43 0 139KB
Scurt istoric al apariţiei bursei Apariţia şi formarea burselor de mărfuri este rezultatul unui proces evolutiv firesc care a început în urmă cu aproximativ 2000 de ani în Grecia şi Roma Antică şi continuă şi astăzi. Dacă ar fi să alegem oricare din produsele tranzacţionate azi la bursă şi am încerca să-i traversăm evoluţia pe piaţă de-a lungul istoriei, am găsi că acesta a trecut prin cinci faze distincte: oferirea ca dar, schimbul de marfă (barter), contractul cu plată şi livrare imediată (spot), contractul cu plată şi livrare ulterioară stabilirii preţului (forward) şi contractul la termen (futures şi options). Denumirea de „bursă" provine de la oraşul Bruges, unde adunările se ţineau la Hotel des Bourses, numit aşa după un senior din vechea şi nobila familie van den Boursen care îl construise şi pe al cărui frontispiciu erau sculptate în piatră trei pungi. Aici se întâlneau bancherii şi negustorii pentru a negocia bani, metale preţioase, hârtii de valoare şi mărfuri. Cu timpul, locurile de întâlnire ale comercianţilor au primit denumirea de burse. Prima bursă, în accepţiunea modernă, a fost cea de la Anvers, înfiinţată în anul 1531. Bursa din Anvers avea o clădire proprie unde se încheiau tranzacţii cu mărfuri coloniale. În anul 1554 s-a înfiinţat la Londra o bursă denumită „Royal Exchange", care, din 1773 s-a profilat numai pe schimbul de efecte financiare. La începutul secolului al XVII-lea la Amsterdam mărfurile se puteau negocia în baza contractelor „options" prin care se permitea convenirea unui preţ în baza căruia cumpărătorul obţinea de la vânzător dreptul de a cumpăra o cantitate de marfă la o dată stabilită în viitor. Un secol mai târziu, tot în acest mare centru comercial se constituie o bursă a grâului în care se desfăşurau tranzacţii de trei ori pe săptămână, într-o hală uriaşă de lemn în care fiecare negustor avea un om tocmit pentru a aduce mostre din grâul pe care dorea să-l vândă şi pentru a negocia preţul în funcţie de calitatea acestuia. Burse au mai fost înfiinţate la Basel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Roma (1827), Madrid (1831), Milano (1833), Geneva (1850), Tokyo (1855) etc. În prezent, numărul burselor care funcţionează în lume trece de 100, din care 18 sunt în SUA, 11 în Anglia, 8 în Germania, 7 în Franţa. Există azi 60 de burse futures şi de opţiuni răspândite în 37 de ţări. 1
INDICII BURSIERI
Formarea indicilor de bursă Semnificaţia indicilor bursieri rezidă în capacitatea acestora de a măsura performanţele pieţei în ansamblu, sau numai ale unui segment al acesteia. Indicii bursieri exprimă evoluţia cursului valorilor mobiliare pe o anumită piaţă. În economie sau finanţe, un indice (un indice al preţurilor sau un indice bursier) este un indicator global al unei activitaţi, al performantţi sau al unei evoluţii în general. De exemplu, indicele preţurilor de consum este un coş valoric format din preţurile bunurilor de larg consum utilizate de populaţie, calculat periodic, care se substituie cu succes nivelului general al inflaţiei dintr-o anumită ţară. Aceeaşi metodologie se foloseşte şi în cazul indicilor bursieri. Astfel, un asemenea indice nu este decât o colecţie de acţiuni listate la bursă, şi reflectă statistic valoarea componentelor sale. Este folosit ca şi indicator pentru a reliefa caracteristicile acţiunilor componente, care au în comun diferite similarităţi: faptul că se tranzacţioneaza pe aceeasi bursă, că fac parte dintr-un anumit sector economic de activitate sau că au aceeaşi clasă de capitalizare bursieră. Mulţi indici dezvoltaţi de firmele de servicii financiare folosesc ca baza de pornire performanţa unor portofolii aparţinând fondurilor mutuale. În concluzie, un indice bursier este un indicator menit sa reflecte schimbările valorice ale unui grup specific de acţiuni. Acurateţea