Alexandru Lapusneanu Eseu [PDF]

Zitiervorschau

Alexandru Lăpuşneanul -eseuCostache Negruzzi Nuvela “Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă romantică, de inspiraţie istorică. Este prima nuvelă istorică din literatura română, o capodoperă a speciei şi un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior. Publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al revistei ”Dacia literară” in anul 1840, nuvela ilustrează una din sursele literaturii romantice, istoria naţională (Evul Mediu), potrivit recomandărilor lui Mihail Kogălniceanu din articolul – program al revistei, intitulat ”Introducţie”. Este o nuvela deoarece este o specie epica in proza, cu o constructive riguroasa, avand un fir narativ central. Se observa concizia intrigii, tendinta de obiectivare a perspectivei narative si verosimilitatea faptelor. Personajele sunt relativ putine, caracterizate succinct si graviteaza in jurul personajului principal. Este o nuvela romantica datorita mai multor trasaturi: specie, inspiratia din istoria nationala (Evul Mediu), conflict, naratiune lineara, personaje exceptionale in situatii exceptionale, personaje construite in antiteza (dintre blandetea doamnei si cruzimea domnitorului), culoarea epocii in descrieri cu valoare documentara, nu cu valoare epica (descrieri amanuntite ale vestimentatiei si ale obiceiurilor: descrierea vestimentatiei lui Lapusneanul in biserica si a mesei domnestei). Nuvela istorica este o specie literara cultivata de romantici, care evoca trecutul istoric (Evul Mediu) prin tema, personaje si culoarea epocii (mentalitati, comportamente, relatii sociale, obiceiuri, vestimentatie, limbaj). Tema nuvelei este lupta pentru putere în epoca medievală. Evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564 – 1569) evidenţiază lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii puterii de un domn crud, tiran. Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detasat, predominant obiectiv, dar intervine direct prin cateva epitete de caracterizare.

Naraţiunea se desfăşoară cronologic, linear, prin înlănţuirea secvenţelor narative şi a episoadelor, particularitate narativă romantică. Echilibrul compoziţional este realizat prin organizarea textului narativ în patru capitole, care fixează momentele subiectului. Capitolele poartă câte un motto cu rol rezumativ, care constituie replici memorabile ale personajelor. În capitolul I, ”Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…” este răspunsul dat de Lăpuşneanul soliei de boieri care îi cer să plece din ţară pe motiv că ”norodul” nu îl vrea. În capitolul al-II-lea, ”Ai să dai samă, Doamnă!” este avertismentul pe care văduva unui boier decapitat îl adresează doamnei Ruxanda, pentru că nu ia atitudine faţă de crimele soţului ei. În capitolul al-III-lea, ”Capul lui Moţoc vrem…” este cererea norodului care îl găseşte pe Moţoc vinovat de toate nemulţumirile. În capitolul al-IV-lea, ”De mă voi scula, pe mulţi am să popesc şi eu!” este ameninţarea rostită de Alexandru Lăpuşneanul care, bolnav, fusese călugărit potrivit obiceiului vremii, dar pierduse astfel puterea să domnească. Capitolul I cuprinde expoziţiunea (întoarcerea domnitorului pe tronul Moldovei, în 1564, şi întâlnirea cu solia trimisă de Tomşa) şi intriga nuvelei (hotărârea lui Lăpuşneanul de a-şi relua tronul şi dorinţa de răzbunare faţă de boierii trădători). În capitolul al-II-lea sunt surprinse evenimentele declanşate de întoarcerea lui Lăpuşneanul pe tron: fuga lui Tomşa în Muntenia, incendierea cetăţilor, confiscarea averilor boiereşti, uciderea unor boieri, intervenţia doamnei Ruxanda pe lângă soţul ei pentru a înceta cu omorurile şi promisiunea acestuia că o va face. Capitolul al-III-lea prezintă numeroase evenimente romantice cu caracter memorabil sau excepţional: participarea şi discursul domnitorului la slujba religioasă de la mitropolie, ospăţul de la palat şi uciderea celor 47 de boieri, omorârea lui Moţoc de către mulţimea revoltată şi ”leacul de frică” pentru doamna Ruxanda. Capitolul constituie punctul culminant al nuvelei. În capitolul al-IV-lea este înfăţişat deznodământul, moartea domnitorului prin otrăvire. După patru ani de la cumplitele evenimente, Alexandru Lăpuşneanul, bolnav de friguri, se retrage în cetatea Hotinului unde este călugărit după obiceiul vremii. Faptul că, atunci când îşi revine, ameninţă să îi ucidă pe toţi, inclusiv pe fiul său, urmaş al tronului, o determină pe doamna Ruxanda să accepte sfatul boierilor de a-l otrăvi.

