Economie politica, vol. II, ed. a VI-a 9789731630274 [PDF]

Zitiervorschau

Coordonatori: Constantin Enache, Constantin Mecu ECONOMIE POLITICĂ II EdiŃia a VI-a

Autori: • Prof. univ. dr. Coralia Angelescu (cap. 5) • Prof. univ. dr. Constantin Enache (cap. 1, 3, 6, 19, 20 şi paragr. 5 cap.14) • Prof. univ. dr. Constantin Mecu (cap. 23, 24, 25) • Prof. univ. dr. Dumitru Pugna (cap. 1, 2, 14, 15) • Prof. univ. dr. Ileana Stănescu (cap. 9) • Conf. univ. dr. Dorel Ailenei (cap. 4) • Conf. univ. dr. Emil Dinga (cap. 17, 21) • Conf. univ. dr. Nedelea PărăluŃă (cap. 8, 18) • Conf. univ. dr. Dănilă Rădulea (cap. 13) • Conf. univ. dr. Constantin Sârbu (cap. 7, 11, 12, 16) • Lector univ. dr. Victoria Pugna (cap. 10) • Lector univ. dr. Cristina Barna (colaborare la cap. 17,21) • Lector univ. drd. Cristian UŃă (cap. 22)

Secretar tehnic: • Lector univ. drd. Raluca Neacşu

UNIVERSITATEA SPIRU HARET Catedra de Economie Politică

ECONOMIE POLITICĂ II EdiŃia a VI-a Coordonatori: Constantin ENACHE, Constantin MECU

• MACROECONOMIE • MONDOECONOMIE

EDITURA FUNDAłIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2007

© Editura FundaŃiei România de Mâine, 2007 Editură acreditată de Ministerul EducaŃiei şi Cercetării prin Consiliul NaŃional al Cercetării ŞtiinŃifice din ÎnvăŃământul Superior

Descrierea CIP a Bibliotecii NaŃionale a României Economie politică / Constantin Enache, Constantin Mecu (coord.). Ed. a VI-a, Bucureşti: Editura FundaŃiei România de Mâine, 2007 2 vol. ISBN – 978-973-163-025-0 Vol. 2 – 2007 –978-973-163-027-4 Bibliogr. I. Enache, Constantin (coord.) II. Mecu, Constantin (coord.) 33(075.8) Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă şi prin mijloace tehnice, este strict interzisă şi se pedepseşte conform legii. Răspunderea pentru conŃinutul şi originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.

Redactor: Constantin FLOREA Tehnoredactor: Vasilichia IONESCU Florentina STEMATE Coperta: Marinela BĂLAN Bun de tipar: 22.11.2007; Coli tipar: 23,5 Format: 16/61x86 Editura FundaŃiei România de Mâine Bulevardul Timişoara, Nr. 58, Bucureşti, Sector 6 Tel./Fax.: 021/444.20.91; www.spiruharet.ro E-mail: [email protected]

CUPRINS

SecŃiunea a IV-a MACROECONOMIE Capitolul 14 CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ 14.1. Rezultatele macroeconomice şi măsurarea lor. Indicatori macroeconomici ………………………………………………... 14.2. Conceptul de creştere economică. Dezvoltarea economică durabilă 14.3. Factorii şi tipurile de creştere economică ……………………… 14.4. Probleme privind modelarea creşterii economice ……………... 14.5. Echilibrul şi dezechilibrul economic …………………………...

11 15 26 29 34

Capitolul 15 PROBLEMA DEZVOLTĂRII łĂRILOR RĂMASE ÎN URMĂ DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC 15.1. Conceptul de subdezvoltare economică ………………………... 15.2. Tipologii privind nivelul de dezvoltare ………………………... 15.3. Aspecte structurale ale economiilor subdezvoltate …………….. 15.4. Cauzele subdezvoltării …………………………………………. 15.5. Politici şi strategii de dezvoltare în Ńările rămase în urmă economic

43 45 47 54 56

Capitolul 16 VENITUL, CONSUMUL, ECONOMIILE ŞI INVESTIłIILE 16.1. Venitul la nivel macroeconomic (venitul naŃional) ……………. 16.2. Consumul şi economiile ……………………………………….. 16.3. InvestiŃiile. Multiplicatorul investiŃiilor şi acceleratorul ……….

63 66 75 5

Capitolul 17 FLUCTUAłIILE ACTIVITĂłII ECONOMICE 17.1. Ciclicitatea procesului economic ………………………………. 17.2. Factorii ciclicităŃii economice ………………………………….. 17.3. Structura ciclicităŃii economice. Ciclul economic ……………... 17.4. Mecanismul ciclului economic ………………………………… 17.5. Tipologia ciclului economic …………………………………… 17.6. Politici anticriză ………………………………………………...

87 89 91 96 101 105

Capitolul 18 ŞOMAJUL 18.1. Definirea şomajului ……………………………………………. 18.2. Cauzele şomajului ……………………………………………… 18.3. Forme ale şomajului. Măsurarea şomajului ……………………. 18.4. ConsecinŃele şomajului ………………………………………… 18.5. Politici de combatere a şomajului ………………………………

111 112 116 119 120

Capitolul 19 INFLAłIA 19.1. Definirea inflaŃiei. Cauzele inflaŃiei …………………………… 19.2. Măsurarea inflaŃiei. Intensitatea inflaŃiei; forme ale inflaŃiei ….. 19.3. RelaŃia inflaŃie-şomaj. Curba Phillips. Cercul vicios inflaŃionist 19.4. InflaŃia în România …………………………………………….. 19.5. ConsecinŃele inflaŃiei. Costul inflaŃiei …………………………. 19.6. Politici de combatere a inflaŃiei ………………………………...

125 132 136 138 140 142

Capitolul 20 STATUL ŞI ECONOMIA 20.1. Implicarea statului în economie: conŃinut, forme ……………… 20.2. Politica bugetară. Bugetul de stat ……………………………… 20.3. Politica fiscală ………………………………………………….. 20.4. Programarea (planificarea) macroeconomică …………………..

145 153 161 164

Capitolul 21 BUNĂSTAREA ŞI SĂRĂCIA. DISTRIBUłIA VENITURILOR 21.1. InegalităŃile economice şi inegalitatea veniturilor ……………... 21.2. Economia de piaŃă şi protecŃia socială …………………………. 6

168 172

21.3. Politici de protecŃie socială …………………………………….. 21.4. Echitatea repartiŃiei şi eficienŃa economică ……………………. 21.5. Conservarea puterii de cumpărare – esenŃă a protecŃiei sociale ..

177 182 184

Capitolul 22 PROBLEME ALE ECONOMIEI ROMÂNEŞTI ÎN PERIOADA TRANZIłIEI 22.1. Caracterizarea economiei româneşti la sfârşitul anului 1989 ….. 22.2. Aspecte teoretice ale tranziŃiei …………………………………. 22.3. EvoluŃia economiei româneşti în perioada 1990-1999 …………

195 199 203

SecŃiunea a V-a MONDOECONOMIE Capitolul 23 ECONOMIA MONDIALĂ: CONCEPTE ŞI STRUCTURI 23.1. Economia mondială – Economia deschisă: excurs istoric, definiŃii 23.2. Structurile de bază ale economiei mondiale …………………… 23.2.1. Economiile naŃionale …………………………………... 23.2.2. InterdependenŃele economice mondiale ……………….. 23.2.3. Diviziunea mondială a muncii şi circuitul economic mondial 23.2.4. Cadrul normativ şi instituŃional de funcŃionare a economiei mondiale ………………………………………………..

