Dificultatile de Invatare [PDF]

Zitiervorschau

DIFICULTATILE DE INVATARE Procesul de învăţare presupune depăşirea unor obstacole, eliminarea unor dificultăţi apărute în timpul studiului individual sau colectiv. De obicei, dificultăţile de învăţare apar de timpuriu, în însuşirea cititului (dislexie), a scrisului (disgrafie) şi duc la manifestări de anxietate, neincredere în sine, pierderea motivaţiei învăţării. Procesul învăţării nu se realizează printr-un demers rectiliniu, numai cu succese, ci presupune şi căderi şi reveniri continue, depăşirea de obstacole, bariere, reluarea efortului, reelaborarea strategiilor rezolutive, renunţarea la plăcerile, tentaţiile sau atracţiile imediate care vin din exterior. Presupune efort voluntar susţinut, îndelung, tenacitate pentru a atinge scopul învăţării şi pentru a depăşi obstacolele impuse de rezolvarea sarcinilor, temelor învăţării. Nu întotdeauna toţi copii reuşesc să parcurgă în totalitate secvenţele şi experienţele de învăţare propuse de profesori. Apar astfel lacune, cunoştinţe incomplete, priceperi şi deprinderi insuficient formate şi dezvoltate. Puşi în faţa altor secvenţe de instruire, care se fundamentează pe cele anterioare, deja parcurse, elevii întâmpină obstacole, greutăţi, au probleme în parcurgerea materialelor, în asimilarea conţinuturilor, în rezolvarea exerciţiilor, problemelor. Dincolo de firescul apariţiei şi prezenţei dificultăţilor în cadrul procesului de învăţare, există şi situaţii când pot apărea şi probleme grave, specifice, severe sau tulburări de învăţare. Din cauza prezentei unei deficienţe sau tulburări si acestea se încadrează în categoria dizabilităţilor de învăţare (dificultăţi de învăţare specifice) şi fac obiectul de studiu al psihopedagogiei speciale. Dificultăţile de învăţare pot fi identificate încă din perioada prescolară chiar şi de către familie, înainte ca profesorul (învăţătorul, institutorul) să le depisteze. Există însă o reticenţă general valabilă a familiei de a ascunde şi de a nega problemele copilului, în speranţa că timpul le va rezolva. De aceea, cel mai adesea, aceste probleme sunt identificate şi evidenţiate ca atare de-abia la şcoală, când copilul se confruntă cu un alt tip de disciplină şcolară, cu alte rigori si exigenţe cărora nu le poate face faţă. Ele se amplifică şi devin o constantă a activităţii lui şcolare pe măsură ce înaintează pe treptele şcolarităţii, pe măsură ce sarcinile devin tot mai complexe, mai solicitante, mai diverse. Cronicizarea unor dificultăţi de învăţare constituie premisă esenţială pentru apariţia altor dificultăţi, nu numai pentru aceeaşi disciplină (dificultăţi de învăţare particularizate), ci chiar şi pentru aceeaşi arie curriculară şi pentru celelalte arii curriculare (si pentru alte discipline din planul de învăţământ). Diminuarea şi chiar înlăturarea dificultăţilor de învăţare trebuie să fie soluţia pentru înlăturarea eşecului şcolar provocat de acestea. Profesorul este persoana care poate lua cele mai potrivite decizii (planuri de intervenţie educativă individualizate, sarcini diferenţiate, activităţi în plus cu aceşti copii, dand dovada de răbdare si tact pedagogic). În unele situaţii însă se face apel şi la o echipă de intervenţie (psiholog şcolar, consilier, psihopedagog, pediatru, psihiatru), pentru a aplica un plan de intervenţie supervizat de specialişti. Nu în ultimul rând, părinţii au un rol decisiv pentru înlăturarea dificultăţilor de învăţare, oferindu-i copilului un real suport afectiv, colaborând cu cadrele didactice,

