Conspect MG - Corporativ [PDF]

Zitiervorschau

Capitolul I. Evoluţia corporaţiilor şi a uniunilor corporative Tema 1.1. Apariţia primelor concepte corporative în antichitate. DEX-ul, Dicţionarul explicativ al limbii române ne dă următoare explicaţie a corporaţiei: 1. în evul mediu - breasla, uniunile de meseriaşi; 2. la etapa actuală - întreprinderile mari şi/sau societate pe acţiuni. Corporaţia este un derivat al cuvântului corpus, corp. Corporatism – doctrina contemporană, care are la bază ideea că lumea poate fi condusă de organele de conducerea a unor mari corporaţii ************* Privitor la apariţia organizaţiilor corporative sunt mai multe păreri. Unii savanţi consideră că corporaţiile au apărut în secolul XIV-XII, iar la baza apariţiei acestora stau reformele şi dezvoltarea economică: dezvoltarea producţiei, comerţului, mai ales a comerţului şi afacerilor maritime. Suntem de părerea că totuşi rădăcinile uniunilor corporative trebuie de cătat cu mulţi ani înainte erei noastre. În Grecia antică era dezvoltat comerţul maritim astfel apar primele asociaţii, cu contractele, înţelegerile care reieşeau din acestea: de transportare în comun, de participare la profit, de unire a puterilor financiare etc. Roma antică a lăsat omenirii o mulţime de tipuri de uniuni corporative: În Dreptul Roman întâlnim aşa noţiuni cum sunt: uniuni de tovărăşie (societas); organizaţii corporative, cu elemente de persoană juridică - universitas (corpus); de asemenea şi tovărăşia publicanilor (sau tovărăşia stringătorilor de impozite) (societas vectigalium publicanorium), ce avea trăsături comune atât cu societas cât şi cu universitas, ce sunt considerate drept o primă formă ce a influenţat apariţia societăţilor pe acţiuni. Societas se formau în baza unui contract neformal a părţilor participative. Contractele de obicei erau încheiate pe termen scurt, iar fiecare membru putea oricând să iasă din Societas. Caracteristic era şi faptul că membrii nu puteau acţiona din numele societăţii ci numai din numele propriu. Societas, de obicei, ca uniune era cunoscută doar membrilor săi. Contractul verbal-neformal nu permitea efectuarea unor activităţii din numele altor membri. Modul de rupere a acestor uniuni făceau posibilă activitatea acestora doar bazată pe încrederea personală între membrii înţelegerilor. Cu toate ca avea multe trăsături negative (răspunderea personală, încrederea personala, imposibilitatea de prezentare a ununii, neîncrederea clienţilor, etc.), Societas erau foarte răspândite, mai ales când era necesară uniunea de capitaluri. Dacă un membru a Societas – un Soci deceda, aceasta din urmă se destrămă, sau se lichida, dacă Societas continua afacerile se considera că ei nu prelungesc contractul, înţelegerea veche, dar încheie una nouă. Dreptul roman de asemenea prevedea participarea la afaceri prin contract, astfel un Soci putea să participe la profituri iar la pierderi – nu. Deci, din cele de mai sus reiese că societas este forma iniţială a tovărăşiilor, uniunilor actuale.

În Republica Moldova nu avem o aşa formă de activitate stipulată de legislaţia în vigoare, cu toate că „tovărăşiile” menţionate au existat, există şi vor exista şi în viitorul îndepărtat. Universitas era considerat un subiect de sinestătător al dreptului roman, care exista şi activa independent de persoanele fizice, care era parte componente a acesteia. Persoanele fizice influenţau asupra deciziilor „companiei” – universitas doar prin participare directă în organul de conducere (este comparabil cu societăţile pe acţiuni actuale). Din punct de vedere a dreptului roman, este destul de interesant faptul că: Universitas era considerată şi ca persoană unică, adică entitate şi ca mulţime, adică ca entitate legată de membrii săi. Cu toate că universitas era considerată ca persoană, totodată persoană (persona) era considerat doar omul. Gai menţiona: „civitates enim privatorum loco habentur”, adică uniunile sunt analizate ca persoane private. Însă, chiar cu toate cele expuse mai sus, proprietatea universitas aparţinea doar ei şi nu membrilor acesteia.1 Universitas nu îşi încetinea activitatea dacă unul sau unii membri părăseau compania. Societas vectigalium publicanorium. În Roma Antică în perioada Ciceronilor transmiterea dreptului de acumularea a taxelor în concesiune a dus la formarea clasei publicanilor. Uniunea publicanilor – concesionarilor a apărut în domeniul financiar, deoarece anume în acea perioadă exista problema colectării impozitelor şi a concesiunilor, era imposibil de a efectua activitatea corespunzătoare utilizând capitalul unei singure persoane. Sistema de concesiuni împreună cu impozitele statale în strânsă legătură cu lipsa unei sisteme şi posibilităţi statale au impus formarea clasei publicanilor. Istoricul de drept Goldşmidt considera Societas vectigalium publicanorium ca prima formă a societăţii pe acţiuni actuale. La baza acestui institut de drept stătea uniunea persoanelor care se obligau de a activa în comun pentru colectarea impozitelor – concesiunilor sau a altor plăţi /venituri ale statului şi în comun să achite o anumită cotă de participare. Tovărăşia era formată din persoanele ce au încheiat un acord cu statul în privinţa colectării unor anumite taxe în schimbul unor prime stabilite şi din persoane care încheiau un acord cu primele persoane, prin plata unor contribuţiicote părţi, interesate de primirea unor profituri după colectarea taxelor. Cota de participare în tovărăşia publicanilor (partes) putea fi vândută, schimbată, dăruită, moştenită, etc., astfel fiind subiect aparte a dreptului şi se cota pe piaţă. În Roma Antică se înfăptuiau deja operaţii asemănătoare cu actualele operaţii bursiere şi în locurile indicate se comercializau cotele tovărăşiilor publicanilor. Una din principalele caracteristici a legăturii uniunii publicanilor cu corporaţiile actuale era posibilitatea /dreptul membrilor de aşi înstrăina cotele părţi fără permisiunea altor membriparticipanţi. O altă trăsătură specifică a tovărăşiei publicanilor era proprietatea acesteia: construcţiile, robii, utilajul etc. nu era proprietatea unui membru ci proprietatea întregii entităţi – tovărăşii. Personalul era angajat nu de către o persoană aparte – publican, ci de tovărăşie. Interesant este şi faptul că cu toate că iniţial bazele formării societăţilor pe acţiuni au fost puse în domeniul financiar, după cum o să aflăm pe parcurs, totuşi primele corporaţii (structura organizatorică, votarea, participarea la adunări, etc.) au apărut în domeniul comerţului. 1

Si guid universitati debetur, singulis non debetur, nec guod debet universitas singuli debent – dacă suntem datori corporaţiei, noi nu suntem datori membrilor acesteia, ceea ce este datoare corporaţia, nu sunt datori membrii ei. (Dreptul Roman)

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

2

ASEM

Tema 1.2. Dezvoltarea uniunilor corporative în evul mediu. În antichitatea uniunile corporative erau la o etapă pregătitoare şi nu aveau un aport considerabil asupra dezvoltării economice. Cu dezvoltarea economiei, a producţiei şi mai ales a transportului maritim se dezvoltă şi formele juridice de activităţi economice. Uniunile bizantine. Pe teritoriul Estic a Imperiului Roman – Bizanţ – care a moştenit o mulţime de tradiţii a dreptului roman privat, uniunile tovărăşeşti aveau o mare importanţă asupra circulaţiei marfare. Eclogul – act legislativ a s. VIII – stipula următoarele condiţii pentru funcţionarea tovărăşiilor: „ ...Tovărăşia se formează sau oral sau înscris între două sau mai multe persoane, când fiecare în cote părţi egale, sau unul într-o cotă mai mică alocă partea sa în afacerea comună. Sau cineva alocă suma, alţii alocă puterea şi munca. Profitul obţinut este repartizat după înţelegerea existentă. Dacă tovărăşia înregistrează pierderi, atunci fiecare membru va înregistra pierderi...”. Tovărăşii în comandită. De asemenea una din primele forme de uniuni a fost tovărăşia în comandită, prima informaţie datând cu anul 976, Veneţia. Însă o răspândire mai largă a obţinut-o abia în sec. XII. În oraşele-porturi a Italiei uniunile negustorilor se prezentau sub formă de cammendă, în Veneţia numindu-se şi colleganza sau societas maris. Această formă permitea diferitor grupuri sociale să participe în comerţul maritim, primind de la acesta considerabile avantaje şi neasumându-şi totodată greutăţile şi pericolele călătoriilor. Istoric sau evidenţiat două căi de formarea a acestor uniuni: 1. Prima şi cea mai simplă formă a acestei uniuni este procesul de transmiterea a mărfurilor de către negustor unui agent, „tractator” sau persoană ce îndeplinea o misiune (comendatarius). Acumulând apoi profituri, acesta la rândul său procura mărfuri, investind în afacere. Tractatorul încheia apoi contracte cu mai mulţi negustori, companioni (soci stans sau comendator). În cele din urmă, anume Tractatorul ducea facerea nu ca un agent simplu, dar ca o persoană ce acumulează capital pentru o afacere comună. Profitul de la afacerea dată era repartizat uniform, însă pierderea era repartizată în aşa fel, încât comendatorii pierdeau doar marfa (cota parte, iar tractatorul de obicei – tot. 2. A doua cale de formarea a camendei - creditele maritime, care erau foarte populare în acea perioadă. Această formă de afaceri consta în faptul că negustorul, ce ducea un comerţ maritim, sau patronul vasului maritim primeau de la o persoană o anumită sumă de bani pentru afacerea personală. Riscul în cazul unei forţe majore şi-l asuma creditorul. Negustorul (proprietarul vasului) se obliga să ramburseze la întoarcere suma primită cu procentele stabilite. Deci în această perioadă camenda era una din cele mai prospere forme de organizare a afacerilor.2 Tovărăşii de munte (tovărăşiile extractive). După sec. X în Europa se dezvoltă producţia industrială. Necesitatea stringentă în metale dă un imbold dezvoltării industriei extractive. De obicei capitalul era împărţit în cote egale – cotă de asociat – fiecare din care dădea dreptul la o parte din producţia extrasă din mină.3 Cotele părţi puteau fi liber vândute, astfel din cauza 2

În anul 1268, în Veneţia a decedat patricianul, care timp de 15 ani era conducătorul parlamentul din Veneţia, ocupa o mulţime de posturi şi de asemenea conducea flota marină veneţiană. Urmaşii au determinat că majoritatea averii era investită în camende, el fiind membru a 132 tovărăşii, cotele părţi variind între 100 şi 970 lire veneţiene. (Луццато Дж. Экономическая история Италии. – М., 1954, с.371.) 3 În Sardinia, de exemplu, terenul era divizat în 32 cote-părţi, care purtau denumirea de trente, iar fiecare de membrii tovărăşiei – partiarii verchi – putea să fiei proprietar a unei sau mai multor părţi.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

3

ASEM

speculaţiilor proprietarii se schimbau destul de des, afacerea ajungând în măinele bisericii, negustorilor şi nu a producătorului propriu-zis. Proprietatea tovărăşiei de munte era proprietatea membrilor-participanţi la tovărăşie. Organul suprem de conducere – Adunarea Generală – adopta deciziile prin simpla majoritate a voturilor. O trăsătură caracteristică importantă este faptul că în unele ţări (Germania) membrii tovărăşiei nu purtau o responsabilitate personală pentru obligaţiile uniunii de munte. Dacă tovărăşia ducea lipsă de surse, atunci reprezentantul tovărăşiei – şahmeisterul – deseori reprezentantul statului - odată în trimestru stabilea suma necesară şi o repartiza pe cotele părţi existente. În caz de neachitare a acestor sume suplimentare, cotele părţi rămase se divizau între membrii tovărăşiei sau se transmiteau unor persoane terţe. Dacă nici unul din membriproprietari nu alocau sume suplimentare, atunci tovărăşia de munte îşi întrerupea activitatea. Deci dacă coparticipanţii la afacere considerau necesar de a continua lucru, capitalul „statutar” se acumula, în caz contrar uniunea se desfiinţa. Din cele expuse putem conchide că tovărăşia de munte avea unele trăsături comune cu societăţile pe acţiuni actuale (excluzând faptul că exista şi un control din partea statului): cotele părţi – parcelele – proprietatea particulară - putea fi liber vândută, transmisă persoane terţe, iar proprietatea „socială” se afla în mâinile tuturor participanţilor. Uniunea maonilor. Cauza principală a formării uniunilor de maoni este dezorganizarea şi descreşterea activităţii statale. În Italia, oraşele sunt nevoite, în acea perioadă, să-şi apere independenţă, ceea ce impunea mari cheltuieli financiare. Creditele statale sunt impuse cu forţa. Evident, ca rezultat a unei cereri de credite apare şi o ofertă corespunzătoare, mai ales că creditele sunt impuse marii majorităţii a populaţiei. În aşa mod apar primele bănci în Veneţia, Genova, Florenţa, etc. Populaţiei – creditoare se promitea întoarcerea creditelor cu dobânda respectivă, care de obicei era destul de mare. Dacă tovărăşiile maritime sunt considerate ca una din formele primare a uniunilor comerciale, atunci maonii – prima formă de organizarea a afacerilor financiare. Maonii încep să-şi diversifice activitatea, se modifică şi se complică structurile organizaţionale şi relaţiile din cadrul companiilor date financiare. Formată în 1419, Banca de Genova Sf. Gheorghe a bătut toate recordurile acelei perioade, înghiţind mai mulţi maoni şi transformându-se în felul său în „Maonul maonilor”.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

4

ASEM

Tema 1.3. Apariţia corporaţiilor coloniale în diferite ţări

1.3.1.

Apariţia corporaţiilor în Olanda

În anul 1595 Conducerea ţării duce tratative cu unele companii comerciale din ţară care le aliază şi astfel apare Compania Ost-Indiilor. Astfel tovărăşiile maritime şi breslele de negustori sunt uniţi într-o singură companie colonială.4 Deoarece Compania Ost-Indiilor s-a format în urma reuniunii uniunilor tovărăşeşti ce funcţionau în toată Olanda, ea asigura negustorilor din diferite regiuni participarea la profit proporţional cu comerţul. Iniţial este interzis primirea a noi membri în companie şi de asemenea părăsirea companiei în decurs de 10 ani. (Pe parcurs aceste restricţii s-au anulat de oarece a devenit posibil efectuarea afacerilor prin persoane terţe). Cota parte a participanţilor la capitalul companiei era diferită, apoi ele sunt divizate în părţi egale, care încep să se coteze la burse. Aceste cote părţi au primit denumirea de acţiuni, iar proprietarii acestora le puteau înstrăina doar printr-o simplă înscriere în registrele de tovărăşie. În aşa mod apar şi primele speculaţii. Fiind o marfă uşor de procurat şi vândut, deseori apăreau persoane „moarte” („suflete moarte” sau inexistente) care procurau şi vindeau cotele părţi (cota parte ce acum poartă denumirea de acţiune îşi ia originea de la cuvântul olandez actie). Structura Companiei Ost-Indiilor este formată: după unele surse din 6 camere. Statul numea centralizat pentru fiecare cameră un administrator. Fiecare dintre aceste camere, sau conducerea acestora se ocupau de sinestătător de: gestiunea afacerilor curente, organizarea expediţiilor maritime, primirea şi realizarea mărfurile. Compania este formată iniţial pe un termen de 21 ani cu dreptul de a părăsi compania peste 10 ani de la formarea acesteia. De asemenea, pe parcursul a primilor zece ani compania nu avea dreptul de a primi noi membri. Fiecare cameră avea un număr anumit de directori şi dispunea de o cotă anumită de acţiuni: Camera (Palata) din Amsterdam – 50% şi 23 directori; Camera (Palata) din Rotterdam – 1/16% şi 9 directori; Camera (Palata) din Zelanda 25% şi 14 directori; Camera (Palata) din Delift – 1/16% şi 12 directori; Camera (Palata) din Gorna – 1/16% şi 4 directori; Camera (Palata) din Encguizin – 1/16% şi 11 directori. La prima vedere se pare că exista o descentralizare foarte puternică. Cu toate că nu exista adunarea generală a acţionarilor, membrii conducerii de vârf a companiei formau un consiliu din 17 membri, reprezentanţi a tuturor camerelor. De asemenea, conform normativelor corporative din anul 1602, organul suprem a companiei, după 10 ani de activitate, este obligat să prezinte o dare de seamă a activităţii companiei. Pentru a informa acţionarii despre această dare de seamă se utiliza publicitatea.

4

Sub conducerea companiei olandeze se afla teritoriul actualei Indonezii, ins. Ceilon, câteva colonii din India, Tailand. Compania avea drept preferenţial de a duce comerţ cu Japonia, ducea comerţ cu Persia şi China.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

5

ASEM

1.3.2.

Evoluţia corporaţiilor coloniale în Anglia şi aportul asupra dezvoltării uniunilor corporative

Sunt foarte multe opinii care se împart şi se află pe ambele părţi ale balanţei: Olanda sau Anglia? Cine, totuşi, a dat naştere primei corporaţii comerciale coloniale foarte puternice? În a. 1599 ia naştere Compania Engleză a Ost-Indiilor. Imboldul principal a fost majorarea artificială şi prea exagerată a preţului la piper de către companiile olandeze. Cum a apărut această corporaţie: la Londra se organizează o adunarea, unde se ia hotărârea de iniţiere a unei uniuni de comerţ, ce s-ar ocupa de comerţul maritim cu India. Doritori de a crea, a înfiinţa compania erau iniţial în număr de 101, câtre anul 1603 – deja 239 participanţi. Sumele, cotele părţi a acţionarilor, proprietarilor cotelor, erau cifre rotunde, care variau între 100 şi 3000 lire sterline. Regina Angliei donează companiei statut de corporaţie5 şi, de asemenea, diferite priorităţi de import şi export a mărfurilor. Actele guvernamentale nu afectau problemele legate de organizarea internă a organizaţiei, ceea ce este lăsat în seama companiei. Reglementarea gestiunii interne a corporaţiilor are loc pe parcurs. Primele norme corporative se refereau la: 1. Formele de petrecere a Adunărilor Generale: era necesar de stabilit locul adunării ca să fie cunoscut tuturor proprietarilor; 2. Un membru avea un singur vot; 3. Participarea la adunare - obligatorie pentru toţi membri, în caz contrar se puteau indica penalizări, inclusiv sub formă de amendă; 4. Adunările Generale era divizate în ordinare şi extraordinare. Mărimea cotei de participare iniţial a membrilor era determinată binevol, fiecare participant primind un certificat, ce atesta dreptul şi participarea la activitatea corporaţiei, de asemeni la cota corespunzătoare de profit. Dreptul de vot în anul 1662 se dădea doar acţionarilor ce avea investit un capital nu mai mic de 500 lire sterline, în 1772 această sumă ridicându-se până la 1000 l.s., dar cu condiţia de a fi proprietar nu mai puţin de un an. Iniţial organul de conducere era format din 15 membri, acţionari ai companiei, care sunt aleşi pe o perioadă de un an de zile, apoi condiţiile se modifică, în aşa fel încât era necesar să fie aleşi de membri ce deţineau un capital mai mare de 2000 l.s. Toţi membri şi directorul dădeau jurământul de loialitate faţă de companie. Evident este şi faptul că primele încercări de a reglementa activitatea corporaţiilor se întâlneau cu o mulţime de probleme. Totuşi se fac primele încercări de a stabili prin lege, de a reglementa activitatea corporaţiilor. În acea perioadă guvernul Angliei stabileşte: 1. Obligativitatea efectuării înregistrărilor prealabile şi finale ale societăţilor pe acţiuni. 2. Răspunderea limitată a societăţilor pe acţiuni; 3. Includerea în statutul companiei: a. locul de reşedinţă a companiei (sediul) 5

Doar faptul că organizaţia avea „statut de corporaţie” însemna priorităţi în comparaţie cu alte organizaţii comerciale: în comerţul maritim, impozite, realizarea mărfurilor în ţară, contractele cu alte ţări şi alte companii. Sunt comparabile cu întreprinderile de stat – puternice la etapa actuală.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

6

ASEM

b. c. 4. 5.

scopul activităţii capitalul statutar Emiterea: doar a acţiunilor nominale Efectuarea înregistrărilor complete şi corecte a

acţionarilor 6. 7.

Registrul acţionarilor să fie accesibil pentru toţi Realizarea (înstrăinarea-vinderea) acţiunilor să se facă doar prin contract şi doar după reînregistrare 8. Obligativitatea petrecerii adunărilor generale cel puţin odată în an, cu condiţia ducerii procesului verbal 9. Lichidarea companiei poate fi efectuată atât benevol, cât şi pe calea juridică Influenţat de afacerile cu cotele părţi / hârtii de valoare apare primul act legislativ ce reglementează - limitează activitatea uniunilor corporative: Bubbles Act (1720). Apariţiei primului act legislative privitor la societăţile pe acţiuni coloniale: Bubbles ACT Bubbles Act este prima lege, în baza căreia se reglementează modul de formare a corporaţiilor coloniale, având ca scop şi reglementarea speculativă, dar nu se referă la activitatea internă a societăţilor pe acţiuni, în aşa mod fiind mai mult o latură a dreptului public decât a dreptului privat. În anii 1690 se începe o speculaţie foarte mare a cotelor participative, astfel guvernul, în 1697 ia hotărârea, în legătură cu care numărul de agenţi de bursă se limita, li se interzicea efectuarea afacerilor din cont propriu, iar afacerea era necesară de încheiat în termen de trei zile. În 1720 guvernul Angliei emite Bubbles Act, unde indică următoarele: din cauza formării multor întreprinderi răufăcătoare şi proiectelor, fondatorii cărora fără permisiunea statului îşi iau statut de corporaţie, aceste întreprinderi se consideră nelegale, iar formarea acestora se pedepseşte. Termenul de întreprindere rea era foarte greu de concretizat, dar cu toate aceste legea dată a funcţionat timp de un secol şi a fost anulată doar în 1825, în legătură cu faptul că a crescut starea socială şi economică a populaţiei, a scăzut nivelul inflaţiei iar companiile, societăţile pe acţiuni erau subordonate unei legislaţii comune.6

6

În 1811 are loc un proces de judecată între Compania de Morărit şi Compania de Pâine, ultima fiind înfiinţată cu scopul de a micşora preţul la produselor de panificaţie. Concurenţii au desfiinţat această companie utilizând Bubbles Act, cerând să fie considerată „răufăcătoare”, deoarece compania este nelegitimă. Această afirmaţie se baza pe faptul că la moment preţul la produsele de panificaţie erau stabile, adică nu mărite, deci Compania de Pâine şi-a atins scopul, deci la moment nu este necesitatea în existenţa acesteia. Judecata a hotărât desfiinţarea companiei.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

7

ASEM

1.3.3.

Formarea corporaţiilor în Franţa

Companiile franceze au apărut sub influenţa celor din Olanda, cu toate că comerţul din Franţa iniţial se dezvolta sub influenţa Italiei. Deoarece în Olanda corporaţiile la acest moment au atins un nivel considerabil de dezvoltare, a devenit foarte clar că această formă juridică de activitate este foarte efectivă. În aşa mod Franţa nu inventează o cale nouă de dezvoltarea ci împrumută şi implementează ceea ce există. Cu toate că de copiat experienţa străină este mai uşor decât de inventat ceva propriu, Franţa n-a fost ferită de greşelile mari şi vechi. Ca şi în Anglia şi Olanda apar multe companii speculative, iar crizele bursiere nu au fost mult aşteptate nici în Franţa. Ca rezultat Guvernul Francez interzice activitatea companiilor, capitalul fondator a cărora se divizează în acţiuni, ce se schimbau liber. În anul 1794 situaţia bursieră şi economică a Franţei se află în aşa o criză, încât guvernul emite o lege prin care interzice formarea oricăror companii ce poartă utilizează numele: „Indiene”. Legislaţia franceză, în general, nu reglementa formarea şi activitatea primelor companii coloniale, ce existau în baza actelor individuale. Dezvoltarea propriu-zise a legislaţiei societăţilor pe acţiuni în Franţa, iar după părerea noastră şi a altor autori, şi în alte ţări se începe cu elaborarea Codului Comercial Francez. Codul Comercial Francez determina următoarele momente: 1. Societăţile pe acţiuni (societăţile anonime) se formau doar prin permisiunea specială a guvernului, iar tovărăşiile prin comandită pe acţiuni (societăţi acţionare comanditare) se formau în urma unei proceduri de înregistrări simple. 2. Denumirea Societăţii pe acţiuni trebuie să se deosebească de numele participanţilor şi este obligată se reflecte domeniul de activitate a societăţii; 3. Gestiunea societăţii se face de câtre funcţionari, care pot să nu fie acţionari a societăţii în cauză; 4. Se stabilea răspunderea limitată a acţionarilor; 5. Capitalul iniţial se diviza în acţiuni: nominative şi la purtător; 6. Pentru a începe activitatea de afaceri este necesar obligatoriu de întărit documentele la notar. 7. Înregistrarea corporaţiilor putea fi refuzată de către guvern fără o explicaţie a refuzului. În aşa mod în Cod se sistematiza o parte considerabilă a informaţiilor ce ţineau de activitatea Societăţii pe Acţiuni, se concretizează, se determină baza legislativă. Astfel Societăţile pe Acţiuni sunt recunoscute drept institut al dreptului privat şi nu al dreptului public. Din această cauză Codul Comercial Francez se consideră primul act legislativ, în baza cărui apare institutul de drept - societatea pe acţiuni, iar Guvernul Francez activ participă la formarea bazelor legislative ce gestionează atât activitatea externă, cât şi activitatea internă a corporaţiilor coloniale.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

8

ASEM

1.3.4.

