Consilierea Familiei Şi A Persoanelor Cu Dizabilităţi Lector Tatiana Turchină [PDF]

Zitiervorschau

MOLDINCLUD CONSILIEREA FAMILIEI ŞI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI Modul elaborat şi adaptat de: Tatiana Turchină, lector, Natalia Cojocaru, dr., conf. univ., Zinaida Bolea, dr., lector sup., Svetlana Tolstaia, dr., lector, Natalia Nastauşeva, lector, Sabina Negru, lector,

„Nimic nu este mai potrivit pentru îngrijirea sufletului decît familia deoarece experienţa familiei include atît de multe din aspectele specifice vieţii. Sufletul prosperă într-un mediu înconjurător care este bine determinat, particular şi matern. Familia este cuibul în care sufletul este născut, hrănit si apoi eliberat spre viaţă, familia este izvorul din care se revarsă personalitatea”. Weihs Т.J., 1998

MISIUNEA MODULULUI  de a oferi o specializare temeinică în evaluarea şi tratarea problemelor psihologice grupate în jurul copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi, în mod special pentru familiile acestora.  de a oferi un mic echipament cu metode care pot fi folosite într-o varietate de situaţii şi care vor avea succes datorită flexibilităţii cognitive şi afective a consilierului ce va lucra cu familia.

Obiectivele modulului:  Dezvoltarea competenţelor profesionale de consilier în lucru cu familiile copiilor cu dizabilităţi, inclusiv cu copiii, în vederea asigurării serviciilor de calitate adaptate nevoilor beneficiarilor.  Achiziţionarea unor strategii de dezvoltare a conştiinţei adulţilor şi a comportamentelor adaptative pentru menţinerea unor relaţii sanogene părinţi-copii.  Facilitarea schimbului de experienţă, însuşirea bunelor practici metodologice de susţinere a familiilor şi a persoanelor cu dizabilităţi.  Promovarea unei atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească a familiilor şi persoanelor cu dizabilităţi, a raporturilor sociale dintre copiii cu dizabilităţi şi ceilalţi.

Parcurgerea acestui modul oferă posibilitatea dezvoltării:  abilităţilor generale de consilier  abilităţilor de consiliere a copiilor şi adolescenţilor  abilităţilor de consiliere a familiei  abilităţilor de “şcolire” a părinţilor  abilităţilor de a influenţa atitudinea celorlalţi

BAZA CONCEPTUALĂ A MODULULUI Teoria generală a sistemelor şi cibernetica (prin Norbert Wiener, Ludwig von Bertalanffy) Sistem, definit ca ansamblu de elemente aflate într-o ordine nonîntîmplătoare, care funcţionează pe baza unor reguli şi dispune de homeostazie (echilibru).

 sistem este mai mult decît suma părţilor lui  familia este mai mult decît suma membrilor ei componenţi Ceea ce contează în abordarea familiei este şi interacţiunea dintre aceşti membri, care se realizează după anumite reguli, avînd anumite funcţii şi căutînd să îşi meţină un anumit echilibru.

Din perspectiva teoriei sistemice, familia poate fi caracterizată prin faptul că:    

 



sistemele familiale au un scop; sistemele sînt formate din subsisteme şi sînt incluse la rîndul lor în macrosisteme; fiecare sistem are o graniţă, ale cărei proprietăţi sînt importante în înţelegerea funcţionării sistemului; sistemele familiale tind spre o stare relativ stabilă; creşterea şi evoluţia este posibilă şi deseori se produce; în funcţionarea familiei sunt de o mare importanţă mecanismele de comunicare şi feedback-ul între părţile sistemului; pentru a înţelege comportamentul indivizilor în familie se foloseşte mai des conceptul de cauzalitate circulară decît cel de cauzalitate liniară; sistemul familial, asemănător altor sisteme deschise este caracterizat de echifinalitate (acelaşi final poate fi atins pornind pe căi diferite).

Capitolul 1. Aspecte generale ale consilierii psihologice      

Consilierea psihologică: definiţii, obiective, principii. Atingerea unui nivel optim al dezvoltăţii personale Dobîndirea independenţei subiectului Direcţii teoretice fundamentale ale consilierii. Consiliere de orientare psihodinamică Consiliere de orientare cognitiv-comportamentală Consiliere de orientare umanistă Relaţia consilier-client. Personalitatea consilierului. Etapele procesului de consiliere. Abilităţi de consiliere psihologică. Ascultarea activă Abilităţi empatice Autodezvăluirea Gestionarea tăcerii Sumarizarea Tehnici de consiliere.