217 222 223 237 256 274

Capitolul 24 ECONOMIA MONDIALĂ LA ÎNCEPUTUL UNUI NOU MILENIU. REGIONALISM ŞI GLOBALIZARE ÎN ECONOMIA MONDIALĂ 24.1. Scenarii ale dezvoltării economiei mondiale în secolul al XXI-lea 24.2. Regionalismul în economia mondială …………………………. 24.3. Integrarea economică …………………………………………... 24.4. Mondializarea activităŃilor economice ………………………… 24.5. Creştere şi dezvoltare în economia mondială: rezultate, constrângeri, tendinŃe …………………………………………...

285 295 302 319 330

Capitolul 25 ROMÂNIA ÎN ECONOMIA MONDIALĂ – ANII ’90 25.1. Locul României în economia mondială ………………………... 25.2. Participarea României la procesele de integrare economică …... 25.3. EficienŃa relaŃiilor economice externe ………………………….

345 358 365 7

8

SecŃiunea a IV-a MACROECONOMIE

9

10

Capitolul 14 CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

Obiectivele temei: • analiza unor probleme la nivel macroeconomic, a sistemului de măsurare a rezultatelor obŃinute şi a nivelului de dezvoltare economică; • explicarea conŃinutului proceselor de creştere economică şi dezvoltare economică durabilă; • punerea în evidenŃă a noii viziuni asupra dezvoltării economice, care ia în calcul limitele resurselor, protejarea mediului natural, cerinŃele de viaŃă nu numai ale generaŃiilor prezente, ci şi ale celor care urmează; • prezentarea unor încercări de elaborare de modele de creştere economică. 14.1. REZULTATELE MACROECONOMICE ŞI MĂSURAREA LOR. INDICATORI MACROECONOMICI EvidenŃierea nivelului de dezvoltare economică, a tendinŃelor acesteia, precum şi a modului în care sunt utilizate resursele de care o Ńară dispune necesită evaluarea rezultatelor activităŃii desfăşurate de agenŃii economici în toate ramurile. În acest scop, se folosesc indicatori macroeconomici, determinaŃi în condiŃiile Ńărilor cu economie de piaŃă cu ajutorul sistemului conturilor naŃionale (SCN). Sistemul conturilor naŃionale (SCN) asigură atât descrierea şi analiza structurilor economice, cât şi norme internaŃionale cu caracter unitar pentru calcularea celor mai importanŃi indicatori macroeconomici. SCN se fundamentează pe teoria factorilor de producŃie, conform căreia participanŃii la activitatea economică sunt recompensaŃi în raport de contribuŃia adusă la obŃinerea rezultatelor, munca prin 11

salarii; natura prin rentă; capitalul prin profit şi/sau dobândă. Această metodologie (SCN) este un sistem de evidenŃă şi analiză macroeconomică în statistica Ńărilor cu economie de piaŃă, în statistica ONU şi a altor organisme internaŃionale, prin care se asigură măsurarea producŃiei naŃionale şi a principalelor sale componente; o reprezentare cantitativă agregată a realităŃii economice, în decursul unei perioade de timp, nu este nici completă şi, ca urmare, nici corectă. Evaluarea, exprimarea cantitativă, simplificată şi agregată a realităŃii economice îi conferă SCN utilitatea practică pentru analiză şi prognoze economice; prin SCN se măsoară fluxurile de bunuri şi servicii, de venituri, într-o anumită perioadă, tot aşa cum se măsoară stocurile de bunuri şi valori financiare, la un moment dat, la nivel macroeconomic, prin indicatori valorici. În SCN, delimitarea activităŃii economice, din ansamblul activităŃilor umane, are la bază conceptul de producŃie, care cuprinde bunurile şi serviciile ce fac obiectul tranzacŃiilor dintre unităŃile producătoare şi cele consumatoare (care au caracter de marfă), precum şi serviciile produse şi consumate ce nu fac obiectul vânzării-cumpărării (care nu au caracter de marfă, inclusiv acele servicii legate de asigurarea ordinii şi securităŃii sociale). În calculul indicatorilor se utilizează atributele: „intern” şi „naŃional”; atributul „intern” cuprinde produsul sau venitul creat şi consumat de către agenŃii economici care îşi desfăşoară activitatea în interiorul Ńării respective; atributul „naŃional” are în vedere apartenenŃa statală a agenŃilor economici indiferent dacă ei îşi desfăşoară activitatea în propria Ńară sau în alte Ńări. Bunurile şi serviciile evidenŃiate în conturile naŃionale sunt evaluate la preŃurile producătorilor şi ale cumpărătorilor. Acestea pot fi preŃuri ale factorilor de producŃie (când nu includ impozitele indirecte) şi preŃurile curente ale pieŃei (care includ şi impozitele indirecte). InformaŃiile furnizate de sistemul conturilor naŃionale (SCN), precum şi elementele cuprinse în conturile naŃionale prin agregare stau la baza calculării principalilor indicatori sintetici care servesc ca instrumente de cunoaştere şi analiză a economiei naŃionale, de fundamentare a deciziilor viitoare, oferind totodată condiŃiile necesare efectuării de comparaŃii internaŃionale şi aprecierii locului economiilor naŃionale în economia mondială. 12

• Indicatori macroeconomici În funcŃie de sistemul de evidenŃă şi măsurare utilizat, rezultatele macroeconomice se exprimă prin indicatori economici specifici în formă „brută” sau „netă”. Atributul „brut”, ce se conferă unui indicator, are în vedere includerea consumului de capital fix în calculul producŃiei finale, iar atributul „net” se utilizează când se elimină consumul de capital fix din calculul producŃiei finale (amortizare). Elementele cuprinse în conturile naŃionale, prin agregare, stau la baza calculării indicatorilor sintetici. Principalii indicatori agregaŃi ai rezultatelor macroeconomice1 sunt: produsul global brut (PGB), produsul intern brut (PIB), produsul naŃional brut (PNB), produsul intern net (PIN), produsul naŃional net (PNN), venitul naŃional (VN). Produsul global brut (PGB) exprimă, în formă monetară, producŃia de bunuri şi servicii, dintr-o perioadă de timp, a agenŃilor economici dintr-o Ńară fără a fi deduse consumul intermediar şi soldul veniturilor din muncă şi proprietate cu restul lumii sau exteriorul. El implică duble sau multiple înregistrări, fapt care îi conferă o valoare cognitivă redusă. Produsul intern brut (PIB) exprimă valoarea adăugată brută a bunurilor şi serviciilor ajunse în ultimul stadiu al circuitului economic care au fost produse în interiorul unei Ńări de către agenŃii economici autohtoni şi străini, într-o anumită perioadă de timp, de regulă, un an. Mărimea PIB se stabileşte ca diferenŃă între produsul global brut (PGB) şi consumul intermediar (CI): PIB = PGB – CI Produsul intern net (PIN) reflectă mărimea valorii adăugate nete a bunurilor economice destinate consumului final, care au fost produse în interiorul unei economii, de către agenŃii economici autohtoni şi străini, într-un anumit interval de timp. De regulă, se calculează prin scăderea din PIB a consumului de capital fix (amortizarea), adică PIN = PIB – Am; acest indicator este denumit şi valoare adăugată netă.

