Cantarea Corala in BOR [PDF]

Zitiervorschau

CÂNTAREA CORALĂ LITURGICĂ în BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ Compozitori români care s-au perfecţionat în şcolile de cânt din centrele muzicale importante ale Europei au dezvoltat şi animat o viaţă muzicală prin activitatea şi creaţia lor în primul rând corală, inspirată din filonul naţional. În Banat, la Lugoj a activat Ion Vidu, înfiinţând Reuniunea de cântări şi Muzică. Gavriil Musicescu la Iaşi, Gh.Dima şi Iacob Mureşianu în Ardeal, D.G.Kiriac, Gh.Cucu şi alţii la Bucureşti, luptând prin creaţia lor folclorică la emanciparea spiritului naţional împotriva burgheziei austro-ungare, a unirii şi libertăţii. Dezvoltarea principalelor genuri ale muzicii corale româneşti a fost realizată prin creaţia corală a compozitorilor precursori Ciprian Porumbescu, Al. Flechtenmacher, E. Wachmann, E. Mandicevschi şi culminează cu creaţia compozitorilor sec. al XX-lea în prelucrări folclorice (D. Cuclin, S. Drăgoi, M. Jora, T. Brediceanu, M. Negrea ş.a.), muzică religioasă (D. G. Kiriac, M. Negrea, P. Constantinescu, N. Lungu) şi miniaturi corale (Al. Zirra, Al. Paşcanu, Şt. Popescu ş.a.)

Cântarea liturgică a Bisericii Creştine, în mod tradiţional, este monodică. Biserica Ortodoxă Rusă a fost cea dintâi care a adoptat cântarea armonică în cult, în locul milenarei monodii bizantine; două instituţii corale bisericeşti aveau să joace un rol definitoriu pentru cultura muzicală religioasă rusească: Corul Capelei Imperiale din Sankt Petersburg şi Corul Sinodal al Patriarhiei; o pleiadă întreagă de compozitori ruşi au înzestrat Biserica Ortodoxă Rusă cu un repertoriu bogat şi unic, a cărui faimă a depăşit hotarele ţării. Notorietatea şcolii ruseşti de compoziţie coral–liturgică, frumuseţea repertoriului, precum şi climatul muzical european al acelor timpuri au determinat şi celelalte popoare ortodoxe – sârbi, bulgari, români şi diaspora greacă – să introducă muzica corală în propriile biserici, după modelul Bisericii Ruse. Cele dintâi tratări corale ale cântării liturgice psaltice (la patru voci mixte, cu băieţi la sopran) – au fost realizate în anul 1844, la Viena, în sânul comunităţilor greceşti, grupate în jurul a două biserici: Sfânta Treime şi Sfântul Gheorghe. Astfel au fost create şi tipărite primele două liturghii corale pe melodii bizantine, scrise de Benedict Randhartinger şi Gottfried von Preyer. Tradiţia milenară a cântului bisericesc monodic din Principatele Române avea să se confrunte, în secolul al XIX–lea, cu provocarea pătrunderii cântării corale armonico-polifonice în lăcaşurile noastre de cult. Biserica Ortodoxă Română, neunitară administrativ datorită contextului politic, avea să resimtă ecoul adoptării cântului coral de către celelalte Biserici Ortodoxe surori – Rusă, Sârbă, Bulgară şi comunităţile greceşti din interiorul graniţelor Imperiului Habsburgic. Deschiderea Moldovei şi a Ţării Româneşti către cultura vestică după revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821, reprezentaţiile de operă ale unor trupe străine pe teritoriul românesc, infuzia de cultură muzicală apuseană în Transilvania şi Bucovina aflate sub administraţie habsburgică, desele staţionări ale trupelor ruse în Moldova, în cursul secolelor XVII–XVIII, datorate războaielor ruso– turce, au creat condiţiile promovării muzicii occidentale printre români. 1

Patrunderea acestei noi forme de cantare în Biserica noastră s-a făcut, cum era şi firesc, treptat, manifestandu-se la început mai timid, iar mai apoi, luptând din răsputeri pentru câştigarea priorităţii în faţa celei monodice. Manifestări izolate ale cântului coral în bisericile româneşti sunt atestate încă din secolul al XVIII–lea în Moldova, existenţa Corului rusesc de muzică vocală de la Mânăstirea Neamţ, în jurul anului 1782. Primul cor românesc ia fiinţă în Banat, în 1840, la Lugoj, cor care la început era condus de învăţătorul Ghina şi a cântat, pentru prima oară, liturghia la sărbătorile Sfintelor Pasti din anul 1841; în Ardeal, la Cluj, în anul 1850, urmat de corul mitropolitan din Sibiu (1854), la iniţiativa ierarhului Andrei Şaguna. În preajma aceluiaşi an, muzica corală pătrunde şi în Biserica Ortodoxă din Bucovina, sub patronajul episcopului Eugenie Hakmann. În Ţara Românească, actul de naştere al primului cor îl constituie înfiinţarea „Horului trupei vocale” în anul 1836, la dorinţa domnitorului filorus Alexandru Dimitrie Ghica. Urmeaza apoi unele injghebari corale bisericesti ca "Asezamantului Choral" înfiinţat pe lângă biserica domnească de la Curtea Veche, de catre Arhimandritul Visarion, în timpul domnitorului Gh. Bibescu (1842-1848), în scopul "îmbunătăţirii cântării bisericeşti prin cântarea în armonie" (Visarion aplică un repertoriu alcătuit din lucrările compozitorilor ruşi, traduse în româneşte şi adoptate, pentru câtva timp, şi de alte formaţii corale ce au luat fiinţă dupa aceea). Se mai menţionează existenţa unui cor armonic, pe la

