Economie Si Politica Agrara [PDF]

Zitiervorschau

ECONOMIE ŞI POLITICĂ AGRARĂ 1. Agricultura, ca ramură a economiei naţionale, se caracterizează prin următoarele trăsături specifice: a. valorifică superior resursele de producţie; b. produsele agricole se bucură de o desfacere certa; c. procesele organice, biologice stau la baza producţiei agricole; d. timpul de munca nu se suprapune peste timpul de producţie; e. autoproducerea unei părţi din mijloacele de producţie necesare. 2. Agricultura, în dubla ei calitate - de furnizoare şi consumatoare de produse industriale - este considerată: a. funcţie - când reprezintă piaţa de desfacere pentru produsele industriale; b. baza în procesul de cooperare; c. suport al procesului de integrare pe verticală; d. obiectiv major al strategiei de dezvoltare economică; e. cale importantă în procesul de eficientizare a producţiei agricole. 3. În cadrul relaţiilor dintre puterea publică, industrie şi agricultură, legături directe se stabilesc între: a. puterea publică – agricultură; b. puterea publică – industrie; c. agricultură – industrie; d. puterea publică – industrie – agricultură; e. a + b 4. Echilibrul dintre industrie şi agricultură în procesul dezvoltării economice de ansamblu este definit de: a. legături directe; b. raporturi complementare; c. legături indirecte; d. raporturi fundamentale; e. variante de exprimare. 5. Printre indicatorii care fixează locul agriculturii în ansamblul economiei naţionale, recunoaştem: a. gradul de asigurare a securităţii alimentare; b. gradul de profitabilitate al ramurii; c. gradul de ocupare al forţei de muncă; d. ponderea forţei de muncă agricole în cadrul populaţiei totale; e. ponderea fondurilor bugetare alocate agriculturii în bugetul naţional. 6. Eficienţa agriculturii intensive sau industriale trebuie apreciată, în primul rând, în funcţie de următoarele criterii: a. gradul de asigurare al securităţii alimentare şi nivelul consumului de îngrăşăminte chimice; b. gradul de asigurare al securităţii alimentare şi nivelul veniturilor în raport cu cel al cheltuielilor; c. gradul de asigurare al consumului alimentar din producţia internă şi creşterea nivelului de trai al agricultorilor; d. creşterea ponderii agriculturii în pib şi asigurarea securităţii alimentare;

1

e. creşterea productivităţii muncii în agricultură şi reducerea costurilor pe unitatea de produs. 7. Una dintre caracteristicile juridice ale bunurilor aparţinând domeniului public este: a. nu pot fi lovite de vreo servitute; b. alienabile; c. nonexcluziunea; d. rivalitatea; e. prescriptibile. 8. În domeniul public de interes naţional nu se regăsesc următoarele bunuri: a. digurile de apărare împotriva inundaţiilor; b. reţelele de distribuţie pentru irigaţii; c. terenurile destinate cercetării şi producţiei de seminţe şi material săditor; d. izlazurile comunale; e. prizele aferente reţelelor de distribuţie pentru irigaţii. 9. Ce categorie de bunuri indiferent de proprietar sunt folosite pentru a produce venituri şi în acelaşi timp pot fi înstrăinate: a. bunuri aparţinând domeniului privat; b. bunuri aparţinând domeniului public de interes naţional; c. bunuri aparţinând domeniului public de interes local; d. bunuri aparţinând institutelor de cercetare agricolă şi silvică; e. bunuri aparţinând Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare. 10. Fondurile mutuale sunt componentele următoarelor categorii de pârghii ce acţionează în direcţia sprijinirii agriculturii: a. indirecte; b. economice; c. financiare; d. fiscale; e. nu sunt incluse. 11. Ce instrument de susţinere a producătorilor agricoli în per de tranziţie avea un dublu efect (producători-consumatori): a. cupoanele; b. creditele de producţie; c. primele pentru preţuri fixate la un nivel minim garantat; d. impozitul; e. taxele şi tarifele vamale. 12. Creşterea eficienţei economice la producători şi sporirea accesibilităţii la produsele agricole pentru consumatori reprezintă: a. scopul intervenţiei statului prin preţuri în agricultură; b. mod de manifestare a crizei din agricultură; c. mijloc de întărire a administraţiei publice locale; d. formă de specializare în producţie; e. restricţie în cadrul acţiunii de zonare a agriculturii. 13. “Foarfecele preţurilor”, ca principal element al sistemului de preţuri din agricultură, se determină folosind unul dintre indicatori: a. raportul dintre preţul intern şi cel extern al unui produs agricol; 2

