Infractiuni Economice [PDF]

Zitiervorschau

Capitolul I Noţiuni generale privind infracţiunile economice §1. Sistemul infracţiunilor economice. Articolul 126 al Constituţiei, caracterizînd economia Republicii Moldova ca o economie de piaţă, are în vedere economia naţională, în acelaşi context reglementar, este statuat că statul trebuie să asigure, printre altele: libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător; protecţia concurenţei loiale; crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie; protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară etc. Aşadar, conceptul de economie naţională a Republicii Moldova este o categorie economică fundamentală, care desemnează ansamblul de resurse naturale şi umane, de activităţi productive, de schimb şi servicii, constituite ca ramuri sau domenii de activitate economică, pe teritoriul naţional al Republicii Moldova, ca rezultat al dezvoltării forţelor de producţie şi al diviziunii sociale a muncii, în cadrul frontierelor ţării noastre. Economia naţională a Republicii Moldova este influenţată, în principal, de modul de funcţionare a diferitelor ramuri care o compun. Pînă la începutul anilor '90 ai secolului trecut, economia naţională a ţării se caracteriza prin sistemul centralizat-birocratic de conducere a activităţii economice, prin proprietatea colectivă, ruptă de cei care produceau, factori negativi care au determinat rămînerea în urmă a dezvoltării economiei naţionale. Tocmai de aceea, o dată cu democratizarea societăţii, s-a impus, ca o necesitate imediată, efectuarea de schimbări de structură în economia naţională. A fost desfiinţată proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, întreprinderile de stat fiind reorganizate ca societăţi comerciale, funcţionînd după principiile economiei de piaţă. Totodată, s-a dat curs liber iniţiativei private în economie, ceea ce a determinat apariţia unui sector privat cu pondere din ce în ce mai mare în realizarea produsului intern brut în economia moldovenească, aceasta devenind astfel o economie de piaţă. Concluzia ce se impune este aceea că economia naţională a Republicii Moldova este o realitate obiectivă, aflată în plin proces de transformare, şi ea se înscrie printre valorile fundamentale ale societăţii, care trebuie să se bucure de ocrotire juridico-penală. O daună considerabilă dezvoltării ţării noastre pe calea constituirii statului de drept pot cauza infracţiunile economice, care atentează la diferite sfere de activitate a statului şi a agenţilor săi economici. În rezultatul săvîrşirii infracţiunilor economice nu se realizează în deplinătate bugetul ţării, o mare parte din agenţii economici se eschivează de la plata impozitelor, încalcă normele de achitare a creditelor şi de folosire a mijloacelor bancare, practică activitatea ilegală de întreprinzător, se ocupă cu contrabanda, cu fabricarea şi punerea în circulaţie a banilor falşi şi a titlurilor de valoare false, produc şi comercializează mărfuri de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor, înşeală clienţii, spală banii murdari etc. Toate aceste fapte cauzează populaţiei şi ţării daune considerabile. De aceea, lupta cu infracţiunile economice are o importanţă deosebit de mare. Anume acest moment a fost luat în consideraţie de legislator, cînd a inclus în Codul penal un capitol special: „Infracţiuni economice”. Infracţiunile economice aduc atingere relaţiilor sociale din sfera producţiei materiale, care trebuie să asigure respectarea intereselor persoanei, societăţii şi statului. Potrivit art. 9 al Constituţiei Republicii Moldova, la baza vieţii economice a Republicii Moldova se află egalitatea în drepturi a proprietăţii publice şi private, constituită din bunuri materiale şi intelectuale. Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factori de bază ai economiei. Totodată, conform art. 58 al Constituţiei Republicii Moldova, cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice, stabilite de lege. Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Aceste principii au fost implementate în Codul civil, Codul contravenţiilor administrative, Codul fiscal şi Codul penal care stabilesc modul de abordare a reglementării faptelor ilicite în sfera activităţii economice. Evoluţia legislaţiei penale care prevede responsabilitatea penală pentru infracţiuni economice este indisolubil legată şi condiţionată de istoria statului nostru. În perioada imperiului sovietic am traversat diferite etape socialiste-sovietice de dezvoltare economică: comunism de război, noua politică economică leninistă, industrializarea, colectivizarea, socialismul dezvoltat etc. care au şi determinat conţinutul şi caracterul infracţiunilor economice. Numărul infracţiunilor economice se schimba cel mai des în legislaţia penală şi varia de la 10 componenţe de infracţiuni pînă la 60. Gravitatea prejudiciabilă sporită a infracţiunilor economice constă în faptul că în urma lor cetăţenii pierd o cantitate enormă de bunuri materiale necesare satisfacerii necesităţilor materiale şi spirituale, dezvoltării economiei naţionale1. Gradul de prejudiciu al acestor acţiuni criminale este determinat şi de faptul că vinovaţii obţin astfel posibilităţi de a duce un mod parazitar de viaţă pe contul societăţii. Potrivit datelor Conferinţei practico-ştiinţifice republicane Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova din 26 februarie 1999, organizată de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, economia tenebroasă depăşeşte 50%2, sau chiar 55-65 la sută3, din economia ţării şi poate periclita existenţa statului. 1 2

3

Borodac Alexandru. Manual de drept penal. Partea specială: pentru învăţămînt universitar. Chişinău, 2004, p.302. Rusu G. Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova. Chişinău 1999, p. 88. Caraşciuc L. Economia subterană în Republica Moldova: studiu economic, p. 45.

1

Art. 126 al Constituţiei, caracterizînd economia Republicii Moldova ca o economie de piaţă, are în vedere economia naţională. În acelaşi context reglementar, este statuat că statul trebuie să asigure, printre altele: libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător; protecţia concurenţei loiale; crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie; protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară etc. Aşadar, conceptul de economie naţională a Republicii Moldova este o categorie economică fundamentală, care desemnează ansamblul de resurse naturale şi umane, de activităţi productive, de schimb şi servicii, constituite ca ramuri sau domenii de activitate economică, pe teritoriul naţional al Republicii Moldova, ca rezultat al dezvoltării forţelor de producţie şi al diviziunii sociale a muncii, în cadrul frontierelor ţării noastre. Economia naţională a Republicii Moldova este influenţată, în principal, de modul de funcţionare a diferitelor ramuri care o compun. Pînă la începutul anilor '90 ai secolului trecut, economia naţională a ţării se caracteriza prin sistemul centralizat-birocratic de conducere a activităţii economice, prin proprietatea colectivă, ruptă de cei care produceau, factori negativi care au determinat rămînerea în urmă a dezvoltării economiei naţionale. Tocmai de aceea, o dată cu democratizarea societăţii, s-a impus, ca o necesitate imediată, efectuarea de schimbări de structură în economia naţională. A fost desfiinţată proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, întreprinderile de stat fiind reorganizate ca societăţi comerciale, funcţionînd după principiile economiei de piaţă. Totodată, s-a dat curs liber iniţiativei private în economie, ceea ce a determinat apariţia unui sector privat cu pondere din ce în ce mai mare în realizarea produsului intern brut în economia moldovenească, aceasta devenind astfel o economie de piaţă. Concluzia ce se impune este aceea că economia naţională a Republicii Moldova este o realitate obiectivă, aflată în plin proces de transformare, şi ea se înscrie printre valorile fundamentale ale societăţii, care trebuie să se bucure de ocrotire juridico-penală. Obiectul general al infracţiunilor economice îl constituie relaţiile sociale ale căror existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate de ocrotirea ordinii de drept a Republicii Moldova privind activitatea agenţilor economici. Obiectul generic de grup îl constituie relaţiile sociale care determină ordinea de reglementare a activităţii economice ce asigură respectarea intereselor materiale ale persoanei, societăţii şi statului 1 . Relaţiile sociale care determină ordinea de reglementare a activităţii economice se bazează pe următoarele principii de desfăşurare a activităţii economice: libertatea activităţii economice; exercitarea activităţii economice în temeiuri legale; concurenţa loială a subiectelor activităţii economice; buna-credinţă a subiectelor activităţii economice; interzicerea formelor vădit infracţionale ale conduitei subiectelor activităţii economice. Obiectul nemijlocit de bază îl constituie relaţiile sociale concrete din diferite domenii ale economiei naţionale. De exemplu, în domeniul finanţelor, construcţiilor, comerţului, bancar etc. Unele infracţiuni, pot avea obiect nemijlocit suplimentar - proprietatea, sănătatea, onoarea şi demnitatea persoanei. Ca semn obligatoriu al unui şir de infracţiuni economice, ca obiectul material pot fi: banii sau titlurile de valoare false (ori materialele din care se fabrică acestea), sau banii ori titlurile de valoare autentice (în cazul infracţiunii de la art. 236 din CP al RM); cardurile sau alte carnete de plată false (ori materialele din care sunt confecţionate acestea), sau banii ori titlurile de valoare autentice (în cazul infracţiunii de la art. 237 din CP al RM); documentaţia de credit (în cazul faptei penale, prevăzute la art. 238 din CP al RM); banii care formează creditul (în cazul infracţiunii de la art. 239 din CP al RM); mijloacele din împrumuturile garantate de stat (în cazul faptei infracţionale prevăzute la art. 240 din CP al RM) etc. Latura obiectivă a infracţiunilor economice se poate realiza atît prin acţiuni, cît şi prin inacţiuni (de exemplu, transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz; evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor; contrabanda; insolvabilitatea intenţionată; încălcarea regulilor de exploatare, reparaţii si modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit etc.). Numai infracţiunea de la art. 249 din CP al RM se comite prin inacţiune. Majoritatea dispoziţiilor acestor infracţiuni sunt de blanchetă, care ne trimit la alte acte normative, de care trebuie ţinut cont la calificarea infracţiunilor economice, fiind obligaţi să facem trimitere la punctul, alineatul, articolul acestora. Unele infracţiuni sunt formulate ca componenţe formale de infracţiuni, de exemplu, (de exemplu; infracţiunile prevăzute la art. 236, 237, 238, 243, 246, 247, 248, 256 din CP al RM), care se consideră consumate o dată cu comiterea acţiunilor sau inacţiunilor indicate de legea penală. O altă parte a componenţelor infracţiunilor din Capitolul X al Părţii speciale a Codului penal au o factură materială (de exemplu, faptele penale prevăzute la art. 239, 240, 241, 242, 244, 245, 249, 250, 252, 253, 255 din CP al RM). În unele cazuri, componenţa de infracţiune presupune existenţa semnelor atît ale unei infracţiuni materiale, cît si formale (de exemplu, faptele infracţionale de la art. 251, 254 din CP al RM). Drept semn obligatoriu al unor infracţiuni economice poate servi metoda săvîrşirii infracţiunii, de exemplu, contrabanda – art.248 CP., înşelarea clienţilor – art. 255 CP. etc. În situaţia componenţei infracţiunii prevăzute la art. 258 din CP al RM există semne atît ale unei infracţiuni formal-materiale, cît şi ale unei infracţiuni materiale, în cazul componenţei infracţiunii de la art. 257 din CP al RM, se atestă structura infracţiunii formale, formal-materiale sau materiale, în funcţie de varianta de realizare. Latura subiectivă a infracţiunilor economice este caracterizată prin vinovăţie intenţionată. Unele infracţiuni economice pot avea două forme de vinovăţie, de exemplu, comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor – art. 254 CP. Aceasta nu exclude manifestarea, de către făptuitor, a imprudenţei în raport cu agravantele (de exemplu, în cazul faptei de 1

Borodac Alexandru . Manual de drept penal. Partea specială: pentru învăţămînt universitar. Chişinău, 2004 op.cit.,p.303.

2

la lit. b) din alin. (2) şi lit. b) din alin. (3) ale art. 254 din CP al RM etc.). În unele cazuri, legea impune stabilirea scopului special al infracţiunii: scopul obţinerii unui credit sau al majorării proporţiei acestuia, sau al obţinerii unui credit în condiţii avantajoase (în situaţia faptei penale prevăzute la art. 238 din CP al RM); scopul de a acoperi genurile activităţii de întreprinzător ilicite (în ipoteza infracţiunii de la art. 242 din CP al RM) etc. Alte infracţiuni economice se comit cu un scop anumit. De exemplu, scopul punerii în circulaţie în cazul fabricării banilor falşi (art. 236 CP.), scop de profit în cazul unei remunerări ilicite pentru executarea lucrărilor legate de deservirea populaţiei (art. 256 CP.) etc. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vîrsta de şaisprezece ani sau o persoană cu semne speciale (persoană cu funcţie de răspundere, funcţionar al unei organizaţii de deservire a populaţiei etc), iar infracţiunile arătate în art. 236-246, 248-251 şi 257 CP. pot fi săvîrşite de persoane juridice. Persoana fizică, care comite unele infracţiuni economice, trebuie să aibă calităţile unui subiect special: funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii (lit. b) din alin. (2) al art. 237 din CP al RM; funcţionarul instituţiei financiare care decide asupra acordării creditului (art. 239 din CP al RM); persoana cu funcţie de răspundere sau persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală (lit. c) din alin. (2) al art. 243 din CP al RM) etc. Rezumînd semnele obiective şi subiective descrise putem defini noţiunea infracţiunilor economice. Infracţiuni economice se consideră acţiunile sau inacţiunile prejudiciabile, comise intenţionat, care periclitează sau produc daune prejudiciabile ordinii de efectuare a activităţilor economice în producţia, repartiţia, schimbul şi consumul bunurilor şi serviciilor materiale1. În funcţie de obiectele nemijlocite de atentare, infracţiunile economice pot fi convenţional sistematizate în următoarele grupe: 1. Infracţiuni economice cu caracter general: practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător – art. 241 CP; pseudoactivitatea de întreprinzător – art. 242 CP. 2. Infracţiuni economice în domeniul finanţelor: fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false – art. 236 CP; fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau altor carnete de plată false – art. 237 CP; dobîndirea creditului prin înşelăciune –art. 238 CP; încălcarea regulilor de creditare – art. 239 CP; utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de stat art. 240 CP; spălarea banilor – art. 243 CP.; evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor – art. 244 CP; abuzurile la emiterea titlurilor de valoare – art. 245 CP; contrabanda – art. 248 CP; eschivarea de la achitarea plăţilor vamale – art. 249 CP; însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate – art. 251 CP; insolvabilitatea intenţionată – art. 252 CP; insolvabilitatea fictivă – art. 253 CP. 3. Infracţiuni economice în domeniul comerţului: limitarea concurenţei libere – art. 246 CP.; constrîngerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei – art. 247 CP.; transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz – art. 250 CP.; comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor – art. 254 CP.; înşelarea clienţilor – art. 255 CP.; primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei – art. 256 CP. 4. Infracţiuni economice în domeniul construcţiei: executarea necalitativă a construcţiilor – art. 257 CP.; încălcarea regulilor de exploatare, reparaţii şi modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit – art. 258 CP. § 2 Aspecte criminologice privind infracţiunile economice Infracţiunile economice ca activitate esenţială a grupărilor criminalităţii organizate, cît şi a unor persoane, reprezintă semnul cel mai revelator al puterii acestora, precum şi o etapă obligatorie prin care se face posibilă trecerea în economia legală a fondurilor rezultate din infracţiuni. Infracţiunile economice sunt un element fundamental al strategiei financiare globale a grupurilor criminale care vizează asigurarea celor mai bune plasamente şi justificări a produsului financiar rezultat din afaceri murdare. Acest lucru confirmă interpenetrarea puternică dintre economia criminală şi economia legală. În literatura europeană de specialitate se susţine că pieţele ilegale se distrug, pe de o parte de pieţele legale, şi, pe de altă parte, de pieţele paralele. Diferenţa dintre pieţele ilegale si pieţele paralele ţine de natura bunurilor care circulă: - pieţe ilegale sunt acelea în care se schimbă bunuri ilicite, a căror producţie şi consum sunt interzise (droguri, armament, explozibil, materiale radioactive); - pieţele paralele sunt acelea în care bunurile licite se schimbă sau circulă ilegal (contrabanda cu ţigarete, cu alcool, cafea şi orice altă categorie de bunuri). Metodele ilegale care sunt utilizate au drept scop eliminarea dispoziţiilor juridice, fiscale, economice şi chiar politice (embargo). Funcţionarea pieţelor ilegale este permanent ameninţată de trei factori destabilizatori: 1

Borodac Alexandru. Manual de drept penal. Partea specială: pentru învăţămînt universitar. Chişinău, 2004 op.cit.,p.304.

3

- acordurile încheiere între actorii care acţionează sunt întotdeauna susceptibile de a fi destrămate prin voinţa unei părţi sau prin intervenţia unei terţe părţi; - bunurile produse şi comercializate sunt permanent în pericol de a fi confiscate de autorităţile publice; - actorii pot fi arestaţi, situaţii care conduc la destrămarea grupurilor active. Reţeaua criminală, potrivit lui J.C. Bresson, nu exclude contactul dintre un actor ilegal şi un alt actor legal (politician, funcţionar, întreprinzător) sau ilegal (alt grup criminal). Reţeaua se caracterizează prin îmbinarea activităţilor şi intereselor actorilor, bazate pe solidaritate şi ajutor necondiţionat şi dublate de un sistem de drepturi şi obligaţii care se impun individului. În materia spălării banilor regula de bază constă în imitarea, cît mai mult posibilă, a operaţiunilor juridice şi financiare ale economiei legale. Potrivit Raportului, elaborat la 29 mai 1998 de către Programul O.N.U. împotriva spălării banilor, cele 10 legi fundamentale ale spălării banilor sunt: - Cu cît sistemele folosite în Infracţiunile economice imită mai bine tranzacţiile legale, cu atît mai mică este probabilitatea de a fi descoperite. - Cu cît activităţile ilegale sunt mai adînc penetrate într-o economie şi separarea instituţiilor este mai redusă, cu atît mai dificilă este depistarea activităţilor de spălare a banilor. . - Cu cît raporturile între fluxurile financiare ilegale şi cele legale în interiorul oricărei entităţi financiare este mai mic, cu atît este mai dificilă depistarea activităţilor de spălare a banilor. - Cu cît este mai mare ponderea serviciilor într-o economie, cu atît mai uşor se pot spăla banii în interiorul acelui sistem. - Cu cît structura economică a activităţilor de producere şi distribuire a bunurilor nefinanciare şi a serviciilor este mai intens dominată de firme mici, independente sau de întreprinzători individuali, cu atît mai dificilă este distincţia între tranzacţiile legale şi cele ilegale. - Cu cît sunt mai extinse facilităţile de plată prin cecuri, cărţi de credit sau alte produse non-financiare în efectuarea de tranzacţii ilegale, cu atît mai dificilă este depistarea activităţilor de spălare a banilor. - Cu cît este mai pronunţată lipsa de reglementări pentru tranzacţiile legale, cu atît mai dificilă este depistarea şi anihilarea fluxurilor de bani murdari. - Cu cît este mai mic raportul între veniturile ilegale şi cele legale care intră în interiorul unei economii, cu atît mai dificilă este separarea acestor fluxuri. - Cu cît integrarea serviciilor şi instituţiilor financiare în cadrul unor sisteme multidivizionale este mai avansată, adică cu cît este mai scăzut gradul de separare între diferitele activităţi financiare, cu atît mai dificilă este descoperirea activităţilor de spălare a banilor. - Cu cît contradicţia dintre operaţiunile financiare globalizate şi reglementările naţionale se adînceşte, cu atît mai dificilă este depistarea activităţilor de spălare a banilor. Activităţile de spălare a banilor beneficiază de un context general care este din ce în ce mai favorabil dezvoltării sale, ajungînd să fie în egală măsură generalizate şi banalizate, integrate în sistemul economic şi financiar global. Această realitate este însoţită de trei fenomene independente: - reuşita strategiilor de infiltrare puse în aplicare de către marile organizaţii criminale; - mondializarea economică şi financiară; - rapida dezvoltare a noilor tehnologii în domeniile informaticii şi comunicaţiilor. Conjugarea acestor fenomene a fost, în opinia lui Ph. Broyer, de natură „să modifice chiar natura spălării banilor şi raportul acesteia cu sistemul global: de la un element exterior mediului Infracţiunile economice a devenit un element constitutiv al sistemului, acceptat de acesta. Importanţa acestei schimbări este atestată de faptul că principalele criterii de eficacitate a sistemului sunt în egală măsură valabile şi activităţii de spălare a banilor. Aceste criterii sunt: - quasi-instantaneitatea şi dematerializarea schimburilor şi operaţiunilor financiare; - anonimatul tranzacţiilor; - intensificarea concurenţei între prestatorii de servicii; - dereglementarea legată de reducerea influenţei statului. Complexitatea reprezintă astăzi obstacolul major în calea succesului tuturor iniţiativelor privind combaterea spălării banilor. La începutul anilor ’70 în unele state din America latină fenomenul spălării banilor a luat amploare în aşa mod încît la sfîrşitul anilor ’80 acest fenomen a atins limite enorme (bugetele Columbiei şi Mexicului 75% erau constituite din banii spălaţi), erau banii obţinuţi în urma vînzării substanţelor narcotice. La început de mileniu III, economia Uniunii Europene si a celor mai industrializate state ni se înfăţişează fundamental modificată, sistemul financiar mondial devenind din ce în ce mai complex, în lucrarea „Etica şi pieţele financiare” H. Ploix remarca că tehnologiile noi care permit dezvoltarea tehnicilor financiare, cum sunt produsele derivate, au transformat în mod radical sfera financiară cel puţin în trei direcţii: ele au spart spaţiul si timpul; ele permit creşterea rentabilităţii capitalurilor şi deplasarea banilor fără nici o legătură cu realitatea schimburilor; ele dau putere maşinilor să gîndească şi să contureze acţiunile oamenilor. Toate aceste elemente creează o gaură între realitate, concret şi omul de finanţe. 4

Sistemul economic şi financiar al Uniunii Europene este contaminat de banii murdari rezultaţi din afacerile de mare calibru, înfăptuite de grupările criminale. Dispozitivele naţionale şi cele ale Uniunii Europene de luptă împotriva spălării banilor sunt depăşite, pentru simplul motiv că acest fenomen a fost legitimat ca fiind integrat sistemului. Profesioniştii care activează în acest domeniu au capacitatea de a exploata toate facilităţile oferite de actualul sistem financiar, ei aleg paradisurile financiare cele mai primitoare pentru a înfiinţa aici societăţi-ecran care servesc la disimularea patrimoniului a căror gestionare o asigură. Ei sunt foarte activi în universul financiar off-shore care este „nu numai un segment legitim al sistemului financiar mondial, dar reprezintă el însuşi un sistem dotat cu competenţe complementare care se pretează a fi manipulate de organizaţiile criminale”. Infracţiunile economice sunt considerate o meserie ca oricare altele, exercitate de un mare număr de prestatori de servicii financiare, instalaţii în paradisurile financiare, gata să răspundă la solicitările clienţilor. Sistemul financiar mondial este impregnat din ce în ce mai profund de caracteristici care favorizează infracţiunile economice. Facilităţile de accesare şi capacitatea de a deplasa rapid banii în sistem cu un minimum de formalităţi şi de control, iată ce este perfect pentru a spăla banii. Succesul marilor operaţiuni de spălare a banilor, ce se derulează prin utilizarea băncilor, instituţiilor financiare nebancare, precum şi a întreprinderilor nefinanciare, este asigurat de existenţa a trei condiţii, aparent contradictorii: - conceperea şi punerea în executare cu maximă rapiditate de scheme profesionale; - amestecul permanent şi discret al capitalurilor importante pentru a avea asigurată integrarea acestora în economia legală; - asigurarea securităţii depline a persoanelor şi entităţilor angajate în Infracţiunile economice. Jean de Maillard consideră că fenomenul de dereglementare în economia şi finanţele mondiale a creat o situaţie de concurenţă şi de competiţie între ţări, care se străduiesc să elaboreze legislaţii suficient de atractive pentru toate categoriile de capital, indiferent de provenienţa acestuia, inclusiv a celui de origine criminală. Esenţa fenomenului de spălare a banilor o reprezintă tăinuirea adevăratei provenienţe a produsului financiar şi a adevăratei identităţi a indivizilor şi grupărilor criminale care beneficiază de marile operaţiuni de spălare. Pentru realizarea acestui lucru, au fost create societăţile-ecran, domiciliate în paradisurile fiscale. Societăţile de faţadă sunt acelea care desfăşoară activităţi industriale, comerciale sau financiare şi care au clienţi tradiţionali. Fondurile de care dispun acestea pot fi foarte uşor amestecate cu cele ce provin din activităţi criminale. Cele mai reprezentative cazuri de astfel de societăţi sunt pizzeriile din S.U.A., utilizate de mafia italiană pentru spălarea banilor proveniţi din traficul de heroină. Societăţile fantomă sunt entităţi care nu au o existenţii reală. Acestea sunt societăţi fictive al căror nume şi coordonate la figurează pe documentele fabricate pentru nevoile operat şi schemelor de spălare a banilor. Ele prezintă un mare avantaj pentru responsabilii organizaţiilor criminale, preocupaţi de păstrarea anonimatului. Societăţile de domiciliu sunt folosite în schemele vizînd ascunderea identităţii beneficiarilor efectivi ai unor operaţiuni de reciclare (de spălare a banilor). Ele nu desfăşoară nici un fel de activitate în ţara în care se află sediul lor social şi sunt denumite si societăţi off-shore. Societăţile gata să funcţioneze sunt interesante în mod particular pentru acei care doresc să le achiziţioneze. Ele există deja de un anumit timp; lor li se fabrică o istorie pentru toată perioada de pînă la cumpărarea acestora de către noul proprietar, în numeroase paradisuri financiare avocaţii si alte categorii de intermediari locali înfiinţează în mod obişnuit societăţi pe care le vînd cîţiva ani mai tîrziu clienţilor a căror preocupare reală nu este cea mai legală. Transferul de proprietate are loc, cel mai adesea, prin cesionarea acţiunilor la purtător. Noii proprietari au la dispoziţie o structură care le permite să demareze imediat activităţile din punctul de vedere al autorităţilor din ţara unde se află societatea şi totul este ireproşabil. Un număr important de universitari din Statele Unite ale Ame-ricii şi Marea Britanic au subliniat în lucrările lor caracterul crimi-nogen al paradisurilor financiare şi centrelor financiare off-shore, acestea dispunînd de capacitatea de atragere şi disimulare a capitalurilor de origine criminală. Potrivit lui Ph. Broyer, caracteristicile paradisurilor financiare sunt: - refuzul acestora de a comunica autorizaţiilor informaţii juridice şi de ordin financiar; - un înalt nivel de protecţie a secretului afacerilor şi un secret bancar quasi-absolut; - echipamente performante in domeniul noilor tehnologii; - preponderenţa serviciilor financiare în economia locală; - legăturile aeriene regulate cu ţările vecine foarte bogate; - prezenţa cazinourilor şi a zonelor libere. Din punctul de vedere al profesioniştilor în materia spălării banilor, sunt importante următoarele aspecte tehnice; - prezenţa unor filiale ce aparţin marilor bănci internaţionale; - numărul mare de bănci locale şi posibilitatea de a înfiinţa foarte uşor altele noi; - facilităţile înfiinţării de societăţi comerciale şi financiare de orice tip (companii de afaceri internaţionale, sucursale offshore, societăţi de asigurări, fonduri de investiţii etc.); 5