cu care un indice bursier urmează piaţa acţiunilor depinde de structura acţiunilor, de compoziţie (procentul deţinut de o acţiune în totalul indicelui) şi de metoda de calcul. Caracteristicile şi clasificarea indicilor bursieri Indicii bursieri pot fi clasificaţi în mai multe modalitaţi. Astfel, un indice compozit reprezintă performanţele generale ale unei pieţe bursiere în ansamblul ei, şi prin extensie, reflectă sentimentele investitorilor privind starea generală a economiei. Cei mai tranzacţionaţi indici bursieri sunt indicii compoziţi, care includ cele mai puternice companii de pe cea mai mare piata bursieră din ţara respectivă. Astfel, în SUA există Dow Jones Industrial Average (DJIA) si S&P 500, în Marea Britanie FTSE 100, în Franta CAC 40, în Germania DAX, în Japonia NIKKEI 225. Pe langă indicii compoziţi există şi aşa-numiţii indici sectoriali, care cuantifică performanţa anumitor sectoare specifice ale pieţei. De exemplu, Morgan Stanley Biotech 2
Index este alcatuit din 36 de companii americane care activează în sectorul bio-tehnologiei. Alţi indici sectoriali sunt bazaţi pe companiile existente în domeniul financiar, naval, telecomunicaţii, transporturi, IT, etc. Conceptul de indice poate fi extins la mai mult de o bursa sau regiune geografică. Indicele Wilshire 5000 reprezintă acţiunile la aproape toate companiile tranzacţionate la bursele americane, incluzând toate acţiunile de pe New York Stock Exchange şi majoritatea celor de pe NASDAQ şi American Stock Exchange. Indicele EAFE (Europe, Australia and Far East) este un indice calculat de Morgan Stanley Capital International şi cuprinde toate companiile mari din ţările dezvoltate aflate în aceste zone geografice. Un indice mai poate fi clasificat şi in funcţie de metoda folosită pentru a determina nivelul său. Astfel, există indici cu ponderare in funcţie de preţ, cum este de exemplu Dow Jones-ul. În acest caz, singura variabilă care determină cotaţia indicelui este doar preţul acţiunilor care alcătuiesc indicele respectiv, fără a lua în considerare mărimea companiei. Spre deosebire de aceştia, indicii cu capitalizare bursieră – cum este de pildă S&P 500 – iau in considerare pe langă preţul acţiunilor, şi valoarea de piaţă (mărimea companiei). În final, există şi indici cu ponderare în funcţie de cota de piaţă, în care preţul acţiunilor este ponderat cu cota de piaţă relativă deţinută de acea companie. Alcătuirea indicilor se realizează pe baza următoarelor cerinţe: 1. selectarea unui eşantion de firme incluse în structura indicelui bursier; 2. atribuirea unei anumite greutăţi, importanţe, prin: •
pondere egală pentru toate valorile mobiliare din structura indicelui; •
pondere cu capitalizare bursieră (ponderea titlului în structura indicelui este cu
atât ai mare cu cât dividendele pe acţiune sunt mai ridicate); •
fără pondere, prin luarea în considerare numai a cursurilor valorilor mobiliare.
3. alegerea unei date de referinţă pentru care indicele se echivalează cu 100, 1.000 sau 10.000 de puncte. Alegerea greşită a acestui moment duce la distorsiuni pentru evoluţia imediat următoare a pieţei (atribuirea valorii de pornire în momente de criză sau de avânt puternic economic). Fiecare bursă de valori este evidenţiată, din punct de vedere al dinamismului ei prin indicii bursieri, care se diferenţiază după specificul pieţei, în funcţie de valorile care intră în componenţă, precum şi în funcţie de modul de calcul al acestora. 3
Modul de calcul poate diferi de la o bursă la alta, întâlnindu-se mai multe variante: •
medie aritmetică ponderată pe baza capitalizării bursiere; •
•
coş ponderat care se revizuieşte trimestrial; •
•
medie aritmetică ponderată pe baza capitalizării bursiere, mai puţin dividendele;
medie aritmetică ponderată cu capitalizarea bursieră şi volumul tranzacţiilor;