1

DicŃionar de economie (coord:. NiŃă Dobrotă), Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag.372-373; 490-491; NiŃă Dobrotă, Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p.287-296; D.Ciucur, I.Gavrilă, C.Popescu, Economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p.383-386. 13

Produsul naŃional brut (PNB) exprimă valoarea producŃiei finale brute (de bunuri şi servicii) obŃinute de către agenŃii economici naŃionali atât în interiorul Ńării respective, cât şi din activitatea desfăşurată în alte Ńări. Determinarea mărimii PNB porneşte de la PIB, la care se adaugă producŃia finală brută obŃinută de agenŃii economici naŃionali în alte Ńări şi din care se scade valoarea producŃiei realizate de agenŃii economici străini în interiorul Ńării respective. Ca urmare, PNB poate fi mai mare, mai mic sau egal cu PIB, în funcŃie de soldul rezultatelor activităŃii agenŃilor autohtoni în exterior şi ale celor străini în interiorul Ńării de referinŃă. Mărimea PNB este influenŃată atât de schimbarea cantităŃii de bunuri şi servicii produse, cât şi de modificarea preŃului acestora. Separarea acestor influenŃe conduce la determinarea PNB nominal şi a PNB real. PNB nominal reprezintă exprimarea în preŃuri curente ale perioadei în care au fost produse bunurile şi serviciile. Pentru aprecierea corectă a dezvoltării economiei este necesară determinarea PNB real, care reprezintă valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor finale produse într-un an şi exprimate în preŃurile unui an de referinŃă sau de bază (preŃuri constante). Raportul dintre PNB nominal şi PNB real constituie deflatorul PNB şi este folosit în scopul determinării modificărilor reale intervenite în producŃie. Deflatorul PNB-ului măsoară schimbarea medie a preŃurilor bunurilor şi serviciilor produse; el este influenŃat de preŃurile fiecărui element component – bunurile capital, serviciile guvernamentale, bunurile şi serviciile de consum personal. Indicele preŃurilor bunurilor de consum surprinde schimbarea intervenită în media preŃurilor bunurilor şi serviciilor achiziŃionate de consumatori. Dacă sunt cunoscute PNB nominal şi indicele general al preŃurilor (IGP), poate fi determinat PNB real: PNB real =

PNB nominal IGP

× 100

Pentru a determina gradul de atragere şi eficienŃă a diferiŃilor factori de producŃie, se poate determina şi PNB potenŃial, care arată cantitatea potenŃială de bunuri şi servicii ce s-ar putea produce cu resursele de muncă, pământ şi capital disponibile. Se determină ca 14

produs între productivitatea medie, numărul persoanelor ocupate şi numărul normal de ore ce ar trebui prestate de o persoană în timpul unui an – în condiŃiile în care în economie se realizează folosirea integrală a resurselor. Produsul naŃional net (PNN) exprimă mărimea valorii adăugate nete, a bunurilor şi serviciilor finale obŃinute de agenŃii economici autohtoni, care acŃionează în interiorul Ńării şi în afara acesteia, obŃinută în decursul unei anumite perioade de timp, exprimată în preŃurile pieŃei. Se determină prin scăderea din produsul naŃional brut a mărimii amortizării capitalului fix: PNN = PNB – Am. Evaluat la preŃurile factorilor de producŃie, PNN este denumit venit naŃional (VN). După stadiile mişcării PNN – producŃie, repartiŃie şi consum – se utilizează următoarele modalităŃi de calcul: a) însumarea valorii nete a bunurilor şi serviciilor produse într-un an; b) însumarea veniturilor obŃinute de proprietarii factorilor de producŃie; c) însumarea cheltuielilor făcute pentru consum, investiŃii şi creşterea stocurilor. 14.2. CONCEPTUL DE CREŞTERE ECONOMICĂ. DEZVOLTAREA ECONOMICĂ DURABILĂ Sporirea avuŃiei naŃionale, a rezultatelor macroeconomice pe ansamblu şi pe locuitor constituie una din preocupările factorilor de decizie din diferite Ńări şi principalul obiect al investigaŃiilor şi controverselor teoretice dintre economişti în perioada ultimelor decenii. Primele încercări de abordare sistemică a evoluŃiei vieŃii economice de ansamblu datează încă din secolul al XVIII-lea. Sunt semnificative, din acest punct de vedere, lucrările economistului francez François Quesnay – Tabloul economic (1758) şi Analiza tabloului economic (1766), în care funcŃionarea economiei apare drept rezultat al interacŃiunii unor subsisteme cu roluri specifice, interconectate prin fluxuri materiale şi valorice. Dar aceasta devine o concepŃie închegată o dată cu elaborarea teoriei creşterii economice. ReprezentanŃii economiei politice clasice, A.Smith şi D.Ricardo, au continuat studiul unor probleme macroeconomice, elaborând concepŃia privind diviziunea muncii la scara societăŃii, înzestrarea economiei cu factori de producŃie, schimburile economice internaŃionale. 15

Gândirea economică clasică şi neoclasică concepea şi analiza economia din unghiul agenŃilor individuali autonomi. În primele decenii ale secolului al XX-lea, pe fondul unor serioase distorsiuni economice şi sociale, cu care au fost confruntate economiile naŃionale, s-a intensificat cercetarea macroeconomică sub aspectul precizării teoretice a unor concepte privind creşterea economică, cum sunt: multiplicatorul, acceleratorul, echilibrul economic etc. Criza economică mondială din anii 1929-1933 a pus în lumină interdependenŃele complexe, dinamice între agenŃii vieŃii economice. S-a evidenŃiat, într-o măsură tot mai mare, faptul că situaŃia economico-financiară a unui agent economic este în dependenŃă tot mai puternică de cea a celorlalŃi agenŃi. A avut loc deplasarea preocupărilor economiştilor de la analiza cu preponderenŃă a proceselor microeconomice şi pe termen scurt la analiza cu predilecŃie a problemelor macroeconomice şi pe termen mai îndelungat. Primul economist care a cercetat cu prioritate fenomenul macroeconomic a fost John M.Keynes. Acesta şi-a elaborat cunoscuta sa teorie cu privire la egalitatea dintre venitul naŃional (Y) şi suma consumului (C) şi a investiŃiilor (I), precum şi modelul agregat corespunzător: Y = C + I. Teoria keynesistă şi modelul agregat elaborat s-au fundamentat pe o concepŃie statică. MutaŃiile intervenite în deceniile următoare au determinat abordarea proceselor în dinamica lor, generând, astfel, teoria şi modelele creşterii economice. După cel de-al doilea război mondial, se realizează, în plan teoretic, sinteza propriu-zisă dintre abordarea la nivel micro- macro- şi mondoeconomic şi abordarea dinamică realizată iniŃial de neokeynesişti, conturându-se, astfel, teoria creşterii economice, ca o componentă a ştiinŃei economice contemporane. Printre economiştii cu preocupări deosebite în acest domeniu menŃionăm: E.Domar, RSolow, S.Kuznets şi P.Samuelson în SUA; R.Harrod şi V.A.Lewis în Anglia; M.Allais şi Fr.Perroux în FranŃa etc., precum şi economişti din Ńări în curs de dezvoltare (Raul Prebish, J.Maholanolis, Celso Furtado). • Conceptul de creştere economică În gândirea economică actuală sunt exprimate diferite puncte de vedere în legătură cu creşterea şi dezvoltarea economică. 16

