Informatizarea in Educatie [PDF]

Zitiervorschau

Informatizarea in educatie

Introducere Motivul abordării temei Informatizarea în educație are la bază atât notorietatea subiectului cât și experiența trăită de-a lungul timpului din postura de clenți ai mediului educațional. Proiectul de față debutează cu aspectele privind importanța educației în societatea contemporană. Ulterior accentul se pune pe informatizare ca factor în procesul de dezvoltare al procesului de educației, contextul în care procesul de informatizare se poate aplica dar și avantajele beneficiarilor care iau parte la acest proces. Informatizarea învăţământului reprezintă o realitate a zilei de astăzi, la orice pas se pot folosi softuri educaţionale făcând posibilă altfel înţelegerea fenomenelor şi a cunoştinţelor pe de-o parte dar și făcând posibilă o comunicare mai eficientă a informațiilor sau ca instrument important în marketingul educațional. Pentru a întări și susține tema aleasă, lucrarea de față prezintă în ultima parte un studiu de caz cu privire la învățământul la distanță ca rezultat al informatizării educației. Evoluția societății spre amplificarea tot mai accentuată a caracterului său de societate a cunoașterii, ridică în fața sistemelor de educație și formare probleme care solicită soluții radicale. Pentru a oferi o pregătire capabilă să asigure integrarea tuturor cetățenilor în societatea de mâine, se impune schimbarea paradigmei tradiționale centrate pe predare/profesor cu o paradigmă nouă, centrată pe învățare/elev, în cadrul unei educații permanente, descentralizate, în a cărei interfață, pe lângă educator, să intervină gama largă a posibilităților oferite de tehnologiile informației și comunicării.1 Şcoala reprezintă principalul cadru instituţionalizat desemnat de societatea umană pentru educarea, formarea şi orientarea tinerelor generaţii. Şcoala nu poate să mai fie o instituţie închisă, autosuficientă şi izolată, ci trebuie să fie deschisă şi receptivă la mobilitatea socială şi economică a comunităţii pe care o aserveşte, la nevoile familiilor copiilor pe care îi educă. Şcolile care duc la bun sfârşit formarea şi orientarea tinerelor generaţii se consideră pe ele însele şi elevii lor ca parte a sistemului social ce include familiile şi comunităţile. Cercetările desfăşurate în multe ţări arată că atunci când şcolile, familiile şi comunităţile lucrează împreună ca parteneri, elevii sunt primii beneficiari. Suntem în era informaţiei, iar societatea parţial informatizată trebuia să tindă să devină integral societatea informaţională-societatea cunoaşterii.2

1 2

Informatizarea Sistemului de Învățământ: Programul S.E.I (2008), Eugen Noneanu, Dan Potolea Societatea Informaţională – Societatea Cunoaşterii sau Societate Parţial Informatizată? (2013), Ştefan Iancu

I. Educatia ca factor decisiv in dezvoltarea societatii moderne (Andreea) Educația poate fi concepută într-un mod mai larg ca o întâlnire între individ și societate, și întreaga viață socială poate fi marcată de acest schimb permanent (Ph. Combart) Etimologia cuvântului educație are rădăcinile în latinescul educoeducare = a alimenta , a îngriji, a crește (plante sau animale), sau mai poate fi dedus din latinescul educo – educere = a duce, a conduce, a scoate. Ambele traiecte etimologice sunt corecte, dar determinarea realității acoperite de termenul în discuție și a conținutului național atrage după sine multiple dificultăți întrucât mulți pedagogi înțeleg educația în mod diferențiat: Kant– Educația este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare și moralizarea omului, iar scopul educației este de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care este susceptibil – această definiție subliniază funcțiile și scopul educației; Herbart – Educația este acțiunea de formare a individului pentru el însuși, dezvoltând-i-se o multitudine de interese – această definiție subliniază scopul educației; Dewey – Educația este acea reconstrucție sau reorganizare a experienței care se adaugă la înțelesul experienței precedente și care mărești capacitatea de a dirija evoluția celei care urmează - această definiție subliniază conținutul educație. Funcțiile educației3 a. „Selectarea şi transmiterea valorilor de la societate la individ. Selectarea şi transmiterea valorilor de la societate la individ se realizează pe baze pedagogice şi ținându-se cont de anumite caracteristici de ordin psihic. Dezvoltarea socială accentuează ritmul acumulării valorilor sociale, iar principiile după care se face acumularea şi transmiterea valorilor sociale se restructurează şi ele. Trăim în epoca informațiilor, iar educația trebuie să țină pasul cu această avalanșă informațională de la nivel mondial. b. Dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al omului. Educația este o acțiune socială centrată pe om, ca ființă biopsihosocială. Ea are în vedere individul concret, cu particularitățile lui bio-psihice, urmărind dezvoltarea acestora. c. Pregătirea omului pentru integrarea activă în viața socială. Educația urmărește constituirea unui tip de personalitate dorit de societate. Educația are menirea de a-l pregăti pe om pentru viața socială, pentru muncă şi pentru viața în comunitate. Acesta este un proces continuu şi 3