- posibilitatea de a cumpăra societăţi din categoria celor „gata de a intra în acţiune” (shell companies); - posibilitatea de a utiliza termenul de „bancă” de către orice societate nebancară (case de schimb valutar, fonduri de asigurare sau de investiţii); - existenţa a numeroşi intermediari locali (consultanţi, consilieri juridici şi experţi financiari, gestionari de proprietăţi etc.), care garantează derularea ireproşabilă a afacerilor; - uşurinţa de a obţine, foarte rapid, documente false administrative, comerciale şi financiare, ce pot fi utilizate în schemele de spălare a banilor. Cu toate declaraţiile făcute şi poziţiile oficiale luate de către liderii politici şi reprezentanţii organismelor internaţionale şi regionale de luptă împotriva criminalităţii, paradisurile financiar-fiscale continuă să reprezinte teritoriile cele mai benefice pentru Infracţiunile economice şi punerea în aplicare a celor mai sofisticate combinaţii pentru tăinuirea fraudelor de mari proporţii. Ospitalitatea şi puterea de seducţie a paradisurilor financiar-fiscale este în creştere surprinzătoare chiar şi după scandalurile de mari proporţii, generate de prăbuşirea gigantului american ENRON şi a puternicului PARMALAT, care au căzut, primul la sfîrşitul anului 2001, iar al doilea - la mijlocul lunii decembrie 2003. Credibilitatea şi forţa de atracţie a acestor teritorii este dată, în opinia analiştilor, de faptul că aici există filiale ale marii majorităţi a puternicelor bănci europene şi americane, cele mai mari firme de avocatură sunt la curent cu fiecare dolar care trece prin conturile clienţilor lor, iar marile companii şi firme de audit controlează derularea acestor operaţiuni, pe care le consideră perfect legale, dar care refuză să comenteze spectaculoasele prăbuşiri amintite şi nici despre afacerile dubioase ale marilor corporaţii globale”. O tăcere absolută se ţine şi în privinţa naturii şi dimensiunilor serviciilor de administrare de fonduri, desfăşurate de filiale din Bahamas, Jersey şi Cayman, aparţinînd marilor bănci franceze Credit Lyonais şi B.N.P. Paribas. Ele au comentat, pentru publicaţia „Le Figaro”, că aceste activităţi sunt operaţiuni banale de trezorerie şi reasigurări. „Centrele noastre off-shore exploatează doar supleţea normelor juridice, care reglementează materia contractelor şi procedurile de vînzare a valorilor mobiliare în condiţiile unei fiscalităţi minime”. Marile companii sau firme de asigurări preferă să-şi regrupeze primele de asigurare în paradisurile fiscale, unde nu sunt impozitate. Realitatea pune în evidenţă faptul că paradisurile fiscale sunt perfect integrate în structurile corporatiste şi în piaţa globală. Cele mai reprezentative dintre acestea sunt recunoscute la Bursa de la Londra (London Stock Exchange), fiind admise la tranzacţionare valori mobiliare emise de către acestea, cu deosebire titlurile fondurilor speculative din Insulele Cayman. Rene Ricol, preşedinte al Federaţiei Mondiale a Experţilor Contabili (I.F.A.C.) declara, la sfîrşitul lunii ianuarie 2004, cotidianului Le Figaro: „Problema este că aceste capitaluri, găzduite de paradisurile fiscale, reprezintă bani obţinuţi din acte de corupţie şi crime, care pot fi spălaţi foarte uşor prin aceste mecanisme, datorită opacităţii sistemului, astfel încît nu poţi şti cine îţi sunt partenerii de afaceri. Putem să ne amăgim cu ideea că am putea reda transparenţa acestor centre off-shore, dar în realitate acest lucru nu este posibil”. În privinţa atitudinii organizaţiilor internaţionale şi a marilor puteri faţă de propunerea de „suspendare a tuturor relaţiilor financiare cu centrele off-shore necooperante”, propunere recomandată de Organizaţia Transparensy International şi agreată de O.C.D.E. (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), subliniem că atît Uniunea Europeană cît şi S.U.A. sunt mai puţin dispuse să o aplice în practică. Opiniile din S.U.A. par a se fi modificat după votarea de către Congres a legii „Patriot Act” (octombrie 2001), dar mai ales ca urmare a creşterii vertiginoase a deficitului bugetar american (estimat de G.W.Bush la peste 530 miliarde de dolari - luna ianuarie 2004), precum şi a efectelor devastatoare produse de fraudele descoperite la companii cu renume: Enron, Parmalat, Healt-South şi altele. Presa aminteşte şi astăzi ( începutul anului 2004) manoperele frauduloase derulate de Enron: această companie a comunicat acţionarilor săi că a obţinut un profit de 2,3 miliarde de dolari în perioada anilor 1996-1999. Dar, în aceeaşi perioadă, în declaraţiile fiscale ale Enron apărea o pierdere de 3 miliarde de dolari. Pentru a evita plata impozitelor, Enron înfiinţase nu mai puţin de 881 de filiale off-shore, dintre care 692 în Insulele Cayman. Aranjamentele şi operaţiunile au fost atît de complexe, încît chiar şi acum, la mai bine de doi ani după faliment, experţii autorităţilor fiscale americane nu reuşesc să descopere toate subtilităţile. Evenimentele din 11 septembrie 2001 au determinat autorităţile americane să forţeze paradisurile fiscale să coopereze cu statele dezvoltate pentru identificarea şi neutralizarea circuitelor prin care se asigură finanţarea terorismului. Cu toate acestea, autorităţile americane nu consideră centrele off-shore „vinovate” pentru practicile lor. În cadrul mai larg de dezbateri asupra acestui subiect extrem de actual, merită evidenţiate momentele „fierbinţi” înregistrate în cursul anului 2003, menite să demonstreze motivele vădite ale celor interesaţi în nerezolvarea unitară a problemei. Astfel, după mai bine de şapte ani de negocieri, O.C.D.E. a reuşit în anul 2002 să convingă aproape 30 de centre off-shore, printre care Malta, Cipru, Cayman, Bermude, să transmită acestei organizaţii informaţii privitoare la deţinătorii de conturi bancare, în anul 2003, Uniunea Europeană a dat însă proiectului O.C.D.E. lovitură după lovitură: la început au fost „iertate” trei dintre statele sale membre(Austria, Belgia şi Luxemburg) de a furniza informaţii de ordin fiscal organizaţiei mondiale. Imediat după acest gest, Uniunea Europeană s-a opus măsurii adoptate de Elveţia de a menţine în vigoare reglementările privind secretul bancar, ameninţînd Confederaţia elveţiană cu sancţiuni dure, în cazul refuzului de cooperare cu O.C.D.E. în cele din 6

urmă, Elveţia a primit încuviinţarea de a se alătura celor trei state (Austria, Belgia şi Luxemburg) în privinţa raporturilor cu O.C.D.E. Dar, dacă avem în vedere moţiunea introdusă de Consiliul Naţional (una dintre cele două camere ale Parlamentului Elveţiei) în luna decembrie 2003, potrivit căreia chestiunea secretului bancar va fi prevăzută în Constituţie, putem anticipa reacţia celorlalte paradisuri fiscale care au acceptat acordurile cu O.C.D.E. Studiile efectuate asupra criminalităţii economice în ţările Uniunii Europene au evidenţiat un lucru esenţial: acela care se referă la imposibilitatea cuantificării (măsurării) acestui fenomen. Dincolo de marea diversitate a definiţiilor date acestui fenomen, există statistici contradictorii puse la dispoziţie de către poliţie, procuratură şi justiţie. Orice încercare de a studia şi interpreta ştiinţific aceste date este extrem de dificilă. Mai rezonabile şi convingătoare sunt, în opinia noastră, concluziile formulate de specialiştii în materie. Astfel, în studiul intitulat „Infracţiunile economice în Germania” autorii Kalus Boers, Ursula Nelles şi Allit Nippert subliniază „că pretutindeni, şi în Germania, cunoştinţele despre criminalitatea economică, funcţia, controlul şi prevenirea acesteia sunt limitate. Discursul ştiinţific despre conceptele teoretice, definiţia şi metodologia de cercetare este departe de a fi coerent şi pus la punct. Parţial această situaţie se datorează orientării criminologice tradiţionale faţă de infractor, şi predomină teoriile acţiunilor individuale în explicarea infracţiunilor”. Adevărata dimensiune a criminalităţii economico-financiare, respectiv magnitudinea acesteia, preocupă în egală măsură organele de aplicare a legii, precum şi cercetători din domeniul criminologiei, sociologiei juridice, economiei şi managementului organizaţional. Dificultatea formulării unor concluzii certe asupra criminalităţii economico-financiare derivă din marea diversitate a definiţiilor date acestui fenomen. Astfel, criminologia americană face distincţie între infracţiunile economice comise de indivizi (persoane fizice) şi infracţiunile săvîrşite de corporaţii (persoane juridice). Alt element care menţine starea de confuzie şi lipsa de consistenţă a concluziilor formulate se regăseşte în discrepanţele existente între datele statistice furnizate de instituţiile de aplicare a dreptului, pe de o parte, şi de gradul ridicat de relativitate al datelor rezultate din studiile şi sondajele efectuate de companiile de consultanţă economică, juridică sau financiară, pe de altă parte. În nici o ţară din Europa nu au fost elaborate rapoarte şi studii credibile despre dimensiunea criminalităţii economicofinanciare. În opinia autorilor germani citaţi mai sus „raportarea infracţiunilor economice depinde de resursele investigative ale instituţiilor publice de control, dacă şi cum sunt descoperite aceste infracţiuni şi dacă sunt înregistrate, spre deosebire de infracţiunile obişnuite care sunt raportate poliţiei de către victime”. Potrivit statisticilor poliţiei din Germania, în anul 2002 au fost efectuate investigaţii şi cercetări privind 86.030 infracţiuni economice, care au provocat prejudicii de aproape 5 miliarde de euro. Infracţiunile economice reprezintă 1,32% din întreaga criminalitate care generează 50% din totalul pagubelor pricinuite de infracţiuni. Problema care preocupă instituţiile de aplicare a legii şi analiştii fenomenului reprezintă dimensiunea, respectiv mărimea cifrei negre a criminalităţii economico-financiare, adică infracţiunile nereclamate şi necercetate. Astfel, potrivit studiului efectuat la începutul anului 2003 de către firma Ernst şi Young asupra criminalităţii economice în Germania, reprezentanţii întreprinderilor chestionaţi susţin că 50% dintre infracţiuni nu sunt depistate. Mai interesantă este constatarea că unul din cinci intervievaţi consideră că 80% din volumul criminalităţii economice nu este descoperită. Managerii din sistemul bancar şi societăţile de asigurări apreciază că 58% din infracţiunile ce se comit în acest meniu nu sunt reclamate şi, evident, necercetate (datele au fost preluate din Buletinul Academiei de Poliţie din Munster Germania, nr. 4/2003, p. 83-85). Concluzii şi aprecieri interesante sunt formulate în studiul elaborat de Hans Nelen cu privire la criminalitatea economică şi financiară în Olanda. Autorul punctează următoarele aspecte ale acesteia: - termenul de criminalitate economico-financiară este ambiguu, pentru că include o gamă largă de activităţi infracţionale (fraude, spălare de bani şi corupţie); - în Codul penal olandez nu sunt definiţi termenii de fraudă, spălare de bani şi corupţie; - victimele criminalităţii economico-financiare nu sunt întotdeauna uşor de identificat, adesea acestea fiind instituţiile guvernamentale, domeniul afacerilor şi sectorul financiar-bancar. Din această cauză preocuparea publicului larg pentru acest fenomen este destul de limitată, în ciuda valorii mari a prejudiciilor produse; - există o fraudă pe orizontală, care se referă la tipurile de fraudă în care victimele (indivizi, companii sau instituţii financiar-bancare) domiciliază în Olanda, alături de fraudă pe verticală, care vizează interesele financiare ale statului olandez sau ale Uniunii Europene; - frauda poate ameninţa sectoare întregi şi poate destabiliza firme legale, care nu pot concura cu preţurile incorecte ce se practică; - deşi, teoretic vorbind, Infracţiunile economice pot conduce la acapararea de putere economică de către grupuri criminale şi chiar la destabilizarea unor sectoare economice, se cunoaşte foarte puţ in dimensiunea problemei. Cunoştinţele privind aceasta problema si modurile de operare sunt destul de limitate; unor departamente ministeriale, ceea ce conduce la promovarea unor variate politici privind investigarea şi cercetarea acestuia, mult diferite de politica poliţiei si justiţiei; - se constată tendinţa conducătorilor firmelor şi instituţiilor de a-şi rezolva singuri problemele generate de fraudele săvîrşite, fără a raporta frauda poliţiei. Are loc, cu alte cuvinte, deplasarea cazurilor de fraudă de la justiţia publică către cea privată. Toate băncile şi firmele importante din Olanda dispun de servicii proprii de investigaţii, iar cele cinci mari firme de contabilitate din 7

Olanda au elaborat conceptul de contabilitate criminalistică. Dimensiunea şi formele de manifestare a criminalităţii economicofinanciare în ţările Uniunii Europene sunt analizate în Raportul Europol din anul 2003, care evidenţiază faptul că schimbările politice care au avut loc în Uniunea Europeană, dar mai ales introducerea unei pieţe europene unice în anul 1993, au oferit criminalităţii organizate multe oportunităţi. Extinderea Uniunii Europene va face ca toate statele să devină ţări sursă, de tranzit sau de destinaţie pentru mărfuri şi servicii de natură infracţională. Cît priveşte factorii generali care favorizează dezvoltarea criminalităţii organizate, raportul citat evidenţiază faptul că stabilirea unor pieţe financiare mondiale şi globalizarea economică au generat importante oportunităţi pentru grupurile implicate în crima organizată. Domeniul cel mai vizat îl reprezintă contrabanda transfrontalieră, frauda legată de taxa pe valoarea adăugată, precum şi afaceri ilegale prin care este afectată direct economia europeană. Schimbările sociale produse în spaţiul european, generate de libera circulaţie a bunurilor, a banilor, a serviciilor şi a persoanelor, au un efect major asupra oportunităţilor de criminalitate economico-financiară. Este cît se poate de clar faptul că mobilitatea sporită a oamenilor şi urbanizarea în derulare rapidă, au condus la un mare nivel de anonimitate în societate, lucru care favorizează activităţile infracţionale şi sporeşte dificultatea descoperirii lor. Grupurile de crimă organizată sunt beneficiare ale progresului tehnologic, înregistrat în domeniul telecomunicaţiilor, transportului şi spaţiului cibernetic. Răspîndirea comerţului electronic facilitează şi ascund activităţi infracţionale şi actori, care devin anonimi într-un imens spaţiu al afacerilor economico-financiare. A sporit capacitatea infractorilor care emit documente falsificate de diferite tipuri. Banii, inclusiv profiturile rezultate din criminalitatea organizată, pot fi transferaţi electronic cu o mare rapiditate, fiind extrem de dificilă monitorizarea tranzacţiilor financiare. Marea varietate de mijloace tehnologice şi viteza de inovaţie reprezintă o imensă provocare pentru organismele care luptă împotriva criminalităţii organizate. Activităţile specifice criminalităţii organizate dobîndesc o evidentă notă de profesionalism, fiind asemănătoare unei economii complexe. Aşa de exemplu, contractele trebuie negociate cu numeroşi furnizori, subcontractanţi şi beneficiari, profiturile trebuie sporite, mărfurile trebuie depozitate, transportate şi distribuite, fiind necesare documente în vederea unei protecţii totale a operaţiunilor care se derulează. Analiştii în materie cunosc faptul că grupuri ale crimei organizate exploatează absenţa sau ambiguităţile unor reglementări legale, gradul ridicat de coruptibilitate a unor funcţionari din domeniul economic, financiar, vamal şi judiciar, situaţii ce le facilitează finalizarea acţiunilor ilegale. În lupta împotriva grupurilor organizate trebuie avute în vedere şi următoarele caracteristici ale acestora: - caracterul ermetic al grupurilor, materializat în gradul ridicat de impenetrabilitate a acestora; - internaţionalizarea crescută a grupurilor, dovedită de reala capacitate a acestora de a stabili legături cu alte grupuri din zone geografice diferite; - capacitatea grupurilor de a acţiona într-o manieră lejeră, profesionistă pe pieţele transnaţionale legale şi ilegale, exploatînd cu rapiditate şi abilitate avantajele paradisurilor fiscale şi ale pieţelor dezechilibrate; - exploatarea oportunităţilor apărute ca urmare a utilizării tehnologiilor avansate de către mediul financiar-bancar, al investiţiilor, transporturilor şi turismului. Cu privire la cele mai active grupuri criminale, care domină spaţiul european, Raportul Europol pe anul 2003 precizează că cele mai influente grupuri criminale din cadrul Uniunii Europene sunt în continuare cele indigene. Acest lucru se datorează în principal faptului că ele sunt deja bine integrate în propriile lor ţări şi au o mai bună înţelegere a proceselor sociale, economice, politice şi juridice. Aceste grupuri sunt cu mult mai dificil de identificat de către autorităţile de aplicare a legii, deoarece sunt capabile să pătrundă mai uşor în economia legală, avînd o imagine respectabilă în societate. Autorităţile naţionale de luptă împotriva crimei organizate semnalează tot mai frecvent legăturile consolidate dintre diferite grupuri criminale: cele spaniole cu grupă în Olanda, Italia, Germania; cele albaneze cu grupă în Italia, Norvegia, Spania şi Marea Britanic; cele ruseşti cu grupă în Marea Britanic, Polonia. Tarile Baltice, Nordice şi Balcanice. Raportul Europol confirmă că grupările criminale din Rusia rămîn a fi în continuare cele mai puternice. Ele sunt implicate în criminalitatea financiară, Infracţiunile economice, migraţie ilegală, extorcare de fonduri. Sunt recunoscute printr-o structură ierarhică strictă, care operează pe baza unei discipline interne deosebite şi a unei eficiente diviziuni a muncii. Au o capacitate remarcabilă de a exploata imperfecţiunile legislative şi administrative. Dispun de resurse financiare extraordinare şi dovedesc o reală capacitate de a iniţia afaceri ilegale în orice domeniu profitabil. Criminalitatea economico-financiară sub forma fraudelor, evaziunii fiscale, actelor de contrabandă, spălării banilor şi comerţului ilegal cu mărfuri contrafăcute, reprezintă, în viziunea Europol, o ameninţare puternică la adresa economiei Uniunii Europene. Contrabanda cu alcool şi ţigări dirijată către Ţările Nordice şi Marea Britanic este favorizată de nivelul ridicat al taxelor pentru astfel de mărfuri. Aceeaşi constatare o regăsim în „Planul Naţional de Combatere a Criminalităţii Economice şi Corupţiei”, elaborat de Oficiul Federal al Poliţiei din Germania (B.K.A.) în anul 2003, în care se evidenţiază faptul că criminalitatea economică reprezintă o ameninţare socială deosebită; ea nu se caracterizează doar prin marele potenţial distructiv pe care îl conţine, ci si prin faptul că este în măsură să prejudicieze încrederea populaţiei în economia de piaţă, în funcţionarea normală si ordonată a economiei. 8

Dr. Kersten, preşedintele B.K.A., sublinia că acţiunile ce decurg din criminalitatea economică implică un proces structurat şi o colaborare structurată a participanţilor, în acest context criminalitatea economică este o componentă a crimei organizate. Această realitate implică o mai mare răspundere pentru stat, economie si societate. Lumea economică şi cea financiar-bancară din ţările Europei îşi asumă o mare parte de responsabilitate privind lacunele şi disfuncţiile manifestate în controlul direct asupra criminalităţii economico-financiare. Cultura pieţei şi cultura întreprinderii navighează în zonă de puternică derivă, în plină criză morală sau etică, determinată ele persistenţa unei rupturi între faptul că ele sunt, pe ele o parte, exponente ale competiţiei, ale deschiderii şi inovaţiei pentru care îşi asumă riscuri permanente, şi, pe de altă parte, că promovează insistent devianţe, manopere frauduloase şi violări grosolane ale legilor. Conducătorii din economie, finanţe şi bănci sunt prinşi în mrejele propriului lor paradox: ei se proclamă constant ca apărători ai legilor pieţei şi liberei concurenţe, dar, în acelaşi timp, zilnic, încalcă si nesocotesc direct aceste principii, prin imitarea, comiterea şi finalizarea unor mari fraude şi practici anticoncurenţiale. Într-un asemenea context, este evidentă teama lor faţă de orice ingerinţă publică şi, mai ales judiciară, precum şi refuzul lor permanent de a colabora cu instituţiile statului ce au atribuţiuni judiciare. Protagoniştii criminalităţii economico-financiare cunosc foarte bine dificultăţile cu care se confruntă organismele însărcinate cu aplicarea legii, mizează constant pe anonimizarca consecinţelor infracţiunilor săvîrşite (dispoziţia noţiunii de victimă) şi sunt informaţi despre faptul că nu există în toate statele preocupare pentru studierea ştiinţifică a acestui fenomen şi lipseşte decizia fermă de a lupta împotriva acestuia. Încă din anul 1937, Suthorland a atenţionat cercetătorii pentru că nu au acordat atenţia cuvenită criminalităţii gulerelor albe, axîndu-se exclusiv pe delincventa de stradă şi pe studiul persoanelor din această categorie, care sunt în marea lor majoritate condamnaţi de către justiţia penală şi trimise în penitenciare. Suthorland a îndemnat oamenii de ştiinţă să studieze nu numai fenomenul criminalităţii economico-financiare, dar, în egală măsură, să fie preocupată şi de tratamentul penal diferenţiat, evident privilegiat al infractorilor care acţionează în acest perimetru. Consecinţa acestui tratament diferenţiat, pe care justiţia din totalitatea statelor îl aplică infractorilor cu gulere albe este aceea că astăzi, în spatele gratiilor se află foarte puţini dintre aceştia. Analiza juridică a infracţiunilor economice prevăzute în legea penală a Republicii Moldova § 1. Infracţiuni economice cu caracter general 1.1. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător (art. 241 C.P.) Potrivit art. l al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XI1 din 3 ianuarie 19921, antreprenoriatul este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţii ale acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi pe răspunderea lor materială în scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri. Practicarea ilegală a antreprenoriatului este pasibilă de răspundere penală, arătată în art. 241 C.P. Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în proporţii mari. Fiind o componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii include trei elemente: l) practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător; 2) obţinerea unui profit ilegal în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre acţiunile şi urmările indicate. În conformitate cu art. 125 C.P., prin practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: a) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînre-gistrarea) la organele autorizate; b) desfăşurarea unor genuri de activitate prohibitive; c) desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor, reprezentanţelor, sucursalelor, secţiilor, magazinelor, depozitelor, unităţilor comerciale şi ale altor unităţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie; d) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabricaţie şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul în care folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie, ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau falsificate. În prima modalitate de antreprenoriat ilegal, latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregîstrarea) la organele autorizate. Potrivit art. 27 al Legii din 3 ianuarie 1992 2 , întreprinzătorul este obligat să înregistreze întreprinderea, filialele, reprezentanţele şi alte unităţi economice, înfiinţate de dînsul pe teritoriul R.M., pînă la începerea activităţii lor economice, în conformitate cu Legea cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor nr. 1265-XTV din 5 octombrie 2000, întreprinderea este înregistrată de Camera înregistrării de Stat a Departamentului Tehnologiilor Informaţionale la locul de reşedinţă ale întreprinderii, precum şi în mod obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în conformitate cu legea în vigoare. 1

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 2/33 din 28 februarie 1994.

2

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 31 -34/109 din 22 martie 2001.