Formarea uniunilor corporative în Rusia

În tradiţia Moscovei era monopolizarea activităţilor comerciale foarte profitabile. Pentru a nu permite îmbogăţirea negustorilor ruşi, ceea ce presupune şi obţinerea puterii, inclusiv politice, se acordau facilităţi doar negustorilor străini, care nu se implicau activ în activitatea politică. Interesul practic faţă de aşa tip de activitate în Rusia cum sunt organizarea corporaţiilor a apărut, ca şi în Germania, nu în comerţ, ci în cadrul organelor administrative de stat. Astfel la data de 27 octombrie 1699 Petru I emite următorul act (Ucaz) în care indica: „negustorii trebuie să facă comerţ, tot aşa cum fac comerţ şi în alte părţi comercianţii – cu companiile ... „ Practic toate legile ce se refereau la activitatea în companii acordau o atenţie deosebită impozitării. Diferite proiecte (legislative şi de formare a companiilor) nu au fost duse la un bun sfârşit până în anul 1757. Această formă de activitate, priorităţile acesteia, a devenit foarte convenabilă mai ales după anul 1805, când intermediarii doreau să câştige în urma bancrutării „Companiei din Petersburg pentru construcţia de corăbii”. Intermediarii sperau să scoată din acţionari sume considerabile, iar un act din 6 septembrie 1805 a explicat foarte clar răspunderea limitată a acţionarilor. În anul 1836 Nicolai I cu scopul de a unifica activitatea societăţilor pe acţiuni emite actul „Despre companiile pe acţiuni”, considerat ca unul din primele, ce reglementează activitatea societăţilor pe acţiuni. Actul legislativ din 1836 includea următoarele: a) Permisiunea de a înfiinţa o companie este deja un privilegiu, de aceea trebuie înfiinţate doar cele mai de folos; b) Privilegii nu trebuie să fie date companiilor, ce nu au şanse de succes, astfel guvernul trebuie să previzioneze astfel încât înfiinţarea companiilor să fie de folos pentru toţi; c) Capitalul statutar: 50% din capitalul statutar trebuie să fie achitat pe parcursul a unei luni; suma rămasă – pe parcursul a 2 ani. d) O acţiune trebuie să coste între 50 şi 1000 ruble; e) Registrul acţionarilor este dus de către companie; f) Un singur acţionar nu putea să aibă mai mult decât 10% din acţiuni7; g) Conducerea companiei este aleasă pe o perioadă de 3 ani; h) În conducere erau aleşi doar acţionari; i) Acţionarii – membrii ai conducerii depuneau ca gaj o parte din acţiuni, până la momentul alcătuirii dărilor de seamă; j) Comitetul de conducere are în frunte preşedintele – ales anual din cadrul membrilor comitetului de conducere.

7

Deseori acţionari ai marilor corporaţii ruseşti deveneau obligatoriu – cu porunca imperatorului şi persoanele (boierii, knezi) mai înstărite.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

9

ASEM

Totuşi în comparaţie cu alte ţări numărul de persoane afectate de crizele bursiere a fost cu mult mai mic. Aceasta are loc din următoarele cauze: 1. Normele juridice erau o barieră destul de însemnată. A nu întoarce creditul, a nu plăti cambia, a vinde un produs necalitativ erau considerate ca delicte; 2. Numărul mic de speculaţii la un număr mare de societăţi pe acţiuni se explică şi prin faptul că statul reglementa piaţa bursieră; 3. Statutul societăţii de acţiuni era întărit de guvern; 4. Ministerul Finanţelor analiza prospectul de a influenţa burselor de valori mobiliare, care luau hotărârea de a primi la bursă Hârtiile de valoare. 5. În Rusia valoarea nominală a Hârtiilor de valoare era destul de înaltă. Cea mai răspândită Hârtie de valoare fiind acţiunea de 250 ruble, sumă ce era comparabilă cu salariul anual a unu lucrător înalt calificat.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

10

ASEM

1.3.5.

Uniunile corporative pe teritoriul Moldovei şi României

În România şi Moldova primele date referitoare la activitatea societăţilor comerciale le întâlnim la: - Calimah – Codul civil al Principatului Moldovei, Iaşi, 1816; şi - Caragea – Legiunea, Bucureşti, 1818. Primele corporaţii şi reglementări corporative în principatele române: Informaţii despre primele societăţi pe acţiuni pe teritoriul principatelor române le găsim la N.N.Constantinescu în lucrarea „Acumularea primitivă a capitalului în România”: 1. 1825 – la Sibiu funcţionează societatea pe acţiuni pentru producerea lumânărilor, unde erau angajaţi 25 lucrători, care primeau 50 creiţari zilnic.8 2. 1841 – în Moldova o societatea pe acţiuni a înfiinţat la Iaşi o moară cu valţuri şi sistem de site aduse din Franţa.9 3. 1839 – funcţionează societatea comercială pe acţiuni Condamina&Co pentru exploatarea pădurii, producerea şi exportul doagelor.10 4. 1860 – existau 4025 întreprinderi industriale unde lucrau aproximativ 18 680 lucrători.11 Începând cu anul 1840, în Muntenia şi Moldova au fost puse în aplicare Regulamente comerciale, care erau de altfel o reproducere a unor instituţii din Codul comercial francez. Din 1859, după Unificarea politică a principalelor române, a fost pus m aplicare un nou act normativ cu caracter comercial denumit "Condica de comerţ a principalelor unite române", care de asemenea era de inspiraţie franceza. Codul comercial roman a fost adoptat în 1887, având ca izvor de inspiraţie Codul comercial italian din 1882, însă conţinea şi prevederi din legislaţia germana şi cea belgiană. Codul comercial român cuprindea 971 articole grupate în patru cărţi: Cartea I — Despre comerţ în general, Cartea II — Despre comerţul maritim şi despre navigaţie, Cartea III — Despre faliment, Cartea IV — Despre exerciţiul acţiunilor comerciale şi despre durata lor. (tabelul 2) Începând cu anul 1947, România a încetat să folosească normele Codului comercial pentru comerţul intern, acestea fiind utilizate doar în raporturile dintre agenţii economici naţionali şi cei străini. După revoluţia din decembrie 1989 Codul comercial a fost redescoperit şi repus în aplicare, reglementând acele raporturi pentru care era destinat. În 1990 din Cod a fost exclus titlul VIII, care se referea la societăţile comerciale. Pentru acestea a fost adoptată Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, îmbogăţită cu realizările în domeniu ale statelor dezvoltate. În 1995 a fost adoptată Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare, care a dus la abrogarea Cărţii a II din Codul comercial "despre faliment". În România au fost adoptate şi multe alte legi cu caracter economic, printre care Legea nr. 15/1990 privind regiile autonome, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine, Legea nr. 1 1/1991 privind combaterea concurenţei neloiale etc. 8

N. N. Constantinescu. „Acumularea primitivă a capitalului în România”, Chişinău, Ştiinţa, 1992, pag.162. N. N. Constantinescu. „Acumularea primitivă a capitalului în România”, Chişinău, Ştiinţa, 1992, pag.159. 10 N.N.Constantinescu „Acumularea primitivă a capitalului în România”, Chişinău, Ştiinţa, 1992, pag.159. 11 N.N.Constantinescu „Acumularea primitivă a capitalului în România”, Chişinău, Ştiinţa, 1992, pag.170. 9

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

11

ASEM

Republica Moldova. Pe teritoriul actualei Republici Moldova au existat reglementări juridice ale relaţiilor economice. Până la Unirea din 1918 se aplicau actele normative ale Rusiei ţariste. După 1 decembrie 1918 Codul comercial roman din 1887 a Fost extins şi pe teritoriul Basarabiei prin Decretul-lege nr. 1731 din 4 mai 1919, care a funcţionat până în 1944. După cel de-al doilea război mondial în republică ca şi în toate ţările cu regim comunist a funcţionat economia planificată. Societatea pe acţiuni în Republica Moldova. Despre punerea în aplicare a Codului Comercial Român în perioada interbelică s-a menţionat deja. Suplimentar am adăuga că, începând cu anul 1896, la Chişinău a început să funcţioneze Societatea anonimă (pe acţiuni) belgiană, care avea în proprietate tramvaiele şi liniile de tramvaie din Chişinău. Capitalul social al Societăţii anonime belgiene era de 11 milioane franci, divizat în 11 mii acţiuni. Principalii deţinători de acţiuni erau două corporaţii belgiene: Compania generală de căi ferate şi electricitate — 5120 acţiuni şi Compania căilor ferate din Belgia — 5020 acţiuni; iar celelalte 860 acţiuni erau deţinute de şapte persoane fizice.12 La 3 ianuarie 1992, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la societăţile pe acţiuni. Lipsa propriei experienţe şi alte cauze obiective şi subiective nu au permis ca această lege să-şi ocupe locul binemeritat în sistemul juridic al Republicii Moldova. Pe parcursul anilor 1995-1997 s-a dus o muncă asupra unei noi legi privind societatea pe acţiuni, care a fost aprobată de Parlament abia la 2 aprilie 199713.

12 13

"Curierul de scara" din 24 august 1993: "Societatea belgiana — posesoare a tramvaielor din Chişinău". În Republica Moldova pe parcursul primei jumătăţi a anului 2002 au fost efectuate peste 50 de modificări în Legea privind

SA

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

12

ASEM

1.3.6.

Uniunile corporative în Uniunea Sovietică.

După revoluţia din octombrie 1917 şi după procesul de naţionalizare care a avut loc, practic aşa formă organizatorico-juridică cum sunt Societăţile pe Acţiuni a dispărut. La 1 martie 1922 Comitetul Central permite Comitetului Naţional de comerţ extern de a înfiinţa în corespundere cu Ministerul Muncii şi Apărării următoarele forme de întreprinderi pe acţiuni14: 1. Ruseşti. 2. În baza capitalului străin. 3. Mixte. Din 1 ianuarie 1923 este primită legea în care este stipulată activitatea şi cadrul legislativ al S.A. Astfel Societăţile pe Acţiuni fiind denumite ca „tovarăşi pe acţiuni” şi „tovarăşi pe cote”. Numărul de fondatori nu putea fi mai mic de 5 persoane. Statutul societăţii-tovărăşiei, care era necesar de prezentat pentru întărirea guvernului, trebuie să conţină scopul societăţii, denumirea, mărimea şi ordinea (modalitatea) formării capitalului statutar, valoarea nominală şi modalitate de plată a acţiunilor; descrierea organelor de conducere a societăţii, competenţa organelor de conducere, termenele şi modalităţile de dare de seamă. Pentru înfiinţarea societăţilor pe acţiuni erau necesare 2 adunări a fondatorilor: a) Adunarea de iniţiere şi, b) Adunarea de înfiinţare. Adunarea de iniţiere se convoacă doar după acumularea a nu mai puţin de ¼ din capitalul statutar, în cadrul acesteia se ascultă o comunicare referitoare la modul de pregătire a documentelor necesare pentru fondarea societăţii, se alegea a comisie de control a acestei activităţi de înregistrare. Decizia de înfiinţare a S:A: se lua doar cu un cvorum de cel puţin ¾ din voturile acţionarilor, ce deţineau nu mai puţin de ½ din capitalul acţionar. Statutul de persoană juridică S.A. obţinea doar după înregistrarea societăţii. Începând cu anii 25, sec. XX, toate S.A. de stat au fost transformate în uniuni statale, trusturi. Începând cu sfârşitul anilor 80, sec. XX, în procesul de restructurare în calitate de sarcină primordială este pusă independenţa întreprinderilor. Atunci apar şi primele cooperative considerate şi până astăzi ca paraziţi ai întreprinderilor gigante. Primul precedent – formarea societăţii pe acţiuni a avut loc în anii 1986-1987 în oraşul Lvov, când se formează Uniunea de Producere din Lvov „Konveier”, cu specificaţii caracteristice regimului socialist:  Dreptul la procurarea acţiunilor îl avea doar persoanele care activau în cadrul întreprinderii;  Existau reguli stricte la procurarea acţiunilor;  Mărimea maximă a cotelor ce puteau fi procurate de către angajaţi era diferenţiată:  angajaţii care au activat în întreprindere 3-15 ani aveau dreptul la procurarea acţiunilor pe suma ce nu depăşea salariul pe trei luni de zile; 14

În an. 1922 pe teritoriul Uniunii Sovietice au fost înfiinţate 20 societăţi pe acţiuni, iar la începutul an.1925 activau peste 150 societăţi pe acţiuni.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

13

ASEM

angajaţii care au activat în întreprindere 15-20 ani aveau dreptul la procurarea acţiunilor pe suma ce nu depăşea salariul pe patru luni de zile;  angajaţii care au activat în întreprindere mai mult de 20 ani aveau dreptul la procurarea acţiunilor pe suma ce nu depăşea salariul pe cinci luni de zile;  Încălcarea disciplinei de muncă putea avea ca rezultat neplata dividendelor, inclusiv şi excluderea din rândurile acţionarilor;  Acţiunile procurate din fonduri de stimulare materiale puteau fi întoarse întreprinderii doar după concediere;  Acţiunile procurate pe sumele personale ale angajaţilor puteau fi întoarse companiei în orice moment. La începutul anului 1987 „Konveier” a realizat acţiuni în valoare de 1 mln. ruble. Cu toate că „întreprinderea socialistă de stat societate pe acţiuni” „Konveier” era evident de stat, deoarece „proprietarii-acţionarii” nu aveau nici o influenţă reală asupra conducerii, acest fapt a fost o încercare reală de a demonstra necesitatea acestei forme organizatorico-juridice. Totuşi managementul şi dreptul corporativ în ţările foste socialiste a început să se dezvolte doar după destrămarea sistemului socialist în anii 90. Trecerea de la un sistem centralizat la unul decentralizat, cu toate că a avut loc diferit a condiţionat ca „Modelele de administrare corporativă” din diferite ţări să îmbine trăsături caracteristice fiecărui stat cu existenţa multor trăsături comune. 

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

14

ASEM

Capitolul II. Conceptul şi esenţa Managementului Corporativ Tema 2.1. Esenţa şi conţinutul Managementului Corporativ. În condiţiile Moldovei, o studiere permanentă a problemelor legate de argumentarea structurii raţionale a aparatului de dirijare a firmei (în cadrul businessului mare, de aceasta se ocupă managementul corporativ special), sistemului de comunicaţii şi fluxuri informaţionale, metodelor de adoptare a deciziilor administrative în condiţiile de computerizare şi controlului asupra executării lor. Totodată se analizează realizările în domeniul statisticii matematice moderne şi tehnologia computerelor. Crearea şi asigurarea condiţiilor funcţionării economiei de piaţă liberă în ţara noastră au impus cu necesitate realizarea unui cadru juridic adecvat care să reglementeze statutul noilor agenţi economici şi raporturile juridice la care aceştia participă. În Republica Moldova o perioadă mare de timp nu au existat forme private de activitate. În perioada de tranziţie, mai corect ar fi spus de rupere a legăturilor social-economice cu ţările sistemul socialist, au apărut forme noi de activitate, bazate pe capital cumulativ, social: societăţi pe acţiuni, bănci comerciale pe acţiuni, fonduri de investiţii, companii de trust, etc. Odată cu apariţia acestora a apărut şi probleme noi: bonurile patrimoniale dădeau drept la o parte din patrimoniul statului, dar nu indicau metodologia de formarea a relaţiilor noi, într-o economie inedită. Proprietarii, acţionarii, pe de o parte deţin putere asupra capitalului social, pe de altă parte nu sunt în stare, practic, din cauza numărului foarte mare să influenţeze deciziile consiliului şi a organului executiv. Teoriile managementului corporativ, atât în Republica Moldova, cât şi peste hotare sunt în curs de formare, cu toate că uniunile corporative au o dezvoltare destul de semnificativă. Formaţiunile corporative în Republica Moldova au apărut odată cu destrămarea sistemului sovietic. Şi dacă în anul 1990 în societăţile pe acţiuni n-au înregistrat o creşterea majoră atunci pe parcursul anilor de tranziţie numărul şi importanţa lor a crescut. Managementul corporativ este ştiinţa ce studiază mecanismul şi procedurile de elaborare şi adoptare a deciziilor de planificare, organizare, motivare şi control asupra realizării lor, complexitatea proceselor, fenomenelor şi relaţiilor ce au loc în cadrul instituţiilor de dreptpersoane juridice bazate pe capital cumulativ. Ca obiect de studiu sunt acţionarii, creditorii, angajaţii, furnizorii, consumatorii, organele puterii locale, legislaţia în vigoare, mediul internaţional. Ca subiect de studiu sunt relaţiile economice, social politice din cadrul corporaţiei, cât şi legăturile cu mediul înconjurător. Scopul suprem al tuturor corporaţiilor este mărirea valorii corporaţiilor: - Ceea ce presupune atât creşterea preţului (valorii) acţiunii, obţinerea de dividende de către acţionari, cât şi remunerarea munci angajaţilor (administratorilor, funcţionarilor, muncitorilor). Pentru o expunere mai concisă, prezentăm o structură organizatorică a unei Societăţi pe Acţiuni Clasice.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

15

ASEM

Figura 1 Structura organizatorică a corporaţiei (Societăţi pe Acţiuni Clasice)

Adunarea generală a acţionarilor Consiliulsocietăţii

Comisia derevizie

Organulexecutiv

Diferite secţii ale corporaţiei (finanţe, contabilitate, marketing, producţie, energie, transport tc.)e Necesitatea studierii şi dezvoltării Managementului Corporativ este cauzată de o mulţime de factori: 1. Multitudinea şi complexitatea domeniilor de activitate a corporaţiilor. 2. Iniţierea afacerilor se face de obicei pe baza capitalului cumulativ. 3. Managementul corporativ se bazează pe dezvoltarea normelor şi legislaţiilor corporative ce au la bază democraţia, echitatea socială, etc. 4. Funcţiile Managementului Corporativ: planificarea, organizarea, motivarea, controlul şi informatizarea se evidenţiază prin nivelurile sale de complexitate în comparaţie cu alte tipuri de întreprinderi. 5. Dezvoltarea economiei naţionale, implementarea produselor naţionale şi ridicarea image-ului este mai mult posibilă să fie efectuată de către corporaţii, decât de întreprinderi mici. 6. Deseori normele şi normativele elaborate în cadrul Marilor corporaţii sunt implementate apoi în legislaţie. 7. În urma dezvoltării relaţiilor corporative, corporaţiilor, cele din urmă au o tot mai mare influenţă asupra societăţii, economiei naţionale. Managementul corporativ este o formă de conducere axată pe anticiparea schimbărilor şi modificărilor ce trebuie operate în cadrul întreprinderilor bazate pe capital cumulativ şi în interacţiunile acesteia cu mediul ei de existenţă, pentru a împiedica producerea situaţiilor în care bunuri şi servicii oferite de organizaţie, fabricaţia şi vânzarea acestora, întreaga activitate, desfăşurată să devină total depăşite, necorcondante cronic cu schimbările produse.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

16

ASEM

Managementul bazat pe politici corporative este conducerea superioară a organizaţiei, care determină evoluţia pe termen lung şi performanţele acesteia, asigurând aplicarea în practică a scopurilor stabilite. La baza studiului Managementului corporativ este principiul metodologic al abordării complexe şi sistemice a conceptelor contemporane, ce permite efectuarea unui studiu teoretic cu aplicarea în practică a abordărilor propuse. Managementului corporativ ca ştiinţă se bazează pe date, informaţii din cadrul altor ştiinţe cum sunt: economia politică, microeconomie, macroeconomie, management, marketing, modelarea matematică, cercetări operaţionale, management inovaţional, management strategic, psihologie, cultură generală şi artă. Un manager al unei mari corporaţii este obligat să aibă un nivel de profesionalism şi cultural foarte înalt, deoarece el prezintă nu doar opinia proprie ci opinia unui gigant economic. Asigurarea raportului optimi investitori-creditori-acţinari / manageri / angajaţi / consumatori, etc. se efectuează prin intermediul principilor managementului corporativ.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

17

ASEM

Tema 2.2. Principiile de management în cadrul unei corporaţii 2.2.1.

Conceptul şi esenţa principiilor de management

După Dicţionarul explicativ al limbii române principiul este: 1. Element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită, etc. 2. Element primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva..... 3. Convingere intimă, punct de vedere propriu...... 4. Om de (fără) principii = om cu (fără) păreri sau convingeri morale Fiecare companie îşi pune la baza activităţii sale careva principii, fie influenţate de cultura şi tradiţiile ţării-gazdă, fie de sistemul politic, economic, legislativ, fie de normele internaţionale, fie de valorile personale ale fondatorilor, acţionarilor, managerilor corporativi. Unele principii le întâlnim în legislaţie, altele le întâlnim în statutul companiilor, următoarele în regulamentele interne ale corporaţiilor, dar, după părerea noastră, cele mai cunoscute de către populaţie – clienţi – consumatori se întâlnesc în sloganurile sau misiunile companiilor: Compania Ford: „Automobile ieftine pentru fiecare american” Principiul „personal” al lui Henry Ford: „Orice american poate procura automobil de culoarea care doreşte, dacă el este neagru” Compania McDonald’s: „Repede, gustos, ieftin” Compania Google: Misiunea este de a oferi cea mai buna experienţa în căutarea pe Internet făcând publica lumii, accesibilă şi folositoare informaţia15. (www.google.com) Compania Gramling: "Sa ofere solutii informatice la cheie bazate pe cele mai performante si mai eficiente tehnologii hard, soft si de comunicatii, sa asigure perfectionarea tuturor utilizatorilor de tehnica de calcul din zona vestica a tarii, astfel incat toti utilizatorii de sisteme informatice sa atinga un nivel competitiv de cunostinte iar administratorii sistemelor informatice sa poata rezolva orice problema." (http://www.gramling.ro) Misiunea companiei Eicon Technology este concentrata in sloganul “Connecting people to information” www.unitech.ro Compania „Magazinile Unversale Mitsukoshi” (Japonia): „Noi întoarcem banii fără să vă întrebăm”. Compania Eastman Kodak: „De a deveni liderul în imaginile chimice şi electronice”. Compania Compaq Computer: „A deveni furnizorul de computere personale şi servere pe toate segmentele pieţei” Compania Polaroid: „Perfecţionarea şi dezvoltarea pieţei fotografiilor momentane pentru satisfacerea necesităţilor familiilor americane şi europene de a fixa feţele rudelor şi prietenilor, a locurilor scumpe inimii şi momentele vesele a vieţii”16

15

Google este un joc de cuvinte provenit de la 'googol' ce a fost dat de Milton Sirotta, nepotul matematicianului american Edward Kasner, pentru numărul reprezentat de 1 urmat de 100 de zerouri. Google foloseşte acest termen pentru a reflecta misiunea companiei de organizare a imensei cantităţi de informaţii disponibila pe web şi în întreaga lume 16 În anul 1944, aflându-se în concediu în oraşul Santa-fe, New-Mexico, Edwin Herbert Land (1909–1991) fotografia fiica sa mică. Ea a întrebat din ce cauză trebui să aştepte aşa de mult pentru a vedea fotografia. Land a soluţionat problema formulată ce consta în determinarea caracteristicilor fotoaparatului şi peliculei, fapt ceea ce a dus la obţinerea fotografiilor momentane.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

18

ASEM

Pentru managerii corporativi unul din principiile de bază ar fi: „De gestionat activitatea companiei bine la timp şi de fiecare dată” Asupra corporaţiei, managementului corporativ, reieşind din mărimea şi importanţa ei, influenţează o mulţime de principii, care ar fi putut reprezentate în felul următor: Figura 2. Principiile în Managementul Corporativ

Manag em Corpor a

ent

ti v

Caracteristic pentru managementul corporativ menţionăm, următoarele principii A. Generale:  centralizarea  decentralizarea  coordonarea  utilizarea sateliţilor (finansişti, contabili, jurişti, economişti, statisticieni, etc.) B. Specifice:  transparenţa  loialitatea  realitatea  responsabilitatea  legalitatea

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

19

ASEM

2.2.2.

Principiile generale al managementului corporativ:

1) Centralizarea: managementul corporativ concentrează puterea în mâinile sale sau a unui mic grup de persoane. Acest grup este în drept să ia decizii ce se referă la activitatea curentă a companiei. Toate informaţiile: intrările şi ieşirile; date referitoare la capacităţile companiei; schimbările în structura personalului şi structura acţionarilor; concurenţi, piaţă etc., sunt concentrate / acumulate în acelaşi loc – la Top Manageri. Managerii de nivel mediu şi inferior nu participă la luarea deciziilor. Acest principiu este caracteristic pentru managerii autoritari. (Ex. H.Ford). 2) Decentralizarea: presupune delegarea împuternicirilor, libertatea acţiunilor către organul ierarhic inferior în conducerea corporaţiei. Necesitatea acestui principiu este condiţionată mai ales de mărimile mari ale corporaţiilor: când un singur grup mic, o singură persoană nu poate lua decizii pentru toate nivelele. Astfel subdiviziunile, filialele şi reprezentanţele primesc o independenţă atât managerială, cât şi financiară. Decentralizarea permite de a lua/adopta şi implementa deciziile foarte rapid, însă pot exista abateri decizionale între departamente. Decentralizarea foarte mult depinde de valorile conducătorilor departamentelor (subdiviziunilor) întreprinderii, de calificarea personalului: cu cât angajaţii sunt mai calificaţi, cu atât mai multe drepturi şi împuterniciri se poate de delegat. 3) Principiul coordonării activităţii subdiviziunilor companiei. De obicei corporaţiile (în special CTN) au un număr mare de subdiviziuni, filiale reprezentanţe. Politica de preţ, produs, declaraţiile managerilor filialelor, a reprezentanţilor – toate acestea trebuie să corespundă planurile corporative 4) Utilizarea consultanţilor profesionişti. Activitatea profesională a companiei este strâns legată de alte activităţi auxiliare cum ar fi chiar dările de seamă, raporturi juridice. Astfel consultanţii cum sunt finansiştii, contabilii (care trebuie să alcătuiască dările de seamă şi evidenţa în favoarea corporaţiei şi nu a statului); juriştii trebuie să apere interesele corporaţiei, chiar şi atunci când compania a greşit. De asemenea un rol important în cadru companiei se atribuie economiştilor-analitici, statisticienilor, matematicienilor, în ultimul timp programatorilor. Importanţă deosebită joacă bursele, băncile, fondurile de investiţii şi respectiv agenţiiprofesionişti reprezentanţi a acestora (despre care vom vorbi în capitolele următoare), care trebuie să fie astfel gestionaţi ca activitatea acestora (creşterea-descrierea preţului la burse, majorarea-micşorarea % dobânzei) să afecteze cât mai puţin posibil activitatea companiei. Alţi consultanţi sunt managerii pentru relaţii cu publicul, care poate foarte mult influenţa imaginea companiei şi, totodată, poate prezenta informaţii reale conducerii acesteia referitor la poziţia companiei pe unitatea teritorial-administrativă dată.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

20

ASEM

2.2.3.