Ioan Nicola,” Tratat De Pedagogie Școlară”, Ed. Aramis, 2003, pag. 21-22

de aceea omul este supus influențelor educaționale pe tot parcursul vieții lui.” Importanța educației a cântărit întotdeauna în favoarea formării unor cetățeni instruiți şi evoluați, indiferent de specificul şi caracteristicile societăților cărora aparțineau. Educația se realizează la nivelul familiei, al mediului în care ne naștem şi creștem, şi în sistem instituționalizat, școli şi instituții. Primul factor care formează o persoană este familia. Familia este mediul în care se exercită o influență imensă asupra individului, chiar şi în mod indirect. Aici se pun bazele primelor conduite, familia fiind cea care formează, mai mult decât să informeze. La nivelul școlii, educația se realizează prin metode sistematice şi continue, ce au rolul de a forma, dezvolta, descoperi aptitudini, atitudini şi conduite. O societate ai cărei membrii au carențe în educație, este o societate fără speranță spre un viitor bun, o societate în care nu se pot institui reguli ce au ca rol evoluția şi dezvoltarea individuală şi colectivă. Importanța educației în cazul societății noastre este uriașă. O generație educată, instruită, căreia i s-au transmis valorile morale, culturale şi istorice, poate duce mai departe moștenirea primită de la predecesori şi poate da șansa viitorului spre mai bine. O societate educată poate face diferența între bine şi rău, între influențele negative şi cele pozitive. Pornind de la varietatea situațiilor de învățare și de la gradul diferit de intenționalitate, educația se poate obiectiva în trei ipostaze: educația formală, educația nonformală și educația informală. Educația formală și cea nonformală reprezintă forme ale educației intenționate și organizate pe baza unor acțiuni pedagogice ( care nu exclud posibilitatea unor influențe pedagogice), iar educația informală reprezintă o formă a educației neintenționate și neorganizate (spontană), realizată doar pe baza unor influențe pedagogice. Educația formală în conceptia lui C. Cucoș 4 se referă la totalitatea influențelor intenționate și sistematice, elaborate în cadrul unor instituții specializate (școală, universitate), în vederea formarii personalității umane. Educația nonformală în concepția lui C. Cucoș 5 cuprinde totalitatea influențelor educative ce se derulează în afara clasei (activități extra-paraperișcolare) sau prin intermediul unor activități opționale sau facultative. Educația informală în concepția lui C. Cucoș 6 include totalitatea informațiilor neintenționate, difuze, eterogene, voluminoase (sub aspect cantitativ) cu care este confruntat individul în practica de toate zilele și care nu sunt selectate, organizate și prelucrate din punct de vedere pedagogic. Societatea noastră pune accent pe egalitatea drepturilor în toate domeniile vieții sociale, subliniind că progresul şi democrația nu se pot realiza decât prin educație. Actul educațional are în vedere un anumit tip de om şi de societate, pedagogia se află la baza construcției sociale şi de aceea trebuie să fim foarte atenți la modul cum ne educăm copiii. Ion I. Ionescu arată că educația școlară: 4,3,4,