1848, la biserica Creţulescu din Bucuresti, instruit de Anton Pann. În Moldova, la Iaşi, primul cor s-a constituit în anul 1844 din seminariştii de la Socola, de către Alexandru Petrino profesor la catedra de muzică occidentală (înfiinţată în timpul domnitorului Mihail Sturdza). Acest cor bisericesc, desfiinţat în 1848, în urma contestaţiei făcută de mitropolitul Moldovei Meletie către Patriarhul Ecumenic şi reînfiinţat de G. T. Burada, în 1854, când a cântat Sfânta Liturghie, pentru prima oară, în biserica “Sfântul Athanasie şi Chiril” din Iaşi. Pe la sfârşitul anului 1863, mitropolitul Calinic Miclescu a organizat un internat pentru copiii-cantareti, unde erau supravegheaţi în mod special pentru păstrarea sănatoasă a vocii, pentru a fi folosiţi în corul mitropoliei, condus tot de G. T. Burada, după care s-au perindat mai mulţi dirijori până în 1876, când conducerea acestuia o va lua Gavriil Musicescu. Introducerea oficială a cântării corale în Biserica Ortodoxă Română a avut loc după Unirea Principatelor (24 ianuarie 1859), prin acţiunea politică a lui Alexandru Ioan Cuza, de a îndepărta din Biserică „influenţele greceşti” – pe plan muzical acestea fiind reprezentate de muzica psaltică. Odată creat cadrul legal, mişcarea corală românească ia avânt prin încurajarea corurilor existente, înfiinţarea de noi formaţii corale şi apariţia societăţilor muzicale. Foarte curând, însă, s-a putut vedea că acest nou gen de cântare, deşi binevenit, a avut urmări nu prea favorabile dezvoltarii corale bisericeşti curate, româneşti, muzica nouă, corală, care pătrundea în Biserică, avea un caracter laic, de împrumut, străin şi nepotrivit Ortodoxiei. De aceea în anul 1881 episcopul Melchisedec Ştefănescu a prezentat în sesiunea de toamnă a Sfântului Sinod Memoriul pentru cântările bisericeşti din România un adevărat document istoriografic ce sintetizează evoluţia muzicii bisericeşti din România; Memoriul, unanim apreciat de sinodalii de atunci arăta decadenţa şi alterarea cântărilor de strană de la noi din a doua jumătate a secolului al XIX – lea, propunând pe de-o parte, unele măsuri concrete de îndreptare a acestora (cerea ca muzica armonică să se 2

cultive într-un mod organizat în toate bisericile care au posibilitatea să întreţină coruri, iar aceste coruri să fie sub supravegherea autorităţii bisericeşti, încât să nu mai execute în biserică, decât cântările aprobate de Sfântul Sinod) iar pe de altă parte de îmbunătăţire a situaţiei

materiale a cântăreţilor bisericeşti; Introducerea muzicii corale în Biserica noastră a presupus, pe lângă înfiinţarea de coruri, şi punerea în lucru a unui repertoriu adecvat ceremonialului liturgic. În lipsa unor liturghii corale autohtone, s–a procedat la împrumutarea lucrărilor deja existente, îndeosebi din repertoriul rusesc. Însă nevoia unui repertoriu liturgic autohton a determinat o întreagă pleiadă de compozitori să se întreacă în a compune un repertoriu variat. Astfel sau conturat trei direcţii de influenţă componistice: creaţia coral–liturgică înrâurită de cântarea bisericească rusă; creaţia coral–liturgică de influenţă clasico–romantică şi creaţia corală care valorifică melodiile tradiţionale de strană. Creaţia corală bisericească de influenţă rusă Compozitorii din prima generaţie, precum Ioan Cartu, George Ionescu, Gheorghe Burada, Ion Bunescu, Ion G. Mugur şi alţii, au creat un repertoriu coral bisericesc care a avut ca model stilul cântărilor bisericeşti ce iradiau din Rusia pravoslavnică. Creaţia corală bisericească românească de această factură atinge culmile măiestriei prin lucrările compozitorului Gavriil Musicescu. Ioan Cartu (1820 Băseşti-Vaslui-1875 Bucureşti) - cu studii la Iaşi şi, probabil, la Paris, a fost cel însărcinat de către Alexandru Ioan Cuza cu înlăturarea muzicii psaltice din Biserica Română şi înlocuirea ei cu muzica vocală sistematică (occidentală); [formule scurte, repetate de mai multe ori, în stil recitativ, cu acorduri simple, fie în Do şi Sol major, fie în Re minor, vizibil influentate de stilul italo-rusesc etc.]; piesele corale bisericesti limitate,