9

În a doua modalitate, practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător este realizată prin desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie. Potrivit Anexei nr. l la Hotărîrea Guvernului nr. 888 din 19 septembrie 19971, Cu privire la reglementarea unor genuri de activitate în Republica Moldova, pe teritoriul Republicii Moldova sunt interzise următoarele genuri de activitate: producerea, comercializarea şi publicitatea materialelor pornografice; deschiderea şi întreţinerea caselor de toleranţă; comerţul de contrabandă. Art. 8 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate nr. 451-XV din 30 iulie 20012 arată genurile de activitate supuse licenţierii în mod obligatoriu, dintre acestea putem numi activitatea de audit, în domeniul asigurărilor, farmaceuticii, medicinii veterinare, zooculturii, acordarea asistenţei medicale, activitatea de turism şi un şir de alte activităţi a căror listă este exhaustivă. Genurile de activitate care nu sunt indicate la acest articol pot fi desfăşurate fără licenţe. Potrivit art. 2 al acestei Legi, licenţa reprezintă un act oficial, eliberat de autoritatea pentru licenţiere (Camera de Licenţiere sau alte autorităţi publice), ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă determinată, genul de activitate indicat în aceasta, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere. Practicarea genurilor de activitate interzise, a genurilor de activitate supuse licenţierii fără licenţierea lor sau nerespectarea condiţiilor de licenţiere realizează modalitatea dată de infracţiune. În a treia modalitate, practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător este realizată prin intermediul unităţilor economice, indicate mai sus, neînregistrate în modul stabilit de legislaţie. Filialele, reprezentanţele, sucursalele, secţiile, magazinele, depozitele, unităţile comerciale şi alte unităţi economice se consideră subdiviziuni separate ale întreprinderii, care sunt situate în altă parte şi care apără şi reprezintă interesele întreprinderii. Ele trebuie înregistrate după regulile de înregistrare a unei întreprinderi cu drept de a deschide subconturi. Pentru flecare subdiviziune înfiinţată şi înregistrată, titularului de licenţă i se eliberează copii autorizate de pe aceasta, în cazul în care titularul de licenţă creează o nouă filială sau o altă subdiviziune separată, care va desfăşura activităţi conform licenţei obţinute, titularul este obligat să depună la cameră o cerere de eliberare a unei copii de pe licenţă, precum şi alte documente necesare. Şi, în sfîrşit, în ultima modalitate, indicată de art. 125 C.P., practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător se poate realiza prin desfăşurarea acestei activităţi fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul în care folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie, ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau falsificate. La înregistrarea întreprinderii producătorul este obligat să înregistreze marca comercială şi marca fabricii pe care o va aplica obligatoriu pe produsele fabricate, precum şi să se înregistreze la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal. Marca comercială este un indiciu original în formă grafică, o denumire, o îmbinare de litere (siglă) şi cuvinte, care permit a deosebi acelaşi tip de marfa produsă de diferiţi producători. Marca fabricii include denumirea produsului, producătorul, adresa, numărul de telefon şi faxul, standardul ori altă documentaţie tehnico-normativa cu care sunt conformate produsele fabricate. În conformitate cu art. l al Regulamentului Ministerului Finanţelor cu privire la atribuirea codului fiscal nr. 9 din 28 iunie 2001 3 , atribuirea codului fiscal se efectuează de către Inspectoratele Fiscale de stat în baza cererii, arătată în anexa nr. l la Regulament. Drept cod fiscal pentru cetăţenii Republicii Moldova poate fi utilizat numărul de identitate al cetăţeanului din Registrul de stat al populaţiei Republicii Moldova. Pentru persoanele care nu au buletine de identitate, codul fiscal se formează din seria şi numărul paşaportului, iar dacă ele nu au paşaport — seria şi numărul adeverinţei de naştere. Codul fiscal al unui cetăţean străin sau al unui apatrid poate fi similar cu numărul documentului ce-i atestă identitatea. Făptuitorii pot folosi si coduri fiscale străine, adică cele înregistrate pe numele altei persoane şi care n-au fost cesionate printr-un contract licenţiat, sau coduri fiscale plastografiate, adică cele falsificate. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care aceste activităţi ilegale se soldează cu obţinerea unui profit în proporţii mari. Prin profit în proporţii mari se înţelege diferenţa dintre încasările efective obţinute şi totalul capitalului utilizat, a cărui valoare este de la 500 la 1500 unităţi convenţionale de amendă. Un semn obligatoriu al infracţiunii îl constituie legătura de cauzalitate dintre activităţile ilegale de întreprinzător şi profitul în proporţii mari obţinut. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin vinovăţie intenţionată şi scop de profit. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică. 1

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 77 – 78 din 27 noiembrie 1997.

2

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 108 – 109/836 din 6 septembrie 2001 Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 94-96 din 10 august 2001.

3

10

Alin. 2 art. 241 C.P. agravează răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvîrşite: a) repetat; b) de două sau de mai multe persoane; c) cu folosirea situaţiei de serviciu; d) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; e) în proporţii deosebit de mari; f) cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari. Repetat, adică săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni identice s-au omogene, prevăzute de aceeaşi normă penală, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie prevăzut de art. 31 din CP al RM. Infracţiunea săvîrşită de două sau mai multe persoane este săvîrşirea acţiunilor la care: - au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit art. 42 al.6 C.P., trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii; - ele s-au înţeles să comită împreună infracţiunea înainte de consumarea ei; - ele au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a infracţiunii, adică cel puţin doi participanţi la infracţiune trebuie să fie coautori1. Săvîrşirea infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu, presupune că făptuitorul, avînd calitatea de funcţionar, face victima să creadă că se află în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, deşi în realitate nu se află în exerciţiul acestor atribuţii. De un grup criminal organizat, adică o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni, sau de o organizaţie criminală (asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice. - Infracţiunea se consideră săvîrşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective, la însărcinarea acesteia. - Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează. - Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvîrşite de această organizaţie. - Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvîrşire a participat. - Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvîrşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor, a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective. Prin practicarea ilegala a activităţii de întreprinzător săvîrşită în proporţii deosebit de mari se înţelege cuantumul capitalului utilizat, a cărui valoare depăşeşte 1500 unităţi convenţionale de amendă. Prin obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari se înţelege diferenţa dintre încasările efective obţinute şi totalul cheltuielilor suportate a cărui valoare depăşeşte 1500 unităţi convenţionale de amendă. 1.2. Pseudoactivitatea de întreprinzător (art. 242 C.P.) Latura obiectivă a pseudoactivităţii de întreprinzător este realizată prin crearea de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura o activitate de întreprinzător sau bancară pentru acoperirea genurilor de activitate a unor întreprinderi ilicite, dacă lucrul acesta a cauzat daune în proporţii mari. Latura obiectivă a infracţiunii se formează din trei elemente: l) crearea pseudoîntreprinderilor; 2) cauzarea daunelor în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre acţiunile şi urmările indicate. Acţiunile de creare de întreprinderi şi bănci comerciale pentru acoperirea genurilor de activitate a unor întreprinderi ilicite se manifestă prin pregătirea setului de documente, necesare pentru înregistrarea întreprinderii, atribuirea codului fiscal, primirea licenţei şi a altor acte de instituire a întreprinderii. Este convocată adunarea fondatorilor, este adoptat statutul instituţiei şi încheiat contractul de constituire. După aceasta întreprinderea sau banca creată trec înregistrarea, primesc licenţa, deschid conturi de decontare şi curente la bancă pentru efectuarea operaţiilor bancare corespunzătoare. Cu aceasta activitatea aparent legală a întreprinderii create ia sfîrşit. 1

Borodac Alexandru Manual de Drept Penal – Chişinău: Tipografia Centrală, 2004 p.178

11

Neîndeplinind obligaţiunile prevăzute în actele de constituire a întreprinderii, pseudoîntreprinzătorii procedează la alte acţiuni îndreptate care nu fac decît să prejudicieze interesele cetăţenilor, organizaţiilor sau statului. De exemplu, obţin un credit ilegal de la Banca Naţională, strîng bani de la cetăţeni şi organizaţii, creînd piramide financiare ilegale sau se ocup'ă cu alte genuri de activităţi ilicite. Dacă a fost obţinut un credit ilegal, pseudoactivitatea de întreprinzător intră în concurs cu art. 238 C.P. (dobîndirea creditului prin înşelăciune). Drept rezultat al acestor acţiuni trebuie sa survină urmări prejudicia-bile - daune în proporţii mari cauzate cetăţenilor, organizaţiilor sau statului. Valoarea daunei în proporţii mari depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă. Se impune stabilirea legăturii de cauzalitate dintre acţiunile şi urmările analizate. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă şi scop de profit. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică. § 2. Infracţiuni economice în domeniul finanţelor 2.1. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (art. 236 C.P.) În Republica Moldova dreptul de emisie monetară este acordat în exclusivitate Băncii Naţionale, care este singurul organ autorizat să pună în circulaţie bilete de bancă. Conform Decretului Preşedintelui R.M. din 24 noiembrie 1993, începînd cu 29 noiembrie 1993 în Republica Moldova a fost introdusă ca unic mijloc de plată moneda naţională în vigoare - leul. Pentru fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi făptuitorii sunt traşi la răspundere penală în baza art. 236 C.P. Obiectul material al infracţiunii îl constituie: - Biletele Băncii Naţionale a Moldovei în valoare nominală de 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500, 1000 lei; - Moneda în valoare nominală de l, 5, 10, 25 şi 50 bani; - Valuta străină care este în vigoare în ţările străine alcătuită din bancnote (bani de hîrtie) şi monedă (bani de metal) a ţărilor care au ratificat Convenţia internaţională cu privire ia combaterea falsificării biletelor de banca din 20 aprilie 1929; - Hîrtii şi alte titluri de valoare, care, conform Hotărîrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 46/5 din 21 decembrie 2000, termenii „hîrtii şi titluri de valoare” se substituie cuvintelor „ valori mobiliare”. Este vorba de valorile mobiliare care se emit în numele statului, avînd garanţiile de stat, de către Guvern, B.N.M. sau de C.N.V.M., cum ar fi obligaţiile, acţiunile, cecurile, acreditivele etc. Potrivit pct. 2 al Hotărîrii Plenului C.S. J. Cu privire la practica judiciară în cauzele penale de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi nr. 23 din 29 octombrie 2001 1 , banii retraşi din circulaţie (de exemplu, monedele vechi, banii fostei U.R.S.S., banii care nu sunt susceptibili de schimb etc.) şi care au numai o valoare de colecţie nu pot forma obiectul material al infracţiunii arătate în art. 236 C.P. In anumite cazuri acestea pot forma obiectul material al unei escrocherii, arătată în art. 190 C.P. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a hîrtiilor de valoare de stat sau a altor titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plăţilor. Fabricarea biletelor de bancă sau a valorilor mobiliare de stat constă într-o acţiune de contrafacere sau de alterare a acestora. Contrafacerea biletelor de banca sau a valorilor mobiliare de stat constă în confecţionarea, producerea, imitarea unei bancnote sau monede, precum şi a valorilor mobiliare de stat, utilizate oficial în republică în calitate de mijloace băneşti, a unei valori mobiliare a statului sau a unei valute străine. Contrafacerea banilor de hîrtie este înfăptuită prin imprimare, desenare sau prin orice alte procese de plăsmuire, astfel încît banii calpi să poată circula. Contrafacerea monedelor este realizată prin turnarea sau baterea acestora, sau prin imprimarea unor piese asemănătoare aspectului de monede legale. Nu se înscrie în infracţiunea dată contrafacerea biletelor de loterie, care nu reprezintă valori mobiliare cu putere circulatoare şi de creditare. Nu există obligaţia legală ca ele să fie acceptate la plată, ele putînd să aducă doar un cîştig posibil. Contrafacerea biletelor de loterie pentru a obţine „cîştiguri" constituie o escrocherie. Nu constituie infracţiunea în cauză nici contrafacerea valorilor mobiliare, emise de organizaţiile nestatale care nu posedă garanţii de stat potrivit Legii privind datoria de stat şi garanţiile de stat nr. 943-XIII din 18 iulie 19962, deoarece dispoziţia art. 236 C.P. vorbeşte numai de valorile mobiliare de stat. Imitaţia monedei, bancnotei, valutei străine sau a valorii mobiliare trebuie să fie mai mult sau mai puţin apropiată de original, ca să poată circula. Potrivit pct. 4 al Hotărîrii Plenului din 29 octombrie 2001, în cazul în care necorespunderea vădită a bancnotei 1

Culegere de Hotărîri explicative. Chişinău, 2002, p. 297.

2

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.75-76/715 din 21 noiembrie 1996.

12

false celei autentice exclude participarea ei în circulaţie, precum şi alte împrejurări ale cauzei denotă clar intenţia celui vinovat de înşelare grosolană a unei persoane sau a unui cerc restrîns de persoane, profitînd de anumite condiţii (de exemplu, lipsa de iluminare, vederea slabă a persoanei înşelate, credulitatea acesteia etc.), atunci astfel de acţiuni pot fi calificate în baza legii care arată infracţiunea de escrocherie. Nu constituie infracţiune de fabricare a banilor falşi contrafacerea lor fără scopul de a-i pune în circulaţie. De exemplu, contrafacerea biletelor de bancă ca rechizite teatrale, baterea unei monede de un fierar pentru a-şi verifica măiestria etc. Alterarea constă în modificarea conţinutului sau aspectului exterior al unei monede, bancnote sau valori mobiliare, adică a semnelor sau cifrelor înscrise în cuprinsul lor. De exemplu, schimbarea nominalului bancnotei, numărului, seriei, altor semne prin desenare cu mîna, cu mijloace tehnice, prin xerocopie etc. Acţiunea de falsificare presupune un ansamblu de operaţii efectuate de desenator, fierar, chimist, fotograf, tipograf etc. Conform pct. 5 al acestei Hotărîri, fabricarea în scopul punerii în circulaţie a banilor falşi se consideră consumată din momentul fabricării chiar a unui singur exemplar de bancnotă sau monedă, indiferent de faptul dacă persoana a reuşit să le pună în circulaţie. Procurarea hîrtiei, cernelei, altor mijloace pentru fabricarea banilor falşi trebuie considerată ca pregătire în vederea infracţiunii date (art. 26 şi 236 C.P.), avînd în vedere că asemenea acţiuni pot asigura fabricarea banilor falşi. Dacă făptuitorul nu a reuşit să obţină o asemănare considerabilă a falsului cu biletul de bancă autentic, ceea ce ar fi permis punerea lui în circulaţie, atunci cele săvîrşite formează o tentativă de fabricare a banilor falşi (art. 27, 236 C.P.). În a doua sa modalitate, infracţiunea de care ne ocupăm este realizată prin punerea în circulaţie a biletelor Băncii Naţionale, a monedelor, a valutei străine sau a valorilor mobiliare false, utilizate pentru efectuarea plăţilor. Potrivit pct. 6 al Hotărîrii menţionate, punere în circulaţie a banilor falşi este considerată folosirea acestora în calitate de mijloc de plată la achitarea mărfurilor şi serviciilor, schimbului, donaţiei, dării cu împrumut, vînzării etc. Procurarea cu bună ştiinţă a bancnotelor sau monedelor false în scopul punerii lor în circulaţie ca şi cum ar fi autentice urmează a fi calificată în baza art. 26, 236 C.P. Pentru existenţa infracţiunii nu interesează cantitatea monedelor sau a valorilor falsificate puse în circulaţie, fiind suficient ca doar o singură monedă sau valoare falsificată să fi fost primită de o persoană. Dacă o persoană a primit o monedă falsificată, iar ulterior, descoperind falsul, a repus-o în circulaţie, fapta sa va fi şi ea pasibilă de prevederile textului analizat. Punerea în circulaţie a banilor falşi se consideră consumată din momentul transmiterii cel puţin a unui exemplar al acestora. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă şi scop de a pune în circulaţie bani falşi, precum şi scop de profit. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vîrsta de şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică. Alin. 2 art. 236 C.P. agravează răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvîrşite: a) repetat; b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; c) în proporţii mari. Noţiunea de circumstanţă agravantă prevăzută la lit. „a,b” alin. 2 art. 236 este asemănătoare cu noţiunea de circumstanţă agravantă corespunzătoare din prezenta lucrare prevăzută la infracţiunea: „Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător”. Prin daune în proporţii mari lit. „c” alin. 2 art. 236 C.P.) se înţeleg daunele materiale cauzate prin falsificarea biletelor de bancă sau a altor valori mobiliare de stat, a căror valoare depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă. 2.2. Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false (art. 237 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin fabricarea spre a pune în circulaţie sau prin punerea în circulaţie a cardurilor sau a altorcarnete de plată false, care nu constituie valută sau titluri de valoare, dar care confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale. După cum vedem, latura obiectivă a infracţiunii de care ne ocupăm este identică cu latura obiectivă a fabricării sau punerii în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false. De aceea noţiunile de fabricare, contrafacere, alterare sau punere în circulaţie de la art. 236 C.P. sunt complet valabile şi pentru infracţiunea în cauză. Se deosebesc aceste infracţiuni numai după obiectul material. Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie cardurile sau alte carnete de plată, care nu constituie valută sau titluri de valoare de stat. Potrivit art. 1289 al Codului civil al R.M., cardul bancar este un instrument de plată emis de o bancă (emitent) care permite titularului cardului să retragă bani în numerar, sa efectueze transfer de sume de bani în limitele disponibilului din contul său în banca emitentă ori din contul liniei de credit acordată de aceasta. Titularul cardului bancar poate achita produsele livrate şi serviciile prestate de întreprinderile comerciale care acceptă cardul (în baza contractelor încheiate cu emitentul) 1. 1

Codul Civil al Republicii Moldova. Chişinău, 2002, art. 1289

13

Deţinătorul cardului trebuie să aibă un cont în una din băncile care emit carduri şi care face parte din sistemul bancar de plăţi cu carduri. Prin alte carnete de plată se înţeleg alte documente financiare (cambii, bilete de ordin, cecuri sau alte instrumente similare utilizate pentru a obţine efectuarea plăţii), ce nu ţin de valută sau valori mobiliare de stat, dar care confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă, scop de profit, precum şi falsificarea cardurilor sau a altor carnete de plată în scopul punerii lor în circulaţie. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vîrsta de şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică. Alin. 2 art. 237 C.P. agravează răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvîrşite: a) repetat; b) de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii; c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; d) în proporţii mari. Noţiunile de circumstanţe agravante din lit. „a,c” alin. 2 art. 237 C.P. sunt aceleaşi ca şi noţiunile de circumstanţe agravante corespunzătoare de la infracţiunea: „Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător” Prin săvîrşirea infracţiunii de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii (lit. „b” alin. 2 art. 237 C.P.) se presupune realizarea laturii obiective a infracţiunii de persoanele aflate în cadrul statelor instituţiilor bancare ori ale altor instituţii abilitate cu drepturi de emitent a cardurilor bancare sau alte carnete de plată. 2.3. Dobîndirea creditului prin înşelăciune (art. 238 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin prezentarea cu bună-ştiinţă a unor informaţii false în scopul obţinerii unui credit sau majorării cuantumului acestuia, sau obţinerii unui credit în condiţii avantajoase. Potrivit art. 1236 al Codului civil, creditul bancar reprezintă un contract încheiat de o bancă (creditor) care se obligă să acorde un împrumut de bani (credit) unei persoane (debitor), iar debitorul se obligă să restituie suma primită şi să plătească dobînda si alte sume aferente prevăzute de contract1. Băncile şi alte organizaţii de credit licenţiate pentru efectuarea operaţiilor bancare efectuează ereditatea în baza unor anumitor principii; restituire (rambursare), în termen, cu plată, cu destinaţie specială, sub garanţie. Principiul garanţiei rambursării creditului se manifestă prin faptul că băncile şi alte organizaţii creditare acordă, de regulă, credite sub diferite forme de asigurare: garanţii reale - gajarea unor bunuri materiale, personale (fidejusiune) sau a altor garanţii uzuale în practica bancară. Principiul acordării creditului cu destinaţie specială presupune că creditele pot fi oferite în anumite scopuri: pentru crearea unor fonduri fixe, extinderea, reconstrucţia şi reutilarea tehnică, acumularea rezervelor sezoniere de valori materiale etc. Principiul acordării creditului pe un anumit termen presupune creditul pe termen scurt - pînă la un an; pe termen rnediu - de la l pînă la trei ani şi pe termen lung - mai mult de trei ani. Pentru a obţine un credit, debitorul este obligat să prezinte creditorului un şir de documente, materiale şi garanţii care trebuie să confirme acceptarea acestor principii de creditare, mai ales a garanţiilor de rambursare a creditului. Esenţa infracţiunii, arătată în art. 238 C.P., constă în faptul că întreprinzătorii particulari, mai ales pseudoîntreprinzătorii, organizaţiile comerciale şi necomerciale, indiferent de forma de proprietate, obţin de la bănci sau alte organizaţii de credit credite sau o majorare a cuantumului acestuia, sau obţin un credit în condiţii avantajoase (în sens de termen, de procentul dobînzii etc.) ca urmare a faptului, că ei au indus creditorul în eroare în ce priveşte legalitatea înregistrării lor, garanţiilor rambursării creditului, prezentînd cu bună ştiinţă informaţii false asupra situaţiei loreconomice sau financiare. Aceste informaţii se află în documentele de fondare, statutare, de înregistrare, în bilanţul contabil asupra activelor si pasivelor, precum şi datoriilor de debit şi de credit, a fondului de rezervă şi a altor documente care confirmă dreptul debitorului de a obţine credit. Conform alin. 2 art. 1240 al Codului civil, daca creditorul apreciază garanţiile rambursării creditului ca insuficiente, creditorul este în drept să ceară constituirea unor garanţii suplimentare, în cazul refuzului debitorului de a oferi garanţiile suplimentare solicitate de creditor, acesta din urmă are dreptul să reducă suma creditului proporţional reducerii garanţiei sau să rezilieze contractul2. Infracţiunea se consideră consumată din momentul prezentării cu bună ştiinţă a unor informaţii false în scopul obţinerii creditului, adică este o componenţă de infracţiune formală. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică.

1 2

Codul Civil al Republicii Moldova. Chişinău, 2002 art. 1236 Codul Civil al Republicii Moldova. Chişinău, 2002, art. 1240

14

2.4. Încălcarea regulilor de creditare (art 239 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin acordarea unui credit cu încălcarea intenţionată a regulilor de creditare, dacă prin aceasta instituţiei financiare i-au fost cauzate daune în proporţii mari. Componenţa de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii este alcătuită din trei elemente: 1) încălcarea regulilor de creditare; 2) daune în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre acţiunile şi consecinţele indicate. Regulile de creditare, stabilite de legislaţia civilă şi financiară, presupun, în primul rînd, respectarea principiilor de bază de creditare (rambursării, cu plată, pe un anumit termen, cu destinaţie specială, cu anumite garanţii de rambursare etc.) care au fost explicate în art. 238 C.P. şi care erau încălcate de debitori la obţinerea creditului prin înşelăciune. Aceste principii de creditare, potrivit art. 239 C.P., pot fi încălcate de funcţionarii băncilor sau altor organizaţii de creditare. În al doilea rînd, aceşti funcţionari pot încălca regulile speciale de acordare a creditelor, stabilite prin regulamentele interne de creditare, adoptate în baza Regulamentului cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în R.M., aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al B.N.M. din 25 decembrie 1997nr. 153 1 şi a Regulameniului cu privire la creditele mari, aprobat prin hotărîrea Consiliului de administraţie al B.N.M. din l decembrie 1995, potrivit cărora procesul de aprobare, dreptul de a lua decizii cu privire la cererile de acordare a creditelor i se atribuie unui comitet special de credit, compus dintr-un anumit număr de membri, dar nu mai puţin de trei persoane. Orice tranzacţie (contract) de credit poate fi încheiată numai cu avizul a cel puţin 3 persoane răspunzătoare din cadrul instituţiei de creditare. Pot fi încălcate şi alte cerinţe ale acestor acte normative. Deoarece dispoziţia art. 239 C.P. este de blancheta, organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să stabilească ce reguli de creditare au fost încălcate de funcţionarii instituţiei de creditare, facîndu-se trimitere la punctele, aliniatele, articolele actelor normative ale acestor reglementări. Infracţiunea se consideră consumată din momentul cauzării instituţiei financiare unor daune în proporţii mari. Prin daune în proporţii mari se înţeleg daunele materiale, a căror valoare este de la 500 pînă la 1500 de unităţi convenţionale de amendă. Este important de a stabili legătura cauzală dintre încălcarea regulilor de creditare şi cauzarea daunelor în proporţii mari. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin vinovăţie intenţionată. Subiect al infracţiunii poate fi numai un funcţionar al instituţiei financiare de creditare, de competenţa căruia este adoptarea hotărîrii de acordare a creditelor, precum şi o persoană juridică. Alin. 2 art. 239 C.P. agravează răspunderea penală daca încălcarea intenţionată a regulilor de creditare: a) a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari; b) a condus la insolvabilitatea instituţiei financiare. Daunele în proporţii deosebit de mari presupun daune materiale, a căror valoare depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă. Insolvabilitatea instituţiei financiare este reglementată de Legea insolvabilităţii nr. 632 -XV din 14 noiembrie 20012, care presupune că situaţia financiară a instituţiei de creditare se caracterizează prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiunile de plata. Pentru existenţa unei circumstanţe agravante este necesar să fie iniţiată procedura insolvabilităţii prevăzută de lege. 2.5. Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de stat (art. 240 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de stat, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari. Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii este alcătuită din trei elemente: 1) deturnarea mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de stat; 2) daune în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre acţiunile şi consecinţele indicate. Potrivit art. l al Legii privind datoria de stat şi garanţiile de stat nr. 943-XIII din 18 iulie 19963, prin împrumuturi de stat se înţelege suma totală a datoriei de stat interne şi a datoriei de stat externe contractate de Ministerul Finanţelor în numele Republicii Moldova, exprimată în moneda naţională. Datoria de stat contractată în alte monede legale este calculată în moneda naţională, pornind de la rata de schimb oficială, stabilită de Banca Naţională a Moldovei la data respectivă. Prin garanţii de stat pentru împrumuturi se înţelege suma tuturor garanţiilor de stat pentru împrumuturi acordate de Ministerul Finanţelor în numele Republicii Moldova. Conform alin. l art. 3 ai Legii din 18 iulie 1996, plafonul datoriei de stat, inclusiv a datoriei de stat interne şi a datoriei de stat externe, precum şi plafonul garanţiilor de stat pentru împrumuturi la momentul dat, este stabilit în legea bugetară anuală. 1

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 8 din 30 ianuarie 1998.

