Clasificarea Comunicarii Canale de Comunicare [PDF]

Zitiervorschau

CLASIFICAREA COMUNICARII             Comunicarea poate fi clasificata dupa mai multe criterii dupa cum urmeaza[1]: 1.     In functie de directie: -        descendenta (in relatiile de tip ierarhic); -        ascendenta (mesaje trimise de la niveluri ierarhice inferioare catre niveluri superioare, mesaje pentru sefi); -        orizontala (intre persoane situate la acelasi nivel ierarhic); -        oblica sau pe diagonala (atunci cand nu se pot desfasura celelalte tipuri, de exemplu in utilizarea managementului pentru proiecte; are uneori caracter neformal, dar se foloseste si pentru realizarea problemelor urgente, oferind o cale de evitare a contactului pe scara ierarhica[2]). 2.     In functie de modul de transmitere: -        verbala (transferul informatiei prin intermediul cuvantului); -        non-verbala (elementele care codifica, decodifica si transmit informatia se refera la infatisarea participantilor, la procesul comunicarii, mimica, gesturi, postura, distante personale); -        scrisa (este considerata de unii autori tot o comunicare verbala, de data aceasta informatia se transmite in forma scrisa prin intermediul cuvintelor pe canalul vizual). 3.     In functie de modul de desfasurare: -        reciproc directa (comunicarea fata in fata, atunci cand constituie un mare avantaj aparitia feed-back-ului); -        reciproc indirecta (comunicarea prin telefon, radio, televiziune interactiva); -        unilateral directa (transmiterea de ordine, mesaje care nu cer raspuns); -        unilateral indirecta (scrisori, filme) 4.     In functie de modul de oficializare: -        formala (intalnita in cadrul organizatiilor) -        informala (zvonuri, barfe, comunicarea unor informatii trunchiate). 2.     COMUNICAREA DIRECTA. COMUNICAREA VERBALA             Comunicarea directa asigura un schimb permanent de idei, un dialog fara nici o intermediere. Este o comunicare interpersonala, orala. Inca din trecutul indepartat comunicarea a jucat un rol important in relatiile dintre indivizi. De atunci si pana acum comunicarea directa, orala a supravietuit schimbarilor si s-a impus ca cea mai veche si completa forma de comunicare, celelalte avand o importanta secundara.             Principalul mijloc al comunicarii umane este limba vorbita atat in sensul prioritatii istorice cat si pentru ca este forma de comunicare cel mai frecvent utilizata si care ofera modelul pentru alte forme de comunicare. Stilul este o “expresie a alegerii faptelor de limba”, o expresie a insusirilor individuale ale unui vorbitor. Unicitatea limbajului legata de fiecare persoana este denumita stil verbal. In functie de raportul dintre dominanta (tendinta de a acapara timpul si spatiul) si sociabilitate (stabilirea cu usurinta a relatiilor de comunicare), literatura de specialitate evidentiaza urmatoarele stiluri de comunicare:

-        Emotiv (oameni expresivi, sensibili); -        Direct (oameni dominanti, puternici, cu sociabilitate scazuta, cu atitudine serioasa, greu de abordat); -        Reflexiv (oameni cu un puternic control emotional, formuleaza frazele cu grija, prefera ordinea); -        Indatoritor (oameni sensibili, rabdatori, se bazeaza pe forta de convingere a prieteniei); -        Flexibil sau versatil (oameni instabili, schimbatori, versatili, adica reusesc sa-si schimbe stilul in functie de situatie, duplicitari, oportunisti). Usurinta in exprimare depinde de: a)     caracteristicile personalitatii b)     calitatile vocale ca enuntarea si pronuntarea. Caracteristici ale personalitatii[3]: 1. Claritatea (consta in formularea si exprimarea limpede a ideilor, sentimentelor astfel incat acestea sa fie receptate cu usurinta). Pentru un bun orator este nevoie de capacitate de exprimare clara a ideilor. Exprimarea trebuie sa fie simpla, iar materialul organizat astfel incat sa poata fi usor de urmarit. Auditoriul nu este impresionat intotdeauna de cuvinte lungi si complicate. Trebuie evitate ticurile.  2. Acuratetea Expresiile si cuvintele utilizate trebuie sa exprime exact ceea ce se doreste sa se transmita. Este necesara detinerea unui vocabular bogat pentru a alege cuvintele cu inteles precis in vederea atingerii scopului propus. Faptele la care se face referire trebuie sa fie corecte, informatiile citate trebuie sa fie de incredere. Trebuie sa se evite expresii de genul: - “toata lumea stie” - “nici o persoana cu minte intreaga nu ar accepta acest lucru”. 3. Empatia Este vorba despre transpunere, despre identificarea afectiva. Intotdeauna trebuie sa incercam sa fim prietenosi, calmi, oricat de suparati am fi. Trebuie sa ne punem in locul celeilalte persoane, chiar daca nu trebuie sa fim mereu de acord cu ideile sale. 4. Sinceritatea Trebuie sa fim foarte naturali. Pericolul de a deveni rigizi, stangaci sau de a simula apare atunci cand se discuta cu persoane necunoscute, cu statut social mai inalt. 5. Emfaza Reprezinta folosirea unor cuvinte “pretioase” cu scopul de a afecta pe receptor. 6. Armonia Este acordul perfect al partilor intregului, in echilibru de cadenta si ritm. 7. Ironia Se refera la evidentierea prin disimulare a aspectelor negative ale realitatii (persiflare, batjocura, sarcasm). 8. Relaxarea

Cea mai buna metoda de a ne elibera de dificultatile de exprimare este relaxarea. Cand muschii nu pot fi relaxati nu suntem naturali. Solutia: o respiratie mai profunda decat de obicei. 9. Contactul vizual Schimbul de priviri este foarte important cand oamenii isi vorbesc unul altuia.   10. Aparenta, infatisarea Felul in care esti privit arata cat de bine esti inteles de ce cei carora te adresezi. Infatisarea ta este modul in care te privesti pe tine insuti. In cele mai multe situatii oamenii privesc vorbitorul si-l judeca inainte de a vorbi. Trebuie sa avem o tinuta ingrijita si curata si o vestimentatie adecvata locului in care ne desfasuram activitatea. 11. Postura Pozitia corpului este foarte importanta in procesul de comunicare Da o impresie neplacuta sprijinirea de un perete, atitudinea de oboseala prin aplecarea inainte pe scaun. Daca pozitia este garbovita se afecteaza si claritatea vocii. Calitatile vocale Vocea poate fi in permanenta controlata. Este necesara constientizarea factorilor care influenteaza sunetele vocii: 1. Mecanismele vocii Vocea cere o manipulare corecta a diafragmei, plamanilor si muschilor pectorali, corzilor vocale, gurii, limbii si buzelor. 2. Inaltimea si intensitatea vocii Vocea unei persoane care vorbeste pe tonalitati inalte este ascutita, tipatoare sau stridenta. Vocea unei persoane care vorbeste pe tonalitati joase va fi gatuita, aspra. 3. Volumul vocii Acesta este mai usor de controlat decat tonalitatea vocii. Respiratia este un element foarte important in controlul volumului. Volumul vocii depinde de spatiul in care se vorbeste, de numarul de persoane carora li se vorbeste, de zgomotul de fond. 4. Dictia si accentul Dictia este modul in care se spun sau se pronunta cuvintele. Aceasta poate fi influentata de accent. Ea depinde de articulare (modul de pronuntare al consoanelor), enuntare (modul de pronuntare al vocalelor). 5. Viteza Mesajul pe care il transmiteti va fi influentat si de viteza sau ritmul cu care vorbiti. Daca acesta este mare ascultatorul primeste mesajul ca pe o urgenta. O viteza mare in vorbire poate crea dificultati prin lipsa de claritate. Un bun vorbitor isi schimba viteza in functie de importanta mesajului. 6. Folosirea pauzei Daca se utilizeaza pauze mari audienta poate sa se plictiseasca. Un bun vorbitor va face pauze scurte doar atunci cand trebuie, pentru a le oferi ascultatorilor posibilitatea de a se implica afectiv. 7. Timbrul vocii Inflexiunea sau modificarile sus-jos ale vocii, timbrul, influenteaza modul in care mesajul este receptionat. Tonul poate trada starea sufleteasca a celui care vorbeste. 3. ASCULTAREA

