Reintegrarea Socială A Persoanelor Liberate Din Detenţie [PDF]

Zitiervorschau

CUPRINS :

Introducere……………………………………………………………………………………2 1. Reintegrarea socială a persoanelor liberate din detenţie………………………………...3 2. Probleme identificate în contextul îndeplinirii de către organele de stat arolului de reintegrare socială a infractorilor…………………………………………………………… 5 3. Angajarea în câmpul muncii a persoanelor eliberate din detenție ……….……………..7 4..Reintegrarea sociala a minorilor eliberati din detentie .....................................................9 Bibliografie

1

Introducere Prezentul raport îşi propune drept scop monitorizarea şi evaluarea activităţilor privind pregătirea pentru liberarea deţinuţilor şi reintegrarea socială a persoanelor liberate din detenţie, realizate în cadrul proiectului „Consolidarea societăţii civile în Moldova. Grupuri marginalizate. Reintegrarea socială a exdeţinuţilor”. Raportul analizează evoluţia situaţiei în domeniu, identifică problemele existente şi căile de soluţionare a acestora, furnizând recomandări pentru eficientizarea procesului în cauză. Iniţiativa elaborării raportului aparţine Institutului de Reforme Penale şi a fost dictată de nevoia de monitorizare, (re)evaluare sistematică şi de necesitatea de responsabilizare a actorilor implicaţi în acordarea serviciilor de reintegrare. Pentru a putea justifica acţiunile întreprinse sau pentru a atrage sprijinul public pentru iniţierea, continuarea ori susţinerea unor măsuri concrete sunt necesare rezultate intermediare şi finale măsurabile, care să justifice paşii efectuaţi şi să demonstreze efectele pozitive pe care aceştia i-au avut sau îi pot avea asupra grupului vulnerabil – persoanele din detenţie. Cu alte cuvinte, nevoia de a monitoriza şi (re)evalua etapele, rezultatele şi impactul serviciilor apare nu numai ca o rigoare teoretică, ci şi ca o cerinţă a profesioniştilor care doresc să ştie dacă se realizează obiectivele muncii lor şi dacă sunt necesare ajustări/ remedieri. În acest context, existenţa unor rezultate sesizabile ale activităţilor anterioare este un argument convingător pentru atragerea de noi resurse pentru continuarea acţiunilor lansate sau iniţierea unor noi programe. La elaborarea prezentului raport s-a ţinut cont de următoarele obiective: ƒ 1. sistematizarea experienţei obţinute pentru a îmbunătăţi atât planificarea activităţii de reintegrare, 2.

cât şi rezultatele viitoare în domeniu; ƒ măsurarea schimbărilor aduse de proiect – planificate sau nu, pozitive sau negative, inclusiv

3.

constrângerile şi deficienţele; ƒ prezentarea rezultatelor înregistrate donatorilor proiectului – SIDA, FSM Moldova, şi altor donatori interesaţi, prezenţi în domeniul de activitate.

Institutul de Reforme Penale aduce mul- ţumiri tuturor partenerilor (Ministerul Justi- ţiei, DIP şi instituţiile penitenciare, Serviciul de probaţiune, ANOFM, Ministerul Afacerilor Interne, Fondul Republican de Susţinere Socială a Populaţiei, Serviciul de Evidenţă şi Documentare a Populaţiei, direcţiile teritoriale de asistenţă socială şi protecţie a familiei, oficiile de stare civilă, comisariatele militare, asociaţiile medicale teritoriale, birourile de avocaţi, primăriile şi consiliile raionale din localităţile în care sunt amplasate CJC-urile etc.) care, direct sau tangenţial, au fost implicaţi în activităţile de reintegrare, fără de a căror contribuţie nu ar fi fost posibilă acordarea acestor servicii – fie că este vorba de perfectarea actelor de identitate, fie de găsirea unui loc de muncă etc. Totodată, ţinem să exprimăm un mesaj de mulţumire autorităţilor şi persoanelor care au manifestat disponibilitate de cooperare la elaborarea raportului, oferindu-ne date sau informaţii relevante ori expunându-şi viziunea asupra mecanismului de reintegrare socială a ex-deţinuţilor. Ne exprimăm convingerea că informaţiile conţinute în prezenta lucrare vor constitui o sursă utilă pentru teoreticienii şi practicienii din domeniul 2

