Introducere in Filologia Slava I Sem. I 1 [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

1. Relația dintre lingvistică și filologie 



Explicația

a

termenului

de

comună

Pornindu-se de la corespondenţele dintre limba latină,

primitivă, a fost intuită în sec XVIII şi reconstruită în mod

greaca veche şi sanscrită şi de la corespondenţele acestor

ipotetic de la jumătatea sec. XIX.

limbi cu slava comună reconstruită şi germana comună

și

editarea

și

vechilor

filologie; texte

și

începuturile lingvisticii slave. Filología – studiul limbii și literaturii unui înrudite. Componentele principale ale filologiei: știința generală a limbajului; teoría literaturii. Lingvistica generală – deosebiri în raport cu semiotica,



filozofía

limbajului

și

teoria

comunicării. Cele două etape din istoria lingvisticii.

În

Punctul de vedere comparativ, neglijat în antichitate; Antichitatea a ignorat ideea înrudirii unora dintre limbi (dispreţul suveran al vechilor greci faţă de popoarele

reconstruită, s-a putut reconstrui în cele din urmă protolimba lor comună, denumită în mod convenţional indoeuropeană comună primitivă.

„barbare”); în Evul Mediu, impresia eronată că toate

Cu începere din primul sfert al sec. al XX-lea, lingvistica

limbile cunoscute ar proveni din ebraică, limba Vechiului

a început să se emancipeze din punct de vedere

Testament.

metodologic de sub tutela altor științe (filosofie, logică,

În sec XVIII îşi face apariţia un nou concept explicativ,

științele naturale, psihologie).

anume acela de „înrudire genetică” între limbi, care se va

Un prim pas în procesul de conturare a obiectului

contura mai clar în sec XIX.

lingvisticii s-a realizat prin apariția cărții Cours de linguistique générale de Ferdinand de Saussure (1916 – la trei ani după moartea autorului).

Studierea limbajului – din antichitatea indiană

gramaticale dintre limbile latină, greacă şi sanscrită

Cele două trăsături esențiale ale punctului de vedere al lui

(scrieri de gramatică, sec. VI-V î. Hr.) şi cea

(limba de cultură a Indiei antice), ca şi prin necesitatea de

Saussure sunt:

a lămuri asemănările lexico-gramaticale dintre maghiară şi limbile finice (finlandeza, estona).



lingvisticii

„preştiinţifice”,

solidară cu celelalte; cercetarea

fenomenului lingvistic s-a făcut din trei perspective:



3. Începuturile lingvisticii ştiinţifice

metoda

comparativ-istorică,

întemeiată

de

atestat în texte de limbi vechi (latina, pentru limbile

texte literare şi limba vorbită; formele populare stau la

romanice, sanscrita, pentru limbile indiene moderne) sau

baza formelor corespunzătoare din limbile neolatine de

neatestat (limba slava comună pentru limbile slave şi,

astăzi.

respectiv,

Avem trei ramuri ale ştiinţei inițiale a limbii: fonetica, gramatica, lexicologia.

limba

germană

comună

pentru

limbile

germanice; cazul limbilor indoeuropene fino-ugrice etc.). Comparatismul istoric combină perspectiva comparativă

În Antichitatea greco-romană, preocupările gramaticale dominante au vizat:

în studiul limbilor mai ales cu cea istorică sau evolutivă. •



stabilirea



modelelor de declinare şi de conjugare); distingerea formelor „corecte” de cele

(adică

ansamblul de principii şi procedee, prin

a

aplicarea cărora în cercetarea limbilor înrudite se urmăreşte reconstruirea trecutului istoric şi mai ales preistoric comun.

„incorecte”, o atitudine normativă faţă de limbă; clasificarea cuvintelor în părţi de vorbire





nu e determinat sau impus de sensul pe care

lor); vechii greci au excelat în formularea unor observaţii

cuvintele îl exprimă;

despre omonime şi sinonime.

existat o polemică celebră, în care se opuneau: teoria

1) arbitrariul semnului lingvistic, prin care se înţelege faptul că învelişul sonor al cuvintelor

cuvinte arhaice şi dialectale, cu explicarea înţelesurilor

Filozofia limbajului, la filozofii greci din Antichitate, a

Principiile pe care se bazează această metodă sunt:

(lat. partes orationes). În lexicologia antică îşi fac apariţia glosarele (liste de

Metoda comparativ-istorică se defineşte ca



2) regularitate schimbărilor fonetice.

vorba

de

perspectiva

funcționale a limbii).

