări cu așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege.)  Este o cale de atac nedevolutivă Formele Cpc. Reglementează 3 forme ale recursului: principal, incident, provocat – art. 491 Condiții de fond ale recursului 1. Hotărâri susceptibile de recurs; pot fi atacate cu recurs:  Hotărârile date în apel  Cele date potrivit legii fără drept de apel 46

 Alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege Potrivit art. 483 (2): nu sunt supuse recursului:  Hotărârile pronunțate în cele prevăzute la art. 94, lit. A la J, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de pana la 500.000 de lei inclusiv.  Hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. 2. Subiectele recursului  În principiu, sunt îndreptățite să exercite calea de atac a recursului, numai părțile din proces nemulțumite de hotărârea dată în instanță / apel (recurent și intimat) 3. Termenul de recurs  Regula – termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.  Excepții – pentru procuror termenul de recurs curge de la pronunțarea hotărârii, în afară de cazul în care procurorul a participat la judecarea cauzei când termenul de recurs curge de la data comunicării hotărârii.  Și în cazul recursului funcționează principiul echipolenței  Art. 485(2) – Dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen. 

Condițiile de formă ale recursului 1. Cuprinsul cererii de recurs:  Datele de identificare ale părții în favoarea căreia se exercită recursul, precum și datele de identificare ale avocatului sau consilierului juridic care formulează cererea  Datele de identificare ale intimatului  Indicarea hotărârii atacate  Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz mențiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat  Semnătura părții La cerere se va atașa dovada achitării taxei de timbru, și după caz împuternicirea avocațială sau delegația consilierului juridic. 2. Motivarea recursului 47

Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs în afară de cazul în care termenul pentru exercitarea recursului începe de la un alt moment decât comunicarea hotărârii.  Motivele de casare: potrivit art. 488 cpc, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. Când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale 2. Când hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru judecarea cauzei, ori a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii. 3. Când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. 4. Când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. 5. Când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. 6. Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei. 7. Când se aplică autoritatea de lucru judecat. 8. Când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Motivele prevăzute de art. 488 nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori deși au fost invocate în termen, au fost respinse ori instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Prin excepție, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu, dacă legea nu dispune altfel, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică. Procedura de soluționare a recursului. Recursul și motivele de casare, se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă sub sancțiunea nulității. În ceea ce privește instanța competentă, regula este că recursul se judecă de către I.C.C.J. În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Probele în recurs În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor noi care pot fi depuse sub sancțiunea decăderii odată cu cererea de recurs, respectiv odată cu întâmpinarea. 48

În cazul în care recursul urmează să fie soluționat în ședință publică, pot fi depuse și alte înscrisuri noi, până la primul termen de judecată (art. 492 (2)). Procedura de filtrare a recursului Când recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele instanței sau președintele de secție ori, după caz, persoana desemnată de aceștia, primind dosarul de la instanța a cărei hotărâre se atacă, va lua, prin rezoluție, măsuri pentru stabilirea aleatorie a unui complet format din 3 judecători, care va decide asupra admisibilității în principiu a recursului. Pe baza recursului, întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a înscrisurilor noi se va întocmi un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care va fi întocmit în cel mult 30 de zile de la repartizarea dosarului. Raportul va verifica dacă:  Recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității  Dacă motivele invocate se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau dacă există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu  Dacă este vădit nefondat Art. 493 (4-7) După analiza raportului în completul de filtru, acesta se comunică de îndată părților, care pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. În lipsa dovezii de comunicare a raportului și înainte de expirarea unui termen de 30 de zile de la comunicare, completul nu va putea trece la examinarea recursului, potrivit alin. (5) și (6). În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților. Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil și toți membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul se poate pronunța asupra fondului recursului, fără citarea părților, printr-o decizie definitivă, care se comunică părților. În soluționarea recursului instanța va ține seama de punctele de vedere ale părților formulate potrivit alin. (4). În cazul în care recursul nu poate fi soluționat potrivit alin. (5) sau (6), completul va pronunța, fără citarea părților, o încheiere de admitere în principiu a recursului și va fixa termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părților. 49