compuse pentru începători în ale cântării coral-armonice; opera sa corală bisericească se reduce la o liturghie şi la câteva concerte-chinonice. Gheorghe Burada (1831 Iaşi-1870 Iaşi), în timpul domnuiei lui Gheorghe Bibescu, înfiinţează un cor religios ce cânta în limba română dând primele răspunsuri la Sf. Liturghie în 1854 în biserica „Sf. Atanasie şi Chiril” din Iaşi Carol Miculi (1821 la Cernauti-1807 la Lemberg) lucrările sale religioase marchează o primă etapa a influentelor muzicii occidentale la noi; se remarcă printr-o interesantă Liturghie pentru cor mixt şi solisti, care a fost cântată cu mult succes în anul 1864, cu ocazia sfinţirii Catedralei Ortodoxe din Cernauti, precum şi prin lucrarea Veni Creator, pentru cor mixt şi orgă (Carol Miculi este socotit ca unul din cei mai mari muzicieni ai Bucovinei, care n-a pregetat să-şi aducă aportul său şi pe tărâm coral bisericesc). Gavriil Musicescu (1843 Ismail-1903 Iaşi), cu studii la Petersburg; de activitatea sa se leagă în primul rând începutul transcrierii în mod sistematic şi oficial a cântărilor psaltice pe notaţia liniară (în acest sens cere permisiunea Sfântului Sinod); însă activitatea sa muzicală trebuie privită şi sub alt aspect, acela al cântării corale bisericeşti, căci el a compus un număr remarcabil de piese corale, fie numai pentru cor mixt "a cappella", fie pentru cor cu acompaniament de pian, grupate în patru volume, plus cântări liturgice izolate, concerte, chinonice etc. G. Musicescu are o mare importanţă pentru dezvoltarea cântării corale în Biserica Ortodoxa Romana; s-a lăsat însă prea mult influenţat de stilul întrebuinţat în Biserica Rusa; totuşi rămâne un mare compozitor, un excelent interpret şi un neîntrecut dirijor. 3

Creaţia corală bisericească de influenţă clasico–romantică Influenţa clasico–romantică, în creaţia coral liturgică românească, a pătruns pe filieră germană, conturând două şcoli, care au evoluat independent, în funcţie de spaţiul teritorial–administrativ în care s-au manifestat: una în teritoriile româneşti integrate Imperiului Habsburgic (Ardeal, Banat, Bucovina), cu reprezentanţi români, care au studiat la Viena (cu reprezentanţi: Isidor Vorobchievici, Ciprian Porumbescu, fraţii Eusebie şi Gheorghe Mandicevschi, Gheorghe Dima, Augustin Bena, Francisc Hubic, Sabin Drăgoi s.a.) şi alta, în Principatele Române, ai cărei exponenţi erau de origine germană (reprezentanţi:

Ioan Andrei Wachmann, Eduard Wachmann, Alexandru Flechtenmacher, George Ştephănescu, Ioan Bunescu, Ioan G. Mugur etc.)

Lucrările liturgice aparţinând acestui stil se caracterizează printr-un limbaj muzical evoluat, melodii creaţii personale, multe din ele în stilul muzicii de operă italiană, pasaje cromatice, ritmică variată, punctată, armonie romantică, uneori intens cromatizată, cu dese inflexiuni modulatorii şi chiar modulaţii bruşte la tonalităţi îndepărtate, dese schimbări de tempo, pasaje polifonice, adesea în fugato şi chiar lucrări în formă de fugă corală, dinamică în valuri şi amănunţit notată în partitură. Alexandru Flechtenmacher, (1823 Iaşi-1898 Bucureşti) a studiat arta muzicală la Viena, compoziţiile sale sunt impregnate de stilul neoromantismului german; a compus piese liturgice într-un stil eclectiv, departe de specificul muzicii noastre bisericeşti, care au dispărut, treptat, din repertoriul bisericesc. Eduard Wachmann (1836 Bucuresti-1908 Bucuresti) a studiat armonia şi contrapunctul la Viena şi la Paris; creaţia sa corală bisericească se compune din trei liturghii, axioane, heruvice, cântări la Te-Deum, concerte şi diferite imnuri religioase. Caracteristicile generale ale acestor cântări corale sunt: în primul rând, marea varietate de tonalităţi chiar în cadrul aceleiaşi piese muzicale; în al doilea rând, marea varietate de concepţii melodico-polifonice şi în al treilea rând, aplicarea tehnicii polifonice, mai ales a contrapunctului imitativ împrumutat din neoromantismul german, cu multă pricepere şi siguranţă din partea autorului. Isidor Vorobchievici, (1836 la Cernăuţi-1903 Cernăuţi), preot, pedagog, dirijor de cor, folclorist, compozitor şi scriitor bucovinean, a compus Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom în 1881, o Liturghie greco-orientală în 1887 şi lucrarea intitulată "Cântări liturgice orientale", dedicată prietenului său Emanoil Ciuntuleac şi tipărită la Viena în 1890. În majoritatea pieselor corale, autorul mânuieşte o polifonie densă şi expresivă, utilizând frecvent "jocul" dintre Solo şi Tutti; cântările sale religioase sunt bine închegate, temeinice, dar din punct de vedere al stilului bisericesc, ele nu corespund spiritului cântării tradiţionale ortodoxe, întrucât au suferit o accentuată influenţă a romantismului german şi a Renaşterii italiene, cu care autorul a stat în contact câtva timp, la Viena (el este şi primul autor al unui manual de armonie muzicală în limba română). Ciprian Porumbescu, (1853 Sipotele Sucevei-1883 Austro-Ungaria) între cele aproximativ 300 de piese muzicale compuse de el se numără şi importante lucrări religioase de o inspiraţie incontestabilă: Cântările Sfintei Liturghii pe două sau trei voci egale, pentru patru voci bărbăteşti, pentru cor mixt sau chiar omofone, precum şi piese izolate (axioane, heruvice, catavasii, cântări la Te-Deum, etc), care însă, conţin elemente muzicale italiene, germane şi într-o foarte mică măsură, elemente ale cântării de strană. Dintre toate acestea, o răspândire a cunoscut piesa corală "Adusu-mi-am aminte" în Sol 4

