Biblia Vulgata, vol. 3 [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

Cap 1 Chirul, plinindu-se din robie Vavilonului ani }eaptezeaci, de Dumnezeu îndemnat, cu întoarcerea vaselor bisearicii lui Solomon cinci mii patru sute, pre israiliteani din robie îi sloboade, îng@duindu-le înnoirea bisearicii.

1 .*

n anul dintâi a Chirului, împ@ratului pearsilor, ca s@ se plineasc@ cuvântul *2 Par. 36, 22. Domnului din gura lui Irimie, de}teptat-au Domnul duhul Chirului, împ@ratului Ieremie. 25, 12 }i 29, 10. 402v persilor, | }i au trimis cuvânt în toat@ ]ara sa }i prin scrisoare, zicând: 2. „Aceastea zice Chirul, împ@ratul pearsilor: «Toate ]@râle p@mântului mi le-au dat Domnul, Dumnezeul ceriului, }i El mi-au poruncit s@-I zidesc cas@ în Ierusalim, carea iaste în Iiudeea. 3. Cine e între voi dintru tot norodul Lui fie Dumnezeul lui cu el! Suie-s@ în Ierusalim, carea iaste în Iiudeea, }i zideasc@ casa Domnului, Dumnzeului lui Israil! El iaste Dumnezeu, Care iaste în Ierusalim. 4. {i to]i ceiaalal]i, în toate locurile, oriunde l@cuiesc, agiute-l oamenii din locul s@u cu argint }i cu aur, }i cu averi, }i cu dobitoace, afar@ din cel ce de bun@-vreare aduc bisearicii lui Dumnezeu, carea iaste în Ierusalim»”. 5. {i s-au sculat c@peteniile p@rin]ilor din Iiuda }i din Veniamin, }i preo]ii }i levi]ii, }i tot c@ruia Dumnezeu îi de}teptase duhul s@ se suie spre zidirea bisearicii Domnului, ce era în Ierusalim. 6. {i to]i carii era prinprejur au ajutat mânile lor în vase de argint || }i de aur, în averi 403r }i în dobitoace, }i în unealte, afar@ din ceale ce le dedease de bun@voie. 7. {i împ@ratul Chirul au dat vasele bisearicii Domnului, care le adusease Nabohodonosor din Ierusalim }i le pusease în bisearica dumnezeului s@u. 8. {i le-au dat Chirul, împ@ratul pearsilor, prin mâna lui Mithridati, fiiu lui Gazavar, }i le-au num@rat lui Sassavasar, c@peteniii Iiudei. 9. {i acesta este num@rul lor: p@h@reale de aur cu flori treizeaci, p@h@reale de argint o mie, cu]âte doaozeaci }i noao, c@nceaie de aur treizeaci, 10. C@nceaie de argint ai doilea patru sute zeace, alte vase o mie. 11. Toate vasele de aur }i de argint cinci mii patru sute. Toate le-au luat Sassavasar cu cei ce s@ suia din robiia Vavilonului în Ierusalim. Cap 2 Num@rul celor ce s-au întors, pov@]uind Zorovavel, din robiia Vavilonului în Ierusalim, }i a darurilor ce s-au dat spre înnoirea bisearicii.|

403v

1.

i ace}tia sânt fiii ]inutului, carii s-au suit din robia carea o dusease Navohodonozor, împ@ratul Vavilonului, în Vavilon, }i s-au întors în Ierusalim }i în Iiudeea, fie}tecarele în cetatea sa,

5

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

CAP 2

2. Carii au venit cu Zorovovel: Iosue, Neemia, Sarae, Rahelae, Mardohae, Velsam, Mesfar, Vegvae, Rehum, Vaana. Num@rul b@rba]ilor norodului Israil: 3. Fiii lui Faros, doao mii o sut@ }aptezeaci }i doi; 4. Fiii lui Sefatie, trei sute }aptezeaci }i cinci; 5. Fiii lui Arie, }apte sute }aptezeaci }i cinci; 6. Fiii lui Fahathamoav, fiilor Iosue, Ioav, doao mii opt sute doispr@zeace; 7. Fiii lui Elam, o mie doao sute cinzeaci }i patru; 8. Fiii lui Zeftua, noao sute patruzeaci }i cinci; 9. Fiii lui Zahain, }apte sute }asezeaci; 10. Fiii lui Vani, }ase sute patruzeaci }i doi; 11. Fiii lui Vevaii, }ase sute doaozeaci || }i trei; 12. Fiii lui Azgad, o mie doao sute doaozeaci }i doi; 13. Fiii lui Adonicam, }ase sute }asezeaci }i }ase; 14. Fiii lui Vegvai, doao mii cinzeaci }i }ase; 15. Fiii lui Adin, patru sute cinzeaci }i patru; 16. Fiii Ather, care era din Ezehiia, noaozeaci }i opt; 17. Fiii lui Vesaii, trei sute doaozeaci }i trei; 18. Fiii Iora, o sut@ }i doispr@zeace; 19. Fiii Hasu, doao sute doaozeaci }i trei; 20. Fiii Ghevvar, noaozeaci }i cinci; 21. Fiii Vifleim, o sut@ doaozeaci }i trei; 22. B@rba]ii Netufa, cinzeaci }i }ase; 23. B@rba]ii Anathot, o sut@ doaozeaci; 24. Fiii Azmaveth, patruzeaci }i doi; 25. Fiii Cariathiarim, Chefira }i Veroth, }apte sute patruzeaci }i trei; 26. Fiii Rama }i Gavaa, }ase sute doaozeaci }i unul; 27. B@rba]ii Mahmas, o sut@ doaozeaci }i doi; 28. B@rba]ii Vethhir }i Haii, doaosute doaozeaci }i trei; 29. Fiii Nevo, cincizeaci }i doi; | 30. Fiii Negvis, o sut@ cinzeaci }i }ase; 31. Fiii Elam altuia, o mie doao sute cinzeaci }i patru; 32. Fiii Harim, trei sute doaozeaci; 33. Fiii Lod, Hadid }i Onu, }apte sute doaozeaci }i cinci; 34. Fiii Ieriho, trei sute patruzeaci }i cinci; 35. Fiii Senaa, trei mii }ase sute treizeaci; 36. Preo]ii: fiii Iadaie, în casa lui Iosue, noao sute }aptezeaci }i trei; 37. Fiii Emmer, o mie cinci sute doi; 38. Fiii lui Feshur, o mie doao sute patruzeaci }i }apte; 39. Fiii lui Harim, o mie }aptespr@zeace. 40. Levi]ii: fiii lui Iosue }i Chedmihil, fiilor Odovie, }aptezeaci }i patru; 41. Cânt@re]ii: fiii lui Asaf, o sut@ doaozeaci }i opt; 42. Fiii portarilor: fiii Sellum, fiii Ater, fiii lui Telmon, fiii Acuv, fiii Hatita, fiii Sovaii, to]i, o sut@ || treizeaci }i noao. 43. Nathinei: fiii Siha, fiii Hasufa, fiii Tavaoth; 44. Fiii Cheros, fiii Siai, fiii Fadon; 45. Fiii Levana, fiii Hagava, fiii Accuv; 46. Fiii Hagav, fiii Semlae, fiii Hanan; 47. Fiii Gaddel, fiii Gaher, fiii Raae; 48. Fiii Rasim, fiii Necoda, fiii Gazam; 49. Fiii Aza, fiii Faseia, fiii Vesee; 50. Fiii Asena, fiii Munim, fiii Nefusim; 51. Fiii Vacvuc, fiii Hacufa, fiii Harhur; 52. Fiii Vessuth, fiii Mahida, fiii Harsa; 53. Fiii Vercos, fiii Sisara, fiii Thema; 54. Fiii Nasia, fiii Hatifa; 55. Fiii slujilor lui Solomon: fiii Sotaii, fiii Soferet, fiii Faruda; 56. Fiii Iala, fiii Dercon, fiii Gheddel; 57. Fiii Safatie, fiii Hatil, fiii Fohereth, care era din Asevaim, fiii Ammi; 58. To]i nathineanii }i fiii slujilor lui Solomon, trei sute noaozeaci | }i doi.

6

404r

404v

405r

405v

CAP 2 {I 3

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

59. {i ace}tia carii s-au suit din Telmala, Thelharsa, Heruv }i Adon }i Emer, }i n-au putut ar@ta casa p@rin]ilor s@i }i s@mân]a sa de iaste din Israil: 60. Fiii Dalae, fiii Tovie, fiii Necoda, }ase sute cinzeaci }i doi. 61. {i fiii preo]ilor: fiii Hovie, fiii Accos, fiii Verzelai, carele au luat din featele lui Verzelae Galaditeanului muiare, }i s-au chemat cu numele lor. 62. Ace}tia au cercat scrisoarea neamului s@u }i n-au aflat, }i s-au lep@dat din preo]ie. 63. {i le-au zis Tersatha s@ nu mânânce din sfânta sfintelor pân@ nu s@ va scula preot înv@]at }i des@vâr}it. 64. Toat@ mul]imea ca unul, patruzeaci }i doao de mii trei sute }asezeaci, 65. Afar@ din slugile lor }i slujnicele care era }apte mii trei sute treizeci }i }epte, }i între dân}ii cânt@re]i }i cânt@rea]e, doao sute. 66. Caii lor, }apte sute treizeaci }i }ase, c@târâi lor, doao sute patruzeaci }i cinci, || 406r 67. C@milele lor, patru sute treizeaci }i cinci, asinii lor, }ase mii }apte sute doaozeaci. 68. {i din c@peteniile p@rin]ilor, când întra în bisearica Domnului, carea iaste în Ierusalim, de bun@-vreare au dat spre casa lui Dumnezeu, ca s@ o zideasc@ în locul s@u. 69. Dup@ puterile sale, au dat de cheltuiala lucrului solidi de aur, mii }aptezeaci }i una, de argint cinci mii, }i od@jdii preo]e}ti o sut@. 70. {i au l@cuit preo]ii }i levi]ii, }i din norod, }i cânt@re]ii }i portarii, }i nathineii în cet@]ile sale, }i tot Israilul în cet@]ile sale. Cap 3 Chemându-se norodul în Ierusalim, s@ zidea}te oltariu pre care s@ aduc jârtvele; }i s@ pr@znuie}te în }apte zile praznicul corturilor. {i în anul întoarcerii al doilea, bisearica s@ întemeiaz@, gl@suind norodul }i de bucurie }i de plângere.

406v

1.

i venise luna a }aptea, }i era fiii | lui Israil în cet@]ile sale; }i s-au adunat norodul ca un om în Ierusalim. 2. {i s-au sculat Iosue, fiiul lui Iosedec, }i fra]ii lui preo]ii, }i Zorovavel, fiiul lui Salathiil, }i fra]ii lui, }i au zidit oltariul Dumnezeului Israil, s@ aduc@ în el arderi de tot, precum iaste scris în leagea lui Moisi, omului lui Dumnezeu. 3. {i au a}ezat oltariul lui Dumnezeu pre temeiurile sale, sp@imântându-i prinprejur noroadele p@mântului; }i au adus pre el jârtv@ Domnului diminea]a }i sara. 4. {i au f@cut praznicul corturilor, precum iaste scris, }i ardere în toate zilele pe rând, dup@ poruncitul lucrul zilei în zioa sa. 5. {i dup@ aceastea, ardere de tot pururea, }i în luni noao, }i în toate praznicele Domnului, care era sfin]ite, }i întru toate în carea de bun@voie s@ aducea dar Domnului. 6. De la zioa dintâiu a lunii a }aptea au început a aduce ardere Domnului, iar@ bisearica lui Dumnezeu înc@ nu era întemeiat@. || 407r 7. {i au dat banii t@ietorilor de pietri }i zidarilor, }i bucate }i beutur@ }i untdelemn sidonilor }i chireanilor, s@ aduc@ leamne de chedru din Livan la marea Iopei, dup@ cum le poruncise Chirul, împ@ratul pearsilor. 8. Iar@ în anul al doilea a venirii lor la bisearica lui Dumnezeu în Ierusalim, în luna a doao, au început Zorovavel, fiiul lui Salathiil }i Iosue, fiiul lui Iosedec, }i ceaiaalal]i dintre fra]ii lor, preo]ii }i levi]ii, }i to]i carii venise din robie în Ierusalim }i au rânduit pre levi]i, de la doaozeaci de ani }i mai sus, s@ îndeamne lucrul Domnului. 9. {i au st@tut Iosue }i fiii lui }i fra]ii lui, Chedmihil }i fiii lui, }i fiii Iiudei, ca un om, s@ stea preste cei ce f@cea lucrul în bisearica lui Dumnezeu, fiii Henadad }i fiii lor }i fra]ii lor, levi]ii. 10. Deci, întemeindu-se de zidari bisearica Domnului, st@tut-au preo]ii în podoaba sa 407v cu trâmbi]ele, }i levi]ii, fiii lui Assav, în chinvale, s@ laude pre Dumnezeu prin | mânile lui David, împ@ratul lui Israil. 11. {i cânta împreun@ în viersuri }i în m@rturisirea Domnului, c@ e bun, c@ în veac e mila Lui preste Israil; }i tot norodul gl@suia cu strâgare mare, l@udând pre Domnul, pentru c@ s@ întemeiase bisearica Domnului. 12. Mul]i }i dintre preo]i }i dintre levi]i }i c@peteniile p@rin]ilor }i b@trânii, carii v@zuse bisearica mai întâi când s@ întemeiase, }i aceast@ bisearic@ în ochii lor, plângea cu glas mare, }i mul]i, gl@suind în veselie, în@l]a glasul. 13. Nici putea cineva cunoa}te glasul strâg@rii celor ce s@ veselea }i glasul plângerii norodului, c@ împreun@ norodul gl@suia cu strâgare mare, }i glasul s@ auziia departe.

7

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

CAP 4

Cap 4 Protivnicii israilteanilor, samariteanii, carii din Asur trimi}i era spre l@cuin]a cet@]ilor Samariii, împiiadec@ înoirea bisearicii }i a cet@]ii, pentru c@ nu s@ priimea a zidi dinpreun@,|| }i pân@ la anul lui Darie al doilea a s@ opri c@}tig@.

i au auzit protivnicii Iiudei }i a lui Veniamin c@ fiii robiii zideasc bisearic@ Domnului, Dumnezeului Israil. 2. {i, apropiindu-se la Zorovavel }i la c@peteniile p@rin]ilor, le -au zis: „S@ zidim cu voi, c@ a}a ca voi cerc@m pre Domnul, Dumnezeul vostru! Iat@, noi acum jârthuim junghieri din zilele lui Asor Haddan, împ@ratului Asur, care ne-au adus aici”. 3. {i le-au zis Zorovavel }i Iosue }i cealeaalalte c@petenii p@rin]ilor Israil: „Nu iaste voao }i noao a zidi cas@ Dumnezeului nostru, ci noi în}ine sânguri vom zidi Domnului, Dumnezeului nostru, precum ne-au poruncit Chirul, împ@ratul pearsilor”. 4. {i au fost de au op@cit norodul p@mântului mânile norodului Iiudei }i i-au turburat în zidire. 5. {i au numit asupra lor sfetnici, ca s@ le strâce sfatul în toate zilele Chirului, împ@ratului pearsilor, }i pân@ la împ@r@]ia lui Darie, împ@ratului pearsilor. | 6. Iar@ în împ@r@]ia Asferului, în înceaperea împ@r@]iii lui, au scris pâr@ împrotiva l@cuitorilor Iiudeii }i a Ierusalimului. 7. {i în zilele lui Artaxers, au scris Veselam Miftriditeanul }i Thaveil }i ceaiaalal]i, carii era în sfatul lor, c@tr@ Artaxers, împ@ratul pearsilor. Iar@ epistolia acea de pâr@ era scris@ sirienea}te }i s@ citea în limb@ sirieneasc@. 8. Reum Veelteim }i Samsai scriitoriul au scris o carte din Ierusalim lui Artaxers împ@ratului, de acest fealiu, 9. Reum Veelteim }i Samsai scriitoriul, }i ceaiaalal]i sfetnicii lor, dineii }i afarsathahieii, terfaleii, dievii, afarseii, arhveii, vaviloneanii, susaniheii }i elamiteanii, 10. {i ceaiaalal]i din neamurile care le-au trecut Asenafar cel mare }i sl@vitul }i le-au f@cut a l@cui în cet@]ile Samariii }i în ceale înalte ]ânuturi, peste râu, în pace. 11. (Aceasta iaste paria epistolii carea o au trimis la el:) „Lui Artaxers împ@ratului, slugile tale, oamenii ca||rii sânt preste râu, închin@ciune zic. 12. {tiut s@ fie împ@ratului c@ jidovii carii s-au suit de la tine la noi au venit în Ierusalim, în cetatea cea împrotiv@ r@zboitoare }i rea, carea o zidesc, gr@mâdindu-i zidurile }i p@re]ii împreunându-i. 13. Acum, dar@, cunoscut fie împ@ratului c@, de s@ va zidi cetatea aceaea }i zidurile ei s@ vor înnoi, dajd@ }i vam@ }i ceale de preste an venituri nu vor da, }i pân@ la împ@ra]i va agiunge aceast@ vin@. 14. Iar@ noi, aducându-ne aminte despre sarea carea în polat@ o am mâncat }i pentru c@ a vedea v@t@m@rile împ@ratului negr@it lucru a fi socotim, pentru aceaea am trimis }i am vestit împ@ratului. 15. S@ cercetezi în c@r]ile istoriilor p@rin]ilor t@i }i vei afla scris în istorii }i ve]i }ti c@ cetatea aceaea, cetate împrotiv@ r@zboitoare iaste }i p@gubitoare împ@ra]ilor }i ]@râlor, }i r@zboaiele s@ a]i]e într-însa din zilele ceale vechi; pentru care lucru }i cetatea | aceaea s-au strâcat. 16. Vestim noi împ@ratului, de s@ va zidi cetatea aceaea }i zidurile ei s@ vor înnoi, biruin]@ peste râu nu vei avea”. 17. Cuvânt au trimis împ@ratul la Reum Veelteim }i Samsaii scriitoriul }i la ceaiaalal]i carii era în sfatul lor, l@cuitorii Samariii }i celoralal]i peste râu, s@n@tate zicând }i pace. 18. „Pâra carea o a]i trimis la noi, ar@tat s-au cetit înnaintea mea. 19. {i de la mine s-au poruncit }i au cercetat }i au aflat c@ cetatea aceaea din zilele veachi împrotiva împ@ra]ilor r@zboie}te }i r@scoale }i r@zboaie s@ a]â]@ într-însa. 20. C@ }i împ@ra]i tari au fost în Ierusalim, carii au }i st@pânit tot ]inutul ce este peste râu }i dajda }i vama }i veniturile le lua. 21. Acum, dar@, auzi]i judecata: «Opri]i oamenii aceia, s@ nu s@ zideasc@ cetatea aceaea pân@ doar@ de la mine va fi porunca». || 22. Vede]i ca nu cumva lenevit aceasta s@ plini]i }i încet s@ creasc@ r@ul împrotiva împ@ra]ilor”. 23. Deci, paria poruncii împ@ratului Artaxers s-au cetit înnaintea lui Reum Veelteim }i Samsai scriitoriului }i a sfetnicilor s@i; }i s-au dus degrab@ în Ierusalim la jidovi }i i-au oprit în bra]u }i în vârtute.

408r

1.

8

408v

409r

409v

410r

CAP 4, 5 {I 6

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

24. Atunci s-au l@sat lucrul casii Domnului în Ierusalim }i nu s@ f@cea pân@ la anul al doilea al împ@r@]iii lui Darie, împ@ratului pearsilor. Cap 5 Din îndemnul lui Aggheiu }i Zaharie prorocilor, zidirea bisearicii iar@}i s@ înceape, în z@dar silindu-se a o opri c@peteniile, carii era preste râu, în Samaria, rândui]i de împ@ratul asiriilor.

1.

i au prorocit Agghei prorocul }i Zaharie, fiiul lui Addo, prorocind c@tr@ jidovii carii era în Iiudeea }i în Ierusalim, î n numele Dumnezeului Israil. | 410v 2. Atunci s-au sculat Zorovavel, fiiul lui Salahiil, }i Iosue, fiiul lui Iosedec, }i au început a zidi bisearica lui Dumnezeu în Ierusalim, }i cu ei prorocii lui Dumnezeu ajutorindu-i. 3. Iar@ într-aceaea vreame au venit la ei Thathanai, care era voivod peste râu }i Etharvuzanai }i sfetnicii lor }i a}a le-au zis: „Cine v-au dat sfat s@ zidi]i casa aceasta }i zidurile ei s@ le înnoi]i?” 4. La carea le-am r@spuns care sânt numele oamenilor carii c@}tig@ zidirea ei. 5. Iar@ ochiul Dumnezeului lor au fost preste b@trânii jidovilor }i nu i-au putut conteni. {i le-au pl@cut a vesti lucrul lui Darie }i atunci a face destul împrotiva pârâi acea}tiia. 6. Paria c@r]ii carea o au trimis Thathanaii, voivodul ]ânutului de peste râu, }i Sthar 411r Vuzanaii }i sfetnicii lui arfasaheanii, carii era pre||ste râu la Darie împ@ratul. 7. Cuvântul ce-i trimisease a}a era scris: „Lui Darie împ@ratului, toat@ pacea! 8. Cunoscut s@ fie împ@ratului c@ ne-am dus la ]ânutul Iiudeii, la casa Dumnezeului celui mare, carea s@ zidea}te cu piatr@ nepoleit@ }i leamne s@ pun prin p@re]i, }i lucrul acela cu de-adinsul s@ gr@m@dea}te }i crea}te în mânile lor. 9. {i am întrebat b@trânii aceaia }i a}a le-am zis: «Cine v-au dat puteare a zidi casa aceasta }i zidurile acestea a le înoi?» 10. Ci }i toate ale lor le-am cercetat de ei, s@-]i vestim; }i am scris numele b@rba]ilor celor ce sânt c@petenii între dân}ii. 11. {i acest cuvânt ne-au r@spuns, zicând: «Noi sântem slugile Dumnezeului ceriului }i a p@mântului }i zidim bisearica carea era gr@m@dit@ mai înainte de ace}ti mul]i ani }i carea împ@ratul lui Israil cel mare o zidise }i o gr@m@dise. | 12. Iar@ dup@ ce spre mânie au înturnat p@rin]ii no}tri pre Dumnezeul ceriului, i-au dat 411v în mânile lui Navohodonozor, împ@ratului Vavilonului, haldeului, }i casa aceasta o au strâcat }i norodul lui l-au str@mutat în Vavilon. 13. Iar@ în anul dintâi a Chirului, împ@ratului Vavilonului, Chirul împ@ratul au pus înainte porunc@ s@ se zideasc@ casa lui Dumnezeu aceasta. 14. C@ }i vasele bisearicii lui Dumnezeu, ceale de aur }i de argint, care le luase Navohodonozor din bisearica carea era în Ierusalim }i le dusease în bisearica Vavilonului, le-au luat Chirul împ@ratul din bisearica Vavilonului }i s-au dat pe nume lui Sassavasar, pre care }i c@petenie l-au rânduit. 15. {i i-au zis: ’Ia aceaste vase }i meargi }i le pune în bisearica carea este în Ierusalim, }i casa lui Dumenzeu s@ se zideasc@ în locul s@u’. 16. Atunci, dar@, Sassavasar acela au venit }i au pus temeiurile bisearicii lui || Dumnezeu 412r în Ierusalim, }i dintr-acea vreame pân@ acum s@ zidea}te }i înc@ nu s-au plinit. 17. Acum, dar@, de s@ pare împ@ratului bine, cerceteaze-se c@r]ularea împ@ratului, carea iaste în Vavilon, de cumva de la Chirul împ@ratul s-au fost poruncit s@ se zideasc@ casa lui Dumnezeu în Ierusalim, }i vrearea împ@ratului despre aceasta s@ o trimi]@ la noi»”. Cap 6 Darie, aflând în c@r]ul@ria sa porunca Chirului despre zidirea bisearicii, poruncea}te a s@ plini, dând }i cheltuiele. Iar@ bisearica, în al }aselea a lui Darie an ispr@vindu-se, cu mare veselie }i cu prea multe jârtve s@ târnosea}te }i Pasha în }eapte zile s@ pr@znuie}te.

1.

412v

tunci, Darie împ@ratul au poruncit }i au cercetat în c@r]ulia c@r]ilor carele era puse în Vavilon. 2. {i s-au aflat Ecvatani, carea iaste | co}teiu în ]inutul Medinii, o carte }i aceast@ îns@mnare era scris@ într-însa:

9

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

CAP 6 {I 7

3. „În anul dintâiu al Chirului împ@ratului, Chirul împ@ratul au poruncit s@ s@ zideasc@ casa lui Dumnezeu, carea iaste în Ierusalim, în locu unde s@ jârthuiasc@ junghierile }i s@ puie temeiuri carea s@ poat@ sprijini în@l]ime de co]i }asezeaci }i l@]ime de co]i }asezeaci. 4. Trei rânduri de pietri nenetezite }i a}a rânduri de leamne noao; iar@ cheltuieli din casa împ@ratului s@ vor da. 5. Ci }i vasele bisearicii lui Dumnezeu, ceale de aur }i de argint, care Navohodonozor le-au fost luat din bisearica Ierusalimului }i le adusease în Vavilon, întoarc@-s@ }i s@ s@ duc@ la bisearica Ierusalimului în locul s@u, care s-au }i pus în bisearica lui Dumnezeu. 6. Acum, dar@, Thathanai, voivodul ]ânutului care iaste peste râu, Sthar Vuzanai || }i sfetnicii vo}tri, afarsaheanii, carii sânte]i peste râu, departe v@ feri]i de dân}ii. 7. {i slobozi]i a s@ face bisearica lui Dumnezeu, aceaea de la pov@]uitoriul jidovilor }i de la b@trânii lor, s@ zideasc@ casa lui Dumnezeu, aceaea în locul s@u. 8. Ci }i de la mine s-au poruncit orice trebuie s@ li se fac@ de la b@trânii jidovilor spre zidirea casii lui Dumnezeu, ca din lada împ@ratului, adec@ din d@jdile ce s@ dau din ]inutul peste râu, cu de-adinsul cheltuiele s@ se dea b@rba]ilor acelora, ca s@ nu s@ op@ceasc@ lucrul. 9. {i de va fi lips@, }i vi]ei }i miei }i iezi spre jârtva Dumnezeului ceriului, grâu, sare, vin }i untdeleamn, dup@ leagea preo]ilor carii sânt în Ieursalim, s@ li se dea în toate zilele, ca s@ nu fie în careva ponoslu. 10. {i aduc@ prinoase Dumnezeului ceriu|lui }i s@ se roage pentru via]a împ@ratului }i a fiilor lui. 11. Deci de la mine s-au pus porunc@ ca tot omul care va schimba aceast@ porunc@ s@ se ia lemn din casa lui }i s@ se râdice }i s@ se înfig@ într-însul, iar@ casa lui s@ se ia pe sama ob}tii. 12. Iar@ Dumnezeu, Care au f@cut a l@cui numele S@u acolo, râsipeasc@ toate împ@r@]iile }i norodul care-} va întinde mâna a o}ti }i a râsipi casa lui Dumnezeu, aceaea carea iaste în Ierusalim. Eu, Darie, am a}ezat porunca carea cu de-adinsul a s@ plini voiesc!” 13. Deci, Thathani, voivodul ]ânutului de peste râu, }i Stharvuzanai }i sfetnicii lui, dup@ cum poruncise Darie împ@ratul, a}a au plinit cu de-adinsul. 14. Iar@ b@trânii jidovilor zidea }i sporea, dup@ prorociia lui Agghei prorocului }i a lui Zaharie, fiiului Addon, }i au zidit }i au gr@m@dit, poruncind Dumnezeul lui Israil }i poruncind Chirul || }i Darie }i Artaxers, împ@ra]ii pearsilor. 15. {i au plinit casa lui Dumnezeu aceasta pân@ la zioa lunei adar a treia, care iaste anul împ@r@]iii lui Darie al }aselea. 16. {i au f@cut fiii lui Israil, preo]ii }i levi]ii, }i ceiaalal]i din fiii mut@rii târnosirea casii lui Dumnezeu în bucurie. 17. {i au adus spre târnosirea casii lui Dumnezeu vi]ei o sut@, berbeci doao sute, miei patru sute, ]api din capre pentru p@catul a tot Israilul doispr@zeace, dup@ num@rul neamurilor Israil. 18. {i au a}ezat preo]i în rândurile sale }i levi]i în rândurile sale preste lucrurile lui *Num. 3, 6 Dumnezeu în Ierusalim, *precum iaste scris în Cartea lui Moisi. 19. {i au f@cut fiii lui Israil ai mut@rii Pa}tile, în zioa a lunii dintâi a patruspr@zecea. 8, 9. 20. C@ era cur@]i]i preo]ii }i levi]ii ca unul, to]i cura]i a jârthui Pasha tuturor fiilor mut@rii }i fra]ilor s@i, preo]ilor }i sie}i. 21. {i au mâncat fiii lui Israil, ca|rii s@ întorsease din robie }i to]i carii s@ usebise de spurc@ciunea neamurilor p@mântului c@tr@ dân}ii, s@ cearce pre Domnul, Dumnezeul lui Israil. 22. {i au f@cut pr@znuirea azimelor }eapte zile în veselie, c@-i veselise Domnul }i-i întorsease inima împ@ratului Asur c@tr@ dân}ii, s@ agiute mânilor lor în lucrul casii Domnului, Dumnezeului Israil.

413r

413v

414r

414v

Cap 7 Ezdra scriitoriul luundu-}i so]ii, cu porunca împ@ratului }i cu mari daruri în Ierusalim s@ suie, a înv@]a leagea lui Dumnezeu }i norodul a-l îndrepta. {i s@ îns@mneaz@ porunca împ@ratului.

1.

ar@ dup@ aceaste cuvinte, în împ@r@]ia lui Artaxers, împ@ratului pearsilor, Ezdra, fiiul Saraiei, fiiului Azarie, fiiului Helchiei, 2. Fiiului Sellum, fiiului Sadac, fiiului Ahitov, 3. Fiiului Amarie, fiiului Azarie, fiiului Maraioth, || 4. Fiiul lui Zarahie, fiiul lui Ozi, fiiul lui Vocchi,

10

415r

CAP 7

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

5. Fiiul lui Avisue, fiiul lui Finies, fiiului Eliazar, fiiului Aaron, preotului din-ceput, 6. Însu}i Ezra s-au suit din Vavilon }i însu}i scriitoriul degrab@ în leagea lui Moisi, carea Domnul Dumnezeu o au dat lui Israil; }i i-au dat împ@ratul, dup@ mâna Domnului, Dumnezeului s@u, preste el toat@ cererea lui. 7. {i s-au suit dintre fiii lui Israil }i dintre fiii preo]ilor }i dintre fiii levi]ilor }i dintre cânt@re]i }i dintre portari }i dintre nathineani în Ierusalim, în anul împ@ratului Artaxers al }eptelea. 8. {i au venit în Ierusalim în luna a cincea, acesta iaste anul împ@ratului al }aptelea. 9. C@ în zioa dintâi a lunii dintâi au început a s@ sui din Vavilon, }i în zioa dintâi a lunii a cincea au venit în Ierusalim, dup@ mâna cea bun@ a Domnului s@u preste sâne. 10. C@ Esdra }-au g@tit inima sa s@ judece leagea Domnului }i s@ fac@ }i s@ învea]e în Israil porunca }i judecata. | 415v 11. Iar@ aceasta iaste paria c@r]ii poruncii, carea o au dat împ@ratul Artaxers Esdrei preotului, scriitoriului celui înv@]at în cuvintele }i în poruncile Domnului }i în ]eremoniile Lui în Israil: 12. „Artaxers, împ@ratul împ@ra]ilor, Esdrei preotului, scriitoriului leagii Dumnezeului ceriului, celui înv@]at, s@n@tate! 13. De la mine s-au poruncit cum oric@ruie dintre norodul lui Israil, dintre preo]ii lui }i levi]i, în ]ara mea îi va pl@cea a s@ duce în Ierusalim, cu tine mearg@. 14. C@ de la fa]a împ@ratului }i a }eapte sfetnici ai lui te-ai trimis s@ cercetezi Iiudeea }i Ierusalimul în leagea Dumnezeului t@u, carea ieste în mâna ta, 15. {i s@ duci argintul }i aurul, carele împ@ratul }i sfetnicii lui de bun@voie l-au d@ruit Dumnezeului lui Israil, a C@ruie în Ierusalim iaste cortul, 16. {i tot argintul }i aurul, oricare vei afla în tot ]inutul Vavilonului }i norodul va vrea a 416r d@rui, }i dintre preo]ii ce vor vrea de bun@voie a d@rui casii || Dumnezeului s@u, carea iaste în Ierusalim, 17. Slobod priimea}te }i cu de-adinsul cump@r@ cu ace}ti bani vi]ei, berbeci, miei }i jârtve, }i gust@rile lor }i le jârthuia}te pre oltariul bisearicii Dumnezeului vostru, care ieste în Ierusalim. 18. Ci }i ce-]i va pl@cea ]ie sau fra]ilor t@i, din celaalalt aur sau argint a face ceva, dup@ vrearea Dumnezeului vostru face]. 19. {i vasele care s@ dau ]ie spre slujba casii Dumnezeului t@u le d@ înaintea lui Dumnezeu în Ierusalim. 20. Ci }i celeaalalte de care le va fi lips@ în casa Dumnezeului t@u, oricât î] va fi lips@ a cheltui, s@ va da din comoara }i din vistieria împ@ratului, 21. {i de la mine. Eu, Artaxers împ@ratul, am a}ezat }i am poruncit tuturor p@zitorilor l@zii ceii de ob}te, carii sânt peste râu, ca orice va ceare de la voi Esdra preotul, scriitoriul leagii Dumnezeului ceriului, f@r@ z@bav@ s@-i da]i, 416v 22. Pân@ la t@lan]i de argint o sut@, | }i pân@ la cori de grâu o sut@, }i pân@ la vatosi de vin o sut@, }i pân@ la vatos de untdeleamn o sut@, iar@ sarea f@r@ m@sur@. 23. Tot ce s@ cuvinea spre leagea Dumnezeului ceriului s@ s@ dea cu de-adinsul în casa Dumnezeului ceriului, ca nu cumva s@ se mânie împrotiva împ@r@]iii împ@ratului }i a fiilor lui. 24. {i voao tuturor în}tiin]are v@ facem, dintre to]i preo]ii }i levi]ii }i cânt@re]ii }i portarilor }i slujitorilor casii Dumnezeului acestuie, ca vama }i dajda }i veniturile de peste an s@ nu ave]i puteare a le pune preste ei. 25. Iar@ tu, Esdra, dup@ în]elepciunea Dumnezeului t@u, carea ieste în mâna ta, rânduia}te judec@tori }i înainte-}ezetori, s@ judece tot norodul care ieste peste râu, pre aceaia, adec@, carii au cunsocut leagea Dumnezeului t@u, ci }i pre cei ne}tiu]i || 417r înv@]a]i slobod. 26. {i tot care nu va face leagea Dumnezeului t@u }i leagea împ@ratului, cu de-adinsul judecat@ va fi despre aceia sau spre moarte, sau spre izgonire, sau spre osândirea averilor lui, sau, adec@, spre temni]@. 27. Bine e cuvântat Domnul, Dumnezeul p@rin]ilor no}tri, Carele au dat aceasta în inima împ@ratului, ca s@ sl@veasc@ casa Domnului, carea iaste în Ierusalim, 28. {i spre bine au plecat mila sa înnaintea împ@ratului }i a sfetnicilor lui }i a tuturor voievozilor împ@ra]ilor celor putearnici; }i i-au înt@rit cu mâna Domnului, Dumnezeului mieu, carea era în mine; am adunat din Israil c@petenii carii s-ar sui cu mine.

11

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

CAP 8

Cap 8 S@ num@r@ ceai ce din Vavilon s-au suit cu Esdra. Carii, vestind post pentru îndreptarea drumului lui Dumnezeu, rugându-se, norocit ajung în Ierusalim, }i | vaseale ce le adusease cu sâne}i le aduc în bisearic@ cu jârtvele.

i aceastea sânt c@peteniile familiilor }i catastihul celor ce s-au suit cu mine în împ@r@]ia împ@ratului Artaxers din Vavilon: 2. Din fiii lui Finees, Ghersom; din fiii Ithamar, Daniil; din fiii David, Hattul; 3. Din fiii Sehenie, fiii Faros, Zaharie, }i cu el s-au num@rat b@rba]i o sut@ cinzeaci; 4. Din fiii Fahath, Moav, Eliaenai, fiiul Zarehe, }i cu el doao sute de b@rba]i; 5. Din fiii lui Sehenie, fiiul Ezehiel, }i cu el trei sute de b@rba]i; 6. Din fiii Adan, Aved, fiiul Ionathan, }i cu el cinzeaci de b@rba]i; 7. Din fiii Alam, Isaie, fiiul Athaliei, }i cu el }eaptezeaci de b@rba]i. 8. Din fiii Safatie, Zevedie, fiiul Mihail, }i cu el optzeaci de b@rba]i; 9. Din fiii lui Ioav, Ovedie, fiiul Iahiil, }i cu el doao sute optspr@zeace b@rba]i; 10. Din fiii Zelomith, fiiul Iorfie, }i cu el o || sut@ }asezeaci de b@rba]i; 11. Din fiii Vevai, Zaharie, fiiul lui Vevai, }i cu el doaozeaci }i opt de b@rba]i; 12. Din fiii Azgad, Iohanan, fiiul Ecchetan, }i cu el o sut@ }i zeace b@rba]i; 13. Din fiii lui Adonicam, carii era mai pe urm@, }i acestea numele lor: Elifeleth }i Iehiil }i Samaia, }i cu ei }asezeaci de b@rba]i; 14. Din fiii Vegvi, Uthai }i Zahur, }i cu ei }eaptezeaci de b@rba]i. 15. {i i-am adunat la râul care curge spre Ahava }i am r@mas acolo trei zile }i am cercat în norod }i în preo]i de fiii lui Levii, }i n-am aflat acolo. 16. {i am tremis pre Eliezer }i Ariil }i Semeie }i Elnathan }i Iariv }i pre altul Elnathan }i Nathan }i Zaharie }i Mesolla, c@peteniile; }i Ioiariv }i Elnathan, în]elep]ii. 17. {i i-am trimis la Eddon, carele iaste întâie în locul Casfiei }i am | pus în gura lor cuvintele carele s@ le gr@iasc@ c@tr@ Eddon }i c@tr@ fra]ii lui nathineanii, în locul Casfiei, ca s@ ne aduc@ slujitori casei Dumnezeului nostru. 18. {i ne-au adus prin mâna cea bun@ a Dumnezeului nostru preste noi om înv@]at din fiii lui Moholi, fiiului Levi, fiiului Israil }i Saraviam, }i fiii lui }i fra]ii lui, optspr@zeace, 19. {i Hasavie }i cu el Isaie, din fiii Merari, }i fra]ii lui }i fiii lui, doaozeaci. 20. {i din nathineani, pre carii îi dedease David }i c@peteniile spre slujba levi]ilor, nathineani, doao sute doaozeaci, to]i ace}tia pe numele sale s@ chema. 21. {i am vestit acolo post, lâng@ râul Ahava, s@ ne n@c@jim înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, }i s@ cearem de la El cale dreapt@ noao }i fiilor no}tri }i a toat@ avearea noastr@. 22. C@ m-am ru}inat a ceare de la împ@ratul ajutoriu }i c@l@re]i, carii || s@ ne scuteasc@ de nepriiatini în drum, c@ am fost zis împ@ratului: «Mâna Dumnezeului nostru iaste preste to]i carii încearc@ în bine }i în t@ria Lui }i în putearea Lui, }i urgiia, preste to]i carii Îl p@r@sesc». 23. {i am postit }i ne-am rugat Dumnezeului nostru pentru aceasta; }i ni s-au întâmplat norocit. 24. {i am usebit dintre c@peteniile preo]ilor doispr@zeace, pre Saravie, Hasavie }i cu ei dintre fra]ii lor, zeace. 25. {i le-am pus argintul }i aurul }i vaseale ceale sfin]ite a casii Dumnezeului nostru, care d@ruise împ@ratul }i sfednicii lui }i tot Israilul din cei ce s@ aflase. 26. {i am pus în mânile lor talan]i de aur }ase sute cinzeaci }i vase de argint o sut@, talan]i de aur o sut@, 27. {i ro}teiu de aur doaozeaci, carii avea c@te o mie de solidi }i vase de aram@ bun@, str@lucitoare, frumoase ca aurul, doao. | 28. {i le-am zis: «Voi, sfin]ii Domnului, }i vaseale sfinte }i argintul }i aurul, care de bun@voie s-au adus Domnului, Dumnezeului p@rin]ilor no}tri, 29. Priveghea]i }i le p@zi]i, pân@ când le ve]i da înaintea c@peteniilor preo]ilor }i levi]ilor }i a pov@]uitorilor familiilor Israil în Ierusalim, în vistieriile casii Domnului!» 30. {i au priimit preo]ii }i levi]ii m@sura aurului }i a argintului }i a vasealor, s@ le poarte în Ierusalim, în casa Dumnezeului nostru. 31. {i am plecat de la râul Ahava în zioa lunii dintâiu a doaospr@zecea, s@ meargem în Ierusalim; }i mâna Dumnezeului nostru au fost preste noi }i ne-au mântuit din mâna nepriiatinului }i a le}uitoriului în cale.

417v

1.

12

418r

418v

419r

419v

CAP 8 {I 9

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

32. {i am venit în Ierusalim }i am r@mas acolo trei zile. 33. Iar@ în zioa a patra s-au pus argintul }i aurul }i vasele în casa Dumnezeului nostru, 420r prin mâna lui Meremoth, fiiul || lui Urie preotului, }i cu el Eleazar, fiiul Finees, }i cu ei Iozaved, fiiul lui Iosue, }i Noadaia, fiiul lui Vennoi levitului, 34. Dup@ num@rul }i m@sura tuturor. {i s-au scris toat@ m@sura în vreamea aceaea. 35. {i carii venise din robie, fiii mut@rii, au adus arderi de tot Dumnezeului lui Israil, vi]ei doispr@zeace pentru tot norodul lui Israil, berbeci noaozeaci }i }ase, miei }eaptezeaci }i }eapte, ]api pentru p@cat doispr@zeace; toate spre ardere de tot Domnului. 36. {i au dat poruncile împ@ratului d@r@ban]ilor carii era din vedearea împ@ratului }i voivozilor peste râu; }i au în@l]at norodul }i casa lui Dumnezeu. Cap 9 Auzind Esdra pre jidovi a s@ fi c@s@torit cu p@gâni, î}i rumpea vejmintele }i m@rturisea}te p@catele norodului }i plânge înaintea Domnului.

420v

1.

i dup@ ce s-au plinit aceastea, s-au | apropiat la mine c@peteniile, zicând: «Nu s-au usebit norodul lui Israil, preo]ii }i levi]ii, de c@tr@ norodul locurilor }i de necur@]iile lor, adec@ a hananeului }i hetheului, fereseului }i ievuseului }i amoniteanilor }i a moaviteanilor }i a eghipteanilor }i amoreailor. 2. C@ au luat din featele lor }ie}i }i feciorilor s@i }i au mestecat s@mân]a cea sfânt@ cu noroadele locurilor; }i mânile c@peteniilor }i a sfaturilor au fost înc@lcarea de leage aceast@ dintâi». 3. {i, auzând cuvântul acesta, mi-am rupt contu}ul mieu }i v@jmântul, }i mi-am zmult p@rul capului mieu }i barba, }i am }ezut m@hnit. 4. {i s-au adunat la mine to]i carii s@ temea de cuvântul Dumnezeului lui Israil, pentru c@lcarea de leage a celor ce venise din robie, }i eu }edeam trist pân@ la jârtva de sara. 421r 5. {i în jârtva cea de sara m-am sculat || din n@cazul mieu }i, cu plato}a }i contu}ul rupt, mi-am plecat jenunchele }i am întins mânile c@tr@ Domnul, Dumnezeul mieu, 6. {i am zis: «Dumnezeul mieu, afundu-m@ }i m@ ru}inezu a-m râdica fa]a c@tr@ Tine, c@ nedrept@]ile noastre s-au înmul]it preste capul nostru }i gre}ealele noastre au crescut pân@ la ceriu, 7. Din zilele p@rin]ilor no}tri, ci }i noi în}ine am p@c@tuit greu pân@ la aceast@ zi, }i întru nedrept@]ile noastre ne-am vândut în}ine }i împ@ra]ii no}tri }i preo]ii no}tri în mâna împ@ra]ilor locurilor }i spre sabie }i spre robie }i spre c@deare }i spre zmolirea fea]ii, precum }i în zioa aceasta. 8. {i acum, ca o pu]in@ }i spre o cirt@ s-au f@cut rug@ciunea noastr@ c@tr@ Domnul, Dumnezeul nostru, s@ ni s@ sloboaz@ r@m@}i]ele }i s@ ni s@ d@ruiasc@ pâ]intelu] în locul s@u cel sfânt }i s@ lumineaze ochii no}tri Dumnezeul nostru, }i s@ ne dea pu]inea via]@ în slujba noastr@. | 421v 9. C@ robi sântem }i în robia noastr@ nu ne-au p@r@sit Dumnezeul nostru, ci au plecat preste noi mila înnaintea împ@ratului pearsilor, ca s@ ne dea via]@ }i s@ înal]@ casa Dumnezeului nostru }i s@ zideasc@ pustiet@]ile ei }i s@ ne dea îngr@ditur@ în Iiudeea }i în Ierusalim. 10. {i acum ce vom zice, Dumnezeul nostru, dup@ aceastea? Pentru c@ am p@r@sit poruncile Tale, 11. Care le-ai poruncit în mâna slugilor Tale, prorocilor, zicând: «P@mântul la care voi întra]i a-l st@pâni p@mânt necurat iaste dup@ necur@]ia noroadelor }i a celoraalalte p@mânturi, de spurc@ciunile celor ce l-au umplut de la gur@ pân@ la gur@ în spurc@ciunea sa. 12. *Acum, dar@, featele voastre s@ nu le da]i fiilor acelora }i featele lor s@ nu le lua] fiilor *2 Leage 7, 3. vo}tri }i s@ nu le cerca] pace lor }i sporiul lor pân@ în veac, ca s@ v@ înt@ri]i }i s@ mânca]i ceale bune ale p@mântului }i mo}teani s@ ave]i fiii vo}tri pân@ în veac!» 422r 13. {i dup@ toate care au venit asu||pra noastr@ în faptele noastre ceale reale }i în gre}ala noastr@ cea mare, c@ Tu, Dumnezeul nostru, ne-ai slobozit din nedreptatea noastr@ }i ne-ai d@ruit mântuire precum iaste ast@zi, 14. Ca s@ nu ne întoarcem }i de}arte s@ facem poruncile Tale, nici c@s@torii s@ împreun@m cu noroadele spurc@ciunilor acestora. Au doar@ te-ai mâniat pre noi pân@ în sfâr}it, s@ nu ne slobozi r@m@}i]e spre mântuire? 15. Doamne, Dumnezeul lui Israil, drept e}ti Tu, pentru c@ sântem p@r@si]i, carii s@ ne mântuim ca în zioa aceasta. Iat@, înaintea Ta sântem, în p@catul nostru, c@ nu poate sta înaintea Ta despre aceasta”.

13

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

CAP 10

Cap 10 Esdra, chemând împreun@ to]i fiii mut@rii, le poruncea}te s@ leapede muierile ceale de alt neam; carea a o face r@spunzând, s@ num@r@ cei ce sânt rândui]i spre acest lucru }i carii f@cuse acest fealiu de c@s@torii.

1.

eci a}a rugându-se Esdra }i tânguin|du-se }i plângând }i z@când înnaintea bisearicii lui Dumnezeu, s-au adunat la el din Israil ceat@ mare foarte de b@rba]i }i de muieri }i de copii, }i au plâns norodul cu plânsoare mult@. 2. {i au r@spuns Sehenie, fiiul lui Iehiil, din fiii lui Elam, }i au zis lui Esdra: „Noi am c@lcat leagea împrotiva Dumnezeului nostru }i am luat muieri de alt neam, din noroadele p@mântului. {i acum, de iaste poc@in]@ în Israil pentru aceasta, 3. S@ lovim leg@tur@ cu Domnul, Dumnezeul nostru, s@ lep@d@m toate muierile }i pre cei ce s-au n@scut dintru aceastea; dup@ vrearea Domnului }i a celor ce s@ tem de porunca Domnului, Dumnezeului nostru, dup@ leage s@ fie. 4. Scoal@, a}a iaste a judeca, }i noi vom fi cu tine, înt@rea}te -te }i f@!” 5. {i s-au sculat Esdra }i au jurat c@peteniile preo]ilor }i a levi]ilor }i tot Israilul s@ fac@ dup@ cuvântul acesta }i au jurat. 6. {i s-au sculat Esdra înaintea ca||sei lui Dumnezeu }i s- au dus la casa lui Iohanan, fiiu lui Eliav, }i au întrat acolo; pâne n-au mâncat }i ap@ n-au beut, c@ plângea nelegiuirea celor ce venise din robie. 7. {i s-au trimis cuvânt în Iiudeia }i prin Ierusalim tuturor fiilor mut@rii s@ se adune în Ierusalim. 8. {i tot care n-ar veni în trei zile dup@ sfatul c@peteniilor }i al b@rba]ilor s@ va lua toat@ avearea lui, }i el s@ va lep@da din ceata mut@rii. 9. {i s-au adunat to]i b@rba]ii Iiudeii }i ai lui Veniamin în Ierusalim în trei zile, aceasta-i luna a noao, în zioa lunii a doaozecile. {i au }ezut tot norodul în uli]a casei lui Dumnezeu, tremurând pentru p@cat }i pentru ploi. 10. {i s-au sculat Esdra preotul }i au zis c@tr@ ei: „Voi a]i c@lcat leagea }i a]i luat muieri de alt neam, ca s@ adaoge]i peste p@catul lui Israil. 11. {i acum da]i m@rturisire Domnului, Dumnezeului p@rin]ilor vo}tri, | }i face]i ce-i place Lui }i v@ usebi]i de neamurile p@mântului }i de muiarile ceale de alt neam!” 12. {i au r@spuns toat@ mul]imea }i au zis cu mare glas: „Dup@ cuvântul t@u c@tr@ noi, a}a fie! 13. Îns@ fiind mult norod }i vreamea de ploaie }i nu puteam sta afar@, }i lucrul nu de o zi sau doao (c@ foarte am p@c@tuit în cuvântul acesta), 14. Rânduiasc@-s@ c@petenii în toat@ mul]imea }i to]i în cet@]ile noastre carii au luat muiari de alte neamuri s@ vie în vreami rânduite }i cu ace}ti b@trâni, prin cet@]i }i prin cet@]i, }i judec@torii ei, pân@ ce s@ va întoarce mânia Dumnezeului nostru de la noi despre p@catul acesta”. 15. Deci Ionathan, fiiul Azahel, }i Iaasia, fiiul lui Thecue, au st@tut spre aceasta, }i Mesolam }i Sevethai, levi]ii, i-au ajutat. 16. {i au f@cut a}a fiii mut@rii. {i s-au dus Esdra preotul }i b@rba]ii, c@||peteniile familiilor, în casele p@rin]ilor s@i }i to]i pre numele sale; }i au }ezut în zioa dintâi a lunii a zecea s@ cearce lucrul. 17. {i s-au sfâr}it to]i b@rba]ii carii luase muiari de alt neam pân@ la zioa dintâi a lunii dintâi. 18. {i au aflat dintre fiii preo]ilor, carii luase muiari de alt neam: din fiii lui Josue, fiii lui Iosedec }i fra]ii lui, Maasie }i Eliezer }i Iariv }i Godolie. 19. {i au dat mânile sale c@-}i vor lep@da muiarile }i pentru p@cat vor da un berbeace din oi. 20. {i din fiii Emmer, Hanani }i Zevedie, 21. {i din fiii Harim, Masie }i Ilie }i Semeie }i Iehiil }i Ozie, 22. {i din fiii Fesfur, Elioenai, Maasie, Ismail, Nathanail, Iozaved }i Elasa, 23. {i din fiii levi]ilor, Iozaved }i Semei }i Chelaie, el iaste Calita, Fataia, Iiuda }i Eliezer, | 24. {i dintre cânt@re]i, Eliasiv, }i dintre portari, Sellim }i Telem }i Uri, 25. {i dintre israiliteani, din fiii Faros, Remea }i Iezie }i Melhie }i Vanea, 26. {i din fiii Elam, Mathanie, Zaharie }i Iehiil }i Avdi }i Erimoth }i Ilie, 27. {i din fiii Zethua, Elioenai, Eliaziv }i Mathanie }i Erimoth }i Zavad }i Aziza,

14

422v

423r

423v

424r

424v

CAP 10

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

28. {i din fiii Vevai, Iohanan, Hananie, Zavvai, Athalai, 29. {i din fiii Vani, Mosolam }i Meluh }i Aadaia, Iasuv }i Saal }i Ramoth, 30. {i din fiii Fahath Moav: Edna }i Halal, Vanaie }i Maasia }i Mathanie, Veseliil, Venui }i Manase, 31. {i din fiii Herem, Eliezer, Iosue, Melhie, Semeie, Simion, 32. Veniamin, Maloh, Samarie, 33. {i din fiii Hasom, Mathanai, Mathatha, Zavad, Elifelet, Iermai, Manasse, Semei, || 425r 34. Din fiii lui Vani, Maaddi, Amram }i Vel, 35. Vanee }i Vadaie, Heliav, 36. Vanie, Marimuth }i Eliasiv, 37. Mathanie, Mathanai }i Iasi, 38. {i Vani }i Vennui, Semei, 39. {i Salmie }i Nathan }i Adaie, 40. {i Mehnedevai, Sisai, Sarai, 41. Ezdrel }i Selemiav, Semerie, 42. Selum, Amarie, Iosif, 43. Din fiii Nevon, Iehiil, Mathathie, Zavad, Zavina, Ieddu }i Ioil }i Vanaie. 44. To]i ace}tia luase muieri de alt neam }i au fost dintre dânsele muieri care n@scuse fii.

15

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

INDICE

A

au ajutat: ind. pf.c. 3.pl. 1,6; 10,15 sã agiute: conj. prez. 3.sg. 6,22

ACOLO: adv. acolo: 6,12; 8,15, 21, 32; 10,6

AJUTOR: s.n.; var. (Înv. ºi reg.) AJUTORIU ajutoriu: sg. ac. 8,22

ACUM: adv. acum: 4,2, 13, 21; 5,16, 17; 6,6; 9,8, 10, 12; 10,2, 11

(a) A JUTORI: v. IV (Iuz.) „a ajutora” ajutorindu-: gerunziu 5,2

(a se) ADÃUGA: v. I; var. (a se) ADAOGE: v. III „a mai pune ceva lângã cele ce sunt” sã adaogeþi: conj. prez. 2.pl. 10,10

(a) AMES TECA: v.I; var. (a) MESTECA au mestecat: ind. pf.c. 3.sg. 9,2 AMINTE: adv. aminte: adv. în loc. v. a-ºi aduce aminte; vezi (a se/-ºi) ADUCE

(a se/-ºi) ADUCE: v. III aduc: ind. prez. 3.pl. 1,4; rezum. cap.8 adusease: ind. m.m.c.pf. 3.sg./pl. 1,7; 6,5; rezum. cap.8 (sã) aduc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.3 sã aducã: con j. prez. 3.pl. 3,2, 7; 8,17 au adus: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,3; 4,2; 6,17; 8,18, 35 (sã) aducea: ind. imp. 3.sg. 3,5 a aduce: inf. prez. 3,6 aducându(-ne): gerunziu în loc. v. aducându-ne aminte 4, 14 aducã: con j. prez. fãrã sã 3.pl. 6,10 (s-)au adus: ind. pf.c. 3.pl. 8,28

AMONITEAN: s.m. (cf. Indice Fc) amoniteanilor: pl. gen. 9,1 AMOREU: s.m. (cf. Indice Fc) amoreailor: pl. gen. 9,1 AN: s.m. ani: pl. nom./ac. rezum. cap.1; 3,8; 5,11 anul: sg. nom./ac. 1,1; rezum. cap.3; 3,8; rezum. cap.4; 4,24; 5,13; 6,3, 15; 7,7, 8 an: sg. ac., în loc. ad j. de preste an/de peste an „din cursul unui an” 4,13; 7,24 an: sg. ac. rezum. cap.6

(a se) ADUNA: v. I (s-)au adunat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,1; 9,4; 10,1, 9 am adunat: ind. pf.c. 1.sg. 7,28; 8,15 sã (se) adune: conj. pr ez. 3.pl. 10,7

APÃ: s.f. apã: sg. ac. 10,6

AFARÃ: adv. afarã: adv. în loc. prep. afarã din „pe lângã” 1,4, 6; 2,65 afarã: 10,13 AFARSAHEAN: s.m.; var. ARFARSAHEAN (cf.AFARSATHAHEU) arfasaheanii: pl. nom. (cf. lat. apharsacei) 5,6 afarsaheanii: pl. nom. 6,6 AFARSATHAHEU: s.m. „un nume care apar e într-o listã aramaicã pregãtitã pentr u Artaxerxe, listã ce enumerã diferite popoare care au fos t colonizate în Samaria de cãtre Asurbanipal” (cf. DB p.330). afarsathahieii: pl. nom. (cf. lat. apharsathei) 4,9 AFARSEU: s.m. „un nume care apar e într-o lis tã aramaicã pregãtitã pentru Artaxerxe, listã ce enumerã diferite popoare care au fost colonizate în Samaria de cãtre Asurbanipal” (cf. DB p.330). afarseii: pl. nom. (cf. lat. apharsei) 4,9

ARAMÃ: s.f. aramã: sg. ac. 8,27 (a) ARÃTA: v. I arãta: inf. prez. fãrã a 2,59 ARÃTAT: adv. „direct”; „întocmai” arãtat : 4,18 ARDERE: s.f. „jer tfã” arderi: pl. ac., în sintagma arderi de t ot 3,2; 8,35 ardere: sg. ac. 3,4, 6 ardere: sg. nom., în sintagma ardere de t ot 3,5; 8,35 ARGINT: s.n. argint: sg. ac. 1,4, 6, 9, 10, 11; 2,69; 5,14; 6,5; 7,18, 22; 8,26 argintul: sg. nom./ac. 7,15, 16; 8,25, 28, 33 argintului: sg. gen. 8,30

(a se) AFLA: v. I „a gãsi” au aflat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,62; 4,19; 10,18 vei af la: ind. viit.I. 2.sg. 4,15; 7,16 aflând: gerunziu rezum. cap.6 (s-)au af lat: ind. pf.c. 3.sg. 6,2 am aflat: ind. pf.c. 1.sg. 8,15 (sã) aflase: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 8,25

ARHVEU: s.m. „un nume care apare într-o listã aramaicã pregãtitã pentru Artaxerxe, listã ce enumerã diferite popoare care au fos t colonizate în Samaria de cãtre Asurbanipal” (cf. DB p.330). arhveii: pl. nom. (cf. lat. erchuei) 4,9

(a se) AFUNDA: v. I (aici) „a se tulbura” (cf. lat. confund¹, -ere) afundu(-mã): ind. prez. 1.sg. 9,6 AICI: adv. aici: 4,2

(a se) APR OPIA: v. I apropiindu(-se): gerunziu 4,2 (s-)au apropiat : ind. pf.c. 3.pl. 9,1

ASIN: s.m. asinii: pl. nom. 2,67 ASIR: s.m. (cf. Indice 3Împ) asiriilor: pl. gen. rezum. cap.5

(a) A JUNGE: v. III; var. (Reg.) (a) AGIUNGE va agiunge: ind. viit.I. 3.sg. 4,13 ajung: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.8

ASTÃZI: adv. astãzi: 9,13

(a) A JUTA: v. I; var. (Reg.) (a) AGIUTA agiute: con j. prez. fãrã sã 3.pl. 1,4

AªA: adv. aºa: 4,2; 5,3, 7, 9; 6,4, 13; 10,1, 4, 12, 16

16

INDICE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

(a) AªEZA: v. I au aºezat : ind. pf.c. 3.pl. 3,3; 6,18 am aºezat : ind. pf.c. 1.sg. 6, 12; 7,21

BERBEC: s.m.; var. BERBECE berbeci: pl. nom./ac. 6,17; 7,17; 8,35 berbeace: sg. ac. 10,19

ATUNCI: adv. atunci: 4,24; 5,2, 5, 16; 6,1

BINE: adv./s. bine: adv. 5,17 bine: adv. în s tructura v . dislocatã bine e cuvântat 7,27 bine: s.n. sg. ac. 7,28; 8,22

(a se) AÞÂÞA: v. I; var. (Înv.) (a se) AÞIÞA (sã) aþiþe (sic!): ind. prez. 3.pl. 4,15 (sã) aþâþã: ind. prez. 3.pl. 4,19

(a) BINECUVÂNTA: v. I bine e cuvântat: pasiv ind. prez. 3.sg. 7,27

AUR: s.n. aur : sg. ac. 1,4, 6, 9, 11; 2,69; 5,14; 6,5; 7,18; 8,26, 27 aur ul: sg. nom./ac. 7,15, 16; 8,25, 27, 28, 33 aur ului: sg. gen. 8,30

BIRUINÞÃ: s.f. bir uinþã: sg. ac. 4,16

(a se) AUZI: v. IV (sã) auziia: ind. imp. 3.sg. 3,13 au auzit : ind. pf.c. 3.pl. 4,1 auziþi: imper ativ 2.pl. 4,21 auzind: gerunziu rezum. cap. 9 auzând: gerunziu 9,3

BISERICÃ: s.f.; var. (Înv.) BISEARICÃ bisearicii: sg. gen./dat. rezum. cap.1; 1,4, 5, 7; rezum. cap.2; rezum. cap.4; rezum. cap.5; 5,14, 16; rezum. cap.6; 6,5; 7,17; 10, 1 bisearica: sg. ac., în sintagma bisearica dumnezeului 1,7 bisearica: sg. nom./ac. 2,68; rezum. cap.3; 3,6, 8, 9, 10, 11, 1 2; 5,2, 11, 14, 15; rezum. cap.6; 6,5, 7 bisearicã: sg. ac. 3,12; 4,1; rezum. cap.8

(a) AVEA: v. II vei avea: ind. viit.I. 2.sg. 4,16 sã a veþi: conj. pr ez. 2.pl. 7,24; 9,12 avea: ind. imp. 3.sg. 8,27

BRAÞ: s.n. braþu: sg. ac. 4,23 BUCATÃ: s.f. „hranã” bucat e: pl. ac. 3,7

AVERE: s.f. averi: pl. ac. 1,4, 6 averilor: pl. gen. 7,26 avearea: sg. dat. (cu prep. a + toatã) 8,21 avearea: sg. nom. 10,8

BUCURIE: s.f. bucurie: sg. ac. rezum. cap.3; 6,16

AZIMÃ: s.f. azimelor: pl. gen., în sintagma prãznuirea azimelor (cf. Indice Iº – AZIMÃ ) 6,22

BUNÃVOIE: s.f. bunãv oie: sg. ac., în loc. adv. de bunãvoie 1,6; 3,5; 7,15, 16; 8,28

B BABILONEAN: s.m.; var. VAVILONEAN „numele unui popor car e apar e într -o listã ar amaicã pregãtitã pentr u Ar taxer xe, listã ce enumerã diferite popoare care au fost colonizate în Samaria de cãtre Asur banipal” (cf. DB p.330; Indice 4Împ) vaviloneanii: pl. nom. 4,9 BAN: s.m. banii: pl. ac. 3,7 bani: pl. ac. 7,17

BUNÃ-VRERE: s.f. „bunãvoie” bunãvr eare: sg. ac., în loc. adv. de bunã-vreare „de bunãvoie” 1,4; 2,68 C CAL: s.m. caii: pl. nom. 2,66 CALE: s.f. cale: sg. ac. 8,21, 31

BARBÃ: s.f. barba: sg. ac. 9,3 BÃRBAT: s.m. bãr baþilor: pl. gen./dat. 2,2; 5,10; 6,8; 10,8 bãr baþii: pl. nom. 2,22, 23, 2 7, 28; 10,9, 16, 17 bãr baþi: pl. nom./ac. 8,3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14; 10, 1 BÃTRÂN, -Ã: s.m./f. bãtrânii: s.m. pl. nom./ac. 3,12; 5,5, 9; 6,7, 8, 14 bãtrâni: s.m. pl. ac. 10,14

BUN, -Ã: adj./s. bun: adj. m sg. nom. 3,11 bunã: ad j. f. sg. ac. 7,9; 8, 18, 27 (ceale) bune: s.f. pl. ac. 9,12

CANANEU: s.m.; var. HANANEU (cf. Indice Fc) hananeului: sg. gen. 9,1 CANCIOC: s.n.; var. CANCEU „canã mar e” (aici ºi) „cupã”, „pocal”; aici prima atestare a cuvântului; cf. DA, unde prima at estare a cuvântului în forma CANCEU es te la Tudor Pamfile, Indus tria casnicã la români(...), Bucureºti, 1910. cãnceaie: pl. nom. 1,9, 10

BÃUTURÃ: s.f.; var. BEUTURÃ beuturã: sg. ac. 3,7

CAP: s.n. capului: sg. gen. 9,3 capul: sg. ac. 9,6

(a) BEA: v. II au beut: ind. pf.c. 3.sg. 10,6

CAPRÃ: s.f. capre: pl. ac. 6,17

17

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

INDICE

CARTE: s.f. car tea/Cartea: sg. nom./ac. în titlu: Car tea întâie Ezdrei; 6,18 car te: sg. nom./ac. 4,8; 6,2 cãrþile: pl. ac. 4,15 cãrþii: sg. gen. 5,6; 7,11 cãrþilor: pl. gen., în sintagma cãrþulia cãrþilor „arhiva scrisorilor” 6,1 CASÃ: s.f. casã: sg. ac. 1,2; 4,3 casa: sg. nom./ac., în sintagmele casa Domnului/casa lui Dumnezeu/casa Dumnezeului/casa Dumnezeului ceriului 1,3; 2,68; 5,8, 13, 15, 17; 6,3, 7, 1 2, 15; 7,20, 23, 27; 8,30, 33, 36; 9,9 casa: sg. nom./ac. 2,36, 59; 5,3, 9, 12; 6,4, 11; 10,6 casii: sg. gen., în sintagma casii Domnului/casii lui Dumnezeu/ casii Dumnezeului 4,24; 6,8, 16, 17, 22; 7,16, 19, 24; 8,25, 29; 10,6 casei: sg. dat. adn., în sintagma casei Dumnezeului/casei lui Dumnezeu 8,17; 10,9 casele: pl. ac. 10,16 CATASTIF: s.n.; var. CATASTIH catastihul: sg. nom. 8,1 CATÂR: s.m.; var. CÃTÂR cãtârâi: pl. nom. 2,66

(a) CªTIGA: v. I; var. (a) CêTIGA „a dobândi”; (Trans.; înv.) „a se osteni”; (Înv.) „a se îngriji (de cine va sau de ceva)” cãºtigã: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.4; 5,4 CEATÃ: s.f. ceatã: sg. nom. 10,1 ceata: sg. ac., în sintagma ceata mutãrii „adunar e fiilor surghiunului” 10,8 CER: s.n.; var. CERIU ceriului: sg. gen., în sintagma Dumnezeul ceriului/Dumnezeului ceriului 1,2; 5,11, 12; 6,9, 10; 7,12, 21, 23 ceriu: sg. ac. 9,6 (a) CER CA: v. I „a cãuta”; „a cerceta” au cercat: ind. pf.c. 3.pl. 2,62 cercãm: ind. prez. 1.pl. 4,2 sã cearce: conj. pr ez. 3.pl. 6,21; 10,16 am cercat: ind. pf.c. 1.sg. 8,15 sã cercaþ: conj. prez. 2.pl. 9,12 (a se) CER CETA: v. I sã cercetezi: conj. prez. 2.sg. 4,15; 7,14 au cercetat : ind. pf.c. impers./3.sg. 4,19; 6,1 am cercetat: ind. pf.c. 1.pl. 5,10 cerce teaze(-se): con j. prez. fãrã sã 3.sg. 5,17

CÃDERE: s.f. cãdeare: sg. ac. 9,7 CÃLÃREÞ: s.m. cãlãreþi: pl. ac. 8,22

(a) CERE: s.f. va ceare: ind. viit.I. 3.sg. 7,21 sã cearem: con j. prez. 1.pl. 8,21 a ceare: inf. prez. 8,22

(a) CÃLCA: v. I am cãlcat: ind. pf.c. 1.pl. 10,2 aþi cãlcat: ind. pf.c. 2.pl. 10,10 CÃLCARE: s.f. cãlcarea: sg. ac., în sintagma cãlcarea de leage (cf. lat. transgressi¹, -¹nis „cãlcarea legii”) 9,4 CÃMILÃ: s.f. cãmilele: pl. nom. 2,67 CÃPETENIE: s.f. cãpeteniile: pl. nom./ac. 1,5; 2,68; 3,12; 4,2; rezum. cap.5; 8,1, 16, 20, 24; 9,1; 10,5, 16 cãpeteniii: sg. dat. 1,8 cãpetenii: pl. nom. 4,3; 5,10; 7,28; 10,14 cãpetenie: sg. ac. 5,14 cãpeteniilor: pl. gen. 8,29; 9,2; 10,8 CÃRÞULARE: s.f. „ar hivã”; cuvântul nu este înregistr at în DA. cãrþularea: sg. nom. 5,17 CÃRÞULÃRIE: s.f. „arhivã”; cuvântul nu este înregistrat în DA. cãrþulãria: sg. ac. rezum. cap.6 CÃRÞULIE: s.f. (aici) „arhivã” cãrþulia: sg. ac., în sintagma cãrþulia cãrþilor „arhiva scrisorilor” 6,1 (a se) CÃSÃTORI: v. IV a sã fi cãsãtorit: inf. pf. rezum. cap.9 CÃSÃTORIE: s.f. cãsãtorii: pl. ac., în sintagma nici cãsãtorii sã împreunãm „sã nu ne înrudim” 9,14 cãsãtorii: pl. ac. rezum. cap.10 (a) CÂNTA: v. I cânta: ind. imp. 3.pl. 3,11

CÂNTÃREÞ, -EA ÞÃ: s.m./f. cântãreþii: s.m. pl. nom. 2,41, 70; 7,24 cântãreþi: s.m. pl. nom./ac. 2,65; 7,7; 1 0,24 cântãreaþe: s.f. pl. nom. 2,65

CEREMONIE: s.f.; var. (Înv.) ÞEREMONIE þeremoniile: pl. ac. 7,11 CERERE: s.f. cererea: sg. ac. 7,6 CETATE: s.f. cetatea: sg. nom./ac. 2,1; 4,12, 13, 15, 16, 19, 21 cetãþile: pl. ac. 2,70; 3,1; 4,10; 10,14 cetãþilor: pl. gen. rezum. cap.4 cetãþii: sg. gen. rezum. cap.4 cetate: sg. nom. 4,15 cetãþi: pl. ac., în sintagma prin cetãþi ºi prin cetãþi „prin fiecar e cetate” 10,14 CHEDRU: s.m. (Înv. ºi pop.) „cedru” (cf. Indice Iov) chedru: sg. ac. 3,7 (a) CHELTUI: v. IV a cheltui: inf. prez. 7,20 CHELTUIALÃ: s.f. cheltuiala: sg. ac. 2,69 cheltuiele: pl. nom./ac. rezum. cap.6; 6,8 cheltuieli: pl. nom. 6,4 (a se) CHEMA: v. I (s-)au chemat: ind. pf.c. 3.sg. 2,61 chemându(-se) gerunziu rezum. cap. 3 (sã) chema: ind. im p. 3.pl. 8,20 chemând: gerunziu rezum. cap.10 CHIMVAL: s.n. (Înv.; mai ales la pl.) „vechi instrument muzical compus din douã jumãtãþi de glob de aramã care se loveau una de alta” chinvale: pl. ac. 3,10

18

INDICE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

CHIREAN: s.m. (aici) „tirian” (în textul lat. Tyriisque). Tirienii erau neîntrecuþi corãbieri, lucr u depre care este vor ba ºi în acest cont ext. For ma chir ean pentru tirian este r ezultatul rostirii palatalizate a dentalei (pentr u CHIREAN, vezi Indice Am). chireanilor: pl. dat. 3,7 CIRTÃ: s.f. (Înv.) „liniuþã”; (Înv. ºi pop,) „interval de timp f oarte scur t”, „clipã” cir tã: sg. ac. 9,8

cuvinte: pl. ac. 7, 1 cuvintele: pl. ac. 7,11; 8,17 (a) CUVÂNTA: v. I e cuvânt at: pasiv ind. pr ez. 3.sg., în structura v. dislocatã bine e cuvânt at 7,27 (a se) CUVENI: v. IV (sã) cuvinea: ind. imp. 3.sg. 7,23

(a se) CITI: v. IV; var. (Înv. ºi r eg.) (a) CETI (sã) citea: ind. imp. 3.sg. 4,7 (s-)au ce tit: ind. pf.c. 3.sg. 4,18, 23

D

COMOARÃ: s.f. comoara: sg. ac. 7,20 CONTê: s.n.; var. CONTUª contuºul: sg. ac. 9,3, 5 (a) CONTENI: v. IV conteni: inf. prez. fãrã a 5,5 COPIL: s.m. copii: pl. ac. 10,1 COR: s.m. „unitate de masurã pentr u capcitat e” cori: pl. ac. 7,22 COR T: s.n. cor turilor: pl. gen., în sint agma pr aznicul corturilor (cf. Indice 2Lg – COR T) rezum. cap.3; 3,4 cor tul: sg. nom. 7,15 COªTEI: s.n. (mgm. înv.) „ce tate” coºt eiu: sg. nom. 6,2 COT: s.m. „unitate de mãsurã pentru lungime” coþi: pl. ac. 6,3 (a) CREªTE: v. III sã creascã: conj. prez. 3.sg. 4,22 cr eaºte: ind. prez. 3.sg. 5,8 au crescut: ind. pf.c. 3.pl. 9,6 (a) CUMPÃRA: v. I cum pãrã: ind. prez. 3.sg. 7, 17 (a) CUNOAªTE: v. III cunoaºte: inf. prez. fãrã a 3,13 au cunoscut : ind. pf.c. 3.pl. 7,25 cunoscut f ie: pasiv con j. prez. fãrã sã imper s. 4, 13 cunoscut sã f ie: pasiv con j. prez. imper s. 5,8 CURAT, -Ã: ad j. curaþi: m pl. nom. 6,20 (a) CURÃÞI: v. IV era curãþiþi: pasiv ind. imp. 3.pl. 6,20 (a) CURGE: v. III curge: ind. prez. 3.sg. 8,15 CUÞIT: s.n.; var. (Reg.) CUÞÂT cuþât e: pl. nom. 1,9 CUVÂNT: s.n. cuvântul: sg. nom., în sintagma cuvântul Domnului 1,1 cuvânt : sg. ac. 1,1; 4,17; 5,11; 10,7 cuvântul: sg. nom./ac. 5,7; 9,3, 4; 10,5, 12, 13

(a se) DA: v. I au dat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,2, 7, 8; 2,68, 69; 3,7; 5,3, 9, 12; 7,6, 11, 27; 8,36; 10,19 dedease: ind. m.m.c.pf. 3.sg./pl. 1,6; 8,20 (s-)au dat: ind. pf.c. 3.pl. rezum. cap.2; 5,14 vor da: ind. viit.I. 3.pl. 4,13; 10,19 dând: gerunziu rezum. cap.6 (sã) v or da: ind. viit.I. 3.pl. 6,4 (sã) dau: ind. prez. 3.pl. 6,8; 7,19 sã (se) dea: conj. prez. 3.pl. 6,8, 9 dã: imper ativ 2.sg. 7,19 (sã) va da: ind. viit.I. 3.sg. 7,20 sã daþi: conj. prez. 2.pl. 7,21; 9,12 sã (sã) dea: conj. prez. 3.sg. 7,23 veþi da: ind. viit.I. 2.pl. 8,29 sã dea: conj. prez. 3.sg. 9,8, 9 daþi: imperativ 2.pl. 10,11 DAJDIE: s.f.; var. (Înv.) DAJDE dajdã: sg. ac. 4,13 dajda: sg. ac. 4,20; 7,24 dãjdile: pl. ac. 6,8 DAR: s.n. dar urilor: pl. gen. rezum. cap.2 dar uri: pl. ac. rezum. cap.7 (a se) DÃRUI: v. IV au dãr uit : ind. pf.c. 3.sg. 7,15 a dãr ui: inf. prez. 7,16 dãr uise: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 8,25 sã (sã) dãr uiascã: conj. pr ez. 3.sg. 9,8 ai dãr uit: ind. pf.c. 2.sg. 9,13 DEGRABÃ: adv. degrabã: 4,23; 7,6 DEPARTE: adv. depar te: 3,13; 6,6 DESÃVÂRªIT, -Ã: adj. desãvârºit : m. sg. nom. 2,63 DESTUL: adv. des tul: 5,5 DEªERT, DEªARTÃ: adj. deºar te: f. pl. ac. 9,14 (a) DEªTEPTA: v. I deºt eptat-au: ind. pf.c. 3.sg. 1,1 deºt eptase: ind. m.mc.pf. 3.sg. 1,5 DIEV: s.m. „un nume (deha viþi sau dehaiþi) care apare într-o lis tã aramaicã pregãtitã pentru Artaxerxe, listã ce enumerã dif erite popoare care au fost colonizate în Samaria de cãtre Asurbanipal” (cf. DB p.330). dievii: pl. nom. (cf. lat. deaei) 4,9

19

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

INDICE

DIMINEAÞA: adv. dimineaþa: adv. 3,3

DUMNEZEU: s.m. „zeu”; „idol” dumnezeului: sg. gen., în sintagma bisearica dumnezeului 1,7

DIMPREUNÃ: adv.; var. (Rar) DINPREUNÃ dinpreunã: rezum. cap.4

E

DINEU: s.m. „un nume care apare într-o listã aramaicã pregãtitã pentru Artaxerxe, listã ce enumerã diferite popoare care au fost colonizate în Samaria de cãtre Asurbanipal” (cf. DB p.330). dineii: pl. ac. (cf. lat dinei) 4,9 DOBITOC: s.n. dobitoace: pl. ac. 1,4, 6 DOMN: (s. propriu) „Dumnezeu” Domnului: sg. gen., în sintagmele cuvântul Domnului/casa Domnului/casii Domnului/praznicele Domnului/mãrturisirea Domnului/leagea Domnului/poruncile Domnului/porunca Domnului/mâna Domnului/vrearea Domnului 1,1, 3; 3,5, 11; 4,24; 6,22; 7,6, 9, 10, 11, 27, 28; 8,29; 10,3 Domnul: sg. nom./ac. 1,1, 2; 3,11; 4,2; 6,21, 22; 7,6, 27; 9,5, 8; 10,3 Domnului: sg. gen./dat. 1,5, 7; 2,68; 3,3, 5, 6, 8, 10; 4,1, 3; 8,21, 28; rezum. cap.9; 10,11 Domnului: sg. dat. adn. 8,35 Doamne: sg. voc. 9,15 DOROBANÞ: s.m.; var. (Înv.) DÃRÃBANÞ „dregãtor” dãrãbanþilor: pl. dat. 8,36 DREPT, DREAPTÃ: adj. dreaptã: f. sg. ac., în sintagma cale dreaptã 8,21 drept: m. sg. nom. 9,15 DRUM: s.n. drumului: sg. gen., în sintagma drumului lui Dumnezeu rezum. cap.8 drum: sg. ac. 8,22 (a se) DUCE: v. III dusease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,1; 5,14 (s-)au dus: ind. pf.c. 3.sg./pl. 4,23; 10,6, 16 (ne-)am dus: ind. pf.c. 1.pl. 5,8 sã (sã) ducã: conj. prez. 3.pl. 6,5 a (sã) duce: inf. prez. 7,13 sã duci: conj. prez. 2.sg. 7,15

EGIPTEAN: s.m.; var. (Înv.) EGHIPTEAN eghipteanilor: pl. gen. 9,1 ELAMITEAN: s.m. „numele unui popor care apare într-o listã aramaicã pregãtitã pentru Artaxerxe, listã ce enumerã diferite popoare care au fost colonizate în Samaria de cãtre Asurbanipal” (cf. DB p.330; Indice Fc). elamiteanii: pl. nom. 4,9 EPISTOLÃ: s.f. epistolii: sg. gen. 4,11 EPISTOLIE: s.f. epistolia: sg. nom. 4,7 F (a se) FACE: v. III au fãcut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,4; 4,10; 6,12, 16, 19, 22; 10,16 fãcea: ind. imp. 3.pl. 3,9 (sã) fãcea: ind. imp. 3.sg. 4,24 a face: inf. prez. 5,5; 7,18; rezum. cap.10 a (sã) face: inf. prez. 6,7 sã (se) facã: conj. prez. 3.sg. 6,8 sã facã: conj. prez. 3.sg./pl. 7,10; 10,5 faceþ: ind. prez. 2.pl. 7,18 facem: ind. prez. 1.pl. 7,24 va face: ind. viit.I. 3.sg. 7,26 (s-)au fãcut: ind. pf.c. 3.sg. 9,8 sã facem: conj. prez. 1.pl. 9,14 fãcuse: ind. m.m.c.pf. 3.pl. rezum. cap.10 fã: imperativ 2.sg. 10,4 faceþi: imperativ 2.pl. 10,11 FAMILIE: s.f. familiilor: pl. gen. 8,1, 29; 10,16 FAPTÃ: s.f. faptele: pl. ac. 9,13

DUH: s.n. duhul: sg. ac. 1,1, 5 DUMNEZEU: s.m. „Divinitatea” Dumnezeu: sg. nom./ac./gen. rezum. cap.1; 1,3, 4, 5; 3,2, 3, 6, 8, 9, 10; 5,2, 14, 16; 6,5, 7, 12, 18; 7,6, 19; 10,1 Dumnezeul: sg. nom./ac., în sintagma Dumnezeul ceriului 1,2; 5,12 Dumnezeul: sg. nom. 1,3; 4,2; 6,14, 21; 7,27; 9,5, 8, 9, 13; 10,3 Dumnezeului: sg. gen./dat. 1,3; 3,2; 4,1, 3; 5,1; 6,22; 7,6, 15, 17, 25, 28; 8,21, 23, 28, 35; 10,2, 3, 11 Dumnezeu: sg. gen., în sintagmele casa lui Dumnezeu/casii lui Dumnezeu/casei lui Dumnezeu/leagea lui Dumnezeu/drumului lui Dumnezeu 2,68; 5,13, 14, 17; 6,3, 7, 8, 12, 15, 16, 17; rezum. cap.7; rezum. cap.8; 8,36; 10,6, 9 Dumnezeului: sg. gen./dat., în sintagmele ochiul Dumnezeului/casa Dumnezeului/casii Dumnezeului/casei Dumnezeului/Dumnezeului ceriului ºi a pãmântului/Dumnezeului ceriului/leagea Dumnezeului ceriului/leagii Dumnezeului ceriului/leagea Dumnezeului/casa Dumnezeului ceriului/mâna Dumnezeului/cuvântul Dumnezeului/ vrearea Dumnezeului/mânia Dumnezeului 5,5, 8, 11; 6,9, 10; 7,12, 14, 16, 18, 19, 20, 21, 23, 24, 25, 26; 8,17, 18, 22, 25, 30, 31, 33; 9,4, 9; 10,14 Dumnez eul: sg. v oc., în sint agmele Dumnez eul nost ru / Dumnezeul mieu/Dumnezeul lui Israil 9,6, 10, 15

FATÃ: s.f.; var. (Înv.) FEATÃ featele: pl. ac. 2,61; 9,2, 12 FAÞÃ: s.f. faþa: sg. ac., în loc. prep. (Înv.) de la faþa „de dinaintea” 7,14 faþa: sg. ac. 9,6 feaþii: sg. gen. 9,7 FEL: s.n.; var. (Înv.) FEALIU fealiu: sg. ac. 4,8; rezum. cap.10 FECIOR: s.m. feciorilor: pl. dat. 9,2 FEREZEU: s.m. (cf. Indice Fc) fereseului: sg. gen. 9,1 (a se) FERI: v. IV (vã) feriþi: imperativ 2.pl. 6,6 (a) FI: v. IV e: ind. prez. 3.sg. 1,3; 3,11

20

INDICE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

era: ind. imp. 3.sg./pl. 1,5, 6; 2,16, 57, 65; 3,1; 4,7, 17; rezum. cap.5; 5,1, 3, 6, 14; 7,28; 8,13, 36 este: ind. prez. 3.sg. 1,9; 4,20; 5,15 eºti: ind. prez. 2.sg. 9,15 -i: ind. prez. 3.sg. 10,9 iaste: ind. prez. impers./3.sg. 1,2, 3, 4; 2,59, 68; 4,3, 11, 15; 5,17; 6,2, 3, 6, 12, 15, 18; 7,8, 11, 15, 16, 27; 8,17, 22; 9,11, 13; 10,2, 4, 23 ieste: ind. prez. 3.sg. 7,14, 17, 25 sânt: ind. prez. 3.pl. 2,1; 4,11; 5,4, 10; 6,9; 7,21; 8,1 sântem: ind. rpez. 1.pl. 5,11; 9,9, 15 sânteþi: ind. prez. 2.pl. 6,6 fie: conj. prez. fãrã sã impers./3.sg. 1,3; 10,12 au fost: ind. pf.c. impers./3.sg./pl. 4,4, 20; 5,5; 8,31; 9,2; 10,44 a fi: inf. prez. 4,14 va fi: ind. viit.I. 3.sg. 4,21; 6,9; 7,20, 26 sã fie: conj. prez. impers./3.sg. 6,9; 10,3 vom fi: ind. viit.I. 1.pl. 10,4 fiind: gerunziu 10,13 FIU: s.m. fiiu: sg. nom. 1,8 fiii: pl. nom./ac. 2,1, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12,13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 24, 25, 26, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 60, 61; 3,1, 9, 10; 6,21; 7,7; 8,2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 18, 19; 9,12; 10,2, 18, 20, 21, 22, 23, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 33, 34, 43 fiilor: pl. gen./dat. 2,6, 40; 6,10; 7,23; 8,21; 9,12 fiiul: sg. nom. 3,2, 8; 5,1, 2; 7,1, 4, 5; 8,4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 33; 10,2, 6, 15 fiiului: sg. gen. 6,14; 7,1, 2, 3, 5; 8,18 fiii: pl. nom./ac., în sintagmele fiii mutãrii/fiii robiii „fiii surghiunului” 4,1; 6,16, 19; 8,35; rezum. cap.10; 10,16 fiilor: pl. dat., în sintagma fiilor mutãrii 6,20; 10,7 fii: pl. ac. 10,44

(a se) GRÃMÃDI: v. IV (aici) „a ridica”; „a constr ui” (cf. lat. exstr u¹, -ere „a îngrãmãdi”, dar ºi „a ridica”, „a construi”) grãmâdindu-: gerunziu 4,12 (sã) grãmãdeaºte: ind. prez. 3.sg. 5,8 era grãmãditã: pasiv ind. imp. 3.sg. 5,11 grãmãdise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 5,11 au grãmãdit: ind. pf.c. 3.pl. 6,14 GRÂU: s.m. grâu: sg. nom./ac. 6,9; 7,22 GREªEALÃ: s.f.; var. (Iuz.) GREªALÃ greºealele: pl. nom. 9,6 greºala: sg. ac. 9,13 GREU: adv. greu: 9,7 GURÃ: s.f. gura: sg. ac. 1,1; 8,17 gurã: sg. ac., în sintagma de la gurã pânã la gurã (aici) „de la o margine la alta” 9,11 GUSTARE: s.f. gustãrile: pl. ac. 7,17 H HALDEU: s.m. (cf. Indice 4Împ) haldeului: sg. gen. 5,12 HANANEU: s.m.; vezi CANANEU HETHEU: s.m. (cf. Indice Fc) hetheului: sg. gen. 9,1

FLOARE: s.f. flori: pl. ac. 1,9 FRATE: s.m. fraþii: pl. nom./ac. 3,2, 8, 9; 8,17, 18, 19, 24; 10,18 fraþilor: pl. gen./dat. 6,20; 7,18 FRUMOS, -OASÃ: adj. frumoase: n. pl. nom. 8,27 G GALAADITEAN: s.m. (cf. Indice Jd) Galaditeanului: sg. gen. 2,61 (a) GÃTI: v. IV „a (se) pregãti pentru a întreprinde ceva” au gãtit: ind. pf.c. 3.sg. 7,10 GENUNCHI: s.m.; var. (Iuz.) GENUNCHE: s.n. jenunchele: s.n. pl. ac., în loc. v. mi-am plecat jenunchele 9,5 GLAS: s.n. glas: sg. ac. 3,12; 10,12 glasul: sg. nom./ac. 3,12, 13 (a) GLÃSUI: v. IV glãsuind: gerunziu rezum. cap.3; 3,12 glãsuia: ind. imp. 3.sg. 3,11, 13 (a) GRÃI: v. IV sã grãiascã: conj. prez. 3.pl. 8,17

I IARêI: adv. iarãºi: rezum. cap.5 IATÃ: interj. iatã: 4,2; 9,15 IED: s.m. iezi: pl. nom. 6,9 IEBUSEU: s.m.; var. IEVUSEU (cf. Indice Iº) ievuseului: sg. gen. 9,1 INIMÃ: s.f. inima: sg. ac. 6,22; 7,10, 27 (a) INTRA: v. I; var. (Pop.) (a) ÎNTRA întra: ind. imp. 3.pl. 2,68 întraþi: ind. prez. 2.pl. 9,11 au întrat: ind. pf.c. 3.sg. 10,6 (a se) ISPRÃVI: v. IV isprãvindu(-se): gerunziu rezum. cap.6 ISRAILTEAN: s.m. (cf. Indice Iº) israiliteani: pl. ac. rezum. cap.1; 10,25 israilteanilor: pl. gen. rezum. cap.4 ISTORIE: s.f. „cronicã” istoriilor: pl. gen., în sintagma cãrþile istoriilor „cãrþile de cronici” 4,15 is torii: pl. ac. 4,15

21

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

INDICE ÎNCEPUT: s.n.; var. (Înv.) CEPUT ceput: sg. ac., în loc adj. din-ceput,în sint agma preotului din-ceput „marelui preot”, „arhiereului” 7,5

IZGONIRE: s.f. izgonire: sg. ac. 7,26

ÎNCET: adv. încet: 4,22

Î ÎMPÃRAT: s.m. împãratului: sg. gen./dat. 1,1; 4,2, 5, 8, 11, 12, 13, 14, 16, 23, 24; 5,7, 8, 12, 13, 17; 6,3, 4, 8, 10, 22; rezum. cap.7; 7,1, 7, 8, 14, 20, 23, 26, 27, 28; 8,1, 22, 36; 9,9 împãratul: sg. nom./ac. 1,2, 7, 8; 2,1; 3,7, 10; 4,3, 7, 17; rezum. cap.5; 5,6, 11, 13, 14, 17; 6,1, 3, 13; 7,6, 11, 15, 21; 8,22, 25 împãraþi: pl. ac. 4,13, 20 împãraþilor: pl. gen./dat. 4,15, 19, 22; 7,28; 9,7 împãraþii: pl. nom. 6,14; 9,7 împãratul: sg. nom., în gen. superl. împãratul împãraþilor 7,12 împãraþilor: pl. ge., în gen. superl. împãratul împãraþilor 7,12

ÎNCHINÃCIUNE: s.f. închinãciune: sg. ac. 4,11

ÎMPÃRÃÞIE: s.f. împãrãþia: sg. ac. 4,5, 6; 7,1; 8,1 împãrãþiii: sg. gen. 4,6, 24; 6,15; 7,23 împãrãþiile: pl. ac. 6,12

(a) ÎNDREPTA: v. I a îndrepta: inf. prez. rezum. cap.7

ÎNDEMN: s.n. îndemnul: sg. ac. rezum. cap.5 (a) ÎNDEMNA: v. I sã îndeamne: conj. prez. 3.pl. 3,8 ÎNDEMNAT, -Ã: adj. îndemnat: m. sg. nom. rezum. cap.1

ÎNDREPTARE: s.f. îndreptarea: sg. ac. rezum. cap.8

(a) ÎMPIEDICA: v. I împiiadecã: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.4

(a se) ÎNFIGE: v. III sã (se) înfigã: conj. prez. 3.sg. 6, 11

ÎMPOTRIVÃ: adv./prep.; var. (Înv. ºi pop.) ÎMPROTIVÃ împrotiva: prep. 4,6, 19, 22; 5,5; 7,23; 10,2 împrotivã: adv., în sintagma împrotivã rãzboitoare „rãzvrãtitã” (cf. lat. rebellis ) 4,12, 15 (a) ÎMPREUNA: v. I împreunându-: gerunziu 4,12 sã împreunãm: conj. prez. 1.pl., în sintagma nici cãsãtorii sã împreunãm „sã nu ne înrudim” 9,14 ÎMPREUNÃ: adv. împreunã: 3,11, 13; rezum. cap.10 ÎNAINTE: adv./prep. înnaintea: prep. 4,18, 23; 7,28; 9,9; 10,1 înaintea: prep. 7,19; 8,21, 29; rezum. cap.9; 9,15; 10,6 înainte: adv. în loc. adv. mai înainte 5,11 înainte: adv. 5,13 înainte: adv. în sintagma înainte-ºezetori „conducãtori” , „dregãtori” (cf. lat. praesidens, -ntis) 7,25 ÎNALT, -Ã: adj. înalte: n. pl. ac. 4,10

(a) ÎNGÃDUI: v. IV îngãduindu-: gerunziu rezum. cap.1 ÎNGRÃDITURÃ: s.f. îngrãditurã: sg. ac. 9,9 (a se) ÎNMULÞI: v. IV (s-)au înmulþit: ind. pf.c. 3.pl. 9,6 (a se) ÎNNOI: v. IV (aici) „a clãdi”, „a construi”; „a edifica” (cf. lat. aedific¹) (sã) vor înnoi: ind. viit.I. 3.pl. 4,13, 16 sã înnoiþi: conj. prez. 2.pl. 5,3 a înoi: inf. prez. 5,9 ÎNNOIRE: s.f. „refacere”, „reconstruire” înnoirea: sg. ac. rezum. cap.1; rezum. cap.2 înoirea: sg. ac. rezum. cap. 4 (a se) ÎNSEMNA: v. I; var. (Reg.) (a se) ÎNSÃMNA (sã) însãmneazã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.7 ÎNSEMNARE: s.f.; var. (Reg.) ÎNSÃMNARE însãmnare: sg. nom. 6,2

(a) ÎNÃLÞA: v. I înãlþa: ind. imp. 3.pl. 3,12 au înãlþat: ind. pf.c. 3.pl. 8,36 sã înalþã (sic!): ind. prez. 3.pl. 9,9

ÎNªTIINÞARE: s.f. înºtiinþare: sg. ac. 7,24

ÎNÃLÞIME: s.f. înãlþime: sg. ac. 6,3 ÎNCÃLCARE: s.f. încãlcarea: sg. nom., în sintagma încãlcarea de leage (cf. lat. transgressi¹, -¹nis „cãlcarea legii”) 9,2

(a se) ÎNTÃRI: v. IV au întãrit: ind. pf.c. 3.sg. 7,28 sã (vã) întãriþi: conj. prez. 2.pl. 9,12 întãreaºte(-te): imperativ 2.sg. 10,4

(a se) ÎNCEPE: v. III au început: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,6, 8; 5,2; 7,9 (sã) înceape: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5

ÎNTÂI, - A: ad j./adv. întâie: adj. f. sg. nom. în titlu: Cartea întâie Ezdrei întâi: adv. în loc. adv. mai întâi 3,12 întâie: adj. f. sg. nom. „cel dintâi ca rang”, „cãpetenie” (cf. lat. primus) 8,17

ÎNCEPERE: s.f. înceaperea: sg. ac. 4,6

(a se) ÎNTÂMPLA: v. I (s-)au întâmplat: ind. pf.c. 3.sg. 8,23

(a) ÎNCERCA: v. I încearcã: ind. prez. 3.pl. 8,22

(a se) ÎNTEMEIA: v. I (sã) întemeiazã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3

22

INDICE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

era întemeiatã: pasiv ind. imp. 3.sg. 3,6 întemeindu(-se): gerunziu 3,10 (sã) întemeiase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 3, 11, 12

JUDECÃTOR: s.m. judecãtori: pl. ac. 7,25 judecãtorii: pl. ac. 10,14

(a) ÎNTINDE: v. III va întinde: ind. viit.I. 3.sg. 6,12 am întins: ind. pf.c. 1.sg. 9,5

JUNGHIERE: s.f. junghieri: pl. ac. 4,2 junghierile: pl. ac. 6,3

(a se) ÎNTOARCE: v. III (s-)au întors: ind. pf.c. 3.pl. rezum. cap.2; 2,1 întoarcã(-sã): conj. prez. fãrã sã 3.pl. 6,5 (sã) întorsease: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 6,21 întorsease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 6,22 sã (ne) întoar cem: conj. prez. 1.pl. 9,14 (sã) va înt oarce: ind. viit.I. 3.sg. 10,14

(a) JURA: v. I au jur at: ind. pf.c. 3.pl. 10,5 L LADÃ: s.f. lada: sg. ac. 6,8 lãzii: sg. gen. 7,21

ÎNTOARCERE: s.f. întoarcerea: sg. ac. rezum. cap.1 întoarcerii: sg. gen. rezum. cap.3

(a) LÃCUI: v. IV; vezi (a) LOCUI

(a) ÎNTRA: v. I; vezi (a) INTRA

LÃCUINÞÃ: s.f.; vezi LOCUINÞÃ

(a) ÎNTREBA: v. I am într ebat: ind. pf.c. 1.sg. 5,9

LÃCUITOR: s.m.; v ezi LOCUITOR

(a) ÎNTURNA: v. I au întur nat: ind. pf.c. 3.pl. 5,12

(a se) LÃSA: v. I (s-)au lãsat : ind. pf.c. 3.sg. 4,24

ÎNÞELEPCIUNE: s.f. înþelepciunea: sg. ac. 7,25

LÃÞIME: s.f. lãþime: sg. ac. 6,3 (a) LÃUDA: v. I sã laude: conj. pr ez. 3.pl. 3,10 lãudând: gerunziu 3,11

ÎNÞELEPT, -EAPTÃ: s.m./f. înþelepþii: s.m. pl. nom. 8,16 (a) ÎNVÃÞA: v. I a învãþa: inf. prez. rezum. cap.7 sã înveaþe: conj. prez. 3.sg. 7, 10 în vãþaþi: imperativ 2.pl. 7,25

LEGÃTURÃ: s.f. „legãmânt” legãturã: sg. ac. 10,3

ÎNVÃÞAT, -Ã: adj. în vãþat: m. sg. nom./ac./dat. 2,63; 7,11, 12; 8,18 J JERTFÃ: s.f.; var. JÂR TVÃ jârtvele: pl. nom./ac. rezum. cap.3; rezum. cap.8 jârtvã: sg. ac. 3,3 jârtve: pl. ac. rezum. cap.6; 7,17 jârtva: sg. ac. 6,9 jârtva: sg. ac., în sintagma jârtva de sara/jâr tva cea de sara 9,4, 5 (a) JERTFUI: v. IV; var. (a) JÂR TFUI jârthuim: ind. prez. 1.pl. 4,2 sã jâr thuiascã: conj. prez. 3.pl. 6,3 a jâr thui: inf. prez. 6,20 jârthuiaºt e: imperativ 2.sg. 7,17

LEGE: s.f. leagea: sg. ac. 6,9; 26; 10,2, 10 leagea: sg. ac., în sintagmele leagea lui Dumnez eu/leagea Domnului/leagea Dumnezeului/leagea Dumnezeului ceriului/ leagea lui Moisi 3,2; rezum. cap.7; 7,6, 10, 14, 23, 25, 26 leagii: sg. gen ., în sintagma leagii Dumnezeului ceriului 7,12, 21 leage: sg. ac., în sintagmele încãlcarea de leage/cãlcarea de leage (cf. lat. transgressi¹, -¹nis „cãlcarea legii”) 9,2, 4 leage: sg. ac. 10,3 LEMN: s.n. leamne: pl. nom./ac. 3,7; 5,8; 6,4 lemn: sg. nom. 6,11 LENEVIT: adv. (aici) „pe nesimþite” (cf. lat. paulatim); aici prima at estare a cuvântului; cf. MDA, unde prima at estare es te în Condica limbii r umâneºti, alcãtuitã dã dumnealui Iordache Golescu [Manuscris în ºapte volume, circa 1832; Biblioteca Academiei Române, cotele 844-850]. lenevit: 4,22

JIDOV: s.m. jido vii: pl. nom. 4,12; 5,1 jido vi: pl. ac. 4,23; rezum. cap.9 jido vilor: pl. gen. 5,5; 6,7, 8, 14

(a se) LEPÃDA: v. I (s-)au lepãdat: ind. pf.c. 3.pl. 2,62 sã leapede: conj. pr ez. 3.pl. rezum. cap.10 sã lepãdãm: conj. prez. 1.pl. 10,3 (sã) va lepãda: ind. viit.I. 3.sg. 10,8 vor lepãda: ind. viit.I. 3.pl. 10,19

(a se) JUDECA: v. I sã judece: conj. prez. 3.sg./pl. 7,10, 25 a judeca: inf. prez. 10,4

LEªUITOR: s.m. (Înv. ºi r ar) „persoanã care s tã la pândã” leºuit oriului: sg. gen. 8,31

JUDECATÃ: s.f. judecat a: sg. ac. 4,21; 7,10 judecatã: sg. nom. 7,26

LEVIT: s.m. (cf. Indice Iº) leviþii: pl. nom./ac. 1,5; 2,40, 70; 3,8, 9, 10; 6,16, 20; 7,24; 8,30; 9, 1; 10,15

23

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI leviþi: pl. ac. 3,8, 12; 6,18; 7,13 leviþilor: pl. gen. 7,7; 8,20, 29; 10,5, 23 levitului: sg. gen. 8,33 LIMBÃ: s.f. limbã: sg. ac., în sintagma limbã sirieneascã 4,7 LIPSÃ: s.f. „ceea ce este de trebuinþã” lipsã: sg. nom. 6,9; 7,20 LOC: s.n. locurile: pl. ac. 1,4 locul: sg. ac. 1,4; 2,68; 5,15; 6,5, 7; 8,17; 9,8 locu: sg. ac. 6,3 locurilor: pl. gen. 9,1, 2, 7 (a) LOCUI: v. IV; var. (Înv.) (a) LÃCUI lãcuiesc: ind. prez. 3.pl. 1,4 au lãcuit: ind. pf.c. 3.pl. 2,70 a lãcui: inf. prez. 4,10; 6,12 LOCUINÞÃ: s.f.; var. (Înv.) LÃCUINÞÃ lãcuinþa: sg. ac. rezum. cap.4 LOCUITOR: s.m.; var. (înv.) LÃCUITOR lãcuitorilor: pl. gen. 4,6 lãcuitorii: pl. nom. 4,17 (a) LOVI: v. IV (Pop. ºi fam.) „a ajunge la o înþelegere”; (Fam.) „a se învoi” sã lovim: conj. prez. 1.pl., în 10,3 (a se) LUA: v. I sã (se) ia: conj. prez. 3.sg. 6,11 ia: imperativ 2.sg. 5,15 au luat: ind. pf.c. 3.sg. 1,11; 2,61; 5,14; 9,2; 10,14 lua: ind. imp. 3.pl. 4,20 luase: ind. m.m.c.pf. 3.sg./pl. 5,14; 10,17, 18, 44 au fost luat: ind. m.m.c.pf.perifr. 3.sg. 6,5 luundu-: gerunziu rezum. cap.7 sã luaþ: conj. prez. 2.pl. 9,12 am luat: ind. pf.c. 1.pl. 10,2 (sã) va lua: ind. viit.I. 3.sg. 10,8 aþi luat: ind. pf.c. 2.pl. 10,10 LUCRU: s.n. lucrului: sg. gen. 2,69 lucrul: sg. nom./ac. 3,4, 8, 9; 4,24; 5,5, 8; 6,8, 22; 10,13, 16 lucru: sg. nom./ac. 4,14, 15; rezum. cap.10 lucrurile: pl. ac. 6,18

INDICE (a) MÃRTURISI: v. IV mãr turiseaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.9 MÃRTURISIRE: s.f. mãrturisirea: sg. ac. 3,11 mãrturisire: sg. ac. 10,11 MÃSURÃ: s.f. mãsurã: sg. ac. 7,22 mãsura: sg. nom./ac. 8,30, 34 MÂHNIT, -Ã: adj. mãhnit: m. sg. nom. 9,3 MÂNÃ: s.f. mânile: pl. nom./ac. 1,6; 3,10; 4,4 ; 5,8, 12; 8,26; 9,2, 5; 10,19 mâna: sg. ac. 1,8; 6,12; 7,14, 25; 8,31, 33; 9,7, 11 mânilor: pl. dat. 6,22 mâna: sg. nom./ac., în sintagma mâna Domnului/mâna Dumnezeului 7,6, 9, 28; 8,18, 22, 31 (a se) MÂNIA: v. I sã (se) mânie: conj. prez. 3.sg. 7,23 (te-)ai mâniat: ind. pf.c. 2.sg. 9,14 MÂNIE: s.f. mânie: sg. ac. 5,12 mânia: sg. nom., în sintagma mânia Dumnezeului 10,14 (a) MÂNCA: v. I sã mânânce: conj. prez. 3.pl. 2,63 am mâncat: ind. pf.c. 1.pl. 4,14 au mâncat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 6,21; 10,6 sã mâncaþi: conj. prez. 2.pl. 9,12 (a se) MÂNTUI: v. IV au mântuit: ind. pf.c. 3.sg. 8,31 sã (ne) mântuim: conj. prez. 1.pl. 9,15 MÂNTUIRE: s.f. mântuire: sg. ac. 9,13, 14 (a) MERGE: v. III meargi: imperativ 2.sg. 5,15 meargã: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 7,13 sã meargem: conj. prez. I.pl. 8,31 (a) MESTECA: v. I; vezi (a) AMESTECA

(a) LUMINA: v. I sã lumineaze: conj. prez. 3.sg. 9,8

MIEL: s.m. miei: pl. nom./ac. 6,9, 17; 7,17; 8,35

LUNÃ: s.f. luna: sg. nom./ac. 3,1, 8; 7,8; 10,9 luni: pl. ac. 3,5 lunii: sg. gen. 3,6; 6,19; 7,9; 8,31; 10,9, 16, 17 lunei: sg. gen. 6,15

MILÃ: s.f. mila: sg. nom./ac. 3,11; 7,28; 9,9

M MARE: adj. mare: m./f./n. sg. nom./ac./gen. 3,11, 12, 13; 4,10; 5,8, 11; rezum. cap.6; 9,13; 10,12 mari: n. pl. ac. rezum. cap.7 mare (foarte): f. sg. nom. 10,1 MARE: s.f. marea: sg. ac. 3,7

MOARTE: s.f. moarte: sg. ac. 7,26 MOAVITEAN: s.m. (cf. Indice Fc) moaviteanilor: pl. gen. 9,1 MOªTEAN: s.m. moºteani: pl. ac. 9,12 MUIERE: s.f.; var. (Înv.) MUIARE muiare: sg. ac. 2,61 muierile: pl. ac. rezum. cap.10; 10,3 muieri: pl. nom./ac. 10,1, 2, 10, 44 muiarile: pl. ac. 10,11, 19 muiari: pl. ac. 10,14, 17, 18

24

INDICE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

MULT, MULTÃ: pron. nehot./adj. mulþi: pron. nehot. m. pl. nom. 3,12 mulþi: adj. m. pl. ac. 5,11 multe: adj. f. pl. ac. rezum. cap.6 multã: adj. f. sg. ac. 10,1 mult: adj. n. sg. nom. 10,13

NEPRIETEN: s.m.; var. (Înv.) NEPRIIATIN nepriiatini: pl. ac. 8,22 nepriiatinului: sg. gen. 8,31

MULÞIME: s.f. mulþimea: sg. nom./ac. 2,64; 10,12, 14

NOROCIT: adv. „care se încheie cu bine” norocit: rezum. cap.8; 8,23

MUTARE: s.f. „emigr are”; „surghiun” (cf. lat. tr ansmigr¼ti¹, -¹nis „tr anmigrare, emigrare”) mutãrii: sg. gen., în sintagmele fiii mutãrii/fiilor mutãrii/ceata mutãrii „fiii surghiunului”; „adunarea fiilor surghiunului” 6,16, 19, 20; 8,35; rezum. cap.10; 10,7, 8, 16

NOROD: s.n. norodul: sg. nom./ac. 1,3; rezum. cap.3; 3,1, 11, 13; 4,4; 5,12; 6,12; rezum. cap.7; 7,13, 16, 25; 8,35, 36; 9,1; 10,1, 9 norodului: sg. gen. 2,2; 3,13; 4,4; rezum. cap.9 norod: sg. nom./ac. 3,8, 15; 10,13 noroadele: pl. nom./ac. 3,3; 9,2, 14; 10,2 noroadelor: pl. gen. 9,11

NEªTIUT, -Ã: s.m./f. (cei) neºtiuþi: s.m. pl. ac. 7,25

N NOU, NOUÃ: adj. noao: f. pl. ac. 3,5 (a se) NAªTE: v. III (s-)au nãscut: ind. pf.c. 3.pl. 10,3 nãscuse: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 10,44

NUMÃR: s.n. numãr ul: sg. nom./ac. 1,9; rezum. cap. 2; 2,2; 6,17; 8,34

NATINEAN: s.m.; var. NATHINEAN „cei daþi sau cei încredinþaþi templului, în slujba leviþilor; unii erau iudei, dar cei mai mulþi erau prizonieri de rãzboi deveniþi, prin repartiþie, sclavi ai templului” (cf. Anania 2001, p.515). nathineanii: pl. nom. 2,58; 8,17 nathineani: pl. ac. 7,7; 8,20 NATINEU: s.m.; var. NATHINEU (cf. NATINEAN) nathinei: pl. nom. 2,43 nathineii: pl. nom. 2,70

(a se) NUMÃRA: v. I au numãrat: ind. pf.c. 3.sg. 1,8 (sã) numãrã: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.8; rezum. cap.10 (s-)au numãrat: ind. pf.c. 3.pl. 8,3 NUME: s.n. numele: pl. nom./ac. 2,61; 5,4, 10; 6,12; 8,13, 20; 10,16 numele: sg. ac., în loc. adv. în numele 5,1 nume: sg. ac., în loc. adv. pe nume „înscris pe numele cuiva, ca proprietate legalã a cuiva” 5,14

NEAM: s.n. neamului: sg. gen. 2,62 neamurile: pl. ac. 4,10; 10,11 neamurilor: pl. gen. 6,17, 21 neam: sg. ac. rezum. cap.10; 10,2, 10, 11, 17,18, 44 neamuri: pl. ac. 10,14

(a) NUMI: v. IV au numit: ind. pf.c. 3.sg. 4,5

NECAZ: s.n.; var. (Reg.) NÃCAZ nãcazul: sg. ac. 9,5

OAIE: s.f. oi: pl. ac. 10,19

(a se) NECÃJI: v. IV; var. (Pop.) (a se) NÃCÃJI sã (ne) nãcãjim: conj. prez. 1.pl. 8,21

OBªTE: s.f. obºtii: sg. gen. 6,11 obºte: sg. ac., în loc. adj. de obºte 7,21

O

NECURAT, -Ã: adj. necurat: n. sg. ac. 9,11 NECURÃÞIE: s.f. „închinarea de idoli ºi practicile libertine” (cf. Anania 2001, p.522) necurãþiile: pl. ac. 9,1 necurãþia: sg. ac. 9,11

OCHI: s.m. ochii: pl. nom./ac. 3,12; 9,8 ochiul: sg. nom., în sintagma ochiul Dumnezeului 5,5 ODÃJDII: s.f. odãjdii: pl. ac. 2,69

NEDREPTATE: s.f. nedreptãþile: pl. nom./ac. 9,6, 7 nedreptatea: sg. ac. 9,13

OLTAR: s.n.; var. (Înv. ºi reg.) OLTARIU oltariu: sg. nom. rezum. cap.3 oltariul: sg. ac. 3,2, 3; 7,17

NEGRÃIT, -Ã: adj. negrãit: n. sg. ac. 4,14

OM: s.m. oamenii: pl. nom./ac. 1,4; 4,11, 21 om: sg. ac. 3,1, 9; 8,18 omului: sg. gen. 3,2 oamenilor : pl. gen. 5,4 omul: sg. nom. 6,11

NELEGIUIRE: s.f. nelegiuirea: sg. ac. 10,6 NENETEZIT, -Ã: adj. „neºlefuit” (cf. lat. inpol¾tus) nenetezite: f. pl. ac., în sintagma pietri nenetezite 6,4 NEPOLEIT, -Ã: adj. (aici) „neºlefuit” (cf. lat. inpol¾tus) nepoleitã: f. sg. ac., în sintagma piatrã nepoleitã 5,8

(a) OPÃCI: v. IV (Reg.) „a opri”; „a împiedica (pe cineva) sã întreprindã ceva” au opãcit: ind. pf.c. 3.sg. 4,4 sã opãceascã: conj. prez. 3.pl. 6,8

25

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

INDICE PÃRINTE: s.m. pãrinþilor: pl. gen. 1,5; 2,59, 68; 3,12; 4,2, 3, 15; 7,27; 8,28; 9,7; 10,11, 16 pãrinþii: pl. nom. 5,12

(a se) OPRI: v. IV a (sã) opri: inf. prez. rezum. cap.4 opriþi: imperativ 2.pl. 4,21 au oprit: ind. pf.c. 3.pl. 4,23 a opri: inf. prez. rezum. cap.5

(a) PÃZI: v. IV pãziþi: imperativ 2.pl. 8,29

OSÂNDIRE: s.f. osândirea: sg. ac. 7,26 (a se) OSEBI: v. IV; var. (Reg.) (a se) USEBI (Pop.) „a se despãrþi”; „a alege” (sã) usebise: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 6,21 am usebit: ind. pf.c. 1.sg. 8,24 (s-)au usebit: ind. pf.c. 3.pl. 9,1 (vã) usebiþi: imperativ 2.pl. 10, 11 (a) OªTI: v. IV a oºti: inf. prez. 6,12

PÃZITOR, -TOARE: s.m./f. pãzitorilor: s.m. pl. dat. 7,21 PÂINE: s.f.; var. (Reg.) PÂNE pâne: sg. ac. 10,6 PÂRÃ: s.f. pârã: sg. ac. 4,6, 7 pârâi: sg. gen. 5,5 PERETE: s.m.; var. (Înv. ºi pop.) PÃRETE pãreþii: pl. ac. 4,12 pãreþi: pl. ac. 5,8

P

PERS: s.m. (la pl.; înv.) „persan” pearsilor: pl. gen. 1,1, 2, 8; 3,7; 4,3, 5, 7, 24; 6,14; 7,1; 9,9 persilor: pl. gen. 1,1

PACE: s.f. pace: sg. ac. 4,10, 17; 9,12 pacea: sg. ac. 5,7

PIATRÃ: s.f. pietri: pl. ac., în sintagma tãietorilor de pietri 3,7 piatrã: sg. ac., în sintagma piatrã nepoleitã „piatrã neºlefuitã” (cf. NEPOLEIT) 5,8 pietri: pl. ac., în sint agma pie tri nenetezit e „pietre neºlefuite” 6,4

PARIE: s.f. (Înv.) „copie dupã un act” paria: sg. nom. 4,11, 23; 5,6; 7,11 PAªTI: s.m.; var. (Înv.) PASHÃ (cf. Indice Iº – FASÃ) Pasha: sg. nom./ac. rezum. cap.6; 6,20 Paºtile: pl. ac. 6,19

PLATOªÃ: s.f. „tunicã” platoºa: sg. ac. 9,5

PÃCAT: s.n. pãcatul: sg. ac. 6,17; 9,15; 10,10, 14 pãcat: sg. ac. 8,35; 10,9, 19 pãcatele: pl. ac. rezum. cap.9

(a) PLÃCEA: v. II au plãcut: ind. pf.c. im pers. 5,5 va plãcea: ind. viit.I. im pers./3.sg. 7, 13, 18 place: ind. prez. impers. 10, 11

(a) PÃCÃTUI: v. IV am pãcãtuit: ind. pf.c. 1.pl. 9,7; 10,13

(a) PLÂNGE: v. III plângea: ind. imp. 3.sg./pl. 3,12; 10,6 plânge: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.9 plângând: gerunziu 10,1 au plâns: ind. pf.c. 3.sg. 10, 1

PÃGÂN, -Ã: s.m./f. pãgâni: s.m. pl. ac. rezum. cap.9 PÃGUBITOR, -TOARE: adj. pãgubitoare: f.sg. nom. 4,15

PLÂNGERE: s.f. plângere: sg. ac. rezum. cap.3 plângerii: sg. gen. 3,13

PÃHÃREL: s.n. pãhãreale: pl. nom. 1,9 PÃMÂNT: s.n. pãmântului: sg. gen. 1,2; 3,3; 4,4; 6,21; 9,12; 10,2, 11 pãmântului: sg. gen., în sintagma Dumnezeului ceriului ºi a pãmântului 5,11 pãmântul: sg. nom. 9,11 pãmânt: sg. nom. 9,11 pãmânturi: pl. gen. 9,11 PÃR: s.m. pãrul: sg. ac. 9,3 (a) PÃRÃSI: v. IV pãrãsesc: ind. prez. 3.pl. 8,22 au pãrãsit: ind. pf.c. 3.sg. 9,9 am pãrãsit: ind. pf.c. 1.pl. 9,10 sântem pãrãsiþi: pasiv ind. prez. 1.pl. 9,15 (a se) PÃREA: v. II (sã) pare: ind. prez. impers. 5,17

PLÂNSOARE: s.f.; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima ates tar e este la Samuelis Klein, Dictionarium Valachico-Latinum, editat de Gáldi László, în 1944, la Budapesta. plânsoare: sg. ac. 10, 1 (a) PLE CA: v. I „a apleca”, „a înclina” au plecat: ind. pf.c. 3.sg. 7,28; 9,9 am plecat: ind. pf.c. 1.pl. 8,31 am plecat: ind. pf.c. 1.sg., în loc.v. mi-am plecat jenunchele 9,5 (a se) PLINI: v. IV plinindu(-se): gerunziu rezum. cap.1 sã (se) plineascã: conj. prez. 3.sg. 1,1 sã pliniþi: con j. prez. 2.pl. 4,22 (s-)au plinit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 5, 16; 9,1 a (sã) plini: inf. prez. rezum. cap.6; 6,12 au plinit: ind. pf.c. 3.pl. 6,13, 15 PLOAIE: s.f. ploi: pl. ac. 10,9 ploaie: sg. ac. 10,13

26

INDICE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI pr eotului: sg. gen., în sint agma preo tului din-ceput „marelui pr eot”; „arhiereului” 7,5 pr eotului: sg. gen./dat. 7,11, 12; 8,33 pr eotul: sg. nom. 7,21; 10,10, 16

POCÃINÞÃ: s.f. pocãinþã: sg. nom. 10,2 PODOABÃ: s.f. podoaba: sg. ac. 3,10

PREOÞESC, -EASCÃ: adj. pr eoþeºti: f. pl. ac. 2,69

POLATÃ: s.f. (Înv. ºi reg.) „palat domnesc, împãrãtesc” polatã: sg. ac. 4,14

PREOÞIE: s.f. pr eoþie: sg. ac. 2,62

PONOSLU: s.n. „Înv. ºi r eg.) „plângere” ponoslu: sg. nom. 6,9

(a se) PRIMI: v. IV (sã) priimea: ind. imp. impers. rezum. cap.4 priimeaºt e: imperativ 2.sg. 7,17 au priimit : ind. pf.c. 3.pl. 8,30

PORTAR: s.m. portarilor: pl. gen./dat. 2,42; 7,24 portarii: pl. nom. 2,70 portari: pl. ac. 7,7; 10,24 PORUNCÃ: s.f. porunca: sg. nom./ac. 4,21; rezum. cap.6; 6,12; rezum. cap.7; 7, 10; 10,3 poruncii: sg. gen. 4,23; 7,11 poruncã: sg. nom./ac. 5,13; 6,11 poruncile: pl. ac. 7,11; 8,36; 9,10, 14 (a se) PORUNCI: v. IV au por uncit: ind. pf.c. 3.sg. 1,2; 4,3; 6,1, 3 poruncise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 3,7; 6,13 (s-)au poruncit : ind. pf.c. imper s. 4,19; 6,8; 7,13 (s-)au f ost poruncit : ind. m.m.c.pf. perifr. imper s. 5,17 porunceaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.6; r ezum. cap.10 poruncind: gerunziu 6, 14 am por uncit : ind. pf.c. 1.sg. 7,21 ai poruncit : ind. pf.c. 2.sg. 9,11

PRIMPREJUR: adv.; var. PRINPREJUR prinprejur: 1,6; 3,3 PRINOS: s.n. prinoase: pl. ac. 6,10 (a) PRIVEGHEA: v. I priveghiaþi: imperativ 2.pl. 8,29 PROROC: s.m. pr orocilor: pl. gen. rezum. cap.5; 9,11 pr orocul: sg. nom. 5,1 pr orocii: pl. nom. 5,2 pr orocului: sg. gen. 6,14 (a) PROROCI: v. IV au prorocit: ind. pf.c. 3.pl. 5,1 pr orocind: gerunziu 5,1

PORUNCIT, -Ã: adj. poruncitul: adj. antep. n. sg. ac. 3,4

PROROCIE: s.f. pr orociia: sg. ac. 6,14

POST: s.n. post: sg. ac. rezum. cap.8; 8,21

(a se) PUNE: v. III pusease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 1,7 (sã) pun: ind. prez. 3.pl. 5,8 au pus: ind. pf.c. 3.sg. 5,13, 16 pune: imperativ 2.sg. 5,15 era puse: pasiv ind. im p. 3.pl. 6,1 sã puie: conj. pr ez. 3.pl. 6,3 (s-)au pus: ind. pf.c. 3.pl. 6,5, 11; 8,33 a pune: inf. prez. 7,24 am pus: ind. pf.c. 1.sg./pl. 8,17, 25

(a) POSTI: v. IV am postit : ind. pf.c. 1.pl. 8,23 POTRIVNIC, -Ã: s.m.; var. (Înv. ºi reg.) PR OTIVNIC, -Ã pr otivnicii: pl. nom. rezum. cap. 4; 4,1 (a) POVÃÞUI: v. IV povãþuind: gerunziu rezum. cap.2

(a) PURTA: v. I sã poar te: conj. prez. 3.pl. 8,30

POVÃÞUITOR, , -TOARE: s.m./f.; var. POVÃÞUITORIU povãþuitoriul: s.m. sg. ac. 6,7 povãþuitorilor : s.m. pl. gen. 8,29 PRAZNIC: s.n. pr aznicul: sg. nom./ac., în sintagma pr aznicul corturilor (vezi CORT) rezum. cap.3; 3,4 pr aznicele: pl. ac., în sintagma praznicele Domnului 3,5 (a se) PRÃZNUI: v. IV (sã) prãznuieºt e: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3; rezum. cap.6 PRÃZNUIRE: s.f. prãznuirea: sg. ac., în sintagma prãznuirea azimelor (vezi AZIMÃ) 6,22 PREOT: s.m. pr eoþii: pl. nom./ac. 1,5; 2,36, 70; 3,2, 8, 10; 6,16, 20; 7,13, 16, 24; 8,30; 9,1, 7 pr eoþilor: pl. gen./dat. 2,61, 6,9, 20; 7,7; 8,24, 29; 10,5, 18 pr eot: sg. nom. 2,63 pr eoþi: pl. ac. 3,12; 6,18; 8,15

PURURI: adv.; var. PURUREA pururea: 3,5 PUSTIETATE: s.f. pustietãþile: pl. ac. 9,9 (a) PUTEA: v. II au putut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,59; 5,5 putea: ind. im p. 3.sg. 3,13 sã poatã: conj. prez. 3.pl. 6,3 poate: ind. prez. 3.sg. 9,15 putem: ind. prez. 1.pl. 10,13 PUTERE: s.f. puterile: pl. ac. 2,69 puteare: sg. ac. 5,9; 7,24 putearea: sg. ac. 8,22 PUTERNIC, -Ã: adj. putearnici: m. pl. gen. 7,28

27

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

INDICE (a se) RISIPI: v. IV; var. (Înv. ºi rar.) (a) RÃSIPI râsipeascã: conj. pr ez. fãrã sã 3.sg. 6, 12 a râsipi: inf. prez. 6,12

PUÞINÃ: (aici neob.) s.f. (o) puþinã: s.f. sg. ac. 9,8 PUÞINEL, -EA: adj. puþinea: f. sg. ac. 9,8

ROB, ROABÃ: s.m./f. robi: s.m. pl. nom. 9,9

PUÞINTELUÞ: adv. pâþinteluþ: 9,8

ROBIE: s.f. robie: sg. ac. rezum. cap.1; 3,8; 6,21; 8,35; 9,4, 7; 10,6 robiia: sg. ac. 1,11; rezum. cap.2 robia: sg. ac. 2,1; 9,9 robiii: sg. gen., în sintagma fiii robiii 4,1

R (a se) RÃDICA: v. I; vezi (a se) RIDICA

ROªTEI: s.n. roºteiu: sg. ac. 8,27

RÃMêIÞÃ: s.f. rãmãºiþele: pl. nom. 9,8 rãmãºiþe: pl. ac. 9,14

(a se) RUGA: v. I sã (se) roage: conj. prez. 3.sg. 6,10 rugându(-se): gerunziu rezum. cap.8; 10,1 (ne-)am rugat: ind. pf.c. 1.pl. 8,23

(a) RÃMÂNE: v. III am rãmas: ind. pf.c. 1.sg./pl. 8,15, 32

RUGÃCIUNE: s.f. rugãciunea: sg. nom. 9,8

RÃSCOALÃ: s.f. rãscoale: pl. nom. 4,19

(a) RUPE: v. III; var. (Înv. ºi reg.) (a) RUMPE rumpea: ind. imp. 3.sg. rezum. cap.9 am rupt: ind. pf.c. 3.sg. 9,3

(a) RÃSIPI: v. IV; vezi (a) RISIPI (a) RÃSPUNDE: v. III am rãspuns: ind. pf.c. 1.sg. 5,4 au rãspuns: ind. pf.c. 3.sg./pl. 5,11; 10,2, 12 rãspunzând: gerunziu rezum. cap.10

RUPT, -Ã: adj. rupt: n. sg. ac. 9,5 (a se) RUªINA: v. I (m-)am ruºinat: ind. pf.c. 1.sg. 8,22 (mã) ruºinezu: ind. prez. 1.sg. 9,6

RÃU, REA: adj./s. rea: adj. f. sg. ac. 4,12 reale: adj. f. pl. ac. 9,13 rãul: s.n. sg. nom. 4,22

S

RÃZBOI: s.n. rãzboaiele: pl. nom. 4,15 rãzboaie: pl. nom. 4,19

SABIE: s.f. sabie: sg. ac. 9,7

(a) RÃZB OI: v. IV„a pur ta rãzboi” rãzboieºte: ind. prez. 3.sg. 4,19 RÃZBOITOR, -TOARE: adj. rãzboitoare: f. sg. nom./ac., în sintagma împrotivã rãzboitoare „rãzvrãtitã” (cf. lat. rebellis ) 4,12, 15 RÂND: s.n. rând: sg. ac., în loc. adv. pe rând 3,4 rânduri: pl. ac. 6,4 rândurile: pl. ac. 6,18 (a) RÂNDUI: v. IV au rânduit: ind. pf.c. 3.pl. 3,8; 5,14 era rânduiþi: pasiv ind. imp. 3.pl. rezum. cap.5 rânduiaºte: imperativ 2.sg. 7,25 sânt rânduiþi: pasiv ind. prez. 3.pl. rezum. cap.10 rânduiascã(-sã): conj. prez. fãrã sã 3.pl. 10,14 RÂNDUIT, -Ã: adj. rânduite: f. pl. ac. 10,14 RÂU: s.n. râu: sg. ac. 4,10, 11, 16, 17, 20; rezum. cap.5; 5,3, 6; 6,6, 8, 13; 7,25; 8,36 râul: sg. ac. 8,15, 21, 31 (a se) RIDIC A: v. I; var. (Înv. ºi pop.) (a se) RÃDICA sã (se) râdice: conj. prez. 3.sg. 6,11 a râdica: inf. prez. 9,6

SAMARITEAN: s.m. (cf. Indice 4Împ) samariteanii: pl. nom. rezum. cap.4 SARE: s.f. sarea: sg. nom./ac. 4,14; 7,22 sare: sg. nom. 6,9 SÃMÂNÞÃ: s.f. sãmânþa: sg. nom./ac. 2,59; 9,2 SÃNÃTATE: s.f. sãnãtate: sg. ac. 4,17; 7,12 (a) SCHIMBA: v. I va schimba: ind. viit.I. 3.sg. 6,11 (a) SCRIE: v. III iaste scris: pasiv ind. prez. impers. 3,2, 4; 6,18 au scris: ind. pf.c. 3.pl. 4,6, 7, 8 era scris: pasiv ind. imp. 3.sg. 5,7 am scris: ind. pf.c. 1.pl. 5,10 era scrisã: pasiv ind. imp. 3.sg. 4,7; 6,2 (s-)au scris: ind. pf.c. 3.sg. 8,34 SCRIIT OR: s.m. „logofãt”, „diac” scriitorul: sg. nom. 4,8 scriitoriul: sg. nom. 4,9, 17; r ezum. cap.7; 7,6, 21 scriitoriului: sg. gen./dat. 4,23; 7,11, 12

28

INDICE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

SCRIS: adv. scris: 4,15

SLÃVIT, -Ã: adj. slãvitul: m. sg. nom. 4,10

SCRISOARE: s.f. scrisoare: sg. ac. 1,1 scrisoarea: sg. ac. 2,62

SLOBOD: adv. slobod: 7,17, 25

(a se) SCULA: v. I (s-)au sculat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,5; 3,2; 5,2; 10,5, 6, 10 (sã) va scula: ind. viit.I. 3.sg. 2,63 (m-)am sculat: ind. pf.c. 1.sg. 9,5 scoalã: imperativ 2.sg. 10,4 (a) SCUTI: v. IV „a f eri de ceva”, „a scãpa de ceva” sã scut eascã: conj. prez. 3.pl. 8,22 SEAMÃ: s.f.; var. (Pop.) SAMÃ sama: sg. ac., în loc. prep. pe sama 6,11 SEARÃ: s./adv.; var. (Pop.) SARÃ sar a: adv. 3,3 sar a: sg. ac., în loc. adj. de sar a 9,4, 5 SFAT: s.n. sf atul: sg. ac. 4,5, 7, 17; 10,8 sf at: sg. ac. 5,3 sf aturilor: pl. gen. 9,2 SFÂNT, -Ã: s./adj. sfânt a: s.f. sg. ac., în gen. superl. sfânta sfintelor 2,63 sf inþii: s.m. pl. voc., în sintagma sfinþii Domnului 8,28 sf inte: ad j. n. pl. ac. 8,28 sfântã: adj. f. sg. ac. 9,2 sfânt : adj. n. sg. ac. 9,8 (a se) SFÂRªI: v. IV (s-)au sfârºit: ind. pf.c. 3.pl. 10, 17 SFÂRªIT: s.n. sfârºit: sg. ac., în loc. adv. pânã în sfârºit 9,14 SFETNIC: s.m.; var. (În v.) SFEDNIC sf etnici: pl. ac. 4,5 sf etnicii: pl. nom. 4,9; 5,3, 6; 6,6, 13; 7,15 sf etnicilor: pl. gen. 4,23; 7,28 sf etnici: pl. gen. (cu prep. a + num.) 7,14 sf ednicii: pl. nom. 8,25

(a se) SLOBOZI: v. IV sloboade: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 sloboziþi: imperativ 2.pl. 6,7 sã (sã) sloboazã: conj. prez. 3.pl. 9,8 ai slobozit: ind. pf.c. 2.sg. 9,13 sã slobozi: conj. prez. 2.sg. 9,14 SLUGÃ: s.f. slujilor: pl. gen. 2,55, 58 slugile: pl. nom./ac. 2,65; 4,11; 5,11 slugilor: pl. gen. 9,11 SLUJBÃ: s.f. slujba: sg. ac. 7,19; 8,20; 9,8 SLUJNICÃ: s.f. slujnicele: pl. ac. 2,65 SLUJITOR, -TOARE: s.m./f. slu jitorilor : s.m. pl. dat. 7,24 slu jitori: s.m. pl. ac. 8,17 SMOLIRE: s.f.; var. (Înv.) ZMOLIRE (despre faþa omului) „înnegrire” zmolirea: sg. ac. 9,7 (a) SMULGE: v. III; var. (a) ZMULGE am zmult: ind. pf.c. 1.sg. 9,3 (a) SOCOTI: v. IV socotim: ind. prez. 1.pl. 4,14 SOLID: s.m. „monedã de aur care a circulat în imperiul Roman ºi în cel Bizantin”; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima at estare es te în Mic dicþionar encilcopedic, Bucureºti, 1972. solidi: pl. ac. 2,69; 8,27 SOÞIE: s.f. (Înv. ºi pop.) „tovar㺔 soþii: pl. ac. rezum. cap.7 (a) SPÃIMÂNTA: v. I s pãimântându-: gerunziu 3,3

(a) SFINÞI: v. IV era sf inþite: pasiv ind. imp. 3.pl. 3,5

SPOR: s.n. sporiul: sg. ac. 9,12

SFINÞIT, -Ã: adj. sf inþite: n. pl. ac. 8,25

(a) SPORI: v. IV sporea: ind. imp. 3.pl. 6,14

SIDON: s.m. (cf. Indice 2Lg) sidonilor : pl. dat. 3,7

(a) SPRIJINI: v. IV sprijini: inf. prez. fãrã a 6,3

(a se) SILI: v. IV silindu(-se): gerunziu rezum. cap.5

SPURCÃCIUNE: s.f. spurcãciunea: sg. ac. 6,21; 9,11 spurcãciunile: pl. ac. 9,11 s purcãciunilor: pl. gen. 9,14

SINGUR, -Ã: adj. sânguri: m. pl. nom. 4,3 SIRIENESC, -EASCÃ: ad j. sirieneascã: f. sg. ac., în sint agma limbã sirieneascã 4,7 SIRIENEªTE: adv. sirieneaºte: 4,7 (a) SLÃVI: v. IV sã slãveascã: conj. prez. 3.sg. 7,27

(a) STA: v. I au s tãtut: ind. pf.c. 3.pl. 3,9; 10,15 sã s tea: conj. prez. 3.sg. 3,9 s tãtut-au: ind. pf.c. 3.pl. 3,10 s ta: inf. prez. fãrã a 9,15; 10,13 (a) STÃPÂNI: v. IV au s tãpânit: ind. pf.c. 3.pl. 4,20 a s tãpâni: inf. prez. 9,11

29

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

INDICE

STRÃLUCITOR, -TOARE: adj. strãlucitoare: n. pl. ac. 8,27 (a) STRÃMUTA: v. I; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare este în „Buletinul Comisiei istorice a României” [V], publicat de Ion Bogdan, Bucureºti. Vol. I (1915) ºu. au strãmut at: ind. pf.c. 3.sg. 5, 12

TERFALEU: s.m. „un nume care apare într-o listã aramaicã pregãtitã pentru Artaxerxe, listã ce enumerã diferite popoare care au fos t colonizate în Samaria de cãtre Asurbanipal” (cf. DB p.330). terfaleii: pl. nom. 4,9

STRIGARE: s.f. strâgare: sg. ac. 3,11, 13 strâgãrii: sg. gen. 3,13 (a se) SUI: v. IV suie(-sã): conj. prez. fãrã sã 3.sg. 1,3 sã (se) suie: conj. prez. 3.pl. 1,5 (sã) suia: ind. imp. 3.pl. 1,11 (s-)au suit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,1, 59; 4,12; 7,6, 7; r ezum. cap.8; 8,1 (sã) suie: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.7 a (sã) sui: inf. prez. 7,9 (s-)ar sui: cond. prez. 3.pl. 7,28 SUS: adv. (mai) sus: 3,8 SUS ANIHEU: s.m. „un nume care apare într-o listã aramaicã pregãtitã pentru Artaxerxe, listã ce enumerã diferite popoare care au fos t colonizate în Samaria de cãtre Asurbanipal” (cf. DB p.330). susaniheii: pl. nom. 4,9

(a) ªEDEA: v. II am ºezut: ind. pf.c. 1.sg. 9,3 ºedeam: ind. imp. 1.sg. 9,4 au ºezut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 10,9, 16 (a) ªTI: v. IV ºtiut sã fie: pasic conj. prez. imper s. 4,12 veþi ºti: ind. viit.I. 2.pl. 4,15

TEMEI: s.n . temeiurile: pl. ac. 3,3; 5,16 temeiuri: pl. ac. 6,3 TEMNIÞÃ: s.f. temniþã: sg. ac. 7,26

(a se) S TRICA: v. I sã strâce: conj. prez. 3.pl. 4,5 (s-)au strâcat: ind. pf.c. 3.sg. 4,15 au strâcat: ind. pf.c. 3.sg. 5,12

ª

(a se) TEME: v. III (sã) temea: ind. im p. 3.pl. 9,4 (sã) tem: ind. prez. 3.pl. 10,3

TRÂMBIÞÃ: s.f. trâmbiþele: pl. ac. 3, 10 (a) TRECE: v. III (aici) „a strãmuta” au trecut: ind. pf.c. 3.sg. 4,10 (a) TREBUI: v. IV trebuie: ind. prez. impers. 6,8 (a) TREMURA: v. I tremurând: gerunziu 10,9 (a se) TRIMITE: v. III; var. (Înv.) (a) TREMITE au trimis: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,1; 4,11, 17; 5,6 trimiºi era: pasiv ind. imp. 3.pl. rezum. cap.4 am trimis: ind. pf.c. 1.sg./pl. 4,14; 8,17 aþi trimis: ind. pf.c. 2.pl. 4,18 trimisease: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 5,7 sã trimiþã: conj. pr ez. 3.sg. 5,17 (te-)ai trimis: ind. pf.c. 2.sg. 7,14 am tremis: ind. pf.c. 1.sg. 8,16 (s-)au trimis: ind. pf.c. 3.sg. 10,7 TRIS T, -Ã: adj. trist: m sg. nom. 9,4 (a) TULBURA: v. I; var. (Înv.) (a) TURBURA au turburat: ind. pf.c. 3.sg. 4,4 Þ

T TALANT: s.m. tãlanþi: pl. ac. 7,22 talanþi: pl. ac. 8,26 TARE: adj. tari: m. pl. nom. 4,20

ÞAP: s.m. þapi: pl. nom./ac. 6,17; 8,35 ÞARÃ: s.f. þara: sg. ac. 1,1; 7,13 þãrâle: pl. ac. 1,2 þãrâlor: pl. dat. 4,15 ÞEREMONIE: s.f.; vezi CEREMONIE

TÃIET OR, -TAORE: s.m./f. tãietorilor: s.m. pl. dat., în sintagma tãie torilor de pietri 3,7 TÃRIE: s.f. tãria: sg. ac. 8,22 (a se) TÂNGUI: v. IV tânguindu(-se): gerunziu 10,1

ÞINUT: s.n. þinutului: sg. gen. 2,1 þânuturi: pl. ac. 4,10 þinutul: sg. ac. 4,20; 6,2, 8; 7,16 þânutului: sg. gen. 5,6; 6,6, 13 þânutul: sg. ac. 5,8 U

(a se) TÂRNOSI: v. IV (sã) târnoseaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.6 TÂRNOSIRE: s.f. târnosirea: sg. ac. 6,16, 17

ULIÞÃ: s.f. uliþa: sg. ac. 10,9

30

INDICE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI VENIT: s.n. venituri: pl. ac. 4,13 veniturile: pl. ac. 4,20; 7,24

(a) UMPLE: v. III au um plut: ind. pf.c. 3.pl. 9,11 UNEALTÃ: s.f. unealte: pl. ac. 1,6

(a se) VESELI: v. IV (sã) v eselea: ind. im p. 3.pl. 3,13 veselise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 6,22

UNTDELEMN: s.n. untdelemn: sg. ac. 3,7 untdeleamn: sg. nom./ac. 6,9; 7,22

VESELIE: s.f. veselie: sg. ac. 3,12; r ezum. cap.6; 6,22

URGIE: s.f. urgiia: sg. nom. 8,22

(a) VESTI: v. IV am v estit: ind. pf.c. 1.pl. 4,14; 8,21 vestim: ind. prez. 1.pl. 4,16 a vesti: inf. prez. 5,5 sã vestim: conj. prez. 1.pl. 5,10 vestind: gerunziu rezum. cap.8

URMÃ: s.f. ur mã: sg. ac., în loc. adv. mai pe urmã 8,13 (a se) USEBI: v. IV; vezi (a se) OSEBI

VEªMÂNT: s.n.; var. (Reg.) VÃJMÂNT vejmintele: pl. ac. rezum. cap.9 vãjmântul: sg. ac. 9,3

V

VIAÞÃ: s.f. viaþa: sg. ac. 6,10 viaþã: sg. ac. 9,8, 9

VAMÃ: s.f. vamã: sg. ac. 4,13 vama: sg. ac. 4,20; 7,2 4

VIERS: s.n. vier suri: pl. ac. 3,11

VAS: s.n. vaselor: pl. gen. rezum. cap.1 vase: pl. nom./ac. 1,6, 10; 5,15; 8,26, 27 vasele: pl. nom./ac. 1,7, 11; 5,14; 6,5; 7,19; 8,33 vaseale: pl. ac. rezum. cap.8; 8,25, 28 vasealor: pl. gen. 8,30

VIN: s.n. vin: sg. nom./ac. 6,9; 7,22 VINÃ: s.f. vinã: sg. nom. 4,13

VATOS: s.m. „mãsurã pentru lichide la evrei” (cf. lat.batus , -¾); cuvântul nu es te înregistrat în MDA (cf. Indice 3Împ – VAT). vatosi: pl. ac. 7,22 vatos: sg. ac. 7,22 VAVILONEAN: s.m.; v ezi BABILONEAN VÃTÃMARE: s.f. vãtãmãrile: pl. ac. 4,14 VÂRTUTE: s.f. vâr tute: sg. ac. 4,23 VEAC: s.n. veac: sg. ac., în loc. adv. în veac/pânã în veac 3,11; 9,12 VECHI, VECHE: adj. vechi: f. pl. ac. 4,15 veachi: f. pl. ac. 4,19 (a) VEDEA: v. II vãzuse: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 3,12 a vedea: inf. prez. 4, 14 vedeþi: imperativ 2.pl. 4,22 VEDERE: s.f. vedearea: sg. ac. 8,36

(a se) VINDE: v. III (ne-)am vândut : ind. pf.c. 1.pl. 9,7 VISTIERIE: s.f. vistieria: sg. ac. 7,20 vistieriile: pl. ac. 8,29 VIÞEL: s.m. viþei: pl. nom./ac. 6,9, 17; 7,17; 8,35 (a) VOI: v. IV voiesc: ind. prez. 1.sg. 6,12 VOIEVOD: s.m.; var. (În v. ºi pop.) VOIVOD voivod: sg. nom. 5,3 voivodul: sg. nom. 5,6; 6,6, 13 voievozilor: pl. gen. 7,28 voivozilor: pl. gen. 8,36 (a) VREA: v. II va vrea: ind. viit.I. 3.sg. 7,16 vor vrea: ind. viit.I. 3.pl. 7,16 VREME: s.f. vr eame: sg. ac. 5,3, 16 vr eamea: sg. nom./ac. 8,34; 10,l3 vr eami: pl. ac. 10,14

(a) VENI: v. IV au venit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,2; 4,12; 5,3, 16; 7,8, 9; 9,13 venise: ind. m.m.c.pf. 3.sg./pl. 3,1, 8; 8,35; 9,4; 10,6 am v enit: ind. pf.c. 1.pl. 8,32 ar veni: cond. prez. 3.sg. 10,8 sã vie: conj. prez. 3.pl. 10,14

VRERE: s.f. vr earea: sg. nom./ac. 5, 17; 7,18; 10,3

VENIRE: s.f. venirii: sg. gen. 3,8

ZADAR: s.n.; var. ZÃDAR zãdar : sg. ac., în loc. adv. în zãdar rezum. cap.5

Z

31

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI ZÃBAVÃ: s.f. zãbavã: sg. ac., în loc. adv. fãrã zãbavã 7,21 (a) ZÃCEA: v. II zãcând: gerunziu 10,1 ZI: s.f. zile: pl. ac. rezum. cap.3; r ezum. cap.6; 6,22; 8,15, 32; 10,8, 9 zilele: pl. ac. 3,4; 4,2, 7, 15, 19; 9,7 zilei: sg. gen. 3,4 zioa: sg. ac. 3,4, 6; 6,15, 19; 7,9; 8,31, 33; 9,7, 15; 10,9, 16, 17 zilele: pl. ac., în loc. adv. în toate zilele 4,5; 6,9 zi: sg. ac. 9,7; 10,13 (a) ZICE: v. III zicând: gerunziu 1,1; 4,17; 5,11; 9,1, 11 zice: ind. prez. 3.sg. 1,2 au zis: ind. pf.c. 3.sg. 2,63; 4,2, 3; 5,3, 15; 10,2, 10, 12 zic: ind. prez. 3.pl. 4,11 am zis: ind. pf.c. 1.sg./pl. 5,9; 8,28; 9,6 am fost zis: ind. m.m.c.pf. perifr. 1.pl. 8,22 vom zice: ind. viit.I. 1.sg. 9,10 ZID: s.n. zidurile: pl. nom./ac. 4,12, 13, 16; 5,3, 9

INDICE (a se ) ZIDI: v. IV sã zidesc: conj. prez. 1.sg. 1,2 zideascã: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 1,3 sã zideascã: con j. prez. 3.sg./pl. 2,68; 6,7; 10,9 (sã) zideaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3; 5,8, 16 au zidit: ind. pf.c. 3.pl. 3,2; 6,14 a zidi: inf. prez. rezum. cap.4; 4,3; 5,2, 9 zideasc: ind. prez. 3.pl. 4,1 sã zidim: conj. pr ez. 1.pl. 4,2 vom zidi: ind. viit.I. 1.pl. 4,3 zidesc: ind. prez. 3.pl. 4, 12 (sã) va zidi: ind. viit.I. 3.sg. 4,13, 16 sã (sã) zideascã: conj. prez. 3.sg. 4,21; 6,3 sã zidiþi: con j. prez. 2.pl. 5,3 zidim: conj. prez. 1.pl. 5,11 zidise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 5,11 sã (se) zideascã: conj. prez. 3.sg. 5,13, 15, 17 zidea: ind. im p. 3.pl. 6,14 ZIDIRE: s.f. zidirea: sg. nom./ac. 1,5; rezum. cap.5; 5,3; rezum. cap.6; 6,8 zidire: sg. ac. 4,4 ZMOLIRE: s.f.; vezi SMOLIRE

ZIDAR: s.m. zidarilor: pl. dat. 3,7 zidari: pl. ac. 3,10

(a) ZMULGE: v. III; vezi (a) SMULGE

32

FACSIMILE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

402r

402v

403r 33

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

FACSIMILE

403v

404r

404v

405r 34

FACSIMILE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

405v

406r

406v

407r 35

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

FACSIMILE

407v

408r

408v

409r 36

FACSIMILE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

409v

410r

410v

411r 37

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

FACSIMILE

411v

412r

412v

413r 38

FACSIMILE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

413v

414r

414v

415r 39

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

FACSIMILE

415v

416r

416v

417r 40

FACSIMILE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

417v

418r

418v

419r 41

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

FACSIMILE

419v

420r

420v

421r 42

FACSIMILE

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

421v

422r

422v

423r 43

CARTEA ÎNTÂIE EZDREI

FACSIMILE

423v

424r

424v

425r 44

CARTEA LUI NEEMIE CAREA {I ESDREI A DOAO S~ ZICE Cap 1 425v

Neemie, p@harnicul lui Artaxers, auzând n@cazul jidovilor, carii din robie r@|m@sease, plânge }i în multe zile s@ postea}te, m@rturisind p@catele norodului }i mil@ de la Dumnezeu cerând.

1.

uvintele lui Neemie, fiiului Helchie: „{i au fost în luna Caslev, în anul al doaozecilea }i eu eram în co}teiul Susis. 2. {i au venit Hanani, unul dintre fra]ii miei, el }i b@rba]i din Iudeia, }i i -am întrebat pentru jidovi, carii r@m@sease }i prisosind din robie }i din Ierusalim. 3. {i mi-au zis: «Carii au r@mas }i s-au l@sat din robie acolo în ]ar@, în n@caz mare sânt }i în ocar@, }i zidul Ierusalimului s-au râsipit }i por]ile ei s -au ars cu foc». 4. {i, auzând aceaste cuvinte, }ezut-am }i am plâns }i m -am jelit zile multe. Posteam }i m@ rugam înaintea fea]ii Dumnezeului ceriului. 5. {i am zis:* «Rogu -m@, Doamne, Dumnezeul ceriului, cel tare, mare }i înfrico}at, Care *Danil. 9, 4. p@ze}ti leg@tura }i mila cu cei ce Te iubesc }i p@zesc poruncile Tale, || 426r 6. Fie urechile Tale ascultând }i ochii T@i de}chi}i, s@ ascul]i rug@ciunea slugii Tale, cu carea eu m@ rog înaintea Ta ast@zi, noaptea }i zioa, pentru fiii lui Israil, slugile Tale, }i m@ m@rturisesc pentru p@catele fiilor Israil, cu care [-au p@c@tuit. Eu }i casa t@tâni-mieu am p@c@tuit. 7. Cu de}ert@ciune ne-am în}elat }i n -am p@zit porunca Ta }i ]eremoniile }i judec@]ile care ai poruncit lui Moisi, slujii Tale. 8. Adu-[i aminte de cuvântul care ai poruncit lui Moisi, slugii Tale, zicând: ‘Când ve]i treace leagea, Eu v@ voiu r@sipi prin neamuri. 9. {i de v@ ve]i întoarce c@tr@ Mine }i ve]i p@zi poruncile Meale }i le ve]i face, de ve]i fi }i du}i pân@ la marginile ceriului, de acolo v@ voiu aduna }i v@ voiu întoarce la locul care l-am ales, s@ l@cuiasc@ numele Mieu acolo’. | 10. {i în}ine slugile Tale }i norodul T@u, carii l-ai r@scump@rat întru t@riia Ta cea mare 426v }i în mâna Ta cea putearnic@. 11. Rogu-m@, Doamne, s@ fie ureachea Ta luând aminte spre rug@ciunea robului T@u }i spre rug@ciunea }erbilor T@i, carii voiesc a s@ teame de numele T@u }i îndrepteaz@ sluga Ta ast@zi }i-i d@ mil@ înaintea omului acestuia!» c@ eu eram p@harnicul împ@ratului. Cap 2 Neemie, dobândind scrisoare de la împ@ratul, vine în Ierusalim }i spre înnoirea zidurilor îndeamn@ }i s@ sârguia}te, în de}ert înd@r@dnicindu-se protivnicii.

1.

i au fost în luna nisan, în anul împ@ratului Artaxers al noaolea, }i vinul era înaintea lui ; }i am luat vin }i am dat împ@ratului }i eram ca un lânced înaintea fea]ii lui. 2. {i mi-au zis împ@ratul: «Pentru ce-i trist@ fa]a ta, nefiind bolnav? Nu-i 427r aceas||ta în z@dar, ci nu }tiu ce r@utate iaste în inima ta». {i m-am temut tare }i foarte. 3. {i am zis împ@ratului: «Împ@rate, în veac s@ tr@ie}ti! Cum s@ nu se întristeaze fa]a mea, c@ cetatea casei mormintelor t@tâne-mieu s-au pustiit }i por]ile ei s-au ars cu foc?» 4. {i mi-au zis împ@ratul: «Pentru ce lucru te rogi?» {i m-am rugat Dumnezeului ceriului. 5. {i am zis c@tr@ împ@ratul: «De s@ pare bine împ@ratului }i de place sluga ta înaintea fea]ii tale, s@ m@ trimi]@ în Iudeia, la cetatea mormântului t@tâni-mieu, }i o voiu zidi». 6. {i mi-au zis împ@ratul }i împ@r@teasa, carea }edea lâng@ el: «Pân@ la ce vreame va fi c@l@toriia ta }i când te vei întoarce?» {i au pl@cut înaintea fea]ii împ@ratului }i m-au trimis }i i-am rânduit vreame. 7. {i am zis împ@ratului: «De s@ pare bine împ@ratului, deie-m scrisoare c@tr@ voivozii ]inutului de peste râu, s@ m@ petreac@ pân@ voiu veni în Iudeia, | 427v 8. {i scrisoare la Asaf, p@zitoriul codrului împ@ratului, s@-m dea leamne s@ pociu acoperi por]ile turnului casei }i zidurile cet@]ii }i casa în carea voiu întra». {i mi-au dat împ@ratul dup@ mâna Dumnezeului mieu cea bun@ cu mine. 9. {i am venit la voivozii ]inutului de peste râu }i le-am dat scrisorile împ@ratului, iar@ împ@ratul trimisease cu mine c@peteniile osta}ilor }i c@l@re]i.

45

CARTEA LUI NEEMIE

CAP 2 {I 3

10. {i au auzit Sanavallat Horoniteanul }i Tovie, sluga ammaniteanul, }i s-au întristat cu n@caz mare, c@ venise om care ar cerca norocirea fiilor Israil. 11. {i am venit în Ierusalim }i eram acolo trei zile. 12. {i m-am sculat noaptea eu }i b@rba]i pu]âni cu mine }i n-am spus nim@rui ce dedease Dumnezeu în inima mea s@ fac în Ierusalim; }i dobitoc nu era cu mine, f@r@ jivina pre carea }edeam. 13. {i am ie}it pre Poarta V@lii noaptea }i înaintea Fântânii B@laurului }i la Poarta 428r Gunoiului }i socoteam || zidul Ierusalimului cel r@sipit }i por]ile ei ceale arse cu foc. 14. {i am trecut la Poarta Fântânii }i la ducerea apei împ@ratului }i nu era loc dobitocului pre care }edeam s@ treac@. 15. {i m-am suit prin r@pejune noaptea }i socoteam zidul }i, întorcându-m@, am venit la Poarta Vâlii }i m-am întors. 16. Iar@ sfatul nu }tiia înc@tro m@ duseas@m sau ce a} fi f@când. Ci nici jidovilor }i preo]ilor }i mai-marilor }i sfaturilor, celoralal]i, carii f@cea lucrul pân@ la acest loc nimic nu le spuseasem. 17. {i le-am zis: «Voi }ti]i n@cazul în care sântem, c@ Ierusalimul s-au pustiit }i por]ile ei cu foc s-au ars. Veni]i s@ zidim zidurile Ierusalimului }i s@ nu fim mai mult ocar@!» 18. {i le-am spus mâna Dumnezeului mieu c@ iaste bun@ cu mine }i cuvintele împ@ratului, 428v care mi-au gr@it }i zi}u: «S@ ne scul@m }i s@ zidim». {i s-au înt@rit | mânile lor în bine. 19. {i au auzit Sanavallat Horoniteanul }i Tovie, sluga ammaniteanul, }i Goseam Harapul, }i ne-au batjocorit }i ne-au hulit }i au zis: «Ce lucru-i acesta, ce face]i? Au doar@ împrotiva împ@ratului r@zboi]i?» 20. {i le-am întors cuvântul }i le-am zis: «Dumnezeul ceriului Însu}i ne ajut@, }i noi slugile Lui sântem. S@ ne scul@m }i s@ zidim, iar voao nu iaste parte }i dreptate }i pomenire în Ierusalim». Cap 3 Ierusalimul în ziduri, turnuri }i por]i s@ zidea}te de la mul]i, carii aici s@ num@r@.

1.

i s -au sculat Eliasiv, preotul cel mare, }i fra]ii lui preo]ii, }i au zidit Poarta Turmei. Ei o au sfin]it }i au a}ezat stâlpii ei }i pân@ la turn de o sut@ de co]i o au sfin]it, pân@ la turnul Hananiil. 2. {i lâng@ el au zidit oamenii Ierihonului, }i lâng@ ei au zidit Zahur, fiiul Amrei. || 3. Iar@ Poarta Pe}tilor o au zidit fiii Asnaa. Ei o au acoperit }i i-au a}ezat stâlpii }i încuietorile 429r }i r@teazele; }i lâng@ ei au zidit Marimuth, fiiul Uriei, fiiul lui Accus. 4. {i lâng@ el au zidit Mosollam, fiiul Varahiei, fiiului Measezevel, }i lâng@ el au zidit Sadoc, fiiul Vaana. 5. {i lâng@ ei au zidit thecuenii, iar@ cei mai-mari ai lor nu }-au supus grumazii în lucrul Domnului s@u. 6. {i Poarta Veache o au zidit Ioiada, fiiul Fasea, }i Mosolam, fiiul Vesodiei. Ei o au acoperit }i i-au a}ezat stâlpii }i încuietorile }i r@teazele. 7. {i lâng@ ei au zidit Meltie Gavaoneanul }i Iadon Meronathineanul, oameni din Gavaon }i Masfa, pentru voivodul care era în ]ânutul de peste râu. 8. {i lâng@ el au zidit Eziil, fiiul Araiei, mea}terul de aur; }i lâng@ el au zidit Ananie, fiiul 429v v@psitoriului. {i au slo|bozit Ierusalimul pân@ la zidul uli]ii ceii mai late. 9. {i lâng@ el au zidit Rafaie, fiiul Hur, c@petenia uli]eai Ierusalimului. 10. {i lâng@ el au zidit Iedaie, fiiul Haromaf, în prejma casii sale, }i lâng@ el au zidit Hatul, fiiul Hasevoniei. 11. Jum@tate partea uli]ei o au zidit Melhie, fiiul Heaream, }i Hasuv, fiiul Fahath Moav, }i Turnul Pitarilor, 12. {i lâng@ el au zidit Sellum, fiiul Aloes, c@peteniia a jum@tate partea uli]eai Ierusalimului, el }i fratele lui. 13. {i Poarta V@lii o au zidit Hanum }i l@cuitorii Zanue. Ei o au zidit }i i-au a}ezat stâlpii }i încuietorile }i r@teazele }i o mie de co]i în zid pân@ la Poarta Gunoiului. 14. {i Poarta Gunoiului au zidit Melhie, fiiul lui Rehav, c@petenia uli]ei Rethaharan. El o au zidit }i au a}ezat stâlpii ei }i încuietorile }i r@teazele. || 15. {i Poarta Fântânii o au zidit Sellum, fiiul Holhozei, c@peteniia satului Masfa. El o 430r au zidit }i o au acoperit }i au a}ezat stâlpii ei }i încuietorile }i r@teazele }i zidurile sc@ld@toarei Siloe spre gr@dina împ@ratului }i pân@ la treaptele care s@ pogor din cetatea lui David.

46

CAP 3 {I 4

430v

431r

431v

CARTEA LUI NEEMIE

16. Dup@ el au zidit Neemie, fiiul lui Azvoc, c@peteniia a jum@tate partea uli]ei Vethsur pân@ în prejma mormântului David }i pân@ la lacul de pe}ti, care cu mare lucru s-au gr@m@dit }i pân@ la Casa celor Tari. 17. Dup@ el au zidit levi]ii, Rehum, fiiul Vennii. Dup@ el au zidit Hasevie, c@peteniia jum@t@]ii partea uli]ii Cheila în uli]a sa. 18. Dup@ ei au zidit fra]ii lor, Vavai, fiiul Enadad, c@peteniia jum@t@]ii p@r]ii Cheilei. 19. {i au zidit lâng@ el Ezer, fiiului Iosie, c@petenia Mafa, m@sura a doao | în prejma sui}ului unghiului celui mare. 20. Dup@ el în munte au zidit Varuh, fiiul Zahai, m@sura a doao de la unghiu pân@ la poarta casii Eliasiv, preotului celui mare. 21. Dup@ el au zidit Merimuth, fiiu Uriei, fiiului Haccus, m@sura a doao de la poarta casii Eliasiv pân@ unde s@ întinde casa lui Eliasiv. 22. {i dup@ el au zidit preo]ii, b@rba]i din câmpiile Iordanului. 23. Dup@ el au zidit Veniamin }i Hasuv, în prejma casii sale. {i dup@ el au zidit Azarie, fiiul Manasiei, fiiului Ananie, în prejma casii sale. 24. Dup@ el au zidit Vennui, fiiul lui Henadad, m@sura a doao de la casa lui Azarie pân@ la povârnire }i pân@ la unghiu. 25. Falel, fiiul Ozi, în prejma povârnirii }i a turnului care s@ înal]@ din casa împ@ratului cea înalt@, adec@ în pridvorul temni]ii. Dup@ el Fadaie, || fiiul Faros. 26. Iar@ nathineii l@cuia în Ofel pân@ în prejma Por]ii Apelor spre r@s@rit }i pân@ la turnul cel ce s@ în@l]a. 27. Dup@ el au zidit thecuenii, m@sura a doao în prejm@ de la turnul cel mare }i înalt pân@ la zidul bisearicii. 28. Iar@ în sus, de la Poarta Cailor au zidit preo]ii, fie}tecarele în prejma casii sale. 29. Dup@ ei au zidit Sadoc, fiiul Emmer, în prejma casii sale, }i dup@ el au zidit Semaie, fiiul Seheniei, p@zitoriul por]ii despre r@s@rit. 30. Dup@ el au zidit Hananie, fiiul Selemiei, }i Hanul, fiiul Selefi al }aselea, m@sura a doao. Dup@ el au zidit Mosollam, fiiul Varahiei, în prejma vistieriii sale. Dup@ el au zidit Melhie, fiiul mea}terului de aur, pân@ la casa nathineanilor }i a vânz@torilor de unelte vechi în prejma p@r]ii ceaii de judecat@ }i pân@ la casa unghiului. 31. {i între casa unghiului în Poarta | Turmeai au zidit mea}terii de lucruri }i negu]@torii. Cap 4 Împrotivindu-se Sanavallat }i Tovie cu celeaalalte neamuri, jidovii cu o mân@ zideasc, cu alta sabia ]ân, }i Neemie, împrotiva oc@râlor }i le}uirilor lor, lui Dumnezeu rugându-s@, lucrul s@ ispr@vea}te.

1.

i au fost deac@ au auzit Samavallat c@ zidim zidul, s-au mâniat foarte }i, pornindu-se foarte, au batjocorit jidovii. 2. {i au zis înaintea fra]ilor s@i }i a mul]imeai samarineanilor: «Ce lucr@ jidovii ace}ti neputincio}i? Au slobozi-i-vor neamurile? Au jârthui-vor }i vor ispr@vi într-o zi? Au putea-vor zidi pietrile din gr@m@zile cenu}ii, carele au ars?» 3. Ci }i Tovie ammoniteanul, vecinul lui, au zis: «Zideasc@! De s@ vor sui vulpile, vor treace zidul lor cel de piatr@?» 432r 4. Ascult@, Dumnezeul nostru, c@ ne-am f@cut ocar@. Întoarce ru}inea preste || capetele lor }i-i d@ spre batjocur@ în p@mântul robiii. 5. S@ nu acoperi nedreptatea lor }i p@catul lor de la fa]a Ta s@ nu s@ }targ@, c@ au batjocorit pre ziditori. 6. Deci am zidit zidul }i l-am încheiat tot pân@ la jum@tate parte; }i s-au înt@râtat inima norodului a lucra. 7. {i au fost deac@ au auzit Sanavallat }i Tovie }i h@rapii }i ammaniteanii }i azoteanii c@ s-ar fi astupat rana zidului Ierusalimului }i cum c@ ar fi început a s@ închide ceale d@r@burite, s-au mâniat foarte. 8. {i s-au adunat to]i împreun@ ca s@ vie }i s@ o}tasc@ împrotiva Ierusalimului }i s@ întinz@ le}uiri. 9. {i am rugat pre Dumnezeul nostru }i am pus p@zitori preste zid, zioa }i noaptea, împrotiva lor. 10. {i au zis Iiuda: «Sl@bit-au t@ria celui ce poart@ }i tin@ mult@ iaste foarte, }i noi nu vom putea zidi zidul». |

47

CARTEA LUI NEEMIE

CAP 4 {I 5

11. {i au zis protivnicii no}tri: «S@ nu }tie, nici s@ cunoasc@ pân@ vom veni în mijlocul 432v lor }i-i vom ucide }i-i vom face a înceta lucrul». 12. {i au fost venind jidovii carii l@cuia aproape de ei }i zicându-ne de zeace ori: «Din toate locurile din care venise la noi, 13. Am rânduit în loc, dup@ zid prinprejur, norodul în rând cu sabiile sale }i cu lâncile }i cu arcele». 14. {i m-am uitat }i m-am sculat }i zi}u c@tr@ ceai mai-mari }i sfeatnici }i c@tr@ ceaealalt@ parte a o}tii: «S@ nu v@ teame]i de fa]a lor! Aduce]i-v@ aminte de Dumnezeul cel mare }i înfrico}at }i o}ti]i pentru fra]ii vo}tri, fiii vo}tri }i pentru featele voastre }i muierile voastre }i caseale voastre!» 15. {i au fost deac@ au auzit nepriiatinii no}tri a ni s@ fi vestit, le-au râsipit Dumnezeu sfatul }i ne-am întors to]i la ziduri, fie}tecarele la lucrul s@u. || 16. {i au fost dintr-acea zi, jum@tate partea tinerilor lor f@cea lucrul }i jum@tate era gata 433r la r@zboiu }i l@nci }i paveze }i arce }i plato}e; }i c@petenii dup@ ei în toat@ casa Iiudei. 17. Acei ce zidea în zid }i purta greot@]ile }i le punea, cu o mân@ f@cea lucrul, cu alta ]inea sabia. 18. C@ to]i lucr@torii era încin}i la coapse cu sabie }i zidea }i r@suna cu trâmbi]a lâng@ mine. 19. {i am zis c@tr@ cei mai-mari }i sfetnici }i c@tr@ ceaealalt@ parte a o}tii: «Lucrul mare iaste }i lat, }i noi sântem desp@r]i]i prin zid departe unul de altul. 20. Ori în care loc ve]i auzi sunetul trâmbi]ii, acolo împreun@ alerga]i la noi. Dumnezeul nostru va o}ti pentru noi». 21. {i noi în}ine s@ facem lucrul, }i jum@tate din noi s@ ]ie l@ncile din zori de zi pân@ la ie}irea stealelor. 22. {i în vreamea aceaea am zis norodului: «Fie}tecarele cu sluga sa r@mâie în mijlo|cul 433v Ierusalimului }i ne fie rânduri pe noaptea, }i pe zi spre lucrare». 23. Iar@ eu }i fra]ii miei }i slujile meale }i p@zitorii carii era dup@ mine nu ne dezbr@cam de vegimintele noastre, fie}tecarele numai la sp@lat s@ descoperea. Cap 5 În mare lips@, Neemie pre cei boga]i scumpi îi ceart@, cam@ta oprea}te, ale sale celor lipsi]i de bun@voie d@ruind; }i a}a aceast@ împiedecare a lucrului o urnea}te.

1.

i au fost strâgarea norodului }i a muierilor sale mare împrotiva fra]ilor s@i jidovilor. 2. {i era carii zicea: «Fiii no}tri }i featele noastre multe sânt foarte. S@ luom pe pre]ul lor grâu }i s@ mânc@m }i s@ tr@im». 3. {i era carii zicea: «[arinile noastre }i viile }i casele noastre s@ le punem }i s@ luom grâu în foamete». 4. {i al]ii zicea: «S@ luom împrumut bani spre dajdele împ@ratului, }i s@ d@m || ]arinile 434r noastre }i viile. 5. {i acum, precum trupurile fra]ilor no}tri, a}a sânt trupurile noastre }i precum fiii lor, a}a }i fiii no}tri. Iat@, noi îngiug@m fiii no}tri }i featele noastre spre }erbie, }i din featele noastre sânt slujnice, nici avem de unde s@ se poat@ r@scump@ra, }i ]arinile noastre }i viile noastre al]ii le st@pânesc». 6. {i m-am mâniat foarte auzând strâgarea lor dup@ cuvintele aceastea. 7. {i au gândit inima mea cu mine }i am certat pre cei mai-mari }i sfaturile }i le-am zis: «Au doar@ camete fie}tecarele scoate]i de la fra]ii vo}tri?» {i am adunat asupra lor strânsur@ mare. 8. {i le-am zis: «Noi, precum }ti]i, am r@scump@rat pre fra]ii no}tri jidovii, carii era vându]i neamurilor, dup@ putin]a noastr@, }i voi, dar@, ve]i vinde pre fra]ii vo}tri }i-i vom r@scump@ra?» 434v {i au t@cut, nici au aflat ce ar | r@spunde. 9. {i am zis c@tr@ dân}ii: «Nu-i bun lucrul ce face]i. Pentru ce nu umbla]i în frica Dumnezeului nostru, ca s@ nu ni s@ înfrunte noao de la neamuri, nepriiatinii no}tri? 10. {i eu }i fra]ii miei }i pruncii miei am împrumutat multora bani }i grâu; s@ nu cearem aceasta spre ob}te înd@r@pt bani streini, s@-i îng@duim carii ne sânt datori. 11. Întoarce]i-le ast@zi ]arinile sale }i viile sale }i maslinii s@i }i casele sale, ci înc@ }i a o sut@ de parte de bani, din grâu, din vin }i din untdelemn, care v-a]i obicinuit a o scoate de la ei, da]i pentru ei».

48

CAP 5 {I 6

CARTEA LUI NEEMIE

12. {i au zis: «Vom întoarce }i de la ei nimica vom cearca; }i a}a vom face precum gr@ie}ti». {i am chemat preo]ii }i i-am jurat s@ fac@ dup@ cum ziseasem. 435r 13. {i înc@ }i sânul mi-am scuturat }i am zis: «A}a s@ scuture Dumnezeu pre || tot omul care nu va plini cuvântul acesta din casa sa }i din ostenealele sale; a}a s@ s@ scuture }i de}ert s@ fie!» {i au zis toat@ mul]imea: «Amin!» {i au l@udat pre Dumnezeu; f@cut-au drept aceaea norodul precum s@ zisease. 14. Iar@ din zioa carea-mi poruncise împ@ratul s@ fiu pov@]uitoriu în Iiudeia, de la anul al doaozeacilea pân@ la anul al treizeaci }i doi împ@ratului Artaxers, în doispr@zeace ani, eu }i fra]ii miei veniturile de peste an, ce s@ da voivozilor, nu le-am mâncat. 15. Iar@ pov@]uitorii ceai dintâi, carii fusease înaintea mea, au îngreoiat norodul }i au luat de la dân}ii în pâne }i în vin }i în bani, în toate zilele c@te patruzeaci de sicli; ci }i slujitorii lor au asuprit norodul, iar@ eu n-am f@cut a}a pentru frica lui Dumnezeu. 16. Ci înc@ în lucrul zidului am zidit }i ]arin@ n-am cump@rat }i to]i pruncii miei era aduna]i la lucru. | 435v 17. {i jidovii }i sfatul, o sut@ cinzeaci de b@rba]i, }i carii vinea la noi din neamurile ce sânt împrejurul nostru din masa mea mânca. 18. {i mi s@ g@tea în toate zilele c@te un bou, berbeci ale}i }ase, afar@ din ceale zbur@toare, }i între zeace zile multe fealuri de vin }i altele multe d@ruiam. Înc@ nici veniturile de peste an a voivoziii meale nu le-am cercat, c@ foarte s@ sup]iase norodul. 19. Adu-[i aminte de mine, Dumnezeul mieu, spre bine, dup@ toate care am f@cut norodului acestuia. Cap 6

436r

Sanavallat, cu so]iile, la pace chemând cu vicle}ug pre Neemie prin scrisoare, i s@ laud@ cu pâr@ c@ ar fi r@vnind împ@r@]ia, }i a}a silindu-se a op@ci zidirea, nu- l înfrico}az@, nici schimb@ socoteala lui Neemie }i, ispr@vindu-se zidul, s-au temut toate prinpregiur || neamurile.

1.

i au fost deac@ au auzit Sanavallat }i Tovie }i Gossem Harapul }i ceaiaalal]i nepriiatinii no}tri c@ eu zidisem zidul }i nu iaste într-însul r@mas@ ruptur@ (iar@ pân@ atunci înc@ stâlpi nu puseasem în por]i), 2. Au trimis Sanavallat }i Gossem la mine, zicând: «Vino }i s@ lovim leg@tur@ împreun@ în sate, în câmpul Ono». Iar@ ei cugeta s@-m fac@ r@u. 3. {i am trimis la ei soli, zicând: «Lucru mare fac eu }i nu pociu pogorî, ca nu cumva s@ s@ leneveasc@ deac@ voiu veni }i m@ voiu pogorî la voi». 4. {i au tremis la mine dup@ cuvântul acesta de patru ori }i le-am r@spuns dup@ cuvântul dintâiu. 5. {i au trimis la mine, dup@ cuvântul dintâi, Sanavallat a cincea oar@ pe pruncul s@u }i carte avea în mâna sa scris@ într-acesta chip: | 436v 6. «În neamuri s-au auzit }i Gossem au zis cum c@ tu }i jidovii cugeta]i a r@zboi împrotiv@ }i pentru aceaea zide}ti cetatea }i vreai a te în@l]a preste ei împ@rat, pentru care pricin@ 7. {i proroci ai pus, carii s@ vesteasc@ pentru tine în Ierusalim, zicând: ’Împ@rat Iudei iaste’. Auzi-va împ@ratul cuvintele aceastea; pentru aceaea acum vino s@ facem sfat împreun@». 8. {i am trimis la ei, zicând: «Nu s-au f@cut dup@ cuvintele aceastea care tu gr@ie}ti, c@ din inima ta împreuni aceastea». 9. C@ to]i ace}tia ne sparie gândind c@ vor înceta mânile noastre de la lucru }i ne vom odihni. Pentru care pricin@, mai tare mi-am înt@rit mânile. 10. {i am întrat în casa lui Semaie, fiiului Dalaie, fiiului Metaveil, în tain@, care au zis: «S@ ne sf@tuim împreun@ în casa lui Dumnezeu, în mijlocul bisearicii, }i s@ încui por]ile casii, c@ vor veni s@ te ucig@ }i de noapte vor veni s@ te ucig@». || 437r 11. {i am zis: «Au doar@ cineva mie aseaminea au fugit? {i cine ca mine va întra în bisearic@ }i va fi viu? Nu voiu întra!» 12. {i am în]@les c@ nu Dumnezeu l-au fost trimis, ci ca prorocind ar fi gr@it c@tr@ mine }i Tovie }i Sanavallat l-ar fi n@i mit. 13. C@ luase pre]u ca, înfrico}indu-m@, s@ fac }i s@ p@c@tuiesc, }i s@ aib@ r@otatea carea s@ mi-o înfrunte. 14. Adu-[i aminte de mine, Doamne, pentru Tovie }i Sanavallat, dup@ faptele lor acelea, ci }i de Noadie prorocul }i de ceiaalal]i proroci, carii m@ înfrico}a.

49

CARTEA LUI NEEMIE

CAP 6 {I 7

15. {i s-au ispr@vit zidul în zioa a doaozeaci }i cinci a lunii Elul, în cinzeaci }i doao de zile. 16. {i au fost deac@ au auzit to]i nepriiatinii no}tri, de s-au temut toate neamurile care era prinprejurul nostru, }i au c@zut împreun@ între sine}i }i au cunoscut c@ de la Dumnezeu 437v s-au f@cut | lucrul acesta. 17. Ci }i, în zilele acelea, multe c@r]i de la cei mai-mari ai jidovilor s@ trimitea la Tovie, }i de la Tovie venea la ei. 18. C@ mul]i era în Iiudeia având jur@mântul lui, c@ era jinerele lui Sehenie, fiiul lui Areia, }i Johanan, fiiul lui, luase fata lui Mossollam, fiiul lui Varahie. 19. Ci-l }i l@uda înaintea mea }i cuvintele meale i le vestea lui; }i Tovie trimitea c@r]i s@ m@ înfrico}aze. Cap 7 Prin Neemie s@ rânduiesc p@zitori în Ierusalim, dup@ aceaea, chemând norodul, s@ num@r@ cei ce suise în Ierusalim împreun@ cu dobitoacele lor; }i s@ dau daruri spre lucrul zidirii. Ecli. 49, 15.

*1 Ezdr. 2, 1.

1.

ar@ dup@ ce s-au ispr@vit zidul }i am pus stâlpi }i am num@rat portari }i cânt@re]i }i levi]i, 2. Am poruncit lui Hanani, fratelui mieu, }i lui Hananie, c@peteniii casei din || Ierusalim (c@ el ca un om adev@rat }i tem@toriu de Dumnezeu mai mult decât ceiaalal]i 438r s@ p@rea a fi), 3. {i le-am zis s@ nu s@ de}chiz@ por]ile Ierusalimului pân@ la c@ldura soarelui }i, înc@ stând înainte, por]ile sânt închise }i înlontru strânse. {i am pus p@zitori dintre l@cuitorii Ierusalimului, fie}tecarii prin rândurile sale }i pre to]i în prejma caselor sale. 4. Iar@ cetatea era lat@ foarte }i mare }i norodul mic în mijlocul ei, }i nu era case zidite. 5. Iar@ Dumnezeu au dat în inima mea }i am adunat pre cei mai-mari }i sfatul }i ob}tea s@-i num@r; }i am aflat cartea birului celor ce s@ suise dintâi }i s-au aflat scris într-însa. 6. *Ace}tia, fiii ]ânutului, carii s-au suit din robia celor muta]i, carii îi mutase Navohodonosor, împ@ratul Vavilonului, }i s-au întors în Ierusalim }i în Iiudeia, fie}tecarele în cetatea sa. | 7. Carii au venit cu Zarovavel, Iosue, Neemie, Azarie, Raamie, Nahamani, Mardoheul, 438v Velsam, Mesfarat, Vegoai, Nahum, Vaana. Num@rul b@rba]ilor norodului Israil: 8. Fiii Faros, doao mii o sut@ }aptezeaci }i doi, 9. Fiii Safatie, trei sute }aptezeaci }i doi, 10. Fiii Arei, }ase sute cinzeaci }i doi, 11. Fiii Fahath-Moav, fiilor Iosue }i Ioav, doao mii opt sute optspr@zeace, 12. Fiii Elam, o mie doao sute cinzeaci }i patru, 13. Fiii Zethua, opt sute patruzeaci }i cinci, 14. Fiii Zahai, }apte sute }asezeaci, 15. Fiii Vannue, }ase sute patruzeaci }i opt, 16. Fiii Vevai, }ase sute doaozeaci }i opt, 17. Fiii Azgad, doao mii trei sute doaozeaci }i opt, 18. Fiii Adonicam, }ase sute }asezeaci }i }epte, 19. Fiii Vegvai, doao mii }ase sute }epte, 20. Fiii Adin, }ase sute cinzeaci }i cinci, 439r 21. Fiii Ater, fiiului Hezechie, noaozeaci || }i opt, 22. Fiii Hosem, trei sute doaozeaci }i opt, 23. Fiii Vesai, trei sute doaozeaci }i patru, 24.Fiii Hareth, o sut@ doispr@zeace, 25. Fiii Gavaon, noaozeaci }i cinci, 26. Fiii Vifleim }i Netufa, o sut@ optzeaci }i opt, 27. B@rba]ii Anathoth, o sut@ doaozeaci }i opt, 28. B@rba]ii Vethazmoth, patruzeaci }i doi, 29. B@rba]ii Carithiarim, Chefira }i Veroth, }apte sute patruzeaci }i trei, 30. B@rba]ii Rama }i Gheva, }ase sute doaozeaci }i unul, 31. B@rba]ii Mahmas, o sut@ doaozeaci }i doi, 32. B@rba]ii Vethil }i Hai, o sut@ doaozeaci }i trei, 33. B@rba]ii Nevo altuia, cinzeaci }i doi, 34. B@rba]ii Elam altuia, o mie doao sute cinzeaci }i patru, 35. Fiii Harem, trei sute doaozeaci, |

50

CAP 7 {I 8

CARTEA LUI NEEMIE

439v

36. Fiii Erihon, trei sute patruzeaci }i cinci, 37. Fiii Lodhadid }i Ono, }apte sute doaozeaci }i unul, 38. Fiii Senaa, trei mii noao sute treizeaci, 39. Preo]ii, fiii Idaie în casa Iosue, noao sute }aptezeaci }i trei, 40. Fiii Emmer, o mie cinzeaci }i doi, 41. Fiii Fashur, o mie doao sute patruzeaci }i }apte, 42. Fiii Arem, o mie }aptespr@zeace. Levi]ii, 43. Fiii Iosue }i Chedmihel, fiilor 44. Oduie, }aptezeaci }i patru. Cânt@re]ii, 45. Fiii Asaf, o sut@ patruzeaci }i opt. 46. Portarii, fiii Sellum, fiiului Ater, fiiului Temon, fiiului Accuv, fiiului Hatita, fiiului Sovai, o sut@ treizeaci }i opt. 47. Nathineii, fiii Soha, fiiului Hasufa, fiiului Tevvaoth, || 48. Fiiului Cheros, fiiului Siaa, fiiului Fadnon, fiiului Levana, fiiu lui Hagava, fiiului Selmai, 440r 49. Fiiului Hanan, fiiului Gheddel, fiiului Gaher, 50. Fiii Raaieia, fiiului Rasin, fiiului Necoda, 51. Fiii Ghesem, fiii Aza, fiii Faseia, 52. Fiii Vesai, fiii Munim, fiii Nefusim, 53. Fiii Vacvuc, fiii Hacufa, fiii Harhur, 54. Fiii Vessoth, fiii Mahida, fiii Harsa, 55. Fiii Vercos, fiii Sisara, fiii Thema, 56. Fiii Hasie, fiii Hatifa, 57. Fiii slujilor lui Solomon, fiii Sothai, fiii Sofereth, fiii Farida, 58. Fiii Iahala, fiii Darcon, fiii Ieddel, 59. Fiii Safatie, fiii Hatil, fiii Rohereth, care era r@s@rit din Savaim, fiiului Amon. 60. To]i nathineanii }i fiii slujilor lui Solomon, trei sute noaozeaci }i doi. 61. {i ace}tia sânt carii s-au suit din Thelmela, Thelharza, Heruv, Addon }i Emmer | }i 440v nu }-au putut ar@ta casa p@rin]ilor s@i }i s@mân]a sa de ia ste din Israil. 62. Fiii Dalaie, fiii Tovie, fiii Necoda, }ase sute patruzeaci }i doi. 63. {i dintre preo]i, fiii Havie, fiii Accos, fiii Verselai, carele au luat din featele Verselai Galaaditeanului muiare }i s-au chemat cu numele lor. 64. Ace}tia }-au c@utat scrisoarea sa în catastihul birului }i nu o au aflat }i s-au lep@dat din preo]ie. 65. {i le-au zis Athersatha s@ nu mânce din sfintele sfin]ilor pân@ când va sta preot înv@]at }i iscusit. 66. Toat@ mul]imea ca un om, patruzeaci }i doao de mii trei sute }asezeaci, 67. Afar@ de sluji }i de slujnicile lor, carii era }apte mii trei sute treizeaci }i }apte }i între ei cânt@re]i }i cânt@rea]e, doao sute patruzeaci }i cinci. || 68. Caii lor, }apte sute treizeaci }i }ase, m@}coii lor, doao sute patruzeaci }i c inci. 441r 69. C@milele lor, patru sute treizeaci }i cinci, asini, }ase mii }apte sute doaozeaci. Pân@ aici s@ îns@mneaz@ ce au fost scris în catastih. De aici s@ urzea}te istoria lui Neemie. 70. Iar@ unii dintre c@peteniile familiilor au dat spre lucru. Athersatha au dat la vistierie drahme de aur o mie, p@h@reale cu flori cinzeaci, conto}e preo]e}ti cinci sute cinzeaci. 71. {i din c@peteniile familiilor au dat spre vistieria lucrului drahme de aur doaozeaci de mii }i de argint mina doao mii doao sute. 72. {i ce au dat celaalalt norod, drahme de aur doaozeaci de mii, de argint mna doao mii }i conto}uri preo]e}ti }asezeaci }i }apte. | 73. {i au l@cuit preo]ii }i levi]ii }i portarii }i cânt@re]ii }i ceaeaalalt@ ob}te }i nathineii }i 441v tot Israilul în cet@]ile sale. Cap 8 Esdra cetea}te }i tâlcuia}te chiar norodului cuvintele leagii, f@când prin levi]i t@ceare, }i pre norodul întristat Neemie îl mângâie }i, aducând frunze, pr@znuiesc }apte zile praznicul corturilor, cetind în toate zilele Esdra din cartea leagii.

1.

i venise luna a }aptea, iar fiii lui Israil era în cet@]ile sale. {i s-au adunat tot norodul, ca un om, la uli]a carea-i dinnaintea Por]ii Apelor }i au zis lui Esdra scriitoriului s@ aduc@ cartea leagii lui Moisi, carea o poruncise Domnul lui Israil.

51

CARTEA LUI NEEMIE

CAP 8 {I 9

2. {i au adus Esdra preotul Leagea înnaintea mul]imeai b@rba]ilor }i a femeilor }i a tuturor carii putea în]e||leagea, în zioa dintâiu a lunii a }aptea. 3. {i au cetit într-însa chiar în uli]a carea era dinnaintea Por]ii Apelor din diminea]a pân@ la amiaz@zi, în vederea b@rba]ilor }i a muierilor }i a în]elep]ilor; }i urechile a tot norodul era r@dicate la carte. 4. {i au st@tut Esdra scriitoriul pre o treapt@ de lemn, care-l f@cuse spre vorb@. {i au st@tut lâng@ el Mathathie }i Semeie }i Anie }i Urie }i Helchie }i Maasie, de-a dreapta lui, }i de-a stânga Fadaie }i Hasvadana, Zaharie }i Mosollam. 5. {i au de}chis Esdra cartea înnaintea a toat@ mul]imea, c@ preste tot norodul era în@l]at }i, de}chizându-o, au st@tut tot norodul. 6. {i bine au cuvântat Esdra pre Domnul, Dumnezeul cel mare. {i au r@spuns tot norodul: «Amin! Amin!», r@dicându-}i mânile }i s-au plecat }i s-au închinat | lui Dumnezeu cu fa]a la p@mânt. 7. Iar@ Iosue }i Vani }i Serevie, Iamin, Accuv, Seftai, Odie, Maasie, Chelita, Azarie, Iozaved, Hanan, Falaie, levi]ii, t@ceare f@cea în norod spre auzirea leagii. Iar@ norodul sta în treapta sa. 8. {i au cetit în cartea leagii lui Dumnezeu, deschilinit }i descoperit, spre în]eleagere; }i i-au în]eles când s -au cetit. 9. {i au zis Neemie (el e Athersatha) }i Esdra, preotul }i scriitoriul }i levi]ii, tâlcuind tot norodului: «Zioa s-au sfin]it Domnului, Dumnezeului nostru, s@ nu v@ jelui]i }i s@ nu plânge]i», c@ plângea tot norodul, auzind cuvintele leagii. 10. {i le-au zis: «Duce]i-v@, mânca]i cele grase }i be]i mied }i trimite]i p@r]i celor ce nu }-au g@tit, c@ sfânt@ zioa Domnului iaste }i s@ nu v@ întrista]i, c@ bucuria Domnului iaste t@ria noastr@!» || 11. Iar@ levi]ii t@ceare f@cea în tot norodul, zicând: «T@ce]i, c@ zi sfânt@ iaste }i s@ nu v@ doar@!» 12. {i s-au dus tot norodul s@ mânce }i s@ bea }i s@ trimit@ p@r]i }i s@ fac@ veselie mare, c@ în]elesease cuvintele carele-i înv@]ase. 13. {i a doao zi s-au adunat c@peteniile familiilor a tot norodul, preo]ii }i levi]ii, la Esdra scriitoriul, s@ le tâlcuiasc@ cuvintele leagii. 14. {i au aflat scris în Leage a fi poruncit Domnul în mâna lui Moisi, s@ l@cuiasc@ fiii lui Israil în corturi în zi de praznic, în luna a }aptea. 15. {i s@ spuie }i s@ vesteasc@ glas întru toate cet@]ile sale }i în Ierusalim, zicând: «Ie}i]i la munte }i aduce]i frunze de maslin }i frunze de lemnul cel mai frumos, frunz@ de mirth }i ramuri de finic }i frunze de lemn tufos, s@ se fac@ corturi precum iaste scris». | 16. {i au ie}it norodul }i au adus }i }-au f@cut corturi fie}tecarele în podirea casii sale }i în pridvoar@le sale }i în pridvoar@le casii lui Dumnezeu }i în uli]a Por]ii Apelor }i în uli]a Por]ii Efrem. 17. {i au f@cut toat@ bisearica celor ce s@ înturnase din robie corturi; }i au l@cuit în corturi, c@ nu f@cuse din zilele lui Iosue, fiiului Nun, aseminea fiiului Israil pân@ la zioa aceaea. {i au fost veselie mare foarte. 18. {i au cetit în cartea leagii lui Dumnezeu în toate zilele, din zioa dintâiu pân@ în zioa cea mai de pre urm@. {i au f@cut praznic }apte zile }i a opta zi culeagere dup@ obiceaiu.

442r

442v

443r

443v

Cap 9 Norodul, în post }i în saci pocâindu- s@, s@ usebea}te de cei de alt neam; levi]ii mârturiseasc facerile de bine ale lui Dumnezeu }i nelegiuirile israi||liteanilor }i pentru norod s@ roag@ }i a}a leg@tur@ cu Domnul lovesc.

1.

444r

ar@ în zioa lunii ace}tiia a doaozeaci }i patru, s -au adunat fiii lui Israil în post }i în saci }i ]@rân@ preste ei. 2. {i s -au usebit s@mân]a fiilor Israil de tot fiiul de alt neam; }i au st@tut }i-} m@rturisea p@catele sale }i nedrept@]ile p@rin]ilor s@i. 3. {i s-au sculat s@ stea. {i au cetit în cartea leagii Domnului, Dumnezeului s@u, de patru ori în zi, }i de patru ori s@ m@rturisea }i s@ închina Domnului, Dumnezeului s@u. 4. {i s-au sculat spre dreapta levi]ilor, Iosue }i Vanni, }i Chedmihil, Savanie, Vonni, Sarevie, Vani }i Hanani, }i au strâgat cu glas mare c@tr@ Domnul, Dumnezeul s@u. 5. {i au zis levi]ii, Iosue }i Chedmehil, Vonni }i Hasevnie, Serevie, Odaie, Sevnie, Fathahie: «Scula]i-v@, binecuvânta]i pre Domnul, Dumnezeul vostru, din veac pân@ în veac! {i binecuvinteaze numele slavei Tale cel înalt întru toa|t@ binecuvântarea }i lauda». 444v

52

CAP 9

CARTEA LUI NEEMIE

6. «Tu Însu]i, Doamne, sângur Tu ai f@cut ceriul }i ceriul ceriurilor }i toat@ oastea lor, p@mântul }i toate care sânt într-însul, m@rile }i toate care sânt într-însele, }i Tu faci vii toate acestea; }i oastea ceriului [ie s@ închin@. 7. Tu Însu]i, Doamne Dumnezeule, Carele ai ales pre Avram *}i l-ai scos din focul haldeilor *Facer. 1, 31. }i ai pus numele lui Avraam. 8. {i ai aflat inima lui credincioas@ înaintea Ta }i ai lovit cu el leg@tur@ s@-i dai p@mântul hananeului, hetheului }i ammarreului }i fereseului, }i ievuseului }i a ghergheseului s@-l dai semin]iii lui. {i ai plinit cuvintele Tale, c@ drept e}ti. 9. {i ai v@zut n@cazul p@rin]ilor no}tri în Eghipt }i strâgarea lor o ai auzit preste Marea Ro}ie. 445r 10. {i ai dat semne }i minuni în Fa||raon }i întru toate slujile lui }i întru tot norodul p@mântului s@u, c@ ai cunoscut cum c@ trufa}i s-au purtat asupra lor; }i [ -ai f@cut nume ca }i în zioa aceasta. 11. {i marea o ai desp@r]it înaintea lor }i au trecut prin mijlocul m@rii în uscat, iar@ gonitorii lor i-ai lep@dat în adânc ca o piatr@ în ape puternice. 12. {i în stâlp de nor pov@]uitoriu le-ai fost zioa }i în stâlp de foc noaptea, ca s@ li s@ areate calea pre carea întra. 13. {i la muntele Sinai Te-ai pogorât }i ai gr@it cu ei din ceriu }i le-ai dat judec@]i dreapte }i leagea adev@rului, ]eremonii }i porunci bune. 14. {i sâmb@ta cea sfin]it@ a Ta le-ai ar@tat }i poruncile }i ]eremoniile }i leage le-ai poruncit prin mâna lui Moisi, slugii Tale. | 445v 15. {i pâne din ceriu le-ai dat în foametea lor }i ap@ din piatr@ le -ai scos îns@to}a]ilor, }i le-ai zis s@ între }i s@ mo}teneasc@ p@mântul spre carele [-ai r@dicat mâna s@-l dai lor. 16. Iar@ ei }i p@rin]ii no}tri trufa}i s-au purtat }i }-au înv@rto}at cerbicile }i n-au ascultat poruncile Tale. 17. {i n-au vrut a asculta }i nu }-au adus aminte de minunile Tale, care le-ai f@cut lor, }i }-au învârto}at cerbicile }i }-au dat capul a s@ întoarce la robia sa, ca prin gâlcevire. Iar@ Tu, Dumnezeu blând, milostiv }i îndur@toriu, îndelung r@bd@toriu }i mult milostiv, nu i-ai p@r@sit. 18. {i când adec@-} f@cuse vi]el v@rsat }i zisease: ’Acesta-i dumnezeul t@u care te-au scos 446r din Eghipt!’ {i || au f@cut bl@st@muri mari. 19. Iar@ Tu, cu milostivirile Tale ceale multe, nu i- ai l@sat în pustie, stâlpul cel de nor nu s-au dep@rtat de la dân}ii zioa s@-i duc@ pre cale, }i stâlpul cel de foc noaptea s@ le areate calea pre carea s@ între. 20. {i Duhul T@u cel bun le-ai dat, care s@-i învea]e, }i mâna Ta nu o ai oprit de c@tr@ gura lor }i ap@ le-ai dat lor în seate. 21. Patruzeaci de ani i-ai hr@nit în pustie }i nimic nu le-au lipsit; vejmintele lor nu s-au învechit }i picioarele lor nu s-au zdrobit. 22. {i le-ai dat împ@r@]ii }i noroade }i le-ai împ@r]it sor]i; }i au st@pânit pre Sehon }i p@mântul împ@ratului Hesevon }i p@mântul Og, împ@ratului Vasan. 23. {i ai înmul]it fiii lor ca stealele ceriului }i i-ai adus la p@mântul despre care ai fost zis p@rin]ilor lor s@ între }i s@-l st@pâneasc@. | 446v 24. {i au venit fiii }i au st@pânit p@mântul }i ai smerit înaintea lor l@cuitorii p@mântului, pre hananei, }i i-ai dat în mâna lor }i împ@ra]ii lor }i noroadele p@mântului, s@ le fac@ precum le pl@cea. 25. {i au prins cet@]i înt@rite }i p@mânt gras }i au st@pânit case pline de tot binele, jgheaburi de la ei zidite, vii }i maslini }i pomi roditori mul]i. {i au mâncat }i s-au s@turat }i s-au îngr@}at }i au sporit cu desf@t@ri în bun@tatea Ta cea mare. 26. Dar@ Te-au înt@râtat spre mânie }i s-au dep@rtat de la Tine }i au lep@dat leagea Ta dup@ dosul s@u. {i prorocii T@i i-au ucis, carii îi îndemna s@ s@ întoarc@ la Tine. {i au f@cut bl@st@muri mari. 27. {i i-ai dat în mânile protivnicilor s@i }i i -au n@c@jit. {i în vreamea n@cazului s@u au 447r strâgat c@tr@ || Tine, }i Tu din ceriu i-ai auzit }i, dup@ mul]imea milelor Tale, le-ai dat mântuitori carii s@-i mântuiasc@ din mâna protivnicilor s@i. 28. {i dup@ ce s-au odihnit, s-au întors a face r@u înaintea Ta. {i i-ai l@sat în mâna nepriiatinilor s@i }i i-au st@pânit. {i s-au întors }i au strâgat c@tr@ Tine, }i Tu din ceriu i-ai ascultat }i i-ai mântuit în milele Tale, în multe vreami. 29. {i i-ai îndemnat s@ s@ întoarc@ la leagea Ta, iar@ ei trufa}u au lucrat }i n-au ascultat poruncile Tale, }i în judec@]ile tale au p@c@tuit, care le va face omul }i va tr@i într-însele. {i au dat um@r dep@rtându-se }i cerbicea sa }i-o au învârto}at, nici au ascultat.

53

CARTEA LUI NEEMIE

CAP 9 {I 10

30. {i ai întins preste ei ani mul]i }i i-ai îndemnat în Duhul T@u prin mâna prorocilor T@i; }i n-au ascultat }i i -ai dat în mâna noroadelor locurilor. | 31. Iar@ în milele Tale ceale bogate nu i-ai f@cut spre mistuire, nici i-ai p@r@sit, c@ Dumnezeul 447v milelor }i milostiv e}ti Tu. 32. Acum, dar@, Dumnezeul nostru Cel mare, tare }i înfrico}at, Carele p@ze}ti leg@tura }i mila, s@ nu întorci de la fa]a Ta toat@ osteneala ce ne-au aflat împ@ra]ii no}tri }i c@peteniile noastre }i preo]ii no}tri }i prorocii no}tri }i p@rin]ii no}tri }i tot norodul T@u, din zilele împ@ratului Assur pân@ într-aceast@ zi. 33. {i Tu drept e}ti întru toate care au venit asupra noastr@, c@ adev@rul ai f@cut, iar@ noi nelegiuit am f@cut. 34. Împ@ra]ii no}tri, c@peteniile noastre, preo]ii no}tri }i p@rin]ii no}tri n-au f@cut leagea Ta }i n-au socotit poruncile Tale }i m@rturiile Tale, care le-ai mârturisit într-în}ii. 35. {i ei în ]@râle sale }i în bun@ta||tea Ta cea mult@, carea le-ai fost dat, }i în p@mânt 448r desf@tat }i gras, care le-ai fost dat înaintea lor, n-au slujit [ie, nici s-au întors de la cugetele sale ceale reale. 36. Iat@, noi în}ine ast@zi robi sântem, }i p@mântul care l-ai dat p@rin]ilor no}tri s@ mânce pânea lui }i ceale bune a lui, }i noi în}ine robi sântem într-însul. 37. {i roadele lui s@ înmul]esc împ@ra]ilor, carii i-ai pus preste noi pentru p@catele noastre }i st@pânesc trupurile noastre }i dobitoacele noastre dup@ vrearea sa, }i sântem în mare n@caz. 38. Deci, preste toate aceastea noi în}ine lovim leg@tur@ }i isc@lim }i îns@mneaze c@peteniile noastre, levi]ii no}tri }i preo]ii no}tri». Cap 10 S@ num@r@ cei ce au isc@lit leg@tura cu Dumnezeu f@cut@, cu carea s@ f@g@duiesc a ]inea toate poruncile lui Dumnezeu, mai vârtos a nu s@ mesteca cu cei de alt neam; | a ]inea sâmb@ta, anul al }aptelea jârtvele, pârghele }i z@ciuirile.

448v

1. ar@ îns@mn@tori au fost: Neemie, Athersatha, fiiul lui Ahelai }i Sedechie, 2. Saraie, Azarie, Ieremia, 3. Feshur, Amarie, Melhie, 4. Hartul, Sevenie, Melluh, 5. Harem, Merimuth, Ovdie, 6. Daniil, Ghenthon, Varuh, 7. Mosollam, Avie, Miamin, 8. Maazie, Velgai, Semeie. Ace}tia, preo]ii. 9. Iar@ levi]ii: Iosue, fiiul Azaniei, Vennui din fiii Henadat, Chedmihel. 10. {i fra]ii lor, Sevenie, Odaie, Chelipa, Falaie, Hanaan, 11. Miha, Rohav, Hasevie, 12. Zahur, Serevie, Savanie, 13. Odaie, Vani, Vaninu. 14. Capetele norodului: Faros, Fahath-Moav, Elam, Zethu, Vani, 15. Vonni, Azgad, Vevai, 16. Adonie, Veguai, Adin, 17. Ater, Hezechie, Azur, || 449r 18. Odaie, Hasum, Vesai, 19. Heref, Anathoth, Nevai, 20. Megfie, Mosollam, Hazir, 21. Mesizavel, Sadoc, Ieddva, 22. Feltie, Hanan, Anaie, 23. Osee, Hananie, Hasuv, 24. Alohes, Falea, Sovec, 25. Rehum, Hasevna, Maasia, 26. Ehaie, Hanan, Anan, 27. Meluh, Rahan, Vaana. 28. {i ceialal]i din norod: preo]ii }i levi]ii, portarii }i cânt@re]ii, nathineii }i to]i carii s-au usebit dintre noroadele locurilor c@tr@ leagea lui Dumnezeu, muierile lor, fiii lor }i featele lor.