Principiile speciale ale Managementului Corporativ

Fiecare formă organizatorico-juridică are ceva specific, ce o caracterizează sau o impune să fie aşa cum o cere societatea, opinia publică, concurenţii, consumatorii etc. Astfel prezentăm principiile specifice managementului corporativ, care sunt unele din atributele indispensabile şi fundamentale ale activităţii corporaţiilor, atât în ţările economic dezvoltate, care au formate deja relaţiile de proprietate; cât şi în ţările în curse de dezvoltare, care încearcă pe baza principiilor democratice, de egalitate să formeze piaţa valorilor mobiliare, să dezvolte simţul de proprietate privată, cu toate consecinţele ce reiese din aceasta. Utilizarea acestor principii permite soluţionarea problemelor principale ce se formează între acţionari şi agenţii plătiţi – manageri; între societate şi corporaţie, etc. Loialitate

Răspundere

Transparenţă

Managementul Corporativ

Legalitate

Realitate

Figura 3 Interdependenţa principiilor specifice ale managementului corporativ 1. Realitatea. Managerii corporativ sunt obligaţi să adopte decizii, să emită ordine „reale”. Activitatea companiei nu numai că trebuie să fie raţională, logic argumentată ci şi reală pentru toţi: de la cel mai inferior nivel ierarhic în companie până la nivelul superior; de la consumatorul cel mai puţin informat de produsele şi activitatea companiei, până la participanţii profesionişti, ce studiază permanent acţiunile corporaţiei. Deoarece acţionarii nu participă, de obicei, la activitatea zilnică a întreprinderii, deciziile reprezentanţilor lor (organului executiv şi consiliului societăţii) trebuie să fie pentru ei „reale”. Situaţia I. Managerul pe personal a solicitat angajarea a 2 persoane în departamentul „Certificarea produselor” şi 3 persoane în departamentul „Transportare”. În acest caz managerul general, fiind responsabil de angajare, nu trebuie să concedieze persoane din aceste departamente, deoarece problema „neîndeplinirii sarcinilor de către personal” nu a fost numită. Nu este nici raţională şi nici reală „dorinţa” personală de a face modificări nejustificate.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

21

ASEM

2. Transparenţa informaţiei. Din toate formele organizatorico-juridice societăţile pe acţiuni sunt cele mai deschise societăţi. Ele sunt obligate să prezinte dări de seamă ale organelor de control, cât şi Adunării Generale a Acţionarilor (unele momente fiind prezentate în capitolul „Modele de Administrare Corporativă în diferite ţări”) Dar, făcând o paralele la cele expuse, este necesar de menţionat că activitatea managerială, unele momente economice, sociale, juridice sunt cunoscute doar de administraţia corporaţiei – echipa care de fapt şi conduce (planifică organizează, motivează, controlează) toată activitatea companiei. Acţionarii, în mod egal, au dreptul de a primi informaţii corectereale-precise despre companie, de a primi, la solicitare, dările de seamă despre activitatea corporaţiei. Situaţia I. Societatea pe acţiuni „Centrul Lunii” produce şi comercializează produsele de cofetărie pe tot teritoriul Republicii Moldova. La începutul anilor 90, sec. XX, din cauza importului foarte mare de produse de calitate joasă au început să scadă vânzările. La AGA ordinară Conducerea Companiei în frunte cu Direcţia Generală a informat acţionarii că nu există nici o problemă (de fapt nici nu au vorbit despre existenţa a cel puţin a unei probleme), au prezentat dări de seamă, vorbind despre oscilaţii sezoniere, ce presupun abateri. Peste un an de zile acţionarii au schimbat: - Directorul general; - Consiliul Societăţii; - Comisia de Cenzori. Astfel managerii corporaţiei, indiferent cât de şubredă este situaţia firmei, trebuie să informeze corect proprietarii referitor la companie. Situaţia II. Întreprinderea mixtă „ProdMedCom” comercializează produse farmaceutice pe teritoriu a 25 ţări. În ţara „A” au fost înregistrate câteva cazuri de neeficienţă a produsului „X”: fapt documentat în diferite spitale şi soldat cu cazuri de situaţii extreme, ce afectau viaţa consumatorilor. Soluţii: 1). Producerea şi comercializarea continuă a produsului „X” (a fost probleme doar în una din 25 ţări în care are loc comercializarea produselor). 2). Retragerea produsului „X” din reţeaua comercială şi informarea în masă în toate 25 ţări referitoare la problemele ce pot să apar. Compania a votat pentru soluţia (2) astfel demonstrând că ea este deschisă societăţii. 3. Loialitatea. Organizarea activităţii companiei presupune şi stabilirea drepturilor, împuternicirilor, responsabilităţilor subiecţilor participanţi la relaţiile comparative. Nimeni nu poate influenţa într-o perioadă scurtă de timp, managementul să fie atent, amabil, cinstit cu oamenii, cu personalul, cu acţionarii. Dar acest lucru poate să-l coste / sau nu locul de muncă.17 Situaţia I. Compania rusă „AvtoBAZ” a anunţat despre retragerea maşinilor pentru înlăturarea defectelor. Compania retrage 4875 maşini cu tracţiuni din ţară începând cu modelulş BAZ-21083 şi terminând cu BAZ-2112 (una din mulţimile de situaţii de demonstrare a loialităţii, transparenţei şi răspunderii faţă de societate) .18 17

loialitate (fr., engl. Loyal-credincios) 1. credincios legii în vigoare, stabilită de puterea statală. 2). Comportamentul, atitudinea corectă, cinstită,binevoitoare faţă de cineva sau ceva 18 Compania Volvo a anunţat retragerea: 122660 automobile, produse în 1998;

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

22

ASEM

Situaţia II. Unul din angajaţi vine la superiorul său să soluţioneze problema referitoare la defectul ce apare la unele produse. Pe uşa superiorului este indicată ziua şi orele de primire: marţi, joi, de la 1000-1200. Subordonatul întră la ora 1155. care sunt acţiunile şefului: a) Îl ascultă până la ora 1200, apoi îl informează despre sfârşitul orelor de primire. b) Îi comunică că au rămas doar 5 minute până la ora 1200 şi nu are sens să discute. c) Îl invită şi discută cu el fără să se uite la ceas. Situaţia III. Acţionarul Ion Burduf a întreprinderii agricole S.A. „Nucile Moldovei” nu a fost prezent la A.G.A. şi a venit peste 2 luni de la petrecerea acesteia să ia dările de seamă a întreprinderii. Ion Burduf este un acţionar ce deţine un pachet de 17% acţiuni ordinare. Din nefericire, acţionarul nu are actele de identitate cu el şi compania are următoarele soluţii: a) Cunoscându-l de dl Burduf eliberează actele fără actul de identitate, demonstrând loialitatea faţă de acesta. b) Refuză prezentarea documentelor, explicând că după lege şi statut acestea se prezintă (se eliberează) doar după prezentarea buletinului de identitate şi/sau a certificatului ce confirmă că este acţionar al companiei. c) Eliberează documentele necesare, remarcând că administraţia cunoaşte practic toţi acţionarii şi, de obicei, nu sunt necesare prezentările documentelor necesare. 4. Responsabilitatea (Răspunderea). Activitatea companiei este reglementată de normele interne (regulamente, acte, statut), în care pot fi stipulate drepturile şi obligaţiile atât managerilor superiori, de nivel mediu, inferiori cât şi a lucrătorilor de rând. Dar nici o normă, nimeni nu poate să dea o garanţie că deciziile luate vor duce la succes sau insucces. Deci, pentru acţiunile sale managerul trebuie să răspundă. Responsabilitatea este exprimată şi prin salariul managerilor, fiind totuşi una din cele mai discutabile probleme la etapa actuală. Dacă conducătorul adoptă decizia de a elibera din funcţie pe cineva, asupra primului este lăsată o responsabilitate foarte mare. Dacă de lăsat o decizie în voia soartei – iarăşi responsabilitatea este destul de mare. Totodată răspunderea (responsabilitatea) poate fi unipersonală – caracteristică pentru managementul american şi în grup – caracteristică managementului japonez. Cu cât compania este mai mare cu atât responsabilitatea este mai mare: a. O companie mare presupune un număr mare de angajaţi19. b. O companie mare presupune un număr mare de consumatori20. c. O companie mare presupune şi o concurenţă foarte mare în ocuparea posturilor de conducere. DaimlerChrysler a anunţat retragerea: 227283 automobile, produse în 1991-1994; Audi a anunţat retragerea: 158000 A4, A6,A produse în 1998; Mazda a anunţat retragerea: 172154 modelul 626 şi MXL6, produse în 1995 şi 1997; LandRover a anunţat retragerea: 10000 seria II; BMW a anunţat retragerea: 30000 530i, 530iT, 540i, 740i, 840Ci anul 1995; Hyundai a anunţat retragerea: 7988 Avante, Tiburan, Dinastia, Santam, Carstar 2002; Honda Motor a anunţat retragerea: 21200 Honda Odyssey, an 1990; Ford a anunţat retragerea: 10000 Mercury Cougars, 1999. (www.cars.hs.ru/index_2.html) 19 Wal Street: în această companie funcţionează peste 1 mln. de angajaţi în toate filialele companiei. 20 CTN realizează fiecare în circa 50 (unele în 100) ţări, produsele sale)

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

23

ASEM

d. Cele mai mari salarii pentru Top Manageri sunt de asemenea în corporaţiile cele mai mari21. e. O companie mare presupune şi un număr mare de acţionari22. Astfel responsabilitatea sau iresponsabilitatea managerilor corporativi poate duce la şomaj şi crize economice foarte mari.23 Situaţia I. Managementul general al întreprinderii S.A. „MaxSystem” (comercializarea produselor electronice, computerilor, accesoriilor) doreşte să mărească volumul vânzărilor în una din ţările CSI, unde piaţa nu este monopolistă, iar cererea la aşa tipuri de produse este în creştere. Alternativele: a) Deschide o filială, ce va ocupa de asamblarea produselor finite (investind circa 300000 USD); b) Închiriază (arendează) o încăpere de circa 300 m2, unde organizează expoziţii de firmă şi comercializează produsele (investind circa 100000 USD); c) Vinde produsele date cu ajutorul intermediarilor dealerilor oficiali. Indiferent de alternativa selectată, aceasta poate să aducă atât succes companiei cât şi insucces, dar important este că responsabil de acest lucru este doar el şi echipa sa. În caz că corporaţia ar fi înregistrat succes – managerii ar fi fost cei mai apreciaţi pentru strategia corporativă; în caz de insucces ei sunt cei care pierd locul de muncă – în corporaţiile mari cu toată publicitatea corespunzătoare în surse de informare în masă – şi, posibil, imposibilitatea găsirii-angajării la un loc de muncă de aceeaşi talie. 5. Legalitatea. Toate principiile descrise mai sus trebuie să fie în strânsă legătură cu legislaţia în vigoare. Cu toate că legea nu poate stipula toate aspectele organizatorice, relaţiile interpersonale, totuşi respectarea stipulaţiilor constituţiei trebuie să fie pe primul plan. Pentru acţiunile sale ilicite atât conducerea, cât şi corporaţia pot să poarte răspundere în faţa legii. Situaţia I. Compania „A”, ce are ca activitatea de bază fabricarea produselor chimice, anual aruncă substanţe nocive în mediul înconjurător. Proprietarii societăţii pe acţiuni sunt situaţi în nemijlocita apropiere a întreprinderi (maxim la o rază de cca. 55-65 km). Anual, în urma solicitării Departamentelor ce se ocupă de protecţia mediului înconjurător (poluarea apelor, poluarea aerului, pământurilor, etc.), compania este nevoită să poarte răspundere administrativă ce se evaluează la suma de 50 000 Euro. Compania poartă răspundere în faţa legii, nu-şi modifică procesul tehnologic, nu schimbă utilajul, plăteşte amenda şi activează în favoarea acţionarilor – plăteşte dividende şi în defavoarea populaţiei, amplasate în apropiere (printre care se numără aceeaşi acţionari) – se micşorează calitatea apelor, pământului, aerului – ce la rândul său influenţează sănătatea.

21

Frederick Smit în primul an de activitate în compania „FedEx” a primit o remunerare în mărime de 58 mln. USD. Chiar şi în Republica Moldova în procesul de privatizare unele F.I. aveau peste 100000 acţionari. 23 Ianuarie 2001, Compania Amason.com a eliberat 1300 angajaţi; AltaVista (ianuarie 2001) – 13000 angajaţi; Ianuarie 2002: Bancrutarea companiei energetice Enron şi criza din Argentina a dus pierderi în valoare de 332 mln. USD. La 23 ianuarie 2002 Kmart – a 2 companii după mărime în SUA în comerţ – s-a declarată bancrută. La 29 ianuarie 2002 una din cele mai mari comapnii din SA Global Grossing Ltd. A declarat că este bancrută. Compania avea 200 filiale în 27 ţări; 22.07.2002: Worldcom una din cele mai mari companii de telecomunicaţii din lume a declarat despre falimentarea sa. (Datoriile companiei 32.8 mln. USD; şi doreşte să elibereze (concedieze) 17000 angajaţi). 22

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

24

ASEM

Capitolul III Dreptul Corporativ Tema 3.1. Dreptul corporativ. Formarea bazelor legislative în domeniul activităţii societăţilor pe acţiuni. 3.1.1.

Introducere în dreptul corporativ

Evolutiv unele momente ce se referă la dreptul corporativ au fost menţionate în temele de mai sus. Este necesar de subliniat faptul că reglementările corporative s-au păstrat nu atât în statuturile companiei cât în actele legislative de pe fiecare perioadă aparte. La momentul actual forma organizatorico-juridică cea mai afectată de reglementările legislative în toate ţările economice dezvoltate, în curs de dezvoltare, în perioada de tranziţie, este societatea pe acţiuni. Fiind o formă de organizare a afacerilor mari, necesită şi o atenţie deosebită atât din partea legiuitorului, cât şi din partea societăţii. Sursele istorice ne vorbesc despre primele reglementări comerciale descrise (incluse) în Codul lui Hamurapi (regele Babilonului 1792-1750 î.e.n.): a. Articolul 66-100 – despre camătă; b. Articolul 101-107 – despre activitatea negustorilor; c. Articolul 108-112 – despre activitatea cârciumilor. Totuşi acestea acte şi încă multe altele nu au avut scopul de bază reglementarea relaţiilor corporative prin simplu fapt că nu existau aşa forme juridice ca societăţile pe acţiuni. Primele acte legislative ce determinau şi reglementau persoana juridică sunt considerate totuşi două: Bubbles Act (Anglia, 1720 – abrogat în 1825); Code de Commerce (Franţa, 1808). Este necesar de menţionat faptul că există un şir enorm de legi, care îngreunează şi totodată demonstrează importanţa Societăţilor pe Acţiuni: 1. Legea cu privire la monopol; 2. Legea cu privire la investiţii; 3. Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare; 4. Legea cu privire la fondurile de investiţii; 5. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi; 6. Legea cu privire la societăţile comerciale; 7. Legea cu privire la faliment 8. Codul comercial; 9. Legea cu privire la licenţă 10. etc. Toate acestea şi încă multe altele, având o denumire sau alta în diferite ţări, afectează activitatea celor mai mari întreprinderi (corporaţii) din ţara-gazdă. După volumul sau Legile ce se referă la Societăţile pe Acţiuni sunt cu mult mai voluminoase decât legile ce afectează alte tipuri organizatorico-juridice (Legea cu privire la S.A. în Republica Moldova – circa 40 pagini)

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

25

ASEM

Activitatea companiilor, începând cu înfiinţarea acestora şi terminând cu lichidarea ei, este reglementată de legislaţia ţării-gazdă. În ultimii ani o tot mai mare importanţă o are aşa un sector al dreptului cum este Dreptul Corporativ. Acest domeniul reglementează statutul de drept, procedura de înregistrare, activitatea întreprinderilor cu statut de persoană juridică.

3.1.2.

Structura dreptului corporativ

Există diferite norme stabilite la diferite niveluri ierarhice şi sociale. Normele corporative sunt reguli de conduită, elaborate de corporaţii, care se răsfrâng asupra activităţii colectivului. Printre toţi agenţii economici corporaţiile se evidenţiază mai puternic: anume corporaţiile foarte activ utilizează dreptul său de a elabora norme cu scopul reglementării activităţii sale. Din cauza aceasta are loc o răspândire a noţiunii de drept corporativ. Normele corporative pot să reflecte diferite laturi a activităţii întreprinderii: pe baza lor se reglementează problemele financiare, de gestiune, relaţii de muncă, drepturile şi obligaţiile persoanelor etc. În ţările industriale dezvoltate cota parte a normelor corporative considerabil se evidenţiază şi pot întrece normele centralizate stabilite de stat atât după importanţă cât şi după volum. Structura dreptului o prezentăm în felul următor: Figura 4 Structura dreptului Normele contractuale

Normele corporative

Normele de referendum

Normele centralizate

Drepturile omului I. II. III.

Principiile de drept

Baza legislativă: este formată din Drepturile omului şi Principiile de drept Dreptul public: este format din Normele de referendum şi Normele centralizate Dreptul privat: este format din Normele contractuale şi Normele corporative

Scopul elaborării normelor corporative este ridicarea eficacităţii utilizării proprietăţii şi organizarea mai efectivă a întregii vieţi a colectivului corporaţiei. Schematic procesul de elaborare a normelor corporative obţine următoarea formă (figura 5):

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

26

ASEM

Figura 5 Procesul de elaborare a normelor corporative Necesităţii umane, necesităţi fiziologice (la somn, de a mânca, de a respira, etc.), egalitate în drepturi, echitate socială, poziţia egală în faţa legii, etc.

Constituţia ţării, legislaţia propriu zisă, adoptarea legilor de parlament, preşedinte, ministere, adică atât de către organele publice centrale, cât şi de către organele publice locale. Adoptarea legilor de popor – la referendum

Statutul corporaţiilor, reglementarea internă şi externă a activităţii corporaţiei în baza contractelor stabilite. Activitatea contractuală.

Ridicarea eficacităţii utilizării proprietăţii şi organizarea mai efectivă a întregii vieţi a colectivului corporaţiei Dar normele corporative trebuie să fie strâns legate de baza legislativă existentă în ţara dată. Definiţie: normele corporative - sunt regulile de conduită, elaborate de organele de conducere a corporaţii, ce afectează doar membrii acesteia şi sunt elaborate în scopul gestionării relaţiilor, care apar în interiorul organizaţiei. Dacă în întreprinderile mici delimitarea funcţiilor, obligaţiilor şi drepturilor se poate face şi oral, în cadrul unor conversaţii, atunci în corporaţiile mari formarea documentară a normelor corporative este strict necesară. Pentru a vedea mai bine locul dreptului corporativ vom analiza următoarea schemă (figura 6):

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

27

ASEM

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

28

ASEM

Alte contracte

Reglementarea legislativă de instituţiile pieţei Audit Burse Reclama

Contracte de participare la

Contracte privitor la

Contracte investiţionale

Contracte obligatorii

Contracte

Contracte de activitate în

Contract de organizare

Munca contractuală

Utilizarea proprietăţii

Sfera socială

Utilizarea forţei, braţelor de muncă

Gestiunea întreprinderii

Hârtiile de valoare

Finanţe

Alte tipuri de control

Reglementarea investiţională

Formarea bazei legislative sociale şi de muncă

întreprinderilorControlul amplasării şi construcţiei

Controlul calităţii producţiei

Controlul antimonopol

Controlul vamal

Controlul de licenţe

Controlul antiincendiar

Controlul sanitar

Controlul ecologic

Reglementarea valutară şi controlul

Controlul fiscal

Figura 6

Dreptul de activitate a agenţilor economici Reglementarea de stat

Reglementarea corporativă (dreptul corporativ)

Marketing

Contractele organizaţionale (de antreprenoriat)

profit

modul de transmitere a întreprinderilor

prealabile

comun

propriu zis a întreprinderii

I. Locul central sau dominant în dreptul de antreprenoriat ocupă dreptul corporativ sau relaţiile interne a corporaţiilor. Aceste relaţii nu sunt bazate numai pe activitatea diferitor filiale, reprezentanţi; acestea sunt mai întâi de toate o mulţime de activităţi legate de multitudinea de relaţii în interiorul corporaţiilor în care unt implicaţi o mulţime de categorii sociale de lucrători, acţionari, proprietari, aparatul de conducere, angajaţii pe termen scurt (sezonieri). Interesele acestor categorii sunt deseori în contradicţie: proprietarii au interes faţă de mărirea profitului, lucrătorii - de salariu cu o creştere stabilă. De a ajunge la un numitor comun se utilizează normele corporative. Relaţiile corporative se pot diviza în mai multe tipuri: A. Cele mai importante ar putea fi viziunea privitor la distribuirea capitalului, ce se află la dispoziţia corporaţiei. B. Nu mai puţin importante sunt şi relaţiile ce afectează resursele materiale ale corporaţiei. C. Dar resursele financiare şi materiale ale corporaţiei vor fi inutile dacă nu se va rezolva problemele ce sunt legate de reglementarea procesului de utilizare a forţei de muncă, dacă problemele sociale ale muncitorilor, angajaţilor for pe ultimul plan. Ca rezultat eficacitatea unei corporaţii are o dependenţă directă de relaţiile corporative enumerate mai sus. II. În procesul unei activităţi individuale, de antreprenoriat un loc aparte, dar nu dominant ocupă relaţiile între agenţii economici şi organele de conducere de stat. Agenţii economici în ansamblu nu au un mecanism de autoreglare, care le-ar permite de a funcţiona fără probleme îndelungat. Din această cauză punctele forte a activităţii de antreprenoriat: supravieţuirea în lupta concurenţială, obţinerea profitului, dezvoltarea întreprinderii cu crearea locurilor de muncă se pot transforma în puncte slabe pentru societate în întregime: fărâmiţarea unor întreprinderi cu pierderea locurilor de muncă şi respectiv creşterea şomajului în ţară. Şi pentru Republica Moldova sunt valabile următoarele: când un agent economic se dezvoltă considerabil precis că există un alt agent, care a pierdut piaţa sau a falimentat. Reglementarea de către stat este necesară anume din aceste considerente ale activităţilor economice contradictorii: fiecare corporaţie se conduce mai întâi de toate de interesele proprii. Deci ca concluzii la cele spuse mai sus putem evidenţia următoarele: activitatea economică este un lucru necesar pentru orice timp şi loc, dar urmările nu sunt totdeauna cele aşteptate, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie de activat.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

29

ASEM

III. Aici se includ relaţiile de constituire a afacerilor cu agenţii pieţei: burse, auditori, reclamă, marketing, etc. Este necesar de menţionat că relaţiile aceste sunt mai ales pe bază de contract şi au un caracter în prealabil organizaţional. Anume în baza contractelor cel mai des se formează relaţiile de parteneriat, de afaceri. Contractele organizaţionale pot fi divizate în următoarele grupe: I. Contracte organizaţionale propriu-zise: - contracte de constituire (de formare a corporaţiilor, a grupelor financarindustriale, asociaţii corporative, etc.); - contracte de reorganizare (afiliere, unire, asimilare, reformare, divizare, evidenţiere, etc.); - contracte de întrerupere a activităţii. II. Contracte de activitate în comun: - contracte de conducere, gestionare (contracte de transmitere a conducerii unei corporaţii de către alta, contracte de formare a unei conduceri unice, etc.); - contracte între organele de conducere operativă şi persoanele juridice; - contracte de transmitere a profitului, de unire a profitului, etc.; - contracte privitor la schimbul de informaţii; - contracte de control reciproc; - contracte cu privire la micşorarea nivelului concurenţial. III. Contracte prealabile: - contracte prealabile propriu zise (de organizare a transportării, de livrare excepţională, etc.); - contracte de constituire a relaţiilor economice îndelungate. IV. Contracte obligatorii: - contracte de stat; - alte contracte. V. Contracte investiţionale. VI. Contracte de transmitere a unor întreprinderi. VII. Contracte de participare la profit (ce se încheie cu membrii Consiliului de Directori, membrii Organelor de Conducere, unii lucrători). Dreptul corporativ se caracterizează prin următoarele: 1. Dreptul corporativ este alcătuit din norme, adică reguli de conduită cu un caracter general. Normarea - în cadrul corporaţiilor înseamnă, în primul rând că normele reglementează relaţiile tipice din cadrul organizaţiilor, în al doilea rând că se răsfrâng asupra tuturor membrilor sau a majorităţii lor. 2. Dreptul corporativ prezintă prin sine o sistemă de norme, fiecare din care se specializează prin reglementarea unui domeniu de activitate concret a organizaţiei. Se poate de evidenţiat următoarele domenii de activitate: financiar-juridice, administrativ-juridice, norme de muncă şi de drept a muncitorilor. Este foarte răspândit un set de norme ce ia amploare şi care se referă la furnizarea de informaţii, taina comercială, de asemenea şi normele de asigurări sociale ale muncitorilor, angajaţilor.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

30

ASEM

3. Normele corporative este obligator pentru participanţii la activitatea corporaţiei fondatori, acţionari, muncitori. Aceasta înseamnă că ele trebuie respectate indiferent de faptul că sunt pe placul lor sau nu. De obicei normele sunt elaborate şi mai ales întărite de persoanele (conducerea, angajaţii, acţionarii) care în viitor se vor conduce de ele. În întreprindere mari, de obicei, în procesul de angajare, chiar şi în Republica Moldova (de exemplu: SA "Artima", Coca-Cola, etc.), potenţialului lucrător i se vorbeşte despre regulile de conduită sau alte normele din cadrul corporaţiei, i se prezintă fişa postului. 4. Normele corporative de obicei sunt formulate în scris şi sunt evidenţiate prin acte corporative. Aici se poate de evidenţiat câteva niveluri a actelor corporative din punct de vedere ierarhic: actele adunărilor generale a acţionarilor, actele corporative a consiliului de directori, conducerii, consiliului întreprinderii, conducătorilor, etc.). pentru a înlătura contradicţiile se efectuează o delimitare strictă a domeniilor de competenţă a subiecţilor ce participă la elaborare actelor corporative. 5. Normele corporative sunt elaborate de organele de conducere a întreprinderii şi exprimă părerea colectivului. 6. Dacă normele corporative sunt încălcate ele sunt asigurate sancţiuni. Sancţiunile de obicei le stabileşte însăşi organizaţia prin acte corporative. Când ele nu sunt în de ajuns se apelează către instanţele judecătoreşti. De ex.: dacă a fost stabilită mărimea dividendelor, dar societate din careva motive nu le plăteşte acţionarului, acţionarul poate să se adreseze către instanţa judecătorească. Dreptul corporativ, în afară de faptul că depinde de tipul de întreprinderi, mărimea acesteia, tipul şi complexitatea afacerilor, mai depinde şi de regimul politic din fiecare ţară. Un regim totalitar poate să reducă complet dreptul corporativ prin reglementarea centralizată a activităţii întreprinderilor (Exemplu: URSS).