2

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139 – 140 din 15 noiembrie 2001. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 75 – 76/715 din 21 noiembrie 1996.

3

15

Potrivit art. 12 al acestei legi, mijloacele obţinute din împrumuturile de stat interne sunt destinate pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; stingerea datoriei de stat interne, contractate anterior; acoperirea decalajului de casă în bugetul de stat; acoperirea cheltuielilor rezultate din emiterea împrumuturilor de stat interne; finanţarea proiectelor de investiţii. Art. 25 al legii menţionate stipulează că împrumuturile de stat externe sunt destinate pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; susţinerea balanţei de plăţi; finanţarea proiectelor de investiţii pentru dezvoltarea domeniilor prioritare ale economiei; importul de materie primă, resurse energetice şi de alte produse; onorarea obligaţiilor asumate prin acordarea garanţiilor de stat pentru împrumuturi; serviciul, refinanţarea şi reachiziţionarea datoriei contractate anterior finanţarea cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi altor situaţii extraordinare; finanţarea cheltuielilor rezonabile legate de contractarea datoriei de stat externe. Potrivit art. 33 al Legii din 18 iulie 1996, în temeiul hotărîrilor de Guvern şi Parlament, mijloacele obţinute din împrumuturile de stat pentru finanţarea proiectelor de investiţii se distribuie la agenţii economici şi vor fi gestionate direct de Ministerul Finanţelor. În conformitate cu art. 42 al acestei legi, Ministerul Finanţelor încheie un contract cu agentul economic privind măsurile de asigurare a rambursării împrumutului garantat de stat. Persoanele fizice şi juridice, inclusiv organele administraţiei publice, vinovate de nerespectarea prevederilor Legii din 18 iulie 1996, poartă răspundere administrativă, penală sau civilă în conformitate cu legislaţia în vigoare (art. 50). În caz de utilizare a mijloacelor din împrumuturile garantate de stat contrar destinaţiei lor, dacă lucrul acesta a cauzat daune în proporţii mari, beneficiarii de aceste mijloace poartă răspundere penală în baza art. 240 C.P. Este necesar a se stabili legătura cauzală între acţiunile analizate şi consecinţe. Infracţiunea se consideră consumată din momentul cauzării unor daune în proporţii mari. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de 16 ani, precum şi o persoană juridică. Alin. 2 art. 240 C.P. agravează răspunderea penală, dacă aceeaşi acţiune este: a) săvîrşită repetat; b) săvîrşită de două sau de mai multe persoane; c) soldată cu daune în proporţii deosebit de mari. Noţiunea de circumstanţe agravante din lit. „a,b” alin. 2 art, 240 C.P. este asemănătoare cu noţiunea de circumstanţe agravante corespunzătoare din art. 241 C.P. analizat în lucrarea prezentă. Prin daune în proporţii deosebit de mari lit. „c” alin. 2 art. 240 C.P. se înţeleg daune materiale a căror valoare depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă. 2.6. Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare (art. 245 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii de abuz la emiterea titlurilor de valoare este realizată prin includerea în prospectul emisiei sau în alte documente în temeiul cărora se înregistrează emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor neveridice sau care pot induce în eroare, aprobarea cu rea-credinţă a unui prospect al emisiei care conţine informaţii neautentice sau care pot induce în eroare, precum şi aprobarea rezultatelor emisiei vădit neveridice, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari. Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii este alcătuită din trei elemente: 1) emiterea ilegală a titlurilor de valoare (valori mobiliare - numite astfel prin hotărîrea C.N.V.M. nr, 46/5 din 21 decembrie 2000); 2) daune în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre acţiunile şi consecinţele indicate. Abuzurile la emiterea valorilor mobiliare se pot realiza prin cel puţin una din cele trei forme de acţiuni alternative, arătate în art. 245 C.P.: 1. Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente a unor informaţii neveridice. 2. Aprobarea cu bună-ştiinţă a unui prospect al emisiei care conţine informaţii neveridice. 3. Aprobarea rezultatelor emisiei vădit neveridice. Potrivit Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare din 18 noiembrie 19981, prin valoare mobiliară se înţelege titlul financiar care confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative ori în documentele de evidenţă aledreptului nominal al acestor valori mobiliare. Condiţiile şi modul de emitere a valorilor mobiliare în formă de certificate de depozit, certificate de economii, cambii bancare sunt reglementate de prezenta lege, de alte acte legislative şi sunt stabilite de către Banca Naţională a Moldovei. În conformitate cu Anexa nr. l la Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare cu privire la modul de emisiune şi înregistrare de stat a valorilor mobiliare din 29 decembrie 19972, emisia valorilor mobiliare constituie totalitatea valorilor mobiliare ale unui emitent care aparţin 1

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 27 – 28/123 din martie 1999

2

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 70 – 72/112 din 2 iulie 1999

16

unei clase şi au acelaşi termen iniţial de plasare, iar emisiunea valorilor mobiliare este totalitatea acţiunilor ce urmează a fi întreprinse de emitent în vederea plasării valorilor mobiliare. Prin prospectul emisiei se înţelege o ofertă publică privind emisia şi circulaţia unor valori mobiliare concrete, care conţine informaţia generală despre emitent, specificarea stării financiare a emitentului, specificarea emisiunii preconizate a valorilor mobiliare, declaraţia investiţională etc. Potrivit art. 52 al Hotărîrii din 29 decembrie 1997 la plasarea valorilor mobiliare, emitentul urmează să satisfacă cerinţele obligatorii ce ţin de dezvăluirea informaţiei asupra activităţii sale şi emisiunii valorilor mobiliare ce urmează. Dezvăluirea informaţiei la utilizarea ofertei publice se efectuează prin înregistrarea la C.N. V.M. a prospectului ofertei publice a valorilor mobiliare, publicarea informaţiei (anunţului) privind emisiunea, care anunţă investitorii potenţiali despre modul de acces la prospectul ofertei publice, care acordă investitorului posibilitatea de a accede la informaţiile necesare pentru adoptarea deciziei de achiziţionare a valorilor mobiliare plasate, asigurarea accesului investitorilor potenţiali la prospectul ofertei publice, prezentarea la C.N. V.M. a dării de seamă privind rezultatele plasării publice a valorilor mobiliare. Conform art. 57 al Hotărîrii menţionate, prin alte documente, în temeiul cărora se înregistrează emisia valorilor mobiliare se înţeleg documentele pe care emitentul trebuie să le prezinte la C.N.V.M. - informaţia privind oferta publică şi fundamentarea (cauzele) modificărilor, propuse spre a fi introduse în prospectul ofertei publice; - decizia organului autorizat al emitentului, care a adoptat decizia referitoare la emisie cu utilizarea ofertei publice, privind modificările condiţiilor acesteia, care au dus la introducerea modificărilor şi completărilor în documentele transmise pentru înregistrarea ofertei publice sau în procesul ofertei publice; - exemplarele modificate ale prospectului ofertei publice şi informaţia privind oferta publică, perfectate în conformitate cu cerinţele prezentei hotărîri; - textul anunţului pe care emitentul intenţionează să-1 publice - în două exemplare. Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente a informaţiilor neveridice sau care pot induce în eroare (prima formă de realizare a infracţiunii) cuprinde introducerea în prospectul emisiei publicate sau în documentele prezentate C.N. V.M. pentru înregistrarea prospectului emisiei a unor informaţii şi date care nu corespund realităţii, stării financiare a emitentului sau despre obligaţiile de plată, sau despre valorile mobiliare ale acestuia, fie despre scopul plasării obligaţiunilor (de exemplu, potrivit art. 163 C.C., obligaţiunile nu pot fi plasate în scopul constituirii, întregirii sau majorării capitalului social) etc. În a doua sa modalitate, abuzul la emiterea valorilor mobiliare poate fi realizat prin aprobarea cu bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neveridice sau care pot induce în eroare. Acţiunile de aprobare a acestor documente se efectuează de persoanele cu funcţie de răspundere din conducerea emitentului, care potrivit statutului, poartă răspundere pentru veridicitatea şi plenitudinea informaţiilor ce se conţin în aceste documente şi care poartă răspundere pentru aprobarea prospectului emisie care conţine cu bună-ştiinţă informaţii neautentice sau care pot induce în eroare. Şi în sfîrşit, latura obiectivă a aprobării rezultatelor emisiei vădit neveridice reprezintă luarea unei decizii de a prezenta pentru înregistrare şi înregistrarea dării de seamă asupra rezultatelor emisiei cu informaţii cu bună-ştiinţă neveridice. De exemplu, date despre preţul real al valorilor mobiliare, numărul valorilor mobiliare plasate, suma totală a încasărilor pentru valorile mobiliare plasate etc. Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente a unor informaţii neveridice, aprobarea cu bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neveridice şi aprobarea rezultatelor emisiei vădit neveridice se consideră consumate din momentul cauzării investitorilor a unor daune în proporţii mari. Dacă documentele neveridice au fost întocmite, semnate şi pregătite pentru înregistrare, poate fi vorba de o tentativă de infracţiune. Prin daune în proporţii mari se înţeleg daunele materiale, a căror valoare este de la 500 pînă la 1500 de unităţi convenţionale de amendă. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţieSubiect al infracţiunii pot fi numai persoane cu funcţii de răspundere care, conform competenţei lor, au dreptul şi obligaţiunea să includă în prospectul emisiei sau în alte documente informaţiile corespunzătoare, să aprobe prospectul emisiei şi a rezultatelor emisiei, precum şi o persoană juridică. Alin. 2 art. 245 C.P. agravează răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni: a) săvîrşite repetat; b) săvîrşite de două sau de mai multe persoane; c) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari. Noţiunea de circumstanţe agravante de la lit. „a,b,c” alin. 2 art. 245 C.P. sunt asemănătoare cu noţiunea de circumstanţe agravante corespunzătoare de la art. 241 C.P. care a fost examinat în prezenta lucrare 2.7. Contrabanda (art. 248 C.R) Latura obiectivă a contrabandei este realizată prin următoarele categorii de acţiuni, descrise în mod alternativ: - trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi altor valori în proporţii mari, ocolindu-se controlul vamal ori ascunzîndu-le în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor

17

sau a mijloacelor de indenti-ficare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neveridică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierii (alin. l art. 248 C.P.); - trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice, psihotrope, cu efect toxic puternic, radioactive şi explozive, precum şi a deşeurilor nocive, ocolindu-se controlul vamal ori ascunzîndu-le în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neveridică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierii (alin. 2 art. 248 C.P.); - trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a dispozitivelor explozive, a muniţiilor, ocolindu-se controlul vamal ori ascunzîndu-le în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de indenti-ficare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neveridică în documen-tele vamale sau în alte documente de trecere a frontierii (alin. 3 art. 248 C.P.); - trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale, ocolindu-se controlul vamal ori ascunzîndu-le în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, precum şi nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase din ţară în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie (alin. 4 art. 248 C.P.). E necesar să explicăm, mai întîi, termenii utilizaţi la descrierea fiecărei categorii de realizare a infracţiunii de contrabandă. Potrivit art. 4 al Codului vamal al R.M., prin frontieră vamală se înţelege linia de demarcaţie a teritoriului R.M. de teritoriul statelor vecine, linie care corespunde frontierii de stat a R.M. în perimetrul frontierii vamale sunt amplasate posturi şi birouri vamale în care pot fi efectuate formalităţile prevăzute de reglementările vamale. La frontiera vamală, în locul unde se efectuează operaţiunile vamale, sunt create zone de control vamal, prin care urmează să se efectueze în mod obligatoriu trecerea frontierei vamale. Ieşirea din această zonă echivalează cu trecerea vămii.1 Prin trecere peste frontiera vamală se înţelege introducerea şi/sau scoaterea obiectelor de contrabandă atît prin punctele de control vamal, cît şi pe lîngă acestea fără autorizarea corespunzătoare. Controlul vamal presupune efectuarea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de verificare a obiectelor care sunt trecute peste frontiera vamală, a existenţei şi autenticităţii documentelor sau mijloacelor de identificare vamală etc. Trecerea peste frontiera vamală a obiectelor de contrabandă, eludînd (ocolind) controlul vamal, presupune trecerea în mod conştient a frontierei de stat pe lîngă punctele de control vamal fără autorizarea corespunzătoare. Prin trecerea peste frontiera vamală a obiectelor de contrabandă, tăinuindu-le de controlul vamal prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, trebuie înţeleasă trecerea obiectelor prin ascunderea lor de controlul vamal în locuri speciale spre a evita acest control. Locuri speciale se consideră ascunzătorile făcute, utilate sau adaptate în geamandane, bastoane, table de şah, dispozitive de fixare a încărcăturilor, în cavităţile mijloacelor de transport, locuri ascunse ale corpului, hainelor, obiectelor personale etc. În afară de aceste metode de trecere peste frontiera vamală a obiectelor de contrabandă, metode specifice pentru toate cele patru categorii de contrabandă, cele arătate în alin. l, 2 şi 3 art. 248 C.P. indică şi altele. Folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală presupune acţiuni ale făptuitorilor care, pentru trecerea obiectelor de contrabandă prezintă cu bună-ştiinţă controlului vamal documente false ce conţin informaţii denaturate. Conform art. 24 al Codului vamal, persoanele fizice şi juridice care trec mărfuri şi obiecte peste frontiera vamală, precum şi persoanele fizice care traversează frontiera vamală, sunt obligate să prezinte organului vamal actele necesare supravegherii vamale. Lista acestor acte şi modul lor de prezentare sunt stabilite de Departamentul de Stat pentru Controlul vamal. Documentele vamale prevăzute în dispoziţia art. 73 al Codului vamal sunt cele eliberate de organele vamale sau alcătuite cu participarea lor. Prin documente de altă natură se înţeleg diferite acte ce autorizează caracterul şi volumul (cantitatea, greutatea) încărcăturii, permisiunea trecerii acesteia (conosamente, facturi, liste în care se indică conţinutul bagajului, listele vagoanelor etc.). În practica judiciară contrabanda cu folosirea frauduloasă a documentelor sau altor mijloace de identificare vamală este realizată prin falsificarea documentelor, introducerea informaţiilor false în documentele originale, introducerea în ele a unor rectificări (corectări), acoperirea mărfurilor cu documente referitoare la alte mărfuri, utilizarea documentelor ce permit scutirea de controlul vamal etc. Nedeclararea sau declararea neveridică în documentele vamale sau în alte documente de trecere înseamnă neprezentarea în modul stabilit a informaţiilor precise despre mărfuri, obiecte şi alte valori. Potrivit art. 173 al Codului vamal, declararea mărfurilor, obiectelor sau altor valori se face în scris sau oral, prin mijloace electronice sau prin alte modalităţi prevăzute de legislaţia penală. Declararea obligatorie a valutei naţionale sau străine este reglementată de Regulamentul privind reglementarea valutară pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al B.N.M. din 13 ianuarie 1994. În prima sa modalitate de realizare, contrabanda arătată în alin. l art. 248 C.P., se deosebeşte de celelalte modalităţi ale ei prin două caracteristici individuale: obiectele de contrabandă date şi proporţia lor. 1

Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Sub red. lui A. Barbăneagră. Chişinău: ARC, 2003, p. 535.

18

Potrivit art. 4 al Codului vamal şi pct. 6 al Hotărîrii Plenului C.S.J. Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale nr. 19 din 10 iulie 19971, prin mărfuri, obiecte şi alte valori se înţeleg mărfurile persoanelor fizice şi juridice trecute peste frontiera vamală pentru vînzare-cumpărare, schimb, arendă sau pentru alte tranzacţii economice, precum şi orice obiect, inclusiv mijloace de transport, valută naţională şi străină, titluri şi obiecte de valoare, lucruri de uz personal care prezintă valori culturale trecute peste frontiera vamală. Bineînţeles, cu excepţia obiectelor de contrabandă arătate în alin. 2, 3 şi 4 art. 248 C.P. Proporţia mărfurilor, obiectelor sau altor valori trecute peste frontiera vamală trebuie să fie mare (adică să aibă o valoare de la 500 pînă la 1500 de unităţi convenţionale de amendă), indiferent de metoda de trecere: ocolind controlul vamal, ascunzîndu-le de el în locuri special amenajate sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neveridică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei. A doua modalitate de realizare a contrabandei, arătată în alin. 2 art. 248 C.R, se deosebeşte din nou de celelalte categorii de contrabandă prin aceleaşi două caracteristici: obiectele contrabandei şi cantitatea lor. Obiecte materiale ale acestei contrabande pot fi numai substanţele narcotice, psihotrope, cu efect puternic toxic, radioactiv şi explozive, precum şi deşeuri nocive. Menţionăm că din alin. 2 art. 248 C.P. trebuie exclusă referinţa la substanţele narcotice, deoarece răspunderea penală pentru importul sau exportul lor este determinată în art. 217 C.P. Răspunderea penală pentru această formă de contrabandă survine indiferent de cantitatea şi valoarea substanţelor trecute peste frontiera vamală a ţării şi bineînţeles indiferent de metoda de trecere. A treia modalitate de realizare a contrabandei, arătată în alin. 3 art. 248 C.R, se deosebeşte de a doua numai prin obiectele contrabandei. Ca obiecte materiale ale acestei contrabande pot fi numai armamentul, dispozitivele explozive şi muniţiile. Potrivit pct. 7 al Hotărîrii Plenului din 10 iulie 1997, trecerea armelor de vînătoare cu ţeava lisă şi a cartuşelor pentru ele peste frontiera vamală, indiferent de metoda de trecere, implică responsabilitatea administrativă sau penală în funcţie de preţul acestor arme şi cartuşe. Deci aceste indicaţii ale Plenului exclud armele de vînătoare cu ţeava lisă din lista obiectelor materiale ale acestei categorii de contrabandă, dar le trece la obiectele materiale ale contrabandei, arătate în alin. l art. 248 C.P. Şi, în sfîrşit, a patra modalitate de realizare a contrabandei, arătată în alin. 4 art. 248 C.P., se deosebeşte de celelalte prin obiectele contrabandei, cantitatea lor, precum şi prin numărul mai restrîns de metode de săvîrşire. Obiectul material al acestei categorii de contrabandă îl constituie valorile culturale. Conform pct. 5 al Hotărîrii Plenului din 10 iulie 1997, prin valori culturale se înţeleg valorile cu caracter religios sau laic pe care fiecare stat le consideră ca prezentînd interes pentru arheologie, perioada preistorică, istorie, literatură, artă şi ştiinţă care sunt raportate la categoriile enumerate mai jos: - colecţii rare şi mostre ale florei şi faunei, mineralogiei, anatomiei şi obiecte care prezintă interes pentru paleontologie; - valori ce se referă la istorie, inclusiv la istoria ştiinţei şi tehnicii, istoria războaielor şi societăţilor, cît şi cele referitoare la viaţa personalităţilor naţionale de vază, oamenilor de cultură, savanţilor şi artiştilor şi la evenimentele naţionale remarcabile; - comorile arheologice (inclusiv obişnuite şi secrete) şi descoperirile arheologice; - părţile componente demontate ale monumentelor de artă şi istorie şi locurile arheologice; - obiectele cu o vechime de peste 100 de ani, cum ar fi inscripţiile, monedele şi ştampilele imprimate; - valorile de artă: pînze, tablouri şi desene complet lucrate de mînă pe orice bază şi din orice material (cu excepţia desenelor şi produselor industriale ornamentate cu mîna); opere originale de artă din orice materiale; opere originale de gravură, stampă şi litografie; colecţii originale de artă şi ansambluri din orice materiale; - incunabule şi manuscrise rare, cărţi, documente străvechi şi publicaţii, care prezintă un interes deosebit (istoric, artistic, ştiinţific, literar etc.), separate sau în colecţii; - timbre poştale, timbre de impozitare şi analogice, separate sau în colecţii; - arhive, inclusiv arhive de fonograme, de cinema şi de fotografii; - mobilă cu o vechime de peste o sută de ani şi instrumente muzicale străvechi. Pentru contrabanda arătată în alin. 4 art. 248 C.P. ca şi pentru cele arătate în alin. 2 şi 3 art. 248 C.P. nu interesează cantitatea şi valoarea obiectelor de contrabandă, în afară de cazurile în care valoarea acestora atinge o proporţie deosebit de mare, ceea ce constituie o circumstanţă agravantă a contrabandei, arătată în lit. „d” alin. 5 art. 248 C.R Se deosebeşte această formă de contrabandă de celelalte trei şi prin numărul metodelor de realizare. Ea prevalează în comparaţie cu primele două metode ale acestora, care au fost deja explicate, plus o modalitate specifică numai formei date de contrabandă - nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase din ţară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie. Potrivit pct. 5 al Hotărîrii Plenului din 10 iulie 19972, nereturnarea pe teritoriul vamal al R.M. a valorilor culturale scoase din ţară în cazul în care înapoierea acestora este obligatorie presupune că valorile culturale se află deja peste frontiera vamală a R.M. 1 2

Culegere de Hotărîri explicative. Chişinău, 2002, p. 290. Culegere de Hotărîri explicative. Chişinău, 2002, p. 291.

19

Ele puteau fi scoase de pe teritoriul vamal al ţării atît în mod legal (de exemplu, ca decor, podoabă ce se poartă individual sau colecţie de valori culturale), precum şi în mod ilicit, adică ocolindu-se controlul vamal sau tăinuindu-le de el. Scoaterea valorilor culturale peste hotarele ţării este interzisă. Excepţii se admit în cazul bunurilor imobile, cu avizul Parlamentului, în baza propunerii Ministerului Culturii; în cazul bunurilor mobile - cu avizul Guvernului. Contrabanda se consideră infracţiune consumată din momentul trecerii ilegale peste frontiera vamală a obiectelor de contrabandă. Persoanele care au încercat să treacă ilegal obiecte de contrabandă peste frontiera vamală fără să izbutească aceasta sunt trase la răspundere penală în baza art. 27 şi 248 C.R Procurarea mărfurilor, obiectelor şi a altor valori pentru trecerea lor ilegală peste frontiera vamală, amenajarea unor ascunzători speciale, alegerea complicilor etc. vor constitui acţiuni de pregătire a contrabandei, arătate în art. 26 şi 248 C.R În cazul în care persoana pe lîngă contrabandă comite şi alte infracţiuni (de exemplu, plecarea ilegală în străinătate şi intrarea ilegală în R.M., fabricarea sau desfacerea substanţelor narcotice, psihotrope şi toxice, armelor, muniţiilor sau a explozibilelor etc.), acţiunile ei intră în concurs cu aceste infracţiuni. Obiectele de contrabandă, ca probe materiale, urmează a fi confiscate în beneficiul statului. Trebuie, confiscate de asemenea, mijloacele de transport şi alte mijloace ca instrumente de comitere a crimei, dacă ele au fost amenajate cu locuri speciale de păstrare a obiectelor de contrabandă, în cazul în care ascunzătorile au fost amenajate în autoremorcă, confiscarea autoremorcii se efectuează împreună cu autovehiculul, ca mijloc de transport unic. Latura subiectivă a contrabandei este caracterizată numai prin intenţie directă. Pentru calificare nu interesează motivul şi scopul infracţiunii, care are de cele mai multe ori caracter de profit, de ele se ţine cont la aplicarea pedepsei penale. Subiect al contrabandei poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică. Alin. 5 art. 248 C.P. agravează pedeapsa penală pentru orice formă de contrabandă, dacă ea este săvîrşită: a) repetat; b) de două sau de mai multe persoane; c) de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu; d) în proporţii deosebit de mari. Noţiunea de circumstanţe agravante arătată este asemănătoare cu noţiunea de circumstanţe agravante corespunzătoare din art. anterior analizate. Potrivit pct. 11 al Hotărîrii Plenului din 10 iulie 1997, săvîrşirea contrabandei de o persoană cu funcţii de răspundere, care foloseşte situaţia de serviciu (lit. „c” alin. 5 art. 248 C.P.) sunt calificate ca acţiuni ale unei persoane cu funcţii de răspundere ce abuzează de putere sau de situaţia de serviciu pentru a săvîrşi contrabanda. Aceste acţiuni nu necesită calificarea lor şi în baza art. 327 C.P. (abuzul de putere sau abuzul de serviciu). Persoane cu funcţii de serviciu sunt persoanele: care exercită funcţii de control la frontiera republicii; care au dreptul de a se afla în zona de supraveghere vamală; care exercită funcţiile de reprezentant al puterii de stat la trecerea frontierii; responsabile pentru transportarea peste frontiera vamală a mărfurilor, obiectelor şi altor valori, care sunt pasibile de controlul vamal; care se bucură de facilităţi vamale în baza legislaţiei în vigoare. 2.8. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale (art. 249 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin sustragerea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii mari. Fiind o componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii este alcătuită din trei elemente: 1) sustragerea de la achitarea plăţilor vamale; 2) daune în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre acţiunile şi consecinţele indicate. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale presupune acţiunea sau inacţiunea de sustragere de la achitarea plăţilor vamale prevăzute de lege prin ascunderea mărfurilor şi a altor bunuri transferate, prin micşorarea preţului, prin prezentarea unei informaţii denaturate privind apartenenţă ori destinaţia mărfurilor, prin neachitarea deplină sau parţială a plăţilor vamale calculate de organul vamal. Potrivit art. l al Regulamentului cu privire la ordinea perfectării actelor şi perceperii plăţilor vamale la importul în Republica Moldova a mărfurilor supuse accizelor din 25 mai 1998, adoptat de Departamentul Controlului Vamal al R.M. şi Ministerul Finanţelor1, prin plăţi vamale se înţeleg taxele vamale, impozitele, accizele şi alte plăţi percepute de organele vamale la trecerea mărfurilor peste frontiera vamală.