cautand sa înţeleaga si sa se implice în activităţile zilnice şcolare şi extraşcolare ale copiilor lor. În aria disciplinelor psihopedagogice, domeniul dificultăţilor de învăţare şi întreaga evoluţie a acestuia, se află în strânsă legătură cu înţelegerea conceptului de schimbare, privită ca o coordonată a obiectivelor fundamentale ale actualului proces de instruire şi educare. Nevoia de progres şi eficienţă, se adresează ambilor parteneri prezenţi în actul educaţional, profesor şi elev, fiind influenţată de atitudinile şi practicile amândurora. Analiza căilor de optimizare a procesului învăţării este strâns legată de modul de realizare şi eficientizare a experienţelor partenerilor actului instructiv-educativ, considerându-se că:  învăţarea depinde de experienţa anterioară a individului (elev sau profesor);  învăţarea presupune o schimbare pentru individ şi implicit pentru societate;  schimbarea are caracteristicile unui proces, nefiind doar un eveniment;  schimbarea necesită timp şi o pregătire temeinică;  schimbarea poate da naştere la confuzii care pot modifica sensul, direcţia urmărită;  schimbarea poate traumatiza când nu este cunoscută, înţeleasă şi acceptată. Fiind adresată tuturor copiilor, promovând parteneriatul educaţional, această abordare nu urmăreşte accentuarea categoriilor de probleme şi etichetarea copiilor, ci îşi propune găsirea căilor de rezolvare a dificultăţilor acestora. Conceptul de “dificultăţi de învăţare” acoperă o gamă extrem de largă de manifestări, rezultatul unor combinaţii complexe de factori, aşa încât nu se poate stabili o cauză anume a acestora. Termenul include situaţii ca deficienţe perceptuale, uşor retard mintal, mici disfuncţii cerebrale, dislexie, afazie, dar nu include situaţiile care presupun în principal deficienţe senzoriale, mintale, neuromotorii, tulburări emoţionale sau dezavantaje culturale şi economice”. Conceptul de dificultăţi de învăţare este cunoscut mai ales ca dificultăţi şcolare şi anume ca dificultăţi care le întâmpină unii elevi în asimilarea cunoştinţelor, în formarea competenţelor. Dificultăţile de învăţare sunt considerate ca fiind o întârzieri sau tulburări specifice unuia sau mai multor procese implicate în percepţie, limbaj, pronunţie, citire, comportament, scris sau calcul matematic. Din punct de vedere psihologic, se pot invoca o serie de carenţe structurale care afectează setul de aptitudini necesar achiziţionării şi utilizării funcţiilor instrumentale de bază din domeniul limbajului oral şi scris, al calculului matematic şi al competenţelor sociale.În acest sens, trebuie precizat că diagnosticul diferenţial al dificultăţilor de învăţare este extrem de greu de stabilit, simptomatologia acestora putând fi uşor asociată sau confundată cu cea întâlnită în intelectul de limită, pseudodebilitatea mintală, tulburări ale scris-cititului sau retardului intelectual apărut pe fondul slabei stimulări sau al mediului socio-familial alterat. Se consideră că un copil/elev are dificultăţi de învăţare dacă: - există o diferenţă semnificativă între capacităţile sale şi performanţa şcolară atinsă; - progresul realizat de el în procesul de învăţare este minim sau zero, pe o perioadă mai mare de timp;

- are o dizabilitate/incapacitate care-l împiedică să utilizeze facilităţile educaţionale care sunt puse la dispoziţia copiilor de aceeaşi vârstă cu el; - lucrează în plan şcolar la un nivel inferior copiilor de aceeaşi vârstă; - are dificultăţi persistente în învăţarea citit-scrisului şi a calculului matematic; - are dificultăţi emoţionale şi de comportament care împiedică frecvent şi la un nivel considerabil procesul de învăţare a copilului sau chiar a întregii clase; - are deficienţe senzoriale şi psihice care necesită un echipament sau servicii specializate suplimentare; - are dificultăţi continue de comunicare şi interacţiune care-l împiedică în dezvoltarea unor relaţii sociale echilibrate şi formează obstacole în procesul învăţării.