54

CAP 10 {I 11

449v

450r

450v

CARTEA LUI NEEMIE

29. To]i carii putea în]eleage, f@g@duind pentru fra]ii s@i, mai-marii lor }i carii vinea a f@g@dui }i a jura s@ umble în leagea lui Dumnezeu, carea o dedease în mâna lui Moisi, slugii lui Dumnezeu, s@ fac@ }i s@ p@zasc@ toate poruncile Domnului, Dumnezeului nostru, }i ju|dec@]ile Lui }i ]eremoniile Lui. 30. {i s@ nu d@m featele noastre norodului p@mântului, }i featele lor s@ nu le luâm fiilor no}tri. 31. {i noroadele p@mântului carii aduc nego]uri }i toate ceale spre slujb@ în zioa sâmbetei s@ vânze, nu vom lua de la ei sâmb@ta }i în zioa cea sfin]it@ }i vom slobozi anul al }aptelea }i scoaterea a toat@ mâna. 32. {i vom a}eza preste noi porunci, s@ d@m a treia parte de sicl@ peste an spre lucrul casii Dumnezeului nostru, 33. Spre pâinile punerii-înainte }i spre jârtva cea veacinic@ }i spre arderea veacinic@ în sâmbete, în luni noao, în praznice }i în ceale sfin]ite }i pentru p@cat; s@ se roage pentru Israil }i spre toat@ slujba casii Dumnezeului nostru. 34. {i am trimis sor]i preste aducerea leamnelor între preo]i }i le||vi]i }i norod, s@ se aduc@ în casa Dumnezeului nostru prin casele p@rin]ilor no}tri prin vreami, din vreamile anului pân@ la an, s@ arz@ pre oltariul Domnului, Dumnezeului nostru, precum iaste scris în Leagea lui Moisi. 35. {i s@ facem ceale întâiu n@scute a p@mântului nostru }i pârghele a toat@ roada de tot pomul, din an în an, în casa Domnului. 36. {i pârga fiilor no}tri }i a dobitoacelor noastre, precum iaste scris în Leage, }i pârghele boilor no}tri }i a oilor noastre s@ se aduc@ în casa Dumnezeului nostru, preo]ilor carii slujesc în casa Dumnezeului nostru. 37. {i pârga bucatelor noastre }i a gust@rilor noastre }i poamele a tot pomul }i a culesului }i a untului-de-leamn s@ aducem preo]ilor la vistieriia Dumnezeului nostru, }i a zeacea partea p@mântului nostru levi]ilor. Însu}i levi]ii zeciuiale vor lua din toate cet@]ile lucrurilor noastre. 38. {i va fi preot, fiiul lui Aaron, cu levi]ii în zeciuialele levi]ilor, }i levi|]ii vor aduce a zecea parte din zeaciuirile sale în casa Dumnezelui nostru la vistierie, în casa comorii. 39. C@ la vistierie vor purta fiii lui Israil }i fiii Levii pârghele grâului, a vinului }i al untului-de-lemn; }i acolo vor fi vasele ceale sfin]ite }i preo]ii }i cânt@re]ii }i portarii }i slujitorii, }i nu vom l@sa casa Dumnezeului nostru. Cap 11 S@ num@r@ l@cuitorii Ierusalimului }i a cet@]ilor Iiudei dup@ înnoire.

1.

i au l@cuit c@peteniile norodului în Ierusalim, iar@ ceaealalt@ gloat@ au trimis sor]i: s@ ia o parte din zeace, carii era s@ l@cuiasc@ în Ierusalim, cetatea cea sfânt@, iar@ noao p@r]i prin cet@]i. 2. {i au blagoslovit norodul pre to]i b@rba]ii carii de bun@voie s@ dedease a l@cui în Ierusalim. 451r 3. {i ace}tia sânt c@peteniile ]inu||tului carii au l@cuit în Ierusalim }i în cet@]ile Iudei. {i au l@cuit fie}tecarele în mo}tenirea sa, în cet@]ile sale, Israil, preo]ii, levi]ii, nathineii }i fiii slugilor lui Solomon. 4. {i în Ierusalim au l@cuit din fiii Iuda }i dintre fiii Veniamin. Dintre fiii Iuda: Athaie, fiiul Azian, fiiului Zaharie, fiiului Amarie, fiiului Safatie, fiiului Malaeil. Din fiii Fares, 5. Maasie, fiiul Varuc, fiiul Holhoza, fiiul Hazie, fiiul Adaie, fiiul Ioariv, fiiul Zaharie, fiiul Soloniteanului. 6. To]i ace}tia, fiii lui Fares, carii au l@cuit în Ierusalim, patru sute }asezeaci }i opt b@rba]i tari. 7. Iar@ ace}tia sânt fiii lui Veniamin: Sellum, fiiul Mosollam, fiiul Ioid, fiiul Fadaie, fiiul Colaie, fiiul Masie, fiiul Etheil, fiiul Isaie, 8. {i dup@ el Ghevvai, Sellai, noao sute doaozeaci }i opt. 451v 9. {i Ioil, fiiul Zehrii, mai-marele lor, | }i Iuda, fiiul Seme, preste cetate al doile. 10. {i dintre preo]i: Idaie, fiiul Ioariv, Iahin, 11. Saraie, fiiul Helchie, fiiul Mosollam, fiiul Sadoc, fiiul Meraioth, fiiul Ahitov, c@petenia casii lui Dumnezeu. 12. {i fra]ii lor, carii f@cea lucrurile bisearicii, opt sute doaozeaci }i doi. {i Adaie, fiiul Ieroham, fiiul Felelis, fiiul Amsii, fiiul Zahariei, fiiul Feshur, fiiul Melhiei; 13. {i fra]ii lui, c@peteniile p@rin]ilor, doao sute patruzeaci }i doi; }i Amasaia, fiiul Azdriil, fiiul Ahazi, fiiul Mosollamoth, fiiul Emmer;

55

CARTEA LUI NEEMIE

CAP 11 {I 12

14. {i fra]ii lor, putearnici foarte, o sut@ doaozeaci }i opt, }i mai-marele lor, Zavdiil, fiiul putearnicilor. 15. {i din levi]i: Semeie, fiiul Hasuv, fiiul Azaricam, fiiul Hazavie, fiiul Voni, 16. {i Savaathai }i Iozaved, preste toate lucrurile care era din afar@ în casa lui Dumnezeu, de la c@peteniile levi]ilor. || 17. {i Mathanie, fiiul Miha, fiiul Zevedei, fiiul Asaf, c@petenie spre l@udare }i spre m@rturisire 452r în rug@ciune, }i Vecvechie, al doilea din fra]ii lui, }i Avda, fiiul Samua, fiiul Galal, fiiul Idithum. 18. To]i levi]ii în sfânta cetate, doao sute optzeaci }i patru. 19. {i portarii: Accuv, Telmon }i fra]ii lor, carii p@zea u}ile, o sut@ }aptezeaci }i doi. 20. {i ceiaalal]i din Israil, preo]i }i levi]i, în toate cet@]ile Iudei, fie}tecarele în mo}ia sa. 21. {i nathineii, carii l@cuia în Ofel, }i Siaha, }i Gasfa dintre nathinei. 22. {i episcopul levi]ilor în Ierusalim, Azzi, fiiul Vani, fiiul Hasavie, fiiul Mathanie, fiiul Mihei din fiii Asav, cânt@re]i în slujba casii lui Dumnezeu. 23. C@ porunca împ@ratului preste ei era }i rânduiala în cânt@re]i prin fie}tecare zi. 24. {i Fathahie, fiiul Mesezevil, din fiii | Zara, fiiul lui Iuda, în mâna împ@ratului dup@ 452v tot cuvântul norodului. 25. {i în cas@, prin toate ]ânuturile lor, din fiii Iiudei au l@cuit în Cariatharve }i în featele ei, }i în Divon }i în featele ei, }i în Cavseil }i în satele ei, 26. {i în Iesue }i în Molada }i în Vethfaleth, 27. {i în Hasersual }i în Versaves }i în featele ei, 28. {i în Sicheleg }i în Mohona }i în featele ei, 29. {i în Remmon, }i în Saraa }i în Ierimoth, 30. Zanua, Odollam }i în satele lor, Lahis }i în ]ânuturile ei, }i Azeca }i în featele ei; }i au r@mas în Versaviia pân@ la Valea Ennom. 31. Iar@ fiii lui Veniamin, Agheva, Melma }i Haii }i Vethil }i featele ei, 32. Anathoth, Nov, Anania, 33. Asor, Rama, Ghethaim, 34. Hadid, Sevom }i Nevallat, Lod, || 35. {i Ono, Valea Mea}terilor. 453r 36. {i din levi]i, p@r]ile Iudei }i Veniamin. Cap 12 Numele }i slujbele preo]ilor }i a levi]ilor carii cu Zorovavel s-au suit în Ierusalim }i p@zitorii vistieriilor. Cu mare pr@znuire, chemându-se de pretutindini levi]ii, s@ pr@znuia}te târnosirea zidului Ierusalimului.

1.

ar@ ace}tia sânt preo]ii }i levi]ii carii s-au suit cu Zorovavel, fiiul lui Salathiil }i Iosue: Saraiia, Irimie, Esdra, 2. Amaria, Melluh, Hattul, 3. Sevenie, R@um, Merimuth, 4. Addo, Ghenthon, Avie, 5. Miamin, Madia, Velga, 6. Semeie }i Ioiariv, Idaie, Sellum, Amoes, Helchie, 7. Idaie. Ace}tia, c@peteniile preo]ilor }i fra]ilor în zilele lui Iosue. | 8. Iar@ levi]i: Iesua, Vennui, Chedmihel, Sarevie, Iuda, Mathanie, preste cânt@re]i, ei }i fra]ii lor, 453v 9. {i Vecvenie }i Hamni }i fra]ii lor, fie}tecarele în slujba sa. 10. Iar@ Iosue au n@scut pre Ioachim, }i Ioachim au n@scut Eliasiv, }i Eliasiv au n@scut Ioiada, 11. {i Ioiada au n@scut Ionathan, }i Ionathan au n@scut pre Ieddua. 12. Iar@ în zilele lui Ioachim era preo]i }i c@peteniile familiilor: Saraie, Maraie, Ieremie, Hananie, 13. Esdrei, Mosollam, Amariei, Iohanan, 14. Milihon, Ionathan, Sevenie, Iosiv, 15. Haram, Edna, Maraioth, Helchi, 16. Adaie, Zaharie, Ghenthon, Mosollam, 17. Avie, Zehri, Miamin }i Moadie, Felti, 18. Velghe, Sammua, Semaiei, Ionathan, 19. Ioiariv, Mathanai, Iodaiei, Azzi, || 454r 20. Sellaii, Chelai, Amoc, Hevir,

56

CAP 12 {I 13

CARTEA LUI NEEMIE

21. Helchiei, Hasevie, Idaiei, Nathanail. 22. Levi]ii în zilele Eliasiv }i Ioiadei }i Iohanan }i Jeddua, scri}i c@petenii familiilor }i preo]ii în împ@r@]ia lui Darie Persianului. 23. Fiii levi]i, c@peteniile familiilor, scri}i în cartea cuvintelor zilelor }i pân@ la zilele lui Ionathan, fiiul lui Eliasiv. 24. {i c@peteniile levi]ilor: Hasevie, Serevie }i Iosue, fiiul Chetmihel, }i fra]ii lor, prin rândurile sale, s@ laude }i s@ m@rturisasc@ dup@ porunca lui David, omului lui Dumnezeu, }i s@ p@zasc@ aseaminea pre rând. 25. Mathanie }i Vecvechie, Ovedie, Mossolam, Telmon, Accuv, p@zitorii por]ilor }i u}ilor înaintea por]ilor. 26. Ace}tia, în zilele lui Ioachim, fiiul lui | Iosue, fiiul lui Iosedec, }i în zilele lui Neemie 454v pov@]uitoriului }i Esdrei, preotului }i scriitoriului. 27. Iar@ în târnosirea zidului Ierusalimului, au cercat pre levi]i din toate lucrurile sale s@-i aduc@ în Ierusalim }i s@ fac@ târnosire }i veselie, în mul]@mirea harurilor, }i în cântec }i în chinvale }i în psaltiri }i în al@ute. 28. {i s-au adunat fiii cânt@re]ilor din câmpii împrejurul Ierusalimului }i din satele Nethufatei, 29. {i din casa Galgal }i din ]inuturile Gheva }i Asmaveth, c@ sate î}i zidise cânt@re]ii împrejurul Ierusalimului. 30. {i s-au cur@]it preo]ii }i levi]ii }i au cur@]it norodul }i por]ile }i zidul. 31. {i am f@cut a s@ sui c@peteniile Iudei pre zid }i am a}ezat doi hori mari de l@ud@tori }i s-au dus la dreapta pre zid la Poarta Gunoiului. || 32. {i s-au dus dup@ ei Osaie }i jum@tate parte din c@peteniile Iuda, 455r 33. {i Azarie, Esdra }i Mossollam, Iuda }i Veniamin }i Semeie }i Irimie, 34. {i din fiii preo]ilor, în trâmbi]e, Zaharie, fiiul Ionathan, fiiul Semeiei, fiiul Mathaniei, fiiul Mihaiei, fiiul Zehur, fiiul Asaf, 35. {i fra]ii lui, Semeie }i Azareil, Malalai, Galalai, Maai, Nathanail }i Iuda }i Hanani, în vasele cântecului David, omului lui Dumnezeu, }i Esdra scriitoriul, înaintea lor în Poarta Fântânii. 36. {i împrotiva lor s-au suit în treaptele cet@]ii David, în sui}ul zidului preste casa lui David }i pân@ la Poarta Apelor, spre r@s@rit. 37. {i al doilea hor de mul]@mit@ s@ ducea din preajm@, }i eu dup@ el }i jum@tate partea norodului preste zid }i preste Turnul Pitarilor }i pân@ la zidul cel lat, | 38. {i preste Poarta Efrem }i preste Poarta Veache }i preste Poarta Pe}tilor }i Turnul 455v Hananiil }i Turnul Emath }i pân@ la Poarta Turmei. {i au st@tut în Poarta Str@jii. 39. {i au st@tut doi hori de l@ud@tori în casa lui Dumnezeu, }i eu, }i jum@tate partea sfaturilor, cu mine. 40. {i preo]ii: Eliahim, Maasie, Miamin, Miheia, Elioenai, Zaharie, Hananie, în trâmbi]e. 41. {i Maasie }i Semeie }i Eliazar }i Azzi }i Iohanan }i Melhie }i Elam }i Ezer. {i chiar au cântat cânt@re]i }i Esraie mai-marele. [42]. {i au jârthuit în zioa aceaea junghieri }i s-au veselit, c@ Dumnezeu îi veselise cu veselie mare. Ci }i muierile lor }i pruncii s-au bucurat }i s-au auzit veselia Ierusalimului departe. [43]. {i au num@rat în zioa aceaea b@rba]i spre vistieriile comoar@lor la || gust@ri, la pârghe 456r }i la z@ciuiale, s@ le aduc@ înl@untru printr-în}ii c@peteniile cet@]ii, în miros de mul]@mita harurilor, preo]ii }i levi]ii. C@ s-au veselit Iuda întru preo]ii }i levi]ii, cei ce sta de fa]@. 44. {i au p@zit ]ineare Dumnezeului s@u }i ]âneare cur@]iii }i cânt@re]ii }i portarii, dup@ porunca lui David }i a lui Solomon, fiiului lui. 45. C@ în zilele lui David }i Asaf, din început era c@petenii rândui]i a cânt@re]ilor, în viersul celor ce laud@ }i s@ m@rturisesc lui Dumnezeu. 46. {i tot Israilul, în zilele lui Zorovavel }i în zilele lui Neemie, da p@r]i cânt@re]ilor }i portarilor în toate zilele }i sfin]ea pre levi]i, }i levi]ii sfin]ea pre fiii lui Aaron. Cap 13 456v

Cetindu-se A doao leage, s@ leap@d@ cei | de alt neam; p@r]i levi]ilor s@ îns@mneaze; din care vistierie vasele casei Tovie s@ leap@d@ }i v@t@m@torii sâmbetei s@ pedepsesc. Ceart@ Neemie pre jidovii carii luase muieri de alt neam.

1.

ar@ în zioa aceaea s-au cetit în cartea lui Moisi, auzind norodul. {i s-au aflat scris într-însa c@ nu trebuie s@ între ammoniteanii }i moaviteanii în bisearica lui Dumnezeu pân@ în veac,

57

2 Leage 23, 3.

CARTEA LUI NEEMIE

CAP 13

2. Pentru c@ nu ie}ise înnaintea fiilor Israil cu pâne }i cu ap@ }i au n@imit asupra lor pre Valaam, ca s@-i blasteme; }i au întors Dumnezeul nostru bl@st@mul în blagoslovenie. 3. {i au fost deac@ au auzit Leagea, au deschilinit pre tot cel de alt neam din Israil. 4. {i spre aceasta era Eliasiv preotul, care era mai-mare în vistieria casii Dumnezeului nostru }i de aproape lui Tovie. 5. {i }-au f@cut vistierie mare }i acolo era înnaintea lui puind daruri }i || t@mâie }i vase }i z@ciuiala grâului, a vinului }i a untului-de-leamn, p@r]ile levi]ilor }i a cânt@re]ilor }i a portarilor }i pârghele preo]e}ti. 6. {i întru toate acestea n-am fost în Ierusalim, c@ în anul al treizeaci }i doilea a lui Artaxers, împ@ratului Vavilonului, am venit la împ@ratul }i în sfâr}itul zilelor m-am rugat împ@ratului. 7. {i am venit în Ierusalim }i am în]@les r@otate carea f@cuse Eliasiv lui Tovie, s@-i fac@ comoar@ dinnaintea casii lui Dumnezeu. 8. {i r@u foarte a fi mi s-au p@rut }i am lep@dat vasele casei lui Tovie afar@ din vistierie. 9. {i am poruncit }i au cur@]it vistieriile }i am întors acolo vasele casii lui Dumnezeu, jârtv@ }i t@mâie. 10. {i am cunoscut cum c@ p@r]ile levi]ilor nu li s-au fost dat; }i fugise fie}tecarele în ]ânutul s@u dintre levi]i }i dintre cânt@re]i }i din cei ce slujea. 11. {i am pornit pricina asupra sfatului }i am zis: «Pentru ce am p@r@|sit casa lui Dumnezeu?» {i i-am adunat }i i-am f@cut a sta în locurile sale. 12. {i tot Iuda aducea z@ciuiala grâului, a vinului, }i a untului-de-lemn în }uri. 13. {i am rânduit preste }uri pre Selemiam preotul }i Sadoc scriitoriul }i Fadaie din levi]i, }i lâng@ ei Hanan, fiiul Zahur, fiiul Mathaniei, c@ credincio}i s-au aflat a fi }i lor li s-au încredin]at p@r]ile fra]ilor s@i. 14. Adu-[i aminte de mine, Dumnezeul mieu, pentru aceasta }i s@ nu }tergi milele meale care am f@cut în casa Dumnezeului mieu }i în ]eremoniile Lui. 15. În zilele acelea am v@zut în Iiudeea c@lcând teascurile sâmb@ta, gr@m@dind stoguri }i pogorând pre asâni vin }i struguri }i smochine }i toat@ greotatea }i aducând în Ierusalim în zioa sâmbetei; }i i-am dojenit ca în zioa în care-i slobod s@ vânz@, s@ vânz@. 16. {i tirii au l@cuit într-însa, aducând pe}ti }i toate ceale de vânzare }i vindea sâmb@ta fiilor Iudei în Ierusalim. || 17. {i am certat pre mai-marii Iudei }i le-am zis: «Ce lucru iaste acest r@u care voi face]i }i slobozi]i zioa sâmbetei? 18. Au nu aceastea au f@cut p@rin]ii no}tri }i au adus Dumnezeul nostru preste noi tot r@ul acesta }i preste cetatea aceasta? {i voi ad@oga]i mânie preste Israil, v@t@mând sâmb@ta». 19. {i au fost deac@ au odihnit por]ile Ierusalimului în zioa sâmbetei, am zis: {i am închis u}ile }i am poruncit s@ nu le de}chiz@ pân@ dup@ sâmb@t@. {i din slugile meale am rânduit preste por]i, ca nime s@ aduc@ greotate sâmb@ta. 20. {i au r@mas negu]@torii }i cei ce vindea ceale de vânzare afar@ de Ierusalim o dat@ }i de-a doao oar@. 21. {i i-am dojenit }i le-am zis: «Pentru ce r@mâne]i în prejma zidului? De ve]i face a doao oar@ aceasta, mân@ voi trimite asupra voastr@!» {i din vreamea aceaea n-au venit sâmb@ta. 22. {i am zis levi]ilor s@ s@ cur@]as|c@ }i s@ vie a p@zi por]ile }i a sfin]i zioa sâmbetei. {i pentru aceasta, dar@, adu-[i aminte de mine, Dumnezeul mieu, }i m@ iart@ dup@ mul]imea milelor Tale. 23. Ci }i în zilele acealea am v@zut jidovi luându-}i muieri azotiteance, ammoniteance }i moaviteance. 24. {i fiii lor de jum@tate vorbea azoticea}te }i nu }tiia vorbi jidovea}te }i vorbea dup@ limba norodului }i a norodului. 25. {i i-am certat }i i-am bl@st@mat }i am b@tut dintr-în}ii b@rba]i }i i-am c@lcat jos }i i-am jurat în Dumnezeu s@ nu-}i dea featele sale fiilor lor }i s@ nu ia din featele lor fiilor s@i }i loru}i, zicând: 26. «*Au nu întru acest lucru au p@c@tuit Solomon, împ@ratul lui Israil? {i adev@rat în *3 Împ@r. 3, 1 }i 11, 1. neamuri multe nu era împ@rat aseaminea lui }i iubit Dumnezeului s@u era }i l-au pus **3 Împ@r. 11, 4. Dumnezeu împ@rat preste tot Israilul. **{i pre el, dar@, l-au dus la p@cat muierile ceale de alt neam. 27. Au doar@ }i noi, neascultând, vom face tot r@ul acest mare s@ câlc@m leagea || Dumnezeului nostru }i s@ luâm muieri streine?»

58

457r

457v

458r

458v

459r

CAP 13

CARTEA LUI NEEMIE

28. Iar@ dintre fiii Ioiada, fiiul lui Eliasiv, preotului celui mare, jinere era Sanavallat Poroniteanul, care l-am gonit de la mine. 29. Adu-[i aminte, Doamne, Dumnezeul mieu, împrotiva celor ce pâng@resc preo]iia }i mo}tenirea preo]easc@ }i leviticeasc@. 30. {i i-am cur@]it de to]i cei de alt neam }i am a}ezat rândurile preo]ilor }i a levi]ilor, pre fie}tecare în slujba sa. 31. {i în aducerea leamnelor în vreami rânduite }i în ceale de pârg@ adu-[i aminte de mine, Dumnezeul mieu, spre bine. Amin!”

59

CARTEA LUI NEEMIE

INDICE ALÃUTÃ: s.f.; vezi LÃUTÃ

A

(a) ALEGE: v. III am ales: ind. pf.c. 1.sg. 1,9 ai ales: ind. pf.c. 2.sg. 9,7

ACOLO: adv. acolo: 1,3, 9; 2,11; 4,20; 1 0,39; 13,5, 9

(a) ALERGA: v. I alergaþi: conj. pr ez. fãrã sã 2.pl. 4,20

(a) ACOPERI: v. IV acoperi: inf. prez. fãrã a 2,8 au acoperit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,3, 6, 15 sã acoperi: conj. prez. 2.sg. 4,5

ALES, ALEASÃ: adj. aleºi: m. pl. nom. 5,18

ACUM: adv. acum: 5,5; 6,7; 9,32 (a se) ADÃUGA: v. I; var. (a se) ADÃOGA: v. I „a mai pune ceva lângã cele ce sunt” adãogaþi: ind. pr ez. 2.pl. 13,18

(a se) AMESTECA: v.I; var. (a se) MESTECA a (sã) mesteca: inf. prez. rezum. cap.10 AMIAZÃ: adv.; var. (Reg.) AMIAZÃZI amiazãzi: adv. în c. pânã la amiazãzi 8,3

ADÂNC: s.n. adânc: sg. ac . 9,11

AMIN: interj. amin: 5,13; 8,6; 13,31

ADEVÃR: s.n. adevãr ului: sg. gen., în sintagma leagea adevãrului 9,13 adevãr ul: sg. ac. 9,33

AMINTE: adv. aminte: adv. în loc. v. a-ºi aduce aminte/a lua aminte; vezi (a se/-ºi) ADUCE/(a) LUA

ADEVÃRAT, -Ã: adj./adv. adevãr at: adj. m. sg. ac. 7,2 adevãr at: adv. 13,26

AMMAREU: s.m. (cf. Indice Fc – AMOREU) ammarreului: sg. dat. 9,8 AMMONITEAN: s.m.; var. AMMANITEAN (cf. Indice Fc) ammaniteanul: sg. nom. 2,10, 19 ammoniteanul: sg. nom. 4,3 ammaniteanii: pl. nom. 4,7 ammoniteanii: pl. nom. 13,1

(a se/-ºi) ADUCE: v. III adu(-Þi): imper ativ 2.sg., în loc. v. adu-Þi aminte 1,8; 5,19; 6,14; 13,14, 22, 29, 31 aduceþi(-vã): imperativ 2.pl., în loc. v. aduceþi-vã aminte 4,14 aducând: gerunziu rezum. cap.8; 13,15, 16 sã aducã: con j. prez. 3.sg./pl. 8,1; 12,27, 43; 13,19 au adus: ind. pf.c. 3.sg. 8,2, 16; 13,18 aduceþi: con j. prez. 2.pl. 8,15 (º-)au adus: ind. pf.c. 3.pl. 9,17 ai adus: ind. pf.c. 2.sg. 9,23 aduc: ind. prez. 3.pl. 10,31 sã (se) aducã: conj. prez. 3.sg./pl. 10,34, 36 sã aducem: con j. prez. 1.pl. 10,37 vor aduce: ind. viit.I. 3.pl. 10,38 aducea: ind. imp. 3.sg. 13,12

AMMONITEANCÃ: adj. „(femeie) din neamul ammonit) (cf. AMMONITEAN) ammoniteance: f. pl. ac. 13,23

ADUCERE: s.f. „dar” aducerea: sg. ac., în sintagma aducerea leamnelor „lemnele care trebuia aduse pentru ca focul de pe jer tf elnic sa nu se stingã niciodatã” 10,34; 13,31 (a se) ADUNA: v. I voiu aduna: ind. viit.I. 1.sg. 1,9 (s-)au adunat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 4,8; 8,1, 13; 9,1; 12,28 am adunat: ind. pf.c. 1.sg. 5,7; 7,5; 13,11 ADUN AT, -Ã: adj. adunaþi: m. pl. nom. 5,16 AFARÃ: adv. afarã: adv. în loc. prep. afarã din/afarã de 5,18; 7,67; 13,8, 20 afarã: adv. în loc. adv. din afarã 11,16 (a se) AFLA: v. I au aflat: ind. pf.c. 3.pl. 5,8; 7,64; 8,14; 9,32 am aflat: ind. pf.c. 1.sg. 7,5 (s-)au aflat : ind. pf.c. impers./3.pl. 7,5; 13,1, 1 3 ai af lat: ind. pf.c. 2.sg. 9,8 AICI: adv. aici: rezum. cap.3; 7,69 (a) A JUTA: v. I ajutã: ind. prez. 3.sg. 2,20

AN: s.m. anul: sg. ac. 1,1; 2,1; 5,14; rezum. cap.10; 10,31; 13,6 ani: pl. ac. 5,14; 9,21, 30 an: sg. ac., în loc. adj./loc. adv. de peste an/peste an „din (în) cursul unui an” 5,14, 18; 10,32 anului: sg. gen., în sintagma din vreamile anului pânã la an „la o anumitã vreme hotãrâtã” 10,34 an: sg. ac., în sint agma din vreamile anului pânã la an 10,34 an: sg. ac., în loc. adv. din an în an 10,35 APÃ: s.f. apei: sg. gen., în sintagma ducerea apei (cf. lat. aquaeductus, -Às) 2,14 Apelor: pl. gen., în s. pr opr. Porþii Apelor/Poar ta Apelor 3,26; 8,1, 3, 16; 12,36 ape: pl. ac. 9,11 apã: sg. ac. 9,15, 20; 13,2 APROAPE: adv. aproape: 4,12 aproape: adv. în sintagma de aproape „apropiat” 13,4 ARAP: s.m.; var. HARAP (Înv. ºi pop.) „arab” Harapul: sg. nom. 2,19; 6,1 hãrapii: pl. nom. 4,7 (a se) ARÃTA: v. I arãta: inf. prez. fãrã a 7,61 sã (sã) areate: conj. prez. 3.sg. 9,12 ai arãtat : ind. pf.c. 2.sg. 9,14 sã areate: conj. prez. 3.sg. 9,19 ARC: s.n. arcele: pl. ac. 4,13 arce: pl. ac. 4,16

60

INDICE

CARTEA LUI NEEMIE avea: ind. imp. 3.sg. 6,5 sã aibã: conj. prez. 3.sg. 6,13 având: gerunziu 6,18

(a se) ARDE: v. III (s-)au ars: ind. pf.c. 3.pl. 1,3; 2,3, 17 au ar s: ind. pf.c. 3.pl. 4,2 sã ar zã: conj. prez. 3.pl. 10,34

AZOTEAN: s.m. (cf. Indice 1Sm) az oteanii: pl. nom. 4,7

ARDERE: s.f. arderea: sg. ac., în sintagma arderea veacinicã 10,33

AZOTICEªTE: adv. az oticeaºte: 13,24

ARGINT: s.n. argint: sg. ac. 7,71, 72

AZO TITEANCÃ: a dj. „(femeie) de neam azotean” (cf. AZOTEAN) azititeance: f. pl. ac., în sintagma muieri azotiteance 13,23

ARS, -Ã: adj. arse: f. pl. ac. 2,13 (a) ASCULTA: v. I f ie ascultând: con j prez fãrã sã cu gerunziul 3.pl. (cf. lat. f iat auscult ans) 1,6 sã asculþi: conj. prez. 2.sg. 1,6 ascultã: imperativ 2.sg. 4,4 au ascult at: ind. pf.c. 3.sg./pl. 9, 16, 29, 30 a asculta: inf. prez. 9,17 ai ascultat : ind. pf.c. 2.sg. 9,28 neascultând: gerunziu 13,27 ASEMENEA: adv./prep.; var. (Înv.) ASEAMINEA aseaminea: adv. 6,11; 12,24 aseminea: prep. 8,17 aseaminea: adv. 13,26

B BALAUR: s.m.; var. (Înv. ºi pop.) BÃLAUR Bãlaur ului: sg. gen., în s. propr. Fântânii Bãlaurului 2,13 BAN: s.m. bani: pl. ac. 5,4, 10, 11, 15 (a) BATE: v. III am bãtut: ind. pf.c. 1.sg. 13,25 (a) BATJOC ORI: v. IV au batjocorit : ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,19; 4,1, 5

ASIN: s.m. asini: pl. nom. 7,69 asâni: pl. ac. 13,15

BATJOCURÃ: s.f. batjocurã: sg. ac. 4,4

ASTÃZI: adv. as tãzi: 1,6, 11; 5,11; 9,36

BÃRBAT: s.m. bãr baþi: pl. nom./ac. 1,2; 2,12; 3,22; 5,17; 11,6; 12,43; 13,25 bãr baþilor: pl. gen. 7,7; 8,2, 3 bãr baþii: pl. nom./ac. 7,27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34; 11,2

(a se) ASTUPA: v. I (s-)ar fi astupat : cond.pf. 3.sg. 4,7 (a) ASUPRI: v. IV au asuprit : ind. pf.c. 3.pl. 5,15

(a) BEA: v. II beþi: imperativ 2.pl. 8,10 sã bea: conj. prez. 3.sg. 8,12

AªA: adv. aºa: rezum. cap.5; 5,5, 12, 13, 15; rezum. cap.6; r ezum. cap.9

BERBEC: s.m. berbeci: pl. nom. 5,18

(a) AªEZA: v. I au aºezat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,1, 3, 6, 13, 14, 15 vom aºeza: ind. viit.I. 1.pl. 10,32 am aºezat : ind. pf.c. 1.sg. 12,31; 13,30

BINE: adv./s. bine: adv. 2,5, 7 bine: s.n. sg. ac. 2,18; 5,19; 13,31 bine: adv în structur a v. dislocatã bine au cuvântat 8,6 bine: s.f. sg. ac., în sintagma facerile de bine rezum. cap.9 binele: s.n. sg. ac. 9,25

ATUNCI: adv. atunci: adv. în loc. adv. pânã atunci 6,1 AUR: s.n. aur : sg. nom., în sint agma meaºterul de aur /meaºterului de aur „aurar” (cf. lat. aurifex) 3,8, 30 aur : sg. ac. 7,70, 71, 72 (a se) AUZI: v. IV auzând: gerunziu rezum. cap.1; 1,4; 5,6 au auzit : ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,10, 19; 4,1, 7, 15; 6,1, 16; 13,3 veþi auzi: ind. viit.I. 2.pl. 4,20 (s-)au auzit: ind. pf.c. im pers./3.sg. 6,6; 1 2,42 auzi-va: ind. viit.I. 3.sg. 6,7 auzind: gerunziu 8,9; 13,1 ai auzit: ind. pf.c. 2.sg. 9,9, 27 AUZIRE: s.f. auzir ea: sg. ac. 8,7 (a) AVEA: v. II avem: ind. prez. 1.pl. 5,5

(a) BINECUVÂNTA: v. I bine au cuvântat: ind. pf.c. 3.sg., str uctura v. dislocatã 8,6 binecuvântaþi: imperativ 2.pl. 9,5 binecuvinteaze: conj. prez. fãrã sã 3.pl. 9,5 BINECUVÂNTARE: s.f. binecuvântarea: sg. ac. 9,5 BIR: s.n. bir ului: sg. gen., în sintagmele car tea bir ului/catastihul birului „condica cu r ecensãmântul celor veniþi din robie” (cf. lat. census „recensãmânt”; cuvântul es te însã explicat astfel în Grigore Maior, ILV/Lexicon, I: census, -us „dare”, „dobândã”, „camãtã”) 7,5, 64 BISERICÃ: s.f.; var. (Înv.) BISEARICÃ bisearicii: sg. gen. 3,27; 6,10; 11,12 bisearicã: sg. ac. 6,11 bisearica: sg. nom.(aici) „adunarea” (cf. lat. eccl½sia, -ae „adunare (a popor ului”) 8,17 bisearica: sg. ac. 13,1

61

CARTEA LUI NEEMIE

INDICE

BLAGOSLOVENIE: s.f. blagoslovenie: sg. ac. 13,2

capetele: pl. nom./ac. 4,4; 10,14 capul: sg. ac. 9,17

(a) BLAGOSLOVI: v. IV au blagoslovit: ind. pf.c. 3.sg. 11,2

CARTE: s.f. Car tea: sg. nom. în titlu Car tea lui Neemie carea ºi Esdrei a doao sã zice; 8,5; 13,1 car te: sg. ac. 6,5; 8,3 cãrþi: pl. nom./ac. 6,17, 19 cartea: sg. ac., în sintagma cartea birului „condica cu recensãmântul celor veniþi din robie” (cf. lat. census „recensãmânt”; cuvântul este însã explicat astfel în Grigore Maior, ILV/Lexicon, I: census, -us „dare”, „dobândã”, „camãtã”) 7,5 car tea: sg. ac., în sintagmele car tea leagii/cartea leagii lui Moisi/ car tea leagii lui Dumnezeu/cartea cuvintelor zilelor „cronicã” rezum. cap.8; 8,1, 8, 18; 9,3; 12,23

BLÂND, -Ã: adj. blând: m. sg. nom. 9,17 BLESTEM: s.n.; var. BLÃSTÃM blãstãmuri: pl. ac. 9,18, 26 blãstãmul: sg. ac. 13,2 (a) BLES TEMA: v. I; var. (a) BLÃSTÃMA sã blasteme: conj. prez. 3.sg. 13,2 am blãstãmat: ind. pf.c. 1.sg. 13,25

CASÃ: s.f. casa: sg. nom./ac. 1,6; 2,8; 3,21, 24, 25, 30; 4,16; 5,13; 6,10; 7,39, 61; 12,29, 36 casei: sg. gen. 2,3, 8; r ezum. cap.13; 13,8 casii: sg. gen. 3,10, 20, 21, 23, 28, 29; 6,10; 7,2; 8,16 Casa: sg. ac., în s. propr. Casa celor Tari „Casa Vitejilor” 3,16 casa: sg. ac., în sintagmele casa unghiului „camera din colþ” (cf. lat. cenaculum Anguli )/casa Dumnezeului/casa lui Dumnez eu/ casa Domnului/casa comorii „casa vistieriei” (cf. lat. domo thesauri; th½saur us, -¾ „comoarã”; „vistierie”) 3,30, 31; 10,34, 35, 36, 38, 39; 11,16; 12,39; 13,11, 14 casii: sg. gen., în sintagma casii lui Dumnezeu/casii Dumnez eului 8,16; 10,32, 33; 11,11, 22; 13,4, 7, 9 casele: pl. ac. 4,14; 5,3, 11; 10,34 caselor: pl. gen. 7,3 case: pl. nom./ac. 7,4; 9,25 casã: sg. ac. 11,25

BOGAT, -Ã: adj./s. (cei) bogaþi: s.m. pl. ac. rezum. cap.5 bogate: f. pl. ac. 9,31 BOLNAV, -Ã: adj. bolnav: m. sg. nom. 2,2 BOU: s.m. bou: sg. nom. 5,18 boilor: pl. gen. 10,36 BUCATÃ: s.f. (mai ales la pl.) „hranã”; „fel de mâncar e” bucatelor: pl. gen. 10,37 (a se) BUCURA: v. I (s-)au bucurat: ind. pf.c. 3.pl. 12,42

CATASTIF: s.n.; var . CATASTIH catastihul: sg. ac., în sintagma catas tihul birului „condica cu recensãmântul celor veniþi din robie” (cf. lat. census „recensãmânt”; cuvântul este însã explicat astf el în Grigore Maior, ILV/Lexicon, I: census, -us „dare”, „dobândã”, „camãtã”) 7,64 catastih: sg. ac. 7,69

BUCURIE: s.f. bucuria: sg. nom., în sintagma bucuria Domnului 8,10 BUN , -Ã: adj./s. bunã: adj. f. sg. nom./ac. 2,8, 18 bun: adj. n. sg. nom./ac. 5,9; 9,20 bune: adj. f. pl. ac. 9,13 (ceale) bune: s.f. pl. ac. 9,36

(a) CÃDEA: v. II au cãzut: ind. pf.c. 3.pl. 6,16

BUNÃVOIE: s.f. bunãvoie: sg. ac., în loc. adv. de bunãvoie rezum. cap.5; 11,2

CÃLÃREÞE: s.m. cãlãreþi: pl. ac. 2,9

BUNÃTATE: s.f. bunãtatea: sg. ac. 9,25, 35

CÃLÃTORIE: s.f. cãlãtoriia: sg. nom. 2,6 (a) CÃLCA: v. I „a bate (pe cineva) cu picioarele”; „a tescui cu picioarele”; „a încãlca” cãlcând: gerunziu 13,15 am cãlcat: ind. pf.c. 1.sg. 13,25 sã câlcãm: conj. prez. 1.pl. 13,27

C CAL: s.m. Cailor: pl. gen., în s. propr. Poar ta Cailor 3,28 caii: pl. nom. 7,68

CÃLDURÃ: s.f. cãldura: sg. ac. 7,3

CALE: s.f. calea: sg. ac. 9,12, 19 cale: sg. ac. 9,19

CÃMILÃ: s.f. cãmilele: pl. nom. 7,69

CANANEU: s.m.; var. HANANEU hananeului: sg. gen. 9,8 hananei: pl. ac. 9,24

CÃPETENIE: s.f. cãpeteniile: pl. nom./ac. 2,9; 7,70, 71; 8,13; 9,32, 34, 38; 11,1, 3, 13, 16; 12,7, 12, 23, 24, 31, 32, 43 cãpetenia: sg. nom. 3,9, 14, 19; 11,11 cãpeteniia: sg. nom. 3,12, 15, 16, 17, 18 cãpetenii: pl. nom. 4,16; 12,22, 45 cãpeteniii: pl. dat. 7,2 cãpetenie: sg. nom. 11,17

CAP: s.n. „extremitate superioarã a corpului omenesc sau cea anterioarã a animalelor”; „cãpetenie”

(a) CÃUTA: v. I au cãutat : ind. pf.c. 3.pl. 7,64

CAMÃTÃ: s.f. camãt a: sg. ac. rezum. cap.5 camete: pl. ac. 5,7

62

INDICE

CARTEA LUI NEEMIE CHIMVAL: s.n. (Înv.; mai ales la pl.) „vechi instrument muzical compus din douã jumãtãþi de glob de aramã care se loveau una de alta” chin vale: pl. ac. 12,27

CÂMP: s.n. câm pul: sg. ac. 6,2 CÂMPIE: s.f. câm piile: pl. ac. 3,22 câm pii: pl. ac. 12,28

CHIP: s.n. chip: sg. ac., în loc. adv. într-acesta chip 6,5

(a) CÂNTA: v. I au cântat: ind. pf.c. 3.pl. 12,41

(a se) CITI: v. IV; var. (În v. ºi reg.) (a) CETI ce teaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.8 ce tind: gerunziu rezum. cap.8 au cetit : ind. pf.c. 3.sg./pl. 8,3, 8, 18; 9,3 (s-)au ce tit: ind. pf.c. imper s. 8,8; 13,1 ce tindu(-se): gerunziu rezum. cap.13

CÂNTÃREÞ, -EAÞÃ: s.m./f. cântãr eþi: s.m. pl. nom./ac. 7,1, 67; 11,22, 23; 12,8, 41; 13,10 cântãr eþii: s.m. pl. nom. 7,44, 73; 10,28, 39 12,29, 44 cântãr eaþe: s.f. pl. nom. 7,67 cântãr eþilor: pl. gen./dat. 12,28, 45, 46; 13,5

COAPSÃ: s.f. coapse: pl. ac. 4,18

CÂNTEC: s.n. cânt ec: sg. ac. 12,27 cântecului: sg. gen., în sintagma vasele cântecului David „instrumentele muzicale ale lui Da vid” (cf. lat. vasis cantici David) 12,35 CENUªÃ: s.f. cenuºii: sg. gen. 4,2 CER: s.n.; var. CERIU ceriului:sg. gen., în sintagmele Dumnezeului ceriului/Dumnezeul ceriului/ marginile ceriului/oastea ceriului „îngerii” 1,4, 5, 9; 2,4, 20; 9,6 ceriul: sg. ac. 9,6 ceriul: sg. ac., în gen. super l. ceriul ceriurilor 9,6 ceriurilor : pl. gen., în gen. super l. ceriul ceriurilor 9,6 ceriu: sg. ac. 9,13, 15, 27, 28 ceriului: sg. gen. 9,23 CERBICE: s.f. cer bicile: pl. nom. 9,16, 17 cer bicea: sg. ac. 9,29 (a) CERCA: v. I ar cerca: cond. prez. 3.sg. 2,10 vom cearca: ind. viit.I: 1.pl. 5, 12 am cercat: ind. pf.c. 1.sg. 5,18 au cer cat: ind. pf.c. 3.pl. 12,27 (a) CERE: v. III cerând: gerunziu rezum. cap.1 sã cear em: conj. prez. 1 .pl. 5,10 CEREMONIE: s.f.; var. (Înv.) ÞEREMONIE þeremoniile: pl. ac. 1,7; 9,14; 10,29; 13,14 þeremonii: pl. ac. 9,13 (a) CERTA: v. I cear tã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5; rezum. cap.13 am cer tat: ind. pf.c. 1.sg. 5,7; 13,17, 25 CETATE: s.f. ce tatea: sg. nom./ac. 2,3, 5; 3,15; 6,6; 7,4, 6; 11,1; 13, 18 ce tãþii: sg. gen. 2,8; 12,36, 43 ce tãþile: pl. ac. 7,73; 8,1, 15; 10,37; 11,3, 20 ce tãþi: pl. ac. 9,25; 11,1 ce tãþilor: pl. gen . rezum. cap.11 ce tate: sg. ac. 11,9, 18 (a se) CHEMA: v. I am chemat : ind. pf.c. 1.sg. 5,12 chemând: gerunziu rezum. cap.6; rezum. cap.7 (s-)au chemat: ind. pf.c. 3.pl. 7,63 chemându(-se): gerunziu rezum. cap.12 CHIAR: adv. (În v.) „clar”, „limpede”; „tocmai” chiar: rezum. cap.8; 8,3; 12,41

(a se) COBORÎ: v. IV; var. (În v.) (a se) POGORÎ (sã) pogor: ind. prez. 3.pl. 3,15 pogorî: inf. prez. fãrã a 6,3 (mã) voiu pogorî: ind. viit.I. 1.sg. 6,3 (Te-)ai pogorât: ind. pf.c. 2.sg. 9,13 pogorând: gerunziu 13,15 CODRU: s.m. codr ului: sg. gen. 2,8 COMOARÃ: s.f. comorii: sg. gen., în sintagma casa comorii „casa vis tieriei” (cf. lat. domo thesauri; th½saurus, -¾ „comoarã”; „vistierie”) 10,38 comoarãlor: pl. gen., în sintagma vistieriile comoarãlor (cf. lat. g¼zophylacia thesauri ; g¼zophylacium, -i¾ „sala tezaurului”; th½saurus, -¾ „comoarã”; „vistierie”) 12,43 comoarã: sg. ac. 13,7 CONTUª: s.n.; var. CONTOª contoºe: pl. ac., în sintagma contoºe preoþeºti 7,70 contoºuri: pl. ac., în sitnagma contoºuri preoþeºti 7,72 COR: s.n.; var. (neob.) HOR: s.m.; traducãtorii au echivalat prin hor cuvântul latinesc chor us, care înseamnã „dans” ºi „cor”. hori: pl. nom./ac. 12,31, 39 hor: sg. nom. 12,37 COR T: s.n. corturilor: pl. gen., în sitnagma pr aznicul corturilor (cf. Indice 2Lg – COR T) rezum. cap.8 cor turi: pl. nom./ac. 8, 14, 15, 16, 17 COªTEI: s.n. (mgm. în v.) „cetate” coºt eiul: sg. ac. 1,1 COT: s.m. „unitate de mãsurã pentru lungime” coþi: pl. ac. 3,1, 13 CREDINCIOS, -OASÃ: adj. cr edincioasã: f. sg. ac. 9,8 cr edincioºi: m. pl. nom. 13,13 CUGET: s.n. cugetele: pl. ac. 9,35 (a) CUGETA: v. I cugeta: ind. imp. 3.pl. 6,2 cugetaþi: ind. prez. 2.pl. 6,6 CULEGERE: s.f. (aici) „adunare de sãrbãtoar e” culeager e: sg. ac. 8,18 CULES: s.n. culesului: sg. gen. 10,37

63

CARTEA LUI NEEMIE

INDICE

(a) CUMPÃRA: v. I am cumpãrat : ind. pf.c. 1.sg. 5,16

DEPARTE: adv. depar te: 4,19; 12,42

(a) CUNOAªTE: v. III sã cunoascã: con j. prez. 3.pl. 4,11 au cunoscut: ind. pf.c. 3.pl. 6,16 ai cunoscut: ind. pf.c. 2.sg. 9,10 am cunoscut: ind. pf.c. 1.sg. 13,10

(a se) DEPÃR TA: v. I (s-)au depãr tat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 9,19, 26 depãr tându(-se): gerunziu 9,29 (a se) DESCHIDE: v. III; var. (a se) DEªCHIDE sã (sã) deºchizã: con j. prez. 3.pl. 7,3 au deºchis: ind. pf.c. 3.sg. 8,5 deºchizându-: gerunziu 8,5 sã deºchizã: conj. prez. 3.pl. 13,19

(a se) CURÃÞI: v. IV (s-)au curãþi: ind. pf.c. 3.pl. 12,30 au curãþit : ind. pf.c. 3.pl. 12,30; 13,9 sã (sã) curãþascã: con j. prez. 3.pl. 13,22 am curãþit: ind. pf.c. 1.pl. 13,30

(a) DESCHILINI: v. IV (Reg.) „a separa” (cf. Indice Iº) au deschilinit: ind. pf.c. 3.pl. 13,3

CURÃÞIE: s.f. curãþiii: sg. dat. adn. 12,44

DESCHILINIT: adv. „distinct”; „clar” (cf. lat. distinct½) deschilinit : 8,8

CUVÂNT: s.n. cuvintele: pl. nom./ac. 1,1; 2,18; 5,6; 6,7, 8, 19; 8,12; 9,8 cuvinte: pl. ac. 1,4 cuvântul: sg. ac. 1,8; 2,20; 5,13; 6,4, 5; 11,24 cuvintele: pl. ac., în sintagma cuvintele leagii rezum. cap.8; 8,9, 13 cuvintelor: pl. gen., în sintagma cartea cuvintelor zilelor „cronicã” 12,23

DESCHIS, -Ã: ad j.; var. DEªCHIS, -Ã deºchiºi: m pl. nom. 1,6 (a se) DESCOPERI: v. I (sã) descoperea: ind. imp. 3.sg. 4,23 DESCOPERIT: adv. „potrivit”; „cum se cuvine” (cf. lat. apposit½) descoperit: 8,8

(a) CUVÂNTA: v. I au cuvântat: ind. pf.c. 3.sg., în str uctura v. dislocatã bine au cuvântat 8,6

DESFÃTARE: s.f. desfãtãri: pl. nom. 9,25

D

DESFÃTAT, -Ã: adj. „foar te larg”;”nesfârsit” desfãtat: n. sg. ac., în sintagma pãmânt desfãtat ºi gras (cf. lat terra latissima et pingui) 9,35 (a se) DA: v. I dã: imperativ 2.sg. 1,11; 4,4 am dat: ind. pf.c. 1.sg. 2, 1, 9 deie: conj. prez. 3.sg. 2,7 sã dea: con j. prez. 3.sg./pl. 2,8; 13,25 au dat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,8; 7,5, 70, 71, 72; 9,17, 29 dedease: conj. pr ez. 3.sg. 2,12; 10,29 sã dãm: conj. prez. 1.pl. 5,4; 10,30, 32 daþi: imper ativ 2.pl. 5,11 (sã) da: ind. imp. 3.pl. 5,14 (sã) dau: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.7 sã dai: conj. prez. 2.sg. 9,8, 15 ai dat: ind. pf.c. 2.sg. 9,10, 13, 15, 20, 22, 24, 27, 30, 36 au dat: ind. pf.c. 3.pl., în sintagma au dat umãr „au întors spatele” (cf. lat. dederunt umerum) 9,29 ai fost dat: ind. m.m.c.pf. perifr. 2.sg. 9,35 (sã) dedease: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 11,2 da: ind. imp. 3.sg. 12,46 (s-)au fost dat: ind. m.m.c.pf. perifr. 3.pl. 13,10

(a) DESPÃRÞI: v. IV ai despãrþit: ind. pf.c. 2.sg. 9,11 DESPÃRÞIT, -Ã: ad j. despãrþiþi: m. pl. nom. 4,19 DEªER T, DEªARTÃ: adj./s. deºert: s.n. sg. ac., în loc. adv. în deºer t „inutil” rezum. cap.2 deºert: m. sg. nom. 5,13 DEªER TÃCIUNE: s.f. deºertãciune: sg. ac. 1,7 (a se) DEZBRÃCA: v. I (ne) dezbrãcam: ind. imp. 1.pl. 4,23 DIMINEAÞÃ: s.f. dimineaþa: sg. ac. 8,3

DAJDIE: s.f.; var. (Înv.) DAJDE dajdele: pl. ac. 5,4

DIN AINTEA: prep. dinnaintea: 8,1, 3; 13,7(a)

DAR: s.n. daruri: pl. nom./ac. rezum. cap.7; 13,5

(a) DOBÂNDI: v. IV dobândind: gerunziu rezum. cap.2

DATÃ: s.f. datã: sg. ac., în num. adv. o datã 13,20

DOBITOC: s.n. dobitoc: sg. nom. 2,12 dobitocului: sg. dat. 2,14 dobitoacele: pl. ac. rezum. cap.7; 9,37 dobitoacelor: pl. gen. 10,36

DATOR, -TOARE: adj. datori: m pl. nom. 5,10 DÃRÃBUIT, -Ã: s.m./f. (aici despre ziduri) „spãr turã”; cuvântul nu este înregistrat în DA. (ceale) dãrãbuite: s.f. pl. nom. 4,7 (a) DÃRUI: v. IV dãruind: gerunziu rezum. cap.5 dãruiam: ind. imp. 1.sg. 5,18

(a) DOJENI: v. IV am dojenit : ind. pf.c. 1.sg. 13,15, 21 DOMN: (s. propriu) „Dumnezeu” Doamne: sg. voc. 1,5, 11; 6,14; 9,6; 13,29 Domnului: sg. gen./dat. 3,5; 8,9; 9,3 Domnul: sg. nom./ac. 8, 1, 6, 14; rezum. cap.9; 9,4, 5

64

INDICE

CARTEA LUI NEEMIE

Domnului: sg. gen., în sintagmele zioa Domnului/bucuria Domnului/car tea leagii Domnului/poruncile Domnului/casa Domnului 8,10; 9,3; 10,29, 34, 35 Doamne: sg. voc., în sintagma Doamne Dumnezeule 9,7 DOS: s.n. dosul: sg. ac. 9,26 DRAHMÃ: s.f. drahme: pl. ac. 7,70, 71, 72 DREPT, DREAPTÃ: adj./prep./s. drep t: prep. în loc. adv. drept aceaea 5,13 dreap ta: s.f. sg. ac. , în loc. prep. de-a dreapta 8,4 dreap ta: s.f. sg. ac., în loc. adv. spre dreapta/la dreap ta 9,4; 12,31 drep t: adj. m. sg. nom. 9,8, 33 dreap te: adj. fem. pl. ac. 9,13 DREPTATE: s.f. drep tate: sg. nom. 2,20 (a se) DUCE: v. III veþi f i duºi: pasiv ind. viit.I. 2.pl. 1,9 (mã) duseasãm: ind. m.m.c.pf. 1.sg. 2,16 (s-)au dus: ind. pf.c. 3.sg./pl. 8,12; 12,31, 32 sã ducã: conj. prez. 3.sg. 9,19 (sã) ducea: ind. imp. 3.sg. 12,37 au dus: ind. pf.c. 3.pl. 13,26 duceþi(-vã): imperativ 2.pl. 8,10

F (a se) FACE: v. III veþi face: ind. viit.I. 2.pl. 1,9; 13,21 sã f ac: con j. prez. 1.sg. 2,12; 6,13 aº f i fãcând: cond. pf. cu gerunziu 1.sg. 2,16 fãcea: ind. imp. 3.sg./pl. 2,16; 4,16, 17; 8,7, 11; 11,12 f aceþi: ind. prez. 2.pl. 2,19; 5,9; 13,17 (ne-)am fãcut: ind. pf.c. 1.pl. 4,4 vom face: ind. viit.I. 1.pl. 4,11; 5,12; 13,27 sã f acem: conj. prez. 1.pl. 4,21; 6,7; 10,35 sã f acã: conj. prez. 3.sg./pl. 5,12; 6,2; 8,12; 9,24; 10,29; 12,27; 13,7 fãcut-au: ind. pf.c. 3.sg. 5,13 am fãcut: ind. pf.c. 1.sg./pl. 5,15, 19; 9,33; 1 2,31; 13,11, 14 f ac: ind. r pez. 1.sg. 6,3 (s-)au fãcut : ind. pf.c. impers./3.sg. 6,8, 16 fãcând: gerunziu rezum. cap.8 fãcuse: ind. m.m.c.pf. 3.sg./pl. 8,4, 17; 9,18; 13,7 sã (se) facã: conj. prez. 3.pl. 8,15 au fãcut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 8,16, 17, 18; 9,18, 26, 34; 13,5, 18 ai fãcut : ind. pf.c. 2.sg. 9,6, 10, 17, 31, 33 f aci: ind. prez. 2.sg. 9,6 a f ace: inf. prez. 9,28 va face: ind. viit.I. 3.sg. 9,29 FACERE: s.f. f acerile: pl. ac., în sintagma facerile de bine rezum. cap.9

FAMILIE: s.f. f amiliilor: pl. gen. 7,70, 71; 8,13; 12,12, 23 DUCERE: s.f. ducerea: sg. ac., în sint agma ducer ea apei (cf. lat. aq uaeductus, f amiliilor: pl. dat. adn. 12,22 -Às ) 2,14 FAPTÃ: s.f. f aptele: pl. ac. 6, 14 DUH: s.n.

Duhul: sg. ac. 9,20, 30 DUMNEZEU: s.m. „Divinitatea” Dumnez eu: sg. nom./ac./dat./gen. rezum. cap.1; 2,12; rezum. cap.4 4,15; 5,13; 6,12, 16; 7,2, 5; 8,6; rezum. cap.9; rezum. cap.10; 10,29; 12,24, 35, 42, 45; 13,1, 25, 26 Dumnezeului: sg. gen./dat., în sintagmele Dumnezeului ceriului/ mâna Dumnez eului/frica Dumnezeului/casii Dumnezeului/casa Dumnezeului/vistieriia Dumnezeului/vistieria casii Dumnez eului/ leagea Dumnezeului 1,4; 2,4, 8, 18; 5,9; 10,32, 33, 34, 36, 37, 38, 39; 13,4, 14, 27 Dumnezeul: sg. voc., în sintagmele Dumenzeul ceriului cel tare, mare ºi înfricoºat/Dumnezeul nostru cel mare, tare ºi înfricoºat/Dumnezeul nostru/Dumnezeul mieu 1,5; 4,4; 5,19; 9,32; 13,14, 22, 29, 31 Dumnez eul: sg. nom./ac. 4,9, 14, 20; 8,6; 9,4, 5, 17; 13,2, 18 Dumnez eu: sg. gen., în sint agma frica lui Dumnezeu/casa lui Dumnezeu/car tea leagii lui Dumnezeu/casii lui Dumnez eu/ poruncile lui Dumnezeu/leagea lui Dumnezeu 5,15; 6,10; 8,8, 16, 18; rezum. cap.10; 10,28, 29; 11,11, 16, 22; 1 2,39; 13,7, 9, 11 Dumnez eului: sg. gen./dat. 8,9; 9,3; 10,29, 34; 13,26 Dumnez eule: sg. voc. , în sintagma Doamne Dumnezeule 9,7 Dumnezeul: sg. nom., în sintagmele Dumnezeul ceriului/ Dumnez eul milelor 2,20; 9,31 Dumnez eului: sg. dat. adn. 12,44 DUMNEZEU: s.m. „zeu”; „idol” dumnezeul: sg. nom. 9,18 (a) DUREA: v. II sã doarã: conj. pr ez. impers. 8, 11 E EPISCOP: s.m. episcopul: sg. nom. 11,22

FATÃ: s.f.; var. (Înv.) FEATÃ f eatele: pl. nom./ac. 4,14; 5,2, 5; 7,63; 10,28, 30; 11,25, 27, 28, 30, 31; 13,25 f ata: sg. ac. 6, 18 FAÞÃ: s.f. f eaþii: sg. gen., în loc. prep. (Înv.) înaintea feaþii „în faþa”, „dinaintea” 1,4; 2,1, 5, 6 f aþa: sg. nom./ac. 2,2, 3; 4,14; 8,6 f aþa: sg. ac., în loc. prep. de la faþa „(de) dinaintea” 4,5; 9,32 f aþã: sg. ac., în loc. adj. de faþã 12,43 FÃCUT, -Ã: adj. fãcutã: f. sg. ac. rezum. cap.10 (a se) FÃGÃDUI: v. IV (sã) fãgãduiesc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.10 fãgãduind: gerunziu 10,29 a fãgãdui: inf. prez. 10,29 FÂNTÂNÃ: s.f. Fântânii: sg. gen., în s. propr. Fântânii Bãlaurului/Poarta Fântânii 2, 13, 14; 3,15; 12,35 FEL: s.n.; var. (Înv.) FEALIU f ealiuri: pl. ac. 5,18 FEMEIE: s.f. f emeilor: pl. gen. 8,2 FEREZEU: s.m. (cf. Indice Fc) f ereseului: sg. gen. 9,8 (a) FI: v. IV eram: ind. imp. 1.sg. 1,1, 11; 2,1, 11 er a: ind. imp. impers./3.sg./pl. 2,1, 12, 14; 3,7; 4,16, 18, 23; 5,2, 3, 16; 6,16, 18; 7,4, 59, 67; 8,1, 3, 5; 11,1, 16, 23; 12,12; 13,4, 5, 26, 28

65

CARTEA LUI NEEMIE

INDICE

e: ind. prez. 3.sg. 8,9 eºti: ind. prez. 2.sg. 9,8, 31, 33 -i: ind. prez. 3.sg. 2,2, 19; 5,9; 8,1; 13,15 sânt: ind. prez. 3.pl. 1,3; 5,2, 5, 10, 17; 7,3, 61; 9,6; 11,3, 7; 12,1 sântem: ind. prez. 1.pl. 2,17, 20; 4,19; 9,36, 37 iaste: ind. prez. 3.sg. 2,2, 18, 20; 4,10, 19; 6,1, 7; 7,61; 8,10, 11; 13,17 au fost: ind. pf.c. impers./3.sg./pl. 1,1; 2,1; 4,1, 7, 15, 16; 5,1; 6,1, 16; 8,17; 10, 1; 13,3, 19 va fi: ind. viit.I. 3.sg. 2,6; 6,11; 10,38 sã f im: con j. prez. 1.pl. 2,17 fie: con j. prez. fãrã sã 3.sg. 4,22 sã f ie: conj. prez. 3.sg. 5,13 sã f iu: conj. prez. 1.sg. 5,14 fusease: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 5,15 a f i: inf. prez. 7,2; 13,8, 13 ai fost: ind. pf.c. 2.sg. 9,12 vor fi: ind. viit.I. 3.pl. 10,39 am fost: ind. pf.c. 1.sg. 13,6 nef iind: gerunziu 2,2 FINIC: s.m. „ar bore exotic din familia palmierilor, înalt, cu frunze mari ºi care face fructe comestibile”; „curmal” finic: sg. ac. 8,15 FIU: s.m. fiiului: sg. gen. 1,1; 3,4, 19, 21, 23; 6,10; 7,21, 46, 47, 48, 49, 50, 59; 8,17; 12,44 fiii: pl. nom./ac. 1,6; 3,3; 4,14; 5,2, 5; 7,6, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59; 8,1, 14; 9,1, 23, 24; 10,9, 28, 39; 11,3, 4, 6, 7, 22, 24, 25, 31; 12,23, 28, 34, 46; 13,24, 28; 7,60, 62, 63 fiilor: pl. gen./dat. 1,6; 2,10; 7,11, 43; 9,2; 10,30, 36; 13,2, 16, 25 f iiul: sg. nom./ac. 3,2, 3, 4, 6, 8, 9, 10, 11, 12, 14, 15, 16, 17, 18, 20, 23, 24, 25, 29, 30; 6,18; 9,2; 10,1, 9, 38; 11,4, 5, 7, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 17, 22, 2 4; 12,1, 23, 24, 26, 3 4; 13,13, 28 fiiu: sg. nom. 3,21; 7,48; 11,4

G GALALDITEAN: s.m. (cf. Indice Jd) Galaaditeanului: sg. gen. 7,63 GATA: adv. gata: 4, 16 GAVAONEAN: s.m. „locuitor al ce tãþii Gabaon” Gavaoneanul: sg. nom. 3,7 (a se) GÃTI: v. IV „a prepara, de obicei la foc, mâncar e” (sã) gãtea: ind. imp. 3.sg. 5, 18 au gãtit: ind. pf.c. 3.pl. 8, 10 GÂLCEVIRE: s.f. gâlcevir e: sg. ac. 9, 17 (a) GÂNDI: v. IV au gândit: ind. pf.c. 3.sg. 5,7 gândind: gerunziu 6,9 GHERGHESEU: s.m. (cf. Indice 2Lg) ghergheseului: sg. gen. 9,8 GINERE: s.m. jinerele: pl. nom. 6, 18 jinere: sg. nom. 13,28 GLAS: s.n. glas: sg. ac. 8,15; 9,4 GLOATÃ: s.f. gloatã: sg. nom. 11,1 (a) GONI: v. IV am gonit: ind. pf.c. 1.sg. 13,28 GONIT OR, -TOARE: s.m./f. gonitorii: s.m. pl. ac. 9,11

FL OARE: s.f. flori: pl. ac. 7,70

GRAS, -Ã: adj./s. (ceale) grase: s.f. pl. ac. 8,10 gras: adj. n. sg. ac. 9,25, 35

FOAMETE: s.f. foamete: sg. ac. 5,3 foametea: sg. ac. 9,15

GRÃDINÃ: s.f. grãdina: sg. ac. 3,15

FOC: s.n. foc: sg. ac. 1,3; 2,3, 13, 17; 9,12, 19 focul: sg. ac. 9,7

(a) GRÃI: v. IV au grãit : ind. pf.c. 3.sg. 2,18 grãieºti: ind. prez. 2.sg. 5,12; 6,8 ar fi grãit: cond. pf. 3.sg. 6,12 ai grãit: ind. pf.c. 2.sg. 9,13

FRATE: s.f. fraþii: pl. nom./ac. 1,2; 3,1, 18; 4,14, 23; 5,7, 8, 10; 5,14; 10,10, 29; 11,12, 13, 14, 17, 19; 12,8, 9, 24, 35 fratele: sg. nom. 3,12 fraþilor: pl. gen. 4,2; 5,1, 5; 12,7; 13,13 fratelui: sg. dat. 7,2

GRÃMADÃ: s.f. grãmãzile: pl. ac. 4,2

FRICÃ: s.f. frica: sg. ac., în sintagmele frica Dumnezeului/frica lui Dumnez eu 5,9, 15

(a se) GRÃMÃDI: v. IV (aici) „a ridica”; „a construi”; „a clãdi” (s-)au grãmãdit: ind. pf.c. 3.sg. 3,16 grãmãdind: gerunziu 13,15

FRUMOS, -OASÃ: adj. (cel mai) frumos: n. sg. ac. 8,15

GRÂU: s.m. grâu: sg. ac. 5,2, 3, 10, 11 grâului: pl. gen. 10,39; 13,5, 12

FRUNZÃ: s.f. frunze: pl. ac. rezum. cap.8; 8,15 frunzã: sg. ac. 8,15 (a) FUGI: v. IV au fugit: ind. pf.c. 3.sg. 6, 11 fugise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 13,10

GREUTATE: s.f. greotãþile: pl. ac. 4,17 greotatea: sg. ac. 13,15 greotate: sg. ac. 13,19 GR UMAZ: s.m. grumazii: pl. ac. 3,5

66

INDICE

CARTEA LUI NEEMIE

GUNOI: s.n. Gunoiului: sg. gen., în s. propr. Poar ta Gunoiului 2,13; 3,13, 14; 12,31

(a) ISCÃLI: v. IV iscãlim: ind. prez. 1.pl. 9,38 au iscãlit: ind. pf.c. 3.pl. rezum. cap.10

GURÃ: s.f. gur a: sg. ac. 9,20

ISCUSIT, -Ã: adj. iscusit : m. sg. nom. 7,65

GUSTARE: s.f. gus tãrilor: pl. gen. 10,37 gus tãri: pl. ac. 12,43

(a se) ISPRÃVI: v. IV (sã) isprãveaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.4 vor isprãvi: ind. viit.I. 3.pl. 4,2 is prãvindu(-se): gerunziu rezum. cap.6 (s-)au is prãvit: ind. pf.c. 3.sg. 6,15; 7,1

H ISRAILTEAN: s.m. (cf. Indice Iº) israiliteanilor : pl. gen. rezum. cap.9 HALDEU: s.m./adj.; „caldeean” haldeilor : pl. gen. 9,7

ISTORIE: s.f. is toria: sg. nom. 7,69

HANANEU: s.m.; vezi CANANEU

(a) IUBI: v. IV iubesc: ind. prez. 3.pl. 1,5

HAR: s.n. har urilor: pl. gen. 12,27, 43

IUBIT, -Ã: v. IV iubit: m. sg. nom. 13,26

HARAP: s.m.; v ezi ARAP HETHEU: s.m. (cf. Indice Fc) he theului: sg. gen. 9,8

Î

HOR: s.m.; vezi COR (a) HRÃNI: v. IV ai hrãnit: ind. pf.c. 2.sg. 9,21 HORONITEAN: s.m. „nume car e atestã, probabil, legãtura per soanei care poartã acest nume cu localitat ea Ben-Horon din þinutul lui Efr aim” (cf. Anania 2001, p.525). Horoniteanul: sg. nom. 2,10, 19 (a) HULI: v. IV au hulit: ind. pf.c. 3.pl. 2,19 I IATÃ: interj. iatã: 5,5; 9,36 IEBUSEU: s.m.; var. IEVUSEU (cf. Indice Iº) ievuseului: sg. dat. 9,8 (a) IERTA: v. I iar tã: imper ativ 2.sg. 13,22 (a) IEªI: v. IV am ieºit: ind. pf.c. 1.sg. 2,13 ieºiþi: imperativ 2.pl. 8,15 au ieºit: ind. pf.c. 3.sg. 8, 16 ieºise: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 13,2

ÎMPÃRAT: s.m. împãratului: sg. gen./dat. 1,11; 2,1, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 14, 1 8, 19; 3, 15, 25; 5,4, 14; 9,22, 32; 11,23, 24; 13,6 împãratul: sg. nom./ac. rezum. cap.2; 2,2, 4, 5, 6, 8, 9; 5,14; 6,7; 7,6; 13,6, 26 împãrate: sg. voc. 2,3 împãrat : sg. nom. 6,6, 7; 13,26 împãraþii: pl. nom./ac. 9,24, 3 4 împãraþilor : pl. dat. 9,37 ÎMPÃRÃTEASÃ: s.f. împãrãteasa: sg. nom. 2,6 ÎMPÃRÃÞIE: s.f. împãrãþia: sg. ac. rezum. cap.6; 12,22 împãrãþii: pl. nom./ac. 9,22, 32 (a) ÎMPÃRÞI: v. IV ai împãrþit: ind. pf.c. 2.sg. 9,22 ÎMPIEDICARE: s.f.; var. ÎMPIEDE CARE împiedecare: sg. ac. rezum. cap.5 ÎMPOTRIVÃ: adv./prep.; var. (În v. ºi pop.) ÎMPROTIVÃ împrotiva: pr ep. 2,19; rezum. cap.4; 4,8, 9; 5,1; 12,36; 13,29 împrotivã: adv. în sintagma a rãzboi împr otivã „a se rãscula” (cf. lat. rebell¹) 6,6 (a se) ÎMPOTRIVI: v. IV; var. (Înv. ºi pop.) (a se) ÎMPROTIVI împrotivindu(-se): gerunziu rezum. cap.4

IEªIRE: s.f. „rãsãrire” ieºirea: sg. ac. 4,21

ÎMPREJURUL: prep. împrejurul: 5,17; 12,28, 29

INIMÃ: s.f. inima: sg. nom./ac. 2,2, 12; 4,6; 5,7; 6,8; 7,5; 9,8

(a) ÎMPREUNA: v. I (aici) „a nãscoci” (cf. lat. comp¹n¹, -ere „a pune laolaltã”, dar ºi „a nãscoci”) împreuni: ind. prez. 2.sg. 6,8

(a) INTRA: v. I; var. (Pop.) (a) ÎNTRA voiu întra: ind. viit.I. 1.sg. 2,8; 6,11 am într at: ind. pf.c. 1.sg. 6,10 va într a: ind. viit.I. 3.sg. 6,11 întra: ind. imp. 3.pl. 9,12 sã între: conj. prez. 3.pl. 9,15, 19, 23; 13,1

ÎMPREUNÃ: adv. împreunã: 4,8, 20; 6,2, 7, 10, 16; rezum. cap.7 ÎMPRUMUT: s.n. împrumut : s.n. ac. sg., în loc. v. sã luom împr umut 5.4

67

CARTEA LUI NEEMIE

INDICE

(a) ÎMPR UMUTA: v. I am împr umutat: ind. pf.c. 1.pl. 5,10

(a se) ÎN DÃRÃTNICI: v. IV (Înv.) „a se împotrivi” îndãrãdnicindu(-se): gerunziu rezum. cap.2

ÎN AINTE: adv./prep. înaintea: prep. 1,4, 6, 11; 2,1, 5, 6, 13; 4,2; 5,15; 6,19; 9,8, 11, 24, 28, 35; 12,25, 35 înainte: adv. 7,3 înainte: adv. în sintagma punerii-înainte 10,33 înnaintea: pr ep. 8,2, 5; 13,2, 5

ÎNDELUNG: adv. îndelung: 9,17

ÎN ALT, -Ã: adj. înaltã: f. sg. ac. 3,25 înalt : n. sg. ac. 3,27; 9,5 (a se) ÎNÃLÞA: v. I (sã) înalþã: ind. prez. 3.sg. 3,25 (sã) înãlþa: ind. im p. 3.sg. 3,26 a (te) înãlþa: inf. prez. 6,6 ÎNÃLÞAT, -Ã: adj. înãlþat: m. sg. nom. 8,5 ÎNÃUNTRU: adv.; var. (Înv.) ÎNLÃUNTRU; ÎNLONTRU înlontru: 7,3 înlãuntru: 12,43 (a) ÎNCEPE: v. III ar fi început: cond. pf. 3.pl. 4,7 ÎNCEPUT: s.n. început: sg. ac., în loc. adv. din început 12, 45 (a) ÎNCETA: v. I a înceta: inf. prez. 4,11 vor înce ta: ind. viit.I. 3.pl. 6,9 (a) ÎNCHEIA: v. I am încheiat: ind. pf.c. 1.pl. 4,6 (a se) ÎNCHIDE: v. III a (sã) închide: inf. prez. 4,7 am închis: ind. pf.c. 1.sg. 13,19 (a se) ÎNCHIN A: v. I (s-)au închinat: ind. pf.c. 3.sg. 8,6 (sã) închina: ind. imp. 3.pl. 9,3 (sã) închinã: ind. prez. 3.sg. 9,6 ÎNCHIS, -Ã: ad j. închise: f. pl. nom. 7,3 ÎNCINS, -Ã: adj. încinºi: m. pl. nom. 4,18 (a) ÎNMULÞI: v. IV ai înmulþit: ind. pf.c. 2.sg. 9,23 ÎNCOTRO: adv.; var. (Înv.) ÎNCÃTRO încãtro: 2,16 (a se) ÎNCREDINÞA: v. I (s-)au încredinþat: ind. pf.c. 3.pl. 13,13 (a) ÎNCUIA: v. I sã încui: conj. prez. 2.sg. 6,10 ÎNCUIETOARE: s.f. încuietorile: pl. ac. 3,3, 6, 13, 14, 15 ÎNDÃRÃT: adv.; var. ÎNDÃRÃPT îndãrãpt: 5,10

(a) ÎNDEMNA: v. I îndeamnã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2 îndemna: ind. imp. 3.pl. 9,26 ai îndemnat: ind. pf.c. 2.sg. 9,29, 30 (a) ÎNDREPTA: v. I îndrep teazã: imperativ 2.sg. 1,11 ÎNDURÃTOR, -TOARE: ad j. îndurãtoriu: m. sg. nom. 9,17 (a se) ÎNFRICOªA: v. I înfricoºazã: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.6 înfricoºindu(-mã): gerunziu 6,13 înfricoºa: ind. imp. 3.pl. 6,14 sã înfricoºaze: conj. prez. 3.sg. 6,19 ÎNFRIC OªAT, -Ã: adj. (Înv.) „înfricoºãtor” înfricoºat: m. sg. ac./voc. 1,5; 4,14; 9,32 (a se) ÎNFRUNTA: v. I (Înv. ºi reg.) „a mustra cu asprime”; (Înv. ºi reg.; prin ext) „a batjocori”, „a ocãrî” sã (sã) înfrunte: con j. prez. impers. 5,9 sã înfrunte: con j. prez. 3.sg. 6, 13 (a) ÎNGÃDUI: v. IV sã îngãduim: conj. prez. 1.pl. 5,10 (a) ÎNGREUIA: v. I au îngreoiat: ind. pf.c. 3.pl. 5,15 (a se) ÎNGRêA: v. I (s-)au îngrãºat: ind. pf.c. 3.pl. 9,25 (a) ÎNJUGA: v. I îngiugãm: ind. prez. 1.pl. 5,5 (a se) ÎNMULÞI: v. IV (sã) înmulþesc: ind. prez. 3.pl. 9,37 ÎNNOIRE: s.f. „refacer e”, „reconstr uire” înoirea: sg. ac. rezum. cap.2 înnoire: sg. ac. rezum. cap.11 (a se) ÎNSEMN A: v. I; var. (Reg. ) (a se) ÎNSÃMNA (sã) însãmneazã: ind. prez. imper s. 7,69 însãmneaze: conj. prez. 3.pl. 9,38 (sã) însãmneaze: con j. prez. 3.pl. rezum. cap.13 ÎNSEMNÃTOR, -TOARE: s.m./f. (aici) „care pune pecetea”; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare, cu alte sensuri însã, este la I. Vãcãrescul, Colecþie din poeziile dlui marelui logofãt…Bucur eºti, 1848. însãmnãtori: s.m. pl. nom. 10,1 ÎNSETOªAT, -Ã: s.m./f.; var. (Reg.) ÎNSÃTOªAT, -à (Înv. ºi reg.) „însetat” însãtoºaþilor: s.m. pl. dat. 9,15 (a se) ÎNªELA: v. I (ne-) am înºelat: ind. pf.c. 1.pl. 1,7 (a se) ÎNTÃRÂTA: v. I „a pr ovoca”; (Fig.) „a se entuziasma” (s-)au întãrâtat: ind. pf.c. 3.sg. 4,6 au întãrâtat : ind. pf.c. 3.pl. 9,26

68

INDICE

CARTEA LUI NEEMIE

(a se) ÎNTÃRI: v. IV (s-)au întãrit: ind. pf.c. 3.pl. 2,18 am întãrit: ind. pf.c. 1.sg. 6,9

(a) ÎNVÂRTOªA: v. I; var. au învãr toºat: ind. pf.c. 3.pl. 9,16, 17 au învâr toºat: ind. pf.c. 3.pl. 9,29

ÎNTÃRIT, -Ã: adj. întãrite: f. pl. ac. 9,25

(a se) ÎNVECHI: v. IV (s-)au în vechit: ind. pf.c. 3.pl. 9,21

ÎNTÂI, -A: adj. întâiu: adj. inv., în sintagma ceale întâiu nãscut e a pãmântului „primele roade”; „pârgã” 10,35

(a se) JELI: v. IV (m-)am jelit: ind. pf.c. 1.sg. 1,4

(a se) ÎNTINDE: v. III (sã) întinde: ind. prez. 3.sg. 3,21 sã întinzã: conj. prez. 3.pl. 4,8 ai întins: ind. pf.c. 2.sg. 9,30

(a se) JELUI: v. IV sã (vã) jeluiþi: con j. prez. 2.pl. 8,9

(a se) ÎNTOARCE: v. III (vã) veþi întoarce: ind. viit.I. 2.pl. 1,9 voiu întoarce: ind. viit.I. 1.sg. 1,9 (t e) vei întoarce: ind. viit.I. 2.sg. 2,6 întorcându(-mã): gerunziu 2,15 (m-)am înt ors: ind. pf.c. 1.sg. 2,15 am întor s: ind. pf.c. 1.sg., în sintagma am întors cuvântul „am rãspuns” 2,20 întoarce: imperativ 2.sg. 4,4 (ne-)am întor s: ind. pf.c. 1.pl. 4,15 întoarceþi: imperativ 2.pl. 5,11 vom întoar ce: ind. viit.I. 1.pl. 5,12 (s-)au întors: ind. pf.c. 3.pl. 7,6; 9,28, 35 a (sã) înt oarce: inf. prez. 9,17 sã (sã) întoarcã: conj. prez. 3.pl. 9,26, 29 sã întorci: con j. prez. 2.sg. 9,32 au întor s: ind. pf.c. 3.sg. 13,2 am înt ors: ind. pf.c. 1.sg. 13,9 (a) ÎNTRA: v. I; vezi (a) INTRA

J

JERTFÃ: s.f.; var. JÂRT VÃ jârtvele: pl. ac. rezum. cap.10 jârtva: sg. ac. 10,33 jârtvã: sg. ac. 13,9 (a) JERTFI: v. IV; var. (neob.) (a) JÂRTHVI jârthvi-vor : ind. viit.I. 3.pl. 4,2 (a) JERTFUI: v. IV; var. (a) JÂRTHUI au jâr thuit: ind. pf.c. 3.pl. 12,43 JGHEAB: s.n. (aici) „rezervoare de apã”; „puþ” (cf. lat. cisterna, -ae „r ezervor de apã”) jgheaburi: pl. ac. 9,25 JIDOV: s.m. jido vilor: pl. gen./dat. rezum. cap.1; 2,16; 5,1; 6,17 jido vi: pl. ac. 1,2; 13,23 jido vii: pl. nom./ac. rezum. cap.4; 4,1, 2, 1 2; 5,8, 17; 6,6; rezum. cap.13

(a) ÎNTREBA: v. I am într ebat: ind. pf.c. 1.sg. 1,2

JIDOVEªTE: adv. jido veaºt e: 13,24

(a se) ÎNTRISTA: v. I sã (se) întris teaze: conj. prez. 3.sg. 2,3 (s-)au întristat : ind. pf.c. 3.sg. 2,10 sã (vã) întris taþi: conj. prez. 2.pl. 8,10

JIVINÃ: s.f. jivina: sg. ac. 2,12

ÎNTRISTAT, -Ã: ad j. întristat : n. sg. ac. rezum. cap.8 (a se) ÎNTURNA: v. I (sã) înturnase: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 8,17 (a) ÎNÞELEGE: v. III am înþãles: ind. pf.c. 1.sg. 6,12; 13,7 înþeleagea: inf. prez. 8,2 au înþeles: ind. pf.c. 3.pl. 8,8 înþelesease: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 8, 12 înþeleage: inf. prez. 10,29

JOS: adv. jos: 13,25 JUDECATÃ: s.f. judecãþile: pl. ac. 1,7; 9,29; 10,29 judecatã: sg. ac. 3,30 judecãþi: pl. ac. 9,13

ÎNÞELEGERE: s.f. înþeleagere: sg. ac. 8,8

JUMÃTATE: s.f. jumãt ate: sg. nom./ac., în sintagma jumãt ate par te/jumãtate partea 3,11; 4,6, 16; 12,32, 37, 39 jumãtat e: sg. nom./ac. 4,16, 21 jumãtat e: sg. gen . (cu prep. a), în sintagma a jumãtat e partea 3, 12, 16 jumãtãþii: sg. gen., în sintagmele jumãtãþii partea/jumãtãþii pãrþii 3, 17, 18 jumãtat e: sg. ac., în loc. adv. de jumãtate ”pe jumãtate”13,24

ÎNÞELEPT, -EAPTÃ: s.m./f. înþelepþilor: pl. gen. 8,3

JUNGHIERE: s.f. junghieri: pl. ac. 12,42

(a) ÎNVÃÞA: v. I în vãþase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 8,12 sã înveaþe: conj. prez. 3.sg. 9,20

(a) JURA: v. I „a promite sub jurãmânt”; „a lega prin jurãmânt” am jurat: ind. pf.c. 1.sg. 5,12; 13,25 a jur a: inf. prez. 10,29

ÎNVÃÞAT, -Ã: ad j. în vãþat: m. sg. nom. 7,65

JURÃMÂNT: s.n. jurãmântul: sg. ac. 6,18

69

CARTEA LUI NEEMIE

INDICE (a se) LEPÃDA: v. I (s-)au lepãdat: ind. pf.c. 3.pl. 7,64 ai lepãdat: ind. pf.c. 2.sg. 9,11 au lepãdat: ind. pf.c. 3.pl. 9,26 (sã) leapãdã: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.13 am lepãdat: ind. pf.c. 1.sg. 13,8

L LAC: s.n. lacul: sg. ac., în sint agma lacul cu peºti (cf. lat. pisc¾na, -ae „heleºteu”, „iaz de peºte” 3,16 LANCE: s.f. lâncile: pl. ac. 4,13 lãnci: pl. nom. 4,16 lãncile: pl. ac. 4,21

(a se) LENEVI: v. IV sã (sã) leneveascã: conj. prez. 3.pl. 6,3 LEªUIRE: s.f. leºuirilor: pl. gen. rezum. cap.4 leºuiri: pl. ac. 4,8

LAT, -Ã: adj. (mai) late: f. sg. gen. 3,8 lat: n. sg. nom./ac. 4,19; 12,37 latã (foarte): f. sg. nom. 7,4

LEVIT: s.m. (cf. Indice 2Lg) leviþii: pl. nom. 3,17; 7,42, 73; 8,7, 9, 11, 13; rezum. cap.9; 9,5, 38; 10,9, 28, 37, 38; 11,3, 18; rezum. cap.12; 12,1, 22, 30, 43, 46 leviþi: pl. nom./ac. 7, 1; rezum. cap.8; 10,34; 11,15, 20, 36; 12,8, 23, 27, 46; 13,10, 13 leviþilor: pl. gen./dat. 9,4; 10,37, 38; 11,16, 22; r ezum. cap.12; 12,24; rezum. cap.13; 13,5, 10, 22, 30

LAUDÃ: s.f. lauda: sg. ac. 9,5 (a) LÃCUI: v. IV; vezi (a) LOCUI LÃCUITOR: s.m.; vezi LOCUITOR

LEVITICESC , -EASCÃ: adj. leviticeascã: f. sg. ac. 13,29

(a se) LÃSA: v. I (s-)au lãsat: ind. pf.c. 3.pl. 1,3 ai lãsat: ind. pf.c. 2.sg. 9,19, 28 vom lãsa: ind. viit.I. 1.pl. 10,39

LIMBÃ: s.f. limba: sg. ac. 13,24 LIPSÃ: s.f. lipsã: sg. ac. rezum. cap.5

(a se) LÃUDA: v. I au lãudat: ind. pf.c. 3.sg. 5,13 (sã) laudã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.6 lãuda: ind. im p. 3.sg. 6,19 sã laude: con j. prez. 3.pl. 12,24 laudã: ind. prez. 3.pl. 12,46

(a) LIPSI: v. IV au lipsit: ind. pf.c. 3.sg. 9,21 LIPSIT, -Ã: s.m./f. (celor) lipsiþi: s.m. pl. dat. rezum. cap.5

LÃUDARE: s.f. lãudare: sg. ac. 11,17

LOC: s.n. locul: sg. ac. 1,9 loc: sg. nom./ac. 2,14, 16; 4,20 locurile: pl. ac. 4,12; 13,11 loc: sg. ac., în loc. adv. în loc 4,13 locurilor: pl. gen. 9,30; 10,28

LÃUDÃT OR, -TOARE: s.m./f. lãudãtori: s.m. pl. ac. 12,31, 39 LÃUTÃ: s.f.; var. (În v. ºi reg.) ALÃUTÃ alãute: pl. ac. 12,27

(a) LOCUI: v. IV; var. (Înv.) (a) LÃCUI sã lãcuiascã: con j. prez. 3.sg./pl. 1,9; 8,14; 11,1 lãcuia: ind. imp. 3.pl. 3,26; 4,12; 11,21 au lãcuit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 7,73; 8,17; 11,1, 3, 4, 6, 25; 13,16 a lãcui: inf. prez. 11,2

LÂNCED, -Ã: s.m./f. (un) lânced: s.m. sg. nom. 2, 1 LEGÃTURÃ: s.f. (Înv.) „legãmânt” legãtura: sg. ac. 1,5; 9,32; rezum. cap.10 legãturã: sg. ac. 6,2; rezum. cap.9; 9,8, 38 LEGE: s.f. leagea: sg. ac. 1,8; 8,2; 9,26, 29, 34; 13,3 leagii: sg. gen., în sint agmele cuvintele leagii/car tea leagii/cartea leagii lui Moisi/cartea leagii lui Dumnezeu rezum. cap.8; 8,1, 8, 9, 13, 18; 9,3 leagii: sg. gen. 8,7 leage: sg. ac. 8,14; 9,14; 10,36 leagea: sg. ac., în sintagmele leagea adevãr ului/leagea lui Dumnezeu/leagea lui Moisi/leagea Dumnezeului 9,13; 10,28, 29, 34; 13,27 leage: sg. nom., în sintagma a doao leage rezum. cap.13 LEMN: s.n. (Înv. ºi rar) „arbore”; „trunchi sau ramuri ale unui arbore tãiat, care serveºt e la construcþii, drep t combustibil etc.” leamne: pl. ac. 2,8 lemn: sg. ac. 8,4, 1 5 lemnul: sg. ac. 8,15 leamnelor: pl. gen., în sintagma aducerea leamnelor „lemnele care trebuia aduse pentru ca f ocul de pe jertfelnic sa nu se s tingã niciodatã” 10,34; 13,31

LOCUITOR: s.m.; var. (Înv.) LÃCUITOR lãcuitorii: s.m. pl. nom./ac. 3,13; 7,3; 9,2 4; rezum. cap.11 (a) L OVI: v. IV (Pop. ºi fam.) „a ajunge la o înþelegere”; (Fam.) „a se învoi” sã lovim: con j. prez. 1.pl. 6,2 lovesc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.9 ai lovit: ind. pf.c. 2.sg. 9,8 lovim: ind. prez. 1.pl. 9,38 (a) LUA: v. I sã ia: conj. pr ez. 3.sg. 11,1; 13,25 sã fie luând: conj. prez. cu gerunziul 3.sg.în loc. v. sã fie luând aminte (cf. lat. sit adtendens) 1,11 am luat: ind. pf.c. 1.sg. 2,1 sã luom: con j. prez. 1.pl. 5,2, 3 sã luom: con j. prez. 1.pl., în loc. v. sã luom împr umut 5,4 au luat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 5,15; 7,63 luase: ind. m.m.c.pf. 3.sg./pl. 6,13, 18; r ezum. cap.13 sã luâm: conj. prez. 1.pl. 10,30; 13,27 vom lua: ind. viit.I. 1.pl. 10,31

70

INDICE

CARTEA LUI NEEMIE ai mârturisit: ind. pf.c. 2.sg. 9,34 sã mãrturisascã: conj. prez. 3.pl. 12,24 (sã) mãr turisesc: ind. prez. 3.pl. 12,45

vor lua: ind. viit.I. 3.pl. 10,37 luându-: gerunziu 13,23 (a) LUCRA: v. I lucrã: ind. prez. 3.pl. 4,2 a lucra: inf. prez. 4,6 au lucrat : ind. pf.c. 3.pl. 9,29

MÃRTURISIRE: s.f. mãr turisire: sg. ac. 11,17

LUCRARE: s.f. lucr are: sg. ac. 4,22

MÃSLIN: s.m.; var. (Înv. ºi reg.) MASLIN maslinii: pl. ac. 5,11 maslin: sg. ac. 8,15 maslini: pl. ac. 9,25

LUCRÃTOR, -TOARE: s.m./f. lucrãtorii: s.m. pl. nom. 4,18

MÃSURÃ: s.f. mãsura: sg. ac. 3,19, 20, 21, 2 4, 27, 30

LUCRU: s.n. lucr u: sg. nom./ac. 2,4, 19; 3,16; 5,16; 6,3, 9; 7,70; 13,17, 26 lucr ul: sg. nom./ac. 2,16; 3,5; rezum. cap.4; 4,11, 15, 16, 17, 19, 21; 5,9, 16; 6,16; rezum. cap.7; 10,32 lucr uri: pl. ac., în sintagma meaºterii de lucruri (cf. lat. artifex, -icis ) 3,31 lucr ului: sg. gen. rezum. cap.5; 7,71 lucr urilor: pl. dat. 10,37 lucr urile: pl. ac. 11,12, 16; 12,27 LUNÃ: s.f. luna: sg. nom./ac. 1,1; 2,1; 8,1, 14 lunii: sg. gen. 6,15; 8,2; 9, 1 luni: pl. ac. 10,33

(a) MÂNCA: v. I sã mâncãm: conj. prez. 1.pl. 5,2 am mâncat: ind. pf.c. 1.pl. 5,14 mânca: ind. imp. 3.pl. 5,17 sã mânce: conj. prez. 3.sg./pl. 7,65; 8,12; 9,36 mâncaþi: imper ativ 2.pl. 8, 10 au mâncat : ind. pf.c. 3.pl. 9,25

M

(a) MÂNGÂIA: v. I mângâie: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.8

MAI-MARE: s.m. „cãpetenie” mai-marilor: pl. dat. 2,16 (cei) mai-mari: pl. nom./ac. 3,5; 4,19; 5,7; 6,17; 7,5 (ceai) mai-mari: pl. ac. 4,14 mai-marii: pl. nom. 10,29; 13,17 mai-marele: sg. nom. 11,9, 14; 12,41 mai-mare: sg. nom. 13,4

MÂNIE: s.f. mânie: sg. ac. 9,26; 13,18 (a se) MÂNIA: v. I (s-)au mâniat : ind. pf.c. 3.sg./pl. 4, 1, 7 (m-)am mâniat : ind. pf.c. 1.sg. 5,6

MARE: adj. mar e: m./f./n. sg. ac./gen ./voc. 1,3, 5, 10; 2,10; 3,16, 19, 27; 4, 14, 19; rezum. cap.5; 5,1, 7; 6,3; 7,4; 8,6, 1 2; 9,4, 25, 32, 37; rezum. cap.12; 12,42; 13,5, 2 7 mar e: m. sg. nom./gen., în sintagma preotul cel mare/preo tului celui mare 3,1, 20; 13,28 mar e (foar te): f. sg. nom. 8,17 mari: m./n. pl. ac. 9, 18, 26; 12,31 MARE: s.f. mãrile: pl. ac. 9,6 Marea: sg. ac., în s. propr. Marea Roºie 9,9 mar ea: sg. ac. 9,11 mãrii: sg. gen. 9,11

MÂNÃ: s.f. mâna: sg. ac. 1,10; 6,5; 8,14; 9,14, 15; 9,20, 24, 27, 28, 30; 10,29; 11,24 mâna: sg. ac., în sintagma mâna Dumnezeului 2,8, 18 mânile: pl. nom./ac. 2, 18; 6,9; 8,6; 9,27 mânã: sg. ac. rezum. cap.4; 4,17; 13,21 mânile: pl. nom. 6,9 mâna: sg. gen. (cu prep. a + toatã) 10,31

(a) MÂNTUI: v. IV sã mântuiascã: conj. prez. 3.pl. 9,27 ai mântuit: ind. pf.c. 2.sg. 9,28 MÂNTUITOR: s.m. „izbãvit or” mântuitori: pl. ac. 9,27 MªCOI: s.m.; var. MêCOI (În v. ºi rar.) „catâr” mãºcoii: pl. nom. 7,68 MERONATHINEAN: s.m. „care este de loc din Meronot” (cf. BD, p.823) Meronathineanul: sg. nom. 3,7 (a se) MESTECA: v. I; vezi (a se) AMESTECA

MARGINE: s.f. mar ginile: pl. ac., în sintagma marginile ceriului 1,9 MASÃ: s.f. masa: sg. ac. 5,17 MÃRTURIE: s.f. mãr turiile: pl. ac. 9,34 (a se) MÃRTURISI: v. IV mãr turisind: gerunziu rezum. cap.1 (mã) mãrturisesc: ind. prez. 1.sg. 1,6 mâr turiseasc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.9 mãr turisea: ind. imp. 3.pl. 9,2 (sã) mãr turisea: ind. imp. 3.pl. 9,3

MEªTER: s.m. meaºterul: sg. nom., în sint agma meaºterul de aur (cf. lat. aurifex) 3,8 meaºterului: sg. gen., în sintagma meaºterului de aur 3,30 meaºterii: pl. nom., în sintagma meaºterii de lucruri (cf. lat. artif ex, -icis) 3,31 Meaºterilor: pl. gen., în s. propr. Valea Meaºterilor 11,35 MIC, -Ã: adj. mic: m. sg. nom. 7,4 MIED: s.f. mied: sg. ac. 8,10

71

CARTEA LUI NEEMIE

INDICE mulþi: pron. nehot. m. sg. nom./a c. rezum. cap.3; 6,18 multora: pron. nehot. m. pl. dat. 5,10

MI JLOC: s.n. mijlocul: sg. ac., în loc. prep. în mijlocul/prin mijlocul 4,11, 22; 6,10; 7,4; 9,11

MULÞIME: s.f. mulþimeai: sg. gen. 4,2; 8,2 mulþimea: sg. nom./ac. 5,13; 7,66; 9,27; 13,22 mulþimea: sg. gen. (exprimat redundant cu prep. înnaintea + prep. a + toatã) 8,5

MILÃ: s.f. milã: sg. ac. rezum. cap.1; 1,11 mila: sg. ac. 1,5; 9,32 milelor: pl. gen. 9,27; 13,22 milele: pl. ac. 9,28, 31; 13,14 milelor: pl. gen., în sintagma Dumnez eul milelor 9,31

MULÞUMIRE: s.f.; var. (Înv. ºi pop.) MULÞÃMIRE mulþãmirea: sg. ac. 12,27

MILOSTIV, -Ã: adj. milostiv: m. sg. nom. 9,17, 31

MULÞUMITÃ: s.f.; var. (Înv. ºi pop.) MULÞÃMITÃ „recunoºtinþã exprimatã de obicei prin daruri sau recompense materiale” mulþãmitã: sg. ac. 12,37 mulþãmita: sg. ac. 12,43

MILOSTIVIRE: s.f. milostivirile: pl. ac. 9,19 MINÃ: s.f. „veche monedã greceascã de aur sau de argint egalã cu 100 de drahme”; „mãsurã de greutate la vechii greci”; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare este în România literarã. Foaie periodicã, sub direcþia d-lui V. Alecsandri. Iaºi, 1855. mina: sg. ac. 7,71, 72 MINUNE: s.f. minuni: pl. ac. 9,10 minunile: pl. ac. 9,17

MUNTE: s.m. munte: sg. ac. 3,20; 8,15 muntele: sg. ac. 9,13 (a) MUTA: v. I „a strãmut a” mutase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 7,6 MUTAT, -Ã: s.m./f. „emigrat” (celor) mutaþi: s.m. pl. gen. 7,6

MIROS: s.n. miros: sg. ac. 12,43

N

MIR T: s.m. „arbust parfumat, totdeauna verde, cu flori mici, albe, cultivat pentru lemnul lui sau ca plantã ornamentalã; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare este la Amfilohie Hotiniul, De obºt e gheografie pe limba moldoveneascã… Iaºi, 1795. mir th: sg. ac. 8,15 MISTUIRE: s.f. mistuire: sg. ac. 9,31

(a) N AªTE: v. III au nãscut: ind. pf.c. 3.sg. 12,10, 11 N ATINEAN: s.m.; var. N ATHINEAN (cf. Indice Ezr – NATINEAN) nathineanilor: pl. gen. 3,30 nathineanii: pl. nom. 7,60 NATINEU: s.m.; var. NATHINEU (cf. Indice Ezr – NATINEAN) nathinei: pl. ac. 11,21 nathineii: pl. nom. 3,26; 7,47, 73; 10,28; 11,3, 21

MOAVITEAN: s.m. (cf. Indice 2Lg) moaviteanii: pl. nom. 13,1 MOAVITEANCÃ: adj. „(femeie) de neam moabit” moaviteance: f. pl. ac. 13,23

(a) NÃIMI: v. IV ar fi nãimit : cond. pf. 3.pl. 6,12 au nãimit: ind. pf.c. 3.pl. 13,2

MORMÂNT: s.n. mormintelor: pl. gen. 2,3 mormântului: sg. gen. 2,5; 3,16

NÃSCUT, -Ã: s.m./f. nãscute: s.f. pl. ac., în sintagma ceale întâiu nãscute a pãmântului „primele roade ale pãmântului”, „pârga” 10,35

MOªIE: s.f. moºia: sg. ac. 11,20

NEAM: s.n. neamuri: pl. ac. 1,8; rezum. cap.4; 5,9; 6,6; 13,26 neamurile: pl. nom./ac. 4,2; 5,17; rezum. cap.6; 6,16 neamurilor: pl. dat. 5,8 neam: sg. ac. rezum. cap.9; 9,2; rezum. cap.10; rezum. cap.13; 13,3, 26, 30

(a) MOªTENI: v. IV sã moºteneascã: con j. prez. 3.pl. 9,15 MOªTENIRE: s.f. moºtenirea: sg. ac. 11,3; 13,29

NECAZ: s.n.; var. (Reg.) NÃCAZ nãcazul: sg. ac. rezum. cap.1; 2,17; 9,9 nãcaz: sg. ac. 1,3; 2,10; 9,37 nãcazului: sg. gen. 9,27

MUIERE: s.f.; var. (Înv.) MUIARE muierile: pl. nom./ac. 4,14; 10,28; 12,42; 13,26 muierilor: pl. gen. 5,1; 8,3 muiare: sg. ac. 7,63 muieri: pl. ac. rezum. cap.13; 13,23, 27

(a) NE CÃJI: v. IV; var. (Pop.) (a) NÃCÃJI au nãcãjit: ind. pf.c. 3.pl. 9,27

MULT, -Ã: ad j./adv./pron. nehot. multe: adj. f. pl. nom./ac. rezum. cap.1; 1,4; 5,18; 6,17; 9,19, 28; 13,26 multã: adj. f. sg. nom./ac. 4,10; 9,35 multe (foar te): adj. f. pl. nom. 5,2 mulþi: adj. m. pl. ac. 9,25, 30 (mai) mult: adv. 2,17; 7,2 mult: adv. 9,17

NEDREPTATE: s.f. nedrep tatea: sg. ac. 4,5 nedrep tãþile: pl. ac. 9,2 NEGOÞ: s.n. (Înv. ºi pop.; ccr.) „mar fã” negoþuri: pl. ac. 10,31

72

INDICE

CARTEA LUI NEEMIE

NEGUÞÃTOR: s.m. neguþãtorii: pl. nom. 3,31; 13,20

(a se) OBIªNUI: v. IV; var . (Înv.) (a se) OBICINUI (v -)aþi obicinuit: ind. pf.c. 2.pl. 5,11

NELEGIUIRE: s.f. nelegiuirile: pl. ac. rezum. cap.9

OBªTE: s.f. obºte: sg. nom./ac. 5,10; 7,73 obºtea: sg. ac. 7,5

NELEGIUIT: adv. nelegiuit : 9,33

OCARÃ: s.f. ocarã: sg. ac. 1,3; 2,17; 4,4 ocãrâlor: pl. gen. rezum. cap.4

NEPRIETEN: s.m.; var. (Înv.) NEPRIIATIN nepriiatinii: pl. nom. 4,15; 5,9; 6,1, 16 nepriiatinilor : pl. gen. 9,28

OCHI: s.m. ochii: pl. nom. 1,6

NEPUTINCIOS, -OASÃ: s.m./f. neputincioºi: s.m. pl. nom. 4,2 NOAPTE: s./adv. noaptea: s.f. sg. ac., în loc. adv. noaptea ºi zioa/zioa ºi noaptea 1,3; 4,9 noaptea: s.f. sg. ac., în loc. adv. pe noaptea „în timpul nopþii” 4,22 noap te: s.f. sg. ac., în loc. adv. de noapte „noaptea”, „în timpul nopþii” (cf. lat. nocte) 6,10 noap tea: adv. 2, 12, 13, 15; 9,12, 19

(a se) ODIHNI: v. IV (ne) vom odihni: ind. viit.I. 1.pl. 6,9 (s-)au odihnit: ind. pf.c. 3.pl. 9,28 au odihnit: ind. pf.c. 3.pl. 13,19 OLTAR: s.n.; var. (Înv. ºi reg.) OLTARIU olt ariul: sg. ac. 10,34 OM: s.m. omului: sg. gen. 1,11; 12,24, 35 om: sg. nom./ac. 2,10; 7,2, 66; 8,1 oamenii: pl. nom. 3,2 oameni: pl. nom. 3,7 omul: sg. nom./ac. 5,13; 9,29

NOR: s.m. nor: sg. ac. 9,12, 19 NOROCIRE: s.f. (P op.) „noroc” norocirea: sg. ac. 2,10 NOROD: s.n. norodului: sg. gen./dat. rezum. cap.1; 4,6, 22; 5,1, 19; 7,7; rezum. cap.8; 10,14, 30; 11,1, 2 4; 12,37; 13,24 norodul: sg. nom./ac. 1,10; 8,9; r ezum. cap.9; 4,13; 5,13, 15, 18; rezum. cap.7; 7,4; rezum. cap.8; 8,1, 5, 6, 7, 9, 11, 1 2, 16; 9,10, 32; 11,2; 12,30; 13,1 norod: sg. nom./ac. 7,72; 8,7; rezum. cap.9; 10,28, 34 norodul: sg. gen. (cu prep. a + tot) 8,3, 13 noroade: pl. ac. 9,22 noroadele: pl. nom./ac. 9,24; 10,28, 31 noroadelor: pl. gen. 9,30 NOU, NOUÃ: ad j. noao: f. pl. ac. 10,33

(a) OPÃCI: v. IV (R eg.) „a opri”; „a împiedica (pe cineva) sã întreprindã ceva” a opãci: inf. prez. rezum. cap.6 (a) OPRI: v. IV opreaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5 ai oprit : ind. pf.c. 2.sg. 9,20 (a se) OSEBI: v. IV; var. (Reg.) (a se) USEBI (sã) usebeaºt e: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.9 (s-)au usebit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 9,2; 10,28 OSTAª: s.m. ostaºilor: pl. gen. 2,9

NUMÃR: s.n. numãr ul: sg. nom. 7,7 (a se) NUMÃRA: v. I (sã) numãrã: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.3; rezum. cap.7; rezum. cap.10; rezum. cap.11 am numãrat : ind. pf.c. 1.sg. 7,1 sã numãr : conj. prez. 1.sg. 7,5 au numãrat: ind. pf.c. 3.pl. 12,43

OSTENEALÃ: s.f. ostenealele: pl. ac. 5, 13 osteneala: sg. ac. 9,32 (a) OªTI: v. IV sã oºtascã: con j. prez. 3.pl. 4,8 oºtiþi: imper ativ 2.pl. 4,14 va oºti: ind. viit.I. 3.sg. 4,20

NUME: s.n. numele: sg. nom./ac. 1,9, 11; 9,5, 7 numele: pl. nom./ac. 7,63; rezum. cap.12 nume: sg. ac. 9,10 O OAIE: s.f. oilor : pl. gen. 10,36 OASTE: s.f. oºtii: sg. gen. 4,14, 19 oastea: sg. ac. 9,6 oastea: sg. nom., în sintagma oastea ceriului „îngerii” 9,6 OBICEI: s.n.; var. (În v. ºi reg.) OBICEAI obiceaiu: sg. ac. 8,18

P PACE: s.f. pace: sg. ac. rezum. cap.6 PAHARNIC: s.m.; var. (În v. ºi reg.) PÃHARNIC pãharnicul: sg. nom. rezum. cap.1; 1,11 PARTE: s.f. par te: sg. nom./ac. 2,20; 4,14, 19; 11,1 par tea: sg. nom./ac., în sintagma jumãtate par tea 3,11; 4,16; 12,37, 39 par tea: sg. gen. (cu prep. a), în sintagma a jumãtat e partea 3,12, 16 par tea: sg. ac., în sintagma jumãtãþii partea 3,17 pãrþii: sg. gen., în sintagma jumãtãþii pãrþii 3,18

73

CARTEA LUI NEEMIE

INDICE

pãrþii: sg. gen. 3,30 par te: sg. nom./ac., în sintagma jumãtate par te 4,6; 12,32 par te: sg. ac., în num. fracþ. a o sutã de parte/a treia par te/a zecea parte 5,11; 10,32, 38 pãrþi: pl. nom./ac. 8,10, 12; 11,1; 12,46; r ezum. cap.13 par tea: sg. ac., în num. fracþ. a zeacea partea 10,37 pãrþile: pl. nom./ac. 11,36; 13,5, 10, 13 PAVÃZÃ: s.f. paveze: pl. nom. 4,16 PÃCAT: s.n. pãcatele: pl. ac. rezum. cap.1; 1,6; 9,2, 37 pãcatul: sg. ac. 4,5 pãcat: sg. ac. 10,33; 13,26 (a) PÃCÃTUI: v. IV au pãcãtuit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,6; 9,29; 13,26 am pãcãtuit: ind. pf.c. 1.pl. 1,6 sã pãcãtuiesc: conj. prez. 1 .sg. 6, 13 PÃHÃREL: s.n. pãhãreale: pl. ac. 7,70 PÃMÂNT: s.n. pãmântul: sg. ac. 4,4; 9,6, 8, 15, 22, 23, 24, 36 pãmânt: sg. ac. 8,6; 9,25, 35 pãmântului: sg. gen./dat. 9,10, 24; 10,30, 31, 35, 37

pârghe: pl. ac. 12,43 pârgã: sg. ac. 13,31 (a se) PEDEPSI: v. IV (sã) pedepsesc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.13 PERSAN: s.m.; var. PERSIAN; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare este la Georgie ªincai din ªinca, Hronica românilor ºi a ami multor neamuri…[II], [Tom] I–III, Iaºi, 1853–1854. Persianului: sg. gen. 12,22 PEªTE: s.m. Peºtilor: pl. gen., în s. propr. Poar ta Peºtilor 3,3; 1 2,38 peºti: pl. ac., în sintagma lacul de peºti 3,16 peºti: pl. ac. 13,16 (a) PETRE CE: v. III sã petreacã: conj. prez. 3.pl. 2,7 PIATRÃ: s.f. pietrile: pl. ac. 4,2 piatrã: sg. ac. 4,3; 9,11, 15 PICIOR: s.n. picioarele: pl. nom. 9,21 PITAR: s.m. Pitarilor: pl. gen., în s. propr. Turnul Pitarilor 3,11; 12,37

(a) PÃRÃSI: v. IV ai pãrãsit: ind. pf.c. 2.sg. 9,17, 31 am pãrãsit: ind. pf.c. 1.sg. 13,11

PLATOªÃ: s.f. platoºe: pl. nom. 4,16

(a se) PÃREA: v. II (sã) pare: ind. prez. impers. 2,5, 7 (sã) pãrea: ind. imp. 3.sg. 7,2 (s-)au pãrut : ind. pf.c. imper s. 13,8

(a) PLÃCEA: v. II place: ind. prez. 3.sg. 2,5 au plãcut: ind. pf.c. im pers. 2,6 plãcea: ind. imp. impers. 9,24

PÃRINTE: s.f. pãrinþilor: pl. gen./dat. 7,61; 9,2, 9, 23, 36; 10,34; 11,13 pãrinþii: pl. nom. 9,16, 32, 34; 13,18

(a) PLÂNGE: v. III plânge: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 am plâns: ind. pf.c. 1.sg. 1,4 sã plângeþi: con j. prez. 2.pl. 8,9 plângea: ind. imp. 3.sg. 8,9

(a) PÃZI: v. IV pãzeºti: ind. prez. 2.sg. 1,5; 9,32 pãzesc: ind. prez. 3.pl. 1,5 am pãzit: ind. pf.c. 1.pl. 1,7 veþi pãzi: ind. viit.I. 2.pl. 1,9 sã pãzascã: conj. prez. 3.sg./pl. 10,29; 12,24 pãzea: ind. imp. 3.pl. 11,19 au pãzit: ind. pf.c. 3.pl. 12,44 a pãzi: inf. prez. 13,22 PÃZITOR, -TOARE: s.m./f. pãzitoriul: s.m. sg. nom. 2,8; 3,29 pãzitori: s.m. pl. nom./ac. 4,9; rezum. cap.7; 7,3 pãzitorii: s.m. pl. nom. 4,23; r ezum. cap.12; 12,25 PÂINE: s.f.; var. (Reg.) PÂNE pâne: sg. ac. 5,15; 9,15; 13,2 pânea: sg. ac. 9,36 pâinile: pl. ac., în sintagma pâinile punerii-înainte 10,33 (a) PÂNGÃRI: v. IV pângãresc: ind. prez. 3.pl. 13,29 PÂRÃ: s.f. pârã: sg. ac. rezum. cap.6 PÂRGÃ: s.f. pârghele: pl. nom./ac. rezum. cap.10; 10,35, 36, 39; 13,5 pârga: sg. nom./ac. 10,36, 37

(a se) PLE CA: v. I (s-)au plecat: ind. pf.c. 3.pl. 8,6 PLIN , -Ã: adj. pline: f. pl. ac. 9,25 (a) PLINI: v. IV va plini: ind. viit.I. 3.sg. 5,13 ai plinit: ind. pf.c. 2.sg. 9,8 POAMÃ: s.f. poamele: pl. ac. 10,37 POARTÃ: s.f. porþile: pl. nom./ac. 1,3; 2,3, 8, 13, 17; 6,10; 7,3; 12,30; 13,19, 22 Poarta: sg. ac., în s. propr. Poar ta Vãlii/Poarta Gunoiului/Poarta Fântânii/Poarta Vâlii/Poarta Turmei/P oarta Turmeai/P oarta Peºtilor/Poar ta Veache/Poar ta Cailor/Poar ta Apelor/Poar ta Efrem/Poarta Strãjii 2,13, 14, 15; 3,1, 3, 6, 13, 14, 15, 28, 31; 12,31, 35, 36, 38 porþi: pl. ac. rezum. cap.3; 6,1; 13, 19 poarta: sg. ac. 3,20, 21 Porþii: sg. gen ., în sintagmele Porþii Apelor/Porþii Efr em 3,26; 8,1, 3, 16 porþii: sg. gen. 3,29 porþilor: pl. gen. 12,25

74

INDICE

CARTEA LUI NEEMIE PREAJMÃ: s.f.; var. (Înv. ºi reg.) PREJMÃ pr ejma: sg. ac., în loc. prep. în prejma 3,10, 16, 19, 23, 25, 26, 28, 29, 30; 7,3; 13,21 pr ejmã: sg. ac., în loc. adv. în prejmã 3,27 pr eajmã: sg. ac., în loc. adv. din preajmã 12,37

(a se) POCÃI: v. IV pocâindu(-sã): gerunziu rezum. cap.9 PODIRE: s.f. (aici) „acoperiº” podirea: sg. ac. 8,16 (a se) POGORÎ: v. IV; vezi (a se) COBORÎ

PREOT: s.m. pr eoþilor: pl. gen./dat. 2,16; 10,36, 37; rezum. cap.12; 12,7, 34; 13,30 pr eotul: sg. nom., în sintagma preotul cel mare 3,1 pr eoþii: pl. nom./ac. 3,1, 28; 5,12; 7,39, 73; 8,13; 9,32, 34, 38; 10,8, 28, 39; 11,3; 12,1, 22, 30, 40, 43 pr eotului: sg. gen., în sintagma preo tului celui mare 3,20; 13,28 pr eoþi: pl. nom./ac. 3,22; 7,63; 10,34; 11,10, 20; 12,12, 43 pr eot: sg. nom. 7,65; 10,38 pr eotul: sg. nom. 8,2, 9; 13,4, 13 pr eotului: sg. gen. 12,26

POM: s.m. pomi: pl. ac., în sintagma pomi roditori 9,25 pomul: sg. ac. 10,35 pomul: sg. gen. (cu prep. a + tot ) 10,37 POMENIRE: s.f. pomenire: sg. nom. 2,20 (a se) PORNI: v. IV pornindu(-se): gerunziu 4,1 am por nit: ind. pf.c. 1.sg. 13,11

PREOÞESC, -EASCÃ: adj. pr eoþeºti: f./n. pl. nom./ac., în sintagmele contoºe preoþeºti/ contoºuri preoþeºti/pârghele preoþeºti 7,70, 72; 13,5 pr eoþeascã: f. sg. ac.13,29

PORONITEAN: s.m. (cf. supra HORONITEAN ) Poroniteanul: sg. nom. 13,28 PORTAR: s.m. portari: pl. ac. 7,1 portarii: pl. nom. 7,46, 73; 10,28, 39; 11,19; 12,4 4 portarilor: pl. dat. 12,46; 13,5

PREOÞIE: s.f. pr eoþie: sg. ac. 7,.64 pr eoþiia: sg. ac. 13,29 PRETUTINDENI: adv.; var. (Înv. ºi rar) PRETUTINDINI pr etutindini: adv. în c. de pretutindini „de peste tot” rezum. cap.12

PORUNCÃ: s.f. poruncile: pl. ac. 1,5, 9; 9,14, 16, 29, 34; rezum. cap.10; 10,29 porunca: sg. nom./ac. 1,7; 11,23; 12,24, 44 porunci: pl. ac. 9,13; 10,32

PREÞ: s.n. pr eþul: sg. ac. 5,2 pr eþu: sg. ac. 6,13

(a) PORUNCI: v. IV ai poruncit : ind. pf.c. 2.sg. 1,7, 8; 9,14 poruncise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 5,14; 8,1 am por uncit : ind. pf.c. 1.sg. 7,2; 13,9, 19 a f i poruncit: inf. pf. 8,14

PRICINÃ: s.f. pricinã: sg. ac. 6,6, 9 pricina: sg. ac. 13, 11 PRIDVOR: s.n. pridvor ul: sg. ac. 3,25 pridvoarãle: pl. ac. 8,16

POST: s.n. post: sg. ac. rezum. cap.9; 9,1 (a se) POSTI: v. IV (sã) posteaºt e: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 posteam: ind. imp. 1.sg. 1,4

PRIMPREJUR: adv./prep.; var. PRINPREJUR, PRINPREGIUR prinprejur: adv. 4,13 prinpregiur: adv. rezum. cap.6 prinprejurul: pr ep. 6,16

POTRIVNIC, -Ã: s.m./f.; var. (Înv.) PROTIVNIC, -Ã pr otivnicii: s.m. pl. nom. rezum. cap.2; 4,11 pr otivnicilor: pl. gen. 9,27

(a) PRINDE: v. III au prins: ind. pf.c. 3.pl. 9,25

POVÃÞUITOR, -TOARE: s.m./f.; var. POVÃÞUITORIU povãþuitoriu: sg. nom. 5,14; 9,12 povãþuitorii: pl. nom. 5,15 povãþuitoriului: sg. gen. 12,26

(a) PRISOSI: v. IV (aici des pre oameni) „a rãmâne” prisosind: gerunziu 1,2 PROROC: s.m. pr oroci: pl. ac. 6,7, 14 pr orocul: sg. nom. 6,14 pr orocii: pl. nom./ac. 9,26, 32 pr orocilor: pl. gen. 9,30

POVÂRNIRE: s.f. (aici) „cur burã” (cf. lat. f lexÀra, -ae) povâr nire: sg. ac. 3,24 povâr nirii: sg. gen. 3,25 PRAZNIC: s.n. pr aznicul: sg. ac., în sintagma pr aznicul corturilor (vezi CORT) rezum. cap.8 pr aznic: sg. ac., în sintagma zi de praznic 8, 14 pr aznic: sg. ac. 8,18 pr aznice: pl. ac. 10,33 (a se) PRÃZNUI: v. IV prãznuiesc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.8 (sã) prãznuiaºt e: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.12 PRÃZNUIRE: s.f. prãznuir e: sg. ac. rezum. cap.12

(a) PROROCI: v. IV pr orocind: gerunziu 6,12 PRUNC: s.m. pr uncii: pl. nom. 5,10, 16; 12,42 pr uncul: sg. ac. 6,5 PSALTIRE: s.f. (Înv.) „psalt erion” psaltiri: pl. ac. 12,27 (a) PUNE: v. III am pus: ind. pf.c. 1.sg./pl. 4,9; 7,1, 3

75

CARTEA LUI NEEMIE

INDICE RÃSÃRIT, -Ã: ad j. rãsãrit: m. sg. nom. 7,59

punea: ind. imp. 3.pl. 4,17 sã punem: conj. prez. 1.pl. 5,3 puseasem: ind. m.m.c.pf. 1 .sg. 6,1 ai pus: ind. pf.c. 2.sg. 6,7; 9,7, 3 7 puind: gerunziu 13,5 au pus: ind. pf.c. 3.sg. 13,26

(a se) RÃSCUMPÃRA: v. I ai rãscumpãr at: ind. pf.c. 2.sg. 1,10 (se) rãscumpãra: inf. prez. fãrã a 5,5 am rãscumpãrat : ind. pf.c. 1.pl. 5,8 vom rãscum pãra: ind. viit.I. 1.pl. 5,8

PUNERE: s.f. punerii: sg. gen., în sintagma pâinile punerii-înainte 10,33

(a se) RÃSIPI: v. IV; vezi (a se) RISIPI

(a se) PURTA: v. I poartã: ind. prez. 3.sg. 4,10 purta: ind. imp. 3.pl. 4,17 (s-)au purtat: ind. pf.c. 3.pl. 9,10, 16 vor pur ta: ind. viit.I. 3.pl. 10,39

RÃSIPIT, -Ã: adj.; v ezi RISIPIT (a) RÃSPUNDE: v. III ar rãspunde: cond. prez. 3.pl. 5,8 am rãspuns: ind. pf.c. 1.sg. 6,4 au rãspuns: ind. pf.c. 3.sg. 8,6

(a se) PUS TII: v. IV (s-)au pustiit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,3, 17

(a) RÃSUNA: v. I rãsuna: ind. imp. 3.pl. 4,18

PUSTIU: s.n.; var. PUSTIE pustie: s.f. sg. ac. 9,19, 21

RÃT EZ „închizãtoare primitivã, for matã dintr-o limbã de lemn sau de metal, pentru uºi sau ferestr e” rãteazele: pl. ac. 3,3, 6, 13, 14, 15

(a) PUTEA: v. II sã pociu: conj. prez. 1.sg. 2,8 putea-vor: ind. viit.I. 3.pl. 4,2 vom putea: ind. viit.I. 1 .pl. 4,10 sã poatã: con j. prez. 3.pl. 5,5 pociu: ind. prez. 1.sg. 6,3 au putut: ind. pf.c. 3.pl. 7,61 putea: ind. imp. 3.pl. 8,2; 10,29

RÃU, REA: adj./s./adv. rãu: s.n. sg. ac. 6,2; 9,28 rãul: s.n. sg. ac. 13,18, 27 reale: ad j. n. pl. ac. 9,35 rãu: adj. n . sg. nom. 13,17 rãu (foarte): adv. 13,8

PUTERNIC, -Ã: adj./s. putearnicã: adj. f. sg. ac. 1,10 puternice: ad j. f. pl. ac. 9,11 putearnici (foar te): adj. m. pl. nom. 11,14 putearnicilor: s.m. pl. dat. 11,14

RÃUTATE: s.f. rãutat e: sg. nom. 2,2 rãotatea: sg. ac. 6,13 rãotate: sg. ac. 13,7

PUTINÞÃ: s.f. putinþa: sg. ac. 5,8

RÃZB OI: s.n. rãzboiu: sg. ac. 4, 16

PUÞIN , -Ã: adj. puþâni: m. pl. ac. 2,12

(a) RÃZBOI: v. IV rãzboiþi: ind. pr ez. 2.pl. 2,19 a rãzboi: inf. pr ez. 6,6 RÂND: s.n. rând: sg. ac., în loc. adv. în rând/pre rând 4,13; 12,24 rânduri: pl. nom. 4,22 rândurile: pl. ac. 7,3; 12,24; 13,30

R RAMURÃ: s.f. ramuri: pl. ac. 8,15 RANÃ: s.f. (aici) „spãr turã” (cf. lat. cic¼tr¾x, -¾cis „ranã”, dar ºi „spãrturã” rana: sg. nom. 4,7

(a se) RÂNDUI: v. IV am rânduit: ind. pf.c. 1.sg. 2,6; 4,13; 13,13, 19 (sã) rânduiesc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.7 era rânduiþi: pasiv ind. imp. 3.pl. 12,45

RÃBDÃT OR, -TOARE: adj. rãbdãtoriu: m. sg. nom. 9, 17

RÂNDUIALÃ: s.f. rânduiala: sg. nom. 11,23

(a) RÃDIC A: v. I; v ezi (a) RIDICA

RÂNDUIT, -Ã: adj. rânduite: f. pl. ac. 13,31

RÃDIC AT, -Ã: adj.; vezi RIDICAT RÃMAS, -Ã: adj. rãmasã: f. sg. nom. 6,1 (a) RÃMÂNE: v. III rãmãsease: ind. m.m.c.pf. 3.pl. rezum. cap.1; 1,2 au rãmas: ind. pf.c. 3.pl. 1,3; 11,30; 13,20 rãmâie: con j. prez. fãrã sã 3.sg. 4,22 rãmâneþi: ind. prez. 2.pl. 13,21 RÃSÃRIT: s.n. rãsãrit: sg. ac. 3,26, 29; 12,36

RÂU: s.n. râu: sg. ac. 2,7, 9; 3,7 (a) RÂVNI: v. IV; var. (Înv. ºi reg.) (a) RÃVNI ar fi rãvnind: cond. pf. (cu gerunziu ) 3.sg. rezum. cap.6 REPEJUNE: s.f. (aici) „pârâu” rãpejune: sg. ac. 2,15 (a) RIDIC A: v. IV; var. (Înv. ºi pop.) (a) RÃDIC A rãdicându-: gerunziu 8,6 ai rãdicat: ind. pf.c. 2.sg. 9,15

76

INDICE

CARTEA LUI NEEMIE

RIDICAT, -Ã: adj.; var. (În v. ºi pop.) RÃDICAT rãdicate: f. pl. nom. 8,3

sat e: pl. ac. 6,2; 1 2,28 sat ele: pl. ac. 11,25, 30; 1 2,29

(a se) RISIPI: v. IV; var. (Înv. ºi rar.) (a se) RÃSIPI (s-)au râsipit: ind. pf.c. 3.sg. 1,3 voiu rãsipi: ind. viit.I. 1.sg. 1,8 au râsipit : ind. pf.c. 3.sg. 4,15

SÃMÂNÞÃ: s.f. sãmânþa: sg. nom./ac. 7,61; 9,2 seminþii: sg, dat. 9,8 (a se) SÃTURA: v. I (s-)au sãtur at: ind. pf.c. 3.pl. 9,25

RISIPIT, -Ã: adj.; var. (Înv. ºi rar) RÃSIPIT rãsipit: n. sg. ac. 2,13

SÂMBÃTÃ: s.f./adv. „ziua de odihnã la mozaici”; reprezintã echivalarea cuvântului sabat, „ziua a ºap tea a sãptãmânii, în care orice activitat e trebuia într eruptã, dupã cum însuºi Dumnezeu se odihnise în aceastã zi, dupã încheierea actului creaþiei” sâmbãt a: s.f. sg. ac. 9,4; rezum. cap.10; 13,18 sâmbetei: s.f. sg. gen. 10,31; rezum. cap.13; 13,15, 17, 19, 22 sâmbete: s.f. pl. ac. 10,33 sâmbãtã: s.f. sg. ac. 13,19 sâmbãt a: adv. 10,31; 13,15, 16, 19, 21

ROB: s.m. robului: sg. gen. 1,11 robi: pl. nom. 9,36 ROBIE: s.f. robie: sg. ac. rezum. cap.1; 1,2, 3; 8,17 robiii: sg. gen. 4,4 robia: sg. ac. 7,6; 9,17

SÂN: s.n. sânul: sg. ac. 5,13

ROD: s.n.; var. ROADÃ: s.f. roadele: s.f. pl. nom. 9,37 roada: s.f. sg. gen. (cu prep. a + toatã) 10,35

(a se) SÂRGUI: v. IV (sã) sârguiaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2

RODITOR, -TOARE: ad j. roditori: m. pl. ac., în sint agma pomi roditori 9,25

SCÃLDÃTOARE: s.f. scãldãtoarei: sg. gen. 3,15

ROªIE: s.f. Roºie: f. sg. ac., în s. propr. Marea Roºie 9,9

(a) SCHIMBA: v. I schimbã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.6

(a se) RUGA: v. I (mã) r ugam: ind. imp. 1.sg. 1,4 (mã) rog: ind. prez. 1.sg. 1,6 rogu(-mã): ind. prez. 1.sg. 1,5, 11 (t e) rogi: ind. prez. 2.sg. 2,4 (m-)am rugat: ind. pf.c. 1.sg. 2,4; 13,6 rugându(-sã): gerunziu rezum. cap.4 am rugat: ind. pf.c. 1.pl. 4,9 (sã) roagã: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.9 sã (se) roage: con j. prez. 3.sg. 10,33

(a) SCOATE: v. III scoat eþi: ind. prez. 2.pl. 5,7 a scoat e: inf. prez. 5, 11 ai scos: ind. pf.c. 2.sg. 9,7, 15 au scos: ind. pf.c. 3.sg. 9,18 SCOATERE: s.f. „percepere de dãri” (cf. lat. exacti¹, -¹nis „scoatere cu f orþa”, „izgonire”; „încasare de bani”, „percepere a dãrilor”) scoat erea: sg. ac. 10,31

RUGÃCIUNE: s.f. rugãciunea: sg. ac. 1,6, 11 rugãciune: sg. ac. 11,17

(a) SCRIE: v. III au f ost scris: pasiv ind. pf.c. im pers. 7,69 ias te scris: pasiv ind. prez. imper s. 8,15; 10,34, 36

RUPTURÃ: s.f. (aici) „spãrturã” rupturã: sg. nom. 6,1

SCRIITOR: s.m. „logofãt”; „diac” scriitoriului: sg. gen./dat. 8,1; 1 2,26 scriitoriul: sg. nom. 8,4, 9, 13; 12,35; 13,13

RUªINE: s.f. ruºinea: sg. ac. 4,4

SCRIS, -Ã: adj./adv. scrisã: adj. f. sg. ac. 6,5 scriºi: adj. m. pl. nom. 12,22, 23 scris: adv. 7,5; 8,14; 13, 1

S SABIE: s.f. sabia: sg. ac. rezum. cap.4; 4,17 sabiile: pl. ac. 4,13 sabie: sg. ac. 4,18

SCRISOARE: s.f. scrisoare: sg. ac. rezum. cap.2; 2,7, 8; r ezum. cap.6 scrisorile: pl. ac. 2,9 scrisoarea: sg. ac. 7,64

SAC: s.m. (Înv.) „îmbrãcãminte fãcutã din sac (pânzã de fuior de câlþi sau de buci din care se fac sacii) care se purta în semn de doliu sau de pocãinþã ori de cãtre cei sãraci” saci: pl. ac. rezum. cap.9; 9,1

(a se) SCULA: v. I (m-)am sculat: ind. pf.c. 1.sg. 2,12; 4,14 sã (ne) sculãm: conj. prez. 1.pl. 2, 18, 20 (s-)au sculat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,1; 9,3, 4 sculaþi(-vã): imperativ 2.pl. 9,5

SAMARINEAN: s.m. „samarit ean” (cf. Indice 4Îm p – SAMARITEAN) samarineanilor: pl. gen. 4,2

SCUMP, -Ã: adj. (Înv. ºi reg.) „zgârcit” scumpi: m. pl. ac. rezum. cap.5

SAT: s.n. satului: sg. gen. 3,15

(a se) SCUTURA: v. I am scuturat : ind. pf.c. 1.sg. 5,13

77

CARTEA LUI NEEMIE sã scuture: con j. prez. 3.sg. 5,13 sã (sã) scuture: conj. prez. 3.sg. 5, 13 SEMN: s.n. semne: pl. ac. 9,10 SETE: s.f. seate: sg. ac. 9,20 SFAT: s.n. „plan”; (aici ºi) „dregãtor” (cf. lat. magistr¼tus,-Às) sfatul: sg. nom./ac. 2,16; 4,15; 5,17; 7,5 sfaturilor : pl. gen./dat. 2,16; 12,39 sfaturile: pl. ac. 5,7 sfat : sg. ac. 6,7 sfatului: sg. gen. 13,11 (a se) SFÃTUI: v. IV sã (ne) sfãtuim: con j. prez. 1.pl. 6, 10 SFÂNT, -Ã: s./adj. sfintele: s.f. pl. ac., în gen. superl. sfintele sfinþilor 7,65 sfinþilor: s.m. pl. gen ., în gen. superl. sfintele sfinþilor 7,65 sfântã: adj. f. sg. nom. 8,10, 11; 11,1 sfânta: adj. antep. f. sg. ac. 11,18

INDICE sluga: sg. nom./ac. 1,11; 2,5, 10, 19; 4,22 slujile: pl. nom./ac. 4,23; 9,10 slujilor: pl. gen. 7,57, 60; 11,3 sluji: pl. ac. 7,67 SL UJBÃ: s.f. slujbã: sg. ac. 10,31 slujba: sg. ac. 10,33; 11,22; 12,9; 13,30 slujbele: pl. nom. rezum. cap.12 (a) SLUJI: v. IV au slujit : ind. pf.c. 3.pl. 9,35 slujesc: ind. prez. 3.pl. 10,36 slujea: ind. imp. 3.pl. 13,10 SL UJITOR, -TOARE: s.m./f. slujitorii: s.m. pl. nom. 5,15; 10,39 SL UJNICÃ: s.f. slujnice: f. pl. nom. 5,5 slujnicile: pl. ac. 7,67 (a) SMERI: v. IV ai smerit: ind. pf.c. 2.sg. 9,24

SFÂRªIT: s.n. sfârºitul: sg. ac. 13,6

SMOCHINÃ: s.f. smochine: pl. ac. 13,15

SFETNIC: s.m. sfeatnici: pl. ac. 4,14 sfetnici: pl. ac. 4,19

SOARE: s.m. soarelui: sg. gen. 7,3

(a se) SFINÞI: v. IV au sfinþit: ind. pf.c. 3.pl. 3,1 (s-)au sfinþit: ind. pf.c. 3.sg. 8,9 sfinþea: ind. imp. 3.sg. 12,46 a sfinþi: inf. prez. 13,22

SOARTÃ: s.f.; var. (Înv. ºi pop.) SORT: s.m. sorþi: s.m. pl. ac. 9,22; 10,3 4; 11,1

SFINÞIT, -Ã: adj./s. sfinþitã: ad j. f. sg. ac. 9, 14; 10,31 sfinþite: adj. n . pl. nom. 10,39 (ceale) sfinþite: s.f. pl. ac. 10,33

(a) SOCOTI: v. IV socoteam: ind. imp. 1.sg. 2,13, 15 au socotit: ind. pf.c. 3.pl. 9,34

SICL U: s.m.; SICLÃ: s.f. sicli: s.m. pl. ac. 5,15 siclã: s.f. sg. ac. 10,32 (a se) SILI: v. IV silindu(-se): gerunziu rezum. cap.6 SINGUR, -Ã: adj. sângur: m. sg. nom. 9,6 SLAVÃ: s.f. slavei: sg. gen. 9,5 (a) SLÃBI: v. IV slãbit-au: ind. pf.c. 3.sg. 4,10 SL OBOD: adv. slobod: 13,15 (a) SLOBOZI: v. IV au slobozit: ind. pf.c. 3.pl. 3,8 slobozi(-)-vor: ind. viit.I. 3.pl. 4,2 vom slobozi: ind. viit.I. 1.pl. 10,31 sloboziþi: ind. prez. 2.pl. 13,17 SL UGÃ: s.f. slugii: sg. gen. 1,6, 8; 9,14; 10,29 slugile: pl. nom./ac. 1,6, 10; 2,20; 13,19 slujii: sg. gen. 1,7

SOC OTEALÃ: s.f. socoteala: sg. ac. rezum. cap.6

SOL: s.m. soli: pl. ac. 6,3 SOLONITEAN: s.m. (cf. Indice 3Împ – SILONITEAN ) Soloniteanului: sg. gen. 11,5 SOÞIE: s.f. (În v. ºi pop.) „tovar㺔 soþiile: pl. ac. rezum. cap.6 SPÃLAT: s.n. spãlat: sg. ac. 4,23 (a) SPERIA: v. I; var. (Înv. ºi reg.) (a) SPÃRIA sparie: ind. prez. 3.pl. 6,9 (a) SPORI: v. IV au sporit: ind. pf.c. 3.pl. 9,25 (a) SPUNE: v. III am spus: ind. pf.c. 1.sg. 2,12, 18 spuseasem: ind. m.m.c.pf. 1 .sg. 2,16 sã spuie: conj. prez. 3.pl. 8,15 (a) S TA: v. I stând: gerunziu 7,3 va sta: ind. viit.I. 3.sg. 7,65 au s tãtut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 8,4, 5; 9,2; 12,38, 39 sta: ind. imp. 3.sg./pl. 8,7; 12,43 sã stea: con j. prez. 3.pl. 9,3 a sta: inf. prez. 13,11

78

INDICE (a) STÃPÂNI: v. IV s tãpânesc: ind. prez. 3.pl. 5,5; 9,37 au s tãpânit : ind. pf.c. 3.pl. 9,22, 24, 25, 28 sã s tãpâneascã: conj. prez. 3.pl. 9,23 STÂLP: s.m. s tâlpii: pl. ac. 3,1, 3, 6, 13, 14, 15 s tâlpi: pl. ac. 6,1; 7,1 s tâlp: sg. ac. 9,12 s tâlpul: sg. nom. 9,19 STÂNG , -Ã: s.m./f. s tânga: s.f. sg. ac., în loc. adv. de-a stânga 8,4 STEA: s.f. s tealelor: pl. gen. 4,21 s tealele: pl. ac. 9,23 STOG: s.n. s toguri: pl. ac. 13,15 STRA JÃ: s.f. Strãjii: sg. gen., în s. propr. Poar ta Strãjii 12,38 STRÃIN, -Ã: adj.; var. (Înv. ºi pop.) STREIN s treini: m. pl. ac. 5,10 s treine: f. pl. ac. 13,27 STRÂNS, -Ã: adj. s trânse: f. pl. nom. 7,3 STRÂNSURÃ: s.f. s trânsurã: sg. ac. 5,7 (a) STRIGA: v. I au s trâgat: ind. pf.c. 3.pl. 9,4, 27, 28 STRIGARE: s.f. s trâgarea: sg. nom./ac. 5,1, 6; 9,9

CARTEA LUI NEEMIE ºedea: ind. imp. 3.sg. 2,6 ºedeam: ind. imp. 1.sg. 2, 12, 14 ªERB: s.m. ºerbilor: pl. gen. 1,11 ªERBIE: s.f. ºerbie: sg. ac. 5,5 (a se) ªTERGE: v. III sã (sã) ºt argã: conj. prez. 3.sg. 4,5 sã ºtergi: conj. pr ez. 2.sg. 13,14 (a) ªTI: v. IV ºtiu: ind. prez. 1.sg. 2,2 ºtiia: ind. imp. 3.sg./pl. 2, 16; 13,24 ºtiþi: ind. pr ez. 2.pl. 2,17; 5,8 sã ºtie: conj. prez. 3.pl. 4,11 ªURÃ: s.f. ºuri: pl. ac. 13,12, 13 T TAINÃ: s.f. tainã: sg. ac., în loc. adv. în tainã 6,10 TARE: adj./adv./s. tare: ad j. m. sg. nom./voc. 1,5; 9,32 tari: adj. m. pl. nom. 11,6 tare: adv. 2,2 (mai) t are: adv. 6,9 (celor) Tari: s.m. pl. gen., în s. propr. Casa celor Tari 3,16 TATÃ: s.m.; var. (Înv. ºi pop.) TÃTÂNE tãtâne-mieu: sg. gen. 1,6; 2,3, 5

STRUGURE: s.m. s truguri: pl. ac. 13,15

(a) TÃCEA: v. II au tãcut: ind. pf.c. 3.pl. 5,8 tãceþi: imper ativ 2.pl. 8,11

(a se) SUBÞIA: v. I; var. (Înv. ºi pop.) (a se) SUPÞIA (sã) supþiase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 5,18

TÃCERE: s.f. tãceare: sg. ac. rezum. cap.8; 8,7, 11

(a se) SUI: v. IV (m-)am suit : ind. pf.c. 1.sg. 2,15 (sã) v or sui: ind. viit.I. 3.pl. 4,3 suise: ind. m.m.c.pf. 3.pl. rezum. cap.7 (sã) suise: ind. m.mc.pf. 3.pl. 7,5 (s-)au suit: ind. pf.c. 3.pl. 7,6, 61; r ezum. cap.12; 12,1, 36 a (sã) sui: inf. pr ez. 12,31

TÃMÂIE: s.f. tãmâie: sg. ac. 13,5, 9

SUIª: s.n. „urcuº” suiºului: sg. gen. 3,19 suiºul: sg. ac. 12,36 SUNET: s.n. sunetul: sg. ac. 4,20 (a) SUPUNE: v. III au supus: ind. pf.c. 3.pl. 3,5 SUS: adv. sus: adv. în loc. adv. în sus 3,28 ª (a) ªEDEA: v. II ºezut-am: ind. pf.c. 1.sg. 1,4

TÃRIE: s.f. tãriia: sg. ac. 1,10 tãria: sg. nom. 4,10; 8,10 TÃTÂNE: s.m.; vezi TATÃ (a) TÂLCUI: v. IV tâlcuiaºt e: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.8 tâlcuind: gerunziu 8,9 sã tâlcuiascã: conj. prez. 3.sg. 8,13 TÂNÃR, -Ã: s.m./f. tinerilor : s.m. pl. gen. 4, 16 TÂRNOSIRE: s.f. târ nosirea: sg. nom. rezum. cap.12; 12,27 târ nosire: sg. ac. 12,27 TEASC: s.n. teascurile: pl. ac. 13,15 TEMÃTOR, -TOARE: adj.; var. (Înv.) TEMÃTORIU temãtoriu: m. sg. ac., în sintagma temãtoriu de Dumnez eu 7,2

79

CARTEA LUI NEEMIE

INDICE

(a se) TEME: v. III a (sã) teame: inf. prez. 1,11 (m-)am temut: ind. pf.c. 1.sg. 2,2 sã (vã) teameþi: conj. prez. 2.pl. 4, 14 (s-)au temut: ind. pf.c. 3.pl. rezum. cap.6; 6,16

TURN: s.n. turnului: sg. gen. 2,8; 3,25 turnuri: pl. ac. rezum. cap.3 turn: sg. ac. 3,1 turnul: sg. ac. 3,1, 26, 27 Turnul: sg. ac., în s. propr. Turnul Pitarilor/Turnul Hananiil/Turnul Emath 3,11; 12,37, 38

TEMNIÞÃ: s.f. temniþii: sg. gen. 3,25 THECUIAN: s.m. „locuitor al oraºului Thecua (Tecoa), situat în Iuda, la vreo 10 km sud de Be tleem” thecuenii: pl. nom. 3,5, 27 TINÃ: s.f. tinã: sg. nom. 4,10 TIR: s.m. „tirian; locuitor al Tirului” tirii: pl. nom. 13,16 (a) TRÃI: v. IV sã trãieºti: conj. pr ez. 2.sg. 2,3 sã trãim: conj. prez. 1.pl. 5,2 va trãi: ind. viit.I. 3.sg. 9,29 TRÂMBIÞÃ: s.f. trâmbiþa: sg. ac. 4,18 trâmbiþii: sg. gen. 4,20 trâmbiþe: pl. ac. 12,34, 40 TREAPTÃ: s.f. treaptele: pl. ac. 3,15; 12,36 treaptã: sg. ac 8,4 treapta: sg. ac. 8,7 (a) TREBUI: v. IV trebuie: ind. prez. 3.sg. 13,1 (a) TRECE: v. III veþi tr eace: ind. viit.I. 2.pl. 1,8 am trecut: ind. pf.c. 1.sg. 2,14 sã treacã: conj. prez. 3.sg. 2,14 vor tr eace: ind. viit.I. 3.pl. 4,3 au trecut: ind. pf.c. 3.pl. 9,11 (a se) TRIMITE: v. III; var. (Înv.) (a se) TREMITE sã trimiþã: conj. pr ez. 3.sg. 2,5 au trimis: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,6; 6,2, 5; 11,1 trimisease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,9 am trimis: ind. pf.c. 1.sg. 6,3, 8; 10,34 au tremis: ind. pf.c. 3.pl. 6,4 au fost trimis: ind. m.m.c.pf. perifr. 3.sg. 6,12 (sã) trimitea: ind. imp. 3.pl. 6,17 trimitea: ind. imp. 3.sg. 6,19 trimiteþi: imperativ 2.pl. 8,10 sã trimitã: conj. pr ez. 3.sg. 8,12 voi trimit e: ind. viit.I. 1.sg. 13,21 TRIS T, -Ã: adj. tristã: f. sg. nom. 2,2 TRUFAª, -Ã: adj./adv. truf aºi: adj. m. pl. nom. 9, 10, 16 truf aºu: adv. 9,29 TRUP: s.n. trupurile: pl. nom./ac. 5,5, 5; 9,37

Þ ÞARÃ: s.f. þarã: sg. ac. 1,3 þãrâle: pl. ac. 9,35 ÞARINÃ: s.f. þarinile: pl. ac. 5,3, 4, 5, 11 þarinã: sg. ac. 5,16 ÞÃRÂNÃ: s.f. þãrânã: sg. ac. 9,1 ÞEREMONIE: s.f.; vezi CEREMONIE (a) ÞINE: v. III; var. (a) ÞINEA: v. II þân: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.4 þinea: ind. imp. 3.pl. 4,17 sã þie: con j. prez. 3.sg. 4,21 a þinea: inf. prez. rezum. cap.10 ÞINERE: s.f. (aici) „rânduialã” þineare: sg. ac. 12,44 þâneare: sg. ac. 12,44 ÞINUT: s.n. þinutului: sg. gen. 2,7, 9; 11,3 þânutul: sg. ac. 3,7; 13,10 þânutului: sg. gen. 7,6 þânuturile: pl. ac. 11,25, 30 þinuturile: pl. ac. 12,29 U (a) UCIDE: v. III vom ucide: ind. viit.I. 1.pl. 4,11 sã ucigã: conj. prez. 3.pl. 6,10 au ucis: ind. pf.c. 3.pl. 9,26 (a se) UITA: v. I (m-)am uitat : ind. pf.c. 1.sg. 4,14 ULIÞÃ: s.f. uliþii: sg. gen. 3,8, 17 uliþeai: sg. gen. 3,9, 12 uliþei: sg. gen. 3, 11, 14, 16 uliþa: sg. ac. 3,17; 8,1, 3, 16 UMÃR: s.m. umãr: sg. ac., în sintagma au dat umãr „au întor s spatele” (cf. lat. dederunt umerum) 9,29

TUF OS, -OASÃ: adj. tufos: n. sg. ac. 8,15

(a) UMBLA: v. I umblaþi: ind. prez. 2.pl. 5,9 sã umble: conj. prez. 3.pl. 10,29

TURMÃ: s.f. Turmei: sg. gen., în s. propr. Poar ta Tur mei 3,1; 12,38 Turmeai: sg. gen., în s. propr. Poar ta Tur meai 3,31

UNEALTÃ: s.f. unelte: pl. ac. 3,30

80

INDICE

CARTEA LUI NEEMIE VECIN, -Ã: s.m./f. vecinul: s.m. sg. nom. 4,3

UNGHI: s.n. unghiului: sg. gen. 3,19, 30, 31 unghiu: sg. ac. 3,20, 24

(a) VEDEA: v. II ai vãzut : ind. pf.c.2.sg. 9,9 am vãzut: ind. pf.c. 1.sg. 13,15, 23

UNTDELEMN: s.n.; var. UNT-DE-LEMN untdelemn: sg. ac. 5,11 untului-de-leamn: sg. gen. 10,37; 13,5 untului-de-lemn: sg. gen. 10,39; 13,12

VEDERE: s.f. vederea: sg. ac. 8,3

URECHE: s.f. urechile: pl. nom. 1,6; 8,3 ureachea: sg. nom. 1,11

(a) VENI: v. IV au venit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,2; 7,7; 9,24, 33; 13,21 vine: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2 voiu veni: ind. viit.I. 1.sg. 2,7; 6,3 am v enit: ind. pf.c. 1.sg. 2,9, 11, 15; 13,6, 7 venise: ind. m.m.c.pf. 3.sg./pl. 2,10; 4,12; 8,1 veniþi: imperativ 2.pl. 2,17 sã vie: conj. prez. 3.pl. 4,8; 13,22 vom veni: ind. viit.I. 1.pl. 4, 11 au f ost venind: ind. pf.c. perifr. (cu gerunziu) 3.pl. 4,12 vinea: ind. im p. 3.pl. 5,17; 10,29 vino: imper ativ 2.sg. 6,2, 7 vor veni: ind. viit.I. 3.pl. 6,10 venea: ind. im p. 3.pl. 6,17

URMÃ: s.f. ur mã: sg. ac., în loc. adj. cea mai de pre ur mã 8,18 (a) URNI: v. IV ur neaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5 (a se) URZI; v. IV (sã) urzeaºte: ind. prez. 3.sg. 7,69 USCAT: s.n. uscat : sg. ac. 9,11

VENIT: s.n. veniturile: pl. ac. 5,14, 18

(a se) USEBI: v. IV; vezi (a se) OSEBI UªÃ: s.f. uºile: pl. ac. 11,19; 13,19 uºilor : pl. gen. 12,25

(a se) VESELI: v. IV (s-)au v eselit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 12,42, 43 veselise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 12,42 VESELIE: s.f. veselie: sg. nom./ac. 8,12, 17; 12,27, 42 veselia: sg. nom. 12,42

V VALE: s.f. Vãlii: sg. gen., în s. pr opr. Poarta Vãlii 2,13; 3,13 Vâlii: sg. gen., în s. pr opr. Poarta Vâlii 2,15 Valea: sg. ac., în s. propr. Valea Ennom/Valea Meaºterilor 11,30, 35 VAS: s.n. vasele: pl. nom./ac. 10,39; rezum. cap.13; 13,8, 9 vasele: pl. ac., în sintagma vasele cântecului David „instr umentele muzicale ale lui David” (cf. lat. vasis cantici David) 12,35 vase: pl. ac. 13,5

(a se) VESTI: v. IV a (sã) f i vestit : inf. pf. 4,15 sã vesteascã: conj. prez. 3.sg./pl. 6,7; 8,15 vestea: ind. imp. 3.pl. 6,19 VEªMÂNT: s.n. vegimintele: pl. ac. 4,23 vejmintele: pl. nom. 9,21 VEªNIC, -Ã: adj.; var. (Înv. ºi rar.) VEACINIC veacinicã: f. sg. ac. 10,33

VÃRSAT, -Ã: adj. „turnat” vãr sat: m. sg. ac., în sintagma viþel vãrsat 9,18

VICLEªUG: s.n. vicleºug: sg. ac. rezum. cap.6

(a) VÃTÃMA: v. I vãtãmând: gerunziu 13,18

VIE: s.f. viile: pl. ac. 5,3, 4, 5, 11 vii: pl. ac. 9,25

VÃTÃMÃTOR, -TOARE: s.m./f. vãtãmãtorii: s.m. pl. nom. rezum. cap.13

VIERS: s.n. vier sul: sg. ac. 12,45

VÂNZARE: s.f. vânzar e: sg. ac., în loc. adj. de vânzar e 13,16, 20

VIN: s.n. vinul: sg. nom. 2,1 vin: sg. ac. 2,1; 5,11, 15, 18; 13,15 vinului: sg. gen. 10,39; 13,5, 12

VÂNZÃTOR, -TOARE: s.m./f. vânzãtorilor: pl. gen. 3,30

VEAC: s.n. veac: sg. ac., în loc. adv. în veac/din veac/pânã în veac 2,3; 9,5; 13,1

(a) VINDE: v. III era vânduþi: pasiv ind. imp. 3.pl. 5,8 veþi vinde: ind. viit.I. 2.pl. 5,8 sã vânz e: conj. prez. 3.pl. 10,31 sã vânzã: conj. prez. 3.pl. 13,15 vindea: ind. imp. 3.pl. 13,16, 20

VECHI, VECHE: adj. Veache: f. sg. ac., în s. propr. Poarta Veache 3,6; 1 2,38 vechi: f. pl. ac. 3,30

VISTIERIE: s.f. vistieriii: sg. gen. 3,30 vistierie: sg. ac. 7,70; 10,38, 39; rezum. cap.13; 13,5, 8

VÂRTOS: adv. (mai) vârtos: rezum. cap.10

81

CARTEA LUI NEEMIE

INDICE ZI: s./adv. zile: s.f. pl. ac. rezum. cap.1; 1,4; 2,11; 5,18; 6,15; rezum. cap.8; 8,18 zioa: s.f.sg. ac., în loc. adv. noaptea ºi zioa/zioa ºi noaptea 1,6; 4,9 zi: s.f. sg. nom./ac. 4,2, 16; 8,11, 13, 14, 18; 9,3, 32; 11,23 zi: s.f. sg. ac., în loc. adv. din z ori de zi/pe zi 4,21, 22 zioa: s.f. sg. nom./ac. 5,14; 6,15; 8,2, 9, 10, 17, 18; 9,1, 10; 10,31; 12,42, 43; 13,1, 15, 17, 19, 22 zilele: s.f. pl. ac., în loc. adv. în toate zilele 5,15, 18; rezum. cap.8; 8,18; 12,47 zilele: s.f. pl. ac. 6,17; 8,17; 9,32; 12,7, 12, 22, 23, 26, 45, 46; 13,15, 23 zilelor: pl. gen. 12,23; 13,6 zioa: adv. 9,12, 19

vistieria: sg. ac. 7,71; 13,4 vistieriia: sg. ac. 10,37 vistieriilor: pl. gen. rezum. cap.12 vistieriile: pl. ac. 12,43; 13,9 VIÞEL: s.m. viþel: sg. ac., în sint agma viþel vãrsat 9,18 VIU, VIE: adj. viu: m. sg. nom. 6,11 vii: n. pl. nom. 9,6 (a) VOI: v. IV voiesc: ind. prez. 3.pl. 1,11 VOIEVOD: s.m.; var. (Înv. ºi pop.) VOIVOD voivozii: pl. ac. 2,7, 9 voivodul: sg. ac. 3,7 voivozilor: pl. dat. 5,14 VOIEVOZIE: s.f.; var. (Înv. ºi pop.) VOIVOZIE voivoziii: sg. gen. 5,18 VOPSITOR, -TOARE: s.m./f.; var . (Înv. ºi pop.) VÃPSITOR, -TOARE (aici) „cel care preparã mir ul ºi diverse pomezi” (cf. lat. pigment¼rius, -i¾ „vânzãtor de farduri, de cosme tice”) vãpsitoriului: sg. gen. 3,8 VORBÃ: s.f. vor bã: sg. ac. 8,4 (a) VORBI: v. IV vor bea: ind. imp. 3.pl. 13,24 vor bi: inf. prez. fãrã a 13,24 (a) VREA: v. II vreai: ind. prez. 2.sg. 6,6 au vrut: ind. pf.c. 3.pl. 9,17 VREME: s.f. vreame: sg. ac. 2,6 vreamea: sg. ac. 4,22; 9,2 7; 13,21 vreami: pl. ac. 9,28; 10,34; 13,31 vreamile: pl. ac. 10,34 VRERE: s.f. vrearea: sg. ac. 9,37 VULPE: s.f. vulpile: pl. nom. 4,3 Z ZADAR: s.n.; var. ZÃDAR zãdar: sg. ac., în loc. adv. în zãdar 2,2 ZBURÃT OR, -TOARE: s.m./f. (ceale) zburãtoare: s.f. pl. ac. 5,18 (a se) ZDR OBI: v. IV (s-)au zdrobit: ind. pf.c. 3.pl. 9,21 ZE CIUIALÃ: s.f. zeciuiale: pl. ac. 10,37 zeciuialele: pl. ac. 10,38 zãciuiale: pl. ac. 12,43 zãciuiala: sg. ac. 13,5, 12 ZE CIUIRE: s.f. zãciuirile: pl. ac. rezum. cap.10 zeciuirile: pl. ac. 10,38

(a) ZICE: v. III (sã) zice: ind. prez. im pers. în titlu: Cartea lui Neemie car ea ºi Esdrei a doao sã zice au zis: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,3; 2,2, 4, 6, 19; 4,2, 3, 10, 11, 12; 5,13; 6,6, 10; 7,65; 8,1, 9, 10; 9,5 am zis: ind. pf.c. 1.sg./pl. 1,5; 2,3, 5, 7, 17, 20; 4,19, 22; 5,7, 8, 9, 13; 6,11; 7,3; 13,11, 17, 19, 21, 22 zicând: gerunziu 1,8; 6,2, 3, 7, 8; 8,11, 15; 13,25 ziºu: ind. pf.s. 1.sg. 2,18; 4,14 zicându-: gerunziu 4,12 zicea: ind. imp. 3.pl. 5,2, 3, 4 ziseasem: ind. m.m.c.pf. 1.sg. 5,12 (sã) zisease: ind. m.m.c.pf. impers. 5,13 zicând: gerunziu 1,8; 6,2, 3, 7, 8; 8,11, 15; 13,25 ai zis: ind. pf.c. 2.sg. 9,15 zisease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 9, 18 ai fost zis: ind. m.m.c.pf. perifr. 2.sg. 9,23 ZID: s.n. zidul: sg. nom./ac. 1,3; 2,13, 15; 3,8, 27; 4,1, 3, 6, 10; rezum. cap.6; 6,1, 15; 7,1; 12,30, 37 zidurilor: pl. gen. rezum. cap.2 zidurile: pl. ac. 2,8, 17; 3,15 ziduri: pl. ac. rezum. cap.3; 4,15 zid: sg. ac. 3,13; 4,9, 13, 17, 19; 12,31, 37 zidului: sg. gen. 4,7; 5,16; rezum. cap.12; 12,27, 36; 13,21 (a se) ZIDI: v. IV voiu zidi: ind. viit.I. 1.sg. 2,5 sã zidim: con j. prez. 1.pl. 2,17, 18, 20 (sã) zideaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3 au zidit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 1 3, 14, 15, 16, 17, 1 8, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 2 7, 28, 29, 30, 31 zideasc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.4 zidim: ind. prez. 1.pl. 4,1 zidi: inf. prez. fãrã a 4,2, 10 zideascã: con j. prez. fãrã sã 3.pl. 4,3 am zidit: ind. pf.c. 1.sg./pl. 4,6; 5,16 zidea: ind. im p. 3.pl. 4,17, 18 zidisem: ind. m.m.c.pf. 1.sg. 6,1 zideºti: ind. rpez. 2.sg. 6,6 zidise: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 12,29 ZIDIRE: s.f. zidirea: sg. ac. rezum. cap.6 zidirii: sg. gen. rezum. cap.7 ZIDIT, -Ã: adj. zidite: f./n. pl. nom./ac. 7,4; 9,25 ZIDITOR, -TOARE: s.m./f. ziditori: s.m. pl. ac. 4,5 ZORI: s.m. zori: pl. ac., în loc. adv. din zori de zi 4,21

82

FACSIMILE

CARTEA LUI NEEMIE

425r

425v

426r 83

CARTEA LUI NEEMIE

FACSIMILE

426v

427r

427v

428r 84

FACSIMILE

CARTEA LUI NEEMIE

428v

429r

429v

430r 85

CARTEA LUI NEEMIE

FACSIMILE

430v

431r

431v

432r 86

FACSIMILE

CARTEA LUI NEEMIE

432v

433r

433v

434r 87

CARTEA LUI NEEMIE

FACSIMILE

434v

435r

435v

436r 88

FACSIMILE

CARTEA LUI NEEMIE

436v

437r

437v

438r 89

CARTEA LUI NEEMIE

FACSIMILE

438v

439r

439v

440r 90

FACSIMILE

CARTEA LUI NEEMIE

440v

441r

441v

442r 91

CARTEA LUI NEEMIE

FACSIMILE

442v

443r

443v

444r 92

FACSIMILE

CARTEA LUI NEEMIE

444v

445r

445v

446r 93

CARTEA LUI NEEMIE

FACSIMILE

446v

447r

447v

448r 94

FACSIMILE

CARTEA LUI NEEMIE

448v

449r

449v

450r 95

CARTEA LUI NEEMIE

FACSIMILE

450v

451r

451v

452r 96

FACSIMILE

CARTEA LUI NEEMIE

452v

453r

453v

454r 97

CARTEA LUI NEEMIE

FACSIMILE

454v

455r

455v

456r 98

FACSIMILE

CARTEA LUI NEEMIE

456v

457r

457v

458r 99

CARTEA LUI NEEMIE

FACSIMILE

458v

459r

100

CARTEA LUI TOVIE

Cap 1

459v

Tovie, în robie, de la leagea lui Dumnezeu nu s@ depart@ }i pre fiiul s@u Tovie, din Anna, muierea sa, n@scut, frica Domnului îl înva]@. Iubit fiind împ@ratului Salmanazar, mearge înc@tro vrea. Fra]ii robi îi mâng@ie }i-i ajut@ cu milostenie. Lui Gav el d@ împrumut t@lan]i de argint zeace. Sena |heriv, pentru c@ci îngroap@ mor]i, îl gonea}te.

1.

ovie, din neamul }i cetatea Nethali, carea este în p@r]ile Galileii cele mai din sus preste Naason, dup@ calea carea duce spre apus, de-a stânga având cetatea Sefeth, 2. *Robit fiind în zilele lui Salmanazar, împ@ratului asiriilor, îns@, }i în robie fiind, calea *4 Împ@r. 17, 3 adev@rului nu o au p@r@sit, }i 18, 9. 3. A}a cât toate care putea avea, fra]ilor celor împreun@ robi]i, în toate zilele, carii era din neamul lui, le împ@r]iia. 4. {i fiind mai tân@r decât to]i în neamul Nethali, nimic pruncesc n-au lucrat. 5. {i mergând to]i la vi]eii cei de aur, *carii îi f@cuse Ierovoam, împ@ratul lui Israil, numai *3 Împ@r. 12, 28. acesta fugea împreunarea tuturor. 6. Ci mergea în Ierusalim la bisearica Domnului }i acolo s@ închina Domnului, Dumnezeului Israil, toate pârghele sale }i z@ciuirile credincios dându-le, 7. A}a cum în anul al treilea nemearnicilor }i veni]ilor slujia toat@ z@ciuiala. 8. Acestea }i aseaminea acestora, dup@ leagea lui Dumnezeu, prunc}orul p@ziia. 460r 9. Iar@ fiind b@rbat, }-au luat muiere, || Anna, din neamul s@u. {i au n@scut dintr-însa fiiu, numele s@u puindu-i, 10. Pre carele din pruncie a s@ teame de Dumnezeu l-au înv@]at }i a s@ feri de tot p@catul. 11. Deci ducându-s@ prin robie cu muiarea sa }i cu pruncul în cetatea Ninivii, cu tot neamul s@u, 12. (Mâncând to]i din bucatele p@gânilor) acesta }-au p@zit sufletul }i niciodat@ nu s-au spurcat în bucatele lor. 13. {i pentru c@ }-au adus aminte de Domnul în toat@ inima sa, i-au dat Dumnezeu har înaintea lui Salmanazar împ@ratului. 14. {i i-au dat puteare oriînc@tro ar vrea a s@ duce, având slobozenie orice ar vrea a face. 15. {i mergea la to]i carii era în robie }i dojene mântuitoare le da. 16. {i, venind în Raghes, cetatea medenilor, }i din ceale ce avea d@ruite de la împ@ratul având zeace talan]i de argint, 17. {i, v@zând pre Gavel în mul]imea neamului s@u a fi lipsit, care era din neamul lui, supt isc@litur@ i-au dat numi]ii t@lan]i de argint.|

101

CARTEA LUI TOVIE

CAP 1 {I 2

18. Iar@ dup@ mult@ vreame murind Salmanazar împ@ratul, împ@r@]ând Senaheriv, fiiul 460v lui, pentru el }i având urâ]i înaintea sa pre fiii lui Israil, 19. Tovie în toate zilele meargea prin toate neamurile sale }i-i mâng@ia }i împ@r]ea fie}tec@ruia pre cât putea din averile sale. 20. Pre cei fl@mânzi îi hr@nea, celor goli vejminte le d@ruia }i celor mor]i }i uci}i îngrop@ciune le f@cea cu de-adinsul. 21. *Mai pre urm@ întorcându-se împ@ratul Senaheriv, fugând de partea Iudei, carea *4 Împ@r. 19, 35. Ecli 48, 24. o f@cuse Domnul asupra lui pentru bl@st@mul s@u }i, mânios, mul]i ucisease dintre fiii lui 2 Mac. 8, 19. Israil, Tovie le îngropa trupurile. 22. Iar@ deac@ s-au vestit împ@ratului, au poruncit s@-l ucig@ }i i-au luat toate averile. 23. Iar@ Tovie, cu fiiul s@u }i cu muierea fugind gol, s-au pitulat, c@ mul]i îl iubea. 24. *Iar@ dup@ patruzeaci }i cinci de zile, au ucis pre împ@ratul fiii lui. *4 Împ@r. 19, 37. 25. {i s-au întors Tovie în casa sa }i toate averile i s-au dat înd@r@pt. || 2 Par. 32, 21. Isaie 35, 38.

Cap 2

461r

Tovie, ostenit de îngroparea mor]ilor, cu gunoiu de rândurea, spre proba r@bd@rii, s@ orbea}te. {i de la muiare }i de la priiatini oc@rându-s@, s@ n@c@ja}te }i cu mare r@bdare le sufere ca }i Iov.

1.

up@ acestea, fiind zi de s@rb@toarea Domnului }i f@cându-s@ bun prânzu în casa lui Tovie, 2. Au zis fiiului s@u: „Mergi }i ad@ câ]va din neamul nostru, carii s@ tem de Domnul, s@ se uspete cu noi”. 3. {i, ducându-s@ }i întorcându-s@, i-au vestit c@ unul din fiii lui Israil sugrumat zace în uli]@. {i îndat@ s@rind de la mas@, l@sând prânzul, fl@mând au ajuns la trup. 4. {i, luându-l, l-au purtat la casa sa în tain@, ca, apuind soarele, cu togmeal@ s@-l îngroape. 5. {i, deac@ au pitulat trupul, au mâncat pâne cu jeale }i cu tremurare, 6. Aducându-}i aminte de cuvântul acela care au zis Domnul prin Amos prorocul: 461v *Amos 8, 10. *„Zilele | voastre ceale de praznic s@ vor întoarce spre tânguire }i spre jale”. 1 Mac. 1, 41. 7. Iar@ apuind soarele, s-au dus }i l-au îngropat. 8. {i-l mustra to]i cei de aproape ai lui, zicând: „Pentru aceast@ pricin@ s-au fost poruncit s@ te ucig@ }i de abiia ai sc@pat de porunca mor]ii }i iar@}i îngropi mor]ii?” 9. *Ci Tovie, mai mult de Domnul temându-s@ decât de împ@ratul, apuca trupurile celor *Sus 1, 13. uci}i }i le pitula în casa sa }i pe la miezul nop]ilor le îngropa. 10. {i s-au întâmplat într-o zi, fiind ostenit de îngropare, venind la casa sa, s-au aruncat lâng@ p@reate }i au adormit. 11. {i din cuibul rândurealii cald gunoiu i-au c@zut pre ochiu }i s-au orbit. 12. Iar@ aceast@ ispit@ pentru aceaea o au l@sat Dumnezeu a i s@ întâmpla, ca s@ dea celor viitori pild@ de r@bdarea lui ca }i a sfântului Iov. 13. C@, din pruncia sa, pururea temându-s@ de Domnul }i poruncile Lui p@zind, nu s-au 462r întristat împrotiva lui Dumnezeu, || pentru c@ i s@ întâmplase rana orbirii, 14. Ci nemi}cat au r@mas în frica lui Dumnezeu, dând har lui Dumnezeu în toate zilele vie]ii sale. 15. C@ precum pre fericitul Iov îl mustra împ@ra]ii, a}a ace}ti p@rin]i }i rudele lui î} b@tea joc de via]a lui, zicând: 16. „Unde ]i-i n@dejdea, pentru carea milostenii }i îngrop@ciuni f@ceai?” 17. Iar@ Tovie îi certa zicând: „S@ nu gr@i]i a}a, 18. C@ sântem fiii celor sfin]i }i acea via]@ a}tept@m carea Dumnezeu o va da celor ce credin]a sa niciodat@ nu o schimb@ de la El”. 19. Iar@ Anna, muierea lui, s@ ducea la lucrul ]@s@turii în toate zilele }i, din lucrul mânilor sale, hran@ ce putea c@p@ta o aducea. 20. De unde au fost de au adus acas@ un ied de capre, 21. A c@ruia glasul mecherezind auzindu-l b@rbatul ei, au zis: „Vede]i ca nu cumva s@ Iov. 2, 9. fie de furat, întoarce]i-l st@pânului s@u, c@ nu ni-i slobod noao a mânca ceva de furat au a atinge”. | 22. La aceastea, muierea lui mâniindu-s@, i-au r@spuns: „La ar@tat, de}art@ s-au f@cut 462v n@dejdea ta }i milosteniile tale acum s-au ar@tat”. 23. {i cu aceastea }i altele aseaminea cuvinte îl înfrunta.

102

CAP 3 {I 4

CARTEA LUI TOVIE Cap 3

Rug@ciunea lui Tovie c@tr@ Dumnezeu, pentru ocara muierii ce cearea s@ moar@, }i a Sarii, featei lui Raguil, smerita, cu cel de trei zile post, rug@ciune, pentru probozirea slujnicei. Despre }apte b@rba]i de la diavolul uci}i. {i amândurora rug@ciunile s@ ascult@, trimi]ându-se îngerul Rafail spre vindecarea lor.

1. 2.

tunci Tovie au suspinat }i au început cu lacr@mi a s@ ruga, Zicând: „Drept e}ti, Doamne, }i toate judec@]ile Tale, dreapte }i toate c@ile Tale, mila }i adev@rul }i judecata. 3. {i acum, Doamne, adu-[i aminte de mine }i s@ nu iai izbând@ despre p@catele meale, nici s@-[i aduci aminte de gre}alele meale sau a p@rin]ilor miei. || 4. *Pentru c@ n-am ascultat de poruncile Tale, pentru aceaea ne-am dat spre rumpere }i *2 Leage 28, 15. 463r spre robie }i moarte }i spre bazn@ }i spre ocar@ tuturor neamurilor întru carele ne-ai râsipit. 5. {i acum, Doamne, mari sânt judec@]ile Tale, c@ n-am lucrat dup@ poruncile Tale }i n-am umblat drept înaintea Ta. 6. {i acum, Doamne, dup@ vrearea Ta f@ cu mine }i poruncea}te în pace a s@ priimi sufletul mieu, c@ mai bine-m iaste a muri decât a tr@i!” 7. {i într-aceea}i zi s-au întâmplat de }i Sara, fata lui Raguil, în Raghes, cetatea meadenilor, au auzit mustrare de la o slujnic@ a t@tâni-s@u. 8. C@ s@ dedease dup@ }apte b@rba]i. {i dimonul pe nume Asmodeul îi ucisease îndat@ cât întrase la ea. 9. Deci certând pentru vina sa, slujnica i-au r@spuns, zicând: „Mai mult din tine s@ nu vedem fiiu sau fat@ pre p@mânt, ucig@toarea b@rba]ilor t@i! 10. Au doar@ }i a m@ ucide vreai, precum ai ucis }apte b@rba]i?” La cuvântul acesta, | 463v s-au suit în c@mara cea mai din sus a casii sale }i în trei zile }i în trei nop]i n-au mâncat, nici au beut, 11. Ci în rug@ciune r@mâind, cu lacr@mi s@ ruga lui Dumnezeu s@ o sloboaz@ de aceast@ mustrare. 12. {i au fost deac@ au plinit rug@ciunea a treia zi, binecuvântând pre Domnul, 13. Au zis: „Bine e cuvântat numele T@u, Dumnezeul p@rin]ilor no}tri, Carele, când Te vei mânia, mil@ vei face }i, în vreamea n@cazului, ier]i p@catele celor ce Te cearc@. 14. La Tine, Doamne, fa]a mea întorc, la Tine ochii miei îmi îndireptezu. 15. Rogu-m@, Doamne, ca de leg@tura mustr@rii ace}tiia s@ m@ sloboze}ti au încai de pre p@mânt s@ m@ apuci. 16. Tu }tii, Doamne, c@ niciodat@ n-am poftit b@rbat }i curat mi-am ]ânut sufletul de toat@ pofta. 17. Niciodat@ cu cei ce s@ joac@ m-am amestecat, nici cu cei ce umbl@ în ceale u}oare p@rta}@ m-am dat. 18. Iar@ b@rbat cu frica Ta, nu cu pof||ta mea, am cuprins a priimi. 464r 19. {i au eu nevreadnic@ am fost de dân}ii, au ei n-au fost vreadnici de mine, c@, doar@, altui b@rbat m-ai cru]at. 20. C@ nu-i în puterea omului sfatul T@u. 21. Iar@ aceasta adev@rat o are tot cel ce Te cinstea}te, c@ via]a lui, de va fi în ocar@, s@ va corona, iar@ de va fi în n@cazu, s@ va slobozi; }i de va fi în certare, la mila Ta a veni va fi slobod. 22. C@ nu Te desfetezi în peririle noastre, c@ dup@ fortun@, lini}te faci, }i dup@ lucru mare }i plângere, bucurie torni. 23. Fie numele T@u, Dumnezeul lui Israil, binecuvântat în veaci!” 24. Într-aceaea vreame s-au auzit rug@ciunile amânduror înaintea slavei marelui Dumnezeu. 25. {i s-au trimis îngerului cel sfânt, Rafail, s@-i grijasc@ pre amândoi, a c@rora într-o vreame s-au cetit rug@ciunile înnaintea Domnului. | Cap 4

464v

Tovie, socotind c@ curând va muri, fiiului sfinte dojeni îi d@, vârtute milosteniii îi arat@ }i despre zeace t@lan]i de aur, Gavelului împrumuta]i, îi spune.

1. 2. în inima ta.

eci p@rându-i-s@ lui Tovie c@ i s@ ascult@ rug@ciunea a putea muri, au chemat la sine}i pre Tovia, fiiul s@u, {i i-au zis: „Ascult@, fiiul mieu, cuvintele gurii meale }i le pune ca un temeiu

103

CARTEA LUI TOVIE

CAP 4 {I 5

3. Deac@-m va lua Dumnezeu sufletul, trupul mi-l îngroap@. *{i cinstea maicii tale vei avea în toate zilele vie]ii tale, 4. C@ trebuie s@-]i aduci aminte ce }i cât de mari primejdii au suferit pentru tine în pântecele s@u. 5. Iar@ deac@-} va plini }i ea vreamea vie]ii sale, o îngroap@ lâng@ mine. 6. {i în toate zilele vie]ii tale înnainte s@ aibi pre Dumnezeu }i te ferea}te ca nu cândva 465r s@ voie}ti p@catul }i s@ treci porun||cile Domnului, Dumnezeului nostru. 7. Din averile tale f@ milostenie }i s@ nu-]i întorci fa]a de c@tr@ nice un s@rac, c@ a}a va Pil. 3. Ecl. 4 }i 14. fi de nici de c@tr@ tine s@ va întoarce fa]a Domnului. 8. Precum vei putea, a}a fii milostiv. Luc 14, 13. 9. De vei avea mult, de prisosit d@; de vei avea pu]ân, }i pu]ân bucuros te sârguia}te a împ@r]i, Ecli. 35, 12. 10. C@ bun@ agonisire agonisea}ti în zi de lips@. 11. *C@ milosteniia de tot p@catul }i de moarte slobozea}te, }i nu va suferi sufletul a s@ *Ecli. 29, 15. duce întru întunearec. 12. N@deajde mare va fi înnaintea marelui Dumnezeu milostenia tuturor celor ce o fac. 13. *P@zea}te-te, fiiule, de toat@ curvia, }i afar@ de muierea ta niceodat@ s@ suferi a }ti *1 Thesal 4, 3. p@catul. 14. Mândriia niceodat@ în sâm]irea ta sau în cuvântul t@u s@ o la}i, c@ într-însa înceapere au luat toat@ perirea. 15. *Orice-]i va lucra cineva, îndat@ îi d@ | plata, }i sâmbriia n@imitului t@u la tine nicidecum 465v *Face. 3, 5. Preo. 19, 13. s@ r@mâie. 16. *Ce ]i-i urât a-]i fi de la altul, ia sama ca nu cândva tu altuia s@ faci. *2 Leagi 24, 14. 17. *Pânea ta cu cei fl@mânzi }i lipsi]i s@ o mân@nci, }i din vejmintele tale pre cei goli]i *Math. 7, 12. Marcu 6, 31. înbrac@. 18. Pânea ta }i vinul t@u preste îngrop@ciunea celui drept le pune }i s@ nu mânci sau s@ Luc. 14, 13. beai dintr-@nsele cu p@c@to}ii. 19. Sfat pururea de la cel în]elept cearc@. 20. În toat@ vreamea binecuvânteaz@ pre Dumnezeu }i ceare de la El ca s@-]i îndrepteaz@ c@ile tale }i toate sfaturile tale într-Însul s@ r@mâie. 21. Spuiu ]ie }i aceasta, fiiule, c@ am dat zeace t@lan]i de argint, când înc@ mititel erai, lui Gavel, în Raghes, cetatea medenilor, }i zapisul lui la mine îl am. 22. {i pentru aceaea cearc@ cum ai ajunge la el }i s@ iai de la el numitul argint }i s@-i întorci zapisul. 23. S@ nu te teami, fiiul mieu, c@ s@rac@ adec@ via]@ purt@m, dar@ multe bun@t@]i vom *Râm. 8, 17. avea* de ne vom teame de Dumnezeu }i ne vom || dep@rta de tot p@catul }i vom face bine. 466r * Ie}ire 20, 12. Ecli. 7, 29.

Cap 5 Lui Tovie, cercându-}i pov@]uitori în Raghes, Rafail, îngerul necunoscut, îi iase înainte, c@ruia tatâl încredin]az@ fiiul. Carii ducându-se, muma plânge dep@rtarea fiiului.

1.

tunci au r@spuns Toviia t@tâni-s@u }i i-au zis: „Toate, oricare mi-ai poruncit, voiu face, tat@. 2. Iar@ în ce chip voiu cerca banii ace}te, nu }tiu; el nu m@ }ti }i eu nu-l cunosc. Ce sâmn îi voiu da? Ci nici calea prin carea s@ mearge acolo, o am cunoscut cândva”. 3. Atunci, tatâl s@u i-au r@spuns }i i-au zis: „Zapisul adec@ al lui la mine îl am. Care deac@-l vei ar@ta, îndat@-]i va întoarce. 4. Ci vei mearge acum }i-]i vei cerca oarecare credincios b@rbat, care s@ mearg@ cu tine, pl@tindu-i-s@, ca înc@ tr@ind eu s@-i iai”. 5. Atunci ie}ind Tovie, au aflat un tân@r str@lucit stând încins }i ca cum ar fi gata a umbla. 6. {i, ne}tiind c@-i îngerul lui Dumnezeu, l-au strân}teluit }i i-au zis: „De unde te avem, bune tin@rule?”| 7. Iar@ el au r@spuns: „Dintre fiii lui Israil”. {i Tovie i-au zis: „{tii calea carea duce în 466v ]ânutul meadenilor?” 8. C@ruie i-au r@spuns: „{tiu. {i toate c@ile lui de multe ori le-am umblat }i am r@mas la Gavel, fratele nostru, care z@bovea}te în Raghes, cetatea medenilor, carea iaste pus@ în muntele Ecvatanului”. 9. C@ruia Tovie i-au zis: „A}tapt@-m@, rogu-te, pân@ ce voiu vesti aceastea t@tâni-meu”.

104

CAP 5 {I 6

CARTEA LUI TOVIE

10. Atunci, întrând Tovie, au vestit toate aceastea t@tâni-s@u, despre carele mirându-s@ tatâl, l-au rugat s@ între la el. 11. {i, întrând, i s-au închinat }i au zis: „Bucurie s@-]i fie ]ie pururea!” 12. {i au zis Tovie: „Ce bucurie va fi mie, carele întru întunearec }ezu }i lumina ceriului nu o v@zu?” 13. C@ruia i-au zis tân@rul: „Fii cu inim@ tare, aproape iaste s@ v@ vindeca]i de la Dumnezeu”. 14. {i i-au zis Tovie: „Au putea-vei duce pre fiiul mieu la Gavel în Raghes, cetatea medenilor? {i deac@ te vei întoarce, î]i voiu da plata”. 15. {i i-au zis îngerul: „Eu l-oiu duce }i-l voiu întoarce la tine”. || 467r 16. C@ruia Tovie i-au r@spuns: „Rogu-te, spune-mi din care cas@ sau din ce neam e}ti?” 17. C@ruia Rafail îngerul i-au zis: „Neamul cerci al n@imitului au pre n@imit carele cu fiiul t@u s@ mearg@?” 18. Ci ca s@ nu te fac grijnic, eu sânt Azarie, fiiul lui Ananie celui mare”. 19. {i Tovie au r@spuns: „De mare neam e}ti tu, ci te rog s@ nu te mânii pentru c@ am vrut a }ti neamul t@u”. 20. {i i-au zis îngerul: „Eu sân@tos l-oiu duce }i s@n@tos ]-oiu întoarce fiiul t@u”. 21. {i r@spunzând Tovie, au zis: „Bine s@ umbla]i }i fie Dumnezeu în calea voastr@ }i îngerul lui v@ petreac@”. 22. Atunci, g@tind toate cele de purtat în cale, }-au luat Tovie zioa bun@ de la tatâl s@u }i de la mum@-sa }i s-au dus amândoi împreun@. 23.*{i deac@ s-au dus, au început muma lui a plânge }i a zice: „Toiagul b@trânea]elor *Jos 10, 4. noastre l-ai luat }i l-ai trimis de la noi. 24. Mai bine n-ar fi mai fost banii aceaia | pentru carii l-ai trimis, 467v 25. C@ destul ne era noao s@r@ciia noastr@ ca s@ socotim bog@]ie a ne fi aceasta, c@ vedeam pre fiiul nostru”. 26. {i i-au zis Tovie: „Nu plânge, s@n@tos va veni fiiul nostru }i s@n@tos s@ va întoarce la noi, }i ochii t@i îl vor vedea. 27. C@ crezu cum c@ îngerul Domnului cel bun îl va pov@]ui }i bine va rândui toate care s@ poart@ pre lâng@ el, a}a cum cu bucurie s@ se întoarc@ la noi”. 28. La acest cuvânt au încetat muma lui a mai plânge }i au t@cut. Cap 6 Cu îndemnul îngerului, Tovie, n@v@lind pea}tele, îl prinde }i-i spintec@ inima, fierea }i ficatul, spre lecuiri ]âindu-le. {i la Raguil s@ abat, ca din porunca îngerului s@-i cear@ fata Sara muiare, a c@riia }apte b@rba]i îi ucisease dimonul, înv@]ându-s@ de la înger cu ce sfâr}it trebuie a s@ cuprinde }i a s@ ]inea c@s@toriia.

468r

468v

1.

i au purces Tovie, }i cânele au ur ||mat dup@ el. {i au r@mas în starea dintâi, lâng@ râul Tigridii. {i au ie}it s@-}i speale picioarele }i, iat@, un pea}te mare foarte au ie}it a-l

2. îmbuca. 3. De carele sp@imântându-s@ Tovie, au strâgat cu glas mare, zicând: „Doamne, m@ n@v@lea}te”. 4. {i i-au zis îngerul: „Apuc@-i aripa }i-l trage la tine!” Carea f@când, l-au tras la uscat, }i au început a s@ zbate înnaintea picioarelor lui. 5. Atunci i-au zis îngerul: „Spintec@ pea}tele acesta }i inima lui }i hierea }i hicatul le ]ine ]ie, c@ sânt acestea spre leacuri de folos”. 6. Carea f@când, au fript c@rnurile lui }i le-au luat cu sâne în cale. Celeaalalte le-au s@rat, care le-ar fi de-a ajuns pân@ ce ar ajunge în Raghes, cetatea meadenilor. 7. Atunci au întrebat Tovie pre înger }i i-au zis: „Rogu-te, Azarie frate, s@-m spui ce mijlocire vor avea acestea care din pea}te ai poruncit a s@ ]ânea”. 8. R@spunzând îngerul, i-au zis: „Din inima lui o p@rticic@ de o vei pune pre c@rbuni, fumul | ei râsipea}te tot feliul de dimoni, sau de la b@rbat, sau de la muiare, a}a cât mai mult s@ nu s@ apropie de ei. 9. {i fiiarea îi de folos a unge ochii în carii va fi albea]@ }i s@ vindec@”. 10. {i i-au zis Tovie: „Unde vreai s@ r@mânem?” 11. R@spunzând îngerul, au zis: „Iaste aici un om din neamul t@u, pe nume Raguil, }i acesta are fat@ pe nume Sara, ci nici parte b@rb@teasc@, nici f@meiasc@ are alta f@r@ aceasta.

105

CARTEA LUI TOVIE *Num. 27, 8 }i 36, 8.

CAP 6 {I 7

12. *[ie ]i s@ cuvin toate averile lui }i trebuie s@ o iai so]u. 13. Ceare-o, dar@, de la tatâl ei }i ]i-o va da muiare”. 14. Atunci au r@spuns Tovie }i au zis: „Auz c@ s-au dat a }apte b@rba]i }i au murit. Ci }i aceasta am auzit, c@ dimonii i-au ucis. 15. Deci m@ tem ca nu cumva }i mie s@ mi s@ întâmple aceastea }i, fiind unul p@rin]ilor miei, s@ le pui b@trânea]ele lor cu întristarea în iad”. 16. Atunci îngerul Rafail i-au zis: „Ascult@-m@ }i-]i voiu ar@ta cine sânt pre carii îi poate birui dimonul. 17. C@ cei ce a}a priimeasc c@s@toria, ca || s@ dep@rteaze de la sâne}i pre Dumnezeu 469r }i poftelor sale a}ea s@ slujasc@ ca calul }i ca mâ}coiul, c@rora nu iaste în]@leagere, are puteare dimonul preste aceia. 18. Iar@ tu, deac@ o vei lua, întrând în c@mar@, în trei zile te continea}te de ea }i nimic alt@ f@r@ rug@ciuni ve]i face cu ea. 19. {i într-acea noapte, aprinzând hicatul pea}telui, s@ va goni dimonu. 20. Iar@ a doao noapte în împreunarea sfin]ilor patriar}i te vei cuprinde. 21. Iar@ a treia noapte blagoslovenie vei dobândi, ca s@ se nasc@ din voi fii citovi. 22. {i trecând a treia noapte, vei lua fecioara cu frica Domnului, mai mult pentru dragostea pruncilor decât pentru pofta, ca în s@mân]a lui Avraam blagoslovenie în fii s@ dobânde}ti”. Cap 7 Raguil, din sfatul lui Rafail, pe]ita fata, Sara, o d@ lui Tovie muiare }i, scriindu-s@ togmealele ceale de c@s@torie, nunta s@ pr@znuia}te.

1. 2.

i au întrat la Raguil }i i-au priimit Raguil cu dragoste. {i uitându-s@ Raguil spre Tovie, au zis c@|tr@ Ana, muiarea sa: „Câtu}i samân@ 469v tin@rul acesta cu v@rul mieu”. 3. {i dup@ ce au zis acestea, au zis: „De unde sânte]i, tinerilor, fra]ii no}tri?” Iar ei au zis: „Din neamul Nethali sântem, din robia Ninivei”. 4. {i le-au zis Raguil: „Cunoa}te]i pre Tovie, fratele mieu?” Carii i-au zis: „Cunoa}tem”. 5. {i multe bune despre dânsul gr@ind, au zis îngerul c@tr@ Raguil: „Tovie, de carele întrebi, tatâl acestuia iaste”. 6. {i s-au slobozit Raguil }i cu lacr@mi l-au s@rutat }i, plângând pre grumazii lui, 7. Au zis: „Blagoslovenie s@ fie ]ie, fiiul mieu, c@ a bun }i a foarte bun om fiiu e}ti”. 8. {i Anna, muierea lui, }i Sara, fata lui, au l@cr@mat. 9. {i dup@ ce au gr@it, au poruncit Raguil s@ ucig@ un berbeace }i s@ g@teasc@ usp@]u }i, îndemnându-i a }edea la prânzu, 10. Tovie au zis: „Aici eu ast@zi nu voiu mânca, nici voiu bea, de nu vei înt@ri mainte cererea mea }i-m vei f@g@dui Sara, fata ta”. 11. Care cuvânt auzind Raguil, s-au sp@imântat, }tiind ce s-au întâmplat celor }apte b@rba]i carii au întrat la ea }i au început a s@ teame || ca nu cumva }i acestuia aseaminea 470r s@ i s@ întâmple. {i îndoindu-s@ }i nedând cearerii vrun r@spuns, 12. I-au zis îngerul: „Nu te teame a o da acestuia, c@ acestui, ce s@ teame de Dumnezeu, s@ cuvine muiere fata ta. Pentru aceaea altul nu o au putut avea”. 13. Atunci au zis Raguil: „Nu m@ îndoiesc cum c@ Dumnezeu lacr@mile }i rug@ciunile meale înnaintea Sa le-au ascultat. 14. {i crezu c@ pentru aceaea v-au f@cut a veni la mine, ca aceasta s@ se împreune *Num. 36, 6. neamului s@u, *dup@ Leagea lui Moisi. {i acum nu te îndoi c@ ]i-o voiu da”. 15. {i apucând dreapta featei sale, dreapteai lui Tovie o au dat, zicând: „Dumnezeul lui Avraam }i Dumnezeul lui Isaac }i Dumnezeul lui Iacov fie cu voi }i El s@ v@ împreune }i plineasc@ în voi blagosloveniia Sa”. 16. {i luând h@rtie, au f@cut îns@mnarea c@s@toriii. 17. {i dup@ acestea s-au osp@tat, binecuvântând pre Dumnezeu. 18. {i au chemat Raguil la sine pre Anna, muierea sa, }i i-au poruncit s@ g@teasc@ alt@ c@mar@. 19. {i au dus acolo înlâuntru pre Sara, fata sa, }i au l@cr@mat. 20. {i i-au zis: „Cu inim@ tare s@ fii, fiica mea. Domnul ceriului s@-]i dea ]ie bucurie pentru b@natul ce ai petrecut.

106

CAP 8 {I 9

CARTEA LUI TOVIE Cap 8 |

470v

Tovie, în c@mara mireasc@ întrând, o parte de hicat frige. {i dimonul de Rafail legându-s@, Tovie }i Sara rugându-se, noaptea o petrec citovi. Pentru aceaea, iar@}i împlând mormântul ce-l g@tise }i dându-s@ lui Dumnezeu har de la p@rin]ii Sarii, veasel usp@]u g@tesc, }i pentru zestrea, jum@tate de averi li s@ d@, r@mâindu-le }i ceaealalt@ jum@tate dup@ moartea p@rin]ilor.

1. 2.

ar@ dup@ ce au cinat, au dus înlontru tân@rul la dânsa. {i aducându-}i aminte Tovie de cuvintele îngerului, au luat din t@c}ula sa o parte de hicat }i o au pus pe c@rbuni vii. 3. Atunci Rafail îngerul au apucat dimonul }i l-au legat în pustia Eghiptului din Sus. 4. Atunci au îndemnat vergura Tovie }i i-au zis: „Sara, scoal@ }i s@ ne rug@m lui Dumnezeu ast@zi }i mâne }i poimâne, c@ într-aceaste trei nop]i lui Dumnezeu ne împreun@m, iar@ a treia trecând noapte, într-a noastr@ împreunare vom fi. 5. C@ fiii celor sfin]i sântem }i nu ne putem a}a împreuna, ca neamurile care nu cunosc pre Dumnezeu”. || 6. {i, sculându-s@ aseaminea, necurmat s@ ruga amândoi împreun@ s@ li s@ dea s@n@tate. 471r 7. {i au zis Tovie: „Doamne, Dumnezeul p@rin]ilor no}tri, bine Te cuvinteaze ceriurile }i p@mântul, marea }i izvoar@le }i râurile, }i toate f@pturile Tale, care sânt într-îns@le. 8. *Tu ai f@cut pre Adam din pravul p@mântului }i i-ai dat agiutoriu Eva. *Facere 2, 7. 9. {i acum, Doamne, Tu }tii c@ nu pentru pofta iau soru-mea mie muiare, ci numai pentru iubirea de r@m@}i]@, întru carea bine s@ se cuvinteaze numele T@u în veacii veacilor”. 10. {i au zis Sara: „Miluia}te-ne, Doamne, miluia}te-ne, s@ îmb@trânim amândoi împreun@ s@n@to}i”. 11. {i au fost c@tr@ cântatul coco}ilor, au poruncit Raguil a chema slugile sale }i s-au dus cu el împreun@ s@ sape mormântul. 12. C@ zicea: „Nu cumva a}ijderea s@ i s@ fie întâmplat, precum }i celoraalal]i }apte b@rba]i carii întrase la ea”. 13. {i deac@ au g@tit groapa, întorcându-se Raguil la muiarea sa, i-au zis: 14. „Trimite una din slujnicile tale, }i vaz@ de au murit, s@-l îngrop pân@ a str@luci zioa”. 15. Iar@ ea au trimis una din slujnicile sale | carea, întrând în c@mar@, i-au g@sât s@n@to}i 471v }i nev@t@ma]i, împreun@ dormind. 16. {i, întorcându-se, au vestit bun@ veaste }i bine au cuvântat pre Domnul Raguil, adec@, }i Anna, muiarea lui. 17. {i au zis: „Bine Te cuvânt@m pre Tine, Doamne, Dumnezeul lui Israil, c@ nu s-au întâmplat precum ni s@ p@rea, 18. C@ ai f@cut cu noi mila Ta }i ai scos de la noi nepriiatinul ce ne gonea. 19. {i Te-ai milostivit unor doi. F@-i, Doamne, mai de prisosât bine a te cuvânta }i jârtva [ie, laudii Tale }i a s@n@t@]ii sale a-]i aduce, ca s@ cunoasc@ toate neamurile c@ Tu e}ti Dumnezeu sângur în tot p@mântul”. 20. {i îndat@ au poruncit slujilor sale Raguil s@ umple groapa carea f@cuse, pân@ a s@ lumina de zi. 21. Iar@ muierii sale i-au zis s@ g@teasc@ usp@]u }i s@ g@teasc@ toate ceale ce era de lips@ spre hrana c@l@torilor. 22. {i doao vaci grase }i patru berbeci a s@ ucide au f@cut, }i a g@ti osp@]u tuturor vecinilor s@i }i tuturor priiatinilor. || 23. {i au jurat Raguil pre Tovie, ca s@ r@mâie doao s@pt@mâni la sâne. 472r 24. Iar@ din toate care st@pânea Raguil, o jum@tate de parte au dat lui Tovie }i au f@cut zapis ca }i ceaealalt@ jum@tate parte carea mai era, dup@ moartea lor, lui Tovie st@pânului s@-i vie. Cap 9 Rafail, rugat de Tovie, mearge la Gavel, pre carele, luând bani, la nunta lui Tovie îl aduce. Iar@ el pre Tovie }i Sara îi îmblânzea}te.

1. 2.

tunci au chemat Tovie pre înger la sine, pre care adec@ om îl socotea, }i i-au zis: „Azarie frate, rogu-m@ s@ ascul]i cuvintele meale. De m-a} da eu ]ie slug@, n-a} fi destul socotin]eai tale.

107

CARTEA LUI TOVIE

CAP 9, 10 {I 11

3. Îns@ rogu-te s@-]i iai jivini sau slujitori }i s@ meargi la Gavel în Raghes, cetatea meadenilor, }i s@-i dai zapisul }i s@ iai de la el bani }i s@-l rogi a veni la nunta mea. 4. C@ tu însu]i }tii c@ num@r@ tatâl mieu zilele }i, de voiu întârziia cu o zi mai mult, s@ întristeaz@ sufletul lui. 5. {i adev@rat vezi cum m-au jurat Raguil, a c@ruia jur@mânt nu-l pociu lep@da”. 6. Atunci Rafail, luând patru din sluji|le lui Raguil }i doao c@mile, în Raghes, cetatea 472v medenilor, au mers. {i, aflând pre Gavel, i-au dat zapisul }i au luat de la el to]i banii. 7. {i i-au spus despre Tovie, fiiului Tovie, toate carea fusease }i l-au f@cut a veni cu sâne la nunt@. 8. {i întrând în casa lui Raguil, au aflat pe Tovie }ezând la mas@; }i s@rind, s-au s@rutat împreun@ }i au plâns Gavel }i bine au cuvântat pre Domnul. 9. {i au zis: „Blagosloveasc@-te pre tine Dumnezeul lui Israil, c@ fiiu e}ti a omului celui bun }i drept }i tem@toriu de Dumnezeu }i face milostenii. 10. {i s@ se zic@ blagoslovenie preste muiarea ta }i preste p@rin]ii vo}tri. 11. {i s@ vede]i pre fiii vo}tri }i pre fiii fiilor vo}tri, pân@ la al treilea }i al patrulea neam }i s@ fie s@mân]a voastr@ blagoslovit@ de la Dumnezeul lui Israil, care împ@r@]ea}te în veacii veacilor. 12. {i zicând to]i “Amin!”, s-au suit la osp@]u, ci }i cu frica Domnului f@cea usp@]ul nuntei. Cap 10 || P@rin]ii lui Tovie lunga lui z@bav@ cu grije o cearc@. Iar@ el de abiia dobândea}te de la Raguil a s@ slobozi, luând zeastrea }i muiirea. {i Raguil, bine poftindu-le, dojenea}te }i fata despre datoriia caznicii.

473r

1.

*Sus 5, 23.

i z@bovindu-s@ Tovie cu pricina nuntei, grijnic era tatâl s@u Tovie, zicând: „Socote}ti pentru ce z@bovea}te fiiul mieu sau pentru ce s@ ]ine acolo? 2. Gânde}ti a fi murit Gavel }i nime nu va întoarce banii”. 3. {i au început a s@ întrista foarte }i Ana, muiarea lui, cu el. {i au început amândoi înpreun@ a plânge, pentru c@ la zioa rânduit@ nicidecum nu s@ întoarce fiiul lor la ei. 4. *Deci plângea muma lui cu nemâng@iate lacr@mi }i zicea: „Hei, hei, mie, fiiul mieu, pentru ce te-am trimis a nimernici, lumina ochilor no}tri, toiagul b@trânea]elor noastre, mâng@iarea vie]ii noastre, n@dejdea r@m@}i]ii noastre? 5. Toate împreun@ în tine unul având, nu tr@buia s@ te trimitem de la noi”. 6. C@riia zicea Tovie: „Taci }i nu te turbura, s@n@tos e fiiul nostru. Destul de credincios e omul c@ruia l-am încredin]at”. 7. Iar@ ea nici într-un chip s@ putea mâng@ia, ci în toate zilele sculându-s@, s@ uita prinpregiuru }i încungiura toate c@ile prin carele a s@ | întoarce n@deajde i s@ vedea, ca 473v de departe s@-l vaz@ venind, de ar fi cu putin]@. 8. Iar@ Raguil zicea c@tr@ jinere-s@u: „R@mâi aici }i eu voiu trimite veaste pentru s@n@tatea ta la Tovie, tatâl t@u”. 9. C@ruia Tovie i-au zis: „Eu }tiu c@ tat@l mieu }i mum@-mea acum zilele le socotesc }i s@ chinuia}te duhul lor într-în}ii. 10. {i cu multe cuvinte rugând Raguil pre Tovie, }i el nicidecum vrând a-l asculta, i-au dat pre Sara }i jum@tate parte din toate averile sale în sluji, în slujnice, în dobitoace, în c@mile, }i în vaci, }i în bani mul]i; }i s@n@tos }i bucurându-s@, l-au slobozit de la sâne, 11. Zicând: „Îngerul Domnului cel Sfânt s@ fie în c@l@toria voastr@ }i s@ v@ duc@ nev@t@ma]i }i s@ afla]i toate dreapte despre p@rin]ii vo}tri }i s@ vaz@ ochii miei fiii vo}tri, pân@ ce voiu muri”. 12. {i apucând p@rin]ii fata sa, o au s@rutat }i o au slobozit a mearge, 13. Dojenind-o a-}i cinsti socrii, a-}i iubi b@rbatul, a îndrepta familia, a st@pâni casa }i pre sine nevinovat@ a s@ p@zi. Cap 11 || L@sând în drum pre Sara }i ceaeaalalt@ familie, Tovie }i Rafail, înnainte mergând, veseli de la p@rin]ii lui Tovie s@ cuprind. Fiiul ungând ochii t@tâni-s@u cu hierea hicatului, el dobândea}te

108

474r

CAP 11 {I 12

CARTEA LUI TOVIE

vedeare. Pentru aceaea, mul]@mind lui Dumnezeu, dup@ venirea Sarei }i a familiei, în }apte zile veaseli s@ usp@t@.

