Clasificarea ET [PDF]

Zitiervorschau

Clasificarea lui Costa – grupează formale clinice ale edentaţiei totale în raport cu aspectul de ansamblu al câmpului protetic în: câmp protetic favorabil; câmp protetic mediu; câmp protetic nefavorabil. Se mai utilizează o clasificare a câmpurilor protetice în funcţie de calitatea mucoasei de acoperire. Astfel, câmpurile protetice pot fi: moi, cu rezilienţă crescută a mucoasei ; dure, la care mucoasa acoperitoare este fermă, aderentă de substratul osos, cu o rezilienţă foarte mică ; medii, ce reprezintă condiţii medii favorabile de rezilienţă. CLASIFICAREA LUI ATWOOD (DUPĂ HUTU E. ŞI COLAB., 1998) • Clasa I: dintre implantat în alveolă; • Clasa a II-a: plagă post extracţională recentă; • Clasa a III-a: creastă înaltă, regulată, rotunjită; • Clasa a IV-a: creastă înalta subţire, în „lamă de cuţit”; • Clasa a V-a: creastă joasă, rotunjită; • Clasa a VI-a: creastă absentă, uneori cu rezorbţie bazală. Clasificarea lui SCHRODER pentru maxilar: • Clasa I: încadrează formele clinice de edentaţie totală maxilară reprezentate de creste înalte, egale ca înălţime pe toată întinderea lor, bolta palatină adâncă, tuberozităţi proeminente, distanţa dintre sinusul maxilar şi creasta edentată este mare, cu peretele sinusal gros la polul inferior; • Clasa a II-a: câmp protetic edentat total maxilar, cu creste alveolare late, turtite, cu înălţime medie, cu boltă palatină medie spre plată, tuberozităţi maxilare mai puţin evidente, peretele sinusal redus, apropiat de muchia crestei; • Clasa a III-a: include situaţiile clinice cu atrofie şi rezorbţie marcante, cu creste alveolare desfiinţate, cu tuberozităţi maxilare dispărute, boltă palatină plată, sinus foarte aproape de muchia crestei, despărţit de aceasta printr-o folie subţire de ţesut osos.

•

•

Pentru mandibulă, KÖLLER şi RUSSOV au descris pentru formele clinice ale atrofiei şi rezorbţiei la edentatul total: Clasa I: cuprinde situaţiile clinice favorabile, reprezentate de creste alveolare înalte, uniform rotunjite, tuberculi piriformi proeminenţi; situaţia este foarte rar întâlnită în practică şi presupune extracţia în bloc a dinţilor inferiori ; Clasa a II- a: cuprinde formele clinice extrem de nefavorabile, în care rezorbţia şi atrofia osoasa severă au desfiinţat aproape complet creasta alveolară reziduală, care s-a transformat într-o depresiune, afectând şi corpul mandibulei;

1

• •

•

•

•

•

•

• • •

• •

Clasa a III- a: cuprinde situaţiile clinice care prezintă o creastă alveolară proeminentă în zona anterioară şi cu atrofie accentuată în zona laterală; Clasa a IV-a: cuprinde formele clinice reprezentate prin atrofie şi rezorbţie marcată a crestei edentate în zona anterioară, lateral crestele edentate fiind de înălţime medie, cu tuberculi piriformi bine reprezentaţi. La originea acestei situaţii este boala paradontală. Lejoyeux (1968, 1992) grupează câmpurile protetice edentate total, în funcţie de caracteristicile suportului osos, astfel: La maxilar Clasa I-a: creste edentate cu valoare protetică foarte bună înalte, retentive, cu versante vestibulare şi orale extinse şi nedureroase, fără exostoze, cu tuberozităţi retentive favorabile; bolta palatină extinsă, fără torus, cu sutura mediană insensibilă, cu zone Schröder puţin depresibile, ce oferă un sprijin bun aparatului gnato-protetic. Clasa a II- a: creste edentate cu valoare protetică medie, dar încă apte să asigure menţinerea şi stabilitatea protezelor; atrofie medie centripetă, tuberozităţi maxilare de valoare medie şi relief perceptibil, încă utilizabile în condiţii optime pentru protezare; bolta palatină de valoare medie, încă suficient de extinsă cu sutura intermaxilară mediană sensibilă la presiune. Clasa a III- a: este tipică crestelor cu rezorbţie accentuată şi cu o valoare protetică redusă, cu; tuberozităţi maxilare cu valoare negativă, caracterizate prin dispariţia reliefului favorabil protezării. Clasa a IV-a: include formele clinice cu creste alveolare cu valoare protetică negativă, practic dispărute parţial sau total, cu concavităţi în plan frontal şi sagital, sensibile la presiune. La mandibulă: Clasa I- a: este reprezentată de creste alveolare cu valoare protetică optimă sau chiar ideală, puţin rezorbite, convexe, limitate de versanţi înarţi, fără torus mandibular sau alte exostoze; Clasa a II- a: cuprinde creste edentate cu valoare protetică medie, dar care pot realiza încă menţinerea şi stabilitatea piesei protetice; Clasa a III- a: încadrează crestele edentate cu valoare scăzută, cu o rezorbţie accentuată, tipică vechilor purtători de proteze neechilibrate sau edentaţilor vechi neprotezate; Clasa a IV-a: este caracteristică situaţiilor clinice ce prezintă creste alveolare negative, concave în plan sagital, transversal şi frontal, care sunt sub nivelul planşeului bucal. Atrofia severă excentrică a determinat o pseudoprognaţie patognomonică. Clasificarea lui SANGIUOLO – cuprinde trei forme clinice de edentaţie totală maxilară şi tot atâtea de edentaţie totală mandibulară. Formele clinice ale edentaţiei totale la maxilar: Clasa I- a: este reprezentată de câmp protetic favorabil protezării cu un suport osos în care atrofia şi rezorbţia nu s-au instalat încă sau sunt în fază incipientă. Creasta alveolară este înaltă, peste 6 mm, rotunjită, regulată; tuberozităţile maxilare sunt proeminente, bolta 2