Constantin Cucoș, „Pedagogie”, Ed. Polirom, 2014, pag. 35-37 Ion I. Ionescu, „ Societatea Românească în tranziție”, Ed. Institutul European,2013, pag. 17 6 Ion Albulescu și Maria Albulescu, „Predarea şi învățarea disciplinelor socio-umane”, Ed. Polirom, 2000, pag. 77-78 5

5 6

♪ ♪ ♪ ♪

„s-a centrat pe educator şi pe transmiterea de cunoștințe, propunându-l să-l crească pe copil în spiritul datoriei, într-o societate morală în care interesele personale erau subordonate celor de grup; a considerat că mediul natural şi social particular al copilului are influență benefică asupra acestuia şi că este bine, în această ordine de idei, ca tinerii să învețe permanent din contactul cu viața comunitară; s-a centrat pe cultura socială capabilă să dea naștere şi să consolideze societatea industrială; şi-a propus să-l învețe pe copil cum să se adapteze pieței concurențiale şi să facă față transformărilor rapide din sânul lumii moderne.”7

Ion şi Maria Albulescu, în cartea lor Predarea şi învățarea disciplinelor socio-umane8, au întreprins o analiză comparativă a activităților derulate în școala tradițională şi în cea modernă, pornind de la cercetările unor autori precum Miron Ionescu şi Ioan Cerghit:

Paradigma școlii tradiționale elevul este privit mai mult ca obiect al instruirii accentul se pune îndeosebi pe însușirea cunoștințelor alegerea obiectivelor nu se face în funcție de repertoriul specific elevului, ci pe baza unui mediu de cunoștințe, ce se presupune că îl are o clasă (abordare nediferențiată) elevii au, în general, o idee vagă despre comportamentul pe care trebuie să-l însușească elevii nu-şi pot afirma preferințele şi nu pot alege obiectivul sursele de informare se limitează la profesor şi manual

Paradigma şcolii moderne elevul devine subiect al procesului instructiv-educativ se urmărește nu numai achiziția de cunoștințe, ci şi dezvoltarea capacităților şi aptitudinilor elevilor în stabilirea obiectivelor se ține seama de competențele pe care le posedă fiecare elev, în funcție de care se stabilesc sarcinile (abordare diferențiată) elevii sunt informați asupra obiectivelor urmărite şi a modului în care se va verifica realizarea lor elevii au posibilitatea să-şi afirme preferințele şi să aleagă obiectivul sursele de informare sunt mult mai diversificate

profesorul transmite cunoștințele într-o profesorul creează condițiile pentru formă dinainte pregătită, elevii trebuind să ca elevii înșiși, cu forțele de care le urmeze dispun, să descopere şi să-şi însușească cunoștințele, dezvoltându-şi priceperile şi deprinderile predarea se bazează pe expunerea predarea se sprijină, în mare profesorului măsură, pe activitatea independentă şi productiv-creativă a 7 8

elevilor metodele utilizate sunt predominante sunt utilizate frecvent metodele expozitive, verbaliste, livrești, receptive şi centrate pe acțiune ,cercetare, pasive, bazate pe memorie şi reproducere explorare, pe tehnici de muncă intelectuală, pe autoinstruire conducere rigidă a instituției şi controlul încurajează independența elevului în formal, adversiv gândire şi acțiune, stimulează la elevi efortul de autocontrol motivație preponderent extrinsecă a motivație preponderent intrinsecă a învățării învățării o îmbinare slabă a învățării individualizate şi pe grupe evaluarea se realizează îndeosebi pentru o bună îmbinare a învățării clasificare şi diagnosticare (reușită şi individualizate şi pe grupe. nereușită) se așteaptă o distribuție gaussiană a rezultatelor