1.

i, întorcându-s@, au ajuns la Haran, carea iaste în mijlocul drumului, în preajma Ninevii, în zioa unspr@zeacea. 2. {i au zis îngerul: „Tovie frate, }tii în ce chip ]-ai l@sat pre tatâl t@u? 3. De-]i place, s@ meargem înnainte }i, încet p@}ind, s@ urmeaze drumul nostru f@meile, cu so]ul t@u }i cu jig@niile”. 4. {i plâcând aceasta, s@ marg@, au zis Rafail c@tr@ Tovie: „Ia cu tine din fierea pea}telui, c@ va fi de lips@”. {i au luat Tovie din fierea aceaea }i s-au dus. 5. Iar@ Anna }eade lâng@ drum, în toate zilele în sprânceana muntelui, de unde s@ putea uita departe. 6. {i socotind de venirea lui dintr-acela} loc, l-au v@zut de departe }i îndat@ l-au cunoscut 474v venind fiiul s@u. {i, alergând, au vestit b@rbatului s@u, zicând: „Iat@, vine | fiiul t@u!” 7. {i au zis Rafail c@tr@ Tovie: „Iar@ deac@ vei întra în casa ta, îndat@ te închin@ Domnului, Dumnezeului t@u. {i har dându-i, te apropie la tatâl t@u }i-l s@rut@. 8. {i îndat@ unge peste ochii lui din fierea pea}telui acestuia, carea por]i cu tine, c@ s@ }tii c@ îndat@ i s@ vor de}chide ochii }i va vedea tat@l t@u lumina ceriului }i în vederea ta s@ va bucura”. 9. Atunci au alergat înnainte cânele, carele împreun@ fusease în cale, }i ca un sol venind, cu îmblânzirea coadei sale s@ bucura. 10. {i sculându-s@ orbul tatâl s@u, au început, v@t@mându-}i picioarele, a alerga }i, dând mâna slugii, au alergat spre întâmpinarea fiiului s@u. 11. {i cuprinzându-l, l-au s@rutat cu muiarea sa }i au început amândoi a plânge de bucurie. 12. {i închinându-s@ lui Dumnezeu, dându-i har, au mâncat înpreun@. 13. Atunci luând Tovie din fierea pea}telui, au uns ochii t@tâni-s@u. 14. {i au suferit ca o jum@tate de ceas. {i au început albea]a din ochii lui, || ca albu}ul 475r oului, a ie}i. 15. Carea apucând-o Tovie, o au tras din ochii lui }i îndat@ au dobândit vedearea. 16. {i sl@vea pre Dumnezeu, el adec@, }i muierea lui }i to]i carii îl }tiia. 17. {i zicea Tovie: „Bine Te cuvintezu pre Tine, Doamne, Dumnezeul lui Israil, c@ Tu m-ai certat }i Tu m-ai mântuit; }i, iat@, eu v@zu pre Tovie, fiiul mieu”. 18. {i au întrat dup@ }apte zile Sara, muierea fiiului s@u, }i toat@ familia s@n@toas@ }i dobitoacele }i c@milele }i banii mul]i ai muierii, ci }i ceialal]i bani, care-i luase de la Gavel. 19. {i au povestit p@rin]ilor s@i toate facerile de bine a lui Dumnezeu, care f@cuse despre el prin omul ce-l pov@]uise. 20. {i au venit Ahior }i Navath, verii lui Tovie, bucurându-s@, la Tovie }i împreun@ veselindu-se de toate bun@t@]ile care împregiurul lui ar@tase Dumnezeu. {i prin }eapte zile usp@tându-s@, to]i cu bucurie mare s-au bucurat. Cap 12 475v

Tovie cu fiiul despre plata lui Rafail sf@tuindu-s@ }i auzând facerile de bine | care lui }i fiiului s@u f@cuse, jum@tate îi f@g@duia}te din toate ce adusease. Iar@ el s@ arat@ a fi îngerul Domnului }i, dup@ ce le-au deascoperit alte taine, în ceriu s@ r@dic@. Carea f@cându-s@, ei pre p@mânt c@zând, pre Dumnezeu bine-L cuvinteaz@.

1.

tunci au chemat la sâne Tovie pre fiiul s@u }i i-au zis: „Ce putem da acestui om sfânt, care au venit cu tine?” 2. R@spunzând Tovie, au zis t@tâni-s@u: „Tat@, ce sâmbrie îi voiu da? Sau ce vreadnic va putea fi de facerile lui ceale de bine? 3. Pre mine m-au dus }i m-au adus s@n@tos, banii de la Gavel el i-au luat, muiare el m-au f@cut a avea }i dimonul de la dânsa el l-au înfr@nat, bucurie p@rin]ilor ei le-au f@cut, pe mine însumi de la îmbucarea pea}telui m-au apucat, }i pre tine a vedea lumina ceriului te-au f@cut, }i de tot binele printr-însul ne-am umplut. Ce-i vom putea lui da spre acestea vreadnic? 4. Ci te rog, tatul mieu, s@-l rogi de cumva s-ar învrednici a-}i priimi jum@tate din toate care s-au adus”.

109

CARTEA LUI TOVIE

CAP 12 {I 13

5. {i chemându-l, tat@l adec@ }i fiiul, l-au || luat într-o parte }i au început a-l ruga s@ se 476r învredniceasc@ a priimi jum@tate parte din toate care adusease. 6. Atunci le-au zis în tain@: „Binecuvânta]i pre Dumnezeul ceriului }i înaintea tuturor celor vii v@ m@rturisi]i Lui, c@ au f@cut cu voi mila Sa. 7. C@ taina împ@ratului a o ascunde bine iaste, iar@ lucrurile lui Dumnezeu a le deascoperi }i a le m@rturisi de cinste iaste. 8. Bun@ iaste rug@ciunea cu postul }i milosteniia, mai v@rtos decât a ascunde comoar@ de aur. 9. C@ milosteniia de moarte slobozea}te }i ea iaste carea cur@]ea}te p@catele }i face a afla mila }i via]a de veaci. 10. Iar@ carii fac p@catul }i nedreptate împrotivnici sânt sufletului s@u. 11. Deci v@ deascop@r adev@rul }i nu voiu ascunde de la voi cuvântul cel de tain@. 12. Când te rugai cu lacr@mi }i îngropai mor]ii }i l@sai prânzul t@u }i mor]ii ascundeai în casa ta }i noaptea îi îngropai, eu am dus rug@ciunea ta Domnului. 476v 13. {i pentru c@ priimit erai lui Dumnezeu, | lips@ au fost ca s@ te cearce ispita. 14. {i acum m-au trimis Domnul s@ te vindec, }i pre Sara, muiarea fiiului t@u, de la dimon s@ o slobozu. 15. C@ eu sânt Rafail îngerul, unul dintre }apte, carii stâm înnaintea Domnului”. 16. {i auzând acestea, s-au turburat }i au c@zut pre fea]ele sale la p@mânt. 17. {i le-au zis îngerul: „Pace voao, s@ nu v@ teme]i! 18. C@ pân@ am fost cu voi, prin vrearea lui Dumnezeu eram. Pre Dânsul bine-L cuvânta]i }i Lui Îi cânta]i. 19. C@ vi s@ p@rea c@ mânc cu voi }i beau, ci eu, cu bucat@ nev@zut@ }i cu beutur@ carea nu s@ poate vedea de la oameni, m@ slujesc. 20. Deci vreamea iaste s@ m@ întorc la Cel ce m-au trimis, iar@ voi binecuvânta]i pre Dumnezeu }i povesti]i toate minunile Lui”. 21. {i zicând aceastea, s-au luat de la vederea lor }i nu l-au mai putut vedea. 22. Atunci, a}ternu]i cu fa]a la p@mânt, bine au cuvântat pre Dumnezeu }i, sculându-s@, au povestit toate minunile Lui. Cap 13 || Toviia cel mai b@trân binecuvinteaz@ }i har d@ Domnului }i pre to]i îi îndeamn@ spre Dânsul. {i prorocea}te despre întoarcerea }i marea fericirea cea viitoare a Ierusalimului.

1.

i de}chizându-} Tovie cel mai b@trân rostul, bine au cuvântat pre Domnul, zicând: „Mare e}ti, Doamne, în veac }i în to]i veacii împ@r@]iia Ta, *C@ Tu ba]i }i mântuie}ti, duci în iad }i sco]i, }i nu iaste cine s@ scape de

477r

2. mâna Ta. 3. M@rturisi]i-v@ Domnului, fiii lui Israil, }i înaintea neamurilor l@uda]i-L pre El, 4. C@ pentru aceaea v-au râsipit între neamurile care nu-L }tiu, ca voi s@ le povesti]i minunile Lui }i s@-i face]i a }ti c@ nu iaste alt Dumnezeu Atotputearnic afar@ de El. 5. El ne-au certat pre noi pentru nedrept@]ile noastre }i El ne va mântui pentru mila Sa. 6. Uita]i-v@ dirept aceaea ce au f@cut cu noi, }i cu fric@ }i cu cutremur v@ m@rturisi]i Lui. {i pre Împ@ratul veacilor Îl în@l]a]i în lucrurile voastre. 7. Iar@ eu în p@mântul robiii meale m@ voiu m@rturisi Lui, c@ {i-au ar@tat m@rimea Sa spre neam p@c@tos. | 8. M@rturisi]i-v@, dar@, p@c@to}ilor, }i face]i dreptate înnaintea lui Dumnezeu, crezând 477v c@ va face cu voi mila Sa. 9. Iar@ eu }i sufletul mieu într-aceaea} s@ va veseli. 10. Binecuvânta]i pre Domnul, to]i ale}ii Lui, face]i zile de veselie }i v@ m@rturisi]i Lui! 11. Ierusalime, cetatea lui Dumnezeu, certatu-te-au Domnul în lucrurile mânilor tale. 12. M@rturisea}te-te Domnului în ceale bune ale tale }i binecuvinteaze pre Dumnezeul veacilor, ca iar@}i s@-{i zideasc@ în tine cortul }i s@ cheme la tine înd@r@pt pre to]i cei robi]i }i s@ te bucuri în to]i veacii veacilor. 13. Cu lumin@ str@lucitoare vei fulgera }i toate marginile p@mântului s@ vor închina ]ie. 14. *Neamurile de departe la tine vor veni }i, daruri aducând, s@ vor închina întru tine * Isaiie 16, 5. Domnului, }i p@mântul t@u spre sfin]ire-l vor avea. 15. C@ nume mare vor chema întru tine.

*2 Leage 32, 29. 1 Împ@r. 2, 6. În]el. 16, 13.

110

CAP 13 {I 14

CARTEA LUI TOVIE

16. Bl@st@ma]i vor fi carii te vor urgisi }i osândi]i vor fi to]i carii te vor bl@st@ma }i blagoslovi]i vor fi cei ce te vor zidi. 478r 17. Iar@ tu te vei veseli întru fiii t@i, c@ || to]i s@ vor blagoslovi }i s@ vor aduna la Domnul. 18. Ferici]i to]i carii te iubesc }i carii s@ bucur@ de pacea ta. 19. Sufletul mieu binecuvinteaz@ pre Domnul, pentru c@ au slobozit Ierusalimul, cetatea Sa, de toate sup@r@rile Sale, Domnul, Dumnezeul nostru. 20. Fericit voiu fi, de vor fi r@m@}i]ele seamin]iii meale a vedea str@lucirea Ierusalimului. 21. *Por]ile Ierusalimului de samfir }i de smaragd s@ vor zidi, }i de piatr@ scump@ tot *Apoc. 21, 19. împrejurul zidurilor ei. 22. Din piatr@ luminoas@ }i curat@ toate uli]eale ei s@ vor a}tearne. {i prin târgurile ei “Alliluia!” s@ va cânta. 23. Bine e cuvântat Domnul, carele o au în@l]at, }i fie împ@r@]ia Lui în veacii veacilor preste dânsa! Amin”. Cap 14

478v

Tovie, aproape de moarte, dup@ ce au plinit anii vie]ii sale }as@zeaci }i doi, fiiul }i nepo]ii spre cinstea lui Dumnezeu îi îndeamn@. {i, deac@-} vor îngropa p@rin]ii, s@ se mute din Ninivea, carea zice c@ s@ va r@|sipi, }i Ierusalimul s@ va înnoi. Carea fiiul p@zind, mai pre urm@ la socri s@ întoarce }i, acolo plinind ani noaoz@ci }i noao, moare.

1.

i s-au plinit cuvintele lui Tovie }i, dup@ ce s-au luminat Tovie, au tr@it ani patruzeaci }i doi }i au v@zut fiii nepo]ilor s@i. 2. {i plinind ani o sut@ doi, s-au îngropat cu cinste în Ninivea. 3. C@ de ani cinzeaci }i }ase lumina ochilor pierduse }i, de }as@zeaci fiind, o au dobândit. 4. Iar@ ceaealalt@ vreame a vie]ii sale în bucurie au fost }i cu bun sporiu de frica lui Dumnezeu au mers în pace. 5. Iar@ în ceasul mor]ii sale au chemat la sâne pre fiiul s@u, Tovie, }i }apte tineri, fiii lui, nepo]ii s@i, }i le-au zis: 6. „Aproape va fi perirea Niniveai, c@ n-au crezut cuvântul Domnului. *{i fra]ii no}tri, *1 Esdra 3, 8. carii s-au r@sipit din p@mântul lui Israil, s@ vor întoarce la el. 7. {i tot p@mântul lui cel pustiiu s@ va umplea }i casa Domnului, carea într-însa s-au 479r aprins, s@ va zidi iar@}i. {i acolo s@ vor || întoarce to]i cei ce s@ tem de Domnul Dumnezeu. 8. {i-}i vor p@r@si neamurile idolii s@i }i vor veni în Ierusalim }i vor l@cui într-@nsa. 9. {i s@ vor bucura într-însa to]i împ@ra]ii p@mântului, închinându-s@ împ@ratului Israil. 10. Asculta]i, dar@, fiii miei, pre tat@l vostru. Sluji]i Domnului în adev@r }i cerca]i a face ceale pl@cute Lui. 11. {i fiilor vo}tri porunci]i s@ fac@ drept@]i }i milostenii, s@ fie aducându-}i aminte de Dumnezeu }i bine s@-L cuvinteaze în toat@ vremea în adev@r }i întru toat@ putearea sa. 12. Acum, dar@, fiilor, asculta]i-m@ }i s@ nu r@mâne]i aici. Ci ori în ce zi ve]i îngropa pre mum@-voastr@ lâng@ mine într-un mormânt, de atunci v@ îndrepta]i pa}ii vo}tri, s@ ie}i]i de-aici. 13. C@ v@zu c@ nedreptatea ei îi va da sf@r}it”. 14. {i au fost dup@ ie}irea mumei sale, Tovie s-au dep@rtat din Ninive cu muierea sa }i cu fiii }i cu fiii fiilor }i s-au întors la socrii s@i. | 479v 15. {i i-au aflat s@n@to}i, în b@trânea]e bune. {i grijea lor o au purtat }i el le-au închis ochii lor. {i toat@ mo}tenirea casii lui Raguil el o au cuprins. {i au v@zut al cincilea neam, pre fiii fiilor s@i. 16. {i plinind ani noaozeaci }i noao, în frica Domnului, cu bucurie l-au îngropat. 17. {i toat@ rudeniia lui }i neamul lui în bun@ viia]@ }i în sfânta petreacere au r@mas, a}a cât iubi]i era }i lui Dumnezeu }i oamenilor }i tuturor celor ce l@cuia pre p@mânt.

111

CARTEA LUI TOVIE

INDICE AJUNS: s.n. ajuns: sg. ac., în loc. adv. de-a ajuns 6,6

A (a se) ABATE: v. III „a trece pe la cineva” (sã) abat: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.6

(a) AJUTA: v. I ajutã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1

ABIA: adv. abiia: adv. în loc. adv. de abiia 2,8; rezum. cap.10

AJUTOR: s.m.; var. (Înv. ºi reg.) AGIUTORIU agiutoriu: sg. ac. 8,8

ACASÃ: adv. acasã: 2,20

ALBEAÞÃ: s.f. albeaþã: sg. nom. 6,9 albeaþa: sg. nom. 11,14

ACOLO: adv. acolo: 1,6; 5,2; 7,19; 10,1; rezum. cap.14; 14,7

ALBUª: s.n. albuºul: sg. ac. 11,14

ACUM: adv. acum: 2,22; 3,3, 5, 6; 5,4; 7,14; 8,9; 10,9; 12,14; 14,12

(a) ALERGA: v. I alergând: gerunziu 11,6 au alergat: ind. pf.c. 3.sg. 11,9, 10 a alerga: inf. prez. 11,10

ADEVÃR: s.n. adevãrului: sg. gen. 1,2 adevãrul: sg. nom./ac. 3,2; 12,11 adevãr: sg. ac. 14,10, 11

ALES, ALEASÃ: s.m./f. aleºii: s.m. pl. voc., în sintagma toþi aleºii Lui 13,10

ADEVÃRAT: adv. adevãrat: adv. „într-adevãr” 3,21; 9,5

ALELUIA: interj.; var. ALLILUIA (cf. lat. alleluia ) alliluia: 13,22

(a) ADORMI: v. IV au adormit: ind. pf.c. 3.sg. 2,10

(a se) AMESTECA: v. I (m-)am amestecat: ind. pf.c. 1.sg. 3,17

(a se/-ºi) ADUCE: v. III (º-)au adus: ind. pf.c. 3.sg., în loc. v. º-au adus aminte 1,13 adã: imperativ 2.sg. 2,2 aducându(-ºi): gerunziu, în loc. v. aducându-ºi aminte 2,6; 8,2 aducea: ind. imp. 3.sg. 2,19 au adus: ind. pf.c. 3.sg. 2,20; 12,3 adu(-Þi): imperativ 2.sg., în loc. v. adu-Þi aminte 3,3 sã(-Þi/-þi) aduci: conj. prez. 2.sg., în loc. v. sã-Þi (-þi) aduci aminte 3,3; 4,4 a aduce: inf. prez. 8,19 aduce: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.9 adusease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. rezum. cap.12; 12,5 (s-)au adus: ind. pf.c. 3.pl. 12,4 aducând: gerunziu 13,14 sã fie aducându(-ºi): conj. prez. cu gerunziu 3.pl., în loc. v. sã fie aducându-ºi aminte 14,11 (a se) ADUNA: v. I (sã) vor aduna: ind. viit.I. 3.pl. 13,17 AFARÃ: adv. afarã: adv., în loc. prep. afarã de 4,13; 13,4 (a) AFLA: v. I „a gãsi” au aflat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 5,5; 9,8; 14,15 aflând: gerunziu 9,6 sã aflaþi: conj. prez. 2.pl. 10,11 a afla: inf. prez. 12,9 (a) AGONISI: v. IV agoniseaºti: ind. prez. 2.sg. 4,10 AGONISIRE: s.f. agonisire: sg. ac. 4,10 AICI: adv. aici: 6,11; 7,10; 10,8; 14,12 (a) AJUNGE: v. III au ajuns: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,3; 11,1 ai ajunge: cond. prez. 2.sg. 4,22 ar ajunge: cond. prez. 3.pl. 6,6

AMIN: interj. amin: 9,12; 13,23 AMINTE: adv. aminte: adv. în loc. v. a-ºi aduce aminte ; vezi (a se/-ºi) ADUCE AN: s.m. anul: sg. ac. 1,7 anii: pl. ac. rezum. cap.14 ani: pl. ac. rezum. cap.14; 14,1, 2, 3, 16 (a se) APRINDE: v. III aprinzând: gerunziu 6,19 (s-)au aprins: ind. pf.c. 3.sg. 14,7 APROAPE: adv./s.m. cei de aproape: s.m. pl. nom. „vecinii” 2,8 aproape: adv. 5,13; rezum. cap.14; 14,6 (a se) APROPIA: v. I sã (sã) apropie: conj. prez. 3.pl. 6,8 (te) apropie: imperativ 2.sg. 11,7 (a) APUC A: v. I „a lua repede”; „a prinde cu mâna” apuca: ind. imp. 3.sg. 2,9 sã apuci: conj. prez. 2.sg. 3,15 apucã: imperativ 2.sg. 6,4 apucând: gerunziu 7,15; 10,12; 11,15 au apucat: ind. pf.c. 3.sg. 8,3; 12,3 (a) APUNE: v. III apuind: gerunziu 2,4, 7 APUS: s.n. „vest” apus: sg. ac. 1,1 (a se) ARÃTA: v. I (s-)au arãtat: ind. pf.c. 3.pl. 2,22 aratã: ind. pf.c. 3.sg. rezum. cap.4 vei arãta: ind. viit.I. 2.sg. 5,3 voiu arãta: ind. viit.I. 1.sg. 6,16

112

INDICE

CARTEA LUI TOVIE (a se) AUZI: v. IV auzindu-: gerunziu 2,21 au auzit : ind. pf.c. 3.sg. 3,7 (s-)au auzit: ind. pf.c. 3.pl. 3,24 auz: ind. prez. 1.sg. 6,14 am auzit : ind. pf.c. 1.sg. 6,14 auzind: gerunziu 7,11 auzând: gerunziu rezum. cap.12; 12,16

arãt ase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 11,20 (sã) aratã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.12 au arãtat: ind. pf.c. 3.sg. 13,7 ARÃTAT: adv. (Înv.) „în mod e vident” (cf. lat. manifeste) arãt at: 2,22 ARGINT: s.n. argint: sg. ac. rezum. cap.1; 1,16, 17; 4,21, 22

(a) AVEA: v. II având: gerunziu 1,1, 14, 16, 18; 10,5 avea: inf. prez. fãrã a 1,3; 7,12 avea: ind. imp. 3.sg. 1,16 are: ind. prez. 3.sg. 3,21; 6,11, 17 vei avea: ind. viit.I. 2.sg. 4,3, 9 sã aibi: con j. prez. 2.sg. 4,6 am: ind. prez. 1.sg. 4,21; 5,3 vom avea: ind. viit.I. 1.pl. 4,23 avem: ind. prez. 1.pl. 5,6 vor avea: ind. viit.I. 3.pl. 6,7; 13,14 a a vea: inf. prez. 12,3

ARIPÃ: s.f. aripa: sg. ac. 6,4 (a se) ARUNC A: v. I „a se întinde în gr abã” (s-)au aruncat: ind. pf.c. 3.sg. 2,10 (a se) ASCULTA: v. I (sã) ascultã: ind. prez. 3.sg./pl. rezum. cap.3; 4,1 am ascultat: ind. pf.c. 1.pl. 3,4 ascultã: imperativ 2.sg. 4,2; 6,16 au ascult at: ind. pf.c. 3.sg. 7,13 sã asculþi: conj. prez. 2.sg. 9,1 a asculta: inf. prez. 10,10 ascultaþi: imperativ 2.pl. 14,10, 12

AVERE: s.f. averile: pl. nom./ac. 1,19, 22, 25; 4,7; 6,12; 10,10 averi: pl. ac. rezum. cap.8

(a) ASCUNDE: v. III a ascunde: inf. prez. 12,7, 8 voiu ascunde: ind. viit.I. 1.sg. 12,11 ascundeai: ind. im p. 2.sg. 12,12

B

ASEMENEA: adv./adj. in v./prep.; var. (În v.) ASEAMINEA aseaminea: prep. 1,8 aseaminea: adj. inv. 2,23 aseaminea: adv. 7,11; 8,6

BAN: s.m. banii: pl. nom./ac. 5,2, 24; 9,6; 10,2; 11,18; 12,3 bani: pl. nom./ac. rezum. cap.9; 9,3; 10,10; 11,18 BASNÃ: s.f. baznã: sg. ac. 3,4

ASIR: s.m.(cf. Indice 3Împ) asiriilor: pl. gen. 1,2

(a-ºi) BATE: v. III (îº) bãtea: ind. im p. 3.pl., în loc. v. îº bãtea joc 2,15 baþi: ind. prez. 2.sg. 13,2

ASTÃZI: adv. as tãzi: 7,10; 8,4 AªA: adv.; var. (Înv. ºi r eg.) AªEA aºa: 1,3, 7; 2,15, 17; 4,7, 8; 5,27; 6,8, 17; 8,5; 14,17 aºea: 6,17

BÃNAT: s.n. bãnatul: sg. ac. 7,20 BÃRBAT: s.m. bãr bat: sg. nom./ac./dat. 1,9; 3,16, 18, 19; 5,4; 6,8 bãr batul: sg. nom./ac. 2,21; 10,13 bãr baþi: pl. ac./dat. rezum. cap.3; 3,8, 10; rezum. cap.6; 7,11; 8,12 bãr baþilor: pl. gen. 3,9 bãr baþi: pl. dat. (cu prep. a + num.) 6,14 bãr batului: sg. dat. 11,6

AªIJDEREA: adv. aºi jderea: 8,12 (a) AªTEPTA: v. I aºt eptãm: ind. prez. 1.pl. 2,18 aºt aptã: imperativ 2.sg. 5,9 (a se) AªTERNE: v. III (sã) v or aºtearne: ind. viit.I. 3.pl. 13,22

BÃRBÃTESC, -EASCÃ: adj. bãr bãteascã: f. sg. ac., în loc. s. (Pop.) par te bãrbãt eascã „fiinþã de se x bãrbãtesc” 6,11

AªTERNUT, -Ã: adj. aºt ernuþi: m. pl. nom. 12,22

BÃTRÂN, -Ã: adj. (cel mai) bãtrân : m. sg. nom. rezum. cap.13; 13,1

(a) ATINGE: v. III a atinge: inf. prez. 2,21

BÃTRÂNEÞE: s.f. bãtrâneaþelor: pl. gen. 5,23; 10,4 bãtrâneaþele: pl. ac. 6,15 bãtrâneaþe: pl. ac., în sint agma bãtrâneaþe bune 14,15

ATOTPUTERNIC, -Ã: adj. at otputearnic: m. sg. nom. 13,4 ATUNCI: adv. atunci: 3,1; 5,1, 3, 5, 10, 22; 6,5, 7, 14, 16; 7,13; 8,3, 4; 9,1, 6; 11,9, 13; 12,1, 6, 22; 14,12

BÃUTURÃ: s.f.; var. BEUTURÃ beuturã: sg. ac. 12,19

AUR: s.n. aur : sg. ac. 1,5; rezum. cap.4; 12,8

(a) BEA: v. II au beut: ind. pf.c. 3.sg. 3,10

113

CARTEA LUI TOVIE

INDICE (sã) va bucura: ind. viit.I. 3.sg. 11,8 (sã) bucura: ind. imp. 3.sg. 11,9 (s-)au bucurat: ind. pf.c. 3.pl. 11,20 sã (te) bucuri: conj. pr ez. 2.sg. 13,12 (sã) bucurã: ind. prez. 3.pl. 13,18 (sã) vor bucur a: ind. viit.I. 3.pl. 14,9

sã beai: conj. prez. 2.sg. 4,18 voiu bea: ind. viit.I. 1 .sg. 7,10 beau: ind. prez. 1.sg. 12,19 BERBEC: s.m.; var. BERBECE berbeace: sg. ac. 7,9 berbeci: pl. nom. 8,22 BINE: adv./s. (mai) bine: adv. 3,6; 5,24 bine: adv. în str uctura v. dislocate bine e cuvântat/bine te cuvinteaz e/bine sã (se) cuvinteaze/bine au cuvântat/bine Te cuvântãm/bine a cuvânta/bine Te cuvintezu/bine-L cuvinteazã/ bine-L cuvântaþi 3,13; 8,7, 9, 16, 17, 19; 9,8; 11, 17; rezum. cap.12; 12,18, 22; 13,1, 23 bine: adv. 5,21, 27; rezum. cap.10; 12,7 bine: s.n. sg. ac. 4,23 bine: s.n. sg. ac., în sintagmele f acerile de bine/facerile ceale de bine 11,19; r ezum. cap.12; 12,2 binele: s.n. sg. ac. 12,3 (a) BINE CUVÂNTA: V. i binecuvântând: gerunziu 3,12; 7,17 bine e cuvântat: pasiv ind. prez. 3.sg.3,13; 13,23 fie binecuvânt at: pasiv conj. pr ez. fãrã sã 3.sg. 3,23 binecuvânteazã: imperativ 2.sg. 4,20 bine cuvinteaz e: con j. prez. fãrã sã 3.pl. 8,7 bine sã (se) cuvinteaze: conj. prez. 3.sg. 8,9 bine au cuvântat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 8,16; 9,8; 12,22; 13,1 bine cuvântãm: ind. prez. 1.pl. 8,17 bine a cuvânta: inf. prez. 8,19 bine cuvintezu: ind. prez. 1.sg. 11,17 bine cuvinteazã: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.12 bine cuvântaþi: imperativ 2.pl. 12,18 binecuvântaþi: imperativ 2.pl. 12,6, 20; 13,10 binecuvinteazã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.13; 13,19 binecuvinteaz e: imperativ (sic!) 2.sg. 13,12 bine sã cuvinteaz e: con j. prez. 3.pl. 14,11 (a) BIRUI: v. IV birui: inf. prez. fãrã a 6,16 BISERICÃ: s.f.; var. (Înv.) BISEARICÃ bisearica: sg. ac. 1,6 BLAGOSLOVENIE: s.f. blagoslovenie: sg. nom./ac. 6,21, 22; 7,7; 9,10 blagosloveniia: sg. ac. 7,15 (a) BLAGOSLOVI: v. IV blagosloveascã: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 9,9 sã fie blagoslovitã: pasiv conj. prez. 3.sg. 9,11 blagosloviþi vor fi: pasiv ind. viit.I. 3.pl. 13,16 (sã) vor blagoslo vi: ind. viit.I. 3.pl. 13,17 BLESTEM: s.n.; var. BLÃSTÃM blãstãmul: sg. ac. 1,21 (a) BLES TEMA: v. I; var. (a) BLÃSTÃMA blãstãmaþi vor fi: pasiv ind. viit.I. 3.pl. 13,16 vor blãs tãma: ind. viit.I. 3.pl. 13,16 BOGÃÞIE: s.f. bogãþie: sg. nom. 5,25

BUCURIE: s.f. bucurie: sg. nom./ac. 3,22; 5,11, 12, 27; 7,20; 11,11, 20; 12,3; 14,4, 16 BUCUR OS, -OASÃ: adj. bucuros: m. sg. nom. 4,9 BUN , -Ã: adj./s. bun: adj. m./n. sg. nom./gen. 2,1; 5,27; 7,7; 9,9; 14,4 bunã: adj. f. sg. nom./ac. 4,10; 12,8 bune: adj. m. sg. voc., în sint agma bune tinãr ule 5,6 bunã: adj. f. sg. ac., în sint agmele zioa bunã/bunã veaste/bunã viiaþã 5,22; 8,16; 14,17 bune: adj. f. pl. ac. 7,5 bune: adj. f. pl. ac., în sintagma bãtrâneaþe bune 14,15 (foar te) bun: adj. m. sg. gen . 7,7 (ceale) bune: s.f. pl. ac. 13,12 BUNÃTATE: s.f. bunãtãþi: pl. ac. 4,23 bunãtãþile: pl. ac. 11,20 C CAL: s.m. calul: sg. ac. 6,17 CALD, -Ã: adj. cald: n. sg. nom. 2, 11 CALE: s.f. calea: sg. ac. 1,1, 2; 5,2, 7, 21 cãile: pl. nom./ac. 3,2; 4,20; 5,8; 10,7 cale: sg. ac. 5,22; 6,6; 11,9 CAPRÃ: s.f. capre: pl. ac. 2,20 CARNE: s.f. cãr nurile: pl. ac. 6,6 CARTE: s.f. Car tea: sg. nom. în titlu: Cartea lui Tovie CASÃ: s.f. casa: sg. ac. 1,25; 2,1, 4, 9, 10; 9,8; 10,13; 11,7; 12,12 casii: sg. gen. 3,10; 14, 15 casã: sg. ac. 5,16 casa: sg. nom., în sintagma casa Domnului 14,7 CASNIC, -Ã: s.m./f. (Înv.) „(om) cãsãtorit” caznicii: sg. gen. rezum. cap.10 (a) CÃDEA: v. II au cãzut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,11; 12,16 cãzând: gerunziu rezum. cap.12

BUCATÃ: s.f. (mai ales la pl.) „hranã”; „fel de mâncar e” bucatele: pl. ac. 1,12 bucatã: sg. ac. 12,19

CÃLÃTOR: s.m. cãlãtorilor: pl. gen. 8,21

(a se) BUCURA: v. I bucurându(-sã): gerunziu 10,10; 11,20

CÃLÃTORIE: s.f. cãlãtoria: sg. ac. 10,11

114

INDICE

CARTEA LUI TOVIE

CÃMARÃ: s.f. „odaie” cãmar a: sg. ac. 3,10 cãmarã: sg. ac. 6,18; 7,18; 8,15 cãmar a: sg. ac., în sintagma cãmara mireascã „camer a nupþialã” rezum. cap.8

(a) CHEMA: v. I au chemat : ind. pf.c. 3.sg. 4,1; 7,18; 9,1; 12, 1; 14,5 a chema: inf. prez. 8,11 chemându-: gerunziu 12,5 sã cheme: conj. prez. 3.sg. 13,12 vor chema: ind. viit.I. 3.pl. 13,15

CÃMILÃ: s.f. cãmile: pl. ac. 9,6; 10,10 cãmilele: pl. nom. 11,18 (a) CÃPÃTA: v. I cãpãt a: ind. imp. 3.sg. 2, 19

(a se) CHINUI: v. IV (sã) chinuiaºte: ind. prez. 3.sg. 10,9

CÃRBUNE: s.m. cãr buni: pl. ac. 6,8; 8,2

CHIP: s.n. chip: sg. ac., în loc. adv . în ce chip/nici într-un chip 5,2; 10,7; 11,2

CÃSÃTORIE: s.f. cãsãtoriia: sg. nom. rezum. cap.6 cãsãtoria: sg. ac. 6,17 cãsãtorie: sg. ac. rezum. cap.7 cãsãtoriii: sg. gen. 7,16

(a) CINA: v. I au cinat: ind. pf.c. 3.pl. 8,1

CÂINE: s.m.; var. (Reg.) CÂNE cânele: sg. nom. 6,1; 11,9

CINSTE: s.f. cins tea: sg. ac. 4,3; rezum. cap.14 cins te: sg. ac., în loc. adv. de cinste 12,7 cins te: sg. ac. 14,2

(a se) CÂNTA: v. I cânt aþi: imperativ 2.pl. 12,18 (sã) va cânta: ind. viit.I. im pers. 13,22

(a) CINSTI: v. IV cins teaºte: ind. prez. 3.sg. 3,21 a cins ti: inf. prez. 10,13

CÂNTAT: s.n. cânt atul: sg. ac., în sintagma cãtrã cântatul cocoºilor 8,11

(a se) CITI: v. IV; var . (Înv. ºi reg.) (a se) CETI (s-)au ce tit: ind. pf.c. 3.pl. 3,25

CEAS: s.n. ceas: sg. ac. 11,14 ceasul: sg. ac., în sintagma ceasul morþii 14,5 CER: s.n.; var. CERIU ceriului: sg. gen., în sintagma lumina ceriului 5,12; 11,8; 12,3 ceriului: sg. gen., în sint agmele Domnul ceriului/Dumnezeul ceriului 7,20; 12,6 ceriurile: pl. nom. 8,7 ceriu: sg. ac. rezum. cap.12 (a) CERCA: v. I cear cã: ind. prez. 3.sg./pl. 3,13; 4,19; rezum. cap.10 cear cã: imperativ 2.sg. 4,22 cer cându-: gerunziu rezum. cap.5 voiu cerca: ind. viit.I. 1.sg. 5,2 vei cerca: ind. viit.I. 2.sg. 5,4 cer ci: ind. prez. 2.sg. 5,17 sã cear ce: conj. prez. 3.sg. 12,13 cer caþi: imperativ 2.pl. 14,10

CETATE: s.f. ce tatea: sg. nom./ac. 1,1, 11, 16; 3,7; 4,21; 5,8, 14; 6,6; 9,3, 6; 13,19 ce tatea: sg. voc., în sintagma cetatea lui Dumnez eu 13,11

CITOV, -Ã: adj. (Înv. ºi reg.) „sãnãtos (la mint e)”; „nevãtãmat”; „neprihãnit”; aici prima atestare a cuvântului; cf. DA, unde prima at estare este în Lexicon romanesc-latinesc-unguresc-nemþesc..., Buda, 1825. citovi: m. pl. nom. 6,21; rezum. cap.8 COADÃ: s.f. coadei: sg. gen. 11,9 COCOª: s.m. cocoºilor : pl. gen ., în sintagma cãtrã cântatul cocoºilor 8,11 COMOARÃ: s.f. comoarã: sg. ac. 12,8 (a se) CONTENI: v. IV „a se stãpâni” (t e) contineaºte: imperativ 2.sg. 6,18

(a) CERE: v. III cear ea: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3 cear e: ind. prez. 3.sg. 4,20 sã cearã: conj. prez. 3.pl. rezum. cap.6 cear e: imperativ 2.sg. 6,13

(a se) CORONA: v. I (Înv.) „a se încorona” (sã) va corona: ind. viit.I. 3.sg. 3,21

CERERE: s.f. cer erea: sg. ac. 7,10 cear erii: sg. dat. 7,11

(a) CREDE: v. III cr ezu: ind. prez. 1.sg. 5,27; 7,14 cr ezând: gerunziu 13,8 au crezut: ind. pf.c. 3.sg. 14,6

(a) CERTA: v. I cer ta: ind. imp.. 3.sg. 2,17 cer tând: gerunziu 3,9 ai cer tat : ind. pf.c. 2.sg. 11,17 au cer tat : ind. pf.c. 3.sg. 13,5 cer tatu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 13,11 CERTARE: s.f. cer tare: sg. ac. 3,21

COR T: s.n. cor tul: sg. ac. 13,12

CREDINCIOS, -OASÃ: adj. cr edincios: m. sg. nom./ac. 1,6; 5,4; 10,6 CREDINÞÃ: s.f. cr edinþa: sg. ac. 2,18 (a) CRUÞA: v. I ai cr uþat: ind. pf.c. 2.sg. 3,19

115

CARTEA LUI TOVIE

INDICE

CURAT, -Ã: adj. curat: n. sg. ac. 3,16 curatã: f. sg. ac. 13,22

au dat: ind. pf.c. 3.sg. 1,13, 14, 17 da: ind. imp. 3.sg. 1,15 (s-)au dat: ind. pf.c. 3.pl. 1,25; 6,14 sã dea: con j. prez. 3.sg. 2, 12; 7,20 dând: gerunziu 2,14; 11,10 va da: ind. viit.I. 3.sg. 2,18; 6,13; 14,13 (ne-)am dat: ind. pf.c. 1.pl. 3,4 (sã) dedease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 3,8 (m-)am dat: ind. pf.c. 1.sg. 3, 17 dã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.4; rezum. cap.7; r ezum. cap.13 dã: imperativ 2.sg. 4,9, 15 am dat: ind. pf.c. 1.sg. 4,21 voiu da: ind. viit.I. 1.sg. 5,2, 14; 7,14; 12,2 a da: inf. prez. 7,12 au dat: ind. pf.c. 3.sg. 7,15; 8,24; 9,6; 10, 10 dându(-sã): gerunziu rezum. cap.8 (sã) dã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.8 sã (sã) dea: conj. prez. 3.sg. 8,6 ai dat : ind. pf.c. 2.sg. 8,8 (m-)aº da: ind. pf.c. 1 .sg. 9,2 sã dai: conj. prez. 2.sg. 9,3 da: inf. prez. fãrã a 12,1, 3 nedând: gerunziu 7,11

(a) CURÃÞI: v. IV curãþeaºte: ind. prez. 3.sg. 12,9

DAR: s.n. daruri: pl. ac. 13,14

CURÂND: adv. curând: rezum. cap.4

DATORIE: s.f. datoriia: sg. ac. rezum. cap.10

CURVIE: s.f. curvia: sg. ac. 4, 13

(a) DÃRUI: v. IV dãruia: ind. imp. 3.sg. 1,20

CUTREMUR: s.n. cutremur: sg. ac. 13,6

DÃR UIT, -Ã: adj. dãruit e: f. pl. ac. 1,16

CUVÂNT: s.n. cuvântul: sg. ac. 2,6; 3,10; 4,14 cuvinte: pl. ac. 2,23; 10,10 cuvintele: pl. nom./ac. 4,2; 8,2; 9,1; 14,1 cuvânt: sg. ac. 5,28; 7,11 cuvântul: sg. ac., în sintagmele cuvântul cel de tainã/cuvântul Domnului 12,11; 14,6

DEMON: s.m.; var. (Înv. ºi reg.) DIMON dimonul: sg. nom./ac. 3,8; rezum. cap.6; 6,16, 17; rezum. cap.8; 8,3; 12,3 dimoni: pl. ac. 6,8 dimonii: pl. nom. 6,14 dimonu: sg. nom. 6,19 dimon: sg. ac. 12, 14

(a) CUVÂNTA: v. I e cuvântat : pasiv ind. prez. 3.sg., în structur a v. dislocatã bine e cuvântat 3,13; 13,23 cuvinteaze: conj. prez. fãrã sã 3.pl., în structur a v. dislocatã bine te cuvinteaze 8,7 sã (se) cuvinteaze: conj. prez. 3.sg., în s tructura v. dislocatã bine sã se cuvinteaze 8,9 au cuvântat: ind. pf.c. 3.sg./pl., în str uctura v. dislocatã bine au cuvântat 8, 16; 9,8; 12,22; 13,1 cuvântãm: ind. prez. 1.pl., în structura v. dislocatã bine te cuvântãm 8,17 a cuvânta: inf. prez. în structura v. dislocatã bine a te cuvânta 8,19 cuvintezu: ind. prez. 1.sg., în strucura v. dislocatã bine Te cuvintezu 11,17 cuvinteazã: ind. prez. 3.pl., în structura v. dislocatã bine cuvinteazã rezum. cap.12 cuvântaþi: imperativ 2.pl., în structura v. dislocatãbine-L cuvântaþi 12,18 sã cuvinteaze: conj. prez. 3.pl., în str uctura v. dislocatã bine sã-L cuvinteaze 14,11

DEPARTE: adv. depar te: adv. în c. de depar te 10,7; 11,6; 13,14 depar te: 11,5

CUIB: s.n. cuibul: sg. ac. 2,11 (a) CUNOAªTE: v. III cunosc: ind. prez. 1.sg. 5,2 am cunoscut: ind. pf.c. 1.sg. 5,2 cunoaºteþi: ind. prez. 2.pl. 7,4 cunoaºtem: ind. prez. 1.pl. 7,4 cunosc: ind. prez. 3.pl. 8,5 sã cunoascã: con j. prez. 3.pl. 8,19 au cunoscut: ind. pf.c. 3.sg. 11,6 (a se) CUPRINDE: v. III am cuprins: ind. pf.c. 1.sg. 3,18 a (sã) cuprinde: inf. prez. rezum. cap.6 (te) vei cuprinde: ind. viit.I. 2.sg. 6,20 (sã) cuprind: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.11 cuprinzându-: gerunziu 11,11 au cuprins: ind. pf.c. 3.sg. 14,15

(a se) CUVENI: v. IV (sã) cuvin: ind. prez. 3.pl. 6,12 (sã) cuvine: ind. prez. 3.sg. 7,12 D (a se) DA: v. I dându-: gerunziu 1,6; 11,7, 12

(a se) DEPÃR TA: v. I (se) departã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 (ne) vom depãrta: ind. viit.I. 1.pl. 4,23 sã depãrteaze: conj. prez. 3.pl. 6,17 (s-)au depãr tat: ind. pf.c. 3.sg. 14, 14 DEPÃR TARE: s.f. depãr tarea: sg. ac. rezum. cap.5 (a se) DESCHIDE: v. III; var. (a se) DEªCHIDE (sã) vor deºchide: ind. viit.I. 3.pl. 11,8 deºchizându-: gerunziu 13,1 (a) DESC OPERI: v. IV au deascoperit: ind. pf.c. 3.sg. rezum. cap.12 a deascoperi: inf. prez. 12,7 deascopãr: ind. prez. 1.sg. 12,11 (a se) DESFÃTA: v. I (Te) desfetezi: ind. prez. 2.sg. 3,22 DES TUL: adv. destul: 5,25; 9,2 destul: adv. în c. destul de 10,6

116

INDICE

CARTEA LUI TOVIE

DEªERT, DEªARTÃ: adj. deºartã: f. sg. nom. 2,22

oiu duce: ind. viit.I. 1.sg. 5,15, 20 au dus: ind. pf. c. 3.sg./pl. 7,19; 8,1; 12,3 sã ducã: conj. prez. 3.sg. 10,11 am dus: ind. pf.c. 1.sg. 12,12 duci: ind. prez. 2.sg. 13,2

DIAVOL: s.m. diavolul: sg. ac. rezum. cap.3 (a) DOBÂNDI: v. IV vei dobândi: ind. viit.I. 2.sg. 6,21 sã dobândeºti: conj. prez. 2.sg. 6,22 dobândeaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.10; rezum. cap.11 au dobândit: ind. pf.c. 3.sg. 11,15; 14,3

DUH: s.n. duhul: sg. nom. 10,9 DUMNEZEU: s.m. „Divinitatea” Dumnez eu: sg. gen., în sint agmele leagea lui Dumnezeu/frica lui Dumnez eu/vrearea lui Dumnezeu rezum. cap.1; 1 ,8; 2,14; 1 2,18; 14,4 Dumnez eului: sg. gen./dat. 1,6; 4,6; 11,7 Dumnez eu: sg. nom./ac./gen./dat. 1,10, 13; 2,12, 13, 14, 18; rezum. cap.3; 3,11, 24; 4,3, 6, 12; 4,20, 23; 5,6, 13, 21; 6,17; 7, 12, 13, 17; r ezum. cap.8; 8,4, 5, 19; 9,9; rezum. cap.11; 11,12, 16, 19, 20; rezum. cap.12; 12,7, 13, 20, 22; 13,4, 8, 11; rezum. cap.14; 14,7, 11, 17 Dumnez eul: sg. v oc., în sintagmele Dumnez eul pãrinþilor noºtri/ Dumnez eul lui Israil 3,13, 23; 8,7, 17; 11,17 Dumnez eul: sg. nom./ac. 7,15; 9,9, 11; 12,6; 13,12, 19

DOBITOC: s.n. dobitoace: pl. ac. 10,10 dobitoacele: pl. nom. 11,18 DOJANÃ: s.f. dojene: pl. ac. 1,15 dojeni: pl. ac. rezum. cap.4 (a) DOJENI: v. IV (Înv.) „a sfãtui (într-o situaþie dificilã)” dojeneaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.10 dojenind: gerunziu 10,13 DOMN: (s. propriu) „Dumnezeu” Domnului: sg. gen., în sint agmele frica Domnului/sãrbãtoarea Domnului/por uncile Domnului/f aþa Domnului/cuvântul Domnului/casa Domnului rezum. cap.1; 2,1; 4,6, 7; 6,22; 9,12; 14,6, 7, 16 Domnului: sg. gen./dat. 1,6; 3,25; 5,27; 10,11; 11,7; rezum. cap.12; 12,12, 15; rezum. cap.13; 13,3, 12, 14; 14,10 Domnul: sg. nom./ac. 1,13, 21; 2,2, 6, 9, 13; 3,12; 8,16; 9,8; 12,14; 13,1, 10, 11, 17, 19, 23; 14,7 Doamne: sg. voc. 3,2, 3, 5, 6, 14, 15, 16; 6,3; 8,7, 9, 10, 17, 19; 11,17; 13,1 Domnul: sg. nom., în sintagma Domnul ceriului 7,20 (a) DORMI: v. IV dormind: gerunziu 8,15 DRAGOSTE: s.f. dragostea: sg. ac. 6,22 dragoste: sg. ac. 7,1 DREPT, DREAPTÃ: adj./adv./s./prep.; var. DIREPT, DIREAPTÃ drept: adj. m. sg. nom./gen. 3,2; 9,9 dreapte: adj. f./n. pl. nom./ac. 3,2; 10,12 drept: adv. 3,5 (celui) drept: s.m. sg. gen. 4,18 dreapta: sg. ac. 7,15 dreaptei: sg. dat. 7,15 dirept: prep. în loc. adv. dirept aceaea 13,6 DREPTATE: s.f. dreptate: sg. ac. 13,8 dreptãþi: pl. ac. 14,11 DRUM: s.n. drum: sg. ac. rezum. cap.11; 11,5 dr umului: sg. gen. 11,1 dr umul: sg. ac. 11,3 (a se) DUCE: v. III duce: ind. prez. 3.sg. 1,1; 5,7 ducându(-sã): gerunziu 1,11; 2,3 a (sã) duce: inf. prez. 1,14; 4,11 (s-)au dus: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,7; 5,22, 23; 8,11; 11,4 (sã) ducea: ind. imp. 3.sg. 2,19 ducându(-se): gerunziu rezum. cap.5 duce: inf. prez. fãrã a 5, 14

F (a se) FACE: v. III fãcuse: ind. m.mc.pf. 3.sg./pl. 1,5, 21; 8,20; 11,19; rezum. cap.12 a f ace: inf. prez. 1,14; 14,10 fãcea: ind. imp. 3.sg./pl. 1,20; 9,12 fãcându(-sã): gerunziu 2,1; rezum. cap.12 fãceai: ind. im p. 2.sg. 2,16 (s-)au fãcut : ind. pf.c. 3.sg. 2,22 fã: imperativ 2.sg. 3,6; 4,7; 8,19 vei face: ind. viit.I. 2.sg. 3,13 f aci: ind. prez. 2.sg. 3,22 f ac: ind. prez. 3.pl. 4,12; 12,10 sã f aci: conj. prez. 2.sg. 4,16 vom face: ind. viit.I. 1.pl. 4,23 voiu face: ind. viit.I. 1.sg. 5,1 sã f ac: conj. prez. 1 .sg. 5,18 fãcând: gerunziu 6,4, 6 veþi face: ind. viit.I. 2.pl. 6,18 au fãcut: ind. pf.c. 3.sg. 7,14, 16; 8,22, 24; 9,7; 12,3, 6; 13,6 ai fãcut : ind. pf.c. 2.sg. 8,8, 18 f ace: ind. prez. 3.sg. 9,9; 12,9 sã f aceþi: conj. prez. 2.pl. 13,4 f aceþi: imperativ 2.pl. 13,8, 10 va face: ind. viit.I. 3.sg. 13,8 sã f acã: con j. prez. 3.pl. 14, 11 FACERE: s.f. f acerile: pl. ac., în sintagmele facerile de bine/facerile ceale de bine 11,19; rezum. cap.12; 12,2 FAMILIE: s.f. f amilia: sg. nom./ac. 10,13; 11,18 f amilie: sg. ac. rezum. cap.11 f amiliei: sg. gen. rezum. cap.11 FATÃ: s.f.; var. (Înv.) FEATÃ f eatei: sg. gen. rezum. cap.3; 7,15 f ata: sg. nom./ac. 3,7; rezum. cap.6; rezum. cap.7; 7,8, 10, 1 2, 19; r ezum. cap.10; 10,12 f atã: sg. ac. 3,9; 6,11 FAÞÃ: s.f. f aþa: sg. nom./ac. 3,14; 4,7; 12,22 f eaþele: pl. ac. 12,16

117

CARTEA LUI TOVIE

INDICE FIICÃ: s.f. fiica: sg. voc., în sintagma fiica mea 7,20

(a) FÃ GÃDUI: v. IV vei fãgãdui: ind. viit.I. 2.sg. 7,10 fãgãduiaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.12 FÃPTURÃ: s.f. fãpturile: pl. nom. 8,7 FE CIOARÃ: s.f. fecioara: sg. ac. 6,22 FEL: s.n.; var. (Reg.; Mold.) FELIU feliul: sg. ac., în loc. adj. tot feliul 6,8 FEMEIE: s.f.; var. (Înv.) FÃMEIE fãmeile: pl. nom. 11,3 FEMEIESC, -IASCÃ: adj.; var. FÃMEIESC, -IASCÃ fãmeiascã: f. sg. ac., în loc. s. (Pop.) [parte] fãmeiascã „fiinþã de sex femeiesc” 6,11

FLÃMÂND, -Ã: adj./s. (cei) flãmânzi: s.m. pl. ac. 1,20; 4,17 flãmând: adj. m. sg. nom. 2,3

(a se) FERI: v. IV a (sã) feri: inf. prez. 1,10 (te) f ereaºt e: imperativ 2.sg. 4,6

FOLOS: s.n. folos: sg. ac., în loc. adj. de folos 6,5, 9

FERICIRE: s.f. fericirea: sg. ac. rezum. cap.13

FRATE: s.f. fraþii: pl. nom./ac. rezum. cap.1; 14,6 fraþilor: pl. dat. 1,3 fratele: sg. nom./ac. 5,8; 7,4 frate: sg. voc. 6,7; 9,1; 11,2 fraþii: pl. voc., în sint agma fraþii noºtri 7,3

FERICIT, -Ã: adj. fericitul: adj. antep. m. sg. ac. 2,15 fericiþi: m. pl. nom. 13,18 fericit: m sg. nom.m 13,20 (a) FI: v. IV este: ind. prez. 3.sg. 1,1 era: ind. imp. 3.sg./pl. 1,3, 15, 17; 5,25; 8,21, 24; 10,1 eºti: ind. prez. 2.sg. 3,2; 5,16, 19; 7,7; 8,19; 9,9; 13,1 erai: ind. im p. 2.sg. 4,21 e: ind. prez. 3.sg. 10,6 eram: ind. im p. 1.sg. 12,18 -i: ind. prez. impers./3.sg. 2,16, 21; 3,20; 4,16; 5,6 sântem: ind. prez. 1.pl. 2,18; 7,3; 8,5 sânt: ind. prez. 3.pl. 3,5; 6,5, 16; 8,7; 12,10 sânt: ind. prez. 1.sg. 5,18; 12,15 sânteþi: ind. prez. 2.pl. 7,3 iaste: ind. prez. impers. 3,6; 5,8, 13; 6,11, 17; 7,5; 11,1; 12,7, 8, 9, 20; 13,2, 4 îi: ind. pr ez. 3.sg. 6,9 fiind: gerunziu 1,2, 4, 9; 2,1, 10; 6,15; 14,3 au fost: ind. pf.c. impers./3.pl. 2,20; 3,12, 19; 8,11; 12,13; 14,4, 14 sã fie: con j. prez. 3.sg. 2,21; 5,11; 7,7; 9,11; 10,11 am fost: ind. pf.c. 1.sg. 3,19; 12,18 va fi: ind. viit.I. impers./3.sg. 3,21; 4,7, 12; 5,12; 6,9; 11,4; 14,6 fii: imperativ 2.sg. 4,8; 5,13 a fi: inf. prez. 4,16; 5,25; rezum. cap.12 ar fi: cond. prez. imper s./3.sg./pl. 5,5; 6,6; 10,7 fie: conj. pr ez. fãrã sã 3.sg. 5,21; 7,15; 13,23 ar fi fost: cond. pf. 3.pl. 5,24 sã f ii: conj. prez 2.sg. 7,20 vom f i: ind. viit.I. 1.pl. 8,4 aº f i: cond. prez. 1.sg. 9,2 fusease: ind. m.m.c.pf. 3.sg./pl. 9,7; 11,9 fi: inf. prez. fãrã a 12,2 voiu f i: ind. viit.I. 1.sg. 13,20 vor fi: ind. viit.I. 3.pl. 13,20 FIC AT: s.m. ficatul: sg. ac. rezum. cap.6 FIERE: s.f. fierea: sg. ac. rezum. cap.6; 11,4, 8, 13 fiiarea: sg. nom. 6,9

FIU: s.m. fiiul: sg. nom./ac. rezum. cap.1; 1,18, 23; 4,1; rezum. cap.5; 5,14, 17, 18, 20, 25, 26; 10,1, 3, 6; rezum. cap.11; 11,6, 17; rezum. cap.12; 12,1, 5; rezum. cap.14; 14,5 fiiu: sg. nom./ac. 1,9; 3,9; 7,7; 9,9 fiii: pl. nom./ac. 1,18, 21, 24; 2,3, 18; 5,7; 8,5; 9,11; 10,11; 13,17; 14,1, 5, 14 fiiului: sg. dat./dat. 2,2; rezum. cap.4; rezum. cap.5; 9,7; 11,10, 18; rezum. cap.12; 12,14 fiiul: sg. voc., în sintagma fiiul mieu 4,2, 23; 7,7; 10,4 fiiule: sg. voc. 4,13, 21 fii: pl. nom./ac. 6,21, 22 fiilor: pl. gen./dat. 9,11; 14,11, 14, 15 fiii: pl. voc., în sint agmele f iii lui Israil/fiii miei 13,3; 14,10 fiilor: pl. voc. 14,12

FRICÃ: s.f. frica: sg. ac., în sintagma frica Domnului/frica lui Dumnezeu rezum. cap.1; 2,14; 6,22; 9,12; 14,4, 16 frica: sg. ac. 3,18 fricã: sg. ac. 13,6 (a) FRIGE: v. III au fript: ind. pf.c. 3.sg. 6,6 frige: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.8 (a) FUGI: v. IV fugea: ind. im p. 3.sg. 1,5 fugând: gerunziu 1,21 fugind: gerunziu 1,23 (a) FULGERA: v. I vei fulgera: ind. viit.I. 2.sg. 13,13 FUM: s.n. fumul: sg. nom. 6,8 FURAT: s.n. furat : sg. ac., în loc. adj. de fur at 2,21 FURTUNÃ: s.f.; var. (Înv.) FORTUNÃ for tunã: sg. ac. 3,22 G GATA: adv. gata: 5,5 (a) GÃSI: v. IV au gãsât: ind. pf.c. 3.sg. 8,15 (a) GÃTI: v. IV gãtind: gerunziu 5,22

118

INDICE

CARTEA LUI TOVIE

sã gãt eascã: conj. prez. 3.sg./pl. 7,9, 18; 8,21 gãtise: ind. m.m.c.pf. 3.pl. rezum. cap.8 gãt esc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.8 au gãtit: ind. pf.c. 3.pl. 8,13 a gãti: inf. prez. 8,22

IATÃ: interj. iatã: 6,2; 11,6, 17

(a) GÂNDI: v. IV gândeºti: ind. prez. 2.sg. 10,2

IED: s.m. ied: sg. ac., în sintagma ied de capre 2,20

GINERE: s.m. jinere-sãu: sg. ac. 10,8

(a) IER TA: v. I ierþi: ind. prez. 2.sg. 3,13

GLAS: s.n. glasul: sg. ac. 2,21 glas: sg. ac. 6,3

(a) IEªI: v. IV iase: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5 ieºind: gerunziu 5,5 au ieºit: ind. pf.c. 3.sg. 6,2 a ieºi: inf. prez. 11,14 sã ieºiþi: con j. prez. 2.pl. 14,12

GOL, GOALÃ: adj./s. (celor) goli: s.m. pl. dat. 1,20 gol: adj. m. sg. nom. 1,23 GOLIT, -Ã: s.m./f. (cei) goliþi: s.m. pl. ac. 4,17 (a se) GONI: v. IV goneaºt e: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 (sã) va goni: ind. viit.I. 3.sg. 6,19 gonea: ind. im p. 3.sg. 8,18 GRAS, -Ã: adj. grase: f. pl. ac. 8,22 (a) GRÃI: v. IV sã grãiþi: con j. prez. 2.pl. 2,17 grãind: gerunziu 7,5 au grãit : ind. pf.c. 3.pl. 7,9 GREªEALÃ: s.f.; var. (Iuz.) GREªALÃ greºalele: pl. ac. 3,3 GRIJÃ: s.f.; var. GRIJE grije: sg. ac. rezum. cap.10 grijea: sg. ac., în loc. v. grijea au purtat 14,15 (a) GRIJI: v. IV sã grijascã: conj. prez. 3.sg. 3, 25

IDOL: s.m. idolii: pl. ac. 14,8

IEªIRE: s.f. ieºirea: sg. ac. 14, 14 INIMÃ: s.f. inima: sg. ac., în loc. adv. în toatã inima 1,13 inima: sg. ac. 4,2; rezum. cap.6; 6,5, 8 inimã: sg. ac., în sint agma cu inimã tare „puternic” 5,13; 7,20 (a) INTRA: v. I; var. (Pop.) (a) ÎNTRA întrase: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 3,8; 8,12 întrând: gerunziu 5,10, 11; 6,18; rezum. cap.8; 8,15; 9,8 sã între: conj. prez. 3.sg. 5,10 au întrat : ind. pf.c. 3.sg./pl. 7,1, 11; 11,18 vei întra: ind. viit.I. 2.sg. 11,7 ISCÃLITURÃ: s.f. iscãliturã: sg. ac. 1,17 ISPITÃ: s.f. is pitã: sg. ac. 2,12 is pita: sg. nom. 12,13 (a) IUBI: v. IV iubit fiind: pasiv gerunziu rezum. cap.1 iubea: ind. imp. 3.pl. 1,23 a iubi: inf. prez. 10,13 iubesc: ind. prez. 3.pl. 13,18 iubiþi er a: pasiv ind. imp. 3.pl. 14,17

GRIJNIC, -Ã: adj. grijnic: m. sg. nom./ac. 5,18; 10,1

IUBIRE: s.f. iubir ea: sg. ac. 8,9

GROAPÃ: s.f. groapa: sg. ac. 8,13, 20

IZBÂNDÃ: s.f. (În v. ºi rar) „rãzbunare” izbândã: sg. ac. 3,3

GRUMAZ: s.m. grumazii: pl. ac. 7,6

IZVOR: s.n. izvoarãle: pl. nom. 8,7

GUNOI: s.n. (aici) „gãinaþ” gunoiu: sg. nom./ac. rezum. cap.2; 2,11 GURÃ: s.f. gurii: sg. gen. 4,2 I

Î (a) ÎMBÃTRÂNI: v. IV sã îmbãtrânim: conj. prez. 1.pl. 8, 10 (a) ÎMBLÂNZI: v. IV îmblânz eaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.9

IAD: s.n. iad: sg. ac. 6,15; 13,2

ÎMBLÂNZIRE: s.f. îmblânzirea: sg. ac. 11,9

IARêI: adv. iarãºi: 2,8; rezum. cap.8; 13,12; 14,7

(a) ÎMBRÃCA: v. I; var. (Înv.) (a) ÎNBRÃCA înbr acã: imperativ 2.sg. 4,17

119

CARTEA LUI TOVIE

INDICE

(a) ÎMBUC A: v. I a îmbuca: inf. prez. 6,2

ÎNC AI: adv. încai: 3,15

ÎMBUCARE: s.f. îmbucarea: sg. ac. 12,3

(a) ÎNCEPE: v. III au început: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,1; 5,23; 6,4; 7,11; 10,3; 11,10, 11, 14; 12,5

ÎMPÃRAT: s.m. împãr atului: sg. gen./dat. rezum. cap.1; 1,2, 13, 22; 12,7; 14,9 împãr atul: sg. nom./ac. 1,5, 16, 18, 21, 24; 2,9 împãr aþii: pl. nom. 2,15; 14,9 Împãratul: sg. ac., în sintagma Împãratul veacilor 13,6 (a) ÎMPÃRÃÞI: v. IV împãrãþând: gerunziu 1,18 împãrãþeaºte: ind. prez. 3.sg. 9,11 ÎMPÃRÃÞIE: s.f. împãrãþiia: sg. nom. 13,1 împãrãþia: sg. nom. 13,23 (a) ÎMPÃRÞI: v. IV împãrþiia: ind. imp. 3.sg. 1,3 împãrþea: ind. imp. 3.sg. 1,19 a împãrþi: inf. prez. 4,9 (a) ÎMPLE: v. III; vezi (a) UMPLE

ÎNCEPERE: s.f. înceapere: sg. ac. 4,14 ÎNCET: adv. încet: 11,3 (a) ÎNCETA: v. I au încetat : ind. pf.c. 3.sg. 5,28 (a) ÎNCHIDE: v. III au închis: ind. pf.c. 3.pl. 14,15 (a se) ÎNCHINA: v. I (sã) închina: ind. prez. imper s. 3.sg. 1,6 (s-)au închinat: ind. pf.c. 3.sg. 5, 11 (te) închinã: imperativ 2.sg. 11,7 închinându(-sã): gerunziu 11,12; 14,9 (sã) vor închina: ind. viit.I. 3.pl. 13,13, 14

ÎMPOTRIVÃ: adv./prep.; var. (Înv. ºi pop.) ÎMPROTIVÃ împr otiva: 2,13

ÎNCINS, -Ã: adj. încins: m. sg. nom. 5,5

ÎMPOTRIVNIC, -Ã: s.m./f.; var. ÎMPROTIVNIC, -Ã împr otivnici: s.m. pl. nom. 12,10

ÎNCOTRO: adv.; var. (În v.) ÎNCÃTRO încãtro: rezum. cap.1

ÎMPREJURUL: prep.; var. (Înv.) ÎMPREGIURUL împr egiurul: 11,20 împr ejur ul: 13,21

(a) ÎNCREDINÞA: v. I încredinþazã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5 am încredinþat : ind. pf.c. 1.pl. 10,6

(a se) ÎMPREUNA: v. I sã (se) împreune: conj. prez. 3.sg. 7,14 sã împreune: con j. prez. 3.sg. 7,15 (ne) împr eunãm: ind. prez. 1.pl. 8,4 (ne) împr euna: inf. prez. fãrã a 8,5

(a) ÎNCONJURA: v. I; var. (Reg.) (a) ÎNCUNJURA încungiura: ind. imp. 3.sg. 10,7

ÎMPREUNARE: s.f. împr eunarea: sg. ac. 1,5; 6,20 împr eunare: sg. ac. 8,4

ÎNDÃRÃT: adv.; var. ÎNDÃRÃPT îndãrãpt: 1,25; 13,12

ÎMPREUNÃ: adv. împr eunã: 1,3; 5,22; 8,6, 10, 11, 15; 9,8; 10,5; 11,9, 20 înpr eunã: 10,3; 11,12 (a) ÎMPRUMUTA: v. I împr umutã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 ÎMPRUMUTAT, -Ã: adj. împr umutaþi: m. pl. nom. rezum. cap.4 ÎNAINTE: adv./prep.; var. (Reg.) MAINTE înaintea: prep. 1,13, 18; 3,5, 24; 12,6; 13,3 înnaintea: pr ep. 3,25; 4,12; 6,4; 7,13; 12,15; 13,8 înnainte: adv. 4,6; rezum. cap.5; r ezum. cap.11; 11,3, 9 înainte: adv. rezum. cap. 5 mainte: adv. 7,10 (a) ÎNÃLÞA: v. I înãlþaþi: ind. prez. 2.pl. 13,6 au înãlþat: ind. pf.c. 3.sg. 13,23 ÎNÃUNTRU: adv.; var. (Înv.) ÎNLÃUNTRU înlâuntru: 7,19 înlontru: 8,1

ÎNDATÃ: adv. îndatã: 2,3; 3,8; 4,15; 5,3; 8,20; 11,6, 7, 8, 15

ÎNDEMN: s.n. îndemnul: sg. ac. rezum. cap.6 (a) ÎNDEMNA: v. I îndemnându-: gerunziu 7,9 au îndemnat: ind. pf.c. 3.sg. 8,4 îndeamnã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.13; rezum. cap.14 (a se) ÎNDOI: v. IV îndoindu(-sã): gerunziu 7,11 (mã) îndoiesc: ind. prez. 1.sg. 7,13 (nu te) îndoi: imperativ prohib. 2.sg. 7,14 (a) ÎNDREPTA: v. I; var. (Înv. ºi reg.) (a) ÎNDIREPTA îndirep tezu: ind. prez. 1.sg. 3,14 sã îndrep teazã: conj. pr ez. 3.sg. 4,20 a îndrep ta: inf. prez. 10,13 îndrep taþi: con j. prez. fãrã sã 2.pl. 14,12 (a) ÎNFRÂNA: v. I au înfrãnat: ind. pf.c. 3.sg. 12,3 (a) ÎNFRUNTA: v. I înfr unta: ind. imp. 3.sg. 2,23

120

INDICE

CARTEA LUI TOVIE

ÎNGER: s.m. înger ul: sg. nom. rezum. cap.3; rezum. cap.5; 5,6, 15, 17, 20, 21, 27; 6,4, 5, 8, 11, 16; 7,5, 12; 8,3; 10,11; 11,2; rezum. cap.12; 12,15, 17 înger u: sg. nom. 3,25 înger ului: sg. gen. rezum. cap.6; 8,2 înger : sg. ac. rezum. cap.6; 6,7; 9,1 (a se) ÎNGR OPA: v. I îngr oapã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 îngr opa: ind. imp. 3.sg. 1,21; 2,9 sã îngr oape: conj. prez. 3.sg. 2,4 au îngropat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,7; 14,16 îngr opi: ind. prez. 2.sg. 2,8 îngr oapã: imperativ 2.sg. 4,3, 5 sã îngr op: conj. prez. 1.sg. 8,14 îngr opai: ind. imp. 2.sg. 12,12 vor îngropa: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.14 (s-)au îngr opat: ind. pf. c. 3.sg. 14,2 veþi îngropa: ind. viit.I. 2.pl. 14,12 ÎNGROPARE: s.f. îngr oparea: sg. ac. rezum. cap. 2 îngr opare: sg. ac. 2,10

ÎNTOARCERE: s.f. întoarcerea: sg. ac. rezum. cap.13 (a) ÎNTRA: v. I; vezi (a) INTRA (a) ÎNTREBA: v. I au întrebat : ind. pf.c. 3.sg. 6,7 întrebi: ind. prez. 2.sg. 7,5 (a se) ÎNTRIS TA: v. I (s-)au întristat : ind. pf.c. 3.sg. 2,13 (sã) întris teazã: con j. prez. 3.sg. 9,4 a (sã) întrista: inf. prez. 10,3 ÎNTRISTARE: s.f. întristarea: sg. ac. 6,15 ÎNTUNERIC: s.n.; var. (Înv.) ÎNTUNEAREC întunear ec: sg. ac. 4,11; 5,12 ÎNÞELEGERE: s.f. înþãleager e: sg. nom. 6,17 ÎNÞELEPT, -EAPTÃ: s.m./f. (cel) înþelep t: s.m. sg. ac. 4,19

ÎNGROPÃCIUNE: s.f. îngr opãciune: sg. ac. 1,20 îngr opãciuni: pl. ac. 2, 16 îngr opãciunea: sg. ac. 4,18

(a se) ÎNVÃÞA: v. I în vaþã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 au învãþat: ind. pf.c. 3.sg. 1,10 în vãþându(-sã): gerunziu rezum. cap.6

(a se) ÎNNOI: v. IV (sã) va înnoi: ind. viit.I. 3.sg. rezum. cap.14

(a se) ÎNVREDNICI: v. IV (s-)ar în vrednici: cond. prez. 3.sg. 12,4 sã (se) învr edniceascã: con j. prez. 3.sg. 12,5

ÎNSEMNARE: s.f.; var. (Reg.) ÎNSÃMNARE însãmnarea: sg. ac. 7,16

J

(a) ÎNTÃRI: v. IV vei întãri: ind. viit.I. 2.sg. 7,10 ÎNTÂMPINARE: s.f. întâm pinarea: sg. ac. 11,10 (a se) ÎNTÂMPLA: v. I (s-)au întâm plat: ind. pf.c. im pers./3.sg. 2,10; 3,7; 7,11; 8,17 a (sã) întâm pla: inf. prez. 2,12 (sã) întâmplase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,13 sã (sã) întâm ple: conj. prez. impers./3.pl. 6,15; 7,11 sã (sã) f ie întâmplat: con j. pf. impers. 8,12 (a) ÎNTÂRZIA: v. I voiu întârziia: ind. viit.I. 1.sg. 9,4 (a se) ÎNTOARCE: v. III întorcându(-se): gerunziu 1,21; 8,13, 16 (s-)au întors: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,25; 14,14 întorcându(-sã): gerunziu 2,3; 11,1 (sã) v or întoarce: ind. viit.I. 3.pl. 2,6; 14,6, 7 întoarceþi: imperativ 2.pl. 2,21 întorc: ind. prez. 1.sg. 3,14 sã întorci: con j. prez. 2.sg. 4,7, 22 (sã) va întoar ce: ind. viit.I. 3.sg. 4,7; 5,26 va înt oarce: ind. viit.I. 3.sg. 5,3; 10,2 (t e) vei întoarce: ind. viit.I. 2.sg. 5,14 voiu întoarce: ind. viit.I. 1.sg. 5,15 oiu înt oarce: ind. viit.I. 1.sg. 5,20 sã (se) înt oarcã: conj. prez. 3.sg. 5,27 (sã) înt oarce: ind. prez. 3.sg. 10,3; rezum. cap.14 a (sã) înt oarce: inf. prez. 10,7 sã (mã) întorc: conj. prez. 1.sg. 12,20

JALE: s.f.; var. JEALE jeale: sg. ac. 2,5 jale: sg. ac. 2,6 JERTFÃ: s.f.; var. JÂR TVà jârtva: sg. ac. 8,19 JIG ANIE: s.f. jigãniile: pl. ac. 11,3 JIVINÃ: s.f. jivini: pl. ac. 9,3 JOC : s.n. joc: sg. ac., în loc. v. îº bãtea joc 2,15 (a se) JUCA: v. I (sã) joacã: ind. prez. 3.pl. 3,17 JUDECATÃ: s.f. judecãþile: pl. nom. 3,2, 5 judecat a: sg. nom. 3,2 JUMÃTATE: s.f. jumãtat e: sg. nom./ac. rezum. cap.8; 8,24; 10, 10; 11,14; rezum. cap.12; 12,4, 5 JURÃMÂNT: s.n. jurãmânt : sg. ac. 9,5 (a) JURA: v. I au jur at: ind. pf.c. 3.sg. 8,23; 9,5

121

CARTEA LUI TOVIE

INDICE luându-: gerunziu 2,4 va lua: ind. viit.I. 3.sg. 4,3 ai luat: ind. pf.c. 2.sg. 5,23 vei lua: ind. viit.I. 2.sg. 6,18, 22 luând: gerunziu 7,16; rezum. cap.9; 9,6; rezum. cap.10; 11,13 luase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 11,18 (s-)au luat: ind. pf.c. 3.sg. 12,21

L LACRIMÃ: s.f.; var. (Înv. ºi reg.) LACRÃMÃ lacrãmi: pl. ac. 3,1, 11; 7,6; 10,4; 12,12 lacrãmile: pl. ac. 7,13 LAUDÃ: s.f. laudii: sg. dat. 8,19

(a) LUCRA: v. I au lucrat: ind. pf.c. 3.sg. 1,4 am lucrat: ind. pf.c. 1.sg. 3,5 va lucra: ind. viit.I. 3.sg. 4,15

(a) LÃCRIMA: v. I; var. (Înv. ºi pop.) (a) LÃCRÃMA au lãcrãmat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 7,8, 19

LUCRU: s.n. lucrul: sg. ac. 2,19 lucru: sg. ac. 3,22 lucrurile: pl. ac. 12,7; 13,6, 11

(a) LÃCUI: v. IV; vezi (a) LOCUI (a) LÃSA: v. I lãsând: gerunziu 2,3 au lãsat: ind. pf.c. 3.sg. 2,12 sã laºi: conj. prez. 2.sg. 4,14 ai lãsat: ind. pf.c. 2.sg. 11,2 lãsai: ind. imp. 2.sg. 12,12

(a se) LUMINA: v. I a (sã) lumina: inf. prez. 8,20 (s-)au luminat: ind. pf.c. 3.sg. 14,1

LEAC: s.n. leacuri: pl. ac. 6,5

LUMINÃ: s.f. lumina: sg. ac., în sintagmele lumina ceriului/lumina ochilor 5,12; 11,8; 12,3; 14,3 lumina: sg. voc., în sintagma lumina ochilor noºtri 10,4 luminã: sg. ac. 13,13

LECUIRE: s.f. lecuiri: pl. ac. rezum. cap.6

LUMINOS,-OASÃ: adj. luminoasã: f. sg. ac., în sintagma piatrã luminoasã ( cf. PIATRÃ) 13,22

(a se) LEGA: v. I legându(-sã): gerunziu rezum. cap.8 au legat: ind. pf.c. 3.sg. 8,3

LUNG, -Ã: adj. lunga: adj. antep. f. sg. ac. rezum. cap.10

(a) LÃUDA: v. I lãudaþi: imperativ 2.pl. 13,3

LEGÃTURÃ: s.f. legãtura: sg. ac. 3,15

M

LEGE: s.f. leagea: sg. ac., în sintagma leagea lui Dumnezeu/leagea lui Moisi rezum. cap.1; 1,8; 7,14

MAICÃ: s.f. maicii: sg. gen. 4,3 MAMÃ: s.f.; var. (Înv. ºi pop.) MUMÃ muma: sg. nom. rezum. cap.5; 5,23, 28; 10,4 mumã-sa: sg. ac. 5,22 mumã-mea: sg. nom. 10,9 mumã-voastrã: sg. ac. 14,12 mumei: sg. gen. 14,14

(a) LEPÃDA: v. I lepãda: inf. prez. fãrã a 9,5 LINIªTE: s.f. liniºte: sg. ac. 3,22 LIPSÃ: s.f. lipsã: sg. nom./ac. 4,10; 12,13 lipsã: sg. ac., în loc. adj./loc. adv. de lipsã „necesar” 8,21; 11,4

MARE: s.f. marea: sg. nom. 8,7 MARE: adj. mare: m./f./n. sg. nom./ac./gen. rezum. cap.2; 3,22; 4,12; 5,18, 19; 6,3; 11,20; 13,1, 15 mari: f. pl. nom./ac. 3,5; 4,4 marelui: adj. antep. m. sg. gen., în sintagma marelui Dumnezeu 3,24; 4,12 mare (foarte): m. sg. nom. 6,2 marea: adj. antep. f. sg. ac. rezum. cap.13

(a) LIPSI: v. IV a fi lipsit: inf. pf. 1,17 LIPSIT, -Ã: s.m./f. [cei] lipsiþi: s.m. pl. ac. 4,17 LOC: s.n. loc: sg. ac. 11,6

MARGINE: s.f. marginile: pl. nom. 13,13

(a) LOCUI: v. IV; var. (Înv.) (a) LÃCUI vor lãcui: ind. viit.I. 3.pl. 14,8 lãcuia: ind. imp. 3.pl. 14,17 (a se) LUA: v. I sã iai: conj. prez. 2.sg. 3,3; 4,22; 5,4; 6,12; 9,3 ia: imperativ 2.sg. 4, 16; 11,4 iau: ind. prez. 1.sg. 8,9 au luat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,9, 22; 4,14; 5,22; 6,6; 8,2; 9,6; 11,4; 12,3, 5

MASÃ: s.f. masã: sg. ac. 2,3; 9,8 MÃRIME: s.f. mãrimea: sg. ac. 13,7 (a se) MÃRTURISI: v. IV (vã) mãrturisiþi: imperativ 2.pl. 12,6; 13,6, 10

122

INDICE

CARTEA LUI TOVIE

a mãrturisi: inf. prez. 12,7 mãr turisiþi(-vã): imperativ 2.pl. 13,3, 8 (mã) voiu mãr turisi: ind. viit.I. 1.sg. 13,7 mãr turiseaºte(-te): imperativ 2.sg. 13,12

au mers: ind. pf.c. 3.sg. 9,6; 14,4 a mearge: inf. prez. 10,12 sã meargem: conj. prez. 1.pl. 11,3 sã margã: conj. pr ez. 3.pl. 11,4

MÂINE: adv:; var. (Reg) MÂNE mâne: 8,4

MIEZ: s.n. miezul: sg. ac., în sintagma miezul nopþilor 2,9

MÂNÃ: s.f. mânilor: pl. gen. 2,19; 13,11 mâna: sg. ac. 11,10; 13,2

MIJLOC: s.n. mijlocul: sg. ac., în loc. prep. în mijlocul 11,1 MIJLOCIRE: s.f. mijlocire: sg. ac. 6,7

(a) MÂNCA: v. I au mâncat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,5; 3,10; 11,12 a mânca: inf. prez. 2,21 sã mânãnci: conj. prez. 2.sg. 4,17 sã mânci: conj. prez. 2.sg. 4,18 voiu mânca: ind. viit.I. 1.sg. 7,10 mânc: ind. prez. 1.sg. 12,19

MILÃ: s.f. mila: sg. nom./ac. 3,2, 21; 8,18; 12,6, 9; 13,5, 8 milã: sg. ac. 3,13 MILOSTENIE: s.f. milostenie: sg. ac. rezum. cap.1; 4,7 milostenii: pl. ac. 2,16; 9,9; 14,11 milosteniile: pl. nom. 2,22 milosteniii: sg. gen. rezum. cap.4 milosteniia: sg. nom. 4,11; 12,8, 9 milostenia: sg. nom. 4,12

MÂNDRIE: s.f. mândriia: sg. ac. 4,14 (a se) MÂNGÂIA: v. I; var. (Înv. ºi rar.) (a se) MÂNGÃIA mângâie: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 mângãia: ind. imp. 3.sg. 1,19 (sã) mângãia: inf. prez. fãrã a 10,7

MILOSTIV, -Ã: ad j. milostiv: m. sg. nom. 4,8

MÂNGÂIERE: s.f.; var. (Înv.) MÂNGÃIARE mângãiarea: sg. voc., în sintagma mângãiarea vieþii noastre 10,4 (a se) MÂNIA: v. I mâniindu(-sã): gerunziu 2,22 (Te) vei mânia: ind. viit.I. 2.sg. 3,13 sã (te) mânii: conj. prez. 2.sg. 5,19

(a) MILUI: v. IV miluiaºte: imperativ 2.sg. 8,10 MINUNE: s.f. minunile: pl. ac. 12,20, 22; 13,4

MÂNIOS, -OASÃ: adj. mânios: m. sg. nom. 1,21

(a se) MIRA: v. I mirându(-sã): gerunziu 5,10

(a) MÂNTUI: v. IV ai mântuit: ind. pf.c. 2.sg. 11,17 mântuieºti: ind. prez. 2.sg. 13,2 va mântui: ind. viit.I. 3.sg. 13,5

MIRESC, -EASCÃ: cuvântul nu este înregistrat în DLR. mireascã: f. sg. ac., în sint agma cãmara mir eascã „camera nupþialã” r ezum. cap.8

MÂNTUITOR, -TOARE: adj. mântuitoare: f. pl. ac. 1,15

MITITEL, -EA: adj. mititel: m. sg. nom. 4,21

MªCOI: s.m. mâºcoiul: sg. ac. 6,17 (a) MECHERA: v. I; var. (a) MECHEREZI: v. IV; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare este în Rãspunsuri la Chestionarul lingvistic al lui B. P. Hasdeu [XII, 309] (Manuscris legat în 18 volume; cifra romanã indicã volumul manuscrisului, cea arabã, localitatea anchetatã). mecherezind: gerunziu 2,21 MEDEAN: s.m. (cf. Indice 4Împ) medenilor: pl. gen. 1,16; 4,21; 5,8, 14; 9,6 meadenilor: pl. gen. 3,7; 5,7; 6,6; 9,3 (a se) MERGE: v. III mergi: imperativ 2.sg. 2,2 mearge: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1; rezum. cap.9 mergând: gerunziu 1,5; rezum. cap.11 mergea: ind. imp. 3.sg. 1,6, 15 mear gea: ind. imp. 3.sg. 1,19 (sã) mear ge: ind. prez. imper s. 5,2 vei mearge: ind. viit.I. 2.sg. 5,4 sã meargã: conj. prez. 3.sg. 5,4, 17 sã meargi: con j. prez. 2.sg. 9,3

(a se) MILOSTIVI: v. IV (Te-)ai milostivit: ind. pf.c. 2.sg. 8, 19

MOARTE: s.f. morþii: sg. gen. 2,8; 14,5 moar te: sg. ac. 3,4; 4,11; 12,9; rezum. cap.14 moar tea: sg. ac. rezum. cap.8; 8,24 MORMÂNT: s.n. mormântul: sg. ac. rezum. cap.8; 8,11 mormânt : sg. ac. 14,12 MORT, MOARTÃ: s.m./f. morþi: s.m. pl. ac. rezum. cap.1 (celor) morþi: s.m. pl. dat. 1,20 morþilor : s.m. pl. gen. rezum. cap.2 morþii: s.m. pl. ac. 2,8; 12,12 MOªTENIRE: s.f. moºt enirea: sg. ac. 14,15 MUIERE: s.f.; var. (Înv.) MUIARE muierea: sg. nom./ac. rezum. cap.1; 1,23; 2,19, 22; 4,13; 7,8, 18; 8,13, 16; rezum. cap.10; 10,3; 11,11, 16, 18; 12,14; 14,14 muiere: sg. nom./ac. 1,9; 7,12 muiarea: sg. nom./ac. 1,11; 7,2; 9,10

123

CARTEA LUI TOVIE

INDICE

muiare: sg. ac. rezum. cap.2; rezum. cap.6; 6,8, 13; rezum. cap.7; 8,9; 12,3 muierii: sg. gen./dat. rezum. cap.3; 8,21; 11,18 MULT, -Ã: adj./pron. nehot./adv. multã: adj. f. sg. ac. 1,18 multe: adj. f./n. pl. ac. 4,23; 10,10 multe: adj. f. pl. ac., în loc. adv. de multe ori 5,8 mulþi: adj. m. pl. nom./ac. 10,10; 11, 18 mulþi: pron. nehot. m. pl. nom./ac. 1,21, 23 multe: pron. nehot. f. pl. ac. 7,5 mult: adv. 4,9 (mai) mult: adv. 2,9; 3,9; 6,8, 22; 9,4

NEAM: s.n. neamul: sg. nom./ac. 1,1, 3, 4, 9, 11, 17; 2,2; 5,17, 19; 6,11; 7,3; 14,17 neamului: sg. gen./dat. 1,17; 7,14 neamurile: pl. nom./ac. 1,19; 8,5, 19; 13,4, 14; 14,8 neamurilor: pl. gen./dat. 3,4; 13,3 neam: sg. ac. 5,16, 19; 9,11; 13,7; 14,15 NECAZ: s.n.;var. (Reg.) NÃCAZ nãcazului: sg. gen. 3,13 nãcazu: sg. ac. 3,21 (a se) NECÃJI: v. IV; var. (Pop.) (a se) NÃCÃJI (sã) nãcãjaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2

MULÞIME: s.f. mulþimea: sg. ac. 1,17

NECUNOSCUT, -Ã: adj. necunoscut: m. sg. nom. rezum. cap.5

(a) MULÞUMI: v. IV; var. (Înv. ºi pop.) (a) MULÞÃMI mulþãmind: gerunziu rezum. cap.11

NECURMAT: adv. necurmat: 8,6 NEDREPTATE: s.f. nedreptate: sg. ac. 12,10 nedreptãþile: pl. ac. 13,5 nedreptatea: sg. nom. 14,13

MUMÃ: s.f.; vezi MAMÃ MUNTE: s.m. muntele: sg. ac. 5,8 muntelui: sg. gen. 11,5

NEMÂNGÂIAT, -Ã: adj.; var. (Înv. ºi reg.) NEMÂNGÃIAT, -Ã nemângãiate: f. pl. ac. 10,4

(a) MURI: v. IV murind: gerunziu 1,18 sã moarã: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.3 a muri: inf. prez. 3,6 va muri: ind. viit.I. 3.sg. rezum. cap.4 muri: inf. prez. fãrã a 4,1 au murit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 6,14; 8,14 a fi murit: inf. pf. 10,2 voiu muri: ind. viit.I. 1.sg. 10,11 moare: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.14

NEMERNIC, -Ã: s.m./f.; var. (Înv. ºi reg.) NIMERNIC, -Ã nemearnicilor: s.m. pl. dat. 1,7 (a) NEMERNICI: v. IV; var. (Înv.) (a) NIMERNICI a nimernici: inf. prez. 10,4 NEMIªCAT, -Ã: adj. nemiºcat: m. sg. nom. 2,14 NEPOT: s.m. nepoþii: pl. nom./ac. rezum. cap.14; 14,5 nepoþilor: pl. gen. 14,1

(a) MUSTRA: v. I mustra: ind. imp. 3.pl. 2,8, 15

NEPRIETEN: s.m.; var. (Înv.) NEPRIIATIN nepriiatinul: sg. ac. 8,18

MUSTRARE: s.f. mustrare: sg. ac. 3,7, 11 mustrãrii: sg. gen. 3,15

NEVÃTÃMAT, -Ã: adj. nevãtãmaþi: m. pl. ac. 8,15; 10,11

(a se) MUTA: v. I sã (se) mute: conj. prez. 3.pl. rezum. cap.14

NEVÃZUT, -Ã: adj. nevãzutã: f. sg. ac. 12,19

N

NEVINOVAT, -Ã: adj. nevinovatã: f. sg. nom. 10,13

(a se) NAªTE: v. III au nãscut: ind. pf.c. 3.sg. 1,9 sã (se) nascã: conj. prez. 3.pl. 6,21

NEVREDNIC, -Ã: adj. nevreadnicã: f. sg. nom. 3,19

NÃDEJDE: s.f. nãdejdea: sg. nom. 2,16, 22 nãdeajde: sg. nom. 4,12; 10,7 nãdejdea: sg. voc., în sint agma nãdejdea rãmãºiþii noastr e 10,4

NOAPTE: s.f./adv. nopþilor: s.f. pl. gen., în sintagma miezul nopþilor 2,9 nopþi: s.f. pl. ac. 3,10; 8,4 noapte: s.f. sg. nom./ac. 6,19, 20, 21, 22; 8,4 noaptea: s.f. sg. ac. rezum. cap.8 noaptea: adv. 12,12

NÃIMIT, -Ã: s.m./f. nãimitului: s.m. sg. gen. 4,15; 5,17 nãimit: s.m.sg. ac. 5,17

(a) NUMÃRA: v. I numãrã: ind. prez. 3.sg. 9,4

NÃSCUT, -Ã: adj. nãscut: m. sg. nom. rezum. cap.1

NUME: s.n. numele: sg. nom./ac. 1,9; 3,13, 23; 8,9 nume: sg. ac. 3,8; 6,11; 13,15

(a) NÃVÃLI: v. IV nãvãlind: gerunziu rezum. cap.6 nãvãleaºte: ind. prez. 3.sg. 6,3

NUMIT, -Ã: adj. numiþii: adj. antep. m. pl. ac. 1,17 numitul: adj. antep. n. sg. ac. 4,22

124

INDICE

CARTEA LUI TOVIE par te: sg. ac., în loc. s. (Pop.) par te bãrãbãteascã/în loc. adv. întro par te „deoparte” 6,11; 12,5 par te: sg. nom./ac. rezum. cap.8; 8,2, 24; 10,10; 12,5

NUNTÃ: s.f. nunt a: sg. nom./ac. rezum. cap.7; rezum. cap.9; 9,3 nuntã: sg. ac. 9,7 nunt ei: sg. gen. 9,12; 10,1

PAS: s.m. paºii: pl. ac. 14,12

O

PATRIARH: s.m. patriarºi: pl. gen. 6,20

OCARÃ: s.f. ocara: sg. ac. rezum. cap.3 ocarã: sg. ac. 3,4, 21

PÃCAT: s.n. pãcatul: sg. ac. 1,10; 4,6, 11, 13, 23; 12,10 pãcatele: pl. ac. 3,3, 13; 12,9

(a se) OCÃRÎ: v. IV ocãrându(-sã): gerunziu rezum. cap.2 OCHI: s.m. ochiu: sg. ac. 2,11 ochii: pl. nom./ac. 3,14; 5,26; 6,9; 10,11; rezum. cap.11; 11,8, 13, 14, 15; 14,15 ochilor: pl. gen., în sintagma lumina ochilor 10,4; 14,3 OM: s.m. omului: sg. gen./dat. 3,20; 9,9 om: sg. nom./ac. 6,11; 7,7; 9,1; 12,1 omul: sg. nom./ac. 10,6; 11,19 oameni: pl. ac. 12,19 oamenilor: pl. dat. 14,17 ORB, OARBÃ: s.m./f. orbul: s.m. sg. nom. 11,10 (a se) ORBI: v. IV (sã) orbeaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2 (s-)au orbit: ind. pf.c. 3.sg. 2,11 ORBIRE: s.f. orbirii: sg. gen., în sintagma rana orbirii 2,13 (a) OSÂNDI: v. IV osândiþi vor fi: pasiv ind. viit.I. 3.pl. 13,16 (a se) OSPÃTA: v. I; var. (Înv. ºi reg.) (a se) USPETA (s-)au ospãtat: ind. pf.c. 3.pl. 7,17 sã (se) uspete: conj. prez. 3.pl. 2,2 (sã) uspãtã: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.11 uspãtându(-sã): gerunziu 11,20 OSPÃÞ: s.n.; var. (Înv. ºi pop.) USPÃÞ ospãþu: sg. ac. 8,22; 9,12 uspãþu: sg. ac. 7,9; rezum. cap.8; 8,21 uspãþul: sg. ac. 9,12 OSTENIT, -Ã: adj. ostenit: m. sg. nom. rezum. cap.2; 2,10 OU: s.n. oului: sg. gen. 11,14 P PACE: s.f. pace: sg. ac., în loc. adv. în pace 3,6; 14,4 pace: sg. nom. 12,17 pacea: sg. ac. 13,18 PARTE: s.f. pãrþile: pl. ac. 1,1 par tea: sg. ac. 1,21

PÃCÃTOS, -OASÃ: adj./s. pãcãtoºii: s.m. pl. ac. 4,18 pãcãtoºilor: s.m. pl. voc. 13,8 pãcãtos: adj. m. sg. ac. 13,7 PÃGÂN: s.m. pãgânilor: pl. gen. 1,12 PÃMÂNT: s.n. pãmânt: sg. ac. 3,9, 15; rezum. cap.12; 12,16, 22; 14,17 pãmântul: sg. nom./ac. 8,7, 19; 13,7, 14; 14,6, 7 pãmântului: sg. gen. 8,8; 13,13; 14,9 (a) PÃRÃSI: v. IV au pãrãsit: ind. pf.c. 3.sg. 1,2 vor pãrãsi: ind. viit.I. 3.pl. 14,8 (a se) PÃREA: v. II pãrându(-)-sã: gerunziu 4,1 (sã) pãrea: ind. imp. impers. 8,17; 12,19 PÃRINTE: s.m. pãrinþi: pl. nom. 2,15 pãrinþilor: pl. gen./dat. 3,3, 13; 6,15; rezum. cap.8; 8,7; 11,19; 12,3 pãrinþii: pl. ac. rezum. cap.8; 9,10; 10,11, 12; rezum. cap.11; rezum. cap.14 PÃRTAª, -Ã: s.m./f. pãrtaºã: s.f. sg. nom. 3,17 PÃRTICICÃ: s.f. pãrticicã: sg. ac. 6,8 (a) PêI: v. IV pãºind: gerunziu 11,3 (a se) PÃZI: v. IV pãziia: ind. imp. 3.sg. 1,8 au pãzit: ind. pf.c. 3.sg. 1,12 pãzeaºte(-te): imperativ 2.sg. 4,13 pãzind: gerunziu 2,13; rezum. cap.14 a (sã) pãzi: inf. prez. 10,13 PÂINE: s.f.; var. (Reg.) PÂNE pâne: sg. ac. 2,5 pânea: sg. ac. 4,17, 18 PÂNTECE: s.n. pântecele: sg. ac. 4,4 PÂRGÃ: s.f. pârghele: pl. ac. 1,6 PERETE: s.m.; var. (Înv. ºi pop.) PÃRETE pãr eate: sg. ac. 2,10 PEªTE: s.m. peaºtele: sg. nom./ac. rezum. cap.6; 6,5

125

CARTEA LUI TOVIE

INDICE POFTÃ: s.f. pofta: sg. ac. 3,16, 18; 6,22; 8,9 poftelor: pl. dat. 6,17

peaºte: sg. nom./ac. 6,2, 7 peaºtelui: sg. gen. 6,19; 11,4, 8, 13; 12,3 (a) PETRE CE: v. III petreacã: ind. prez. 3.sg. 5,21 ai petrecut: ind. pf.c. 2.sg. 7,20 petrec: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.8

(a) POFTI: v. IV am poftit: ind. pf.c. 1 .sg. 3,16 poftindu-: gerunziu rezum. cap.10

PETRECERE: s.f. petreacere: sg. ac. 14,17

POIMÂINE: adv.; var. (Înv. ºi reg.) POIMÂNE poimâne: 8,4

PEÞIT, -Ã: adj. peþita: adj. antep. f. sg. ac. rezum. cap.7

POR UNCÃ: s.f. porunca: sg. ac. 2,8; rezum. cap.6 poruncile: pl. ac. 2,13; 3,4, 5; 4,6

PIATRÃ: s.f. piatrã: sg. ac., în sintagmele piatrã scumpã/piatrã luminoasã „piatrã albã” (cf. lat. candidus) 13,21, 22 PICIOR: s.n. picioarele: pl. ac. 6,2; 11,10 picioarelor: pl. gen. 6,4

(a se) PORUNCI: v. IV au poruncit : ind. pf.c. 3.sg. 1,22; 7,9, 18; 8,11, 20 (s-)au fost poruncit: ind. m.m.c.pf. perifr. impers. 2,8 porunceaºte: imperativ 2.sg. 3,6 ai poruncit: ind. pf.c. 2.sg. 5,1; 6,7 porunciþi: imper ativ 2.pl. 14,11

PIEIRE: s.f.; var. PIERIRE peririle: pl. ac. 3,22 perirea: sg. nom. 4,14; 14,6

POST: s.n. post: sg. ac. rezum. cap.3 postul: sg. ac. 12,8

(a) PIERDE: v. III pierduse: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 14,3

(a) POVÃÞUI: v. IV va povãþui: ind. viit.I. 3.sg. 5,27 povãþuise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 11,19

PILDÃ: s.f. pildã: sg. ac. 2,12

POVÃÞUITOR, -TOARE: s.m/f. povãþuitori: s.m. pl. ac. rezum. cap.5

(a se) PITULA: v. I (s-)au pitulat: ind. pf.c. 3.sg. 1,23 au pitulat: ind. pf.c. 3.sg. 2,5 pitula: ind. imp. 3.sg. 2,9

(a) PO VESTI: v. IV au povestit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 11,19; 12,22 povestiþi: imperativ 2.pl. 12,20 sã povestiþi: con j. prez. 2.pl. 13,4

PLATÃ: s.f. plat a: sg. ac. 4,15; 5,14; rezum. cap.12

PRAF: s.n.; var. (Înv. ºi reg.) PRAV pravul: sg. ac. 8,8

(a) PLÃCEA: v. II place: ind. prez. impers. 11,3 plâcând: gerunziu 11,4

PRAZNIC: s.n. praznic: sg. ac., în sintagma zilele ceale de praznic 2,6

PLÃCUT, -Ã: s.m./f. (ceale) plãcute: s.f. sg. ac. 14,10 (a se) PLÃTI: v. IV plãtindu(-)(-sã): gerunziu 5,4 (a) PLÂNGE: v. III plânge: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5 a plânge: inf. prez. 5,23, 28; 10,3; 11,11 (nu) plânge: imperativ prohib. 2.sg. 5,26 plângând: gerunziu 7,6 au plâns: ind. pf.c. 3.sg. 9,8 plângea: ind. imp. 3.sg. 10,4 PLÂNGERE: s.f. plângere: sg. ac. 3,22 (a se) PLINI: v. IV au plinit: ind. pf.c. 3.sg. 3, 12; rezum. cap.14 va plini: ind. viit.I. 3.sg. 4,5 plineascã: con j. prez. fãrã sã 3.sg. 7,15 plinind: gerunziu rezum. cap.14; 14,2, 16 (s-)au plinit: ind. pf.c. 3.pl. 14,1 POARTÃ: s.f. porþile: pl. nom. 13,21

(a se) PRÃZNUI: v. IV (sã) prãznuiaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.7 PRÂNZ: s.n. prânzu: sg. nom./ac. 2,1; 7,9 prânzul: sg. ac. 2,3; 12,12 PREA JMÃ: s.f. preajma: sg. ac., în loc. prep. în preajma 11,1 PRICINÃ: s.f. pricinã: sg. ac. 2,8 pricina: sg. ac. 10,1 PRIETEN: s.m.; var. (Înv.) PRIIATIN priiatini: pl. ac. rezum. cap.2 priiatinilor: pl. dat. 8,22 PRIMEJDIE: s.f. primejdii: pl. ac. 4,4 (a se) PRIMI: v. IV a (sã) priimi: inf. prez. 3,6 a priimi: inf. prez. 3,18; 12,4, 5 priimeasc: ind. prez. 3.pl. 6,17 au priimit: ind. pf.c. 3.sg. 7,1 priimit erai: pasiv 2.sg. 12,13

126

INDICE

CARTEA LUI TOVIE putem: ind. prez. 1.pl. 8,5; 1 2,1 pociu: ind. prez. 1.sg. 9,5 va putea: ind. viit.I. 3.sg. 12,2 vom putea: ind. viit.I. 1.pl. 12,3

PRIMPREJUR: adv.; var. PRINPREGIUR prinpregiuru: 10,7 (a) PRINDE: v. III prinde: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.6 PRISOSIT: s.n. (Înv.) „prisos” prisosit : sg. ac. 4,9 prisosât : sg. ac. 8,19

PUTERE: s.f. puteare: sg. ac. 1,14; 6,17 puterea: sg. ac. 3,20 putearea: sg. ac., în loc. adv. (Înv.) în toatã putearea 14,11

PROBÃ: s.f. pr oba: sg. ac. rezum. cap.2

PUTINÞÃ: s.f. putinþã: sg. ac., în loc. adv. cu putinþã 10,7

PROBOZIRE: s.f. pr obozirea: sg. ac. rezum. cap.3

PUÞIN, -Ã: adv./s.; var. (Înv.) PUÞÂN, -Ã puþân : adv. 4,9 puþân : s.n. sg. ac. 4,9

PROROC: s.m. pr orocul: sg. nom. 2,6 R (a) PROROCI: v. IV pr oroceaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.13 RANÃ: s.f. (aici) „boalã” rana: sg. nom., în sintagma rana orbirii „albeaþã” 2,13

PRUNC: s.m. pr uncul: sg. ac. 1,11 pr uncilor: pl. gen. 6,22

RÃBDARE: s.f. rãbdãrii: sg. gen. rezum. cap.2 rãbdare: sg. ac. rezum. cap.2 rãbdarea: sg. ac. 2,12

PRUNCESC, -EASCÃ: adj. „copilãresc” pr uncesc: n. sg. ac. 1,4 PRUNCIE: s.f. pr uncie: sg. ac. 1,10 pr uncia: sg. ac. 2,13

(a se) RÃDICA: v. I; vezi (a se) RIDIC A

PRUNCUªOR: s.m.; var. (Pop.) PRUNCªOR (cf. Indice Nm) pr uncºorul: sg. nom. 1,8 (a) PUNE: v. III puindu-: gerunziu 1,9 pune: imperativ 2.sg. 4,2, 18 vei pune: ind. viit.I. 2.sg. 6,8 sã pui: conj. prez. 1.sg. 6,15 au pus: ind. pf.c. 3.sg. 8,2 (a) PURCEDE: v. III au purces: ind. pf.c. 3.sg. 6,1 (a se) PURTA: v. I au pur tat: ind. pf.c. 3.sg. 2,4 purtãm: ind. prez. 1.pl. 4,23 de purtat: supin 5,22 (sã) poartã: ind. prez. 3.pl. 5,27 porþi: ind. prez. 2.sg. 11,8 au pur tat: ind. pf.c. 3.pl., în loc. v. grijea au purtat 14,15 PURURI: adv.; var. PURUREA pururea: 2,13; 4,19; 5,11 PUS, -Ã: adj. pusã: f. sg. nom. 5,8 PUSTIU , -IE: adj./s.n.; var. PUSTIE: s.f. pustia: s.f. sg. ac. 8,3 pustiiu: adj. sg. ac. 14,7 (a) PUTEA: v. II putea: ind. imp. 3.sg. 1,3, 19; 2,19; 10,7; 11,5 a putea: inf. prez. 4,1 vei putea: ind. viit.I. 2.sg. 4,8 putea-v ei: ind. viit.I. 2.sg. 5,14 poate: ind. prez. 3.sg. 6,16; 12,19 au putut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 7,12; 12,21

RÃMêIÞÃ: s.f. „urmaº” rãmãºiþã: sg. ac. 8,9 rãmãºiþii: sg. gen. 10,4 rãmãºiþele: pl. nom. 13,20 (a) RÃMÂNE: v. III au rãmas: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,14; 6,1; 14,17 rãmâind: gerunziu 3,11 sã rãmâie: conj. pr ez. 3.sg./pl. 4,15, 20; 8,23 am rãmas: ind. pf.c. 1.sg. 5,8 sã rãmânem: conj. prez. 1.pl. 6,10 rãmâindu-: gerunziu rezum. cap.8 rãmâi: imperativ 2.sg. 10,8 sã rãmâneþi: con j. prez. 2.pl. 14,12 (a) RÃSIPI: v. IV; vezi (a) RISIPI (a) RÃSPUNDE: v. III au rãs puns: ind. pf.c. 3.sg. 2,22; 3,9; 5,1, 3, 7, 8, 16, 19; 6,14 rãspunzând: gerunziu 5,21; 6,8, 11; 12,2 RÃSPUNS: s.n. rãspuns: sg. ac. 7,11 (a) RÂNDUI: v. IV va rândui: ind. viit.I. 3.sg. 5,27 RÂNDUIT, -Ã: adj. rânduitã: f. sg. ac. 10,3 RÂNDUNICÃ: s.f.; var. (Înv.) RÂNDUREA rândurea: sg. ac. rezum. cap.2 rândurealii: sg. gen. 2,11 RÂU: s.n. râul: sg. ac. 6,1 râurile: pl. nom. 8,7 (a se) RIDICA: v. I; var. (Înv. ºi pop.) (a se) RÃDICA (sã) rãdicã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.12

127

CARTEA LUI TOVIE

INDICE SÃNÃTOS, -OASÃ: adj. sânãtos: m. sg. ac. 5,20 sãnãtos: m. sg. nom./ac. 5,20, 26; 10,6, 10; 12,3 sãnãtoºi: m. pl. nom./ac. 8,10, 15; 14,15 sãnãtoasã: f. sg. nom. 11,18

(a se) RISIPI: v. IV; var. (Înv. ºi rar) (a se) RÃSIPI ai râsipit: ind. pf.c. 2.sg. 3,4 râsipeaºte: ind. prez. 3.sg. 6,8 au râsipit: ind. pf.c. 3.sg. 13,4 (sã) va rãsipi: ind. viit.I. 3.sg. rezum. cap.14 (s-)au rãsipit: ind. pf.c. 3.pl. 14,6

(a) SÃPA: v. I sã sape: conj. prez. 3.pl. 8,11

ROB, ROABÃ: s.m./f. robi: s.m. pl. nom. rezum. cap.1

SÃPTÃMÂNÃ: s.f. sãptãmâni: pl. ac. 8,23

(a) ROBI: v. IV robit fiind: pasiv gerunziu 1,2

(a) SÃRA: v. I au sãrat : ind. pf.c. 3.sg. 6,6

ROBIE: s.f. robie: sg. ac. rezum. cap.1; 1,2, 11, 15; 3,4 robia: sg. ac. 7,3 robiii: sg. gen. 13,7

SÃRAC, -Ã: s./adj. sãrac: s.m. sg. ac. 4,7 sãracã: adj. f. sg. ac. 4,23

ROBIT, -Ã: adj./s. robiþi: adj. m. pl. dat. 1,3 (cei) robiþi: s.m. pl. ac. 13,12

SÃRÃCIE: s.f. sãrãciia: sg. nom. 5,25

ROST: s.n. (Înv. ºi r eg.) „gurã” rostul: sg. ac. 13,1

SÃRBÃTOARE: s.f. sãrbãtoar ea: sg. ac., în sint agma sãrbãt oarea Domnului 2, 1

RUDÃ: s.f. rudele: pl. nom. 2,15

(a) SÃRI: v. IV sãrind: gerunziu 2,3; 9,8

RUDENIE: s.f. rudeniia: sg. nom. 14,17

(a se) SÃRUTA: v. I au sãrut at: ind. pf.c. 3.sg./pl. 7,6; 10,12; 11,11 (s-)au sãrut at: ind. pf.c. 3.pl. 9,8 sãrutã: imper ativ 2.sg. 11,7

(a se) RUGA: v. I a (sã) ruga: inf. prez. 3,1 (sã) ruga: ind. imp. 3.sg./pl. 3,11; 8,6 rogu(-mã): ind. prez. 1.sg. 3,15; 9,1 rogu-: ind. prez. 1.sg. 5,9, 16; 6,7; 9,3 au rugat: ind. pf.c. 3.sg. 5,10 rog: ind. prez. 1.sg. 5,19; 12,4 rugându(-se): gerunziu rezum. cap.8 sã (ne) rugãm: con j. prez. 1.pl. 8,4 sã rogi: conj. prez. 2.sg. 9,3; 12,4 rugând: gerunziu 10, 10 a ruga: inf. prez. 12,5 (te) r ugai: ind. imp. 2.sg. 12,12

(a se) SÂRGUI: v. IV (te) sâr guiaºte: imperativ 2.sg. 4,9 (a) SCÃPA: v. I ai scãpat: ind. pf.c. 2.sg. 2,8 sã scape: conj. prez. 3.sg. 13,2 (a) SCHIMBA: v. I schimbã: ind. prez. 3.pl. 2,18 (a) SC OATE: v. III ai scos: ind. pf.c. 2.sg. 8,18 scoþi: ind. prez. 2.sg. 13,2

RUGAT, -Ã: adj. rugat: m. sg. nom. rezum. cap.9

(a se) SCRIE: v. III scriindu(-sã): gerunziu rezum. cap.7

RUGÃCIUNE: s.f. rugãciunea: sg. nom./ac. rezum. cap.3; 3,12; 4,1; 12,8, 12 rugãciune: sg. nom./ac. rezum. cap.3; 3,11 rugãciunile: pl. nom./ac. rezum. cap.3; 3,24, 25; 7,13 rugãciuni: pl. ac. 6,18

(a se) SCULA: v. I scoalã: imper ativ 2.sg. 8,4 sculându(-sã): gerunziu 8,6; 10,7; 11,10; 12,22

RUPERE: s.f.; var. (Înv.) RUMPERE (aici) „jefuire” (cf. lat. d¾repti¹, -¹nis „jefuire, prãdare”) rumpere: sg. ac. 3,4 S SAFIR: s.n.; var. (Înv.) SAMFIR samfir: sg. ac. 13,21 SÃMÂNÞÃ: s.f.; var. (În v. ºi reg.) SEMINÞÃ sãmânþa: sg. nom./ac. 6,22; 9,11 SÃNÃTATE: s.f. sãnãtate: sg. nom. 8,6 sãnãtãþii: sg. gen . 8,19 sãnãtatea: sg. ac. 10,8

SCUMP, -Ã: adj. scumpã: f. sg. ac., în sintagma piatrã scumpã 13,21 SEAMÃ: s.f.; var. (Pop.) SAMÃ sama: sg. ac. 4,16 (a) SEMÃN A: v. I samânã: ind. prez. 3.sg. 7,2 SEMINÞIE: s.f. seaminþii: sg. gen. 13,20 SEMN: s.n.; var. (Înv. ºi pop.) SÂMN sâmn: sg. ac. 5,2 SFAT: s.n. sfatul: sg. nom./ac. 3,20; rezum. cap.7

128

INDICE sf at: sg. ac. 4,19 sfaturile: pl. nom. 4,20 (a se) SFÃTUI: v. IV sfãtuindu(-sã): gerunziu rezum. cap.12 SFÂNT, -Ã: s./adj. (celor) sf inþi: s.m. pl. gen. 2,18; 8,5 sfântului: adj. antep. sg. gen. 2,12 sfânt/Sfânt: adj. m. sg. nom./dat. 3,25; 10,11; 12,1 sf inte: ad j. f. pl. ac. rezum. cap.4 sf inþilor: adj. antep. m. pl. gen. 6,20 sfânt a: adj. antep. f. sg. ac. 14,17 SFÂRªIT: s.n. sfârºit: sg. ac. rezum. cap.6 sfãrºit: sg. ac. 14,13 SFINÞIRE: s.f. sf inþire: sg. ac. 13,14 SIMBRIE: s.f.; var. (În v. ºi reg.) SÂMBRIE sâmbriia: sg. ac. 4,15 sâmbrie: sg. ac. 12,2 SIMÞIRE: s.f. sâmþirea: sg. ac. 4,14 SINGUR, -Ã: adj. sângur: m sg. nom. 8, 19 SLAVÃ: s.f. slavei: sg. gen. 3,24 (a) SLÃVI: v. IV slãv ea: ind. imp. 3.pl. 11,16 SLOBOD, -Ã: adj./adv. slobod: adv. 2,21 slobod: adj. m. sg. nom. 3,21 SLOBOZENIE: s.f. sloboz enie: sg. ac. 1,14 (a se) SLOBOZI: v. IV sã sloboazã: conj. prez. 3.sg. 3,11 sã sloboz eºti: con j. prez. 2.sg. 3,15 (sã) va slobozi: ind. viit.I. 3.sg. 3,21 sloboz eaºte: ind. prez. 3.sg. 4,11; 12,9 (s-)au slobozit : ind. pf.c. 3.sg. 7,6 a (sã) slobozi: inf. prez. rezum. cap.10 au slobozit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 10,10, 12; 13,19 sã slobozu: conj. pr ez. 1.sg. 12, 14 SLUGÃ: s.f. slugile: pl. ac. 8,11 slu jilor: pl. dat. 8,20 slugã: sg. nom. 9,2 slu jile: pl. ac. 9,6 slu ji: pl. ac. 10,10 slugii: sg. gen. 11,10 (a se) SLUJI: v. IV slu jia: ind. imp. 3.sg. 1,7 sã slu jascã: conj. prez. 3.pl. 6,17 (mã) slu jesc: ind. prez. 1.sg. 12,19 slu jiþi: imper ativ 2.pl. 14,10 SLUJITOR, -TOARE: s.m./f. slu jitori: s.m. pl. ac. 9,3

CARTEA LUI TOVIE SLUJNICÃ: s.f. slu jnicei: sg. gen. rezum. cap.3 slu jnicã: sg. ac. 3,7 slu jnica: sg. nom. 3,9 slu jnicile: pl. ac. 8,14, 15 slu jnice: pl. ac. 10,10 SMARALD: s.n.; var. SMARAGD smaragd: sg. ac. 13,21 SMERIT, -Ã: ad j. smerita: adj. antep. f. sg. nom. rezum. cap.3 SOARE: s.m. soar ele: sg. nom. 2,4, 7 (a) SOCOTI: v. IV socotind: gerunziu rezum. cap.4; 11,6 sã socotim: conj. prez. 1.pl. 5,25 socotea: ind. imp. 3.sg. 9,1 socoteºti: ind. prez. 2.sg. 10,1 socotesc: ind. prez. 3.pl. 10,9 SOCOTINÞÃ: s.f. socotinþeai: sg. dat. 9,2 SOCRU: s.m. socrii: pl. ac. 10,13; 14,14 socri: pl. ac. rezum. cap.14 SOL: s.m. sol: sg. ac. 11,9 SORÃ: s.f. sor u-mea: sg. ac. 8,9 SOÞ: s.m. (Înv. ºi reg.) „soþie” soþu: sg. ac. 6,12 soþul: sg. ac. 11,3 (a se) SPÃIMÂNTA: v. I s pãimântându(-sã): gerunziu 6,3 (s-)au s pãimântat : ind. pf.c. 3.sg. 7,11 (a) SPÃLA: v. I sã s peale: conj. prez. 3.sg. 6,2 (a) SPINTECA: v. I s pintecã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.6 s pintecã: imperativ 2.sg. 6,5 SPOR: s.n. s poriu: sg. ac. 14,4 SPRÂNCEANÃ: s.f. (fig.) „culme”, „coamã”, „cr estã”, „margine a unui loc” s prânceana: sg. ac., în sintagma s prânceana muntelui 11,5 (a) SPUNE: v. III s pune: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.4 s puiu: ind. prez. 1.sg. 4,21 s pune: imperativ 2.sg. 5,16 sã s pui: conj. prez. 2.sg. 6,7 au s pus: ind. pf.c. 3.sg. 9,7 (a se) SPURCA: v. I (s-)au spurcat: ind. pf.c. 3.sg. 1,12 (a) STA: v. I s tând: gerunziu 5,5 s tâm: ind. prez. 1.pl. 12,15

129

CARTEA LUI TOVIE

INDICE ºtii: ind. prez. 2.sg. 3,16; 5,7; 8,9; 9,4; 11,2 a ºti: inf. prez. 4,13; 5,19; 13,4 ºtiu: ind. prez. 1.sg. 5,2, 8; 10,9 ºti: ind. prez. 3.sg. 5,2 ºtiind: gerunziu 7,11 sã ºtii: conj. prez. 2.sg. 11,8 ºtiia: ind. im p. 3.pl. 11,16 ºtiu: ind. prez. 3.pl. 13,4

STARE: s.f. (aici) „popas”, „oprire” starea: sg. ac. 6,1 STÃPÂN, -Ã: s.m./f. stãpânului: s.m. sg. dat. 2,21; 8,24 (a) S TÃPÂNI: v. IV stãpânea: ind. im p. 3.sg. 8,24 a stãpâni: inf. prez. 10,13

T

STÂNGA: s.f. stânga: s.f. sg. ac., în loc. adv. de-a stânga 1,1

TAINÃ: s.f. tainã: sg. ac., în loc. adv. în tainã/loc. adj. de tainã 2,4; 12,6, 11 taine: pl. ac. rezum. cap.12 taina: sg. ac. 12,7

(a) STRÃLUCI: v. IV a strãluci: inf. prez. 8,14 STRÃLUCIRE: s.f. strãlucirea: sg. ac. 13,20 STRÃLUCIT, -Ã: adj. strãlucit: m. sg. ac. 5,5

TALANT: s.m. tãlanþi: pl. ac. rezum. cap.1; 1,17; rezum. cap.4; 4,21 talanþi: pl. ac. 1,16

STRÃLUCITOR, -TOARE: adj. strãlucitoare: f. sg. ac. 13,13

TARE: adj. tare: f. sg. ac. 5,13; 7,20

(a) STRÂNªTELUI: v. IV (cf. Indice 4Împ.) au strânºteluit : ind. pf.c. 3.sg. 5,6

TAªCULÃ: s.f.; var. (Reg.) TÃCªULÃ (Înv. ºi reg.) „taºcã”; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare este la Chir Chesarie, episcopul Rîmnicului, Mineiul , luna lui octombrie, care s-au tipãrit acum întîiu rumâneste…, 1776. tãcºula: sg. ac. 8,2

(a) STRIGA: v. I au strâgat: ind. pf.c. 3.sg. 6,3 (a) SUFERI: v. IV sufere: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2 au suferit: ind. pf.c. 3.sg. 4,4; 11,14 va suferi: ind. viit.I. 3.sg. 4,11 sã suferi: conj. prez. 2.sg. 4,13

TATÃ: s.m.; var. (Înv. ºi pop.) TÃTÂNE tãtâni-sãu: sg. gen./dat. 3,7; 5,1, 10; rezum. cap.11; 11,13; 12,2 tatâl: sg. nom./ac. rezum. cap.5; 5,3, 10, 22; 6,13; 7,5; 9,4; 10,8; 11,2, 7, 10 tatã: sg. voc. 5,1; 12,2 tãtâni-meu: sg. dat. 5,9 tatãl: sg. nom./ac. 10,1, 9; 11,8; 12,5; 14,10 tatul: sg. voc., în sintagma tatul meiu 12,4

SUFLET: s.n. sufletul: sg. nom./ac. 1,12; 3,6, 16; 4,3, 11; 9,4; 13,9, 19 sufletului: sg. dat. 12,10

(a) TÃCEA: v. II au tãcut: ind. pf.c. 3.sg. 5,28 taci: imperativ 2.sg. 10,6

SUGRUMAT, -Ã: adj. sugrumat: m. sg. nom. 2,3 (a se) SUI: v. IV (s-)au suit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,10; 9,12

TÃTÂNE: s.m.; vezi TATÃ

SUPÃRARE: s.f. supãrãrile: pl. ac. 13,19 SUS: adv. sus: adv. în loc. adj. mai din sus 1,1; 3,10 Sus: adv. în loc. adj. din Sus; în s. propr. Eghiptului din Sus „Egiptul Superior era considerat, în credinþa popularã, un þinut pustiu locuit de demoni” (cf. Anania 2001, p.1219) 8,3 (a) SUSPINA: v. I au suspinat: ind. pf.c. 3.sg. 3,1

TÂNÃR, -Ã: adj./s.; var. (Înv. ºi reg.) TINÃR (mai) tânãr: adj. m. sg. nom. 1,4 tânãr: s.m. sg. ac. 5,5 tinãrule: s.m. sg. voc., în sintagma bune tinãrule 5,6 tânãrul: s.m. sg. nom./ac. 5,13; rezum. cap.8 tinãrul: s.m. sg. nom. 7,2 tinerilor: s.m. pl. voc. 7,3 tineri: s.m. pl. ac. 14,5 TÂNGUIRE: s.f. tânguire: sg. ac. 2,6 TÂRG: s.n. târgurile: pl. ac. 13,22

ª TEMÃTOR, -TOARE: adj.; var. (Înv.) TEMÃTORIU temãtoriu: m. sg. gen., în sintagma temãtoriu de Dumnezeu 9,9 (a) ªEDEA: v. II ºezu: ind. prez. 1.sg. 5,12 a ºedea: inf. prez. 7,9 ºezând: gerunziu 9,8 ºeade: ind. prez. 3.sg. 11,5 (a) ªTI: v. IV neºtiind: gerunziu 5,6

(a se) TEME: v. III a (sã) teame: inf. prez. 1,10; 7,11 (sã) tem: ind. prez. 3.pl. 2,2; 14,7 temându(-sã): gerunziu 2,9, 13 sã (te) teami: conj. pr ez. 2.sg. 4,23 (ne) vom t eame: ind. viit.I. 1.pl. 4,23 (mã) tem: ind. prez. 1.sg. 6,15

130

INDICE

CARTEA LUI TOVIE ÞINUT: s.n. þânutul: sg. ac. 5,7

(nu t e) teame: imperativ prohib. 2.sg. 7,12 (sã) teame: ind. prez. 3.sg. 7,12 sã (vã) temeþi: conj. pr ez. 2.pl. 12,17

U

TEMEI: s.n. temeiu: sg. ac. 4,2 TOCMEALÃ: s.f.; var. (Pop.) TOGMEALÃ (Înv.) „lege”; (Pop. ºi fam.) „contract” togmealã: sg. ac. 2,4 togmealele: pl. nom. rezum. cap.7 TOIAG: s.n. toiagul: sg. ac. 5,23 toiagul: sg. voc., în sintagma toiagul bãtrâneaþelor noastre 10,4 (a) TRAGE: v. III trage: imperativ 2.sg. 6,4 au tras: ind. pf.c. 3.sg. 6,4; 11,15 (a) TRÃI: v. IV a trãi: inf. prez. 3,6 trãind: gerunziu 5,4 au trãit: ind. pf.c. 3.sg. 14,1

(a se) UCIDE: v. III ucisease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 1,21; 3,8; rezum. cap.6 sã ucigã: con j. prez. 3.sg. 1,22; 2,8; 7,9 au ucis: ind. pf.c. 3.pl. 1,2 4; 6,14 a ucide: inf. prez. 3,10 ai ucis: ind. pf.c. 2.sg. 3,10 a (sã) ucide: inf. prez. 8,22 UCIGÃTOR, -TOARE: s.m./f. ucigãtoarea: s.f. sg. v oc., în sintagma ucigãtoarea bãr baþilor tãi 3,9 UCIS, -Ã: adj./s. [celor] uciºi/(celor) uciºi: s.m. pl. gen./dat. 1,20; 2,9 uciºi: adj. m. pl. ac. rezum. cap.3

(a) TREBUI: v. IV; var. (Reg.) (a) TRÃBUI trebuie: ind. prez. impers. 4,4; rezum. cap.6; 6,12 trãbuia: ind. imp. impers. 10,5

(a se) UITA: v. I uitându(-sã): gerunziu 7,2 (sã) uit a: ind. imp. 3.sg. 10,7 (sã) uit a: inf. prez. fãrã a 11,5 uit aþi(-vã): imperativ 2.pl. 13,6

(a) TRECE: v. III sã treci: conj. prez. 2.sg. 4,6 trecând: gerunziu 6,22; 8,4

ULIÞÃ: s.f. uliþã: sg. ac. 2,3 uliþeale: pl. nom. 13,22

TREMURARE: s.f. tremurare: sg. ac. 2,5

(a) UMBLA: v. I am umblat: ind. pf.c. 1.sg. 3,5; 5,8 umblã: ind. prez. 3.pl. 3,17 a umbla: inf. prez. 5,5 sã umblaþi: conj. pr ez. 2.pl. 5,21

(a se) TRIMITE: v. III trimiþându(-se): gerunziu rezum. cap.3 (s-)au trimis: ind. pf.c. 3.sg. 3,25 ai trimis: ind. pf.c. 2.sg. 5,23, 24 trimite: imperativ 2.sg. 8,14 au trimis: ind. pf.c. 3.sg. 8,15; 12,14, 20 am trimis: ind. pf.c. 1.pl. 10,4 sã trimitem: conj. prez. 1.pl. 10,5 voiu trimite: ind. viit.I. 1.sg. 10,8 TRUP: s.n. trupurile: pl. ac. 1,21; 2,9 trup: sg. ac. 2,3 trupul: sg. ac. 2,5; 4,3 (a se) TULBURA: v. I; var. (Înv.) (a se) TURBURA (nu te) turbura: imperativ prohib. 2.sg. 10,6 (s-)au turburat: ind. pf.c. 3.pl. 12,16 (a) TURNA: v. I torni: ind. prez. 2.sg. 3,22 Þ ÞESÃTURÃ: s.f. þãsãturii: sg. gen. 2,19 (a se) ÞINE: v. III; var. (a se) ÞINEA: v. II am þânut: ind. pf.c. 1.sg. 3,16 þâinudu-: gerunziu rezum. cap.6 a (sã) þinea: inf. prez. rezum. cap.6 þine: imperativ 2.sg. 6,5 a (sã) þânea: inf. prez. 6,7 (sã) þine: ind. prez. 3.sg. 10,1

(a se) UMPLE: v. III; var. (Înv. ºi pop.) (a se) ÎMPLE; (a se) UMPLEA împlând: gerunziu rezum. cap.8 sã umple: con j. prez. 3.pl. 8,20 (ne-)am um plut: ind. pf.c. 1.pl. 12,3 (sã) va um plea: ind. viit.I. 3.sg. 14,7 (a) UNGE: v. III a unge: inf. prez. 6,9 ungând: gerunziu rezum. cap.11 unge: imperativ 2.sg. 11,8 au uns: ind. pf.c. 3.sg. 11,13 URÂT, -Ã: adj. urâþi: m. pl. ac. 1,18 urât : n. sg. nom. 4,16 (a) URGISI: v. IV vor urgisi: ind. viit.I. 3.pl. 13,16 (a) URMA: v. I au ur mat: ind. pf.c. 3.sg. 6,1 sã ur meaze: con j. prez. 3.pl. 11,3 URMÃ: s.f. ur mã: sg. ac., în loc. adv. mai pre urmã 1,21; r ezum. cap.14 USCAT: s.n. uscat : sg. ac. 6,4 (a se) USPÃTA: v. I; vezi (a se) OSPÃTA USPÃÞ: s.n.; vezi OSPÃÞ

131

CARTEA LUI TOVIE

INDICE VENIT, -Ã: s.m./f. veniþilor: s.m. pl. dat. 1,7

UªOR, -OARÃ: s.m./f. (aici) „nes tator nic”; „uºuratic” (ceale) uºoare: s.f. pl. ac. 3,17

VER GURÃ: s.f. vergura: sg. ac. 8,4

V

VESEL, -Ã: adj. veasel: n. sg. ac. rezum. cap.8 veseli: m. pl. nom. rezum. cap.11 veaseli: m. pl. nom. rezum. cap.11

VACÃ: s.f. vaci: pl. nom./ac. 8,22; 10,10 VÃR: s.m. vãr ul: sg. ac. 7,2 verii: pl. nom. 11,20

(a se) VESELI: v. IV veselindu(-se): gerunziu 11,20 (sã) va veseli: ind. viit.I. 3.sg. 13,9 (te) vei veseli: ind. viit.I. 2.sg. 13,17

(a) VÃTÃMA: v. I vãtãmându-: gerunziu 11,10

VESELIE: s.f. veselie: sg. ac. 13,10

VÂRTOS: adv. (mai) vãrtos: 12,8

VESTE: s.f. veaste: sg. ac. 8,16; 10,8

VÂRTUTE: s.f. vâr tute: sg. ac. rezum. cap.4 VEA C: s.n ./s.m. veaci: pl. ac., în loc. adv. în veaci/loc. adj. de veaci 3,23; 12,9 veacii: pl. ac., în loc. adv. în veacii veacilor/ (Înv.) în toþi veacii/în toþi veacii veacilor 8,9; 9,11; 13,1, 12, 23 veacilor: pl. gen., în loc. adv. în veacii veacilor/în toþi veacii veacilor 8,9; 9,11; 13,12, 23 veacilor: pl. gen., în sintagmele Împãratul veacilor/Dumnezeul veacilor 13,6, 12 veac: sg. ac., în loc. adv. în veac 13,1 VECIN: s.m. vecinilor: pl. dat. 8,22

(a se) VESTI: v. IV (s-)au vestit: ind. pf.c. impers. 1,22 au vestit: ind. pf.c. 3.sg. 2,3; 5,10; 8,16; 11,6 voiu vesti: ind. viit.I. 1.sg. 5,9 VEªMÂNT: s.n. vejminte: pl. ac. 1,20 vejmintele: pl. ac. 4,17 VIAÞÃ: s.f. vieþii: sg. gen. 2,14; 4,3, 5, 6; 10,4; rezum. cap.14; 14,4 viaþa: sg. nom./ac. 2,15; 3,21; 12,9 viaþã: sg. ac. 2,18; 4,23 viiaþã: sg. ac. 14,17

(a se) VEDEA: v. II vãzând: gerunziu 1,17 vedeþi: imperativ 2.pl. 2,21 sã vedem: con j. prez. 1.pl. 3,9 vãzu: ind. prez. 1.sg. 5,12; 11,17; 14,13 vedeam: ind. imp. 1.pl. 5,25 vor vedea: ind. viit.I. 3.pl. 5,26 vazã: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 8,14 vezi: ind. prez. 2.sg. 9,5 sã vedeþi: con j. prez. 2.pl. 9,11 (sã) vedea: ind. im p. impers. 10,7 sã vazã: conj. prez. 3.sg./pl. 10,7, 11 au vãzut: ind. pf.c. 3.sg. 11,6; 14,1, 15 va vedea: ind. viit.I. 3.sg. 11,8 a vedea: inf. prez. 12,3; 13,20 (sã) vedea: inf. prez. fãrã a 12,19 vedea: inf. prez. fãrã a 12,21

VIITOR, -TOARE: adj./s. (celor) viitori: s.m. pl. dat. 2,12 viitoare: adj. f. sg. ac. rezum. cap.13

VEDERE: s.f. vedeare: sg. ac. rezum. cap.11 vederea: sg. ac. 11,8; 12,21 vedearea: sg. ac. 11,15

VIÞEL: s.m. viþeii: pl. ac., în sintagma viþeii cei de aur 1,5

(a) VENI: v. IV venind: gerunziu 1,16; 2,10; 10,7; 11,6, 9 a veni: inf. prez. 3,21; 7,14; 9,3, 7 va veni: ind. viit.I. 3.sg. 5,26 sã vie: conj. prez. 3.sg. 8,24 vine: ind. prez. 3.sg. 11,6 au venit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 11,20; 1 2,1 vor veni: ind. viit.I. 3.pl. 13, 14; 14,8 VENIRE: s.f. venir ea: sg. ac. rezum. cap.11; 11,6

VIN: s.n. vinul: sg. ac. 4,18 VINÃ: s.f. vina: sg. ac. 3,9 (a se) VINDECA: v. I sã (vã) vindecaþi: conj. prez. 2.pl. 5,13 (sã) vindecã: ind. prez. 3.pl. 6,9 sã vindec: conj. prez. 1.sg. 12,14 VINDECARE: s.f. vindecarea: sg. ac. rezum. cap.3

VIU, VIE: adj./s. vii: adj. m. pl. ac. (aici) „aprinºi” 8,2 (celor) vii: s.m. pl. gen. 12,6 (a) VOI: v. IV sã voieºti: conj. prez. 2.sg. 4,6 (a) VREA: v. II vrea: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 ar vrea: cond. prez. 3.sg. 1,14 vreai: ind. prez. 2.sg. 3,10; 6,10 am vrut : ind. pf.c. 1.sg. 5,19 vrând: gerunziu 10,10

132

INDICE VREDNIC, -Ã: adj. vr eadnici: m. pl. nom. 3,19 vr eadnic: n. sg. nom./ac. 12,2, 3 VREME: s.f. vr eame: sg. nom./ac. 1,18; 3,2 4; 14,4 vr eamea: sg. nom./ac. 3,13; 4,5; 12,20 vr eame: sg. ac., în loc. adv. într-o vreame 3,25 vr eamea: sg. ac., în loc. adv. în toatã vreamea 4,20 vr emea: sg. ac., în loc. adv. în toatã vremea 14,11 VRERE: s.f. vr earea: sg. ac. 3,6; 12,18 Z

CARTEA LUI TOVIE ZECIUIRE: s.f.; var. (Pop.) ZÃCIUIRE zãciuirile: pl. ac. 1,6 ZESTRE: s.f. zestrea: sg. ac. rezum. cap.8 zeastrea: sg. ac. rezum. cap.10 ZI: s.f. zilele: pl. nom./ac. 1,2; 2,6; 9,4; 10,9 zilele: pl. ac., în loc. adv. în toate zilele 1,3, 19; 2,14, 19; 4,3, 6; 10,7; 11,5 zile: pl. ac. 1,2 4; rezum. cap.3; 3,10; 6,18; r ezum. cap.11; 11,18, 20; 13,10 zi: sg. nom./ac. 2,1, 10; 3,7, 12; 4,10; 8,20; 9,4; 14,12 zioa: sg. ac., în sintagma zioa bunã 5,22 zioa: sg. nom./ac. 8,14; 10,3; 11,1

(a se) ZÃBOVI: V. iv zãboveaºte: ind. prez. 3.sg. 5,8; 10,1 zãbovindu(-sã): gerunziu 10,1

(a se) ZICE: v. III au zis: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,2, 6, 21; 3,13; 4,2; 5,1, 3, 6, 7, 9, 11, 12, 13, 14, 15, 17, 20, 21, 26; 6,4, 5, 7, 8, 10, 11, 14, 16; 7,2, 3, 4, 5, 7, 10, 12, 13, 20; 8,4, 7, 10, 13, 17, 21; 9,1, 9; 10,9; 11,2, 4, 7; 12,1, 2, 6, 17; 14,5 zicând: gerunziu 2,8, 15, 17; 3,2, 9; 6,3; 7,15; 9,12; 10,1, 11; 11,6; 12,21; 13,1 a zice: inf. prez. 5,23 zicea: ind. imp. 3.sg. 8, 12; 10,4, 6, 8; 11,17 sã (se) zicã: conj. prez. 3.sg. 9,10 zice: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.14

(a) ZÃCEA: v. II zace: ind. prez. 3.sg. 2,3

ZID: s.n. zidurilor: pl. gen. 13,21

(a se) ZBATE: v. III a (sã) zbate: inf. prez. 6,4

(a se) ZIDI: v. IV sã zideascã: conj. prez. 3.sg. 13,12 vor zidi: ind. viit.I. 3.pl. 13,16 (sã) v or zidi: ind. viit.I. 3.pl. 13,21 (sã) va zidi: ind. viit.I. 3.sg. 14,7

ZAPIS: s.n. zapisul: sg. ac. 4,21, 22; 5,3; 9,3, 6 zapis: sg. ac. 8,24 ZÃBAVÃ: s.f. zãba vã: sg. ac. rezum. cap.10

ZECIUIALÃ: s.f.; var. (Pop.) ZÃCIUIALÃ zãciuiala: sg. ac. 1,7

133

CARTEA LUI TOVIE

FACSIMILE

459r

459v

460r 134

FACSIMILE

CARTEA LUI TOVIE

460v

461r

461v

462r 135

CARTEA LUI TOVIE

FACSIMILE

462v

463r

463v

464r 136

FACSIMILE

CARTEA LUI TOVIE

464v

465r

465v

466r 137

CARTEA LUI TOVIE

FACSIMILE

466v

467r

467v

468r 138

FACSIMILE

CARTEA LUI TOVIE

468v

469r

469v

470r 139

CARTEA LUI TOVIE

FACSIMILE

470v

471r

471v

472r 140

FACSIMILE

CARTEA LUI TOVIE

472v

473r

473v

474r 141

CARTEA LUI TOVIE

FACSIMILE

474v

475r

475v

476r 142

FACSIMILE

CARTEA LUI TOVIE

476v

477r

477v

478r 143

CARTEA LUI TOVIE

FACSIMILE

478v

479r

479v 144

CARTEA LUI IIUDITH Cap 1 Arfaxad zidea}te cetatea Ecvatanii, iar@ Navohodonosor, biruind pre împ@ratul meadenilor, preste toate ]@râle vrând a împ@r@]i, soli la eale trimite, carii f@r@ cinste înnapoi trimi]indu-s@, m@nios s@ joar@ c@ va izbândi aceasta.

1.

480r

480v

rfaxad, dar@, împ@ratul medenilor, supusease multe neamuri împ@r@]iii sale, }i el au || zidit o cetate putearnic@ carea o au chemat Ecvatani, 2. Din pietri în patru cornuri }i t@iate. F@cut-au zidurile ei în lat de co]i }aptezeaci, }i în nalt de co]i treizeaci, iar@ turnurile ei le-au pus nalte de co]i o sut@. 3. Iar@ prin patru marginile lor, de-amândoao laturile de câte doaozeaci de pa}i s@ întindea, }i au pus por]ile ei spre în@l]imea turnurilor. 4. {i s@ sl@vea ca un putearnic în putearea oastei sale }i în slava c@ru]elor sale. 5. Deci în anul împ@r@]iii sale al doispr@zeacelea, Navohodonosor, împ@ratul asirenilor, carele împ@r@]ea în Ninivea, cetatea cea mare, au o}tit asupra lui Arfaxad }i l-au dobândit 6. În câmpul cel mare care s@ cheam@ Ragau, pe lâng@ Evfrate }i Tigride }i Iadason, în câmpul lui Ierioh, împ@ratului elichilor. 7. Atunci s-au în@l]at împ@r@]iia lui Navohodonosor, }i inima lui s-au r@dicat. {i au trimis la to]i carii l@cuia în Chilichiia }i în Damasc }i în Livan 8. {i la neamurile ce sânt în Carmil }i în | Chidar }i la l@cuitorii Galileii în câmpul cel mare al Esdrelonului 9. {i la to]i carii era în Samaria }i preste râul Iordanului, pân@ la Ierusalim, }i la tot ]inutul Iese, pân@ unde s@ vine la hotar@le Ethiopiei. 10. La to]i ace}tia au trimis soli Navohodonosor, împ@ratul asirenilor, 11. Carii to]i cu o inim@ au r@spuns împrotiv@ }i i-au trimis înnapoi de}er]i }i f@r@ cinste i-au lep@dat. 12. Atunci, mâniindu-s@ Navohodonosor împ@ratul împrotiva a tot p@mântul acela, s-au jurat pre thronul }i pre împ@r@]ia sa c@ s@ va izbândi de toate ]ânuturile acelea. Cap 2 Holofern de la Navohodonosor s@ trimite a jefui toate împ@r@]iile }i noroadele. S@ îns@mneaz@ puterea oastei lui, }i multe locuri printr-însul prinzindu-s@, foarte mare fric@ pre to]i îi cuprinde.

1.

481r

481v

n anul împ@ratului Navohodonosor al treispr@zeacelea, în zioa lunii dintâi a doaozeaci }i doao, au fost cuvânt în casa lui Navo||hodonosor, împ@ratului asirenilor, s@ se izbândeasc@. 2. {i au chemat pre to]i cei mai mari n@scu]i }i to]i voievozii }i osta}ii s@i }i au avut cu dân}ii taina sfatului s@u. 3. {i au zis gândirea sa întru aceaea a fi, ca tot p@mântul s@-l supuie împ@r@]iii sale. 4. Care cuvânt pl@când tuturor, au chemat Navohodonosor împ@ratul pre Holofern, c@peteniia oastei sale, 5. {i i-au zis: „Ie}i la toat@ împ@r@]iia apusului }i asupra acelora mai vârtos carii n-au socotit porunca mea. 6. Nu va îng@dui ochiul t@u, nici ochii împ@r@]iii }i toat@ cetatea înt@rit@ o vei înjuga mie”. 7. Atunci Holofern au chemat voievozii }i sfaturile puterii asiriilor. {i au num@rat b@rba]i spre trimitere, precum îi poruncise împ@ratul, de pedestra}i, osta}i o sut@ }i doaozeaci de mii, }i de c@l@re]i s@get@tori, doaospr@zeace mii. 8. {i toat@ g@tirea sa o au f@cut a mearge înnainte în mul]ime nenum@rat@ de c@mile, cu ceale ce putea ajunge oastelor de prisosit }i ciurde de boi }i turme de oi | a c@rora nu era num@r. 9. Grâu din toat@ Siriia în treacerea sa a s@ g@ti au rânduit. 10. Iar@ aur }i argint au luat din casa împ@ratului mult foarte. 11. {i au purces el }i toat@ oastea cu c@ru]ele }i cu c@l@re]ii }i cu s@get@torii, carii au acoperit fa]a p@mântului ca l@custele. 12. {i, trecând hotarele asiriilor, au venit la marii mun]ii Anghei, carii sânt de-a stânga Chilichiei, }i s-au suit la toate co}teaiele lor }i au dobândit toat@ t@rimea.

145

CAP 2, 3 {I 4

CARTEA LUI IIUDITH

13. {i au spart cetatea Molothi cea de mare n@deajde }i au pr@dat pre to]i fiii Tharsului }i fiii lui Ismail, carii era în preajma fea]ii pustiei }i la ameaz@zea p@mântului Chellon. 14. {i au trecut Evfrathul }i au venit în Mesopotamia }i au spart toate cet@]ile ceale înnalte care era acolo, de la r@pegiunea Mamvriii pân@ unde s@ mearge la mare. 15. {i au cuprins hotarele ei, de la Chilichiia pân@ la marginile Iafethului, carii sânt la austru. 16. {i au dus to]i fiii lui Madiam }i au pr@dat toate averile lor, }i pre to]i cei ce || s@ 482r supunea împrotiv@ i-au t@iat în ascu]itul sabiei. 17. {i, dup@ aceastea, s-au pogorât în câmpurile Damascului, în zilele s@ceri}ului, }i au aprins toate s@m@n@turile }i to]i pomii, }i viile au f@cut a le t@ia. 18. {i au c@zut frica lui preste to]i l@cuitorii p@mântului. Cap 3 Lui Holofern s@ supun cu voia, sp@mânta]i de-atâta mul]ime, toate c@peteniile cet@]ilor }i a ]ânuturilor, dintre carii ajutoriu }ie}i ia. {i macar c@ cet@]ile lor }i dumnezeii îi strâc@, ca numai Navohodonosor dumnezeu s@ se aib@.

1.

tunci au trimis solii s@i împ@ratul, }i c@peteniile a toate cet@]ile }i ]ânuturile, adec@ Asiriii, Mesopotamiii }i Sirie Soval }i Liviei }i Chilichiei, carii venind la Holofern, au zis: 2. „Înceate urgiia ta despre noi, c@ mai bine e ca, tr@ind, s@ slujim lui Navohodonosor, împ@ratului celui mare, }i s@ fim ]ie supu}i, decât murind, cu perirea noastr@ însu}i paguba slujbei noastre s@ o p@timim. 3. Toate cet@]ile noastre }i toat@ mo}tenirea, to]i mun]ii }i toate dealurile }i câmpurile }i ciurdele de boi }i turmele oilor }i a caprelor }i a cailor }i a c@mile|lor }i toate averile 482v noastre }i familiile înnaintea ta sânt. 4. Fie toate ale noastre supt legea ta! 5. Noi }i fiii no}tri }erbii t@i sântem! 6. Vino noo domn pacinic }i te slujea}te de slujba noastr@ precum î] va pl@cea”. 7. Atunci s-au pogorât din mun]i cu c@l@re]i în puteare mare }i au dobândit toat@ cetatea }i tot l@cuitoriul p@mântului. 8. {i din toate cet@]ile }-au luat ajutoriu oameni tari }i ale}i la r@zboiu. 9. {i atâta fric@ au cuprins pre toate ]ânuturile acelea, cât l@cuitorii a toate cet@]ile, c@peteniile }i cei cinsti]i, înpreun@ cu noroadele, ie}iia spre întâmpinarea lui, venind, 10. Cuprinzindu-l cu coroane }i cu f@linari, ducând hori în dobe }i în fluiere. 11. Îns@ nici aceasta f@când, au putut mâng@ia s@lb@t@cirea pieptului lui. 12. C@ }i cet@]ile lor le-au strâcat }i grânghii i-au t@iat. 13. C@-i poruncise Navohodonosor împ@ratul ca s@ r@sâpeasc@ to]i dumnezeii p@mântului, ca adec@ el sângur s@ se cheme dumnezeu de la aceaste neamuri, care s-ar fi putut supune cu puterea lui Holofern. || 14. {i, trecând prin Siria Soval }i toat@ Apameia }i toat@ Mesopotamiia, au venit la 483r idumei în p@mântul Gavaa 15. {i au luat cet@]ile lor; }i au }ezut acolo treizeaci de zile, în care zile au poruncit a s@ aduna toat@ oastea puterii sale. Cap 4 Fiii lui Israil foarte temându-se de Holofern, cu îndemnul lui Iliachim preotului s@ înt@resc cu omeneasc@ str@danie, }i cu posturi }i cu rug@ciuni s@ smeresc }i s@ n@c@jesc }i ajutoriu de la Domnul ceru.

1.

tunci, auzind aceastea, fiii lui Israil carii l@cuia în p@mântul Iudei, s-au temut foarte de la fa]a lui. 2. Cutremuru }i groaz@ le-au cuprins sâm]irile, ca nu cumva s@ fac@ aceasta Ierusalimului }i bisearicii Domnului, carea f@cuse celoraalalte cet@]i }i bisearicilor lor. 3. {i au trimis în toat@ Samaria prinprejur pân@ la Erihon }i au cuprins mai nainte toate vârfurile mun]ilor 4. {i cu ziduri au încungiurat satele sale }i au adunat grâu spre g@tire la r@zboiu. 5. {i preotul Iliachim înc@ au scris la to]i carii era în prejma Esdrelomului, carea ieste | dinprotiva fea]ii câmpului mare, lâng@ Dathaim, }i la to]i pre la carii putea fi treacerea c@lii, 483v

146

CAP 4 {I 5

CARTEA LUI IIUDITH

6. Ca s@ sprijineasc@ sui}urile mun]ilor, prin carii putea fi cale c@tr@ Ierusalim, }i acolo s@ p@zeasc@, unde putea fi calea strâmt@ între mun]i. 7. {i au f@cut fiii lui Israil, dup@ cum le poruncise preotul Domnului, Ieliachim. 8. {i au strâgat tot norodul c@tr@ Domnul cu mare rugare }i }-au smerit sufletele în posturi }i în rug@ciuni ei }i muierile lor. 9. {i s-au îmbr@cat preo]ii cu târsine }i pruncii } -au a}ternut înnaintea fea]ii bisearicii Domnului }i oltariul Domnului l-au acoperit cu t@rsân@. 10. {i au strâgat c@tr@ Domnul, Dumnezeul lui Israil, cu o inim@, s@ nu s@ deie spre prad@ mititeii lor }i muierile lor spre desp@r]ire }i cet@]ile lor spre r@sipire }i sfintele lor spre pâng@rire }i s@ se fac@ ocar@ neamurilor. 11. Atunci Iliachim, preotul Domnului cel mare, au încungiurat tot Israilul }i au gr@it c@tr@ dân}ii, 12. Zicând: „S@ }ti]i, c@ va asculta Domnul rug@ciunile voastre, de r@mâind ve]i r@mânea în posturi }i în rug@ciuni înnaintea Domnului. || 484r 13. *Aduce]i-v@ aminte de Moisi, sluga Domnului, carele pre Amalic, ce s@ n@d@jduia *Ie}ir. 17, 12. în v@rtutea sa }i în puterea sa }i în oastea sa }i în pavezele sale }i în c@ru]ele sale }i în c@l@re]ii s@i, nu cu fier o}tind, ci cu rug@ciuni sfinte rugându-se l-au oborât. 14. A}a vor fi to]i protivnicii lui Israil, de ve]i r@mânea într-acest lucru ce a]i început”. 15. Deci, la acest îndemn al lui, rugându-s@ Domnului, r@mânea înaintea Domnului, 16. A}a cât }i cei ce aducea arderi Domnului, încin}i cu târsâne aducea jârtve Domnului }i era cenu}e pre capetele lor. 17. {i din toat@ inima sa to]i s@ ruga lui Dumnezeu ca s@ cerceteaze pre norodul s@u, Israil. Cap 5 Întrebat fiind de Holofern, Ahior, c@petenia ammonitenilor, despre neamul lui Israil povestea}te minunile lui Dumnezeu despre israilitenescul norodu }i-l dojenea}te ca s@ nu îndr@zneasc@ a o}ti împrotiva lui. Carele auzind, c@peteniile lui Holofern s-au mâniiat asupra lui Ahior. |

484v

1.

i s -au vestit lui Holofern, c@peteniii oastei asiriilor, cum c@ fiii lui Israil s@ g@tesc a-i sta împrotiv@ }i închisease c@ile mun]ilor. 2. {i cu urgie foar te s-au aprins în mânie mare }i au chemat toate c@peteniile Moav }i voievozii lui Ammon 3. {i le-au zis: „Spune]î-m, ce norod e acesta care conocea}te mun]ii? Sau care }i cum }i câte sânt cet@]ile lor? {i ce iaste v@rtutea lor sau cât@-i mul]imea lor? Sau cine-i împ@ratul oastei lor? 4. {i pentru ce ace}tia, preste to]i carii l@cuiesc spre r@s@rit, ne-au urgisit }i nu ne-au ie}it spre întâmpinare, s@ ne priimeasc@ cu pace?” 5. Atunci Ahior, voievodul tuturor fiilor Ammon, r@spunzând au zis: „De te vei învrednici a asculta, domnul mieu, voiu zice adev@rul înaintea ta despre norodul acesta, ce l@cuia}te în mun]i, }i nu va ie}i cuvânt neadev@rat din gura mea. 6. Norodul acesta-i din ruda haldeilor; 7. *Acesta întâi în Mesopotamia au l@cuit, pentru c@ n-au vrut a urma dumnezeii p@rin]ilor s@i, carii era în p@mântul haldeilor. 8. Deci, p@r@sând ]@r@moniile p@rin]ilor s@i, carii era în mul]imea dumnezeilor, 485r 9. Un Dumnezeu al ceriului || au cinstit, Care le-au }i poruncit s@ ias@ de-acolo }i s@ l@cuiasc@ în Haran. {i, acoperind foametea tot p@mântul, *s-au pogorât în Eghipt }i acolo în patru sute de ani a}a s-au înmul]it, cât nu s@ putea num@ra oastea lor. 10. {i, îngreoindu-i împ@ratul Eghiptului }i în zidirea cet@]ilor sale în tin@ }i în c@r@mid@ înjugându-i, au strâgat c@tr@ Domnul s@u; }i au lovit tot p@mântul Eghiptului cu rane de multe fealiuri, 11. {i, *deac@ i -au lep@dat eghipteanii de la sâne }i s@ încetase rana de la ei, }i iar@ vrea a-i prinde }i la slujba sa iar@}i a-i chema, 12. *Fugând ace}tia, Dumnezeul ceriului au de}chis marea, a}a cât dincoace }i dincolea apele ca zidul s-au înt@rit, }i ace}tia cu picioru uscat adâncul m@rii câlcând au trecut; 13. În care loc gonindu-i, nenum@rat@ oastea eghipteanilor a}a s-au acoperit, cât nici unul au r@mas care s@ vesteasc@ urm@torilor fapta. 14. {i, ie}ind din Marea Ro}ie, au cuprins pustiile Muntelui Sinai, în carele nici odân@oar@ 485v om au putut l@cui sau fiiu de om s-au odih|nit.

147

*Fac. 18, 31.

*Facer. 12, 1. Facer. 46, 6.

*Ie}i. 12, 33. *Ie}i. 14, 29.

CAP 5 {I 6

CARTEA LUI IIUDITH

15. Acolo fântânile ceale amar@ lor li s-au îndulcit spre beutur@ }i în patruzeaci de ani hran@ peste an din ceriu au dobândit. 16. Oriunde au întrat f@r@ arc }i s@geat@ }i f@r@ pav@z@ }i sabie; Dumnezeul lor au o}tit pentru dân}ii }i au biruit. 17. {i n-au fost cine s@ oc@rasc@ pre norodul acesta, fâr@ când s-au dep@rtat de cinstea Domnului, Dumnezeului s@u. 18. Iar@ de câte ori afar@ de Însu}i Dumnezeul s@u altul au cinstit, s-au dat spre prad@ }i spre sabie }i spre ocar@. 19. Iar@ ori de câte ori s-au poc@it c@ci s-au dep@rtat de la cinstea Dumnezeului s@u, le-au dat Dumnezeul ceriului putearea a sta împrotiv@, 20. Adec@ pre împ@ratul hananeul }i ievuseul }i fereseul }i hetheul, amoreul }i pre to]i cei putearnici în Hesevon i-au a}ternut, }i ]ânuturile lor }i cet@]ile lor ei le-au biruit. 21. {i pân@ când nu p@c@tuia înaintea Dumnezeului s@u, era cu ei ceale bune, c@ Dumnezeul lor urea}te nedreptatea. 22. C@ }i mainte de ace}ti ani, dup@ ce s@ dep@rtase de la calea carea le-o dedease Dumnezeu s@ umble într-însa, s- au r@sipit cu r@zboaie||le a multe neamuri, }i cei mai mul]i 486r ai lor robi]i s-au dus în p@mântul nu al s@u. 23. Iar@ d@un@zi, întorcându-s@ c@tr@ Domnul, Dumnezeul s@u, din râsipire, cu carea era r@sipi]i, s-au adunat }i s-au suit în to]i mun]ii ace}tia }i iar@}i st@pânesc Ierusalimul, unde sânt sfintele lor. 24. Deci acum, domnul mieu, cearc@ de iaste ceva nedreptatea lor înaintea Dumnezeului lor. S@ ne suim la ei, c@ dându-i, ]i-i va da Dumnezeul lor ]ie, }i supu}i vor fi supt jugul puterii tale. 25. Iar@ de nu-i gre}al@ norodului acestuia înaintea Dumnezeului s@u, nu le vom putea sta împrotiv@, c@ Dumnezeul lor îi va ap@ra }i vom fi spre ocar@ a tot p@mântul”. 26. {i au fost, deac@ au încetat a vorbi Ahior cuvintele aceste, s-au mâniiat to]i cei mai-mari ai lui Holofern }i cugeta a -l ucide, zicând unul c@tr@ altul: 27. „Cine-i acesta care zice c@ fiii lui Israil pot sta împrotiva împ@ratului Navohodonosor }i oastelor lui, oameni f@r@ arme }i f@r@ v@rtute }i f@r@ cuno}tin]a me}ter}ugului r@zboiului? 28. Deci, ca s@ cunoasc@ Ahior c@ ne în}al@, s@ ne suim la mun]i }i, deac@ s@ vor prinde cei puternici ai lor, atunci înpreun@ cu ei cu sabia s@ va | str@bate, 486v 29. S@ }tie tot neamul cum c@ Navohodonosor e dumnezeul p@mântului }i f@r@ de el altul nu iaste”. Cap 6 Mâniindu-s@ Holofern, porunce}te a s@ duce Ahior în Vethulia, ca cu aceaia biruindu-se împreun@ s@ se c earte. Iar@ slujile înpingându-se înd@r@pt de la cei cu pra}tii, pre el c@tr@ un copaciu îl leag@; pre carele dezlegându-l fiii lui Israil, cunoscând pricina, bine-l mâng@ie, pre Dumnezeu smerit rugând.

1.

i au fost, deac@ au încetat a gr@i, s-au mâniat Holofern foarte }i au zis c@tr@ Aheor: 2. „Pentru c@ ne-ai prorocit zicând c@ neamul lui Israil s@ ap@r@ de Dumnezeul s@u, ca s@-]i ar@t c@ nu iaste Dumnezeu f@r@ Navohodonosor, 3. Deac@-i vom lovi pre to]i ca pre un om, atunci }i tu cu ei de sabia asiriilor vei peri }i tot Israilul cu tine cu perire va peri. 4. {i vei }ti c@ Navohodonosor e domn a tot p@mântul, }i atunci sabiia oastei meale va treace prin coastele tale }i, p@truns, vei c@dea între r@ni]ii lui Israil }i nu vei mai r@sufla, pân@ ce te vei r@sipi cu ei. 5. Iar@ de socote}ti a-]i fi adev@rat@ prorociia, s@ nu -]i caz@ fa]a, }i p@liciunea ce-]i cuprinde fa]a deperteaze-se de la tine de soco||te}ti a nu s@ putea plini cuvintele meale 487r acestea. 6. Iar@ ca s@ cuno}ti c@ împreun@ cu dân}ii vei p@]i aceastea, iat@, dintr-acest ceas te vei înso]i norodului lor, ca când sabiile meale vor lua vrednicile pedepse, însu]i împreun@ s@ fii supus izbândei”. 7. Atunci Holofern au poruncit slugilor sale s@ prinze pre Ahior }i s@-l duc@ în Vethulia }i s@-l dea în mânile fiilor Israil. 8. {i luându-l slugile lui Holofern, au purces prin câmpii. Iar@ deac@ s-au apropiiat de mun]i, au ie}it împrotiva lor cei cu pra}tii.

148

CAP 6 {I 7

CARTEA LUI IIUDITH

9. Iar@ ei, ab@tându-s@ din coasta muntelui, au legat pre Ahior c@tr@ un copaciu cu mânile }i cu picioarele }i a}a legat cu funi l-au l@sat }i s-au întors la domnul s@u. 10. Iar@ fiii lui Israil, pogorându-se din Vethulia, au venit la el; pre carele dezlegându-l, l-au dus în Vethulia }i în mijlocul norodului puindu-l, l-au întrebat ce lucru ar fi de l- au l@sat asirii legat. 11. În zilele acelea era acolo c@peteniile Ozie, fiiul Mihei, din neamul lui Simion, }i Harmi, carele-i }i Gothonail. 487v 12. Deci în mijlocul b@trânilor }i în ve|derea tuturor Ahior au spus toate care el gr@ise, fiind întrebat de Holofern, }i cum c@ norodul lui Holofern ar fi vrut a-l ucide pentru acest cuvânt, 13. {i în ce chip însu}i Holofern, mâniindu-s@, au poruncit a-l da israilitenilor pentru aceast@ pricin@, ca, deac@ va birui pre fiii lui Israil, atunci }i pre însu}i Ahior cu multe fealiuri de patimi a-l ucide s@ porunceasc@, pentru aceasta, c@ au zis: „Dumnezeul ceriului ap@r@toriul lor ieste”. 14. *{i deac@ au ar@tat Ahior toate acestea, tot norodul au c@zut pre fa]@ }i, închinându-se *Sus. 5, 6. Domnului }i cu tânguire de ob}te }i cu plângere, cu o inim@ rug@ciunile sale Domnului le-au v@rsat, 15. Zicând: „Doamne, Dumnezeul ceriului }i al p@mântului, vezi mândriia lor }i Te uit@ la smereniia noastr@ }i socotea}te fa]a sfin]ilor t@i }i arat@ cum c@ nu p@r@se}ti pe cei ce s@ n@d@jduiesc spre Tine; }i pre cei ce s@ n@d@jduiesc spre sâne}i }i pre vârtutea sa îi smere}ti”. 488r 16. {i sfâr}ind plângerea }i toat@ ziua plinind rug@ciunea norodului, au mâng@iat || pre Ahior, 17. Zicând: „Dumnezeul p@rin]ilor no}tri, a C@ruia tu vârtutea ai vestit, acela va da ]ie aceast@ r@spl@tire, ca mai vârtos s@ le vezi perirea. 18. Iar@ deac@ Domnul, Dumnezeul nostru, ne va da aceast@ slobozenie slujilor sale, fie }i cu tine Dumnezeu în mijlocul nostru, ca, de-]i va pl@cea a}a, cu to]i ai t@i s@ petreci între noi”. 19. Atunci Ozie, sfâr}indu-s@ sfatul, l-au cuprins în casa sa }i i-au f@cut cin@ mare. 20. {i, chemând pe to]i b@trânii, împreun@ s@vâr}ind postul, s-au mâng@iat. 21. Dup@ aceaea s-au chemat împreun@ tot norodul }i toat@ noaptea în bisearic@ s-au rugat, cerând ajutoriu de la Dumenzeul lui Israil. Cap 7 Holofern conocea}te Vethulia }i, t@ind ducerea apei, poruncea}te a s@ p@zi toate fântânile. Pentru aceaea, cet@]eanii, chinui]i de seate, poftesc a da cetatea. Îns@ Ozie voievodul îndeamn@ norodul s@ trag@ aceasta la cinci zile.

ar@ Holofern a doao zi au poruncit osta}ilor s@i s@ s@ suie împrotiva Vethuliii. | {i era pedestra}i osta}i o sut@ }i doaozeaci de mii }i c@l@re]i doaozeaci }i doao de mii, f@r@ g@tirea b@rba]ilor acelor ce-i cuprinsease robiia }i era du}i din ]inuturi }i din cet@]i din toat@ tinerimea. 3. To]i s-au g@tit aseminea la r@zboiu împrotiva fiilor Israil }i au venit pre râpa muntelui pân@ la vârful care privea}te spre Dothaim, din locul ce s@ zice Velma, pân@ la Helmon, care iaste spre Esdrelon. 4. Iar@ fiii lui Israil, v@zind mul]imea lor, s-au a}ternut la p@mânt, puind cenu}e pre capetele sale, cu un cuget rugându-se ca Dumnezeul lui Israil s@ -}i areate mila Sa preste norodul S@u. 5. {i, luându-}i armele ceale de r@zboiu, au }ezut prin locurile la c@rarea drumului cea îngust@ ce îndrepteaz@ între mun]i; }i era p@zindu-le toat@ zioa }i noaptea. 6. Iar@ Holofern, încungiurând împrejur, g@sea}te cum c@ izvorul care curge ducerea apei lor despre amiiaz@zi afar@ de cetate îndrepta. {i-au poruncit a li se t@ia ducerea apei. 489r 7. Îns@ nu departe de ziduri era fântâni || din carele pe furi}u s@ vedea a scoate ap@, a s@ stâmp@ra mai vârtos decât a bea. 8. Iar@ fiii lui Amon }i Moav s-au apropiiat la Holofern zicând: „Fiii lui Israil nu în lance, nici în s@geat@ s@ n@d@jduiesc, ci mun]ii îi ap@r@ }i-i înt@resc dealurile, fiind în dârmini a}eza]i. 9. Deci, ca s@-i po]i birui f@r@ b@taia de r@zboiu, pune p@zitori la fântâni, ca s@ nu scoat@ ap@ din eale, }i f@r@ sabie îi vei ucide sau adev@rat obosi]i or da cetatea sa, carea o socotesc, în mun]i pus@, a nu s@ putea birui”.

488v

1. 2.

149

CAP 7 {I 8

CARTEA LUI IIUDITH

10. {i au pl@cut cuvintele acestea înaintea lui Holofern, }i înnaintea voivozilor lui }i au rânduit prinprejur suta}i pre la fie}tecare fântâni. 11. {i plinindu-s@ paza aceasta, în doaozeaci de zile s-au sfâr}it jgheaburile }i adun@rile apelor tuturor l@cuitorilor în Vethulia, a}a cât nu era în cetate de unde s-ar s@tura macar într-o zi, c@ cu m@sura s@ da norodului apa în toate zilele. 12. Atunci, adunându-s@ la Ozia to]i b@rba]ii, f@meile, tinerii }i pruncii, to]i odat@ cu o gur@ | 13. Au zis: *„Judece Dumnezeu între noi }i între tine, c@ ai f@cut între noi reale, nevrând 489v *Ie}ir. 5, 21. a gr@i p@ciuit cu assirii }i, pentru aceaea ne-au vândut Dumnezeu în mânile lor. 14. {i pentru aceaea nu iaste cine s@ ajute, deac@ ne a}tearnem înnaintea lor în seate, }i în mare perire. 15. {i acum aduna]i pre to]i carii sânt în cetate, s@ ne d@m în}ine de voie norodului Holofern. 16. C@ mai bine e ca, robi]i, bine s@ cuvânt@m pre Domnul tr@ind, decât s@ murim }i s@ fim ocar@ a tot trupul, deac@ vom vedea muierile noastre }i mititeii no}tri murind înaintea ochilor no}tri. 17. M@rturisim ast@zi înaintea ceriului }i a p@mântului }i înnaintea Dumnezeului p@rin]ilor no}tri, Carele ne izbândea}te dup@ p@catele noastre, ca s@ da]i cetatea în mâna oastei lui Holofern }i s@ fie sf@r}itul nostru scurt, în ascu]itul sabiei, care mai lung@ s@ face în usc@ciunea seatii”. 18. {i deac@ au zis acestea, s-au f@cut plângere }i urlare mare în bisearic@ de la to]i, }i în multe ceasuri cu un glas au strâgat c@tr@ Dumnezeu, zicând: 19. *„P@c@tuit-am cu p@rin]ii no}tri, nele||giuit am lucrat, nedreptate am f@cut! 490r *Psal. 105, 6. 20. Tu, pentru c@ milostiv e}ti, miluia}te-ne sau în biciul T@u izbândea}te nedrept@]ile noastre, }i s@ nu dai pre cei ce Te m@rturisesc norodului care nu Te cunoa}te, 21. S@ nu zic@ între neamuri: «Unde iaste Dumnezeul lor?»” 22. {i dup@ ce, obosi]i de acestea strâg@ri }i osteni]i de plânsuri, t@cuse, 23. Sculându-s@ Ozie v@rsat de lacr@mi, au zis: „Cu inim@ dreapt@ s@ fi]i, fra]ilor, }i întru aceaste cinci zile s@ a}tept@m de la Domnul mil@, 24. C@ doar@ î} va curma mâniia }i va da slav@ numelui S@u. 25. Iar@ trecând cinci zile, de nu va veni ajutoriul, vom face cuvintele acestea ce a]i gr@it”. Cap 8 Iudith, a c@ria rudenia }i lauda s@ îns@mneaze, îndoindu-se b@trânii }i pentru strâmtorirea cugetând a da a cincea zi cetatea, îi ceart@ pentru ce au hot@rât vreamea milii Domnului }i-i îndeamn@ ca, cu pilda p@rin]ilor, norodul spre r@bdare s@-l înt@reasc@, }i pentru dânsa lui Dumnezeu s@ se roage, nici s@ ispiteasc@ lucrul ei.

1.

i au fost deac@ au auzit cuvintele aceastea Iudith v@duva, carea era fata lui Me|rari, fiiului Idox, fiiului Iosif, fiiului Ozie, fiiului Elai, fiiului Iamnor, fiiului 490v Ghedeon, fiiulu i Rafaim, fiiului Ahitov, fiiului Melhie, fiiului Enan, fiiului Nathanie, fiiului Selatheil, fiiului Simion, fiiului Ruvim, 2. {i b@rbatul ei au fost Manasse, care au murit în zilele s@ceri}ului de orzu. 3. C@ sta lâng@ cei ce lega znopii în ]arin@, }i au venit c@ldura preste capul lui; }i au murit în Vethulia, cetatea sa, }i s-au îngropat acolo, cu p@rin]ii s@i. 4. {i era Judith r@masa lui v@duv@ de trei ani }i }ase luni. 5. {i în ceale mai din sus ale casei sale }-au f@cut chiliu]@ de tain@, în carea, cu slujnicele sale, închise r@mânea. 6. {i, având preste coapsele sale t@rsin@, postea în toate zilele vie]ii sale, afar@ de sâmbete }i de praznice }i s@rb@torile casei Israil. 7. {i era frumoas@ foarte la vedeare, c@rie b@rbatul s@u îi l@sase averi multe }i familie mult@ }i mo}tenire de ciurde de boi }i de ciurde de oi pline. 8. {i era aceasta în toate vestit@ foarte, c@ s@ temea de Domnul foarte, nici era cine s@ 491r || gr@iasc@ de dânsa cuvânt r@u. 9. Deci aceasta auzind c@ Ozie ar fi f@g@duit c@, trecând a cincea zi, ar da cetatea, au trimis la b@trânii Havri }i Harmi. 10. {i au venit la ea }i le-au zis: „Ce cuvânt iaste acesta, spre care s-au odihnit Ozie, s@ dea cetatea asiriilor de nu ne va veni ajutoriu în cinci zile?”

150

CAP 8 {I 9

CARTEA LUI IIUDITH

11. {i cine sânte]i voi, carii ispiti]i pre Domnul? 12. Nu-i cuvântul acesta care s@ cheme mila, ci mai vârtos carele s@ înt@râte mâniia }i s@ aprinz@ urgiia. 13. Pus-a]i voi vreme milei Domnului, }i în vrearea voastr@ i-a]i r@nduit zi. 14. Ci pentru c@ r@bd@toriu iaste Domnul, despre aceasta s@ facem poc@in]@ }i iertarea Lui cu lacr@mi v@rsate s@ o cearem. 15. C@ nu ca omul, a}a Dumnezeu va amânân]a, nici ca fiiul omului spre mânie s@ va aprinde. 16. {i, pentru aceaea, s@-I smerim sufletele noastre, în duh smerit rândui]i slujindu-I. 17. S@ zicem, plângând, Domnului ca dup@ vrearea Sa s@ ne fac@ mila Sa, c@ precum 491v s-au turburat inima noastr@ întru | trufi ia lor, a}a }i de smereniia noastr@ s@ ne sl@vim. 18. C@ n-am urmat p@catele p@rin]ilor no}tri, carii au p@r@sit pre Dumnezeul s@u }i s-au închinat dumnezeilor streini. 19. Pentru care t@lh@rie s-au dat spre sabie }i spre r@pire }i spre amestecarea nepriiatinilor s@i. Iar@ noi alt Dumnezeu nu }tim afar@ de Dânsul. 20. S@ a}tept@m smeri]i mâng@iarea Lui, }i va cerca sângele nostru din n@cazurile nepriiatinilor no}tri }i va smeri toate neamurile, oricarii s@ scoal@ asupra noastr@, }i le va face f@r@ de cinste Domnul, Dumnezeul nostru. 21. {i acum, fra]ilor, pentru c@ voi sânte]i b@trâni în norodul lui Dumnezeu }i din voi spânzur@ sufletul lor, spre vorba voastr@ inimile lor r@dica]i, ca s@-}i aduc@ aminte c@ ispiti]i au fost p@rin]ii no}tri, ca s@ s@ areate de cumva adev@rat cinstesc pre Dumnezeul s@u. 22. *Trebuie s@-} aduc@ aminte în ce chip p@rintele nostru Avraam au fost ispitit }i prin *Face. 22, 1. multe n@cazuri l@murit s-au f@cut priiatinul lui Dumnezeu. 23. A}a Isaac, a}a Iacov, a}a Moisi, || }i to]i carii au pl@cut lui Dumnezeu, prin multe 492r n@cazuri au trecut credincio}i. 24. Iar@ cei ce n-au priimit ispitele cu frica Domnului, }i ner@bdarea sa }i ocara murmur@rii sale împotriva Domnului }-au dat înainte, 25. *S-au r@sipit de la r@sipitoriu }i de }erpi au perit. *1 Cor. 10, 9. 26. {i noi, dar@, s@ nu ne izbândim pentru aceaste ce p@timim, 27. Ci s@ socotim aceaste pedeapse a fi mai mici decât p@catele noastre, zbicele Domnului cu carele ca slujile ne cert@m spre întoarcerea }i spre perirea noastr@ a ni s@ întâmpla, s@ creadem”. 28. {i i-au zis Oziia }i b@trânii: „Toate care ai gr@it adev@rate sânt }i nu iaste în cuvintele tale ceva ponoslu. 29. {i acum roag@-te pentru noi, c@ muiare sfânt@ e}ti }i tem@toare de Dumnezeu”. 30. {i i-au zis Iudith: „Precum ce-am putut gr@i, a lui Dumnezeu a fi cunoa}te]i. 31. A}a, ce-am rânduit a face cerca]i de este din Dumnezeu }i v@ ruga]i ca st@t@toriu s@ fac@ Dumnezeu sfatul meu. 32. Voi ve]i sta la poart@ într-aceast@ | noapte, }i eu voiu ie}i cu avra mea. {i v@ ruga]i 492v ca, precum a]i zis, în cinci zile s@ Se uite Domnul preste norodul s@u, Israil. 33. Iar@ voi, nu vreau s@ ispiti]i fapta mea, }i pân@ când v@ voiu vesti, nimic alt@ s@ fie, f@r@ numai rug@ciune pentru mine c@tre Domnul, Dumnezeul nostru”. 34. {i au zis c@tr@ ea Oziia, c@p@teniia Iudei: „Mergi în pace, }i Domnul fie cu tine spre izbânda nepriiatinilor no}tri”. {i, întorcându-s@, s-au dus. Cap 9 Iudith, n@c@jindu-s e }i smerindu-se, pentru slobozirea norodului a}ternut@ s@ roag@, ca s@ i s@ dea putearea a mistui pre Holofern.

1.

arii ducându-se, Iudith au intrat în c@mara sa }i, îmbr@cându-s@ cu târsin@, au pus cenu}e pre capul s@u }i, a}ternându-s@ Domnului, strâga c@tr@ Domnul, zicând: 2. „Doamne, Dumnezeul t@tâni-mieu Simion, *Carele i-au dat sabie spre ap@rarea celor de *Face. 34, 26. alt neam, carii au fost v@t@m@tori în spurc@ciunea sa }i au golit coapsa vergurii spre ru}ine, 493r 3. {i ai dat muiarile lor spre prad@ }i featele lor spre robire }i toat@ prada spre || împ@r]ire slujilor Tale, carii au r@vnit râvna Ta, agiut@-mi, rogu-Te, Doamne, Dumnezeul mieu, mie, v@duvei. 4. C@ Tu ai f@cut ceale dintâi }i ceale dup@ aceale le-ai gândit. {i aceasta s-au f@cut, carea Însu]i ai voit.

151

CAP 9 {I 10

CARTEA LUI IIUDITH *Ie}ir. 4, 9.

*Jude. 4, 21 }i 5, 26.

5. C@ toate c@ile Tale g@tite sânt }i judec@]ile Tale în rânduiala Ta le-ai pus. 6. *Uit@-Te la tab@ra assirilor acum, ca atunci la tab@ra eghiptenilor, a Te uita Te-ai învrednicit când dup@ slugile Tale întrarma]i alerga, n@d@jduindu-se în c@ru]ele }i în c@l@rimea sa }i în mul]imea osta}ilor, 7. Ci Te-ai uitat preste tab@ra lor }i întunearecul i-au ostenit. 8. [inut-au picioarele lor adâncul, }i apele i-au acoperit. 9. A}a fie }i ace}tia, Doamne, carii s@ n@d@jduiesc în mul]imea sa }i în c@ru]ele sale, }i în cârligi }i în paveze }i în s@ge]ile sale }i în lânci s@ trufesc 10. {i nu }tiu c@ Tu însu]i e}ti Dumnezeul nostru, carele sfar@mi r@zboaiele din-ceput, }i Domnul e numele [ie. 11. R@dic@ bra]ul T@u ca din-ceput, }i izbea}te vârtutea lor în vârtutea Ta. S@ caz@ | vârtutea lor întru mânia Ta, carii s@ f@g@duiesc a pâng@ri ceale sfinte ale Tale }i a spurca 493v cortul numelui T@u, }i a oborî cu sabia sa cornul oltariului T@u. 12. F@, Doamne, ca cu a sa sabie s@ i se taie trufia lui! 13. Prinz@-s@ cu la]ul ochilor s@i în mine }i-l vei lovi din buzele dragostii meale. 14. D@-mi mie în inim@ r@mas, ca s@-l urgisesc }i vârtute, ca s@ -l r@storn. 15. *C@ va fi aceasta pomenirea numelui T@u, deac@-l va r@sturna mân@ de f@meaie. 16. C@ nu în mul]ime iaste vârtutea Ta, Doamne, nici în puterile cailor iaste vrearea Ta, nici [-au pl@cut [ie din-ceput cei trufa}i, ci a celor smeri]i }i blânzi pururea [-au pl@cut rug@ciunea. 17. Dumnezeul ceriurilor, Ziditoriul apelor }i Domnul a toat@ zidirea, ascult@-m@ pre mine, tic@loasa, carea m@ rog }i în mila Ta m@ n@d@jduiesc. 18. Adu-[i aminte, Doamne, de testamântul T@u }i d@ cuvânt în gura mea }i în inima mea sfatul înt@rea}te, ca casa Ta întru sfin]irea Ta s@ r@mâie 19. {i toate neamurile s@ cunoasc@ c@ Tu e}ti Dumnezeu }i nu iaste altul afar@ de Tine”. Cap 10 || Iudith cea frumoas@, cuvios înpodobit@, din Vethulia cu slujnica sa iase, de iscoade g@sât@, s@ duce la Holofern, carele îndat@ s@ prinde de frumsea]ea ei.

1.

494r

i au fost deac@ au încetat a strâga c@tr@ Domnul, s-au sculat din locul în care z@cuse a}ternut@ c@tr@ Domnul 2. {i au chemat avra sa }i, pogorându-se în casa sa, au lep@dat de la sâne târsina }i s-au dezbr@cat de vejmintele v@duvirii sale. 3. {i }-au sp@lat trupul }i s-au uns cu mir de cel bun }i au teptânat cosi]a capului s@u }i }-au pus mitr@ pre cap }i s-au înbr@cat cu vejmintele desf@t@rii sale }i au tras înc@l]@minte picioarelor sale }i }-au luat împodobirea bra]ului }i crini }i cercei }i ineale }i cu toate podoabele sale s-au î mpodobit. 4. C@riia }i Domnul i-au rânduit str@lucire; c@ toat@ g@tirea aceasta nu din poft@, ci din vârtute cump@nea. {i pentru aceaea, Domnul aceasta spre aceea frumsea]e o au sporit, ca, cu neas@m@nat@ frumsea]ea, tuturor ochilor s@ se areate. 5. {i au pus avrei sale urciorul cu vin }i vasul cu untul de lemn }i fiertur@ }i pl@cinte }i pâni }i ca}i }i au purces. | 494v 6. {i, venind la poarta cet@]ii, au aflat a}teptând pre Ozie }i b@trânii cet@]ii. 7. Carii v@zând-o, buigui]i, s-au minunat foarte de frumsea]ea ei. 8. Îns@ nimic întrebând-o, o au slobozit a mearge, zicând: „Dumnezeul p@rin]ilor no}tri s@-]i dea dar }i tot sfatul inimii tale cu v@rtutea sa s@-l înt@reasc@, s@ se veseleasc@ despre tine Ierusalimul }i s@ fie numele t@u în numele sfin]ilor }i a drep]ilor”. 9. {i au zis to]i carii era acolo, cu un glas: „Fie, fie!”. 10. Iar@ Iudith rugându-se Domnului, au trecut prin por]i, ea }i avra ei. 11. {i au fost deac@ s-au pogorât din munte despre r@s@ritul zilii, au alergat înaintea ei iscoadele asiriilor }i o au ]inut, zicând: „De unde vii? Au unde te duci?” 12. Carea au r@spuns: „Fat@ de ovreiu sânt, pentru aceaea eu am fugit de la fa]a lor, c@ am cunoscut c@ s@ vor da voao spre prad@, pentru aceaea c@, necinstindu-v@, n -au vrut a s@ supune voao, ca s@ afle mil@ înnaintea voastr@. 13. Pentru aceast@ pricin@ am cugetat cu mine-mi, zicând: «Mearge-voiu la fa]a c@peteniii Holofern, s@-i spuiu ceale ascuns@ ale lor }i s@-i ar@t || cu ce întrare îi va putea dobândi, 495r a}a cum s@ nu caz@ macar un om din oastea lui»”.

152

CAP 10 {I 11

CARTEA LUI IIUDITH

14. {i, auzând oamenii aceia cuvintele ei, socotiia fa]a ei; }i era în ochii lor buiguial@, pentru c@ de frumsea]ea ei s@ mira foarte. 15. {i au zis c@tr@ ea: „[inutu-]-ai sufletul t@u, pentru c@ acela ai g@sit sfat, s@ te pogori la st@pânul nostru. 16. Iar@ aceasta s@ }tii, c@ când vei sta înaintea lui, bine-]i va face }i vei fi pl@cut@ foarte în inima lui”. {i o au dus la cortul lui Holofern, vestind-o. 17. {i, deac@ au întrat înnaintea fea]ii lui, îndat@ s-au prins în ochii s@i Holofern. 18. {i au zis c@tr@ el voivozii lui: „Cine va nesocoti norodul jidovilor, carii a}a frumoas@ muieri au, s@ nu o}tim pentru ace}tia împrotiva lor cu vrednicie?” 19. Deci, v@zând Iudith pre Holofern }ezând în z@vas@, carea era din ur}inic }i aur }i smaragd }i din pietri scumpe ]@sut, 20. {i uitându-s@ în fa]a lui, ea s-au închinat, a}ternându-s@ pre p@mânt. {i o au r@dicat slujile lui Holofern, poruncind domnul s@u. | Cap 11

495v

Iudith, de la Holofern întrebat@ despre pricina fugii sale, îl în}al@, ar@t@toare f@g@duindu-i biruin]@.

1.

tunci Holofern i-au zis: „Cu inim@ dreapt@ fii, }i s@ nu te sfie}ti în inima ta, C@ eu niciodat@ r@u n-am f@cut omului care au vrut a sluji lui Navohodonosor împ@ratului. 2. Iar@ norodul t@u, de nu m-ar fi necinstit, nu mi-a}i fi r@dicat suli]a asupra lui. 3. Iar@ acum spune-m pentru ce pricin@ te-ai dep@rtat de la ei }i ]-au pl@cut a veni la noi”. 4. {i i-au zis Iudith: „Priimea}te cuvintele sluginicii tale, c@, de vei urma cuvintele sluginicii tale, lucru des@vâr}it va face cu tine Domnul. 5. C@ viu iaste Navohodonosor, împ@ratul p@mântului, }i vie iaste vârtutea lui, carea ieste în tine spre certarea tuturor sufletelor ce gre}esc. C@ nu numai oamenii slujesc lui prin tine, ci }i fierile câmpului ascult@ de el. 6. C@ s@ vestea}te str@daniia inimii tale tuturor neamurilor, }i s-au vestit a tot veacul, 496r c@ numai tu sângur bun }i tu putearnic e}ti, întru toat@ împ@r@]ia lui, }i ispr@v||niciia ta întru toate ]inuturile s@ vestea}te. 7. *Nici aceasta- i t@inuit@, ce-au gr@it Ahior, nici aceea-i ne}tiut@, carea i-ai poruncit a *Sus 5, 5. i s@ întâmpla. 8. C@ adev@rat iaste cum c@ Dumnezeul nostru într-atâta cu p@catele S-au sup@rat, cât au poruncit prin prorocii s@i, c@tr@ norod, c@-l va da pentru p@catele sale. 9. {i, pentru c@ s@ }tiu fiii lui Israil pre sâne} a fi mâniiat pre Dumnezeul s@u, cutremurul t@u preste dân}ii iaste. 10. Ci înc@ }i foametea i-au n@v@lit }i, pentru usc@ciunea apei, acum între cei mor]i s@ socotesc. 11. Adec@ aceasta au rânduit, s@-}i ucig@ vitele }i s@ le bea sângele. 12. {i ceale sfinte a Domnului, Dumnezeului s@u, carele au poruncit Dumnezeu s@ nu le ating@, în grâu, vin }i în untdelemn, aceastea au gândit a le cheltui, }i vreau a mistui care nici cu mânile a le atinge n-ar trebui. Deci, pentru c@ fac aceastea, adev@rat iaste c@ spre perire s@ vor da. 496v 13. Carea eu, slujnica ta, cunoscând, am fugit de la dân}ii; }i m-au trimis | Domnul a-]i spune aceastea. 14. C@ eu, slujnica ta, pre Dumnezeu cinstesc }i acum, la tine. {i va ie}i slujnica ta }i m@ voiu ruga lui Dumnezeu, 15. {i-m va spune mie când le va r@spl@ti p@catul lor; }i, venind, î]i voiu spune ]ie, a}a cât eu s@ te duc prin mijlocul Ierusalimului; }i vei avea tot norodul lui Israil, ca ni}te oi c@rora nu iaste p@storiu, }i nu va l@tra mâcar vrun câne împrotiva ta. 16. C@ acestea mie mi s-au zis prin rânduiala lui Dumnezeu 17. {i, pentru c@ s-au mâniiat asupra lor Dumnezeu, aceastea sânt trimis@ a-]i vesti”. 18. {i au pl@cut toate cuvintele aceastea lui Holofern }i înaintea slugilor lui, }i s@ mira de în]elepciunea ei }i zicea altul c@tr@ altul: 19. „Nu iaste muiare ca aceasta pre p@mânt în vedeare, în frumsea]e }i în]@leagerea cuvintelor”. 20. {i au zis c@tr@ ea Holofern: „Bine au f@cut Dumnezeu, Care te-au trimis înnaintea norodului, ca s@-l dai tu în mânile noastre.

153

CAP 11, 12 {I 13

CARTEA LUI IIUDITH

21. {i pentru c@ bun@ iaste f@g@duin]a ta, de va face mie aceasta Dumnezeul t@u, va fi }i Dumnezeul mieu, }i tu în casa lui Navohodonosor mare vei fi }i numele t@u s@ va || 497r numi întru tot p@mântul”. Cap 12 Iudith, în vistieriia lui Holofern dus@, slobozenie dobândea}te a mânca dintr-a sale bucate }i noaptea la rug@ciune a ie}i. Iar@ a patra zi, la usp@]u adus@ înnaintea lui Holofern, mânc@ }i bea; carele arzând de pofta ei, tare s@ îmbat@.

1.

tunci i- au poruncit s@ între unde era puse comoar@le lui }i i-au porunci t a r@m@nea acolo }i au rânduit ce s@ -i dea din usp@]ul s@u. 2. C@ruia i-au r@spuns Judith }i i -au zis: „Acum nu voiu putea mânca din ceale ce porunce}ti a mi s@ da, ca s@ nu vie preste mine vina. Iar@ dintr-aceastea care mi-am adus voiu mânca”. 3. C@riia Holofern au zis: „De s@ vor sfâr}i aceastea, care ]-ai adus, ce- ]i vom face?” 4. {i au zis Iudith: „Viu e sufletul t@u, domnul mieu, c@ nu le va cheltui toate aceastea slujnica ta pân@ ce va face Dumnezeu în mâna mea aceastea ce am gândit”. {i o au dus slujile lui în cortul care poruncise. 5. {i au cerut, când întra, s@ i s@ dea slobozire a ie}i afar@ noaptea, mainte de lumin@, la rug@ciune, }i a s@ ruga Domnului. | 6. {i au poruncit c@m@ra}ilor s@i, ca, precum îi va pl@cea ei, s@ ias@ }i s@ între a ruga 497v pre Dumnezeul s@u în trei zile. 7. {i ie}iia nop]ile în valea Vethuliii }i s@ sp@la în izvorul apei. 8. {i cât s@ suia, s@ ruga Domnului, Dumnezeului Israil, s@-i îndrepteaze calea ei spre slobozirea norodului s@u. [9.] {i, întrând, curat@ r@mânea în cort, pân@ când î}i lua bucata sa sara. 10. {i au fost a patra zi, Holofern au f@cut cin@ slujitorilor s@i }i au zis c@tr@ Vagaon, famenul s@u: „Mergi }i îndeamn@ pre ovreia ceea ca s@ voiasc@ a l@cui cu mine, 11. C@ urât iaste la assiri de va huli f@meia b@rbatul, f@când ca neatins@ s@ treac@ de la el”. 12. Atunci au întrat Vagaon la Iudith }i i-au zis: „Nu-]i fie teamere, fecioar@ bun@, a întra la domnul mieu, ca s@ se cinsteasc@ înnaintea fea]ii lui, s@ mânce cu el }i s@ bea vin întru veselie”. 13. C@ruia Iudith i-au r@spuns: „Cine sânt ca s@ zic împrotiv@ domnului mieu? 14. Orice va fi înnaintea ochilor lui bun, }i prea bun, voiu face. {i orice va pl@cea lui, aceasta mie îm va fi mai bun în toate zilele vie]ii mea||le”. 498r 15. {i s-au sculat }i s-au împodobit cu vâjmântul s@u }i, întrând, au st@tut înnaintea fe]ii lui. 16. Iar@ inima lui Holofern s-au lovit, c@ era arzând în pofta ei. 17. {i au zis c@tr@ ea Holofern: „Bea acum }i }ezi în veselie, c@ ai aflat har înaintea mea”. 18. {i au zis Iudith: „Bea-voiu, domnule, c@ s-au m@rit sufletul mieu ast@zi preste toate zilele meale”. 19. {i au luat }i au mâncat }i au beut înnaintea lui ceale ce-i g@tise ei slujnica sa. 20. {i s-au f@cut veasel Holofern c@tr@ dânsa }i au beut vin mult foarte, cât nu mai beuse în viia]a sa. Cap 13 Iudith, dup@ ce au f@cut c@tr@ Dumnezeu rug@ciune, taie capul bietului Holofern cu sabiia lui. Carele la cet@]eanii s@i în Vethulia ducându-l, pre aceia îi îndeamn@ spre mul]@mirea Domnului, iar@ ea de la to]i bine s@ cuvinteaz@; }i Ahior, v@zând capul lui Holofern, s@ buiguia}te.

1.

ar@ când s-au f@cut sar@, au gr@bit slugile lui la corturile sale }i au în|cuiat Vagaon u}ile c@m@rii }i s-au dus. 2. C@ era to]i îngreoia]i de vin. 3. {i era Iudith sângur@ în c@mar@. 4. Iar@ Holofern z@cea în pat, de mare be]ie obosit. 5. {i au zis Iudith slujnicii sale s@ stea afar@, dinnaintea c@m@rii, }i s@ ia sama.

154

498v

CAP 13

CARTEA LUI IIUDITH

6. {i au st@tut Iudith înnaintea patului, rugându-s@ cu lacr@mi }i cu mi}carea buzelor, în tain@, 7. Zicând: „Înt@rea}te-m@, Doamne, Dumnezeul lui Israil, }i Te uit@ în ceasul acesta la lucrurile mânilor meale ca, precum ai f@g@duit, s@ r@dici Ierusalimul cetatea; }i aceasta, care crezând prin Tine a putea fi, am gândit s@ o s@vâr}esc”. 8. {i, zicând aceastea, s-au apropiat de stâlpul care era la capul patului lui, }i sabia lui, carea spânzura legat@ într-însa, o au dezlegat. 9. {i, sco]ând-o din teac@, au apucat coama capului lui, }i au zis: „Înt@rea}te-m@, Doamne Dumnezeule, într-acest ceas!” 10. {i l-au lovit de doao ori în cerbicea lui }i i -au t@iat capul; }i i-au luat z@vasa din stâlpi }i i-au înv@luit trupul trunchiu. || 499r 11. {i, dup@ pu]ân, au ie}it }i au dat capul lui Holofern slujnicii sale }i i-au poruncit s@-l puie în traista sa. 12. {i au ie}it amândoao dup@ obiceaiul s@u, ca la rug@ciune, }i au trecut tab@ra }i, ocolind valea, au venit la poarta cet@]ii. 13. {i au zis Iudith de departe p@zitorilor zidurilor: „De}chide]i por]ile, c@ cu noi iaste Dumnezeu, Carele au f@cut vârtute în Israil!” 14. {i au fost, deac@ au auzit oamenii glasul ei, au chemat b@trânii cet@]ii. 15. {i au alergat la ea to]i, de la cel mai mic pân@ la cel mai mare, c@ n@d@jduia c@ nu va mai veni. 16. {i, aprinzând lumin@rile, au încungiurat to]i. Iar@ ea suindu-s@ în loc mai nalt, au poruncit s@ fie t@ceare. {i, deac@ au t@cut to]i, 17. Au zis Iudith: „L@uda]i pre Domnul, Dumnezeul nostru, Carele nu p@r@sea}te pre cei ce n@d@jduiesc spre Dânsul 18. {i în mine, slujnica Sa, au plinit mila Sa, carea o au f@g@duit casei lui Israil }i au ucis cu mâna mea pre protivnicul norodului S@u, într-aceast@ noapte”. 499v 19. {i, sco]ind din straist@ capul lui Holofern, l-au ar@tat lor, zicând: | „Iat@ capul lui Holofern, c@peteniii oastei assirilor, }i iat@ z@vasa lui, în carea s@ culca în be]iia sa, unde prin mân@ de muiere l-au lovit Domnul, Dumnezeul nostru. 20. Iar@ viu e însu}i Domnul, c@ m-au p@zit îngerul S@u }i de aici mergând }i acolo z@bovind, }i de acolo aici întorcându-m@, }i nu m-au l@sat Domnul pre mine, slujnica Sa, a m@ spurca, ci f@r@ pâng@rirea de p@cat m-au chemat înd@r@pt voao, bucurându-m@ în biruin]a Sa, în sc@parea mea }i în slobozirea noastr@. 21. *M@rturisi]i-v@ Lui to]i, c@ e bun, c@ în veac e mila Lui”. *Psal. 105, 1 22. {i, to]i închinându-s@ Domnului, au zis c@tr@ ea: „Blagoslovitu-te-au pre tine Domnul }i 106, 1. în v@rtutea Sa, c@ prin tine de nimica au f@cut pre nepriiatinii no}tri”. 23. Iar@ Ozie, c@petenia norodului Israil, au zis c@tr@ ea: „Blagoslovit@ e}ti tu, fecioar@, de la Domnul, Dumnezeul cel înalt, preste toate muierile pre p@mânt! 24. Bine e cuvântat Domnul, Carele au zidit ceriul }i p@mântul, Carele te-au îndreptat 500r spre ranele capului c@peteniii nepriiati||nilor no}tri!

155

CAP 13 {I 14

CARTEA LUI IIUDITH

25. C@ ast@zi numele t@u a}a l-au m@rit, ca s@ nu s@ deperteaz@ lauda ta din gura oamenilor, carii-} vor aduce aminte de puterea Domnului în veac, pentru carii n-ai îng@duit sufletului t@u, pentru strâmturile }i n@cazurile neamului t@u, ci ai ajutat c@dearea-i înnaintea Dumnezeului nostru”. 26. {i au zis tot norodul: „Fie, fie!” 27. Iar@ Ahior, chemat, au venit, }i i-au zis Iudith: „Dumnezeul lui Israil, C@ruia tu m@rturie I-ai dat, c@ s@ izbândea}te de nepriiatinii S@i, Acela capul tuturor necredincio}ilor l-au t@iat într-aceast@ noapte în mâna mea. 28. {i, s@ cuno}ti c@ a}a iaste, iat@ capul lui Holofern, carele în urgiia trufiii sale pre Dumnezeul lui Israil L-au necinstit, }i ]ie cu perire ]i s@ l@uda, zicând: «Deac@ s@ va prinde norodul lui Israil, cu sabie voiu porunci s@ ]i se p@trunz@ coapsele tale»”. 29. {i, v@zând Ahior capul lui Holofern strâmtorat de spaim@, au c@zut în fa]a sa pre p@mânt }i s-au z@du}it sufletul lui. 30. Iar@ dup@ ce luând duh s-au mai r@corit, | au c@zut la picioarele ei }i s -au închinat 500v }i i s-au zis: 31. „Blagoslovit@ e}ti tu de la Dumnezeul t@u în tot cortul lui Iacov, c@ în tot neamul care va auzi numele t@u s@ va m@ri preste tine Dumnezeul lui Israil”. Cap 14 Spânzurându-se capul lui Holofern din zidul Vethuliii, }i Ahior t@indu-s@ înprejur, jidovii n@v@lesc asupra assirilor. Carii pre Holofern de}teptând, }i mort aflându-l, cu fric@ mare foarte s@ loveasc.

1.

i au zis Iudith c@tr@ tot norodul: „Aculta]i-m@, fra]ilor, spânzura]i capul acesta preste zidurile noastre. 2. {i va fi deac@ va ie}i soarele, apuce fie}tecarele armele sale }i ie}i]i cu n@v@lire, nu s@ v@ pogorâ]i în gios, ci ca când a]i face n@v@lire. 3. Atunci iscoadele vor fi datori a fugi la c@petenia sa, a-l de}tepta la r@zboiu. 4. {i, deac@ vor alerga voivozii lor la cortul lui Holofern }i-l vor afla prunc || în sângele 501r s@u t@v@lit, va c@dea asupra lor fric@. 5. {i, deac@ ve]i cunoa}te c@ fug, duce]i-v@ dup@ ei f@r@ grije, c@ Domnul îi va zdrobi supt picioarele voastre”. 6. Atunci Ahior, v@zând puterea carea f@cuse Dumnezeu lui Israil, p@r@sând obiceaiul p@gân@t@]ii, au crezut lui Dumnezeu }i }-au t@iat împregiur carnea m@dulariului s@u }i s-au adaos la norodul lui Israil }i toat@ urmarea neamului lui pân@ într-aceast@ zi. 7. {i îndat@ cât au r@s@rit zioa, au spânzurat preste ziduri capul lui Holofern }i au luat tot omul armele sale }i au ie}it cu mare sunet }i urlare. 8. Carea v@zând iscoadele, la cortul lui Holofern au fugit. 9. Iar@ cei ce era în cort venind }i înnaintea într@rii c@m@rii tr@p@dând, pentru ca s@ s@ de}teapte, neodihnire cu mer}te}ugire f@cea, ca nu de la de}tept@tori, ci de la sun@tori Holofern s@ se de}teapte. 10. C@ nime nu îndr@znea c@mara puterii assirilor ie}ind au întrând a o de}chide. | 11. Iar@ deac@ au venit voivozii lui }i trivunii }i to]i mai-marii oastei împ@ratului assirilor 501v au zis c@m@ra}ilor: 12. „Întra]i }i-l de}tepta]i, c@, ie}ind }oarecii din viezuniile sale, au îndr@znit a ne chema la r@zboiu”. 13. Atunci au întrat Vagaon în c@mara lui }i au st@tut dinnaintea p@r@taiului }i pleznire au f@cut cu mânile sale, c@ gândiia c@ doarme cu Iudith. 14. Ci nesâm]ind cu urechile nici o mi}care de cel ce z@cea, s-au apropiiat aproape de p@r@taiu }i, r@dicându-l }i v@zând trupul f@r@ capul lui Holofern în sângele s@u t@v@lit z@când pre p@mânt, au strâgat cu glas mare plângând }i }-au rupt vejmintele sale. 15. {i, întrând în cortul Iudithei, nu o au aflat }i au s@rit afar@ la norod 16. {i au zis: „O muiare ovreaia au f@cut turburare în casa împ@ratului Navohodonosor, c@, iat@, Holofern zace pre p@mânt, }i capul lui nu-i în el”. 17. Carea auzând c@peteniile puterii assirilor, }-au rupt to]i vejmintele sale }i nesuferit@ fric@ }i cutremur au c@zut preste dân}ii }i s-au turburat || inimile lor foarte. 502r 18. {i s-au f@cut strâgare neas@mânat@ în mijlocul taberilor lor.

156

CAP 15 {I 16

CARTEA LUI IIUDITH Cap 15

Assirii, de moartea pov@]uitoriului s@u îngrozi]i, toate l@sându-le, fug. {i jidovii îi gonesc }i -i taie }i, culegând jafurile, foarte s- au îng@zd@cit. Iar@ Iudith de la arhiereu }i de la norod bine s@ cuvinteaz@. {i ceale ce era deosebi a lui Holofern ei le dau.