1

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 97-98/196 din 29 octombrie 1998.

20

Ordinea de calculare a plăţilor vamale este stabilită de acest regulament precum şi de Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380-XI1I din 20 noiembrie 19971. Potrivit art. 117 al Codului vamal, organele vamale percep următoarele plăţi vamale: a) taxa vamală; b) taxa pe valoarea adăugată; c) accizele; d) taxa pentru proceduri vamale; e) taxa pentru eliberarea licenţei ori taxa pentru actualizarea valabilităţii licenţei; f) taxa pentru participare la licitaţia vamală. În conformitate cu cap. II al Regulamentului din 25 mai 1998 este stabilit un şir de tipuri de regimuri vamale a mărfurilor şi a mijloacelor de transport (de exemplu, import, export, tranzit, depozit vamal, magazin de mărfuri neimpozabile etc.) de care depinde nomenclatorul plăţilor vamale şi tariful vamal. Plăţile vamale se percep pînă la, sau o dată cu depunerea declaraţiei vamale. Conform art. 126 al Codului vamal termenul plăţilor vamale poate fi prelungit. Infracţiunea de sustragere de la achitarea plăţilor vamale se consideră consumată din momentul în care făptuitorul n-a achitat plăţile vamale în proporţii mari la depunerea declaraţiei vamale sau la termenul prelungit de plată, chiar dacă plăţile vamale au fost eşalonate o dată cu expirarea acestor termene. Prin proporţii mari se înţeleg daunele materiale, a căror valoare este de la 500 pînă la 1500 de unităţi convenţionale de amendă. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, care a atins vîrsta de şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică. Alineatul 2 art. 249 C.P. agravează răspunderea penală pentru sustragerea de la achitarea plăţilor vamale săvîrşită: a) repetat; b) de două sau de mai multe persoane. Noţiunea acestor circumstanţe agravante este asemănătoare cu noţiunea de circumstanţe agravante corespunzătoare de la art. precedente. Alin. 3 art. 249 C.P. agravează răspunderea penală dacă, acţiunile arătate în alin. l sau 2 sunt săvîrşite în proporţii deosebit de mari. Prin proporţii deosebit de mari se înţeleg daunele materiale a căror valoare depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă. 2.9. Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate (art. 251 C.P.) Obiectul material al infracţiunii îl constituie bunurile gajate, sechestrate sau confiscate. Potrivit Legii cu privire la gaj nr. 449-XV din 30 iulie 20012, gajul este o garanţie reală în al cărui temei creditorul gaj ist poate urmări bunul gajat avînd prioritate faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la exonerarea creanţei garantate. Debitorul nu are dreptul să dea obiectul, bunul depus drept garanţie în arendă sau în folosinţă gratuită dacă contractul nu prevede acest lucru. Conform art. 455 al Codului civil, obiectul gajului rămîne în posesiunea debitorului gajist sau a unei terţe persoane care acţionează în numele debitorului gajist. In cazul amanetării, obiectul gajului se transmite în posesiune creditorului gajist sau a unei terţe persoane care acţionează în numele creditorului gajist 3. În conformitate cu art. 203 al Codului de procedură penală, punerea sub sechestru a bunurilor, adică a valorilor materiale, inclusiv a conturilor şi depozitelor bancare, este o măsură procesuală de constrîngere, care constă în inventarierea bunurilor materiale şi interzicerea proprietarului sau posesorului de a dispune de ele, iar în cazuri necesare, de a se folosi de aceste bunuri. Potrivit art. 208 al acestui cod, bunurile puse sub sechestru pot fi de regulă, ridicate, cu excepţia unui imobil şi a obiectelor cu dimensiuni mari. Metalele şi pietrele preţioase, perlele, valuta străină, bonurile şi hîrtiile de valoare, obligaţiile se transmit pentru păstrare în instituţiile B.N.M. Sumele de bani se depun la contul de depozit al instanţei de judecată, iar celelalte obiecte ridicate sunt sigilate şi se păstrează de către organul la al cărui demers bunurile au fost puse sub sechestru sau se transmit pentru păstrare reprezentantului autorităţii executive a administraţiei publice locale. Bunurile puse sub sechestru care nu au fost ridicate se sigilează şi se lasă spre păstrare proprietarului sau posesorului ori unui membru adult al familiei lui 4. Potrivit art. 106 C.P., pot fi confiscate numai bunurile utilizate la săvîrşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni 5. 1

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 40-41 din 1998, nr. 115,116,169 din 2000.

2

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 120/863 din 2 octombrie 2001.

Codul Civil al Republicii Moldova, Chişinău, 2002, art. 445 Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova, Chişinău, 2004 5 Codul Penal al Republicii Moldova, Chişinău, 2002, art. 106 3

4

21

Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate ori utilizarea lor în alte scopuri săvîrşită de o persoană căreia aceste bunuri i-au fost încredinţate sau care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor. Componenţa de infracţiune formală, latura obiectivă a infracţiunii se poate realiza prin cel puţin una din următoarele acţiuni alternative: însuşirea, înstrăinarea, substituirea, tăinuirea sau utilizarea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate. Prin însuşire se înţelege folosirea sau consumul bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate. Înstrăinarea presupune vînzarea acestor bunuri sau orice altă transmitere, cu titlu oneros (gratuit), a bunului către altă persoană. Substituirea înseamnă înlocuirea bunului cu un alt bun asemănător, care are, de regulă, o valoare mai mică. Prin tăinuire se înţelege luarea, pe părţi sau în întregime a bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate şi mutarea lor în alt loc cu scopul de a le ascunde de creditori şi de organele judiciare (de exemplu, dosirea lor, transmiterea la rude, expedierea lor în alte localităţi etc.). Utilizarea presupune folosirea acestor bunuri pentru efectuarea unorlucrări, spre a produce alte bunuri materiale, pentru arendă etc. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvîrşirii uneia din acţiunile analizate, indiferent de daunele survenite. Dacă aceste acţiuni sunt săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere, căreia aceste bunuri i-au fost încredinţate, cele săvîrşite vor constitui, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, fie abuz de putere sau abuz de serviciu, fie delapidarea averii străine. Dacă bunurile sechestrate sunt însuşite, irosite şi consumate după intrarea în vigoare a sentinţei judecătoreşti despre confiscarea acestora, acţiunile făptuitorilor trebuie calificate în baza art. 191 C.P. (delapidarea averii străine). Potrivit Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului R.M. nr. 1298-XIII din 27 iulie 1997, pentru încălcarea contractelor civile, inclusiv a celor de gaj, nu poate fi aplicată o pedeapsă privativă de libertate. De aceea, potrivit alin. 2 art. 4 al Constituţiei Republicii Moldova, pentru săvîrşirea infracţiunii arătată în art. 251 C.P. în privinţa bunurilor gajate, trebuie aplicate prevederile internaţionale, cu alte cuvinte, instanţele judecătoreşti n-au dreptul de a aplica pedeapsa cu închisoare, ceea ce nu exclude aplicarea celorlalte pedepse penale stipulate la art. 251 C.P. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană căreia i-au fost încredinţate bunurile gaj aţe, sechestrate sau confiscate, a căror enumerare a fost dată la descrierea obiectului material al infracţiunii, precum şi o persoană juridică. 2.10. Insolvabilitatea intenţionată (art. 252 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin insolvabilitate intenţionată, care a cauzat creditorului daune în proporţii mari. Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii de insolvabilitate intenţionată este alcătuită din trei elemente: 1) insolvabilitate intenţionată; 2) daune în proporţii mari; Legătura cauzală dintre acţiunile sau inacţiunile indicate şi daunele în proporţii mari. Potrivit art. 2 al Legii insolvabilităţii nr. 632-XV din 14 noiembrie 20011, prin insolvabilitate se înţelege situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată. Conform art. 27 al acestei legi prin insolvabilitate intenţionată se înţeleg cazurile insolvabilităţii debitorului din vina fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organelor executive sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului, în care bunurile debitorului sunt insuficiente pentru onorarea creanţelor creditorilor, în urma acestor acţiuni debitorul nu-şi mai poate onora obligaţiile de plată. Crearea sau sporirea incapacităţii de plată ca un semn exterior al insolvabilităţii intenţionate a debitorului se poate manifesta prin folosirea bunurilor sau creditelor debitorului în interes personal, desfăşurarea unei activităţi comerciale în interes personal sub acoperirea debitorului, majorarea pasivelor debitorului, procurarea de fonduri pentru debitor la preţuri exagerate, dispunerea continuării unei activităţi a debitorului care ducea în mod vădit debitorul la incapacitate de plată, înstrăinarea bunurilor, micşorarea activelor, primirea asupra debitorului a unor datorii străine cu semnarea contractului de fidejusiune etc. În conformitate cu art. 22 al Legii din 14 noiembrie, se intentează un proces de insolvabilitate a debitorului, insolvabilitate al cărei temei general este incapacitatea lui de plată. Procesul de insolvabilitate se intentează la cererea de intentare a unui atare proces depusă de debitor, creditor sau de alte persoane. 1

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139-140/1082 din 15 noiembrie 2001.

22

Potrivit art. 221 al acestei legi, la cererea creditorilor sau din oficiu, în cazul insuficienţei masei debitoare, instanţa de judecată decide printr-o concluzie ca o parte din datoriile debitorului să fie suportată de membrii organelor de conducere a debitorului dacă aceştia sunt vinovaţi de insolvabilitatea intenţionată a debitorului. Aplicarea acestor măsuri nu exclude răspunderea, după caz, administrativă sau penală. Infracţiunea de insolvabilitate intenţionată se consideră consumată o dată cu cauzarea daunelor în proporţii mari creditorului. Prin daune în proporţii mari se înţeleg daune materiale cauzate creditorilor, a căror valoare este de la 500 pînă la 1500 de unităţi convenţionale de amendă. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană cu semne speciale - (fondatori, proprietari), membrii organelor executive şi alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului. Alin. 2 art. 252 C.P. agravează răspunderea penală pentru insolvabilitatea intenţionată săvîrşită: a) de două sau de mai multe persoane; b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari. Noţiunea de circumstanţă agravantă de la lit. „a,b” alin. 2 art. 252 C.P. este asemănătoare cu noţiunea de circumstanţă agravantă corespunzătoare de la art. anterior analizate în prezenta lucrare. 2.11. Insolvabilitatea fictivă (art. 253 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii este realizată printr-o insolvabilitate fictivă, care a cauzat daune în proporţii mari. Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii de care ne ocupăm e alcătuită din trei elemente: 1) insolvabilitate fictivă; 2) daune în proporţii mari; 3) legătura de cauzalitate dintre acţiunile şi consecinţele indicate. Potrivit art. 27 al Legii din 14 noiembrie 2001, insolvabilitatea fictivă presupune o situaţie în care debitorul depune cererea de intentare a unui proces de insolvabilitate, în conformitate cu legea, dar în baza unor semne false vizînd incapacitatea de plată, deşi mai dispune de posibilităţi reale de a onora integral poliţele creditorilor. Deci, condiţiile survenirii răspunderii penale pentru insolvabilitatea fictivă sunt următoarele: a) declararea insolvabilităţii fără semne ale incapacităţii de plată; b) informaţii evident false în sprijinul acestei declaraţii; c) inducerea în eroare a creditorilor despre situaţia financiară reală a debitorului; d) cauzarea de daune în proporţii mari creditorilor. Insolvabilitatea fictivă se deosebeşte de cea intenţionată prin faptul că în cazul insolvabilităţii intenţionate se creează o incapacitate de plată reală a debitorului, condiţionată de anumite încălcări comise de persoanele de conducere a debitorului, pe cînd în cazul insolvabilităţii fictive, deşi procedura de intentare a procesului de insolvabilitate este legală, informaţia prezentată spre intentarea acestui proces este falsă, ilegală. În conformitate cu art. 28 al Legii din 14 noiembrie 2001, în cererea de intentare a procesului de insolvabilitate trebuie să fie indicate: valoarea poliţelor creditorilor, rata dobînzilor şi penalităţile aferente; temeiul poliţelor şi termenele de achitare a acestora, cu specificarea sumei tratelor decurgînd din daunele cauzate vieţii şi sănătăţii, precum şi a restanţe-lor salariale faţă de angajaţii debitorului; suma datoriilor la buget, date despre bunurile debitorului, inclusiv despre mijloacele băneşti şi poliţele lui etc., precum şi motivarea insolvabilităţii. Pentru motivarea insolvabilităţii fictive a debitorului, făptuitorii denaturează cu bună ştiinţă informaţiile cerute de lege stipulate în art. 28 al Legii din 14 noiembrie 2001 prin majorarea fictivă a pasivelor şi diminuarea fictivă a activelor debitorului în baza ţinerii unei contabilităţi fictive. Declararea intenţionat falsă a incapacităţii de plată într-o formă şi procedură neprevăzute de lege nu constituie o insolvabilitate fictivă, arătată în art. 253 C.P., în funcţie de împrejurările cauzei, însă cele săvîrşite pot constitui o escrocherie arătată în art. 190 C.P. Infracţiunea de insolvabilitate fictivă se consideră consumată din momentul producerii unor daune în proporţii mari creditorilor. Prin daune în proporţii mari se înţeleg daune materiale, a căror valoare exprimată în bani este de la 500 pînă la 1500 de unităţi convenţionale de amendă. Este important a se stabili raportul de cauzalitate dintre acţiuni şi consecinţele lor. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană cu semne speciale şi anume fie proprietarul şi/sau persoane cu funcţii de răspundere din conducerea debitorului. Alin. 2 art. 253 C.P. agravează răspunderea penală pentru insolvabilitatea fictivă săvîrşită: a) de două sau de mai multe persoane; b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari. 23

Noţiunea de circumstanţe agravante este asemănătoare cu cele analizate anterior în prezenta lucrare. § 3. Infracţiuni economice în comerţ 3.1. Constrîngerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei (art. 247 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin constrîngerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei, constrîngere exprimată prin ameninţări cu aplicarea violenţei, cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor, precum şi cu răspîndirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau a rudelor ei apropiate, în lipsa semnelor de şantaj. Confruntînd textele oficiale ale Codului penal şi ale Codului civil în vigoare atît în limba romînă, cît şi rusă constatăm că unii termeni juridici au suferit modificări. Potrivit Codului civil din 1964, actele săvîrşite între cetăţeni în scopul de a naşte, modifica sau stinge obligaţiuni civile erau denumite convenţii, tranzacţii. Potrivit art. 195 al Codului civil în vigoare, acestea se numesc acte juridice civile - din rusescul „сделки”. Conform art. 1331 noţiunea de tranzacţie a fost limitată numai la o înţelegere de pace - din rusescul „мировое соглашение”. Art. 247 C.P. în limba rusă utilizează termenul „сделки”, iar în limba romînă - tranzacţie. De aici reiesă că prin termenul tranzacţie din art. 247 C.P. trebuie să înţelegem noţiunea de act juridic civil de la art. 195 C.C. şi nu noţiunea de tranzacţie de la art. 1331 C.C., iar pe viitor propunem să se introducă modificările corespunzătoare şi la art. 247 C.P. Potrivit art. 195 C.C. prin act juridic civil în art. 247 C.P. - tranzacţie se înţelege manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile. Constrîngerea de a încheia un act juridic civil sau de a refuza încheierea iui poate fi realizată prin cel puţin una din următoarele forme de ameninţări alternative: 1) cu aplicarea violenţei; 2) cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor; 3) cu răspîndirea unor informaţii care ar prejudicia considerabil drepturile şi interesele ocrotite de lege ale persoanei sau ale rudelor ei apropiate. Noţiunea acestor trei forme de ameninţări este asemănătoare cu noţiunea acelor de la şantaj (art. 189 C.R), de aceea vă facem trimitere la aceste explicaţii. Acţiunile la care este constrîns pătimitul, trebuie să fie legale, dar nedorite în acel moment de el. Dispoziţia art. 247 C.P. indică că cele săvîrşite nu trebuie să includă semne de şantaj. Lipsa semnelor de şantaj înseamnă că constrîngerea de a încheia un act juridic civil sau de a refuza încheierea lui nu este îndreptată spre schimbarea relaţiilor patrimoniale, adică ale proprietarului, ce are loc în cazul şantajului. Ca exemple de acte juridice civile la încheierea cărora este constrînsă victima pot fi relaţiile de antrepriză, contracte de fidejusiune, de prestare a serviciilor, de pază a bunurilor, de efectuare a investigaţiilor ştiinţifice şi ale altor lucrări. Prejudiciile considerabile aduse drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate depind de gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (art. 126 C.P.). Infracţiunea se consideră consumată o dată cu prejudicierea considerabilă a drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale victimelor. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vîrsta de şaisprezece ani. Alin. 2 art. 247 C.P. agravează răspunderea penală, dacă aceste acţiuni sunt săvîrşite: a) repetat; b) cu aplicarea violenţei; c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Noţiunea de circumstanţe agravante au fost analizate anterior în prezenta lucrare. 3.2. Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz (art. 250 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit, dacă lucrul acesta a cauzat daune în proporţii mari. Lista mărfurilor supuse accizelor este stabilită în Anexa la titlul IV al Codului fiscal. Dintre acestea cităm: benzina, motorina, tutunul şi articolele de tutungerie, alcoolul, băuturi alcoolice, berea etc. Potrivit art. 119 al Codului fiscal, accizul este un impozit general de stat, stabilit pentru unele mărfuri de consum, precum şi pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc, iar prin încăpere de acciz se înţelege totalitatea locurilor ce aparţin subiectului impunerii fiscale, inclusiv clădirile, încăperile, teritoriile, terenurile, orice alte locuri, care sunt situate separat, arătate în certificatul de acciz, unde mărfurile supuse accizelor se prelucrează şi/sau se fabrică, se expediază (se transportă) de către subiecţi 1. Conform Hotărîrii Ministerului de Finanţe cu privire la modul de realizare a Timbrelor de accize, marcarea cu ele a unor mărfuri importate supuse accizelor şi vărsarea în buget a mijloacelor băneşti obţinute de la realizarea lor nr. 09-6-03-22 din l august 1

Cod Fiscal al Republicii Moldova, Chişinău 2003, art 119

24

1995 1 , timbrul de acciz este un simbol de plată şi reprezintă un articol special confecţionat din hîrtie, pe care este indicată denumirea grupului de mărfuri supuse accizelor şi valoarea lui ce corespunde mărimii taxei accizelor. Marcarea unor mărfuri supuse accizelor prin Timbre de acciz prezintă o formă de plată reală a accizelor pentru unele mărfuri importate supuse accizelor. Marcarea se efectuează prin lipirea Timbrelor de acciz pe mărfurile supuse marcării în locurile destinate desfacerii pachetului în aşa mod, încît la desfacere să fie garantată deteriorarea mărcii; transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu aceste timbre este interzisă. Marcarea se efectuează în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor sau înainte de expedierea (ieşirea) acestora din încăperea de acciz. Modul de procurare şi utilizare a timbrelor de acciz este stabilit de Serviciul Fiscal de Stat. Timbre de control ar însemna marca protejată în modul stabilit, aplicată sau emisă pe baza regulilor unui sistem de certificare, indicînd cu un grad suficient de certitudine că un produs, proces sau serviciu corespunde unui standard sau unui document normativ. Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii este alcătuită din trei elemente: 1) transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit; 2) daune în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre acţiuni şi consecinţe. Transportarea înseamnă deplasarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz. Păstrarea presupune ţinerea bunului în încăperile de acciz sau în alte locuri sigure, păzite cu grijă. Potrivit art. l al Legii cu privire la comerţul interior nr. 749-XII1 din 23 februarie 19962, comerţ (activitate comercială) reprezintă un gen de activitate economică desfăşurată de persoane fizice şi juridice, constînd în vînzarea-cumpărarea cu amănuntul a mărfurilor, fabricarea şi comercializarea produselor de alimentaţie publică, organizarea consumului lor, prestarea de servicii suplimentare la cumpărarea mărfurilor. A comercializa, în sensul art. 250 C.P. ar însemna activitatea comercială cu mărfuri supuse accizelor fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz. Infracţiunea se consideră consumată o dată cu cauzarea unor daune în proporţii mari. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vîrsta de şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică. Alin. 2 art. 250 C.P. agravează răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni însoţite de: a) marcarea cu alte timbre decît cele de genul stabilit; b) cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari. Marcarea cu alte timbre decît cele de genul stabilit (lit. „a” alin. 2 art. 250 C.P.) presupune marcarea mărfurilor cu timbre de control sau timbre de acciz contrafăcute, cu termenul expirat sau cu care pot fi marcate alte mărfuri etc. Prin daune în proporţii deosebit de mari (lit. „b” alin. 2 art. 250 C.P.) se înţeleg daune materiale, a căror valoare exprimată în bani, depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă. 3.3. Comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor (art. 254 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin comercializarea cu bună ştiinţă a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor, dacă aceasta a condus la îmbolnăvirea gravă sau decesul unei persoane. Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii este alcătuită din trei elemente: 1) comercializarea cu bună ştiinţă a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor; 2) îmbolnăvirea gravă sau decesul unei persoane; 3) legătura cauzală dintre acţiunile şi consecinţele indicate. Bazîndu-ne pe noţiunea generală de comercializare stipulată de art. l al Legii nr. 749-XIII din 23 februarie 19963, expusă în articolul anterior, comercializarea, în sensul art. 254 C.P., înseamnă introducerea în circuitul comercial a unor mărfuri de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor sau alterate în urma condiţiilor de păstrare, transportare, termenilor de vînzare etc. prin cumpărarea cu bună ştiinţă a acestora pentru a fi revîndute. Dispoziţia art. 254 C.P. este asemănătoare cu dispoziţia art. 216 C.P. Aceste infracţiuni se deosebesc prin obiectul material şi prin subiectul infracţiunii. Art. 216 C.P. arată comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, pe cînd art. 254 C.P. - numai a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor. Astfel, potrivit art. 116 C.P., infracţiunea de comercializare a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor reprezintă o normă specială, iar cea arătată în art. 216 C.P. este o normă generală în raport cu cealaltă. 1

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 51 – 52/14 din 14 septembrie 1995. 2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 31/318 din 23 mai 1996.

3

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 31/318 din 23 mai 1996.