minor, Prohodul Domnului şi Tatal Nostru (în La minor cu modulaţii în La major, care are un caracter pur romantic). Eusebie V. Mandicevschi (1857 Cernăuţi-1857 Viena), timp 30 de ani a desfăşurat o bogată activitate artistică la Viena ca dirijor şi profesor; se remarcă îndeosebi cele 12 Liturghii compuse în diferite tonalităţi şi pentru diferite formaţii corale (pentru cor bărbătesc, pentru cor de femei şi cor mixt, armonizate, fie pentru două sau trei voci egale, fie pentru 4-5 voci mixte cu solişti) în care autorul mânuieşte cu multă pricepere polifonia (din nefericire, toate cântările sale corale sunt străine de spiritul muzicii bisericeşti ortodoxe, cu care el nu avusese timp să se familiarizeze în ţară).

Gheorghe Mandicevschi, (n.1870 Bucovina), a studiat arta muzicală la Viena,

împreună cu fratele său Eusebie; de la el s-au păstrat doar două piese corale religioase şi anume: motetul "M-am pogorât din cer, de sus" pentru şase voci mixte şi impresionantul "Oratoriu" ("Şi era la ora a şasea") pentru cor bărbătesc; a murit în 1907, la vârsta de 37 ani la Cernăuţi. George Dima (1847 în Şcheii Braşovului-1925 Cluj), dirijor al coralei mitropolitane şi director muzical al Reuniunii Române de muzică din Sibiu; la Cluj, pune bazele şcolii superioare de muzică ale actualei Academii. (aici va fi director la Conservator şi preşedinte de onoare al Corului Episcopiei Ortodoxe). Opera corală şi bisericească este vastă insumând peste 100 de piese originale şi prelucrări: Cântările Sf. Liturghii în Sol major şi La major, şapte irmoase pentru sărbătorile împărăteşti, axionul "De Tine se bucură", "Cu trupul lui Hristos" pentru cor mixt cu solo bass, 15 imne bisericeşti, Prohodul Domnului pentru cor bărbătesc, cântări funebre în două serii şi alte diferite irmoase, tropare şi chinonice. Majoritatea acestor lucrări corale prezintă un deosebit interes sub raportul expresivităţii, al polifoniei, al principiilor modale folosite de autor şi al modulaţiilor frecvente; el a reuşit în bună măsură să prezinte în lucrările sale corale bisericeşti unele note personale accentuate, dar vizibil influenţate de limbajul muzical apusean; numai în ultima perioadă a activităţii sale creatoare asistăm la o întoarcere către cântarea de strană, practicată în Ardeal, care îi oferea un stil aparte, descătuşat de toate aceste influenţe străine. Augustin Bena (1880 Alba-1962 Cluj), compozitor, profesor, dirijor, preot, traduce, prelucrează şi transcrie diverse partituri din Palestrina, Bach, Smetan, Cheaicovski; principalele lucrări religioase au fost: Liturghia pentru cor mixt în Fa major şi două Liturghii pentru voci egale. Francisc Hubic (1883-1947 Bihor), preot greco-catolic, dirijor (corul “Unirea” al catedralei din Oradea) şi compozitor român; se remarcă Liturghia pentru voci mixte (1912) şi Liturghia pentru voci bărbăteşti în stil oriental cât şi psalmi pentru cor mixt şi Litrughia pentru voci mixte şi orchestră (melodică şi armonizare originale). Dintre cei care au activat în Banat, pe tărâm muzical bisericesc, în secolul al XIX-lea amintim pe Nicolae (Nichi) Popovici, (1857 în Caransebeş), [ale cărui compoziţii nu s-au tipărit, dar s-au păstrat în parte datorită lui G. Dima care le-a adunat şi le-a donat Bibliotecii Conservatorului din Cluj] a scris printre altele şi cântări corale bisericeşti, ca Liturghia

pentru cor mixt şi bărbătesc, irmoase, pricesne, "Împărate ceresc" după melodia bisericească practicată în Banat etc (dar stilul melodic şi tehnica polifonică utilizată în aceste cântări corale sunt impregnate, ca la mai toţi compozitorii care au studiat la Viena de influenţa neoromantismului german şi a Renaşterii italiene). 5