b. raportul de corelaţie dintre indicele preţurilor produselor agricole şi cel al produselor neagricole; c. raportul dintre indicele preţurilor produselor vegetale şi cel al produselor animaliere; d. diferenţa dintre indicele preţurilor produselor agricole şi indicele preţurilor produselor industriale; e. nu poate fi cuantificat în perioada de tranziţie. 14. În cazul produselor agricole de importanţă naţională, intervenţia statului prin preţuri asupra producătorilor, în perioada 1993-1996, s-a realizat prin: a. credite; b. ajutoare fiscale; c. prime; d. reducerea preţurilor inputurilor; e. eliminarea preţurilor negociate. 15. Variaţia randamentelor şi a costurilor de producţie determină un dublu efect asupra caracterului preţurilor produselor agricole: a. crescătoare-aleatorii; b. descrescătoare-aleatorii; c. incerte-instabile; d. fixe-stabile; e. fără efecte. 16. Fluctuaţia preţurilor produselor agricole, interdependenţa dintre ramurile agricole şi importanţa produselor agricole în susţinerea hranei populaţiei condiţionează: a. starea de echilibru în sistemul de formare al preţurilor outputurilor; b. dezechilibrele dintre agricultură şi industrie; c. dezechilibrele dintre urban şi rural; d. interferenţa dintre politica agrară şi celelalte ştiinţe economice; e. necesitatea creditării agricultorilor. 17. În conformitate cu teoria lansată de G. King în 1869, anii cu producţii agricole ridicate pot conduce la: a. creşterea veniturilor totale ale agricultorilor; b. reducerea veniturilor totale ale agricultorilor; c. creşterea preţurilor produselor agricole; d. creşterea nivelului de trai al agricultorilor; e. reducerea disponibilităţilor de export. 18. Prin respectarea legii cererii şi a ofertei, precum şi a legii valorii, preţurile produselor agricole nu sunt: a. diferenţiate; b. influenţate; c. unice; d. echitabile; e. forfetare. 19. Coeficientul nominal de protecţie (CNP) se determină ca: a. raport între indicele preţurilor la produsele agricole şi cel al produselor neagricole; b. raport între preţul intern şi cel extern (la graniţă) al unui produs agricol; 3

c. diferenţa dintre indicele preţurilor la produsele agricole şi cel al produselor industriale; d. procent din preţul de piaţă al unui produs agricol care este subvenţionat de către stat; e. raport între preţurile minime şi cele maxime înregistrate la un produs agricol pe piaţa internă. 20. Denumiţi indicatorul care atunci când este de aproximativ 50% exprimă o situaţie satisfăcătoare, respectiv totalitatea datoriilor nu depăşeşte totalitatea fondurilor proprii: a. capacitatea de împrumut; b. rata profitului; c. gradul de independenţă; d. rata globală de îndatorare; e. rata de utilizare a activelor. 21. Necesitatea creditării producătorilor agricoli nu este condiţionată de: a. caracterul aleatoriu al producţiei agricole; b. gradul scăzut de capitalizare, cu deosebire a producătorilor privaţi; c. concentrarea producţiei prin achiziţionarea de terenuri; d. gradul ridicat de imobilizare a fondurilor în agricultură; e. protecţia socială a producătorilor agricoli. 22. Care este formula de calcul a indicatorului “gradul de independenţă”, utilizat la analiza eficienţei economice în acordarea creditelor producătorilor agricoli: a. capitaluri proprii/capitaluri împrumutate; b. (datorii totale/total pasiv) x 100; c. (efecte de primit/ capitaluri permanente) x 100; d. datorii totale/capitaluri permanente; e. (capitaluri proprii/capitaluri permanente) x 100. 23. Unul dintre factorii climatici care influenţează, într-o anumită măsură, producţia agricolă este reprezentat de: a. condiţiile orografice; b. energiile alternative; c. potenţialul bioclimatic; d. umiditatea; e. teritoriul ecologic omogen. 24. Potenţialul bioclimatic este rezultatul acţiunii cumulate a următorilor factori: a. pământ, forţă de muncă, capital; b. pământ, temperatură, umiditate, lumină; c. umiditate, temperatură, lumină; d. zonare, repartizare teritorială, specializare; e. temperatură, umiditate, lumină, condiţii orografice. 25. Gradul de rezistenţă la secetă reprezintă un criteriu în: a. raionarea şi repartizarea soiurilor şi hibrizilor de plante; b. valorificarea superioară a fondului funciar; c. zonarea producţiei agricole; d. aplicarea asolamentelor; e. clasificarea bioclimatică a culturilor. 4