25

Subiectul infracţiunii arătate în art. 216 C.P. este persoana care produce, falsifică, transportă, păstrează sau comercializează produse şi mărfuri periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, pe cînd al infracţiunii în cauză - numai persoana care procură cu bună-ştiinţă mărfuri de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor pentru a fi revîndute 1. Potrivit pct. 9 al Hotărîrii Plenului C.S.J. Cu privire la practica aplicării legislaţiei penale şi administrative pentru protecţia con-sumatorilor nr. 23 din 10 iulie 1997, producţia este considerată de proastă calitate în cazurile în care ea nu corespunde cerinţelor ce condiţionează proprietăţile ei, adică producţia este fabricată cu încălcarea standardelor, normelor şi regulilor, aprobate pentru ea, fapt, în urma căruia o astfel de producţie sau nu poate fi în general folosită după destinaţia ei specială, sau necesită o refacere esenţială. Nu putem fi de acord cu opinia, 2 potrivit căreia comercializarea mărfurilor de proastă calitate poate avea loc şi prin substituirea mărfurilor şi produselor, prin prezentarea unei mărfi de calitate inferioară drept una de calitate superioară, fiindcă această producţie reprezintă o oarecare calitate şi este liber admisă spre realizare, ea nu poate fi nicidecum numită marfă de proastă calitate. Conform legii privind protecţia consumatorilor prin termenul „standard” se înţelege standardul de stat, normele şi regulile sanitare, normele şi regulile de construcţie şi alte documente, care, în conformitate cu legea, stabilesc cerinţele obligatorii pentru calitatea produselor, mărfurilor, lucrărilor, serviciilor. Potrivit Legii Cu privire la standardizare nr. 590 din 22 septembrie 1995 3 , standardizarea este o activitate specială ce urmăreşte scopul de a obţine un grad optim de reglementare într-o anumită ramură prin prevederile destinate unei utilizări comune şi repetate, în privinţa problemelor reale sau potenţiale. Necorespunzătoare standardelor şi cerinţelor tehnice stabilite este considerată producţia fabricată cu abateri de la standardele de stat şi de ramură, de la cerinţele tehnice şi de la alte documente normative, aprobate de organele respective, care stabilesc principiile şi caracteristicile generale privind anumite obiecte ale standardizării sau cerinţele tehnice, cărora trebuie să corespundă producţia concretă. Nu se permite comercializarea mărfurilor fără informaţia vizînd marcarea la standardul respectiv. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care aceste acţiuni au condus la îmbolnăvirea gravă sau decesul persoanei. Prin îmbolnăviri grave se înţeleg intoxicaţiile acute şi cronice provocate de consumarea produselor necalitative ce-şi găsesc expresie în vătămarea corporală medie sau gravă a cel puţin unei persoane, sau vătămări corporale uşoare ale mai multor persoane. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin două forme de vinovăţie. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vîrsta de şaisprezece ani şi care procură cu bună-ştiinţă mărfuri de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor pentru a fi revîndute. 3.4. Înşelarea clienţilor (art. 255 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin depăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi tarifelor pentru serviciile sociale şi comunale prestate populaţiei, înşelarea la socoteală sau altă inducere în eroare a clienţilor, săvîrşite în proporţii esenţiale sau considerabile. Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii e alcătuită din trei elemente: 1) acţiuni de înşelare a clienţilor; 2) daune în proporţii esenţiale sau considerabile; 3) legătura cauzală dintre acţiuni şi consecinţe. Înşelarea clienţilor poate fi săvîrşită numai de lucrătorii organizaţiilor şi întreprinderilor care efectuează servicii sociale sau comunale prestate populaţiei sau de persoane care prestează aceste servicii. De exemplu, întreprinderile de curăţare a hainelor, de reparaţie a încălţămintei, televizoarelor sau altor aparate de uz casnic, a caselor etc. Clienţi se consideră numai persoanele care solicită prestarea serviciilor sociale sau comunale. Înşelarea clienţilor poate fi realizată prin comiterea a cel puţin uneia din următoarele trei forme de acţiuni alternative: a) depăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi tarifelor pentru serviciile sociale şi comunale prestate populaţiei; b) înşelarea la socoteală; c) altă inducere în eroare a clienţilor. Depăşirea preţurilor cu amănuntul sau a tarifelor stabilite constă în comercializarea mărfurilor, acordarea serviciilor sociale şi comunale la un preţ mai ridicat în cazul în care clientul nu cunoaşte preţurile şi tarifele stabilite. 1 2

Borodac Alexandru Manual de Drept Penal – Chişinău: Tipografia Centrală, 2004 p.348 Codul penal al Republicii Moldova Comentariu. Sub red. lui A. Barbăneagră. Chişinău: ARC, 2003, p. 551.

3

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 11-12 din 1996.

26

Dacă se eliberează mărfuri sau se acordă servicii (de exemplu, urgente etc.) la un preţ majorat cu acordul clientului, cele săvîrşite, în funcţie de împrejurările cauzei pot constitui semne ale infracţiunilor arătate în art. 256, 324, 330 sau 333 C.P. Înşelarea la socoteală constă în calcularea conştient greşită a costului mărfii, deşi clientul ştie preţul ei. Sunt cazuri în care făptuitorul eliberează conştient marfa nu în unităţi de măsură sau greutate rotunde, dar să zicem 2,345 kg sau 3,278 m etc., ceea ce e mai dificil pentru client la calcularea sumei pe care trebuie să o achite. Altă inducere în eroare a clienţilor ce fac comandă la întreprinderile de deservire socială a populaţiei şi la gospodăriile comunale se poate manifesta prin: - înşelarea la măsură prin întinderea materialului la măsurare sau prin utilizarea unei unităţi de măsură greşite etc.; - înşelarea la cîntar prin utilizarea instrumentelor sau aparatelor de măsură greşite, deteriorate, false etc.; - comercializarea mărfurilor şi materiei prime falsificate. De exemplu, în smîntînă se adaugă lapte, în vin - apă, în unt untură etc.; - comercializarea mărfurilor bonificate la preţul iniţial; - scoaterea din pachetele şi cutiile ambalate la uzină (fabrică) a unor unităţi sau cantităţi de marfă; - vinderea unei mărfi de calitatea I sau II drept marfă de calitate superioară etc. Dacă înşelarea clienţilor e comisă de o altă persoană, care nu activează în cadrul instituţiilor pentru prestarea serviciilor sociale şi comunale populaţiei (de exemplu, soţia sau fratele făptuitorului, care, la rugămintea lui, 1-au înlocuit temporar), cele săvîrşite vor constitui o escrocherie. Dacă înşelarea clienţilor este săvîrşită cu scopul de a acoperi delapidările avutului proprietarului, vinovaţii trebuie să răspundă pentru un concurs de infracţiuni, arătate în art. 191 şi 255 C.P. În literatura de specialitate şi-a găsit expresie opinia1, potrivit căreia, acest concurs de infracţiuni există şi în cazul în care vinovaţii însuşesc surplusurile de avere (mărfuri sau bani), create şi acumulate prin înşelarea clienţilor, motivînd calificarea propusă prin faptul că surplusurile create chiar pe cale ilegală se depersonalizează şi trebuie trecute în contul proprietarului. Altă motivaţie adusă de aceşti autori constă în faptul că surplusul de avere creat în urma înşelării clienţilor continuă să fie proprietatea întreprinderii, deoarece potrivit dreptului civil dreptul de proprietate poate fi schimbat numai în momentul înmînării mărfii clientului. Şi deci, orice însuşire a surplusurilor de avere este o delapidare a avutului proprietarului. Noi susţinem opinia prof. G. Krigher şi B. Leontiev, care au criticat pe bună dreptate propunerile de mai sus. Făptuitorii care creează surplusuri de avere sau bani pe care le însuşesc atentează numai la interesele clienţilor, deoarece proprietarul întreprinderii nu suferă nici o daună materială în urma înşelării clienţilor. Prin urmare, semnele delapidării avutului proprietarului lipsesc2. Infracţiunea se consideră consumată din momentul cauzării daunelor în proporţii esenţiale sau considerabile intereselor clienţilor. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de şaisprezece ani şi este proprietar sau lucrător al întreprinderilor şi organizaţilor de deservire socială şi comunală a populaţiei. Alin. 2 art. 255 C.P. agravează răspunderea penală pentru înşelarea clienţilor săvîrşită: a) repetat; b) de două sau de mai multe persoane; c) în proporţii mari. Agravantele anterior au fost analizate. 3.5. Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei (art. 256 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin primirea, prin extorcarea, de către un lucrător fără funcţie de răspundere dintr-o întreprindere, instituţie sau organizaţie, a unei recompense suplimentare (bacşiş) pentru efectuarea unor lucrări sau pentru prestarea unor servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiunile de serviciu ale acestui lucrător. Primirea unei remuneraţii suplimentare înseamnă primirea prin estorcare a banilor sau a altor valori pentru efectuarea unor lucrări sau pentru prestarea unor servicii. Deoarece legea nu indică proporţia remunerării primite, iar alin. 2 art. 256 C.P. prevede primirea unei remunerări în proporţii mari, proporţia remunerării primite conform alin. l art. 256 C.P. poate fi mică, esenţială sau considerabilă, a cărei valoare potrivit art. 126 C.P. este de la 20 pînă la 10000 lei 3. Utilizînd indicaţiile de lapct. 12 al Hotărîrii Plenului C. S. J. Cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la răspunderea penală pentru mituire nr. 6 din 11 martie 19964, prin estorcarea remuneraţiei suplimentare se subînţelege pretinderea ei de către un lucrător fără funcţie de răspundere dintr-o organizaţie, instituţie sau întreprindere care prestează lucrări şi servicii în sfera Apud// И.Г. Сарожников, Borodac Alexandru Manual de Drept Penal – Chişinău: Tipografia Centrală, 2004 p.351. Apud// Г. Кригер, Borodac Alexandru Manual de Drept Penal – Chişinău: Tipografia Centrală, 2004 p.352. 3 Cod Penal al Republicii Moldova, Chişinău 2002, art. 126. 4 Culegere de Hotărîri explicative. Chişinău, 2003, p. 348. 1 2

27

comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură, sub ameninţarea cu săvîrşirea unor acţiuni care vor cauza prejudicii intereselor legale ale clientului, sau crearea intenţionată a unor condiţii care îl constrîng să acorde recompensa pretinsă în scopul prevenirii urmărilor nefaste pentru interesele sale legale. Acordarea benevolă a unei sume de bani sau a unui cadou în semn de mulţumire pentru calitatea sau operativitatea serviciului prestat nu se consideră estorcare. Infracţiunea se consideră consumată din momentul încasării a cel puţin unei părţi din recompensa suplimentară promisă. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de şaisprezece ani şi se află în relaţii de muncă cu organizaţiile ce prestează servicii populaţiei, fără a fi o persoană cu funcţii de serviciu. Alin. 2 art. 256 C.P. agravează răspunderea penală pentru aceeaşi acţiune săvîrşită: a) repetat; b) de două sau de mai multe persoane; c) în proporţii mari. Noţiunea de circumstanţe agravante a fost analizată anterior în prezenta lucrare. § 4. Infracţiuni economice în construcţii 4.1. Executarea necalitativă a construcţiilor (art. 257 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin cel puţin una din următoarele trei forme de acţiuni alternative: - darea în folosinţă a caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a lucrărilor de artă, în transporturi şi energetică, a altor construcţii executate necalitativ, neterminate sau necorespunzînd condiţiilor contractului şi proiectului de către conducătorii organizaţiilor de construcţie, conducătorii de şantier şi persoanele cu funcţie de răspundere care exercită controlul asupra calităţii în construcţii (arătate în alin. l art. 257 C.P.); - continuarea de către persoanele responsabile a lucrărilor executate necorespunzător şi oprite prin acte de control, în cazul în care acest lucru poate afecta rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor (arătate în alin. 2 art. 257 C.P.); - proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui complex urbanistic ori a unei construcţii sau operarea de modificări ale acestora fără respectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut drept urmare: a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane ori pierderea de către aceasta a capacităţii de muncă; b) distrugerea totală sau parţială a construcţiei; c) distrugerea sau defectarea unor instalaţii sau utilaje importante; d) daune în proporţii mari (arătate în alin. 3 art. 257 C.P.). În prima sa modalitate, infracţiunea reprezintă o componenţă formală de infracţiune şi se consideră consumată din momentul semnării documentelor corespunzătoare cu privire la darea în folosinţă (în exploatare) a unor construcţii executate necalitativ, neterminate sau necorespunzînd condiţiilor contractului şi proiectului. Potrivit art. 18 al Legii privind calitatea în construcţii nr. 721-XIII din 2 februarie 19961, recepţionarea (darea în folosinţă) construcţiilor este obligatorie şi constituie certificarea realizării construcţiilor în baza examinării lor nemijlocite, în conformitate cu documentaţia de proiect şi execuţie şi cu alte documente cuprinse în cartea tehnică a construcţiei. Cartea tehnică a construcţiei este întocmită prin grija investitorului şi este înmînată proprietarului construcţiei, care are obligaţia să o păstreze şi să o ţină la zi. Prevederile din cartea tehnică a construcţiei referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru proprietar şi utilizator. Recepţionarea construcţiilor se face de către investitor în prezenţa proiectantului şi a executantului şi/sau reprezentanţilor de specialitate desemnaţi de aceştia în conformitate cu legislaţia. Conform art. 6 al Legii din 2 februarie 1996, pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor a următoarelor exigenţe esenţiale: rezistenţă şi stabilitate; siguranţă în exploatare; siguranţă împotriva focului; igienă, asigurarea sănătăţii oamenilor, refacerea şi protecţia mediului înconjurător; izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie; protecţie contra zgomotului. Asigurarea calităţii construcţiei poate fi realizată printr-un ansamblu de acţiuni proiectate, sistematizate şi executate, necesare pentru ca construcţia să satisfacă condiţiile de calitate specificate mai sus şi stabilite de cartea tehnică a construcţiei. Cartea tehnică a construcţiei, art. l al Legii citate, reprezintă un ansamblu de documente tehnice referitoare la proiectarea, execuţia, recepţionarea, exploatarea şi supravegherea comportării în exploatare a construcţiei, cuprinzînd toate datele construcţiei respective şi comportării ei în timp. Darea în folosinţă a construcţiei în stare necalitativă, neterminată sau necorespunzînd condiţiilor contractului şi proiectului înseamnă nerespectarea tuturor cerinţelor specificate în cartea tehnică a construcţiei privind exigenţele esenţiale ale ei. În a doua sa modalitate, infracţiunea este realizată prin continuarea lucrărilor de construcţie executate necorespunzător şi oprite prin acte de control. 1

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 25/259 din 25 aprilie 1996.

28

Potrivit art. 13 al Legii din 2 februarie 19961, verificarea calităţii execuţiei construcţiilor este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin responsabili tehnici atestaţi sau agenţi economici de consultanţă specializaţi. Controlul asupra respectării documentelor normative referitoare la cerinţele esenţiale, se face numai de către specialiştii verificatori de proiecte atestaţi, alţii decît specialiştii elaboratori ai proiectelor. Este interzisă aplicarea proiectelor şi detaliilor de execuţie neverificate. Verificatorii de proiecte şi execuţie a construcţiei sunt obligaţi să oprească executarea necorespunzătoare cerinţelor esenţiale. Conform art. 8 al Regulamentului cu privire la verificarea proiectelor şi a execuţiei construcţiilor şi expertizarea tehnică a proiectelor şi construcţiilor, adoptat prin Hotărîrea Guvernului nr. 361 din 25 iunie 1996 2, verificarea proiectelor urmăreşte ca aceasta să asigure neapărat un nivel minim de calitate, exprimînd cerinţele esenţiale, care sunt prevederi obligatorii din documentele normative în vigoare pe teritoriul Republicii Moldova la data respectivei verificări, determinate de Organul naţional de dirijare în construcţii. Responsabilitatea penală este condiţionată de crearea unei stări de pericol - afectarea rezistenţei şi stabilităţii construcţiilor. Deoarece această stare de pericol trebuie neapărat dovedită (de exemplu, necorespunderea acestora unui nivel minim de calitate), această formă de infracţiune are o componenţă materială. Deci, infracţiunea arătată în alin. 2 art. 257 C.P. se consideră consumată din momentul în care a fost afectată rezistenţa şi stabilitatea construcţiei. În a treia modalitate, infracţiunea de executare necalitativă a construcţiilor este realizată prin proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea sau executarea de modificări a unui complex urbanistic ori a unei construcţii fără respectarea prevederilor documentelor normative de siguranţă, rezistenţă şi stabilitate a acestora. Potrivit art. 13 al Legii din 2 februarie 1996, lucrările de construcţie, de modificare şi de reparaţii pot fi executate numai în baza unui proiect elaborat în modul stabilit cu respectarea documentelor normative în vigoare. Proiectarea este efectuată numai de către persoane fizice sau juridice autorizate în domeniul respectiv. Verificarea proiectelor şi execuţiei construcţiilor se efectuează de către verificatori specialişti în proiecte atestaţi, alţii decît specialiştii elaboratori ai proiectelor. Expertizele tehnice ale proiectelor şi lucrărilor de construcţie sunt efectuate numai de experţi tehnici atestaţi. Proiectele de interes naţional, de importanţă deosebită, de mare risc şi alte proiecte vor fi supuse expertizării generale la nivel de studiu de fiabilitate. Realizarea construcţiilor presupune executarea lucrărilor de construcţie potrivit ansamblului documentelor tehnice, cuprinse de cartea tehnică a construcţiei. Conform art. 19 al legii menţionate, intervenţiile de modificare operate construcţiilor existente (lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere sau demolare parţială) se fac numai în baza unui proiect special, elaborat în modul stabilit şi avizat de proiectantul iniţial al construcţiei, sau a unei expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat şi este obligatoriu consemnată în cartea tehnică a construcţiei. Acţiunile de proiectare, verificare, expertizare şi de modificare a unei construcţii devin prejudiciabile, dacă ele sunt realizate fără respectarea condiţiilor minime de calitate stabilite de documentele normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea construcţiei. Infracţiunea se consideră consumată, dacă aceste încălcări au condus la vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane ori pierderea de către aceasta a capacităţii de muncă, fie la distrugerea totală sau parţială a construcţiei, fie la distrugerea sau defectarea unor instalaţii sau utilaje importante, fie la daune în proporţii mari. Noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane ori pierderea de către aceasta a capacităţii de muncă din lit. „a” alin. 3 art. 257 C.P. adică vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă pentru viaţă ori a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin a o treime din capacitatea de muncă, sau care a condus la pierderea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţii şi/sau a regiunilor adiacente 3. Noţiunea de distrugere totală sau parţială a construcţiei, care a cauzat daune în proporţii mari. Prin instalaţii sau utilaje importante de la lit. „c” alin. 3 art. 257 C.P. se subînţeleg linii importante de telecomunicaţii, conducte de gaze sau utilaje importante folosite pentru executarea lucrărilor de construcţie. Alin. 4 art. 257 C.P. agravează răspunderea penală, dacă acţiunile arătate în alin. 3 au provocat decesul unei persoane, adică lipsirea de viaţă din inprudenţă. Latura subiectivă a infracţiunii de executare necalitativă a construcţiilor, arătată în alin. l şi 2 este caracterizată numai prin intenţie directă, iar cea arătată în alin. 3 - prin două forme de vinovăţie.

3

1

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 25/259 din 25 aaprilie 1996.

2

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 52-53/439 din 8 august 1996.

Cod Penal al Republicii Moldova, Chişinău 2002, art. 151

29

Subiect al infracţiunii arătată în alin. l sunt membrii comisiei de recepţionare, nominalizaţi anterior, al celei arătate în alin. 2 - persoane responsabile de lucrările executate necorespunzător care continuă executarea acestor lucrări, iar al infracţiunii din alin. 3 - proiectanţii, verificatorii, experţii tehnici, executorii lucrărilor de construcţie, în toate cazurile subiect poate fi şi o persoană juridică. 4.2. Încălcarea regulilor de exploatare, reparaţii şi modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit (art. 258 C.P.) Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin încălcarea de către proprietari, chiriaşi sau arendaşi a regulilor de exploatare, reparaţie şi modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne, faptă care periclitează integritatea structurală a blocului de locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţeşte condiţiile locative ale acestora. Pe întreg teritoriul Republicii Moldova utilizarea imobilelor şi amenajărilor cu orice destinaţie se va efectua în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu respectarea condiţiilor de autorizare, prevăzute de Regulamentul privind autorizarea funcţionării şi schimbării destinaţiei construcţiilor şi amenajărilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 306 din 30 martie 2000 1 , în baza prevederilor documentării de urbanism şi amenajare a teritoriului. Proprietarii, chiriaşii sau arendaşii locuinţelor dintr-un bloc de locuit au dreptul de a efectua lucrări de reparaţii şi modificare a părţilor componente ale locuinţei fără a schimba destinaţia acestora, precum şi de a exploata locuinţa fără a înrăutăţi condiţiile locative ale altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi. Efectuarea acestor operaţii şi lucrări în scopul schimbării destinaţiei locuinţei sau a unor părţi componente ale ei poate fi realizată numai în baza unei autorizaţii de schimbare a destinaţiei acestora. Potrivit art. 3 al Regulamentului din 30 martie 2000, autorizaţia de schimbare a destinaţiei este un act emis de autorităţile administraţiei publice locale pentru revizuirea modului de utilizare a construcţiilor şi amenajărilor şi a funcţiilor lor de bază, în condiţiile în care activităţile ce se vor desfăşura în cadrul acestora nu vor influenţa negativ asupra prevederilor din documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului privind protecţia mediului, condiţiile de existenţă şi de siguranţă a construcţiilor şi nu vor implica executarea lucrărilor de construcţie pentru care, potrivit legislaţiei, este necesară eliberarea unei autorizaţii de constituire. Autorizaţia de schimbare a destinaţiei este eliberată numai la cererea persoanei deţinătoare a titlului de proprietate asupra locuinţei în baza studiului de fundamentare a schimbării destinaţiei. În cazul în care beneficiarului i se refuză schimbarea destinaţiei locuinţei la cererea depusă, el este în drept să se adreseze instanţelor judecătoreşti. Componenţă de infracţiune materială, infracţiunea se consideră consumată din momentul în care încălcarea prevederilor menţionate periclitează integritatea structurală a blocului de locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţeşte condiţiile locative ale acestora. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin vinovăţie imprudentă. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vîrsta de şaisprezece ani şi este proprietar, chiriaş sau arendaş al locuinţei. Capitolul III. Infracţiuni economico-financiare reglementate de legi speciale. 1. Infracţiuni privind combaterea concurentei neloiale examinînd aspectele referitoare la concurenţa neloială definită în art.2 din Legea 11/1991. În raport de forma răspunderii juridice pe care o atrage săvîrşirea lor, faptele de concurenţă neloială pot fi incriminate ca infracţiuni, care atrag şi răspunderea penală, acestea fiind reglementate de prevederile art.301 Cod penal Român, art.278 Restricţia concurenţei al proiectului Codului penal al RM, Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei ne loiale. 1.1 Infracţiunea de concurentă neloială reglementată de Codul penal Român, potrivit căruia concurenţa neloială este fapta persoanei care, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari, fabrică ori pune în circulaţie produse care poartă denumiri de origine ori indicatori de provenienţă false, aplică pe produsele puse în circulaţie menţiuni false privind brevetele de invenţie, foloseşte nume comerciale sau denumiri ale societăţilor comerciale. Prin săvîrşirea acestei fapte se urmăreşte inducerea în eroare a beneficiarilor cu privire la calitatea, originea şi provenienţa produselor, încălcîdu-se astfel prevederile regimului special stabilit prin anumite legi, prin care se urmăreşte asigurarea unei calităţi corespunzătoare diferitelor produse care intră în circuitul comercial. Infracţiunea de concurenţă neloială, deşi prezintă o anumită înrudire cu infracţiunea de înşelăciune (produce o pagubă materială prin amăgire ca şi înşelăciunea), ea se deosebeşte de aceasta prin obiectul juridic al ocrotirii penale. Concurenţa neloială pune în pericol în principal desfăşurarea onestă a relaţiilor comerciale prin încălcarea regimului stabilit de lege cu privire la calitatea mărfurilor introduse în circuitul comercial. La această infracţiune elementul material operează asupra produselor introduse în circuitul comercial sub denumiri ori cu indicaţii sau menţiuni false, necorespunzătoare realităţii. 1

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 37-38/385 din 6 aprilie 2000.