II. Importanta informatizarii educatiei (Ioana) Informatizarea reprezintă o activitate socială de mare amplitudine, profunzime şi complexitate – tipică societăţii informaţionale, bazată pe cunoaştere – care constă în procesarea, stocarea şi valorificarea specifică a produselor cunoaşterii (ştiinţifice, tehnologice, artistice, filozofice, religioase, economice, politice, pedagogice etc.). 9 Informatizarea este un proces de lungã duratã, care se adreseazã componentelor neomogene care alcãtuiesc un sistem dinamic cu grad ridicat de autoorganizare, în care principiile colaborative sunt dominante.10 în plan conceptual, metodologic şi practic, informatizarea educaţiei/învăţămîntului constituie o activitate inovatoare, fundamentată teleologic şi tehnologic, promovată şi perfecţionată permanent la scara societăţii postmoderne. Informatizarea este definitorie pentru societatea postmodernă dezvoltată global şi deschis, în cea de-a doua jumătate a sec. XX, pînă în prezent ca societate informaţională, bazată pe cunoaştere.11. Informatizarea educației aduce beneficii pe de-o parte instituțiile de învățământ și pe de altă parte clienții acestora. Astfel în acest capitol sunt

9

Informatizarea educaţiei/ învăţămîntului, Sorin Cristea – Universitatea din București O nouã strategie de informatizare a sistemului educațional și de cercetare românesc, Ion Ivan - Academia de Studii Economice București 11 Informatizarea educaţiei/ învăţămîntului, Sorin Cristea – Universitatea din București 10

expuse situațiile în care cele două părți sunt influențate pozitiv sau nigativ de procesul informatizării. 2.1 . E-Learning-ul - trăsături şi funcţionalităţi (Mari) 2.2. Informatizarea în educația nonformală și informală (Mari) - aici putem vorbi despre bibliotecile moderne sau online, despre mass media, timpul liber si accesul copiilor la internet nesupravegheati fiind expusi la multe pericole, fiind usor de influentat fie de reclame la diverse jucarii Thomas Garett aprecia, în 1961, că o persoană devine mult mai umană pe măsură ce comportamentul ei este mai conştient şi reflexiv. În opinia lui, reclama sugestivă este aceea care caută să ia prin surprindere puterea umană de a raţiona sau să o facă neoperaţională într-o anumită măsură. O astfel de reclamă este lipsită de etică nu numai pentru că face uz de stimuli emoţionali, ci şi din cauza înjosirii atributelor umane fundamentale. Theodore Levitt (1974) foloseşte atuul puterii umane pentru a apăra tehnicile reclamei adesea considerate îndoielnice din punct de vedere etic. Admiţând că limita dintre denaturare şi falsitate este greu de stabilit, el se foloseşte de un argument principal: „Înfrumuseţarea şi denaturarea sunt câteva dintre scopurile dorite şi legitime din punct de vedere social al reclamei; nelegitimă în reclamă este numai falsificarea cu intenţia de a fura” 2.3 Informatizarea ca instrument al marketingului educațional (Ioana) În concepția lui Philip Kotler, „Marketingul este un proces societal prin care indivizii și grupurile obțin ce le trebuie și ce își doresc, prin crearea, oferirea și schimbul liber de produse și de servicii purtătoare de valoare” 12. În mediul școlar, conceptul de marketing dobândește aceleași valențe ca în mediul de afaceri, contribuind la dezvoltarea instituțională. În zilele noastre de exemplu, asistăm la intensificarea competiției între universități pentru a atrage cei mai buni elevi și cele mai luminate minți pentru a le deveni studenți. Totodată se remarcă faptul că universitățile se aseamănă foarte mult cu lumea business-ului. Forţa de piață este înlocuită cu o cotație cât mai bună a publicațiilor care au devenit o afacere la nivel mondial, întrucât instituțiile de învățământ superior cheltuiesc sume colosale pentru activitățile de marketing. Astfel, numeroase strategii de marketing folosite de lumea business-ului sunt preluate de instituțiile de învățământ superior pentru a obține o cotație mai bună în topul universităților. III. Studiu de caz  Învăţământul la distanţă este o formă modernă de pregătire, care se utilizează atât la nivel universitar, cât şi în organizarea studiilor postuniversitare. El este folosit de milioane de studenţi din întreaga lume şi de câţiva ani este prezent şi în universităţile româneşti. Această formă de organizare a procesului didactic nu presupune prezenţa zilnică a studentului 12