Factorii (etiologia), tipurile si modurile de manifestare ale dificultăţilor de învăţare in invatarea scolara. Cauzele care determină apariţia dificultăţilor de învăţare la copii pot fi grupate în patru mari grupe, şi anume: 1. cauzele biologice şi fiziologice, sunt: - naşterile premature (aproximativ 70% dintre copiii născuţi prematur) - naşteri cu travaliu prelungit - boli cronice sau contagioase care presupun o absenţă îndelungată de la şcoală - probleme metabolice şi deficit de vitamine, calciu şi magneziu - leziuni şi disfuncţii cerebrale minime - disimetrii funcţionale în raport cu emisferele cerebrale specializate - tulburări funcţionale ale sistemului limbic. 2.cauzele psihologice, sunt: - nivelul intelectual situat în zona intelectului de limită - tulburări afective care induc copilului reacţii de opoziţie, de demisie, refuz, izolare, uşoare dezechilibre emoţionale - tulburări de limbaj, de schemă corporală, lateralitate, orientare, organizare şi structurare spaţio-temporală - probleme de percepţie discrete şi greu de sesizat (insuficienţe discriminative între obiectul şi fondul percepţiei, constanţa formei, conservarea cantităţii, contrariere perceptivă) - ritm lent şi inegal al dezvoltării psihice - imaturitate psihică generală cu tendinţe de infantilism prelungit - carenţe motivaţionale şi prezenţa complexelor de inferioritate - timiditate excesivă, fobie şcolară, diminuarea aptitudinilor pentru şcolaritate. 3.cauzele ambientale, de mediu, se împart în: a.cauze care provin din mediul şcolar - organizarea deficitară a activităţilor de învăţare şi supradimensionarea conţinuturilor - supraîncărcarea claselor şi afectarea comunicăriii optime între elevi şi profesor - schimbarea frecventă a unităţii şcolare sau a profesorilor - insuficienţe din partea personalului didactic - slabă pregătire psihopedagogică, lipsa experienţei didactice, utilizarea unor metode de

lucru neadecvate (abuz de metode verbale, lipsa materialului didactic, agresivitate verbală) - stresul şcolar prelungit b.cauze care provin din mediul familial - condiţii socioculturale şi materiale precare - hiperprotecţie şi dirijism excesiv al copilului - carenţe ale ambianţei familiale şi absenţa confortului afectiv al copilului - familii dezorganizate sau climat familial tensionat - exemple negative din partea părinţilor sau fraţilor mai mari, alcoolosim, violenţă intrafamilială - pedepsire excesivă, şocuri psihice, dispute intrafamiliale privind ierarhia şi controlul între fraţi - dezinteres din partea părinţilor pentru pregătirea şcolară a copilului - absenţa unor modele şi a sprijinului în situaţii de învăţare mai dificile - comunicarea precară sau inexistentă între părinţi, între părinţi şi copii - familii dezorganizate sau reconstruite - suprasolicitarea copilului la activităţile gospodăreşti şi organizarea neraţională a regimului de viaţă şi de muncă al copilului c.cauze sociale sau care ţin de comunitate - neasigurarea condiţiilor de frecventare regulată a programului şcolar din pricina distanţelor mari dintre şcoală şi domiciliul copilului sau a altor condiţii specifice diferitelor localităţi - sprijinul superficial sau absenţa sprijinului comunitar, prin servicii de asistenţă şi asigurări sociale, pentru familiile aflate în dificultăţi socioeconomice şi care nu îşi pot permite şcolarizarea copiilor - condiţiile precare din unele şcoli datorate investiţiilor promovate în unele zone - fenomenul migraţiei, sărăcia, zone/cartiere cu risc ridicat pentru comportament antisocial, delincvenţă juvenilă, consum de stupefiante d.cauze relaţionale - dificultăţi de comunicare : - limbaj nedezvoltat, sărac, dezorganizat din cauza lipsei de stimulare - tulburări de articulaţie, ritm, fluenţă, voce - tulburări de relatare/evocare, lipsă de sociabilitate, introversiune accentuată, - simptome din spectrul autist - dificultăţi de integrare în grup (respingerea de către membrii grupului, marginalizarea, izolarea. În stabilirea criteriilor de clasificare a deficienţelor de învăţare, trebuie ţinut cont de faptul că există o mare diferenţă între dificultăţile de învăţare de tip şcolar şi dificultăţile de învăţare de tip socioprofesional. De asemenea, trebuie făcută o delimitare clară între tulburările de învăţare reale, care sunt consecinţa unor dereglaje psihice proprii individului şi tulburările de învăţare induse datorate unor abordări educaţionale greşite. Dificultăţile de învăţare proprii trebuie evaluate ţinând cont de:  gradul de extensie, care poate fi specific sau general;  domeniul de referinţă, care poate fi academic sau socioprofesional;  natura deficitului, care poate fi verbal, matematic, aptitudinal;