Confucius spunea: „Omul are 2 urechi si o gura pentru a asculta de 2 ori mai mult decat vorbeste”. Ascultarea este cea mai subtila metoda de a convinge pe cineva. Ascultarea este o arta dar si o disciplina. Ea se bazeaza pe perceperea si intelegerea lucrurilor pe care ceilalti ni le spun. A auzi se transforma in ascultare atunci cand dam atentie celui care vorbeste si urmarim mesajul transmis[4]. Ascultarea eficace este o ascultare dinamica, auditoriul avand posibilitatea de a interactiona cu vorbitorul. Tipuri de ascultare: -        informativa: predomina receptia si intelegerea, poate fi punctata de intrebari si repetitii; -                  evaluativa: e dominata de judecata critica, are rolul de a face judecati de valoare, se emit propriile judecati ce au uneori rol sa irite, sa fragmenteze comunicarea. Nu e permisa cercetatorilor, studentilor examinati, partenerului de negocieri aflat in faza de informare. Intrebarile care pot fi puse in procesul de ascultare de catre emitator sunt focalizate (utilizate pentru a directiona atentia cursantilor, pot trezi interesul acestora), motivante (ajuta cursantii sa dea solutiile corecte), de sondaj (corecteaza raspunsul initial al cursantului)[5]. Exista doua aspecte legate de eficienta procesului de comunicare si anume: rezultatul evaluarii continutului unui curs este conditionat de capacitatea oamenilor de a transmite informatii, dar si de capacitatea celor carora le este adresat mesajul de a receptiona informatia. De asemenea, o persoana se dezobisnuieste sa asculte, avand mai mult tendinta de a vorbi. S-a demonstrat ca o persoana obisnuita isi poate aminti numai 50 % din ceea ce a ascultat daca este chestionata imediat si 25 % dupa 2 luni. Un test in randul armatei americane a demonstrat ca numai 10 % din mesajul original ramane in memorie dupa 3 zile. Barierele care fac ineficienta ascultarea sunt zgomotele, problemele receptorilor, oboseala, problemele emitatorului, criticarea persoanei care transmite mesajul, prejudecatile, faptul ca sarim uneori direct la concluzii care pot fi gresite inainte ca emitatorul sa termine de vorbit, categoria persoanelor care doar „se fac” ca asculta dar de fapt sunt cu gandurile in alta parte (pseudoascultarea). Obiective: -        incurajarea interlocutorilor, astfel ca cel ascultat va trece mai usor peste eventualele tendinte defensive; -        obtinerea intregii informatii - pentru luarea unor decizii eficiente este nevoie de ascultarea interlocutorului, ascultare ce permite obtinerea unei cantitati mari de informatii; -        trebuie judecat continutul si nu modul de prezentare. Sfaturi pentru o buna ascultare: fiti interesati, luati notite, fiti rabdatori, ajutati vorbitorul, nu-l intrerupeti, incercati sa fiti rezistenti la distrageri, sa va adaptati cat mai bine momentului. Efectele ascultarii ineficiente: EU Ce doresti sa-mi comunici prin vorbire       Ce imi spui de fapt

      Ce aud eu       Ce inteleg       Ce retin       Ce accept TU Dale Carnegie povesteste ca la un dineu a stat de vorba cu un renumit botanist in domeniu care toata seara i-a vorbit despre plante. Chiar daca la masa mai erau si alte persoane el l-a ascultat pe botanist. Dupa cateva ore a aflat ca acesta din urma l-a elogiat gazdei spunand despre el ca este un minunat vorbitor cand de fapt fusese doar un excelent ascultator.