reintegrării sociale, precum şi pentru autorităţile implicate în proces, reprezentanţii ONG-urilor de profil şi mass-media. Din păcate, în prezent nu există un mecanism reglementat juridic desupraveghere a persoanelor eliberate din detenţie, astfel încît, prin consiliere şiasistenţă, să fie prevenită săvîrşirea repetată de către ei a unor infracţiuni grave.Unicele mecanisme de supraveghere – anchilozate în timp, sunt cele desupraveghere penală a persoanelor eliberate din detenţie în regimul probaţiunii. Laanaliza acestui mecanism ne vom şi referi în cele ce urmează, încercînd a propuneo analiză exhaustivă şi multisectorială a ceea ce înseamnă supraveghere a persoanelor eliberate din detenţie. În sensul celor prezentate mai sus se cristalizează ceea ce specialiştiidenumesc asistenţă post-penală , oferită de către serviciile de reintegrare, în bazaunei cereri exprese din partea persoanelor liberate condiţionat, a persoanelor graţiate prin lege sau a minorilor a căror măsură educativă a fost înlăturată.

1. Reintegrarea socială a persoanelor liberate din detenţie Anual în Republica Moldova circa 2000 de persoane sunt liberate din instituţiile penitenciare. Datorită izolării de lungă durată şi restricţiilor impuse de regimurile de detenţie, majoritatea dintre deţinuţi, pomenindu-se faţă în faţă cu realitatea de după gratii, se simt frustraţi, consternaţi şi anxioşi*. Problemele care apar odată cu liberarea din mediul penitenciar vin să se amplifice pe fundalul unor relaţii proaste cu familia, comunitatea, lipsei actelor de identitate şi a unui loc de muncă care să le permită un trai decent etc. Respingerea societăţii, reticenţa unor funcţionari, etichetarea şi marginalizarea de către comunitate/societate forţează persoanele liberate din locurile de detenţie să revină în cercul vicios al criminalităţii. Statisticile atestă că circa 50% dintre persoanele private de libertate din Moldova comit infracţiuni repetat. O rată atât de înaltă a recidivei infracţionale ne demonstrează elocvent faptul că pedeapsa penală de privaţiune de libertate nu a dat un rezultat pozitiv – condamnatul nu a învăţat nimic, nu şi-a schimbat comportamentul şi, astfel, perioada petrecută după gratii nu a fost suficientă pentru a înţelege şi a aprecia eficient valorile vieţii, ci o simplă petrecere a timpului pe contul statului. Acest lucru confirmă că utilizarea frecventă a metodelor represive (supravegherea şi izolarea) în detrimentul celor de resocializare este cauza ajungerii repetate a persoanelor în penitenciare. Un argument în plus la cele afirmate este şi rata înaltă a încarcerărilor (în anul 2008 indicele de deţinuţi la 100 mii de locuitori din Republica Moldova a constituit 203,8 de persoane). Este unul dintre cei mai mari indici în Europa. De exemplu, în Norvegia, care are o populaţie de 4,5 mln. de locuitori, indicele persoanelor deţinute la 100 mii de locuitori este de 65 de persoane. 3

*Caracteristica deţinuţilor după numărul de antecedente penale : Număr total de deţinuţi situaţia la 01.01.2009

/ situaţia la 01.01.2008

+/–, persoane

+/–, %

Prima oară

2578 (47,13%)

3000 (46,01%)

–422

–14,07

a doua oară

1463 (26,75%)

1641 (25,16%)

–178

–10,85

a treia oară

727 (13,29%)

962 (14,75%)

–235

a patra oară şi mai mult 702 (12,83%)

918 (14,08%)

–216

Total

5470 (100%)

6521 (100,0%)

–1051

–24,43 –23,53 –16,12

În atare situaţie, când unele şi aceleaşi persoane repetat săvârşesc infracţiuni şi cu regularitate se află în locurile de detenţie, societatea/statul suportă mai multe consecinţe negative:



repetat sunt cheltuiţi banii publici pentru întreţinerea condamnaţilor (hrană, deţinere, asistenţă medicală, salarizarea personalului ş.a.) pe toată durata executării pedepselor; astfel, cheltuielile din bugetul de stat pentru întreţinerea unui condamnat cresc substanţial cu fiecare următoare

