Document Omf [PDF]

Zitiervorschau

1. Scurt istoric în implantologia orală. - primele implante - Egipt. - frgm al maxil inf, sec 6 î.Hr. În alveolele 31, 41, 42 - implante din cochilia midiilor. - craniu (Franța), sec unu e. n., cu un implant metalic în alveola caninului superior. - descoper și folos titanului ca biomaterial ( stud microcirc sangv Branemarc, a inserat în tibia iepure un dispozitiv din titan, încercând să îndeparteze dispozitivul, a observat că e fix bine în os cu o ancorare osoasă puternică. Din 1951 în implantare se folosește titanul. 1952 Branemark cercetează contacul “os-titan” definindu-l ca “osteointegrare”. 1952 s-a fondat Fundaţ pt osteointegr şi sist de impl Branimarc. Perioada medievală (1001 - 1799) Perioada fundam - secXIX cu apar tratat Maggiolo ”Manual de Artă Dentară” - 1808. Perioada premodernă - 1913, Greenfield prezintă un studiu privind un impl din iridium-platină în formă de gratar pe care aplică o coroană culisantă. Perioada modernă - sf1938, utiliz met inox (inerte) ca cr, co, mo, vit. Perioada contemporană - începe cu defin biomat şi a fenom de osteointegr Brånemark. implantologiei în M: Socolov, Prima stag în 1986 în Caunas, RSSLit 2. Structura osoasă a maxilarului superior şi modificările legate de vârstă. Structura osoasă a mandibulei şi modificările legate de vârstă. (6)

3. Structura pereţilor alveolari la maxilă. la niv dint fr- gros m.redusă V, ce permit dilat alveol în această dir. Mol inf şi 1mol sup, lux prin bascul V-O va avea amplit mM spre O, având în ved prez crest zig-alv maxil şi gros cortic V dubl inf de lin obl ext 4. Corelaţia rădăcinilor dinţilor arcadei superioare cu sinusul maxilar şi cavitatea nazală. Param: vârst, dezv sist dentar, a maxil şi sinus, morf indiv a acestei cavităţi, Sinusurile maxilare - premolarul secund şi primii doi molari permanenţi, mai rare fiind situaţiile în care această cavitate are raporturi cu premolarul prim şi molarul trei, de obicei, distanţa dintre apexurile rădăcinilor dinţilor laterali superiori şi planşeul Sinual maxilar este de 2-4 mm. Distanţele medii dintre apexurile unor dinţi permanenţi maxilari şi peretele inferior Von Bondsdorff):

5. Corelaţia rădăcinilor dinţilor arcadei inferioare cu canalul mandibular. Carter şi Keen (1971) au studiat din punct de vedere morfologic şi radiologic mii de mandibule cu scopul verificării traiectului şi dispoziţiei canalului mandibular, respectiv a nervului dentar inferior, descriind existenţa a trei variante : Tipul 1. varianta convenţ. Canalul coafează apex dinţilor laterali.Tipul 2. 20%. Can situat la dist de apex d lat, între ei - plex nervos .Tipul 3 Can- poz inf. Trunch nerv se divid în 2 ram, care se ramif în plex nervoase. 7.Structura peretilor alveolari ai mandibulei. Mrg alv, mai lată post decât ant, prez cavit pt d, alv d,16, variaz în fm şi dim, în raport cu răd d, pe care le conţin. Mrg inf e rotund, m lungă, decât cea sup şi m groasă ant decât post 8. Traectul canalului mandibular si relatia dintilor arcadei inferioare Fiecare din cele 2 jum sim a mand este străb de c.mand, ce înc de la g.mand pe f.med a r.m, cob oblic în jos și înainte străbăt r.m, apoi oriz înainte în int corp mand, sub rr d mol cu care comun prin orif mici, și se bifurcă la niv primului sau al doilea premol în două ramuri: later - c mental și med - c inc. C ment este scurt, se term cu g.ment de pe f.ant a corp. C.inc continuă traiect can.mand și se term sub rr dd incis. C. mand conț mănunch vasculonerv alv inf: a și v alv inf și n alveolar inferior 9.Densitatea osoas si Importanta practica in Implantologia orala. Dens os disponib dintr-o z/edent are o import deoseb asupra planului terap, aleg impl si a abord chir, per de vindec, a solicit implant cu lucr protet. D.os poate fi estim: Rx, retroalv, panor, de profil, mai bine prin intermediul CT-urilor, dar cel mai corect, intraoperator.Gradul densitatii osoase este direct legat de solicitarea mecanica. Dupa pierderea unui dinte osul alveolar începe sa se reduca în dimensiune si densitate, deoarece nu se mai transmit presiuni asupra osului, iar acesta nu mai trebuie sa reziste la solicitari. Astfel, osul se remodeleaza prin resorbtia unei cantitati importante de os, si, prin modificarea densitatii osoase, în sensul scaderi numarului trabeculelor osoase si modificarea orientarii acestora. Resorbtia începe la cîteva luni de la pierderea dintelui, continua pe termen lung, afectînd atît corticala, cît si osul trabecular. Cu cît este mai veche edentatia, cu atît sunt prezente mai putine trabecule osoase.

