Declaratia de La Salamanca [PDF]

Zitiervorschau

Student: MANUELA C. Musteata (Pavelescu) Master: AN I, Sem II, Psihopedagogia Scolii Incluzive

REFERAT

DECLARAŢIA DE LA SALAMANCA ŞI POLITICA SCOLARĂ LA NIVEL NAŢIONAL ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI SPECIALE Conferinţa de la Salamanca (Spania) 1994 a fost organizată de UNESCO şi de Ministerul Educaţiei din Spania şi este considerată un moment efectiv de lansare a viziunii educaţiei incluzive in lume. Declaraţia începe făcând apel la angajarea tuturor în procesul educativ, enunţând dreptul elevilor cu CES de a avea acces la şcolii normale şi adaugă: Educaţia incluzivă, încorporează principiile universal valabile ale unei pedagogii sănătoase, centrate pe copil. La Conferinţa Mondială asupra educaţiei speciale, delegaţii a 88 de guverne şi 25 de organizaţii internaţional au adoptat o declaraţie comună care conţine printre altele, următoarele puncte:  fiecare copil are dreptul fundamental la educaţie şi trebuie să i se asigure şansa de a atinge şi de a menţine un nivel acceptabil al învăţării  fiecare copil are particularităţi, interese, abilităţi şi necesităţi de învăţare unice  sistemele educaţionale şi programele de învăţare trebuie proiectate şi aplicate în aşa fel încât să se ţină cont de marea diversitate a acestor particularităţi si cerinţe  copii cu CES trebuie să aibă acces în şcolile generale, care trebuie să-i accepte organizând o educaţie centrată pe copil, punând în lucru o pedagogie care poate satisface necesităţile specifice  şcoala obişnuită, cu orientare incluzivă, reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor discriminatorii, un mijloc care creează 1

Student: MANUELA C. Musteata (Pavelescu) Master: AN I, Sem II, Psihopedagogia Scolii Incluzive

REFERAT comunităţii primitoare, construieşte o societate incluzivă şi oferă educaţie pentru toţii, mai mult, ele asigură educaţie eficientă majorităţii copiilor şi îmbunătăţesc eficienţa şi chiar rentabilitatea întregului sistem educaţional Conform acestor noi viziuni conturate s-a încurajat promovarea ideii de societate incluzivă, flexibilă şi deschisă la fenomenul de diversitate. În acest scop au fost elaborate politici sociale şi strategii centrate pe următoarele direcţii prioritare de acţiune:      

măsuri legislative schimbarea de atitudine servicii care să promoveze o existentă independentă sprijin pentru familie accesul la un loc de munca, factor cheie al integrări sociale mass-media (să promoveze şi să îmbunătăţească imaginea acestor persoane pentru a sensibiliza membri comunităţii)  sistemul de învăţământ Conform principiilor promovate în materie de educaţie de organismele internaţionale, precum şi prevederile incluse în “Declaraţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi”, persoanele/elevii cu diferite tipuri de deficiente au aceleaşi drepturi fundamentale ca şi ceilalţi cetăţeni de aceeaşi vârstă, fără vreo discriminare pe motive de sex, limbă vorbită, religie, opinii politice, origine socială, stare financiară sau orice altă caracteristică a persoanei în cauză sau a familiei sale. Pe de altă parte , dificultăţile apărute în procesul integrării nu sunt generate de natura cerinţelor speciale ale elevilor integraţi, cât mai ales de modul nostru de a percepe acest proces, în esenţă, este o chestiune de atitudine. Astfel spus, şcolile incluzive sunt acele scolii deschise, prietenoase în care se urmăreşte flexibilizarea curriculumului, evaluarea permanentă şi formativă a elevilor, precum si parteneriatul educaţional, iar educaţia incluzivă se referă în esenţă, la înlăturarea tuturor barierelor în învăţare şi la asigurarea participării tuturor celor aflaţi în situaţii de risc sau vulnerabili la excludere şi marginalizare. 2

Student: MANUELA C. Musteata (Pavelescu) Master: AN I, Sem II, Psihopedagogia Scolii Incluzive

REFERAT Noua paradigmă educaţională vizează integrarea tuturor copiilor dintr-o comunitate, inclusiv a celor cu cerințe educaționale speciale, în şcoala generală, pentru a le oferi asistenţă educaţională de calitate şi a le satisface necesităţile individuale de instruire în medii de învăţare comune. Fiecare copil cu dificultăți de învățare are dreptul de a fi considerat un copil cu șansă la dezvoltare și felul cum îl apelăm este important pentru imaginea lui. Munca didactică trebuie să pună în centru copilul, nu problema acestuia În tara noastră problematica serviciilor sociale şi educaţionale pentru persoanele cu CES au cunoscut o serie de transformării şi anume: o primă etapă distinctă în abordarea actuală a problematicii copiilor cu CES a vizat stabilirea unor direcţii de organizare şi structurare a sistemului de învăţământ special la nivelul anului 1999,care promovau generalizarea acţiunilor de integrare a elevilor cu deficienţe în învăţământul obişnuit . Acestea au fost continuate prin Programul Naţional Integrarea şi Reabilitarea în / prin comunitate a copiilor cu deficienţe care a avut ca scop egalizarea şanselor la educaţie a copiilor şi tinerilor cu deficienţe, precum şi egalizarea accesului acestora la orice formă de educaţie şi ocrotire. În a doua etapă, aceste măsurii au fost continuate în anii următori prin acţiuni specifice: aprobarea metodologiei de organizare şi funcţionare a serviciilor educaţionale pentru copii / elevii cu deficienţe integraţi în şcoala publică, prin cadre didactice de sprijin / itinerante (OMEC nr. 4653 / 2001); realizarea Clasificării Internaţionale a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii (CIF), având rolul de a contribui la o mai bună evaluare şi expertizare a copiilor cu dizabilităţi (2001); aprobarea unor reglementări referitoare la protecţia specială şi încadrarea socială şi în muncă a persoanelor cu handicap (2001); implementarea unor programe naţionale şi proiecte de informare, sensibilizare şi pregătire a şcolii şi comunităţii în vederea integrării copiilor şi tinerilor cu deficienţe. Un loc aparte în evoluţia procesului de integrare şcolară a copiilor cu dizabilităţi l-a ocupat Asociaţia RENINCO Romania care a luat fiinţă la 1 iunie 1994 în Bucureşti - reţea informală alcătuită din organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, din persoane interesate şi motivate în promovarea activităţilor de integrare şcolară a copiilor cu CES. 3