26. În cadrul elementelor componente ale capitalului de exploatare nu se regăsesc: a. animalele; b. maşinile agricole; c. plantaţiile; d. proviziile; e. vânatul. 27. Elemente ale capitalului „viu” în agricultură sunt considerate: a. animalele; b. maşinile agricole; c. plantaţiile; d. proviziile; e. a + c 28. Capitalul agricol activ cuprinde: a. capital maşini, capital animale, capital plantaţii, capital vânat şi piscicol; b. capital de exploatare, capital de exploataţie şi avansurile efectuate pentru recoltele viitoare; c. capital de exploatare şi capital de exploataţie; d. capital clădiri, amenajări exterioare şi unelte agricole; e. capital pământ, capital îmbunătăţiri funciare, capital construcţii şi maşini. 29. Notele de bonitare naturale, de tranziţie şi potenţiale necesare la determinarea fertilităţii solului au fost stabilite pe: a. categorii de exploataţii agricole; b. domenii de proprietate; c. institute şi staţiuni de cercetare agricolă; d. hantrii; e. judeţe. 30. Prima acţiune de evaluare economică a terenului agricol din România a fost motivată de teza că valoarea pământului este diferită în funcţie de: a. dimensiunea proprietăţii; b. categoria de folosinţă; c. situaţia economică a puterii publice; d. calitatea produselor agricole; e. a+d. 31. Care dintre următorii autori consideră că valoarea pământului se determină în funcţie de regiune, calitatea solului, situaţia economică şi dimensiunea exploataţiei: a. Mihai Şerban; b. Virgil Madgearu; c. Ion Angelescu; d. Nicolae Georgescu Roegen; e. William Pitty. 32. În perioada comunistă, cercetarea agricolă a identificat următoarele criterii de evaluare economică a terenului agricol: a. venit net, cheltuieli totale, profit brut; b. venit net, producţie globală, rentă funciară; c. cheltuieli de valorificare, venit net, rentă funciară; 5

d. cheltuieli de exploatare, venituri totale, profit net; e. cost unitar, venit global, rentă diferenţială II. 33. Dacă raportul dintre suprafaţa cultivabilă ce revine pe locuitor şi suprafaţa necesară pentru a hrăni o persoană adultă este supraunitar, atunci utilizarea terenului agricol este: a. intensivă; b. totală; c. extensivă; d. raţională; e. ineficientă. 34. Ce indicator care exprimă modul de utilizare a terenului agricol trebuie raportat şi la zona geografică: a. ponderea suprafeţei necultivate în totalul suprafeţei agricole; b. structura pe culturi a terenului agricol; c. coeficientul de utilizare a suprafeţei agricole sau arabile; d. ponderea suprafeţelor agricole irigate în suprafaţa agricolă totală; e. structura terenurilor agricole pe categorii de folosinţă. 35. Creşterea producţiei prin sporirea suprafeţei de recoltat în raport cu suprafaţa cultivabilă reliefează utilizarea pământului sub forma: a. raţională; b. intensivă; c. industrială; d. gospodărească; e. extensivă. 36. Fertilitatea economică îmbracă două forme şi anume: a. materială şi valorică; b. absolută şi relativă; c. tehnică şi financiară; d. potenţială şi de tranziţie; e. naturală şi artificială. 37. Evaluarea relativă (bonitarea) terenurilor agricole înseamnă încadrarea fertilităţii acestora pe o scară de puncte de la: a. 0 –100; b. 0 –10; c. 0 – 20; d. 0 – 50; e. 0 – 99. 38. Punctajul factorilor care determină bonitarea terenurilor este următoarea: a. sol: 0-50; climă: ±25; relief: ±10; irigaţii: ±5; b. sol: 0-45; climă: ±25; relief: ±15; irigaţii: ±5; c. sol: 0-50; climă: ±25; relief: ±10; hidrologie: ±15; d. sol: 0-45; climă: ±25; relief: ±15; hidrologie: ±15; e. sol: 0-50; climă: ±20; relief: ±15; hidrologie: ±15. 39. Hărţile privind rezistenţa solului la arat, întocmite de cercetarea agricolă românească au avut ca scop: a. determinarea rentei funciare; 6

b. evaluarea economică a pământului; c. cunoaşterea puterii productive a pământului; d. planificarea costurilor de producţie din agricultură; e. efectuarea lucrărilor de zonare. 40. Teoria economică consideră că, la baza formării preţului pe piaţa funciară trebuie să se afle: a. preţul produselor agricole; b. renta diferenţială i; c. costul produselor agricole; d. productivitatea muncii; e. renta funciară capitalizată. 41. Care este nivelul preţurilor şi ce fel de rentă se manifestă în condiţiile unei producţii scăzute ca urmare a acţiunii nefaste a factorilor naturali de risc: a. preţuri înalte – rentă de monopol artificial; b. preţuri scăzute – rentă diferenţială şi fertilitate; c. preţuri înalte – rentă de monopol natural; d. preţuri înalte – rentă de poziţie; e. preţuri înalte – rentă de monopol întâmplător. 42. Renta explicită, ca formă a rentei absolute, revine proprietarului de teren prin intermediul: a. preţului produsului agricol; b. venitului net; c. profitului; d. ratei profitului; e. arendei. 43. Profitul normal înregistrat pe terenurile cu cea mai scăzută fertilitate reprezintă baza formării rentei: a. absolute; b. întâmplătoare; c. diferenţială I-fertilitate; d. diferenţială I-poziţie; e. diferenţială II. 44. Renta diferenţială I fertilitate se determină ca diferenţă între următorii indicatori: a. profit brut şi impozit pe profit; b. venituri totale şi cheltuieli totale; c. venit net şi profit normal; d. profit normal şi cheltuieli de transport; e. profit net şi investiţii. 45. Repartizarea rentei funciare se realizează în baza: a. legilor economice obiective; b. capitalului propriu; c. dimensiunii suprafeţei agricole, d. normelor juridice; e. potenţialului economiei naţionale. 7

