41 1 5MB
Ministerul Educatiei Nationale Universitatea ”Petrol si Gaze” Ploiesti Facultatea de Inginerie a Petrolului si Gazelor Specializarea : Ingineria de petrolgaze
TEMA: Strategii economice ale întreprinderii. Planul ca instrument de concretizare şi realizare a lor
Studiu de caz realizat la S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA
COORDONATOR STUDENTI: Lector univ. dr. ing. ec. Daniela Buzoianu Lector univ.dr.ec. Badiceanu Octavian Bădulescu Adrian Berbece Georgiana Brotac Eduard Ciontescu Mihăiță Grupa: 3 Anul: II Anul Universitar 20132014 1
CUPRINS CAPITOLUL 1 Prezentarea generala a intreprinderii 1.1 Prezentarea obiectului de activitate ……………………………....……..….....4 1.2 Aspecte organizatorice………………………………………..........................8 1.2.1 Resursele financiare ………………………………….………...……..10 1.2.2 Resursele umane …………………………………….…………..…...12 1.2.3 Resursele materiale ………………………………………….………..14 1.2.4 Structura organizatorică a firmei ………………………..………...….15 1.2.5 Prezentarea structural functională……………………………..……...17 1.2.6 Prezentarea structurii operationale.....................................................2 1.3 Analiza principalilor indicatori economicofinanciari.………………….……...24 CAPITOLUL 2 Strategii economice ale întreprinderii, planul ca instrument de concretizare și realizare a lor (a strategiilor) 3.1 Importanța strategiilor economice pentru activitatea întreprinderii …...….......45 3.2 Elaborarea strategiei economice a întreprinderii (pe etape)…………....……..47 3.3 Elaborarea planului de afaceri al întreprinderii (..................……..…….50 CAPITOLUL 3 Analiza managementului resurselor umane 4.1 Analiza si evaluarea postului………………………………………………....66 4.2 Planificarea forței de munca…………………………………………………69 4.3 Strategii de recrutare, selecție și angajare personalului…....………………....72 4.4 Aprecierea, promovarea și motivarea personala……...…………...………...76 4.5 Salarizarea și recompensarea personalului ……………………..…….……..79 4.6 Formarea si perfecționarea personalului…………………………...………..86 Concluzii………..……………………………...……………………...………...9 PROPUNERI................................................................................................2 BIBLIOGRAFIE...........................................................................................93
2
CAPITOLUL I Prezentarea generala a întreprinderii Grupul Rompetrol este o companie multinațională, cu activități în 12 țări și având o puternică bază operațională în regiunea Mării Negre și a Mării Mediterane. Lider în domeniul petrolier regional, Rompetrol este una din cele mai cunoscute mărci românești pe plan internațional. Cele 46 de firme care alcătuiesc Grupul Rompetrol activează în principal în rafinare și marketing, cu implicare în proiecte complementare din explorare și producție, distribuție, servicii industriale, mentenență, management al proiectelor, logistică, servicii de ecologie industrială și alte servicii conexe, în Franța, România, Spania și SudEstul Europei. În 2007, KazMunaiGaz cumpără 75% din acțiunile Grupului devenind acționarul majoritar, iar în 2009 achiziționează restul de 25% din acțiuni.
3
1.1 Prezentarea obiectului de activitate ●
1974: Se înființează Rompetrol, reprezentant al industriei petroliere
autohtone pe piața internațională ●
1993: Rompetrol se privatizează prin metoda MEBO; cifra de afaceri a
companiei scade în anii imediat următori privatizării la sub 6 milioane de dolari ●
1998: Omul de afaceri Dinu Patriciu și un grup de investitori locali
achiziționează pachetul majoritar de acțiuni și majorează capitalul ●
1999: Începe procesul de formare a Grupului Rompetrol, compania
realizând prima achiziție majoră, rafinăria Vega Ploiești. În doar 9 luni de la preluare, cifra de afaceri a rafinăriei Vega sa triplat. ●
2000: Rompetrol preia Petros – unicul furnizor de servicii la sondă din
România la acea dată, redenumit ulterior Rompetrol Well Services SA. ●
2001: Grupul Rompetrol realizează principala sa achiziție
rafinăria Petromidia, în urma semnării contractului de vânzare–cumparare cu Fondul Proprietății de Stat (FPS). Petromidia șia schimbat numele în Rompetrol Rafinare SA. ●
2003: Rompetrol desfașoară un program complex de extindere a rețelei de
stații de carburanți în întreaga țară. Pentru a facilita extinderea și a fluidiza distribuția de produse către alți clienti, Rompetrol creează rețele de depozite engros, în locații strategice pe teritoriul României (Arad, Craiova, ȘimleulSilvaniei, Zărnești, Vatra Dornei, Constanța, BucureștiMogoșoaia). Astăzi, aceste depozite alimentează rețeaua națională a companiei, care include peste 100 de benzinării proprii și 150 de stații Partener Rompetrol.
4
●
2004: Rompetrol Rafinare este listată la Bursa de Valori București. Profitul
operațional al rafinăriei crește de peste 5 ori față de anul anterior, reușind să atingă un nivel de 86,4 milioane dolari. Rompetrol Rafinare înregistrează un profit operațional pentru prima dată în cei 30 de ani de activitate, de 11 milioane dolari. În urma cumpărării Petrom, compania OMV vinde un pachet de 25,1% acțiuni Rompetrol către managementul Rompetrol. ●
2005: Rompetrol achiziționează rețeaua de benzinării Dyneff din Franța,
triplânduși cifra de afaceri. În plus, Grupul își incepe activitatea în Albania și Georgia și deschide o reprezentanță la Moscova. ●
2006: Rompetrol înființează Rompetrol Ucraina.
●
2007: În luna august compania kazahă KazMunaiGaz a achiziționat 75% din
acțiunile Rompetrol Group contra sumei de 2,7 miliarde euro. Dinu Patriciu, fondatorul Rompetrol, controla înainte de vânzarea participației majoritare către compania kazahă 80% din acțiunile grupului, iar partenerul său american Phillip Stevenson restul de 20%. În urma tranzacției, participația lui Patriciu sa redus la 20%, iar a lui Stevenson la 5%. ●
2009: în luna iunie KazMunaiGaz achiziționează și restul de 25% din
acțiuni, deținând astfel control total de 100% asupra companiei. ● 2010: la data de 30 septembrie, statul Român a reintrat în acționariatul Rompetrol Rafinare, cu o participație de 44,69% din capital, ca urmare a conversiei în acțiuni a obligațiunilor pe care KazMunaiGaz nu lea răscumpărat până la data scadenței.
5
In prezent, compania are strategii clare de dezvoltare vizand extinderea activitatilor la toate nivelurile, de la productie pana la marketing: Cresterea cantitatii de materie prima supusa de la 3,300 mii tone, in anul 2004, la 3,500 mii tone in anul 2005. Furnizarea de produse petroliere in mediul de afaceritinta de pe piata interna si din Europa de Est si Centrala (Olanda, Elvetia, Bulgaria, Moldova, Albania). Scopul acestui plan este cresterea semnificativa a cifrei de afaceri a companiei cu 20% fata de anul precedent si a profiturilor din vanzarea produselor petroliere. 6
Punctele principale sunt : veniturile din vanzari, marja bruta, EBITDA si profitul net. Rompetrol Upstream coordonează activitățile de foraj[9], serviciile de sondă și pe cele de explorare și producție (E&P, Drilling si Well ServicesPetros) ale grupului Rompetrol în România și la nivel internațional. Ariile de interes și activitate se concentrează pe țărmul Mării Negre și al Mării Caspice, în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord. Cele două rafinării ale grupului Rompetrol, Rompetrol Rafinare (Petromidia, poziționată la Marea Neagră în Năvodari) și Vega (Ploiești) acoperă împreună 32% din capacitatea de rafinare a României. Rompetrol Rafinare este cea mai modernă rafinarie din România, cu o capacitate instalată de prelucrare de 4,8 milioane de tone de materie primă pe an și 3,3 milioane de tone de țiței prelucrate în 2005. Rafinaria Vega, cu o capacitate instalată de prelucrare de 500.000 de tone pe an, este o rafinarie mică dar flexibilă care sa specializat pe prelucrarea de materii prime alternative și pe producția de solvenți ecologici, bitum cu destinație specială, carburanți ecologici pentru încălzire și alte produse specializate. La sfârșitul anului 2010, Rompetrol Downstream opera 788 de stații (131 stații proprii, 153 stații Partener, 151 stații Expres și 353 baze interne)
7
1.3 Resursele intreprinderii Activitatea pe care o desfăşoară societatea în scopul acoperirii nevoilor se află în strictă dependenţă de mediu. Acesta furnizează societăţii elementele necesare realizării scopului său, dar nu pe toate în mod direct. De aceea este necesar un proces de transformare (producţia) prin care societatea adaptează elementele luate din mediu multiplelor sale nevoi. Calitatea şi cantitatea resurselor sunt foarte importante. Resursele de care dispune societatea pot fi : primare (potenţial demografic, potenţial de resurse naturale); derivate (formate pe baza celor dintâi: maşini, utilaje, cunoştinţe şi experienţa ştiinţifică). Deosebit de importante sunt resursele naturale fără de care nici o activitate umană nu este posibilă. Resursele reprezintă potenţialul natural, material, financiar, ştiinţificotehnic, 8
informaţional şi uman de care dispune societatea la un moment dat, în calitate de mijloace posibile pentru satisfacerea trebuinţelor concrete. Pentru aşi realiza obiectivele Rompetrol îşi identifică cerinţele referitoare la resurse asigurânduse că acestea sunt suficiente şi adecvate. Din resursele societăţii fac parte: resursele financiare; resursele umane; resursele materiale; S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA produce si comercializeaza o gama variata de produse petroliere, de calitate ridicata pentru un domeniu larg de consumatori, de la persoane fizice la companii mari. Avand multa experienta in acest domeniu, compania poate vinde o mare varietate de produse care includ :
Benzina Euro
Motorina Euro
Gaze
Propilena
Petrol Reactor Jet
Gaz Petrolier Lichefiat
Cocs petrolier
9
Urmatoarele companii reprezinta partenerii traditionali pentru exportul realizat de S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA: 1.
The Rompetrol Group NV
2.
Kronos Worldwide LTD
3.
Vitol SA
4.
Glencore International AG
5.
Litasco
6.
Rompetrol Moldova
7.
Rompetrol Bulgaria
Proiectele de expansiune regionala ale Grupului Rompetrol in: Bulgaria, Republica Moldova, Turcia, Albania, vor asigura cresterea portofoliului de parteneri pe piata Balcanilor.
1.3.1 Resursele financiare
„Cel care vrea să dea sfaturi în probleme financiare trebuie să
cunoască resursele cetăţii, natura şi mărimea lor pentru a adăuga pe cele ce lipsesc şi a mări pe cele neîndestulătoare; de asemenea, trebuie să cunoască cheltuielile cetăţii pentru a suprima pe cele inutile şi a micşora pe cele excesive.” Aristotel Societăţile comerciale cu capital privat, indiferent de forma, mărimea lor şi obiectul activităţii, sunt constituite prin aporturile aduse, (numerar sau bunuri în natură), care devin proprietatea societăţi. Aceste aporturi nu sunt purtătoare de dobândă. Resursele financiare sunt disponibilităţi băneşti şi în conturile bancare aflate la dispoziţia firmei.
10
Scopul asocierii persoanelor întro afacere fiind obţinerea de profit net din care fiecare asociat sau acţionar să primească dividende în raport cu acţiunile deţinute, imprimă ca obiectiv fundamental acoperirea tuturor cheltuielilor (efortului) pe seama propriilor venituri. Alături de capitalul social iniţial, agenţii economici sunt îndreptăţiţi să folosească şi folosesc pentru finanţarea, menţinerii sau amplificării activităţii economice sau investiţionale, surse din afară şi anume:
societăţile private pot hotărî majorarea capitalului social şi deci activele circulante de natura mijloacelor băneşti din: emisiunea de acţiuni; emisiune de obligaţiuni (împrumuturi pe termen mediu sau lung);
pentru nevoile curente de lichidităţi băneşti pot contracta şi folosi trimestrial
credite curente, iar pentru procese investiţionale credite pe termen mijlociu sau lung de la băncile finanţatoare. Pentru estimarea cat mai corecta a preturilor utilizate in anul 2005 si pentru evitarea riscurilor, sau utilizat instrumentele puse la dispozitie de pietele bursiera si extrabursiera. Ca si in cazul pietelor monetare si a altor industrii din sistemul energetic, si in industria petroliera se manifesta variatii semnificative ale preturilor, atat pe perioade medii de timp cat si in cursul aceleiasi zile. Politica adoptata de S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA consta in recalcularea periodica a preturilor carburantilor in functie de: pretul petrolului, cursul de schimb leu/USD si mediul concurential .