Dupa MISCH, exista 4 grupe de densitate osoasa,  os dens compact ( D-1), ca lemnul de stejar: foarte dens, apare în special la mandibula anterioara resorbita - subclasa C, D, mentinîndu-si forma si densitatea datorita presiunilor exercitate de insertiile musculare si de torsiunea mandibulei. Histologic este format din os lamelar dens, înalt mineralizat, putînd suporta sarcini mari, prezentînd avantaje în implantologie, cu cel mai bun prognostic pe termen lung ( rata de succes de 94% pentru implant surub de Ti ).  os poros compact ( D-2 ): este o combinatie de os trabecular gros la interior, si os dens, chiar compact la exterior, apare mai frecvent la mandibula anterioara, urmata de cea posterioara, ocazional si la maxilarul anterior. Majoritatea sistemelor de implante se refera la aceasta densitate osoasa, care prezinta o serie deavantaje: interfata rigida initiala; osteointegrare buna; vascularizatie buna, vindecare în 4 luni.  os trabecular dens ( D-3 ): este format din os trabecular fin si os compact poros subtire; apare în special la maxilarul anterior si posterior, si la mandibula posterioara. Prezinta unele avantaje: preparare foarte usoara, vascularizatie buna, favorizînd vindecarea. Vindecarea desi buna se produce în decursul a 6 luni, ulterior solicitarea se va face progresiv si îndelungat pentru a ameliora densitatea osoasa.  os trabecular fin ( D-4 ): este format di os trabecular cu o densitate foarte redusa si foarte putin os cortical - fiind opusul osului D-1; apare la maxilarul posterior la edentatiile vechi, rar si la mandibula anterioara. Este osul cel mai defavorabil pentru implantare. 10 Implantele endoosoase.Clasificarea. Implantul dentar endoosos este o mica “ancora” din titan care se insera in osul maxilar asa cum radacina unui dinte natural se insera in osul maxilar. Dupa osteo-integrarea implantului sau cand osul inconjurator s-a atasat de implant, apoi coroana dentara este plasata deasupra implantului. Implanturilor endoosoase deosebim cu o singura piesa chirurgicala si 2 piese chirurgicale. Dupa forma – in forma de arc,lame,surub,cilindru. Dupa aliajul din care este confectionat- crom-cobalt,titan,ceramica,sticlacarbon.

11. TITANUL si utilizarea lui in implantologie Întruneste calitatile cele mai bune în comparatie cu celelalte metale, fiind un material aproape ideal în implantologia endoosoasa stomatologica. 1791 de W/GREGOR, izol în 1939 de W.J.KROLL, cu puritate de 99,55%. Azi este obtinut prin disociere în vid la 1400 °C, puritate 99,85-99,95%.  material reactiv ,la S Ti se acopera cu o pelicula de ox de ti, ce se regener continuu, confera o R f mare la coroz rezistenta, rigiditate  implantele, frezele de titan sînt fabricate dintr-o singura bara prin prelucrare mecanica, ceea ce îi confera rezistenta maxima. nu se deformeaza la aplicarea fortelor de montare, frezare, sau biomecanica masticatiei, chiar implante subtiri suporta sarcini mari. Rezistenta Ti este comparabila cu a otelului inoxidabil. Duritatea este mult mai mare ca a osului cortical si a dentinei. Este maleabil, ceea ce-l face rezistent la solicitarile de soc. efect catodic  Ti actioneaza ca un catod, atragînd ionii de calciu în jurul lui, favorizînd aparitia nucleilor de hidroxiapatita. greutate, densitate - mica  Ti se situeaza între metalele grele si usoare, mai aproape de cele usoare, astfel greutatea exercitata de implant asupra celulelor din jur este redusa. amagnetismul  Ti nu are efect magnetic, nu produce cîmp magnetic care sa perturbe activitatea celulelor din jur. activitate regeneratoare, terapeutica calitati cicatrizante ale oxidului de Ti, fiind utilizat în tratamente dermatologice. compatibilitate biologica oxizii de la suprafata implantului fiind foarte aderenti si insolubili împiedica elib si contact dir dintre ioni met potent osteointegr între imlant de Ti si os se stab o leg sol prin crest os pe supr rug a met si leg de acesta, realiz o ancor anchiloz, mec, rig

12. Osteointegrarea

Clinic osteointegrarea se traduce printr-o anchiloză, adică absenţa mobilităţii implantului. Osul se reformează de-a lungul spirelor unui implant şurub, invadând porii implantului. Acest os este identic calitativ şi cantitativ cu osul care se formează în absenţa implantului.