1.

i auzând toat@ oastea a fi t@iat capul lui Holofern, au fugit mintea }i sfatul de la ei }i, numai de cutremur }i de fric@ scutura]i, a fugi s@ sf@tuiesc, 2. A}a cât nici unul nu vorbea cu de-aproapele s@u ci, plecându-}i capul, l@sând toate, gr@bea a sc@pa de ovreaii carii, arma]i asupra sa venind, îi auziia fugind prin c@ile câmpiilor }i prin c@r@rile dealurilor. 3. V@zându-i dirept aceaea fiii lui Israil fugând, i-au gonit }i s -au pogorât r@sunând cu trâmbi]ele }i urlând dup@ ei. 502v 4. {i pentru c@ assirii nu aduna]i, fugea | r@sâpi]i, iar@ fiii lui Israil într-o ceat@ gonindu-i, îi sl@biia pre to]i carii putea g@si. 5. {i au trimis Ozie soli prin toate cet@]ile }i ]inuturile lui Israil. 6. {i tot ]ânutul }i toat@ cetatea aleas@ tinerime întrarmat@ au trimis dup@ ei }i i-au gonit în ascu]itul sabiei, pân@ ce au ajuns la marginea hotar@lor sale. 7. Iar@ ceaialal]i carii era în Vethulia au întrat în tab@ra assirilor }i prada, carea fugând assirii o l@sase, o au luat }i s-au îngrecat foarte. 8. Iar@ cei ce biruise, to]i s-au întors în Vethulia, toate care era a lor le-au adus cu sâne, a}a cât nu era num@r în vite }i în dobitoace }i în toate ceale purt@toare a lor, c@ de la cel mai mic pân@ la cel mai mare to]i boga]i s-au f@cut din pr@zile lor. 9. Iar@ Ioachim, arhiereul din Ierusalim, au venit în Vethulia cu to]i b@trânii s@i, s@ vaz@ pre Iudith. 10. Carea ie}ind la el, bine o au cuvântat to]i cu un glas, zicând: „Tu, slava Ierusalimului, tu, veseliia lui Israil, tu, f@c@toare de cinste a norodului nostru! 11. C@ ai f@cut b@rb@tea}te, }i s-au înt@||rit inima ta, pentru c@ ai iubit cur@]iia }i dup@ 503r b@rbatul t@u altul n-ai cunoscut. Pentru aceaea }i mâna Domnului te-au înt@rit }i pentru aceaea vei fi binecuvântat@ în veac!” 12. {i au zis tot norodul: „Fie, fie!” 13. Iar@ în treizeaci de zile de-abiia au cules jafurile assirilor norodul lui Israil. 14. Deci toate care s-au aflat deosebi a fi a lui Holofern le-au dat Iudithii în aur }i-n argint }i-n haine }i pietri scumpe }i-n în toate unealtele }i s -au dat toate ei de la norod. 15. {i toate noroadele s@ bucura cu muierile }i vergurile }i cu tinerii în organe }i în al@ute. Cap 16 Cântecul Iudithei pentru biruin]a. Vine norodul în Ierusalim, arderi cu mul]@mit@ a aduce. {i, mai pre urm@, Iudith plin@ de zile moare. {i zioa ace}tii biruin]e pururea între zilele ceale sfinte la ovreai s@ pr@znuia}te.

503v

1. 2.

tunci au cântat cântecul acesta Iudith, zicând: „Înceape]i Domnului în dobe, cânta]i Domnului | în chimvale, viersui]i Lui psalm nou din oltariu }i chema]i numele Lui! 3. Domnul cel ce sf@ram@ r@zboaiele, Domnul e numele Lui. 4. Care {-au pus tab@ra în mijlocul norodului S@u, ca s@ ne apuce din mâna tuturor nepriiatinilor no}tri, 5. Venit-au Assur din mun]ii de la miiaz@noapte întru mul]imea t@riii sale, a c@ruia mul]imea au astupat r@pegiunile, }i caii lor au acoperit v@lile. 6. Zis-au c@ va aprinde hotarele meale, pre tinerii miei c@-i va ucide cu sabia, mititeii miei c@-i va da spre prad@ }i vergurile spre robie. 7. Iar@ Domnul Atotputearnicul l-au pedepsit }i l-au dat în mân@ de f@meie }i l-au p@truns. 8. C@ n-au c@zut cel tare a lor de tineri, nici fiii lui Titan l-au lovit, nici nal]ii uriia}i s-au pus împrotiva lui, ci Iudith, fata lui Merari, în frumsea]ea fea]ii sale l-au slobonogit. 9. C@ s-au dezbr@cat de vâjmântul v@duvirii }i s-au îmbr@cat în v@jmântul veseliii, în sâltarea fiilor Israil.

157

CAP 16

CARTEA LUI IIUDITH

10. Uns-au fa]a sa cu unsoare, }i }-au legat steblele sale cu mitra, luat-au conto}u nou spre în}elarea lui. || 11. Înc@l]@mintele ei i-au r@pit ochii lui, frumsea]ea ei rob i-au f@cut sufletul lui, t@iatu-i-au 504r cu sabie cerbicea lui. 12. Îngrozitu-s-au persii de starea ei }i medii de îndr@znirea ei. 13. Atunci au urlat taberile assirilor, când s-au ar@tat smeri]ii miei, usca]i de seate. 14. Fiii fecioarelor i-au p@truns înpreun@ }i ca pre ni}te prunci ce fug i-au ucis. Perit-au în r@zboiu de la fa]a Domnului, Dumnezeului mieu! 15. Cântec s@ cânt@m Domnului, cântec nou s@ cânt@m Dumnezeului nostru. 16. Adonai, Doamne, mare e}ti Tu }i prosl@vit întru v@rtutea Ta }i pre Care nu-L poate nime birui! 17. [ie-[i slujasc@ toat@ f@ptura Ta, c@ *ai zis }i s-au f@cut. Trimis-ai Duhul T@u }i s-au *Face. 1. Psal. 92, 9. zidit }i nu iaste cine s@ stea împrotiva cuvântului T@u. 18. Mun]ii din temeiuri s@ vor mi}ca cu apele, pietrile ca ceara s@ vor topi de la fa]a Ta. 19. Iar@ carii s@ tem de Tine mari vor fi la Tine preste toate. 20. Amar neamului ce s@ scoal@ asupra neamului mieu, c@ Domnul Atotputearnicul va izbândi într-în}ii, în zua judec@]ii îi va cerceta. | 21. C@ va da foc }i viermi în c@rnurile lor, s@ arz@ }i s@ sâm]@ pân@ în veac”. 504v 22. {i au fost dup@ aceastea, tot norodul au venit în Ierusalim a s@ închina Domnului dup@ biruin]@; }i, îndat@ dup@ ce s-au cur@]it, au adus to]i arderi de tot }i f@g@duin]ele }i ceale f@g@duite ale sale. 23. Iar@ Iudith toate vasele ceale de oaste a lui Holofern, care i le dedease norodul, }i p@r@taiul, care ea îl luase din c@mara lui, le-au adus spre d@ruire de uitare. 24. {i era norodul veasel dup@ fa]a sfin]ilor, }i în trei luni bucuria ace}tii biruin]e s-au pr@znuit cu Iudith. 25. Iar@ dup@ acelea zile fie}tecarele s-au întors la casa sa; }i Iudith mare s-au f@cut în Vethulia, }i era mai aleas@ în tot p@mântul lui Israil. 26. Era }i v@rtutei cur@]@niia împreunat@, a}a cât n-au cunoscut b@rbat în toate zilele vie]ii sale, de când au murit Manasse, b@rbatul ei. 27. {i era ie}ind în zile de praznic cu mare slav@. 28. {i au r@mas în casa b@rbatului s@u ani o sut@ cinci }i au slobozit pre avra sa slobod@; }i au murit }i s-au îngropat cu b@r||batul s@u în Vethulia. 505r 29. {i o au plâns tot norodul în }apte zile. 30. Iar@ în toat@ vreamea vie]ii sale n-au fost cine s@ turbure Israilul }i dup@ moartea ei, ani mul]i. 31. Iar@ zioa biruin]ii ace}tiia de praznic de la ovreai în num@rul zilelor celor sfinte s@ ia }i s@ cinstea}te de jidovi dintr-acea vreame pân@ într-aceast@ zi.

158

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH

(a se) ABATE: v. III abãtându(-sã): gerunziu 6,9

sã (se) af le: conj. prez. 3.sg. 10,12 ai af lat: ind. pf.c. 2.sg. 12,17 af lându-: gerunziu rezum. cap.14 vor afla: ind. viit.I. 3.pl. 14,4 (s-)au af lat: ind. pf.c. 3.pl. 15,14

ABIA: adv. abiia: adv. în loc. adv. de abiia 15,13

AICI: adv. aici: 13,20

ACOLO: adv. acolo: 2,14; 3,15; 4,6; 5,9, 15; 6,11; 8,3; 10,9; 12,1; 13,20 acolo: în forma de-acolo 5,9

(a) A JUNGE: v. III ajunge: inf. prez. fãrã a 2,8 au ajuns: ind. pf.c. 3.pl. 15,6

(a se) ACOPERI: v. IV au acoperit: ind. pf.c. 3.pl. 2, 11; 4,9; 9,8; 16,5 acoperind: gerunziu 5,9 (s-)au acoperit: ind. pf.c. 3.sg. 5,13

(a) AJUTA: v. I; var. (Reg.) (a) AGIUTA sã ajute: conj. pr ez. 3.sg. 7,14 agiutã: imperativ 2.sg. 9,3 ai ajutat: ind. pf.c. 2.sg. 13,25

ACUM: adv. acum: 5,24; 7,15; 8,21, 29; 9,6; 11,3, 10, 14; 12,2, 17

AJUTOR: s.n.; var. (Înv. ºi reg.) AJUTORIU ajut oriu: sg. nom./ac. rezum. cap.3; 3,8; rezum. cap.4; 6,21; 8,10 ajut oriul: sg. nom. 7,25

A

(a se) ADÃUGA: v. I; var. (a se) ADÃOGA „a se alãtura altor a”; „a intra în rând cu ceilalþi” (s-)au adaos: ind. pf.c. 3.sg. 14,6

(a) ALERGA: v. I alerga: ind. imp. 3.pl. 9,6 au alergat : ind. pf.c. 3.pl. 10,11; 13,15 vor alerga: ind. viit.I. 3.pl. 14,4

ADÂNC: s.n. adâncul: sg. nom./ac. 5,12; 9,8 ADEVÃR: s.n. ade vãrul: sg. ac. 5,5

ALES, ALEASÃ: ad j. aleºi: m. pl. ac. 3,8 aleasã: f. sg. ac. 15,6 (mai) aleasã: f. sg. nom. 16,25

ADEVÃRAT, -Ã: adj./adv. ade vãratã: ad j. f. sg. nom. 6,5 ade vãrate: adj. f. pl. nom. 8,28 ade vãrat: adv. 7,9; 8,21; 11,8, 12 (a-ºi) ADUCE: v. III aduceþi(-vã): imper ativ 2.pl., în loc. v. aduceþi-vã aminte 4,13 aducea: ind. imp. 3.pl. 4, 16 sã(-ºi) aducã: conj. prez. 3.pl., în loc. v. sã-ºi aducã aminte 8,21, 22 adu(-Þi): imperativ 2.sg., în loc. v. adu-Þi aminte 9,18 am adus: ind. pf.c. 1.sg. 12,2 ai adus: ind. pf.c. 2.sg. 12,3 (-º) vor aduce: ind. viit.I. 3.pl., în loc. v. –º vor aduce aminte 13,25 au adus: ind. pf.c. 3.sg./pl. 15,8; 16,22, 23 a aduce: inf. prez. rezum. cap.16 (a se) ADUNA: v. I a (sã) aduna: inf. prez. 3,15 au adunat: ind. pf.c. 3.pl. 4,4 (s-)au adunat : ind. pf.c. 3.pl. 5,23 adunându(-sã): gerunziu 7,12 adunaþi: imperativ 2.pl. 7,15

AMAR, -Ã: adj./s. amarã: adj. f. pl. (cu des. - ã) nom. 5,15 amar: s.n. (+ dat.) sg. nom. 16,20 (a) AMENINÞA: v. I va amânânþa: ind. viit.I. 3.sg. 8,15 AMESTECARE: s.f. amestecar ea: sg. ac. 8,19 AMIAZÃ: s.f.; var. AMEAZÃZEA ameazãz ea: sg. ac. 2,13 amiiazãzi: sg. ac. 7,6 AMINTE: adv. amint e: adv. în loc. v. a-ºi aduce aminte; vezi (a se/-ºi) ADUCE AMMONITEAN: s.m. (cf. Indice Fc) ammonit enilor: pl. gen. rezum. cap.5

ADUNARE: s.f. adunãrile: pl. nom., în sintagma adunãrile apelor „rez ervele de apã” 7,11

AMOREU: s.m. (cf. Indice Fc) amoreul: sg. ac. 5,20 AN: s.m. anul: sg. ac. 1,5; 2,1 ani: pl. ac. 5,9, 15, 22; 8,4; 16,28, 30 an : sg. ac., în loc. adv. pes te an „în decursul unui an” 5,15

ADUNAT, -Ã: adj. adunaþi: m. pl. nom., în forma neg. nu adunaþi 15,4 ADUS, -Ã: ad j. adusã: f. sg. nom. rezum. cap.12 AFARÃ: adv. af arã: adv. în loc. prep. afarã de „cu excepþia”; „în e xterior ul” 5, 18; 7,6; 8,6, 19; 9,19 af arã: 12,5; 13,5; 14,15 (a se) AFLA: v. I „a gãsi” au aflat: ind. pf.c. 3.pl. 10,6; 14, 15

ALÃUTÃ: s.f.; vezi LÃUTÃ

APÃ: s.f. apele: pl. nom./ac. 5,12; 9,8; 16,18 apei: sg. gen., în sint agmele ducerea apei (cf. lat. aquaeductus, Às )/uscãciunea apei „lipsa apei” (traducere întocmai a sint agmei lat. ariditate aq uae) rezum. cap.7; 7,6; 11,10 apã: sg. ac. 7,7, 9 apelor : pl. gen., în sintagma adunãrile apelor (cf. supra ADUN ARE) 7,11 apa: sg. nom. 7,11

159

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE

apelor: pl. gen. 9, 17 apei: sg. gen. 12,7

ARMAT, -Ã: adj. armaþi: m. pl. nom. 15,2

(a se) APÃRA: v. I va apãra: ind. viit.I. 3.sg. 5,25 (sã) apãrã: ind. pf.c. 3.sg. 6,2 apãrã: ind. prez. 3.pl. 7,8

ARMÃ: s.f. arme: pl. ac. 5,27 armele: pl. ac., în sintagma armele ceale de rãzboiu 7,5 armele: pl. ac. 14,2, 7

APÃRARE: s.f. apãrarea: sg. ac. 9,2

(a) ASCULTA: v. I va asculta: ind. viit.I. 3.sg. 4,12 a asculta: inf. prez. 5,5 ascultã: imperativ 2.sg. 9,17 ascultã: ind. prez. 3.pl. 11,5 ascultaþi: imper ativ 2.pl. 14,1

APÃRÃTOR, -TOARE: s.m./f.; var. (Înv. ºi reg.) APÃRÃTORIU „ocrotitor” apãrãtoriul: s.m. sg. nom. 6,13 (a se) APRINDE: v. III „a f ace (ceva) sã înceapã sã ardã”; „a incendia”; „a se mânia” au aprins: ind. pf.c. 3.sg. 2,17 (s-)au aprins: ind. pf.c. 3.sg. 5,2 sã aprinzã: conj. prez. 3.sg. 8,12 (sã) va aprinde: ind. viit.I. 3.sg. 8, 15 aprinzând: gerunziu 13,16 va aprinde: ind. viit.I. 3.sg. 16,6 APROAPE: adv./s. aproape: adv. 14,14 aproapele: s.m. sg. ac., în forma de-aproapele 15,2

ASCUNS, -Ã: s.m./f./n. (ceale) ascunsã: s.n. pl. ac. „secretele” 10,13 ASCUÞIT: s.n. (ccr.) „tãiº” ascuþitul: sg. ac. 2,16; 7,17; 15,6 ASEMENEA: adv.; var. (Reg.) ASEMINEA aseminea: 7,3 ASIR: s.m. (cf. Indice 3Împ) asiriilor: pl. gen./dat. 2,7, 12; rezum. cap.5; 6,3; 8,10; 10,11 asirii: pl. nom./ac. 6,10; 7,13; 15,4, 7 assirilor: pl. gen. 9,6; 13,19; rezum. cap.14; 14,10, 11, 17; 15,7, 13; 16,13 assiri: pl. ac. 12,11 assirii: pl. nom. rezum. cap.15

(a se) APR OPIA: v. I (s-)au apropiiat : ind. pf.c. 3.pl. 6,8; 7,8; 14,14 (s-)au apropiat : ind. pf.c. 3.sg. 13,8

ASIRIAN: s.m.; var. ASIREAN (cf. Indice Fc) asirenilor: pl. gen. 1,5, 10; 2,1

(a) APUCA: v. I au apucat: ind. pf.c. 3.sg. 13,9 apuce: con j. prez. fãrã sã 3.sg. 14,2 sã apuce: conj. prez. 3.sg. (aici) „sã scape” 16,4

ASTÃZI: adv. astãzi: 7,17; 12,18; 13,25

APUS: s.n. apusului: sg. gen. 1,6

(a se) AS TÂMPÃRA: v. I.; var. (a se) STÂMPÃRA (aici) „a se înviora” a (sã) stâmpãra: inf. prez. 7,7

(a se) ARÃTA: v. I sã arãt : conj. prez. 1.sg. 6,2; 10,13 au arãtat: ind. pf.c. 3.sg. 6,14; 13,19 aratã: imperativ 2.sg. 6,15 sã areate: con j. prez. 3.sg. 7,4 sã (se) areate: conj. prez. imper s./3.sg. 8,21; 10,4 (s-)au arãtat : ind. pf.c. 3.pl. 16,13

(a) ASTUPA: v. I au astupat: ind. pf.c. 3.sg. 16,5 AªA: adv. aºa: 4,14, 16; 5,9, 12, 13; 6,9, 18; 7,11; 8,15, 17, 23, 31; 9,9; 10,13, 18; 11,15; 13,25, 28; 15,2, 8; 16,26

ARÃTÃTOR, -TOARE: s.m./f. (Înv.) „persoanã care te face sã vezi, sã înþelegi un lucru” arãtãtoar e: f. sg. ac. rezum. cap.11 ARC: s.n. arc: sg. ac. 5,16 (a) ARDE: v. III „a distruge prin foc”; „a dori pe cineva”, „a râvni” arzând: gerunziu rezum. cap.12 era arzând: ind. imp. perifr. 3.sg. 12,16 sã arzã: conj. prez. 3.pl. 16,21 ARDERE: s.f. „jer tfã” arderi: pl. ac. 4,16 arderi: pl. ac., în sintagmele arderi cu mulþãmitã/arderi de tot rezum. cap.16; 16,22

AªEZAT, -Ã: ad j. aºezaþi: m. pl. nom. 7,8 (a) AªTEPTA: v. I sã aºteptãm: conj. pr ez. 1.pl. 7,23; 8,20 aºtep tând: gerunziu 10,6 (a se) AªTERNE: v. III „a se culca la pãmânt”; „a cãdea la pãmânt în semn de umilinþã”; „a distr uge”, „a nimici” (cf. lat. prostern¹, -ere) au aºternut: ind. pf.c. 3.pl. 4,9; 5,20 (s-)au aºternut: ind. pf.c. 3.pl. 7,4 (ne) aºtearnem: ind. prez. 1.pl. 7,14 aºternându(-sã): gerunziu 9,1; 10,20

ARGINT: s.n. argint: sg. ac. 2,10; 15,14

AªTERNUT, -Ã: adj. aºternutã: f. sg. nom. „cãzutã la pãmânt în semn de umilinþã” rezum. cap.9; 10,1

ARHIEREU: s.m. arhiereu: sg. ac. rezum. cap.15 arhiereul: sg. nom. 15,9

(a) ATINGE: v. III sã atingã: con j. prez. 3.pl. 11,12 a atinge: inf. prez. 11,12

160

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH

ATOTPUTERNIC, -Ã: adj. Atotputearnicul: m. sg. nom. 16,7, 20

BÂIGUIT, -Ã: adj.; var. (Înv. ºi reg.) BUIGUIT, -Ã buiguiþi: m. pl. nom. 10,9

ATUNCI: adv. atunci: 1,7, 12; 2,7; 3,1, 7; 4,1, 11; 5,5, 28; 6,3, 4; 6,7, 13, 19; 7, 12; 9,6; 11,1; 12,1, 12; 14,3, 6, 13; 16,1, 13

(a) BEA: v. II a bea: inf. prez. 7,7 sã bea: conj. prez. 3.sg./pl. 11,11; 12,12 bea: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.12 au beut: ind. pf.c. 3.sg. 12,19, 20 beuse: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 12,20 bea: imperativ 2.sg. 12, 17 bea-voiu: ind. viit.I. 1.sg. 12,18

AUR: s.n. aur : sg. ac. 2,10; 10,19; 15,14 AUSTRU: s.n. „sud” aus tru: sg. ac. 2, 15

BEÞIE: s.f. beþie: sg. ac. 13,4 beþiia: sg. ac. 13,19

(a) AUZI: v. IV auzind: gerunziu 4,1; rezum. cap.5; 8,9 au auzit : ind. pf.c. 3.sg./pl. 8,1; 13,14 auzând: gerunziu 10,14; 14,17; 15, 1 va auzi: ind. viit.I. 3.sg. 13,31 auziia: ind. imp. 3.pl. 15,2

BICI: s.n.; var. (Reg.) ZBICI biciul: sg. ac. 7,20 zbicele: pl. nom. 8,27 BIET, BIATÃ: adj. bietului: ad j. antep. m. sg. gen . rezum. cap.13

(a se) AVEA: v. II au a vut: ind. pf.c. 3.sg. 2,2 sã (se) aibã: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.3 având: gerunziu 8,6 vei avea: ind. viit.I. 2.sg. 11,15

BINE: adv./s. (mai) bine: adv. 3,2; 7,16 bine: adv. rezum. cap.6; 11,20 bine: adv. în structurile v . dislocate bine sã cuvântãm/bine sã cuvinteazã/bine e cuvântat/bine sã cuvinteazã/bine au cuvânt at 7, 16; rezum. cap.13; 13,24; rezum. cap.15; 15,10 bine: s.n. sg. ac. 10,16

AVERE: s.f. averile: pl. nom./ac. 2,16; 3,3 averi: pl. ac. 8,7 AVRÃ: s.f. „slujincã”, „roabã” (cf. lat. abra, -ae); cuvântul nu e înr egistrat în DA. avr a: sg. nom./ac. 8,32; 10,2, 10; 16,28 avr ei: sg. gen. 10,5 B

(a) BINECUVÂNTA: v. I vei fi binecuvântatã: pasiv ind. viit.I. 2.sg. 15,11 bine sã cuvântãm: con j. prez. 1.pl. 7,16 bine (sã) cuvinteazã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.13; rezum. cap.15 bine e cuvântat : pasiv ind. prez. 3.sg. 13,24 bine au cuvânt at: ind. pf.c. 3.pl. 15,10 (a se) BIRUI: v. IV bir uind: gerunziu rezum. cap.1 au bir uit : ind. pf.c. 3.sg./pl. 5,16, 20 bir uindu(-se): gerunziu rezum. cap.6 va birui: ind. viit.I. 3.sg. 6,13 bir ui: inf. prez. fãrã a 7,9; 16,16 (sã) bir ui: inf. prez. fãrã a 7,9 bir uise: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 15,8

BÃRBAT: s.m. „persoanã maturã de sex bãrbãtesc”; „soþ” bãrbaþi: pl. ac. 2,7 bãr baþilor: pl. gen. 7,2 bãr baþii: pl. nom. 7,12 bãr batul: sg. nom./ac. 8,2, 7; 12, 11; 15,11; 16,26, 28 bãr bat: sg. ac. 16,26 bãr batului: sg. gen. 16,28 BÃRBÃTEªTE: adv. bãr bãteaºte: 15,11 BÃTAIE: s.f. bãt aia: sg. ac., în sint agma bãtaia de rãzboiu (cf. lat. congressione pugnae ) „luptã” 7,9 BÃTRÂN, -Ã: s./adj. bãtrânilor: s.m. pl. gen. 6,12 bãtrânii: s.m. pl. nom./ac. 6,20; rezum. cap.8; 8,9, 28; 10,6; 13,14; 15,9 bãtrâni: adj. m. pl. nom. 8,21 BÃUTURÃ: s.f.; var. BEUTURÃ beuturã: sg. ac. 5,15

BIRUINÞÃ: s.f. bir uinþã: sg. ac. rezum. cap.11; 16,22 bir uinþa: sg. ac. 13,20; rezum. cap.16 bir uinþe: sg. gen. rezum. cap.16; 16,24 bir uinþii: sg. gen. 16,31 BISEARICÃ: s.f. bisearicii: sg. dat. 4,2, 9 bisearicilor: pl. dat. 4,2 bisearicã: sg. ac. 6,21; 7,18 (a) BLAGOSLOVI: v. IV blagoslovitu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 13,22 blagoslovitã eºti: pasiv ind. prez. 3.sg. 13,23, 31 BLÂND, -Ã: s.m./f. [celor] blânzi: s.m. pl. gen. 9,16

(a se) BÂIGUI: v. IV; var. (Reg.) (a se) BUIGUI (sã) buiguiaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.13 BÂIGUIALÃ: s.f.; var. (Reg.) BUIGUIALÃ (Rer.) „zãpãcealã”; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare este la V. Alecsandri (dupã H. T iktin, DRG s.v.). buiguialã: sg. nom. 10,14

BOGAT, -Ã: adj. bogaþi: m. pl. nom. 15,8 BOU: s.m. boi: pl. ac. 2,8; 3,3; 8,7

161

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE sã cazã: conj. prez. 3.sg., în loc. v. (În v.) sã cadã faþa „sã t e superi” 6,5 sã cazã: con j. prez. 3.sg. 9,11; 10, 13 va cãdea: ind. viit.I. 3.sg. 14,4

BRAÞ: s.n. braþul: sg. ac. 9, 11 braþului: sg. gen. 10,3 BUCATÃ: s.f. “hranã”, “mâncare” bucate: pl. ac. rezum. cap.12 bucata: sg. ac. 12,9

CÃDERE: s.f. cãdearea: sg. ac. 13,25

(a se) BUCURA: v. I bucurându(-mã): gerunziu 13,20 (sã) bucura: ind. imp. 3.pl. 15,15

CÃLÃREÞ: s.m. cãlãreþi: pl. nom./ac. 2,7; 3,7; 7,2 cãlãreþii: pl. ac. 2,11; 4,13

BUCURIE: s.f. bucuria: sg. nom. 16,24

CÃLÃRIME: s.f. cãlãrimea: sg. ac. 9,6

BUN , -Ã: adj./s. (ceale) bune: s.f. pl. nom. „întâmplãri fericite”, „binele” 5,21 bun: adj. m./n. sg. nom./ac. 10,3; 11,6; 12,14; 13,21 bunã: adj. f. sg. nom./v oc. 11,21; 12,12 (prea) bun : adj. n. sg. nom. 12,14 (mai) bun: adj. n . sg. nom. 12,14

(a) CÃL CA: v. I cãlcând: gerunziu 5,12 CÃLDURÃ: s.f. cãldura: sg. nom. 8,3 CÃMARÃ: s.f. „odaie” cãmara: sg. ac. 9,1; 14,10, 13; 16,23 cãmãrii: sg. gen. 13,1, 5; 14,9 cãmarã: sg. ac. 13,3

BUZÃ: s.f. buzele: pl. ac. 9, 13 buzelor: pl. gen. 13,6

CÃMÃRAª: s.m. cãmãraºilor: pl. dat. 12,6; 14,11

C

CÃMILÃ: s.f. cãmile: pl. ac. 2,8 cãmilelor: pl. gen. 3,3

CAL: s.m. cailor: pl. gen. 3,3; 9,16 caii: pl. nom. 16,5

CÃPETENIE: s.f. cãpeteniia: sg. nom. 2,4; 8,3 4 cãpeteniile: pl. nom./ac. rezum. cap.3; 3,1, 9; rezum. cap.5; 5,2; 6,11; 14,17 cãpetenia: sg. nom. rezum. cap.5; 13,23; 14,3 cãpeteniii: sg. gen./dat. 5,1; 10,13; 13,19, 24

CALE: s.f. cãlii: sg. gen. 4,5 cale: sg. nom. 4,6 calea: sg. nom./ac. 4,6; 5,22; 12,8 cãile: pl. nom./ac. 5,1; 9,5; 15,2

CÃRARE: s.f. cãrarea: sg. ac. 7,5 cãrãrile: pl. ac. 15,2

CANANEU: s.m.; var. HANANEU (cf. Indice Fc) hananeul: sg. nom. 5,20 CAP: s.n. capetele: pl. ac. 4,16; 7,4 capul: sg. nom./ac. 8,3; 9,1; rezum. cap.13; 13,8, 10, 11, 19, 27, 28, 29; rezum. cap.14; 14,1, 7, 14, 16; 15,1, 2 capului: sg. gen. 10,3; 13,9, 24 cap: sg. ac. 10,3 CAPRÃ: s.f. caprelor: pl. gen. 3,3

CÃRÃMIDÃ: s.f. cãrãmidã: sg. ac. 5, 10 CÃRUÞÃ: s.f. cãr uþelor: pl. gen. 1,4 cãr uþele: pl. ac. 2,11; 4,13; 9,6, 9 CÂINE: s.f.; var. (Reg.) CÂNE câne: sg. nom. 11,15

CARNE: s.f. car nea: sg. ac. 14,6 cãr nurile: pl. ac. 16,21

CÂMP: s.n. câmpul: sg. ac. 1,6, 8 câmpurile: sg. nom./ac. 2,17; 3,3 câmpului: sg. gen. 4,5; 11,5

CARTE: s.f. Car tea: sg. nom. în titlu: Car tea lui Iiudith CASÃ: s.f. casa: sg. nom./ac. 2,1, 10; 6,19; 9,18; 10,2; 11,21; 14,16; 16,25, 28 casei: sg. gen. 8,5, 6; 13,18

CÂMPIE: s.f. câmpii: pl. ac. 6,8 câmpiilor : pl. gen. 15,2

CAª: s.m. caºi: pl. ac. 10,5

(a) CÂNTA: v. I au cântat: ind. pf.c. 3.sg. 16,1 cântaþi: imperativ 2.pl. 16,2 sã cântãm: con j. prez. 1.pl. 16,15

(a) CÃDEA: v. II au cãzut: ind. pf.c. 3.sg. 2,18; 6,14; 13,29, 30; 14,17; 16,8 vei cãdea: ind. viit.I. 2.sg. 6,4

CÂNTE C: s.n. cântecul: sg. ac. rezum. cap.16; 16,1 cântec: sg. ac. 16,15

162

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH CETÃÞEAN: s.m. ce tãþeanii: pl. nom. rezum. cap.7 ce tãþeanii: pl. dat. (cu prep. la) rezum. cap.13

CÂRLIG: s.n. (aici) „þepuºã”, „spangã” câr ligi: pl. ac. 9,9 CEARÃ: s.f. cear a: sg. ac. 16,18 CEAS: s.n. ceas: sg. ac., în sintagma dintr-aces t ceas „din acest moment” 6,6 ceasuri: pl. ac. 7, 17 ceasul: sg. ac., în loc. adv. în ceasul acesta/într-aces t ceas „acum” 13,7, 9 CEATÃ: s.f. ceatã: sg. ac. 15,4 CENUªÃ: s.f. cenuºe: sg. nom./ac. 4,16; 7,4; 9,1 CER: s.n.; var. CERIU ceriului: sg. gen., în sintagmele Dumnezeu al ceriului/ Dumnezeul ceriului/Dumnezeul ceriului ºi al pãmântului 5,9, 12, 19; 6,13, 15 ceriu: sg. ac. 5,11 ceriului: sg. gen. 7,17 ceriurilor : pl. gen., în sintagma Dumnezeul ceriuirilor 9,17 ceriul: sg. ac. 13,24

(a) CHELTUI: v. IV „a termina”, „a is prãvi” a cheltui: inf. pr ez. 11,12 va cheltui: ind. viit.I. 3.sg. 12,4 (a se) CHEMA: v. I „a (se) numi”; „a pof ti”, „a invita”; „a invoca” au chemat : ind. pf.c. 3.sg. 1,1; 2,2, 4, 7; 5,2; 10,2; 13, 14, 20 (sã) cheamã: ind. prez. 3.sg. 1,6 sã (se) cheme: conj. prez. 3.sg. 3,13 a chema: inf. prez. 5, 11; 14,12 chemând: gerunziu 6,20 (s-)au chemat: ind. pf.c. 3.sg. 6,21 sã cheme: conj. pr ez. 3.sg. 8,12 [f iind] chemat: pasiv gerunziu 13,27 chemaþi: imperativ 2.pl. 16,2 CHILIUÞÃ: s.f.; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima ates tar e este la Ion Costinescu, Vocabular românofr ancesu, Bucureºti, 1870. chiliuþã: sg. ac., în sintagma chiliuþã de tainã 8,5 CHIMVAL: s.n. chim vale: pl. ac. 16,2 CHINUIT, -Ã: ad j. chinuiþi: m. pl. nom. rezum. cap.7

CERBICE: s.f. cer bicea: sg. ac. 13,10; 16, 11

CHIP: s.n. chip: sg. ac., în loc. adv. în ce chip 6,13; 8,22

(a) CERCA: v. I cear cã: imperativ 2.sg. 5,24 va cerca: ind. viit.I. 3.sg. 8,20 cer caþi: imperativ 2.pl. 8,31

CINÃ: s.f. cinã: sg. ac. 6,19; 12,10

CERCEL: s.m. cer cei: pl. ac. 10,3 (a) CERCETA: v. I (Înv.) „a purta de grijã”, „a se îndura”; (În v.) „a pedepsi” sã cerceteaze: conj. prez. 3.sg. 4,17 va cerce ta: ind. viit.I. 3.sg. 16,20 (a) CERE: v. III cer u: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.4 cerând: gerunziu 6,21 sã cearem: conj. prez. 1.pl. 8,14 au cerut : ind. pf.c. 3.sg. 12,5

CINSTE: s.f. cins te: sg. ac.rezum. cap.1; 1,11; 8,20 cins tea: sg. ac., în sintagmele cins tea Domnului/cinstea Dumnez eului 5,17, 19 cins te: sg. ac., în sintagma fãcãtoare de cins te 15,10 (a se) CINSTI: v. IV au cinstit : ind. pf.c. 3.pl. 5,9, 18 cins tesc: ind. prez. 3.pl. 8,21 cins tesc: ind. prez. 1.sg. 11,14 sã (se) cins teascã: conj. prez. 3.sg. 12,12 (sã) cinsteaºte: ind. prez. 3.sg. 16,31 CINSTIT, -Ã: s.m./f. (cei) cins tiþi: s.m. pl. nom. 3,9

CEREMONIE: s.f.; var. (Înv.) ÞEREMONIE þãrãmoniile: pl. ac. 5,8

CIURDÃ: s.f. ciurde: pl. ac. 2,8; 8,7 ciurdele: pl. nom. 3,3

(a se) CERTA: v. I „a se pedepsi”; „a mustra” sã (se) cear te: con j. prez. 3.pl. rezum. cap.6 cear tã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.8 (ne) cer tãm: ind. prez. 1.pl. 8,27

COAMÃ: s.f. „chicã” coama: sg. ac. 13,9

CERTARE: s.f. „mustr are” cer tarea: sg. ac. 11,5 CETATE: s.f. ce tatea: sg. nom./ac. rezum. cap.1; 1,5; 2,6, 13; 3,7; rezum. cap.7; 7,9, 17; r ezum. cap.8; 8,3, 9, 10; 13,7; 15,6 ce tate: sg. ac. 1,1; 7,6, 11, 15 ce tãþile: pl. nom./ac. 2,14; rezum. cap.3; 3,3, 8, 12, 15; 4,10; 5,3, 20; 15,5 ce tãþilor: pl. gen. rezum. cap.3; 5,10 ce tãþile: pl. gen. (cu prep. a + toate) 3,1, 9 ce tãþi: pl. ac./dat. 4,2; 7,2 ce tãþii: sg. gen. 10,6; 13,12, 14

COAPSÃ: s.f. coapsele: pl. nom./ac. 8,6; 13,28 coapsa: sg. ac. 9,2 COASTÃ: s.f. „oase perechi care intrã în alcãtuirea tor acelui la vertebrate”; „pantã” coas tele: pl. ac. 6,4 coas ta: sg. ac., în sintagma coas ta muntelui 6,9 (a se) COBORÎ: v. IV; var. (Înv.) (a se) POGORÎ (s-)au pogorât: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,17; 3,7; 5,9; 10,11; 15,3 pogorându(-se): gerunziu 6,10; 10,2

163

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE sã cunoascã: conj. pr ez. 3.sg./pl. 5,28; 9,19 cunoscând: gerunziu rezum. cap.6; 11,13 sã cunoºti: conj. pr ez. 2.sg. 6,5; 13,28 cunoaºte: ind. prez. 3.sg. 7,20 cunoaºteþi: ind. prez. 2.pl. 8,30 am cunoscut: ind. pf.c. 1.sg. 10, 12 veþi cunoaºt e: ind. viit.I. 2.pl. 14,5 ai cunoscut: ind. pf.c. 2.sg. 15,11 au cunoscut: ind. pf.c. 3.sg. 16,26

sã (te) pogori: conj. pr ez. 2.sg. 10,15 sã (vã) pogorâþi: conj. pr ez. 2.pl. 14,2 COMOARÃ: s.f. comoarãle: pl. nom. 12,1 (a) C ONÃCI: v. IV; var. (a) CONOCI (cf. Indice 2Lg) conoceaºte: ind. prez. 3.sg. 5,3; rezum. cap.7 CONTê: s.n.; var. CONTOª contoºu: sg. ac. 16, 10

CUNOªTINÞÃ: s.f. „cunoºtere” cunoºtinþa: sg. ac. 5,27

COPAC: s.m.; var. (Reg.) COPACI copaciu: sg. ac. rezum. cap.6; 6,9 CORN: s.n. cornuri: pl. ac., în sintagma pietri în patru cornuri „pietre pãtrate” (cf. lat. lapidibus q uadratis ) 1,2 cornul: sg. ac. 9,11 CORT: s.n. cortul: sg. ac. 9,11; 10,16; 12,4; 13,31; 14,4, 8, 15 cort: sg. ac. 12,9; 14,9 corturile: pl. ac. 13,1

(a) CUPRINDE: v. III „a pune stãpânire pe ceva sau pe cine va”; „a întâmpina”; „a primi în casã”, „ agãzdui” cuprinde: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2; 6,5 au cuprins: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,15; 3,9; 4,2, 3; 5,11; 6,19 cuprinzindu-: gerunziu 3,10 cuprinsease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 7,2 CURAT, -Ã: adj. curatã: f. sg. nom. 12,9 CURÃÞENIE: s.f. „curãþie”, „puritate” curãþãniia: sg. nom. 16,26

COSIÞÃ: s.f. cosiþa: sg. ac. 10,3

(a se) CURÃÞI: v. IV „a se purifica” (s-)au curãþit: ind. pf.c. 3.pl. 16,22

COªTEI: s.n. „ce tate”, „loc întãrit” coºteaiele: pl. ac. 2,12

CURÃÞIE: s.f. curãþiia: sg. ac. 15,11

COROANÃ: s.f. „cununã” coroane: pl. ac. 3,10

(a) CURGE: v. (aici; despre un izvor) „a se vãrsa” curge: ind. prez. 3.sg. 7,6

COT: s.m. coþi: pl. ac. 1,2 CRÂNG: s.n.; var. (Neob.) GRÂNG: s.m. „dumbravã consacratã unei divinitãþi” (cf. lat. lÀcus, -¾) grânghii: pl. ac. 3,12 (a) CREDE: v. III sã creadem: con j. prez. 1.pl. 8,27 crezând: gerunziu 13,7 au crezut: ind. pf.c. 3.sg. 14,6

(a) CURMA: v. I va cur ma: ind. viit.I. 3.sg. 7,24 CUTREMUR: s.n. cutremuru: sg. ac. 4,2 cutremurul: sg. nom. 11,9 cutremur: sg. nom./ac. 14,17; 15,1 CUVÂNT: s.n. cuvânt: sg. nom./ac. 2,1, 4; 5,5; 6,12; 8,8, 10; 9,18 cuvintele: pl. nom./ac. 5,26; 6,5; 7,10, 25; 8,1, 28; 10,14; 11,4, 18 cuvântul: sg. nom. 8,12 cuvintelor: pl. gen. 11,19 cuvântului: sg. gen. 16,17

CREDINCIOS, -OASÃ: adj. credincioºi: m. pl. nom. 8,23 CRIN: s.m. crini: pl. ac. 10,3

(a) CUVÂNTA: v. I sã cuvântãm: conj. prez. 1.pl., în str uctura v. dislocatã bine sã cuvântãm 7,16 (sã) cuvinteazã: ind. prez. 3.sg., în structur a v. dislocatã bine sã cuvinteazã rezum. cap.13 e cuvântat : pasiv ind. prez. 3.sg., în structur a v. dislocatã bine e cuvântat 13,24 (sã) cuvinteazã (sic!): ind. prez. 3.sg., în str uctura v. dislocatã bine sã cuvinteazã rezum. cap.15 au cuvântat: ind. pf.c. 3.pl., în structur a v. discolcatã bine au cuvântat 15,10

CUGET: s.n. cuget: sg. ac., în loc. adv. cu un cuget „în consens” 7,4 (a) CUGETA: v. I cugeta: ind. imp. 3.pl. 5,26 cugetând: gerunziu rezum. cap.8 am cugetat: ind. pf.c. 1.sg. 10,13 (a se) CULCA: v. I (sã) culca: ind. imp. 3.sg. 13,19 (a) CULEGE: v. III culegând: gerunziu rezum. cap.15 au cules: ind. pf.c. 3.pl. 15,13

CUVIOS: adv. (Înv.) „potrivit” cuvios: rezum. cap.10

(a) CUMPÃNI: v. IV „a cântãri cu minte”, „a socoti” cumpãnea: ind. im p. 3.sg. 10,4

D

(a) CUNOAªTE: v. III “a afla”; “a ºti”; (în sintagmã cu femeie/ bãrbat ) “a avea relaþii sexuale”; “a recunoaºte”

(a se) DA: v. I sã (sã) deie: con j. prez. 3.pl. 4,10

164

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH

(s-)au dat : ind. pf.c. 3.pl. 5,18; 8,19; 15,14 au dat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 5,19; 9,2; 13,11; 15,14; 16,7 dedease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 5,22; 16,23 dându-: gerunziu 5,24 va da: ind. viit.I. 3.sg. 5,24; 6,17, 18; 11,8; 16,6, 21 sã dea: conj. pr ez. 3.sg./pl. 6,7; 8,10; 10,8; 12,1 a da: inf. prez. 6,13; rezum. cap.7; rezum. cap.8 or da: ind. viit.I. 3.pl. 7,9 (sã) da: ind. imp. 3.sg. 7,11 sã (ne) dãm: conj. prez. 1.pl. 7,15 sã daþi: conj. pr ez. 2.pl. 7,17 sã dai: con j. prez. 2.sg. 7,20; 11,20 va da: ind. viit.I. 3.sg., în loc. v. va da slavã 7,24 ar da: cond. prez. 3.sg. 8,9 au dat: ind. pf.c. 3.pl., în sintagma au dat înainte „au dat la ivealã”, „au arãt at” (cf. lat. profer¹) 8,24 sã (sã) dea: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.9; 12,5 ai dat: ind. pf.c. 2.sg. 9,3; 13,27 dã: imperativ 2.sg. 9,14, 18 (sã) v or da: ind. viit.I. 3.pl. 10, 12; 11,12 a (sã) da: inf. prez. 12,2 dau: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.15

(a se) DEªTEPTA: v. I deºt eptând: gerunziu rezum. cap.14 a deºtepta: inf. prez. 14,3 sã (sã) deºteapte: con j. prez. 3.sg. 14,9 sã (se) deºt eapte: con j. prez. 3.sg. 14,9 deºt eptaþi: imperativ 2.pl. 14, 12

DAR: s.n. dar: sg. ac. 10,8

DINAINTEA: prep. dinnaintea: 13,5; 14, 13

DATOR, DATOARE: adj. dat ori: m. pl. nom. 14,3

DINCOACE: adv. dincoace: 5,12

DÃRUIRE: s.f. dãr uire: sg. ac., în sintagma dãruire de uitare (cf. lat. anathema oblivionis ) „pradã de rãzboi consacratã Domnului pentru iertarea pãcat elor” 16,23

DINCOLO: adv.; var. DINCOLEA dincolea: 5,12

DÂRMINÃ: s.f. (cf. Indice 2P ar) dâr mini: pl. ac. 7,8

(a) DOBÂNDI: v. IV au dobândit : ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,5; 2,12; 3,7; 5,15 dobândi: inf. prez. fãrã a 10,13 dobândeaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.12

DEAL: s.n. dealurile: pl. nom. 3,3; 7,8 dealurilor: pl. gen. 15,2 DEOSEBI: adv. deosebi: rezum. cap.15; 15,14 DEPARTE: adv. depar te: 7,7; 13,13 (a se) DEPÃRTA: v. I (s-)au depãr tat : ind. pf.c. 3.pl. 5,17, 19 (sã) depãr tase: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 5,22 deper teaze(-se): conj. prez. fãrã sã 3.sg. 6,5 (t e-)ai depãrtat: ind. pf.c. 2.sg. 11,3 sã (sã) deper teazã: conj. prez. 3.sg. 13,25 DESÃVÂRªIT, -Ã: adj. desãvârºit : n. sg. ac. 11,4 (a) DESCHIDE: v. III; var. (a) DEªCHIDE au deºchis: ind. pf.c. 3.sg. 5,12 deºchideþi: imperativ 2.pl. 13,13 a deºchide: inf. prez. 14,10 DESFÃTARE: s.f. desfãtãrii: sg. gen. 10,3 DESPÃRÞIRE: s.f. des pãrþire: sg. ac. 4,10 DEªERT, DEªARTÃ: adj. deºerþi: m. pl. ac. 1,11

DEªTEPTÃTOR, -TOARE: s.m./f. deºt eptãtori: pl. ac. 14,9 DEUNÃZI: adv.; var. (Reg.) DÃUNÃZI dãunãzi: 5,23 (a se) DEZBRÃCA: v. I (s-)au dezbrãcat : ind. pf.c. 3.sg. 10,2; 16,9 (a) DEZLEGA: v. I delegându-: gerunziu rezum. cap.6; 6,10 au dezlegat: ind. pf.c. 3.sg. 13,8 DIMPOTRIVA: prep.; var. (Înv. ºi r eg.) DINPROTIVÃ dinprotiva: 4,5

DOBÃ: s.f.; vezi TOBÃ

DOBITOC: s.n. dobitoace: pl. ac. 15,8 (a) DOBORÎ: v. IV; var. (Înv.) (a) OBORÎ au oborât: ind. pf.c. 3.sg. 4,13 a oborî: inf. prez. 9,11 (a) DOJENI: v. IV (Înv.) „a sfãtui (într-o situaþie dificilã” dojeneaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5 DOMN: s.m. (s. propriu) “Dumnezeu” Domnul: sg. nom./ac. rezum. cap.4; 4,8, 10, 12; 5,10, 23; 6,18; 7, 16, 23; 8,8, 11, 14, 20, 32, 33, 34; 9,1, 10; 10,1, 4; 11,4, 13; 13,17, 19, 20, 22, 23, 24; 14,5; 16,3, 7, 20 Domnului: sg. gen./dat. 4,2, 9, 11, 12, 15, 16; 6,14; 8,17, 24; 9, 1; 10,10; 11,12; 12,5, 8; rezum. cap.13; 13,22; 16,2, 14, 15, 22 Domnului: sg. gen., în sint agma preo tul Domnului/oltariul Domnului/sluga Domnului/cinstea Domnului/milii Domnului/ milei Domnului/frica Domnului/zbicele Domnului/put erea Domnului/mâna Domnului 4,8, 9, 13; 5,17; rezum. cap.8; 8,13, 24, 27; 13,25; 15,11 Doamne: sg. voc. 6,15; 9,2, 3, 9, 12, 16, 18; 13,7, 9; 16,16 Domnul: sg. voc., în sintagma Domnul a toatã zidirea 9, 17 DOMN: s.m. (apelativ) “termen de politeþe pentru un bãrbat”; (Pop.) “stãpân” domn: sg. nom. 3,6; 6,4 domnul: sg. voc., în sintagma domnul mieu 5,5, 24; 12,4 domnul: sg. nom./ac. 6,9; 10,20; 12,12 domnului: sg. dat. 12,13 domnule: sg. voc. 12,18

165

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE ELICHI: s.m. „locuitori ai Elamului, deci elamiþi” (cf. Anania 2001, p.1226). elichilor: pl. gen. (cf. în Vulgat a, elicorum) 1,6

(a) DORMI: v. IV doar me: ind. prez. 3.sg. 14,13 DRA GOSTE: s.f. dragostii: sg. gen. 9,13 DREPT, DREAPTÃ: adj./s./prep.; var. DIREPT, DIREAPTÃ dreaptã: adj. f. sg. ac. 7,23; 11,1 drepþilor: s.m. pl. gen. 10,8 dirept: prep. în loc. adv. dirept aceaea 15,2 DRUM: s.n. drumului: sg. ac. 7,5 (a se) DUCE: v. III au dus: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,16; 6,10; 10,16; 12,4 ducând: gerunziu, în sintagma ducând hori „jucând” 3,10 (s-)au dus: ind. pf.c. 3.sg./pl. 5,22; 8,34; 13,1 a (sã) duce: inf. prez. rezum. cap.6 sã ducã: con j. prez. 3.pl. 6,7 era duºi: pasiv ind. imp. 3.pl. 7,2 ducându(-se): gerunziu 9,1 (sã) duce: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.10 (te) duci: ind. prez. 2.sg. 10,11 sã duc: con j. prez. 1.sg. 11,15 ducându-: gerunziu rezum. cap.13 duceþi(-vã): imperativ 2.pl. 14,5 DUCERE: s.f. ducerea: sg. nom./ac., în sintagma ducer ea apei (cf. lat. aquaeductus, -Às ) rezum. cap.7; 7,6

DUMNEZEU: s.m. “Divinit atea” Dumnezeul: sg. nom./ac. 4,10; 5,16, 18, 21, 23, 24, 25; 6,2, 17, 18, 21; 7,4, 21; 8,18, 20, 21, 33; 9,10; 10,8; 11,8, 9, 21; 1 2,7; 13,17, 19, 23, 27, 31 Dumnezeu: sg. nom./ac./gen./dat. 4,17; 5,22; rezum. cap.6; 6,2, 18; 7,13, 18; rezum. cap.8; 8,15, 19, 21, 22, 23, 29, 30, 31; 9,19; 11,12, 14, 17, 20; 12,4; rezum. cap.13; 13,13, 28; 14,6 Dumnezeu: sg. gen., în sintagmele minunile lui Dumnezeu/ rânduiala lui Dumnezeu rezum. cap.5; 11,16 Dumnezeu: sg. ac., în sintagma Dumnezeu al ceriului 5,9 Dumnezeul: sg. nom., în sintagma Dumnezeul ceriului 5,12, 19; 6,13 Dumnezeului: sg. gen . 5,17, 21, 24, 25; 7,17; 11,12; 12,8; 13,25; 16,14, 15 Dumnezeului: sg. gen., în sintagma cinstea Dumnezeului 5,19 Dumnezeul: sg. v oc., în sintagmele Dumnezeul ceriului ºi al pãmântului/Dumnezeul tãtâni-mieu Simion/Dumnezeul mieu/ Dumnezeul ceriurilor/Dumnez eul lui Israil 6,15; rezum. cap.9; 9,3, 17; 13,7 Dumnezeule: sg. voc. 13,9

DUS, -Ã: adj. dusã: f. sg. nom. rezum. cap.12 E EGIPTEAN: s.m.; var. (Înv.) EGHIPTEAN eghipteanii: pl. nom. 5, 11 eghipteanilor: pl. gen. 5,13; 9,6

(a se) FACE: v. III fãcut-au: ind. pf.c. 3.sg. 1,2 au fãcut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,8, 17; 4,7; 6,19; 8,5; 11,20; 12,10; rezum. cap.13; 13, 13, 22; 14,13, 16; 16,11 fãcând: gerunziu 3,11; 12,11 sã facã: con j. prez. 3.sg. 4,2; 8,17, 31 fãcuse: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 4,2; 14,6 sã (se) facã: conj. prez. 3.pl. 4,10 ai fãcut: ind. pf.c. 2.sg. 7,13; 9,4; 15, 11 (sã) face: ind. prez. 3.sg. 7,17 (s-)au fãcut: ind. pf.c. impers./3.sg./pl. 7,18; 8,22; 9,4; 12,20; 13,1; 14,18; 15,8; 16,17, 25 am fãcut: ind. pf.c. 1.sg./pl. 7,19; 11,1 vom f ace: ind. viit.I. 1.pl. 7,25; 12,3 sã facem: conj. prez. 1.pl. 8,14 va face: ind. viit.I. 3.sg. 8,20; 10,16; 11,4, 21; 12,4 a face: inf. prez. 8,31 fã: imperativ 2.sg. 9,12 fac: ind. prez. 3.pl. 11,12 voiu face: ind. viit.I. 1.sg. 12,14 aþi face: ind. pf.c. 2.pl. 14,2 fãcea: ind. imp. 3.pl. 14,9 FAMEN: s.m. famenul: sg. nom. 12,10

DUH: s.n. duh: sg. ac. 8,16; 13,30 Duhul: sg. ac. 16,17

DUMNEZEU: s.m. “zeu”; “idol” dumnezeii: pl. ac. rezum. cap.3; 3,13; 5,7 dumnezeu: sg. nom. rezum. cap.3; 3,13 dumnezeilor: pl. gen./dat. 5,8; 8,18 dumnezeul: sg. nom. 5,29

F

FAMILIE: s.f. „totalitatea persoanelor unite prin legãturi de sânge sau de alianþã”; „totalitatea sclavilor unei case” (cf. lat. familia, -ae) familiile: pl. nom. 3,3 familie: sg. ac. 8,7 FAPTÃ: s.f. fap ta: sg. ac. 5,13; 8,33 FATÃ: s.f. fata: sg. nom. 8, 1; 16,8 featele: pl. ac. 9,3 fatã: sg. nom. 10, 12 FAÞÃ: s.f. faþa: sg. ac. 2,11; 6,5, 15; 10,14, 24; 13,29; 16,10 feaþii: sg. gen., în loc. prep. în preajma f eaþii/dinprotiva feaþii/ înnaintea feaþii (în sintagmele în preajma f eaþii pustiei „la marginea pus tiului”; cf. lat. contra faciem deserti; contra „în faþa”, deci „la marginea” /dinprotiva feaþii câm pului mare; cf. lat. contr a faciem campi magni/înnaintea feaþii bisearicii Domnului „în faþa bisericii Domnului”; cf. lat. contra faciem templi Domini/ înnaintea feaþii lui „în faþa lui”, „dinaintea lui”; cf. lat. ante faciem eius) 2,13; 4,5, 9; 10,17; 12,12 faþa: sg. ac., în loc. prep. (Înv.) de la faþa/la faþa „înaintea”; „(de) dinaintea” 4,1; 10, 12, 13; 16,14, 18 faþa: sg. nom., în loc. v. (Înv.) sã cazã faþa 6,5 faþã: sg. ac. 6, 14 feþii: sg. gen., în loc. pr ep. înnaintea feþii; în sintagma înnaintea feaþii lui „în faþa lui”, „dinaintea lui”; cf. lat. ante faciem eius) 12,15 feaþii: sg. gen. 16,8 faþa: sg. ac., în sintagma dupã faþa sfinþilor (cf. lat. secundum faciem sanctorum) 16,24 FÃCÃTOR, -TOARE: s.m./f. fãcãtoatoare: s.f. sg. voc., în sintagma fãcãtoare de cinste a norodului mieu 15,10

166

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH va f i: ind. viit.I. impers./3.sg. 9,15; 11,21; 12,14; 14,2 vei fi: ind. viit.I. 2.sg. 10,16; 11,21 f ii: imperativ 2.sg. 11,1

(a se) FÃGÃDUI: v. IV ar f i fãgãduit: cond. pf. 3.sg. 8,9 (sã) fãgãduiesc: ind. prez. 3.pl. 9,11 fãgãduindu-: gerunziu rezum. cap.11 ai fãgãduit : ind. pf.c. 2.sg. 13,7 au fãgãduit : ind. pf.c. 3.sg. 13,18

FIARÃ: s.f. f ierile: pl. nom. 11,5 FIER: s.n. f ier: sg. ac. (aici) „arme de f ier” 4,13

FÃGÃDUINÞÃ: s.f. fãgãduinþa: sg. nom. 11,21 fãgãduinþele: pl. ac. „ofrandele jur uite Domnului” 16,22

FIERTURÃ: s.f. „terci” (cf. lat. puls, pultis „fierturã din fãinã de grâu sau de bob; mâncare a sãr acilor”) f ierturã: sg. ac. 10,5

FÃGÃDUIT, -Ã: s.m./f./n. (ceale) fãgãduite: s.n. pl. ac. „darurile fãgãduite” 16,22

FIU: s.m. f iii: pl. nom./ac. 2,13, 16; 3,5; rezum. cap.4; 4,1, 7; 5,1, 27; rezum. cap.6; 6,13; 7,4, 8; 11,9; 15,3, 4; 16,8, 14 f iilor: pl. gen. 5,5; 6,7; 7,3; 16,9 f iiu: sg. nom. 5,14 f iiul: sg. nom./ac. 6,11; 8,15 f iiului: sg. gen. 8,1

FÃPTURÃ: s.f. fãptura: sg. nom. 16,17 FÂNTÂNÃ: s.f. fântânile: pl. nom. 5,15; rezum. cap.7 fântâni: pl. nom./ac. 7,7, 9, 10 FECIOARÃ: s.f. f ecioarã: sg. voc., în sintagma fecioarã bunã 12,12 f ecioarã: sg. voc. 13,23 f ecioarelor: pl. gen. 16,14

FLUIER: s.n. f luiere: pl. ac. 3,10 FOAMETE: s.f. f oametea: sg. nom. 5,9; 11,10

FEL: s.n.; var. (Înv.) FEALIU f ealiuri: pl. ac. 5, 10; 6,13

FOC: s.n. f oc: sg. ac. 16,21

FELINAR: s.n.; var. FÃLINAR fãlinari: pl. ac. 3,10

FRATE: s.m. fr aþilor: pl. voc. 7,23; 8,21; 14,1

FEMEIE: s.f.; var. FÃMEIE; (Înv.) FÃMEAIE fãmeile: pl. nom. 7,12 fãmeaie: sg. ac. 9,15 fãmeia: sg. nom. 12,11 fãmeie: sg. ac. 16,7

FRICÃ: s.f. fricã: sg. nom./ac. rezum. cap.2; 3,9; rezum. cap.14; 14,4, 17; 15,1 frica: sg. nom. 2,18 frica: sg. ac., în sint agma frica Domnului 8,24

FEREZEU: s.m. (cf. Indice Fc) f ereseul: sg. ac. 5,20 (a) FI: v. IV era: ind. imp. 3.sg./pl. 1,9; 2,8, 13, 14; 4,5, 16; 5,7, 8, 21; 6,11; 7,2, 7, 11; 8,1, 4, 7, 8; 10,9, 14, 19; 13,3, 8; 14,9; rezum. cap.15; 15,7, 8; 16,24, 25, 26 e: ind. prez. impers./3.sg. 3,2; 5,3, 29; 6,4; 7,16; 9,19; 12,4; 13,20, 21; 16,3 eºti: ind. prez. 2.sg. 7,20; 8,29; 9,10, 19; 11,6; 16,16 este: ind. prez. 3.sg. 8,31 -i: ind. prez. 3.sg. 5,3, 6, 25, 27; 6,11; 8,12; 11,7; 14,16 sânt: ind. prez. 3.pl. 1,8; 2,12, 15; 3,3; 5,3, 23; 7,15; 8,28 sântem: ind. prez. 1.pl. 3,5 sânteþi: ind. prez. 2.pl. 8, 11, 21 sânt: ind. prez. 1.sg. 10,12; 12, 13 iaste: ind. prez. impers./3.sg. 5,3, 24, 29; 6,2; 7,3, 14, 21; 8,10, 14, 28; 9,16, 19; 11,5, 8, 9, 12, 15, 19, 21; 12,11; 13,13, 28; 16,17 ieste: ind. prez. 3.sg. 4,5; 6,13; 11,5 au f ost: ind. pf.c. imper s./3.sg. 2,1; 5,17, 26; 6,1; 8,1, 2; 9,2; 10, 1, 11; 12,10; 13,14; 16,22, 30 a f i: inf. prez. 2,3; 6,5; 8,27, 30; 15,14 sã f im: conj. prez. 1.pl. 3,2; 7,16 f ie: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 3,4; 6,18; 8,34; 9,9; 10,9; 12,12; 13,26; 15,12 f i: inf. prez. fãrã a 4,5, 6; 13,7 vor fi: ind. viit.I. 3.pl. 4,14; 14,3; 16,19 vom f i: ind. viit.I. 1.pl. 5,25 sã fii: conj. prez. 2.sg. 6,6 ar f i: cond. pr ez. 3.sg. 6,10 f iind: gerunziu 7,8 sã f ie: conj. pr ez. 3.sg. 7, 17; 8,33; 10,8; 13,16 sã fiþi: conj. pr ez. 2.pl. 7,23

FRUMOS, -OASÃ: adj. fr umoasã (foarte): f. sg. nom. 8,7 fr umoasã: f. sg. nom. rezum. cap.10 fr umoasã: f. pl. (cu des. -ã) ac. 10,18 FRUMUSEÞE: s.f.; var. (Pop.) FRUMSEÞE fr umseaþea: sg. nom./ac. rezum. cap.10; 10,4, 7, 14; 16,8, 11 fr umseaþe: sg. ac. 10,4; 11,19 FUGÃ: s.f. fugii: sg. gen. rezum. cap.11 (a) FUGI: v. IV fugând: gerunziu 5,12; 15,3, 4 am fugit : ind. pf.c. 1.sg. 10,11; 11,13 a fugi: inf. prez. 14,3; 15,1 fug: ind. prez. 3.pl. 14,5; rezum. cap.15; 16,14 au fugit : ind. pf.c. 3.pl. 14,8; 15,1 fugind: gerunziu 15,2 fugea: ind. imp. 3.pl. 15,4 FUNIE: s.f.; var. (Înv.) FUNE funi: pl. ac. 6,9 FURIª: adv. furiºu: adv. în loc. adv. pe furiºu 7,7 G (a) GÃSI: v. IV gãseaºt e: ind. prez. 3.sg. 7,6

167

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE H

[fiind] gãsâtã: pasiv gerunziu rezum. cap.10 ai gãsit: ind. pf.c. 2.sg. 10,15 gãsi: inf. prez. fãrã a 15,4 (a se) GÃTI: v. IV „a se pregãti pentru a a întreprinde o acþiune”; „a prepara hranã” a (sã) gãti: inf. prez. 2,9 (sã) gãtesc: ind. prez. 3.pl. 5,1 (s-)au gãtit : ind. pf.c. 3.pl. 7,2 gãtite sânt: pasiv ind. pr ez. 3.pl. 9,5 gãtise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 12,19 GÃTIRE: s.f. „pregãtire în v ederea întreprinderii unei acþiuni”; „gãtealã”, „împodobire” gãtirea: sg. ac. 2,8; 7,2; 10,4 gãtire: sg. ac. 4,4

HALDEU: s.m. „caldeean” haldeilor: pl. gen. 5,6, 7 HANANEU: s.m.; v ezi CAN ANEU HAR: s.n. har: sg. ac. 12,17 HETHEU: s.m. (cf. Indice Fc) hetheul: sg. ac. 5,20 HORÃ: s.f. hori: pl. ac., în sintagma ducând hori „jucând” 3,10

(a) GÂNDI: v. IV ai gândit: ind. pf.c. 2.sg. 9,4 au gândit: ind. pf.c. 3.pl. 11,12 am gândit: ind. pf.c. 1.sg. 12,4; 13,7 gândiia: ind. imp. 3.sg. 14,13

HO TAR: s.n. hotarãle: pl. ac. 1,9 hotarele: pl. ac. 2,12, 15; 16,6 hotarãlor: pl. gen. 15,6

GÂNDIRE: s.f. gândirea: sg. nom. 2,3 GLAS: s.n. glas: sg. ac., în loc. adv. cu un glas „într-un glas” 7,18; 10,9; 15,10 glasul: sg. ac. 13,14 glas: sg. ac. 14,14 (a) GONI: v. IV gonindu-: gerunziu 5,13; 15,4 gonesc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.15 au gonit: ind. pf.c. 3.pl. 15,3, 6

HAINÃ: s.f. haine: pl. ac. 15,14

(a) HOTÃRÎ: v. IV au hotãrât: ind. pf.c. 3.pl. rezum. cap.8 HRANÃ: s.f. hranã: sg. ac. 5,15 (a) HULI: v. IV va huli: ind. viit.I. 3.sg. 12,11 I

(a) GOLI: v. IV „a dezveli” au golit: ind. pf.c. 3.sg. 9,2 (a) GRÃBI: v. IV au grãbit: ind. pf.c. 3.pl. 13,1 grãbea: ind. imp. 3.pl. 15,2 (a) GRÃI: v. IV au grãit : ind. pf.c. 3.sg. 4,11; 11,7 a grãi: inf. prez. 6,1; 7,13 grãise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 6, 12 aþi grãit : ind. pf.c. 2.pl. 7,25 sã grãiascã: conj. prez. 3.sg. 8,8 ai grãit: ind. pf.c. 2.sg. 8,28 grãi: inf. prez. fãrã a 8,30

IAR: adv.; var. IARà iarã: 5,11 IARêI: adv. iarãºi: 5,11, 23 IATÃ: interj. iatã: 6,6; 13,19, 28; 14,16 IDUMEU: s.m. (cf. Indice Fc) idumei: pl. ac. 3,14 IERTARE: s.f. iertarea: sg. ac. 8, 14

GRÂNG: s.m.; vezi CRÂNG GRÂU: s.m. grâu: sg. nom./ac. 2,9; 4,4; 11,12 GREªEALÃ: s.f.; var. (Iuz.) GREªALÃ greºalã: sg. nom. 5,25 (a) GREªI: v. IV greºesc: ind. prez. 3.pl. 11,5 GRIJÃ: s.f.; var. GRIJE grije: sg. ac., în loc. adv. fãrã grije 14,5 GR OAZÃ: s.f. groazã: sg. nom. 4,2 GURÃ: s.f. gura: sg. ac. 5,5; 9,18; 13,25 gurã: sg. ac., în loc. adv. cu o gurã „într-un glas” 7, 12

(a) IEªI: v. IV ieºi: imperativ 2.sg. 2,5 ieºiia: ind. imp. 3.sg./pl. 3,9; 12,7 au ieºit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 5,4; 6,8; 13, 11, 12; 14,7 va ieºi: ind. viit.I. 3.sg. 5,5; 11,14 sã iasã: con j. prez. 3.sg./pl. 5,9; 12,6 ieºind: gerunziu 5,14; 14,10, 12; 15,10 voiu ieºi: ind. viit.I. 1.sg. 8,32 iase: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.10 a ieºi: inf. prez. rezum. cap.12; 12,5 va ieºi: ind. viit.I. 3.sg. 14,2 ieºiþi: imperativ 2.pl. 14,2 era ieºind: ind. imp. perifr. 3.sg. 16,27 IEVUSEU: s.m. (cf. Indice Fc – EVUSEU) ievuseul: sg. ac. 5,20 INEL: s.n. ineale: pl. ac. 10,3

168

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH

INIMÃ: s.f. inima: sg. nom./ac. 1,7; 8,17; 9,18; 10,16; 11,1; 12,16; 15,11 inimã: sg. ac., în sintagma cu o inimã „unanim” 1,11; 4,10; 6,14 inima: sg. ac., în loc. v . din toatã inima 4,15 inimã: sg. ac. 7,23; 9,14; 11,1 inimile: pl. nom./ac. 8,21; 14,17 inimii: sg. gen. 10,8; 11,6 (a) INTRA: v. I; var. (Pop.) (a) ÎNTRA au întrat : ind. pf.c. 3.sg./pl. 5, 16; 10,17; 12,12; 14,13; 15,7 au intrat : ind. pf.c. 3.sg. 9,1 sã între: conj. prez. 3.sg. 12,1, 6 întra: ind. imp. 3.sg. 12,5 întrând: gerunziu 12,9, 15; 14,10, 15 a întra: inf. prez. 12,12 întraþi: imper ativ 2.sg. 14,12 INTRARE: s.f.; var. (Înv. ºi rar) ÎNTRARE întrare: sg. ac. 10,13 întrãrii: sg. gen. 14,9 ISCOADÃ: s.f. iscoade: pl. ac. rezum. cap.10 iscoadele: pl. nom. 10,11; 14,3, 8 ISPITÃ: s.f. is pitele: pl. ac. 8,24 (a) ISPITI: v. IV sã is piteascã: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.8 is pitiþi: ind. prez. 2.pl. 8, 11 is pitiþi au fost: pasiv ind. pf.c. 3.pl. 8,21 au f ost is pitit: ind. pf.c. 3.sg. 8,22 sã is pitiþi: conj. pr ez. 2.pl. 8,33 ISPRÃVNICIE: s.f. is prãvnicii: sg. nom. 11,6 ISRAILTEAN: s.m. israilitenilor : pl. dat. 6,13 ISRAILTENESC, -EASCÃ: adj. israilitenescul: adj. ant ep. n. sg. ac. rezum. cap.5 (a) IUBI: v. IV ai iubit: ind. pf.c. 2.sg. 15,11 IZBÂNDÃ: s.f. (Înv.) „rãzbunare” izbândei: sg. dat. 6,6 izbânda: sg. ac. 8,34 (a se) IZBÂNDI: v. IV (Înv.) „a (se) rãzbuna”; „a pedepsi” va izbândi: ind. viit.I. 3.sg. rezum. cap.1; 16,20 (sã) va izbândi: ind. viit.I. 3.sg. 1,12 sã (se) izbândeascã: conj. prez. 3.sg. 2,1 izbândeaºt e: ind. prez. 3.sg. 7,17 izbândeaºt e: imperativ 2.sg. 7,20 sã (ne) izbândim: con j. prez. 1.pl. 8,26 (sã) izbândeaºt e: ind. prez. 3.sg. 13,27 (a) IZBI: v. IV izbeaºte: imperativ 2.sg. 9, 11 IZVOR: s.n. izvor ul: sg. nom./ac. 7,6; 12,7 Î (a se) ÎMBÃTA: v. I (sã) îmbatã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.12

(a se) ÎMBRÃC A: v. I (s-)au îmbrãcat : ind. pf.c. 3.sg./pl. 4,9; 10,3; 16,9 îmbrãcându(-sã): gerunziu 9,1 ÎMPÃRAT: s.m. împãratul: sg. nom./ac. rezum. cap.1; 1,1, 5, 10, 12; 2,4, 7; 3,1, 13; 5,3, 10, 20; 11,5 împãratului: sg. gen./dat. 1,6; 2,1, 10; 3,2; 5,27; 11,1; 14,11, 16 (a) ÎMPÃRÃÞI: v. IV a împãrãþi: inf. prez. rezum. cap.1 împãrãþea: ind. imp. 3.sg. 1,5 ÎMPÃRÃÞIE: s.f. împãrãþiii: sg. gen./dat. 1,1, 5; 2,3, 6 împãrãþiia: sg. nom./ac. 1,7; 2,5 împãrãþia: sg. ac. 1,12; 11,6 împãrãþiile: pl. ac. rezum. cap.2 ÎMPÃRÞIRE: s.f. împãrþire: sg. ac. 9,3 (a se) ÎMPINGE: v. III în pingându(-se): gerunziu rezum. cap.6 (a se) ÎMPODOBI: v. IV (s-)au îm podobit: ind. pf.c. 3.sg. 10,3; 1 2,15 ÎMPODOBIRE: s.f. „podoabã” îm podobirea: sg. ac., în sintagma împodobirea braþului „brãþãruºe” (cf. lat. dextr¼liola) 10,3 ÎMPODOBIT, -Ã: adj. împodobitã: f. sg. nom. rezum. cap.10 ÎMPOTRIVÃ: adv./prep; var. (În v. ºi pop.) ÎMPROTIVÃ împrotivã: adv. 1,10; 2,16 împrotivã: adv. 5,1, 19; 12,13 împotrivã: adv. 5,25 îm protiva: prep. 1,12; rezum. cap.5; 5,27; 6,8; 7,1, 3; 10,18; 11,15; 16,8, 17 împotriva: prep. 8,24 ÎMPREJUR: adv.; var. (Înv.) ÎMPREGIUR împrejur: 7,6 în prejur: adv. în loc. v. tãindu-sã înprejur rezum. cap.14 împregiur: adv. în loc. v. au tãiat împregiur 14,6 ÎMPREUNAT, -Ã: adj. împreunatã: f. sg. nom. 16,26 ÎMPREUNÃ: adv. în preunã: 3,9; 5,28; 16,14 împreunã: rezum. cap.6; 6,6, 20, 21 ÎNAINTE: adv./prep.; var. (Reg.) MAINTE; NAINTE înnainte: adv. 2,8 înainte: adv., în sint agma au dat înainte „au dat la iv ealã”, „au arãt at” (cf. lat. profer¹) 8,24 maint e: adv. 5,22; 12,5 naint e: adv. în loc. adv. mai nainte 4,3 înnaintea: pr ep. 3,3; 4,9, 12; 7,10, 16, 17; 10,12, 17; 11,20; rezum. cap.12; 12,12, 14, 15, 19; 13,6, 25; 14,9 înaintea: pr ep. 4,15; 5,5, 21, 24, 25; 7,10, 14, 17; 10,11, 16; 11,18; 12,17 ÎNALT: adj./s.; var. (Înv.) NALT nalt : s.n. sg. ac. „înãlþime” 1,2 nalt e: adj. n. pl. ac. 1,2 înnalte: adj. f. pl. ac. 2,14

169

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE (a) ÎNDRÃZNI: v. IV sã îndrãzneascã: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.5 îndrãznea: ind. imp. 3.sg. 14,10 au îndrãznit: ind. pf.c. 3.pl. 14,12

Înalt: adj. m. sg. nom. 13,23 nalt : adj. n. sg. ac. 13,16 nalþii: adj. antep. m. pl. nom. 16,8 ÎN APOI: adv. înnapoi: rezum. cap.1; 1 ,11

ÎNDRÃZNIRE: s.f. îndrãznirea: sg. ac. 16,12

(a se) ÎNÃLÞA: v. I (s-)au înãlþat: ind. pf.c. 3.sg. 1,7

(a) ÎNDREPTA: v. I îndrep teazã: ind. prez. 3.sg. 7,5 îndrep ta: ind. imp. 3.sg. 7,6 sã îndrepteaze: ind. prez. 3.sg. 12,8 au îndreptat : ind. pf.c. 3.sg. 13,24

ÎNÃLÞIME: s.f. înãlþimea: sg. ac. 1,3 ÎNCÃLÞÃMINTE: s.f. încãlþãminte: sg. ac. 10,3 încãlþãmintele: pl. nom. 16,11

(a se) ÎNDULCI: v. IV (s-)au îndulcit: ind. pf.c. 3.pl. 5,15

(a) ÎNCEPE: v. III aþi început: ind. pf.c. 2.pl. 4,14 înceapeþi: imperativ 2.pl. 16,2

(a) ÎNGÃDUI: v. IV va îngãdui: ind. viit.I. 3.sg. 2,6 ai îngãduit: ind. pf.c. 2.sg. 13,25

ÎNCEPUT: s.n.; var. (Înv.) CEPUT ceput: adv. în loc. adv. din-ceput 9,10, 11, 16

(a se) ÎNGÃZDÃCI: v. IV „a se îmbogãþi” (s-)au îngãzdãcit: ind. pf.c. 3.pl. rezum. cap.15

(a se) ÎNCETA: v. I înceate: conj. pr ez. fãrã sã 3.sg. 3,2 (sã) încetase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 5,11 au încetat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 5,26; 6,1; 10,1

ÎNGER: s.m. îngerul: sg. nom. 13,20 (a se) ÎNGRE CA: v. I „a se încãrca” (s-)au îngrecat: ind. pf.c. 3.pl. 15,7

(a) ÎNCHIDE: v. III închisease: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 5,1

(a) ÎNGREUIA: v. I îngreoindu-: gerunziu 5,10 era îngreoiaþi: pasiv ind. imp. 3.pl. 13,2

(a se) ÎNCHIN A: v. I închinându(-se): gerunziu 6,14 (s-)au închinat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 8,18; 10,20; 13,30 închinându(-sã): gerunziu 13,22 a (sã) închina: inf. prez. 16,22

(a se) ÎNGR OPA: v. I (s-)au îngropat: ind. pf.c. 3.sg. 5,3; 16,28 (a se) ÎNGR OZI: v. IV îngrozitu(-s)-au: ind. pf.c. 3.pl. 16,12

ÎNCHIS, -Ã: ad j. închise: f. pl. nom. 8,5 ÎNCINS, -Ã: adj. „înfãºurat peste mi jloc sau peste altã parte a corpului cu un brâu, o cingãtoar e etc” încinºi: m. pl. nom. 4,16 (a) ÎNCONJURA: v. I; var. (Reg.) (a) ÎNCUNJURA „a face ocolul unui lucru sau al unui loc”; „a împrejmui cu un gard sau cu un zid” au încungiurat : ind. pf.c. 3.sg./pl. 4,4, 11; 13,16 încungiurând: gerunziu 7,6

ÎNGROZIT, -Ã: adj. îngroziþi: m. pl. nom. rezum. cap.15 ÎNGUST, -Ã: adj. îngustã: f. sg. ac. 6,5 (a) ÎNJUGA: v. I „a subjuga”, „a supune” vei în juga: ind. viit.I. 2.sg. 2,6 înjugându-: gerunziu 5,10 (a se) ÎNMULÞI: v. IV (s-)au înmulþit: ind. pf.c. 3.pl. 5,9

(a) ÎNCUIA: v. I au încuiat: ind. pf.c. 3.sg. 13,1 ÎNDATÃ: adv. îndatã: rezum. cap.10; 10,17; 14,7; 16,22

(a se) ÎNSEMN A: v. I; var. (Reg.) (a se) ÎNSÃMNA (sã) însãmneazã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2 (sã) însãmneaze: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.8

ÎNDÃRÃT: adv.; var. ÎNDÃRÃPT îndãrãpt: rezum. cap.6; 13,20

(a se) ÎNSOÞI: v. IV (te) vei însoþi: ind. viit.I. 2.sg. 6,6

ÎNDEMN: s.n. îndemnul: sg. ac. rezum. cap.4 îndemn: sg. ac. 4,15

(a) ÎNªELA: v. I înºalã: ind. prez. 3.sg. 5,28; rezum. cap.11

(a) ÎNDEMNA: v. I îndeamnã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.7; rezum. cap.8; rezum. cap.13 îndeamnã: imperativ 2.sg. 12, 10 (a se) ÎNDOI: v. IV (Înv) „a se teme” îndoindu(-se): gerunziu rezum. cap.8

ÎNªELARE: s.f. înºelarea: sg. ac. 16,10 (a) ÎNTÃRÂTA: v. I sã întãrâte: conj. prez. 3.sg. 8,12 (a s e) ÎNTÃRI: v. IV (sã) întãresc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.4

170

INDICE (s-)au întãrit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 5,12; 15,11 întãresc: ind. prez. 3.pl. 7,8 sã întãreascã: conj. prez. 3.sg./pl. rezum. cap.8; 10,8 întãreaºte: imperativ 2.sg. 9, 18; 13,7, 9 au întãrit : ind. pf.c. 3.sg. 15,11 ÎNTÃRIT, -Ã: ad j. „fortif icatã” întãritã: f. sg. ac. 2,6

CARTEA LUI IIUDITH JERTFÃ: s.f.; var. JÂRT VÃ jârtve: pl. ac. 4,16 JGHEAB: s.n. „aici” „(un fel de) fântânã” (cf. lat cisterna, -ae „r ezervor subteran pentru acumularea apei adunate în ur ma ploii sau dintr -un izvor”) jgheaburile: pl. nom. 7, 11

ÎNTÂI: adv. întâi: 5,7

JIDOV: s.m. jido vilor: pl. gen. 10,18 jido vii: pl. nom. rezum. cap.14; rezum. cap.15 jido vi: pl. ac. 16,31

ÎNTÂMPINARE: s.f. întâm pinarea: sg. ac. 3,9 întâm pinare: sg. ac. 5,4

JOS: adv. gios: adv. în loc. adv. în gios 14,2

(a se) ÎNTÂMPLA: v. I a (sã) întâm pla: inf. prez. 8,27; 11,7

(a) JUDECA: v. I judece: con j. prez. fãrã sã 3.sg. 16,13

(a se) ÎNTINDE: v. III (sã) întindea: ind. imp. 3.pl. 1,3

JUDECATÃ: s.f. judecãþile: pl. ac. 9,5 judecãþii: sg. gen., în sintagma zua judecãþii 16,20

(a se) ÎNTOARCE: v. III întorcându(-sã): gerunziu 5,23; 8,24 (s-)au întors: ind. pf.c. 3.sg./pl. 6,9; 15,8; 16,25 întorcându(-mã): gerunziu 13,20

JUG: s.n. jugul: sg. ac. 5,24

ÎNTOARCERE: s.f. întoarcerea: sg. ac. 8,27

(a se) JURA: v. I (sã) joarã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 (s-)au jur at: ind. pf.c. 3.sg. 1,12

(a) ÎNTRA: v. I; vezi (a) ÎNTRRA

L

ÎNTRARE: s.f.; vezi INTRARE ÎNTRARMAT, -Ã: ad j. întrarmaþi: m. pl. nom. 9,6 întrarmatã: f. sg. ac. 15,6 (a) ÎNTREBA: v. I întrebat fiind: pasiv gerunziu rezum. cap.5 au întrebat : ind. pf.c. 3.pl. 6,10 f iind întrebat: pasiv ger unziu 6,12 întrebând: gerunziu 10,8 [f iind] întrebatã: pasiv gerunziu rezum. cap.11 ÎNTUNERIC: s.n.; var . (Înv.) ÎNTUNEARE C întunear ecul: sg. nom. 9,7 ÎNÞELEGERE: s.f. înþãleager ea: sg. ac. 11,18 ÎNÞELEPCIUNE: s.f. înþelepciunea: sg. ac. 11,18

LACRIMÃ: s.f.; var. (Înv. ºi r eg.) LACRÃMÃ lacrãmi: pl. ac. 7,23; 8,14; 13,6 LANCE: s.f. lance: sg. ac. 7,8 lânci: pl. ac. 9,9 LAT: s.n. „lãþime” lat : s.n. sg. ac. 1,2 LATURÃ: s.f. laturile: pl. ac. 1,3 LAÞ: s.n. laþul: sg. ac. 9,13 LAUDÃ: s.f. lauda: sg. nom. rezum. cap.8; 13,25 (a) LÃCUI: v. IV; vezi (a) LOCUI

(a) ÎNVÃLUI: v. IV au învãluit: ind. pf.c. 3.sg. 13,10 (a se) ÎNVREDNICI: v. IV (t e) vei învrednici: ind. viit.I. 2.sg. 5,5 (Te-)ai învr ednicit: ind. pf.c. 2.sg. 9,6 J

LÃCUITOR: s.m.; v ezi LOCUITOR LÃCUSTÃ: s.f. lãcustele: pl. ac. 2,11 LÃMURIT, -Ã: adj. „pus la încercare” lãmurit: m sg. nom. 8,22

JAF: s.n. „pradã de rãzboi” jafurile: pl. ac. rezum. cap.15; 15,13

(a) LÃSA: v. I au lãsat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 6,9, 10; 13,20 lãsase: ind. m.m.c.pf. 3.sg./pl. 8,7; 15,7 lãsându-: gerunziu rezum. cap.15 lãsând: gerunziu 15,2

(a) JEFUI: v. IV a jefui: inf. prez. rezum. cap.2

(a) LÃTRA: v. I va lãtra: ind. viit.I. 3.sg. 11,15

171

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE LUMINÃ: s.f. luminã: sg. ac. 12,5

(a se) LÃUDA: v. I (sã) lãuda: ind. imp. 3.sg. 13,28 lãudaþi: imperativ 2.pl. 13,17

LUNÃ: s.f. lunii: sg. gen. 2,1 luni: pl. ac. 8,4; 16,24

LÃUTÃ: s.f.; var. (În v. ºi reg.) LÃUTÃ alãute: pl. ac. 15,15

LUNG, -Ã: adj. (mai) lungã: f. sg. nom. 7,17

(a) LEG A: v. I leagã: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.6 au legat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 6,9; 16,10 lega: ind. imp. 3.pl. 8,3

M LEGAT, -Ã: adj. legat: m. sg. ac. 6,9, 10 legatã: f. sg. nom. 13,8

MAI-MARELE: s.m. „cãpe tenie” mai-marii: s.m. pl. nom. 14,11

LEGE: s.f. legea: sg. ac. 3,4

MARE: s.f. mare: sg. ac. 2,14 marea: sg. ac. 5,12 mãrii: sg. gen. 5,12 Marea: sg. ac., în s. propr. Marea Roºie 5,14

(a) LEPÃDA: v. I au lepãdat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,11; 5,11; 10,2 LOC: s.n. locuri: pl. nom. rezum. cap.2 loc: sg. ac. 5,13; 13,16 locul: sg. ac. 7,3; 10,1 locurile: pl. ac. 7,5

MARE: adj./s. mare: m./f./n. sg. nom./ac./gen. 1,5, 6, 8; 2,13; 3,2, 7; 4,5, 8; 5,2; 6,19; 7,14, 18; 11,21; 13,4; 14,7, 14; 16, 16, 25, 27 (foar te) mare/mare (foar te): f. sg. nom./ac. rezum. cap.2; r ezum. cap.14 (cei mai) mari: m. pl. ac., în sintagma cei mai mari nãscuþi „bãtrânii” 2,3 marii: adj. antep. m. pl. ac. 2,12 mari: adj. m. pl. nom. 16,19 mare: m. sg. nom., în sint agma pr eotul cel mare 4,11 (cei mai) mari: s.m. pl. nom. „mãrimile” (cf. lat. magn¼t½s, -um) 5,26 (cel mai) mare: s.m. sg. ac. 13,15; 15,8

(a) LOCUI: v. IV; var. (Înv.) (a) LÃCUI lãcuia: ind. imp. 3.pl. 1,7; 4,1 lãcuiesc: ind. prez. 3.pl. 5,4 lãcuiaºte: ind. prez. 3.sg. 5,5 au lãcuit: ind. pf.c. 3.sg. 5,7 sã lãcuiascã: conj. prez. 3.sg. 5,9 lãcui: inf. prez. fãrã a 5,14 a lãcui: inf. prez. 12,10

MAR GINE: s.f. mar ginile: pl. ac. 1,3; 2,15 mar ginea: sg. ac. 15,6

LOCUITOR: s.m.; var. (Înv.) LÃCUITOR lãcuitorii: pl. nom./ac. 1,8; 2,18; 3,9 lãcuitoriul: sg. ac. 3,7 lãcuitorilor: pl. gen. 7,11

MÃCAR: adv.; var. (Înv. ºi reg.) MACAR macar: adv. în loc. cj. macar cã rezum. cap.3 macar: 7,11; 10,13 mâcar: 11,15

(a se) LOVI: v. IV au lovit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 5, 10; 13,10, 19; 16,8 vom lo vi: ind. viit.I. 1.sg. 6,3 vei lo vi: ind. viit.I. 2.sg. 9,13 (s-)au lovit: ind. pf.c. 3.sg. 12,6 (sã) loveasc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.14

MÃDULAR: s.n. „prepuþ” mãdulariului: sg. gen. 14,6

(a) LUA: v. I ia: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3 sã ia: con j. prez. 3.sg. 13,5; 16,31 au luat: ind. pf.c. 3.sg. 2,10; 3,8, 15; 10,3; 12,19; 13,10; 14,7; 15,7 vor lua: ind. viit.I. 3.pl. 6,6 luându-: gerunziu 6,8; 7,5 lua: ind. imp. 3.sg. 12,9 luând: gerunziu 13,30 luat-au: ind. pf.c. 3.sg. 16,10 luase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 16,23 (a) LUCRA: v. I am lucrat : ind. pf.c. 1.pl. 7, 19

(a se) MÃRI: v. IV (s-)au mãrit: ind. pf.c. 3.sg. 12,18 au mãrit: ind. pf.c. 3.sg. 13,25 (sã) va mãri: ind. viit.I. 3.sg. 13,31 MÃRTURIE: s.f. mãr turie: sg. ac. 13,27 (a se) MÃR TURISI: v. IV mãr turisim: ind. prez. 1.pl. 7,17 mãr turisesc: ind. prez. 3.pl. 7,20 mãr turisiþi(-vã): imper ativ 2.pl. 13,21 MÃSURÃ: s.f. mãsura: sg. ac. 7,11

LUCRU: s.n. lucr u: sg. nom./ac. 4,14; 6,10; 11,4 lucr ul: sg. ac. rezum. cap.8 lucurile: pl. ac. 13,7 LUMÂNARE: s.f.; var. (Înv.) LUMINARE „orice obiect care serveºte la luminat” luminãrile: pl. ac. 13,16

MÂNÃ: s.f. mânile: pl. ac. 6,7, 9; 7,13; 11,12, 20; 14,13 mâna: sg. ac. 7,17; 12,4; 13,18, 27 mânã: sg. nom./ac. 9,15; 13,19; 16,7 mânilor: pl. gen. 13,7 mâna: sg. nom., în sint agma mâna Domnului 15,11

172

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH

(a) MÂNCA: v. I a mânca: inf. prez. rezum. cap.12 mâncã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.12 mânca: inf. prez. fãrã a 12,2 voiu mânca: ind. viit.I. 1.sg. 12,2 sã mânce: con j. prez. 3.sg. 12,12 au mâncat : ind. pf.c. 3.sg. 12,19

MILOSTIV, -Ã: adj. milostiv: m. sg. nom. 7,20 (a) MILUI: v. IV miluiaºte: imperativ 2.sg. 7,20 MINTE: s.f. mint ea: sg. ac. 15,1

MÂNDRIE: s.f. mândriia: sg. ac. 6,15

(a se) MINUNA: v. I (s-)au minunat : ind. pf.c. 3.pl. 10,7

(a se) MÂNGÂIA: v. I; var. (Înv. ºi rar) (a se) MÂNGÃIA mângãia: inf. prez. 3,11 mângãie: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.6 au mângãiat: ind. pf.c. 3.pl. 6,16 (s-)au mângãiat : ind. pf.c. 3.pl. 6,20

MINUNE: s.f. minunile: pl. ac. rezum. cap.5 MIR: s.n. mir : sg. ac. 10,3

MÂNGÂIERE: s.f.; var. (În v. MÂNGÃIARE mângãiarea: sg. ac. 8,20

(a se) MIRA: v. I (sã) mir a: ind. imp. 3.pl. 10,14; 11,18

(a se) MÂNIA: v. I mâniindu-(sã): gerunziu 1,12; rezum. cap.6; 6,13 (s-)au mâniiat : ind. pf.c. 3.sg./pl. rezum. cap.5; 5,26; 11,17 (s-)au mâniat : ind. pf.c. 3.sg. 6,1 a f i mâniiat : inf. pf. 11,9

(a) MISTUI: v. IV a mis tui: inf. prez. rezum. cap.9; 11,12 (a se) MIªCA: v. I (sã) v or miºca: ind. viit.I. 3.pl. 16,18

MÂNIE: s.f. mânie: sg. ac. 5,2; 8,15 mâniia: sg. ac. 7,24; 8,12 mânia: sg. ac. 9,11

MIªCARE: s.f. miºcar ea: sg. ac. 13,6 miºcar e: sg. ac. 14,14 MITITEL, -EA: s.m./f. mititeii: s.m. pl. nom./ac. 4,10; 7,16; 16,6

MÂNIOS, -OASÃ: adj.; var. (Înv. ºi rar) MÃNIOS, -OASÃ mãnios: m. sg. nom. rezum. cap.1

MITRÃ: s.f. „acoperãmânt al capului de formã specialã, la vechile popoare orientale” mitrã: sg. ac. 10,3 mitra: sg. ac. 16,10

MED: s.m. (la pl.) “mezi”; “locuit or al Mediei” medii: pl. nom. 16,12 MEDEAN: s.m. (la pl.) “mezi”; “locuitor al Mediei” meadenilor: pl. gen. rezum. cap.1 medenilor: pl. gen. 1,1

MOARTE: s.f. moar tea: sg. ac. rezum. cap.15; 16,30

(a se) MERGE: v. III a mearge: inf. prez. 2,8; 10,8 (sã) mear ge: ind. prez. impers. 2,14 mer gi: imperativ 2.sg. 8,34; 12, 10 mear ge-voiu: ind. viit.I. 1.sg. 10,13 mer gând: gerunziu 13,20

MORT, MOARTÃ: adj./s. (cei) morþi: s.m. pl. ac. 11,10 mor t: adj. m. sg. ac. rezum. cap.14 MOªTENIRE: s.f. moºt enirea: sg. nom. 3,3 moºt enire: sg. ac. 8,7

MEªTEªUG: s.n.; var. (În v. ºi reg.) MEªTERªUG meºterºugului: sg. gen. 5,27

MUIERE: s.f.; var. (Înv.) MUIARE muierile: pl. nom./ac. 4,8, 10; 7,16; 13,23; 15,15 muiare: sg. nom. 8,29; 11,19; 14,16 muiarile: pl. ac. 9,3 muieri: pl. ac. 10, 18 muiere: sg. ac. 13,19

MEªTEªUGIRE: s.f.; var. merºteºugire: sg. ac. 14,9 MIAZÃNOAPTE: s.f. miiazãnoap te: sg. ac. 16,5 MIC, -Ã: adj./s. (mai) mici: ad j. f. pl. nom. 8,27 (cel mai) mic: s.m. sg. ac. 13,15; 15,8 MIJLOC: s.n. mijlocul: sg. ac., în loc. prep. în mijlocul/prin mijlocul 6,10, 1 2, 18; 11,15; 14,18; 16,4 MILÃ: s.f. mila: sg. nom./ac. 7,4; 8,12, 17; 9,17; 13,18, 21 milã: sg. ac. 7,23; 10, 12 milii: sg. gen., în sintagma milii Domnului rezum. cap.8 milei: sg. dat., în sintagma milei Domnului 8, 13

MULT, -Ã: adj./pron. nehot. multe: adj. f./n. pl. nom./ac. 1,1; rezum. cap.2; 5,10, 22; 6,13; 7, 18; 8,7, 22, 23 mult (f oarte): adj. n. sg. ac. 2,10 multã: ad j. f. sg. ac. 8,7 mult: ad j. m./n. sg. ac. 12,20; 16,30 (cei mai) mulþi: pron. nehot. m. pl. nom. 5,22 MULÞIME: s.f. mulþime: sg. ac. 2,8; rezum. cap.3; 9,16 mulþimea: sg. nom./ac. 5,3, 8; 7,4; 9,6, 9; 16,5 MULÞUMIRE: s.f.; var. (În v. ºi pop.) MULÞÃMIRE mulþãmir ea: sg. ac. rezum. cap.13

173

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE

MULÞUMITÃ: s.f.; var. (În v. ºi pop.) MULÞÃMITÃ (Înv. ºi pop.) „mulþumire” mulþãmitã: sg. ac. rezum. cap.16

(a se) NE CÃJI: v. IV; var. (Pop.) (a se) NÃCÃJI (sã) nãcãjesc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.4 nãcãjindu(-se): gerunziu rezum. cap.9

MUNTE: s.m. munþii: pl. nom./ac. 2,12; 3,3; 5,3, 23; 7,8; 16,5, 18 munþi: pl. ac. 3,7; 4,6; 5,5, 28; 6,8; 7,5, 9 munþilor: pl. gen. 4,3, 6; 5,1 muntelui: sg. gen. 5,14; 6,9; 7,3 munte: sg. ac. 10, 11

(a) NE CINSTI: v. IV necins tindu-: gerunziu 10, 12 ar fi necinstit : cond. pf. 3.sg. 11,2 au necinstit: ind. pf.c. 3.sg. 13,28 NECREDINCIOS, -OASÃ: s.m./f. necredincioºilor: s.m. pl. gen. 13,27

(a) MURI: v. IV murind: gerunziu 3,2; 7,16 sã murim: conj. prez. 1.pl. 7,16 au murit: ind. pf.c. 3.sg. 8,2, 3; 16,26, 28 moare: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.16

NEDREPTATE: s.f. nedrep tatea: sg. nom./ac. 5,21, 24 nedrep tate: sg. ac. 7,19 nedrep tãþile: pl. ac. 7,20

MURMURARE: s.f. (cf. Indice Iº) murmurãrii: sg. gen. 8,24

NELEGIUIT: adv. nelegiuit: 7,19 NENUMÃRAT, -Ã: adj. nenumãratã: f. sg. nom./ac. 2,8; 5,13

N

NE ODIHNIRE: s.f. (aici) „zgomot”, „agit aþie” (cf. lat. inqui½tÀd¹, -inis „neliniºte”, „agit aþie” neodihnire: sg. ac. 14,9

(a se) NÃDÃJDUI: v. IV (sã) nãdãjduia: ind. imp. 3.sg. 4,13 (sã) nãdãjduiesc: ind. prez. 3.pl. 6,15; 7,8; 9,9 nãdãjduindu(-se): gerunziu 9,6 (mã) nãdãjduiesc: ind. prez. 1.pl. 9,17 nãdãjduia: ind. imp. 3.pl. 13,15 nãdãjduiesc: ind. prez. 3.pl. 13,17

NEPRIETEN: s.m.; var. (În v.) NEPRIIATIN nepriiatinilor: pl. gen. 8,19, 20, 3 4; 13,24; 16,4 nepriiatinii: pl. ac. 13,22, 27 NERÃBDARE: s.f. nerãbdarea: sg. ac. 8,24

NÃDEJDE: s.f. nãdeajde: sg. ac., în loc. adj. de nãdeajde 2,11 NÃSCUT, -Ã: s.m./f. nãscuþi: s.m. pl. ac., în sintagma cei mai mari nãscuþi „bãtrâni” 2,2 (a) NÃVÃLI: v. IV au nãvãlit: ind. pf.c. 3.sg. 11,10 nãvãlesc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.14

(a) NESOCOTI: v. IV va nesocoti: ind. viit.I. 3.sg. 10,18 NESUFERIT, -Ã: adj. nesuferitã: f. sg. nom. 14,17 NEªTIUT, -Ã: adj. neºtiutã: f. sg. nom. 11,7

NEADEVÃRAT, -Ã: adj. neadevãr at: n. sg. ac. 5,5

NOAPTE: s./adv. noaptea: s.f. sg. ac., în loc. adv. toatã noaptea/t oatã zioa ºi noaptea 6,21; 7,5 noapte: s.f. sg. ac. 8,32; 13, 18, 27 noaptea: adv. rezum. cap.12; 12,5 nopþile: adv. 12,6

NEAM: s.n. neamuri: pl. ac. 1,1; 3,13; 7,21 neamurile: pl. dat. (cu prep. la) 1,8 neamurilor: pl. dat. adn. 4,10 neamul: sg. nom./ac. rezum. cap.5; 5,29; 6,2, 11; 13,31 neamuri: pl. gen. (cu prep. a + multe) 5,22 neamurile: pl. nom./ac. 8,20; 9,19 neam: sg. ac. 9,2 neamurilor: pl. dat. 11,6 neamului: sg. gen./dat. 13,25; 14,6; 16,20

NOR OD: s.n. noroadele: pl. nom./ac. rezum. cap.2; 3,9; 15,15 norodul: sg. nom./ac. 4,8, 17; 5,5, 6, 17; 6,12, 14, 21; rezum. cap.7; 7,4; rezum. cap.8; 8,21, 32; 10, 18; 11,2, 15; 13,26, 28; 14,1; 15,12, 13; rezum. cap.16; 16,22, 23, 24, 29 norodu: sg. ac. rezum. cap.5 norod: sg. nom./ac. 5,3; 11,8; 14,15; rezum. cap.15; 15,14 norodului: sg. gen./dat. 5,25; 6,6, 10, 16; 7,11, 15; 7,20; rezum. cap.9; 11,20; 12,8; 13,18, 23; 15, 10; 16,4 norodul: sg. dat. (cu prep. la) 14,6

NEASEMÃNAT, -Ã: adj. neasãmãnatã: f. sg. ac. 10,4 neasãmânatã: f. sg. nom. 14,18

NOU, NOUÃ: adj. nou: n. sg. ac. 16,2, 10, 15

NÃVÃLIRE: s.f. nãvãlire: sg. ac. 14,2

NEATINS, -Ã: adj. neatinsã: f. sg. nom. 12,11

NUMÃR: s.n. numãr: sg. nom. 2,8; 15,8 numãrul: sg. ac. 16,31

NECAZ: s.n.; var. (Reg.) NÃCAZ nãcazurile: pl. ac. 8,20; 13,25 nãcazuri: pl. ac. 8,22, 23

(a se) NUMÃRA: v. I au numãrat: ind. pf.c. 3.sg. 2,7 (sã) numãra: inf. prez. fãrã a 5,9

174

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH OMENESC, -EASCÃ: adj. omeneascã: f. sg. ac. rezum. cap.4

NUME: s.n. numelui: sg. gen./dat. 7,24; 9,11, 15 numele: sg. nom./ac. 9,10; 10,8; 11,21; 13,25, 31; 16,2, 3

ORGAN: s.n. (Înv.) „instrument muzical” or gane: pl. ac. 15,15

(a se) NUMI: v. IV (sã) va numi: ind. viit.I. 3.sg. 11,21

ORZ: s.n. or zu: sg. ac. 8,2 O OSPÃÞ: s.n.; var. (Înv. ºi pop.) USPÃÞ us pãþu: sg. ac. rezum. cap.12 us pãþul: sg. ac. 12,1

OAIE: s.f. oi: pl. ac. 2,8; 8,7; 11,15 oilor : pl. gen. 3,3 OASTE: s.f. oastei: sg. gen. 1,4; rezum. cap.2; 2,4; 5,1, 3; 6,4; 7,17; 13, 19; 14,11 oastelor: pl. gen./dat. 2,8; 5,2 7 oastea: sg. nom./ac. 2,11; 3,15; 4,13; 5,9, 13; 10,13; 15,1 oaste: sg. ac. 16,23 OBICEI: s.n.; var. (Înv. ºi reg.) OBICEAI obiceaiul: sg. ac. 13,12; 14,6 (a) OBORÎ: v. IV; vezi (a) DOBORÎ OBOSIT, -Ã: adj. obosiþi: m. pl. nom. 7,9, 22 obosit : m. sg. nom. 13,4 OBªTE: s.f. obºte: sg. ac., în loc. adj. de obºte 6,14 OCARÃ: s.f. ocarã: sg. nom./ac. 4,10; 5,18, 25; 7,12 ocara: sg. ac. 8,24

OSTAª: s.m. ostaºii: pl. ac. 2,2 ostaºi: pl. nom. 2,7; 7,2 ostaºilor: pl. gen./dat. 7,1; 9,6 (a) OSTENI: v. IV au ostenit: ind. pf.c. 3.sg. 9,7 OSTENIT, -Ã: adj. osteniþi: m. pl. nom. 7,22 (a) OªTI: v. IV au oºtit : ind. pf.c. 3.sg. 1,5; 5,16 oºtind: gerunziu 4, 13 a oºti: inf. prez. rezum. cap.5 sã oºtim: con j. prez. 1.pl. 10,18 OVREI: s.m. ovreiu: sg. ac. 10, 12 ovreaii: pl. ac. 15,2 ovreai: pl. ac. rezum. cap.16; 16,31 OVREIE: s.f. ovreia: sg. ac. 12, 10 ovreaia: sg. ac. 14,16

(a) OCÃRÎ: v. IV sã ocãr ascã: conj. prez. 3.sg. 5,17 P OCHI: s.m. ochiul: sg. nom. 2,6 ochii: pl. ac. 2,6; 10,14, 17; 16,11 ochilor : pl. gen. 7,16; 9,13; 10,4; 12,14 (a) OCOLI: v. IV ocolind: gerunziu 13,12 ODATÃ: adv. „deodatã”, „în acelaºi timp” odatã: 7,12 (a se) ODIHNI: v. IV „a fi în stare de repaus”; „a se învoi” (s-)au odihnit: ind. pf.c. 3.sg. 5,14; 8,10 ODINIOARÃ: adv.; var. (Înv.) ODÂNÃOARÃ odânãoarã: 5,14 OLTAR: s.n.; var. (Înv. ºi reg.) OLTARIU oltariul: sg. ac., în sintagma oltariul Domnului 4,9 olt ariului: sg. gen. 9,11 olt ariu: sg. ac. 16,2 OM: s.m. oameni: pl. nom./ac. 3,8; 5,2 7 om: sg. nom./ac. 5,14; 6,3; 10,13 omul: sg. nom./ac. 8,15; 14,7 omului: sg. gen./dat. 8,15; 11,1 oamenii: pl. nom. 10,14; 11,5; 13,14 oamenilor : pl. gen. 13,25

PACE: s.f. pace: sg. ac., în loc. adv . cu pace „paºnic”/ în pace 5,4; 8,34 PAGUBÃ: s.f. paguba: sg. ac. 3,2 PAS: s.m. paºi: pl. ac. 1,3 PAªNIC, -Ã: adj.; var. PACINIC, -Ã pacinic: m. sg. nom. 3,6 PAT: s.n. pat: sg. ac. 13,4 patului: sg. gen. 13,6, 8 PATIMÃ: s.f. patimi: pl. ac. 6,13 PAVÃZÃ: s.f. pa vezele: pl. ac. 4,13 pa vãzã: sg. ac. 5,16 pa veze: pl. ac. 9,9 PAZÃ: s.f. paza: sg. nom. 7,11

175

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE PÂINE: s.f.; var. (Reg.) PÂNE pâni: pl. ac. 10,5

PÃCAT: s.n. pãcatele: pl. ac. 7,17; 8,18, 27; 11,8 pãcatul: sg. ac. 11,15 pãcat: sg. ac. 13,20

(a) PÂNGÃRI: v. IV a pângãri: inf. prez. 9,11

(a) PÃCÃTUI: v. IV pãcãtuia: ind. imp. 3.pl. 5,21 pãcãtuit-am: ind. pf.c. 1.pl. 7, 19

PÂNGÃRIRE: s.f. pângãrire: sg. ac. 4,10 pângãrirea: sg. ac. 13,20

PÃCIUIT: adv. pãciuit: 7,13

PEDEAPSÃ: s.f. pedepse: pl. ac. 6,6 pedeapse: pl. nom. 8,27

PÃGÂNÃTATE: s.f. pãgânãtãþii: sg. gen. 14,6

(a) PEDEPSI: v. IV au pedepsit: ind. pf.c. 3.sg. 16,7

PÃLICIUNE: s.f. pãliciunea: sg. nom. 6,5 PÃMÂNT: s.n. pãmântul: sg. gen. (redundant, prin prep. împrotiva + prep. a + tot )/dat. (cu a +tot) 1,12; 5,25; 6,4 pãmântul: sg. ac. 2,3; 3,14; 4,1; 5,7, 9, 10, 22; 11,2 1; 13,24; 16,25 pãmântului: sg. gen . 2,11, 13, 18; 3,7, 13; 5,29; 6,15; 7,17; 11,5 pãmânt: sg. ac. 7,4; 10,20; 11,19; 13,23, 29; 14,14, 16 (a) PÃRÃSI: v. IV pãrãsând: gerunziu 5,8; 14,6 pãrãseºti: ind. prez. 2.sg. 6,15 au pãrãsit: ind. pf.c. 3.pl. 8, 18 pãrãseaºte: ind. prez. 3.sg. 13,17

PEDESTRAª: s.m. pedes traºi: pl. nom./ac. 2,7; 7,2 PERS: s.m. (la pl.; înv.) “persan” persii: pl. nom. 16,12 (a) PETRE CE: v. III sã petreci: conj. prez. 2.sg. 6,18 PIATRÃ: s.f. “rocã”; “mineral cristalizat cu aspect frumos, cu culori variate, cu duritate mar e, care se foloseºte, de obicei, la confecþionarea bijut eriilor”; “stâncã” pietri: pl. ac. 1,2 pietri: pl. ac., în sintagma pietri scumpe 10,19; 15,14 pietrile: pl. nom. 16,18 PICIOR: s.n. picioru: sg. ac. 5,12 picioarele: pl. ac. 6,9; 9,8; 13,30; 14,5 picioarelor: pl. dat. 10,3

PÃRÃTAI: s.n. (cf.Indice Nm) pãrãtaiului: sg. gen. 14,13 pãrãtaiu: sg. ac. 14,14 pãrãtaiul: sg. ac. 16,23 PÃRINTE: s.m. pãrinþilor: pl. gen. 5,7, 8; 6, 17; 7,17; rezum. cap.8; 8,18; 10,8 pãrinþii: pl. nom./ac. 7, 19; 8,3, 21 pãrintele: sg. nom. 8,22

PIEIRE: s.f.; var. PIERIRE perirea: sg. ac. 3,2; 6,17; 8,27 perire: sg. ac. 6,3; 7,14; 11,12; 13,28 PIEPT: s.n. pieptului: sg. gen. 3,11

PÃSTOR: s.m.; var. (Înv.) PÃSTORIU pãstoriu: sg. nom. 11,15

(a) PIEPTÃNA: v. I au teptânat: ind. pf.c. 3.sg. 10,3

(a) PÃTIMI: v. IV sã pãtimim: con j. prez. 1.pl. 3,2 pãtimim: ind. prez. 1.pl. 8,27

(a) PIERI: v. IV vei peri: ind. viit.I. 2.sg. 6,3 va peri: ind. viit.I. 3.sg. 6,3 au perit: ind. pf.c. 3.pl. 8,25 perit-au: ind. pf.c. 3.pl. 16,14

(a se) PÃTR UNDE: v. III sã (se) pãtrunzã: conj. pr ez. 3.pl. 13,28 au pãtruns: ind. pf.c. 3.sg./pl. 16,7, 14 PÃTR UNS, -Ã: adj. pãtruns: m. sg. nom. 6,4 (a) PÃÞI: v. IV vei pãþi: ind. viit.I. 2.sg. 6,6

PILDÃ: s.f. pilda: sg. ac. rezum. cap.8 (a) PLÃCEA: v. II plãcând: gerunziu 2,4 va plãcea: ind. viit.I. impers. 3,6; 6,18; 12,6, 14 au plãcut: ind. pf.c. impers./3.pl. 7,10; 8,23; 9,15, 16; 11,3, 18

(a se) PÃZI: v. IV sã pãzeascã: conj. prez. 3.pl. 4,6 a (sã) pãzi: inf. prez. rezum. cap.7 era pãzindu-: ind. imp. perifr. 3.pl. 7,5 au pãzit: ind. pf.c. 3.sg. 13,18

PLÃCINTÃ: s.f. plãcinte: pl. ac. 10,5

PÃZITOR, -TOARE: s.m./f. pãzitori: s.m. pl. ac. 7,9 pãzitorilor: s.m. pl. dat. 13,13

(a) PLÂNGE: v. III plângând: gerunziu 8,17; 14, 14 au plâns: ind. pf.c. 3.sg. 16,29

PLÃCUT, -Ã: adj. plãcutã (foarte): f. sg. nom. 10,16

176

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH

PLÂNGERE: s.f. plânger e: sg. ac. 6,14; 7,18 plânger ea: sg. ac. 6,16

POST: s.n. „postire” posturi: pl. ac. rezum. cap.4; 4,8, 12 postul: sg. ac. 6,20

PLÂNS: s.n. plânsuri: pl. ac. 7,20

(a) POSTI: v. IV postea: ind. imp. 3.sg. 8,6

(a) PLECA: v. I „a apleca” plecându-: gerunziu 15,2

POTRIVNIC, -Ã: s.m./f.; var. PR OTIVNIC, -Ã pr otivnicii: s.m. pl. nom. 4,14 pr otivnicul: sg. ac. 13,18

PLESNIRE: s.f.; var. PLEZNIRE pleznire: sg. ac. 14,13 PLIN, -Ã: adj. pline: f. pl. ac. 8,7 plinã: f. sg. nom., în sintagma plinã de zile „bãtrânã” rezum. cap.16

POVÃÞUIT OR: s.m.; var. POVÃÞUITORIU (Înv.) „comandant” povãþuitoriului: sg. gen. rezum. cap.15 (a) POVESTI: v. IV povesteaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5 PRADÃ: s.f. pr adã: sg. ac. 4,10; 5,18; 9,3; 10,12; 16,6 pr ada: sg. ac. 9,3; 15,7 prãzile: pl. ac. 15,8

(a se) PLINI: v. IV (sã) plini: inf. prez. fãrã a 6,5 plinind: gerunziu 6, 16 plinindu(-sã): gerunziu 7, 11 au plinit : ind. pf.c. 3.sg. 13,18

PRAZNIC: s.n. pr aznice: pl. ac. 8,12 pr aznic: sg. ac. 16,27, 31

POARTÃ: s.f. porþile: pl. ac. 1,3; 13,13 poartã: sg. ac. 8,32 poarta: sg. ac. 10,6; 13,12 porþi: pl. ac. 10,10

(a) PRÃDA: v. I au prãdat : ind. pf.c. 3.pl. 2,13, 16 (a se) PRÃZNUI: v. IV (sã) prãznuiaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.16 (s-)au prãznuit: ind. pf.c. 3.sg. 16,24

(a se) POCÃI: v. IV (s-)au pocãit: ind. pf.c. 3.pl. 5, 19 POCÃINÞÃ: s.f. pocãinþã: sg. ac. 8,14

PRAªTIE: s.f. pr aºtii: pl. ac. rezum. cap.6; 6,8

PODOABÃ: s.f. podoabele: pl. ac. 10,3

PREAJMÃ: s.f.; var. (Înv. ºi r eg.) PREJMÃ pr eajma: sg. ac., în loc. prep. în preajma 2,13 pr ejma: sg. ac., în loc. prep. în prejma 4,5

POFTÃ: s.f. pof tã: sg. ac. 10,4 pof ta: sg. ac. rezum. cap.12; 12,16

PREOT: s.m. pr eotului: sg. gen. rezum. cap.4 pr eotul: sg. nom. 4,5, 7 pr eoþii: pl. nom. 4,9 pr eotul: sg. nom., în sint agma preotul cel mare 4,11

(a) POFTI: v. IV pof tesc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.7 (a se) POGORÎ: v. IV; vezi (a se) C OBORÎ POM: s.m. pomii: pl. ac. 2,17

PRICINÃ: s.f. pricina: sg. ac. rezum. cap.6; rezum. cap.11 pricinã: sg. ac. 6,13; 10,13; 11,3

POMENIRE: s.f. pomenirea: sg. nom. 9,15

PRIETEN: s.m.; var. (Înv.) PRIIATIN priiatinul: sg. nom. 8,22

PONOSLU: s.n. „repr oº”, „criticã” ponoslu: sg. nom. 8,28

(a) PRIMI: v. IV sã priimeascã: conj. prez. 3.pl. 5,4 au priimit: ind. pf.c. 3.pl. 8,24 priimeaºt e: imperativ 2.sg. 11,4

PORUNCÃ: s.f. porunca: sg. ac. 2,5 (a) PORUNCI: v. IV poruncise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,7; 3,13; 4,7; 12,4 au poruncit : ind. pf.c. 3.sg. 3, 15; 5,9; 6,7, 13; 7,1, 6; 11,8, 12; 12,1, 6; 13,11, 16 porunceºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.6 sã por unceascã: conj. prez. 3.sg. 6,13 porunceaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.7 poruncind: gerunziu 10,20 ai por uncit: ind. pf.c. 2.sg. 11,7 porunceºti: ind. pr ez. 2.sg. 12,2 voiu porunci: ind. viit.I. 1.sg. 13,28

PRIMPREJUR: adv.; var. PPRINPREJUR prinprejur: 4,3; 7,10 (a se) PRINDE: v. III prinzindu(-sã): gerunziu rezum. cap.2 a prinde: inf. prez. 5,11 (sã) v or prinde: ind. viit.I. 3.pl. 5,28 sã prinz e (sic!): conj. prez. 3.pl. 6,7 prinzã(-sã): con j. prez. fãrã sã 3.sg. 9,13 (sã) prinde: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.10 (s-)au prins: ind. pf.c. 3.sg. 10,17 (sã) va prinde: ind. viit.I. 3.sg. 13,28

177

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE

PRISOSIT: s.n. prisosit: sg. ac., în loc. adv. de prisosit „(care este) din belºug” 2,8

puteare: sg. ac. 3,7 puterile: pl. ac. 9,16

PR OROC: s.m. prorocii: pl. ac. 11,8

PUTERNIC, -Ã: adj./s. putearnicã: adj. f. sg. ac. 1,1 putearnic: adj. m. sg. nom. 11,6 (un) putearnic: s.m. sg. ac. 1,4 (cei) putearnici: s.m. pl. ac. 5,20 (cei) puternici: s.m. pl. nom. 5,28

(a) PROROCI: v. IV ai pror ocit: ind. pf.c. 2.sg. 6,2

PUÞIN , -Ã: adj.; var. (În v.) PUÞÂN, -Ã puþân: n. sg. ac., în loc. adv. dupã putân [timp] 13,11

(a) PRIVI: v. IV „a fi orientat spre” priveaºte: ind. prez. 3.sg. 7,3

PR OROCIE: s.f. prorociia: sg. nom. 6,5 (a) PROSLÃVI: v. IV [eºti] proslãvit: pasiv ind. pr ez. 2.sg. 16,16 PRUNC : s.m. pruncii: pl. nom./ac. 4,9; 7,12 prunc: sg. ac. 14,4 prunci: pl. ac. 16,14 PSALM: s.m. psalm: sg. ac. 16,2 (a se) PUNE: v. III au pus: ind. pf.c. 3.sg. 1,2, 3; 9,1; 10,3, 5; 16,4 puindu-: gerunziu 6,10 puind: gerunziu 7,4 pune: imperativ 2.sg. 7,9 pus-aþi: ind. pf.c. 2.pl. 8,13 ai pus: ind. pf.c. 2.sg. 9,5 era puse: ind. imp. 3.pl. 12,1 sã puie: conj. pr ez. 3.sg. 13,11 (s-)au pus: ind. pf.c. 3.pl. 16,8 (a) PUNE: v. III pusã: f. sg. nom. 7,9

R RANÃ: s.f. rane: pl. ac. 5,10 rane: pl. nom. 5, 11 ranele: pl. ac. 13,24 RÃBDARE: s.f. rãbdare: sg. ac. rezum. cap.8 RÃBDÃT OR, -TOARE: adj.; var. RÃDBÃTORIU rãbdãtoriu: m. sg. nom. 8,14 (a se) RÃCORI: v. IV (s-)au rãcorit: ind. pf.c. 3.sg. 13,30 (a) RÃDIC A: v. I; v ezi (a) RIDICA RÃMAS: s.n. (N eob.) „curaj” (cf. lat. constantia, -ae) rãmas: sg. ac. 9,14 RÃMAS, -Ã: ad j. rãmasa: adj. antep. f. sg. nom. 8,4

PUR TÃTOR, -TOARE: s.m./f. (ceale) purtãtoare: s.f. pl. ac. (aici) „avere mobilã” 15,8

(a) RÃMÂNE: v. III; var. (a) RÃMÂNEA: v. II rãmâind: gerunziu 4,12 veþi rãmânea: ind. viit.I. 2.pl. 4,14 rãmânea: ind. imp. 3.sg./pl. 4,15; 8,5; 12,9 au rãmas: ind. pf.c. 3.sg. 5,13; 16,28 sã rãmâie: conj. prez. 3.sg. 9, 18 a rãmânea: inf. prez. 12,1

PURURI: adv.; var. PURUREA pururea: 9,16; rezum. cap.16

RÃNIT, -Ã: s.m./f. rãniþii: pl. ac. 6,4

PUSTIU: s.n.; var. PUSTIE: s.f. pustiei: sg. gen. 2,13 pustiile: pl. ac. 5,14

(a) RÃPI: v. IV au rãpit: ind. pf.c. 3.pl. 16,11

(a) PURCEDE: v. III au purces: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,11; 6,8; 10,5

(a) PUTEA: v. II putea: ind. imp. 3.sg./pl. 2,8; 4,5, 6; 5,9; 15,4 au putut: ind. pf.c. 3.pl. 3,11; 5,14 ar fi putut: cond. pf. 3.pl. 3,13 vom put ea: ind. viit.I. 1.pl. 5,25 pot: ind. prez. 3.pl. 5,27 a putea: inf. prez. 6,5; 7,9; 13,7 sã poþi: conj. pr ez. 2.sg. 7,9 am putut: ind. pf.c. 1.sg. 8,30 va putea: ind. viit.I. 3.sg. 10,13 voiu putea: ind. viit.I. 1.sg. 12,2 poate: ind. prez. 3.sg. 16,16 PUTERE: s.f. putearea: sg. nom./ac. 1,4; 5,19; rezum. cap.9 puterea: sg. nom./ac. rezum. cap.2; 3,13; 4,13; 13,25; 14,6 puterii: sg. gen. 2,7; 3,15; 5,24; 14, 10, 17

RÃPIRE: s.f. rãpire: sg. ac. 8,19 (a) RÃSÃRI: v. IV au rãsãrit: ind. pf.c. 3.sg., în sintagma au rãsãrit zioa „s-au ivit zorile” 14,7 RÃSÃRIT: s.n. „est”; „început” rãsãrit: sg. ac. 5,4 rãsãrit: sg. ac., în sintagma rãsãritul zilii „începutul zilei”, „zorii zilei” 10,11 (a) RÃSIPI: v. IV; vezi (a) RISIPI RÃSIPIRE: s.f.; vezi RISIPIRE (a) RÃSPLÃTI: v. IV va rãsplãti: ind. viit.I. 3.sg. 11,15

178

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH RISIPIRE: s.f.; var. RÃSIPIRE rãsipir e: sg. ac. 4,10 râsipir e: sg. ac. 5,23

RÃSPLÃTIRE: s.f. (Înv.) „pedeapsã” rãs plãtire: sg. ac. 6,17 (a) RÃSPUNDE: v. III au rãs puns: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,11; 10,12; 12,2, 13 rãs punzând: gerunziu 5,5

RISIPIT, -Ã: adj.; var. (Înv. ºi rar) RÃSIPIT, -Ã rãsâpiþi: m. pl. nom. 15,4

(a) RÃSTURNA: v. I sã rãs torn: conj. prez. 1.sg. 9,14 va rãstur na: ind. viit.I. 3.sg. 9,15

RISIPITOR, -TOARE: s.m./f.; var. (Înv.) RÃSIPITORIU (În v.) „nimicit or”, „distrugãtor” rãsipitoriu: s.m. sg. ac. 8,25

(a) RÃSUFLA: v. I vei rãsuf la: ind. viit.I. 2.sg. 6,4

ROB, ROABÃ: s.m./f. rob: s.m. sg. ac. 16,11

(a) RÃSUNA: v. I rãsunând: gerunziu 15,3

ROBIE: s.f. robiia: sg. nom. 7,2 robie: sg. ac. 16,6

RÃU, REA: adj./s. reale: s.f. pl. ac. 7,13 rãu: s.n. sg. ac. 11,1 rãu: adj. n. sg. ac. 8,8

ROBIRE: s.f. robir e: sg. ac. 9,3 ROBIT, -Ã: adj. robiþi: m. pl. nom. 5,22; 7,16

RÃZBOI: s.n. rãzboiu: sg. ac. 3,8; 4,4; 7,3, 5, 9; 14,3, 12, 16,14 rãzboaiele: pl. ac. 5,22; 9,10; 16,3 rãzboiului: sg. gen. 5,27

ROªU, -IE: adj. Roºie: f. sg. ac., în s. propr. Marea Roºie 5,14 RUDÃ: s.f. ruda: sg. ac. 5,6

(a) RÂNDUI: v. IV au rânduit : ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,9; 7,10; 10,4; 11,11; 12,1 aþi rãnduit : ind. pf.c. 2.pl. 8,13 am rânduit: ind. pf.c. 1.sg. 8,31

RUDENIE: s.f. rudenia: sg. nom. rezum. cap.8

RÂNDUIALÃ: s.f. rânduiala: sg. ac. 9,5 rânduiala: sg. ac., în sintagma rânduiala lui Dumnezeu 11,16 RÂNDUIT, -Ã: adj. rânduiþi: m. pl. nom. (aici) „uniþi” 8,16 RÂPÃ: s.f. râpa: sg. ac. 7,3 RÂU: s.n. râul: sg. ac. 1,9 RÂVNÃ: s.f. râvna: sg. ac. 9,3 (a) RÂVNI: v. IV au rãvnit: ind. pf.c. 3.pl. 9,3 REPEJUNE: s.f. „râu”; „puhoi (de apã)” rãpegiunea: sg. ac. 2,14 rãpegiunile: pl. ac. 16,5 (a se) RIDICA: v. I; var. (Înv. ºi pop.) (a se) RÃDIC A (s-)rãdicat: ind. pf.c. 3.sg. 1,7 rãdicaþi: imperativ 2.pl. 8,21 rãdicã: imperativ 2.sg. 9,11 au rãdicat : ind. pf.c. 3.pl, 10,20 aºi f i rãdicat: cond. pf. 1.sg. 11,2 sã rãdici: conj. pr ez. 2.sg. 13,7 rãdicându-: gerunziu 14,14 (a se) RISIPI: v. IV; var. (Înv. ºi r ar) (a se) RÃSIPI sã rãsâpeascã: conj. pr ez. 3.sg. 3,13 (s-)au rãsipit: ind. pf.c. 3.pl. 5,22; 8,25 era rãsâpiþi: pasiv ind. imp. 3.pl. 5,23 (t e) vei rãsipi: ind. viit.I. 2.sg. 6,4

(a se) RUGA: v. I rugându(-se): gerunziu 4,13; 7,4; 10,10 rugându(-sã): gerunziu 4,15; 13,6 (sã) ruga: ind. imp. 3.sg./pl. 4, 17; 12,8 rugând: gerunziu rezum. cap.6 (s-)au r ugat: ind. pf.c. 3.pl. 6,21 sã (se) roage: conj. prez. 3.pl. rezum. cap.8 roagã(-te): imperativ 2.sg. 8,29 (vã) r ugaþi: imper ativ 2.pl. 8,31, 32 (sã) roagã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.9 rogu-: ind. prez. 1.sg. 9,3 (mã) r og: ind. prez. 1.sg. 9,17 (mã) voiu ruga: ind. viit.I. 1.sg. 11,14 a (sã) ruga: inf. prez. 12,5 a r uga: inf. prez. 12,.6 RUGARE: s.f. rugare: sg. ac. 4,8 RUGÃCIUNE: s.f. rugãciuni: pl. ac. rezum. cap.4; 4,8, 12, 13 rugãciunile: pl. ac. 4,12; 6,14 rugãciunea: sg. nom./ac. 6,16; 9,16 r ugãciune: sg. ac. 8,33; rezum. cap.12; 12,5; rezum. cap.13; 13,12 (a) RUPE: v. III au r upt: ind. pf.c. 3.sg./pl. 14,14, 17 RUªINE: s.f. ruºine: sg. ac. 9,2 S SABIE: s.f. sabiei: sg. gen. 2,16; 7,17; 15,6

179

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE (a) SCUTURA: v. I [fiind] scuturaþi: pasiv gerunziu 15,1

sabie: sg. ac. 5,16, 18; 7,9; 8,19; 9,2, 12; 13,28; 16,11 sabia: sg. ac. 5,28; 6,3; 9,11; 13,8; 16,6 sabiia: sg. nom./ac. 6,4; rezum. cap.13 sabiile: pl. nom. 6,6

SEAMÃ: s.f.; var. (Pop.) SAMÃ sama: sg. ac. 13,5

SAT: s.n. satele: pl. ac. 4,4

SEARÃ: s./adv.; (Pop.) SARÃ sara: adv. 12,9 sarã: s.f. sg. nom. 13,1

SÃGEATÃ: s.f. sãgeatã: sg. ac. 5, 16; 7,8 sãgeþile: pl. ac. 9,9

SE CERIª: s.n.; var. (În v. ºi reg.) SÃCERIª sãceriºului: sg. gen. 2, 17; 8,2

SÃGETÃTOR: s.m. „arcaº” sãgetãtori: pl. nom. 2,7 sãgetãtorii: pl. ac. 2,11

SEMÃNÃTURÃ: s.f.; var. (Pop.) SÃMÃNÃTURÃ sãmãnãturile: pl. ac. 2,17 SETE: s.f. seate: sg. ac. rezum. cap.7; 7,14; 16,13 seatii: sg. gen. 7,17

SÃLBÃTICIRE: s.f. sãlbãticirea: sg. ac. 3,11 SÃLTARE: s.f. „bucurie fãrã margini”; „veselie exuberantã” sâltarea: sg. ac. 16,9

SFAT: s.n. sfatului: sg. gen. 2,2 sfaturile: pl. ac. (aici) „adunare” 2,7 sfatul: sg. nom./ac. 6,19; 8,31; 9,18; 10,8; 15,1 sfat : sg. ac. 10,15

SÃRBÃTOARE: s.f. sãrbãtorile: pl. ac. 8,6 (a) SÃRI: v. IV au sãrit: ind. pf.c. 3.sg. 14,15

(a) SFÃRÂMA: v. I sfarãmi: ind. pr ez. 2.sg. 9,10 sfãramã: ind. prez. 3.sg. 16,3

(a se) SÃTURA: v. I (s-)ar sãtura: cond. pr ez. 3.pl. 7,11

(a se) SFÃTUI: v. IV (sã) sfãtuiesc: ind. prez. 3.pl. 15,1

(a) SÃVÂRªI: v. IV sãvârºind: gerunziu 6,20 sã sãvârºesc: conj. prez. 1.sg. 13,7 SÂMBÃTÃ: s.f. “ziua de odihnã la mozaici”; reprezintã echivalarea cuvântului sabat, “ziua a ºap tea a sãptãmânii, în care orice activitate tr ebuia întrer uptã, dupã cum însuºi Dumnezeu se odihnise în aceastã zi, dupã încheierea actului creaþiei” sâmbete: pl. ac. 8,6 SÂNGE: s.n. sângele: sg. ac. 8,20; 11,11; 14,4, 14

SFÂNT, -Ã: adj./s./ sfintele: s.n. pl. nom. „templele” 4,10; 5,23 sfinþilor: s.m. pl. gen. 6,15; 10,8 (ceale) sfinte: s.n. pl. ac. „templele”; „primele roade (menite Domnului)”, „pârga” 9,11; 11,12 sfinþilor: pl. gen., în sintagma dupã f aþa sfinþilor 16,24 sfinte: adj. f. pl. ac./gen.. 4,13; rezum. cap.16; 16,31 sfântã: adj. f. sg. nom. 8,29

(a) SCÃPA: v. I a scãpa: inf. prez. 15,2

(a se) SFÂRªI: v. IV sfârºind: gerunziu 6,16 sfârºindu(-sã): gerunziu 6, 19 (s-)au sfârºit: ind. pf.c. 3.pl. 7,11 (sã) vor sfârºi: ind. viit.I. 3.pl. 12,3

SCÃPARE: s.f. scãparea: sg. ac. 13,20

SFÂRªIT: s.n. sfãrºitul: sg. nom. 7,17

(a) SCOATE: v. III a scoate: inf. prez. 7,7 sã scoatã: conj. prez. 3.pl. 7,9 scoþând: gerunziu 13,9 scoþind: gerunziu 13,19

(a se) SFII: v. IV sã (te) sfieºti: con j. prez. 2.sg. 11,1

(a) SCRIE: v. III au scris: ind. pf.c. 3.sg. 4,5

(a) SIMÞI: v. IV nesâmþind: gerunziu 14,14 sã sâmþã: con j. prez. 3.pl. 16,21

(a se) SCULA: v. I sculându(-sã): gerunziu 7,23 (sã) scoalã: ind. prez. 3.sg./pl. 8,20; 16,20 (s-)au sculat: ind. pf.c. 3.sg. 10,1; 12,15

SFINÞIRE: s.f. sfinþirea: sg. ac. 9,18

SIMÞIRE: s.f.; var. SÂMÞIRE sâmþirile: pl. ac. 4,2

SCUMP, -Ã: adj. scumpe: f. pl. ac., în sintagma pietri scumpe 10,19; 15,14

SINGUR, -Ã: adj. sângur: m. sg. nom. 3,13; 11,6 sângurã: f. sg. nom. 13,3

SCUR T, -Ã: adj. scurt: n. sg. nom. 7,17

SLAVÃ: s.f. slava: sg. ac. 1,4

180

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH

slavã: sg. ac., în loc. v. va da slavã 7,24 slava: sg. voc., în sintagma slava Ierusalimului 15,10 slavã: sg. ac. 16,27

SMERIT, -Ã: ad j./s. smerit: ad j. m./n. sg. nom./ac. rezum. cap.6; 8,16 smeriþi: adj. m. pl. nom. 8,20 (celor) smeriþi: s.m. pl. gen. 9,16 smeriþii: s.m. pl. nom. 16,13

(a) SLÃBÃNOGI: v. I; var. (Reg.) (a) SLOBONOGI au slobonogit : ind. pf.c. 3.sg. 16,8 (a) SLÃBI: v. IV (aici) „a stâlci”, „a zdrobi” (cf. lat. d½bilit¹ „a s tâlci”, „a zdrobi”, dar ºi: „a sfârºi de puteri”, „a slãbi”) slãbiia: ind. imp. 3.pl. 15,4 (a se) SLÃVI: v. IV (sã) slãv ea: ind. imp. 3.sg. 1,4 sã (ne) slãvim: conj. pr ez. 1.pl. 8,17

SNOP: s.m.; var. (Pop.) ZNOP znopii: pl. ac. 8,3 SOARE: s.m. soar ele: sg. nom. 14,2 (a se) SOCOTI: v. IV au socotit : ind. pf.c. 3.pl. 2,5 socoteºti: ind. prez. 2.sg. 6,5 socoteaºte: imperativ 2.sg. 6,15 socotesc: ind. prez. 3.pl. 7,9 sã socotim: con j. prez. 1.pl. 8,27 socotiia: ind. im p. 3.pl. 10,14 (sã) soco tesc: ind. prez. 3.pl. 11,10

SLOBOD, -Ã: ad j. slobodã: f. sg. ac. 16,28 SLOBOZENIE: s.f. sloboz enie: sg. ac. 6,18; rezum. cap.12 (a) SLOBOZI: v. IV au slobozit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 10,8; 16,28

SOL: s.m. soli: pl. ac. rezum. cap.1; 1,10; 15,5 solii: pl. ac. 3,1

SLOBOZIRE: s.f. slobozirea: sg. ac. rezum. cap.9; 12,8; 13,20 slobozire: sg. nom. 12,5

SPAIMÃ: s.f. s paimã: sg. ac. 13,29 (a) SPARGE: v. III „a distruge”, „a nimici” au s par t: ind. pf.c. 3.sg. 2,13, 14

SLUGÃ: s.f. sluga: sg. nom., în sintagma sluga Domnului 4,13 slu jile: pl. nom./ac. rezum. cap.6; 8,27; 10,20; 12,4 slugilor : pl. gen./dat. 6,7; 11,18 slugile: pl. nom./ac. 6,8; 9,6; 13,1 slu jilor: pl. dat. 6, 18; 9,3

SPÃIMÂNTAT, -Ã: adj.; var. SPÃMÂNTAT, -Ã s pãmântaþi: m. pl. nom. rezum. cap.3 (a se) SPÃLA: v. I au s pãlat: ind. pf.c. 3.sg. 10,3 (sã) spãla: ind. imp. 3.sg. 12,7

SLUJBÃ: s.f. slu jbei: sg. gen. 3,2 slu jba: sg. ac. 3,6; 5,11

(a se) SPÂNZURA: v. I „a atârna”; „a depinde” (cf. lat. pende¹, -½r e „a s ta spânzur at”, dar ºi: „a atârna de”, „a depinde”; sus pend¹, -ere „a atârna”, „a spânzur a”) s pânzurã: ind. prez. 3.sg. 8,21 s pânzura: ind. imp. 3.sg. 13,8 s pânzurându(-se): gerunziu rezum. cap.14 s pânzuraþi: imper ativ 2.pl. 14,1 au spânzurat : ind. pf.c. 3.pl. 14,7

(a se) SLUJI: v. IV sã slu jim: con j. prez. 1.pl. 3,2 (t e) slujeaºte: imperativ 2.sg. 3,6 slu jindu-: gerunziu 8,16 a sluji: inf. prez. 11,1 slu jesc: ind. prez. 3.pl. 11,5 slu jascã: con j. prez. fãrã sã 3.sg. 16,17 SLUJNICÃ: s.f. slu jnicele: pl. ac. 8,5 slujnica: sg. nom./ac. rezum. cap.10; 11,13, 14; 12,4, 19; 13,18, 20 sluginicii: sg. gen. 11,4 slu jnicii: sg. dat. 13,5, 11 SLUJITOR, -TOARE: s.m./f. slu jitorilor : s.m. pl. dat. 12,10 SMARALD: s.n.; var. SMARAGD smaragd: sg. ac. 10,19 SMERENIE: s.f. smer eniia: sg. ac. 6,15; 8,17 (a se) SMERI: v. IV (sã) smer esc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.4 au smerit : ind. pf.c. 3.pl. 4,8 smer eºti: ind. prez. 2.sg. 6,15 sã smerim: conj. pr ez. 1.pl. 8, 16 va smeri: ind. viit.I. 3.sg. 8,20 smerindu(-se): gerunziu rezum. cap.9

(a) SPORI: v. IV au sporit: ind. pf.c. 3.sg. 10,4 (a) SPRIJINI: v. IV sã s prijineascã: con j. prez. 3.pl. 4,6 (a) SPUNE: v. III sã s puiu: conj. pr ez. 1.sg. 10,13 a s pune: inf. prez. 11,14 va spune: ind. viit.I. 3.sg. 11,15 voiu spune: ind. viit.I. 1.sg. 11,15 s puneþî-: imperativ 2.pl. 5,3 (a) SPURCA: v. I a s purca: inf. prez. 9,11; 13,20 SPURCÃCIUNE: s.f. s purcãciunea: sg. ac. 9,2 (a) STA: v. I a s ta: inf. prez. în sint agma a sta îm protivã „a opune rezistenþã”; „a se opune” (cf. lat. resis t¹, -ere) 5,1, 19; 12,13 s ta: inf. prez. fãrã a în sintagma sta împotivã 5,25, 27 s ta: ind. imp. 3.sg. 8,2

181

CARTEA LUI IIUDITH veþi s ta: ind. viit.I. 2.pl. 8,32 vei s ta: ind. viit.I. 2.sg. 10,16 au s tãtut: ind. pf.c. 3.sg. 12,15; 13,6; 14,13 sã stea: conj. prez. 3.sg. 13,5; 16,17

INDICE sufletul: sg. nom./ac. 8,21; 10,15; 12,4, 18; 13,29; 16, 11 sufletelor: pl. gen. 11,5 sufletului: sg. dat. 13,25

STÃPÂN, -Ã: s.m./f. stãpânul: s.m. sg. ac. 10,15

(a se) SUI: v. IV (s-)au suit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,12; 5,23 sã (ne) suim: con j. prez. 1.pl. 5,24, 28 sã (sã) suie: con j. prez. 3.pl. 7,1 (sã) suia: ind. im p. 3.sg. 12,8 suindu(-sã): gerunziu 13,16

(a) S TÃPÂNI: v. IV stãpânesc: ind. prez. 3.pl. 5,23

SUIª: s.n. suiºurile: pl. ac. 4,6

STÃTÃTOR, -TOARE: adj. „stator nic”; „durabil” stãtãtoriu: n. sg. nom. 8,31

SULIÞÃ: s.f. suliþa: sg. ac. 11,2

STÂLP: s.m. stâlpul: sg. ac. 13,8 stâlpi: pl. ac. 13,10

SUNÃTOR, -TOARE: s.m./f. sunãtori: s.m. pl. ac. 14,9

STARE: s.f. starea: sg. ac. 16,12

(a se) S TÂMPÃRA: v. I; v ezi (a se) ASTÂMPÃRA

SUNET: s.n. sunet: sg. ac. 14,7

STÂNGA: s.f. stânga: s.f. sg. ac., în loc. prep. de-a stânga 2,12

(a se) SUPÃRA: v. I (S-)au supãrat : ind. pf.c. 3.sg. 11,8

STEBLÃ: s.f. (reg.) „cosiþele puse cununã pe cap” steblele: pl. ac. 16,10

(a se) SUPUNE: v. III supusease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 1,1 sã supuie: con j. prez. 3.sg. 2,3 (sã) supunea: ind. imp. 3.pl., în sintagma sã supunea împrotivã „opuneau rezis tenþã” 2,16 (sã) supun: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.3 (s-) supune: inf. prez. fãrã a 3,13 sã f ii supus: pasiv conj. prez. 2.sg. 6,6 au s pus: ind. pf.c. 3.sg. 6,12 a (sã) supune: inf. prez. 10,12 sã spui: conj. prez. 1.sg. 10, 13 spune: imperativ 2.sg. 11,3

STRAISTÃ: s.f.; vezi TRAISTÃ (a se) S TRÃBATE: v. III (sã) va strãbate: ind. viit.I. 3.sg. 5,24 STRÃDANIE: s.f. strãdanie: sg. ac. rezum. cap.4 strãdaniia: sg. nom. 11,6 STRÃIN, -Ã: ad j.; var. STREIN , -Ã streini: m. pl. dat. 8, 18 STRÃLUCIRE: s.f. strãlucire: sg. ac. 10,4 STRÂMT, -Ã: adj. strâmtã: f. sg. nom. 4,6 STRÂMTORARE: s.f.; var. (Înv.) STRÂMTORIRE strâmtorirea: sg. ac. rezum. cap.8

SUPUS, -Ã: adj. supuºi: m. pl. nom. 3,2; 5,24 SUS: adv. sus: adv. în sintagma ceale mai din sus „partea superioarã a casei” 8,5 SUTAª: s.m. sutaºi: pl. ac. 7,10

STRÂMTORAT, -Ã: ad j. (aici) „tulburat”, „speriat” strâmtorat : m. sg. nom. 13,29

ª

STRÂMTURÃ: s.f. „neajuns”; „lipsã” strâmturile: pl. ac. 13,25

ªARPE: s.m. ºerpi: pl. ac. 8,25

(a) S TRICA: v. I strâcã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3 au s trâcat: ind. pf.c. 3.sg. 3,12

(a) ªEDEA: v. II au ºezut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,15; 7,5 ºezând: gerunziu 10, 19 ºezi: imper ativ 2.sg. 12,17

(a) S TRIGA: v. I au s trâgat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 4,8, 10; 5,10; 7,18; 14,14 strâga: ind. imp. 3.sg. 9,1 a strâga: inf. prez. 10,1 STRIGARE: s.f. strâgãri: pl. ac. 7,20 strâgare: sg. nom. 14,18 SUFLET: s.n. sufletele: pl. ac. 4,8; 8,16

ªERB: s.m. ºerbii: pl. nom. 3,5 ªOARECE: s.m. ºoarecii: pl. nom. 14,12 (a) ªTI: v. IV sã ºtiþi: conj. pez. 2.pl. 4,12 sã ºtie: conj. prez. 3.sg. 5,29 vei ºti: ind. viit.I. 2.sg. 6,4

182

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH TÂRSÂNÃ: s.f.; var. (Înv.) TÃRSINÃ; (Înv. ºi reg.) TÂRSINÃ; (Reg.) TÃRSÂNÃ târ sine: pl. ac. 4,9 tãr sânã: sg. ac. 4,9 tãr sâne: pl. ac. 4, 16 tãr sinã: sg. ac. 8,6 târ sinã: sg. ac. 9,1 târ sina: sg. ac. 10,2

ºtim: ind. prez. 1.pl. 8,19 ºtiu: ind. prez. 3.pl. 9,10 sã ºtii: conj. prez. 2.sg. 10,16 (sã) ºtiu: ind. prez. 3.pl. 11,9

T

TEACÃ: s.f. teacã: sg. ac. 13,9

TABÃRÃ: s.f. tabãra: sg. ac. 9,6, 7; 13,12; 15,7; 16,4 taberilor: pl. ac. 14,18 taberile: pl. nom. 16,13

TEMÃTOR, -TOARE: adj. temãtoare: f. sg. nom., în sint agma temãtoare de Dumnezeu 8,29

TAINÃ: s.f. taina: sg. ac. 2,2 tainã: sg. ac., în loc. adj. de t ainã/loc. adv. în tainã 8,5; 13,6

(a se) TEME: v. III temându(-se): gerunziu rezum. cap.4 (s-)au t emut: ind. pf.c. 3.pl. 4,1 (sã) temea: ind. imp. 3.sg. 8,8 (sã) tem: ind. prez. 3.pl. 16,19

TARE: adj./adv./s. tari: adj. m. pl. ac. 3,8 tare: adv. rezum. cap.12 (cel) t are: s.m. sg. nom. 16,8

TEMEI: s.n. temeiuri: pl. ac. 16, 18

TATÃ: s.m.; var. (În v. ºi pop.) TÃTÂNE tãtâni-mieu: sg. ac. 9,2

TEMERE: s.f. teamere: sg. nom. 12,12

(a) TÃCEA: v. II tãcuse: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 7,22 au tãcut: ind. pf.c. 3.pl. 13,16

TESTAMENT: s.n.; var. (În v. ºi reg.) TESTAMÂNT testamântul: sg. ac. 9, 18

TÃCERE: s.f. tãceare: sg. nom. 13,16

TICÃLOS, -OASÃ: adj. ticãloasa: f. sg. nom. 9,17

(a se) TÃIA: v. I au tãiat: ind. pf.c. 3.sg. 2,16; 3,12; 13,10, 27 a tãia: inf. prez. 2,17 tãind: gerunziu (aici) „întrerupând” rezum. cap.7 a (se) tãia: inf. prez. (aici) „a întrerupe” 7,6 sã (se) t aie: conj. prez. 3.sg. 9,12 taie: ind. prez. 3.sg./pl. rezum. cap.13; rezum. cap.15 tãindu(-se): ger unziu în loc. v. tãindu-se înprejur r ezum. cap.14 au tãiat : ind. pf.c. 3.sg., în loc. v. au tãiat împregiur 14,6 a f i tãiat: pasiv inf. prez. 15,1 tãiatu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 16,11 TÃIAT, -Ã: ad j. tãiate: f. pl. ac. 1,2 TÃINUIT, -Ã: adj. tãinuitã: f. sg. nom. 11,7

TINÃ: s.f. tinã: sg. ac. 5,10 TINERIME: s.f. tinerimea: sg. ac. 7,2 tinerime: sg. ac. 15,6 TOBÃ: s.f.; var. (Înv. ºi reg.) DOBÃ dobe: pl. ac. 3,10; 16,2 (a se) TOPI: v. IV (sã) vor topi: ind. viit.I. 3.pl. 16,18 (a) TRAGE: v. III sã tr agã: conj. pr ez. 3.pl. „sã suporte” rezum. cap.7 au tras: ind. pf.c. 3.sg. 10,3

TÃRIE: s.f. tãriii: sg. gen. 16,5

TRAISTÃ: s.f.; var. STRAISTÃ s traistã: sg. ac. 13, 19 tr aista: sg. ac. 13,11

TÃRIME: s.f. (aici) „întãriturã”, „for tificaþie” tãrimea: sg. ac. 2,12

(a) TRÃI: v. IV trãind: gerunziu 3,2; 7,16

TÃVÃLIT, -Ã: adj. tãvãlit: m. sg. nom./ac. 14,4, 14

TRÂMBIÞÃ: s.f. trâmbiþele: pl. ac. 15,3

TÂLHÃRIE: s.f.; var. (Înv. ºi r eg.) TÃLHÃRIE tãlhãrie: sg. ac. 8,19

(a) TREBUI: v. IV ar tr ebui: cond. prez. impers. 11,12 trebuie: ind. prez. impers. 8,22

TÂNÃR, -Ã: s.m./f. tinerii: s.m. pl. nom./ac. 7,12; 15, 15; 16,6 tineri: s.m. pl. ac. 16,8 TÂNGUIRE: s.f. tânguire: sg. ac. 6,14

(a) TRECE: v. III trecând: gerunziu 2,12; 3,14; 7,25; 8,9 au trecut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,14; 5,12; 8,23; 10,10; 13,12 va treace: ind. viit.I. 3.sg. 6,4 sã tr eacã: con j. prez. 3.sg. 12,11

183

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE ÞEREMONIE: s.f.; vezi CEREMONIE

TRECERE: s.f. treacerea: sg. ac. 2,9; 4,5

(a) ÞESE: v. III era þãsut: pasiv ind. imp. 3.sg. 10, 19

(a) TREPÃDA: v. I; var. (Înv. ºi reg.) (a) TRÃPÃD A trãpãdând: gerunziu 14,9

(a) ÞINE: v. III þinut-au: ind. pf.c. 3.sg. 9,8 au þinut: ind. pf.c. 3.pl. 10,11 þinutu(-)-ai: ind. pf.c. 2.sg. (aici) „ai cruþat”, „ai salvat” 10,15

TRIBUN: s.m.; var. (În v.) TRIVUN trivunii: pl. nom. 14, 11 (a se) TRIMITE: v. III trimite: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 trimiþindu(-se): gerunziu rezum. cap.1 au trimis: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,7, 10, 11; 3,1; 4,3; 8,9; 11,13, 20; 15,5, 6 (sã) trimite: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2 sânt trimisã: pasiv ind. prez. 1.sg. 11,17 trimis-ai: ind. pf.c. 2.sg. 16,17

ÞINUT: s.n. þinutul: sg. dat. (cu prep. la) 1,9 þânuturile: pl. ac. 1,12; 3,9; 5,20 þânututilor: pl. gen. rezum. cap.3 þânuturile: pl. gen. [cu prep. a + toate] 3,1 þinuturi: pl. ac. 7,2 þinuturile: pl. ac. 11,6; 15,5 þînututl: sg. nom. 15,6

TRIMITERE: s.f. trimitere: sg. ac. 2,7

U

TRON: s.n.; var. THR ON; for mã latinizantã (cf. lat. thronus, -¾) thronul: sg. ac. 1,12 TRUFAª, -Ã: s.m./f. (cei) truf aºi: s.m. pl. nom. 9,16 (a se) TRUFI: v. IV (sã) trufesc: ind. prez. 3.pl. 9,9 TRUFIE: s.f. truf iia: sg. ac. 8,17 truf ia: sg. nom. 9,12 truf iii: sg. gen. 13,28 TR UNCHI: ad j. inv. (Înv. ºi rar) „lipsit de ce va” (cf. infra TRUP ) trunchiu: 13, 10 TRUP: s.n. trupul: sg. dat. (cu prep. a + tot) 7,16 trupul: sg. ac. 10,3; 14,14 trupul: sg. ac., în sint agma trupul trunchiu „trupul ciuntit,mutilat” 13,10 (a se) TULBURA: v. I; var. (În v.) (a se) TURBURA (s-)au turbur at: ind. pf.c. 3.sg./pl. 8,17; 14,17 sã turbure: conj. prez. 3.sg. 16,30 TULBURARE: s.f.; var. (Înv.) TURBURARE turbur are: sg. ac. 14,16 TURMÃ: s.f. turme: pl. ac. 2,8 turmele: pl. nom. 3,3 TURN: s.n. turnurile: pl. ac. 1,2 turnurilor: pl. gen. 1,3 Þ

ÞARÃ: s.f. þãrâle: pl. ac. rezum. cap.1 ÞARINÃ: s.f. þarinã: sg. ac. 8,3

(a) UCIDE: v. III a ucide: inf. prez. 5,26; 6,12, 13 vei ucide: ind. viit.I. 2.sg. 7,9 sã ucigã: con j. prez. 3.pl. 11,11 au ucis: ind. pf.c. 3.sg./pl. 13,18; 16, 14 va ucide: ind. viit.I. 3.sg. 16,6 (a se) UITA: v. I (Te) uitã: imperativ 2.sg. 6,15; 13,7 sã (Se) uite: conj. prez. 3.sg. 8,32 uitã(-Te): imper ativ 2.sg. 9,6 a (Te) uita: inf. prez. 9,6 (Te-)ai uitat : ind. pf.c. 2.sg. 9,7 uitându(-sã): gerunziu 10,20 UITARE: s.f. uitare: sg. ac., în sintagma dãruire de uitare (cf. supra DÃR UIRE) 16,23 (a) UMBLA: v. I sã umble: conj. pr ez. 3.pl. 5,22 UNEALTÃ: s.f. (aici) „obiecte casnice” unealtele: pl. ac. 15,14 (a se) UNGE: v. III (s-)au uns: ind. pf.c. 3.sg. 10,3 uns-au: ind. pf.c. 3.sg. 16,10 UNSOARE: s.f. unsoare: sg. ac. 16,10 UNTDELEMN: s.n.; var. UNT DE LEMN untul de lemn: sg. ac. 10,5 untdelemn: sg. ac. 11,12 URÂT: adv. urât: 12,11 UR CIOR: s.n. urciorul: sg. ac. 10,5 URECHE: s.f. urechile: pl. ac. 14,14 UR GIE: s.f. urgiia: sg. nom./ac. 3,2; 8,12; 13,28 urgie: sg. ac. 5,2

184

INDICE

CARTEA LUI IIUDITH

(a) URGISI: v. IV au ur gisit: ind. pf.c. 3.pl. 5,4 sã ur gisesc: conj prez. 1.sg. 9,14

VÃRSAT, -Ã: adj. vãr sat: m. sg. nom. (aici) „scãldat” 7,23 vãr sate: f. pl. ac. 8,14

URIAª: s.m. uriiaºi: pl. nom. 16,8

VÃTÃMÃTOR, -TOARE: adj. vãtãmãtori: m. pl. nom. 9,2

(a) URÎ: v. IV ureaºt e: ind. prez. 3.sg. 5,21

VÂRF: s.n. vâr furile: pl. ac. 4,3 vâr ful: sg. ac. 7,3

(a) URLA: v. I ur lând: gerunziu 15,3 au urlat: ind. pf.c. 3.pl. 11,13

VÂRTOS: adv. (mai) vârtos: 2,5; 6,17; 7,7; 8,12

URLARE: s.f. ur lare: sg. nom./ac. 7,18; 14,7

VÂRTUTE: s.f. vãr tutea: sg. nom./ac. 4,13; 5,3; 10,8; 13,22; 16,16 vãr tute: sg. ac. 5,27 vâr tutea: sg. nom./ac. 6,15, 17; 9,11, 16; 11,5 vâr tute: sg. ac. 9,14; 10,4; 13,13 vãr tutei: sg. dat. 16,26

(a) URMA: v. I a ur ma: inf. prez. 5,7 am urmat: ind. pf.c. 1.pl. 8,18 vei urma: ind. viit.I. 2.sg. 11,4

VEAC: s.n. veacul: sg. dat. (cu a + tot) 11,6 veac: sg. ac., în loc. adv. în veac/pânã în veac 13,21, 25; 15, 11; 16,21

URMARE: s.f. (aici) „urmaº” ur marea: sg. nom. 14,6 URMÃ: s.f. ur mã: sg. ac., în loc. adv . mai pre urmã rezum. cap.16

(a se) VEDEA: v. II vezi: imperativ 2.sg. 6,15 sã vezi: conj. pr ez. 2.sg. 6,17 vãzind: gerunziu 7,4 (sã) v edea: ind. imp. imper s. 7,7 vom vedea: ind. viit.I. 1.sg. 7,16 vãzând: gerunziu 10,7, 19; r ezum. cap.13; 13,29; 14,6, 8, 14 vãzându-: gerunziu 15,3 sã vazã: conj. prez. 3.pl. 15,9

URMÃTOR, -TOARE: s.m./f. „urmaº” ur mãtorilor : s.m. pl. dat. 5,13 URªINIC: s.n. (Înv.) „purpurã” urºinic: sg. ac. 10,19 USCAT, -Ã: adj. uscat : n. sg. ac. 5,12 uscaþi: m. pl. nom. 16,13 USCÃCIUNE: s.f. uscãciunea: sg. ac., în sintagmele uscãciunea seatii/uscãciunea apei „lipsa apei” (traducere întocmai a sintagmelor lat. ariditate sitis/ariditate aq uae) 7,17; 11,10 USPÃÞ: s.n.; vezi OSPÃÞ UªÃ: s.f. uºile: pl. ac. 13,1 V VALE: s.f. valea: sg. ac. 12,7; 13,12 vãlile: pl. ac. 16,5 VAS: s.n. vasul: sg. ac. 10,5 vasele: pl. ac., în sintagma vasele ceale de oaste „echipamentul de rãzboi” 16,22 VÃDUVÃ: s.f. vãduva: sg. nom. 8,1 vãduvã: sg. nom. 8,4 vãduvei: sg. dat. 9,3

VEDERE: s.f. vederea: sg. ac. 6,12 vedeare: sg. ac. 8,7; 11,19 (a se) VENI: v. IV (sã) vine: ind. prez. impers. 1,9 au venit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,12, 14; 3,14; 6,10; 7,3; 8,3, 10; 13,12, 27; 14, 11; 15,9; 16,22 venind: gerunziu 3,1, 9; 10,6; 11,15; 14,9; 15,2 vino: imper ativ 2.sg. 3,6 va v eni: ind. viit.I. 3.sg. 7,25; 8,10; 13, 15 vii: ind. pr ez. 2.sg. 10,11 a veni: inf. prez. 11,3 sã vie: con j. prez. 3.sg. 12,2 vine: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.16 venit-au: ind. pf.c. 3.sg. 16,5 VERGURÃ: s.f. vergurii: sg. gen. 9,2 vergurile: pl. ac. 15,15; 16,6 VESEL, -Ã: adj. veasel: m./n. sg. nom. 12,20; 16,24 (a se) VESELI: v. IV sã (se) v eseleascã: con j. prez. 3.sg. 10,8

VÃDUVIRE: s.f. vãduvirii: sg. gen. 10,2; 16,9

VESELIE: s.f. veselie: sg. ac. 12,12, 17 veseliia: sg. voc., în sintagma veseliia lui Isr ail 15,10 veseliii: sg, gen. 16,9

(a) VÃRSA: v. I „a revãrsa” au vãrsat : ind. pf.c. 3.sg. 6,14

(a se) VESTI: v. IV (s-)au vestit : ind. pf.c. impers. 5,1; 11,6

185

CARTEA LUI IIUDITH

INDICE (a) VREA: v. II nevrând: gerunziu 7,12 vrând: gerunziu rezum. cap.1 au vrut : ind. pf.c. 3.sg./pl. 5,7; 10,12; 11,1 vrea: ind. im p. 3.pl. 5,11 ar fi vrut : cond. pf. 3.sg. 6,12 vreau: ind. prez. 1.sg. 8,33 vreau: ind. prez. 3.pl. 11,12

sã vesteascã: conj. prez. 3.sg. 5,13 ai vestit: ind. pf.c. 2.sg. 6,17 voiu v esti: ind. viit.I. 1 .sg. 8,33 ves tind: gerunziu 10,16 (sã) vesteaºt e: ind. prez. 3.sg. 11,6 a vesti: inf. prez. 11,17 VESTIT, -Ã: ad j. ves titã (foarte): f. sg. nom. 8,8

VREDNIC , -Ã: adj. vrednicile: adj. antep. f. pl. ac. 6,6

VEªMÂNT: s.n.; var. (Reg.) VÃJMÂNT vejmintele: pl. ac. 10,2, 3; 14,14, 17 vâjmântul: sg. ac. 12,15; 16,9 vãjmântul: sg. ac. 16,9

VREDNICIE: s.f. vrednicie: sg. ac. 10, 18 VREME: s.f. vreamea: sg. ac. rezum. cap.8; 16,30 vreme: sg. ac. 8,13 vreame: sg. ac. 16,31

VIAÞÃ: s.f. vieþii: sg. gen. 8,6; 12, 14; 16,26, 30 viiaþa: sg. ac. 12,20 VIE: s.f. viile: pl. ac. 2, 17

VRERE: s.f. vrearea: sg. ac. 8,13, 17; 9,16

VIERME: s.f. viermi: pl. ac. 16,21

Z

(a) VIERSUI: v. IV; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare es te la 1794. viersuiþi: imperativ 2.pl. 15,2 VIN: s.n. vin: sg. ac. 10,5; 11,12; 12,12, 20; 13,2 VINÃ: s.f. vina: sg. nom. 12,2 (a) VINDE: v. III au vândut: ind. pf.c. 3.sg. 7,13 VISTIERIE: s.f. vistieriia: sg. ac. rezum. cap.12 VITÃ: s.f. vitele: pl. ac. 11,11 vite: pl. ac. 15,8 VIU, VIE: adj. viu: m./n. sg. nom. 11,5; 12,4; 13,20 vie: f. sg. nom. 11,5 VIZUINÃ: s.f.; var. (Înv. ºi reg.) VIEZUNIE viezuniile: pl. ac. 14,12 (a) VOI: v. IV ai voit: ind. pf.c. 2.sg. 9,5 sã voiascã: conj. pr ez. 3.sg. 12,10 VOIE: s.f. voia: sg. ac., în loc. adv. cu v oia rezum. cap.3 voie: sg. ac., în loc. adv. de voie 7,15 VOIEVOD: s.m.; var. (Înv. ºi pop.) VOIVOD voie vozii: pl. ac. 2,2, 7; 5,2 voie vodul: sg. nom. 5,5; rezum. cap.7 voivozilor: pl. gen. 7,10 voivozii: pl. ac. 10,18; 14,4, 11 VORBÃ: s.f. vor ba: sg. ac. 8,21 (a) VORBI: v. IV a vorbi: inf. prez. 5,26 vor bea: ind. imp. 3.sg. 15,2

(a) ZÃBOVI: v. IV zãbovind: gerunziu 13,20 (a) ZÃCEA: v. II zãcuse: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 10,1 zãcea: ind. imp. 3.sg. 13,4; 14,14 zãcând: gerunziu 14,14 zace: ind. prez. 3.sg. 14,16 (a se) ZÃDUªI: v. IV „a cloco ti”; cuvântul nu este înregistrat în MDA. (s-)au zãduºit: ind. pf.c. 3.sg. 13,29 ZÃVEAZÃ: s.f.; var. (Înv.) ZÃVASÃ zãvasã: sg. ac. 10,19 zãvasa: sg. ac. 13,10, 19 ZBICI: s.n.; vezi BICI (a) ZDR OBI: v. IV va zdrobi: ind. viit.I. 3.sg. 14,5 ZI: s.f. zioa: sg. nom./ac. 2,1; 14,7; rezum. cap.16; 16,31 zilele: pl. ac. 2,17; 6,11; 8,2, 6; 12,14, 18; rezum. cap.16; 16,26 zile: pl. nom./ac. 3,15; rezum. cap.7; 7,11, 23, 25; 8,10, 32, 34; 12,6; 15, 13; 16,25, 27, 29 ziua: sg. ac., în loc. adv. toatã ziua 6,16 zi: sg. nom./ac. 7,1, 11; rezum. cap.8; 8,9, 13; rezum. cap.12; 12,10; 14,6; 16,31 zioa: sg. ac., în loc. adv. toatã zioa ºi noaptea 7,5 zilele: pl. ac., în loc. adv. în toate zilele 7,11 zilii: sg. gen. 10,11 zile: pl. ac., în sintagma plinã de zile „bãtrânã” rezum. cap.16 zua: sg. ac., în sintagma zua judecãþii 16,20 zilelor: pl. gen. 16,31 (a se) ZICE: v. III au zis: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,3, 5; 3,1; 5,3, 5; 6,1, 13; 7,13, 18, 23; 8,10, 28, 30; 10,9, 15, 18; 11,1, 4, 20; 12,2, 3, 4, 10, 12, 17, 18; 13,5, 9, 13, 17, 22, 23, 26, 2 7; 14,1, 11, 16; 15,12 zicând: gerunziu 4,12; 5,26; 6,2, 15, 17; 7,8, 18; 9,1; 10,8, 11, 13; 13,7, 8, 19, 28; 15,10; 16,1 voiu zice: ind. viit.I. 1.sg. 5,5 zice: ind. prez. 3.sg. 5,27 (sã) zice: ind. prez. 3.sg. 7,3

186

INDICE sã zicã: conj. prez. 3.sg. 7,21 sã zicem: con j. prez. 1.pl. 8,17 aþi zis: ind. pf.c. 2.pl. 8,32 (s-)au zis: ind. pf.c. impers./3.pl. 11,16; 13,30 zicea: ind. im p. 3.pl. 11,l8 sã zic: conj. prez. 1.sg. 12,13 zis-au: ind. pf.c. 3.sg. 16,6 ai zis: ind. pf.c. 2.sg. 16,17 ZID: s.n. zidurile: pl. ac. 1,2; 14,1 ziduri: pl. ac. 4,4; 7,7; 14,7 zidul: sg. ac. 5,12; r ezum. cap.14 zidurilor: pl. gen. 13,13

CARTEA LUI IIUDITH (a se) ZIDI: v. IV zideaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 au zidit : ind. pf.c. 3.sg. 1,1; 13,24 (s-)au zidit: ind. pf.c. 3.sg. 16,17 ZIDIRE: s.f. zidir ea: sg. ac. 5,10 zidir ea: sg. gen. (cu prep. a + t oatã) , în sintagma Domnul a toatã zidir ea 9,17 ZIDITOR: s.m. (ar t.) „Dumnezeu” Ziditoriul: sg. nom. 9,17 ZNOP: s.m.; v ezi SNOP

187

CARTEA LUI IIUDITH

FACSIMILE

479v

480r

480v

481r 188

FACSIMILE

CARTEA LUI IIUDITH

481v

482r

482v

483r 189

CARTEA LUI IIUDITH

FACSIMILE

483v

484r

484v

485r 190

FACSIMILE

CARTEA LUI IIUDITH

485v

486r

486v

487r 191

CARTEA LUI IIUDITH

FACSIMILE

487v

488r

488v

489r 192

FACSIMILE

CARTEA LUI IIUDITH

489v

490r

490v

491r 193

CARTEA LUI IIUDITH

FACSIMILE

491v

492r

492v

493r 194

FACSIMILE

CARTEA LUI IIUDITH

493v

494r

494v

495r 195

CARTEA LUI IIUDITH

FACSIMILE

495v

496r

496v

497r 196

FACSIMILE

CARTEA LUI IIUDITH

497v

498r

498v

499r 197

CARTEA LUI IIUDITH

FACSIMILE

499v

500r

500v

501r 198

FACSIMILE

CARTEA LUI IIUDITH

501v

502r

502v

503r 199

CARTEA LUI IIUDITH

FACSIMILE

503v

504r

504v

505r 200

CARTEA ESTHIR

Capul dintâiu Assvirul, spre ar@tarea puterii }i slavei sale, în }as@ luni str@lucit pr@znuind usp@]u, împ@r@teasa Vasthi, chemat@, n-au vrut s@ mearg@ }i pentru aceaea s@ leap@d@. {i din sfatul în]elep]ilor porunc@ împ@r@teasc@ s@ vestea}te ca muierile s@ dea cinste b@rba]ilor s@i.

1.

n zilele lui Assvir, care au împ@r@]it de la India pân@ la Ethiopia, preste o sut@ doaozeaci }i }apte de ]@ri, 2. Când au }ezut în scaunul împ@r@]iii sale, Susan, cetatea împ@r@]iii sale, au fost începutul. 3. Deci în anul împ@r@]iii sale al treilea, au f@cut mare usp@]u tuturor c@petenii|lor }i 505v slujitorilor s@i, celor mai tari ai persilor }i celor ale}i ai medilor }i celor des@vâr}it ale ]inuturilor înaintea sa, 4. Ca s@-}i areate bog@]iile împ@r@]iii slavei sale }i m@rime }i trufiia puterii sale, în mult@ vreame, adec@ într-o sut@ }i optzeaci de zile. 5. {i plinindu-s@ zilele usp@]ului, au chemat tot norodul care s@ afla în Susan, de la cel mai mare pân@ la cel mai mic. {i au poruncit în }apte zile a s@ g@ti usp@]ul în fa]a gr@dinii }i a dumbr@vii, carea cu împ@r@teasca chivernisire }i mân@ era s@dit@. 6. {i spânzura din toate p@r]ile }etrile de fa]@ cereasc@ }i de carvazin }i hiachinth, sprijinite cu funi de vison }i de ur}inic, carele cu verigi de elefant era împreunate }i în stâlpi de marmure s@ r@zima }i paturile înc@ de aur }i de argint, preste fa]a p@mântului, ce era pardosit cu pietri de zmaragd }i de parin, rândui]i era. Carea cu zugr@vire cu fea]e minunate împodobea. 7. {i bea cei chema]i din p@har@ de aur }i, în multe feliuri de vase, bucatele s@ aducea în||lontru. {i vinul, precum era vrednic de împ@r@teasca m@rime, de prisosit }i ales s@ 506r punea. 8. Nici era cine s@ sileasc@ a bea pre cei ce nu vrea, ci, precum a}ezase împ@ratul, rânduind preste fie}tecare mease dintre c@peteniile sale, s@ guste fie}tecarele ce va vrea. 9. {i Vasthi împ@r@teasa au f@cut usp@]u f@meilor în polata unde împ@ratul Assvirul l@cuia. 10. Deci în zioa a }aptea, fiind împ@ratul mai vesel }i dup@ prea multa beutur@ înc@lzit de vin, au poruncit lui Mauman }i Vozath }i Harvona }i Vagatha }i Avgatha }i Zethar }i lui Harhas, a }apte fameni carii înaintea lui slujiia, 11. S@ duc@ înlontru pre împ@r@teasa Vasthi înaintea împ@ratului, puind pre capul ei împ@r@teasca steam@, ca s@ areate tuturor noroadelor }i c@peteniilor frumsea]ea ei, c@ era frumoas@ foarte. 12. Carea n-au vrut }i dup@ porunca împ@ratului, carea prin fameni trimisease a mearge, n-au b@gat sam@. De unde, mâniindu-se împ@ratul }i de mare urgie aprinzându-s@, |

201

CARTEA ESTHIR

CAP 1 {I 2

13. Au întrebat pre cei în]elep]i, carii, dup@ împ@r@tescul obiceaiu, pururea era lâng@ 506v el }i cu sfatul lor toate f@cea, carii }tiia legile }i judec@]ile celor vechi. 14. ({i era mai întâi }i mai aproape Harsena }i Sethar }i Admath }i Tharsis }i Mare }i Marsana }i Mimuhan, }apte c@petenii a per}ilor }i a medilor, carii vedea fa]a împ@ratului }i întâii dup@ el }edea). 15. „De ce judecat@ ar fi vreadnic@ Vasthi împ@r@teasa, carea porunca lui Asvir împ@ratului, prin fameni trimis@, n-au vrut s@ o fac@?” 16. {i au r@spuns Mamuhan, auzând împ@ratul }i c@peteniile: „Nu numai pre sângur împ@ratul împ@r@teasa Vasthi l-au v@t@mat, ci }i pre toate noroadele }i c@peteniile carii sânt în toate ]inuturile împ@ratului Assvirului. 17. C@ va ie}i cuvântul împ@r@teasii la toate muierile, s@ necinsteasc@ pre b@rba]ii s@i }i s@ zic@: «Împ@ratul Assvirul au poruncit s@ între împ@r@teasa Vasthi la usp@]u }i ea n-au vrut». || 18. {i cu aceast@ pild@, toate soa]ele c@peteniilor persilor }i a medilor pu]in vor b@ga 507r în sam@ poruncile b@rba]ilor. Pentru aceaea dreapt@ iaste mâniia împ@ratului. 19. De-]i place, s@ ias@ porunc@ de la fa]a ta }i s@ se scrie dup@ leagea persilor }i a medilor, carea a o treace nu-i slobod, ca nicidecum mai mult Vasthi s@ între la împ@ratul, ci împ@r@]iia ei alta, carea mai bun@ decât ea, s@ o ia. 20. {i aceasta în toat@ (carea foarte lat@ iaste) împ@r@]iia ]inuturilor tale s@ se vesteasc@ }i toate muierile, }i a celor mai mari }i a celor mai mici, s@ dea cinste b@rba]ilor s@i”. 21. Pl@cut-au sfatul lui împ@ratului }i c@peteniilor }i au f@cut împ@ratul dup@ sfatul lui Mamuhan. 22. {i au trimis c@r]i în toate ]inuturile împ@r@]iii sale, ca tot neamul s@ poat@ auzi }i ceti în multe feliuri de limbi }i de scrisori, a fi b@rba]ii c@petenii }i mai-mari în casele sale, }i aceasta prin toate noroadele s@ se vesteasc@. Cap 2 | Dintre toate fecioarele, cele lui Asvir cercate, Esthir nepoata într-ascuns a lui Mardoheiu jidovului, mai pl@cându-i, împ@r@teas@ în locul Vasthei s@ face, f@cându-s@ usp@]u mare de nunt@ }i dându-i-se daruri. Iar@ Mardoheul, la u}a pol@]ii r@mâind, pre famenii ce le}uia împ@ratului îi v@dea}te, carea a Mardoheului fapt@ între istorii s@ scrie.

1.

ceastea a}a fiind, dup@ ce fiersease urgiia împ@ratului Asvir, }-au adus aminte de Vasthi }i ce f@cuse }i ce p@]ise. {i au zis slujitorii împ@ratului }i slujile lui: „Caute-s@ împ@ratului fecioare vergure

507v

2. }i frumoase, 3. {i s@ se trimit@ carii s@ socoteasc@ prin toate ]inuturile fecioarele ceale frumoas@ }i vergure }i s@ le aduc@ la cetatea Susan }i s@ le dea în casa f@meilor supt mâna lui Eghei famenului, care iaste mai-mare }i p@zitoriu rânduit muierilor împ@r@te}ti; }i s@-} ia v@jmânt muieresc }i cealeaalalte de lipse. 4. {i oricarea va mai pl@cea între toate ochilor împ@ratului, aceaea împ@r@]easc@ pen||tru 508r Vasthi”. Pl@cut-au cuvântul împ@ratului }i, a}a precum sf@tuise, s-au poruncit s@ fie. 5. Era un om ovreiu în cetatea Susan, pe nume Mardoheu, *fiiul lui Iair, fiiului Semeiu, *Jos 11, 2. fiiului Chis din ruda Iemini, 6. Carele era dus din Ierusalim într-acea vreame în carea pre Iehonie, împ@ratul Iudii, 4 Împ. 22, 15. Jos 11, 4. Navohodonosor, împ@ratul Vavilonului, îl dusease. 7. Carele au fost cresc@toriu featei fr@]ine-s@u, Edisei, carea, cu alt nume, s@ chema Esthir }i amândoi p@rin]ii pierduse, frumoas@ foarte }i mândr@ cu fa]a. {i murind tat@-s@u }i mum@-sa, Mardoheul }i-o luase fat@ de suflet. 8. {i sporindu-s@ porunca împ@ratului }i, dup@ porunca lui, multe fecioare vergure frumoase aducându-s@ în Susan }i lui Eghei famenului dându-s@, }i Esthir între celeaalalte fecioare i s-au dat, s@ s@ ]ie în num@rul f@meilor. 9. Carea i-au pl@cut }i au aflat har înaintea lui }i au poruncit famenului s@-i gr@beasc@ v@jmântul muieresc }i s@-i dea p@r]ile sale }i }apte fecioare foarte frumoase din casa împ@ratului, }i pre dânsa }i pre slujnicile ei s@ le împodobeasc@ }i s@ le înfrâms@}eaze. 10. Carea n-au vrut a-i spune norodul }i ]ara | sa, c@ Mardoheul îi poruncise ca despre 508v aceasta de tot s@ tac@. 11. Carele umbla în toate zilele pre dinnaintea casei în carea alesele fecioare s@ ]inea, grije având de sp@s@niia Esthir }i vrând a }ti ce i s@ va întâmpla.

202

CAP 2 {I 3

CARTEA ESTHIR

12. Iar@ venind vreame a fie}tec@riia fecioare pe rând s@ între la împ@ratul, plinindu-s@ toate care era de lips@ la vâjmântul f@meiesc, luna a doaospr@zeacea s@ întorcea. A}a numai, cum în }ase luni s@ ungea cu uleu de mirh }i în celealalte }ase luni cu alte mirodenii }i mirezme s@ slujiia. 13. {i întrând la împ@ratul, orice poftea spre podoab@ de lips@ lua }i precum lor le pl@cuse, togmite din trep@zarea f@meilor la c@mara împ@ratului trecea. 14. {i carea întrase sara ie}iia deminea]a }i de acolea în a doao cas@ s@ ducea, carele supt mâna Susagazi famenului era, care era preste ]iitoarele împ@ratului. Nici avea puteare mai mult a s@ întoarce la împ@ratul, de nu ar fi vrut împ@ratul }i i-ar fi poruncit pe nume a veni. 15. {i curgând vreamea pe rând, s@ apropiiase zioa în carea Esthir, fata lui Avihail, fratelui Mardoheiu, carea }i-o luase fat@ de suflet, trebuia s@ între la împ@ratul. Carea n-au 509r cercat || vâjmânt muieresc, ci oricare au vrut Egheu famenul, p@zitoriul fecioarelor, acelea i-au dat spre împodobire, c@ era frumoas@ foarte }i cu necrezut@ frumsea]e, ochilor tuturor iubit@ }i dorit@ s@ vedea. 16. {i s-au dus la c@mara împ@ratului Asvir în luna a zecea, carea s@ chiiam@ Teveth, în anul împ@r@]iii sale al }aptelea. 17. {i o au iubit împ@ratul mai mult decât pre toate muierile }i au avut har }i mil@ înnaintea lui preste toate muierile }i i-au pus steama împ@r@]iii în capul ei }i o au f@cut a împ@r@]i în locul Vasthei. 18. {i au poruncit a s@ g@ti usp@]u mare foarte tuturor c@peteniilor }i slujilor sale, pentru împreunarea }i nunta cu Esthir. {i au dat odihn@ tuturor ]inuturilor }i daruri le-au împ@r]it, dup@ împ@r@teasca m@rime. 19. {i cercându-se a doao oar@ fecioare }i aducându-s@, Mardoheul r@mânea la u}a împ@ratului. 20. Înc@ nu-}i spusease Esthir ]ara }i norodul s@u, dup@ porunca lui, c@ orice-i poruncea el, ]inea Esthir }i a}a toate f@cea, precum s@ obicinuise în vreamea aceaea, în carea mititea o hr@nea. 21. Deci într-aceaea vreame, în carea Mardoheul r@mânea la u}a împ@ratului, s-au 509v mâniiat | Vagathan }i Thares, doi fameni ai împ@ratului, carii era portari }i în pragul cel dintâi al pol@]ii întâiu }edea; }i au vrut a s@ scula asupra împ@ratului }i a-l ucide, 22. Carea de Mardoheu nu s-au t@inuit }i îndat@ au vestit împ@r@tesei Esthir, }i ea împ@ratului, din numele lui Mardoheu, carele îi vestise lucrul. 23. Cercatu-s-au }i s-au aflat }i s -au spânzurat amândoi în furci. {i s-au dat în historii }i îns@mn@ri de peste an înnaintea împ@ratului. Cap 3 Aman, de la împ@ratul în@l]at preste to]i voivozii medilor }i a persilor, s@ mânie, c@ci sângur Mardoheul jidovul nu i s@ închin@. Pentru aceaea uciderea tuturor jidovilor de la Asvir dobândea}te }i trimite la toate ]inuturile c@r]i, cu inelul împ@ratului îns@mnate, ca în zioa a treispr@zecea a lunii a doaospr@zeacea to]i pretutindini jidovii s@ se ucig@.

1.

up@ aceastea, împ@ratul Assvirul au în@l]at pre Aman, fiiul lui Amadath, care era din ruda lui Agag, }i i-au pus scaunul preste to]i voievozii carii avea. 510r 2 . {i toate slugile împ@ratului, carii din ||nafara pol@]ii petrecea, î}i pleca jenunchele }i s@ închina lui Aman, c@ a}a le poruncise împ@ratul. Sângur Mardoheul nu-}i pleca genunchiul, nici s@ închina lui. 3. C@ruie i-au zis slugile împ@ratului, carii sta la u}ile pol@]ii: „C@ci afar@ de ceiaalal]i nu ]ii porunca împ@ratului?” 4. {i aceasta adeas@ori zicând }i el nevrând a auzi, au vestit lui Aman, vrând a }ti oare r@mânea-va în sfatul s@u, c@ le spusease pre sâne a fi jidov. 5. Carea auzând Aman }i cu fapta aflând cum c@ Mardoheul nu-i pleac@ genunchele, nici i s@ închin@, s-au mâniiat foarte. 6. {i nimica a fi au socotit în unul Mardoheul a-}i trimite mânile sale, c@ auzise a fi neam jidovesc. {i mai vârtos au vrut a tuturor jidovilor carii era întru împ@r@]ia lui Assvir a le pierde neamul. 7. În luna dintâi (a c@rie nume e Chesan), în anul împ@r@]iii lui Assvir al doispr@zeacelea, s-au trimis soarte în vadr@, carea ovreia}te s@ zice fur, înnaintea lui Aman, în ce zi }i în

203

CARTEA ESTHIR

CAP 3 {I 4

ce lun@ ar trebui s@ se ucig@ neamul jidovilor; }i au | ie}it luna a doaospr@zeacea, carea 510v s@ cheam@ adar. 8. {i au zis Aman împ@ratului Assvir: „Ieste norod prin toate ]inuturile împ@r@]iii tale r@sipit }i de sâne} împreun@ usebit, cu legi noao }i cu ]eremonii noao slujindu-se, ci înc@ }i rânduialele împ@ratului nu le bag@ în sam@. {i bine }tii c@ nu-i slobod întru împ@r@]iia ta a s@ mândri prin slobozenie. 9. De-]i place, poruncea}te s@ piar@, }i zeace mii de talan]i voiu adaoge la l@zile vistieriilor tale”. 10. {i au luat împ@ratul inelul, de care s@ slujea, din mâna sa }i l-au dat lui Aman, fiiului Amadathi din s@mân]a lui Agag, protivnicului jidovilor. 11. {i au zis c@tr@ el: „Argintul care tu îl f@g@duie}ti al t@u fie. Despre norod, f@ ce-]i place”. 12. {i s-au chemat scriitorii împ@ratului în luna dintâi nisan, în zioa a treispr@zecea aceiia}i luni }i s-au scris, precum poruncise Aman, la to]i voievozii împ@ratului }i la judec@torii ]inuturilor }i a multe feliuri de neamuri, precum fie}tecare neam putea ceti }i a auzi dup@ mul]imea limbilor, din numele împ@ratului Assvir; }i c@r]ile s-au îns@mnat cu inelul lui. || 13. Trimisu-s-au prin alerg@torii împ@ratului la toate ]ânuturile s@ ucig@ }i s@ }tearg@ pre 511r to]i jidovii, de la prunc pân@ la b@trân, pre cei mici }i muierile, într-o zi, adec@ în zioa a treispr@zeacea a lunii a doaospr@zeacea, carea s@ cheam@ adar, }i averile lor s@ le r@peasc@. 14. Iar@ ]inearea scrisorilor aceasta au fost, ca toate ]inuturile s@ }tie }i s@ se g@teasc@ spre numita zi. 15. Gr@bea alerg@torii carii era trimi}i a plini porunca împ@ratului. {i îndat@ în Susan au spânzurat porunca, împ@ratul }i Aman pr@znuind usp@]u }i to]i jidovii carii era în cetate plângând. Cap 4 Tânguirea Mardoheului }i a tuturor jidovilor pentru g@tita -}i perire. Iar@ Esthir, ca, din porunca lui Mardoheu, s@ împiedece uciderea jidovilor }i nechemat@ la împ@ratul s@ între, poruncea}te cu post în trei zile pentru sâne a s@ ruga, a}ijderea }i ea f@când cu a sa f@meiasca polat@.

1.

area auzind Mardoheul, }-au rupt vejmintele }i s-au îmbr@cat cu sac, pr@s@rând cenu}e pre cap }i în uli]@, în mijlocul cet@|]ii , strâga cu glas mare, ar@tând 511v am@r@ciunea inimii sale , 2. {i cu aceast@ urlare pân@ la u}ile pol@]ii p@}ind, c@ nu era slobod, cu sac îmbr@cat, a întra în polata împ@ratului. 3. {i în toate ]ânuturile, târgurile }i locurile la carele nemilostiva împ@ratului porunc@ sosise, plângere foarte era la jidovi, post, urlare }i tânguire, cu sac }i cu cenu}e mul]i, în loc de a}ternut, slujindu-s@. 4. {i au întrat slujnicile Esthir }i fameni }i i-au vestit. Carea, auzând, s-au m@hnit }i haina o au trimis ca, aducându-i sacul, s@-l îmbrace; carea n-au vrut a o lua. 5. {i chemând pre Athac famenul, pre care împ@ratul i-l dedease slujitoriu, i-au poruncit s@ mearg@ la Mardoheul }i s@-l în]eleag@ de la dânsul pentru ce face aceastea. 6. {i ie}ind Athah, s-au dus la Mardoheul, ce sta în uli]a cet@]ii, înaintea u}ii pol@]ii. 7. Care i-au spus toate ceale ce s@ întâmplase, în ce chip Aman f@g@duise c@ va aduce argint în vistieriile împ@ratului, pentru uciderea jidovilor. 8. {i pariia poruncii ce spânzura în Susan i-au dat, s@ o areate împ@r@teasii }i s@ o îndemne s@ || între la împ@ratul }i s@-l roage pentru norodul s@u. 512r 9. Întorcându-se Athah, au vestit Esthirei toate care Mardoheul îi zisease. 10. Carea i-au r@spuns }i i-au poruncit a spune lui Mardoheu: 11. „Toate slugile împ@ratului }i toate care-s supt biruin]a lui }tiu ]inuturile, c@, acar b@rbat, acar muiare, nechemat înlontrul pridvorului împ@ratului de va întra, fâr@ nici o îndoial@ îndat@ s@ se ucig@, f@r@ doar@ de va întinde împ@ratul varga cea de aur preste el, spre s@mnul mileai }i a}a s@ poat@ tr@i. Deci eu cum voiu putea întra la împ@ratul, carea de treizeaci de zile acum nu sânt chemat@ la el?” 12. Carea auzind Mardoheul, 13. Iar@}i au poruncit Esthirii, zicând: „S@ nu socote}ti c@ sufletul t@u numai vei slobozi, c@ în casa împ@ratului e}ti pentru to]i jidovii. 14. C@, de vei t@cea acum, printr-alt prilej s@ vor slobozi jidovii, }i tu }i casa t@tâni-t@u ve]i peri. {i cine }ti de cumva pentru aceaea la împ@r@]ie ai venit, ca într-aceast@ vreame s@ te g@te}ti?”

204

CAP 4, 5 {I 6 512v

CARTEA ESTHIR

15. {i iar@}i Esthir acestea cuvinte au poruncit lui Mardoheiu: 16. „Mergi }i adun@ to]i jidovii carii vei g@si în Susan }i v@ ruga]i pentru mine. S@ nu mânca]i, | nici s@ be]i în trei zile }i în trei nop]i; }i eu cu slujnicile meale aseaminea voiu posti, }i atunci voiu întra la împ@ratul, împrotiva leagii f@când, nechemat@ }i dându-m@ mor]ii }i primejdiii”. 17. {i s-au dus Mardoheul }i au f@cut toate carea-i poruncise Esthir. Cap 5 Esthir, nesocotind primejdiia vie]ii, la împ@rat întrând, ceare ca cu Aman s@ vie la usp@]ul s@u, în carele, întrebându-s@ de la veselitul împ@rat despre cearerea sa, iar@}i pre amândoi la usp@]u îi cheam@ pe a doao zi. Între aceastea, Aman, mâniindu-s@ c@ nu s@ cinstea}te de Mardoheu, cruce îi g@tea}te.

1.

ar@ în zioa a treia, s-au îmbr@cat Esthir cu împ@r@te}tile vejminte }i au st@tut în pridvorul împ@r@te}tii case, care era mai înlontru, spre bisearica împ@ratului. Iar el }edea pre scaunul s@u în divanul pol@]ii, în preajma u}ii casei. 2. {i v@zând pre Esthir împ@r@teasa stând, i-au pl@cut ochilor lui }i au întins asupra ei varga cea de aur, carea o ]inea în mân@. Carea, apropiindu-se, au s@rutat vârful toiagului. 3. {i au zis c@tr@ ea împ@ratul: „Ce vreai, Esthir împ@r@teas@? Ce e cearerea ta? {i 513r jum@tate || de împ@r@]ie de vei ceare, da-s@-va ]ie”. 4. Iar@ ea au r@spuns: „De place împ@ratului, rogu-m@ s@ vii la mine ast@zi, }i Aman cu tine, la usp@]ul ce am g@tit”. 5. {i îndat@ împ@ratul: „Chema]i – au zis – curând pre Aman, ca s@ asculte de vrearea Esthir”. {i au venit împ@ratul }i Aman la usp@]ul ce le g@tise împ@r@teasa. 6. {i i-au zis împ@ratul, dup@ ce beuse vin de prisosit: „Ce cei s@ ]i se dea? {i pentru ce lucru te rogi? {i jum@tate de împ@r@]iia mea, de vei ceare, vei dobândi”. 7. C@ruia i-au r@spuns Esthir: „Cearerea mea }i rug@ciunile sânt aceastea: 8. De am aflat har înaintea împ@ratului }i de-i place împ@ratului a-mi da ce ceru }i a mea s@-m plineasc@ cearerea, vie împ@ratul }i Aman la usp@]ul ce le-am g@tit }i mâne voiu de}chide împ@ratului vrearea mea”. 9. {i au ie}it într-acea zi Aman veasel }i iute }i, v@zând pre Mardoheu }ezând înnaintea u}ilor pol@]ii }i nu numai nu i s@ sculase, ci înc@ nici s@ mi}case din locul }ederii sale, s-au mâniiat foarte. 10. {i t@inuind mâniia, întorcându-se în casa sa, au chemat la sine priiatinii s@i }i Zares, muiarea sa. | 11. {i le-au deascoperit m@rimea bog@]iilor sale }i gloata fiilor }i cu cât@ slav@, preste 513v to]i voivozii }i slugile sale, împ@ratul îl în@l]ase. 12. {i dup@ aceastea, au zis: „Ci }i împ@r@teasa Esthir pre nime altul au chemat la usp@]u cu împ@ratul f@r@ pre mine, la carea }i mâne cu împ@ratul voiu prânzi. 13. {i aceastea toate avându-le, nimic m@ socotesc a avea pân@ când voiu vedea pre Mardoheul ovreul }ezând dinnaintea u}ii împ@r@te}ti”. 14. {i i-au r@spuns Zares, muiarea lui, }i ceaiaalal]i priiatini: „Poruncea}te a s@ g@ti înnalt@ grind@, având n@l]ime de co]i cinzeci, }i zi diminea]@ împ@ratului s@ se spânzure într-însa Mardoheul; }i a}a vei mearge cu împ@ratul veasel la usp@]u”. Pl@cutu-i-au lui sfatul }i au poruncit înnalt@ a g@ti cruce. Cap 6 Împ@ratul, cetindu-}i }ie}i noaptea istoriile de peste an }i g@sind credin]a lui Mardoheu în deascoperirea famenilor ce le}uia vie]ii împ@ratului, poruncea}te s@ s@ cinsteasc@ ca al doilea dup@ împ@ratul, prin Aman, protivnicul lui cel de perire.

1.

oaptea aceaea o au petrecut împ@ratul f@r@ de somn }i au poruncit s@-i aduc@ istoriile }i faptele de peste an ceale trecute, carele cetindu-s@ înnaintea lui, || S-au ajuns la locul acela în care era scris în ce chip vestise Mardoheul le}uirile 514r 2 . lui Vagathan }i a lui Thares famenilor, carii pre împ@ratul Assvir vrea a sugruma. 3. Carea auzând împ@ratul, au zis: „Ce au dobândit Mardoheul plat@ sau cinste pentru aceast@ credin]@?” Zis-au lui slugile lui }i slujitorii: „Tocma nimic de plat@ au dobândit”.

205

CARTEA ESTHIR

CAP 6 {I 7

4. {i îndat@ împ@ratul: „Cine iaste – au zis – în pridvoru?”, c@ Aman întrase în pridvorul casii împ@r@te}ti dinlontru, ca s@ îndeamne pre împ@ratul }i s@ porunceasc@ pre Mardoheul a-l spânzura în crucea carea i s@ g@tise. 5. R@spuns-au slugile: „Aman st@ în pridvor”. {i au zis împ@ratul: „Între!” 6. {i deac@ au întrat, i-au zis: „Ce trebuie s@ s@ fac@ omului pre carele împ@ratul vrea a-l cinsti?” {i cugetând Aman în inima sa }i socotind c@ pe nime altul, împ@ratul, f@r@ pre sâne, vrea a-l cinsti, 7. Au r@spuns: „Omul pre carele împ@ratul vrea a-l cinsti, 8. Trebuie s@ s@ îmbrace cu vâjminte împ@r@te}ti }i s@ s@ puie pre calul care-i de }aoa împ@ratului }i s@ ia împ@r@teasca steam@ pre capul s@u. | 9. {i cel dintâiu dintre c@peteniile împ@r@te}ti }i dintre tirani s@ ]ie calul lui }i, prin uli]a cet@]ii 514v mergând, s@ strâge }i s@ zic@: «A}a s@ va cinsti ori pre care va vrea împ@ratul a-l cinsti!»” 10. {i i-au zis împ@ratul: „Gr@bea}te }i, luând conto}ul }i calul, f@ precum ai gr@it lui Mardoheu jidovului, carele }ede dinnaintea u}ii pol@]ii. P@zea}te ca nu cumva ceva dintr-aceastea care ai gr@it s@ la}i!” 11. {i au luat Aman conto}ul }i calul }i, îmbr@când pre Mardoheu în uli]a cet@]ii }i puindu-l pe cal, mergea înainte-i }i strâga: „De aceast@ cinste vrednic iaste ori pre carele va vrea împ@ratul a-l cinsti!” 12. {i s-au întors Mardoheul la u}a pol@]ii. {i Aman au gr@bit a mearge în casa sa, jeluindu-se }i cu capul acoperit. 13. {i au povestit Zarei, muierii sale, }i priiatinilor toate care i s@ întâmplase. C@ruia i-au r@spuns cei în]elep]i, carii îi avea în sfat, }i muierea lui: „De-i din s@mân]a jidovilor Mar||doheul dinnaintea c@ruia ai început a c@dea, nu-i vei putea sta împrotiv@, ci vei 515r c@dea înaintea lui”. 14. Înc@ ei gr@ind, venit-au famenii împ@ratului }i curând pre el la usp@]ul ce i-l g@tise împ@r@teasa a mearge l-au silit. Cap 7 Esthir, în usp@]u, pre împ@ratul, fiind veasel, pentru a sa }i a norodului s@u via]@ îl roag@, }i pre Aman, protivnicul jidovilor, îl pârea}te, pre carele împ@ratul, în crucea cea de la sâne lui Mardoheu g@tit@, a-l spânzura poruncea}te.

1. 2.

i au întrat împ@ratul }i Aman s@ bea cu împ@r@teasa. {i i-au zis împ@ratul }i a doao zi, dup@ ce s@ înc@lzise de vin: „Care iaste cearerea ta, Esthir, s@ se dea ]ie? {i ce vreai s@-]i fie? {i jum@tate din împ@r@]ia mea de vei ceare, vei dobândi”. 3. C@tr@ carele ea au r@spuns: „De am aflat har în ochii t@i, o împ@rate, }i de-]i place, d@ruie}te-mi mie sufletul mieu, pentru carele m@ rog, }i norodul mieu, pentru care cu de-adinsul m@ rog. 4. C@ vându]i sântem eu }i norodul mieu, ca s@ | ne zdrobim, s@ ne sugrum@m }i s@ perim. 515v {i batâr de ne-am vinde spre slugi }i slujnice, ar fi de-a s@ suferi r@otatea }i suspinând a} t@cea. Iar@ acum vr@jma}ul nostru acela iaste a c@ruia nemilostivirea s@ r@vars@ preste împ@ratul”. 5. {i r@spunzând împ@ratul Assverul, au zis: „Cine-i acela }i de ce puteare s@ îndr@zneasc@ a face aceastea?” 6. {i au zis Esthir: „Vr@jma}ul }i nepriiatinul nostru cel r@u acesta iaste, Aman”. Carea el auzând, îndat@ au amur]it, fa]a împ@ratului }i a împ@r@teasei neputând suferi. 7. Iar@ împ@ratul mâniindu-se s-au sculat }i din locul usp@]ului au întrat în gredina cea cu pomi s@dit@. {i Aman înc@ s-au sculat, s@ s@ roage de Esthir împ@r@teasa pentru sufletul s@u, c@ au în]eles de la împ@ratul }ie}i a-i fi g@tit r@ul. 8. Carele, înturnându-s@ din gr@dina cea cu pomi s@dit@ }i întrând în locul usp@]ului, au g@sit pre Aman a fi c@zut pre patul în care z@cea Esthir }i au zis: „Înc@ }i pre împ@r@teasa vrea a o supune, eu de fa]@ fiind în casa mea?” Înc@ nu ie}ise cuvântul din gura împ@ratului }i îndat@ i-au acoperit fa]a. || 9. {i au zis Harbona, unul dintre fameni, carii sta în slujba împ@ratului: „Iat@, lemnul 516r care g@tise lui Mardoheu, care au gr@it pentru împ@ratul, st@ în casa lui Amman, având lungime de cinzeaci de co]i”. C@ruia i-au zis împ@ratul: „Spânzura]i-l într-însul!” 10. {i s-au spânzurat Aman în furcile care el g@tise lui Mardoheu. {i mânia împ@ratului s-au odihnit.

206

CAP 8 {I 9

CARTEA ESTHIR Cap 8

Esthir, rânduind pre Mardoheu în locul lui Aman, dobândea}te de la împ@ratul ca ceale dobitoce}ti }i vechi a lui Aman scrisori cu altele noao s@ s@ scaz@ }i jidovilor neteamere }i s@ s@ izbândeasc@ den nepriiatinii s@i, de unde mare pretutindenea veselie r@sare.

1.

n zioa aceaea, dat-au împ@ratul Assverul Esthir împ@r@teasii casa lui Aman, vr@jma}ului jidovilor, }i Mardoheul au întrat înnaintea fea]ii împ@ratului, c@ i-au m@rturisit Esthir a fi unchiu. 2. {i au luat împ@ratul inelul care de la | Aman a-l lua înd@r@pt poruncise }i l-au dat lui 516v Mardoheu, iar Esthir au rânduit pre Mardoheu preste casa sa. 3. Nici cu aceastea îndestulat@, c@zut-au la picioarele împ@ratului }i au plâns }i gr@ind c@tr@ el l-au rugat ca r@otatea lui Aman Agaghiteanului }i le}uirile lui aceale reale, care cugetase asupra jidovilor s@ porunceasc@ a fi înz@darnice. 4. Iar@ el, dup@ obiceaiu, împ@r@teascul toiag cel de aur l-au întins cu mâna, prin care s@mnul milostivirii s@ ar@ta; }i ea, sculându-se, au st@tut înaintea lui, 5. {i au zis: „De place împ@ratului }i de am aflat har în ochii lui }i rug@ciunea mea nu i s@ veade a fi împrotivitoare, rogu-m@ ca, cu noao scrisori, scrisorile ceale vechi a lui Aman le}uitoriului }i protivnicului jidovilor, cu carele pre ei în toate ]inuturile împ@ratului a-i pierde poruncise, s@ se îndrepteaze. 6. C@ în ce chip voiu putea suferi moartea }i uciderea norodului mieu?” 7. {i au r@spuns împ@ratul Assvir Esthir împ@r@teasei }i lui Mardoheu jidovului: || „Casa 517r lui Aman o am d@ruit Esthir }i pre el am poruncit a-l spânzura în cruce, pentru c@ au îndr@znit a-} slobozi mâna asupra jidovilor. 8. Scrii]i, dar@, jidovilor precum v@ place, cu numele împ@ratului, îns@mnând c@r]ile cu inelul mieu”. C@ acest obiceaiu era, ca c@r]ilor care cu numele împ@ratului s@ trimitea }i cu inelul lui era înt@rite nime s@ nu îndr@zneasc@ a le zice împrotiv@. 9. {i chemându-s@ scriitorii }i c@rturarii împ@ratului (}i era vreamea lunii a treia, carea s@ cheam@ Sivan), în zioa ei a doaozeci }i trei s-au scris c@r]ile, precum voise Mardoheul, c@tr@ jidovi }i c@tr@ voievozi }i ispravnicii }i judec@torii, carii era preste o sut@ doaozeaci }i }apte de ]@ri de la India pân@ la Ethiopia, ]@râi }i ]@râi, norodului }i norodului, dup@ limbile }i slovele sale }i jidovilor, precum putea ceti }i auzi. 10. {i c@r]ile, carele cu numele împ@ratului s@ trimitea, cu inelul lui s-au îns@mnat }i s-au trimis prin purt@torii, carii, prin toate ]@râle alergând, ceale vechi scrisori cu noao ve}ti s@ le întoarc@. 11. C@rora le-au poruncit împ@ratul s@ cheme jidovi prin toate cet@]ile }i într-una a | 517v s@ aduna s@ le porunceasc@, ca s@ stea pentru sufletele sale }i pre to]i protivnicii s@i, cu muierile }i cu pruncii }i cu toate c@sile, s@-i ucig@ }i s@-i }tearg@ }i jafurile lor s@ le apuce. 12. {i s-au rânduit prin toate ]ânuturile o zi de izbând@, adec@ a treispr@zeacea zi a lunii a doaospr@zeacea, adar. 13. {i ]ânearea c@r]ilor aceasta au fost, ca întru toate ]ânuturile }i noroadele care era supu}i împ@r@]iii împ@ratului Asfir, }tiut@ s@ fie a fi g@ti]i jidovii, s@ ia izbând@ de protivnicii s@i. 14. {i au ie}it purt@tori degrab@, vestile purtând, }i porunca împ@ratului s-au spânzurat în Susan. 15. Iar@ Mardoheul, din polat@ }i dinnaintea împ@ratului ie}ind, str@lucea cu haine împ@r@te}ti, hiachinthine adec@ }i din fa]a ceriului, coron@ de aur purtând în cap }i înpodobit cu plato}e de m@tas@ }i cu ur}inic; }i toat@ cetatea au s@ltat }i s-au veselit. 16. Iar@ jidovilor lumin@ noao s-au v@zut a le r@s@ri, bucurie, cinste }i d@n]uire. 17. La toate noroadele, cet@]ile }i ]ânuturile, oriînc@tro mergea poruncile împ@ratului, minunat@ 518r s@ltare, pr@znuiri }i uspea]e }i zi de s@rb@toare, atâta cât mul]i || dintr-alte neamuri }i din leagi legii lor }i ]@r@moniilor s@ ad@oga, c@ mare groaza numelui jidovesc pre to]i cuprinsease. Cap 9 Jidovii, într-aceaea} zi, carea era r@nduit@ jidovilor spre perire, ucid pre to]i protivnicii s@i }i, spânzurând zeace fii a lui Aman, zioa lui fur, adec@ a sor]ilor, pururea de praznic a fi Mardoheul rânduia}te.

