Libera Circulatie A Persoanelor [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, SOCIALE ŞI POLITICE SPECIALIZAREA DREPT

Libera circulaţie a persoanelor

Student:

Introducere “Orice persoană a Uniunii Europene are dreptul de a se depalsa şi de a-şi stabili reşedinţa în mod liber pe teritoriul statelor membre”. „Libertatea de circulaţie şi de şedere poate să fie acordată, în conformitate cu Tratatul instituind Comunitatea Europeană, cetăţenilor unor ţări terţe care domiciliează legal pe teritoriul unui stat membru”1 Libera circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţilor Europene a fost definită în Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertăţi fundamentale ale Pieţei Interne. Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piaţă internă – ce nu poate fi realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei indivizilor. Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. În prezent poate cel mai vizibil beneficiu adus de integrare pentru omul obişnuit este libera circulaţie în spaţiul comunitar. Un adevarat salt de la regimul de acum două decenii, în care dorinţa de a trece graniţa rămânea la stadiul de vis pentru majoritatea cetăţenilor, la cel actual în care sigurul document necesar pentru a intra pe teritoriul majorităţii statelor membre este Cartea de Identitate. Ea creează oportunităţii atât pentru individ, cât şi pentru societăţile naţionale în ansamblul lor. Individul poate face turism, descoperind noi perspective, poate căuta noi oportunităţi de angajare care să-i asigure lui şi familiei sale un nivel de trai mai ridicat sau poate iniţia noi afaceri care să-i dezvolte exponenţialul propriei întreprinderi.

1

*Carta Uniunii Europene privind drepturile fundamentale - Articolul 45

2

Capitolul I IMPORTANŢA LIBERTĂŢII DE MIŞCARE A PERSOANELOR ÎN U.E. 1.1. Conceptul de liberă circulaţie De la apariţia sa, conceptul de liberă circulaţie a persoanelor şi-a schimbat înţelesul. Primele prevederi referitoare la acest subiect se refereau numai la libera circulaţie a persoanelor asimilate agenţilor economici, fie angajatori, fie prestatori de serviciu. Conceptul economic original a câştigat treptat un înşeles mai general, acoperind şi noţiunea de cetăţean al Uniunii, independent de orice activitate economică sau distincţii privind naţionalitatea. În dreptul comunitar, primele prevederi referitoare la libera circulaţie a persoanelor apar în Tratatul de la Roma (1957), care stabileşte “eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor” 2 şi decide în mod oficial faptul că “ în scopul aplicării prezentului Tratat, şi fără a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în aceasta, este interzisă orice discriminare pe motiv de naţionalitate”3. Dispoziţiile Tratatului de la Roma precizează că libera circulaţie a persoanelor este unul din obiectivele fundamentale ce trebuie atins în realizarea pieţei comune. Libera circulaţie a persoanelor urmăreşte, în primul rând, să creeze o piaţă comună a forţei de muncă (din punct de vedere economic) şi să realizeze o mare coeziune a popoarelor în Comunitate prin eliberarea barierelor privind migraţia şi promovarea unei “cetăţenii comunitare”. Libera circulaţie a persoanelor reprezintă unul din cele patru principii fundamentale ale construcţiei europene (alături de libera circulaţie a bunurilor, serviciilor şi a capitalurilor), unul din drepturile fundamentale ale cetăţenilor europeni. Aces drept derivă din prevederile legate de cetăţenia europeană prin care toţi cetăţenii Uniunii au dreptul să circule şi să locuiască liber pe teritoriul Statelor Membre, cu respectarea condiţiilor impuse de Tratatul CE şi a măsurilor luate pentru aplicarea acestora. Dreptul la libera circulaţie se traduce prin dreptul fiecărui cetăţean european de a călători liber şi de a rezida în oricare stat membru al Uniunii Europene. Pentru a intra pe teritoriul unui alt stat comunitar, nu trebuie îndeplinită nicio cerinţa sau formalitate specială. Libera circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţilor Europene a fost definită în Acordul Unic European (1986) drept una din cele patru 2 3

www.europeana.ro – Tratatul de la Roma, Art.3 www.europeana.ro – Tratatul de la Roma, Art.7

3

libertăţi fundamentale ale Pieţei Interne . Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piaţă internă – ce nu poate fi realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei indivizilor. Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminări se pot referi la condiţiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remuneraţie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizează libera circulaţie a persoanelor în spaţiul comunitar. Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor, la liberă circulaţie asupra unor noi categorii de persoane (studenţi, persoane ce nu depun activităţi economice, dar au resurse suficiente de trai).