Bopp (1791-1867).

din existenţa ei; limba scrisă, atestată cu deosebire în

(este

vorbitorului, ca premisă a unei abordări

Kristian Rasmus Rask (1787-1832) şi de germanul Franz

Limbile asemănătoare provin dintr-un izvor comun, uneori



evoluție

danezul

Pespectiva descriptivă: o limbă într-o anumită perioadă

2) cercetarea limbii ca structură complexă nu ar fi posibilă decât făcându-se abstracție de

Cea dintâi metodă proprie de cercetare a limbilor a fost

descriptivă istorică comparativă

„paradigmelor”

1) limba nu este un amestec de elemente, ci un sistem în care fiecare parte constitutivă este

preocupări speculative preocupări practice

perioada

  

indoeuropeana

de a explica numeroase asemănări lexicale şi, mai ales,

elină (reflecţii filozofice despre limbaj). În Grecia antică  

(„limba-mamă”),

Ideea înrudirii genetice a apărut în Europa din necesitatea

2. Lingvistica „preştiinţifică” •

la o etapă la alta din evoluţia uneia şi aceleiaşi limbi.

Protolimba

limbii – lingvistica generală sau teoría 

contemporane cercetătorilor.

modern al acestui termen. Legătura dintre lingvistică

popor sau al limbilor și literaturilor popoarelor 

aflat într-un anumit context fonetic, în epoca tranziţiei de

„filologie” din limba română; înțelesul vechi și

studierea 

etimologică

gramaticale sau lexicale arhaice cu forme târzii,

Ideea de sistem face să se deplaseze atenția cercetătorului de la elementele rezultate din analiza limbii spre relațiile dintre acele elemente; obiectul cercetării devine acum structura complexă a limbii, adică un întreg ce reprezintă mai mult decât suma părților sale componente. F. de Saussure susține că mecanismul funcționării unei limbi nu ar putea fi surprins decât considerând limba ca pe o structură de termeni coexistenți. În secolul XX, analiza fenomenului lingvistic va fi orientată treptat, din punct de vedere metodologic, dinspre istorismul dominant în secolul al XIX-lea spre descrierea limbilor. La F. de Saussure apare dihotomia (distincția, opoziția) conceptuală dintre limbă (aspect social) și vorbire (aspect individual) ca ipostaze ale limbajului. Raportul

dintre

semnificant

(imagine

acustică)

și

semnificat (concept) în structura semnului lingvistic (a cuvântului, de exemplu), studiat mai profund în cadrul școlii structuraliste daneze, sub forma raportului dintre două planuri ale sistemului lingvistic: expresia, respectiv conținutul;

Asemănările dintre limbi se pot explica în două moduri:

Raportul

„naturală” a originii cuvintelor; teoria „contractuală” a

fie că este vorba de cuvinte moştenite în comun; fie că

sincronie;

originii cuvintelor.

este vorba de cuvinte împrumutate.

dintre

diacronie

(evoluție

lingvistică)

și

Relația dintre axa raporturilor asociative (numite mai

Perspectiva istorică, aplicată cercetării textelor vechi

Schimbarea fonetică regulată este modificarea constantă

târziu raporturi paradigmatice) și axa raporturilor

literare, în care studiul filologic avea de comparat forme

pe care o suferă un sunet sau un anumit grup de sunete

sintagmatice, sau de combinare, dintre unitățile limbii.

Pornind de la aceste distincții, iau naștere în Europa

primului Congres al Slaviștilor, care a avut

interbelică două importante școli structuraliste în

loc la Praga în vara anului 1929.

lingvistică: Școala sau Cercul de la Praga (inițiat de lingviștii cehi, cu concursul rușilor N. S. Trubețkoi, R.

 

Jakobson și al francezului André Martinet) și Școala sau

jumătate a secolului al XX-lea avea să apară, tot în

necesitatea studiului istoric alături de cel 



care continuă până în 1948. După cel de-al doilea război mondial, abia mai

descriptiv. Roman Jakobson - cofondator și președinte al Cercului lingvistic de la Moscova (1915-

cercului. Perioada 1929-1939 este cea mai bogată;

1920); participă, în 1926, la fondarea Cercului

perioada clasică a structuralismului praghez,

S.U.A., curentul generativist-transformațional, inițiat de Noam Chomsky.

de sisteme (fonologic, morfologic, sintactic);

determinată de apariția Cursului lui F. de pentru a fi împărtășită de către colaboratorii 

structuralismului. Structuraliștii praghezi - limba este un sistem

Metoda sincronică din lingvistica mondială Saussure a găsit la Praga terenul pregătit