11
Din punct de vedere al destinatiei produselor rezultate pentru anul 2013, sa urmarit realizarea politicii de expansiune regionala a Groupului (63% piata interna , 36% piata externa ) , cu o medie lunara de 450.000 tone.
Produse Total Produse Benzine Reactor Jet Motorine Combustibil lichid usor Pacura Gaze Propilena Gaz petrol lichefiat COCS Sulf
Vanzari pe piata interna (mii tone) 2,515.83 646.77 134.75 830.51 90.27 134.82 125.98 130.71 180.19 241.83 0.00
Export (mii tone)
Total vanzari (mii tone)
1,609.32 547.15 52.25 619.59 52.25 0.00 0.00 0.00 99.59 79.75 82.38
4,125.15 1,193.92 187.00 1,450.10 142.52 134.82 125.98 130.71 279.78 321.58 82.38
1.3.2. Resursele umane Resursele umane ale societăţii sunt reprezentate de ansamblul salariaţilor care prezintă caracteristici diferite din punct de vedere al nivelului de pregătire,specializării , al postului ocupat, al vârstei, experienţei şi sexului. Studii universitare finalizate (preferabil insotite de o specializare in domeniul managementului resurselor umane); Experienta similara de minimum 3 ani, cu responsabilitati manageriale progresive, intrun mediu organizational complex; Experienta consistenta in recrutareselectie si evaluare de personal;
12
Rezultate demonstrabile in derularea de proiecte pe principalele arii functionale ale managementului resurselor umane; Abilitati decizionale dezvoltate; Capacitate de organizare si prioritizare; Cunostinte solide de legislatia muncii si familiaritate cu aspectele de ordin juridic ale functiunii Resurse Umane; Comunicator excelent, eficient la toate nivelele organizationale si in mediul extern al companiei; Capacitate de lucru eficient intro organizatie matriceala; Competente lingvistice dezvoltate (minimum limba engleza)
13
1.3.3 Resursele materiale Pentru aşi realiza toate etapele ciclului economic S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA are nevoie pe lângă resursele financiare şi umane şi de resurse materiale. Acestea sunt constituite din ansamblul materiilor prime, materialelor care împreună cu clădirile şi utilajele prezintă anumiţi parametri dimensionali, funcţionali şi economici. Resursele materiale includ resursele naturale (primare) şi resursele materiale derivate Resursele material pentru S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA insumeaza 1486850 lei si sunt următoarele : Nr.
Denumire
1 2 3 4 5 6 7
Clădire (birouri) Magazie Platforma beton Rezervor subteran Cale ferata Platforma cântar Staţie de sudura portabila + instalaţie electrica Generator sudura Statie comunicatie Acumulator+incarcator Polizor Compresor Drujba Vagoane tip cisterna Automobil DaciaPick Up Automobil Renault Clio
8 9 10 11 12 13 14 15 16
Nr. bucati 1 1 1 1 1 1 1
Valoare unitara 13500 6500 900 2000 100000 4000 3400
Valoare totala(lei) 13500 6500 900 2000 100000 4000 3400
1 15 15 1 1 1 120 2
6000 350 250 900 2000 800 5000 7350
6000 5250 3750 900 2000 800 600000 14700
3
48000
144000
14
17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27
Calculator Imprimanta HP 3325 Licenta Windows 7 Licenta Microsoft Office Copiator Birou Dulap Seif Scaun Locomotive Diesel electrice Ciocan repercutor
7 2 7 7 1 14 6 1 20 6
2000 350 450 1000 3000 300 350 2000 50 90000
1400 700 3150 7000 3000 4200 2100 2000 1000 540000
1
2000
2000
1.4. Structura organizatorica a firmei Date generale
Structura
organizatorica
este
ansamblul
persoanelor
,
subdiviziunilor organizatorice si ale relatiilor dintre acestea orientate spre realizarea obiectivelor prestabilite ale intreprinderii. Analizarea structurii organizatorice a unei intreprinderi reprezinta un proces de cunoastere , intelegere si explicare a situatiei existente prin aprecierea detaliata a factorilor care influentează starea ei: I .
strategia dezvoltării firmei
I I .
tipul si complexitatea activitatii firmei
I I I .
1dimensiunea intreprinderii
I V.
calitatea resurselor umane utilizate
V.
mutatiile care au loc in mediul exterior al firmei 15
VI .
cadrul juridic
VI I .
statutul intreprinderii
In ansamblul ei structura organizatorica prezintă doua mari parti : Structura functionala ( de conducere ) si structura operationala ( de executie si conceptie) Schema organizatorica a S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINARIA VEGA
16
1.4.1 Prezentarea conducere
structurilor
functionale
de
Structura funcţionala reprezintă ansamblul persoanelor din conducerea firmei si compartimentelor (birouri, servicii) tehnici economice, comerciale, administrative, modul de constituire si grupare al acestora precum si relaţiile dintre ele, necesare desfăşurării corepunzatoare proceselor manageriale si a proceselor de execuţie. In ansamblul ei, structura funcţionala abordata ca sistem cuprinde: 1. componente postul, funcţia, compartimentul 2. relaţiile organizatorice 3. ordinea componentelor nivelul ierarhic ponderea ierarhica 1. Componente Postul instrument prin intermediul căruia se realizează aprecierea competenţei şi a cunoaşterii necesare angajării personalului. Evaluarea, salarizarea şi premiile acordate personalului au la bază atribuţiile şi sarcinile prevăzute în fişa postului şi modul lor de îndeplinire. Trăsăturile obligatorii ale unui post sunt: • autoritatea formala exprimă limitele în care titularul postului are dreptul de a acţiona pentru realizarea obiectivelor individuale postului • competenţa profesională exprimă nivelul de pregătire, experienţa, prestigiul profesional 17
• responsabilitatea obligaţia titularului postului de a îndeplini sarcini şi atribuţii derivate din obiectivele individuale. Funcţia totalitatea posturilor definite prin aceleaşi caracteristici principale. Ea reprezintă ansamblul atribuţiilor omogene din punct de vedere al naturii şi complexităţii lor, desemnate în mod regulat şi organizat unui angajat al firmei. După natura competentelor autorităţii şi responsabilităţii, există 2 tipuri de funcţii: de conducere (competente, atribuţii, responsabilităţi din domenii largi de activitate; atributele conducerii: previziunea, organizarea, coordonarea, controlul, antrenarea şi evaluarea); de execuţie (obiective individuale limitate însoţite de competente şi responsabilităţi reduse).Ele au rolul transpunerii în practică a deciziilor emise de titularii funcţiilor de conducere. Compartimentul unitate organizatorică cu o structură mai complexă, o reuniune sub aceeaşi autoritate ierarhică a unui anumit număr de persoane, posturi cărora le revin permanent atribuţii şi sarcini bine precizate. Caracteristici de bază: • existenta relaţiilor între membrii grupului; • existenţa relaţiilor de dependenţă a tuturor membrilor grupului faţă de un manager; • caracterul stabil al atribuţiilor şi sarcinilor pe care le are de îndeplinit.
18
Ele pot fi grupate după: 1. In funcţie de individualitatea atribuţiilor şi sarcinilor, de volumul acestora şi nivelul de delegare a autorităţii: • elementare(o activitate omogenă, managerul aflânduse pe ultima treaptă de delegare a autorităţii, ceilalţi fiind executanţi); • complexe(autoritate unica care grupează mai multe compartimente elementare sau compartimente elementare cu executanţi nemijlociţi); 2. După natura activităţii: • ierarhice • funcţionale • de stat major 2. Relaţiile organizatorice ansamblul legăturilor dintre componentele structurii organizatorice instituite prin reglementări oficiale. Pot fi grupate în: • relaţii ierarhice • relaţii funcţionale • de stat major • de cooperare • de control • de reprezentare 19
3. Ordinea componentelor organizatorice A. Ponderea ierarhică reprezintă numărul de persoane ce pot fi coordonate în mod nemijlocit şi eficient de un manager. Aria de control trebuie dimensionata în raport de factorii care influenţează numărul, durata şi complexitatea relaţiei conducătorsubordonaţi. Aceşti factori sunt: • natura problemelor şi a lucrărilor care se executa, care pot fi: de concepţiecercetare, studii, proiectare(aria de control este mai mica) de rutina(caracter repetitiv)cu o arie de control sensibil mai mare • gradul de îndeplinire al sarcinilor care revin executanţilor • dispersia teritoriala a locurilor de munca în care acţionează subordonaţii • capacitatea organizării şi nivelul de pregătire al managerului şi al subordonaţilor B. Nivelul sau treapta ierarhica reprezintă ansamblul subdiviziunilor organizatorice plasate pe linii orizontale la aceeaşi distanta fata de managementul firmei. Factorii care influenţează numărul de nivele ierarhice sunt: dimensiunea firmei diversitatea activităţii şi atribuţiilor complexitatea producţiei
20
factori cu influenta direct proporţională asupra numărului de nivele ierarhice competenta managerilor care influenţează invers proporţional numărul de nivele ierarhice Directorul General va urmări şi va prezenta Consiliului de Conducere , concluzii şi propuneri în legătura cu: bugetul de venituri şi cheltuieli; bilanţul contabil la sfârşitul perioadei; organizarea şi conducerea contabilităţii fabricii; prezentarea rezultatelor obţinute şi a modalităţilor de influenţare pozitiva a indicatorilor economici; îmbunătăţirea activităţii financiare a fabricii; coordonarea efectuării de operaţiuni patrimoniale şi înregistrarea acestora în documentele contabile potrivit legii; rentabilitatea activităţii fabricii; obţinerea creditelor şi subvenţiilor de la stat, precum şi returnarea acestora şi programele tehnologice de control; elaborarea programelor privind îmbunătăţirea continua a calităţii produselor de fabricaţie; perfecţionarea documentaţiilor tehnice, programelor tehnologice de control; respectarea prescripţiilor de calitate cuprinse în tehnologiile de fabricaţie a 21
produselor; semnalarea eventualelor deficiente de calitate şi luarea masurilor necesare pentru remedierea lor; avizarea proiectelor de asimilare în fabricaţie a produselor noi; stabilirea gradului de severitate al controlului în raport cu deficientele constatate pe fluxul de fabricaţie; verificarea la furnizori a calităţii conferite produselor care urmează a fi utilizate;
1.4.2 Prezentarea structurilor operationale – de productie si conceptie Structura operaţională reprezintă ansamblul persoanelor, compartimentelor şi relaţiilor organizatorice constituite în vederea realizării directe a obiectului de activitate a întreprinderii. Veriga structurala de baza a unei întreprinderi o reprezintă secţia, care în funcţie de rolul pe care îl are în procesul de fabricaţie a produselor pot fi: organizate pe doua principii: • al omogenităţii produsului fabricat • al omogenităţii tehnologiei de fabricaţie Statutul de funcţii in cadrul structurii operaţionale: Compartimentul resurse umane 22
Nr.Crt. Denumirea funcţiei Nr.posturi Nivel studii 1 Inspector personal I I M 2 Inspector personal II 1 M Biroul financiar contabilitate administrative Nr.Crt. Denumirea funcţiei Nr.posturi Nivel studii 1 Contabil sef 1 S,M 2 Secretara 1 M 3 Şofer 2 M 4 Contabil I 1 M 5 Contabil II 1 M Staţie CFU Nr.Crt. Denumirea funcţiei Nr.posturi Nivel studii 1 Sef Staţie 1 M/S 2 Sef staţie adjunct 1 M 3 Inspector 1 M 4 Operator introd. date 5 M 5 Sef manevra 30 M 6 Manevranti 60 M 7 Acari 30 M Birou exploatare intretinere locomotive Nr.Crt. Denumirea funcţiei Nr.posturi Nivel studii 1 Sef birou 1 S 2 Instructor T 1 M 3 Mecanic locomotiva 10 M 4 Mecanic ajutor locomotiva 10 M 5 Lacatus reparaţii locomotiva 7 M 6 Electrician 3 M
Compartiment exploatare intretinere vagoane Nr.Crt. Denumirea funcţiei Nr.posturi Nivel studii 1 Responsabil compartiment 1 M 2 Lacatus reparaţii vagoane I 5 M 3 Lacatus reparaţii vagoane II 10 M 4 Lacatus etansor 10 M
23
Compartiment tehnic organizare reglementari Nr.Crt. Denumirea funcţiei Nr.posturi Nivel studii 1 Inginer MR 1 S Districtul linii Nr.Crt. Denumirea fiinctiei Nr.posturi 1 Sef district 1 2 Revizor cale 5 3 Muncitor intretinere cale 25
Nivel studii M M M
1.5 Analiza principalilor indiactori economico-financiari Pentru evidenţierea situaţiei reale a unei întreprinderi trebuie să avem în vedere o serie deindicatori economicofinanciari, precum: cifra de afaceri, valoarea adăugată, excedentul brut dinexploatării, venituri totale, cheltuieli totale, rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul net şi numărul de salariaţi. Principalele criterii de grupare a indicatorilor de eficienta:
A.