1.

eci în zioa a treispr@zeacea a lunii a doaospr@zeacea, carea adar a s@ chema mai sus am zis, când tuturor jidovilor s@ g@tea perirea }i protivnicii lor le poftea sângele, întorcându-s@ strâm}tea, jidovii au început a fi deasupra }i a s@ izbândi de protivnici.

207

CARTEA ESTHIR

CAP 9

2. {i s-au adunat prin toate cet@]ile, târgurile }i locurile, s@-} întinz@ mâna asupra nepriiatinilor }i gonitorilor s@i }i nime n-au îndr@znit a le sta împrotiv@, c@ pre toate noroadele frica m@rimii lor le cuprinsease. 3. C@ }i judec@torii ]inuturilor }i voievozii }i ispravnicii }i toat@ vrednicia, carea preste toate locurile }i lucruri|le era, în@l]a pre jidovi pentru frica Mardoheului, 4. Pre carele c@petenie a fi pol@]ii }i mult foarte a putea cunoscuse. {i veastea numelui lui cre}tea în toate zilele }i prin gurile tuturora zbura. 5. Deci jidovii au lovit protivnicii s@i cu ran@ mare }i i-au ucis, r@spl@tindu-le ceaea ce ei le g@tise a le face, 6. Atâta cât }i în Susan cinci sute de oameni au ucis, afar@ din fiii lui Aman Agaghiteanului, protivnicului jidovilor, a c@rora aceastea sânt numele: 7. Farsandatha }i Delfon }i Esfatha 8. {i Faratha, Adalia, Arida }i Arisai 9. {i Iezatha }i Fermeatha }i Arii. 10. Pre carii ucigându-i, pr@zile din averile lor n-au vrut a le atinge. 11. {i îndat@ num@rul celor ce era uci}i în Susan la împ@ratul s-au adus. 12. Carele au zis împ@r@teasei: „În cetatea Susan au ucis jidovii cinci sute de b@rba]i }i al]i zeace fiii lui Aman. Cât socote}ti c@ vor face ucidere în toate ]ânuturile? Ce ceri mai mult }i ce vreai s@ porunceasc a fi?” 13. C@ruia ea i-au r@spuns: „De place împ@ratu||lui, deaie-s@ puteare jidovilor ca, precum ast@zi au f@cut în Susan, a}a }i mâne s@ fac@ }i zeace fii ai lui Aman în furci s@ s@ spânzure”. 14. {i au poruncit împ@ratul s@ fie a}ea. {i îndat@, în Susan au r@dicat porunca }i zeace fii ai lui Aman s-au spânzurat. 15. Adunându-s@ jidovii în zioa a patraspr@zeacea a lunii adar, s-au ucis în Susan trei sute de b@rba]i. Nici a lor averi s-au apucat de la ei. 16. Ci }i prin toate ]inuturile care era supuse biruin]ii împ@ratului, pentru sufletele sale au st@tut jidovii, ucigând oamenii cei ce-i gonea, atâta cât }aptezeaci de mii de uci}i s-au plinit }i nime din averile lor au atins ceva. 17. Iar@ zioa a treispr@zecea a lunii adar, întâia, ucideri au fost la to]i }i în zioa a patraspr@zeacea au încetat a t@ia, carea o au rânduit a fi vestit@, ca într-însa în toat@ vreamea s@ s@ uspete cu bucurie }i cu uspea]e. 18. Iar@ cei ce în cetatea Susan f@cuse uciderea, în zioa a treispr@zecea }i a patraspr@zeacea aceiia} luni, în ucidere s-au cuprins. Iar@ în zioa a cinspr@zeacea au încetat de-a ucide }i pentru aceaea, aceaea} zi o au rânduit de praznic, de uspea]e }i de veselie.| 19. Iar@ jidovii, cei ce prin târguri nezidite }i prin sate z@bovea, zioa a patraspr@zeacea a lunii adar o au rânduit de uspea]e }i de veselie, a}a ca s@ salte într-însa }i s@-}i trimit@ unii la al]ii p@r]i din uspea]e }i din bucate. 20. {i au scris Mardoheul toate aceastea }i în scrisoare le-au trimis la jidovii carii în toate ]ânuturile împ@ratului z@bovea, }i celor de aproape, }i celor de departe. 21. Ca a patraspr@zeacea }i a cinspr@zeacea zi a lunii adar s@rb@tori s@ le cuprinz@ }i întorcându-se pururea anul, cu mare cinste s@ le pr@znuiasc@. 22. C@ într-acealea zile s-au izbândit jidovii de nepriiatinii s@i, }i jealea }i întristarea spre bucurie }i spre veselie s-au întors }i s@ fie zilele aceastea de uspea]e }i de veselie }i s@-}i trimit@ unii la al]ii p@r]i de bucate }i s@racilor daruri s@ le d@ruiasc@. 23. {i au priimit jidovii spre leage vestit@ toate ceale ce în vreamea aceaea începuse a face }i carele Mardoheul, prin scrisori, poruncise a face. || 24. C@ Aman, fiiul lui Amadathi din ruda Agag, vr@jma}ul }i protivnicul jidovilor, au cugetat asupra lor r@u, ca s@-i ucig@ }i s@-i }targ@. {i au trimis fur, care în limba noastr@ s@ zice „soarte”. 25. {i dup@ aceaea au întrat Esthir la împ@ratul, rugându-l ca cugetele lui, cu împ@r@te}ti scrisori, de}erte s@ fie }i r@otatea carea asupra jidovilor g@tise s@ s@ întoarc@ spre capul lui. Deci, }i pre el, }i fiii lui, i-au înfipt în cruce. 26. {i din vreamea aceaea zilele aceastea s-au chemat a lui Fur, adec@ „a sor]ilor”, pentru c@ fur, adec@ soartea, în vadr@ s-au trimis; }i toate ce s-au f@cut, în scrisori, adec@ în valul c@r]ii ace}tiia s@ cuprind. 27. {i ceale ce suferise, }i care dup@ aceaea s-au schimbat, le-au cuprins jidovii spre sâne }i preste s@mân]a sa }i preste to]i carii au vrut a s@ împreuna legii lor, ca nim@rui s@ nu fie slobod aceaste doao zile f@r@ pr@znuire a le treace, pre carele scriptura le m@rturisea}te }i alease vreami le poftesc pururea în curgerea anilor.

208

518v

Ms 28 1r

1v

2r

CAP 9, 10 {I 11 2v

CARTEA ESTHIR

28. Aceastea sânt zilele care nici o uitare cândva le va }tearge }i prin fie}tecare | neamuri toate în toat@ lumea ]inuturile le vor pr@znui. Nici iaste vro cetate în carea zio Fur, adec@ „a sor]ilor” s@ nu s@ ]ie de la jidovi }i de la neamul lor, care e legat cu aceaste ]eremonii. 29. {i au scris Esthir împ@r@teasa, fata lui Avigail, }i Mardoheul jidovul }i a doao carte, ca cu tot de-adinsul zioa aceast@ vestit@ s@ se ]ie dup@ aceasta. 30. {i au trimis la to]i jidovii, carii în o sut@ doaozeaci }i }apte de ]@ri a împ@ratului Assvir petreace, s@ aib@ pace }i s@ priimeasc@ adev@rul, 31. [iind Zilele Sor]ilor }i vreamea sa, cu bucurie s@ le pr@znuiasc@ precum rânduise Mardoheul }i Esthir, }i ei a le ]ânea }i de sâne }i de s@mân]a sa le-au priimit, posturile }i strâg@rile }i Zilele Sor]ilor. 32. {i toate care cartea aceasta, ce s@ chiam@ Esthir, le cuprinde. Cap 10 Descoperirea visului lui Mardoheu, despre întoarcerea norodului spre slobozenie.

3r

3v

1.

ar@ împ@ratul Assvirul toate ]ânuturile || }i toate ostroavele m@rii le-au f@cut d@jduitoare. 2. A c@ruia t@riia }i împ@r@]iia }i vredniciia }i în@l]imea, carea au în@l]at pre Mardoheu, scrise sânt în c@r]ile meadilor }i a pearsilor. 3. {i în ce chip Mardoheul, de neam jidovesc, al doilea dup@ împ@ratul, au fost }i mare între jidovi }i priimit gloatei fra]ilor s@i, cercând ceale bune norodului s@u }i gr@ind ceale ce era de pacea s@min]iii sale. (Care s@ afl@ în izvodul ovreiesc, cu plin@ credin]@ le-am scris. Iar@ aceastea ce urmeaz@ scrise le-am g@sât în izvodul cel de ob}te, carele cu limb@ }i cu slove grece}ti s@ cuprind. {i într-aceaea, dup@ sfâr}itul c@r]ii, acest cap s@ purta, care, dup@ obiceaiul nostru, cu s@mnul frig@rii l-am îns@mnat). 4. {i au zis Mardoheul: „De la Dumnezeu sânt aceastea. 5. Adusu-mi-am aminte de visul care v@zusem, acea}tea îns@mnând: nici ceva dintr-însele au fost z@darnic. 6. Izvor mic, care au crescut spre râu }i spre lumin@ }i spre soare s-au întors }i spre | ape multe foarte s-au v@rsat, Iesthir iaste, carea împ@ratul o au luat muiare }i o au vrut a fi împ@r@teas@. 7. Iar@ doi b@lauri, eu sânt }i Aman. 8. Neamurile care s@ adunase, aceia sânt carii s-au silit a }tearge numele jidovilor. 9. Iar@ neamul mieu Israil iaste, care au strâgat c@tr@ Domnul }i au mântuit Domnul pre norodul S@u }i ne-au slobozit de toate r@ut@]ile. {i au f@cut seamne mari }i minuni între neamuri. 10. {i doao sor]i a fi au poruncit, una a norodului lui Dumnezeu, alta a tuturor neamurilor. 11. {i au venit amândoao sor]ile dintr-aceaea vreame spre rânduita zi înnaintea lui Dumnezeu, tuturor neamurilor. 12. {i }-au adus aminte Domnul de norodul S@u }i s-au milostivit spre mo}tenirea Sa. 13. {i s@ vor ]inea zilele aceastea în luna lui adar, a patraspr@zeacea }i a cinspr@zeacea zi aceiia}i luni, cu tot de-adinsul }i cu bucurie într-o cinste a norodului aduna]i, spre toate de-acum înnaintea neamurile norodului Israil”. Cap 11 Visul lui Mardoheiu

4r

1.

n anul al patrulea, împ@r@]ind Ptolo||meiu }i Cleopatra, au adus Dosithei, care pre sâne preot }i din neamul leviticesc s@ zicea, }i Ptolomeiu, fiiul lui, aceast@ scrisoare Fur, carea o au zis a fi tâlcuit@ de Lisimah, fiiul lui Ptolomeiu, în Ierusalim. {i acest început era în izvodul cel de ob}te carele, nici cu cel ovreiesc, nici la vrun tâlcuitoriu, s@ aduce. 2. În anul al doilea, împ@r@]ind Artaxirs cel mare, în zioa dintâiu a lunii nisan, au v@zut vis Mardoheul, fiiul lui Iair, fiiul lui Semeiu, fiiului Kis, din neamul Veniamin, 3. Om jidov, care l@cuia în cetatea Susan, b@rbat mare }i între cei dintâiu în polata împ@r@teasc@. 4. *{i era din num@rul robilor celor ce-i mutase Navohodonosor, împ@ratul Vavilonului, *4 Împ@r. 12, 15. din Ierusalim cu Ieconie, împ@ratul Iudei. Sus 2, 6.

209

CARTEA ESTHIR

CAP 11, 12 {I 13

5. {i acesta i-au fost visul: i s- au ar@tat glasuri }i gâlcevi }i tresnete }i cutremur de p@mânt }i turburare pre p@mânt. 6. {i iat@, doi b@lauri mari }i gata înprotiva sa spre r@zboiu, 7. La a c@rora strâgare, toate s-au de}teptat neamurile s@ o}teasc@ asupra neamului drep]ilor. 8. {i au fost zioa aceaea a întunearecului }i | a aleagerii, a primejdiii, a n@cazului }i a 4v strâmtorii }i groaz@ mare foarte pre p@mânt. 9. {i s-au turburat neamul drep]ilor, celor ce s@ temea de realele sale, }i s-au g@tit spre moarte. 10. {i au strâgat c@tr@ Dumnezeu. {i ei strâgând, un izvor mic au crescut în râu mare foarte }i spre ape multe s-au v@rsat. 11. Lumina }i soarele au r@s@rit }i cei smeri]i s-au înn@l]at }i au îmbucat pre cei ale}i. 12. Carea v@zând Mardoheul }i sculându-s@ din a}ternut, cugeta ce ar vrea Dumnezeu a face }i înfipt avea în inim@, dorind a }ti ce ar cuprinde visul. Cap 12 Descoperirea ale}uirilor famenilor împrotiva împ@ratului de la Mardoheu ar@tat@, din al doilea cap procitit@.

1.

i s@ z@bovea în vreamea aceaea în polata împ@ratului cu Vagatha }i Thara, famenii împ@ratului, carii era portarii pol@]ii. 2. {i, deac@ au în]eles cugetele lor }i grijile mai cu de -adinsul le v@zuse, au cunoscut c@ s@ str@duiesc a-}i trimite mânile asupra împ@ratului Artaxers }i au vestit despre aceasta împ@ratului, 3. Carele, despre amândoi având întrebare, || m@rturisindu-se, au poruncit a-i duce 5r la moarte. 4. Iar@ împ@ratul, ce s@ f@cuse au scris în istorii, ci }i Mardoheul pomenirea lucrului o au scris. 5. {i i-au poruncit împ@ratul s@ r@mâie în curtea pol@]ii, dându-i pentru vestirea daruri. 6. Iar@ Aman, fiiul lui Amadathi Vugheul, era sl@vit foarte înaintea împ@ratului }i au vrut a strâca lui Mardoheu }i norodului s@u, pentru doi fameni ai împ@ratului, carii fusease uci}i. Pân@ aici înceaperea. Care urmeaz@ într-acela loc era puse, unde iaste scris în carte: „{i au apucat bun@t@]ile sau averile lor”. Carele numai în cel de ob}te izvod le-am g@sit, iar@ a c@r]ii aceasta au fost paria.

Cap 13 Paria împ@r@te}tii c@r]i carea au trimis Aman la c@peteniile ]inuturilor pentru uciderea jidovilor }i rug@ciunea lui Mardoheiu pentru slobozirea lor.

1.

mp@ratul cel mare, Artaxers, de la India pân@ la Ethiopia, voievozilor }i pov@]uitorilor a o sut@ doaozeaci }i }apte de ]âri, care sânt supt împ@r@]ia lui, sân@tate! 2. Preste multe neamuri împ@r@]ind }i toat@ | lumea biruin]ii meale supuind, am vrut 5v nici într-un chip r@u a m@ sluji de m@rimea puterii, ci cu mil@ }i cu blândea]e a st@pâni supu}ii, ca f@r@ nici o groaz@ via]a în t@ceare petrecând, cu cea dorit@ tuturor muritorilor pace s@ se desfeteaze. 3. Iar@ întrebând eu de la sfetnicii miei cum s-ar putea aceasta plini, unul, care cu în]elepciunea }i cu credin]a petrecea pre ceiaalal]i }i era, dup@ împ@ratul, al doilea, pe nume Aman, 4. Mi-au spus a fi în tot p@mântul norodu r@sipit, carele s@ sluja}te de legi noao }i împrotiva obiceaiului a tuturor neamurilor f@când, poruncile împ@ra]ilor le-ar fi nesocotind }i unirea tuturor neamurilor cu a sa împ@r@chiare ar fi v@tâmând. 5. Carea în]@legând, v@zând un neam împrotiv@ r@zboitoriu, împrotiva a tot neamului omenesc cu alte nelegiuiri slujindu-s@ }i poruncilor noastre împrotivindu-s@ }i turburând pacea acelor noo supuse ]inuturi }i unirea inimilor, 6. Am poruncit ca ori pre carii Aman, care-i rânduit preste toate ]@râle }i al doilea dup@ Sus 2, 21; 6, 2. împ@ratul }i pre carele în loc de tat@ îl cinstim, va ar@ta, cu muierile }i cu pruncii, s@ se

210

CAP 13 {I 14 6r

CARTEA ESTHIR

}tearg@ de la protivnicii s@i }i nime s@ nu se milostiveasc@ spre dân}ii, în zioa a || patraspr@zecea a lunii adar, anului curg@toriu. 7. Ca necura]ii oameni, într-o zi în iad pogorându-se, s@ întoarc@ împ@r@]iii noastre pacea, carea o au turburat. Pân@ aici paria c@r]ii. Care urmeaze dup@ acel loc, scrise le-am g@sit, unde s@ cetea}te.

6v

{i mergând Mardoheul, au f@cut toate care poruncise Esthir. Îns@ nu sânt în cel ovreiesc }i togma la nici un tâlcuitoriu nu s@ afl@. 8. Iar@ Mardoheul s-au rugat Domnului, aducându-}i aminte de toate lucrurile Lui. 9. {i au zis: „Doamne, Doamne, Împ@rate Atotputearnice , c@ în mâna Ta sânt puse toate }i nu iaste cine s@ poat@ sta împrotiva vrearii Tale, de vei judeca a mântui pre Israil. 10. Tu ai f@cut ceriul }i p@mântul }i orice s@ cuprinde supt ceriu. 11. Domnul tuturor e}ti, nici iaste cine s@ se împrotiveasc@ m@ririi Tale. 12. Toate le cuno}ti }i }tii c@ nu pentru trufia }i ocara }i pentru vro poft@ a slavei am f@cut aceasta, de nu m-am închinat lui Aman celui trufa}. 13. C@ bucuros, pentru mântuirea lui Israil, }i urmele picioarelor lui sânt gata a le s@ruta. | 14. Ci m-am temut ca nu cumva cinstea Dumnezeului mieu s@ o trec la om }i s@ nu m@ închin cuiva, afar@ de Dumnezeul mieu. 15. {i acum, Doamne, Împ@rate, Dumnezeul lui Avraam, fie-[i mil@ de norodul T@u, c@ vreau a ne pierde nepriiatinii no}tri }i mo}tenirea Ta a o }tearge. 16. S@ nu urgise}ti partea Ta, carea [i-o ai r@scump@rat din Eghipt. 17. Ascult@ rug@ciunea mea }i te milostivea}te spre soartea }i funea Ta }i întoarce jelea noastr@ spre bucurie ca, vie]uind, s@ l@udâm numele T@u, Doamne, }i s@ nu închizi gurile celor ce-[i cânt@”. 18. {i tot Israilul, cu o minte }i cu o rug@ciune, au strâgat c@tr@ Domnul, pentru c@ adev@rat moartea le sta înnainte. Cap 14 Plânge Esthir, pre Dumnezeu în duh smerit rugându-L.

1.

7r

7v

i }i Esthir împ@r@teasa au sc@pat c@tr@ Domnul, sp@imântându-se de primejdia ce s@ apropiia. 2. {i dezbr@când hainele ceale împ@r@te}ti, ceale de plâns }i de jale vrednice vejminte au luat }i, în loc de multe fealiuri de unsori, cu cenu}e }i cu gunoiu }-au umplut capul, }i trupul }i l-au smerit cu posturi. {i || toate locurile în carele mainte s@ veselea, cu zmulgerea p@rului le-au împlut. 3. {i s@ ruga Domnului, Dumnezeului Israil, zicând: „Domnul mieu, carele sângur e}ti împ@ratul nostru, ajut@-m@, sângurateca, }i c@riia afar@ de Tine nu iaste alt agiutoriu. 4. Primeajdiia mea în mânile meale iaste. 5. Auzit-am de la tatâl mieu, c@ Tu, Doamne, ai luat pre Israil dintru toate neamurile }i 2 Leage 4, 20, 24 pre p@rin]ii no}tri dintre to]i cei mai dintâiu mai-marii s@i s@-i st@pâne}ti, mo}tenire vecinic@, }i 32, 9. }i le-ai f@cut precum ai gr@it. 6. P@c@tuit-am înnaintea Ta }i pentru aceaea ne-ai dat în mânile nepriiatinilor no}tri, 7. C@ am cinstit dumnezeii lor. Drept e}ti, Doamne! 8. {i acum nu li-i lor destul, c@ ne apas@ cu robiia vârtoas@, ci vârtutea mânilor sale puterii idolilor socotind-o. 9. Vreau a schimba ceale f@g@duite ale Tale }i a }tearge mo}tenirea Ta }i a astupa gurile celor ce Te laud@ }i a stânge slava bisearicii }i a oltariului T@u, 10. Ca s@ de}chiz@ gurile p@gânilor }i s@ laude t@ria idolilor }i s@ propoveduiasc@ pre împ@ratul cel trupesc în veac. 11. S@ nu dai, Doamne, împ@r@teasca Ta steam@ celor ce nu sânt, ca s@ nu râz@ spre c@derea noastr@, ci întoarce sfatul lor asupra lor }i pre cel ce au | început cu r@u asupra noastr@ r@sipea}te-l. 12. Adu-[i aminte, Doamne, }i Te arat@ noao în vreamea n@cazului nostru }i-m d@ mie cutezare, Doamne, împ@ratul dumnezeilor }i a toat@ puterea.

211

CARTEA ESTHIR

CAP 14, 15 {I 16

13. Pune vorb@ togmit@ în gura mea înnaintea leului }i mut@ inima lui spre urârea vr@jma}ului nostru, ca }i el s@ piar@ }i cei ce-l ascult@ pre el. 14. Iar@ pre noi ne slobozi cu mâna Ta }i-mi agiut@, ceii ce nici un agiutoriu altul nu am, f@r@ pre Tine, Doamne, Care ai cuno}tin]a tuturor. 15. {i }tii c@ am urât slava nepriiatinilor }i m@ sc@rbeasc de c@mara net@ia]ilor împregiur }i a tot cel de alt neam. 16. Tu }tii lipsa mea, c@ urgisesc s@mnul trufiii }i al slavei meale, care iaste pre capul mieu în zilele ar@t@rii meale, }i-l urgisesc ca petecul ceii lunatece }i nu-l port în zilele t@cerii meale, 17. {i c@ n-am mâncat în masa lui Aman, nici mi-au pl@cut usp@]ul împ@ratului }i n-am beut vinul gust@rilor; 18. {i niciodat@ nu s-au veselit slujnica Ta, de când aici m-am mutat pân@ în zioa de acum, f@r@ numai în Tine, Doamne, Dumnezeul lui Avraam. 19. Dumnezeul cel tare peste to]i, ascult@ glasul celor ce nici o n@dejde alta nu au }i ne izb@vea}te din mâna nepriiatinilor }i m@ scoate din frica mea”. Cap 15 Poruncind Mardoheul, într@ Esthir la împ@ratul, de fa]a lui îngrozit@. || {i acestea le-am g@sât adaose în cel de ob}te izvod.

1.

8r

i i-au poruncit (f@r@ îndoial@ Esthirei Mardoheul) s@ între la împ@ratul }i s@-l roage pentru norodul s@u }i pentru ]ara sa. 2. „Adu-]i aminte (au zis) de zilele smereniii tale, cum te-ai crescut în mâna mea, c@ Aman, al doilea dup@ împ@ratul, au gr@it împrotiva noastr@ spre moarte. 3. {i tu cheam@ pre Domnul }i gr@ia}te împ@ratului pentru noi }i ne slobozea}te din moarte”. Înc@ }i aceastea ce sânt din jos puse. 4. Iar@ în zioa a treia s-au dezbr@cat de vejmintele podoabei sale }i s-au încungiurat cu slava sa. 5. {i str@lucind v@jmântul împ@r@tesc }i chemând pre îndrept@toriul tuturor }i mântuitoriul Dumnezeu, }-au luat doao slujnice. 6. {i spre una, adec@, s@ r@zima ca cum, pentru desf@t@ri }i prea multa jing@}ire, trupul s@u nu }i l-ar birui a-l purta. 7. Iar@ ceaiaalalt@ slujnic@ urma dup@ doamna, sprijinind vejmintele sale, ce s@ slobozea pre p@mânt. 8. Iar@ ea, cu fa]a ca de trandafir }i cu ochii iubi]i str@lucind, cel trist î} pitula sufletul }i de mare fric@ adunat. 9. {i întrând prin toate pre rând u}ile, au st@tut în prejma împ@ratului, unde el l@cuia pre scaunul împ@r@]iii sale, îmbr@cat cu haine împ@r@te}ti }i str@lucind de aur }i de pietri scumpe }i era groaznic la vedeare. 10. {i, deac@-}i r@dicas@ fa]a }i arzând cu ochii | î}i ar@tase urgiia pieptului, 8v împ@r@teasa au c@zut }i, schimbându-se fa]a în p@liciune, cel obosit spre slujnicu]@ }-au plecat capul. 11. {i au întors Dumnezeu duhul împ@ratului spre blândea]e }i grabnic }i sp@imântat au s@rit din scaun }i, sprijinind-o în bra]ele sale pân@ s-au întors la sine}i, cu aceaste cuvinte o îmblânzea: 12. „Ce e ]ie, Esthir? Eu sânt fratele t@u, nu te teame, 13. Nu vei muri, c@ nu pentru tine, ci pentru to]i aceast@ leage s-au f@cut. 14. Deci apropie-te }i atinge varga”. 15. {i t@când ea, au luat varga cea de aur }i o au pus pre grumazii ei }i o au s@rutat }i au zis: „C@ci nu-mi gr@ie}ti mie?” 16. Carea au r@spuns: „V@zutu-te-am, domnule, ca pre îngeru lui Dumnezeu }i s-au turburat inima mea de frica slavei tale, 17. C@ foarte minunat e}ti, doamne, }i fa]a ta e plin@ de daruri”. 18. {i gr@ind, iar@}i au c@zut }i mai s-au sf@r}it. 19. Iar@ împ@ratul s@ turbura }i to]i slujitorii lui o mâng@ia. Cap 16 Cartea Assverului pentru mântuirea jidovilor, cu uciderea nepriiatinilor s@i, la toate ]inuturile împ@r@]iii, înz@darnic@ f@când cartea de la Aman trimis@. Pariia c@r]ii împ@ratului Artaxers,

212

CAP 16 9r

CARTEA ESTHIR

carea pentru jidovi la toate ]ânuturile împ@r@]iii || o au trimis. Carea nici aceasta în izvodul jidovesc nu iaste.

1.

9v

10r

10v

mp@ratul, marele Artaxers, de la Indiia pân@ la Ethiopiia, voievozilor }i c@peteniilor a o sut@ doaozeaci }i }apte de ]@ri, carii de biruin]a noastr@ ascult@, s@n@tate!, zice. 2. Mul]i, de bun@tatea c@peteniilor }i de cinstea ce li s-au dat, r@u s-au slujit spre trufie. 3. {i nu numai supu}ii împ@ra]ilor s@ sârguiesc a-i ap@sa, ci, slava ce li s-au dat nesuferind, asupra celor ce li s-au dat cuget@ le}uiri. 4. Nici s-au îndestulat a nu mul]@mi pentru facerile de bine }i legile omenirii întru sâne}i a le v@t@ma, ci înc@ }i de a lui Dumnezeu judecat@, carea vede toate, s@ socotesc a putea sc@pa. 5. {i spre atâta r@otate au n@v@lit ca pre cei ce încredin]atele }ie}i slujbe cu de-adinsul le chivernisesc }i a}a toate le fac, cât vreadnici sânt de lauda tuturor, cu le}uirile minciunilor s@ sârguiesc a-i r@sturna. 6. Când urechile c@peteniilor ceale unite }i din firea sa pre al]ii bine socotind, cu viclean@ me}te}ugire le în}al@. 7. Care lucru }i din vechile istorii s@ arat@ }i din ceale ce s@ fac în toate zilele, în ce chip, cu realele unora îndemn@ri, cugetele împ@ra]ilor s@ se strâce. 8. Pentru aceaea trebuie a socoti despre pacea a tuturor ]ânuturilor. | 9. Nici trebuie s@ socoti]i, de poruncim de multe fealiuri, cum c@ din u}urarea inimii noastre vine aceasta, ci dup@ togmeala }i schimbarea vreamilor, precum folosul ob}tii poftea}te a face judecata. 10. {i ca s@ în]eleage]i mai chiar ce zicem, *Aman, fiiul Amadathii, }i cu sufletul }i cu neamul *Sus 11, 1. machedonean }i strein de sângele persilor, }i milostivirea noastr@ cu a sa nemilostivire câlcând-o, nimernic de la noi s-au priimit. 11. {i atâta spre sâne au cunoscut omenire, cât tatâl nostru s-au chemat }i s-au cinstit de la to]i dup@ împ@ratul al doilea. 12. Carele într-atâta unflarea mândriii s-au în@l]at, cât s-au sârguit a ne despoia de împ@r@]ie }i de suflet. 13. C@ pre Mardoheul, dup@ a c@ruia credin]@ }i faceri de bine tr@im, }i pre so]iia împ@r@]iii noastre, Esthir, cu tot neamul s@u, cu oricare noao }i neauzite me}te}ugiri i-au cerut spre moarte. 14. Aceasta cugetând, ca, ucigându-i pre dân}ii, s@ ale}uiasc@ sângur@t@]ii noastre }i împ@r@]ia persilor s@ o treac@ în machidoneani. 15. Iar@ noi pre jidovi, de la acel mai r@u decât to]i oamenii spre moarte osândi]i, || nici togma într-o vin@ nu i-am g@sit, ci înc@, împrotiv@, cu dreapte legi a fi slujindu-s@. 16. {i fiii Celui Preaînnalt }i Preamare }i pururea vie]uitoriului Dumnezeu, cu a C@ruia facere de bine, }i p@rin]ilor no}tri, }i noao ni s-au d@ruit împ@r@]iia }i pân@ ast@zi s@ p@zea}te. 17. Pentru aceaea, scrisoarea aceaea, carea el, supt numele nostru o îndreptase, s@ o }ti]i a fi z@darnic@. 18. Pentru care t@lh@rie, dinnaintea por]ii cet@]ii ace}tiia, adec@ Susan, }i el, care au ale}uit, }i toat@ rudeniia lui spânzur@ în furci; nu noi, ci Dumnezeu r@spl@tindu-i de ce au fost vreadnic. 19. Iar@ aceast@ porunc@, carea acum trimitem, în toate cet@]ile s@ se puie la ar@tare, ca slobod s@ fie jidovilor a s@ sluji de legile sale. 20. C@rora trebuie s@ le fi]i agiutoriu, ca pre cei ce s-au g@tit spre uciderea lor s@-i poat@ ucide în zioa a treispr@zecea a lunii a doaspr@zecea, care s@ cheam@ adar. 21. C@ aceast@ zi, Dumnezeu Atotputearnicul, a mâhnirii }i a jalei, li-o au întors spre bucurie. 22. Pentru aceaea, }i voi, între celeaalalte de praznice zile, aceasta o ve]i avea zi }i o pr@znui]i cu toat@ veseliia, ca }i dup@ aceasta s@ s@ cunoasc@. 23. To]i carii credincios ascult@ de persi | vreadnic@ pentru credin]@ a dobândi plata, iar@ carii le}uiesc împ@r@]iii lor, a peri pentru tâlh@rie. 24. Iar@ toat@ ]ara }i cetatea carea nu va vrea a s@ împ@rt@}i de aceast@ pr@znuire, cu sabie }i cu foc s@ piar@ }i a}a s@ se }targ@, ca nu numai oamenilor, ci }i fierâlor slobode s@ le fie în veac spre pilda neb@g@rii în sam@ }i neascult@rii.

213

CARTEA ESTHIR

INDICE (s-)au aflat : ind. pf.c. 3.pl. 2,23 aflând: gerunziu 3,5 am aflat: ind. pf.c. 1.sg. 5,8; 7,3; 8,5 (sã) aflã: ind. prez. 3.pl. 10,3; explicaþie cap.13, dupã vs.7

A ACAR: adv. acar… acar: 4,11

AGAGHITEAN: ad j. „probabil, urmaº al lui Agag , pe car e l-a cruþat Saul (1 Sm 1 5); Agag – pr obabil un titlu comun dat regilor amaleciþi, tot as tfel cum Far aon era comun în Egipt; în par ticular, numele este folosit pentru regele amaleciþilor care a fost luat prizonier de Saul ºi, contrar por uncii lui Dumnezeu, a fost cruþat îm preunã cu prada de rãzboi” (cf. DB, p.15). Agaghiteanului: m. sg. gen. 8,3; 9,6

ACOLEA: adv. acolea: 2,14 (a) ACOPERI: v. IV au acoperit: ind. pf.c. 3.pl. 7,8 ACOPERIT, -Ã: adj. acoperit : n. sg. ac. 6,12

AICI: adv. aici: explicaþie înainte de cap.13; 13,7; 14,18

ACUM: adv. acum: 4,11, 14; 7,4; 10,13; 13,15; 14,8, 18; 16, 19 (a se) ADÃUGA: v. I; var. (a se) ADAOGE: v. III „a mai pune ceva lângã cele ce sunt” voiu adaoge: ind. viit.I. 1.sg. 3,9 (sã) adãoga: ind. imp. 3.pl. 8,17 ADÃUGAT, -Ã: adj.; var. ADAOS, -Ã adaose: n. sg. ac. rezum. cap.15

(a se) A JUNGE: v. III (s-)au ajuns: ind. pf.c. impers. 6,2 (a) A JUTA: v. I; var. (Reg.) (a) AGIUTA agiutã: imperativ 2.sg. 14,14 ajutã: imperativ 2.sg. 14,3 AJUTOR: s.n.; var . (Înv. ºi reg.) AGIUT ORIU agiutoriu: sg. nom./ac. 14,3, 14; 16,20

ADESEORI: adv.; aici prima at estare a cuvântului; cf. DA, unde prima atestare es te la Grigore Ale xandrescu (dupã H. Tiktin, DRG s.v.) adeasãori: 3,4 ADEVÃR: s.n. adevãr ul: sg. ac. 9,30

ALEGERE: s.f. aleagerii: sg. gen. 11,8 (a) ALERGA: v. I alergând: gerunziu 8,10 ALER GÃTOR, -TOARE: s.m./f. (Rar) „curier”, „mesager” alergãtorii: s.m. pl. nom./ac. 3,13, 15

ADEVÃRAT: adv. adevãr at: 13,18 (a se/-ºi) ADUCE: v. III (sã) aducea: ind. imp. 3.pl. 1,7 (º-)au adus: ind. pf.c. 3.sg., în loc. v. º-au adus aminte 2,1; 10,12 sã aducã: con j. prez. 3.sg./pl. 2,3; 6,1 aducându(-sã): gerunziu 2,8, 19 aducându-: gerunziu 4,4 va aduce: ind. viit.I. 3.sg. 4,7 (s-)au adus: ind. pf.c. 3.sg. 9,11 adusu(-mi)-am: ind. pf.c. 1.sg., în loc. v. adusu-mi-am aminte 10,5 au adus: ind. pf.c. 3.sg. 11,1 (sã) aduce: ind. prez. 3.sg. 11,1 aducându(-ºi): gerunziu în lco. v. aducându-ºi amint e 13,8 adu(-Þi/-þi): imperativ 2.sg., în loc. v. adu-Þi/-þi aminte 14,12; 15,2 (a se) ADUNA: v. I adunã: imperativ 2.sg. 4, 16 a (sã) aduna: inf. prez. 8,11 (s-)au adunat: ind. pf.c. 3.pl. 9,2 adunându(-sã): gerunziu 9,15 (sã) adunase: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 10,8

ALES, ALEASÃ: adj./s. (celor) aleºi: s.m. pl. dat. 1,3 (cei) aleºi: s.m. pl. ac. 11,11 ales: adj. n. sg. ac. 1,7 alesele: ad j. antep. f. pl. nom. 2,11 alease: adj. f. pl. ac. 9,27 (a) ALEªUI: v. IV; vezi (a) LEªUI ALEªUIRE: s.f.; vezi LEªUIRE AMÃRÃCIUNE: s.f. amãrãciunea: sg. ac. 4,1 AMINTE: adv. aminte: adv. în loc. v. a-ºi aduce amint e; vezi (a se/-ºi) ADUCE (a) AMORÞI: v. IV; var. (a) AMURÞI au amurþit: ind. pf.c. 3.sg. 7,6

ADUN AT, -Ã: adj. adunaþi: m. pl. gen. – de fap t, un acord dupã înþeles, determinatul fiind s. norodului 10,13 adunat: n. sg. ac. 15,8

AN: s.m. anul: sg. nom./ac. 1,3; 2,16; 3,7; 9,2 1; 11,1, 2 an: sg. ac., în loc. adj. de peste an „care are loc în cursul unui an” 2,23; rezum. cap.6; 6,1 anilor: pl. gen. 9,27 anului: sg. gen., în sintagma anului curgãtoriu „anului în curs” 13,6

AFARÃ: adv. afarã: adv. în loc. prep. (Înv.) afarã de/afarã din 3,3; 9,6; 13,14; 14,3

APÃ: s.f. ape: pl. nom./ac. 10,6; 11,10

(a se) AFLA: v. I (sã) afla: ind. imp. 3.sg. 1,5 au af lat: ind. pf.c. 3.sg. 2,9

(a) APÃSA: v. I apasã: ind. prez. 3.sg. 14,8 a apãsa: inf. prez. 16,3

214

INDICE

CARTEA ESTHIR

(a se) APRINDE: v. III aprinzându(-sã): gerunziu 1,12

au atins : ind. pf.c. 3.sg. 9,16 atinge: imperativ 2.sg. 15,14

APROAPE: adv. (mai) aproape: 1,14 apr oape: în c. de apropae 9,20

ATOTPUTERNIC, -Ã: adj. Atotputearnice: m. sg. v oc., în sintagma Împãrate Atotputearnice 13,9 Atotputearnicul: m. sg. nom., în sintagma Dumnezeu Atotputearnicul 16,21

(a se) APROPIA: v. I (sã) apropiiase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,15 apr opiindu(-se): gerunziu 5,2 (sã) apr opiia: ind. im p. 3.sg. 14,1 apr opie(-te): imperativ 2.sg. 15,14 (a se) APUCA: v. I sã apuce: conj. prez. 3.pl. 8, 11 (s-)au apucat : ind. pf.c. 3.pl. 9,15 au apucat: ind. pf.c. 3.pl. explicaþie înainte de cap.13 (a se) ARÃTA: v. I sã areat e: con j. prez. 3.sg. 1,4, 11; 4,8 arãtând: gerunziu 4,1 (sã) arãta: ind. imp. 3.sg. 8,4 (s-)au arãt at: ind. pf.c. 3.pl. 11,5 va arãta: ind. viit.I. 3.sg. 13,6 (Te) aratã: imperativ 2.sg. 14,12 arãt ase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 15, 10 (sã) aratã: ind. prez. 3.sg. 16,7 ARÃTARE: s.f. arãt area: sg. ac. rezum. cap.1 arãtãrii: sg. gen. 14,16 arãt are: sg. ac. 16,19 ARÃTAT, -Ã: adj. arãt atã: f. sg. nom. rezum. cap.12 (a) ARDE: v. III arzând: gerunziu 15,10

ATUNCI: adv. atunci: 4,16 AUR: s.n. aur : sg. ac. 1,6, 7; 4,11; 5,2; 8,4, 15; 15,9, 15 (a) AUZI: v. IV auzând: gerunziu 1,16; 3,5; 4,4; 6,3; 7,6 auzi: inf. prez. fãrã a 1,22; 8,9 a auzi: inf. prez. 3,4, 12 auzise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 3,6 auzind: gerunziu 4,1, 12 auzit-am: ind. pf.c. 1.sg. 14,5 (a) AVEA: v. II sã aibã: conj. prez. 3.pl. 9,30 ai: ind. prez. 2.sg. 14,14 au: ind. prez. 3.pl. 14,19 având: gerunziu 2,11; 5,14; 7,9; 12,3 avea: ind. imp. 3.sg. 2,14; 3,1; 6,13; 11,12 au a vut: ind. pf.c. 3.sg. 2,17 avându-: gerunziu 5,13 a a vea: inf. prez. 5,13 veþi avea: ind. viit.I. 2.pl. 16,22 AVERE: s.f. averile: pl. ac. 3,13; 9,10, 16; explicaþie înaintea cap.13 averi: pl. nom. 9,15

ARGINT: s.n. argint: sg. ac. 1,6; 4,7 (a) ASCULTA: v. I sã asculte: conj. prez. 3.sg. 5,5 ascultã: imperativ 2.sg. 13,17; 14,19 ascultã: ind. prez. 3.pl. 14,13; 16,1, 23 ASEMENEA: adv.; var. (Înv.) ASEAMINEA aseaminea: 4,16 ASTÃZI: adv. as tãzi: 5,4; 9,13; 16,16 (a) ASTUPA: v. I a as tupa: 14,9

B BALAUR: s.m.; var. (Înv. ºi pop.) BÃLAUR bãlauri: s.m. pl. nom./ac. 10,7; 11,6 BATÃR : adv.; var. BATÂR „mãcar” (Reg. Trans. Mold.; mgm.) batâr : 7,4 (a) BÃGA: v. I bagã: ind. prez. 3.sg. 3,8 au bãgat: ind. pf.c. 3.sg. 1,12 vor bãga: ind. viit.I. 3.pl. 1,18

AªA: adv.; var. (Înv. ºi r eg.) AªEA aºa: 2,1, 4, 12, 20; 3,2; 4,11; 5,14; 6,9; 9,13, 19; 16,5, 24 aºea: 9,14

BÃRBAT: s.m. bãr baþilor: pl. gen./dat. rezum. cap.1; 1,18, 20 bãr baþii: pl. nom./ac. 1,17, 22 bãr bat: sg. nom. 4,11; 11,3 bãr baþi: s.m. pl. ac. 9,12, 15

(a) AªEZA: v. I aºezase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 1,8

BÃTRÂN, -Ã: s.m./f. bãtrân: s.m. sg. ac. 3,13

AªIJDEREA: adv. aºi jderea: rezum. cap.4

BÃUTURÃ: s.f.; var. BEUTURÃ beuturã: sg. ac. 1,10

AªTERNUT: s.n. aºt ernut: sg. ac. 4,3; 11,12

(a) BEA: v. II bea: ind. imp. 3.pl. 1,7 a bea: inf. prez. 1,8 sã beþi: con j. prez. 2.pl. 4,16 beuse: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 5,6

(a) ATINGE: v. III a atinge: inf. prez. 9, 10

215

CARTEA ESTHIR

INDICE

sã bea: con j. prez. 3.pl. 7,1 am beut: ind. pf.c. 1.sg. 14,17 BINE: adv./s. bine: adv. 3,8; 16,6 bine: s.n. sg. ac., în sintagma f acere de bine/faceri de bine/facerile de bine 16,4, 13, 16 (a) BIRUI: v. IV ar birui: cond. prez. 3.sg. 15,6 BIRUINÞÃ: s.f. biruinþa: sg. ac. 4,11; 16,2 biruinþii: sg. dat. 9,16; 13,2

CARVAZIN: s.n.; cuvântul nu este înregistrat în DA; reprezintã încercarea traducãtorilor de a adapta lat. carbasinus „fãcut din in fin ; din pânzã fin lucratã” car vazin: sg. ac. 1,6 CASÃ: s.f. casele: pl. ac. 1,22 casa: sg. nom./ac. 2,3, 9; 4,13, 14; 5,10; 6,12; 7,8, 9; 8,1, 2, 7 casei: sg. gen. 2,11; 5,1 casã: sg. ac. 2,14 case: sg. gen. 5,1 casii: sg. gen. 6,4 cãsile: pl. ac. 8,11 (a) CÃDEA: v. II a cãdea: inf. prez. 6,13 vei cãdea: ind. viit.I. 2.sg. 6,13 a fi cãzut : inf. pf. 7,8 cãzut-au: ind. pf.c. 3.sg. 8,3 au cãzut: ind. pf.c. 3.sg. 15,10, 18

BISERICÃ: s.f.; var. (Înv.) BISEARICÃ bisearica: sg. ac. 5,1 bisearicii: sg. gen. 14,9 BLÂNDEÞE: s.f. blândeaþe: sg. ac. 13,2; 15,11

CÃDERE: s.f. cãderea: sg. ac. 14,11

BOGÃÞIE: s.f. bogãþiile: pl. ac. 1,4 bogãþiilor: pl. gen. 5,11

(a) CÃL CA: v. I câlcând: gerunziu 16,10

BRAÞ: s.n. braþele: pl. ac. 15,11

CÃMARÃ: s.f. „odaie” cãmara: sg. ac. 2,13, 16; 14,15

BUCATÃ: s.f. (mai ales la pl.) „hranã”; „fel de mâncar e” bucatele: pl. ac. 1,7 bucate: pl. ac. 9, 19, 22

CÃPETENIE: s.f. cãpeteniilor: pl. gen./dat. 1,3, 11, 18, 21; 2,18; 16,1, 2, 6 cãpeteniile: pl. nom./ac. 1,8, 16; 6,9 cãpetenii: pl. nom. 1,14, 22 cãpetenie: sg. nom. 9,4 cãpeteniile: pl. dat. (cu prep. la) rezum. cap.13

BUCURIE: s.f. bucurie: sg. nom./ac. 8,16; 9,17, 22; 13,17; 16,21 bucurie: sg. ac., în loc. adv. cu bucurie 9,31; 10,13

CÃRTURAR: s.m. cãr turarii: pl. nom. 8,9

BUCUR OS, -OASÃ: adj. bucuros: m. sg. nom. 13,13

(a se) CÃUTA: v. I caute(-sã): con j. prez. fãrã sã 3.pl. 2,2

BUN , -Ã: adj./s. (mai) bunã: adj. f. sg. nom. 1,19 (ceale) bune: s.n. pl. ac. 10,3

(a) CÂNTA: v. I cântã: ind. prez. 3.pl. 13,17

BUNÃTATE: s.f bunãtãþile: pl. ac. explicaþie înaintea cap.13 bunãtatea: sg. ac. 16,2

CENUªÃ: s.f.; var. CENUªE cenuºe: sg. ac. 4,1, 3; 14,2 CER: s.n.; var. CERIU ceriului: sg. gen ., în sintagma din faþa ceriului „de culoarea cerului” 8,15 ceriul: sg. ac. 13, 10 ceriu: sg. ac. 13,10

C

CAL: s.m. calul: sg. ac. 6,8, 9, 10, 11 cal: sg. ac. 6,11

(a se) CER CA: v. I au cercat: ind. pf.c. 3.sg. 2,15 cercându(-se): gerunziu 2,19 cercatu(-s)-au: ind. pf.c. 3.pl. 2,23 cercând: gerunziu 10,3

CAP: s.n. capul: sg. ac. 1,11; 2,17; 6,8, 12; 9,25; 14,2, 16; 15,10 cap: sg. ac. 4,1; 8,15; 10,3 (explicaþie); rezum. cap.12 CARTE: s.f. car tea: sg. nom./ac. în titlu: Car tea Esthir; 9,32; rezum. cap.16 car te: sg. ac. 9,29; explicaþie înaintea cap.13 cãrþi: pl. ac. 1,22; rezum. cap.13 cãrþile: pl. nom./ac. 3,12; 8,8, 9, 10; 10,2 cãrþilor: pl. gen./dat. 8,8, 13 cãrþii: sg. gen. 9,26; 10,3; explicaþie înaintea cap.13; 13,7; r ezum. cap.16 cãrþi: sg. gen. rezum. cap.13

CERCAT, -Ã: adj. cercate: f. pl. ac. rezum. cap.2 (a) CERE: v. III ceare: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5 vei cear e: ind. viit.I. 2.sg. 5,3, 6; 7,2 cei: ind. prez. 2.sg. 5,6 ceru: ind. prez. 1.sg. 5,8 ceri: ind. rpez. 2.sg. 9,12 au cer ut: ind. pf.c. 3.sg. 16,13

216

INDICE

CARTEA ESTHIR CONTê: s.n.; var. CONTOª contoºul: sg. ac. 6,10, 11

CEREMONIE: s.f.; var. (Înv.) ÞEREMONIE þeremonii: pl. ac. 3,8; 9,28 þãrãmoniilor: pl. dat. 8,17

COR OANÃ: s.f. coronã: sg. ac. 8,15

CERERE: s.f. cear erea: sg. nom./ac. rezum. cap.5; 5,3, 7, 8; 7,2

COT: s.m. coþi: pl. ac. 5,14; 7,9

CERESC, -EASCÃ: adj. cer eascã: sg. ac. 1,6

CREDINCIOS: adv. cr edincios: 16,23

CETATE: s.f. ce tatea: sg. nom./ac. 1,2; 2,3, 5; 8,15; 9,12, 18; 11,3; 16,24 ce tate: sg. nom./ac. 3,15; 9,28 ce tãþii: sg. gen. 4,1, 6; 6,9, 11; 16,18 ce tãþile: pl. ac. 8,11, 17; 9,2; 16,19

CREDINÞÃ: s.f. cr edinþa: sg. ac. rezum. cap.6; 13,3 cr edinþã: sg. ac. 6,3; 10,3 (explicaþie); 16,13, 23 CRESCÃTOR, -TOARE: s.m./f. (Înv. ºi rar) „pãrinte adoptiv”; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare – cu sensul „educat or” – este la Dimitrie Þichindeal, Filosof iceºti ºi politiceºti prin fabule moralnice învãþãturi (…) Buda, 1814. cr escãtoriu: s.m. sg. nom. 2,7

(a se) CHEMA: v. I chematã [f ind]: pasiv ger unziu rezum. cap.1 au chemat : ind. pf.c. 3.sg. 1,5; 5,10, 12 (sã) chema: ind. imp. 3.sg. 2,7 (sã) chiiamã: ind. rpez. 3.sg. 2,16 (sã) chiamã: ind. prez. 3.sg. 3,7; 8,9; 9,32; 16,20 (s-)au chemat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,12; 9,26; 16,11 (sã) cheamã: ind. prez. 3.sg. 3,13 chemând: gerunziu 4,5; 15,5 sânt chematã: pasiv ind. prez. 1.sg. 4,11 chiamã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5 chemaþi: imperativ 2.pl. 5,5 chemându(-sã): gerunziu 8,9 sã cheme: conj. prez. 3.pl. 8,11 a (sã) chema: inf. prez. 9,1 chiamã: imperativ 2.sg. 15,3

(a se) CREªTE: v. III cr eºtea: ind. imp. 3.sg. 9,4 au crescut: ind. pf.c. 3.sg. 10,6; 11,10 (t e-)ai crescut: ind. pf.c. 2.sg. 15,2 CRUCE: s.f. (aici) „stâlp de spânzurat” cr uce: sg. ac. rezum. cap.5; 5,14; 8,7; 9,25 cr ucea: sg. ac. 6,4; rezum. cap.7 CUGET: s.n. cugetele: pl. nom./ac. 9,25; 12,2; 16,7

CHEMAT, -Ã: s.m./f. (cei) chemaþi: s.m. pl. nom. 1,7

(a) CUGETA: v. I cugetând: gerunziu 6,6; 16,14 cugetase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 8,3 au cugetat: ind. pf.c. 3.sg. 9,24 cugeta: ind. imp. 3.sg. 11,12 cugetã: ind. prez. 3.pl. 16,3

CHIAR: adv. (În v.) „clar” (mai) chiar: 16, 10 CHIP: s.n. chip: sg. ac., în loc. adv. în ce chip 4,7; 6,2; 8,6; 10,3; 16,7 chip: sg. ac. 13,2 (a) CHIVERNISI: v. IV chiv ernisesc: ind. prez. 3.pl. 16,5

(a se) CUNOAªTE: v. III cunoscuse: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 9,4 au cunoscut : ind. pf.c. 3.pl. 12,2; 16, 11 cunoºti: ind. prez. 2.sg. 13,12 sã (sã) cunoascã: conj. prez. 3.sg. 16,22

CHIVERNISIRE: s.f. chiv ernisire: sg. ac. 1,5

CUNOªTINÞÃ: s.f. cunoºtinþa: sg. ac. 14,14

CINSTE: s.f. cins te: sg. nom./ac. rezum. cap.1; 1,20; 6,3, 11; 8,16; 9,21; 10,13 cins tea: sg. ac. 13,14; 16,2

(a se) CUPRINDE: v. III cuprinsease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 8,17; 9,2 (s-)au cuprins: ind. pf.c. 3.pl. 9,18 sã cuprinzã: con j. prez. 3.pl. 9,21 (sã) cuprind: ind. prez. 3.pl. 9,26; 10,3 au cuprins: ind. pf.c. 3.pl. 9,27 cuprinde: ind. prez. 3.sg. 9,32 ar cuprinde: cond. prez. 3.sg. 11,12 (sã) cuprinde: ind. prez. 3.sg. 13, 10

(a se) CINSTI: v. IV (sã) cinsteaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5 sã (sã) cinsteascã: conj. pr ez. 3.sg. rezum. cap.6 a cins ti: inf. pr ez. 6,6, 7, 9, 11 (sã) va cinsti: ind. viit.I. 3.sg. 6,9 cins tim: ind. prez. 1.pl. 13,6 am cinstit : ind. pf.c. 1.pl. 14,7 (s-)au cins tit: ind. pf.c. 3.sg. 16, 11

CURÂND: adv. curând: 5,5; 6,14

(a se) CITI: v. IV; var . (Înv. ºi reg.) (a se) CETI ce ti: inf. prez. fãrã a 1,22; 3,12; 8,9 ce tindu-: gerunziu rezum. cap.6 ce tindu(-sã): gerunziu 6, 1 (sã) ce teaºte: ind. prez. impers. explicaþie cap.13, dupã vs.7

CURGÃTOR, -TOARE: adj. curgãtoriu: sg. gen., în sintagma anului curgãtoriu „anului în curs” 13,6

(a se) COBORÎ: v. IV; var. (În v.) (a se) POGORÎ pogorându(-se): gerunziu 13,7

CURGERE: s.f. curgerea: sg. ac. 9,27

(a) CURGE: v. III curgând: gerunziu 2,15

217

CARTEA ESTHIR

INDICE (a) DESC OPERI: v. IV „a face cunoscut” au descoperit: ind. pf.c. 3.sg. 5,11 descoperirea: sg. nom. rezum. cap. 10; rezum. cap. 12

CURTE: s.f. curtea: sg. ac. 12,5 CUTEZARE: s.f. cutezare: sg. ac. 14,12

DESCOPERIRE: s.f. deascoperirea: sg. ac. rezum. cap.6

CUTREMUR: s.n. cutremur: sg. nom. 11,5

(a se) DESFÃTA: v. I sã (se) desfeteaze: conj. pr ez. 3.pl. 13,2

CUVÂNT: s.n. cuvântul: sg. nom. 2,4; 7,8 cuvinte: pl. ac. 4,15; 15,11

DESFÃTARE: s.f. desfãtãri: pl. ac. 15,6 (a) DESPUIA: v. I a despoia: inf. prez. 16, 12

D

DES TUL: adv. destul: 14,8

(a se) DA: v. I sã dea: con j. prez. 3.sg./pl. rezum. cap.1; 1,20; 2,3, 9 dându(-)(-se): gerunziu rezum. cap.2 dându(-sã): gerunziu 2,8 (s-)au dat : ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,8, 23; 16,2, 3 au dat: ind. pf.c. 3.sg. 2, 15, 18; 3,10; 4,8; 8,2 dedease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 4,5 dându(-mã): gerunziu 4,16 da(-sã)-va: ind. viit.I. 3.sg. 5,3 sã (se) dea: conj. prez. 3.sg. 5,6; 7,2 a da: inf. prez. 5,8 dat-au: ind. pf.c. 3.sg. 8,1 deaie(-sã): conj. prez. fãrã sã 3.sg. 9,13 dându-: gerunziu 12,5 ai dat : ind. pf.c. 2.sg. 14,6 sã dai: conj. prez. 2.sg. 14,11 dã: imperativ 2.sg. 14,12

DEªER T, DEªARTÃ: adj. deºerte: n. pl. nom. 9,25 (a se) DEªTEPTA: v. I (s-)au deºtep tat: ind. pf.c. 3.pl. 11,7 (a se) DEZBRÃCA: v. I dezbrãcând: gerunziu 14,2 (s-)au dezbrãcat: ind. pf.c. 3.sg. 15,4 DIMINEAÞÃ: adv.; var. (Înv. ºi reg.) DEMINEAÞÃ demineaþa: 2,14 dimineaþã: 5,14 DIN AFARA: prep. dinnafara: 3,2

DAR: s.n. daruri: pl. nom./ac. rezum. cap.2; 2,18; 9,22; 12,5; 15,17

DIN AINTEA: prep. dinnaintea: în for ma pre dinnaintea 2, 11 dinnaintea: 5,13; 6,10, 13; 8,15; 16,18

DÃJDUIT OR, -TOARE: adj. dãjduitoare: n. pl. nom. 10,1

DINÃUNTRU: adv.; var. DINLONTRU dinlontru: 6,4

DÃNÞUIRE: s.f. dãnþuire: sg. nom. 8,16

DIVAN: s.n. divanul: sg. ac. 5,1

(a se) DÃR UI: v. IV dãruieºt e: imperativ 2.sg. 7,3 am dãruit: ind. pf.c. 1.sg. 8,7 sã dãruiascã: con j. prez. 3.pl. 9,22 (s-)au dãruit : ind. pf.c. 3.sg. 16,16

DOAMNÃ: s.f. doamna: sg. ac. 15,7 (a) DOBÂNDI: v. IV dobândeaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3; rezum. cap.8 vei dobândi: ind. viit.I. 2.sg. 5,6; 7,2 au dobândit: ind. pf.c. 3.sg. 6,3 a dobândi: inf. prez. 16,23

DEASUPRA: adv. deasupra: 9,1 DEGRABÃ: adv. degrabã: 8,14

DOBITOCESC, -EASCÃ: adj. dobitoceºti: f. pl. nom. rezum. cap.8

DEPARTE: adv. depar te: cu prep. de depar te „de la mare distanþã” 9,20 DESÃVÂRªIT, -Ã: s.m./f. ; aici cuvântului i se atribuie sensul de „conducãt or”, „mai- m a r e p e ste þinuturile împãrãþiei (lui Ar taxerxe, în te xt, Assvir)”; cf. lat. praefectis provinciarum . (celor) desãvârºit: s.m. pl. dat. 1,3 (a) DESCHIDE: v. III; var. (a) DEªCHIDE „a îndepãrta buzele împr eunã cu maxilarele”; „a vor bi”; „a dezvãlui” voiu deºchide: ind. viit.I. 1 .sg. 5,8 sã deºchizã: conj. prez. 3.pl. 14,10

DOMN: s.m. (s. propriu) „Dumnezeu” Domnul: sg. nom./ac. 10,9, 12; 13,11, 18; 14,1, 3; 15,3 Domnului: sg. dat. 13,8; 14,3 Doamne: sg. voc. 13,9, 15, 17; 14,5, 7, 11, 12, 14, 18 DOMN: s.m. (apelativ) „termen de politeþe pentru un bãrbat”; (Pop.) „stãpân” domnule: sg. voc. 15,16 doamne: sg. voc. 15,17 (a) DORI: v. IV dorind: gerunziu 11,12

218

INDICE

CARTEA ESTHIR FAMEN: s.m. f ameni: pl. dat. (cu a + num. card. ) 1,10 f ameni: pl. nom./ac. 1,12, 15; 2,21; 4,4; 7,9; 12,6 f amenii: pl. nom./ac. rezum. cap.2; 6,14; 12,1 f amenului: sg. gen./dat. 2,3, 8, 9, 14 f amenul: sg. nom. 2,15; 4,5 f amenilor: pl. gen. rezum. cap.6; 6,2; rezum. cap.12

DORIT, -Ã: adj. doritã: f. sg. nom./ac. 2,15; 13,2 DREPT, DREAPTÃ: adj./s. dreap tã: adj. f. sg. nom. 1,18 drep t: adj. m. sg. nom. 14,7 drepate: adj. f. pl. ac. 16,15 drepþilor: s.m. pl. gen. 11,7, 9

FAPTÃ: s.f. f aptã: sg. nom. rezum. cap.2 f apta: sg. ac. 3,5 f aptele: pl. ac. 6, 1

(a se) DUCE: v. III sã ducã: conj. prez. 3.pl. 1,11 era dus: pasiv ind. imp. 3.sg. 2,6 dusease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,6 (sã) ducea: ind. imp. 3.sg. 2,14 (s-)au dus: ind. pf.c. 3.sg. 2, 16; 4,6, 17 a duce: inf. prez. 12,3

FATÃ: s.f. f eatei: sg. dat. adn. 2,7 f atã: sg. ac., în sintagma fatã de suflet 2,7, 1 5 f ata: sg. nom. 2,15; 9,29

DUH: s.n. duh: sg. ac. rezum. cap.14 duhul: sg. ac. 15,11 DUMBRAVÃ: s.f. dumbrãvii: sg. gen. 1,5 DUMNEZEU: s.m. „Divinitatea” Dumnez eu: sg. nom./ac./gen. 10,4, 10, 11; 11,10, 12; rezum. cap.14; 15,5, 11, 16; 16,4, 16, 18, 21 Dumnez eului: sg. gen./dat. 13,14; 14,3 Dumnez eul: sg. nom./ac. 13,14 Dumnezeul: sg. voc., în sintagmele Dumnezeul lui Avr aam/ Dumnez eul cel tare pes te toþi 13,15; 14,18, 19 DUMNEZEU: s.m. „zeu”; „idol” dumnezeii: pl. ac. 14,7 dumnezeilor: pl. gen. 14,12

FAÞÃ: s.f. f aþã: sg. ac., în loc. prep. în faþa 1,5 f aþã: sg. ac. 1,6 f aþa: sg. nom./ac. 1,6, 14, 19; 2,7; 7,6, 8; rezum. cap.15; 15,8, 10, 17 f eaþe: pl. ac. 1,6 f aþã: sg. ac., în loc. adj. de faþã 7,8 f eaþii: sg. gen., în loc. prep. (În v.) înnaintea feaþii „(de) dinaint ea” 8,1 f aþa: sg. ac., în sintagma din faþa ceriului (vezi CER) 8,15 (a) FÃGÃDUI: v. IV fãgãduieºti: ind. prez. 2.sg. 3,11 fãgãduise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 4,7 FÃGÃDUIT, -Ã: s. (ceale) fãgãduite: s.n. pl. ac. 14,9

FECIOARÃ: s.f. f ecioarele: pl. ac. rezum. cap.2; 2,3 f ecioare: pl. nom./ac. 2,2, 8, 11, 19 ELEFANT: s.m. (aici) „fildeº”; cf. lat. eburneus „de f ildeº”, iar f ecioare: sg. gen. 2,12 f ecioarelor: pl. gen. 2,15 oc. „de elef ant” E

elefant: sg. ac. 1,6

FEL: s.n.; var. (Înv.) FELIU; FEALIU f eliuri: pl. ac. 1,7, 22 f eliuri: pl. dat. (cu a + multe) 3,12 f ealiuri: pl. ac. 14,2; 16,9

F (a se) FACE: v. III au fãcut : ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,3, 9, 21; 2,17; 4,17; 9,13; 10,1, 9; 13,7 fãcea: ind. imp. 3.sg. 1,13; 2,20 sã f acã: con j. prez. 3.sg./pl. 1,15; 9,13 (sã) face: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2 fãcându(-sã): gerunziu rezum. cap.2 fãcuse: ind. m.m.c.pf. 3.sg./pl. 2,1; 9,18 fã: imperativ 2.sg. 3,11; 6,10 fãcând: gerunziu rezum. cap.4; 4,16; 13,4; rezum. cap.16 f ace: ind. prez. 3.sg. 4,5 sã (sã) f acã: conj. pr ez. 3.sg. 6,6 a f ace: inf. prez. 7,5; 9,5, 23; 11,12; 16,9 vor face: ind. viit.I. 3.pl. 9,12 (s-)au fãcut : ind. pf.c. 3.sg./pl. 9,26; 15, 13 (sã) fãcuse: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 12,4 ai fãcut : ind. pf.c. 2.sg. 13,10; 14,5 am fãcut: ind. pf.c. 1.sg. 13,12 f ac: ind. prez. 3.pl. 16,5 (sã) fac: ind. prez. 3.pl. 16,7 FACERE: s.f. f acerile: pl. ac., în sintagma facerile de bine 16,4 f aceri: pl. ac., în sintagma faceri de bine 16,13 f acere: sg. ac., în sintagma facer e de bine 16,16

FEMEIE: s.f.; var. FÃMEIE fãmeilor: pl. gen. 2,3, 8, 13 FEMEIESC, -IASCÃ: adj.; var. FÃMEIESC, -IASCÃ fãmeiesc: n. sg. ac. 2,12 fãmeiasca: f. sg. ac. rezum. cap.4 (a) FI: v. IV era: ind. imp. impers./3.sg./pl. 1,7, 8, 11, 13, 14; 2,5, 12, 14, 15, 21; 3,1, 6; 4,2, 3; 5,1; 8,8, 9; 9,3; 10,3; 11,1, 4; 12,1, 6; 13,3; 15,9 e: ind. prez. 3.sg. 3,7; 5,3; 15,12, 17 eºti: ind. prez. 2.sg. 4,13; 13,11; 14,3, 7; 15,17 -i: ind. prez. impers./3.sg. 1,19; 3,8; 6,8, 1 3; 7,5; 14,8 -s: ind. prez. 3.pl. 4,11 sânt : ind. prez. 3.pl. 1,16; 5,7; 9,6, 28; 10,4, 8; 13,1; 13,7 (e xplicaþie); 14,11; 16,5 sânt: ind. prez. 1.sg. 10,7; 13,13; 15,12 f iind: gerunziu 1,10; 2,1; rezum. cap.7; 7,8 ar f i: cond. prez. impers./3.sg. 1,15; 7,4 a f i: inf. prez. 1,22; 3,4, 6; 8,1, 3, 5, 13; rezum. cap.9; 9,1, 4, 12; 10,6, 10; 13,4; 16,17 sã f ie: conj. prez. impers./3.sg./pl. 2,4; 7,2; 9,14, 22, 25, 27; 16,19, 24 f ie: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 3,11; 13,15

219

CARTEA ESTHIR

INDICE

sã f iþi: conj. pr ez. 2.pl. 16,20 au fost: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,2; 2,7; 3,14; 8,13; 9,17; 10,3, 5; 11,5, 8; explicaþie înaintea cap.13; 16,18 iaste: ind. prez. 3.sg. 1,18, 20; 2,3; 6,4, 11; 7,2, 4, 6; 9,28; 10,6, 9; 13,9, 13; 14,3, 4, 16; rezum. cap.16 ieste: ind. prez. 3.sg. 3,8

GATA: adv. gata: 11,6; 13,13 (a) GÃSI: v. IV vei gãsi: ind. viit.I. 2.sg. 4,16 gãsind: gerunziu rezum. cap.6 au gãsit: ind. pf.c. 3.sg. 7,8 am gãsât: ind. pf.c. 1.sg. 10,3 (explicaþie); rezum. cap.15 am gãsit: ind. pf.c. 1.sg./pl. explicaþie înaintea cap.13; explicaþei cap.13, dupã vs.7; 16,15

FIARÃ: s.f. fierâlor: pl. dat. 16,24 (a) FIERBE: v. III fiersease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,1 FIRE: s.f. firea: sg. ac. 16,6

(a se) GÃTI: v. IV „a (se) pr egãti”; „a prepara mâncare, bucate” a (sã) gãti: inf. prez. 1,5; 2,18; 5,14 sã (se) gãteascã: conj. prez. 3.pl. 3,14 sã (te) gãteºti: conj. prez. 2.sg. 4,14 gãteaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5 am gãtit: ind. pf.c. 1.sg. 5,4, 8 gãtise: ind. m.m.c.pf. 3.sg./pl. 5,5; 6,14; 7,9, 10; 9,5, 25 a gãti: inf. prez. 5,14 (sã) gãtise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 6,4 a fi gãtit: pasiv inf. prez. 7,7 (sã) gãtea: ind. imp. 3.sg. 9, 1 (s-)au gãtit : ind. pf.c. 3.sg./pl. 11,9; 16,20

FIU: s.m. fiiul: sg. nom. 2,5; 3,1; 9,24; 11,1, 2; 12,6; 16,10 fiiului: sg. gen. 2,5; 3,10 fiilor: pl. gen. 5,11 fii: pl. nom./ac. rezum. cap.9; 9,12, 13, 14 fiii: pl. nom./ac. 9,6, 25; 16,16 fiiu: sg. nom. 11,2 FOC: s.n. foc: sg. ac. 16,24

GÃTIT, -Ã: adj. gãtita: adj. antep. f. sg. ac. rezum. cap.4 gãtitã: f. sg. ac. rezum. cap.7 gãtiþi: m. pl. nom. 8,13

FOLOS: s.n. folosul: sg. nom. 16,9 FRATE: s.m. fratelui: sg. gen. 2,15 fraþilor: pl. gen. 10,3 fratele: sg. nom. 15,12

GÂLCEAVÃ: s.f. gâlcevi: pl. nom. 11,5 GENUNCHI: s.m.; var. (Îuz.) GENUNCHE: s.n. genunchiul: s.m. sg. ac., în loc. v. -ºi pleca genunchiul 3,2 genunchele: s.n. pl. ac., în loc. v. pleacã genunchele 3,5 jenunchele: s.n. pl. ac., în loc. v. îºi pleca jenunchele 3,2

FRÃÞÂNE: s.m. frãþine-sãu: sg. gen. 2,7 FRICÃ: s.f. frica: sg. nom./ac. 9,2, 3; 14,19; 15,16 fricã: sg. ac. 15,8

GINGêIRE: s.f.; cuvântul nu es te înregistrat în DA. jingãºire: sg. ac. 15,6

FRIG ARE: s.f. frigãrii: sg. gen. 10,3 (explicaþie)

GLAS: s.n. glas: sg. ac. 4, 1 glasuri: pl. nom. 11,5 glasul: sg. ac. 14,19

FRUMOS, -OASÃ: adj. frumoasã (foar te): f. sg. nom. 1,11; 2,7, 15 frumoase: f. pl. nom./ac. 2,2, 8, 9 frumoasã: f. pl. (cu des. -ã) ac. 2,3 (foar te) frumoase: f. pl. ac. 2,9

GLOATÃ: s.f. gloata: sg. ac. 5,11 gloatei: sg. dat. 10,3

FRUMUSEÞE: s.f.; var. (Pop.) FRUMSEÞE frumseaþea: sg. ac. 1,11 frumseaþe: sg. ac. 2,15

(a) GONI: v. IV gonea: ind. imp. 3.pl. 9, 16 GONIT OR, -TOARE: s.m./f. gonitorilor: pl. gen. 9,2

FUNIE: s.f.; var. (Înv.) FUNE funii: pl. ac. 1,6 funea: sg. ac. 13,17 FUR: s.nead. (cf. phur în Vulgata; cuvântul este de origine asirianã, având drept echivalent ebraic „sorþ” sau „zar” (prin sorþi se consultau zeii sau as trele pentru a se vedea care ar fi ziua cea mai potrivitã pentru pogromul plãnuit. Aces t cuvânt va da numele sãrbãtorii Purim. Cf. Anania 542). fur/Fur: 3,7; rezum. cap.9; 9,2 4, 26, 28; 11,1 FURCÃ: s.f. (Înv.; la pl.) „spânzurãtoar e în for mã de furcã” furci: pl. ac. 2,23; 16,18 furcile: pl. ac. 7,10

G

GRABNIC , -Ã: adj. grabnic: m. sg. nom. 15,11 (a) GRÃBI: v. IV sã grãbeascã: conj. prez. 2.sg. 2,9 grãbea: ind. imp. 3.pl. 3,15 au grãbit: ind. pf.c. 3.sg. 6,12 GRÃDINÃ: s.f. grãdinii: sg. gen. 1,5 gredina: sg. ac. 7,7 grãdina: sg. ac. 7,8

220

INDICE (a) GRÃI: v. IV ai grãit : ind. pf.c. 2.sg. 6,10; 14,5 grãind: gerunziu 6,14; 8,3; 10,3; 15,18 au grãit : ind. pf.c. 3.sg. 7,9; 1 5,2 grãiaºt e: imperativ 2.sg. 15,3 grãieºti: ind. prez. 2.sg. 15,15 GRECESC , -EASCÃ: ad j. greceºti: f. pl. ac. 10,3 (explicaþie) GRIJÃ: s.f.; var. GRIJE grije: sg. ac.2,11 grijile: pl. ac. 12,2 GRINDÃ: s.f. grindã: sg. nom. 5,14 GROAZÃ: s.f. groaza: sg. nom. 8,17 groazã: sg. nom./ac. 11,8; 13,2 GROAZNIC, -Ã: adj. groaznic: m. sg. nom. 15,9 GRUMAZ: s.m. grumazii: pl. ac. 15,15 GUNOI: s.n. gunoiu: sg. ac. 14,2 GURÃ: s.f. gur a: sg. ac. 7,8; 14,13 gurile: pl. ac. 9,4; 13,17; 14,9, 10 (a) GUSTA: v. I sã gus te: conj. prez. 3.sg. 1,8 GUSTARE: s.f. gus tãrilor: pl. gen. 14,17

CARTEA ESTHIR IARêI: adv. iarãºi: 4,13, 15; rezum. cap.5; 15,18 IATÃ: interj. iatã: 7,9; 11,6 IDOL: s.m. idolilor : pl. gen. 14,8, 10 (a) IEªI: v. IV sã iasã: conj. prez. 3.sg. 1,19 va ieºi: ind. viit.I. 3.sg. 1,17 ieºiia: ind. imp. 3.sg. 2,14 au ieºit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,7; 5,9; 8,14 ieºind: gerunziu 4,6; 8,15 ieºise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 7,8 INEL: s.n. inelul: sg. ac. rezum. cap.3; 3,10, 12; 8,2, 8, 10 INIMÃ: s.f. inimii: sg. gen. 4,1; 16,9 inima: sg. nom./ac. 6,6; 14, 13; 15, 16 inimã: sg. ac. 11,12 inimilor: pl. gen. 13,5 (a) INTRA: v. I; var. (Pop.) (a) ÎNTRA sã într e: conj. prez. 3.sg. 1,17, 19; 2,12, 15; rezum. cap.4; 4,8; 15,1 întrând: gerunziu 2,13; rezum. cap.5; 7,8; 15,9 întrase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,14; 6,4 a întra: inf. prez. 4,2 au întrat : ind. pf.c. 3.sg./pl. 4,4; 6,6; 7, 1, 7; 8,1; 9,25 va într a: ind. viit.I. 3.sg. 4,11 întra: inf. prez. fãrã a 4,11 voiu întra: ind. viit.I. 1.sg. 4,16 între: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 6,5 întrã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.15 ISPRAVNIC: s.m. is pravnicii: pl. nom./ac. 8,9; 9,3

H

HAINÃ: s.f. haina: sg. ac. 4,4 haine: pl. ac. 8,15; 15,9 hainele: pl. ac. 14,2

ISTORIE: s.f.; var. HISTORIE (cf. lat. historia) „cronicã”; „întâmplare” his torii: pl. ac. 2,23 is torii: pl. ac. rezum. cap.2 is toriile: pl. ac. rezum. cap.6; 6,1 is torii: pl. ac. 12,4; 16,7

HAR: s.n. har : sg. ac. 2,9, 17; 5,8; 7,3; 8,5

(a) IUBI: v. IV au iubit: ind. pf.c. 2.sg. 2,17

HIACINT: s.n.; var. HIACHINTH (cf. Indice Iº) hiachinth: sg. ac. 1,6

IUBIT, -Ã: adj. iubitã: f. sg. nom. 2,15 iubiþi: m. pl. ac. 15,8

HIACINTIN, -Ã: adj.; var. HIACHINTHIN, -Ã (cf. Indice Iº) hiachinthine: f. pl. ac. 8,15

IUTE: adj. „sprinten” iut e: m. sg. nom. 5,9

HISTORIE: s.f.; vezi ISTORIE (a) HRÃNI: v. IV hrãnea: ind. imp. 3.sg. 2,20

(a) IZBÃVI: v. IV izbãveaºt e: sg. ac. 14,19 IZBÂNDÃ: s.f. „rãzbunare”; „pedepsire” izbândã: sg. ac. 8,12, 13

I IAD: s.n. iad: sg. ac. 13,7

(a se) IZBÂNDI: v. IV sã (sã) izbândeascã: conj. prez. 3.pl. rezum. cap.8 a (sã) izbândi: inf. prez. 9,1 (s-)au izbândit : ind. pf.c. 3.pl. 9,22

221

CARTEA ESTHIR

INDICE ÎMPÃRÃÞIE: s.f. împãrãþiii: sg. gen./dat. 1,2, 3, 4, 22; 2,16, 17; 3,7, 8; 8,13; 13,7; 15,9; rezum. cap.16; 16,13, 23 împãrãþiia: sg. nom./ac. 1,19, 20; 3,8; 5,6; 10,2; 16,16 împãrãþia: sg. ac. 3,6; 7,2; 13,1; 16,14 împãrãþie: sg. ac. 4,14; 5,3; 16,12

IZVOD: s.n. izvodul: sg. ac. 10,3 (explicaþie); 11,1; r ezum. cap.16 izvod: sg. ac. explicaþie înaintea cap.13; rezum. cap.15 IZVOR: s.n. izvor: sg. nom. 10,6; 11,10

(a se) ÎMPÃRTêI: v. IV „a (se) face pãr taº (pe cineva) la ce va” a (sã) împãrtãºi: inf. prez. 16,24

Î

(a) ÎMPÃRÞI: v. IV au împãrþit: ind. pf.c. 3.sg. 2,18

(a) ÎMBLÂNZI: v. IV îmblânzea: ind. imp. 3.sg. 15,11

ÎMPERE CHERE: s.f.; var. (Reg.) ÎMPÃRECHEARE împãrãchiar e: sg. ac. 13,4

(a se) ÎMBRÃCA: v. I (s-)au îmbrãcat: ind. pf.c. 3.sg. 4,1; 5,1 sã îmbrace: conj. prez. 3.sg. 4,4 sã (sã) îmbrace: conj. prez. 3.sg. 6,8 îmbrãcând: gerunziu 6,11

(a) ÎMPIEDIC A: v. I; var. (a) ÎMPIEDECA sã împiedice: con j. prez. 3.sg. rezum. cap.4 (a) ÎMPLE: v. III; vezi (a) UMPLE

ÎMBRÃCAT, -Ã: adj. îmbrãcat: m. sg. nom. 4,2; 15,9

(a) ÎMPODOBI: v. IV împodobea: ind. imp. 3.sg. 1,6 sã împodobeascã: conj. prez. 3.pl. 2,9

(a) ÎMBUCA: v. I au îmbucat: ind. pf.c. 3.pl. 11,11 ÎMPÃRAT: s.m. împãr atul: sg. nom./ac. 1,8, 9, 10, 12, 16, 17, 19, 21; 2,6, 12, 13, 14, 15, 17; rezum. cap.3; 3,1, 2, 10; rezum. cap.4; 4,5, 8, 11, 16; 5,3, 5, 6, 8, 11, 12, 14; rezum. cap.6; 6,1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 11; rezum. cap.7; 7,1, 2, 4, 5, 7, 9; rezum. cap.8; 8,1, 2, 7, 11; 9,11, 14, 25; 10,1, 3, 6; 11,4; 12,4, 5; 13, 1, 3, 6; 14,3, 10; rezum. cap.15; 15, 1, 2, 19; 16,1, 11 împãratului: sg. gen ./dat. 1,11, 12, 14, 15, 16, 18, 21; rezum. cap.2; 2,1, 2, 4, 8, 9, 13, 14, 16, 19, 21, 22, 23; rezum. cap.3; 3,2, 3, 8, 12, 13, 15; 4,2, 3, 7, 11, 13; 5,1, 4, 8, 14; rezum. cap.6; 6,8, 14; 7,6, 8, 9, 10; 8,1, 3, 5, 8, 9, 10, 13, 14, 15, 17; 9,13, 16, 20; 9,30; rezum. cap.12; 12,1, 2, 6; 14,17; 15,3, 9, 11; rezum. cap.16 împãr at: sg. ac. rezum. cap. 5 Împãrat e/împãrate: sg. voc. 7,3; 13,15 împãr aþilor: pl. gen. 13,4; 16,3, 7 împãr atul: sg. voc., în sintagma împãr atul dumnezeilor ºi a toatã puterea 14, 12 Împãrat e: sg. voc., în sintagma Împãrate A totputearnice 13,9 ÎMPÃRÃTEASÃ: s.f. împãrãteasa: sg. nom./ac. rezum. cap.1; 1,9, 11, 15, 16, 17; 5,2, 5, 12; 6,14; 7,1, 7, 8; 9,29; 14,1; 15,10 împãrãteasii: sg. gen./dat. 1,17; 4,8; 8, 1 împãrãteasã: sg. nom. rezum. cap.2; 5,3; 10,6 împãrãtesei: sg. dat. 2,22 împãrãteasei: sg. gen./dat. 7,6; 8,7; 9,12 ÎMPÃRÃTESC , -EASCÃ: adj. împãrãteascã: f. sg. nom./ac. rezum. cap.1; 11,3 împãrãteasca: adj. antep. f. sg. ac. 1,5, 7, 11; 2,18; 6,8; 14,11 împãrãtescul: adj. antep. n. sg. ac. 1,13 împãrãteºti: f. pl. ac./dat. 2,3; 6,8, 9; 8,15; 9,25; 14,2; 15,9 împãrãteºtile: adj. antep. f. pl. ac. 5,1 împãrãteºtii: adj. antep. f. sg. gen . 5,1; rezum. cap.13 împãrãteºti: f. sg. gen. 5,13; 6,4 împãrãteascul: adj. antep. n. sg. ac. 8,4 împãrãtesc: n. sg. nom. 15,5 (a) ÎMPÃRÃÞI: v. IV au împãrãþit: ind. pf.c. 3.sg. 1,1 împãrãþeascã: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 2,4 a împãrãþi: inf. prez. 2,17 împãrãþind: gerunziu 11,1, 2; 13,2

ÎMPODOBIRE: s.f. împodobir e: sg. ac. 2,15 ÎMPODOBIT, -Ã: ad j. înpodobit: m. sg. nom. 8,15 ÎMPO TRIVÃ: adv./pr ep.; var. (Înv. ºi pop.) ÎMPROTIVÃ împr otiva: prep. 4, 16; rezum. cap.12; 13,4, 5, 9; 15,2 împr otivã: adv. 6,13; 8,8; 9,2; 16, 15 împr otivã: adv. în sint agma împrotivã rãzboitoriu 13,5 înpr otiva: prep. 11,6 (a se) ÎMPOTRIVI: v. IV; var. (a se) ÎMPROTIVI împr otivindu(-sã): gerunziu 13,5 sã (se) împrotiveascã: con j. prez. 3.sg. 13, 11 ÎMPOTRIVITOR, -TOARE: adj.; var. ÎMPROTIVITOR, -TOARE împr otivitoare: f. sg. nom. 8,5 ÎMPREJUR: adv.; var . (Înv.) ÎMPREGIUR împr egiur: adv. în loc. s. netãiaþilor împregiur 14,15 (a se) ÎMPREUNA: v. I era împr eunate: pasiv ind. imp. 3.pl. 1,6 a (sã) împr euna: inf. prez. 9,27 ÎMPREUN ARE: s.f. (aici) „cãsãtorie” împr eunarea: sg. ac. 2,18 ÎMPREUNÃ: adv. împr eunã: 3,8 ÎN AINTE: adv./prep.; var. (Reg.) MAINTE înaintea: prep. 1,3, 10, 11; 2,9; 4,6; 5,8; 6,13; 8,4; 12,6 înnaintea: pr ep. 2,17, 23; 3,7; 5,9; 6,1; 8,1; 10,11, 13; 14,6, 13 înainte(-): prep. 6,11 înnainte: adv. 13,18 mainte: adv. 14,2 ÎN ALT, -Ã: adj. înnaltã: f. sg. nom./ac. 5,14, 14 (a se) ÎNÃLÞA: v. I au înãlþat: ind. pf.c. 3.sg. 3,1; 10,2 înãlþase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 5,11

222

INDICE

CARTEA ESTHIR

înãlþa: ind. imp. 3.pl. 9,3 (s-)au înnãlþat : ind. pf.c. 3.sg./pl. 11,11; 16,12

(a) ÎNDRÃZNI: v. IV sã îndrãzneascã: conj. prez. 3.sg. 7,5; 8,8 au îndrãznit: ind. pf.c. 3.sg. 8,7; 9,2

ÎNÃLÞAT, -Ã: adj. înãlþat: m. sg. nom. rezum. cap. 3

(a se) ÎNDREPTA: v. I sã (se) îndr epteaze: conj. prez. 3.pl. 8,5 îndr eptase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 16,17

ÎNÃLÞIME: s.f. înãlþimea: sg. nom. 10,2 nãlþime: sg. ac. 5,14

ÎNDREPTÃTOR, -TOARE: s.m./f. îndr eptãtoriul: s.m. sg. ac. 15,5

ÎNÃUNTRU: adv./prep.; var. (Înv.) ÎNLONTR U înlontr u: adv. 1,7, 11 (mai) înlontr u: adv. 5,1 înlontr ul: prep. 4, 11

(a) ÎNFIGE: v. III au înfip t: ind. pf.c. 3.pl. 9,25 ÎNFIPT, -Ã: adj. înfip t: n. sg. ac. 11,12

(a) ÎNCÃLZI: v. IV [f iind] încãlzit: pasiv gerunziu 1,10 (sã) încãlzise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 7,2

(a) ÎNFRUMUSEÞA: v. I; var. (Înv.) (a) ÎNFRÂMSêA sã înfrâmsãºeaze: conj. prez. 3.pl. 2,9

(a) ÎNCEPE: v. III ai început: ind. pf.c. 2.sg. 6,13 au început : ind. pf.c. 3.sg./pl. 9,1; 14,11 începuse: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 9,23

ÎNGER: s.m. înger u: sg. ac. 15,16 (a) ÎNGROZI: v. IV [f iind] îngrozitã: pasiv gerunziu rezum. cap.15

ÎNCEPERE: s.f. înceaperea: sg. nom. explicaþie înaintea cap.13 ÎNCEPUT: s.n. începutul: sg. nom. 1,2 început: sg. nom. 11,1

(a se) ÎNSEMNA: v. I; var. (Reg.) (a se) ÎNSÃMNA (s-)au însãmnat: ind. pf.c. 3.pl. 3,12; 8,10 însãmnând: gerunziu 8,8; 10,5 am însãmnat: ind. pf.c. 1.sg. 10,3 (explicaþie)

(a) ÎNCETA: v. I au înce tat: ind. pf.c. 3.pl. 9, 17, 18

ÎNSEMNARE: s.f.; var. (Reg.) ÎNSÃMNARE însãmnãri: pl. ac. 2,23

(a) ÎNCHIDE: v. III sã închizi: conj. prez. 2.sg. 13,17

ÎNSEMNAT, -Ã: adj.; var. (Reg.) ÎNSÃMNAT, -Ã însãmnate: f. pl. ac. rezum. cap.3

(a se) ÎNCHINA: v. I (sã) închinã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3; 3,5 (sã) închina: ind. imp. 3.sg./pl. 3,2, 2 (m-)am închinat: ind. p.f.c. 1.sg. 13,12 sã (mã) închin : conj. prez. 1.sg. 13,14

(a) ÎNªELA: v. I înºalã: ind. prez. 3.pl. 16,6

(a se) ÎNCONJURA: v. I; var. (a se) ÎNCUNGIURA (s-)au încungiurat: ind. pf.c. 3.sg. 15,4

ÎNTÂI, -A: adj./adv./num. ord. întâi: adv., în loc. adv. mai întâi 1,14 întâiu: adv. 2,21 întâii: num. ord. m. pl. nom. 1,14 întâia: num. ord. f. sg. nom. 9,17

(a) ÎNTÃRI: v. IV era întãrite: pasiv ind. imp. 3.pl. 8,8

ÎNCREDINÞAT, -Ã: adj. încredinþatele: adj. antep. f. pl. ac. 16,5 ÎNDATÃ: adv. îndatã: 2,22; 3,15; 4,11; 5,5; 6,4; 7,6, 8; 9,11, 14

(a se) ÎNTÂMPLA: v. I (sã) va întâmpla: ind. viit.I. 3.sg. 2,11 (sã) întâmplase: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 4,7; 6,13

ÎNDÃRÃT: adv.; var. ÎNDÃRÃPT îndãrãpt: 8,2

(a) ÎNTINDE: v. III va întinde: ind. viit.I. 3.sg. 4,11 au întins: ind. viit.I. 3.sg. 5,2; 8,4 sã întinzã: conj. prez. 3.pl. 9,2

(a) ÎNDEMNA: v. I sã îndemne: conj. prez. 3.sg. 4,8 sã îndeamne: conj. prez. 3.sg. 6,4

(a se) ÎNTOARCE: v. III (sã) înt orcea: ind. imp. 3.sg. 2, 12 a (sã) înt oarce: inf. prez. 2,14 întorcându(-se): gerunziu 4,9; 5, 10; 9,21 (s-)au întors: ind. pf.c. 3.sg./pl. 6,12; 9,22; 10,6; 1 5,11 sã întoarcã: conj. prez. 3.pl. 8,10; 13,7 întorcându(-sã): gerunziu 9,1 sã (sã) întoarcã: conj. prez. 3.sg. 9,25 întoarce: imperativ 2.sg. 13,17; 14,11 au întor s: ind. pf.c. 3.sg. 15,11; 16,21

ÎNDEMNARE: s.f. îndemnãri: pl. ac. 16,7 (a se) ÎNDESTULA: v. I (s-)au îndestulat: ind. pf.c. 3.pl. 16,4 ÎNDESTULAT, -Ã: adj. îndestulatã: f. sg. nom. 8,3 ÎNDOIALÃ: s.f. îndoialã: sg. ac., în loc. adv. fãrã nici o îndoialã/fãrã îndoialã „neîndoielnic” 4,11; 15, 1

ÎNTOARCERE: s.f. întoarcerea: sg. ac. rezum. cap.10

223

CARTEA ESTHIR

INDICE

(a) ÎNTRA: v. I; vezi (a) INTRA

(a) JUDE CA: v. I vei judeca: ind. viit.I. 2.sg. 13,9

(a se) ÎNTREBA: v. I au întrebat: ind. pf.c. 3.sg. 1,13 întrebându(-sã): gerunziu rezum. cap.5 întrebând: gerunziu 13,3

JUDECATÃ: s.f. judecãþile: pl. ac. 1,13 judecatã: sg. ac. 1,15; 16,4 judecata: sg. ac. 16,9

ÎNTREBARE: s.f. întrebare: sg. ac. 12,3

JUDECÃTOR: s.m. judecãtorii: pl. dat. (cu prep. la) 3,12 judecãtorii: pl. nom./ac. 8,9; 9,3

ÎNTRISTARE: s.f. întristarea: sg. nom. 9,22

JUMÃTATE: s.f. jumãtate: sg. ac. 5,3, 6; 7,2

ÎNTUNERIC: s.n.; var. (Înv.) ÎNTUNEAREC întunearecului: sg. gen. 11,8 (a se) ÎNTURN A: v. I înturnându(-sã): gerunziu 7,8

L

(a) ÎNÞELEGE: v. III sã înþeleagã: con j. prez. 3.sg. 4,5 au înþeles: ind. pf.c. 3.sg./pl. 7,7; 1 2,2 înþãlegând: gerunziu 13,5 sã înþeleageþi: conj. pr ez. 2.pl. 16,10

LADÃ: s.f. lãzile: pl. ac. 3,9

ÎNÞELEPCIUNE: s.f. înþelepciunea: sg. ac. 13,3

LAUDÃ: s.f. lauda: sg. ac. 16,5

LAT, -Ã: adj. (foar te) latã: f. sg. nom. 1,20

ÎNÞELEPT, -EAPTÃ: s.m./f. înþelepþilor: s.m. pl. gen. rezum. cap.1 (cei) înþelepþi: s.m. pl. ac. 1,13; 6,13

(a) LÃCUI: v. IV; vezi (a) LOCUI (a) LÃSA: v. I sã laºi: con j. prez. 2.sg. 6,10

ÎNZÃDARNIC , -Ã: ad j. (Înv.) „zadarnic” înzãdarnice: f. pl. nom. 8,3 înzãdarnicã: f. sg. ac. rezum. cap.16

(a) LÃUDA: v. I laudã: ind. prez. 3.pl. 14,9 sã laude: con j. prez. 3.pl. 14,10 sã lãudâm: conj. prez. 1.pl. 13,17

J

(a) LEG A: v. I e legat: pasiv ind. prez. 3.sg. 9,28

JAF: s.n. jafurile: pl. ac. 8, 11

LEGE: s.f. legile: pl. ac. 1,13; 16,4, 19 leagea: sg. ac. 1,19 legi: pl. ac. 3,8; 13,4; 16,15 leagii: sg. gen. 4,16 leagi: pl. ac. 8,17 legii: sg. dat. 8,17; 9,27 leage: sg. nom./ac. 9,23; 15,13

JALE: s.f.; var. JEALE jealea: sg. nom. 9,22 jelea: sg, ac. 13,17 jale: sg. ac. 14,2 jalei: sg. gen. 16,21 (a se) JELUI: v. IV jeluindu(-se): gerunziu 6, 12 JIDO V: s.m. jidovului: sg. gen./dat. rezum. cap.2; 6,10; 8,7 jidovul: sg. nom. rezum. cap.3; 9,29 jidovilor : pl. gen./dat. rezum. cap.3; 3,6, 7, 10; rezum. cap.4; 4,7; 6,13; rezum. cap.7; rezum. cap.8; 8,1, 3, 5, 7, 8, 9, 16; rezum. cap.9; 9,1, 6, 13, 24, 25; 10,8; rezum. cap.13; rezum. cap.16; 16,19 jidovii: pl. nom./ac. rezum. cap.3; 3,13, 15; 4,13, 14, 16; 8,13; rezum. cap.9; 9,1, 5, 12, 15, 16, 19, 20, 22, 23, 27 jidov: sg. nom. 3,4; 11,3 jidovi: pl. ac. 4,3; 8,9, 11; 9,3, 28; 10,3; rezum. cap.16; 16,15 jidovii: pl. dat. (cu pr ep. la) 9,30 JIDO VESC, -EASCÃ: adj. jidovesc: n. sg. nom./ac./gen. 3,6; 8,17; 10,3; rezum. cap.16 JOS: adv. jos: în loc. adv. din jos 15,3

LEMN: s.n. lemnul: sg. nom. 7,9 (a se) LEPÃDA: v. I (sã) leapãdã: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.1 (a) LEªUI: v. IV; var. (a) ALEªUI sã aleºuiascã: conj. prez. 3.sg. 16,14 au aleºuit: ind. pf.c. 3.pl. 16,18 leºuia: ind. imp. 3.pl. rezum. cap.2; rezum. cap.6 leºuiesc: ind. prez. 3.pl. 16,23 LEªUIRE: s.f.; var. ALEªUIRE (aici) „uneltir e” aleºuirilor: pl. gen. rezum. cap.12 leºuirile: pl. nom./ac. 6,2; 8,3; 16,5 leºuiri: pl. ac. 16,3 LEªUITOR, -TOARE: s.m./f. leºuitoriului: s.m. sg. gen. 8,5

224

INDICE

CARTEA ESTHIR M

LEU: s.m. leului: sg. gen. 14,13

MACEDONEAN, -Ã: ad j./s.; var. (Înv.) MACHEDONEAN; MACHIDONEAN „(persoanã) care fãcea par te din populaþia de bazã a v echii Macedonii”; „popor care locuia în vechea Macedonie” machedonean: adj. n . sg. ac. 16,10 machidoneani: s.m. pl. ac. 16,14

LEVITICESC, -EASCÃ: adj. leviticesc: n. sg. ac. 11,1 LIMBÃ: s.f. limbi: pl. ac. 1,22 limbilor: pl. gen. 3,12 limbile: pl. ac. 8,9 limba: sg. ac. 9,24 limbã: sg. ac. 10,3

MAI-MARE: s.m. mai-mari: pl. nom. 1,22 mai-mare: sg. nom. 2,3 mai-marii: pl. ac. 14,5

LIPSÃ: s.f. lipse: sg. ac., în loc. adj. (înv. ºi rar) de lipse 2,3 lipsã: sg. ac., în loc. adj. (Înv. ºi rar) de lipsã 2,12, 13 lipsa: sg. ac. 14,16

MAMÃ: s.f.; var. (Înv. ºi pop.) MUMÃ mumã-sa: sg. nom. 2,7

LOC: s.n. locul: sg. ac., în loc. pr ep. în locul rezum. cap.2; 2,17; rezum. cap.8 locurile: pl. ac. 4,3; 9,2, 3; 14,2 loc: sg. ac., în loc. prep. în loc de 4,3; 13,6; 14,2 locul: sg. ac. 5,9; 6,2; 7,7, 8 loc: sg. ac. explicaþie înaintea cap.13; explicaþie cap.13, dupã vs.7

MARE: adj./s. mar e: ad j. m./f./n. sg. nom./ac. 1,3, 12; rezum. cap.2; 2,18; 4,1; rezum. cap.8; 8,17; 9,5, 21; 10,3; 11,2, 3, 8, 10; 13, 1; 15,8 mari: adj. m./n. pl. ac. 10,9; 11,6 mar ele: ad j. antep. m. sg. nom. 16,1 (cel mai) mare: s.m. sg. ac. 1,5 (celor mai) mari: s.m. pl. gen. 1,20

(a) LOCUI: v. IV; var. (Înv.) (a) LÃCUI lãcuia: ind. imp. 3.sg. 1,9; 11,3; 15,9

MARE: s.f. mãrii: sg. gen. 10,1

(a) LOVI: v. IV au lo vit: ind. pf.c. 3.pl. 9,5

MARMURÃ: s.f.; var. (Înv. ºi reg.) MARMURE mar mure: sg. ac. 1,6

(a) LUA: v. I sã ia: conj. prez. 3.sg./pl. 1,19; 2,3; 6,8; 8,13 luase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,7, 15 lua: ind. imp. 3.sg. 2,13 au luat: ind. pf.c. 3.sg. 3,10; 6,11; 8,2; 10,6; 14,2; 15,5, 15 a lua: inf. prez. 4,4 luând: gerunziu 6, 10 a lua: inf. prez. 8,2 ai luat : ind. pf.c. 2.sg. 14,5

MASÃ: s.f. masa: sg. ac. 14,17 mease: pl. ac. 1,8 MÃRIME: s.f. mãrime: sg. ac. 1,4, 7; 2,18 mãrimea: sg. ac. 5,11; 13,2 mãrimii: sg. gen. 9,2 MÃRIRE: s.f. mãririi: sg. gen. 13,11

LUCRU: s.n. lucr ul: sg. ac. 2,22 lucr u: sg. nom./ac. 5,6; 16,7 lucr urile: pl. ac. 9,3; 13,8 lucr ului: sg. gen. 12,4

(a se) MÃRTURISI: v. IV au mãrturisit: ind. pf.c. 3.sg. 8,1 mãr turiseaºte: ind. prez. 3.sg. 9,27 mãr turisindu(-se): gerunziu 12,3

LUME: s.f. lumea: sg. ac., în loc. adv. în toatã lumea 9,28 lumea: sg. ac. 13,2

MÃTASE: s.f. mãtasã: sg. ac. 8,15 (a se) MÂHNI: v. IV (s-)au mãhnit: ind. pf.c. 3.sg. 4,4

LUMINÃ: s.f. luminã: sg. nom./ac. 8,16; 10,6 lumina: sg. nom. 11,11 LUNATIC, -Ã: adj. (ceii) lunatece: s.f. sg. gen. (aici; euf em.) „femeii care are mens truaþie” 14,16 LUNÃ: s.f. luni: pl. ac. rezum. cap.1; 2,12 luna: sg. nom./ac. 2,12, 16; 3,7, 12; 10,13 lunii: sg. gen. rezum. cap.3; 3,13; 8,9, 12; 9,1, 1 5, 17, 19, 21; 11,2; 13,6; 16,20 lunã: sg. ac. 3,7 luni: sg. gen. 3,12; 9,18; 10, 13 LUNGIME: s.f. lungime: sg. ac. 7,9

MÂHNIRE: s.f. mâhnirii: sg. gen. 16,21 MÂINE: adv.; var. (Înv. ºi reg.) MÂNE mâne: 5,8, 12; 9,13 MÂNÃ: s.f. mânã: sg. ac. 1,5; 5,2 mâna: sg. ac. 2,3, 14; 3,10; 8,4, 7; 9,2; 13,9; 14,14, 19; 15,2 mânile: pl. ac. 3,6; 12,2; 14,4, 6 mânilor: pl. gen. 14,8 (a) MÂNCA: v. I sã mâncaþi: conj. prez. 2.pl. 4,16 am mâncat: ind. pf.c. 1.sg. 14,17

225

CARTEA ESTHIR

INDICE

(a se) MÂNDRI: v. IV a (sã) mândri: inf. prez. 3,8

MINCI UNÃ: s.f. minciunilor: pl. gen. 16,5

MÂNDRIE: s.f. mândriii: sg. gen. 16,12

MINTE: s.f. minte: sg. ac. 13,18

MÂNDR U, -Ã: adj. mândrã: f. sg. nom. 2,7

MINUNAT, -Ã: adj. minunate: f. pl. ac. 1,6 minunatã: f. sg. nom. 8,17 (foar te) minunat: m. sg. nom. 15,17

(a) MÂNGÂIA: v. I; var. (În v. ºi rar.) (a) MÂNGÃIA mângãia: ind. imp. 3.pl. 15,19

MINUNE: s.f. minuni: pl. ac. 10,9

(a se) MÂNIA: v. I mâniindu(-se): gerunziu 1,12; 7,7 (s-)au mâniiat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,21; 3,5; 5,9 (sã) mânie: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3 mâniindu(-sã): gerunziu rezu. cap. 5

MIREASMÃ: s.f.; var. MIREAZMÃ mirezme: pl. ac. 2, 12 MIRODENIE: s.f. mirodenii: pl. ac. 2,12

MÂNIE: s.f. mâniia: sg. nom./ac. 1,18; 5,10 mânia: sg. nom. 7,10

MIRT: s.f.; var. (Reg.) MIR; (Neob.) MIRH mirh: sg. ac., în sintagma uleu de mirh (cf. lat. unguerentur myr tino) 2,12

(a) MÂNTUI: v. IV au mântuit: ind. pf.c. 3.sg. 10,9 a mântui: inf. pr ez. 13,9

(a se) MIªC A: v. I (sã) miºcase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 5,9

MÂNTUIRE: s.f. mântuirea: sg. ac. 13,13; rezum. cap.16

MITITEL, -EA: adj. mititea: f. sg. ac. 2,20

MÂNTUIT OR, -TOARE: s.m./f.; var. (În v.) MÂNTUITORIU mântuitoriul : sg. ac. 15,5 MED: s.m. „persoanã care fãcea par te din populaþia de bazã a Mediei”; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima ates tare este la G . Cãlinescu, Scrinul negru, Bucureºti, 1960. medilor: pl. gen. 1,3, 14, 18, 19; rezum. cap.3 meadilor: pl. gen. 10,2 (a) MERGE: v. III sã mear gã: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.1; 4,5 a mearge: inf. prez. 1,12; 6,12, 14 mergi: imper ativ 2.sg. 4,16 vei mear ge: ind. viit.I. 2.sg. 5, 14 mergând: gerunziu 6,9; 13,7 mergea: ind. im p. 3.sg./pl. 6,11; 8,17 MEªTEªUGIRE: s.f. meºteºugire: sg. ac. 16,6 meºteºugiri: pl. ac. 16, 13 MIC, -Ã: adj./s. (cel mai) mic: s.m. sg. ac. 1,5 (celor mai) mici: s.m. pl. gen. 1,20 (cei) mici: s.m. pl. ac. 3,13 mic: n. sg. nom. 10,6; 11,10 MIJLOC: s.n. mijlocul: sg. ac., în loc. prep. în mijlocul 4,1 MILÃ: s.f. milã: sg. nom./ac. 2,17; 13,2, 15 mileai: sg. gen. 4,11

MOARTE: s.f. morþii: sg. dat. 4,16 moartea: sg. nom./ac. 8,6; 13,18 moarte: sg. ac. 11,9; 12,3; 15,2, 3;16,13, 15 MOªTENIRE: s.f. moºtenirea: sg. ac. 10,12; 13,15; 14,9 moºtenire: sg. ac. 14,5 MUIERE: s.f.; var. (În v.) MUIARE muierile: pl. nom./ac. rezum. cap.1; 1,17, 20; 2,17; 3,13; 8,11; 13,6 muierilor: pl. dat. 2,3 muiare: sg. nom./ac. 4,11; 10,6 muiarea: sg. nom. 5,10, 14 muierii: sg. dat. 6,13 muierea: sg. nom. 6,13 MUIERESC , -EASCÃ: adj. muieresc: n. sg. ac. 2,3, 9, 15 MULT, -Ã: pr on. neho t./adj./adv. multã: adj. f. sg. ac. 1,4 multe: ad j. f./n. pl. nom./ac. 1,7, 22; 2,8; 11,10; 13,2; 14,2; 16,9 (prea) mult a: adj. antep. f. sg. ac. 1,10; 15,6 multe: adj. n. pl. dat. (cu prep. a + multe + s.) 3,12 multe (foar te): adj. f. pl. nom. 10,6 (mai) mult: adv. 1,19; 2,14, 17; 9,12 mult (foar te): adv. 9,4 mulþi: pron. nehot. m. pl. nom. 4,3; 8,17; 16,2 MULÞIME: s.f. mulþimea: sg. ac. 3,12

(a se) MILOSTIVI: v. IV (s-)au milostivit: ind. pf.c. 3.sg. 10,12 sã (se) milostiveascã: conj. prez. 3.sg. 13,6 (te) milos tiveaºt e: imperativ 2.sg. 13,17

(a) MULÞUMI: v. IV; var. (Înv. ºi pop.) (a) MULÞÃMI a mulþãmi: inf. prez. 16,4

MILOSTIVIRE: s.f. milostivirii: sg. gen. 8,4 milostivirea: sg. ac. 16,10

(a) MURI: v. IV murind: gerunziu 2,7 vei muri: ind. viit.I. 2.sg. 15,13

MUMÃ: s.f.; vezi MAMÃ

226

INDICE

CARTEA ESTHIR NEPRIETEN: s.m.; var. (Înv.) NEPRIIATIN nepriiatinul: sg. nom. 7,6 nepriiatinii: pl. ac. rezum. cap.8; 9,22; 13,15 nepriiatinilor : pl. gen. 9,2; 14,6, 15, 19; rezum. cap.16

MURITOR, -TOARE: s. muritorilor : s.m. pl. dat. 13,2 (a se) MUTA: v. I mut ase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 11,4 mutã: imperativ 2.sg. 14,13 (m-)am mutat : ind. pf.c. 1.sg. 14,18

(a) NESOCOTI: v. IV nesocotind: gerunziu rezum. cap.5 ar f i nesocotind: cond. prez. cu gerunziu 3.sg. sg. 13,4 NETÃIAT, -Ã: s.m./f. ne tãiaþilor: s.m. pl. gen ., în loc. s. netãiaþilor îm pregiur 14,15

N

NÃDEJDE: s.f. nãde jde: sg. ac. 14,19

NETEAMERE: s.f. ne teamere: sg. ac. rezum. cap.8

(a) NÃVÃLI: v. IV au nãvãlit : ind. pf.c. 3.pl. 16,5

NEZIDIT, -Ã: ad j. „neîntãrit” nezidite: n. pl. ac. 9, 19

NEAM: s.n. neamul: sg. nom./ac. 1,22; 3,6, 7; 9,28; 10,9; 11,1, 2, 9; 16,10, 13 neam: sg. nom./ac. 3,6, 12; 10,3; 1 3,5; 14, 15 neamuri: pl. ac. 3,12; 8,17; 9,28; 10,9; 13,2 neamurile: pl. nom./ac. 10,8, 1 3; 11,7; 14,5 neamurilor : pl. gen./dat. 10,10, 11; 13,4 neamului: sg. gen. 11,7 neamului: sg. gen. (cu a + tot ) 13,5

NOAPTE: s./adv. nopþi: s.f. pl. ac. 4,16 noap tea: s.f. sg. ac. 6,1 noap tea: adv. rezum. cap.6

NEASCULTARE: s.f. neascultãrii: sg. gen. 16,24 NEAUZIT, -Ã: adj. neauzite: f. pl. ac. 16,13

NOROD: s.n. norodul: sg. nom./ac. 1,5; 2,10, 20; 4,8; 7,3, 4; 10,9, 1 2; 13,15; 15,1 noroadelor: pl. dat. 1,11 noroadele: pl. ac. 1,16, 22; 8,13, 17; 9,2 norod: sg. nom./ac. 3,8, 11 norodului: sg. gen./dat. rezum. cap.7; 8,6, 9; rezum. cap.10; 10,3, 10, 13; 12,6 norodu: sg. nom. 13,4 NOU, NOUÃ: ad j. noao: f. pl. nom./ac. 3,8; rezum. cap.8; 8,5, 10, 16; 13,4; 16,13 noo: n. pl. gen. 13,5

NEBÃGARE: s.f. nebãgãrii: sg. gen., în loc. s. nebãgãrii în samã 16,24 NECAZ: s.n.; var. (Reg.) NÃCAZ nãcazului: sg. gen. 11,8; 14,12

NUMÃR: s.n. „numãr”; „rând” (cf. lat. numerus, -¾ „numãr”; „rând”) numãr ul: sg. ac., în sintagma în numãrul fãmeilor 2,8 numãr ul: sg. nom./ac. 9,11; 11,4

NECHEMAT, -Ã: adj. nechematã: f. sg. nom. rezum. cap.4; 4,16 nechemat : m. sg. nom. 4,11

NUME: s.f. nume: sg. nom./ac. 2,5, 7, 14; 3,7; 13,3 numele: sg. ac. 2,22; 3,12; 8,8, 10; 9,6; 10,8; 13,17; 16,17 numelui: sg. gen. 8,17; 9,4

(a) NECINS TI: v. IV sã necinsteascã: conj. prez. 3.pl. 1,17 NECREZUT, -Ã: adj. necrezutã: f. sg. ac. 2,15

NUMIT, -Ã: adj. numita: adj. antep. f. sg. ac. 3,14

NECURAT, -Ã: adj. necuraþii: adj. antep. m. pl. ac. 13,7

NUNTÃ: s.f. nuntã: sg. ac. rezum. cap.2 nunt a: sg. ac. 2, 18

NELEGIUIRE: s.f. nelegiuiri: pl. ac. 13,5 NEMERNIC, -Ã: s.m./f.; var. (Înv. ºi reg.) NIMERNIC, -Ã „persoanã care a venit din altã parte” „v enetic” nimernic: s.m. sg. nom. 16, 10 NEMILOSTIV, -Ã: adj. nemilos tiva: adj. antep. f. sg. nom. 4,3

O

OBICEI: s.n.; var. (În v. ºi reg.) OBICEAI obiceaiu: sg. nom./ac. 1,13; 8,4, 8 obiceaiul: sg. ac. 10,3 obiceaiului: sg. gen. 13,4

NEMILOSTIVIRE: s.f. nemilos tivirea: sg. nom. 7,4 nemilos tivire: sg. ac. 16,10

(a se) OBIªNUI: v. IV; var. (Înv.) (a se) OBICINUI (sã) obicinuise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,20

NEPOATÃ: s.f. nepoat a: sg. nom. rezum. cap.2

OBOSIT, -Ã: s.m./f. (cel) obosit : s.m. sg. nom. 15,10

227

CARTEA ESTHIR

INDICE

OBªTE: s.f. obºte: sg. ac., în loc. adj. de obºte 10,3; 11,1; e xplicaþie înaintea cap.13; rezum. cap.15 obºtii: sg. gen. 16,9 OCARÃ: s.f. ocara: sg. ac. 13,12

P

PACE: s.f. pace: sg. ac. 9,30; 13,2 pacea: sg. ac. 10,3; 1 3,5, 7; 16,8 PAHAR: s.n.; var. (Înv. ºi r eg.) PÃHAR pãharã: sg. ac. 1,7

OCHI: s.m. ochilor: pl. dat. 2,4; 5,2 ochilor: pl. dat. adn. 2,15 ochii: pl. ac. 7,3; 8,5; 15,8, 10

(a) PARDOSI: v. IV era pardosit: pasiv ind. im p. 3.sg. 1,6 PARIE: s.f. (Înv.) „copie dupã un act” pariia: sg. nom./ac. 4,8; rezum. cap.16 paria: sg. nom. explicaþie înaintea cap.13; rezum. cap.13; 13,7

ODIHNÃ: s.f. odihnã: sg. ac. 2,18 (a se) ODIHNI: v. IV „a se potoli”; „a înceta” (s-)au odihnit: ind. pf.c. 3.sg. 7,10

PARIN: s. (Înv. ºi r ar) „marmurã (din insula Paros)” parin: sg. ac. 1,6

OLTAR: s.n.; var. (În v. ºi reg.) OLTARIU oltariului: sg. gen. 14,9

PARTE: s.f. par tea: sg. ac. 13,16 pãrþile: pl. ac., în loc. adv. din toate pãrþile 1,6 pãrþile: pl. ac. 2,9 pãrþi: pl. ac. 9,19, 22

OM: s.m. om: sg. nom./ac. 2,5; 11,3; 13,14 omului: sg. dat. 6,6 oameni: pl. ac. 9,6; 13,7 oamenii: pl. ac. 9,16; 16,15 oamenilor: pl. gen. 16,24

PAT: s.n. paturile: pl. nom. 1,6 patul: sg. ac. 7,8

OMENESC, -EASCÃ: adj. omenesc: n. sg. gen. 13,5

(a) PÃCÃTUI: v. IV pãcãtuit-am: ind. pf.c. 1.pl. 14,6

OMENIRE: s.f. omenirii: sg. gen. 16,4 omenire: sg. gen. 16,11

PÃGÂN: s.m. pãgânilor: pl. gen. 14,10

OSÂNDIT, -Ã: adj. osândiþi: m. pl. ac. 16,15

PÃHAR: s.n.; vezi PAHAR PÃLICIUNE: s.f. pãliciune: sg. ac. 15,10

OSEBIT, -Ã: adj.; var. (Înv. ºi reg.) USEBIT, -Ã usebit: n. sg. nom. 3,8

PÃMÂNT: s.n. pãmântului: sg. gen. 1,6 pãmânt: sg. ac. 11,5, 8; 15,7 pãmântul: sg. ac. 13,4, 10

(a se) OSPÃTA: v. I; var. (Înv. ºi reg.) (a se) USPÃTA sã (sã) uspe te: conj. prez. 3.pl. 9,17 OSPÃÞ: s.n.; var. (Înv. ºi pop) USPÃÞ uspãþu: sg. nom./ac. rezum. cap.1; 1,3, 9, 17; rezum. cap.2; 2,18; 3,15; rezum. cap.5; 5,12, 14; r ezum. cap.7 uspãþului: sg. gen. 1,5; 7,7, 8 uspãþul: sg. nom./ac. 1,5; rezum. cap.5; 5,4, 5, 8; 6,14; 14,17 uspeaþe: pl. nom./ac. 8,17; 9,17, 18, 19, 22

PÃRINTE: s.m. pãrinþii: pl. ac. 2,7; 14,5 pãrinþilor: pl. dat. 16,16

OSTROV: s.n. ostroavele: pl. ac. 10,1

(a) PêI: v. IV pãºind: gerunziu 4,2

(a) OªTI: v. IV sã oºteascã: con j. prez. 3.pl. 11,7

(a) PÃÞI: v. IV pãþise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,1

OVREI: s.m.; var. (Reg.) OVREU ovr eiu: sg. nom. 2,5 ovr eul: sg. nom. 5, 13

(a se) PÃZI: v. IV pãzeaºte: imper ativ 2.sg. 6,10 (sã) pãzeaºte: ind. prez. 3.sg. 16, 16

OVREIESC, -IASCÃ: adj./s. ovr eiesc: n. sg. ac. 10,3; 11,1 (cel) ovreiesc: cap.13 explicaþie înaintea cap.8

PÃZITOR, -TOARE: s.m./f. pãzitoriu: sg. nom. 2,3 pãzitoriul: sg. nom. 2,15

OVREIEªTE: adv. „în limba ebraicã” ovr eiaºte: 3,7

(a) PÂRÎ: v. IV pâreaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.7

PÃR: s.m. pãrului: sg. gen. 14,2

228

INDICE

CARTEA ESTHIR

PERS: s.m. per silor: pl. gen. 1,3, 18, 19; rezum. cap.3; 16,10, 14 perºilor : pl. gen. 1,14 pear silor: pl. gen. 10,2 per si: pl. ac. 16,23

au plâns: ind. pf.c. 3.sg. 8,3 plânge: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.14

PETIC: s.n.; var. PETEC pe tecul: sg. ac. 14,16

(a) PLÂNS: s.n. plâns: sg. ac. 14,4

(a) PETRECE: v. III pe trecea: ind. imp. 3.sg./pl. 3,2; 1 3,3 au pe trecut: ind. pf.c. 3.sg. 6,1 pe treace: ind. imp. 3.pl. (rostit ardeleneºt e cu [e] deschis) 9,30 pe trecând: gerunziu 13,2

(a) PLECA: v. I „a înclina” pleca: ind. im p. 3.sg./pl., în loc. v. (îºi) pleca jenunchele/(-ºi) pleca genunchiul 3,2, 2 pleacã: ind. prez. 3.sg., în loc. v. pleacã genunchele 3,5 au plecat : ind. pf.c. 3.sg. 15,10

PIATRÃ: s.f. „rocã”; „mineral cristalizat cu aspect frumos, cu culori variat e, cu duritate mare, care se foloseºte, de obicei, la confecþionarea bijuteriilor” pie trii: pl. ac. 1,6 pie tri: pl. ac., în sintagma pietri scumpe 15,9

PLIN, -Ã: ad j. plinã: f. sg. nom./ac. 10,3; 1 5,17

PLÂNGERE: s.f. plânger e: sg. nom. 4,3

PICIOR: s.n. picioar ele: pl. ac. 8,3 picioar elor: pl. gen. 13,13 PIEIRE: s.f.; var. PIERIRE perire: sg. ac. rezum. cap.4; rezum. cap.6; rezum. cap.9 perirea: sg. ac. 9,1

POARTÃ: s.f. porþii: sg. gen. 16,18 PODOABÃ: s.f. podoabã: sg. ac. 2,13 podoabei: sg. gen. 15,4

PIEPT: s.n. pieptului: sg. gen. 15,10 (a) PIERDE: v. III „a rãmâne fãrã cev sau cineva”; „a distr uge”, „a nimici” pier duse: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,7 a pier de: inf. prez. 3,6; 8,5; 13,15 (a) PIERI: v. IV veþi peri: ind. viit.I. 2.pl. 4,14 sã perim: con j. prez. 1.pl. 7,4 a peri: inf. pr ez. 16,23 sã piarã: conj. prez. 3.sg./pl. 3,9; 14,13; 16,24

POFTÃ: s.f. pof tã: sg. ac. 13,12 (a) POFTI: v. IV pof tea: ind. imp. 3.sg./pl. 2, 13; 9,1 pof tesc: ind. prez. 3.pl. 9,27 pof teaºte: ind. prez. 3.sg. 16,9 (a se) POGORÎ: v. IV; vezi (a se) COBORÎ POLATÃ: s.f. (Înv. ºi reg.) „palat domnesc, împãrãtesc” polata: sg. ac. 1,9; 4,2; 11,3; 12,1 polãþii: sg. gen. rezum. cap.2; 2,21; 3,2, 3; 4,2, 6; 5,1, 9; 6,10, 12; 12,5 polatã: sg. ac. rezum. cap.4; 8,15 polãþii: sg. dat. adn. 9,4; 12,1

PILDÃ: s.f. pildã: sg. ac. 1,18 pilda: sg. ac. 16,24 (a) PITULA: v. I pitula: ind. imp. 3.sg. 15,8

POM: s.m. pomi: pl. ac. 7,7, 8

PLATÃ: s.f. platã: sg. ac. 6,3 plat a: sg. ac. 16,23

POMENIRE: s.f. pomenirea: sg. ac. 12,4

PLATOªÃ: s.f.; var. PLATOªE (aici) „mantie” (cf. lat. amictus, -Às „îmbrãcãminte de pus pe deasupra, mantie”) plat oºe: sg. ac. 8,15 (a) PLÃCEA: v. II place: ind. prez. impers./3.sg. 1,19; 3,9, 11; 5,4, 8; 7,3; 8,5, 8; 9, 13 plãcut-au: ind. pf.c. 3.sg. 1,21; 2,4 plãcându-: gerunziu rezum. cap.2 va plãcea: ind. viit.I. 3.sg. 2,4 au plãcut: ind. pf.c. 3.sg. 2,9; 5,2; 14,17 plãcuse: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,13 plãcutu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 5,14 (a) PLÂNGE: v. III era plângând: ind. imp. perifr. 3.pl. 3,15

(a se) PLINI: v. IV plinindu(-sã): gerunziu 1,5; 2,12 a plini: inf. prez. 3, 15 sã plineascã: conj. prez. 3.sg. 5,8 (s-)au plinit: ind. pf.c. 3.pl. 9,16 (s-) plini: inf. prez. fãrã a 13,3

PORTAR: s.m. portari: pl. nom. 2,21; 12,1 PORUNCÃ: s.f. poruncã: sg. nom. rezum. cap.1; 1,19; 4,3; 16, 19 porunca: sg. nom./ac. 1,12, 15; 2,8, 20; 3,3, 15; rezum. cap.4; 8, 14; 9,14 poruncile: pl. nom./ac. 1,18; 8,17; 13,4 poruncii: sg. gen. 4,8 poruncilor : pl. dat. 13,5 (a se) PORUNCI: v. IV au por uncit: ind. pf.c. 3.sg. 1,5, 10, 17; 2,9, 18; 4,5, 10, 13, 15; 5, 14; 6,1; 8,11; 9,14; 10,10; 12,3, 5; 15,1 (s-)au poruncit : ind. pf.c. impers. 2,4

229

CARTEA ESTHIR

INDICE

poruncise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,10; 3,2, 12; 4,17; 8,2; 9,23; explicaþie cap.13, dupã vs.7 ar fi poruncit : cond. pf. 3.sg. 2, 14 poruncea: ind. imp. 3.sg. 2,20 porunceaºte: imperativ 2.sg. 3,9; 5,14 porunceaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.4; rezum. cap.6; rezum. cap.7 sã porunceascã: conj. prez. 3.sg./pl. 6,4; 8,3, 5, 11 am por uncit: ind. pf.c. 1.sg. 8,7; 13,6 sã porunceasc: con j. prez. 1.sg. 9, 12 poruncind: gerunziu rezum. cap.15 poruncim: ind. prez. 1.pl. 16,9 POST: s.n. post: sg. nom./ac. rezum. cap.4; 4,3 posturile: pl. nom. 9,31 posturi: pl. ac. 14,2

POTRIVNIC , -Ã: s.m./f.; var. (În v. ºi reg.) PROTIVNIC, -Ã „duºman” protivnicului: s.m. sg. gen. 3, 10; 8,5; 9,6 protivnicul: s.m. sg. nom. rezum. cap.6; rezum. cap.7; 9,24 protivnicii: s.m. pl. nom./ac. 8,11, 13; r ezum. cap.9; 9,1, 5; 13,6 protivnici: s.m. pl. ac. 9,1

(a) PO VESTI: v. IV au povestit: ind. pf.c. 3.sg. 6,13 PRADÃ: s.f. prãzile: pl. ac. 9,10 PRAG: s.n. pragul: sg. ac. 2,21 PRAZNIC: s.n. praznic: sg. ac. rezum. cap.9; 9, 18 praznice: pl. ac. 16,22 (a) PRÃZNUI: v. IV prãznuind: gerunziu rezum. cap.1; 3,15 sã prãznuiascã: con j. prez. 3.pl. 9,21 vor prãznui: ind. viit.I. 3.pl. 9,28 prãznuiþi: imperativ 2.pl. 16,22 PRÃZNUIRE: s.f. prãznuiri: pl. nom. 8,17 prãznuire: sg. ac. 9,27; 16,24 (a) PRÂNZI: v. IV voiu prânzi: ind. viit.I. 1.sg. 5,12 PREAÎNALT: s.m. „Dumnezeu” (Celui) Preaînnalt: sg. gen. 16,16 PREA JMÃ: s.f.; var. (Înv. ºi reg.) PREJMÃ preajma: sg. ac., în loc. prep. în preajma 5,1 prejma: sg. ac., în loc. prep. în prejma 15,9 PREAMARE: s.m. (aici) „Dumnezeu” [Celui] Preamare: sg. gen. 16,16 PREOT: s.m. preot: sg. nom. 11,1

PRETUTINDENI: adv.; var. PRETUTINDENEA; (Înv. ºi rar) PRETUTINDINI pretutindini: rezum. cap.3 pretutindenea: rezum. cap.8 PRIDVOR: s.n. pridvorului: sg. gen. 4,11 pridvorul: sg. ac. 5,1; 6,4 pridvoru: sg. ac. 6,4 pridvor: sg. ac. 6,5 PRIETEN: s.m.; var. (Înv.) PRIIATIN priiatinii: pl. ac. 5,10 priiatini: pl. nom. 5,14 priiatinilor: pl. dat. 6,13

(a) POS TI: v. IV voiu posti: ind. viit.I. 1.sg. 4,16

POVÃÞUITOR, -TOARE: s.m./f. povãþuitorilor: pl. dat. 13,1

(a) PRESÃRA: v. I; var. (Înv.) (a) PRÃSÃRA prãsãrând: gerunziu 4,1

PRILEJ: s.n. prilej: sg. ac. 4,14 PRIMEJDIE: s.f. primejdiii: sg. gen./dat. 4,16; 11,8 primejdiia: sg. ac. rezum. cap.5 primejdia: sg. ac. 14,1 primeajdiia: sg. nom. 14,4 (a se) PRIMI: v. IV au priimit: ind. pf.c. 3.pl. 9,23, 31 sã priimeascã: conj. prez. 3.pl. 9,30 (s-)au primit: ind. pf.c. 3.sg. 16, 10 PRIMIT, -Ã: adj. priimit: m. sg. nom. 10,3 PRISOSIT: s.n. (Înv.) „prisos” prisosit: sg. ac., în loc. adj. de prisosit 1,7; 5,6 PR OCITIT, -Ã: adj. procititã: f. sg. nom. rezum. cap.12 (a) PROPOVÃDUI: v. IV; var. (Înv.) (a) PROPOVEDUI sã propo veduiascã: conj. pr ez. 3.pl. 14,10 PRUNC : s.m. prunc: sg. ac. 3,13 pruncii: pl. ac. 8,11; 13,6 (a se) PUNE: v. III (sã) punea: ind. imp. 3.sg. 1,7 puind: gerunziu 1,11 au pus: ind. pf.c. 3.sg. 2,17; 3,1; 15,15 sã (sã) puie: con j. prez. 3.sg. 6,8 puindu-: gerunziu 6,11 era puse: pasiv ind. im p. 3.pl. explicaþie înaintea cap.13 sânt puse: pasiv ind. prez. 3.pl. 13,9; 15,3 pune: imperativ 2.sg. 14,13 sã (se) puie: con j. prez. 3.sg. 16,19 (a se) PURTA: v. I port: ind. prez. 1.sg. 14,16 purtând: gerunziu 8,14, 15 (sã) pur ta: ind. imp. 3.sg. 10,3 (explicaþie) a purta: inf. rpez. 15,6 PUR TÃTOR, -TOARE: s.m./f. (aici) „curier”; „mesager” purtãtorii: pl. ac. 8,10 purtãtori: pl. nom. 8,14

230

INDICE

CARTEA ESTHIR RÃUTATE: s.f.; var. (Înv.) RÃO TATE rão tatea: sg. nom. 7,4; 8,3; 9,25 rãutãþile: pl. ac. 10,9 rão tate: sg. ac. 16.5

PURURI: adv.; var. PURUREA pururea: 1,13; rezum. cap.9; 9,21, 27; 16,16 (a) PUTEA: v. II neputând: gerunziu 7,6 sã poatã: conj. prez. 3.sg. 1,22; 4,11; 13,9; 16,20 putea: ind. imp. 3.sg./pl. 3,12; 8,9 voiu putea: ind. viit.I. 1.sg. 4,11; 8,6 vei putea: ind. viit.I. 2.sg. 6,13 a putea: inf. prez. 9,4; 16,4 ar putea: cond. prez. 3.sg. 13,3

RÃZBOI: s.n. rãzboiu: sg. ac. 11,6 RÃZBOIT OR, -TOARE: adj. rãzboitoriu: n. sg. ac., în sintagma împrotivã rãzboitoriu 13,5 (a) RÂDE: v. III sã râzã: conj. prez. 3.pl. 14,11

PUTERE: s.f. puterii: sg. gen./dat. rezum. cap.1; 1,4; 13,2; 14,8 puteare: sg. nom./ac. 2,14; 7,5; 9,13 puterea: sg. gen (cu a + toatã) 14,12

RÂND: s.n. rând: sg. ac., în loc. adv. pe rând/pr e rând 2,12, 15; 15,9

PUÞIN: adv. puþin : 1,18 R

RANÃ: s.f. „lo viturã” (cf. lat. pl¼ga, -ae „lo viturã, izbire”; ranã”) ranã: sg. ac. 9,5 (a) RÃDICA: v. I; vezi (a) RIDIC A

(a se) RÂNDUI: v. IV rânduiþi era: pasiv ind. imp. 3.pl. 1,6 rânduind: gerunziu 1,8; rezum. cap.8 [ias te] rânduit: pasiv ind. pr ez. 3.sg. 2,3 au rânduit : ind. pf.c. 3.sg./pl. 8,2; 9,17, 18, 19 (s-)au rânduit: ind. pf.c. 3.sg. 8,12 era rãnduitã: pasiv ind. im p. 3.sg. rezum. cap.9 rânduiaºt e: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.9 rânduise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 9,31 -i rânduit : pasiv ind. prez. 3.sg. 13,6 RÂNDUIALÃ: s.f. rânduialele: pl. ac. 3,8

(a) RÃMÂNE: v. III rãmâind: gerunziu rezum. cap.2 rãmâne: ind. prez. 3.sg. 2,19 rãmânea: ind. im p. 3.sg. 2,21 rãmânea-va: ind. viit.I. 3.sg. 3,4 sã rãmâie: conj. prez. 3.sg. 12,5

RÂNDUIT, -Ã: ad j. rânduita: adj. antept. f. sg. ac. 10,11 RÂU: s.n. râu: sg. ac. 10,6; 11,10

(a) RÃPI: v. IV sã rãpeascã: conj. prez. 3.pl. 3,13

(a se) REVÃRSA: v. I (sã) rãvar sã: sg. nom. 7,4

(a) RÃSÃRI: v. IV rãsare: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.8 a rãsãri: inf. prez. 8,16 au rãsãrit : ind. pf.c. 3.pl. 11,11

(a se) REZEMA: v. I; var. (a se) RÃZIMA (sã) rãzima: ind. imp. 3.sg./pl. 1,6; 15,6 (a) RIDICA: v. I; var. (Înv. ºi pop.) (a) RÃDICA au rãdicat : ind. pf.c. 3.sg. 9, 14 rãdicasã: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 15,10

(a) RÃSCUMPÃRA: v. I ai rãscum pãrat : ind. pf.c. 2.sg. 13,16

(a) RISIPI: v. IV; var. (Înv. ºi rar) (a) RÃSIPI a f i rãsipit: inf. pf. 13,4 rãsipeaºte: imperativ 2.sg. 14,11

RÃSIPIT, -Ã: adj.; vezi RISIPIT (a) RÃSPLÃTI: v. IV rãs plãtindu-: gerunziu 9,5; 16,18

RISIPIT, -Ã: adj.; var. (Înv. ºi rar) RÃSIPIT, -Ã rãsipit: n. sg. nom. 3,8

(a) RÃSPUNDE: v. III au rãs puns: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,16; 4,10; 5,4, 7, 14; 6,7, 13; 7,3; 8,7; 9, 13; 15,16 rãs puns-au: in. pf.c. 3.pl. 6,5 rãs punzând: gerunziu 7,5 (a) RÃSTURNA: v. I a rãs turna: inf. prez. 16,5 RÃU, REA: adj./s./adv. rãu: adj. m./n. sg. nom./ac. 7,6; 13,2 reale: adj. f. pl. nom. 8,3 (mai) rãu: m. sg. ac. 16,15 rãul: s.n. sg. nom. 7,7 realele: s.n. pl. ac. 11,9; 16,7 rãu: s.n. sg. ac. 14,11 rãu: adv. 9,24; 16,2

ROB: s.m. robilor: pl. gen. 11,4 ROBIE: s.f. robiia: sg. ac. 14,8 RUDÃ: s.f. ruda: sg. ac. 2,5; 3,1; 9,2 4 RUDENIE: s.f. rudeniia: sg. nom. 16,18 (a se) RUGA: v. I a (sã) ruga: inf. prez. rezum. cap.4 sã roage: conj. prez. 3.sg. 4,8; 15,1 (vã) r ugaþi: imper ativ 2.pl. 4,16 rogu(-mã): ind. prez. 1.sg. 5,4; 8,5

231

CARTEA ESTHIR

INDICE (a se) SÂRGUI: v. IV (sã) sârguiesc: ind. prez. 3.pl. 16,3, 5 (s-)au sârguit: ind. pf.c. 3.sg. 16,12

(te) r ogi: ind. prez. 2.sg. 5,6 roagã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.7 (mã) rog: ind. prez. 1.sg. 7,3 sã (sã) roage: conj. prez. 3.sg. 7,7 au rugat: ind. pf.c. 3.sg. 8,3 rugându-: gerunziu 9,25; rezum. cap.14 (s-)au rugat: ind. pf.c. 3.sg. 13,8 (sã) ruga: ind. imp. 3.sg. 14,3

SC AUN: s.n. scaunul: sg. ac. 1,2; 3,1; 5,1; 15,9 scaun: sg. ac. 15,11 (a se) SCÃDEA: v. II sã (sã) scazã: con j. prez. 3.pl. rezum. cap.8

RUGÃCIUNE: s.f. rugãciunile: pl. nom. 5,7 rugãciunea: sg. nom./ac. 8,5; rezum. cap.13; 13,17 rugãciune: sg. ac. 13,18

(a) SCÃPA: v. I au scãpat: ind. pf.c. 3.sg. 14,1 scãpa: inf. prez. fãrã a 16,4

(a) RUPE: v. III au rupt: ind. pf.c. 3.sg. 4,1

(a se) SCÂRBI: v. IV (mã) scãrbeasc: ind. prez. 1.sg. 14,15 (a se) SCHIMBA: v. I (s-)au schimbat: ind. pf.c. 3.pl. 9,27 a schimba: inf. prez. 14,9 schimbându(-se): gerunziu 15,10

S SABIE: s.f. sabie: sg. ac. 16,24 SAC: s.m. (Înv.) „îmbrãcãminte fãcutã din sac (pânzã de fuior de câlþi sau de buci din care se f ac sacii) care se pur ta în semn de doliu sau de pocãinþã ori de cãtre cei sãraci” sac: sg. ac. 4,1, 2, 3 sacul: sg. ac. 4,4 SAT: s.n. sate: sg. ac. 9,19 (a) SÃDI: v. IV era sãditã: pasiv ind. imp. 3.sg. 1,5 SÃDIT, -Ã: adj. sãditã: f. sg. ac. 7,7, 8

SCHIMBARE: s.f. schimbarea: sg. ac. 16,9 (a) SC OATE: v. III scoate: imperativ 2.sg. 14,19 (a se) SCRIE: v. III sã (se) scrie: conj. pr ez. 3.sg. 1,19 (sã) scrie: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2 (s-)au scris: ind. pf.c. impers./3.pl. 3,12; 8,9 era scris: pasiv ind. imp. impers. 6,2 scriiþi: imperativ 2.pl. 8,8 au scris: ind. pf.c. 3.sg. 9,20, 29; 12,4 scrise sânt: pasiv ind prez. 3.pl. 10,2 am scris: ind. pf.c. 1.sg. 10,3 (explicaþie) iaste scris: pasiv ind. prez. imper s. explicaþie înaintea cap.13

(a) SÃLTA: v. I „a se bucura”; „a s triga (de bucurie)” sã salte: conj. prez. 3.pl. 9,19 au sãlt at: ind. pf.c. 3.sg. 8,15

SCRIIT OR: s.m. (Înv.) „grãmãtic” scriitorii: pl. nom. 3,12; 8,9

SÃLTARE: s.f.; „bucurie (manifestatã prin strigãt e)” sãltare: sg. nom. 8,17

SCRIPTURÃ: s.f. scriptura: sg. nom. 9,27

SÃMÂNÞÃ: s.f. sãmânþa: sg. ac. 3,10; 6,13; 9,2 7, 31

SCRIS, -Ã: ad j. scrise: n. pl. nom./ac. 10,3 (explicaþie); e xplicaþie cap.13, dupã vs.7

SÃNÃTATE: s.f. sãnãtate: sg. ac. 16, 1 sânãtate: sg. ac. 13,1 SÃRAC, -Ã: s.m./f. sãracilor: s.m. pl. dat. 9,22 SÃRBÃTOARE: s.f. sãrbãtoar e: sg. ac. 8,17 sãrbãtori: pl. nom. 9,21 (a) SÃRI: v. IV au sãrit: ind. pf.c. 3.sg. 15,11

SCRISOARE: s.f. scrisori: pl. nom./ac. 1,22; rezum. cap.8; 8,5, 10; 9,23, 25, 26 scrisorilor: pl. gen. 3,14 scrisorile: pl. nom. 8,5 scrisoare: sg. ac. 9,20; 11,1 scrisoarea: sg. ac. 16,17 (a se) SCULA: v. I a (sã) scula: inf. prez. 2,21 (sã) sculase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 5,9 (s-)au sculat: ind. pf.c. 3.sg. 7,7 sculându(-se): gerunziu 8,4 sculându(-sã): gerunziu 11,12

(a) SÃRUTA: v. I au sãrut at: ind. pf.c. 3.sg. 5,2; 15,15 a sãrut a: inf. prez. 13,13

SCUMP, -Ã: adj. scumpe: pl. ac., în sintagma pietri scumpe 15,9

SÂNGE: s.n. sângele: sg. ac. 9,1; 16,10

SEAMÃ: s.f.; var. (Pop.) SAMÃ samã: sg. ac. 1,12, 18; 3,8 samã: sg. ac., în loc. s. nebãgãrii în samã 16,24

232

INDICE SEARA: s.f./adv.; var. (Pop.) SARÃ SEMINÞIE: s.f.; var. (Înv.) SÃMINÞIE sãminþiii: sg. gen. 10,3 SEMN: s.n.; var. (Înv. ºi pop.) SÃMN sãmnul: sg. nom./ac. 4,11; 8,4; 10,3; 14,16 seamne: pl. ac. 10,9 (a se) SILI: v. IV sã sileascã: conj. prez. 3.sg. 1,8 au silit : ind. pf.c. 3pl. 6, 14 (s-)au silit : ind. pf.c. 3.pl. 10,8

CARTEA ESTHIR (sã) slujiia: ind. imp. 3.sg. 2,12 slu jindu(-se): gerunziu 3,8 (sã) slujea: ind. imp. 3.sg. 3,10 slu jindu(-sã): gerunziu 4,3; 13,5 a (mã) sluji: inf. prez. 13,2 (sã) slujaºte: ind. prez. 3.sg. 13,4 (s-)au slujit : ind. pf.c. 3.pl. 16,2 a f i slujindu(-sã): inf. pf. cu gerunziu 16, 15 a (sã) slu ji: inf. prez. 16, 19 SLUJITOR, -TOARE: s.m./f. slu jitorilor : s.m. pl. dat. 1,3 slu jitorii: pl. nom. 2,2; 6,3; 15,19 slu jitoriu: sg. ac. 4,5

SINGUR, -Ã: adj. sângur: m. sg. nom./ac. 1,16; r ezum. cap.3; 3,2; 14,3

SLUJNICÃ: s.f. slu jnicile: pl. nom./ac. 2,9; 4,4, 16 SINGURATIC, -Ã: adj.; var. SINGURATEC, -Ã; aici prima slu jnice: pl. ac. 7,4; 15,5 at estare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare es te la Ion slu jnica: sg. nom. 14,18 Budai-Deleanu, Lexicon românesc-nemþesc ºi nemþesc-românesc slu jnicã: sg. nom. 15,7 (…) În patr u tomuri. [Manuscris din 1 818; Bibl. A cademiei SLUJNICUÞÃ: s.f.; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, Române, cotele 3728 – 3731]. unde prima atestare es te în Lesicon romanesc-latinesc-ungurescsângurateca: f. sg. ac. 14,3 nemþesc…, Buda, 1825. slu jnicuþã: sg. ac. 15,10 SINGURÃTATE: s.f. sângurãtãþii: sg. dat. 16,14 SMARALD: s.n.; var. ZMARAGD zmaragd: sg. ac. 1,6 SLAVÃ: s.f. slavei: sg. gen. rezum. cap.1; 1,4; 13,12; 14,16; 15,16 SMERENIE: s.f. slavã: sg. ac. 5,11 smer eniii: sg. gen. 15,2 slava: sg. ac. 14,9, 15; 15,4; 16,3 (a) SLÃVI: v. IV era slãvit: pasiv ind. im p. 3.sg. 12,6

(a) SMERI: v. IV au smerit : ind. pf.c. 3.sg. 14,2

SLOBOD, -Ã: ad j./adv. slobod: adv. 1,19; 3,8; 4,2; 9,27; 16,19 slobode: f. pl. dat. 16,24

SMERIT, -Ã: ad j./s. (cei) smeriþi: s.m. pl. nom. 11,11 smerit: adj. n. sg. ac. rezum. cap.14

SLOBOZENIE: s.f. sloboz enie: sg. ac. 3,8; rezum. cap.10

SMULGERE: s.f.; var. ZMULGERE ; aici prim aatestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare es te la Ion BudaiDeleanu, Lexicon românesc-nemþesc ºi nemþesc-românesc (…) În patru tomuri. [Manuscris din 1818; Bibl. Academiei R omâne, cotele 3728 – 3731]. zmulgerea: sg. ac. 14,2

(a se) SLOBOZI: v. IV vei slobozi: ind. viit.I. 2.sg. 4,13 (sã) v or slobozi: ind. viit.I. 3.pl. 4,14 a slobozi: inf. prez. 8,7 au slobozit: ind. pf.c. 3.sg. 10,9 slobozi: imperativ 2.sg. 14,14 sloboz eaºte: imperativ 2.sg. 15,3 (sã) slobozea: ind. im p. 3.pl. 15,7 SLOBOZIRE: s.f. slobozirea: sg. ac. rezum. cap.13 SLOVÃ: s.f. slo vele: pl. ac. 8,9 slo ve: pl. ac. 10,3 SLUGÃ: s.f. slu jile: pl. nom. 2,2 slu jilor: pl. dat. 2,18 slugile: pl. nom./ac. 3,2, 3; 4,11; 5,11; 6,3, 5 slugi: pl. ac. 7,4 SLUJBÃ: s.f. slu jba: sg. ac. 7,9 slu jbe: pl. ac. 16,5 (a se) SLUJI: v. IV slu jie: sg. dat. 1,10

SOARE: s.m. soar e: sg. ac. 10,6 soar ele: sg. nom. 11,11 SOARTÃ: s.f.; var. (Înv. ºi pop.) SOARTE (cf. FUR) soar te: sg. ac. 3,7 sorþilor: pl. gen. rezum. cap.9; 9,26, 28 soar t: sg. nom. 9,24 soar tea: sg. nom./ac. 9,26; 13,17 Sorþilor : pl. gen., în sint agma Zilele Sorþilor „sãr bãtoarea Purim” 9,31 sorþi: pl. nom. 10,10 sorþile: pl. nom. 10,11 SOAÞÃ: s.f. (Înv.) „soþie” soaþele: pl. nom. 1,18 (a se) SOCOTI: v. IV sã socoteascã: conj. prez. 3.pl. 2,3 au socotit : ind. pf.c. 3.sg. 3,6 sã socoteºti: conj. prez. 2.sg. 4,13 (mã) socotesc: ind. prez. 1 .sg. 5, 13 socotind: gerunziu 6,6; 14,8; 16,6 socoteºti: ind. prez. 2.sg. 9,12

233

CARTEA ESTHIR (sã) socotesc: ind. prez. 3.pl. 16,4 a socoti: inf. prez. 16,8 sã socotiþi: con j. prez. 2.pl. 16,9 SOMN: s.n. somn: sg. ac. 6,1

INDICE (a se) S TRÃDUI: v. IV (sã) strãduiesc: ind. prez. 3.pl. 12,2 STRÃIN, -Ã: adj.; var . (Înv. ºi pop.) STREIN, -Ã strein: m. sg. nom. 16,10

(a) SOSI: v. IV sosise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 4,3

(a) S TRÃLUCI: v. IV strãlucea: ind. imp. 3.sg. 8,15 strãlucind: gerunziu 15,5, 8, 9

SOÞIE: s.f. soþiia: sg. ac. 16,13

STRÃLUCIT, -Ã: adj. strãlucit: n. sg. ac. rezum. cap.1

(a se) SPÃIMÂNTA: v. I spãimântându(-se): gerunziu 14,1

STRÂMTOARE: s.f. strâmtorii: sg. gen. 11,8

SPÃIMÂNTAT, -Ã: adj. spãimântat: m. sg. nom. 15,11

(a se) S TRICA: v. I a strâca: inf. prez. 12,6 sã (se) strâce: con j. prez. 3.pl. 16,7

SPÃSENIE: s.f. spãsãniia: sg. ac. 2,11 (a se) SPÂNZURA: v. I spânzura: ind. imp. 3.sg./pl. 1,6; 4,8 (s-)au spânzurat : ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,23; 7,10; 8,14; 9,14 au spânzur at: ind. pf.c. 3.pl. 3,15 sã (se) spânzure: conj. prez. 3.sg. 5,14 a spânzur a: inf. prez. 6,4; rezum. cap.7; 8,7 spânzuraþi: imperativ 2.pl. 7,9 spânzurând: gerunziu rezum. cap.9 sã (sã) spânzure: conj. prez. 3.pl. 9,13 spânzurã: ind. prez. 3.sg. 16,18 (a se) SPORI: v. IV sporindu(-sã): gerunziu 2,8 (a) SPRIJINI: v. IV sprijinind: gerunziu 15,7; 15,11 SPRIJINIT, -Ã: adj. sprijinite: f. pl. nom. 1,6 (a) SPUNE: v. III a spune: inf. prez. 2,10; 4,10 spusease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,20; 3,4 au spus: ind. pf.c. 3.sg. 4,7; 13,4 (a) S TA: v. I sta: ind. imp. 3.sg./pl. 3,3; 4,6; 7,9; 13, 18 au stãtut : ind. pf.c. 3.sg./pl. 5,1; 8,4; 9,16; 15,9 stând: gerunziu 5,2 stã: ind. prez. 3.sg. 6,5; 7,9 sta: inf. prez. fãrã a 6,13; 13,9 sã stea: con j. prez. 3.pl. 8,11 a sta: inf. prez. 9,2 (a) S TÃPÂNI: v. IV a stãpâni: inf. prez. 13,2 sã stãpâneºti: con j. prez. 2.sg. 14,5 STÂLP: s.n. stâlpi: pl. ac. 1,6

(a) S TRIGA: v. I; var. (Înv.) (a) S TRÂGA strâga: ind. im p. 3.sg. 4,1; 6,11 sã strâge: con j. prez. 3.sg. 6,9 au strâgat : ind. pf.c. 3.sg./pl. 10,9; 11,10; 13,18 strâgând: gerunziu 11,10 STRIGARE: s.f. strâgãrile: pl. nom. 9,31 strâgare: sg. ac. 11,7 STRIªTE: s.f.; var. (Înv.) STRÂNªTE „soartã” strâmºtea: sg. nom. 9,1 (a se) SUFERI: v. IV nesuferind: gerunziu 16,3 a (sã) suferi: inf. prez. 7,4 suferi: inf. prez. fãrã a 7,6; 8,6 suferise: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 9,27 SUFLET: s.n. suflet: sg. ac., în sintagma fatã de suflet 2,7, 15 sufletul: sg. ac. 4, 13; 7,3, 7; 15,8; 16,10 sufletele: pl. ac. 8,11; 9,16 suflet: sg. ac. 16,12 (a se) SUGRUMA: v. I a sugr uma: inf. prez. 6,2 sã (ne) sugrumãm: conj. prez. 1.pl. 7,4 (a) SUPUNE: v. III a supune: inf. prez. 7,8 era supuse: pasiv ind. im p. 3.pl. 9,16 supuind: gerunziu 13,2 SUPUS, -Ã: adj./s. supuºi: adj. m. pl. nom. 8,13 supuse: adj. n . pl. gen. 13,5 supuºii: s.m. pl. ac. 13,2; 16,3 SUS: adv. (mai) sus: 9,1 (a) SUSPIN A: v. I suspinând: gerunziu 7,4

STEMÃ: s.f.; (Înv. ºi reg.) STEAMÃ steamã: sg. ac. 1,11; 6,8; 14,11 steama: sg. ac. 2, 17 (a) S TINGE: v. III a stânge: inf. prez. 14,9

ª ªA: s.f. ºaoa: sg. ac. 6,8

234

INDICE

CARTEA ESTHIR TÂNGUIRE: s.f. tânguirea: sg. nom. rezum. cap. 4 tânguire: sg. nom. 4,3

ªATRÃ: s.f. ºetrile: pl. nom. 1,6 (a) ªEDEA: v. II au ºezut : ind. pf.c. 3.sg. 1,2 ºedea: ind. imp. 3.sg./pl. 1,14; 2,21; 5,1 ºezând: gerunziu 5,9, 13 ºede: ind. prez. 3.sg. 6, 10

(a) TÂLCUI: v. IV a f i tâlcuitã: pasiv inf. prez. 11,1 TÂLCUITOR, -TOARE: s.m./f. (Înv.) TÂLCUITORIU tâlcuitoriu: s.m. sg. ac. 11,1; explicaþie cap.13, dupã vs.7

ªEDERE: s.f. ºederii: sg. gen. 5,9 (a se) ªTERGE: v. III „a face sã disparã”; „a distruge”, „a nimici” sã ºteargã: conj. prez. 3.pl. 3,13; 8,11 sã ºt argã: conj. prez. 3.sg. 9,24 va ºtearge: ind. viit.I. 3.sg. 9,28 a ºtearge: inf. prez. 10,8; 13,15; 14,9 sã (se) ºteargã: con j. prez. 3.sg. 13,6 sã (se) ºt argã: con j. prez. 3.sg. 16,24 (a) ªTI: v. IV ºtiia: ind. imp. 3.pl. 1,13 a ºti: inf. pr ez. 2,11; 3,4; 11,12 ºtii: ind. prez. 2.sg. 3,8; 13,12; 14,15, 16 sã ºtie: conj. prez. 3.pl. 3,14 ºtiu: ind. prez. 3.pl. 4,11 ºti: ind. prez. 3.sg. 4,14 sã ºtiþi: conj. prez. 2.pl. 16,17 ªTIUT, -Ã: ad j. ºtiutã: f. sg. nom. 8, 13 T TALANT: s.m. talanþi: pl. ac. 3,9 TARE: s.m./f. (celor mai) t ari: s.m. pl. dat. 1,3 TATÃ: s.m.; var. (Înv. ºi pop.) TÃTÂNE tatã-sãu: sg. nom. 2,7 tãtâni-tãu: sg. gen. 4,14 tatã: sg. ac. 13,6 tatâl: sg. nom./ac. 14,5; 16,11 (a) TÃCEA: v. II sã t acã: con j. prez. 3.sg. 2,10 vei tãcea: ind. viit.I. 2.sg. 4,14 aº tãcea: cond. prez. 1.sg. 7,4 tãcând: gerunziu 15, 15 TÃCERE: s.f. tãceare: sg. ac., în loc. adv. în tãceare 13,2 tãcerii: sg. gen. 14,16 (a) TÃIA: v. I a tãia: inf. prez. 9,17 (a se) TÃINUI: v. IV (s-)au tãinuit : ind. pf.c. 3.sg. 2,22 tãinuind: gerunziu 5,10 TÃRIE: s.f. tãriia: sg. nom. 10,2 tãria: sg. ac. 14,10 TÃTÂNE: s.m.; vezi TATÃ

TÂLHÃRIE: s.f.; var. (Înv. ºi reg.) TÃLHÃRIE tãlhãrie: sg. ac. 16,18 tâlhãrie: sg. ac. 16,23 TÂRG: s.n. târ gurile: pl. ac. 4,3; 9,2 târ guri: pl. ac. 9,19 (a se) TEME: v. III (sã) temea: ind. imp. 3.pl. 11,9 (m-)am temut: ind. pf.c. 1 .sg. 13,14 (nu t e) teame: imperativ prohib. 2.sg. 15,12 TIRAN: s.m. tir ani: pl. ac. 6,9 TOCMAI: adv.; var . (Reg.) TOGMA togma: explicaþie cap.13, dupã vs.7; 16,15 TOCMEALÃ: s.f.; var. (Pop.) TOGMEALÃ togmeala: sg. ac. 16,9 TOCMIT, -Ã: adj.; var. (În v.) TOGMIT, -Ã (Înv.) „chibzuit”; (Mar.; des pre oameni) „gãtit”, „îmbrãcat frumos, dichisit” togmite: f. pl. nom. 2,13 togmitã: s. sg. ac. 14, 13 TOIAG: s.n. toiagului: sg. gen. 5,2 toiag: sg. ac. 8,4 TRANDAFIR: s.m. tr andafiri: pl. ac. 15,8 TRAPEZARE: s.f.; var. (Înv.) TREPÃZARE (aici) „casã” trepãzarea: sg. ac., în sintagma trepãzarea fãmeilor 2,13 (a) TRÃI: v. IV trãi: inf. prez. fãrã a 4,11 trãim: ind. prez. 1.pl. 16,13 TRÃSNET: s.n.; var. (În v. ºi reg.) TRESNET tresne te: pl. nom. 11,5 (a) TREBUI: v. IV trebuia: ind. imp. impers. 2,15 ar tr ebui: cond. prez. impers. 3,7 trebuie: ind. prez. imper s. 6,6, 8; 16,8, 9, 20 (a) TRECE: v. III a tr eace: inf. prez. 1,19; 9,27 trecea: ind. imp. 3.pl. 2,13 sã trec: conj. prez. 1.sg. 13,14 sã tr eacã: conj. pr ez. 3.sg. 16,14 TRECUT, -Ã: adj. trecute: f. pl. ac. 6,1 TRIMIS, -Ã: adj. trimisã: f. sg. ac. 1,15; rezum. cap.16

235

CARTEA ESTHIR

INDICE

(a se) TRIMITE: v. III trimisease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 1,12 au trimis: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,22; 4,4; 9,20, 24, 30; rezum. cap.13; rezum. cap.16 sã (se) trimitã: conj. prez. 3.pl. 2,3 trimite: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3 a trimite: inf. prez. 3,6; 12,2 (s-)au trimis: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,7; 8,10; 9,26 trimisu(-s)-au: ind. pf.c. 3.pl. 3,13 era trimiºi: pasiv ind. imp. 3.pl. 3,15 (sã) trimitea: ind. imp. 3.pl. 8,8, 10 sã trimitã: conj. pr ez. 3.pl. 9, 19, 22 trimitem: ind. prez. 1.pl. 16,19

ÞINUT: s.n. þinuturilor: pl. gen./dat. 1,3, 20; 2,18; 3,12; 9,3; rezum. cap.13 þinuturile: pl. nom./ac. 1,16, 22; 2,3; 3,8, 14; 4,11; 8,5; 9,16, 28; rezum. cap.16 þinuturile: pl. dat. (cu prep. la) rezum. cap.3; rezum. cap.16 þânuturile: pl. dat. (cu prep. la) 3,13 þânuturile: pl. ac. 4,3; 8,12, 13, 17; 9,12; 9,20; 10,1 þinuturi: pl. gen. 13,5 þânuturilor: pl. gen. 16,8

TRIS T, -Ã: adj. trist: n. sg. ac. 15,8

(a se) UCIDE: v. III a ucide: inf. prez. 2,21 sã (sã) ucigã: conj. prez. 3.pl. rezum. cap.3 sã (se) ucigã: conj. prez. 3.sg. 3,7; 4,11 sã ucigã: conj. prez. 3.sg./pl. 3,13; 8,11; 9,24 ucid: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.9 au ucis: ind. pf.c. 3.pl. 9,5, 6, 12 ucigându-: gerunziu 9,10; 16,14 era uciºi: pasiv ind. imp. 3.pl. 9,11 (s-)au ucis: ind. pf.c. 3.pl. 9,15 ucigând: gerunziu 9,16 a ucide: ind. prez. 9,18 fusease uciºi: pasiv ind. m.m.c.pf. 3.pl. 12,6 ucide: inf. prez. fãrã a 16,20

TRUFAª, -Ã: adj. truf aº: m sg. dat. 13,12 TRUFIE: s.f. truf iia: sg. ac. 1,4 truf ia: sg. ac. 13, 12 truf iii: sg. gen. 14,16 truf ie: sg. ac. 16,2 TRUP: s.n. trupul: sg. ac. 14,2; 15,6 TRUPESC, -EASCÃ: ad j. trupesc: m. sg. ac. 14,10 (a se) TULBURA: v. I; var. (Înv.) (a se) TURBURA (s-)au turbur at: ind. pf.c. 3.sg. 11,9; 15,16 turburând: gerunziu 13,5 au turburat: ind. pf.c. 3.pl. 13,7 (sã) turbur a: ind. imp. 3.sg. 15,19 TULBURARE: s.f.; var. (Înv.) TURBURARE turbur are: sg. nom. 11,5 Þ ÞARÃ: s.f. þãri: pl. ac. 1,1; 8,9; 9,30; 13,1; 16,1 þara: sg. nom./ac. 2,10, 20; 15,1; 16,24 þãrâi: sg. dat. 8,9 þãrâle: pl. ac. 8,10; 13,6 ÞEREMONIE: s.f.; vezi CEREMONIE ÞIITOARE: s.f. „concubinã” þiitoar ele: pl. ac. 2,14 (a se) ÞINE: v. III sã (sã) þie: conj. prez. 3.sg. 2,8; 9,28 (sã) þinea: ind. imp. 3.pl. 2,11 þinea: ind. imp. 3.sg. 2,20; 5,2 þii: ind. prez. 2.sg. 3,3 sã þie: con j. prez. 3.sg. 6,9 sã (se) þie: conj. prez. 3.sg. 9,29 þiind: gerunziu 9,31 a þânea: inf. prez. 9,31 (sã) vor þânea: ind. viit.I. 3.pl. 10,13 ÞINERE: s.f. (aici) „conþinut” þinearea: sg. nom. 3,14 þânearea: sg. nom. 8,13

U

UCIDERE: s.f. uciderea: sg. ac. rezum. cap.3; r ezum. cap.4; 4,7; 8,6; 9,18; rezum. cap.13; rezum. cap.16; 16,20 ucidere: sg. ac. 9,12, 18 ucideri: pl. nom. 9,17 UCIS, -Ã: s.m./f. uciºi: s.m. pl. ac. 9,16 UITARE: s.f. uitare: sg. nom. 9,28 ULEI: s.n.; var. (Înv. ºi reg.) ULEU uleu: sg. ac., în sintagma uleu de mirh 2,12 ULIÞÃ: s.f. uliþã: sg. ac. 4,1 uliþa: sg. ac. 4,6; 6,9, 11 (a) UMBLA: v. I umbla: ind. imp. 3.sg. 2,11 UMFLARE: s.f. unflarea: sg. nom. 16, 12 (a se) UMPLE: v. III; var. (Înv. ºi pop.) (a se) ÎMPLE au împlut: ind. pf.c. 3.sg. 14,2 au umplut: ind. pf.c. 3.sg. 14,2 UNCHI: s.m. unchiu: sg. nom. 8,1 (a se) UNGE: v. III (sã) ungea: ind. im p. 3.sg. 2,12 UNIRE: s.f. „alianþã”; „credinþã” unirea: sg. ac. 13,4, 5 UNIT, -Ã: adj. (aici) „credincios” unite: f. pl. gen. 16,6

236

INDICE

CARTEA ESTHIR

UNSOARE: s.f. unsori: pl. ac. 14,2

(a se) VÃRSA: v. I (s-)au vãr sat: ind. pf.c. 3.pl. 10,6; 11,10

URÂRE: s.f. urârea: sg. ac. 14,13

(a) VÃTÃMA: v. I au vãtãmat : ind. pf.c. 3.sg. 1,16 ar f i vãtâmând: cond. pf. (cu gerunziul) 3.sg. 13,4 a vãtãma: inf. prez. 16,4

URECHE: s.f. urechile: pl. ac. 16,6

VÂRF: s.n. vâr ful: sg. ac. 5,2

URGIE: s.f. ur gie: sg. ac. 1,12 ur giia: sg. ac. 2,1; 15,10

VÂRTOS, -OASÃ: adj./adv. (mai) vârtos: adv. 3,6 vâr toasã: adj. f. sg. ac. 14,8

(a) URGISI: v. IV sã ur giseºti: con j. prez. 2.sg. 13,16 ur gisesc: ind. prez. 1.sg. 14,16

VÂRTUTE: s.f. vâr tutea: sg. ac. 14,8

(a) URÎ: v. IV am urât : ind. pf.c. 1.sg. 14,15

VEAC: s.n. veac: sg. ac., în loc. adv . în veac 14,10; 16,24

URLARE: s.f. ur lare: sg. nom./ac. 4,2, 3 (a) URMA: v. I ur meazã: ind. prez. 3.pl. 10,3 (e xplicaþie); explicaþie înaintea cap.13 ur meaze: ind. prez. 3.pl. explicaþie cap.13, dupã vs.7 ur ma: ind. im p. 3.sg. 15,7 URMÃ: s.f. ur mele: pl. ac. 13,13 URªINIC: s.n. (În v.) „pur purã” urºinic: sg. ac. 1,6; 8,15 USEBIT, -Ã: adj.; v ezi OSEBIT, -Ã

VECHI, VECHE: adj./s. (celor) vechi: s.m. pl. gen. 1,13 vechi: adj. f. pl. nom. rezum. cap.8; 8,5, 10 vechile: ad j. antep. f. pl. ac. 16,7 (a se) VEDEA: v. II vedea: ind. imp. 3.pl. 1,14 (sã) v edea: ind. imp. 3.sg. 2,15 vãzând: gerunziu 5,2, 9; 11,12; 13,5 voiu vedea: ind. viit.I. 1.sg. 5,13 (sã) v eade: ind. prez. 3.sg. 8,5 (s-)au vãzut : ind. pf.c. 3.sg. 8,16 vãzusem: ind. m.m.c.pf. 1.sg. 10,5 au vãzutu: ind. pf.c. 3.sg., în loc. v. (Înv.) au vãzutu vis 11,2 vãzuse: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 12,2 vede: ind. prez. 3.sg. 16,4

(a se) USPÃTA: v. I; vezi (a se) OSPÃTA VEDERE: s.f. vedeare: sg. ac. 15,9

USPÃÞ: s.n.; vezi OSPÃÞ UªÃ: s.f. uºa: sg. ac. rezum. cap.2; 2,19, 21; 6,12 uºile: pl. ac. 3,3; 4,2; 15,9 uºii: sg. gen. 4,6; 5,1, 13; 6,10 uºilor : pl. gen. 5,9

(a) VENI: v. IV venind: gerunziu 2,12 a veni: inf. prez. 2,14 ai venit: ind. pf.c. 2.sg. 4,14 sã vie: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.5 sã vii: conj. prez. 2.sg. 5,4 au venit: ind. pf.c. 3.pl. 5,5; 10, 11 vie: conj. prez. fãrã sã 3.pl. 5,8 venit-au: ind. pf.c. 3.pl. 6,14 vine: ind. prez. 3.sg. 16,9

UªURARE: s.f. uºur area: sg. ac. 16,9

V VERGURÃ: adj. (Înv. ºi reg.; despre fete) „virginã” vergure: f. pl. nom./ac. 2,2, 3, 8 VADRÃ: s.f. vadrã: sg. ac. 3,7; 9,26

VERIGÃ: s.f. verigi: pl. ac. 1,6

VAL: s.n. „sul de manuscris”; „volum”, „tom” (cf. lat. volÀmen, -inis ) valul: sg. ac. 9,26 VARGÃ: s.f. var ga: sg. ac. 4,11; 5,2; 15, 14, 15 VAS: s.n. vase: pl. ac. 1,7 (a) VÃDI: v. IV vãdeaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2

VESEL, -Ã: adj. (mai) vesel: m. sg. nom. 1,10 veasel: m. sg. nom. 5,9, 14; rezum. cap.7 (a se) VESELI: v. IV (s-)au v eselit: ind. pf.c. 3.sg. 8,15; 14,18 (sã) v eselea: ind. im p. 3.sg. 14,2 VESELIE: s.f. veselie: sg. nom./ac. rezum. cap.8; 9,18, 19, 22 veseliia: sg. ac. 16,22

237

CARTEA ESTHIR

INDICE

VESELIT, -Ã: adj. veselitul: m. sg. ac. rezum. cap.5

(a) VOI: v. IV voise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 8,9

VES TE: s.f. veºti: pl. ac. 8, 10 ves tile: pl. ac. 8,14 veas tea: sg. nom. 9,4

VOIEVOD: s.m.; var. (Înv. ºi pop.) VOIVOD voivozii: pl. ac. rezum. cap.3; 5,11 voie vozii: pl. nom./ac. 3,1; 9,3 voie vozii: pl. dat. (cu pr ep. la) 3,12 voie vozi: pl. ac. 8,9 voie vozilor: pl. dat. 13,1; 16,1

(a se) VESTI: v. IV (sã) vesteaºt e: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 sã (se) vesteascã: conj. pr ez. 3.sg. 1,20, 22 au vestit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,22; 3,4; 4,4, 9; 12,2 ves tise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,22; 6,2 a fi vestitã: inf. pf. 9,17 VESTIRE: s.f. ves tirea: sg. ac. 12,5 VESTIT, -Ã: adj. ves titã: f. sg. nom./ac. 9,23, 29 VEªMÂNT: s.n.; var. (Reg.) VÃJMÂNT vãjmânt: sg. ac. 2,3 vãjmântul: sg. nom./ac. 2,9; 15,5 vâjmântul: sg. ac. 2,12 vâjmânt: sg. ac. 2,15 vejmintele: pl. ac. 4,1; 15,4, 7 vejminte: pl. ac. 5,1; 14,2 vâjminte: pl. ac. 6,8 VEªNIC, -Ã: adj.; var. (Înv. ºi pop.) VECINIC, -Ã vecinicã: sg. nom. 14,5 VIAÞÃ: s.f. vieþii: sg. gen./dat. rezum. cap.5; rezum. cap.6 viaþã: sg. ac. rezum. cap.7 viaþa: sg. ac. 13,2 VICLEAN , -Ã: adj. vicleanã: f. sg. ac. 16,6 (a) VIEÞUI: v. IV vieþuind: gerunziu 13,17 VIEÞUITOR, -TOARE: adj. vieþuitoriului: adj. antep. m. sg. gen. 16,16 VIN: s.n. vinul: sg. nom./ac. 1,7; 14,17 vin: sg. ac. 1,10; 5,6; 7,2 VINÃ: s.f. vinã: sg. ac. 16, 15 (a se) VINDE: v. III vânduþi sântem: pasiv ind. prez. 1.pl. 7,4 (ne-)am vinde: ind. pf.c. 1.pl. 7,4 VIS: s.n. visului: sg. gen. rezum. cap.10 visul: sg. nom./ac. 10,5; rezum. cap. 11; 11,5, 12 vis: sg. ac., în loc. v. (Înv.) au vãzutu vis 11,2 VISON: s.n. (În v.) „þesãturã finã de in” vison: sg. ac. 1,6 VIS TIERIE: s.f. vistieriilor: pl. gen. 3,9 vistieriile: pl. ac. 4,7

VORBÃ: s.f. vor bã: sg. ac. 14,13 VRÃJMAª, -Ã: s.m./f. vrãjmaºul: sg. nom. 7,4; 9,24 vrãjmaºului: sg. gen. 8,1; 14,13 (a) VREA: v. II nevrând: gerunziu 3,4 au vr ut: ind. pf.c. 3.sg./pl. rezum. cap.1; 1,12, 15, 17; 2,10; 2,15, 21; 3,6; 4,4; 9,10, 27; 10,6; 12,6 vrea: ind. imp. 3.pl. 1,8; 6,2 va vrea: ind. viit.I. 3.sg. 1,8; 6,9, 11; 16,24 vrând: gerunziu 2,11; 3,4 ar fi vr ut: cond. pf. 3.sg. 2,14 vreai: ind. prez. 2.sg. 5,3; 7,2; 9,12 vrea: ind. prez. 3.sg. 6,6, 7; 7,8 ar vrea: cond. prez. 3.sg. 11,12 am vrut : ind. pf.c. 1.sg. 13,2 vreau: ind. prez. 3.pl. 13,15; 14,9 VREDNIC , -Ã: adj. vrednic: n. sg. nom. 1,7; 6,11 vreadnicã: f. sg. nom./ac. 1,15; 16,23 vrednice: n. pl. ac. 14,2 vreadnici: m. pl. nom. 16,5 vreadnic: m. sg. nom. 16,18 VREDNICIE: s.f. vrednicia: sg. nom. 9,3 vredniciia: sg. nom. 10,2 VRERE: s.f. vrearea: sg. ac. 5,5, 8 vrearii: sg. gen. 13,9 VREME: s.f. vreame: sg. nom./ac. 1,4; 2,6, 12; 4,14 vreamea: sg. nom./ac. 2,15; 8,9; 9,31; 14,12 vreamea: sg. ac., în loc. adv. în vreamea aceaea/în toatã vreamea/ din vreamea aceaea 2,20; 9,17, 23, 26; 12,1 vreame: sg. ac., în loc. adv. într- aceaea vreame/dintr-aceaea vreame 2,21; 10,11 vreami: pl. ac. 9,27 vreamilor: pl. gen. 16,9 Z ZADARNIC, -Ã: adj.; var. ZÃDARNIC, -Ã zãdarnic: n. sg. nom. 10,5 zãdarnicã: f. sg. nom. 16,17 (a se) ZÃBOVI: v. IV zãbovea: ind. imp. 3.sg./pl. 9,19, 20 (sã) zãbovea: ind. imp. 3.pl. 12,1 (a) ZÃCEA: v. II zãcea: ind. imp. 3.sg. 7,8

238

INDICE

CARTEA ESTHIR

(a) ZBURA: v. I zbura: ind. imp. 3.sg. 9,4 (a se) ZDROBI: v. IV sã (ne) zdr obim: conj. prez. 1.pl. 7,4 ZI: s.f. zilele: pl. nom./ac. 1,1, 5; 9,22, 26, 28; 10,13; 14,16; 15,2 zile: pl. ac. 1,4, 5; rezum. cap.4; 4,11, 16; 9,22, 27; 16,22 zioa: sg. nom-/ac. 1,10; 2,15; rezum. cap.3; 3,12, 13; 5,1; 8,1, 9; rezum. cap.9; 9,1, 15, 17, 18, 19, 29; 11,2, 8; 13,6; 14,18; 15,4 zilele: pl. ac., în loc. adv. în toate zilele 2,11; 9,4; 16,7 zi: sg. nom./ac. 3,7, 13, 14; rezum. cap.5; 5,9; 7,2; 8,12, 17; rezum. cap.9; 9,18, 21; 10,11, 13; 13,7; 16,22 zio: sg. ac. 9,28 Zilele: pl. ac., în sintagma Zilele Sorþilor „sãrbãt oarea Purim” 9,31 (a se) ZICE: v. III sã zicã: con j. prez. 3.sg./pl. 1,17; 6,9

au zis: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,2; 3,3, 8, 11; 5,3, 5, 6, 12; 6,3, 4, 5, 6, 10; 7,2, 5, 6, 8, 9; 8,5; 9,12; 10,4; 11,1; 13,9; 15,2, 15 zicând: gerunziu 3,4; 4,13; 14,3 (sã) zice: ind. prez. 3.sg. 3,7; 9,24 zisease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 4,9 zi: imperativ 2.sg. 5,14 zis-au: ind. pf.c. 3.pl. 6,3 a zice: inf. prez. 8,8 am zis: ind. pf.c. 1.sg. 9,1 (sã) zicea: ind. imp. 3.sg. 11,1 zice: ind. prez. 3.sg. 16, 1 zicem: ind. prez. 1.pl. 16,10 ZMARAGD: s.n.; vezi SMARALD ZMULGERE: s.f.; vezi SMULGERE ZUGRÃVIRE: s.f. zugrãvire: sg. ac. 1,6

239

CARTEA ESTHIR

FACSIMILE

505r

505v

506r 240

FACSIMILE

CARTEA ESTHIR

506v

507r

507v

508r 241

CARTEA ESTHIR

FACSIMILE

508v

509r

509v

510r 242

FACSIMILE

CARTEA ESTHIR

510v

511r

511v

512r 243

CARTEA ESTHIR

FACSIMILE

512v

513r

513v

514r 244

FACSIMILE

CARTEA ESTHIR

514v

515r

515v

516r 245

CARTEA ESTHIR

FACSIMILE

516v

517r

517v

518r 246

FACSIMILE

CARTEA ESTHIR

Ms 28 1r

518v

1v

2r 247

CARTEA ESTHIR

FACSIMILE

2v

3r

3v

4r 248

FACSIMILE

CARTEA ESTHIR

4v

5r

5v

6r 249

CARTEA ESTHIR

FACSIMILE

6v

7r

7v

8r 250

FACSIMILE

CARTEA ESTHIR

8v

9r

9v

10r 251

CARTEA ESTHIR

FACSIMILE

10v

252

CARTEA LUI IOV

Cap 1 Iov, sfânt }i bogat, pentru fiii ce s@ usp@ta unul la altul, Domnului jârtvea}te, a c@ruia mo}teniri cercându-le Satana, Domnul r@pirii le d@, prin carele pierzându-}i toate averile }i ucigându-i-s@ fiii, însu}i cu seamnele m@hnirii r@bd@toriu, spre laudele lui Dumnezeu s@ pornea}te.

1.

11r

11v

n om era în p@mântul Hus, pe nume Iov; }i era omul acela unit }i drept }i tem@toriu de Dumnezeu }i dep@rtându-s@ de r@u. 2. {i i s-au n@scut }eapte fii }i trei feate. 3. {i au fost mo}tenirea lui oi }eapte mii }i c@mile trei mii }i p@rechi de boi cinci sute }i asine cinci sute }i familie mult@ foarte. {i era omul acela mare între to]i r@s@riteanii. 4. {i s@ ducea fiii lui }i f@cea usp@]u prin case, fie}tecarele în zioa sa. {i, trimi]ând, chema trei surorile sale s@ mânce }i s@ bea cu ei. || 5. {i, trecând înprejur zilele usp@]ului, triimitea la ei Iov }i-i sfin]ea; }i, sculându-s@ diminea]@, aducea arderi de tot pentru fie}tecarii. C@ zicea: „Ca nu cumva s@ fie p@c@tuit fiii miei }i bine s@ fie cuvântat pre Dumnezeu în inimile sale”. A}a f@cea Iov în toate zilele. 6. Iar@ în oarecarea zi, venind fiii lui Dumnezeu s@ stea înnaintea Domnului, au fost între dân}ii }i Satan, 7. C@ruia i-au zis Domnul: „De unde vii?” Care r@spunzând, au zis: „Încungiurat-am p@mântul }i l-am umblat”. 8. {i au zis Domnul c@tr@ el: „Au n-ai socotit sluga Mea, Iov, c@ nu iaste lui aseaminea pre p@mânt om unit }i drept }i tem@toriu de Dumnezeu }i dep@rtându-s@ de r@u?” 9. C@ruia r@spunzând, Satan au zis: „Au doar@ Iov în z@dar s@ teame de Dumnezeu? 10. Au nu Tu l-ai îngr@dit pre el }i casa lui }i toate averile prinprejur, lucrurile mânilor lui le-ai blagoslovit }i mo}ia lui au crescut pre p@mânt? 11. Ci întinde-[i câtu}i de cât mâna }i atinge toate care biruia}te, de numai în fa]@ bine Te va cuvânta!” 12. {i au zis Domnul c@tr@ Satan: „Iat@, toate care are în mâna ta sânt; numai spre el s@ nu-]i întinzi mâna”. {i au ie}it Satan de la fa]a Domnului. 13. Iar@ într-o zi oarecarea, mâncând fiii lui }i featele }i bând vin în casa fratelui s@u celui întâiu n@scut, | 14. Sol au venit la Iov, care au zis: „Boii ara }i asinile s@ p@}tea pre lâng@ ei; 15. {i au n@v@lit saveii }i le-au luat toate, }i slugile le-au lovit cu sabia; }i am sc@pat eu sângur, s@-]i vestesc!” 16. {i înc@ el gr@ind, venit-au altul }i au zis: „Focul lui Dumnezeu au c@zut din ceriu }i, lovind oile }i slugile, le-au mistuit; }i am fugit eu sângur, s@-]i vestesc!”

253

CARTEA LUI IOV

CAP 1, 2 {I 3

17. Ci }i acela înc@ gr@ind, venit-au altul }i au zis: „Haldeii au f@cut trei turme }i au n@v@lit c@milele }i le-au luat, ci înc@ }i slujile le-au t@iat cu sabia, }i eu am fugit sângur, s@-]i vestesc!” 18. Înc@ el gr@ia }i, iat@, altul au întrat }i au zis: „Fiii t@i }i featele tale, mâncând }i bând vin în casa fratelui s@u celui întâiu n@scut, 19. De n@prazn@ un vânt groaznic au n@v@lit despre partea pustiei }i au lovit patru cornuri a casei, carea, c@zând pre fiii t@i, i-au oborât }i au murit; }i am sc@pat eu sângur s@-]i vestesc!” 20. Atunci s-au sculat Iov }i }-au rupt vejmintele }i, tunzându-}i capul, c@zând pre p@mânt s-au închinat, 21. {i au zis: *„Gol am ie}it din pântecele maicii meale }i gol m@ voiu întoarce acolo. *Ecli 5, 14. 1 Tim. 6, 5. Domnul au dat, Domnul au luat; precum Domnului i-au pl@cut, a}a s-au f@cut. Fie numele || Domnului binecuvântat!” 12r 22. Întru toate acestea n-au p@c@tuit Iov cu buzele sale, nici bolunzea}te ceva au gr@it împrotiva lui Dumnezeu. Cap 2 Satan, dobândind de la Dumnezeu slobozenie, lovea}te pre Iov cu bub@ rea foarte, pre carele }i muierea lui îl probozea}te. Iar@ trei ai lui priiatini ce rcetându-l, în }apte zile împreun@, fiindu-le mil@, cu el pre p@mânt t@cu] }ed.

1.

i au fost când, într -o zi oarecare, veniia fiii lui Dumnezeu }i sta înnaintea Domnului; }i venise }i Satan între ei }i sta înnaintea Lui, 2. De au zis Domnul c@tr@ Satan: „De unde vii?” Care i-au r@spuns: „Am încungiurat p@mântul }i l-am umblat”. 3. {i au zis Domnul c@tr@ Satan: „Au socotit-ai sluga Mea, Iovul, c@ nu ieste lui aseaminea pre p@mânt, b@rbat unit }i drept }i tem@toriu de Dumnezeu }i dep@rtându-s@ de r@u }i înc@ ]iindu-}i nevinov@]ia? Iar@ tu M-ai înt@râtat asupra lui, ca s@ -l n@c@jesc în z@dar”. 4. C@ruia r@spunzând Satan, au zis: „Piele pentru piele }i toate care are omul le va da pentru sufletul s@u. 5. Îns@ trimite-[i mâna }i-i atinge gura }i trupul, }i atunci vei vedea c@ în fa]@ bine | Te 12v cuvinteaz@!” 6. {i au zis Domnul c@tr@ Satan: „Iat@, în mâna ta iaste, îns@ sufletul lui îl ]âne”. 7. {i, ie}ind Satan de la fa]a Domnului, au lovit pre Iov cu bub@ rea, de la talpe p@n@ la cre}tetul lui; 8. Carele cu h@rbul r@dea puroile, }ezând în gunoiu. 9. {i i-au zis muierea lui: „Înc@ tu r@mâi în unirea ta? Binecuvinteaz@ pre Domnul }i mori!” 10. Carele au zis c@tr@ ea: „Ca una din muierile ceale nebune ai gr@it. De am luat ceale bune din mâna lui Dumnezeu, ceale reale pentru ce s@ nu le priimim?” Întru toate aceastea n-au p@c@tuit Iov cu buzele sale. 11. Deci, auzând trei priiatini a lui Iov tot r@ul ce i s@ întâmplase, au venit fie}tecarii din locul s@u, Elifaz Themaniteanul }i Valdad Suhiteanul }i Sofar Naamathineanul. C@ s@ în]elesease ca, înpreun@ venind, s@-l cerceteaze }i s@-l mângâie. 12. {i, r@dicându-}i de departe ochii s@i, nu l-au cunoscut; }i, strâgând, au plâns }i, rumpându-}i vejmintele, au pr@s@rat cenu}e preste capul s@u în ceriu. 13. {i au }ezut cu el pre p@mânt }apte zile }i }apte nop]i; }i nime nu-i gr@ia cuvânt, c@ vedea durearea a fi foarte. Cap 3 || Iov, slobozând z@balele firii, î} blast@m@ zioa na}terii sale }i via]a, ar@tând nevoile oamenilor }i de câte reale s@ sloboade; carele de aceast@ lumin@ îndat@ s@ orbea}te.

1. up@ aceastea }-au de}chis Iov gura sa }i }-au bl@st@mat zioa. 2. {i au gr@it: 3. *„Piar@ zioa în carea m-am n@scut }i noaptea în carea s-au zis: «Z@mislitu-s-au *Irim. 20, 24. [14] om!» 4. Zioa aceaea s@ se întoarc@ în întunearec, nu o cearce Dumnezeu mai mult }i s@ nu str@luceasc@ cu lumin@!

254

13r

CAP 3 {I 4

13v

CARTEA LUI IOV

5. Negreasc@-o întunearecul }i umbra mor]ii, cuprinz@-o cea]a }i s@ se înv@luiasc@ în am@r@ciune! 6. Noaptea aceaea s@ o st@pâneasc@ întunecosul vifor, nu s@ socoteasc@ în zilele anului, nici s@ se numere în luni! 7. Fie noaptea aceaea sânguratec@, nici vreadnic@ de laud@! 8. Blesteme-o cei ce blast@m@ zioa, carii gata sânt a de}tepta pre Leviathan! 9. Întunece-s@ stealele de cea]a ei, a}teapte lumina }i s@ nu o vaz@, nici r@s@ritul zorilor, când s@ r@dic@, 10. C@ n-au închis u}a pântecelui ce m-au purtat, nici au dep@rtat ceale reale de la ochii miei! 11. Pentru ce n-am murit în zg@u? Ie}ind din pântece, c@ci îndat@ n-am perit? | 12. C@ci m-am cuprins în bra]@, c@ci m-am aplecat cu ]â]@le? 13. C@ acum dormind a} t@cea }i în somnul mieu m-a} odihni, 14. Cu împ@ra]ii }i cu sfetnicii p@mântului carii î}i zidesc sângur@t@]i, 15. Au cu c@peteniile carii st@pânesc aur }i-} umplu casele sale de argint, 16. Au ca un f@r@ vreame n@scut n-a}i fi tr@ind, sau ca cei z@misli]i, ce n-au v@zut lumina. 17. Acolo cei necura]i au încetat de gâlceav@ }i acolo s-au odihnit cei obosi]i de vârtute, 18. {i cei birui]i cândva aseaminea f@r@ gloate n-au auzit glasul silitoriului. 19. Cel mic }i cel mare acolo sânt, }i sluga, slobod de domnul s@u. 20. Pentru ce tic@losului s-au dat lumina, }i via]a celor ce sânt în am@r@ciune? 21. Carii a}teapt@ moartea }i nu le vine, ca cei ce sap@ comoara, 22. {i s@ bucur@ foarte când vor g@si mormântul 23. B@rbatului a c@ruia ascuns@-i iaste calea }i l-au încungiurat Dumnezeu cu întunearec. 24. Mai nainte de-a mânca, suspin, }i ca apele ce undeaz@, a}a-i rugirea mea. 25. C@ frica de carea m@ temeam mi-au venit, }i de ce m@ grigeam mi s -au întâmplat. 26. Au nu m-am tânguit? Au n-am t@cut? Au nu m-am odihnit? {i au venit preste mine m@niia”. || Cap 4

14r

Elifaz ceart@ pre Iov pentru ner@bdarea }i s@ sârguia}te a-i ar@ta c@ pentru p@catele sale s@ ceart@ de la Dumnezeu, Carele celui nevinovat protivnice nu-i trimite.

1. 2.

14v

i, r@spunzând Elifaz Themaniteanul, au zis: „De vom înceape a gr@i, doar@ cu greu vei lua? Dar@ gândita vorb@ cine o va putea ]inea? 3. Iat@, ai înv@]at pre mul]i }i mâni obosite ai înt@rit; 4. Pre cei ce s@ potignea i-ai înv@rto}at, }i genunchele ce tremura le -ai înt@rit. 5. Iar@ acum au venit preste tine rana }i te-ai sl@bit; atinsu -te-au }i te-ai turburat. 6. Unde iaste frica ta, t@ria ta, r@bdarea ta }i s@vâr}irea c@ilor tale? 7. Adu-]i aminte, rogu-te, cine cândva nevinovat au perit sau când cei drep]i s-au }ters? 8. Ci mai vârtos vezi pre cei ce lucr@ nedreptate }i samân@ dureri }i le seacer@, 9. Suflând Dumnezeu a fi perit }i de duhul mâniii Lui a fi mistui]i. 10. Rugirea leului }i glasul lei]ei }i din]ii puilor de lei s-au zdrobit. 11. Tigri}ul au perit pentru c@ nu avea prad@, }i puii de leu s-au r@sipit. | 12. Iar@ c@tr@ mine s-au zis cuvânt ascuns }i ca p@ furi} au cuprins ureachea mea vinele oht@rii Lui. 13. În groaza vederii de noaptea, când somnul cuprinde pre oameni, 14. Spaim@ m-au curins }i tremurare, }i toate oasele meale s-au cutremurat. 15. {i, trecând duhul pre lâng@ mine, s-au îngrozit perii trupului mieu. 16. St@tut-au cineva a c@ruia nu i-am cunoscut fa]a, chip înnaintea ochilor miei, }i glas ca de boare lin@ am auzit. 17. *Au doar@ omul cu as@m@narea lui Dumnezeu s@ va îndrepta, sau decât F@c@toriul s@u mai curat va fi omul? 18. *Iat@, cei ce-I slujesc nu sânt st@tornici }i între îngerii S@i au gr@it r@otate. 19. Cu cât mai vârtos cei ce l@cuiesc în cas@ de lut, carii au temeiu de p@mânt s@ vor mistui ca de molii? 20. De diminea]a pân@ sara s@ vor t@ia }i, pentru c@ nici unul în]@leage, în veac vor peri. 21. Iar@ carii vor r@mânea s@ vor lua dintre dân}ii. Muri-vor, }i nu întru în]elepciune.

255

*Jos 25, 4. Jos 15, 15. *2 Petr. 2, 4. Iuda 1, 6.

CARTEA LUI IOV

CAP 5 {I 6 Cap 5

Elifaz iar@}i ceart@ pre Iov de ne||dreptate, c@ nime f@r@ vina sa de la Dumnezeu s@ ceart@. Pentru aceaea îndeamn@ pre Iov s@ se întoarc@ c@tr@ Dumnezeu }i a}a îi f@g@duia}te c@-i vor fi toate norocite }i lucrurile dumnezeie}tii r@nduieli despre f@pturi le înal]@.

*1 Cor. 3, 19.

15r

1. hiiam@, dar@, de iaste cine s@-]i r@spunz@, }i la oarecare din sfin]i te înt oarce. 2. Adev@rat, pre cel bolund îl ucide mâniia, }i pre cel mic îl ucide pizma. 3. Eu am v@zut pre cel bolund cu r@d@cin@ tare }i i-am bl@st@mat frumsea]a lui îndat@. 4. Departe vor fi fiii lui de mântuire }i s@ vor zdrobi în poart@ }i nu va fi cine s@-i scoa]@, 5. A c@ruie s@ceri}u cel fl@mând îl va mânca }i pre el îl va r@pi cel întrarmat }i vor bea cei s@to}i averile lui. 6. Nimic pre p@mânt s@ face f@r@ pricin@, }i din n@sip nu r@sare durearea. 7. Omul s@ na}te spre lucru, }i paserea spre zburare. 8. Pentru aceaea eu m@ voiu ruga Domnului }i la Dumnezeu voiu pune vorba mea, 9. Care face ceale mari }i neispitite }i minunate f@r@ num@r; 10. Care d@ ploaie pre fa]a p@mântului }i stropea}te cu ap@ toate; 11. Care pune pre cei smeri]i întru-nn@l]ime }i pre cei mâhni]i îi r@dic@ cu sân@tate; | 12. Care r@sipea}te gândurile celor necura]i, s@ nu poat@ plini mânile lor ce începuse; 15v 13. *Care prinde pre cei în]@lep]i întru vicle}ugul lor }i sfatul celor necura]i r@sipea}te. 14. De zioa vor c@dea întru-ntunearec }i ca în noaptea, a}a vor pip@i într-amiazezi. 15. Iar@ pre cel lipsit îl va mântui de sabia gurii lor, }i pre cel s@rac, de mân@ sâlnic@. 16. {i va fi celui lipsit n@deajde, iar@ nedreptatea î} va trage gura sa. 17. Fericitu-i omul care s@ ceart@ de la Dumnezeu; deci certarea Domnului s@ nu o urgise}ti, 18. C@ El r@nea}te }i vindec@; lovea}te, }i mânile Lui vor face s@n@tos. 19. În }ase n@cazuri te va slobozi, }i într-a }aptea nu te va atinge r@ul. 20. În foamete te va scoate din moarte, }i în r@zboiu din mâna sabiii. 21. De zbiciul limbei te vei ascunde }i nu te vei teame de n@caz când va veni. 22. În pustiire }i în foamete vei râde, }i de fierile p@mântului nu te vei îngrozi, 23. Ci cu pietrile ]ânuturilor leg@tura ta, }i fierile p@mântului p@ciuitoare vor fi ]ie. 24. {i vei }ti c@ pace are cortul t@u }i, cercetându-]i feliul t@u, nu vei p@c@tui. 25. {i vei }ti c@ înmul]it@ va fi s@mân]a ta, }i neamul t@u, ca iarba p@mântului. || 26. Întra-vei în mormânt în prisosire, precum s@ adun@ stogul în vreamea sa. 16r 27. Iat@, aceasta precum am cercat, a}a iaste. Carea auzând, cu mintea o socotea}te”. Cap 6 Arat@ Iov c@ cu mult mai greale p@timea}te decât ar fi vreadnic, jeluindu- s@ c@ s@ p@r@sea}te de la priiatini, certând greu }i pre ace}ti trei carii la sâne venise a-l mâng@ia; }i cu r@bdare a-l asculta, ceare.

1. 2.

i r@spunzând Iov, au zis: „Batâr de s-ar cump@ni p@catele meale, cu carele m-am f@cut vreadnic de mânie }i de pedeapsa carea p@timesc, în cump@n@. 3. Ca n@sipul m@rii aceasta mai grea s-ar ar@ta. Pentru aceaea }i cuvintele meale de dureare sânt pline. 4. C@ s@ge]ile Domnului sânt spre mine, a c@rora urgiia au beut duhul mieu, }i îngrozirile Domnului o}tesc asupra mea. 5. Au rugi-va m@gariul s@lbatec când va avea iarb@? Sau va mugi boul când va sta dinnaintea ieslii pline? 6. Sau s@ va putea mânca ceva nes@rat, ce nu-i deres cu sare? Sau va putea cineva gusta, care gustându-s@, aduce moarte? 7. Ceale ce mainte nu era s@ le ating@ sufletul | mieu, acealea pentru strâmturarea, acum 16v bucatele meale sânt. 8. Cine-m va da, s@-m vie cearerea mea; }i ce a}tept s@ -mi d@ruiasc@ Dumnezeu? 9. {i Cel ce au început, Acela s@ m@ zdrobeasc@ s@-{i sloboaz@ mâna }i s@ m@ ucig@? 10. {i aceasta s@-m fie mâng@iarea ca, n@c@jindu-m@ cu dureare, s@ nu îng@duiasc@, nici s@ zic@ împrotiv@ cuvintelor sfatului.

256

CAP 6, 7 {I 8

17r

CARTEA LUI IOV

11. C@ ce-i t@riia mea, ca s@ suf@r? Care-i sfâr}itul mieu, s@ m@ port cu r@bdare? 12. Nici t@riia pietrilor, t@riia mea, nici trupul mieu de aram@ iaste. 13. Iat@, nu-mi iaste ajutoriu în mine }i cei de lips@ ai miei înc@ s-au dep@rtat de la mine. 14. Cine-}i ia de la priiatinul s@u mila, frica Domnului o au p@r@sit. 15. Fra]ii miei m-au trecut ca r@pegiunea ce treace repede în v@li. 16. Cei ce s@ tem de brum@, va c@dea preste dân}ii neaoa. 17. În vreamea când vor fi r@sipi]i, vor peri }i, cât s@ va înc@lzi, s@ vor topi din locul s@u. 18. Încâlcitu-s-au c@r@rile pa}ilor lor. Umbla-vor în de}ert }i vor peri. 19. Socoti]i c@r@rile Theman, drumurile Sava }i a}tepta]i pu]ântel. 20. Ru}inatu-s-au, c@ci am n@d@jduit; veni||t-au }i pân@ la mine }i s-au acoperit cu ru}ine. 21. Acum a]i venit; }i acum, v@zând rana mea, v@ teame]i. 22. Au doar@ am zis: „Aduce]i-m”, }i „Din averile voastre da]i-m”? 23. Sau: „Slobozi]i-m@ din mâna vr@jma}ului }i din mâna celor vârto}i scoate]i-m@”? 24. Înv@]a]i-m@, }i eu voiu t@cea; }i, de nu }tiu doar@ ceva, înv@]a]i-m@! 25. Pentru ce a]i hulit cuvintele adev@rului, nefiind dintre voi careva care s@ m@ poat@ v@di? 26. Numai spre certare v-a]i împodobit vorba }i în vânt scoate]i cuvintele. 27. Preste cel s@rac de p@rin]i n@v@li]i }i v@ sârgui]i a r@sturna priiatinul vostru. 28. Îns@ ce-a]i început, umple]i; da]i-mi ureache }i vede]i de min]u. 29. R@spunde]i, rogu-v@, f@r@ prigonire, }i, gr@ind, cel ce-i drept judeca]i. 30. {i nu ve]i afla în limba mea nedreptate, nici în f@lcile meale bolunzia va r@suna. Cap 7

17v

18r

Iov a vie]ii omene}ti }i ale sale multe feliuri de n@cazuri arat@, nici a i s@ r@spl@ti dup@ fericirea vie]ii de acum. {i ceare de la Dumnezeu a s@ slobozi din mi}@l@t@], | mirându-se de rânduiala lui Dumnezeu pentru mi}elul om.

1. @zboiu iaste via]a omului pre p@mânt }i ca zilele n@imitului zilele lui. 2. Precum sluga dorea}te umbra }i precum n@imitul a}tapt@ sfâr}itul lucrului s@u, 3. A}a }i eu am avut luni de}arte }i nop] ostenitoare mi-am num@rat. 4. De voiu dormi, voiu zice: «Când m@ voiu scula?» {i iar@}i voiu a}tepta sara }i m@ voiu umplea de dureri pân@ la întunearec. 5. Îmbr@catu-s-au trupul mieu cu putrejune }i cu gunoiul pravului; pielea mea s-au uscat }i s-au încre]it. 6. Zilele meale mai reapede au trecut decât de la ]@s@toriu pânza s@ taie }i s-au sfâr}it f@r@ de nici o n@dejde. 7. Adu-]i aminte c@ vânt iaste via]a mea }i nu s@ va întoarce ochiul mieu s@ vaz@ ceale bune, 8. Nici s@ va uita la mine vederea omului; ochii t@i spre mine, }i nu voiu sta. 9. Precum s@ mistuia}te norul }i treace, a}a care s@ va pogorî în iad nu s@ va sui, 10. Nici s@ va mai întoarce în casa sa, nici-l va mai cunoa}te locul lui. 11. Pentru aceaea }i eu nu voiu îng@dui gurii meale; gr@i-voiu în n@cazul sufletului mieu, b@znui-voiu cu am@r@ciunea sufletului mieu. 12. Au doar@ mare sânt eu, au cât, c@ m-au încungiurat cu închisoare? || 13. De voiu zice: «Mâng@ia-m@-va patul mieu }i m@ voiu r@dica gr@ind în a}ternutul mieu», 14. Îngrozi-m@-vei prin visuri }i prin vedenii, cu înfrico}eri m@ vei lovi; 15. Pentru aceaea au ales z@tigneal@ sufletul mieu }i moarte oasele meale. 16. Dezn@d@jduit-am, nicidecum mai mult voiu tr@i. Îng@duia}te-mi, c@ nimica sânt zilele meale. 17. Ce iaste omul, c@-l m@re}ti? C@ci pui preste el inima Ta? 18. Cercetezi-l de diminea]@ }i curund îl cerci. 19. Pân@ când nu-mi îng@duie}ti, nici m@ la}i s@-mi înghi]u balele meale? 20. P@c@tuit-am; ce-]i voiu face, o, P@zitoriul Oamenilor? Pentru ce m-ai pus împrotivitoriu [ie }i m-ai f@cut mie însumi greu? 21. C@ci nu iai p@catul mieu, }i pentru ce nu dep@rtezi nedreptatea mea? Iat@, acum în pulbere voiu dormi, }i diminea]@ de m@ vei cerca, nu voiu sta”. Cap 8 Valdat pre Iov îl ceart@ ca pentru o vorb@ nedumnezeiasc@ }i-l îndeamn@ s@ s@ întoarc@ c@tr@ Dumnezeu }i spre mai bun@ via]@; }i a}a-i f@g@duia}te c@ toate -i vor fi mai fericite }i-i arat@

257

CARTEA LUI IOV

CAP 8 {I 9

câtu-i de de}art@ n@dejdea f@]arnicilor, zicând c@ Dumnezeu celor buni, bune, }i celor r@i, reale numai le d@. |

*Jos 14, 2. Psalm 143, 4.