30

La infracţiunea de concurenţă neloială latura subiectivă este formată dintr-un element subiectiv şi dintr-o cerinţă esenţială privitoare la scopul urmărit de făptuitor. Elementul subiectiv constă din intenţia de a efectua una dintre acţiunile care constituie elementul infracţiunii. Deci, latura subiectivă a acestei infracţiuni conţine ca o cerinţă esenţială condiţionarea elementului subiectiv, adică a intenţiei, de un anumit scop. Pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii nu este suficient ca făptuitorul să fi prevăzut rezultatul acţiunii pe care o săvîrşea, ci trebuie ca el să fi urmărit anume acest rezultat, adică să aibă drept scop inducerea în eroare a beneficiarilor produselor care fac obiectul acţiunii sale ilicite. Pentru existenţa infracţiunii de concurenţă neloială., în oricare din variantele sale, este suficient să fie dovedit că făptuitorul a urmărit acest scop, fiind indiferent dacă el a reuşit să-1 realizeze sau nu. Infracţiunea de concurenţă neloială se consumă în momentul în care una dintre acţiunile care formează elementul material al infracţiunii a fost realizată, deci în momentul în care a fost fabricat, a fost pus în circulaţie un anumit produs, s-a aplicat o menţiune falsă pe un produs pus în circulaţie, ori s-a folosit un nume sau denumire comercială. 1.2 Infracţiunea de restricţie a concurenţei reglementata de Codul penal al Republicii Moldova. Codul penal al Republicii Moldova reglementează şi defineşte doar noţiunea de restricţie a concurenţei şi nu se referă la concurenţa neloială reglementată expres în Codul penal al României la art.301. Concurenţa neloială este prevăzută în: Legea privind combaterea concurenţei neloiale. Astfel, restricţia concurenţei (potrivit art.278 alin. l pct.l), poate fi considerată acea faptă care se comite prin încheierea unui acord ilegal, îndreptat spre diviziunea pieţei, limitarea accesului la piaţă, înlăturarea altor subiecţi economici, majorarea sau menţinerea preţurilor unice. Obiectul juridic generic şi special. Potrivit locului pe care îl ocupă în Codul penal restricţia concurenţei este considerată drept una din infracţiunile economice în perioada de tranziţie spre economia de piaţă. De acea putem considera obiectul juridic generic al acestei infracţiuni relaţiile sociale, privitoare la regimul stabilit pentru încheierea unui acord ilegal, limitarea accesului la piaţă, înlăturarea altor subiecţi economici, majorarea sau menţinerea preţurilor unice. Prin ocrotirea acestor relaţii sociale se realizează, implicit, ocrotirea intereselor beneficiarilor sau consumatorilor, precum şi interesele producătorilor sau furnizorilor, ei fiind ocrotiţi de lege împotriva pericolului de a fi limitaţi sau înlăturaţi de pe piaţă. Obiectul material al infracţiunii este lucrul sau fiinţa care încorporează unele valori ocrotite de legea penală şi asupra căruia se îndreaptă direct acţiunea (inacţiunea) prevăzută de lege, fiind propriu numai infracţiunilor materiale (de rezultat). 1.3 În continuare este prezentată infracţiunea de concurentă neloială reglementată de Legea României nr. 11/1991. Deşi a fost adoptata in 1991, Legea (inclusiv dispoziţiile penale ale acesteia) au rămas integral in vigoare, nefiind abrogate implicit, total sau parţial, prin art. 150 alin. l din Constituţie, deoarece nu contravin prevederilor constituţionale. Dimpotrivă, dispoziţiile acestei legi sunt in concordanta cu dispoziţiile art. 134 alin. (1) unde se arata ca economia României este o economie de piaţă (conform art. 126 din Constituţia Rep.Moldova „economia RM este o economie de piaţă de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi publică, antrenate în concurenţa liberă”), iar potrivit dispoziţiilor arătate in art. 134 alin. 2 lit.a) din Constituţie, statul este obligat sa asigure, inclusiv prin masuri legislative, protecţia concurentei neloiale, libertatea comerţului etc. Astfel, prin dispoziţiile Legii nr.l 1/1991 se urmăreşte realizarea prevederilor constituţionale privind protejarea comercianţilor împotriva concurentei neloiale. În Lege nu este stipulata o dispoziţie speciala sau generala de abrogare a art.301 Cod penal ce reglementează aceeaşi infracţiune de „concurenta neloiala”, insa intr-un mod diferit. În Lege nu s-au inclus nici măcar prevederile generale care sa abroge orice dispoziţii contrare acestei Legi. In acest caz consideram ca prin art.5 al Legii 11/1991 a fost abrogat implicit art. 30l Cod penal Romîn, întrucît: 1) faptele incriminate in art.5 din Legea 11/1991 cuprind integral sfera faptelor incriminate in art.301 Cod penal, fiind arătate şi unele fapte neînscrise în art.301 Cod penal; 2) pedeapsa alternativa a închisorii coincide atît în Lege, cît şi în art.301 Cod penal. In urma modificării art.63 Cod penal, aplicabil pentru pedeapsa alternativa a amenzii prevăzuta in art.301 Cod penal, pedeapsa alternativa a amenzii din art.5 al Legii 11/1991 a ajuns sa fie mai redusa decît cea din art.301 Cod penal, dar acest fapt nu poate atrage aplicarea normei penale de drept comun in detrimentul normei penale din legea speciala sau înlăturarea limitelor speciale pentru a face aplicabile dispoziţiile din Codul penal, care sunt actualizate periodic; 3) dispoziţiile penale înscrise in art.5 din Legea 11/1991 avînd caracterul unei „legi penale speciale” in raport cu dispoziţiile art.301 Cod penal au prioritate de aplicare, potrivit art. 362 Cod penal; 4) art. 8 din Lege prevede o alta mişcare a acţiunii penale (la plîngerea prealabila a părţii vătămate ori la sesizarea Camerei de comerţ şi industrie sau a unei alte organizaţii profesionale) faţă de modalitatea prevăzută de Codul penal. Astfel, vor trebui aplicate dispoziţiile legii speciale in temeiul principiului înscris in art.362 Cod penal romîn; 5) Legea 11/1991 mai are prerogativă prin faptul că reglementează întreaga problematica a „combaterii concurentei neloiale”, inclusiv cea a răspunderii penale. Este firesc, fiind o reglementare noua si speciala, sa fie considerata ca aceasta corespunde mai bine scopului urmărit de legiuitor (combaterea eficienta a concurentei neloiale). Tot din formularea textului art.5

31

alin. l din Lege rezulta ca prin acesta a fost reglementata o singura infracţiune cu modalităţi alternative de săvîrşire şi nu două infracţiuni (cîte una la fiecare din cele doua litere ale textului), ceea ce le putem deduce din următoarele considerente: 1) Prima parte a textului se refera la „infracţiune”, iar nu la „infracţiuni care se pedepseşte” şi nu „se pedepsesc”. Daca legiuitorul considera ca faptele înscrise la lit. a) şi b) constituie infracţiuni distincte, trebuia să arate că următoarele fapte constituie infracţiuni care „se pedepsesc”; 2) Nici doctrina si nici practica judiciara nu pot crea doua infracţiuni peste voinţa expres formulata de legiuitor, deoarece Legea subsumează toate faptele incriminate unei infracţiuni cu o denumire unica „infracţiunea de concurenţă neloiala”, cu toate ca faptele incriminate sunt de natura diferita. La art.6 din Lege, se prevede ca comerciantul care săvîrşeşte un act de concurenţă neloiala, va fi obligat să înceteze sau să înlăture actul, astfel să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite. Acţiunile izvorîte dintr-un act de concurenta neloiala sunt de competenta tribunalului locului săvîrşirii faptei sau în a cărui raza teritoriala se găseşte sediul paratului sau inculpatului; in lipsa unui sediu, este competent tribunalul domiciliului pîrîtului sau inculpatului. Deşi este prevăzută in Codul penal, această infracţiune a devenit o infracţiune speciala prin înscrierea in Legea 11/1991 la art.5 alin. l care este o lege speciala cu dispoziţii penale de incriminare, precum si cu alte dispoziţii speciale referitoare la punerea in mişcare a acţiunii penale, la soluţionarea acţiunii civile. 1.4 Elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi la aspectele juridice ale acesteia. Obiectul juridic generic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură desfăşurarea normala a activităţii de comerţ al căror regim este reglementat de lege, prin sancţionarea ca infracţiuni a unor fapte de încălcare a acestui regim juridic. Deşi este vorba de o infracţiune speciala, consideram ca infracţiunea de concurenta neloiala, din acest punct de vedere juridic, poate fi încadrată în grupul „infracţiunilor la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice”, in care a fost inclusa si infracţiunea cu aceeaşi denumire din art.301 Cod penal, in prezent abrogat implicit. Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale care apără dreptul comercianţilor la concurenţa loială, dreptul titularilor titlurilor de protecţie pentru mărcile de fabrică, de comerţ şi de servicii, pentru firme, embleme, denumiri sau alte semne comerciale, pentru invenţii si realizări tehnice, pentru desene si modele industriale aplicate produselor, şi care apără încrederea clientelei privind autenticitatea mărfurilor şi produselor desfăcute pe piaţă. Lezarea acestor raporturi sociale constituie acte de concurentă neloială. Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie mărfurile şi produsele introduse în circuitul comercial, ori asupra cărora se desfăşoară anumite operaţiuni de comerţ si care poartă denumiri sau indicaţii necorespunzătoare realităţii. Aceste mărfuri sau produse pot îmbrăca forme foarte variate : produse agricole, industriale, farmaceutice, bunuri alimentare, îmbrăcăminte, băuturi răcoritoare sau alcoolice, maşini si utilaje, tehnologii, etc. Subiectul infracţiunii privind concurenţa neloială. Legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de vreo calitate specială a făptuitorului, în consecinţă, concurenţa neloială poate fi săvîrşită de orice persoană fizică sau juridică. Tragerea la răspundere penală pentru săvîrşirea faptei, este posibilă în toate formele. Subiectul activ principal (autor) al acestei infracţiuni poate fi orice persoană fizică responsabilă penal, în modalităţile înscrise în art.5 alin. l lit.b, în realitate, infracţiunea va fi săvîrşită de comercianţi persoane fizice sau de prepuşii comercianţilor persoane juridice. Această infracţiune specială se află în concurs şi cu infracţiuni din alte legi speciale cum sunt: dispoziţia înscrisă în art.41 alin.2 din Legea 28/1967 privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu; dispoziţia înscrisă în art.42 din Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale; dispoziţia înscrisă în art.59 din Legea 64/1991 privind brevetele de invenţie. Latura obiectiva a acestei infracţiuni consta in săvîrşirea uneia din următoarele fapte: întrebuinţarea unei firme, unei embleme, a unor desemnări speciale, a unor ambalaje, toate de natura sa producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt comerciant (art.5 lit.a); producerea în orice mod a mărfurilor; importul si exportul unor mărfuri; depozitarea sau punerea în vînzare a unor mărfuri, acestea purtînd menţiuni false cu privire la brevetele de invenţie, originea mărfurilor, caracteristicile mărfurilor, numele producătorului sau a comerciantului acestea fiind înfăptuite cu scopul inducerii in eroare a celorlalţi comercianţi sau a beneficiarilor, cumpărătorilor (art.5 lit. b). Pericolul social al acestor fapte rezulta din introducerea în circuitul comercial, sub aparenta unor produse sau mărfuri cunoscute pentru calităţile lor, a unor produse sau mărfuri necorespunzătoare sau calitativ inferioare, diminuînd prestigiul si interesele legitime ale comercianţilor, cat si interesele consumatorilor induşi in eroare. Latura subiectivă a infracţiunii include şi scopul inducerii în eroare a beneficiarilor. Acest scop trebuie să existe în momentul săvîrşirii faptei, indiferent dacă a fost sau nu realizat. Constatăm că în cazul infracţiunii de concurenţă neloială se aplică principiul disponibilităţii, ca excepţie de la principiul oficialităţii în procesul penal şi ca principiu de bază în procesul civil. Această excepţie are un caracter absolut, în sensul că organele judiciare nu pot trece peste această excepţie şi să acţioneze din oficiu dar cu aceeaşi semnificaţie pe care-l are în procesul civil. Considerăm că aplicarea principiului disponibilităţii în cazul infracţiunii de concurenţă neloială este firească, deoarece numai persoana vătămată este în măsură să aprecieze dacă este sau nu cazul să acţioneze penal pe făptuitor odată ce legea reglementează şi

32

posibilitatea acţionării doar pe calea acţiunii civile potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă - într-un anumit termen de prescripţie - inclusiv în cazul săvîrşirii infracţiunii privind concurenţa neloială (înscrisă în art.5 din lege). In perioada de tranziţie spre economia de piaţă, o exprimare mai clară a textului respectiv şi o completare cu privire la regimul juridic al sesizării organizaţiilor profesionale ar fi de natură să prevină eventuale soluţii contradictorii care se pot ivi în practica organelor judiciare. Există o contradicţie între dispoziţiile art.6 şi dispoziţiile art.9 din Legea 11/1991, deoarece art.6 dispune imperativ şi nu permisiv, obligativitatea soluţionării laturii civile (de exemplu, obligarea făptuitorului de a înceta sau de a înlătura actul de concurenţă neloială şi obligarea acestuia la despăgubiri) pe cînd art.9, consacrînd principiul disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă, prevede dreptul persoanei vătămate la o acţiune civilă, inclusiv în cazul săvîrşirii unei infracţiuni, ceea ce înseamnă că nu este obligatorie soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal. Faţă de caracterul contradictoriu al dispoziţiilor art.6 şi 9 din Lege, considerăm că rămîn aplicabile dispoziţiile generale din art.14 şi 15 C.pr.pen., potrivit cărora: acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale, tară a fi obligatoriu; persoana vătămată poate să se constituie parte civilă contra învinuitului sau inculpatului, precum şi a persoanei responsabile civilmente (comerciantul al cărui prepus este făptuitorul); constituirea de parte civilă pentru daunele materiale şi cele morale se poate face pe tot parcursul urmăririi penale, precum şi în faţa primei instanţe, dar numai pînă la citirea actului de inculpare. În concluzie, constatăm că dispoziţiile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale nu se ridică la nivelul necesităţii în perioada tranziţiei spre economia de piaţă din România prin combaterea fermă a concurenţei ne loiale, deoarece: - Nu sunt incriminate toate faptele şi nici măcar cele mai grave de concurenţă neloială; - Pedepsele înscrise în lege sunt formale, fără rol preventiv-educativ, astfel încît persoanele vătămate prin infracţiuni de concurenţă neloială nu consideră eficient de a apela la căile prevăzute de Legea 11/1991 pentru valorificarea drepturilor for; - Unele dispoziţii din legea specială sunt identice cu dispoziţiile din legea penală de drept comun (art.301 Cod penal) sau de drept procesual penal, ceea ce duce la crearea unor confuzii inutile; - În dispoziţiile acestei legi sunt incluse dispoziţii de drept penal şi procesual penal, de drept civil şi procesual civil, de drept comercial, contravenţii administrative, deoarece aceste ramuri de drept au principii şi reglementări diferite (cît priveşte acţiunea şi termenele de prescripţie, competenţa şi modul de sesizare a organelor judiciare), astfel făcînd dificilă delimitarea acestora şi aplicarea lor corectă; - Modalităţile de punere în mişcare a acţiunii penale în cazul infracţiunilor de concurenţă neloială nu sunt clar şi complet reglementate, mai ales în condiţiile în care sunt prevăzute modalităţi alternative, diferite ca natură juridică. 2 Evazunea fiscală 2.1 Reglementarea Infracţiunii de evaziune fiscală în legea României nr. 87/1994 Potrivit legii 87/1994, evaziunea fiscală constă în „sustragerea, prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare, de către persoane fizice şi persoane juridice Române sau străine, denumite contribuabili”. Cînd legea nu prevede obligaţia de depunere a declaraţiei de impunere, contribuabilii răspund de calcularea corectă a impozitelor şi taxelor pe care trebuie să le verse la buget, în condiţiile prevăzute de lege. Nerespectarea obligaţiilor prevăzute în lege sunt incriminate de legiuitor ca infracţiuni sau contravenţii, în funcţie de gradul lor de pericol social. Prin dispoziţiile art. 9-16 din Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, sunt reglementate infracţiunile speciale pe care le putem clasifica astfel: • infracţiuni de refuz a prezentării documentelor contabile oficiale, necesare stabilirii obligaţiilor fiscale; • infracţiuni de întocmire sau acceptare a unor documente contabile oficiale incomplete sau necorespunzătoare, pentru împiedicarea identificării cazurilor de evaziune fiscală; • infracţiuni de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale, prin neînregistrarea unor activităţi; • infracţiuni de nedeclarare a unor venituri sau de ascundere a obiectului sau a sursei impozabile ori taxabile, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale; • infracţiunea de operaţii nereale în documente contabile oficiale sau în alte documente legale; • infracţiunea de organizare sau conducere de evidenţe contabile duble sau de alterare a datelor din mijloacele de stocare a acestora; • infracţiunea de distrugere a documentelor contabile oficiale, a altor acte sau a memoriilor mijloacelor de stocare a datelor; • infracţiunea de declaraţii fictive cu privire la sediul societăţii comerciale. Săvîrşirea acestor infracţiuni constă în refuzul de a prezenta organelor de control, prevăzute de lege, documente contabile oficiale, necesare pentru stabilirea obligaţiilor fiscale faţă de stat. Obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute de legea pentru combaterea evaziunii fiscale îl reprezintă relaţiile sociale privind desfăşurarea cu onestitate a activităţii economicofinanciare.

33

Obiectul material. Acţiunea infracţională se referă în unele taxte şi la un anumit obiect material. Acesta constă în: „acte de evidenţă contabile”, „documente primare”, „aparate de taxat de marcaj”, „mijloace de stocare”, „acte contabile”, „alte documente” (art. 10 şi 14). , Subiectul activ. Infracţiunile prevăzute de actul normativ analizat sunt cu subiect activ circumstanţiat şi necircumstanţiat. Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 14 alineat l este circumstanţiat, întrucît se cere ca făptuitorul să aibă calitatea de „conducător” , sau de „persoană cu atribuţii financiar contabile”. De asemenea, dispoziţiile art.-I6 prevăd că pot fi subiecţi activi ai infracţiunii „contribuabilii” şi „împuterniciţii acestora”. Participaţia. Infracţiunile prevăzute de legea nr.8 7/1994 sunt susceptibile de a fi săvîrşite sub formă de coautorat, instigare sau complicitate, în cazul infracţiunilor pentru care se cere ca subiectul activ să fie calificat (art. 14 alin, 1 şi art.16), cu excepţia coautorului, ceilalţi participanţi nu trebuie să aibă o anumită calitate. De asemenea, este posibilă şi săvîrşirea infracţiunilor sub forma participaţiei improprii. Subiectul pasiv. Subiectul pasiv al tuturor infracţiunilor este statul ca titular al valorii sociale care este regimul legal de executare a activităţii financiare, în cazul infracţiunii prevăzute de articolul 9 ne aflăm în prezenţa unui subiect pasiv complex, în cadrul căruia subiectul pasiv principal este statul, iar subiecţii pasivi secundari pot fi: organele financiar-fiscale din cadrul Ministerului Finanţelor, Garda Financiară şi alte persoane împuternicite de lege, ca autorităţi publice ale căror prestigii sunt afectate prin refuzul prezentării actelor justificative. Cerinţa esenţială a laturii obiective a art. 10 este aceea ca întocmirea incompletă sau necorespunzătoare precum şi acceptarea unor astfel de documente să conducă la împiedicarea verificărilor financiar - contabile pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscală, în condiţiile în care omisiunile sau înregistrările necorespunzătoare nu conduc la împiedicarea cazurilor de evaziune fiscală nu suntem în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 10. Legătura de cauzalitate. Pentru întregirea laturii obiective este necesar să existe legătura de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material şi urmarea imediată, în cazul tuturor textelor analizate ea rezultă „ex re”. Latura subiectivă. Infracţiunile prevăzute de legea numărul 87/1994 se săvîrşesc numai cu intenţia directă sau indirectă. Săvîrşirea din culpă a acestor infracţiuni nu este incriminată de către legiuitor. La unele infracţiuni pentru existenţa laturii subiective nu este suficient ca făptuitorul să fi prevăzut crearea stării de pericol, ci se mai cere ca el să fi urmărit un anumit scop. în acest caz suntem în prezenţa unei intenţii calificate (art.10-12 , art.14, şi art.16). 2.2 Fenomenul infracţiunii de evazune fiscală, reglementarea lui juridică în legea penală a RM Varianta-tip a infracţiunii prevăzute la art. 244 din CP al RM constă în evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor si organizaţiilor, prin includerea, în documentele contabile, fiscale sau financiare, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile ori prin tăinuirea altor obiecte impozabile, dacă suma impozitului, care trebuia să fie plătit, depăşeşte 500 unităţi convenţionale de amendă. Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la formarea bugetului public naţional pe calea îndeplinirii de către întreprinderile, instituţiile sau organizaţiile contribuabile a.obligaţiunilor fiscale. Obiectul material al infracţiunii în cauză îl reprezintă: 1) documentele contabile, fiscale sau financiare; 2) mijloacele băneşti datorate bugetului public naţional. Avînd în vedere prevederile Legii contabilităţii, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 4.04.1995, prin "documente contabile" trebuie de înţeles: documentele justificative (actele întocmite în scris, care adeveresc sau autentifică operaţiunile economice, inclusiv dispoziţiile şi permisiunile conducerii (proprietarului) agentului economic); registrele contabile (tabelele întocmite în mod special (jurnal-order, situaţie, tabel de calcul), în care se efectuează înregistrările contabile despre operaţiunile economice pe conturi); raportul financiar (informaţia financiară sistematizată, privind factorii ce influenţează activitatea agentului economic, reflectînd datele evidenţei contabile, furnizînd utilizatorilor de informaţie date despre starea financiară, indicatorii activităţii şi fluxul mijloacelor băneşti pentru perioada de gestiune), inclusiv bilanţul contabil (forma raportului financiar, care caracterizează situaţia patrimonială si financiară a agentului economic, la finele ultimei zile a perioadei gestionare). Prin "document fiscal" se are în vedere darea de seamă fiscală, adică orice document care este prezentat sau trebuie să fie prezentat organului fiscal, legat de naşterea, modificarea sau stingerea obligaţiilor fiscale 2'. Prin "document financiar" se înţelege documentul care reflectă formarea, administrarea sau repartizarea fondurilor băneşti, cu caracter nerambursabil, ale bugetelor. Aceste trei noţiuni definite mai sus desemnează obiectul material în cazul modalităţii de includere, în documentele contabile, fiscale sau financiare, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile. în ce priveşte modalitatea de tăinuire a altor obiecte impozabile, obiectul material este constituit din mijloacele băneşti datorate bugetului public naţional, deoarece "abia după înşelarea organelor fiscale, cota mijloacelor băneşti, care, în conformitate cu legislaţia fiscală, urmează a fi vărsată în buget, ilegal se reţine, se consumă sau se trece de către făptuitor în folosul altor persoane". Referitor la obiectele impozabile, acestea formează obiectul imaterial al infracţiunii realizate în modalitatea de tăinuire a altor obiecte impozabile, în doctrina juridică, se menţionează, pe bună dreptate, că obiectele impozabile reprezintă faptele juridice care determină obligaţia contribuabilului de a achita impozitul. Conform Legii Republicii Moldova privind bazele sistemului fiscal, adoptate 34

de Parlamentul Republicii Moldova la 17.11.1992, obiectele impozabile sunt: veniturile; beneficiul; valoarea mărfurilor; operaţiunile cu hîrtiile de valoare; folosirea resurselor naturale, inclusiv a pămîntului; genurile de activitate; valoarea adăugată a producţiei etc. Latura obiectivă a infracţiunii de la art. 244 din CP al RM include: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de includere, în documentele contabile, fiscale sau financiare, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile, sau acţiunea ori inacţiunea de tăinuire a altor obiecte impozabile; 2) urmările prejudiciabile sub forma neachitării impozitului, a cărui sumă depăşeşte 500 unităţi convenţionale de amendă; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile. Includerea, în documentele contabile, fiscale sau financiare, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile presupune indicarea în documentele respective a datelor care nu corespund realităţii şi care reflectă diminuat mărimea veniturilor sau care reflectă majorat mărimea cheltuielilor. În conformitate cu art. 12 şi 14 din Codul fiscal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 24.04.1997, venitul impozabil este venitul brut, obţinut de persoanele juridice din toate sursele aflate în Republica Moldova, precum şi venitul obţinut de persoanele juridice din orice surse aflate în afara Republicii Moldova. Cheltuielile reprezintă actele şi operaţiunile de întrebuinţare a unei sume de hani cu relevanţă materială sau tehnicofinanciară, sumă necesară persoanei date în scopul şi cu finalitatea întreţinerii materiale, satisfacerii trebuinţelor şi necesităţilor Tăinuirea altor obiecte impozabile presupune: nereflectarea în documentele contabile a unor obiecte impozabile (altor decît veniturile şi cheltuielile); calcularea incorectă a bazei impozabile; efectuarea tranzacţiilor fără o perfectare documentară a acestora; neînregistrarea la intrări a valorilor mate-rial-martare; mascarea obiectului impozabil (de exemplu, pe calea exportului fictiv sau a arendării fictive a fondurilor fixe) etc. Noţiunea de tăinuire a altor obiecte impozabile trebuie înţeleasă în sens larg, tară a-i restrînge incidenţa doar asupra cazurilor de tăinuire a întregului obiect impozabil. Poate fi tăinuită şi o parte a obiectului impozabil, atunci cînd, de exemplu, acest obiect nu a fost inventariat în întregime. Infracţiunea de evaziune fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din momentul \ survenirii urmărilor prejudiciabile sub forma neachitării impozitului, a cărui mărime depăşeşte 500 unităţi convenţionale de amendă. Dacă cele comise nu implică producerea unor asemenea urmări, fapta poate fi calificată conform art. 163 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. În contextul infracţiunii prevăzute la art. 244 din CP al RM, noţiunea "impozit" include şi noţiunea de taxă, pe lîngă noţiunea de impozit în accepţiune îngustă. Astfel, în acord cu art. 6 al Codului fiscal, impozitul (în accepţiune îngustă) este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţie de răspundere a acestuia, sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată; taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit (în accepţiunea îngustă). în Republica Moldova se percep impozite şi taxe generale de stat şi locale. Alte plăţi, cu excepţia impozitelor şi taxelor (a căror forme sunt nominalizate la art. 6 şi art. 288 ale Codului fiscal, precum si la art. 5 şi 6 din Legea privind bazele sistemului fiscal), nu exprimă noţiunea "impozit", folosită în dispoziţia art. 244 din CP al RM. 13h Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin intenţie directă. Aceasta deoarece intenţia este calificată de prezenţa unui scop special. Chiar dacă acest scop nu este specificat, în mod expres, în textul art. 244 din CP al RM, el se subînţelege, constînd în neachitarea impozitului la bugetul public naţional. Motivele infracţiunii pot consta în: interesul material, răzbunare etc. Subiectul infracţiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care în momentul săvîrşirii infracţiunii a împlinit vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfăşoară activitatea de întreprinzător. Persoana fizică trebuie să aibă calităţile unui subiect special, şi anume: să fie conducătorul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei sau contabil-şef, director financiar-contabil, ori să ocupe o altă funcţie în cadrul acesteia, care i-ar permite să ţină documentele contabile, fiscale sau financiare, ori să dispună de obiectele impozabile. De asemenea, persoana juridică care desfăşoară activitatea de întreprinzător trebuie să aibă calităţi speciale, şi anume: să fie contribuabil (de exemplu, societate comercială, cooperativă, întreprindere de stat sau municipală, uniunile acestora, instituţia privată ce activează în domeniul finanţelor, asociaţia obştească, fundaţie, organizaţiile social-politice etc. - toate acestea cu excepţra autorităţilor publice şi instituţiilor publice). Varianta agravată a evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, prevăzută la alin. (2) al art. 244 din CP al RM, presupune săvîrşirea repetată a acestei infracţiuni. Ne-am pronunţat anterior asupra valenţelor acestei circumstanţe agravante, de aceea facem trimitere la explicaţiile respective. Spălarea banilor 3.1 Fenomenul infracţiunii de spălarea banilor şi caracteristica juridică