Reguli privind judecata Dispoziții de procedură privind judecata în primă instanță și în apel, se aplică și în instanța de recurs în măsura în care nu sunt potrivnice. Soluțiile pronunțate separat de instanța de recurs în cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, instanța verificând toate motivele și judecă recursul:  Îl poate admite, iar hotărârea atacată poate fi casată în tot sau în parte.  Îl poate respinge, anula sau constata perimarea lui. În cazul casării, soluțiile sunt diferite după cum sunt pronunțate de I.C.C.J. sau de alte instanțe de recurs. Înalta curte va casa cu trimitere spre o nouă judecată:  Instanța de apel care a pronunțat hotărârea casată  Prima instanță a cărei hotărâri este atacată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480  Cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanțe de același grad atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer cu excepția casării pentru lipsă de competență când cauza va fi trimisă instanței competente sau altui organ cu competență jurisdicțională Înalta curte va respinge cererea ca inadmisibilă în cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat. Soluțiile pe care le pot pronunța alte instanțe de recurs. 1. Casare cu reținere: competența de soluționare aparține tribunalului/curții de apel și s-a casat hotărârea pronunțată, rejudecarea procesului în fond se va face de către instanța de recurs, fie la termenul la care a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. 2. Casare cu trimitere spre rejudecare: tribunalele si Curțile de Apel vor casa cu trimitere o singură dată în cursul procesului în cazul în care instanța a cărei hotărâre este atacată cu recurs a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, sau judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, atât la administrarea probelor cât și la dezbaterea fondului. Cauza se va trimite în vederea rejudecării:  La instanța care a pronunțat hotărârea casată ori la altă instanță de același grad  Instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competentă în cazul casării pentru lipsă de competență 50

Cererea se respinge ca inadmisibilă în cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat. Art. 499, 500, 508 Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare. Hotărârea casată nu are nicio putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel. Instanța va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare.

REVIZUIREA Este o cale extraordinară de atac de retractare nesuspensivă de executare. Subiectele și obiectele revizuirii: Revizuirea este o cale de atac pusă la îndemâna părților – revizuent și intimat. Poate fi formulată și de procuror în condițiile art. 92, alin. 3. Obiectul:  Art. 508, alin. 1 se poate solicita revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul Sunt hotărâri care evocă fondul: hotărârile de primă instanță fără acelea prin care CCJ a fost anulată sau respinsă în temeiul unei excepții procesuale fără a fi analizate pe fond.  Hotărârile instanței de apel prin care a fost respins apelul ca nefondat sau prin care s-a admis apelul și s-a schimbat în tot sau în parte sentința atacată  Hotărârea instanței de apel prin care s-a invocat fondul după anularea hotărârii primei instanțe  Hotărârea instanței de recurs dată ca urmare a rejudecării fondului după casarea cu reținere  Hotărârile date în fond după sau odată cu admiterea unei alte cereri de revizuire  Hotărârea dată în fond ca urmare a admiterii unei contestații în anulare Nu pot face obiectul revizuirii hotărârile prin care nu se analizează sau nu se evocă fondu, cum ar fi: 51

   

Hotărâri de declinare de competență Hotărâri de expediere Ordonanța președințială Hotărâri prin care se respinge sau se anulează apelul în temeiul unei excepții procesuale  Hotărârea instanței de recurs prin care s-a respins recursul ca nefondat, ca tardiv, ca netimbrat sau nemotivat  Deciziile de casare intermediare (hotărâri prin care s-a admis recursul și s-a casat cu trimitere sau cu reținere) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. 1, pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul (art. 509 (2)). Motivele de revizuire:  Instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut. Acest motiv vizează 3 aspecte: Extra petita, minus petita, plus petita  Obiectul pricinii nu se află în ființă. Pentru a exercita revizuirea pe acest motiv este necesar ca prin hotărâre debitorul să fi fost obligat să predea un bun cert și determinat Dacă bunul dispare în timpul judecății calea revizuirii poate fi evitată prin modificarea cererii de chemare în judecată  Un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecării când aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză. În cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate.  Un judecător a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu r.c. sau gravă neglijență dacă aceste împrejurări au influențat soluția dată în cauză. Potrivit legii 303/2004 r.c. există atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știința normele de drept material sau procesual urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. Grava neglijență se referă la acele situații în care judecătorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material sau procesual.  După darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai. Presus de voința părților. 52

 S-a casat, anulat sau schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.  Statul ori alte persoane juridice de drept public, minori cei puși sub interdicție judecătorească / curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de către cei însărcinați să-i apere.