Cercul de la Copenhaga ori concepția glosematică (inițiată de danezul Louis Hjelmslev). În S.U.A. se conturează structuralismul local; în a doua

compartiment al limbii cercetat cu metodele

 

de lingvistică de la Praga. Factorii constitutivi ai comunicării verbale: transmiterea mesajului se realizează prin

4. Dezvoltarea teoretică a lingvisticii structurale în

târziu,

volumelor

intermediul limbii, care este un cod, un

spațiul slav. Cercul lingvistic de la Praga

„Travaux…” întreruptă în 1939 după apariția a

ansamblu de semne cu o organizare proprie,

8 numere. Noua serie, intitulată „Travaux

ce funcționează după anumite reguli. Persoana

linguistiques de Prague” – scopul - continuarea

care codifică informația și transmite mesajul

tradiției cercului praghez din perioada clasică. Concepțiile Cercului lingvistic praghez;

are rol de emițător, iar cea care primește



Saussure

-

fondatorul

lingvistic

european

structuralismului

structuralismului

(el

a

lingvistic

pus

bazele

european),

iar

Edward Sapir și Leonard Bloomfield inițiatorii structuralismului 

american

(mentalist



formaliste

de

studiere

și,

a

fenomenului lingvistic; pentru filologia slavă, începuturile acestei se plasează cronologic în 

spațiul rusesc între anii 1915-1917. Formaliștii ruși acceptă și dezvoltă ideea că literatura este artă a cuvântului - fenomen









Roman

limbii ca sistem și importanța acestei concepții

(„referentul”), pe care destinatarul să-l poată

pentru limbile slave ; teze dezbătute pe larg la

înțelege și care să fie verbal sau să poată fi

Congresul de la Haga (1928) și confirmate

verbalizat și contactul – legătura dintre cei doi,

apoi prin lucrările elaborate de către adepții

care le dă posibilitatea să stabilească și să

acestei școli. Praghezii și-au însușit ideea caracterului

două planuri: planul fonic alcătuit din foneme

colocvial, „practic”, „informațional”. Formaliștii ruși anulează dihotomia conținut-

și

formă; atenția cercetării spre elementele

Planul

construcției și modalitățile lor de organizare,

semantic. Adepții cercului praghez admit distincțiile lui

modurile de expresie. Cercul lingvistic de la Moscova; Societatea

diferențe

fonologice;

planul

fonic

este

internă”

și

pentru studiul limbajului poetic de la Sankt

„lingvistica externă” în concepția lingviștilor

Petersburg (Cercul de la Sankt Petersburg)-

de la Praga.

membri. După Revoluția din octombrie din Rusia,

comunica verbal se realizează în particular în dependență



Raportul

dintre

limbă

și

realitatea

câțiva membri își continuă activitatea în cercul

extralingvistică; se evidențiază două funcții ale

lingvistic de la Praga, unde se formulează în

limbajului: funcția de comunicare care e

1928 tezele structuralismului. La Praga, în cercul lingvistic al cărui nume

dirijată către faptul semnificat și funcția poetică,

este o replică a cercului de la Moscova,

dirijată

către

semnificant;

de scopul comunicării.

prin structuralism și pătrund pe această cale în

printr-un număr de subcoduri. 

Jakobson,

principalele

funcțiuni

ale

limbajului sunt:       

1) funcția emotivă 2) funcția conativă 3) funcția referențială 4) funcția poetică 5) funcția metalingvistică 6) funcția fatică 7) funcția magică. 6. Personalități culturale ale slavisticii europene



Josef Dobrovský (1753-1829) Studii de filozofie la Praga (1767-1771) și de



teologie; Din 1791 și-a început activitatea științifică în



Suedia și Rusia. Membru al Academiei Cehe de Științe, secretar între 1807-1811, președinte din 1824. Membru

1926): constituie prima grupare de lingviști

al academiilor din Varșovia (1811), Berlin

organizată în vederea promovării analizei structuraliste a limbii; „Travaux du Cercle

5. Lingvistica structurală și activitatea teoreticienilor

linguistique de Prague”, principala publicație a

de origine slavă; Roman Jakobson și prezentarea

acestui cerc; tezele prezentate la primul

funcțiunilor limbajului

(1812), 



a

semnului

(1816),

Viena

(1818),

Petrograd (1820) ș. a. Dintre lucrările mai importante: Cyrill und kritischen Versuch (1823, trad. rusă 1825; în

Școala lingvistică de la Praga – 1926; latura sonoră

Cracovia

Method der slawen Apostel, im historisch-

Congres Internațional al Lingviștilor ținut la număr al seriei de „Travaux…”, cu prilejul