35

Infracţiunile de spălarea banilor, ca fenomen social negativ, sunt indispensabil legate de economia tenebră şi constituie un factor necesar pentru implantarea banilor în circuitul oficial. În condiţiile trecerii la economia de piaţă unul dintre cele mai mari imbolduri pentru creşterea fenomenului spălării banilor 1-a constituit, pe de o parte, ineficienta economiei naţionale, iar pe de altă parte, lipsa reglementărilor juridice în acest sens. Este evident, că sectorul bancar, indiferent de ţară, joacă un rol decisiv în procesul spălării banilor. Varianta-tip a infracţiunii prevăzute la art. 243 din CP al RM constă în săvîrşirea acţiunilor orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea sau denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau venituri, despre care persoana ştie că provin din activitatea infracţională; dobîndirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscînd că acestea provin din săvîrşirea unei infracţiuni, participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate, prin ajutor sau sfaturi, în vederea comiterii acţiunii în cauză. Prin Legea de modificare şi completare a Codului penal din 31 iulie 20013, dispoziţia art. 243 C.P. a devenit identică cu noţiunea de spălare a banilor definită la art. 3 al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor nr. 633-XV2. Dispoziţia art. 243 C.P. indică direct că mijloacele băneşti, bunurile sau alte venituri pe care doreşte să le legalizeze făptuitorul sunt cu bună-ştiinţă obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor. De aceea obţinerea acestora în urma contravenţiilor administrative, tranzacţiilor civile ilegale sau a altor îmbogăţiri neîntemeiate ce nu constituie o infracţiune nu pot fî socotite obiecte materiale ale infracţiunii de spălare a banilor. Aceste obiecte pot fî obţinute în urma săvîrşirii unor infracţiuni ca: însuşirea bunurilor proprietarului, contrabandă, banditism, punerea ilegală în circulaţie a substanţelor narcotice şi psihotrope, a armelor, desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, proxenetismul, răspîndirea materialelor pornografice, coruperea, eschivarea de la plata impozitelor, falsificarea monedelor şi a altor valori, încălcarea regulilor de creditare etc. In aceste cazuri săvîrşirea uneia din aceste infracţiuni va intra în concurs cu infracţiunea de spălare a banilor. Obiectul juridic special al infracţiunii în cauză îl reprezintă relaţiile sociale privitoare la sursa si provenienţa licită, precum şi circulaţia corectă în operaţiunile financiare a mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor. Obiectul material al spălării banilor este format din: 1) documentele sau actele juridice care atestă sursa şi provenienţa mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor; 2) documentele sau actele juridice care conţin informaţia privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor, despre care făptuitorul ştie că provin din activitate infracţională; 3) bunurile despre care se ştie că provin din săvîrşirea unei infracţiuni. Prin „document sau act juridic” se înţelege orice convenţie, contract, certificat, scrisoare de afacere ori scrisoare personală, alt material expus în scris cu litere, cifre, semne grafice, precum şi primit prin fax, poştă electronică ori prin alt mijloc de comunicare sau în alt mod ce permite citirea informaţiei. În conformitate cu Convenţia privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională43, prin "bun" se are în vedere un bun de orice natură, fie corporal sau incorporai, mobil sau imobil, precum si actele juridice sau documentele care atestă un titlu sau un drept asupra bunului. În cazul unui bun incorporal (de exemplu, al unui titlu de valoare nematerializat), este oportun să se vorbească nu despre un obiect material, ci despre un obiect imaterial 3. Latura obiectivă a infracţiunii de la art. 243 din CP al RM include fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiune. Această acţiune se poate înfăţişa sub oricare din următoarele modalităţi alternative: a) atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor. în cazul dat, făptuitorul introduce informaţii false în documentele sau actele juridice care atestă sursa şi provenienţa foloaselor obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor. Astfel, făptuitorul capătă posibilitatea de a oferi, în forma necesară, dovada legalizării acestor foloase. Ca exemplu relevant pentru această modalitate, poate fi prezentată situaţia cînd făptuitorul schimbă numărul de înmatriculare al autovehiculelor noi furate cu numărul de înmatriculare al unor autovehicule accidentate sau uzate cumpărate legal; b) tăinuirea, deghizarea sau denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor despre care făptuitorul ştie că provin din activitate infracţională. De exemplu, dreptul asupra unui imobil, obţinut prin şantaj, este prezentat, prin deghizare, ca restituire de împrumut sau ca plată pentru consultaţii, consiliere etc. În fond, modalitatea de faţă a acţiunii de spălare a banilor se deosebeşte de modalitatea precedentă numai prin faptul că se influenţează direct asupra documentelor sau actelor juridice care vizează entităţi incorporale (mijloace băneşti fără numerar, bunuri 1

Monitorul Oficial a! Republicii Moldova nr. 170-172 din 8 august 2003.

2

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139-140 din 15 noiembrie 2001.

3

MoldlnfoLex

36

incorporale sau venituri neavînd o existenţă corporală, obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor), şi nu entităţi corporale, ca în cazul modalităţii precedente; c) dobîndirea, posesia sau utilizarea de bunuri, despre care se ştie că provin din săvîrşirea unei infracţiuni. în ipoteza dată, făptuitorul obţine (procură) sau primeşte şi păstrează, sau întrebuinţează temporar bunul provenind de la făptuitorul infracţiunii anterioare (a coruperii pasive, a traficului de fiinţe umane, a terorismului etc.) sau de la intermediar, ştiind că bunul respectiv provine din activitate infracţională; d) participarea la orice asociere, înţelegere, complicitatea prin ajutor sau sfaturi în vederea realizării modalităţilor nominalizate anterior ale acţiunii de spălare a banilor. Asocierea presupune constituirea, prin consensul mai multor persoane, a unei pluralităţi constituite de făptuitori, organizate în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, a organiza şi a aduce la îndeplinire săvîrşirea unei sau mai multor infracţiuni de spălare a banilor. În cazul participării la orice asociere, legiuitorul nu face distincţie între formele de participaţie ale membrilor asociaţiei, respectiv între autori, organizatori, instigatori, complici, lăsînd ca pedepsele pentru aceştia să fie stabilite de instanţa de judecată, în cadrul procesului de individualizare a pedepsei. Înţelegerea presupune nu numai ideea de constituire a asociaţiei, dar şi anumite activităţi de obiectivizare a ideii (recrutare; lămurire; procurarea celor necesare organizării; consfătuiri etc.). De asemenea, înţelegerea presupune si aderarea la asociaţia deja constituită. Complicitatea prin ajutor sau sfaturi presupune activitatea celui care sprijină, sub orice formă, o astfel de asociaţie, fără a face parte din ea (furnizarea de inlormaţii, schiţe, planuri, indicaţii; acordarea de ajutor bănesc etc.). în cazul participării la orice asociere, înţelegere sau la complicitatea prin ajutor sau staturi, în vederea comiterii celorlalte modalităţi ale spălării banilor, nu este necesară trimiterea la art. 42, 44, 45 din CP al RM. Infracţiunea prevăzută la art. 243 din CP al RM este o infracţiune formală, în cazul primelor două modalităţi ale acţiunii de spălare a banilor, infracţiunea se consideră consumată din momentul începerii executării laturii obiective, în cazul ultimelor două modalităţi ale acţiunii de spălare a banilor, infracţiunea se consideră consumată din momentul executării integrale a acestor modalităţi, indiferent de prejudiciul survenit. Latura subiectivă a spălării banilor se caracterizează prin intenţie directă. Intenţia directă presupune inclusiv cunoaşterea de către făptuitor că foloasele ilicite provin din săvîrşirea unei infracţiuni. Motivele infracţiunii se exprimă, de cele mai dese ori, în interesul material. De asemenea, infracţiunea în cauză are un scop special, în cele ce urmează, în aceeaşi consecutivitate în care, la analiza laturii obiective, au fost prezentate modalităţile acţiunii de spălare a banilor, vor fi înfăţişate formele sub care apare scopul special la fiecare din aceste modalităţi. a) scopul atribuirii unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor; b) scopul tăinuirii, deghizării sau denaturării informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau venituri; c) scopul introducerii în circuitul legal a bunurilor care provin din săvîrşirea unei infracţiuni; d) scopul realizării modalităţilor de la lit. „a,c”, sub care se prezintă fapta prejudiciabilă. Subiectul infracţiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la momentul comiterii infracţiunii a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător. Varianta agravată a spălării banilor, prevăzută la alin. (2) al art. 243 din CP al RM, presupune săvîrşirea acestei infracţiuni: a) repetat; b) de două sau mai multe persoane; c) cu folosirea situaţiei de serviciu. Varianta agravată a spălării banilor, prevăzută la alin. (3) al art. 243 din CP al RM, presupune săvîrşirea acestei fapte penale în următoarele circumstanţe: a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; b) în proporţii mari. Trăsăturile tuturor acestor agravante sunt cunoscute din explicaţiile anterioare, la care facem trimitere. 3.2 Metodica infracţiunii de spălare a banilor Principalele cazuri de spălare a banilor au o trăsătură comună: organizaţiile criminale folosesc pe scară largă oportunităţile oferite de refugiile financiare şi de centrele străine de spălare a veniturilor de pe urma infracţiunilor, creînd astfel bariere în calea cercetărilor penale. Din cercetările efectuate la acest capitol, am ajuns la concluzia că problema spălării banilor este legată în general de patru categorii de activităţi infractioniste: contrabanda, abuzul de stupefiante şi traficul de droguri, crima economică şi corupţia pasivă şi 37

activă a agenţilor publici. De asemenea, am constatat faptul că există o mare varietate de tehnici disponibile astăzi prin care sunt săvîrşite infracţiuni de spălare a banilor: 1. Mediul de afaceri înconjurător. Dacă, în principiu, imaginaţia este nelimitată în legătură cu formele pe care le îmbracă aceste infracţiuni, în practică, infractorii încearcă să procedeze astfel încît opţiunile lor să se asemene cît mai mult cu profilul unei afaceri normale pe piaţa şi jurisdicţia în care operează; 2. Ordinile de mărime. Sumele mici spălate periodic vor sugera tehnici complet diferite faţă de sumele comparativ mari. 3. Factorul timp. Tehnica astfel va reflecta dacă operaţiunea este un eveniment făcut doar o singură dată sau un eveniment sporadic, ori este condus ca o afacere permanentă. 4. Înregistrarea aplicării legii. Infracţiunea de spălare a banilor necesită timp şi să existe obiectul infracţiunii „banii”. Cîtă energie şi ce cheltuieli trebuie să fie plasate în efortul de a multiplica nivelul de acoperire şi ştergerea urmelor va depinde de faptul cît de serioase şi eficace se dovedesc a fi organele competente în locul unde are loc procesul de spălare a banilor. 5. Dispunerea planificată, pe termen lung, a fondurilor. Infracţiunile de spălare a banilor pot fi supuse unor procese diferite în funcţie de faptul, dacă sunt destinaţi consumului imediat, pentru economisire în forme vizibile sau invizibile sau pentru reinvestiţii. Formele cele mai simple ale infracţiunilor de spălare a banilor au loc strict în cadrul sistemului juridic în care s-a comis delictul. 4 Prevenirea şi combaterea infracţiunilor economico-financiare Prevenirea şi combaterea infracţiunilor economico-financiare reprezintă un proces social neîntrerupt, care implică un ansamblu de măsuri sociale şi juridico-penale luate, în temeiul legii, de organele de stat în strînsă conlucrare cu diferite asociaţii, pentru preîntîmpinarea şi eliminarea eventualelor riscuri de comitere a unor astfel de infracţiuni. În prezent, instituţiile de aplicare a legii din statele occidentale sunt unanime în a considera că actualmente se impune o nouă strategie de abordare a crimei organizate şi a celei economico-financiare, fundamentată pe extinderea sistemelor informative ale organelor de politie şi de informaţii, pe plan internaţional, pe înlăturarea birocraţiei în activitatea de cooperare a acestor organisme naţionale specializate şi pe dezvoltarea activităţii organizaţiilor INTERPOL şi EUROPOL. Organizaţia Naţiunilor Unite este principalul for internaţional de armonizare a legislaţiilor naţionale în combaterea fenomenului infracţional, ale cărui congrese, pe specific, continuă tradiţia stabilită de Comisia Internaţională Penală şi Penitenciară, înfiinţată în 1885 şi afiliată, în ultima perioadă a activităţii sale, pe lîngă Liga Naţiunilor Unite. Astfel, au fost stabilite următoarele obiective principale în lupta de combatere a criminalităţii transnaţionale: crearea unor mecanisme esenţiale pentru cooperarea efectivă în problemele criminalităţii; înfiinţarea unor structuri specifice pentru cooperare între state împotriva criminalităţii transnaţionale; promovarea schimbului de informaţii şi mărirea ariilor de aplicare a instrumentelor ONU, asigurarea unor instrumente tehnice necesare cooperării şi asigurarea resurselor necesare pentru o acţiune globală şi concretă. Prin tratatul de la Maastricht, Uniunea Europeană şi-a asumat rolul stimulării comunităţii internaţionale în vederea realizării unei strategii comune pentru combaterea infracţiunilor transnaţionale. În prezent, pe plan internaţional, eforturile pentru combaterea şi prevenirea infracţiunilor comerciale, financiar-bancare sunt direcţionale spre crearea unui cadru internaţional de urmărire şi acţionare în justiţie a crimei organizate, de recuperare a fondurilor achiziţionate de aceştia din activităţi ilicite, pentru legiferarea şi conceperea unor convenţii internaţionale şi acorduri bilaterale menite să combată, cu mai multă eficienţă, infracţiunile comerciale ilicite transnaţionale. În acest sens un document internaţional deosebit de important îl constituie Convenţia de la Viena, împotriva traficului ilicit de narcotice şi substanţe psihotrope, al cărui scop principal îl constituie deposedarea traficanţilor de droguri, de cîştigurile rezultate din activităţile ilicite. Se analizează problema elaborării unor legi naţionale şi adoptării unor strategii de luptă împotriva infracţiunilor specifice fiecărei ţări, dublate de o cooperare internaţională eficientă între autorităţile juridice şi cele de prevenire şi de combatere din întreaga lume. Majoritatea statelor au înţeles că lupta împotriva infracţiunilor economice naţionale şi internaţionale nu se poate realiza decît prin îmbunătăţirea mijloacelor sistemului legii penale, printr-o armonizare şi cooperare a legislaţiei proprii cu recomandările şi activităţile desfăşurate de organizaţiile internaţionale implicate în domeniile legislaţiei penale. În prezent, numeroase ţări îşi armonizează legislaţia şi adoptă măsuri de luptă împotriva criminalităţii în funcţie de noua problematică a fenomenului infracţional şi de recomandările organismelor internaţionale. În cadrul acţiunilor întreprinse de autorităţile de la Washington pentru prevenirea şi combaterea „spălării banilor”, a fost iniţiată o nouă procedură demonitorizare a tranzacţiilor financiare internaţionale. Astfel, guvernul american a reuşit să impună băncilor din această ţară să înregistreze şi să efectueze un control strict al tuturor tranzacţiilor superioare sumei de 10.000 dolari. În Elveţia, autorităţile legale au declanşat o strategie operaţională de luptă contra crimei organizate internaţionale, menită să combată cu mai multă eficienţă operaţiunile de spălare a banilor proveniţi din activităţi ilicite, îndeosebi din traficul de droguri.

38

În Republica Moldova, strategia de luptă privind combaterea şi reducerea infracţiunilor financiar-bancare este determinată de amploarea şi consecinţele deosebit de grave ale stării infracţionale, de noile genuri şi forme de manifestare a criminalităţii economico-financiare, de apariţia şi consolidarea crimei organizate. Preocuparea de bază, pe plan legislativ, a constituit-o elaborarea, completarea, modificarea şi corelarea legislaţiei naţionale potrivit standardelor internaţionale, concomitent-cu ratificarea unor convenţii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi organismelor europene privind lupta împotriva infracţiunilor transnaţionale. Au fost adoptate şi promulgate în această perioadă legile privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, a Politiei Republica Moldova, a Gărzii Financiare şi Controlului Financiar de Stat. Legea societăţilor comerciale, Legea privatizării, Legea evaziunii fiscale. Legea privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare, Legea privind combaterea concurenţei neloiale etc., la care se adaugă o multitudine de acte normative de interes major aflate pe agenda de lucru a Parlamentului Republica Moldova (Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Legea privind combaterea actelor de corupţie, Legea privind incriminarea infracţiunilor de spălarea banilor murdari, etc.). Strategia de luptă împotriva infracţiunilor, adoptată pe plan naţional, a fost transpusă în practică la nivelul Ministerului de Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei prin elaborarea unor concepte de lucru, programe, planuri de măsuri şi alte activităţi specifice pentru prevenirea şi reducerea stării infracţionale, continuarea procesului de reformă şi modernizare a componentelor implicate în combaterea infracţiunilor în afaceri, perfecţionarea cadrului juridic şi adîncirea relaţiilor de cooperare cu statele membre şi asociate Uniunii Europene. S-au întreprins măsuri de îmbunătăţire a legislaţiei economice şi a cadrului organizatoric de luptă împotriva infracţiunilor economico-financiare, de perfecţionare, a pregătirii juridice şi de specialitate a cadrelor, prin însuşirea prevederilor noii legislaţii comerciale, identificării şi cunoaşterii metodelor practicate de infractori în comiterea de infracţiuni şi adoptarea mijloacelor specifice de acţiune pentru depistarea cu operativitate a acestora, perfecţionării sistemului de cooperare cu alte instituţii ale statului învestite cu atribuţii de prevenire şi combatere a infracţiunilor economico-financiare. În acest sens, obiectivele şi sarcinile strategiei de luptă împotriva infracţiunilor economico-financiare vizează în principal: 1. Stoparea procesului de dezacumulare manifestat prin transferul ilegal de capital din sectorul public în sectorul particular, produs prin furtun de mari proporţii, acte de delapidare şi gestiune frauduloasă, creditarea ilegală a unor agenţi economici privaţi, casarea fictivă a unor elemente de patrimoniu şi valorificarea acestora, vînzarea la preţuri subevaluate a unor active, închirierea unor spaţii la preţuri derizorii, achiziţionarea de materii prime şi materiale la preţuri foarte mari prin intermediul unor societăţi comerciale cu răspundere limitată etc.; 2. Limitarea extensiei economiei subterane, înţeleasă ca fiind acel perimetru, în care se creează şi consolidează capitalul negru, cu deosebire prin acte de contrabandă organizată, evaziune fiscală, exploatarea forţei de muncă, trafic de droguri şi substanţe supuse regimului autorizării; 3. Contracararea infracţiunilor economico-financiare din structurile financiar-bancare, în vederea depistării fraudelor de mari proporţii, prevenirea cazurilor de export ilegal de capital, asigurarea repatrierii capitalului rezultat din exportul de produse indigene etc. în acest context, trebuie înţeles faptul ca sistemul bancar constituie astăzi segmentul inclus obligatoriu în sfera marii criminalităţi economico-financiare, el fiind garanţia reuşitei în afacerile necinstite iniţiate şi conduse de grupurile de tip mafiot, ce reunesc profesionişti în materie. 4. Supravegherea modului de gestionare şi utilizare a creditelor guvernamentale alocate pentru rezolvarea nevoilor strategice ale naţiunii (agricultură, alimentaţie, petrochimie, siderurgie etc.). în prezent banul public constituie principala sursă care întreţine grupurile mafiote. Banul public generează capitalul murdar, atîta timp cît nimeni nu este dispus să controleze modul lui de gestionare. 5. Protejarea patrimoniului cultural-naţional prin susţinerea aderării României la Convenţia europeană asupra infracţiunilor vizînd bunurile culturale, participarea la elaborarea cadrului juridic naţional pertinent, precum şi organizarea şi desfăşurarea acţiunilor şi măsurilor de profil pentru îndeplinirea atribuţiilor ce decurg din aceasta; intensificarea cooperării cu instituţiile similare din statele membre sau asociate Uniunii Europene pentru prevenirea şi reprimarea actelor de sustragere şi trafic ilicit transnaţional cu bunuri şi valori ale patrimoniilor naţionale etc. O importanţă deosebită în domeniul stabilirii directivelor şi strategiei de luptă împotriva infracţiunilor, o are documentul elaborat în 1995 de către Ministerul de Interne privind „Strategia de participare la pregătirea aderării României la Uniunea Europeană”, care vizează în principal: prevenirea şi reprimarea infracţiunilor în domeniul drogurilor, prevenirea şi reprimarea furtului şi traficului ilicit de produse radioactive şi nucleare, a infracţiunilor şi contravenţiilor care pot afecta mediul înconjurător, prevenirea şi reprimarea traficului de autovehicule furate, reprimarea criminalităţii referitoare la filierele de emigrare clandestină şi traficul cu fiinţe umane, prevenirea şi reprimarea terorismului, prevenirea şi reprimarea infracţionalităţii în afaceri ş. a. Aceste obiective ale strategiei de luptă împotriva criminalităţii organizate şi a celei economico-financiare nu se pot, însă, realiza, fără adoptarea unei strategii globale care să includă măsuri economice, sociale, tehnico-organizatorice şi legislative referitoare la toate sferele economico-sociale.

39

Măsuri de combatere a evaziunii fiscale. Natura procesului de spălare ridică probleme importante pentru executarea silită a legii. Prin definiţie, se încearcă ca banii obţinuţi să nu fie detectaţi de autorităţi, incluzînd evaziunea fiscală, în timp ce ei sunt cîştigaţi. Totuşi, odată ce au fost spălaţi, nu se mai pune această problemă. Deşi sunt mai multe situaţii în care tehnicile de spălare şi evaziune fiscală sunt aceleaşi şi se pot sprijini reciproc, este important să înţelegem că din punct de vedere operaţional sunt procese complet distincte. In general, evaziunea fiscală implică obţinerea unui venit cîştigat legal şi fie ascunderea existenţei sale (dacă, de exemplu, este transformat în bani cash). fie deghizarea naturii sale (facîndu-l să apară într-o categorie de venituri neimpozabile), în ambele situaţii, venitul legal devine ilegal. Spălarea banilor face inversul. Aceasta ia veniturile cîştigate ilegal şi le conferă imaginea unor bani cîştigaţi legal, în termenii impactului asupra poziţiei fiscale a statului, evaziunea şi spălarea au, de asemenea, efecte total opuse. Cîştigurile provenind dintr-o întreprindere legală pot fi considerate în mare parte ca intrînd în două categorii. O parte din profiturile brute este folosită pentru acoperirea cheltuielilor, inclusiv salariile, costurile materiale şi dobînzile pentru cei care au împrumutat fonduri de funcţionare. O parte este lăsată pentru profit care la rîndul său poate să fie reinvestit sau distribuit proprietarilor care pot să-1 consume sau să-1 economisească. Totuşi, cînd se vînd bunurile sau serviciile ilegale, rezultatele sunt diferite, ca şi mai înainte, o parte din profiturile brute ale activităţii ilegale este folosită pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi o parte reprezintă profitul, din care o parte poate fi reinvestit şi o parte distribuit proprietarilor. Dar mai este o categorie. Indiferent dacă cîştigurile sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor sau pentru a-i răsplăti pe proprietari, unele rămîn în sectorul ilegal şi unele pot fi reciclate într-un sector legal. Din cele care apar în economia legală, o parte poate fi folosită pentru cheltuielile datorate unor furnizori ilegali; o parte poate fi folosită pentru acoperirea cheltuielilor datorate furnizorilor legali şi o parte poate să devină proprietatea aparent legitimă a proprietarilor afacerii care, la rîndul lor, pot să-1 reinvestească în afaceri legale, să-1 consume sau să-1 economisească (prin cumpărarea de capitaluri legitime). Forma propriu-zisă a procesului va depinde cel puţin într-o anumită măsură de intenţia de dispunere a fondurilor. Totuşi, un lucru rămîne adevărat. Toată partea din cîştigurile criminale care apare în economia legală atrage potenţial atenţia autorităţilor fiscale. Fără îndoială că infractorii sunt tot atît de interesaţi ca şi oricare alt întreprinzător să-şi reducă povara fiscală, dar o parte din această povară este inevitabilă. Evazioniştii de impozite raportează venituri mai mici din întreprinderile lor legale, prin aceasta plătind un impozit mai mic decît ar fi trebuit să facă. Infractorii, dimpotrivă, raportează mai multe cîştiguri din orice întreprindere legală pe care o folosesc ca acoperire, plătind deci mai multe taxe decît companiile lor legitime de faţadă ar trebui să o facă Aceasta nu sugerează că statul ar fi mai în cîştig din punct de vedere fiscal dacă întreprinderile legitime care fac evaziunea fiscală asupra veniturilor lor legale s-ar îndrepta spre activităţi criminale, asupra cărora se plătesc taxe. Este clar că, chiar dacă criminalii plătesc anumite taxe asupra unei părţi din cîştigurile lor provenite din infracţiuni care sunt spălate, în general, ele evită cît se poate de mult plata taxelor asupra cîştigurilor lor generale. Important este că, spre deosebire de stereotipul care consideră infracţiunea ca o activitate care nu este înscrisă în registre contabile, neînregistrată şi neimpozitată (existenţa ei fiind ascunsă de autorităţi), odată ce s-au spălat banii ea devine înregistrată contabil, înregistrată şi impozitată, deşi natura sa precisă este deghizată.

40