Jurisprudența a apreciat că nu echivalează o lipsă totală de apărare formularea de concluzii scrise printr-o întâmpinare sau printr-un memoriu separat. Apărarea cu viclenie înseamnă că aceasta s-a făcut în mod dolosiv, cu r.c. împrejurare care a dus la pierderea procesului.  Există hotărâri definitive potrivnice date de instanță de același grad sau de grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.  Partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta dintr-o întâmplare mai presus de voința sa.  Art. 509 pct. 10: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;  Art. 509 pct. 11: după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții. Procedura de soluționare a cererilor de revizuire Cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată (art. 513 (1)) Art.513 (2,3) Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Revizuentul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei. Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Art. 513 (4-6) Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite. Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

53

Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul este de competența Completului de 5 judecători.

Ordonanța președințială Def – este procedură specială contencioasă prin care, în cazuri urgente, se poate solicita instanței competente să ordone măsuri provizorii și reversibile printr-o procedură rapidă de judecată. Condiții de admisibilitate 1. Generale Pentru admisibilitatea ordonanței președințiale se cer a fi îndeplinite condiții generale ale oricărei acțiuni în justiție, respectiv: capacitate; calitate; justificarea unui interes. În ce privește afirmarea unui drept legal și actual în procedura ordonanței președințiale nu se poate pune problema, deoarece în această procedură se cercetează numai aparența dreptului. 2. Speciale A. Aparența dreptului este prevăzută în mod expres în art. 997 cpc, care prevede „instanța de judecată stabilește că în favoarea reclamantului există aparență de drept și va putea să ordone măsuri provizorii. Judecătorul pentru a stabili aparența dreptului va realiza un examen sumar al fondului. B. Urgența, deși nu este prevăzută în mod expres de lege, ea se deduce din art. 997, care indică situațiile care justifică recurgerea la calea ordonanței președințiale în locul dreptului comun, cum ar fi: cazurile grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unor pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. În primele ipoteze instanța trebuie să aprecieze în concret urgența în raport cu circumstanțele obiective ale cauzei. Condiția urgenței trebuie să existe din momentul sesizării instanței până în momentul pronunțării ordonanței.

54

În cea de-a 3-a ipoteză, respectiv înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, urgența nu mai trebuie dovedită, deoarece ea rezultă în mod obiectiv din necesitatea executării imediate a titlului executoriu. Reclamantul ar trebui să arate împrejurările prin care rezultă prezența urgenței complete în speță. Nu este suficientă o motivare de principiu. Nu este necesară analizarea urgenței în cazurile în care însuși legiuitorul a prezumat (art. 990cpc La cererea unuia dintre coproprietari, instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să îi atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească .).

C. Prin ordonanță să se urmărească adoptarea unei măsuri provizorii care nu rezolvă fondul cauzei Procedura de soluționare a cererii de ordine publică Potrivit art. 958 cpc „cererea de ordine publică se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului cauzei. Art. 999,1000,1001,1002: În vederea judecării cererii, părțile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere și de pe actele care o însoțesc. Întâmpinarea nu este obligatorie. Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților. În caz de urgență deosebită, ordonanța va putea fi dată chiar în aceeași zi, instanța pronunțându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii și actelor depuse, fără concluziile părților. Judecata se face de urgență și cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită un timp îndelungat. Dispozițiile privind cercetarea procesului nu sunt aplicabile. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanței se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare. Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor. Instanța de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cauțiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta. Apelul se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea părților. Dispozițiile art. 999 alin. (4) sunt aplicabile.

55

În toate cazurile în care competența de primă instanță aparține curții de apel, calea de atac este recursul, dispozițiile alin. (1) - (3) aplicându-se în mod corespunzător. Împotriva executării ordonanței președințiale se poate face contestație la executare. La solicitarea reclamantului, până la închiderea dezbaterilor la prima instanță, cererea de ordonanță președințială va putea fi transformată într-o cerere de drept comun, situație în care pârâtul va fi încunoștințat și citat în mod expres cu această mențiune. Ordonanța președințială are autoritate de lucru judecat față de o altă cerere de ordonanță președințială, numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o. Ordonanța președințială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului. Hotărârea dată asupra fondului dreptului are autoritate de lucru judecat asupra unei cereri ulterioare de ordonanță președințială.

56