nivelul procesării informaţiei, atât în ceea ce priveşte tulburările de percepţie, zona de prelucrare la nivelul central, cât şi aspectul de performanţă (de execuţie); Dificultăţile de învăţare induse trebuie evaluate din două perspective: 1. perspectiva intrinsecă cu origini motivaţionale, atitudinale, organizatorice; 2. perspectiva extrinsecă datorată unor carenţe ale demersului educaţional, stilului de viaţă, nivelului socio-economic al familiei, atitudinii pe care o are aceasta asupra învăţării.

Clasificarea dificultăţilor de învăţare Criteriile de clasificare a dificultăţilor de învăţare sunt nenumărate şi nu întotdeauna relevante. În literatura de specialitate întânim o clasificare sintetică, propusă de prof. Alois Gherguţ, care include toate subcategoriile şi subtipurile întâlnite în literatură, astfel: A. Dificultăţi de învăţare induse: a. intrinseci: - acţional-procedurale (receptare pasivă, lipsa tehnicilor de învăţare) - organizaţionale (neeşalonarea învăţării, interferenţe de învăţare, autoevaluare subiectivă) - atitudinale (indiferenţă, dezinteres, negativism) - valorificate (precaritatea experienţei anterioare, lacune în învăţarea anterioară) - ocazionale (incidente, indispoziţii, prezenţă unor boli) b. extrinseci: - calitatea precară a învăţării/predării - suprasolicitarea şcolară - lipsa unui regim de activitate intelectuală - nivelul cultural şi material scăzut în familii - lipsa de interes din partea familiei pentru învăţarea şcolară - lipsa colaborării familiei cu şcoala B. Dificultăţile de învăţare propriu-zise: a. după gradul de cuprindere: - generale - specifice b. după domeniul social afectat: - academice/şcolare - socioprofesionale c. după natură: - discronologii - disimetrii cerebro-funcţionale - disadaptative (pentru mediul şcolar) - carenţe ale limbajului şi comunicării (vorbire, citit, scris) - carenţe ale calculului aritmetic d. după obiectivări: - verbale - nonverbale e. după simţul practic: - de dezvoltare

- de acumulare - de utilizare - de combinare - de valorificare f. după procesarea informaţiei: - de input (perceptive-vizuale, auditive, temporal-ritmice, de atenţie, prin nediferenţiere) - de integrare (de secvenţialitate, de abstaractizare, de organizare) - de retenţie (memorare de scurtă / lungă durată) - de output/de expresie (de limbaj oral, scris, citit) - de simţ matematic (calcul, raţionament, rezolvare de probleme) - de expresie motrică (fină, generală) Simptomatologia si principalele manifestări exterioare ale dificultăţilor de învăţare intalnite la copilul prescolar si la scolarul mic. Tulburările de învăţare variază de la gradul cel mai simplu al dificultăţilor, la gradul cel mai grav al handicapului. În lipsa unei intervenţii psihopedagogice, un anumit grad de retard în învăţământ se poate transforma în eşec şcolar. Impactul trebuie analizat din două puncte de vedere: 1. din perspectiva elevului - reticenţă faţă de sarcinile şcolare, anxietate, tendinţă spre izolare şi conduită de refugiu (copiat, răspunsuri formale, scuze convenabile); 2. perspectiva cadrului didactic - marcată de stereotipuri privind atitudinile elevului faţă de sarcini şcolare, de generalizări privind conduitele deviante. In simptomatologia dificultatilor de invatare vom intalni:  deficienţa de atenţie datorită căreia elevii nu se pot concentra asupra sarcinilor şcolare decât pentru perioade de timp foarte scurte;  deficienţa de motricitate generală şi fină: nivelul subdezvoltat al actelor motorii, carenţe în coordonarea psihomotorie;  dificultăţi în procesarea informaţiilor de origine vizual-auditivă; carenţe în dezvoltarea unor strategii proprii de învăţare (nu-şi formează un stil personal de învăţare);  deficienţe în înţelegerea şi exprimarea vorbirii: în dezvoltarea vocabularului şi în structurarea lingvistică;  dificultăţi de citire în cca. 80% din cazuri;  dificultăţi de scriere;  dificultăţi în însuşirea limbajului matematic şi a noţiunilor spaţiale şi temporale specifice;  tulburări de comportament social cu efecte perturbatoare asupra stabilirii de relaţii interpersonale.