1.2.

Beneficiarii liberei circulaţii a persoanelor

Teoretic, de acest drept beneficiază orice cetăţean european. Practic, cetăţenii noilor membrii ai UE pot fi supuşi unor măsuri tranzitorii care pot limita accesul pe piaţa muncii din vechile state membre pentru o perioadă de maximum 7 ani. Dreptul la liberă mişcare este unul din drepturile de bază ale cetăţenilor UE. Acest drept este prevăzut în Tratatele ce guvernează UE şi în Directivele şi Reglementările UE. Prezentul document descrie regulile generale privind libera mişcare. În linii mari, prevederile Tratatelor cu privire la libertatea de mişcare se aplică în acelaşi mod celor 10 state membre care au aderat la UE în 2004 şi celor două noi state membre (Bulgaria şi România) care au aderat în ianuarie 2007.4 Tratatele UE au un număr de prevederi care tratează libertatea de mişcare a persoanelor şi, în mod specific, libertatea de mişcare a muncitorilor. Tratatele stipulează că fiecare cetăţean al Uniunii va avea dreptul de a se mişca şi de a locui liber în cadrul teritoriului Statelor Membre, conform limitărilor şi condiţiilor stipulate în Tratatul CE şi măsurilor adoptate în vederea aplicării sale.

4

Fuerea Augustin, Manualul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2008, p. 42

4

Tratatele conţin o prohibiţie (interdicţie) generală privind discriminarea pe motive de naţionalitate şi declară în mod expres că libertatea de mişcare pentru muncitori are ca rezultat "abolirea oricărei discriminări pe bază de naţionalitate între muncitori ai Statelor Membre cu privire la angajare, remuneraţie şi alte condiţii de muncă şi angajare" 5. În acest sens, mult mediatizată a fost cauza adusă cu succes, în faţa curţii de fotbalistul Jean-Marc Bosman, acesta a susţinut că aşa-zisa clauză a naţionalităţii existentă în fotbalul profesionist ce contravenea articolul 48 al Tratatului Comunităţii Economice Europene, deoarece limitează libertatea de mişcare a lucrătorilor în interiorul Uniunii.6 Libera circulaţie a forţei de muncă stabilită prin articolul 48 nu este menită numai să realizeze o piaţă comună în beneficiul economiei statelor, ea are scopul de a acorda dreptul lucrătorilor de a-şi ridica standardul de viaţă prin orice mijloac, chiar dacă acesta nu este suficient pentru atingerea nivelului minim de subzistenţă într-un stat nume. Fapt pentru care lucrătorul are mijloace adiţionale, cum sunt sprijinul familei sau proprietăţile private pentru a-şi suplimenta veniturile, nu afectează statutul său de lucrător protejat în cadrul Comunităţii. Membrilor familiei lucrătorului care se deplasează li se asigură, de asemenea, dreptul de intrare şi şedere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Familia este definită, în acest contex, ca fiind compusă din soţia(ul) lucrătorului şi descendenţii lor direcţi care au vârsta sub 21 ani sau care se află în întreţinerea lor, precum şi rudele directe întreţinute în linie ascendentă ale lucrătorului şi ale soţiei lui.

Capitolul II

Efectele circulaţiei forţei de muncă în cadrul Uniunii Europene Accesul la locurile de muncă dintr-un Stat Membru reprezintă un aspect fundamental al liberei circulaţii a persoanelor în cadrul Uniunii Europene. Această libertate include dreptul persoanei de a se deplasa într-un alt Stat Membru pentru a-şi căuta un loc de muncă sau pentru a lucra acolo, fie ca lucrător independent, fie ca angajat.