Tema 3.2. Răspunderea pentru încălcarea normelor dreptului corporativ 3.2.1.

Responsabilitatea socială a corporaţiilor

În ultimul timp în ţările industrial dezvoltate structurile corporative încep să perceapă în mod direct şi nemijlocit responsabilitatea lor faţă de societate. După cum a declarat preşedintele consiliului directorilor şi managerul principal al companiei “General electric” P. Jons, “politica ce ţine de societate şi problemele sociale nu mai sunt distanţate de planificarea şi administrarea businessului, dar sunt strâns legate de ele”24. Responsabilitatea socială, spre deosebire de responsabilitatea juridică, are un caracter benevol. Organizaţia poartă responsabilitate în faţa societăţii: pe lângă faptul că îşi asigură eficienţa, ocuparea în câmpul de muncă a cetăţenilor şi respectarea legislaţiei ea trebuie să orienteze o parte din eforturi şi resurse pe canale sociale pentru binele şi perfecţionarea societăţii.

24

Administraţia corporativă. Proprietarii, directorii şi angajaţii societăţii pe acţiuni. M. 1996. P. 225

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

31

ASEM

Unele corporaţii fiind preocupate de responsabilitatea lor socială îşi adoptă coduri etice, care determină valorile şi principiile ce urmează să le fie călăuze în luarea deciziilor. În altele se ţin ore în scopul instruirii personalului privind soluţionarea situaţiilor dificile ce ţin de etică. Responsabilitatea socială a firmei “IBM” – activităţi: 1. programa distribuirii subsidiilor pentru primirea (sporirea nivelului) studiilor superioare (donaţii până la 15 mii $); 2. elaborarea programelor de donare spitalelor şi obiectelor culturale; 3. programe de transfer la lucru în organizaţiile deservirii sociale; 4. programa oferirii top-managerilor activităţi în calitate de profesori; Rolul corporaţiilor în calitate de garant al prosperării şi calităţii înalte a vieţii umane devenit evident a servit ulterior drept cauză apariţiei imaginaţiilor şi speranţelor ce depăşeau scopurile iniţiale ale corporaţiilor, create drept organizaţii ce tindeau spre producerea mărfurilor şi serviciilor în scopul obţinerii beneficiului. Mai mult ca atât, eficienţa cu care unele corporaţii produc servicii şi mărfuri adeseori stârnesc imaginaţii greşite despre faptul cum că aceste organizaţii ar fi în stare să rezolve orice probleme, inclusiv cele sociale. Însă este cel puţin prematur să considerăm astfel. Şi totuşi, problema ce ţine de responsabilitatea socială a corporaţiilor nu este nici de cum una nefirească. Aşa dar prin ce se exprimă ea? Prin atitudinea faţă de consumatori. Consumatorii trebuie să devină principala grijă a corporaţiilor. Fără consumatori ele pur şi simplu nu vor putea exista. Într-adevăr, pentru cine sunt destinate mărfurile şi serviciile corporaţiilor? Cine achită ceea ce se creează în procesul de lucru al întregului colectiv corporativ? Consumatorii vor să primească de la corporaţii mărfuri şi servicii sigure, preţuri convenabile, deservire bună. Înfăptuirea speranţelor consumatorilor – asta constituie responsabilitate socială a corporaţiilor faţă de consumatori. Exemplu:  Atenţionam clienţii despre potenţialele conflicte de interese, înainte de a iniţia o colaborare.  Înainte de a începe o activitatea clarificam nevoile clienţilor şi îi ajutam să-şi definească cerinţele.  Asigurăm confidenţialitate totală asupra informaţiilor legate de clienţii nostri.  Acţionam cu toată obiectivitatea atât în descrierea produselor/serviciilor, cât şi în evaluarea acestora  Recomandăm clienţilor noştri numai produse în conformitatea cu cerinţele prestabilite. Prin atitudinea faţă de furnizori. Corporaţiile mari au în calitate de furnizori diverse întreprinderi, însă preponderent cele mici. Toţi furnizorii se aşteaptă de la colaborarea lor cu contragenţii la nişte relaţii echitabile şi, desigur, plăţi la timp. Asta este cu mult mai important pentru micii furnizori, a căror situaţie financiară nu suportă întârzierea plăţilor din cauza lipsei mijloacelor de rezervă în cadrul întreprinderii. Exemplu:  Tratam furnizori cu respect şi solicitudine.  Vom atenţiona la timp şi într-o manieră constructivă furnizori.  Nu solicităm alte avantaje de la furnizori în schimbul serviciilor noastre.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

32

ASEM

 Acţionam cu toata obiectivitatea şi ne asiguram ca toate evaluările şi testele furnizorilor vor fi realizate şi interpretate de către personal calificat, iar rezultatele relevante vor fi transmise furnizorului.  Ne angajam sa nu comunicam altor persoane nici o informaţie confidenţiala despre furnizor fără acordul acestuia.  Verificam cerinţele furnizorilor numai cu acordul acestora. Prin atitudinea faţă de acţionari. Acţionarii întră în relaţii speciale cu corporaţiile drept “furnizor” de capital riscant. Dânşii acordă capitalul necesar pentru crearea corporaţiei, dezvoltarea şi extinderea ei. Responsabilitatea socială a corporaţiei faţă de acţionari constă în asigurarea rentabilităţii sale pentru a le da posibilitate să obţină un astfel de venit, care ar face mai atractivă investirea în activitatea ei. Prin atitudinea faţă de lucrătorii angajaţi (personal). Iniţial esenţa relaţiilor reciproce între administraţie şi angajaţii corporaţiilor din Occident se conţinea în formula: “Remunerare echitabilă pentru muncă onestă”. În prezent caracterul acestor relaţii s-a complicat. Acum angajaţii aspiră nu numai la o remunerare echitabilă pentru munca lor. Ei sunt la fel de preocupaţi şi de astfel de factori cum ar fi posibilităţi egale, protecţia sănătăţii la locul de muncă, securitatea financiară, neintervenţia în viaţa particulară, libertatea de autoexprimare şi asigurarea calităţii respective a vieţii. Şi într-adevăr, practica ne demonstrează, că mult mai bine muncesc acei lucrători care sunt retribuiţi echitabil, sunt antrenaţi în procesul luării deciziilor, se simt confortabil (şi fizic, şi psihic) la serviciu. Prin atitudinea faţă de populaţia locală. Corporaţia nu există într-un vid. Ea este înconjurată de oameni, pentru care locul amplasării corporaţiei este adăpostul vital, în care ei respiră, trăiesc, îşi cresc copii etc. Corporaţiile utilizează infrastructura creată de aceşti inşi şi în acest fel îşi asigură un beneficiu mare. Iată de ce populaţia locală aspiră la o participare nemijlocită a corporaţiilor în soluţionarea problemelor lor: cum ar fi învăţământul, organizarea transportului, condiţiile de odihnă, sistemul de ocrotire a sănătăţii, soluţionarea problemelor mediului ambiant etc. Anume aici corporaţia trebuie să explice populaţiei locale esenţa şi caracterul activităţii sale. Prin atitudinea faţă de societatea în întregime. Activitatea corporaţiilor, mai ales a celor mari (General Motors, Worldcom, Coca-Cola, Luk-Oil, Bucuria, Moldtelecom, Voxtel, Moldcell, Union Fenosa) este în atenţia diverselor structuri guvernamentale, partide politice, mijloace mass-media. Din partea acestor corporaţii se aşteaptă la o participare largă în soluţionarea problemelor sociale. Achitarea integrală şi la timp de către ele a impozitelor permite structurilor statale să soluţioneze problemele sociale pentru care sunt responsabile. Concomitent principala obligaţiune a corporaţiilor, în calitate de patron şi creator de locuri de muncă, este grija lor pentru propria viabilitate economică şi calitatea mărfurilor şi serviciilor produse. În final toate cele expuse vor permite prevenirea cataclismelor sociale şi vor asigura stabilitate în societate. Unul din instrumentele realizării de către corporaţii a responsabilităţii sociale sunt normele corporative. La ele se referă: - codul conduitei managerilor şi personalului (codurile etice); - normele şi regulile privind păstrarea informaţiei confidenţiale; - normele exacte şi clare ce ţin de retribuirea muncii angajaţilor, care urmează să asigure libertatea de autoexprimare, drepturile corporative echitabile;

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

33

ASEM

  

- normele şi regulile ce ţin de ocrotirea mediului ambiant, asigurarea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă; - stabilirea unor astfel de proceduri de demarare şi încheiere a fabricării, a reprofilării, care nu ar fi încălcat drepturile angajaţilor şi al populaţiei locale; - normele şi regulile ce conţin grija permanentă privind ridicarea calităţii mărfurilor fabricate, adoptarea unei politici acceptabile de formare a preţurilor; - normele şi regulile care determină direcţiile în realizarea politicii filantropice de către corporaţii; - programele ce ţin de pregătirea şi instruirea persoanelor care activează în cadrul corporaţiei; - altele. Corporaţiile care se strădui să ia decizii social-responsabile suportă anumite cheltuieli, deoarece activitatea în baza acestor decizii necesită mijloace materiale considerabile (spre exemplu, montarea instalaţiilor de epurare, sponsorizarea echipelor sportive). Iată de ce responsabilitatea socială are limitele sale. Nici o corporaţie cât de dezvoltată nu ar fi nu poate acţiona în baza principiului: “Cât e necesar, atât şi vom plăti”. Plătind cât trebuie pentru aceleaşi instalaţii de epurare compania îşi poate pierde mijloacele pentru remunerarea destoinică a lucrărilor săi. Se poate întâmpla astfel ca rentabilitatea corporaţiei să scadă până la limita, când se va pune întrebarea privind falimentul ei. Şi totodată responsabilitatea faţă de societate face corporaţia mai viabilă. Între business şi societate s-a stabilit următoarea legătură: viabilitatea de lungă durată a corporaţiei depinde de faptul cât de reuşit îşi realizează responsabilitatea sa faţă de societate parte componentă a cărei este şi ea. Şi invers, prosperarea societăţii depinde de existenţa structurilor de antreprenoriat rentabil şi responsabil. Cu alte cuvinte, activitatea economică a corporaţiilor trebuie să fie plină de sens social, precum şi activitatea socială în mod obligatoriu trebuie să fie subordonată intereselor antreprenoriatului.

3.2.2.

Răspunderea juridică a corporaţiilor pentru încălcarea normelor dreptului corporativ.

Corporaţia se bazează pe balanţa intereselor a trei grupuri de indivizi: acţionari, administratori şi lucrători angajaţi. Dacă aceste interese sunt corelate armonios, atunci ele interacţionează în cadrul corporaţiei şi sunt invizibile pentru străini. Dacă mai multe interese sunt încălcate, atunci grupul de indivizi sau reprezentantul grupului poate pune întrebarea ce ţine de satisfacerea cerinţelor lor prevăzute de lege sau normele corporative. În aceste cazuri răspunderea integrală este a corporaţiei, deşi încălcarea drepturilor unor inşi s-a produs desigur din vina unor persoane concrete, adesea a administratorilor. Cu alte cuvinte este vorba despre răspunderea juridică a corporaţiilor. Pentru ce fel de încălcări asupra corporaţiei poate fi aplicată răspunderea? Acţionarii pot contesta următoarele drepturi acordate lor de către normele dreptului corporativ: dreptul de a lua cunoştinţă de documente S.A.; dreptul la vot; dreptul prioritar de cumpărare a acţiunilor;

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

34

ASEM

 





dreptul de primire a dividendelor anunţate de S.A.; dreptul de transmitere (vânzare, dăruire etc.) a acţiunilor şi înregistrare a acestui act prin efectuarea înscrierii în registrul acţionarilor; dreptul de a dispune liber de acţiuni şi de contestare a activităţii administraţiei, care în mod fraudulos a forţat sau a convins acţionarul să vândă sau să cumpere acţiunile (spre exemplu, făcând o declaraţie privind situaţia financiară a corporaţiei într-un mod inexact, astfel inducând în eroare; altele. Încălcările de către corporaţii faţă de angajaţii săi ţin în majoritatea cazurilor de drepturile muncii: 1) încălcarea prevederilor contractului colectiv; 2) transferul nelegitim la altă muncă; 3) concedierea nelegitimă; 4) neachitarea (sau achitarea parţială) salariului; 5) aplicarea nelegitimă a măsurilor de exercitare disciplinară; 6) încălcarea regulilor de securitate a muncii; 7) compromiterea orarului de acordare a concediilor; 8) necrearea condiţiilor de muncă necesare; 9) încălcarea altor prevederi din contractul colectiv. În final este necesar de menţionat, că responsabilitatea socială şi cea judiciară într-o anumită măsură sunt legate reciproc. Corporaţiei îi este mult mai uşor să se proclame social responsabilă decât să devină astfel în realitate. Mecanismul răspunderii juridice permite de a transpune responsabilitatea socială în plan real. Însă punerea în funcţiune a mecanismului răspunderii juridice se realizează în rezultatul luptei acţionarilor şi angajaţilor pentru drepturile lor.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

35

ASEM

Capitolul IV. Analiza modelelor contemporane de administrare corporativă Tema 4.1. Elementele de bază a modelelor de administrare corporativă În procesul evolutiv sistemul managerial a luat diferite aspecte caracteristice sistemului cultural, socio-economic, politic a ţării în care a apărut şi s-a dezvoltat. Ţările fost-socialiste în procesul de dezvoltare a uniunilor corporative şi a mecanismului corporativ au înregistrat o vacanţă anumită, ce a durat o perioadă destul de însemnată – cca. 70 ani, pe parcursul căreia în alte ţări s-a cristalizat sistemul corporativ: atât din punct de vedere a reglementării relaţiilor corporative de către managementul corporativ, cât şi din punct de vedere a reglementării şi stabilităţii legislative de către sistemul organelor publice. Pentru a face o definire a modelelor de administrare corporativă vom pune la bază trei concepte: 1. Din punct de vedere filosofic: Un model de administrare corporativă este ceea ce este şi poate fi deosebit de alte modele. Adică cât de optim nu ar fi din punct de vedere economic şi cât de neeficient nu ar fi, el (modelul, sistemul de administrare corporativă) totuşi există: şi nu este nici un model ce ar fi identic cu acesta, cu toate că puncte tangente sunt. Astfel fiecare ţară îşi formează sistemul său de administrare corporativă, impunând unele principii prin intermediul sistemului legislativ, altele prin cultura şi principiile sociale. 2. Din punct de vedere logic: Un model poate fi definit de multitudinea caracteristicilor pozitive şi negative care la are acesta. Or, unele ţări (ex. Republica Moldova) permit înfiinţarea unor corporaţii de un singur acţionar, alte ţări (ex. România) impun ca în calitate de acţionari să fie cel puţin 3 persoane (în diferite ţări fiind diferit acest număr). Unele ţări permit emisia hârtiilor de valoare la purtător (ex. SUA, Germania) în sistemul implementat în Republica Moldova acest lucru fiind interzis (în Republica Moldova se permite doar emisia valorilor mobiliare nominative). 3. Din punct de vedere economic: un model înseamnă o totalitate de caracteristici a unui sistem complex, ce permite reglementarea relaţiilor economico-sociale a subiecţilor de bază: acţionari, consiliul societăţii, membrii administraţiei companiei, angajaţilor, potenţialilor investitori, creditori existenţi şi potenţiali, consumatori, concurenţi, bănci şi instituţii financiare, sistemul statal etc. 4. Din punct de vedere al managementului: un model de administrare corporativă determină relaţii de participare la proprietate şi la gestiunea proprietăţii, atât cu implicarea proprietarilor, cât şi fără implicarea acestora, dar utilizând agenţii-reprezentanţi, care vor gestiona compania din numele şi în interesul proprietarilor: relaţii ce pot fi impuse şi din punct de vedere legal, dar mai ales din punct de vedere a managementului corporativ cu respectarea principiilor de bază: Realitate, Loialitate, Responsabilitate, Transparenţă, Legalitate.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

36

ASEM

Iniţial sistemul corporativ subînţelegea doar uniunea acţionarilor sau proprietarilor. Pe parcursul dezvoltării a avut loc o modificare a conceptului sistemului corporativ, iar scopul uniunilor corporative, a alianţelor şi asociaţiilor economico-sociale fiind elaborarea politicilor comune în domeniul businessului, integrării proceselor de producere şi a capacităţilor comune întru supravieţuirea acestora. Efectuând o analiză comparativă a activităţii corporaţiilor naţionale şi internaţionale se impune concluzia că administrarea corporativă tinde spre uniunea principiilor şi modelelor în baza cărora se efectuează conducerea. Astfel, evolutiv, s-au conturat trei modele clasice de administrare corporativă: anglo-american, german şi japonez. Totodată fiind necesar de constatat faptul că se acordă atenţie nu atât structurii organizatorice a corporaţiilor (organigrama), cât structurii relaţiilor şi structurii participanţilor la aceste relaţii corporative. Astfel, dacă am evidenţia care sunt elementele de bază a modelelor de administrare corporativă, atunci pretutindeni ar fi prezente următoarele elemente: 1. Adunarea generală a acţionarilor – organul suprem de conducere, alias proprietarii companiei; 2. Consiliul societăţii – reprezentanţii acţionarilor (atât acţionari cât şi ne-acţionari), ce apără interesele acţionarilor25; 3. Organul executiv – echipa managerială ce efectuează administrarea curentă a companiei; 4. Registratorul – responsabilul pentru evidenţă corectă a deţinătorilor de acţiuni; 5. Cenzorul – organul ce efectuează analiza activităţii economicofinanciară a companiei. Aceste elemente fiind practic prezente sub o formă sau alta, având denumiri diferite, în toate modele, adică în toate ţările în care există societăţi pe acţiuni. Totodată există şi unele excepţii: spre exemplu în modelul moldovenesc de administrare corporativă un aşa organ de conducere cum este Consiliul Societăţii poate şi să nu existe în societăţile pe acţiuni cu un număr de acţionari până la 50 acţionari – deţinători de acţiuni cu drept de vot, iar atribuţiile acestuia în acest caz fiind îndeplinite de către Adunarea Generală a Acţionarilor; în modelul rusesc atribuţiile Consiliului Societăţii le poate îndeplini Adunarea Generală a Acţionarilor în societăţile pe acţiuni cu un număr de acţionari-deţinători de acţiuni cu drept de vot până la 25.

25

Notă: Practic toate ţările (SUA, Germania, Franţa, Republica Moldova, Rusia, România etc.) impun prin lege apărarea intereselor acţionarilor de către consiliu societăţii; cu mici abateri pentru ţările ce utilizează modelul german.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

37

ASEM

Schematic, aceste relaţii, prezente pentru fiecare din modelele naţionale iau următoare formă (figura ): Adunarea Generală a Acţionarilor Numeşte în calitate de susţinători ai intereselor Numeşte responsabil pe evidenţa proprietarilor

Consiliul Societăţii Numeşte în calitate de responsabil al gestiunii companiei

Registratorul

Numeşte responsabil pe controlul economicofinanciar al activităţii companiei

Organul Executiv (Directorul General, Organul colegial)

Auditor

Delimitarea competenţelor

Competenţa Organului Executiv

Formarea echipei manageriale pentru asigurarea unei activităţi eficiente a corporaţiei Figura 7. Algoritmul formării ierarhiei corporative

Alte elemente suplimentar la cele evidenţiate mai sus, ce stau la baza realizării unor trăsături specifice oricărui model analizat sunt: 1. Relaţiile între subiecţii interni şi externi în realizarea administrării corporative; 2. Reglementarea din partea organelor judiciare; 3. Regulile de joc stabilite de participanţii pieţei libere; 4. Structura proprietăţii; 5. Drepturile şi apărarea drepturilor acţionarilor; 6. Principalele tipuri de hârtii de valoare; 7. Dările de seamă specializate; 8. Modurile de petrecere a adunărilor generale a acţionarilor; 9. Alte elemente Eficienţa sistemului corporativ a dus la transformarea ce înregistrează creşteri majore a proprietăţii de stat în proprietate corporativă. Astfel corporaţiile devin un factor dominant în activitatea economică naţională şi mondială, prezentând prin sine o metodă de uniune a puterilor economico-financiare a diferitor agenţi economici, ce activează în domenii, inclusiv netangente, a economiei, cu scopul determinării politicilor şi strategiilor comune de creştere şi dezvoltarea a participanţilor la această uniune.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

38

ASEM

Tema 4.2. Particularităţile administrării corporative în modelul angloamerican Unul din primele modele ce s-au cristalizat şi are o arie de răspândire foarte largă, incluzând şi utilizarea unor concepte de bază a acestui model atât în ţările economic dezvoltate: SUA, Marea Britanie, Australia, Canada, Suedia, Olanda; cât şi în ţările în curs de dezvoltare: Republica Moldova, România, Ukraina, Rusia etc., este modelul anglo-american. Modelul anglo–american are următoarele trăsături caracteristice: - O bază legislativă bine dezvoltată care determină drepturile şi obligaţiunile subiecţilor de bază în relaţiile corporative: administraţia, consiliul de administraţie şi acţionarii; - Existenţa investiţilor individuale şi colective (instituţionale) neafiliate la corporaţie; - Simplitatea procedurii de interacţiune dintre acţionari şi corporaţie (atât la adunări generale cât şi în perioada dintre ele); - Metodologia implicării subiecţilor principali de administrare corporativă; - Emisia acţiunilor; - Votarea prin procură; - Transparenţa informaţiei. Emisia de acţiuni este o metodă obişnuită de acumulare a capitalului pentru corporaţiile din Anglia şi SUA. Este firesc faptul că în SUA a fost creată cea mai mare piaţă de capital din lume, iar bursa de valori din Londra este a treia din lume în ce priveşte capitalizarea pieţei după bursele din New-York şi Tokyo. Predominarea finanţării prin emisie de acţiuni, mărimea pieţei de capital şi a gradului de dezvoltare a sistemului de relaţii corporative se află într-o dependenţă directă . SUA având cea mai mare piaţă de capital, este ţara cu cel mai dezvoltat sistem de vot prin procură şi cu cel mai mare grad de activitate al investitorilor. Aceştia din urmă joacă un rol important şi pe piaţa de capital din Anglia . Subiecţi relaţiilor corporative în modelul anglo–american sunt: i. administraţia ii. consiliul de administraţie, iii. acţionarii, iv. bursele de valori, v. agenţiile guvernamentale şi companiile de consultanţă care oferă consultaţii corporaţiilor şi acţionarilor privind relaţiile corporative şi votul prin procură.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

39

ASEM

Figura 8. Modelul anglo–american de administrare corporativă

Adunarea Generală a Acţionarilor

Consiliul Societăţii

Administraţia

Modelul anglo–american (figura 11) s-a dezvoltat în condiţiile pieţei libere care presupune separarea proprietăţilor şi administrării / supravegherii în majoritatea corporaţiilor. Aceasta separare economică şi juridică serveşte unui scop triplu: social, juridic şi de afaceri foarte important - investitorii contribuind cu capitalul şi fiind proprietari ai întreprinderii nu poartă răspundere juridică pentru acţiunile corporaţiei. Ei cedează controlul în favoarea managerilor şi-i plătesc pe aceştia ca pe agenţii săi. Astfel separarea aceasta permite acţionarilor de a gestiona „din umbră” compania, concept ce este deseori discutat de economiştii din toate ţările: 1. pe de o parte, managerii, în calitate de specialişti în gestionarea companiilor, sunt obligaţi, din punct de vedere profesional, să conducă întreprinderea pentru ridicarea bunăstării companiei şi angajaţilor, respectiv pentru ridicarea profitabilităţii companiei; 2. pe de altă parte, managerii sunt aleşi de deţinătorii pachetelor de control, astfel sunt obligaţi, din punct de vedere a loialităţii faţă de alegători, şi trebuie să îndeplinească şi să realizeze cerinţele ce au fost stipulate de către aceştia din urmă. Costul acestei separări a proprietăţii şi controlului se numeşte cost al serviciilor de agent. Interesele acţionarilor şi managerilor sau administraţiei pot să nu coincidă, şi în multe cazuri anume necoincidenţa duce la apariţia conflictelor în cadrul companiei, iar problemele de bază sunt afectate de următoarele momente:

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

40

ASEM

- acţionarii solicită dividende, ca plată pentru riscul efectuat sub forma investiţiilor în compania dată; - managerii solicită remunerarea muncii, ca plată pentru dăruirea timpului şi energiilor personale întru creşterea şi dezvoltarea companiei. Legislaţia corporativă a ţărilor ce utilizează acest model rezolvă acest conflict prin intermediul unui organ suplimentar: consiliul de administraţie - este ales de către acţionari şi activează în scopul apărării intereselor acestora26. În perioada postbelică atât în SUA cât şi în Marea Britanie a fost remarcată o creştere a investitorilor instituţionali faţă de cei individuali. În 1990 în Anglia investitorii instituţionali deţineau circa 61% din numărul total de acţiuni de pe piaţa de capital, cei individuali - 21%. În SUA investitorii instituţionali -53.3%. Creşterea numărului de acţionari instituţionali a condus la impunerea de către aceştia a conceptelor şi politicilor corporative pentru modificare aspectelor legislative, pentru a favoriza activitatea agenţilor corporativi. Modelul anglo–american presupune includerea în cadrul comitetului de conducere atât persoane care sunt angajaţi ai corporaţiei sau care participă activ la conducerea întreprinderii (insideri), cât şi-a membrilor interdependenţi, care nu au relaţii directe cu corporaţia (outsideri). În mod tradiţional Preşedintele Consiliului Societăţii şi Directorul General este una şi aceiaşi persoană. În majoritatea cazurilor această practică duce la abuzuri, la centralizarea prea puternică a pârghiilor economico-financiare din cadrul corporaţiei în mâinile unui singur grup sau unei singure persoane. Conform datelor din 1990 o singură persoană avea concomitent postul de director general al corporaţiei şi de preşedinte al consiliului de observatori în cazul a 75% din 500 corporaţii. Totodată corporaţiile engleze şi americane tind să includă în cadrul consiliului de observatori un număr tot mai mare de membri-directori interdependenţi. Factorii ce au contribuit la creşterea interesului faţă de administrarea corporaţiei în SUA şi Anglia sunt: • creşterea investitorilor investiţionali în ambele ţări; • intensificarea reglementărilor din partea guvernului din SUA ce includ cerinţe faţă de unii investitori instituţionali de a vota la adunările generale;