Student: MANUELA C. Musteata (Pavelescu) Master: AN I, Sem II, Psihopedagogia Scolii Incluzive

REFERAT A treia etapă de dezvoltare a politicilor în domeniu s-a înregistrat la nivelul anului 2005, prin stabilirea unor măsuri de ameliorare a metodologiei de organizare şi funcţionare a serviciilor educaţionale de sprijin pentru copiii cu CES şi a unor condiţii de asigurare a calităţii educaţiei, care sprijină reforma instituţională necesară educaţiei incluzive (OUG nr.75 / 2005) În domeniul educaţiei speciale, se află în pregătire şi alte ordine de ministru privind atestatul interpretului în limbajul mimico – gestual practicat de persoanele cu deficienţe de auz, regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrelor Logopedice Interşcolare, regulamentul de înfiinţare, organizare şi funcţionare a Centrelor de informare şi documentare în domeniul educaţiei incluzive; planul cadru de învăţământ pentru elevi cu deficienţe severe, profunde sau asociate. Transpunerea în practică a strategiilor incluzive şi a integrării şcolare a elevilor cu CES, necesită o desfăşurare a unui sistem bine închegat de acţiuni începând de la nivelul individual până la cel social, urmărindu-se în final transformarea societăţii într-un sistem capabil să asigure integrarea persoanelor cu CES în structurile din interiorul său, dar mai ales de modul de a percepe acest proces, aşadar ,în esenţă, este o chestiune de atitudine. Constatarea cvasi-generală a integrării in tara noastră este ca nu copiii sunt sursa majoră de rezistentă la schimbare, ci adulţi, profesori, parinţi, manageri scolari sunt cei care au nevoie de a fi informaţi şi convinşi, ca practicile educaţionale de succes să poată fi dezvoltate. Dezvoltarea învăţământului integrat /incluziv în România pune asadar provocări şi cerinţe însemnate atât în faţa şcolilor obişnuite cât şi a celor speciale. În concluzie ,Conferinţa de la Salamanca a declarat “educaţia incluzivă ca o noua viziune asupra educaţiei copiilor cu cerinţe educative speciale”, dar în acelaşi timp şi ca o componentă a strategiei generale de atingere a dezideratului: educaţiei pentru toţi. Recunoscând aceasta necesitate, astăzi se impune o redimensionare a formelor de educaţie în conformitate cu schimbările intervenite în societatea noastră, o preocupare sporită în vederea găsirii modalităţilor celor mai eficiente de a integra copii cu CES într-o clasă normală, fie prin perfecţionarea continuă a cadrelor 4

Student: MANUELA C. Musteata (Pavelescu) Master: AN I, Sem II, Psihopedagogia Scolii Incluzive

REFERAT didactice existente în şcoală, fie prin apelarea la serviciile persoanelor specializate în acest domeniu. Cert este că nu trebuie să ignoram existenta unor astfel de cazuri în scoală pentru a fi pe deplin convinşi că ne respectam profesia de cadru didactic. Ideea este ca şcolile, centre de învăţare şi educaţie, să se schimbe astfel încât să devină comunităţi educaţionale în care nevoile tuturor elevilor şi profesorilor să fie îndeplinite În ceea ce priveşte cadrele didactice din cadrul şcolii incluzive, ele trebuie încurajate să adopte practici moderne în cadrul orelor de curs, să se autoperfecţioneze în permanenţă în ceea ce priveşte copii cu CES. Un alt rol important pe care cadrele didactice îl au este acela de a-i face pe copii fără probleme să-şi accepte şi să-şi ajute colegii cu CES, fără a-i ridiculiza, sau exclude. Oameni se nasc egali, însa ceea ce îi diferenţiază pe parcursul vieţii sunt oportunităţile de care beneficiază. O societate desăvârşită oferă fiecărui cetăţean posibilităţi de afirmare. Copilul cu dizabilităţi se poate realiza doar intr-o societate unde “ dizabilitatea si abilitatea devin posibilităţi” .

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE: Documentul “Declaraţia UNESCO de la Salamanca, Spania” (1994) ALOIS, Ghergut, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Ed Polirom, Editia a II a 2006 Vrăjmaş, T. Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Ed. Aramis

5