13.Factorii locali ce influenţează asupra procesului de osteointegrare Factori locali: Integritatea ţesutului moale care acoperă situl implantar, capacitatea de osteogeneză şi de remodelaj osos sunt factori determinanţi pentru osteointegrare. a) Starea mucoasei: Toate dermatozele bucale cum ar fi candidoza, eczema, lichenul plan, leucoplaziile trebuie tratateînainte de punerea implantelor. b) Cantitatea şi calitatea osoasă: Situl implantar trebuie să fie bine vascularizat. Rata de succes creşte cu volumul osos disponibil şi cu calitatea lui. Implantarea într-un os de tip IV,spongios creşte riscurile eşecului terapeutic. c) Stabilitatea primară a implantului: Stabilitatea este în mare parte obţinută la nivelul părţilor marginale şi apicale ale implantului angajat în corticala osoasă. Osul spongios trebuie să aibă în caz ideal o mare proporţie de trabecule pentru a contribui la suportul implantului. Zonele medulare vide sau grăsoase trebuie evitate precum şi siturile cu o rată scăzută de trabecule/medulare. d) Rata de rezorbţie: Procesele alveolare edentate sunt supuse unei rezorbţii continue, presiunea exercitată de oproteză adjunctă prost adaptată poate accentua această rezorbţie.0 rezorbţie severă a mandibulei implică faptul că osul bazal rezidual este constituit dintr-un os esenţial compact slab vascularizat. e) Bolile parodontale: La persoanele edentate parţial, patogenia parodontală prezentă la nivelul dinţilor naturali poate coloniza sulcusul peri-implantar. Riscul apariţiei infecţiilor periimplantare este mai ridicat la pacientul care prezintă parodontite în special pentru formele agresive. Este recomandată tratarea acestor patologii înainte de a trece la o terapeutică implantară. f) Defectele congenitale 14.Particularităţile anatomice a maxilarului superior în dependenţă de vîrstă 15. Inervaţia şi vascularizaţia maxilarului superior. Vascularizatia maxilarului aport dublu: extern şi intern, existând numeroase anastomoze la nivelul mucoasei palatine. Arterele care asigura vascularizatia sunt ramurile osoase ale arterei sub-orbitale, jugale şi palatine posterioare (fig.4.2). Aportul sanguin extern este asigurat de artera suborbitala, jugala, sfenopalatine şi artera palatina posterioara. Vascularizatia intraosoasa este data de arterele suborbitale, jugale, antroalveolare şi sfenopalatine. Inervatia maxilarului- nervul trigemen prin: nervul dentar superior, nervul infraorbital şi nervul lacrim

17.Inervaţia şi vascularizaţia maxilarului inferior. Aportul vascular extern este asigurat de artera submentala, maseterina, pterigoidiana, faciala şi linguala. Vascularizatia interna, endoosoasa este data de artera dentara inferioara şi de artera condiliana..Inervatia mandibulei - Nervul mandibular este ramura cea mai voluminoasa a nervului trigemen. Este cantonat în canalul manibular care începe la nivelul gaurii mandibulare, urmeza un traiect curb. Corezpunzator apexurilor celor doi premolari inferiori se orienteza spre vestibular, dând naştere gaurii mentoniere. Uneori exista o continuare evidenta a canalului mandibular - canalul incisiv care contine terminatiile nervoase şi vasele sanguine pentru canin şi incisivii inferiori. 18Anestezie Osul nu are o inervatie senzitiva propie (Bert, Picard, Toubae). În implantologia orala neinvaziva se practica anestezia locala (vestibulara şi orala) şi anestezia loco-regionala. Anestezia locala prin injectare se face vestibular şi lingual de-alungul lungimii zonei de implantare asfel încât sa rezulte o zona de siguranta de 1-1,5 cm de o parte şi de alta a liniei de incizie asigurând astfel decolarea unui lambou suficient. Produsul anestezic utilizat trebuie sa contina un vasoconstrictor pentru asigurarea unui interval suficient persistentei unei anestezi de calitate.Anestezia loco-regionala care uneori este necesara este adeseori contraindicata deoarece: a. în regiunile laterale mandibulare exista riscul de a perfora canalul mandibular şi a leza astfel nervul dentar inferior; anestezia locala permite mentinarea sensibilitatii acestui nerv, care clinic se manifesta prin dureri când te apropii la 1-mm de el. Aparitia unei sensibilitatii la forajul acestor zone poate duce la reconsiderarea dimensiunii implantului ales. Anestezia tronculara periferica a nervului dentar inferior la spina lui Spix poate fi interpretata greşeala, de catre expert, în situatia lezarii acestui nerv. b. în regiunea anterioara mandibulara singurul trunchi nervos care poate da o sensibilitate este situat în canalul incisiv, structura mai recent descrisa şi inconstanta. Cele mai multe interventii se deruleaza sub anestezie locala, uneori dacapersista o oarecare sensibilitate anestezia se poate completa la gaurile mentoniere. Anestezia generala se utilizeaza mai rar, de obicei la bolnavii spitalizati şi mai ales înprocedeele invazive ale implantologiei orale. 26.Raportul coroana implant Acest raport trebuie sa fie intotdeauna mai mic decit 1. Weinberg si Kruger au demonstrate faptul ca in cazul unui raport coroana implant mai mare decit 1,fiecare 1 mm in plus creste cu 4% efectul de flexiune asupra