In fiinctie de fazele activitatii economice:
> Indicatori care exprima eficienta productiei si cercetarii >Indicatorii eficientei repartitiei > Indicatorii eficientei schimbului > Indicatorii eficientei consumului B. Indicatori de eficienta a productiei, in functie de nivelul analizat: > Loc de munca
24
>Sectie > Agent economic >Ramura C. In functie de factorii de productie analizati: >
Indicatorii eficientei utilizarii resurselor umane;
>
Indicatorii eficientei utilizarii capitalului;
>
Indicatorii eficientei utilizarii resurselor naturii.
Nr. Indicatori Valori crt. 2002 2003 1.
Capital social 12.968.500
2.
Numar angajati
231 231
3.
Fond de salarii
9.761.60
4.
Salariu mediu
3521 3961
5.
Cifra de afaceri
67.745.00
94.870.00
6.
Cheltuieli
27.481.23
33.640.24
7.
Profit brut 40.263.76
61.229.75
8.
Impozit
10.065.94
15.307.43
9.
Profit net
30.197.82
45.922.31
10.
Rata profitului
11.
Rata rentabilitatii 109.88%
44.57 %
15.768.50
10.981.20
48.40 % 136.51 %
25
CAPITOLUL 2 Strategii economice ale intreprinderii, planul ca instrument de concretizare si realizare a lor In economia de piaţa intreprinderea isi desfăşoară activitatea in
condiţiile unei puternice competiţii atat pe piaţa interna cat si pe cea internaţionala. Pentru asi putea realiza obiectivele firma trebuie sasi desfăşoare activitatea pe baza unei strategii proprii bine fundamentate sub raport economic si tehnic. Strategia economica reprezintă ansamblul obiectivelor economice pe care managementul unei firme isi propune sa le realizeze, obiective stabilite pe baza de studii, cercetări ştiinţifice si prognoze, acţiuni ce trebuie intreprinse pe diferite orizonturi de timp si modul de alocare a resurselor in vederea menţinerii competitivităţii si a dezvoltării vitoare a firmei. O buna strategie economica trebuie sa satisfacă următoarele condiţii: ●
sa permită confruntarea eficienta a firmei cu alte firme intrun proces
economic concurential in condiţiile unui mediu in permanenta evoluţie 26
●
sa realizeze perfecţionarea continua a structurii organizatorice
existente astfel incat sa fie cat mai bine adoptat noilor exigente impuse de modificările ce survin la nivel tehnologic pe pieţele de desfacere si cerinţele in continua creştere si schimbare ale consumatorilor. Stabilirea obiectivelor reprezintă o componenta de baza a strategiei economice. Obiectivul strategic reprezintă acea componenta a strategiei economice care stabileşte ceea cesi propune sa realizeze o firma la un anumit nivel si in cadrul unui anumit orizont de timp. In raport cu orizontul de timp stabilit obiectivele pot fi pe termen : scurt, mediu sau lung. In raport cu nivelul de extindere si influenta pe care o exercita asupra activităţii ele pot fi: 1.
obiective stabilite pentru nivelul organizării superioare la
nivel de corporaţie, holding, grup de intreprinderi 2. obiective cu caracter divizionar cand se refera la o anumita latura, activitate a întreprinderi 3. obiective cu caracter departamental ce se refera numai la un anumit departament.
27
2.1 Importanta strategiilor economice pentru activitatea intreprinderii Intro economie de piata, o intreprindere isi desfasoara activitatea in conditiile unei puternice competitii atat pe piata interna cat si pe cea externa. Pentru asi realiza obiectivele propuse ea trebuie sasi desfasoare activitatea pe baza unei strategii economice proprii, bine fundamentate sub raport tehnic si economic. Conducerea si organizarea actitivatii intreprinderii pe baza unei strategii economice capata o importanta crescanda ca urmare a faptului ca pe plan mondial sau realizat mari progrese in teoria managementului privind aplicarea unor concepte moderne si noi mutatii pe piata interna si externa. Importanta si necesitatea crescanda a adoptarii unei strategii economice este determinata de actiunea puternica a unor factori dintre care cei mai importanti sunt: ●
accentuarea competitiei intre firme pe pietele interne si externe,
competitie in care intra si firme apartinand tarilor in curs de dezvoltare; ●
aparitia si extinderea unor tehnologii moderne cum sunt
sistemele flexibile si robotizarea sistemelor tehnologice care au dus la cresterea calitatii produselor, reducerea costurilor si la scurtarea termenelor de punere pe piata a unor noi produse; 28
●
creşterea considerabila a calitatii produselor oferite pentru
piata, ceea ce a condus la ridicarea exigentelor consumatorilor in ceea ce priveste calitatea; ●
aplicarea de catre unele intreprinderi a unor strategii avansate
de prelucrare, ceea ce a condus la cresterea productivitatii muncii si la reducerea costurilor; ●
extinderea folosirii calculatoarelor in cadrul managementului
productiei, ceea ce a dus la optimizarea deciziilor si la cresterea performantelor pe plan economic si tehnic. Tinand seama de actiunea tot mai puternica a acestor factori, o strategie economica are rolul de a defini prin obiective cat mai precise, directiile de desfasurare a activitatii firmei, astfel incat aceasta sa realizeze o crestere a competitivitatii. O buna strategie economica trebuie sa satisfaca urmatoarele exigente: ●
sa permita o confruntare eficienta a intreprinderii cu altele
similare in cadrul unui proces economic concurential si in conditiile unui mediu in permanenta evolutie; ●
sa faca fata cu succes, prin produse noi sau modernizate,
exigentelor sporite ale consumatorilor sub raportul calitatii şi al preturilor; 29
●
sa realizeze o perfectionare continua a structurilor existente
astfel incat acestea sa fie cat mai bine adaptate noilor exigente impuse de modificarile care survin in tehnologii, pe pietele de desfacere si cerintele crescande ale consumatorilor.
2.2 Elaborarea strategiei economice a intreprinderii ( pe etape ) Obiectivul prioritar al S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA este reprezentat de a oferii atat produse cat si servicii complexe si de calitate pentru clienti din toate sectoarele economice. Strategia dezvoltării firmei se stabileşte pe fondul conducerii unitare, de ansamblu, a economiei naţionale, care are, la nivel macroeconomic, un caracter preponderent politicosocial, iar la nivelul firmei descrie cu preponderenta o activitate de natura tehnicoeconomica. In economia de piaţa intreprinderea isi desfăşoară activitatea in condiţiile unei puternice competiţii atat pe piaţa interna cat si pe cea externa. Pentru realizarea obiectivelor intreprinderea trebuie sasi desfăşoare activitatea pe baza unor strategii economice sub raport tehnologic si economic. Strategia economica este un concept complex care defineşte ansamblul obiectivelor economice pe care conducerea unor firme isi propune sa le realizeze, acţiuni ce trebuie intreprinse si modul de alocare a resurselor in vederea menţinerii competitivităţii si dezvoltării viitoare a firmei. Strategia de marketing desemneaza liniile definitorii ale atitudinii si conduitei întreprinderii, in vederea atingeri obiectivelor sale in funcţie de termenul 30
de referinţa luând diferite forme concrete: strategia de piaţa studierea cerinţelor pietei(dinamica potenţialului pieţei, grad de segmentare al acesteia, ritmul schimburilor, exigentele pieţei, nivelul competiţiei) adaptarea activităţii economice propri la aceste cerinţe si satisfacerea lor obţinerea unei eficiente maxime strategia de produs strategia de pret Strategia de comercializare cuprinde obiective majore pe termen lung împreuna cu modalităţile de realizare si resursele angajate, astfel dimensionate incat sa permită realizarea misiunii firmei in condiţii de avantaj competitiv. Strategia viitoare de dezvoltare este dictata de urmatoarele obiective majore: Consolidarea pozitiei de lider de piata ca furnizor de produse petroliere; Cresterea cantitatii de produse obtinute, conform normelor de calitate europene; Cresterea gradului de incadrare in normele de mediu actuale si de perspectiva; Continuarea procesului de extindere a retelei de depozite de distributie engross; Obiectivele pot fi atinse prin: Modernizarea instalatiei «Hidrofinare Petrol Motorina» (HPM). Ea este 31
proiectata sa prelucreze un amestec de motorina de Distilare Atmosferica, motorina de Cocsare si motorina de Cracare Catalitica, la un grad crescut de desulfurare pentru obtinerea motorinelor Euro 4 si Euro 5. Intregul flux tehnologic este computerizat si urmarit din Centrul de Comanda si Control al rafinariei; Modernizarea instalatiei «Hidrofinare Petrol Reactor» (HPR), care va influenta cresterea calitatitii si flexibilitatii intregii productii. Astfel, cantitatile de motorina Euro 4 si Euro 5 vor fi stabilite in functie de conditiile de piata. Implementarea tehnologiei pentru Fabrica de Hidrogen si Instalatia de Izomerizare a fractiilor C5C6; Modernizarea instalatiei de Desulfurare Gaze Recuperare Sulf (DGRS) si instalarea unor sisteme pentru: monitorizarea integrata pentru emisiile de gaze arse in atmosfera si monitorizarea pentru apa epurata Puncte tari si puncte slabe ale intreprinderii al S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA Punctele forte care pot fi menţionate sunt următoarele: ➢
Situaţie economicofinanciară pozitivă, în sensul că firma a înregistrat profit pe parcursul perioadei investigate; ➢
Rentabilitatea firmei a înregistrat valori ridicate de peste 10%;
➢
Respectarea corelaţiilor principale între obiective, respectiv rezultate obţinute, în intervalul analizat ➢
Lichiditatea şi solvabilitatea patrimonială sunt în limitele normale;
➢
Folosirea unor metode şi tehnici manageriale (în pofida unor limite metodologice): managementul prin bugete, diagnosticare, delegare, managementul prin obiective; ➢
Regăsirea majorităţii activităţilor necesare realizării obiectivelor, în 32
pofida dimensionării procesuale şi umane insuficiente a unora din acestea; Pe lângă punctele forte pot fi menţionate şi multe puncte slabe referitoare la perioada analizată: ➢
Dinamica ratelor rentabilităţii este de asemenea negativă;
➢
Structură nefavorabilă a personalului;
➢
Creşterea productivităţii muncii bazată strict pe scăderea numărului de
angajaţi; ➢
Creşterea ponderii cheltuielilor în cifra de afaceri;
➢
Folosirea metodei pe comenzi doar ca metodă de calculaţie a
costurilor; ➢
Sistem de management cu insuficiente delimitări între componente şi fără precizarea conexiunilor dintre acestea (componentele metodologică, decizională, informaţională şi organizatorică); ➢
Lipsa unui sistem categorial de obiective în care să fie implicate toate componentele procesuale şi structuralorganizatorice; ➢
Deficienţe metodologice în conceperea şi funcţionarea sistemului de management şi a componentelor sale; ➢
Forma necorespunzătoare a documentelor care stau la baza structurii organizatorice a societăţii.