media geometrică a primei cotaţii. Cea mai mare parte a indicilor bursei se calculează ca medie aritmetică ponderată pe baza capitalizării: NYSE Composite Index, Nikkei 225, CAC 40, indicele pieţei de la Frankfurt FAZ, indicele bursei de la Milano, MIB, Standard and Poor’s, BET. Primul indice bursier a fost creat de Charles Dow in SUA, în anul 1896. Dow Industrial Average (DJIA) cuprindea cele mai mari şi mai importante 30 de companii din SUA şi era determinat doar pe baza nivelului preţurilor acestor acţiuni. De atunci încolo, DJIA a fost folosit ca punct general de referinţă al climatului bursier din SUA, urcând si coborând în tandem cu piaţa acţiunilor. În timp, procesul de indexare a diferitelor componente economicofinanciare şi-a dovedit utilitatea, astfel ca ulterior el a fost aplicat nu numai acţiunilor listate, ci şi devizelor, mărfurilor sau altor instrumente investiţionale, conducând la reducerea preţurilor de tranzacţionare şi la simplificarea procesului de diversificare a portofoliului. Pentru a reflecta şi a reprezenta mişcările agregate ale pieţei acţiunilor din SUA, a fost creat indicele S&P 500. Indicele S&P 500 este un indice cu capitalizare bursieră şi constituie una dintre cele mai facile modalităţi prin care investitorii işi pot asigura diversificarea. Practic printr-o singură tranzacţie aceştia dobândesc expunere la cele mai reprezentative 500 de acţiuni de pe piaţa SUA, reducându-şi astfel semnificativ şi costurile de tranzacţionare. Odată cu dezvoltarea accelerată a pieţei acţiunilor din anii ’80 şi ’90, performanţele managerilor fondurilor de investiţii au început să fie tot mai mult comparate cu performanţele înregistrate de aceşti indici. Deoarece dorinţa managerilor era să depăşească rezultatele agregate anuale ale indicilor, au apărut noi nevoi tot mai complexe de hedging de portofoliu. Aceste nevoi au condus la lansarea în premieră de către Kansas City Board of Trade a contractelor derivate pe indicele Value Line Composite. După doar câteva luni, Chicago Mercantile Exchange a replicat prin lansarea contractelor futures pe indicele S&P 500. La început contractele futures pe indici au fost considerate de marea majoritate a participanţilor doar nişte instrumente financiare adecvate speculaţiei, prin intermediul amplificării rezultatelor datorită efectului de levier. Mai apoi însă, avantajele ce rezidă din comisioanele mult mai reduse de tranzacţionare şi posibilitatea folosirii lor în strategii de 4
protecţie au inceput să fie înţelese de participanţi. În prezent indicii bursieri şi derivatele pe indici reprezintă produse de mare succes, utilizate de participanţii de pe pieţele financiare din toata lumea. INDICI DE LA PRINCIPALELE BURSE INTERNAŢIONALE Indicele DOW JONES A fost fondat de către Edward Davis Jones, Charles Henry Dow si Charles Milford Bergstresser în anul 1884 fiind un mijloc de măsurare a performanţelor altor companii. La inceput era compus din 11 acţiuni: 9 de la căi ferate şi 2 industriale. În 1896 a fost fondat indicele Dow Jones Industrial Average.
Dow Jones Industrial Average (DJIA) DJIA este un indice cu ponderare doar în funcţie de preţ, care cuprinde 30 dintre cele mai mari companii de pe piaţa americană. Lista acestora este prezentată mai jos: ALCOA Inc. AMERICAN EXPRESS Co. AT&T Corp. BOEING Co. CATERPILLAR Inc. CITIGROUP Inc. COCA-COLA Co. E.I. DUPONT DE NEMOURS&Co EASTMAN KODAK Co. EXXON MOBIL Corp. GENERAL ELECTRIC Co. GENERAL MOTORS Corp. HEWLETT-PACKARD Co. HOME DEPOT Inc. HONEYWELL INTERNATIONAL Inc.
INTEL Corp. INTERNATIONAL BUSINESS MACHINES Corp. INTERNATIONAL PAPER Co. J.P. MORGAN CHASE&Co. JOHNSON&JOHNSON McDONALD’s Corp. MERCK&Co.Inc. MICROSOFT Corp. MINNESOTA MINING&MANUFACTURING Co. PHILIP MORRIS Cos. PROCTER&GAMBLE Co. SBC COMMUNICATIONS Inc. UNITED TECHNOLOGIES Corp. WAL-MART STORES Inc. WALT DISNEY Co.