complexului implanter.Pentru depistarea si evaluarea precisa a viitorului raport coroana implant se va realiza un wax-up preoperator. Cu ajutorul acestuia se va aprecia marimea si localizarea precisa a defectului si se va allege modalitatea cea mai potrivita de corectare prin tehnici de augumentare ce vor fi realizate preimplantar.In majoritatea situatiilor,atrofia postextractionala este prezenta nu doar in sens vertical,ci si vestibulo-oral,ducind de obicei la optarea pentru tehnici combinate de augumentae.Se observa astfel cum o component preimplantara influienteaza restaurarea protetica prin intermediul raportului coroana implant.Insertia implanturilor exercita multiple implicatii biomecanice asupra viitoarei restaurari implant protetice prin diametrul,topografia si numarul implantelor,parametrii alesiin functie de tipul edentatiei,topografia si intinderea ei,parafunctiile din antecedente si tipul viitoarei restaurari. 27.Coraportul diametrului implantului fata de oferta osoasa. Diametrul se va allege in concordanta cu zona topografica in care se vor insera respectivele implanturi.Astfel in edentatiile frontale mandibulare se aleg implanturi mai inguste,cu diametrul de 3,3 sau 3,5 mm,iar in edentatiile din zonele laterale ale arcadei mandibulare si in cele ale arcadei maxilare se folosesc de obicei implanturi cu diametru mediu,de 4,2 sau 4,5 mm,in functie de sistemul de implanturi utilizat.La pacientii cu bruxism in antecedente se vor allege implanturi cu diametrul mai mare cu 1mm,daca oferta oasoasa permite acest lucru. 28.Planificarea numarului de implante fata de bresele dentare. Numarul implantelor trebuie sa fie in concordanta atit cu intinderea restaurarii protetice cit si cu particularitatile cimpului protetic.Atunci cind se remarca o crestere in intensitate si durata de aplicare a componentelor orizontale ale fortelor asupra restaurarii protetice sprijinite pe implant ,nr .acestora trebuie sa creasca in vederea distribuirii stresului pe un nr. Mai mare de implante. Se indica inlocuirea prin cite un implant a fiecarui dinte lipsa pentru a se asigura o distributie a fortelor pe o suprafata cit mai mare.Atunci cind din diferite motive nu se poate realiza acest lucru,se incearca insertia a suficiente implanturi dispuse echlibrat. 29.Examenile paraclinice utilizate in diagnosticarea si tratamentul implanto-protetic: - Radiografia panoramica(Radiografia panoramica evidentiaza inaltimea si lungimea crestelor edentate si a bazei oaselor maxilare,topografia

sinusurilor maxilare si a foselor nazale,traiectul canalului mandibular si localizarea gaurii mentoniere). - Teleradiografia de profil ( se utilizeaza in situatiile cind se plaseaza implante in zonele anterioare ale maxilarelor,realizata la 5 sau10 m ofera imagini cu dimensiuni exacte.permite aprecierea formei crestei osoase a spatiului relative intre corticala si spongioasa,predeterminarea lungimii implantului si a structurii trabeculare interne). -Tomografia computerizata (permite reprezentarea tridimensionala a osului unde urmeaza sa fie inserat implantul). -Radiografia retroalveolara ( este de mare folos atit preoperator cit mai ales postoperator cind se efectueaza controale de durata scurta,mijlocie si lunga). -Radiografia cufilm muscat(ajuta la diferecierea calitativa a structurii osoase compacte de cea spongioasa,la edentatul total). 30.Fisa pacientului purtator de implanturi.Caracteristica continutului fisei. -Date personale ale pacientului . -Date la care s-a facut interventia de inserare si echipa medicala. -date clinice pre,intra si postoperatorii Datele preoperatorii se refera la creasta alveolara si la mucoasa care o acopera( mobile,fixa,cheratinizata sau nu) si la statusul radiologic al ofertei osoase. Date lntraoperatorii se refera la toate manevrele effectuate in timpul interventiei si imediat dupa:premedicatie,,anestezie,incizie,structura osoasa,eventuale preparatii ale ofertei osoase,sutura si indepartarea firelor de sutura.De asemenea se noteaza forma si tipul de implant utilizat,materialul din care este confectionat,structura de la suprafata implantului,eventualele implante de aditie. Date postoperatorii cuprinde date cu privire la suprastructura protetica,momentul in care a fost inserat in cavitatea bucala,tipul suprastructurii protetice si materialele din care a fost confectionat,modul de fixare,modul de retentive,felul placajului.

Pentru ca documentatia sa fie complete trebuie consemnate si datele inregistrate in sedintele de control,ulterioarecind se urmareste:functionalitatea clinica a complexului infra si suprastructura -Statusul tesuturilor preimplantare. -adincimea pungilor. -prezenta placii bacteriene. -statusul radiologc. -starea suprastructurii protetice.