Capitolul 2. Aspecte ale consilierii copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi  

Clasificarea tipurilor de psihoterapie. Activităţi de corecţie şi dezvoltare. Un set de exerciţii al căror conţinut poate fi modificat în funcţie de preferinţe, tinînd cont de structura şi mărimea progresivă a nivelului de dificultate a exerciţiilor. Prin conţinutul lor, acestea se referă predominant la aria de dezvoltare personală şi socială, avînd ca scop final independenţa copilului/ adolescentuluii cu dizabilităţi, precum şi integrarea lui intr-un mediu în continuă schimbare. Finalităţile acestor programe au un caracter practic şi urmăresc formarea unor deprinderi de autonomie personală şi socială, sporind gradul de adaptabilitate al copiilor cu dizabilităţi.

Capitolul 2. Aspecte ale consilierii copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi        

Consilierea copiilor şi adolescenţilor : cu deficienţe senzoriale cu tulburări ale limbajului oral şi scris cu dizabilităţi motorii cu deficienţă mintală cu autism cu ADHD Dezvoltarea compensatorie (formele compensării,principiile adaptării compensatorii, legităţi ale dezvoltării compensatorii )

Capitolul 3. Particularităţi specifice familiei persoanelor cu dizabilităţi.         

Teoria sistemică a familiei. Modelul interacţiunilor. Rolul familiei în dezvoltarea personalităţii copilului cu dizabilităţi. Atitudinea părinţilor faţă de copilul cu dizabilităţi. Nevoile familiei copilului cu dizabilităţi. Cunoaşterea şi acceptarea copilului cu dizabilităţi. Specificul funcţionalităţii familiei cu copii cu dizabilităţi – perspectiva sistemică. Specificul relaţiilor fraterne. Provocări şi probleme cu care se confruntă familia copiilor cu dizabilităţi.

Capitolul 4. Direcţii terapeutice în lucrul cu familia       -

Terapia familiei versus terapia individuală. Scopuri şi obiective în consilierea familiei cu persoane cu dizabilităţi. Atitudinea consilierului în relaţie cu familia. Evaluarea familiei copiilor cu dizabilităţi. Genograma Test proiectiv – Desenul familiei Modelul “Mc master” Forme de implicare a familiei în procesul corecţional Modele terapeutice de familie. Terapia multiplă de familie Grupul terapeutic

Capitolul 4. Direcţii terapeutice în lucrul cu familia  Consilierea familiei cu copii cu deficienţă mintală.  Consilierea familiei cu copii cu deficienţe motorii.  Consilierea familiei cu copii cu autism.  Consilierea familiei cu copii cu tulburări de comportament.  Consilierea familiei cu copii cu ADHD.

Standarde fundamentale pentru programele de colaborare cu părinţii (Donellan şi Mirrenda, 1994): 

Toate intervenţiile ar trebui să plece de la presupunerea că nu părinţii sunt cauza dizabilităţilor copiilor lor;



Cadrele didactice ar trebui să aplice criteriul celei mai puţin periculoase presupuneri; de pildă, dacă un program educaţional utilizat de un părinte a fost ineficient, aceasta s-a întîmplat nu pentru că familia a aplicat necorespunzător acest program;



O explicaţie completă a dificultăţilor copilului la şcoală este esenţială pentru părinţi;



Niciun specialist sau cadru didactic nu ar trebui să le spună părinţilor că nu mai este nimic de făcut pentru copilul lor;



Programele de intervenţie şi sprijin ar trebui să implice familiile la maximum. Ele ar trebui să fie construite astfel încât să satisfacă nevoile copilului în contextual larg al nevoilor familiei.



Părinţii ar trebui să fie recunoscuţi ca fiind cei mai potriviţi în relatarea istoriei, comportamentului şi nevoilor copilului. Ei ar trebui să aibă acces total la informaţiile educaţionale şi la “diagnosticele” copilului.

Comunicarea şi colaborarea eficientă dintre cadrele didactice şi părinţi se bazează pe cîteva elemente: - Respectul (reciproc) – poate fi modelat adesea de către cadrele didactice. Este important să se plece de la premisa că părinţii sunt cei mai importanţi profesori din viaţa copilului; respectul şi tactul dovedit de cadrul didactic faţă de complexitatea unor probleme poate induce respectul reciproc; - Atitudinea imparţială, care solicită gîndirea pozitivă şi deschisă despre familii, evitarea judecăţilor evaluative şi dezaprobatoare. Atitudinea imparţială înseamnă încurajarea familiilor de către cadrele didactice să-şi evaluaze propriile decizii fără a influenţa cu propria lor părere; - Empatia faţă de părinte poate fi uşor sesizată de acesta prin deschiderea la dialog şi comunicare sinceră.