2.3 Elaborarea planului economic al intreprinderii ( pe sectiuni ) La nivelul agentului economic in mod organizat a acţiunilor prevăzute si aplicarea cu succes a strategiilor economice adoptate necesita o anumita activitate de planificare. Planificarea la nivelul firmei reprezintă programarea, organizarea, coordonarea si conducerea pe baza de plan, a activităţii economice. Planul reprezintă documentul elaborat sub o anumita forma scrisa, pe baza 33
unei metodologii bine precizate, prin care se concretizează prevederile strategiei economice in ansamblul ei sau pe diferite componente si se precizează atribuţiile si sarcinile ce revin compartimentelor de producţie si cele funcţionale pe anumite perioade de timp. S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA este caracterizata de o planificare formala deoarece sunt create si funcţionează compartimente de planificare specializate, se foloseşte un set sistematic de proceduri metodologice si se elaborează un ansamblu de documente scrise sub forma de planuri agregate sau pe domenii de activitate. Obiectivul principal al societăţii, expus in planul economic este continuarea activităţii de transport si servicii feroviare pentru satisfacerea cerinţelor pieţei interne si externe si pentru continuarea colaborării cu Rompetrol SA in următori ani. De asemenea societatea urmăreşte semnarea de noi contracte cu agenţii economici care au nevoie de servicii feroviare in vederea creşterii volumului de mărfuri transportate si deci creşterea cifrei de afaceri. S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA investeşte anual o mare parte din profitul obţinut pentru procurarea de locomotive si de vagoane. Acestea sunt date in folosinţa in funcţie de necesitaţi sucursalelor, acestora din urma revenindule obligaţia de a le asigura intretinerea si reparaţile din resurse proprii. 1. Producţia industriala: societatea a transportat in 2012 2.722.750 tone produse petroliere. Comparativ cu anul 2011 (2.020.662 tone) sa înregistrat o creştere cu 34.74 %. 2. Capacitatea de producţie industriala si gradul de utilizare al acestora: 34
din punctual de vedere al capacităţii de producţie societatea dispune de toate mijloacele necesare desfăşurării unei activităţi optime. 3. Imbunătăţirea calităţii serviciilor: este o condiţie de baza pentru continuitatea activităţii economice. Aceasta se realizează in special prin dezvoltarea de noi tehnologii si implementarea progresului ethnic. 4. Investiţii, construcţii, reparaţii: odată cu începerea activităţii a fost nevoie sa se amenajeze sau sa se refacă spatiile destinate birovrilor. In activitatea S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA reparaţiile sunt foarte frecvente existând chiar compartimente specializate menţinerii in stare buna a materialului rulant, firma cheltuind annual sume importante in aceasta direcţie. 5. Productivitatea muncii si salarizarea: sunt componente esenţiale pentru
orice firma deoarece munca este un factor de munca salariata, in condiţiile tehnologiei actuale, nu este inca substituibila. Pentru S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA una dintre cele mai imortante componente ale costului producţiei o reprezintă salariile si obligaţiile ce rezulta din acestea.
Planul financiar Tariful perceput de S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA este diferenţiat in funcţie de client: pentru Rompetrol SA tariful este de 350 lei pe tona transportata; pentru ceilalţi agenţi economici care solicita servicii de transport feroviar tariful este de 400 lei pe tona manevrata . Aceste tarife a permis firmei sa obtina in anii 2008 si2009 următoarele venituri : 35
Nr. Venituri Cit. 1.
Valori (lei) 2011
2012
6742000 7236000
3.
ROMPETROL SA RAFINĂRIA VEGA ROMPETROL RAFINARE PETROMIDIA ARPECHIM PITEŞTI
4.
2.
32500
96000
1440000
Trust Construcţii Industriale
715000
TOTAL
6774500 9487000
Datorita creşterii substanţiale a volumului de produse petroliere transportate (de la 2.020.662 tone in 2011 la 2.722.750 tone in 2012 , reprezentand o creştere de 34.74%) se observa o creştere si mai pronunţata a veniturilor de 40.03%. Acest lucru se datorează faptului ca surplusul de produse transportate sa realizat Ia tariful de 400 lei/tona transportata fata de tariful practicat pentru ROMPETROL SA al cărei volum de produse transportate a rămas in mare parte constant. Totuşi Rompetrol SA continua sa fie cel mai important client pentru S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA participând Ia venitul acesteia cu 77.3% din valoarea acestuia.
Principalele cheltuieli sunt: Nr. Cheltuieli
Valori (lei)
Crt. 1. 2. 3. 4.
2011 862000 120000 13000 49900
Motorina Piese schimb locomotive Baterii locomotive Echipamente de lucru
36
2012 1224000 400000 50000 3400
5.
Materiale de protecţie a muncii 17644 si igiena personala
8950
6. 7. 8. 9.
Utilităţi Servicii telefonice Transport Cheltuieli procurarea de automobile
29800 31200 57388 158700
34000 37000 65664
24150
10. Tehnica de calcul si licenţe
11. Costuri salariale 976160 12. Obligaţii la buget rezultate din 353858 salarii (36.25 %)
1098120 398068
13. Comisioane Bancare TOTAL
21962 3364024
19523 2748123
Cheltuielile care influenţează cel mai mult costul producţiei sunt cele legate de procurarea motorinei si cele salariale. In 2012 S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA a primit in folosinţa alte doua locomotive diesel dispunând in prezent de sase. Acestea sunt alimentate cu motorina procurata de la ROMPETROL SA pentru care societatea a cheltuit in acest an 1224000 lei. Aceasi creştere se poate observa si in cea ce priveşte cheltuielile pentru piesele de schimb si bateriile necesare funcţionarii locomotivelor. Societatea are 231 de angajaţi număr care a rămas constant de la începutul activităţii. S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA sia propus ca anual sa majoreze salariile cu 12.5%, lucru care a si fost realizat. De asemenea nu sunt de neglijat nici obligaţiile la buget rezultate din volumul salariilor. Acestea au următoarea structura:
37
• bugetul asigurarlor sociale 24.5% • sănătate 7% • şomaj 3.5% • cheltuieli carte de munca 0.75% • cheltuieli fondul de accidente 0.5% Se observa deasemenea o scădere senificativa in 2012 a unor cheltuieli cum ar fi cele de procurare a automobilelor, de amenajare, de procurare a echipamentelor de lucru, a materialelor pentru protecţia muncii, a cheltuielilor pentru procurarea tehnicii de calcul si a licenţelor pentru sistemele de operare. Aceste cheltuieli se regăsesc in anul 2011 cand au fost necesare odată cu incepere activităţii. Pentru anul 2014 nu se preconizează o creştere semnificativa a profitului deoarece opţiunile de lărgire a activităţii sunt reduse iar creşterea cererii de servicii a actualilor clientinu va avea acelai impact ca in 2011. In plus majoritatea materialelor de protecţie si echipamentele de lucru trebuiesc schimbate conform prevederilor Contractului Colectiv de Munca. De asemenea creşterea calităţii serviciilor reprezintă o cerinţa de baza in anul in care societatea doreşte reinnoirea contractului cu ROMPETROL SA
38
2.4 Elaborarea planului de afaceri al intreprinderii ( pe sectiuni ) A. PREZENTAREA GENERALA A FIRMEI A1. SOCIETATEA Denumirea societăţii: S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA Forma juridica: sucursala (societate pe acţiuni) Adresa: Calea Victoriei, nr. 222 , Bucuresti , Romania Data inmatricularii la RC : 15.10.2001 Data inceperii activităţii: ianuarie 2002 Valoarea capitalului social: 880000 lei Principalul obiecte de activitate: efectuarea transportului pe infrastructura publica si privata a cailor ferate romane in calitate de operator froviar Servicii realizate: • transport de mărfuri in trafic intern si internaţional; • transport de mărfuri in trafic combinat; • expediţii de containere, vagoane precum si de alte bunuri; • lucrări de intretineresi reparaţie a materialului rulant, linii, mijloace de 39
transport si utilaje de mecanizare; • comerţ intern si importexport; • operaţiuni de inchiriere vagoane; • activităţi de intermediere; • consultanta si expertize (in condiţiile legii); • recepţii tehnice; • servicii de consultanta vamala; • aprovizionare tehnicomateriala; A2. AFACEREA PROPRIUZISA Scurta descriere a activităţii: S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA asigura totalitatea serviciilor de transport feroviar pentru ROMPETROL SA dar si pentru ARPECHIM Piteşti si Trust Construcţii Industriale. Conform contractului semnat cu ROMPETROL tariful este diferenţiat, astfel pentru Rompetrol este de 350 lei/tona transportata iar pentru ceilalţi 400 lei/tona transportata. Veniturile societăţii provin din: • ROMPETROL SA : 7236000 lei • alti agenţi economici: 2251000 lei Total: 9487000 lei Cheltuielile societăţii constau in : Nr. Crt. 1.
Cheltuieli Motorina
1224000 40
2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19.
Piese schimb locomotive Baterii locomotive Echipamente de lucru Materiale de protecţie a muncii si igiena personala Lapte antidot Utilităţi Servicii telefonice Servicii internet Servicii consultanta hardware/software Consumabile Paza Transport Cheltuieli amenajari Cheltuieli procurare automobile Tehnica de calcul si licente Costuri salariale Obligatii la buget rezultate din salarii Comisioane bancare TOTAL
400000 50000 3400 8950 4560 34000 37000 1100 250 4950 12000 65664 1098120 398068 21962 3364024
B. ANALIZA PIEŢEI B1. PRODUSUL Denumirea exacta a produsului , serviciului sau activităţii: transport feroviar de produse petroliere. Parte tehnica: material rulant utilizat: locomotive diesel si electrice : 6 vagoane cisterna pentru transportul produselor petroliere : 50 capacitate de transport/manevra: aprox. 227.000 tone/luna (2011)
41
capacitate de transport pe vagon: 2430 tone (vagon 2 osii) 4055 tone (vagon 4 osii B2. SEGMENTE DE PIATA 1. definiţi piaţa : transporturi feroviare pentru produse petroliere ; 2. localizarea pieţei : ROMPETROL SA si alti agenţi economici din jurul municipiului Ploieşti; 3. tendinţe actuale ale pieţei: se preconizează extinderea pieţei odată cu privatizarea ROMPETROL SA dar si prin atragerea de noi clienţi; 4. caracteristici ale cererii produsului sau serviciului analizat : odată cu dezvoltarea activităţii economice la nivel naţional cererea de produse petroliere este in creştere si deci serviciile care vizează transportul acestora se vor extinde. In prezent cererea face posibila o activitate profitabila. 5. tipul clienţilor: agenţi economici cu putere financiara mare.
B3. STRATEGIA DE COMERCIALIZARE 1.Politica produsului unei intreprinderi se integrează intrun cadru mai larg al strategiei marketingului firmei. Prin alegerile strategice care i se oferă, intreprinderea poate opta pentru a menţine de partea sa o alegere intro activitate anume sau la fel de bine poate sa o elibereze de o activitate care nui convine. Politica de preturi: are ca obiectiv principal practicarea unor preturi competitive care sa asigure beneficii maxime si in cazul S.C. ROMPETROL 42
LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA sa ii asigure continuitatea activităţii prin obţinerea si in viitor a unor contracte avantajoase. Politica de distribuţie: are la baza ansamblul de acţiuni care se refera la modul in care un agent economic isi aduce pe piaţa produsele sau serviciile. Activitatea comerciala este prestabilita prin contracte semnate cu agenţii economici cu care isi desfăşoară activitatea. 2. Modalităţi de desfacere: întreaga activitate feroviara este realizata de compartimentul de mişcare si supervizată de Şeful Serviciului Exploatare. Plata se face prin virament bancar conform clauzelor contractului. Mijloace de promovare: TV, radio, presa. Din punct de vedere al promovării activităţii companiei contractele derulate anterior, calitatea servicilor si nivelul tarifelor au o importanta deosebita.
C. ORGANIZAREA PROCESULUI DE PRODUCŢIE C1. CERINŢELE PROCESULUI DE PRODUCŢIE 1 .Personal • număr: 231 • vârsta: 2053 de ani • persoane cu vechime si experienţa (aprox. 56% din personal). 2. Echipamente si Utilaje • locomotive diesel electrice (LDE) • vagoane 2 osii • vagoane 4 osii • automobile Dacia PickUp 3. Furnizori : in activitatea sa S.C. ROMPETROL LOGISTICS
43
RAFINĂRIA VEGA este un intermediar si deci consumul sau de produse (materii prime) este redus, limitanduse la piesele de schimb pentru locomotivele si vagoanele din dotare. Toate aceste produse sunt achiziţionate de la diverşi agenţi autorizaţi de Autoritatea Feroviara Romana. 4. Ponderea cheltuielilor de aprovizionare in totalul cheltuielilor de producţie: Ponderea cheltuielilor de aprovizionare este de 50.41% din cheltuielile de producţie celelalte cheltuieli fiind reprezentate in mare de cheltuielile salariale C2. ORGANIZAREA PROCESULUI DE PRODUCŢIE In cadrul S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA activitatea de producţie este coordonata de Şeful Serviciului Exploatare care are in subordine compartimentele operaţionale. Prin intermediul şefului de staţie acesta coordonează activitatea Compartimentului de Mişcare care impreuna cu Compartimentul exploatare, intretinere locomotive si cu Compartimentul exploatare, intretinere, reparaţii vagoane realizează efectiv manevrele specifice transportului feroviar.