31.Etapele chirurgicale tratamentului implanto protetic: -Anestezia loco-regionala. -Incizia se realizeaza la distanta de la locul de implantare atit medial cit si distal,astfel dupa decolarea mucoperiostului sa permita o expunere a osului. -Decolarea mucoperiostului. -Marcarea locului de creare a neolaveolei( cu freze Enderman sau bisturiu chirurgical) -Operatia de forare primara a tesutului osos care se incepe cu un burghiu elicoidal cu diametrul 1,5-1,8 mm cu 2-3 taisuri apoi forarea neoalveolei propriu-zisa,apoi formarea neoalveolei cu freza pilot. -Alegera implantului comform diametrului. -Aplicarea si infiletarea implantului(infiletarea se face cu cheia dinamometrica). -Radiografia de control. 39. Indicatiile sinus liftingului transcrestal: Specifice: Edentatii laterale terminale, subtotale si totale maxilare, la care inaltimea osoasa este insuficienta pentru inserarea implantelor ( un pachet pe zi), patologie sau congestie severăa sinusului unde se impune o interveţie otolaringologică, precum şi malformaţia sau iradierea terapeutică a sinusului. Toate acestea vor predispune pacienţii la complicaţii postoperatorii: infectarea materialului grefat, pierderea osului augmentat şi fistula oroantrală.sarcina alcoolismul afectiuni psihice dependent de cocaine .Contraindicatii locale:sinusite maxilare acute si cornice comunicari orosinusale polipi sinusali chisturi sinusali tumori sinusale rinita alergica focare de infectie periapicala afectiuni paradontale netratate.radioterapia maxilarului.

49Avantajele sinus lifting-ului lateral. Printr-un sinuslift deschis s-a putut crea suficient spaţiu pentru inserarea implantului cilindric. Fără această intervenţie, implantul ar fi stat suspendat în cavitatea sinusală , ridicarea mucoasei ce tapetează sinusul a mări oferta osoasă pentru implant cu câțiva milimetri.rezistenta sporita pentru implant. Refacere plastica a osului la nivel maxilar Pacientii care siau pierdut dintii in urma unor extractii efectuate neprofesionist pot beneficia de un implant dentar . Avantajul major al acestei metode este ca pacientul se va bucura de o dentitie fixa si cu ajutorul implantului va scapa de proteza mplanturile nu necesita sacrificarea dintilor alaturati, asa cum o impun puntile dentare, deoarece dintii invecinati nu sunt implicati in suportul implantului inlocuirea unui numar mai mare de dinti si pacientul mai are foarte putin material osos de sustinere ramas 50Dezavantajele sinus lifting-ului lateral. 

Dezavantajele sinus lifting-ului internDezavantajul acestui tip de interventie este faptul ca e o manevra “oarba”, fara un control vizual, chirurgul bazandu-se practic doar pe simtul tactil pentru a eleva membrana sinusala. costul procedurii mare. Poate aprea inflamatia si durerea sangerarile mai mult de 1-2 zile dupa operatie;materialul osos folosit pentru grefa dislocat sau deplasatNU poate fi folosit la Persoanele HemofiliciPersoanele cu diabet zaharat decompesat persoanele cu structura osoasa, cu densitate osoasa mica si cu grosimea osului mai mica de 3mm gravid Timp indelungat de asteptare.rezultatul nu poate fi uneori cel asteptat. 51.Instrumentar pentru sinus lift lateral . Instrumente pentru anestezie,bisturiu,decolatoare gingivale,freze pentru trepanarea osului,elevatoare sinusale,seringi speciale pentru grefa osoasa,materiale de suturare(ac atraumatic,portac) 52.Accidente intraoperatorii in timpul elevatiei membranei sinusale: 1.perforarea membranei sinusale 2.umplerea excesiva a sinusului cu material de aditie 3.hemoragie masiva 4.sinusita-cauzata din cauza perforarii membranei,suprainfectarea plagii

5.supraincalzirea osului din cauza utilizarii utilajului pentru trepanare fara sau cu system slab de racire 53.Complicatii intraoperatorii si postoperatorii in elevarea membranei sinusale: Intraoperatorii: 1.perforarea membranei sinusale 2.umplerea excesiva a sinusului cu material de aditie 3.hemoragie masiva 4.propulsarea implantului in sinus Postoperatorii: -durere si edem postoperator(tratament:injectii cu dexametazon,prisnite cu gheata,antiinflamatoare,analgetice) -sinusita -suprainfectare -caderea materialelor de sutura cu deschiderea sinusului -dehiscenta plagii -migrarea implantelor in sinusul maxilar

54.Accidente si complicatii in timpul instalarii implantelor endoosoase . 1. Efectuarea incorecta a inciziei pentru formarea lamboului 2.Alegearea utilajului incorrect pentru aplicarea implantelor 3.Supraincalzirea osului cu formarea necrozei postraumatice 4.Leziuni ale nervilor (alveolar inferior si mentonier ) cu instalarea paresteziilor. 5.Angularea incorecta a implantelor 6.Fracturarea corticalei 7.Perforarea membranei sinusale,planseului nasal,canalului mandibular 8.Fracturarea implantului