5
Indicele cuprinde companii care au avut creşteri istorice susţinute şi s-au bucurat de un interes constant din partea investitorilor. Aceste companii sunt din diferite sectoare economice, cum ar fi companii de servicii financiare, IT sau vânzări. Indicele DJIA nu conţine companii care activează în sectorul transportului sau utilităţilor, care fac obiectul unui alt set de indici calculaţi de Dow. Standard&Poor 500 Cel mai folosit indice ce caracterizează ansamblul pieţei americane e indicele Corporaţiei Standard and Poor, numit Standard and Poor 500. În alcătuirea lui intră 500 de societăţi reprezentative pentru toate ramurile, sectoarele şi domeniile de activitate. Acest indice este recalculat în fiecare minut al zilei de tranzacţionare, motiv pentru care e considerat indice în timp real. Acţiunile din structura indicelui sunt selectate cu scopul de a reprezenta gruparea pe ramuri industriale la Bursa de Valori din New York. Valoarea totală de piaţă a acţiunilor ce compun indicele reprezintă 80% din valoarea acţiunilor tranzacţionate în New York Stock Exchange. Acest indice reprezintă suportul contractelor futures tranzacţionate la CME şi al opţiunilor tranzacţionate la NYSE; Indicele Frank Russel Indicele Frank Russel e calculat pe baza cursului celor mai importante 3000 de acţiuni cotate în Statele Unite (din punct de vedere al capitalizării bursiere) şi reprezintă aproximativ 98% din piaţa valorilor mobiliare din SUA. Aceste indice are două forme: Russel 1000 şi Russel 2000. Aceşti indici sunt cotaţi la fiecare 15 secunde. NYSE Composite Indicele NYSE Composite urmăreşte mişcările preţurilor tuturor acţiunilor listate la New York Stock Exchange. Este un indice cu capitalizare bursiera, creat de NYSE în 1966. Pe lângă indicele general compozit, mai sunt calculaţi si patru indici sectoriali, în domeniile: industrial, transporturi, utilităti si finanţe. Wilshire 5000 Total Market Acest indice măsoară performanţele tuturor acţiunilor listate pe pieţele bursiere din SUA şi, după cum spune şi numele, este compus din mai mult de 5000 de acţiuni. Este un indice cu capitalizare bursieră, incluzând şi toate acţiunile cuprinse in S&P 500. Se foloseşte pentru a determina evoluţia totală a pieţei bursiere americane. 6
Russell 2000 Este un indice cu capitalizare bursieră care măsoară performanţa agregată a celor mai mici 2000 de companii americane listate la bursă. Capitalizarea medie a unei companii care face parte din Russell 2000 este de 580 milioane USD. Cea mai mare companie prezentă în indice are o capitalizare bursieră în valoare de aproximativ 1,5 miliarde USD. Pe langa Russell 2000 se mai calculeaza şi alţi indici, ca Russell 1000 sau Russell 3000. Indicele Financial Times 30 (FT-30) Indicele Financial Times 30 (FT-30), fiind cunoscut sub denumirea de FT Ordinary Share Index, este cel mai vechi indice din Marea Britanie. El se bazează pe cursul a 30 de acţiuni tranzacţionate intens fiind recalculat ori de câte ori se produc modificări ale cursurilor acţiunilor care intră în componenţa indicelui. Indicele Financial Times Stock Exchange 100 (FT-SE 100) Indicele Financial Times Stock Exchange 100 (FT-SE 100) a fost introdus pentru a satisface nevoia unui indice al acţiunilor calculat în timp real (în fiecare moment al zilei). Intenţia iniţială la data de referinţă a acestui indice (31 decembrie 1983) a fost de a evidenţia importanţa primelor 100 de companii cotate la bursa londoneză. În prezent, se consideră că el caracterizează ansamblul pieţei britanice. Acest indice constituie suportul pentru contractele futures, dar mai ales pentru opţiunile tranzacţionate la Bursa de Valori Mobiliare Derivate din Londra. Indicele Nikkei Indicele Nikkei (Nikkei Stock Average), numit şi Nikkei Dow, este compus din 225 de acţiuni din prima secţiune a bursei din Tokyo, fiind calculat ca o medie aritmetică ponderată. Indicele se modifică în mod egal pentru aceeaşi variaţie a cursului acţiunilor, indiferent de capitalizarea bursieră; Indicele TOPIX Indicele TOPIX este indicele primei secţiuni al bursei din Tokyo şi cuprinde în componenţa sa toate (aproximativ 1200) acţiunile companiilor cotate la prima secţiune a bursei. Este indicele cu cea mai largă bază de calcul, fiind structurat astfel încât să dea cea mai bună imagine a pieţei japoneze. Indicele TOPIX este calculat la fiecare 60 de secunde. 7
Nasdaq–100 Indicele Nasdaq-100 este un indice cu capitalizare bursieră care cuprinde 100 din cele mai mari (ca şi capitalizare bursieră) şi mai tranzacţionate acţiuni de pe bursa Nasdaq. Companiile incluse în Nasdaq-100 pot să fie atât americane, cât şi străine. Pentru a fi inclusă în indice, o companie trebuie să aibă un volum zilnic mediu de tranzacţionare de minim 100.000 actiuni. În gereral, acţiunile din indice au fost tranzacţionate pe bursa Nasdaq de cel puţin doi ani, sau au fost tranzacţionate pe alte burse majore internaţionale cu cel puţin doi ani inainte de a fi listate pe Nasdaq.