18v 1. i, r@spunzâ nd Valdad Suhiteanul, au zis: 2. „Pân@ când vei gr@i de acealea }i duh de multe feliuri cuvintele gurii tale? 3. Au doar@ Dumnezeu în}al@ judecata? Au Cel Atotputernicul r@stoarn@ ce-i drept? 4. {i fiii t@i de-I vor fi p@c@tuit }i i-au slobozit în mâna nedrept@]ii sale, 5. Iar@ tu de te vei scula devreame c@tr@ Dumnezeu }i te vei ruga Atotputearnicului, 6. De vei umbla curat }i drept, îndat@ s@ va de}tepta c@tr@ tine }i a}ezat va face l@ca}ul drept@]ii tale. 7. Atâta cât de vor fi fost ceale dintâiu ale tale mici, }i ceale de pre urm@ ale tale s@ vor înmul]i foarte. 8. C@ întreab@ neamul cel de mainte }i cu deadinsul cearc@ pomenirea p@rin]ilor. 9. *C@ de ieri sântem }i nu }tim, c@ci ca umbra zilele noastre trec pre p@mânt. 10. {i ei te vor înv@]a; gr@i-]-vor }i din inima sa ]-or scoate cuvinte. 11. Au poate tr@i volbura f@r@ umezal@ sau }ovarul a crea}te f@r@ ap@? 12. Înc@ fiind în floare, nici rumpându-se cu mâna, s@ usc@. 13. A}a, c@ile tuturor celor ce uit@ pre Dumnezeu, }i n@dejdea f@]arnicului va peri. 14. Nu-i va pl@cea trând@virea sa }i, precum pânza painjinului, cutezarea lui. || 19r 15. R@zima-s@-va spre casa sa }i nu va sta; propti-o-va }i nu s@ va scula. 16. Um@d@ s@ veade pân@ a veni soarele }i în r@s@ritul s@u col]ul lui va r@s@ri. 17. Preste gr@mad@ de pietri r@d@cinile lui s@ vor îndesa }i între pietri va z@bovi. 18. De-l va sorbi din locul s@u, îl va t@g@dui }i-i va zice: «Nu te-am cunoscut!». 19. C@ aceasta-i veselia c@ii lui, ca iar@}i din p@mânt al]ii s@ r@sar@. 20. Dumnezeu nu va lep@da pre cel unit, nici va întinde mâna celor vicleni, 21. Pân@ ce s@ va umplea de râs gura ta }i buzele tale de veselie. 22. Carii te ur@sc s@ vor îmbr@ca cu ru}ine }i cortul celor necura]i nu va sta”. Cap 9 Îng@duia}te Iov a fi Dumnezeu preste toate drept, nici a putea omul învinge pre Dumnezeu de nedreptate. Omul, zice Iovul, as@mân@ndu -s@ lui Dumnezeu, nu s@ poate îndrepta; m@rime dumnezeie}tii puteri }i a în]elepciunii s@ arat@, ca nime s@ nu -i poat@ sta împrotiv@ sau a-i r@spunde. Iar@ Dumnezeu }i pre cel necurat lovea}te, }i pre cel nevinovat. {i a sa nevinov@]ie împrotiva priiatinilor o sprijinea}te, pomenindu-}i n@cazul. |

19v i, r@spunzând Iov, au zis: „Adev@rat }tiu c@ a}a iaste }i cum c@ nu s@ îndrepteaz@ omul as@mânându-s@ cu Dumnezeu. 3. De va vrea a s@ prici cu El, nu-I va putea r@spunde una pentru o mie. 4. Cel în]elept cu inima }i tare cu vârtutea, cine I-au stat împrotiv@ }i pace au avut? 5. Carele au mutat mun]ii }i n-au }tiut cei ce i-au r@sipit în urgiia Sa; 6. Cel ce mi}c@ p@mântul din locul s@u }i stâlpii lui împreun@ s@ lovesc; 7. Care poruncea}te soarelui }i nu r@sare, }i stealele le încuie ca supt peceate; 8. Carele au întins ceriurile sângur }i p@}a}te pre valurile m@rii; 9. Care face Arcturul }i Orionul }i Hiara }i ceale dinl@untrul austrului; 10. Carele face ceale mari }i necuprinse }i minunate, a c@rora nu iaste num@r. 11. De va veni la mine, nu-L voiu vedea; de s@ va duce, nu-L voiu în]@leage. 12. De va întreba de prip@, cine-I va r@spunde sau cine poate zice: «C@ci a}a faci?» 13. Dumnezeu, a C@ruia m@nii nime-I poate sta împrotiv@ }i supt Carele s@ pleac@ cei ce poart@ p@mântul. 20r 14. Dar@ eu cât sânt, ca s@-I r@spunzu }i || s@ vorbesc cu cuvintele meale cu El? 15. Care de-a}i }i avea ceva drept, nu-I voiu r@spunde, ci m@ voiu ruga Judec@tori ului mieu; 16. {i chemându-L, de m@ va asculta, nu crezu c@ au ascultat glasul mieu. 17. C@ în vifor m@ va zdrobi }i va înmul]i ranele meale }i f@r@ pricin@. 18. Nu îng@duia}te a s@ odihni duhul mieu }i m@ umple de am@r@ciune. 19. De s@ cearc@ t@rie, foarte vârtos iaste; de s@ cearc@ dreptatea judec@]ii, nime nu îndr@znea}te pentru mine a gr@i m@rturie. 1. 2.

258

CAP 9 {I 10

20v

CARTEA LUI IOV

20. De voiu vrea a m@ îndrepta, gura mea m@ va osândi. De voiu vrea nevinovat a m@ ar@ta, strâmb m@ va dovedi. 21. De voiu fi }i unit, }i aceasta nu va }ti sufletul mieu }i mi s@ va urî de viia]a mea. 22. Una iaste carea am gr@it: «{i pre cel nevinovat }i pre cel necurat El îi mistuia}te. 23. De bate, ucig@ o dat@, }i nu râz@ de pedeapsele celor nevinova]i. 24. P@mântul s-au dat în mânile necuratului, fa]a judec@torilor Lui o acopere, c@ de nu-i El, cine dar@ iaste?» 25. Zilele meale mai grabnice au fost decât alerg@toriul; fugit-au }i n-au | v@zut binele. 26. Trecut-au ca cor@biile ce poart@ poame, ca pajora ce zboar@ la hran@. 27. Când voiu zice, nicidecum a}a voiu vorbi, schimbu-mi fa]a }i cu dureare m@ strâng. 28. M@ stideam de toate lucrurile meale, }tiind c@ nu ier]i celui ce gre}a}te. 29. Iar@ de}i a}a sânt necurat, pentru ce în z@dar m-am ostenit? 30. De m@ voiu sp@la ca cu apele ceale de nea }i vor str@luci ca ceale preacurate mânile meale, 31. M@car în gunoiu m@ vei întinge }i urât m@ vor face vejmintele meale. 32. C@ nici omului ce-i mie aseaminea voiu r@spunde; nici care cu mine în judecat@ din drept s@ se poat@ auzi. 33. Nu iaste care pe amândoi s@-i poat@ v@di }i s@-}i puie mânile într-amândoi. 34. Deperteze de la mine varga Sa }i spaima Lui nu m@ înfrico}aze. 35. Gr@i-voiu }i nu m@ voiu teame de El; c@ nici pociu, temându-m@, r@spunde. Cap 10

21r

Iov î} tânguia}te necazul, pricina lui de la Dumnezeu cercând; carea o arat@ a nu fi fost r@otatea sa, nici ne}tiin]a lui Dumnezeu, Carele ziditul de la Sâne om bine-l || cunoa}te. {i iar@}i pentru prisosirea pedeapsii s@ tânguia}te a fi n@scut.

1.

21v

rea}te-s@ sufletul mieu de via]a mea, slobozi-voiu asupra mea vorba mea, gr@i-voiu întru am@r@ciunea sufletului mieu. Zice-voiu lui Dumnezeu: «S@ nu m@ osânde}ti! Spune-mi c@ci a}a m@

2. judeci? 3. Au doar@ bine a fi, [i s@ veade, de m@ vei huli }i m@ vei ap@sa, lucrul mânilor Tale, }i vei ajuta sfatul necura]ilor? 4. Au doar@ ochi trupe}ti sânt [ie sau precum veade omul, }i Tu vei vedea? 5. Au doar@ ca zilele omului, zilele Tale, }i anii T@i ca vreamile omene}ti sânt? 6. S@ cau]i nedreptatea mea }i p@catul mieu s@ ispite}ti? 7. {i s@ }tii c@ nimic necurat am f@cut, nime fiind care din mâna Ta s@ poat@ scoate. 8. Mânile Tale m-au f@cut }i m-au zidit tot împregiur. {i a}a de n@prazn@ m@ r@peze}ti. 9. Adu-[i aminte, rogu-m@, c@ ca lutul m-ai f@cut }i în pulbere m@ vei întoarce. 10. Au nu ca laptele m-ai muls }i ca ca}ul m-ai întegat? 11. Cu piele }i cu carne m-ai îmbr@cat, cu oase }i cu vine m-ai întegat. 12. Via]@ }i mil@ mi-ai d@ruit }i cerce|tarea Ta au p@zit sufletul mieu. 13. De}i t@inuie}ti acestea în imima Ta, dar@ }tiu c@ de toate Î]i aduci aminte. 14. De am p@c@tuit }i pân@ la un ceas mi-ai iertat, c@ci nu m@ suferi a fi curat de nedreptatea mea? 15. {i de voiu fi necurat, amar mie iaste; }i de voiu fi drept, nu-m voiu r@dica capul, s@turat fiind de n@cazu }i de mi}el@tate. 16. {i pentru trufie, ca pre o lei]@ m@ vei prinde }i întorcându-Te, minunat m@ chinuie}ti. 17. Înnoie}ti m@rturiile Tale împrotiva mea }i pedeapsele o}tesc în mine. 18. Pentru ce m-ai scos din zg@u? Care batâr de m-a} fi fost mistuit, s@ nu m@ vaz@ ochiul. 19. Fost-a} fi ca când n-a} fi, din pântece mutat la mormânt. 20. Au doar@ împu]inarea zilelor meale nu s@ va sfâr}i curund? Slobozi-m@, dar@, s@-m plâng câtu} de cât durearea mea, 21. Mai nainte de-a m@ duce, }i nu m@ voiu întoarce, la p@mântul cel întunecos }i acoperit cu cea]a mor]ii, 22. La p@mântul mi}@l@t@]ii }i al întunearecului, unde-i umbra mor]ii, }i nici orânduial@, ci veacinica groaz@ l@cuia}te”».

259

CARTEA LUI IOV

CAP 11 {I 12 Cap 11 ||

Sofar nedrept zice c@ Iov pentru multe p@catele sale, care le num@r@, s-au certat de la Dumnezeu, ar@tând pre Dumnezeu a fi necuprins. Îns@ lui Iov, de s@ va întoarce, toate ceale fericite îi f@g@duia}te.

22r

1. 2.

i, r@spunzând Sofar Naamaniteanul, au zis: „Au doar@ care multe gr@ia}te, nu va }i asculta? Au omul vorbitoriu s@ va îndrepta? 3. [ie unuia vor t@cea oamenii? {i, când vei râde de al]ii, nime nu-]i va r@spunde? 4. C@ ai zis: «Curat@ iaste vorba mea }i curat sânt înnaintea Ta». 5. {i batâr de-ar vorbi Dumnezeu cu tine }i de }-ar de}chide buzele Sale ]ie, 6. S@-]i areate tainele în]elepciunii }i cum c@ de multe feliuri iaste legea Lui, }i ai în]@leage c@ cu mult mai pu]in ceare de la tine decât îi vreadnic@ nedreptatea ta. 7. Doar@ urmele lui Dumnezeu le vei cuprinde }i pân@ la cel des@vâr}it Atotputearnicul vei g@si? 8. Mai înalt iaste decât ceriul, }i ce vei face? Mai adânc decât iadul, }i de unde vei cunoa}te? 9. Mai lung@-i decât p@mântul m@sura Lui }i mai lat@ decât marea. 10. De va r@sipi toate sau într-unul le va îndesa, cine-I va zice împrotiv@? | 11. C@ El cunoa}te de}ert@ciunea oamenilor }i, v@zând nedreptatea, au nu socotea}te? 22v 12. Omul de}ert s@ înnal]@ spre trufie }i ca mânzul m@gariului s@lbatec pre sâne}i slobod a fi n@scut s@ gândea}te. 13. Iar@ tu ai înt@rit inima ta }i ai întors c@tr@ El mânile tale. 14. De vei dep@rta de la tine nedreptatea carea iaste în mâna ta }i de nu va r@mânea în cortul t@u nelegiurea, 15. Atunci î]i vei putea r@dica fa]a f@r@ întin@ciune }i vei fi st@tornic }i nu te vei teame, 16. {i de mi}@l@tate înc@-]i vei uita }i ca de apele ce-au trecut î]i vei aduce aminte. 17. {i ca fulgerul cel de amiaz@zi ]i s@ va scula de c@tr@ sar@; }i când te vei socoti a fi mistuit, vei r@s@ri ca luceaf@rul, 18. {i vei avea cutezare, puindu-]i întâiu n@dejdea }i obosit f@r@ grije vei dormi. 19. Odihni-vei }i nu va fi cine s@ te sparie; *}i s@ vor ruga fe]ii tale mul]i. *Preo]i 26, 6. 20. *Iar@ ochii necura]ilor vor sc@dea, }i sc@parea va peri de la ei }i n@dejdea lor, *Preo]i 26, 16. ur@ciunea sufletului”. Cap 12 || Iov, ca s@ înfunde sume]iia prietinilor, zice c@ nime nu iaste care s@ nu }tie puterea lui Dumnezeu }i în]elepciunea din st@pânirea celor zidite, a c@rora stare o schimb@ dup@ vrearea Sa.

*Jos 21, 3. *Pil. 14, 2.

*Jos 34, 3.

*Isaie 22, 22. Apoc. 3, 7.

23r

1. i, r@spunzând Iov, au zis: 2. „Dar@ numai voi sânte]i oameni }i cu voi va muri în]elepciunea? 3. *{i mie iaste inim@, ca }i voao, nici sânt mai în jos decât voi; c@ cine acestea, care }ti]i, nu le }ti? 4. *Cel ce s@ batjocorea}te de la priiatinul s@u, ca eu, chema-va pre Dumnezeu }i-L va asculta; c@ s@ râde unirea dreptului. 5. F@linariu urgisit la cugetele boga]ilor, g@tit spre vreame rânduit@. 6. Prisoseasc@ s@la}ele tâlharilor }i cu îndr@znire înt@rât@ pre Dumnezeu, când El le-au dat toate în mânile lor. 7. Întreab@ adec@ dobitoacele }i te vor înv@]a; }i pasirile ceriului, }i-]i vor spune ]ie. 8. Gr@ia}te p@mântului }i-]i va r@spunde ]ie; }i-]i vor povesti pe}tii m@rii. 9. Cine nu }ti c@ toate acestea mâna Domnului le-au f@cut? 10. Într-a C@ruia mân@ sufletul tot ce tr@ia}te }i sufletul a tot trupul omului. 23v 11. *Au nu ureachea giudec@ cuvintele, }i f@l|cile celui ce mânc@, gustul? 12. În cei vechi iaste în]elepciunea }i în mult@ vreame, mintea. 13. De la El ieste în]elepciunea }i t@riia, El are sfatul }i în]eleagerea. 14. *De va r@sipi, nime iaste cine s@ zideasc@? De va încuia pre om, nime iaste cine s@-i de}chiz@? 15. De va conteni apele, toate s@ vor usca; }i, de le va slobozi afar@, vor r@sturna p@mântul.

260

CAP 12, 13 {I 14

24r

CARTEA LUI IOV

16. La El iaste t@ria }i în]elepciunea, El cunoa}te }i pre cel ce în}al@, }i pre cel ce s@ în}al@; 17. Aduce sfetnici spre s@vâr}it bolund }i judec@toriu spre buiguire; 18. Brâul împ@ra]ilor îl dezleag@ }i încinge cu fune coapsele lor; 19. Pov@]uia}te preo]ii cei nem@re]i, }i pre cei ale}i îi în}al@, 20. Schimbând buza celor adev@ra]i }i înv@]@tura celor b@trâni dep@rtând-o; 21. Vars@ necinste preste c@petenii, pre cei ce era ap@sa]i r@dicându-i. 22. Carele descopere ceale adânci dintru-ntunearec }i scoate spre lumin@ umbra mor]ii; 23. Carele sporea}te neamurile }i le pierde, }i ceale r@sturnate în întreg iar@}i le întoarce; || 24. Carele schimb@ inima c@peteniilor norodului p@mântului }i-i în}al@, ca în de}ert s@ umble prin cea f@r@ cale. 25. Pip@i-vor ca prin tunearec, }i nu în lumin@, }i-i va face a r@t@ci ca cei be]i. Cap 13 Iov, priiatinii s@i în cuvintele lor cufundându-i, zice c@ s@ vor certa de la Dumnezeu. {i dreptatea sa }i r@bdarea înprotiva priiatinilor o ap@r@, cercând de la Dumnezeu pentru ce p@cate a}a de greu s@ n@c@ja}te.

1.

24v

25r

at@ toate care au v@zut ochiul mieu }i au auzit ureache mea; }i am în]@les fie}tecarea. 2. Dup@ }tiin]a voastr@ }i eu le-am cunoscut, nici sânt mai jos decât voi. 3. Îns@ c@tr@ Cel Atotputearnic voiu gr@i }i a m@ întreba cu Dumnezeu doresc, 4. Întâiu pre voi ar@tându-v@ me}teri minciunii }i cinstitori de dogme r@zvr@tite. 5. {i batâr de-a]i t@cea, ca s@ v@ vede]i a fi în]elep]i! 6. Asculta]i, dar@, certarea mea }i judecata buzelor meale lua]i aminte! 7. Au doar@ lui Dumnezeu I-i lips@ de minciuna voastr@, ca s@ gr@i]i pentru El f@]@rii? 8. Au doar@ fa]a Lui lua], }i pentru Dumnezeu a judeca v@ sârgui]i? | 9. Au Îi va pl@cea Celuia de Carele nimic nu s@ poate t@inui? Au s@ va încelui ca omul cu în}el@ciunile voastre? 10. El v@ va v@di pentru c@ într-ascuns fa]a Lui lua]i. 11. Îndat@, cât s@ va mi}ca, v@ va turbura, }i groaza Lui va c@dea preste voi. 12. Pomenirea voastr@ s@ va as@m@na cenu}ii }i s@ vor întoarce în tin@ cerbicile voastre. 13. T@ce]i câtu}i de cât, s@ gr@iesc orice-mi va spune mintea. 14. Pentru ce-m rump c@rnurile meale cu din]ii miei }i sufletul mieu întorc în mânile meale? 15. De m@ va }i ucide, într-Însul voiu n@d@jdui. Îns@ c@ile meale înaintea Lui le voiu v@di. 16. {i El va fi mântuitoriul mieu, c@ nu va veni înnaintea Lui tot f@]arnicul. 17. Asculta]i vorba mea }i ciumeliturile le lua]i în urechile voastre. 18. De voiu fi judecat, }tiu c@ drept m@ voiu afla. 19. Cine iaste care s@ se judece cu mine? Vie! Pentru ce, t@când, m@ mistuiesc? 20. Numai doao s@ nu-mi faci, }i atunci de la fa]a Ta nu m@ voiu ascunde. 21. Mâna Ta o deperteaze de la mine, }i groaza Ta s@ nu m@ înfrico}eaze. 22. Cheam@ -m@ }i eu [-oiu r@spunde; ,adec@, voiu gr@i }i Tu-mi r@spunde, || 23. Ce de nedrept@]i am, }i p@cate, r@ot@]ile meale }i gre}alele arat@-le mie. 24. C@ci fa]a Ta o ascunzi }i m@ socote}ti a-[i fi nepriiatin? 25. Împrotiva frunzii ce s@ r@pea}te de vânt ar@]i puterea Ta }i un p@iu}u s@c gone}ti? 26. C@ scrii împrotiva mea am@r@ciuni }i vreai a m@ mistui cu p@catele tinerea]elor meale. 27. Pus-ai în gros piciorul mieu }i ai cercetat toate c@r@rile meale }i urmele picioarelor meale le-ai socotit. 28. Carele ca putr@giunea m@ voiu mistui }i ca v@jmântul ce s@ mânc@ de molie. Cap 14 Iov, socotind sl@biciunea omeneasc@, s@ minuneaz@ de rânduiala lui Dumnezeu spre oameni, c@ dup@ aceast@ viia]@ a}tapt@ alta, }i a trupurilor prorocea}te înviiarea.

1. 2.

mul din muiere n@scut în scurt@ vreame tr@ind, s@ umple de multe tic@lo}ii. *Carele ca o floare r@sare }i s@ zdrobea}te }i fuge ca umbra, }i niciodat@ întru aceea} stare r@mâne.

261

*Sus 8, 9. Psal. 143, 4.

CARTEA LUI IOV

CAP 14 {I 15

3. {i vreadnic a fi, socote}ti, preste unul ca | acesta a-[i de}chide ochii T@i }i a-l aduce 25v cu Tine la judecat@? 4. *Cine poate face curat din necurat, ce-i z@mislit din s@mân]@? Au nu Tu, Care sângur e}ti? *Psal. 50, 4. 5. Scurte sânt zilele omului, num@rul lunilor lui la Tine iaste. Rânduit-ai hotarele lui, carele a s@ treace nu vor putea. 6. Dep@rteaz@-Te pu]intel de la el, ca s@ odihneasc@, pân@ când va veni cea dorit@, ca a n@imitului zioa lui. 7. Lemnul are n@deajde; de s@ va t@ia, iar@}i înverzea}te, }i ramurile lui odr@slesc. 8. De va îmb@trâni în p@mânt r@d@cina lui }i în pulbere va muri trunchiul lui, 9. De mirosul apei va încol]i }i va face coam@, ca când dintâiu s-au s@dit. 10. Iar@ omul, deac@ va muri }i golit, }i mistuit, unde iaste, rogu-m@? 11. Ca când s-ar dep@rta apele din mare, }i râul, de}ertându-s@, s@ se u}te, 12. A}a omul, deac@ va adormi, nu s@ va scula. Pân@ ce s@ va zdrobi ceriul, nu s@ va de}tepta, nici s@ va scula din somnul s@u. 13. Cine-mi va da aceasta, ca în iad s@ m@ aperi }i s@ m@ ascunzi, pân@ ce va treace mânia Ta }i s@-mi rânduie}ti vreame în carea s@-[i aduci aminte de mine? || 14. Au socote}ti c@ omul mort iar@}i tr@ia}te? În toate zilele în care acum o}tesc, a}tept 26r pân@ ce va veni schimbarea mea. 15. Chema-m@ -vei, }i eu Î]i voiu r@spunde. Lucrului mânilor Tale Î] vei întinde dreapta. 16. *Tu, adec@, pa}ii miei i-ai num@rat, ci iart@-mi p@catele meale. *Jos. 30, 14 17. Îns@mnat-ai ca într-un s@cule]u gre}alele meale, ci ai vindecat nedreptatea mea. }i 34, 21. 18. Muntele, c@zând, curge, }i piatra s@ mut@ din locul s@u; Pil. 5, 21. 19. Pietrile le scobea}te apa }i, prin sp@lare, încet, p@mântul s@ mistuia}te. {i pre om, dar@, a}ijderea îl vei pierde. 20. Înv@rto}atu-l-ai pu]ântel, ca în veac s@ treac@. Schimba-vei fa]a lui }i-l vei slobozi. 21. Acar vesti]i vor fi fiii lui, acar nevesti]i, nu va în]eleage. 22. Îns@ trupul lui, pân@ va tr@i, îl va durea, }i sufletul lui preste dânsul va plânge”. Cap 15 Elifaz v@dea}te pre Iov de truf@}ie, de ner@bdare }i de bl@st@marea asupra lui Dumnezeu, la Carele zice c@ nime nu s@ afl@ curat, îns@mnând bl@st@mul necura]ilor }i al f@]arnicilor.

1. 2.

*Ecli. 18, 8.

*Sus 4, 18.

i r@spunzând Elifaz Themaniteanul, au zis: | „Au doar@ cel în]elept va r@spunde ca cel ce gr@ia}te spre vânt }i va umplea de 26v fierbântare pântecele s@u? 3. V@de}ti cu cuvintele pre cel ce nu-i aseaminea ]ie }i gr@ie}ti ce nu-]i folosea}te. 4. Câtu-i în tine, de}ertat-ai frica }i ai dus rug@ciunile înnaintea lui Dumnezeu. 5. C@ci c@ au înv@]at nedreptatea ta pre gura ta }i urmezi limba celor ce blast@m@. 6. Osândi-te-va pre tine gura ta, }i nu eu; }i buzele tale î] vor r@spunde ]ie. 7. Au doar@ omul cel dintâiu tu e}ti n@scut, }i mai nainte de dealuri alc@tuit? 8. Au doar@ sfatul lui Dumnezeu l-ai auzit }i mai jos de tine va fi toat@ în]elepciunea? 9. Ce cuno}ti carea s@ nu cunoa}tem? Ce în]elegi carea s@ nu }tim? 10. *{i b@trâni }i vechi sânt întru noi, cu mult mai vechi decât p@rin]ii t@i. 11. Au doar@ mare lucru iaste s@ te mâng@ie Dumnezeu? Ci cuvintele tale ceale reale opresc aceasta. 12. Ce te înnal]@ inima ta }i, ca când ai cugeta lucruri mari, sp@rie]i ai ochii? 13. Ce s@ umfl@ împrotiva lui Dumnezeu duhul t@u, ca s@ sco]i din gura ta de aceaste vorbe? 14. Ce iaste omul, s@ fie neîntinat }i s@ se areate drept a fi cel n@scut din muiare? 15. *Iat@, între sfin]ii Lui nime-i neschim||b@toriu, }i ceriurile nu sânt curate înnaintea Lui. 27r 16. Cu cât mai vârtos urâciosul }i nefolositoriul om carele bea ca apa nedreptatea? 17. Ar@ta-]i-voiu, ascult@-m@! Ce am v@zut î]i voiu povesti. 18. Cei în]@lep]i s@ m@rturisesc }i nu-}i ascund p@rin]ii s@i, 19. C@rora numai s-au dat p@mântul }i n -au trecut strein printr-în}ii. 20. În toate zilele sale cel necurat s@ trufea}te }i tir@niii lui ne}tiut iaste num@rul anilor. 21. Sunetul groazei pururea în urechile lui; }i când iaste pace, el pururea le}uiri i s@ pare a fi. 22. Nu creade c@ s@ poate întoarce din întunearec la lumin@, privind înprejur din toate p@r]ile sabia. 23. Când s@ va mi}ca a cerca pâine, cunoa}te c@-i g@tit@ în mâna lui zioa întunearecului.

262

CAP 15, 16 {I 17

27v

CARTEA LUI IOV

24. Îngrozi-l-va n@cazul }i strâmtoare îl va }en]ui, ca pre împ@ratul ce s@ g@tea}te la r@zboiu. 25. C@ }-au întins asupra lui Dumnezeu mâna sa }i împrotiva Celui Atotputearnic s-au înv@rto}at. 26. Alergat-au asupra Lui cu grumazul r@dicat }i cu cerbice gras@ s-au întrarmat. 27. Acoperitu-i-au fa]a lui gr@sime }i | din coapsele lui untura sp@nzur@. 28. L@cuit-au în cet@]i p@r@site }i în case pustii, carele s-au întors în mormânturi. 29. Nu s@ va îmbog@]i, nici va r@m@nea avearea lui, nici î} va slobozi în p@mânt r@d@cina sa. 30. Nu s@ va dep@rta din întunearec; ramurile lui le va usca flac@ra }i s@ va lua cu duhul gurii sale. 31. Nu va creade în z@dar cu gre}al@, fiind în}elat, c@ s@ va r@scump@ra cu ceva pre]u. 32. Mai nainte de-a i s@ plini zilele, va peri, }i mânile lui s@ vor s@ca. 33. V@t@ma-s@-va ca via în floarea dintâi strugurul lui }i ca maslinul ce-}i leap@d@ floarea. 34. C@ adunarea f@]arnicului stearp@, }i focul va îmbuca s@la}ele celor ce daruri bucuros priimesc. 35. *Z@mislit-au durearea }i au n@scut nedreptate; }i pântecele lui g@tea}te în}el@ciuni”. *Psal. 7, 15. Isa. 59, 4.

Cap 16 Iov, mi}cat de asprirea priiatinilor, durearea sa }i-o tânguia}te, m@rimea dos@zii ar@tând }i pre sâne a p@timi f@r@ dreptate, c@ruia }tiitoriu a fi Dumnezeu zice.

28r

28v

1. i r@spunzând Iov, au zis: 2. „Auzit-am adeaseori de-acealea, mâng@itori povarnici to]i sânte]i voi. 3. Au doar@ vor avea sf@r}it cuvintele ceale de vânt? Au greu-]i iaste ]ie ceva, de || gr@ie}ti? 4. Puteam }i eu aseaminea voao a gr@i }i macar de-ar fi sufletul vostru pentru sufletul mieu. 5. V-a} mâng@ia }i eu cu cuvinte }i mi-a} cl@ti capul preste voi. 6. Înt@ri-v- a} cu gura mea }i mi-a} mi}ca buzele meale, ca când v@ v -a} ierta. 7. Dar@ ce voiu face? De voiu gr@i, nu va înceta durearea mea. {i de voiu t@cea, nu s@ va dep@rta de la mine. 8. Iar@ acum m-au ap@sat durearea mea }i spre nimica s-au întors toate m@dul@rile meale. 9. Zbârciturile meale m@rturisesc împrotiva mea }i s@ de}tapt@ gr@itoriu str@mb împrotiva fea]ii meale, zicându-mi împrotiv@. 10. Cules-au mânia Sa spre mine }i, amân@n]ându-mi, au scr@}nit asupra mea cu din]ii S@i. Vr@jma}ul mieu cu ochi groaznici s-au uitat spre mine; 11. De}chisu-s-au asupra mea gurile sale }i, probozindu-m@, mi-au lovit falca; s@turatu-s-au din pâinile meale. 12. Închisu-m-au Dumnezeu la cel nedrept }i mânilor celor necura]i m -au dat. 13. Eu, cel odat@ bogat, de n@prazn@ m-am zdrobit. Prins-au cerbicea mea, frâmtu-m-au }i m-au pus Lui}i ca spre s@mn. 14. Înpresuratu-m- au cu l@ncile Sale, r@nit-au coapsele meale, n-au îng@duit }i au v@rsat pre p@mânt ceale dinl@untru ale meale. 15. T@iatu-m-au cu ran@ preste ran@, n@v@ |lit-au asupra mea ca un uriia}. 16. Sac am cusut preste pielea mea }i am acoperit cu cenu}e trupul mieu. 17. Fa]a mea s-au umflat de plâns, }i geanele meale au împ@inginit. 18. Acestea am p@timit, f@r@ de nedreptatea mânilor meale, având curate, c@tr@ Dumnezeu, rug@ciuni. 19. P@mântule, s@ nu acoperi sângele mieu, nici s@ afle în tine loc de pitulat str@garea mea! 20. C@ iat@, în ceriu m@rturia mea }i }tiutoriul mieu în ceale înnalte. 21. Vorbitorii, priiatinii miei; la Dumnezeu s@ strecur@ ochiul mieu. 22. {i batâr a}a de s-ar judeca omul cu Dumnezeu, precum s@ judec@ fiiul omului cu so]ul s@u. 23. C@ iat@, anii cei scur]i trec }i în c@rarea prin carea nu m@ voiu întoarce umblu. Cap 17 Iov, din m@rimea n@cazului s@u, aici nimic@ }ie} a-i r@mânea f@r@ moartea, gr@ia}te }i pre priiatinii ce-i r@nduia numai cea de acum r@spl@tire îi v@dea}te de nebunie, el cea viitoare a}teptând odihn@.

1. 2.

ufletul mieu s@ va sup]iia, zilele meale s@ vor scurta }i sângur îm r@m@ne mormântul. N- am p@c@tuit }i în am@r@ciuni petreace ochiul mieu. ||

263

CARTEA LUI IOV

CAP 17, 18 {I 19

3. Slobozi-m@, Doamne, }i m@ pune lâng@ Tine, }i a fie}tec@ruia mân@ o}tasc@ împrotiva mea. 29r 4. Inima lor o ai dep@rtat de înv@]@tur@, pentru aceaea nu s@ vor în@l]a. 5. Prad@ f@g@duia}te sor]ilor }i ochii fiilor lui vor sc@dea. 6. Pusu-m-au ca spre pild@ ob}tii }i pild@ sânt înnaintea lor. 7. Înp@injinit-au de urgie ochiul mieu }i m@dul@rile meale ca într-o nimica s-au întors. 8. Ame]i-vor drep]ii preste aceasta, }i cel nevinovat împrotiva f@]arnicului s@ va de}tepta, 9. {i va ]inea cel drept calea sa, }i cel cu mâni curate va adaoge t@rie. 10. Deci to]i voi v@ întoarce]i }i veni]i }i nu voiu afla întru voi nici un în]elept. 11. Zilele meale au trecut, gândurile meale s-au r@sipit, chinuindu -mi inima. 12. Noaptea o au mutat spre zi }i, iar@}i, dup@ întunearec n@d@jduiesc lumin@. 13. De voiu suferi, iadul casa mea iaste }i întru întunearec mi-am a}ternut patul. 14. Putregiunii am zis: «Tat@l mieu e}ti; maic@-mea }i soru-mea, viermilor». 15. Unde iaste dar@ acum a}teptarea mea, }i r@bdarea mea cine o socotea}te? 16. În iadul cel mai dedesupt s@ vor pogorî toate ale meale. Gânde}ti, doar@ acolo va fi odihn@ mie?” Cap 18 | Valdat, mustrând pre Iov de trufie }i de ner@bdare, îns@mneaz@ bl@st@murile celor necura]i ca s@-} a}aze judecata sa împrotiva lui Iov, adec@ c@ numai pentru p@catele sale s@ ceart@.

*Pil. 2, 22.

29v

1. i r@spunzând Valdad Sufiteanul, au zis: 2. „Pân@ la ce sf@r}it vei arunca cuvintele? În]eleage]i mainte, }i a}a s@ gr@im! 3. Pentru ce ne-am socotit ca un dobitoc }i ne-am f@cut urâ]i înnaintea voastr@? 4. Cel ce-]i pierzi sufletul t@u întru mânia ta, au doar@ pentru tine s@ va p@r@si p@mântul }i s@ vor muta râpile din locul s@u? 5. Au nu lumina ceriului necurat s@ va stânge? Nici va str@luci para focului lui? 6. Lumina s@ va întuneca în s@la}ul lui, }i candila care-i preste el s@ va stânge. 7. Str@mta-s@-vor pa}ii vârtutei lui }i va pr@p@di sfatul s@u, 8. C@ au b@gat în curs@ picioarele sale }i întru întin@ciunile sale umbl@. 9. Prinde-s@-va talpa lui în la] }i s@ va aprinde asupra lui seate. 10. Ascunsu-s-au în p@mânt piedeca lui }i cursa lui pre c@rare. 11. De pretutindini îl vor înfrico}a groazele }i-i vor înv@lui picioarele. || 12. Sup]ia-s@-va de foame vârtutea lui, }i nemâncarea s@ n@v@leasc@ coastele lui. 30r 13. Înbuce frumsea]ea pielii lui, mistuiasc@ bra]ele lui, ceale întâiu n@scute, moartea. 14. Zmulg@-s@ din s@la}ul lui cutezarea lui }i calce preste el, ca împ@ratul perirea. 15. L@cuiasc@ în s@la}ul lui so]iile lui, care nu ieste, presere-se în s@la}ul lui sulfur. 16. Jos, r@d@cinile lui s@ s@ usuce, iar@ sus, s@ se sferime s@ceri}ul lui. 17. *Pomenirea lu i s@ piar@ de pre p@mânt }i s@ nu se pr@znuiasc@ numele lui prin uli]@. 18. Scoate-l-va din lumin@ întru-ntunearec, }i din lume îl va muta. 19. Nu va fi s@mân]a lui, nici neamul întru norod, nici ceva r@m@}i]@ în ]inuturile lui. 20. În zioa lui s@ vor ame]i cei mai de pre urm@, }i pre cei dintâi îi va n@v@li groaza. 21. Aceastea dar@ sânt s@la}ele celui necurat, }i acesta-i locul celui ce nu cunoa}te pre Dumnezeu”. Cap 19 Iov, de nemilostivire pre priiatini v@dind, pre sâne} de la Domnul a s@ bate f@r@ vin@ zice, nu pentru ale sale r@ot@]i, ci pentru alte dreapte pricini ar@tând asprirea n@cazului, }i pre sâne} a fi de priiatini p@r@sit; pentru aceaea, cu viitoarea înviiare s@ mâng@ie. |

30v 1. i r@spunzând Iov, au zis: 2. „Pân@ când n@c@ji]i sufletul mieu }i m@ zdrobi]i cu vorbele? 3. Iat@, de zeace ori m@ turbura]i }i nu v@ ru}ina]i ap@sindu-m@. 4. Adec@, de n-am }i cunoscut, cu mine va fi necuno}tin]a mea. 5. Iar@ voi v@ r@dica] asupra mea }i m@ mustra]i cu probozirile meale. 6. Încai acum în]@leage]i c@ Dumnezeu nu cu judecat@ dreapt@ m-au n@c@jit }i cu zbiciurile Sale m-au încins. 7. Iat@, voiu strâga puternicie p@timind, }i nime va auzi. Vorbi-voiu, }i nu ieste cine s@ judece.

264

CAP 19 {I 20

31r

31v

CARTEA LUI IOV

8. C@rarea mea o au îngr@dit împregiur }i nu pociu treace, }i în calea mea au pus întunearec. 9. Jefuitu-m-au de slava mea }i au luat corona din capul mieu. 10. Strâcatu-m-au despre tot }i pieiu }i ca unui copaciu zmult mi-au luat n@dejdea. 11. Mâniiatu-s-au împrotiva mea urgia Lui, }i a}a m-au avut, ca pre vr@jma}ul S@u. 12. Înpreun@ au venit tâlharii Lui }i } -au f@cut cale prin mine }i au conocit prinprejur s@la}ul mieu. 13. Pre fra]ii miei i-au dep@rtat de la || mine, }i cunoscu]ii miei ca cei streini s-au delungat de la mine. 14. P@r@situ-m-au rudeniile meale, }i cei ce m@ cunoscuse s-au uitat de mine. 15. Jelearii casii meale }i slujnicile meale ca pre un strein m-au avut }i ca un nimearnic am fost în ochii lor. 16. Pre sluga mea l-am chemat }i nu mi-au r@spuns; cu gura mea m@ rugam de el. 17. De aburul mieu i s-au sc@rbit muiarii meale }i m@ rugam fiilor pântecelui mieu. 18. {i cei bolunzi înc@ nu m@ socotea }i, deac@ m@ dep@rtam de la ei, m@ hulea. 19. Urâtu-m-au cei ce era cândva sfetnicii miei; }i pre carii mai tare iubeam s-au întors de la mine. 20. De pielea mea, mistuindu-s@ c@rnurile, s-au lipit osul mieu }i s-au l@sat numai buzele împregiuriul din]ilor miei. 21. Milostivi]i-v@ spre mine, milostivi]i-v@ spre mine încai voi, priiatinii miei, c@ mâna Domnului m-au atins. 22. Pentru ce m@ goni]i, ca Dumnezeu, }i cu c@rnurile meale v@ s@tura]i? 23. Cine-m va da, s@ s@ scrie vorbele meale? Cine-m va da, s@ s@ îns@mneaze în carte, | 24. Cu nuia de fier }i în tabl@ de plumb sau cu clea}te s@ se scobeasc@ în creamine? 25. C@ }tiu cum c@ R@scump@r@toriul viu iaste }i în zioa cea mai de-apoi din p@mânt m@ voiu scula. 26. {i iar@}i m@ voiu încungiura cu pielea mea }i în trupul mieu voiu vedea pre Dumnezeul mieu, 27. Pre Carele eu însumi Îl voiu vedea, }i ochii miei s@ vor uita spre El, }i nu altul. Pus@ ieste aceast@ n@dejde a mea în sânul mieu. 28. Pentru ce dar@ acum zice]i: «S@-l gonim }i r@d@cin@ cuvântului s@ afl@m împrotiva lui?» 29. Fugi]i, dirept aceaea, de la fa]a sabiii, c@ izbânditoriul nedrept@]ilor sabie iaste; }i s@ }ti]i a fi judecata”. Cap 20 Sofar, mi}cat de cuvintele lui Iov, înfruntarea lui zice c@ o va asculta. {i ce parte iaste a celui necurat la Dumnezeu, cu multe cuvinte arat@.

1. 2.

32r

32v

i, r@spunzând Sofar Naamaniteanul, au zis: „Pentru aceaea cugetele meale una dup@ alta de multe fealiuri urmeaz@, }i mintea spre multe s@ r@pea}te. 3. Înv@]@tura cu carea m@ mustri o voiu asculta, }i duhul în]elegerii meale îm va r@spun||de mie. 4. Aceasta }tiu din-ceput, de când s-au pus omul pre p@mânt, 5. C@ lauda celor necura]i scurt@ ieste }i bucuria f@]arnicului, la un puntum. 6. De s@ va sui pân@ la ceriu trufiia lui }i capul lui va atinge norii, 7. Ca gunoiul în sfâr}it s@ va pierde. {i carii îl v@zuse vor zice: «Unde iaste?» 8. Ca somnul zburând nu s@ va afla, treace-va ca vederea de noaptea. 9. Ochiul care îl v@zuse nu-l va vedea, nici mai mult s@ va uita spre el locul s@u. 10. Fiii lui s@ vor zdrobi de lips@, }i mâna lui îi va întoarce durearea sa. 11. Oasele lui s@ vor umplea de r@ot@]ile tinerea]elor lui }i cu el în pulbere vor dormi. 12. C@ fiind dulce în gura lui r@ul, îl va ascunde supt limba sa. 13. Îng@dui-l-va }i nu-l va p@r@si }i-l va t@inui în gâtlejul s@u. 14. Pânea lui în pântecele lui s@ va întoarce în fiere de aspide dinlontru. 15. Bog@]iile care le-au îmbucat le va borî }i din pântecele lui le va trage afar@ Dumnezeu. 16. Capul aspidelor s@ va scula }i-l va | ucide limba de n@pârc@. 17. (Nu vaz@ p@raiele râului, r@pegiunile mierii }i a untului). 18. Pl@ti-va toate care au f@cut }i, macar c@ nu s@ va mistui, dup@ mul]imea me}te}ugirilor sale, a}a va }i suferi.

265

CARTEA LUI IOV *Ecli. 5, 9.

CAP 20 {I 21

19. Pentru c@ frângând au golit pre cei s@raci, casa o au r@pit }i nu o au zidit, 20. *Nici s-au s@turat pântecele lui; }i, deac@ va avea ceale ce poftea, nu le va putea st@pâni. 21. N-au r@mas din bucata lui, }i pentru aceaea nimic nu va r@mânea din averile lui. 22. Deac@ s@ va s@tura, strâmtora-s@-va, înfierbânta-s@-va }i toat@ durearea va c@dea spre el. 23. Batâr de s-ar umplea pântecele lui, ca s@ trimit@ preste el mâniia urgiii Sale }i s@ ploaie preste el r@zboiul S@u. 24. Fugi-va de armele ceale de fier }i va c@dea în arcul cel de aram@, 25. Scos }i ie}ind din teaca sa }i fulgurând întru am@r@ciunea sa. Mearge-vor }i vor veni preste el cei groaznici. 26. Tot întunearecul s-au ascuns în ochii lui. Îmbuca-l-va focul cel ce nu s@ aprinde, n@c@ji-s@-va p@r@sit în s@la}ul s@u. 27. Dezv@li-vor ceriurile nedreptatea lui }i p@mântul s@ va scula asupra lui. || 33r 28. De}chis va fi col]ul casii lui, zmulge-s@-va în zioa urgiii lui Dumnezeu. 29. Aceasta iaste partea omului necurat de la Dumnezeu }i mo}tenirea cuvintelor lui de la Domnul”. Cap 21 Iov, poftind a s@ asculta cu r@bdare de la priiatini, pricina cearc@ pentru ce uniia din cei necura]i pân@ la sf@r}itul vie]ii sânt noroci]i, iar@ cei cura]i împrotiv@ s@ bat, }i r@spunde c@ cel necurat spre zioa peririi de la Dumnezeu s@ ]ine, mincinoasa priiatinilor mâng@iare prin aceasta zmulgând.

1. i, r@spunzând Iov, au zis: 2. „Asculta]i, rogu-v@, cuvintele meale }i v@ poc@i]i! 3. Suferi]i-m@, }i voiu gr@i }i, dup@ cuvintele meale, de vi s@ pare, râde]i! 4. Au doar@ împrotiva omului întrebarea mea iaste, ca s@ nu-mi caute a m@ întrista cu vrednicie? 5. Asculta]i }i v@ buigui]i }i pune]i deagetul gurii voastre! 6. {i eu, cându-mi aduc aminte, m@ tem }i m@ lovea}te cutremurul mieu. 7. *Pentru ce, dar@, cei necura]i tr@iesc, în@l]a]i sânt }i înt@ri]i cu bog@]ii? *Irim. 2, 1 8. S@mân]a lor r@mâne înaintea lor, a ru|deniilor gloata }i a nepo]ilor în vederea lor. 33v Havacum 1. 3. 9. Casele lor f@r@ grije sânt }i cu lini}te, }i nu ieste varga lui Dumnezeu preste ei. 13. 10. Vaca lor au luat în pântece }i nu s-au st@rpit; giuninca au f@tat }i nu s-au usebit de vi]elul s@u. 11. Ies ca turmele mititeii lor }i pruncii lor s@lteaz@ cu jocuri 12. [in doba }i al@uta }i s@ bucur@ de sunetul organului. 13. Ducu-}i în ceale bune zilele sale }i într-o cirt@ s@ pogor în iad. 14. Carii au zis lui Dumnezeu: «Dep@rteaz@-Te de la noi }i cuno}tin]a c@ilor Tale nu o vream. 15. *Cine e Atotputearnicul, ca s@-i slujim, }i ce ne folosea}te de ne vom ruga Lui?» *Mal. 3, 14. 16. Îns@ pentru c@ nu sânt în mâna lor bun@t@]ile sale, sfatul necura]ilor îndelungat s@ fie de la mine. 17. De câte ori candila necura]ilor s@ va stânge }i le va veni povoiul }i-i va împ@r]i durearea urgiii Sale? 18. Fi-vor ca pleavele înnaintea fea]ii vântului }i ca scânteia ce o r@sipea}te viforul. 19. Dumnezeu va ]inea fiilor Lui durearea t@tâni-s@u; }i când îi va r@spl@ti, atunci || va }ti. 34r 20. Vedea-vor ochii lui uciderea sa }i din urgiia Atotputearnicului va bea. 21. C@ ce-i a lui din casa sa dup@ sâne? {i de s@ va îngium@t@]i num@rul anilor lui? 22. Au doar@ pre Dumnezeu Îl va înv@]a cineva }tiin]a, Carele judec@ pre cei înnal]i? 23. Acesta moare vârtos }i s@n@tos, bogat }i fericit. 24. Ceale dinlontrul lui pline sânt de gr@sime, }i cu m@duh@ oasele lui s@ râoreaz@. 25. Iar@ altul moare întru am@r@ciunea sufletului, f@r@ nici o aveare, 26. {i macar c@ împreun@ în pulbere vor dormi }i-i vor acoperi viermii. 27. Adev@rat am cunoscut cugetele voastre }i judec@]ile ceale nedreapte împrotiva mea. 28. C@ zice]i: «Unde iaste casa c@peteniii }i unde sânt s@la}ele necura]ilor?» 29. Întreba]i pre acar carele dintre c@l@tori }i togma aceastea îl ve]i cunoa}te a le în]eleage. 30. C@ spre zioa pierderii s@ ]ine cel r@u }i la zioa urgiii s@ va duce. 31. Cine-i va mustra înaintea lui calea lui? {i care au f@cut, cine-i va r@spl@ti? 32. El la mormânturi s@ va duce }i întru adunarea mor]ilor va priveghea. |

266

CAP 21, 22 {I 23 34v

CARTEA LUI IOV

33. Dulce au fost celor col]uroase a izvorului iadului }i dup@ sâne pre tot omul va trage, }i înaintea sa nenum@ra]i. 34. În ce chip dar@ m@ mâng@ia]i în de}ert, deac@ r@spunsul vostru a s@ împonci}a adev@rului s-au ar@tat?” Cap 22 Elifaz mustr@ pre Iov de nemilostivire în ap@sarea s@racilor }i altor nelegiuiri, ar@tându -l a nu sâm]i bine de dumnez@iasca orânduial@; }i, de s@ va poc@i, ceale bune f@g@duindu-i.

1. 2.

35r

35v

i, r@spunzând Elifaz Thimaniteanul, au zis: „Au doar@ lui Dumnezeu s@ poate as@m@na omul, macar de va fi }i cu }tiin]@ des@vâr}it? 3. Ce folosea}te lui Dumnezeu de vei fi drept? Au ce-i adaogi de-]i va fi neîntinat@ viia]a ta? 4. Au doar@, temându-s@, te va mustra }i va veni cu tine în judecat@? 5. {i nu pentru r@otatea ta cea prea mult@ }i ceale f@r@ sfâr}it nedrept@]i? 6. C@ ai luat z@logul fra]ilor t@i f@r@ pricin@ }i pre cei goli i-ai jefuit de haine. 7. Ap@ celui obosit n-ai dat, }i celui fl@mând i-ai tras pâinea. 8. Întru t@ria bra]ului t@u st@pâneai p@mântul }i pre putearnic îl biruiai . || 9. Pre v@duve le-ai l@sat de}earte }i cele c@rnoase ale s@racilor bra]@ le -ai sf@rmat. 10. Pentru aceaea te-ai încungiurat cu la]uri }i te turbur@ frica degrab@ . 11. {i socoteai c@ nu vei vedea întunearecul, }i de povoiul apelor nu te vei ap@sa? 12. Au nu socote}ti c@ Dumnezeu ieste mai înalt decât ceriul }i preste v@rvul stealelor s@ înal]@? 13. {i zici: «C@ ce cunoa}te Dumnezeu }i ca prin cea]@ judec@? 14. Norii, ascunderea Lui, nici socotea}te ale noastre, nici pre lâng@ ]i]ânile ceriului umbl@». 15. Au doar@ c@rarea veacilor vreai a o p@zi, carea o au c@lcat oamenii cei necura]i? 16. Carii s-au luat mainte de vremea sa }i râul au r@sturnat temeiul lor, 17. Carii zicea lui Dumnezeu: «Dep@rteaz@-Te de la noi!» }i ca cum nimic ar putea face Cel Atotputearnic, Îl socotea, 18. Când El umpluse casele lor de bun@t@]i; a c@rora judecat@ departe fie de la mine. 19. *Vedea-vor drep]ii }i s@ vor veseli, }i cel nevinovat va râde de dân}ii. *Psalm. 106, 42. 20. Au nu s-au t@iat înn@l]area lor, }i r@m@}i]ele lor le -au îmbucat focul? 21. Odihnea}te-te dar@ spre El }i aibi pace }i prin aceastea vei avea roduri bune. 22. Priimea}te din gura Lui leagea }i pune cuvintele Lui în inima ta. | 23. De te vei întoarce la Cel Atotputearnic, te vei zidi }i vei îndelunga nedreptatea de la s@la}ul t@u. 24. Da-]i -va pentru p@mânt creamine, }i pentru creamine, r@pegiuni de aur. 25. {i va fi Atotputearnicul împrotiva vr@jma}ilor t@i, }i argintul ]i s@ va gr@m@di. 26. Atunci spre Atot]iitoriul vei spori în dezmerd@ri }i vei r@dica c@tr@ Dumnezeu fa]a ta. 27. Ruga-L-vei }i te va asculta, }i f@g@duin]ele tale le vei da Lui. 28. Judeca-vei ceva }i-]i va veni, }i în c@ile tale va str@luci lumina. 29. *C@ cel ce s@ va smeri va fi în slav@; }i cine-}i va pleca ochii, acela s@ va mântui. *Pil. 29, 23. 30. Mântui-s@-va cel nevinovat }i s@ va mântui în cur@]ia mânilor sale”. Cap 23 Iov dumnezeiasca judecat@ smerit o cheam@; arat@ -s@ a nu s@ certa pentru p@catele sale }i drept a sâm]i de rânduiala lui Dumnezeu Celui necuprins, Carele precum vrea, toate le face.

1. 2.

36r

i r@spunzând Iov, au zis: „{i acum în am@r@ciune iaste vorba mea, }i mâna ranei meale s-au îngreoiat preste suspinarea mea. 3. Cine îm va da s@-L cunosc }i s@ -L aflu }i s@ viu pân@ la scaunul Lui? 4. Pune-voiu înnaintea Lui judecata }i gura mea o voiu umplea de mustr@ri, || 5. Ca s@ }tiu cuvintele care îm va r@spunde }i s@ în]eleg ce-m gr@ia}te. 6. Nu vreau s@ se cearte cu mine cu mult@ t@rie, nici s@ m@ apease cu mul]imea m@rimei sale. 7. Pune dreptate împrotiva mea }i ajung@ la biruin]@ judecata mea.

267

CARTEA LUI IOV

CAP 23 {I 24

8. De voiu mearge la r@s@rit, nu s@ arat@; de m@ voiu duce la apus, nu-L voiu în]@leage. 9. De voiu mearge spre stânga, ce voiu face? Nu-L voiu cuprinde. De m@ voiu întoarce spre dreapta, nu-L voiu vedea. 10. Iar@ El }ti calea mea }i m-au cercat, ca aurul ce treace prin foc. 11. Urmele Lui au urmat piciorul mieu, calea Lui o am p@zit }i nu m-am ab@tut dintr-însa. 12. De la poruncile buzelor Lui nu m-am dep@rtat }i în sânul mieu am ascuns cuvintele gurii Lui. 13. C@ El sângur iaste }i nime poate întoarce cugetele Lui; }i sufletul Lui orice au vrut, aceasta au f@cut. 14. Deac@-{i va plini în mine vrearea Sa }i altele multe aseaminea, de fa]@-I sânt Lui. 15. {i, pentru aceaea, de la fa]a Lui m-am turburat }i, socotindu -L cu fric@, m@ grijeasc@. 16. Dumnezeu au muiat inima mea }i Cel Atotputearnic m-au turburat, 17. C@ n-am perit pentru întunearecul ce s@ apropie, nici fa]a mea o au acoperit cea]a. Cap 24 Iovul, ca s@ se areate drept a sim]i de dumnezeiasca orânduial@, zice lui Dumnezeu cunoscute | a fi vreamile }i a oamenilor num@r@ multe fealiuri de nedrept@]i, care de la El s@ vor certa.

1.

36v

e la Atotputearnicul nu sânt ascunse vreamile, iar@ care L-au cunoscut nu }tiu zilele Lui. 2. Al]ii au trecut hotar@le, r@pit-au turmele }i le-au p@scut. 3. Asinul celor s@raci de p@rin]i l-au mânat }i au luat pentru z@log boul v@duvei. 4. Întros-au calea s@racilor }i au ap@sat aseaminea pre blânzii p@mântului. 5. Al]ii ca m@garii s@lbateci în pustie ies la lucrul s@u; priveghind spre prad@, g@tesc pâine pruncilor. 6. Holda nu a sa seacer@; }i via celui ce l-au ap@sat cu puternicie o culeg. 7. Goli las@ oamenii, îmbr@c@mintele luându-le, c@rora nu ieste acoperemânt în frig, 8. Pre carii povoaiele mun]ilor îi r@oreaz@; }i neavând acoperemânt, îmbr@]@}az@ pietrile. 9. Puternicie au f@cut pr@dând pruncii cei s@raci, }i ob}tea cea s@rac@ o au jefuit. 10. Celor goli }i cari umbl@ f@r@ vejmânt }i celor fl@mânzi le-au luat spicele. 11. Între gr@m@zile lor au amiez@zit, carii c@lcând jgheaburile îns@to}az@. 12. Din cet@]i au f@cut oamenii a geame }i sufletul celor r@ni]i au strâgat }i Dumnezeu neizbândit a s@ duce nu-l sufere. || 13. Aceia au fost împrotiv@ r@zboitori luminei; nu i-au }tiut c@ile, nici s-au întors prin 37r c@r@rile Lui. 14. Diminea]@ întâiu s@ scoal@ uciga}ul, ucide pre cel lipsit }i pre cel s@rac; iar@ de noapte va fi ca furul. 15. Ochiul preacurvariului socotea}te cea]a, zicând: «Nu m@ va vedea ochiul!» {i-} va acoperi fa]a. 16. Sap@ întru-ntunearec casele, precum în zi s-au fost sf@tuit, }i n-au cunoscut lumina. 17. De s@ arat@ degrab@ zorile, li s@ pare a fi umbra mor]ii; }i a}a, întru-ntunearec ca în lumin@ umbl@. 18. U}or iaste preste fa]a apelor; bl@st@mat@ ca partea lui pre p@mânt, nici s@ umble prin calea viilor. 19. La c@ldur@ mare treac@ de la apele ceale de nea }i pân@ la iad p@catul lui. 20. Uite-se de el mila; dulcea]a lui, viermii. Nu fie în aducerea aminte, ci s@ s@ zdrobeasc@ ca pomul cel neroditoriu. 21. C@ au p@scut pre cea stearp@, carea nu na}te, }i v@duvei bine nu i-au f@cut. 22. Tras-au pre cei tari întru t@ria sa, }i când va sta, nu va creade vie]ii sale. 23. *Datu-i-au Dumnezeu loc de poc@in]@, }i el r@u s@ sluja}te de dânsa spre trufie. Iar@ *Apoc. 2, 21. ochii lui sânt în c@ile lui. 24. R@dicatu-s-au pu]in }i nu vor sta | }i s@ vor zmeri ca toate }i s@ vor lua }i ca vârful 37v spicelor s@ vor zdrobi. 25. Carea, de nu-i a}a, cine m@ va putea v@di a fi min]it }i a pune înaintea lui Dumnezeu vorbele meale?”

268

CAP 25, 26 {I 27

CARTEA LUI IOV Cap 25

Valdad, din a lui Dumnezeu în@l]ime }i a oamenilor smerire, t@g@duia}te a s@ putea îndrepta omul, lui Dumnezeu as@mânându-s@.

1. i r@spunzând Valdad Suhiteanul, au zis: 2. „Puterea }i groaza la acela iaste care face unire întru ceale înalte ale Sale. 3. Au doar@ iaste num@rul osta}ilor Lui? {i spre carele nu s@ scoal@ lumina Lui? 4. Au doar@ s@ va putea îndrepta omul, lui Dumnezeu as@mânându-s@, sau a s@ ar@ta curat cel n@scut din muiare? 5. Iat@, luna înc@ nu str@lucea}te }i stealele nu sânt curate înaintea Lui; 6. Cu cât mai vârtos omul, putregiunea, }i fiiul omului, viermele?” Cap 26 Iovul zice nici un agiutoriu de la om a s@ putea da lui Dumnezeu, necuprinsa lui Dumnezeu puteare din lucrurile Lui ar@tând.

1. 2.

38r

i, r@spunzând Iov, au zis: „A cui agiutoriu e}ti? Au doar@ a neputinciosului, }i sprijini]i bra]ul celui ce nu-i tare? 3. Cui ai dat sfat? Doar@ celui ce nu are în]elepciune, }i mintea ta o ai ar@tat mult@. || 4. Pre cine ai vrut a înv@]a? Au nu pre Cel ce au f@cut r@suflarea? 5. Iat@, urie}ii gem supt ape, }i cei ce l@cuiesc cu ei. 6. Gol iaste iadul înaintea Lui }i nici un acoperemânt iaste pierderii. 7. Care întinde miiaz@noaptea preste de}ert }i spânzur@ p@mântul preste nimica; 8. Care leag@ apele în norii S@i, ca s@ nu rump@ împreun@ jos; 9. Care ]ine fa]a scaunului S@u }i întinde preste el negura Sa. 10. Hotar înpregiur au pus apelor, pân@ când s@ va sfâr}i lumina }i întunearecul. 11. Stâlpii ceriului s@ cutremur@ }i s@ sp@iminteaz@ la vrearea Lui. 12. Întru putearea Lui de n@prazn@ m@rile s-au adunat }i în]elepciunea Lui au lovit pre cel trufa}. 13. Duhul Lui au împodobit ceriurile }i, mo}ind mâna Lui, s-au scos }arpele cel col@cit. 14. Iat@, aceastea din partea c@ilor Lui s-au zis. {i deac@ o pic@tur@ mic@ din cuvântul Lui de-abia auzim, cine s@ va putea uita spre tunetul puterii Lui?” Cap 27

38v

Iov, pururea st@t@toriu întru îndrepta|rea sa, lep@dând hula priiatinilor, arat@ c@ ei spre nevinov@]ie s-au s@rguit, c@ necura]ii din scurta ace}tii vie]i sporire spre moarte s@ r@pesc de la Dumnezeu la patimi.

1. 2.

i au adaos Iov, luându-}i pilda, }i au zis: „Viu e Dumnezeu, Care au luat judecata mea, }i Atotputearnicul, Care la am@r@ciune au adus sufletul mieu. 3. C@ pân@ când r@suflare mai iaste în mine }i Duhul lui Dumnezeu în n@rile meale, 4. Nu vor vorbi buzele meale nedreptate, nici limba mea va cugeta minciuna. 5. Departe fie de la mine s@ v@ judec pre voi a fi drep]i. Pân@ m@ voiu sf@r}i, nu m@ voiu dep@rta de nevinov@]ia mea. 6. Îndreptarea mea, carea am început a o ]inea, nu o voiu p@r@si; c@ nu m@ pârea}te inima mea în toat@ via]a mea. 7. Fie ca necuratul, nepriiatinul mieu }i împrotivnicul mieu, ca cel nedrept. 8. C@ ce n@deajde iaste f@]arnicului, de r@pea}te cu scumpie }i nu sloboade Dumnezeu sufletul lui? 9. Au doar@ Dumnezeu va asculta strâgarea lui, când va veni asupra lui strâmtoarea? 10. Sau s@ va putea desf@ta în Cel Atotputearnic }i a chema pre Dumnezeu în toat@ vreamea?

269

CARTEA LUI IOV

CAP 27 {I 28

11. Înv@]a-v@-voiu prin mâna lui Dumnezeu ceale || ce Atotputearnicul are, nici le voiu 39r ascunde. 12. Iat@, voi to]i cunoa}te]i, }i c@ci f@r@ pricin@ de}arte gr@i]i? 13. Aceasta iaste partea omului necurat la Dumnezeu }i mo}tenirea celor sâlnici, carea de la Atotputearnicul o vor cuprinde. 14. De s@ vor înmul]i fiii lui, în sabie vor fi, }i nepo]ii lui nu s@ vor s@tura de pâine. 15. Cei r@ma}i de el s@ vor îngropa în perire, }i v@duvele lui nu vor plânge. 16. De va aduna ca p@mântul argintul }i ca tina va g@ti vejmintele, 17. G@ti-le-va, adec@, dar@ cel drept le va îmbr@ca; }i argintul, cel nevinovat îl va împ@r]i. 18. Ziditu-}-au ca molia casa sa, }i ca p@zitoriul } -au f@cut umbrariu. 19. *Cel bogat, când va dormi, nimic@ va lua cu sâne. De}chide-}-va ochii s@i }i nimic *Psalm. 48, 18. [17] va afla. 20. Apuca-l-va ca apa lipsa, noaptea îl va împresura viforul. 21. Lua-l-va vântul înfierbântând }i-l va duce }i ca volbura îl va r@pi din locul s@u. 22. {i va trimite preste el }i nu-i va îng@dui; din mânile lui fugind va fugi. 23. Strânge-va preste el mânile sale }i va }uiera preste el, uitându -s@ spre locul lui. Cap 28 | Iov }i spre nevinov@]ie s-au sârguit, c@ aceasta sângur@ iaste calea a dobândi în]elepciunea, carea i-o arat@ decât aurul cu mult a fi mai scump@ }i cu na}terea, }i cu vrednicia. Iar@ lui Dumnezeu cunoscute a fi oricare sânt firii ascunse, }i în]elepciunea din ceriu a s@ da, nu cu aur a s@ cump@ra; a c@ruia în]elepciuni o p@rticea o are carea s@ d@ruia}te prin frica lui Dumnezeu.

39v

1. re argintul înceaperea vinelor sale, }i aurul loc în care s@ l@murea}te. 2. Fierul din p@mânt s@ ia }i piatra, de c@ldur@ topit@, în aram@ s@ întoarce. 3. Vreame au pus întunearecului, }i sfâr}itul tuturor însu} socotea}te }i piatra cea]ii, }i umbra mor]ii. 4. Desparte r@pegiunile de la norodul ce nimernicea}te, pre cei ce i-au uitat piciorul omului celui lipsit }i pre cei r@t@ci]i. 5. P@mântul din care r@s@rea pâinea în locul s@u de foc s-au mistuit. 6. Locul samfirului, pietrile lui }i gliile lui, aur. 7. C@rarea n-au cunoscut paserea, nici s-au uitat la ea ochiul vulturului; 8. Nu o au c@lcat fiii negu]@torilor, nici au trecut printr-însa lei]a. 9. La creamine }-au întins mâna, r@sturnat-au din r@d@cini mun]ii. 40r 10. În pietri râuri au t@iat }i tot ce-i scump || au v@zut ochiul lui. 11. {i ceale adânce a râurilor le-au cercetat, }i ceale ascunse la lumin@ le-au adus. 12. Iar@ în]elepciunea unde s@ afl@? {i care e locul în]@leagerii? 13. Nu }ti omul pre]ul ei, nici s@ afl@ în p@mântul celor ce desf@tat tr@iesc. 14. Adâncul zice: «Nu-i în mine!» {i marea gr@ia}te: «Nu e cu mine!» 15. *Nu s@ va da aur curat pentru ea, nici s@ va cumpâni argintul în schimbarea ei. *În]el. 7, 9. 16. Nu s@ va d@rui celor întin}i cu v@pseale din India, nici pietrii sardonihe}ti ceii scumpe, nici samfirului. 17. Nu i s@ va zidi aur sau sticl@, nici s@ vor schimba pentru ea vase de aur. 18. Ceale înnalte }i mai presus nu s@ vor pomeni cu as@m@narea ei; }i s@ trage în]elepciunea din ceale ascunse. 19. Nu i s@ va as@m@na topaziia din Ethiopiia, nici unsori curate i s@ vor as@m@na. 20. De unde dar@ în]elepciunea vine? {i carea ieste locul în]@leagerii? 21. Ascuns@ iaste de la ochii tuturor celor vii }i de paserile ceriului. 22. Perirea }i moartea au zis: «Cu urechile noastre am auzit vestea ei!» 23. Dumnezeu în]@leage calea ei }i El cunoa}te locul ei. | 40v 24. C@ El privea}te marginile lumii }i toate care sânt supt ceriu le veade, 25. Care au f@cut vânturilor cump@n@, }i apele le-au spânzurat în m@sur@, 26. Când punea ploilor leage }i cale vifoarelor ce sun@; 27. Atunci o au v@zut }i o au vestit }i o au g@tit }i o au cercat. 28. {i au zis omului: «Iat@, frica Domnului, aceasta iaste în]elepciunea, }i a s@ feri de r@u, în]@leagerea»”.

270

CAP 29 {I 30

CARTEA LUI IOV Cap 29

Iov, dorind s@n@tatea dintâiu, cu multe cuvinte o povestea}te, împreun@ cu facerile sale de bine, ca de la sâne împrotivitoarea priiatinilor hul@ s@ o izbândeasc@.

1. 2.

41r

41v

i au adaos Iov, luându-}i pilda, }i au zis: „Cine îm va da s@ fiu lâng@ lunile ceale dintâiu, lâng@ zilele în care Dumnezeu m@ p@zea? 3. Când str@lucea candila Lui preste capul mieu }i la lumina Lui umblam întru-ntunearec, 4. Precum am fost în zilele tinerea]elor meale, când în tain@ Dumnezeu era în s@la}ul mieu, 5. Când era Atotputearnicul cu mine }i, împregiurul mieu, pruncii miei, 6. Când îm sp@la picioarele cu unt }i piatra îm v@rsa p@raie de untdelemn, 7. Când ie}iiam la poarta cet@]ii }i în uli]@ îm g@tea cathedra? || 8. Vedea-m@ tinerii }i s@ ascundea, }i b@trânii, sculându-se, înnainte sta. 9. C@peteniile înceta de-a gr@i }i deagetul punea gurii sale. 10. Glasul s@u }i-l contenea voivozii, }i limba lor de gâtlanul s@u s@ lipea. 11. Ureachea, auzând, m@ fericea, }i ochiul, v@zând, m@rturie îm da, 12. Pentru c@ slobozisem pre s@racul ce strâga }i pre cel r@mas, c@ruia nu era agiutoriu. 13. Blagosloveniia celui ce era de-a perirea preste mine veniia, }i inima v@duvei o am mâng@iat. 14. Cu dreptatea m-am îmbr@cat }i m-am înve}tit, ca cu un v@jmânt }i cu o steam@, cu judecata mea. 15. Ochiu am fost celui orb }i picior }topului. 16. Tat@ eram s@racilor }i pricina carea nu }tiiam cu deadinsul o cercam. 17. Zdrobiiam m@sealele celui necurat }i din din]ii lui luam prada, 18. {i ziceam: «În cuibu}orul mieu voiu muri }i ca finicul voiu înmul]i zilele. 19. R@d@cina mea s-au deschis lâng@ ape }i rooa va z@bovi în s@ceri}ul mieu. 20. Slava mea pururea s@ va înnoi, }i arcul mieu în mâna mea s@ va întemeia». 21. Cine m@ auziia, a}tepta judecata }i, | luund aminte, t@cea la sfatul mieu. 22. Cuvintelor meale nimic@ a adaoge îndr@znea }i preste dân}ii s@ strecura vorba mea. 23. A}tepta-m@ ca ploaia, }i gura sa o de}chidea ca la povoiul de sara. 24. De râdeam cândva c@tr@ ei, nu credea, }i lumina fea]ii meale nu c@dea pre p@mânt. 25. De a} fi vrut a m@ duce la ei, }edeam întâiu; }i }ezând ca un împ@rat, împregiur stând oastea, eram celor m@hni]i mâng@ietoriu. Cap 30 Plânge Iov fericirea cea dintâiu, întoars@ }ie}, slobozând Dumnezeu, spre mare sup@rare.

1.

42r

ar@ acum m@ râd cei mai tineri cu vreamea, a c@rora p@rin]i nu m@ învredniceam a-i pune cu c@nii turmei meale, 2. A c@rora vârtutea mânilor mie pentru nimica îm era }i de via]@ înc@ s@ vedea a fi nevreadnici, 3. De lips@ }i de foame st@rpi, carii rodea în sângur@tate, ponosi]i de dosad@ }i mi}el@tate 4. {i mânca ierburi }i scoar]ele copacilor, }i r@d@cina jneapinilor era bucata lor. 5. Carii dintre v@i aceastea r@pind, fie}tecare g@sindu-le, la eale cu strâgare alerga. 6. În pustiile r@pegiunilor l@cuia }i în cre||p@turile p@mântului sau pre locuri col]uroase; 7. Carii între unele ca aceastea s@ veselea }i a fi supt cei b@trâni dulce]i î}i socotea. 8. Fiii bolunzilor }i a pro}tilor }i pre p@mânt togma near@tându-se, 9. Acum spre cântecul lor sânt întors }i m-am f@cut lor spre pild@. 10. Ur@scu-m@ }i departe fug de la mine, }i fa]a mea a o scuipi nu s@ ru}ineaz@. 11. C@ tulba Sa o au de}chis }i m-au n@c@jit }i frâu au pus în gura mea. 12. Spre dreapta r@s@ritului dos@zile meale îndat@ s-au sculat. Picioarele meale mi-au întors }i m-au ap@sat ca cu valuri cu c@r@rile sale. 13. R@sipit-au c@ile meale, ale}uitu-m-au }i m-au biruit }i n-au fost cine s@-mi aduc@ agiutoriu. 14. Ca prin zidul spart }i poarta de}chis@ au n@v@lit asupra mea }i la mi}el@t@]ile meale s-au t@v@lit. 15. Întorsu-m-am în nimica, luat-ai ca vântul dorirea mea, }i ca norul au trecut m@ntuirea mea. 16. Iar@ acum în mine însum s@ ve}tezea}te sufletul mieu }i m@ st@pânesc zilele n@cazului.

271

CARTEA LUI IOV

CAP 30 {I 31

17. De noapte gura mea s@ p@trunde de dureri; }i carii mânânc@ nu dorm. 18. Întru mul]imea lor s@ mistuia}te vejmântul mieu }i ca cu cujmuli]a vejmântului m-au ucis. 42v 19. As@m@natu-m-am tinei }i aseaminea m-am | f@cut scânteii }i cenu}ii. 20. Strâg c@tr@ Tine, }i nu m@ ascul]i; stau, }i nu Te ui]i la mine. 21. Schimbatu-Te-ai mie spre nemilostiv }i întru-nvârto}area mânii Tale Te împotrive}ti mie. 22. R@dicatu-m-ai }i ca pre vânt puindu-m@, m-ai izbit foarte. 23. {tiu c@ mor]ii m@ vei da, unde s-au rânduit casa a tot ce tr@ia}te, 24. Îns@ nu spre mistuire acelora trimi]i mâna Ta; }i, de vor c@dea, Însu]i vei mântui. 25. Plângeam cândva preste cel ce era n@c@jit }i era mil@ sufletului mieu de cel s@rac. 26. A}teptam ceale bune, }i mi-au venit ceale reale. A}teptam lumina, }i au n@v@lit întunearecul. 27. Ceale dinlontrul mieu au fiert f@r@ nici o odihn@, apucatu-m-au zilele n@cazului. 28. M@hnit umblam f@r@ mânie. Sculându-m@, în gloat@ strâgam. 29. Frate am fost b@laurilor }i so]ie stru]ilor. 30. Pielea mea s-au negrit preste mine, }i oasele meale s-au s@cat de z@duh. 31. Întorsu-s-au spre jeale al@uta mea }i organul mieu spre glasul celor ce plâng. Cap 31 Iov, ca s@ se cur@]easc@ de hula priiatinilor, pre judec@toriul cel mai mare m@rturia nevinov@||]iii sale chemând, facerile sale de bine, cu carele din pruncie s-au obicinuit, le povestea}te.

1. „ 2 .

43r

@cut-am leg@tur@ cu ochii miei, ca nici înc@ s@ gândeasc@ de fecioar@. C@ ce parte ar avea Dumnezeu în mine de sus }i mo}tenire Atotputearnicul din înn@l]ime? 3. Au doar@ nu e pierdere celui necurat }i astrienare celor ce lucr@ nedreptate? 4. Au nu El socotea}te c@ile meale }i to]i pa}ii miei îi num@r@? 5. De am umblat întru de}ert@ciune }i au gr@bit întru vicle}ug piciorul meu, 6. Puie-m@ în cump@n@ dreapt@ }i cunoasc@ Dumnezeu unirea mea. 7. De s-au ab@tut pa}ul mieu din cale }i de au urmat dup@ ochii miei inima mea, }i de s-au lipit de ochii miei întin@ciunea, 8. S@mâna-voiu, }i altul s@ mânce, }i neamul mieu s@ s@ dezr@d@cineaze. 9. De s-au înceluit inima mea spre muiare }i de am ale}uit la u}a priiatinului, 10. Curv@ altuia fie muiarea mea }i preste ea s@ s@ pleace al]ii, 11. C@ aceasta nelegiuire iaste }i nedreptate mare. 12. Foc iaste pân@ la perire, îmbucând }i toate dezr@d@cinând na}terile. 13. De n-am b@gat sam@ asta la judeca|t@ cu sluga mea }i cu slujnica mea, când s@ certa 43v asupra mea, 14. C@ ce voiu face când s@ va scula la judecat@ Dumnezeu? {i deac@ va întreba, ce-i voiu r@spunde? 15. Au doar@ nu în pântece m-au f@cut cel ce }i pre el l-au lucrat }i m-au alc@tuit în zg@u unul? 16. De am t@g@duit, ce vrea, s@racilor, }i ochii v@duvei i-am f@cut a a}tepta, 17. De mi-am mâncat înbuc@tura sângur }i cel r@mas s@rac de n-au mâncat dintr-însa, 18. (C@ din copil@ria mea au crescut cu mine mila }i din pântecele maicii meale au ie}it cu mine), 19. De n-am socotit pre cel ce perea, pentru c@ n-au avut vejmânt }i f@r@ acoperemânt pre cel s@rac, 20. De nu mi-au mul]@mit coastele lui }i din lâna oilor meale s-au înc@lzit, 21. De mi-am r@dicat preste cel r@mas mâna }i când m@ vedeam }ezând în poart@ mai sus, 22. Um@rul mieu din închietura sa caz@, }i bra]ul mieu cu oasele sale s@ s@ zdrobeasc@, 23. C@ pururea, ca valurile ce s@ înfl@ asupra mea, m-am temut de Dumnezeu }i greotatea Lui nu o am putut purta. 24. De am socotit aurul a fi vârtutea mea }i celui l@murit am zis: «Cutezarea mea e}ti!» 25. De m-am veselit pentru multe averile meale }i pentru c@ multe au g@sit mâna mea, || 44r 26. De am v@zut soarele când str@lucea }i luna umblând curat 27. {i s-au veselit într-ascuns inima mea }i am s@rutat mâna mea cu gura mea, 28. Carea iaste nedreptate mare }i t@g@duire împrotiva lui Dumnezeu celui Preaînalt, 29. De m-am bucurat de c@dearea celui ce m@ urâse }i am s@ltat c@ci l-au aflat r@ul, 30. C@ n-am dat spre p@c@tuire gâtlejul mieu, ca s@-i pofteasc@ bl@st@mând sufletul lui,

272

CAP 31, 32 {I 33

44v

CARTEA LUI IOV

31. De n-au zis oamenii s@la}ului mieu: «Cine ne va da din c@rnurile lui, s@ ne s@tur@m?», 32. Afar@ n-au r@mas nimearnicul, u}a mea c@l@toriului au fost de}chis@, 33. De am ascuns ca un om p@catul mieu }i am t@inuit în sânul mieu nedreptatea mea, 34. De m-am sp@imântat de multa mul]ime, }i urgiia rudeniilor m-au înfrico}at }i nu mai vârtos am t@cut, nici am ie}it din u}e, 35. Cine-m va da ascult@toriu, ca dorul mieu s@-l asculte Atotputearnicul }i cartea s@ o scrie cel ce judec@, 36. Ca în um@rul mieu s@ o port }i s@-l încungiur ca pre o coron@ mie? 37. Prin toate treaptele meale îl voiu vesti }i ca o c@petenie îl voiu d@rui. | 38. De strâg@ asupra mea p@mântul mieu }i cu el brazdele lui plâng, 39. De i-am mâncat rodurile lui f@r@ bani }i sufletele lucr@to rilor lui le-am n@c@jit, 40. În loc de grâu r@sar@-mi ciulini }i, pentru orzu, spini!” Sfâr}itu-s-au cuvintele lui Iov. Cap 32 Iov, dup@ ce au pus t@ceare priiatinilor, s@ mustr@ împreun@ cu ei de ner@bdare de la Eliu, carele î} arunc@ în]elepciunea.

1. 2.

45r

45v

i au l@sat ace}ti trei oameni a r@spunde lui Iov, pentru c@ drept li s@ vedea. {i s-au mâniiat }i s-au aprins Eliu, fiiul lui Varahil Vuziteanul, din ruda lui Ram. {i s-au mâniiat asupra lui Iov, pentru c@ drept a fi pre sine înnaintea lui Dumnezeu s@ zice, 3. Iar@ împrotiva priiatinilor lui s-au aprins, pentru c@ nu aflase r@spuns cuvios, ci numai osândise pre Iov. 4. Deci Eliu au a}teptat pre Iov vorbind, pentru c@ era mai b@trâni cei ce gr@ia. 5. Iar@ deac@ v@zuse c@ cei trii nu putuse r@spunde, s-au m@niat foarte. 6. {i r@spunzând Eliu, fiiul lui Vahil V@ziteanul, au zis: „Mai tân@r sânt cu vreamea, iar@ voiu mai vechi }i, pentru aceaea ,cu cap plecat m-am temut a v@ spune judecata mea. 7. C@ n@d@jduiam cum c@ vârsta cea mai înde||lungat@ va gr@i }i mul]imea anilor va înv@]a în]elepciunea, 8. Ci, precum v@zu, duh iaste în oameni, }i suflarea Celui Atotputearnic d@ în]@leagere. 9. Nu cei de multe veacuri sânt în]elep]i, nici cei b@trâni în]eleg judecata. 10. Pentru aceaea voiu zice: «Asculta]i-m@, ar@ta-v@-voiu }i eu în]elepciunea mea. 11. C@ am a}teptat vorbele voastre, auzit-am în]elepciunea voastr@, pân@ când v@ v-a]i întrebat prin cuvinte». 12. {i pân@ când v@ gândeam a zice ceva, luam aminte. Ci, precum v@zu, nu iaste cine s@ poat@ v@di pre Iov }i a r@spunde dintre voi cuvintelor lui. 13. Ca nu doar@ s@ zice]i: «Aflat-am în]elepciunea, Dumnezeu l -au lep@dat, nu omul!» 14. Nimic mi-au gr@it mie, }i eu nu dup@ vorbele voastre îi voiu r@spunde. 15. Temutu-s-au, nici au mai r@spuns }i au dep@rtat de la sâne} vorbele. 16. Deci, deac@ i-am a}teptat }i n-au gr@it, st@tut-au, nici au mai r@spuns, 17. R@spunde-voiu }i eu partea mea }i voiu ar@ta }tiin]a mea, 18. C@ sânt plin de vorbe }i m@ strânge duhul pântecelui mieu. 19. Iat@, pântecele mieu ca mustul f@r@ r@sufl@toare, care plosculi]ele ceale noao le | sparge. 20. Gr@i-voiu }i voiu r@sufla câtu}i de cât; de}chide-voiu buzele meale }i voiu r@spunde. 21. Nu voiu lua fa]a b@rbatului, }i pre Dumnezeu omului nu-L voiu as@m@na. 22. C@ nu }tiu pân@ când voiu sta }i doar@ dup@ pu]in m@ va lua F@c@toriul mieu. Cap 33 Eliu din vorbele lui Iov s@ sârguia}te a-l ar@ta a nu fi drept zicând în ce chip Dumnezeu gr@ia}te omului s@-l învea]e }i s@-l cearte, }i celui ce s@ întoarce s@ i s@ milostiveasc@.

1 . uzi, dirept aceaea, Iov, vorbele meale }i toate cuvintele meale le ascult@! 2 . Iat@, am de}chis gura mea, vorbeasc@ limba mea în f@lcile meale! 3 . Cu unit@ inima mea cuvintele meale, }i judecat@ dreapt@ buzele meale vor gr@i. 4. Duhul lui Dumnezeu m-au f@cut }i suflarea Atotputearnicului m-au înviat.

273

CARTEA LUI IOV

CAP 33 {I 34

5. De po]i, r@spunde-mi, }i împrotiva fea]ii meale st@. 6. Iat@, }i pre mine }i pre tine ne-au f@cut Dumnezeu }i dintr-acela}i lut }i eu m-am alc@tuit, 7. Îns@ minunea mea s@ nu te înfrico}aze }i vorba mea s@ nu-]i fie grea. 8. Zis-ai dar@ în urechile meale, }i glasul cuvintelor tale am auzit: 46r 9. «Curat sânt eu }i f@r@ gre}al@, neînti||nat, }i nu iaste nedreptate în mine. 10. Pentru c@ ponosluri în mine au g@sit, pentru aceaea m-au gândit a-i fi nepriiatin. 11. Pus-au în gros picioarele meale, p@zit-au toate c@ile meale». 12. Aceasta-i, dar@, în carea nu e}ti îndreptat. R@spunde-]i-voiu c@-i mai mare Dumnezeu decât omul. 13. Împrotiva Lui mustri, c@ci nu ]-au r@spuns la toate cuvintele? 14. O dat@ gr@ia}te Domnul, }i a doao oar@ aceaea} nu procitea}te. 15. Prin somn în vederea de noaptea, când cade somnul pre oameni }i dorm în pat, 16. Atunci de}chide urechile oamenilor }i, înv@]ându-i, îi deprinde în înv@]@tur@, 17. Ca s@ întoarc@ pre om de la ceale ce face }i s@-l sloboaz@ din trufie, 18. Sco]ându-i sufletul din putr@giune, }i via]a lui s@ nu treac@ în sabie. 19. Ceart@ }i prin dureare în pat }i toate oasele lui le face a s@ ve}tezi. 20. Urâcioas@ i s@ face în via]a sa pâinea, }i sufletului lui bucata cea mainte dorit@. 21. Râncezi-s@-va trupul lui }i oasele, care fusease acoperite, s@ vor goli. 22. Apropiatu-s-au de strâc@ciune sufletul lui, }i via]a lui, de ceale aduc@toare de moarte. 23. De va fi pentru el înger gr@ind, unul din mii, s@ vesteasc@ oamenilor dreptatea. | 24. Mil@-i va fi de el }i va zice: «Slobozi -l, s@ nu s@ pogoar@ în strâc@ciune; aflat-am în 46v ce s@-i fiu milostiv». 25. Mistuitu-s-au trupul lui de chinuri, întoarc@-s@ la zilele tinerea]elor sale, 26. Ruga-va pre Dumnezeu }i va fi îng@duitoriu; }i-I va vedea fa]a în veselie }i va r@spl@ti omului dreptatea sa. 27. Uita-s@-va preste oameni }i va zice: «P@c@tuit-am }i adev@rat am gre}it }i, precum eram vreadnic, n-am luat». 28. Slobozitu-}-au sufletul, s@ nu mearg@ în perire ci, tr@ind, s@ vaz@ lumina. 29. Iat@, acestea toate le lucr@ Dumnezeu de trei ori prin fie}tecarele, 30. Ca s@ cheme sufletele lor de la strâc@ciune }i s@ le lumineaze cu lumina celor vii. 31. Ia aminte, Iov, }i m@ auzi; }i taci când eu gr@iesc, 32. Iar@ de ai ce gr@i, r@spunde-mi, gr@ia}te, c@ vreau s@ te ar@]i drept. 33. Iar@ de nu ai, ascult@-m@; taci, }i te voiu înv@]a în]elepciunea!” Cap 34 Eliu iar@}i din cuvintele lui Iov îl mustr@ de bl@st@mare }i de alte r@ot@]i, dreptatea dumnezeie}tii judec@]i ar@tând }i, Aceluia}i, puteri }i cuno}tin]e toate a fi supuse.

*Sus 12, 11.

1. eci, vestind Eliu, }i aceastea au gr@it: || 47r 2. „Auzi]i, cei în]elep]i, cuvintele meale, }i cei înv@]a]i, asculta]i-m@! 3. *C@ ureachiia cearc@ cuvintele, }i gâtlanul cu gustarea judec@ bucatele. 4. Judecat@ s@ ne aleagem }i între noi s@ vedem ce-i mai bun. 5. C@ au zis Iov: «Drept sânt, }i Dumnezeu au întors judecata mea, 6. C@ în ce m@ judec@, minciun@ iaste; sâlnic@ s@geata mea, f@r@ nici un p@cat». 7. Cine iaste om ca Iov, care bea nebunia ca apa, 8. Care p@}ea}te cu cei ce lucr@ nedreptate }i umbl@ cu oamenii cei necura]i? 9. C@ au zis: «Nu va pl@cea omul lui Dumnezeu, macar de va }i alerga cu el». 10. Pentru aceaea, b@rba]i inimo}i, auzi]i-m@! Departe fie de la Dumnezeu nemilostivirea, }i de la Atotputearnicul nedreptatea! 11. C@ lucrul omului îl va întoarce lui, }i dup@ calea fie}tec@ruia le va întoarce lor. 12. C@ adev@rat, Dumnezeu nu va osândi în de}ert, nici Atotputearnicul va întoarce judecata. 13. Pre cine altul au rânduit pre p@mânt, sau pre cine au pus preste lumea carea o au f@cut? 14. De va zice c@tr@ el inima Sa, duhul lui }i suflarea la Sâne le va trage, 15. Sc@dea-va tot trupul împreun@, }i omul în ]@rân@ s@ va întoarce. 47v 16. Deci, de ai în]eleagere, auzi ceaea ce s@ zice }i | ascult@ glasul cuvântului mieu. 17. Au doar@ cel ce nu iubea}te judecata s@ poate s@n@to}a? {i în ce chip tu pre Cel ce e drept atâta-L osânde}ti? 18. Care zice împ@ratului «C@lc@toriu de leage»; care cheam@ «Pov@]uitoriu» pre necura]i,

274

CAP 34, 35 {I 36

48r

CARTEA LUI IOV

19. *Care nu ia fea]ele c@peteniilor, nici au cunoscut pre tiranul, când s-au pricinuit cu s@racul; c@ lucrul mânilor Lui sânt to]i. 20. Degrab@ or muri; }i în miaz@noapte s@ vor turbura noroadele }i vor treace }i vor lua sâlnicul f@r@ mil@. 21. C@ ochii Lui preste c@ile oamenilor }i to]i pa}ii lor îi socotea}te. 22. Nu iaste întunearec }i nu-i umbra mor]ii s@ s@ ascunz@ Lui cei ce lucr@ nedreptate. 23. C@ nu mai iaste în puterea omului ca s@ vie la Dumnezeu spre judecat@. 24. Zdrobi-va pre mul]i }i nenum@ra]i }i va face pre al]ii a sta pentru ei, 25. C@ au cunoscut lucrurile lor; }i, pentru aceaea, va aduce noaptea }i-i va zdrobi. 26. Ca pre cei necura]i i-au lovit în locul celor ce v@d. 27. Carii ca cu deadinsul s-au dep@rtat de El }i toate c@ile Lui n-au vrut a le în]eleage, 28. Ca s@ fac@ a ajunge la El strâgarea celui lipsit }i s@ asculte glasul s@racilor. 29. C@ El, d@ruind pace, cine iaste care s@ osândeasc@? Dup@ ce-{i va ascunde fa]a, cine iaste care s@ s@ uite la El }i preste neamuri }i preste to]i oamenii? || 30. Care a împ@r@]i face pre omul f@]arnic pentru p@catele norodului. 31. Deac@, dar@, eu am gr@it c@tr@ Dumnezeu, nici pre tine nu te voiu opri. 32. De am gre}it, Tu m@ înva]@; de am gr@it nedreptate, mai mult nu voiu adaoge. 33. Au doar@ de la tine o ceare Dumnezeu, pentru c@ nu ]-au pl@cut? C@ tu ai început a gr@i, }i nu eu? Iar@ de }tii ceva mai bine, gr@ia}te! 34. Oamenii cei ce în]@leg gr@iasc@ mie, }i omul în]elept m@ asculte. 35. Iar@ Iov bolunzea}te au gr@it, }i cuvintele lui nu r@sun@ înv@]@tura. 36. Tatâl mieu, cearce-s@ Iov pân@ în sf@r}it! S@ nu încetezi de la omul nedrept@]ii, 37. C@ adaoge preste p@catele sale bl@st@mare, îns@ între noi s@ s@ strâng@; }i atunci la judecat@ cheme cu cuvintele sale pre Dumnezeu”. Cap 35 Eliu neadev@rat culegând, cum c@ ar fi zis Iov a nu pl@cea lui Dumnezeu ce- i drept, arat@ nu lui Dumnezeu, ci omului, }i milostivirea a-i folosi, }i nemilostivirea a-i str@ca.

1. 2.

48v

eci Eliu aceastea iar@}i au gr@it: „Au doar@ dreapt@ ]i s@ veade gândirea ta, ca s@ zici: «Mai drept sânt decât Dumnezeu»? 3. C@ ai zis: «Nu-]i place ce-i drept», sau «Ce-]i va folosi ]ie de voiu p@c@tui eu?» | 4. Deci, eu voiu r@spunde vorbelor tale }i priiatinilor t@i cu tine: 5. «Privea}te la ceriu }i te uit@ }i vezi ceriul, c@-i mai înalt decât tine. 6. De vei p@c@tui, ce-I vei strâca? {i de s@ vor înmul]i nedrept@]ile tale, ce vei face împrotiva Lui? 7. Iar@ de vei lucra drept, ce-I vei d@rui, au ce va lua din mâna ta? 8. Omului care-i ]ie aseaminea va strâca nemilostivirea ta, }i pre fiiul omului îl va ajuta dreptatea ta. 9. Pentru mul]imea hulitorilor vor striga }i s@ vor v@ieta pentru sâlniciia bra]ului tiranilor». 10. {i n-au zis: «Unde-i Dumnezeu, Care m-au f@cut, Care au dat cânt@rile în noapte, 11. Care ne înva]@ preste dobitoacele p@mântului }i preste paserile ceriului ne deprinde?» 12. Acolo vor strâga }i nu-i va asculta, pentru trufiia celor r@i. 13. Nu dar@ în de}ert va auzi Dumnezeu }i Atotputearnicul pricinile fie}tec@rora le va vedea. 14. {i deac@ vei zice: «Nu socotea}te», judec@-te înnaintea Lui }i-L a}tapt@. 15. C@ acum nu aduce urgiia Sa, nici izbândea}te r@otatea foarte. 16. A}a, dar@, Iov în de}ert î}i de}chide gura sa }i f@r@ }tiin]@ înmul]ea}te vorba”. Cap 36 ||

49r

Eliu ap@r@ dreptatea dumnezeie}tii judec@]i, carele lovea}te s@ învea]e. Gr@ia}te ca la Sâne s@ s@ întoarc@. Pre cei ce s@ întorc de pedeapse îi sloboade; îndeamn@ dirept aceaea pre Iov spre întoarcere, f@g@duindu-i toate norocite.

1. 2. 3.

i, ad@ogând Eliu, aceastea au gr@it: „Sufere-m@ pu]intel }i-]i voiu spune, c@ înc@ am ce gr@i pentru Dumnezeu. Proceti-voiu }tiin]a mea din-ceput }i pre F@c@toriul mieu Îl voiu ar@ta drept a fi.

275

*2 Leage 10, 17. 2 Par. 19, 7. În]el. 6, 8 [ 7]. Ecli. 35, 15 [12]. Fapt. 10, 34. Râm. 2, 11. Gal. 2, 6. Efes. 6, 9. Colos 3, 25. 1 Petru 1, 17.

CARTEA LUI IOV

CAP 36 {I 37

4. C@ adev@rat f@r@ minciun@ cuvintele meale }i }tiin]a des@vâr}it s@ va ar@ta ]ie. 5. Dumnezeu pre cei putearnici nu-i leap@d@, c@ }i El e putearnic, 6. Ci nu mântuia}te pre cei necura]i }i judecat@ s@racilor d@ruia}te. 7. Nu ia de la cel drept ochii S@i }i împ@ra]ii în scaun îi a}az@ în veac, }i ei s@ r@dic@. 8. {i de vor fi în lan]uri }i s@ vor lega cu funile s@r@ciii, 9. Spune-le-va lucrurile lor }i r@ot@]ile lor, c@ sâlnici au fost. 10. {i va dezv@li ureachiia lor, s@-i cearte. {i va gr@i s@ s@ întoarc@ de la nedreptate. 11. De vor asculta }i vor ]inea, plini-vor zilele sale în bine, }i anii s@i în slav@. | 49v 12. Iar@ de nu vor asculta, vor treace prin sabie }i s@ vor mistui în bolunzie. 13. F@]arnicii }i cei vicleani înt@rât@ mâniia lui Dumnezeu; nici vor strâga când vor fi birui]. 14. Muri-va în vifor sufletul lor, }i via]a lor între cei muieroteci. 15. Scoate-va din strâmtoarea sa pre cel s@rac }i va dezv@li în n@caz ureachiia lui. 16. Deci te va mântui de gura cea strâmt@ pe larg }i care nu are temeiu supt sine, iar@ odihna measii tale va fi plin@ de gr@sime. 17. Pricina ta ca a necuratului s-au judecat; pricina }i judecata vei lua. 18. S@ nu te biruiasc@, dar@, mânia, ca s@ ape}i pre cineva; nici mul]imea darurilor s@ te pleace. 19. Pune jos m@rimea ta f@r@ n@caz }i to] cei vârto}i cu t@rimea. 20. S@ nu tragi noaptea s@ s@ suie noroadele pentru dân}ii. 21. P@zea}te, s@ nu te aba]i spre nedreptate; c@ aceasta ai început a urma dup@ mi}el@tate. 22. Iat@, Dumnezeu e înalt întru t@riia Sa, }i nime nu-i aseaminea între cei ce fac legile. 23. Cine va putea ispiti c@ile Lui? Au cine Îi poate zice: «Lucrat-ai nedreptate»? 24. Adu-]i aminte c@ nu cuno}ti lucrul Lui, despre care au cântat b@rba]ii. || 25. To]i oamenii Îl v@d, fie}tecare s@ uit@ de departe. 50r 26. Iat@, Dumnezeu mare, biruind }tiin]a noastr@. Num@rul anilor Lui, nesocotit. 27. Care ia pic@turile ploii }i vars@ povoaiele ca volbura, 28. Care din nori curg, care mainte urzesc toate de sus, 29. De va vrea a întinde norii ca }atra Sa, 30. {i va fulgera cu lumina Sa de sus, }i ]i]ânile m@rii le va acoperi; 31. C@ prin aceastea judec@ noroadele }i d@ hran@ multor muritori. 32. În mâni ascunde lumina }i-i poruncea}te ca iar@ s@ vie, 33. Vestea}te despre ea priiatinului S@u, c@ mo}iia Lui iaste }i la ea s@ poate sui. Cap 37 Eliu, din minunatele lui Dumnezeu lucruri, arat@ în]elepciunea lui Dumnezeu, putearea }i dreptatea }i judecata Lui cea neispitit@, carele a le fi hulit Iov gândea}te. Pentru aceaea îl dojenea}te, ca cu totul s@ s@ supuie vrearii lui Dumnezeu.

1. reste aceasta s-au sp@imântat inima mea }i s-au mi}cat din locul s@u. 50v 2. Auzi]i auzire în groaza glasului Lui }i | sunetul ce purceade din gura Lui. 3. Supt toate ceriurile El socotea}te }i lumina Lui preste marginile p@mântului. 4. Dup@ El va rugi sunetul, tuna-va cu glasul m@rimei Sale }i nu va cerceta când s@ va auzi glasul Lui. 5. Tuna-va Dumnezeu în glasul S@u minunat, care face ceale mari }i neispitite, 6. Care poruncea}te z@p@zii s@ caz@ pre p@mânt }i ploilor de iarna }i povoiului t@rimii Sale, 7. Care în mâna tuturor oamenilor îns@mneaz@ s@ cunoasc@ fie}tecarele lucrurile sale. 8. Întra-va fiiara în viezuin@ }i în b@rlogul s@u va z@bovi. 9. De la ceale dinl@untru va ie}i viforul, }i de la miaz@noapte, frigul. 10. Suflând Dumnezeu, crea}te gerul }i iar@}i s@ vars@ ape late. 11. Grâul dorea}te nori, }i norii trimit lumina sa, 12. Carii lumineaz@ prinpregiur, oriînc@tro vrearea st@pânitoriului îi duce, la tot ce le va porunci, preste fa]a p@mântului; 13. Sau întru un neam, sau în p@mântul s@u, sau în fie}tecare locul milei Sale va porunci a s@ afla. 14. Ascult@ aceastea, Iovule! St@i }i socotea}te ceale minunate a lui Dumnezeu! 15. Au doar@ }tii când au poruncit Dumnezeu || ploilor, s@ areate lumina norilor Lui? 51r 16. Au doar@ ai cunoscut c@r@rile norilor ceale tari }i }tiin]ele ceale des@vâr}ite? 17. Au nu vejmintele tale sânt calde, când s@ sufl@ p@mântul de la miaz@zi? 18. Tu doar@ cu El ai f@cut ceriurile, carii foarte vârto}i ca cu arama s-au v@rsat.

276

CAP 37 {I 38

CARTEA LUI IOV

19. Arat@-ne noao ce vom zice Lui; c@ noi ne înv@luim cu întunearecul. 20. Cine Îi va povesti ceale ce gr@iesc? De va }i gr@i, omul s@ va îmbuca. 21. Iar@ nu v@d lumina; degrab@ v@zduhul s@ va sili spre nori, }i vântul ce treace îi va lunga. 22. De la miaz@noapte aurul vine, }i la Dumnezeu fricoas@ l@udare . 23. Cu vreadnicie pre El a-l afla nu putem. Mare-i cu t@rimea }i cu judecata }i dreptatea, }i a s@ spune nu poate. 24. Pentru aceaea s@ vor teame de El oamenii }i nu vor cuteza a s@ uita la El to]i carii s@ v@d loru}i a fi în]elep]i”. Cap 38 Dumnezeu Însu}i prigonirii S@ pune de fa]@ }i, poruncind lui Eliu a t@cea, ceart@ pre Iov, ar@tând din ceale f@cute de la Sâne lucruri a nu putea el cuprinde dumnezeiasca puteare }i în]elepciunea.

51v

52r

52v

1. i, r@spunzând Domnul din vifor, au zis: | 2. „Cine iaste acesta mestecând vorbele cu cuvinte neprecepute? 3. Încinge ca un b@rbat coapsele tale }i te voiu întreba }i-M r@spunde! 4. Unde erai când puneam temeliile p@mântului? Spune-M, de ai în]eleagere! 5. Cine au pus m@sura lui, de }tii? Sau cine au întins preste el linie? 6. Pre ce s-au înt@rit temeliile lui, sau cine au slobozit piatra lui cea din capul unghiului? 7. Când M@ l@uda împreun@ stealele de diminea]a }i s@ veselea to]i fiii lui Dumnezeu? 8. Cine au încuiat cu u}ile marea, când rumpea ca din zg@u ie}ind? 9. Când puneam norul îmbr@c@mintea ei, }i cu cea]@, ca cu scutecele pruncii, o înf@}am? 10. Împrejuratu-o-am cu hotarele Meale }i i-am pus zar }i u}e 11. {i am zis: «Pân@ aici vei veni, }i nu vei purceade mai mult }i aici î]i vei înfrânge valurile tale ceale ce s@ umfl@!» 12. Au doar@ dup@ na}terea ta ai poruncit demine]ii }i ai ar@tat zorilor locul s@u 13. {i ai ]ânut b@tând marginile p@mântului }i ai scuturat pre cei necura]i dintr-însul? 14. Întoarce-s@-va s@mnul ca tina }i va sta ca vâjmântul; 15. {i s@ va lua de la cei necura]i lumina sa }i bra]ul cel înalt s@ va înfrânge. 16. Au doar@ ai întrat în adâncul m@rii }i || prin ceale mai de pre urm@ ale adâncului ai umblat? 17. Au doar@ ]i s-au de}chis por]ile mor]ii }i u}ile întunearecului le-ai v@zut? 18. Au doar@ ai socotit l@]imea p@mântului? Spune-mi, de }tii toate, 19. În care cale l@cuia}te lumina }i în care e locul întunearecului, 20. Ca s@ duci fie}tecarea la hotarele sale }i s@ în]@legi c@r@rile casei lui. 21. {tiiai atunci c@ te vei na}te? {i num@rul zilelor tale }tiutu-l-ai? 22. Au doar@ ai întrat în comoarele z@p@zii sau vistieriile grindinii v@zutu-le-ai? 23. Care am g@tit spre vreamea vr@jma}ului, spre zioa b@t@ii }i a r@zboiului? 24. Pre care cale s@ trimite lumina }i s@ împarte c@ldura pre p@mânt? 25. Cine au dat povoiului celui cu mare purceadere alergarea? {i calea tunetului ce r@sun@, 26. S@ ploaie pre p@mânt f@r@ om, în pustie, unde nime dintre cei muritori z@bovea}te? 27. S@ umple cea f@r@ de cale }i pustiit@ }i s@ creasc@ ierburi verzi? 28. Cine-i tatâl ploii? Sau cine au n@scut pic@turile cele de roao? 29. Dintr-a cui pântece au ie}it ghiia]a? {i gerul din ceriu cine l-au n@scut? 30. Spre as@mânarea pietrii apele s@ înv@r|to}az@ }i fa]a adâncului împreun@ s@ strânge. 31. Au doar@ vei putea împreuna ceale str@lucitoare a Pleadii steale, au împregiurul mieziinop]ii a-l r@sipi? 32. Au doar@ sco]i Luceaf@rul în vreamea sa, }i cel de sara preste fiii p@mântului faci-l a s@ scula? 33. Au doar@ cuno}ti r@nduiala ceriului, }i vei pune socoteala lui pre p@mânt? 34. Au doar@ vei în@l]a în negur@ glasul t@u, }i r@pegiunea apelor te va acoperi? 35. Au doar@ vei trimite fulgerile }i s@ vor duce }i, întorcându-s@, î]i vor zice: «Iat@, noi»? 36. Cine au pus în ceale dinl@untru în]elepciunea? Sau cine au dat coco}ului în]eleagerea? 37. Cine va spune socoteala ceriurilor, }i cântecul ceriului a dormi cine-l va face? 38. Când s@ turna pravul pre p@mânt }i gliile s@ întuneca? 39. Au doar@ vei prinde prada lei]ei }i sufletul puilor ei îl vei umplea,

277

CARTEA LUI IOV *Psalm 146, 9.

CAP 38, 39 {I 40

40. Când s@ culc@ în gropi }i în pe}teri le}uiesc? 41. *Cine g@te}te corbului hrana sa, când puii lui strâg@ c@tr@ Dumnezeu, r@t@cind pentru c@ n-au hran@? Cap 39 Dumnezeu lui Iov arat@ ceale minunate ale Sale, }i din capre s@lbatece }i din m@||gari s@lbateci, din rinocheros, din stru]u, din cal }i din pa}or@, mustrându-l c@ cu Sâne au vrut a s@ certa. Din care Iov cl@tindu-s@, s@ cunoa}te a fi gr@it îndr@zne]u.

1.

53r

u doar@ ai cunoscut vreamea f@t@rii caprelor s@lbatece în pietri sau a f@ta cerboaiele le-ai socotit? 2. Num@rat-ai lunile lu@rii lor în pântece }i vreamea f@t@rii lor }tiutu-o-ai? 3. Pleac@-s@ spre f@tare }i fat@ }i slobod rugirea. 4. Despartu-s@ vi]eii lor }i merg la p@}une; ies, }i nu s@ întorc la eale. 5. Cine au slobozit m@gariul s@lbatec slobod, }i leg@turile lui cine le-au dezlegat? 6. C@ruia am dat în sângur@tate cas@ }i l@ca}ele lui în p@mântul s@r@turii, 7. Urgisea}te mul]imea cet@]ii, str@garea sâlitoriului nu aude, 8. Privea}te împregiur mun]ii p@}unii sale }i toate ceale verzi le cearc@. 9. Au doar@ va vrea rinocherul a-]i sluji, sau va z@bovi la iaslea ta? 10. Au doar@ vei lega rinocherul la arat cu curaoa ta? Sau va frânge gliile v@ilor dup@ tine? 11. Au doar@ cutezare vei avea în t@ria lui cea mare }i vei l@sa lui ostenealele tale? 12. Au doar@ îi vei creade c@-] va întoarce s@mân]a }i-]i va aduna aria ta? | 13. Peana stru]ului aseaminea iaste cu peana herodiii }i a uliului. 53v 14. Când î}i las@ oaole pre p@mânt, tu doar@ în pulbere le vei înc@lzi? 15. Uit@-s@ c@ piciorul le calc@, sau fiiara câmpului le zdrobea}te; 16. Înv@rto}az@-s@ spre fiii s@i ca când n-ar fi ai s@i; în z@dar s@ va osteni, nici o fric@ silind. 17. C@ l-au lipsit Dumnezeu de în]elepciune, nici i -au dat în]@leagere. 18. Când va fi vreamea, î}i r@dic@ spre în@l]ime arepile. Râde de cal }i de c@l@re]ul lui. 19. Au doar@ vei da calului t@rie, sau vei încungiura grumazului lui rânchezare? 20. Au doar@ îl vei de}tepta ca l@custele? Slava norilor lui, frica. 21. P@mântul cu copita sap@, salt@ îndr@zne]u, întru întâmpinarea celor întrarma] mearge. 22. Nu socotea}te spaima, nici îng@duia}te sabiei. 23. Preste el va suna tulba, scutura-s@-va suli]a }i pav@za. 24. Fierbând }i sfâr@ind va sorbi p@mântul, nici socotea}te de r@sunarea dobei. 25. Când va auzi bucinul, zice: «Vai, departe miroas@ r@zboiul, îndemnul voievozilor }i urlarea oastei». 26. Au doar@ prin în]elepciunea ta s@ împeneaz@ uliul, întinzindu-}i arepile spre austru? || 27. Au doar@ dup@ porunca ta s@ va în@l]a pajera }i în ceale pietroas@ î}i va pune cuibul? 54r 28. În pietri r@mâne }i în col]uri pr@paznice l@cuia}te }i în râpi neapropiiate. 29. De acolo pândea}te la hran@ }i de departe ochii ei privesc. 30. Puii ei vor linge sânge, }i oriune va fi strâvul, îndat@-i acolo”. 31. {i au adaos Domnul }i au gr@it c@tr@ Iov: 32. „Au doar@ cine s@ ceart@ cu Dumnezeu a}a lezne s@ odihnea}te? Adev@rat, care mustr@ pre Dumnezeu trebuie s@-I r@spun z@”. 33. {i r@spunzând Iov Domnului, au zis: 34. „Cel ce de}ert am gr@it, ce voiu putea r@spunde? Mâna mea o voiu pune pe gura mea. 35. Una am gr@it, carea batâr de n-a} fi zis, }i alta, c@rora mai mult n-oiu adaoge”. Cap 40 Dumnezeu, v@dind pre Iov c@ s-ar fi v@zut a huli dreptatea Lui, îi arat@ puterea Sa în Vehemoth }i în Leviathan, puindu-i t@ceare.

1. 2. 3. îndreptezi

i r@spunzând Domnul lui Iov din volbur@, au zis: „Încinge ca un b@rbat coapsele tale! Întreba -te-voiu }i-Mi spune: Au doar@ de}art@ vei face judecata Mea }i M@ vei osândi pre Mine s@ te tu? |

278

CAP 40 {I 41 54v

55r

CARTEA LUI IOV

4. {i de ai bra] ca Dumnezeu }i de tuni cu aseaminea glas? 5. Împregiur@-te cu podoab@ }i întru înn@l]ime te r@dic@ }i fii sl@vit }i cu înfrâms@]ate haine te îmbrac@. 6. R@sipea}te pre cei mândri în urgiia ta }i, privind pre tot cel trufa}u, smerea}te; 7. Privea}te pre to]i cei mândri }i-i ru}ineaz@ }i zdrobea}te pre cei necura]i în locul s@u; 8. Ascunde-i în pulbere împreun@ }i fa]a lor o astup@ în groap@, 9. {i Eu voiu m@rturisi c@ te poate mântui dreapta ta. 10. Iat@, Vehemoth, care l-am f@cut cu tine, fân ca boul mânc@. 11. T@ria lui, în coapsele lui, }i vârtutea lui, în buricul pântecelui s@u. 12. Strânge-}i coada ca chedrul, vinele r@runchilor lui încâlcite sânt. 13. Oasele lui, ca fluierile de aram@; c@rnurile lui, ca t@blile de fier. 14. El iaste începutul c@ilor lui Dumnezeu Care l-au f@cut; pune-va sabia Sa. 15. Acestuia mun]ii ierburi aduc. Toate fierile câmpului s@ vor juca acolo. 16. Supt umbr@ doarme, supt ascunsul trestiei }i în locuri ap@toase. 17. Acop@r umbrele umbra lui, împregiura-l-vor s@lcile r@pegiunii. || 18. Iat@, va sorbi râul }i nu s@ va mira }i are n@dejde c@ curge Iordanul în gura lui. 19. În ochii lui ca cu undi]a îl va prinde }i în pr@jini va p@trunde c@rnurile lui. 20. Au putea-vei trage afar@ cu undi]a pre Leviathan? {i cu funea lega-vei limba lui? 21. Au doar@ vei pune belciug în n@rile lui, sau cu belciug vei p@trunde falca lui? 22. Au doar@ va înmul]i c@tr@ tine rug@ciuni sau va gr@i ]ie ceale moi? 23. Au doar@ va face cu tine l@g@tur@ }i-l vei lua slug@ veacinic@? 24. Au doar@ te vei juca cu el ca cu o pasere sau îl vei lega slujnicilor tale? 25. T@ia-l-vor priiatinii, înp@r]i-l-vor negu]@torii? 26. Au doar@ vei umplea vâr}ile cu pielea lui, grohota pe}tilor cu capul lui? 27. Pune preste el mâna ta! Adu-]i aminte de r@zboiu, nici adaoge mai mult a gr@i. 28. Iat@, n@dejdea lui îl va în}ela }i v@zând to]i s@ va pr@p@di. Cap 41 R@otatea lui Vehemoth mai mult s@ arat@ dup@ m@dul@rile lui, înv@rto}area }i mândria. |

55v

56r

1. 2.

u ca un nemilostiv l-oiu de}tepta; c@ cine poate sta împrotiva fea]ii Meale? Cine mainte Mi-au dat, ca s@-i întorc? Toate care supt ceriu sânt, ale Meale sânt. 3. Nu-i voiu îng@dui }i cuvintelor celor putearnice }i spre rugare togmite. 4. Cine va dezv@li fa]a îmbr@c@mintei lui, }i în mijlocul gurii lui cine va întra? 5. Por]ile fea]ii lui cine le va de}chide? Prinprejurul din]ilor lui, groaz@. 6. Trupul lui, ca pavezele ceale v@rsate, înpreunat cu solzii ce s@ apas@. 7. Unul unuia s@ împreun@ }i nici r@suflare înc@ nu iase printr-în}ii. 8. {i unul de altul s@ va lipi }i, ]âindu-s@, nicidecum s@ vor desface. 9. {ternutarea lui, str@lucirea focului, }i ochii lui, ca geanele dimine]ii. 10. Din gura lui f@linari purced, ca bradul r@}inos în foc aprins. 11. Din n@rile lui iase suflul ca din oala aprins@ }i fierbând. 12. Aburul lui c@rbunii îi face a arde }i flac@r@ din gura lui iase. 13. În grumazii lui va z@bovi t@riia, }i fa]a lui o petreace lipsa. 14. M@dul@rile c@rnurilor lui s@ lipesc de sine}, trimite-va împrotiva lui fulge ||re, }i la alt loc nu s@ vor duce. 15. Inima lui s@ va învârto}a ca o piatr@ }i s@ va strânge ca ileul faurului. 16. Deac@ s@ va lua, s@ vor teame îngerii }i, înfrico}a]i, s@ vor cur@]i. 17. Deac@-l va apuca sabia, nu va putea sta nici suli]a, nici plato}a de fier. 18. C@ va socoti ca plevele fierul, }i arama ca lemnul cel putred. 19. Nu-l va lunga omul s@get@toriu, în p@iu}u s-au întors lui pietrile pra}tiii. 20. Ca p@iu}ul va socoti maiul }i va râde de cel ce-}i r@sun@ suli]a. 21. Supt el vor fi razele soarelui }i-}i va a}tearne aurul ca tina. 22. A fierbe va face, ca oala, adâncul m@rii }i va pune ca când clocotesc unsorile. 23. Dup@ el va str@luci c@rarea, socoti-va adâncul ca pre cel ce îmb@trânea}te. 24. Nu este pre p@mânt puteare carea s@ i s@ aseamine, care s-au f@cut ca s@ nu s@ team@ de nime. 25. Tot ce-i înnalt veade, el este împ@rat preste to]i fiii trufi ii”.

279

CARTEA LUI IOV

CAP 42 Cap 42

S@ cunoa}te Iov a fi vorbit neîn]@lep]ea}te, }i de la Dumnezeu s@ socotea}te mai nainte de | priiatini }i pentru ei s@ roag@. Îndoite luând de ceale ce pierduse, }i mai pe urm@, plin de zile, în pace s-au odihnit.

56v

1. i r@spunzând Iov Domnului, au zis: 2. „{tiu c@ toate le po]i }i nici un cuget nu s@ poate t@inui de Tine. 3. Cine iaste acesta carele t@inuia}te sfatul f@r@ }tiin]@? Pentru aceaea neîn]elep]ea}te am gr@it }i carele sânt preste m@sur@, preste }tiin]a mea. 4. Auzi, }i eu voiu gr@i; întreba-Te-voiu }i-mi r@spunde. 5. Cu auzul urechii Te-am auzit, iar@ acum ochiul mieu Te veade. 6. Pentru aceaea însumi m@ mustru }i m@ poc@iesc în spuz@ }i în cenu}e”. 7. Iar@ dup@ ce au gr@it Domnul cuvintele aceastea c@tr@ Iov, au zis c@tr@ Elifaz Themaniteanul: „Mîniatu-s-au urgiia Mea asupra ta }i spre doi priiatinii t@i, c@ n-a]i gr@it înnaintea Mea drept, ca sluga Mea, Iov. 8. Lua]i-v@ dar@ }apte tauri }i }apte berbeci }i v@ duce]i la sluga Mea, Iov, }i aduce]i jârtv@ pentru voi. Iar@ Iov, sluga Mea, s@ va ruga pentru voi. Fa]a lui o voiu priimi, ca s@ nu vi 57r s@ socoteasc@ bolunzia; c@ n-a]i gr@it c@tr@ Mine ceale || dreapte, ca sluga Mea, Iov. 9. {i s-au dus Elifaz Thamaniteanul }i Valdad Suhiteanul }i Sofar Naamiteanul }i au f@cut precum gr@ise Domnul c@tr@ dân}ii; }i au priimit Domnul fa]a lui Iov. 10. {i Domnul înc@ s-au întors la poc@in]a lui Iov, când s@ ruga pentru priiatinii s@i. {i au dat Domnul toate, oricare fusease a lui Iov, îndoite. 11. {i au venit la el to]i fra]ii s@i }i toate surorile sale }i to]i carii îl cunoscuse mainte }i au mâncat cu el pâine în casa lui. {i au cl@tit preste el capul }i l-au mâng@iat preste tot r@ul ce adusease Domnul asupra lui. {i i-au dat fie}tecarele câte o oaie }i câte un cercel de aur. 12. Iar@ Domnul au blagoslovit ceale mai de pre urm@ a lui Iov mai mult decât ceale dintâiu a lui. {i i s-au f@cut patruspr@zeace mii de oi }i }ase mii de c@mile }i o mie de p@rechi de boi }i o mie de asine. 13. {i i-au fost lui }apte feciori }i trii feate. 14. {i au chemat numele uniia Zio }i numele al]ie Cassia }i numele a treia, Cornul Fluierului. 15. {i nu s-au aflat muieri frumoase ca fetele lui Iov în tot | p@mântul. {i le-au dat tat@l 57v lor mo}tenire între fra]ii lor. 16. {i au tr@it Iov dup@ aceastea o sut@ patruzeaci de ani }i au v@zut fiii s@i }i fiii fiilor s@i pân@ la al patrulea neam; }i au murit b@trân }i plin de zile.

280

INDICE

CARTEA LUI IOV aduceþi: imper ativ 2.pl. 6,22; 42,8 aduci: ind. prez. 2.sg., în loc. v. îþi aduci aminte 10,13 vei aduce: ind. viit. I. 2.sg., în loc. v. îþi vei aduce aminte 11, 16 a aduce: inf. prez. 14,3 sã aduci: conj. pr ez. 2.sg., în loc. v. sã-þi aduci aminte 14,13 aduc: ind. prez. 1.sg., în loc. v. (-)mi aduc amint e 21,6 au adus: ind. pf.c. 3.sg. 27,2; 28,11 sã aducã: conj. prez. 3.sg. 30,13 va aduce: ind. viit.I. 3.sg. 34,25 aduc: ind. prez.3.pl. 40,15 adusease: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 42,11

A (a se) ABATE: v. III sã (te) abaþi: conj. prez. 2.sg. 36,21 (m-)am abãtut: ind. pf.c.1.sg. 23,11 (s-)au abãtut: ind. pf.c. 3.sg. 31,7 ABUR: s.n. „rãsuflare”, „respiraþie” aburul: nom./ac.19,17; 41,12 ACAR: adv. „mãcar” acar…acar: corelativ cu el însuºi 14,21 acari: 21,29

ADUCERE: s.f. aducerea: sg. ac., în loc. s. aducerea aminte 24,20

ACOPERÃMÂNT: s.n. „acoperiº”; „veºmânt” acoperemânt: nom./ac. 24,7, 8; 26,6; 31,19 (a se) ACOPERI: v. IV „a astupa”, „a (se) umple (de)”, „a presãra ceva peste un obiect”, „a învãlui”, „a ascunde”, „a inunda (despre ape)” (s-)au acoperit: ind. pf.c. 3.pl. 6,20 acopere: ind. prez. 3.sg. 9,24 acoperitu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 15,27 am acoperit: ind. pf.c. 1.sg. 16,16 sã acoperi: conj. prez. 2.sg. 16,19 vor acoperi: ind.viit.I 3.pl. 21,26 au acoperit: ind. pf.c. 3.sg. 23,17 va acoperi: ind. viit.I. 3.sg. 24,15; 36,30; 38,34 fuseasã acoperite: pasiv ind. m.m.c.pf. 3.pl. 33,21 acopãr: ind. prez. 3.pl. 40,17 ACOPERIT, -Ã: adj. acoperit: n.sg. ac.10,21 (a se) ADÃUGA: v. I; var. (a se) ADAOGE: v. III „a continua sã” va adaoge: ind. viit. 3.sg. 17,9 au adaos: ind. pf.c. 3.sg./pl. 27,1; 29,1; 39,31 a adaoge: inf. prez. 29,22 voiu adaoge: ind. viit.I 1.sg 34,32 adaoge: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 34,37; 40,27 (-)oiu adaoge: ind. viit.I. 1.sg. 39,35

(a se) ADUNA: v. I (sã) adunã: ind. prez. 3.sg. 5,26 (s-)au adunat : ind. pf.c. 3.pl. 26,12 va aduna: ind. viit.I 3.sg. 27,16; 39,12 ADUNARE: s.f. adunarea: nom./ac. 15,34; 21,32 (a se) AFLA: v. I „a prinde de veste”; „a gãsi ceva” veþi af la: ind. viit.I. 2.pl. 6,30 (mã) voiu afla: ind. viit.I.1.sg. 13,18 (sã) af lã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.15; 28,12, 13 sã af le: conj. prez.3.sg. 16,19 voiu afla: ind. viit.I 1.sg. 17,10 sã af lãm: con j. prez. 1.pl. 19,28 (sã) va afla: ind. viit.I 3.sg. 20,8 sã af lu: conj.prez.1.sg. 23,3 va af la: ind. viit.I 3.sg. 27,19 au af lat: ind. pf.c. 3.sg. 31,29 af lase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 32,3 af lat-am: ind. pf.c. 1.sg./pl. 32,13; 33,24 a (sã) af la: inf. prez. 37,13 a af la: inf. prez. 37,23 (s-)au af lat: ind. pf.c. 3.pl. 4 2,15 AICI: adv. aici: rezum. cap.17; 38,11 (a) AJUTA: v. I vei ajuta: ind. viit.I. 2.sg.10,3 va ajuta: ind. viit. 3.sg. 35,8

ADÂNC: adj./s. (mai) adânc: adj. n. sg. nom. 11,8 (ceale) adânci: s.n. pl. ac. 12,22 (ceale) adânce: s.n. pl. ac. 28,11 adâncul: s.n.sg. nom./ac. 28,14; 38,16; 41,22, 23 adâncului: s.n. sg. gen. 38,16; 38,30

AJUTOR: s.n. ajut oriu: nom. 6,13 agiut oriu: nom./ac. rezum. cap.26; 26,2; 29,12; 30,13

ADEVÃR: s.n. adevãrului: sg. gen./dat. 6,25; 21,33

ALÃUTÃ: s.f.; vezi LÃUTÃ (a se) ALCÃTUI: v. IV au alcãtuit : ind. pf.c. 3.sg. 31,15 (m-)am alcãtuit: ind. pf.c. 1.sg. 33,6 [eºti] alcãtuit: pasiv ind. prez. 2.sg. 15,7

ADEVÃRAT: adv./s. adevãrat: adv. 5,2; 9,2; 21,27; 33,27; 34,12; 36,4; 39,32 (celor) adevãraþi: s.m. pl. gen. 12,20 ADESEORI: adv. adeaseori: 16,2

(a) ALEGE: v. III sã aleagem: conj. prez. 1.pl 34,4 au ales: ind. pf.c. 3.sg. 7,15

(a) ADORMI: v. IV va ador mi: ind. viit.I. 3.sg. 14,12 a dormi: inf. pr ez. 38,37 ADUCÃTOR, -TOARE: s. (ceale) aducãt oare: s.n . pl. ac., în sintagma aducãtoare de moarte (tr aducere dupã lat. mortif er) 33,22 (a se/-ºi) ADUCE: v. III aducea: ind. imp. 3.sg. 1,5 adu: imperativ 2.sg., înloc. v adu-þi aminte 4,7; 7,7; 10,9; 36,24; 40,27 aduce: ind. prez. 3sg. 6,6; 12,17; 35,15

(a) ALERGA: v. I alergat-au: ind. pf.c. 3.sg. 15,26 alerga: ind. imper f. 3.pl. 30,5 va aler ga: ind. viit.I. 3.sg. 34,9 ALERGARE : s.f. alergarea: sg. ac. 38,25 ALERGÃTOR, -TOARE: s.m./f. alergãtoriul: s.m. sg. ac. 9,25

281

CARTEA LUI IOV

INDICE (a se) APLECA: v. I „a (se) alãpta, a da sã sugã” (m-)am aplecat: ind. pf.c. 1.sg. 3,12

ALES, ALEASÃ: s.m./f. (cei) aleºi: s.m. pl. ac. 12,19 (a) ALEªUI: v. IV; vezi (a) LEªUI

(a se) APRINDE: v. III „a face sã înceapã sã ardã”; „a se stârni”; „a se înf lãcãra”; „a se înfuria” (sã) va aprinde: ind. viit.I. 3.sg. 18,9 (sã) aprinde: ind. prez. 3.sg. 20,26 (s-)au aprins: ind. pf.c. 3.sg. 32,2, 3

(a) ALUNGA: v. I; var. (În v.) (a) LUNGA va lunga: ind. viit.I. 3.sg. 37,21; 41,19 AMAR: s.n. amar: sg. nom. 10,15

APRINS, -Ã: ad j. aprins n. sg. ac. 41,10 aprinsã f. sg. ac. 41,11

AMÃRÃCIUNE: s.f. amãrãciune: sg. ac. 3,5,20; 9,18; 23,2; 27,2 amãrãciunea: sg. ac. 7,11; 10,1; 20,25; 21,25 amãrãciuni: pl. ac. 13,26; 17,2

(a se) APROPIA: v. I (sã) apropie: ind. prez. 3.sg. 23,17 apropiatu(-s)-au: ind. pf.c. 3.sg. 33,22

(a) AMENINÞA: v. I; var. (a) AMÂNÃNÞA amânãnþând(u-): gerunziu 16,10 (a) AMESTECA: v. I; var. (a) MESTECA mestecând: gerunziu 38,2

(a) APUCA: v. I apuca(-)-va: ind. viit.I. 3.sg. 27,20 apucatu(-)-au: ind. pf.c. 3.pl. 30,27 va apuca: ind. viit.I 3.sg. 41,17

(a se) AMEÞI: v. IV ameþi-v or: ind. viit.I. 3.pl. 17,8 (sã) vor ameþi: ind. viit.I. 3.pl. 18,20

APUS: s.n. „vest” apus: sg. ac. 23,8

AMIAZÃ: s.f./adv.; var. (Reg.) AMIAZÃZI amiazezi: adv. în loc. adv. într-amiazezi „la amiazã” 5,14 amiazãzi: s.f. sg. ac. 11,17

(a) ARA: v. I ara: ind. imp. 3.pl. 1,14 (la) arat : supin 39,10

(a) AMIEZÃZI: v. IV (Trans.) (despr e oameni) „a prânzi”; înregistrat e, în DA, doar formele a amieza, a amiezi, (Trans.) a amiezãza au amiezãzit: ind. pf.c. 3.pl. 24,11

ARAMÃ : s.f aramã: ac. 6,12; 20,24; 40,13 arama: ac. 37,18; 41,18

AMINTE: adv. aminte: adv. în loc. v./s. a-ºi aduce/aducere aminte; a lua aminte; vezi (a se/-ºi) ADUCE/ ADUCERE; (a) LUA (a se) AMEÞI : v. IV ameþi-v or: ind.viit.I, 3.pl. 17,8 (sã) vor ameþi: ind.viit.I, 3.pl. 18,20 AN : s.m. anului: gen. 3,6 anii: nom. 10,5; 16,23; 36,11 anilor: gen. 15,20; 21,21; 32,7; 36,26 ani: pl. ac. 42,16 APÃ: s.f. apã: sg. ac. 5,10; 8,11; 22,7 apa: sg. nom./ac.14,19; 15,16; 27,20; 34,7 apele: pl. nom./ac. 3,24; 9,30; 11,16; 12, 15; 14,11; 24,19; 26,8; 28,25; 38,30 ape: pl. nom./ac. 26,5; 29,19; 37, 10 apei: sg. gen. 14,9 apelor: pl. gen./dat. 22,11; 24,18; 26,10; 38,3 4 (a se) APÃS A: v. I vei apãsa: ind. viit.I 2.sg. 10,3 era apãsaþi: pasiv ind. imp. 3.pl. 12,21 (te) vei apãsa: ind. viit.I. 2.sg. 22,11; au apãsat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 16,8; 24,4, 6; 30,12 apãsindu-: gerunziu 19,3 (sã) apasã: ind. prez. 3.sg. 41,6 sã apease: conj. prez. 3.sg. 23,6 APÃS ARE: s.f. apãsarea: sg. ac. rezum. cap.22 APÃT OS, OASÃ: adj. apãtoase: n. pl. ac. 40,16

(a se) ARÃTA: v. I aratã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.6; rezum. cap.7; rezum. cap.8; rezum.cap.10; rezum. cap.20; rezum. cap.27; rezum. cap.28; rezum. cap.35; rezum. cap.37; rezum. cap.39; r ezum. cap.40 (sã) aratã: ind. prez. 3.sg./pl. rezum. cap.9; 23,8; 24,17; rezum. cap.41 aratã(-sã): ind. prez. impers. rezum.cap.23 aratã: imperativ 2.sg. 13,23; 37,19 arãtând: gerunziu rezum. cap.3; rezum. cap.11; rezum. cap.16; rezum. cap.19; rezum. cap.26; rezum. cap.34; rezum. cap.38 arãtându(-vã): gerunziu 13,4 (s-)au arãtat : ind. pf.c. 3.sg. 21,3 4 a arãta: inf. prez. rezum. cap.4; rezum. cap.33 a (mã) arãta: inf. prez. 9,20 (s-) ar arãta: cond. prez. 3.sg. 6,3 arãta(-)-voiu: ind. viit. I 1.sg. 15,17; 32,10 voiu arãta: ind. viit. I 1.sg. 32,17; 36,3 arãtându-: gerunziu rezum. cap.22 a (sã) arãta: inf. prez. 25,4 (sã) va arãta: ind. viit.I 3.sg. 36,4 ai arãtat : ind. pf.c. 2.sg. 26,3; 38,12 sã areate: conj. prez. 3.sg./pl. 11,6; 37,15 sã (sã) areate: conj. prez. 3.sg. 15,14 sã (se) areat e: rezum. cap.24 nearãtându(-se): gerunziu 30,8 ARC: s.n. arcul: nom./ac. 20,24; 29,20 (a) ARDE: v. III a arde: inf. prez. 41,12 ARDERE: s.f. „jer tfã” arderi: pl. ac., în sintagma arderi de tot 1,5 ARGINT: s.n. argint: sg. ac. 3,15 argintul: sg. nom./ac. 22,25; 27,16, 17; 28,1, 15

282

INDICE

CARTEA LUI IOV

ARIE: s.f. aria sg. ac. 39,12

ASEMENEA: adv./prep.; var. (Înv.) ASEAMINEA aseaminea: adv. 1,8; 2,3; 3,18; 9,32; 23,14; 24,4; 30,19; 35,8; 36,22; 39,13; 40,4 aseaminea: prep. 15,3; 16,4

ARIPÃ: s.f. arepile: pl. ac. 39,18, 26

ASIN, -Ã : s.m./f. asine: pl. nom./ac. 1,3; 42,12 asinile : pl. nom. 1,14 asinul: sg. ac. 24,3

ARMÃ: s.f. armele: pl. ac. 20,24 (a) ARUNCA: v. I vei arunca: ind. viit.I. 3.sg. 18,2 aruncã: ind. prez.3.sg. rezum. cap.32 (a se) ASCULTA: v. I a asculta: inf.prez. rezum. cap.6 va asculta: ind.viit.I 3.sg. 9,16; 11,2; 12,4; rezum. cap.20; 22,27; 27,9; 35,12 au ascultat: ind.pf.c. 3.sg./pl. 9,16 ascultaþi: imperativ 2.pl. 13,6, 17; 21,2, 5; 32,10; 34,2 ascultã: imperativ 2.sg. 15,17; 33,1; 33,33; 34,16; 37,14 voiu asculta: ind. viit.I. 1.sg. 20,3 a (sã) asculta: inf. prez. rezum.cap.21 asculþi: ind. prez. 2.sg. 30,20 sã asculte: conj. prez. 3.sg. 31,35; 34,28 asculte: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 34,34 vor asculta: ind. viit.I 3.pl. 36,11, 12 ASCULTÃTOR: s.m. ascultãtoriu: sg. ac. 31,35

ASPIDÃ: s.f. „ºar pe veninos din Libia sau Egipt, cu gâtul umf lat”; „viperã”, (Înv.) „nãpârcã” as pide: pl. ac. 20,14 as pidelor: pl. gen. 20,16 ASPRIRE: s.f. (Înv.) „asprime” as prirea: sg. ac. rezum. cap.16; rezum. cap.19; ASTREIN ARE: s.f; var. ASTRIEN ARE (Înv.) „îns trãinare”; aici prima at estare; cf. MDA, unde prima ates tar e este în MDA ms. Cuvântul nu este înregistr at în DA. as trienare: sg. nom. 31,3 (a) ASTUPA: v. I as tupã: imperativ 2.pl. 40,8 (a) AªEZA: v. I sã aºaze: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.18 aºazã: ind. prez. 3.sg. 36,7 AªEZAT, -à : adj. aºezat: n. sg. ac. 8,6

(a se) ASCUNDE: v. III ascunsã iaste: pasiv ind. prez. 3.sg. 3,23; 28,21 (te) vei ascunde: ind. viit. 2.sg. 5,21 (mã) voiu ascunde: ind. viit.I 1.sg. 13,20 ascunzi: ind. prez. 2.sg. 13,24 sã ascunzi: conj. prez. 2.sg. 14,13 ascund: ind.prez. 3.pl. 15,18 ascunsu(-s)-au: ind. pf.c. 3.sg. 18,10 (s-)au ascuns: ind. pf.c. 3.sg. 20,26 va ascunde: ind. viit.I 3.sg. 20,12; 34,29 am ascuns: ind. pf.c. 1.sg./pl. 23,12; 31,33 voiu ascunde: ind. viit.I 1.sg. 27,11 (sã) ascundea: ind. imperf. 3.pl. 29,8 sã (sã) ascunzã: conj. prez. 3.pl. 34,22 ascunde: ind.prez.3.sg. 36,32; 40,8

AªIJDEREA: adv. aºi jderea: 14,19 (a) AªTEPTA: v. I aºt eapte: conj. fãrã sã 3.sg. 3,9 aºt eaptã: ind. prez. 3.pl. 3,21 aºt ept: ind. prez. 1.sg. 6,8; 14,14 aºt eptaþi: imperativ 2.pl. 6,19 aºt aptã: ind. prez. 3.sg./pl. 7,2; rezum. cap.14 voiu aºtepta: ind. viit. 1.sg. 7,4 aºt eptând: gerunziu rezum. cap.17 aºt epta: ind. im p. 3.sg./pl. 29,21, 23 aºt eptam: ind. imp. 1.sg. 30,26 a aºtepta: inf. prez. 31,16 au aºteptat: ind. pf.c. 3.sg. 32,4 am aºtep tat: ind. pf.c. 1.sg. 32,11, 16 aºt aptã: imperativ 2.sg. 35,14

ASCUNDERE: s.f. ascunderea: sg. nom. 22,14 ASCUNS, -Ã: adj./s. ascuns: adj. n. sg. ac. 4,12 ascunse: adj. f. pl. nom. 24,1; rezum. cap.28 (ceale) ascunse: s.n. pl. ac. 28,11, 18

AªTEPTARE: s.f. aºt eptarea: sg. nom. 17,15

ASCUNS: s.n. „loc ascuns”, „ascunziº” ascuns: sg. ac., în loc.adv. într-ascuns 13,10; 31,27 ascunsul: s.n. sg. ac. 40,16

(a) AªTERNE: v. III am aºternut: ind. pf.c. 1.sg. 17,13 va aºtearne: ind. viit.I 3.sg. 41,21

(a se) ASEMÃNA : v. I; var. (Înv.) (a se) ASÃMÃNA; (Reg.) (a se) ASÃMÂNA asãmânãndu(-sã): gerunziu rezum. cap.9; asãmânându(-sã): gerunziu 9,2; rezum. cap.25; 25,4 (sã) va asãmãna: ind. viit. 3.sg. 13,12; 28,19 (sã) vor asãmãna: ind. viit. 3.pl. 28,19 (sã) asãmãna: inf. prez.fãrã a 22,2 asãmãnatu(-m)-am: ind. pf.c. 1.sg. 30,19 voiu asãmãna: ind. viit.I 1.sg. 32,21 sã (sã) aseamine: con j. prez. 3.sg. 41,24

AªTERNUT: s.n. aºt ernutul: sg. ac. 7,13

ASEMÃNARE: s.f.; var. (Înv.) ASÃMÃNARE; (Reg.) ASÃMÂNARE asãmãnar ea: sg. ac. 4,17; 28,18 asãmânar ea: sg. ac. 38,30

(a) ATINGE : v. III atinge: imperativ 2.sg. 1,11; 2,5 atinsu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 4,5 va atinge: ind. viit. 3.sg. 5,19; 20,6 sã atingã: con j. prez. 3.sg. 6,7 au atins: ind.pf.c. 3.sg. 19,21 ATOTPUTERNIC : s.m. (Cel) A totputernicul: sg. nom. 8,3 Atotputearnicul: sg. ac. 11,7; 21,15; 22,25; 24,1; 27,2, 11, 13; 29,5; 31,2, 35; 34, 10, 12; 35,13

283

CARTEA LUI IOV

INDICE

Atotputearnicului: sg. gen./dat. 8,5; 21,20; 33,4 (Cel) Atotputearnic: sg. nom./ac. 13,3; 22,17; 22,23; 23,16; 27,10 (Celui) Atotputearnic: sg. gen. 15,25; 32,8 AUR : s.n. aur: sg. nom./ac. 3,15; 22,24; rezum. cap.28; 28,6, 15, 17; 42,11 aurul: sg. nom./ac. 23,10; rezum. cap.28; 28,1; 31,24; 37,22; 41,21

(a se) BATE: v. III bate: ind. prez. 3.sg. 9,23 a (sã) bate: inf. prez. rezum. cap.19 (sã) bat: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.21 bãtând: gerunziu 38,13 (a sã) BATJOCORI: v. IV (sã) batjocoreaºte: ind. prez. 3.sg. 12,4

AUSTRU: s.n. austr ului: sg. gen. 9,9 austr u: sg. ac. 39,26

(a) BÃGA: v. I au bãgat: ind. pf.c. 3.sg. 18,8 am bãgat: ind. pf.c. 1.sg. 31,13

AUZ : s.n. auzul: sg. ac. 42,5

BÃRBAT: s.m. bãrbat : sg. nom./ac. 2,3; 38,3; 40,2 bãrbatului: sg. gen. 3,23; 32,21 bãrbaþi: sg. voc. 34, 10 bãrbaþii: pl. nom. 36,2 4

(a) AUZI: v. IV auzând: gerunziu 2, 11; 5,27; 29,11 au auzit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,18; 13,1 am auzit : ind.pf.c. 1.sg./pl. 4,16; 28,22; 33,8; 42,5 auzi: inf. prez. fãrã a 9,32 ai auzit: ind.pf.c. 2.sg. 15,8 auzit-am: ind.pf.c. 1.sg. 16,2; 32,11 va auzi: ind. viit.I. 3.sg.19,7; 35,13; 37,4; 39,25 auzim: ind. prez. 1.pl. 26,14 auziia: ind. imp. 3.sg. 29,21 auzi: imper ativ2.sg. 33,1, 31; 3 4,16; 42,4 auziþi: imperativ 2.pl. 34,2, 10; 37,2 aude: ind. prez. 3.sg. 39,7

(a) BÃSNI: v. IV; var. (a) BÃZNUI (aici) „a vorbi mult pe ton plângãreþ”; „a se tângui” bãznui-voiu: ind. viit.I. 1.sg. 7,11 BÃTAIE: „bãtãlie” bãtãii: gen. 38,23 BÃTRÂN , -Ã: adj./s. (celor) bãtrâni: s.m. pl. gen.12,20 bãtrâni: s.m. pl. nom.15,10 bãtrânii: s.m. pl. nom. 29,8 (cei) bãtrâni: s.m. pl. nom./ac. 30,7; 32,9 (mai) bãtrâni: adj. m. pl. nom.32,4 bãtrân: adj. m. sg. nom. 42,16

AUZIRE: s.f. auzire: sg. ac. 37,2 (a) AVEA: v. II avea: ind. im p. 3.sg. 4,11 va avea: ind. viit.I. 3.sg. 6,5; 20,20 am avut: ind. pf.c. 1.sg. 7,3 au avut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 9,4; 19,11,15; 31,19 aºi avea: cond. prez. 1.sg. 9,15 vei avea: ind.viit.I. 2.sg. 11,18; 22,21; 39,11 vor a vea: ind. viit.I. 3.pl. 16,3 având: gerunziu 16, 18 ar avea: cond. prez. 3. sg. 31,2 aibi: con j. prez. fãrã sã 2. sg. 22,21 am: ind. prez. 1. sg. 13,23; 36,2 ai: ind. prez. 2. sg. 15,12; 33,32, 33; 3 4,16; 38,4; 40,4 are: ind. pr ez.3. sg. 1,12; 2,4; 5,2 4; 12,13; 26,3; 2 7,11; rezum. cap.28; 28,1; 36,16; 40, 18 au: ind. prez. 3. pl. 4, 19 neavând: gerunziu 24,8 AVERE: s.f. averile: pl. ac. rezum. cap.1; 1,10; 5,5; 6,22; 20,21; 31,25; avearea: sg. nom. 15,29 aveare: ac. 21,25

BÂIGUIRE: s.f.; var. BUIGUIRE „mirare” buiguire: sg. ac. 12,17 (a sã) BÂIGUI: v. IV; var. (a se) BUIGUI (aici) „a se minuna” (echivaleazã lat. obstup½sc¹, -ere „a încremeni”; „a se minuna”) (vã) buiguiþi: imperativ 2.pl. 21,5 BÂRLOG: s.n. bãrlogul: sg. ac. 37,8 (a) BEA: v. II sã bea: con j. prez. 3.pl. 1,4 vor bea: ind. viit.I. 3.pl. 5,5 bea: ind. prez. 3.sg. 15,16; 34,7 va bea: ind. viit.I. 3.sg. 21,20 au beut: ind. pf.c. 3. 6,4 bând: gerunziu 1,13, 18 BEAT, -Ã: s.m./f. (cei) beþi: s.m. pl.ac. 12,25 BELCIUG: s.n. belciug: sg. ac. 40,21

B BERBEC: s.m. berbeci: pl. ac. 42,8 BALAUR: s.m.; var. (În v. ºi pop.) BÃLAUR bãlaurilor: pl. dat. adn. 30,29

BICI: s.n.; var. (Reg.) ZBICI zbiciul: sg. ac. 5,21 zbiciurile: pl. nom. 19,6

BALE: s.f. balele: ac. 7,19 BAN: s.m. bani: pl. ac. 31,39 BATÃR: adv. „mãcar”; var. BATÂR (Reg. Trans. Mold.; mgm.) batâr: 6,2; 10, 18; 11,5; 13,5; 16,22; 20,23; 39,35

BINE: adv./s. binele: s.n. ac. 9,25 bine: s.n. sg.ac. în sintagma facerile de bine rezum. cap.29; rezum. cap.31 bine: adv. rezum. cap.10; 10,3; rezum. cap.22; 2 4,21; 36,11 (mai) bine: adv. 34,33

284

INDICE

CARTEA LUI IOV

bine: adv. în structuri v. dislocate bine sã fie cuvântat/ bine va cuvânt a 1,5, 11; (a) BINECUVÂNTA: v. I bine sã fie cuvântat : pasiv conj. prez. 3.sg. 1,5 bine va cuvânt a: ind. viit.I. 3.sg. 1,11 f ie binecuvântat: pasiv conj.prez. fãrã sã 3.sg. 1,21 bine cuvinteazã: ind.prez. 3.sg. 2,5 binecuvinteazã: imperativ 2.sg. 2,9

la Dimitrie Þichindeal, Filosoficeºti ºi politiceºti prin fabule moralnice învãþãturi . […]. Buda, 1814. bolunz eaºte: 1,22; 34,35 BOLÂNZIE: s.f.; var. BOLUNZIE (cf. Indice 2Lg) bolunzia : nom. 6,30; 42,8 bolunzie: sg. ac. 36,12 (a) BORÎ: v. IV va borî: ind. viit.I. 3.sg. 20,15

(a) BIRUI: v. IV bir uiaºte: ind. prez. 3.sg. 1,11 bir uiai: ind. im p. 2.sg. 22,8 au bir uit: ind. pf.c. 3.pl. 30,13 vor fi biruiþ: pasiv. ind. viit.I. 3.pl. 36,13 sã bir uiascã: conj. prez. 3.sg. 36,18 bir uind: gerunziu 36,26

BOU: s.m. boul: sg. nom./ac. 6,5; 24,3; 40,10 boi: sg. ac. 1,3; 42,12 boii: pl. nom. 1,14 BRAD: s.m. bradul: sg. ac. 41,10

BIRUINÞÃ: s.f. bir uinþã: sg. ac. 23,7

BRAÞ: s.n. braþã: pl. ac. 3,12; 22,9 braþele: pl. ac. 18,13 braþului: sg. gen. 22,8; 35,9 braþul: sg. nom./ac. 26,2; 31,22; 38,15 braþ: sg. ac. 40,4

BIRUIT, -Ã: s. (cei) bir uiþi: s.m. pl. nom. 3, 18 BLAGOSLOVENIE : s.f. blagosloveniia: sg. nom. 29,13

BRAZDÃ: s.f. brazdele: pl. nom. 31,38

(a) BLAGOSLOVI: v. IV ai blagoslovit: ind. pf.c.2.sg. 1,10 au blagoslovit: ind. pf.c. 3.sg. 42,12

BRÂU: s.n. brâul: sg. ac. 12,18

BLÂND, -Ã: s. blânzii: s.m. sg. ac. 24,4

BRUMÃ : s.f. br umã: sg. ac. 6,16

BLESTEM: s.n.; var. BLÃSTÃM blãs tãmul: sg. ac. rezum. cap.15 blãs tãmurile: pl. ac. rezum. cap.18

BUBÃ: s.f. bubã: sg. ac. rezum. cap.2; 2,7 BUCATÃ: s.f. (mai ales la pl.) „hranã”; „fel de mâncare” bucat a: nom./ac. 20,2 1; 30,4; 33,20 bucat ele: nom./ac. 6,7; 34,3

(a) BLESTEMA: v. I; var. (a) BLÃSTÃMA au blãs tãmat: ind. pf.c. 3.sg. 3,1 am blãstãmat : ind.pf.c. 1.sg. 5,3 blãs tãmând: gerunziu 31,30 blas tãmã: ind. prez. 3.sg./pl. rezum. cap.3; 3,8; 15,5 blesteme: conj. prez. fãrã sã 3.pl. 3,8

BUCIUM: s.n.; var. BUCIN bucinul: sg. ac. 39,25

BLESTEMARE: s.f.; var. BLÃS TÃMARE blãs tãmarea: sg. ac.rezum. cap.15 blãs tãmare: sg. ac. rezum. cap.3 4; 34,37

(a sã) BUCURA: v. I (sã) bucurã: ind. prez. 3.pl. 3,22; 21,12 (m-)am bucurat : ind. pf.c. 1.sg. 31,29

BLESTEMAT, -Ã : ad j.; var. BLÃSTÃMAT blãs tãmatã: f. sg. ac. 24,18

BUCURIE: s.f. bucuria: sg. nom. 20,5

BOARE : s.f. „adiere” boar e: sg. ac. 4,16

BUCUROS: adv. bucuros: 15,34

BOGAT: adj./s. bogat: ad j. m. sg. nom. rezum. cap.1; 16,13; 21,23 bogaþilor: s.m. pl. gen.12,5 (cel) bogat: s.m. sg. nom. 27,19

BUN, -Ã : adj./s. (ceale) bune: s.n. pl. ac. 2,10; 7,7; 21,13; r ezum. cap.22; 30,26 (celor) buni: s.m. pl. dat. rezum. cap.8 bune: s.n. sg. ac. (in opoziþie cu reale) rezum. cap.8 (mai) bunã: ad j. f. sg. ac. rezum. cap.8 bune: adj. n . pl. ac. 22,21 (mai) bun: adj. m. sg. nom. 34,4

BOGÃÞIE: s.f. bogãþiile: pl. ac. 20,15 bogãþii: pl. ac. 21,7

BUNÃTATE: s.f. bunãtãþile: pl. nom. 21,16 bunãtãþi: pl. ac. 22,18

BOLÂND, Ã : adj./s.; var. BOLUND, -Ã (Trans. Ban) „nebun” (cel) bolund: s.m. sg. ac. 5,2, 3 (cei) bolunzi: s.m. pl. nom. 19,18 bolunzilor : s.m. pl. gen. 30,8 bolund: adj. n. sg. ac. 12,17

BURIC: s.n . buricul: sg. ac.40,11

BOLÂNZEªTE: adv.; var. BOLUNZEªTE „nebuneºte”; aici prima at estare a cuvântului; cf. MDA, unde prima astestare este

BUZÃ: s.f. buzele: nom./ac. 1,22; 2,10; 8,21; 11,5; 15,6; 19,20; 27,4; 32,20; 33,3

285

CARTEA LUI IOV

INDICE CÃLÃTOR, -TOARE: s.m./f. cãlãtori:s.m. pl.ac. 21,29 cãlãtoriului:s.m. sg. dat. 31,32

buza: sg. ac. 12,20 buzelor: pl. gen. 13,6; 23,12

(a) CÃLCA: v. I calce: conj. fãrã sã 3.sg. 18,14 calcã: ind. prez. 3.sg. 39,15 au cãlcat: ind. pf.c. 3.pl. 22,15; 28,8 cãlcând: gerunziu 24,11

C CAL: s.m. cal: sg. ac. rezum. cap.39; 39,18 calului: sg. dat. 39,19

CÃLCÃTOR, -TOARE: adj. (Înv.) „apostat” cãlcãtoriu: m. sg. dat., în sintagma cãlcãtoriu de leage 34,18

CALD, -Ã: adj. calde: ad j. n. pl. nom. 37,17 CALE: s.f. calea: sg. nom./ac. 3,23; 17,9; 19,8; 21,31; 23, 10, 11; 24,4, 18; rezum. cap.28; 28,23; 34,11; 38,25 cale: sg. ac. 12,24; 19, 12; 28,26; 31,7; 38,19, 24, 27 cãilor: sg. gen. 4,6; 21,14; 26,14; 40,14 cãile: sg. nom./ac. 8,13; 13,15; 22,28; 2 4,13, 23; 30,13; 31,4; 33,11; 34,21, 27; 36,23 cãii: sg. gen. 8,19 CANDELÃ: s.f.; var. CANDILÃ candila: sg. nom. 18,6; 21,17; 29,3 CAP: s.n. capul: sg. nom./ac. 1,20; 2,12; 10,15; 16,5; 19,9;20,6, 16; 29,3; 38,6; 40,26; 42,11 cap: sg. ac., în loc. adv. cu cap plecat „r uºinat”32,6 CAPRÃ : s.f. capre: pl. ac., în sintagma capre sãlbatece rezum. cap.39 caprelor: pl. gen., în sintagma caprelor sãlbatece 39,1

CÃLDURÃ : s.f. cãldurã: sg. ac. 24,19; 28,2 cãldura: sg. nom. 38,24 CÃMILÃ : s.f. cãmile: pl. nom./ac. 1,3; 42,12 cãmilele: pl. nom. 1,17 CÃPETENIE: s.f. cãpeteniile: pl. nom./ac. 3,15; 29,9 cãpetenii: pl. ac. 12,21 cãpeteniilor: pl. gen. 12,24; 34,19 cãpeteniii: sg. gen. 21,28 cãpetenie: sg. ac. 31,37 CÃRARE: s.f. cãrarea: nom./ac. 16,23; 19,8; 22,15; 28,7; 41,23 cãrare: sg. ac. 18,10 cãrãrile: nom./ac. 6,18, 19; 13,27; 24,13; 30,12; 37,16; 38,20 CÃRBUNE : s.m. cãrbunii: pl. ac. 41,12

CARNE: s.f. car ne: sg. ac. 10,11 cãr nurile: pl. nom./ac. 13,14; 19,20, 22; 31,31; 40,13, 19 cãr nurilor: pl. gen. 41,14

CÃRNOS, -OASÃ : adj. cãrnoase: n. pl. ac. 22,9 (a) CÃUTA: v. I sã cauþi: conj. prez. 2.sg. 10,6 sã caute: conj. prez. 3.sg. 21,4

CARTE: s.f. car te: sg. ac. 19,23 car tea: sg. ac. în titlu: Car tea lui Iov; 31,35 CASÃ: s.f. case: pl. ac. 1,4; 15,28 casa: sg. nom./ac. 1,10, 13, 18; 7,10; 8,15; 17,13; 20,19; 21,21, 28; 27, 18; 30,23 casei: sg. gen. 1,19; 38,20 casele: pl. nom./ac. 3,15; 21,9; 22,18; 24,16 casã: pl. (cu des. -ã) ac. 4,19 casã: sg. ac. 39,6 casii: sg. gen. 19,15; 20,28

CÂINE : s.m.; var. (Reg.) CÂNE cãnii pl. ac. 30,1 (a) CÂNTA: v. I au cântat: ind. pf.c. 3.pl.36,24 CÂNTARE : s.f. cântãrile: pl. ac. 35,10 CÂNTEC: s.n. cântecul: sg. ac. 30,9; 38,37

CAª : s.n. caºul: sg. ac. 10,10

CEAS : s.n ceas: sg. ac. 10,14

CATEDRÃ: s.f.; var. CATHEDRA (f ormã mai apropiatã de lat. cathedra „scaun”) (Neob.) „jeþ” cathedra: sg. ac. 29,7

CEAÞÃ: s.f. ceaþa: sg. nom./ac. 3,5, 9; 10,21; 23,17; 24,15 ceaþã: sg. ac. 22,13; 38,9 ceaþii: sg. gen. 28,3

(a) CÃDEA: v. II vor cãdea: ind. viit.I 3.pl. 5,14; 30,24 va cãdea: ind. viit.I. 3.sg. 6,16; 13,11; 20,22; 20,24 cãdea: ind. imp. 3.sg. 29,2 4 cade: ind. prez. 3.sg. 33,15 au cãzut: ind. pf.c. 3.sg. 1,16 cãzând: gerunziu 1,19, 20; 14,18 CÃDERE: s.f. cãdearea: sg. ac. 31,29

CENUªÃ: s.f.; var. CENUªE cenuºe: sg. ac. 2,12; 16,16; 42,6 cenuºii: sg. dat. 13,12; 30,19 CER: s.n.; var. CERIU ceriu: sg. ac. 1,16; 2,12; 16,20; 20,6; rezum. cap.28; 28,24; 35,5; 38,29; 41,2 ceriurile: nom./ac. 9,8; 15,15; 20,27; 26,13; 37,3, 18 ceriul: sg. nom./ac. 11,8; 14,12; 22,12; 35,5

286

INDICE

CARTEA LUI IOV

CERBICE: s.f. cerbicile: pl. nom. 13,12 cerbice: sg. ac. 15,26 cerbicea: sg. ac. 16,13

a chema: inf. prez. 27,10 chiiamã: imperativ 5,1 chiamã: imperativ 2.sg. 13,22 cheamã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.23; 3 4,18 chemând: gerunziu rezumat cap.31 sã cheme: conj. prez. 3.sg. 33,30 cheme: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 34,37

CERBOAIE: s.f. cerboaiele: pl. ac. 39,1

CHIN: s.n. chinuri: pl. ac. 33,25

(a se) CERCA: v. I cercându-: gerunziu rezum. cap.1 am cercat: ind. pf.c. 1.sg. 5,27 cerci: ind. prez.2.sg. 7,18 vei cerca: ind. viit.I. 2.sg. 7,21 cercând: gerunziu rezum. cap.10; rezum. cap.13 a cerca: inf. prez. 15,23 au cercat: ind. pf.c. 3.sg. 23,10; 28,27 cercam: ind. imp. 1.sg. 29,16 cearce: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 3,4 cearcã: imperativ 2.sg. 8,8; 39,8 (sã) cearcã: ind. prez. 3.sg. 9,19 cearcã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.21; 34,3 cearce(-sã): conj. prez. fãrã sã 3.sg. 34,36

(a) CHINUI: v. IV chinuieºti: ind. prez. 2.sg. 10,16 chinuind-: gerunziu 17,11

ceriului: gen. 12,7; 18,5; 22,14; 26,11; 28,21; 35,11; 38,33; 38,3 7 ceriurilor : gen. 38,37

CHIP: s.n. chip: sg. nom. 4,16; chip: sg. ac., în loc adv. în ce chip 21,34; rezum. cap.33; 3 4,17 CHIT: s.m. (Înv.) „balenã” cât (sic!): sg. nom. 7,12 CIMILITURÃ: s.f.; var. CIUMELITURÃ „vorbã cu tâlc ascuns” ciumeliturile: pl. ac. 13, 17 CINSTITOR, -TOARE : s.m./F. cins titori: s.m. pl. ac., în sintagma cinstitori de dogme 13,4

CERCEL: s.m. cercel: sg. ac. 42,11

CIRTÃ: s.f. (Înv. ºi pop.) „interval de timp foarte scur t”; „clipã”, „clipitã” cir tã: sg. ac., în loc. adv. într-o cirtã „dintr-o datã, cât ai clipi” 21,13;

(a) CERCETA: v. I cer cetându-: gerunziu rezum. cap. 2; 5,24; sã cerceteaze: conj. prez. 3.pl. 2,11 cercetezi: ind. prez. 2.sg. 7,18 ai cercetat: ind. pf.c. 2.sg. 13,27 au cercetat: ind. pf.c. 3.sg. 28,11 va cerceta: ind. viit.I. 2.sg. 37,4

CIULIN: s.m. ciulini: pl. nom. 31,40 (a se) CLÃTI: v. IV (Înv.) „a (se) miºca”; „a (se) clãtina” aº clãti: cond. prez. 1.sg. 16,5 clãtindu(-sã): gerunziu rezum. cap.39 au clãtit : ind. pf.c. 3.pl. 42,11

CERCETARE: s.f. cercetarea: sg. ac. 10,12 (a) CERE: v. III ceare: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.6; rezum. cap.7; 11,6; 34,33

CLEªTE: s.m. cleaºte: sg. ac. 19,24;

CERERE: s.f. cearerea: sg. nom. 6,8

(a) CL OCOTI : v. IV clocotesc: ind. prez. 3.pl. 41,22

(a sã) CERTA: v. I cer tând: gerunziu rezum. cap.6 (s-)au certat: ind. pf.c. 3.sg. rezum. cap.11 (sã) vor certa: ind. viit.I 3.pl. rezum. cap.13; rezum. cap.24 a (sã) certa: inf. prez. rezum. cap.23; rezum. cap.39 (sã) certa: ind. imp. 3.pl. 31,13 ceartã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.4; rezm. cap.5; rezum. cap.8; 33,19; rezum. cap.38 (sã) ceartã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.4; rezum. cap.5; 5,17; rezum. cap.18; 39,32 sã (se) cearte: conj. prez. 3.sg. 23,6 sã cearte: conj. prez. 3.sg. rezum cap.33 CERTARE: s.f. certarea: sg. ac. 5,17; 13,6 certare: ac. 6,26 CHEDRU: s.m. (Înv. ºi pop.) „cedru” chedrul: sg. ac. 40,12 (a) CHEMA: v. I chiema: ind. imp. 3.pl. 1,4 chemându-: gerunziu 9,16 chema-va: ind. viit.I 3.sg. 12,4 chema(-)-v ei: ind. viit.I. 2.sg. 14,15 am chemat : ind. pf.c. 1.sg. 19,16

COADÃ: s.f. coada: sg. ac. 40,12 COAMÃ: s.f. (despre pomi) „coroanã”; un calc semantic dupã lat. coma, -ae car e înseamnã „pãr, plete, coamã”, iar f ig. frunziº, coroanã (a arborelui) coamã: sg. ac. 14,9 COAPSÃ : s.f. coapsele: pl. ac. 12,18; 15,27; 16,14; 38,3; 40,2, 11 (a) COASE: v. III am cusut : ind. pf.c. 1.sg. 16,16 COASTÃ: s.f. coas tele: nom./ac. 18,12; 31,20 (a se) COBORÎ: v. IV; var. (În v.) (a se) POGORÎ (sã) va pogorî: ind. viit.I. 3.sg. 7,9 (sã) v or pogorî: ind. viit.I. 3.pl. 17,16 (sã) pogor: ind. prez. 3.pl. 21,13 sã (sã) pogoarã: con j. prez. 3.sg. 33,24 COCOª: s.m. cocoºului: sg. dat. 38,36

287

CARTEA LUI IOV

INDICE a creaºt e: inf. prez. 8,11 creaºt e: ind. prez. 3.sg. 37,10 sã creascã: conj. pr ez. 3.pl 38,2 7

COLÃCIT, -Ã: adj. „încolãcit” colãcit: m. sg. nom. 26,13 COLÞ: s.m./s.n. „germene”, „mugur al unei plante”; „vârf ascuþit de stâncã” colþul: sg. nom. 8,16; 20,28 colþuri: pl. ac. 39,28

(a) CUFUNDA: v. I cufundându-: gerunziu rezum. cap.13

COLÞUROS, -OASÃ: adj./s. (celor) colþuroase: s.n. pl. dat. „prundiºului” 21,33 colþuroase: adj. n. pl. ac. 30,6

CUGET : s.n. cugetele: pl. nom./ac. 12,5; 20,2; 21,2 7; 23,13 cuget: sg. nom. 42,2

COMOARÃ: s.f. comoara: sg. ac. 3,21 comoarele: pl. ac. 38,22

(a) CUGETA: v. I ai cugeta: cond. prez. 2.sg. 15,12 va cugeta: ind. viit.I 3.sg. 27,4

(a) CONOCI: v. IV „a împresura” au conocit: ind. pf.c. 3.pl. 19,12

CUIB : s.n. cuibul: sg. ac. 39,27

(a) CONTENI: v. IV „a opri”; „a potoli” va conteni: ind. viit.I 3.sg. 12,15 contenea: ind. imp. 3.pl. 29,10

CUIBUªOR: s.n. „casã” cuibuºorul: sg. ac. 29,18

COPAC : s.m.; var. (Înv. ºi reg.) COPACI copaciu: sg. dat. 19,10 copacilor: pl. gen. 30,4

(a se) CULCA: v. I (sã) culcã: ind. prez. 3.pl. 38,40

COPILÃRIE: s.f. copilãria: sg. ac. 31,18

(a) CULEGE: v. III cules-au: ind. pf.c. 3.sg. 16,10 culeg: ind. prez. 3.pl. 24,6 culegând: gerunziu rezum. cap. 35

COPITÃ : s.f. copita: sg. ac. 39,21

CUMPÃNÃ: s.f. cumpãnã: sg. ac. 6,2; 28,25; 31,6

CORABIE : s.f. corãbiile: pl. ac. 9,26

(a se) CUMPÃNI: v. IV (s-)ar cumpãni: cond. prez. 3.pl. 6,2 (sã) va cumpâni: ind. viit.I. 3.sg. 28,15

CORB : s.m. corbului: sg. dat. 38,41 CORN: s. n. „excrescenþã cornoasã pe osul frontal al unor rumegãtoare”; (Trans.) „colþ” cornuri: pl. ac. 1,19 Cornul: sg. nom., în s. propr. Cornul Fluier ului (în B1688 es te Cornul Amalthiei; în B1795 – Cornul Amaltiei „cornul îmbelºugãrii”) 42,14 COROANÃ: s.f.; var. CORONÃ corona: sg. ac. 19,9 coronã: sg. ac. 31,36 CORT: s.n. cortul: nom./ac. 5,24; 8,22; 11,14 CRÃPÃTURÃ: s.f.; var. CREPÃTURÃ „peºterã”, „gaurã” crepãturile: pl. ac. 30,6 CREARE : s.f. crearea: ac. 26,11 (a) CREDE : v. III crezu: ind. prez. 1.sg. 9,16 creade: ind. prez. 3.sg. 15,22 va creade: ind. viit.I. 3.sg. 15,31; 24,22 credea: ind. imp. 3.pl. 29,24 vei creade: ind. viit.I. 2.sg. 39,12

CREªTET: s.n. creºtetul: sg. ac., în loc. adv. de la talpe pânã la creºtetul (lui) „peste tot cor pul” 2,7

(a se) CUMPÃRA: v. I a (sã) cumpãra: inf. prez. rezum. cap.28 (a se) CUNOAªTE: v. III au cunoscut : ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,12; 24,1, 16; 28,7; 34,19, 25 am cunoscut : ind. pf.c. 1.sg. 4,16; 8,18; 13,2; 19,4; 2 1,27 va cunoaºte: ind. viit.I. 3.sg. 7,10 cunoaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.10; 11,11; 12,16; 15,23; 18,21; 22,13; 28,23 vei cunoaºte: ind. viit.I. 2.sg. 11,8 cunoºti: ind. prez. 2.sg. 15,9; 36,24; 38,33 sã cunoaºtem: con j. prez.1.pl. 15,9 cunoscuse: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 19,14; 42,11 veþi cunoaºt e: ind. viit.I. 2.pl. 21,29 sã cunosc: conj. prez. 1.sg. 23,3 cunoscute a fi: pasiv. inf. prez. rezum. cap.2 4; rezum. cap.28 cunoaºteþi: ind. pr rez. 2.pl. 27,12 cunoascã: con j. prez. fãrã sã, 3.sg. 31,6 sã cunoascã: con j. prez. 3.sg. 37,7 ai cunoscut: ind. pf.c. 2.sg. 37,16; 39,1 (sã) cunoaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.39; rezum. cap.42 CUNOSCUT, -Ã : s. cunoscuþii: s.m. pl. nom. 19,13

CREMENE : s.f. creamine: ac. 19,24; 22,24; 28,9

CUNOªTINÞÃ: s.f. cunoºtinþa: sg. ac. 21,14 cunoºtinþe: pl. nom. rezum. cap.34

(a) CREªTE: v. III au crescut: ind. pf.c. 3.sg. 1,10; 31,18

(a sã) CUPRINDE: v. III cuprinzã: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 3,5

288

INDICE

CARTEA LUI IOV

(m-)am cuprins : ind. pf.c. 1.sg. 3,12 au cuprins: ind. pf.c. 3.pl. 4,12, 14 cuprinde: ind. prez. 3.sg. 4, 13 vei cuprinde: ind. viit.I. 2.sg. 11,7 voiu cuprinde: ind. viit.I. 1.sg. 23,9 vor cuprinde: ind. viit.I 3.pl. 27,13 cuprinde: inf. prez. fãrã a rezum. cap.38

(a) CUVÂNTA: v. I sã f ie cuvântat: pasiv conj. pf. 3.sg. în s tructura v. dislocatã bine sã f ie cuvântat 1,5 va cuvânta: ind. viit.I. 3.sg., în structura v. dislocatã bine va cuvânta 1,11 cuvinteazã: ind. prez. 3.sg., în structura v. dislocatã bine cuvinteazã 2,5

CURAT, -Ã: adj./s./adv. (mai) curat : adj. m. sg. nom. 4,17 curat: adj. m./n. sg. nom./ac. 8,6; 10,14; 11,4; rezum. cap.15; 25,4; 28,15; 33,9 curatã: adj. f. sg. nom 11,4 curate: adj. f./n. pl. nom./ac. 15,15; 16,18; 17,9; 25,5; 28,19 curat: s.n. sg. ac. 14,4 (cei) curaþi: s.m. pl. nom. rezum. cap.21 curat: adv. 31,26

CUVIOS, -OASÃ: adj. cuvios: adj. n. sg. ac. 32,3

(a sã) CURÃÞI: v. IV sã (se) curãþeascã: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.31 (sã) vor curãþi: ind. viit.I. 3.pl. 41,16 CURÃÞIE: s.f. curãþia: sg. ac. 22,30 CURÂND: adv.; var. (Înv. ºi pop.) CURUND curund: 7,18; 10,20 CUREA: s.f. curaoa: sg. ac. 39,10 (a) CURGE: v. III curge: ind. prez. 3.sg. 14,18; 40,18 curg: ind. prez. 3.pl. 36,28

D (a se) DA: v. I au dat: ind. pf.c. 3.sg. 1,21; 12,6; 16,12; 35,10; 38,25, 36; 39,17; 41,2; 42,10, 11, 15 va da: ind. viit.I. 3.sg. 2,4; 6,8; 14,13; 19,23; 23,3; 29,2; 31,31, 35 (s-)au dat: ind. pf.c. 3.sg. 3,20; 9,24; 15,19 daþi: imperativ 2.pl. 6,22, 28 ai dat: ind. pf.c. 2.sg. 22,7; 26,3 da(-)-va: ind. viit.I. 3.sg. 22,24 vei da: ind. viit. I. 2.sg. 22,27; 30,23; 39,19 datu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 24,23 da: inf. prez. fãrã a rezum. cap. 26 a (sã) da: inf. prez. rezum. cap.28 (sã) va da: ind. viit.I. 3.sg. 28,15 da: ind. imp. 3.sg. 29,11 am dat: ind. pf.c. 1.sg. 31,30; 39,6 dã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1; 5,10; rezum. cap.8; 32,8; 36,31 DAR: s.n. daruri: pl. ac. 15,34 darurilor: pl. gen. 36,18

CURSÃ: s.f. cursã: sg. ac. 18,8 cursa: sg. nom. 18,10 CURVÃ: s.f. curvã: sg. nom. 31,10 CUªMULIÞÃ: s.f.; var. CUJMULIÞÃ; aici prima at estare a cuvântului; cf. DA, unde prima atestare este la E. Herzog ºi V. Gherasim, Glosarul dialectului Mãrginean, în „Codrul Cosminului” [IV], I-VII (1924-1932), Cernãuþi cujmuliþa: sg. ac. 30,18

(a se ) DÃRUI : v. IV sã dãruiascã: conj. prez. 3.sg. 6,8 ai dãruit: ind. pf.c. 2.sg. 10,12 (sã) dãruiaºte: ind. prez.3.sg. rezum. cap.28 (sã) va dãrui: ind. viit.I. 3.sg. 28,16 voiu dãrui: ind. viit.I. 1.sg. 31,37 dãruind: gerunziu 34,29 vei dãrui: ind. viit.I. 2.sg. 35,7 dãruiaºte: ind. prez. 3.sg. 36,6 DEAL: s.n. dealuri: pl. ac. 15,7

(a) CUTEZA: v. I vor cuteza: ind. viit.I. 3.pl. 37,24

DEGET: s.n. deagetul: sg. ac. 21,5; 29,9

CUTEZARE: s.f. cutezarea: sg. nom./ac. 8,14; 18,14; 31,24 cutezare: sg. ac. 11,18; 39,11

DEGRABÃ: adv. degrabã: 22,10; 24,17; 34,20; 37,21

CUTREMUR: s.n. cutremurul: sg. nom. 21,6

(a se) DELUNGA: v. I; vezi (a) ÎNDELUNGA

(a sã) CUTREMURA: v. I (s-)au cutremurat: ind. pf.c. 3.pl. 4,14 (sã) cutremurã: ind. prez. 3.pl. 26,11

DEPARTE: adv. departe: 5,4; 22,18; 27,5; 30,10; 34,10; 36,25; 39,25, 29

CUVÂNT: s.n. cuvânt : sg. nom./ac. 2,13; 4,12 cuvântului: gen. 19,28; 34,16 cuvântul: ac. 26,14 cuvintele: pl. nom./ac. 6,3, 25, 26; 8,2; 9,14; 12,11; rezum. cap.13; 15,3, 11; 16,3; 18,2; rezum. cap.20; 21,2, 3; 22,22; 23,5, 12; 31,40; 33,1, 3, 13; rezum. cap.34; 34,2, 3, 35, 37; 36,4; 42,7; cuvintelor: pl. gen./dat. 6,10; 20,29; 29,22; 32,12; 33, 8; 41,3; cuvinte: pl. ac. 8,10; 16,5; rezum. cap.20; rezum. cap.29; 32,11; 38,2

(a se) DEPÃRTA: v. I depãrtându(-sã): gerunziu 1,1, 8; 2,3 au depãrtat: ind. prf.c. 3.sg./pl. 3,10; 19,13; 32,15 (s-)au depãrtat: ind. pf.c. 3.pl. 6,13; 34,27 depãr tezi: ind. prez. 2.sg. 7,21 deper teze: conj. pr ez. fãrã sã 3.sg. 9,34 vei depãr ta: ind. viit.I. 2.sg. 11,14 depãr tând: gerunziu 12,20 deper teaze: imperativ 2.sg. 13,21 depãr teazã(-Te/-te): imperativ 2.sg. 14,6; 21,14; 22,17

289

CARTEA LUI IOV

INDICE

(s-)ar depãrta: cond. prez. 3.pl. 14, 11 (sã) va depãrta: ind. viit.I. 3.sg. 15,30; 16,7 ai depãr tat: ind. pf.c. 2.sg. 17,4 (mã) depãrtam: ind. imp. 1.sg. 19,18 (m-)am depãrtat: ind. pf.c. 1.sg. 23,12 (mã) voiu depãrta: ind. viit.I. 1.sg. 27,5

(a) DEZLEGA: v. I dezleagã: ind. prez. 3.sg. 12,18 au dezlegat: ind. pf.c. 3.sg. 39,5

(a) DEPRINDE: v. III deprinde: ind. prez. 3.sg. 33,16; 35,11

(a) DEZNÃDÃJDUI: v. IV deznãdãjduit-am: ind. pf.c. 1.sg. 7,16

DESÃVÂRªIT, -Ã : adj./adv. desãvârºit: adj. m. sg. nom./ac. 11,7; 22,2 (ceale) desãvârºit: adj. f. pl. ac. 37,16 desãvârºit: adv. 36,4

(a se) DEZRÃDÃCINA: v. I sã (sã) dezrãdãcineaze: con j. prez. 3.sg. 31,8 dezrãdãcinând: gerunziu 31,12

DEZMIERDARE: s.f. dezmerdãri: pl. ac. 22,26

DIMINEAÞÃ: s.f./adv. dimineaþã: adv. 1,5; 7,21; 24, 14 dimineaþa: s.f. sg. ac., în loc. adv. de dimineaþa pânã sara „ziua întreagã” 4,20 dimineaþã: s.f. sg. ac., în loc adv . de dimineaþã „de vreme” 7,18 dimineaþa: s.f. sg. ac., în loc. ad j. de dimineaþa 38,7 dimineþii: s.f. sg. gen. 41,9 demineþii: s.f. sg. dat. 38,12

(a) DESCHIDE: v. III au deºchis: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,1; 30,11 ar deºchide: cond. prez. 3.sg. 11,5 sã deºchizã: con j. prez. 3.sg. 12,14 a deºchide: inf. prez. 14,3 deºchisu(-s)-au: ind. pf.c. 3.pl. 16,11 deºchide(-)-va: ind. viit.I. 3.sg. 27,19 deºchidea: ind. imp. 3.pl. 29,23 deºchide-voiu: ind. viit.I 1.sg. 32,20 am deºchis: ind. pf.c. 1.sg. 33,2 deºchide: ind. prez. 3.sg. 33,16; 35,16 (s-)au deºchis: ind. pf.c. 3.pl. 38,17 va deºchide: ind. viit.I.3.sg. 41,5 (s-)au deschis: ind. pf.c. 3.sg. 29,19

DIN AINTEA: prep. dinnaintea: 6,5 DINÃUNTRU: adv./adj. inv. ; var. DINLÃUNTRU (ceale) dinlãuntru: adv. în sintagma ceale dinlãuntru „mãruntaie”; echivaleazã lat. viscera, -um 16,14; 38,36 dinlontru: adv. 20,14 dinlãuntru: adj. inv. „care se af lã în interior” 37,9

DESCHIS, -Ã: ad j. deºchis: n. sg. nom. 20,28 deºchisã: f. sg. nom./ac. 30,14; 31,32

DINÃUNTRUL: prep.; var. DINLÃUNTRUL dinlãuntrul: 9,9 dinlontrul: 21,24; 30,27

(a) DESCOPERI: v. IV descopere: ind. prez. 3.sg. 12,22

DINTE: s.m. dinþii: nom./ac. 4,10; 13,14; 16,10; 29,17 dinþilor: gen. 19,20; 41,5

(a se) DESFACE: v. III (sã) vor desface: ind. viit.I. 3.pl. 41,8

DOBÃ: s.f.; vezi TOBÃ

(a se) DESFÃTA: v. I (sã) desfãta: inf. prez. fãrã a 27, 10

(a) DOBÂNDI: v. IV dobândind: gerunziu rezum. cap.2 a dobândi: inf. prez. rezum. cap.28

DESFÃTAT: adv. desfãtat:. 28,13 DEªER T, DEªARTÃ : adj./s. deºert: s.n. sg. ac., în loc. adv. în deºer t „inutil”, „zadar nic” 6,18; 12,24; 21,3 4; 34,12; 35,13, 16 deºert: s.n. sg. ac. 26,7 deºert: ad j. m. sg. nom./ac. 11,12; 39,34 deºearte: adj. f. pl. ac.22,9 (a se) DEªER TA: v. I deºertându(-sã): gerunziu 14,11 deºertat-ai: ind. pf.c. 2.sg. 15,4 DEªER TÃCIUNE: s.f. deºertãciunea: sg. ac. 11,11 deºertãciune: sg. ac. 31,5 (a se) DEªTEPTA: v. I a deºtep ta: inf. prez.3,8 (sã) va deºtepta: ind. viit.I. 3.sg. 8,6; 14,12; 17,8 (sã) deºtap tã: ind. prez. 3.sg. 16,9 vei deºt epta: ind. viit.I. 2.sg. 39,20 (-)oiu deºtepta: ind. viit.I. 1.sg. 41,1 DEVREME: adv. devreame: 8,5

DOBITOC: s.n . dobitoacele: pl. ac. 12,7; 35,11 dobitoc: pl. ac. 18,3 (a) DOBORÎ: v. IV; var.(Înv.) (a) DOBORÎ au oborât : ind. pf.c. 3.sg. 1,19 DOGMÃ : s.f. dogme: pl. ac., în sintagma cinstit ori de dogme 13,4; DOMN: s.m. (s. propriu) „Dumnezeu” Domnului: sg. gen,/dat. rezum. cap.1; 1,6, 12, 21; 2,1, 7; 5,8, 17; 6,4, 14; 12,9; 19,21; 28,28; 39,33; 42,1 Domnul: sg. nom./ac. rezum. cap.1; 1,7, 8, 12, 21; 2,2, 3, 6, 9; rezum. cap.19; 20,29; 33,14; 38,1; 39,31; 40,1; 42,7, 9, 10, 11, 12 Doamne: sg. voc. 17,3 DOMN: s.m. „s tãpân” domnul: sg. ac. 3,19 DOR : s.n. dor ul: sg. ac. 31,35 (a) DORI: v. IV doreaºt e: ind. prez. 3.sg. 7,2; 37,11

290

INDICE

CARTEA LUI IOV DUH: s.n. Duhul/duhul: sg. nom./ac. 4,9, 15; 6,4; 9,18; 15,13, 30; 20,3; 26,13; 27,3; 32,18; 33,4; 34,14 duh: sg. nom. 8,2; 32,8

dor esc: ind. prez. 1.sg. 13,3 dorind: gerunziu rezum. cap.29 DORIRE: s.f. dorir ea: sg. ac. 30,15

DULCE : adj. dulce: adj. n. sg. nom. 20,12; 21,33

DORIT, -Ã: adj./s. (cea) doritã: s.f. sg. nom. 14,6 doritã: adj. f. sg. nom. 33,20

DULCEAÞÃ: s.f. dulceaþa: sg. nom. 24,20 dulceþi: sg. ac. 30,7

(a) DORMI: v. IV dor mind: gerunziu 3,13 voiu dormi: ind. viit.I 1.sg. 7,4, 21 vei dormi: ind. viit.I. 2.sg. 11,18 vor dormi: ind. viit.I. 3.pl. 20,11; 21,26 va dor mi: ind. viit.I. 3.sg. 27,19 dor m: ind. prez. 3.pl. 30,17; 33,15

DUMNEZEIESC, -IASCÃ: adj. dumnezeieºtii: f. sg. gen. rezum. cap.5; rezum. cap.9; rezum. cap.34; rezum. cap.36 dumnezeiasca: f. sg. ac. rezum. cap.23; rezum. cap. 24; rezum. cap.38

DOSADÃ: s.f. „nenorocire”, „dezastr u” dosãzii: sg. gen. rezum. cap.16 dosadã: sg. ac. 30,3 dosãzile: pl. nom. 30,12 (a) DOVEDI : v. IV va do vedi: ind. viit.I. 3.sg. 9,20 (a) DREGE: v. III (-)i der es: pasiv ind. prez. 3.sg. 6,6 DREPT, DREAPTÃ: adj./adv./s.; var. DIREPT, DIREAPTÃ drep t: adj. m./n. sg. nom./ac. 1,1, 8; 2,3; 6,29; 8,3, 6; rezum. cap.9; 9,15; 10,15; 13,18; 15,14; 22,3; 32,1, 2; rezum. cap.33; 33,32; 34,5, 17; rezum. cap.35; 35,3; 36,3 drept: s.n. sg. ac. 9,32 (cei) drepþi: s.m. pl. nom. 4,7 dreptului: s.m. sg. gen. 12,4 dreapta: s.f. sg. nom./ac. 14,15; 40,9 drepþii: s.m. pl. nom. 17,8; 22,19 (cel) drept: s.m. sg. nom./ac. 17,9; 27,17; 36,7 dreapte: adj. f. pl. ac. rezum. cap.19 dreaptã: adj. f. sg. nom./ac. 19,6; 31,6; 33,3; 35,2 dreapta: s.f. sg. ac., în loc. adv. spre dreapta 23,9; 30,12 drepþi: adj. m. pl. nom. 27,5 (mai) drept: adj. m. sg. nom. 35,2 drept: adv. rezum. cap.23; rezum. cap.24; 35,7; 42,7 (ceale) dreapte: s.n. pl. ac. 42,8 dirept: prep. in loc adv. dirept aceaea 19,29; 33,1; rezum. cap.36 DREPTATE: s.f. dreptãþii: sg. gen. 8,6 dreptatea: sg. nom./ac. 9,19; rezum. cap.13; 29,14; 33,23, 26; rezum. cap.34; 35,8; rezum. cap.36; rezum. cap.37; 37,23; rezum. cap.40; 40,9 dreptate: sg. ac. rezum. cap.16; 23,7 DRUM: s.n. drumurile: pl. ac. 6,19 (a se) DUCE: v. III (sã) ducea: ind. imp. 3.pl. 1,4 (sã) va duce: ind. viit.I. 3.sg. 9,11; 21,30, 32 a (mã) duce: inf. prez. 10,21; 29,25 ducu-: ind. prez. 3.pl. 21,13 (mã) voiu duce: ind. viit.I. 1.sg. 23,8 a (sã) duce: inf. prez. 24,12 va duce: ind. viit.I. 3.pl. 27,21; duce: ind. prez. 3.sg. 37,12 sã duci: conj. prez. 2.sg. 38,20 (sã) vor duce: ind. viit.I. 3.pl. 38,35; 41,14 (vã) duceþi: imperativ 2.pl. 42,8 ai dus: ind. pf.c. 2.sg. 15,4 (s-)au dus: ind. pf.c. 3.pl. 42,9

DUMNEZEU: s.m. Dumnezeu: sg. nom./ac./gen./dat. rezum. cap.1; 1,1, 5, 6, 8, 9, 16, 22; rezum. cap.2; 2,1, 3, 10; 3,4, 23; rezum. cap.4; 4,9, 17; rezum. cap.5; 5,8, 17; 6,8; rezum. cap.7; rezum.cap.8; 8,3, 5, 13, 20; rezum. cap.9; 9,2, 13; rezum. cap.10; 10,2; rezum. cap.11; 11,5, 7; rezum. cap.12; 12,4, 6; rezum. cap.13; 13,3, 7, 8; rezum. cap.14; rezum. cap.15; 15,4, 8, 11, 13, 25; rezum. cap.16; 16,12, 18, 21, 22; 18,21; 19,6, 22; rezum. cap.20; 20,15, 28, 29; rezum. cap.21; 21,9, 14, 19, 22; 22,2, 3, 12, 13, 17, 26; rezum. cap.23; 23,16; rezum. cap.24; 24,12, 23, 25; rezum. cap.25; 25,4; rezum. cap.26; rezum. cap27; 27,2, 3, 8, 9, 10, 11, 13; rezum. cap.28; 28,23; 29,2, 4; rezum. cap.30; 31,2, 6, 14, 23, 28; 32,2, 13, 21; rezum. cap.33; 33,4, 6, 12, 26, 29; 34,5, 9, 10, 12, 23, 31, 33, 37; rezum. cap.35; 35,2, 10, 13; 36,2, 5, 13, 22, 26; rezum. cap.37; 37,5; 10, 14, 15, 22; 38,7, 41; 39,17, 32; 40,4, 14; rezum. cap.42 Dumnezeul: sg. ac. 19,26 (a) DUREA: v. II va durea: ind. viit.I. 3.sg. 14,22 DURERE: s.f. durearea: sg. nom./ac. 2,13; 5,6; 10,20; 15,35; rezum. cap.16; 16,7, 8; 20,10, 22; 21,17, 19 dureri: sg. ac. 4,8; 7,4; 30,17 dureare: sg. ac. 6,3, 10; 9,27; 33,19 E ERODIU: s.m.; var. HERODIE: s.f. (Rar.) „egretã” (cf. Indice Pr) herodiii: sg. gen. 39,13 F (a se) FACE: v. III (sã) face: ind. prez. 3.sg. 5,6; 33,20 face: ind. prez. 3.sg. 5,9; 9,9, 10; 14,4; rezum. cap.23; 25,2; 33,17, 19; 34.30; 37,5; 41,12 vor face: ind. viit.I. 3.pl. 5,18 voiu face: ind. viit.I 1.sg. 7,20; 16,7; 23,9; 31,14 va face: ind. viit.I. 3.sg. 8,6; 12,25; 14,9; 34,24; 38,37; 40,23; 41,22 faci: ind. prez. 2.sg. 9,12; 38,32 vei face: ind. viit.I 2.sg. 11,8; 35,6; 40,3 sã faci: conj. prez. 2.sg. 13,20 f ace: inf. prez. fãrã a 14,4; 22,17 sã f acã: con j. prez. 3.sg. 34,28 f ac: ind.prez. 3.pl. 36,22 fãcea: ind. imp. 3.sg./pl. 1,4, 5

291

CARTEA LUI IOV

INDICE

au fãcut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,17; 10,8; 12,9; 19,12; 20,18; 21,31; 23,13; 24,9, 12, 21 26,4; 27,18; 28,25; 30,9; 31,15; 33,4, 6; 34,13; 35,10; 40,14; 42,9 (s-)au fãcut: ind. pf.c. imper s./3.sg./pl. 1,21; 41,2 4; 42,12 (m-)am fãcut: ind. pf.c. 1.sg. 6,2: 30,19 ai fãcut: ind. pf.c. 2.sg. 7,20; 10,9; 37,18 am fãcut: ind. pf.c. 1.sg. 10,7; 31,16; 40,10; (ne-)am fãcut: ind. pf.c. 1.pl. 18,3 fãcutu(-am): ind. pf.c. 1.sg. 31,1 FACERE : s.f. facerile: pl. ac., în sintagma facerile de bine rezum. cap.29; rezum. cap.31 FALCÃ: s.f. falca: sg. ac. 16,11; 40,21 fãlcile: pl. ac. 6,30; 33,2 FAMILIE : s.f. „slujitori”; calc semantic dupã lat. familia, -ae , care înseamnã „familie”, dar ºi „sclavii unei case” familie: sg. nom. 1,3 FATÃ: s.f. feate: sg. nom. 1,2; 42,13 featele: pl. nom. 1,13, 18 FAÞÃ: s.f. faþã: sg. ac., în loc. adv. în faþã 1,11; 2,5 faþa: sg. ac., în loc. prep. (înv.) de la faþa „(de) dinaintea” 1,l2; 2,7; 13,20; 19,29; 23,15 faþa: sg. nom./ac. 4,16; 5,10; 9,24, 27; 11,15; 13,8, 10, 24; 14,20; 15,27; 16,17; 22,26; 23, 17; 24,15, 18; 26,9; 30,10; 32,21; 33,26; 34,29; 37,12; 38,30; 40,8; 41,4, 13; 42,8, 9 faþã: în loc. adv./adj. de faþã 23,14; rezum. cap.38 feþii: sg. dat. 11,19 feaþii: sg. gen. 16,9; 21,18; 29,24; 33,5; 41,1; 41,5 feaþele: pl. ac. 34,19 FAUR : s.m. faurului: sg. gen. 41,15 FÃCÃTOR: s.m. „Creator” Fãcãtoriul: sg. nom./ac. 4,17; 32,22; 36,3 FÃCUT, -Ã: adj. fãcute: n. pl. ac. rezum. cap.38 (a) FÃGÃDUI: v. IV fãgãduiaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5; rezum. cap.8; rezum. cap.11; 17,5 fãgãduindu-: gerunziu rezum. cap.22; rezum. cap.36 FÃGÃDUINÞÃ: s.f. fãgãduinþele: pl. ac. 22,27 FÃPTURÃ : s.f. fãpturi: pl. ac. rezum. cap.5 (a) FÃTA: v. I au fãtat: ind. pf.c. 3.sg. 21,10 a fãta: inf. prez. 39,1 fatã: ind. prez. 3.pl. 39,3 FÃTARE : s.f. fãtãrii: sg. gen. 39,1, 2 fãtare: sg. ac. 39,3 FÃÞARNIC : adj./s. fãþarnicilor: s.m. pl. gen. rezum. cap.8; rezum. cap.15 fãþarnicul: s.m. sg. nom. 13,16 fãþarnicului: s.m. sg. gen./dat. 8,13; 15,34; 17,8; 20,5; 2 7,8

fãþarnic: adj. m. sg. ac. 34,30 fãþarnicii: pl. nom. 36,13 FÃÞÃRIE: s.f. (Înv.) „minciunã”, „înºelãtorie” fãþãrii: pl. ac. 13,7 FÂN: s.n. fân: sg. ac. 40,10 FECIOARÃ : s.f. fecioarã: sg. ac. 31,1 FECIOR: s.m. feciori: pl. nom. 42,13 FEL : s.n. feliul: sg. ac. 5,24 feliuri: pl. ac. rezum. cap.7; 11,6; 8,2 fealiuri: pl. ac 20,2; rezum. cap.24 FELINAR: s.n/m..; var. (Înv.) FÃLINARIU „lampã”, „felinar”; dupã lat. lampas, -adis, (f ig.) „luminã” (cf. Indice Jd) fãlinariu: s.n. sg. nom. 12,5 fãlinari: s.m. pl. nom. 41,10 (a se) FERI: v. IV a (sã) feri: inf. prez. 28,28 (a) FERICI: v. IV fericea: ind. imp. 3.sg. 29,11 FERICIRE : s.f. fericirea: sg. ac. rezum. cap.7; rezum. cap.30 FERICIT, -Ã : adj. fericit(u-): adj. m. sg. nom. 5,17 (mai) fericite: adj. n. pl. nom. rezum. cap.8 (ceale) fericite: s.n. pl. ac. rezum. cap.11 fericit: adj. m. sg. nom. 21,23 (a) FI: v. IV fiindu-: gerunziu rezum. cap.2 fiind: gerunziu 8,12; 10,7, 15; 20,12 vor fi: ind. viit. I. 3.pl.rezum. cap.5; 5,4, 23; 6,17; rezum. cap.8; 14,21; 27,14; 36,8; 41,21 va fi: ind. viit.I. 3.sg. 4,17; 5,4, 16; 11,19; 13,16; 15,8; 17,16; 18,19; 19,4; 20,28; 22,2, 3, 25, 29; 24,14; 33,23, 24, 26; 36,16; 39,18, 30; aº fi: cond. prez. 1.sg. 10,19 a fi: inf. prez. 2,13; rezum. cap.9; 10,3, 14; rezum. cap.11; 13,5; 14,3; 15,14, 21; rezum. cap. 16; 19,29; 24,17; 27,5; rezum. cap.28; 30,2, 7; 31,24; 32,2; 36,3; 37,24 fie: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 3,7; 22,18; 24,20; 27,5, 7; 31,10; 34,10 sã fiu: conj. prez. 1.sg. 29,2; 33,24 sã fie: conj. prez. 3.sg. 6,10; 15,14 ; 21,16; 33,7 fost-aº fi: cond. pf. 1.sg. 10,19 au fost: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,3, 6; 2,1; 9,25; 21, 33; 30,13; 31,32; 36,9; 42,13 am fost: ind. pf.c. 1.sg. 19,15; 29,4, 15; 30,29 a fi fost: inf. pf. rezum. cap.10 sânt: ind. prez. 3.pl. 1,12; 3,8, 19, 20; 4,18; 6,3, 4, 7; 7,16; 10,4, 5; 14,5; 15,10, 15; 18,21; rezum. cap.21; 21,9, 16, 24, 28; 24,1, 23; 25,5; rezum. cap.28; 28,24; 32,9; 3 4,19; 37,17; 40,12; 41,2; 42,3 sânt: ind. prez. 1.sg. 7,12; 9,14, 29; 11,4; 12,3; 13,2; 17,6; 23,14; 32,6, 18; 33,9; 34,5; 35,2 sântem: ind. prez. 1.pl. 8,9 sânteþi: ind. prez. 2.pl. 12,2; 16,2 iaste: ind. prez. 3.sg. 1,8; 2,6; 4,6; 5,1, 27; 6,12, 1 3; 7,1, 7, 17; 9,2, 10, 19, 22, 24, 33; 10,15; 11,4, 6, 8, 14; rezum. cap.12; 12,3, 12, 14, 16; 13,19; 14,5, 10; 15,11, 14, 21; 16,3; 17,13, 15; 19,25, 29;

292

INDICE

CARTEA LUI IOV

rezum. cap.20; 20,7, 29; 21,4, 28; 23,2, 13; 24,18; 25,2, 3; 26,6; 27,3, 8, 13; rezum. cap.28; 28,28; 31,11, 12, 28; 32,8, 12; 33,9; 34,6, 7, 22, 23, 29; 36,33; 38,2; 39,13; 40,14; 42,3 ieste: ind. prez. 3.sg. 2,3; 12,13; 18,15; 19,7; 20,5; 21,9; 22,12; 24,7; 28,20 -i: ind. prez. 3.sg. 3,24; 5,17; 6,11, 29; rezum. cap.8; 8,3, 19; 9,24, 32; 10,22; 11,9; 13,7; 15,3, 4, 15; 18,6, 21; 21,21; 23,14; 24,25; 26,2; 28,10, 14; 33,12, 24; 34,4, 22; rezum. cap.35; 35,3, 5, 8, 10; 36,22; 37,23; 38,28; 39,30, 32; 41,25 era: ind. imp. 3.sg./pl. 1,1, 3; 6,7; 19,19; 29,4, 5, 12, 13; 30,2, 4, 25; 32,4 erai: ind. imp. 2.sg. 38,4; eram: ind. imp. 1.sg. 29,16, 25; 33,27 este: ind. prez. 3.sg. 41,24, 25 eºti: ind. prez. 2.sg. 14,4; 17,14; 26,2; 31,24

FOC: s.n. f ocul: sg. nom. 1,16; 15,34; 20,26; 22,20 f ocului: sg. gen. 18,5; 41,9 f oc: sg. nom./ac. 23,10; 28,5; 31,12; 41,10 FRATE: s.m. fr atelui: sg. gen. 1,13, 18 fr ate: sg. nom. 30,29 fr aþii: pl. nom./ac. 6,15; 19,13; 42,11, 15 fr aþilor: pl. gen.22,6 (a) FRÂNGE: v. III va frânge: ind. viit.I. 3.sg. 39,10 frâmtu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 16,13 frângând: gerunziu 20,19

FIARÃ: s.f. fierile: pl. nom./ac. 5,22, 23; 40,15 fiiara: sg. nom. 37,8; 39,15

FRÂU: s.n. frâu: sg. ac. 30,11

FIER: s.n. fier: sg. ac. 19,24; 20,24; 40,13; 41,17 fierul: nom./ac. 28,2; 41,18

FRICÃ: s.f. frica: sg. nom./ac. 3,25; 4,6; 6,14; 15,4; 22,10; rezum. cap.28; 28,28; 39,20 fricã: sg. ac. 23,15; 39,16

FIERBÂNTARE: s.f. fierbântare: sg. ac. 15,2

FRICOS, -OASÃ : adj. fricoasã: f. sg. nom. 37,22

(a) FIERBE: v. III au fiert: ind. pf.c. 3.pl.30,27 fierbând: gerunziu 39,24; 41,11 a fierbe: inf. prez. 41,22

FRIG: s.n. frig: sg. ac. 24,7 frigul: sg. nom. 37,9

FIERE: s.f. fiere: sg. ac. 20,14

FRUMOS, -OASÃ: adj. fr umoase: f. pl. nom. 42,15

FINIC: s.m. (Înv.) „curmal” finicul: sg. ac. 29,18

FRUMUSEÞE : s.f. fr umseþea: sg. ac. 5,3; 18, 13

FIRE: s.f. firii: gen./dat.rezum. cap.3; rezum. cap.28

FRUNZÃ: s.f. fr unzii: sg. gen. 13,25

FIU: s.m. fiiul: sg. nom./ac. 16,22; 25,6; 32,2, 6; 35,8 fiii: pl. nom./ac. rezum. cap.1; 1,4, 5, 6, 13, 18, 19; 2,1; 5,4; 8,4; 14,21; 20,10; 27,14; 28,8; 30,8; 38,7, 32; 39,16; 41,25; 42,16; fii : pl. nom. 1,2 fiilor: pl. gen./dat. 17,5; 19,17; 21,19; 42,16 FLACÃRÃ: s.f. flacãra: sg. nom. 15,30 flacãrã: sg. nom. 41,12

(a) FUGI: v. IV am fugit : ind. pf.c. 1.sg. 1,16, 17 fugit-au: ind. pf.c. 3.pl. 9,25 fuge: ind. prez. 3.sg. 14,2 fugiþi: imperativ 2.pl. 19,29 fugi-va: ind. viit.I. 3.sg. 20,24 fugind: gerunziu 27,22 va fugi: ind. viit.I. 3.sg. 27,22 fug: ind. prez. 3.pl. 30,10

FLÃMÂND, -Ã: s. (cel) flãmând: s.m. sg. nom. 5,5 (celui) flãmând: sg. dat. 22,7 (celor) flãmânzi: pl. dat. 24,10

FULGER: s.n. fulger ul: sg. ac. 11,17 fulgerile: pl. ac. 38,35 fulgere: sg. ac. 41,14

FLOARE: s.f. floare: sg. ac., în loc. adj în floare „înflorit” 8,12 floare: sg. ac. 14,2 floarea: sg. ac. 15,33

(a) FULGERA: v. I va fulgera: ind. viit.I. 3.sg. 36,30

FLUIER: s.n. fluierile: pl. ac. 40,13 fluierului: sg. gen., în s. propr. Cornul Fluierului (vezi CORN); în lat. Cornu stibii 42,14

(a) FULGURA: v. I (Liv.) „a fulgera”; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare este în DN3 (1978) (cf. lat. fulgur¹, -¼re). Cuvântul nu es te înregistrat în DA . fulgurând: gerunziu 20,25