Creaţia corală care valorifică melodia tradiţională de strană Tratarea corală a melodiei psaltice a avut propria evoluţie în timp, care a presupus tatonări, experimentări, asimilări, adaptări de scriitură, realizarea unei sinteze între limbajul melodic psaltic, de natură modală, şi cel armonic, de natură tonală. Creaţia corală liturgică de asemenea factură se caracterizează prin înveşmântarea plurivocală a melodiilor de strană îndătinate. Lucrările de acest tip utilizează cântarea de sorginte bizantină din Anton Pann, Nicolae Frimu, Ştefanache Popescu, Ghelasie Basarabeanul, Dimitrie Suceveanu şi Ion Popescu Pasărea, fie a melodiilor create în spiritul melosului bisericesc. Reprezentanţi: Alexandru Podoleanu, Teodor Georgescu, Gheorghe Cucu, Ioan Popescu–Pasărea, Mihail Berezovschi, Timotei Popovici, Trifon Lugojan, Sabin Dragoi, Teodor Teodorescu, Paul Constantinescu, Ioan D. Chirescu, Nicolae Lungu s.a. Ion Popescu-Pasărea (1871 Pasărea, Ilfov-1943 Bucureşti) este considerat directorul spiritual al cântării bisericeşti din prima jumătate a secolului al XX-lea. Figură complexă de animator, profesor, editor şi compozitor, activitatea sa este strâns legată de destinul cântării bisericeşti tradiţionale psaltice, căreia s-a străduit pe toate căile să-i de un suflu nou; a fost constant preocupat (ca animator) de armonizările simple la două şi trei voci, pentru formaţiile corale mai modeste (rurale, şcolare); Preotul Mihai Berezovschi (1868 Cetatea Albă-1940 Chişinău), preot, compozitor şi dirijor român; a armonizat cântări psaltice sau a compus în stil psaltic toate cântările necesare la Vecernie, Utrenie şi Sfânta Liturghie, având şi chinonice remarcabile. Teodor Georgescu (Bucureşti 1824-1880) a desfăşurat o rodnică activitate pedagogică şi componistică, atât în domeniul creaţiei psaltice cât şi în domeniul cântării corale bisericeşti, creată în stilul cerut de Biserica Ortodoxă Română; în acest scop, el şi-a ales unele cântări psaltice sau create de el în stil psaltic, pe care le-a transcris pe notaţia liniară, le-a prelucrat şi le-a armonizat, fie pentru cor mixt, fie pentru cor la două-trei voci egale (menţionam în acest sens frumoasa piesă liturgică "Pe Tine Te lăudăm", glasul al Vlea, transpusă în Sol minor). George Ionescu (Bucureşti, 1842-1922) este primul compozitor bisericesc român care a încercat, într-un mod mai extins, să transcrie, să prelucreze şi să armonizeze pentru cor "a cappella" cântările psaltice liturgice tradiţionale, în "Divina liturghie a Sfântului Ioan Gura de Aur" armonizată pe trei voci egale întocmai după melodia orientală existentă în Biserica Ortodoxă Română. Alexandru Podoleanu (Podoleni jud. Neamt 1846-1907), şi-a propus şi a reuşit în foarte mare măsură să creeze cântări bisericeşti în spirit pur naţional, bazate pe cântarea tradiţională a Bisericii noastre, aplicându-le o armonizare adecvată; astfel se explică faptul că cele mai multe din melodiile sale religioase au devenit tradiţionale şi oficiale în Biserica Ortodoxă Română (aceste cântări sunt foarte echilibrate, accesibile oricărei formaţii corale fapt care a facilitat marea lor răspândire până şi la ardeleni, cum s-a întâmplat cu "Hristos a înviat", Imnul arhieresc cântarile de la Cununie etc).

Ioan Bunescu (Craciunenii de Jos-Olt 1852-1928) ca şi contemporanul său

Podoleanu, a abordat stilul psaltic; astfel, în 1885 compune, armonizează şi aranjează Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom pentru cor mixt, iar în 1886 tipăreşte "Repertoriul coral religios" care cuprinde, atât compoziţiile sale bisericeşti, cât şi selecţii din cele ale lui Flechtenmacher, Wachmann, Podoleanu, G. Stephanescu, G. Ionescu s.a 6

Titus Cerne (1859 la Iasi-1911); dintre lucrările sale corale bisericeşti menţionăm

cu precădere Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom, aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru uzul seminariilor (majoritatea pieselor liturgice cuprinse în această carte sunt scrise în Si bemol major şi Fa major, tonalităţi foarte potrivite pentru formaţiile bărbăteşti); în general, cântările sale corale sunt bine închegate, uşoare, unele având la bază chiar melodii psaltice; Titus Cerne este primul „muzician” român (de formaţie apuseană) preocupat de aspectele teoretice ale melodiilor bisericeşti bizantine.