44
CAPITOLUL 3 Analiza managementului resurselor umane Managementul resurselor umane constă în ansamblul activităţilor orientate către asigurarea, dezvoltarea, motivarea şi menţinerea resurselor umane în cadrul organizaţiei în vederea realizării cu eficienţă maximă a obiectivelor acesteia şi satisfacerii nevoilor angajaţilor. Sunt prezentate în acest curs definiţii, principii, metode şi tehnici de management al resurselor umane grupate pe a ctivităţile specifice domeniului . Pe măsură ce organizaţiile se dezvoltă au de a face cu o serie de aspecte esenţiale ale managementului resurselor umane. Managerii creează un plan de atragere şi reţinere a persoanelor cu abilităţile de care are nevoie organizaţia. Implementarea planului presupune recrutarea, selecţia, integrarea, instruirea, recompensarea, alegerea beneficiilor celor mai potrivite şi evaluarea permanentă a performanţelor pentru a se verifica dacă sunt atinse obiectivele organizaţionale. Aceste activităţi reprezintă componentele managementului resurselor umane. Planul de resurse umane este creat în acord cu planul strategic al organizaţiei. Pe măsură ce organizaţia identifică oportunităţile de dezvoltare disponibile, este necesară corelarea lor cu abilităţile de care va fi nevoie pentru acoperirea lor. Recrutarea, instruirea şi programele de recompensare sunt create în vederea atragerii, dezvoltării şi păstrării oamenilor cu abilităţile necesare. Dezvoltarea resurselor umane implică un proces de instruire a oamenilor pentru a îndeplini sarcinile de care este nevoie în organizaţie. Problema constă în 45
recunoaşterea tipului de instruire de care angajaţii au nevoie. Toate deciziile de instruire trebuie să ţină cont de motivarea angajatului supus formării. Există un număr de tehnici de instruire şi elemente necesare pentru ca un program de instruire să fie eficient. În
evaluarea performanţelor este importantă atât evaluarea
comportamentelor considerate adecvate, cât şi a celor neadecvate, precum şi acordarea echitabilă a recompenselor. Pentru asigurarea unor relaţii benefice între conducere şi angajaţi se desfăşoară o serie de activităţi cum sunt gestionarea conflictelor, consolidarea relaţiilor cu sindicatele sau reprezentanţii angajaţilor şi consilierea angajaţilor. Pe măsură ce îşi dezvoltă dimensiunile, orice organizaţie se confruntă cu probleme legate de nevoia de resurse umane. Dacă organizaţia este în creştere, trebuie stabilite metode de găsire şi angajare de oameni care să posede abilităţile solicitate. Acest lucru se reflectă de obicei întro formă de planificare a resurselor umane. Analizânduse proiectele şi tendinţele viitoare ale organizaţiei, se estimează numărul de oameni de care este nevoie şi tipul de abilităţi şi competenţe pe care le solicită eventualele posturi vacante. O parte a acestui proces o reprezintă succesiunea managerială, adică determinarea numărului de manageri care se vor pensiona şi a măsurii în care organizaţia dispune de oameni talentaţi care săi înlocuiască. După dezvoltarea unui plan de resurse umane, trebuie urmaţi un număr de paşi necesari implementării planului. Prima parte esenţială a implementării este determinarea numărului de oameni cu anumite abilităţi de care este nevoie la un anumit moment. Următorul pas îl constituie recrutarea – o procedură folosită pentru atragerea oamenilor calificaţi să candideze pentru posturile libere din cadrul 46
organizaţiei. După ce oamenii au fost atraşi să solicite postul, este folosită procedura de selecţie pentru stabilirea persoanelor care vor îndeplini efectiv sarcinile în organizaţie şi care vor fi angajaţi. Oamenii nou angajaţi trebuie să fie învăţaţi care sunt regulile şi standardele organizaţiei, iar pentru aceasta este folosit un tip de program de integrare sau orientare. După ce oamenii au fost integraţi în sistem, de obicei este necesar să fie ajutaţi să îşi actualizeze capacităţile, atitudinile şi competenţele generale, aducândule la nivelul considerat potrivit în organizaţie prin intermediul instruirii şi dezvoltării angajaţilor. Odată ce oamenii au început să funcţioneze în cadrul organizaţiei la nivelul potrivit apare problema recompensării lor adecvate. Sunt stabilite salariile considerate corecte pentru oamenii cu anumite abilităţi şi responsabilităţi ale postului, precum şi procedura potrivită de evaluare a performanţelor prin care conducerea poate lua decizii corecte de acordare a recompenselor oferite sub forma salariului sau promovării. Pe măsură ce oamenii se stabilesc în organizaţie, devin preocupaţi de beneficiile (asigurări de sănătate, concedii medicale şi de odihnă, fonduri de pensii) care le sunt oferite. Angajaţii pot săşi aleagă reprezentanţi sau să se afilieze la un sindicat pentru aşi proteja drepturile şi aşi promova interesele şi prin urmare apare necesitatea angajării unei colaborări cu aceste structuri. Atunci când apar conflicte sunt necesare intervenţii calificate pentru a le gestiona şi rezolva constructiv. Pot fi de asemenea acordate angajaţilor servicii de 47
consiliere în diverse aspecte din partea managerilor sau a unor specialişti. Toate aceste activităţi constituie substanţa relaţiilor angajaţiconducere. Planul de resurse umane este creat în acord cu planul strategic al organizaţiei. Pe măsură ce organizaţia identifică oportunităţile de dezvoltare disponibile, este necesară corelarea lor cu abilităţile de care va fi nevoie pentru acoperirea lor. Recrutarea, instruirea şi programele de recompensare sunt create în vederea atragerii, dezvoltării şi păstrării oamenilor cu abilităţile necesare. Dezvoltarea resurselor umane implică un proces de instruire a oamenilor pentru a îndeplini sarcinile de care este nevoie în organizaţie. Problema constă în recunoaşterea tipului de instruire de care angajaţii au nevoie. Toate deciziile de instruire trebuie să ţină cont de motivarea angajatului supus formării. Există un număr de tehnici de instruire şi elemente necesare pentru ca un program de instruire să fie eficient. În
evaluarea performanţelor este importantă atât evaluarea
comportamentelor considerate adecvate, cât şi a celor neadecvate, precum şi acordarea echitabilă a recompenselor. Pentru asigurarea unor relaţii benefice între conducere şi angajaţi se desfăşoară o serie de activităţi cum sunt gestionarea conflictelor, consolidarea relaţiilor cu sindicatele sau reprezentanţii angajaţilor şi consilierea angajaţilor. Numai prin satisfacerea nevoilor angajatului se va putea obţine implicarea acestuia în realizarea obiectivelor organizaţiei şi numai contribuind la succesul organizaţiei angajaţii vor putea săşi satisfacă nevoile legate de munca pe care o desfăşoară. Numai atunci când cei implicaţi înţeleg această relaţie managementul 48
resurselor umane ocupă o poziţie importantă în cadrul organizaţiei şi poate contribui la succesului acesteia. Principiile esenţiale ale managementului resurselor umane sunt: ●
Aprecierea factorului uman ca o resursă vitală;
●
Corelarea, întro manieră integrată, a politicilor şi sistemelor privind resursele umane cu misiunea şi strategia organizaţiei;
●
Preocuparea susţinută de concentrare şi direcţionare a capacităţilor şi eforturilor individuale în vederea realizării eficiente a misiunii şi obiectivelor stabilite;
●
Dezvoltarea unei culturi organizaţionale sănătoase.
Obiectivele urmărite de managementul resurselor umane constau în: ● Creşterea eficienţei şi eficacităţii personalului (sporirea productivităţii); ● Reducerea absenteismului, fluctuaţiei şi a amplorii şi numărului mişcărilor greviste; ● Creşterea satisfacţiei în muncă a angajaţilor; ● Creşterea capacităţii de inovare, rezolvare a problemelor şi schimbare a organizaţiei.
3.1. Analiza si evaluarea postului La S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA aceasta analiza este
realizata printrun proces de determinare a cerintelor care definsc locul de munca si calitatile, abilitatile si responsabilitatile care sunt impuse unei persoane pentru a realiza munca respectiva. Analiza locului de munca este procedura care furnizeaza informatii despre un loc de munca. Setul de informatii relevante pentru post este furnizat de catre descrierea 49
si specificatia locului de munca. Descrierea locului de munca este procedura care furnizeaza informatii despre: ● titulatura prostului ● obligatii/responsabilitati ● conditii de munca ● conditii de supraveghere
Specificatia locului de munca
este procedura care furnizeaza
informatii privind: caracteristicile personale necesare pentru a face fata obligatiilor locului de munca: ● educatie ● experienta ● viziune asupra carierei ● aptitudini fizice ● aptitudini de comunicare
Analiza locului de munca furnizeaza tipul de informatie ce poate fi folosita de catre conducere in interesul organizatiei si membrilor sai. O buna analiza a locului de munca poate favoriza si influenta baza de decizie necesara pentru recrutarea, selectarea si plasarea personalului. Analiza postului este un proces prin care se iau decizii ce contribuie ca sarcinile, factorii umani si tehnologici sa se combine in proiectarea optima a locului de munca. Managerii sau specialistii in resurse umane duc la indeplinire acest proces, existand in acest sens un numar de modele pe care se sprijina. Doua din cele mai larg utilizate abordari sunt analiza functionala a locului de munca si chestionarul 50
analizei pozitiei, in cazul posturilor manageriale.
● Analiza functionala a locului de munca
Aceasta abordare se concentreaza asupra factorilor tehnologici si asupra sarcinilor de indeplinit. Ea directioneaza atentia spre urmatoarele aspecte ale fiecarui loc de munca sau clasa de locuri de munca: ● Modul de interactiune a operatorului cu documentele personale si sarcinile
de munca trasate la nivel central; ● Metodele si tehnicile utilizate de angajati; ● Masinile, istrumentele si echipamentele de productie, comunicare, control
care sunt utilizate de personalul firmei; ● Materialele, produsele sau serviciile care sunt obtinute in cadrul fiecarui loc
de munca. Primele trei aspecte tin de activitatile locului de munca, al patrulea tine de realizarile locului de munca. Analiza functionala poate sta la baza definirii standardelor de performanta, realizate de catre firma pe plan intern, pe plan international si cele pe care tinde sa le atinga, fata de standardele pietei pe care activeaza. ● Chestionarul pentru analiza pozitiei
Aceasta metoda se mentine in atentia practicienilor si cercetatorilor care considera ca o analiza completa a postului trebuie sa ia obligatoriu in considerare factorul uman. Aceasta analiza incearca sa identifice urmatoarele aspecte legate de locul de munca:
51
● sursele de informatii critice privind performantele solicitate de locul de
munca; ● prelucrarea informnatiilor si modul de luare a deciziilor pentru atingerea
performantelor respective; ● tipul de activitate, dexteritatea si competenta necesare ocuparii postului; ● relatiile interpersoanale cerute de un anumit post; ● conditiile de munca si reactiile persoanelor la acele conditii; ● alte caracteristici ale locului de munca, legate de mediul cultural specific
pietei pe care opereaza firma. Chestionarul pentru analiza pozitiei include o consideratie in plus – cea a relatiilor psihologice ale candidatului la locul de munca, stabilite intre al si mediul intalnit acolo – fundamentala in conditiile in care firma activeaza intrun context cultural variat, competenta sa de resurse umane fiind constituita din angajati expatriati si angajati de pe pietele locale ale fortei de munca.
3.2. Planificarea fortei de munca Planificarea strategică a resurselor umane se presupune a fi procesul de previziune a activităţii organizaţiei S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA carei permite acesteia să aibă stabilitate, să cuantifice şi să menţină în mod continuu o legătură permanentă între resursele umane şi obiective, pe de o parte, şi 52
posibilităţile oferite de piaţă pe de altă parte. La baza unei strategii se îmbină cunoştinţele prezentului cu previziunea viitorului. Avem nevoie de informaţii despre trecutul, prezentul şi viitorul organizaţie S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA.