5 6

Leicu Corina – Drept Comunitar, Ed.Lunima Lex, Bucureşti, 1998, pag.170 Stoica Camelia – Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană, Ed. Oscart Print, Bucureşti, 2001, pag.65

5

Accesul la pieţele forţei de muncă din Statele Membre presupune dreptul la egalitate de tratament în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, precum şi dreptul la integrare socială, economică şi culturală a lucrătorului migrant şi a familiei acestuia în ţara gazdă. Dreptul la libera circulaţie a lucrătorilor este completat şi susţinut de un sistem de coordonare a sistemelor de securitate socială şi un sistem de recunoaştere reciprocă a diplomelor. O mobilitate ridicată determină creşterea oportunităţilor lucrătorilor de a găsi un loc de muncă şi ale angajatorilor de a găsi persoane cu un nivel corespunzător al aptitudinilor, impulsionându-se astfel ocuparea forţei de muncă şi creşterea economică. În cadrul comunitar, libera circulaţie a lucrătorilor are ca scop principal deschiderea pieţei europene a forţei de muncă tuturor lucrătorilor din U.E., contribuind astfel la obiectivul general vizând pacea şi prosperitatea şi completând piaţa internă a mărfurilor, serviciilor şi capitalului. Imigraţia este o realitate a societăţii contemporane, cu implicaţii economice, sociale şi politice. Susţinând această idee, pe de o parte, în Uniunea Europeană unele State Membre se tem că ar putea fi depăşite de acest fenomen, iar pe de altă parte, există critici care califică Uniunea Europeană ca „fortăreaţa Europei”.7 Circulaţia forţei de muncă favorizează răspândirea cunoştinţelor tehnice şi a metodelor moderne de lucru între statele afectate de fenomenul migraţiei. De asemenea, în Uniunea Europeană, libera circulaţie a persoanelor intensifică dobândirea unui mod de gândire european. În teorie, libera circulaţie a forţei de muncă, fără intervenţii din partea statului de origine sau a celui gazdă, are efecte pozitive, echilibrând avantajele. Pe de o parte, în ţara de origine rata şomajului scade şi salariile cresc, migrarea forţei de muncă reducând dezechilibrele de pe piaţa muncii. În acelaşi timp, apar noi factori de creştere economică: transferul veniturilor migranţilor şi calificările îmbunătăţite ale lucrătorilor care se întorc. Pe de altă parte, în ţara de destinaţie, rezerva de resurse umane creşte, ceea ce duce la încetinirea creşterii salariilor şi la creşterea de capital. După teoria clasică, procesul de migraţie încetează atunci când plăţile pentru muncă sunt egale în ambele ţări. De aceea, migraţia este un proces pozitiv pentru ambele părţi. Pe termen lung, nu există învingători sau învinşi. Motivul pentru cererea susţinută de forţă de muncă străină este fragmentarea profundă a pieţei muncii. Ramurile şi sectoarele de activitate nu se dezvoltă toate în acelaşi mod. În fiecare economie există segmente care sunt mari consumatoare de capital, după cum sunt şi segmente 7

Feraru Daniela, Migraţia şi dezvoltare. Aspecte economice şi tendinţe , Ed. Lumen, Bucureşti 2011, p. 98

6

mari consumatoare de forţă de muncă şi câteva segmente intermediare cu variaţii ale cererii pentru aceşti doi factori de producţie În Statele Membre ale Uniunii Europene, muncitorul autohton respinge în foarte multe cazuri oferte de muncă neatractive, chiar şi în condiţiile unui nivel ridicat al şomajului. Lucrătorii străini, acceptând locurile de muncă prost plătite şi fără prestigiu, devin „salvatori” ai sistemului şi factori ai stabilizării economice. În practică, însă migraţia forţei de muncă are atât efecte pozitive, cât şi negative, de natură economică, socială sau culturală, pentru toţi cei implicaţi. Pentru ţările de destinaţie, influxul de forţă de muncă străină este benefic pentru susţinerea activităţilor economice pe care piaţa internă a muncii nu le poate acoperi, fie din cauza lipsei de personal calificat în acele domenii, fie din lipsa interesului forţei de muncă autohtone pentru acele sectoare de activitate.8 De asemenea, oferta mult mai diversificată în ceea ce priveşte calificările şi aptitudinile, permite angajatorilor să găsească cele mai potrivite persoane pentru diverse activităţi economice. Surplusul de forţă de muncă nu determină doar creşterea şi întinerirea ofertei pe piaţa muncii, ci şi creşterea consumului, deci şi a ofertei generale, rezultând creşterea PIB şi, ca o consecinţă, îmbunătăţirea nivelului de trai. De asemenea, integrarea lucrătorilor imigranţi, precum şi a membrilor lor de familie, necesită alocarea unor resurse financiare, umane şi materiale suplimentare, precum şi soluţionarea tuturor tensiunilor şi problemelor sociale care pot apărea ca urmare a diferenţelor culturale. Activitatea desfăşurată de lucrătorii migranţi are efecte pozitive, ca urmare a veniturilor şi producţiei realizate, nu numai pentru statul primitor, ci şi pentru statul de origine. Pentru lucrătorii migranţi, principalul avantaj îl constituie posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă, în funcţie de aptitudini şi calificare, de cele mai multe ori obţinând un salariu mai mare decât în ţara de origine. În plus, în Uniunea Europeană, conform prevederilor Regulamentului nr.1612/68 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii, avantajele sociale şi fiscale acordate lucrătorilor comunitari migranţi sunt similare cu cele acordate cetăţenilor proprii. De asemenea, de aceleaşi avantaje sociale beneficiază şi familia lucrătorului.