Economistul american S.Kuznets consideră creşterea economică a unei Ńări ca o mărire a capacităŃii de a furniza în măsură tot mai mare diferite bunuri economice, această capacitate fiind bazată pe înalta tehnologie, precum şi pe adaptările instituŃionale şi ideologice pe care le necesită2. H.V.Arndt arată că prin creştere economică se înŃelege creşterea venitului ca medie pe locuitor (măsurată în mod obişnuit prin PIB raportat la populaŃie)3. În concepŃia economistului francez Fr.Perroux4, creşterea este sporirea dimensiunilor economiei naŃionale exprimată în totalul bunurilor şi serviciilor obŃinute în decursul unei perioade, inclusiv amortismentul. După părerea sa, însă, numai sporul cantitativ pe termen lung constituie creştere economică, cel pe termen scurt constituind expansiune. łinând seama de diferitele puncte de vedere cu privire la conŃinutul creşterii economice, aceasta poate fi definită ca reprezentând procesul de sporire a dimensiunilor rezultatelor economice, determinate de combinarea şi folosirea factorilor de producŃie şi reliefate prin indicatori macroeconomici – produsul intern brut, produsul naŃional brut şi venitul naŃional în termeni reali, atât pe total, cât şi pe locuitor. Creşterea economică este un proces complex care vizează sistemul economic în ansamblul său şi în dinamica sa, prezentând o evoluŃie ascendentă pozitivă a economiei naŃionale, dar care nu exclude oscilaŃiile conjuncturale, uneori regrese economice temporare. În legătură nemijlocită cu evoluŃia economică se află utilizarea conceptelor de creştere economică zero şi creştere economică negativă, răspunzând unor raŃiuni de politică economică. Creşterea economică zero, menŃionată pentru prima oară într-un raport către Clubul de la Roma, reflectă situaŃia în care rezultatele economice şi populaŃia totală sporesc în acelaşi ritm, iar nivelul 2

S.Kuznets, Economic Growth and Structura. Selected Essay, Hainemann Educational Books Ltd, London, 1966, p.6. 3 H.W.Arndt, The Rise and Fall of Growth, H.Study în „Contemporary Thought”, Longman Cheshire Pty Limited, Melbourne, 1978, p.1. 4 Fr. Perroux, Pour une philosophie du nouveau développement, Les Presses d’UNESCO, Paris, 1981, p. 13. 17

rezultatelor pe locuitor rămâne constant. În planul politicii economice, creşterea economică zero este prezentată ca fiind singura reacŃie socială normală faŃă de caracterul tot mai restrictiv al resurselor şi de deteriorarea echilibrului ecologic. Creşterea economică negativă reflectă situaŃia în care rezultatele macroeconomice pe locuitor au o tendinŃă de scădere, menŃinându-se sub control o serie de corelaŃii fundamentale de echilibru, cu compromisuri acceptabile pe planul eficienŃei economice şi al nivelului de trai. Ea reprezintă, pe planul politicii economice, legitimarea unei stări de fapt sau a unei perspective nefavorabile. Cele trei sensuri ale creşterii economice sunt surprinse în anumite sisteme de gândire prin noŃiunea de reproducŃie socială (simplă, lărgită, restrânsă). • Delimitări conceptuale În opinia unor economişti, creşterea economică este sinonimă cu dezvoltarea economică şi chiar cu progresul social economic. Majoritatea economiştilor consideră, însă, că noŃiunile de creştere economică şi dezvoltare economică nu trebuie opuse una alteia, dar nici nu se suprapun. Cele două noŃiuni au unele elemente comune: ambele sunt procese evolutive; au la bază conlucrarea şi utilizarea aceloraşi factori; finalitatea socială a ambelor procese o constituie îmbunătăŃirea calităŃii vieŃii oamenilor. În acelaşi timp, aceste două concepte conŃin elemente care le delimitează unul de celălalt. Astfel, ele au o sferă de cuprindere diferită. Sfera de cuprindere a creşterii economice o constituie sporirea cantitativă a dimensiunilor economiei naŃionale, a rezultatelor macroeconomice pe ansamblu şi pe locuitor (PIB, PNB, VN). Sintetic, creşterea economică se exprimă prin ritmul sporului PNB, PIB sau VN pe locuitor. În schimb, în sfera de cuprindere a dezvoltării economice se includ şi modificările calitative în fizionomia şi structura economiei naŃionale (tehnologică, interramuri, economico-socială, organizaŃională, teritorială etc.), precum şi în nivelul de viaŃă al oamenilor. Prin urmare, raportul dintre creşterea economică şi dezvoltarea economică este ca de la parte la întreg. În această situaŃie, orice dezvoltare economică presupune şi o creştere economică, dar nu orice 18

creştere economică înseamnă şi dezvoltare economică. Dezvoltarea economică, pe lângă creşterea economică, îşi asociază şi modificări structural-calitative în economia naŃională şi calitatea vieŃii oamenilor. Conceptelor de creştere economică şi dezvoltare economică li se asociază cel de progres economic. Acesta evidenŃiază specificul şi sensul dezvoltării din fiecare etapă, în comparaŃie cu etapele anterioare, şi constituie suportul unei viziuni optimiste asupra evoluŃiei societăŃii în perspectivă. Teoria creşterii economice are anumite interferenŃe şi cu teoria reproducŃiei lărgite, elaborată de către K.Marx, reluată şi dezvoltată ulterior de către alŃi economişti. În principal, deosebirea dintre cele două procese constă în aceea că, în timp ce reproducŃia lărgită evidenŃiază procesul reluării permanente a producŃiei pe o scară mai mare, prin acumularea de capital, teoria creşterii economice relevă şi factorii utilizaŃi în acest scop, conlucrarea dintre aceşti factori şi substituirea lor. Creşterea economică şi dezvoltarea economică constituie procese deosebit de complexe, influenŃate de noi factori, care au generat noi modele aplicative ale proceselor dinamicii macroeconomice, cum sunt: creşterea economică cu progres tehnic; creşterea economică cu sector militar puternic; creşterea economică deschisă la economia internaŃională; dezvoltarea economică cu reflectare specifică a mediului natural; creşterea economică în Ńările cu un puternic sector prestator de servicii etc. În Ńările cu economie de piaŃă consolidată, creşterea şi dezvoltarea economică prezintă, în etapa contemporană, caracteristici care decurg din procesul de constituire a unui nou mod tehnic de producŃie, din rolul crescând al informaŃiei, din accentuarea legăturii cu finalitatea socială, cu calitatea vieŃii, din formarea unui nou mod de gândire economică şi a unui comportament propriu integrării individului în exigenŃele economico-sociale ale economiei de piaŃă etc. • Dezvoltarea economică durabilă Ca formă de manifestare a dinamicii macroeconomice, dezvoltarea economică presupune un ansamblu de transformări cantitative, structurale şi calitative, atât în economie, cât şi în cercetarea ştiinŃifică şi tehnologiile de fabricaŃie, în mecanismele şi structurile organizatorice de funcŃionare a economiei, în modul de gândire şi comportamentul 19