 

condamnare; societatea suferă repetat de pe urma infracţiunilor (atât victimele, cât şi rudele condamnatului); condamnaţii nu au posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat în urma infracţiunii (adică executarea efectivă a titlurilor executorii);



condamnaţii, după liberarea din penitenciare, nu sunt capabili să se integreze pe piaţa muncii, să contribuie la dezvoltarea economică a ţării şi acest lucru prejudiciază statul sub forma impozitelor neplătite de aceste persoane. În schimb, statul repetat cheltuieş- te banii bugetari pentru întreţinerea condamnaţilor în instituţiile penitenciare

2. Probleme identificate în contextul îndeplinirii de către organele de stat arolului de reintegrare socială a infractorilor

4

În contextul asistenţei oferite de către stat persoanelor eliberate din detenţie,am putea identifica următoarele probleme principale : 1.Numărul redus de personal al secţiilor penale implicat în activităţi deevidenţă şi supraveghere; 2.Imposibilitatea acordării serviciilor de asistenţa şi consiliere pentru persoanele liberate din locurile de detenţie de către specialiştii secţiilor penale; 3.Lipsa personalului secţiei penale, specializat pentru activitatea de evidenţă,supraveghere şi consiliere a minorilor aflaţi în termen de probă; 4.Lipsa cadrelor secţiei penale de specialitate în domeniul asistenţei sociale şi psihologie; 5.Spaţiu şi dotări inadecvate activităţilor de asistenţă, consiliere şisupraveghere a persoanelor liberate din locurile de detenţie; 6.Cumularea funcţiilor specialistului secţiei penale cu alte atribuţii din cadruloficiului de executare; 7.Înştiinţările privind liberarea persoanelor din detenţie nu conţin informaţii privind comportamentul persoanei în perioada detenţiei; 8.Instituţiile penitenciare nu solicită informaţii referitoare la condiţiile în careurmează să se întoarcă persoanele liberate din locul de detenţie; 9.În dosarul personal lipseşte fişa de identificare a nevoilor beneficiarului; 10.Activităţile de supraveghere adeseori sunt limitate la simple activităţi deevidenţă curentă a persoanelor; 11.Activităţi de asistenţă şi consiliere nu se desfăşoară cu beneficiari; 12.Legislaţia Republicii Moldova nu conţine reglementări clare referitoare laacordarea de asistenţă şi consiliere a persoanelor liberare din locurile dedetenţie; 13. Nu poate fi asigurat principiul confidenţialităţii discuţiilor cu beneficiariii; 14.În activităţile de evidenţă şi supraveghere nu sunt implicaţi voluntari; 15.Nu sunt stabilite parteneriate cu instituţiile prestatoare de servicii dincomunitate; 16.Lipsa bazei metodologice de desfăşurare a activităţilor de profilaxie cu persoanele 17.liberate din locurile de detenţie; 18.Neperfectarea Buletinelor de identitate din lipsa vizei de domiciliu;

5

19.Persistă blocaje de cooperare între diversele segmente ale executivului, în procesul de luare a deciziilor în interesul major al persoanelor aflate îndificultate; 20.Cadru normativ incomplet în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenţie; 21.Prestării serviciilor de asistenţă socială la nivel teritorial, ca şi la nivelulcentral, 22.rămâne confuză din cauza divizării responsabilităţilor între structurile şinivelurile autorităţilor administraţiei publice; 23.Lipsa reglementării exprese a reglementărilor referitoare la implicareaAdministraţiei publice locale la asitenţa persoanelor liberate din locurile dedetenţie; 24.Cantinele sociale şi centrele de găzduire sunt prezente doar în municipii; 25.Nu se organizează cursuri de calificare profesională speciale pentru persoanele liberate din locurile de detenţie în toate centrele raionale; 26.În majoritatea cazurilor locurile de muncă oferite nu sunt acceptate; 27.Mecanism ineficient de implicare a persoanelor liberate din locurile dedetenţie la blucrări publice. 28.Persoanele liberate din detenţie nu cunosc instituţiile administraţiei publicecentrale şi locale la care ar putea să se adreseze pentru a obţine un sprijin sauau puţină încrederea în acestea că le-ar putea fi de ajutor; 29.Sănătatea precară a persoanelor liberate din detenţie; 30.Lipsa unei meserii sau a unei calificări; 31.Reticenţa din partea agenţilor economici privind angajarea persoanelor deţinute; 32.Lipsa abilităţilor de muncă la persoanele liberate din locurile de detenţie; 33.Privarea de libertate pentru o perioadă mai îndelungată de timp conduce lascăderea competenţei profesionale ; 34.Autorităţile publice locale se implică puţin în angajarea persoanelor liberatedin locurile de detenţie; 35.Probleme de discriminare salarială; 36.Restricţiona rea în obţinerea unor posturi mai înalte.