9.Propulsarea implantului in sinus ,in canalul mandibular 10.Aspirarea implantelor 55. Accidente dupa perioada de osteointegrare: 1.Pierderea implantului din cauza osteointegrarii nereusite 2.Migrarea implantelor 3.Suprainfectarea tesutului in jurul implantului 4.Periimplantita 5.Defecte la nivelul gingiei 56.Complicatii aparute in perioada de osteointegrare: 1.Pierderea implantului din cauza osteointegrarii nereusite 2.Migrarea implantelor 3.Suprainfectarea tesutului in jurul implantului 4.Periimplantita 5.Defecte la nivelul gingiei 6.Mobilitatea implantului din cauza lipsei stabilitatii primare 7.Suprainfectarea plagii postoperatirii(lipsa asepsiei,neglijarea indicatiilor medicului de catre pacient) 8.Pareze si parestezii (lezarea nervulului) 9.Durere posoperatorie 10.Resorbtia osoasa in jurul implantului si osteomielita posttraumatica( cauzata din nerespectarea protocolului de implantare,supraincalzirea osului) 57.Complicatiile ce pot surveni dupa perioada de osteointegrare. -implantul prezinta o usoara pierdere de substanta osoasa care poate fi asociata si cu o inflamatie partiala a mucoasei. -implantul prezinta o pierdere a osteointegrarii este mobil si nefunctional -lipsa de paralelism a implantelor -fractura implantului si a bontului protetic din cauza directii si intesitatii nefiziologice a fortelor ce se transmit implantelor

-infectii periimplantare -angularea incorecta a implantului,-alinierea incorecta a implantului

58.Complicatiile tardive a implantarii dentare - Pierderea implantului (Stabilitatea primara a implantelor poate fi periclitata prin încarcarea timpurie a implantului, pe parcursul perioadei de osteointegrare. Situatie mai des întâlnita în cazul implantelor unidentare care sunt încarcate în primele 3-4 luni dupa aplicare.) - Infectii tardive (În jurul implantelor se pot constitui pungi adânci, asemanatoare pungilor periodontale, si care vor putea cauza infectii tardive cu abcedari si fistulizari într-o prima etapa, ulterior putând difuza la osul înconjurator)

- Retractia gingiei (Poate fi cauzata de: lipsa gingiei fixe periimplantare, respectiv inserarea mucoasei mobile la coletul implantului; atrofia osoasa subiacenta; si periajul incorect.) -Leziuni nervoase secundare, -Fracturarea implantului(Fraturarea implantului se datoreaza: încarcarii prea timpurii a implantului; supraîncarcarii implantului; igiena bucala deficitara; neprezentarea pacientului la controalele periodice.) -Inflamatia cronica(Cauza principala a aparitiei inflamatiei cronice in vecinatatea implantelor este igiena bucala deficitara, de unde decurge o inflamatie extinsa periimplantara cu constituirea unor pungi adanci si aparitia mobilitatii implantului, respectiv pierderea lui. )

59 Tipurile de suturi utilizate in implantologia orala -Sutura cu fire separate -in cazurile cind exista tensiune pe marginile plagii se aplica fire de suspensie trecute la distanta si inodate pe placute metalice -suturi cu fir continuu -sutura surjet care folosesc un singur fir si un singur nod -sutura in U PRINCIPII care trebuie respectate in timpul suturii:acul perforeaza perpendicular tesuturile pe suprafata ce trebuie suturata;suturile se fac in puncte separate la distanta 5-6mmintre ele si distanta de la locul penetrarii acului si marginea plagii 2mm;primul nod va fi dublu sau triplu celelalte noduri(2,3,4)de sustinere;acului nu i se imprima o forta exageratapt a nu se indoi;aplicarea cit mai intima a lambourilor pe tes subiacente 60.Materialele de augumentare utilizate in implantologie -grefe autogene(sub forma de os farimitat provenit din zone endoorale:menton,zona retromolara sau osul iliac.tibia) -grefe alogene(sub forma de granule de os demineralizat,uscat si congelat provenit de la cadvru aceleeasi specii) -grefe aloplaste(sub forma de granule de os sintetic) -grefe xenogene(sub forma de granule de os de bovin demineralizat si deproteinizat sau de alge marine)

Mecanismele de actiune a acestora:osteoconductie,osteinductie,osteogeneza 61.Osteodistractia Se foloseste daca creasta osoasa din zona implantului sufera de atrofie verticala severa. Osteodistractia reprezinta o sectionare partiala a segmentului osos ce urmeaza a fi inaltat,montarea unui dispozitiv mecanic de dilatare,urmata de elongarea lenta si progresiva a acestui segment.Astfel intre cele doua sedinte de elongare controlata,organismul depune os in spatiul dintre cele doua fragmente osoase,ajunginduse in final la obtinerea inaltimii dorite. 62 Osteoplastia de aditie locala Daca osul e insuficient pentru implantarea unui implant,in dependenta de situatie intro sedinta chirurgicala se poate realiza augumentarea osoasa verticala,orizontala sau ambele simultan.Materialele osoase de aditie(grefe autogene,alogene,aloplaste,xenogene) pot fi sub forma de granule,pasta sau bloc compact si intotdeauna vor fi acoperite de membrane speciale cu rol de bariera,resobabile sau neresorbabile. 63. Zonele locale pt prepararea bloc osoase. Intraorale: tuberozitatea max, mentonul, crestele edentate, ramul mandibular, apofiza coronoidă, peretele anterior al sinusului maxilar, creasta zigomato-alveolară. Extraorale: spongioasa şi medulara din creasta iliacă, epifiza tibiei, calota craniană (sunt preferabile, deoarece se pot preleva cantităţi mai mari şi au o structură histologică asemănătoare cu a osului alveolar).