 Test de autoevaluare: 1.     Clasificati comunicarea in functie de modul de desfasurare. 2.     Caracteristicile personalitatii de care depinde usurinta in exprimare 3.     Tipuri de ascultare.  Rezumat   Comunicarea directa asigura un schimb permanent de idei, un dialog fara nici o intermediere. Este o comunicare interpersonala, orala. Usurinta in exprimare depinde de: caracteristicile personalitatii si calitatile vocale ca enuntarea si pronuntarea. Barierele care fac ineficienta ascultarea sunt zgomotele, problemele receptorilor, oboseala, problemele emitatorului, criticarea persoanei care transmite mesajul, prejudecatile, faptul ca sarim uneori direct la concluzii care pot fi gresite inainte ca emitatorul sa termine de vorbit, categoria persoanelor care doar „se fac” ca asculta dar de fapt sunt cu gandurile in alta parte (pseudoascultarea).

 Bibliografie 1.     O. Mihaila, Tehnici de comunicare, note de curs pentru studentii la forma de invatamant ID, Editura Universitatii din Oradea, 2009 2.     Telespan Constantin, Comunicare manageriala in organizatia militara, Ed. Academiei Fortelor Terestre, Sibiu, 2000 3.     Monica Voicu, Costache Rusu, ABC-ul comunicarii manageriale, Ed. Danubius, Braila, 1998 4.     Ioan Ovidiu Panisoara, Comunicarea eficienta, Ed. a-III-a, Editura Polirom, Bucuresti, 2008

Canalele de comunicare.     Modalitatile prin care intram in contact cu interlocutorul / interlocutorii in procesul de comunicare, sunt denumite, canalele de comunicare. De fapt, canalele de comunicare se pot defini ca fiind ansamblul cailor de acces la ceilalti parteneri ai comunicarii. Aerul, cablul optic pentru telefon si internet, hartia, undele electromagnetice folosite in transmisiile radio si tv. etc sunt tot atatea canale de comunicare care inlesnesc relatiile si contactele noastre cu celelalte persoane.         Canalele de comunicare pot fi grupate in patru categorii: - canale bazate pe prezenta fata in fata a partenerilor, pe dialogul direct dintre acestia; - canale interactive (telefonul, comunicarile mediate electronic); - canale statice personale (memorii, scrisori, procese – verbale); - canale statice impersonale (fisiere, buletine, rapoarte generale).    Canalele de comunicare difera intre ele prin capacitatea pe care o poseda in privinta transmiteri informatiilor. Capacitatea de informare a unui canal de comunicare este influentata , dupa unii specialisti, de trei caracteristici:  1). abilitatea canalului de comunicare de a trata mai multe informatii simultan;    2). abilitatea canalului de comunicare de facilitare rapida a doua cai de feedback;     3). abilitatea canalului de comunicare de a stabili o cat mai buna focalizare a persoanelor asupra procesului de comunicare.       Din acest punct de vedere canalele de comunicare ar putea fi clasificate in canale bogate (prezenta fizica/discutia “fata in fata” si canale interactive-telefonul, comunicarile mediate electronic), canale abundente si canale sarace (canalele statice personale si canalele statice impersonale). Canalele bogate sunt cele mai bune pentru mesajele dificile, ambigue, nonrutiniere (ele se refera la situatii noi, nefamiliare, implicand adesea surpriza, ambiguitatea, presiunea timpului), iar canalele sarace sunt cele mai bune pentru mesajele simple, clare, rutiniere (ele se refera la mesaje familiare, cotidiene – date, cifre, statistici, reguli, proceduri de actiune etc.).

      In practica, se pune problema alegerii / selectarii canalelor de comunicare in scopul de a spori eficienta comunicarii organizationale. Evaluarea  eficientei unui canal sau altul trebuie sa se faca numai in raport cu natura si particularitatile mesajului (rutinier sau nonrutinier) ce urmeaza sa fie transmis. In comunicarea organizationala se considera ca “Cheia succesului este reprezentata de alegerea celui mai potrivit canal de comunicare pentru mesajul ce urmeaza a fi transmis” ( cf. Daft, 1994,pag.556 in Mielu Zlate, 2004,p.508).