46. Una din caracteristicile tehnice ale muncii în agricultură este: a. munca în agricultură este de tip familial; b. munca în agricultură este variabilă în timp; c. munca în agricultură este dificil de controlat; d. munca în agricultură este puţin sigură pentru salariaţi; e. munca în agricultură este puţin specializată. 47. La nivel microeconomic creşterea productivităţii muncii nu întâmpină următoarele limite: a. economice şi tehnice; b. tehnice şi financiare; c. sociale şi politice; d. financiare şi economice; e. tehnice, financiare şi economice. 48. Particularităţile productivităţii muncii în agricultură sunt: a. tehnice şi financiare; b. economice şi sociale; c. economice şi politice; d. tehnico-economice şi organizatorice; e. tehnice şi tehnologice. 49. Productivitatea globală a muncii se exprimă cu ajutorul indicatorului: a. valoarea producţiei la 1000 lei cheltuieli salariale; b. profitul la 1000 lei cheltuieli salariale; c. producţia valorică exprimată convenţional în zile-om; d. producţia fizică exprimată convenţional în ore-om; e. valoarea adăugată pe lucrător care a lucrat anual. 50. Politica de folosire raţională a resurselor de producţie din agricultură, în profil teritorial, nu include: a. combinarea agroindustrială; b. specializarea producţiei agricole; c. integrarea agriculturii în U.E.; d. repartizarea teritorială a agriculturii; e. integrarea agroindustrială la sate. 51. Eficienţa economică a repartizării teritoriale a agriculturii este relevata de: a. producţia globală la 1000 lei cheltuieli totale; b. structura valorică a producţiei marfa participantă la schimbul interzonal; c. greutatea specifică a valorii producţiei agricole obţinute în condiţii de fertilitate ridicată; d. maximum de randament înregistrat la unitatea de suprafaţă cu minimum de cheltuieli; e. sporul de producţie obţinut la hectar. 52. Relaţiile care se stabilesc între agricultură şi ramurile din amonte şi aval de aceasta reprezintă: a. specializarea în producţie; b. asociaţia simplă; c. cooperarea pe verticală; d. repartizarea teritorială; 8

e. combinatul agroindustrial. 53. Una dintre condiţiile care favorizează specializarea în agricultură este: a. preţul relativ scăzut al produselor agricole; b. limitarea resurselor teritoriale ale agriculturii; c. oferta de produse agricole relativ mare, iar cererea relativ scăzută; d. adâncirea diviziunii sociale a muncii; e. ponderea mare a terenului arabil în total teren agricol. 54. Gradul de cooperare poate fi exprimat pe baza unor indicatori din domeniul: a. investiţiilor şi producţiei; b. mecanizării agriculturii; c. aprovizionării şi producţiei; d. aprovizionării şi integrării; e. aprovizionării şi desfacerii. 55. Specializarea de ramură se regăseşte în: a. specializarea teritorială; b. specializarea naţională; c. specializarea pe produs; d. specializarea tehnologică; e. c+d. 56. Care din următoarele forme de combinare la sate este considerată a fi specific tradiţională producţiei sociale din rural: a. lucrul la domiciliu; b. industria mică; c. gospodăria ţărănească; d. industria casnică; e. cooperarea şi asocierea. 57. Vectorul integrării agroindustriale la sate este următorul: a. agricultură – industrie - comerţ; b. producţie vegetală-producţie animalieră; c. culturi intensive-culturi raţionale-culturi extensive; d. sisteme tradiţionale-sisteme industriale-sisteme biologice; e. România - Uniunea Europeană. 58. Elementele bazei tehnico-materiale în expresie fizică poartă denumirea de: a. factori de producţie; b. capital de exploatare; c. resurse de producţie; d. capital agricol activ; e. fonduri de producţie. 59. Aprecierea eficienţei economice a utilizării mijloacelor mecanizate nu presupune: a. încadrarea lucrărilor agricole în epoca optimă; b. corelarea tarifelor lucrărilor mecanice cu preţul produselor agricole; c. sporirea productivităţii mecanizatorilor agricoli; d. reducerea cheltuielilor ocazionate de executarea mecanizată a lucrărilor; e. îmbunătăţirea calităţii lucrărilor mecanizate. 9