oamenilor. În acest context, apare conceptul de dezvoltare economică durabilă, ce reprezintă acea formă de dezvoltare economică în cadrul căreia se urmăreşte ca satisfacerea cerinŃelor prezente de consum să nu compromită sau să prejudicieze pe cele ale generaŃiilor viitoare. Preocupările tot mai accentuate privind dezvoltarea economică durabilă sau viabilă, la nivelul fiecărei Ńări şi la scară mondială, sunt legate de un complex de probleme cu care se confruntă, în prezent, omenirea, şi anume: sărăcia în mijlocul belşugului; degradarea mediului înconjurător; extinderea necontrolată a urbanizării; nesiguranŃa ocupării unui loc de muncă; înstrăinarea tineretului; înlăturarea valorilor tradiŃionale; inflaŃia, şomajul, crize monetare, economice şi geografice etc. Conceptul de dezvoltare durabilă exprimă procesul de lărgire a posibilităŃilor prin care generaŃiile prezente şi viitoare îşi pot manifesta pe deplin opŃiunile în orice domeniu – economic, social, cultural sau politic, omul fiind aşezat în centrul acŃiunii destinate dezvoltării. Dezvoltarea economică durabilă presupune existenŃa unor condiŃii economice, sociale, culturale şi de mediu favorabile. Dacă, din perspectivă istorică, condiŃiile economice au avut un rol covârşitor în evoluŃia speciei umane, celelalte condiŃii nu mai pot fi, astăzi, ignorate, componenta economică reprezentând, însă, factorul esenŃial al dezvoltării. În Raportul Brundtland, intitulat „Viitorul nostru comun”, elaborat de Comisia Mondială Independentă pentru Mediu şi Dezvoltare, prezentat la ConferinŃa NaŃiunilor Unite de la Rio de Janeiro, din iunie 1992, dezvoltarea economică durabilă este concepută în viziunea reconcilierii dintre om şi natură în sensul stabilirii unui nou parteneriat între cele două entităŃi, a echilibrului şi armoniei dintre ele, „pe o nouă cale de dezvoltare, care să susŃină progresul uman nu numai în câteva locuri şi pentru câŃiva ani, ci pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat”5. Raportul Mondial al Dezvoltării Umane (1996), elaborat sub egida Programului NaŃiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), sintetizează patru componente esenŃiale ale paradigmei dezvoltare durabilă:

5

p.13. 20

Economia şi sfidarea naturii, Editura Economică, Bucureşti, 1994,

a) Productivitatea: populaŃia trebuie să-şi sporească productivitatea şi să participe deplin la procesul de generare a veniturilor, creşterea economică reprezentând un subsistem al modelelor de dezvoltare umană; b) Echitatea: populaŃia trebuie să aibă acces echitabil la opŃiuni; c) Durabilitatea: accesul la opŃiuni trebuie asigurat nu numai pentru generaŃiile prezente, ci şi pentru generaŃiile viitoare. Toate formele de capital – fizic, uman şi mediu – trebuie să fie reîntregite; d) Participarea: omul trebuie să participe deplin la deciziile şi la procesele care îi modifică viaŃa. Pentru realizarea condiŃiilor de compatibilitate a celor patru cerinŃe, strategia dezvoltării durabile include, ca un element esenŃial, simultaneitatea progresului în toate cele patru dimensiuni. Conceptul de dezvoltare durabilă, apărut cu peste un deceniu în urmă, suscită încă discuŃii şi este interpretat în mod diferit de economişti, sociologi, filosofi, ecologişti etc. Astfel, dezvoltarea durabilă este concepută, de unii autori, ca menŃinerea posibilităŃilor şi condiŃiilor de viaŃă pentru generaŃiile viitoare, în special a resurselor naturale regenerabile, cel puŃin la nivelul celor existente pentru generaŃiile actuale, şi reducerea factorilor de mediu afectaŃi de poluare. AlŃii consideră durabilitatea drept un mod de prezentare a eficienŃei economice în managementul serviciilor oferite pe baza înzestrării cu resurse naturale (Kennedy şi Tirwall, 1972). O altă categorie de autori apreciază că respectivul criteriu al eficienŃei economice convenŃionale este legat de echitatea faŃă de generaŃiile viitoare în protejarea factorilor de mediu (Solow, 1993). Elementul central al conceptului de dezvoltare durabilă este prezentat de interacŃiunea dintre populaŃie, progres economic şi potenŃialul de resurse naturale, evidenŃiindu-se ca probleme esenŃiale: optimizarea raportului nevoi-resurse, obiective de atins, mijloace necesare, pe baza compatibilităŃii lor reciproce în timp şi spaŃiu. Trebuie să fie conceput şi realizat un asemenea mediu economic care, prin intrările şi ieşirile sale, se află în compatibilitate dinamică cu mediul natural, dar şi cu nevoile prezente şi viitoare ale generaŃiilor care coexistă şi se succed. În linii mari, conceptul de dezvoltare durabilă este acceptat şi sprijinit pe plan mondial, mesajul său fiind preluat de ConferinŃa de la Rio de Janeiro din 1992, unde discuŃiile s-au axat în special pe 21

următoarele aspecte: a) definirea dezvoltării durabile; b) determinarea condiŃiilor de realizare a acestei dezvoltări; c) măsurarea, cuantificarea dezvoltării durabile prin găsirea unui indicator care să exprime faptul că o naŃiune sau o economie în ansamblul său se încadrează, sau nu, într-un mod de dezvoltare durabilă. Obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un optim de interacŃiune şi compatibilitate a patru sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic, într-un proces dinamic şi flexibil de funcŃionare. Nivelul optim corespunde acelei dezvoltări de lungă durată care poate fi susŃinută de către cele patru sisteme. Pentru ca sistemul să fie operaŃional, este necesar ca această susŃinere sau viabilitate să fie aplicată în toate subsistemele ce formează cele patru dimensiuni ale dezvoltării durabile – plecând de la energie, agricultură, industrie până la investiŃii, aşezări umane şi biodiversitate. CerinŃele minime pentru realizarea dezvoltării durabile includ: redimensionarea creşterii economice, având în vedere accentuarea laturilor calitative ale producŃiei; eliminarea sărăciei în condiŃiile satisfacerii nevoilor esenŃiale – un loc de muncă, hrană, energie, apă, locuinŃă şi sănătate; asigurarea creşterii populaŃiei la un nivel acceptabil (reducerea creşterii demografice necontrolate); conservarea şi sporirea resurselor naturale, întreŃinerea diversităŃii ecosistemelor, supravegherea impactului dezvoltării economice asupra mediului; reorientarea tehnologică şi punerea sub control a riscurilor acesteia; descentralizarea formelor de guvernare, creşterea gradului de participare la luarea deciziilor privind mediul şi economia. Aspectele multiple ale dezvoltării durabile, de la creşterea economică şi ocuparea populaŃiei până la egalitatea dintre sexe, protecŃia mediului şi libertăŃile individuale, sunt tratate într-o viziune integratoare, accentul fiind pus pe lărgirea posibilităŃilor de manifestare a opŃiunii oamenilor. Din sfera largă a opŃiunilor posibile, trei sunt considerate esenŃiale: longevitatea, educaŃia şi standardul de viaŃă. Acestea stau la baza indicelui dezvoltării umane (IDU), care oferă o măsură simplificată, dar utilă, a unei realităŃi complexe. Indicatorii utilizaŃi la calcularea IDU sunt: speranŃa de viaŃă, gradul de alfabetizare şi gradul de cuprindere în învăŃământ, ce reflectă nivelul de educaŃie, PIB pe locuitor, ca măsură a standardului de viaŃă. 22