8

Niţă Dan, Dragomir Eduard, Libertatea de circulaţie a persoanelor, Ed. Nomina Lex, Bucureşti 2010, p.95

7

Capitolul III Accesul cetăţenilor românii pe pieţele forţei de muncă în Uniunea Europeană Intrarea României în UE, a însemnat, pe lângă alte drepturi, şi accesul liber la munca în oricare din statele membre. Cel puţin teoretic! Pentru că, practic, mai multe ţări au impus restricţii muncitorilor români şi bulgari, de teama invaziei acestora pe pieţele interne ale muncii. Restricţii care au fost menţinute în zece dintre tările UE, la mai bine de patru ani de la intrarea celor doua state în comunitatea europeană.9 Deşi la nivel european se militează pentru liberul acces la muncă pe piaţa comunitară, statele membre au posibilitatea de a impune restricţii cetaţenilor din statele nou intrare în UE, care pot fi menţinute pe o perioada de până la şapte ani. Cetăţenii români10 se pot încadra în muncă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului membru respective în următoarelor state: Estonia, Finlanda, Polonia, Slovacia, Cehia, Cipru, Suedia, Slovenia, Letonia, Lituania, Bulgaria, Spania, Danemarca, Grecia, Ungaria şi Portugalia. Astfel, cetăţenii români pot lucra în aceste state fără a avea nevoie de permis de muncă. Zece ţări membre UE preferă să aştepte încheierea perioadei tranzitorii, la sfârşitul lui 2013, înainte de a-şi deschide piaţa muncii pentru bulgari şi români. Tratatul de aderare a Bulgariei şi României, intrate în UE în 2007, prevede încheierea restricţiilor privind libera circulaţie a muncitorilor din aceste două ţări la 1 ianuarie 2012. Dar, celelalte ţări membre pot cere un termen suplimentar de doi ani dacă apreciază că piaţa muncii din ţările lor este ameninţată. Aceste state membre care solicită în continuare permise de munca muncitorilor români 11 sunt: Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg, Malta, Marea Britanie şi Olanda, Italia. De asemenea, Norvegia, Islanda, Lichtenstein şi Elveţia au restricţionat complet accesul românilor pe piaţa muncii, pe teritoriul lor. Elveţia are dreptul să impună restricţii până pe 31 mai 2014.

9

Niţă Dan, Dragomir Eduard, Cetăţenia europeană, Ed. Nomina Lex, Bucureşti 2009 www. ec.europa.eu/eures 11 www.euractiv.ro 10

8

3.1. Migraţia din România – caracteristici şi tentinţe noi După 1989, când barierele de frontieră au căzut, migraţia a atins punctul culminant în România. Este cunoscut faptul că ţara noastră este o ţară de emigraţie netă şi acest fapt implică consecinţe severe la diferite niveluri: cel economic, cel social şi cel demografic. România subscrie fenomenului migraţiei la nivel mondial, având un istoric în migraţie marcat de perioade de ascensiune şi declin, bazat în principal pe condiţiile interne economice, sociale şi politice.12 Pe parcursul secolului al XX-lea România a fost preponderent o ţară de emigraţie, tendinţa aceasta menţinându-se chiar şi în condiţiile restrictive ale regimului comunist. Migraţia etnică a deţinut în permanenţă o pondere importantă în fluxurile totale de migraţie. Se pot identifica mai multe etape în istoria migraţiei din România, astfel că după 1989 ne confruntăm cu următoarea situaţie: 