Teodor Teodorescu-Iaşi (1876-1920) a compus o Liturghie pe trei voci egale, una

pe patru voci bărbăteşti şi două pentru cor mixt – dintre care una pe melodii psaltice tradiţionale. Gheorghe Cucu (1882-1932) a fost dirijorul corului Mitropoliei bucureștene funcționat ca profesor provizoriu la Catedra de Teorie și Solfegii la Conservatorul din București a compus Cântările Sfintei Liturghii pentru trei voci egale şi pentru cor mixt – deasemenea pe melodiile psaltice tradiţionale, ca şi numeroase piese de o valoare deosebită „Miluieşte-mă Dumnezeule”, constituind „cea mai frumoasă cucerire a geniului coral bisericesc românesc”. Gh. Cucu a mai armonizat şi compus foarte reuşite colinde şi cântări în stil popular. Nicolae C. Lungu (Dobrodor, judeţul Dolj 1900-1993) ocupă un loc unic între muzicienii generaţiei sale în calitate de profesor de muzică (la mai multe licee din Bucureşti) şi conferenţiar la Institutul Teologic din Bucureşti, ca dirijor de cor (la mai multe coruri bisericeşti şi laice) compozitor de muzică bisericească şi populară românească şi ca autor al unor lucrări didactice, studii şi articole; alături de numeroasele lucrări muzicale laice se pot menţiona, între multele creaţii bisericeşti: „Liturghia psaltică”, axioane, chinonice, cântări din perioada Triodului; de asemenea a armonizat numeroase colinde. În Ardeal şi Banat, între compozitorii şi totodată slujitori ai Bisericii o menţiune specială necesită Dimitrie Cunţan (Dobarca Sibiului 1838-1910). Opera sa muzicalreligioasă cuprinde culegeri, compoziţii şi armonizări. Numele său se leagă noua direcţie pe care a luat-o muzica bisericească în Ardeal de la 1850 încoace, el fiind acela care a salvat de la uitare cântările bisericeşti practicate în Ardeal, notându-le pe sistemul liniar şi grupându-le în colecţia "Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri", tiparită în 1890; în domeniul compozitiei D. Cunţanu a publicat trei volume: Cântări funebrale pentru cor de bărbaţi (1903) [cele mai reuşite lucrări din creaţia sa]; Liturghia sf. Ioan Gură de aur la două voci (1904) şi Cântări religioase la cununii, hirotoniri şi la sfinţire bisericilor la 4 voci, Sibiu, 1906; este adeptul stilului tradiţional ai cântării de strană, cântare strâns legată de cântecul popular românesc; astăzi cântările lui Cunţanu, sunt cântate în toată Mitropolia Ardealului. Preotul Timotei Popovici (1870 Tincova, judeţul Caraş- Severin -1950) urmează cursurile de armonie şi compoziţie la Conservatorul din Iaşi; activează mai întâi ca învăţător în Lugoj, profesor al Şcoiii centrale române la Braşov, iar din 1899 face schimb de catedră cu Gh. Dima şi va activa la Sibiu până la pensionarecare. Într-o activitate îndelungată, de 45 de ani numai la Sibiu, a creat o adevărată epocă muzicală; între 7

lucrările sale se numără: Cântările Sfintei Liturghii pentru cor mixt, bărbătesc şi voci egale, tipărite la Sibiu în mai multe ediţii, tropare, irmoase, chinonice, colinde, etc. Iacob Mureşianu (1857 Braşov-1917 Blaj), a scris 10 liturghii, unele pentru cor mixt şi altele pentru cor bărbătesc; heruvice, axioane, diferite răspunsuri, chinonice, ca "Ochiul inimii mele" pentru un ansamblu de trei coruri şi multe alte piese corale bisericeşti, Ion Vidu (1863 Mânerău jud. Arad-1931 Lugoj) a fost profesor de muzica, dirijor si compozitor "un maestru al muzicii corale românești" ; între creațiile corale la loc de cinste se afla muzica corală religioasă pentru trei voci egale, pentru cor bărbătesc și pentru cor mixt, care cuprinde un vast repertoriu: liturghii, cântări funebre, pricesne, tropare, axioane, imnuri și colinde ; creația muzicală religioasă a lui Ion Vidu are la bază cântarea bisericească tradițională de strană din Banat, unele lucrări fiind printre cele mai izbutite din repertoriul ortodox, ca de exemplu priceasna Mântuire. Antoniu Sequens (1865-1938) compozitor, dirijor, profesor, pianist concertist, organist şi critic muzical de origine boemiană stabilit la Caransebeş (1888) a activat ca profesor de muzică vocală şi instrumentală timp de 50 de ani a organizat cursuri pentru dirijorii de coruri săteşti din Banat; în centrul preocupărilor sale componistice se află creaţia corală religioasă sau laică, începând de la coruri pe voci egale, coruri bărbăteşti , coruri mixte la patru voci ,coruri mixte la 6 voci – Liturghia în Sol major ş.a. Trifon Lugojan (1874-1948) a fost cea mai prolifică personalitate muzicală a Ortodoxiei arădene, din prima jumătate a sec.XX contribuind decisiv la proiectul de uniformizare a muzicii bisericeşti arădene, iniţiat de episcopul Ioan Ignatie Pappcu; creaţia sa variată cuprinde toate cântările necesare slujbelor cultului liturgic ortodox: a aranjat pe note cântările celor opt glasuri, a compus , armonizat sau prelucrat diferite cântări bisericeşti, precum şi colinde, Liturghia pentru cor mixt, (Sol Major), Arad, 1901;. Liviu Tempea (1870-1946) s-a născut ia Lugoj, îşi începe studiile muzicale aici, avându-l ca mentor pe Tiberiu Brediceanu; va studia pianul la Viena iar din 1919, va fi numit profesor de muzică la Conservatorul din Cluj, unde va activa până în 1946 când trece la cele veşnice. Numele său se leagă de Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, publicată la Ciuj în 1933 -pentru cor mixt- lucrare dedicată Episcopului Nicolae Ivan al Clujului şi lui Andrei Şaguna. Atanasie Lipovan (Sânnicolau Mare 1874-1947 Timişoara) de mic copil cântă în strana bisericii deprinzând glasurile bisericești; va activa ca profesor de Tipic și Cântare Bisericească Ortodoxă; tiparind mai multe Colecții de cântări bisericești; înființează numeroase coruri românețti (chiar si in SUA pentru imigrantii romani); Atanasie Lipovan are marele merit de a fi eternizat cântarea de strană din Banat ți Crițana, notând-o pe note liniare, continuând astfel munca lui Trifon Lugojan. Dimitrie Cusma (Carnsebeş 1909-1992) este un strălucit elev al şcolii muzicale de la Caransebeş, condusă de regretatul profesor Antoniu Sequens; a fost un cunoscut şi apreciat profesor de muzică dirijor, folclorist, compozitor, animator cultural; se simte atras mai ales de frumuseţea colindelor şi a cântecelor de stea locale, pe care le-a descoperit, cules şi valorificat în planul muzicii corale şi compune, armonizează şi prelucrareză muzică de sorginte populară laică, contribuind la sporirea repertoriului de muzică corală religioasă, prin înveşmântarea armonică a unor vechii melodii de strană din Banat (Cu trupul lui Hristos (mixt); Colecţie de colinde locale pentru 2,3 şi 4 voci şi 18 colinde ,pentru cor 8