26

Notă: Deseori în literatura de specialitate sunt întâlnite două concepte: consiliul de observatori (alias consiliul societăţii) şi consiliul directorilor, în unele cazuri aceste concepte sunt utilizate ca sinonime, reprezentând unul şi acelaşi organ de conducere, în alte cazuri sunt utilizate ca reprezentând două organe diferite: primul fiind ca reprezentanţi ai acţionarilor, al doilea – ca membrii organului executiv, adică echipa managerială. Totodată uneori sunt utilizate unele concepte de tipul: comitetul de conducere, comitetul de observatori, comitetul de directori, consiliul directorilor, echipa managerială – concepte ce pot fi utilizate fără indicarea ierarhiei acestor, necunoscându-se originea, împuternicirile şi obligaţiile acestora. Astfel cititorii pot fi induşi în eroare, nefiind clar despre ce se vorbeşte: despre echipa ce apără interesele acţionarilor sau despre echipa ce conduce de facto compania dată. Aici se impune o utilizare corectă a acestor concepţii de către savanţi, înlăturând ambiguitatea conceptelor utilizate.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

41

ASEM

• • •

activitatea de preluare a controlului; remunerarea excesivă a executivului în multe companii americane; sentimentul de pierdere a competitivităţii în raport cu concurenţii germani şi

japonezi. În acest context creşte rolul administraţiei corporative în gestiunea relaţiilor cu investitorii instituţionali şi cei individuali. Aceştia din urmă se informează reciproc asupra activităţii corporaţiei, efectuează investigaţii, se organizează în apărarea intereselor lor. Rezultatele investigaţiilor în multe cazuri depistează o legătură directă dintre lipsa de supraveghere efectivă din partea comunităţii de conducere şi realizările financiare modeste ale corporaţiei. În comparaţie cu modelele german şi japonez consiliul societăţii în modelul angloamerican este mai mic. În 1993 în urma unui sondaj s-a demonstrat că consiliul societăţii în 100 din cele mai mari corporaţii a descrescut în mediu de la 15 persoane în 1988, la 13 persoane în 1993. Baza legislativă în modelul anglo-american În Marea Britanie şi SUA relaţiile ce apar între membrii consiliului societăţii, directori şi acţionari sunt reglementate de către o bază legislativă destul de amplă. În SUA Agenţia federativă, Comisia Hârtiilor de Valoare şi a Burselor de valori (Security Exchange Commission27) reglementează piaţă hârtiilor de valoare, stabileşte regulile ce afectează transparenţa şi dările de seamă specializate ale corporaţiilor, gestionează relaţiile acţionari – corporaţie şi acţionari-acţionari, totodată şi relaţiile corporaţie-societate(stat). În paralel un impact deosebit de mare îl au şi legile ce reglementează activitatea fondurilor de pensii, care la rândul său au o cotă considerabilă în conducerea corporaţiilor. Fondurile de pensii (Pension fund) sunt fondurile înfiinţate de către companiile de stat sau private pentru plata pensiilor sau subsidiilor persoanelor ce alocă cote de pensii. Sursele fondurilor de pensii pot fi investite în active financiare, ce aduc profituri. În anul 1988 Ministerul Muncii (Labour Department), responsabil de fondurile de pensii private, a permis fondurilor de pensii să se prezinte în calitate de reprezentanţi ai acţionarilor la adunările generale. Aceste act a influenţat considerabil asupra activităţii fondurilor de pensii şi asupra altor investitori instituţionali, care au înregistrat o creştere a interesului profesional faţă de activitatea corporaţiilor, drepturile acţionarilor, Cerinţele privind transparenţa informaţiei în modelul anglo-american În SUA sunt cele mai stricte cerinţe faţă de transparenţa informaţiei. În SUA corporaţiile sunt obligatorii să prezinte în raportul anual fie în ordinea de zi a adunării generale informaţionale:  informaţii despre mijloacele financiare a corporaţiei – trimestrial;  date despre structura capitalului corporaţiei; 27

Organul superior de gestiune a relaţiilor corporative pe piaţa SUA: www.sec.gov

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

42

ASEM

 informaţii privind activitatea anterioară a fiecărui membru nou numit al comitetului de conducere (posturile deţinute, relaţiile cu compania, deţinerea pachetelor de control);  mărimea totala a remunerării conducerii;  informaţie despre remunerarea primilor 5 membri ai consiliului societăţii nominal;  date despre acţionarii ce posedă pachete de acţiuni în mărimea de 5% şi mai mult.  informaţia despre posibilitatea fuziunilor şi reorganizaţiei;  informaţii despre modificările în statutul companiei;  numele persoanelor şi denumirile companiilor invitate pentru controlul de audit.  Informaţia aceasta se include în dările de seamă anuale sau în ordinea de zi a adunărilor generale ale acţionarilor. Cerinţele faţă de transparenţa informaţiei în Anglia şi-n alte state care urmează modelul anglo–american sunt similare, dar cerinţele faţă de prezentarea informaţiei sunt mai puţin riguroase în comparaţie cu SUA, însăşi dările de seamă fiind prezentate odată în semestru. Activitatea corporaţiei ce necesită aprobarea acţionarilor Există două probleme de bază în activitatea corporaţiei care cer aprobarea acţionarilor în modelul anglo–american: alegerea consiliului societăţii şi numirea auditorilor. Alte probleme principale care cer aprobarea acţionarilor sunt: a) aprobarea şi amendamentele la planurile de opţiuni. b) contopirea altei corporaţii şi cumpărarea pachetului ei de control. c) reorganizarea şi restructurarea d) amendamentele la statul corporaţiei, În SUA acţionarii nu au dreptul să pună la vot mărimea dividendelor stabilită de către Consiliul Societăţii, pe când în Anglia propunerile acestuia sunt votate. Acţionarii de asemenea au dreptul să înainteze chestiuni în ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor 28. Aceste propuneri, însă, trebuie să se refere la activitatea de bază a companiei date. Acţionarii ce deţin mai mult de 10% din acţiuni au dreptul să ceară convocarea adunării generale a acţionarilor29. Toţi acţionarii înregistraţi primesc prin poştă informaţia completă ce se referă la petrecerea adunării generale a acţionarilor, dările de seamă anuale şi buletinul de vot. Astfel este foarte de utilizată votarea prin corespondenţă. 28

În modelul moldovenesc doar acţionarii ce deţin nu mai puţin de 5% acţiuni au drept să înainteze cel mult 2 chestiuni în ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor, până la data de 10 ianuarie. În modelul rusesc au dreptul să înainteze propuneri acţionari ce deţin nu mai puţin de 2%, nu mai târziu de 30 zile după terminarea anului financiar. 29 În Republica Moldova – acţionarii ce deţin nu mai puţin de 25%; În Rusia - acţionarii ce deţin nu mai puţin de 10%.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

43

ASEM

Tema 4.3. Trăsăturile caracteristice modelului japonez de administrare corporativă. Acest model al administrării corporative se caracterizează printr-un număr mare de bănci, companii afiliate în calitate de acţionari. Sistemul bancar fiind caracterizat prin legături strânse între banca şi corporaţie, legislaţie. Opinia publică şi structurile industriale susţin “Keiretsu”grupuri de companii aflate în relaţii de interdependenţă, cauzate de deţinerea reciprocă a pachetelor semnificative de acţiuni şi a posturilor cheie în corporaţii. O altă definiţie a Keiretsu30 este: o reţea de businessuri care deţin cote parţi între ei ca un mijloc de securitate reciprocă, mai ales în Japonia, şi de obicei constă din mari producători şi furnizorii de materii prime şi componente. Procentul acţionarilor neafiliaţi la corporaţie este mic. Acesta este cauzat de dificultăţile întimpinate de aceştia la procedura de votare. Tabelul 1. Keiretsu: Relaţiile intra-firmă31 1987

MITSUBISHI MITSUI SUMITOMO FUYO SANWA DKB

Nr. de firme membri

Media coparticipărilor (%)

Media împrumuturilor intragrup(%)

29 24 20 29 44 47

27.80 17.10 24.22 15.61 16.47 12.49

20.17 21.94 24.53 18.20 18.51 11.18

În sistemul japonez finanţarea prin emisie de acţiuni joacă un rol nu prea important în comparaţie cu sistemul american, prioritatea fiind acordată sistemului de creditare. În majoritatea companiilor japoneze “insider”-ii şi afiliaţii lor sunt principalii deţinători de acţiuni. În consecinţa ei joacă un rol important în companii şi, respectiv, în întregul sistem corporativ, iar interesul acţionarilor din afară este limitat. Cu toate că procentul investiţiilor străine în companiile japoneze este mic, se consideră că acest modelul japonez este foarte atractiv şi destul de favorabil pentru acţionarii de peste hotare. Elementele principale a acestui model sunt: sistemul bancar şi Keiretsu care se suprapun şi se complectează. Aproape toate companiile japoneze au relaţii strânse cu o bancă-creditor. Banca îşi asigură clienţii corporativi cu împrumuturi şi cu servicii în probleme de acţiuni, bonuri, deschiderea conturilor şi consultaţiile respective. Banca creditor este un deţinător considerabil de acţiuni ale corporaţiei32. În SUA şi-n alte ţări care urmează modelul Anglo-american nu există un atare fenomen cum este îndeplinirea unor funcţii multiple de către bănci. Aceste servicii sunt oferite de instituţii diferite: 1. Băncile comerciale – acordă credite, împrumuturi; Keiretsu – din japoneză, serie, afiliere: kei, sistem + retsu, rând, linie (trad. autor) Sursa: The Japanese Economy - Takatoshi Ito 32 Este necesar de menţionat faptul că, conform reformei „Anti-Monopoly Law Reform 1977”, băncile din Japonia nu au dreptul să procure într-o singură companie un pachet de acţiuni mai mare de 5%. Dar acest fapt nu reduce aportul cumulativ a acţiunilor băncilor în corporaţiile mari. Cota parte a băncilor şi instituţiilor financiare în corporaţii este foarte considerabilă. 30 31

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

44

ASEM

2. Banca de investiţii – deserveşte procesul de emisie a acţiunilor; 3. Firmele de consultanţă – consultanţa în afaceri, deservirea procesului de votarea prin procură. Pe când în sistemul japonez toate aceste servicii sunt acordate de aceeaşi bancă. Multe companii japoneze au relaţii strânse cu o reţea de companii - Keiretsu. Un rol deosebit în relaţii corporative japoneze îl joacă şi politica economică a Japoniei. Până la cel deal II-lea război mondial, în timpul lui, în perioada postbelică guvernul a promovat o politică economico-financiară activă, orientată să susţină companiile japoneze. Aceasta politică include reprezentanţi oficiali şi neoficiali în comitetele de conducere corporative. În modelul japonez subiecţi de bază ai relaţiei corporative sunt: • Banca creditor; • Compania afiliată; • Cei mai mari acţionari; • Administraţia şi guvernul. Interacţiunea lor în modelul japonez serveşte la stabilirea unor relaţii de colaborare, dar nu la crearea unui echilibru de forţă ca în cazul modelului Anglo-american. Spre deosebire de modelul Anglo-american, acţionarii neafiliaţi - outsaiderii nu sunt în stare să influenţeze real activitatea corporaţiei, ca rezultat sunt puţinii directori cu adevărat independenţi ce-ar reprezenta acţionarii din afară sau acţionarii mici.

Directorii Independenţi

Acţionarii minoritari

Guvernul

Keiretsu

Administraţia

Banca Figura 9. Modelul Japonez de administrare corporativă

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

45

ASEM

Diagrama modelului japonez reprezintă un hexagon cu laturi deschise (figura ) . Baza acestei figuri este alcătuită din patru trepte unite ce reprezintă conexiunea celor patru subiecţi de bază. Liniile punctate reprezintă conexiunea celor 2 subiecţi de secundari. Liniile punctate reprezintă lipsa de interes reciproc a acţionarilor neafiliaţi şi outsaider-ilor care joacă un rol semnificativ în modelul japonez. Modelul managerial japonez demonstrează pe de o parte o implicare majoră a statului în activităţile corporaţiilor naţionale pe plan local şi internaţional, pe de altă parte minimizarea intereselor micilor acţionari, cu limitarea posibilităţii acestora în procesul de conducere. Mecanismul relaţiilor corporative în modelul dat nu presupune întărirea relaţiilor dintre toţi participanţii la aceste relaţii. Corporaţiile japoneze sunt interesate în stabilirea relaţiilor de lungă durată, în special cu persoanele afiliate. Iar acţionarii neafiliaţi permanent simt o presiune de excludere din circuitul corporativ. Dările de seamă anual şi materialele prezentate la adunările generale a acţionarilor sunt disponibile liber pentru toţi acţionarii. Acţionarii pot fi prezenţi la adunările generale sau pot vota prin procură sau prin poştă. Teoretic sistemul este foarte simplu, dar în realitate votarea acţionarilor mici sau a celor de peste hotare este foarte îngreunată. Adunarea Generală a Acţionarilor fiind o măsură organizatorică formală iar „Structura corporativă” nu stimulează şi nici nu acceptă „nesatisfaceri” din partea acţionarilor. Activitatea acţionarilor este limitată şi de faptul că majoritatea corporaţiilor petrec adunările generale a acţionarilor în aceeaşi zi, mărginind astfel importanţa acţionarilor neafiliaţi în diferite corporaţii. În aşa mod esenţa modelului japonez de administrare corporativă poate fi reprezentat astfel (figura 16). Un rol important jucându-l şi organele centrale de stat, care au reprezentanţi în cele mai mari corporaţii din japonia. Un alte element al sistemului japonez sunt aşa numiţii Amacudari33 – persoane cu posturi de conducere în sistemul statal, care, după ieşirea la pensie, sunt angajaţi în calitate de manageri, consultanţi în cadrul organizaţiilor private. Astfel găsim puncte tangente între interesele statale şi interesele corporaţiilor japoneze: 1. Funcţionarii de stat apără interesele corporaţiilor naţionale; 2. Corporaţiile naţionale apără interesele statului; 3. Funcţionarii de stat acţionează în cadrul corporaţiilor ca reprezentanţi ai statului; 4. Ex-funcţionarii de stat – Amacudarii - de asemenea apără interesele statului şi, evident, a corporaţiei în care funcţionează; iar 33

Amacudari – traducerea mot a mot este „paraşutarea” sau coborârea din ceruri, adică trecerea funcţionarilor de stat de vârstă pensionară la serviciu în cadrul corporaţiilor particulare, asociaţiilor, organizaţiilor comerciale. Cea mai marea reţea de „amacudari” fiind deţinută de Ministerul autoadministrării locale (cca. 3 mii persoane).

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

46

ASEM

datorită experienţei bogate, obţinute la posturile ocupate în structurile statale, poate aduce un aport incontestabil întru dezvoltarea companiei în cauză. Din cele redate mai sus conchidem că mecanismul formării relaţiilor de parteneriat între stat şi sectorul privat dominant, în sistemul japonez, poate fi reprezentat sub următoare formă (figura 17):

Statul Amacudari

1. 2.

Corporaţiile

Reprezentanţii statului

Apărarea intereselor: La nivel naţional Pe plan internaţional

Corporaţii financiare

Plata pentru apărarea intereselor corporative Plata pentru apărarea intereselor statale

Loialitate faţă de corporaţiile naţionale

1. 2.

Corporaţii comerciale

Posturi de administrare: Pentru stat Pentru “ex-reprezentanţii” statului

Loialitate faţă de structurile statale

Figura 10. Balanţă parteneriatului între corporaţiile naţionale şi organele publice

O altă caracteristica a sistemului japonez, ce demonstrează apărarea intereslor atât corporative cât şi naţionale, statale este şi existenţa unei uniuni de corporaţii naţionale – KEIDANREN. Keidanren (Кeidzai dаntai rengokai)– este denumirea prescurtată a Federaţiei Organizaţiilor Economice din Japonia, fondată în anul 1946 – cea mai puternică organizaţie, ce reuneşte cele mai mari companii naţionale din ţară, organizaţii ramurale, grupe economice. Acest element al structurii corporative este situat în vârful piramidei economiei naţionale, fiind tot odată un centru de consultanţă şi decizional. Aparatul administrativ al Keidanren este format din 200 persoane, bugetul Federaţiei fiind format doar din cotizaţii benevole a membrilor. Organul suprem de conducere a Federaţiei Organizaţiilor Economice din Japonia Keidanren este Adunarea Generală a Membrilor, ce are loc anual în luna mai. Organigrama sistemului managerial Keidanren include: - preşedintele; - 12 preşedinţi-adjuncţi, reprezentanţi ai celor mai mari corporaţii japoneze pe principii de echitate şi egalitate; - 60 comitete ce au în evidenţă analiza problematicii politicii economice interne şi externe. Organul ce are în competenţă luarea deciziilor de consens este Consiliul de Directori – format din cca. 500 persoane, ce se întruneşte lunar. Chestiunile ce au o importanţă deosebită

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

47

ASEM

sunt analizate de Consiliul Directorilor Executivi (cca. 200 persoane), iar problemele de ordin global – de Directorul Executiv şi adjuncţii săi34. Structura proprietarilor în modelul japonez În Japonia piaţa hârtiilor de valoare se află în exclusivitate în mâinile organizaţiei şi corporaţiei financiare. La fel ca în SUA şi Anglia, în Japonia în perioada postbelică s-a mărit radical numărul investitorilor-instituţionali. În 1990 instituţiile financiare constituiau 43% din piaţa japoneză de capital, corporaţia cu excepţia instituţiilor financiare 25%, persoane fizice 23%, investitori străini 3%. Atât în modelul japonez cât şi-n modelul german băncile sunt acţionarii principali. Componenţa comitetului de conducere Ea ilustrează una dintre cele mai mari deosebiri dintre modelul japonez şi cel AngloAmerican. Comitetul de conducere în corporaţia japoneză este constituit integral din persoane afiliate. Directorii executivi, şefi ai celor mai mari subdiviziuni ale companiei şi administraţiei. Alt fenomen caracteristic modelului japonez este alegerea în calitate de membru a funcţionarilor de stat pensionaţi. În contrast cu modelul Anglo-American reprezentanţii outsaiderilor sunt foarte rar aleşi în componenţa consiliilor de administraţie a corporaţiilor japoneze. Numărul mediul al consiliului în companiile japoneze constituie cca. 50 persoane.

Federaţia de Business din Japonia: Keidanren, Nikkeiren Propuneri, recomandări în politica economică internă şi externă

Membrii Keiretsu

Statul

Alte uniuni Membrii

Reprezentanţi, Amacudari

I. Politica Economică Internă II. Politica Economică Externă

C

O

R

P

O

R

A

Ţ

I

S

A

T

E

L

I

Ţ

I

I

Societatea Figura 11. Circuitul sistemului de relaţii corporative

Activitatea corporaţiei ce necesită aprobarea acţionarilor 34

Federaţia de Business din Japonia - ca membri 1540 unităţi, ce includ 1,232 companii, incluzând 71 foreign ownership, 127 asociaţii industriale, 47 asociaţii regionale pentru angajare (datele din 18 Iunie, 2002).

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

48

ASEM

Chestiunile principale ce sunt în competenţa acţionarilor în Modelul Japonez sunt: plata dividendelor, repartizarea mijloacelor, alegerea consiliului de directori şi alegerea auditorilor. Alte chestiuni ce cer aprobarea acţionarilor sunt: a) întrebări ce sunt legate de capitalul social al corporaţiei; b) modificări, amendamentele la statul corporaţiei; c) componenţa Consiliului Societăţii; d) schimbarea domeniului de activitate; e) plata suplimentară directorilor şi auditorilor; f) reorganizarea, restructurarea, contopirea cu alte companii, ş.a. Propunerile din partea acţionarilor este un fenomen relativ nou în Japonia. Astfel până în anul 1981 legislaţia în vigoare nu permitea acţionarilor de a înainta propuneri personale pentru a fi analizate la Adunarea Generală A Acţionarilor. Începând cu anul 1981, acţionarii ce deţin mai mult de 10% acţiuni au dreptul să înainteze propuneri la AGA. Cerinţe faţă de transparenţa informaţiei Cerinţele înaintate faţă de corporaţiile japoneze ce ţin de transparenţa informaţiei nu sunt atât de aspre ca în Modelul Anglo-american. Corporaţiile sunt obligate să prezinte următoarele tipuri de informaţii: 1. informaţia financiară (odată în semestru); 2. date despre structura capitalului; 3. informaţii despre fiecare candidat în consiliul societăţii (incluzând numele de familie, posturile ocupate, relaţii cu corporaţia, deţinerea acţiunilor corporaţiei); 4. informaţii despre premiile acordate (de obicei cele mai mari sume, plătite directorilor executivi şi membrilor consiliului societăţii) 5. informaţii despre propunerile de reorganizarea şi fuziune; 6. propunerile de modificarea a Statutului corporaţiei; 7. Datele de identificarea a persoanelor fizice sau juridice ce sunt invitate să efectueze controlul de audit. Procedurile ce ţin de transparenţa informaţiei în Japonia se deosebesc de cele similare modelului anglo-american şi anume: 1. În Japonia informaţia financiară se prezintă odată în semestru, în SUA – o dată în trimestru; 2. În Japonia se prezintă informaţia despre remunerarea totală a directorilor şi administratorilor, în SUA – nominal; 3. În Japonia se prezintă darea de seamă despre primii 10 ce-i mai mari acţionari, În SUA (şi practic în foarte multe alte ţări) – lista acţionarilor ce deţin cel puţin 5% acţiuni. Baza legislativă

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

49

ASEM

Datorită rolului important care îl joacă corporaţia japoneză în ţara sa şi peste hotare, elaborarea politicii industriale a implicat un volum mare de ministere în frunte cu ministerul finanţelor, ministerul de comerţ internaţional şi-a industriei. Internaţionalizarea corporaţiilor japoneze le-a făcut pe acestea mai puţin dependente de piaţa naţională şi mai puţin dependente de politica industrială internă, creşterea pieţei de capital a condiţionat liberalizarea pieţelor financiare japoneze. În timp ce aceşti factori au scăzut influenţa politicii industriale, acesta rămâne totuşi un factor important al legislaţiei japoneze existente, cu toate că-i mai puţin eficientă şi o reglementare în dependenţă a pieţei hârtiilor de valoare de către agenţiile guvernamentale. Baza legislativă a fost modelată conform celei americane după modelul anului 1945 în pofida numeroaselor modificări legislaţia poate rămâne asemănătoare cu legislaţia americană. În 1971 după creşterea volumului de investiţii străine în Japonia au fost adoptate noi legi. Principalele organe ce reglementează activitatea corporativă sunt: Departamentul Valorilor Mobiliare pe lângă Ministerul Finanţelor şi Comitetul de reglementare a burselor de valori, înfiinţat în anul 1992. Acest departament are în competenţă gestiunea respectării de către corporaţii a legislaţiei în vigoare şi analiza încălcărilor.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

50

ASEM

Tema 4.4. Administrarea bicamerală în modelul corporativ german. Evoluţia istorică a modelat un sistem cu trăsături specifice, care este utilizat atât în Germania, Austria, Olanda şi ţările scandinave. Unele aspecte fiind întâlnite în legislaţia şi sistemele manageriale Francez şi Belgian. Astfel, Modelul German de relaţii corporative se deosebeşte esenţial de modelul AngloAmerican şi cel japonez, cu toate că există şi puncte tangente. El se caracterizează prin particularităţi deosebite, precum: 1. administraţia bicamerală ce e constituită din consiliul de administraţie şi 2. consiliul de observatori (muncitori, funcţionari şi acţionari). 3. legiferarea restricţiilor dreptului la vot statutar, corporaţia limitează numărul de voturi ale unui acţionar. 4. O structură complicată a dreptului de posesiune asupra acţiunilor conform căruia băncile posedă pachete mari de acţiuni de lungă durată. Similar în modelului japonez băncile sunt în calitate de acţionari ai corporaţiilor germane, iar reprezentanţii băncilor – sunt aleşi în Consiliul Societăţii. Majoritatea corporaţiilor germane preferă finanţarea bancară în detrimentul emisiei acţiunilor, astfel dezvoltarea bursei de valori este sub nivelul burselor din SUA, Marea Britanie sau Japonia. Cota parte a acţionarilor individuali (sau ne-afiliaţi) este foarte mică, ceea ce ne indică conservatismul politicii investiţionale a ţării. Din această cauză structura corporativă este orientată spre întărirea relaţiilor corporative. Structura generală a modelului german este redată în figura 19, ce din start ne impune o asemănare modelul Anglo-american, ceea ce poate fi greşit, deoarece, după opinia noastră există o asemănare mai mare cu modelul japonez.

Adunarea Generală a Acţionarilor

Consiliul Societăţii

Administraţia

Figura 12. Modelul German de administrare corporativă

În primul rând Modelul German presupune existenţa unei conduceri bicamerale, ceea ce presupune existenţa unei delimitări concrete între două organe de conducere:

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

51

ASEM

1.