MODUL DE CALCUL AL INDICILOR BURSELOR DIN ROMANIA Indicele BET A fost lansat la data de 22 septembrie 1997 la Bursa de Valori Bucucreşti, are o valoare iniţială de 1000 de puncte, se actualizează lunar şi are în componenţă un număr de 10 societăţi. Scopurile creării primului indice BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB)
sunt
următoarele: În primul rând, reflectarea tendinţei de ansamblu a preţurilor mai lichide şi active 10 societăţi tranzacţionate în
corespunzătoare celor
cadrul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Aceste societăţi sunt selectate din lista tuturor societăţilor cotate la Bursa de Valori Bucureşti, exclusiv SIF, aplicându-se totodată şi criteriul diversificării activităţii societăţilor respective. Furnizarea unei baze adecvate pentru tranzacţionarea instrumentelor indici (index options şi contracte futures) pentru a asigura
derivate pe
mecanisme de acoperire a
riscului pentru investitori. Proiectul BVB de creare a indicelui BET a beneficiat de asistenţa acordată de Institutul Austriac de Studii Avansate. Indicele BET este calculat prin aplicarea unei metode de ponderare cu capitalizarea preţurilor celor mai lichide 10 societăţi listate, exclusiv SIF. Pentru simbolurile respective, preţurile înregistrate în fiecare şedinţă de tranzacţionare sunt raportate la preţurile înregistrate înh şedinţa de tranzacţionare de referinţă oare la deţinerea de acţiuni. 8
REGULI DE SELECTARE A SOCIETĂŢILOR ÎN PORTOFOLIUL INDICELUI: • societăţile trebuie să dispună de cea mai mare capitalizare bursieră; de asemenea, suma capitalizării societăţilor ale căror acţiuni sunt incluse în portofoliul indicelui BET trebuie să reprezinte cel puţin 60% din capitalizarea bursieră totală; • selectarea societăţilor trebuie să asigure diversificarea portofoliului indicelui; • acţiunile societăţilor incluse în indice trebuie să fie cele mai lichide; de asemenea, valoarea totală tranzacţionată a acţiunilor incluse în portofoliul indicelui trebuie să reprezinte cel puţin 70% din valoarea totală tranzacţionată în BVB. Criteriile prezentate anterior sunt revizuite lunar prin analizarea performanţelor societăţilor care compun portofoliul indicelui (coşul indicelui) precum şi a societăţilor recent listate, în vederea unor posibile actualizări a componentei indicelui (înlocuiri). Deciziile de actualizare a coşului indicelui sunt adoptate de către Comitetul Indicelui. Începând cu 25 Septembrie 2000, Comitetul Indicelui a hotărât ca portofoliul indicelui sa fie actualizat lunar (faţă de actualizarea trimestrială, stabilită anterior). De asemenea, a fost introdus un nou criteriu pentru calcularea factorilor de ponderare care constă în limitarea ponderii unui simbol în indice la maximum 25%. Acesta limită a fost modificată la 20% în data de 23 septembrie, 2004. Orice decizie de modificare a portofoliului indicelui ca urmare a evenimentelor societăţilor sau din alte motive sunt transmise către mass-media anterior efectuării acestora. Valorile indicilor precum şi modificările corespunzatoare sunt furnizate în timp real prin intermediul terminalelor agenţilor de bursă conectaţi la sistemul de tranzacţionare automată al BVB, HORIZONTM. De asemenea, acestea sunt afişate în timp real pe pagina de web a BVB www.bvb.ro şi sunt preluate de REUTERS. Valorile de închidere ale indicelui sunt incluse în sumarul de tranzacţionare al BVB, în rapoartele sau buletinele bursiere. Indicele BET precum şi caracteristicile acestuia sunt inregistrate la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Marci) şi sunt sub incidenţa legii române privind Copyright-ul. Indicele BET-C A fost lansat la data de 17 aprilie 1998 la Bursa de Valori Bucureşti, în componenţa sa aflându-se un număr variabil de societăţi. Cu o valoare iniţială de 1000 de puncte actualizarea indicelui se face oricând este nevoie pe baza rapoartelor zilnice. 9