64. Mărirea ofertei osoase existente. Tehnica chirurgicală. Augmentarea de creastă cu transplant osos constă din 2 intervenţii: una de recoltare a transplantului şi alta de fixare a acestuia cu implantele. După recoltare, porţiunea de os se păstrează în soluţie izotonică sau sânge autogen , plasmă bogată în trombocite. Ţesutul spongios se poate mărunţi şi poate fi introdus cu seringa sau cu un instrument special. Pentru ţesutul cortical este necesar cu exactitate de determinat forma şi mărimea. Iniţial se pregăteşte loja unde va fi aplicat blocul osos. Se decolează lamboul muco-periostul şi se curăţă de resturile de ţesut conjunctiv. Pentru activare se perforează corticala în numeroase locuri.

Apoi se fixează transplantul osos cu şuruburi. Se suturează mucoasa. Este posibil în aceeaşi şedinţă de instalat şi implanturile. 65-66. Sinus lift cu instalarea imediată şi amânată a implanturilor. Cel mai des implanturile se instalează în aceeaşi şedinţă cu sinus-lift-ul, dar uneori se aşteaptă 6-8 luni de zile. Sinuslifting-ul este un procedeu chirurgical aplicat la nivelul sinusului maxilar şi constă în elevarea membranei sinusale de pe podeaua sinusului maxilar şi aplicarea sub ea a materialelor de augmentare. Variante ale sinusliftingului: intern (transcrestal) – calea de abord fiind coama crestei edentate şi extern (lateral) – calea de abord sinusal la nivelul peretelui lateral al sinusului. Tehnica sinus liftului transcrestal : materialul de augmentare se introduce printr-un canal creat de la nivelul coamei crestei edentate până sub membrana sinusală. Sub anestezie loco-regională se efectuează incizia longitudională, creată fie pe mijlocul crestei, fie uşo r paramedian, spre versantul oral al crestei (2 incizii verticale de eliberare trasate pe versantul vestibular al crestei). Decolarea lamboului muco-periostal. Crearea tunelului osos cu freza pilot, până la 1-2 mm de la podeaua sinusului. Cu un osteotom cu diametrul egal cu diametrul frezei pilot se produce o fractură a corticalei planşeului sin fără perforarea mucoasei. 67. Deplasarea n.alveolar inferior. Sunt 2 metode: 1) osteotomia în bloc în regiunea liniei oblice externe; 2) osteotomia în regiunea orificiului mentonier şi liniei oblice externe. Prima metodă prevede osteotomia compactei osoase în regiunea nalveolar inferior şi deplasarea blocului osos. După aceasta se produce şlefuirea peretelui canalului mandibular şi punerea în evidenţă a n.alveolar inf. cu deplasarea acestuia spre lateral. După aceasta se realizează implantarea. Defectul de os format trebuie umplut cu structură osoasă şi hidroxiapatită. Nervul rămâne în această poziţie. A 2-a metodă prevede implicarea nu doar în regiunea canalului mandibular, dar şi la nivelul orificiului mentonier. Se produce transpoziţia nu doar a n.alv inf, dar şi a ramurii incisive responsabilă de inervaţia grupului frontal. Iniţial, se forează un inel în jurul orif mentonier. Ulterior el se lărgeşte orificiul mentonier şi se eliberează n.mentonier şi ram. Incisivă. După aceasta se realizează osteotomia în regiunea n.alv inf, asemănător ca în prima tehnică.

Intervenţia este destulă de riscantă, dat fiind riscurile traumării nervului. La 50% pacienţi se atestă parestezii ale hemibuzei inf şi mentonului după operaţie. 68. Metode de instalare a implanturilor endoosoase: a) într-o etapă chirurgicală; b) în 2 etape chirurgicale; c) imediat postextracţional. 1) Anestezia 2) Incizia 3) Marcarea cu freză sferică sau cu tăietură transversală 4) Forarea primară a neoalveolei – cu burghiu elicoidal cu diametrul de 1,5mm din oţel cu partea activă tratată cu titan. 5) Verificarea paralelismului cu un cui de paralelism din oţel inoxidabil; tija cu diametrul de 1,5mm 6) Prelucrarea primară a neoalveolei primare. Se lărgeşte cu burghiu elicoidal dar cu diametru mai mare 7) Alezarea – cu burghiu-spadă cu răcire internă, diametrul egal cu cel al implantului. Partea activă are 2 tăişuri cu canale drepte prin care se evacuează rumeguş. Contactul cu pereţii neoalveolei se face prin faţetele laterale care sunt rectificate cilindric (2,6mm, 3mm, 3,2mm în funcţie de implant). 8) Teşirea cilindrică este necesară pt obţinerea locaşului în care se va fixa porţiunea lisă (nefiletată a implantului) 9) Tarodarea realizează filetul în ţes osos. Tarodul este un şurub cu 3 canale longitudinale necesare pentru mormarea dinţilor aşchietori şi la evacuarea eschilelor osoase. Poate fi mecanică sau manuală (în regiunea frontală maxilară – se foloseşte cheia tubulară, în rest – cheia cu clichet) 10) Montarea implantului. În cazul implantării în 2 timpi, peste 2-3 luni, cu un bisturiu se îndepărtează mucoperiostul din dreptul şurubului de cicatrizare, apoi se montează bontul protetic cu filetul ataşat de bont sau fixat cu un şurub intermediar ce străbate lungimea bontului fixându-se pe implant şi solidarizându-se cu acesta. 69. Biomateriale în implantologie. Sunt materiale fără viaţă, utilizate in domenii medicale (de exemplu, implanturi dentare), cu scopul de a produce o interacţiune cu sistemul biologic. Condiţia de bază este biocompatibilitatea, ceea ce reprezintă posibilitatea organismului viu de a tolera, în anumite limite, fără a determina apariţia unor reacţii de apărare, un material străin, inserat în intimitatea lui. Clasificarea:

a) autologe (autogene) – autoplastie (de la acelaşi organism) – transplant de dinţi, replantări de dinţi, transplante osoase; b) omologe (alogene) – homeoplastie (de la un alt individ al aceleeaşi specii) – banca de oase, conservarea cialitică, liofilizarea; c)heterologe (xenogene) – heteroplastie (de la un individ din altă specie) – os devitalizat, deproteinizat, colagen, gelatină; d) aloplastice (material sintetice) – metale, ceramică, materiale plastic. Implanturile sunt confecţionate din material aloplastice, căci sunt practice mai disponibile, se manipulează mai uşor, calitate înaltă şi constant, dar prezintă riscul declanşării de reacţii de corp străin prin formarea ţesutului conjunctiv de iritaţie care va tinde să expulzeze corpul străin. După compatibilitate se împart în: biotolerate (oţeluri inoxidabile, aliaje Cr-Co-Mo, PMMA) – osteogeneză la distanţă, bioinerte (titan, tantal, ceramic pe bază de aluminiu) – osteogeneza de contact, bioreactive (fostaf de calciu, ceramic sticloasă, biosticlă şi apatite) – osteogeneză de legătură. Materialele aloplastice se clasifică după origine: 1) De origine minerală: ceramica aluminoasă, ceramica de bază de oxid de zirconium, ceramica sticloasă, ceramica pe bază de fosfat de calciu; 2) Metale: grupa titanului: Ti pur, aliajele de Ti; tantalul, aliajele aurului, aliajele Cr-Co-Mo); 3) Materiale de legătură: combinaţii (Ti + HA, Ti + TCP, Al2O3 + HA), Material plastic + ceramică pe bază de HA, Fibre de C + material plastic, +epoxidice, +polisulfoniu, +tiaziniu O categorie specială o formează biomaterialele inerte cu structură osteotropă (titanul cu o suprafaţă rugoasă acoperit cu un strat de Titan Plasma Flame Spray. 71. Rolul conformatorului de gingie. Remodelarea gingiei cu scop estetic si fizionomic. 72. Instrumentariul şi aparatajul utilizat în implantologia orală. Instrumentariul: 1. instrumente de examinare. 2. Instrumente speciale :departatoare, portac,freze pilot,freze diamantate si extradure de diferite dimensiuni,cheia dinamometrica, piesa,cheiţele de înfiletare a implantelor şi componentelor acestora. 3. Instrumente accesorii: dăltiţe, ciocan, ciupitoare de os, raşpă, bisturiu,foarfece, spatulă, chiurete, material de sutură.

Aparataj: fiziodispenser, periotest. 73. Principiile biologice ce ţin de implanturile dentare endoosoase. Sint niste principii fundamentale in inplantologie si prevede ca orce metoda de tratament sau interventie sa aiba o influenta poziitiva asupra organelor si tesuturilor,atit a sistemului stomatognat cit si a intregului organism. Din acest considerent la finisarea examenului clinic al pacientului medicul trebue sa fie ferm convins de rationalitaea metodelor de treatament alese si ca ele nu vor duce ulterior la consecinte negative. Medicul trebue sa prevada si sa evite influenta atit pe parcurs cit si dupa finalizarea tratamentului. 74. Principiile biomecanice ce ţin de implanturile dentare endoosoase. Prevede un echilibru eficient al raportului de rezistenta dintre substratul biologic al structurii osoase si implant. In vederea cu succes a acestui principiu trebue cunoscute legitatile influentei fortelor ce se dezvolta in timpul functiei implantului si elementelor protetice si mecanismul de transmitere a acestor forte substratului biologic al cimpului protetic. Ca substratul biologic sa suporte aceste actiuni este necesar ca materialul din care va fi confectionata structura protetica si sa posede insusiri mecanice si fizice respective (duritate,elasticitate,rezistenta). 75. Care sunt factorii locali ce pot influenţa asupra contraindicaţiilor în implantologia orală. 1. Locale relative: - Igienă bucală nesatisfăcătoare - Prezenţa unor resturi radiculare în grosimea crestei alveolare - Afecţiuni ale mucoasei bucale - Procese inflamatorii locale - Ofertă osoasă insuficientă - Pat osos slab din punct de vedere calitativ - spaţii interdentare mărite și migrări dentare - ocluzie patologică 2. Locale absolute:  - tumori maligne regionale;  metastaze tumorale;  afecţiuni ale mucoasei bucale (lupus eritematos difuz)