bărbătesc; Cântările Sf. Liturghii, pe melodii bisericeşti notate şi armonizate pentru cor mixt,Timişoara,1984).

Sabin Drăgoi ( 1894, Seliște, jud. Arad-1968 Bucureşti), cu studii la Praga, s-a

remarcat în primul rând printr-o bogată activitate de folclorist, (culegeri precum 303 colinde cu text și melodie), a ocupat diverse funcții în activitatea pedagogică (profesor de armonie contrapunct şi compoziţie) și dirijorală: Sava Golumba (1894, comuna Berzasca, judeţul Caraş Severin - 1957, Timişoara) corist, compozitor, dirijor şi profesor de muzică a realizat transcripţii şi aranjamente pentru fanfarele ţărăneşti; a dirijat corul catedralei mitropolitane din Timisoara timp de mai mulţi ani şi a alcătuit cu competenţă o partitură cu selecţiuni din Liturghiile lui Gavriil Musicescu, A. Sequens, Francisc Hubic, Nicolae Ştefu şi Ion Vidu, punându-le în circulaţie. Teofil Coste (1908 Satlung, Maramureş-1978 Cluj) numele său se leagă de muzica bisericească corală prin trei liturghii, prin colecţia de pricesne şi prin colindele sale de o rară frumuseţe (ca de ex “Lerui ler). Nicolae Ursu (1905, la Şanoviţa- 1969) elevul lui Ion Vidu, se afirma în calitate de dirijor şi de culegător de folclor; a dirijat şi el corul catedralei din Timişoara, urmându-i lui Sava Golumba; de la el a rămas o partitură de selecţii din mai mulţi autori de cântece liturgice, cuprinzând şi melodii bisericeşti pe care tot el le-a armonizat pentru cor mixt. O serie de compozitori români activând în domeniul muzicii culte (laice) vor încerca o apropiere de muzica bisericească. Între exponenţii notorii ai acestei categorii se numără: Dimitrie Georgescu-Kiriac (1866, Bucuresti- 1928, Viena), compozitor, profesor, dirijor de cor și folclorist român cu studii la Conservatorul din Paris şi la Schola Cantorum, care a scris o „Liturghie psaltică”, Cântările Liturghiei pentru copii și popor si alte prelucrari dupa melodii psaltice, epurate de ornamentică.

Ioan D. Chirescu (1889 la Cernavoda - 1980) în bogata sa activitate creatoare se

includ lucrări pentru ansamble corale, cântece pentru copii, şcolari şi tineret, piese instrumentale etc. cu „Cântările Sfintei Liturghii după melodii tradiţional psaltice rezultat al unei originale sinteze între modalismul lui Kiriac şi paralelismul major-minor specific lui Cucu şi Vidu. Paul Constantinescu (1909, Ploiești-1963, București) a fost un compozitor român de origine evreiască ce manifestat o constantă preocupare față de folclor și melosul bizantin, transformându-se dintr-un cercetător pasional într-un creator de forme sonore novatoare, originale; a scris o Liturghie în stil psaltic pentru cor mixt şi, mai ales, cele două mari Oratorii cu orchestră – Oratoriul bizantin de Paşti-Patimile şi invierea Domnului (1946-1948) şi Oratoriul bizantin de Crăciun-Naşterea Domnului (1947) lucrări cu totul deosebite în orizontul ortodox. Gavriil Galinescu (1883-1960), cu studii la Conservatorul şi Collegium Musicum de pe lângă Universitatea din Leipzig, ce a compus câteva Liturghii şi colinde. Dimitrie Cuclin (1885-1978), cu mai multe Liturghii şi piese corale bisericeşti de sine stătătoare, destul de complexe şi dificil de executat, Gheorghe Danga (1905-1959), cu câteva prelucrări corale bisericeşti. 9

Gheorghe Dumitrescu (n. 1914), cu o Liturghie modală pentru cor mixt.