Scopul acestui indice este de a reflecta evoluţia de ansamblu a preţurilor tuturor societăţilor listate la BVB (cu excepţia Societăţilor de Investiţii Financiare). Necesitatea creării acestui indice compozit a fost impusă şi de creşterea numărului de societăţi listate la BVB. În vederea includerii unei societăţi în indicele BET-C este necesar ca respectiva societate să fie listată la BVB (aceasta fiind singura regulă de selecţie utilizată pentru BET-C). Societăţile de Investiţii Financiare nu sunt incluse în indicele BET-C. Ponderea maximă admisă a capitalizării unei societăţi din cosul indicelui BETC în totalul capitalizării indicelui este aceeaşi ca şi în cazul indicelui BET, respectiv de 20%. Modificările indicelui BET-C nu sunt transmise către mass-media. Indicele BET-FI INDICE SECTORIAL PENTRU FONDURI DE INVESTIŢII A fost lansat la data de 1 noiembrie 2000 la Bursa de Valori Bucureşti, având în componenţa sa un număr variabil de societăţi , are o valoare iniţială de 1000 de puncte şi o actualizare realizată în caz de nevoie pe baza datelor zilnice. Scop : Fiind primul indice sectorial lansat de BVB, BET-FI reflectă tendinţa de ansamblu a preţurilor fondurilor de investiţii tranzacţionate în cadrul BVB. Singura regulă privind includerea unui fond de investiţii în indicele BET-FI este ca acesta să fie listat la BVB. Indicele RASDAQ – C (RASDAQ COMPOZIT) Bursa electronică RASDAQ a lansat la data de 31 iulie 1998, propriul indice cu caracteristică bursieră. În acest sens, „Raportul de tranzacţionare” din 3 august 1998 a cuprins prima calculaţie a variaţiei indicelui RASDAQ Compozit, data de referinţă în care indicele a luat valoarea de start de 1000 de puncte fiind 31 iulie 1998. Indicele RASDAQ Compozit include în calculaţie toate societăţile listate la cota Bursei Electronice RASDAQ. Acesta urmărește sintetizarea tendnţei globale a preţurilor acţiunilor emise de societăţile listate. Singura condiţie pentru ca un emitent să fie inclus în RASDAQ – C este listarea pe Bursa Electronică RASDAQ. Indicele SIBEX 9 Indicele SIBEX9 este imaginea unui portofoliu în valoare de 1800 RON investit în sectorul financiar listat în piaţa acţiunilor din Romănia la data de 3 august 2005. 10
Portofoliul se compune din acţiunile societăţilor de investiţii financiare SIF1 Banat Crişana, SIF2 Moldova, SIF3 Transilvania, SIF4 Muntenia, SIF5 Oltenia), acţiunile băncilor listate la acea data pe piaţa de capital autohton (Banca Transilvania - TLV, BRD Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica - BCC), şi deţineri la o societate importantă de intermediere pe piaţa de capital (SSIF Broker - BRK), toate participaţiile fiind dobândite la 3 august 2005 in proporţii egale. Indicele SIBEX 9 are în componenta sa un număr de 9 societăţi care activează în domeniul financiar-bancar. Are o valoare iniţială de 1800 de puncte iar un punct are valoarea de 1 leu(ron). LISTA SOCIETĂŢILOR CARE FAC PARTE DIN INDICELE SIBEX 9
1 2 3 4 5 6 7 8 9
SIF1 BANAT - CRIŞANA SIF2 MOLDOVA SIF3 TRANSILVANIA SIF4 MUNTENIA SIF5 OLTENIA BANCA TRANSILVANIA BRD SOCIETE GENERALE BANCA COMERCIALĂ CARPATICA SSIF BROKER CLUJ - NAPOCA