60. Unul din indicatorii folosiţi în aprecierea eficienţei economice a mecanizării este: a. producţia marfă ce revine pe tractor; b. costul marginal ce revine pe tractor; c. productivitatea muncii ce revine pe tractor; d. rata profitului brut pe tractor; e. producţia suplimentară pe tractor. 61. Potrivit Legii nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere s-a făcut în limita: a. 10 ha teren agricol şi 3 ha teren forestier; b. 50 ha teren agricol şi 30 ha teren forestier; c. 10 ha teren agricol şi 10 ha teren forestier; d. 50 ha teren agricol şi 10 ha teren forestier; e. 50 ha teren agricol şi 3 ha teren forestier. 62. Legea nr.16/1994, privind arendarea, stabileşte ca plata arendei să se facă: a. în natură; b. în bani; c. în natură sau în bani; d. după 5 ani; e. în natură, în bani sau în natură şi în bani. 63. Potrivit Legii nr. 16/1994, privind arendarea, este interzisă: a. arendarea animalelor de producţie; b. arendarea terenurilor ocupate de construcţii şi instalaţii agrozootehnice; c. arendarea platformelor şi spaţiilor de depozitare; d. subarendarea totală sau parţială; e. arendarea amenajărilor piscicole. 64. Conform prevederilor Legii nr. 54/1998, privind circulaţia juridică a terenurilor agricole, acumulările de teren agricol pe familie nu pot depăşi: a. 50 ha; b. 100 ha; c. 150 ha; d. 200 ha; e. 10 ha. 65. În accepţiunea lui Virgil Madgearu, tendinţele de industrializare a ţărilor agrare sud-est europene, inclusiv a României sunt generate de următoarele necesităţi: 1. Creşterea gradului de integrare a agriculturii româneşti faţă de ţările dezvoltate; 2. Creşterea gradului de conlucrare între agricultură şi industrie; 3. Creşterea aportului agriculturii la formarea venitului naţional; 4. Creşterea aportului produselor realizate în gospodăria ţărănească pe piaţa naţională; 5. Creşterea aportului produselor realizate în agricultura naţională în consumul intern al populaţiei; 6. Creşterea aportului valutar al produselor agricole destinate exportului; 7. Asigurarea unei mai mari independenţe a agriculturii faţă de pieţele occidentale industrializate; 8. Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă suplimentare în agricultură. 10

a) 2,3,4; b) 4,5,6; c) 2,6,8; d) 5,6,7; e) 2,7,8. 66. Sistemele agricole contemporane abordează diferit problematica asigurării securităţii alimentare şi a protecţiei mediului, în funcţie de următorii factori: 1. Puterea de absorbţie a consumatorilor; 2. Nivelul de civilizaţie; 3. Consumul de îngrăşăminte chimice sau naturale; 4. Gradul de dezvoltare general al economiei; 5. Utilizarea cu prudenţă a mijloacelor mecanizate; 6. Reciclarea elementelor esenţiale vieţii; 7. Posibilitatea asigurării consumului alimentar al populaţiei din producţia internă; 8. Posibilitatea conservării resurselor naturale rare. a) 1,2,4 b) 3,5,6 c) 5,7,8 d) 3,6,8 e) 6,7,8. 67. Din perspectivă istorică, sistemele agricole convenţionale îmbracă următoarele forme: 1. Permacultura; 2. Agricultura tradiţională; 3. Agricultura durabilă; 4. Agricultura biologică; 5. Agricultura mixtă primitivă; 6. Agricultura incipientă; 7. Agricultura industrială; 8. Agricultura ecologică. a) 1,2,3 b) 2,3,4 c) 1,3,8 d) 4,5,7 e) 2,5,6 68. În per de tranziţie obiectivele politicii agrare româneşti în formarea preţurilor produselor agricole au urmărit în principal: 1. Înlăturarea preţurilor de mercurial practicate până la pragul anului 1993; 2. Înlăturarea supradimensionării nivelului preţurilor şi tarifelor bunurilor şi serviciilor destinate consumului populaţiei care afecta puterea de cumpărare a veniturilor; 3. Definirea strategiei de trecere la liberalizarea generală a preţurilor; 4. Definirea strategiei de limitare a preţurilor ca urmare a susţinerii prin cupoane a inputurilor neagricole; 5. Majorarea şi garantarea niv preţurilor de contractare şi achiziţie a produselor agricole preluate direct de la producător; 6. Adoptarea principiului formării libere a preţurilor pentru sectorul de piaţă particular; 7. Diminuarea creşterii preţurilor prin eliminarea impozitului pe venitul agricol; 8. Implementarea mecanismului de formare a preţurilor din UE. a) 1,5,6 b) 2,4,7 c) 2,3,5 d) 4,5,6 e) 4,7,8. 69. În perioada postdecembristă creditul bancar în general şi cel agricol în special a fost supus unor modificări calitative importante, dintre care se disting: 1. Statul nu mai deţine în exclusivitate monopolul creditului, acesta supunându-se legilor economiei de piaţă; 2. Creditul a dobândit calitatea de instrument, dar şi de factor important în realizarea principiilor economiei de piaţă; 11