3. Angajarea în câmpul muncii a persoanelor eliberate din detenție 6

Cercetările privind rolul angajării în cîmpul muncii a infractorilor eliberaţidin detenţie îi preocupă pe sociologii şi juriştii din întreaga lume de cîteva decenii.În acest sens, este relevant studiul realizat de Eugene Heimler timp de 5 ani, în anii’70 ai secolului al XX-lea, pe un eşantion de tineri şomeri, în rezultatul căruia afost elaborată „scala de funcţionare socială”. S-a constatat că cei care„funcţionează” în societate au o trăsătură comună, şi anume: a satisfacţiei carecorespunde nivelului de frustrare căruia ei îi pot rezista. A fost contruită o scalădestinată a măsura relaţia dintre satisfacţia şi frustrarea pe care o persoană le simtela un moment dat şi au fost identificate 5 domenii în care succesul şi eşecul au fostexemplificate: muncă şi interese, securitate financiară, relaţii de prietenie şi relaţiisociale, viaţa familială. De asemenea, au fost identificate 5 domenii în carefrustrarea blochează activitatea: depresia, alienarea sau sentimentul de persecuţie simptomele psihosomatice şi, în sfârşit, modalităţile de evadare (precum consumulde alcool). Aplicarea scalei produce un scor pozitiv şi unul negativ. În urmautilizării acestei scale se construieşte un plan de acţiuni şi o anumită perioadăserviciile de probaţiune investesc resurse în această metodă de lucru, după care eaeste utilizată de acei practicieni care sunt motivaţi de credinţa că prin ea se reduceinfracţionaţitatea. Aşadar, aproape 2/3 din numărul persoanelor condamnate se află pentru adoua oară şi mai mult în instituţiile penitenciare. Aceasta demonstrează încă o datăîn plus că după liberarea din instituţiile penitenciare persoanele în cauză seadaptează foarte greu la noul mediu, de cele mai multe ori nefiind ajutate deinstituţiile abilitate. Lipsa ajutorului din partea instituţiilor abilitate în vederea resocializării persoanelor liberate din detenţie, imposibilitatea de a se integra pe piaţa muncii, carezultat al lipsei unei meserii sau calificări îi determină pe aceştia să comită alte infracţiuni cu scopul reîntoarcerii lor în instituţiile penitenciare. Revenirea îninstituţiile penitenciare reprezintă o soluţie pentru ei de a fi asiguraţi cu un adăpostsau cu hrana necesară, chiar dacă sunt privaţi de libertate. Integrarea pe piaţa muncii a persoanelor eliberate din detenţie este destul dedificilă, în primul rând, datorită faptului că persoanele în cauză sunt considerate decătre agenţii economici persoane cu probleme. În al doilea rând, privarea delibertate pentru o perioadă mai îndelungată de timp conduce la scădereacompetenţei profesionale sau, o dată ce cunoştinţele şi abilităţile profesionale nusunt aplicate în practică, de nivelul de calificare al persoanelor date şi, ca urmare,se află într-o situaţie de rioritate faţă de alte persoane. în al treilea rând, majoritatea persoanelor liberate detenţie sunt persoane fără studii profesionale. Deci, acesteanu pot pretinde la ieşene concretă pe piaţa muncii şi, de cele mai multe ori, acestease angajează ectorul informai al pieţei muncii pentru a desfăşura diferite activităţiauxiliare. De menea, rezultatele sondajului ne demonstrează că aproximativ 53,1%din persoanele chestionate nu deţin o meserie concretă. Din cei care deţin diplomece atestă o mită calificare 16,7% deţin calificarea de zidar / tencuitor, 10,1 % -operator, 12,7% / tractorist, 13,8%, - tehnician, 5,8%-sudor, 5,1% - bucătar, 5,8%contabil / economist, 4,3% - lăcătuş, 2,9% -jurist, precum şi alte meserii.De obicei, înainte de liberarea din detenţie, persoanele în cauză trebuie să ur-ze uninstructaj, efectuat de către personalul instituţiilor 7