Principalele manifestari ale dificultatilor de invatare intalnite la copilul prescolar Deşi tiparele în care se încadrează creşterea copiilor variază de la individ la individ, dezvoltarea inegală sau întârzierile semnificative în dezvoltare pot semnala prezenta incapacităţii de învăţare. Este foarte important de reţinut că aceste

comportamente, enumerate mai jos, trebuie sa fie prezente continuu de-a lungul timpului, pentru a putea fi considerate aşa-numite ”semne prevestitoare”. Orice copil normal poate prezenta ocazional unul sau doua dintre aceste comportamente pe parcursul dezvoltarii sale. În sfera limbajului se pot constata :  dezvoltarea înceată în rostirea cuvintelor şi a formulării propoziţiilor;  probleme de pronunţie;  dificultăţi în învăţarea de cuvinte noi;  dificultăţi în executarea unor comenzi simple;  dificultăţi în înţelegerea întrebărilor;  dificultăţi în exprimarea dorinţelor;  dificultăţi în rostirea cuvintelor care rimează;  pierderea interesului atunci când i se citeşte sau i se povesteşte ceva. In sfera perceptiva si a memoriei  probleme în memorarea alfabetului sau a zilelor săptămânii;  slaba memorie a procedurilor de zi cu zi, a rutinei;  dificultăţi privind cauza şi efectul, succesiunea şi numărarea;  dificultăţi în reţinerea ideilor de bază, cum ar fi: mărime, formă, culoare; Capacitatea de concentrare  copilul nu se poate concentra mult timp;  are un comportament impulsiv;  este hiperactiv, neobosit;  manifestă dificultăţi în schimbarea activităţilor;  repetarea obsesivă a unei idei, inabilitatea de a trece la o altă idee Locomoţie  lipsa uşurintei de mişcare;  echilibru precar;  dificultate în manevrarea obiectelor mici;  stângăcie la alergat, sărit sau căţărat;  dificultăţi în învăţarea legării şireturilor, a încheierii nasturilor sau a altor activităţi individuale;  evitarea coloratului sau a trasării. Comportamentul în societate  dificultăţi de interacţionare cu alţii, preferă să se joace singur;  predispus la schimbări bruşte de temperament;  se simte repede frustrat;  este greu de ţinut în frâu, are temperament isteric. Principalele manifestari ale dificultatilor de invatare intalnite la scolarul mic Pe parcursul şcolii primare încep să apară problemele la învăţătură, datorită cerinţelor crescânde, complexe, pe care copilul le întâlneşte. Dificultăţile întâmpinate la învăţarea subiectelor pentru şcoala şi a abilităţilor sociale şi/sau emoţionale pot deveni o problemă. Semnele de avertizare pentru această grupă de vârsta pot include oricare din semnele de avertizare enumerate mai înainte, pentru copiii de grădiniţă, la care se vor adăuga: În sfera limbajului şi calculului matematic  învăţarea înceată a sunetului corespunzător literei;

        