Limbajul - rosturi sau funcțiuni; după Roman

domeniul istoriei și filologiei slave; călătorii în

Cercul lingvistic de la Praga (6 octombrie

Haga în 1928 și publicate apoi în primul

comunități

niște coduri care, la rândul lor, se realizează

circulația științifică internațională. 

variate

forme numite limbi; limbile funcționează ca

preponderența unei funcții sau a alteia depinde

orientările școlii formale ruse - reevaluate

de

etnoculturale (popoare, națiuni), prin diferite

externă, dar nu sunt de acord cu tratarea separată a acestora. Raportul dintre „lingvistica

contextul

limbajului: Limbajul, ca facultate general umană de a

diacronie, lingvistică internă și lingvistică



și



planului

Saussure între limbă și vorbire, sincronie și

adăugă

mențină comunicarea. Funcțiunile și caracteristicile definitorii ale

semantic

subordonat

Jakobson



alcătuit din sensuri și diferențe semantice.

Poezia este pentru el o zicere orientată spre



probleme de metodă ce decurg din concepția

cadrul acestei școli. Limba are o structură cu



semnalele și le decodifică are rol de receptor. la factorii constitutivi ai actelor de vorbire menționați (emițător, receptor, mesaj, cod),

rusă diferențiază limbajul poetic de cel

spre procedee. Roman Jakobson subliniază distanța dintre



expune programul de lucru în „Tezele…” sale;

și au fructificat-o în toate lucrările produse în

lingvisticii. Pe baza principiilor lingvistice, școala formală

limbajul poetic și limbajul afectiv, emoțional.



seria

sistematic al limbii, idee pe care au dezvoltat-o

lingvistic ce se cere abordat cu ajutorul 

reluată

Școala pragheză își lămurește poziția și își

respectiv, mecanicist sau descriptivist). Analiza structurală a limbajului are la bază principiile

este

lingvistic

-

cehă, 1948) [Chiril și Metodie, apostolii

primul 

slavilor, în textele istorico-critice]. Opera fundamentală:



Institutiones linguae slavicae dialecti veteris quae qumm apud Russos, Serbs, aliosque ritus Graecitum apud Dalmatas glagolitas ritus



Emigrațiunile românilor în Alpii Dalmatini și



în Carpați (Viena, 1879). Sub titlul Cercetări române (Viena, 1881-

latini Slavos in libris sacris obtinet (Viena, 1822). [Rânduieli/Forme de limbă slavă veche la ruși, sârbi și la alte rituri ortodoxe, la slavii





1882), a publicat materialele lingvistice din

19470 i-a succedat la catedră; cursuri de limbă

dialectul aromân și istromân de care s-a folosit

și literatură sârbă, croată și rusă (cele mai

mai târziu în studiile asupra foneticii române. Deoarece cunoștea și limba latină, după mai

dintre colaboratorii săi secondându-l la catedră

paleoslovenico-graeco-latinum

cu cursuri și seminarii de limbi slave: Anton

Jernej Kopitar (1780-1844) slavist, lingvist austrofil de origine slovenă, s-a

(Viena, 1862-1865), care este considerat una

Balotă (1923), G. Costin (1925-27), Maria



din operele sale fundamentale. Gramatica limbilor slave, în limba germană, în

Timuș-Cancel



4 tomuri (1852-1875); Dicționarul etimologic al limbilor slave,

începând din 1933), Elena Eftimiu (limba cehă,

considerat ca punct de plecare de bază în

concepția lui Kopitar despre limbă: fiecare



cercetare etimologiilor limbilor slave. După moartea lui J. Kopitar, (m. 1844), din

1934-1947), B. Pisarov (sârbo-croată, 1935

1944). Preocupări în domeniul studierii relațiilor lingvistice și literare româno-slave au avut și

articolele și studiile sale nepublicate. Mulți filologi slavi i-au fost discipoli, printre

istorici – cu toții profesori ai Universității

aceștia numărându-se mai ales filologul sârb

Theodor Capidan, P. P. Panaitescu, D. P.

cea mai importantă operă a lui Kopitar este

Djuro Daničić și lingvistul croat Vatroslav

Bogdan, Al Rosetti, Al. Graur, autori ai unor

Gramatica

Jagić.