Consiliul societăţii – compus din reprezentanţii acţionarilor, reprezentanţii muncitorilor şi a funcţionarilor corporaţiei 2. Organul executiv – format doar din funcţionarii corporaţiei; şi ceea ce este foarte esenţial: - aceste două organe sunt complet delimitate, nimeni nu poate fi membru al ambelor organe de conducere. (În Modelul Anglo-american fiind o practică des întâlnită ocuparea concomitentă a postului de Preşedinte al Consiliului şi Director General al corporaţiei; în Modelul Moldovenesc Directorul General nu poate fi şi în postul de Preşedinte al Consiliului Societăţi dar, totodată, poate fi ca membru al Consiliului Societăţii). Subiecţii de bază a relaţiilor corporative în modelul german. Modelul german de relaţii corporative are doi subiecţi de bază: 1. băncile 2. acţionarii corporativi. Banca, ca şi-n modelul japonez, este şi acţionar şi creditor. Există şi unele diferenţe: corporaţiile germane deţin pachete de acţiuni de termen lung ale altor corporaţii neafiliate, care nu aparţin unui anumit grup de corporaţii. Acest tip de proprietate este un aspect al alianţei neformale dintre companiile care au scopul de-a consolida relaţiile dintre acţionari şi corporaţii. Ca urmare reprezentanţii băncilor şi acţionarii corporativi sunt aleşi în consiliile de supraveghere ale corporaţiei. Includerea în consiliile de supraveghere a muncitorilor şi funcţionarilor reprezintă o deosebire esenţială între modelul german şi cel Anglo-American şi Japonez.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

52

ASEM

Tema 4.5. Modelul moldovenesc de administrare corporativă În urma privatizării întreprinderilor de stat au devenit societăţi pe acţiuni, unde trebuie să fie aplicate elementele managementului corporativ pentru crearea unui nou sistem de motivaţie care va permite transformarea întreprinderii în corporaţie reală cu mărirea valorii economice a ei. În Republica Moldova structura organizaţional - juridică trebuie să conţină următoarele organe: 1. Adunarea Generală a Acţionarilor 2. Consiliul societăţii 3. Organul executiv 4. Comisia de cenzori 5. Registratorul societăţii În dependenţă de statul în care activează o SA se identifică trăsături individuale. Piaţa valorilor mobiliare a Republicii Moldova este reglementată de un număr mare de acte normative: Legea privind SA, Legea privind Fondurile de investiţii, legea privind Bursa de Valori etc. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare din Republica Moldova (fondată în 1992) este responsabilă de baza legislativă, reglementează activitatea emitenţilor, a participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare (brokeri, dealeri, registratori, etc.) Subiecţii de bază a relaţiilor corporative: 1. Acţionarii instituţionali (FI, Băncile, grupurile financiar-industriale, trusturile) 2. Consiliul societăţii (50 acţionari > 3 persoane; >50acţionari >5 persoane) 3. Administraţia (în majoritatea întreprinderilor privatizate au rămas la conducere directorii întreprinderilor de stat, cu toate că se simte o tendinţă de restructurarea a cadrelor) Structura capitalului: În mediu pe republică politica de privatizare a inclus:  20% - Colectivul întreprinderii privatizate:  80% - participanţii la privatizare (fonduri de investiţii, trusturi, bănci, alte societăţi pe acţiuni, persoane fizice etc.) Ca rezultat a fost:  cca. (până la) 20% - colectivul întreprinderii privatizate  cca. 45% - fondurile de investiţii, trusturile  5-35% - persoanele fizice În societăţile pe acţiuni industriale cu o pondere mare a furnizorilor naţionali:  cca. (până la) 20% - colectivul întreprinderii privatizate  cca. (până la) 50% - furnizorii  cca. (până la) 30% - fondurile de investiţii, trusturile

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

53

ASEM

 cca. (până la) 10% - persoanele fizice În unele corporaţii colectivul a acumulat cca. 70-80%.

Adunarea Generală a Acţionarilor

Registrator / Registrator independent

Comisia de revizie /Auditul Extern

Consiliul Societăţii

Administraţia

Figura 13. Modelul moldovenesc de administrare corporativă

Drepturile acţionarilor în Republica Moldova: a) sa participe la adunările generale ale acţionarilor, sa aleagă si sa fie ales in organele de conducere ale societăţii; b) sa ia cunoştinţa de materialele pentru ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor; c) sa ia cunoştinţă si sa facă copii de pe documentele societăţii, accesul la care este prevăzut de prezenta lege, de statut sau de regulamentele societăţii; d) sa primeasca dividendele anuntate in corespundere cu clasele si proportional numarului de actiuni care ii apartin; e) sa instraineze actiunile care ii apartin, sa le puna in gaj sau in administrare fiduciara; f) sa ceara rascumpararea actiunilor care ii apartin, in cazurile prevazute de prezenta lege sau de statutul societatii; g) sa primeasca o parte din bunurile societatii in cazul lichidarii ei; Actionarul detinator de actiuni care nu dau dreptul la vot poate participa la discutarea chestiunilor de pe ordinea de zi a adunarii generale a actionarilor. Statul poate avea doar un singur reprezentant intr-o societate. Persoanele cu functii de raspundere ale societatii, cu exceptia membrilor consiliului societatii, nu pot fi reprezentanti ai actionarului. Drepturile suplimentare ale actionarilor (1) Actionarii care detin cel putin 5% din actiunile cu drept de vot ale societatii, au de asemenea dreptul: a) sa introducă chestiuni in ordinea de zi a adunării generale anuale a actionarilor;

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

54

ASEM

b) sa propuna candidati pentru membrii consiliului societatii si ai comisiei de cenzori; c) sa adreseze instantei judecatoresti cerere in vederea lichidarii societatii daca, in cursul a doua si mai multe adunari generale, actionarii nu au ales consiliul societatii; d) sa ceara convocarea sedintei extraordinare a consiliului societatii. (2) Actionarii care detin cel putin 10% din actiunile cu drept de vot ale societatii, au de asemenea dreptul, in modul prevazut de prezenta lege, de alte acte legislative si de statutul societatii: a) sa ceara stabilirea costului plasarii actiunilor societatii, in temeiul raportului organizatiei de audit sau al altei organizatii specializate ce nu este persoana afiliata a societatii; b) sa ceara efectuarea de controale extraordinare ale activitatii economico-financiare a societatii; c) sa adreseze instantei judecatoresti cerere de reparare a prejudiciului cauzat societatii de persoanele cu functii de raspundere in urma incalcarii intentionate sau grave de catre acestea a prevederilor prezentei legi sau ale altor acte legislative. (3) Acţionarii care deţin cel putin 25% din actiunile cu drept de vot ale societatii, au de asemenea dreptul sa ceara convocarea adunarii generale extraordinare a actionarilor in modul stabilit de prezenta lege si de statutul societatii. Înstrăinarea acţiunilor în SA de tip închis: de explicat Dividendele care nu au fost primite de acţionar din vina lui in decurs de 3 ani de la data apariţiei dreptului de primire a lor se trec la venitul societăţii si nu pot fi revendicate de acţionar. Acţiunile corporaţiei ce necesită aprobarea Adunării generale a Acţionarilor: Adunarea generala a acţionarilor are următoarele atribuţii exclusive: a) aproba statutul societăţii in redacţie noua sau modificările si completările aduse in statut, inclusiv cele ce ţin de schimbarea claselor si numărului de acţiuni autorizate spre plasare, de convertirea, denominalizarea, consolidarea sau impartirea acţiunilor societăţii. b) hotaraste cu privire la modificarea capitalului social cu exceptia cazurilor prevazute; c) aproba regulamentul consiliului societatii, alege membrii lui si inceteaza inainte de termen imputernicirile lor, stabileste cuantumul retributiei muncii lor, remuneratiilor anuale si compensatiilor, precum si hotaraste cu privire la tragerea la raspundere sau eliberarea de raspundere a membrilor consiliului societatii; d) aproba regulamentul comisiei de cenzori, alege membrii ei si inceteaza inainte de termen imputernicirile lor, stabileste cuantumul retributiei muncii lor si compensatiilor, precum si hotaraste cu privire la tragerea la raspundere sau eliberarea de raspundere a membrilor comisiei de cenzori; e) confirma organizaţia de audit si stabileşte cuantumul retribuţiei serviciilor ei; f) hotărăste cu privire la incheierea tranzactiilor de proportii: 25-50%; g) aproba clasele si numarul de obligatiuni autorizate spre plasare;

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

55

ASEM

h) examineaza darea de seama financiara anuala a societatii, aproba darea de seama anuala a consiliului societăţii si darea de seama anuala a comisiei de cenzori; i) aproba normativele de repartizare a profitului societăţii; j) hotărăşte cu privire la repartizarea profitului anual, inclusiv plata dividendelor anuale, sau la acoperirea pierderilor societatii; k) hotărăşte cu privire la modificarea tipului societatii, reorganizarea sau lichidarea ei; l) aproba bilantul de divizare, bilantul consolidat sau bilantul de lichidare al societatii; Adunarea generala a acţionarilor, daca statutul societăţii nu prevede altfel, de asemenea aproba: a) directiile prioritare ale activitatii societatii; b) modul de instiintare a actionarilor despre tinerea adunarii generale, precum si modul de prezentare actionarilor a materialelor de pe ordinea de zi a adunarii generale pentru a se lua cunostinta de ele; c) regulamentul organului executiv al societatii si deciziile privind numirea conducatorului acestuia sau incetarea inainte de termen a imputernicirilor lui, privind stabilirea cuantumului retributiei muncii lui, remuneratiei si compensatiilor, privind tragerea lui la raspundere sau eliberarea de raspundere; d) darile de seama trimestriale ale organului executiv al societatii; e) hotaririle privind deschiderea, transformarea sau lichidarea filialelor si reprezentantelor, privind numirea si eliberarea din functie a conducatorilor lor. Consiliul Societăţii: Consiliul societatii reprezinta interesele actionarilor in perioada dintre adunarile generale si, in limitele atributiilor sale, exercita conducerea generala si controlul asupra activitatii societatii. Consiliul societatii este subordonat adunarii generale a actionarilor. Consiliul societatii are urmatoarele atributii exclusive: a) decide cu privire la convocarea adunarii generale a actionarilor; b) aproba valoarea de piata a bunurilor care constituie obiectul unei tranzactii de proportii; c) decide cu privire la incheierea tranzactiilor de proportii prevazute la 25-50%; d) incheie contracte cu organizatia gestionara a societatii; e) confirma registratorul societatii si stabileste cuantumul retributiei serviciilor lui; f) decide cu privire la marirea capitalului social in cazurile prevazute la, precum si modifica in legatura cu aceasta statutul societatii (Consiliul societatii are dreptul sa ia decizii privind marirea capitalului social cu cel mult 50% din valoarea acestuia la data ultimei adunari generale a actionarilor. In acest caz, actionarii societatii dispun de dreptul preferential de subscriere la actiuni proportional cotei de actiuni pe care le detin); g) aproba prospectul de emisiune suplimentara de actiuni, rezultatele emiterii suplimentare de acţiuni, precum si modifica in legătura cu aceasta statutul societatii;

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

56

ASEM

h) decide, in cursul anului financiar, cu privire la repartizarea profitului net, la folosirea capitalului de rezerva si a celui suplimentar, precum si a mijloacelor fondurilor speciale ale societăţii; i) face, la adunarea generala a acţionarilor, propuneri cu privire la plata dividendelor anuale si decide cu privire la plata dividendelor intermediare; j) aproba fondul sau normativele de retribuire a muncii personalului societăţii; k) decide cu privire la aderarea societăţii la asociaţie sau la o alta uniune; l) decide in orice alte probleme prevazute de prezenta lege si de statutul societatii. Chestiunile ce ţin de competenta consiliului societăţii nu pot fi transmise spre examinare organului executiv al societăţii. Consiliul societăţi prezintă adunării generale a acţionarilor raportul anual cu privire la activitatea sa si la functionarea societăţii, întocmit in conformitate cu legislaţia cu privire la valorile mobiliare, cu statutul societăţii si cu regulamentul consiliului societăţii, precum si informaţia privind remunerarea persoanelor cu funcţii de răspundere. Membru al consiliului societăţii nu poate fi persoana care: b) este membru a cinci consilii ale altor societăţi înregistrate în Republica Moldova; c) din oficiu reprezintă o societate care fata de societatea data este intreprindere afiliata sau societate dependenta; d) este membru al comisiei de cenzori a societatii date; precum si e) o alta persoana a carei calitate de membru al consiliului societatii este limitata de prezenta lege sau de statutul societatii. In societatea cu un numar de actionari si detinatori nominali de actiuni de peste 50, consiliul societatii se alege prin vot cumulativ. Statutul societatii poate sa prevada vot cumulativ la alegerea consiliului societatii si in cazul in care societatea are un numar mai mic de actionari si detinatori nominali de actiuni ale societatii. Organul executiv al societăţi poate fi colegial (comitet de conducere, direcţie) sau unipersonal (director general, director). Membrii organului executiv si alţi angajaţi ai societăţii pot fi aleşi în consiliul societăţii, dar ei nu pot constitui in el majoritatea. Comisia de cenzori a societăţii: Membri ai comisiei de cenzori pot fi atât acţionarii societăţii, cit si alte persoane. Cel puţin unul dintre membrii comisiei de cenzori trebuie sa fie contabil autorizat in condiţiile legii sau contabil-expert (auditor)35. Membri ai comisiei de cenzori a societăţi nu pot fi:  membrii consiliului societăţii; 35

În modelul român la societăţile în care statul deţine cel puţin 20% din capitalul social, unul dintre cenzori va fi recomandat de Ministerul Finanţelor. Numărul cenzorilor trebuie sa fie impar.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

57

ASEM

 lucratorii organului executiv sau ai contabilităţii societăţii;  gestionarul societăţii;  persoanele necalificate in contabilitate, finanţe sau economie; Comisia de cenzori se alege (se numeşte) pe un termen de la 2 la 5 ani. Transparenţa Informaţiei Componenta dărilor de seama specializate În componenta dărilor de seama specializate lunare, trimestriale si anuale ale emitenţilor si participanţilor profesionişti la piaţa hârtiilor de valoare se includ: pentru emitent (societăţile pe acţiuni de tip deschis): a) dările de seama lunare:  Lista acţionarilor emitentului, care deţin peste 5 la suta din numărul total de acţiuni cu drept de vot amplasate de emitent (forma EM-3). b) dările de seama trimestriale:  Lista persoanelor juridice la care emitentul deţine cel puţin 25 la suta din capitalul statutar (forma EM-4);  Informaţie privind direcţiile de investire a mijloacelor atrase in rezultatul emisiei hârtiilor de valoare (forma EM-7);  Darea de seama privind mişcarea capitalului statutar al emitentului (forma EM-8);  Informaţie privind dividendele şi dobânzile calculate pentru hârtiile de valoare ale emitentului (forma EM-10);  Darea de seama privind tranzacţiile înregistrate (forma EM-11) - in cazul in care emitentul tine registrul acţionarilor săi independent;  Calculul valorii activelor nete a societarilor pe acţiuni; c) dările de seama anuale:  Lista persoanelor cu funcţii de răspundere ale emitentului (forma EM-1);  Lista persoanelor afiliate ale emitentului (forma EM-2);  Lista filialelor si reprezentantelor emitentului (forma EM-5);  Informaţie privind reorganizarea emitentului (forma EM-6);  Tipurile de hârtii de valoare emise de emitent (forma EM-9);  Copiile proceselor-verbale a adunărilor generale; In afara de dările de seama specializate lunare, trimestriale si anuale, emitentul este obligat sa dezvăluie informaţie despre faptele si evenimentele esenţiale, care au efect asupra activităţii lui financiar-economice in corespundere cu punctul 5.5. al Regulilor provizorii de efectuare a operaţiunilor cu hârtiile de valoare, aprobate prin decizia Comisiei de Stat pentru Piaţa Hârtiilor de Valoare nr.19/1din 10 august 1995.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

58

ASEM

Capitolul V. Uniunile corporative în economia contemporană Tema 5.1. Stadiile de dezvoltare a corporaţiilor În dreptul şi practica continentală conceptul de corporaţie este egalată cu persoana juridică. Corporaţia – este o uniune de persoane pentru îndeplinirea unei activităţi sociale benefice (ceea ce de fapt nici nu este specificat în nici o lege). Astfel, ele activează bazându-se şi pe principiul: „Este permis tot ce nu este interzis”. Activitatea corporaţiilor se evidenţiază în toate domeniile: comerţ, industrie extractivă, deservire, activitatea financiară, etc. Corporaţia - este şi persoană juridică, astfel încât uniunea colectivă se transformă în corporaţie după obţinerea statutului de persoană juridică, ceea ce are loc după înregistrarea de către organele de stat. Din punct de vedere al competitivităţii putem evidenţia 4 nivele de competitivitate36 la care se află companiile:  Companiile de nivelul I se mulţumesc să producă lucruri, să fabrice producţie fără a pregăti surprize pentru concurenţi şi consumatori.  Companiile de nivelul II tind ca sistemele lor de producţie să corespundă pe deplin nivelurilor (standardelor) respective, stabilite de principalii lor concurenţi.  Companiile de nivelul III de competitivitate creează asemenea sisteme de dirijare, ce influenţează activ asupra procesului de producţie, contribuind la dezvoltarea şi perfecţionarea lui.  Companiile care au atins cel de al IV nivel de competitivitate se caracterizează prin faptul că reuşita lor în lupta concurenţială devine tot mai mult nu atât funcţie de producere, cât funcţie de dirijare a producţiei. Ele depăşesc concurenţii cu mulţi ani, ceea ce la asigură succesul pe o perioadă îndelungată. Alt criteriu de clasificare propus de savantul cu renume mondial I. Ansoff este clasificarea corporaţiilor din punct de vedere a atitudinii faţă de angajaţi. I. Conceptul de „corporaţie în calitate de maşină”. Corporaţiile şi metodele de prezentare a lor preocupă reprezentanţii ştiinţelor economice în prealabil ultimii 100 ani. Conceptul de corporaţie în calitate de maşină s-a păstrat atâta timp, cât erau asigurate următoarele condiţii: 1. Stăpânul, Proprietarul are cu adevărat putere nelimitată asupra lucrătorilor şi poate s-o utilizeze: poate că-l angajeze şi să-i alunge sau poate utiliza alte metode de a stimula sau pedepsi lucrătorii în măsura în care el consideră necesar. 2. Pericolul lipsurilor, neajunsurilor economice, legate de şomaj trebuie să fie pentru angajaţi real şi foarte serios. 3. Calificarea lucrătorilor trebuie să fie în general joasă, pentru că ea să fie posibil uşor de procurat. 36

N. Burlacu, Management corporativ, ASEM, Chişinău, 1996, pag. 104

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

59

ASEM

4. nivelul studiilor, dezvoltării personale şi cerinţele lucrătorilor trebuie să fie relativ mic. II. Conceptul de „corporaţie în calitate de organism” După 1945 treptat se formează un nou concept: corporaţia ca organism. În corespundere cu acest concept corporaţiei i se atribuia propria viaţă şi propriile scopuri. Începe să se considere că principalele scopuri, ca şi la orişicare organism este creşterea şi supraveţuirea. Profitul corporaţiei este privit ca şi oxigenul pentru organism: necesitate dar nu sensul vieţii. III. Conceptul de „corporaţie în calitate de organizaţie” De la iniţiere corporaţia se considera organizaţie, dar ce este aceasta, ce stă după cuvântul organizaţie se defineşte (lămureşte) mai târziu. Organizaţia este (1.) o sistemă ce urmăreşte un scop, care (2.) este parte componentă a unei sau mai multor sisteme şi (3.) părţile componente ale cărei – oameni – au scopuri personale. Ansoff de asemenea demonstrează că acţionarii au o viziune proprie asupra corporaţiei. Corporaţia din punct de vedere a acţionarilor Viziunea noastră asupra corporaţiei influenţează asupra faptului, cum ne atârnăm faţă de aceasta şi cum descriem activitatea ei. Prezentarea ca organizaţie înseamnă o viziune din punct de vedere a acţionarilor. Acţionarii sunt toţi cei din interiorul sau exteriorul organizaţiei, asupra cărora influenţează direct activitatea corporaţiei. Din punct de vedere a acţionarilor în corporaţie au loc schimburi de 6 tipuri (figura 7): 1. Schimbul banilor pe munca angajaţilor năimiţi. 2. schimbul banilor pe mărfurile şi serviciile furnizorilor. 3. schimbarea mărfurilor şi serviciilor pe banii consumatorilor. 4. schimbul banilor, plătiţi mai târziu, pe banii primiţi acum de la investitori şi arendatori. 5. schimbul banilor, plătiţi acum pe banii, ce vor fi primiţi de la debitori mai târziu. 6. schimbul banilor pe mărfuri şi servicii (de ex. pe apă, asigurarea curăţeniei publice, securitatea), dispoziţiile de stat, parlamentare, guvern

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

60

ASEM

Debitori

B aBani

Lucrătorii angajaţi

Consumatori

n

Bani

i

Bani

Munca

Mărfuri şi servicii

Corporaţia Bani

Furnizor

Mărfuri, servicii, control Mărfuri şi servicii

Bani

Bani

Bani Guvernul

i Investitori şi arendatori

Figura 14 Corporaţia din punct de vedere a acţionarilor A. Berle37 a propus (a evidenţiat) următoarele stadii de dezvoltare a corporaţiilor contemporane: I. La prima stadie se atribuie corporaţiile, în cadrul cărora deţinătorii capitalurilor au o putere reală şi totală şi pot controla acţiunile administraţiei corporaţiei. numărul de acţionariproprietari este mic, o parte din acţionari activează în cadrul corporaţiei. Astfel ei sunt interesaţi nu numai de cota parte a dividendelor, care trebuie să o primească, ci şi de procesul de ridicare a eficienţei corporaţiei, de dezvoltării şi creştere a acesteia. II. Către stadia a doua se referă corporaţiile cu aşa numitul pachet de control, adică un anumit număr de proprietari-acţionari, cu ajutorul unui anumit număr de acţiuni realizează controlul corporaţiei. Doar această „echipă” de acţionari este în stare să implementeze deciziile şi strategiile în cadrul corporaţiei. Majoritatea acţionarilor din această companie sunt disperaţi: au cote-părţi prea mici sau se află la o depărtare prea mare şi nu sunt interesaţi prea tare de activitatea corporaţiei. Chiar dacă fiecare acţionar are dreptul la vot, din cauza dezorganizării, 37

Berle A. Power Without Property, p. 69-76.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

61

ASEM

necesare pentru unirea şi stabilirea proprietăţilor în procesul votării.38 Din cauza lipsei „programului” de votare, deseori pachetul de control nu este 50%+1, ci un pachet ce constituie 20%, 15% uneori ajungând chiar la 1-5% din capitalul statutar. III. Către a treia stadie se referă corporaţiile mari în care, datorită dispersiei mari a acţiunilor în mâinile unui număr mari de acţionari (zeci, sute de mii, chiar milioane), controlul activităţii companiei este preluat de administraţia corporaţiei. Deţinătorii de hârtii de valoare – acţiuni sunt doar acţionari formali şi practic nu participă la luarea deciziilor. La această etapă de dezvoltare se evidenţiază transmiterea dreptului de vot prin procură reprezentanţilor. Proprietari sunt influenţaţi de mărimea dividendelor, pe când activitatea propriu-zisă a companiei nu este în viziunea intereselor. IV. La a patra stadie de dezvoltare se conturează procesul de reuniune a micilor acţionari de către companiile de asigurări, fondurile de pensii, fondurile de investiţii. Datorită acestui fapt (proces) aşa tipuri de uniuni obţin posibilitatea de a controla acţiunile administraţiei corporaţiei. Totodată şi corporaţia are legătură doar cu un reprezentat înlăturându-se problema majorării personalului, necesar pentru întreţinerea relaţiilor cu acţionarii. Robert Albanese39 divizează companiile în următoarele stadii de dezvoltare, din punct de vedere al aprecierii mediului extern: 1. Primitivă; 2. Ad-hoc; 3. Reactivă; 4. Proactivă. În general progresul de la o fază la alta depinde de evoluţia în timp a organizaţiei li de abordarea totală de către companie a procesul de planificare strategică. Tabelul 2 ne arată distribuţia a patru faze (stadii) între 186 de corporaţii, participante la un studiu de analiză a aprecierii mediului extern. Tabelul 2 Etapele de apreciere a mediilor în diferite corporaţii, conform volumului de vânzări Etapa Mai puţin de 1 Cu vânzări Mai mult de 5 Numărul total mlrd. USD cuprinse între 1 mlrd. USD şi 5 mlrd. USD Primitivă 38 18 1 57 Ad-hoc 23 23 25 71 Reactivă 5 28 11 44 Proactivă 0 6 8 14 Total 67 81 50 186 1. La prima stadie de dezvoltare (Primitivă) companiile văd mediul extern ca ceva inevitabil. Companiile nu efectuează o analiză activă şi sistematică a factorilor mediului extern şi-i primesc aşa cum sunt. Corporaţia priveşte mediul său extern ca ceva inevitabil şi întâmplător. Conducerea presupune că nu se poate nimic de făcut pentru modificarea mediului extern şi îl acceptă aşa cum este. 38

În unele ţări: Rusia, România, etc. există „Asociaţii a acţionarilor minoritari” care se ocupă de apărarea drepturilor/intereselor acţionarilor mici/minoritari 39 Albanese R., „Management”, South-Western Publishing Co, 1988,p.161-163

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

62

ASEM

Informaţiile ce vin din mediul extern nu sunt utilizate ca instrument strategic pentru dezvoltarea corporaţiei. 2. La această stadie (Ad-hoc) managementul dezvoltă o activitate pentru identificarea unor număr mic de factori, forţe pentru analiza mediului extern, fiind mai sensibil faţă de informaţiile ce vin din afară, dar totuşi fiind încă relativ inert. Dar la această stadie administraţia corporaţiei încearcă să facă o legătură între modificările structurale ale mediului şi planurile strategice ale firmei. 3. La faza (stadie) a treia corporaţiile monopolizează şi controlează un număr mare a factorilor mediului extern. Se acordă atenţie planurile şi modificărilor strategice de pe piaţă. Se dezvoltă iniţiativa companiilor în relaţiile cu mediul extern. Corporaţiile acordă o atenţie deosebită modificărilor ce au loc în cadrul corporaţiilor – concurenţii principali din ramura respectivă – pentru stabilirea ţi aprobarea planurilor strategice corporative. 4. Corporaţiile ce se află la această fază de dezvoltare utilizează diferite metode şi tehnici complexe de cercetare şi analiză a mediului extern. La faza (stadia) proactivă se află un număr foarte mic de corporaţii – cele mai mari puternice, care încearcă să modeleze mediul extern conform scopurilor şi misiunii corporaţiei.