penitenciare, referitor laiportamentul acestora în exterior şi informarea despre instituţiile la care trebuie săidreseze pentru a primi ajutorul necesar. în urma efectuării sondajului, persoanelestionate înainte de liberate au beneficiat de mai multă informaţie referitoare la:itenţa şi activitatea agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă, drepturile pentru părea unui post de muncă, situaţia de pe piaţa muncii, activitatea autorităţilor publice etc. Angajarea în câmpul muncii reprezintă, la etapa actuală, o problemă destulde dificilă care se confruntă majoritatea persoanelor aflate în căutarea unui loc demuncă. În acest fel, persoanele care nu au o meserie sau o anumită calificare, precum sunt persoanele liberate din detenţie, se află într-o dificultate şi mai marecomparativ cu persoanele care au studii ce atestă meseria sau nivelul de calificare.Probabilitatea de a ocupa anumit post vacant de către persoanele eliberate dindetenţie este cu mult mai mică de celelalte categorii de persoane. Aceasta nedemonstrează şi studiul realizat. Din numărul total al persoanelor liberate dindetenţie care au participat la sondaj, doar 28,4% sunt încadrate în câmpul muncii.Cele mai multe din persoanele angajate activează în întreprinderi private -64,6%din respondenţi, 25,6% activează în întreprinderi de stat iar 9,8% activează în altetipuri de întreprinderi. Domeniile de activitate a întreprinderile! în care activează persoanele liberate din detenţie sunt diferite. 22,2% din persoanele chestionateactivează în întreprinderile industriale, 22,1% - în întreprinderile agricole, 21.0%-în întreprinderile de construcţii, 11,1% în întreprinderile din transport, 16,0% înîntreprinderile comerciale şi 7,4% în sectorul bugetar. Durata de angajare laultimul loc de muncă este relativ mică. Cei mai mulţi din cei chestionaţi activeazăla ultimul loc de muncă de mai puţin de un an de zile. Majoritatea persoanelor liberate din detenţie s-au angajat individual încâmpul muncii sau prin intermediul prietenilor sau rudelor. Relaţiile de rudenie saude prietenie ale persoanelor liberate din detenţie au avut un rol decisiv în angajareaîn câmpul muncii. Aceasta i-a şi determinat pe mulţi angajatori de a angaja astfelde persoane. Pentru persoanele respective sunt mai puţin cunoscute modalităţile deangajare prin intermediul anunţurilor publicate în mass-media sau prin intermediultârgurilor locurilor de muncă. Cu toate că persoanele liberate din detenţie îşi punmari speranţe în autorităţile publice locale, acestea se implică mai puţin înangajarea persoanelor date. Conform legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, angajarea în câmpulmuncii trebuie să finalizeze cu încheierea contractului individual de muncă întreangajat şi angajator. La momentul efectuării studiului, doar 36,6% din ceichestionaţi au menţionat că au încheiat un contract individual de muncă cuangajatorul, în timp ce 63,4% nu au făcut acest lucru. Din cei care au încheiat uncontract individual de muncă, clauzele care au fost stipulate în acesta se rezumaula: mărimea salariului, condiţiile de muncă, durata zilei de muncă.