Problematica dezvoltării durabile a rămas şi va rămâne în actualitatea preocupărilor mondiale mai ales datorită discrepanŃei care există între recunoaşterea teoretică a importanŃei acesteia şi rezultatele concrete înregistrate până în prezent, subsumate ideii de progres social. În ultimele cinci decenii, pe plan mondial, s-au realizat progrese în toate domeniile şi s-au înregistrat schimbări semnificative la nivelul dezvoltării umane. Strategia dezvoltării durabile devine operaŃională prin politici naŃionale adecvate, în măsură să favorizeze compatibilitatea sistemelor ce se intercondiŃionează în timp şi spaŃiu, colaborarea şi cooperarea cu caracter regional, internaŃional şi mondial. Dezvoltarea durabilă nu este un scop în sine, ci un mijloc pentru a stimula progresul tehnic şi economic, prin distribuirea mai echitabilă a efectelor sale asupra generaŃiilor prezente şi viitoare. Problemă comună a tuturor Ńărilor la nivel planetar, strategia dezvoltării durabile trebuie abordată Ńinând seama de decalajele existente astăzi în lume, de împărŃirea Ńărilor în dezvoltate şi subdezvoltate; bogate şi sărace. Deşi obiectivul final al strategiei dezvoltării durabile este acelaşi pentru toate Ńările lumii, problemele concrete ce urmează a fi rezolvate sunt foarte diferite de la o Ńară la alta. Recunoaşterea dependenŃei dezvoltării economice de resursele naturale şi starea lor fizică şi formularea conceptului de dezvoltare au loc în cadrul unei confruntări îndelungate între diferite concepŃii privind protecŃia mediului natural, din care menŃionăm: concepŃia geoconcentrică, cea biocentrică şi cea antropocentrică. ConcepŃia geocentrică face din protecŃia Terrei, a factorilor naturali, un scop în sine, pământul urmând a fi apărat fără rezerve. În această concepŃie, omul este doar unul din elementele ce se cer conservate pentru ca natura să rămână neatinsă în puritatea ei. O asemenea concepŃie a condus la ideea de creştere economică zero. ConcepŃia biocentrică aşază în centrul preocupărilor ecologice organismele vii, îndeosebi formele de viaŃă nonumane. Se pretinde ca omul să nu intervină în viaŃa speciilor decât în scopul protejării lor. ConcepŃia antropocentrică are ca punct de sprijin ideea conform căreia totul trebuie subsumat trebuinŃelor crescânde şi tot mai diverse ale oamenilor. Desigur, a considera că omul are dreptul să facă orice constituie o gravă eroare. 23

ReŃinând elementele comune, raŃionale şi utile ale acestor trei concepŃii privind protecŃia mediului natural, se poate ajunge la una generalizatoare – concepŃia reconcilierii omului cu natura şi cu sine însuşi. Acest concept presupune respect faŃă de legile naturii în activitatea economică, respect pentru echilibrul ecologic, pentru sănătatea Terrei, pentru progresul social. O asemenea concepŃie conduce la prevenirea deteriorării condiŃiilor de mediu, care este pe deplin posibilă, în condiŃiile compatibilităŃii dintre dezvoltarea producŃiei şi mediul înconjurător. Această concepŃie – strategie se referă, în aceeaşi măsură, la toate Ńările lumii, dezvoltate sau nedezvoltate, obligând la o reconsiderare a strategiilor elaborate până în prezent. Ea constituie un instrument de prospectare şi explorare a opŃiunilor de dezvoltare, obligând la o mai amplă şi eficientă cooperare internaŃională. Pentru Ńările dezvoltate care îşi propun să treacă la asigurarea în dinamică a compatibilităŃii criteriilor eficienŃei economice directe, impuse de piaŃă, cu cele de eficienŃă social-umană, ecologică, impuse de necesitatea creării permanente a condiŃiilor pentru egalitatea şanselor generaŃiilor prezente şi viitoare, se prefigurează realizarea unei creşteri economice consolidate, bazată pe compatibilitatea dinamică a mediului creat de om cu mediul natural, a eficienŃei economice cu justiŃia socială. • Ecodezvoltarea NoŃiunea de ecodezvoltare a fost introdusă, în 1972, de către Maurice Sliong, secretar general al ConferinŃei de la Stockholm asupra mediului, câştigând tot mai mult teren, până în prezent. Ideea de ecodezvoltare orientează cercetări şi inspiră proiecte concrete ale PNUD şi alte programe ale organizaŃiilor specializate de pe lângă ONU. Dezvoltarea ecologică sau ecodezvoltarea reprezintă creşterea economică în strânsă corelaŃie şi intercondiŃionare cu legile mediului ambiant, ale echilibrului ecologic. Ecodezvoltarea este, în prezent, o relaŃie complexă ce surprinde nu numai dezvoltarea economică propriu-zisă în raport cu mediul natural, ci întreaga dezvoltare umană, cu aspectele ei sociale, de cultură, ştiinŃă şi civilizaŃie, de egalitate şi echitate între oameni. 24

Ea presupune prudenŃă din punct de vedere ecologic; stimulează dezvoltarea pornind de la cunoaşterea consumului, dar subordonată posibilităŃilor teritoriului; preconizează o dezvoltare armonioasă, prevăzătoare, în deplin acord cu posibilităŃile existente la un moment dat şi într-un anumit loc. Ecodezvoltarea este orientată spre satisfacerea unor cerinŃe practice concrete, dar şi de lungă durată, propunând armonie şi complexitate, excluzând orientarea unilaterală spre o ramură sau alta a industriei. Presupunând o structură complexă, diversificată, ecodezvoltarea se caracterizează printr-o mai mare capacitate de adaptabilitate la cerinŃele unei etape şi ale unor obiective majore. Punctul de plecare în realizarea acestui deziderat este armonizarea politicilor de dezvoltare economică cu politicile de mediu; trebuie găsite metode de înlăturare a elementelor de departajare a trăsăturilor politicii de dezvoltare economică de mediu. În cadrul strategiei de ansamblu privind politicile de protecŃie a mediului, în prezent, se disting următoarele obiective: a) stabilizarea populaŃiei lumii, cu o legislaŃie destinată să creeze în fiecare din Ńările lumii condiŃii necesare pentru aşa-zisa tranziŃie demografică – trecerea de la un echilibru dinamic, cu rată ridicată a natalităŃii şi mortalităŃii, la un echilibru stabil, cu rate de natalitate şi mortalitate scăzute; b) crearea şi dezvoltarea rapidă a unor tehnologii corespunzătoare ecologic – în special, în domeniul energiei, transportului, agriculturii, construcŃiei de locuinŃe şi proceselor de fabricaŃie –, capabile să se adapteze la progresul economic fără să degradeze mediul înconjurător; c) realizarea unor transformări radicale prin care să se măsoare impactul deciziilor economice asupra mediului, consecinŃele ecologice atât în alegerea pieŃelor, indivizilor sau companiilor, cât şi în opŃiunile macroeconomice mai largi, ale naŃiunilor; d) negocierea şi aprobarea unor noi acorduri internaŃionale, prin care să se asigure cadrul legislativ, interdicŃii speciale, mecanisme de constrângere, planificare operativă, angajamente reciproce, penalizări etc.; aceste acorduri trebuie să fie sensibile la marile decalaje de capacitate şi necesitate între naŃiunile nedezvoltate şi cele dezvoltate; e) stabilirea unui plan de cooperare pentru educarea populaŃiei lumii asupra problemelor globale de mediu; supravegherea conştientă a stării mediului şi o conlucrare la nivel internaŃional. 25