Pentru început stabilim : Necesarul de personal şi de perfecţionare profesională; Nivelul de calitate al produselor Sistemul informaţional şi comunicaţional intern şi extern al organizaţiei; Politica salarială; Condiţiile fizice, psihice şi socioumane necesare unui climat optim pentru realizarea obiectivelor. Metodele şi tehnicile de evaluare la nivel individual şi general. Analiza resurselor umane prezente în organizaţia S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA:
Se identifică profesiile şi meseriile care nu au acoperire cu personal; Se face analiza piramidei vârstei personalului (stabilinduse dacă convine sau nu); Se face analiza fluctuaţiei personalului pe compartimente (urmărinduse dacă se pune în evidenţă existenţa anumitor compartimente foarte preferate sau foarte evitate); Se face analiza corelaţiei dintre productivitatea activităţii şi dinamica angajaţilor. Proiectarea strategiei cuprinde: 1. Planul de recrutare (pasivă sau activă) şi selecţie, în funcţie de ierarhiile postului. 2. Stabilizarea şi integrarea resurselor umane pe posturi. 3. Realizarea şi activarea planului de pregătire şi perfecţionare profesională. 53
4. Alcătuirea planului de promovare, în funcţie de raportul dintre performanţă şi avansare. Pentru ca strategiile de planificare a resurselor umane să se realizeze eficient atât pentru organizaţie cât şi pentru fiecare persoană, trebuie avute în vedere două aspecte specifice fiecărui membru al firmei S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA
1. dezvoltarea individuală (profesională), în funcţie de care persoana poate fi promovată, transferată, perfecţionată sau eliminată din organizaţie; 2. realizările profesionale: în colaborare cu conducerea, se stabileşte un nivel minim acceptabil de performanţă profesională. Din punctul de vedere al individului, contează nivelul de satisfacere a nevoilor personale şi de satisfacere a apartenenţei la S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA
Planul de perspectivă a resurselor umane Planul de perspectivă se referă la posibila dezvoltare sau evoluţie a firmei S.C. ROMPETROL LOGISTICS RAFINĂRIA VEGA. Prin aceste prognoze se pregătesc
resursele umane pentru următorul ciclu calitativ în activitatea lor. Obiectivele organizaţiei constituie punctul de plecare al oricărei prognoze în resurse umane. Planul de perspectiva a resurselor umane se realizează pe profesii, pregătire, performanţă, avânduse în vedere atât propriul personal cât şi personal din afara organizaţiei. Pentru elaborarea planului de perspectiva trebuie să se respecte următoarele cerinţe: 54
1. Cunoaşterea corectă a realităţii de către specialist şi nu prin surse indirecte. 2. Existenţa unor date trecute pe care să le analizeze. 3. Eliminarea datelor cu caracter accidental în dinamica organizaţiei. 4. Identificarea erorilor apărute în trecut pentru a fi evitate în viitor. Dacă strategia şi planul de perspectiva sunt deficitare sau lipsesc întro organizaţie, cel mai bun indicator pentru aceasta îl constituie surplusul de resurse umane sau lipsa lor. Planificarea resurselor umane – are drept scop determinarea nevoilor, strategiilor si filozofiilor privind resursele umane ale organizaţiei, inclusiv estimarea cererii si ofertei pe piaţa muncii. Obiectivele planificării resurselor umane constau în obţinerea: ∙ oamenilor potriviţi ∙ în numărul necesar ∙ cu cunoştinţele, abilităţile şi experienţa necesare ∙ în posturile potrivite ∙ la locul şi timpul potrivit ∙ cu un cost adecvat. Planificarea resurselor umane reprezinta un proces continuu si sistematic de analiza si identificare a necesarului de resurse umane in raport cu cerintele viitoare de forta de munca pentru indeplinirea obiectivelor organizatiei, precum si elaborarea strategiilor de dezvoltare, utilizare, pastrare sau disponibilizare a personalului din cadrul organizatiei.
55
3.3. Strategii de evaluare, selectie si angajarea de personal Strategiile de evaluare
O Strategie MRU bine alcatuita (care porneste de la viziune si misiune,
identifica obiectivele si se concretizeaza intrun plan coerent de actiune, ce cuprinde toate aspectele operationale si de dezvoltare) este o conditie esentiala pentru existenta oricarei companii.
Modele prezentate in aceasta sectiune ofera sprijin in definirea strategiei de
resurse umane, in stransa concordanta cu viziunea, misiunea, obiectivele si planul de actiune al strategiei globale. Modelele va ajuta la dezvoltarea unei strategii integrate de resurse umane, care va cuprinde, selectia de personal, evaluarea performantelor, formarea profesionala si recompensarea angajatilor. Strategia de resurse umane contribuie in mod esential la: ● Disponibilitatea pentru companie a personalului necesar in stransa legatura cu
evolutia afacerii. Se furnizeaza astfel forta de munca necesara, cu aptitudinile, cunostintele de specialitate si competentele necesare; ● Dezvoltarea unei forte de munca flexibile si bine pregatite prin implementarea
politicilor de dezvoltare continua; ● Anticiparea posibilelor probleme de surplus sau deficit de personal; ● Asigurarea unui sistem competitiv de evaluare a performantelor, capabil sa
raspunda cerintelor curente si viitoare; ● Adoptarea unui sistem de compensatii si beneficii adaptat specificului
56
activitatii companiei; ● Coordonarea sistemului de management al carierei, cu scopul de a asigura
corespondenta pe termen lung intre necesitatile de cariera si oportunitatile disponibile in cadrul companiei. a. Interviul de evaluare Fiecare şef ierarhic va conduce interviul cu subordonatii directi completand o serie de formulare. b. Centrul de evaluare Un centru de evaluare este o procedura care utilizeaza multiple tehnici de evaluare pentru o varitate de scopuri si decizii in domeniul resurselor umane. Metoda are urmatoarele elemente caracteristice : 1. pentru a evalua gradul de adecvare al unei persoane la un anumit post se utilizeaza criterii predefinite rezultand din analiza atenta a postului respectiv; 2. metoda utilizează multiple instrumente şi tehnici de evaluare : interviuri, teste, simulări; 3. exercitiile sunt adaptate la continutul postului pentru care se candidează cel evaluat si sunt adesea simulari partiale ale continutului postului; 4. metoda constă în formarea unui grup de selecţie din care fac parte candidaţii pentru un anumit post si se procedeaza la observarea interactiunii dintre acestia; 5. sunt utilizati mai multi evaluatori, de obicei manageri de la nivele ierarhice superioare; 6. evaluarea finală se bazează pe o combinaţie a diferitelor metode de evaluare utilizate. Selectia personalului este stadiul final al luării deciziei în procesul de recrutare, ea 57
reprezentând ansamblul proceselor prin care se aleg persoanele ce întrunesc calităţile, cunoştinţele, deprinderile şi aptitudinile necesare realizării obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor circumscrise anumitor posturi. Fazele acestei activităţi sunt următoarele: a. Definirea postului care se concretizează întro descriere de post în care sunt prezentate detaliat cerinţele postului şi tipurile de abilităţi de care este nevoie pentru îndeplinirea acestor cerinţe şi a profilului candidatului ideal. b. Atragerea candidaţilor. Recrutarea poate fi internă sau externă organizaţiei. Recrutarea externă se realizează în instituţii de educaţie, prin intermediul firmelor de consultanţă şi recrutare a personalului (aşa numitele “headhunters”), birouri de plasare a forţei de muncă, anunţuri în mass media, pe baza recomandărilor făcute de angajaţi ai firmei. c. Selecţia. Candidaţilor li se poate cere să trimită un curriculum vitae (CV), o scrisoare de motivare (de intenţie) şi scrisori de recomandare. CVul poate fi în format liber sau standardizat, iar scrisoarea trebuie scrisă de mână în mod obligatoriu, nu de puţine ori aceasta fiind supusă unei expertize grafologice. Dintre candidaţii care au trimis aceste documente grupul de candidaţi reţinut ca interesant pentru firmă poate fi invitat: la un interviu (prin telefon sau faţă în faţă) după care pot avea loc teste (medicale, de aptitudini, de inteligenţă, profesionale etc.). Multe companii folosesc teste de aptitudini, interese şi personalitate pentru a compara cerinţele postului cu anumite caracteristici ale candidaţilor. la o serie de interviuri (cu şeful direct, cu managerul de resurse umane, cu
58
managerul general). În conducerea interviului pot fi abordate diverse strategii abordarea sinceră şi prietenoasă, abordarea centrată pe un comportament din trecut al candidatului, abordarea orientată spre rezolvarea de probleme (interviu situaţional), abordarea care vizează crearea unui climat stresant. În practică se utilizează combinaţii ale acestor strategii. Decizia de angajare Dupa finalizarea procesului de prezentare a candidatilor (pe baza evaluarii formularelor, interviurilor si testelor), inainte ca organizatiile sasi formuleze parerea definitiva in vederea luarii deciziei de angajare, se solicita si verificarea experientei acumulate si activitatilor desfasurate anterior de catre candidate in cadrul altor firme. Aceasta verificare consta in analiza diferitelor etape parcurse de candidati, prin colectarea de informatii privind performantele acestora realizate la fostele locuri de munca, date extrase din referintele furnizate de angajatorii precedent si de diversi specialisti in domeniu.
3.4 Aprecierea, promovarea si motivarea personalului Aprecierearea performanţelor – urmăreste crearea unor sisteme motivante de 59
apreciere a performantelor angajatilor; Evaluarea performanţelor este necesară din două motive principale: ● Permite persoanei să identifice domeniile în care are deficienţe pe care trebuie
să le remedieze. ● Evaluează contribuţia unei persoane în vederea stabilirii unei recompensări
corecte, fie prin promovare, fie prin compensaţii. Aprecierea performanţelor trebuie să fie cât mai obiectivă, pe baza criteriilor legate direct de post, iar managerii trebuie să fie atenţi să nu încalce prevederile legale. Obiectivele evaluării performanţelor: ●
Îmbunătăţirea performanţelor
●
Planificarea resurselor umane
●
Salarizare
●
Promovare
●
Perfecţionare
Pentru conceperea unui sistem de evaluare corect şi eficace: ●
Criteriile de evaluare trebuie dezvoltate pe baza analizei posturilor;
●
Standardele de performanţă trebuie comunicate (în scris) anagajaţilor;
●
Este necesar să existe un sistem de apel pentru cazurile în care angajaţii
nu sunt de acord cu rezultatele evaluării; ●
Aprecierile trebuie să vizeze atât performanţele cât şi comportamentul
pe post al angajatului. 60
Motivarea personalului are drept scop stimularea angajaţilor în obţinerea de performanţe. Ea începe cu recunoaşterea faptului că indivizii sunt unici şi că tehnicile motivaţionale trebuie să se adapteze la nevoile fiecărui individ. Cuprinde următoarele activităţi: evaluarea performanţelor, recompensarea angajaţilor şi analiza, proiectarea şi reproiectarea posturilor. Motivaţia pentru muncă reprezintă influenţa pe care anumiţi factori o exercită asupra angajaţilor şi care îi determină la acţiuni pozitive sau negative pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă. Spre deosebire de mijloacele materiale şi financiare necesare activităţii productive, oamenii reprezintă mai mult decât o sursă de costuri sau de consum. Sistemul lor de nevoi, de valori, gradul de motivaţie şi de satisfacţie vor determina performanţele individuale şi organizaţionale. Aceasta este motivul pentru care managerii au misiunea de a pune în acord şi a corela performanţele economice ale organizaţiei cu capacitatea şi posibilităţile angajaţilor. Motivul reprezintă cauza, raţiunea, pricina unei acţiuni, imboldul care împinge la o acţiune sau care determină o acţiune, iar motivarea sau motivaţia este rezultatul ei. Motivaţia reprezintă suma forţelor, energiilor interne şi externe care iniţiază şi dirijează comportamentul uman spre un anumit scop, care odată atins va determina preocuparea pentru satisfacerea unei altei nevoi. Între motivaţie şi performanţă există o relaţie de condiţionare. Individul singur este capabil de a se motiva deoarece toate procesele sînt coordonate din interiorul fiinţei umane. Managerul este pus in situaţia de a arăta în ce context atingerea obiectivelor firmei asigură şi satisfacerea nevoilor personale. Motivaţia pentru muncă a unui individ înseamnă certitudinea că el va obţine, efectuând o muncă în condiţii stabilite, elemente care îi vor satisface
61
propriile nevoi. Motivaţia individuală este maximă atunci când subordonatul este conştient de propria sa competenţă şi lucrează în cadrul unei structuri care îi solicită şi îi pune în valoare abilităţile. De aceea este necesară elaborarea unei strategii în domeniul motivaţiei personalului. În acest sens se recomandă parcurgerea următoarelor 5 etape: a analiza teoriilor motivaţionale; b studierea obiectivelor strategice ale firmei; c elaborarea variatelor de strategii motivaţionale; d realizarea de consultări la toate nivelele managementului precum şi între management şi subordonaţi în vederea realizării adaptărilor necesare pentru strategia motivaţională elaborată şi alegerea variantei care va fi implementată; e aplicarea şi reevaluarea permanentă a strategiei motivaţionale. Motivarea nonfinanciară include acţiuni cum sunt: ●
construirea unui climat de valorizare a muncii bine făcute (lauda din partea superiorului, diplome, medalii, semne distinctive in echipamentul de lucru);
●
asigurarea unor finaluri de cariera constructive;
●
multiplicarea situaţiilor concurenţiale de muncă pe baza diversificării sarcinilor pentru a solicita intregul potenţial productiv al angajatilor;
●
înlăturarea barierelor birocratice, organizatorice şi a celor legate de condiţiile de muncă;
●
organizarea competiţiei intraorganizaţionale intre indivizi şi grupuri pe baza 62
definirii clare a criteriilor şi obiectivelor în conformitate cu un regulament prestabilit care să conducă simultan la potentarea cooperării.