4. Reintegrarea sociala a minorilor eliberati din detentie . 8

În unanimitate se admite faptul că, din punct de vedere ştiinţific, educarea şi,mai ales, reeducarea individului, trebuie să înceapă devreme. Astăzi, minoruldelincvent poate fi găsit destul de des în stradă fără „a beneficia” de tratament, nicichiar de simplele măsuri de educaţie. La etapa actuală, activitatea instituţiilor careau atribuţii directe faţă de minorii delincvenţi este orientată mai mult laorganizarea lucrului de prevenire şi doar foarte puţin spre activitatea de reeducare.Crimele comise de minori în perioada aflării la evidenţă la organele de poliţie au crescut cu 25%, fapt ce mărturiseşte despre ineficienţa lucruluiindividual profilactic cu această categorie. Lacunele procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor delincvenţi secompletează şi prin concluziile echipelor mobile de avocaţi, asistenţi sociali şi psihologi din cadrul evaluărilor desfăşurate de către Institutul de Reforme Penale:rata mărită a recidivei minorilor se datorează informaţiilor insuficiente acordate decătre organele judiciare cu privire la pedeapsa cu eliberarea condiţionată, iar caefect minorii nu conştientizează caracterul antisocial al faptei săvârşite şi riscul pecare îl vor avea în cazul încălcării repetate a legii; lipsa unui cadru adecvat deresocializare a minorilor în urma procesului de judecată (minorii fiind categorizaţişi marginalizaţi de către comunitate); absenţa unei persoane specializate care săisupervizeze pe parcursul ispăşirii pedepsei condiţionale. În condiţiile în care problema „copiilor străzii” se accentuează şi riscă să creeze o anumită imagine aţării în exterior, este necesară o colaborare mai amplă între organele de poliţie şiinstituţiile de resort (inspectoratele şcolare, fundaţiile de tineret, MinisterulEducaţiei etc.). Pe plan legislativ trebuie reorganizat şi sistemul de ocrotire aminorilor adaptat realităţilor actuale. În spatele activităţilor formal-reglementate ale instituţiilor specializate întratarea tinerilor delincvenţi găsim o fenomenologie umană diversă care uneoriajută, alteori împiedică procesul de reeducare a minorilor. Între acestea, gravafectată este imaginea şi experienţa minorilor cu „adultul”: mulţi minori proveninddin familii cu tensiuni acute între părinţi, fiind timp îndelungat martori ai unor conduite la limita moralităţii din partea acestora, au suportat pedepse şi privaţiuniarbitrare sau chiar au fost îndemnaţi să comită infracţiuni. Menţionăm că numaicunoaşterea personalităţii minorilor nu este suficientă atâta timp cât influenţelemasive, câteodată hotărâtoare pentru destinul lor, vin din partea vieţii de grup, arelaţiilor interpersonale ce se stabilesc între ei pe timpul executării măsurii. Întru realizarea reinserţiei sociale a minorilor reeducaţi şi pentru a se evitarecidivele, acţiunile de reeducare trebuie să se bazeze pe anumite principiiştiinţifice, îndeosebi pe cele de nuanţă psihosociologică şi pedagogică, stipulate şiîn actele internaţionale de bază pentru activitatea procesului de resocializare:• Principiul intervenţiei precoce, unul dintre principiile de bază, susţine ideea că undelincvent ocazional sau un predelincvent poate fi reeducat mai uşor decât unrecidivist;• Principiul individualizării măsurilor, acţiunilor şi metodelor de reeducare;• Principiul coordonării şi continuităţii acţiunilor de reeducare şi de reinserţiesocială a minorilor şi tinerilor;• Principiul continuării acţiunilor educative şi de sprijinire psihosocială şieconomică a minorilor şi tinerilor reeducaţi.

9

Programele reeducative ce se desfăşoară în instituţiile speciale trebuie să iaîn considerare o mare diversitate de categorii de minori, astfel fiind posibilăsatisfacerea exigenţelor „principiului personalităţii” prevăzute de Regulile de laBeijing, sancţiunile pentru orice minor delincvent fiind modelate conform gravităţii delictelor comise, circumstanţelor personale şi atitudinii relevate deminor. Metodele şi tehnicile de lucru cu minorii, pe lângă cele caracteristiceîntregului proces de resocializare (educaţia prin muncă, munca educativă (morală, juridică, religioasă), lucrul individual, instruirea generală, justiţia de restabilire),sunt grupate uneori după scopul urmărit, toate împreună constituind un instrumentde intervenţie. Printre principalele tehnici utilizate în lucrul cu minorii −autoevaluarea, consilierea; influenţa pozitivă; terapia cognitivă − este necesar astatua o serie de modalităţi de recuperare a minorilor infractori bine determinate şiargumentate, în activitatea de aplicare a cărora un loc aparte ocupă psihologul şiasistentul social specializaţi în psihologie şi asistenţă penitenciară, dat fiind faptulcă anume ei ar putea oferi explicaţii şi rezolva problemele frecvente din mediulimpus.În acest sens evidenţiem: •