3. Creditul bancar a fost diversificat, atât în sensul dezvoltării instituţiilor bancare şi tipurilor de credite, cât şi prin modificarea structurală a obiectivelor creditului; 4. S-a instituţionalizat un sistem propriu de acordare operativă şi eficientă a creditelor pentru producătorii agricoli; 5. S-a eliminat specializarea îngustă a creditului bancar; 6. S-a realizat creşterea stabilităţii instituţiilor bancare specializate în acordarea creditului pentru agricultori; 7. S-a realizat un raport echitabil între rata dobânzii la credite şi rata rentabilităţii în producţia agricolă; 8. S-a perfecţionat sistemul managerial, informaţional şi tehnic, precum şi cel privind instrumentele de lucru specifice activităţii bancare. a) 2,3,4 b) 3,5,8 c) 1,3,6 d) 5,6,7 e) 1,4,7. 70. Dintre funcţiile specifice pieţei funciare fac parte: 1. Favorizează formarea unui preţ mediu de vânzare-cumpărare a pământului; 2. Contribuie la creşterea dimensiunii exploataţiilor agricole; 3. Favorizează accesul producătorilor agricoli la instituţii de credit; 4. Imprimă un caracter multinaţional actelor de vânzare-cumpărare; 5. Favorizează tranziţia treptată a forţei de muncă din agricultură spre ramurile neagricole; 6. Contribuie la realizarea unor schimbări în procesul de producţie agricol; 7. Favorizează creşterea preţului produselor agricole; 8. Contribuie la includerea valorii pământului în avuţia naţională. a) 1,2,4 b) 2,3,5 c) 3,4,7 d) 1,6,8 e) 5,7,8. 71. Bunurile din domeniul privat prezintă următoarele caracteristici juridice: 1. Sunt în comerţ; 2. Sunt inalienabile; 3. Sunt în uzul public; 4. Sunt în general alienabile; 5. Nu sunt lovite de dreptul de servitute; 6. Sunt lovite de dreptul de servitute; 7. Nu sunt prescriptibile; 8. Sunt supuse regimului excepţional de drept. a) 1,2,8 b) 2,3,5 c) 3,4,7 d) 1,4,6 e) 5,7,8. 72. Capitalul de exploataţie include: 1. Îmbunătăţiri funciare; 2. Animale de tracţiune; 3. Plantaţii de viţă de vie; 4. Tractoare şi maşini agricole; 5. Clădiri şi amenajări exterioare; 6. Vânatul; 7. Pământul agricol; 8. Uneltele agricole simple. a) 1,2,4 b) 2,4,6 c) 1,3,5 d) 6,7,8 e) 5,6,8. 73. Politica agrară atribuie pământului următoarele forme de utilizare: 1. Tradiţională; 2. Industrială; 12

3. Intensivă; 4. Ecologică; 5. Extensivă; 6. Manuală; 7. Raţională; 8. Durabilă; a) 1,3,6 b) 2,3,6 c) 6,7,8 d) 3,5,7 e) 3,4,5. 74. Renta diferenţială I apare în următoarele condiţii: 1. Investiţii suplimentare succesive pe aceeaşi unitate de suprafaţă; 2. Preţul produselor agricole care se formează pornind de la costurile medii înregistrate pe terenurile cele mai puţin fertile; 3. Randamentul superior pe unitatea de suprafaţă obţinut de anumiţi agricultori; 4. Monopolul proprietăţii private asupra pământului; 5. Diferenţa de fertilitate naturală dintre terenurile agricole; 6. Rata venitului net să fie egală în principalele ramuri ale economiei; 7. Distanţa la care este amplasată o suprafaţă de teren în raport cu pieţele de aprovizionare şi desfacere; 8. Diferenţa dintre căile şi mijloacele de transport utilizate. a) 1,2,6 b) 2,4,7 c) 3,6,8 d) 4,5,6 e) 5,7,8. 75. În cadrul repartiţiei rentei funciare, beneficiarii sunt reprezentaţi de: 1. Comercianţii de produse agricole; 2. Posesorii forţei de muncă; 3. Statul când participă la realizarea de investiţii în agricultură; 4. Integratorii din amonte şi aval de agricultură; 5. Proprietarii terenurilor agricole; 6. Consumatorii produselor agricole; 7. Salariaţii din agricultură; 8. Deţinătorii de capital. a)1,3,7 b) 1,4,6 c) 2,3,5 d) 3,7,8 e) 2,5,8. 76. Pe piaţa funciară sunt recunoscute următoarele metode în baza cărora se negociază transmiterea proprietăţii (cu atributele sale) sau numai a folosinţei: 1. Reconstituirea dreptului de proprietate; 2. Concesionarea; 3. Constituirea dreptului de proprietate ; 4. Moştenirea ; 5. Arendarea ; 6. Reformarea agriculturii; 7. Vânzarea – cumpărarea ; 8. Retehnologizarea. a) 1,3,5 b) 1,4,6 c) 3,6,7 d) 2,5,7 e) 4,6,8. 77. Repartizarea teritorială a agriculturii poate fi influenţată de următorii factori specifici: 1. Foarfecele preţurilor; 2. Industria; 3. Resursele de forţă de muncă; 4. Experienţa locală; 13