INTRODUCEREA DE NOI ACŢIUNI ÎN INDICE Introducerea de noi acţiuni în indice se face doar cu condiţia înlocuirii unei societăţi existente în indice, iar valoarea de intrare a noii societăţi va fi egală cu valoarea de ieşire a societăţii vechi. Indicele SIBEX9 este un indice sectorial conceput să reflecte strict performanţele societăţilor componente indiferent de capitalizarea bursieră a fiecărei societăţi în parte. Introducerea de noi societăţăi în indicele SIBEX9 se va face doar cu condiţia înlocuirii unei societăţi deja existente în indice, iar valoarea de intrare a noii societăţi va fi egală cu valoarea vechii societăţi în indice la data înlocuirii. Indicele SIBEX 18 11
Indicele SIBEX18 este imaginea unui portofoliu în valoare de 1800 RON investit la data de 3 august 2005 în acţiunile a 18 companii din România listate la BVB. Portofoliul se compune din acţiunile societăţilor SIF1 Banat Crişana, SIF2 Moldova, SIF3 Transilvania, SIF4 Muntenia, SIF5 Oltenia, Banca Transilvania - TLV, BRD Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica – BCC, SSIF Broker – BRK, Antibiotice – ATB, Biofarm – BIO, Impact – IMP, Rompetrol Rafinare – RRC, SNP Petrom, Amonil – AMO, Oltchim – OLT, Compa – CMP, Turbomecanica – TBM, toate participaţiile fiind dobândite la 3 August 2005 în proporţii aproximativ egale. În construirea indicelui s-a urmărit acoperirea a cât mai multe sectoare de activitate din economia românească (financiar-bancar, farmaceutic, petrolier, construcţii, industrie, chimie). Valoare pondere
Valoare pondere
Simbol
societate în
societate în
Preţ acţiuni la
Număr acţiuni
Societate
indice
indice
03.08.2005
afernte ponderii
RON
la 03.08.2005
SIF1 SIF2 SIF3 SIF4 SIF5 TLV BRD BCC BRK ATB BIO IMP RRC SNP AMO OLT
99,82 99,75 100,44 99,44 99,20 100,01 96,00 99,64 100,62 100,75 100,30 100,32 99,93 100,94 100,11 100,27 Valoare pondere
(%) 5,55 5,54 5,58 5,52 5,51 5,56 5,33 5,54 5,59 5,60 5,57 5,57 5,55 5,61 5,56 5,57 Valoare pondere
1,6100 1,3300 1,6200 1,1300 1,5500 0,8850 12,0000 0,5300 2,5800 0,7750 0,3400 0,4400 0,0973 0,4900 0,577 0,3700
62 75 62 88 64 113 8 188 39 130 295 228 1027 206 1735 271
Simbol
societate în
societate în
Preţ acţiuni la
Număr acţiuni
Societate
indice
indice
03.08.2005
afernte ponderii
RON
la 03.08.2005
100,17 102,30 7.800,000
(%) 5,57 5,68 100
1,5900 9,3000
63 11
CMP TBM TOTAL
12
Produsul SIBEX18 devine astfel un barometru al pieţei de capital, indicând zilnic investitorilor performanţele generale ale acesteia. Introducerea de noi acţiuni în indice se face doar cu condiţia înlocuirii unei societăţi existente în indice, iar valoarea de intrare a noii societăţi va fi egală cu valoarea de ieşire a vechii societăţi. Introducerea de noi societăţti în indicele SIBEX18 se va face doar cu condiţia înlocuirii unei societăţi deja existente în indice, iar valoarea de intrare a noii societăţi va fi egală cu valoarea vechii societăţi în indice la data înlocuirii.
BIBLIOGRAFIE • ANGHELACHE GABRIELA, „Bursa şi piaţa extrabursieră”, Editura Economică, Bucureşti, 2000 • POPA IOAN, „Bursa”, Editura Adevărul, 1993 • STOICA VICTOR, GALICEANU MIHAELA, IONESCU EDUARD, „Pieţe de capital şi burse de valori”, Editura Economică, Bucureşti, 2001 • STANCU I., „Finanţe”, Editura Economică, Bucureşti, 1997, ediţia a doua • ADRIAN NIŢU, ”Burse de mărfuri şi valori”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002
INTERNET • www.bvb.ro 13
• www.bmfms.ro • www.kmarket.ro • www.mfinante.ro
14