Tema 5.2. Tipurile de uniuni corporative Agenţii economici, societatea de mai bine de un secol sunt în căutarea formelor organizatorice de asociere a companiilor. În practica mondială se evidenţiază o mulţime de forme de reuniune a firmelor, ce se deosebesc / se aseamănă în dependenţă de scopurile cooperării, caracterul relaţiilor de parteneriat între participanţi la „uniunea corporativă”, gradul de independenţă a participanţilor, domeniul de activitate, regiunea şi piaţa dezvoltării intereselor, etc. În Republica Moldova relaţiile de piaţă se conturează, însă nu au ajuns într-o stadie finală. Şi la etapa actuală au loc procese de restructurare, reorganizare a întreprinderilor: atât a întreprinderilor de stat, cât şi a întreprinderilor private. Perioada contemporană de dezvoltare a businessului internaţional se caracterizează prin schimbări considerabile în toate ţările, ce afectează aspectele juridice, politice, economice, sociale, culturale, etc. Tendinţa de alege „mijlocul de aur” între centralizare, decentralizare, responsabilitate, autonomie în timpul reuniunii companiilor ne conduce spre selectarea a aşa forme organizatorice care ar permite ridicarea eficienţei acesteia. Astfel la etapa actuală avem: alianţe strategice, uniuni, asociaţii, concerne, consorţium, cartel, sindicat, pool, conglomerat, trusturi, holding, grupe financiar-industriale, franchising, etc. Este necesar de menţionat că formele de uniuni corporative nu au fost lichidate, înlocuite cu altele mai noi, ci au fost completate, inclusă de necesităţile obiective ale societăţii şi, mai ales, a agenţilor economici.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

63

ASEM

Astfel, procesul tehnico-ştiinţific, evoluţia necesităţilor a impus şi apariţia unui număr mare de tipuri de uniuni corporative. Caracterul relaţiilor între participanţii la „uniune corporativă” este din ce în ce mai complicat, mai complex. Deosebirile, hotarele acestor forme de „uniuni corporative” sunt deseori greu de depistat, încât specialiştilor în domeniu le este dificil de a determina dacă o companie sau alta face parte / sau se numeşte holding, concern, consorţium, alianţă strategică, etc.

1.2.1.

Uniune de întreprinderi

Uniunile de întreprinderi reprezintă un grup de întreprinderi din aceeaşi ramură sau care se află în acelaşi spaţiu economic , pentru aşi apăra interesele atât la nivel de stat cât şi la nivel de organizaţii internaţionale. Uniunile au dreptul să-şi formeze reprezentanţele sale în diverse regiuni ale lumii, care au un interes pentru uniune. Membrii asociaţiei pot să nu ducă o activitatea economică împreună. Cu toate că funcţiile uniunii, de obicei, sunt concentrate spre reprezentare, ele de obicei se amplifică prin interesele acesteia încât uniunile corporative pot convoca reuniuni internaţionale, pot efectua previziuni atât economice cât şi juridice, organizează conferinţe, oferă informaţii tuturor participanţilor la uniune. Activitatea uniunii pot să se bazează pe cotizaţiile membrilor uniunii. În Republica Moldova crearea şi activitatea uniunilor se admite în cazul:  intrării benevole a întreprinderilor în uniune şi ieşirii din uniune în condiţiile prevăzute de contractul sau statutul uniunii;  respectării legislaţiei antimonopol şi a altor acte normative;  organizării pe bază de contract a raporturilor dintre întreprinderi ce fac parte din uniune.  De asemenea societatea-uniune este persoană juridica şi acţionează în baza contractului şi statutului. Societatea trebuie să aibă firma (denumire) proprie, patrimoniu separat şi patrimoniu distinct, bilanţ propriu centralizator, cont de decontări şi alte conturi în instituţiile financiare, ştampilă cu firma sa şi alte elemente caracteristice. Firma societăţii va include unul din cuvintele: "asociaţie", "uniune" sau "concern"40. Statutul societăţii va cuprinde: firma, sediul (adresa juridică), scopul activităţii, lista asociaţilor, condiţiile formării şi competenţa organelor de conducere, modul de luare a deciziilor, precum si modul de distribuire a bunurilor rămase după lichidarea societăţii. Întreprinderile ce intră în componenţa societăţii îşi păstrează independenţa şi drepturile de persoană juridică sau fizică. Asociaţii societăţii, în activitatea lor de antreprenoriat, pot folosi firma societăţii, indicând apartenenţa lor la aceasta. Uniunea nu poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderilor care fac parte din componenţa acesteia, iar întreprinderile nu poarta răspundere pentru obligaţiile uniunii, dacă documentele de constituire nu prevăd altfel. Înregistrarea şi reînregistrarea uniunilor, condiţiilor de activitate, precum şi reorganizarea sau lichidarea acestora se efectuează în Republica Moldova conform Legii Republicii Moldova „cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”, legislaţia antimonopol şi alte acte normative. Exemple de uniuni: 40

Notă: Menţionăm faptul că legislaţia unor ţări, precum şi unii autori fac o diferenţă foarte mică dintre diferite uniuni corporative, iar esenţa propriu zisă a uniuni (ce este ea? uniune, asociaţie, consorţiu, etc.) se poate de văzut doar prin analiza detaliată a statutului acesteia.(aut.)

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

64

ASEM

1. 2. 3. 4. 5.

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR, România, www.unsar.ro) Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (Geneva, 1992) Uniunea Poştală Universală Uniunea Europeană de radioteleviziune Uniunea Vamală între Republica Moldova şi Ucraina

1.2.2.

Cooperativa

Cooperativele - întreprinderea (organizaţia) cooperatista, sau cooperativa, este o organizaţie a cetăţenilor asociaţi benevol în calitate de membri pentru a desfăşura în comun o activitate de antreprenor sau de altă natură pe baza bunurilor ce-i aparţin cu drept de proprietate, a bunurilor arendate sau primite în folosinţă şi este recunoscută ca persoană juridică. Membru al cooperativei poate fi oricare cetăţean (în Republica Moldova care a atins vârsta de 16 ani), cetăţenii altor state, precum şi apatrizii. Important este faptul că persoanele juridice nu pot fi membri ai cooperativei. Cooperativa se bucură de drepturi, îndeplineşte obligaţii privind activitatea ei şi are balanţa proprie. Cooperativa are dreptul să-şi deschidă filiale şi reprezentanţe, care se înregistrează la locul lor de amplasare, în modul prevăzut de legislaţie. În cadrul sistemului cooperatist activează următoarele tipuri de cooperative: 1. cooperative de producţie, 2. cooperative de consum, 3. cooperative mixte. Cooperativele de producţie produc mărfuri, îndeplinesc lucrări şi prestează servicii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor. Cooperativele de consum satisfac necesităţile cetăţenilor în ceea ce priveşte deservirea comerciala şi socială, precum şi ale membrilor lor privind asigurarea cu locuinţe, cu terenuri pentru grădinărit, cu garaje şi locuri de parcare a autoturismelor şi privind prestarea serviciilor de ordin social-cultural şi de altă natură. Cooperativele mixte îmbină activitatea de producţie cu cea de consum. Cooperativele pot să se creeze şi să acţioneze în toate ramurile economiei naţionale, având dreptul să desfăşoare orice tip de activitate, cu excepţia celor interzise de legislaţie sau a celor la care au dreptul in mod exclusiv întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile de stat. Unele tipuri de activităţi pot fi practicate de cooperative numai in baza licenţelor. 41 Cooperativa se organizează şi funcţionează în bază următoarelor principii: a) asocierea benevolă în cooperativa şi retragerea liberă din ea; b) administrarea pe principii democratice a activităţii cooperativei; c) unitatea intereselor de muncă, contribuţia economică şi ajutorul reciproc al membrilor cooperativei; d) accesul liber la informata privind activitatea cooperativei. Organul superior de conducere al cooperativei este adunarea generală, care alege pentru dirijarea activităţii curente un preşedinte sau un comitet de conducere. Fiecare membru al cooperativei are un singur vot, indiferent de aportul lui patrimonial. Adunarea generală este 41

Legea Republicii Moldova cu privire la cooperaţie a fost abrogată prin Legea N 1007-XV din 25.04.2002

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

65

ASEM

deliberativa, dacă la ea sunt prezenţi nu mai puţin de jumătate din numărul total al membrilor cooperativei. Una din cele mai mari cooperative din Republica Moldova este Moldcoop-ul. 1. Moldcoop 2. Cooperativa de construcţie a locuinţelor "Apartament" 3. Asociaţia specializată cooperatistă de stat de proiectări şi construcţii pentru ocrotirea solurilor

1.2.3.

Asociaţia de producere

Asociaţiile de producere42. (lat. associatio – asociere, eng. - economic union) Asociaţiile gospodăreşti sunt foarte apropiate după organizarea sa de uniuni, deoarece are foarte multe puncte tangente. Acestea la rândul său se formează tot după apartenenţă la ramură a participanţilor şi, la rândul său, participanţii pot să fie membri şi a altor asociaţii. Asociaţiile, uniunile mai au un scop comun care este reprezentarea intereselor în faţa societăţii, statului. Reprezintă o grupare de întreprinderi reunite pentru-n interes comun şi pa baza liberei iniţiative. Dar în asociaţiile gospodăreşti - de producere principalul este că ea constituie o formă de organizare a utilizării în comun a tuturor factorilor de producţie aflaţi în proprietate sau a unei părţi a acestora în vederea satisfacerii în condiţii mai bune a cerinţelor de bunuri şi servicii ale populaţiei, prin folosirea eficientă a resurselor de materii prime şi materiale, precum şi prin creşterea gradului de utilizare a resurselor de muncă43. Asociaţiile pot fi :  de producţie, se creează pentru fabricarea producţiei şi constau din câteva verigi conducătoare;  de producţie ştiinţifică, pentru elaborarea şi fabricarea în perioadă scurtă de timp a complexurilor de utilaje;  tehnice şi de producţie, în frunte se află o organizaţie de producere. Deseori asociaţiile după o perioadă scurtă de activitate se transformă în / sau înfiinţează tovărăşii sau alte societăţi comerciale. Exemple de Asociaţii de producere:  Asociaţia Republicană de Producţie "Termocomenergo"  Asociaţia de Stat de Producţie pentru Combustibil  Asociaţia de producţie "Vibroaparat"  Asociaţia de producţie „Aroma” (la moment societate pe acţiuni)

42

În Republica Moldova avem şi asociaţii obşteşti: care se consideră mişcările obşteşti, organizaţiile pacifiste şi de apărare a drepturilor omului, organizaţiile de femei, de veterani, de invalizi, de tineret şi de copii, societăţile ştiinţifice, tehnice, ecologiste, cultural-educative, sportive, alte societăţi benevole, uniunile de creaţie (despre care s-a mai vorbit), comunităţile naţional-culturale, instituţiile obşteşti, alte asociaţii ale cetăţenilor. (Aici nu se includ partidele şi alte organizaţii social-politice, sindicatele, asociaţiile de patroni, fundaţiile, organizaţiile religioase şi persoanele lor juridice, organizaţiile create de autorităţile publice, organizaţiile cooperatiste şi alte organizaţii ce au scopuri comerciale sau contribuie la obţinerea profitului de către alte întreprinderi şi organizaţii, formaţiunile de iniţiativa obştească (consiliile şi comitetele de microraion, comitetele de imobil, de strada, săteşti etc.), al căror mod de constituire şi de activitate este stabilit de alte acte legislative.) 43

Exemplu: Asociaţiile de producere "Volna" şi "Uzina de tractoare" care au la baza forma organizatorică juridică la moment societatea pe acţiuni.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

66

ASEM

1.2.4.

Concern

Concernele în comparaţie cu formele Exemplul 1. Componenţa concernului de enumerate mai sus este o uniune corporativă Stat "Moldovagaz" mai centralizată şi mai dură. Este o formă de (în an. 1994) asociere ce se caracterizează prin unitatea 1. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Bălţi proprietăţii şi a controlului. De asemenea ele 2. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Ungheni 3. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Soroca reprezintă o fuziune centralizată a tuturor 4. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Rezina funcţiilor întreprinderilor: de producere, de 5. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Sângerei Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Orhei investiţii, financiare, tehnice, politicii 6. 7. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Ialoveni economice externe care îşi are scopurile sale. 8. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Hinceşti Conducerea concernelor este compusă 9. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Edineţ Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Comrat dintr-un organ format de toţi fondatorii 10. 11. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Cahul concernului şi acest organ este independent de 12. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Tiraspol părţile care participă la formarea concernului, 13. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Dubăsari 14. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Râbniţa ceea ce reprezintă un factor foarte important 15. Direcţia de Producţie a Gospodăriei de Gaze din Bender 16. Întreprinderea de gaze din Teleneşti pentru concern. Întreprinderea de gaze din Briceni Anume existenţa unui organ de 17. 18. Întreprinderea de gaze din Ocniţa conducere unic este o caracteristică de bază a 19. Întreprinderea de gaze din Donduşeni 20. Întreprinderea de gaze din Floreşti aşa tipuri de uniuni corporative. 21. Întreprinderea de gaze din Leova Relaţiile dintre participanţii la concern 22. Întreprinderea de gaze din Nisporeni sunt destul de severe, cu toate că fuziunea a 23. Întreprinderea de gaze din Anenii Noi Întreprinderea de gaze din Călăraşi avut loc benevol şi sunt formate nu pe bază 24. 25. Întreprinderea de gaze din Străşeni ierarhică ci pe baze contractuale. De exemplu 26. Întreprinderea de gaze din Făleşti fără aprobarea concernului membrii ei nu pot 27. Întreprinderea de gaze din Otaci 28. Întreprinderea de gaze din Glodeni fi şi membri ai altor uniuni corporative. De 29. Întreprinderea de gaze din Basarabeasca asemenea concernele pot forma propriile 30. Întreprinderea de gaze din Soldaneşti Întreprinderea de gaze din Cantemir corporaţii, centre, departamente, statutul 31. 32. Întreprinderea de gaze din Criuleni juridic al cărora îl stabileşte de asemenea 33. Întreprinderea de gaze din Căuşeni concernul. Membrii concernului poartă 34. Întreprinderea de gaze din Cimişlia 35. Întreprinderea de gaze din Vulcăneşti răspundere de obligaţiile concernului, iar, 36. Întreprinderea de gaze din Ciadâr-Lunga respectiv, concernul poartă răspundere de 37. Întreprinderea de gaze din Ştefan-Voda 38. Întreprinderea de gaze din Drochia obligaţiile, datoriile membrilor. 39. Întreprinderea de gaze din Taraclia Concernul este persoana juridică, îşi 40. Asociaţia republicana de producţie"Moldovagaz" desfăşoară activitatea în condiţii de 41. Coloana mecanizata mobila din Chişinău Coloana mecanizata mobila din Bender autonomie, dispune de cont în instituţiile 42. 43. Întreprinderea "Incorgaz" bancare, ştampila şi denumirea firmei, precum 44. Întreprinderea republicana a reţelelor magistrale "Moldovatransgaz" şi de marcă de deservire. 45. Direcţia raionala a reţelelor magistrale "Tiraspoltransgaz" Concernele se împart în două categorii 46. Staţia de îmbuteliere a gazelor din Străşeni 47. Staţia de îmbuteliere a gazelor din Comrat principale: 48. Institutul de proiectare 1. Concerne verticale; 49. Combinatul de instruire 2. Concerne orizontale. 50. Centrul de completare Concernele verticale au o structură 51. Sectorul gestionar pentru activitatea de antrepriza. foarte complicată şi reuneşte organizaţii din diferite domenii industriale, ce activează în procese tehnologice asemănătoare.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

67

ASEM

Concernele orizontale după structura sa organizatorică sunt mai simple, deoarece acestea reunesc companii ce se referă la aceeaşi ramură. Exemple de concerne în Republica Moldova: 1. Concernul de Stat "Inmacom" (an. 1994) 2. Concernul de Stat "Moldovagaz" (an. 1994, reorganizat în SA an. 1996)44 3. Concernul de Stat pentru Gospodărirea Apelor "ACVA" (an.1995) 4. Concernul republican pentru resurse materiale "Moldresurse" (an.1995) 5. Concernul "Presa", (înfiinţat an.1997, lichidat an. 2001) Concerne în diferite ţări: 1. Concernul „Continental AG”(Germania) 2. Concernul „BAYER” (Germania) 3. Concernul farmaceutic „Schering” (Germania) 4. Concernul „Simson” (Germania) 5. Concernul chimic si farmaceutic „Grupul Schering” (Germania) 6. Concernul „Merck” (SUA) 7. Concernul petrolier „LUKOIL” (Rusia)

1.2.5.

Consorţiu

Consorţiu - Este una din formele de asociere juridic-organizatorico a partenerilor, create, de regulă, pentru realizarea unor proiecte de mari proporţii, care din motive financiare, comerciale, tehnice sau din alte motive necesită unirea eforturilor a câtorva parteneri. Aceste tipuri de uniuni sunt formate pe perioade limitate de timp. Participanţi la consorţiu pot fi atât organizaţiile particulare, băncile, statul cât şi state întregi. Participanţii la consorţiu îşi păstrează independenţa deplină. Activitatea uniunii se bazează pe fondurile financiare transferate de către participanţii la uniune. De asemenea este admis cazul folosirii mijloacelor împrumutate. Conducerii pe care ei o aleg în comun, ei i se supun numai atunci când activitatea este îndreptată spre realizarea scopurilor comune. În Republica Moldova în scopul menţinerii solvabilităţii băncilor, reducerii riscului posibil şi pierderilor în cazul insolvabilităţii debitorilor, în scopul creditării întreprinderilor şi proiectelor de proporţii mari, ce necesită cheltuieli mari, băncile comerciale pot asocia resursele creditare şi acorda credite de consorţiu.45 Debitorul ce doreşte să obţină un credit în suma mare, determină independent banca, care-şi asumă responsabilitatea organizării consorţiului bancar şi realizarea funcţiilor de conducere în efectuarea de credit. Se alege ca principala bancă mai mare, de regula banca în care este deschis contul de decontări al agentului economic. Banca coordonatoare efectuează analiza eficienţei acordării creditului de consorţiu şi la adoptarea unei decizii pozitive selectează băncile - potenţiali participanţi la creditul de consorţiu. 44

Concernul dat a desfăşurat activitatea în condiţiile gestiunii economice depline, autofinanţării şi recuperării şi nu purta răspundere pentru obligaţiile întreprinderilor din cadrul lui, după cum nici întreprinderile menţionate nu purtau răspundere pentru obligaţiile concernului. 45

Regulament cu privire la acordarea de către băncile comerciale a creditelor de consorţiu din 03.02.95. Monitorul Oficial al R. Moldova nr.38-39 din 14.07.1995

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

68

ASEM

Numărul băncilor participante la consorţiul bancar nu se limitează şi depinde de mărimea creditului solicitat, capacitatea băncilor şi cointeresarea lor în afacere. Totodata, fiecare dintre băncile creditoare urmează să respecte normativele economice stabilite, ţinând cont de cota sa în creditul de consorţiu. Banca coordonatoare exercita funcţii de legătura între debitor şi restul băncilor participante, ce constau în următoarele: - organizarea tratativelor referitor la condiţiile afacerii de credit; - elaborarea, acordarea si perfectarea contractului de credit; - efectuarea controlului referitor la starea financiara a debitorului si gestionarea activităţii creditare comune; - asigurarea prezentării lunare si trimestriale băncilor comerciale - participante la creditul de consorţiu a informaţiei referitoare la starea financiara a agentului economic şi a dărilor de seama. Exemple de consorţiu: 1. Consorţiul unional "Delovoi mir" (an. 1991) 2. Consorţiul interstatal "Uzina de autoturisme din Elabuga" 3. Consorţiul european al bibliotecilor ştiinţifice (Consortium of European Research Libraries) 4. Consorţiul pentru gestiunea şi dezvoltarea sistemei de distribuţie a gazului în Ukraina 5. Consorţiul „Alfa-Grup” (Rusia) 6. Grupul financiar-industrial „Consorţiul Rusesc Aerian” O asemănare destul de mare cu consorţiile o au Grupele Financiar-industriale:

1.2.6.

Grupa financiar-industrială (GFI)

Grupa financiar-industrială (GFI) este o reuniune de persoane, ce activează ca întreprindere de bază şi întreprinderi-fiice, care parţial sau total au unit activele materiale şi nemateriale în baza contractelor de formare a acestei Grupe (GFI) în scopul integrării economice şi tehnologice necesare pentru realizarea proiectelor şi programelor, orientate spre ridicarea competitivităţii şi dezvoltării pieţelor de desfacere a produselor şi serviciilor, ridicarea capacităţii şi eficienţei producerii, formarea noilor locuri de muncă. În Republica Moldova compania centrală a grupei financiar-industriale –persoană juridică, instituită de către toţi participanţii la contractul de constituire a grupei financiarindustriale sub forma juridica de organizare "societate pe acţiuni", care reprezintă interesele membrilor grupei, şi abilitata cu gestiunea afacerilor.46 Compania centrală a grupei financiar-industriale răspunde pentru obligatiile sale cu întreg patrimoniul ce îi aparţine cu drept de proprietate şi nu răspunde pentru obligaţiile membrilor grupei financiar-industriale. Particularităţile răspunderii companiei centrale şi a membrilor grupei financiar-industriale se stabilesc în contractul de constituire a grupei. Rezultatele activităţii grupei financiar-industriale pe parcursul exerciţiului financiar se dau publicităţii. 46

Legea Republicii Moldova cu privire la grupele financiar-industriale, Nr.1418-XIV din 14.12.2000, Monitorul Oficial al R.Moldova nr.27-28 din 06.03.2001

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

69

ASEM

Membri ai grupei financiar-industriale sunt recunoscute persoanele juridice cu orice tip de proprietate şi formă juridica de organizare rezidente sau nerezidente în Republica Moldova, care au semnat contractul de constituire a grupei. Printre membrii grupei financiar-industriale trebuie sa fie organizaţii ce funcţionează în sfera producţiei de mărfuri şi servicii, precum şi bănci sau alte instituţii financiare. Băncile străine participă la grupa financiar-industrială numai prin filialele şi sucursalele lor, care funcţionează în baza licenţei Băncii Naţionale a R. Moldova. În Rusia grupele financiar-industriale pot fi compuse din organizaţii comerciale, necomerciale, inclusiv şi nerezidente cu excepţia organizaţiilor obşteşti şi religioase; dar participarea în mai multe grupe financiare este interzisă47. Majoritatea întreprinderilor japoneze sunt reunite în diferite uniuni financiar-industriale, ce includ bănci, companii de asigurări, companii comerciale, corporaţii industriale, de transport, etc. După cum ştim în centru sunt situate băncile. Dar Grupele Financiar-industriale (după cum sunt în Republica Moldova, Rusia, Ukraina, Belorusia s.a.) nu au un statut aparte în Japonia şi de asemenea nu au un organ unic de control, fapt ce le scoate din zona de influenţă a legislaţiei antimonopoliste. Coordonarea activităţii acestor grupuri se efectuează în baza întrunirilor preşedinţilor corporaţiilor şi băncilor – membri ai acestui GFI. La aceste întruniri se iau decizii referitor la politica GFI în domeniul preţurilor, investiţiilor şi dezvoltării, a relaţiilor cu alte grupe (inclusiv GFI), corporaţii, organizaţii statale, partide politice, companii de peste hotare, etc. Unitatea grupurilor (aceleaşi keiretsu) este bazat pe deţinerea reciprocă de hârtii de valoare, posturi cheie, aprovizionarea reciprocă cu materii prime, materiale, utilaje şi, caracteristic, pe importanţa camerelor (caselor) de comerţ. În Japonia putem menţiona 6 GFI principale: 1. “Mitsubishi Group” 2. “Mitsui Group” 3. “Sumitomo Group” 4. “Fuyo Group” 5. “Dai-Ichi Kangyo” 6. “Sanwa Group”48 Exemple de Grupe financiar-industriale în diferite ţări49: 1. Finance Industrial Group „Dragotsennosti Urala” (Rusia) 2. Grupa Financiar-industrială "Rushim", (Rusia) 3. Grupa Financiar-industrială "Evrozoloto, 4. Grupa Financiar-industrială "Avico-М", (Rusia) 5. Grupa Financiar-industrială Interros (Rusia) 6. Grupa Financiar-industrială "Mobila Grup" SA (Moldova) 7. Grupa Financiar-industrială „Incon” SA (Moldova) 8. "Transnatsionalinaya aliuminievaiya companiya" ("TANAKо"), (Rusia) 47 Legea federativă

a Rusiei privind grupele financiar-industriale, 30 noiembrie 1995

48

Dai-Ichi Kangyo Bank Group (Sankin-kai). Fuyo Group (Fuyo-kai). Mitsubishi (Kinyo-kai). Mitsui Group (Nimoku-kai). Sanwa Group (Sansui-kai). Sumitomo Group (Hakusui-kai) (www.ewc.co.jp) 49

Group

Menţionăm faptul că deseori la grupe financiar-industriale sunt atribuite companii, care nu au în statutul său o aşa denumire, dare din cauză mărimii acesteia şi importanţei pentru societate li se atribuie şi cuvintele „grup financiar-industrial”

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

70

ASEM

1.2.7.

Holding

Holdinguri (eng. holding) - funcţia principală costă în deţinerea participaţiilor financiare în alte întreprinderi cu scopul de a controla activitatea acestora, fără să-şi asume ea însăşi exploataţia. Deci, holdingul are o vocaţie pur financiară, urmărind valorificarea capitalului investit. Holdingul este companie în componenţa activelor căreia intră pachetele de control a altor întreprinderi (afiliate)50. Deci, holding este compus din o societate mamă, una sau mai multe societăţi filiale, una sau mai multe societăţi subfiliale, una sau mai multe participaţii, una sau mai multe societăţi „aliate”. Societatea-mamă are următoarele caracteristici:  capitalul său nu este deţinut în proporţie mai mare de 50% de o altă societate,  posedă participaţii de peste 50% în una sau mai multe societăţi. Societăţi filiale - au capitalul deţinut în proporţie de peste 50% de către societatea-mamă. Societăţi subfiliale - sunt controlate în proporţie de peste 50% de către filiale. Participaţiile - sunt inferioare proporţiei de 50% şi ele pot oferi holdingului posibilitatea de a controla societăţile cu capital dispersat. Societăţile afiliate deţin relaţii tehnice, comerciale cu holdingul. Holdingurile se creează pentru a sprijini cooperarea în procesul de producţie, activitatea investiţională, economica externa şi alte genuri de activitate. Holdingul are dreptul să exercite activităţi investiţionale, inclusiv să cumpere şi să vândă hârtii de valoare în conformitate cu legislaţia în vigoare. În Republica Moldova principalele tipuri de holdinguri sunt:  holding simplu - holding care se ocupa în exclusivitate cu activitatea de control şi administrare;  holding mixt - holding de competenţa căruia, în afară de funcţiile de control şi administrare, ţine şi activitatea de antreprenoriat;  holding de stat - holding ale cărui peste 50% din suma capitalului statutar aparţin statului; Holdingurile sunt considerate uniunile de întreprinderi, nu atât benevole cât impuse spre uniune, din cauza situaţiei economico-financiare pentru a supravieţui. Deseori, sub formă de holdinguri sunt reunite diferite departamente, ministere, întreprinderi de stat. Holdingurile pot fi create:  La divizarea întreprinderilor mari cu separarea din componenţa lor a unor subdiviziuni în calitate de persoane juridice independente (întreprinderi afiliate);  La comasarea pachetelor de acţiuni (cote) ale întreprinderilor independente din punct de vedere juridic, inclusiv prin absorbţia întreprinderilor;  La constituirea noilor societăţi pe acţiuni şi altor întreprinderi. Prin hotărârea Guvernului Republicii Moldova, pot fi create holdinguri de stat în ramurile (subramurile) economiei51. 50

Nici o persoană fizică sau juridică, cu excepţia holdingurilor, nu este în drept să includă în denumirea sa cuvântul "holding" sau derivatele acestuia. 51

În Republica Moldova pot fi create holdinguri financiare şi nefinanciare, ramurale şi interramurale, regionale, naţionale şi transnaţionale, provizorii şi pe termen nelimitat în baza diverselor forme şi tipuri de proprietate. Înregistrarea şi reînregistrarea

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

71

ASEM

Fondatori (cofondator) al holdingului nestatal pot fi oricare persoane juridice sau fizice, daca aceasta nu contravine legislaţiei în vigoare. Holdingurile se creează sub forma de societăţi pe acţiuni de tip deschis şi alte forme organizatorice-juridice, iar întreprinderile afiliate - sub forma de societăţi pe acţiuni, societăţi cu răspundere limitata, societăţi în comandită şi societăţi cu răspundere nelimitata. Holdingul poate fi întreprindere afiliata a altui holding. Întreprinderea afiliata îşi păstrează independenţa juridică, financiara şi economică. Exemple de holdinguri:  Holdingului de stat S.A. "Avicola" (R. Moldova)  Holdingul de stat "Agromecanica" SA (R. Moldova)  MONTTEHSAN Holdingul S.A., CHIŞINĂU (R. Moldova)  Holdingul ROKURA CSR(România)  Holdingul Zepter (Germania)  Holdingul Porsche (Germania)

1.2.8.