5. Cooperarea în producţie; 6. Condiţiile de transport; 7. Cerinţele economiei naţionale; 8. Gradul de absorbţie a pieţei interne de produse agricole. a) 1,4,5 b) 6,7,8 c) 1,2,3 d) 3,4,6 e) 2,5,8. 78. Principalele trăsături ale agriculturii sunt: 1. Autoproducerea propriilor mijloace de producţie –plante şi animale; 2. Apariţia şi dezv agriculturii, ca ramură a economiei naţionale,sunt condiţionate de procesul de diviziune socială a muncii; 3. Agricultura se deosebeşte de celelalte ramuri neagricole pentru că la bazaproceselor agricole stau procese organice, biologice, iar la baza celorlalte activităţi stau procese anorganice; 4. Furnizează produse agroalimentare pentru consumul intern al populaţiei; 5. Furnizează produse agricole pentru industria prelucrătoare; 6. Piaţă de desfacere pentru produsele industriale; 7. Agricultura începe şi se termină odată cu participarea omului la procesul deproducţie; 8. Procesul de producţie în agricultură se desfăşoară pe suprafeţe mari. a) 1,3,4 b) 4,5,6 c) 6,7,8 d) 2,3,7 e) 5,6,8. 79. Forma materială a rentei funciare în agricultură este reprezentată de: 1. Exclusivitatea producerii unor produse agricole; 2. Alocările suplimentare de factori de producţie, 3. Monopolul proprietăţii private asupra pământului; 4. Calitatea superioară a produselor agricole obţinute de anumiţi agricultori; 5. Randamentul superior pe unitatea de suprafaţă obţinut de anumiţi agricultori; 6. Monopolul asupra pământului ca obiect al economiei; 7. Preţul produselor agricole care se formează pornind de la costurile medii înregistrate pe terenurile cele mai puţin fertile; 8. Diferenţa de fertilitate naturală. a) 1,4,5 b) 2,3,8 c) 3,6,7 d) 3,4,6 e) 6,7,8. 80. Însuşirea rentei funciare se poate realiza în următoarele condiţii: 1. Când exploatarea se realizează prin arendaşi; 2. Când exploatarea se realizează de către proprietari; 3. Când se foloseşte munca salariaţilor (zilierilor); 4. Când preţurile produselor agricole s-au format în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă; 5. Când agricultura este supusă procesului integrării cu ramurile din amonte sau aval de aceasta; 6. Când politica agrară ţine cont de acţiunea obiectivă a legii valorii; 7. Când produsele agricole sunt supuse comercializării; 8. Când statul participă în mod nemijlocit la susţinerea agriculturii. a) 2,4,6 b) 4,6,7 c) 3,5,8 d) 1,2,5 e) 3,6,8. 81. Raionarea şi repartizarea soiurilor şi hibrizilor de plante, în condiţiile folosirii depline şi eficiente a resurselor climatice, au la bază următoarele criterii: 1. Grosimea stratului de zăpadă; 2. Izoterma lunii februarie; 14

3. Condiţiile de temperatură ale perioadei de vegetaţie; 4. Condiţiile de temperatură din perioada rece a anului; 5. Temperatura maximă anuală; 6. Condiţiile umidităţii generale; 7. Temperatura momentului de începere a vegetaţiei 8. Gradul de folosire utilă a apei de către plante. a) 1,2,3 b) 3,4,5 c) 5,6,7 d) 3,4,6 e) 6,7,8. 82. Clasificarea bioclimatică a culturilor, în condiţiile folosirii depline şi eficiente a resurselor climatice, are la bază următoarele criterii: 1. Condiţiile de temperatură ale perioadei de vegetaţie; 2. Durata perioadei de vegetaţie; 3. Gradul de rezistenţă la secetă; 4. Grosimea stratului de zăpadă; 5. Condiţiile umidităţii generale; 6. Gradul de folosire utilă a apei de către plante; 7. Condiţiile de temperatură din perioada rece a anului; 8. Izoterma lunii iulie. a) 2,3,6 b) 1,4,5 c) 3,4,7 d) 5,6,7 e) 1,2,8. 83. Natura, ca resursă de producţie în agricultură, are următoarele componente: 1. Clima; 2. Temperatura medie anuală; 3. Condiţiile orografice; 4. Raionarea soiurilor şi hibrizilor de plante; 5. Clasificarea bioclimatică a culturilor; 6. Resursele energetice neconvenţionale; 7. Resursele subsolului; 8. Resursele forestiere. a) 1,3,6 b) 2,4,7 c) 4,5,8 d) 3,7,8 e) 5,6,7. 84. În ecuaţia de determinare a suprafeţei de recoltat nu se regăsesc: 1. Suprafaţa cultivată în primăvară; 2. Suprafaţa cultivată în toamnă; 3. Suprafaţa cultivată cu culturi necesare; 4. Suprafaţa cultivată cu culturi intercalate; 5. Suprafaţa cultivată în sistem gospodăresc; 6. Suprafaţa cultivată cu culturi ascunse; 7. Suprafaţa calamitată în primăvară-vară; 8. Suprafaţa asigurată împotriva acţiunii factorilor de risc şi incertitudine. a) 1,2,6 b) 3,5,8 c) 2,3,4 d) 6,7,8 e) 3,4,7. 85. Limitele creşterii productivităţii muncii în agricultură, la nivel microeconomic sunt: 1. Economice; 2. Costul politicilor agricole; 3. Deteriorarea agroproductivităţii ecosistemelor; 4. Tehnice; 5. Înrăutăţirea calităţii produselor; 6. Financiare; 15