14.3. FACTORII ŞI TIPURILE DE CREŞTERE ECONOMICĂ Un obiectiv important al teoriei creşterii economice este găsirea acelor factori care, puşi în diferite combinaŃii şi legături, să asigure obŃinerea unui spor important de produs naŃional pe persoană, ca o tendinŃă fermă pe o perioadă viitoare mai îndelungată, dar previzibilă, realizarea unor ritmuri înalte ale producŃiei de bunuri şi servicii şi evitarea fluctuaŃiilor grave în activitatea economică de ansamblu. • Factorii de creştere economică Factorii care intervin în funcŃionarea economiei naŃionale şi care se manifestă prin rezultatele macroeconomice sunt implicaŃi direct sau indirect, în procesul creşterii economice. Factorii cu acŃiune directă, ce determină creşterea economică, sunt: factorul uman (resursele de muncă), factorul material (resursele naturale şi echipamentele de producŃie acumulate), progresul tehnic sau tehnologic, factorul informaŃional etc. Există şi factori cu acŃiune indirectă (mediată), cum sunt: cererea agregată, respectiv capacitatea de absorbŃie a pieŃei interne, rata investiŃiilor, cheltuielile de cercetare-dezvoltare, politica financiară, monetară, bugetară şi fiscală a statului, schimburile internaŃionale, politica ecologică, migraŃia forŃei de muncă şi a capitalului etc. Atât factorii direcŃi, cât şi cei indirecŃi ai creşterii economice trebuie abordaŃi sub aspect tridimensional: cantitativ, calitativ şi structural. Latura cantitativă vizează modificarea dimensiunilor factorilor de producŃie (creşterea capitalului folosit, a resurselor de muncă atrase, sporirea volumului investiŃiilor, a exportului etc.). Dimensiunea calitativă se referă la sporirea eficienŃei, a randamentului economic în folosirea fiecărui factor de creştere economică. Dimensiunea structurală se concretizează în modificările şi înnoirile în structura factorilor, în proporŃiile în care se asigură combinarea lor. În procesul complex de creştere economică, la fiecare factor, există o interacŃiune compensatoare între dimensiunea cantitativă şi cea calitativă, mediată de latura structurală; deficitul cantitativ al unui factor poate fi compensat printr-o creştere a eficienŃei utilizării lui. 26

Factorul uman participă la creşterea economică atât prin sporirea volumului muncii prestate la scară macroeconomică, cât şi prin mărirea productivităŃii muncii. Cantitativ, acest factor se concretizează în volumul de muncă prestată de populaŃia ocupată în timpul efectiv de muncă. Creşterea gradului de ocupare stimulează creşterea economică. Latura calitativă, adică sporirea productivităŃii muncii, depinde de nivelul de calificare a lucrătorilor, de motivaŃia în muncă, de adaptarea la noile structuri în dinamică ale activităŃii economice şi de organizarea acesteia etc. Factorul material al creşterii economice este reprezentat de resursele naturale atrase în producŃie şi de echipamentul tehnic de producŃie, care, prin combinarea şi funcŃionarea lor, devin capital real. Latura cantitativă a acestui factor o reprezintă volumul de capital real în exploatare şi de resurse naturale folosite, într-o perioadă dată. Cantitatea factorului material are caracter restrictiv datorită limitelor fondurilor de investiŃii, caracterului epuizabil al unor resurse naturale şi limitelor regenerării altora. Latura calitativă prin care factorul material participă la creşterea economică o constituie productivitatea capitalului real, eficienŃa economică a utilizării resurselor naturale. Prin structura şi nivelul calitativ adecvate cerinŃelor producŃiei, factorul material determină randamente superioare, contribuie la creşterea economică. Factorul progres tehnic sau tehnologic are, în prezent, un rol deosebit de important în procesul creşterii economice. PotenŃialul de inovare, de a induce progres şi eficienŃă, este, practic, nelimitat, constituind o resursă de importanŃă strategică. Cantitativ, acest factor se concretizează în proporŃia investiŃiilor pentru cercetare-dezvoltare în PNB, calitativ, în eficienŃa directă, în rentabilitatea sistemului (sectorului) cercetării. Acest factor are şi efecte indirecte sau eficienŃă propagată, concretizată în avantajul competitiv al celorlalŃi factori şi în dinamica economică de ansamblu. Progresul tehnic indus prin inovare determină efecte multiple, cum sunt: creşterea randamentului sistemului de producŃie, a productivităŃii muncii şi a capitalului, realizarea de economii de scară prin reducerea costurilor medii totale, sporirea profitului şi a surselor destinate investiŃiilor ce susŃin creşterea economică; limitarea şi 27

reducerea costurilor ecologice şi sociale ale creşterii, schimbări în destinaŃia de utilizare a diferitelor resurse naturale; restructurări ale economiei naŃionale, pe sectoare şi ramuri etc. Rolul factorului informaŃional în creşterea economică actuală se explică, în principal, prin faptul că: informaŃia este omniprezentă în activitatea umană; tehnologiile informaŃionale cunosc o rată de inovare înaltă şi virtual fără limite; avansul tehnologiilor informaŃionale duce la dezvoltarea potenŃialului de inovare existent în cadrul economiei naŃionale. Asupra procesului creşterii economice îşi pun amprenta şi o serie de factori extraeconomici, cum sunt: socialul, demografia, cultura, conjunctura politică internă şi internaŃională, sistemul instituŃional şi cel legislativ şi modul lor de funcŃionare, militarizarea economiei. • Tipuri de creştere economică AcŃiunea factorilor de creştere economică pune în evidenŃă anumite posibilităŃi de combinare a diferitelor laturi ale acestor factori, în variante cunoscute sub denumirea de tipuri de creştere economică. În esenŃă, conceptul tip de creştere economică exprimă caracteristica dominantă a procesului de creştere economică, determinată de contribuŃia factorilor la realizarea creşterii economice, ritmul de creştere a indicatorilor agregaŃi pe locuitor, compatibilitatea efectelor economice cu cele sociale şi ecologice etc. Potrivit acestor criterii, creşterea economică poate să fie extensivă sau intensivă. Tipul extensiv de creştere economică se caracterizează prin contribuŃia preponderentă a laturilor cantitative ale factorilor direcŃi la formarea sporului produsului naŃional brut (PNB). Având în vedere raritatea resurselor, influenŃa creşterii dimensiunilor cantitative ale factorilor în procesul economic este limitată în timp şi spaŃiu. Tipul extensiv de creştere caracterizează Ńările care, în trecut sau în prezent, înregistrează un nivel economic scăzut, incapabil să asigure satisfacerea cererii agregate a pieŃii şi să valorifice superior, într-o structură complexă, resursele naŃionale. Acest tip de creştere presupune acumulări susŃinute, un amplu efort investiŃional. Tipul intensiv de creştere economică se defineşte prin faptul că cea mai mare parte a sporului de rezultate macroeconomice se datorează 28

laturilor calitative ale factorilor de creştere, măririi eficienŃei utilizării lor. Acesta este propriu economiilor avansate, cu o structură diversificată, capabile de a genera şi absorbi progres tehnologic, şi în care acŃionează mecanisme economice prin care se stimulează latura calitativă, a resurselor. Creşterea de tip intensiv poate să se autoîntreŃină şi să se autoaccelereze prin efecte de conexiune inversă pozitivă. Tipul de creştere intensivă succede, în principiu, celui de creştere extensivă. În teoria şi în practica economică se întâlneşte şi tipul intermediar de creştere economică, ce caracterizează situaŃia în care laturile cantitativă şi cea calitativă au contribuŃii aproximativ egale la obŃinerea sporului de rezultate macroeconomice. Un asemenea tip de creştere economică poate să predomine într-o Ńară sau alta în diferite perioade, în funcŃie de condiŃiile interne şi de conjunctura internaŃională. 14.4. PROBLEME PRIVIND MODELAREA CREŞTERII ECONOMICE Creşterea economică este rezultatul unor factori multipli, ce nu acŃionează izolat unii de alŃii, ci în interferenŃă, constituind un sistem de factori. Expresia schematică a sistemului de factori, care surprinde legăturile funcŃionale dintre ei şi sporirea dimensiunilor venitului naŃional (VN) sau ale produsului intern brut pe locuitor, sau PNB/loc., o constituie modelul creşterii economice. În limitele sale cele mai generale, modelul creşterii economice reprezintă o construcŃie logicomatematică ce evidenŃiază dependenŃa funcŃională dintre ansamblul factorilor creşterii economice şi sporirea indicatorilor macroeconomici utilizaŃi, prin intermediul unui sistem de ecuaŃii. Caracteristic pentru modelele de creştere economică este faptul că: ele acoperă întreg spaŃiul economic naŃional (macroeconomic); sunt modele dinamice, reflectând modificarea în timp a valorilor diverşilor parametri specifici creşterii economice; creşterea economică este un concept fundamental pentru surprinderea caracterului dinamic al modelelor de creştere economică. Având în vedere complexitatea deosebită a procesului de creştere economică, este dificil a-l reprezenta printr-un simplu model, chiar 29