însemnate studii și monografii de referință.

unitară în uzul cotidian.

limbilor

slave

din

Carinthia și Styria (1808). 1836 B. Kopitar editează



Krajina,

Glagolitica

Clozianus (Codex Clozianus sau Codicele lui

7. Studiile slave la Universitatea din București



Cloz). Kopitar - teoria sa asupra originii limbii



paleoslave/ slave vechi; Elementele străine în limba română

în

prin numirea la catedra de slavistică nou

concepția lui Kopitar. Din scrisorile către Josef Dobrovský (1753-

înființată a lui Ioan Bogdan (1864-1919);



1829) putem urmări timp de câțiva ani

Ioan

preocupările lui Kopitar referitoare la limba

Însemnătatea studiilor slave pentru români. Înainte de Ioan Bogdan, dintre profesorii

română,

ideile

lui

asupra

ortografiei,



La Universitatea din București, învățământul de filologie slavă s-a inaugurat în anul 1891,

primul curs de filologie slavă a fost deschis de



Bogdan

prin

prelegerea

inaugurală

gramaticii, dicționarelor și sintaxei românești; Kopitar a relevat de la început cele două mari

Universității bucureștene (înființate în 1864),

greșeli ale Școlii Ardelene: întâi, că limba

Hasdeu (1838-1907)

Alexandru Odobescu (1834-1895) și B. P.

română este o limbă curat latină și în al doilea rând, că ea poate fi curățită de elementele



au avut serioase

preocupări în domeniul slavisticii. B. P. Hasdeu este una dintre cele mai

străine ce au intrat mai târziu printr-o simplă

cunoscute personalități ale culturii românești

eliminare decretată de gramatici. în recenzia din publicația

din toate timpurile, membru al Academiei

„Osterreihische

Beobachter”,

vieneză

publicată

Române

din

1877,

considerat

de

către

în

cercetătorii contemporani primul nostru slavist

1820, prezintă Gramatica aromânească, 1813,

și unul dintre cei mai importanți, cu studii atât

Viena

oder

în ceea ce privește raporturile lingvistice,

lui

istorice și culturale slavo-române, cât și cele

(„Romanische

Makedonowlachische

Sprachlehre")

a

Mihail Boiagi. „Wiener Jahrbucher fűr Literatur”, articole cu



conținut filologic și literar, prin care Kopitar a

de slavistică, în general. Ioan Bogdan (1864-1919), trimis de Hasdeu la studii de slavistică în Austria, Polonia și Rusia,

pus bazele balcanologiei și ale lingvisticii

s-a dovedit prin activitatea sa la catedră și în

balcanice ca discipline științifice.

afara ei, principalul promotor al studiilor de slavistică în România în primele decenii ale

Franz Miklosich (1813-1891) datorită meritelor sale deosebite din domeniul

secolului al XX-lea, practic fiind socotit

slavisticii, guvernul austriac a înființat la 1850

întemeietorul slavisticii românești moderne, ca

Catedra de Limbi și literaturi slave de la

disciplină de sine stătătoare. El a fost creatorul

Universitatea din Viena, catedră pe care o va

„Seminarului de limbi slavice” al Facultății de

ocupa fără întrerupere timp de mai bine de 25 •

1927-1947),

alți oameni de știință, filologi neslaviști sau

care ar trebui să aibă o formă cât mai simplă și



veche,

opera acestuia a alcătuit o culegere cu

popor slav are o limbă și o scriere proprie și



(slavă

Ecaterina Piscupescu (limbile rusă și bulgară,

(1886), care până în zilele noastre este

Biblioteca Imperială din Viena.



multe publicate în anii 1935-1945). P. Cancel a creat o adevărată școală, câțiva

Lexicon

grecești în monarhia austriacă, custode la





mulți ani de muncă a alcătuit și publicat un

al cărților și revistelor slave, românești și



1968). Elevul lui Ioan Bogdan, Petre Cancel (1890-

păstrate].

slavilor. În 1810 devine cenzor sau recenzent





dalmați glagoliași de rit latin, în cărțile sacre

ocupat de cercetarea limbilor slave și a istoriei



Mihăilă, București, Ed. Academiei Române,

de ani. Pe lângă studiile sale aprofundate de slavistică,



Litere și Filozofie (1893). a predat neîntrerupt limba slavă veche și

a acordat o atenție deosebită și limbii române,



paleografia slavo-română timp de 28 de ani. a realizat importante descoperiri de texte

iar rezultatul acestor cercetări a fost studiul său

slavono-române, pe care le-a publicat însoțite

Elementele slave din limba română (Viena,

de savante studii, folosindu-le și în activitatea

1861).

didactică (cf. I. Bogdan, Scrieri alese, ediția G.

noastre: Ovid Densusianu, Nicolae Cartojan,