3.5 Salarizarea si recompensa personalului Salarizarea este componenta centrală a sistemului de recompense. Salariile acordate trebuie să fie corelate cu productivitatea muncii, şi anume creşterile fondului de salarii trebuie să se situeze, ca ritm, în urma creşterii productivităţii. Principiile sistemelor de salarizare: ∙ Salariul reprezintă un preţ plătit pentru factorul muncă şi este necesar să se stabilească prin mecanismele pieţei; ∙ Principiul negocierii salariilor; ∙ Principiul salariilor minime; ∙ Principiul la muncă egală, salariu egal; ∙ Principiul liberalizării salariilor; ∙ Salarizare după: cantitatea muncii, calitatea muncii, nivelul de calificare, condiţii de muncă; ∙ Caracterul confidenţial al salariului. Sisteme de salarizare: ∙ După rezultate (în acord); ∙ După timpul lucrat (în regie); 63
∙ În funcţie de randamentul individual sau colectiv; ∙ Sisteme cu primă: proporţională cu randamentul sau cu progresie inferioară creşterii randamentului. Formele de salarizare folosite în România sunt: a. salarizarea în regie ; b. salarizarea în acord direct: individual sau colectiv ; c. salarizarea în acord indirect ; d. salarizarea prin cote procentuale ; e. salariul de merit şi premii. Recompensa angajatului reprezintă totalitatea veniturilor materiale şi băneşti, a înlesnirilor şi avantajelor prezente sau viitoare, determinate direct sau indirect de activitatea desfăşurată de angajat. Termenul de “recompensă” are o utilizare mai redusă în Republica Moldova, fiind uşor confundat cu cel de “compensaţie” sau cu elemente ale recompensei. Plata reprezintă un element al recompensei, care se concretizează în sumele de bani primite de angajaţi. Termenul are o semnificaţie mai largă, incluzând şi consecinţele unei tranzacţii. Recompensarea angajaţilor este un instrument important al managerilor prin care influenteaza eficienta activitatii unei firme. In literatura de management si in practica firelor se folosesc o serie de termenicum ar fi: recompensa, compensatie, salariu, remuneratie, plata, sporuri, prime, stimulente, bonificatii, comisioane, indemnizatii. Recompensarea personalului dintro organizatie este cel mai important
64
obiectiv specific managementului resurselor umane, deoarece: • sistemul de recompensare al unei organizatii are o contributie majora asuprarecrutarii, motivarii, eficientei si satisfactiei personalului; • salariile reprezinta o cheltuiala considerabila pentru organizatie.Proiectarea unui sistem de recompensare a personalului trebuie sa se realizezetinand cont de urmatoareele aspecte: • satisfacerea nevoilor angajatilor, inclusiv a dorintelor de securitate si consideratie; • motivarea angajatilor pentru a realiza nivelurile de performanta dorite; • dimensionarea sistemului de recompensare in functie de posibilitatileorganizatiei; • sa fie competitiv in raport cu sistemele de recompensare ale altor organizatiicare furnizeaza bunuri sau servicii similare, pentru a atrage si mentine personalul; • respectarea clauzelor din contractul colectiv de munca si a reglementarilor legale; • sa fie corect si consecvent aplicat in toata organizatia;• sa fie inteles si acceptat de angajati. Intre dificultatea unui post si nivelul recompensei exista o corelatie pozitiva ce poate fi exprimata printro treapta de regresie. Cele patru sisteme de salarizare se pot caracteriza astfel: a) este specific situatiei in care limita maxima a unei clase de salarizare este identica cu limitaminima a clasei (gradului) superioare, iar marja de variatie a claselor 65
(exprimata printrun punctaj) este egala; b) reprezinta o grila de salarizare in care marja devariatie a claselor este egala si se accepta o decalare cu o suma fixa sau procentualaa nivelului maxim sau/si diminuarea nivelului minim al salariului; c) se caracterizeaza prin faptul ca posturile sunt grupate in clase care sunt inegale ca punctaj (de regula crescatoare) si interfera intre ele; d) clase de salarizare in egal repartizate si fara interferenta.Sistemul de salarizare este influentat de mai multi factori care au un caracter dinamic. Se reinoieste periodic, pentru al adapta noilor situatii. Se pot efectuacorectii in suma fixa pentru toate categoriile de salariati, in procent fix, acordatsuplimentar la veniturile anterioare, sau in procente, proportional cu veniturile anterioare obtinute. SISTEME DE RECOMPENSARE La modul general, prin conceptul derecompensare se înţelege tot ceea ce funcţionarul public primeşte în schimb de la instituţia unde lucrează, pentru munca prestată . Pe de altă parte, recompensarea comportă şi vizează o relaţie detranzacţionare dintre angajat şi instituţie, elementele tranzacţiei fiind: (1) efortul şi aportul depus de angajat la realizarea obiectivelor instituţiei şi (2) valorile acordatede instituţie angajaţilor pentru efortul depus. Privită sub acest aspect, recompensarea funcţionarilor publici se poate defini ca fiind„totalitatea valorilor (materiale şi nonmateriale) primite de un funcţionar public din partea instituţiei în schimbul efortului prestat de acesta (activitatea efectuată), efort care se concretizează şi contribuie la realizarea 66
obiectivelor organizaţiei”. Din perspectivă managerială, sistemul de recompense reprezintă ansamblul veniturilor materiale şi nemateriale, financiare şi nonfinanciare, a facilităţilor sau avantajelor atribuite individului în funcţie de activitatea desfăşurată şi decompetenţa probată. Din punctul de vedere al funcţiilor pe care le comportă, putem afirma căorice sistem de recompensare urmăreşte următoarele: 1.
Asigură fundamentul
motivaţional
pentru
angajaţii din
instituţiile
publice – acestea vor fi tot timpul conştienţi şi motivaţi de faptul că atâta timp cât ei vor contribui, prin efortul depus, la realizarea obiectivelor instituţiei, aceasta îi varecompensa valoric (material şi nonmaterial); 2. Asigură fundamentul, din partea instituţiei publice, de atragere, reţinere,motivare şi satisfacere a personalului angajat. Ca şi clasificare, recompensarea unui funcţionar public se împarte în 2 maricategorii şi anume: recompensare directă recompensare indirectă. Recompensele directe cuprind sumele pe care le primesc angajatii pentruactivitatea depusa si sunt concretizate in: A) Salariul. Reprezinta suma primita pentru munca desfasurata de un angajatintro anumita perioada de timp. Recompensele directe includ sumele de bani pe care le primesc angajatii pentru prestatia lor sau/si a rezultatelor obtinute. Salariul este cea mai import anta componenta a subsistemului de recompensare directa. Prin salariu se intelege suma primita de un angajat pentru munca 67
desfasuratasau pentru rezultatele obtinute intro unitate de timp (ora, zi, saptamana, luna, an). Dimensionarea salariului este influentata de mai multi factori, cum sunt: politica salariala a organizatiei, puterea economica a organizatiei, constrangerile legislative, costurile fortei de munca formate pe piata muncii, conjunctura economica In plus, salariul este influentat de dificultatea sau complexitatea sarcinilor aferente unui post din organizatie. Exista mai multe forme de salarii si anume: • salariul de baza sau tarifar (salariu in acord direct, salariul in acord progresivsi salariu in regie); • salariul nominal (suma de bani in care se exprima); • salariul real (cantitatea de bunuri si servicii ce pot fi cumparate cu suma primita); • salariul minim (este stabilit de catre guvern si reprezinta o componenta a protectiei sociale). B) Sporurile. Sporurile la salariu sunt acordate in coditii grele de munca sau periculoase, pentru vechimea in munca ori pentru fidelitate fata de firma. Sporurile salariale joaca un rol dinamizator, fiind aplicate pentru a stimula prestatia angajatilor in anumite conditii de mediu de munca (mediu toxic, radi atii,izolare), efort deosebit, activitati in afara programului normal. C) Stimulentele.
68
Acestea pot fi sub forma unor premii, comisioane, procentdin profit pentru participarea la profit. Stimulentele realizeaza o corelatie pozitiva intre recompensa si productivitatesi au rolul de a impulsiona cresterea performantelor. Recompensele indirecte. Cele mai importane recompense indirecte suntdenumite si recompense indirecte curente sau plata timpului nelucrat. Fondurile necesare pentru acoperirea acestor recompense indirecte sunt furnizate pe de o parte de angajat prin plati individuale si prin impozite, iar pe dealta parte de firma prin taxele si impozitele platite si de stat de la bugetul central. Principalele forme de recompensare sunt: • Durate peste limita de lucru (adica peste 8 ore) • Sarbatorile legale • Zilele libere ocazionate de evenimente personale (casatoria,nasterea unui copil, decesul unei rude apropiate) • Concediul de odihna care va depinde de varsta angajatului, devechimea in munca si de dificultatea muncii. • Concediul fara plata se acorda pentru rezolvarea unor probleme personale fara ca angajatul sasi piarda calitatea de angajat • Alte recompense pentru timpul nelucrat respectiv pentru pauzelede masa si deplasari. • Produse si servicii din profilul organizatiei acordate gratuit sau la pret redus (de exemplu, cei care lucreaza in SNCFR beneficiaza deun numar de calatorii gratuite pe calea ferata); • facilitati pentru petrecerea timpului liber (de exemplu, exista firmecare au achizitionat vile in diferite statiuni pe care le pun ladispozitia angajatilor in conditii foarte avantajoase pentru ei). 69
Recompensele indirecte vizeaza facilitatile oferite personalului, atat in perioada angajarii, cat si dupa aceea. Ele deriva din calitatea de angajat, sau de fos tangajat.