Trust

Trusturile (din engl. trust – încredere, răspundere, tutelă) reprezintă o uniune de corporaţii, care se deosebeşte prin trăinicia relaţiilor economice şi organizaţionale. Corporaţiile care participă în trusturi îşi pierd individualitatea juridică, deoarece în trusturi unirea are loc după toţi parametrii de activitate52. Trăsăturile caracteristice a trusturilor sunt: 5. una din cele mai dure forme de uniune a companiilor; 6. sunt unite toate funcţiile activităţii companiilor, nu doar una sau o parte din acestea; 7. trusturile se deosebesc prin omogenitatea activităţii, ce este un rezultat al specializării; 8. în cadrul trustului companiile pierd independenţa juridică, de producere, comercială; 9. toate companiile, unite în trust sunt subordonate unei Companii-conducătoare, acre îndeplineşte toate funcţiile – planificarea unică, planurile de aprovizionare şi desfacere unice; organizarea, controlul, motivarea – unice pentru toată compania. Trusturile deseori se formau mai ales în domeniul construcţiei, deoarece este una din modalităţile de concentrare a resurselor financiare şi a acţiunilor companiilor participante pentru finalizarea proiectului stabilit53. Anume centralizarea tuturor funcţiilor este un factor ce holdingurilor se efectuează cu acordul Ministerului Economiei al Republicii Moldova. 52 - Trustul are punctul său slab, - zice Jeff Pitters. - Îmi aminteşte de ceva, - am spus eu, - fără sens, de tipul: "de ce există poliţai?" - Nu, - spuse Jeff. – Între poliţai şi trust nu e nimic comun. Ce am spus eu e doar o epigramă ... o axă... sau, esenţialul... Aceasta înseamnă că trustul se aseamănă şi nu cu un ou. Când doreşti să strici un ou, baţi din afară. Iar trustul se poate de stricat doar din înăuntru. Şezi şi aşteaptă până când puişorul va fărâma coaja… Fiecare trust duce în sine seminţele distrugerii personale... (O’Henry, «Trest, kotorîi lopnul”) 53

După al II-lea război mondial Stalin a permis formarea a 25 trusturi de construcţie – montaj cu un capital cumulativ de cca. 1640 mln. ruble. (http://www.edc.samara.ru)

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

72

ASEM

influenţează doritorii (companiile) de se uni sau nu în aşa tipuri de uniuni: managerii care simt necesitatea în decentralizare, în posibilitatea de a adopta singuri deciziile strategice, tactice pentru companie – nu acceptă fuziunea cu aşa / în aşa uniune cum este trustul, mai ales dacă nu au posibilitatea de a participa, având unul din voturile decisive (cum are loc în cadrul unei corporaţii); pe când managerii care pun planurile şi interesele corporaţii mai presus decât autorealizarea sau dorinţa ne putere sunt de acord să se unească – principalul fiind rezultatul prognozat. La momentul actual trusturile activează în foarte multe domenii. Companiile fiduciare (trusturile)54 publica darea de seama despre activitatea sa o dată pe an, nu mai târziu de 3 luni după sfârşitul anului financiar.55 Exemple de trusturi:  Trustul de Constructii (România)  Compania fiduciară "Europa-trust" (R.Moldova)  "Green Hills" Trust (R.Moldova)  Trustul investiţional «SPDR Trust» (SUA)  Central European Trust  SPDR Trust (SUA)  CF "Trust-petrol" (R.Moldova)  CF "Mobiastrast" (R.Moldova)  CF "Fond" (R.Moldova)  CF "Codru" (R.Moldova)  Trustul "Nord", (amplasat în Rusia, aparţine R.Moldova)  Trustul de Presă „Agenda“ (România)  Trustul de Presa al Armatei (T.P.A.) (România)  Trustul Editorial LIDER (România)  Trustul de presa ADEVARUL (România)  Trustul Instalatii Montaj Iasi (România)

1.2.9.

Conglomerat

Conglomerate (engl. conglomarate) - reprezintă uniuni corporative formate din corporaţii care sunt unite reciproc în procesul de producţie. Dar se întâlnesc şi uniuni care nu sunt bazate pe capacităţi de producţie. Deosebirea conglomeratului de concern este faptul că participanţii la conglomerat sunt mai autonomi. Această autonomie se datorează faptului că participanţii pot investi mai efectiv capitalul, fără a avea permisiunea celorlalţi parteneri de la conglomerat. Această autonomie este benefică pentru conglomerat deoarece investiţiile efectuate aduc rezultate pozitive atât investitorilor cât şi conglomeratului în parte. Conglomeratele sunt uniuni diversificate, care funcţionează mai mult decât într-o ramură a economiei. Decentralizarea este una din caracteristicile de bază ce caracterizează aceste uniuni corporative. Din punct de vedere economic conglomeratele se caracterizează prin: 1. amploarea activităţii; 2. independenţa reală; 54 55

În legislaţia Republicii Moldova sunt întâlnite la etapa actuală mai mult sub această denumire Hotărâre cu privire la dările de seamă destinate publicării ale fondurilor de investiţii şi companiilor fiduciare din 10.05.95.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

73

ASEM

3. stabilitatea instituţională şi economică; 4. perspective reale de dezvoltare; 5. interdependenţa cu relaţiile de piaţă 6. activitatea pe pieţele interne şi externe. Conglomeratele au de asemenea şi roluri informaţionale şi politice. Punctul cel mai slab aşa tipuri de uniuni este responsabilitatea managerilor de a lua decizii pentru domenii foarte diferite de activitate a companiilor. Pentru a evidenţia particularităţile conglomeratului este necesar de a da câteva exemple, formând astfel o viziune mult mai clară decât doar de a numi unele momente specifice. În legislaţia Republicii Moldova aşa formă uniuni practic nu este întâlnită. Exemple de conglomerate:  The Supervision of Financial Conglomerates (SUA)  Conglomeratul Bakrie & Brothers (Indonezia);  „General Electric” (SUA)  „Textron Inc” (SUA)  „United Technologies Corp” (SUA)  „Hanson” (M.Britanie)  „Philips Electronics” (Olanda)  „Hyundai” (Coreea de Sud)56  „Thakral Group” (Singapore)  Daewoo Group (Coreea de Sud)  „Elektrim” (Polonia) Deseori, chiar dacă în denumire nu există cuvântul conglomerat, aceste uniuni, din cauza diversificării domeniilor de activitatea, sunt numite anume aşa.(tabelul 4) Tabelul 3 Componentele unor uniuni corporative – conglomerate Westinghouse Electric Corporation Utilarea staţiilor electrice Combustibil atomic Utilaj pentru transmiterea şi distribuirea energiei electrice • Finanţarea operaţiunilor cu imobil şi clădiri cu însemnătatea industrială • Operaţiuni de leasing cu utilaj • Finanţarea datoriilor fondurilor de bază • Emisia radio şi tele • Ceasuri (Longines-Wittnauer Co.) • Îmbutelierea băuturilor răcoritoare • Lifturi şi escalatoare • Sisteme electronice de importanţă militară (utilaj pentru rachete, motoare pentru vase) • Mobilă • Construire pe terenuri de pământ • • •

56

Textron, Inc. Helicoptere (Bell) Asigurarea (Paul Revere) Sisteme cosmice de salvare Motoare cu ardere internă şi reactive (Lycoming) • Micro-automobile pentru golf (E-Z-Go) • Utilaj pentru îngrijirea parcurilor, gazoanelor, (Homelite) • Elemente pentru finisarea interiorului şi detalii pentru maşini (Davidson) • Detalii speciale pentru fixare • Servicii financiare (Avco) • Utilaj pentru îngrijirea terenurilor sportive (Jacobsen) • Tancuri şi maşini blindate • • • •

În Coreea de Sud conglomeratele financiar industriale mai poartă denumirea de „ceboli”.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

74

ASEM

Pentru o analiză comparativă prezentăm companiile ce au o producţie „înrudită” (tabelul 17): Tabelul 4 Producţia înrudită ale unor uniuni corporative Philip Morris Ţigări (Marlboro, Virginia Slims, Benson & Hedges и Merit) • Compania de bere Miller Brewing • Compania Kraft General Foods (cafea Maxwell House, cafea fără cafeină Sanka, produse din carne Oscar Mayer, concentrat de băuturi răcoritoare din fructe Kool-Aid, semifabricate-praf Jell-O, crupe Post, produse îngheţate Birds-Eye, caşcaval Kraft, produse din lapte Seal-test, îngheţată Breyer's) • Companie de imobile Mission Viejo Realty •

1.2.10.

Johnson&Johnson Produse pentru copii Materiale pentru pansament Mijloce igienice pentru dame (Stay-free, Carefree, Sure & Natural, Modess) • Medicamente • Mijloace pentru spitale • Materiale pentru stomatologie • Produse alimentare şi medicamente pentru animale • • •

Sindicat

Sindicate (engl. syndicate, germ. syndikat, din greacă syndikos – în vigoare) – uniuni de antreprenori, producători cu scopul de realizarea a produselor, pentru asigurarea unei politici de preţ unice şi a altor activităţi comerciale, păstrând totodată independenţa juridică şi de producere. Sindicatul anderraiterilor (Underwriting syndicate) – grupa băncilor de investiţii, formată pe perioade neîndeplungate de timp pentru asigurarea realizării unei emisii noi de hârtii de valoare la preţul stabilita în contractul anterior. Sindicat de asigurări – o grupă de companii de asigurare, ce efectuează împreună underwriting în care fiecare din asigurători poartă răspundere doar pentru cota parte a sa de risc. De asemenea sindicatul reprezintă uniunea, a cărei membri - corporaţiile îşi pierd autonomia comercială. Cea mai importantă funcţie a sindicatului este rezolvarea problemelor de realizare. Pentru realizarea acestor scopuri în sindicate se formează departamente de realizare. Dar activitatea lor nu este limitată doar la procesul de desfacere a producţiei, ei se pot ocupa şi cu probleme de gospodărie, de reprezentare, de formarea a politicilor unice, a strategiilor de dezvoltare, care pot să nu fie obligatorii pentru membrii acestei uniuni corporative. Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" (România)57

1.2.11.

Franchising

Franchisingul - reprezintă un sistem de raporturi contractuale între întreprinderi în care partea denumită franchiser acordă parţii denumite franchisee dreptul de a produce şi/sau a comercializa anumite produse (mărfuri), de a presta anumite servicii în numele şi cu marca franchiserului, precum şi dreptul de a beneficia de asistenţa tehnica şi organizatorică a acestuia. Franchiser este întreprinderea producătoare, reputată pe o anumita piaţă, care dispune de marcă proprie şi care a încheiat contract de franchising cu o altă întreprindere. Franchiser poate fi o persoana fizica sau juridică: 57

Notă: Denumirea dată ne spună că această organizaţie este o „confederaţie”, „sindicat”, „cartel” (aut.)

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

75

ASEM

a) din Republica Moldova care a încheiat contract de franchising cu o întreprindere autohtonă sau străină; b) din alta ţară care a încheiat contract de franchising cu o întreprindere autohtonă. Franchisee este întreprinderea care a încheiat contract de franchising sau care s-a creat în urma încheierii unui astfel de contract. Franchisee poate fi o persoana fizica sau juridica: a) din Republica Moldova care a încheiat contract de franchising cu o întreprindere autohtonă sau străină; b) din altă tara care a încheiat contract de franchising cu o întreprindere autohtonă.

1.2.12.

Cartel

Cartel - (Cartel, ital. Carta – document) Reprezintă uniuni de corporaţii care sau unit pentru rezolvarea problemelor de realizare a producţiei. Formarea cartelului se formează pe baze contractuale şi de bună-voinţă. De asemenea ele sunt formate pentru rezolvarea problemelor cum ar fi: găsirea pieţelor de desfacere, regularea preţului pe pieţe, determinarea sferelor de influenţă. Cartelul se formează de obicei sub formă de societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată. Membrii cartelului îşi păstrează independenţa comercială şi de producere, totodată făcând înţelegeri / contracte ce afectează volumul de producere, condiţiilor de realizarea a produselor, divizarea / împărţirea pieţelor de influenţă, aprovizionarea cu materie primă şi materiale, stabilirea politicii de preţ ş.a. Tabelul 5 Unele momente din istorii dezvoltării cartelurilor Perioada

Ţara

1826-1905 Germania

Dezvoltarea cartelurilor 250 - 385 cartele

1900-1903 Toate ţările Cartelurile – baza activităţilor gospodăreşti industriale 1905

Rusia

1911-1929

550-1500 Germani

1929

Cca. 400 carteluri şi sindicate, ce activau împreună pentru realizarea produselor fabricate 2100

Carteluri şi 200 carteluri, printre care: Cartelul European al Oţelului – ce controla 2/3 din sindicate producerea europeană de oţel şi 1/3 din producţia mondială de oţel; Sindicatul internaţional internaţional al Cuprului – controla cca. 90% producţia mondială; Sindicatul e European al Aluminiului – controla aproape 100% din producerea / piaţa europeană şi 50% din piaţa / producerea mondială.

1930-1931 Anglia

170 carteluri industriale

1930-1931 Elveţia

85 carteluri industriale

1930-1931 Germania

Cartelurile controlează cca. 50% din producţia industrială. În unele ramuri nivelul monopolizării producerii şi realizării constituie / se apropie de cca. 100%: Sindicatul din Rein controlează 74,5% din producţia naţională de cărbune; 90% din producerea cocsului şi 82% din exportul de cărbune; Trustul oţelului – aproape 100 % din producere

1930-1931 Polonia

114 carteluri controlează 40% producţia naţională industrială

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

76

ASEM

1934

Cartele Cartelul Internaţional al Vopselelor – se formează în baza uniunii concurenţilor internaţional francezi şi germani şi controlează 90% producţia industrială mondială (fără URSS) e

1.2.13.

Pul (Pool)

Pul (Pool) – uniune temporară a unor companii pentru atingerea unor scopuri anumite. Există mai multe tipuri de pool-uri în dependenţă de domeniul de activitatea, specificul activităţi etc. Pool bursier – poolul format pentru coordonarea afacerilor speculative cu hârtiile de valoare. Pool de patent – înţelegerea mai multor companii întru utilizarea comună a patentelor sau a unui grup de patente. Membrii poolului de patent primesc profitul de la utilizarea, în corespundere cu cota de participare stabilită la intrarea în pool, a patentelor. Pool nevăzător (Blind pool) – parteneriat limitat, ce nu anunţă din timp care va fi obiectul investiţiei. Pool specific (Specified pool) - parteneriat limitat, ce anunţă din obiectul investiţiei. Pool de asigurare – o formă de parteneriat benevol a companiilor de asigurarea, care încheie acorduri, în baza cărora fiecare din ei ia asupra sa o anumită cotă parte din riscurile de anumită categorie. De obicei, poolurile de asigurarea se formează pentru asigurarea riscurilor aviatice, atomice, militarea, medicale, etc. Pool de reasigurarea: fiecare membru are o asigurarea independentă, utilizând poolul ca metodă suplimentară de asigurarea a responsabilităţii primite. Poolul de reasigurarea intervine ca intermediar, ce repartizează riscul asumat între participanţi. Pool regional – pool de asigurarea, format cu scopul de mărire a sumei totale de asigurarea şi menţinerea în regiunea dată a sumei maxime. Poolul regional este gestionat din una din companiile-membre, sau de o companie special formată pentr aceste necesităţi. Pool de piaţă – format între companiile de asigurări în cadrul unei ţări, în domeniul stabilit cu scopul de acoperire a riscurilor naţionale specifice. Acest tip de pool activează ca persoană juridică independentă şi emite poliţe de asigurarea din numele tuturor participanţilor. Pool ipotecar – formarea portofoliului ipotecar cu caracteristice specifice: tipuri de proprietăţi gajate, termenele de scadenţă, cote procentuale. Pool ipotecar gigant (Jumbo) – poolul ce constă din ipoteca a mai mulţi emitenţi. De obicei aceste organizaţii au o arie geografică de activitate foarte mare. Cotele procentuale deosebindu-se de obicei, în limitele a câtorva procente (+/-1,2%). Pool cu mai mulţi emitenţi (Multiple-issuer pool) - poolul cu mai mulţi emitenţi, în SUA se formează prin intermediul agregării pachetelor creditare a emitenţilor individuali în ramurile proiectelor de stat a Asociaţiei Ipotecare Naţionale de Stat.

1.2.14.

Alianţa strategică

Alianţele strategice (Stategic Alliance) – sunt înţelegerile de cooperare între două sau mai multe companii independente pentru atingerea anumitor scopuri comerciale, pentru obţinerea unei sinergii în utilizarea resurselor strategice a companiilor. Uniunile strategice sunt una din cele mai importante forme ce au o perspectivă foarte mare de dezvoltarea, fiind o modalitate foarte rapidă de apărare a intereselor „corporative” şi de

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

77

ASEM

formare a acestor uniuni fără anunţarea organelor ce au în competenţă lupta antimonopol, fără trecerea peste anumite bariere birocratice, ce sunt legate de formarea unor noi uniuni. În calitate de trăsături caracteristice ala alianţelor strategice putem menţiona: - aceste cooperări au loc între firmele care formează legături foarte puternice dar nu merg spre fuziune; - aceste alianţe sunt bazate pe încheierea contractelor pe perioade medii şi lungi de activitatea (3-5-10 ani); - în alianţa strategică pot intra nu numai partenerii ci şi concurenţii (Grundig şi Philips au reunit forţele în domeniul înregistrărilor video; Honda şi Rover în domeniul telefoniei mobile; Parteneriatul în industria auto este ceva obişnuit: DAIMLERCHRYSLER cu MITSUBISHI MOTORS, GENERAL MOTORS cu FIAT, SUBARU cu SAAB, FORD MOTORS cu MAZDA şi VOLVO, NISSAN cu RENAULT. Singurii independenti sunt HONDA si BMW: http://www.angelfire.com) - în limitele alianţei strategice se efectuează o coordonare comună a planurilor strategice, ceea ce permite elaborarea planurilor strategice de lungă durată; - alianţa de obicei nu este persoană juridică independentă; - companiile pot fi membre a mai multor alianţe strategice; - alianţele sunt lichidate atunci când necesitatea acestora este depăşită; - alianţele se formează pentru orientarea puterilor spre concurenţi şi nu pentru lupta între participanţi; - este o modalitate care nu este limitată de legislaţie, ceea ce permite promovarea politicii şi produselor pe noi pieţe, fără mari limite birocratice, legislative, etc. Alianţele deseori sunt ascunse şi nu sunt răspândite aşa tipuri de informaţii public. Motivele principale ce influenţează formarea alianţelor sunt: 1. profitabilitatea; 2. utilizarea în comun a capacităţilor de producere; 3. uniunea capacităţilor în producerea unor componente sau pentru asamblarea producţiei finite; 4. micşorarea nedeterminabilităţii mediului şi creşterea stabilităţii pieţei; 5. micşorarea riscurilor; 6. obţinerea accseului la pieţe; 7. transmiterea tehnologiilor, inovaţiilor; 8. producerea produselor ce necesită tehnologii complexe şi complicate 9. ş.a. Uniunile corporative care sunt prezentate mai sus sunt foarte greu de depistat, chiar având mai multe informaţii despre una sau mai multe uniuni, membrii ai acestor uniuni.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

78

ASEM

Analiza uniunilor corporative în Republica Moldova În Republica Moldova există mai multe tipuri de societăţi pe acţiuni din punct de vedere a domeniului de activitate : S.A. de tip clasic, S.A. Fonduri de investiţii, S.A. Bănci Comerciale, S.A. Mixte (cu investiţii străine), S.A. companii de asigurare. Pentru o reprezentativitate mai bună prezentăm aceste tipuri de SA în tab. Tipurile de SA în Republica Moldova Denumirea Tip Nr. Capital acţionarilor statutar (lei) S.A. tip „Clasic” Deschis Peste 50 20.000 Închis Până la 50 10.000 S.A. tip “Bancă” Deschis În RM (BCA) Închis +: toate sunt: până Licenţa tip la 50 (până în 32.000.000 (50) A anul 2001) 64.000.000 (100) Licenţa tip 96.000.000 (150) B Licenţa tip C S.A. tip “Fonduri Mutuale peste 50 1.000.000 de investiţii” Nemutuale 500.000 (S.A. FI) De 500.000 interval S.A. “Mixte” Clasic + legea cu privire la investiţii străine S.A. „Companii Deschis Peste 50 2.000.000 de asigurări” Închis Până la 50 Alte tipuri Forma organizatorico-juridică iniţială + (franchising, concern, legislaţia specifică holding, etc.)

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

79

ASEM

Tema Puncte tari / puncte slabe ale corporaţiilor A. Trăsăturile negative a corporaţiilor: 1. Posibilitatea formării corporaţiilor în calitate de „piramide economice”, când pentru obţinerea unor profituri se formează întreprinderi fără baze financiare. 2. Societăţile pe acţiuni, din punct de vedere a cheltuielilor necesare pentru înfiinţare şi asigurare a mecanismului intern, este cea mai costisitoare formă de organizare a activităţii. 3. Gestiunea societăţilor pe acţiuni în comparaţie cu alte tipuri de întreprinderi este mai complicată. Organele de conducere corporative se evidenţiază prin inerţia sa şi nu tot timpul sunt în stare să reacţioneze la modificările ce au loc. Organul executiv a corporaţiei, influenţat de organele sus puse – consiliul societăţii şi adunarea generală a acţionarilor – nu are împuterniciri şi posibilităţi de a efectua schimbări, chiar dacă a reacţionat la timp la modificările ce au avut loc. 4. Controlul activităţii societăţii pe acţiuni din partea grupurilor mari de proprietari de mici pachete de acţiuni este de obicei neefectiv. Proprietarii numeroşi sunt dispersaţi în diferite regiuni, în aşa mod încât interacţiunea este foarte slabă, ca rezultat participarea lor la conducerea corporaţiei este neefectivă. Astfel proprietarii pachetelor „relativ mici” de acţiuni – 5%-10% - obţin control asupra activităţii corporaţiei. 5. Dividendele, care sunt plătite la cerinţa acţionarilor, uneori stopează dezvoltarea corporaţiilor. 6. Există posibilitatea efectuării speculaţiilor cu acţiunile, fenomen ce poate duce la destabilizarea corporaţiei şi la ruinarea acesteea. 7. Deciziile ce sunt primite parcurg o cale ierarhică destul de complicată pentru a ajunge la executori. B. Trăsăturile pozitive ale corporaţiilor: 1. Corporaţiile favorizează dezvoltarea activităţii de antreprenoriat şi creşterii volumului de capital în afaceri. Populaţia care nici într-un caz nu ar investi în afaceri, deseori utilizează capitalurile pentru procurarea acţiunilor. 2. Societăţile pe acţiuni permit de a micşora pierderile de capital, deoarece una şi aceeaşi persoană, fiind acţionar în mai multe corporaţii, având pierderi într-o direcţie obţine profituri în alte direcţii. 3. Activitatea corporaţiilor de obicei nu depinde de soarta proprietarilor, astfel este o activitate de lungă durată. 4. Societatea pe acţiuni este o formă ideală de activitatea a unui număr mare de persoane în activitatea de afaceri şi, dacă este rentabilă, în avantaj este o cotă considerabilă a societăţii. 5. Corporaţiile sunt deschise societăţii, adică sunt obligate să publice bilanţurile, vizate de către organele de audit, ceea ce permite de a forma o dependenţă de controlul public. 6. Structura complicată de organizare şi gestiune are şi trăsături pozitive, deoarece permite de a primi decizii optime. 7. Corporaţiile de obicei sunt gestionate de organe de conducere mai calitative în comparaţie cu alte tipuri de întreprinderi.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

80

ASEM

8.

Corporaţiile sunt persoane juridice, deci ca subiect nu sunt acţionarii ci întreprinderea în întregime. 9. Proprietatea societăţii pe acţiuni nu este proprietatea acţionarilor. Astfel acţionarul investind pierde pe o perioadă de timp dreptul asupra proprietăţii. 10. De obicei între acţionari nu există legături, dar legăturile se formează între acţionari şi corporaţie. 11. Acţionari, investind capitalul său au în prealabil doar drepturi şi foarte puţine obligaţii. 12. Asupra corporaţiei nu influenţează, deseori componenţa acţionarilor, dacă nu este vorba de deţinerea pachetelor de acţiuni mari – 50% şi mai mult. 13. Proprietarii / acţionarii au posibilitatea să voteze „cu picioarele”, adică să-şi vândă acţiunile, dacă nu este pe plac conducerea corporaţiei. 14. Existenţa în Republica Moldova doar a hârtiilor de valoare nominative nu permite dezvoltarea speculaţiilor bursiere.

©Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”

81

ASEM