1990-1993: emigrarea permanentă în masă a minorităţilor entice (germane, maghiare) şi a

românilor care fugeau de tulburările politice şi sărăcie. Mulţi dintre aceştia au cerut azil politic în Occident, atingând un nivel de 116 000 de aplicaţii în anul 1992; 

1994-1996: un nivel scăzut al migraţiei economice româneşti în Europa de Vest, în

principal pentru muncă sezonieră sau ilegală, dar şi niveluri foarte scăzute ale migranţilor etnici şi ale căutătorilor de azil; 

1996-2001: dezvoltarea mai multor tendinţe în paralel şi creşterea emigrării, creşterea

traficului de migranţi, fenomen care se suprapune migraţiei ilegale, dar se distinge prin violenţa şi abuzul din partea traficanţilor/angajatorilor. Acest tip de migraţie este considerat a fi întâlnit cu precădere în cazul femeilor. 

2002-2007: eliminarea obligativităţii vizelor Schengen a promovat o creştere rapidă în

migraţia circulară, chiar şi în măsura în care românii care au fost anterior „blocaţi” în ţările Schengen, au putut să se întoarcă în România pentru a intra în sistemul de migraţie circulară. Existenţa posibilităţii de şedere legală pe o perioadă de trei luni în calitate de turist a condus la dezvoltarea unui sistem sofisticat de migraţie circulară, concentrat în primul rand pe destinaţii precum Italia şi Spania. Această nouă strategie a permis sustragerea de la controlul de pe piaţa forţei de muncă europeană, astfel că migranţii ajungeau să lucreze ilegal timp de trei luni, împărţind locurile de muncă cu alţi români. 12

Cracana Mihaela, Capaţână Marcel, Libera circulaţie a persoanelor,bunurilor,serviciilor şi capitalurilor, Ed. Tritonic Bucureşti 2007 p. 62

9



2007–până în prezent: asistăm la acces liber pe piaţa europeană a muncii, fapt care este

favorizant atât pentru crearea unei pieţe europene, a muncii, dar şi pentru înregistrarea unor derapaje severe în pieţele locale. România îşi păstrează caracteristica de ţară în principal de emigraţie13 şi devine, pe lângă ţară de tranzit, o ţară de destinaţie din ce mai atractivă pentru imigranţi. Potrivit previziunii Eurostat14, în perioada 2008- 2060, România va înregistra cel puţin o rată a imigraţiei nete de 18,4 la mia de locuitori (1,84%). Migraţia românilor pentru muncă, fie că este numită emigraţie sau, după 2007 când România devine stat membru al Uniunii Europene, mobilitate a forţei de muncă în spaţiul comunitar, reprezintă, deja un fenomen de masă care afectează toate aspectele vieţii societăţii româneşti şi, implicit imigraţia. La nivelul anului 2010, numărul migranţilor români plecaţi la muncă în străinătate est de aproximativ 2,8 milioane15, Spania şi Italia fiind destinaţiile vizate de aproape 75% dintre români plecaţi la lucru peste graniţă. Spre Italia s-a îndreptat 46%16 dintre românii care au emigrat către un stat membru U.E., iar spre Spania au plecat 19% dintre emigranţii români care s-au decis să trăiască în alt stat membru U.E. Definitorie pentru migraţia românească este deplasarea în străinătate pentru muncă, iar majoritatea migranţilor este inclusă în categoria populaţiei active (15-64 ani), femei şi bărbaţi deopotrivă. De asemenea, este o migraţie circulatorie, cu un caracter temporar, profilul migrantului român plecat la lucru în străinătate fiind acela de muncitor în construcţii, dacă este bărbat şi în serviciile domestice, dacă este femeie. Dintre aceştia, 2,1 milioane de persoane17 majoritatea lucrând în Italia (890.000), Spania (825.000) şi Germania (110.000), 275.000 de români incluşi în statisticile oficiale lucrează în Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Suedia şi Marea Britanie18.