7. Politice; 8. Nivelul consumurilor energetice. a) 1,3,5 b) 2,5,8 c) 3,4,7 d) 1,4,6 e) 3,5,7. 86. Caracterul specific al pieţei muncii în agricultură este determinat de: 1. Gradul ridicat de segmentare a pieţii muncii; 2. Preţul forţei de muncă, care este un preţ de conjunctură; 3. Gradul mai redus de segmentare a pieţei muncii; 4. Comportamentul independent al pieţei forţei de muncă în agricultură; 5. Riscul foarte redus pe piaţa forţei de muncă din agricultură; 6. Gradul ridicat de specializare a muncii în agricultură; 7. Gradul redus de diversificare a muncii în agricultură; 8. Nivelul relativ constant al productivităţii muncii şi al veniturilor obţinute în agricultură; a) 1,5,6 b) 2,3,4 c) 1,7,8 d) 5,6,8 e) 6,7,8. 87. În funcţie de legătura cu procesul de producţie, tipologia cheltuielilor din agricultură cuprinde: 1. Cheltuieli variabile; 2. Cheltuieli materiale; 3. Cheltuieli de desfacere; 4. Cheltuieli cu munca vie; 5. Cheltuieli de producţie; 6. Amenzi şi penalităţi; 7. Cheltuieli fixe; 8. Cheltuieli indirecte; a) 1,4,7 b) 2,6,8 c) 3,5,6 d) 2,4,8; e) 4,7,8. 88. Agricultura se individualizează faţă de celelalte ramuri ale economiei naţionale prin următoarele particularităţi: 1. Indiferent de stadiul de dezvoltare al societăţii, agricultura reprezintă baza economică pentru dezvoltarea industrială; 2. Dependenţa producţiei agricole de condiţiile climatice; 3. Ramură antipoluantă; 4. Plantele si animalele funcţionează concomitent ca obiecte şi mijloace de muncă; 5. Furnizează materii prime pentru industria prelucrătoare; 6. Producţia principală reprezintă numai ¼ pană la ½ din producţia totală obţinută; 7. Dezvoltarea sa este determinată numai de intervenţia statului; 8. Diviziunea muncii stă la baza specializării in producţie. a) 1,2,5 b) 2,4,6 c) 3,4,7 d) 3,5,8 e) 6,7,8. 89. În cadrul indicatorilor de apreciere a eficienţei economice a utilizării îngrăşămintelor chimice nu se regăsesc: 1. Profitul pe hectar, tona de produs şi doză; 2. Rata profitului; 3. Rata profitului marginal; 4. Venitul net pe hectar, tona de produs şi doză; 5. Costul de oportunitate pe hectar, tona de produs şi doză; 6. Producţia suplimentară pe hectar şi doză; 7. Producţia globală pe hectar, tona de produs şi doză; 16

8. Costul marginal pe hectar, tona de produs şi doză. a) 1,2,6 b) 2,6,8 c) 2,3,6 d) 4,5,7 e) 3,6,8. 90. Activităţile ce se circumscriu combinării în producţia agricolă sunt următoarele: 1. Distribuţia cu ridicata a produselor agricole; 2. Industria casnică; 3. Lucrul la domiciliu; 4. Prelucrarea produselor agricole; 5. Deservirea agriculturii; 6. Colectarea produselor agricole din gospodăriile ţărăneşti; 7. Vânzarea cu amănuntul a produselor agricole; 8. Vânzarea directă către întreprinderi de prelucrare din industria alimentară. a) 1,3,6 b) 2,3,4 c) 1,5,7 d) 4,6,7 e) 6,7,8 Răspunsuri 1. c 19.b 37. a 55. e 73. d 2. a 20. d 38. e 56. d 74. e 3. d 21. e 39. c 57. a 75. b 4. d 22. a 40. e 58. a 76. d 5. d 23. d 41. e 59. b 77. d 6. b 24. c 42. e 60. a 78. d 7. a 25. e 43. c 61.d 79. a 8. d 26. c 44. c 62. e 80. d 9. a 27. e 45. d 63. d 81. d 10. c 28. b 46. b 64. d 82. a 11. c 29. e 47. c 65. e 83. b 12. a 30. a 48. d 66. a 84. b 13. b 31. a 49. e 67. e 85. d 14. c 32. c 50. c 68. c 86. b 15. c 33. c 51. d 69. b 87. c 16. a 34. e 52. c 70. b 88. b 17. b 35. b 53. b 71. d 89. d 18. e 36. b 54. e 72. c 90. b

17