Conflictul nuvelei este complex şi pune în lumină personalitatea puternică a personajului principal. Timpul si spatial actiunii sunt precizate si confera verosimilitate naratiunii: intorcerea lui Lapusneanul pe tronul Moldovei, in a doua sa domnie. Principalul conflict este de ordin politic: lupta pentru putere între domnitor şi boieri. Impunerea autorităţii domneşti în faţa boierilor, a constituit, în secolul alXVI-lea, un factor de progres, dar mijloacele impuse de Lăpuşneanul sunt sângeroase, caracteristice tiranului feudal. Actele personajului sunt motivate psihologic: cruzimea este expresia dorinţei de răzbunare faţă de boierii care îl trădaseră în prima domnie. Conflictul secundar, între domnitor şi Moţoc (boierul care îl trădase), particularizează dorinţa de răzbunare a domnitorului, final anunţat în capitolul I şi încheiat în capitolul al-III-lea. Conflictul social, între boieri şi popor, se limitează la revolat mulţimii din capitolul al-III-lea. În proza romantică, tensiunile exterioare plasează personajele într-o relaţie de antiteză. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre contrastul dintre Lăpuşneanul şi doamna Ruxanda, evidenţiat în capitolul al-II-lea. Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale (scena omorârii boierilor, a pedepsirii lui Moţoc, a morţii). Întruchipează tipul domnitorului crud, tiran şi sângeros. Este construit din contraste şi are o psihologie complexă, calităţi şi defecte puternice. Crud, hotarat, viclean, disimulat, intelligent, bun cunoscator al psihologiei umane, abil politic, personajul este puternic individualizat si memorabil. Este caracetrizat direct (de catre narrator si alte personaje, autocaracterizare) si indirect (prin fapte, limbaj, comportament, relatii cu alte personaje, gesture, atitudine, vestimentatie). Forta exceptionala a personajului domina relatiile cu celelalte personaje, care, in general sunt manipulate de domnitor. Promisiunea pe care i-o face lui Motoc il linisteste pe boierul intrigat care se crede util domnitorului, intrandu-I din nou “in favor”. Planul de razbunare al lui Lapusneanul este insa crud. Motoc sfarseste sfasiat de multime. Sacrificandu-l pe boier, se razbuna pentru tradarea acestuia in prima domnie si potoleste (manipuleaza) multumeam revoltata, de a carei putere este constient: “Prosti, dar multi.” . Stapanirea de sine, sangele rece, sunt dovedite in momentul pedepsirii lui Motoc, pe care il ofera gloatei ca tap ispasitor. “Leacul de frica” promis cu umor negru doamnei Ruxanda, piramida din captele boierilor, reflecta sadismul celui care

stiuse sa-si stapaneasca impusul violent in momentul cand, prin rugamintea ei, are impresia ca domna vrea sa se amestece in conducerea tarii. Disimulat, regizeaza invitatia la ospatul de impacare, de fapt, o cursa de la alegerea locului si a momentului (liturghia de la Mitropolie) la integrarea frazelor biblice in discurs. Are o inteligenta diabolica, reusind sa manipuleze masele sau persoanele (boierii), pentru a-si pune in aplicare planurile. Naratorul realizeaza, in mod direct, portretul fizic al domnitorului prin descrierea vestimentatiei specific epocii. Doamna Ruxanda este personaj secundar, de tip romantic, construit in antiteza cu Lăpuşneanul: caracter slab – caracter tare, blândeţe – cruzime. Ea nu acţionează din proprie voie nici când îi cere soţului ei să oprească omorurile, dar nici atunci când îl otrăveşte. Boierul Moţoc este tipul boierului trădător, viclean, laş şi intrigant, care nu urmăreşte decât propriile interese. De aceea îl trădase pe Lăpuşneanul în prima sa domnie, iar la întoarcerea acestuia, îl linguşeşte asemenea ”câinelui care în loc să muşte, linge mâna care-l bate”. Personajul colectiv, mulţimea revoltată, apare pentru prima dată în literatura română, psihologia acesteia fiind realizată cu fineţe, în mod realist. Limbajul contine expresii populare, regionalisme fonetice, dar forta de sugestie au neologismele care conserva forma din secolul al XIX-lea, unele fiind integrate in figuri de stil. Coexistenţa elementelor romantice cu elementele clasice într-o operă literară este specifică literaturii paşoptiste: caracterul obiectiv, aspectul credibil al faptelor, echilibrul compoziţional. Elementele romantice se impletesc cu cele clasice: echilibrul compozitiei, constructia simetrica, aspectul verosimil si credibil al faptelor, caracterul obiectiv al naratiunii. In concluzie, “Alexandru Lăpuşneanul”este o nuvelă romantică, de inspiraţie istorică, ce ilustrează principiile ideologiilor paşoptismului şi ale romantismului românesc.