Alti reprezentanţi ai cântării corale în Biserica Ortodoxă Română care se

încadrează, mai mult sau mai puţin precis, în vreunul dintre cele trei curente muzicale amintite mai înainte: George M. Ştefănescu (1843-1925) – cu studii în ţară şi la Paris – profesor, compozitor, dirijor numărându-se printre fondatorii Operei Române, a compus Liturghii pentru cor mixt şi cor bărbătesc (între piesele de marcă se numără un „Pe Tine Te lăudăm”). Gheorghe Popescu-Brăneşti (1876-1959) a compus o Liturghie pentru cor bărbătesc şi o alta pentru cor mixt, făurindu-şi un stil propriu, dar cu rădăcini în filonul tradiţional (reprezentativă şi piesa „Privegheaţi şi vă rugaţi”). În Muntenia şi Oltenia Gheorghe Diaconu are compoziţii şi armonizări, Ion Mardale a armonizat la trei voci Fericirile pe glasul 8, Chiril Popescu a fost şi compozitor de muzică psaltică, iar Grigore Costea a activat în direcţia uniformizării cântării bisericeşti. În Moldova şi Bucovina activează în această perioadă Filotei MoroşanuHanganu(1876-1951), la mănăstirea Văratic care va organiza un cor format din 47 de maici, instruindu-l, mai întâi, în executarea melodiilor tradiţionale psaltice, şi Victor Ojog (n1909 Bacău), compozitor şi arhimandrit la Neamţ, iar în Transilvania şi Banat activează: Nicodim Ganea (1878-1949, studii la Budapesta), cu o Liturghie pentru cor mixt şi alte cântări liturgice, Augustin Bena (1880-1962), cu două Liturghii, Zeno Vancea (n. 1900), cu două Liturghii pentru cor mixt, Sigismund Toduţă (n. 1908, studii la Academia Santa Cecilia din Roma), cu o Liturghie pentru patru voci egale şi o suită de colinde, etc. Preotul Gheorghe Şoima (1911-1985; o Liturghie pentru cor bărbătesc, alte piese liturgice pentru cor mixt, colinde, etc. şi diaconul Ioan Gh. Popescu (1925-1992) au continuat la Sibiu tradiţia înaintaşilor ardeleni, ca şi diaconul Ioan Brie (n. 1919) la Cluj şi preotul Ioan Teodorovici la Caransebeş. Uneori, dificultatea scriiturii muzicale a făcut ca o parte dintre compoziţiile compozitorilor menţionaţi să fie relativ puţin abordate de corurile bisericeşti. Alţi compozitori, cu lucrări răspândite în repertoriul coral bisericesc sunt: Ioana Ghica-Comăneşti (1883-1972), Ştefan Popescu (1884-1956), Ioan Cristu Danielescu (1884-1966), Ioan Croitoru (1884-1972), Simeon Nicolescu (1888-1941, cu activitate de pionierat, la începutul secolului, în abordarea polifonică a glasurilor cromatice), Nelu Ionescu (1906-1976), Cornel Ghivulescu (1893-1969), Nicodim Ganea (1878-1949), Vasile Ijac (1899-1976), Vadim Şumschi (1900-1956), Liviu Tempea, Nicolae Firu şi alţii. Preoţii Ion Popescu-Runcu (1901-1975), Radu Antofie (1904-1988), Alexandru Delcea (19081985), Iulian Cârstoiu (n. 1927), Constantin Drăguşin (n. 1931), Nicu Moldoveanu (n. 1940), diaconii Marin Velea (n. 1937), Alexie Buzera, Sebastian Barbu-Bucur, ş.a. şi-au adus şi ei importante contribuţii la propăşirea cântării ortodoxe româneşti. Preocupări teoretice privind muzica bisericească au cunoscut în ultimul secol o deosebită dezvoltare, continuând oarecum tradiţia vechilor propedii şi ducând mai departe remarcabila muncă depusă pe tărâm teoretic în lucrările Ieromonahului Macarie sau ale lui Anton Pann, în secolul al XIX-lea. Alături de aportul unor muzicologi cu o reputaţie bine stabilită, ca Ioan D. Petrescu (1884-1970), George Breazul (1887-1961), Gheorghe Ciobanu, Titus Moisescu, trebuie amintite, fie şi în treacăt contribuţiile numeroşilor muzicieni, care, 10

activând în Biserică sau în afara ei, au fost preocupaţi şi la modul teoretic de problemele muzicii, ale cântării în Biserica Ortodoxă. Între acestea să menţionăm numeroasele articole ale lui Ion Popescu-Pasărea publicate în „Cultura” (revista cântăreţilor români, pe care a condus-o de la înfiinţare, în 1911, până la moartea sa în 1943), lucrarea Pr.Prof.Gheorghe Şoima despre „Funcţiile muzicii liturgice”, studiile lui Gavriil Galinescu referitoare la cântarea bisericească tradiţională şi problemele ei, cele ale Prof. Nicolae Lungu (despre cântarea în comun, transcrierea şi uniformizarea cântărilor psaltice, combaterea inovaţiilor în recitativul liturgic etc.), sau cuprinzătoarele studii istorice şi bibliografice ale Pr.Prof.Dr. Nicu Moldoveanu şi cele ale Arhid.Lect. Ioan Popescu, despre învăţământul muzical în Biserica Ortodoxă Română şi problemele cântării bisericeşti ardelene. Compozitotul Dimitrie Cuclin are o foarte interesantă scriere despre importanţa viitoare a muzicii bizantine, Doru Popovici a studiat ramificaţiile bizantine în muzica românească, Achim Stoia a scris despre Protoprezbiterul (muzician) Timotei Popovici, iar Arhid. Sebastian Barbu-Bucur a publicat numeroase studii privind evoluţia cântării bisericeşti de origine bizantină pe teritoriul României, Pr.Prof.Vasile Stanciu (istoria cântării bisericeşti în Ardeal), Pr.Conf. Dr. Vasile Grăjdian (teologia cântării liturgice), alături de mulţi alţii.

11