Philip Kotler, “Managementul Marketingului”, 2008, pg. 5

la cursuri, însă implică participarea la activităţile tutoriale şi efectuarea temelor de control. Unele facultăţi nu organizează învăţământ la distanţă, pentru că activităţile practice nu pot fi realizate fără prezenţa studenţilor. Una dintre facultăţile care oferă doar cursuri de zi este Facultatea de Geologie şi Geofizică din cadrul Universităţii Bucureşti. „Jumătate din activitatea didactică implică ore de laborator, care necesită prezenţa fizică a studenţilor. În plus, materialul didactic este specific, include fosile, uneori unicat, şi necesită aparatură geofizică scumpă, fără de care nu se pot însuşi cunoştinţe de bază", spune Victor Mocanu, decanul facultăţii. Invatamantul la distanta este un proces de invatare care se bazeaza pe resurse multimedia si care permite uneia sau mai multor persoane sa se formeze pornind de la calculatorul propriu. Suporturile multimedia utilizate pot combina in egala masura text, grafica plana sau spatiala, sunet, imagine, animatie si chiar resurse video. Aceste suporturi favorizeaza revolutionarea abordarii pedagogice, utilizarea unor metode mai competitive, in care interactivitatea joaca un rol important, in sensul diversificarii instrumentelor folosite, adaptarii mai bune la procesul de invatare a elevului, devenind pilotul formarii sale. Elevul se poate forma in ritmul sau propriu, in functie de necesitatile si disponibilitatile sale, ceea ce se dovedeste cu adevarat important intr-o epoca in care formarea este continua, de-a lungul intregii vieti. Educatia la distanta este o realitate noua si deosebit de complexa, motiv pentru care este definita din perspective diferite de catre diversi autori. Educatia la distanta presupune inscrierea si studiul la o institutie educationala, care asigura materialele didactice pregatite intr-o ordine secventiala si logica pentru ca studentii sa studieze pe cont propriu. In momentul in care fiecare dintre lectii este terminata, studentul trimite catre instructori calificati prin fax, mail, sau computer, produsul muncii sale individuale ce i-a fost incredintata spre corectare, clasare, comentare si ghidare pe problemele subiectului. Sarcinile corectate sunt inapoiate studentului. Acest schimb asigurand o relatie student-profesor personalizata. In trecut educatia la distanta a insemnat studiul prin corespondenta. Astazi tehnologiile audio, video si informatice sunt moduri de furnizare mult mai raspandite. Azi noi vorbim despre educatie la distanta atunci cand un student si un profesor sunt separati de o anumita distanta fizica si printr-o tehnologie (audio, video, informatica sau de tipar) si fiind adesea conjugata cu comunicarea de tip “fata in fata” pentru a depasi lipsurile instructiei mediate. Aceste tipuri de programe pot oferi adultilor o a doua sansa de a urma un colegiu, ele vin in intampinarea dezavantajelor de timp limitat, dezabilitatii fizice si de distanta sau aduce la zi baza de cunostinte a muncitorilor (oamenilor) in propriile lor locuri de munca. Sintetizand am putea spune ca educatia la distanta cuprinde diferite modalitati sau tehnologii (corespondenta/tiparituri, audio, video, computer) de furnizare a instructiei, ce presupune departarea fizica a actorilor educatiei (profesor-student), care resimt acest proces ca o experienta specifica de predare-invatare, incercandu-se suplinirea absentei fizice cu o serie de strategii de incurajare a interactiunii dintre profesor-student, studentstudent, student-continut si care conduce in mod paradoxal la o relatie mult mai personalizata decat in educatia traditionala, in ciuda lipsei relatiei de comunicare de tip “fata in fata”

Concluzii Bibliografie