FOAME: s.f. f oame: sg. ac. 18,12; 30,3

FUNIE: s.f. fune: sg. ac. 12,18 funea: sg. ac. 40,20 funile: pl. ac. 36,8

FOAMETE : s.f. f oamete: sg. ac. 5,20, 22

FUR: s.m. fur ul: sg. ac. 24,14

293

CARTEA LUI IOV

INDICE GHEAÞÃ: s.f. ghiiaþa: sg. nom. 38,29

FURIª: adv furiº: adv. în loc. adv. pe furiº 4, 12

GLAS: s.n. glasul: sg. nom./ac. 3,18; 4,10; 9,16; 29,10; 30,31; 33,8; 34,16, 28; 37,4, 5; 38,34 glas: sg. ac. 4,16; 40,4 glasului: sg. gen. 37,2

G

GATA: adv. gata: 3,8

GLIE : s.f. gliile: pl. nom./ac. 28,6; 38,38; 39,10

(a) GÃSI : v. IV vor gãsi: ind. viit.I. 3.pl. 3,22 vei gãsi: ind. viit.I. 2.sg. 11,7 gãsind(u-): 30,5 au gãsit: ind. pf.c. 3.sg. 31,25; 33,10

GLOATÃ: s.f. gloate: pl. ac. 3,18 gloata: sg. nom. 21,8 gloatã: sg. ac. 30,28

(a se) GÃTI: v. IV (Înv. ºi pop.) „a (se) pregãti fizic sau moral pentru a întreprinde o acþiune” (-)i gãtitã: pasiv ind. prez. 3.sg. 15,23 (sã) gãteaºte: ind. prez. 3.sg. 15,24 gãteaºte: ind. prez. 3.sg. 15,35; 38,41 gãtesc: ind. prez. 3.pl. 24,5 va gãti: ind. viit.I. 3.sg. 27,16 gãti(-)-va: ind. viit.I. 3.sg. 27,17 au gãtit: ind. pf.c. 3.sg. 28,27 gãtea: ind. imp. 3.pl. 29,7 am gãtit: ind. pf.c. 1.sg. 38,23 gãteºte: ind. prez. 3.sg. 38,41 GÃTIT, -Ã: adj. gãtit: n. sg. nom. 12,5 GÂLCEAVÃ: s.f. gâlceavã: sg. ac. 3,17 GÂND : s.n. gândurile: pl. nom./ac. 5,12; 17,11 (a se) GÂNDI: v. IV (sã) gândeaºte: ind. prez. 3.sg. 11,12 gândeºti: ind. prez. 2.sg. 17,16 sã gândeascã: conj. prez. 3.pl. 31,1 gândeam: ind. imp. 1.sg. 32,12 au gândit: ind. pf.c. 3.sg. 33,10 gândeaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.37 GÂNDIRE: s.f. gândirea: pl. nom. 35,2 GÂNDIT, -Ã: adj. gândita: f. sg. ac. 4,2 GÂTLAN : s.n. (Înv.) „gâtlej” gâtlanul: sg. nom./ac. 29,10; 34,3 GÂTLEJ: s.n. gâtlejul: sg. ac. 20,13; 31,30 GEANÃ: s.f. geanele: pl. nom./ac. 16,17; 41,9 (a) GEME: v. III gem: ind. prez. 3.pl. 26,5 a geame: inf. prez. 24,12 GENUNCHI : s.m. (Iuz.) GENUNCHE: s.n. genunchele: pl. ac. 4,4 GER : s.n. gerul: sg. nom./ac. 37,10; 38,29

GOL, GO ALÃ: sdj./s. gol: adj. m./n. sg. nom. 1,2 1; 26,6 (cei) goli: s.m. pl. ac. 22,6 goli: ad j. m. pl. ac. 24,7 (celor) goli: s.m. pl. dat. 24,10 (a) GOLI: v. IV au golit: ind. pf.c. 3.sg. 20,19 (sã) vor goli: ind. viit.I. 3.pl. 33,21 GOLIT, -Ã: ad j. golit: m. sg. nom. 14,10 (a) GONI: v. IV goneºti: ind. prez. 2.sg. 13,25 goniþi: ind. prez. 2.pl. 19,22 sã gonim: conj. prez. 1.pl. 19,28 GRABNIC , -Ã: adj. (mai) grabnice: f. pl. nom. 9,25 GRAS, -Ã: adj. grasã: f. sg. ac. 15,26 (a) GRÃBI: v. IV au grãbit: ind. pf.c. 3.sg. 31,5 (a) GRÃI: v. IV grãind: gerunziu 1,16, 17; 6,29; 7,13; 33,23 grãia: ind. imp. 3.sg./pl. 1,18; 2,13; 32,4 au grãit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,22; 3,2; 4,18; 32,14, 16; 34,1, 35; 35,1; 36,1; 39,31; 42,7 ai grãit: ind. pf.c. 2.sg. 2,10 a grãi: inf. prez. 4,2; 9,19; 16,4; 29,9; 34,33; 40,27 grãi-v oiu: ind. viit.I. 1.sg. 7,11; 9,35; 10, 1; 32,20 vei grãi: ind. viit.I. 2.sg. 8,2 grãi(-)-vor: ind. viit.I. 3.pl. 8,10 am grãit: ind. pf.c. 1.sg. 9,22; 34,31, 32; 39,3 4, 35; 42,3 grãiaºte: ind. prez. 3.sg. 11,2; 15,2; rezum. cap.17; 23,5; 28,14; rezum. cap.33; 33,14; rezum. cap.36 grãiaºte: imperativ 2.sg. 12,8; 33,32; 34,33 voiu grãi: ind. viit.I. 1.sg. 13,3, 22; 16,7; 21,3; 42,4 sã grãiþi: conj. prez. 2.pl. 13,7 sã grãiesc: con j. prez. 1.sg. 13,13 grãieºti: ind. prez. 2.sg. 15,3; 16,3 sã grãim: conj. prez. 1.pl. 18,2 grãiþi: ind. prez. 2.pl. 27, 12 vor grãi: ind. viit.I. 3.pl. 33,3 grãi: inf. prez. fãrã a 33,32; 36,2 grãiascã: conj. fãrã sã 3.p. 34,34 va grãi: ind. viit.I. 3.sg. 32,7; 36,10; 37,20; 40,22 grãiesc: ind. prez. 1.sg. 37,20 a fi grãit : inf. perf. rezum. cap.39 aþi grãit : ind. pf.c. 2.pl. 42,7, 8 grãise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 42,9

294

INDICE

CARTEA LUI IOV

GRÃITOR: s.m. grãitoriu: sg. nom ., în sintagma grãitoriu strãmb (cf. lat. falsiloquus ) 16,9 GRÃMADÃ: s.f. grãmadã: sg. ac. 8,17 grãmãzile: pl. ac. 24,11

GRUMAZ: s.m. grumazul: sg. ac. 15,26 grumazului: sg. dat. 39,19 grumazii: pl. ac. 41,13 GUNOI: s.n. gunoiu: sg. ac. 2,8; 9,31 gunoiul: ac. 7,5; 20,7

(a se) GRÃMÃDI: v. IV (sã) va grãmãzi: ind. viit.I. 3.sg. 22,25

GURÃ: s.f. gur a: sg. nom./ac. 2,5; 3,1; 5,16; 8,21; 9,20; 15,5, 6, 13; 16,6; 19, 16; 20, 12; 22,22; 23,4; 29,23; 30,11, 17; 31,27; 33,2; 35,16; 36,16; 37,2; 39,34; 40,18; 41,10, 12 gurii: sg. gen./dat. 5,15; 7,11; 8,2; 15,30; 21,5; 23,12; 29,9; 41,4 gurile: pl. nom. 16,11

GRÃSIME: s.f. grãsime: sg. nom./ac. 15,27; 21,24; 36,16 GRÂU: s.m. grâu: sg. ac. 31,40 grâul: sg. nom. 37, 11

GUST: s.n. gus tul: sg. ac. 12,11

GREªEALÃ: s.f.; var. (Iuz.) GREªALÃ greºalele: pl. ac. 13,23; 14,17 greºalã: sg. ac. 15,31 greºalã: sg. ac., în loc. adj. fãrã greºalã „perfect” 33,9

(a se) GUSTA: v. I gus ta: inf. prez. fãrã a 6,6 gus tându(-sã): gerunziu 6,6 GUSTARE: s.f. gus tarea: sg. ac. 34,3

(a) GREªI: v. IV greºaºt e: ind. prez. 3.sg. 9,28 am greºit: ind. pf.c. 1.sg. 33,2 7; 34,32 GREU, GREA: adj./adv./s. greu: s.n.sg. ac. în loc. adv. cu greu (Înv. ºi reg.) „anevoie” 4,2 (mai) greale: s.n. pl. ac. rezum. cap. 6 greu: adv. rezum. cap. 6; r ezum. cap.13; 16,3 (mai) grea: ad j. f. sg. nom. 6,3 greu: adj. m. sg. ac. 7,20 grea: adj. f. sg. nom. 33,7

H HALDEU: s.m. „caldeean” haldeii: pl. nom. 1,17 HÂRB: s.n. hãr bul: sg. ac. 2,8

GREUTATE: s.f. greotatea: sg. ac. 31,23

HERODIE : s.f.; vezi ERODIU

GRIJÃ: s.f. grije: sg. ac., în loc. adv. fãrã grije „fãrã nici un gând neliniºtitor” 11,18; 21,9

HOLDÃ: s.f. holda: sg. ac. 24,6 HOTAR: s.n. hotarele: pl. ac. 14,5; 38,10, 20 hotarãle: pl. ac. 24,2 hotar: sg. ac. 26,10

(a se) GRIJI: v. IV grijeascã: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 23,15 (mã) grigeam: ind. imp. 1.sg. 3,25

HRANÃ: s.f. hr anã: sg. ac. 9,26; 36,31; 38,41; 39,29 hr ana: sg. ac. 38,41

GRINDINÃ: s.f. grindinii: sg. gen. 38,22 GROAPÃ: s.f. gropi: pl. ac. 38,40 groapã: sg. ac. 40,8

HULÃ: s.f. hula: ac. rezum. cap.27; rezum. cap.31 hulã: ac. rezum. cap.29

GROAZÃ: s.f. groaza: sg. nom./ac. 4,13; 13,11, 2 1; 18,20; 25,2; 3 7,2 groazã: sg. nom.10,22; 41,5 groazei: sg. gen. 15,21 groazele: pl. nom. 18,11

(a) HULI: v. IV aþi hulit: ind. pf.c. 2.pl. 6,25 vei huli: ind. viit.I. 2.sg. 10,3 hulea: ind. imp. 3.pl. 19, 18 a f i hulit: inf. pf. rezum. cap.37 a huli: inf. prez. rezum. cap.40

GROAZNIC, -Ã: adj./s groaznic: adj. n. sg. nom. 1,19 groaznici: adj. m. pl. ac. 16,10 (cei) groaznici: s.m. pl. nom. 20,25

HULITOR : s.m. hulitorilor: s. m. pl. gen. 35,9

GROHOT: s.n.; var. GROHOTÃ „loc acoperit cu grãmezi de pietre” grohota: sg. ac. 40,26 GROS: s.m. (Înv.) „scândurã cioplitã într-un fel anume ºi prevãzutã cu lacãt, cu care se încãtuºau picioarele celor arestaþi”, „butuc” gros: sg. ac. 13,27; 33,11

I IAD: s.n. iad: sg. ac. 7,9; 14,13; 21,13; 24,19

295

CARTEA LUI IOV

INDICE IZBÂNDITOR : s.m. (Neob.) „rãzbunãtor”, „persoanã care pedepseºte” (cf. lat. ult or, -¹ris „rãzbunãtor”, „care pedepseºte”) izbânditoriul: sg. nom. 19,29

iadul: sg. nom./ac. 11,8; 17,13, 16; 26,6 iadului: sg. gen. 21,33 IAR: adv.; var. IARÃ iarã: 36,32

(a) IZBI: v. IV ai izbit: ind. pf.c. 2.sg. 30,22

IARêI: adv. iarãºi: rezum. cap.5; 7,4; 8,19; rezum. cap.10; 12,23; 14,7, 14; 17,12; 19,26; rezum. cap.34; 35, 1; 37,10 IARBÃ: s.f. iarba: sg. ac. 5,25 iarbã: sg. ac. 6,5 ierburi: pl. nom./ac. 30,4; 38,27; 40,15

Î

IARNÃ: s.f. iarna: sg. ac., în loc. ad j. de iarna „care sunt necesare/se produc în timpul ier nii” 37,6 IATÃ: interj. iatã: 1,12, 18; 2,6; 4,3, 18; 5,27; 6,13; 7,21; 13, 1; 15,15; 16,20, 23; 19,3, 7; 25,5; 26,5, 14; 27,12; 28,28; 32,19; 33,2, 6, 29; 36,22, 26; 38,35; 40,10, 18, 28; IERI: adv. ieri: adv. în loc. adv. de ieri „de curând”, „de puþin timp” 8,9 (a) IERTA: v. I ierþi: ind. pr ez. 2.sg. 9,28 ai iertat : ind. pf.c. 2.sg. 10,14 aº ierta: cond. prez. 1.sg. 16,6 iartã: imperativ 2.sg. 14,16

(a se) ÎMB OGÃÞI: v. IV (sã) va îmbogãþi: ind. viit.I. 3.sg. 15,29 (a se) ÎMBRÃCA: v. I îmbrãcatu(-s)-au: ind. pf.c. 3.sg. 7,5 (sã) vor îmbrãca: ind. viit.I. 3.pl. 8,22 ai îmbrãcat : ind. pf.c. 2.sg. 10, 11 va îmbrãca: ind. viit.I 3.sg. 27,17 (m-)am îmbrãcat: ind. pf.c. 1.sg. 29,14 (te) îmbracã: imperativ 2.sg. 40,5

(a) ÎMBRÃÞIªA: v. I; var. (a) ÎMBRÃÞêA îmbrãþãºazã: ind. prez. 3.pl. 24,8 (a se) ÎMBUC A: v. I va îmbuca: ind. viit.I. 3.sg. 15,34 îmbuce: con j. fãrã sã 3.sg. 18,13 au îmbucat: ind. pf.c. 3.sg. 20,15; 22,20 îmbuca(-)-va: ind. viit.I.3.sg. 20,26 îmbucând: gerunziu 31,12 (sã) va îmbuca: ind. viit.I. 3.sg. 37,20

(a) IEªI : v. IV ies: ind. prez. 3.pl. 21,11; 24,5; 39,4 iase: ind. prez. 3.sg. 41,7, 11, 12 au ieºit: ind. pf.c. 3.sg. 1,12; 31,18; 38,29 am ieºit: ind. pf.c. 1.sg. 1,21; 31,3 4 ieºind: gerunziu 2,7; 3,11; 20,25; 38,8 ieºiiam: ind. imp. 1.sg. 29,7 va ieºi: ind. viit.I. 3.sg. 37,9

ÎMBUCÃTURÃ : s.f. înbucãtura: sg. ac. 31,17

ILÃU: s.n.; var. (Înv.) ILEU (Reg.) „nicovalã” ileul: sg. ac. 41,15

(a se) ÎMFLA: v. I; vezi (a se) UMFLA

INIMÃ: s.f. inimile: sg. ac. 1,5 inima: sg. nom./ac. 7,17; 8,10; 9,4; 11,13; 12,24; 15,12; 17,4, 11; 22,22; 23,16; 27,6; 29,13; 31,7, 9; 31,27; 33,3; 34,14; 37,1; 41,15 inimã: sg. nom. 12,3

(a) INTRA: v. I; var. (a) ÎNTRA au întrat: ind. pf.c. 3.sg. 1,18 întra-vei: ind. viit.I. 2.sg. 5,26 întra-va: ind. viit.I. 3.sg. 37,8 ai întrat: ind. pf.c. 2.sg. 38,16, 22 va întra: ind. viit.I. 3.sg. 41,4

(a) ÎMBÃTRÂNI: v. IV va îmbãtrâni: ind. viit.I. 3.sg. 14,8 îmbãtrâneaºte: ind. prez. 3.sg. 41,23

ÎMBRÃCÃMINTE: s.f. îmbrãcãmintele: pl. ac. 24,7 îmbrãcãmintea: sg. ac. 38,9 îmbrãcãmintei: sg. gen. 41,4

IESLE: s.f.; var. IASLE ieslii: sg. gen. 6,5 iaslea: sg. ac. 39,9

INIMOS, -OASÃ: ad j. inimoºi: m. pl. voc 34,10

IZVOR: s.n. izvorului: sg. gen. 21,33

(a) ÎMPÃIENJENI: v. IV; var. (a) ÎMPÃINGINI (cf. Indice 2Lg) au împãinginit: ind. pf.c. 3.pl. 16,17 inpãinjinit-au: ind. pf.c. 3.sg. 17,7 ÎMPÃRAT: s.m. împãr aþii: pl. ac. 3,14; 36,7 împãr aþilor: pl. gen. 12,18 împãr atul: sg. ac. 15,24; 18,14 împãr at: sg. nom./ac. 29,25; 41,25 împãr atului: sg. dat. 34,18 (a) ÎMPÃRÃÞI: v. IV a împãrãþi: inf. prez. 34,30

(a) ISPITI: v. IV sã ispiteºti: conj. prez. 2.sg. 10,6 ispiti: inf. prez. fãrã a 36,23

(a se) ÎMPÃRÞI: v. IV va împãrþi: ind. viit.I. 3.sg. 21,17; 27,17 (sã) împar te: ind. prez. 3.sg. 38,24 înpãrþi(-)-vor: ind. viit.I. 3.pl. 40,25

(a) IZBÂNDI: v. IV sã izbândeascã: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.29 izbândeaºte: ind. prez. 3.sg. 35,15

(a se) ÎMPÃNA: var. (Înv.) (a se) ÎMPENA (des pre pãsãri) „a se acoperi cu pene” (sã) împeneazã: ind. prez. 3.sg. 39,26

296

INDICE

CARTEA LUI IOV

(a) ÎMPODOBI : v. IV aþi împodobit: ind. pf.c. 2.pl. 6,26 au împodobit: ind. pf.c. 3.sg. 26,13 (a se) ÎMPONCIªA: v. I (Înv.) „a se împotrivi” a (sã) împonciºa: inf. prez. 21,34 ÎMPOTRIVÃ: adv./prep.; var. (Înv. ºi pop.) ÎMPROTIVÃ împrotiva: prep. 1,22; rezum. cap.9; 10,17; 13,25, 26; 15,13, 25; 16,9; 17,3, 8; rezum. cap.18; 19,11, 28; 21,4, 27; 22,25; 23,7; 31,28; 32,3; 33,5, 13; 35,6; 41,1, 14 împrotivã: adv. 6,10; rezum. cap.9; 9,4, 13; 11,10; 16,9; rezum. cap.21; 24,13 (a se) ÎMPOTRIVI: v. IV (Te) împotriveºti: ind. prez. 2.sg. 30,21 ÎMPOTRIVITOR, -TOARE: adj./s.m./f.; var. (Înv. ºi pop.) ÎMPROTIVITOR, -TOARE împrotivitoriu: s.m. sg. ac. 7,20 împrotivitoarea: adj. antepus f. sg. ac. rezum. cap.29 ÎMPOTRIVNIC: s.m.; var. (Înv. ºi pop.) ÎMPROTIVNIC împrotivnicul: sg. nom. 27,7

(a se) ÎNÃLÞA: v. I înalþã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5 (sã) înalþã: ind. prez. 3.sg. 22,12 (sã) înnalþã: ind. prez. 3.sg. 11,12 înnalþã: ind. prez. 3.sg. 15,12 (sã) v or înãlþa: ind. viit.I. 3.pl. 17,4 vei înãlþa: ind. viit.I. 2.sg. 38,3 4 (sã) va înãlþa: ind. viit.I. 3.sg. 39,27 ÎNÃLÞARE: s.f. înnãlþarea: sg. nom. 22,20 ÎNÃLÞAT, -Ã : adj. înãlþaþi: m. pl. nom. 21,7 ÎNÃLÞIME: s.f. (-)nnãlþime: sg. ac. 5,11 înnãlþime: sg. ac. 31,2; 40,5 înãlþime: sg. ac. rezum. cap. 25; 39,18 ÎNCAI: adv. încai: 19,6, 21 (a se) ÎNCÃLZI: v. IV (sã) va încãlzi: ind.viit.I imper s. 6,17 (s-)au încãlzit : ind. pf.c. 3.sg. 31,20 vei încãlzi: ind. viit.I. 2.sg. 39,14

ÎMPREJUR: adv./prep.; var. (Înv.) ÎMPREGIUR împregiur: adv. 10,8; 19,8; 29,25; 39,8 împregiuriul: prep. 19,20 împregiurul: pr ep. 29,5; 38,31 împregiur: adv. 26,10

(a se) ÎNCÂLCI: v. IV încâlcitu(-s)-au: ind. pf.c. 3.pl. 6,18 ÎNCÂLCIT, -Ã: ad j. încâlcite: f. pl. nom. 40,12

(a se) ÎMPREJURA: v. I; var. (Înv.) (a se) ÎMPREGIURA împrejuratu(-)-am: ind. pf.c. 1.sg. 38,10 împregiurã(-te): imperativ 2.sg. 40,5 împregiura(-)-vor: ind. viit.I. 3.pl. 40,17

(a se) ÎNCELUI : v. IV (Înv.) „a se înºela” (sã) va încelui: ind. viit.I. 3.sg. 13,9 (s-)au înceluit : ind. pf.c. 3.sg. 31,9

(a) ÎMPRESURA: v. I în presuratu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 16,14 va împresura: ind. viit.I. 3.sg. 27,20

(a) ÎNCEPE: v. III începuse: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 5,12 au început : ind. pf.c. 3.sg. 6,9 aþi început : ind. pf.c. 2.pl. 6,28 am început : ind. pf.c. 1.sg. 27,6 ai început: ind. pf.c. 2.sg. 34,33; 36,21 vom înceape: ind. viit.I 1.pl. 4,2

(a sã) ÎMPREUNA: v. I împreuna: inf. prez. fãrã a 38,31 (sã) împreunã: ind. prez. 3.sg. 41,7 ÎMPREUNAT, -Ã : adj. în preunat: n. sg. nom. 41,6 ÎMPREUNÃ: adv. împreunã: rezum. cap.2; 9,6; 21,26; 26,8; rezum. cap.29; rezum cap.32; 3 4,15; 38,7; 38,30; 40,8 în preunã: 19,12

ÎNCEPERE: s.f. înceaperea: sg. ac. 28,1 ÎNCEPUT: s.n.; var. (Înv.) CEPUT ceput : sg. ac., în loc. adv. din-ceput 20,4; 36,3 începutul: sg. nom. 40,14;

ÎMPUÞINARE : s.f. împuþinarea: sg. nom. 10,20

ÎNCET: adv. încet: adv. 14,19

ÎNAINTE : adv./prep.; var. (Reg.) nainte: adv. în loc. adv. mai nainte 3,24; 10,21; 15,7, 32; rezum. cap.42 maint e: 6,7; 8,8; 18,2; 22,16; 33,20; 36,28; 41,2; 42, 11 înnainte: adv. 29,8 înaintea: prep. 13,15; 21,8, 31, 33; 24,25; 25,5; 26,6 înnaintea: prep. 1,6; 2,1; 4,16; 11,4; 13,16; 15,4, 15; 17,6; 18,3; 21,18; 23,4; 32,2; 35,14; 42,7

(a) ÎNCETA: v. I au înce tat: ind. pf.c. 3.pl. 3,17 va înce ta: ind. viit.I. 3.sg. 16,7 înceta: ind. imp. 3.pl. 29,9 sã înce tezi: conj. prez. 2.sg. 34,36

ÎNALT, -Ã: adj./s. (mai) înalt: ad j. m./n. sg. nom. 11,8; 22,12; 35,5 (ceale) înalt e: s.n. pl. nom./ac. 25,2; 28,18 înalt : adj. m./n sg. nom. 36,22; 38,15 (ceale) înnalte: s.n. pl. ac. 16,20 (cei) înnalþi: s.m. pl. ac. 21,22 înnalt: adj. n. sg. nom. 41,25

(a) ÎNCHEGA: v. I ai întegat : ind. pf.c. 2.sg. 10,10, 11 ÎNCHEIETURÃ: s.f.; var. (Înv. ºi reg.) ÎNCHIETURÃ închie tura: sg. ac. 31,22 (a) ÎNCHIDE: v. III au închis: ind. pf.c. 3.sg. 3,10 închisu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 16,12

297

CARTEA LUI IOV

INDICE

(a se) ÎNCHINA: v. I (s-)au închinat: ind. pf.c. 3.sg. 1,20

ÎNDREPTARE : s.f. îndrep tarea: ac. rezum. cap.27; 27,6

ÎNCHISO ARE: s.f. închisoare: sg. ac. 7,12

(a) ÎNFêA: v. I înfãºam: ind. im p. 1.sg. 38,9

(a) ÎNCINGE: v. III încinge: ind. prez. 3.sg. 12,18 au încins: ind. pf.c. 3.sg. 19,6 încinge: imperativ 2.sg. 38,3; 40,2

(a se) ÎNFIERBÂNTA: v. I înfierbânta(-sã)-va: ind. viit.I. 3.sg. 20,22 înfierbântând: gerunziu 27,21 (a se) ÎNFRÂNGE : v. III vei înfrânge: ind. viit.I. 2.sg. 38,11 (sã) va înfrânge: ind. viit.I. 3.sg. 38,15

(a) ÎNCOLÞI: v. IV va încolþi: ind. viit.I. 3.sg. 14,9

(a) ÎNFRICOªA: v. I înfricoºaze: ind. prez. 3.sg. 9,34 sã înfricoºeaze: conj. prez. 3.sg. 13,21 vor înfricoºa: ind. viit.I. 3.pl. 18,11 au înfricoºat: ind. pf.c. 3.sg. 31,3 4 sã înfricoºaze: conj. prez. 3.sg. 33,7

(a se) ÎNCONJURA: v. I; var. (Reg.) (a) ÎNCUNJURA încungiurat-am: ind. pf.c. 1.sg. 1,7 am încungiurat : ind. pf.c. I.sg. 2,2 au încungiurat: ind. pf.c. 3.sg. 3,23; 7,12 voiu încungiur a: ind. viit.I. 1.sg. 19,26 (te-)ai încungiurat : ind. pf.c. 2.sg. 22,10 sã încungiur: conj. prez. 1.sg. 31,36 vei încungiura: ind. viit.I. 2.sg. 39,19

ÎNFRIC OªARE: s.f. înfricoºeri: pl. ac. 7,14

(a se) ÎNCREÞI : v. IV (s-)au încreþit: ind. pf.c. 3.sg. 7,5

ÎNFRIC OªAT, -Ã : adj. înfricoºaþi: m. pl. nom. 41,16

(a) ÎNCUIA: v. I încuie: ind. prez. 3.sg. 9,7 va încuia: ind. viit.I. 3.sg. 12,14 au încuiat: ind. pf.c. 3.sg. 38,8

ÎNFRUMUSEÞAT, -Ã: adj.; var. (În v.) ÎNFRÂMSÃÞAT, -Ã înfrâmsãþate: f. pl. ac. 40,5 ÎNFRUNTARE: s.f. înfr untarea: sg. ac. rezum. cap.20

ÎNDATÃ: adv. îndatã: rezum.cap.3; 3,11; 5,3; 8,6; 13,11; 30,12; 39,30 (a sã) ÎNDELUNGA: v. I; var. (a se) DELUNGA (Înv.) „a se depãr ta” (s-)au delungat: ind. pf.c. 3.pl. 19,13 îndelungat sã fie: pasiv conj. prez. 3.sg. 21,16 vei îndelunga: ind. viit.I. 2.sg. 22,23 ÎNDELUNGAT, -Ã: adj. (despre o perioadã, viaþã, dr umuri etc.) „lung” (cea mai) îndelungatã: f. sg. nom. 32,7 ÎNDEMN: s.n. îndemnul: sg. nom. 39,25 (a) ÎNDEMNA: v. I îndeamnã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.5; rezum. cap.8; rezum. cap.36

(a) ÎNFUNDA: v. I sã înfunde: con j. prez. 3.sg. rezum. cap.12 (a) ÎNGÃDUI: v. IV sã îngãduiascã: conj. prez. 3.sg. 6,10 voiu îngãdui: ind. viit.I. 1.sg. 7,11; 41,3 îngãduiaºte: imperativ 2.sg. 7,16 îngãduieºti: ind. prez.2.sg. 7,19 îngãduiaºte: ind. prez. 3.sg. rezum.cap.9; 9,18; 39,22 au îngãduit: ind. pf.c. 3.sg. 16,14 îngãdui(-)-va: ind. viit.I. 3.sg.20,13 va îngãdui: ind. viit.I. 3.sg. 27,22 ÎNGÃDUITOR, -TOARE: ad j. îngãduitoriu: m. sg. nom. 33,26 ÎNGER: s.m. îngerii: pl. nom./ac. 4,18 înger: sg. nom. 33,23

(a se) ÎNDESA: v. I (sã) vor îndesa: ind. viit.I. 3.pl. 8,17 va îndesa: ind. viit.I. 3.sg. 11.10

(a) ÎNGHIÞI: v. IV sã înghiþu: con j. prez. 1.sg. 7,19

ÎNDRÃZNEÞ, -EAÞÃ : adj. îndrãzneþu: m. sg. nom. rezum. cap.39; 39,21

(a) ÎNGRÃDI: v. IV ai îngrãdit: ind. pf.c. 2.sg. 1,10 au îngrãdit: ind. pf.c. 3.sg. 19,8

(a) ÎNDRÃZNI: v. IV îndrãzneaºte: ind. prez. 3.sg. 9,19 îndrãznea: ind. imp. 3.pl. 29,22

(a se) ÎNGREUIA : v. I (s-)au îngreoiat: ind. pf.c. 3.sg. 23,2

ÎNDRÃZNIRE: s.f. îndrãznire: sg. ac., în loc. adv. cu îndrãznire „cu curaj” 12,6 (a se) ÎNDREPTA: v. I (sã) va îndrepta: ind. viit.I. 3.sg. 4,17; 11,2 (sã) îndrepta: inf. prez. fãrã a rezum. cap.9; rezum. cap.25; 25,4 (sã) îndrepteazã: ind. prez. 3.sg. 9,2 a (mã) îndrepta: inf. prez. 9,20 eºti îndreptat : pasiv ind. prez. 2.sg. 33,12 sã (te) îndrep tezi: con j. prez. 2.sg. 40,3

(a se) ÎNGR OPA: v. I (sã) vor îngropa: ind. viit.I. 3.pl. 27,15 (a sã) ÎNGROZI: v. IV (s-)au îngrozit: ind. pf.c. 3.pl. 4,15 (te) vei îngr ozi: ind. viit.I. 2.sg. 5,22 îngrozi(-)-vei: ind. viit.I. 2.sg. 7,14 îngrozi(-)-va: ind. viit.I. 3.sg. 15,24

298

INDICE

CARTEA LUI IOV

ÎNGROZIRE: s.f. îngr ozirile: pl. nom. 6,4

ÎNTINS, -Ã: s.m./f. „îmbibat”, „plin de” (celor) întinºi: s.m. pl. dat. 28,16

(a se) ÎNJUMÃTÃÞI: v. IV (sã) va îngiumãtãþi: ind. viit.I. 3.sg. 21,21

(a se) ÎNTOARCE : v. III (mã) voiu întoar ce: ind. pf.c. 1.sg. 1,21; 10,21; 16,23; 23,9 sã (se) întoarcã: con j. prez.. 3.sg. 3,4; . rezum. cap.5; rezum. cap.8 sã (sã) înt oarcã: conj. prez. 3.sg./pl. rezum. cap.36; 36,10 (t e) întoarce: imperativ 2.sg. 5,1 (sã) va înt oarce: ind. viit.I. 3.sg. 7,7, 10; rezum. cap.11; 20,14; 34,15 vei întoar ce: ind. viit. 2.sg. 10,9 întorcându(-Te): gerunziu 10,16 întorcându(-sã): gerunziu 38,35 ai întors: ind. pf.c. 2.sg. 11,13 întoarce: ind. prez. 3.sg. 12,23 (sã) v or întoar ce: ind. viit.I. 3.pl. 13,12 întorc: ind. prez. 1.sg. 13,14 (sã) înt oarce: inf. prez.fãrã a 15,22 întoarce: inf. prez. fãrã a 23,13 (s-)au întor s: ind. pf.c. 3.sg./pl. 15,28; 16,8; 17,7; 19,19; 24,13; 41,19; 42,10 (vã) întoarceþi: ind. prez. 2.pl. 17, 10 va înt oarce: ind. viit.I. 3.sg. 20,10; 34,11, 12; 39,12 (t e) vei întoarce: ind. viit.I. 2.sg. 22,23 întors-au: ind. pf.c. 3 pl. 24,4 au întor s: ind. pf.c. 3.sg./pl. 30,12; 34,5 întorsu(-m)-am: ind. pf.c. 1.sg. 30,15 întorsu(-s)-au: ind. pf.c. 3.sg. 30,31 (sã) înt oarce: ind. prez. 3.sg. rezum.cap.33 sã întoarcã: conj. prez. 3.sg. 33,17 întoarcã(-sã): con j. fãrã sã 33,25 (sã) înt orc: ind. prez.3.pl. rezum. cap.36; 39,4 întoarce(-sã)-va: ind. viit.I. 3.sg.38,14 sã întorc: conj. prez. 1.sg. 41,2

(a se) ÎNMULÞI: v. IV înmulþitã va fi: pasiv ind. viit.I. 3.sg. 5,25 (sã) v or înmulþi: ind. viit.I. 3.pl. 8,7; 27,14; 35,6 va înmulþi: ind. viit.I. 3.sg. 9,17; 40,22 voiu înmulþi: ind. viit.I 1.sg. 29,18 înmulþeaºte: ind. prez. 3.sg. 35,16 (a se) ÎNNOI: v. IV înnoieºti: ind. pr ez. 2.sg. 10,17 (sã) va înnoi: ind. viit.I. 3.sg. 29,20 (a) ÎNSETOªA: v. I însãtoºazã: ind. prez. 3.pl. 24,11 (a se) ÎNªELA: v. I înºalã: ind. prez. 3.sg. 8,3; 12,16, 19, 24 (sã) înºalã: ind. prez. 3.sg. 12,16 f iind înºelat: pasiv gerunziu 15,31 va înºela: ind. viit.I. 3.sg. 40,28 ÎNªELÃCIUNE: s.f. înºelãciunile: pl. ac. 13,9 înºelãciuni: pl. ac. 15,35 (a) ÎNTÃRÂTA: v. I ai întãrâtat : ind. pf.c. 2.sg. 2,3 întãrâtã: ind. prez. 3.pl. 12,6; 36,13 (a) ÎNTÃRI: v. IV ai întãrit: ind. pf.c. 2.sg. 4,3, 4; 11,13 întãri(-)-aº: cond. prez. 1.sg. 16,6 sânt întãriþi: pasiv ind. prez. 3.pl.21,7 (s-)au întãrit: ind. pf.c. 3.pl. 38,6

ÎNTOARCERE : s.f. întoarcere: sg. ac. rezum. cap.36

ÎNTÂI: adj../adv. întâiu: ad j. inv. în sint agma (celui) întâiu nãscut/(ceale) întâiu nãscute 1,13, 18; 18,13 întâiu: adv. 11,18; 13,4; 24,14; 29,25

ÎNTORS, ÎNTOARSÃ: adj. întoarsã: f. sg. nom. rezum. cap. 30 întors: m. sg. nom. 30,9 (a) ÎNTRA: v. I; vezi (a) INTRA

ÎNTÂMPINARE: s.f. întâm pinarea: sg. ac. 39,21

(a se) ÎNTRARMA: v. I (Înv. ºi pop.) „a se înar ma” (s-)au întrarmat: ind. pf.c. 3.sg. 15,26

(a se) ÎNTÂMPLA: v. I (sã) întâmplase: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,11 (s-)au întâm plat: ind. pf.c. 3.sg. 3,25

ÎNTRARMAT, -Ã: s.m./f. (Înv. ºi pop.) „înarmat” (cel) într armat: s.m. sg. nom. 5,5 (celor) întrarmaþ: s.m. pl. gen. 39,21

(a se) ÎNTEMEIA: v. I (sã) va înt emeia: ind. viit.I. 3.sg. 29,20

(a se) ÎNTREBA: v. I întreabã: imperativ 2.sg. 8,8; 12,7 va într eba: ind. viit. 3.sg. 9,12; 31,14 a (mã) întreba: inf. prez. 13,3 întrebaþi: imperativ 2.pl. 21,29 (vã v -)aþi întrebat (sic!): ind. pf.c. 2.pl. 32,11 voiu întreba: ind. viit.I. 1.sg. 38,3 întreba(-)-voiu: ind. viit.I. 1.sg. 40,2; 42,4

ÎNTINÃCIUNE: s.f. întinãciune: sg. ac. 11,15 întinãciunile: pl. ac. 18,8 întinãciunea: sg. nom. 31,7 (a) ÎNTINDE: v. III întinde: imperativ 2.sg. 1,11 va întinde: ind. viit.I. 3.sg. 8,20 vei întinde: ind. viit. 2.sg. 14, 15 întinde: ind. prez. 3.sg. 26,7, 9 a întinde: inf. prez. 36,29 sã întinzi: con j. prez. 2.sg. 1,12 au întins: ind. pf.c. 3.sg. 9,8; 15,25; 28,9; 38,5 întinzându-: gerunziu 39,26 (a) ÎNTINGE: v. III „a înmuia cu vârful într-un lichid” vei întinge: ind. viit.I. 2.sg. 9,31

ÎNTREBARE: s.f. întrebarea: sg. nom. 21,4 ÎNTREG, -ÎNTREAGÃ: adj. într eg: adj. în loc. adj. în întreg „neatins”, „cum a fost iniþial” 12,23 (a) ÎNTRISTA: v. I a întrista: inf. prez. 21,4 (a se) ÎNTUNECA: v. I întunece(-sã): conj. prez fãrã sã. 3.pl. 3,9

299

CARTEA LUI IOV

INDICE

(sã) va întuneca: ind. viit. I. 3.sg. 18,6 (sã) întuneca: ind. imp. 3.pl. 38,38

ÎNVÃÞAT, -Ã : s.m./f. (cei) învãþaþi: s.m. pl. voc. 34,2

ÎNTUNECOS, -OASÃ: adj. întunecosul: ad j. antepus n. sg. nom. 3,6 întunecos: n. sg. ac. 10,21

ÎNVÃÞÃTURÃ: s.f. învãþãtur a: sg. ac. 12,20; 20,3; 34,35 învãþãturã: sg. ac. 17,4; 33,16

ÎNTUNERIC : s.n.; var. (Înv.) ÎNTUNEARE C întunearec: nom./ac. 3,4, 23; 7,4; 15,22, 30; 17,12, 13; 19,8; 3 4,22 întunearecul: nom./ac. 3,5; 20,26; 22,11; 23,17; 26,10; 30,26; 37,19 întunearecului: gen./dat. 10,22; 15,23; 28,3; 38,17, 19

(a) ÎNVÂRTOªA: v. I ai învãr toºat: ind. pf.c. 2.sg. 4,4 învãr toºatu(-)-ai: ind. pf.c. 2.sg. 14,20 (s-)au învãr toºat: ind. pf.c. 3.sg. 15,25 (sã) învãr toºazã: ind. prez. 3.sg. 38,30 învãr toºazã(-sã): conj. prez. fãrã sã 3.sg. 39,16 (sã) va învârtoºa: ind. viit.I. 3.sg. 41,15

(a sã) ÎNÞELEGE: v. III (sã) înþelesease: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 2,11 înþãleage: ind. prez. 3.sg. 4,20 voiu înþãleage: ind. viit.I. 1.sg. 9,11; 23,8 ai înþãleage: cond. prez. 2.sg. 11,6 am înþãles: ind. pf.c. 1.sg. 13, 1 va înþeleage: ind. viit.I. 3.sg. 14,21 înþelegi: ind. prez. 2.sg. 15,9 înþeleageþi: imper ativ 2.pl. 18,2 înþãleageþi: ind. prez. 2.pl. 19,6 a înþeleage: inf. prez.21,29; 34,27 sã înþeleg: con j. prez. 1.sg. 23,5 înþãleage: ind. prez. 3.sg. 28,23 înþeleg: ind. prez. 3.pl. 32,9 înþãleg: ind. prez. 3.pl.34,34 sã înþãlegi: conj. pr ez. 2.sg. 38,20

ÎNVÂR TOªARE : s.f. (-)nvâr toºarea: sg. ac. 30,21 învãr toºarea: nom. rezum. cap.41 (a) ÎNVERZI: v. IV înverzeaºte: ind. prez. 3.sg. 14,7 (a se) ÎNVEªTE: v. IV; var. (a se) ÎNVEªTI (Înv. ºi reg.) „a (se) înveºmânta”; „a (se) împodobi” (m-)am înveºtit: ind. pf.c. 1.sg. 29,14 (a) ÎNVIA : v. I au înviat: ind. pf.c. 3.sg. 33,4

ÎNÞELEGERE: s.f. înþeleagerea: sg. ac. 12,13; 38,36 înþelegerii: sg. gen. 20,3 înþãleagerii: sg. gen. 28,12, 20 înþãleagerea: nom. 28,28 înþãleagere: ac. 32,8; 39, 17 înþeleagere: ac. 34,16; 38,4

ÎNVIERE : s.f. înviiar ea: ac. rezum. cap.14 înviiar e: ac. rezum. cap.19 (a) ÎNVINGE: v. III învinge: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.9

ÎNÞELEPCIUNE: s.f. înþelepciune: ac. 4,21; 26,3; 39,17 înþelepciunii: gen. rezum. cap.9; 11,6 înþelepciunea: nom./ac. rezum. cap.12; 12,2, 12, 13, 16; 1 5,8; 26,12; rezum. cap. 28; 28,12, 18, 20, 28; rezum. cap. 32; 32,7, 10, 11, 13; 33,33; rezum. cap.37; r ezum. cap.38; 38,36; 39,26 înþelepciuni: sg. ac. rezum. cap.28 ÎNÞELEPT, ÎNÞELEAPTÃ : adj./s. (cei) înþãlepþi: s.m. pl. nom./ac. 5,13; 15,18 (cel) înþelept: s.m. sg. nom. (anacolut) 9,4 înþelepþi: adj. m. pl. nom. 13,5; 32,9; 37,24 (cel) înþelept: s.m.sg. nom. 15,2 înþelept: s.m. sg. nom. 17,10 (cei) înþelepþi: s.m. pl. voc. 34,2 înþelept: adj. m. sg. nom. 34,34 (a se) ÎNVÃLUI: v. IV sã (se) învãluiascã: con j. prez. 3.sg. 3,5 vor învãlui: ind. viit.I. 3.pl. 18,11 (ne) învãluim: ind. prez. 1.pl. 37,19 (a) ÎNVÃÞA: v. I ai învãþat : ind. pf.c. 2.sg. 4,3 învãþaþi: imper ativ 2.sg. 6,24 vor învãþa: ind. viit.I. 3.pl. 8,10; 12,7 au învãþat: ind. pf.c. 3.sg. 15,5 va învãþa: ind. viit.I. 3.sg. 21,22; 32,7 a învãþa: inf. prez. 26,4 învãþa(-)-voiu: ind. viit.I. 1.sg. 27,11 sã înveaþe: conj. prez. 3.sg. rezum.cap.33; rezum. cap.36 învãþându-: gerunziu 33,16 voiu în vãþa: ind. viit.I 1.sg. 33,33 învaþã: imperativ 2.sg 34,32 învaþã: ind. prez. 3.sg. 35,11

(a se) ÎNVREDNICI: v. IV (mã) învredniceam: ind. im p. 1.sg. 30,1 J JALE: s.f. jeale: sg. ac. 30,31 (a) JEFUI: v. IV jefuitu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 19,9 ai jefuit : ind. pf.c. 2.sg. 22,6 au jefuit: ind. pf.c. 3.pl. 24,9 JELER: s.m. (Trans; iuz.; în evul mediu) „þãran fãrã pãmânt sau cu pãmânt puþin, care muncea pe moºiile nobililor, dar car e nu avea regimul juridic al iobagilor” jelearii: pl. nom. 19,15 (a se) JELUI : v. IV jeluindu(-se): gerunziu rezum. cap.6 JERTFÃ: s.f.; var. JÂR TVÃ jârtvã: sg. ac. 42,8 (a) JERTFI: v. IV; var. (a) JÂR TVI jârtveaºte: ind. prez. 3.sg.rezum. cap.1 JGHEAB: s.n. jgheaburile: pl. ac. 24,11 JNEAPÃN : s.m. (cf. Indice 3 Împ) jneapinilor: pl. gen. 30,4 JOC : s.n. jocuri: pl. ac. 21,11

300

INDICE

CARTEA LUI IOV

JOS: adv. jos: adv. în loc. adv. mai în jos/mai jos „mai prejos” 12,3; 13,2; 15,8 jos: adv. 18,16; 26,8; 36,19

LÃCUSTÃ: s.f. lãcustele: pl. ac. 39,20 (a se) LÃMURI: v. IV (despre aur) „a (se) purifica prin acþiunea focului” (sã) lãmureaºte: ind. prez. 3.sg. 28,1

(a se) JUCA: v. I (sã) v or juca: ind. viit.I. 3.pl. 40,15 (t e) vei juca: ind. viit.I. 2.sg. 40,2 4

LÃMURIT, -Ã: s. „pur”, „carea fost purificat sub acþiunea focului” (celui) lãmurit: s.n. sg. dat. 31,24

(a) JUDECA: v. I judecaþi: imperativ 2.pl. 6,29 judeci: ind. prez. 2.sg.10,2 a judeca: inf. prez. 13,8 voiu fi judecat: pasiv ind. viit.I. 1.sg. 13,18 sã (se) judece: con j. prez. 3.sg. 13,19 (s-)ar judeca: cond. perf. 3.sg. 16,22 (sã) judecã: ind. prez. 3.sg. 16,22 sã judece: conj. prez. 3.sg. 19,7 judecã: ind. prez. 3.sg. 21,22; 22,13; 31,35; 34,3, 6; 36,31 judeca-v ei: ind. viit.I. 2.sg. 22,28 sã judec: conj. prez. 1.sg. 27,5 judecã(-t e): imper ativ 2.sg. 35,14 (s-)au judecat : ind. pf.c. 3.sg. 36,17 giudecã: ind. prez. 3.sg. 12,11

(a) LÃSA: v. I (s-)au lãsat: ind. pf.c. 3.pl. 19,20 ai lãsat: ind. pf.c. 2.sg. 22,9 au lãsat: ind. pf.c. 3.pl. 32,1 vei lãsa: ind. viit.I 2.sg. 39,11 lasã: ind. prez. 3.sg./pl. 24,7; 39,14 LÃÞIME: s.f. lãþimea: sg. ac. 38,18 (a) LÃUDA: v. I lãuda: ind. imp. 3.pl. 38,7

JUDECATÃ: s.f. judecat a: sg. nom./ac. 8,3; 13,6; rezum. cap.18; 19,29; 23,4, 7; 27,2; 29,14, 21; 32,6, 9; 3 4,5, 12, 17; 36,17; rezum. cap.37; 37,23; 40,3 judecãþii: sg. gen. 9, 19 judecatã: sg. nom./ac. 9,32; 14,3; 19,6; 22,4, 18; rezum. cap.23; 31,13, 14; 33,3; 34,4, 23, 37; 36,6 judecãþile: pl. ac. 21,27 judecãþi: sg. gen. rezum. cap.34; rezum. cap.36

LÃUDARE: s.f. lãudare: sg. nom. 37,22

JUDECÃTOR: s.m.; var. (În v.) JUDECÃTORIU judecãtoriului: sg. dat. 9,15 judecãtorilor : pl. gen. 9,24 judecãtoriu: sg. ac. 12, 17 judecãtoriul: sg. ac. rezum. cap.31

(a se) LEGA: v. I (sã) v or lega: ind. viit.I. 3.pl. 36,8 vei lega: ind. viit.I. 2.sg. 39,10; 40,24 lega-v ei: ind. viit.I. 2.sg. 40,20 leagã: ind. prez. 3.sg. 26,8

JUNINCÃ: s.f. (cf. Indice 2Lg) giuninca: sg. nom. 21,10

LEGÃTURÃ: s.f. legãtura: sg. nom. 5,23 legãturã: sg. ac. 31,1; 40,23 legãturile: pl. ac. 39,5

L LANCE: s.f. lãncile: pl. ac. 16,14 LANÞ: s.n. lanþuri: pl. ac. 36,8 LAPTE: s.n. lap tele: sg. ac. 10, 10 LAT, -Ã: adj. late: f. pl. nom. 37,10 (mai) latã: f. sg. nom. 11,9 LAÞ: s.n. laþ: sg. ac. 18,9 laþuri: pl. ac. 22,10 LAUDÃ: s.f. laudele: pl. ac. rezum. cap.1 laudã: sg. ac. 3,7 lauda: sg. nom. 20,5 LÃCAª: s.n.; vezi LOCAª (a) LÃCUI: v. IV; vezi (a) LOCUI

LÃUTÃ: s.f.; var. (Înv. ºi reg.) ALÃUTÃ alãut a: sg. nom./ac. 21,12; 30,31 LÂNÃ: s.f. lâna: sg. ac. 31,20

LEGE: s.f. legile: pl. ac. 36,22 leagea: nom./ac. 11,6; 22,22 leage: sg. ac. 28,26 leage: sg. ac., în sintagma cãlcãtoriu de leage „apos tat” 3 4,18; LEIÞÃ: s.f. leiþei: sg. gen. 4,10; 38,39 leiþã: sg. ac. 10,16 leiþa: sg. nom. 28,8 LEMN: „pom”, „copac” lemnul: nom./ac 14,7; 41,18 (a) LEPÃDA: v. I va lepãda: ind. viit.I 3.sg. 8,20 lep ãdând: gerunziu rezum. cap.2 7 am lepãdat : ind. pf.c. 1.pl. 32,13 leapãdã: ind. prez. 3.sg. 15,33; 36,5 au lepãdat: ind. pf.c. 3.sg. 32,13 LESNE: adv. lezne: adv. 39,32 (a) LEªUI: v. IV; var. (a) ALEªUI (Înv. ºi reg.) „a urmãri sau a cer ceta pe ascuns sau dintr -un loc ascuns, pentru a prinde, a at aca, a surprinde”; „a aleºui”, „a pândi”

301

CARTEA LUI IOV

INDICE loveaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2; 5,18; rezum. cap.9; 21,6; rezum. cap.36 vei lovi: ind. viit.I. 2.sg. 7,14 (sã) lovesc: ind. prez. 3.pl 9,6

leºuiesc: ind. prez. 3.pl. 38,40 aleºuitu(-)-au: ind. pf.c. 3.pl. 30,13 am aleºuit: ind. pf.c. 1.sg. 31,9 LEªUIRE: s.f. (Înv. ºi reg.) „pândã”, „pândire” leºuiri: pl. nom. 15,21 LEU: s.m. leului: sg. gen. 4,10 leu: sg,. ac. 4,11 lei: pl. ac. 4,10 LEVIATHAN: s.m. Leviathan: ac. 3,8; rezum. cap.40; 40,20 LIMBÃ: s.f. limbei: sg. gen. 5,21 limba: nom./ac. 6,30; 15,5; 20,12, 16; 27,4; 29,10; 33,2; 40,20 LIN, -Ã: adj. linã: f. sg. ac. 4,16 (a) LINGE: v. III vor linge: ind. viit.I. 3.pl. 39,30 LINIE: s.f. (aici) „sfoarã cu care se mãsoarã lungimea” linie: sg. ac. 38,5 LINIªTE: s.f. liniºte: sg. ac. 21,9 (a se) LIPI: v. IV (s-)au lipit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 19,20; 31,7 (sã) lipea: ind. imp. 3.sg. 29,10 (sã) va lipi: ind. viit.I. 3.sg. 41,8 (sã) lipesc: ind. prez. 3.pl. 41,14

LUARE: s.f. luãrii: sg. gen., în loc. s. (Înv.) luãrii în pântece 39,2 LUCEAFÃR: s.m. Luceafãrul/Luceafãrul: sg. ac. 11,17; 38,32

LIPSÃ : s.f. „nevoie”; „sãrãcie” lipsã: sg. ac., în sintagma cei de lipsã „cei trebuincioºi” 6,13 lipsã: sg. nom./ac. 13,7; 20,10; 30,3 lipsa: sg. nom. 27,20; 41,13;

LUCRU: s.n. lucrurile: sg. ac. 1,10; rezum. cap.5; 9,28; rezum.cap.26; 34,25; 36,9; 37,7 lucru: sg. nom./ac. 5,7; 15,11 lucrul: sg. nom./ac. 10,3; 24,5; 34,11, 19; 36,24 lucrului: sg. gen./dat. 7,2; 14,15 lucruri: sg. ac. 15,12; rezum. cap.37; rezum. cap.38

(a) LIPSI: v. IV au lipsit: ind. pf.c. 3.sg. 39,17 LIPSIT, -Ã: adj./s. (cel) lipsit: s.m. sg. ac.5,15; 24,14 (celui) lipsit: s.m. sg. gen./dat. 5,16; 34,28 lipsit: adj. m. sg. gen. 28,4 LOC : s.n. locul: sg. nom./ac. 2,11; 6,17; 7,10; 8,18; 9,6; 14,18; 18,4, 21; 20,9; 27,21, 23; 28,5, 6, 12; 28,20, 23; 37,1, 13; 38,12, 19; 40,7 loc: sg. nom./ac. 16,19; 24,23; 28,1; 41,14 locuri: pl. ac. 30,6; 40,16 loc: sg. ac., în loc. prep. în loc de 31,40 locul: sg. ac., în loc. prep. în locul 34,26 LOCAª : s.n.; var. (Înv.) LÃCAª lãcaºul: sg. ac. 8,6 lãcaºele: pl. nom. 39,6 (a) LOCUI: v. IV; var. (Înv.) (a) LÃCUI lãcuiesc: ind. prez. 3.pl. 4,19; 26,5 lãcuiaºte: ind. prez. 3.sg. 10,22; 38,19; 39,28 lãcuit-au: ind. pf.c. 3.pl. 15,28 lãcuiascã: con j. fãrã sã 3.pl. 18,15 lãcuia: ind. imp. 3.pl. 30,6 (a se) LOVI: v. IV au lovit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,15, 19; 2,7; 16,11; 26,12; 34,26 lovind: gerunziu 1,16

(a se) LUA: v. I au luat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,15, 17, 21; 19,9, 10; 22,3; 24,3, 10; 27,2 am luat: ind. pf.c. 1sg./.pl. 2,10; 33,27 vei lua: ind. viit.I. 2.sg. 4,2; 36,17; 40,23 (sã) vor lua: ind. viit.I. 3.pl. 4,21 luaþi: imperativ 2.pl., în loc. v. luaþi aminte 13,6 luaþ: ind. prez. 2.pl. 13,8 luaþi: ind. prez. 2.pl. 13,10 luaþi: imperativ 2.pl. 13,17; 42,8 (sã) va lua: ind. viit.I. 3.sg. 15,30; 38,15; 41,16 au luat: ind. pf.c. 3.sg. în loc. v. (Înv.) au luat în pântece 21,10 ai luat: ind. pf.c. 2.sg. 22,6 (s-)au luat: ind. pf.c. 3.pl. 22,16 (sã) vor lua: ind. viit.I. 3.pl. 24,24 va lua: ind. viit.I. 3.sg. 27,19; 32,22; 35,7 lua(-)-va: ind. viit.I. 3.sg. 27,21 luam: ind. imp. 3.sg. 29,17 luat-ai: ind. pf.c. 3.sg. 30,15 luam: ind. imp. 1.sg., în loc. v. luam aminte 32,12 voiu lua: ind. viit.I. 1.sg. 32,21 vor lua: ind. viit.I. 3.pl. 34,20 luându-: gerunziu 24,7; 27,1; 29,1 luând: gerunziu rezum. cap.42 ia: ind. prez. 3.sg. 6,14; 34,19; 36,7, 27 iai: ind. prez. 2.sg. 7,21 (sã) ia: ind. prez. 3.sg. 28,2 ia: imperativ 2.sg., în loc. v. ia aminte 33,31

(a) LUCRA: v. I lucrã: ind. prez. 3.sg./pl. 4,8; 31,3; 33,29; 34,8, 22 au lucrat: ind. pf.c. 3.sg. 31,15 vei lucra: ind. viit.I. 2.sg. 35,7 lucrat-ai: ind. pf.c.2.sg. 36,23 LUCRÃTOR, -TOARE: s.m./f. lucrãtorilor: s.m. pl. gen. 31,39 LUME: s.f. lume: sg. ac. 18,18 lumii: sg. gen. 28,2 4 lumea: sg. ac. 34,13 (a) LUMINA: v. I sã lumineaze: conj. prez. 3.sg. 33,30 lumineazã: ind. prez. 3.pl. 37,12 LUMINÃ: s.f. luminã: ac. reum. cap.3; 3,4; 12,22, 25; 15,22; 17,12; 18,18; 24,17; 28,11; lumina: nom./ac. 3,9, 16, 20; 18,5, 6; 22,28; 24,16; 25,3; 26,10; 29,3, 24; 30,26; 33,28, 30; 36,30, 32; 37,3, 11, 15, 21; 38,15, 19, 24 luminei: sg. dat. adn. 24,13

302

INDICE

CARTEA LUI IOV mãrimea: sg. ac. rezum. cap. 16; rezum. cap.17; 36,19 mãrimei: sg. gen.23,6; 37,4

LUNÃ : s.f. luni: pl. ac. 3,6; 7,3 lunilor : pl. gen. 14,5 luna (as trul): sg. nom. 25,5; 31,26 lunile: pl. ac. 29,2; 39,2

MÃRTURIE : s.f. mãr turie: sg. ac. 9,19; 29,11 mãr turiile: pl. ac. 10,17 mãr turia: sg. nom./ac. 16,20; rezum. cap.31;

LUNG , -Ã: adj. (mai) lungã: f. sg. nom. 11,9

(a se) MÃRTURISI: v. IV (sã) mãr turisesc: ind. prez. 3.pl. 15,18 mãr turisesc: ind. prez. 3.pl. 16,9 voiu mãrturisi: ind. viit.I. 1.sg. 40,9

(a) LUNGA: v. I; vezi (a) ALUNGA va lunga: ind. viit.I. 3.sg. 37,21; 41,19 LUT: s.n. lut : ac.4,19; 33,6 lutul: ac. 10,9

MÃSEA: s.f. mãsealele: pl. ac. 29,17 MÃSLIN: s.m. maslinul: sg. ac. 15,33

M

MÃSURÃ: s.f. mãsura: sg. nom./ac. 11,9; 38,5 mãsurã: sg. ac. 28,25 mãsurã: în e xpr. cu sens de super l. abs. preste mãsurã 42,3

MAI: s.n. „ciocan” maiul: sg. ac. 41,20 MAICÃ: s.f. maicii: sg. gen. 1,2 1; 31,18 maicã-mea: sg. nom. 17,14

MÂHNIRE: s.f. mãhnirii : sg. gen. rezum. cap.1

MARE: s.f. mar e: sg. nom./ac. 7,12; 14,11 mar ea: sg. nom./ac. 11,9; 28,14; 38,8 mãrii: sg. gen. 6,3; 9,8; 1 2,8; 36,30; 38,16; 41,22 mãrile: pl. nom. 26,12

MÂHNIT, -Ã: ad j./s. (cei) mâhniþi: s.m. pl. ac. 5,11 (celor) mãhniþi: s.m. pl. dat. 29,25 mãhnit: adj. m. sg. nom. 30,28

MARE: ad j. mar e: m./f./n. sg. nom./ac. 1,3; 15,11; 24,19; rezum. cap.30; 31,11, 28; 36,26; 37,23; 38,25; 39,11 (cel) mar e: s.m. sg. nom. 3,19 (ceale) mari: s.n. pl. ac. 5,9; 9,10; 37,5 mari: n. pl. ac. 15,12 mar ea: adj. antepus f. sg. ac. rezum. cap.30 (cel mai) mare: m. sg. ac. rezum. cap.31 (mai) mare: m. sg. nom. 33,12 MARGINE: s.f. mar ginile: pl. ac. 28,24; 37,3; 38,13 MASÃ: s.f. measii: sg. gen . 36,16 MÃCAR: adv.; var. MACAR macar : adv. în loc. cj. macar cã 20,18; 21,26 mãcar : adv. 9,31 MÃDULAR: s.n. (Înv. ºi pop.; mai ales la pl.) „fiecare dintre membrele unei fiinþe; (prin gn.) „fiecare dintre pãrþile sau organele din car e este alcãtuitã o fiinþã” mãdulãrile: pl. nom./ac. 16,8; 17,7; rezum. cap.41; 41,14 MÃDUVÃ: s.f.; var. (Înv. ºi reg.) MÃDUHÃ mãduhã: sg. ac. 21,24 MÃGAR: s.m. mãgariul: sg. nom./ac. 6,5; 39,5 mãgariului: sg. gen. 11,12 mãgarii: pl. ac. 24,5 (a) MÃRI: v. IV mãr eºti: ind. prez. 2.sg. 7,17 MÃRIME: s.f. mãrime: sg. nom. rezum. cap.9

(a) MÂNA: v. I au mânat: ind. pf.c. 3.pl. 24,3 MÂNÃ: s.f. mânilor: pl. gen ./dat. 1,10; 14,15; 16,12, 18; 22,30; 30,2; 34, 19 mâna: sg. nom./ac. 1,11, 12; 2,5, 6, 10; 5,20; 6,9, 23; 8,4, 12, 20; 10,7; 11,14; 1 2,9; 13,21; 15,23, 25; 19,21; 20,10; 21,16; 23,2; 26,13; 27,11; 28,9; 29,20; 30,24; 31,21, 25, 27; 35,7; 37,7; 39,34; 40,2 7 mâni: pl. ac. 4,3; 17,9; 36,32 mânile: pl. nom./ac. 5,12, 18; 9,24, 30, 33; 10,8; 11,13; 12,6; 13,14; 15,32; 27,22, 23 mânã: sg. nom./ac. 5,15; 12,10; 17,3 mânurilor : pl. gen. 10,3 mânii: sg. gen. 30,21 (a se) MÂNCA: v. I sã mânce: conj. prez. 3.sg./pl. 1,4; 31,8 mâncând: gerunziu 1,13, 18 a mânca: inf. prez. 3,24 va mânca: ind. viit.I. 3.sg. 5,5 (sã) mânca: inf. prez. fãrã a 6,6 mâncã: ind. prez. 3.sg. 12,11; 40,10 (sã) mâncã: ind. prez. 3.sg. 13,28 mânca: ind. imp. 3.pl. 30,4 am mâncat: ind. pf.c. 1.sg. 31,17, 39 au mâncat : ind. pf.c. 3.sg./pl. 31,17; 42,11 mânâncã: ind. prez. 3.pl 30,17 (a) MÂNGÂIA: v. I; var. (Înv. ºi r ar) (a) MÂNGÃIA sã mângãie: conj. prez. 3.sg./pl. 2,11; 15,11 a mângãia: inf. prez. rezum. cap.6 mângãia(-)-va: ind. viit.I. 3.sg. 7,13 aº mângãia: cond. prez. 1.sg. 16,5 (sã) mângãie: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.19 mângãiaþi: ind. prez. 2.pl. 21,3 4 am mângãiat : ind. pf.c. 1.sg. 29,13 au mângãiat: ind. pf.c. 3.pl. 42,11

303

CARTEA LUI IOV

INDICE

MÂNGÂIERE: s.f.; var. (Înv. ºi reg.) MÂNGÃIARE mângãiarea: sg. nom. 6, 10 mângãiare: sg. ac. rezum. cap.21

(a se) MILOSTIVI: v. IV milostiviþi(-vã): imperativ 2.pl. 19,21 sã (sã) milostiveascã: conj. prez. 3.sg. rezum. cap.33

MÂNGÂIET OR, - TO ARE: s.m./f.; var. (În v. ºi r eg.) MÃNGÃIETORb; (În v.) MÃNGÃITOR mângãitori: pl. nom.16,2 mângãietoriu: sg. nom. 29,25

MILOSTIVIRE: s.f. milostivirea: sg. nom. rezum. cap.35

(a se) MÂNIA: v. I; var. (Înv. ºi reg.) (a se) MÃNIA mâniiatu(-s)-au: ind. pf.c. 3.sg. 19,11 (s-)au mâniiat: ind. pf.c. 3.sg. 32,2 (s-)au mãniat: ind. pf.c. 3.sg. 32,5 MÂNIE : s.f.; (Înv. ºi rar) MÃNIE mâniii: sg. gen. 4,9 mâniia: sg. nom./ac. 5,2; 20,23; 36,13 mânie: sg. ac. 6,2; 30,28 mânia: nom./ac. 14,13; 16,10; 18,4; 36,18 mãniia: sg. nom. 3,26 mãnii: sg. dat. 9,13 (a se) MÂNTUI : v. IV; var. (În v.) (a se) MÃNTUI va mântui: ind. viit.I. 3.sg. 5,15; 36,16 (sã) va mântui: ind. viit.I. 3.sg. 22,29, 30 mântui(-sã)-va: ind. viit.I 3.sg. 22,30 vei mântui: ind. prez. 2.sg. 30,24 mântuiaºte: ind. prez. 3.sg. 36,6 mântui: inf. prez. fãrã a 40,9 MÂNTUIRE: s.f.; var. (În v. ºi rar.) MÃNTUIRE mântuire: sg. ac. 5,4 mãntuirea: sg. nom. 30,15 MÂNTUIT OR: s.m. mântuitoriul: sg. nom. 13,16 MÂNZ : s.m. mânzul: sg. ac. 11,12

MINCINOS, -OASÃ : adj. mincinoasa: adj. antepus f. sg. ac. rezum. cap.2 1 MINCIUNÃ : s.f. minciunii: sg. dat. adn . 13,4 minciuna: sg. ac. 13,7; 27,4 minciunã: sg. nom./ac. 34,6; 36,4 MINTE: s.f. mintea: sg. nom./ac. 5,27; 12,12; 13,13; 20,2; 26,3 (a) MINÞI: v. IV minþu: ind. prez. 1.sg. 6,28 a fi minþit: inf. pf. 24,25 (a se) MINUNA: v. I (sã) minuneazã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.14 MINUNAT, -Ã: adj./s./adv. „uimitor”; „lucruri uimitoare” minunate: s.n. pl. ac. 5,9; 9,10 minunat: adv. 10,16 minunatele: ad j. antep. n. pl. ac. rezum. cap.3 7 minunat: adj. n. sg. ac. 37,5 (ceale) minunate: s.n. pl. ac. 37,14; rezum. cap.39 MINUNE: s.f. minunea: sg. nom. 33,7 (a se) MIRA: v. I (sã) va mira: ind. viit.I. 3.sg. 40,18 mirându(-se): gerunziu rezum. cap.7

(a) MES TECA: v. I; v ezi (a) AMESTECA

MIROS: s.n. mirosul: sg. ac. 14,9

MEªTER: s.m. meºteri: pl. nom. 13,4

(a) MIROSI: v. IV miroasã: ind. prez. 3.sg. 39,25

MEªTEªUGIRE: s.f. meºteºugirilor: pl. gen. 20,18

(a se) MISTUI: v. IV au mistuit: ind. pf.c. 3.sg. 1,16 a f i mistuiþi: pasiv. inf. prez. 4,9 (sã) vor mis tui: ind. viit.I. 3.pl. 4, 19; 36,12 (sã) mis tuiaºte: ind. prez. 3.sg. 7,9; 14,19; 30,18 mistuiaºte: ind. prez. 3.sg. 9,22 (m-)aº f i fost mistuit: cond. pf. 1.sg. 10,18 a fi mistuit: pasiv inf. prez. 11,17 (mã) mistuiesc: ind. prez. 1.sg. 13,19 a mistui: inf. prez. 13,26 (mã) voiu mistui: ind. viit.I. 1.sg. 13,28 mistuiascã: conj.prez. fãrã sã 3.sg. 18,13 mistuindu(-sã): gerunziu19,20 (sã) va mistui: ind. viit.I. 3.sg. 20,18 (s-)au mistuit: ind. pf.c. 3.sg. 28,5 mistuitu(-s)-au: ind. pf.c 3.sg. 33,25

MIAZÃNOAPTE: s.f. miiazãnoaptea: sg. ac. 26,7 miazãnoapte: sg. ac. 34,20; 37,9, 22 mieziinopþii: sg. gen. 38,31 MIAZÃZI : s.f. miazãzi: sg. ac. 37,17 MIC, -Ã : adj./s (cel) mic: s.m. sg. nom./ac. 3,19; 5,2 mici: adj. n. pl. nom. 8,7 micã: adj. f.. sg. nom. 26,14 MIERE : s.f. mierii: sg. gen . 20,17 MILÃ: s.f. milã: sg. nom./ac. rezum. cap.2; 10,12; 30,25; 33,24; 34,20 mila: sg. nom./ac. 6,14; 24,20; 31,18 milei: sg. gen. 37,13 MILOSTIV, -Ã : adj. milostiv: m. sg. nom. 33,24

MISTUIRE : s.f. mistuire: sg. ac. 30,2 4 MISTUIT, -Ã: adj. mistuit: m. sg. nom. 14,10 (a se) MIªC A: v. I miºcã: ind. prez. 3.sg. 9,6 (sã) va miºca: ind. viit.I. 3.sg. 13,11; 15,23

304

INDICE

CARTEA LUI IOV

aº miºca: cond. prez. 3.sg. 16,6 (s-)au miºcat : ind. pf.c. 3.sg. 37,1

(a) MULGE: v. III ai muls: ind. pf.c. 2.sg. 10,10

MIªCAT, -Ã : adj. miºcat: m. sg. nom. rezum. cap.16; rezum. cap.20

MULT, -Ã: pron. nehot./adj./adv. multa: ad j. antepus f. sg. ac. 31,3 4 multã (f oarte): adj. f. sg. nom. 1,3 (prea) multã: adj. f. sg. ac. 22,5 multe: adj. f./n. pl. ac. rezum. cap.7; 8,2; rezum. cap.11; 11,6; 14,1; r ezum.cap.20; 20,2; 23,14; r ezum. cap.24; rezum. cap.29; 31,25; 32,9 multã ad j. f. sg. ac. 12,12; 23,6; 26,3 multor: ad j. m. pl. dat. 36,31 (mai) mult : adv. 3,4; 7,16; 20,9; 34,32; 38,11; 39,35; 40,27; rezum. cap.41; 42,12 mult: adv. rezum. cap. 6; 11,6; 15,10; rezum. cap.28 multe: pron. nehot. f./n. pl. ac.11,2; 20,2; mulþi: pron. nehot m. pl. nom./ac.4,3; 11,19; 3 4,24

MIªEL, MIªEA: adj. miºelul: adj. antep. m. sg. ac. rezum. cap.7 MIªELÃTATE: s.f. (Înv.) „sãrãcie” miºãlãtãþ: pl. ac. rezum. cap.7 miºelãtate: sg. ac. 10,15; 30,3; 36,21 miºãlãtãþii: sg. gen. 10,22 miºãlãtate: sg. ac. 11,16 miºelãtãþile: pl. ac. 30,14 MITITEL, -EA: s.m./f. mititeii: s.m. pl. nom.21,11

MULÞIME: s.f. mulþimea: nom./ac. 20,18; 23,6; 30,18; 32,7; 35,9; 36,18; 39,7 mulþime: sg. ac. 31,34

MOALE: s. (ceale) moi: s.n.pl. ac. 40,22 MOARTE: s.f. moar tea: sg. nom./ac. 3,21; r ezum. cap.17; 18, 13; 28,22 moar te: ac. 5,20; 6,6; 7,15; rezum. cap.27; 33,22 morþii: sg. gen./dat. 3,5; 10,21, 22; 12,22; 24,17; 28,3; 30,23; 34,22; 38,17 MOLIE: s.f. molii: pl. ac. 4,19 molie: sg. ac. 13,28 molia: sg. ac. 27,18 MORMÂNT: s.n. mormântul: sg. nom./ac. 3,22; 17,1 mormânt : sg. ac. 5,26; 10,19 mormânturi: pl. ac. 15,28; 21,32 MORT, MOARTÃ: adj./s. morþilor : s.m. pl. gen. 21,32 mor t: adj. m. sg. nom. 14, 14 (a) MOªI: v. IV moºind: gerunziu 26,13 MOªIE: s.f. moºia: sg. nom. 1,10 moºiia: sg. nom.36,33

(a) MULÞUMI: v. IV au mulþãmit : ind. pf.c. 3.pl. 31,20 MUNTE: s.m. munþii: pl. nom./ac. 9,5; 28,9; 39,8; 40,15 muntele: sg. nom. 14,18 munþilor: pl. gen. 24,8 (a) MURI: v. IV au murit : ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,19; 42,16 am murit: ind. pf.c. 1.sg. 3,11 muri-vor: ind. viit.I. 3.pl. 4,21 va muri: ind viit.I. 3.sg. 12,2; 14,8, 10 voiu muri: ind. viit.I. 1.sg. 29,18 or muri: ind. viit. I. 3.pl. 34,20 muri-va: ind. viit.I. 3.sg. 36,14 moare: ind. prez. 3.sg. 21,23, 25 mori: imper ativ 2.sg. 2,9 MURITOR, -TOARE: s. muritori: s.m. pl. dat. 36,31 (cei) muritori: s.m. pl. ac. 38,26 MUST: s.n. mustul: sg. ac. 32,19

(a) MUIA: v. I au muiat : ind. pf.c. 3.sg. 23,16

(a se) MUSTRA : v. I mustrând: gerunziu rezum. cap.18 mustrându-: gerunziu rezum. cap. 39 mustr aþi: ind. prez. 2.pl. 19,5 mustri: ind.prez. 3.sg. 20,3 va mustra: ind. viit.I. 3.sg. 21,31; 22,4 mustrã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.22; rezum. cap.3 4; 39,32 (sã) mustrã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.32 mustri: ind. prez. 2.sg. 33,13 (mã) mus tru: ind. prez. 1.sg. 42,6

MUIERATIC: s.m.; var. MUIER OTIC (cei) muieroteci: s.m. pl. ac.36,14

MUSTRARE: s.f. mustrãri: pl. ac. 23,4

MUIERE: s.f.; var. (Înv.) MUIARE muierea: nom. rezum. cap.2; 2,9 muierile: ac. 2,10 muiere: ac. 14,1 muiare: sg. ac. 15,14; 25,4; 31,9 muiarii: sg. dat. 19,17 muiarea: sg. nom. 31,10 muieri: pl. nom. 42,15

(a se) MUTA: v. I au mut at: ind. pf.c. 3.sg. 9,5; 17,12 (sã) mutã: ind. prez. 3.sg. 14,18 (sã) v or muta: ind. viit.I. 3.pl. 18,4 va muta: ind. viit.I. 3.sg. 18, 18

MOªTENIRE: s.f. moºt eniri: pl. ac. rezum. cap.1 moºt enirea: sg. nom. 1,3; 20,29; 27,13 moºt enire: sg. ac. 31,2; 42,15 (a) MUGI: v. IV va mugi: ind. viit.I. 3.sg. 6,5

MUTAT, -Ã : adj. mut at: m. sg. nom. 10,19

305

CARTEA LUI IOV

INDICE neamuri: pl. ac. 34,29 neam: sg. ac. 37,13; 42,16

N

NEA : s.f. neaoa: sg. nom. 6,16 nea: sg. ac. 9,30; 24,19

NAAMANITEAN : s.m. „locuit or al þinutului Naamah” Naamaniteanul: sg. nom. 11,1; 20,1 NAAMATHINEAN: s.m. „locuitor al þinutului Naamah” Naamathineanul: sg. nom. 2,11

NEADEVÃRAT: adv. neadevãr at: rezum. cap.35

NAAMITEAN: s.m. „locuitor al þinutului Naamah” Naamiteanul: sg. nom. 42,9

NEAPR OPIAT, -Ã : adj. neapropiiate: f. pl. ac. 39,28

NARÃ: s.f. nãrile: ac. 27,3; 40,21; 41,11

NEBUN, -Ã : adj. nebune: f. sg. ac. 2, 10

(a se) NAªTE: v. III (sã) naºte: ind. prez. 3.sg. 5,7 naºte: ind. prez. 3.sg. 24,21 (te) vei naºte: ind. viit.I. 2.sg. 38,21 (s-)au nãscut: ind. pf.c. 3.pl. 1,2 (m-)am nãscut: ind. pf.c. 1.sg. 3,3 a fi nãscut: pasiv inf. prez. rezum. cap.10; 11,12 eºti nãscut: pasiv ind. pr ez. 2.sg. 15,7 au nãscut: ind. pf.c. 3.sg. 15,35; 38,28, 29

NEBUNIE : s.f. nebunie: sg. ac. rezum. cap.17 nebunia: sg. ac. 34,7 NECAZ: s.n.; var. (Reg.) NÃCAZ necazul: sg. ac. rezum. cap.10 nãcazuri: pl. ac. 5,19; rezum. cap.7 nãcaz: sg. ac. 5,21; 36,15, 19 nãcazul: sg. nom./ac. 7,11; rezum. cap.9; 15,24 nãcazu: sg. ac. 10,15 nãcazului: sg. gen. rezum. cap.17; rezum. cap.19; 30,16, 27

NAªTERE: s.f. naºterii: sg. gen. rezum. cap.3 naºterea: sg. ac. rezum. cap.28; 38,12 naºterile: pl. ac. 31,12

(a se) NECÃJI: v. IV; var. (Pop.) (a) NÃCÃJI nãcãjindu-: gerunziu 6,10 (sã) nãcãjaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.13 nãcãjiþi: ind. prez. 2.pl. 19,2 au nãcãjit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 19,6; 30,11 nãcãji(-sã)-va: ind. viit.I. 3.sg. 20,26 am nãcãjit: ind. pf.c. 1.sg. 31,39; sã nãcãjesc: conj. pr ez. 1.sg. 2,3

(a) NÃDÃJDUI: v. IV am nãdãjduit: ind. pf.c. 1.sg. 6,20 voiu nãdãjdui: ind. viit.I. 1.sg. 13,15 nãdãjduiesc: ind. prez. 1.sg. 17,12 nãdãjduiam: ind. imp. 1.sg. 32,7 NÃDEJDE: s.f. nãdeajde: nom./ac. 5,16; 14,7; 27,8 nãdejde: nom./ac. 7,6; 19,27; 40,18 nãdejdea: nom./ac. rezum. cap.8; 8,13; 11,18, 20; 19,10; 40,28 NÃIMIT: s.m./F. (Înv. ºi pop.) „(persoanã) care s-a angajat cu platã, pentru a face o muncã” nãimitului: s.m. sg. gen. 7,1; 14,6 nãimitul: s.m. sg. nom. 7,2 NÃPÂRCÃ: s.f. (P op.) „viperã” nãpârcã: sg. ac. 20,16 NÃPRASNÃ: s.f. nãpraznã: sg. ac., (Înv.) în loc.adv. de nãpraznã „dintr-o datã”1,19; 10,8; 16,13; 26,12 NÃSCUT, -à : adj./s. nãscut: s.m. sg. gen., în sintagma celui întâiu nãscut 1,13, 18 nãscut: s.m. sg. ac. 3,16 nãscute: s.f. pl. nom., în sintagma ceale întâiu nãscut e 18,13; (cel)nãscut : s.m. sg. nom. 15, 14; 25,4 nãscut: adj. m. sg. nom. 14, 1 NÃSIP: s.n.; vezi NISIP (a) NÃVÃLI: v. IV au nãvãlit : ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,15, 17, 19; 30,14, 26 nãvãliþi: ind. prez. 2.pl. 6,27 sã nãvãleascã: conj. pr ez. 3.sg. 18,12 va nãvãli: ind. viit.I. 3.sg. 18,20 NEAM: s.n. neamul: sg. nom./ac. 5,25; 8,8; 18,19; 31,8 neamurile: pl. ac. 12,23

NECÃJIT, -Ã: adj.; var. (Pop.) NÃCÃJIT, -Ã nãcãjit: m. sg. nom. 30,25 NECINS TE: s.f. necins te: sg. ac. 12,21 NECUNOªTINÞÃ: s.f. necunoºtinþa: sg. nom. 19,4 NECUPRINS, -Ã: ad j./s. necuprinse: s.n. pl. ac. 9,10 necuprins: adj. m. sg. nom./gen. rezum. cap.11; rezum. cap.23 necuprinsa: adj. antep. f. sg. ac. rezum. cap.26 NECURAT, -Ã: adj./s. (cei) necuraþi: s.m. pl. nom./ac. 3,17; rezum. cap.21; 21,7; 34,26; 36,6; 38,13 15; 40,7 (celor) necuraþi: s.m. pl. gen. 5,12, 13; 8,22; 16,12; rezum. cap.18; 20,5 (cel) necurat: s.m. nom./ac. rezum. cap. 9; 9,22; 15,20; rezum. cap.21 necuratului: s.m. sg. gen. 9,24; 36,17 necurat: adj. m./n. sg. nom./ac./gen. 9,29; 10,7, 15; 18,5; 20,29; 27,13 necurat: s.n. sg. ac. 14,4 necuraþilor: s.m. pl. gen. 10,3; 11,20; rezum. cap.15; 21,16, 17, 28 (celui) necurat: s.m. sg. gen./dat. 18,21; rezum. cap.20; 29,17; 31,3 necuraþi: adj. m. pl. nom./ac. 22,15; 34,8 necuraþii: s.m. sg. nom. rezum. cap.27 necuratul: s.m. sg. nom. 27,7 necuraþi: s.m. sg. ac. 34,18 NEDREPT: adj./s. nedrep t: adj. m. sg. nom. rezum. cap.11 nedreap te:adj. f. pl.ac. 21,27 (cel) nedrept: s.m. sg. ac. 16,12; 27,7

306

INDICE

CARTEA LUI IOV NENUMÃRAT, -Ã: adj. nenumãraþi: m. pl. nom./ac. 21,33; 34,24

NEDREPTATE: s.f. nedr eptate: sg. nom./ac. 4,8; 6,30; rezum. cap.9; 15,35; 27,4; 31,3, 11, 28; 33,9; 3 4,8, 22, 32; 36,10, 21, 23 nedrep tatea: sg. nom./ac. 5,16; 7,21; 10,6, 14; 11,6, 11, 14; 14,17; 15,5,16; 16,18; 20,27; 22,23; 31,33; 34,10 nedr eptãþii: sg. gen. 8,4; 34,36 nedr eptãþi: pl. ac. 13,23; 22,5; rezum. cap.24 nedr eptãþilor: pl. gen. 19,29 nedr eptãþile: sg. nom. 35,6

NEPOT: s.m. nepoþilor : pl. gen. 21,8 nepoþii: pl. nom. 27,14

NEDUMNEZEIESC, -IASCÃ: adj. nedumnezeiascã: f. sg. ac. rezum. cap.8

NEPRIETEN: s.m. nepriiatin : sg. nom. 13,24; 33,10 nepriiatinul: sg. nom. 27,7

NEFOLOSITOR, -TOARE: ad j. nef olositoriul: adj. antep. m. sg. nom. 15, 16

NEPRICEPUT, -Ã: ad j. neprecepute: n. pl. ac. 38,2

NEPUTINCIOS, -OASÃ: s. neputinciosului: s.m. sg. gen. 26,2

(a se) NEGRI: v. IV (Înv. ºi pop) „a se înnegri” negr eascã: con j. prez. fãrã sã 3.pl. 3,5 (s-)au negrit: ind. prez. 3.sg. 30,30

NERÃBDARE : s.f. nerãbdar ea: sg. ac. rezum.cap.4 nerãbdar e: sg. ac. rezum. cap.15; r ezum. cap.18; rezum. cap.32

NEGURÃ: s.f. negura: sg. ac. 26,9 negurã: sg. ac. 38,3 4

NERODITOR, -TOARE: adj. ner oditoriu: m. sg. ac. 24,20 NESÃRAT, -Ã : adj. nesãr at: adj. n . sg. nom. 6,6

NEGUÞÃTOR: s.m. neguþãtorilor : gen. 28,8 neguþãtorii: pl. nom. 40,25

NESCHIMBÃTOR, -TOARE: adj. neschimbãt oriu: m. sg. nom. 15,15

NEISPITIT, -Ã: ad j./s. neis pitite: s.n. pl. ac. 5,9; 37,5 neis pititã: adj. f. sg. ac. rezum. cap.37

NESOCOTIT, -Ã: adj. (des pre numere) „car e nu poate f i es timat” nesocotit : n. sg. nom. 36,26

NEIZBÂNDIT, -Ã: adj. „care nu a fost mântuit” neizbândit: m. sg. ac. 24,12

NEªTIINÞÃ: s.f. neºtiinþa: sg. nom. rezum. cap.10

NEÎNTINAT, -Ã : adj. neîntinat: m. sg. nom. 15,14 neîntinatã: f. sg. nom. 22,3

NEªTIUT, -Ã: ad j. neºtiut : n. sg. nom. 15,20

NEÎNÞELEPÞEªTE: adv. neînþãlepþeaºte: rezum. cap.42 neînþelepþeaºte:. 42,3

NEVESTIT, -Ã: adj. ne vestiþi: m. pl. nom. 14,21

NELEGIUIRE: s.f. nelegiuirea: sg. nom. 11,14 nelegiuiri: sg. pl. dat. rezum. cap. 22 nelegiuire: sg. nom. 31,11

NEVINOVAT, -Ã : adj./s. (celui) ne vinovat: s.m. sg. dat. rezum. cap.4 (cel) ne vinovat: s.m. sg. nom./ac. rezum. cap.9; 9,22; 17,8; 22,19, 30; 27,17 (celor) nevino vaþi: s.m. pl. gen. 9,23 ne vinovat: adj. m. sg. nom. 4,7; 9,20

NEMÃREÞ, -EAÞÃ: ad j. nemãreþi m. pl. ac. 12,19;

NEVINOVÃÞIE: s.f. ne vinovãþia: sg. ac. 2,3; 27,5 ne vinovãþie: sg. ac. rezum. cap.9; rezum. cap.2 7; rezum. cap.28 ne vinovãþiii: sg. gen. rezum. cap.31

NEMÂNCARE : s.f. „lipsã de hranã”; „foame”, „foamete” nemâncarea nom. 18,12; NEMERNIC: s.m.; var. (Înv. ºi reg.) NIMERNIC „(persoanã) car e a venit din altã parte”; „venetic” nimearnic: sg. ac. 19,15 nimearnicul: sg. om. 31,32 (a) NEMERNICI: v. IV; var. (Înv.) (a) NIMERNICI (Înv. ºi reg.) „a umbla fãrã rost”; „a pribegi” nimerniceaºt e: ind. prez. 3.sg. 28,4 NEMILOSTIV, -Ã : adj./s. nemilos tiv: adj. m. sg. ac. 30,2 1 nemilos tiv: s.m. sg. ac. 41,1 NEMILOSTIVIRE : s.f. nemilos tivire: sg. ac. rezum. cap.19; rezum. cap.22 nemilos tivirea: sg. nom. 34,10; rezum. cap. 35; 35,8

NEVOIE: s.f. ne voile: pl. ac. rezum. cap.3 NEVREDNIC, -Ã: ad j. ne vreadnici: m. pl. nom. 30,2 NISIP: s.n.; var. (Înv.) NÃSIP nãsipul: sg. ac. 6,3 nãsip: sg. ac. 5,6 NOAPTE: s.f./adv. noap tea: s. nom./ac. 3,3, 6, 7; 5,14; 17,12; 36,20 noap tea: s. sg. ac., în loc. adj. de noaptea 4,13; 20,8; 33,15; 3 4,25 noap te: s. sg. ac., în loc. adv. de noap te „noaptea” 24,14; 30,17 noap tea: adv. 27,20 noap te: s. sg. ac. 35,10

307

CARTEA LUI IOV nopþi: pl. ac. 2,13 nopþ: pl. ac. 7,3 NOR : s.m. norul: sg. nom./ac. 7,9; 30,15; 38,9 norii: pl. nom./ac. 20,6; 22,14; 26,8; 36,29; 37,11 nori: pl. ac. 36,28; 37,11; 37,21 norilor: pl. gen. 37,15, 16; 39,20 NOR OCIT, -Ã : adj. (Înv.) „norocos”; (Înv. ºi pop.) „fericit” norocite: adj. f./n. pl. nom./ac. rezum. cap.5; rezum. cap.36 norociþi: adj. m. pl. nom. rezum. cap. 21 NOR OD: s.n. norodului: sg. gen. 12,24; 3 4,30 norod: sg. ac. 18, 19 norodul: sg. ac. 28,4 noroadele: pl. nom./ac. 34,20; 36,20; 36,31 NOU, NOUÃ: adj. noao: f. pl. ac. 32,19 NUIA: s.f. nuia: sg. ac. 19,24 NUMÃR : s.n. numãr: sg. ac., în loc. adj. fãrã numãr „nenumãrat” 5,9 numãr: sg. nom. 9,10 numãrul: nom./ac. 14,5; 15,20; 21,21; 25,3; 36,26; 38,21 (a se) NUMÃRA: v. I sã (se) numere: conj. pr ez. 3.sg. 3,6 am numãrat: ind. pf.c. 1.sg. 7,3 numãrã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.11; rezum. cap. 24; 31,4 ai numãrat : ind. pf.c. 2.sg. 14,16 numãrat-ai: ind. pf.c. 2.sg. 39,2 NUME: s.n. nume: sg. ac. 1,1 numele: nom./ac. 1,21; 18,17; 42,14 O OAIE: s.f. oi: sg. nom./ac. 1,3; 42,12 oile: pl. ac. 1,16 oilor: pl. gen. 31,20 OALÃ: s.f. oala: sg. ac. 41,11, 22 OASTE: s.f. oastea: sg. nom. 29,25 oastei: sg. gen. 39,25 (a se) OBIªNUI: v. IV; var. (Înv.) (a se) OBICINUI (s-)au obicinuit: ind. pf.c. 3.sg. rezum. cap.31 (a) OBORÎ: v. IV; vezi (a) DOBORÎ

INDICE OCHI : s.m. ochii: pl. nom./ac. 2,12; 3,10; 7,8; 11,20; 14,3; 15,12; 17,5; 19,15, 27; 20,26; 21,20; 22,29; 24,23; 27, 19; 28,21; 31,1, 7, 16; 34,21; 36,7; 39,29; 40,19; 41,9 ochilor: pl. gen. 4,16 ochiul: sg. nom. 7,7; 10,18; 13,1; 16,21; 17,2, 7; 24, 15; 28,7, 10; 29,11; 42,5 ochi: pl. nom./ac. 10,4; 16,10 ochiu: sg. nom. 29,15 ODATÃ: adv. „cândva” odatã: 16,13 ODIHNÃ : s.f. odihnã: sg. nom./ac. rezum. cap.17; 17,16; 30,27 odihna: sg. nom. 36,16 (a se) ODIHNI : v. IV (m-)aº odihni: cond. prez.1.sg. 3,13 (s-)au odihnit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 3,17; rezum. cap.42 (m-)am odihnit : ind. pf.c. 1.sg. 3,26 a(sã) odihni: inf. prez. 9,18 odihni-vei: ind. viit.I. 2.sg. 11,19 sã odihneascã: con j. prez. 3.sg. 14,6 odihneaºte-te: imperativ 2.sg. 22,21 (sã) odihneaºte: ind. prez. 3.sg. 39,32 (a) ODRÃSLI: v. IV (Înv. ºi pop.) „a da mlãdiþe” odrãslesc: ind. prez. 3.pl. 14,7 OFTARE: s.f.; var. (Înv.) OHTARE ohtãrii: sg. gen. 4,12 OM: s.m. om: sg. nom./ac. 1,1, 8; 3,3; rezum. cap.7; rezum. cap.10; 12,14; 14,19; 15,16; rezum. cap.26; 31,33; 33,17; 34,7; 38,26 omul: sg. nom./ac. 1,1, 3; 2,4; 4,17; 5,7, 17; 7,17; rezum. cap.9; 9,2; 10,4; 11,2, 12; 13,9; 14,1, 10, 12, 14; 15,7, 14; 16,22; 20,4; 21,33; 22,2; rezum. cap.25; 25,4, 6; 28,13; 32,13; 33,12; 3 4,9, 15, 30, 34, 36; 37,20; 41,19 omului: sg. gen./dat. 7,1, 8; 9,32; 10,5; 12,10; 14,5; 16,22; 20,29; 21,4; 25,6; 27,13; 28,4, 28; 32,21; rezum. cap.33; 33,26; 34, 11, 23; rezum. cap.35; 35,8 oamenilor: pl. gen. rezum. cpa.3; 7,20; 11,11; r ezum. cap.24; rezum. cap.25; 33,16, 23; 34,21; 37,7 oameni: pl. nom./ac. 4,13; 12,2; rezum. cap.14; 32,1, 8; 33,15, 27 oamenii: nom./ac. 11,3; 22,15; 24,7, 12; 31,31; 34,8, 29, 34; 36,25; 37,24 Oamenilor: pl. gen., în sintagma Pãzitoriul Oamenilor 7,20 OMENESC, -EASCÃ: adj. omeneºti: f. sg. gen./ac. pl. rezum. cap.7; 10,5 omeneascã: f. sg. ac. rezum. cap.14 (a se) OPRI: v. IV opresc: ind. prez. 3.pl. 15,11 voiu opri: ind. viit.I. 1.sg. 34,31 ORÂNDUIALÃ: s.f. orânduialã: sg. nom./ac. 10,22; rezum. cap.22; rezum. cap.24

OBOSIT, -Ã : adj./s. (cei) obosiþi: s.m. pl. nom. 3,17 (celui) obosit : s.m. sg. dat. 22,7 obosite: adj. f. pl. ac. 4,3 obosit: adj. m.sg. nom. 11,18

(a se) ORBI : v. IV (sã) orbeaºt e: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3

OBªTE: s.f. obºtii: sg. dat. 17,6 obºtea: sg. ac. 24,9

OR GAN: s.n. „instrument muzical” organului: sg. gen.21,12 organul: sg. nom. 30,31

ORB, -OARBÃ: s.m./f. (celui) orb: s.m. sg. dat. 29,15

308

INDICE

CARTEA LUI IOV

ORZ: s.n. or zu: sg. ac. 31,40 OS: s.n. osul: sg. nom. 19,20 oasele: pl. nom./ac. 4,14; 7,15; 20,11; 21,24; 30,30; 31,22; 33,19, 21; 40,13 oase: pl. ac. 10,11 (a se) OSÂNDI: v. IV va osândi: ind. viit.I. 3.sg. 9,20; 34, 12 sã osândeºti: conj. pr ez. 2.sg. 10,2 osândi(-)-va: ind. viit.I. 3.sg. 15,6 osândise: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 32,3 osândeºti: ind. pr ez. 2.sg. 34,17 sã osândeascã: conj. prez. 3.sg. 34,29 vei osândi: ind. viit.I. 2.sg. 40,3

PAS: s.m. paºilor: pl. gen. 6,18 paºii: pl. nom./ac. 14,16; 18,7; 31,4; 34,21 paºul: sg. nom. 31,7 PASÃRE : s.f. paser ea: sg. nom./ac. 5,7; 28,7 pasirile: pl. ac. 12,7 paserile: pl. ac. 28,21; 35,11 paser e: sg. ac. 40,24 (a) PAªTE: v. III au pãscut : ind. pf.c. 3.sg./pl. 24,2, 21 (sã) pãºtea: ind. imp. 3.pl. 1,14 PAT: s.n. patul: sg. nom./ac. 7,13; 17, 13 pat: sg. ac. 33,15, 19

(a se) OSEBI: v. IV; var. (Reg.) (a se) USEBI (Pop.) „a se despãrþi” (s-)au usebit: ind. pf.c. 3.sg. 21,10 (a se) OSPÃTA: v. I; var. (Înv. ºi reg.) (a se) USPÃTA (sã) us pãta: ind. imp. 3.pl.rezum. cap.1

PATIMÃ: s.f. patimi: pl. ac. rezum. cap. 27 PAVÃZÃ: s.f. pa vãza: sg. nom. 39,23 pa vezele: pl. ac. 41,6

OSPÃÞ: s.n.; var. (Înv. ºi pop) USPÃÞ us pãþu: sg. ac. 1,4 us pãþului: sg. gen. 1,5

PÃCAT: s.n. pãcat ele: pl. nom./ac. rezum. cap.4; 6,2; rezum. cap.11; 13,26; 14,16; rezum. cap.18; rezum. cap.23; 34,30, 37 pãcatul: nom./ac. 7,21; 10,6; 24,19; 31,33 pãcat e: pl. ac. rezum. cap.13; 13,23 pãcat : sg. ac. 34,6

OSTAª: s.m. ostaºilor: pl. gen. 25,3 OSTENEALÃ: s.f. ostenealele: pl. ac. 39,11

(a) PÃCÃTUI: v. IV sã f ie pãcãtuit: conj. pf. 3.pl. 1,5 au pãcãtuit : ind. pf.c. 3.sg. 1,22; 2,10 vei pãcãtui: ind. viit.I. 2.sg. 5,24; 35,6 pãcãtuit-am: ind. pf.c. 1.sg. 7,20; 33,27 vor fi pãcãtuit: ind. viit.ant. 3.pl. 8,4 am pãcãtuit: ind. pf.c. 1.sg. 10,14; 17,2 voiu pãcãtui: ind. viit.I. 1.sg. 35,3

(a se) OSTENI : v. IV (m-)am os tenit: ind. pf.c. 1.sg. 9,29 (sã) va os teni: ind. viit.I. 3.sg. 39,16 OSTENITOR, -TOARE : adj. ostenitoare: adj. f. pl. ac. 7,3 (a) OªTI: v. IV oºtesc: ind. prez. 3.pl./1.sg 6,4; 10,17 oºtesc: ind. prez. 1.sg. 14, 14 oºtascã: conj. pr ez. fãrã sã 3.sg. 17,3

PÃCÃTUIRE: s.f. pãcãtuir e: sg. ac. 31,30 PÃCIUITOR, -TOARE : adj. „paºnic” pãciuitoare: adj. f. pl. nom. 5,23

OU: s.n. oaole: pl. ac. 39,14

PÃIANJEN: s.m. painjinului: sg. gen. 8,14

P PACE: s.f. pace: sg. nom./ac. 5,24; 9,4; 15,21; 22,21; 34,29; rezum. cap.42 PAJURÃ: s.f.; var. (Înv.) PAJORÃ, PAJERÃ; (neobiºnuit) PAªORÃ pajora: sg. ac. 9,26 pajer a: sg. nom. 39,27 paºorã: sg. ac. rezum. cap.39 PANÃ: s.f. peana: sg. nom./ac. 39,13, 13 PARTE: s.f. par tea: sg. ac., în loc. prep. despre partea/din par tea „dinspre” 1,19; 26,14 par te: sg. nom./ac. rezum. cap.20; 31,2 par tea: sg. nom./ac. 20,29; 24,18; 27,13; 32,17 pãrþile: pl. ac., în loc. adv. din toate pãrþile „(de) pretutindeni” 15,22

PÃIUª: s.n. pãiuºu: sg. ac. 13,25; 41,19 pãiuºul: sg. ac. 41,20 PÃMÂNT: s.n. pãmântul: sg. nom./ac. 1,1, 7; 2,2; 9,6, 13, 24; 10,21, 22; 11,9; 12,15; 14,19; 15,19; 18,4; 20,27; 22,8; 26,7; 27,16; 28,5, 13; 31,38; 37,13, 17; 39,6, 21, 24; 42,15 pãmânt: sg. ac. 1,8, 10, 20; rezum. cap.2; 2,3, 13; 4,19; 5,6; 7,1; 8,9, 19; 14,8; 15,29; 16,14; 18,10, 17; 19,25; 20,4; 22,24; 24,18; 28,2; 29,24; 30,8; 34,13; 37,6; 38,24, 26; 38,33, 38; 39,14; 41,2 4 pãmântului: sg. gen./dat. 3,14; 5,10, 22, 23, 25; 1 2,8, 24; 24,4; 30,6; 35, 11; 37,3, 12; 38,4, 13, 18; 38,32; pãmântule: sg. voc. 16,19 PÃR: s.m. perii: pl. nom. 4,15 (a se) PÃRÃSI: v. IV (sã) pãrãseaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.6

309

CARTEA LUI IOV

INDICE

au pãrãsit: ind. pf.c. 3.sg. 6,14 (sã) va pãrãsi: ind. viit.I. 3.sg. 18,4 a f i pãrãsit: pasiv. inf. prez. rezum. cap.19 pãrãsitu(-)-au: ind. pf.c. 3.pl. 19,14 va pãrãsi: ind. viit.I. 3.sg. 20,13 voiu pãrãsi: ind. viit.I. 1.sg. 27,6

(a) PÂRÎ: v. IV pâreaºte: ind. prez. 3.sg. 27,6

PÃRÃSIT, -Ã: ad j. pãrãsite: f. pl. ac. 15,28 pãrãsit: m. sg. nom. 20,26

PECETE: s.f. peceate: sg. ac. 9,7

PÂRÂU: s.n.; var. PÃRÃU pãraiele: pl. ac. 20,17 pãraie: pl. ac. 29,6

PÃRINTE: s.m. pãrinþi: pl. ac., în sintagma sãrac de pãrinþi/sãraci de pãrinþi „or fan(i)”; echivaleazã lat. pÀpillus, -¾ „orfan” . 6,27; 24,3 pãrinþi: pl. ac 30,1 pãrinþilor: pl. gen. 8,8 pãrinþii: pl. ac. 15,10, 18 PÃRTICEA: s.f. pãr ticea: sg. ac. rezum. cap.28

PERECHE: s.f. pãrechi: pl. nom./ac. 1,3; 42,12 PEªTE : s.m. peºtii: pl. nom. 12,8 peºtilor: pl. gen. 40,26

(a) PêI: v. IV pãºaºte: ind. prez. 3.sg. 9,8 pãºeaºte: ind. prez. 3.sg. 34,8

PEªTERÃ: s.f. peºteri: pl. ac. 38,40

PêUNE: s.f. pãºune: sg. ac. 39,4 pãºunii: sg. gen. 39,8

PIATRÃ: s.f. piatra: nom./ac. 14,18; 28,2, 3; 29,6; 38,6 piatrã: sg. ac. 41,15 pietrile: pl. nom./ac. 5,23; 14,19; 24,8; 28,6; 41,19 pietrilor: pl. gen. 6,12 pietri: pl. ac. 8,17; 28,10; 39,1, 28 pietrii: sg. gen./dat. 28,16; 38,30

(a) PÃTIMI: v. IV pãtimeaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.6 pãtimesc: ind. prez. 1.sg. 6,2 a pãtimi: inf. prez. rezum. cap. 16 am pãtimit: ind. pf.c. 1.sg. 16,18 pãtimind: gerunziu 19,7

PICÃTURÃ: s.f. picãturã: sg. nom. 26,14 picãturile: pl. ac. 36,2 7; 38,28

(a se) PÃTR UNDE: v. III (sã) pãtrunde: ind. prez. 3.sg. 30,17 va pãtr unde: ind. viit.I. 3.sg. 40,19 vei pãtrunde: ind. viit.I. 2.sg. 40,21

PICIOR: s.n. piciorul: sg. nom./ac. 13,27; 23,11; 28,4; 31,5; 39,15 picioarelor: pl. gen. 13,27 picioarele: pl. nom./ac. 18,8,11: 29,6; 30,12; 33,11 picior: sg. nom. 29,15

(a) PÃZI: v. IV au pãzit: ind. pf.c. 3.sg. 10, 12 a pãzi: inf. prez. 22,15 am pãzit: ind. pf.c. 1.sg. 23,11 pãzea: ind. imp. 3.sg. 29,2 pãzit-au: ind. pf.c. 3.sg. 33,11 pãzeaºte: imper ativ, 2.sg. 36,21

PIEIRE: s.f.; var. PIERIRE perirea: sg. nom. 18,14; 28,22 peririi: sg. gen. rezum. cap.21 pierire: sg. ac. 27,15; 31,12; 33,28 PIELE: s.f. piele: sg. ac. 2,4; 10,11 pielea: sg. nom./ac. 7,5; 16, 16; 19,20, 26; 30,30; 40,26 pielii: sg. gen. 18,13

PÃZITOR : s.m. Pãzitoriul: sg. voc., în sintagma Pãzit oriul Oamenilor 7,20 pãzitoriul: sg. ac. 27,18 PÂINE: s.f.; var. (Reg.) PÂNE pâine: sg. ac. 15,23; 24,5; 27,14; 42,11 pâinile: pl. ac. 16,11 pâinea: sg. nom./ac. 22,7; 28,5; 33,20 pânea: sg. nom. 20,14

(a se) PIERDE : v. III pierzându-: gerunziu rezum. cap.1 pierde: ind. prez. 3.sg. 12,23 vei pier de: ind. viit.I. 2.sg. 14,19 pierzi: ind. prez. 2.sg. 18,4 (sã) va pierde: ind. viit. I. 3.sg. 20,7 pierduse: ind. m.m.c.pf. 3.sg. rezum. cap.42

(a) PÂNDI: v. IV pândeaºte: ind. prez. 3.sg. 39,29 PÂNTECE : s.n. pântecele: sg. nom./ac. 1,21; 15,2, 35; 20,14, 15, 20, 23; 31,18; 32,19 pântecelui: sg. gen. 3,10; 19,17; 32,18; 40,11 pântece: sg. ac. 3, 11; 10,19; 31,15; 38,29 pântece: sg. ac., în loc. v./s. (Înv.) au luat în pânt ece/ luãrii în pântece 21,10; 39,2 PÂNZÃ: s.f. pânza: sg. nom./ac. 7,6; 8,14

PEDEAPSÃ: s.f. pedeapsa: sg. ac. 6,2 pedeapsele: pl. nom./ac. 9,23; 10,17 pedeapsii: sg. gen. rezum. cap.10 pedeapse: pl. ac. rezum. cap.36

PIERDERE : s.f. pierderii: sg. gen./dat. 21,30; 26,6 pierdere: sg. nom. 31,3 (a) PIERI piarã: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 3,3 sã piarã: conj. prez. 3.sg. 18,17 am perit: ind. pf.c. 1.sg. 3,11; 23,17 au perit: ind. pf.c. 3.sg. 4,7, 11

310

INDICE

CARTEA LUI IOV pline: adj. f. sg. gen. 6,5 plin: adj. m. sg. nom. 32,18; rezum. cap.42; 42,16 plinã: adj. f. sg. nom. 36,16

a f i perit: inf. pf. 4,9 vor pieri: ind. viit.I. 3.pl. 4,20; 6,17, 18 va peri: ind. viit.I. 3.sg. 8,13; 11,20; 15,32 (de-)a perirea: inf. lung cu val. verbalã 29,13 per ea: ind. imp. 3.sg. 31,19 pieiu: ind. prez. 1.sg. 19,10

(a se) PLINI: v. IV plini: inf. prez. fãrã a 5,12 a (sã) plini: inf. prez. 15,32 va plini: ind. pr ez. 3.sg. 23,14 plini-vor: ind. viit. 3.pl. 36,11

PIETROS, -OASÃ: s.m./f. (ceale) pie troasã: s.f. pl. ac. „stânci” 39,27; PILDÃ: s.f. pildã: sg. nom./ac. 17,6, 6; 30,9 pilda: sg. ac. 27,1; 29,1

PLOAIE: s.f. ploaie: sg. ac. 5,10 ploilor: pl. dat. 28,26; 37,6, 15 ploaia: sg. ac. 29,23 ploii: sg. gen. 36,27; 38,28

(a) PIPÃI: v. IV vor pipãi: ind. viit.I 3.pl. 5,14 pipãi-vor : ind. viit.I. 3.pl. 12,25

PLOSCULIÞÃ: s.f. plosculiþele: pl. ac. 32,19

(a) PITULA: v. I (de) pitulat: supin 16,19

(a) PLOUA: v. I sã ploaie: con j. prez. 3.sg./imper s. 20,23; 38,26

PIZMÃ: s.f. pizma: sg. nom. 5,2

PLUMB : s.n. plumb: sg. ac. 19,24

PLATOªÃ: s.f. plat oºa: sg. nom. 41,17

POAMÃ: s.f. poame: pl. ac. 9,26

(a) PLÃCEA: v. II au plãcut: ind. pf.c. impers. 1,21; 34,33 va plãcea: ind. viit.I. 3.sg. 8,14; 13,9; 34,9 a plãcea: inf. prez. rezum. cap.35 place: ind. prez. 3.sg. 35,3

POARTÃ : s.f. poartã: sg. ac. 5,4; 31,21 poarta: sg. ac. 29,7; 30,14 porþile: pl. nom./ac. 38,17; 41,5

(a) PLÃTI: v. IV plãti-va: ind. viit.I. 3.sg. 20,18

(a se) POCÃI: v. IV (vã) pocãiþi: imperativ 2.pl. 21,2 (sã) va pocãi: ind. viit.I. 3.sg. rezum. cap.22 (mã) pocãiesc: ind. prez. 1.sg. 42,6

(a) PLÂNGE: v. III au plâns: ind. pf.c. 3.pl.2,12 sã plâng: conj. prez. 1.sg. 10,20 va plânge: ind. viit.I. 3.sg. 14,22 vor plânge: ind. viit.I. 3.pl. 27,15 plânge: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.30 plângeam: ind. imp. 1.sg. 30,25 plâng: ind. prez. 3.pl. 30,3 1; 31,38

POCÃINÞÃ: s.f. pocãinþã: sg. ac. 24,23 pocãinþa: sg. ac. 42,10 (a) POFTI: v. IV pof tea: ind. imp. 3.sg. 20,20 pof tind: gerunziu rezum. cap.21 sã pof teascã: conj. pr ez. 3.sg. 31,30

PLÂNS: s.n. plâns: sg. ac. 16,17

(a se) POGORÎ: v. IV; vezi (a se) C OBORÎ PLEAVÃ: s.f. plea vele: pl. ac. 21,18 ple vele: pl. ac. 41,18

POM: s.m. pomul: sg. ac. 24,20

(a se) PLECA: v. I (sã) pleacã: ind. prez. 3.pl. 9,13 va pleca: ind. viit.I. 3.sg. 22,29 sã (sã) pleace: con j. prez. 3.pl. 31,10 sã pleace: conj. prez. 3.sg. 36,18 pleacã-(sã): ind. prez. 3.pl. 39,3

POMENIRE: s.f. pomenirea: nom./ac. 8,8; 13,12; 18,17

PLECAT, -Ã : adj. plecat: n. sg. ac. 32,6;

PONOSIT, -Ã : adj. (Înv.) „chinuit” ponosiþi: m. pl. nom. 30,3

PLEIADÃ: s.f.; var. (Înv.) PLEADÃ „nor de stele din constelaþia Taurului”; „cloºca cu pui”; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare este în Istoria Americãi... acum întâi tãlmãcitã în dialectul moldovenesc prin osteneala smeritului arhimandrit Gher asim... [Manuscris din 1795; Bibl. Academiei Române, cota 40]. Pleadii: sg. gen. 38,31

PONOSLU: s.n. (Înv. ºi r eg.) „plângere” ponosluri: pl. ac. 33,10

PLIN, -Ã: adj. pline: n. pl. nom. 6,3; 21,2 4

(a) POMENI: v. IV pomenindu-: gerunziu rezum. cap.9 (sã) vor pomeni: ind. viit.I. 3.pl. 28,18

(a se) PORNI: v. IV (sã) porneaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.1 PORUNCÃ: s.f. poruncile: pl. ac. 23,12 porunca: sg. ac. 39,27

311

CARTEA LUI IOV

INDICE

(a) PORUNCI: v. IV porunceaºte: ind. prez. 3.sg. 9,7; 36,32; 37,6 va porunci: ind. viit.I. 3.sg. 37,12, 13 au poruncit : ind. pf.c. 3.sg. 37,15 poruncind: gerunziu rezum. cap.38 ai poruncit : ind. pf.c. 2.sg. 38,12

PREÞ: s.n. preþu: sg. ac. 15,31 preþul: sg. ac. 28,13

(a sã) POTICNI : v. IV (sã) potignea: ind. imp. 3.pl. 4,4

PRICINÃ: s.f. pricinã: sg. ac., în loc. adv. fãrã pricinã „fãrã justificar e”; „nemotivat” 5,6; 9,17; 22,6; 27,12 pricina: sg. nom./ac. rezum. cap.10; rezum. cap.21; 29,16; 36,17 pricini: pl. ac. rezum. cap.19 pricinile: pl. ac. 35,13

(a se) PRICI: v. IV (Înv. ºi reg.) „a se judeca” a (sã) prici: inf. pr ez. 9,3

POTRIVNIC, -Ã : s.m./f.; var. (Înv. ºi reg.) PROTIVNIC protivnice: s.f. pl. ac. rezum. cap.4 POVARNIC, -Ã : adj. „împovãrãtor”; aici prima atestare; cf. MDA, unde prima atestare este în Samuelis Klein, Dictionarium Valachico-Latinum, editat la Budapesta, în 1944, de Gáldi László. povarnici: m. pl. nom. 16,2

(a se) PRICINUI: v. IV (Înv. ºi reg.; spec.) „a se judeca” (s-)au pricinuit: ind. pf.c. 3.sg. 34,19

(a) POVESTI: v. IV vor povesti: ind. viit.I. 3.pl. 12,8 voiu povesti: ind. viit.I. 1.sg. 15,17 povesteaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.29; rezum. cap.31 va povesti: ind. viit.I. 3.sg. 37,20

PRIETEN : s.m.; var. (Înv.) PRIIATIN; (Înv. ºi reg.) PRIETIN priiatini: nom./ac. rezum. cap.2; 2,11; rezum. cap.6; rezum. cap.19; rezum. cap.21; rezum. cap.42 priiatinul: ac. 6,14, 27; 12,4 priiatinilor: gen./dat. rezum. cap. 9; rezum. cap.13; rezum. cap.16; rezum. cap.21; rezum. cap.27; rezum. cap.29; rezum. cap.31; rezum. cap.32; 32,3; 35,4 priiatinii: nom./ac rezum. cap. 13; rezum. cap.17; 19,21; 40,25; 42,7, 10 priiatinii: pl. voc. 16,21; 19,21 priiatinului: gen./dat. 31,9; 36,33 prietinilor: pl. gen. rezum. cap.12

PRADÃ: s.f. pradã: sg. ac. 4,11; 17,5; 24,5 prada: sg. ac.29,17; 38,39

PRIGONIRE : s.f. (Înv.) „încordare”; „ceartã” prigonire: sg. ac. 6,29 prigonirii: sg. dat. rezum. cap.38

PRAF: s.n.; var. (Înv. ºi reg.) PRAV pravului: sg. gen. 7,5 pravul: sg. nom. 38,38

(a) PRIMI: v. IV sã priimim: conj. prez. 1. 1.pl. 2,10 priimesc: ind. prez. 3.pl. 15,34 priimeaºte: imperativ 2.sg. 22,22 voiu priimi: ind. viit.I. 1.sg. 42,8 au priimit: ind. pf.c. 3.sg. 42,9

(a) POVÃÞUI: v. IV povãþuiaºte: ind. prez. 3.sg. 12,19 POVÃÞUITOR : s.m. (Înv.) „conducãtor” povãþuitoriu: sg. ac. 34,18

PRAªTIE : s.f. praºtiii: sg. gen. 41,19 PRÃPAZNIC, -Ã: adj. „prãpstios”; cuvântul nu este înregistrat în DLR . prãpaznice: n. pl. ac. 39,28 (a se) PRÃPÃDI : v. IV va prãpãdi: ind. viit.I. 3.sg. 18,7 (sã) va prãpãdi: ind. viit.I. 3.sg. 40,28

(a) PRINDE: v. III prinde: ind. prez. 3.sg. 5,13 vei prinde: ind. viit. 2.sg. 10,16; 38,39 prinde(-sã)-va: ind. viit.I. 3.sg. 18,9 prins-au: ind. pf.c. 3.pl. 16,13

(a) PRÃDA: v. I prãdând: gerunziu 24,9

PRIPÃ: s.f. pripã: sg. ac., (Înv.) în loc. adv. de pripã „(care se face) repede” 9,12

PRÃJINÃ : s.f. prãjini: pl. ac. 40,19

(a) PRISOSI: v. IV prisoseascã: conj. prez. fãrã sã 3.pl. 12,6

(a se) PRÃZNUI : v. IV sã (se) prãznuiascã: conj. prez. 3.sg. 18,17

PRISOSIRE: s.f. prisosire: sg. ac. 5,26 prisosirea: sg. ac. rezum. cap.10

PREA CURAT, Ã: adj. preacurate: f. pl. ac. 9,30 PREACURVAR : s.m. preacurvariului: sg. gen. 24,15 PREAÎNALT, -Ã : adj. Preaînalt: m. sg. gen. 31,28 PREOT: s.m. preoþii: pl. ac. 12,19 (a) PRESÃRA: v. I au prãsãrat: ind. pf.c. 3.pl. 2, 12 presere(-se): con j. prez. fãrã sã 3.sg. 18,15

(a) PRIVEGHEA : v. I va priveghea: ind. viit.I. 3.sg. 21,32 priveghind: gerunziu 24,5 (a) PRIVI : v. IV priveaºte: ind. prez. 3.sg. 28,24 priveaºte: imperativ 2.sg. 35,5 priveaºte: ind. prez. 3.sg. 39,8; 40,7 privesc: ind. prez. 3.pl. 39,29 (a) PROBOZI : v. IV (Înv. ºi pop) „a mustra (aspru)”; „a reproºa”, „a imputa” probozeaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.2 probozindu-: gerunziu 16,11

312

INDICE

CARTEA LUI IOV

(a) PROCITI: v. IV (Înv. ºi reg.) „a repeta” pr ociteaºte: ind. prez. 3.sg. 33,14 pr oceti-v oiu: ind. viit.I. 1 .sg. 36,3

(a se) PURTA: v. I au pur tat: ind. pf.c. 3.sg. 3, 10 purta: inf. prez. fãrã a 31,23 poartã: ind. prez. 3.pl. 9,13, 26 sã (mã) por t: conj. prez. 1.sg. 6,11 sã por t: conj. prez. 1.sg. 31,36

(a) PROPTI: v. IV pr opti(-)-va: ind. viit.I. 3.sg. 8,15

PURURI: adv.; var. PURUREA pururea: 15,21; rezum. cap.27; 29,20; 31,23;

PRUNC: s.m. pr uncii: pl. nom./ac. 21,11; 24,9; 29,5; 38,9 pr uncilor: pl. dat. 24,5

PUSTIU, -IE: adj./s.n.; var. PUSTIE: s.f. pustii: adj. f. pl. ac. 15,28 pustiei: s.f. sg. gen. 1,19 pustie: s.f. sg. ac. 24,5; 38,26 pustiile: s.f. pl. ac. 30,6

PROBOZIRE : s.f. (Înv. ºi r eg.) „mustrare (as prã)”; „insultã” pr obozirile: pl. ac. 19,5

PRUNCIE: s.f. pr uncie: sg. ac. rezum. cap.31

PUSTIIRE: s.f. pustiire: sg. ac. 5,22

PUHOI: s.n.; var. (Înv. ºi reg.) POVOI povoiul: nom./ac. 21,17; 22,11; 29,23 povoaiele: nom./ac. 24,8; 36,27 povoiului: sg. dat. 37,6; 38,25

PUSTIIT, -Ã: adj. [cea] pustiitã: s. f. sg. nom. 38,27

PUI: s.m. puilor: pl. gen. 4,10; 38,39 puii: pl. nom. 4,11; 38,41; 39,30 PULBERE: s.f. pulber e: sg. ac. 7,21; 10,9; 14,8; 20,11; 21,26; 39,14; 40,8 PUNCT: s.n.; var. (Înv. ºi reg.) PUNTUM „moment”, „clipã” puntum: sg. ac. 20,5 (a se) PUNE: v. III ai pus: ind. pf.c. 2.sg. 7,20 pus-ai: ind. pf.c. 2.sg. 13,27 au pus: ind. pf.c. 3.sg. 16, 13; 19,8; 26,10; 28,3; 30,11; rezum. cap.32; 3 4,13; 38,5, 36 pusu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 17,6 pusã ieste: pasiv ind. prez. 3.sg. 19,27 (s-)au pus: ind. pf.c. 3.sg. 20,4 pus-au: ind. pf.c. 3.sg. 33,11 am pus: ind. pf.c. 1.sg. 38,10 voiu pune: ind. viit.I. 1.sg. 5,8; 39,3 4 pune: ind. prez. 3.sg. 5,11; 17,3; 22,22; 23,7 puneþi: imperativ 2.pl. 21,5 pune-voiu: ind. viit.I. 1.sg. 23,4 a pune: inf. prez. 24,25; 30,1 punea: ind. imp. 3.sg./pl. 28,26; 29,9 pune: imperativ 2.sg. 36,19; 40,27 (sã) pune: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.38 puneam: ind. imp. 1.sg. 38,4, 9 vei pune: ind. viit. 2.sg. 38,33; 40,21 va pune: ind. viit. 3.sg. 39,2 7; 41,22 pune-va: ind. viit.I. 3.sg. 40,14 pui: ind. prez. 2.sg. 7,17 sã puie: conj. pr ez. 3.sg. 9,33; puind: gerunziu 11,18; 30,22; rezum. cap.40 puie: conj. fãrã sã 3.sg. 31,6 (a) PURCEDE: v. III purceade: ind. prez. 3.sg. 37,2 vei purceade: ind. viit.I. 2.sg. 38,11 purced: ind. prez. 3.pl. 41,10 PURCEDERE: s.f. purceadere: sg. ac. 38,25 PUROI: s.n. puroile: pl. ac. 2,8

(a) PUTEA: v. II va putea: ind. viit. 3.sg. 4,2; 6,6; 9,3; 20,20; 24,25; 25,4; 26,14; 27,10; 36,23; 41,17 a putea: inf. prez. rezum. cap.9; rezum. cap.25; rezum. cap.26; rezum. cap.38 vei putea: ind. viit.I. 2.sg. 11,15; 38,31 vor putea: ind. viit.I. 3.pl. 14,5 puteam: ind. imp. 1.sg. 16,4 ar putea: cond. prez. 3.sg. 22,17 am putut: ind. pf.c. 1.sg. 31,23 putuse: ind. m.m.c.pf. 3.pl. 32,5 putem: ind. prez. 1.pl. 37,23 voiu putea: ind. viit.I. 1.sg. 39,34 putea-vei: ind. viit.I. 2.sg. 40,20 sã poatã: conj. prez. 3.sg./pl. 5,12; 6,25; rezum.cap.9; 9,32, 33; 10,7; 32,12 poate: ind. prez. 3.sg. 8,11; rezum. cap.9; 9,12; 13; 13,9; 14,4; 15,22; 22,2; 23,13; 34,17; 36,23, 33; 37,23; 40,9; 41,1; 42,2 poþi: ind. prez.3.sg. 33,5; 42,2 pociu: ind. prez. 1.sg. 9,35; 19,8 PUTERE: s.f. puteri: sg. gen. rezum. cap.9 puteri: pl. nom. rezum. cap.34 puterea: sg. nom./ac. rezum. cap.12; 13,25; 25,2; 26,12; rezum. cap.40 puteare: sg. ac. rezum. cap.26; rezum. cap.37; rezum. cap.38 puterii: sg. gen. 26,14 putearea: sg. ac. 34,23 PUTERNIC, -Ã: adj./s. putearnic: s.m. sg. ac. 22,8 (cei) putearnici: s.m. pl. ac. 36,5 putearnic: adj. m. sg. nom. 36,5 putearnice: adj. n. pl. dat. 41,3 PUTERNICIE: s.f. puternicie: sg. ac. 19,7; 24,6, 9 PUTRED, -Ã: adj. putred: n. sg. ac. 41,18 PUTREJUNE: s.f.; var. (Înv.) PUTREGIUNE putrejune: sg. ac. 7,5 putregiunii: sg. dat. 17,14 putregiunea: sg. nom. 25,6 putrãgiunea: sg. ac. 13,28 putrãgiune: sg. ac. 33,18

313

CARTEA LUI IOV

INDICE

PUÞIN , -Ã: adv. (mai) puþin: 11,6 puþin: 24,24 puþin: adv. în loc. adv. dupã puþin „curând” 32,22

rãpit-au: ind. pf.c. 3.pl. 24,2 (sã) rãpesc: ind. prez. 3.pl. rezum. cap. 27 rãpeaºte: ind. prez. 3.sg. 27,8 rãpind: gerunziu 30,5

PUÞINTEL : adv. puþintel: adv. 14,6; 36,2 puþântel: adv. 6,19; 14,20

RÃPIRE : s.f. rãpirii: sg. dat. rezum. cap.1 RÃRUNCHI : s.m. rãrunchilor: pl. gen., în sintagma vinele rãrunchilor 40,12

R

(a) RÃSÃRI: v. IV rãsare: ind. prez. 3.sg. 5,6; 9,7; 14,2 va rãsãri: ind. viit.I. 3.sg. 8,16 sã rãsarã: conj. prez. 3.pl. 8,19 vei rãsãri: ind. viit.I. 2.sg. 11,17 rãsãrea: ind. imp. 3.sg. 28,5 rãsarã: conj. fãrã sã 3.pl. 31,40

(a) RADE: v. III rãdea: ind. imp. 3.sg. 2,8 RANÃ: s.f. rana: sg. nom./ac. 4,5; 6,21 ranele: pl. ac. 9,17 ranã: sg. ac. 16,15 ranei: sg. gen. 23,2

RÃSÃRIT : s.n. rãsãritul: sg. nom./ac. 3,9; 8,16 rãsãrit: sg. ac. 23,8 rãsãritului: sg. gen. 30,12

RAZÃ : s.f. razele: pl. nom. 41,21

RÃSÃRITEAN : s.m. rãsãriteanii: pl. ac. 1,3

RÃBDARE : s.f. rãbdarea: sg. nom./ac. 4,6; rezum. cap.13; 17,15 rãbdare: sg. ac. rezum. cap.6; 6,11; rezum. cap.21

(a se) RÃSCUMPÃRA: v. I (sã) va rãscumpãra: 15,31

RÃBDÃTOR, -TOARE : adj. rãbdãtoriu: m. sg. nom. rezum. cap.1

RÃSCUMPÃRÃTOR, -TOARE:s.m./f.; var. RÃSCUMPÃRÃTORIU Rãscumpãrãtoriul: s.m. sg. nom. 19,25 (a) RÃSIPI: v. IV; vezi (a) RISIPI

RÃDÃCINÃ : s.f. rãdãcinã: sg. ac. 5,3; 19,28 rãdãcinile: pl. nom. 8,17; 18,16 rãdãcina: nom./ac. 14,8; 15,29; 29,19; 30,4 rãdãcini: pl. ac. 28,9

RÃSIPIT, -Ã: adj.; vezi RISIPIT, -Ã (a) RÃSPLÃTI: v. IV a (sã) rãsplãti: inf. prez. rezum. cap.7 va rãsplãti: ind. viit.I. 3.sg. 21,19, 31; 33,26

(a se) RÃDIC A: v. I; vezi (a se) RIDIC A

RÃSPLÃTIRE: s.f. rãsplãtire: sg. nom. rezum. cap.17

RÃMAS, -Ã: s. (cel) rãmas: s.m. sg. nom./ac. 29,12; 31,17, 21 RÃMêIÞà : s.f. (Înv. ºi pop.) „totalitatea bunurilor rãmase dupã moartea cuiva”, „moºtenire”; „urmaº” rãmãºiþã: sg. nom. 18,19 rãmãºiþele: pl. ac. 22,20 (a) RÃMÂNE: v. III; var. (a) RÃMÂNEA: v. II rãmâi: ind. prez. 2.sg. 2,9 vor rãmânea: ind. viit.I. 3.pl. 4,21 va rãmânea: ind. viit.I. 3.sg. 11,14; 20,21 rãmâne: ind. prez. 3.sg. 14,2; 21,8; 39,28 a rãmânea: inf. prez. rezum. cap.17 rãmânea: ind. imp. 3.sg. 17,1 va rãmãnea: ind. viit.I. 3.sg. 15,29 rãmãne: ind. prez. 3.sg. 17,1 au rãmas: ind. pf.c. 3.sg./pl. 20,21; 31,32 (a) RÃNI: v. IV rãneaºte: ind. prez.3.sg. 5,18 rãnit-au: ind. prez. 3.sg. 16,14 RÃNIT, -Ã: s.m./f. (celor) rãniþi: s.m. pl. gen. 24,12 (a) RÃPI: v. IV va rãpi: ind. viit.I. 3.sg. 5,5; 27,21 (sã) rãpeaºte: ind. prez. 3.sg. 13,25; 20,2 au rãpit: ind. pf.c. 3.sg. 20,19

(a) RÃSPUNDE: v. III rãspunzând: gerunziu 1,7, 9; 2,4; 4,1; 6,1;.8,1; 9,1; 11,1; 12,1; 15,1; 16,1; 18,1; 19,1; 20,1; 21,1; 22,1; 23,1; 25,1; 26,1; 32,6; 38,1; 39,33; 40,1; 42,1 au rãspuns: ind. pf.c. 3.sg./pl. 2,2; 19,16; 32,15, 16; 33,13 sã rãspunzã: conj. prez. 3.sg. 5,1 rãspundeþi: imperativ 2.pl. 6,29 a rãspunde: inf. prez. rezum. cap.9; 32,1, 12 rãspunde: inf. prez. fãrã a 9,3, 35; 32,5; 39,34 va rãspunde: ind. viit.I. 3.sg. 9,12; 11,3; 12,8; 15,2; 20,3; 23,5 sã rãspunzu: conj. prez. 1.sg. 9,14 voiu rãspunde: ind. viit.I. 1.sg. 9,15, 32; 14,15; 32,14, 20; 35,4 oiu rãspunde: ind. viit.I. 1.sg. 13,22 rãspunde: imperativ 2.sg. 13,22; 33,5, 32; 38,3; 42,4 vor rãspunde: ind. viit.I. 3.pl. 15,6 rãspunde: ind. prez. 3.sg. rezum. cp.21 rãspunde-voiu: ind. viit.I. 1.sg. 32,17; 33,12 sã rãspunzã: conj. pr ez. 3.sg. 39,32 RÃSPUNS: s.n. rãspunsul: sg. nom. 21,34 rãspuns: sg. ac. 32,3 (a) RÃSTURNA: v. I a rãsturna: inf. prez. 6,27 rãstoarnã: ind. prez. 3.sg. 8,3 vor rãsturna: ind. viit.I. 3.pl. 12,15 rãsturnat-au: ind. pf.c. 3.sg. 28,9

314

INDICE

CARTEA LUI IOV

RÃSTURNAT, -Ã : adj. „nimicit”, „distrus” rãs turnate: n. pl. ac. 12,23

(a se) RÂNCEZI: v. IV râncezi(-sã)-va: ind. viit.I. 3.sg. 33,21

(a) RÃSUFLA: v. I voiu rãsufla: ind. viit.I. 1.sg. 32,20

RÂNCHEZARE: s.f. rânchezare: sg. ac. 39,19

RÃSUFLARE: s.f. rãsuflarea: sg. ac. 26,4 rãsuflare: sg. nom. 27,3; 41,7

RÂNDUIALÃ: s.f. rânduiala: ac. rezum. cap.7; rezum. cap.14; rezum. cap.23 rãnduieli: sg. gen. rezum. cap.5 rãnduiala: sg. ac. 38,33

RÃSUFLÃTOARE: s.f. rãsuflãtoare: sg. ac. 32,19 (a) RÃSUNA: v. I va rãsuna: ind. viit.I. 3.sg.6,30 au rãsturnat: ind. pf.c. 3.sg. 22,16 rãsunã: ind. prez. 3.sg. 34,35; 38,25; 41,20

(a se) RÂNDUI: v. IV rânduit-ai: ind. pf.c. 2.sg. 14,5 sã rânduieºti: conj. prez. 2.sg. 14,13 (s-)au rânduit: ind. pf.c. 3.sg. 30,23 au rânduit: ind. pf.c. 3.sg. 34,13 rãnduia: ind. imp. 3.pl. rezum. cap.17

RÃSUNARE: s.f. rãsunarea: sg. ac. 39,24

RÂNDUIT, -Ã: adj. rânduitã: f. sg. ac. 12,5

RêINOS, -OASÃ: adj. rãºinos: m. sg. ac. 41,10

RÂPÃ: s.f. râpile: sg. nom. 18,4 râpi: sg. ac. 39,28

(a) RÃTÃCI: v. IV a rãtãci: inf. prez. 12,25 rãtãcind: gerunziu 38,41

RÂS: s.n. râs: sg. ac. 8,21 RÂU: s.n. râul: sg. nom./ac. 14,11; 22,16; 40,18 râului: sg. gen. 20,17 râuri: pl. nom. 28,10 râurilor: pl. gen. 28,11

RÃTÃCIT, -Ã: s.m./f. (cei) rãtãciþi: s.m. pl. ac. 28,4 RÃU, REA: adj./adv./s. rãu: s.n. sg. ac. 1,1, 8; 2,3; 28,28 rãul: s.n. sg. nom./ac. 2,11; 5,19; 20,12; 31,29; 42,11 (cel) rãu: s.m. sg. nom. 21,30 rãu: adv. 24,23 rea (foarte): adj. f. sg. ac. rezum. cap.2 rea: adj. f. sg. ac. 2,7 (ceale) reale: s.n. pl. nom./ac. 2,10; 3,10; 30,26 reale: s.n. pl. ac. rezum. cap.3; rezum. cap.8 reale: adj. n. pl. nom. 15,11 (celor) rãi: s. m. pl. gen./dat. rezum. cap.8; 35,12

(a se) RÂURA : v. I; var. (Înv.) (a se) RÃORA; (a se) RÂORA „a curge”; „a scãlda” râor eazã: ind. prez. 3.pl. 24,8 (sã) râoreazã: ind. prez. 3.pl. 21,24 REPEDE: adv. (mai) reapede: 7,6 repede: 6,15

RÃUTATE: s.f.; var. (Înv.) RÃOTATE rãotate: sg. ac. 4,18 rãotatea: sg. nom./ac. rezum. cap.10; 22,5; 35,15; rezum. cap.41 rãotãþile: sg. ac. 13,23; 20,11; 36,9 rãotãþi: pl. ac. rezum. cap.19; rezum. cap.34

(a) REPEZI: v. IV „a arunca” rãpezeºti: ind. prez. 2.sg. 10,8

RÃZBOI: s.n. rãzboiu: sg. nom./ac. 5,20; 7,1;15,24; 40,27 rãzboiul: sg. ac. 20,23; 39,25 rãzboiului: sg. gen. 38,23

(a se) REZEMA: v. I rãzima(-sã)-va: ind. viit.I. 3.sg. 8,15

RÃZBOITOR, -TOARE: adj. „rãzvrãtit” rãzboit ori: m. pl. nom., în sint agma împreunã rãzboitori 24,13 RÃZVRÃTIT, -Ã: adj. rãzvrãtite: adj. f. pl. ac. 13,4 (a se) RÂDE: v. III vei râde: ind. viit.I. 2.sg. 5,22; 11,3 (sã) râde: ind. prez. 3.sg. 12,4 râdeþi: imperativ 2.pl. 21,3 va râde: ind. viit.I. 3.sg.22,19; 41,20 râdeam: ind. imp. 1.sg. 29,24 râd: ind. prez. 3.pl. 30,1 râde: ind. prez.3.sg. 39,18 râzã: conj.prez. fãrã sã 3.sg. 9,23

REPEJUNE: s.f. rãpegiunile: pl. ac. 20,17; 28,4 rãpegiuni: pl. ac. 22,24 rãpegiunilor: pl. gen.30,6 rãpegiunea: sg. nom./ac. 6,15; 38,34 rãpegiunii: sg. gen. 40,17

(a se) RIDICA: v. I; var. (Înv. ºi pop.) (a se) RÃDICA rãdicându-: gerunziu 2,12; 12,21 (sã) rãdicã: ind. prez. 3.sg./pl. 3,9; 36,7 (mã) voiu rãdica: ind. viit.I 1.sg. 7,13 voiu rãdica: ind. viit.I. 1.sg. 10,15 rãdica: inf. prez. fãrã a 11,15 (vã) rãdicaþ: ind. viit.I. 2.pl. 19,5 vei rãdica: ind. viit.I. 2.sg. 22,26 rãdicatu(-s)-au: ind. pf.c. 3.pl. 24,24 rãdicatu(-)-ai: ind. pf.c. 2.sg. 30,22 am rãdicat: ind. pf.c. 1.sg. 31,21 rãdicã: ind. prez. 3.sg. 5,11; 39,18 (te) rãdicã: imperativ 2.sg. 40,5 RIDICAT, -Ã: adj.; var. (Înv. ºi pop.) RÃDICAT, -Ã rãdicat: m. sg. ac. 15,26

315

CARTEA LUI IOV

INDICE

RINOCER: s.m.; var. (Înv.) RINOCHER, RINOCHEROS; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare este la I. Golescu, Condica limbii rumâneºti. Alcãtuitã de dumnealui…[Manuscris în ºapte volume, cca 1832; Biblioteca Academiei Române, cotele 844– 850]; (cf. lat. rh¾nocer¹s, -¹tis). rinocheros: sg. ac. rezum. cap.39 rinocher ul: sg. nom./ac. 39,9, 10

SAC: s.m. (În v.) „îmbrãcãminte fãcutã din sac (pânzã de fuior de câlþi sau de buci din care se f ac sacii) care se pur ta în semn de doliu sau de pocãinþã ori de cãtre cei sãraci” sac: sg. ac. 16,16

RISIPIT, -Ã: adj.; var. (Înv. ºi r ar.) RÃSIPIT, -Ã rãsipiþi: m. pl. nom. 6,17

SALCIE: s.f.; var. (În v. ºi pop.) SALCE sãlcile: pl. nom. 40,17

RUDÃ: s.f. ruda: sg. ac. 32,2

SAFIR: s.n.; var. (Înv.) SAMFIR „varie tate de corindon de culoare albastrã, transpar entã, folositã ca piatrã preþioasã” samfirului: sg. gen./dat. 28,6, 16

RUDENIE: s.f. rudeniile: pl. nom. 19,14 rudeniilor: pl. gen. 31,3 4

SARDONICESC, -ICEASCÃ: adj. „de sardoniu”; cuvântul nu este înregis trat în DLR. sardoniheºti: f. sg. dat. 28,16

(a se) RUGA: v. I (mã) voiu ruga: ind. viit.I. 1.sg. 5,8; 9,15 (te) vei ruga: ind. viit.I. 2.sg. 8,5 (sã) vor r uga: ind. viit.I. 3.pl. 11,19 (mã) rugam: ind. im p. 1.sg. 19,16, 17 (ne) vom ruga: ind. viit. I. 1.pl. 21,15 ruga(-)-vei: ind. viit.I 2.sg. 22,2 7 ruga-va: ind. viit.I. 3.sg. 33,26 (sã) va r uga: ind. viit.I. 3.sg. 42,8 (sã) ruga: ind. imp. 3.sg. 42,10 rogu-: ind. prez. 1.sg. 4,7; 6,29; 21,2 rogu(-mã): ind. prez. 1.sg. 10,9; 14, 10 (sã) roagã: ind. prez. 3.sg. ind. prez.3.sg.

SATANÃ: s.m. Satana: sg. nom. rezum. cap.1 Satan: sg. nom./ac. 1,6, 9, 12; r ezum. cap.2; 2,1, 2, 3, 4, 6, 7 SAVEU: s.m. „membru al unui trib nomad din vecinãtatea Medinei” saveii: pl. nom. 1,15 SARE: s.f. sare: sg. ac. 6,6 SÃCULEÞ : s.n. sãculeþu: sg. ac. 14,17

RUGARE: s.f. rugare: sg. ac. 41,3

(a) SÃDI: v. IV (s-)au sãdit: ind. pf.c. 3.sg. 14,9

RUGÃCIUNE: s.f. rugãciunile: pl. ac. 15,4 rugãciuni: pl. ac. 16,18; 40,22

SÃGEATÃ: s.f. sãgeþile: pl. nom. 6,4 sãgeata: sg. nom. 34,6

(a) RUGI: v. IV (Înv. ºi reg.; despre animale) „a rage” rugi-va: ind. viit.I. 3.sg. 6,5 va rugi: ind. viit.I. 3.sg. 37,4

SÃGETÃTOR, -TOARE : adj. sãgetãtoriu: m. sg. nom. 41,19

RUGIRE : s.f. (Rar) „rãget”; (aici) „strigãt de disperare”; cf. DLR, unde prima atestare este în Dictionariu rumanesc, latinesc ºi unguresc. Din orenduiala excelenþii sale preasfinþitul Ioann Bobb, vladicul Fãgãraºului... în douã tomuri. Cluj. Tom I: A-L, 1822; Tom II: M-Z , 1823. rugirea: sg. nom./ac. 3,24; 4,10; 39,3

(a se) RUªINA: v. I ruºinatu(-s)-au: ind. pf.c. 3.pl. 6,20 (vã) ruºinaþi: ind. prez. 2.pl. 19,3 (sã) ruºineazã: ind. prez. 3.pl. 30,10 ruºineazã: ind. prez. 3.sg. 40,7

S SABIE: s.f. sabia: sg. ac. 1,15, 17; 5,15; 15,22; 40,14; 41,17 sabiii: sg. gen. 5,20; 19,29 sabie: sg. nom./ac. 19,29; 27,14; 33,18; 36,12 sabiei: sg. dat. 39,22

(a se) RISIPI : v. IV; var. (În v. ºi rar) (a se) RÃSIPI (s-)au rãsipit: ind. pf.c. 3.pl. 4,11; 17,11 rãsipeaºte: ind. prez. 3.sg. 5,12, 13; 21,18 au rãsipit: ind. pf.c. 3.pl. 9,5 va rãsipi: ind. viit.I. 3.sg. 11,10; 12,14 rãsipit-au: ind. pf.c. 3.pl. 30,13 a rãsipi: inf. pr ez. 38,31

(a) RUPE: v. III au rupt: ind. pf.c. 3.sg. 1,20 rumpându-: gerunziu 2,12 rumpându(-se): gerunziu 8, 12 rump: ind. prez. 1.sg. 13,14 sã rumpã: conj. prez. 3.pl. 26,8 rumpea: ind. im p. 3.sg. 38,8

RUªINE: s.f. ruºine: sg. ac. 6,20; 8,22

SÃLAª: s.n. sãlaºele: pl. nom./ac. 12,6; 15,34; 18,21; 21,28 sãlaºul: sg. ac. 18,6, 14, 15; 19, 12; 20,26; 22,23; 29,4 sãlaºului: sg. gen. 31,3 1 SÃLBATIC, -Ã: adj.; var. (Înv.) SÃLBATEC sãlbatec: m. sg. nom./ac./gen. 6,5; 11,12; 39,5 sãlbateci: m. pl. nom. 24,5; rezum. cap.39 sãlbatece: f. pl. ac./gen. 39,1 (a) SÃLTA: v. I „a simþi o mare bucurie”; „a zburda”; „a se deplasa în salturi” sãlteazã: ind. prez. 3.pl. 21,11 am sãltat: ind. pf.c. 1 .sg. 31,29 saltã: ind. prez. 3.sg. 39,21 SÃMÂNÞÃ : s.f. sãmânþa: sg. nom./ac. 5,25; 18,19; 21,8; 39,12 sãmânþã: sg. ac. 14,4

316

INDICE

CARTEA LUI IOV (a) SCÃPA: v. I am scãpat : ind. pf.c. 1.sg. 1,15, 19

SÃNÃTATE: s.f. sãnãtat ea: sg. ac. rezum. cap.29 sânãtat e: sg. ac.5,11

SCÃPARE: s.f. scãparea: sg. nom. 11,20

SÃNÃTOS, -OASÃ: ad j. sãnãtos: m. sg. nom. 5,18; 21,23 (a se) SÃNÃTOªI: v. IV; var. (a se) SÃNÃTOªA (Înv. ºi r eg.) „a se însãnãtoºi” (sã) sãnãtoºa: inf. prez. fãrã a 34,17 (a) SÃPA: v. I sapã: ind. prez. 3.sg./pl. 3,21; 24,16; 39,21 SÃRAC, -Ã: ad j./s. (cel) sãrac: s.m. sg. ac.5,15; 6,27; 24,14; 30,25; 31,19; 36,15 (cei) sãr aci: s.m. pl. ac. 20,19 sãr acilor: s.m. pl. gen ./dat. rezum. cap.22; 22,9; 24,4; 29,16; 31,16; 34,28; 36,6 (celor) sãr aci: s.m. pl. gen. 24,3 sãr acul: s.m. sg. ac. 29,12; 34,19 sãr aci: adj. m. pl. ac. 24,9 sãr acã: adj. f. sg. ac. 24,9 sãr ac: adj. m. sg. nom. 31,17 SÃRÃCIE: s.f. sãrãciii: sg. gen. 36,8 SÃRÃTURÃ: s.f. sãrãturii: sg. gen. 39,6 (a) SÃRUTA: v. I am sãrut at: ind. pf.c. 1.sg. 31,2 7 (a se) SÃTURA: v. I sãturatu(-s)-au: ind. pf.c. 3.sg. 16, 11 (vã) sãturaþi: ind. prez. 2.pl. 19,22 (s-)au sãturat: ind. pf.c. 3.sg. 20,20 (sã) va sãtura: ind. viit.I. 3.sg. 20,22 (sã) v or sãtura: ind. viit.I. 3.pl. 27,14 sã (ne) sãturãm: conj. pr ez. 1.pl. 31,31

SCÂNTEIE: s.f. scânt eia: sg. ac. 21,18 scânt eii: sg. dat. 30,19 (a se) SCÂRBI: v. IV (s-)au scãrbit : ind. pf.c. 3.sg. 19,17 (a se) SCHIMBA: v. I schimbu-: ind. prez. 1.sg. 9,27 schimbã: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.12; 12,24 schimbând: gerunziu 12,20 schimba-v ei: ind. viit.I. 2.sg. 14,20 (sã) v or schimba: ind. viit.I. 3.pl. 28,17 SCHIMBARE: s.f. schimbarea: sg. nom./ac. 14,14; 28,15 SCOARÞÃ: s.f. „coajã (de copac)” scoarþele: pl. ac. 30,4 (a se) SCOATE: v. III sã scoaþã: con j. prez. 3.sg. 5,4 scoat e(-)-va: ind. viit.I. 3.sg. 18,18; 36,15 (s-)au scos: ind. pf.c. 3.sg. 26,13 scoþându-: gerunziu 33,18 scoþi: ind. pr ez. 2.sg. 38,32 va scoate: ind. viit.I. 3.sg. 5,20 scoat eþi: imperativ 2.pl. 6,23 scoat eþi: ind. pr ez. 2.pl. 6,26 or scoate: ind. viit.I. 3.pl. 8,10 scoat e: inf. prez. fãrã a 10,7 ai scos: ind. pf.c. 2.sg. 10,18 scoat e: ind. prez. 3.sg. 12,22 sã scoþi: conj. prez. 2.sg. 15,13

SÃTURAT, -Ã : adj „sãtul” sãturat: ad j. m. sg. nom. 10,15;

(a se) SCOBI: v. IV scobeaºte: ind. prez. 3.sg. 14,19 sã (se) scobeascã: con j. prez. 3.sg. 19,24

SÃVÂRªIRE: s.f . „desãvârºire” sãvârºirea: sg. nom. 4,6

SCOS, SCOASÃ: adj. scos: n. sg. ac. 20,25

SÃVÂRªIT: s.n. „sfârºit” sãvârºit sg. ac. 12,17

(a) SCRªNI: v. IV; var. (În v. ºi reg.) (a) SCRêNI au scrãºnit: ind. pf.c. 3.sg. 16,10

SÂN: s.m./s.n. sânul: sg. ac. 19,27; 23,12; 31,33

(a) SCUIPA: v. I; var. (Înv. ºi reg.) (a) SCUIPI a scuipi: inf. prez. 30,10

SÂNGE: s.n. sângele: sg. ac. 16,19 sânge: sg. ac. 39,30

(a se) SCULA: v. I sculându(-sã): gerunziu 1,5 sculându(-se): gerunziu 29,8 (s-)au sculat : ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,20; 30,12 (mã) voiu scula: ind. viit.I. 1.sg. 7,4; 19,25 (t e) vei scula: ind. viit.I. 2.sg. 8,5 (sã) va scula: ind. viit.I. 3.sg. 8,15; 11,17; 14,12; 20,16, 27; 31,14 sculându(-mã): gerunziu 30,28 a (sã) scula: inf. prez. 38,32 (sã) scoalã: ind. prez. 3.sg. 24,14; 25,3

(a se) SÂRGUI: v. IV (Înv. ºi pop.) „a se sili” (sã) sârguiaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.4; rezum. cap.33 (vã) sâr guiþi: ind. prez. 2.pl. 6,27; 13,8 (s-)au sâr guit: ind. pf.c. 3.sg. rezum. cap.28 (s-)au sãr guit: ind. pf.c. 3.pl. rezum. cap.27 SCAUN: s.n. scaunul: sg. ac. 23,3 scaunului: sg. gen. 26,9 scaun: sg. ac. 36,7 (a) SCÃDEA: v. II vor scãdea: ind. viit.I. 3.pl. 11,20; 17,5 scãdea-va: ind. viit.I. 3.sg. 34,15

SCUMP, -Ã: adj. (mai) scumpã: f. sg. nom. rezum. cap.28 scump: ad j. m. sg. nom. 28,10 scumpe: ad j. f. sg. dat. 28,16 SCUMPIE: s.f . „lãcomie” scumpie: sg. ac. 27,8

317

CARTEA LUI IOV

INDICE SFÂRªIT: s.n. sfârºitul: sg. nom./ac. 6,11; 7,2; 28,3 sfârºit: sg. ac., în loc. adv. în sfârºit 20,7 sfârºit: sg. ac., în loc. adj. fãrã sfârºit 22,5 sfãrºit: sg. ac. 16,3; 18,2; 34,36 sfãrºitul: sg. ac. rezum. cap.21

SCUR T, -Ã: adj. scurtã: f. s. nom./ac. 14,1; 20,5 scurte: f. pl. nom. 14,5 scurþi: m. pl. nom. 16,23 scurta: ad j. antepus f. g. ac. rezum. cap. 27 (a se) SCUR TA: v. I (sã) vor scur ta: ind. viit.I. 3.pl. 17,1

SFETNIC: s.m. sfetnicii: pl. nom./ac. 3,14; 19,19 sfetnici: pl. ac. 12,17

SCUTEC: s.n scutecele: pl. ac. 38,9

(a) SFINÞI: v. IV sfinþea: ind. imp. 3.sg. 1,5

(a se) SCUTURA: v. I ai scutur at: ind. pf.c. 2.sg. 38,13 scutura(-sã)-va: ind. viit.I. 3.sg. 39,23

SILIT OR: s.m. „care sileºte, asupreºte”; „asupritor” silitoriului: sg. gen. 3,18 sâlitoriului: sg. gen. 39,7

SEAMÃ: s.f. samã: sg. ac 31,13 SEARÃ : s.f. sara: sg. ac., în loc. adv. de dimineaþa pânã sara „ziua întreagã” 4,20 sarã: sg. ac. 11,17 SE C, SEACÃ: adj.; var. (În v. ºi reg.) SÃC , SACÃ sãc: n. sg. ac. 13,25

SILNICIE : s.f.; var. (Înv.) SÂLNICIE (În v.) „putere” sâlniciia: sg. ac. 35,9

(a se) SE CA: v. I; (Înv. ºi reg.) (a SÃCA) (sã) vor sãca: ind. viit.I. 3.pl. 15,32 (s-)au sãcat: ind. pf.c. 3.pl. 30,30

SINGUR, -Ã: adj. sângur: m./n. sg. nom. 1,15, 16, 17, 19; 9,8; 14,4; 17,1; 23,13; 31,17 sângurã: f. sg. nom. rezum. cap.28

(a) SECERA: v. I seacerã: ind. prez. 3.sg./pl. 4,8; 24,6

SINGURATIC, -Ã: adj.; var. SINGURATEC sânguratecã: f. sg. nom. 3,7

SE CERIª: s.n.; var. (În v. ºi reg.) SÃCERIª sãceriºu: sg. ac. 5,5 sãceriºul: sg. nom./ac. 18,16; 29,19

SINGURÃTATE: s.f. sângurãtãþi: pl. ac. 3,14 sângurãtate: sg. ac. 30,3; 39,6

(a) SEMÃNA: v. I; var. (Înv. ºi pop.) (a) SÃMÂNA samânã: ind. prez. 3.pl. 4,8

SLAVÃ: s.f. slava: sg. nom./ac. 19,9; 29,20; 39,20 slavã: sg. ac. 22,29; 36,11

SEMN : s.n. seamnele: pl. ac. rezum. cap.1

(a se) SLÃBI: v. IV (te-)ai slãbit: ind. pf.c. 2.sg. 4,5

SET OS, -OASÃ: s.m./f. (cei) sãtoºi: s.m. pl. nom. 5,5 SFAT: s.n. sfatul: sg. nom./ac. 5,13; 10,3; 12,13; 15,8; 18,7; 21,16; 29,21; 42,3 sfatului: sg. gen. 6,10 sfat : sg. ac. 26,3 (a se) SFÃRÂMA : v. I; var. (Înv.) (a) SFÃRMA ai sfãrmat: ind. pf.c. 2.sg. 22,9 sã (se) sferime: conj. prez. 3.sg. 18,16 (a se) SFÃTUI: v. IV (s-)au fost sfãtuit: ind. m.m.c.pf. perifr. 3.sg. 24,16 SFÂNT, -Ã : adj./s. sfânt: adj. m. sg. nom. rezum. cap.1 sfinþi: ac. 5,1 sfinþii: ac. 15,15 (a) SFÂRÂI: v. IV sfârâind: gerunziu 39,24 (a se) SFÂRªI: v. IV (s-)au sfârºit: ind. pf.c. 3.pl. 7,6 (sã) va sfârºi: ind. viit.I. 3.sg. 10,20; 26,10 sfârºitu(-s)-au: ind. pf.c. 3.pl. 31,40 (mã) voiu sfârºi: ind. viit.I. 1.sg. 27,5

SILNIC, -Ã:adj./s.; var. (Înv. ºi pop.) SÂLNIC(Înv.) „puternic”; „aprig” sâlnicã: adj. f. sg. nom./ac. 5,15; 34,6 sâlnici: ad j. m. pl. nom. 36,9 (celor) sâlnici: s.m. pl. gen. 27, 13 sâlnicul: s.m. sg. ac. 34,20

SLÃBICIUNE: s.f. slãbiciunea: sg. ac. rezum. cap.14 SLÃVIT, -Ã : adj. slãvit: m. sg. nom. 40,5 SL OBOD, -Ã: adj. slobod: m. sg. nom. 3,19; 11,12; 39,5 SL OBOZENIE : s.f. (Înv. ºi pop.) „permisiune” slobozenie: sg. ac. rezum. cap.2 (a se) SLOBOZI: v. IV (În v.; despr e manifestãri ale oamnilor) „a se dezlãnþui”; „a izbãvi”; „a elibera”; „a lãsa sã plece”, „a permite sã plece”; „a lãsa sã cadã”; „a arunca” slobozând: gerunziu rezum. cap.3; rezum. cap.30 (sã) sloboade: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.3 va slobozi: ind. viit.I. 3.sg. 5, 19; 12,15; 15,29 sã sloboazã: conj. prez. 3.sg. 6,9; 33,17 sloboziþi: imperativ 2.pl. 6,23 a (sã) slobozi: inf. prez. rezum. cap.7 au slobozit: ind. pf.c. 3.sg. 8,4; 38,6; 39,5 slobozi-voiu: ind. viit.I. 1.sg. 10,1 slobozi: imperativ 2.sg. 10,20; 17,3; 33,24 vei slobozi: ind. viit.I. 2.sg. 14,20 sloboade: ind. prez. 3.sg. 27,8; rezum. cap.36

318

INDICE

CARTEA LUI IOV SOL: s.m. sol: sg. nom. 1,14

slobozisem: ind. m.m.c.pf. 1.sg. 29,12 slobozitu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 33,28 slobod: ind. prez. 3.pl. 39,3

SOLZ: s.m.; var. (Reg.) SOLÞ solþii: pl. ac. 41,6

SLUGÃ : s.f. sluga: sg. nom./ac. 1,8; 2,3; 3,19; 7,2; 19,16; 31,13; 42,7, 8 slugile: pl. ac. 1,15, 16 slugã: sg. ac. 40,23 slu jile: pl. ac. 1,17

SOMN: s.n. somnul: sg. nom./ac. 3,13; 4,13; 14,12; 20,8; 33,15 somn: sg. ac. 33,15 SORÃ: s.f. sor u-mea: sg. ac. 17,14 sur orile: nom./ac. 1,4; 42,11

(a se) SLUJI: v. IV slu jesc: ind. prez. 3.pl. 4,18 sã slu jim: con j. prez. 1.pl. 21,15 (sã) slujaºt e: ind. prez. 3.sg. 24,23 a sluji: inf. prez. 39,9

(a) SORBI: v. IV va sor bi: ind. viit.I. 3.sg. 8,18; 39,24; 40,18

SLUJNICÃ: s.f. slu jnicile: pl. nom. 19,15 slu jnica: sg. ac. 31,13 slu jnicilor: pl. dat. 40,24

SOÞ: s.m. „tovar㺔 soþul: sg. ac. 16,22 SOÞIE: s.f. „tovarãs” soþiile: pl. nom. 18,15 soþie: sg. nom. 30,29

(a se) SMERI: v. IV; var. (Înv.) (a se) ZMERI „a se umili” (sã) va smeri: ind. viit.I. 3.sg. 22,29 (sã) vor zmeri: ind. viit.I. 3.pl. 24,24

SPAIMÃ: s.f. s paimã: sg. nom. 4,14 s paima: sg. nom./ac. 9,34; 39,22

SMERIRE: s.f. smerir e: sg. ac. rezum. cap.25

(a) SPARGE: v. III s parge: ind. prez. 3.sg. 32,19

SMERIT, -Ã : adj. (cei) smeriþi: s.m. pl. ac. 5, 11 smerit: ad j. m. sg. nom. rezum. cap.23

SPART, -Ã: ad j. s part: n. sg. ac. 30,14

(a se) SMULGE: v. III; var. (a se) ZMULGE zmulgã(-sã): conj. pr ez. fãrã sã 3.sg. 18, 14 zmulge(-sã)-va: ind. viit.I 3.sg. 20,28 zmulgând: gerunziu rezum. cap.21

(a se) SPÃIMÂNTA: v. I (sã) spãiminteazã: ind. prez. 3.pl. 26,11 (m-)am spãimântat : ind. pf.c. 1.sg. 31,34 (s-)au s pãimântat : ind. pf.c. 3.sg. 37,1

SMULS, -Ã: ad j.; var. (Înv.) ZMULT, -Ã zmult : adj. m. sg. dat. 19, 10

(a se) SPÃLA: v. I (mã) voiu spãla: ind. viit.I. 1.sg. 9,30 s pãla: ind. imp. 3.pl. 29,6

SOARE : s.m. soar ele: sg. nom./ac. 8,16; 31,26 soar elui: sg. gen./dat. 9,7; 41,2 1

SPÃLARE: s.f. s pãlare: sg. ac. 14, 19

SOARTÃ: s.f. sorþilor: pl. dat. 17,5

(a) SPÂNZURA: v. I s pânzurã: ind. prez. 3.sg. 26,7 au spânzurat : ind. pf.c. 3.sg. 28,25 s pãnzurã: ind. prez. 3.sg. 15,27

SOCOTEALÃ: s.f. socoteala: sg. ac. 38,33, 37 (a se) SOCOTI: v. IV ai socotit : ind. pf.c. 2.sg. 1,8; 13,27; 38,18; 39,1 socotit-ai: ind. pf.c. 2.sg. 2,3 (sã) soco teascã: conj. prez. fãrã sã 3 sg. 3,6 soco teaºte: ind. prez. 3.sg. 5,27; 11,11; 17,15; 22,14; 2 4,15; 28,3; 31,4; 34,21; 35,14; 37,3; 39,22, 24 socotiþi: imperativ 2.pl. 6,19 (t e) vei socoti: ind. viit.I. 2.sg. 11,17 socoteºti: ind. prez. 2.sg. 13,24; 14,3, 14; 22,12 socotind: gerunziu rezum. cap.14 (ne-)am soco tit: ind. pf.c. 1.pl. 18,3 socotea: ind. imp. 3.pl. 19,18; 22,17; 30,7 socoteai: ind. imp. 2.sg. 22,11 socotindu(-): gerunziu 23,15 am soco tit: ind. pf.c. 1.sg. 31,19, 24 socoteaºte: imperativ 2.sg. 37,14 va soco ti: ind. viit.I. 3.sg. 41,18, 20 socoti-va: ind. viit.I. 3.sg. 41,23 (sã) soco teaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.42 sã(sã) socoteascã: conj. prez. 3.sg. 42,8

(a) SPERIA: v. III sã s parie: con j. prez. 3.sg. 11,19 SPERIAT, -Ã : adj. s pãrieþi: adj. m. pl. ac. 15, 12 SPIC: s.n. s picele: pl. ac. 24,10 s picelor: pl. gen. 24,24 SPIN: s.m. s pini: pl. nom. 31,40 (a) SPORI: v. IV s poreaºte: ind. prez. 3.sg. 12,23 vei spori: ind. viit.I 2.sg. 22,26 SPORIRE: s.f. s porire: sg. ac. rezum. cap.27

319

CARTEA LUI IOV

INDICE

SPUZà : s.f. „cenuºã f ierbinte amestecatã cu jãratic” spuzã: sg. ac. 42,6

(a se) STINGE: v. III (sã) va stânge: ind. viit.I. 3.sg. 18,5, 6; 21,17

(a) STA: v. I sta: ind. imp. 3.sg./pl. 2,1; 29,8 va sta: ind. viit.I. 3.sg. 6,5; 8,15, 22; 24,22; 38,14 voiu sta: ind. viit.I. 1.sg. 7,8, 21; 32,22 sta: inf. prez. fãrã a rezum. cap.9; 9,13; 41,1, 17 au s tat: ind. pf.c. 3.sg. 9,4 vor sta: ind. viit.I. 3.pl. 24,24 stau: ind. prez. 1.sg. 30,20 a sta: inf. prez. 34.24 stãtut-au: ind. pf.c. 3.sg./pl. 4,16; 32,16 stã: imperativ 2.sg. 33,5 stãi: imperativ 2.sg. 37,14 stând: gerunziu 29,25

STOG: s.n. stogul: sg. nom. 5,26

STRÃIN, -Ã: s.; var. (Înv. ºi pop.) STREIN strein: s.m. sg. nom./ac. 15,19; 19,15 (cei) str eini: s.m.pl. ac. 19,13

STARE : s.f. stare: sg. ac. rezum. cap.12; 14,2

STRÃLUCIRE: s.f. strãlucirea: sg. nom. 41,9

STATORNIC, -Ã: adj.; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare este din 1765 (în „Buletinul Comisiei istorice a României”, [IV], publicat de Ion Bogdan. Bucureºti. Vol. I (1915) º.u. stãtornici: m. pl. nom. 4,18 stãtornic: m. sg. nom. 11,15

STRÃLUCITOR, -TOARE: s.m./f. (ceale) strãlucitoare: s.f. pl. ac. 38,31

(a) STÃPÂNI: v. IV sã stãpâneascã: conj. prez. 3.sg. 3,6 stãpâni: inf. prez. fãrã a 20,20 stãpâneai: ind. imp. 2.sg. 22,8 stãpânesc: ind. prez. 3.pl. 3,15; 30,16 STÃPÂNIRE: s.f. stãpânirea: sg. ac. rezum. cap.12 STÃPÂNITOR: s.m. stãpânit oriului: sg. gen. 37, 12 STÃTÃTOR, -TOARE : adj. stãtãtoriu: m. sg. nom. rezum. cap.27 (a se) STIDI: v. IV (Înv.) „a se sf ii”; „a se ruºina” (mã) stideam: ind. imp. 1.sg. 9,28 STÂLP: s.n. stâlpii: pl. nom. 9,6; 26,11 STÂNG, -Ã : s. stânga: s.f. sg. ac., în loc. adv. s pre stânga 23,9 (a se) STÂRPI: v. IV (s-)au stãr pit: ind. pf.c. 3.sg. 21,10 STÂRV: s.n. strâvul: sg. nom. 39,30 STEA: s.f. stealele: pl. nom./ac. 3,9; 9,7; 25,5; 38,7 stealelor: pl. gen. 22,12 steale: pl. ac. 38,31 STEMÃ: s.f. steamã: sg. ac. 29,14 STERP, STEARPÃ: adj./s. stearpã: adj. f. sg. nom. 15,34 (cea) stearpã: s.f. sg. ac. 24,21 stãr pi: ad j. m. pl. nom. 30,3 STICLÃ: s.f. sticlã: sg. nom. 28,17

(a) STRÃLUCI: v. IV sã strãluceascã: conj. pr ez. 3.sg. 3,4 vor strãluci: ind. viit.I. 3.pl. 9,30 va strãluci: ind. viit.I. 3.sg. 18,5; 22,28; 41,23 strãluceaºte: ind. prez. 3.sg. 25,5 strãlucea: ind. imp. 3.sg. 29,3; 31,26

STRÂMB, -Ã: ad j. strâmb: m. sg. ac. 9,20 strãmb: m. sg. nom., în sintagma grãitoriu strãmb 16,9 STRÂMT, -Ã: adj. strâmtã: f. sg. ac. 36,16 STRÂMTOARE : s.f. strâmtoare: sg. nom. 15,24 strâmtoarea: sg. nom./ac. 27,9; 36,15 (a se) STRÂMTORA: v. I strâmtora(-sã)-va: ind. viit.I. 3.sg. 20,22 STRÂMTORARE: s.f. „lipsã”, „nevoie” strâmturarea: sg. ac. 6,7 (a se) STRÂNGE: v. III (mã) strâng: ind. prez. 1.sg. 9,27 strânge-va: ind. viit.I. 3.sg. 27,23 strânge: ind. prez. 3.sg. 32,18; 40,12 sã (sã) strângã: conj. pr ez. 3.sg. 34,37 (sã) strânge: ind. prez. 3.sg. 38,30 (sã) va strânge: ind. viit.I. 3.sg. 41,15 (a se) STRECURA: v. I (sã) strecurã: ind. prez. 3.sg. 16,21 (sã) strecura: ind. imp. 3.sg. 29,22 (a se) STRICA: v. I strâcatu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 19,10 a strãca: inf. prez. rezum. cap.35 vei s trâca: ind. viit.I. 2.sg. 35,6 va strâca: ind. viit.I. 3.sg. 35,8 STRICÃCIUNE: s.f. strâcãciune: sg. ac. 33,22, 24, 30 (a) STRIGA: v. I strâgând: gerunziu 2,12 voiu strâga: ind. viit.I. 1.sg. 19,7 au s trâgat: ind. pf.c. 3.sg. 24,12 strâga: ind. imp. 3.sg. 29,12 strâg: ind. prez. 1.sg. 30,20 strâgam: ind. imp. 1.sg. 30,28 strâgã: ind. prez. 3.sg./pl. 31,38; 38,41 vor strâga: ind. viit.I. 3.pl. 35,12; 36,13 vor striga: ind. viit.I. 3.pl. 35,9

320

INDICE

CARTEA LUI IOV (a) SUSPINA: v. I sus pin: ind. prez. 1.sg. 3,24

STRIGARE : s.f. s trâgarea: sg. nom./ac. 27,9; 34,28 s trâgare: sg. ac. 30,5 s trãgarea: sg. nom./ac. 16,19; 39,7

SUSPINARE : s.f. sus pinarea: sg. ac. 23,2

(a) STROPI: v. IV s tropeaºte: ind. prez. 3.sg. 5,10

ª STRUGURE : s.m.; var. (Înv. ºi pop.) STRUGUR s trugurul: sg. nom. 15,33 ªARPE: sm. ºar pele: sg. nom. 26,13

STRUÞ: s.m. s truþilor: pl. dat. 30,29 s truþu: sg. ac. rezum. cap.39 s truþului: sg. gen. 39,13

ªATRÃ : s.f. ºatra: sg. ac. 36,29 ªCHIOP, ªCHIOAPÃ: s.m./f. ºt opului: s.m. sg. dat. 29,15

(a se) SUBÞIA: v. I; var. (Înv. ºi pop.) (a se) SUPÞIA (sã) va supþiia: ind. viit.I. 3.sg. 17,1 supþia(-sã)-va: ind. viit.I. 3.sg. 18,12

(a) ªEDEA: v. II ºed: ind. prez. 3.pl. rezum. cap.2 ºedeam: ind. im p. 1.sg. 29,25 ºezând: gerunziu 2,8; 29,25; 31,21 au ºezut : ind. pf.c. 3.pl. 2,13

(a) SUFERI: v. IV suferi: ind. prez. 2.sg. 10,14 voiu suferi: ind. viit.I. 1.sg. 17,13 va suf eri: ind. viit.I. 3.sg. 20,18 suferiþi: imperativ 2.pl 21,3 sufere: ind. prez. 3.sg. 24,12 sufere: imperativ 2.sg. 36,2

(a) ªÃNÞUI: v. IV (Înv.) „a se înconjura cu un ºanþ” va ºenþui: ind. viit.I. 3.sg. 15,24 ªOVAR: s.n. (P op.) „papurã” ºovar ul: sg. nom. 8,11

(a se) SUFLA: v. I suflând: gerunziu4,9; 37,10 (sã) suf lã: ind. prez. 3.sg. 37,17

(a se) ªTERGE: v. III „a ucide”; „a omorî” (s-)au ºt ers: ind. pf.c. 3.pl. 4,7

SUFLARE: s.f. suflarea: sg. nom.32,8; 33,4; 34,14 SUFLET: s.n. suf letul: sg. nom./ac. 2,4, 6; 6,7; 7,15; 9,21; 10,1, 12; 12,10; 13,14; 14,22; 16,4; 17,1; 1 8,4; 19,2; 23,13; 24,12; 27,2, 8; 30,16; 31,30; 33,18, 22, 28; 36,14; 38,39 sufletului sg. gen./dat. 7, 11; 11,20; 21,25; 30,25; 33,20 sufletele pl. ac. 33,30 SUFLU: s.n.; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare es te în I. Genilie, Geografie is toricã, astronomicã, naturalã ºi civilã… , Bucureºti, 1835. suflul: sg. nom. 41,11 SUHITEAN: s.m.„persoanã care aparþine tribului ªuah” Suhit eanul: sg. nom. 2,11; 8,1; 25,1; 42,9; Suf itheanul: sg. nom. 18,1 (a se) SUI: v. IV (sã) va sui: ind. viit.I. 3.sg. 7,9; 20,6 sã (sã) suie: conj. pr ez. 3.pl. 36,20 sui: inf. prez. fãrã a 36,33 SULFURÃ: s.f.; var. (Înv.) SULFUR: s.m. (cf. lat. sulphur, -uris) „pucioasã”; „substanþã chimicã, rezultatã din combinarea sulfului cu un me tal, cu un metaloid sau cu un radical organic; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima atestare este în ªtefan Vasilie Episcupescul, Practica doctorului de casã…, Bucureºti, 1846. sulfur : sg. nom. 18,15 SULIÞÃ: s.f. suliþa: sg. nom./ac. 39,23; 41,17, 20

ªTERNUTARE : s.f. „strãnut”; (Înv.) „forãit al cailor”; „vãrsãturã (pe gurã)”; lat. sternutatio; nu es te înregistrat în DLR (apar: s trãnutare; Înv.: stãr nutare; s ternutare) ºt ernutarea: sg. nom. 41,9 (a) ªTI: v. IV vei ºti: ind. viit.I. 2.sg. 5,24, 25 ºtiu: ind. prez. 1.sg. 6,24; 9,2; 10,13; 13,18; 19,25; 20,4; 30,23; 32,22; 42,2 ºtiu: ind. prez. 3.pl. 24,1; ºtim: ind. prez. 1.pl. 8,9 au ºtiut : ind. pf.c. 3.sg./pl. 9,5; 24,13 va ºti: ind. viit.I. 3.sg. 9,21; 21,19 ºtiind: gerunziu 9,28 sã ºtii: conj. prez. 2.sg. 10,7 sã ºtie: conj. pr ez. 3.sg. rezum. cap.12 ºtiþi: ind. prez. 2.pl. 12,3 ºti: ind. prez. 3.sg. 12,3, 9; 23,10; 28,13 sã ºtim: conj. prez. 1.pl. 15,9 sã ºtiþi: conj. pr ez. 2.pl. 19,29 sã ºtiu: con j. prez. 1.sg. 23,5 ºtiiam: ind. imp. 1.sg. 29,16 ºtii: ind. prez. 2.sg. 34,33; 37,15; 38,5, 18 ºtiiai: ind. imp. 2.sg. 38,21 ºtiutu(-)-ai: ind. pf.c. 2.sg. 38,21; 39,2 ªTIINÞÃ: s.f. ºtiinþa: sg. nom./ac. 13,2; 21,22; 32,17; 36,3, 4, 26; 42,3 ºtiinþã: sg. ac. 22,2; 35,16; 42,3 ºtiinþele: pl. ac. 37,16

SEMEÞIE: s.f.; var. (Pop.) SUMEÞIE sumeþiia: sg. ac. rezum. cap.12

ªTIUTOR, -TOARE : s.; var. (În v.) ªTIIT OR ºtiutoriul: s.m. sg. nom. 16,20 ºtiitoriu:. s.m. sg. nom. rezum. cap.16

SUNET: s.n. sunetul: sg. nom./ac. 15,21; 21,12; 37,2, 4

(a) ªUIERA: v. I va ºuiera: ind. viit.I. 3.sg. 27,23

321

CARTEA LUI IOV T TABLÃ: s.f. tablã ac. 19,24; tãblile ac. 40,13; TAINÃ: s.f. tainele: pl. ac. 11,6 tainã: sg. ac. 29,4 TALPÃ: s.f. talpe: pl. ac. 2,7 talpa: sg. nom. 18,9

INDICE TÃRIE: s.f. tãria: sg. nom./ac. 4,6; 12,16; 22,8; 24,22; 39,11; 40,11 tãriia: sg. nom./ac. 6,11, 12; 12,13; 36,22; 41,13 tãrie: sg. nom./ac. 9,19; 17,9; 23,6; 39,19 TÃRIME: s.f. tãrimea: sg. ac. 36,19; 37,23 tãrimii: sg. gen. 37,6 TÃTÂNE : s.m.; vezi TATÃ (a se) TÃVÃLI: v. IV (s-)au tãvãlit: ind. pf.c 3.pl. 30,14 TÂLHAR : s.m. tâlharilor: pl. gen. 12,6 tâlharii: pl. nom. 19,12

TARE: ad j./adv./s. tare: adj. m./f. sg. nom./ac. 5,3; 26,2 tari: adj. f. pl. ac. 37,16 (mai) tare: adv. 19,19 (cel) tare: s.m. sg. nom. (anacolut) 9,4 (cei) tari: s.m. pl. ac. 24,22

TÂNÃR, -Ã : adj./s. tinerii: s.m. pl. ac. 29,8 (cei mai) tineri: s.m. pl. nom. 30,1 (mai) tânãr: adj. m. sg. nom. 32,6

TATÃ: s.m.; var. (Înv. ºi pop.) TÃTÂNE tatãl: sg. nom. 17,14; 34,36; 38,28; 42,15 tatã: nom. 29,16 tãtâni-sãu: gen . 21,19

(a se) TÂNGUI: v. IV (m-)am tânguit: ind. pf.c. 1.sg. 3,26 tânguiaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.10; rezum. cap.16 (sã) tânguiaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.10

TAUR: s.m. tauri: pl. ac. 42,8

TEACÃ: s.f. teaca: sg. ac. 20,25

(a) TÃINUI: v. IV tãinuieºti: ind. prez. 2.sg. 10,13 tãinui: inf. pr ez. fãrã a 13,9; 42,2 va tãinui: ind. viit.I. 3.sg. 20,13 am tãinuit: ind. pf.c. 1.sg. 31,33 tãinuiaºte: ind. prez. 3.pl. 42,3

TEMÃTOR, -TOARE: adj. temãtoriu: m.sg. nom. 1,1, 8; 2,3

(a) TÃCEA: v. II taci: imperativ 2.sg. 33,31, 33 aº tãcea: cond. prez. 1.sg. 3,13 am tãcut: ind. pf.c. 1.sg. 3,26; 31,34 voiu tãcea: ind. viit.I. 1.sg. 6,24; 16,7 vor tãcea: ind. viit.I. 3.pl. 11,3 aþi tãcea: cond. prez. 2.pl. 13,5 tãceþi: imperativ 2.pl. 13,13 tãcând: gerunziu 13,19 tãcea: ind. imp. 3.sg. 29,21 a tãcea: inf. prez. rezum. cap.38

(a se) TEME : v. III (sã) teame: ind. prez. 3.sg. 1,9 (te) vei teame: ind. prez. 2.sg. 5,21; 11,15 (vã) teameþi: ind. prez. 2.pl. 6,21 (mã) voiu teame: ind. viit.I. 1.sg. 9,35 (sã) vor teame: ind. viit.I. 3.pl. 37,24; 41,16 sã (sã) teamã: conj. prez. 3.sg. 41,24 (mã) temeam: ind. imp. 1.sg. 3,25 (sã) tem: ind. prez. 3.pl. 6,16 temându-: gerunziu 9,35 (mã) tem: ind. prez. 1.sg. 21,6 temându(-sã): gerunziu 22,4 (m-)am temut: ind. pf.c. 1.sg. 31,23; 32,6 temutu(-s)-au: ind. pf.c. 3.pl. 32,15

TÃCERE: s.f. tãceare: sg. ac. rezum. cap.32; r ezum. cap.40

TEMEI: s.n. (Înv. ºi pop.) „temelie” temeiu: sg. ac. 4,19; 36,16 temeiul: sg. ac. 22,16

TÃCUT, -Ã : adj. tãcuþ: m. pl. nom. rezum. cap.2

TEMELIE: s.f. temeliile: pl. nom./ac. 38,4, 6

(a) TÃGÃDUI: v. IV va tãgãdui: ind. viit.I. 3.sg. 8, 18 tãgãduiaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.25 am tãgãduit: ind. pf.c. 1.sg. 31,16

THEMANITEAN : s.m. „locuitor al Temanului, þinutul Edomului” Themaniteanul: sg. nom. 2,11; 4,1; 15,1; 42,7 Thimaniteanul: sg. nom. 22,1

TÃGÃDUIRE : s.f. tãgãduire: sg. nom. 31,28 (a se) TÃIA: v. I au tãiat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,17; 28,10 (sã) vor tãia: ind. viit.I. 3.pl. 4, 20 (sã) va tãia: ind. viit.I. 3.sg. 14,7 tãiatu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 16,15 (s-)au tãiat: ind. pf.c. 3.sg. 22,20 tãia(-)-vor : ind. viit.I. 3.pl. 40,25 (sã) taie: ind. prez. 3.sg. 7,6

TICÃLOS, -OASÃ : s.m./f. ticãlosului: s.m. sg. dat. 3,20 TICÃLOªIE: s.f. ticãloºii: pl. ac. 14,1 TIGRIª: s.m. „tigru”; cuvântul nu este înregistr at, în aceastã formã, în DLR (cf. lat. tigris). tigriºul: sg. nom. 4,11 TINÃ: s.f. tinei: sg. dat. 30,19

322

INDICE

CARTEA LUI IOV

TINEREÞE: s.f. tiner eaþelor: pl. gen. 13,26; 20,11; 29,4; 33,25

TREMURARE: s.f. tremurare: sg. nom. 4,14

TIRAN:s.m. tir anul: sg. ac. 34,19 tir anilor: pl. gen. 35,9

TRESTIE: s.f. tres tiei: sg. gen. 40,16 (a se) TRIMITE: v. III trimite: imperativ 2.sg. 2,5 trimite: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.4 sã trimitã: conj. prez. 3.sg. 20,23 va trimite: ind. viit.I. 3.sg. 27,22 trimit: ind. prez. 3.pl. 37,11 (sã) trimite: ind. prez. 3.sg. 38,2 4 vei trimite: ind. viit.I. 2.sg. 38,35 trimite-va: ind. viit.I. 3.sg. 41,14 trimiþând: gerunziu 1,4 trimiþi: ind. prez. 2.sg. 30,24 triimitea: ind. im p. 3.sg. 1,5

TIRANIE: s.f. tirãniii: sg. dat. 15,20 TOBÃ: s.f.; var. DOBÃ doba: sg. ac. 21,12 dobei: sg. gen. 39,24 TOCMAI: adv.; var. (Reg.) TOGMA togma: 21,29; 30,8 TOCMIT, -Ã: adj.; var. (Reg.) TOGMIT togmite: n. pl. dat. 41,3

(a se) TRUFI: v. IV (Înv.) „a avea o atitudine plinã de truf ie”, „a se fuduli”, „a se mândri” (sã) tr ufeaºte: ind. prez. 3.sg. 15,20

TOLBÃ: s.f.; var. (Înv.) TULBÃ tulba: sg. nom./ac. 30,11; 39,23 TOPAZ: s.n.; var. (Înv.) TOPAZIE: s.f. topaziia: sg. nom. 28,19

TRUFAª, -Ã: s. (cel) tr ufaº: s.m. sg. ac. 26,12 (cel) tr ufaºu: s.m. sg. ac. 40,6

(a se) TOPI: v. IV (sã) vor topi: ind. viit.I. 3.pl. 6, 17

TRUFêIE: s.f. (Înv.) „trufie” tr ufãºie: sg. ac. rezum. cap.15

TOPIT, -Ã : adj. topitã: f. sg. nom. 28,2

TRUFIE: s.f. tr ufie: ac. 10,16; 11,12; rezum. cap.18; 24,23; 33,17 tr ufiia: nom./ac. 20,6; 35,12 tr ufiii: sg. gen. 41,25

(a) TRAGE: v. III va trage: ind. viit.I. 3.sg. 5,16; 20,15; 21,33; 34,14 ai tras: ind. pf.c. 2.sg. 22,7 tr as-au: ind. pf.c. 3.sg. 24,22 (sã) trage: ind. prez. 3.sg. 28,18 sã tragi: conj. prez. 2.sg. 36,20 tr age: inf. prez. fãrã a 40,20

TRUNCHI: s.n. tr unchiul: sg. nom. 14,8 TRUP: s.n. tr upul: sg. nom./ac. 2,5; 6,12; 7,5; 14,22; 16,16; 19,26; 33,21, 25; 34,15; 41,6 tr upului: sg. gen. 4,15 tr upul: sg. gen. (cu prep. a + tot) 12,10 tr upurilor: sg. gen. rezum. cap.14

(a) TRÃI: v. IV aº f i trãind: cond. prez. 1.sg. 3,16 voiu trãi: ind. viit.I. 1.sg. 7,16 trãi: inf. prez. fãrã a 8,11 trãiaºte: ind. prez. 3.sg. 12,10; 14,14; 30,23 trãind: gerunziu 14,1; 33,28 va trãi: ind. viit.I. 3.sg. 14,22 trãiesc: ind. prez. 3.pl. 21,7; 28,13 au trãit: ind. pf.c. 3.sg. 42,16

TRUPESC, -EASCÃ: adj. tr upeºti: m. pl. nom. 10,4

(a se) TRECE: v. III trecând: gerunziu 1,5; 4,15 au tr ecut: ind. pf.c. 3.sg./pl. 6,15; 7,6; 11,16; 15,19; 17,11; 24,2;28,8; 30,15 trec: ind. prez. 3.pl. 8,9; 16,23 trecut-au: ind. pf.c. 3.pl. 9,26 treace: ind. pre. 3.sg. 6,15; 7,9; 23,10; 37,21 a (sã) tr eace: inf. prez. 14,5 va treace: ind. viit.I. 3.sg. 14, 13 sã tr eacã: con j. prez. 3.sg. 14,20; 33,18 treace: inf. prez. fãrã a 19,8 treace-va: ind. viit.I. 3.sg. 20,8 treacã: conj. pr ez. fãrã sã 3.pl. 24,19 vor treace: ind. viit.I. 3.pl. 34,20; 36,12 TRÂNDÃVIRE: s.f. trândãvir ea: sg. nom. 8,14 TREAPTÃ: s.f. treap tele: pl. ac. 31,37 (a) TREMURA: v. I tremura: ind. im p. 3.pl. 4,4

(a se) TULBURA: v. I; var. (Înv.) (a se) TURBURA (t e-)ai turburat: ind. pf.c. 2.sg. 4,5 va tur bura: ind. viit.I. 3.sg. 13,11 tur buraþi: ind. prez. 2.pl. 19,3 tur burã: ind. prez. 3.sg. 22,10 (m-)am tur burat: ind. pf.c. 1.sg. 23,15 au turbur at: ind. pf.c. 3.sg. 23,16 (sã) v or turbura: ind. viit.I. 3.pl. 34,20 (a) TUNA: v. I tuna-va: ind. viit.I. 3.sg. 37,4, 5 tuni: ind. prez. 2.sg. 40,4 (a) TUNDE: v. III tunzându-: gerunziu 1,20 TUNET: s.n. tunetul: sg. ac. 26,14 tunetului: sg. gen. 38,25 TURMÃ: s.f. tur me: pl. ac. 1,17 tur mele: pl. ac. 21,11; 24,2 tur mei: sg. gen. 30,1

323

CARTEA LUI IOV (a se) TURNA: v. I (sã) turna: ind. imp. 3.sg. 38,38 Þ ÞÃRÂNÃ : s.f. þãrânã: sg. ac. 34,15 ÞÂÞÃ : s.f. þâþãle: pl. ac. 3, 12 ÞÂÞÂNÃ: s.f. þiþânile: pl. ac. 22,14; 36,30 ÞESÃTOR: s.m. þãsãtoriu: sg. ac. 7,6 (a se) ÞINE: v. III; var. (a se) ÞINEA þinea: inf. prez. fãrã a 4,2 va þinea: ind. viit.I. 3.sg. 17,9; 21,19 (sã) þine: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.21; 21,30 þin: ind. prez. 3.pl. 21,12 þine: ind. prez.3.sg. 26,9 a þinea: inf. prez. 27,6 vor þinea: ind. viit.I. 3.pl. 36,11 þiindu-: gerunziu 2,3 þâne: ind. prez. 3.sg. 2,6 ai þânut: ind. pf.c. 2.sg. 38,13 þâindu(-sã): gerunziu 41,8 ÞINUT : s.n. þinuturile: pl. ac. 18,19 þânuturilor: pl. gen. 5,23 U (a se) UCIDE: v. III ucide: ind. prez. 3.sg. 5,2; 24, 14 va ucide: ind. viit. 3.sg. 13,15; 20,16 ucigându(-sã): gerunziu rezum. cap.1 sã ucigã: con j. prez. 3.sg. 6,9 ucigã: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 9,23 UCIDERE: s.f. uciderea: sg. ac. 21,20 UCIGAª: s.m. ucigaºul: sg. nom. 24,14 (a se) UITA: v. I (sã) va uita: ind. viit. 3.sg. 7,8; 20,9 uitã: ind. prez. 3.pl. 8,13 vei uit a: ind. viit.I 2.sg. 11,16 (s-)au uitat: ind. pf.c. 3.sg./pl. 16,10; 19,14; 28,7 (sã) vor uita: ind. viit.I 3.pl. 19,27 uite(-se): /sã) con j. prez. fãrã sã 3.sg. 24,20 uite(-sã): conj. pr ez. fãrã sã 3.sg. 39,15 uita: inf. prez. fãrã a 26,14 uitându(-sã): gerunziu 27,23 au uitat: ind. pf.c. 3.pl. 28,4 uita(-sã)-va: ind. viit.I. 3.sg. 33,27 sã (sã) uite: con j. prez. 3.sg. 34,29 (te) uitã: imperativ 2.sg. 35,5 (sã) uitã: ind. prez. 3.sg. 36,25 a (sã) uit a: inf. prez. 37,24 (Te) uiþi: ind. prez. 2.sg. 30,20 ULIÞÃ: s.f. uliþã: sg. ac. 18, 17; 29,7

INDICE ULIU : s.m. uliului: sg. gen. 39,13 uliul: sg. nom. 39,26 (a) UMBLA: v. I am umblat: ind. pf.c. 1.sg. 1,7; 2,2; 31,5 umbla-vor : ind. viit.I. 3.pl. 6,18 vei umbla: ind. viit.I. 2.sg. 8,6 sã umble: conj. pr ez. 3.sg. 12,24; 24,18 umblu: ind. prez. 1.sg. 16,23 umblã: ind. prez. 3.sg./pl. 18,8; 22,14; 24,10, 17; 34,8 umblam: ind. imp. 1.sg. 29,3; 30,28 umblând: gerunziu 31,26 ai umblat: ind. pf.c. 2.sg. 38,16 UMBRARIU: s.n. umbrariu: sg. ac. 27,18 UMBRÃ: s.f. umbra: sg. nom./ac. 3,5; 7,2; 8,9; 10,22; 12,22; 14,2; 24,17; 28,3; 34,22; 40,17 umbrã: sg. ac. 40,16 umbrele: pl. ac. 40,17 UMED, -Ã: adj.; var. (Înv.) UMÃD umãdã: f. sg. nom. 8, 16 UMEZEALÃ: s.f. umezalã: sg. ac. 8,11 (a se) UMFLA: v. I; var. (a se) ÎMFLA (sã) umflã: ind. prez. 3.sg./pl. 15,13; 38,11 (s-)au umflat: ind. pf.c. 3.sg. 16,17 (sã) înf lã: ind. prez. 3.pl. 31,23 (a se) UMPLE: v. III; var. (Înv. ºi pop.) (a se) UMPLEA umplu: ind. prez. 3.pl. 3,15 umpleþi: imperativ 2.pl. 6,28 (mã) voiu umplea: ind. viit.I. 1.sg. 7,4 (sã) va umplea: ind. viit.I. 3.sg. 8,21 umple: ind. prez. 3.sg. 9,18 (sã) umple: ind. prez. 3.sg. 14,1 va umplea: ind. viit.I. 3.sg. 15,2 (sã) vor um plea: ind. viit.I. 3.pl. 20,11 (s-)ar umplea: cond. prez. 3.sg. 20,23 umpluse: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 22,18 voiu umplea: ind. viit.I. 1.sg. 23,4 (sã) umple: conj. prez. fãrã sã 3.sg. 38,27 vei umplea: ind. viit. 2.sg. 38,39; 40,26 (a) UNDA: v. I (Înv. ºi reg.) „a inunda” undeazã: ind. prez. 3.pl. 3,24 UNDIÞÃ : s.f. undiþa: sg. ac. 40,19, 20 UNGHI: s.n. unghiului: sg gen. 38,6 UNIRE : s.f. „curãþenie (sufleteascã)” unirea: sg. nom./ac. 2,9; 12,4; 31,6 unire: sg. ac. 25,2 UNIT, -Ã : adj./s. „curat (suf leteºt e)” unit: adj. m. sg. nom. 1,1, 8; 2,3; 9,21 (cel) unit: s.m. sg. ac. 8,20 unitã: adj. f. sg. ac. 33,3 UNSOARE: s.f. unsori: pl. nom. 28,19 unsorile: pl. nom. 41,22

324

INDICE

CARTEA LUI IOV (a se) USCA: v. I sã (se) uºte: conj. prez. 3.sg. 14,11 (s-)au uscat : ind. pf.c. 3.sg. 7,5 (sã) uscã: ind. prez. 3.pl. 8, 12 (sã) v or usca: ind. viit.I. 3.pl. 12,15 va usca: ind. viit.I. 3.sg. 15,30 sã (sã) usuce: conj. prez. 3.pl. 18,16

UNT: s.n. untului: sg. gen. 20,17 unt: sg. ac. 29,6 UNTDELEMN: s.n. untdelemn: sg. ac. 29,6 UNTURÃ: s.f. untur a: sg. nom. 15,27

(a se) USEBI: v. IV; vezi (a se) OSEBI

URÂCIUNE: s.f. urãciunea: sg. nom. 11.20

(a se) USPÃTA: v. I; vezi (a se) OSPÃTA USPÃÞ: s.n.; vezi OSPÃÞ

URÂCIOS, -OASÃ: s.f. urâciosul: s.m. sg. nom. 15,16 urâcioasã: adj. f. sg. nom. 33,20

UªÃ: s.f. uºa: sg. nom./ac. 3,10; 31,9; 31,32 uºe: sg. ac. 31,3 4; 38,10 uºile: pl. ac. 38,8, 17

URÂT, -Ã: ad j. urât : m. sg. nom. 9,31 urâþi: adj. m. pl. nom. 18,3

UªOR, -OARÃ: adj. uºor: adj. m. sg. nom. 24,18

URECHE: s.f. ureachea: sg. nom./ac. 4,12; 12,11; 29,11 ureache: sg. nom./ac. 6,28; 13,1 urechile: pl. ac. 13,17; 15,21; 28,22; 33,8, 16 ureachiia: sg. nom./ac. 34,3; 36,10, 15 ureachiea: sg. ac. 36,15 urechii: sg. gen. 42,5

V VACÃ: s.f. vaca: sg. nom. 21,10

URIAª: s.m. uriiaº: sg. ac. 16,15 urieºi: pl. nom. 26,5

VAI: interj. vai: 39,25 VAL: s.n. valurile: pl. ac. 9,8; 31,23; 38,11 valuri: pl. ac. 30,12

URGIE: s.f. ur giia: nom./ac. 6,4; 9,5; 21,20; 31,34; 35,15; 40,6; 42,7 ur gie: sg.ac. 17,7 ur gia: sg. nom. 19,11 ur giii: sg. gen. 20,23, 28; 21,17, 30

VALE: s.f. vãli: pl. ac. 6,15

(a) URGISI: v. IV sã urgiseºti: conj. pr ez. 2.sg. 5,17 ur giseaºte: ind. prez. 3.sg. 39,7

VARGÃ : s.f. var ga: sg. nom./ac. 9,34; 21,9

URGISIT, -Ã: adj. „dispreþuit” ur gisit: n. sg. nom. 12,5

VAS: s.n. vase: pl. nom. 28,17

(a) URÎ: v. IV urãsc: ind. prez. 3.pl. 8,22 (sã) va urî: ind. viit.I. 3.sg. 9,21 ureaºt e(-sã): ind. prez. 3.sg. 10, 1 urâtu(-)-au: ind. pf.c. 3.pl. 19,19 urãscu-: ind. prez. 3.pl. 30,10 urâse: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 31,29

(a) VÃDI: v. IV vãdi: inf. prez. fãrã a 6,25; 9,33; 24,25; 32,12 va vãdi: ind. viit.I. 3.sg. 13,10 voiu vãdi: ind. viit.I. 1.sg. 13, 15 vãdeaºte: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.15; rezum. cap.17 vãdeºti: ind. prez. 2.sg. 15,3 vãdind: gerunziu rezum. cap.19; rezum. cap.40

URLARE: s.f. ur larea: sg. ac. 39,25

VÃDUVÃ: s.f. vãduve: pl. ac. 22,9 vãduvei: sg. gen./dat. 24,3, 21; 29,13; 31,16 vãduvele: pl. nom. 27,15

(a) URMA: v. I ur mezi: ind. prez. 2.sg. 15,5 ur meazã: ind. prez. 3.pl. 20,2 au urmat: ind. pf.c. 3.sg. 23,11; 31,7 a ur ma: inf. prez. 36,21

(a se) VÃRSA: v. I au vãrsat : ind. pf.c. 3.sg. 16,14 vãr sa: ind. im p. 3.pl. 29,6 (s-)au vãrsat : ind. pf.c. 3.pl. 37,18 var sã: ind. prez. 3.sg. 12,21; 36,27 (sã) var sã: ind. prez. 3.pl. 37, 10

URMÃ: s.f. ur mã: sg. ac. în loc. adj. ceale (mai)/cei (mai) de pre urmã 8,7; 18,20; 38,16; 42,12 ur mele: pl. ac. 11,7; 13,27; 23,11 ur mã: sg. ac. în loc adv .mai pe urmã rezum. cap.42

VÃRSAT, -Ã : adj. vãr sate: adj. f. pl. ac. 41,6

(a) URZI: v. IV ur zesc: ind. prez. 3.pl. 36,28

(a se) VÃTÃMA: v. I vãtãma(-sã)-va: ind. viit.I. 3.sg. 15,33

325

CARTEA LUI IOV

INDICE vãzutu(-)-ai: ind. pf.c. 2.sg. 38,22 (s-)ar fi vãzut: cond. pf. 3.sg. rezum. cap.40 (sã) veade: ind. prez. impers./3.sg. 8,16; 10,3, 4; 28,24; 35,2; 41,25; 42,5 vezi: ind. prez. 2.sg. 4,8 vezi: imper ativ 2.sg. 35,5

VÃZDUH : s.n. vãzduhul: sg. nom. 37,21 vãzduhului: sg. gen.38,22 VÂNÃ: s.f. vinele: pl. nom./ac. 4,12; 40,12 vine: pl. ac. 10,11 vinelor: pl. gen. 28,1

VEDENIE : s.f. vedenii: pl. ac. 7,14

VÂNT : s.n. vânt: sg. nom./ac. 1,19; 6,26; 7,7; 13,25; 15,2; 16,3; 30,22 vântului: sg. gen. 21,18 vânturilor: pl. dat. 28,25 vântul: nom./ac. 27,21; 30,15; 37,21

VEDERE: s.f. vederii: sg. gen., în sintagma vederii de noaptea 4,13 vederea: sg. ac., în sintagma vederea de noap tea 20,8; 33,15 vederea: sg. nom./ac. 7,8; 2 1,8

VÂRF : s.n.; var. (Înv. ºi reg.) VÂRV vâr ful: sg. ac. 24,24 vãr vul: sg. ac. 22,12 VÂRSTÃ: s.f. vâr sta: sg. nom. 32,7 VÂRªÃ: s.f. „unealtã de pescuit alcãtuitã dintr-un coº de formã lunguiaþã, din nuiele sau din sâr mã, cu gura largã ºi întoarsã înãuntru în f ormã de pâlnie”; aici prima atestare a cuvântului; cf. MDA, unde prima at estare este în Gh. ªincai, Hronica românilor…, I, Iaºi, 1853-185 4. vârºile: pl. ac. 40,26 VÂRTOS, -OASÃ: adj./adv./s. (mai) vârtos: adv. 4,8, 19; 15,16; 25,6; 31,34 (celor) vârtoºi: s.m. pl. gen. 6,23 (foar te) vârtos: adj. m. sg. nom. 9,19 vâr tos: ad j. m. sg. nom. 21,23 vâr toºi: adj. m. pl. ac. 36,19 (foar te) vârtoºi: adj. m. pl. nom. 37,18 VÂRTUTE: s.f. (Înv. ºi pop.) „vigoare” vâr tute: sg. ac. 3,17 vâr tutea: sg. nom./ac. 9,4; 18,12; 30,2; 31,24; 40,11; vâr tutei: sg. gen. 18,7 VEA C: s.m/s.n. veac: sg. ac. în loc. adv. în veac 4,20; 14,20; 36,7 veacilor: pl. gen. 22,15 veacuri: pl. ac. 32,9 VECHI, VECHE: adj./s. (cei) vechi: s.m. pl. ac. 12,12 vechi: s.m. pl. nom. 15, 10; (mai) vechi: adj. m. pl. nom. 15, 10; 32,6 (a se) VEDEA: v. II vei vedea: ind. viit.I. 2.sg. 2,5; 10,4; 22,11 vedea: ind. imp. 3.pl. 2,13; 29,8 vedeþi: imperativ 2.pl. 6,28 voiu v edea: ind. viit.I. 1.sg. 9, 11; 19,26, 27; 23,9 sã (vã) vedeþi: ind. viit.I. 2.pl. 13,5 va vedea: ind. viit.I. 3.sg. 20,9; 24,15; 33,26; 35,13 vedea-v or: ind. viit.I. 3.pl. 21,20; 22,19 (sã) vedea: ind. im p. 3.sg./pl. 30,2; 32,1 (mã) vedeam: ind. imp. 1.sg. 31,21 sã vedem: con j. prez. 1.pl. 34,4 vãd: ind. prez. 3.pl. 34,26; 36,25; 37,21 (sã) vãd: ind. prez. 3.pl. 37,24 au vãzut: ind. pf.c. 3.pl. 3,16; 9,25; 13,1; 28,10, 27; 42,16 am vãzut: ind. pf.c. 1.sg. 5,3; 15,17; 31,26 vãzând: gerunziu 6,21; 11,11; 29,11; 40,28 vãzuse: ind. m.m.c.pf. 3.sg./pl. 20,7, 9; 32,5 vãzu: ind. prez. 1.sg. 32,8, 12 ai vãzut : ind. pf.c. 2.sg. 38,17

(a) VENI: v. IV venind: gerunziu 1,6; 2,11 au venit : ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,14; 2,11; 3,25, 26; 4,5; 19,12; 30,26; 42,11 venit-au: ind. pf.c 3.sg. 1,16, 17 veniia: ind. imp. 3.sg./pl. 2,1; 29, 13 venise: ind. m.m.c.pf. 3.sg. 2,1; rezum. cap.6 va veni: ind. viit.I 3.sg. 5,21; 9,11; 13,16; 14,6, 14; 2 1,17; 22,4, 28; 27,9 aþi venit: ind. pf.c. 2.pl. 6,21 a veni: inf. prez. 8, 16 veniþi: ind. prez. 2.pl. 17,10 vor veni: ind. viit.I. 2.pl. 20,25 vine: ind. prez. 3.sg. 3,21; 28,20; 37,22 vii: ind. prez. 2.sg. 1,7; 2,2 sã vie: conj. prez. 3.sg. 6,8; 3 4,23; 36,32 vie: con j. prez. fãrã sã 3.sg. 13,19 sã viu: conj. pr ez. 1.sg. 23,3 VERDE : adj. verzi: f. pl. nom./ac. 38,2 7; 39,8 (a se) VESELI: v. IV (sã) vor veseli: ind. viit.I. 3.pl. 22,19 (sã) veselea: ind. imp. 3.pl. 30,7 (m-)am veselit: ind. pf.c 1.sg. 31,25 (s-)au veselit: ind. pf.c. 3.sg. 31,2 7 (sã) veselea: ind. imp. 3.pl. 38,7 VESELIE: s.f. veselia: sg. nom. 8,19 veselie: ac. 8,21; 33,26 VESTE : s.f. ves tea: sg. ac. 28,22 (a) VESTI: v. IV sã vestesc: conj. prez. 1.sg. 1,15, 16, 17, 19 au vestit: ind. pf.c. 3.sg. 28,27 voiu v esti: ind. viit.I. 1.sg. ;31,37 sã vesteascã: conj. prez. 3.sg. 33,23 ves tind: gerunziu 34, 1 ves teaºte: ind. prez. 3.sg. 36,33 VESTIT, -Ã: adj. ves tiþi: m. pl. nom. 14,21 VEªMÂNT: s.n.; var. (Reg.) VÃJMÂNT vejmintele: pl. nom./ac. 1,20; 2,12; 9,31; 27,16; 37,17 vejmânt : sg. ac. 24,10; 31,19 vejmântul: sg. nom. 30,18 vejmântului: sg. gen. 30,18 vãjmântul: sg. ac. 13,28 vãjmânt: sg. ac. 29,14 vâjmântul: sg. ac. 38,14

326

INDICE

CARTEA LUI IOV

VEªNIC , -Ã: adj.; var. (Înv. ºi rar) VEACINIC veacinica: f. sg. nom. 10,22 veacinicã: f. sg. nom. 40,23

VOLBURÃ: s.f. volbura: sg. nom./ac. 8,11; 27,21; 36,27 volburã: sg. ac. 40,1

(a se) VEªTEJI: v. IV; var. (În v. ºi pop.) (a se) VEªTEZI (sã) v eºtezeaºte: ind. prez. 3.sg. 30,16 a (sã) veºtezi: inf. prez. 33,19

VOPSEA: s.f.; var. (În v. ºi pop.) VÃPSEA vãpseale: pl. ac. 28,16

VIAÞÃ: s.f. viaþa: sg. nom./ac. rezum. cap.3; 3,20; 7,1, 7; 10,1; 27,6; 33,18, 20, 22; 36,14 viaþã: sg. ac. rezum. cap.8; 10,12; 30,2 vieþii: sg. gen./dat. rezum. cap.7; rezum. cap.21; 24,22 vieþi: sg. gen. rezum. cap.27 viiaþa: sg. nom./ac. 9,21; 22,3 viiaþã: sg. ac. rezum. cap.14 VICLEAN, -Ã: s. (celor) vicleni: s.m. pl. dat. 8,20 (cei) vicleani: s.m. pl. nom. 36,13 VICLEªUG: s.n. vicleºugul: sg. ac. 5,13 vicleºug: sg. ac. 31,5 VIE: s.f. via: ac. 15,33; 24,6 VIERME: s.m. vier milor: pl. dat. 17,14 vier mii: pl. nom. 21,26; 24,20 vier mele: sg. nom. 25,6 VIFOR: s.n. vifor: nom./ac. 3,6; 9,17; 36,14; 38,1 viforul: nom. 21,18; 27,20; 37,9 VIITOR, -TOARE: adj./s. (cea) viitoar e: s.f. sg. nom. rezum. cap.17 viitoarea: adj.antep. f. sg. ac. rezum. cap. 19 VIN: s.n. vin: sg. ac. 1,13, 18 VINÃ: s.f. vina: sg. ac. rezum. cap.5 vinã: sg. ac. , în loc. adv. fãrã vinã rezum. cap.19 (a) VINDECA: v. I vindecã: ind. prez. 3.sg. 5,18 ai vindecat : ind. pf.c. 2.sg. 14, 17 VIS: s.n. visuri: pl. ac. 7, 14 VISTIERIE: s.f. vistieriile: pl. ac. 38,22 VIÞEL: s.m. viþelul: sg. ac. 21,10 viþeii: pl. nom. 39,4 VIU, VIE: adj./s. viilor: s.m. pl. gen. 24,18 (celor) vii: s.m. pl. gen. 28,21; 33,30 viu: adj. m. sg. nom. 19,25; 27,2

VORBÃ: s.f. vorbã: sg. ac. 4,2; rezum. cap.8 vorba:nom./ac. 5,8; 6,26; 10,1; 11,4; 13,17; 23,2; 29,22; 33,7; 35,16 vorbe: pl. ac. 15,13; 32,18 vorbele: pl. ac. 19,2, 23; 24,25; 32,11, 14, 15; rezum. cap.33; 33,1; 38,2 vorbelor: pl. dat. 35,4 (a) VORBI: v. IV sã vor besc: con j. prez. 1.sg. 9,14 voiu vor bi: ind. viit.I. 1.sg. 9,27 ar vorbi: cond. prez. 3.sg. 11,5 vorbi-voiu: ind. viit.I. 1.sg. 19,7 vor vorbi: ind. viit.I. 3.pl. 27,4 vorbind: gerunziu 32,4 vorbeascã: con j. prez. fãrã sã 3.sg. 33,2 vorbesc: ind. prez. I sg. 33,31 a f i vorbit: inf. pf. rezum. cap.42 VORBITOR, -TOARE: adj./s. vorbitoriu: adj. m. sg. nom. 11,2 vorbitorii :s.m. pl. voc. 16,21 VRÃJMAª: s.m. vrãjmaºului: sg. gen. 6,23; 38,23 vrãjmaºul: sg. nom./ac. 16,10; 19,11 vrãjmaºilor : pl. gen. 22,25 (a) VREA: v. II va vrea: ind. viit.I. 3.sg. 9,3; 36,29; 39,9 voiu vrea: ind. viit.I. 1.sg. 9,20 vr eai: ind. prez. 2.sg. 13,26; 22,15 vr eam: ind. im p. 1.pl. 21,14 vr ea: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.23 vr eau: ind. prez. 1.sg. 23,6; 33,32 au vrut : ind. pf.c. 3.sg./pl. 23,13; 34,27; rezum. cap.39 ai vrut : ind. pf.c. 2.sg. 26,4 aº f i vrut: cond. pf. 1.sg. 29,25 VREDNIC: adj. vr eadnicã: f. sg. nom. 3,7; 11,6 vr eadnic: adj. m. sg. nom. rezum. cap.6; 6,2; 14,3; 33,27 VREDNICIE: s.f. vr eadnicie: sg. ac. 37,23 vr ednicie: sg. ac. 21,4 vr ednicia: sg. ac. rezum. cap.28 VREME: s.f. vr emea: sg. ac. 22,16 vr eame: sg. ac., în loc. adj. fãrã vreame „prematur” 3,16 vr eamea: sg. ac., în loc. adv. în vreamea sa „la momentul potrivit” 5,26; 38,32 vr eamea: sg. ac. 6.17; 30,1; 32,6; 38,23; 39,1, 2; 39,18 vr eamile: sg. nom./ac. 10,5; rezum. cap.24; 24,1 vreame: sg. ac. 12,5, 12; 14,1; 14,13; 28,3 vreamea: sg. ac., în loc. adv. în toatã vreamea „tot timpul” 27,10

VIZUINÃ: s.f. viezuinã: sg. ac. 37,8

VRERE: s.f. vr earea: sg. nom./ac. rezum. cap.12; 23,14; 37,12 vr earii: sg. dat. rezum. cap.37

VOIEVOD: s.m. voivozii: pl. nom. 29,10 voievozilor: pl. gen. 39,25

VULTUR : s.m. vultur ului: sg. gen. 28,7

327

CARTEA LUI IOV

INDICE

VUZITEA N: s.m. „membru al tribului ce se trãgea din Vuz , menþionat în Fc 22,21 ca f iu al lui Nahor, fratele lui Avr aam (cf. Anania 2001, p.597). Vuziteanul: sg. nom. 32,2 Vãziteanul: sg. nom. 32,6 Z ZADAR: s.n.; var. ZÃDAR zãdar : sg. ac., în loc adv în zãdar 1,9; 2,3; 9,29; 15,3 1; 39,16 ZAR: s.n. (Reg.) „broascã (de la uºã)” zar: sg. ac. 38,10 ZÃBALÃ: s.f. zãbalele: pl. ac. rezum. cap.3 (a) ZÃBOVI: v. IV va zãbovi: ind. viit.I. 3.sg. 8,17; 29,19; 37,8; 39,9; 41,13 zãboveaºt e: ind. prez. 3.sg. 38,26 ZÃDUF : s.n.; var. (În v. ºi reg.) ZÃDUH zãduh: sg. ac. 30,30 ZÃLOG: s.n. zãlogul: sg. ac. 22,6 zãlog: sg. ac. 24,3 (a se) ZÃMISLI: v. IV zãmislitu(-s)-au: ind. pf.c. 3.sg. 3,3 zãmislit-au: ind. pf.c. 3.sg. 15,35 ZÃMISLIT, -Ã: ad j./s. (cei) zãmisliþi: s.m. pl. ac. 3,16 zãmislit: adj. m. sg. nom. 14,4 ZÃPADÃ: s.f. zãpãzii: sg. gen./dat. 37,6; 38,22 ZÃTICNEALà : s.f.; var. (Reg.) ZÃTIGNEALà (înv. ºi reg.) „necaz” zãtignealã: sg. ac. 7,15 ZBÂR CITURÃ: s.f. zbârciturile: sg. nom. 16,9 ZBICI: s.n.; vezi BICI (a) ZBURA: v. I zburând: gerunziu 20,8 zboarã: ind. prez. 3.sg. 9,26 ZBURARE: s.f. zburare: sg. ac. 5,7 (a se) ZDROBI: v. IV (s-)au zdrobit: ind. pf.c. 3.pl. 4,10 (sã) vor zdrobi: ind. viit. I. 3.pl. 5,4; 20,10; 24,24 sã zdrobeascã: conj. prez. 3.sg. 6,9 va zdrobi: ind. viit. I. 3.sg. 9, 17; 3 4,25 (sã) zdrobeaºte: ind. prez. 3.sg. 14,2 (sã) va zdrobi: ind. viit.I. 3.sg. 14,12 (m-)am zdrobit: ind. pf.c. 1.sg. 16,13 zdrobiþi: ind. prez. 2.pl. 19,2 sã (sã) zdrobeascã: conj. prez. 3.sg./pl. 24,20; 31,22 zdrobiiam: ind. imp. 1.sg. 29,17 zdrobi-va: ind. viit.I. 3.sg. 34,24 zdrobeaºte: ind. prez. 3.sg. 39,15; 40,7 ZGÃU: s.n. (Înv.) „ut er”; (Înv.; prin ext.) „pântece” zgãu: ac. 3,11; 10,18; 31,15; 38,8

ZI: s.f. zioa: sg. nom./ac. 1,4; rezum. cap.3; 3,1, 3, 4, 8; 14,6; 15,23; 18,20; 19,25; 20,28; rezum. cap.21; 21,30; 38,23; zioa: sg. ac., în loc. adv. de zioa „din timpul zilei” 5,14; zilele: pl. nom./ac. 1,5; 3,6; 7,1,6, 16; 8,9; 9,25; 10,5; 14,5, 14; 15,20, 32; 17,1, 11; 21,13; 24,1; 29,2, 4; 29,18; 30,16, 27; 33,25; 36,11 zilele: pl. ac., în loc. adv. în toate zilele 1,5 zi: sg. ac. 1,6, 13; 2,1; 17,12; 24,16 zile: pl. ac. rezum. cap.2; 2,13; r ezum. cap.42; 42,16 zilelor: pl. gen. 10,20; 38,21 (a se) ZICE : v. III zicea: ind. imp. 3.sg./pl. 1,5; 22,17 sã zicã: con j. prez. 3.sg. 6,10 voiu zice: ind. viit.I. 1.sg. 7,4, 13; 9,27; 32,10 zicând: gerunziu rezum. cap.8; 24,15; rezum. cap.33 va zice: ind. viit.I. 3.sg. 8,18; 11,10; 33,24, 27; 34,14 zice: ind. prez. 3.sg. rezum. cap.9; rezum. cap.11; rezum. cap.12; rezum. cap.13; rezum. cap.15; r ezum. cap.16; rezum. cap.19; rezum. cap.20; rezum. cap.24; rezum. cap.26; 28,14; 3 4,18; 39,25 zice: inf. prez. fãrã a 9,12; 36,23 zice-voiu: ind. viit.I. 1.sg. 10,2 zicându-: gerunziu în sintagma zicându(-mi) împrotivã, traducere a lat. contr¼dic¹, -ere „a vor bi împotriva”, „a combate” 16,9; ziceþi: ind. prez. 2.pl. 19,28; 21,28 vor zice: ind. viit.I. 3.pl. 20,7; 38,35 zici: ind. pr ez. 2.sg. 22,13 ziceam: ind. imp. 1.sg. 29,18 (sã) zice: ind. prez. 3.sg. 32,2; 34,16 a zice: inf. prez. 32,12 sã ziceþi: conj. prez. 2.pl. 32,13 sã zici: conj. pr ez. 2.sg. 35,2 vei zice: ind. viit.I 2.sg. 35,14 vom zice: ind. viit.I 1.pl. 37,19 au zis: ind. pf.c. 3.sg./pl. 1,7, 8, 9, 12, 14, 16, 17, 18, 21; 2,2, 3, 4, 6, 9, 10; 4,1; 6,1; 8,1; 9,1; 11,1; 12,1; 15,1; 16,1; 18,1; 19,1; 20,1; 21,1, 14; 22,1; 23,1; 25,1; 26,1; 27,1; 28,22, 28; 29,1; 31,31; 32,6; 34,5, 9; 35,10; 38,1; 39,33; 40,1; 42,1, 7 (s-)au zis: ind. pf.c. 3.sg. 3,3; 4,12; 26,14 am zis: ind. pf.c. 1 .sg. 6,22; 17,14; 31,24; 38,11 ai zis: ind. pf.c. 2.sg. 11,4; 35,3 zis-ai: ind. pf.c. 2.sg. 33,8 ar fi zis: cond. pf. 3.sg. rezum. cap.35 aº f i zis: cond. pf. 1.sg. 39,35 ZID: s.n. zidul: sg. ac. 30, 14 (a se) ZIDI : v. IV zidesc: ind. prez. 3.pl. 3, 14 au zidit: ind. pf.c. 3.sg./pl. 10,8; 20,19 sã zideascã: conj. prez. 3.sg. 12, 14 (te) vei zidi: ind. viit.I. 2.sg. 22,23 ziditu(-)-au: ind. pf.c. 3.sg. 27,18 (sã) va zidi: ind. viit.I. 3.sg. 28,17 ZIDIT, -Ã: adj./s. ziditul: adj. antep. m. sg. nom. rezum. cap.10 (celor) zidite: s.n. pl. gen. rezum. cap.12 (a se) ZMERI: v. IV; vezi (a se) SMERI (a se) ZMULGE: v. III; vezi (a se) SMULGE ZMULT, -Ã: ad j.; vezi SMULS, -Ã ZORI: s.m./f. zorilor : gen./dat. 3,9; 38,12; zorile: nom. 24, 17

328

FACSIMILE

CARTEA LUI IOV

10v

11r

11v

12r 329

CARTEA LUI IOV

FACSIMILE

12v

13r

13v

14r 330

FACSIMILE

CARTEA LUI IOV

14v

15r

15v

16r 331

CARTEA LUI IOV

FACSIMILE

16v

17r

17v

18r 332

FACSIMILE

CARTEA LUI IOV

18v

19r

19v

20r 333

CARTEA LUI IOV

FACSIMILE

20v

21r

21v

22r 334

FACSIMILE

CARTEA LUI IOV

22v

23r

23v

24r 335

CARTEA LUI IOV

FACSIMILE

24v

25r

25v

26r 336

FACSIMILE

CARTEA LUI IOV

26v

27r

27v

28r 337

CARTEA LUI IOV

FACSIMILE

28v

29r

29v

30r 338

FACSIMILE

CARTEA LUI IOV

30v

31r

31v

32r 339

CARTEA LUI IOV

FACSIMILE

32v

33r

33v

34r 340

FACSIMILE

CARTEA LUI IOV

34v

35r

35v

36r 341

CARTEA LUI IOV

FACSIMILE

36v

37r

37v

38r 342

FACSIMILE

CARTEA LUI IOV

38v

39r

39v

40r 343

CARTEA LUI IOV

FACSIMILE

40v

41r

41v

42r 344

FACSIMILE

CARTEA LUI IOV

42v

43r

43v

44r 345

CARTEA LUI IOV

FACSIMILE

44v

45r

45v

46r 346

FACSIMILE

CARTEA LUI IOV

46v

47r

47v

48r 347

CARTEA LUI IOV

FACSIMILE

48v

49r

49v

50r 348

FACSIMILE

CARTEA LUI IOV

50v

51r

51v

52r 349

CARTEA LUI IOV

FACSIMILE

52v

53r

53v

54r 350

FACSIMILE

CARTEA LUI IOV

54v

55r

55v

56r 351

CARTEA LUI IOV

FACSIMILE

56v

57r

57v 352

CARTEA PSALMILOR

61r

Psalm 1 1.

ericit b@rbatul carele n-au umblat în sfatul necredincio}ilor }i în calea p@c@to}ilor n-au st@tut }i pre scaun de pierzare n-au }ezut, 2. *Ci în leagea Domnului, voia lui }i în leagea lui va cugeta zioa }i noaptea. *Ios. 1, 8. 3. *{i va fi ca un pom r@s@rit lâng@ curgerea apelor, care rodul s@u va da în vreamea *Ierim. 17, 18. sa }i frunza lui nu va c@ dea }i toate, oricâte va face, vor spori. 4. Nu a}a, necredincio}ilor, nu a}a, ci ca pravul ce-l spulber@ vântul de pre fa]a p@mântului. 5. Pentru aceasta nu vor înviia necredincio}ii în giudecat@, nici p@c@to}ii în sfatul drep]ilor. 6. C@ }tie Domnul calea drep]ilor, }i calea necredincio}ilor va peri. Psalm 2 1. *

61v

entru ce s-au înt@ râtat neamurile }i noroadele au cugetat ceale de}arte? 2 . St@tut-au de fa]@ împ@ra]ii p@mântului }i c@peteniile s-au adunat într-una asupra Domnului }i asupra Unsului Lui: 3. „S@ rumpem leg@turile lor }i s@ lep@d@m de la noi jugul lor”. 4. Cel ce l@cuia}te în ceriu va râde de dân}ii }i | Domnul îi va bajocori. 5. Atunci va gr@i c@tr@ dân}ii întru m@nia Sa }i întru iu]imea Sa îi va turbura: 6. „Iar@ eu sânt pus împ@rat de Dânsul preste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului”. 7. *Domn ul au zis c@tr@ mine: „Fiiul mieu e}ti tu, Eu ast@zi te-am n@scut. 8. Ceare de la mine }i-]i voiu da ]ie neamuril,e mo}tenirea ta }i biruin]a ta, marginile p@mântului. 9. *Pa}te -i-vei pre dân}ii cu toiag de fier }i ca vasul olariului îi vei zdrobi”. 10. {i acum, împ@ra]i, în]@leage]i, înv @]a]i-v@ cei ce judeca]i p @mântul! 11. Sluji]i Domnului cu fric@ }i s@lta]i Lui cu cutremur! 12. Lua]i înv@]@tura, ca nu cândva s@ Se mânie Domnul }i s@ peri]i din calea cea dreapt@! 13. Când s@ va aprinde degrab@ mâniia Lui, ferici]i to]i carii s@ n@d@jduiesc într-Însul! 1.