foarte agregat. Apare, de aceea, justificat, din punct de vedere practic, să se utilizeze un sistem de modele integrate, capabile să ofere o reprezentare corespunzătoare a creşterii economice. Viabilitatea modelelor creşterii economice este condiŃionată de întrunirea cumulativă a unui set de condiŃii: să fie izomorfe cu sistemul real pe care-l reprezintă, să exprime în mod adecvat, veridic situaŃia acestuia referitoare la conŃinut, structură şi funcŃionalitate; să fie operaŃionale, utilizând indicatori uzuali în practica statisticii şi previzionării; să fie calculabile, cuprinzând un algoritm de determinare a variabilelor numerice ale expresiilor diverselor funcŃii şi parametri, prin metode tradiŃionale sau prin calcul electronic. Modelarea proceselor economice se bazează pe un sistem de ecuaŃii care stabilesc legăturile între variabilele dependente şi cele independente. În majoritatea modelelor creşterii economice, se caută legătura între variabila demografică şi principalele funcŃii economice, pentru a se stabili dacă modelul respectiv are ca rezultat stimularea sau, dimpotrivă, frânarea tendinŃei generale a creşterii economice. • Clasificare Teoriile şi modelele creşterii economice din perioada postbelică sunt: a) agregate, care privesc relaŃia producŃie – consum la nivelul economiei naŃionale, diferenŃiată pe ramuri, denumite modele interramuri; b) dezagregate, care se referă la evoluŃia raportului producŃie – consum la nivelul ramurilor economice (de exemplu, modelele inputoutput sau funcŃiile de producŃie), denumite modele sectoriale. După intervalul de timp la care se referă, modelele creşterii economice pot fi: modele statistice pentru un interval de timp scurt, în care structura rămâne neschimbată, şi modele dinamice, ce vizează un interval de timp mai mare în care timpul este considerat o variabilă economică ce implică modificări structurale. După scopul utilizării lor, modelele creşterii economice se împart în: modele de structură, care reflectă elementele interne ale economiei naŃionale, la un moment dat, modele de previzionare, care cuprind parametrii dezvoltării ulterioare a economiei, şi modele de decizie, utilizate în luarea unor decizii. 30

În funcŃie de nivelul la care se desfăşoară procesele economice, avem: modele microeconomice, elaborate la nivelul întreprinderilor, modele macroeconomice, la nivelul economiei naŃionale, şi modele mondoeconomice, la nivelul economiei mondiale. După metodologia folosită pentru constituirea şi interpretarea lor, există: modele neokeynesiste, care, pornind de la teoria keynesistă a cererii efective, pun accentul pe rolul acumulării de capital şi al investiŃiilor în stimularea creşterii economice (R.Harrod, F.Domav, J.Robinson, N.Koldor etc.); modele neoclasice, care pornesc de la premisa substituirii factorilor de producŃie (munca şi capitalul) şi cercetează creşterea economică folosind funcŃiile de producŃie de tip Coabb-Douglas (R.Solow; P.A.Samuelson); modele de origine mai complexă, din care cel mai cunoscut este modelul input-output elaborat de W.Leontief. În ultimul timp, au fost elaborate modele economice complexe, cu scopul de a facilita luarea deciziilor de politică economică (F.Modigliani, L.Klein, G.Fronim). Dintre modelele creşterii economice care cunosc o largă circulaŃie menŃionăm pe cel al lui R.F.Harrod. Acesta şi-a constituit studiul său teoretic, profund marcat de condiŃiile economice existente înainte de cel de-al doilea război mondial. Pe fondul acestor realităŃi, modelul său încearcă să sesizeze şi să explice dificultăŃile realizării unei creşteri economice echilibrate şi ale unei ocupări depline a forŃei de muncă; acest model de creştere economică echilibrată apare ca un studiu de referinŃă, echilibrele fiind regula, accentul fiind pus pe explicarea instabilităŃii creşterii economice. Harrod consideră că, în condiŃiile deciziilor individuale, ar exista trei ritmuri posibile de creştere a venitului naŃional: unul determinat de deciziile individuale agregate, care dă satisfacŃie întreprinzătorilor, numit rata garantată; altul determinat de condiŃiile fundamentale (creşterea populaŃiei, inclusiv a forŃei de muncă, a progresului tehnic şi a productivităŃii muncii), numit rata naturală; cel de al treilea, care există de fapt şi pe care el îl numeşte rata truism sau rata de facto. Rata truism poate să fie oricare dintre cele două ritmuri sau să nu fie nici unul dintre ele. Fiecare din cele trei rate de creştere este exprimată cu ajutorul unei ecuaŃii: Rata truism sau rata de facto se exprimă prin ecuaŃia: G.C = s, în care: G = rata de creştere a venitului naŃional, adică raportul dintre 31

creşterea venitului naŃional (∆Y) şi venitul naŃional al perioadei precedente (Y); C = coeficientul capitalului, adică raportul dintre investiŃii (I) şi creşterea venitului naŃional (∆Y); s = rata acumulării, adică raportul dintre investiŃii (I) şi venitul naŃional (Y); Rata garantată se exprimă prin relaŃia: Gw × Cr = s, în care: Gw = rata garantată a venitului naŃional, care oferă întreprinzătorilor satisfacŃie şi îi face să menŃină investiŃiile; Cr = coeficientul necesar al capitalului, care concordă cu necesităŃile întreprinzătorilor Rata naturală este oglindită de relaŃia: Gn × Cr = sau ≠ s, în care: Gn = rata de creştere naturală, care îngăduie condiŃiile fundamentale. Cele trei ecuaŃii ale ratei de creştere, folosite de către R.F.Harrod, constituie ecuaŃiile modelului său de creştere. Cu ajutorul acestora, el încearcă să explice evoluŃia ciclului industrial. Astfel, pentru a avea o situaŃie stabilă şi prosperitate – spune Harrod – ar trebui ca rata de facto (G) să fie egală cu rata garantată (Gw), iar aceasta, la rândul ei, cu rata naturală (Gn), adică: G = Gw = Gn În realitate, rata de facto este diferită de rata garantată, iar aceasta, de cea naturală, adică: G ≠ Gw ≠ Gn În funcŃie de aceste diferenŃe, poate exista o stare de boom sau o stare de recesiune. Dacă rata de facto este mai mare decât rata garantată, adică G>Gw, avem de-a face cu tendinŃa de boom. Dimpotrivă, dacă rata de facto este mai mică decât rata garantată, adică G