3.6 Formarea si perfectionarea personalului Formarea şi perfecţionarea angajaţilor – are drept scop identificarea, aprecierea, şi – prin instruire planificată – facilitarea dezvoltării competentelor cheie care permit indivizilor să performeze sarcini aferente unor posturi prezente sau viitoare. Perfectionarea angajatilor reprezinta o modalitate prin care se asigura schimbarea sistematica a comportamentului angajatilor , pregatinduI astfel incat sa poata obtine performantele solicitate de posturile ocupate.Perfectionarea este orientata pe persoana si are drept scop indeplinirea , in cat mai bune conditii , a responsabilitatilor , in accord cu standardele firmei. Perfectionarea profesionala difera de la o firma la alta si , in cadrul aceleiasi firme , de la un departament la altul. Unele firme acorda o atentie mai scazuta perfectionarii profesionale.Ele angajeaza , de regula , oameni pregatiti , certificate de diferite autoritati si organisme profesionale.Daca intro astfel de firma este angajata o persoana mai putin calificata , atunci ea este perfectionata de un alt angajat , iar managerul sau proprietarul verifica periodic gradul de asimilare a noilor cunostinte sau dexteritati practice. Alte firme au programe extinse de perfectionare profesionala , pentru diferite orizonturi de timp.Un instrument util de planificare a perfectionarii in astfel de 70
firme il constituie formularul privind posibilitatile de promovare si necesitatile de pregatire a resurselor umane. In stransa corelare cu necesitatile firmei , dar si cu posibilitatile de promovare se pot dezvolta programe specifice. Initierea oricarui program de perfectionare a managerilor trebuie sa porneasca de la obiectivele companiei.In caz contrar,instruirea angajatilor nu va avea efectele dorite , intrucat nu va putea exercita nici o influienta favorabila asupra indeplinirii obiectivelor. Marea majoritate a companiilor pun accentul pe instruirea personalului in raport cu anumite activitati isi acorda mai ptina atentie obtinerii rezultatelor. Programele de instruire a angajatilor trebuie sa incerce evaluarea efectelor care se vor obtine in urma acestor cursuri deperfectionare . Instructia trebuie sa se diferentieze in functie de nivelul ierarhic spre care aspira managerul sau in functie de nivelul efectiv la care actioneaza,atunci cand se constata necesitatea perfectionarii acestora.Desigur ca , in functie de nivelul ierarhic la care se realizeaza instructia managerilor , trebuie sa se utilizeze si anumite metode si instrumente de instructie manageriala , iar aspectele tehnice ale procesului de instruire trebuie sa reprezinte reflectarea practicii. Prezentarea teoretica trebuie sa fie insotita de exemple concrete , pentru a realiza o mai buna intelegere a fenomenului managerial. Obiectivele pregatirii profesionale Pregatirea profesionala este o investitie profesionala in resursele umane ale unei organizatii, efectele putand fi sesizate atat imediat cat si in perspectiva. Ea conduce la cresterea performantelor salariatilor si la adaptarea acestora la schimbarile
71
structurale, sociale si tehnologice. Stabilirea unui program eficient de pregatire presupune cunoasterea temeinica a activitatii si a realizarilor persoanelor care lucreaza in acel domeniu. Obiectivele pregatirii profesionale pot fi constituite din: perfectionarea capacitatii de rezolvare a problemelor, executarea unor lucrari specifice, rezolvarea unor sarcini noi, imbunatatirea capacitatii de comunicare, pregatirea unor schimbari. Identificarea cerintelor de pregatire profesionala presupune o analiza complexa, care consta in definirea corecta a obiectivelor si a programelor de instruire, avanduse in vedere ca cei care se pregatesc difera ca varsta, studii si experienta. La stabilirea acestei cerinte se porneste de la nivelul existent de pregatire, evaluat prin testarea cunostintelor la inceperea programului de perfectionare. Din analiza informatiilor referitoare la cunostintele, dexteritatile, deprinderile de munca si atitudinea angajatului, se poate stabili continutul programului de pregatire profesionala, astfel incat tematica acestuia sa nu cuprinda informatii inutile, dar nici sa fie omise cele strict necesare. Stabilirea cerintelor de pregatire profesionala presupune parcurgerea urmatoarelor etape: precizarea obiectivelor pe total organizatie, pe compartimente structurale si pe fiecare salariat; stabilirea noilor cunostinte care sunt necesare salariatilor pentru asi indeplini sarcinile in mod eficient; stabilirea metodelor de pregatire, a institutiilor la care se va apela si inventarierea resurselor disponibile;
72
elaborarea programului de pregatire profesionala.
Formele de stimulare a pregatirii profesionale sunt: a) Motivarea. Pentru a stimula pregatirea profesionala a angajatilor firmele pot aplica diverse forme de motivare. Motivarea poate fi: intrinseca sau extrinseca. Motivatia intrinseca rezulta din angajarea si interesul persoanei pentru imbogatirea cunostintelor. Motivatia extrinseca este rezultatul unor recompense si penalizari externe. Cu cat motivatia angajatului este mai puternica, cu atat apare un grad mai ridicat de asimilare a cunostintelor. Angajatii vor sa invete atunci cand rezultatele sunt importante pentru ei din punct de vedere material, dar si din dorinta de a sti si de a obtine un statut etc. b) Recompensa. Pentru reusita unui program de formare, angajatii trebuie sa aiba atat motive sa invete, cat si posibilitatea de a aplica ceea ce au invatat.Cele invatate ii ajuta, fie pentru atingerea unui scop, fie pentru evitarea unei situatii nedorite. Recompensarea acumularii de noi cunostinte poate fi exterioara sau interioara. c) Pedeapsa. Pedeapsa are drept scop evitarea respectarii de catre o persoana a unor actiuni sau atitudini nedorite. Diminuarea cunostintelor de specialitate poate pune pe angajat in situatia de a nusi mai putea indeplini responsabilitatile. El va fi nevoit sa apeleze la colegi pentru a intreba. Daca nu primeste raspuns la neclaritatile profesionale va fi nevoit sasi insuseasca acele cunostinte strict necesare. Programe de pregatire profesionala. Pregatirea profesionala se poate organiza sub diverse forme, in cadrul 73
firmelor, in unitati specializate sau in institutiile de invatamant superior. Pentru atingerea obiectivelor scontate, realizatorii programelor de instruire isi vor elabora o strategie adecvata fiecarei situatii concrete. Cel care concepe un curs de pregatire profesionala trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte: elementele teoretice au volum in masura in care ele pot fi aplicate la locul de munca al cursantului, ele au rolul de a orienta, de a explicita cauzele si de a promova realizari, performante; experienta este o componenta importanta a procesului de pregatire profesionala; cel ce concepe programul va avea in vedere participarea activa a cursantilor; comunicarea este o problema dificila a activitatii practice; in proiectarea planului de pregatire se va rezerva un numar adecvat de ore pentru aceasta problema; schimbarile de atitudine urmeaza schimbarile de comportament.
Metode de pregatire profesionala a salariatilor
Diversitatea cerintelor de pregatire profesionala a salariatilor duce la existenta unui mare numar de metode: pregatirea profesionala la locul de munca, pregatirea profesionala in scopul indeplinirii responsabilitatlor functiei, rotatia pe posturi, participarea la grupe eterogene de munca, participarea ca instructor la programe de pregatire, participarea la sedinte, participarea la „comitete junior“. Pregatirea profesionala la locul de munca se realizeaza prin instruire, prin ucenicie sau prin pregatire de laborator. Instruirea la locul de munca permite combinarea pregatirii teoretice cu cea practica. Pregatirea de laborator pune accentul pe instructia emotionala si pe formarea unui anumit comportament. Prin aceasta metoda se studiaza evolutia comportamentului in cursul procesului de invatare, rezultatele obtinute la un moment 74
dat fiind considerate drept puncte de plecare pentru pregatire ulterioara. Pregatirea profesionala in scopul indeplinirii responsabilitatilor functiei. Pentru angajatii care lucreaza in cadrul unor compartimente, si chiar pentru manageri, se poate folosi o serie de metode care constau in participarea angajatilor la rezolvarea unor probleme profesionale importante. Participarea, in grup, la elaborarea de proiecte, lucrari si studii are drept scop confruntarea cursantilor cu probleme reale, nemaiintalnite de ei pana atunci. In felul acesta, ei au posibilitatea sa propuna solutii, sa elaboreze variante, sa aleaga solutia optima si sa o aplice in practica. Participarea la sedinte. Considerand sedinta ca o activitate in echipa, in cadrul careia au loc schimburi de informatii, de idei si opinii asupra modului de solutionare a problemelor, participantii au posibilitatea sa cunoasca si alte domenii decat cele cu care se confrunta in mod curent. Comitete junior unu au un caracter executiv, rolul lor fiind de investigare si analiza. Isi aleg singuri subiectele de investigatie si, pe baza cercetarilor, propun unele recomandari pentru conducerea firmei. Eficienta acestor comitete depinde de seriozitatea si de competenta membrilor, dar si de interesul conducerii intreprinderii pentru solutiile primite. Pregatirea managerilor. Organizatiile nu mai pot fi conduse cu aceleasi proceduri si metode. Aceasta presupune o schimbare esentiala in motivarea comportamentului lor, dar mai ales, noi cunostinte, dexteritati si abilitati. Pregatirea este necesara atat pentru cei care intentioneaza sa ocupe functii de conducere, cat si pentru cei care detin deja astfel de pozitii. Baza pregatirii profesionale o reprezinta completarea cunostintelor teoretice si practice, care se poate realiza in diferite forme si de catre diferite institutii 75
specializate. Cunostintele pe care trebuie sa le insuseasca managerii au un spectru foarte larg, de la principiile managementului, contabilitate, finante, studiul comportamentului, cunostinte tehnicoeconomice de specialitate si pana la insusirea unor limbi straine. Pregatirea angajatilor se realizeaza prin cursuri organizate de institutiile de invatamant superior, prin studiu individual, prin metoda „cazurilor“ si autoinstruirea cu ajutorul tehnicii de calcul si poate fi sustinuta si prin mijloace audiovizuale, teleconferinte etc. Evaluarea pregatirii profesionale poate fi conceputa si ca proces prin care se masoara urmatoarele aspecte: reactia, atitudinea celor instruiti fata de formele si calitatea programului de pregatire, modificarea comportamentului celor instruiti, cunostintele acumulate in procesul de pregatire, rezultatele si efectele ce se obtin ca urmare a pregatirii.
CONCLUZII Grupul Rompetrol este o companie multinaționala,cu activitati in 12 țari și având o puternica baza operaționala in regiuneaMarii Negre și a Marii Mediterane. Lider în domeniul petrolier regional, Rompetrol este una din cele mai cunoscute marci românești pe plan internațional. Cele două rafinării ale grupului Rompetrol, Rompetrol Rafinare (Petromidia, poziționată la Marea Neagră în Năvodari) și Vega (Ploiești) acoperă împreună 32% din capacitatea de rafinare aRomâniei. Rafinaria Vega, cu o capacitate instalată de prelucrare de 500.000 de tone pe an, este o rafinarie mică dar flexibilă care sa specializat pe prelucrarea de materii prime alternative și pe producția de solvenți ecologici, bitum cu destinație 76
specială, carburanți ecologici pentru încălzire și alte produse specializate.
Gradul inalt de pregatire al fortei de munca este confirmat de faptul ca, in
prezent, in cadrul societatii nu mai exista muncitori necalificati. Acest lucru a fost posibil datorita eforturilor sustinute, depuse in vederea organizarii, cu specialisti, a numeroase cursuri de calificare si specializare, programe de pregatire, perfectionare si trening, ca si participarea la seminarii si simpozioane de specialitate. In ultimii cinci (5) ani au fost organizate peste 90 de programe de specialitate de pregatire si perfectionare la care au fost cuprinsi circa 100 de salariati.
Folosirea tehnologiilor avansate si realizarea de lucrari complexe si de
calitate a fost si este posibila in continuare datorita preocuparii continue pentru pregatirea si dezvoltarea angajatilor, prin acumularea si transmiterea experientei specialistilor firmei catre tanara generatie
77
Bibliografie Buzoianu Daniela , “Economia si gestiunea intreprinderi”, Editura Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti,2013 Buzoianu Daniela Nota de curs Buzoianu Daniela,”Strategii si politici economice de combatere a poluarii in industria de petrol, Editura Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti,2012 Constantin Barbulescu ,,Economia si gestiunea intreprinderii” Editura economica Bucuresti 1995 Maria Niculescu ,,Diagnostic global strategic” Editura economica 2000 Mihai Toma ,,Finante si gestiune financiara” Editura economica 1996 Note de curs ,,Economia intreprinderii”, Prof. univ. dr. Buzoianu Daniela Internet : www.wikipedia.ro; www.rompetrol.com Andreica M., Stoica M., Luban F.,“Metode cantitative în management”, Editura Economică, Bucureşti, 1998; Băşanu G., Pricop M., ”Managementul aprovizionării şi desfacerii”, Ediţia a II a revizuită, Editura Economică, Bucureşti, 2001. Coates C., “Managerul Total”, Editura Teora, Bucureşti 1997; Dobre I., Bădescu A., Irimiea C.,”Teoria deciziei”.Studii de caz, Editura Scripta, Bucureşti, 2000; Nicolescu O., Verboncu I., “Management” ,Ediţia a III a revizuită, Editura Economică, Bucureşti, 1999; 78
RaţiuSuciu C., Luban F., Hîncu D., Ene N., “Modelarea şi simularea proceselor economice. Lucrări practice. Studii de caz. Teste de autoevaluare”. Ediţia a II a revizuită şi completată. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999; RaţiuSuciu C.,”Modelarea şi simularea proceselor economice”. Ediţiaa II a. Editura Didactică şi Pedagogică . 1997, Bucureşti; L. Grigore Management internaţional, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2002 L.Manciu Contabilitate aprofundată, Ed.Economică Bucureşti, 2000
79