•

•

•

•

•

palatină este adâncă, torusul palatin absent. Inserţia elementelor periferice se găseşte la distanţa de muchia crestei, iar rezilienţa mucoasei fixe este în limite normale, favorabilă. Inserţia vălului palatin este oblică. Clasa a II- a; este caracterizată de un câmp protetic mediu, cu afectare parţială a suportului osos prin atrofie şi rezorbţie. Tuberozităţile maxilare sunt medii, creasta edentată este neregulată cu înălţime cuprinsă între 4-6 mm, bolta palatină de adâncime medie, cu torus palatin prezent în regiunea anterioară şi/sau medie, rezilienţa mucoasei fixe uşor crescută. Inserţia periferiei mobile este într-o poziţie medie în raport cu muchia crestei . Clasa a III- a: este dominată de procese severe de atrofie şi rezorbţie, cu înălţime redusă a crestelor (sub 4 mm) cu apropiere de muchia crestei, a spinei nazale anterioare şi a crestei zigomato-alveolare. Bolta palatină este plată, torusul palatin prezent până în zona posterioară, tuberozităţile maxilare sunt atrofiate, iar când proemină aparent se constată mobilitatea lor. Inserţia elementelor periferice este aproape de muchia crestei, rezilienţa mucoasei fixe este mult crescută, cu aspect balant sau în „creastă de cocoş”. Trecerea de la palatul dur la palatul moale se face după o linie verticală . Formele clinice ale edentaţiei totale la mandibulă: Clasa I- a; câmpul protetic se caracterizează printr-un suport osos corespunzător, cu creastă alveolară înaltă, peste 6 mm, rotunjită, tubercul piriform proeminent cu suport osos orizontal, apofizele genii la distanţă de muchia crestei, la fel ca şi liniile oblice internă şi externă. Linia oblică internă este rotunjită, permiţând prelungirea marginilor linguale ale aparatului gnato-protetic, mucoasa acoperitoare are rezilienţă normală iar inserţia elementelor periferice este la distanţă de muchia crestei alveolare. Limba are o poziţie medie. Clasa a II- a: încadrează situaţii clinice reprezentate de creasta edentată cu înălţime medie (4-6 mm), tuberculi piriformi cu direcţie oblică, linia oblică internă şi externă mai apropiată de muchia crestei. Mucoasa fixă are rezilienţă uşor crescută la nivelul tuberculului piriform fiind mobilizată uşor la tracţiunea pe ligamentul pterigo mandibular. Limba are o poziţie anterioară . Clasa a III- a; se însoţeşte de atrofie şi rezorbţie marcată cu dispariţia procesului alveolar; atrofia aproape completă a tuberculului piriform, dehiscenţa canalului mandibular, când între linia oblică internă şi externă apare un şanţ. Mucoasa fixă are rezilienţă crescută, prezentând mobilitate orizontală şi verticală. Inserţia elementelor periferice se face pe muchia crestei, câmpul protetic este redus, de forma unei linii. Limba are poziţie posterioară.

3

4