CONCLUZII 13

www.iom.ro www.eurostat.ec 15 www.insse.ro 16 www.insse.ro 17 www.eurostat.ec 18 www.insse.ro - România în cifre 2010 14

10

Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piata interna ce nu poate fi realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei indivizilor. Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminarilor între cetăţenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membere ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminări se pot referi la condiţiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remuneraţie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizează libera circulaţie a persoanelor în spaţiul comunitar. Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piaţă internă ce nu poate fi realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei indivizilor. Prin politica sa, Uniunea Europeană are în vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate şi justiţie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de nationalitate. În acelaşi timp, se desfăşoară un amplu proces de implementare a unor standarde comune în ceea ce priveşte controlul la frontierele externe ale Uniunii şi politicile de vize, azil şi imigraţie. Dispariţia frontierelor şi libera circulaţie a persoanelor în tot spaţiul comunitar poate duce la apariţia unor probleme legate de migraţia clandestină. Pe lângă stabilirea unei liste a ţărilor terţe ai căror cetăţeni au nevoie de viză pentru a intra în spaţiul comunitar, au fost luate o serie de măsuri privind controlul şi securitatea frontierelor U.E. în ţările ce constituie frontiere externe ale spaţiului comunitar. Migraţia este un fenomen complex, cu o multitudine de efecte. Fenomenul are consecinţe importante în societate la nivel economic, social, cultural şi politic. În Uniunea Europeană se recunoaşte faptul că migraţia legală poate fi un factor favorizant pentru creşterea economică, în condiţiile în care este gestionată eficient şi canalizată spre sectoarele deficitare. Statele membre percep, însă, diferit fenomenul migraţionist, în funcţie de contextul specific fiecăruia. De asemenea, publicul percepe migraţia, cel puţin dinspre ţările terţe, preponderent, cu conotaţie negativă. De aceea, este nevoie de o campanie de conştientizare asupra aspectelor pozitive ale migraţiei şi a necesităţii acesteia. Totodată, politicile privind dezvoltarea trebuie să includă şi măsuri corespunzătoare pentru gestionarea eficientă a fenomenului migraţiei. Aceasta cu atât mai mult cu cât 11

îmbătrânirea populaţiei din Uniunea Europeană va avea consecinţe tot mai importante atât asupra pieţei muncii, cât şi asupra sistemelor de pensii şi de sănătate. Legătura dintre schimbările demografice şi politicile privind migraţia este şi va continua să fie o problemă importantă a Uniunii Europene în viitorul apropiat. Economiile şi societăţile statelor membre vor continua să aibă nevoie de lucrătorii migranţi. În plus, previziunile arată o tendinţă de creştere a migraţiei. De aceea, este nevoie de o abordarea comună a problematicii managementului migraţiei şi armonizarea politicilor privind migraţia ale statelor membre. Dreptul la liberă circulaţie pe care îl au cetăţenii statelor membre nu este un drept bazat pe ceva haotic, pentru că în acel moment ar aduce la fel de multe probleme câte beneficii, într-o Uniune care încă nu a trecut la nivelul unui stat federal, ci este format din state care îşi păzesc geloase ceea ce le-a mai rămas din suveranitea naţională şi într-o lume globalizată unde ceea ce se întâmplă într – un loc, bun sau rău, difuzează cu o viteză incredibilă în toate cele patru zări.

Bibliografie 12



Cracana Mihaela, Capaţână Marcel, Libera circulaţie a persoanelor, bunurilor,serviciilor şi capitalurilor, Ed. Tritonic Bucureşti 2007



Feraru Daniela, Migraţia şi dezvoltare. Aspecte economice şi tendinţe , Ed. Lumen, Bucureşti 2011



Fuerea Augustin, Manualul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2008



Leicu Corina, Drept Comunitar, Ed.Lunima Lex, Bucureşti, 1998



Niţă Dan, Dragomir Eduard, Cetăţenia europeană, Ed. Nomina Lex, Bucureşti 2009



Niţă Dan, Dragomir Eduard, Libertatea de circulaţie a persoanelor, Ed. Nomina Lex, Bucureşti 2010



Stoica Camelia – Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană, Ed. Oscart Print, Bucureşti, 2001

13