erori repetate la citire sau la pronunţarea literelor; dificultăţi în amintirea cuvintelor de bază, la prima vedere; inabilitate în a reda o povestire pe episoade; probleme la învăţarea timpului sau numărarea banilor; confuzie la folosirea semnelor matematice (+, -, x, /, =); transpunerea greşită a secvenţelor numerice; dificultăţi în memorarea teoremelor; dificultate cu valoarea materială a obiectelor; dificultăţi în amintirea paşilor matematici în rezolvarea unor operaţii mai dificile. In sfera atentiei si in capacitatea de organizare  dificultăţi de concentrare  dificultăţi în terminarea temelor la timp;  inabilitatea de a urmări direcţii multiple;  dezinteres neobişnuit;  probleme de întelegere a direcţiei (stânga, dreapta);  respingerea ideilor, conceptelor noi sau schimbărilor în rutina de zi cu zi. Locomoţie  lipsa uşurinţei de mişcare, lipsa de coordonare sau stângăcie;  dificultăţi în copiatul de la tablă;  dificultăţi în alinierea coloanelor matematice;  scris inestetic, cu multe greşeli şi foarte greoi; Comportament social  dificultăţi în înţelegerea expresiilor faciale sau a gesturilor;  dificultăţi în înţelegerea situaţiilor sociale;  tendinţa de a interpreta greşit comportamentul colegilor şi al persoanelor din anturaj  aparenta lipsă a bunului simţ. Elevii cu dificultăţi medii de învăţare, vor avea niveluri de performanţă semnificativ sub nivelul aşteptat în majoritatea ariilor curriculare, în ciuda intervenţiilor corespunzătoare.În comparaţie cu colegii lor, se confruntă cu dificultăţi mult mai mari în:  dobândirea abilităţilor de scriere, citire, calcul  înţelegerea conceptelor.  de asemenea, pot avea: întârziere de vorbire şi limbaj asociate  respect de sine scăzut  nivel scăzut de concentrare  abilităţi sociale insuficient dezvoltate Există mai multe domenii în care elevii cu dificultăţi medii de învăţare se confruntă cu obstacole în calea învăţării, fiindu-le afectată capacitatea de a :  se autoorganiza  lucra eficient fără supraveghere şi indicaţii  înţelege informaţii complexe, în scris  efectua în scris teme mai lungi  înţelege şi aplica concepte matematice  înţelege şi aplica concepte generale  deprinde şi aplica noi abilităţi fără a avea în mod frecvent posibilitatea de a le repeta

       

reţine informaţii complexe fără posibilitatea repetării acestora înţelege pe deplin informaţiile transmise verbal îşi comunica ideile clar şi eficient avea încredere că pot învăţa avea încredere să înceapă şi să desfăşoare sarcini se concentra asupra unor sarcini pentru perioade extinse lucra în grupuri căuta ajutor atunci când este cazul Elevii cu dificultăţi medii de învăţare răspund într-un mediu de învăţare în care se simt în siguranţă şi au acces la sprijin de câte ori au nevoie. Specificul intervenţiei specializate în dificultăţile de învăţare În literatura de specialitate, de-a lungul timpului, în funcţie de modelele explicative, de disciplinele implicate şi de fundamentul teoretic al acestora, au existat diferite concepte pentru a defini activitatea de corectare şi recuperare a dificultăţilor de învăţare.Remedierea acestora poate fi identificată cu tipuri de activităţi precum:  diferenţiere prin individualizare şi personalizare;  instrucţie şi remediere;  corectare;  intervenţie specifică sau specializată;  intervenţie individualizată sau personalizată. Profesioniştii implicaţi în aplicarea programelor de intervenţie specializată în dificultăţile de învăţare sunt: consilierii şcolari, profesorii logopezi, cadrele didactice de sprijin, profesorii de psihopedagogie specială etc. Elevii cu dificultăţi de învăţare pot fi sprijiniţi în şcoală prin activităţi specializate, suplimentare şi complementare activităţii didactice şi în mod direct la clasă, prin adaptarea activităţilor didactice la cerinţele lor educative.În activitatea desfăşurată la clasă, profesorii folosesc planurile educaţionale personalizate sau de grup. În ambele situaţii, este necesară colaborarea şi stimularea lucrului în echipă şi o legătură permanentă între profesori, familie, consilieri şcolari, profesori logopezi, cadre didactice de sprijin, profesori de psihopedagogie specială. Aplicarea metodelor de educare a copiilor cu dificultăţi de învăţare, necesită respectarea următoarelor momente: a. analiza sarcinilor de efectuat : definirea obiectivelor, evaluarea psihopedagogică a elevului (gradul de dezvoltare psiho-fizică şi nivelul de intruire a acestuia), planificarea şi desfăşurarea activităţilor, stabilirea criteriilor şi a modalităţilor de evaluare (de etapă sau finală); b. utilizarea modalităţilor de învăţare eficientă : se stabilesc în funcţie de cerinţele educative ale elevului, de observaţiile stabilite anterior, de normarea activităţii şi de urmărirea progresului zilnic; c. participarea la activităţile desfăşurate în grup : există diverse tipuri de activităţi desfășurate în grup care să atenueze caracterul ”competitiv” existent într-o clasă, iar manierele variază, de la lucrul dirijat la activităţile libere, de la expunere ordonată a opiniilor (cadrul didactic sau unul din elevi are rol de moderator) la discuţii libere, de la simulare a situaţiilor de viaţă (joc de rol), la analiza creatoare;