62r

salmul lui David, când fugea de c@tr@ fa]a lui Avisalom, fiiului s@u (2 Împ@r. 15, 14), 3 2. Doamne, c@ci s-au înmul]it cei ce m@ n@c@jesc? Mul] s@ scoal@ asupra mea, 3. Mul]i zic sufletului mieu: „Nu ieste mântuirea lui în Dumnezeul lui”. 4. Iar@ Tu, Doamne, sprijinitoriul mieu e}ti, m@rirea mea }i Cela ce înnal]i capul mieu. || 5. Cu glasul mieu c@tr@ Domnul am strâgat }i m-au auzit din muntele cel sfânt al S@u.

353

*Fap. 4, 25.

*Facer. 13, 33. Ovr. 1, 5 }i 5, 5. *Apoc. 2, 27 }i 19, 15.

CARTEA PSALMILOR

PSALMII 3, 4, 5 {I 6

6. Eu am dormit }i am dormitat }i m-am sculat, c@ Domnul m-au sprijinit. 7. Nu m@ voiu teame de miile norodului ce m@ împresoar@. Scoal@, Doamne, mântuia}te-m@, Dumnezeul mieu, 8. C@ Tu ai b@tut pre to]i cei ce-m vr@jm@ }esc mie f@r@ pricin@; din]ii p @c@to}ilor ai zdrobit. 9. A Domnului e mântuirea }i preste norodul t@u, blagosloveniia Ta. 1. 2.

ntru sfâr}it, în laude. Psalmul lui David 4 Când am chemat, auzitu-m-au Dumnezeul drept@]ii meale; întru n@caz m-ai desf@tat. Miluia}te-m@ }i ascult@ rug@ciunea mea! 3. Fiii oamenilor, pân@ când grei cu inima? Pentru ce iubi]i de}ert@ciunea }i c @uta]i minciuna? 4. {i s@ }ti]i c@ minunat au f@cut Domnul pre cel sfânt al S@u. Domnul m@ va auzi când voiu strâga c@tr@ Dânsul. 5. *Mâniia]i -v@ }i s@ nu p@c@tui]i; ceale ce zice]i în inimile voastre, în culcu}urile voastre *Efes 4, 26. v@ umili]i. 6. Jârtfui]i jârtva drept @]ii }i n@d@jdui]i în Domnul. Mul]i zic: „Cine ne-au ar@tat noao ceale bune?” 7. Îns@mnatu-s-au preste noi lumina fea]ii Tale, Doamne, dat-ai veselie în inima mea. 8. Din rodul grâului, al vinului }i al untului-de-lemn al s@u s-au înmul]it. 9. În pace }i spre aceasta}i voiu dormi }i m@ voiu odihni, 10. C@ Tu, Doamne, osebit întru n@deajde m-ai a}ezat. | 1. ntru sfâr}it, pentru ceaea ce mo}tenirea agiunge. Psalmul lui David 5 62v 2. Graiurile meale ia- le în urechi, Doamne, în]eleage strâgarea mea! 3. Ia aminte glasul rug@ciunii meale, Împ@ratul mieu }i Dumnezeul mieu, 4. C@ci c@tr@ Tine m@ voiu ruga, Doamne! Diminea]a vei auzi glasul mieu, 5. Diminea]a voiu sta înnaintea Ta }i voiu vedea c@ nu Dumnezeu cel ce voie}ti f@r@deleagea Tu e}ti. 6. Nici va l@cui lâng@ Tine cel viclean, nici vor petreace c@lc@torii de leage în prejma ochilor T@i. 7. Urât-ai pre to]i cei ce lucreaz@ f@r@deleage, pierde-vei pre to]i cei ce gr@iesc minciun@, 8. Pre b@rbatul sângiurilor }i viclean ura}te Domnul. Iar@ eu întru mul]imea milei Tale întra-voiu în casa Ta, închina-m@-voiu spre sfânt@ bisearica Ta întru frica Ta. 9. Doamne, pov@]uia}te-m@ întru dreptatea Ta pentru nepriiatinii miei, îndrepteaz@ înaintea Ta calea mea. 10. C@ nu iaste în gura lor adev@r, inima lor e de}art@, 11. *Groap@ de}chis@ grumazul lor, cu limbile sale viclenea. Judec@-i pre ei, Dumnezeule! *Jos 13, 3. 12. Caz@ din cugetele sale, dup@ mul]imea p@gân@t@]ilor lor leap @d@-i pre dân}ii, c@ Râm. 3, 13. Te-au am@rât, Doamne. 13. {i s@ se veseleasc@ to]i cei ce n@d@jduiesc întru Tine; în veac vor s@lta; }i vei l@cui întru dân}ii 14. {i s@ vor l@uda întru Tine to]i carii iubesc numele T@ u . || 15. C@ Tu vei blagoslovi pre cel drept. Doamne, ca cu arma bunei-voirei Tale ne-ai 63r încununat. 1. pre sfâr}it, în versuri. Psalmul lui David pentru a opta, 6 2. Doamne, nu întru iu]imea Ta s@ m@ mustri, nici întru mâniia Ta s@ m@ cer]i. 3. Miluia}te -m@, Doamne, c@ neputincios sânt. Vindec@-m@, Doamne, c@ s-au turburat oasele meale, 4. {i sufletul mieu s-au turburat foarte; ci Tu, Doamne, pân@ când? 5. Întoarce-Te, Doamne, }i izb@vea}te sufletul mieu, mântuia}te-m@ pentru mila Ta! 6. C@ nu iaste în moarte cine s@ Te pomeneasc@, }i în iad cine s@ va m@rturisi [ie? 7. Ostenit-am întru suspinul mieu, sp@la-voiu în toate nop]ile patul mieu, cu lacr@mile meale a}ternutul mieu voiu uda. 8. Turburatu-s-au de iu]ime ochiul mieu, învechitu-m-am între to]i nepriiatinii miei. *Matei 7, 23 9. *Dep@rta]i -v@ de la mine to]i cei ce lucra]i f@r@deleage, c@ au auzit Domnul glasul }i 25, 41. Luca 13, 27. plângerii meale.

354

PSALMII 6, 7, 8 {I 9

CARTEA PSALMILOR

10. Auzit-au Domnul cearerea mea, Domnul rug@ciunea mea au priimit. 11. S@ s@ ru}ineaze }i s @ s@ turbure foarte to]i nepriiatinii miei, întoarc@-s@ }i s@ s@ ru}ineaze foarte degrab@. 1.

63v

64r

salmul lui David, care l-au cântat Domnului pentru cuvintele lui Husi, fiiului Iemenii | (2 Împ@r. 16), 7 2. Doamne, Dumnezeul mieu, spre Tine am n@d@jduit, mântuia}te-m@ de to]i cei ce m@ gonesc }i m@ izb@vea}te, 3. Ca nu cândva s@ r@peasc@ ca un leu sufletul mieu, nefiind cine s@ r@scumpere, nici cine s@ mântuiasc@. 4. Doamne, Dumnezeul mieu, de am f@cut aceasta, de iaste nedreptate în mânile meale, 5. De am r@spl@tit celor ce-m r@spl@tesc mie reale, s@ cazu adec@ de la nepriiatinii miei de}ert; 6. Goneasc@ nepriiatinul sufletul mieu }i -l prinz@ }i calce în p@mânt via]a mea }i slava mea în ]@rân@ s@ o a}aze. 7. Scoal@-Te, Doamne, întru mânia Ta }i Te înal]@ întru hotarele nepriiatinilor miei. {i Te scoal@, Doamne, Dumnezeul mieu, în porunca carea ai poruncit. 8. {i adunarea noroadelor Te va încungiura. {i pentru aceasta, la în@l]ime te întoarce. 9. Domnul judec@ noroadele; Judec@-m@, Doamne, dup@ dreptatea mea }i dup@ nevinov@ ]iia mea asupra mea. 10. Sfâr}asc@-s@ r@otatea p@c@to}ilor }i vei îndrepta pre cel drept, *Cel ce cerci inimile }i r@runchii, Dumnezeule! 11. Agiutoriul mieu cel adev@rat de la Domnul, Cel ce mântuia}te pre cei drep]i cu inima. 12. Dumnezeu judec@toriu drept, tare }i putearnic; au doar@ s@ mânie în toate zilele? 13. De nu v@ ve]i întoarce, sabia Sa o va lucii, arcul S@u l-au încordat }i l-au g@tit || 14. {i într-însul au g@tit vasele mor]ii, s@ge]ile sale celor arz@tori le-au lucrat. 15. *Iat@, s-au apropiat a na}te nedreptatea, z@mislit-au dureare }i au n@scut f@r@deleage; 16. Groap@ au de}chis }i o au s@pat }i au c@zut în groapa carea au f@cut. 17. Întoarce-s@-va durearea lui în capul lui }i spre crea}tetul lui nedreptatea lui s@ va pogorî. 18. M@rturisi-m@-voiu Domnului dup@ dreptatea lui }i voiu cânta numelui Do mnului celui înnalt. 1. 2.

64v

*1Par. 28, 9. Ier. 11, 20 }i 17, 10 }i 20, 12.

*Iov 15, 35. Isaie 59, 4.

ntru sfâr}it, pentru teascuri. Psalmul lui David 8 Doamne, Domnul nostru, cât e de minunat numele T@u în tot p@mântul, c@ s-au în@ l]at mare cuviin]a Ta mai presus de ceriuri. 3. Din gura pruncilor }i a celor ce sug ai s@vâr}it lauda pentru nepriiatinii T@i, ca s@ sfârmi pre nepriiatinul }i izbânditoriul. 4. C@ voiu vedea ceriurile Tale, lucrurile deagetelor Tale, luna }i stealele care Tu le-ai întemeiat. 5. Ce iaste omul, c@-l pomene}ti? Sau fiul omului, c @-l cercetezi? 6*. Mic}oratu-l-ai pu]in oarece decât îngerii, cu m@rire }i cu cinste l-ai încununat, *Ovr. 2, 7. 7. {i l-ai pus preste lucrurile mânilor Tale. Face. 1, 28. 8*. Toate le-ai supus supt picioarele lui, oile }i boii, toate, înc@ }i dobitoacele câmpului, *1Cor. 15, 26. 9. Paserile ceriului }i pe}tii m@rii, cei ce str@bat c@r@rile m@rii. 10. Doamne, Domnul nostru, cât e de minunat nu|mele T@u în tot p@mântul! 1 2.

ntru sfâr}it, pentru ceale ascunse ale Fiiului. Psalmu lui David 9 M@rturisi-m@-voiu [ie, Doamne, în toat@ inima mea , spune-voiu toate minunile Tale; 3. Veseli-m@-voiu }i voiu s@lta întru Tine, cânta-voiu numelui T@u, Preaînalte. 4. Întorcând pre nepriiatinul mieu înnapoi, sl@bi-vor }i vor peri de c@tr@ fa]a Ta. 5. C@ ai f@cut judecata mea }i dreptatea mea; }ezut -ai pre scaun Cel ce giudeci dreptate. 6. Certat-ai neamurile }i au perit necredinciosul; numele lor l-ai stâns în veac }i în veacul veacului. 7. Nepriiatinului au lipsit sabiile întru sf@r}it }i cet@]ile lor le-ai sfârmat; Perit-au pomenirea lor cu sunet. 8. {i Domnul în veac r@mâne;

355

CARTEA PSALMILOR

PSALMII 9 {I 10

G@tit-au la judecat@ thronul S@u 9. {i El va judeca lumea întru dreptate, Judeca-va noroadele întru îndreptare. 10. {i S-au f@cut Domnul sc@pare s@racului, ajutoriu în vremi cuvioase, întru n@caz. 11. {i s@ n@d@jduiasc@ întru Tine cei ce cunosc numele T@u, c@ n-ai p@r@sit pre cei ce Te caut@ pre Tine, Doamne! 12. Cânta]i Domnului, Celui ce l@cuia}te în Sion; vesti]i întru neamuri ispr@vile Lui. 13. C@ Cel ce cearc@ sângele lor {-au adus amin ||te, n-au uitat strâgarea s@racilor. 65r 14. Miluia}te-m@, Doamne! Vezi zmereaniia mea de c@tr@ nepriiatinii miei, 15. Cela ce m@ înal]i din por]ile mor]ii, ca s@ vestesc toate laudele Tale în por]ile featii Sionului; 16. S@lta-voiu întru mântuirea Ta. Înfiptu-s-au neamurile întru perirea care au f@cut; În cursa aceasta carea au ascuns s-au prins piciorul lor. 17. Cunoa}te-s@ Dumnezeu judec@]i f@când. Întru faptele mânilor Sale s-au prins p@c@tosul. 18. Întoarc@-s@ p@c@to}ii în iad, toate neamurile ceale ce uit@ pre Dumnezeu. 19. C@ nu pân@ în sfâr}it va fi uitarea s@racului; r@bdarea s@racilor nu va peri pân@ în sfâr}it. 20. Scoal@-Te, Doamne, s@ nu s@ înt@reasc@ omul, s@ judece noroadele înnaintea Ta; 21. Pune, Doamne, d@t@toriu de leage preste ei, s@ cunoasc@ noroadele c@ oameni sânt. Psalmul 10 dup@ ovreai 1.

entru ce, Doamne, ai st@tut departe, treci cu vedearea în vreami cuvioas@, întru n@cazu? 2. Când s@ mândrea}te necredinciosul, s@ aprinde s@racul, prindu-s@ în sfaturile care gândesc. 3. C@ s@ laud@ p@c@tosul întru poftele sufletului s@u, }i cel nedrept bine s@ cuvinteaz@. 4. Înt@râtat-au pre Domnul cel p@c@tos; | dup@ mul]imea mâniii Lui nu va c@uta. 65v 5. Nu iaste Dumnezeu înaintea lui, spurcate sânt c@ile lui în toat@ vreamea. Dep@rteaz@-s@ judec@]ile Tale de la fa]a lui; preste to]i nepriiatinii s@i va st@pâni. 6. C@ au zis întru inima sa: „Nu m@ voiu cl@ti din neam în neam f@r@ de r@u”. 7. *A c@ruia de bl@st@m gura plin@ iaste }i de am@r@ciune }i de vicle}ug; supt limba lui, *Jos 13, 3. Râm. 3, 14. osteneal@ }i dureare. 8. {ade în pitul@ri cu cei boga]i întru ascunsuri, ca s@ ucig@ pre cel nevinovat. 9. Ochii lui spre cel s@rac s@ uit@; pândea}te întru ascuns ca leul în pe}terea sa, le}uia}te s@ apuce pre s@racul, a r@pi pre s@racul, cându-l trage. 10. În la]ul s@u îl va smeri, pleca-s@-va }i va c@dea când va st@pâni pre cei s@raci. 11. C@ au zis întru inima sa: „Uitat-au Dumnezeu, întors-au fa]a Sa, ca s@ nu vaz@ pân@ în sf@r}it”. 12. Scoal@-Te, Doamne Dumnezeule, înal]e -s@ mâna Ta, nu uita pre s@racii T@i! 13. Pentru ce au înt@râtat necredinciosul pre Dumnezeu? C@ au zis întru inima sa: „Nu va întreba!” 14. Vezi c@ Tu la osteneal@ }i la dureare prive}ti, ca s@-i dai în mânile Tale. [ie s-au l@sat s@racul, sirmanului Tu vei fi agiutoriu. 15. Zdrobea}te bra]ul celui p@c@tos }i viclean; c @uta-s@-va p@catul lui }i nu s@ va afla. || 16. Domnul au împ@r@]it în veac }i în veacul veacului; peri-ve]i, neamuri, din p@mântul Lui! 66r 17. Pofta s@racilor o au auzit Domnul, g@tirea inimii lor o au auzit ureachea Ta, 18. A judeca sirmanului }i smeritului, ca s@ nu adaog@ înc@ a s@ m@ri omul pre p@mânt. 1. 2.

*Hav. 2, 20.

ntru sfâr}it, psalmul lui David 10 Spre Domnul n@d@jduiesc. Cum zice]i sufletului mieu: „Mut@-te în munte ca o pasere”? 3. C@ iat@, p@c@to}ii au încordat arcul, g@tit-au s@ge]ile sale în tulb@, s@ s@geate întru-ntunearec pre cei drep]i cu inima. 4. C@ ceale ce ai s@vâr}it le-au strâcat. Iar@ dreptul ce au f@cut? 5. *Domnul în bisearica cea sfânt@, Domnnul în ceriu, scaunul Lui. Ochii Lui spre cel s@rac privesc, geanele Lui întreab@ pre fiii oamenilor. 6. Domnul întreab@ pre cel drept }i pre cel necredincios. Iar cel ce iubea}te nedreptatea urea}te sufletul s@u.

356

PSALMII 10, 11, 12, 13 {I 14 CARTEA PSALMILOR 7. Plua-va pre cei p@c@to}i la]uri, foc }i iarb@ pucioas@ }i duh de vifor partea p@harului lor. 8. C@ drept e Domnul }i drept@]ile au iubit; dreptate au v@zut fa]a Lui. 66v

1. 2.

ntru sfâr}it, pentru a opta. Psalm

    lui David 11 Mântuia}te-m@, Doamne, c@ au lipsit cel sfânt, | c@ s-au împu]inat adev@rurile de c@tr@ fiii oamenilor. 3. De}arte au gr@it fie}tecare c@tr@ vecinul s@u; buze vicleane în inim@ }i în inim@ au gr@it. 4. Piarz@ Domnul toate buzele ceale vicleane }i limba cea mare gr@itoare, 5. Carii au zis: „Limba noastr@ o vom m@ri, buzele noastre la noi sânt. Cine iaste Domnul nostru?” 6. „Pentru mi}el@tatea lipsi]ilor }i suspinul s@racilor acum M@ voiu scula, zice Domnul. Pune-voi întru mântuire, n@d@jduind voi lucra într-însul”. 7. *Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint cu foc l@murit, ispitit p@mântului, cur@]it *Pil. 30, 5. de }apte ori. 8. Tu, Doamne, ne vei ]ânea }i ne vei p@zi de neamul acesta în veac. 9. Înprejur necredincio}ii umbl@; dup@ în@l]imea Ta ai înmul]it fiii oamenilor. 1.

    67r

    ntru sfâr}it, psal lui David 12 Pân@ când, Doamne, m@ vei uita întru sfâr}it? Pân@ când întorci fa]a Ta de la mine? 2. Pân@ când voiu pune sfaturi în sufletul mieu, dureare în inima mea zioa? 3. Pân@ când s@ va în@l]a nepriiatinul mieu asupra mea? 4. Caut@, auzi-m@, Doamne, Dumnezeul mieu, Lumineaz@ ochii miei, ca nu cândva s@ adorm întru moarte, 5. Ca nu cândva s@ zic@ nepriiatinul mieu: „Înt@ritu-m-am asupra lui”. Cei ce m@ n@c@jesc s@ vor bucura de m@ voiu cl@ti. || 6. Iar@ eu spre mila Ta am n@d@jduit. Bucura-s@-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voiu Domnului, Celui ce au f@cut bine mie, }i voiu cânta numelui Domnului celui înalt. 1.

    67v

    ntru sfâr}it, psal lui David 13 Zis-au cel nebun întru inima sa: „Nu iaste Dumnezeu”. Strâcatu-s-au }i urâ]i s-au f@cut întru me}te}ugirile sale; nu iaste cel ce face bine, nu iaste pân@ la unul. 2. Domnul din ceriu au privit preste fiii oamenilor, s@ vaz@ de iaste cel ce în]eleage sau cel ce caut@ pre Dumnezeu. 3. To]i s-au ab@tut, împreun@ netrebnici s-au f@cut; nu iaste cel ce face bine, nu iaste pân@ la unul. Groap@ de}chis@ iaste grumazul lor; cu limbile sale vicleniia; venin de aspide supt buzele lor, a c@rora gur@ de bl@st@m }i de am@r@ciune plin@ iaste; grabnice picioarele lor a v@rsa sânge. Zdrobire }i nefericire în c@ile lor }i calea p@cii nu o au cunoscut. Nu iaste frica lui Dumnezeu înnaintea ochilor lor. 4. Au nu vor cunoa}te to]i cei ce lucreaz@ f@r@deleage? Carii mânc@ pre norodul Mieu ca mâncarea de pâine 5. Pre Domnul nu L-au chemat. Acolo s-au cutre|murat de fric@, unde nu era fric@, 6. C@ Domnul e în neamul acesta. Sfatul s@racului l-a]i ru}inat, c@ Domnul n@deajdea lui iaste. 7. Cine va da din Sion mântuirea lui Israil? Când va întoarce Domnul robia norodului S@u, bucura-s@-va Iacov }i s@ va veseli Israil. Psalmul lui David 14 oamne, cine va l@cui în l @ca}ul T@u? Sau cine s@ va odihni în muntele cel sfânt al T@u? 2 . Cel ce umbl@ f@r@ prihan@ }i face dreptate, 3. Cel ce gr@ia}te adev@r în inima sa, care n-au viclenit în limba sa, Nici au f@cut aproapelui s@u r@u }i ocar @ n-au luat spre cei de-aproape ai s@i. 4. De nemica s-au f@cut înnaintea Lui cel ce viclenea}te, iar@ pre cei ce s@ tem de Domnul îi sl@vea}te. Cel ce s@ jur@ de-aproapelui s@u }i nu înceluia}te, [1. ]

    357

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 14, 15, 16 {I 17

    5. Cel ce banii s@i nu i-au dat în cam@t@ }i daruri asupra celui nevinovat n-au luat. Care face aceastea nu s@ va cl@ti în veac. 1.

    crisoare stâlpului lui David 15 P@zea}te-m@, Doamne, c@ spre Tine am n@d@jduit. 2. Zis-am Domnului: „Dumnezeul mieu e}ti Tu, c@ de bun@t@]ile meale n-ai lips@”. 3. Sfin]ilor carii sânt în p@mântul Lui, minunate au f@cut toate vrerile meale într-în}ii. 4. Înmul]itu-s-au sl@biciunile lor; dup@ aceaea au sârguit. || Nu voiu aduna adun@rile lor din sângiuri, nici voiu pomeni numele lor prin buzele meale. 68r 5. Domnul e partea mo}tenirii meale }i a p@harului mieu; tu e}ti Cel ce iar@}i îm vei întoarce mo}tenirea mea mie. 6. Funi au c@zut mie întru cei mai vesti]i, c@ mo}tenirea mea vestit@ ieste mie. 7. Bine voiu cuvânta pre Domnul, Cel ce mi-au d@ruit în]@leagere; înc@ }i pân@ în noapte m-au pedepsit r@runchii miei. 8. *Mai nainte vedeam pre Domnul înnaintea mea pururea, c@ de-a dreapta mea iaste, *Fap. 2, 25. s@ nu m@ cl@teasc@. 9. Pentru aceasta s-au veselit inima mea }i s-au bucurat limba mea; }i înc@ }i trupul mieu s@ va odihni spre n@deajde, 10. *C@ nu vei l@sa sufletul mieu în iad, nici vei da pre sfântul T@u s@ vaz@ strâc@ciune. *Fap. 2, 31 11. Cunoscute mi-ai f@cut c@ile vie]ii, împlea-m@-vei de veselie cu fa]a Ta, desf@t@ri în }i 13, 35. dreapta Ta pân@ în sfâr} it. 1.

    ug@ciunea lui David 16 Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte cearerea mea, cu urechile ascult@ rug@ciunea mea, nu întru buze vicleane. 2. De la fa]a Ta judecata mea s@ ias@; ochii T@i vaz@ dreptate. 3. Cercat-ai inima mea }i o ai cercetat noaptea; cu foc m-ai l@murit }i nu s-au aflat în mine nedreptate. 4. S@ nu gr@iasc@ gura mea lucruri omene}ti, | pentru cuvintele buzelor tale, eu am p@zit 68v c@i n@sâlnice. 5. S@vâr}a}te pa}ii miei întru c@r@rile Tale, s@ nu s@ cl@teasc@ urmele meale. 6. Eu am strâgat c@ m-ai auzit, Dumnezeule. Pleac@ ureachiia Ta mie }i auzi cuvintele meale. 7. Minunate f@ milele Tale, Cel ce mântuie}ti pre cei ce n@d@jduiesc spre Tine. 8. De cei ce stau împrotiva dreaptei Tale p@zea}te-m@ ca lumina ochiului; supt umbra aripilor Tale m@ acopere 9. De c@tr@ fa]a necredincio}ilor carii m-au n@c@jit. Nepriiatinii miei sufletul mieu l-au cuprins, 10. Gr@simea sa o au încuiat, gura lor au gr@it mândrie. 11. Izgonindu-m@ acum, m-au încungiurat, ochii s@i }-au pus a-i pleca pre p@mânt. 12. Apucatu-m-au ca un leu gata la prad@ }i ca un puiu de leu ce se pitul @ întru ascunsuri. 13. Scoal@-Te, Doamne, întâmpin@-l }i-l împiedec@! Izb@ vea}te sufletul mieu de cel necredincios, sabia Ta, 14. De la nepriiatinii mânii Tale. Doamne, de la pu]âni de pre p@mânt înpar]i pre ei în via]a lor; din ceale ascunse ale Tale s-au împlut pântecele lor; S@turatu-s-au de fii }i au l@sat r@m@}i]ele sale pruncilor s @i. 15. Iar@ eu întru dreptate m@ voiu ar@ta fea]ii Tale, s@tura-m@-voiu când s@ va ar@ta m@ri||rea Ta. 69r 1.

    *Ovr. 2, 13.

    ntru sfâr}it, slugii Domnului, David, care au gr@it Domnului cuvintele cânt@rii ace}tiia în zioa în carea l-au izb@vit Domnul din mâna tuturor nepriiatinilor lui }i din mâna lui Saul }i au zis (2 Împ@r. 22, 2), 17 2. Iubi-te-voiu, Doamne, t@riia mea. 3. Domnul e înt@rirea mea }i sc@parea mea }i izb@vitoriul mieu, *Dumnezeul mieu, ajutoriul mieu }i voiu n@d@jdui spre Dânsul, Ap@r@toriul mieu }i cornul mântuirii meale }i sprijinitoriul mieu. 4. L@udând, voiu chema pre Domnul }i de nepriiatinii miei m@ voiu mântui. 5. Cuprinsu-m-au durerile mor]ii }i r@pejunile f@r@delegii m-au turburat, 6. Durerile iadului m-au încungiurat, întâmpinatu-m-au la]urile mor]ii.

    358

    PSALMUL 17

    69v

    70r

    70v

    71r

    CARTEA PSALMILOR

    7. În n@cazul mieu am chemat pre Domnul }i c@tr@ Dumnezeul mieu am strâgat; {i au auzit din bisearica Sa cea sfânt@ glasul mieu }i strâgarea mea înnaintea Lui întrat-au în urechile Lui. 8. Cl@titu-s-au }i s-au cutremurat p@mântul, temeliile mun]ilor s-au turburat }i s-au cl@tit, c@ s-au mâniiat pre dânsele. 9. Suitu-s-au fum întru mâniia Lui }i foc de la fa]a Lui s-au aprins, c@rbuni s-au a]i]at de la Dânsul. | 10. {i au plecat ceriurile }i s-au pogorât }i cea]@ supt picioarele Lui. 11. {i S-au suit preste hieruvimi }i au zburat, zburat-au preste aripile vânturilor. 12. {i au pus întunearecul ascunderea Sa, împregiurul Lui cortul Lui, întunecoas@ ap@ în norii v@zduhului. 13. Pentru str@lucirea înaintea Lui nori au trecut, grindin@ }i c@rbuni de foc. 14. {i au tunat din ceriu Domnul }i Cel Înnalt au dat glasul S@u, grindine }i c@rbuni de foc. 15. {i au trimis s@ge]ile Sale }i i-au r@sipit, fulgerele le-au înmul]it }i i -au turburat. 16. {i s-au ar@tat izvoar@le apelor }i s-au deascoperit temeliile lumii De certarea Ta, Doamne, de suflarea Duhului mâniii Tale. 17. Trimis-au din în@l]ime }i m-au luat }i m-au r@dicat din ape multe. 18. Mântuitu-m-au de nepriiatinii miei cei tari }i de cei ce m@ ur@sc, c@ s-au mai înt@rit decât mine. 19. Întâmpinatu-m-au în zioa n@cazului mieu }i au fost Domnul scutitoriul mieu 20. {i m-au scos întru l@rgime; izb@vitu-m-au, c@ m-au voit. 21. {i-m va r@spl@ti Domnul dup@ dreptatea mea mie }i dup@ cur@]iia mânilor meale va r@spl@ti mie, 22. C@ am p@zit c@ile Domnului, nici p@gânea}te m-am purtat de c@tr@ Dumnezeul mieu; || 23. C@ toate judec@]ile Lui înnaintea mea }i îndrept@rile Lui nu le-am dep@rtat de la mine. 24. {i voiu fi f@r@ prihan@ cu Dânsul }i m@ voiu p@zi de f@r@deleagea mea. 25. {i va r@spl@ti mie Domnul dup@ dreptatea mea }i dup@ cur@]irea mânilor meale înnaintea ochilor Lui. 26. Cu cel sfânt, sfânt vei fi }i cu omul nevinovat, nevinovat vei fi; 27. {i cu cel ales, ales vei fi }i cu cel înd@r@vnic, Te vei înd@r@vnici. 28. C@ Tu pre norodul cel ales vei mântui }i ochii mândrilor vei smeri. 29. C@ Tu luminezi candila mea, Doamne! Dumnezeul mieu, lumineaz@ întunearecul mieu, 30. C@ întru Tine m@ voiu izb@vi de ispit@ }i întru Dumnezeul mieu voiu treace zidul. 31. Dumnezeul mieu, f@r@ prihan@ e calea Lui, cuvintele Domnului cu foc l@murite; scutitoriu iaste tuturor celor ce n@d@jduiesc spre Dânsul. 32. C@ cine e Dumnezeu afar@ de Domnul sau cine e Dumnezeu afar@ de Dumnezeul nostru? 33. Dumnezeu, Care m-au încins cu putere }i au pus f@r@ prihan@ calea mea. 34. *Cel ce s@vâr}a}te picioarele meale ca ale cerbilor }i preste ceale înnalte m@ a}az@, *2 Împ@r. 22, 34. 35. *Carele înva]@ mânile meale la r@zboiu | }i ai pus ca arcul de aram@ bra]@le meale, *2 Împ@r. 22, 35. 36. {i mi-ai dat scuteala mântuirii Tale }i dreapta Ta m-au sprijinit, }i certarea Ta m-au îndreptat întru sfâr}it }i certarea Ta aceasta m@ va înv@]a. 37. L@rgit-ai pa}ii miei supt mine }i n -au sl@bit urmele meale. 38. Goni-voiu nepriiatinii miei }i-i voiu prinde }i nu m@ voiu întoarce pân@ ce s@ vor sfâr}i; 39. Zdrobi-i-voiu, nici vor putea sta, c@dea-vor supt picioarele meale. 40. {i m-ai încins cu puteare spre r@zboiu }i ai împiedecat pre cei ce s@ scula asupra mea, supt mine, 41. {i al vr@jma}ilor miei mi-ai dat dosul }i pre cei ce m@ ur@sc i-ai pierdut. 42. Strâgat-au }i nu era cine s@-i mântuiasc@, c@tr@ Domnul, }i nu i-au ascultat. 43. {i-i voiu zdrumica ca pravul înaintea fea]ii vântului, ca tina uli]elor îi voiu }tearge. 44. Izb@vi-m@-vei de pricirea norodului, pune-m@-vei cap noroadelor. 45. Norodul care nu l-am cunoscut mi-au slujit, în auzitul urechii au ascultat de mine, 46. Fiii streini au min]it mie, fiii streini s-au învechit }i au }tiopat din c@r@rile sale. 47. Viu e Domnul }i bine e cuvântat Dumnezeul mieu }i s@ s@ înal]e Dumnezeul mântuirii meale. || 48. Dumnezeule, Cel ce dai izbândire mie }i supui noroadele supt mine, izb@vitoriul mieu de nepriiatinii miei cei mânio}i 49. {i de cei ce s@ scoal@ asupra mea, m@ vei în@ l]a; de omul nedrept m@ vei izb@vi.

    359

    CARTEA PSALMILOR *2 Împ@r. 22, 50. Râm. 15, 9.

    PSALMII 17, 18, 19 {I 20

    50. *Pentru aceaea m@ voiu m@rturisi [ie întru neamuri, Doamne, }i numelui T@u psalm voiu zice. 51. Cel ce mântuie}ti mântuirile împ@ratului lui }i faci mil@ unsului T@u, David, }i s@min]iii lui pân@ în veac.

    1. ntru sfâr}it, psalmul lui David 18 2. Ceriurile povestesc m@rimea lui Dumnezeu }i facerea mânilor Lui o vestea}te t@riia. 3. Zioa zilii spune cuvânt }i noaptea nop]ii vestea}te }tiin]@. 4. Nu sânt graiuri, nici cuvinte a c@rora s@ nu s@ auz@ glasul lor. 5. *În tot p@mântul au ie}it veastea lor }i la marginile lumii cuvintele lor. *Râm. 10, 18. 6. *În soare au pus l@ca}ul S@u }i el, ca un mire ce iase din c@mara sa, * Luc. 24, 46. Bucura-s@-va ca un uriia}u s @ alearge calea. 7. Din ceriul cel mai de sus, ie}irea lui {i întâmpinarea lui pân@ la cel mai înnalt al lui, nici iaste cine s@ s@ ascunz@ de c@ldura lui. 8. Leagea Domnului f@r@ prihan@, carea întoarce sufletele; m@rturiia Domnului credincioas@, carea | în]elep]ea}te pruncii; 71v 9. Drept@]ile Domnului dreapte, ceale ce veselesc inimile; porunca Domnului str@lucit@, carea lumineaz@ ochii; 10. Frica Domnului sfânt@, carea r@mâne în veacul veacului; judec@]ile Domnului adev@rate, adeverite întru sâne}i, 11. Dorite mai vârtos decât aurul }i decât piiatra scump@ mult@, }i mai dulce decât mierea }i fagurul. 12. Pentru c@ robul T@u le p@zea}te }i în p@zirea lor r@spl@tire e mult@. 13. Gre}alele cine le priceape? De ceale ascunse ale meale cur@]ea}te-m@ 14. {i de ceale streine iart@ pre robul T@u; de nu m@ vor st@pâni, atunci f@r@ prihan@ voiu fi }i m@ voiu cur@]i de p@cat mare. 15. {i vor fi s@ plac@ cuvintele gurii meale }i cugetul inimii meale înnaintea Ta pururea, Doamne, agiutoriul mieu }i izb@vitoriul mieu. 1. ntru sfâr}it, psalmul lui David 19 2. Auz@-te Domnul în zioa n@cazului, scuteasc@-te numele Dumnezeului Iacov. 3. Trimi]@-]i agiutoriu dintru cel sfânt }i din Sion sprijoneasc@-te. 4. Pomeneasc@ toat@ jârtva ta }i arderea de tot a ta s@ s@ îngra}e. 5. Dea-]i ]ie dup@ inima ta }i tot sfatul t@u s@-l înt@reasc@. || 6. Veseli-ne-vom întru mântuirea ta }i întru numele Dumnezeului nostru ne vom m@ri. 72r 7. Plineasc@ Domnul toate cearerile tale! Acum am cunoscut c@ au mântuit Domnul pre unsul S@u; Auzi-l-va din ceriul S@u cel Sfânt; întru puteri e mântuirea dreaptei lui. 8. Ace}tia în c@ru]e }i ace}tia pre cai, iar@ noi în numele Domnului, Dumnezeului nostru, vom chema. 9. Ace}tia s-au împiedecat }i au c@zut, iar@ noi ne-am sculat }i ne-am îndreptat. 10. Doamne, mântuia}te pre împ@ratul }i ne auzi în zioa în carea Te vom chema. 1. 2.

    ntru sfâr}it, psalmul lui David 20 Doamne, întru puterea Ta s@ va veseli împ@ ratul }i de mântuirea Ta s@ va bucura foarte. 3. Pohta inimii lui i-ai dat lui }i de voia buzelor lui nu l-ai lipsit. 4. C@ l-ai întâmpinat cu blagosloveniile dulce]ii; pus-ai pre capul lui cunun@ de piatr@ scump@. 5. Via]@ au cer}ut de la Tine }i i-ai dat lui lungime de zile în veac }i în veacul veacului. 6. Mare e slava lui întru mântuirea Ta, m@rire }i mare cuviin]@ vei pune preste el, 7. C@-l vei da spre blagoslovenie în veacul veacului; veseli-l-vei întru bucurie cu fa]a ta. 8. C@ împ@ratul n@d@jduia}te spre Domnul }i întru mila Celui Înalt nu s@ va cl@ti. | 9. Afle-s@ mâna Ta tuturor nepriiatinilor T@i, dreapta Ta s@ afle pre to]i cei ce Te ur @sc. 72v 10. Pune-i-vei pre ei ca un cuptoriu de foc în vreamea fea]ii Tale; Domnul întru mânia Sa îi va turbura }i-i va mânca focul. 11. Rodul lor de pre p@mânt îl vei pierde }i s@mân]a lor din fiii oamenilor, 12. C@ au plecat asupra Ta reale; cugetat-au sfaturi care nu vor putea sta, 13. C@-i vei pune dos; în r@m@}i]ele Tale vei g @ti fa]a lor. 14. Înal]@-Te, Doamne, întru puterea Ta, cânta-vom }i vom l@uda puterile Tale.

    360

    PSALMII 21 {I 22

    CARTEA PSALMILOR

    1. 2.

    73r

    73v

    74r

    ntru sfâr}it, pentru sprijineala cea de diminea]a. Psalmul lui David 21 *Dumnezeule, Dumnezeul mieu, ia aminte spre mine! Pentru ce m-ai l@sat? Departe de mântuirea mea cuvintele gre}alelor meale. 3. Dumnezeul mieu, strâga-voiu zioa }i nu vei auzi, }i noaptea, }i nu spre nepriceapere mie. 4. Iar@ Tu în cel sfânt l@cuie}ti, lauda lui Israil. 5. Spre Tine au n@d@jduit p@rin]ii no}tri; n@d@jduit-au }i i-ai izb@vit. 6. C@tr@ Tine au strâgat }i s-au mântuit; spre Tine au n@d@jduit }i nu s-au ru}inat. 7. Iar@ eu sânt vierme }i nu om, ocara oamenilor }i def@imarea norodului. || 8. *To]i cei ce m-au v@zut m-au batjocorit; gr@it-au cu buzele, cl@tit-au cu capul: 9. *„N@d@jduit-au spre Domnul, izb@veasc@-l, mântuiasc@-l, c@-l voia}te”. 10. C@ Tu e}ti cel ce m-ai tras din pântece, n@deajdea mea de la ]i]ele maicii meale. 11. Spre tine m-am aruncat din zg@u, din pântecele maicii meale, Dumnezeul mieu e}ti Tu. 12. Nu Te dep@rta de la mine, C@ n@cazul iaste aproape, c@ nu iaste cine s@-m ajute. 13. Încungiuratu-m-au vi]ei mul]i, tauri gra}i m-au cuprins; 14. De}chis-au asupra mea gura sa ca un leu ce r@pea}te }i r@gnea}te. 15. Ca apa m-am v@rsat }i s-au r@sipit toate oasele meale. F@cutu-s-au inima mea ca ceara ce s@ topea}te în mijlocul pântecelui mieu. 16. Uscatu-s-au ca un vas de lut vârtutea mea }i limba mea s-au lipit de f@lcile meale }i în ]@râna mor]ii m-ai pogorât. 17. C@ m-au încungiurat câni mul]i, adunarea celor vicleani m-au cuprins; S@pat-au mânile meale }i picioarele meale. 18. Num@rat-au toate oasele meale. Iar@ aceia au privit }i s-au uitat la mine. 19. *Împ@r]it-au vejmintele meale loru}i }i pentru haina mea au aruncat soarte. 20. Iar@ Tu, Doamne, nu dep@rta ajutoriul T@u de | la mine, spre sprijineala mea ia aminte. 21. Izb@vea}te de sabie, Dumnezeule, sufletul mieu }i din mâna cânelui pre cea una a mea. 22. Mântuia}te-m@ din gura leului }i din coarnele inorogilor smerirea mea. 23. *Spune-voiu numele T@u fra]ilor miei, în mijlocul adun@rii Te voiu l@uda. 24. Cei ce v@ teame]i de Domnul l@uda]i-L pre El, toat@ s@mân]a lui Iacov, sl@vi]i-L pre Dânsul! 25. Team@-s@ de El toat@ s@mân]a lui Israil, c@ n-au def@imat, nici au lep@dat ruga s@racului, nici {-au întors fa]a de la mine }i când am strâgat c@tr@ Dânsul, m-au auzit. 26. La Tine e lauda mea întru adunare mare, f@g@duin]ele meale le voiu da înnaintea celor ce s@ tem de Dânsul. 27. Mânca-vor s@racii }i s@ vor s@tura }i vor l @uda pre Domnul cei ce-L cearc@ pre El; vii vor fi inimile lor în veacul veacului. 28. Aduce-}-vor aminte }i s@ vor întoarce la Domnul toate marginile p@mântului }i s@ vor închina înnaintea Lui toate familiile neamurilor, 29. C@ a Domnului e împ@r@]iia }i El va st@pâni neamurile. 30. Mâncat-au }i s-au închinat to]i gra}ii p@mântului; înaintea Lui vor c@dea to]i cei ce s@ pogoar@ pre p@mânt. 31. {i sufletul mieu Lui va vie]ui }i s@min]iia mea va sluji Lui. || 32. Vesti-s@-va Domnului neamul cel viitoriu }i vor vesti ceriurile dreptatea Lui norodului ce s@ va na}te, pre care l-au f@cut Domnul. salmul lui David 22 *Domnul m@ îndrepteaz@ }i nimica nu-m va lipsi. 2. În locul p@}unii, acolo m-au s@l@}luit, La apa odihnii m-au hr@nit. 3. Sufletul mieu l-au întors. Pov@]uitu-m-au pre c@r@rile drept@]ii, pentru numele S@u. 4. C@ de voiu }i umbla în mijlocul umbrii mor]ii, nu m@ voiu teame de reale, c@ Tu cu mine e}ti; varga Ta }i toiagul T@u, aceastea m-au mâng@iat. 5. G@tit-ai înaintea mea mas@, împrotiva celor ce m @ n@c@jesc; Uns-ai cu untdelemn capul mieu }i p@harul mieu ce îmbat@ câtu-i de vestit! 6. {i mila Ta m@ va urma în toate zilele vie]ii meale {i s@ l@cuiesc în casa Domnului întru îndelungare de zile.

    *Math. 27, 26. Mar. 15, 34.

    *Math. 27, 39. Marc. 15, 29. *Math. 27, [urmeaz@ 45 }ters] 43.

    *Math. 27, 35. Ioan. 19, 23-24.

    *Ovr. 2, 12.

    1.

    361

    *Isaii. 40, 11. Irim. 43, 4. Iez. 34, 11 }i 23. 1 Pet. 2, 35 }i 5, 4.

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 23, 24 {I 25

    Întâia sâmbetei. Psalmul lui David 23 *Psal. 49, 12. 1 Corth. 10, 26.

    [1]. *

    l Domnului e p@mântul }i plinirea lui, lumea }i to]i cei ce l@cuiesc într-însa, 2 . C@ El pre m@ri o au întemeiat }i pre râuri o au g@tit. 3. Cine s@ va sui în muntele Domnului sau cine va l@cui în locul cel sfânt al Lui? 4. Cel nevinovat cu mânile }i curat cu ini|ma, care nu }-au luat în de}ert sufletul, nici 74v s-au jurat întru vicle}ug aproapelui s@u. 5. Acesta va lua blagoslovenie de la Domnul }i milostenie de la Dumnezeu, mântuitoriul s@u. 6. Acesta-i neamul celor ce caut@, a celor ce caut@ fa]a Dumnezeului Iacov. 7. Lua]i, boiari, por]ile voastre }i v@ râdica]i por]ile ceale veacinice }i va întra Împ@ratul m@ririi. 8. Cine iaste acesta, Împ@ratul m@ririi? Domnul cel Mare }i putearnic, Domnul cel putearnic în r@zboiu. 9. Lua]i, boiari, por]ile voastre }i v@ r@dica]i por]ile ceale veacinice }i va întra Împ@ratul m@ririi. 10. Cine iaste acesta Împ@ratul m@ririi? Domnul puterilor, acesta iaste Împ@ratul m@ririi. 1.

    *Ioan 15, 25.

    ntru sfâr}it, psalmul lui David 24 C@tr@ Tine, Doamne, am r@dicat sufletul mieu. 2. Dumnezeul mieu, spre Tine n@d@jduiesc, s@ nu m@ ru}inez, 3. Nici s@-}i râz@ de mine nepriiatinii miei, pentru c@ to]i cei ce Te rabd@ nu s@ vor ru}ina. 4. Ru}ineaze-se to]i cei ce fac f@r@deleage în de}ert! C@ile Tale, Doamne, arat@-mi }i c@r@rile Tale m@ înva] @. 5. Îndrepteaz@-m@ întru adev@rul T@u }i m@ înva]@, c@ Tu e}ti Dumnezeu, mântuitoriul mieu, }i pre Tine Te-am a}teptat toat @ zioa. 6. Adu-]i aminte de îndur@rile Tale, Doamne, }i de milele Tale, care din veac sânt. 7. Gre}alele tinerea]elor meale }i ne}tiin]ele || meale nu le pomeni. 75r Dup@ mila ta pomenea}te-m@ Tu, pentru bun@tatea Ta, Doamne. 8. Dulce }i drept e Domnul; pentru aceasta leage va pune celor ce gre}esc în cale. 9. Îndrepta-va pre cei blânzi în judecat@; înv@]a-va pre cei blânzi c@ile Sale. 10. Toate c@ile Domnului, mila }i adev@rul celor ce cearc@ a}ez@mântul Lui }i m@rturiile Lui. 11. Pentru numele T@u, Doamne, Te vei milostivi spre p@catul mieu, c@ mult iaste. 12. Cine iaste omul ce s@ teame de Domnul? Leage i-au pus în calea carea au ales. 13. Sufletul lui întru bun@t@]i s@ va s@l@}lui }i s @mân]a lui va mo}teni p@mântul. 14. Înt@rire e Domnul celor ce s@ tem de Dânsul }i a}ez@mântul Lui s@ s@ areate lor. 15. Ochii miei pururea spre Domnul, c@ El va scoate din la]u picioarele meale. 16. Caut@ spre mine }i m@ miluia}te, c@ unul }i s@rac sânt eu. 17. N@cazurile inimii meale s-au înmul]it; din lipsele meale scoate-m@. 18. Vezi smereniia mea }i osteneala mea }i las@ toate p@catele meale. 19. Vezi nepriiatinii miei, c@ s-au înmul]it *}i cu ur@ciune nedreapt@ m-au urât. 20. P@zea}te sufletul mieu }i m@ izb@vea}te, s@ nu m@ ru}inezu c@ am n@d@jduit spre Tine. 21. Cei nevinova]i }i cei drep]i s-au lipit de | mine, c@ Te-am a}teptat. 75v 22. Izb@vea}te, Dumnezeule, pre Israil de toate n@cazurile sale. 1.

    ntru sfâr}it, psalmul lui David 25 Judec@-m@, Doamne, c@ eu întru nevinov@]iia mea am umblat }i spre Domnul n@d@jduind, nu voiu sl@bi. 2. Cearc@-m@, Doamne, }i m@ ispitea}te; aprinde r@runchii miei }i inima mea. 3. C@ mila Ta înnaintea ochilor miei iaste }i bine am pl@cut întru adev@rul T@u. 4. N-am }ezut cu adunarea de}ert@ciunii }i cu c@lc@torii de leage nu voiu întra. 5. Urât-am adunarea celor ce viclenesc }i cu cei necredincio}i nu voiu }edea. 6. Sp@la-voiu între cei nevinova]i mânile meale }i voiu încungiura oltariul T @u, Doamne, 7. S@ auzu glasul laudei }i s@ povestesc toate minunile Tale. 8. Doamne, iubit-am bun@-cuviin]a casii Tale }i locul l@ca}ului m@ririi Tale. 9. S@ nu pierzi cu cei necredincio}i, Dumnezeule, sufletul mieu }i cu b@rba]ii sângiurilor via]a mea, 10. Întru a c@rora mâni sânt f@r@delegile; dreapta lor s-au umplut de daruri. 11. Iar@ eu întru nevinov@]iia mea am umblat; r@scump@r@-m@ }i m@ miluia}te,

    362

    PSALMII 25, 26, 27 {I 28

    CARTEA PSALMILOR

    12. Piciorul mieu au st@tut întru cel drept; întru adun@ri bine Te voiu cuvânta, Doamne. || 76r

    76v

    1.

    salmul lui David mai nainte de-a s@ unge, 26 Domnul e lumina mea }i mântuitoriul mieu; de cine m@ voiu teame? Domnul e scutitoriul vie]ii meale; de cine m@ voiu înfrico}a? 2. Când s@ apropie asupra mea cei vinova]i, s@ mânce c@rnurile meale. Cei ce m@ n@c@jesc, nepriiatinii miei, aceaia au sl@bit }i au c@zut. 3. De-ar sta asupra mea tab@r@, nu s@ va teame inima mea; De s-ar scula asupra mea r@zboiu, întru aceasta eu voiu n@d@jdui. 4. Una am cerut de la Domnul, aceasta voiu c@uta: s@ l@cuiesc în casa Domnului în toate zilele vie]ii meale, Ca s@ v@zu frumsea]a Domnului }i s@ cercetez bisearica Lui. 5. C@ m-au ascuns în cortul S@u; în zioa r@ot@]ii m-au acoperit întru ascunsul cortului S@u. 6. În piatr@ m-au în@l]at }i acum au în@l]at capul mieu preste nepriiatinii miei. Încungiurat-am }i am jârthuit în cortul Lui jârtv@ de laud@; cânta-voiu }i psalm voiu zice Domnului. 7. Auzi, Doamne, glasul mieu cu carea am strâgat c@tr@ Tine; miluia}te-m@ }i m@ ascult@. 8. [ie au zis inima mea, c@utatu-Te-au fa]a mea, fa]a Ta, Doamne, o am cercat. 9. S@ nu întorci fa]a Ta de la mine, s@ nu Te | aba]i întru mânie de la robul T@u. Ajutoriul mieu fii; s@ nu m@ la}i, nici s@ m@ leapezi, Dumnezeule, mântuitoriul mieu. 10. C@ tat@l mieu }i muma mea m-au p@r@sit, iar@ Domnul m-au luat. 11. Leage pune mie, Doamne, în calea Ta }i m@ îndrepteaz@ spre c@rare dreapt@, pentru neprietinii miei. 12. S@ nu m@ dai spre sufletul celor ce m@ n@c@jesc, c@ s-au sculat asupra mea m@rturii nedreapte }i au min]it nedreptatea }ie}i. 13. Crezu c@ voiu vedea bun@t@]ile Domnului în p@mântul celor vii. 14. A}tapt@ pre Domnul, îmb@rb@teaz@-te }i s @ se înt@reasc@ inima ta }i a}tapt@ pre Domnul. Psalmul lui David 27 1.

    77r

    @tr@ Tine, Doamne, voiu strâga: Dumnezeul mieu, s@ nu taci de c@tr@ mine, ca nu cândva s@ taci de c@tr@ mine }i m@ voiu as@m@na celor ce s@ pogoar@ în groap@. 2. Ascult@, Doamne, glasul rug@ciunii meale, când m@ rog c@tr@ Tine, când râdic mânile meale c@tr@ bisearica Ta cea sfânt@. 3. S@ nu m@ tragi cu cei p@c@to}i }i cu cei ce lucreaz@ nedreptate s@ nu m@ pierzi. Carii gr@iesc pace c@tr@ aproapele s@u, iar@ ceale reale, în inimile lor. 4. D@-le lor dup@ lucrurile lor }i dup@ vicle}ugul me}te}ugirilor lor. || Dup@ faptele mânilor lor d@-le lor, r@spl@tea}te r@spl@tirea lor. 5. C@ n-au în]eles lucrurile Domnului }i spre lucrurile mânilor Lui; îi vei surpa }i nu-i vei zidi. 6. Bine e cuvântat Domnul, c@ au auzit glasul rug@ciunii meale. 7. Domnul e agiutoriul mieu }i scutitoriul mieu; într-Însul au n@d@jduit inima mea }i m-au agiutat. {i au înflurit trupul mieu }i din voia mea m@ voiu m@rturisi Lui. 8. Domnul e înt@rire norodului S@u }i scutitoriu mântuirilor unsului S@u ieste. 9. Mântuia}te norodul T@u, Doamne, }i blagoslovea}te mo}tenirea Ta }i-i pa}te }i-i înnal]@ pân@ în veac. Psalmul lui David 1.

    n s@vâr}irea cortului, 28 Aduce]i Domnului, fiii lui Dumnezeu, aduce]i Domnului fiii berbecilor, 2. Aduce]i Domnului m@rire }i cinste, aduce]i Domnului m @rire numelui Lui, închina]i-v@ Domnului în curtea Lui cea sfânt@. 3. Glasul Domnului preste ape; Dumnezeul m@ririi au tunat, Domnul preste ape multe. 4. Glasul Domnului întru t@rie; glasul Domnului întru mare cuviin] @.

    363

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 28, 29 {I 30

    5. Glasul Domnului, Celui ce sfarm@ chedrii }i | va zdrobi Domnul chedrii Livanului, 77v 6. {i-i va zdrumica ca pre vi]elul Livanului }i cel iubit, ca fiiul unicornilor. 7. Glasul Domnului, Celui ce taie para focului, 8. Glasul Domnului, Celui ce cl@tea}te pustiiul; }i va cl@ti Domnul pustiia Cadisului. 9. Glasul Domnului, Celui ce s@vâr}a}te cerbii }i va descoperi ceale dease, }i în bisearica Lui tot ce zice: „M@rire!” 10. Domnul face a l@cui potopul }i va }edea Domnul împ@rat în veac. 11. Domnul t@rie norodului S@u va da; Domnul va blagoslovi norodul S@u cu pace. Psalmul cânt@rii 1. 2.

    ntru înnoirea casii lui David, 29 În@l]a-Te-voiu, Doamne, c@ m-ai r@dicat, nici ai veselit nepriiatinii miei asupra mea. 3. Doamne, Dumnezeul mieu, strâgat-am c@tr@ Tine }i m-ai vindecat. 4. Doamne, scos-ai din iad sufletul mieu, mântuitu-m-ai de cei ce s@ pogoar@ în groap@. 5. Cânta]i Domnului, sfin]ii Lui, }i v@ m@rturisi]i pomenirii sfin]eniii Lui. 6. C@ mânie e întru iu]imea Lui }i viia]@ în voia Lui; sara va z@bovi plângerea, }i diminea]a veseliia. 7. Iar@ eu am zis întru prisosin]a mea: „Nu m@ voiu cl@ti în veac”. 8. Doamne, întru voia Ta dat-ai frumsea]ei meale puteare. || 78r Întorsu-]-ai fa]a de c@tr@ mine }i m-am f@cut turburat. 9. C@tr@ Tine, Doamne, voiu strâga }i c@tr@ Dumnezeul mieu m@ voiu ruga: 10. „Ce folos e în sângele mieu când m@ pogor întru strâc@ciune? Au doar@ s@ va m@rturisi [ie ]@râna au va vesti adev@rul T@u?” 11. Auzit-au Domnul }i m -au miluit; Domnul au fost agiutoriul mieu. 12. Întors-ai plângerea mea spre bucurie mie, rupt-ai sacul mieu }i m-ai încungiurat cu veselie. 13. Ca s@-]i cânte m@rirea mea }i nu m@ voiu m@hni; Doamne, Dumnezeul mieu, în veac m@ voiu m@rturisi [ie! 1. 2.

    ntru sfâr}it, psalmul lui David, pentru r@pirea min]ii, 30 Spre Tine, Doamne, am n@d@jduit, nu m@ voiu ru}ina în veac; întru dreptatea Ta m@ izb@vea}te. 3. Pleac@ c@tr@ mine ureachiia Ta, gr@bea}te de m@ scoate. Fii mie Dumnezeu scutitoriu }i spre cas@ de sc@pare s@ m@ mântuie}ti. 4. C@ puterea mea }i sc @parea mea e}ti Tu }i pentru numele T@u m@ vei pov@]ui }i m@ vei hr@ni. 5. Scoate-m@-vei din cursa aceasta carea mi-au ascuns, c@ Tu e}ti scutitoriul mieu. 6. *În mânile Tale puiu sufletul mieu; r@scump@ratu-m-ai, Doamne, Dumnezeul * Luc. 23, 46. adev@rului. | 7. Urât-ai pre cei ce p@zesc de}ert @ciunile în z@dar, iar@ eu spre Domnul am n@d@jduit. 78v 8. Bucura-m@-voiu }i m@ voiu veseli întru mila Ta, c@ ai c@utat spre smereniia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul mieu, 9. Nici m-ai închis în mânile nepriiatinului; pus-ai în loc desf@tat picioarele meale. 10. Miluia}te-m@, Doamne, c@ m@ n@c@jesc; turburatu-s-au întru mânie ochiul mieu, sufletul mieu }i pântecele mieu. 11. C@ au sc@zut întru dureare via]a mea }i anii miei întru suspinuri; Sl@bit-au întru s@r@cie vârtutea mea }i oasele meale s -au turburat. 12. Despre to]i nepriiatinii miei m-am f@cut ocar@ }i vecinilor miei foarte }i fric@ cunoscu]ilor miei. Cei ce m@ vedea afar@ au fugit de la mine. 13. Uit@rii am fost dat ca mortul de la inim@, f@cutu-m-am ca un vas pierdut. 14. C@ am auzit ocara multora celor ce l@cuiesc înpregiur. Întru aceaea, când s@ adun@ împreun@ asupra mea, a lua sufletul mieu s-au sf@tuit. 15. Iar@ eu spre Tine, Doamne, am n@d@jduit. Zis-am: „Domnul mieu e}ti Tu! 16. În mânile Tale, sor]ile meale!” Izb@vea}te-m@ din mâna neprietinilor miei }i de cei ce m @ gonesc.

    364

    PSALMII 30, 31 {I 32 79r

    CARTEA PSALMILOR

    17. Arat@ fa]a ta preste sluga Ta, mântuia}te||-m@ întru mila Ta. 18. Doamne, s@ nu m@ ru}ineaz c@ Te-am chemat. S@ s@ ru}ineaze cei necredincio}i }i s@ s@ pogoar@ în iad. 19. Mute fie buzele ceale vicleane, Care gr@iesc asupra dreptului nedreptate în mândrie }i întru def@imare. 20. Cât e de mare mul]imea bun@t@]ii Tale, Doamne, carea o ai ascuns celor ce s@ tem de Tine. S@vâr}itu-o-ai celor ce n@d@jduiesc întru Tine înnainte fiilor omene}ti. 21. Ascunde-i-vei întru ascunsul fe]ii Tale de turburarea oamenilor. Acoperi-i-vei în cortul T@u de c@tr@ gr@irea împrotiv@ a limbilor. 22. Bine e cuvântat Domnul, c@ minunat@ au f@cut mila Sa mie în cetate înt@rit@. 23. Iar@ eu am zis întru r@pirea min]ii meale: „Lep @dat sânt de c@tr@ fa]a ochiilor T@i”. Pentru aceaea ai auzit glasul rug@ciunii meale, când strâgam c@tr@ Tine. 24. Iubi]i pre Domnul, to]i sfin]ii Lui, c@ adev@rul va cerca Domnul }i va r@spl@ti de prisosit celor ce fac mândrie. 25. Îmb@rb@ta]i-v@ }i s@ s@ înt@reasc@ inima voastr@, to]i cei ce n@d@jdui]i spre Domnul. Lui David, în]eleagerea, 31 1.* 2 .

    79v

    erici]i c@rora s-au iertat f@r@delegile }i c@rora s-au acoperit p@catele. *Râm 4, 7. Fericit b@rbatul c@ruia nu i-au socotit Domnul p@catul, nici iaste în duhul lui vicle}ug. | 3. C@ am t@cut, învechitu-s-au oasele meale când strâgam toat@ zioa. 4. C@ zioa }i noaptea s-au îngreoiat preste mine mâna Ta; întorsu-m-am spre chinuire, când s@ înfinge spinul. 5. Gre}ala mea cunoscut@ o am f@cut@ [ie }i nedreptatea mea nu o am ascuns. *Zis-am: *Isaie 65, 24. „M@rturisi-voiu asupra mea f@r@deleage mea Domnului”. {i Tu ai iertat p @gân@tatea p@catului mieu. 6. Pentru aceasta s@ va ruga c@tr@ Tine tot cel sfânt în vreame bine cuvioas@, îns@ în potop de ape multe c@tr@ Dânsul nu s@ vor apropiia. 7. Tu e}ti sc@parea mea de n@cazul ce m-au cuprins; bucuriia mea, izb@vea}te-m@ de cei ce m@ încungiur@. 8. „În]eleagere î] voiu da }i te voiu îndrepta în calea aceasta în carea vei mearge; înt@ri-voiu preste tine ochii Miei. 9. Nu fi]i ca calul }i ca mu}coiul, c@rora nu iaste în]@leagere. Cu z@bale }i cu frâu f@lcile lor le strânge, carii nu s@ apropie la tine”. 10. Multe-s b@t@ile p@c@tosului, iar@ pre cel ce n@d@jduia}te spre Domnul mila îl va încungiura. 11. Veseli]i-v@ întru Domnul }i v@ bucura]i, drep]ilor, }i v@ l@uda]i to]i cei drep]i la inim@! Psalmul lui David 32

    80r

    80v

    1. ucura]i-v@, drep]ilor, întru Domnul; celor || drep]i li s@ cuvine lauda. 2. M@rturisi]i -v@ Domnului în al@ut@, în psaltire cu zeace strune cânta]i Lui. 3. Cânta]i Lui cântare noao, bine ps@lmui]i întru strâgare. 4. C@ drept e cuvântul Domnului }i toate lucrurile Lui întru credin] @. 5. Iubea}te mila }i judecata; de mila Domnului plin e p@mântul. 6. Cu cuvântul Domnului ceriurile s-au înt@rit }i cu duhul gurii Lui toat@ putearea lor. 7. Adunând ca într-un foiu apele m@rii, puind întru vistierii adâncurile. 8. Team@-s@ de Domnul tot p@mântul, iar@ de Dânsul s@ se cutremure to]i cei ce l@cuiesc în lume, 9. *C@ El au zis }i s-au f@cut; El au poruncit }i s-au zidit. *Face. 1, 8. 10. Domnul r@sipea}te sfaturile neamurilor }i defaim@ cugetele noroadelor }i defaim@ Iudith. 16, 17. sfaturile c@peteniilor. 11. Iar@ sfatul Domnului în veac r@mâne, gândurile inimii Lui în neam }i în neam. 12. Fericit neamul c@ruia iaste Domnul Dumnezeul lui, norodul pre care l-au ales spre mo}tenire {ie}. 13. Din ceriu au privit Domnul, v@zut-au pre to] fiii oamenilor. 14. Din l@ca}ul S@u cel gata privit-au preste to]i carii l@cuiesc pre p@mânt. | 15. Cel ce au zidit deosebi inimile lor, Carele în]@leage toate lucrurile lor.

    365

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 32, 33 {I 34

    16. Nu s@ mântuia}te împ@ratul prin mult@ puteare, }i uriia}ul nu s @ va mântui întru mul]imea puterii sale. 17. Mincinos e calul spre mântuire }i întru prisosirea puterii sale nu s@ va mântui. 18. Iat@, ochii Domnului spre cei ce s@ tem de El }i spre cei ce s@ n@d@jduiesc spre mila Lui, 19. S@ izb@veasc@ din moarte inimile lor }i s@-i hr@neasc@ în foamete. 20. Sufletul nostru a}tapt@ pre Domnul, c@ agiutoriu }i scutitoriul nostru iaste. 21. C@ întru Dânsul s@ va veseli inima noastr@ }i întru numele Lui cel sfânt am n@d@jduit. 22. Fie, Doamne, mila Ta preste noi, în ce chip am n@d@jduit spre Tine! 1.

    *Luc. 1, 53.

    *1 Petru 3, 10.

    *Ecli. 15, 20. Ovr. 4, 13.

    lui David, când }-au schimbat fa]a înaintea lui Ahimeleh }i l -au slobozit }i s-au dus (1 Împ@r. 21), 33 2. Bine voiu cuvânta pre Domnul în toat@ vreamea, pururea lauda lui în gura mea. 3. Întru Domnul s@ va l@uda sufletul mieu, auz@ cei blânzi }i s@ s@ veseleasc@. 4. M@ri]i pre Domnul cu mine }i s@ în@l]@m numele lui înpreun@. 5. C@utat-am pre Domnul }i m-au auzit }i din toate n@cazurile meale m-au izb@vit. 81r 6. Apropiia]i-v@ c@tr@ Dânsul }i v@ lumina] || }i fea]ele voastre nu s@ vor ru}ina. 7. S@racul acesta au strâgat }i Domnul l-au auzit }i din toate n@cazurile lui l-au mântuit. 8. Trimite-va îngerul Domnului împregiurul celor ce s@ tem de Dânsul }i-i va izb@vi. 9. Gusta]i }i vede]i c@ bun e Domnul; fericit b@rbatul care n@d@jduia}te într-Însul. 10. Teame]i-v@ de Domnul, to]i sfin]ii Lui, c@ nu iaste lips@ celor ce s@ tem de El. 11. *Boga]ii au s@r@cit }i au fl@mânzit, iar@ cei ce caut@ pre Domnul nu s@ vor lipsi de tot binele. 12. Veni]i, fiilor, asculta]i-m@: frica Domnului v@ voiu înv@]a. 13. *Cine iaste omul care voia}te viia]@, iubea}te a vedea zile bune? 14. Oprea}te-]i limba ta de r@u }i buzele tale s@ nu gr@iasc@ vicle}ug. 15. Ferea}te-te de r@u }i f@ bine, caut@ pacea }i o urmeaz@. 16. Ochii Domnului spre *cei drep]i }i urechile Lui spre rug@ciunea lor, 17. Iar@ fa]a Domnului asupra celor ce fac r@u, s@ piarz@ de pre p@mânt pomenirea lor. 18. Strâgat-au drep]ii }i Domnul i-au auzit }i din toate n@cazurile lor i-au izb@vit. 19. Aproape iaste Domnul de cei umili]i cu inima }i pre cei smeri]i cu duhul îi va mântui. | 81v 20. Multe-s n@cazurile drep]ilor }i din toate aceastea îi va izb@vi Domnul. 21. P@zea}te Domnul toate oasele lor, unul dintr-însele nu s@ va zdrobi. 22. Moartea p@c@to}ilor e cumplit@ }i cei ce ur@sc pre cel drept vor gre}i. 23. R@scump@ra-va Domnul sufletele slugilor Sale }i nu vor gre}i to]i cei ce n@d@jduiesc spre Dânsul. 1.

    *Jos 39, 15.

    ui David 34 Judec@, Doamne, pre cei ce-mi fac mie strâmb@tate; d@ r@zboiu cu cei ce o}tesc asupra mea. 2. Apuc@ arm@ }i pav@z@ }i Te scoal@ spre agiutoriul mieu. 3. Vars@ sabie }i închide împrotiva celor ce m@ gonesc; zi sufletului mieu: „Mântuirea ta sânt Eu”. 4. *S@ s@ ru}ineaze }i s@ s@ înfrumteaze cei ce cearc@ sufletul mieu; S@ s@ întoarc@ înnapoi }i s@ s@ ru}ineaze cei ce gândesc mie reale. 5. S@ fie ca pravul înnaintea fea]ii vântului }i îngerul Domnului strâmtorindu-i. 6. Fie calea lor întunearec }i lunecare }i îngerul Domnului gonindu-i. 7. C@ în z@dar mi-au ascuns perirea la]ului s @u, în de}ert au oc@rât sufletul mieu. 8. S@-i vie cursa carea nu o }tiia }i prinz@toa ||rea carea o au ascuns s@-l prinz@ }i în la]u 82r s@ caz@ într-însul. 9. Iar@ sufletul mieu s@ va bucura de Domnul, veseli-s@-va de mântuirea sa. 10. Toate oas@le meale vor zice: „Doamne, cine e aseaminea ]ie, Cel ce izb@ve}ti pre s@racul din mâna celor mai tari ai lui }i s@racul de la cei ce-l r@pesc?” 11. Sculându-s@ m@rturii mincinoase de ceale ce nu }tiiam m@ întreba. 12. R@spl@tea mie reale pentru bune, nerodirea sufletului mieu. 13. Iar@ eu, când m@ sup@ra, m@ îmbr@cam cu sac, Smeriiam cu post sufletul mieu, }i rug@ciunea mea în sânul mieu s@ va întoarce. 14. Ca un aproape }i ca un frate al nostru, a}a binepl@ceam; ca cel jealnic }i întristat, a}ea m@ smeream. 15. {i asupra mea s-au veselit }i s-au adunat; adunatu-s-au preste mine b@tâi }i n-am }tiut.

    366

    PSALMII 34, 35 {I 36

    82v

    CARTEA PSALMILOR

    16. R@sipitu-s-au, nici s-au umilit; ispititu-m-au, bajocoritu-m-au cu bajocur@; scrâ}nit-au asupra mea cu din]ii s@i. 17. Doamne, când vei privi? Întoarce sufletul mieu de la r@otatea lor, de la lei pre cea una a mea. 18. M@rturisi-m@-voiu ]ie în adunare mare, întru norod greu te voiu l@uda. 19. S@ nu s@ bucure de mine cei ce s@ împrotivesc | mie nedrept, *carii m@ ur@sc în *Ioan 15, 25. z@dar }i fac s @mn cu ochii. 20. C@ mie adec@ p@ciuit îm gr@ia }i, întru mâniia p@mântului gr@ind, vicle}uguri cugeta. 21. {i }-au l@rgit asupra mea gura sa, zis-au: „Bine, bine v@zut-au ochii no}tri”. 22. V@zut-ai, Doamne, s@ nu taci; Doamne, s@ nu Te depertezi de la mine. 23. Scoal@-Te }i ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul mieu }i Domnul mieu, spre pricina mea. 24. Judec@-m@ dup@ dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul mieu, }i s@ nu s@ bucure de mine, 25. S@ nu zic@ în inimile sale: „Bine e, bine e sufletului nostru”, nici s@ zic@: „Îmbucatu-l-am”. 26. Ru}ineaze-se }i s @ se înfrumteaz@ împreun@ cei ce s@ bucur@ de realele meale. Îmbrace-s@ întru ru}ine }i înfrumtare cei ce gr@iesc mari asupra mea! 27. Bucure-s@ }i s@ s@ veseleasc@ cei ce voiesc dreptatea mea }i zic@ pururea: „M@reasc@-s@ Domnul!” cei ce voiesc pacea }erbului Lui. 28. {i limba mea va cugeta dreptatea Ta, toat@ zioa lauda Ta. 1. 2.

    83r

    ntru sfâr}it, slugii Domnului, lui David, 35 Zis-au c@lc@toriul de leage, ca s@ gre}asc @ întru sâne: „Nu ieste frica lui Dumnezeu înnaintea ochilor lui”. 3. *C@ au viclenit înnaintea lui, ca s@ s@ || afle f@r@leagea lui spre urâre. *Sus 13, 3. 4. Graiurile gurii lui, f@r@deleage }i vicle}ug; n-au vrut a în]@leage s@ fac@ bine. 5. F@r@deleage au cugetat în culcu}ul s@u; st@tut-au lâng@ toat@ calea nu bun@, iar@ r@otatea nu o au urât. 6. Doamne, în ceriu e mila Ta }i adev@rul T@u, pân@ la nori. 7. Dreptatea Ta ca mun]ii lui Dumnezeu; judec@]ile Tale, adânc mult. Oamenii }i dobitoacele vei mântui, Doamne, 8. Precum ai înmul]it mila Ta, Dumnezeule. Iar@ fiii oamenilor întru acoperemântul aripilor Tale vor n@d@jdui. 9. Îmb@ta-se-vor de ugerimea casii Tale }i cu izvorul desf@t@ciunii Tale îi vei ad@pa. 10. C@ la Tine iaste izvorul vie]ii }i întru lumina Ta vom vedea lumin@. 11. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc }i dreaptatea Ta celor drep]i cu inima. 12. Nu-m vie piciorul mândriii }i mâna p@c@tosului nu m@ cl@teasc@. 13. Acolo au c@zut cei ce lucreaz@ nedreptate; scosu-s-au afar@, nici au putut sta. 1.

    83v

    84r

    salmul lui David 36 Nu pizmui celor ce viclenesc, nici r@vni celor ce fac f@r@deleage, C@ci ca iarba curând s@ vor usca }i ca buruienile ierburilor degrab@ vor

    2. c@dea. | 3. N@d@jduia}te spre Domnul }i f@ bun@ta te }i l@cuia}te p@mântul }i te vei pa}te întru bog@]iile lui. 4. Desf@teaz@-te în Domnul }i-] va da cearerile inimii tale. 5. Descopere Domnului calea ta }i n@d@jduia}te într-Însul }i El va face 6. {i va scoate ca lumina dreptatea ta }i judecata ta ca amiaz@zi. 7. Supune-te Domnului }i -l roag@. S@ nu pizmuie}ti celui ce sporea}te în calea sa, omului ce face nedrept@]i. 8. P@r@sea}te-te de mânie }i las @ iu]imea. Nu pizmui, ca s@ viclene}ti. 9. C@ cei ce viclenesc de tot vor peri, iar@ cei ce a}teapt@ pre Domnul, aceia vor mo}teni p@mântul. 10. {i înc@ pu]in }i nu va fi p@c@tosul }i vei c@uta locul lui }i nu -l vei afla. 11. *Iar@ cei blânzi vor mo}teni p@mântul }i s@ vor desf@ta întru mul]imea p@cii. 12. Pândi-va p@c@tosul pre cel drept }i va scrâ}ni asupra lui cu din]ii s @i. 13. Iar@ Domnul îl va bajocori, c@ mai nainte veade c@ va veni zioa lui. 14. Sabie au zmult p@c@to}ii, întins-au arcul s@u S@ rump@ pre s@racul }i mi}elul, s@ junghie pre || cei drep]i cu inima.

    367

    *Math. 5, 4.

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 36 {I 37

    15. Sabia lor între în inimile lor }i arcul lor s@ s@ frâng@. 16. Mai bine e pu]in celui drept decât bog@]iia mult@ a p@c@to}ilor. 17. C@ bra]ele p@c@to}ilor s@ vor zdrobi, iar@ pre cei drep]i îi înt@rea}te Domnul. 18. Cunoa}te Domnul zilele celor f@r@ prihan@ }i mo}tenirea lor în veac va fi. 19. Nu s@ vor ru}ina în vreamea cea rea }i în zilele foame]ii s@ vor s@tura. 20. C@ p@c@to}ii vor peri, Iar@ nepriiatinii Domnului, îndat@ cât s-au m@rit }i s-au în@l]at, c@zând, ca fumul vor c@dea. 21. Lua-va împrumut p@c@tosul }i nu va pl@ti, iar@ dreptul s@ îndur@ }i-i va da. 22. C@ cei ce bine-L cuvinteaz@ vor mo}teni p@mântul, iar@ cei ce-L blast@m@ vor peri. 23. La Domnul pa}ii omului s@ vor îndrepta }i calea lui o va voi. 24. Când va c@dea, nu s@ va struncina, c@ Domnul î}i pune mâna. 25. Mai tân@r am fost, c@ am }i îmb @trânit }i n-am v@zut dreptul p@r@sit, nici s@mân]a lui cerând pâine. 84v 26. Toat@ zioa miluia}te }i împrumu|teaz @ }i s@mân]a lui în blagoslovenie va fi. 27. Ferea}te-te de r@u }i f@ bine }i l@cuia}te în veacul veacului. 28. C@ Domnul iubea}te judecata }i nu va p@r@ si pre sfin]ii s@i; în veac s@ vor p@zi. Cei nedrep]i s@ vor certa }i s@mân]a necredincio}ilor va peri. 29. Iar@ drep]ii vor mo}teni p@mântul }i vor l@cui în veacul veacului preste dânsul. 30. *Gura dreptului va cugeta în]elepciune }i limba lui va gr@i judecat@. *Pil. 31, 22.26. 31. *Leagea Domnului în inima lui }i nu s@ vor poticni pa}ii lui. * Isaie 51, 7. 32. Pândea}te p@c@tosul pre cel drept }i-l caut@ a-l omorî. 33. Iar@ Domnul nu-l va l@sa în mânile lui, nici îl va osândi când s@ va judeca lui. 34. A}teapt@ pre Domnul }i p@zea}te calea lui }i te va în@l]a s@ mo}tene}ti p@mântul; când vor peri p@c@to}ii, vei vedea. 35. V@zut-am pre cel necurat prea în@l]at }i r@dicat ca chedrii Livanului. 36. {i am trecut }i, iat@, nu era; }i l-am c@utat }i nu s-au aflat locul lui. 37. P@zea}te nevinov @]ia }i vezi dreptatea, c@ sânt r@m@}i]e omului f @c@toriu de pace. 85r 38. Iar@ nedrep]ii vor peri împreun@; r@||m@}i]ele necura]ilor vor peri. 39. Iar@ mântuirea drep]ilor, de la Domnul }i scutitoriul lor în vreamea n@cazului. 40. {i le va agiuta Domnul }i-i va slobozi }i-i va scoate de la p@c@to}i }i-i va mântui, c@ au n@d@jduit întru Dânsul. *Sus 6, 2.

    1. salmul lui David întru pomenirea pentru sâmb@ta, 37 2. *Doamne, nu întru iu]imea Ta s@ m@ mustri, nici întru m@niia Ta s@ m@ cer]i. 3. C@ s@ge]ile Tale mi s-au înfipt }i ai înt@rit preste mine mâna Ta. 4. Nu iaste s@n@tate în trupul mieu de c@tr@ fa]a mâniii Tale; nu iaste pace oaselor meale de c@tr@ fa]a p@catelor meale. 5. C@ f@r@delegile meale au covâr}it capul mieu }i ca o sarcin@ grea s-au îngreoiat preste mine. 6. Putr@zit-au }i s -au împu]it ranele meale de c@tr@ fa]a nebuniii meale. 7. Mi}el m-am f@cut }i m-am g@rbovit pân@ în sfâr}it; toat@ zioa întristat umblam. 8. C@ }alele meale s-au umplut de oc@ri }i nu iaste s@n@tate în trupul mieu. 9. N@c@jit am fost }i smerit foarte; r@gnit-am din suspinul inimii meale. 10. Doamne, înnaintea Ta toat@ dorirea mea }i suspinul mieu de la Tine nu s-au ascuns. | 11. Inima mea s-au turburat, p@r@situ-m-au vârtutea mea }i lumina ochilor miei, }i 85v aceasta nu iaste cu mine. 12. Priiatinii miei }i cei de aproape ai miei în prejma mea s-au apropiiat }i au st@tut. {i carii lâng@ mine era departe au st@tut. 13. {i sâlnicie f@cea cei ce c@uta sufletul mieu. {i cei ce c@uta cele reale mie au gr@it de}ert@ciuni }i în}el@ciuni toat@ zioa cugeta. 14. Iar@ eu ca un surd nu auziiam }i ca un mut ce nu-}i de}chide gura sa. 15. {i m-am f@cut ca un om ce nu aude }i nu are în gura lui mustr @ri. 16. C@ spre Tine, Doamne, am n@d@jduit; Tu m@ vei auzi, Doamne, Dumnezeul mieu. 17. C@ am zis ca nu cândva s@ s@ bucure mie vr@jma}ii miei }i, când s@ cl@teasc picioarele meale, asupra mea mari au gr@it. 18. C@ eu spre b@t@i gata sânt }i durearea mea înaintea mea iaste pururea. 19. C@ f@r@deleagea mea o voiu vesti }i voiu gândi pentru p@catul mieu. 20. Iar@ nepriiatinii miei tr@iesc }i s-au înt@rit asupra mea }i s -au înmul]it cei ce m-au urât nedrept. ||

    368

    PSALMII 37, 38 {I 39 86r

    CARTEA PSALMILOR

    21. Cei ce r@spl@teasc reale pentru bune m@ clevetiia, c@ci urmam bun@tatea. 22. Nu m@ l@sa, Doamne, Dumnezeul mieu, nu Te dep@rta de la mine. 23. Ia aminte spre ajutoriul mieu, Doamne, Dumnezeul mântuirii meale. 1. 2.

    86v

    87r

    87v

    ntru sfâr}it, lui Idithun. Cântarea lui David 38 Zis-am: „P@zi-voiu c@ile meale, s@ nu gre}esc în limba mea”. Pus-am gurii meale paz@ când au st@tut p@c@tosul împrotiva mea. 3. Amu]it-am }i m-am smerit }i am t@cut din bun@t@]i }i durearea mea s-au înoit. 4. Înfierbântatu-s-au inima mea întru mine }i în cugetul mieu s@ va aprinde foc. 5. Gr@it-am cu limba mea: „Spune-m, Doamne, sfâr}itul mieu {i num@rul zilelor meale care iaste, s@ }tiu ce-m lipsea}te”. 6. Iat@, m@surate ai pus zilele meale }i statul mieu ca o nimica înnaintea ta; îns@ toate-s de}@rt@ciune, tot omul ce viaz@. 7. M@car c@ în chip treace omul, dar@ }i în z@dar s@ turbur@. Strânge comori }i nu }ti cui le va adun a . | 8. {i acum, care iaste a}teptarea mea? Au nu Domnul? {i starea mea la Tine iaste. 9. De toate f@rdelegile meale izb@vea}te-m@; ocara celui f@r@ minte mi-ai dat. 10. Amu]it-am }i nu mi -am de}chis gura, c@ Tu ai f@cut. 11. Dep@rteaz@ de la mine b@t@ile Tale. 12. De la t@riia mânilor Tale eu m-am sc@zut; întru mustr@ri pentru f@r@deleage ai pedepsit pre om. {i a s@ lâncezi ai f@cut ca painginul sufletul lui. Îns@ în de}ert s@ turbur@ tot omul. 13. Auzi rug@ciunea mea, Doamne, }i rugarea mea; cu urechile cuprinde lacr @mile meale, nu t@cea, c@ venetic sânt eu la tine }i nimearnic ca to]i p@rin]ii miei. 14. Sl@bea}te-m@, s@ r@suflu mai nainte pân@ ce m@ voiu duce }i mai mult nu voiu fi. 1. ntru sfâr}it, psalmul lui David 39 2. A}teptând am a}teptat pre Domnul }i au c@utat spre mine. 3. {i au auzit rug@ciunea mea }i m-au scos din groapa tic@ lo}iii }i din tina noroiului. {i au pus pre piatr@ picioarele meale }i au îndreptat pa}ii miei. 4. {i au b@gat în gura mea cântare noao, cântarea Dumnezeului nostru. Vedea-vor mul]i }i s@ vor teame }i vor n@d@j||dui spre Domnul. 5. Fericit b@rbatul c@ruia iaste numele Domnului n@deajdea lui }i n-au privit spre de}ert@ciuni }i spre nebunii mincinoase. 6. Multe ai f@cut Tu, Doamne, Dumnezeul mieu, minunile Tale; }i gânduril or Tale nu iaste cine s@ fie aseaminea [ie. Vestit-am }i am gr@it: înmul]itu-s-au preste num@r. 7. *Jârtva }i prinosul n -ai voit, iar@ urechii mi-ai s@vâr}it. *Ovr. 10, 5. Arderea de tot }i pentru p@cat n-ai cerut. 8. Atunci am zis: „Iat@, viu”. În capul c@r]ii scris i aste pentru mine 9. S@ fac voia Ta, Dumnezeul mieu; am voit }i leagea Ta în mijlocul inimii meale. 10. Vestit-am dreptatea ta întru adunare mare. Iat@, buzele meale nu le voiu opri, Doamne, Tu ai }tiut. 11. Dreptatea Ta n-am ascuns în inima mea, adev@rul T@u }i mântuirea Ta am zis. N-am ascuns mila Ta }i adev@rul T@u de c@tr@ adunare mult@. 12. Iar@ Tu, Doamne, s@ nu dep@rtezi îndur@rile Tale de la mine; mila Ta }i adev@rul T@u pururea m-au sprijinit. 13. C@ m-au cuprins reale a c@rora nu iaste num@r; apucatu-m-au nedrept@]ile meale | }i n-am putut s@ v@ zu, înmul]itu-s-au preste perii capului mieu, }i inima mea m-au p@r@sit. 14. Binevoia}te, Doamne, s@ m@ izb@ve}ti. *Doamne, ca s@-mi aju]i, ia aminte. *Jos 69, 2. 15. *Ru}ineaze-s@ }i s@ s@ înfrumteaze împreun@ cei ce cearc@ sufletul mieu s@-l ia. *Sus 34, 4. Întoarc@-s@ înnapoi }i s@ s@ ru}ineaze cei ce-m voiesc reale mie. 16. Poarte-} îndat@}i ru}inea sa cei ce -m zic: „Bine, bine”. 17. Bucure-s@ }i s@ s@ veseleasc@ de tine to]i cei ce te caut@ }i zic@ pururea: „M@reasc@-S@ Domnul!” cei ce iubesc mântuirea Ta. 18. Iar@ eu mi}el sânt }i s@rac; Domnul S-au grijit de mine. Ajutoriul mieu }i scutitoriul mieu Tu e}ti, Dumnezeul mieu, nu z@bovi!

    369

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 40, 41 {I 42

    1. ntru sfâr}it, psalmul lui David 40 2. Fericitu-i cel ce s@ uit@ spre cel mi}el }i s@rac; în zioa cea rea îl va izb@vi Domnul. 3. Domnul s@-l p@zasc@ }i s@-l vieze }i s@-l fericeasc@ pre p@ mânt }i s@ nu-l dea în mânile nepriiatinilor lui. 4. Domnul s@-i ajute pre patul durerii lui; tot a}ternutul lui l-ai întors întru boala lui. 5. Eu am zis: „Doamne, miluia}te-m@, vindec@ sufletul mieu, c@ am gre}it ]ie!” 6. Nepriiatinii miei au zis reale mie: „Când va muri }i va peri numele lui?” || 7. {i, de întra s@ vaz@, de}ert@ciuni gr@ia, inima lui au adunat f@r@deleage }ie}i; ie}iia 88r afar@ }i gr@ia 8. Întru aceasta}i. Asupra mea }optea to]i nepriiatinii miei, asupra mea gândiia reale mie. 9. Cuvânt f@r@ leage au pus asupra mea: „Au doar@ cel ce doarme nu va adaoge a s@ scula?” 10. *Pentru c@ omul p@cii meale, spre carele am n@d@jduit, care mânca pâinile meale, *Fapt 1, 16. au m@rit asupra mea în}el@ciune. 11. Iar@ Tu, Doamne, miluia}te-m@ }i m@ scoal@ }i le voiu r@spl@ti. 12. Întru aceasta am cunoscut c@ m-ai voit, c@ nu s@ va bucura nepriiatinul mieu de mine. 13. Iar@ pre mine pentru nevinov@]iia m-ai sprijinit }i m-ai înt@rit înnaintea Ta în veac. 14. Bine e cuvântat Domnul, Dumnezeul lui Israil, din veac }i pân@ în veac. Fie, fie! 1. 2.

    ntru sfâr}it. Spre în]eleagerea fiilor lui Core, 41 În ce chip dorea}te cerbul spre izvoar@le apelor, a}a dorea}te sufletul mieu spre Tine, Dumnezeule. 3. Îns@tat-au sufletul mieu spre Dumnezeul cel tare, cel viu; când voiu veni }i m@ voiu ar@ta înnaintea fe]ii lui Dumnezeu? 4. Fost-au mie lacr@mile meale pâini zioa }i noaptea, când mi s@ zicea în toate zilele: | 88v „Unde ieste Dumnezeul t@u?” 5. De aceastea mi-am adus aminte }i am v@rsat preste mine sufletul mieu, c@ voiu treace în locul cortului celui minunat, pân@ la casa lui Dumnezeu; în glasul bucuriii }i al m@rturisirii, sunetul celui ce pr@znuia}te. 6. Pentru ce e}ti m@hnit, sufletul mieu, }i pentru ce m@ turburi? N@d@jduia}te spre Dumnezeu, c@ înc@ m@ voiu m@rturisi Lui; mântuirea fea]ii meale 7. {i Dumnezeul mieu. Spre mine însumi sufletul mieu s-au turburat, pentru aceaea îm voiu aduce aminte de Tine din p@mântul Iordanului }i al Ermonului, din munte mic. 8. Adânc pre adânc cheam@, în glasul jgheaburilor Tale. Toate în@l]@rile Tale }i valurile Tale preste mine au trecut. 9. Zioa au poruncit Domnul mila Sa, }i noaptea, cântarea lui La mine e rug@ciunea Dumnezeului vie]ii meale. 10. Zice-voiu lui Dumnezeu: „Sprijinitoriul mieu e}ti, pentru ce m-ai uitat }i pentru ce m@hnit umblu când m@ n@c@jea}te nepriiatinul?” 11. Când s@ sfarm@ oasele meale, m-au oc@rât cei ce m@ n@c@jesc, nepriiatinii miei, când îm zic în toate zilele: „Unde iaste Dumnezeul lor?” 12. Pentru ce e}ti m@hnit, sufletul mieu, }i pentru ce m@ turburi? || N@d@jduia}te spre Dumnezeu, c@ înc@ m@ voiu m@rturisi Lui, mântuirea fea]ii meale }i 89r Dumnezeul mieu. 1.

    salmul lui David 42 Judec@-m@ , Dumnezeule, }i aleage judecata mea de la neamul nu sfânt }i de la omul nedrept }i viclean m@ izb@vea}te. 2. C@ Tu e}ti, Dumnezeule, t@riia mea; pentru ce m-ai lep@dat? {i pentru ce m@hnindu-m@ umblu când m@ n@c@ja}te nepriiatinul ? 3. Trimite lumina Ta }i adev@rul T@u; aceastea m-au pov@ ]uit }i m-au adus în muntele sfânt al T@u }i în l @ca}urile Tale. 4. {i voiu întra la oltariul lui Dumnezeu, la Dumnezeu cel ce veselea}te tinerea]ele meale. M@rturisi-m@-voiu [ie în al@ut@, Dumnezeule, Dumnezeul mieu. 5. Pentru ce e}ti m@hnit, sufletul mieu, }i pentru ce m@ turburi? N@d@jduia}te spre Dumnezeu, c@ înc@ m@ voiu m@rturisi Lui, mântuirea fea]ii meale }i Dumnezeul mieu.

    370

    PSALMII 43 {I 44

    CARTEA PSALMILOR

    1. 2.

    89v

    90r

    ntru sfâr}it, fiilor lui Core, spre în]@leagere, 43 Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, p@rin]ii no}tri ne-au vestit Lucruri care ai lucrat în zilele lor, în zilele ceale de demult. 3. Mâna Ta neamuri au pierdut }i i-ai s@|dit; n@c@jit-ai noroadele }i le-ai gonit. 4. C@ nu cu sabia sa au mo}tenit p @mântul }i bra]ul lor nu i-au mântuit, Ci dreapta ta }i bra]ul t@u }i luminarea fea]ii tale, c@ bine ai voit într-în}ii. 5. Tu e}ti Însu]i împ@ratul mieu }i Dumnezeul mieu, cel ce porunce}ti mântuiri lui Iacov. 6. Întru Tine nepriiatinii no}tri cu cornul îi vom vântura }i întru numele T@u de nimica vom face pre cei ce s@ scoal@ asupra noastr@. 7. C@ nu spre arcul mieu voiu n@d@jdui, }i sabiia mea nu m@ va mântui. 8. C@ ne-ai mântuit de cei ce ne n@c@jesc }i pre cei ce ne ur@sc i-ai ru}inat. 9. Întru Dumnezeu ne vom l@uda toat@ zioa }i întru numele T@u ne vom m@rturisi în veac. 10. Iar@ acum ne-ai lep@dat }i ne -ai ru}inat }i nu vei ie}i, Dumnezeule, întru puterile noastre. 11. Întorsu-ne-ai înnapoi dup@ nepriiatinii no}tri }i carii ne urâse ne jefuia loru}i. 12. Datu-ne-ai ca oile de mânc@ri }i în neamuri ne-ai r@sipit. 13. Vândut-ai norodul T@u f@r@ pre]u }i n-au fost mul]ime întru schimb @rile lor. 14. Pusu-ne-ai ocar@ vecinilor no}tri, batjocur@ }i râs celor dinprejurul nostru. 15. Pusu-ne-ai spre pild@ neamurilor, cl@tire de cap întru noroade. 16. Toat@ zioa înfrumtarea mea înaintea mea iaste }i ru}inea obrazului mieu m-au acoperit, || 17. De c@tr@ glasul celui ce oc@rea}te }i clevetea}te, de c @tr@ fa]a nepriiatinului }i a celui ce gonea}te. 18. Aceastea toate au venit preste noi }i nu te-am uitat }i n-am f@cut nedreptate înt ru a}ez@mântul de leage. 19. {i nu s-au dep@rtat înnapoi inima noastr@ }i ai ab@tut c@r@rile noastre de la calea Ta, 20. C@ ne-ai smerit în locul dos@dirii }i ne-au acoperit umbra mor]ii. 21. De am uitat numele Dumnezeului nostru }i de am întins mânile noastre c@tr@ dumnezeu strein, 22. *Au nu Dumnezeu va c@uta aceastea, c@ el }tie ascunsurile inimii? *Râm. 8, 36. C@ pentru tine ne omorâm toat@ zioa; socotitu-ne-ai ca oile de junghiere. 23. Scoal@, pentru ce dormi, Doamne? Scoal@-Te }i nu ne lep@da în sfâr}it. 24. Pentru ce-[i întorci fa]a? Ui]i tic@lo}iia noastr@ }i n@cazul nostru? 25. C@ s-au smerit în ]@rân@ sufletul nostru, cleitu-s-au în p@mânt pântecele nostru. 26. Scoal@, Doamne, ajut@-ne }i ne r@scump@r@ pentru numele T@u. 1.

    90v

    91r

    ntru sf@r}it, pentru cei ce s@ vor schimba. Fiilor lui Core, spre în]@leagere. Cântarea pentru Cel Iubit, 44 | 2. Izbugnit-au inima mea cuvânt bun; zic eu lucrurile meale Împ@ratului. Limba mea e trestiia scriitoriului ce scrie degrab@. 3. Împodobit cu frumsea]ea mai vârtos decât fiii oamenilor, v@rsatu-s-au darul în buzele Tale; pentru aceaea Te-au blagoslovit Dumnezeu în veac. 4. Încinge sabiia Ta preste coapsa Ta, Putearnice! 5. Cu podoaba ta }i cu frumsea]a Ta. Încordeaz@, sporea}te }i împ@r@ ]ea}te Pentru adev@r }i blândea]e }i dreptatea; }i Te va pov@]ui minunat dreapta Ta. 6. S@ge]ile Tale ascu]ite, noroadele supt Tine vor c@dea, în inimile nepriiatinilor împ@ratului. 7. *Scaunul T@u, Dumnezeule, în veacul veacului, toiagul îndrept@rii, toiagul împ@r@]iii Tale. *Ovr. 8, 1. 8. Iubit-ai dreptatea }i ai urât f@r@deleagea; pentru aceaea Te-au uns Dumnezeu, Dumnezeul T@u, cu untul-de-lemn al bucuriii mai mult decât pre p@rta}ii T@i. 9. Smirn@ }i stactii }i casiia din vejmintele Tale; din case de piluri din care Te-au desf@tat 10. Featele împ@ra]ilor, întru cinstea Ta. Aproape au st@tut împ@r@teasa de-a dreapta Ta în vâjmânt aurit împregiurat cu usebire. || 11. Ascult@, fiic@, }i vezi }i pleac@ ureachea ta }i uit@ norodul t@u }i casa p @rintelui t@u, 12. {i va pofti Împ@ratul frumsea]a ta, c@ acesta iaste Domnul, Dumnezeul t@ u, }i s@ vor închina Lui. 13. {i featele Tirului cu daruri, fea]ii Tale s@ vor ruga to]i boga]ii norodului. 14. Toat@ m@rirea featii Împ@ratului dinlontru, în tivituri de auru, 15. Împodobit@ cu usebiri. Aduce-s@-vor Împ@ratului feacioare dup@ ea, ceale de aproape ale ei s@ vor aduce [ie.

    371

    CARTEA PSALMILOR PSALMII 44, 45, 46, 47 {I 48 16. Aduce-s@-vor întru veselie }i bucurie; aduce-se-vor în bisearica Împ@ratului. 17. În locul p@rin]ilor t@i ]i s-au n@scut fii; pune-i-vei c@petenii preste tot p@mântul. 18. Pomeni-vor numele T@u întru tot neamul }i neamul. Pentru aceaea noroadele s@ vor m@rturisi [ie în veac }i în veacul veacului. 1. 2.

    ntru sfâr}it, fiilor lui Core, pentru ceale de tain@. Psalmul 45 Dumnezeul nostru e sc@parea }i putearea, ajutoriu întru n@cazurile ce ne-au aflat foarte. 3. Pentru aceaea nu ne vom teame când s@ va turbura p@mântul }i s@ vor muta mun]ii | 91v în inima m@rii. 4. Sunat-au }i s -au turburat apele lor, turburatu-s-au mun]ii întru m@riia Lui. 5. Pornirea râului veselea}te cetatea lui Dumnezeu. Sfin]it-au l@ca}ul S@u Cel Preaînalt. 6. Dumnezeu în mijlocul ei }i s@ va cl@ti; agiuta-i- va Dumnezeu diminea]a de deminea]@. 7. Turburatu-s-au neamurile }i s-au plecat împ@r@]iile; dat-au glasul S@u, cl@titu-s-au p@mântul. 8. Domnul puterilor cu noi, sprijinitoriul nostru, Dumnezeul lui Iacov. 9. Veni]i }i vede]i lucrurile Domnului, minunile care au pus pre p@mânt, 10. Dep@rtând r@zboaiele pân@ la marginile p@mântului; Arcul va sf@rma }i va înfrânge armele }i pavezele va arde cu foc. 11. Îndeletnici]i-v@ }i vede]i c @ Eu sânt Dumnezeu; în@l]a-M@-voiu întru neamuri }i M@ voiu în@l]a pre p@mânt. 12. Domnul puterilor cu noi, sprijinitoriul nostru, Dumnezeul lui Iacov.

    *2Împ@r. 6, 15.

    1. ntru sfâr}it, pentru fiii lui Core. Psalmul 46 2. Toate neamurile plezni]i cu mânile, strâga]i lui Dumnezeu în glas de bucurie. 3. C@ Domnul e preaînalt, înfrico}at, împ@rat mare preste tot p@mântul. || 92r 4. Supus-au noroadele noao }i neamurile supt picioarele noastre. 5. Ales-au noao mo}tenirea Sa, frumsea]a lui Iacov, carea au iubit. 6. *Suitu-S-au Dumnezeu întru strâgare }i Domnul în glas de trânbi]@. 7. Cânta]i Dumnez@ului nostru, cânta]i; cânta]i împ@ratului nostru, cânta]i, 8. C@ iaste împ@rat a tot p@mântul Dumnezeu, cânta]i în] @lep]ea}te. 9. Împ@r@]i -va Dumnezeu preste neamuri; Dumnezeu }ade pre scaunul s@u cel înalt. 10. C@peteniile noroadelor s-au adunat cu Dumnezeul lui Avraam, c@ dumnezeii cei tari ai p@mântului foarte s-au în@l]at. 1. 2.

    salmul cânt@rii fiilor lui Core. A doao a sâmbetei, 47 Mare e Domnul }i l@udat foarte în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfânt al Lui. 3. Întemeiaz@-s@ cu bucuriia a tot p@mântului, muntele Sionului, coastele crive]ului, cetatea marelui Împ@rat. 4. Dumnezeu în c@sile ei s@ va cunoa}te când o va sprijini. 5. C@ iat@, împ@ra]ii p @mântului s-au adunat, strânsu-s-au împreun@. 92v 6. Ace}tia, v@zând a}a, s-au mirat, s-au tur|burat, s-au cl@tit. 7. Cutremur i-au cuprins. Acolo dureri ca ceii ce na}te. 8. Cu duhu silnic vei sf@rma cor@biile Tharsisului. 9. Precum am auzit, a}a am v@zut în cetatea Domnului puterilor, în cetatea Dumnezeului nostru. Dumnezeu o au întemeiat în veac. 10. Luat-am, Dumnezeule, mila Ta în mijlocul bisearicii Tale. 11. Dup@ numele T@u, Dumnezeule, a}a }i lauda Ta preste marginile p@mântului; de dreptate plin@ e dreapta Ta. 12. Veseleasc@-s@ muntele Sionului }i s@ s@ bucure featele Iudeii pentru judec@]ile Tale, Doamne. 13. Încungiura]i Sionul }i-l îmbr@]i}e]i; povesti]i în turnurile lui. 14. Pune]i inimile voastre întru puterea lui }i împ@r]i]i casele lui, ca s@ povesti]i într-alt neam. 15. C@ Acesta iaste Dumnezeu, Dumnezeul nostru în veac }i în veacul veacului. Acesta ne va st@pâni în veaci. 1. 2. 3.

    ntru sfâr}it, fiilor lui Core. Psalmul 48 Auzi]i acestea toate neamurile, lua]i în urechi to]i carii l@cui]i în lume, P@mintean ii }i fiii oamenilor, împre||un@ bogatul }i s@racul.

    372

    93r

    PSALMII 48 {I 49

    93v

    CARTEA PSALMILOR

    4. Gura mea va gr@i în]elepciune }i cugetul inimii meale priceapere. 5. *Pleca-voiu în pild@ ureachiia mea; de}chide-voiu în psaltire gândul mieu. *Psalm 77, 2. 6. Pentru ce m@ voiu teame în zioa cea rea? F@r@leagea c@lcâiului mieu m@ va încungiura. Math. 13, 35. 7. Cei ce n@d@jduiesc spre puterea sa }i întru mul]imea bog@]iilor sale s@ f@lesc. 8. Fratele nu r@scump@r@, r@scump@ra-va omul? Nu va da lui Dumnezeu îmblânzirea Sa 9. {i pre]ul r@scump@r@rii sufletului s@u }i s@ va osteni în veac. 10. {i va fi viu înc@ întru sfâr}it. 11. Nu va vedea perirea când va vedea pre cei în]elep]i murind; împreun@ cel neîn]@lept }i cel nebun vor peri {i vor l@sa streinilor bog@ ]iile sale 12. {i mormânturile lor, casele lor în veac, l@ca}urile lor în neam }i în neam. Chematu-}-au numele sale în locurile sale. 13. {i, omul în cinste fiind, n-au în]@les; al@turatu-s-au cu dobitoacele ceale f@r@ minte }i aseaminea s-au f@cut lor. 14. Aceast@ cale a lor sminteal@ lor }i dup@ aceaea în gura lor bine vor voi. 15. Ca oile în iad s-au pus; moartea îi | va pa}te. {i vor st@pâni cei drep]i diminea]a }i ajutoriul lor s@ va învechi în iad de c@tr@ slava lor. 16. Îns@ Dumnezeu va r@scump@ra sufletul mieu din mâna iadului, când m@ va apuca. 17. S@ nu te temi când s@ va îmbog@]i omul }i când s@ va înmul]i slava casii lui, 18. C@ci când va muri, nu va lua toate, nici s@ va pogorî cu el slava lui. 19. C@ sufletul în viia]a lui bine s@ va cuvânta; m@rturisi-s@-va ]ie când îi vei face bine. 20. Întra-va pân@ la neamul p@rin]ilor s@i }i pân@ în veac nu va vedea lumin@. 21. Omul în cinste fiind, n-au în]@les; al@turatu-s-au cu dobitoacele ceale f@r@ minte }i aseminea s-au f@cut lor. 1.

    94r

    94v

    salmul lui Asaf 49 Dumnezeul Dumnezeilor, Domnul au gr@it }i au chemat p@mântul De la r@s@ritul soarelui pân@ la apus. 2. Din Sion e bun@-cuviin]a frumsea]ei Lui. 3. Dumnezeu ar@tat va veni, Dumnezeul nostru, }i nu va t@cea. Foc înnaintea Lui va arde }i împregiurul Lui vifor putearnic. 4. Chema-va ceriul de sus }i p@mântul a aleage norodul S@u. 5. Aduna]i-i Lui pre sfin]ii Lui carii a}az@ || a}ez@mântul Lui de leage preste jârtve. 6. {i vor vesti ceriurile dreptatea Lui, c@ Dumnezeu judec@toriu iaste. 7. „Ascult@, norodul Mieu, }i voiu gr@i, Israile, }i voiu m@rturisi ]ie: «Dumnezeu, Dumnezeul t@u sânt Eu». 8. Nu întru jârtvele tale te voiu mustra, Iar@ arderile tale ceale de tot în inima Mea sânt pururea. 9. Nu voiu lua din casa ta vi]ei, nici din turmele tale ]api, 10. C@ ale Meale sânt toate fierile p@durilor, dobitoacele în mun]i }i boii. 11. Cunoscut-am toate paserile ceriului, {i frumsea]ea ]arinii cu Mine iaste. 12. De voiu fl@mânzi, nu voiu zice ]ie, c@ a Mea iaste lumea }i plinirea ei. 13. Au doar@ voiu mânca carne de tauri au sânge de ]api voiu bea? 14. Jârtvea}te lui Dumnezeu jârtv@ de laud@ }i d @ Celui Preaînalt f@g@duin]ele tale. 15. {i M@ chiiam@ în zioa n@cazului; scoate-te-voiu }i M @ vei prosl@vi”. 16. Iar@ celui p@c@tos au zis Dumnezeu: „Pentru ce tu poveste}ti drept@]ile Meale }i iai a}ez@mântul Mieu de leage prin gura ta? 17. Iar@ tu ai urât înv@]@tura }i ai le|p@dat cuvintele Meale înnapoi. 18. De vedeai furul, alergai cu el }i cu cel curvariu partea ta puneai. 19. Gura ta au prisosit cu r@otatea }i limba ta au împletit vicle}uguri. 20. {ezând, împrotiva fratelui t@u gr@iai }i împrotiva fiiului maicii tale puneai sminteal@ . 21. Aceastea ai f@cut }i am t@cut. Socotit-ai f@r@deleage c@ voiu fi ]ie aseaminea. Mustra-te-voiu }i voiu pune înnaintea fea]ii tale. 22. În]@leage]i aceastea cei ce uita]i pre Dumnezeu, ca nu cândva s@ r@peasc@ }i s @ nu fie cine s@ izb@veasc@. 23. Jârtva laudii M@ va sl@vi }i acolo calea în carea voiu ar@ta lui mântuirea lui Dumnezeu”.

    373

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 50, 51 {I 52

    1. 2.

    ntru sfâr}it, psalmul lui David 50 Când au venit la el Nathan prorocul, când au întrat la Vethsaviia (2 Împ@r. 12); 50 3. Miluia}te-m@, Dumnezeule, dup@ mare mila Ta }i, dup@ mul]imea îndur@rilor Tale, }tearge f@r@deleagea mea. 4. Mai mult m@ spal@ de f@r@deleagea mea }i de p@catul mieu m@ cur@]ea}te. 5. C@ f@r@deleagea mea eu o cunosc }i p@catul mieu împrotiva mea iaste pururea. 6. [ie unuia am gre}it }i r@u înaintea Ta am f@cut*, ca s@ Te îndreptezi întru cuvinte||le 95r *Râm. 3, 4. Tale }i s@ biruie}ti când Te vei judeca. 7. C@, iat@, întru f@r@delegi m-am z@mizlit }i în p@cate m-au n@scut maica mea. 8. C@, iat@, adev@rul ai iubit; ceale near@tate }i ceale ascunse ale în]@lepciunii Tale mi-ai ar@tat mie. 9. *Stropi-m@-vei cu isop }i m@ voiu cur@]i; sp @la-m@-vei }i preste z@pad@ m@ voiu albi. *Preo]i 14. 10. Auzului mieu vei da bucurie }i veselie }i s@ vor bucura oas@le ceale smerite. Num. 19. 11. Întoarce fa]a Ta de c@tr@ p@catele meale }i toate f@r@delegile meale }tearge. 12. Inim@ curat@ zidea}te întru mine, Dumnezeule, }i duh drept înnoia}te în ceale dinlontru ale meale. 13. Nu m@ lep@da de la fa]a Ta }i Duhul T@u cel Sfânt nu-l lua de la mine. 14. D@-mi mie bucuriia mântuirii Tale }i cu duh st @pânitoriu m@ înt@rea}te. 15. Înv@]a-voiu pre cei f@r@ de leage c@ile Tale }i cei necredincio}i la Tine s@ vor întoarce. 16. Izb@vea}te-m@ de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii meale }i s@ va bucura limba mea de dreptatea ta. 17. Doamne, buzele meale vei de}chide }i gura mea va vesti lauda Ta. 18. C@ de ai fi voit jârtv@, [-a} fi dat adev@rat; cu arderile de tot nu Te vei desf@ta. 19. Jârtva lui Dumnezeu, duh umilit; inim@ înfrâmt@ }i smerit@ Dumnezeu nu o va urgisi. 20. Bine f@, Doamne, întru bun@voirea Ta Sionului, | s@ se zideasc@ zidurile Ierusalimului. 95v 21. Atunci vei priimi jârtva drept@]ii, prinosul }i arderile de tot; atunci vor pune pre oltariul T@u vi]ei. 1. 2.

    ntru sfâr}it, în]eleagerii lui David, Când au venit Doig Idumeul }i au vestit lui Saul: „Venit-au David în casa lui Ahimeleh” (1 Împ@r. 22, 9), 51 3. Ce te f@le}ti în r@utate cel ce e}ti putearnic întru f @r@deleage? 4. Toat@ zioa nedreptate au gândit limba ta, ca un briciu ascu]it ai f@cut vicle}ug. 5. Iubit-ai r@otatea preste bun@tate, f@r@deleagea mai vârtos decât a gr@i dreptate. 6. Iubit-ai toate cuvintele cufund@rii, limba viclean@. 7. Pentru aceaea, Dumnezeu te va strâca în sfâr}it, zmulge-te- va }i te va muta de la l@ca}ul t@u }i r@d@cina ta din p@mântul celor vii. 8. Vedea-vor drep]ii }i s@ vor teame }i de dânsul vor râde }i vor zice: 9. „Iat@ omul carele n-au pus pre Dumnezeu agiutoriul s@u, Ci au n@d@jduit spre mul]imea bog @]iilor sale }i au biruit întru de}ert@ciunea sa”. 10. Iar@ eu, ca un maslin roditoriu în casa lui Dumnezeu, am n@d@jduit spre mila lui Dumnezeu în veac }i în veacul veacului. 11. M@rturisi-m@-voiu [ie în veac, c@ ai f@cut }i voiu a}tepta numele T@u, c@ e bun înnaintea sfin]ilor T@i. 1.

    ntru sfâr}it, pentru Maeleth, în]elea||gerii lui David, 52. 96r Zis-au *cel nebun întru inima sa: „Nu iaste Dumnezeu!”. 2. Strâcatu-s-au }i urâ]i s-au f@cut întru f@r@delegi; nu iaste cine s@ fac@ bine. 3. *Dumnezeu din ceriu S-au uitat preste fiii oamenilor s@ vaz@ de iaste cel ce în]@leage *Psalm. 13, 2. sau cel ce caut@ pre Dumnezeu. 4. *To]i s-au ab@tut, împreun@ netrebnici s-au f@cut; nu iaste cine s@ fac@ bine, nu iaste *Râm. 3, 12. pân@ la unul. 5. Au nu vor cunoa}te to]i cei ce lucr@ f@r@leage? Carii îmbuc@ norodul Mieu ca o mâncare de pâine 6. Pre Dumnezeu nu l-au chemat; acolo s-au temut de fric@, unde nu era fric@. C@ Dumnezeu au r@sipit oasele celor ce plac oamenilor; ru}inatu-s-au, c@ Dumnezeu i-au urgisit. 7. Cine va da din Sion mântuire lui Israil? Când va întoarce Dumnezeu robiia norodului S@u, bucura-s@-va Iacov }i s@ va veseli Israil. *Psalm. 13, 1.

    374

    PSALMII 53, 54 {I 55

    CARTEA PSALMILOR

    Întru sfâr}it 1. 2.

    96v

    97r

    97v

    ntru cânt@rile în]@leagerii lui David, Când venise Zifei }i zisease c@tr@ Saul: „Au nu David s-au ascuns la noi?” (1 Împ@r 23, 19 }i 26, 1), 53 3. Dumnezeule, întru numele T@u mântuia}te-m@ }i întru puterea Ta m@ judec@! 4. Dumnezeule, ascult@ rug@ciunea mea, ia în urechi cuvintele gurii meale! 5. C@ streinii s-au sculat asupra mea }i | cei tari au c@utat sufletul mieu; }i n-au pus pre Dumnezeu înnaintea lor. 6. C@, iat@, Dumnezeu ajut@ mie }i Domnul, sprijinitoriul sufletului mieu. 7. Întoarce ceale reale nepriiatinilor miei }i întru adev@rul T@u pierde-i. 8. De bun@voie voiu jârthui [ie }i m@ voiu m@rturisi numelui T@u, Doamne, c@ e bun, 9. C@ din tot n@cazul m-ai izb@vit }i preste nepriiatinii miei au privit ochiul mieu. 1. ntru sfâr}it, întru cânt@rile în]@leagerii lui David, 54 2. Auzi, Dumnezeule, rug@ciunea mea }i nu treace cu vedearea ruga mea. 3. Ie-mi aminte }i m@ ascult@. Întristatu-m-am întru îngrijirea mea }i m-am turburat 4. De c@tr@ glasul nepriiatinului }i de n@cazul p@c@tosului, C@ au ab@tut asupra mea f@r@legile }i întru mânie grei era mie. 5. Inima mea s-au turburat întru mine }i frica mor]ii au c@zut asupra mea. 6. Teamere }i cutremur au venit asupra mea }i m-au acoperit întunearecul. 7. {i am zis: „Cine-mi va da arepi ca de porumb }i voiu zbura }i m@ voiu odihni?” 8. Iat@, m-am îndelungat fugind }i m-am s@l@}luit în pustie. 9. A}teptam pre cel ce m-au mântuit de sl@birea sufletului }i de viforu. || 10. Pr@p@dea}te, Doamne, }i împar]i limbile lor, c@ am v@zut f@r@leage }i pricire în cetate. 11. Zioa }i noaptea o vei încungiura preste zidurile ei, f@r@deleagea }i osteneala în mijlocul ei, 12. {i nedreptatea; {i n-au sc@zut din uli]ele ei cam@ta }i vicle}ugul. 13. C@, de m-ar fi bl@st@mat neprietinul mieu, a} fi r@bdat adev@rat. {i cel ce m@ urâse de ar fi gr@it mari asupra mea, doar@ m-a} fi ascuns de el. 14. Iar@ tu, omule, cel de o inim@, pov@]uitoriul mieu }i cunoscutul mieu, 15. Carele împreun@ cu mine te îndulceai în mânc@ri, în casa lui Dumnezeu am umblat cu un gând. 16. Vie moartea preste ei }i s@ s@ pogoar@ în iad de vii, C@ vicle}uguri în inimile lor, în mijlocul lor. 17. Iar@ eu c@tr@ Dumnezeu am strâgat }i Domnul m@ va mântui. 18. Sara }i diminea]a }i amiaz@zi spune-voiu }i voiu vesti }i va auzi glasul mieu. 19. R@scump@ra-va în pace sufletul mieu de cei ce s@ apropie de mine, c@ între mul]i era cu mine. 20. Auzi-va Dumnezeu }i-i va zmeri, Cel ce iaste mai înainte de veaci, C@ nu iaste lor schimbare }i nu s-au temut de Dumnezeu. | 21. Întins-au mâna Sa spre r@spl@tire, spurcat-au a}ez@mântul Lui; 22. Împ@r]itu-s-au de mâniia fea]ii Lui }i s-au apropiiat inima Lui; Muiatu-s-au cuvintele Lui preste untul-de-lemn }i aceastea sânt s@get@turi. 23. *Arunc@ spre Domnul grija ta }i el te va hr@ni, nu va da în veac cl@tire dreptului. *Math. 6, 25. 24. Iar@ Tu, Dumnezeule, îi vei pogorî în pu]ul peririi. Luc. 12, 22. B@rba]ii sângiurilor }i vicleanii nu-} vor îngium@t@]a zilele sale, iar@ eu voiu n@d@jdui spre 1 Petru 5, 7. Tine, Doamne. Întru sfâr}it 1.

    entru norodul cel dep@rtat de la ceale sfinte. Lui David, spre scrisoarea stâlpului, când l-au prins cei de alt neam în Gheth (1 Împ@r. 21, 12), 55 2. Miluia}te-m@, Dumnezeule, c@ m-au c@lcat omul, toat@ zioa dând r@zboiu, m-au n@c@jit.

    375

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 55, 56 {I 57

    3. C@lcatu-m-au nepriiatinii miei toat@ zioa, c@ mul]i sânt cei ce r@zboiesc asupra mea. 4. De la în@l]imea zilii m@ voiu teame, iar@ eu spre tine voiu n@d@jdui. 5. Întru Dumnezeu voiu l@uda cuvintele meale, întru Dumnezeu am n@d@jduit, nu m@ voiu teame ce-m va face trupul. 6. Toat@ zioa cuvintele meale bl@st@ma; înprotiva mea, toate gândurile lor spre r@u. 7. L@cui-vor }i vor ascunde; aceia c@lcâiul mieu vor p@zi, || 98r Precum au a}teptat ei sufletul mieu. 8. Pentru nemic@ îi vei mântui; întru mânie noroadele vei sfârma, Dumnezeule. 9. Viia]a mea am vestit [ie; pus-ai lacr@mile meale înaintea Ta, Ca }i în f@g@duin]a Ta. 10. Atunci s@ vor întoarce nepriiatinii miei înnapoi, Ori în ce zi te voiu chema. Iat@, am cunoscut c@ Dumnezeul mieu e}ti. 11. Întru Dumnezeu voiu l@uda graiul, întru Domnul voiu l@uda cuvântul; spre Dumnezeu am n@d@jduit, nu m@ voiu teame ce-m va face omul. 12. Întru mine sânt, Dumnezeule, f@g@duin]ele Tale care voiu r@spl@ti laude [ie, 13. C@ ai izb@vit sufletul mieu din moarte }i picioarele meale din alunecare, s @ plac înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii. Întru sfâr}it 1.

    @ nu pierzi! David, spre scrisoarea stâlpului, când fugea de c@tr@ fa]a lui Saul în pe}tere (2 Împ@r. 22, 1 }i 24, 4), 56 Miluia}te-m@, Dumnezeule, miluia}te-m@, c@ spre tine au n@d@jduit sufletul

    2. mieu. {i în umbra aripilor tale voiu n@d@jdui pân@ ce va treace f@r@leagea. 3. Strâga-voiu c@tr@ Dumnezeul cel preaînalt, Dumnezeu cel ce mi-au f@cut bine. 98v 4. Tremis-au din ceriu }i m-au mântuit; | dat-au spre ocar@ pre cei ce m@ c@lca. Trimis-au Dumnezeu mila sa }i adev@rul S@u 5. {i au izb@vit sufletul mieu din mijlocul puilor de lei; adormit-am turburat. Fiii oamenilor, din]ii lor arme }i s@ge]i }i limba lor sabie ascu]it@. 6. Înal]@-Te preste ceriuri, Dumnezeule, }i preste tot p@mântul m@rirea Ta! 7. Curs@ au g@tit picioarelor meale }i au împilat sufletul mieu. S@pat-au înnaintea fea]ii meale groap @ }i au c@zut într-însa. 8. Gata e inima mea, Dumnezeule, gata e inima mea; cânta-voiu }i psalm voiu zice. 9. Scoal@-te, m@rirea mea, scoal@-te, psaltire }i al@ut@; scula-m@-voiu diminea]a. 10. M@rturisi-m@-voiu [ie întru noroade, Doamne, }i psalm Î] voiu zice întru neamuri, 11. C@ s-au m@rit pân@ la ceriu mila Ta }i pân@ la nori adev@rul T@u. 12. Înal]@- Te preste ceriuri, Dumnezeule, }i preste tot p@mântul m@rirea Ta! Întru sfâr}it 1. @ nu pierzi! David, întru scrisoarea stâlpului, 57 2. De gr@i]i adec@ adev@ rat dreptate, ceale dreapte judeca]i, fiii oamenilor! 3. Pentru c@ în inim@ f@r@legiuiri lucra]i pre p@mânt, nedrept@]i mânile voastre împletesc. || 99r 4. Înstreinatu-s-au p@c@to}ii din zg@u, r@t@cit-au din pântece, gr@it-au minciuni. 5. Iu]imea lor, dup@ as@m@narea }arpelui, ca unii aspide surde, carea astup@ urechile sale, 6. Carea nu va auzi glasul descânt@torilor }i a f @rm@c@toriului ce descânt@ în]@lep]ea}te. 7. Dumnezeu va zdrobi din]ii lor în gura lor }i m @sealele lor le va sf@rma Domnul. 8. La nimica vor agiunge, ca apa ce treace; întinde-{i arcul pân@ ce vor sl@bi. 9. Ca ceara ce curge s@ vor lua; c@zut-au foc }i n-au v@zut soarele. 10. Mai nainte pân@ ce ar în]@leage spinii vo}tri ramnul, ca pre ni}te vii, a}a întru mânie îi va sorbi. 11. Veseli-s@-va dreptul când va vedea izbânda, mânile sale va sp@la în sângele p@c@tosului. 12. {i va zice omul: „De iaste adec@ road@ dreptului, adev@rat iaste Dumnezeu judec@toriu pre p@mânt”.

    376

    PSALMII 58 {I 59

    CARTEA PSALMILOR Întru sfâr}it

    1.

    @ nu pierzi! David, în scrisoarea st@lpului, când au trimis Saul }i au p@zit casa lui, ca s@-l omoar@ (1 Împ@r. 19, 11), 58 2. Scoate-m@ de la nepriiatinii miei, Dumnezeule, }i de cei ce s@ scoal@ asupra mea m@ mântuia}te. 3. Izb@vea}te-m@ de cei ce lucreaz@ f@r@leage }i de b@rba]ii sângiurilor m@ mântuia}te. | 99v 4. C@, iat@, au prins sufletul mieu, n@v@lit-au asupra mea cei tari. 5. Nici f@r@leagea mea, nici p@catul mieu, Doamne; f@r@ nelegiuire am alergat }i am îndreptat. 6. Scoal@-Te întru tâmpinarea mea }i vezi; }i Tu, Doamne, Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israil, ia aminte a cerceta toate neamurile; s@ nu Te milostive}ti spre to]i cei ce lucreaz@ f@r@leage. 7. Întoarce-s@-vor c@tr@ sar@ }i vor fl@mânzi ca cânii }i vor încungiura cetatea. 8. Iat@, vor gr@i în gura sa }i sabiia în buzele lor, c@ cine au auzit? 9. {i Tu, Doamne, Î] vei râde de dân}ii, la o nimica vei pogorî toate neamurile. 10. Puterea mea spre Tine o voiu p@zi, c@ Dumnezeu sprijinitoriul mieu e}ti, 11. Dumnezeul mieu; mila Lui m@ va întâmpina, 12. Dumnezeu îm va ar@ta preste neprietinii miei. S@ nu-i omori, ca nu cândva s@ se uite de norodul T@u. R@sipea}te-i întru putearea Ta }i-i pogoar@ pre dân}ii, scutitoriul mieu, Doamne. 13. Gre}ala gurii lor, cuvântul buzelor lor. {i s@ se prinz@ întru mândriia sa. {i din bl@st@m }i minciun@ s@ vor vesti || 100r 14. Întru sfâr}it, întru mâniia sfâr}itului, }i nu vor fi. {i vor }ti c@ Dumnezeu va st@pâni pre Iacov }i marginile p@mântului. 15. Întoarce-s@-vor de c@tr@ sar@ }i foame vor p@timi ca cânii }i vor încungiura cetatea. 16. Aceia s@ vor r@sipi s@ mânce, iar@, de nu s@ vor s@tura, vor }i r@p}ti. 17. Iar@ eu voiu cânta putearea Ta }i m@ voiu bucura diminea]a de mila Ta, C@ te-ai f@cut sprijinitoriul mieu }i sc @parea mea în zioa n@cazului mieu. 18. Ajutoriul mieu, [ie voiu ps@lmui, c@ Dumnezeu sprijinitoriul mieu e}ti, Dumnezeul mieu, mila mea. Întru sfâr}it 1.

    100v

    entru cei ce s@ vor schimba. Întru scrisoarea stâlpului lui David, despre înv@]@tur@. 2. Când au aprins Mesopotamiia Siriii }i Soval }i au întors Ioav }i au lovit pre Edumeea în Valea S@r@turilor, doaospr@zeace mii (2 Împ@r. 8, 1 }i 10, 7 }i 1 Par. 18, 1), 59 3. Dumnezeule, lep@datu-ne-ai pre noi }i ne-ai surpat, mâniiatu-Te-ai }i Te-ai milostivit spre noi. 4. Cutremurat-ai p@mântul }i l-ai turburat; vindec@ sf@rm@turile lui, c@ s-au cl@tit. | 5. Ar@tat-ai norodului T@u ceale n@sâlnice, ad@patu-ne-ai cu vinul umilin]ii. 6. Dat-ai celor ce s@ tem de Tine s@mn, s@ fug@ de la fa]a arcului, S@ s@ slobozasc@ iubi]ii T@i. 7. Mântuia}te-m@ cu dreapta }i m@ auzi! 8. Dumnezeu au gr@it întru cel sfânt al S@u: „Bucura-M@-voiu }i voiu împ@r]i Sichima }i Valea Corturilor o voiu m@sura. 9. Al Mieu iaste Galad }i al Mieu iaste Manasse }i Efrem, t@riia capului Mieu, Iuda, împ@ratul mieu, 10. Moav, c@ldarea n@dejdii meale. În Idumeea voiu întinde înc@l]@mintea Mea, Mie cei de alt neam s-au supus”. 11. Cine m@ va duce la cetatea cea îngr@dit@? Cine m@ va pov@]ui pân@ la Idumeea? 12. Au nu Tu, Dumnezeule, Care ne-ai lep@dat? {i nu vei ie}i, Dumnezele, întru puterile noastre? 13. D@-ne noao ajutoriu de n@cazu, c@ de}art@ e mântuirea omului. 14. Întru Dumnezeu vom face puteare, }i El de nimica va face pre cei ce ne n@c@jesc.

    377

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 60, 61 {I 62

    Întru sfâr}it 1. ntru cânt@rile lui David 60. 2. Auzi, Dumnezeule, cearerea mea, ia aminte la ruga mea. 3. De la marginile p@mântului c@tr@ Ti||ne am strâgat, când s-au m@hnit inima 101r mea; pre piatr@ m-ai în@l]at, Pov@]uitu-m-ai, 4. C@ Te-ai f@cut n@deajdea mea, turn de t@rie de c@tr@ fa]a nepriiatinului. 5. L@cui-voiu întru l@ca}ul T@u în veaci acoperi-m@-voiu întru acoperemântul aripilor Tale, 6. C@ Tu, Dumnezeul mieu, ai auzit rug@ciunea mea; dat-ai mo}tenire celor ce s@ tem de numele T@u. 7. Zile preste zile împ@ratului vei adaoge anii lui pân@ în zioa neamului }i a neamului. 8. R@mâne în veac înaintea lui Dumnezeu; mila }i adev@rul Lui cine-l va c@uta? 9. A}a voiu cânta numelui T@u în veacul veacului, ca s@ dau eu f@g@ duin]ele meale din zi în zi. Întru sfâr}it 1. 2.

    entru Idithun, Psalmul lui David 61 Au nu lui Dumnezeu s@ va supune sufletul mieu , c@ de la Dânsul e mântuirea mea ? 3. C@ El e Dumnezeul mieu }i mântuitoriul mieu, sprijinitoriul mieu, nu m@ voiu cl@ti mai mult. 4. Pân@ când n@v@li]i asupra omului? Ucide]i to]i voi ca unui p@reate povârnit }i gard surpat. 5. Îns@ pre]ul m ieu au socotit a-l lep@da; alergat-am întru seate; cu gura lor binecuvânta }i cu inima sa bl@st@ma. 101v 6. Îns@ lui Dumnezeu te supune, sufletul mieu, | c@ de la Dânsul e r@bdarea mea, 7. C@ El e Dumnezeul mieu }i mântuitoriul mieu, ajutoriul mieu; nu m@ voiu muta. 8. Întru Dumnezeu e mântuirea mea }i slava mea, Dumnezeul ajutoriului mieu }i n@dejdea mea e spre Dumnezeu. 9. N@d@jdui]i spre Dânsul toat@ adunarea norodului, v@rsa]i înaintea Lui inimile voastre, Dumnezeu e ajutoriul nostru în veac. 10. Îns@ de}er]i fiii oamenilor, mincino}i fiii oamenilor în cumpene s@ înceluiasc@ aceia}i din de}ert@ciune întru acesta}i. 11. S@ nu n@d@jdui]i spre nedreptate }i jefuiri s@ nu pofti]i; bog@]iia de ar curge, s@ nu v@ lipi]i inima. 12. O dat@ au gr@it Dumnezeu, doao aceastea am auzit, c@ puterea iaste a lui Dumnezeu, 13. {i [ie, Doamne, *mila; c@ Tu vei r@spl@ti fie}tec@ruia dup@ faptele sale. *Math. 16, 27. Râm. 2, 6. 1 Cor. 3, 8. Gal. 6, 5.

    Psalmul lui David 1. 2.

    ând au fost în pustiia Idumeii (1 Împ@r. 22, 5); [62 ] Dumnezeule, Dumnezeul mieu, c@tr@ Tine mânec, îns@tat-au de Tine sufletul mieu; de câte ori [ie trupul mieu 3. În p@mânt pustiiu }i neumblat }i f@r@ ap@! A}a în cel sfânt m-am ar@tat [ie, ca s@ v@zu puterea Ta }i m@rirea Ta. 4. C@ mai bun@ iaste mila Ta preste vie]i; buzele meale Te vor l @uda. || 5. A}a bine Te voiu cuvânta în viia]a mea }i în numele T@u voiu r@dica mânile meale. 102r 6. Ca din s@u }i din gr@simea s@ se umple sufletul mieu }i cu buze de bucurie Te va l @uda gura mea. 7. De mi-am adus aminte de Tine în a}ternutul mieu, în dimine]i voiu cugeta spre Tine, 8. C@ ai fost ajutoriul mieu, {i întru acoperemântul aripilor Tale m@ voiu bucura. 9. Lipitu-s-au sufletul mieu dup@ Tine, pre mine m-au sprijinit dreapta Ta. 10. Iar@ ei în de}ert au c@utat sufletul mieu, întra-vor în ceale mai de jos ale p@mântului, 11. Da-s@-vor în mânile sabiii, p@r]i vulpilor vor fi. 12. Iar@ împ@ratul s@ va veseli întru Dumnezeu; l@uda-s@-vor to] cei ce s@ jur@ întru El, c@ s-au astupat gura celor ce gr@iesc nedreptate.

    378

    PSALMII 63, 64 {I 65

    CARTEA PSALMILOR

    Întru sfâr}it 1. 2.

    102v

    salmul lui David 63. Auzi, Dumnezeule, rug@ciunea mea când m@ rog; de la frica nepriiatin ului izb@vea}te sufletul mieu. 3. Acoperitu-m-ai de adunarea celor ce viclenesc, de mul]imea celor ce lucreaz@ nedreptate. 4. C@ } -au ascu]it ca o sabie limbile sale, întins-au arcul, lucru amar, 5. S@ s@geate întru ascunsuri pre cel nevinovat. 6. F@r@ veaste îl vor s@geta }i nu s@ vor teame. Înt@rit-au }ie} cuvânt viclean. Vorbit-au s@ ascunz@ curs@. Zis-au: „Cine-i va vedea?” 7. Iscodit-au f@r@legiuiri, sc@zut-au iscodind | cu iscodire. 8. Apropiia-s@-va omul la inim@ adânc@ }i s@ va în@l]a Dumnezeu. 9. {i au sl@bit asupra lor limbile lor; turburatu-s-au to]i cei ce vedea. 10. {i s-au temut tot omul. {i au povestit lucrurile lui Dumnezeu }i faptele Lui le-au în]@les. 11. Veseli-s@-va dreptul întru Domnul }i va n @d@jdui spre Dânsul }i s@ vor l@uda to]i cei drep]i cu inima. Întru sfâr}it Psalmul lui David 1.

    ântarea lui Ieremie }i a lui Iezechiil norodului nimearniciii, când începea a ie}i, 64. [ie s@ cuvine cântare, Dumnezeule, în Sion }i [ie s@ va da f@g@duin]a în

    2. Ierusalim. 3. Auzi rug@ciunea mea; c@tr@ Tine tot trupul va veni. 4. Cuvintele celor f@r@ leage ne-au biruit }i spre p@gân@t@ ]ile noastre Tu Te vei milostivi. 5. Fericit e pre care l-ai ales }i l-ai priimit; l@cui-va în cur]ile Tale. Umplea-ne-vom de bun@t@]ile casei Tale. Sfânt@ e bisearica Ta, 6. Minunat@ întru dreptate. Auzi-ne pre noi, Dumnezeul mântuirii noastre, n@dejdea tuturor marginilor p@mântului || 103r }i în mare, departe, 7. Cela ce g@te}ti mun]ii întru vârtutea Ta, încins fiind cu putearea Ta, [8]. Cela ce turburi adâncul m@rii, sunetul valurilor ei. Turbura-s@-vor neamurile 9. {i s@ vor teame cei ce l@cuiesc pre margini de seamnele Tale; ie}irile dimine]ii }i ale s@rii le vei veseli. 10. Cercetat-ai p@mântul }i l-ai îmb@tat; înmul]it-ai a-l îmbog@ ]i. Râul lui Dumnezeu s-au umplut de ape, g@tit-ai hrana lor, c@ a}a e g@tirea lui. 11. P@raiele lui le îmbat@, înmul]ea}te rodurile lui; întru pic@turile lui s@ va veseli r@s@rind. 12. Blagoslovi-vei cununa anului bun@t@]ii Tale }i câmpii T@i s@ vor umplea de gr@sime. 13. Îngr@}a-s@-vor ceale frumoas@ ale pustiii }i cu bucurie dealurile s @ vor încinge. 14. Îmbr@catu-s-au berbecii oilor }i v@ile vor prisosi de grâu; strâga-vor pentru c@ vor cânta. Întru sfâr}it 1.

    103v

    ântarea psalmului Învierii, 65. Strâga]i lui Dumnezeu tot p@mântul, 2. Psalm zice]i numelui Lui, da] m@rire laudii Lui! 3. Zice]i lui Dumnezeu: „Câtu-s de înfrico}ate lucrurile Tale, Doamne! Întru mul]imea puterii Tale min]i-vor [ie nepriiatinii T@ i . | 4. Tot p@mântul s@ s@ închine [ie }i s@ ps@lmuiasc@ [ie, psalm zic@ numelui T@u”. 5. Veni]i }i vede]i lucrurile lui Dumnezeu, înfrico}at e întru sfaturi preste fiii oamenilor, 6. Cel ce întoarce marea întru uscat; în râu vor treace cu piciorul. Acolo ne vom veseli într-Însul, 7. Cel ce st@pânea}te întru puterea Sa în veac. Ochii Lui spre neamuri privesc; cei ce am@r@sc s@ nu s@ înal]@ întru sâne}i. 8. Binecuvânta]i, noroade, pre Dumnezeul nostru }i auzit face]i glasul laudei Lui,

    379

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 65, 66 {I 67

    9. Celui ce au pus sufletul mieu la viia]@ }i n-au dat spre plutire picioarele meale. 10. C@ ne-ai cercat pre noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai l@murit, precum s@ l@murea}te argintul. 11. B@gatu-ne-ai în curs@, pus-ai n@cazuri preste um@rul nostru, 12. Pus-ai oamenii preste capetele noastre. Trecut-am prin foc }i prin ap@ }i ne-ai scos întru r@paus. 13. Întra-voiu în casa Ta întru arderi, da-voiu [ie f@g@duin]ele meale, 14. Care le-au usibit buzele meale }i au gr @it gura mea în n@cazul mieu. 15. Arderi de tot cu m@duh@ voiu aduce [ie, cu aprinderi de berbeci; aduce-]-voiu boi cu ]api. 16. Veni]i, auzi]i }i voiu povesti, to]i carii v@ teame]i de Dumnezeu, câte au f@cut sufletului mieu. 104r 17. C@tr@ Dânsul cu gura mea am strâgat || }i l-am în@l]at supt limba mea. 18. Nedreptatea de-am v@zut în inima mea, s@ nu m@ auz@ Domnul. 19. Pentru aceaea m-au auzit Dumnezeu }i au luat aminte glasul rug @ciunii meale. 20. Bine e cuvântat Dumnezeu, Care n-au dep@rtat rug@ciunea mea }i mila Sa de la mine. Întru sfâr}it 1. 2.

    ntru laude, psalmul cânt@rii lui David 66. Dumnezeu s@ S@ milostiveasc@ spre noi }i s@ ne blagosloveasc@; lumineaz@ f a ] a S a preste noi }i ne miluiasc@, 3. S@ cunoa}tem pre p@mânt calea Ta, în toate neamurile mo}tenirea Ta. 4. M@rturisasc@-s@ [ie noroadele, Dumnezeule, m@rturisasc@-s@ [ie noroadele toate, 5. Veseleasc@-se }i s@ s@ bucure neamurile, c@ judeci noroadele întru dreptate }i neamurile pre p@mânt le pov@]uie}ti. 6. M@rturiseasc@-s@ [ie noroadele, Dumnezeule, m@rturiseasc@-s@ [ie noroadele toate. 7. P@mântul }-au dat rodul s@u. Blagosloveasc@-ne pre noi Dumnezeu, Dumnezeul nostru! 8. Blagosloveasc@-ne Dumnezeu }i s @ s@ team@ de Dânsul toate marginile p@mântului. Întru sfâr}it 1. 2.

    salmul cânt@rii lui David 67. S@ S@ scoale Dumnezeu }i s@ s@ r@sipeasc@ nepriiatinii Lui }i s@ fug@ de la fa]a Lui cei ce-L ur@sc. 3. Precum scade fumul, s@ scaz@; precum curge ceara de la fa]a focului, a}a s@ piar@ p@c@to}ii de la fa]a lui Dumnezeu. | 4. {i drep]ii s@ s@ uspeteaze }i s@ se bucure înaintea lui Dumnezeu }i s @ s@ desfeteaze 104v întru veselie. 5. Cânta]i lui Dumnezeu psalm, zice]i numelui Lui, cale face]i Celui ce S-au suit preste apus, Domnul e numele Lui. Bucura]i-v@ înaintea Lui; turbura-s@-vor de la fa]a Lui, 6. A tat@lui s@racilor }i a judec @toriului v@duvelor, Dumnezeu în locul S@u cel sfânt, 7. Dumnezeu, care face a l@cui pre cei de un obiceaiu în cas@, Cel ce scoate pre cei lega]i întru t@rie, aseaminea pre cei ce am@r@sc, carii l@cuiesc în mormânturi. 8. Dumnezeule, când ie}iiai înaintea norodului t@u, când treceai în pustie, 9. P@mântul s-au cutremurat, c@ ceriurile au pic@turat de c@tr@ fa]a Dumnezeului Sinai, de c@tr@ fa]a Dumnezeului Israil. 10. Ploaie de bun@voie vei usebi, Dumnezeule, mo}tenirii Tale; }i au sl@bit, iar@ Tu o ai s@vâr}it. 11. Jivinile Tale vor l@cui într-însa; g@tit-ai întru dulcea]a Ta s @racului, Dumnezeule. 12. Domnul va da cuvânt celor ce binevestesc cu puteare mult@, 13. Împ@ratul puterilor, al celui iubit, al celui iubit }i a frumsea]ii casii a împ@r]i pr@zile. || 14. De a]i dormi în mijlocul mo}iilor, aripile porumbi]ii argin]ite }i ceale dinnapoia 105r dosului ei întru str@lucire de aur.

    380

    PSALMII 67 {I 68

    CARTEA PSALMILOR

    15. Când usibea}te Cel Ceresc împ@ra]i preste dânsa, cu z@pad@ s@ vor albi în Selmon. 16. Muntele lui Dumnezeu, munte gras. Munte întegat, munte gras. 17. Pentru ce v@ prepune]i de mun]ii cei întega]i? Muntele în care bine au voit Dumnezeu a l@cui într-însul, c@ Domnul va l@cui întru sfâr}it. 18. Carul lui Dumnezeu cu zeace mii înmul]it, mii de cei ce s@ veselesc; Domnul întru ei în Sinai, în cel sfânt. 19. Suitu-Te-ai întru-n@l]ime, robit-ai robimea, luat-ai daruri întru oameni, Pentru c@ cei ce nu cred a s@ s@l@}lui Domnul Dumnezeu. 20. Bine e cuvântat Domnul zioa, toat@ zioa norocit@ cale ne va face Dumnezeul mântuirilor noastre. 21. Dumnezeul nostru, Dumnezeu a mântui }i ale Domnului, ale Domnului ie}irile mor]ii. 22. Îns@ Dumnezeu va sfârma capetele nepriiatinilor S@i, crea}tetul p@rului celor ce umbl@ întru gre}alele sale. 23. Zis-au Domnul: „Din Vasan voiu întoarce, întoarce-voiu întru adâncul m@rii, | 105v 24. S@ s@ înting@ piciorul t@u în sânge, limba cânilor t@i din neprietini de la dânsul”. 25. V@zut-au umbl@rile tale, Dumnezeule, umbl@rile Dumnezeului mieu, a împ@ratului mieu care iaste în cel sfânt. 26. Mai nainte au apucat c@peteniile împreuna]i celor ce cânta, în mijlocul fecioarelor celor ce zicea în tâmpene: 27. „Întru adun@ri binecuvânta]i pre Dumnezeu, Domnul din izvoar@le lui Israil!” 28. Acolo Veniamin, tinerelul, întru r@pirea min]ii, c@peteniile Iudei, pov@]uitorii lor, c@peteniile Zavolonului, c@peteniile Nethalimului. 29. Poruncea}te, Dumnezeule, puterii Tale, înt@rea}te, Dumnezeule, aceasta carea ai f@cut întru noi. 30. De la bisearica Ta în Ierusalim, [ie vor aduce împ@ra]ii daruri. 31. Ceart@ fiar@le trestiii, adunarea taurilor în vacile noroadelor, s@ încuie afar@ pre cei ispiti]i cu argint. R@sipea}te neamurile care voiesc r@zboaie. 32. Veni-vor soli din Eghipt; Ethiopiia mai nainte va apuca mâna ei lui Dumnezeu. 33. Împ@r@]iile p@mântului, cânta]i lui Dumnezeu, ps@lmui]i Domnului, ps@lmui]i lui Dumnezeu, 34. Carele S-au suit preste ceriul ceriului, spre r@s@rit. || 106r Iat@, va da glasului S@u glasul puterii. 35. Da]i m@rire lui Dumnezeu!; preste Israil, mare cuviin]a Lui }i puterea Lui în nori. 36. Minunat e Dumnezeu întru sfin]ii S@i, Dumnezeul lui Israil Însu}i va da puteare }i t@rie norodului S@u. Bine e cuvântat Dumnezeu.

    106v

    1. ntru sfâr}it, pentru cei ce s@ vor schimba. David, 68. 2. Mântuia}te-m@, Dumnezeule, c@ au întrat ape pân@ la sufletul mieu. 3. Înfiptu-m-am în noroiul adâncului }i nu iaste stare. Venit-am în altul m@rii }i viforul m -au înecat. 4. Ostenit-am strâgând, r@gu}it-au grumazul mieu, sc@zut-au ochii miei când m@ n@d@jduiesc spre Dumnezeul mieu. 5. Înmul]itu-s-au preste perii capului mieu cei ce m@ ur@sc în z@dar. Înt@ritu-s-au cei ce m@ gonea, nepriiatinii miei, cu nedreptate. Ceale ce n-am jefuit, atunci pl@tiiam. 6. Dumnezeule, Tu }tii nepriceaperea mea }i gre}alele meale de la Tine nu s-au ascuns. 7. S@ nu s@ ru}ineaz@ întru mine cei ce Te a}tapt@, Doamne, Doamne al puterilor. S@ nu s@ înfrunteaze pentru mine cei ce Te caut@, Dumnezeul lui Israil. 8. C@ pentru Tine am suferit ocara, | acoperit-au ru}inea fa]a mea. 9. Înstreinat m-am f@cut fra]ilor miei }i nimearnic fiilor maicii meale, 10. *C@ râvna casii Tale m-au mâncat }i oc@râle celor ce Te oc@r@sc au c@zut asupra *Ioan 2, 17. mea. Râm. 15, 3. 11. {i am acoperit în post sufletul mieu, }i s -au f@cut spre ocar@ mie. 12. {i am pus v@jmântul mieu sac, }i m-am f@cut lor spre pild@. 13. Împrotiva mea gr@ia cei ce }edea în poart @ }i împrotiva mea cânta cei ce bea vin. 14. Iar@ eu rug@ciunea mea c@tr@ Tine, Doamne; vreamea bunei pl@ceri, Dumnezeule. Întru mul]imea milii Tale auzi-m@, întru adev@rul mântuirii Tale.

    381

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 68, 69 {I 70

    15. Apuc@-m@ din tin@, s@ nu m@ afund; mântuia}te -m@ de cei ce m@ gonesc }i de adâncurile apelor, 16. S@ nu m@ îneace viforul apei, nici s@ m@ soarb@ adâncul, nici s@-} sileasc @ asupra-m pu]ul gura sa. 17. Auzi-m@, Doamne, c@ bun@ e mila Ta; dup@ mul]imea îndur@rilor Tale caut@ spre mine. 18. {i s@ nu-[i întorci fa]a de la sluga Ta, c@ m@ n@c@jesc; degrab@ m@ auzi. 19. Ia aminte spre sufletul mieu }i izb@vea}te; pentru nepriiatinii miei izb@vea}te-m@. 20. Tu e}ti probozirea mea }i ru}inea mea }i înfruntarea mea. 21. Înaintea Ta sânt to]i cei ce m@ n@c@jesc; || probozire au a}teptat sufletul mieu }i 107r tic@lo}ie. {i am a}teptat pre cel ce s-ar m@hni împreun@ }i nu au fost; }i care m-ar mâng@ ia, }i n-am aflat. 22. *{i au dat spre mâncarea mea fiere }i întru seatea mea m-au ad@pat cu o]@t. * Math. 27, 48. 23. *Fac@-s@ masa lor înaintea lor spre la] }i spre r@spl@tiri }i spre zminteal@; *Râm. 11, 9. 24. Întunece-s@ ochii lor, s@ nu vaz@ }i dosul lor pururea îl gârbovea}te; 25. Vars@ preste dân}ii mâniia Ta }i iu]imea mâniii Tale s@-i cuprinz@; 26. *Fac@-s@ l@cuirea lor pustiia }i în l@ca}urile lor nu fie cine s @ l@cuiasc@. *Fapt. 1, 20. 27. C@ pre carele Tu l-ai b@tut, ei l-au gonit }i spre durearea ranelor meale au adaos. 28. Adaoge f@r@deleage preste f@r@deleagea lor }i s@ nu între întru dreptatea Ta. 29. {tearg@-s@ din cartea celor vii }i cu cei drep] s@ nu s@ scrie. 30. Eu sânt s@rac }i cu dureare; mântuirea Ta, Dumnezeule, m-au sprijinit. 31. L@uda-voiu numele lui Dumnezeu cu cântare }i -L voiu m@ri întru laud@. 32. {i va pl@cea lui Dumnezeu preste vi]@lul tinerel, ce-i r@sar coarne }i unghii. 33. Vaz@ s@racii }i s@ se veseleasc@; c@uta]i pre Dumnezeu }i va fi viu sufletul vostru, 34. C@ au auzit pre cei s@raci Domnul }i pre lega]ii S@i nu i-au urgisit. 35. Laude-L pre Dânsul ceriurile }i p@mântul, marea }i toate ce s@ târ@iesc într-îns@le. | 107v 36. C@ Dumnezeu va mântui Sionul }i s@ vor zidi cet@ ]ile Iudei. {i vor l@cui acolo }i spre mo}tenire îl vor dobândi. 37. {i s@mân]a robilor Lui îl vor st@pâni }i carii iubesc numele Lui vor l@cui într-însul. 1.

    ntru sfâr}it, psalmul lui David , spre pomenire, c@ l-au mântuit Domnul, 69 2. Dumnezeule, spre agiutoriul mieu ia aminte. Doamne, a-mi ajuta gr@bea}te. 3. Ru}ineaze-s@ }i s@ s@ înfrumteaze cei ce caut@ sufletul mieu. 4. Întoarc@-s@ înnapoi }i s@ s@ ru}ineaze cei ce-m voiesc reale. Întoarc@-s@ îndat@ }i ru}inându-s@ cei ce-m zic: „Bine e, bine e!” 5. S@lteaze }i s@ se veseleasc@ întru Tine to]i cei ce Te caut@ }i s@ zic@ pururea: „M@reasc@-S@ Domnul!” carii iubesc mântuirea Ta. 6. Iar@ eu mi}el }i s@rac sânt, Dumnezeule, ajut@-mi! Ajutoriul mieu }i izb@vitoriul mieu e}ti Tu, Doamne, nu z@bovi! Psalmul lui David 1.

    fiilor lui Ionadav }i a celor mai întâiu robi]i, 70 Spre Tine, Doamne, am n@d@jduit, s@ nu m@ ru}inez în veac. 2. Întru dreptatea Ta izb@vea}te -m@ }i m @ scoate, pleac@ c@tr@ mine ureachea Ta }i m@ mântuia}te. 3. Fii mie spre Dumnezeu scutitoriu }i spre loc înt@rit, s@ m@ mântuie}ti, || 108r 4. C@ înt@rirea mea }i sc@parea mea e}ti Tu. Dumnezeul mieu, izb@vea}te-m@ din mâna p@c@tosului }i din mâna c @lc@toriului de leage }i a celui ce face strâmb@tate, 5. C@ Tu e}ti a}teptarea mea, Doamne, Doamne, n@deajdea mea din tinerea]ele meale. 6. Întru Tine m-am înt@rit din pântece, din zg@ul maicii meale, Tu e}ti acoperitoriul mieu. Întru Tine e cântarea mea pururea. 7. Ca o minune m-am f@cut multora }i Tu, ajut@toriu tare. 8. Umple-s@ gura mea de laud@, s@ laud m@rirea Ta, toat@ zioa mare cuviin]a Ta. 9. S@ nu m@ leapezi în vreamea b@trânea]elor, când va sc@dea vârtutea mea, s@ nu m@ la}i. 10. C@ mi-au zis nepriiatinii miei }i cei ce p@zea sufletul mieu sfat au f@cut întruna,

    382

    PSALMII 70, 71 {I 72

    108v

    CARTEA PSALMILOR

    11. Zicând: „Dumnezeu l-au p@r@sit, goni]i-l }i-l prinde]i, c @ nu iaste cel ce izb@vea}te”. 12. Dumnezeule, s@ nu Te dep@rtezi de la mine; Dumnezeul mieu, spre ajutoriul mieu ia aminte! 13. S@ s@ ru}ineaze }i s@ scaz@ cei ce hulesc sufletul mieu, s@ s@ acopere cu ocar@ }i cu ru}ine cei ce caut@ ceale reale mie. 14. Iar@ eu pururea voiu n@d@jdui }i voiu adaoge preste toat@ lauda Ta. 15. Gura mea va vesti dreptatea Ta, toat@ zioa mântuirea Ta, C@ n-am cunoscut scrisoarea. Întra-voiu întru puterile Domnului; | 16. Doamne, aduce-m-voiu aminte de dreptatea Ta numai. 17. Dumnezeule, înv@]atu-m-ai din tinerea]ele meale }i pân@ acum voiu vesti minunile Tale. 18. {i pân@ la b@trânea]e }i c@runtea]e, Dumnezeule, s@ nu m@ p@r@ s@}ti pân@ voiu vesti bra]ul T@u la tot neamul cel viitoriu, Puterea Ta, 19. {i dreptatea Ta, Dumnezeule, pân@ la ceale înalte, care ai f@cut m@riri. Dumnezeule, cine e aseaminea [ie? 20. Câte ai ar@tat mie n@cazuri multe }i reale }i, întorcându-Te, m-ai înviiat }i din adâncurile p@mântului iar@}i m-ai scos. 21. Înmul]it-ai m@rirea Ta }i, întorcându-Te, m-ai mâng@iat. 22. C@ }i eu m@ voiu m@rturisi [ie; în vase de cântare adev@rul T@u, Dumnezeule, ps@lmui-voiu [ie în al @ut@, sfântul lui Israil. 23. Bucura-se-vor buzele meale când voiu cânta [ie }i sufletul mieu, care l-ai r@scump@rat. 24. Ci }i limba mea toat@ zioa va cugeta dreptatea Ta, când s@ vor ru}ina }i s@ vor înfrunta cei ce caut@ ceale reale mie. 1. 2 .

    salmul spre Solomon 71 Dumnezeule, giudecata Ta împ@ratului o d@ }i dreptatea Ta fiiului împ@ratului, A giudeca norodul T@u în dreptate }i pre s@racii T@i întru judecat@. 3. Primeasc@ mun]ii pacea norodului }i dealurile, dreptatea. 109r 4. Judeca-va s@racii norodului }i va mântui fiii || s@racilor }i va smeri pe cel clevetitoriu. 5. {i va r@mânea cu soarele }i mai nainte de lun@ , în neam }i în neam. 6. Pogorî-S@-va ca ploaia pre lân@ }i ca pic@turile ce pic@ pre p@mânt. 7. R@s@ri-va în zilele Lui dreptatea }i prisosirea p@cii pân@ ce s@ va lua luna. 8. {i va st@pâni de la mare pân@ la mare }i de la râu pân@ la marginile p@mântului. 9. Înaintea Lui vor c@dea Ethiopiianii }i nepriiatinii lui vor linge p@mântul. 10. Împ@ra]ii Tharsi sului }i ostroavele daruri vor aduce; împ@ra]ii aravilor }i Sava daruri vor aduce. 11. {i s@ vor închina Lui to]i împ@ra]ii p@mântului, toate neamurile vor sluji Lui. 12. C@ va izb@vi pre cel s@rac de la cel putearnic }i pre cel s@rac c@ruia nu iaste ajutoriu. 13. Ierta-va s@racului }i mi}elului }i sufletele s@racilor va mântui. 14. Din camete }i nedreptate va r@scump@ra sufletele lor }i cinstit numele Lui înaintea lor. 15. {i va gr@i }i I s@ va da din aurul Araviii }i s@ vor închina dintr-Însul pururea; toat@ zioa bine-l vor cuvânta. 109v 16. {i va fi t@rie pre p@mânt preste vârfurile mun]ilor. În@l]a-s@-va mai presus de Li|van rodul Lui }i vor înfluri din cetate ca iarba p@mântului. 17. Fie numele Lui binecuvântat în veaci; mai nainte de soare r@mâne numele Lui. {i s@ vor blagoslovi într-Însul toate s@min]iile p@mântului }i toate neamurile Îl vor m@ri. 18. Bine e cuvântat Domnul, Dumnezeul lui Israil, Carele au f@cut minuni sângur. 19. {i bine e cuvântat numele m@ririi Lui în veac }i s@ va umplea de m@rirea Lui tot p@mântul. Fie, fie! 20. Sc@zut-au laudele lui David, fiiul lui Iese 1.

    salmul lui Asaf 72 Cât e de bun Dumnezeul lui Israil celor drep]i cu inima! 2. Iar@ mie pu]in nu mi s -au cl@tit picioarele, pu]ân nu s-au v@rsat pa}ii miei. 3. C@ am r@vnit asupra celor f@r@ leage, pacea p@c@to}ilor v@zând, 4. C@ nu iaste privire mor]ii lor }i înt @rire în rana lor. 5. Întru osteneala oamenilor nu sânt }i cu oamenii nu vor lua b@t@i.

    383

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 72 {I 73

    6. Pentru aceaea i-au cuprins mândriia, acoperitu-s-au cu nedreptatea }i cu p@gân@tatea sa. 7. Ie}it-au ca din s@u nedreptatea lor, trecut-au întru dragostea inimii. 8. Gândit-au }i au gr@it vicle}ug, ne||dreptate spre în@l]ime au gr@it. 110r 9. Pus-au spre ceriu gura sa }i limba lor au trecut pre p@mânt. 10. Pentru aceaea s@ va întoarce norodul mieu aici }i zile pline s@ vor afla întru dân}ii. 11. {i au zis: „Cum }ti Dumnezeu }i de iaste cuno}tin]@ întru Cel Înalt? 12. Iat@, ace}tia p@c@to}ii }i carii prisosesc, în veac au cuprins bog@]ii”. 13. {i am zis: „A}a dar@, f@r@ pricin@ am îndreptat inima mea }i am sp@lat între cei nevinova]i mânile meale. 14. {i am fost b@tut toat@ zioa }i mustrarea mea în dimine]i”. 15. De ziceam: „Povesti-voiu a}a: «Iat@, neamul fiilor t@i l-am lep@dat». 16. Socoteam s@ cunosc aceasta; osteneal@ iaste înaintea mea, 17. Pân@ voiu întra în sfin]itoriul lui Dumnezeu }i voiu în]@leage întru ceale de apoi ale lor. 18. Îns@ pentru vicle}uguri le-ai pus; oborâtu-i-ai când s@ în@l]a; 19. Cum s-au f@cut spre pustiire!; îndat@ }i au sc@zut; perit-au pentru f@r@leagea sa. 20. Ca visul celor ce s@ scoal@, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic@ îl vei face. | 21. C@ s-au aprins inima mea }i r@runchii miei s-au schimbat. 110v 22. {i eu la nimica sânt adus }i n-am cunoscut, 23. Ca un dobitoc m-am f@cut la tine. {i eu pururea cu Tine. 24. [inut-ai mâna dreaptii meale }i întru vrearea Ta m-ai pov@]uit }i cu m@rire m-ai priimit. 25. C@ ce-m iaste mie în ceriu? {i de la Tine ce am voit pre p@mânt? 26. Sc@zut-au trupul mieu }i inima mea, Dumnezeul inimii meale }i partea mea, Dumnezeule, în veac. 27. C@ iat@, cei ce s@ deperteaz@ de la Tine vor peri; pierdut-ai pre to]i carii curvesc de la Tine. 28. Iar@ mie a m@ lipi de Dumnezeu bine iaste; a pune întru Domnul Dumnezeu n@dejdea mea, s@ vestesc toate laudele Tale în por]ile featii Sionului. 1.

    n]eleagerii lui Asaf 73 Pentru ce, Dumnezeule, ne-ai lep@dat pân@ în sfâr}it? Mâniiatu-s-au iu]imea Ta preste oile p@}unii Tale? 2. Adu-[i aminte de adunarea Ta carea ai st@pânit din-ceput. R@scump@rat-ai toiagul mo}tenirii Tale, muntele Sionului în care ai l@cuit într-însul. 3. Râdic@ mânile Tale preste mândriia lor || întru sfâr}it; câte au viclenit nepriiatinul 111r întru cel sfânt. 4. {i s-au f@lit cei ce Te ur@sc în mijlocul praznicului T@u. Pus-au seamnele sale, seamne 5. {i n-au cunoscut, ca întru ie}ire mai presus. Ca într-o p@dure de leamne, cu s@curi 6. Au t@iat u}ile ei întru aceasta}i, cu s@cure }i cu bard@ o au surpat. 7. *Ars-au cu foc sfin]itoriu T@u, în p@mânt au spurcat l@ca}ul numelui T@u. * 4 Împ@r. 25, 9. 8. Zis-au întru inima sa, rudeniia lor împreun@: „S@ facem a înceta toate zilele lui Dumnezeu ceale de s@rb@toare de pre p@mânt”. 9. Seamnele noastre nu le-am v@zut, nu ieste înc@ proroc }i pre noi nu ne va mai cunoa}te. 10. Pân@ când, Dumnezeule, va oc@rî nepriiatinul? Înt@rât@ protivnicul numele T@u întru sfâr}it? 11. Pentru ce întorci mâna Ta }i dreapta Ta din mijlocul sânului T@u întru sfâr}it? 12. *Iar@ Dumnezeu, împ@ratul nostru, mai nainte de veaci, au f@cut mântuire în mijlocul *Luc. 1, 68. p@mântului. 13. Tu ai înt@rit întru puterea Ta marea; zdrobit-ai capetele b@laurilor în ape. 14. Tu ai sfârmat capetele b@laurului, datu-l-ai mâncare noroadelor arapilor. 15. Tu ai rupt izvoar@le }i r@pejunile, Tu ai s@cat râurile Ethanului. 16. A Ta iaste zioa }i a Ta iaste noaptea; | Tu ai s@vâr}it zorile }i soarele. 111v 17. Tu ai f@cut toate marginile p@mântului; vara }i prim@vara Tu le-ai zidit. 18. Adu-[i aminte de aceasta: nepriiatinul au oc@rât pre Domnul }i norodul cel f@r@ minte au înt@râtat numele T@u. 19. S@ nu dai fiar@lor sufletele ce s@ m@rturisesc [ie }i sufletele s@racilor T@i s@ nu le ui] întru sfâr}it. 20. Caut@ spre a}ez@mântul T@u, c@ s-au umplut cei întuneca]i ai p@mântului de casele f@r@delegilor.

    384

    PSALMII 73, 74, 75 {I 76

    CARTEA PSALMILOR

    21. S@ nu s@ întoarc@ ru}inat cel smerit; s@racul }i mi}elul vor l@uda numele T@u. 22. Scoal@-Te, Dumnezeule, judec@ pricina Ta! Adu-]i aminte de oc@râle Tale celor ce de c@tr@ cel nepriceput sânt toat@ zioa. 23. Nu uita glasul nepriiatinilor T@i; mândriia celor ce Te ur@sc s-au în@l]at pururea. 1. 2.

    112r

    ntru sfâr}it, s@ nu strâci! Psalmul cânt@rii lui Asaf 74 M@rturisi-ne- vom [ie, Dmnezeule, m@rturisi-ne-vom }i vom chema numele T@u. Povesti-vom minunile tale. 3. „Când voiu lua vreame, Eu drept@]ile voiu judeca. 4. Topitu-s-au p@mântul }i to]i carii l@cuiesc într-însul. Eu am înt@rit stâlpii lui”. 5. Zis-am celor f@r@ leage: „Nu face]i f@r@leage!” {i celor ce gr@iesc: „Nu v@ în@l]are] cornul! || 6. Nu v@ r@dica]i spre în@l]ime cornul vostru, nu gr@ire]i împrotiva lui Dumnezeu nedreptate!” 7. C@ nici de la r@s@rit, nici de la apus, nici de la mun]ii pustii, 8. C@ Dumnezeu judec@toriu iaste; Pre acesta smerea}te }i pre acesta înal]@. 9. C@ p@harul e în mâna Domnului, cu vin neamestecat, plin de amestec@tur@. {i au plecat din ceasta în ceasta, îns@ drojdiile lui nu s-au de}ertat; bea-vor to]i p@c@ to}ii p@mântului. 10. Iar@ eu voiu vesti în veac, cânta-voiu Dumnezeului lui Iacov. 11. {i toate coarnele p@c@to}ilor voiu zdrobi }i s@ vor înâl]a coarnele dreptului. 1.

    112v

    ntru sfâr}it, întru cânt@ri. Psalmul lui Asaf. Cântarea asupra asiriianilor 75 2. Cunoscut e în Iudeia Dumnezeu, în Israil mare e numele Lui. 3. {i s-au f@ cut în pace locul Lui }i l@ca}ul Lui în Sion. 4. Acolo au zdrobit t@riile arcelor, pav@za, sabia }i r @zboiul. 5. Luminând Tu minunat din mun]ii cei veacinici. 6. Turburatu-s-au to]i cei nepricepu]i cu inima, dormit-au somnul s@u }i nimica au aflat to]i b@rba]ii bog@]ii în mânile sale. 7. De certarea Ta, Dumnezeul lui Iacov, adormit-au cei ce înc@lecase pre cai. 8. Tu înfrico}at e}ti }i cine va sta împrotiv@ [ie? De atunci e mâniia Ta. | 9. Din ceriu auzit@ ai f@cut judecata Ta. P@mântul s-au cutremurat }i s-au alinat, 10. Când s-ar scula la judecat@ Dumnezeu s@ mântuiasc@ pre to] blânzii p@mântului. 11. C@ gândirea omului s@ va m@rturisi [ie }i r@m@}i]ele gândului zi de praznic va face [ie. 12. F@g@dui]i }i r@spl@ti]i Domnului, Dumnezeului vostru, to]i carii împrejurul Lui aduce]i daruri Celui înfrico}at 13. {i Celui ce ia duhul c@peteniilor, Celui groaznic la împ@ ra]ii p@mântului. 1. 2.

    ntru sfâr}it, pentru Idith um. Psalmul lui Asaf 76. Cu glasul mieu c@tr@ Domnul am strâgat, cu glasul mieu c@tr@ Dumnezeu }i mi-au luat aminte. 3. În zioa n@cazului mieu, pre Dumnezeu am c@utat, cu mânile meale noaptea împrotiva Lui, }i nu m-am am@git. Lep@dat-au a s@ mâng@ia sufletul mieu. 4. Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu }i m-am desf@tat }i m-am sârguit }i au sl@bit duhul mieu. 5. Apucat-au înainte strâjii ochii miei, turburatu-m-am }i n-am gr@it. 6. Gândit-am la zilele ceale de demult }i anii cei veacinici în minte am avut. 7. {i cugetam noaptea cu inima mea }i m @ tânguiam }i s@ m@hnea duhul mieu. || 8. Au doar@ în veac va lep@da Dumnezeu, au nu va adaoge a mai binevoi înc@? 113r 9. Au întru sfâr}it mila Sa o va t@ia din neam în neam? 10. Au va uita a S@ milostivi Dumnezeu sau va ]ânea întru mâniia Sa milele Sale? 11. {i am zis: „Acum am început; aceasta e schimbarea dreaptei Celui Preaînalt”. 12. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului, c@-m voiu aduce aminte din-ceput de milele Tale. 13. {i voiu cugeta întru toate lucrurile Tale }i întru me}te}ugirile Tale m@ voiu deprinde.

    385

    CARTEA PSALMILOR

    *Ie}ir. 14, 29.

    PSALMII 76 {I 77

    14. Dumnezeule, întru cel sfânt calea Ta; cine e Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? 15. Tu e}ti Dumnezeu carele faci minuni. Cunoscut@ ai f@cut întru noroade putearea Ta. 16. R@scump@rat-ai în bra]ul T@u norodul T@u, fiii lui Iacov }i a lui Iosif. 17. V@zutu-Te-au apele, Dumnezeule, v@zutu-Te-au apele }i s-au temut, turburatu-s-au adâncurile, 18. Mul]imea sunetului apelor. Glas au dat norii, c@ s@ge]ile Tale trec. 19. Glasul tunetului T@u în roat@. Luminat-au fulgerele Tale lumea, cl@titu-s-au }i s-au cutremurat p@mântul. 20. În mare calea Ta }i c@r@rile Tale în ape multe }i urmele tale nu s@ vor cunoa}te. 21. *Pov@]uit -ai ca oile norodul T@u, în mâna lui Moisi }i a lui Aaron. | 1.

    n]@leagerii lui Asaf 77 113v Lua]i aminte, norodul mieu, leagea mea; pleca]i ureachiia voastr@ spre graiurile gurii meale. 2. De}chide-voiu în pilde gura mea; gr@i-voiu vorbele ceale din început, 3. Câte am auzit }i le-am cunoscut }i p@rin]ii no}tri ne-au povestit. 4. Nu s-au t@inuit de la fiii lor întru alt neam, vestind laudele Domnului }i puterile Lui }i numele care ai f@cut. 5. {i au de}teptat m@rturii întru Iacov }i leage au pus în Israil. Câte au poruncit p@rin]ilor no}tri cunoscute a le face fiilor s @i, 6. S@ cunoasc@ alt neam, Fiii carii s@ vor na}te }i s@ vor scula }i vor spune fiilor s@i, 7. S@ puie întru Dumnezeu n@deajdea sa }i s@ nu uite lucrurile lui Dumnezeu }i poruncile Lui s@ le caute. 8. S@ nu fie ca p@rin]ii lor, rud@ întoart@ }i amârâtoare, rud@ carea nu }-au îndreptat inima }i nu s-au încredin]at cu Dumnezeu duhul ei. 9. Fiii lui Efrem încordând }i slobozând arcul, întorsu-s-au în zi de r@zboiu. 10. N-au p@zit a}ez @mântul lui Dumnezeu }i în leagea Lui n-au vrut a umbla. || 11. {i au uitat facerile Lui de bine }i minunile Lui care le-au ar@tat. 114r 12. Înaintea p@rin]ilor lor au f@cut minuni, în p@mântul Eghiptului, în câmpul Taneos. 13. *Desf@cut-au marea }i i-au trecut }i au pus apele ca un foale. *Ie}ir. 14, 22. 14. {i i-au pov@]uit cu nor zioa, }i toat@ noaptea cu lumin@ de foc. 15. *Desf@cut-au piatra în pustie }i i-au ad@pat ca întru adânc mult; *Ie}ir. 17, 6. 16. {i au scos ap@ din piatr@ }i au pogorât ca râurile apele. Psalm. 104, 41. 17. {i au adaos înc@ a p@c@tui Lui, spre mâniia a înt@râta pre Cel Preaînalt în cea f@r@ ap@. 18. {i au ispitit pre Dumnezeu întru inimile sale, s@ cear@ bucate sufletelor sale. 19. {i r@u au gr@it de Dumnezeu }i au zis: „Au doar@ va putea Dumnezeu a g@ti mas@ în pustie? 20. C@ au lovit piatra }i au curs ape }i r@pegiunile s-au vârsat. Au doar@ }i pâine poate a da sau a g@ti mas@ norodului S@u?” 21. *Pentru aceaea au auzit Domnul }i au mai r@bdat }i foc s -au aprins în Iacov }i mânie *Numer. 12, 1. s-au suit preste Israil, 22. C@ n-au crezut în Dumnezeu, nici au n@d@jduit spre mântuirea lui. | 23. {i au poruncit norilor deasupra }i u}ile ceriului au de}chis. 114v 24. *{i le-au pluat man@ spre mâncare }i pâine cereasc@ le-au dat. *Ie}ir. 16, 4. 25. *Pâinea îngerilor au mâncat omul, bucate le-au trimis în prisosire. *Numer. 11, 7. 26. *Trecut-au austrul din ceriu }i au adus în putearea sa vântul de la Africa. Ioan 6, 31. 27. {i au ploat preste ei ca pulberea c@rnurile }i ca n@sipul m@rii paseri zbur@toare. 1 Corith. 10, 3. 28. {i au c@zut în mijlocul taberilor lor, împrejurul corturilor lor. *Numer. 11, 31. 29. {i au mâncat }i s-au s@turat foarte }i pofta lor le-au dat lor; 30. Nu s-au lipsit de pofta sa. *Înc@ bucatele lor era în gura lor, *Numer. 11, 33. 31. {i mâniia lui Dumnezeu s-au suit preste dân}ii }i au ucis pre cei gra}i ai lor, }i pre cei ale}i ai lui Israil i-au împiedecat. 32. Întru toate aceastea au mai p@c@tuit }i n-au crezut minunile Lui. 33. {i au sc@zut întru de}ert@ciune zilele lor }i anii lor cu degrab@. 34. Când îi ucidea, Îl c@uta }i s@ întorcea }i mâneca la El. 35. {i }-au adus aminte c@ Dumnezeu ajutoriul lor iaste }i Dumnezeul cel înalt r@scump@r@rtoriul lor iaste. ||

    386

    PSALMII 77 {I 78

    CARTEA PSALMILOR

    115r

    36. {i L-au iubit în gura sa }i cu limba sa I-au min]it, 37. Iar@ inima lor nu era dreapt@ cu Dânsul, nici au fost credincio}i în a}ez@mântul Lui. 38. Iar@ El iaste îndurat }i S @ va milostivi spre p@catele lor }i nu -i va pierde. {i au prisosit a-{ întoarce mâniia }i n-au aprins toat@ mâniia Sa. 39. {i {-au adus aminte c@ trup sânt, duh ce treace }i nu s@ întoarce. 40. De câte ori L-au am@rât în pustie, spre mânie L-au înt@râtat în cea f@r@ ap@? 41. {i s-au întors }i au ispitit pre Dumnezeu }i pre sfântul lui Israil L-au înt@râtat. 42. Nu }-au adus aminte de mâna Lui în zioa în carea i-au r@scump@rat din mâna celui ce-i n@c@jea, 43. Pre cât au pus în Eghipe t seamnele Sale }i minunile Sale în câmpul Taneos. 44. *{i au întors în sânge râurile lor }i fântânile lor, s@ nu bea. 45. *Trimis-au asupra lor musc@ câneasc@ }i i-au mâncat, }i broasc@ }i i-au pierdut; 46. {i au dat p@liciunii rodurile lor }i ostenealele lor, l@custelor; 47. *{i au ucis cu grindine viile lor, }i duzii lor cu brum@; 48. {i au dat grindinii dobitoacele lor | }i mo}tenirea lor, focului; 115v 49. Trimis-au preste ei mâniia urii Sale }i iu]ime }i mânie }i n@caz, trimiteri prin îngeri r@i; 50. Cale au f@cut c@r@rii mâniii Sale, n-au cru]at de moarte sufletele lor, }i dobitoacele lor în moarte le-au închis. 51. *{i au lovit tot întâiul n@scut în p@mântul Eghiptului, pârga a toate ostenealele lor în l@ca}urile lui Ham. 52. {i au râdicat ca oile norodul S@u }i i-au dus ca o turm@ în pustie 53. {i i-au pov@]uit în n@deajde }i nu s-au temut; *}i nepriiatinii lor i -au acoperit marea. 54. {i i-au b@gat în muntele sfin]eniii Sale, în muntele care l-au c@}tigat dreapta Lui. {i au lep@dat de la fa]a lor neamuri *}i cu soarte le-au împ@r]it p@mântul cu fune de împ@r]ire; 55. {i a l@cui au f@cut în corturile lor neamurile lui Israil. 56. {i au ispitit }i au înt@râtat pre Dumnezeul cel înalt }i m@rturiile Lui nu le-au p@zit. 57. {i s-au întors }i n-au ]ânut leg@tura ca }i p@rin]ii lor, întorsu-s-au întru arcu strâmb. 58. Spre mânie L-au înt@râtat în dealurile Sale }i întru ceale cioplite ale Sale spre pizmuire L-au chemat. 59. Auzit-au Dumnezeu }i au urgisit }i la nimica foarte au strâns pre Israil 60. *{i au lep@dat cortul Silomului, cor||tul s@u unde au l@cuit între oameni. 116r 61. {i au dat spe robie vârtutea lor }i frumsea]ea lor în mânile nepriiatinului. 62. {i au închis în sabie norodul s@u }i mo}tenirea sa o au urât. 63. Tinerii lor i-au mâncat focul }i fecioarele lor nu s-au jelit. 64. Preo]ii lor de sabie au c@zut }i v@duvele lor nu s@ plângea. 65. {i S-au de}teptat ca cel ce doarme Domnul, ca un putearnic ame]it de vin. 66. {i au lovit nepriiatinii s@i dinnapoi, ocar@ veacinic@ le-au dat. 67. {i au lep@dat cortul lui Iosif }i neamul lui Efrem n-au ales, 68. Ci au ales neamul Iudii, muntele Sionului care l-au iubit. 69. {i au zidit ca unicornul sfin]eniia Sa pre p@mânt, carea o au întemeiat în veaci. 70. {i au ales pre David sluga Sa }i l-au luat de la turmele oilor, de dup@ ceale f@t@toare l-au luat, 71. A pa}te pre Iacov, sluga Sa, }i pre Israil, mo}tenirea Sa. 72. {i i-au p@scut întru nevinov@]iia inimii sale }i întru în]eleagerile mânilor sale i-au pov@]uit.

    *Ie}ir. 12, 29.

    *Ie}ir. 14, 27. *Iosue 13, 7.

    *1 Împ@r. 4, 4. Ierem. 7, 12.

    1.

    116v

    salmul lui Asaf 78 Dumnezeule, venit- au neamurile în mo}tenirea Ta, | spurcat-au sfânt@ bisearica Ta, pus-au Ierusalimul ca o p@zitoare de poame. 2. Pus-au stârvurile slugilor Tale mâncarea paserilor ceriului, c@rnurile sfin]ilor T@i, fiar@lor p@mântului. 3. V@rsat-au sângele lor ca apa împregiurul Ierusalimului }i nu era cine s @-i îngroape. 4. F@cutu-ne-am ocar@ vecinilor no}tri, batjocur@ }i râs celor dinprejurul nostru. 5. Pân@ când, Doamne, Te vei mâniia? Întru sfâr}it? Aprinde-s@-va ca focul râvna Ta? 6. *Vars@ mâniia Ta preste neamurile care nu Te cunosc }i preste împ@r@]iile care numele T@u nu l-au chemat; 7. C@ au mâncat pre Iacov }i locul lui l -au pustiit. 8. *S@ nu pomene}ti f@r@delegile noastre ceale de demult, degrab@ s@ ne întâmpine îndur@rile Tale, c@ am s@r@cit foarte.

    *Ie}ir. 7, 20. *Ie}ir. 8, 16, 24. Ie}ir. 10, 15. *Ie}ir. 9, 25.

    387

    *Ieremie 10, 25.

    *Isaie 64, 9.

    CARTEA PSALMILOR

    PSALMII 78, 79 {I 80

    9. Ajut@-ne, Dumnezeule, Mântuitoriul nostru, }i pentru m@rirea numelui T@u, Doamne, izb@vea}te -ne }i cur@]ea}te p @catele noastre pentru numele T@u, 10. Ca nu cumva s@ zic@ în neamuri: „Unde iaste Dumnezeul lor?” {i s@ se cunoasc@ în neamuri, înaintea ochilor no}tri Izbânda sângelui slujilor tale celui v@rsat. 11. Între înaintea Ta suspinul celor fereca]i; dup@ m@ rirea bra]ului t@u st@pânea}te fiii celor omorâ]i. || 12. {i r@spl@tea}te vecinilor no}tri de }apte ori în sânul lor ocara lor cu carea Te-au 117r probozit, Doamne. 13. Iar@ noi, norodul T@u }i oile p@}unii Tale, ne vom m@rturisi [ie în veac, În neam }i în neam vom vesti lauda Ta. 1.

    ntru sfâr}it, pentru cei ce s@ vor schimba. M@rturia lui Asaf. Psalmul 79 2. Cela ce pa}ti pre Israil, ia aminte! Cel ce pov@]uie}ti ca pre o oaie pre Iosif, Cel ce }ezi pre hieruvimi, arat@-Te! 3. Înaintea lui Efreem, Veniamin }i Manasse, De}tapt @ puterea Ta }i vino s@ ne mântuie}ti! 4. Dumnezeule, întoarce-ne }i arat@ fa]a Ta }i ne vom mântui. 5. Doamne, Dumnezeul puterilor, pân@ când Te vei mâniia spre ruga robilor T@i? 6. Hr@ni-ne-vei cu pâine de lacr@mi }i beutur @ ne vei da în lacr@mi cu m@sur@. 7. Pusu-ne-ai spre prigonire vecinilor no}tri }i nepriiatinii no}tri ne -au bajocorit. 8. Dumnezeul puterilor, întoarce-ne }i arat@ fa]a Ta }i ne vom mântui. 9. Viia din Eghipet o ai mutat, gonit-ai neamurile }i o ai s@dit. 10. Pov@]uitoriu c@lii ai fost înaintea ei, s@dit-ai r@d@cinile ei }i ai împlut p@mântul. 11. Acoperit-au mun]ii umbra ei }i ml@di]ele ei, pre chedrii lui Dumnezeu. 12. Întins-au vi]ele sale pân@ la mare }i pân@ la râu odrazlele ei. | 117v 13. Pentru ce ai strâcat gardul ei }i o culeg to]i carii trec pre cale? 14. Surpatu-o-au vierul din p@dure }i cel us @bit s@lbatec o au p@scut. 15. Dumnezeul puterilor, întoarce-Te }i caut@ din ceriu }i vezi }i cerceteaz@ viia aceasta, 16. {i o f@ des@vâr}it, carea o au s@dit dreapta Ta, }i preste fiiul omului care l-ai înt@rit [ie. 17. Ars@ cu foc }i s@pat@; de c@tr@ certarea fea]ii Tale vor peri. 18. Fie mâna T