În activitatea de consiliere a părinţilor copiilor cu dizabilităţi, se va urmări obiectivele: - Să sprijine emoţional şi social părintele în procesul de adaptare, încurajînd părintele în tot ce face; - Să creasca stima de sine a părinţilor, ajutîndu-i să gîndească pozitiv despre sine; - Să-i ajute pe părinţi să exploreze situaţia în aşa fel încît să fie capabili să înteleagă sau să anticipeze unele evenimente ce ţin de dizabilitatea copilului şi de consecinţele acesteia, - Să-i facă pe părinţi capabili să comunice eficient cu copilul astfel încît să-i crească starea de bine şi confortul psihologic, - Să-i ajute pe părinţi să-şi dezvolte propriile strategii de coping, permiţîndu-le să analizeze problemele, opţiunile şi să-şi defineasca modalităţile de a face faţă situaţiei; - Să încurajeze părinţii să ia decizii singuri; - Cînd în familie sunt prezenţi amîndoi părinţii, să-i ajute să simtă dragoste şi să-şi ofere suport unul celuilalt, să încurajeze comunicarea deschisă între cei doi soţi; - Să-i ajute pe părinţii să-şi găsească propriile sisteme de suport în familie sau în afara familiei; - Să-i ajute să comunice eficient cu ceilalţi profesionişti.

Capitolul 5. Şcoala părinţilor  Stiluri educative şi parentale.  Specificul atitudinii materne şi paterne  Ataşamentul şi dezvoltarea copilului  Comunicare părinţi-copii.  Formarea încrederii în sine, a stimei de sine, a respectului de sine  Stresul parental şi strategii de depăşire.

PRINCIPIUL RELAŢIEI EFICIENTE  Comunicarea este podul de trecere spre sufleţelul fragil al copilului.  Prin comunicare formăm caracterul copilului.  Prin comunicare stimulăm încrederea în sine, consolodăm stima de sine, îmbunătăţim imaginea de sine a copilului.  Comunicare este temelia relaţiei părinte-copil.

“Copilul se naşte bun, desăvîrşit - îl strică viaţa şi metodele educaţionale... totul iese bun din mîinile Creatorului; totul degenerează în mîinile omului.” J.J.Rousseau

Capitolul 6. Raportarea la celălalt: atitudini, stereotipuri şi prejudecăţi sociale 1. Stereotipuri şi prejudecăţi sociale  Cum sînt definite stereotipurile şi prejudecăţile?  Cum se formează stereotipurile şi la ce folosesc?  Au stereotipurile un sîmbure de adevăr?  Cum se manifestă discriminarea?  Cum pot fi identificate şi măsurate stereotipurile şi prejudecăţile?  Cum pot fi modificate stereotipurile şi prejudecăţile?

Capitolul 6. Raportarea la celălalt: atitudini, stereotipuri şi prejudecăţi sociale

2. Stigmatul social  Ce este stigmatul social?  Atitudini, acţiuni şi reacţii ale celorlalţi faţă de persoanele stigmatizate.  Atitudini, acţiuni şi reacţii ale persoanelor stigmatizate.

Capitolul 6. Raportarea la celălalt: atitudini, stereotipuri şi prejudecăţi sociale 3.       

Atitudinile sociale Cum sînt definite atitudinile sociale? Cum se formează atitudinile sociale? Relaţia dintre opinie, atitudine şi comportament: Ceea ce simţim, gîndim şi spunem este întotdeauna ceea ce facem? Cum pot fi identificate şi măsurate atitudinile sociale? Cum pot fi schimbate atitudinile sociale? De ce atitudinile nu se schimbă atît de uşor? Forme de rezistenţă la schimbarea atitudinală.

EVALUAREA  Testul conţine 60 itemi  Fiecare item presupune 5 răspunsuri, dintre care doar unul este corect  Pentru rezolvarea corectă – 1pct

Mostră de item Modelul autoritar de educaţie se caracterizează prin: a. părinţii asociază un nivel redus al controlului cu o slabă susţinere a activităţii copilului; b. identificarea părintelui cu stările emoţionale ale copilului c. copilul învaţă să-şi manipuleze părintele, iar părintele confundă agresivitatea copilului cu afirmarea sa d. părinţii stabilesc limite şi îşi controlează copiii, dar intr-un mod iubitor; e. părinţii utilizează explicaţia şi negocierea pentru a obţine acordul copilului.

SARCINI 1. 2. 3. 4.

5. 6. 7. 8. 9.

Etapele procesului de consiliere Rolul jocului în dezvoltarea psihosocială a copilului cu dizabilităţi Efectele terapiei ocupaţionale şi artterapiei asupra optimizării autonomiei personale, inclusiv asupra integrării eficace a copilului cu dizabilităţi în procesul instructiv-educativ (Ilustraţi pe marginea unui exemplu) Relaţia dintre atitudinea părinţilor faţă de copilul cu dizabilităţi şi dezvoltarea personalităţii copilului (Ilustraţi pe marginea unui exemplu) Analiza comparativă a strategiilor de abordare a familiei cu copil cu autism, a familiei cu copil cu ADHD, a familiei cu copil cu deficienţă mintală. Etapele procesului de adaptare la diagnostic (Ilustraţi pe marginea unui exemplu) Ataşamentul si dezvoltarea psihosocială a copilului cu dizabilităţi Relaţia părinţi-copii şi formarea stimei de sine la copii cu dizabilităţi Strategii de modificare a atitudinilor negative ale societăţii în raport cu persoanele cu dizabilităţi