O formă amplă de lucru − programul de terapie socială ce porneşte de lacunoaşterea şi combaterea cauzelor generatoare şi favorizante a delincvenţei lanivel macrosocial, psihosocial şi individual. În procesul de reeducare trebuieinclusă şi formarea poziţiei sociale active − în condiţiile izolării, arta şi capacitateade a trăi se manifestă nu prin planificarea şi pregătirea unor

•

evenimente importanterealizării unor scopuri, dar prin capacitatea de a trăi o zi fără neplăceri. O direcţie de acţiune este realizarea unor expuneri şi dezbateridespre lume şiviaţă, special concepute pentru minori. Se contează pe faptul că însuşirea lor decătre minorii delincvenţi va permite formarea mai rapidă a concepţiei moraledespre conduita de fiecare zi, după ce aceştia vor fi puşi în libertate. Trebuie sămenţionăm că această acţiune este în plină desfăşurare în şcolile

•

speciale dinRomânia şi Federaţia Rusă, temele fiind prevăzute în orele de activităţisăptămânale Alte direcţii de acţiune: identificarea, construirea şi menţinerea relaţiilor interpersonale pozitive între minorii din grupele formale. În acest proces trebuie săfie antrenat tot personalul didactic, utilizându-se principiile sociometriei şi aletestului corespunzător, precum şi caracteristicile psihosociale ale grupurilor mici,accentuându-se astfel importanţa modelării raporturilor dintre

•

minorii internaţi pentru întregul proces reeducativ. Drept metodă de resocializare, care are succese mari în ţările dezvoltate, dar nucunoaşte o practică în ţara noastră, menţionăm metoda relaţiilor de grup. Ea se bazează pe teoria asociaţiilor diferenţiale şi constă în punerea infractorului încontact cu grupuri sociale care respectă legea, aplicându-se în general în perioadade probaţiune sau de eliberare condiţională.

O problemă cu aspecte practice reale şi imediate în analiza procesului deresocializare este ilustrată prin limitele şi implicaţiile calităţii vieţii de detenţieasupra resocializării infractorilor, precum şi corelaţia standardului

de

viaţă

aldeţinuţilor

din

penitenciare

cu

normele

internaţionale

privind

tratamentuldeţinuţilor. Criminologul german F.List a conchis: „Cu cât mai tânăr estecondamnatul privat la libertate, cu atât mai mare este probabilitatea că el va repetaactul delincvent”. Altfel spus, cu cât mai 10

devreme unii indivizi tineri ajung să fieîncarceraţi în instituţiile penitenciare, cu atât mai puternic şi intensiv ei absorbmoralitatea comunităţii deviante şi cu atât mai dificil este de a-i reîntoarce pe caleaunei vieţi normale. Un individ care a comis un delict şi pentru prima dată estecondamnat, dar care nu are înclinaţie spre activitate criminală, se adaptează lasituaţie devenind cu timpul un infractor cronic. Statistica arată că circa 80% dintrecei condamnaţi a doua oară comit crime mult mai grave. În cadrul procesului de resocializare, reinserţia socială a minorilor delincvenţi poate fi considerată cea mai complexă componentă, deoarece de reuşitaacesteia depinde statutul social al tânărului redat societăţii. Actualmente, realizarea reintegrării sociale pentru infractorii tinerii şi ceiaflaţi la prima abatere reprezintă cheia progresului şi competenţei în justiţia penală.Este necesară unirea eforturilor specialiştilor jurişti, psihologi, pedagogi, asistenţisociali, sociologi, pentru a elabora programe viabile de recuperare socială a unuinumăr cât mai mare de delincvenţi, iar instituţiile speciale de reeducare cu oactivitate bine concepută să devină „un loc unde se renaşte”. Astăzi, problema„readaptării” tinde să fie completată cu tema mult mai difuză a „readaptăriisistemului execuţional-penal” la ritmurile şi orizonturile teoretice actuale.

11

BIBLIOGRAFIE : 1. Drept Executional Penal , Vladislav Manea , Chisinau 2014 2. Legea nr 297 din 24.02.1999 cu privire la adaptarea socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie. Codul de executare a RM din 24.12.2004 4. Reintegrarea sociala a persoanelor liberate din locurile de detentie, Dorina Ardeleanu , 3.

Chisinau 2009

12