d. utilizarea calculatorului se va face în funcţie de momentele şi scopurile activităţii deoarece, există pericolul ca elevul să se depărteze de la programul fixat; e. aplicarea tratamentului medical cu rol ameliorator, calmant sau fortifiant. Dacă relaţia dintre dezvoltare şi învăţare este mediată de zona proximei dezvoltări, relaţia dintre tulburările de dezvoltare şi cele de învăţare este modelată şi amplificată de aşa-numita zonă a proximei interacţiuni dintre individ şi mediul social (mediul şcolar şi familial, în principal). Metoda lucrului cu grupul, oferă elevilor cu dificultăţi de învăţare, ocazia de a colabora cu ceilalţii prin activităţi comune. Organizarea eficientă a activităţii din perspectiva acestei metode implică mai multe tipuri de grupări:  grupuri de schimb - realizează schimburi de idei pentru o temă dată;  grupuri de lucru dirijate - participarea tuturor membrilor grupului la schimbul de idei şi evaluarea înţelegerii;  grupuri de discuţie - presupune abordarea eficientă a problemei în grup şi găsirea în comun a soluţiei, precum şi numirea unui moderator de grup, a unui observator al participării la discuţii şi a unui raportor al rezultatelor;  grupuri de cercetare - presupune desfăşurarea în comun a unui proiect;  grupuri de analiză creatoare - presupune studiul în comun a unei probleme delicate şi controversate;  grupuri de stimulare - se folosesc experienţele de viaţă ale copiilor şi discuţiile se poartă pornind de la intuiţiile acestora folosind jocul de rol;  grupuri de clarificare a valorilor - permit elevilor să-şi precizeze propriile lor valori şi să înţeleagă punctul de vedere al celorlalţi;  întâlnirea clasei - este un mod de lucru potrivit pentru a modifica comportamentele inadecvate şi de a responsabiliza elevii. Instruirea diferentiata – semnifica personalizarea sau individualizarea demersului instructiv-educativ in raport cu setul de observatii si examinarea cerintelor individuale (specifice fiecarui copil), constituind un mijloc de ameliorare a educatiei in general, prin reconsiderarea particularitatilor evolutiei si dezvoltarii fiecarui copil in parte. Instruirea diferentiata are in vedere urmatoarele elemente: - structura invatamantului, - continutul invatamantului, - organizarea colectivitatii scolare si a activitatii didactice, - metodologia didactica si relatia pedagogica dintre educator si educat. Instruirea diferentiata – semnifica personalizarea sau individualizarea demersului instructiv-educativ in raport cu setul de observatii si examinarea cerintelor individuale (specifice fiecarui copil), constituind un mijloc de ameliorare a educatiei in general, prin reconsiderarea particularitatilor evolutiei si dezvoltarii fiecarui copil in parte.Instruirea diferentiata are in vedere urmatoarele elemente: structura invatamantului, continutul invatamantului, organizarea colectivitatii scolare si a activitatii didactice, metodologia didactica si relatia pedagogica dintre educator si educat.

Strategii pentru eficientizarea predarii la clasele cu copii cu dificultati de invatare Cadrele didactice trebuie să cunoască şi să utilizeze o gamă diversificată de strategii didactice care să şi să sprijine rezolvarea dificultăţilor de învăţare în clasă. În acest context, profesorul trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe, precum: - să cunoască bine dificultăţile de învăţare ale fiecărui elev, modul lor de manifestare şi domeniul în care apar; - să se asigure că elevii aflaţi în situaţie dificilă au achiziţionat aptitudinile prealabile; - să adapteze materialul didactic folosit la fiecare temă; - să procure materialul de sprijin atunci când este nevoie; - să-şi rezerve un timp necesar în fiecare oră pentru a evalua eficacitatea activităţilor de învăţare şi predare; - învăţătorul/profesorul clasei trebuie să organizeze situaţii de învăţare variate la care să participe toţi elevii, inclusiv cei cu dificultăţi; - învăţarea trebuie să se producă într-un mediu stimulativ şi adecvat pentru toţi copiii, deci şi pentru cei care primesc o intervenţie suplimentară în afara clasei. Predarea eficientă a curriculumului implică o serie de strategii, cum ar fi:  ajutorul pentru dezvoltarea abilităţilor organizatorice şi posibilitatea de a le folosi  atentă supraveghere şi îndrumare  sarcini împărţite în etape mai mici, realizabile  găsirea oportunităţilor frecvente de a oferi feedback  informaţii în scris, care nu sunt complexe sau extinse  folosirea semnelor şi simbolurilor în clasă pentru a evidenţia informaţiile cheie sau pentru a facilita comunicarea  evitarea activităţilor extinse în scris  ajutor şi sprijin pentru prezentarea rezultatelor muncii lor şi accesul la echipamente TIC  strategii pentru prezentarea conceptelor matematice pe etape şi o varietate de posibilităţi de a le repeta şi aplica  repetarea şi consolidarea conceptelor şi informaţiilor cheie  oportunităţi frecvente de a repeta şi aplica abilităţile nou deprinse  folosirea semnelor şi simbolurilor pentru a sublinia informaţiile transmise verba şi a-i ajuta să-şi comunice eficient ideile  lăudarea elevilor şi oportunitatea de a le recunoaşte succesele pentru a le spori respectul de sine, a-i ajuta să aibă încredere în capacitatea lor de a învăţa şi de a iniţia şi duce la îndeplinire sarcini  oportunităţi şi activităţi pentru dezvoltarea capacităţii de concentrare  oportunităţi frecvente de a lucra în colaborare, pe perechi sau în grupuri mici  încurajare şi sprijin pentru a-i convinge să ceară ajutor atunci când au nevoie Recomandări şi sugestii de ordin general pentru profesorii de la clasă şi pentru părinţi : Profesorul eficient îşi sprijină elevii prin:  stabilirea clară a scopulului activităţilor didactice, ţinând cont de faptul că un copil cu dificultăşi de învăţare are un ritm propriu de evoluţie şi nu poate învăţa numai prin utilizarea metodelor tradiţionale;

 

 

acceptarea şi valorizarea diversităţii şi opţiunilor diferite; reflectarea asupra activităţilor desfăşurate şi evaluarea permanentă a intervenţiilor sale şi ale copiilor; de multe ori, comportamentele inadecvate ale copiilor apar din cauza neutilizării metodelor de lucru adaptate potenţialului individual al acestora; utilizarea flexibilă a tuturor resurselor disponibile;colaborarea cu echipa de specialişti; folosirea cooperării în clasă şi în afara ei, evitarea izolării copilului, ironizării acestuia de către colegii săi; valorizarea şi încurajarea elevului cu dificultăţi de învăţare în efectuarea activităţilor zilnice, în luarea deciziilor, în alegerea soluţiilor şi în obţinerea progresului.

Se recomandă atât profesorilor, cât şi părinţilor:  să vorbească sincer despre problemele pe care le întâmpină copilul;  să amintească permanent copilului că este inteligent, dar este diferit de ceilalţi, prin felul în care învaţă;  să identifice punctele forte şi talentele copilului, să îl încurajeze, să şi le dezvolte;  antrenarea copilului în strategii care să ofere succesul unor activităţi la care acesta are probleme;  sprijinirea permanentă a copilului către progres, realizare;  acordarea ajutorului la efectuarea temelor;  acordarea prin propriul comportament, a unui model, când copilul citeşte sau scrie;  stabilirea unor scopuri precise, a unor aşteptări realiste;  colaborarea cu specialiştii;  ascultarea copilului când doreşte să vorbească;  sprijinirea copilului în identificarea propriilor nevoi şi argumentarea rezolvării acestora;  aprecierea copilului pentru unicitatea sa, calităţile sale speciale şi contribuţiile personale la activităţi.